DIVERSE

Publicat: luni 24 decembrie 2012

Coreenii au un talent din a-si face cunoscuta tara si istoria peste hotare, existand chiar o strategie guvernamentala in acest sens. In acest an, Coreea de Sud a mai consemnat o premiera, odata cu alegerea la Casa Albastra a primei femei presedinte, in persoana lui Park Geun-hye, o noua pagina a istoriei fiind scrisa. Probabil cat de curand un asemenea eveniment va aparea reflectat si intr-o k-drama, asta dupa ce la inceputul acestui an, “Hanbando” prezenta ascensiunea unui coreean de rand pana la presedintia Coreei. Despre orice ar fi vorba, coreenii stiu sa se prezinte lumii in cel mai elegant mod cu putinta. La inceputul acestui an, “Arirang” a devenit un nume cunoscut la nivel mondial odata cu serialul “Feast of Gods”, ce promova bucataria traditionala coreeana, la un an dupa ce Kim Ki-duk realiza un documentar cu acelasi nume, ce a atras atentia lumii intregi. Mai mult, in acest an, premiat pentru “Pieta” la Venetia, Kim Ki-duk a interpretat in momentul acordarii premiului, pe scena, celebra melodie Arirang, impresionand audienta aflata in sala. Si tot in acest an, necunoscutul PSY a lansat melodia “Gangnam Style”, ce a devenit un hit international, marcand o noua premiera: cea mai ascultata melodie coreeana din lume. Si astfel, pe buzele tuturor au ajuns cuvinte pana deunazi necunoscute, precum “Arirang”, “Gangnam”, “Hanbando”. Iar povestea continua, deoarece incepand cu 1 decembrie 2012, postul coreean de televiziune SBS ne propune sa mai invatam inca un termen, care deja a intrat in vocabularul iubitorilor Coreei, anume “Cheongdam-dong”. Si asta pentru ca “Cheongdam-dong Alice” este numele celei mai in voga k-drame a momentului in Coreea.

Cheongdam-dong este un cartier din districtul Gangnam (unul din cele 25 de districte ale capitalei Seul), cunoscut in special pentru prezenta in zona a numeroase magazine de firma cu produse de lux in special din domeniul modei, marochinariei sau artei. La inceputul anilor 2000, zona era una subdezvoltata, preturile imobiliarelor in aceasta zona a Seulului fiind scazute. Dar in timp, tot mai multe firme in special cu produse de lux si-au deschis galerii in aceasta zona, ce a devenit una selecta. La 10 ani distanta, Cheongdam-dong e una din zonele rezidentiale preferate ale celebritatilor (aici a locuit si regretatul Park Yong-ha), de la actori la staruri k-pop. Pe strazile din Cheongdam-dong vezi la tot pasul magazine ale unor branduri straine, ale designerilor locali sau galerii, restaurante si masini de lux. In general locuitorii din aceasta zona sunt persoane care au studiat in strainatate, majoritatea peste Ocean, si care revenind in Coreea au pus pe picioare afaceri in stil occidental, cu branduri occidentale. Copii de parinti instariti revin aici dupa incheierea studiilor in strainatate punand pe picioare afaceri prospere, salariile angajatilor companiilor din aceasta zona a Seulului fiind cu multe zerouri. Brandurile straine, restaurantele pretentioase, accesoriile de moda de calitate, gustul pentru arta, cafenelele exotice, toate par a satisface pretentiile acestor noi locatari, obisnuiti cu modul de viata modern din Occident. Dar luxul costa, Cheongdam-dong fiind criticat pentru preturile sale ridicate la haine si cafea, uneori de 3-4 ori mai mare ca in alte parti ale Seulului. Cum era de asteptat, aceasta regiune a dat nastere unui cerc propriu de persoane apartinand elitei cu bani a societatii, acesta fiind de asemenea un motiv pentru care zona e criticata de multi.

Asadar, am aflat mai multe despre locatia in care se desfasoara povestea noastra. Titlul serialului este un joc de cuvinte cu aluzie la o celebra poveste scrisa de Lewis Carroll in 1865, “Alice in Tara Minunilor”. “Alice din Tara Cheongdam-dong” este, asemeni personajului de poveste, o tanara ratacita intr-un tinut al minunatiilor, in care fericirea este data nu de numarul de carduri pe care o persoana il poseda, ci de consistenta lichiditatilor disponibile pe ele. Titlul exploateaza dorinta vitala a femeii moderne de a face shopping, atractia acesteia pentru tot ce inseamna lux si dorinta mai mult sau mai putin ascunsa a oricarei femei pentru o ascensiune sociala rapida care sa permita un stil de viata a la Gangnam. In plus, zona e cunoscuta si pentru numeroasele cabinete de chirurgie estetica (o mai tineti minte pe doctorita Yoo Eun-soo din “The Great Doctor”, plasticiana ce visa si ea sa-si deschida intr-o zi un cabinet propriu in Gangnam ?), asadar Cheongdam-dong e un veritabil Paradis (a se citi Tara a Minunilor, pentru a nu iesi din decorul de poveste) pentru orice femeie. Insa in spatele acestei frumoase iluzii numita Cheongdam-dong exista multa tristete, amara precum trezirea lui Alice din visul ei bizar.

Povestea modernei Alice incepe odata cu interviul pe care modesta si sarguincioasa Han Se Kyung il da (al catelea oare ?) la compania GN Fashion, un cunoscut brand local care, prin designerii proprii, si-a castigat renumele de autoritate in domeniul modei autohtone. In ciuda asteptarilor de a fi dat din nou gres, Han Se Kyung se trezeste ca fiind admisa in randul persoanelor nou-angajate la prestigioasa companie. Bucuria ei e fara margini, si imediat fuge sa dea vestea familiei sale si iubitului ei de 6 ani, So In Chan. Dar cea mai fericita zi din viata ei va deveni in scurt timp cea mai proasta zi a existentei sale. Mai intai afla ca a fost angajata de pe ultima pozitie ca punctaj obtinut la interviu, si numai datorita interventiei nefiresti a presedintelui companiei. Mai apoi afla ca visul ei de a lucra ca designer in cadrul companiei e departe de a se implini, sarcina ei fiind de a face comisioane pentru d-na Shin, sotia presedintelui companiei. Acasa afla ca creditorii urmeaza sa scoata casa familiei la licitatie, iar prietenul ei de 6 ani decide sa se desparta de ea datorita imposibilitatii implinirii pe scara sociala, fiind inglodat in datorii si cu mama bolnava grav in spital. Iarca totul sa fie perfect, in chiar prima zi de lucru Se Kyung face un minor accident de masina, acrosandu-l pe nimeni altul decat pe Jean Thierry Cha, presedintele companiei Artemis, ce producea posete de lux. Fiind un personaj mereu pus pe sotii, atragatorul si excentricul Jean Thierry se prezinta ca fiind doar secretarul presedintelui Artemis, si se foloseste de aceasta identitate falsa in evolutia ulterioara a relatiei de la distanta cu Se Kyung (de la eventuale despagibiri pentru accident pana la alte intamplari care ii aduc fata in fata pe cei doi nu mai e decat un pas). Lucrurile devin si mai interesante in momentul in care intra in scena d-na Shin, sotia presedintelui GN Fashion, cea care de fapt a fost in spatele angajarii lui Se Kyung. Aceasta se dovedeste a fi fosta colega de liceu cu Han Se Kyung, insa amintirile lui Se Kyung despre ea sunt oribile: d-na Shin, cu numele real Suh Yoon Ju, i-a furat iubitul in liceu, ca sa nu mai punem la socoteala paruielile din timpul pauzelor la care toata clasa asista. Si astfel, Se Kyung ajunge sa fie angajata fostei sale “prietene” din liceu si nevoita sa se umileasca pentru a razbi in viata. Insa fiecare greutate ivita in cale va reprezenta o etapa necesara in calea implinirii visului ei, iar pentru asta trebuie sa faca numeroase sacrificii. Cum va evolua interactiunea simpaticei Se Kyung cu Tara Minunilor ramane sa decoperim pe parcursul celor 16 episoade ale serialului.

Prima jumatate a serialului (primele 8 episoade) au adus ratinguri la nivel national in Coreea in medie de peste 10% , succesul datorandu-se in mare parte si distributiei. In rolul principal feminin a fost distribuita Moon Geun-young care, dupa cum declara si inaintea filmarilor, doreste sa-si schimbe imaginea de eterna adolescenta in ca de femeie puternica. Dupa ce ne-a obisnuit cu roluri sensibile in filme precum “Innocent Steps” sau “Love Me Not”, dar si cu rolul plin de substanta din “Painter of the Wind”, Geun-young interpreteaza de aceasta data un rol cu totul diferit: Han Se Kyung. Aceasta provine dintr-o familie obisnuita din Coreea zilelor noastre, ce se confrunta cu problemele obisnuite ale oamenilor obisnuiti: credite, grija zilei de maine, greutatea in a gasi un loc de munca. Se Kyung insa este o femeie la inceput hotarata sa-si urmeze visul, apoi vulnerabila in fata obstacolelor vietii. Dar acestea nu reusesc sa-I clinteasca vointa, fiind dispusa sa faca orice, cu o stapanire de sine de invidiat, pentru a reusi. Putem spune ca Han Se Kyung e un simbolul pentru femeia coreena obisnuita intr-o societate in care discrepantele sociale sunt mari, iar sansele de reusita in cazul lipsei unei origini cu “pedigree” sunt nule. Calitatile sale o vor propulsa spre locul unde salasluiesc visele frumoase, chiar daca pentru a ajunge la ele trebuie sa treaca prin Infernul vietii de zi cu zi. Lumea celor bogati e un apanaj al acestora, si rar poti vedea pe cineva reusind sa depaseasca ideile preconcepute si sa obtina prin forte proprii si prin munca cinstita cardul de acces spre fericirea harazita mereu altora. Dar in lumea celor bogati nu totul straluceste din interior. Vom descoperi, cu fiecare episod, ca in spatele zambetului fals si regulilor de conduita exista o multime de constrangeri si obligatii, si ca viata e identica, cu problemele sale, atat pentru oamenii de rand cat si pentru cei bogati. Privilegiul (dobandit sau mostenit) e doar un apanaj care ofera putere, nu te vindeca de boli, iar cand privilegiul imbolnaveste mintile oamenilor, sufletul are de suferit. In cate seriale si filme ne-a fost predata aceasta lectie, a frumosilor bogati nefericiti ? Ei bine, toate personajele din high-life-ul acestui serial trec prin aceeasi situatie, si toate incearca sa-si ascunda nefericirea prin gesturi false, prin scoaterea in evidenta a pseudo-calitatilor pe care puterea banului le-o ofera. Paradoxal, cel mai uman dintre acesti oameni “bolnavi” e cel la care te-ai astepta mai putin, Jean Thierry Cha (interpretat de fermecatorul Park Si-hoo, ce revine intr-un serial de televiziune dupa rolul excelent din “Princess’s Man”), aflat sub tratament psihiatric de la o trauma tocmai in dragoste din timpul perioadei de studio de la Paris, cand sarmanul era un nimeni ce a indraznit sa viseze la o primadona in orasul indragostitilor etern… nefericiti. Jean Thierry Cha e un excentric prin excelenta, insa are lumea lui in care nu ezita sa se exteriorizeze. E un extrovertit dinamic, care are impresia ca a vazut totul in aceasta lume, dar nu poate scapa de comportamentul copilaros, accentul dialectului regiunii din care provine in momentul in care se enerveaza si, mai ales, e nefericit in dragoste. El, marele Don Juan, care poate avea orice femeie din aceasta lume, e nefericit, si-si neaga nefericirea.

Cu asemenea personaje, regizorul Jo Soo-won (ce a regizat si serialul “Hyena”) nu a avut decat sa ambaleze povestea ambaleze in cel mai atragator ambalaj cu putinta. Cei doi scenaristi – Kim Ji-woon si Kim Jin-hee -, amandoi debutanti, aduc un suflu nou genului comedie romantica, introducand o doza de dramatism si realism in fiecare episod al serialului. Chiar daca unele scene sunt savuroase prin comicul de situatie, trecerea la drama se face brusc, fara avertisment. Probabil “Cheongdam-dong Alice” e primul serial coreean pe care urmarindu-l, ai impresia ca urmaresti o j-dorama. Desi asistam la spectacolul “Tarii Minunilor”, realismul e prezent pretutindeni, de la zambetele ironice si de complezenta la lacrimile personajelor: ale lui Se Kyung, ale lui Jean Thierry Cha, ale lui Suh Yoon Ju sau ale familiei lui Se Kyung. Cu toate astea, avem in fata un serial mai mult decat agreabil, placut de vizionat, fara indoiala unul din serialele de top ale acestui an in Coreea.

Traducerea serialului, in premiera in Romania, ii apartine colegei noastre uruma44. Revizuirea textului, retusarea timingului si rezumatele episoadelor au fost realizate de gligac2002.

Si nu uitati… pentru a invinge greutatile, un singur motto e valabil, cel al eroinei Han Se Kyung: “Leffort est ma force” (“Stradania e puterea mea”). Un Craciun fericit tuturor asiacinefililor !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 23 decembrie 2012

Odiseea post-moderna de arte martiale a celebrului Stephen Fung inceputa cu superbul “Tai Chi Zero” continua cu o poveste mult mai interesanta si mai spectaculoasa filmata odata cu “Tai Chi Zero”, “Tai Chi Hero”. Aceasta se constituie in partea a doua a unei trilogii care probabil se va incheia apoteotic in 2013 cu ultima sa parte. Filmul (care impreuna cu prima parte a avut un buget de aproape 35 de milioane de dolari) a fost un mare succes de box-office in China, dominand saptamani la rand topul filmelor cu cele mai mari incasari din China continentala. Mai mult, succesul primei parti pe continentul american a reusit sa starneasca interesul publicului nord-american si pentru sequel, deja fiind achizitionate drepturile pentru intreaga trilogie de o companie americana de distributie. Insa americanii mai au de asteptat putin, abia la inceputul lui 2013 “Tai Chi Hero” ajungand si in cinematografele lor. “Tai Chi Hero” marcheaza o evolutie cruciala pentru eroul nostru, Lu Chan, care dintr-un ciudat cu un nivel de inteligenta scazut (de unde epitetul “zero” din titlul primei parti) dobandeste luciditate pentru mintea sa si o cizelare a talentului sau pana acum incontrolabil, calitati ce-l transforma din “zero” in “hero” (erou). Nu lipsesc notele critice la adresa modernismului apusean, intruchipat de aceasta data de un personaj nou, un localnic care asemeni lui Fang Zi Jing (eroul negativ din Tai Chi Zero) a cunoscut beneficiile modernitatii la ea acasa si a fost corupt de aceasta. Iar ca reteta sa fie completa, “Tai Chi Hero” ofera absolut tot ceea ce un veritabil film de arte martiale ar trebui sa ofere, inclusiv o surpriza spre final, punandu-ne imaginatia la incercare si rabdarea la grea asteptare in privinta partii finale a trilogiei…

Satul Chen Jia Gou a rezistat cu stoicism invaziei modernitatii, ramanand fidela traditiilor si invataturilor stramosilor. Lu Chan, simpaticul luptator de poe vremuri din avangarda Cultului Adevarului Divin a venit in Chen Jia Gou cu scopul bine stabilit de a invata artele martiale Chen, insa nimeni nu a vrut sa-l invete datorita tabu-ului existent in jurul acestui stil. Cu toate astea, prezenta lui in sat a schimbat viata de zi cu zi a satenilor, animand atmosfera si, in final, salvand satul de la pieire in fata masinariei de fier a lui Zi Jing. Mai mult, salveaza viata lui Yu Niang, fiica Marelui Maestru al satului, dar cu toate acestea batranii satului decid sa-l pedepseasca pentru ca a “furat” stilul de lupta privind, doar, cum il practicau satenii. Pentru a-l scapa de la amputarea membrelor, Yu Niang decide sa se casatoreasca cu el. In acest fel, Lu Chan ar fi devenit localnic, iar tabu-ul n-ar fi fost incalcat. Si astfel ne trezim in ziua nuntii celor doi, cand in sat nimereste un strain insotit de o femeie enigmatica si tacuta. Dupa o scurta demonstratie de arte martiale, identitatea strainului e dezvaluita: e nimeni altul decat fratele mai mare al miresei, venit sa-i ureze casa de piatra impreuna cu sotia acestuia. Dar revederea tatalui sau nu e una placuta, acesta din urma parasind incaperea la vederea fiului ratacitor. Doar satenii si mireasa se bucura de revenirea in sat a fiului cel mare al Marelui Maestru. Lu Chan e incantat de abilitatile cumnatului sau in stapanirea artelor martiale si ii cere acestuia sa-l invete, in timp ce in viata personala, casnicia cu Yu Niang se anunta un calvar cata vreme e una de convenienta. Curand, nori negri se abat din nou asupra satului cand cumnatul le reaminteste satenilor de blestemul Clopotului de Bronz. In acelasi timp, Zi Jing revine in China impreuna cu noul reprezentant al Companiei Indiilor de Est, d-l Fleming, pentru a razbuna moartea iubitei sale Claire. Si din nou micutul sat Chen Jia Gou trebuie sa lupte pentru supravietuire…

Daca “Tai Chi Zero” a fost de vis, surprinzand placut audienta si criticii de film, partea a doua, “Tai Chi Hero”, pune accentul mai mult pe spectaculos. Povestea este mai complexa, iar tensiunea si actiunea sunt la maxim. Efecte speciale pline de spectaculozitate incanta ochii si asteptarile spectatorilor, iar personajele se contureaza mult mai bine, iesind in evidenta si alte trasaturi ale acestora. Debutantul Yuan Xiaochao, interpretul personajului Lu Chan, campion olimpic in viata reala la arte martiale la Olimpiada de la Beijing, isi demonstreaza din nou talentul in artele martiale, ramanand dator la partea de actorie. Marele lui merit e ca reuseste sa creeze un personaj eroic cu care pactizam pe parcursul derularii evenimentelor, Lu Chan fiind in esenta personajul pozitiv al filmului, minus momentele lui de ratacire. Transformarea lui scurta intr-un veritabil “Hulk” expert in artele martiale e opusa firii personajului pe care il creioneaza scenaristii. Insa per ansamblu, Yuan Xiaochao, desi a fost eclipsat de maestrul Tony Leung Ka-fai, desi a ajuns sa lupte in partea finala cu legenda vie a filmelor de actiune chinezesti, actorul de calibru Yuen Biao, si desi a avut de facut fata scenelor de romantism alaturi de partenera sa din film, Angelababy (interpreta personajului feminin Yu Niang), s-a descurcat de minune, oricat de criticata ar fi interpretarea lui lipsita pe alocuri de substanta. In schimb, Tony Leung Ka-fai, la 54 de ani, isi demonstreaza nu doar forma fizica de invidiat in rolul Marelui Maestru Cheng, dar si talentul actoricesc pentru care e atat de apreciat in Hong Kong si in intreaga Asie. “Exotica” (pentru un film chinezesc) este prezenta in distributie in rolul domnului Fleming, trimisul Companiei Indiilor de Est a celebrului actor suedez Peter Stormare (cu doar 5 ani mai mare decat Tony Leung Ka-fai, insa comparatia privind forma fizica a celor doi actori ne arata ce inseamna vitalitatea tipic asiatica), al carui rol e aproape simbolic, intruchipand imaginea tipica a invadatorului britanic.

