DIVERSE

Publicat: luni 30 ianuarie 2012

In regia lui Yim Soonrye (Forever the Moment, If You Were Me), “Rolling Home with a Bull” este un film de festival, cu o poveste puternica despre un poet pierdut ce si-a ratat cariera. Pentru Yim Soonrye, incursiunea in lumea filmului in calitate de regizor – una prin traditie destinata barbatilor – a fost ocazia ideala de a demonstra mult curaj si talent, si faptul ca regia si scenariul de film nu sunt doar apanajul barbatilor. Aceasta a reusit sa arate in filmele sale o imagine a Coreei de Sud mai putin primitoare (Three Friends), a lumii marginalizate a vietii de noapte (Waikiki Brothers), a discriminarii femeii (If You Were Me), filme care nu au strans prea multi bani la box-office si care nu prea au atras atentia la festivalurile internationale de film. Consacrarea o cunoaste abia in 2008, cu “Forever the Moment”, un film ce i-a oferit sansa sa straluceasca datorita bugetului ridicat avut la dispozitie si actorilor cu nume (Moon So-ri, Uhm Tae-woong). Filmul, ce spunea o poveste despre urcusurile si coborasurile din viata echipei nationale de handbal a Coreei de Sud in drumul spre Jocurile Olimpice si gasirea succesului, a fost o lovitura la box-office. In mare, aceasta a fost calea spre success a tinerei regizoare coreene, care mereu a incercat in filmele sale sa ofere o introspectie a conditiei umane. “Rolling Home with a Bull” nu face exceptie, si ar putea constitui filmul care ar putea-o propune pe Yim Soonrye sa intre in galeria marilor cineasti coreeni ai momentului.

Actiunea filmului incepe cu o secventa in care personajul principal, Sun-ho ara un teren impreuna cu tatal sau si cu un taur. Sun-ho e un tanar de treizeci si ceva de ani, care dupa ce a urmat o facultate, s-a intors in casa parintilor sai care au o gospodarie saracacioasa la tara. Scrie poezii, participa la concursuri literare, bea si nu pare interesat de nicio femeie.Intr-o dimineata, satul de reprosurile tatalui sau si dupa o noapte de betie, urca taurul in masina si pleaca sa-l vanda, in ciuda protestelor tatalui sau care-l acuza de furt. Nu poate vinde taurul, dar ii spune tatalui sau ca l-a vandut si ii trimite si banii.
Cand sa plece din targ, primeste un telefon de la fosta lui iubita, Hyun-soo. Fusesera colegi de facultate, si impreuna cu inca un coleg, erau trei prieteni de nedespartit. Isi pusesera si nume noi: Sun-ho era Paul, Hyun-soo era Mary, iar al treilea prieten era Peter. Mary si Peter se casatorisera, iar Paul se intorsese acasa la parintii lui, fara s-o poata uita pe fosta lui iubita. Anii au trecut, iar telefonul primit pe neasteptate de la Mary urmeaza sa-I schimbe pentru totdeauna viata lui Paul si a taurului luat de acesta la plimbare prin tara.

Fara nume mari in distributie (Kim Young-pil a aparut in cateva roluri secundare in filme precum “Closer to Heaven” sau “Public Enemy Returns”, Kong Hyo-jin, protagonista feminina a incantat in seriale precum “Beautiful Days” sau “Pasta”, in timp ce actorul veteran Jeon Kuk-hwan e deja o figura cunoscuta fanilor k-drama dintr-o multime de roluri din seriale precum “Warrior Baek Dong Soo”, “Little Girl K”, “Athena” etc), “Rolling Home with a Bull” ofera o poveste intr-un stil ce nu poate fi regasit in afara cinematografiei coreene. Este, cu desavarsire, un film artistic, un veritabil “road-movie” cum l-ar numi americanii, deloc comercial, care ne poarta spre sufletul natiunii coreene, spre ceea ce inseamna Coreea la radacinile sale. El reflecta delicatele momente de durere si singuratate din viata omului ce picteaza cu talent si indemanare tabloul vitregiei conditiei umane.

Calatorind pe drumurile Coreei cu un taur in camioneta nu poate fi decat o aventura in necunoscut pentru eroul acestui film, un barbat obisnuit iubitor de poezie, cu studii superioare, dar care nu a reusit sa-si gaseasca drumul in Seul si a revenit in satul natal pentru a-si ajuta parintii in muncile casnice. Taurul cu care porneste la drum in puterea noptii pentru a-l vinde si a scapa, astfel, de cicalelile zilnice ale tatalui sau, reprezinta absolut tot ce ii lipseste acestuia in viata. Taurul, de-a lungul calatoriei, il conduce spre intalnirea cu unele personaje si intamplari cel putin bizarre: un calugar budhist, un parinte ce-si doreste cu orice pret sa i se permita fiului sau sa incalece taurul, iar mai apoi sa-l cumpere, fosta iubita din tinerete care i-a distrus 10 ani din viata cu decizia ei din trecut. Toate aceste contacte neasteptate, pe fondul unei superbe melodii country americane ce trezeste amintiri in sufletul personajului nostru, il transforma pe Paul si il imping la o serioasa auto-analiza a propriei persoane. Diversele situatii in care ajunge il fac mai intai sa renunte la indiferenta fata de partenerul sau de calatorie, un simpatic taur dorit de toti mai putin de el, cel care l-a crescut si caruia i-a mancat ani buni din viata, iar starile lui ajung sa oscileze de la ura la resemnare, apoi intelegere si atasare. Taurul joaca pentru Paul rolul de companion, profesor ce-i ofera lectii de viata, iar mai apoi de fiinta la care ajunge sa tina din tot sufletul. Taurul este liantul care ii va schimba viata, il va maturiza si il va face sa regandeasca drumul de viitor pe care trebuie sa-l urmeze.

Bazat pe un roman original scris de Kim Do-yeon, “Rolling Home with a Bull” e un film comic pe alocuri si emotionant prin mesajul sau, oferind spectatorului sansa de a medita la realitate, uneori prin intermediul unor vise suprarealiste si a unor secvente superbe din natura ce constituie cadrul ideal pentru desfasurarea unor scene stranii ce-aduc aminte de romanele lui Kafka. Un film simplu, cu peisaje superbe si o coloana sonora pe masura, cu multe idei genial transpuse sub forma unor metafore vizuale, o realizare ce aminteste faptul ca filmul coreean inseamna mai mult decat o industrie avida dupa bani in care violenta, super-eroii si spectaculosul rescriu regulile succesului. “Rolling Home with a Bull” reaminteste sensul cinematografiei, rolul aducativ si artistic al filmului, care timp de un secol pe drept cuvant isi merita titlul de arta. Multumiri pentru traducere noii colege din Asia Team, Daniela Capalna.Vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 in colaborare cu Daniela Capalna – asiacinefil.com

Publicat: luni 16 ianuarie 2012

“Kikujiro” (cunoscut si ca “Vara lui Kikujiro”) este unul din cele mai reusite filme regizate, scrise, montate si interpretate de omul-orchestra Takeshi Kitano. Filmul a fost selectionat in cursa pentru Palm D’Or la Cannes, dar nu a castigat premiul, ce a revenit peliculei franco-belgiene “Rosetta”. In ciuda acestui fapt, “Kikujiro” a reusit sa obtina aprecierea criticilor de film europeni, tot mai impresionati de filmele lui Kitano, care revenea dupa 2 ani de la castigarea Leului de Aur la Venetia pentru “Hana Bi”. Decis sa abandoneze temporar stilul care l-a consacrat – filmele violente in care povestile se croiau in jurul universului Yakuza -, Kitano a optat pentru un film ce poate fi urmarit de intreaga familie, a carui idee de baza a calatoriei prin tara a pornit de la “Vrajitorul din Oz”. Coloana sonora este asigurata de colaboratorul sau de la principalele sale filme, Joe Hisaishi, marele compozitor japonez. “Kikujiro” este un film in care buna dispozitie se imbina cu momentele de nostalgie si cu cele de tristete, ramanand una din realizarile dragi regizorului, dupa cum el insusi declara in biografia sa. Singurul sau regret este ca dupa triumful din 1997 de la Venetia, nu a reusit sa obtina vreun premiu la Cannes cu acest minunat film (ce a obtinut, totusi, 4 premii si 3 nominalizari), care a marcat revenirea dupa 2 ani de pauza in atentia intregii lumi cinematografice.

Masao este un baietel de scoala primara al carui tata a murit intr-un accident de masina in urma cu cativa ani, si care e crescut de bunica sa. Mama lui, careia ii duce dorul si pe care nu a vazut-o decat in poze tinandu-l in brate e plecata sa munceasca undeva departe, dupa spusele bunicii. Venind vacanta de vara, Masao se vede parasit de prietenul sau, ce pleaca cu familia lui in vacanta, si e sfatuit de profesorul de sport sa nu mai stea prin curtea scolii si bata mingea singur, ci sa mearga la mare, sa se bucure de vacanta mare. Debusolut, cu o bunica ocupata cu serviciul pentru a-l putea intretine, Masao cunoaste un pierde-vara (pe Kikujiro) si pe prietena acestuia, care ii povesteste despre soarta trista a pustiului. Kikujiro e trimis de prietena lui sa-l insoteasca pe Masao in calatoria lui “departe”, unde urmeaza sa-si intalneasca mama. Si astfel incepe un drum lung, plin de peripetii hazlii, care ii va apropia pe cei doi si le va schimba viata.

Desi filmul are la baza o larga doza de umor (voluntar sau de situatie), in esenta lui este o drama de familie ce reflecta alienarea intr-o societate japoneza in plina transformare. Pana si Yakuza, care apare tangential prezentata in acest film, se adapteaza timpurilor prezente, timpuri care nu iarta pana nici pe membrii temutei organizatii, ale carei afaceri din spatele balciurilor nu mai functioneaza ca altadata. De altfel, personajele ce apar in acest film sunt toate ciudate, aflate undeva la periferia societatii, niste proscrisi simpatici care reusesc sa starneasca hohote de ras in momentul in care sunt parodiate de Kitano regizorul, scenaristul si mai ales actorul. Kitano este elementul central in jurul caruia pivoteaza intregul lui universe. Kikujiro, personajul pe care il interpreteaza, este un neadaptat, care are impresia ca poate rezolva cu un ton ridicat si cu amenintarea pumnului orice problema il macina. Uneori aceasta tactica a intimidarii da roadele scontate, alteori este ignorat, scrasnind printre dinti cateva cuvinte de ocara si mergand mai departe, nu inainte ca temperamentul sa-l tradeze si sa faca unele lucruri necugetate (episodul cu soferul de tir este memorabil). Pe de alta parte, calatoria la care porneste alaturi de micutul sau tovaras de drum ii da ocazia sa cunoasca lumea si oamenii asa cum nu i-a putut percepe niciodata. Finalitatea acestui drum este, in realitate, transformarea si cunoasterea, atat pentru Kikujiro cat si pentru Masao. Cei doi ajung sa depinda unul de celalalt, fiecare agatandu-se de visele celuilalt. Iardaca la inceputul calatoriei cei doi sunt niste straini, pe parcurs, Kikujiro invata ceva din importanta cuvantului “tata”; el devine nu doar protectorul pustiului, ci si un tata virtual plin de defecte de care incearca sa scape. Incet, acesta renunta la comportamentul sau ursuz si, cu bunavointa, ajunge sa invete lucruri marunte care inainte le concepea dificile: sa jongleze cu 3 mingi cat o portocala, sa danseze step sau… sa joace fie si pentru cateva zile rolul de tata sic el de fiu ce nu-si poate exterioriza sentimentele in fata celei mai dragi fiinte din lume. Kikujiro este un personaj deosebit, al carui nume, paradoxal, nu il aflam decat in ultimele secvente ale filmului. Pana in acel moment, el era “domnul” pentru pustiul Masao, un strain de care acesta s-a atasat si care a reusit sa-l transforme sis a inteleaga mai usor anumite lucruri ale acestei vieti complicate. In japoneza, “Kikujiro” inseamna “Fiul crizantemei”, si este mai mult o porecla care se potriveste pustiului Masao. De aici si metafora pe care titlul o ascunde, Kikujiro fiind de fapt simbolul sufletului uman care tanjeste mereu la inocenta anilor copilariei. Asa cum Kikujiro redescopera prin jocurile copilariei si bucuriile ce le aduce micutului sau partener de drum sufletul copilului din el, la fel numele sau, porecla lui de gangster din tinerete reprezinta in sine o metafora a tineretii vesnice. Urmariti interpretarea lui Kitano, e una de exceptie !

Un film despre care orice cuvant e de prisos. Pur si simplu savurati-l, va va umple sufletul de bucurie, amintindu-va de minunatii ani ai copilariei. Takeshi Kitano da dovada o data in plus de geniul care i-a adus recunoasterea internationala (paradoxal, un maestru de prea putini apreciat in tara lui), iar coloana sonora a lui Joe Hisaishi completeaza un film perfect. Multumiri pentru traducere noului nostru coleg din Asia Team, Tiluc, care a avut inspiratia de a realiza o traducere in spiritul scenariului, cu replici excelent adaptate mediului de provenienta al personajelor. O traducere de calitate nu poate decat sa sporeasca placerea vizionarii. Asadar, vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 8 ianuarie 2012

In anul 2011, filmul coreean care a adus cel mai mare success cinematografiei coreene la nivel international a fost, in mod surprinzator, un documentar intitulat “Arirang”. Scris, regizat si interpretat de omul-orchestra Kim Ki-duk, “Arirang” s-a inscris, a participat si a castigat premiul sectiunii “Un Certain Regard” la prestigiosul festival international de la Cannes. Filmul este o biografie a cautarilor sale in lumea filmului, de la inceputurile sale pana in prezent. “Arirang” a fost apreciat la Cannes inca din ziua proiectarii sale, incheiate cu un “standing ovation” din partea publicului de fata care a smuls lacrimi modestului regizor coreean. Nu este vorba de un film obisnuit, astfel ca nimeni nu s-ar fi asteptat sa castige vreun premiu tcomai la Cannes. Monologurile si dialogurile cu sine insusi fac din Arirang o marturisire unica venita din partea unui regizor noncomformist si realist, care mereu a avut de infruntat dificultati financiare in realizarea filmelor sale, birocratia sau criticile uneori nefavorabile ale unor necunoscatori.

“Arirang” spune povestea lui Kim Ki-duk asa cum nu a mai fost spusa vreodata. Kim Ki-duk trece din spatele in fata camerei de luat vederi si recunoaste ca se simte putin jenat de aceasta ipostaza. La 3 ani de la ultimul sau film, “Dream”, s-a retras intr-o cabana izolata dintr-o zona montana, unde traieste meditand la ce a realizat in cele 15 filme ale sale dar si la motivele pentru care de 3 ani nu a mai reusit sa regizeze nici un film. Un regizor fara camera de filmat in maini devine o fiinta nesigura, al carui echilibru interior incepe sa se clatine. Intrebandu-se, retoric, “Kim Ki-duk, de ce nu mai poti face filme ?”, tot el incearca sa raspunda intrebarii propriului eu: “Nu mai sunt in stare sa fac filme. Asa ca ma filmez pe mine”. E evident, Kim Ki-duk se afla intr-o stare de blocaj, pe care incearca sa si-o analizeze. Apare, astfel, in explicatiile lui, motivatia creatoare: a facut filme pentru a cunoaste succesul, pentru a fi primul care a dus filmul coreean pe cele mai inalte culmi ale recunoasterii internationale. Filmele sale sunt cunoscute in orice loc de pe mapamond, si nu se sfieste sa recunoasca acest tel egoist de a fi vrut sa fie mereu primul. Dar obsesia a complicat lucrurile, spune acesta, obsesie care a dus in cele din urma la blocajul creator. Drept urmare a decis sa spuna lumii intregi despre starea sa, despre disparitia sa din ultimii trei ani. Iar justificarea este simpla: “Nu e nimic planificat, dar ceva trebuie sa filmez ca sa fiu fericit”.

