“Warrior Baek Dong Soo” este cel mai nou serial de epoca aflat in difuzare pe postul coreean de televiziune SBS, un “fusion sageuk drama” in stilul lui “Chuno – The Slave Hunters”. Incepand timid cu un rating de doar 10%, in primele 4 episoade din cele 24 preconizate ratingul serialului a continuat sa creasca, ajungand la 14% in doar 2 saptamani de difuzare. Contrar asteptarilor multora, serialul se dovedeste a fi unul antrenant, dinamic si captivant, cu multe rasturnari de situatii, pornind de la deja clasica poveste a unui tanar vanat de toata lumea, antrenat de mic sa razbune moartea tatalui sau. Inca de cand s-a lansat doar posterul serialului, au inceput sa apara tot felul de speculatii legate de calitatea acestuia, stiut fiind faptul ca in ultimii ani au aparut o multime de seriale de epoca coreene cu actori aproape necunoscuti, ce au inregistrat ratinguri mici la difuzare. Actorul de 24 de ani Ji Chang-wook – protagonistul serialului “Smile, Dong Hae”, si care a aparut si in “Hero” alaturi de Lee Jun-ki – interpreteaza rolul principal in serial, intruchipandu-l pe Baek Dong Soo, o legenda vie a artelor martiale din perioada regelui Jeongju. Yoo Seung-ho, interpretul rivalului sau, in serial, este o prezenta surprinzatoare intr-un rol negativ. Si-l mai aminteste cineva pe micutul rege Dam-duk din “The Great King“, sau pe capriciosul si simpaticul print Chun-chu din “Queen Seon-deok” ? Ei bine, vorbim de acelasi Yoo Seung-ho, ajuns la varsta de 17 ani (!), un viitor star al filmului coreean, ce are pana acum 13 roluri in seriale si 8 roluri in filme. Fanii l-au poreclit “fratiorul Coreei” dupa ce a jucat o serie de roluri agreabile intruchipand personaje pozitive, in general roluri de viitori regi. Pentru acesta, rolul din “Warrior Baek Dong Soo” va fi o adevarata provocare, intruchipand pentru prima oara pe ecran un personaj negativ. Distributia este completata de o serie de figuri cunoscute iubitorilor de seriale coreene din Romania, ale caror nume nu spune nimic, dar a caror prezenta in serial in mos sigur va starni amintiri placute: Choi Min-Su – intr-un rol de nerecunoscut (interpretul respectatului capitan din “Road No 1”, sau al vrajitorului malefic din “The Great King”), Lee Won-Jong (din seriale precum “Iljimae”, “Kim Soo Ro” sau “Princess Ja-Myung”), Jeon Kuk Hwan din “Bad Guy” si “Athena” etc.
Regia serialului este semnata de Lee Hyun-jik, cel care anterior a produs celebrul serial “Tazza” si a regizat cateva seriale fara un succes deosebit. Acesta colaboreaza la regie cu Kim Hong-sun, cel care anterior a impresionat cu serialul de epoca “Yaksha” (Demon) si de la care se asteapta o contributie majora la partea de “fusion” datorita flerului sau stilistic. Scenariul este semnat de Kwon Soon-kyu – aflat la primul scenariu de serial de televiziune, dar care pana in acest moment are publicate pe internet mai multe schite. In 2004 acesta a castigat marele premiu la prima editie a competitiei de scenarii lansata de SBSi. Scenariul sau pentru “Warrior Baek Dong Soo” are la baza un manhwa de epoca publicata prima oara la inceputul lui 2010, insa personajul central al serialului, Baek Dong Soo, a existat in realitate, fiind creatorul unui ghid de arte martiale in perioada Joseonului. Serialul, in ciuda faptului ca porneste de la prezentarea vietii unui personaj real, isi inradacineaza povestea in special in manhwa. Multi se asteapta ca acest serial sa fie rampa de lansare spre statutul de star Hallyu pentru Ji Chang-wook, care pana acum a aparut in roluri simpatizate in seriale dedicate mai mult publicului feminin si tinerilor. Ca sa iasa din anonimat, acesta avea nevoie de un personaj puternic pe care sa-l intruchipeze, dinamic, cu o prezenta scenica mai consistenta decat in rolurile anterioare.
Actiunea serialului se desfasoara in timpul domniei regelui Jeongju (1752-1800), intruchipat in seriale precum “Painter of the Wind” sau “Yi San”. Jeongju era fiul Printului Mostenitor Sado, cel care a sfarsit intr-un cufar de orez inchis de propriul tata, regele Yeongjo. In acest context debuteaza serialul, cu un rege Yeongjo prins la mijloc intre factiunile Noron si Soron, si intr-o perioada in care implicarea dinastiei chineze Qing in favoarea uneia sau alteia dintre Factiuni putea afecta echilibrul politic din Joseon. Printul Mostenitor Sado era un adept infocat al ideii abolirii sistemului aristocratic si al egalitatii sociale, dar si al recuperarii de catre Joseon a teritoriilor nordice pierdute in urma invaziei manciuriene.. In momentul in care a sfaramat cu sabia sa monumentul de piatra Samjeondo, ce marca simbolic supunerea Joseonului in fata dinastiei manicuriene Qing, Factiunea Noron reactioneaza si conspira alaturi de Qing impotriva Printului Sado. Unul din supusii vrednici ai acestuia, Baek Sa, isi asuma complotul inventat de rivalii Printului si e condamnat la moarte. Mai mult, intreaga lui familie urmeaza a fi macelarita din ordinul Regelui. Sotia lui Baek Sa naste, in aceste momente tulburi, un prunc, pe care il numeste Dong Soo si pe care il incredinteaza celui supranumit Sfantul Sabiei, cel mai bun spadasin si luptator din Joseon, confident al Printului Sado. Printr-o serie de intamplari, viata pruncului ajunge sa fie intr-un final crutata. Cu trecerea anilor, Dong Soo e crescut fara iubire, in ciuda faptului ca existenta lui se datoreaza mai multor vieti sacrificate sau nenorocite. Acesta invata artele martiale si manuirea sabiei, iar intr-o zi i se ofera ocazia sa intre in temuta miscare rebela “Hoksa Chorong”…
Un serial care are parte de toate ingredientele pentru un adevarat succes: actori tineri dornici de afirmare, al caror talent se impleteste cu experienta unor figuri cunoscute ale serialelor istorice; o coloana sonora moderna in stilul celei din Chuno sau Hong Gil Dong, dar si multe secvente ce amintesc de Chuno ca stil de realizare. In plus, scenariul este plin de neprevazut, chiar daca povestea e aproape una clasica pentru serialele de epoca coreene. Traducerea este una de calitate, timingul este refacut manual, linie cu linie, iar calitatea video este impecabila (sursa video difera de variantele similare existente pe internet). Cu alte cuvinte, inca un serial in premiera tradus in limba romana de Asia Team Romania, la cele mai inalte standarde de calitate, care va constitui o delectare pentru fanii genului. Vizionare placuta !
Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

“Gantz” este, in acest moment, filmul japonez cu cele mai mari incasari ale acestui an, dupa productia americana “Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides”, avand peste 40 milioane de dolari venituri. Premiera mult asteptatei ecranizari a avut loc pe 29 ianuarie 2011, in Japonia, insa premiera mondiala a avut loc pe continentul nord-american, pe 20 ianuarie 2011, productia fiind difuzata simultan in 46 de state. Cu un buget urias, filmul a avut incasari pe masura, iar succesul sau a dus la lansarea unui sequel, “Gantz – Perfect Answer”, ce a avut premiera la scurt timp, pe 23 aprilie 2011. Cea de-a doua parte a filmului a adus incasari de peste 33 de milioane de dolari, situandu-l in box-office cu 2 pozitii mai jos decat “Gantz”. Cum era de asteptat, e vorba de o ecranizare “live-action” dupa o manga populara vanduta in peste 10 milioane de exemplare, despre 2 prieteni care mor intr-un accident de tren, devenind parte a unui straniu “joc” postum. Dupa manga a fost realizata un anime, in doua sezoane a 13 episoade fiecare, apoi un joc video, o carte (“Gantz/Manual”), un roman ilustrat publicat intr-un saptamanal japonez, si doua live-action-uri, urmate de un film pentru televiziune intitulat “Another Gantz”. Acesta din urma rezuma in linii mari povestea celor doua parti din “Gantz”, insa cu multe lipsuri, dat fiind faptul ca prima parte are o durata de 130 de minute, iar partea a doua de 141 de minute. Practic “Another Gantz” comprima in 97 de minute cele 271 de minute ale live-action-ului.



Ultimul blockbuster coreean al anului 2010, “The Yellow Sea” a avut premiera in Coreea inainte de Craciun, avand incasari in prima saptamana de nu mai putin de 7,2 milioane de dolari. Succesul sau s-a datorat nu atat perioadei propice de lansare in cinematografe, cat mai ales marilor asteptari ale publicului de la regizorul Na Hong-ji. In 2008, cu un buget pentru un film de mana a doua, acesta a reusit sa dea lovitura cu “The Chaser”, o productie independenta ce a obtinut 2 premii si 4 nominalizari, fiind prezent la o multime de festivaluri internationale de film, inclusiv la TIFF, in Romania, in 2009. Reteta succesului a fost repetata 2 ani mai tarziu, iar “The Yellow Sea” – un “action-thriller” captivant – a obtinu incasari de 15,7 milioane dolari. In plus, filmul a a castigat un premiu si a avut 3 nominalizari, fiind prezentat in cadrul sectiunii “Un Certain Regard” de la Cannes (2011).Regia si scenariul sunt semnate de Na Hong-ji, iar in rolul principal a fost distribuit actorul Kim Yoon-seok, ce a putut fi vazut in “The Chaser”,“Running Wild” sau “My Girl and I”. Celalalt rol masculin principal ii revine nimeni altuia decat lui Ha Jung-woo, partenerul lui Kim Yoon-seok din “The Chaser”. Practic intreaga echipa de la “The Chaser” (incusiv regizor si scenarist) a fost implicata in acest proiect, despre care s-a spus, cand era inca in stadiul incipient, ca va fi “Chaser 2”. Cele doua filme se aseamana intr-o oarecare masura (realizare, interpretare), dar exista si deosebiri, iar insusi regizorul a recunoscut ca nu este vorba de un sequel al filmului sau de debut.




Regizorul lui “The Warrior” (2001), Kim Sung-su, schimba 2 ani mai tarziu genul optand pentru o comedie savuroasa despre o tanara obligata sa invete engleza dupa ce nu reuseste sa lamureasca un client strain sosit pe neasteptate la biroul public unde ea lucreaza. Comedia a avut succes in Coreea, drept pentru care a fost exportata si in China si Japonia. “Please Teach Me English” i-a adus celebritatea actritei Lee Na-young, distribuita mai apoi in serialul Ireland, si care in 2010 a avut rolul principal feminin in serialul “The Fugitive: Plan B”, tradus de Asia Teanm Romania. Partenerul ei din acest film e nimeni altul decat starul din “Chuno-The Slave Hunters”, Jang Hyuk, care un an mai tarziu, in 2004, era distribuit intr-un alt megasucces, “Windstruck”. Celor doi li se alatura actrita veteran Nah Moon-hee (62 de ani pe atunci), ce a aparut de atunci intr-o multime de filme si seriale coreene si, intr-un rol minuscule, ocazional, de un minut, asiacinefilii cu ochi ageri il vor putea recunoaste pe Yoo Hae-jin din “Truck” sau “The Unjust”. “Please Teach Me English” abordeaza intr-un mod hilar una din prejudecatile coreenilor cu privire la invatarea de limbi straine, in special a englezei. Este stiut faptul ca societatea coreeana este una extrem de conservatoare si de traditionalista, insa globalizarea (bat-o vina) si contactul cu civilizatia occidentala isi pune tot mai mult amprenta asupra mentalitatii coreenilor de rand. Daca e vorba ca limba engleza sa fie invatata in interes de servici, facand parte dintr-un process obligatoriu de instruire, oricat de dificil ar fi, aditia trece in planul doi. Insa pentru omul de rand, engleza se dovedeste a fi o simpla “Bacteria” patrunsa dupa ureche in viata de zi cu zi, ca doar “asa e la moda”.


“Magic” (Yosul) reprezinta filmul de debut ca regizor al cunoscutei actrite, cantarete si scriitoare coreene Koo Hye Sun. Daca va intrebati cine este Koo Hye Sun, e suficient sa amintim de personajul principal feminin din varianta coreeana a mangai Hana Yori Dango, “Boys Over Flowers”, unde a castigat ca actrita o multime de premii, inclusiv pentru cel mai bun cuplu alaturi de Lee Min-ho (din recentul serial “City Hunter”). Anul 2010 a fost unul fructuos pentru aceasta, la nici 27 de ani debutand in scaunul regizoral intr-o drama despre relatia de prietenie a unor tineri muzicieni aspiranti. In rolurile principale tanara regizoare a distribuit actori apropiati de varsta ei, nume mai putin cunoscute in cinematografia coreeana si pe micul ecran. Este vorba de actrita Hyeon Jin-Seo, care pana la acest rol a avut parte doar de roluri secundare in cele cateva filme si seriale in care a aparut. Triunghiul amoros al povestii este completat de 2 actori la fel de necunoscuti: Kim Jung-wook, aflat la debutul pe marele ecran (dupa o serie de roluri neimportante pe micul ecran), si Im Ji-Kyu, care pana acum a avut cateva aparitii in roluri secundare in filme si seriale fara prea mare succes. Regizoarea si protagonista Hyeon Jin-Seo sunt bune prietene in viata reala, colaborand la primul scurt-metraj realizat de Koo Hye Sun, “The Madonna”. Protagonista a trebuit sa invete sa cante la pian, la fel si ceilalti doi actori principali, pentru care sarcina de a se instrui in manuirea arcusului la violoncel a fost chiar mai dificila.

