DIVERSE

Publicat: duminică 19 ianuarie 2014

Cu ceva timp in urma, cineva de pe la noi, de prin urbea natala, a imbatranit cu 10 ani cand fiul i-a spus ca nu va da examen la fizica atomica, ci la teatru, caci vrea sa se faca actor. Inainte, era o vorba cam glumeata cand erai intrebat ce-i tatal? Adica ce profesie are el? Si raspunsul era invariabil: carciumar. Acum vremurile s-au mai schimbat ca deh, iar raspunsul la intrebarea ce-i tatal e unul pe masura: „tata de vedeta”, caci fiul ori fiica aleg ca profesie sa concureze la X Factor, Dansez pentru tine, Vocea Romaniei, Romanii au talent, Next Star, Next Top Model… Probabil ca si coreenii au raspunsul lor la intrebarea ce le este, adica ce profesie are fiul ori fiica: ACTOR/ACTRITA. Si inca dintre cei mai buni, mai bine platiti. Oricum, cu atata concurenta la cate seriale si filme pe banda rulanta fac, le este si lor greu sa se mentina in top, mai ales pentru baieti, caci spre deosebire de altii, ei au stagiul militar obligatoriu timp de 2 ani, perioada in care pierd contactul cu show biz-ul, dar au destule cazuri de suicid, actori care in plina glorie, au clacat. Am facut un ocol la ceea ce tocmai vom depana mai jos poate si din admiratie pentru actorii coreeni si nu putem sa nu constatam ca, desi se tot chinuiesc cu niste productii penibile de televiziune, actorii nostri valorosi pleaca in lumea de dincolo si nu le prea calca mai nimeni pe urme.

Lasand astfel de comentarii la o parte, vom face referinte unui serial putin mai vechi, cam de prin decembrie 2006, care a rulat la televiziunea SBS pâna in ianuarie 2007. Este vorba despre „Queen of the Game” – „Regina jocului” , in care joaca niste actori deosebiti. Asiacinefil ne propune, la inceputul lui 2014, reintalnirea cu un actor in varianta sa mai tanara, respectiv cu Joo Jin Mo al anului 2006. Asta ca sa facem o comparatie cu cel din „Empress Ki” 2013, al televiziunii MBC, care este prezentat si in comunitatea noastra. Cu siguranta vom vedea un actor care si-a desavarsit arta interpretarii in timp, atingand cote inalte sub toate aspectele. Si ce s-ar mai putea spune despre faima si colectia lui impresionanta de filme si seriale in care a jucat? Nascut Park Jin Tae, Joo a aparut in numeroase productii, printre care: „A Better Tomorrow” (2010) „A Love” (2007), „Puzzle” (2006) , „Liar” (2004) si „Musa” (2001). Este un nume sonor in Japonia, fiind foarte iubit de fani, jucand in multe drame de televiziune ce au rulat acolo, precum „Fashion 70s” (SBS, 2005) sau filme ca „200 Pounds Beauty” (2006) si de acum celebrul „A Frozen Flower” (2008) care i-a adus premiul pentru cel mai bun actor de sex masculin la Baeksang Arts Awards in 2009. Recent a terminat productia de epoca „Gabi”, in care joaca un escroc genial si un dublu spion, avand-o alaturi pe actrita de Kim So Yeon . Cu uimitorul lor talent, aproape toti actorii coreeni, canta. Joo Jin Mo a relansat un single, odata cu acest serial, o melodie mai veche pe care a cantat-o prima oara in Japonia si apoi in intreaga lume. „Like Rain, Like Music” apartine de fapt unui cantaret underground al anilor ’80, Kim Hyun-sik.

Lee Bo Young, o alta superba actrita si totodata fotomodel, care a absolvit o scoala de design la New York, a fost super-premiata in ultimii ani pentru rolurile din „My Daughter Seo Young” (2012) si „ I Hear Your Voice”(2013).In serialul „Save the Last Dance for Me” (SBS, 2004) a jucat alaturi de viitorul ei sot Ji Sung, cu care s-a casatorit anul trecut, dar si de un alt actor care avea sa devina coleg de platou doi ani mai tarziu, in „Queen of the Game”.Este vorba de Kim Hong Pyo. Ea va interpreta rolul principal feminin-Kang Eun Sol. Vom mai avea placerea sa-l revedem pe micul dar dragalasul actor Kang Yi Suk crescut in pepiniera scolii coreene de dramaturgie, interpretand aici pe Lee Shin Jeon, personajul principal masculin al serialului, in copilaria acestuia.

