“Insadong Scandal” a fost una din productiile coreene ale anului 2009 care promitea multe, atat prin povestea sa cat si prin distributia de zile mari. Desi filmul a obtinut peste 6 milioane de dolari la box-office, ceea ce l-a tras in jos a fost lipsa de experienta a regizorului debutant Park Hee-Kon (ce a ramas un anonim in domeniu, cel de-al doilea si singurul film ce l-a mai regizat, “Perfect Game”, inspirat dintr-o poveste reala din lumea baseball-ului fiind departe de a putea fi numit un succes de box-office). Un alt punct slab a fost scenariul, care desi are la baza povestea mai multor jafuri spectaculoase din lumea artei, e lipsit pe alocuri de coerenta, nefiind unitar. Regizorul-scenarist se pierde in detalii si de multe ori dialogurile nu te ajuta sa descalcesti povestea, aglomerata cu multe personaje prea putin conturate, ce uneori ai impresia ca sunt elemente de decor de a caror prezenta povestea se puta lipsi. Nu exista coeziune in privinta actiunilor grupului de personaje, dintre care ies doua in evidenta. E vorba de personajul Lee Kang-joon interpretat de Kim Rae-won (vazut in recenta melodrama “Forget Me Not”), si personajul Bae Tae-jin interpretat de Uhm Jung-hwa (“Dancing Queen”, “Bestseller”). Cativa actori veterani completeaza distributia, insa prezenta lor nu reuseste sa aduca plusul de valoare de care avea nevoie filmul. “Insadong Scandal” incearca sa spuna o poveste in stilul unui “The Thieves”, in care tinta jafurilor e lumea colectionarilor interlope de obiecte de arta furate si supraevaluate. Insadong e un cartier din Seulul de astazi care din cele mai vechi timpuri era resedinta oficialilor. Renumele de cea mai mare piata de antichitati si obiecte de arta din Coreea si l-a facut in timpul ocupatiei japoneze, cand locuitorii coreeni instariti ai zonei au fost obligati de japonezi sa se mute si sa-si vanda bunurile, moment in care Insadong a devenit o zona in care se comercializau intens antichitati si obiecte de arta. Dupa incheierea Razboiului Coreean, Insadong a devenit un centru cultural-artistic al capitalei sud-coreene, iar cafenele si galerii de arta un inceput sa-si faca aparitia. In anii ’80 a devenit una din principalele atractii turistice ale Seulului, in special odata cu Jocurile Olimpice de la Seul din 1988. Azi gasesti in Insadong o multime de galerii de arta insiruite pe strada principala, ceainarii si cafenele, in zona fiind concentrate aproximativ 40% din pravaliile de antichitati si galeriile de arta din Coreea si 90% din buticurile din care poti cumpara obiecte de artizanat din Coreea. In anumite locatii chiar se fac demonstratii zilnice de caligrafie si se organizeaza celebrele spectacole pansori.

Bae Tae-jin (Uhm Jung-hwa) e o colectionara de arta lipsita de scrupule ce detine galeria de arta Bimun in celebrul cartier Insadong. Afacerile ei prospera in special pe piata neagra a artei, unde are conexiuni inclusive cu traficantii de obiecte de arta nu doar din Coreea ci si de peste hotare. Achizitioneaza obiecte si antichitati fara o prea mare valoare, pe care mai apoi le vinde la preturi exorbitante odata expuse in galeria sa. Achizitionate de pe piata neagra, aceste bunuri nu puteau fi vandute decat pe piata neagra, la licitatii ilegale unde deseori politia mai facea o razie soldata cu arestari. Politicieni, oameni de afaceri si de arta cu bani, cu totii erau implicati in acest fenomen, astfel ca rareori afacerile d-nei director Bae ajungeau sa fie deranjate de politie. In momentul in care afla ca in Kyoto (Japonia) si-a facut aparitia la vanzare o celebra pictura din perioada Joseon, veche de peste 400 de ani, intitulata “Byeokando”, Bae Tae-jin reuseste sa sufle pictura unui cunoscut vanzator de antichitati, “Madam” Kwon, platind pentru ea 3 milioane de dolari. Planul ei e simplu: restaurarea tabloului si mai ales popularizarea evenimentului in mass-media si promisiunea ca acesta va fi donat Galeriei Nationale din Seul ii creste artificial valoarea la aproximativ 40 de milioane de dolari. Pentru aceasta apeleaza la cel mai cunoscut restaurator, Lee Kang-joon (Kim Rae-won), care de mult renuntase sa mai lucreze pentru lumea interlopa, in urma furtului precedentei sale restaurari a unei picturi cunoscute dintr-un templu unde fusese crescut de mic. Impatimit al jocurilor de noroc, Kang-joon isi pierde masina, rinichii si tot ce are la o partida de poker, astfel ca oferta directoarei Bae soseste la momentul oportun: 1 milion de dolari pentru restaurarea picturii Byeokando. Doar ca lucrurile nu sunt deloc asa cum par, directoarea Bae platindu-l, de fapt, pe Kang-joon sa realizeze o copie fidela a picturii originale care sa ajunga la Galeria Nationala, in timp ce pictura originala urma a fi vanduta unui om de afaceri japonez pentru 40 de milioane de dolari…