La origine, “City Hunter” este o serie manga scrisa si ilustrata de Tsukasa Hojo, un mangaka japonez care debutase in 1981 cu seria manga Cat’s Eye (pana in 1985). Din 1985 pana in 1992, manga “City Hunter” a fost publicata in saptamanalul Shonen Jump, si retiparita de 2 ori de atunci. A urmat o serie anime de televiziune, in 1987, trei speciale de televiziune, doua video animatii originale si un live action foarte cunoscut, in 1993, cu Jackie Chan, Richard Norton si Michael Wong. In acest an, manga japoneza a fost adaptata in premiera intr-un serial pentru micul ecran, de catre realizatorii coreeni. Difuzat din 25 mai 2011, cele 20 de episoade ale serialului urmeaza a acoperi aproape toata durata acestei veri, pana in august, fiind serialul de miercuri si joi seara de la postul SBS. Ratingurile atinse pana in prezent nu depasesc 14% la nivel national in Coreea, insa in conditiile unui serial de vara, in care lumea e plecata mai mult in concedii, ratingul de 14% pe episod este unul ridicat. Exact in acelasi interval, dar in 2010, pe acelasi post de televiziune se difuza “Bad Guy”, un serial ce a inceput excelent, atingand 15% rating la cel de-al 5-lea episod, dar care intrand in perioada campionatului mondial de fotbal, a avut o cadere spectaculoasa, si in conditiile finalizarii in graba a filmarilor la el ca urmare a termenului limita de inrolare a lui Kim Nam Gil, de la episodul 6 pana la al 17-lea (din 20 preconizate initial) nu a mai depasit 10% rating pe episod. In acest an, “City Hunter” pare a nu avea soarta nefericita a lui “Bad Guy” – de altfel un serial foarte apreciat de asiacinefili – , si doar un eveniment nefericit sau un scenariu care sa se dilueze pe parcurs ar putea strica succesul sau.






Cine nu-si aminteste de celebra productie hollywoodiana “Ghost” – 1990, cu Patrick Swayze si Demi Moore, castigatoare a doua premii Oscar ? Un clasic de neuitat, pe care producatorii japonezi si coreeni s-au gandit ca dupa 20 de ani merita un remake care sa readuca in sufletele tuturor minunata poveste de iubire dincolo de timp si spatiu a celor doi protagonisti. Regizat de Taro Ohtani, aflat la primul film pentru marele ecran (intre altele, anterior a regizat celebra seria de televiziune Gokusen), “Fantoma: in bratele tale ca altadata” are in rolurile principale 2 actori ajunsi la maturitatea deplina, unul coreean si unul japonez. Este vorba de Song Seung-heon (vi-l mai amintiti pe tinerelul timid din “Calla”, debutul sau pe marele ecran de acum 11 ani ?) si pe actrita japoneza Nanako Matsushima, ce a aparut in Ringu (1998) si care a putut fi vazuta si in cunoscutul “Hana Yori Dango” in rolul surorii mai mari a lui Tsukasa, Tsubaki Domyougi. Filmul a avut aproape 10 milioane de dolari incasari, si chiar daca nu are cum sa se ridice la nivelul filmului original (ce a avut incasari la nivel mondial, pana in prezent, de aproape o jumatate de milliard de dolari), are o poveste bine structurata, cu unele modificari fata de clasicul american, dar mergand pe aceeasi idee (ca doar de aceea se numeste “remake”).



Sfarsitul anului 2010 a adus pe marile ecrane din China inca un blockbuster de senzatie, “Let the Bullets Fly”. Vorbim, de fapt, de cel mai de succes film chinezesc nu doar al anului 2010, ci si al tuturor timpurilor. In Hong Kong a depasit 1,5 miliaone dolari incasari, insa succesul urias l-a inregistrat in China, unde a obtinut nici mai mult nici mai putin de, atentie, 102,6 milioane de dolari ! In primele 3 saptamani de la lansare (13 decembrie 2010– 2 ianuarie 2011) filmul a incasat numai in China 85 de milioane de dolari ! Pana in prezent, “Let the Bullets Fly” a avut incasari totale de 104,2 milioane de dolari, si a castigat un premiu pentru cele mai bune costume, la Asian Film Award. La acestea se mai adauga inca 5 nominalizari la aceslasi prestigios festival de film al Asiei. Filmul este scris si regizat de apreciatul Wen Jiang, care interpreteaza si unul din cele 3 roluri principale.



O delicatesa culinara este vedeta dramei plina de mister “The Recipe”, care o readuce in prim plan pe regizoarea Anna Lee (Lee Seo-Goon) la 12 ani de la filmul de debut, “Rub Love”. In 1998, Lee intrase in istoria filmului coreean ca fiind cea mai tanara regizoare, la doar 23 de ani ! Si de aceasta data, Lee semneaza si scenariul propriului sau film, in care apar 2 actori tineri extrem de apreciati in acest moment in Coreea. Este vorba de Lee Dong-wook, vedeta din serialul de mare succes “My Girl”, care la 4 zile dupa incheierea filmarilor si-a inceput stagiul militar obligatoriu de 2 ani. Vedeta feminina a filmului este Lee Yo-won, nimeni alta decat interpreta personajului Seon-deok din serialul “Queen Seon-deok” sau protagonista din recentul “49 Days”. Un alt actor important al filmului e Ryoo Seung-Ryong, recent vazut in “Battlefield Heroes”, dar care are un rol memorabil in serialul “Painter of the Wind”). Cu o astfel de distributie si cu un scenariu care aduce cu sine o multime de rasturnari de situatie si surprize, “The Recipe” nu avea cum sa dea gres. Desi nu este o productie comerciala in care sa se fi investit mult, dupa cele 2 saptamani cat a rulat in cinematografele din Coreea filmul a strans undeva la 200.000 de euro incasari, fapt ce demonstreaza o data in plus ca cinematograful e cu precadere casa filmului comercial si in secolul XXI. In schimb, “The Recipe” a fost prezentat la mai multe festivaluri prestigioase de film, precum a 15-a editie a Festivalului International de film de la Pusan, la a 10-a editie a New York Asian Film Festival si mai ales la editia din acest an a Festivalului de la Berlin.