Oh Se Kang, un cunoscut om de televiziune in SBS, a regizat „Women” inca din 1997; „Queen of the Game” (2006);”Temptation of Wife” (2008) , dar lucreaza si ca producator renumit pentru aceeasi televiziune:”New Tales of Gisaeng” ( 2011);”Secret Garden” ( 2010) si serialele cu teme medicale „Dr. Champ” (2010) si ”Obstetrics and Gynecology Doctors” (2010).Scenarista serialului „Queen of the Game” este Lee Yoo Jin. Ea a mai realizat scenariul si pentru „Bad Love„(KBS2, 2007), ”Phoenix” (MBC, 2004), seriale unde au jucat vechile noastre cunostinte Kwon Sang Woo si uimitoarea Lee Yo Won, respectiv Lee Seo Jin – faimosul Yi San si actrita care din pacate s-a sinucis in plina glorie, Lee Eun Joo.

Razbunarea este un act prin care cel care se considera jignit, nedreptatit cauta sa-si ia revansa, sa-si faca singur dreptate, spaland rusinea indurata si pedepsind in numele lui pe cel de la care a suferit un rau. Razbunarea cu sange in cautarea stabilirii ordinii in societate este un element arhaic in istoria omenirii.Teoretic acest principiu se poate reduce la vechea zicala „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.Acest obicei avea de fapt ca tel moartea unui om, ceea ce incheia conflictul, de multe ori nefiind acceptat amestecul unui judecator, al unei persoane neutre.Primul cod de legi cunoscut in istorie care interzice razbunarea de sange este codul lui Hammurabi (2000 i.Hr.). Si nu avem cum sa nu facem o modesta trimitere la preceptele biblice, in fond de aceea si urmarim serialele, ca sa avem ce invata de la ele. Asadar, in plan spiritual nu trebuie sa te lasi biruit de rau, ci trebuie sa-l invingi cu facere de bine. Adevarata razbunare o face numai Dumnezeu. Cel ce a interzis razbunarea porunceste acum rabdarea nu pentru ca razbunarea indreptatita ar fi nedreapta, ci pentru ca este mai buna rabdarea. Iar pe taram social, desigur, razbunarea o face numai autoritatea in drept, pe baza legilor judecatoresti. Nu vom vorbi despre vendetta, una din formele extreme ale razbunarii si originea ei italiana si nici despre divinitati mitologice demoniace, cu rol esential in asigurarea tributului sanguin.

„Queen of the Game” incepe tema razbunarii cu moartea tatalui lui Shin Jeon provocata de Kang Jae Ho. Preşedintele Lee Sang Gi, un om de afaceri de succes, a fost inlaturat fara mila de la conducerea Seul Hotel. Acesta a fost preluat de catre Kang Jae Ho, al carui sef a fost candva tatal lui Shin Jeon. Lee Sang Gi devastat de lovitura primita, hotaraste sa se sinucida impreuna cu familia, prabusindu-se cu masina intr-un rau. Sotia sa, Mi Sook, si fiul Shin Jeon supravietuiesc, dar marcat de tragedie, copilul va ramane blocat la gandul razbunarii. Dupa aproape 23 de ani, studiind in America, Shin Jeon devenind un specialist de succes in achiziţia de afaceri, este angajat de o societate de investiţii americana si este promovat in functia de sef la filiala biroului lor coreean, o oportunitate numai buna pentru a-si implini scopul. Shin Jeon s-a transformat treptat intr-un om de afaceri nemilos, caci vrea sa recupereze Seul Hotel care i-a apartinut tatalui sau. In planul sau de razbunare, Shin Jeon se apropie intentionat de Eun Sol, care e fiica lui Kang Jae Ho, si folosindu-si farmecul masculin reuseste sa-i castige inima. Dar cand ajunge sa o cunoasca mai bine, Shin Jeon se trezeste indragostit de Eun Sol si cautand fericirea maritala, decide sa-i ierte tatal si sa se casatoreasca cu ea.Eun Sol afla care a fost scopul cu care Shin Jeon s-a atasat de ea, se simte ranita si tradata si concepe ea insasi un plan pentru a intoarce jocul razbunarii in favoarea ei.