Una din cauzele blocajului creator ar putea fi, dupa spusele acestuia, un incident petrecut pe platoul de filmare al ultimului sau film, “Dream”, in 2008, cand actrita principala a fost la un pas sa moara prin strangulare. Incidentul l-a marcat si l-a inspaimantat poate suficient de mult pentru a-l determina sa se retraga o atat de lunga perioada de timp. Perioada in care a avut timp sa mediteze la cariera lui, pe care o aseamana cu cea a unui alergator ce tot alearga fara intrerupere. Acest lucru, in opinia lui, explica de ce filmele sale sunt “aspre, naïve, inocente si repezite”, dar si faptul ca unii le-au elogiat si altii le-au desfiintat. Mai tot timpul a trebuit, cu un buget redus, sa realizeze arta care sa transpuna realitatea lumii in care traieste, astfel explicandu-se de ce majoritatea filmelor sale sunt scrise, regizate si chiar montate de o singura persoana, el insusi. Iar drumul pana la atingerea sucesului a fost unul foarte dificil. Kim Ki-duk isi aminteste de perioada tineretii sale, cand a pornit de jos, lucrand intr-o fabrica de produse de uz casnic, iar mai apoi ajungand artist stradal (lucru reflectat, de altfel, intr-unul din filmele sale, “Real Fiction”, unde amintirea perioadei pariziene este puternica). Niciodata nu a sperat sa castige admiratia a milioane de oameni, iar caracterizarea de sine este elocventa pentru simplitatea sa: “Dorm putin si muncesc de la 15 ani”. Aceasta a fost calea succesului, pe care avea sa-l cunoasca abia dupa ani de chin in anonimatul acestei lumi.

Dar poate cea mai importanta cauza a blocajului sau a fost tradarea oamenilor. Kim Ki-duk regreta cel mai mult faptul ca relatiile dintre oameni se bazeaza pe oportunism. Acesta isi exprima regretul pentru tradarea a doi apropiati care prin intermediul lui au ajuns sa ia legatura cu marile studiouri coreene de film, parasindu-l chiar in timpul filmarilor la “Poongsan”. Unul dintre acestia a fost regizorul Jang Hoon, pe care il numeste fara menajamente “tradator”. Incepand colaborarea alaturi de Kim Ki-duk, acesta a cunoscut repede faima dupa ce a regizat primul sau film, “Rough Cut”, pentru care Ki-duk a scris scenariul. Dupa acest succes, Jang a semnat cu colosul Showbox, devenind un regizor de cinci stele odata cu regizarea lui “Blood Brothers”. “Ma simt mizerabil pentru ca m-a tradat si a semnat un contract cu un producator important, deoarece nu a putut rezista tentatiei capitalismului”, spunea Kim Ki-duk in film. Concluzia la care ajunge este una mai mult decat de actualitate in ziua de astazi, anume: “Oamenii sunt infricosatori. Le-am dat inima mea, dar din senin m-au injunghiat in ea”.

Criticile lui Kim Ki-duk se indreapta si impotriva industriei de film coreene in ansamblul ei, reprosand faptul ca sunt prea multe filme despre moarte. Iar acesta indica si vinovatii pentru asta: stirile de televiziune ce prezinta in detaliu crime conjugale care starnesc imaginatia regizorilor, mereu in cautare de senzational care sa vanda filmele lor. Puterea de a trai, spune el, vine din stirile despre oamenii exceptionali, si nu din stirile ingrozitoare de zi cu zi de la tv. Iar acei oameni exceptionali sunt greu de gasit in ziua de astazi. Nici guvernul coreean nu a scapat criticilor acestuia: “Guvernul mi-a dat un premiu pentru ca am castigat ceva la un festival international de film. Au existat chiar scene in acest film in care Coreea a fost portretizata negativ. S-au uitat macar la film ? Ce ironie…” Iar mai apoi, cu modestie, spune ca “onorurile nu le ducem cu noi nici in Rai, nici in Iad. Faptul ca ai lasat un semn in istoria lumii nu e o garantie a fericirii tale viitoare. Ierarhia importantei in aceasta lume ar fi: “mai intai sunt eu, apoi familia, apoi societatea. Peste ele e natiunea, iar deasupra tuturor e lumea intreaga, reglata de competitia ce hotaraste cine castiga si cine pierde.” In sfarsit, o ultima sageata a frustrarilor sale e trimisa catre actorii care aleg sa joace rolurile negative si care, in opinia lui, “sunt rai” in viata reala, altfel nu ar putea interpreta asemenea roluri atat de realist.

Filmele furnizeaza doar explicatii mai ample si mai sistematizate ale vietii. Insa in jurul nostru exista expresii ale vietii, superioare filmelor. Nimic nu se compara, in opinia lui Kim Ki-duk, cu realitatea in sine. Filmele sunt o interpretare personala, o viziune dintr-un anumit unghi de vedere a acestei lumi. Iar filmele au o mare nevoie de dramatizare. Aceassta este menirea scenaristului. “Arirang“ nu este un documentar, ci mai degraba o drama, pentru ca viata e auto-tortura, sadism si masochism. Iar din acest punct de vedere, declaratia regizorului privind motivatia de a face filme este surprinzatoare: „Fac film pentru ca doresc sa arat ca albul si negrul sunt aceeasi culoare“.

Titlul filmului, “Arirang”, face trimitere la un cantec traditional coreean, reprezentativ pentru spiritul acestei natiuni, echivalentul unui imn national neoficial. “Arirang” e numele unei trecatori din Coreea, o importanta cale de acces intre Seul si provincia Gyeongsang in timpul perioadei Joseon. Mai apoi, mai multe trecatori au primit acest nume, insa metaforic “Arirang” face referire la locul imaginar de inatalnire al indragostitilor in tinutul viselor. Eroina cantecului se spune ca era o femeie de origine modesta din Miryang (da, e acelasi loc prezentat cu atata realism de Lee Chang-dong in “Secret Sunshine”), care ar fi fost ucisa de un iubit neconsolat. Dar in timp aceasta poveste a capatat o alta nuanta, povestea tragica transformandu-se in cea a unei femei indragostite si neconsolate, ce se plange de iubitul ei lipsit de sentimente. Iar aceasta poveste a si fost inclusa in Culegerea de povestiri populare coreene, sub numele “D-soara Arirang”. Kim Ki-duk explica semnificatia termenului “Arirang” pentru poporul coreean, iar aceasta e poate cea mai profunda, dincolo de mituri sau imaginatie: “Cand coreenii se simt framantati, singuri, tristi sau le e dor de cineva, canta Arirang”.

In final, totul se transforma intr-o metafora. Spiritul justitiar al regizorului il impinge sa iasa din starea de izolare si blocaj, asa cum pana mai ieri personajele sale isi rezolvau dilemele. Intocmai precum in “Real Fiction”, pune mana pe un pistol si ii impusca, imaginar, pe toti cei care l-au tradat, parcurgand acelasi drum troienit al pierzaniei ca al personajului din “Breath”. Prin acest gest, omul din spatele camerei de filmat se contopeste cu personajele sale, cu creatiile scenariilor sale, cu drama acestora, marcand dorinta ardenta de a reveni in lumea creatiei. Iar totul se petrece pe fondul muzical al unui Arirang ce-i tradeaza durerea interioara, atat a lui cat si a umbrei sale si a eului sau care i-au fost parteneri de-a lungul filmarii acestui film. Totul pentru a ajunge la o concluzie implacabila, cunoscuta de toti: “Cand fac filme, traiesc cele mai fericite momente din viata mea”. Criza a fost depasita, iar in acest an, in fatidicul 2012 marcat de atatea si atatea preziceri, marele Kim Ki-duk va reveni cu un film mult asteptat, “Amen”.

Multumiri pentru traducerea de calitate a acestui documentar-marturie a celui mai apreciat regizor coreean contemporan, Kim Ki-duk, lui SEGA, care intr-o pauza – nu de blocaj creator ca al subiectului traducerii sale – s-a gandit sa ofere asiacinefililor o farama din ceea ce inseamna arta cinematografica in viziunea lui Kim Ki-duk, si din framantarile interioare ale acestuia din ultimii 3 ani, in care o intreaga lume i-a simtit abesnta.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: luni 26 decembrie 2011

In acest an, surprizele de Craciun aduse asiacinefililor au fost foarte generoase. Pentru a incheia cum se cuvine aceasta sarbatoare, asiacinefil s-a gandit sa ofere fanilor sai o noua subtitrare-surpriza, de aceasta data la cea mai reusita animatie coreeana a anului si totodata din toate timpurile, “Leafie, a Hen into the Wild”. Vorbim despre o animatie inspirata din cartea pentru copii scrisa de Hwang Sun-mi, un bestseller la vremea aparitiei pe piata, animatie care a spart recordurile valabile in privinta vreunei animatii coreene realizate de-a lungul timpurilor. Productia a reusit sa atraga in cinematografe peste doua milioane de coreeni, fiind prima animatie coreeana care a reusit sa aiba un numar atat de mare de spectatori de la inceputurile animatiei in Coreea de Sud (1967, prima animatie coreeana fiind Hong Gil-dong). Animatia a adus peste 13 milioane dolari incasari, si a incununat munca de 6 (sase) ani a companiei Myung Films, de producere a ei, cu un buget final de 2,8 milioane de dolari. In China, unde compania Myung Films are un parteneriat cu Beijing Dadi Century Limited, filmul animat a fost prezentat in aproximativ 2000 de sali de cinematograf, aducand incasari substantiale. “Leafie, a Hen into the Wild” a fost rasplatita in aceasta toamna cu premiul pentru Cea mai buna animatia a anului la a 5-a editie a Asia-Pacific Screen Awards. Vocile personajelor au fost dublate de actori importanti in Coreea, precum Moon So-ri care o dubleaza chiar pe Frunzulita (Moon So-ri a putut fi vazuta in The Great King, dar si in filme prcum Oasis sau The Housemaid), Yoo Seung-ho (nimeni altul decat Un din “Warrior Baek Dong Soo, recent vazut si in “Blind”, ce demonstreaza ca are si o voce inconfundabila, nu doar talent si sarm pe ecran), Choi Min-sik (marele actor coreean, interpretul unor personaje memorabile in Old Boy, I Saw the Devil, Crying Fist).

Frunzulita e o gaina ouatoare care, asemeni suratelor ei, isi duce veacul in gainaria amenajata de stapanul gospodariei, avand o existenta anosta. Prin fata usii deschise de la hambar in fiecare zi trec pui de closca, puii de rata Do Mi Sol Do, Seful peste gaini- un cocos ingamfat si alte oratanii. Viata din curte i se pare fascinanta, iar vederea zilnica a acelorasi figuri familiare a facut-o pe Frunzulita chiar sa le dea “amicilor” ei cate o porecla. Intr-una din zile, Frunzulita ii marturiseste lui Ciripel – o vrabie mereu purtatoare de noutati – faptul ca isi doreste cu orice pret sa ajunga sa traiasca in curtea gospodariei stapanului, fiind dispusa chiar sa e prefaca moarta pentru a scapa din gainarie. Drept urmare, Frunzulita flamanzeste 3 zile si cade sleita de puteri. Planul reuseste, iar odata aruncata alaturi de celelalte surate decedate intr-o groapa din padure, se trezeste libera ca pasarea cerului. Dar gustul libertatii ii aduce in fata si pericolele acesteia, astfel ca nici nu se dezmeticeste bine si nevastuica cu un singur ochi se si napusteste asupra ei. In final, Frunzulita e salvata de chipesul Hoinar, o rata salbatica, si dupa ce este respinsa de toata orataniile din curtea gospodariei stapanului, aceasta se vede nevoita sa-si ia viata in propriile maini si sa porneasca in salbaticie in aventura vietii ei…

O animatie pentru toate varstele, spusa intr-un stil diferit de cel hollywoodian, plina de invataminte si de lectii de viata de o sinceritate rara. Regasim in tematica abordata mitul devenirii, al transformarii eroului central – Verzisor, o rata salbatica adoptata de Frunzulita si crescuta pana la maturizare de aceasta – , cu toate obstacolele si reusitele inerente pe care viata le scoate in cale. Orice personaj din aceasta animatie poate fi privit ca o copie in miniatura a tipologiei umane, portretizand ca intr-o fabula diverse temperamente si comportamente umane. Iar povestea este una simpla, insa spusa intr-un stil pur coreean, aducand deopotriva zambete si lacrimi in sufletul privitorilor.E uimitoare perspectiva din care sunt abordate lucrurile pana si intr-o animatie coreeana, care dincolo de amuzament transmite o lectie de viata, astfel ca dupa vizionare nu ai impresia, asemeni productiilor americane de gen, ca ti-ai irosit timpul fara a fi ramas cu ceva. Realizarea in sine nu are nimic de-a face cu metodele dupa care se fac spectaculoasele animatii hollywoodiene, “Leafie, a Hen into the Wild” combinand tehnica de lucru pe calculator cu metodele clasice de realizare ale unui desen animat. Si de aici farmecul acestei realizari.

Nu mai ramane decat sa va asezati comod in fata ecranelor si sa vizionati relaxati aceasta animate animatie coreeana. Nu veti avea decat de castigat, in conditiile in care Coreea realizeaza un numar foarte mic de animatii anual, industria de gen neridicandu-se la nivelul celei japoneze, unde anime-urile au ajuns o sursa de inspiratie pentru marele ecran. O poveste educativa, o delectare pentru cei mici si mari deopotriva si o lectie de viata uimitoare spusa cu o simplitate dezarmanta de maestrii cinematografiei coreene.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 25 decembrie 2011

Anul 2011 a adus o placuta supriza asiacinefililor: traducerea in premiera in Romania a unuia dintre cele mai de succes seriale coreene din toate timpurile, “Princess Hours” (“Goong”). In traducerea impecabila a colegei noastre Mi Joo, care a reusit sa surprinda toate subtilitatile din exprimarea formala a vietii de la Palat in paralel cu exprimarea informala a tinerilor generatiei de astazi, si ei parte determinanta a scenariului serialului, “Goong” ne-a oferit pe durata celor 24 de episoade ale sale o minunata poveste presarata cu umor discret, rafinament si eleganta cum rar ne-a fost dat sa vedem intr-un serial coreean. Cu actiunea plasata intr-o Coree fictiva a zilelor noastre, in care tara este condusa, ca in vremurile de glorie ale Joseonului, de Casa Regala, cu ajutorul Guvernului, am putut asista la patrunderea in cercul elitist de la Palat a tinerei adolescente Chae Gyung si la impunerea acesteia in fata traditionalismului specific regalitatii. Prin simplitatea si candoarea ei, Chae Gyung a reusit sa cucereasca sufletele tuturor, pornind de la Regina Mama la Printul Shin, Printul Yul si nu in ultimul rand al telespectatorilor. Episod cu episode am vazut cum simpatica Chae Gyung se transforma dintr-o adolescenta indepenenta intr-o printesa docila pe care viata de la Palat o schimba complet, permitandu-i sa faca primii pasi spre maturizarea sa.
La incheierea filmarilor, de Anul Nou 2005/2006, toti actorii din film au fost invitati in studiourile MBC pentru o emisiune speciala. La filmari au lipsit interpretii personajelor Hyorin, Onorabila Bunica si Printul Yul, dar au fost prezenti rstul actorilor. Pe langa discutiile cu o nota evident comica, au existat momente filmate pe platourile de filmare, inedited pentru spectatorul de rand. Acestea ofera o perspectiva noua asupra muncii imense depuse de intreaga echipa, de la cameramani, sunetisti, garderobieri pana la actorii cei mai neimportanti ce au aparut in serial fie si numai pentru o scena scurta. Veti avea ocazia sa vedeti actorii indragiti in ipostaze mai mult sau mai putin comice de-a lungul filmarilor sis a rememorati scenele cruciale ale serialului, care cu siguranta v-au ramas in suflet: scena urmaririi din Thailanda, scena improscarii cu oua a Printului Shin, scena nuntii regale, scenele escapadei buncii si a celor doi printi pe plaja si multe multe alte momente memorabile. Nu lipsesc scenele cele mai frumoase ale serialului si totodata cele mai apreciate de fani, in montajul video fiind incluse si dublele nepublicate si momentele comice cu indicatiile regizorului la anumite scene. Un moment minunat il reprezinta nararea povstii de iubire dintre Shin si Chae Gyung chiar din perspective Printului Shin (desigur, in naratiunea actorului ce l-a interpretat, Joo Ji-hoon.

Urmariti acest dar de Craciun oferit de echipa Asia Team, veti avea parte de 74 de minute amuzante, care va vor reaminti de personajele dragi ale acestui minunat serial. Ramane regretul ca nici pana in prezent nu s-a reusit realizarea unui al doilea sezon al serialului, asa cum insusi regizorul si-a exprimat dorinta, cu aceeasi actori. Momentan acest lucru este greu de crezut ca poate fi realizat, in conditiile in care Joo Ji-hoon este interzis de principalele canale de televiziune in urma scandalului cu consumul de droguri, acesta aflandu-se, totodata, in acest moment in Armata. In plus, partenera lui din Goong, Yoon Eun-hye, a devenit intre timp o mare vedeta a Hallyu (in special dupa aparitia in Goong si Coffee Prince), astfel ca reunirea intregii chipe de actori presupun un buget urias pe care nici o televiziune nu e dispusa momentan sa il ofere. Remake-ul “Goong-S” a fost un lamentabil esec, o tentative esuata de a se profita de pe urma succesului lui Goong. Primul episode din cele 20 a avut un rating de 15%, dar repede audienta s-a convins ca serialul nu are nimic din farmecul originalului, iar ratingurule s-au prabusit cu fiecare episode difuzat, “Goong S” devenind unul din cele mai lamentabile esecuri pentru postul de televiziune MBC. Nu mai ramane decat sa savurati acest dragut epilog al serialului, care ne ofera o alta imagine a actorilor implicate in proiect.

