DIVERSE

Publicat: sâmbătă 17 august 2013

Ce poate fi mai captivant pentru omul secolului XXI decat mondenul, barfa si scandalurile in care sunt implicate personalitatile publice ? Tabloide si ziare de scandal ieftine finanteaza o adevarata industrie in care domnia apartine Mariei Lor paparazzilor, care de mult si-au depasit statutul de simpli vanatori de senzational, tupeul si indrazneala fara margini a acestora in cautarea unei ipostaze compromitatoare a unei personalitati publice sau a unei vedete dand ele insele nastere la scandaluri. Dar nu paparazzi zilelor moderne au inventat scandalurile, ele exista de cand lumea si sunt o caracteristica a lumii in acre traim inca din cele mai vechi timpuri. Daca e sa calatorim in timp si sa ne referim la Japonia medievala, literatura si istoria au consemnat numeroase scandaluri in care diverse personalitati publice si politicieni au fost implicati. Insa poate cel mai mare scandal din istoria Japoniei medievale a fost asa-numita “idila Eijima-Ikushima”, un amestec de intelegeri murdare, relatii ilicite si manevre politice ce-au implicat asa-numitul Oh-oku sau haremul Sogunului. Concubinele acestuia locuiau in asa-numitul Palat Interior, ce avea niste reguli stricte si o organizare proprie. Nimic nu poate fi mai fascinant decat sa vezi cum in jurul acestei lumi dominate de femei roiesc ambitii nemasurate si sete de putere politica in masura a oferi o pozitie privilegiata in sistem, ambitii traduse prin intrigi, tradari si scandaluri.

Daca in filmul din 2011 – Ooku The Inner Chambers (tradus in premiera de asiacinefil in urma cu mai bine de un an), cu ajutorul imaginatiei scenaristilor am avut parte de un harem de barbati intr-o Japonie medievala condusa de o “Doamna Sogun” intr-o realitate distorsionata, filmul lui Toru Hayashi din 2006 pe care vi-l propune asiacinefil se doreste o redare fidela a realitatii din haermul Sogunului. “Oh-oku The Women of The Inner Palace” e o productie de televiziune japoneza realizata cu concursul postului Fuji Tv, o incheiere a unui ciclu de seriale de televiziune dedicate subiectului Ooku, difuzate din 2003 pana in 2005. Cum era de asteptat, scenariul este scris de o femeie, Taeko Asano, scenarista anterioarelor seriale de televiziune dar si a celebrei povesti a fetei samurai oarbe “Ichi”. Faptul ca Toru Hayashi a reusit sa regizeze filmul asemeni unei productii pentru marele ecran e o performanta pentru acesta, deoarece pana in prezent nu are la activ decat filme si seriale de televiziune realizate cu un buget mult sub al oricarui film pentru marele ecran. Nu in ultimul rand, la succesul acestui film a contribuit din plin protagonista Yukie Nakama, o mare vedeta a micului si marelui ecran din Japonia zilelor noastre, dar si melodia intepretata de Kumi Koda, “Unmei”.

Povestea ne introduce in atmosfera plina de culoare a Japoniei inceputului de secol 18. In anul 1713, Cetatea Edo era condusa de peste un secol de sogunii Tokugawa, actualul sogun fiind Ietsugu, un baietel bolnavicios, in varsta de cinci ani. In aceasta perioada inflorea cultura populara manifestata mai ales prin spectacolele de teatru kabuki ce aveau o mare trecere, in special printre femei, ce le frecventau in cautarea vreunui chips artist care sa aiba ochi pentru ele. Palatul era impartit in trei parti: Exterior, Centru si Interior. Palatul Interior fiind locul rezervat in exclusivitate femeilor din Palat. Sogunul fiind minor, adevaratul conducator al Palatului era de fapt Manabe Akifusa – lordul protector al casei Echizen. Acesta era un barbat prezentabil, fost actor Noh, fapt ce i-a inlesnit extinderea influentei si asupra Palatului Interior. Alaturi de acesta, in actul guvernarii se afla implicat si sfetnicul Akimoto Takatomo – lordul protector al casei Tajima, care a jurat ca va alunga casa Echizen de la putere. Personajele feminine centrale ale Palatului Interior erau, in primul rand, doamna Gekkoin – mama actualului sogun si concubina a fostului sogun. Aceasta isi facuse numerosi dusmani datorita provenientei sale umile si pozitiei actuale. Apoi, era doamna Teneiin – vaduva raposatului sogun, care o ura cu pasiune pe concubina ce i-a furat dragostea sotului ei. Mana dreapta a doamnei Gekkoin este Metresa Palatului Interior – doamna Ejima, o tanara cu educatie, destoinica, talentata, onesta si virtuoasa. In ciuda ceremoniilor ce se desfasurau sub egida etichetei politicoase si a protocolului manierat, discutiile rafinate erau presarate cu replici malitioase pline de ironii si venin, iar in spatele paravanelor atmosfera Palatului Interior era dominata de ura, gelozie, pasiuni si uneltiri machiavelice. Doamna Gekkoin , nu mult dupa moartea sogunului anterior, se consoleaza in bratele lordului Manabe Akifusa, fapt care nu ramane multa vreme neobservat. Asa ca doamna Teneiin, pe principiul ca orice femeie este dispusa sa tradeaze o alta femeie cand este vorba de dragoste, se foloseste de onestitatea si virtutea doamnei Ejima care inca nu cunoscuse iubirea unui barbat si pune la cale un complot pentru indepartarea doamnei Gekkoin. In acest scop este angajat Ikushima Shinogoro pentru a o seduce pe doamna Ejima. Acesta este un actor kabuki ce-si vinde femeilor favorurile sale. Urmarea este ca si din cele mai rele intentii, din cele mai negre uneltiri pot lua nastere sentimente frumoase, adevarate, dar…. Urmeaza sa constatati singuri ce efecte vor avea aceste sentimente asupra personajelor prezentate.

La o prima vedere, “Oh-oku The Women of the Inner Palace” are tot ce te-ai astepta de la un film de epoca cu un buget ridicat: imagini superbe, costume ornate cu modele ce-ti iau ochii, intrigi politice si jocuri de-a soarecele si pisica intr-o lume dominata exclusiv de ambitia femeiasca. Iubirea e doar un obiect de decor in acest univers inchis, insa naiva doamna Eijima e singura care pare a nu intelege ca tavalugul de sentimente ce o bulverseaza la intalnirea seducatorului ei nu pot primi un raspuns la fel de sincer din partea acestuia. Din cauza acestui fapt se va observa ca ceea ce lipseste cu adevarat in acest film e emotia adevarata, trairea sincera a iubirii. Ea vine doar dintr-o directie, e neimpartasita si are un scop evident, subordonat interesului. Ceea ce traiste doamna Eijima e interiorizat, innabusit in propriile-i ganduri pe care aproape deloc nu si le exteriorizeaza. Dorinta ei nerostita pentru amorezul interpret de kabuki e aproape neexprimata in cuvinte. Aici se vede faptul ca avem in fata un film de televiziune, regizat de un regizor de seriale tv, care nu a reusit sa puna in evidenta o chimie intre anumite personaje, lasand neexplorate anumite aspecte interpersonale. Cu toate astea, “Oh-oku The Women of the Inner Palace” ramane un film extrem de romantic pe care iubitorii genului il vor gusta la maxim, intr-un decor mirific, greu de uitat.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 pentru asiacinefil, actuala versiune a subtitrarii fiind cea extinsa.

Prezentare realizata de mialex55 si cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 15 august 2013

Exotica Indie constituie pretextul agreabilei comedii romantice propuse de asiacinefil in zi de sarbatoare, “Finding Mr. Destiny”, punand in valoare intregul mister ce invaluie subiectul destinului ca tematica a filmului asiatic in general. Filmat intr-o mica masura si in India, filmul e de fapt o ecranizare a unui musical foarte cunoscut in Coreea, “Finding First Love”, al carui autor, Chang You Jeong,e si regizorul filmului. Musicalul are reprzentatii in Coreea inca din 2006, strangand sute de mii de spectatori in salile de teatru de-a lungul anilor. Chiar in film sunt incluse secvente din acest musical, in care insasi protagonista filmului ajunge sa joace rolul principal. Lim Soo-jung, ce a impresionat in filme precum “… ing”, “I’m a cyborg but that’s ok”, “Happiness”, “Taoist Wizzard” sau in recentul “All About my Wife”, (toate traduse in premiera de asiacinefil ), interpreteaza un regizor de platou ale carei amintiri o poarta frecvent inapoi in timp in urma cu un deceniu, in exotica Indie, unde l-a cunoscut pe misteriosul si chipesul Kim Jong-wook. Gong Yoo il interpreteaza pe barbatul care urmeaza sa o ajute pe eroina sa-si gaseasca prima iubire, dar care sfarseste prin a se indragosti de ea. Obisnuit al rolurilor romantice, si de aceasta data Gong Yoo da un adevarat recital actoricesc, amintind de rolurile amuzante din “Coffee Prince”si “Dating Agency Cyrano”, departandu-se mult de rolul maturizarii din “Silenced” si de cel de spion nord-coreean din “The Suspect”, un thriller de actiune ce va aparea in acest an, filme ce marcheaza o schimbare radicala in cariera si roluri serioase pentru un actor croit parca pentru comedii romantice. Mai trebuie spus ca tema muzicala a filmului, melodia “Second First Love” e interpretata chiar de Gong Yoo. “Finding Mr. Destiny” a fost un succes mediu de box-office in Coreea, vanzand peste 1,1 milioane de bilete si obtinand incasari de peste 7,4 milioane de dolari.

Seo Ji-woo (Lim Soo-jung) e regizor de platou la o companie ce pune in scena musical-uri. Viata ei e petrecuta mai tot timpul in fata scenei, sau mai bine zis in culisele acesteia, ocupandu-se ca toate amanuntele sa functioneze pana in cel mai mic detaliu pentru succesul spectacolului. Dedicarea pentru munca pe care o face o impiedica sa-si vada de viata personala, astfel ca pana si sora ei mai mica e la un pas de maritis, chiar inaintea ei. Cu un deceniu in urma fusese in India unde l-a cunoscut pe Kim Jong-wook, ce in mod oficial a devenit prima ei iubire. Dar odata cu incheierea excursiei indiene, destinele celor doi s-au despartit, Ji-woo spunandu-i acestuia ca daca le e sortit sa fie impreuna, cu siguranta se vor mai reintalni. Dar a trecut un deceniu, si franturi din aventura indiana ii reapar in minte fie la o adiere usoara de vant, fie la auzul fosnetului caderii unei cortine de matase. Ceva a ramas in India… sa-i fie destinul sau sa fie niste simple amintiri despre o iubire de o vara ? Tatal fetei, un militar strict, incearca sa o convinga pe aceasta ca a sosit vremea maritisului, deci trebuie sa uite trcutul si a mearga mai departe. In acest scop o duce la Agentia “Prima Iubire”, pe care o gaseste intr-un afis lipit pe un stalp, firma care, chipurile, iti cauta prima iubire si-ti oferea sansa reinnodarii trecutului, acolo unde se mai putea face acest lucru. Mai mult de rusine decat din convingere, Ji-woo merge cu tatal ei la agentie, unde cel ce urmeaza a se ocupa de cazul ei e Gi-joon (interpretat de Gong Yoo), un fost agent de turism satul de minciunile din firma la care lucra, care si-a pornit afacerea agentiei “Prima Iubire” pe cont propriu. Pe masura ce face investigatii, acesta constata ca exista nu mai putin de 1.108 de Kim Jong-wook in Coreea. Pornind impreuna in cautarea acestuia, Gi-joon si Ji-woo se indragostesc unul de celalalt, fara sa-si dea seama…

“Finding Mr. Destiny” e o comedie romantica destul de atipica, atat ca tematica abordata cat si ca mod de realizare. Civilizatia indiana si cea coreeana sunt nu doar indepartate ci si diferite ca mentalitate, astfel ca destul de rar intr-un film coreean regasim elemente ale culturii indiene sau franturi e amintesc de aceasta. In 2002, Lee Chang-dong amintea de India in stralucitul sau film “Oasis”, intr-o secventa suprarealista sub forma unui vis fericit exotic consumat intr-un metrou si mai apoi intr-un apartament de bloc, in care un elefant si o indicanca sarbatoreau alaturi de personajul principal feminin un moment unic. Iata ca misterioasa Indie revine intr-un film coreean tot sub forma unor amintiri apartinand trecutului, invaluite intr-o culoare (la propriu si la figurat) aparte. Incursiunea in trecut e personajului Ji-woo se realizeaza prin elemente tipic proustiene: o usoara adiere a vantului, o anumita aroma, un sunet de fasait de matase, toate purtand-o aproape miraculous intr-o alta dimensiune, cu un deceniu in urma. Dar oare de ce acest ritual ? In urma cu un deceniu cunoscuse prima ei iubire, un coreean neaos pe nume Kim Jong-woo, misterios si tacut, ale carui gesturi i s-au intiparit in inima. Cu toate ca Ji-woo si-a fortat destinul, fiind ferm convinsa ca acesta e barbatul vietii ei, iar daca acest lucru este intocmai, cu siguranta destinul ii va mai aduce fata in fata, trece un deceniu de la despartirea de acesta, si destinul nu e asa cum isi doreste ea. Cu toate ca nu l-a uitat pe Jong-wook, n-a mai fost sa-l reintalneasca, iar iubirea la fel de aprinsa ca in trecut amestecata cu sentimental de regret si poate de autoinvinovatire a ajuns s-o macine, evitand implicarea intr-o noua relatie. Jurnalul tinut in India e ridicat la rangul de totem si pastrat cu sfintenie bine ascuns, iar intreaga ei viata actuala e cladita pe experienta indiana. Gi-joon (interpretat plin de verva de Gong Yoo) e fostul agent de turism ce incepe o afacere de la zero pentru care e blamat de intreaga lui familie. Infiintarea agentiei “Prima Iubire” ii aduce tot felul de clienti bizari precum sotii geloase pe prima iubire a sotilor lor sau persoane deceptionate de viata ce nu au putut sa uite clipa magica a primei iubiri undeva in trcutul lor indepartat. Ce nu stie, insa, el, e ca agentia ii va aduce prima lui iubire adevarata in fata ochilor in persoana lui Ji-woo, in timp ce pentru aceasta, gasirea primei iubiri se dovedeste doar pretextul pentru descoperirea adevaratei sale iubiri. Cheia filmului sta in cuvintele scrise spre final pe o tabla de cumnatul lui Gi-joon, un scriitor fara mare succes la public: “<> nu e intotdeauna <>”. Asadar, pentru cei ce cred in destin si in iubirea la prima vedere, e bine de stiut ca uneori nici iubirea nu e ceea ce pare…

Un film amuzant, plin de romantism, o adevarata delectare pentru amatorii genului. Traducerea a fost efectuata in premiera pentru site-ul asiacinefil de noua noastra colega din Asia Team, DDI94, careia ii uram mult succes in viitoarele proiecte alaturi de noi.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 11 august 2013

Cu doi ani inainte de indragitul serial “Hotelier”, doi dintre protagonistii serialului au aparut in miniseria “Lost and Found”, parte din serialul omnibus “Love Story”. E vorba de Song Yoon-ah (partenera lui Bae Yong-joon din “Hotelier”) si Hu Joon-ho (directorul acru din serial, “hiena” indragostita de directoarea raspunzatoare cu departamentul de menaj al hotelului).Revederea lor in roluri complet diferite, aproape ca parteneri in aceasta miniserie e o adevarata delectare pentru iubitorii de k-drame, Lor li se adauga un alt nume mare, Yoo Ji-tae (Ditto, Attack the Gas Station, Midnight FM, Running Wild), aflat la debut intr-un serial de televiziune (nu a aparut decat in 2 in toata cariera sa de pana acum) si la al treilea rol din cariera. Acesta interpreteaza un tanar aratos dar iresponsabil, pentru care iubirea e un lucru secundar in existenta sa, primand cariera de fotograf. Titlul miniseriei, “Lost and Found” nu descrie doar locul unde se nasc si se pierd povestile de iubire, ci si locul unde acestea se pot regasi. “Un lucru pierdut poate fi regasit atata timp cat detinatorul isi aminteste ca l-a pierdut. Nu trebuie sa uiti ce ai pierdut. Lucrul pierdut ramane al tau cat timp iti amintesti de el.” La fel e si cu iubirea: se poate pierde si poate fi regasita atata timp cat stii ca ai pierdut-o si o consideri un lucru pretios. Daca nu are valoare, ea va fi mereu regasita undeva intr-un ungher, asemeni unui obiect pierdut (a se citi aparatul foto de la care porneste toata intriga), nerevendicat de nimeni, care nu va face decat sa ridice semne de intrebare. Un pretext frumos pentru o poveste superba despre cum amintirea unei iubiri incheiate brusc poate umbri, din negura trecutului, o iubire viitoare.

Jun-hee (Song Yoon-ah) lucreaza la un birou de obiecte pierdute dintr-o statie importanta de metrou. In fiecare zi ajung zeci de obiecte pierdute la acest birou, care trebuie verificate si inventariate, pentru a putea fi restituite detinatorilor de drept. “Clientii” acestui birou sunt felurite persoane, de la o batranica ce si-a uitat bagajele cu mancare in tren pana la un ciudat scenarist care intreaba telefonic daca oficianta i-a gasit o mapa cu scenariul, cerandu-i sa-l arunce datorita calitatii sale indoielnice. Oameni cu probleme, oameni disperati dupa obiectele pierdute sau… oameni indiferenti, cum e proprietarul unui aparat foto care nu e interesat sa si-l recupereze. Curioasa din fire, Jun-hee developeaza filmul din aparatul foto si gaseste o tanara fotografiata in fata unei locatii. Decisa sa gaseasca proprietarul aparatului, Jun-hee merge la locatia din poza, impreuna cu Young-man (Hu Joon-ho), un conductor pe locomotiva care face dese vizite la birou pentru a-i cuceri inima. Desi trecut de prima tinerete, Young-man e o persoana de treaba, ce o iubeste sincer pe fata, dar mereu e respins inexplicabil de aceasta. Colega fetei ii e mai tot timpul complice, ajutandu-l sa o cucereasca, sa-i propuna intalniri, sa o iinvite acolo unde ii place, insa Jun-hee pare de neinduplecat. O relatie sfarsita brusc in urma cu 2 ani, cand a fost parasita fara un cuvant de iiubitul ei, aratosul tanar Yoon-seok (Yoo Ji-tae), o afecteaza inca, deoarece in ciuda timpului scurs, inca tine la al ei “ex”. De aici si ezitarile in a se angaja intr-o noua relatie. Si totusi, plecand pe urmele pozei developate, Jun-hee va ajunge in situatia de a se decide in privinta unei relatii: va incerca sa dezgroape trecutul si sa-si puna gandurile in ordine, sau va alege sa accepte iubirea staornica a lui Young-man ?