O parte a doua mai complexa si mai diferita de inceputul (Tai Chi Zero) acestei trilogii care revolutioneaza filmele de arte martiale chinezesti, care cu siguranta va starni entuziasmul fanilor genului. Iar povestea continua…

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania a acestei superproductii chinezesti lui lasedan – Asia Team Romania. Timingul a fost retusat manual, linie cu linie, de lasedan si gligac2002.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: joi 20 decembrie 2012

Multa lume a crezut ca odata cu revenirea lui Joo Ji-hoon din armata in noiembrie 2011, numele acestuia va ramane istorie pentru filmul coreean. Scandalul consumului de droguri din vara lui 2009, urmat de condamnarea lui cu suspendare parea a fi pus capat carierei starului serialului de mare succes “Princess Hours” si al filmelor “Antique” sau “The Naked Kitchen”. Imediat dupa scandal, principalele canale de televiziune au interrupt orice colaborare cu acesta, introducandu-l pe o lista neagra. Drept urmare, in februarie 2010 acesta s-a inrolat in armata, lasand ca pana si ultimele ecouri ale scandalului sa se stinga. Deoarece a fost foarte iubit de fanii din intreaga Asie, se pare ca in acest an soarele a reaparut pe strada sa, Joo Ji-hoon fiind distribuit in serialul “Five Fingers” si in filmul “I Am The King”, unde realizeaza performanta unui rol dublu. “I Am The King” nu a avut un buget extraordinar, fiind lipsit de efecte speciale sau de scene de lupta a caror redare sa fie costisitoare. La box-office s-a comportat modest in ultima luna a acestei veri, avand incasari de aproximativ 4,5 milioane de dolari (locul 60 in box-office-ul acestui an, incluzand aici si filmele non-coreene aparute in cinematigrafele din Coreea). Filmul il are la timona pe regizorul comediei “Lovely Rivals”, Jang Gyu-sung, in timp ce scenariul e scris de scenaristul lui “The Scent”, “My Girl and I” sau “Sad Movie”, fiind prima incursiune a acestuia intr-o alta perioada a istoriei. “I Am the King” nu e un film istoric, insa trateaza realitati istorice cu zambetul pe buze, intr-o atmosfera degajata, fara a evita accentele de critica la adresa unei societati ierarhizate, in care oamenii de rand erau doar o masa amorfa fara identitate, iar nobilii – tiranii galagiosi si obsedati de farmecul puterii banului.

In anul 1418, Joseonul trecea printr-o perioada tulbure. Dinastia chineza Ming isi trimitea periodic emisarii in Joseon, consimtind la inscaunarea de regi sau la primirea anuala a tributului. Pe tronul tarii se afla vulcanicul rege Taejong, caruia toti ministrii ii stiu de frica. Dar a sosit timpul ca tronul sa ajunga in sfarsit pe mana urmasului lui Taejong. Acesta avea trei fii, iar primul nascut, Yang Nyeong, avea si titulatura de Print Mostenitor. Al doilea fiu se calugarise si renuntase astfel definitive la ambitiile sale la tron, in timp ce mezinul, Chung Nyeong, statea toata ziua cu cartile in mana, nefiind preocupat de politica. Cu toate astea, Printul Mostenitor Yang Nyeong se dovedeste nevrednic pentru a conduce regatul, fiind preocupat doar de excese bahice si de placerile vietii in compania gisaeng. Pentru a preintampina un dezastru, Regele Taejong decide sa-i retraga titlul de Print Mostenitor lui Yang Nyeong si sa-l acorde mezinului Chung Nyeong. Intimidat de fratele mai mare, aproape turbat in momentul in care isi vede visul de a deveni Rege naruit si nedorind sa devina nici in ruptul capului Rege, Chung Nyeong se hotaraste sa fuga din Palat. Ii cheama pe cele doua garzi ale sale sa sarbatoreasca numirea sa ca Print Mostenitor in compania vinului, desi Chung Nyeong nu a pus in viata sa in gura un strop de vin, iar cand cei doi gardieni cad lati, Chung Nyeong sare zidul Palatului Regal. Insa inainte de a da de libertate da de un sclav beat turta, peste care se prabuseste cand sare zidul. Profitand de starea de inconstienta a acestuia, ii ia straiele ponosite si fuge in lume. Cand se trezesc, cei doi gardieni realizeaza ca Printul Mostenitor a fugit si inep cautarea. Dand peste sclav, aproape dezbracat si ametit de alcool, il iau in Palat, crezand ca e Printul. La lumina candelelor realizeaza ca sclavul seamana leit cu Printul Mostenitor, doar ca ii lipseste semnul din nastere de pe spate. In acel moment, unul din cei doi gardieni decide ca pana adevaratul print e gasit si readus in Palat, sclavul trebuie sa ramana sa joace rolul Printului. Iar de aici rezulta o multime de situatii tragi-comice si aventuri spectaculoase prin care cei doi “printi” trebuie sa treaca.

“I Am the King” imbina comedia cu aventura si drama, vedeta incontestabila a scenariului fiind Joo Ji-hoon, ce interpreteaza un rol dublu. Pe de o parte e Printul Chung Nyeong, nimeni altul decat viitorul rege Sejong, despre care se stie ca a fost de mic pasionat de lectura si studio, urand exercitiile fizice si invatarea artelor martiale. Poate cel mai bine a fost portretizat in recentul serial “Deep Rooted Tree”, ce a elogiat calitatile intelectuale si umane exceoptionale ale acestei mari personalitati a istoriei Coreei. Insa nu vorbim aici de un film istoric autentic, ci de o comedie mutate in decorul secolului XV coreean, astfel ca aceste calitati sunt relevante doar in masura pastrarii contactului cu realitatea istorica. Ca Print Mostenitor, Chung Nyeong s-a bucurat de toate favorurile pe care un print le putea avea: o masa indestulata la care prefera intotdeauna carnea, placerea studiului si obligativitatea dezbaterilor cu ministrii pe tema unor lecturi de baza; antrenamente fizice – la care Chung Nyeong mereu tragea chiulul – si, desigur, o printesa – nu tocmai Ileana Cosanzeana – care ar fi trebuit sa-l implineasca sufleteste. Monotonia vietii la Palat si mai ales spaima de a deveni Rege pe neasteptate il determina sa fuga din Palat, in timpul calatoriei in lume ajungand sa cunoasca adevaratele probleme ale natiunii si insemnatatea functiei de Rege al unei natiuni, lucru care il va responsabiliza si-l va determina in cele din urma sa accepte functia pentru a schimba starea natiunii in bine. Pe de alta parte Joo Ji-hoon il interpreteaza pe Deok Chil, un sclav slab de minte dar artagos, interesat de un singur lucru: sa ajunga in Palat deoarece a aflat ca marea lui iubire a fost luata ca sclava in Palat si urmeaza a lua drumul Ming-ului. Deci, cineva trebuie sa o salveze, iar misiunea teoretic ar trebui sa-i fie mai usoara in momentul in care trezindu-se din betie se regaseste in interiorul Palatului si si in calitate de… Print Mostenitor ! Dar pana si naivitatea lui Deok Chil are o limita, iar lipsa de cultura si de maniere e compensata de curaj si de stapanirea destul de buna a artelor martiale si de faptul ca e descuracret. Care din cele doua personaje e mai reusit ? Greu de spus, in special ca Joo Ji-hoon e un actor care se potriveste mai degraba in roluri dramatice sau negative. Ramane la aprecierea privitorilor care personaj e mai reusit, cert e ca avem o poveste captivanta, poate putin prea lunga la cele 2 ore ale sale, o comprimare a ei in maxim 100 de minute fiind mult mai benefica. Exista scene comice reusite, dar si multe momente in care se doreste ca spectatorul sa rada insa lipseste factorul declansator al rasului. In plus, “I am the King” nu e o comedie in genul lui “The Grand Heist”, avand pe alocuri si accente dramatice, in special in momentele in care e reflectata viata sclavilor din timpul dinastiei Joseon. Mereu ancorata in realitate, povestea in sine pare realista, chiar daca porneste de la o idee fantezista a la Mark Twain (Print si Cersetor). Una peste alta un film bun, suficient de amuzant si de dramatic totodata pentru a ne capta atentia, doua ore placute petrecute in compania unui actor ce mai are multe de aratat si care trebuie sa se mai perfectioneze.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma44 si gligac2002 (Asia Team Romania) pentru asiacinefil.com.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 16 decembrie 2012

Regizat de debutantul Tatsuya Hagishima, Kimi ni Shika Kikoenai (cunoscut si drept “Calling You” sau “Only you can hear me”) e o drama romantica inspirata dintr-o nuvela omonima scrisa de popularul scriitor japonez Otsuichi. Acesta a inceput sa cunoasca celebritatea inca din anii de liceu, cand a publicat o povestire horror. Cu toate ca s-a consacrat scriind povestiri de groaza inspirate din legende urbane, Otsuichi a reusit sa se remarce in lumea filmului odata cu ecranizarea unei povestiri romantice cu tenta dramatica, “Calling You”. Au urmat mai apoi ecranizarea lui “Goth” si a lui “Kids”, acesta din urma fiind regizat de acelasi Tatsuya Hagishima. Dupa “Calling You” s-a realizat si o manga tradusa in engleza. Ca si in “Waiting in the Dark”, o alta scriere importanta a lui Otsuichi adaptata pe marele ecran, “Calling You” prezinta povestea a doi adolescenti singuratici ce se gasesc intamplator unul pe celalalt intr-o maniera neobisnuita. In rolurile principale apar doi actori tineri a caror interpretare a atras atentia tuturor. La numai 15 ani, Narumi Riko a fost calificata de critici una din cele mai bune tinere actrite japoneze ale momentului, avand deja o experienta de peste 7 ani in actorie (la data filmarilor) si o maturitate in interpretare ce de mult i-a depasit varsta. Nici partenerul ei din film, Koike Keisuke, nu e mai putin popular, aparand in filme pentru adolescenti precum Linda Linda Linda sau Nodame Cantabile, aflandu-se cu aceasta interpretare in fata primului rol principal al carierei.

Filmul incepe cu o sonerie de telefon care tulbura ora clasei lui Ryou si cu acesta cugetand ca e probabil singura adolescenta care nu poseda un celular. Ryou nu vede rostul unui telefon pe care nimeni nu ar suna. In drum spre casa, trecand printr-un parc aude o alta sonerie si gaseste un telefon care desi pare adevarat e doar o jucarie. Fermecata, il ia cu sine si dupa ce-l contempla o vreme il lasa intr-un sertar. Dimineata se trezeste in sunetul aceluiasi telefon care in mod straniu e pe masa. Inainte sa ajunga la telefon, suna ceasul desteptator si pana il opreste, telefonul nu mai e unde-l vazuse initial. In aceeasi zi, in timpul orei, aude din nou soneria, doar ca e singura care o aude. Panicata, cere ajutor medical, dar in timp ce se odihneste la infirmerie, ciudatul telefon suna din nou, langa perna ei de acesta data. Asa ca Ryou isi face curaj si raspunde. Din receptor se aude vocea unui baiat. Cei doi vorbesc unul cu celalalt, si cum Shinya – baiatul caruia-i apartine vocea din receptor, ii spune ca a sunat formand un numar la un telefon stricat, trag concluzia ca ei comunica printr-un telefon mental. Sau Shinya exista doar in mintea lui Ryou? Acesta ipoteza trebuie verificata, dar cum Ryou e in Yokohama, iar Shinya in Nagano, hotarasc amandoi sa se testeze cu ajutorul publicatiilor. Seara, fiecare in fata unui stand de resviste, constata ca sunt reali si se afla in acelasi spatiu temporal, doar ca intre telefoanele lor mentale exista un decalaj de o ora. Prietenia celor doi evolueaza ca o poveste de dragoste adolescentina, cu multe convorbiri care produc o apropiere treptata si demoleaza zidurile interioare ale lui Ryou. Mai apoi au parte de o intalnire “la distanta” si dupa ezitari planifica chiar o intalnire adevarata. Sa se afle fata in fata va fi oare pe masura asteptarilor?

Povestea lui Ryou Aihara (Riko Narumi) e cea a unei eleve de liceu timida, singuratica si introvertita. Un eveniment aparent banal din copilarie a marcat-o profund si de atunci se simte incapabila sa comunice cu cei din jur. Desi isi doreste sa-si faca prieteni, de cate ori incearca sa vorbeasca, cuvintele ii ies ezitante, iar ceilalti s-au obisnuit sa se amuze pe seama ei. Asa ca Ryou s-a inchis in sine tot mai mult, rezumandu-se la minimum de comunicare, fie ca e vorba de colegii de scoala si profesori, sau de membrii familiei. Dupa ce descopera ca poate comunica mental cu Shinya, legatura dintre cei doi prinde contur si se dezvolta intr-o frumoasa poveste de dragoste. Interesant e ca atunci cand Ryou incearca sa-si foloseasca telefonul mental pentru a suna, persoana care raspunde nu e Shinya ci Harada, o tanara cu zece ani mai in vasta decat ea. Aceasta, desi surprinsa de conexiune, o sfatuieste si o incurajeaza pe Ryou, iar mai tarziu se dovedeste ca intre cele doua exista o legatura surprinzatoare.
Shinya Nozaki (Keisuke Koide) e de asemenea un tanar special. Dotat cu foarte multa empatie, el lucreaza intr-un atelier de reparatii, si are obiceiul de a repara lucruri pe care altii le arunca, sau le considera irecuperabile. Felul in care ia legatura cu Ryou pare a fi un dar special al destinului. La un moment dat el comunica cu matusa lui prin limbajul semnelor specific surdo-mutilor, si desi prima impresie e ca matusa e cea cu handicap, ulterior se releva faptul ca Shinya e cel lipsit de voce si auz. Asa ca pentru el, sa poata comunica mental cu Ryou e un lucru extraordinar, iar sentimentele care se nasc se transforma intr-o adevarata poezie de dragoste in interpretarea lui Keisuke Koide. La doar cincisprezece ani si frumoasa Riko Narumi da substanta rolului feminin, avand o prestatie plina de talent si dovedind o maturitate artistica ce intrece cu mult varsta reala a actritei.
Prima parte a filmului se desfasoara lin, pe acorduri suave si linistitoare, si pare ca toata povestea se va derula in acelasi ritm relaxat, dar pentru cei ce au rabdare sa vizioneze pana la final, ultima jumatate de ora ofera o rasturnare de situatie si un val de dramatism care face sa merite asteptarea. Dintr-odata o ora capata dimensiunea unei vieti si zece minute devin extrem de pretioase. Si pe toata durata filmului muzica superba a celor de la “Dreams Come True” se armonizeaza perfect cu exprimarea artistica a tinerilor actori, iar rezultatul e un torent de emotii in voia caruia spectatorul se poate lasa fara regrete.

Multumiri pentru traducere lui lasedan – asiacinefil.com.

Articol realizat de corina1002001 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 9 decembrie 2012

“Wings of Kirin” este cel de-al patrulea film pentru marele ecran al talentatului regizor japonez Nobuhiro Doi, omul din spatele succeselor “Be With You” si “Tears for You”. Avand la activ nu mai putin de 29 seriale de televiziune regizate si 3 filme pentru televiziune, Nobuhiro Doi e unul din cei mai prolifici regizori japonezi ai momentului, castigand doua premii in cariera inceputa in televiziune in 1994. “Wings of Kirin” e o noua ecranizare stralucita care il are la timona pe Doi, inspirata din romanul omonim al unui romancier de exceptie, Keigo Higashino. Romanele acestuia, pe langa succesul lor, au avut sansa ecranizarii in filme de mare succes, din care merita amintite “Suspect X”, “The Hovering Blade”, “White Night” sau celebrul serial de televiziune “Galileo”. In 2010, postul japonez de televiziune TBS a realizat un serial in 10 episoade inspirit din romanul lui Higashino, ale carui personaje si actori se regasesc in linii mari in distributia filmului “Wings of Kirin”: Hiroshi Abe, Junpei Mizobata sau Meisa Kuroki, nume cunoscute ale filmului japonez. Nici la box-office filmul nu s-a descurcat rau, obtinand incasari de aproape 10 milioane de dolari, aflandu-se in topul 20 al filmelor japoneze ale acestui an dupa incasari.

Podul Nihonbashi, locul unde incepe si se sfarseste povestea filmului, este un element plin de semnificatii. Dobandind notorietate inca din timpul secoluiui al 17-lea pentru ca marca inceputul drumurilor catre Edo si Kyoto, denumit initial “Podul Edo”, a ramas in constiinta poporului japonez ca “punctul zero” – locul de unde se masoara distantele. Reconstruit in 1911 in actuala forma, podul e strajuit de legendarii Kirini, animale fantastice ale culturii asiatice, care prevestesc apropierea unor lideri intelepti si binevoitori. Povestea spune ca accesti Kirini au fost initial neinaripati, dar cei care i-au sculptat au adaugat aripile pentru ca oricare japonez sa-si poata lua zborul spre teluri cat mai inalte. Totodata, aripile Kirinului sunt un simbol al aripilor curajului.

Kyoichiro Kaga (Hiroshi Abe) de la Divizia Criminalistica si Yuhei Matsumiya (Junpei Mizobata) de la Divizia de Investigatii, sunt doi detectivi ai sectiei Nihonbashi care ajung sa investigheze o crima petrecuta intr-un pasaj din apropierea podului Nihonbashi. Victima, un om de afaceri pe nume Takeaki Aoyagi (Kiichi Nakai), desi a fost injunghiat in pasaj, s-a fortat sa mearga pana la pod fara a cere ajutor, doar ca sa se prabuseasca la picioarele Kirinului inaripat ce strajuieste orasul. La cateva minute dupa crima, un tanar agitat trezeste suspiciuni unui politist din zona. Cand omul de ordine incearca sa-l chestioneze, tanarul o rupe la fuga, ajungand sa fie victima unui accident rutier. Inconstient si in stare grava pe patul de spital, nu poate explica de ce avea asupra lui servieta victimei injunghiate, asa ca tanarul Yashima (Takahiro Miura) devine principalul suspect in ancheta politiei. Ulterior, investigatiile scot la lumina faptul ca exista o legatura intre victima si suspect, ultimul fiind concediat in urma cu sase luni de la fabrica unde victima ocupa un post de director. Conducatorii sectiei de politie cauta sa obtina o rezolvare rapida, usoara si convenabila a cazului, iar pentru asta sunt tentati sa treaca cu vederea unele nepotriviri ale dovezilor, fortand concluziile. Din fericire, perechea Kaga – Matsumiya nu se conformeaza cerintelor si investigheaza cu minutiozitate fiecare detaliu ce se dezvaluie, interogand pe rand iubita suspectului, familia victimei, angajatii fabricii. Colectand informatii si probe, din aproape in aproape, ajung sa descalceasca itele ascunse a ceea ce parea initial un caz simplu, si sa dezvaluie o intriga complexa si surprinzatoare, care odata clarificata se treansforma intr-o profunda lectie de viata servita in cel mai calm stil japonez.

Desi e un film politist, “Wings of Kirin” nu ofera acele elemete de actiune cu care producatorii genului s-au obisnuit sa atraga publicul. Nu contine secvente de urmariri spectaculoase, nu sunt schimburi de focuri sau batai intre bande, nu sunt faze de lupta de strada, sau macar cativa pumni dati in stanga si-n dreapta. Totusi, filmul nu sufera in lipsa acestora, deoarece Nobuhiro Doi preia din romanul lui Keigo Higashino misterul si-l transpune in doua ore de intriga psihologica, depanata intr-un ritm lent dar bine masurat, cu atentia fixata pe detalii care capteaza interesul si implica spectatorul in rezolvarea cazului alaturi de cei doi detectivi. Personajul central Kyoichiro Kaga e un detectiv experimentat, cu un fler deosebit de pronuntat si cu indarjirea unui buldog care nu vrea sa-si lepede osul cand e vorba sa scormoneasca in jurul unui indiciu, pentru a gasi noi si noi conexiuni. Actorul Hiroshi Abe ii imprumuta ceva din sarmul personal, cu statura impunatoare si aerul de maturitate, intregind imaginea detectivului dedicat si competent, care prefera sa-si foloseasca intelectul si intuitia desi da senzatia ca ar putea in orice moment sa castige o confruntare fizica. Mai tanarul sau partener, Yuhei Matsumiya e de asemenea o imagine pitoreasca. Interpretat de Junpei Mizobata, nu are tocmai rolul unui ucenic, dar raportat la sobrul si experimentatul Kaga, se regaseste in postura de a-l seconda pe acesta. Si face o treaba excelenta, reusind in actiunile intreprinse sa adune informatii importante. Totodata, prezenta lui e prilej de amuzament iar si iar, cand din postura”juniorului” se trezeste impins in situatii nedorite sau incommode, carora trebuie sa le faca fata. Atractive si destul de bine conturate sunt si personajele secundare, care echilibreaza povestea, intre drama, suspans, si uneori comedie. Asa ca firul narativ tine treaz interesul, dezvaluind gradat amanunte care dau senzatia ca clarifica enigma, doar ca sa indrepte pe o noua directie evenimentele si sa dea noi sensuri circumstantelor initiale. Adevarul complet si revelatia gestului victimei din debutul actiunii, acela de a se sforta sa ajunga sub aripile Kirinului, pentru a elibera cu ultimele puteri un cocor de hartie alba se clarifica abia in final, cand si ultima piesa de puzzle este pusa la locul ei.