Filmul nu are o actiune in sine prea tentanta pentru fanii filmelor cu jafuri. El prezinta dedesubturile lumii falsificatorilor de arta asiatica pana in cel mai mic detaliu, fie ca e vorba de simpli traficanti sau hoti de obiecte de arta, sau de restauratori de picturi si falsificatori ale acestora. Falsificatorii nu au tara sau sentimente nationale decat de fatada. Lumea lor e una fara frontiere, in care tot ce conteaza se masoara in sume cu multe zero-uri la capat. Obiecte de arta fara valoare, picturi sau portelanuri, sunt achizitionate de pe piata neagra si vandute la licitatii neoficiale la preturi exorbitante obsedatilor de arta cu conturi grase in dolari. Si cum multi necunoscatori impanzesc pana si aceasta lume a obiectelor de arta furate, cand esti un expert nu neaparat in cunoasterea artei cat in specularea potentialului financiar al unui obiect de arta esti ca un imparat in tara orbilor. Cam in aceasta ipostaza e Bae Tae-jin, o traficanta (sau mai corect si “elegant” spus o “furnizoare”) de obiecte de arta, ce achizitioneaza arta fara valoare la preturi modice pentru a o comercializa mai apoi in galeriile sale sau pe piata neagra din Coreea si Japonia la preturi mult umflate. Prin aceasta metoda, dar si folosind la nevoie amenintarile si chiar violenta garzilor sale de corp isi face un nume in lumea interlopa a artei, si nu ezita sa santajeze un restaurator de arta ingropat in datorii acumulate la jocurile de noroc – d-l Lee Kang-joon – pentru a-i restaura o pictura rara si pretioasa, punand la cale o escrocare a statului coreean caruia, chipurile, ar fi urmat sa-i doneze pretioasa picture restaurata. In realitate, totul nu este decat o strategie abila de a atrage atentia presei asupra restaurarii si a cresterii valorii respectivei picturi, ce urma a fi vanduta pe piata neagra, in timp ce copia restaurata urma a ramane pe veci ca donatie in Galeria Nationala din Seul fara ca cineva sa-si dea seama de falsificare.Pe de alta parte, Lee Kang-joon e un adevarat cunoscator al artei si in special al picturii. De mic a studiat tehnicile stravechi de realizare a picturilor in epoca Joseon intr-un templu, deprinzand tainele acesteia cum nici cei mai priceputi experti in arta cu diploma din Coreea nu o puteau face. Dar are un mre defect: e un cartofor, cazut in patima jocurilor de noroc, iar tocmai aceasta slabiciune e la un pas sa-i aduca sfarsitul in momentul in care niste interlopi in fata caruia pierde tot ce are la poker vor sa-i taie mana cea plina de har, singurul lui dar divin in aceasta viata nefericita ce i-a fost harazita. In acel moment apare d-soara Bae care ii achita datoria si face intelegerea sa lucreze pentru ea la falsificarea celebrului tablou. Insa planurile sale nu coincid de departe cu gandurile furnizoarei de obiecte de arta, care se trezeste jefuita de unele obicte ale sale pe care, culmea ironiei, ajunge mai tarziu sa le cumpere pe bani grei la o licitatie de pe piata neagra. Kang-joon se angreneaza intr-un periculos joc de-a soarecele si pisica, el fiind soarecele cu sange de pisica aflat mereu langa pisica adevarata ce nu stie nici o clipa ce se intampla. Doar ca restauratorul, dupa spusele d-soarei Bae, e ca o floare inflorita ce trebuie sa stii cand sa o tai, inainte de a se vesteji…

“Insadong Scandal” nu e un film de actiune sau vreun thriller care sa-ti taie rasuflarea. Nici macar nu are un scenariu care sa te tina langa el din primul pana in ultimul moment. Povestea este incalcita si pe alocuri plictisitoare, iar firul actiunii se pierde in detalii – unele neimportante -, filmul fiind mult prea lung ca durata pentru ceea ce vrea sa spuna. Ce capteaza atentia la el e prezentarea culiselor lumii traficantilor de obiecte de arta si, subsidiar, modalitatea inedita de realizare a picturilor in epoca Joseon, ce poate constitui o adevarata lectie de istorie a artei pentru privitor. Kim Rae-won are o prestatie buna, insa nu exceleaza (ii lipseste nervul), in timp ce Uhm Jung-hwa are un rol plin de culoare (la propriu si la figurat), impresionand prin prestanta si imagine, intrand perfect in pielea personajului lipsit de scrupule interpretat. In ciuda lipsurilor si spectaculozitatii, “Insadong Scandal” ramane un film bun pentru cei care sunt curiosi sa-l urmareasca pana la final, partea a doua a lui compensand putin din ritmul lent al primei parti si aducand rasturnari de situatii interesante.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 pentru Asia Team Romania.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com