O noua poveste induiosatoare de iubire din seria “Love Story”, care cucereste prin naturaletea interpretarii protagonistilor si prin simplitatea scenariului. Iubirea naste si renaste in fiecare din noi, e o poveste fara sfarsit despre cunoasterea propriilor sentimente si compatibilizarea lor cu cele ale persoanei nu neaparat ideale, cum crede si personajul central al acestei povesti, cat potrivite cu felul nostru de a fi. Daca in “Sunflower” am vazut o iubire patimasa ajunsa o obsesie bolnavicioasa, iar in “Message” am cunoscut iubirea unui playboy, ce a putut fi suficient de mare pentru a-l tranforma pe Don Juan intr-un muritor de rand indragostit lulea, in “Lost and Found” avem parte de iubire ca instrument de autocunoastere cu doua taisuri: iubirea cantonata in regret si autoinvinovatire, si iubirea sincera si devotata care nu ar trebui sa fie umbrita de nici un regret sau de umbrele trecutului.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma – Asia Team pentru asiacinefil.com !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: joi 8 august 2013

O data in plus, asiacinefil va prezinta o noua aventura inedita in peisajul k-dramelor, o misterioasa poveste de iubire plasata in zilele noastre, in care supranaturalul impins pana catre horror si comedia nu ezita sa faca o buna casa impreuna. “Master’s Sun” (cunoscut si ca The Sun of the Lord sau The Sun of My Master) e cel mai provocator serial al momentului in Coreea, care ni-l readuce in prim plan pe starul So Ji Sub intr-o poveste scrisa de surorile Hong. Serialul de 16 episoade difuzat de postul SBS, fara mari pretentii de rating datorita genului inedit, va starni cu siguranta curiozitatea multora si s-ar putea dovedi o frumoasa surpriza, in special ca So Ji Sub revine intr-un rol romantic dupa o buna perioada de timp. Asadar, asiacinefil va invita la un sfarsit de vara fierbinte la propriu si la figurat, “Master’s Sun” fiind doar una din surprizele lunii lui Gustar.

Hong Jung-eun si Hong Mi-ran, cunoscute in lumea scenaristilor din Coreea ca “surorile Hong” au devenit celebre prin scenariile unor seriale de televiziune ce s-au bucurat de un real succes in primul rand datorita contributiei decisive a protagonistilor lor. Pana in 2005, industria coreeana de seriale tv nu a avut parte de o colaborare a doua surori sau a doi frati la scrierea unui scenariu, fiind un caz destul de rar chiar in industria de film asiatica (in China, celebrii sunt fratii Pang, scenaristi si regizori in acelasi timp). Debutul celor doua

surori cu scenariul la “Delightful Girl Choon-hyang” a fost apreciat de fani datorita distributiei serialului si notei sale comice. Mai apoi, succesele lui “My Girl”, “Hong Gil Dong” (prima lor “fusion-drama de epoca) si “Fantasy Couple” venite in decursul a doar 3 ani au facut din surorile Hong un nume cunoscut si apreciat, acestea fiind cooptate la scrierea de scenarii pentru seriale difuzate pe toate cele 3 posturi de televiziune mai importante din show-biz-ul coreean. Cu “You Are Beautiful” si “My Girlfriend is a Gumiho”, popularitatea scenariilor lor a crescut evident, iar in 2011 a venit in sfarsit recunoasterea calitatilor scenariului surorilor odata cu MBC Drama Awards, ce le-a recompensat pentru cel mai bun scenariu al unui serial coreean difuzat la MBC in 2011, pentru “The Greatest Love”. Cel mai recent serial scris de surori, “Big”, a fost o mare dezamagire, in ciuda aparitiei intr-un rol dublu a actorului Gong Yoo, serialul nereusind sa treaca nici de 10% rating. “The Master’s Sun” reprezinta o provocare si pentru surorile Hong, tematica serialului fiind putin diferita de a altor seriale lansate pe piata, imbinand elementele supranaturale (chiar de groaza) cu romantismul si comedia. Regasim supranaturalul din “My Girlfriend is a Gumiho” de aceasta data sub forma abilitatilor extraordinare ale unei femei de a vedea fantome, in urma unui accident. Regia serialului e semnata de un nume important din lumea serialelor de televiziune, Jin Hyeok, omul din spatele unor seriale extrem de apreciate: City Hunter, Painter of the Wind, Prosecutor Princess si Brilliant Lecagy. Acesta a revenit dupa 2 ani de pauza cu o pofta extraordinara de lucru, “The Master’s Sun” fiind primul serial pe care il va regiza in acest an, imediat dupa incheierea filmarilor la el preluand filmarile la un serial istoric, o biografie a vietii comandantului de corabii Lee Soon-shin.

Probabil fara distribuirea lui So Ji Sub in rolul principal masculin. serialul nu ar fi starnit atata interes, in special ca e vorba de o tema mai putin abordata in serialele coreene, cea a supranaturalului. Insa a devenit deja o obisnuinta ca in fiecare vara, posturile de televiziune coreene sa difuzeze pe langa clasicele seriale pe tema medicala si cate unul apartinand unor genuri mai periferizate, in special ca asteptarile de rating in acest interval nu sunt prea mari, fiind o prioada de concedii si vacante. So Ji Sub, un actor al carui nume nu poate fi disociat de serialele de pe micul ecran (si asta chiar daca majoritatea aprecierilor le-a primit pentru roluri de pe marele ecran) va fi personajul pivot al serialului, si fata de rolul din A Company Man a mai slabit cateva kilograme. Pe partenera lui din acest serial, Kong Hyo-jin, o tinem minte din rolul interpretat in “Love Fiction” sau “Rolling Home with a Bull”, serialul “The Greatest Love” aducandu-i o multime de premii de interpretare si popularitate. Multa valva a facut o scena fierbinte filmata in pat cu So Ji Sub care, desigur, a ajuns in atentia emisiunilor de divertisment ce au promovat serialul. Totul insa e doar o strategie de piata, cateva scantei inerente pentru a starni curiozitatea fanilor actorului, astfel ca asemenea asa zise “stiri” nu mai au absolut nici o valoare dupa difuzarea catorva episoade, deci nu merita nici macar atentia unui can-can. Ce merita, insa, atentia celor ce vor urmari serialul este gasirea raspunsului la intrebarea daca cei doi actori vor forma un cuplu in cele din urma in acest serial, deoarece el interpreteaza un personaj arogant pentru care toate lucrurile din aceasta lume se calculeaza in bani (oare si iubirea ?), in timp ce ea interpreteaza un personaj artagos, socata de caracterul sefului ei, asa cum tot timpul i-a stat bine in filme si seriale. Distributia e completata de un star k-pop, idolul Seo In-guk, ce a devenit celebru dupa ce a castigat o emisiune tv muzicala (Superstar K), a lansat cateva melodii si a aparut in 3 seriale pentru tineri. In acest an debuteaza si pe marele ecran, cu doua roluri ecundare, fiind un star al noului Val Coreean in plina ascensiune. Kim Yoo-ri completeaza lista principalelor nume ale serialului, aceasta aparand in serialul sfarsitului de an 2012, “Cheongdam-dong Alice”, intr-un rol negativ convingator.

“The Masters’s Sun” spune povestea lui Joong-won, un om de afaceri ambitios, egoist si arogant calauzit in afaceri, ca si in viata, de un singur principiu: “Timpul inseamna bani, iar banii inseamna totul”. Ca presedinte al companiei sale, “Kingdom”, fiecare relatie interumana pe care o are cu cei din jurul sau se masoara in bani. Inclusiv relatiile personale. Gong-shil e o simpla menajera care in timp va ajunge secretara personala a acestuia, pe care il considera cel mai egoist om din lume pe care l-a vazut vreodata. Sensibila din fire, are o personalitate intunecata, iar in urma unui misterios incident, dobandeste neobisnuita abilitate de a vedea fantome. Din acel moment se simte ca o persoana proscrisa deoarece nimeni nu o crede, iar din cauza aparitiilor fantomelor ajunge sa sufere de insomnie. Intamplator Joong-won afla de situatia prin care trece secretara sa, insa initial nu o ia in seama, tratand-o ca pe o nebuna.. Pe masura trecerii timpului, Joong-won se va apropia de aceasta pentru ca are un motiv serios ascuns in trecutul sau, si va invata, cunoscand-o mai bine, ca exista in viata lucruri mai importante decat banii. La randul ei, Gong-shil se va deschide si ea si va reusi sa depaseasca situatia in care soarta o aduce, deoarece in preajma lui Joong-won fantomele dispar. Si o poveste de iubire nebanuita ia nastere din suferinta celor doi… Dar pana la deznodamant vor exista multe intamplari, mai mult sau mai putin sinistre, mai mult sau mai putin amuzante, in care un rol important il vor avea atat garda de corp a presedintelui, Kang Woo, cat si Yi-ryeong, rivala din liceu a lui Gong-shil, ce lucreaza pentru imaginea companiei lui Joong-won. Acestora li se adauga si alti indivizi din anturajul presedintelui, ce incearca s apuna man ape banii acestuia.

In ce masura “Master’s Sun” va fi un serial ce ne va speria sau ne va inveseli, vom descoperi pe parcursul celor 16 episoade, inca neconfirmate la data prezentului articol. Prezenta celor doi actori experimentati si cunoscuti e, insa, o garantie a succesului. Sa speram ca scenariul surorilor Hong va fi revansa pentru semi-esecul “Big” si o data in plus isi vor confirma renumele de unele dintre cele mai bune scenariste de seriale tv din Coreea zilelor noastre. Pornim cu drag intr-o noua aventura care speram sa nu ne dezamageasca, nici pe noi, fanii k-dramelor, nici pe fanii lui So Ji Sub.

Serialul este tradus in premiera in Romania de echipa Asia Team pentru asiacinefil, colaboratorii implicati in acest proiect fiind: uruma, Alinabv, cristinab si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 3 august 2013

Una din cele mai reusite comedii coreene ale anului trecut poposeste pe asiacinefil ! Lansat la sfarsitul toamnei lui 2012, “Tone Deaf Clinic” (cunoscut si ca “Love Clinic”), desi a mizat pe distribuirea in rolul principal masculin a unui star Hallyu ce imbina cariera de actor cu cea muzicala, nu a reusit datorita bugetului redus sa stea prea mult in cinematografele coreene. Dupa doar 2 saptamani, cat a rulat in Coreea, filmul a reusit sa obtina aproape 2 milioane de dolari incasari, o suma modesta pe masura investitiei. Insa acest lucru nu diminueaza cu nimic realizarea de ansamblu a filmului, ce e extrem de nostim si de reconfortant. “Tone Deaf Clinic” e una din primele productii recente pe teme muzicale ce a deschis sirul filmelor in care comedia, romantismul, dansul, (uneori drama) si muzica se imbina armonios in povesti superbe, precum Dancing Queen, My Little Hero, Paparoti, etc. Succesul unor seriale tv modeste a aprins apetitul scenaristilor pentru includerea temelor muzicale si in productii pentru marele ecran. De aceasta data avem parte, in privinta scenariului, de o asociere intre debutantul Park Shim-sung si regizorul scenarist Kim Jin-young (ce a mai regizat doua comedii spumoase, “Fortune Salon” si “Baby and Me”), care nu avea cum sa dea gres. In rolul principal feminin o revedem pe frumoasa Park Ha-sun (din Miracle of a Giving Fool si Champ), in timp ce rolul principal masculin ii revine starului Hallyu cu valente de actor, Yoon Sang-hyun. Cunoscut pentru rolurile din Secret Garden, Queen of Housewifes, Can’t Lose si din recentul I Can Hear Your Voice, acesta a avut o scurta aparitie pe marele ecran in 2006, cand inca era un anonim. Practic “Tone Deaf Clinic” marcheaza debutul acstuia pe marele ecran, si se poate spune ca a fost un adevarat succes pentru cariera sa de actor. Pe langa contributiile importante la coloana sonora a serialului “Secret Garden” Yoon Sang-hyun a contribuit si la coloana sonora a acestui film, interpretand chiar in film melodia “Run and Run”, ce a devenit si tema muzicala principala a filmului. Puteti asculta aceasta melodie (subtitrata in romana pentru asiacinefil de colega noastra Alinabv) AICI.

Na Dong-ju lucreaza, la cei 28 de ani ai ei, la dublarea de animatii si reclame, vocea fiind cea care o ajuta sa-si castige existenta. Mama ei are o placintarie, iar cand Dong-ju scapa de la serviciu, nu ezita sa lipeasca afise cu reclama la placintaria mamei sale, pentru ca mai apoi sa-i ceara bani pentru aceasta activitate. Intr-una din zile, ca de obicei, isi pune casca de motociclist pe cap (probabil de rusine, pentru a nu fi rcunoscuta) si incepe sa lipeasca pe fuga afise peste afisele altcuiva. Doar ca respectiva persoana o surprinde, o mustruluieste, si dupa o scurta cearta o iau amandoi la sanatoasa intr-o urmarire demna de animatiile cu “Tom si Jerry”. Era completarea unei zile ingrozitoare pentru Dong-ju, care la serviciu a avut surpriza sa constate ca regizorul a introdus in partitura de dublat o melodie proprie pe care… nu a reusit nicicum sa o interpreteze, motiv pentru care isi si da demisia. Si astfel iese la iveala marele defect al acesteia, anume ca e total afona, nu are deloc ureche muzicala. Prietena ei o anunta ca Park Min-soo vine din Japonia in Coreea, si dintr-odata ziua cea neagra se lumineaza. Min-soo nu e nimeni altcineva decat marea ei iubire din anii facultatii, baiatul pe care l-a iubit din umbra si caruia nu a avut niciodata indrazneala sa-i marturiseasca sentimentele. Acum era un regizor de succes, in toata firea, si… era tot singur. Astfel ca Dong-ju decide sa treaca la atac si isi propune sa-l impresioneze cum altfel decat… interpretand o melodie la care tinea mult. Numai ca tot cercul de muzica isi aminteste, la reuniune, cat de mult falsa tanara lor colega in anii facultatii, astfel ca melodia pe care aceasta urma a o interpreta solo la nunta unuia dintre ei (cu scopul de a-i impresiona pe Min-soo) devine o povara pentru aceasta. Pentru a nu distruge nunta si a fi sigura ca reuseste sa-si impresioneze iubitelul din facultate, Dong-ju se deghizeaza in eleba pentru a obtine o reducere de 50% si se incrie la o Clinica vocala, pentru perfectionarea vocii. Dar nu mica ii e surpriza cand aici da peste cel ce a fugarit-o cand lipea afisele. Iar ca balamucul sa fie complet, tocmai acesta urma a-i fi instructor !

O persoana fara ureche muzicala e una care nu are capacitatea de a reproduce corect o nota muzicala sau o melodie, falsand. Conform unui studiu, aproximativ 5% din populatia Statelor Unite e afona. Nu vorbim, insa, de o boala in sensul propriu al cuvantului, persoanele afone auzind perfect melodiile si sunetele, problema fiind la reproducerea lor. Aceleasi studii spun ca in realitate, doar un mic numar din populatia unei societati e afona, aceasta datorandu-se lipsei de incredere si de exercitii vocale, in special daca persoana a fost criticata pentru vocea sa in copilarie. In cazul eroinei noastre, Na Dong-ju, originea afoniei sale e undeva in anii facultatii, cand intrand in cercul de muzica pentru a fi alaturi de baiatul pe care pusese ochii, ajunge de rasul tuturor cand nu poate interpreta o melodie curat. Min-soo, baiatul pe care-l placea a fost poate singurul mai putin drastic, descoperindu-i talentul in interpretarea la pian, lucru care a sporit si mai mult atasamentul fetei fata de el. Dar in scurt timp visele afone ale fetei se naruiesc in momentul in care Min-soo trebuie sa plece in Japonia, iar mai apoi drumurile lor in viata se despart. Cand peste ani se reintalnesc din nou pe taram coreean, Dong-ju incearca sa-l recucereasca, mai ales ca acesta pare a fi acum un regizor matur, singur si la fel de atragator, in timp ce ea a ramas la fel de timida si… afona precum era si inainte. Pentru a interpreta perfect o melodie pe placul acestuia, e dispusa sa faca orice. Si astfel ajunge sa ia cursuri intensive la o clinica vocala alaturi de alte persoane cu aceleasi probleme: niste pustoaice afone dornice sa devina celebre intr-o zi, un pensionar dornic sa-si imbunatateasca performantele la karaoke, o sotie trecuta de 40 de ani si maltratata toata ziua de sotul karatist, persoane din diverse medii sociale, cu diverse pregatiri dar cu aceeasi problema. Personajul Dong-ju e unul plin de optimism, ce aduce buna dispozitie atat prin mimica cat si prin interpretarea gestica. Instructorul ei, interpretat de Yoon Sang-hyun, este un personaj in transformare. Odata cu descoperirea noii sale eleve, devine mai putin ursuz si morocanos, si pe masura ce se simte tot mai atras de fata ajunge sa se schimbe radical. Si vazand daruirea acesteia pentru o cauza aparent pierduta, nu ezita sa o sprijine, chiar daca asta inseamna sa o indeparteze de el. Chiar daca nu exista chimie sau atractie intre cei doi, in film, povestea e placuta de urmarit, in special ca romantismul si momentele muzicale sunt piperate cu scene comice savuroase, ce starnesc hohote de ras consistente, in reprize. Un film pe care iubitorii comediilor nu trebuie sa-t rateze, a carui traducere va este oferita in pemiera in Romania de asiacinefil.