Nu este singurul serial axat pe razbunare si iubire din industria coreeana de productii pentru micul ecran si, ca de obicei, apar o multime de conflicte si rasturnari de situatie. De aceea serialul dezvolta un ridicat potenţial de atractie, fiecare dintre cei doi protagonisti – Shin Jeon si Eun Sol – incercand sa produca suferinta celuilalt, cel putin tot atata cata a primit. In plina era Romeo si Julieta, ea trebuie sa se razbune tocmai pe cel pe care-1 iubeşte nebuneste.Are sens? Nu este singura scadere a scenariului. Cum era de aşteptat in dramele coreene, sunt supralicitate unele elemente, clisee cu amnezie, cu obstinatie apar accidentele de maşina. Pare ca scenarista este in pana de idei. Sunt cateva cadre care se filmeaza in afara Coreei, in locuri exotice, Noua Zeelanda bunaoara, dupa care actiunea se stramuta acolo de unde a pornit conflictul si ramane locului. Unele episoade au varfuri incitante de actiune, in altele povestea treneaza. Dar noi, toti impatimitii filmelor si serialelor coreene, ramanem fascinati de jocul impecabil al actorilor care da greutate si atarna balanta rating-ului in favoarea acestor povesti, cu tot riscul repetabilitatii temelor.Mai importante sunt emotiile personajelor, ceea ce transmit ele, decat detaliile actiunilor.Afacerea lui Shin Jeon aminteste de un alt faimos serial, pe care l-am vazut si noi in comunitate, „Hotelier”, cu un cadru de afaceri similar, dar cu o imagine mai clara asupra a ceea ce inseamna tranzactiile in lumea hoteliera.

Intreaga distribuţie a serialului a creat multe locuri de munca, actorii principali Joo Jin Mo si Lee Bo Young au aratat bine impreuna si daca tot e la moda sa se vorbeasca despre chimia dintre ei, putem spune ca s-au potrivit foarte bine cu personajele pe care le-au interpretat. Joo Jin Mo il portretizeaza pe Lee Shin Jeon ca fiind un om blocat intre o sete puternica de razbunare si dragostea de neclintit fata de tinta lui. Lee Bo Young joaca impecabil schimbarea lui Eun Sol, din rasfatata fiica a unui om putred de bogat, in mama responsabila, plina de afectiune fata de puiul ei. Cea care participa la triunghiul amoros, actrita Kim Soo Hyun, a fost Miss Coreea si model profesionist. Ea asigura un fundal si o pata de culoare povestii, iar faptul ca a profesat in Statele Unite ale Americii, o ajuta prin vorbirea fluenta a limbii engleze, fara nici un accent. Frumuseţea, aspectul sau elegant si inteligent constituie un mare avantaj in competitie pentru femeia de afaceri Park Joo Won, personajul pe care il interpreteaza fiind un avocat de talie internationala. Poate s-ar fi potrivit ea mai bine in rolul lui Eun Sol, cum am fi tentati sa spunem la un moment dat? Ma indoiesc.
Coloana sonora este excelenta.Acest lucru da mare consistenta acestui serial. Cantecul de fundal pune bazele tentativei de seductie, fondul sonor al ploii, poezia insasi avand ca tema obstinanta tristetea singuratatii, toate o fac pe Eun Sol sa creada ca l-a prins pe Chase/Shin Jeon, cand acesta tocmai s-a departat. Tristetea revine, tristetea cucereste si ca orice femeie Eun Sol incearca sa ofere alinare prin ea insasi, daruindu-si inima irevocabil. Cu siguranta melodia „Midnight Blue” (ELO) va deveni favorita pentru melomanii romantici, ahtiati dupa drame, daca vor avea rabdare sa vizioneze acest serial si vor cauta in el povestea de dragoste, presarata cu o multime de conflicte, capabile sa te tina departe de lumea pamanteana si propriile probleme.Altii vor prefera poate ritmul alert si optimist al melodiei „The Queen of the Game” ori poate al versiunii „The Game of Love”.