Cu o admosfera ce aduce usor spre filmele englezesti facute dupa romanele Agathei Christie, dar si cu adevaruri de viata si lectii existentiale servite in stilul traditionalist nipon, “Wings of Kirin” e o ocazie deosebita pentru consumatorul de cinematogafie care-si doreste ca la finalul vizionarii, pe langa senzatiile unui corp destins sa aiba si sentimentul unei minti antrenate.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania lui lasedan – asiacinefil.com

Articol realizat de corina1002001 – asiacinefil.com

Publicat: vineri 7 decembrie 2012

In recentul “Dangerous Liaisons”, Cecilia Cheung l-a avut ca partener de “nebunii” pe unul din cei mai atragatori actori coreeni ai momentului, Jang Dong-gun. Intamplarea face ca tot in acest an, cunoscuta actrita chineza sa apara pe marele ecran si alaturi de un alt start al filmului coreean, cel supranumit de fani “Printul Lacrimilor” datorita rolurilor triste din k-drame, Kwon Sang-woo. Acesta din urma se afla, odata cu “Shadows of Love” (cunoscut si ca “Repeat: I Love You !”) in fata unei noi provocari in cariera: primul rol realmente romantic intr-un film pentru marele ecran (“My Tutor Friend” i-a oferit aceasta ipostaza doar pe jumatate). Alegerea de a aparea intr-o productie filmata in China si Hong Kong si regizata de chinezul Calvin Poon e cel putin bizara, stiut fiind faptul ca celebritatea a dobandit-o in Coreea, insa e o dovada a notorietatii sale la nivelul continentului asiatic si a cotei ridicate de care se bucura acesta, companiile de productie chineze platind un onorariu consistent si mizand pe succesul filmului. Din pacate pentru producatori, socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea de la box-office, filmul obtinand doar 3 milioane de dolari incasari in China si Hong Kong la un loc. Filmul preia elemente din clasica poveste a Cenusaresei, fara a avea accente de fantezie sau fantastic (nu e un basm modern in imagini), insa se pare ca chinezii s-au saturat de acest gen de povesti ce au suprasaturat piata filmelor de gen din Hong Kong si China continentala, nefiind prezenti in numar mare in cinematografe dupa premiera.

Paris (Cecilia Cheung) e fiica rasfatata si artagoasa a unui bogat afacerist detinator al companiei KNC in asociere cu un fost prieten din facultate, d-l Dong. Tatal acesteia i-a incredintat de la o varsta frageda afacerile familiei, iar compania a ramas intacta numai datorita intransigentei si seriozitatii lui Paris. Prietenul acesteia, Kwon Jung-hoon (Kwon Sang-woo), e un coreean ce detinea si functia de director executiv al companiei. De la inceput relatia lui Kwon cu Paris nu a fost stralucita, el fiind nevoit tot timpul sa-i inghita comportamentul si sa se comporte nenatural, doar pentru a-i face pe plac scorpiei. Insa compania ajunge intr-un moment de rascruce. D-l Dong, asociatul tatalui lui Paris, incearca sa preia compania de ani buni de zile, prin intermediul capitalului strain. Ocazia ideala se iveste cand in urma unei certi, Paris pleaca singura in Coreea pentru a convinge actionarii coreeni sa nu isi vanda actiunile lui Dong. Doar ca in Coreea, exact in locul unde urma a avea loc intalnirea cu actionarii, are loc o avalansa soldata cu morti si raniti. Paris nu mai da nici un semn de viata dupa producerea avalansei si toata lumea se gandeste la ce e mai rau. In plus, cum tatal acesteia era in stare grava la spital, toata povara conducerii companiei cade pe umerii lui Kwon. Intre a pleca in Coreea pentru a vedea ce s-a intamplat cu Paris si a ramane in Hong Kong pentru a impiedica planul lui Dong de preluare a companiei, e nevoit sa aleaga ultima varianta. In absenta lui Paris, conform statutului, Dong urma a prelua conducerea consiliul de administratie dupa un anumit numar de zile, deci si conducerea companiei. Pentru a castiga timp pana la eventuala revenire a lui Paris, Kwon trebuie sa gaseasca o solutie. Iar aceasta se iveste din senin in momentul in care zareste in trafic o fata ce seamana leit cu Paris, o florareasa pe nume Qin Xin (tot Cecilia Cheung), careia ii cere ca pentru o vreme sa pretinda ca e… Paris.

“Shadows of Love” e o comedie romantica usoara tipic chinezeasca, cu un scenariu care parca a mai fost vazut in lunga serie de comedii romantice realizate in Hong Kong in ultimul deceniu. In absenta unei intrigi prea complicate, singurul lucru care poate capta atentia e interpretarea celor doua staruri din distributie, Cecilia Cheung si Kwon Sang-woo. Cecilia Cheung, din nou, se autodepaseste, interpretand un rol dublu – Paris si sosia acesteia, Qin Xin, doua femei care chiar daca fizic se aseamana flagrant, sunt total diferite sub aspectul caracterului si temperamentului. Paris e impulsiva, are toane si comanda tuturor celor din jur, fiind situata pe un piedestal tipic oricarei “scorpii” ce trebuie imblanzite. In schimb, Qin Xin e o fata cu sufletul cald, iubitoare de flori pe care le pozeaza toata ziua in floraria verisoarei sale, intelegatoare si cu o mare grija pentru bunica ei bolnava. In momentul in care i se ofera sansa de a intra in pielea lui Paris nu o face decat pentru faptul ca se simte atrasa de domnul Kwon, care ii face propunerea acestui rol temporar de sosie. Desigur, obtine si alte avantaje iar viata i se schimba peste noapte, insa din prima clipa s-a simtit atrasa de chipesul Kwon. In ce-l priveste pe Kwon Jung-hoon, acesta e genul de barbat aratos, sarmant, servil, mereu omul din umbra pregatit cu raspuns la toate problemele. Treptat, se indragosteste de cea care trebuia sa-i tina locul lui Paris tocmai pentru faptul ca gaseste in ea tot ceea ce Paris nu are, in timp ce Qin Xin nu poate nici ea sa puna frau sentimentelor ce o cuprind. Dar vor putea, oare, cei doi sa isi traiasca povestea de iubire, cata vreme cand orologiul suna 12 ceasuri, Cenusareasa trebuie sa dispara ? Un film romantic simplist, pentru toate varstele, care daca ar fi fost facut de coreeni probabil era mult mai profund si mai cizelat. Vocile personajelor au fost dublate, iar Kwon Sang-woo are doar cateva replici rostite in limba lui nativa, coreeana, restul fiind dublat in mandarina, fapt ce scade mult din farmecul atmosferei. Chiar daca interpretarea celor doi protagonisti e la inaltime, e evident faptul ca lui Kwon Sang-woo nu i se potrivesc deloc comediile romantice. Cat o priveste pe Cecilia Cheung, aceasta e o actrita desaravsita, cata vreme ne-a aratat o imagine malefica in Dangerous Liaisons, iar in acest film, e pe de o parte malefica si pe de alta romantica incurabila, deci se poate adapta fara probleme cerintelor oricarui rol.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de echipa Asia Team – traducatorii din echipa: uruma44, Mi Joo, gligac2002.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: joi 6 decembrie 2012

Ati simtit vreodata ca un film de scurtmetraj v-a fascinat, dar ca intotdeauna s-a terminat mult prea repede ? Dintotdeauna a existat tentatia ca atunci cand urmaresti un scurtmetraj experimental sa-ti doresti ca acesta sa dureze mai mult. Ei bine, cel mai cunoscut cineast sud-coreean al momentului, Kim Ki-duk, ne ofera, odata cu cel de-al 17-lea film al carierei, o mostra de “scurtmetraj” de 72 de minute total diferit de filmele pe care le-a realizat pana atunci. “Amen” este, categoric, un film “altfel” decat ne-a obisnuit Kim Ki-duk in cei 15 ani de cariera cinematografica. Cu doar 2 personaje si un scenariu simplist, aproape fara o logica anume, si totusi plin de simboluri, trairi si decizii, “Amen” ne ofera un spectacol experimental existential situat undeva la limita dintre documentar si film artistic. Dupa succesul de la Cannes cu documentarul “Arirang”, castigator la categoria Un Certain Regard, Kim Ki-duk a inceput filmarile la “Amen” in Paris, orasul atat de drag regizorului, unde intre 1990 si 1993 a studiat Artele Frumoase. Ca de obicei, filmarile nu au durat mai mult de o luna, si, cu un buget minuscule, Kim Ki-duk a reusit performanta de a filma in cateva din cele mai frumoase orase ale Frantei si Italiei: Paris, Venetia, Avignon sau Nimes, dand un aer de “coproductie” internationala unei productii realizate de cateva persoane ! In rolul principal apare actrita Kim Ye-na, in timp ce insusi Kim Ki-duk interpreteaza celalalt personaj, un hartuitor ce poarta o masca de gaze pe fata. Filmul a avut premiera anul trecut la Festivalul de la San Sebastian, fiind prezent si la Busan.

“Amen” prezinta povestea unei fete coreeane care isi cauta in lungul si latul Europei iubitul pierdut,in timp ce este urmarita de un barbat ce poarta o masca de gaze. Coborand din avion cu un ruscac drept bagaj, o fata subtirica formeaza un numar de telefon doar pentru a afla ca acel numar de telefon a fost deconectat.Acesta este inceputul unei zile nefericite intr-un oras ciudat cautand un barbat de care este, in mod evident, atasata. Gaseste casa in care locuieste el dar o voce la interfon ii spune ca acesta a plecat la Venetia. In trenul cu care calatoreaste noaptea spre Italia, fata este singura in vagonul de dormit iar barbatul mascat isi face pentru prima data aparitia… Ceea ce se petrece in acel compartiment va marca pentru totdeauna viata acesteia.. Povestea ia o intorsatura neasteptata spre o combinatie nelinistitoare de groaza si simbolism cand barbatul mascat reapare si incepe sa o urmareasca pe fata, dublandu-si atentiile nedorite cand descopera ca fata a ramas insarcinata cu copilul sau…

Intreaga drama traita de fata singura este prezentata in asociere cu locurile prin care umbla si doarme, cu simboluri din religia apuseana. Statui care plâng în cimitirul Pere Lachaise mimeaza disperarea ei interioara, în timp ce ea din cand in cand striga peste acoperisuri, în mod ilogic, numele iubitului. Paralele cu Fecioara Maria si Conceptia Imaculata, culminand cu o scena lunga intr-o catedrala in fata unei statui a Fecioarei Maria cu Pruncul-camera prezentand extrem de aproape de aceasta fata protagonistei fara nume si aproape muta, sunt folosite si ele pentru a prezenta drama fetei dar si pentru a crea simpatie pentru fragilitatea acesteia. Va reusi sa afle cine de ascunde in spatele mastii, va supravietui, va reusi sa treaca peste aceasta drama, ce decizii va lua, ce se va alege de sarcina nedorita… sunt intrebari care isi vor afla,partial, raspunsul urmarind acest film aparte.

Legat de “Amen”, Kim Ki-duk spunea ca prin fiecare film pe care il realizeaza, incearca sa raspunda unei probleme existentiale ce nu poate fi rezolvata altfel. “Am incercat sa caut ceva, care poate nu e raspunsul la o problema. E un fel de sentiment pe care il am in timp ce-mi traiesc viata si in timp ce vad lucruri pe care nu le inteleg. De aceea fac filme: vad ceva ce nu inteleg si atunci fac un film pentru a intelege lucrul respectiv.” In cazul lui “Amen”, Kim Ki-duk aduce in fata spectatorilor drama unei femei tinere, fragile sit acute. Mai ales tacute. Ea vine in Europa pentru a cauta un barbat, si nu putem banui despre cine este vorba decat in momentul in care zarim un inel pe mana fetei. Atunci avem si confirmarea: a venit de departe pentru a-si cauta iubitul. Tacerea personajului nu este intamplatoare. Ea tradeaza o rana interioara profunda a acestuia, dar si faptul ca increderea ei in fiintele umane a fost distrusa. De aici lipsa de comunicare si sociabilitate a personajului lui Kim Ki-duk. Ideea centrala a filmului este, insa, victimizarea femeii. De aceasta data, aceasta victimizare e transformata in sacrificiu. Iar ca in Pieta, cand e vorba de sacrificiu, Kim Ki-duk stie foarte bine sa introduca in ecuatie si simbolurile. Credinta, cu simbolurile sale (statuile din cimitir, crucile, clopotele bisericii, domurile) sunt un reper pentru personaj, dar si parte a scenariului acestei lumi in care personajul trebuie sa se integreze. Nu in ultimul rand, in soarta cruda a acestei femei regasim si soarta oricarui imigrant ajuns in Occident. Ipostazele in care ajunge personajul, sa cerseasca in fata garii din Lyon sau in piata San Marco din Venetia sunt specifice oricarui imigrant, e o realitate adusa de deschiderea rontierelor, de libera circulatie a individului in spatiul european, de globalizare. Personajul cerseste la Venetia pentru a-si lua o pizza, mai apoi doarme prin parcuri, din nou cerseste pentru a-si putea continua calatoria in cautarea iubitului ei. Sunetul ambient are rolul sau in acest film; zgomotele produse de turisti pretutindeni simbolizeaza indiferenta acestei lumi la drama personala a fiecaruia si ideea ca respectivul personaj e doar o piesa neinsemnata dintr-un puzzle urias numit univers. Dincolo de subiectul sau, colateral, filmul ne invita la o plimbare pe Rue Norvin, unde desenatori de ocazie sau pictori al caror talent nu e recunoscut decat de trecatori isi arata calitatile artistice creionand contururile modelelor – oameni de rand doritori de suveniruri cu chipul lor; apoi avem ocazia de a vedea Nimes-ul, Avignon-ul cu statuile si bisericile sale medievale, dar si Venetia mereu atragatoare, inaundata de ape.

Cu siguranta cei care iubesc filmele regizorului Kim Ki-duk vor fi incantati sa vada acest film “ciudat” al maestrului, cu buget redus, pe care insusi regizorul l-a produs si editat. Peisaje superbe din orase cu o lunga istorie, simbolistica, o muzica divina cantata spre final intr-o biserica catolica si un subiect aproape absurd ce trebuie vazut si inteles cu ochii mintii si cu multa rabdare.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 – Asia Team Romania

Articol realizat de poet24 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 2 decembrie 2012

Dupa ce a impresionat un intreg mapamond interpretandu-l pe Confucius in blockbuster-ul omonim, legenda filmului din Hong Kong, Chow Yun-fat, revine pe marile ecrane dupa o pauza, intr-un alt rol grandios, cel al generalului Cao Cao, in recenta productie “The Assassins”. Japonezul Hiroshi Tamaki (MW, Ooku, Nodam Cantabile) si actrita chineza Liu Yifei (care in ultimii 2 ani a avut o ascensiune fulminanta, impresionand in A Chinese Ghost Story, White Vengence si in recentul The Four) completeaza distributia acestui blockbuster istoric a carui actiune se petrece in perioada celor 3 regate, spre sfarsitul dinastiei Han (prima jumatate a secolului II e.n). “The Assassins” a obtinut peste 16 milioane de dolari la box-office in China continentala, clasandu-se in top 10 al acestui an in privinta filmelor autohtone. Filmul are la baza clasicul “Romance of the Three Kingdoms” al literaturii chinezesti si reprezinta debutul in cariera regizorala pentru Zhao Linshan. In spatele camerei de luat vederi se afla legendarul Zhao Xiaoding, colaboratorul obisnuit al lui Zhang Yimou, care a reusit sa transforme imaginea tiranului anti-erou Cao Cao intr-una vie, care provoaca chiar simpatie.

La sfarsitul secolului 1/inceputul secolului 2, China e condusa de dinastia rasariteana Han, pe tron aflandu-se regele marioneta Xian. Adevaratul conducator al Imperiului e generalul Cancelar Cao Cao (Chow Yun-fat), cel care il invinge le Lu Bo si alti lorzi locali razboinici, consolidandu-si puterea in nordul Chinei. In timp ce acesta purta campanii victorioase departe de casa, iar Imparatul Xian traia fara griji, in desfatare, in Palatul din capitala Xudu, unde sotia lui era ravnita de fiul lui Cao Cao, Cao Pi, undeva intr-o tabara de prizonieri de razboi, doi copii erau rapiti si dusi cu forta. E vorba de Ling Ju (Liu Yifei) si prietenul ei Mu Shun (Hiroshi Tamaki). Acestia au fost supusi unor antrenamente dure, deseori viata lor atarnand de un fir de par. Fara a li se spune pentru ce se pregatesc si cine e stapanul care ii oblige la antrenamentele draconice, anii trec, si-I regasim pe cei doi in continuare impreuna, dandu-si sperante ca intr-o zi vor putea fi impreuna intr-un loc lipsit de razboaie, trauma si drame. Cand pregatirea lor a fost desavarsita, destinele lor se despart, si tot atunci afla ce misiune au: sa-l asasineze pe cel mai puternic om de pe pamant, generalul Cao Cao. In acest sens, Ling Ju e trimisa ca si concubina in resedinta lui Cao Cao, in timp ce Mu Shun e castrat si devine eunuc tot in resedinta temutului Cancelar. Fara a sti unul de soarta celuilalt, cei doi indragostiti se intalnesc dupa un timp accidental in resedinta lui Cao Cao, care tocmai revenea de pe campul de lupta. Vor reusi cei doi sa duca planul la bun sfarsit ?

Dincolo de partea de fictiune, care da culoare acestui film, “The Assassins” porneste si ramane tot timpul ancorat in realitate, in istoria inceputului de secol II, in care cea mai marcanta personalitate a vremii a fost generalul Cao Cao (pronuntat in chineza Tsao Tsao). Penultimul Cancelar al dinastiei rasaritene Han, acesta a concentrat in mainile sale puterea in ultimii ani de existenta ai dinastiei. Ca figura centrala a perioadei celor 3 regate chinezesti, acesta a fondat ceea ce ulterior avea sa devina statul Cao Wei, fiind cunoscut cu titlul postum de Imparatul Wu al Wei-ului. Cu o personalitate puternica, deseori portretizat ca un tiran necrutator si crud, Cao Cao a fost elogiat de contemporani pentru geniul military si capacitatea stralucita de a carmui, acesta tratandu-si subordonatii ca pe propria lui familie. Ceeace nu reflecta filmul – probabil datorita varstei destul de inaintate a protagonistului Chow Yun-fat – e faptul ca Cao Cao stapanea foarte bine artele martiale dar si poezia, acesta scriind multe jurnale de razboi de pe campurile de lupta. In opera chineza, Cao Cao e reflectat ca un personaj al carui aspect al mastilor subliniaza personalitatea lui inselatoare. Sursa principala a operelor chinezesti a fost “Romance of the Three Kingdoms”, cea mai importanta scriere despre perioada celor 3 regate. Cum de la aceasta au pornit toate ecranizarile, piesele de teatru si scrierile ulterioare, imaginea negative a lui Cao Cao s-a propagate de-a lungul timpului, si in ciuda incercarilor de schimbare a starii de lucru, si in zilele noastre lucrurile au ramas neschimbate. Se spune chiar ca dup ace comunistii au castigat in Razboiul Civil in 1949, Cao Cao a fost asemanat de multi cu liderul comnist Mao Zedong, de unde si efortul autoritatilor couniste de a imbunatati imaginea lui Cao Cao. Cao Cao a sesizat importanta agriculturii si a proviziilor in purtarea razboaielor, dand terenuri spre cultivare refugiatilor loviti de foamete. Chiar daca masura viza crearea unei armate puternice, oamenii de rand si-au imbunatatit mult standardele de viata. Mai mult, a fost preocupat sa dezvolte educatia oamenilor de rand, avand chiar decrete date in acest sens. Ca un simbol al puterii sale, Cao Cao a dispus construirea Fortaretei Vrabiei de Bronz, insa poate mai interesanta decat aceasta a fost descoperirea in 2009 a mormantului lui Cao Cao. Legendele spuneau ca pentru ca locatia lui sa fie tinuta secreta, existau 72 de capcane ce protejau locul de odihna al Cancelarului. Legendele nu au avut o confirmare in realitate, initial descoperirea nefiind raportata la autoritati, iar vanatorii de comori sustragand o parte din lucrurile gasite in mormant. Mormantul avea 740 mp, iar in el au fost identificate 250 de artefacte – arme, armuri, vase din lut, ramasitele unui barbat de peste 60 de ani si a doua femei (de 50 si 20 de ani). N-au fost gasite obiecte de lux, lucru in concordanta cu dorinta lui Cao de a fi inmormantat cat mai simplu cu putinta.Ramasitele se crede ca au apartinut lui Cao Cao si sotiei acestuia, respectiv unei servitoare.