Multumiri pentru traducerea in romana, in exclusivitate pentru asiacinefil, echipei ce s-a ocupat de acest proiect, formata din Alinabv si cristinab – Asia Team Romania.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 28 iulie 2013

Filmele coreene ce descriu pas cu pas relatia dintre un barbat si o femeie pe o perioada data de timp au fost, in general, si succese de box-office, subiectul interesand un segment important de varsta din societatea coreeana. “Naked Kitchen” si mai recent “All About My Wife” au umplut salile coreene de cinematograf, in special cel din urma film amintit obtinand incasari record pentru tema abordata, anul trecut. In acest an, un film similar a reusit sa atraga atentia publicului: “Very Ordinary Couple” (cunoscut si ca “Temperature of Love”), regizat si scris de o femeie, Roh Deok, aflata la debut. Aceasta de altfel a si recunoscut faptul ca scenariul are la baza experiente personale si ale unor persoane din cercul ei de prieteni, iar filmul, dincolo de latura comic-romantica se dovedeste a fi puternic ancorat in realitate, cu o doza de tensiune si dramatism (da, si un astfel de film poate fi dramatic !) pe alocuri ce parca copiaza franturi din viata fiecaruia. Cum probabil multa lume a recunoscut in acest film cel putin o experienta proprie prin care a trecut macar o data in viata, publicul a apreciat realizarea (probabil nu doar cel feminin, deoarece, surprinzator, povestea se incearca sa fie spusa cat mai obiectiv, din unghiul de vedere atat al femeii, cat si al barbatului), iar filmul s-a bucurat de un real succes: peste 12,2 milioane de dolari incasari la box-office si pste 1,8 milioane de bilete vandute. Tinand cont ca bugetul investit la realizarea lui a fost unul redus, succesul este cu atat mai mare. In rolurile protagonistilor revedem doi actori indragiti, pe Kim Min-hee din “Helpless” sau “Moby Dick” si pe mult mai celebrul Lee Min-ki (Oishii Man, Humming, Haeundae, Chilling Romance). Publicul a apreciat interpretarea plina de forta si naturalete a celor doi, iar acest lucru nu a intarziat sa fie apreciat si la nivel oficial, Kim Min-hee castigand premiul pentru Cea mai buna actrita coreeana de film a anului la Beaksang Arts Awards in acest an. Acestui premiu ise mai adauga unul castigat la Festivalul International de film de la Shanghai pentru cel mai bun film al unui regizor debutant.

Faceti cunostinta cu d-soara Jang Young si d-l Lee Dong-hee, colegi de erviciu la aceeasi sucursala bancara. Pana mai ieri erau un cuplu aflat in al noualea cer, acum sunt un cuplu de proaspat despartiti. Relatia lor a fost una secreta, ascunsa de ochii colegilor de serviciu, si a durat ceva timp, pana cand o cearta despre al carei motiv niciunul nu-si mai aminteste a pus capat la tot. Bun venit in noua viata de oameni singuri si raniti in dragoste ! Dong-hee evadeaza din anterioara relatie intr-una cu o studenta in anul 1, care desi draguta, are preocupari total diferite fata de asteptarile lui. Cu toate astea, cei doi isi dau intalniri si fac toate lucrurile pe care doi tineri aparent indragostiti le-ar face. Jang Young, “ex”-a, isi plange o vreme de mila, dar nu se lasa doborata de greutati. La serviciu relatia cu colegul ei de serviciu Dong-hee e una ca pe ace, el tachinand-o, ea ripostand. Incepe un veritabil razboi intre cei doi, ce culmineaza cu intruziunea ei in viata amoroasa a fostului ei partener. Cu suprindere constata, cand sparge contul de facebook al fostului iubit, ca o tanara ii scrie un mesaj online si-l numeste “iubire”, moment in care curiozitatea ei e indreptata spre misterioasa partenera a lui. Curioasa cum poate fi persoana care i-a luat locul, face investigatii si ramane surprinsa sa vada ca e vorba de o studenta cu capul in nori, insa surprinderea unei intelniri a acesteia cu Dong-hee si tandreturile ce le observa o aduc cu picioarele pe pamant: oare l-a pierdut definitiv ? Astfel ca decide ca e momentul sa faca ceva cu propria-i viata. Ratacirea pe care o va avea va fi insa aducatoare de surprize…

“Very Ordinary Couple”, desi aparent este o comedie romantica, in realitate e un fel de jurnal al perioadei post-despartire a unui cuplu mai mult decat obisnuit din zilele noastre. Filmul exploreaza toate fatetele acestei perioade si ofera viziuni interesante si diversificate despre cum se poate trece peste un esec in dragoste. Si nu, nu asistam la un ghid despre ce trebuie sa faci pentru a reveni pe linia de plutire, asa cum o fac numeroase productii superficiale hollywoodiene de gen; scenarista nu furnizeaza reteta magica a fericirii sau a succesului in iubire, ci incadreaza esecul relatiei celor doi protagonisti in contextul realist al relatiilor dintre un barbat si o femeie la inceput de secol XXI, intr-o lume dinamica, in care sentimentele partenerului parca mereu sunt minimalizate sau de decor. Poate exista, in atare situatie, iubire intre doi parteneri ? Sunt, intalnirile lor, cinele romantice, plimbarile sau iesirile la film prilejuri de a-si manifesta atasamentul fata de celalalt sau doar niste gesturi golite de semnificatie, o simpla rutina necrutatoare zilnica si fireasca ? Din afara, lumea percepe relatia celor doi protagonisti – ca de altfel si in general – ca ceva firesc ce se intampla asemeni unui ritual, in mai multi pasi. O relatie inseamna prin definitie o acumulare, parcurgerea unor etape firesti, iar in viziunea “gurii lumii” relatia duce inevitabil la casatorie. Colegii de serviciu ai celor doi se lauda cu relatiile lor extraordinare, iar cand d-soara Jang e rugata sa participe la o nunta pentru a i se arunca buchetul miresei, recunoaste public despartirea, fapt care e urmat de o scurta tacere si uimire a celor din jur. Este clar, societatea te judeca dupa normele ei impamantenite de cand lumea, iar cand intervine o despartire, astfel de clipe de tacere sau consolarile formale suna ca o sentinta.

Despartirea e prezentata cu etapele ei obisnuite. Mai intai e cearta, apoi hotararea despartirii. Apoi isi intra in rol orgoliul, ce aduce tensiune si amenintari. Urmeaza punerea in scena a amenintarilor, faza in care fiecare incearca sa faca rau celuilalt, tachinandu-se sau efectiv intervenind in viata si relatia actuala a fostului partener. Cand in sfarsit faza copilariilor se incheie, cei doi protagonisti constata ca viata actuala nu le ofera satisfactiile din trecut si fiecare incearca sa se consoleze in bratele cuiva. Dar nici aici acele lucruri din trecut nu prind contur, astfel ca cei doi se regasesc singuri si nevoiti sa accepte, abia acum, realitatea despartirii cu conecintele ei. Iar in perioada constientizarii, urmeaza analiza lucida: fiecare din ei descopera diverse obiecte din perioada relatiei lor. Implicit aceste obiecte readuc in minte amintiri, iar relatia e analizata la rece, rational, atat prin prisma prezentului cat si a trecutului, din perspectiva fiecaruia. Un cd, o cutiuta cu obiecte lucrate manual, un medicament, toate amintesc de ceva frumos si fac simtita lipsa celuilalt. Dar oare cate cupluri au puterea de a se intelege pe sine si de a lua totul de la capat ? Conform statisticilor, 96 % din aceste cupluri ajung sa sfarseasca o relatie reinceputa cu acelasi partener din aceeasi cauza ce a dus la prima despartire. Speranta celor doi subiecti ai filmului sta in faptul ca desi sansele de a castiga la loto sunt infime, saptamanal cineva reueste sa castige potul cel mare; de ce nu ar crede ca o relatie reluata ar putea asemeni fericitului castigator de la loto sa le schimbe pentru totdeauna viata ?

Un film excelent ca idee si punere in scena, in care scenariul si interpretarea actorilor face toti banii. Pe langa numeroasele invataminte ce pot fi trase dupa un asemenea film, o singura idee pare a fi cheia intelegerii secretului relatiilor dintr-un cuplu si calea spre fericire: responsabilitatea. Scena finala a filmului pare a ne transmite ca cei doi protagonisti au invatat ce inseamna responsabilitatea, insa finalul, in mod surprinzator, este unul extrem de realist si de non-romantic.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Vic – Asia Team, pentru asiacinefil.com.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: sâmbătă 27 iulie 2013

“Humanoid Monster, Bem” (“Yokai Ningen Bem”) este un celebru serial de animatiei japonez de 26 de episoade difuzat de postul Fuji TV in anii 1968-1969, al carui succes a marcat o generatie. In 2006 s-a creat o noua serie difuzata de Animax si ce a ajuns astfel in intraga lume, iar in 2011 a inceput difuzarea unei ecranizari pe micul ecran dupa aceasta animatie, ce s-a bucurat d eun mare succes (avand un rating mediu de 15,6% pentru cele 10 episoade ale sale). Echipa de actori a serialului a participat si la filmarile unui live action pentru marele ecran, care este filmul de fata, ce a avut premiera in decembrie 2012. Adaptarea pe micul ecran a animatiei din anii ’60, si filmul pentru marele ecran au creat o versiune originala moderna a povestii, ce a devenit populara in special in randul adolescentilor si copiilor ce nu stiau despre animatia originala. Cu o echipa, pornind de la regizor si scenarist si mergand pana la actori neschimbata fata de serialul din 2011, “Humanoid Monster, Bem” spune povestea unor monstri cu chip uman ce sunt respinsi de oameni ca urmare a infatisarii lor grotesti. In rolul principal il putem recunoaste pe Kazuya Kamenashi, membru al cunoscutei formatii pop japoneze KAT-TUN, un star si idol al tinerei generatii japoneze in plina ascensiune. Rolul principal feminin ii revine actritei Anne Watanabe, nimeni alta decat fiica celebrului Ken Watanabe, al carei machiaj striudent si ale carei costumatii sobre aduc flagrant cu Morticia din “Familia Addams”. Un rol foarte bun interpreteaza actorul-copil Fuku Suzuki, care la doar 8 ani a aparut deja in 11 seriale, 3 filme de televiziune si 4 filme pentru marele ecran.

Bem, Bela si Belo par la o prima vedere o familie obisnuita formatat dintr-un tata, o mama si un copil. In realitate sunt niste monstri cu chip uman care nu ezita ori de cate ori o fiinta umana se afla in pericol sa sara in ajutor. Ca e vorba de luari de ostatici sau cazuri de rapiri, acestia intervin ianinte ca politia sa ajunga la fata locului, salvand situatia. Insa actele lor in spiritul dreptatii sunt interpretate de oameni exact pe dos, astfel ca cei trei trebuie sa fuga tot timpul dintr-un oras in altul, spre a nu fi recunoscuti. Lucrurl este cu atat mai trist cu cat cei trei isi doresc sa devina oameni, sa renunte la nemurire si sa-si gaseasca fericirea in lucrurile marunte traite de oamenii obisnuiti. Intr-una din zile, juniorul familiei, Belo, o cunoaste pe Michiru, o fetita de varsta lui, pe care o simpatizeaza si o incurajeaza, aceasta avand un handicap la piciorul drept in urma unui accident care i-a distrus familia. Aparent, aceptarea prieteniei de catre Michiru pare un pas spre normalitate pentru micutul Belo si familia sa de monstri, dar in scurt timp acestia observa unele lucruri ciudate la tatal fetitei, care face vizite constante in padurea din apropiere. Ceea ce descopera Bem despre familia fetitei il determina pe acesta sa intervina din nou in cautarea dreptatii, in eterna lupta cu Raul.

“Humanoid Monster Bem” e un live-action bine realizat, tipic japonez sub toate aspectele, desprins paca din benzile desenate. Granita dintre realitate si fictiune dispare odata ce te-ai cufundat in povestea sa, iar atmosfera iti da imediat impresia ca ai nimerit intr-o lume suprarealista in care totul este posibil doar cu puterea gandului. Nu poti sa nu fii tentat sa faci o comparatie cu bizara familie Addams in momentul in care dai ochii cu personajele povestii, Bem, Bela si Belo. Monstri cu chip uman, de origine necunoscuta, cei trei isi duc viata ca o familie umana obisnuita. Bem, capul familiei, detine ca si ceilalti monstri, puteri supranaturale, pe care nu ezita sa le puna in slujba dreptatii si apararii oamenilor aflati in nevoie. Bela e “mama” familiei, in timp ce Belo e un copil de 8 ani. Cu totii sunt condamnati la nemurire, necunoscand batranetea, boala sau moartea. Prietenii pe care si-i fac in lumea muritorilor de rand imbatranesc sub ochii lor, ei ramanand mereu tineri. Dar desi salvaza vieti, ajungand de multe ori la locul faradelegilor inaintea politiei si predandu-le acestora infractorii, luma ii judeca pentru faptul ca sunt monstri diferiti de ei. Astfel, mai tot timpul trebuie sa fuga dintr-un loc in altul, dintr-un oras in altul, in speranta de a nu fi recunoscuti si alungati din nou. Cei trei monstri ajung sa interactioneze cu familia unei fetite pe care simpaticul pusti Belo ajunge sa o placa, si visul lor de a deveni intr-o zi oameni pare mai aproape de realitate. Dar uneori aparentele insala, iar in spatele chipului uman se ascund tocmai acele lucruri definitiorii pentru fiinta umana: rautatea, aroganta, viclenia. Cei trei monstri la origine sunt niste creaturi bune, pe care rautatea acestei lumi nu a reusit sa-i corupa cata vreme oamenii ii respingeau din randurile lor. Faptele lor bune erau rasplatite cu cuvinte de ocara si intelese exact pe dos, iar visul acceptarii lor in randul oamenilor era o himera. Cu toate ca povestea este simplista si liniara, dupa tiparul clasic al povestilor japoneze de aventuri (eroii porniti la drum dau peste prieteni, cu care s einconjoara si se intovarasesc, dar si peste dusmani pe care ii infrunta impreuna), “Humanoid Monster Bem” e un film cu multe invataminte ce ne trimite, vrem nu vrem, la teoria lui Rousseau. Bun de la natura, omul este stricat de societatea in care traieste, ce il corupe si-l transforma. Uneori, monstrii cu chip uman demonstreaza mai multa umanitate decat semenii oamenilor ce nu ezita sa faca rau celor mai neajutorati dintre ei pentru a-si satisface obsesiile sau setea nefireasca de pacat. Intrebarea cheie pe care filmul o ridica e simpla: cine sunt adevaratii monstri ai acestei lumi ? Un film captivant, plin de mister si spectaculozitate, cu efecte speciale decente (chiar daca unele scene sunt redate prin procedee tehnice specifice anilor ’80-’90, cum am vazut deja in celebrul “Predator”), cu un subiect simplu, pe intelesul tuturor, si cu o coloana sonora foarte buna, ce combina musical-ul cu o melodie de fundal grava ce da un ton serios productiei. Poti spune orice despre japonezi, ca sunt bizari prin tematicile abordate si modul lor de gandire, insa cand vine vorba de a pune pe ecran o poveste plina de fantezie cuprinsa in paginile unor benzi desenate, imaginatia lor e fara limite, reusind mereu a te surprinda. De aceasta data intr-un mod placut…

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team, colaboratorii pentru acest proiect fiind lasedan si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: vineri 26 iulie 2013

“Message” este una din cele 8 povesti ale serialului-omnibus “Love Story”, formata din 16 episoade, ce urmeaza imediat lui “Sunflower”. Desi intre cele doua povesti nu exista nici o legatura in privinta subiectului propriu-zis si a distributiei, trecerea de la povestea “Sunflower” la aceasta e marcata de aparitia in finalul lui “Love Story: Sunflower”, pur accidentala, ca simplu trecator, a lui Song Seung-hun, protagonistul din “Message”, aflat la o plimbare cu noua lui cucerire si rostind pe fuga o replica scurta. Asadar, pentru cei ce au urmarit “Sunflower” si aveau impresia ca l-au vazut pe Song Seung-hun, aceasta lamurire e necesara. Si de aceasta data avem parte de o poveste ce se incadreaza perfect in tematica seriei, “iubirea in stil coreean”. Protagonistii sunt doi actori cunoscuti si indragiti, si acum 13 ani, si in prezent. Song Seung-hun era pe atunci un proaspat intrat in lumea serialelor de televiziune, caruia rolul din 1999 din “Calla” i-a adus celebritatea, iar anul 2000 avea sa-i confirme succesul prin aparitia in “Autumn Tale”. Pentru Choi Ji-woo, “Message” marca revenirea pe micul ecran la 3 ani de la debutul din 1996, si chiar daca in primul episod din cele doua rolul ei este unul destul de sters (e vorba de momentele in care e prezenta numai prin glasul personajului, ale carui mesaje Song Seung-hun le asculta pe mesageria telefonului mobil in urma anuntului de mesaj primit pe pager (ce mai vremuri !) ), optimismul si jovialitatea pe care actrita le inspira in fiecare rol interpretat mai tarziu in cariera se regasesc inclusiv in absenta ei fizica de pe ecran. Iar acesta e un mare plus pentru un actor. In rolurile secundare putem revedea alte figuri cunoscute ale micului ecran din Coreea, care in ultimii 13 ani au devenit vedete de prima mana: Cha Seung-won, personajul negativ din Athena, este aproape de nerecunoscut in rolul In-ki. La fel Aproape nu-l veti recunoaste nici pe Lee Beom-soo, recent vazut in rolul negativ din IRIS 2. Pe atunci debuta cu “Message” pe micul ecran, iar personajul sau… avea plete ! In sfarsit, in aceasta miniserie apare si protagonista feminina din “Fugitive: Plan B” si “Howling”, Lee Na-young. “Message” spune povestea unui playboy ce ajunge sclavul sentimentului ce constituia obiectul sau de joaca in numeroasele relatii lungi de doar o luna in care se implica de amuzament.