Multumiri pentru traducere colegei noastre Mi Joo si pentru refacerea manuala a fiecarei linii de timing lui gligac2002. Vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: sâmbătă 24 decembrie 2011

In prag de sarbatoare, Asia Team ofera o noua surpriza asiacinefililor, un dar deosebit care in noaptea de Ajun il asezam sub bradul iubitorilor Coreei, potrivit pentru toate varstele, care are menirea de a trezi la viata copiii din noi si nostalgia tineretii: “Winter Sonata” – serialul animat ! In 2002, serialul Winter Sonata – tradus in premiera in Romania de Asia Team prin contributia deosebita a colegei noastre Mitzi51 – avea sa rescrie istoria recenta a Coreei, nu doar a show-biz-ului, contribuind din plin la declansarea Valului Coreean (Hallyu, Haryu). Succesul sau fenomenal, povestea de dragoste a personajelor si suferinta acestora a impresionat intreaga Coree, iar in scurt timp a contaminat intreaga Asie. Din acel moment, orice produs media coreean a inceput sa fie exportat cu succes in Asia, fie ca era vorba de seriale pentru micul ecran, filme pentru marele ecran sau muzica pop. Statul coreean a inceput sa sustina acest curent prin alocarea de fonduri suplimentare Turismului, iar de aici pana la a transforma orice produs coreean intr-un brand de calitate a fost doar un pas. Succesul lui Winter Sonata si popularitatea actorilor protagonisti (dintre care unul, din pacate, ne-a parasite prea devreme, Park Yong-ha, care s-a sinucis in acest an la doar 32 de ani) a facut ca de-a lungul anilor ce au urmat serialului sa se vorbeasca mult despre o posibila continuare a serialului. Pentru multi tineri, cuplul din Winter Sonata a fascinat atat de mult incat unii si-au dorit ca cei doi protagonisti sa fie impreuna si in viata reala. In cele din urma, popularitatea lui Bae Yong-joon si a partenerei sale din serial Choi Ji-woo in Japonia a determinat producatorii japonezi sa vina cu o idee care a suras celor doi actori coreeni: realizarea unui anime inspirat din serialul coreean din 2002.
Ideea, in cele din urma… s-a materializat ! Bucuria fanilor serialului si a celor doi protagonisti de a-I vedea implicate din nou impreuna intr-un proiect a fost imensa. Care au fost motivele realizarii unui anime dupa un serial de televiziune ? Ideea in sine e una atipica in industria de televiziune japoneza si de pretutindeni, in general anime-urile si manga stand la baza ecranizarilor pentru micul si marele ecran. De aceasta data, ceea ce a convins producatorii japonezi a fost popularitatea serialului in Japonia, la data difuzarii atingand ratinguri de 20% la nivel national. La acestea se adauga miliardele de yeni aduse de vanzarea pe dvd a serialului in Japonia. “Winter Sonata” a invins “doramele” japoneze, dominate de scenarii bizarre si cu o puternica tenta occidentalizata, care au indepartat mult spectatorii lor din fata micilor ecrane. Producatorii japonezi au speculat si faptul ca acest succes nu a fost speculat cand vine vorba de publicul sub 20 de ani, iar un anime era solutia perfecta la aceasta deficienta. Daca serialul din 2002 a fost evident adresat persoanelor in varsta si femeilor casnice, ora lui de difuzare fiind, in Japonia, dupa 23, anime-ul a inceput sa fie difuzat in octombrie 2009 la o ora mult mai accesibila publicului tinta – copiilor, iar succesul a fost garantat. Doi ani mai tarziu, in octombrie 2011, Animax Asia a difuzat serialul anime in Coreea, pentru prima data in varianta audio coreeana cu subtitrare in engleza, si astfel si in intreaga Asie. Si de aceasta data, la 2 ani de la lansare, succesul a fost cel scontat, brandul “Winter Sonata” continuand sa aduca o multime de bani.

Bae Yong-joon si Choi Ji-woo au fost invitati sa participe la acest proiect, si in cele din urma au acceptat, de dragul fanilor din intreaga Asie. Acestia si-au imprumutat vocile personajelor principale ale seriei, in total 23 de actori din serialul original acceptand sa participe la dublajul in coreeana al animatiei. La sfarsitul lui spetmebrie 2009, cei doi actori au fost prezenti in Japonia la o conferinta de presa pentru promovarea anime-ului, ocazie cu care au participat si la o intalnire cu fanii din Japonia si din intreaga Asie. Cu acest prilej, Bae Yong-joon declara: “Amintirile de acum 7 ani par a reveni inapoi la viata si sunt recunoscator mai mult decat oricat pentru ca mi s-a dat sansa de a simti din nou caldura amintirilor “Winter Sonata”. Dupa spusele celor doi, partea cea mai dificila in dublarea vocilor unor personaje animate e aducerea la suprafata a emotiilor doar prin intremediul vocilor. Bae Yong-joon spunea: “Din moment ce vocea e cea a celui care “interpreteaza personajul”, a fost dificil sa exprimi sentimentul potrivit”. Uneori, nestapanind perfect tehnica dublajului, acesta a intampinat serioase probleme in a-si proiecta vocea asupra personajului si a-si controla respiratia in functie de animatie. Concluzia megastarului a fost: “e destul de dificil sa-ti exprimi talentul actoricesc doar prin intermediul vocii”. Nici Choi Ji-woo nu s-a descurcat prea usor cu tehnica, care i-a creat numeroase probleme: “Am avut o multime de timp sa ma obisnuiesc cu tehnica, sa ma adaptez cerintelor studioului de inregistrare, iar cateodata imi venea pur si simplu sa fug afara din studio pentru a ma exprima liber”.

In cele 26 de episoade ale serialului, asistam la derularea unor evenimente in care trecutul se impleteste cu prezentul si cu viitorul, viata de adolescent prefigureaza legaturi, sentimente, bucurii, sperante si neImpliniri care se extrapoleaza In viata adultilor. In Chunchun, un oras de provincie al Coreei de Sud, adolescentii unui liceu, colegi de clasa si prieteni buni, desi diferiti ca temperament si atitudini, se reunesc In cadrul clubului de radio. Li se alatura un coleg nou, destul de enigmatic, Joo-sang, ce trezeste primii fiori ai iubirii In sufletele lui Yoo-jin si Che-lin. Incet Incet se da deoparte valul ce ascunde secrete ale parintilor adolescentilor, se reconfigureaza legaturi vechi, antipatii si simpatii tot atat de vechi, se creioneaza destine… care par a se frange brusc si brutal. Juxtapunerea planurilor, permanentul joc dintre trecutul finit si prezentul care se cladeste, cu rasturnari spectaculoase de situatii implica adolescentii de altadata deveniti adulti In trairi totale si uneori extreme. Lantul de cautari, regasiri, despartiri, iubiri neImpartasite, iubiri Implinite amesteca eroii serialului in vârtejul vietii, unde destinul traseaza drumuri de viata nebanuite.

Aparent, animatia nu e exact ca serialul tv original.Adaptarea si ideile, desigur, sunt cele originale, insa in versiunea anime exista unele schimbari “dramatice”, ce sunt diferite de cele din serialul din 2002. Asadar exista toate motivele sa urmariti una din cele ami asteptate animatii asiatice ale tuturor timpurilor si sa retraiti emotia povestii minunate din cel mai cunoscut serial coreean facut vreodata. Craciun fericit tuturor !

Articol realizat de cris999 in colaborare cu Dal Yi – asiacinefil.com

Publicat: sâmbătă 24 decembrie 2011

In Ajun de Craciun, Asia Team Romania nu-si dezamageste fanii, oferindu-le o noua subtitrare in premiera in Romania a unui film coreean apreciat la vremea lansarii lui, “An Affair”. In anul 1998, acesta a fost cel de-al 7-lea cel mai vizionat film in cinematografele coreene, castigand un an mai tarziu premiul pentru Cel mai bun film asiatic la Festivalul International de Film de la Newport Beach. La sfarsitul secolului trecut, cinematografia coreeana nu cunoscuse inca boom-ul de la mijlocul primului deceniu al noului mileniu, astfel ca productiile realizate atunci imbinau comercialul cu artisticul, rezultand filme de calitate care insa nu s eputeau afirma pe plan international decat in cadrul festivalurilor internationale de film. Succesul de box-office nu era un scop in sine, accentual punandu-se pe o altfel de strategie decat cea hollywoodiana bazata pe puterea banului. Astfel au putut isei la lumina adevarata capodopere cinematografice in Extremul Orient, multe din ele mai apoi reluate la Hollywood intr-un stil pur comercial. Cel putin dupa titlu, filmul aminteste de clasicul hollywoodian “An Affair to Remember” din 1957 (de 4 ori nominalizat la Oscar), care in 1999 a avut parte de un frumos remake (A Love Affair) cu Warren Beatty si Annete Benning. Am putea spune ca “An Affair” e o varianta tipic coreeana a acestor doua productii hollywoodiene, in care tensiunea si tragismul sunt inlocuite cu o atmosfera aparte pe un fundal sonor deosebit. Povestea in sine este tragica, dar nu este spusa cu zambetul pe buze, ca in productiile americane. Drama din “An Affair” este una traita in interior de fiecare personaj, nefericirea este exteriorizata intr-un mod artistic, iar finalul, asa cum filmele coreene ne-au obisnuit deja, este plin de surprize. Solutiile oferite de scenaristii coreeni sunt intotdeauna… “diferite”, sit e fac sa urmaresti cu sufletul la gura deznodamantul, intrebandu-te pe parcurs daca acesta va fi asa cum ti-l doresti sau te va surprinde.

Despre ce este vorba in “An Affair” ? Ji-hyon este o femeie ce n-a implinit 30 de ani, angajata in trecut a Muzeului de Istorie care mai apoi e emigrat in Statele Unite. In Coreea l-a cunoscut pe U-in, cu care urmeaza sa se casatoreasca. In absenta ei din Seul (avand de rezolvat unele probleme in Los Angeles), aceasta ii incredinteaza suorii ei So-hyon sarcina de a-l intampina pe viitorul ei sot. So-hyon este casatorita cu un apreciat arhitect, insa relatia ei conjugala pare a scartai, aflandu-se undeva spre 40 de ani. Are un copil, insa lipseste pasiunea in relatia cu sotul ei – daca aceasta a existat vreodata. Pe masura ce petrece tot mai mult timp alaturi de viitorul ei cumnat, So-hyon se simte atrasa, in secret, de acesta. Plimbarile la sfarsit de zi sau cautarile unui apartament pentru U-in sunt suficiente prilejuri pentru So-hyon sa-l descopere pe U-in. Se simte nefiresc atrasa de acesta, iar pericolul iese la iveala in momentul in care spectatorului i se dezvaluie, chiar de catre sora acesteia, ca amandoua au in general aceleasi preferinte in materie de barbati. Pe de alta parte, sotul ei defineste fericirea raportandu-se la un acvariu in care pestii au parte de apa incalzita si de hrana in mod regulat.Lucrurile se complica cand… atractia lui So-hyon pentru U-in este reciproca, iar intr-un lift, fara sfiala, o imbratiseaza, dandu-si frau liber trairilor interioare. Sa fie iubire la prima vedere sau o simpla aventura in masura a distruge vietile celor apropiati ? Cum se va rezolva dilema acestei povesti neasteptate a unor trairi interzise ?

Debutul regizoral al lui Lee Je-Yong (autor, cativa ani mai tarziu a reusitului “Untold Scandal”) este unul incantator. Cu o precizie apropiata de perfectiune si cu o accentuare a limbajului trupului, acesta reuseste sa aduca o nota de prospetime uneia dintre cele mai vechi povesti din lume. Simplitatea e punctual forte al acestui film, in care personajele sunt atat de bine interpretate incat tensiunea emotionala nu da pe din afara nici o clipa, se mentine constanta si trezeste interesul privitorului. Un merit important in aceasta directie au avut cei doi protagonisti ai povestii, Lee Jung-jae (o cunostinta mai veche pentru asiacinefilii inraiti, vazut in filme precum Over the Rainbow, Last Present, Il Mare) si Lee Mi-suk (ce poate fi vazuta in prezent in serialul Forget Me Not in rolul mamei soacre isterice, care in acest film are o interpretare magistrala). Filmul analizeaza o aventura clasica a unor persoane atrase la prima vedere una de cealalta, dar pe care situatia din cadrul societatii si situatia familiala le desparte. El e viitorul sot al surorii ei, iar ea, amanta, e sotie si mama a unui copil de 10 ani. El e cu 11 ani mai tanar, ea se indreapta cu repeziciune spre 40 de ani. Atractia lor initiala se transforma intr-o aventura secreta nebuna, in urma careia ea redescopera ceva pe care credea ca a uitat demult: frumusetea ei si senzualitatea. Aventura extraconjugala se consuma pe traseul obisnuit, de la fiorul unei atingeri la o imbratisare si la mai mult, ajungandu-se in final la amarul sentiment de angoasa si vinovatie. Pasiunea si durerea sunt intotdeauna mai reale decat nebunia unui gest necugetat. Dragostea retrezita la viata e inselatoare. Circumstantele sufaca floarea care tocmai a inflorit din nou. Ilicita, aceasta e de nesuportat. Fara un viitor, sentimentele au claritatea unor diamante nesflefuite.
O poveste romantica superba, pe care Asiacinefil o ofera tuturor indragostitilor de filme coreene, in Ajun de Craciun. Felicitari colegei noastre Elenas pentru prima ei traducere sub sigla Asia Team, si va uram tuturor vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: luni 12 decembrie 2011

In prag de Craciun, Asia Team ofera un nou serial subtitrat in premiera in Romania tuturor asiacinefililor, “Cain si Abel”. Intr-un format de 20 de episoade difuzate, desigur, tot de SBS, serialul marcheaza revenirea in prim plan a regizorului Kim Hyung Sik, omul din spatele serialului “Lovers in Prague” si cel care un an mai tarziu avea sa regizeze “I Am Legend”. Scenariul lui Park Kye Ok e, de departe, cel mai reusit din intreaga cariera de scenarist, povestea fiind captivanta de la inceput pana la sfarsit. Distributia este si ea una pe masura, capul de afis tinandu-l prezentele lui So Ji Sub (What Happened in Bali ?, Road No One) si Shin Hyun Joon (un important actor al marelui ecran, a carui prezenta in acest serial e o adevarata demonstratie actoriceasca). Chae Jung Ahn (ce ati vazut-o in Coffee Prince) si Han Ji Min (o mai recunoasteti din Yi San ?) completeaza distributia in rolurile principale feminine. Coloana sonora este una superba, fiind produsa de HowL (cel ce a produs si coloana sonora a serialelor Sorry I Love You si Tazza). Melodia “Foolish Love” este interpretata chiar de So Ji Sub, dar si celelalte titluri sunt la fel de frumoase: “Sad Words of Departure”, “Tears are Dry” sau “Fate”. Pe langa filmarile din Coreea, serialul a avut parte de un set de filmari efectuate in China, unele chiar in regiunile desertice, solicitandu-l fizic pe protagonistul lor, So Ji Sub. Putem spune ca rolul din Cain and Abel a fost unul pregatitor pentru So Ji Sub, care un an mai tarziu avea sa apara in “Road Number One” infruntand conditii mult mai vitrege (filmari in zona Montana inzapezita, la temperature cu mult sub minus).