Despre Cao Cao si campanile lui militare s-ar putea spune multe, dar nu e momentul si locul potrivit pentru asta. Revenind la film, dupa prestatia exceltionala din “Confucius”, Chow Yun-fat revine in forta intepretand la fel de stralucit o figura cheie din perioada celor 3 regate. Desi anii au trecut si si-au lasat amprenta si asupra fizicului lui Chow Yun-fat, acesta a reusit sa se ridice la inaltimea personajului istorice Cao Cao. Blandetea din privirea lui si din felul de a fi au reusit sa impregneze o doza de umanitate acestui personaj considerat de scrierile vremii malefic. Ling Ju, interpretata de Liu Yifei, e un personaj cu sufletul pur, curat, ale carei maini nu au fost inca manjite cu sange. Desi trimisa in preajma lui Cao Cao pentru a-l ucide, Ling Ju ajunge treptat sa descopere omul din spatele mitului si temerilor celorlalti, cu slabiciunile si calitatile sale. Prin intermediul monologului, scenaristul exteriorizeaza trairile si gandurile acesteia, curiozitatea descoperirii pas cu pas a omului cu sufletul nepatruns pana atunci de vreo femeie. Actorul japonez Hiroshi Tamaki il interpreteaza pe iubitul din copilarie al lui Ling Ju, Mu Shun, un personaj in cautarea acelui coltisor de pe pamant in care sa poata trai fericit alaturi de iubirea sa. Cum ajunge la concluzia ca acest loc nu exista in lumea dominata de Cao Cao, si-l construieste in suflet, sub forma unei gradini infloritoare si luminoase, unde el si iubita lui aveau ce manca, aveau ce imbraca, aveau urmasi fericiti si puteau lucra pamantul nestingheriti. Personajul lui Tamaki, desi bun din fire, nu e suficient exploatat de scenarist, lipsind parca profunzimea in cadrul relatiei cu Ling Ju. In rest, interpretarea tuturor actorilor e excelenta, cu un plus pentru Chow Yun-fat, scenariul e unul reusit, chiar daca pe la mijlocul povestii dispare putin dinamismul, regizorul insistand pe creionarea portretului lui Cao Cao raportat la anumite situatii si la relatia sa cu celelalte personaje. Coloana sonora e la inaltime, la fel si scenle de lupta, realizate dupa procedeul slow-motion accelerat si viceversa, ce deja l-am vazut si in alte filme chinezesti de gen (Warring States).

Un film plin de prospetime si cu accente artistice, ce ne poarta din nou in perioada tulbure a luptelor dintre cele 3 regate si a sfarsitului dinastiei Han, in care costumele de epoca constituie o alta atractie, pe langa toate celellte enumerate deja. Un lucru este cert, “The Assasssins” e mai mult ca sigur unul din cele mai bune filme istorice chinezesti ale acestui an, realist si plin de mister, o adevarata delectare pentru suflet.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 – Asia Team Romania.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: sâmbătă 1 decembrie 2012

“Over My Dead Body” (cunoscut si ca “Return of the Corpse”) e filmul de debut al regizorului si co-scenaristului Woo Sun-ho, o comedie de actiune tipic coreeana al carei umor poate fi inselator pentru necunoscatorii genului. Prezent la Festivalul International de Film Fantastic Puchon 2012, filmul a reusit sa atraga atentia publicului, chiar daca nu neaparat comedia e punctul forte al cinematografiei coreene. Cu un buget mediu si 6,3 milioane de dolari incasari la box-office, “Over My Dead Body” se inscrie in seria comediilor recente in care accentul scenaristului se muta dinspre romantismul previzibil spre exploatarea absurdului unor situatii extreme, in speranta de a smulge zambete de pe buzele spectatorilor. Din distributie fac parte nume de prim plan ale filmului coreean: actorul de comedie Lee Beom-soo, actrita Kim Ok-bin (premiata pentru prestatia din “Thirst”) si apreciatul Ryoo Seung-bum (The Unjust, The Servant, No Mercy), acestora adaugandu-li-se prestatiile pline de culoare ale actorilor din rolurile secundare, figuri cunoscute din diverse seriale coreene.

Povestea incepe cu o demonstatie de protest a angajatilor unei societati farmaceutice, HS Biotech, al carei presedinte, Kim Taek-su, este acuzat ca ar fi furat un cip ce continea date pretioase din domeniul cercetarilor, in scopul de a-l vinde in strainatate pe multe milioane de dolari. Cum procuratura a esuat in dovedirea furtului, interdictia de calatorie in strainatate pusa presedintelui Kim tocmai a fost ridicata, iar acesta se pregateste sa paraseasca tara. Pentru a trece de barajul protestatarilor care se vad lipsiti de rezultatul muncii lor, Kim se foloseste pe langa multe garzi de corp si de o ambulanta, pretinzand ca este bolnav. In timp ce se indreapta spre aeroport, isi implanteaza cipul in antebrat. Doar ca doi protestatari, Han Jin Su – conducatorul acestora si Baek Hyun-Chul, se lanseaza in urmarirea ambulantei, reusind sa o opreasca in mod ingenios si sa-l filmeze pe presedintele Kim intr-o postura compromitatoare, oprindu-i astfel fuga. Cand la finalul zilei, cei doi cercetatori jubileaza fericiti de reusita, Han Jin Su este lovit in mod premeditat de o masina, iar in urma accidentului ajunge la spital in coma. Pe holurile spitalului Baek Hyun-Chul o intalneste pe fiica sefului sau, Han Dong-hwa. Impreuna cu acesta, Hyun-Chul isi pune problema platii facturii de spitalizare. Cum nu reusesc sa imprumute bani si afla de la stiri ca Kim Taek-su tocmai a murit in urma unui atac de cord, cei doi isi propun sa fure nici mai mult nici mai putin decat cadavrul multimilionarului si sa ceara familiei o rascumparare substantiala. Cu ajutorul unei elaborate planificari, protagonistii reusesc sa patrunda in morga spitalului si sa sustraga cadavrul din spatele etichetei Kim Taek-su. Dar acestia nu stiu cateva lucruri, cum ar fi ca moartea lui Kim Taek-su nu a fost una naturala, ci a fost provocata de omul lui de incredere, Steve Jung care vrea sa-si insuseasca valorosul microcip. De asemenea nu stiu ca ceea ce au luat de la morga nu e un cadavru, ci un corp viu al carui posesor, Ahn Jin-Oh se ascunde de camatari si incearca prin inscenarea mortii sa intre in posesia primei din polita de asigurare. Asa ca dupa primele treizeci de minute, avem un trio inedit, intrucat “cadavrul” Ahn Jin-Oh hotaraste sa li se alature in incercarea de a escroca familia directorului Kim, trio care trece printr-o serie de peripetii care mai de care mai amuzante, deoarece au pe urmele lor nu doar pe Steve Jung si gorilele lui, ci si pe camatarii urmaritori ai lui Ahn Jin-Oh. Si da, mai exista si NIS – serviciul secret corean care urmareste pe toata lumea.

Cele trei personaje create de Woo Sun-Ho sunt cat se poate de nepotrivite unele cu altele si alaturarea lor e elementul pe care se bazeaza toata structura comica. Lee Beom-soo il interpreteaza pe Baek Hyun-Chul, un cercetator inca tanar, analitic si echilibrat, cu un aspect tern, lipsit complet de impusurile caracteristice aventurierilor. Acesta participa la demonstratia de protest fara aplomb, contaminat doar de entuziasmul sefului sau. La fel e prins si in planul de rapire, luat de valul de razbunare starnit de fiica sefului. Actrita Kim Ok-bin are in schimb o aparitie complet diferita, pentru ca personajul ei Han Dong-hwa este prototipul fetei goth. Cu parul vopsit roz si unghii intunecate, cu toate acele accesorii din piele, lanturi si tinte, cu haine negre, cu bijuterii in forma de cranii, vesnic incruntata, razvratita, impulsiva, constituie fermentul si sursa de energie care imprima ritmul alert in desfasurarea evenimentelor. Ryu Seung-Beom jucandu-l pe Ahn Jin-oh, este totusi cea mai pitoreasca aparitie. Personajul lui e un escroc boem, care-si traieste viata fara un tel, si care nu sta prea mult pe ganduri sa-si insceneze moartea pentru e evita confruntarea cu camatarii de la care a imprumutat bani iresponsabil. Nu are nici o problema in a-si schimba planurile sau tabara, cat timp schimbarea e in folosul propriu. Si suprevietuieste mai mult datorita norocului decat inteligentei. Povestea consta in planificarea si punerea in opera a jafului, doar ca desi se schimba succesiv, cu fiecare aparitie de noi elemente si ritmul este alert, actiunea nu e suficient de legata sau de intensa pentru a putea categorisi producatia ca un veritabil film de actiune, ramanand in sfera comediilor usoare. Cine pe cine prinde? Cine isi atinge in final scopul? Cine este perdant? Raspunsurile nici nu sunt foarte importante, pentru ca filmul e facut dupa principiul “sa te bucuri in primul rand de calatorie, si mai apoi de destinatie”. Pentru nonasiatici poate fi dificil sa savureze umorul comediilor coreene, fiind vorba deseori de un umor de dialog, care nu e traductibil in totalitate, sau care poate face trimitere la situatii sociale nefamiliare noua. Desi nu e un film spectaculos, sau memorabil “Over my dead body” ne ofera 110 minute de buna dispozitie antrenata.

Multumiri pentru traducere lui lasedan – Asia Team Romania.

Articol realizat de corina1002001 – asiacinefil.com

Publicat: joi 29 noiembrie 2012

Orice film realizat de Kim Ki-duk e un eveniment cinematografic unic, ce nu poate trece neobservat pe plan international. In mod ciudat, asa cum se intampla si in alte parti, Kim Ki-duk – cel mai in voga cineast coreean al momentului – nu beneficiaza de aceeasi atentie in tara sa natala pe cat de apreciat este peste hotarele sale. Filmele sale pun accentul pe latura artistica, fiind prea putin comerciale, deci fara a umple salile de cinematograf. Insa impactul operei acestui regizor la nivel mondial e unul fenomenal. Cea mai noua realizare a acestuia, “Pieta”, a fost realizata ca de obicei cu un buget minimal si filmata in nici o luna de zile, din februarie pana in martie ale acestui an. Al 18-lea film al carierei a adus si o meritata nominalizare din partea Coreei a filmului “Pieta” pentru cursa Oscarurilor pentru Cel mai bun film strain ce va avea loc in 2013. O rasplata binemeritata pentru Kim Ki-duk, in conditiile in care acest exceptional regizor a adus atata si atata faima cinematografiei coreene in ultimii 15 ani prin munca sa. Si nu doar atat. La inceputul acestei toamne, in cadrul celebrului festival de film de la Venetia, Kim Ki-duk marca inca o premiera pentru filmul coreean, ce va ramane in istorie: “Pieta” a devenit prima pelicula coreeana ce a castigat Leul de Aur pentru Cel mai bun film in cadrul prestigiosului festival european. Filmul a mai castigat inca 3 premii la Venetia, 2 la Daejeong Film Awards la sfarsitul lunii trecute si inca 3 oferite de Asociatia Coreeana a Criticilor de film a inceputul acestei luni. Din distributie, ca de obicei, nu fac parte nume cunoscute, insa cei doi protagonisti ating apogeul carierei, in special protagonista din rolul feminin, Jo Min-su (47 de ani), premiata cu titlul de Cea mai buna interpretare feminina a anului la Daejeong si de Asociatia Criticilor coreeni de film, avand in plus si o nominalizare pentru Cea mai buna interpretare la Festivalul Asia Pacific de pe continentul nord-american. Lee Jung-jin, protagonistul masculin, a mai aparut in “Troubleshooter” dar si in serialul “The Fugitive: Plan B” alaturi de Rain, insa succesul lui “Pieta” il va propulsa cu siguranta in cariera. In timp ce la Venetia “Pieta” se acoperea de lauri, in Coreea de Sud se lansa romanul “Pieta”, scris de Hwang Ra-hyun, Kim Ki-duk fiind creditat drept co-autor. Mai mult, s-a lansat chiar un vin cu acelasi nume ca al filmului, avand ca eticheta unul din posterele de promovare ale peliculei.

Lee Kang-do e un recuperator angajat de o firma (care desigur are un gangster in spate) ce ofera imprumuturi private. Datoria lui este sa recupereze banii imprumutati de firma si dobanda datorata, care cel mai adesea ajungea sa fie de 3 ori cat valoarea imprumutului. Cine nu platea, era schilodit pe viata, iar din banii de pe polita de asigurare, recuperatorul isi incasa imprumutul si dobanda. Mergand dupa aceste principii, Kang-do a ajuns sa nenoroceasca nu doar o persoana, ci si familia acesteia, aducand nenorocirile asupra acestora pe toata durata vietii. Unuia i-a nenorocit o mana, altuia un picior, in timp ce altii s-au sinucis. Intr-una din zile, Kang-do se trezeste urmarit de o femeie in varsta, care se tine dupa el si, la un moment dat, ii spune ca e mama lui. Ii cere iertare pentru ca l-a abandonat de mic, insa Kang-do o trateaza ca pe o nebuna: a trait de mic fara parinti, deci cum poate o batrana sa vina sa-I spuna astfel de aberatii ? Femeia da buzna in casa lui, si voluntar se apuca sa spele vasele murdare, sa faca curat prin casa. Desi e alungata, femeia se opune cu incapatanare si sta in fata usii casei lui sustinand acelasi lucru, ca e mama lui. Pe masura ce zilele trec, Kang-do o accepta, treptat, in viata lui, o lasa sa intre in casa, sa-i gateasca, sa faca curat. Treptat realizeaza ca incepe sa aiba sentimente de atasament matern fata de acea femeie care isi spune “mama”. Dar misiunea femeii aparute din senin in viata lui e cu totul alta.

“Pieta” este o celebra sculptura a merelui renascentist Michelangelo Bunoarroti, care o reprezinta pe Maica Domnului tinandu-si in brate Fiul mort; imaginea a fost preluata de numerosi artisti si transpusa sub diverse forme, fiind un simbol al suferintei umane si mai ales al respectului profund amestecat cu duiosie fata de cineva. Intocmai acestei reprezentari renascentiste, Kim Ki-duk realizeaza o adevarata capodopera cu filmul sau “Pieta”, o fresca ce descrie evolutia unei fiinte dezumanizate si lipsite de orice sentiment pana la stadiul de constientizare a propriului rau comis in aceasta existenta. Personajul sau, Kang-do, e intruchiparea Raului in aceasta lume. Si-a vandut sufletul pentru bani si lucreaza cu acesti bani, in slujba diavolului. La un moment dat, unul din clientii sai pune o intrebare retorica: “Ce sunt banii ?”, iar aceasta il macina, neavand un raspuns la asta. Raspunsul soseste in momentul in care o intreaba pe mama lui, iar aceasta ii spune ca banii sunt “inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor”. Prezenta acelei persoane fara suflet care isi zice mama si ii cere in genunchi iertare, caindu-se pentru greselile tineretii, ii schimba treptat viziunea despre viata, il umanizeaza. Incet, descopera cum este sa zambeasca, cum este ca cineva sa aiba grija de el, sa tina la el, sa vina acasa si sa gaseasca acea caldura sufleteasca pe care nu a simtit-o niciodata. Dintr-un salbatic cu sufletul gol, incepe treptat sa devina om. Nu realizeaza insa imediat impactul prezentei mamei sale in viata sa, dar il descopera din dialogul cu “condamnatii’ lui pe care i-a schilodit si carora le-a provocat atata sufrinta. In momentul in care unul din clienti e dispus sa renunte nu doar la o mana, ci la amandoua pentru a-si cerste copilul ce urmeaza sa vina pe lume, Kang-do devine chiar invidious ca acel copil are un asemenea parinte. Incet, invata ce inseamna sa tii la cineva, iar dragostea materna care dupa 30 de ani apare ca o revelatie in viata sa e o minune divina capabila sa-l transforme. Dar oare nu e prea tarziu ?

O capodopera fara doar si poate, “Pieta” e un film de care cinematografia coreeana avea mare nevoie. Sufocata de sute de productii comerciale, care mai de care mai spectaculoase, cinematografia coreeana ne demonstreaza ca are capacitatea de a se regenera in continuu, datorita unor mari cineasti. Kim Ki-duk merita toate aprecierile pentru regia si scenariul acestui low-budget care face cat 100 de filme comerciale cu bugete de blockbuster, ce nu pot spune la un loc cat a spus acesta in doar 100 de minute. Un film cutremurator, realist si socant pe alocuri, care reuseste sa te sensibilizeze si chiar sa stoarca o lacrima eliberatoare spre final, cand o muzica divina simti ca-ti invadeaza sentimentele confuze, eliberandu-te de povara suferintei personajelor. Genial !

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 – Asia Team Romania.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: miercuri 28 noiembrie 2012

Filmul vietnamez a obtinut consacrarea internationala in ultimul deceniu al secolului trecut, prin doua productii artistice desavarsite: “The Scent of Green Papaya” (1993), nominalizat la Oscar si castigator a 2 premii la Cannes si a unui premiu Cesar, si “Cyclo” (1995), laureat cu 2 premii la Venetia. “Vertical Ray of the Sun” a incheiat acest deceniu de aur al filmului vietnamez, avand doar 2 nominalizari la un festival minor. Ce leaga cele 3 filme ? E vorba de nimeni altul de cat Tran Ahn Hung, cel mai de succes regizor vietnamez din toate timpurile, a carui viziune a dat un impuls crucial filmului vietnamez in general, in deceniul care a urmat observandu-se o revigorare a industriei de film. Treptat au inceput sa se diversifice genurile sis a se investeasca in domeniu, fara insa ca pe plan international filmul vietnamez sa mai exceleze. Totusi, unele productii comerciale cu un buget ridicat (pentru nivelul economiei Vietnamului), au reusit sa obtina un oarecare succes nu doar pe piata asiatica ci si pe cea mondiala. E vorba, aici, de doua filme de actiune foarte bine realizate, “The Rebel” (2007) si “Clash” (2010), ce au lansat poate cea mai importanta vedeta a filmului vietnamez, actorul vietnamezo-american Johnny Nguyen. In acest an, producatorii vietnamezi au incercat sa se autodepaseasca si, urmand cursul firesc al unei evolutii de doua decenii si reusind sa realizeze primul film de arte martiale/aventuri inrtr-un decor medieval. Acest gen poarta numele de Kiem Hiep in Vietnam, fiind oarecum, la o alta scara, desigur, echivalentul filmelor wuxia din Hong Kong. Singura deosebire e ca filmele chinezesti de gen sunt mult mai dinamice, desfasurate intr-un ritm ce-ti taie respiratia. “Blood Letter”, caci despre el este vorba, imbina actiunea cu artele martiale si putina fantezie, intr-o realizare spectaculoasa cu multe – mult prea multe – salturi spectaculoase si cu putin romantism. Regizorul sau, Victor Vu, e un vietnamez nascut pe taram american, cu studii in domeniu pe continentul nord-american, iar odata revenit in Vietnam a realizat cateva productii interesante, schimband genul de la un film la altul, acesta fiind al doilea sau film de arte martiale. Vu e poate cel mai prolific regizor vietnamez din valul regizorilor scoliti in State care revin in Vietname pentru a revivora industria locala de film. “Blood Letter” a fost unul din cele mai scumpe filme vietnameze facute vreodata, avand un buget de 1,3 milioane de dolari, cheltuiti in mare parte pe partea de post-procesare si efecte speciale.