Jun-sung (Song Seung-hun) e un playboy in floarea varstei care impreuna cu “maestrul” sau, In-ki (Cha Seung-won), nu au decat o preocupare: sa cucereasca fete cu diverse replici iar mai apoi sa le paraseasca in cel mai “original” mod cu putinta. Principiul lor e exprimat elocvent de vorba lui In-ki: “Cand te-ai despartit de cineva, trebuie sa stergi totul cu buretele, din respect pentru urmatoarea fata”. Si astfel, folosind aceeasi tactica si unul si celalalt, cei doi pierde-vara Don Juani isi insira cuceririle luna de luna si se lauda cu “trofeele” odata cu sceneta de incheiere a relatiei. De obicei aceasta lua sfarsit dupa o luna, printr-o explicatie uluitoare: “Stii, iubire, in tine o vad pe fosta mea prietena pe care nu o pot uita, si care probabil din ceruri plange si ea dupa mine”. Doar ca intr-o zi, pentru a scapa de apelurile numeroaselor primadone pacalite, cei doi schimba pagerele intre ei, iar Jun-sung primeste un mesaj vocal de la o fosta prietena de-a lui In-ki, Min-jung (Choi Ji-woo). Fata ii trimite in fiecare seara un mesaj lui In-ki, manifestandu-si grija fata de acesta, desi fusese parasita de el. Induiosat si inexplicabil curios de identitatea fetei, Jun-sung face “sapaturi” si afla ca aceasta lucreaza la o companie de teatru ambulant pentru copii. Seara ascultand mesajele acesteia adresate lui In-ki si ziua fiind pe urmele ei, junele se indragosteste de aceasta, iar cand fata descopera adevarul despre In-ki, se ofera sa o invete cum sa nu se mai lase pacalita de barbati… Are iubirea puterea de a schimba pentru totdeauna vietile celor doi ?

Traducerea miniseriei a fost efectuata in premiera in Romania de Alinabv si cristinab – Asia Team Romania.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: marți 23 iulie 2013

Febra emisiunilor-spectacol interactive pare a fi cuprins de cativa ani buni si show-biz-ul coreean, iar acest lucru nu putea fi trecut cu vederea de realizatorii de film. Una din celebrele emisiuni pe care o vezi in mai toate tarile cu un show-biz dezvoltat este cea in care niste persoane cu experienta din industria muzicala isi aleg dupa ascultarea vocii unor concurenti partenerul, impreuna cu care intra in competitia muzicala (in Romania aceasta emisiune poarta numele “Vocea Romaniei”). Ei bine, se pare ca si coreenii au astfel de emisiuni, iar “My Little Hero” porneste de la o astfel de idee: o competitie similara la care participa 5 regizori muzicali ce urmeaza a face echipa fiecare cu cate un copil-actor aspirant la rolul de protagonist intr-un musical in jurul caruia se invart o multime de bani si faima. Vedeta filmului este incontestabil starul Kim Rae-won (Insadong Scandal, Forget Me Not), incantator, cu aceklasi zambet cuceritor si raceala controlata suficient cat sa-ti dea mereu impresia ca dintr-un ticalos oricand poate deveni eroul pozitiv cu constiinta si onoare. Ii vin de minune aceste roluri, ce par definitorii pentru actor cel putin pe marele ecran. Actorul-copil Ji Dae-han a impresionat prin interpretarea sa la rolul de debut in lumea filmului, fiind rasplatit la Baesang Arts Awards in acest an cu pemiul pentru Cel mai bun actor debutant ! Daca in film interpreteaza un fiu filipinezo-coreean, in realitate acsta este un coreeano-sri lank-ez. In film mai apare un copilas de culoare, ce se pretinde a fi gabonez, al carui nume este Hwang Yong-yeon si in realitate e coreeano-ghanez (am trait s-o vedem si pe asta, un actor-copil de culoare ce vorbeste perfect coreeana intr-un film… coreean !) Filmarile la “My Little Hero” au durat aproape 6 luni, iar ultima scena a filmului s-a filmat chiar pe celebrul Broadway, in New York, unde actorul Kim Rae-won s-a pierdut in multime, probabil nerecunoscut de nici un american de rand…

Plictisit de a fi ignorat de toti producatorii si de companiile ce se ocupa cu promovarea muncii de creatie a regizorilor muzicali, Yu Il-han (Kim Rae-won) se decide sa paraseasca Coreea pentru Broadway si o relanare a carierei in salbaticul New York. De profesie acesta se pretinde regizor muzical, cu studii la New York, mentorul sau fiind un renumit profesor Trayan de la Academia Americana de Muzica si Teatru. In realitate, plecarea lui la New York se dovedeste un esec, caci prietenul la care tintea sa stea e expatriat, astfel ca al sau calvar in Seul continua. Insa norocul ii surade in momentul in care regizorul musical-ului “Regele Joseonului” renunta la spectacol, iar in cautarea unui nou regizor, un post de televiziune decide sa organizeze o preselectie in care sa impuste 2 iepuri dintr-odata: pe de o parte sa gaseasca un regizor care sa puna in scena musical-ul de 10 milioane de dolari, ce trebuia sa fie un simbol al culturii nationale coreene in turneele internationale, si pe de alta parte sa gaseasca un actor-copil talentat care sa interpreteze personajul principal al musical-ului, pe regele copil al Joseonului. Chemat mai mult de umplutura, ca sa iasa la numar, Yu Il-han este ales ca partener de cetre un copil pe jumatate filipinez, Kim Glory. Cotat cu ele mai mici sanse in conditiile in care concursul se stia dinainte cine trebuia sa-l castige, Il-han reuseste sa-l transforme pe micutul Glory intr-un adevarat erou al Coreei, in ciuda tuturor prejudecatilor.

“My Little Hero” ne introduce in lumea show-urilor de televiziune si ale culiselor acesteia, propunandu-ne povestea emotionanta a unui pusti de origine filipineza natutalizat in Coreea, ce are de infruntat prejudecatile unei societati desi modernizate, inca mult conservatoare, cum e cea coreeana. Ideea ca un pusti naturalizat sa participe la o preselectie in vederea obtinerii rolului unui rege coreean in copilaria sa, intr-un musical, se transforma dintr-o pata de culoare cum isi dorea producatorul show-ului intr-o confruntare veritabila in care societatea coreeana e pusa in fata unei dileme adusa de globalizare, numita rasim si intoleranta. Kim Glory e fiul unei filipineze si a unui tata coreean ce si-a abandonat familia, mama trebuind sa se descurce impreuna cu fiul sau intr-o lume straina, in care cu greu se poate acomoda. Greutatile vietii de zi cu zi si piedicile puse de societatea coreeana care ii trateaza discriminatoriu pe coreenii naturalizati o determina pe aceasta sa isi doreasca sa se intoarca in Filipine, unde chiar daca exista saracie, cel putin demnitatea umana nu era terfelita ca in Coreea. Decizia insa ii este schimbata cand o asistenta a producatorului unui spectacol tv il remarca pe Glory, reusind sa obtina consimtamantul mamei ca fiul minor sa participe la showul deosebit de urmarit in Coreea. Printr-o intamplare acesta il alege ca regizor indrumator pe Yu Il-han, excelent interpretat de experimentatul Kim Rae-won, care mai inati il trateaza ca orice alt coreean, cu prejudecati legate de originea sa si cu raceala. Daruirea pustiului si invatarea inr-un timp scurt a unor lucruri care de obicei se deprind in luni bune de antrenament il apropie incet de acesta, si astfel ia nastere un vis. Visul ca la sfarsitul competitiei amandoi vor castiga, in ciuda tuturor obstacolelor, si vor reusi sa obtina rolul in musical-ul ce urma a face turul marilor scene ale lumii. In fapt, cei doi eroi ce fac echipa sunt amandoi periferizati de societate, unul din cauza culorii pielii, celalalt datorita lipsei banilor, fara de care nu poti razbi intr-o astfel de cariera in show-biz. Ei au de infruntat regizori de renume si copii de bani gata cu studii si pregatire la cele mai renumite scoli, iar singura lor arma e talentul nativ. Dupa ce urmaresti acest film, ajungi sa te intrebi daca preselectia pezentata e cumva una intalnita si in viata reala. Este stiut faptul ca atunci cand este cautat un actor sau un actor copil pentru un rol de film sau serial, selectia este una extrem de dura, facuta pornind de la o baza de cateva sute, uneori chiar peste o mie de aspiranti. Cand te gandesti cate eforturi fac managerii ce reprezinta actorii, cate tentative de a impinge in fata niste actori fara talent in detrimentul celor talentati se petrec in culisele unei preselectii, nu poti sa zici decat ca industria show-biz-ului – indiferent unde pe mapamond – e una in care verticalitatea producatorilor trebui sa primeze, pentru ca adevaratul talent sa poata fi apreciat la adevarata valoare.De asemenea, filmul nu ezita sa ironizeze setea televiziunilor pentru rating, dupa clasicul principiu “scopul scuza mijloacele”, pentru spectacol existand disponibilitatea de a se calca in picioare orice principii morale.

Un film excelent ce imbina umorul cu drama, muzica cu dansul si emotia cu descatusarea, o lectie de viata demna de urmat si o reiterare a eternului principiu “Urmeaza-ti visul” intr-un stil coreean autentic si induiosator.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team, colaboratorii la proiect fiind Alinabv, Cristinab si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 21 iulie 2013

In 1999, postul coreean de televiziune SBS difuza unul din primele seriale omnibus difuzate in Coreea, “Love Story”. Prin serial omnibus se intelege o insiruire de povesti fara legatura intre ele, insa unite printr-o tema comuna data, in acest caz de titlul serialului, anume “Poveste de iubire”. Format din 16 episoade ce spun 8 povesti distincte, “Love Story” a reusit sa atraga atentia fanilor k-dramelor din Coreea atat la vremea difuzarii sale, in perioada ante-Hallyu, cat si a fanilor din intreaga lume in prezent, prin originalitatea si aspectul inedit, atipic serialelor pentru micul ecran. Prima mini-serie de 2 episoade din acest proiect se numeste “Sunflower”, avand in rolurile principale cateva nume in ascensiune la vremea respectiva. In primul rand il revedem pe tinerelul Lee Byung-hun intr-un rol destul de diferit decat cele cu care ne-a obisnuit mai tarziu si care i-au adus celebritatea. Partenera lui din aceasta miniserie e Lee Seung-yun, o actrita ce si-a facut un nume in serialele coreene ale anilor ’90 si al carei varf de cariera a fost atins in 2004 cand a aparut in celebul 3-Iron al lui Kim Ki-duk. Intr-un rol secundar o veti putea recunoaste pe Kim Sun-ah, vedeta serialului “My Name is Kim Sam-soon” si “Scent of Woman”. Chiar daca “Sunflower” este departe de nivelul calitativ al miniseriilor din ziua de azi, modul de filmare fiind mai degraba moest, specific nivelului anilor ’90, cele doua episoade au un farmec aparte. Pe de o parte sunt puternic ancorate in realitatile acelor timpuri, prezentand povestea a doi oameni obisnuiti ce nu apartin elitelor societatii (cum abunda in ziua de azi serialele coreene), si pe e alta parte regasim zambetul sarmant al lui Lee Byung-hun, in spatele caruia se ascund mai mult decat simplitatea si sinceritatea personajului sau. O miniserie interesanta si misterioasa, ce ne arata o alta fateta a iubirii ce rezulta din pasiunea ardenta a unuia dintre parteneri, pe fondul temerilor – justificate – ale celuilalt.

Han Seung-hee (Lee Seung-yun) este o tanara debusolata ce lucreaza ca taxatoare intr-o cabina dintr-o parcare. Face multe ture noaptea, avand de-a face cu tot felul de oameni, unii dintre ei chiar violenti, ce se revolta cand vine vorba sa-si plateasca tichetul de parcare, considerandu-se nedreptatiti. Pentru a-si omori timpul la serviciu, peste noapte, Seung-hee scrie romane de mister ieftine pe laptopul pe care il are mai tot timpul cu ea, urcand capitolele pe internet. Personajul ultimului sau roman, a anume Young-ju, e un personaj ce se simte tot timpul urmarita de cineva. La un moment dat Seung-hee intra in pana de idei, iar intr-o noapte, cand isi deschide laptopul, constata ca cineva a inserat continuarea povestii intr-o forma care, spre surprinderea ei, se petrece chiar in realitate. Mai multe intamplari stranii au loc, iar intr-una din zile Seung-hee il cunoaste pe Lee Tae-sung (Lee Byung-hun), un tanar atragator si mai tot timpul zambitor, care reuseste sa-i atraga atentia. Sau mai degraba acesta din urma reuseste sa se faca remarcat. Tae-sung e bucatar la hotelul de deasupra parcarii, deci are tichet de parcare gratuit, astfel ca ocaziile de a o intalni pe Seung-hee sunt la discretie. Fata insa e foarte rece cu el, iar avansurile tanarului sunt vazute ca acte bizarre ce il apropie pe acesta de hartuitorul imaginar din romanul ei. Va putea Han Seung-hee sa-si depaseasca temerile nascute in trecutul ei intunecat si sa raspunda sentimentelor sincere ale simpaticului bucatar ? O poveste de iubire stranie, ce poate fi oricand plasata cu succes in tematica “iubirea in viziunea coreeana – etern surprinzatoare”.

Multumiri echipei Asia Team implicate in acest proiect tradus in premiera in Romania, formata din cristinab, Alinabv si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: vineri 19 iulie 2013

“Ip Man: The Final Fight” (2013) este a treia si ultima parte a trilogiei dedicate vietii mareului maestru de arte martiale Yip Man, trilogie inceputa in 2008 cu spectaculosul “Ip Man” (in care Ip Man era interpretat de Donnie Yen), continuata cu “Ip Man 2” in 2010 (tot cu Donnie Yen in rolul principal). A mai existat un prequel in 2010, “The Legend is Born – Ip Man” , in care nu a mai aparut Donnie Yen, Ip Man fiind interpretat de tanarul actor Dennis To, iar in acest an, dupa o lunga asteptare, Wong Kar-wai a lansat “The Grandmasters”, o viziune artistica inedita, proprie, despre viata lui Yip Man vazuta prin ochii unui mare regizor. “Ip Man: The Final Fight” e regizat de acelasi Herman Yau ce a regizat prequel-ul “The Legend is Born” si il are in rolul lui Ip Man pe actorul veteran Anthony Wong, ce-l interpreteaza pe marele maestru ajuns la apusul vietii. In celelalte roluri apar nume cunoscut ale filmului din Hong Kong, prcum Eric Tsang, Gillian Chung, Anita Yien sau Jordan Chan. Dupa cum a recunoscut intr-un interviu dat unei publicatii singaporeze, Anthony Wong, interpretul lui Ip Man, se spune ca ar fi fost sub influenta bauturilor alcoolice in momentul in care a primit telefonul de la regizorul Herman Yau, si intrebat daca doreste sa portretizeze personajul Ip Man in filmul sau, acesta ar fi raspuns fara ezitare “da”. Desi ulterior si-a regretat decizia, in cele din urma a fost de acord, dupa lecturarea scenariului. Pentru actorul veteran, rolul a fost o provocare veritabila, acesta trebuind sa tina regim pentru a fi in forma maxima pe ecran si a inceput sa exerseze Wing Chun exact ca in film, la acele “marionete” din lemn pe care practicantii de arte martiale le folosesc in antrenamente. Si in aceasta ultima parte, fiul real mai mare al lui Yip Man, Yip Chun, are o scurta aparitie la 88 de ani (!), dupa ce a aparut si in “The Legend is Born: Ip Man”. Scenariul filmului e scris de Checkley Sin (unul din producatorii filmului), ce in viata reala e discipol al lui Yip Chun. Acesta a investit ca producator peste 100 de milioane de dolari Hong Kong (aproximativ 1,3 milioane de dolari americani) pentru a recrea atmosfera perioadei colonialiste din Hong-Kong-ul anilor ’50 si pentru a pune pe picioare niste studiouri unde s-au filmat scene importante din film in Foshan, Guangdong si pe muntele Xiqiao.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Ip Man se stabileste in Hong Kong, plecand din China continentala ce ajunge pe mana comunistilor. In Hong Kong isi gaseste printr-o recomandare o chirie acceptabila prin intermediul lui Leung Seung, un influent lider sindical pasionat de artele martiale. Desigur ca vestea stilului Wing Chun pe care il practica maestrul a circulat pana si in Hong Kong, astfel ca Leung primeste o lectie despre ce inseamna Wing Chun-ul chiar de la maestru, dupa care il implora pe acesta sa-si deschida o scoala si sa-l accepte ca discipol. Cu ajutorul influentei de lider syndical, Leung Seung reuseste sa obtina de la sindicat inchirierea unui apartament pe acoperisul cladirii, unde Ip Man urmeaza sa isi tina cursurile de Wing Chun. Si astfel, o multime de iubitori de arte martiale si tineri curiosi si curajosi ajung sa frecventeze scoala nou creata. Ca e vorba de politisti, gardieni, simpli muncitori sau femei, cu totii formeaza un grup unit in jurul maestrului lor, admirandu-i indemanarea si intelepciunea. Dar in Hong-Kong-ul anilor ’50, viata nu era atat de usoara. Pe de o parte grevele muncitorilor ce doreau sa le fie protejate drepturile au devenit forme de protest obisnuite, deseori degenerand in violente. Pe de alta parte, departe de saracia si greutatile oamenilor de rand, exista asa numitul Oras Fortificat, un cartier in care domnea faradelegea, cu cabarete, prostitutie, consum de opiu, lupte ilegale si pariuri, toate facilitate de coruptia autoritatilor coloniale, care inchideau ochii la toate lucrurile necurate din rau famatul cartier. Pe acest fundal, Ip Man isi traieste ultimii ani din viata, macinat de boala si de greutatile vietii, de care desi cei apropiati au incercat sa-l fereasca, nu-l vor ocoli si pe care le va infrunta cu demnitate.