Asa cum concluzioneaza „Regina Jocului”, sfarşitul unui an si noul inceput aduc cu sine „iertarea ca cea mai buna forma de razbunare”.Si poate ar fi bine sa reluam si noi un laitmotiv, care ne dadea mari batai de cap la analiza personajelor din literatura romana, dar care a ramas la fel de adevarat, cu toate persiflarile, demonetizarile suferite prin ani:

„Razbunarea cea mai cruda este cand dusmanul tau
E silit a recunoaste, ca esti bun, iar dansul rau.”

Traducerea serialului a fost efectuata in premiera si in exclusivitate pentru asiacinefil de cristinab.

Prezentare realizata de Corina – asiacinefil

Publicat: vineri 17 ianuarie 2014

Avand titlul initial de “Mr. K” si abandonat ulterior pentru a spori si mai mult atractivitatea filmului, “The Spy: Undercover Operation” a fost unul din filmele de succes coreene din 2013 poate cele mai nedreptatite. Lansat pe 5 septembrie, filmul nu a rulat deloc in cinematografele coreene, neobtinand nici un castig in box-office-ul autohton. Asa se face ca in statisticile de la finalul lui 2013, filmul nu figureaza nici macar in topul primelor 150 de filme ale anului ce au rulat in Coreea si au obtinut incasari. Si totusi, “The Spy” a obtinut incasari de peste 22,5 milioane de dolari la nivel international (avand un buget de 8,9 milioane dolari), ceea ce demonstreaza ca un film coreean bine facut, in stil (din pacate) hollywoodian, tocmai pe gustul publicului international de toate varstele iubitor de actiune si comedie, poate avea succes garantat oriunde in lume. Cu aceste incasari obtinute in Coreea, filmul s-ar fi aflat, la finele lui 2013, in topul primelor 10 filme coreene ale anului. “The Spy” este primul film adevarat al regizorului Yi Seung-jun, ce a debutat in 2012 cu documentarul “Planet of Snail”, in timp ce scenariul exploziv e scris de un cuplu de scenaristi experimentati, ce s-au mai intalnit pana acum cu comediile si actiunea: Park Soo-jin (Dancing Queen, Quick) si Yoon Je-gyun (Haeundae, Sex is Zero). Si distributia e plina de stele ale filmului coreean, actori adevarati, nu idoli de carton ce au impanzit in ultimii ani industria coreeana de film, umpland salile de cinematograf, dar cu interpretari lamentabile. Astfel, pentru prima oara dupa 11 ani reintalnim in acelasi film memorabilul cuplu din drama din 2002 a lui Lee Chang-dong, “Oasis”, Sol Kyung-gu si Moon So-ri. In rol de personaj negativ, cum nu a mai fost vazut pana acum, il revedem pe Daniel Henney (care pe vremuri frangea suflete cu rolurile din serialele de televiziune Spring Waltz si My Lovely Kim Sam-soon). Pe Ko Chang-seok l-am vazut anul trecut in “Good Doctor” si in “Secretly Greatly” in roluri secundare, pe Ra Mi-ran intr-o multime de filme si seriale (Velvet Lee din “Cinderella Man” a fost debutul ei tarziu pe micul ecran, in 2009), iar pe Jung In-gi, putin nepotrivit in rolul de sef al spionilor, il tinem minte din rolurile secundare din “Shark”, “Cheongdamdong Alice” sau din “The Tower”. Scenariul e foarte dinamic, decorurile se schimba repede, timp de 15 zile realizandu-se filmari chiar in Thailanda, ce redau frumusetea unor locatii turistice din aceasta tara. Aproape 7 luni au durat filmarile, lucru care se justifica dat fiind durata filmului, de 2 ore, si realizarea unor scene dificile, care in final au iesit extrem de spectaculoase. Umorul nu e lasat nici o clipa la o parte, astfel ca pe toata durata vizionarii atmosfera e una extrem de placuta. De remarcat rolul negativ al lui Henney, care intruchipeaza, parca, personajul negativ din serialul “Athena” (are aceeasi frizura de asasin, aceeasi alura si forma fizica precum Cha Seung-won, mai putin mustata acestuia). Mai trebuie spus ca regizorul aproape debutant al filmului a fost ales de compania de productie dupa ce aceasta a renuntat la serviciile veteranului Lee Myung-se (Duelist, M), ce nu a respectat deloc scenariul cu iz ” a la James Bond” cum si-l doreau producatorii.