In 1442, regele Thai Tong face o vizita in partea de rasarit a Vietnamului, ramanand in casa sfetnicului sau, poetul Nguyen Trai. In timpul sederii in casa lui, sotia lui Trai l-a servit pe rege domneste, insa in drum spre capitala, in Le Chi Vien, brusc, regele moare. Sotia lui Nguyen Trai si sfetnicul regal sunt acuzati de asasinarea regelui si executati de Regina Vaduva. Nu doar vietile lor sunt luate, ci si a tuturor membrilor familiei sale pana intr-a treia generatie. Evenimentul a ramas cunoscut in istoria Vietnamului ca masacrul din Le Chi Vien. Si totusi, nepotul lui Nguyen Trai, Nhuyen Vu, in vasrta de doar 10 ani pe atunci, reuseste sa scape, fiind singurul supravietuitor al masacrului. Un servitor al raposatului sau bunic il duce cu pretul propriei vieti pe Vu la o pagoda, unde este crescut de un calugar. Peste 12 ani il regasim pe Nguyen Vu barbat in toata firea, bun cunoscator al artelor martiale si pregatit sa infrunte greutatile vietii. Intr-una din zile, ministrul justitiei insusi isi face aparitia la pagoda impreuna cu soldati regali, in cautarea unei scrisori – cunoscuta si ca “scrisoarea insangerata”. Lui Vu i se pare cunoscuta figura ministrului, si-i spune acest lucru maestrului sau calugar. Acesta considera ca a sosit momentul ca tanarul sa afle adevarul despre identitatea sa reala, si astfel Vu realizeaza ca ministrul e de fapt cel ce a ordonat decapitarea parintilor sai. Hotarat sa se razbune, acesta porneste spre capitala, lasand in urma templul si trecutul sau. In timpul unei incursiuni la Palat, acesta o salveaza din mainile garzilor regale pe Hoa Xuan, o tanara iscusita intr-ale artelor martiale, ce si ea se afla in acel loc cu gandul de a o ucide pe Regina. Doua destine unite de suferinta pierderii unor fiite dragi, in cautarea linistii sufletesti, Vu si Xuan pornesc in aventura vietii lor, pe urmele scrisorii insangerate, dovada care ar putea-o dobori pe Regina.

“Blood Letter” a fost o productie riscanta pentru finantatori, Phuong Nam Films si Saiga Films, in asociere cu Thanh Nien Media si Thien Minh Films, in ciuda sumei uriase investite in realizarea sa. Asta pentru ca nu il are pe Johhny Nguyen in distributie, lucru ce ar fi asigurat din start un succes de casa, lucru care conteaza mult pentru o industrie de film firava precum cea vietnameza. “Blood Letter” nu propune nici o mare vedeta in distributie, si insusi protagonistul nu impresioneaza nici prin fizic, nici prin aspect.Huyhn Dong e cunoscut in Vietnam pentru multe roluri in seriale, insa pe marele ecran acesta reprezinta debutul. Midu, partenera lui din film, e si ea o debutant ape marele ecran, fiind o cunoscuta figura din lumea modei, in Vietnam. La cei doar 23 de ani ai sai, a cunoscut celebritatea inca din 2006, cand a aparut pe coperta celei mai populare reviste pentru adolescenti din Vietnam. Si totusi, filmul a fost in cele din urma un succes in Vietnam, ceea ce demonstreaza ca nu e neaparata nevoie de vedete in distributie pentru a cunoaste succesul. “Blood Letter” e o productie ambitioasa, adaptata dupa un roman popular scris de Bui Anh Tan. Filmul porneste de la fapte reale – masacrul din Le Chi Vien – si a atras atentia deoarece in centrul sau e personalitatea unui personaj real al istoriei vietnameze, Nguyen Tran, un erou national si un mare poet vietnamez ce a trait la sfarsitul secolului XIII/inceputul secolului XIV. Filmat in intregime in Vietnam, “Blood Letter” e unul din cele mai frumoase filme realizate in Vietnam, cu peisaje ce-ti taie rasuflarea (lacuri parca de cristal in care se reflecta paduri de un verde viu, munti majestuosi si alte peisaje mirifice), ce arata frumusetea acelor locuri. Surpriza vine de la coregrafia scenelor de lupta, care a fost realizata chiar de Johhny Nguyen (The Rebel, Clash). Filmul abunda in scene de lupta, costumele de epoca sunt opulente, iar personajele principale sunt stoice si eroice. Pentru un film vietnamez, e intr-adevar o realizare ce merita toate aprecierile, insa raportat la cinematografiile cu traditiei, “Blood Letter” nu se ridica peste nivelul unor filme obisnuite de gen din Hong Kong sau Thailanda. Si nici nu aduce nimic nou genului. E doar o realizare necesara pentru alte viitoare proiecte similare de gen din anii care vor urma, o productie care ridica stacheta si nivelul de asteptari de la filmul vietnamez.

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de gligac2002 – Asia Team Romania pentru www.asiacinefil.com.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: luni 26 noiembrie 2012

De la an la an, realizatorii chinezi se depasesc pe sine cand vine vorba de realizarea unor productii spectaculoase, captivante si de succes. Imitand in mare parte reteta hollywoodiana a succesului, producatorii chinezi se inghesuie sa investeasca in mega-productii, piata chineza fiind una din cele mai profitabile din intreaga lume. Se spune ca in cativa ani, box-office-ul chinez va inregistra incasari mai mari ca la Hollywood, iar industria americana de film este tot mai interesata sa patrunda cu productiile sale pe aceasta piata rigida cand vine vorba de acceptarea difuzarii in cinematografele chinezesti de realizari de peste ocean. Dupa o perioada de incercari, in care am fost martorii primului film chinezesc cu roboti (Kung Fu Cyborg) si a primului science-fiction cu un buget ridicat si realizat la standarde hollywoodiene (Future X-Cops), a sosit timpul ca si filmele de arte martiale sa se reinventeze. Daca in anii ’90 si la inceputul anilor 2000 Stephen Chow a adus un suflu nou in domeniu, de aceasta data istoria filmelor de arte martiale e rescrisa de la… zero de Stephen Fung, odata cu mega-productia “Taichi Zero”. Lansat in cinematografe in varianta 3D in plina sarbatoare nationala in China, filmul a strans in doar 6 zile peste 9,5 milioane de dolari, in scurt timp devenind, dupa incasari, unul din succesele de marca ale acestui an. La 3 saptamani de la premiera, a fost lansat in cinematografe si sequel-ul sau, “Taichi Hero”, amandoua filmele la un loc costand 220 de milioane de yuani (aproximativ 35 de milioane de dolari). A fost primul film produs de noua companie de productie a lui Stephen Fung si a lui Daniel Wu, Diversion Pictures. Daca de Daniel Wu se stiu multe in special ca actor, iar de mai bine de 5 ani si ca producator, de Stephen Fung se poate spune ca se stie… totul. E unul din actorii de top din Hong Kong (House of Fury, Heavenly Mission, All About Women), iar din 2004 a debutat si in regie, “House of Fury” fiind cea mai cunoscuta realizare regizorala a sa. Pe langa aceasta colaborare la nivel de productie intre cele 2 nume mari ale filmului chinez, cartea de vizita a peliculei “Taichi Zero” e completata de urmatoarele nume: in primul rand avem in spatele acestui film pe creatorii a doua filme spectaculoase si de mare succes ale ultimilor ani, “Detective Dee” si “Ip Man”. In al doilea rand, regia scenelor de lupta e semnata de nimeni altul decat Sammo Hung, iar in al treilea rand, filmul marcheaza debutul ca actor al lui Yuan Xiaochao, campion olimpic de arte martiale la Olimpiada de la Beijing din 2008. Acesta interpreteaza chiar rolul principal masculin, avandu-i ca parteneri pe Feng Shaofeng, Eddie Peng, Angelababy, si pe mult mai celebri Tony Leung Ka-fai, Daniel Wu, Stephen Fung sau Shu Qi, in roluri secundare sau in aparitii de doar cateva minute. Scris si regizat de Stephen Fung, “Taichi Zero” e doar prima parte din ceea ce se doreste o trilogie, in acest an fiind lansat in cinematografe si sequel-ul, filmat odata cu “Taichi Zero”. Probabil undeva in toamna anului viitor se va lansa si ultima parte a trologiei, daca toate lucrurile vor merge bine.

In China celei de-a doua jumatati a secolului XIX, dinastia Qing este serios slabita de cresterea influentei puterilor occidentale in zona dar si de problemele interne, cum ar fi revolta gruparii Tian Li Glan (Cultul Adevarului Divin). Soldatii Divini ai cultului erau recrutati de un maestru in artele martiale si instruiti pentru a putea constitui o forta pe campul de lupta. Intre acestia il regasim pe Lu Chan (Yuan Xiaochao), poreclit “Ciudatul”, un pusti de 18 ani ce avusese o copilarie greu incercata. A crescut intr-o familie de negustori, mai mult cu dragoste maternal si cu indiferenta din partea tatalui, preocupat mai mult de afacerile sale. De mic era mai tot timpul flamand, motiv pentru care mama lui a ajuns sa fure bani de la avarul sau sot pentru viitorul copilului ei. Prinsa asupra faptului, mama Yang e data afara din casa, iar impreuna cu pustiul ei ajunge in strada. In scurt timp mama lui Lu Chan moare, iar copilul ramane in grija celui ce peste ani avea sa devina liderul Cultului Adevarului Divin, conducatorul Armatei Divine. Pana aici toate frumoase, doar ca porecla lui Lu Chan, “Ciudatul”, se trage de la un corn pe care acesta il avea pe cap din nastere. In momentul in care era lovit in respectivul “corn al diavolului”, acesta se dezlantuia asemeni unui diavol. Insa aceste momente ii iroseau energia interioara. Un doctor din tabara ii spune ca daca va mai continua sa practice artele martiale violente pe care le stapaneste de la maestrul sau ce l-a adoptat de mic, cornul de pe cap mai intai va devein purpuriu, iar apoi negru, caz in care va muri. Cand tabara e atacata si Armata Divina e desfiintata de armata imperiala, doctorul ii spune cu glas e moarte lui Lu Chan sa fuga in satul Chen Jia Gou, unde sa-l caute pe maestrul Chen, care sa-l invete un stil de lupta care sa nu-l solicite atat. Problema e ca odata ajuns in satul respectiv de munte, Lu Chan se ciocneste de opozitia tuturor satenilor, care ii spun ca stilul Chen Jia poate fi invatat numai de localnici, nu si de straini, deci ar face mai bine sa plece. Dar cum invatarea acestui stil de lupta e singura lui salvare, aruncat afar ape usa Lu Chan da buzna inapoi in sat… pe fereastra. Si de aici incep o serie de intamplari amuzante. Ce nu stie nimeni e ca in scurt timp o mare amenintare planeaza asupra satului. Cine, oare, va reusi sa il salveze ?

Taichi Zero (si sequel-ul) e unul din cele mai ambitioase proiecte ale ultimilor ani in cinematografia chineza. Personajul principal, Yang Lu Chan, interpretat ezitant si prea putin expresiv de pana mai ieri sportivul Yuan Xiaochao, putini stiu, e intruchiparea lui Yang Lu Chan, un adevarat maestru al artelor martiale tai chi de a trait intre 1799 si 1872. Filmul este o fictiune, nu o productie autobiografica, astfel ca povestea induiosatoare a vietii lui Lu Chan trebuie privita cu rezerve si din perspectiva exagerarii tipice unei parodii. La origine, “Taichi Zero” e o parodie cu accente comice, pe o tematica fantezista, care in a doua jumatate devine un film aproape dramatic. Lu Chan intruchipeaza orice discipol al oricarui maestru vazut in vreun film de arte martiale in cei peste 100 de ani de film chinezesc: indrageste de mic artele martiale, doreste sa se perfectioneze alaturi de un maestru care sa-l invete tot ceea ce ii lipseste, este naiv insa sties a-si urmareasca in orice situatie telul. La un moment dat devine aproape un Don Quijote modern ce trebuie sa lupte nu cu morile de vant, ci cu un monstru de fier.

Desi filmul pune accentul pe fantezie si pe spectaculos, scenariul fiind scris pentru a servi acestor teluri (o inovatie e exprimarea prin cuvinte inserate pe ecran a unor trairi ale personajelor, expresii ale acestora s.a., o tehnica ce pentru privitorul din afara Chinei poate parea obositoare, incarcand inutil imaginea cu lucruri subintelese), in spatele scenariului se ascunde o idee interesanta. Dupa cum se stie, pana in secolul XIX, spre sfarsit, China a fost o tara agrara. Influenta puterilor occidentale – in special a Marii Britanii si a celebrei Companii a Indiilor de Est – a adus incet si sigur industrializarea si in China. Cunoscuta in istorie ca o perioada de transformari economice si sociale, industrializarea a marcat trecerea spre o societate industriala, ca parte a procesului de modernizare realizat prin inovatii tehnologice. Pentru Asia Rasariteana, industrializarea urma sa se incheie un secol mai tarziu, insemnand un proces de transformare uneori dureros. Un simbol mondial al industrializarii a fost constructia de cai ferate, care nu de putine ori pe langa numeroase beneficii aduse a presupus si realizarea de mari sacrificii datorita defrisarilor sau demolarii de sate, locuinte ce stateau in calea drumului de fier. “Taichi Zero” e o hiperbola a acestei lupte intre traditie si modernism, intre trecut si viitor. Masinaria bizara vazuta ca un monstru care scoate aburi ajunge pana in fata satului izolat de munte. In ciuda initiativei unui localnic (care s-a scolit in capitala si a invatat despre beneficiile modernizarii) de a prezenta satenilor ce inseamna electricitatea, confortul si toate beneficiile noii vieti ce ii asteptau, din start acesta este sabotat de ceilalti sateni, tocmai pentru a arata celorlalti ca aceste inventii nu doar ca nu sunt utile, dar nici nu sunt necesare intr-un loc in care existau cu totul alte repede de raportare pentru omul de rand. Desi nimeni nu stia ce inseamna tren, cu totii se intreaba ce se va intampla cu somnul de veci linistit al stramosilor, ce va fi tulburat de zgomotul infernal al masinariilor de fier ce vor urca pana in varful muntelui suierand. Lupta satenilor si opozitia lor fata de masinaria de fier ce lasa in urma calea ferata si care ii pune in situatia de s-si abandona vechiul mod de viata, de a renunta la traditii si la respectul pentru stramosi e genial simbolizata de scena in care fetita din sat ia o piatra si ameninta mosntrul ca daca nu pleaca il va distruge. In spatele tuturor acestor simboluri se ascunde realitatea industrializarii Chinei contemporane si dilema clasica: traditionalism sau modernism ?

Un film spectaculos, antrenant si amuzant, care desi are doar 97 de minute iti da senzatia ca ai asistat la un film de peste 2 ore. In final, doua noi personaje apar in scena, acestea fiind pilonul in jurul caruia va oscila scenariul sequel-ului. Va fi, cu siguranta, unul din cele mai asteptate sequel-uri ale unui film asiatic din toate timpurile si, din fericire, asteptarea nu va fi prea lunga pentru cei care deja s-au indragostit de acest film. “Taichi Hero” promite o continuare pe cinste…

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 pentru asiacinefil.com.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: sâmbătă 24 noiembrie 2012

Stiinta si deductia intalnesc destinul intr-unul din suprinzatoarele succese de box-office din China acestui an, “The Bullet Vanishes”, un film plin de mister si neprevazut plasat in China anilor ’30. Cu o distributie si interpretare pline de consistenta si cu efecte speciale de calitate, bine filmat si regizat, cu un scenariu reusit, pe alocuri lent si in suficiente parti dinamic si plin de neprevazut, “The Bullet Vanishes” poate fi considerat egalul oricarei productii de box-office de la Hollywood. Cu un oarecare iz a la “Sherlock Holmes”, filmul – o coproductie China/Hong Kong – e un amestec de genuri care capteaza atentia din primele sale momente (mister, thriller, actiune, putina comedie, drama). Filmul a fost un succes pe piata asiatica, fiind distribuit pana si peste ocean, unde a avut incasari de 117.000 dolari. Cu un buget de 15,8 milioane de dolari, “The Bullet Vanishes” a obtinut numai in China incasari de aproape 25,5 milioane de dolari, ce situeaza filmul pe pozitia a 8-a in box-office-ul chinez al acestui an. Regizat de Law Chi-leung (Curse of the Deserted), productia ii are in rolurile vedeta pe marele Lau Ching-wan (Written By, Mad Detective) si pe Nicholas Tse, Jang Dong-gun-ul chinezilor, vazut intr-o multime de filme de succes: Bodyguards and Assassins, The Stool Pigeon, Treasure Inn, Beast Stalker, The Storm Warriors, Invisible Target etc. Filmul are 4 nominalizari la editia din acest a a Golden Horse Gilm Awards.

In timp ce in Statele Unite cu putin timp in urma lua nastere FBI pentru a lupta impotriva coruptiei si a afacerilor ilegale ale gangsterilor, in China anilor ’30 coruptia stapanea politia pana in maduva oaselor. Politistii comiteau faradelegi la discretia gangsterilor, iar gangsterii rasplateau fidelitatea politistilor cu favoruri si bani. In aceasta lume salbatica, Donglu (Lau Ching-wan) e un gardian intr-o inchisoare unde metodele sale umane ajung la urechile superiorilor de la centru. Avea obiceiul de a asculta povestile detinutilor si de a incerca sa-si demonstreze siesi ca unii dintre acestia au fost inchisi pe nedrept. Nu de putine ori nu ezita sa joace rolul victimelor detinutilor, riscandu-si chiar viata in momentul in care a incercat sa simuleze o spanzurare. Mai apoi, trimitea la centru scrisori pentru a se face apel in cazul detinutilor condamnati pe nedrept, cu dovezile si propriile sale teorii. Intr-una din zile, un sus-pus de la centru viziteaza inchisoarea si ii incredinteaza o misiune importanta, observand spiritul sau justitiar. Il trimite pe Donglu in Tiancheng, pentru a supraveghea activitatea politiei locale si a starpi coruptia de la radacina. Aici il cunoaste pe Guo Zhui (Nicholas Tse), cel mai iute pistolar din regiune, un politist mereu de partea dreptatii cu care devine partener. Din pacate pentru el, Donglu nimereste intr-un moment in care la fabrica de arme din oras se produc o serie de crime stranii, intervenite in urma sinuciderii unei muncitoare, Yan. Lumea credeca fantoma acesteia s-a intors sa ia cu ea si alte suflete, in special ca crimele ce urmeaza au un numitor comun: in fiecare caz glontul cu care victima e ucis nu e de gasit. Si astfel, cei doi noi parteneri incearca sa rezolve prin propriile mijloace misteriorul caz. Sa fie intr-adevar fantoma sinucigasei cea care continua sa ia vieti sau exista, oare, o explicatie stiintifica, rationala ?

Filmul a primit in general aprecieri favorabile din partea criticilor de film, insa multi l-au vazut puternic influentat de productia hollywoodiana din 2009 “Sherlock Holmes” a lui Guy Ritchie (in special ideea de cuplu Sherlock/Watson – Song Dpnglu/Guo Zhui).Song Donglu (interpretat de Lau Ching-wan) e un gardian devenit peste noapte detectiv de invstigatie ce observa transformarea lumii in care traieste. In anii ’30, China imbratiseaza industrializarea, fabricile de orice fel aparand pretutindeni, iar odata cu ele si lupta pentru drepturile salariale ale muncitorilor si dreptul la greva. In acest context, Song trebuie sa se lupte cu vechile concepte inainte ca ai lui colegi sa-i accepte deductiile. E chiar amuzant uneori sa-l privesti cum pentru a demonstra anumite lucruri evidente, isi pune streangul la gat si e la un pas sa-si piarda viata. Pe de alta parte, ca detectiv e o persoana integra, cu spirit justitiar si cu o inteligenta sclipitoare. E in totalitate dedicat meseriei sale, neglijandu-si complet viata personala. Asemeni lui e si Guo Zhui (Nicholas Tse), care in plus e obsedat si sa-si apere renumele de cel mai iute pistolar al regiunii. Si el e o minte stralucita, si nu intamplator cei doi ajung parteneri in rezolvarea dificilului caz al crimelor in serie de la fabrica de arme. Amandoi ajung sa lupte impotriva coruptiei unei clase decadente (aceeasi pe care o regasim zugravita in “Dangerous Liaisons”) ce exploateaza muncitorii din fabrica, practic simpli sclavi ai celor cu putere si bani.