Titlul serialului este unul simbolic, parafrazand episodul biblic din Vechiului Testament al celor doi frati, Cain si Abel. Abel, conform Scripturii, a fost al doilea fiu al lui Adam si al Evei (primii oameni de pe pamant), iar fratele sau, Cain, a fost primul fiu al celor doi. Ocupandu-se cu pastoritul, Abel a adus un miel ca jertfa Domnului, in timp ce fratele sau, Cain, ocupandu-se cu cultivarea pamantului, a adus ca jertfa din roadele pamantului. Dar Dumnezeu nu a privit cu bunavointa jertfa lui Cain datorita caracterului acestuia, lucru care a starnit invidia acestuia pe fratele sau mai mic, pe care l-a ucis. Pornind de la ideea acestui episode biblic, serialul spune povestea a doi medici neurochirurgi de succes: Lee Cho-In si Lee Seon Woo. Amandoi au copilarit impreuna, cu mentiunea ca Lee Seon-Woo era preferatul mamei, in timp ce Lee Cho-In era fratele vitreg al lui Seon Woo, provenit dintr-o alta relatie a tatalui. In ciuda acestei situatii, cei doi frati au copilarit si au crescut ca doi frati de sange. Dar timpul a trecut, si fiecare si-a croit drum in viata. Provenind dintr-o familie in care amandoi parintii erau medici de elita, era firesc ca si copiii sa le calce pe urme. Peste ani, ii regasim pe cei doi – medici neurochirurgi foarte apreciati, dar fiecare cu aspiratii diferite. Tatal lor este in coma, datorita unei tumori pe creier, in timp ce mama lor este vice-presedinta spitalului pe care il administreaza si unde fiii ei lucreaza. Desi au aspiratii diferite, visul celor doi frati este sa-si opereze pe creier tatal si sa-l readuca la viata. Problemele apar in momentul in care trebuie sa se ia o decizie legata de viitorul spitalului, si anume crearea unei Clinici de urgente (sustinuta de Lee Cho-In si de tatal sau) sau crearea unui Centru de Neurochirurgie (sustinut de doamna vicepresedinte, de aliatii ei din randul medicilor si de Seon Woo). Rivalitatea dintre tabere va duce la indepartarea lui Lee Cho-In in momentul in care urmeaza sa se faca votarea in Consiliul director, acesta fiind trimis in China sa participle la o operatie a unui neurochirurg chinez. Iar de aici incep o multime de lucruri neprevazute, care va schimba intr-un mod incredibil destinul celor doi frati, care, incet si sigur, tind sa-si intre in rolul fratilor biblici. Finalul povestii va fi unul care va incununa perfect povestea tragica a serialului, reprezentand cireasa de pe tort.

Cain and Abel va fi cu siguranta serialul care va schimba multora preferintele in materie de k-drama. De ce ? Pentru ca pur si simplu e o realizare de care nu ai cum s anu te indragostesti inca de la primele secvente. Realizarea este de calitate, imaginile sunt bine montate, scenariul tine viu interesul chiar daca pe alocuri limbajul medical este putin mai dificil pentru necunoscatori, insa fara ca acest lucru sa fie un impediment in intelegerea subiectului. Daca mai pui la socoteala interpretarea actorilor (nu intamplator So Ji Sub a castigat premiul masculin de excelenta la SBS Drama Awards 2009 pentru interpretare) si coloana sonora, poti spune ca ai in fata un serial ce are toate atuurile sa devina unul favorit, care sa nu fie uitat multa vreme de acum inainte. Iar cand totul e incununat de o subtitrare de calitate marca Asia Team, vizionarea lui Cain and Abel nu poate fi decat o placere ! Multumiri echipei care a participat la traducerea acestui proiect si care a facut posibila prezentarea lui in fata asiacinefililor, si anume:

Traducerea si adaptarea: Mi Joo, Alinabv, VIC si Ally
Revizuirea textului: gligac2002
Rezumate: iulianatotu

Vizionare placuta si pregatiti-va pentru noi surprize minunate aduse de Asia Team in luna cadourilor, numai pe asiacinefil.com !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

SERIALUL POATE FI VIZIONAT ONLINE DE AICI

Publicat: sâmbătă 10 decembrie 2011

Dupa filme precum “Once Upon a Time in…” America, Mexico, China, Seoul sau mai nou Mumbaai, a sosit si randul Tibetului sa-si spuna povestea. O poveste plina de sensibilitate si invataminte, care sub nici o forma nu se aseamana cu vreuna din povestile comerciale spuse sub “brandul” “Once upon a time…”. Vorbim despre “Once Upon a Time in Tibet”, cea de-a doua realizare a regizoarei chineze Wei Dai, prima fiind tot un film – “Ganglamedo” (“Lotus de Zapada”) (2006) – dedicat Tibetului, avand in centrul sau unul din cele mai populare cantece traditionale tibetane. De aceasta data, regizoarea realizeaza un film solid, ce arunca o privire dintr-un unghi de vedere nationalist asupra Tibetului (nationalist din punctul de vedere al Chinei, in timpul celui de-al doilea razboi mondial Tibetul – ca si astazi, fiind un teritoiu chinez). Tibetul, cel mai sensibil subiect de disputa teritoriala (pana in zilele noastre) pentru China, e gazda unei povesti de iubire glorioase din epoca pitoreasca a celui de-al doilea razboi mondial. Peisajele montane superbe ne dezvaluie frumusetea, fragilitatea si simplitatea vietii din Tibet, un loc despre care se spune ca esti mai aproape de divinitate, cautat de pelerinii buddhisti din intreaga Asie. Filmarile la acest film au durat aproximativ 2 luni si au fost facute in zone salbatice, inghetate, la peste 4000 de metri altitudine. Desi din distributie fac parte o multime de actori amatori, localnici ai acelor tinuturi, in rolurile principale apar actori profesionisti: Jia Song, interpreta personajului principal feminin, a mai aparut in Red Cliff si Bruce Lee My Brother, in timp ce despre Peter Ho – in rolul unui chipes sclav vanator, se poate vorbi mult, acesta fiind una din cele mai in voga vedete ale micului ecran din China, recent distribuit in remake-ul intitulat “Wish Upon a Star”. Nu in ultimul rand e de remarcat prestatia actorului Joshua Hannum, la primul rol intr-un film, un actor nascut in America dar care din 1982 s-a stabilit in China, care a devenit noua lui casa. In China e o figura cunoscuta, aparand intr-o multime de reclame difuzate la televiziune.

In anul 1942, in plin razboi in Pacific, cu o China care se confrunta cu cea de-a doua invazie japoneza, Statele Unite incearca sa ajute combatantii chinezi aprovizionandu-i cu alimente, munitie si arme pe cale aeriana, pe un traseu numit “Cocoasa”, ce lega India de provincia Yunnan printr-un pod aerian deschis deasupra Himalayei. Traseul greu datorita conditiilor meteo defavorabile a facut ca peste 1500 de avioane aliate sa se prabuseasca deasupra Himalayei, aproximativ 3000 de piloti pierzandu-si viata in aceasta dificila misiune de traversare a colosului tibetan. Un astfel de pilot al carui avion se prabuseste undeva in Tibet este Robert Smith, care are sansa de a scapa cu viata dupa ce sare din avion la timp. Datorita stralucirii zapezii acesta orbeste si rataceste la 4.000 metri altitudine, pana cand da peste Yongcuo, o “vrajitoare” periferizata de tribul ei, care tocmai dadea nastere unui prunc. Yongcuo il ajuta pe american sa-si recapete vederea, dar timpul petrecut impreuna de cei doi ii apropie, luand nastere o neasteptata poveste de iubire. Totul pana cand se descopera ca un “diavol cu parul rosu”, cum erau numiti occidentalii roscati – cu trimitere directa la britanici, care in trecut ocupasera Lhasa, capitala Tibetului, a ucis o localnica. Va supravietui iubirea celor doi oameni apartinand de doua culturi atat de diferite, in fata vitregiei acelor vremuri ?

Dincolo de povestea atragatoare, ce aminteste de ratacirea de 7 ani in Tibet a lui Brad Pitt din urma cu mai bine de un deceniu, filmul ne prezinta niste locatii de o frumusete deosebita. Asa cum in filmele ce au ca subiect viata de zi cu zi din stepa mongola asistam, cu fiecare noua productie, la rezistenta traditiilor in fata modernitatii care incet incet isi face loc in yurta mongola, in acest film avem parte de o portretizare a unei societati neatinse de modernitate, in care traditiile sunt respectate indiferent ca pe cer zboara “pasari uriase” ce scot zgomote asurzitoare sau ca pustile primitive ale vanatorilor dau un pseudo-sentiment de siguranta in fata armelor moderne aduse de Kuomintang in regiune. Batranii isi respecta cu sfintenie ritualurile religioase, pelerinii fac Legamantul Tacerii in pelerinajele lor epuizante in locurile sfinte, pastorii isi vad de pasunatul oilor, iar viata pare de o simplitate desprinsa parca din alta dimensiune temporala, poate din antichitate. Peisajele salbatice si pustii aflate in bataia vantului sunt exceptionale, in special lacul Namtsco, unul din cele 3 lacuri sfinte tibetane. Acesta se unduieste in bataia vantului aprig undeva inconjurat de stanci si munti, iar cand te gandesti ca un astfel de peisaj poate exista la 4.000 de m altitudine, ai impresia ca ai evadat intr-o lume mirifica, de poveste, din care nu iti mai doresti sa te intorci vreodata.

Povestea insista pe zbuciumul sufketesc a doua personaje in deriva: Yongcuo, o tanara periferizata de tribul ei, ce traieste singura, si care aduce pe lume un suflet nedorit de tatal care a abandonat-o, si Robert Smith, un pilot american care se prabueste in aceste tinuturi salbatice, si a carui singura dorinta e de a ajunge cu bine acasa. Pentru Yongcuo, cele doua evenimente fericite – nasterea unui copil si intrarea in viata ei a unui occidental simpatic – se vor transforma curand intr-o povara greu de purtat. Si asta pentru ca lumea isi are propriile reguli, propriile temeri si propriile pedepse. Ce este interesant e modul in care 2 persoane din 2 culturi diametral opuse reusesc sa ajunga nu doar la armonie sufleteasca in acel paradis terestru si chiar la o iubire adevarata. Yongcuo ajunge sa se regaseasca drept reflexia sufletului lui Robert si viceversa. Si asta in conditiile in care lipseste din aceasta relatie principalul mijloc de exprimare, limba, ea vorbind dialectul local, in timp ce el vorbeste engleza. Aceasta poveste este dovada cea mai clara ca iubirea invinge orice bariere si supravietuieste oricaror obstacole ale acestei lumi.

Un film pur si simplu superb, o invitatie la o incursiune pe “acoperisul lumii” in atmosfera anilor celui de-al doilea razboi mondial, intr-un film asa cum nu s-a mai vazut. Vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: marți 6 decembrie 2011

De Mos Nicolae, Asia Team Romania ofera o noua surpriza asiacinefililor fideli, o calatorie intr-o lume magica, desprinsa parca dintr-un vis numit “Once in a Summer”. “Harmonium in my Memory”, o pelicula adaptata dupa romanul lui Ha Keum-chan – “Eleva”, ne ofera tuturor un bilet in trenul ce duce spre un trecut mirific in Coreea rurala a anilor ’60. Un loc de care cu totii ne-am indragostit si in care ghid ne va fi, cine credeti ? Nimeni altul decat… acelasi Lee Byung-hoon din “Once in a Summer”, de aceasta data mai tanar cu aproape un deceniu. Cu un asemenea amfitrion, cum sa nu accepti propunerea asiacinefil ? Si asta nu e totul: in rolul principal feminin iubitorii filmului coreean o vor putea recunoaste pe Jeon Do-yeon, laureata de la Canes 2007 pentru rolul din “Secret Sunshine”, care are o interpretare la fel de convingatoare ca cea de peste 8 ani, de aceasta data in rol de scolarita timid ace-si cunoaste prima iubire in persoana profesorului de la scoala. Iar daca mai adaugam in triunghi si pe actrita Lee Mi-yeon (recent vazuta in Addicted si in serialul Merchant Kim Man Deok), realizam ca avem in fata toate ingredientele unui peisaj mai mult decat familiar sufletului nostru.

Kang este un tanar profesor ce vine din Seul pentru a preda intr-o scoala dintr-un sat in Coreea anului 1962. Saltul de la lumea moderna la viata simpla dintr-un cadru rustic nu-l sperie pe Kang, care la cei 21 de ani ai sai e plin de vitalitate, energie si optimism. Inca de la sosirea in sat, e intampinat de o adolescenta care se comporta bizar, dandu-i tarcoale de la distanta, iar dupa ce acesta o intreaba unde este scoala, fata o ia la sanatoasa ca si cum ar fi vazut o stafie. Asa se naste prima iubire a copilaroasei adolescente de 17 ani H…. Mai apoi se regaseste in clasa in care preda profesorul ce i-a cucerit inima din primul moment, si cu fiecare clipa ce trece pasiunea ei pentru acesta e tot mai puternica. Dar profesorul, mare pasionat de muzica blues americana a acelor timpuri, se indragosteste la prima vedere de o colega profesoara cu 5 ani mai in varsta ca el. Poate supravietui iubirea adolescentei in fata unei asemenea rivale ? Raspunsul il poate da doar sufletul profesorului Kang.

Lumea din “Harmonium in my Memory” ne aminteste de mediul rural mirific din “Once in a Summer”: copii cu chipurile murdare, imbracati in haine colorate si saracacioase indreptandu-se in grupuri mici spre scoala, cicalindu-se si strigand in inima naturii. Pe cararile mocirloase, in prag de toamna, se intalnesc doua grupuri de baieti ce n-au implinit 15 ani (poate intr-o lume moderna viitori gangsteri rivali), insa ciocnirea se amana cand o ahjumma rea de gura ii risipeste cu suduiturile ei. Ajunsi in centrul satului, copii cu bun simt ii saluta pe batranii ce stau la taraba sa-si vanda saracia pentru a supravietui. Mai vezi cate o fetita incapatanata ce se revolta ca trebuie sa se trezeasca de dimineata sa mearga la scoala, lovind in semn de protest cu piciorul usa casei parintesti. Ei sunt rebelii zilei de maine, neadaptatii din ziua de azi. Pasarelele ciripesc, soarele mijeste: e prima zi de scoala pentru o noua generatie de copii. Cand intri in scoala, dupa careul obisnuit inaugural, vezi pardoseala de lemn stearsa de zor de niste elevi poznasi ce au patat-o cu ceva. Salile de clasa au pereti interiori cu geamuri de sticla, specifice Coreei rurale, in care poti vedea in interiorul salii de cursuri de pe coridorul ce leaga salile de clasa. Galagia se poate auzi din afara scolii, in timp ce profesori imbracati in costume invechite, cu un indicator intr-o mana si un catalog in cealalta se indreapta plictisiti spre sala de clasa. Unui profesor ii cade o punga cu faina in cap in momentul in care intra intr-o sala de unde se aude un zgomot asurzitor. Nu fusese decat o capcana hazlie a unor elevi pentru care scoala nu inseamna prea mult in drumul lor in viata. Si incepe prima ora cu noul profesor venit de la oras…

Se poate spune ca filmul de debut (ca scenarist si regizor) al lui Lee Young-jae e antidotul perfect al povestilor romantice hollywoodiene. Daca la Hollywood povestea primei iubiri a unei adolescente ar fi fost manipulata de regizor si eventual inutil exploatata latura intima a ei, in “Harmonium…” Young-jae da cuvantul unei povesti universale familiare a primei iubiri sa glasuiasca ea insasi. In scurt timp se creeaza un triunghi amoros in centrul caruia se afla chipesul profesor venit din Seul, admirat de toata lumea. Doua personaje feminine trezesc interesul acestuia: o profesoara mai in varsta decat el cu 5 ani, ce pare singura si debusolata, si una din elevele lui, timida, care incearca sa-si depaseasca complexele copilaresti pentru a smulge un zambet de pe chipul profesorului, devenit prima iubire a vietii ei. Totul este plasat intr-un cadru rustic, imperativ pentru intelegerea povestii in toata splendoarea ei, rezultand un film de o frumusete vizuala si emotionala rara. Sentimentul de nostalgie, romantismul plimbarilor sub clar de luna in natura, modul de viata simplu al oamenilor de rand intra in contact cu modernitatea. Profesorul Kang aduce cu el poate cel mai tandru mijloc de deschidere a sufletului spre frumos, in acele timpuri, o colectie de discuri pe care pick-up-ul ce-l are bine pastrat la el in odaie le transforma din note muzicale perfecte in buna dispozitie si delectare pentru sufletul sau (si al nostru). Farmecul subtil al filmului se intrevede din umorul natural al personajelor si comicul de situatie pe care naivitatea tipica oamenilor din mediul rural o releva.

In mod suprinzator, principalele melodii de pe coloana sonora nu sunt creatii autohtone, ci melodii la moda in Statele Unite chiar in anii 1961-1962, interpretate de Connie Francis si nu numai. In mod special melodia “Don’t Break the Heart That Loves You” are o relevanta majora pentru triunghiul amoros al peliculei, astfel ca e de inteles optiunea regizorului pentru ea. In plus, acea melodie a fost mai potrivita decat orice alta melodie coreeana pentru a ridica filmul; capteaza de la inceput urcechile spectatorilor si induce o nota de romantism intr-un mediu natural perfect. Titlul filmului face referire la o armonica, un fel de pianina ale carei sunete sunt undeva intre cele ale unei orgi si ale unui acordeon, care trezeste amintiri in mintea celor 3 personaje principale. Daca pentru tanara adolescenta arminica a insemnat un sunet ce a vestit trezirea sufletului e ice-a inceput sa bata pentru profesor, pentru acesta din urma armonica i-a adus aminte de clipele petrecute intr-o duminica in compania colegei profesoare alaturi de care a apasat clapele ce l-au purtat spre visare. Iar pentru profesoara, armonica a simbolizat tot ceea ce a pierdut in aceasta viata. Titlul este aproape o intrebare retorica: in amintirea cui s-a cuibarit aceasta armonica mai tare ? Raspunsul ramane sa fie dat de fiecare cinefil odata cu finalizarea vizionarii.