Un tanar ce tocmai si-a incheiat serviciul militar doreste sa-si gaseasca un job in presa, si pentru aceasta il contacteaza pe Choi Yu-jin, un producator de documentare la DBS. Tanarul ii prezinta o poveste scrisa de el in perioada militariei. Initial, Choi Yu-jin il refuza cu motivul ca acest gen de povesti nu prezinta interes decat printre soldati. Dar in momentul in care afla ca tanarul si-a efectuat serviciul militar la penitenciarul Il-dong, unde a fost detinut – Kim Jong-gu, cel mai atroce criminal si fugar al tuturor timpurilor- , tanarul aflandu-se in posesia unui amanunt legat de ultima dorinta a condamnatului inainte de a fi executat, Yu-jin devine brusc interesat. La vremea executiei nu s-a publicat in presa ca ultima lui dorinta a fost sa manance un castron cu tocana Doenjang. Aceasta dorinta i se pare ciudata producatorului si devine curios. Chiar foarte curios. Prin urmare incepe sa faca investigatii pe cont propriu si intervieveaza rand pe rand martori ai executiei, colegul de celula, detectivi participanti la arestare, patroana obscurului restaurant de provincie unde a fost arestat Kim Jong-gu. Arestare care, culmea, a avut loc tocmai in timp ce manca un castron din aceeasi tocana, care insa avea o aroma ce i-a paralizat pe toti astfel ca nu a fost uitata de cei prezenti. Treptat, Choi Yu-jin descopera un alt personaj decat cel prezentat publicului, un personaj de legenda in penitenciare. Care este secretul si semnificatia gestului acestui criminal in serie care s-a lasat arestat pentru a savura pana la ultima picatura un castron cu tocana ? In plus, ultima dorinta a acestuia in fata mortii a fost tot de a manca un castron cu aceeasi tocana Doenjang. Care este cheia misterului? Producatorul Choi Yu-jin este absolut hotarat sa dezlege aceasta poveste care pare a fi din ce in ce mai ciudata.



Tanarul regizor din Hong Kong Wong Ching-Po pare a fi ajuns cu “Revenge: A Love Story” la apogeul carierei sale regizorale. “Revenge: A Love Story” este un film diferit de tot ce a mai realizat pana in prezent, viziunea sa fiind redata prin procedee tehnice ultramoderne care ridica filmul la nivelul oricarei productii de succes similare de peste Ocean. In rolurile principale apar 2 actori apparent necunoscuti: cantaretul pop Juno Mak, un actor tanar ce a mai fost vazut in “Dream Home”, si actrita japoneza Sora Aoi, care nu a prins inca un rol mare in filmele in care a fost distribuita. Cu doi actori aproape necunoscuti cinefililor, Wong Ching-Po a reusit sa realizeze aproape o capodopera cinematografica, un film care prin scenariu si punerea lui pe ecran poate fi considerat un “I Saw the Devil” in varianta chineza. E vorba de o poveste violenta a unei razbunari si, in paralel cu ea, de o poveste pura de iubire. Wong Ching Po reuseste sa transmita perfect fiorul dual al firii umane, in care principala tema – razbunarea – este luata ca exemplul eliberator al strigatului de disperare in cautarea dreptatii. Si totusi, asa cum finalul o va demonstra, razbunarea e un act profund, savarsit conform unui ritual specific, dar care nu ajuta pe nimeni. Filmul a fost prezentat cu succes in deschiderea fstivalului de film asiatic din Hong Kong de anul trecut si in cadrul festivalului London Terracotta din acest an.


“Come Rain, Come Shine” este un film despre care s-a vorbit mult in Coreea in ultimul an. In primul rand pentru ca este inca un film atat de tipic lui Lee Yoon-ki (This Charming Girl, My Dear Enemy), care revine dupa 3 ani cu o productie realizata special pentru prezenta la festivalurile internationale de film, cu alte cuvinte un film pur artistic. In al doilea rand pentru ca in rolul principal masculin a fost distribuit super-vedeta serialelor de televiziune coreene, Hyun Bin, lucru care a ridicat un semn de intrebare in randul fanilor sai. Obisnuit al comediilor romantice, de aceasta data Bin a acceptat un rol cum nu a mai avut in intreaga sa cariera cinematografica, in care, timp de o ora si jumatate se afla non-stop fata in fata cu partenera ei de pe ecran (o recunoaste cineva pe Lim Soo-jeong din “…ing”, “I’m a Cyborg but that’s ok“ sau “Happiness” ?), intr-un rol atipic. De altfel, pentru cei care nu cunosc filmele lui Lee Yoon-ki, in care personajele isi traiesc drama existentiala in decursul unei singure zile in care acestea sunt urmarite pas cu pas in mediul lor, ar putea gasi filmul plictisitor. 90 de minute nu se intampla absolut nimic, dialogurile sunt banale, inspirate din lucruri comune din viata de zi cu zi, iar intreaga atentie a spectatorului se muta de la subiectul pe alocuri anost la interprtarea personajelor si implicit la criza lor existentiala. Filmul a fost nominalizat in acest an la Ursul de Aur de la Berlin.
El este un architect care decide sa se mute cu atelierul din centrul orasului in demisolul casei lui de la periferie datorita traficului greoi zilnic, din cauza caruia cea mai mare parte din zi si-o petrece la lucru, departe de sotia lui. Este, asadar, clar, un sot care a pus pe primul plan cariera. De cealalta parte, ea e editor la o editura si se afla intr-o mare dilema. Urmeaza sa mearga cateva zile in interes de serviciu in Japonia, si ramane surprinsa de insistenta neobisnuita a sotului de a o lua de la aeroport la intoarcere, un lucru atipic pentru acesta. Dupa cateva minute de discutii aparent banale, in masina cu care cei doi soti se intorc acasa, brusc, ea il anunta pe acesta ca vrea sa-l paraseasca. Dupa o casnicie de 5 ani, in care nu au reusit sa aiba un copil, ea se gandeste la divort. Si cum se intampla de obicei in astfel de cazuri, ea il anunta pe sotul ei ca are un amant. In jurul acestui anunt neasteptat, intampinat cu o neobisnuita tacere si calm de sot, se scrie intreaga poveste a acestui film.








“Secret” este o coproductie Hong-Kong/Taiwan, un blockbuster la vremea lui (2007), care marcheaza debutul in cariera ragizorala a cunoscutului star taiwanez Jay Chou. Practic, putem spune ca “Secret” este filmul care il defineste cel mai bine pe Jay Chou, deoarece pe langa debutul ca regizor, acesta este si co-scenarist, actor protagonist si interpret al principalelor melodii de pe coloana sonora. Partenera lui din acest film este frumoasa actrita taiwaneza Kwan Lun-Mei (The Stool Pigeon, Ocean Heaven), distributia fiind completata de cunoscutul Anthony Wong. Filmul a castigat mai multe premii, inclusiv Golden Horse pentru Cele mai bune efecte vizuale, Cel mai bun film taiwanez al anului 2007 si Cea mai buna melodie originala. La acestea se dauga alte patru nominalizari, inclusiv la Cel mai bun film asiatic al anului 2007 la Hong Kong Movie Awards (editia a 27-a).