Un film inteligent, bine realizat, plin de mister si rasturnari de situatii care vor multumi fanii genului. Nu e un film nici istoric, nici de spionaj, asa cum am fost obisnuiti de realizatorii chinezi in ultimii ani cand venea vorba de China anilor ’30, ci unul pur de mister cu intriga politista “a la Sherlock Holmes”. “The Bullet Vanishes” e o productie merituoasa, de nivel international, stralucit pusa in scena si cu o interpretare perfecta a celor doi protagonisti. Un film de top ce nu trebuie ocolit.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 pentru asiacinefil.com.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: miercuri 21 noiembrie 2012

Nu stii cum sa scapi de propria nevasta atunci cand simti ca lucrurile nu mai merg asa cum trebuie in casnicie ? Solutia e simpla: angajeaza un Casanova ! Sau cel putin aceasta e solutia propusa de realizatorii coreeni ai unuia din cele mai de succes filme coreene ale anului 2012, “All About My Wife” (cunoscut si ca “Everything about my Wife” sau “She’s my Wife”). Filmul – o comedie romantica despre o relatie dintr-un cuplu care ajunge in impas – a fermecat publicul coreean feminin in special, obtinand incasari de 29,3 milioane de dolari si situandu-l pe pozitia a patra la box-office-ul din 2012 in privinta filmelor autohtone. Daca veti sesiza pe parcursul filmului unele melodii cu accente latino, trebuie sa stiti ca acestea se trag de la faptul ca “All About My Wife” e un remake dupa un film argentinian din 2008 intitulat “Un nuovo para mi mujer” (“A Boyfriend for my Wife”). Iar daca veti simti ceva familiar in realizarea acestui film (situatii, atmosfera, actori), trebuie sa stiti ca filmul e regizat de Min Kyu-dong, “vinovatul” pentru reminiscentele din amintirile voastre legate de filme precum “Antique”, “All for Love” sau “Five Senses of Eros”. Din distributie fac parte 3 nume mari ale filmului coreean actual: Lee Soo Jung, actrita protagonista din “I’m a cyborg but that’s ok”, “Come Rain, Come Shine”, “Happiness” sau “… ing”. Rolurile masculine sunt interpretate de Lee Sun-kyun (vi-l mai amintiti din “Coffee Prince” ?; recent a aparut in “Helpless”) si Ryoo Seung-ryong din “Painter of the Wind”, “Battlefield Heroes”, “The Recipe” si multe alte filme de succes) in rolul lui “Casanova”. Ca dovada al aprecierii de care s-a bucurat, trebuie mentionat ca “All Aboiut My Wife” are pana in prezent 11 nominalizari la 3 festivaluri coreene de film desfasurate in acest an, majoritatea pentru interpretarea actorilor Lim Soo-jung si Ryoo Seung-ryong.

Jung-in e o tanara coreeana plecata in Japonia sa se scoleasca in ale gatitului. E o persoana imposibila, cicalitoare, cu principii ferme la care tine in orice situatie. De exemplu, si-a propus ca pe durata sederii in Japonia sa nu vorbeasca nimic in coreeana, iar cand mama ei o cauta pe telefon, o concediaza rapid invocand tocmai acest principu autoimpus. In timpul unui cutremur il cunoaste pe Doo-hyun, coreean si el, seismolog de profesie, dar nu abdica de la principiile sale, astfel ca vorbeste cu el in japoneza. Si asa ia nastere o poveste de iubire cu nabadai intre cei doi, care dupa un an se casatoresc. Peste 6 ani ii regasim asezati la casa lor, deranjati de baiatul cu ziarele care desi rugat in scris de un anunt sa nu arunce ziarul peste gard, e luat la cearta de cicalitoarea Jung-in. Impaciuitor, sotul ei incearca sa o calmeze sis a o invite in casa, iar odata intrati in resedinta celor doi iubareti de pe vremuri constatam ca relatia lor nu mai e ceea ce era la inceputuri: ea e autoritara, vorbeste intruna ca o moara stricata, e mult prea grijulie cu el, in timp ce el e cel care tace si da dreptate tot timpul. In momentul in care Doo-hyun ii spune la un moment dat in gluma (ar vrea ea !) “ce-ar fi sa ne despartim ?”, luam cu adevarat pulsul relatiei celor doi. Ea e profund marcata de aceste cateva cuvinte la zile distanta, desi sotul nu prea convingator a lamurit-o ca a glumit, in timp ce pentru el a fost prima manifestare de revolta in fata dictaturii ei. Intr-una din zile la serviciu primeste vestea ca exista un loc vacant pentru o detasare pe o perioada mai lunga intr-un orasel de provincie. Desi are un competitor important (un coleg proaspat divortat ce a fost prins ca si-a inselat nevasta si care avea nevoie de liniste sa se refaca), Doo-hyun il convinge pe seful sau s ail detaseze pe el, vazand in asta ocazia oportuna de a scapa de nevasta lui. Dar desi planul reuseste, surprizele abia acum incep.

“All About My Wife” e o poveste despre un barbat ce incearca sa fuga de casnicie, de indatoririle sale, de gura cicalitoare a nevestei sale, in cautarea libertatii de altadata, si despre o femeie puternica, independenta, al carei loc in cadrul institutiei casatoriei e pozitia dominanta, neavand o relatie echilibrata sub aspectul relationarii cu partenerul. Pe masura trecerii anilor, iubirea celor doi se pierde treptat ca urmare a intrarii inr-o rutina din care niciunul nu poate iesi: ea devine din persoana aparent timida de la prima intalnire de sub masa din cafenea o mica dictatoare a cuvintelor, fara a-si neglija indatoririle de sotie; il asteapta zi de zi cu mancare gatita, are grija ca sotul ei, de fiecare data inainte sa manance sa se spele si a se schimbe, cu alte cuvinte vegheaza la respectarea regulilor valabile de ani de zile in casnicia lor. El constata tot mai mult ca devine un bun ascultator si executant, ce trebuie sa se conformeze regulilor casei in cazul in care nu doreste ca asupra lui sa se abata vorbe grele sau reprosuri. Fara sa realizeze, pentru cei doi viata a devenit o repetare eterna a acelorasi lucruri zilnice. Ea se “serveste” cu afectiunea de care are nevoie de la sotul ei cand pofteste, in timp ce el constientizeaza ca lucrurile nu mai pot merge asa, insa nu are curajul sa o spuna. Sau o spune timid, cu jumatate de glass sau dand repede inapoi. In acest context, nu e de mirare ca pune la cale un plan “diabolic” de a scapa de sotia lui, angajand un “Casanova” care sa-i aduca libertatea. Acum singura intrebare care mai ramane e daca face asta pentru a iesi el onorabil din casnicie si a-si continua viata mai departe dupa bunul plac, sau face astfel pentru a nu o rani pe ea. Un lucru este cert: totul e facut in asa fel incat spectatorul mai tot timpul are zambetul pe buze si o stare de buna dispozitie si relaxare. Dar pe langa acest aspect, filmul are si o latura sensibila, neevitand sa puna punctul pe “i” cand vine vorba de acel moment intalnit in fiecare casnicie in care lucrurile nu mai merg asa cum mergeau la inceput sau in vremurile bune. Iar solutia gasita in final e cea a dialogului, Jung-in insasi recunoscand ca un dialog deschis face de o suta de ori mai mult decat un plan marsav de a pune capat unei relatii. Puterea cuplului de a se transforma si a accepta necesitatea unei schimbari in tinp, ca cuplu, nu individual, e marea provocare a acestui film, o comedie romantica superba ce-si merita toate aprecierile obtinute pana acum. Doua ore de delectare maxima pe seama unei situatii banale si a solutiilor haioase gasite de personaje in calea regasirii propriilor identitati in cadrul cuplului.

Multumiri pentru traducerea excelenta, in premiera in Romania, a unui film cu foarte multe replici raportat la durata sa, colegei noastre uruma44 – asiacinefil.com.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: marți 20 noiembrie 2012

Din galeria filmelor de top coreene ale anului 2012 nu poate fi exclusa controversata productie a apreciatului Im Sang-soo, “The Taste of Money”. Considerat de critici sequel-ul “spiritual” al filmului de succes “The Housemaid” (la randul lui un remake dupa un clasic din anii ’60), thriller-ul erotic “The Taste of Money” face din nou o incursiune in viata si secretele unei familii din high-life-ul coreean al zilelor noastre. Filmul portretizeaza vietile privilegiatilor societatii soreene, exploatand teme precum banii si sexul, lacomia si ambitia, avand o atitudine acida la adresa celor bogati, faimosi si “nelinistiti” din lumea exclusivista a bogatasilor. Im Sang-soo (The Old Garden, The Housemaid) si-a caracterizat productia ca o “extensie a lui The Housemaid”, “o poveste a copiilor din The Housemaid care au crescut mari”. Filmul e “o explorare a lumii din afara resedintei somptuoase din The Housemaid”, avand 3 actori din precedenta productie in distributie. Filmul ne prilejuieste reintalnirea cu indragita actrita-veteran Yoon Yeo-jung (Hotelier), Kim Kang-woo (Marine Boy, Rainbow Eyes) si Baek Yun-shik (interpretul regelui Taejong- Lee Bang-won din “Deep Rooted Tree”). Filmarile au fost efectuate in Coreea de Sud si Filipine, iar in mai 2012 a avut premiera mondiala la Cannes, unde a fost nominalizat la Palm D’Or. Modest, Im Sang-soo si-a asumat esecul necastigarii Pal D’Or-ului, in fata mediei coreene declarand ca esecul a fost o “tragedie personala” si ca participarea lui la festival a fost o greseala, deoarece “The Taste of Money” spunea “o poveste tipic coreeana” pe care strainii nu o pot intelege. La box-office, filmul a incasat 7,5 milioane de dolari, fiind unul din filmele de top ale primei jumatati a anului in Coreea. Inca din timpul Festivalului de la Cannes, drepturile de distributie au fost cumparate de 15 distribuitori straini.

Joo Young-Jak e secretarul personal al directorului Yoon – membrul unei familii elitiste din Coreea. Desi e absolventul unei facultati de elita si un tanar capabil, in ultimii zece ani s-a ocupat de treburile murdare ale familiei, secondandu-l pe directorul Yoon in actiunile ilegale care implicau nu de putine ori mituirea functionarilor publici de nivel inalt pentru facilitarea unor afaceri profitabile. Directorul Yoon ocupa actuala pozitie datorita casatoriei cu Baek Geum-Ok, fiica unui instarit om de afaceri, casatorie ce dureaza de peste treizeci de ani. Evident ca adevarata putere e detinuta de Geum-Ok si de tatal acesteia, care desi e foarte batran si imobilizat in carucior, are mereu ultimul cuvant. Familia de chaebol e completata de tanara generatie, cei doi copii avuti de Geum-Ok cu sotul ei: fiica Yoon Na-mi si fiul Yoon Chul. Amandoi copiii sunt de fapt adulti cu casniciile ratate, si pe cat de idealista este Na-mi pe atat de materialist si corupt este Chul, corupt de puterea nelimitata data de bani, la fel ca varstnicii familiei. Directorul Yoon, cum chiar el marturiseste, s-a casatorit sedus de putere, si pentru posibilitatea de a cheltui nelimitat “gramezi de bani” a indurat dispretul permanent al sotiei. Totusi, in prezent, dupa un lung sir de aventuri extraconjugale, e indragostit de Eva, propria menajera filipineza. Asa ca hotaraste sa-si abandoneze familia, fapt ce-i provoaca o criza existentiala bogatei sotii. Pe locul lasat liber de sot, Geum-Ok il impinge pe Young-Jak, folosindu-l pentru satisfactia proprie si pentru razbunare, seducandu-l cu “gustul banilor” de care tanarul ajunge sa fie dependent. In timp ce Yoon Chul se afunda intr-o afacere cu fonduri murdare si intra in colimatorul autoritatilor, Na-mi si-l apropie pe Young-Jak trezindu-i latura sensibila, care se vede cupris de un confict interior. Ce alegeri va face Young-Jak si cum vor evolua relatiile in atat de disfuctionala familie de chaebol?

Inceputul filmului pare sa promita o intriga financiara, producand un impact puternic – imaginea directorului Yoon si a secretarului sau in seiful-depozit plin cu tone de bancnote nou-noute. Dar jocurile de interese sunt lasate in plan secundar, punandu-se reflectoarele pe dramele personale ale personajelor. Intriga e tesuta in jurul directorului Yoon, care parvenit printr-o casatorie din interes la acest nivel imposibil de atins de oamenii obisnuiti, a avut nevoie de peste treizeci de ani de trai in opulenta si desfrau ca sa ajunge la saturatie si sa constientizeze ca viata lui a fost o risipa. Asa ca luand pasiunea pentru Eva drept ultima sansa la fericire, e hotarat sa renunte la toate facilitatile pozitiei actuale si sa-si traiasca finalul vietii in liniste. Dar Geum-Ok nu e dispusa sa accepte sa-l piarda in acest mod, si nu ezita sa-si foloseasca puterea pentru a-l controla. Iar de unde se opreste Geum-Ok, preia controlul tatal acesteia, socand si personajele si publicul deopotriva, cu lipsa oricaror bariere morale. In mare parte a filmului, perspectiva asupra coruptiei si abuzului, diversificat de putere din interiorul familiei, e prezentata spectatorului prin filtrul peronajului Young-Jak. In calitate de asistent privat, acesta interactioneaza pe rand cu fiecare membru, si are parte succesiv de diverse forme de umilire si abuz. Fiind de origine modesta, e catalogat de Baek Geum-Ok “prea putin mandru” sa refuze oportunitatile care i se ofera. Directorul Yoon vede in Young-Jak acelasi personaj care a fost el in tinerete si, adesori il ironizeaza. Young-Jak pare a fi un accesoriu pasiv, dispus sa se lase folosit in schimbul enormului profit. Dar spre deosebire de directorul Yoon, are nevoie de mai putin timp pentru o reactie. Farmecul filmului sta, insa, in a descoperi fiecare personaj in lumea sa, cu propriile orizonturi, aspiratii si necesitati, lucru pe care regizorul Im Sang-soo il realizeaza cu subtilitate si direct in acelasi timp, surprinzand placut audienta. Ramane ca fiecare sa descopere tainele personajelor acestui superb film, explorand misterul, senzualitatea si mizeria umana din spatele lor, reflectate de situarea pe o pozitie sociala inalta sau de simpla aspiratie la aceasta.

The Taste Of Money (2012) e filmul ce pune reflectorul pe fata nevazuta a elitei coreene. Prin intermediul lui, Im Sang-soo ne ofera o radiografie a dramelor generate de puterea nelimitata a banilor care corupe in cel mai profund mod, transformand interactiunile umane in parghii de interese. Acest film ne arata un palier al societatii in care familia ca notiune cunoscuta noua nu exista, ea find doar un alt mecanism de control si manipulare. Intr-o asemenea pseudofamilie, chiar si relatiile dintre membrii cei mai apropiati sunt bazate pe forta, influenta si dominare, lipsind aproape cu desavarsire intimitatea sau afectiunea, si orice razvratit e strivit fara scapare.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania a acestui film lui lasedan – Asia Team Romania.

Prezentare realizata de corina1002001 – asiacinefil.com

Publicat: luni 19 noiembrie 2012

“R2B – Return to Base” (cunoscut si ca “Soar into the Sun”) a fost una din cele mai asteptate premiere ale acestei veri in Coreea. Principalul motiv al acestui fapt a fost protagonistul filmului, Rain, starul k-pop votat de 3 ori Cea mai influenta persoana a anului in Coreea de catre fanii sai. A fost ultimul sau rol inainte de incorporare, fiind si motivul pentru care si-a amanat inceperea serviciului militar pentru toamna lui 2011, dupa incheierea filmarilor. Incepute in martie 2011, filmarile s-au incheiat dupa 6 luni, filmul avand un buget de nu mai putin de 9 milioane de dolari. La box-office filmul nu s-a descurcat rau (tinand cont de concurenta filmelor lansate in aceeasi perioada in Coreea), la o luna de la premiera din 15 august filmul avand incasari de 7,5 milioane de dolari. Cu incasarile obtinute in urma distribuirii peste hotare (filmul a fost vandut in peste 30 de tari !) si cu cele din vanzarea de dvd-uri probabil investitia va fi acoperita, insa bugetul ridicat al filmului (ce a acoperit onorariul lui Rain si costurile post-procesarii, cand au fost adaugate efectele speciale) in comparatie cu riscurile recupererii investitiei ridica din nou problema rentabilitatii unor viitoare mari investitii in astfel de productii. De aceasta data strategia producatorilor a functionat, numele Rain fiind cel ce a atras lumea in cinematografe. Pe langa el, putem revedea actori cunoscuti din alte filme si seriale de succes, precm Shin Se-kyung (So Yi din Deep Rooted Tree) sau Jo Sung-ha (A Millionaire on the Run, Helpless, Hanbando). “Return to Base” e un remake dupa clasicul coreean “Red Scarf” (1964), iar lansarea lui in vara acstui an comemoreaza 60 de ani de la Razboiul Coreean, fiind realizat cu sustinerea fortelor aeriene coreene. In urma cu nici o luna, filmul a fost prezent la prestigiosul festival de la Busan.

Fortele Aeriene Coreene. La fel de profesioniste ca cele americane, dotate cu avioane de ultima generatie ce pot face fata oricarui pericol. Piloti experimentati, cu sute de ore de navigat, isi arata indemanarea in exercitii spectaculoase, pregatiti oricand pentru orice provocare. Un asemenea pilot este si Jang Tae-hun (Rain), cel mai mic ca varsta din echipa de piloti de elita “Vulturii Negri”. Si cel mai bun. Dincolo de toate calitatile si priceperea de care da dovada, meritele fiindu-i recunoscute de toata lumea, Tae-hun este un rebel ce mai mereu intra in conflict cu superiorii sai din cauza teribilismului si nevoii exaggerate de adrenalina, specifice varstei. Cu prilejul unui miting aviatic, acesta face un salt in gol in plan vertical cu motorul oprit, speriind asistenta care vede ditamai aparatul de zbor venind cu o viteza mare direct spre sol. Acest numar nu era inclus in programul reprezentatiei “Vulturilor Negri”, iar la incheierea mitingului, naravasul pilot isi primeste si rasplata: e detasat la Divizia de Lupta 21 ca masura disciplinara. Aici o zareste pe sergentul Yu Se-yeong (Shin Se-kyung), ce lucra ca mecanic sef la hangarul cu avioane, de care se indragosteste la prima vedere, dar care se dovedeste greu de cucerit. In scurt timp se impune in cadrul Diviziei, iar suprematia urmeaza a fi stabilita in urma unei competitii aviatice. Desi antrenamentele zilnice duc la o mai mare experienta pentru pilot, nimic nu se compara cu situatiile reale in care indemanarea si celelalte abilitati sunt puse serios la incercare. O astfel de misiune se iveste in momentul in care in Coreea de Nord vecina are loc o lovitura militara de stat. Un pilot la bordul unui avion de razboi nord-coreean, lovit si fumegand, intra in spatiul aerian sud-coreean, solicitand azil politic. Cum va face fata rebelul Tae-hun primei misiuni oficiale in cadrul Diviziei de Lupta 21 ?