Un film cu personaje fascinante, familiare, cu o poveste superba care duce spre un final original, plin de lacrimi (de tristete sau fericire ? – ramane o surpriza ), ce merita vazut. O poveste despre devenirea, maturizarea si renasterea pe care miracolul iubirii le poate aduce in viata fiintei umane. O realizare placuta care, din nou, ca “Once in a Summer”, va ramane in mintea si sufletul multor iubitori ai cinematografiei coreene. Bucurati-va de acest film alaturi de cei dragi, nu veti avea decat de castigat.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: sâmbătă 3 decembrie 2011

Inceputul iernii calendaristice a anului 2011 aduce pe asiacinefil un nou serial surpriza tradus, desigur, in premiera de echipa Asia Team, cea mai importanta echipa de traducatori de filme si seriale asiatice din Romania. Surpriza pregatita pentru inceputul anotimpului hibernal este „Tree of Heaven”, o melodrama coreeana in 10 episoade difuzata in Coreea la sfarsitul iernii lui 2006. Cum deja probabil ati ghicit, este inca o productie a canalului SBS, care se alatura celorlalte seriale de succes produse de acesta si traduse in decursul lui 2011 de asiacinefil.com. E vorba de un serial magic la propriu, dar si la figurat, care are ceva din farmecul serialelor ante-2005 si din suflul proaspat adus de serialele post-2005. Cadrele naturale superbe se imbina cu o poveste trista si emotionanta de viata ai caror protagonisti sunt interpretati foarte bine de actori la acea vreme nu prea cunoscuti.

Valul Hallyu era in plina expansiune, si o serie de actori tineri faceau primii pasi in lumea show-biz-ului. Vechea garda se retragea incet, iar locul unor idoli precum Bae Yong-joon, Lee Byung-hoon, Ko Hyun-jung sau Lee Young-ae, care au facut cariera pe micul ecran in seriale din anii ’90, incepe sa fie luat de actori tineri si talentati, remarcati de producatorii coreeni. Daca vorbim, la nivel de an 2006, de Park Shin-hye, vorbim de o tanara actrita de 21 de ani (in 2006 de 16 ani !) care pana atunci nu iesise cu nimic in evidenta; era una din zecile de actrite ce sperau sa-si implineasca visul de a deveni o vedeta, Hallyu i-a oferit aceasta oportunitate, in primul si in primul rand datorita talentului de care a dat dovada. Rolul HaNa din “Tree of Heaven” i-a adus aprecieri pozitive din partea publicului, iar actrita si-a depus o serioasa candidatura la statutul de vedeta, atins abia in 2009 prin rolul principal din serialul “You Are Beautiful”. Protagonistul masculin al serialului este actorul Lee Wan (fratele actritei Kim Tae Hee din Iris), cel care pana la rolul din acest serial era un star in lumea reclamelor pentru televiziune. A aparut in cateva seriale, dar succesul in aceasta bransa a inceput cua cest rol, culminand in 2009 cu rolul din Swallow the Sun. Pentru rolul din serial a trebuit sa slabeasca 5 kg intr-o singura luna, pentru a arata o imagine palida si intunecata in rolul Yoon Suh. Din distributia serialului mai fac parte o serie de actori japonezi, filmarile la “Tree of Heaven” fiind facute in totalitate in Nagano, Japonia.

Care este, in linii mari, subiectul acestui serial ? Hana traieste impreuna cu familia ei intr-o mica suburbie din Japonia. Moartea timpurie a tatalui atrage dupa sine schimbari majore in destinul fetitei de numai 8 ani. Dupa ce mama se recasatoreste, familia Hanei cunoaste, pe langa „matusica” din partea tatalui si verisoara Maya, doi membri noi veniti din Coreea: un tata vitreg si fiul acestuia, Oppa Yoon Suh. Aparitia fratelui avea sa compenseze lipsa ulterioara a mamei. „Matusica” in grija careia fusese lasata Hana isi exploateaza fara mila nepoata. Desi are alaturi rude egoiste, lacome, invidioase si un frate „ciudat”, Hana gaseste totusi motive sa zambeasca. Bariera lingvistica dintre ea si Oppa, unul vorbind japoneza, celalalt coreeana, nu e deloc un impediment. Sentimentele frumoase care inmuguresc le-ncalzesc sufletele chinuite.

Aparitia in liceul unde invatau cei doi frati a unui fost absolvent, Senior Ryu, constituie motiv de gelozie atat pentru Oppa, cat si pentru verisoara Hanei. Maya il place pe Ryu, Oppa pe Hana, iar aceasta din urma pare sa-i acorde o atentie deosebita vechii ei cunostinte. Ziua absolvirii se apropie si odata cu ea un nou eveniment ii pune iar la incercare pe Yoon Suh si pe Hana. Invinovatindu-se din cauza sentimentelor nutrite pentru fratele ei, fata hotaraste sa-l urmeze pe Senior Ryu la Tokyo. In ciuda rugamintilor lui Yoon Suh, Hana se mentine pe pozitie, iar Oppa decide sa dispara, lasand drept amintire copacul plantat candva de amandoi.

Dupa 2 ani de la disparitia fratelui sau vitreg, o regasim pe Hana lucrand din greu sa-si castige traiul. Fata se dedica muncii din hotelul lui Senior Ryu si cursurilor sistematice de limba coreeana. In tot acest timp, ghinioanele nu o ocolesc, dar un domn misterios pare sa joace rolul de „inger pazitor”. Peste noapte, o informatie pretioasa o repune in contact cu fosta sa „familie”: cu verisoara Maya, ajunsa proprietara unui bordel, si cu „matusica”. Inglodata in datorii, fata accepta sa locuiasca cu rudele abia intalnite. Odata cu achitarea datoriilor de catre Maya, Hana devine angajata acesteia, avand sarcina de a canta seara, cateva ore, la pianul din bordelul verisoarei. Intalnirea cu Yuki, un musafir respectabil al bordelului verisoarei sale, ii intareste convingerea ca cel care o protejeaza din umbra nu este altul decat Oppa Yoon Suh. Maya descopera si ea cine este Yuki, iar cand Oppa vine sa achite datoria Hanei, Maya il santajeaza cu siguranta fetei.

Gandurile lui Oppa sunt numai la Hana. Rugamintea fetei de a petrece impreuna ziua de nastere a fostului frate nu se lasa mult asteptata. Pregatind un sir lung de surprize femeii iubite, Yoon Suh accepta propunerea si, astfel, cei doi, Hana si Oppa, sarbatoresc impreuna, ca pe vremuri.

Stiindu-se in pericol din cauza „afacerilor” din ultimii doi ani si nedorind ca Hana sa aiba de suferit, Oppa ii aduce fetei la cunostinta faptul ca nu pot fi impreuna decat in ipostaza de frati. El intuieste ca doar renuntand la numele de „Yuki” si predandu-se politiei ar putea avea sansa de a trai fericit cu Hana. Dar o asemenea decizie implica riscuri pe care Yoon Suh doreste sa si le asume.

Ranirea acestuia de catre un fost om de incredere al sefului sau are ca rezultat apropierea si mai mare a indragostitilor. In sfarsit, cei doi, Hana si Oppa, pot sa-si traiasca iubirea nestingheriti. Dar fericirea nu dureaza prea mult. Ca un destin implacabil, iarna cu zapada ei imaculata aduce cu sine o noua surpriza pentru Hana si Yoon Suh…

www.asiacinefil.com

Un serial superb care se potriveste perfect anotimpului in care tocmai am intrat, cu actori ce fac o veritabila demonstratie de talent si daruire in fata camerelor de luat vederi. “Tree of Heaven” a fost difuzat la scurt timp, dupa Coreea, si in Japonia, iar mai apoi a fost cumparat in majoritatea tarilor asiatice. Desi a ramas un succes in istoria k-dramelor Valului Coreean, “Tree of Heaven” este un serial extrem de trist, unul din varfurile melodramelor moderne ale micului ecran din Coreea. Nu mai ramane decat sa mai alaturati la galeria de seriale minunate traduse de echipa Asia Team inca unul, care cu siguranta va va ramane in amintiri. Coloana sonora va contribui din plin la amintirile frumoase despre acest serial, gratie melodiilor interpretate de Shin Seung Hoon, cel care ne-a incantat cu “Love of Iris” de pe coloana sonora a serialului IRIS.

Multumim pe aceasta cale echipei care a lucrat la acest scurt proiect, si anume:

Traducerea si adaptarea serialului: Alinabv, Mi Joo, Rina_10, Claudia

Revizuirea textului: Claudia

Rezumate episoade: Claudia

Urmariti-ne in continuare deoarece surprizele nu se vor opri aici, noi seriale urmand a fi promovate subtitrate in romana in aceasta ultima luna a anului 2011. O luna a cadourilor care, pentru asiacinefili, incepe… acum !

Prezentare realizata de cris999 in colaborare cu Claudia – asiacinefil.com

SERIALUL POATE FI VIZIONAT GRATUIT ONLINE DE AICI .

Publicat: luni 21 noiembrie 2011

Dupa atatea seriale istorice, asiacinefil are onoarea sa prezinte tuturor asiacinefililor un nou serial deosebit, de o cu totul alta factura, subtitrat in premiera in limba romana, “What Happened in Bali”. Este un serial deosebit datorita in primul rand distributie: 4 mari vedete au fost aduse pentru prima data impreuna in acelasi proiect, reusind fiecare o prestatie de senzatie. Este vorba de inegalabilul So Ji Sub, pe care recent l-ati putut urmari in “Road No One”, ce interpreteaza un tip aratos dar care are nesansa de a fi sarac lipit si de a iubi pe cine nu trebuie; Jo In Sung – recent revenit din Armata, al carui ultim rol din “A Frozen Flower” i-a adus o multime de aprecieri pozitive, si care interpreteaza baiatul de bani gata pentru care viata e o eterna distractie; Ha Ji Won – adevarata protagonista a serialului, in jurul careia se cladeste povestea de iubire, pentru care rolul din Damo a constituit trambulina de lansare in lumea buna a show-biz-ului coreean, si, in sfarsit, Park Ye-jin, care a avut un rol emotionnt ca Printesa Cheon Myung, ce are un sfarsit tragic in “Queen Seon-duk”, si care interpreteaza fata increzuta, bogata, dar care se indragosteste de baiatul sarac.

“What Happened in Bali ?” a fost regizat de Choi Moon Suk – “Will it Snow at Christmas ?”, care in ultimii ani a produs cateva seriale de succes la public precum “49 Days”, “Sign” sau “Protect the Boss”. Un alt punct forte al serialului este scenariul, semnat de Kim Ki-ho, scenaristul lui “Wish Upon a Star”. La vremea difuzarii pe postul de televiziune SBS – cel putin la asiacinefil, SBS ramane in continuare regina neincoronata a serialelor de calitate traduse in anul 2011 -, serialul a avut un rating uimitor, in medie de 26% la nivel national pentru cele 20 de episoade ale sale, cu multe episoade avand peste 30% ! Nu doar datorita ratingului ci in special popularitatii actorilor, dupa difuzarea la televiziune serialul a fost achizitionat in intreaga Asie, devenind al doilea serial ca importanta din istoria Hallyu dupa Winter Sonata. La sfarsitul lui august 2011, Ha Ji Won si ceilalti membrii din echipa de actori a serialului “What Happened in Bali ?” s-au reunit pentru prima data dupa 7 ani in emisiunea “Morning Wide” a canalului SBS. Cu acest prilej, Ha Ji Won isi amintea despre primele clipe petrecute alaturi de echipa: “Cand am primit prima oara scenariul serialului, nu mi-am putut intelege personajul. Astfel ca mi-a fost greu sa ma concentrez pe interpretare. Cred, insa, ca dintre toate personajele pe care le-am interpretat pana in prezent, personajul din “Bali” a fost unic”.

Dar care este povestea acestui minunat serial ? Jung Jae-min (Jo In Sung) este fiul rasfatat, mezinul presedintelui unei puternice companii intitulate Pax Group. Si el, si fratele sau sunt directori in cadrul companiei, iar viata lui pare lipsita de griji, permitandu-si umilirea celor din jur fara prea mari reserve, cu aroganta si tupeu. Viata dusa de acesta este una plina de lux, iar munca de la birou deseori il extenueaza pe junele Jae-min care mai mereu intarzie la lucru. Dar cum se apropie varsta insuratorii, parintii lui s-au gandit sa-i gaseasca o pereche pe masura, in persoana fiicei unei bune familii, apropiate lor: Choi Young-joo (Park Ye-jin). Desi o cunoaste din copilarie, Young-joo nu este persoana care sa-i placa rasfatatului Jae-min, si viceversa. De ce ? Pentru ca Young-joo are un prieten secret, de care familia ei nu stie. Este vorba de Kang In-wook (So Ji Sub), un angajat sarac ce lucreaza tocmai pentru divizia din Indonezia a companiei Pax. Acesta, desi o iubeste pe Young-joo, incearca sa se departeze de ea in momentul in care ei ii este impusa casatoria cu Jae-min. In acest context, fortati oarecum si de parintii bogati, Jae-min si Young-joo sunt impinsi sa faca o vacanta impreuna pe romantica insula Bali. Totul inainte de casatoria lor. Desi initial Jae-min refuza, in momentul in care afla ca viitoarea lui sotie s-ar fi intalnit cu amantul in romantica locatie, da fuga si el in Paradisul de pe pamant indonezian. Si aici intra in scena si personajul principal feminin, Lee Soo-jung, o fata sarmana insa ambitioasa ce lucreaza ca ghid turistic. Printr-un context de evenimente cei patru ajung impreuna si petrec o vacanta care ar fi trebuit sa fie de vis, pe una din cele mai frumoase locatii de pe Pamant. Insa lucrurile nu stau deloc asa. Totusi, ce s-a intamplat in Bali ?

www.asiacinefil.com

Ramane sa descoperiti pas cu pas, episod cu episod, raspunsul la incitanta intrebare. Un lucru este sigur: nu va veti plictisi deloc in compania acestei bijuterii de serial, iar clipele frumoase filmate pe insula Bali va vor ramane in memorie de-a lungul celor 20 de episoade, iar finalul – socant de-a dreptul – va va lasa timp de meditat la gasirea raspunsului. Un serial cum nu se mai fac astazi, poate si pentru ca actorii care vin din urma nu sunt dedicate intrutotul carierei actoricesti, multi dintre acestia provenind din randul vedetelor k-pop. De aceea rar astfel de seriale vor mai putea fi vazute la vreo televiziune coreeana.