“Yamada, Samurai of Ayothaya” este cel mai recent blockbuster thailandez de arte martiale, ce continua traditia filmelor de gen incepute cu “Ong Bak”. De aceasta data vedetele sunt japonezul Seiji Ozeki, ce interpreteaza figura istorica Yamada Nagamasa, si luptatorul thailandez de K1, Buakaw Por, interpretul unui luptator de elita al regelui din Ayothaya. In rolul principal feminin – Kanokkorn Jaicheun, Miss Thailanda 2007. Filmul este inspirat din fapte reale, dar are si partea lui de imaginatie venita de la scenaristul thailandez. Cu un buget de 100 de milioane bahti thailandezi (aproximativ 3,2 milioane dolari) “Yamada…” beneficiaza de o multime de scene de lupta spectaculos realizate printr-un procedeu de redare specific filmelor de gen thailandeze: slow-motion combinat cu fast-motion intr-un spectacol cinematic antrenant, al carui efect e garantat. Filmul a avut 2 nominalizat la premiile Academiei thailandeze de film din acest an (“Cele mai bune efecte vizuale” si “Cel mai bun machiaj”), si a fost premiat pentru cea mai buna coloana sonora. Filmul imbina principii si cugetari buddhiste cu demonstratii de arte martiale remarcabile, care dubleaza latura lui comerciala.
Yamada Nagamasa e un tanar samurai din perioada Edo, care ajunge, in secolul XVII, in indepartatele taramuri ale Siamului. Aici se alatura unui corp de voluntari japonezi trimisi in Ayothaya sa spioneze micutul regat, deghizati in negustori. Insa in scurt timp seful acestuia, Kuroda Toranaga, considera ca Yamada a tradat Japonia si dispune uciderea lui. In ultima clipa, Yamada e salvat de luptatori de elita din Ayothaya, care ii vindeca ranile si il repun pe picioare. Primit la inceput cu ostilitate in mijlocul localnicilor, treptat acesta incepe sa se ataseze de frumusetea tinuturilor si de bunatatea oamenilor care l-au salvat. Mai apoi apeleaza la liderul spiritual din Ayothaya, un calugar maestro in artele martiale, sa-l invete stilul de lupta al localnicilor, iar cand e pregatit mental pentru asta, incepe sa invete si sa devina unul din cei mai buni luptatori. Dar trecutul il urmareste, si nu dupa mult timp, in pasnicul regat sunt trimisi samurai mascati sa-l ucida…
Daca in “The Last Samurai”, Tom Cruise interpreteaza un personaj ce ajunge tocmai in tara soarelui-rasare, unde invata calea Bushido, in “Yamada, Samurai of Ayothaya” un japonez este adoptat intr-un trib indepartat din Thailanda de azi, invatand cultura razbonica a acestora. Desigur, ca in orice cultura asiatica, artele martiale sunt privite drept o cale de autoaparare si de gasire a echilibrului interior prin echilibrarea energiilor pozitive si negative. Aceeasi este si invatatura transmisa de batranul maestru tanarului discipol venit din indepartata Japoniei: “Artele martiale nu sunt pentru spectacol, ci pentru distrugerea inamicului si autoaparare”. Scenele de lupta combina stilul de lupta japonez cu sabii cu brutalitatea stravechiului Muay Thai. De altfel, pe langa faptul ca aceste scene sunt foarte reusite, gradul lor de violenta indusa este ridicat, lucru bine de stiut pentru anumite categorii de varsta care se incumeta sa urmareasca filmul. Se pare ca tot mai mult cinematografia thailandeza se inspira din violenta filmelor americane, din dorinta unei redari realiste a atmosferei luptelor pana in cel mai mic detaliu, spre deosebire de cinematografia din Extremul Orient care, cu exceptia filmelor gore, cenzureaza cat mai mult posibil scenele ce descriu morti violente. Ca e de dragul spectacolului sau pur si simplu dintr-o dorinta sincera de a sublinia violenta Muay Thai-ului stravechi, realizatorii thailandezi nu se dezmint.
Dupa 12 ani in Ayothaya, Yamada s-a intors in Japonia natala cu afaceri. Aici a lasat o pictura cu una din corabiile sale de razboi unui templu din orasul sau natal. S-a pastrat o copie a acestei picturi, ce a ars intr-un incendiu, iar aceasta infatiseaza o mareata corabie in stil occidental, cu 18 tunuri la bord. Revenit in 1628 in Siam, Yamada era deja o personalitate extrem de respectata. Cand una din corabiile sale ce transporta orez din Ayothaya in Malacca a fost retinuta de olandezi, ce instituisera o blocada asupra Malaccai, de teama unui conflict diplomatic cu regele Siamului, despre care se stia ca il aprecia mult pe Yamada, corabia a fost eliberata. In 1629, Yamada Nagamasa a plecat cu o solie din partea regelui Songtham in Japonia. Revenit in Siam, s-a vazut implicat in luptele pentru succesiunea la tron, dupa moartea regelui. In 1630 a fost ranit in lupta, iar rana otravita i-a adus in cele din urma moartea. In urma mortii sale, noul conducator si rege uzurpator al Siamului, Prasat Thong, a trimis 4000 de
soldati pentru a distruge colonia japoneza din Ayothaya. Parte din japonezi au reusit sa fuga in Cambodgea, iar cativa ani mai tarziu, colonia a fost refacuta, de aceasta data fiind formata din doar 200-400 japonezi. Aceste evenimente indreptate impotriva supusilor Japoniei au fost percepute de Sogun ca un atentat la autoritatea sa, motiv pentru care acesta a refuzat sa mai elibereze documentele numite Pecetea Rosie pentru Siam. Corabiile ce beneficiau de acest document se bucurau de protectia oficiala a Sogunului, care controla astfel comertul de peste mari. In fata acestei situatii, regele Siamului a trimis o solie in Japonia in 1636, insa aceasta a fost respinsa de Sogun. Acest eveniment a marcat sfarsitul relatiilor comerciale dintre Siam si Japonia, iar rutele comertului siamezo-japonez au fost preluate de olandezi. Revenind la filmul in discutie, producatorii acestuia au tinut sa mentioneze, la inceputul sau, ca acest film este dedicat “celebrarii a 124 de ani de relatii diplomatice thailandezo-japoneze”, relatii ce au fost stabilite in 1886. In ceea ce il priveste pe Yamada Nagamasa, acesta isi doarme somnul de veci in orasul sau natal din Japonia. Ramasitele asezamantului japonez din Ayothaya mai sunt vizibile si astazi, devenind o atractie turistica, asemeni statuii lui Yamada infatisat in uniforma militara siameza.
Fascinatia pentru intalniri fanteziste prin calatorii in timp sau contacte dincolo de bariera temporala a propulsat filmul coreean la inceputul primului deceniu al acestui secol spre succes. Filme precum “Calla”, “Il Mare” sau “Ditto” au exploatat la maxim acest subiect, si se pare ca un val similar a cuprins cineastii japonezi in a doua jumatate a deceniului trecut. Dupa “Cyborg She”, “Tokyo Girl” este inca o realizare stralucita ce aminteste de succesele coreene de la sfarsitul secolului trecut, demonstrand ingeniozitatea japonezilor in a spune o poveste cu zambetul pe buze, pe intelesul tuturor generatiilor (dar mai ales al celei tinere), transmitand o multime de invataminte. Filmul a avut premiera in cadrul festivalului International de film fantastic de la Pusan, in Coreea de Sud, si a fost foarte bine primit de critici si de public. Regizorul lui “Nanase futatabi”, Kazuya Konaka, i-a adus impreuna pentru acest film pe tinerii actori Kaho si Kazuma Sano, care aduc un aer proaspat in filmele japoneze pentru marele ecran, dominate de actori cu nume, demonstrand ca talentul face mai mult decat celebritatea.