“Ip Man – The Final Fight” e o incheiere pe masura a ciclului de filme dedicate marelui maestru al Wing Chun-ului. Se poate spuna ca dupa vizionarea tuturor acestor productii biografice, putem intelege adevarata dimensiune a personalitatii omului si maestrului Yip Man, zugravit in lumini si umbre, cu defectele regretabile specifice oricarui om simplu, dar si cu exceptionalele calitati ce au impresionat o lume intreaga. Toata lumea stie ca un anume Bruce Lee, devenit star al filmului mondial (care in film nu apare decat cateva minute spre final, filmat din fata doar de la bust in jos sau din spate, trasaturile si faima dand de inteles tuturor cine este) a dus faima Wing Chun-ului in intreaga lume prin filmele sale. Seria de filme produse in Hong Kong despre Ip Man ne duce la radacinile acestui stil, in Foshan-ul natal al lui Yip Man, locul de unde intreaga lume, decenii mai tarziu, avea sa descopere un maestru si un om cu calitati iesite din comun. Iar ceea ce e si mai impresionant la aceste productii e faptul ca au fost realizate pe baza unor fapte reale, atestate inclusive oral de fiul cel mare al maestrului, ajuns la o varsta venerabila, ale carui indicatii au fost pretioase pentru cienasti. “Ip Man – The Final Fight” ne prezinta ultima perioada a vietii amestrului, traita departe de Foshan-ul natal, inconjurat pretutindeni de prieteni dar si de dusmani. Anthony Wong face un rol de zile mari, aducand o pata de culoare imaginii marelui maestro, conturata in precedentele filme de Donnie Yen si Dennis To. E greu sa spui care actor a fost mai bun dintre cei trei si care perioada a vietii maestrului a fost mai interesanta, dar daca ai spune ca perioada apusului vietii nu a fost zugravita la fel de bine ca celelalte etape, ai face o greseala imensa. Chiar daca incheie trilogia, “Ip Man – The Final Fight” ramane un film poate cel mai visceral dintre toate cele 4 (incluzand aici si prequel-ul si excluzand The Grandmasters al lui Wong Kar-wai, ce nu poate fi inclus in aceasta trilogie datorita viziunii propii a regizorului si acoperirii doar a unei perioade a vietii acestuia). Herman Yau nu pune accentul pe spectaculos si neaparat pe actiune, dorind sa pastreze incheierea intr-o nota realista, cat mai apropiata de realitatea factuala a ultimilor ani ai vietii lui Ip Man. Atmosfera Hong Kong-ului anilor ’50 e excelent redata, iar scenele de lupta sunt realizate fara efecte speciale extraordinare, amintind de spectacolul vizual al adevaratelor demonstratii de arte martiale de dinainte de era digitala. Acestea sunt introduse in film exact in momentele potrivite, impletind drama cu actiunea intr-o realizare armonioasa care te cucereste de la inceput, impresionandu-te spre final prin modul demn in care personalitatea lui Ip Man a fost zugravita. Bravo realizatorilor chinezi pentru reusita aducerii in atentia intregii lumi a personalitatii complexe a lui Yip Man, datorita caruia lumea artelor martiale chinezesti a ajuns sa fie inteleasa si cu sufletul peste tot pe mapamond. Pe cand o trilogie sau cel putin un film biografic la fel de bine documentat despre viata lui Bruce Lee ?

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de echipa Asia Team, traducatorii participanti la proiect fiind Alinabv, cristinab, uruma44, lasedan si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: sâmbătă 13 iulie 2013

Desi e considerat un idol pentru multa lume, in special in randul femeilor, Hyun Bin a stiut mereu sa ofere atat cat trebuie fanilor sai. Daca in ziua de astazi, starurile de carton fabricate de companiile de manageriere, multe un talent in domeniul muzicii dar nulitati ca actori impanzesc show-biz-ul coreean in cautarea celebritatii si, desigur, a castigurilor finanicare, Hyun Bin face parte din generatia Hallyu care s-a impus prin talent si respect pentru cei care il admira. Rolurile acceptate de acesta in seriale au fost cu precadere romantice si atent alese, insa actorul a incercat sa compenseze prin aparitiile pe marele ecran, unde a interpretat roluri putin mai dramatice. Cine nu il tine minte in “A Millionaire’s First Love” sau “Daddy Long Legs” ? Iar rolurile de pe marele ecran se pot numara pe degete, semn ca nu a acceptat aparitia in orice fel de productie. Ultimele doua roluri inainte de incorporare au fost in doua drame existentiale, “Late Autumn” si “Come Rain, Come Shine”. Inaintea lor, insa, a aparut intr-o alta drama, “I Am Happy”, unde a interpretat o persoana cu probleme psihice ce ajunge inre-un sanatoriu, unde cunoaste o cu totul alta lume decat cea din care a venit…. Partenera lui din film e Lee Bo-young, una din putinele actrite ce se poate lauda ca a aparut in filme pentru marele ecran alaturi de inca alti 2 playboy ai filmului coreean, Jo In-sung (in A Dirty Carnival) si Kwon Sang-woo (in More Than Blue).Regizorul si totodata scenaristul Yoon Jong-chan reuseste, cu un buget redus, sa puna in imagini in miscare o poveste emotionanta despre disperare si suferinta de la capatul ei, reusind sa impresioneze prin simplitate si stil..

Man-su (Hyun Bin) e un tanar greu incercat care ajunge intr-un sanatoriu in urma unei drame familiale. In momentul mortii tatalui sau, mama se imbolnaveste de dementa, iar singurul care mai poate avea grija de ea e Man-su. Fratele sau mai mare e un cartofor alcoolic ce nu stie decat sa-si jefuiasca literalmente fratele de bani si sa joace totul la jocurile de noroc. Toata aceasta situatie din familie il aduce pe Man-su in pragul disperarii, ajungand sa fie internat la un sanatoriu. Marcat de tragedia de acasa, acesta are obsesia de a completa tot timpul niste cecuri cu sume de bani fictive, in fapt simple hartii fara valoare semnate de acesta despre care spune ca sunt cecuri, pe care le daruieste tuturor celor in nevoie cu multa bunavointa, avand impresia ca ii scapa de probleme. Dar tocmai aceasta obsesie e cea care avea sa-l tina timp indelungat in asezamant, unde o cunoaste pe Su-kyu (Lee Bo-young). Aceasta lucra ca asistenta in sectia unde sef era fostul ei iubit, un doctor arogant si infidel, care la scurt timp dupa despartirea de ea s-a afisat cu o alta subalterna. Lucrurile insa sunt departe de a se limita la ceea ce se vede, deoarece asemeni lui Man-su, si Su-kyu trece prin momente dificile: tatal ei e grav bolnav si toti banii se duc pe spitalizarea acestuia, inclusiv economiile puse deoparte. In plus, locul ei de munca e amenintat de fostul prieten, ce incearca s-o avanseze in post pe noua lui iubita, indepartand-o pe Su-kyu. Cele doua destine, al lui Man-su si al lui Su-kyu, desi se intretaie la un moment dat, vor evolua paralel. Incotro ?

“I Am Happy” e o drama cu un titlu contrastant ce exprima mai degraba o aspiratie decat o afirmatie. Fericirea are o multitudine de definitii si ipostaze, e o oglinda a ceea ce poate cautam o intreaga existenta si nu gasim niciodata. Pentru personajele noastre, fericirea e un adevarat miracol la care nici macar nu indraznesc sa viseze in cenusiul vietii de zi cu zi. Man-su, odata ajuns la sanatoriu, gaseste ceea ce viata nu i-a oferit de mult timp, anume linistea sufleteasca. E locul unde, paradoxal, se simte protejat de nebunia lumii de afara, ce nu i-a oferit decat nenorociri si singuratate. Aici isi gaseste in scurt timpi prieteni intre pacientii hazlii ai sanatoriului si se poate cufunda in “nebunia” sa lipsit de grija zilei de maine. Mai mult, in momentul in care medicul sef incearca sa-l constranga sa paraseasca sanatoriul, se opune cu inversiunare, iar in momentul in care medicul recurge la varianta electrosocurilor, pune la cale o “revolutie” si e ferm convins ca daca scrie niste cecuri cu sume cu multe zerouri, va reusi sa-l indeplece pe medic sa fie mai bland cu el si colegii sai si sa paraseasca chiar el sanatoriul asemeni unui dictator propria stapanire. Spectatorul trebuie, insa, sa vada dincolo de nebunia personajului. Drama din prezent a acestuia e doar o masca a personajului, in spatele careia se ascunde trecutul. Filmul e construit pe structura alternarii prezentului cu o succesiune de flashbackuri ale principalelor momente din viata de dinainte de nebunie a lui Man-su. Desi cadrele se amesteca, alternanta este coerenta, logica, iar spectatorul nu pierde o clipa contactul cu firul principal al povestii. Iubirea, paradoxal, joaca un rol secundar in poveste, si e de doua feluri: iubirea pentru familie, iubirea filiala, ce se metamorfozeaza in sanatoriu in ura (de fapt o mascare a neputintei), si iubirea in stadiul incipient, in fapt o simpatie primitiva redusa la un schimb de priviri si mai degraba la o solidaritate umana intre Man-su si Su-kyu, care nu se dezvolta intr-o relatie propriu-zisa. Cei doi sunt si raman aproape pe toata durata filmului doi straini cu destine asemanatoare, si doar ultima secventa poate spune ceva despre relatia celor doi, si si asta ramane la latitudinea spectatorului, ce-si poate alege singur sfarsitul dupa bunul plac. Niciunul din personaje nu poate sa fie fericit, nici macar lasand trecutul in urma, de aceea titlul filmului exprima o simpla asipratie, un vis iluzoriu. In ce-l priveste pe Hyun Bin, acesta interpreteaza sublim un personaj complex, ale carui trairi le reda cu o simplitate si o naturalete surprinzatoare si dezarmanta. Nu trebuie uitat ca in anii ’70, un monstru sacru al filmului american, Jack Nicholson, cunostea celebritatea datorita unui rol destul de asemanator cu cel al lui Hyun Bin (“Zbor deasupra unui cuib de cuci”, cu mentiunea ca personajul lui Hyun Bin nu a comis nici o fapta atroce, dar ca amandoua personajele vad in sanatoriu o cale de a scapa de ceva sau de consecintele faptelor din trecut, personale sau ale altora).

“I Am Happy” e un film ce nu trebuie ratat, nu doar de fanii lui Hyun Bin ci in general de iubitorii povestilor realiste despre viata pur si simplu, pe care productiile exagerat de comerciale ale ultimilor ani din cinematografia asiatica se poate sa-i fi plictisit.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania colegelor din Asia Team, cristinab si Daniela Capalna.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: vineri 12 iulie 2013

“How to Use Guys with Secret Tips” (cu titlurile alternative “Men’s Manual” si “Male Instruction Manual”) este o comedie (mai mult sau mai putin) romantica (ramane la aprecierea fiecaruia) de moravuri, pe o tema tipic americana, rezumata perfect in titlul kilometric al filmului (“Cum sa te folosesti de tipi cu ajutorul trucurilor secrete ?”). Desi a obtinut doar 3 milioane de dolari incasari la box-office, filmul este extrem de amuzant, aducand multa buna dispozitie si zambete. In plus, la Festivalul de film Asiatic de la Udine din acest an, filmul a fost rasplatit cu premiul audientei, fiind favoritul spectatorilor. Iata ca un film care la el acasa trece neobservat ajunge sa fie apreciat de iubitorii de film asiatic din intreaga lume la un festival atat de cunoscut precum cel european amintit. In rolul principal o revedem pe simpatica Lee Si-young, care prin infatisarea si prestatia sa din film ne aminteste de “gagauta” din serialul “Wild Romance”, rol ce a prins-o extraodinar de bine si i-a si adus un pas mare inainte in cariera. Oh Jung-se, in rolul principal masculin, este omul ce aduce distractia, interpretand un actor Hallyu cu ifose. Doi actori veterani aduc plusul de experienta ce a contribuit si el la succesul filmului, e vorba de Park Young-gu (Attack the Gas Station 1 si 2, Forget Me Not) si Lee Won-jong, pe care il revedem alaturi de Lee Si-young dupa aparitia si in Wild Romance unde-l interpreta pe tatal protagonistei.

Lumea filmului si a reclamelor de televiziune. Altfel spus show-biz: reflectoare, vedete, locatii, program strict, cameramani, costumieri, regizori, ajutori de regizori… Bo-na e o asistenta de regie la compania “Ryuk Productie”. A fost visul ei de-o viata sa lucreze in domeniu si, inr-o zi, sa ajunga regizor. Compania realizeaza clipuri publicitare, iar Bo-na se ocupa cu tot ce inseamna organizare, pregatire filmeri, fiind mana dreapta a regizorului Ryuk. Singura problema e ca deja face aceasta meserie de 5 ani si nu se intrevad deloc perspective pentru a avansa. Mai mult, slujba ajunge sa fie un calvar pentru ea, aceasta simtindu-se singura intr-o lume dominata de barbati. Avand mereu un hanorac tras peste cap si o freza de “gagauta”, cum i se adreseaza seful ei, Bo-na nu e in adevaratul sens al cuvantului “o femeie adevarata”, ascunzandu-si feminitatea si nefolosindu-se de ea pentru a razbi in viata de zi cu zi. Dar acest lucru e pe cale sa se schimbe dintr-o pura intamplare: participand la filmarile pentru o reclama, intr-o locatie din afara Seulului, Bo-na adoarme pe plaja si se trezeste mai apoi singura in miez de noapte pe malul marii. Uitata de colegii ei, aceasta se trezeste ramasa singura in locul unde avusese loc filmarea pentru reclama, toti ceilalti plecand de mult inapoi in capitala. Aici intalneste un vanzator ambulant de casete video pe care initial le considera pierdere de vreme. Vanzatorul se pretindea un professor cu studii in psihologie si fiza in Statele Unite, ce a scos numeroase ghiduri video pe tematici bizarre, gen “Cum sa-ti iriti angajatii ?”, “Cum sa cuceresti un barbat” etc Desi initial e sceptica, Bo-na se alege cu o multime de casete cumparate de convingatorul vanzator, iar odata ajunsa acasa incepe sa aplice sfaturile pe care le primeste de pe casetele video. Si, surprinzator, acesta incep sa si functioneze…

“Men’s Manual” e o productie coreena realizata dupa reteta a numeroase productii hollywoodiene dedicate femeilor si eforturilor acestora de a razbi intr-o lume dominata de barbati. Sau mai bine zis a redescoperirii de sine, a transformarii mai intai interioare, apoi exterioare, a Ratustei cea urate intr-o femeie fatala. Totul este transpus intr-un ton amuzant, cu ironii fine si directe, analitic, uneori prea cerebral, existand riscul enervarii spectatorului cu insistarea pe anumite stereotipuri. Practic filmul nu are o poveste in sine, actiunea lui e statica si poate pe alocuri pigmentata cu clisee specifice. Totul este aproape un monolog al personajului central, Bo-na, si al ghidului ei din inregistrarile video, care ii ofera sfaturi despre ce ar trebui sa faca pentru a-si schimba viata si a invinge tirania barbatilor. Bo-na e exponentul femeilor obisnuite din societatea coreeana, ce nu au un aspect fizic care sa le avantajeze prea mult, care nu au studii in strainatate sau vreo familie bogata care sa le sustina. Aceasta isi traieste viata in umbra, fara a iesi in evidenta in vreun fel, “metafora” acestui fapt fiind hanoracul pe care si-l trage tot timpul peste parul cret si bogat, ascunzand probabil un complex de inferioritate. Bo-na nu are un prieten, e invidiata de prietenele ei pentru slujba pe care o are si care ii permite ca toata ziua sa fie in preajma cine stie carei vedete si are un mare defect: se crede perfecta. Doar ca pe masura ce ajunge in posesia casetei “Cum sa te folosesti de tipi utilizand trucuri secrete ?” si afla diverse trucuri povestite de psihologul putin sarit de pe fix, apare si tentatia de a experimenta sfaturile primite. Cu fiecare zi face descoperiri senzationale, ii descopera pe barbatii din jurul sau aruncand o privire fixa, atingandu-i accidental sau recurgand la diverse alte trucruri secrete. Dar, cel mai important, ajunge sa se descopere pe sine, iar in comparatie cu asta, orice altceva e de prisos. In momentul in care ajunge sa constientizeze efectul sau devastator asupra barbatilor, intreaga lume ii ajunge la picioare, iar succesul din cariera o propulseaza la rangul de regizor de reclame si ajunge sa fie cautata pentru reclame din Statele Unite. Viata ei se schimba radical ca prin minune. Personajul principal masculin – pentru ca nu e un film dedicat in totalitate femeilor, chiar daca barbatul joaca in acest film rolul de cobai – este Seung-jae, un personaj ce si-a inceput cariera de jos si, asemeni lui Bo-na, a folosit diverse trucuri pentru a deveni remarcat, iar mai apoi o vedeta. Practic destinele celor doi sunt asemanatoare, singura diferenta fiind ca unul atinge succesul folosind trucuri pentru a razbi in lumea barbatilor, pe cand cealalta se foloseste de tactica manipularii barbatilor pentru a gasi calea spre succes. Ce ii uneste pe cei doi ramane sa descoperiti urmarind aceasta comedie savuroasa, ce ironizeaza multe din moravurile societatii contemporane nu neaparat doar coreene, mesajul filmului fiind universal valabil.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team, colaboratorii din echipa fiind: Vic, uruma44, cristinab si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: vineri 12 iulie 2013

Coproductiile asiatico-americane, ca e vorba de productii sino-americane sau coreeano-americane intotdeauna au excelat la un singur capitol: spectaculozitate. Asta pentru ca Hollywood-ul ultimilor 23 de ani a demonstrat ca nu este decat o simpla industrie de facut bani, ce nu pune pret deloc pe valoarea artistica a creatiilor sale. Nu acelasi lucru se poate spune, de exemplu, despre coproductiile asiatic-europene, mult mai cerebrale si lipsite in general de mirajul efectelor speciale si al scenariilor simpliste. “Man of Tai Chi” e doar unul din recentele filme realizate in coproductie China/Statele Unite in care accentual este pus pe tot ce Hollywoodul ridica in slavi: lupte spectaculoase, scene violente, scenariu previzibil si simplist si, desigur, efecte vizuale costisitoare. Colac peste pupaza e si filmul de debut in scaunul regizoral al cunoscutului actor Keanu Reeves, ce probabil se viseaza deja un vajnic urmas de-al lui Tarantino, pe ale carui urme calca in redescoperirea continentului asiatic. “Man of Tai Chi” e un proiect ce a luat nastere in urma cu 5 ani, cand s-a inceput scrierea scenariul de catre obscorul Michael G. Cooney (un regizor/scenarist de scurt-metraje). Scenariul este partial inspirat din viata cascadorului Tiger Chen, prieten de-al lui Keanu, ce a lucrat cu acesta la spectaculoasele scene din Matrix Reloaded si Matrix Revolutions, fiind ani buni retusat si completat. Filmarile au avut loc in China continentala si in Hong Kong, iar filmul – unul pur commercial, a avut premiera la Festivalul International de Film de la Beijing, iar apoi la Cannes. Daca la Beijing filmul a fost laudat de celebrul John Woo pentru spectaculozitatea sa, la Cannes a trecut complet neobservat. Pe langa Keanu Reeves ce, bineinteles, a participat la proiect si ca actor, in distributie regasim si cativa actori cunoscuti ai filmului din Hong Kong. Simon Yam e de departe cel mai important nume, prezenta lui in ultimii ani in diverse coproductii (a se vedea The Thieves) fiind o recunoastere internationala a statutului de star al filmului din Hong Kong. Karen Mok, ajunsa la 42 de ani, e cam singura prexzenta feminine din acest film, in timp ce starul chinez al filmului e Tiger Hu Chen. Intr-un rol secundar al unui luptator de arte martiale poate fi recunoscut Iko Uwais, protagonistul celui mai cunoscut film indonezian al ultimului deceniu, “Merantau Warrior” (2009).