“R2B: Return to Base” e primul film coreean de amploare inspirat din lumea aviatei militare, o tema exploatata la maxim de cinematografia de peste ocean, unde poate cea mai celebra si renumita productie de gen la nivel international a fost “Top Gun”. In rolul rebelului Tom Cruise de altadata il regasim pe megastarul coreean Rain, razvratit ca-ntotdeauna, cu o prestatie buna insa in limita a ceea ce rolul i-a permis sa arate. Desi nu e tocmai genul de film in care sa-si poata demonstra si talentul de actor (comediile il prind perfect), Rain s-a descurcat de minune, filmarile fiind un excelent antrenament inaintea incorporarii din viata reala, amanata pana in ultima clipa. Shin Se-kyung, partenera lui din film, e o persoana la fel de misterioasa si tacuta precum era So-yi in “Deep Rooted Tree”; pentru a o cuceri, Tae-hun trebuie sa lase din mandrie, uar rezultatele sunt surprinzatoare ! Prima jumatate a filmului e una linistita, fara prea multe evenimente, incat la un moment dat te intrebi incotro anume se va indrepta acest film: spre o poveste romantica lina si plictisitoare (avioanele nu prea fac casa buna cu fetele si romantismul) sau spre altceva ? Raspunsul il ofera partea a doua, unde asistam la o schimbare brusca de registru, actiunea suspansul si scenele spctaculoase trasand directia filmului. Efecte speciale, slow-motion-uri spectaculoase, urmariri in aer si lupte aeriene precum pe jocurile de calculator sunt restul atractiilor, alaturi de romantismul din prima jumatate. Una peste alta, insa, “Return to Base” ramane un film de box-office, spectaculos, cu multi actori cunoscuti in distributie, ce incearca sa calce pe urmele productiilor de gen de la Hollywood. Tentativa este una reusita, orice ar spune gurile rele, cele aproape 2 ore ale filmului oferind o gama larga de genuri pentru publicul de toate varstele.

Traducerea filmului a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team, multumirile trebuind adresate lui Mi Joo – pentru traducerea impecabila dupa subtitrarea oficiala a filmului aparuta odata cu dvd-ul original lansat pe piata in urma cu nici 3 zile, si urumei44, care a realizat in urma cu cateva saptamani o varianta beta a subtitrarii dupa o pseudo-traducere in “engleza” facuta mai mult cu google-translate de niste amatori. Datorita complexitatii limbajului acestui gen de film, ce contine multi termeni uzitati doar in domeniul aviatiei, a caror traducere trebuia sa fie cat mai exacta, am optat pentru o retraducere dupa subtitrarea oficiala a acestui film, Asia Team Romania respecatndu-si din nou renumele cand vine vorba de calitate in domeniul traducerilor in limba romana. Acestea fiind spuse, nu mai ramane decat sa uram asiacinefililor vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 18 noiembrie 2012

“Aravt: The Legend of the Ten” este una din rarele productii mongole care a reusit sa razbeasca pe plan international in ultimii 20 de ani. Cinematografia mongola este una putin atipica in peisajul asiatic, fiind influentata mai mult de cinematografia rusa decat de cea a tarilor vecine asiatice. Primul film mongol a fost realizat undeva intre 1903-1913 la comanda printului mostenitor al tronului. In anii ’20, dupa revolutia socialista, Partidul Revolutionar mongol al poporului a folosit filmele ca instrument de educatie a maselor. Primul cinematograf mongol a aparut in 1934, dar tinanduse cont si de specificul tarii, au luat nastere si cinematografe mobile. Studioul national de film din Mongolia s-a infiintat in 1935, cu ajutor sovietic. Si tot rusii au fost si primii regizori ai primelor filme mongole, in 1938 aparand si primul film regizat de un mongol. In general aceste productii se axau pe propaganda revolutionara eroizata si pe stravechi legende populare. Dupa al doilea razboi mondial, atentia filmelor s-a concentrate pe eroi ai clasei muncitoare. Abia in 1955 apare prima comedie muzicala ce da nastere unui ternd, iar in 1961 apare primul film color mongol. Ultimii 20 de ani au reprezentat o perioada de transformari pentru societatea mongola si implicit si pentru cinematografie. Odata cu introducerea economiei de piata in Mongolia, cea mai mare parte a cinematografelor mobile si permanente au dat faliment. Productiile mongole au inceput sa caute parteneri si finantatori in strainatate. Au aparut coproductii mongolo-japoneze, mongolo-belgiene si mongolo-germane, una din ele (The Story of Weeping Camel) fiind chiar nominalizata la Osccarul pentru Cel mai bun film strain (2003). Asadar, cinematografia mongola este una din cele mai slab dezvoltate din tarile asiatice, realizand doar cateva productii anuale. Cu toate acestea, “Aravt” este una din putinele realizari pe tema istorica ce a reusit sa iasa si pe plan international si, un lucru care poate parea surprinzator, sa se lanseze chiar pe bluray. Cum filmul mongol nu are regizori sau actori cunoscuti la nivel international, numele protagonistilor conteza mai putin; ce e important e ca avem in fata o rara productie mongola autentica de aventuri, bogata in atmosfera istorica.

Cunoscut in istorie ca un temut si necrutator razboinic, Genghis Khan, fondatorul Imperiului Mongol, a avut si o latura mai milostiva. Dupa lupte sangeroase, Khan lua copii orfani, ii adopta si ii crestea, la maturitate devenind loiali sfetnici ai acestuia sau razboinici credinciosi. Folosind sistemul zecimal pentru a-si imparti si numara razboinicii, Khan a creat asa-numitul “aravt”, cea mai mica unitate militara cunoscuta in Imperiu, formata din doar 10 oameni. Filmul urmareste povestea unui astfel de “aravt”, care in fata epidemiei de ciuma ce loveste Imperiul, primeste misiunea de la Genghis Khan de a-l gasi si a-l aduce la el pe Maestru Vraci, cel mai priceput vraci din Mongolia. Drumul “aravt” este presarat de o multime de aventuri, ce incep odata cu gasirea unui prunc pe care decid sa il ia cu ei. In scurt timp, se trezesc urmariti de razboinici rebeli ai tribului Hulin, ce fusese invins de Genghis Khan dar care continua sa opuna rezistenta. Acestia ii vaneaza, dar, in acelasi timp, “aravt” da peste un alt grup al aceluiasi trib, condus de rivalul lui Temujin, Hukhtumur, care intamplator urmareste aceeasi tinta: grav bolnav, acesta il cauta pe Maestrul Vraci, singurul care ii poate salva viata. Tradari, comploturi, rasturnari de situatie si momente tensionate urmeaza, misiunea “aravt” devenind treptat una eroica.

“Aravt: Legend of the Ten” e un film cu un scenariu simplu, in care accentul nu este pus pe interpretarea individuala ci pe personajul colectiv, grupul. Regizorii (caci sunt doi) au avut grija sa redea modul de viata si pericolele la care se expuneau luptatorii acelor timpuri, carora cea mai mica rana le putea fi fatala. Fiecare personaj are o poveste de spus, iar ceea ce face filmul credibil e tocmai realismul sau. Personajele nu sunt super-eroi musculosi ci, din contra, oameni obisnuiti, de la tineri la persoane de varsta venerabila, cum este comandantul grupului, cu infatisari variate, de la constitutie atletica la razboinici de mult “iesiti din forma”. Atmosfera si coeziunea grupului, glumele si unitatea acestora in momentele dificile dau o nota in plus de realism, lucru vital intr-o perioada in care suntem sufocati de super-eroi cu fizic de culturist ice sunt nelipsiti din productiile de gen de peste ocean. Decorurile si costumele sunt impresionante, iar locatiile uneori mirifice. Uneori locatiile contribuie din plin la exploatarea atmosferei, cum e una din cele ami superbe scene ale filmului, in care cei 10 eroi se pregatesc de lupta intr-o ceata densa in care se zareste doar silueta lor majestuoasa calare. Pe tot parcursul filmului suntem insotiti de un fundal sonor prezent aproape tot timpul, lucru care poate parea deranjant daca atentia ne e atrasa de ea si nu de subiectul filmului. Lipsesc efectele speciale, insa scenele de lupta sunt bine lucrate, nu sunt prea multe taieturi, semn ca echipa de cascadori si actorii au facut o treaba reusita. Unele slow-motion-uri iti taie respiratia, insa sunt destul de putine, contribuind la crestera spectaculozitatii productiei. Spectacolul si actiunea se imbina perfect cu mitul – ca de exemplu cel al sadismului luptatorilor mongoli – si cu simbolurile si cutumele mongole (lupul, obiceiuri funerare etc). Insasi prezenta unui prunc in mijlocul luptatorilor pare a demitiza acest mit al cruzimii mongolilor razbonici, dand o lectie de compasiune ce poate fi gasita pana si in cele mai dure suflete.

Un film captivant, probabil o mare realizare a cinematografiei mongole, dar care comparata cu productii similare de acelasi gen facute de vecinii asiatici nu e decat un film obisnuit. Dar ce poate fi mai frumos decat sa vezi un film apartinand unei cinematografii, caruia sa-I poti recunoaste meritele raportat la potentialul si capacitatea tehnica oferita de respective cinematografie ? Va putea vreodata un film romanesc istoric sa concureze un blockbuster de epoca hollywoodian al zilelor noastre ? La fel, fara investitii de milioane de dolari, nici un film mongol de epoca nu va reusi sa faca fata unei realizari facute la un alt nivel de tari invecinate si cu traditie, precum Rusia sau China. Dincolo de a se dori un film cu pretentii, “Aravt” ne ofera 90 de minute agreabile si sana unei calatorii in timp tocmai in patria lui Genghis Khan, intr-o viziune originala venita tocmai de la realizatorii mongoli.

Traducerea a fost efectuata in premiera pentru asiacinefil.com de gligac2002 – Asia Team Romania.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 18 noiembrie 2012

Daca v-a fost dor de Baek Dong-soo, asteptarea a luat sfarsit. Il veti putea revedea in carne si oase – desigur, e vorba de personaj, nu de actorul Ji Chang-wook care l-a intruchipat pe erou in serialul de success produs de SBS anul trecut -, in cea mai de succes comedie se epoca a acestui an, “The Grand Heist”. Pasind pe urmele lui “Detective K”, filmul ne ofera o poveste amuanta si captivanta plasata in perioada momentului istoric al inscaunarii pe tronul Joseonului a lui Yi San, poveste in care Baek Dong-soo e protagonistul, alaturi de o gasca e baieti haiosi profesionisti in “meseria” lor. Filmul e regizat de Kim Joo-ho, iar scenariul e scris de Kim Min-sung, amandoi aflati la debut, ins ace debut… “The Grand Heist” a fost revelatia acestei veri la box-office-ul coreean, reusind o performanta memorabila: fara a fi vreo saptamana numarul 1 in box-office, a reusit sa obtina incasari de peste 30 de milioane de dolari, situandu-se la nivelul productiilor autohtone pe locul 4, la doar 2 milioane de dolari distanta de “Nameless Gangster”, ocupanta ultimei pozitii din top 3. Cu doi actori de marca in rolurile principale – Cha Tae-hyun (Champ, Babo, Speed Scandal, My Sassy Girl) si Oh Ji-ho (din Fantasy Couple si Chuno) -, filmul a impresionat publicul coreean prin atmosfera degajata si mai ales prin umorul sau, dar si prin scenariul care a facut povestea placuta de urmarit. In rolurile secundare, alte doua figuri cunoscute au facut deliciul spectatorilor: Lee Moon-sik si Min Hyo-rin (recent vazuta in “A Millionaire on the Run”).

In cea de-a doua jumatate a secolului XVII, in Joseon, infloreste pentru nobilii cu bani si putere o afacere aducatoare de mari profituri: vanzarea de gheata. Curtea regala avea nevoie anual de peste 10.000 de tone de gheata, iar mult timp exploatarea ghetii a fost monopol regal. Insa nobilimea a inceput sa se implice in exploatarea pe cont propriu a ghetii sis a aprovizioneze ea insasi Curtea regala. Unul din cei mai abili afaceristi era Al Doilea Vice Prim-Ministru, Lee Sung-ho, in plan politic un sustinator al nepotului Regeleui, nimeni altul decat Yi San. Acesta incomoda prin controlul vanzarii de gheata pe rivalul sau politic, Primul Vice Prim-Ministru, Lordul Cho. Acesta ii insceneaza ceva fiului din flori al lui Lee Sung-ho, Lee Duk-moo (Cha Tae-hyun), care ajunge in temnita. Duk-moo era un pierde vara obsedat de ilustratii de orice fel din intreaga lume, pe care domnul Yang (Lee Moon-sik) i le aducea din calatoriile sale. Cu toate astea, isi respecta mult tatal iar tatal isi iubea mult fiul. Inscenarea pusa la cale de Lordul Cho il rapune pe rivalul sau, tatal lui Dok-moo, ce e trimis in exil in schimbul eliberarii fiului sau. Dok-moo promite razbunare si, cu ajutorul lui Baek Dong-soo (Oh Ji-ho), fostul paznic al Ghetariei Regale, pune la cale jaful secolului: furtul a 1.500 de tone de gheata din Ghetaria Regala, de care raspundeea insusi fiul Lordului Cho. Dar pentru ca planul sa poata reusi, e nevoie de ajutorul unei “armate de profesionisti”, celor doi alaturandu-li-se un expert in explozibili surd de o ureche, un expert in arta deghizarii si castigarea increderii, un expert in transportare, unul in jefuirea mormintelor, omul cu banii ce ofera banii si ghetaria pentru depozitarea temporara a ghietii sustrase, o experta in informatii, regina scufundarilor si doi copiii. Cu aceasta echipa, Ghetaria Regala nu are nici o sansa. Gheata sustrasa ar fi fost mai apoi schimbata in bani – in banii Lordului Cho, cam pe toata averea lui, pentru ca fiul sau sa nu fie trimis in exil pentru greseala de a fi pierdut gheata necesara Regelui -, iar cu un Lord Cho ruinat, ar fi urmat arestarea lui in urma divulgarii unui registru contabil secret. Dar socoteala de acasa…

“The Grand Heist” (al carui titlu original coreean a fost “Gone with the Wind”) e una din cele mai reusite productii de epoca realizate in Coreea in acest an. Pornind de la detaliile tehnice – calitatea grafica deosebita ce da savoare acestei comedii hilare de epoca Joseon – pana la scenariu si jocul actorilor, totul este la superlativ. De la primele pana la ultimele cadre, ai impresia ca participi la aventura alaturi de eroii filmului, iar buna dispozitie nu te paraseste nici o clipa pe durata celor 2 ore ale filmului. Decorurile si locatiile au fost alese perfect, iar regizorul a stiut sa exploateze momentele de tensiune cu ajutorul umorului, a unei doze de mister dar si a unor scene de lupta spectaculoase, realizate si cu ajutorul efectelor speciale. Fiecare personaj isi are propriile calitati: unul se pricepe sa fabrice explozibil si sa faca detonari, altul sa sape si sa jefuiasca morminte – dar care, paradoxal, are 3 principii de baza in meseria sa in care s-a scolit in China, facand “practica” la mormantul Imparatului chinez; altul se pricepe la deghizari si seductie, astfel incat pana nici colegii de jaf nu il recunosc de fiecare data, intrebandu-se uluiti cine e persoana de langa ei. Copiii sunt simpatici foc, au o interpretare foarte naturala si se potrivesc ca o manusa echipei din care fac parte. Fiecare personaj isi are propriile principii si valori, astfel ca desi lucreaza ca o echipa, divergente exista tot timpul, rezolvate insa cu umor de catre scenarist. Fiecare personaj in sine din acest film e hilar. Baek Dong-soo in interpretarea lui Oh Ji-ho ne infatiseaza un erou ce tine la tara si la regele sau, dar si la sora sa pe care a pus ochii pierde-vara Duk-moo. Desi e un personaj determinat, onest, care nu-si calca principiile in picioare, Baek Dong-soo pare greu de induplecat, iar privit in contextul echipei, uneori da impresia de naivitate in fata agerimii celorlalti. Duk-moo e suficient de nostim, Cha Tae-hyun find prin excelenat un actor de comedie. Are cateva momente memorabile, cum e scena celebrului “Okay” invatat de la amicul sau calator prin lume, pe care il preia si il impartaseste si celorlalti, parca fascinat de un semn anacronic ce i se pare “cool”. Prezenta feminina, sora lui Dong-soo (interpretata de Min Hyo-rin) aduce o nota de senzualitate dar si de “viziune futurista” in materie de moda in momentul in care imbraca un costum de scafandru facut din piele impermeabila de samur, purtand la gat un “gadget” glob luminos fosforescent verzui cu care putea vedea sub apa. Fiecare personaj are o doza de umor de asa natura incat filmul ofera cateva scene neasteptate la care nu te mai poti opri din ras. Dar restul detaliilor raman sa fie descoperite de fiecare spectator in parte – un film recomandat pentru intreaga familie, de altfel -, pe masura vizionarii acestei productii de zile mari ce incarca cu energie pozitiva si buna dispozitie.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team Romania) pentru asiacinefil.com.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: marți 13 noiembrie 2012

Una din cele mai impresionante si de succes coproductii coreeano-chinezesti din toate timpurile a fost transpunerea in acest an pe ecran a romanului occidental “Legaturi periculoase” in decorul fermecator al Shanghai-ului anului 1931. Filmarile la “Dangerous Liaisons” au inceput in toamna lui 2011, iar in mai 2012 filmul avea premiera mondiala la Cannes. Abia in aceasta toamna productia a intrat si in circuitul cinematografelor, mai intai in China, pe 27 septembrie, iar apoi si in Coreea, cu doar o luna in urma, pe 11 octombrie. Filmul are la baza un roman clasic al literaturii franceze de secol XVIII, “Les Liaisons Dangereuses” al lui Pierre Choderlos de Laclos, insa scenariul a fost adaptat la realitatile Shanghai-ului interbelic si nuantat de celebra scriitoare si scenarista chineza Yan Geling (scenarista lui “Flowers of War”). Prima ecranizare a romanului a fost realizata de marele regizor Roger Vadim, in 1959, in care Gerard Phillipe interpreta rolul principal. In 1988, Stephen Frears realiza cea mai celebra ecranizare a povestii intr-un film cu John Malkovich, Glenn Close, Michelle Pfeiffer si Uma Thurman, film distins cu 4 nominalizari si 3 premii Oscar, o ecranizare fidela romanului, cu actiunea petrecuta in secolul XVIII. Un an mai tarziu, in 1989, Milos Forman regiza Valmont, cu Colin Firth, Anette Benning si Meg Tilly. O adaptare mai putin de succes a povestii la zilele noastre s-a incercat la Hollywood in 1999, odata cu “Cruel Intentions”, in timp ce in 2003, coreeanul Lee Jae-yong muta actiunea povestii in Joseonul secolului XVIII, intr-un film cu Lee Mi-sook, Jeon Do-yeon si… Bae Yong-jun. Iar aceasta este doar lista ecranizarilor, caci vorbim de un adevarat fenomen cultural cand spunem “Dangerous Liaisons”: au existat seriale si filme de televiziune pornind de la aceasta tema, teatru radiofonic, opera, balet, adaptari la teatru.

Cel care, insa, a reusit sa dea viata unui scenariu care nicidecum nu plictiseste, luand in considerare cate ecranizari s-au facut deja pornind de la acest roman, a fost remarcabilul regizor coreean Hur Jin-ho, omul din spatele unor filme memorabile: “Christmas in August”, “One Fine Spring Day”, “April Snow”, “Happiness” sau “A Good Rain Knows”. De aceasta data Hur Jin-ho se afla in fata primului film de epoca (chiar daca recenta), insa amprenta stilului sau inconfundabil este mai mult decat vizibila. Un regizor ce s-a dedicat cu precadere analizarii, in filmele sale, a relatiilor conjugale sau de prietenie din cadrul unui cuplu, Hur Jin-ho nu se dezminte nici de aceasta data, realizand un film cu una din cele mai complexe si cunoscute povesti de gen din istoria literaturii universale: un triunghi amoros complicat, cu implicatii pentru fiecare participant la drama.