Miho si mama ei au o importanta intalnire la o editura din centrul orasului. Dorind sa se recasatoreasca, mama ei ii face cunostiinta lui Miho cu viitorul sot. Miho, foarte suparata si impotriva acestei casatorii, fuge, iar pe scarile spre iesire, isi pierde telefonul. In timpul acesta are loc un cutremur care cauzeaza o ruptura in timp, iar telefonul ii cade drept in cap lui Miyata Tokijiro, care, in aceeasi zi, dar in urma cu 100 de ani, isi ducea romanul la editura pentru a fi publicat. Cei doi fac cunostiinta prin intermediul telefonului (chiar daca pentru Miyata era ceva nou) si Miho reuseste sa-l convinga ca ea este din viitor, dandu-i niste informatii usor de urmarit si care a doua zi se vor regasi in ziarul vremii: scufundarea Titanicului. Acest lucru ii apropie , fiecare dorindu-si mai mult. Descopera ca pot vorbi la telefon doar cand este luna afara, fara nori. Asa ca se hotarasc sa aiba o intalnire in miezul zilei, cand luna este prezenta pe cer.
Avem in fata unul din cele mai romantice si emotionante filme japoneze ale ultimilor ani, cu o poveste spusa atat pe gustul generatiilor tinere cat si a celor mai in varsta. Actorii protagonisti, desi din tanara generatie, au reusit sa intruchipeze fara cusur doi tineri din doua perioade istorice complet diferite, iar atmosfera inceputului de secol XX este foarte bine redata, dand impresia spectatorului ca literalmente calatoreste intr-o alta dimensiune temporala. Elementul de fictiune e o piesa secundara in acest film, al carui principal mesaj e indreptat inspre tanara generatie de adolescenti. Abordarea problemelor care se nasc ca urmare a conflictului intre generatii e o componenta importanta a mesajului acestui film, Miho neacceptand dorinta mamei sale vaduve de a se recasatori cu un strain, patand astfel memoria tatalui disparut. Apropierea de un tanar de aceeasi varsta cu ea, cu aceleasi probleme in familie, chiar daca dintr-o alta dimensiune temporala o va face sa-si inteleaga intr-un final mama. Cealalta latura educativa a filmului
priveste sperantele de viitor ale tinerei generatii, identificarea viitoarelor teluri in viata ale acesteia. Daca Miyata viseaza sa devina un mare scriitor, intr-o zi, Miho, in urma discutiilor nesfarsite cu acesta accepta si reuseste sa inteleaga mai usor anumite lucruri din aceasta viata. Practic cei doi tineri ajung un sprijin moral unul pentru celalalt, se incurajeaza reciproc, demonstrand ca tinerii se adaptaeaza cel mai usor vietii si cerintelor societatii in mediul lor, intre alti tineri. Dialogul dincolo de timp e un simbol al faptului ca nu exista o prapastie intre generatii, si ca cei tineri ii pot intelege pe cei mai in varsta, asa cum si cei mai in varsta ii inteleg, intr-un final, pe cei tineri. Tinand cont de telul – propus si atins de realizatori, “Tokyo Girl” nu insista pe evenimentele istorice care au marcat societatea japoneza in 1912 – ultimul an al Erei Meiji, ce a condus Japonia pe calea modernizarii si a transformarii intr-o super-putere mondiala. Nici nu era necesara implicarea transformarilor politice intr-o poveste romantica atat de frumoasa, probabil ca i-ar fi diluat sensul.
In anul 1782, al 16-lea an al domniei regelui Jeongjo (acelasi rege portretizat in seriale precum “Painter of the Wind” sau “ Yi San”), Joseonul este macinat de coruptie. Darile poporului sunt delapidate de magistrati corupti care isi cumpara functiile, iar vistieria statului are de suferit. In fata ministrilor corupti, regele Jeongjo isi trimite cel mai de incredere aliat – Kim – sa cerceteze culisele acestei afaceri prospere pentru cineva din guvern. Kim urmeaza sa devina primul detectiv inspector numit de rege al Joseonului, si i se incredinteaza cercetarea cazului vaduvei nepriihanite ca o acoperire pentru misiunea lui reala. In timpul misiunii, detectivul Kim se intovaraseste cu un hot de caini simpatic, si impreuna pornesc sa descalceasca itele incurcate ale unui complot inimaginabil. Si astfel incep o multime de aventuri, parte comice, parte dramatice, iar povestea capata consistenta pe masura apropierii de deznodamant.
“Detective K” are la baza un roman best-seller coreean recent, iar succesul sau i-a facut deja pe producatori sa se gandeasca la un sequel. Filmul a fost vandut inca dinaintea premierei in Coreea la targul de film ce s-a desfasurat in paralel cu festivalul la Berlin, in tari precum SUA, Canada, China, Thailanda sau Germania. Tehnica de filmare este una moderna, iar regizorul aduce cateva surprize placute sub acest aspect, flashback-urile fiind incluse in timpul prezent intr-un mod cu totul ingenios. Dintre toti detectivii celebri pe care istoria literaturii si a filmului i-a cunoscut, detectivul Kim se aseamana cam 90% cu Sherlock Holmes si 10% cu nastrusnicul inspector Clouseau. Partenerul lui completeaza perfect peisajul, cei doi creand un cuplu promitator pe ecran, nostim si imprevizibil. Dincolo de latura comica, filmul are si o latura dramatica, inradacinata in realitatile acelor timpuri. Regasim, astfel, abordata chestiunea impactului confucianismului asupra progresului Joseonului, sau cea a mutarii capitalei din Hanyang (Seulul de azi). Pentru noi, europenii, aceste teme ne apar obisnuite, insa daca e sa raportam la situatia din Coreea zilelor noastre, regasim similitudini flagrante cu dezbateri de actualitate din societatea contemporana coreeana. Mai sensibila pare a fi chestiunea prigonirii crestinilor, intr-un moment in care in 1784 crestinismul patrunde in Joseon, o tara macinata de coruptie, decandenta si de un confucianism traditionalist ce respinge valorile crestine. Incendierea unui altar al stramosilor si mai apoi prigonirea credintei crestine sunt aspectele ce redau vremurile tulburi pe fundalul carora se desfasoara actiunea. Crestinismul patrunde si prinde in randul sclavilor, astfel ca aristocratia are o reactie violenta de respingere si de propulsare a principiilor confucianiste, temandu-se de o rasturnare a ordinii sociale (caci crestinismul propovaduia o lume egalitarista, fara sclavi sau nobili) si de o alterare a valorilor traditionale. Interesanta replica personajului principal, care la un moment dat spune: “In ziua de azi, sa ucizi unu, doi crestini nu e mare lucru”. Adevarul este ca credinta crestina a prins in Coreea cu precadere la sfarsitul secolului XX, pe fondul modernizarii societatii, astfel ca daca e sa ne raportam la sfarsitul secolului XVIII, putem intelege aversiunea societatii coreene fata de crestini, mai ales ca si Europa a avut experienta ei proprie, in timpul Impreiului Roman.