Multumiri colectivului din Asia Team care a participat la realizarea unei subtitrari de calitate a acestui proiect, si anume:
Traducatori: Vic, gligac2002 si Rina_10
Corectarea textului: Claudia
Revizuirea traducerii: gligac2002
Rezumate episoade: Claudia, cris999
Retusare timing manual: gligac2002, alinabv

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: sâmbătă 19 noiembrie 2011

“Poongsan” este una din productiile asteptate ale acestui an, in Coreea, datorita temei sensibile pe care o abordeaza, a relatiei dintre Nord si Sud, vazuta din perspectiva omului de rand, cu toate implicatiile pe care le presupune o asemenea tema. Nu este vorba de un film comercial, astfel ca la data premierei, in iunie 2011, filmul a rulat in cinematografe doar o luna de zile, obtinnd incasari de aproape 2 milioane de dolari. Adevaratul test in fata publicului cunoscator a fost dat la festivalele internationale din aceasta toamna: Tokyo Filmex, The London Korean Film Festival si mai ales la Busan, la sfarsitul lunii octombrie filmul castigand premiul criticilor de film coreeni, la a 31-a editie a Premiilor critcilor coreeni de film. Nu faptul ca filmul a fost prezent la festivaluri de film nu neaparat de prima mana conteaza, nici faptul ca vorbim de un “low budget”, ci realizarea lui, punerea in practica a ideii scenaristului. Iar de aceasta data vorbim de un scenarist (care e totodata si producatorul peliculei) cu nume: Kim Ki-duk, care in ultima perioada s-a orientat tot mai mult spre producerea de filme, pe scrierea de scenario sau spre documentare, parasind temporar scaunul regizoral. Kim Ki-duk e un maestru al low-budget-urilor, care niciodata nu a avut la dispozitie bugete umflate; daca ar fi fost astfel probabil ar fi realizat, cu talentul sau, ceea ce n-au realizat toti regizorii de la Holyywood la un loc. Aceeasi reteta a stat si la baza lui “Poongsan”, un film regizat de prietenul lui Kim Ki-duk, Juhn Jai-Hong (ce a regizat “Beautiful” dupa scenariul aceluiasi Kim Ki-duk, si care a fost asistent de regia la filmul lui Kim Ki-duk “Breath”).
Distributia filmului e o placuta surpriza pentru asiacinefili, care vor avea ocazia sa-l revada pe Yoon Kye-Sang, nimeni altul decat interpretul lui Shin Tae-Ho din serialul “Road No One”, prietenul si rivalul de o viata al lui Lee Jang-woo. In unicul rol feminin din film a fost distribuita cunoscuta actrita Kim Gyu-Ri, interpreta personajului Shin Yun-bok din controversatul “Portrait of a Beauty”. Iata ce declara regizorul filmului acum o luna, la o conferinta de presa tinuta dupa proiectarea filmului in cadrul festivalului de la Busan: “Am avut un buget de doar 180.000 de dolari. Am fost atat de norocos ca am avut un staff bun si actori care au participat la acest proiect fara a avea vreo garantie ca vor primi banii pentru prestatia lor.” Tot din distributie face parte si actorul japonez Joe Odagiri, insa acesta are doar o scurta aparitie in rolul unui granicer nord-coreean. Odagiri este o mare vedeta in Japonia, un actor de top, care a acceptat sa apara in acest film chiar si intr-un rol aproape de figurant datorita unei promisiuni facute regizorului Juhn Jai-Hong: in 2006 cei doi s-au cunoscut si imprietenit pe platourile de filmare de la “Dream”, film in care Odagiri era actorul principal, iar Juhn era un necunoscut din staff-ul de la filmare, din echipa condusa de regizorul Kim Ki-duk. Odagiri si-a tinut promisiunea, si cu ocazia participarii la filmarile superproductiei de razboi “My Way”, a dat o fuga, intr-o pauza de filmari, pana in orasul unde se filma “Poongsan”, si dupa 6 ore de mers cu masina a petrecut 30 de minute pe platourile de filmare pentru o aparitie de cateva minute in film. Un actor cu un caracter deosebit, al carui gest trebuie apreciat.
Regizorul filmului (foto) declara ca mai mult a fost ingrijorat de faptul daca filmul sa fie prezentat in cinematografe sau nu, decat de programul strict de filmari, care trebuiau finalizate in maxim o luna de zile. “De obicei, cinematografele nu prezinta filme cu un buget de 180.000 de dolari. Primul meu film, “Beautiful”, a avut un buget similar lui “Poongsan”, dar desi a fost invitat sa participe la festivalul de la Berlin, nu a rulat in cinematografele din Coreea. Din fericire, “Poongsan” a avut premiera in cinematigrafe in iunie [2011] si s-a descurcat destul de bine la box-office. Mi-am dat seama ca daca un film e bun, lumea se va uita la el indiferent de buget”.

“Poongsan” spune povestea unui barbat ciudat si misterios totodata, poreclit “Poongsan”. Nu vorbeste cu nimeni nimic, se intelege cu cei din jurul lui prin semen, fumeaza, desigur, tigari marca “Poongsan” si se ocupa cu indeplinirea unor misiuni periculoase: isi risca viata pentru a aduce transfugi din Coreea de Nord in Sud, prin DMZ – Zona Demilitarizata de la frontiera dintre Nord si Sud. Isi alege cu atentie clientii citind mesajele prinse de membrii familiilor despartite pe un panou din apropierea DMZ, aducand o raza de speranta in viata acestora. Intre timp, in Seul, un dezertor de rang inalt nord-coreean este tinut sub stricta supraveghere de NIS (Serviciul Sud-coreean de Informatii), trebuind sa scrie un raport detaliat in baza informatiilor pe care le cunoaste despre Nord. Aproape paraonic si temator de o posibila asasinare de catre agentii secreti nord-coreeni, acesta solicita NIS sa i-o aduca din Nord pe In-oak, iubita lui mai tanara cu aproape 30 de ani. Si astfel agentii NIS incearca sa-l contacteze pe Poongsan, care odata gasit accepta misiunea si se lauda ca in doar 3 ore o va aduce pe femeie teafara, in Sud. Dar pe drumul de traversare a DMZ, In-oak e salvata de tacutul Poongsan, de care simte un nefiresc atasament…

Pentru iubitorii cinematografiei coreene, termenul “Poongsan” nu este unul chiar necunoscut. In cunoscutul serial tradus in premiera in Romania de Asia Team, “Dong Yi”, Dong Yi capata porecla de “Micuta Poongsan”. In fapt, Poongsan e o rasa rara de caine specifica Coreei de Nord, a carei origine e aproape necunoscuta. Se speculeaza ca s-ar trage din cainii Lakia din zona Siberiei, insa cert este ca azi, dupa ce in perioada razboiului mondial au fost macelariti de japonezi pentru blana lor, au fost declarat “comoara nationala”, iar pentru oricine din afara Coreei de Nord a fost practic imposibil sa obtina un astfel de exemplar. In trecut, cainii din rasa Poongsan si-au capatat renumele de caini de paza si de vanatoare; acestia pot indura multe si sunt extrem de devotati stapanului lor. Personajul “Poongsan” se aseamana perfect cu un caine Poongsan, insa in tot filmul nu scoate un cuvant, cu exceptia unor strigate turbate de durere in unele scene. Intrebat daca personajul Poongsan interpretat de actorul Yoon Kye-Sang, reprezinta un caine din aceasta rasa, regizorul a spus: “Intai de toate ne gandim la cainele Poongsan ca la un caine nord-coreean. Dar cainele Poongsan e cainele nostrum. De cand Nordul si Sudul s-au separate, cainele Poongsan a devenit cunoscut drept caine nord-coreean. Nu cred ca e correct sa credem acest lucru. Cand am filmat, am incercat sa introducem in film un caine Poongsan, dar nu am reusit. Cainele nu era antrenat. A trebuit sa schimb finalul din aceasta cauza, desi cred ca imaginea unui caine Poongsan se potriveste perfect acestui film. Cainele in sine e foarte salbatic, dar si cald si loial stapanului sau. Cred ca aceste trasaturi sunt similare personajului principal.

Personajul “Poongsan” este o persoana tacuta, pe durata celor 2 ore ale filmului nerostind nici un cuvant. Nu de putine ori, pe parcursul filmului, acesta ajunge cand in tabara agentilor sud-coreeni, cand in tabara agentilor nord-coreeni, si atat unii cat si altii il tortureaza pentru a marturisi de partea carei tabere se afla. Intrebat despre acest aspect, regizorul a completat: “Poongsan e un personaj simbolic, care nu e nici sud-coreean, nici nord-coreean. Daca el ar vorbi cu accent de Seul, atunci ar deveni un sud-coreean, iar daca ar vorbi cu accent de Pyeongyang, ar deveni nord-coreean. De aceea nu are nici o replica de rostit”. O idee foarte interesanta, cata vreme realitatile contemporane confirma ceea ce filmul sugereaza, si anume o fobie comuna ambelor tari a uneia de cealalta. Finalul este unul aparte, unul la care nimeni nu s-ar fi asteptat; e razbunarea Poongsan-ului, un mesaj genial ce prezinta in miniatura climatul de neincredere reciproca dintre Sud si Nord. Solutia rezolvarii dilemei ce dureaza de o jumatate de secol sa fie cea sugerata de Kim Ki-duk ? Pentru asta nu mai ramane decat sa urmariti acest film, o realizare de calitate care cu siguranta va va retine in fata televizorului pe durata celor 2 ore ale sale. Vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: joi 17 noiembrie 2011

“Blind” este, probabil, unul din cele mai asteptate thrillere coreene ale anului 2011. De c ear fi astfel ? Ei bine, datorita distributiei si numerosilor fani ai celor doi protagonisti. Kim Ha-neul revine pe marele ecran dupa 2 ani de la mega-succesul lui “My Girlfriend is an Agent”, si la un an dupa aparitia pe micul ecran in serialul de razboi tradus in premiera si in exclusivitate in limba romana de Asia Team, “Road No One”. In rolul principal masculin fanele in special il pot revedea pe Yoo Seung-ho, interpretul recent al personajului Yeo Un din serialul “Warrior Baek Dong Soo”, sau altfel spus “Chun Chu” din “Queen Seon-duk”. Multi l-au asemanat cu marele So Ji Sub, spunandu-i “Micul So Ji Sub” datorita asemanarii fizice cu acesta. De altfel, in viata de zi cu zi, cei doi actori, intre care e o diferenta de 16 ani, sunt buni prieteni, chiar colaborand impreuna la un proiect. Iubitorii de caini vor avea o placuta surpriza, din distributia filmului facand parte si inteligenta catelusa Dolly, un Labrador Retriever nascut in 2002. Aceasta e o adevarata vedeta de film, rolul din “Blind”, unde o ghideaza pe nevazatoarea Soo-ahn interpretata de Kim Hae-neul fiind al treilea din “cariera” ei cinematografica. De aceasta data rolul interpretat de aceasta este chiar emotionant. “Blind” are la baza un scenariu care a castigat premiul pentru cel mai bun scenariu la o selectie de scenarii a breslei producatorilor de film din Coreea, in 2009. Filmul a avut premiera mondiala la Festivalul International de Film Fantastic Puchon 2011, in iulie, iar la sfarsitul lui septembrie a avut si premiera in Statele Unite. La a 49-a editie a Festivalului de Film Daejong, care se desfasoara chiar in aceste zile, filmul a obtinut doua premii: pentru Cea mai buna interpretare feminina (Kim Ha-neul) si pentru Cel mai bun scenariu.

Soo-ah e o tanara ce a crescut impreuna cu fratele ei intr-un orfelinat. Acesta din urma, pasionat de breakdance, deseori fugea din orfelinat pentru a participa cu baietii din cartier la concursuri de dans. Intr-una din zile, mai mult in gluma, pentru a fi sigura ca il duce inapoi acasa la orfelinat, Soo-ah il laga cu catusele in masina, iar tot drumul spre casa se cearta pe seama fugii pe ascuns a fratelui sau. Din cauza unei neatentii, Soo-ah face un accident in urma caruia fratele ei moare, iar ea isi pierde vederea. In urma incidentului este exclusa si din Academia de Politie, unde tocmai fusese admisa. Peste 3 ani o regasim pe Soo-ah traindu-si viata singura alaturi de Seul-ki, catelusa care o ghideaza pe strada. Dupa o vizita la orfelinat, aceasta pleaca tarziu spre casa. Toata lumea din statie a luat taxi-urile disponibile, doar Soo-ah statea cufundata in gandurile ei, asteptand sa soseasca inca un taxi care sa o duca si pe ea. Iar aceesta vine… Doar ca nu este un taxi, ci o masina de lux. Soferul o invita politicos sa urce in spate, si masina porneste la drum. Pana cand soferul face un accident…

“Blind” este un thriller de senzatie, de foarte buna calitate, asa cum cinematografia coreeana de gen ne-a obisnuit deja in decursul ultimilor 2-3 ani. La o prima vedere nu am gresi cu nimic daca am spune ca “Blind” e o realizare undeva la confluenta unui “I Saw the Devil” golit de violenta gratuita si tensiunea unui “Midnight F.M”. Privit mai atent, filmul se dovedeste o realizare aparte, la succesul caruia a contribuit din plin echipa condusa de regizoul lui “Arang”(2006), Ahn Sang-Hoon. Experienta acestuia in domeniul thrillerului politist a fost decisiva, si se vede din plin in scenele in care ne e prezentata metoda de investigare a unui caz in paralel cu pregatirea detectivilor coreeni si anumite defecte specifice acestei profesii in Coreea. Dincolo de nota usor comica pe alocuri, filmul este o drama cu mult suspans in care actorii isi joaca perfect rolurile. Kim Ha-neul interpreteaza o politista aspiranta al carei vis se prabuseste in momentul in care din vina ei in principal fratele acesteia moare. Cu greu se poate ierta pe sine pentru aceasta teribila greseala, iar peste 3 ani o regasim traind singura, departe de orfelinatul unde si-a petrecut copilaria, imporeuna cu simpatica catelusa Dolly, care ii mai alina singuratatea. Societatea o condamna pentru simplul fapt ca e nevazatoare, iar unii chiar incearca sa profite de aceasta deficienta.Soo-ah e un personaj puternic, care reusesste sa gaseasca puterea de a merge mai departe, de a infrunta rautatea oamenilor si, in final, de a-si implini visul, insa pentru asta trebuie sa treaca de o situatie traumatizanta. Inca una. Gi-sub (Yoo Seung-ho) e un adolescent de 19 ani ce are exact varsta pe care o avea fratele lui Soo-ah cand a murit. El e genul rebel, care are impresia ca “tot ce zboara se mananca”, si are naivitatea sa creada ca poate pacali, pentru o recompensa, un detectiv de politie care desi pare mai aiurit, are mai multa experienta de viata decat acesta, dibuindu-i repede trucul. Viata lui insa se schimba in momentul in care autorul unei accident de masina il vrea mort, atentand la viata lui.Treptat, personajul se transforma, iar din pustiul inocent si naiv devine un barbat in toata firea, acel frate a carui absenta a simtit-o tot timpul sarmana Soo-ah. Urmariti personajul lui Yoo Seung-ho, si veti intelege de ce acest tanar actor de mare viitor poate interpreta orice fel de rol fara nici o problema. In “Blind” are cel putin 3 roluri a 3 personaje diferite ca fel de a fi, intr-unul singur.

Daca ar fi sa concluzionam, “Blind” e genul de film pe care trebuie sa-ti doresti sa-l vezi chiar daca nu esti fan al fenului thriller. In cele aproape 2 ore veti avea surpriza sa descoperiti pe langa o interpretare rafinata a celor doua vedete si un scenariu consistent, solid, care va va face sa nu va dezlipiti de film. E uimitor cum de la niste fapte atat de simple maestrii filmului coreean reusesc sa creeze un thriller atat de incitant. Vizionare placuta tuturor asiacinefililor !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 13 noiembrie 2011

“Addicted” a fost unul din filmele coreene de succes ale primului deceniu al noului mileniu, chiar daca regia este semnata de un alt regizor debutant, Park Young-hoon. Debutul in lumea filmului l-a facut in 1996, ca actor, jucand in patru filme fara prea mare succes. In paralel, a inceput o cariera ca asistent de regie, iar in 2002 a debutat cu “Addicted”, urmat 3 ani mai tarziu de regizarea marelui succes “Innocent Steps” (al carui scenariu tot el l-a scris). Ca in cazul lui “Bungee Jumping of Their Own”, si Park Young-hoon a avut parte in rolul principal de acelasi actor deja consacrat, Lee Byung-hoon, care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Iar prestatia acestuia este din nou remarcabila. In ciuda acestui fapt, cea premiata a fost partenera lui din film, nimeni alta decat Lee Mi-yeon, care a castigat premiul pentru Cea mai buna interpretare feminina la Grand Bell Awards in 2003. Pentru necunoscatori, Lee Mi-yeon este nimeni alta decat interpreta personajului Kim Man Deok din serialul “Merchant Kim Man-deok”. Succesul peliculei i-a facut pe producatorii americani sa achizitioneze drepturile pentru un remake, in 2009 fiind lansat la Hollywood “Possession”, cu Sarah Michelle Gellar. Remake-ul nu a reusit sa stranga peste hotarele Statelor Unite nici macar 1 milion de dolari.

Filmul spune povestea a doi frati total opusi ca fire: Dae-jin si Ho-jin. Dae-jin e pasionat de automobilism si de cursele de masini, participand deseori la curse oficiale pe circuit. Nu este casatorit, si viata lui pare a fi dedicata intru totul masinilor de curse, chiar daca Yae-joo, o tanara modesta, tine mult la el. Ho-jin, fratele lui mai mare, este casatorit cu Eun-soo, sufletul lui pereche, si e pasionat de decoratiuni, realizand mobile cu frumoase modele care mai apoi sunt expuse la expozitii. Cei trei locuiesc sub acelasi acoperis, si par mai mult decat fericiti. Intr-o zi, Dae-jin participa la o cursa importanta pe circuit. In zadar l-a asteptat pe fratele sau sa participe si el ca spectator si sa-l incurajeze, caci acesta a uitat de eveniment. Pentru a nu-si dezamagi fratele, Ho-jin ia in graba un taxi si se indreapta spre pista unde se desfasura intrecerea. Nenorocirea face insa ca destinul celor doi frati sa se schimbe iremediabil in urma unui tragic eveniment. Iar soarta face ca viata lor sa nu mai fie niciodata ce a fost pana atunci.