In mijlocul agitatie urbane a Beijingului zilelor noastre, ambitiosul Tiger Chen (interpretat de Tiger Chen Lin-hu) lucreaza ca un simplu curier. Viata lui rar iese din rutina zilnica, iar in afara acestei activitati din care isi castiga existenta e un tanar practicant de arte martiale cunoscut in domeniu pentru talentul sau in stapanirea stravechiului stil Tai Chi. Miscarile lente si armonioase ale Tai Chi-ului, transmise din generatie in generatie, sunt stapanite la perfectie de catre acesta si transmise tuturor celor dornici sa le invete. In paralel, departe de Beijing, in Hong Kong, un anume Donaka Mark (interpretat de Keanu Reeves), scapa de sub escorta politiei dupa ce e prins in flagrant organizand si participand la o lupta interzisa in propriul club. Cunoscut in lumea interlopa, clubul acestuia oferea lupte ilegale de arte martiale difuzate intr-o retea inchisa, contra cost, afacerea fiind una infloritoare. Cautand o noua vedeta pentru spectacolul pe care il ofera, Donaka incearca sa-l momeasca pe Tiger Chen cu promisiunea unui castig financiar rapid si usor. Iar acesta cade in cursa, avand mare nevoie de bani. Luptele la care participa, insa, vor scoate la iveala latura intunecata a lui Tiger Chen. Daca abilitatile in stapanirea Tai Chi-ului il salveaza de cateva ori in ring, va putea oare sa-si salveze integritarea si felul pozitiv de a fi ?

Un film care pentru fanii genului arte martiale va fi o delectare, cu lupte spectaculoase si efecte vizuale bine realizate, insa care sufera la capitolul scenariu, ce e previzibil.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate de Alinabv – Asia Team Romania in premiera in Romania.

FILMUL POATE FI VIZIONAT ONLINE FARA A FI NECESAR CONT PE FORUMUL ASIACINEFIL AICI (parola de acces: asiacinefil)

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Publicat: luni 8 iulie 2013

“Badges of Fury” cu siguranta se vinde mai bine cand pe afisul filmului apare un nume sonor precum Jet Li. Desigur, e un amanunt… ce nu avea cum sa fie trecut cu vederea; din contra, echipa de marketing a filmului nu avea cum sa nu profite de imaginea marelui actor, constrtuindu-si campania de promovare a filmului in jurul sau. Da, este un film in primul rand cu Jet Li, insa Jet Li este doar unul din protagonisti, greul fiind dus practic de actorii tineri: Wen Zhang, aflat la a treia colaborare cu Jet Li dupa precedentele aparitii in “Ocean’s Heaven” (unde il interpreteaza pe fiul cu dizabilitati al unui tat ace incearca sa-l invete pe acesta sa se descurce singur in viata, depasindu-si handicapul) si “The Sorcerer and the White Snake”. Michelle Chen (cunoscuta mai mult din seriale chinezesti) e una din prezentele feminine notabile ale filmului, ce va face un rol destul de bun, cicalindu-I mereu pe ceilalti doi parteneri. O multime de nume cunoscute isi fac aparitii scurte in film, crescand cota acestuia. E vorba de celebrul Stephen Fung, Michael Tse, Jacky Wu, Alex Fong, Josie Ho sau Raymond Lam. Din pacate filmarile au fost umbrite de un accident pe platourile de filmare, cand in timpul filmarii unei scene spectaculoase a fost pierdut controlul asupra unei masini, cameramanul fiind aproape sa-si piarda viata, 9 persoane fiind ranite. Filmul este regizat de Wong Chi-ming, o figura emblematica a filmului din Hong Kong, ce a aparut ca actor in 145 de filme intre anii 1970-1990, cu o bogata experienta in coregrafia scenelor de actiune din numeroase filme. “Badges of Fury” a obtinut aproape 33,5 milioane de dolari incasari la box-office in China si Hong Kong, aceste incasari plasand filmul pe pozitia a noua la box-office la mijlocul lui 2013.

Viata de politist de teren e una plina de adrenalina si… neprevazut. Huang (Jet Li) e un politist in pragul pensionarii, ce nu si-a pierdut vitalitatea si energia, participand cot la cot cu colegii mai tineri la misiuni pe teren. E cicalitor si calculat, infranand de fiecare data avantul tineresc al mai neexepimentatului sau partener, Wang Bu Er. Impreuna cu sefa lor de sectie, acestia participa la o misiune in care cheia e deghizarea, iar telul – capturarea a doi traficanti filati de mult timp, in urma prinderii lor in fralgrant in timpul incheierii unei afaceri la “party” tematic..Dar tocmai cand urma a avea loc tranzactia si protagonistii acesteia urmau a fi arestati de agentii sub acoperire, la fata locului isi face aparitia Chen Hu, un gangster cautat de politie cu disperare, care disparuse fara urma acum 7 ani. Impulsivitatea si lipsa de experienta a lui Bu Er compromite misiunea, acesta incercand sa-l captureze singur pe oaspetele neasteptat. Dar totul se transforma intr-un fiasco, gangsterul scapa si, colac peste pupaza, o sterg d ela fata locului si cei doi “afaceristi” ce erau tinta misiunii initiale. Daunele celor 3 politisti buclucasi sunt totale: 18 oameni ajunsi in spital si 1 milion de dolari (din Hong Kong, nu americani) imputati departamentului, pentru care sefa cea mare le da o mustruluiala cum n-au mai pomenit vreodata. Dar au si sansa reabilitari in momentul in care o serie de crime ciudate incep sa se produca, acestea parand opera unui criminal in serie. Ce au in comun toate aceste crime ? Victimele isi pierd viata cu zambetul pe buze… O ancheta cum nu s-a mai vazut e inceputa de cei trei detective, iar surprizele nu inceteaza sa apara pe masura avansarii anchetei.

“Badges of Fury” nu este un clasic film politist de actiune cu parteneri politisti nedespartiti si buclucasi, ce a devenit deja un cliseu pentru cinematografia din Hong Kong. E un film total diferit de aceasta reteta, ce imbina actiunea cu umorul si spectaculozitatea, aducand si o nota de fantezie care desi la un moment dat pare a trage in jos filmul, in final duce acolo unde trebuie. Ca in orice film de actiune, intrarea in subiect se face brusc si spectaculos. Un banal caz de filare a unei afaceri ce urma sa se incheie intre doi interlopi la o petrecere se transforma intr-un dezastru la propriu si la figurat atunci cand un muafir nepoftit, dar aflat de ani de zile pe lista cautatilor politiei, isi face aparitia la fata locului. Iar cum chinezul, am invatat, intai de toate este impulsiv si dornic sa-si demonstreze indemanarea in stapanirea artelor martiale si a stilurilor de lupta, o incaierare cum nu s-a mai vazut are loc, spre deliciul spectatorilor. Daca va asteptati ca la cei 50 de ani, Jet Li sa daca doar un rol de figuratie, va inselati. Inca de la inceput acesta isi demonstreaza vitalitatea si forma fizica deosebita, participand la o spectaculoasa scena de lupta si urmarire. Chiar daca Jet Li nu e decat unul din cei trei protagonisti, prestatia lui e suficient de buna pentru a putea spune ca e inca un actor ce mai poate oferi destule filmului de actiune, chiar daca odata cu trecerea anilor, si natura rolurilor sale incepe sa se schimbe. Ca si alti actori din generatia sa, precum Simon Yam, Andy Lau sau Anthony Wong, automat nu putea lipsi din film o replica care parca obligatoriu trebuia plasata, spre a aminti spectatorilor trecerea anilor si ca… se apropie vremea pensionarii. Asadar, Jet Li interpreteaza un politist in pragul pensionarii, iar cazul pe care il are de rezolvat impreuna cu colegii lui mai tineri e si unul care trebuie sa-i asigure retragerea in glorie. Partenerul sau mai tanar, politistul Wang Bu Er, e in fapt adevarata atractie a acestui film. Interpretat de Wen Zhang, la cei 29 de ani acesta are o prestatie ce aminteste de prospetimea fizica a lui Jet Li din urma cu 20 de ani. El e ceea ce americanii ar numi “one man show”: el e responsabil cu buna dispozitie, dar e si repezit, lipsit de experienta vietii si mai tot timpul dornic sa-si demonstreze abilitatile si agilitatea cand vine vorba de a se bate cu cineva. E un personaj extrem de amuzant, ce-ti merge imediat la suflet, practic el fiind pilonul, piesa de rezistenta a filmului. Trioul “formidabil” e completat de politista Angela, sefa ierarhica a celor doi detectivi dar care face echipa cu acestia lucrand cot la cot pentru aflarea criminalului. Fiind femeie, e mai tot timpul luata peste picior de subordonatii sai… insubordonati, si desi se lauda cu studii superioare, e mereu ironizata si pusa in incurcatura de Bu Er, fata de care are niste sentimente mai aparte (sau cel putin asa are impresia). Cu o asa reteta, filmul nu avea cum sad ea gres. Scenele comice si gagurile sunt foarte reusite si datorita tentei de parodie pe care o are filmul pe alocuri, astfel ca in unele momente e imposibil sa u razi cu lacrimi, in special cand mai multe filme sau scene din filme celebre sunt parodiate discret (nici macar Jet Li si filmele sale nu au scapat neatinse intr-o scena ce aduce instant buna dispozitie…).

“Badges of Fury” e un film mai mult decat relaxant, ce ofera 90 de minute de zambete, adrenalina si spectaculozitate cum putine filme recente din Hong Kong mai reusesc. Se pare ca moda comediilor politiste e reinventata. Cata vreme umorul ste de calitate, genul are toate sansele sa renasca.

Traducerea in premiera in Romania, adaptarea si timingul manual al filmului au fost efectuate de Alinabv, care marcheaza astfel revenirea dupa aproape un an de absenta in randurile Asia Team.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Publicat: sâmbătă 6 iulie 2013

Oxide Pang, regizorul mult-asteptatului thriller de actiune “Conspirators”, si-a facut un nume alaturi de fratele sau, Danny Pang, alaturi de care a regizat cateva filme devenite celebre in intreaga lume, precum “The Eye” si sequel-urile, “Re-cycle”, “Bangkok Dangerous” (si remake-ul Hollywoodian) sau “The Storm Warriors”. Oxide Pang, fratele mai mare al lui Danny Pang, e totodata si mai prolific decat acesta din urma, “Conspirators” fiind al 11-lea film regizat in cariera sa de cineast. Desi nu este un regizor ale carui filme sa exceleze pe partea de scenariu, mereu filmele sale au fost spectaculoase si pline de tensiune. De altfel, lucrul notabil la acest ultim film, recent lansat si pe bluray in intraga lume, e faptul ca Oxide Pang reuseste sa aduca cu succes dinspre filmele horror pe care le-a realizat tensiunea si misterul necesare intretinerii atmosferei unui thriller de altfel destul de bun si totodata mult-asteptat inca de la anuntarea proiectului. Distributia are pe lista doua nume mari ce nu mai au nevoie de nici o prezentare, Aaron Kwok si Nick Cheung, cei doi colegi de generatie si de varste foarte apropiate dand un recital actoricesc si demonstrand ca pot inca sa faca fata unor roluri active in filme de actiune. Nick Cheung a si fost nominalizat la Hong Kong Film Awards din acest an pentru Cel mai bun rol principal, in timp ce la acelasi festival, Jiang Yiyan (singura actrita din film) a fost nominalizata la premiul pentru Cea mai buna actrita intr-un rol secundar. “Conspirators” este, totodata, si partea finala a trilogiei “Detectives” a regizorului Oxide Pang, Aaron Kwok fiind si in ultimul film din trilogie protagonistul, dupa ce in anterioarele parti l-a avut ca partener pe Liu Kai-chi.

Chan Tan (Aaron Kwok) e un detectiv particular urmarit de o trauma din trecut care, de altfel, l-a si determinat sa faca aleaga meseria pe care o practica. De ani buni locuieste in Thailanda, insa o informatie aflata de curand ii indruma pasii spre Malaezia, in dorinta de a afla adevarul. In urma cu 20 de ani, parintii lui au disparut fara urma in Malaezia, iar recenta descoperire a ramasitelor acestora reaprinde speranta aflarii adevarului legat de motivele si autorul crimei. Ajuns in Malaezia, Chan Tan intra in contact cu diverse persoane ce confirma legatura parintilor sai cu un periculos cartel al drogurilor. Toate persoanele contactate, insa, au un lucru in comun: il sfatuiesc sa renunte sa rascoleasca trecutul. Si se pare ca cineva e ferm hotarat sa-l impiedice pe Chan sa afle adevarul, astfel ca, intamplator sau nu, in timp ce facea cercetari in Malaezia, casa in care locuia in Thailanda ii este sparta si rascolita, autorii faptei reusind sa puan mana pe ceva secret ascuns in respectiva casa. Dupa ce se intoarce din Thailanda inapoi in Malaezia, Chan Tan apeleaza la un detectiv particular de-al locului, Zheng Fong-hei (Nick Cheung). Avand defectul de a se lauda cu seviciile de calitate oferite (de altfel pe masura tarifelor percepute), Zheng accepta sa-l ajute pe Chan in cautarile sale, cei doi detectivi devenind fara voia lor parteneri. Asta pana cand o serie de lucruri ciudate incep sa se intample, si amandoi se trezesc in mijlocul unei conspiratii puse la cale de un creier din umbra.

“Conspirators”, in ciuda numelui spectaculos care incita curiozitatea, este un thriller de actiune bine realizat, insa cu un scenariu prea static in prima sa jumatate. De la inceput personajul Chan Tan al lui Aaron Kwok se trezeste din Thailanda direct in Malaezia, inroducera in povestea filmului fiind facuta prin intermediul a trei replici redate sub forma unui flashback. Destul de putin pentru a capta atentia spectatorilor. Mai apoi, atmosfera filmului este una destul de anosta, Chan Tan cunoscand cateva persoane care in mod inexplicabil isi amintesc de parintii lui, dar il sfatuiesc sa renunte la cautari. Oxide Pang, regizorul filmului, incearca sa procedeze ca in filmele sale anterioare si sa cladeasca un thriller in care tensiunea sa se acumuleze gradual, fara a dezvalui prea multe detalii despre anumite contexte, personaje sau situatii. O muzica de fundal apasatoare contribuie pe deplin la acumularea tensiunii, iar mai apoi anumite intamplari stranii te fac sa-ti dai seama ca, brusc, filmul te-a prins si ca asemeni personajelor, ajungi sa traiesti cu sufletul la gura intreaga poveste. Dupa prima jumatate de ora, firul povestii se descpica in doua povesti separate, a fiecarui detectiv, pentru ca spre final sa se unasca din nou intr-o singura poveste. Chiar daca scenariul e pe alocuri destul de modest si laconic, filmul compenseaza prin prestatia celor doi actori de top din Hong Kong. Aaron Kwok, ce se apropie vertiginos de varsta de 50 ani, are o prestatie remarcabila chiar si in roluri in care e mai tot timpul incruntat, in timp ce Nick Cheung, la 45 de ani, e intr-o forma ca in zilele lui de glorie, demonstrand o buna stapanire a artelor martiale, o buna forma fizica si un simt al umorului care da o nota aparte filmului. Spectaculozitatea filmului e sporita de unele efecte vizuale ce-ti taie rasuflarea in cateva scene spectaculoase (cum e de exemplu goana nebuna de pe autostrada urmata de un accident spectaculos redat intr-un slow-motion ce permite sublinierea fiecarui detaliu vizual). In ciuda debutului ezitant, filmul se redreseaza pe parcurs si devine o realizare recomandabila fanilor genului thriller/actiune, iar pentru cunoscatorilor stilului fratilor Pang, “Conspirators” este o surpriza placuta.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team, colaboratorii din echipa fiind CRISTINAB, LASEDAN si GLIGAC2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: joi 4 iulie 2013

“Psychometry” (cunoscut si ca “The Gifted Hands”) a atras atentia inca de la anuntarea proiectului de catre mass-media, datorita distributiei si subiectului inedit pentru peisajul filmului coreean. In urma cu cativa ani, un film destul de asemanator prin doza de supranatural, “Haunted”, cu Ko Soo in rolul principal, a fost un succes de box-office, dar ca realizare a lasat mult de dorit, apropiindu-e mult de stilul filmelor spectaculoase de la Hollywood. De aceasta data, “Psychometry” e un film autentic, captivant si tensionat, cu un scenariu mult mai bun si o desfasurare alerta a evenimentelor. Desi nu ne rezerva prea multe surprize sub aspectul evolutiei povestii, filmul prinde, in principal datorita interpretarii lui Kim Kang-woo (Slingshot, The Taste of Money). Kim Bum isi creste cota prin rolul din acest film, insa mai are mult de muncit pana la a deveni un actor in adevaratul sens al cuvantului. Si mai are si suficient timp pentru asta, are doar 24 de ani. Cu aproape 4 milioane de dolari incasari la box-office, “Psychometric” e cel de-al doilea film al regizorului Kwon Ho-young asupra caruia e atintita atentia multora, dupa superbul “Parallel Life”, iar asteptarile de viitor sunt foarte mari. Probabil cu un buget mai mare si cu actori si mai cunoscuti, va da si lovitura la box-office, oficializand statutul de regizor talentat al industriei contemporane coreene de film. Dar pana atunci nu ne ramane decat sa savuram “Psychometric” si sa ne bucuram de interpretarea a doi actori foarte buni.