Lasand la o parte contextul istoric si temele serioase abordate, filmul este un amestec de comedie mister si actiune in care trecerea de la un gen la celalalt se face pe nesimtite, transformand filmul intr-unul mai mult decat captivant. Coloana sonora este in ritm cu actiunea, scenele dramatice avand o orchestratie muzicala specifica, in timp ce gagurile sunt insotite de o muzica contemporana electro-pop care ne scoate din tensiunea filmului si sporeste suspansul scenelor de actiune. Scenariul este perfect pus pe ecran de interpretarea fara cusur a protagonistilor si e plin de consistenta si neprevazut, chiar daca spre final filmul a riscat o prabusire datorita unei neinspirate asocieri de cadre fara o explicatie prea clara. Dar ambiguitatea dureaza doar cateva minute, finalul intrigii este oarecum asteptat, iar finalul propriu-zis al filmului lasa loc de o continuare, care in mod sigur va urma, in anii urmatori. Per ansamblu, un film foarte reusit, care te tine tot timpul conectat, la care zambesti (uneori cu lacrimi) si din care inveti inca ceva despre istoria Joseonului si a domniei regelui Jeongjo. Pozitia de lider detasat in box-office-ul coreean se justifica din plin. Vizionare placuta!
Regizorul lui “Blades of Blood”, Lee Joon-Ik, revine dupa un an de la debut cu inca o productie de epoca care, de aceasta data, abordeaza mai mult decat in precedentul film latura comica a personajelor. In ultimul deceniu s-au facut destul de putine comedii coreene de epoca, acestea nefiind un gen care sa prinda atat de bine precum se intampla cu filmele similare din Hong Kong sau Japonia. Per ansamblu, filmele coreene de epoca sunt esential diferite in privinta conceptiei, de productiile similare din Hong Kong sau de cele japoneze, astfel ca o comedie de acest gen nu poate fi decat o delicatesa “extrema”. “Battlefield Heroes” imbina umorul cu momentele dramatice, iar daca filmul incepe ca o comedie, pe parcurs momentele comice sunt presarate de scene de lupta realiste, chiar dramatice. Filmul ii are in rolurile principale pe cunoscutul Lee Mun-shik (din “Fly, Daddy, Fly” si din 2 seriale de succes, “Iljimae” si “Queen Seon-deok”), Jeong Jin-yeong (regele Yuri din “Kingdom of the Winds” sau comandantul Suh din “Dong Yi”), Ryoo Seung-ryong (din “Blades of Blood” si “Best Seller”, pe care iubitorii serialului “Painter of the Wind” si-l vor reaminti cu siguranta din rolul abilului negustor iubitor de arta) sau Yoon Je-Moon (“Mother”, “Private Eye”, dar si din serialul IRIS). Filmul a avut premiera la sfarsitul lui ianuarie, avand incasari la box-office de aproape 11,5 milioane dolari, fapt care il situeaza, la nivelul lunii mai, pe pozitia a 5-a in box-office-ul din 2011 in Coreea.
In secolul 7, regatul coreean Silla, tarand si micutul stat Baekje dupa ea, incheie o intelegere cu dinastia chineza Tang in vederea cuceririi regatului Goguryeo. Ultima fortareata din Goguryeo care mai rezista asalturilor este Pyeongyang, care in anul 668 are de infruntat crunta alianta. Imparatul Tang insusi vine pe campul de lupta sa conduca numeroasele sale trupe, insa planurile sale sunt ascunse. Kim Yu-sin, celebrul general din Silla, ajuns la o varsta venerabila, banuieste intentiile Imparatului de a se folosi de trupele Silla pentru a cuceri si ultima reduta a Goguryeo, cetatea Pyeongyang, pentru a profita, mai apoi, de oboseala si pierderile Silla si a cuceri si alipi regatul coreean la tinuturile controlate de Tang. Din acest motiv, Yu-sin ii interzice Regelui sau (un personaj cu capul in nori, hatru si prieten al lui Bachus) sa participe la campanie cu contingentul militar principal al Silla, pana cand nu-i va transmite el un semnal. Dar dincolo de strategii si tertipuri, soldatul de rand este un simplu pion pe tabla de sah a celor 3 strategi (Imparatul Tang, Kim Yu-sin si generalul Nam-geon al Goguryeo). Un astfel de soldat este si nostimul Oarecare, luat cu arcanul la razboi, si care incearca sa supravietuiasca prin orice mijloace. Fara sa stie, acesta va avea un rol important in asediul care tocmai urmeaza sa inceapa…
Daca veti urmari cu atentie filmul, veti observa o fina subtilitate din partea regizorului: este stiut faptul ca Goguryeo este, astazi, localizat in cea mai mare parte a sa pe teritoriul Coreei de Nord. In momentul in care, printr-un context de imprejurari, “Oarecare” ajunge in cetatea Goguryeo, viata lui nu doar ca este crutata, dar si devine, el, omul poporului, un erou pentru cetatenii Pyeongyang-ului. Aceasta ironie, alaturi de siretenia Imparatului Tang parca zugraveste tabloul geopolitic actual din zona, cu o Coree de Nord in care propaganda de partid “in numele poporului si pentru binele acestuia” foloseste omul de rand asa cum isi doreste, chiar si ca o marioneta eroizata, si cu o China trufasa care si astazi are dispute cu Coreea de Sud si de Nord in privinta revendicarii istoriei unor teritorii care in trecut au apartinut anticului Goguryeo.
Cunoscut cu titlul initial de “Bloody Fight” sau “Blood Battle”, “The Showdown” il are ca regizor pe tanarul Park Hoon-Jung. Desi acesta e filmul lui de debut, viziunea lui regizorala este una profunda, originala si unica in cinematiografia coreeana contemporana. Se poate spune ca este primul film coreean de epoca care aduce cu adevarat ceva din efectele vizuale ale unui succes international precum cele ale filmului “300”. Au mai existat tentative in ultimii ani (“Blades of Blood”, “The Sword With No Name”), insa sub aspect vizual “The Showdown” este, probabil, cel mai aproape de standardele occidentale in materie, la ora actuala. Park Hoon-Jung nu e un necunoscut in lumea filmului coreean, lansandu-se ca scenarist anul trecut. Astfel, pe langa scenariul la “The Showdown” acesta a mai scris 2 secanrii stralucite la 2 filme de mare success: “I Saw the Devil” si la recentul “The Unjust”. In rolurile principale au fost distribuiti Park Hee-soon (din “The Scam” si “A Million”), starul Hallyu Jin Goo (“A Dirty Carnival”, “Truck” sau “Mother”- ce i-a adus si 2 premii pentru cel mai bun rol secundar) si veteranul Kim Kap-soo (Joseon X Files, The Slave Hunters, Jejungwon, Emperor of the Sea, Rebirth etc). In mod suprinzator, filmul a rulat in cinematografele coreene doar 2 saptamani, la sfarsitul lunii februarie si inceputul lui martie, fara a iesi in evidenta, iar in prezent participa si are premiera internationala in cadrul festivalului de film asiatic de la Udine.