Ca realizare, “Addicted” este bine conturat: are o intoducere exact pana la limita celor 20 de minute necesare familiarizarii cu personajele, si o intriga care soseste la momentul oportun. Pe masura ce actiunea filmului evolueaza ai impresia ca urmaresti un film asupra caruia Alfred Hitchcock si-a pus amprenta, in care misterul invaluie spectatorul, ducandu-l intr-o alta dimensiune. Coloana sonora aminteste de filmele lui Hitchcock, e atat de vie incat reuseste sa transmita trairile personajelor cu tot cu zbuciumul lor interior. Fiecare atingere, fiecare privire este punctata de o nota muzicala mai lina sau mai stridenta, creand o atmosfera plina de tensiune nevazuta. Daca va veti intreba de unde starea de tensiune, sa stiti ca totul porneste de la orchestratia muzicala. Nu trebuie neglijat nici jocul actorilor, Lee Byung-hoon facand inca un rol in care se autodepaseste. S-ar putea spune despre el ca este actorul coreean potrivit pentru orice fel de rol, si si in “Addicted” il vedem zambind, iar mai apoi spre final plangand atat de convingator… Si, dincolo de toate, reuseste sa aduca cu el misterul, sa joace in acelasi timp rolul a doua personaje intr-unul singur. Lee Mi-yeon are o prestatie buna in rolul Eun-soo, iar naturaletea si indrazneala ei in interpretare are un echivalent in actrita Jeon Do-yeon, care castiga la Cannes pemiul pentru Cea mai buna interpretare feminina. Totusi, Lee Mi-yeon nu a avut niciodata sansa consacrarii la nivel international, ramanand o vedeta apreciata a cinematografiei coreene, multilaureata pentru rolurile din filme si mai ales din seriale de televiziune.
Intreaga productie a fost una reusita, iar iubitorii filmului asiatic nu au voie sa rateze aceasta realizare. Din nou e abordata tema reincarnarii sufletului, atat de original abordata in filmele coreene, astfel ca nu va exista o clipa in care spectatorul sa se plictiseasca.Un film excelent, cu mult mister, care va va lasa cu gandul la o multime de lucruri; meditand la ele si dorind sa aflati anumite raspunsuri, in mod sigur veti dori sa-l revedeti. Si atunci ce inseamna un film de succes daca nu tocmai acest lucru ? Bucurati-va de minunata lume a filmului coreean. Fara “Addicted”, aceasta ar fi fost in mod sigur mai saraca…

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: marți 8 noiembrie 2011

In 2001, un nou regizor coreean isi facea debutul in industria cinematografica din peninsula. Kim Dae-Seung avea sa cunoasca succesul inca de la debut, iar dupa o pauza de 4 ani revenea cu o pelicula de mister de epoca, “Blood Rain” Anul viitor, dupa inca 4 filme regizate in decurs de 5 ani, Dae-Seung ii va incanta pe iubitorii dramelor istorice cu “Royal Concubine”, o tragica poveste a unui triunghi amoros in care e implicat si regele Sungwon, un film in stilul lui “A Frozen Flower” ale carui filmari au inceput in aceste zile. Revenind la inceputuri, in 2001, producatorul Choi Nak-Kwon avea la dispozitie un scenariu de exceptie scris de Ko Eun-nim si se afla in cautarea unui regizor. Pana in acel moment, Dae-Seung scrisese doar scenariul unui film din 1997, “Downfall”, ce nu avusese prea mare succes, iar intamplarea i-a adus pe cei doi – producatorul si viitorul regizor – impreuna. Lui Dae-Seung i s-a propus un film al carui scenariu, la prima vedere, anunta sa duca la o pelicula controversata. Acesta a acceptat provocarea, si a avut sansa de a lucra cu doi actori straluciti, de mare talent: Lee Byung Hoon (deja un star la cei 31 de ani, la al doilea film dupa revenirea din armata, ce nu si-a pierdut deloc din naturalete si entuziasm) si Lee Eun-jun – minunata actrita care s-a stins la doar 24 de ani in urma sinuciderii in 2005, al carei talent iubitorii filmului asiatic l-au putut observa in filme precum “Lover’s Concerto” sau “Scarlet Letter”. Si astfel s-a nascut “Bungee Jumping of Their Own”.

In-woo e un tanar licean, timid, cu vise si sperante, ca orice adolescent. In 1983, intr-o zi ploioasa, intamplator, da peste el o frumoasa fata, Tae-Hee. Intalnirea lor avea sa spulbere una din ideile in care niciunul din cei doi nu credea, anume cea a indragostirii la prima vedere. Mai mult decat atat, cei doi par a fi sortiti a-si trai viata pentru totdeauna impreuna, fiind ceea ce poate fi numit “suflete pereche”. Povestea lor de iubire inainteaza in decorul romantic al Coreei anilor ’80, iar la un moment dat cei doi isi jura iubire vesnica, care ar urma sa fie oficializata printr-un salt extrem de pe cea mai inalta stanca din Noua Zeelanda. Dar in scurt timp Tae-Hee dispare brusc, iar promisiunea nu mai poate fi indeplinita. Saptesprezece ani mai tarziu, in anul 2000, il regasim pe In-woo profesor de matematica si de limba engleza la un liceu din zilele noastre. E respectat de elevi, are o viata personala fericita, fiind casatorit si avand o fetita mica. Misterul celor 17 ani scursi de la disparitia neasteptata a iubirii vietii sale, Tae-Hee, ne este dezvaluit treptat, si aflam ca acesta inca se gandeste la cea care i-a schimbat pentru totdeauna sufletul. Momentul declansator al amintirilor care se revarsa una cate una in prezent este o intrebare banala a elevilor despre cum a fost prima lui iubire… Mai apoi, intr-un mod straniu, In-woo simte o nefireasca atractie fata de unul din elevii sai… In momentul in care incearca sa afle ce se ascunde in spatele acestei atractii, o serie de coincidente il calauzesc spre un raspuns cu totul neasteptat…

Ca realizare, filmul nu exceleaza. Relatia dintre cei doi indragostiti este aproape lipsita de substanta, personajele nereusind sa empatizeze cu spectatorul. Relatia celor doi se consuma repede, asemeni ploii de vara care i-a adus impreuna, intre statia de autobuz si un motel ieftin in care uzi leaorca stau departe unul de celalalt, asemeni unor straini. Momentul care marcheaza punctul culminant al relatiei lor este valsul pe ritmurile melodiei lui Dmitri Shostakovich, undeva pe o plaja. E o scena memorabila, definitorie pentru intregul film, dar, din pacate, lipsita de incarcatura emotionala a altor scene cheie din alte filme. Si consumata mult prea repede. Filmul capata consistenta in a doua sa parte, cand actiunea se muta cu 17 ani mai tarziu. Daca in prima parte regasim un Lee Byung Hoon mereu cu zambetul pe buze, timid in prezenta fetei, sughitand de fiecare data cand se emotiona, in partea a doua regasim un Lee Byung Hoon sobru, serios, cerebral, pentru care, ca in cazul personajului din “Once in a Summer”, au ramas doar amintirile. Coloana sonora a filmului dezamageste, lipsind pe alocuri cu desavarsire, in timp ce momentele culminante au un fond sonor inexpresiv. In schimb, scenariul este unul genial, radicand o chestiune care mereu fascineaza: cea a destinului, a sufletelor pereche, a existentei sau inexistentei acestora. “Bungee Jumping of Their Own” ofera o perspectiva interesanta a notiunii de “destin” si “suflet pereche”, iar daca povestea ar fi fost dezvoltata pe o durata de cel putin 2 ore (fata de cele 100 de minute cate are filmul) cu siguranta totul ar fi fost mult mai profund. Dar si asa, filmul ridica o multime de intrebari, iar dupa incheierea lui simti nevoia de a medita profund la unele lucruri spuse in el.

Per ansamblu, “Bungee Jumping of Their Own” ramane un film reusit, care cu siguranta se va intipari in mintea celor care il vor viziona si care le va ramane in suflet alaturi de alte filme deosebite realizate pana la mijlocul primului deceniu al noului mileniu in Coreea. Pe atunci se faceau altfel de filme, mult mai pline de idei originale ca in ziua de azi, cand la un deceniu distanta in cinematografia coreeana se vorbeste deja de clisee, sequel-uri si filme “a la Hollywood”. Ar fi frumos daca cineastii coreeni ar ramane in continuare fideli scenariilor originale de pe vremuri si nu ar cadea prada comercialului. Povesti pure de iubire pot fi spuse in atatea moduri, nu e nevoie ca modelul american sa-si puna amprenta pe stilul aparte tipic coreean de realizare a unui film. Adevaratele filme coreene s-au facut la inceputul exploziei Hallyu, chiar daca uneori cu mijloace modeste si nu cu pelicula de cea mai buna calitate. Ce raman sunt minunatele povesti si jocul unor actori de neuitat, din care chiar daca unii au trecut intre timp in nefiinta, ne vor ramane mereu in suflet. Nu ratati acest film, cu siguranta nu veti regreta timpul petrecut in compania lui !

Felicitari noii colege din Asia Team, VIC, pentru traducere.

Prezenatrea: cris999 – asiacinefil.com

Publicat: marți 1 noiembrie 2011

Inceputul ultimei luni de toamna aduce o surpriza tuturor asiacinefililor iubitori de filme de calitate. “Once in a Summer” este una din rarele bijuterii melodramatice pe care cinematografia coreeana le-a oferit iubitorilor genului de-a lungul timpului. La o prima vedere e vorba de o melodrama romantica simpla, insa privita mai de aproape se pot oberva o multime de nuante care dau culoare filmului. Momentele nostalgice si vremurile tulburi sunt doar un pretext pentru a urmari acest film deosebit, care ne infatiseaza o Coree a sfarsitului anilor ’60 asa cum nu ne-am putea-o inchipui. Dupa armistitiul din Razboiul Coreean, a inceput un nou razboi care avea sa macine si penisnsula coreeana: razboiul rece. Fobia de commnism a cuprins sudul peninsulei, iar vremurile erau foarte tulburi. Oponentii regimurilor “democratice” ale acelor timpuri erau deseori acuzati a fi spioni din Nord, multi pierzandu-si viata sau fiind inchisi pe nedrept. Prezenta americana in Coreea era o realitate a anilor ’60, bazele militare americane avand ca scop asigurarea respectarii de catre Nord a conditiilor armistitiului. In mare parte Coreea acelor ani era o tara aproape rurala, fara infrastructura, ranile razboiului nefiind insa vindecate. Asezarile rurale nu aveau curent electric, viata la tara parea o cufundare intr-o alta dimensiune, in timp ce in asezarile urbane miscarile studentesti sanctionau orice deviere de la regulile democratiei atat de greu castigate.
In 1961, Park Chunh-hee preia puterea in Coreea in urma unei lovituri de stat militare. De formatie militar, acesta fusese general in armata coreeana cand a devenit presedinte. Acesta a condus tara cu mana forte pana la asasinarea sa in 1979, fiind considerat parintele industrializarii republicii sud-coreene. Cu toate acestea, a ramas in istorie prin modul autoritar de a conduce tara, nu de poutine ori instaurand starea de urgenta si limitand libertatea cuvantului si a presei. In aceste vremuri tulburi se desfasoara povestea noastra. Tinerii studenti ai acelor vremuri se organizau in asociatii studentesti ce puneau la cale mitinguri de protest in campusurile universitare, majoritatea indreptate impotriva regimului politic autoritar si impotriva restrangerii drepturilor cetatenesti. Povestea din “Once in a Summer” se desfasoara departe de lumea dezlantuita a Seulului, intr-o asezare rurala uitata parca de timp. Suk-young e un tanar plin de viata, student, ale carui ganduri se indreapta doar spre fete. E un adevarat cuceritor, si se poarta ca atare. Protestele studentesti il intereseaza prea putin, la fel si politica. Dar cum face parte din asociatia studenteasca a universitatii pe care o urmeaza, participa atat la mitinguri cat si la iesirile in aer liber organizate de asociatie. O astfel de excursie este una facuta intr-un mic sat uitat de timp, unde totul pare dintr-o alta epoca. Acolo, la biblioteca satului, Suk-young o cunoaste pe Jung-in, o tanara visatoare, adolescenta iubitoare de literature (uneori cu tenta erotica), una din putinele persoane din sat care stiau carte. Cei doi se intalnesc intamplator, iar el se indragosteste de ea la prima vedere. Ii da tarcoale, insista, mai lasa de la el, pana cand si ea il accepta. Par cel mai fericit cuplu din lume, isi destainuie lucruri din copilarie, fericite si triste deopotriva. Mai apoi, tinerii studenti trebuie sa revina in capitala pentru un miting de amploare, iar povestea de iubire a celor doi tineri inocenti e in pericol sa se sfarseasca. Revenirea celor doi, impreuna, in Seul, le va schimba pentru totdeauna destinul, datorita unor evenimente tragice.

Ce e magic in acest film ? Mai intai atmosfera. Peisajul rural coreean al anilor ’60 este de-a dreptul fascinant: oameni harnici, muncitori, care nu asteapta nimic de la nimeni si care stiu ca doar prin munca pot avea hambarele pline si trece peste iarna friguroasa. Peisajul rustic este animat in momentul in care in acel satuc uitat de lume se ridica primii stalpi de energie electrica. Becul este o minunatie a tehnologiei care se arata in toata splendoarea lui in viata analfabetilor care se minuneaza la vederea luminii artificiale. Mai apoi un televizor alb-negru e adus de unul dintre studenti, si tot satul asista cu gura cascata la aselenizarea din 1969 a americanilor, concluzionand: “America detine Luna, acum ?!”Mai apoi, intr-o scena desprinsa parca din “Nuovo Cinema Paradiso”, are loc o scena memorabila in care toti satenii se strang in fata unui cearsaf pe care se proiecteaza un film de dragoste “prea putin educativ” in opinia profesorului din sat. Nu lipsesc din peisajul paradisiac plimbarile sub clar de luna, un sarut ascuns consumat pe intuneric tocmai in mijlocul unui rau, dar si momentele hilare care subliniaza caracteristicile tipice ale fermierului coreean.
Magica este si interpretarea actorilor principali, azi doua supervedete coreene cunoscute nu doar in Asia ci si in intreaga lume. Lee Byung Hoon ne-a vrajit cu interpretarile din filme precum “I Saw the Devil”, “A Bittersweet Life” sau “The Good, the Bad and the Weird”, sau din seriale precum “The Influence” sau “IRIS”, in timp ce partenera lui din film, Soo Ae, a avut roluri memorabile in “Midnight FM”, “Sword With No Nmae”, sau in serialul “Athena”, ca sa nu mai vorbim de distribuirea si interpretarea de exceptie din actualul serial “Forget me Not” tradus in premiera in Romania de Asia Team. Pe langa interpretarea celor doi, magia filmului e dusa mai departe de coloana Sonora, unde celebra melodie interpretata de Charles Aznavour – “Yesterday when I was young” pare a fi cheia intelegerii mesajului regizorului Jo Geun-sik. Nu in ultimul rand magic e scenariul minunat care reuseste sa transmita sentimente de nostalgie, romantism si nu in ultimul rand de tristete profunda cu fiecare secevnta.

Un film despre care s-ar putea spune foarte multe, dar pe care preferam sa-l lasam pe fiecare asiacinefil sa-l savureze si sa-l aprecieze. In mod sigur se va inscrie pe lista filmelor de top pe care de mai bine de 3 ani de zile asiacinefil se straduieste sa le aduca aproape de sufletul iubitorilor de frumos, de arta cinematografica pura. O melodrama subtila, cu mesaje profunde, o nestemata a genului ce nu trebuie ocolita. Vizionare placuta !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 30 octombrie 2011

Un film scris si regizat de Ivy Ho nu poate fi decat intotdeauna o delectare. Fie ca e vorba de Comrades: Almost a Love Story, July Rhapsody sau Claustrophobia, filme premiate pentru scenariul stralucit scris de apreciata scenaarista, intotdeauna personajele inventate de Ivy Ho erau pline de culoare si surprize. Un critic de film spunea despre acestea: “personajele pe care aceasta le creeaza sunt observate cu precizie, portretizate psihologic cu atentie, pe un ton intim si confesional. Numeroasele detalii picante ale povestilor lui Ivy Ho ofera personajelor ei si filmelor in care acestea apar un punct de sprijin solid in realitate”. Aceeasi situatie este valabila si cu personajele din cea mai noua pelicula a acesteia, comedia romantica “Crossing Hennessey”, un film cu 6 nominalizari la Hong Kong Film Awards, ce a castigat premiul Criticilor de Film din Hong Kong in acest an. Filmarile la acest film au fost facute in primavera lui 2009, insa premiera a avut loc abia dupa un an, pe 1 aprilie 2010. Si cum febra remake-urilor a inceput sa cuprinda si cinematografia asiatica (oricum la o scara mult mai putin semnificativa ca a Hollywoodului), trebuie spus ca “Crossing Hennessey” e un remake dupa productia Hollywoodiana “Crossing Delancey”, care in 1988 i-a adus actritei Amy Irving o nominalizare la Globurile de Aur. Filmul marcheaza revenirea pe marile ecrane atat a lui Jackie Cheung (apreciat cantaret din Hong Kong) cat si a controversatei Tang Wei, al carei debut in filmul lui Ang Lee “Lust, Caution” i-a adus interzicerea in industria de film din China continentala. Din distributia mai fac parte actori precum Maggie Cheung, Andy On sau Danny Lee. Filmul a avut parte de o primire pozitiva din partea criticilor de film, in special Tang Wei fiind laudata pentru prestatia sa.