Yang Chun-dong (Kim Kang-woo) e un politist al sectiei Mapo cu unul dintre cele mai slabe calificative. Un fel de oaie neagra a sectiei, acesta incearca sa-si castige existenta si din alte lucruri decat prin munca de politist, prost platita, si cade victima unei escrocherii. Convins de un amic, investeste bani intr-o firma ce distribuie apa chipurile “cu proprietati miraculoase”, facand pe agentul de vanzari pentru aceasta, insa in ziua in care in sfarsit urmeaza a fi premiat pentru performantele excelente in materie de vanzare a apei, politia da buzna si opereaza arestari pentru inselaciune. Chun-dong abia reuseste sa scape, pretinzandu-se politist sub acoperire, iar astfel intreaga lui sectie afla de noua boacana facuta de acesta. Intr-una din seri ramane de garda la sectie, si o femeie asteapta in sectie sa-i fie luata in considerare sesizarea. Aceasta reclama disparitia fiicei sale de doar cativa ani, insa in ciuda insistentelor lui Chun-dong pe langa superiorul sau, cazul e lasat deoparte din lipsa de personal si fonduri. Chun-dong insista sa preia cazul, convins fiind ca e vorba de o rapire, si mai mult in batjocura, seful sau ii indeplineste dorinta. Mergand pe teren si usurandu-se pe un perete, da pste un tanar bizar ce face un desen cu graffiti pe peretele unei strazi laturalnice. Luat la intrebari, tanarul il agreseaza pe politist si fuge. A doua zi e gasit cadavrul fetitei cautate, iar politia e pusa la zid pentru neinceperea cercetarilor, iar Chun-dong cade din nou la mijloc, fiind suspendat ca tap ispasitor. In timp ce politia se organizeaza si incepe serios ancheta, Chun-dong incepe si el o ancheta pe cont propriu. In special ca isi da seama de un lucru bizar: desenul cu graffiti facut de tanarul intalnit cu o seara inainte era de fapt reprezentarea crimei descoperite a doua zi. Mergand pe urmele ce duc spre respectivul tanar, acesta afla ca se numeste Kim Jun (Kim Bum) si are niste puteri supranaturale: acelea de a vedea amintiri sau informatii continute de un obiect, prin contactul fizic cu acesta. Adica stapanste psihometria.

“Psychometric” e un thriller inedit despre puterile supranaturale ale unui tanar introvertit a carui contributie ar putea fi vitala in solutionara unui caz de rapire al unei fetite. Kim Jun, interpretat de “junele” Jin-sung din serialul “That Winter, the Wind Blows” a mostenit de la mama sa odata cu talentul la desen pe care a incercat sa si-l cultive la o scoala de arte si o putere paranormala. El are capacitatea ca prin simpla atingere a unor obiecte sa poata reda secvente din amintirea persoanelor care au atins respectivul obiect. In viata reala, dincolo de fictiunea acestui film, aceata capacitate e numita psihometrie, o forma de perceptie extrasenzoriala caracterizata prin pretinsa abilitate de a face asocieri relevante in urma atingerii unui obiect despre al carui trecut sau origine nu se stie nimic. Sustinatorii psihometriei o considera pe aceasta ca pe o forma “citire psihica”, acestia fiind de parere ca obiectele pot avea un camp energetic propriu ce transmite informatii despre istoria obiectului. Unii vad in spihometrie chiar o forma de spiritism, o modalitate de a lua legatura cu lumea de dincolo. In Statele Unite, desi majoritatea sectiilor de politie nu considera informatiile oferite de persoanele ce detin astfel de abilitati credibile sau utile in rezolvarea unor cazuri, unii autori ce au scris despre psihometrie sustin ca astfel de persoane au fost folosite de agentii oficiale in cazuri specifice. Tot in Statele Unite au fost realizate mai multe seriale pe tema puterilor paranormale ale unor persoane, cele mai celebre fiind “Carnivale”, “Charmed” sau “Medium”, dar si o multime de filme (“Red Rose”, “Vibes”,”The Meteor Man”, dar mai ales celebrul “The Crow” cu Brandon Lee, film care i-a adus si sfarsitul intr-un accident petrecut pe platourile de filmare despre care s-a vorbit mult, facandu-se numeroase speculatii in care psihometria s-a aflat in prim plan).

Dincolo de latura misterioasa a sa, “Psychometric” ne prilejuieste reintalnirea cu doi actori indragiti. Kim Bum si Kim Kang-woo. Daca Kim Bum e un star in voga in Coreea care mai are multe de invatat pana la a ajunge un mare actor, ce are un rol surprinzator de sters tinand cont ca intreaga actiune a filmului se construieste in jurul abilitatilor supranaturale ale personajului sau, Kim Kang-woo monopolizeaza aproape tot filmul. El este si personajul care aduce buan dispozitie, dar si cel care trebuie sa infrunte o drama din trecut, dand dovada se maturitate si seriozitate cand vine vorba de meseria sa de politist. Kang-woo e extrem de dinamic, un actor plin de energie pozitiva despre care iti vine greu sa crezi ca a putut interpreta rolul negativ din “Slingshot” cu atata maiestrie, vazandu-l in acest film total degajat. Iar daca mai adaugam si interpretarea din “The Taste of Money”, un film apreciat al anului 2012, ne putem da seama de uriasul talent al lui Kim Kang-woo. De aceasta data el e omul orchestra ce face tot filmul, si nu doar pentru subiect cat mai ales pentru interpretarea sa, “Psychometric” merita din plin vizionat.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team, colaboratorii proiectului fiind: uruma44, cristinab, aura62, lasedan si Daniela Capalna.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: joi 4 iulie 2013

Un nou serial istoric tradus in premiera in Romania de Asia Team sta sa inceapa, punand capat asteptarii indelungate a fanilor care de la inceputul anului s-au aratat fascinati de proiectul istoric al verii 2013 in Coreea, “The Blade and Petal” (cunoscut si ca “Sword and Flower”). Serialul difuzat incepand cu 3 iulie 2013 de postul coreean KBS2 se anunta conform tuturor asteptarilor a fi serialul anului in Coreea in materie de “sageuk drama”, amintind flagrant prin subiectul sau de minunatul “Princess’s Man”, cu deosebirea ca de aceasta data actiunea e mutata pe perioada veche a istoriei Coreei, in anticul Goguryeo. Urmand unui alt serial istoric, “The Fugitive of Joseon”, ce a fost o dezamagire sub aspectul ratingului, fapt ce a determinat producatorii sa reduca serialul de la 24 la 20 de episoade, “The Blade and Petal” urmeaza a concura cu un serial inspirat dintr-o poveste plasata in perioada dinastiei Joseon, “Goddess of Fire”, difuzat pe canalul concurent MBC. Tinand cont ca ambele seriale au o distributie solida, cu actori experimentati, dar si ca zilele si orele de difuzare permit vizionarea, in Coreea, separat a fiecarui serial, se anunta o lupta stransa pentru ratinguri cat mai mari. Ramane de vazut care va fi preferinta coreenilor in primele saptamani care vor urma pemierei celor doua seriale (antichitate sau ev mediu), insa KBS are mari asteptari, asemeni fanilor protagonistilor, de la “The Blade and Petal”. Cele 2 seriale vor merge cap la cap, fiecare avand anuntat un numar de 32 de episoade. Filmarile au demarat la inceputul lui iunie, iar daca telespectatorii vor fi cuceriti de poveste si asteptarile vor fi confirmate, acestea se vor intinde pana in octombrie 2013.

Pentru regizorul serialului, Kim Yong-soo, “The Blade and Petal” reprezinta primul serial “de amploare” pe care il regizeaza si, totodata, primul serial istoric din cariera. Se spune ca un regizor isi arata talentul atunci cand reuseste sa regizeze cu succes filme apartinand mai multor genuri, chiar daca aceasta teorie e infirmata de numaroase exemple de la Hollywood si chiar din Coreea, de regizori ce au cunoscut celebritatea dupa filme de acelasi gen. E greu, de exemplu, sa-ti inchipui un Johnnie To sau un Takashi Miike regizand o comedie romantica, insa asta nu inseamna ca nu raman un nume in industria de film prin productiile de gen pe care le stapanesc la perfectie. Kim Yong-soo a inceput cu seriale de mister sau horror, scurte, ce nu au trecut neobservate, iar anul trecut a regizat “Man from the Equator”, o melodrama. Cel putin doua personaje din acest serial vor aparea si in distributia noi sale provocari, “The Blaed and Petal”. Ca veni vorba de distributie, in rolul principal il vom reintalni pe Uhm Tae-woong, al carui rol precedent dintr-o drama istorica a fost memorabil (cine nu isi poate aminti una din cele mai bune intruchipari ale generalului Kim Yu-shin din serialele coreene in “Queen Seon-duk” ?) Desi au trecut 4 ani deja de la acel rol, pentru Tae-woong au fost ani plini de glorie, cu roluri complexe in filme si seriale moderne de toate genurile, de la comedii romantice la melodrama: Man from the Equator, 7 th grade civil servant, Architecture 101, Neverending Story, SIU). Partenera lui din povestea romantica a serialului e Kim Ok-bin (altii ii spun Kim Ok-vin), pe care asiacinefilii si-o amintesc din “Hanoi Bride”, ce a marcat debutul actritei pe micul ecran. Dupa doar 3 ani de activitate pe micul ecran, actrita a renuntat la seriale, aparand in cateva filme pentru marele ecran, unele chiar de un oarecare succes, precum Thirst, The Actresses sau Over My Dead Body. S-ar putea ca “The Blade and Petal” sa fie ocazia ideala nu neaparat pentru relansarea carierei cat pentru un salt spre un statut mai bun in lumea filmului. Ramane de vazut cum cei doi protagonisti se vor descurca, in special ca – si e pare ca e o moda mai nou in industria coreeana de seriale de televiziune – intre ei exista o diferenta de 12 ani, Tae-woong implinind la anul 40 de ani, Ok-bin avand doar 27. “Faith” sau “When a Man Loves” au urmat aceeasi reteta a cuplului principal format din actori din 2 generatii diferite si serialele au placut fanilor, astfel ca exista premisele pentru o potrivire a celor doi actori, indiferent de varsta lor. Acest aspect nu poate trece neremarcat, in special ca tema diferentei de varsta intre protagonisti pare a deveni una preferata de realizatorii coreeni de film si chiar de scenaristi. Prestatia celor doi actori va fi sustinuta de cea a doi actori veterani remarcabili: Kim Young-chul (nimeni altul ecat celebrul personaj Baek-san din IRIS), ce revine intr-un serial de epoca dupa impresionantul rol din Pricness’s Man, si, culmea, intr-o ipostaza asemanatoare. Celalalt veteran e indragitul Choi Min-su (ce a impresionat in rolul Cheon din “Warrior Baek Dong Soo”, in rolul capitanului din “Road No 1” sau al maleficului vrajitor din “The Great King”). Moda prezentei unui idol k-pop in distributia serialului nu e ocolita nici de aceasta drama istorica, de aceasta data find vorba de Lee Jung-shin, basistul trupei k-pop CNBLUE, care dupa doua seriale contemporane debuteaza inr-unul de epoca. Acesta chiar a declarat intr-o recenta conferinta de presa faptul ca ceilalti membrii ai formatiei sunt ingrijorati pentru el deoarece participarea la filmari presupune o munca in plus pe langa cea in cadrul formatiei, ce va organiza in acest an un turneu mondial. “Am jucat in seriale moderne, iar acum apar intr-un serial cu radacini in istorie. Exista povara istoriei, si la inceput e ciudat. Am aparut intr-un serial de weekend, dar cum acesta e un serial difuzat seara, accept provocarea pentru a invata o multime de lucruri noi”. Se pare ca personajul interpretat de Lee Jung-shin va fi opus celui interpretat de Tae-woong, completand triunghiul amoros.

Goguryeo, stravechiul regat din Nordul Peninsulei Coreene fondat de Jumong isi dezvaluie din nou misterele intr-o poveste a unui Romeo si a unei Julieta mai vechi decat imaginatia lui Shakespeare. Moo Young (Kim Ok-bin) si Yeon Choong (Uhm Tae-woong) sunt doi tineri despartiti de familii rivale. Moo Young e mandra fiica a regelui Yeongnyu (Kim Young-chul), o printesa frumoasa, credincioasa si capabila, in timp ce Yeon Choong e fiul ilegitim al generalului Yeon Gaesomun. Acesta e condamnat sa poarte toata viata stigmatul faptului ca mama lui nu a fost decat o simpla servitoare, acest lucru ingradindu-i accesul la o cariera militara stralucita, neputand avansa in rang, si asta in ciuda talentului sau militar. De aceea, principalul sau tel este sa se faca acceptat si recunoscut ca fiu de tatal sau, motiv pentru care intra in Garda Palatului pentru a-si demonstra abilitatile de razboinic. Aici o intalneste pe printesa Moo Young, a carei garda de corp devine, si, inevitabil, intre cei doi se infiripa anumite sentimente. Privirile dragastoase pe care si le schimba si simpatia ce si-o poarta se dezvolta intr-o frumoasa poveste de iubire. Lucrurile se complica in momentul in care tatal lui Yeon Choong, generalul Yeon Gaesomun, devine un personaj important in Goguryeo. Puterea si influenta acestuia cresc rapid, iar regele Yeongnyu, tatal printesei, temandu-se de o rasturnare de pe tron de catre generalul sau, decide sa-l ucida pe acesta. Planul insa este descoperit de general, care ii ucide pe toti cei implicati in complot, inclusive pe rege, devenind un dictator militar. Printesa Moo Young pierde tot odata cu asasinarea tatalui ei si jura razbunare. Pentru aceasta se infiltreaza ca spion in tabara generalului Yeon Gaesomun, dar indragostindu-se de fiul acestuia, are de ales intre dragoste sau razbunare.

Cu un secanriu captivant, “The Blade and Petal” (“Sword and Flower”) cu siguranta va fi serialul istoric cel mai vizionat al verii, in special ca distributia este una excelenta. Relatia dintre cei doi indragostiti din serial se transforma in viata reala intr-o poveste de prietenie pe platourile de filmare intre cei doi protagonisti. Uhm Tae-woong, nu de mult casatorit si tatic in devenire, spunea intr-un interviu: “D-soara Kim Ok-bin e plina de voiosie si are o mare personalitate. Cand fac glume, ea rade cu mine si se distreaza. Nu ne stim inca unul pe celalalt de mult timp, dar faptul ca putem sa ne purtam asa e uimitor.” Kim Ok-bin la randu-i a contribuit la atmosfera vesela de pe platourile de filmare, recunoscand: “Sunbae e specialist in a limpezi dispozitia de zi cu zi a tuturor cu glumele sale. Datorita acestora am devenit mult mai apropiati.”

Cu sabia care apara onoarea si cu floarea (petala) ce exprima iubirea, povestea iubitilor predestinati prinsi in mijlocul rivalitatii a doua familii, intre ura si razbunare, intre iubire si pasiune, va aprinde imaginatia si dorinta de aventura a asiacinefililor in aceasta vara fierbinte pana spre sfarsitul toamnei. Traducerea va este oferita in premiera in Romania de Asia Team, colaboratorii pentru acest proiect fiind Cristinab si gligac2002. Vizionare placuta !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Publicat: luni 1 iulie 2013

Fenomenul crimei organizate si al organizarii bandelor lumii interlope a fascinat cinematografia asiatica de decenii, in special ca acestea contineau un mare sambure de adevar. De la filmele despre Yakuza din anii ’70 pana la productiile din Hong Kong pline de actiune si suspans din anii 2000, toate au avut momentele lor de glorie, fie ca e vorba de un Takeshi Kitano sau de un Andy Lau. In Hong Kong, genul a inceput sa apuna dupa o multime de tentative esuate de a realiza o productie care sa se ridice la nivelul trilogiei “Infernal Affairs”, dar gustul acestor filme a fost redescoperit in Coreea, sau mai bine zis reinventat. De la “A Dirty Carnival”, nici un film cu gangsteri nu a reusit sa se ridice la un nivel exponential pentru acest gen. Inclusiv “Nameless Gangster” din 2012, desi a fost un urias succes de box-office si a adunat in distributie o multime de nume mari ale filmului coreean, nu a reusit sa ajunga la un nivel de referinta pentru productiile viitoare sau anterioare. Si totusi, realizatorii coreeni nu au fost descurajati, iar in acest an au dat lovitura cu blockbuster-ul “New World”. Reteta a fost simpla: actori de top unul si unul in distributie, un scenariu stralucit si coerent si o promovare puternica inaintea premierei. Hwang Jung-min are cel mai bun rol al carierei sale, Choi Min-sik ramane la inaltime, Lee Jung-jae e stralucitor iar Park Sung-woong iti da fiori. Regia si scenariul sunt semnate de Park Hoon-jung, care a impresionat cu anteriorul sau film, debutul in regie, “The Showdown”, care scrie un nou scenariu sensational dupa scenariile unor filme memorabile precum “The Unjust”, “I Saw the Devil” sau “The Showdown”. Aceasta a fost echipa si reteta succesului acestui film, care a dominat box-office-ul coreean 3 saptamani la rand si a obtinut incasari de 31,2 milioane de dolari, fiind la jumatatea lui 2013 al 4-lea film coreean al anului, avand in fata nume precum “Miracle in the Cell No 7” si “The Berlin File”. “New World” a avut 4 nominalizari la Baeksang Awards 2013 si a castigat premiul juriului la festivalul international Beaune de filme thriller. Potentialul acestui film a fost speculat de producatori americani, Sony Pictures achizitionand deja drepturile pentru un remake la Hollywood, multumita lui Roy Lee, producatorul ce a mai dus peste ocean si alte filme asiatice de succes precum The Ring, The Grudge, Eight Bellow (remake dupa Antarctica), Lake House (remake dupa Il Mare), The Departed (remake dupa Infernal Affairs), My Sassy Girl, Shutter, The Eye si multe alte filme asiatice, inclusiv remake-ul la Oldboy care se va lansa in acest an la Hollywood.