In anul 1619, in al 11-lea an al domniei regelui Joseonului Gwang Hae-gun, Joseonul, pentru a intari bunele relatii cu dinastia Ming, trimite simbolic niste trupe in Manciuria. Aici, la acea vreme, manciurienii, ramasi fideli Casei Ching, duc lupte crancene cu ostirile dinastiei Ming. In urma unei astfel de lupte si contrar oricaror reguli militare, 3 soldati ai Joseonului, raniti, reusesc sa scape cu viata: un general, cel mai bun prieten al acestuia si un soldat de rand. Intamplarea face ca toti trei sa se refugieze la o taverna parasita folosita de negustori in drumurile lor dinspre China inspre Joseon, situata la 3-4 zile distanta de mers de hotarele Joseonului. Dar in scurt timp, intre cei 3 tovarasi de ocazie incepe sa se dea o lupta mult mai periculoasa decat cea din care tocmai scapasera cu rani importante. Ranile propriului trecut isi spun cuvantul, iar in acel spatiu inchis va incepe lupta pentru supravietuire, pe masura ce fiecare isi aminteste de lucrurile dureroase lasate in urma.
Filmul incepe cu scene spectaculoase de lupta, ce amintesc de sangeroasa batalie a Gladiatorului din padurile germanice, in baiata fulgilor de nea. Mai apoi, urmarind agonia celor 2 personaje ce reusesc sa scape, treptat, avem parte de o insiruire de dialoguri aparent fara noima deoarece scenaristul nu ne spune, inca, ce ascunde fiecare personaj in parte. Cu ajutorul procedeului de “flashback”, asemeni unui puzzle, sunt aduse din trecut in prezent scene care, inr-un final, puse cap la cap, dau impresia unui scenariu solid si ingenios. In momentul in care cele 3 personaje se intalnesc accidental intr-o taverna parasita, practic incepe un veritabil joc psihologic in trei, din care fiecare incearca sa supravietuiasca. Dintre cei 3, soldatul e elementul de legatura a dramei celor doi protagonisti: el este omul din popor tarat cu forta in acest razboi inutil din care Joseonul nu avea nimic de castigat, dar la care a participat in urma jocurilor politice de la Curte. Ca si in “The Unjust” (scris, dupa cum am mai spus de acelasi regizor-scenarist al lui “The Showdown”), avem o imagine bine conturata a celor care nu conteaza, in paralel cu excesele si abuzurile unei clase politice corupte, avide dupa bani. Indiferent ca e vorba de societatea feudala, cu sclavi si biruri ce ajung in buzunarele aristocratiei, sau de societatea moderna, coruptia si firea umana nu are limite temporale si statale. Ea se manifesta pretutindeni.
Soldatul de rand reprezinta prima drama din acest inedit triunghi; mereu spune in soapta vorbe grele la adresa celor doi tovarasi din clasa nobiliara si, pana la un anumit punct, de comporta slugarnic in speranta ca va fi crutat pentru faptul ca a dezertat si va putea sa-si vada sotia si cei 4 copii ce-l asteapta acasa. De cealalta parte, generalul si prietenul sau sunt exponentii – unul al talentului nativ dar care nu are sansa de a avea pe cineva puternic care sa-l propulseze intr-o functie importanta, altul – talentul imperfect si neperfectibil, dar care are sansa de a avea un tata complotist care ii aranjeaza viitorul. In aceasta situatie, prietenia dintre cei doi – care in viata reala a fost sanctionata de clanul din care provenea generalul, prietenul sau facand parte dintr-un clan rival – evolueaza de la un trecut fericit sau, dupa caz, plin de frustrari, spre o acumulare de tensiune evidenta pe masura ce flashback-urile reconstituie trecutul.
“The Incite Mill” marcheaza revenirea in scaunul regizoral, dupa o pauza de 3 ani, a renumitului cineast japonez Hideo Nakata. Pentru cine nu stie cine este Hideo Nakata, trebuie amintit faptul ca acesta a devenit cunoscut in intreaga lume dupa o serie de pelicule de groaza de mare succes, precum “Ringu” (1998), “Ringu 2” (1999) si “Dark Water” (2002). Hollywood-ul a realizat pana acum 3 remake-uri dupa “Ringu” – The Ring 1, 2 si 3, si unul dupa “Dark Water”. De altfel, Nakata a si debutat ca regizor la Hollywood cu “The Ring Two”, primul film de limba engleza regizat de acesta. Daca adaugam la aceste titlul si un “Kaidan” sau “L – Change the World”, avem in fata portretul complet al unui regizor demult consacrat prin realizarile sale de exceptie. De aceasta data, “The Incite Mill” este un film de o cu totul alta factura decat “Ringu” sau “Dark Water”. Avem in fata un thriller psihologic cu accente horror asupra caruia cea mai importanta scriitoare de romane politiste din toate timpurile, Agatha Christie, si-a pus serios amprenta prin imprumutarea arhicunoscutei teme a celor 10 negri mititei… Filmul are la baza romanul omonim din 2007 al lui Honobu Yonezawa, si are in distributie in totalitate actori ai aceleiasi agentii de impresariere, Horipro, care la data lansarii filmului a implinit o jumatate der secol de existenta. Datorita relatiilor la Hollywood facute de-a lungul timpului de catre Hideo Nakata, “The Incite Mill” a fost distribuit in intreaga lume de celebra companie “Warner Bros.”
Intr-o dimineata, il regasim pe Yuki (Tatsuya Fujiwara din “Kaiji”) cautand cu disperare intr-un ziar un loc de munca platit decent. La un moment dat, o tanara atragatoare apare din senin (Haruka Ayase) si ii ofera o slujba ce pare de nerefuzat. In doar o ora, acesta urmeaza a castiga, fara mare efort, aproximativ 1.200 de dolari. Mai apoi cei doi se regasesc intr-o limuzina luxoasa alaturi de alte cateva persoane aparent modeste, indreptandu-se spre o locatie necunoscuta. Ajunsi intr-un depozit parasit, acestia constata ca sunt 10 la numar, iar o voce incepe sa dicteze regulile jocului: cu totii urmeaza sa participe la un experiment ce vizeaza “colectarea de date psihologice pe o perioada de sapte zile”, prin intermediul monitorizarii lor cu ajutorul unor camere video. Mai apoi apare in joc un robot, care urmareste aplicarea regulamentului si a sanctiunilor. Ce nu stiu cei 10 este ca vor intra intr-un joc sangeros, pe care nu si l-au imaginat vreodata, in care supravietuirea fiecaruia depinde de increderea in Celalalt.