Suntem in Hong-Kong-ul zilelor noaste. Insula de sud. Ingusta zona construibila trebuie sa-i incapa pe toti, oameni, case de locuit si spatii de bussiness, asa ca blocurile sunt cumplit de inghesuite. Din fericire, de la rasarit la apus, inghesuiala e taiata de larga Hennessy Road, precum aorta cartierului. Pe mijloc sunt liniile de tramvai, pe margini autobuzele, ambele suprapuse conform traditiei britanice, si restul traficulul infernal al vesnic suprapopulatei metropole. Pe trotuare marginite de magazine, saloane, cafenele si restaurante, curge nosn-stop suvoiul neintrerupt de oameni, ca furnicile plecate la vanatoare.

Soarele se-apropie de amiaza si-n apartamentul doamnei Chiang, sora acesteia se straduie din greu sa-l scoale din somn pe nepotelul Loy, care, cu plapuma in cap fuge de pe-o canapea pe alta. Matusica i-a pus pana si pasta de dinti pe perie, ca sa-i fie mai usor baiatului. Graba e mare, pentru ca baiatul are…intalnire, trebuie sa fie la « vedere » cu fata recomandata de parinti si cu rudele acesteia. Baietelul Loy are frumusica varsta de 41 de ani, orfan de tata si crescut in puf de matusica. Lucreaza la magazinul de electrotehnice al mamei, care e o fiinta grozav de voluntara, ocupata si pedanta. Loy are o prietena din copilarie, artist fotograf, care tocmai a divortat si vrea sa-si foloseasca renta pentru a-si deschide propriul studiou.
Candidata la maritis, este La Oi Lin, nepoata proprietarului magazinului de sanitare de pe cealalta parte a Hennessy Road si are supranumele de « Printesa Bailor ». Fata se ocupa de relatia cu clientii si de promptitudinea servirii. Oi Lin are si ea un prieten, pe Xu, momentan la inchisoare pentru bataie si ultraj, fiindca e prea temperamental si mereu bate zdravan pe cate cineva. Oi Lin (Floare de Lotus) se straduie sa-i angajeze avocat si fireste ca unchiul si matusa La nu sunt dornici sa-l aiba de ginere.
Primul punct comun al celor doi candidati la casatorie: nici unul nu-l doreste pe celalalt, dar la insistentele parintilor, din buna crestere, trebuie sa se intalneasca. Al doilea puct comun: amandoi citesc romane politiste. Fiindca are mai multe, Loy i le poate darui lui Oi Lin. Nefiind implicati, se poarta natural de dezinvolt. Lucru destul de rau, pentru ca se inteleg bine. Loy nu se pricepe la multe, dar stie s-o faca pe Lin sa rada. Si ii e din ce in ce mai drag s-o vada si sa stea la taclale cu ea.
Oi Lin se satura de izbucniri violente, chiar daca au menirea s-o apere pe ea, dar oboseste tot umbland prin tribunale. Xu nu e orb si chiar tine la ea, asa c-o va lasa libera, dar numai dupa ce se convinge ca o lasa pe maini bune.
Boala subita a pedantei doamne Chiang le aduce aminte tuturor ca viata e cam scurta si daca au ceva de facut, e bine sa se grabeasca a implini ceea ce-si doresc.

O comedie romantica reusita, ideala pentru o seara linistita de weekend. Vizionati-o si simtiti-va bine, filmul va va surprinde in mod placut !

Articol realizat de iulianatotu – asiacinefil.com

Publicat: joi 20 octombrie 2011

Toamna bogata de pe asiacinefil isi imparte roadele cu darnicie tuturor membrilor comunitatii. De aceasta data surpriza este traducerea in premiera absoluta in Romania a mult asteptatului serial “Forget Me Not” (cunoscut si sub numele de “A Thousand Days Promise”). Cu un numar de 20 de episoade, “Forget Me Not” e o melodrama romantica venita de la echipa regizor/scenaristi a serialului “Life’s Beautiful”, difuzata – ati ghicit – de acelasi post SBS care in acest an a dat lovitura cu Warrior Baek Dong Soo, Deep Rooted Tree sau Lie To Me. Serialul marcheaza revenirea la stilul clacis al povestilor in 20 de episoade, dupa ce in ultimii ani acest gen de serial era inclus in varianta de 16 episoade. Ramane o enigma de unde a avut atat de multe fonduri postul SBS in acest an pentru a difuza atat de multe seriale de calitate. Un lucru este cert: succesul ori ti-l faci cu mana ta, chiar daca apelezi la niste actori necunoscuti sau mai putin importanti (cum e cazul lui Warrior Baek Dong Soo), , ori aduci cap de afis niste nume de actori de prim rang. In cazul lui “Forget Me Not” vorbimd e a doua alternativa, protagonistii fiind vedete de prim rang ale Hallyu.

In rolul principal masculin s-a vehiculat, inainte de inceperea proiectului, numele lui So Ji Sub, mai apoi s-a vorbit de Song Seung-heon (a carui participare la proiect era data ca si sigura). In final, producatorii l-au distribuit in rolul protagonistului masculin pe Kim Rae-won (cel care in 2003 faceau un rol fermecator in melodrama “…ing”). Este primul proiect in care se implica vedeta dupa revenirea din armata. Pentru cei care nu l-au mai vazut pe acesta in vreun rol, in noul serial vor avea ocazia sa descopere in actor desavarsit, plin de naturalete si originalitate, a carui prezenta va umple sufletele privitorilor cu caldura si emotie. In rolul principal feminine apare una din rarale actrite coreene care ar face fata in orice fel de film sau serial, fie el drama, comedie, actiune sau istoric: Su Ae. Aceasta revine intr-un serial pentru micul ecran la un an dupa rolul din “Athena: Goddes of War”, si dupa filme precum “Sunny”, “The Sword with no Name” sau “Midnight FM”, toate traduse in premiera in Romania de echiap Asia Team, ce va ofera si traducerea acestui serial. O actrita completa, care mereu straluceste in rolurile in care e distribuita, nu d eputine ori fiind recompensata cu prestigioase premii pentru interpretare.

Serialul a inceput sa fie difuzat pe postul coreean de televiziune SBS pe 17 octombrie 2011, deci in urma cu doar 3 zile (la data postarii actualului articol), astfel ca informatiile despre subiectul melodramei sunt laconice. Stim, insa, sigur, ideea in mare a scenaristului: o poveste de iubire a unei femei care isi pierde memnoria pentru un barbat deosebit care isi asuma responsabilitatea pentru iubirea sa. Cu siguranta vor fi multe lacrimi, emotie si tristete, dar si speranta ca in cele din urma iubirea, sub orice forma, va invinge uitarea. Genul melodramatic a fost lasat la o parte in ultimii ani, producatorii coreeni axandu-se mai mult pe seriale romantice, de familie sau istorice, domeniul melodramatic fiind considerat la un moment dat consumat. Publicul coreean nu mai gusta povestile lacrimogene in care unul din personaje lupta cu o boala incurabila, iar tendinta de renuntare la acest gen s-a vazut si pe marele ecran, unde locul melodramelor pure a fi fost luat de dramele romantice, mai putin dureroase. Din acest motiv, revenirea genului pe micile ecrane e o piatra de incercare pentru echipa de productie, si nu intamplator in cadrul acesteia au fost cooptati actori in voga si o echipa scenarist/regizor extrem de apreciata in domeniu si cu multa experienta.

www.asiacinefil.com

Titlul serialului a suferit doua modificari, lucru deja obisnuit in industria de film coreeana si de altfel de pretutindeni in lume. Desigur, totul tine de marketing si de strategia de promovare; initial se alege un titlu provizoriu pentru ca proiectul sa poata demara. In timp, in functie de ideea scenariului dar mai ales de variantele de titlu care ar putea aduce un succes mai mare, se poate da proiectului un nou titlu – in cazul de fata “A Thousand Days’ Promise”. Initial serialul a avut numele “Forget me not” (Nu ma uita), o frumoasa metafora ce descrie perfect drama personajului principal, care isi pierde memoria. Uitarea aduce spaima indepartarii iubirii si a stergerii din suflet a unor amintiri care, in absenta impulsului venit de la creier, raman pure sentimente de neinteles, inexplicabile, pentru cel aflat in suferinta. Am putea intelege iubirea si sentimentele fata de cineva pe care l-am iubit daca nu ne-am mai aminti cine este, daca intr-o buna zi ar deveni, brusc, un necunoscut ? Serialul incearca sa exploreze aceasta traire interioara dureroasa, si sa prezinte iubirea din cele doua perspective. Va reusi o persoana care iubeste din plin sa compenseze amintirile pierdute ale partenerului ? O perspectiva interesanta care cu siguranta va face serialul captivant, rasplatind asteptarile tuturor. Acestea fiind spuse, tot ce ne mai ramane este sa urmarim cu drag fiecare episod al noului serial tradus in premiera in limba romana de echipa Asia Team, sis a asteptam surprizele scenaristului. In mod sigur “Forget me not” nu va dezamagi. Vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 16 octombrie 2011

Exista, oare, cuplul perfect ? O intrebare careia lumea in general e tentata sa raspunda cazand in capcana idealizarii. Multi vad drept “cuplul perfect” 2 actori considerati sex-simboluri pentru fiecare sex sau generatie in parte. De ce ? Pentru ca fiecare ideal “perfect” corespunde aspiratiilor personale ale repondentului. Si asta chiar daca acel “cuplu perfect” nu-i influenteaza cu nimic viata de zi cu zi, fiind creatia pur si simplu a imaginatiei. Cate si mai cate cupluri de actori au fost considerate “perfecte” pana la… despartire ? Ei bine, in Asia ideea perfectionismului unui cuplu e strans legata de ideea de destin si predestinare. Recent, serialul “Princess’s Man” a lasat in urma impresia unui cuplu perfect pe ecrane a celor doua personaje, Gim Seung Yu si Se Ryeong, Romeo si Julieta Joseonului cu un happy end neasteptat. Poate ca e sortit ca ideea de cuplu perfect sa fie aplicabila doar in scenariile de filme… “The Perfect Couple” este o comedie romantica presarata cu putina actiune in care titlul si subiectul sunt intr-o antiteza continua cu ideea proprie de perfectiune a unui cuplu. Cei doi protagonisti (Lee Dong-wook – recent vazut in “The Recipe” si Hyun Young, remarcata in roluri secundare in filme precum A Moment to Remember sau The Art Of Seduction, si care recent a lansat varianta in coreeana a melodiei “Dragostea din Tei” in industria muzicala coreeana) sunt simpatici in rolurile in care sunt distribuiti, cu un plus, paradoxal, pentru actrita Hyun Young, care pare mai naturala decat partenerul sau, putin prea rigid in acest rol.

Aflat in timpul unei misiuni de prindere a unor traficanti de droguri,detectivul Kang(Lee Dong Wook) este ranit accidental de Soo-Jin (Hyun Young), o ziarista curajoasa nemultumita de functia pe care o detine la redactie. Mai exact, e intepat cu un bat de crocheta de peste; situatia se inrautateste din cauza fobiei lui de obiectele ascutite si e transportat la spital. Intre timp, articolul despre patania detectivului apare pe internet si creeaza tensiune intre cei doi. Desi incearca sa se evite, diverse circumstante ii aduc fata in fata pe cei doi, fiind chiar nevoiti sa lucreze impreuna, deoarece ziarista e promovata la departamentul local. Astfel Soo-Jin cunoaste adevaratele riscuri ce presupun prinderea mafiotilor, iar pe masura ce trece timpul, dincolo de tachinarile reciproce si nepotrivirea de caracter, cei doi ajung sa se accepte unul pe altul, formand un “cuplu perfect”.

“The Perfect Couple” a avut incasari de peste 7 milioane de dolari, fiind un succes la vremea lansarii lui in cinematografe. Peste 1,2 milioane coreeni au vazut filmul in primele saptamani de la lansare, atractia fiind, desigur, protagonistul Lee Dong-wook, un star pe val in acel moment. Povestea filmului este una clasica: el – un politist ce sufera de fobia obiectelor ascutite, ea – o ziarista de investigatii mondene ce vorbeste pe nas si inca isi cauta iubirea vietii sale. Se intalnesc accidental, iar mai apoi o serie de intamplari hazlii fac astfel incat destinul sa-i readuca fata in fata, dupa ce anterior isi jurasera prin telefon razbunare. Mai apoi ajung sa colaboreze impreuna la o emisiune tv cu rating ridicat, in care ea e reportera ce reda eforturile politiei coreene de prindere a infractorilor. Cei doi sunt departe de a fi cuplul perfect, cum o spune titlul filmului, dar cel putin se straduie fiecare sa para ce nu este. Iar de aici si comicul de situatie. Povestea de iubire dintre protagonisti nu e mai deloc exploatata, accentul punandu-se pe partea comica a relatiei celor doi. Amandoua personajele sunt incapatanate, incercand sa-si depaseasca conditia: el – fobia de obiecte ascutite, care-l urmareste de ceva timp, ea – complexul legat de vocea ei pitigaiata. Perfectiunea acestui cuplu sta, de fapt, in intelegerea fiecaruia fata de partenerul sau, insa o intelegere ce vine exact prin intermediul unor manifestari pe dos: agresivitate verbala, nervi intinsi la maxim, iar in final compromisuri in masura a nu distruge relatia care se infiripa timid si care mereu ramane fragila.

O comedie deconectanta, ce ofera 90 de minute relaxante ce imbina comicul de situatie cu actiunea, apeland la unele clisee ale cinematografiei occidentale. O traducere in premiera in Romania, de calitate si completa a unui film ce apartine unui gen – comedie romantica – care in Coreea se cere reinventat. Laudabila intentia regizorului Kim Jeong-woo de a oferi altceva decat o poveste clasica de gen. Vizionare placuta !

Prezentare realizata de cris999 si Lumi – asiacinefil.com

Rolling Home With a Bull (2010) – o realizare artisticã superbã a regizoarei Yim Soonrye

Kikujiro (1999) – nostalgia copilãriei, Vrãjitorul din Oz şi Takeshi Kitano

Arirang (2011) – Kim Ki-duk, de vorbã cu propriul eu

Leafie, a Hen into the Wild (2011) – animaţia coreeanã care a spart toate recordurile !

Princess Hours (Goong) (2006) Episodul special – o nouã surprizã de Crãciun oferitã de Asia Team !

Winter Sonata (anime) (2009) – un dar de suflet pentru asiacinefili, sub bradul de Craciun

An Affair (1998) – aventura redescoperirii iubirii prin sacrificiu

Cain and Abel (2009) – un nou serial surprizã tradus în premierã în România de Asia Team !

Once Upon a Time in Tibet (2010) – o cãlãtorie în timp pe Acoperişul Lumii…

Harmonium in my Memory (1999) – nostalgia primei iubiri în sunet de armonicã

Tree of Heaven (2006) – un nou serial tradus în premierã în limba românã de Asia Team !

What Happened in Bali ? (2003) – o nouã surprizã oferitã în premierã de Asia Team !

Poongsan (2011) – metafora dramelor nespuse ale divizãrii Peninsulei Coreene

Blind (2011) – cine o salveazã pe Kim Ha-neul ?

Addicted (Poisoning) (2002) – Lee Byung-hoon, omul care aduce misterul

Bungee Jumping of Their Own (2001) – iubirea care nu moare niciodatã

Once in a Summer (2006) – „Yesterday When I Was Young…”

Crossing Hennessy (2010) – momentul revenirii pentru Ivy Ho, Jacky Cheung şi Tang Wei într-o comedie romanticã apreciatã de critici

Forget Me Not (Thousand Day Promise) (2011) – un nou serial tradus în premierã de Asia Team !

The Perfect Couple (2007) – Lee Dong-wook şi imperfecţiunea unei relaţii „perfecte”