Fascinatia pentru intalniri fanteziste prin calatorii in timp sau contacte dincolo de bariera temporala a propulsat filmul coreean la inceputul primului deceniu al acestui secol spre succes.  Filme precum “Calla”, “Il Mare” sau “Ditto” au exploatat la maxim acest subiect, si se pare ca un val similar a cuprins cineastii japonezi in a doua jumatate a deceniului trecut. Dupa “Cyborg She”, “Tokyo Girl” este inca o realizare stralucita ce aminteste de succesele coreene de la sfarsitul secolului trecut, demonstrand ingeniozitatea japonezilor in a spune o poveste cu zambetul pe buze, pe intelesul tuturor generatiilor (dar mai ales al celei tinere), transmitand o multime de invataminte. Filmul a avut premiera in cadrul festivalului International de film fantastic de la Pusan, in Coreea de Sud, si a fost foarte bine primit de critici si de public. Regizorul lui “Nanase futatabi”, Kazuya Konaka, i-a adus impreuna pentru acest film pe tinerii actori Kaho si Kazuma Sano, care aduc un aer proaspat in filmele japoneze pentru marele ecran, dominate de actori cu nume, demonstrand ca talentul face mai mult decat celebritatea.

Miho si mama ei au o importanta intalnire la o editura din centrul orasului. Dorind sa se recasatoreasca, mama ei ii face cunostiinta lui Miho cu viitorul  sot. Miho, foarte suparata si impotriva acestei casatorii, fuge, iar pe scarile spre iesire, isi pierde telefonul. In timpul acesta are loc un cutremur care cauzeaza o ruptura in timp, iar telefonul ii cade drept in cap lui Miyata Tokijiro, care, in aceeasi zi, dar in urma cu 100 de ani, isi ducea romanul la editura pentru a fi publicat. Cei doi fac cunostiinta prin intermediul telefonului (chiar daca pentru Miyata era ceva nou) si Miho reuseste sa-l convinga ca ea este din viitor, dandu-i niste informatii usor de urmarit si care a doua zi se  vor regasi in ziarul vremii: scufundarea Titanicului. Acest lucru ii apropie , fiecare dorindu-si mai mult. Descopera ca pot vorbi la telefon doar cand este luna afara,  fara nori. Asa ca se hotarasc  sa aiba o intalnire in miezul zilei, cand luna este prezenta pe cer.
26 Aprilie, o zi superba de primavara. Cei doi se duc la restaurant, apoi se plimba, si Miyata ii face un cadou pe care vanzatorii acelui magazin il pastreaza de 100 de ani si care acum isi gaseste destinatarul. O frumoasa oglinda,  niste frumoase cuvinte ii incalzeste inima lui Miho. Cei doi sunt incantati peste masura, nebanuind ca s-au indragostit. Dar poate rezista, o iubire traita la o asemenea distanta, trecerii timpului ?

Avem in fata unul din cele mai romantice si emotionante filme japoneze ale ultimilor ani, cu o poveste spusa atat pe gustul generatiilor tinere cat si a celor mai in varsta. Actorii protagonisti, desi din tanara generatie, au reusit sa intruchipeze fara cusur doi tineri din doua perioade istorice complet diferite, iar atmosfera inceputului de secol XX este foarte bine redata, dand impresia spectatorului ca literalmente calatoreste intr-o alta dimensiune temporala. Elementul de fictiune e o piesa secundara in acest film, al carui principal mesaj e indreptat inspre tanara generatie de adolescenti. Abordarea problemelor care se nasc ca urmare a conflictului intre generatii e o componenta importanta a mesajului acestui film, Miho neacceptand dorinta mamei sale vaduve de a se recasatori cu un strain, patand astfel memoria tatalui disparut. Apropierea de un tanar de aceeasi varsta cu ea, cu aceleasi probleme in familie, chiar daca dintr-o alta dimensiune temporala o va face sa-si inteleaga intr-un final mama. Cealalta latura educativa a filmului priveste sperantele de viitor ale tinerei generatii, identificarea viitoarelor teluri in viata ale acesteia. Daca Miyata viseaza sa devina un mare scriitor, intr-o zi, Miho, in urma discutiilor nesfarsite cu acesta accepta si reuseste sa inteleaga mai usor anumite lucruri din aceasta viata. Practic cei doi tineri ajung un sprijin moral unul pentru celalalt, se incurajeaza reciproc, demonstrand ca tinerii se adaptaeaza cel mai usor vietii si cerintelor societatii in mediul lor, intre alti tineri. Dialogul dincolo de timp e un simbol al faptului ca nu exista o prapastie intre generatii, si ca cei tineri ii pot intelege pe cei mai in varsta, asa cum si cei mai in varsta ii inteleg, intr-un final, pe cei tineri. Tinand cont de telul – propus si atins de realizatori, “Tokyo Girl” nu insista pe evenimentele istorice care au marcat societatea japoneza in 1912 – ultimul an al Erei Meiji, ce a condus Japonia pe calea modernizarii si a transformarii intr-o super-putere mondiala. Nici nu era necesara implicarea transformarilor politice intr-o poveste romantica atat de frumoasa, probabil ca i-ar fi diluat sensul.

Concluzionand, “Tokyo Girl” vine ca un ceai fierbinte servit la umbra ciresilor infloriti, a carui aroma ne poarta intr-un univers mirific al tinerilor asa cum rar ne-a fost infatisat in vreun film. Curiozitatea, fascinatia si dorinta de a ne regasi intr-unul din cele doua personaje principale vor constitui fara indoiala punctul forte al peliculei, care ne va tine lipiti de ecran din primul pana in ultimul minut. Iar finalul e plin de surprize, astfel ca nu mai ramane decat sa va rupeti pentru 90 de minute din agitatia cotidiana si sa va lasati purtati de imaginatie la propunerea realizatorilor lui “Tokyo Girl”. Nu veti regreta !

Articol realizat de cris999 in colaborare cu Fulvia – asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

Solve : *
14 ⁄ 1 =


XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Va rugam nu copiati.