Protagonistii sunt actori cu nume si renume, atat in China cat si in Coreea. Rolul principal masculin ii revine seducatorului Jang Dong-gun, care la 40 de ani e mai in forma ca niciodata, avand o prestatie brilianta, poate cea mai reusita din intreaga sa cariera, cel putin in materie de filme pentru marele ecran. Protagonistele feminine sunt doua mari actrite ale Chinei, nimeni alta decat renumita Zhang Ziyi si Cecilia Cheung, fosta sotia a lui Nicholas Tse (multa vreme cel mai mediatizat cuplu din show-biz-ul din Hong Kong). Amandoua actritele au o interpretare de top, iar daca mai adaugam la interpretarile ireprosabile ale protagonistilor si pe cele pline de personalitate ale actorilor din rolurile secundare, avem toate premisele pentru o productie memorabila. Acest lucru a si fost confirmat, de altfel, de succesul de box-office al productiei in China. In prima saptamana de la lansare, filmul a ocupat prima pozitie in box-office-ul chinezesc, ceea ce e un adevarat recod domestic cata vreme vorbim de un film regizat de un coreean si avand in rolul principal un protagonist coreean. La 11 zile de la lansare, filmul a obtinut incasari de peste 8 milioane de dolari, in timp ce in Coreea la o luna dupa lansare a incasat aproape 2 milioane de dolari. Trebuie mentionat si faptul ca prezenta filmului la numeroase festivaluri internationale din mai pana in prezent (si va continua sa fie prezent pana in prima jumatate a anului viitor) a reprezentat o carte de vizita suficienta pentru a convinge distribuitorii americani sa-l achizitioneze si sa-l distribuie pe continentul nord-american, lucru pe care nu orice film asiatic il reuseste.

Xie Yi Fan e un Don Juan modern al Shanghai-ului anului 1931, un oras ce imita prin stilul de viata si contraste marile orase de peste ocean, cosmopolit, pe care japonezii inca nu ajunsesera sa-l stapaneasca. Revolte spontane indemnau populatia chineza sa-si recastige onoarea si sa boicoteze produsele japoneze, iar spectacolele de opera unde participa intreaga protipendada erau deseori intrerupte de tineri studenti ce imprastiau de la balcon manifeste anti-japoneze. Fan duce un stil de viata boem, de playboy instarit pentru care fiecare clipa e o aventura traita la maxim in compania vreunei domnite naïve, seduse si mai apoi abandonate. Nu de putine ori promisiunile facute cate uneia dintre acestea se naruiesc ca un balon de sapun intr-o clipa in momentul in care o alta “aleasa eterna” isi face aparitia pe neasteptate la resedinta luxoasa a playboy-ului. Nu de putine ori acesta se vede nevoit sa o stearga “englezeste”, lasand in urma strigatele disperate de furie ale primadonelor inselate, ce se trezesc si cu onoarea, si cu castitatea definitiv compromise intr-o societate conservatoare si necrutatoare. In aceasta lume cruda in care aparentele de multe ori justificate prin mentalitatea traditionalista inseala, Fan e ca un peste in apa. El stie un singur lucru: sa te indragosti de cineva inseamna sa pierzi. Si totusi, sufletul lui ravneste la o creatura la fel de usuratica in atitudine, domnisoara Mo, vaduva ce tocmai fusese umilita in public dupa ce magnatul cu care urma sa se recasatoreasca o paraseste in favoarea unei tinere fecioare de doar 16 ani. Compromisa in presa de scandal a vremii, aceasta decide sa se razbune pe fecioara Beibei de care s-a indragostit magnatul. Si cum poate face asta daca nu prin intermediul lui Fan, pretendentul la sufletul ei, eternul refuzat, cu care face un pariu in care isi pune in joc propria persoana. Aceasta ii cere lui Fan sa o seduca pe Beibei, sa-i rapeasca fecioria, iar mai apoi s-o abandoneze, facandu-l de rusine pe magnat. Fan gaseste prea usoara aceasta misiune, si pune ramasag cu Mo pe faptul ca va reusi sa o seduca pe Fenyu, o verisoara indepartata de-a lui ce tocmai sosise in Shanghai cu bunica ei. Fenyu reprezinta adevarata provocare pentru Fan, caci ramasa vaduva si cu sufletul la raposatul ei sot, aceasta era o persoana retrasa, introvertita si deloc naiva, stiind de reputatia varului ei. Dar niciodata socoteala initiala nu se potriveste cu ceea ce destinul scoate in cale, in special cand e vorba de jocul cu sentimentele unei persoane…

Fara indoiala celebritatea povestii a facut inconjurul mapamondului datorita productiei hollywoodiene din 1988. Insa cand vine vorba de un remake, orice comparatie cu alte variante ale aceleiasi povesti trebuie sterse din mintea spectatorului. In special cand vorbim de 2 cinematografii atat de diferite. De ce oare filmul lui Vadim din 1959, primul facut dupa roman, nu a avut succesul productiei hollywoodiene de peste 30 de ani ? De ce productia hollywoodiana ar fi mai presus de orice alta ecranizare ? Un fan infocat al cinematografiei decadente de peste ocean ar invoca imediat interpretarea actorilor sau meritele scenaristului, lucru usor de inteles in conditiile in care in ziua de azi nu se mai realizeaza astfel de filme, iar calitatea actorilor americani a scazut mult fata de acum 25 de ani. Dar acest argument nu este suficient. In special atunci cand esti limitat doar la productii occidentale, fara a cunoaste catusi de putin cinematografiile de pe alte continente. Ecranizarea din 2003 realizata de coreeni a fost una indrazneata si foarte controversata pentru traditionalismul filmului si in general a societatii coreene, fiind chiar cenzurat in unele parti ale sale. Insa una e sa vezi lucrurile prin prisma societatii coreene de secol XVIII si alta prin primsa celei franceze de secol XVIII prin ochii americanilor. Tocmai din acest motiv, orice comparatie trebuie stearsa din mintea unui cineflil adevarat. Daca pornim de la aceasta premisa si privim ecranizarea din acest an a lui Hur Jin-ho plasata in decorul romantic si totodata zbuciumat al Shanghai-ului ante-ocupatia japoneza, vom avea parte de o surpriza minunata. Suavul Jang Dong-gun aduce o nota a la Clark Gable in acest film, cu mustata si look-ul sau ce taie respiratia doamenlor in rolul libertinului Xie Yi Fan. Cecilia Cheung, mintea malefica feminina, “Miss Mo” are un sarm manipulativ de “femme fatale” irezistibil, in timp ce Zhang Ziyi o interpreteaza pe Du Yufen, o tanara vaduva inocenta ce devine obiectul unui ramasag lipsit de scrupule intre primii doi. Insa a te juca cu sentimentele si sufletul altora poate avea cateodata un recul puternic in masura sa doboare vanatorul din spatele pustii.

Decorurile sunt superbe; Shanghai-ul anilor ’30 a fost recreat de mari regizori precum Zhang Yimou (“Shanghai Triad”), James Ivory (“The White Countess”), Steven Spielberg (“Empire of the Sun) sau Ang Lee (“Lust Caution”). Din niciun astfel de film nu lipseau petrecerile fastuoase ale high-life-ului cu nelipsitele piese de jazz de pe fundal si toaletele fastuoase, razboaiele intre bande, insurectia politica si iminenta invazie japoneza. Hur Jin-ho reimagineaza Shanghai-ul ca o opulenta imagine rasariteana in oglinda a secolului XVIII parizian sau a secolului XIX vienez, cu Sali de opera pline si interpreti renumiti de opera chinezeasca, cu baluri de societate exuberante. Costumele personajelor, din matase fina si catifea sunt pline de culoare, iar interioarele sunt bogat impodobite cu accesorii opulente si elemente grandioase de Art Nouveau. Deseori ai impresia unei imersiuni intr-o lume mirifica ce-ti ofera o experienta senzuala unica, intretinuta de ritmurile de vals de pe coloana sonora, ce uneori devin mai accentuate, exploatand tensiunea momentului sau, din contra, inducand o stare de relaxare. Daca romanul original se dorea o critica la adresa decadentei burgheziei vechi, si aceasta ecranizare condamna senzualistii auto-distructivi din China pre-comuista ca aroganti, escroci si sadici patologic. Orice imixtiune a politicului in scenariul acestui film este, insa, ingropata foarte adanc, protestatarii din strada din acea perioada intersecatndu-se doar accidental cu povestea in sine, nefiind contextualizata.

Cu o rasturane de situatie interesanta fata de scenariul clasic, “Dangerous Liaisons” e in esenta o melodrama “de lux” in sensul prezentarii unei povesti dramatice din randul elitei unei societati ce-si traia ultimii ani de viata. Odata cu invazia japoneza si incheierea celui de-al doilea razboi mondial, razboiul civil va macina China, elitele vor fugi in Hong Kong in special si de acolo peste ocean, iar China mai apoi avea sa paseasca pe calea comunismului, astfel ca a privi decadenta personajelor prin prisma decadentei unei epoci aflate pe sfarsit, e unghiul cel mai potrivit de intelegere a acestui film. Dar cu extraordinara sa distributie, cu jocul deosebit in primul rand al lui Jang Dong-gun, aflat in fata rolului carierei, dar si al prestatiei remarcabile a lui Zhang Ziyi si Ceciliei Cheung, cu mana unui maestru ca Hur Jin-ho la timona, cu niste decoruri si costume ce-ti taie rasuflarea si care se potrivesc de minune personajelor si caracterului lor dar si unei epoci de mult apuse, “Dangerous Liaisons” e o realizare mai mult decat agreabila, o mica bijuterie venita de la minunatii oameni ai Extremului Orient ce da clasa multor productii de gen de peste ocean.

Traducerea a fost realizata in premiera si in exclusivitate pentru asiacinefili.com de gligac2002, timingul fiind realizat manual, linie cu linie. Vizionare placuta !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 11 noiembrie 2012

Debutul ca regizor al lui Kim Ik-ro (anterior asistent de regie la “Dollmaster” si “Singles”) coincide cu lansarea in aceasta vara a productiei “A Millionaire on the Run”, la timona caruia a facut echipa cu colegul co-scenarist de la “My Girlfriend is an Agent”, Cheon Seong-il. Acesta din urma a asigurat un scenariu de nota zece, in stilul cu care ne-a obisnuit pana acum (Chuno, The Fugitive Plan B, Lady Daddy, Once Upon a Time). Surpriza vine de la distributia acestui film, care e la o prima vedere surprinzatoare. In rolurile principale apar niste actori fara prea mare experienta, insa in rolurile secundare filmul abunda de actori cunoscuti. Astfel, in rolul principal masculin e distribuit – pentru prima oara intr-un rol principal, si la al doilea film din cariera, dupa o aparitie foarte scurta in “Shining Diploma” (2010), Park Jin-young. Cunoscut pentru aparitia in rol de profesor in serialele “Dream High” si “Dream High 2”, Park Jin-young e cunoscut in Coreea ca fiind presedintele si fondatorul celebrei agentii de impresariere din lumea muzicala JYP Entertainment, ce reprezinta o multime de figuri cunoscute ale valului K-POP, precum “The Wonder Girls”, 2PM etc. In rolul principal feminin a fost distribuita actrita Min Hyo-rin (“Sunny”, “Romance Town”), model si cantareata totodata, cunoscuta in Coreea mai mult pentru aparitiile in clipurile formatiei FT Island si in diverse reclame decat in filme si seriale. In rolurile secundare, actorii cu nume sunt unul si unul: Jo Sung-ha (vazut recent in “Helpless” si in serialul “Korean Peninsula”), Jo Hie-bong (vazut intr-unul din rolurile negative din “Deep Rooted Tree” sau in “Joseon X Files”) sau Kim Jun-bae (interpretul lui Jung Duk-soo din “Poseidon”). Cunoscut si ca “5 million dollar man”, “A Millionaire on the Run” nu se astepta sa fie un succes de box-office deoarece nu avea pe afis nici un nume care sa vanda bilete la greu, insa s-a dovedit unul din cele mai amuzante filme coreene ale lui 2012, lucru care compenseaza absolute orice.

“Bokyoung Group” e o companie de lobby din Seul care rezolva diferite chestiuni specifice in mod discret, pe sume mari de bani, Directorul Han pare o persoana amabila si integra, avand o stransa legatura cu cei doi directori executivi ai lui, mana lui dreapta, Choi Young-in si Kim Seung-dae. In baza fondurilor oferite de clienti, acestia conving sau ofera atentii politicienilor si familiilor acestora, persoanelor influente, ziaristilor etc in vederea obtinerii unor beneficii in favoarea clientului. Dar directorul executiv Seung-dae, prieten de o viata cu Choi Young-in, nu mai accepta sa fie mereu cu sabia lui Damocles deasupra capului, in special ca directorul Han se folosea de semnatura sa pentru a scoate din casa mai multi bani decat cei declarati in actele companiei. Avand dovezi ca directorul Han delapideaza fondurile companiei, aeesta decide, la o betie dupa o zi obositoare, sa dea totul in vileag, spunandu-i prietenului si colegului sau Choi Young-in. In mod ciudat, a doua zi, acesta e gasit mort, inecat in raul Han, in urma unei tentative reusite de sinucidere. Mai apoi, Choi Young-in afla de la directorul sau ca defunctul sau prieten ar fi delapidat o suma mare de bani. Intr-una din seri, lui Choi Young-in i se incredinteaza o misiune: trebuie sa duca o scrisoare la vila unui deputat. Ce nu stie el e ca de fapt in portbagajul masinii se afla 5 milioane de dolari, bani delapidati ce urmeaza a intra in posesia omului de legatura a lui Han, un mafiot periculos. Odata livrarea facuta, Choi Young-in ar fi trebuit eliminat si el din schema. Doar ca, in drum spre vila deputatului, Choi Young-in e atacat si jefuit de pretiosul ceas primit de la directorul Han. Cand isi revine, nu-si mai aminteste nimic, iar lumea din jur il ia drept un imigrant amarat. Dar complicatiile abia acum incep, caci se trezeste milionar peste noapte si vanat de toata lumea: de directorul Han, ce-l vrea mort si ce-si vrea banii inapoi, de omul acestuia de legatura, mafiotul ce-ar fi trebuit sa-l omoare si de ditamai floarea gangsterilor din Seul, aflata pe urmele simpaticei Miri, o minora rebela ce fura un lucru pretios de la Mafie si peste care, in timp ce fugea, Choi Young-in da cu masina peste. Urmeaza o urmarire nebuna, nebuna, nebuna din Seul pana-n Busan. Iar daca mai adaugam faptul ca si doi politisti hilari intra pe fir, distractia e garantata.

Cu o poveste ce initial oscileaza intre drama si comedie, “A Millionaire on the Run” opteaza in cele din urma pentru comedie, devenind una din cele mai antrenante realizari ale genului comedie/actiune ale acestui an. Protagonistul filmului, Park Jin-young, este cea mai nepotrivita alegere pentru rolul principal, lipsa de experienta si interpretarea parca fortata a actorului (aflat la debut intr-un rol principal intr-un film pentru marele ecran) fiind unul din minusurile acestui film. Chiar daca are o figura parca croita pentru filmele de comedie, acesta nu si-a pus deloc in valoare acest avantaj, mimica lui fiind prea putin exploatata de actor insusi. Cu o interpretare de calitate, probabil comicul de situatie in scenele in care apare Park Jin-young ar fi fost de-a dreptul exploziv, insa cu un debut intr-un rol principal la 40 de ani, orice eventual talent devine o eterna speranta. Nici partenera lui din acest film, Min Hyo-rin, nu a fost perfect aleasa pentru rolul ei. Personajul acesteia, Miri, iese din tiparul clasic prin faptul ca e interpretat de o actrita destul de limitata ca modalitate de exprimare, nefiind fructificat la maxim potentialul acestui rol. Vocea actritei e deranjanta, iar interpretarea e moale, lipsita de consistenta si farmec.O actrita de top cu siguranta ar fi facut furori in acest rol. Daca protagonistii nu au fost, poate, cea mai potrivita alegere pentru realizatori, actorii din rolurile secundare sunt cei ce duc greul acestui film. Acestia se potrivesc perfect pentru rolurile in care au fost distribuiti, devenind aproape imagini tipice ce caricaturizeaza anumite ocupatii: cea de politist, cea de gangster, cea de functionar corporatist. Toate personajele secundare sunt actori cu experienta, cunoscuti din numeroase filme si seriale in care au aparut, iar interpretarea lor este de-a dreptul p-e-r-f-e-c-t-a. “A Millionaire on the Run” este, probabil, primul film din istoria cinematografiei coreene in care actorii secundari ii depasesc prin prestatia lor pe actorii principali, paradox rar intalnit inclusiv la nivel mondial, in industria de film. Si, in ciuda acestui paradox, filmul e unul reusit, la care spectatorul se amuza copios, uneori pana la lacrimi. Scenariul e imprevizibil, actiunea e alerta si umorul de situatie intretine o atmosfera agreabila de la inceput pana la sfarsit, in ciuda faptului ca exista in prima jumatate de ora acea oscilatie intre drama si comedie. Ce poate fi mai amuzant la o comedie coreeana decat sa vezi ironizata naivitatea si gandirea “in pasi” a politistului coreean de rand, falsitatea parvenitului de gangster ce epateaza prin costume stridente si violenta verbala si fizica ce uneori da in hilar, sau “profesionalismul” corporatistilor ce stau de dimineata pana seara intr-un fotoliu de director tragand sforile intr-o lume pe care au impresia ca o controleaza, dar a caror lacomie ofera un subiect ce poate fi exploatat la maxim in acest gen de comedii ? Cu aceste premise si cu tot alaiul de evenimente neasteptate care se produc, “A Millionaire on the Run” constituie o invitatie placuta la distractie pe care iubitorii genului nu trebuie sa o rateze.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania pentru asiacinefil.com de gligac2002.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Page 36 of 51

sus

Cheongdam-dong Alice (2012) – Alice in ţara suspinelor… Cheongdam-dong. Un nou serial-surprizã tradus în premierã de Asia Team !

Tai Chi Hero (Tai Chi 2) (2012) – odiseea post-modernã de arte marţiale a lui Stephen Fung continuã. La un alt nivel.

I Am the King (2012) – Joo Ji-hoon, între „Prinţ şi Cerşetor” şi mãreţul Sejong

Calling You (Only You Can Hear Me) (2007) – când telepatia ne învaţã ce este iubirea

Wings of Kirin (Kirin no tsubasa) (2012) – un thriller psihologic de succes ecranizat dupã romanul omonim al autorului lui „Suspect X”

Shadows of Love (Repeat: I Love You !) (2012) – Kwon Sang-woo, prinţul incoronat al lacrimilor, într-o comedie romanticã chinezeascã

Amen (2011) – pe urmele lui „Arirang”, o nouã abordare existenţialã marca Kim Ki-duk

The Assassins (2012) – dupã ce a fost Confucius, Chow Yun-Fat revine pe marele ecran în rolul generalului Cao Cao

Over My Dead Body (2012) – o satirã coreeanã dinamicã aducãtoare de bunã dispoziţie

Pieta (2012) – noua capodoperã a lui Kim Ki-duk, pe drumul dintre dezumanizare şi cãinţã

Blood Letter (2012) – primul „wuxia” vietnamez, unul din cele mai scumpe filme vietnameze din toate timpurile

Taichi Zero (2012) – Stephen Fung reinventeazã filmele de arte marţiale printr-o trilogie explozivã: Tai Chi

The Bullet Vanishes (2012) – glonţul fantomã şi cuplul „Sherlock Holmes/Dr. Watson” în variantã chinezeascã

All About My Wife (2012) – cum sã scapi de nevastã în douã luni ?

The Taste of Money (2012) – sequel-ul „spiritual” al lui „The Housemaid”, în regia aceluiaşi apreciat Im Sang-soo

R2B: Return to Base (2012) – „Top Gun” made in Coreea, provocarea anului pentru Rain

Aravt (Genghis: Legend of the Ten) (2012) – primul film autentic mongol de epocã realizat cu mijloace moderne: epopeea rãzboinicilor lui Genghis Khan !

The Grand Heist (Gone With the Wind) (2012) – Baek Dong-soo, protagonistul jafului secolului !

Dangerous Liaisons (2012) – Jang Dong-gun în rolul carierei, într-o ecranizare impecabilã dupã un clasic al literaturii franceze

A Millionaire on the Run (2012) – Park Jin-young, milionar fãrã voie într-o comedie savuroasã de la scenaristul lui „Slave Hunters”