Sindicatul crimei din Coreea este mai puternic ca niciodata. Seok Dong-chool a reusit sa uneasca mai multe bande de gangsteri in jurul bandei sale Jaebum si sa puna bazele companiei Goldmoon, o corporatie de talie mijlocie de fatada in spatele careia acesta desfasura activitati ilicite in intreaga tara si nu numai. Datorita tentaculelor sale lungi, Seok a reusit sa scape si de sub urmarirea penala dupa un an de anchete si dupa ce ultimul martor ce ar fi putut sa-l infunde a fost lichidat de oamenii sai. Achitarea lui de catre procuratura straneste furia Politiei, decisa sa continue sa fie cu ochii pe bandele lui Seok. Insa intr-o seara, masina lui Seok e lovita frontal de un camion, iar batranul presedinte ajunge in coma la spital. Moartea acestuia declanseaza o lupta in interiorul organizatiei pentru ocuparea scaunului ramas vacant. Pe de o parte regasim tabara lui Jung Chung (Hwang Jung-min), preferatul presedintelui defunct, cu afaceri in Shanghai, un tip aparent imatur, ce pare a sti doar sa injure si sa se distreze, etichetandu-i pe toti “cretini” si “idioti”. Mana lui dreapta e Ja-sung (Lee Jung-jae), un gangster pe care fostul sef se baza mult, o persoana calculata si aparent loiala, in care Jung Chung are incredere deplina. De cealalta parte il regasim pe Lee Joong-go, un individ arogant, antipatic si infricosator, pana recent director administrativ al companiei, care tinteste si el scaunul de presedinte. Acesta se bazeaza pe sprijinul capilor catorva bande, ce mai mult trec de partea lui de frica decat din convingere. Pe langa cele doua tabere, va mai exista una: cea a politiei. Locotenentul Kang (Choi Min-sik) aduce cazul in atentia superiorilor sai si pune la cale un plan inteligent pentru a influenta alegerile din cadrul sindicatului crimei, sprijinindu-se pe un politist sub acoperire infiltrat in companie de aproape un deceniu… Este ultima sansa a politiei de a diviza puternica organizatie criminala, ce trebuia lovita in acel moment de vulnerabilitate… Si razboiul poate incepe…

“New World” e un thriller cu gangsteri de senzatie, un blockbuster excelent regizat, scris, filmat si interpretat ce aminteste de filmele de gen facute in Hong Kong intre anii 2000-2008, si cu precadere de tensionatul si mult apreciatul “Infernal Affairs”. Povestea este simpla (moartea sefului unei temute organizatii criminale declanseaza o lupta pentru putere intre doua tabere din care incearca sa profite cel mai mult… politia, pentru ca atunci cand doi se cearta, intotdeauna al treilea castiga) si te prinde de la inceput, evolutia ei fiind usor de urmarit. Pur si simplu atmosfera filmului te cuprinde, treptat, pe masura ce intra in joc “artileria grea” a distributiei. Reintalnim un Lee Jung-jae intr-un rol care la prima vedere ai spune ca nu i se potriveste – cel de gangster loial ce executa orice i se odona. Chipul lui bland si luminat intra parca in contradictie cu atrocitatile pe care trebuie sa le comita personajul interpretat, insa pe masura ce actiunea avanseaza, descoperim in Ja-sung un personaj complex, aflat mereu la limita, prins la mijloc intre toate cele 3 tabere, al carui singur vis ramane protejarea familiei sale, a sotiei si fiului care urma sa i se nasca. Acesta e personajul cheie al filmului, ce poate inclina balanta in favoarea oricareia dintre cele 3 tabere, iar povara ce apasa pe umerii acestuia e resimtita si de privitor in momentul izbucnirilor nervoase ale sale, cand nimeni nu-i spune nimic, ci doar trebuie sa execute ordine. Seful sau pe care ajunge sa-l slujeasca mai mult din mai multe motive (ca de exemplu originea chineza sau anumite lucruri ce-I leaga din trecut), e Jung Chung, interpretat de Hwang Jung-min. Poate fara a exagera, prin acest rol, Hwang Jung-min atinge apogeul carierei sale actoricesti, avand o interpretare fenomenala, asa cum nu a mai fost vazuta in vreun film de-al sau. Daca pana acum interpreta mereu roluri romantice de cuceritor stangaci ce avea mereu scuza “baiatului de la tara” ce nu era nici Fat-Frumos, cu “New World” realizatorii au reusit in sfarsit sa-l aseze pe Hwang Jung-min intr-un rol in care sa-si poata demonstra intregul talent actoricesc, pana la ultima picatura. Sa-l vezi pe acesta in rol de gangster nebunatic, injurand tot la a doua replica ca un tonomat defect, sa-i privesti gesturile largi si expresive, mimica si miscarile necalculate ale corpului e o adevarata delectare. In acest film, Hwang Jung-min e definitia insasi a notiunii de “actor”, iar cei ce doresc sa devina actori adevarati ar trebui sa ia lectii de la interpretarea lui. Park Sung-woong (care daca vi se pare cunoscut e din cauza ca l-a interpretat pe Kim Yu-shin in serialul “Gye Baek”) e personajul nu neaparat negative ci antitetic al filmului, Lee Joong-go, gangsterul lipsit de scrupule ce considera ca scaunul de presedinte i se cuvine de drept. Nu se astepta sa fie ridicat in slavi de toata lumea, astfel ca e precaut si ostentativ in acelasi timp in tot ceea ce face, neezitand sa loveasca peste mana intinsa de rivalul sau, respingand o intelegere amiabila la un soju chiar de fata cu toata suflarea companiei. Mai apoi e la un pas sa dea cu masina peste rivalul sau, ce-l considera un individ aflat tot timpul la pubertate, impulsiv si imatur. Prestatia lui e si ea remarcabila, practic asistand la un duel actoricesc Park Sung-woong/Hwang Jung-min de zile mari. Duelul e arbitrat de locotenentul Kang, interpretat de un Choi Min-sik peste care au trecut anii, care parca in rol de gangster, ca in precedentul sau film, “Nameless Gangster”, se potrivea mult mai bine in decorul acestui film. De aceasta data marele actor interpreteaza un politist acid, dornic sa se ia la harta cu toti gangsterii din lume, calculat si cu un simt al umorului ce atinge tinta de fiecare data. Interpretarea lui e ca de obicei cu multe plusuri, insa de aceasta data nu el e vedeta filmului. Intr-unul din cele doua roluri feminine secundare dintr-un film parca dedicat barbatilor o revedem pe Song Ji-hyo, vedeta feminina din “A Frozen Flower”, “Codename The Jackal” dar si din serialul “Gye Baek”. Desi are un rol secundar, prezenta ei nu trebuie scapata.

Film de colectie, “New World” poate fi usor asezat langa marile filme coreene ale ultimilor 15 ani, precum “Oldboy” sau “I Saw The Devil”. Daca “Nameless Gangster” ca si alte multe filme despre gangsteri au esuat in a atinge perfectiunea, “New World” va fi cu siguranta mult timp de acum inainte varful filmelor cu gangsteri coreene, un punct de referinta cu care mereu se vor compara viitoare filme de gen.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team, colaboratorii din echipa fiind cristinab, uruma44 si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 30 iunie 2013

“Insadong Scandal” a fost una din productiile coreene ale anului 2009 care promitea multe, atat prin povestea sa cat si prin distributia de zile mari. Desi filmul a obtinut peste 6 milioane de dolari la box-office, ceea ce l-a tras in jos a fost lipsa de experienta a regizorului debutant Park Hee-Kon (ce a ramas un anonim in domeniu, cel de-al doilea si singurul film ce l-a mai regizat, “Perfect Game”, inspirat dintr-o poveste reala din lumea baseball-ului fiind departe de a putea fi numit un succes de box-office). Un alt punct slab a fost scenariul, care desi are la baza povestea mai multor jafuri spectaculoase din lumea artei, e lipsit pe alocuri de coerenta, nefiind unitar. Regizorul-scenarist se pierde in detalii si de multe ori dialogurile nu te ajuta sa descalcesti povestea, aglomerata cu multe personaje prea putin conturate, ce uneori ai impresia ca sunt elemente de decor de a caror prezenta povestea se puta lipsi. Nu exista coeziune in privinta actiunilor grupului de personaje, dintre care ies doua in evidenta. E vorba de personajul Lee Kang-joon interpretat de Kim Rae-won (vazut in recenta melodrama “Forget Me Not”), si personajul Bae Tae-jin interpretat de Uhm Jung-hwa (“Dancing Queen”, “Bestseller”). Cativa actori veterani completeaza distributia, insa prezenta lor nu reuseste sa aduca plusul de valoare de care avea nevoie filmul. “Insadong Scandal” incearca sa spuna o poveste in stilul unui “The Thieves”, in care tinta jafurilor e lumea colectionarilor interlope de obiecte de arta furate si supraevaluate. Insadong e un cartier din Seulul de astazi care din cele mai vechi timpuri era resedinta oficialilor. Renumele de cea mai mare piata de antichitati si obiecte de arta din Coreea si l-a facut in timpul ocupatiei japoneze, cand locuitorii coreeni instariti ai zonei au fost obligati de japonezi sa se mute si sa-si vanda bunurile, moment in care Insadong a devenit o zona in care se comercializau intens antichitati si obiecte de arta. Dupa incheierea Razboiului Coreean, Insadong a devenit un centru cultural-artistic al capitalei sud-coreene, iar cafenele si galerii de arta un inceput sa-si faca aparitia. In anii ’80 a devenit una din principalele atractii turistice ale Seulului, in special odata cu Jocurile Olimpice de la Seul din 1988. Azi gasesti in Insadong o multime de galerii de arta insiruite pe strada principala, ceainarii si cafenele, in zona fiind concentrate aproximativ 40% din pravaliile de antichitati si galeriile de arta din Coreea si 90% din buticurile din care poti cumpara obiecte de artizanat din Coreea. In anumite locatii chiar se fac demonstratii zilnice de caligrafie si se organizeaza celebrele spectacole pansori.

Bae Tae-jin (Uhm Jung-hwa) e o colectionara de arta lipsita de scrupule ce detine galeria de arta Bimun in celebrul cartier Insadong. Afacerile ei prospera in special pe piata neagra a artei, unde are conexiuni inclusive cu traficantii de obiecte de arta nu doar din Coreea ci si de peste hotare. Achizitioneaza obiecte si antichitati fara o prea mare valoare, pe care mai apoi le vinde la preturi exorbitante odata expuse in galeria sa. Achizitionate de pe piata neagra, aceste bunuri nu puteau fi vandute decat pe piata neagra, la licitatii ilegale unde deseori politia mai facea o razie soldata cu arestari. Politicieni, oameni de afaceri si de arta cu bani, cu totii erau implicati in acest fenomen, astfel ca rareori afacerile d-nei director Bae ajungeau sa fie deranjate de politie. In momentul in care afla ca in Kyoto (Japonia) si-a facut aparitia la vanzare o celebra pictura din perioada Joseon, veche de peste 400 de ani, intitulata “Byeokando”, Bae Tae-jin reuseste sa sufle pictura unui cunoscut vanzator de antichitati, “Madam” Kwon, platind pentru ea 3 milioane de dolari. Planul ei e simplu: restaurarea tabloului si mai ales popularizarea evenimentului in mass-media si promisiunea ca acesta va fi donat Galeriei Nationale din Seul ii creste artificial valoarea la aproximativ 40 de milioane de dolari. Pentru aceasta apeleaza la cel mai cunoscut restaurator, Lee Kang-joon (Kim Rae-won), care de mult renuntase sa mai lucreze pentru lumea interlopa, in urma furtului precedentei sale restaurari a unei picturi cunoscute dintr-un templu unde fusese crescut de mic. Impatimit al jocurilor de noroc, Kang-joon isi pierde masina, rinichii si tot ce are la o partida de poker, astfel ca oferta directoarei Bae soseste la momentul oportun: 1 milion de dolari pentru restaurarea picturii Byeokando. Doar ca lucrurile nu sunt deloc asa cum par, directoarea Bae platindu-l, de fapt, pe Kang-joon sa realizeze o copie fidela a picturii originale care sa ajunga la Galeria Nationala, in timp ce pictura originala urma a fi vanduta unui om de afaceri japonez pentru 40 de milioane de dolari…

Filmul nu are o actiune in sine prea tentanta pentru fanii filmelor cu jafuri. El prezinta dedesubturile lumii falsificatorilor de arta asiatica pana in cel mai mic detaliu, fie ca e vorba de simpli traficanti sau hoti de obiecte de arta, sau de restauratori de picturi si falsificatori ale acestora. Falsificatorii nu au tara sau sentimente nationale decat de fatada. Lumea lor e una fara frontiere, in care tot ce conteaza se masoara in sume cu multe zero-uri la capat. Obiecte de arta fara valoare, picturi sau portelanuri, sunt achizitionate de pe piata neagra si vandute la licitatii neoficiale la preturi exorbitante obsedatilor de arta cu conturi grase in dolari. Si cum multi necunoscatori impanzesc pana si aceasta lume a obiectelor de arta furate, cand esti un expert nu neaparat in cunoasterea artei cat in specularea potentialului financiar al unui obiect de arta esti ca un imparat in tara orbilor. Cam in aceasta ipostaza e Bae Tae-jin, o traficanta (sau mai corect si “elegant” spus o “furnizoare”) de obiecte de arta, ce achizitioneaza arta fara valoare la preturi modice pentru a o comercializa mai apoi in galeriile sale sau pe piata neagra din Coreea si Japonia la preturi mult umflate. Prin aceasta metoda, dar si folosind la nevoie amenintarile si chiar violenta garzilor sale de corp isi face un nume in lumea interlopa a artei, si nu ezita sa santajeze un restaurator de arta ingropat in datorii acumulate la jocurile de noroc – d-l Lee Kang-joon – pentru a-i restaura o pictura rara si pretioasa, punand la cale o escrocare a statului coreean caruia, chipurile, ar fi urmat sa-i doneze pretioasa picture restaurata. In realitate, totul nu este decat o strategie abila de a atrage atentia presei asupra restaurarii si a cresterii valorii respectivei picturi, ce urma a fi vanduta pe piata neagra, in timp ce copia restaurata urma a ramane pe veci ca donatie in Galeria Nationala din Seul fara ca cineva sa-si dea seama de falsificare.Pe de alta parte, Lee Kang-joon e un adevarat cunoscator al artei si in special al picturii. De mic a studiat tehnicile stravechi de realizare a picturilor in epoca Joseon intr-un templu, deprinzand tainele acesteia cum nici cei mai priceputi experti in arta cu diploma din Coreea nu o puteau face. Dar are un mre defect: e un cartofor, cazut in patima jocurilor de noroc, iar tocmai aceasta slabiciune e la un pas sa-i aduca sfarsitul in momentul in care niste interlopi in fata caruia pierde tot ce are la poker vor sa-i taie mana cea plina de har, singurul lui dar divin in aceasta viata nefericita ce i-a fost harazita. In acel moment apare d-soara Bae care ii achita datoria si face intelegerea sa lucreze pentru ea la falsificarea celebrului tablou. Insa planurile sale nu coincid de departe cu gandurile furnizoarei de obiecte de arta, care se trezeste jefuita de unele obicte ale sale pe care, culmea ironiei, ajunge mai tarziu sa le cumpere pe bani grei la o licitatie de pe piata neagra. Kang-joon se angreneaza intr-un periculos joc de-a soarecele si pisica, el fiind soarecele cu sange de pisica aflat mereu langa pisica adevarata ce nu stie nici o clipa ce se intampla. Doar ca restauratorul, dupa spusele d-soarei Bae, e ca o floare inflorita ce trebuie sa stii cand sa o tai, inainte de a se vesteji…

“Insadong Scandal” nu e un film de actiune sau vreun thriller care sa-ti taie rasuflarea. Nici macar nu are un scenariu care sa te tina langa el din primul pana in ultimul moment. Povestea este incalcita si pe alocuri plictisitoare, iar firul actiunii se pierde in detalii – unele neimportante -, filmul fiind mult prea lung ca durata pentru ceea ce vrea sa spuna. Ce capteaza atentia la el e prezentarea culiselor lumii traficantilor de obiecte de arta si, subsidiar, modalitatea inedita de realizare a picturilor in epoca Joseon, ce poate constitui o adevarata lectie de istorie a artei pentru privitor. Kim Rae-won are o prestatie buna, insa nu exceleaza (ii lipseste nervul), in timp ce Uhm Jung-hwa are un rol plin de culoare (la propriu si la figurat), impresionand prin prestanta si imagine, intrand perfect in pielea personajului lipsit de scrupule interpretat. In ciuda lipsurilor si spectaculozitatii, “Insadong Scandal” ramane un film bun pentru cei care sunt curiosi sa-l urmareasca pana la final, partea a doua a lui compensand putin din ritmul lent al primei parti si aducand rasturnari de situatii interesante.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 pentru Asia Team Romania.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Page 32 of 51

sus

Oh-oku The Women of the Inner Palace (2006) – Palatul Ambiţiilor, locul unde orice e posibil

Finding Mr. Destiny (2010) – când destinul se lasã aşteptat pentru Gong Yoo şi Lim Soo-jung

Love Story (1999): Lost and Found – Song Yoon-ah şi Hu Joon-ho împreunã într-un serial înainte de „Hotelier” !

Master’s Sun (2013) – So Ji Sub şi Kong Hyo-jin într-un nou serial tradus în premierã în România de Asia Team !

Tone Deaf Clinic (Love Clinic) (2012) – fãrã ureche muzicalã dar cu suflet mare, la Clinica Iubirii ! Yoon Sang-hyun la primul rol pe marele ecran !

Very Ordinary Couple (2013) – despre iubire şi despãrţiri, cu Lee Min-ki şi Kim Min-hee

Humanoid Monster Bem (Yokai Ningen Bem) (2012) – familia Addams a Extremului Orient în cautarea propriei identitãţi

Love story (8 Love Stories): Message (1999) – Song Seung-hun şi Choi Ji-woo în povestea Don Juan-ului rãpus de propriile arme

My Little Hero (A Wonderful Moment) (2013) – Kim Rae-won încearcã sã împlineascã un vis în ritm de musical

Love Story (8 Love Stories) (1999-2000): „Sunflower” – miniseria iubirii misterioase a lui Lee Byung-hun

Ip Man – The Final Fight (2013) – Anthony Wong şi apusul vieţii unui mare maestru al artelor marţiale

I Am Happy (2009) – Hyun Bin între disperare şi însingurare, într-o dramã sfâşietoare

Men’s Manual (How to Use Guys with Secret Tips) (2013) – ghidul femeii moderne în lumea bãrbaţilor, pus în practicã de Lee Si-young

Man of Tai Chi (2013) – debutul regizoral al lui Keanu Reeves într-o coproducţie SUA/China spectaculoasã

Badges of Fury (2013) – Jet Li reloaded într-o comedie de acţiune spectaculos de… amuzantã !

Conspirators (2013) – Aaron Kwok şi Nick Cheung rãscolesc trecutul în thriller-ul mult-aşteptat al lui Oxide Pang

Psychometry (The Gifted Hands) (2013) – mâinile cu har ale lui Kim Bum salveazã vieţi !

Sword and Flower (Blade and Petal) (2013) – un nou serial istoric tradus în premierã în România de Asia Team !

New World (2013) – producţia care rescrie istoria filmelor cu gangsteri coreene !

Insadong Scandal (2009) – Kim Rae-won şi Uhm Jung-hwa, „iubitori” de artã implicaţi în restaurarea secolului !