Cuplul Yeong-hee (Moon So-ri) si Kim Chul-soo (Sol Kyung-gu) e unul destul de neobisnuit. Ea pare sotia iubitoare, ce-l asteapta mereu cu mancarea calda pe iubitul ei sotior, insa de fiecare data daruirea ei pentru relatie se iroseste asemeni unui nor ce se scutura de picurii de ploaie ce ii poarta. El e sotul temator de gura sotiei, in fata careia e un mielusel, insa meseria de zi cu zi il impiedica sa cunoasca notiuni precum punctualitatea sau familismul. Ea este si stewardesa, el e agent secret, lucru pe care i-l ascunde sotiei sale, ce stie ca sotul ei lucreaza toata ziua intr-un birou si merge mai tot timpul in calatorii se serviciu.Toate belelele incep in momentul in care Chul-soo trebuie sa participe la aniversarea de 70 de ani a mamei sale, eveniment la care toate rudele sunt invitate, imbracate in traditionalul hanbok, iar mancaruri alese sunt gatite. Sotia isi suna cu disperare sotul sa nu indrazneasca sa intarzie, altfel isi stie pedeapsa. Si totusi, cand autoritara sotie il suna, Chul-soo se afla la sute de km distanta de Seul, tocmai in largul coastelor africane, unde e trimis sa rezolve o situatie de luare de ostatici. Cine si-ar fi inchipuit ? Intr-un tarziu, cand cazul e rezolvat cu succes, obosit, ranit si mai ales… flamand, devotatul sotior isi face aparitia cu 2 ore intarziere la aniversarea mamei sale, unde toata lumea astepta mai mult in tacere sau susotind barfe despre nora ce nu i-a daruit un nepot aniversatei soacre. Sosirea lui Chul-soo e o usurare pentru toata lumea. Sapuneala urmeaza mai tarziu, si e rezolvata “elegant” de sot intre patru ochi dupa principiul care il calauzeste in viata profesionala: al celor 4 Reguli. In momentul in care a doua zi, cuplul decide sa mearga la un doctor pentru a vedea care e problema pentru care nu au inca un copil, el primeste o misiune urgenta: fiica unui ministru nord-coreean asasinat solicita azil in Coreea de Sud si trebuie adusa in siguranta in tara din Thailanda, unde participa la o conferinta sub supravegherea agentilor nord-coreeni. Ce face misiunea deosebita e faptul ca toate serviciile secrete erau cu ochii pe aceasta tinta, datorita faptului ca femeia era omul cheie al programului nuclear nord-coreean, o experta in fizica si chimie. Toate lucrurile se transforma intr-un circ in momentul in care chiar in locul unde urma sa aiba loc operatiunea, in cel mai nepotrivit moment isi face aparitia nimeni alta decat… sotia stewardesa a lui Chul-soo, plecata cu o cursa de Thailanda sa se relaxeze cateva zile departe de sotul pe care il stia in calatorie de afaceri in Busan…

“The Spy” e un film tipic hollywoodian, de popcorn, la care te uiti cu un singur scop: sa te relaxezi. Recomandat fara ezitare pentru intreaga familie. Vizionare placuta !

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team pentru asiacinefil, colaboratorii implicati in acest proiect fiind lasedan, cristinab si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 12 ianuarie 2014

Dupa o lunga asteptare, “Rockin’ on Heaven’s Door” a avut premiera la sfarsitul lui mai 2013, nefiind o dezamagire pentru fanii protagonistilor. Scris si regizat de debutantul Nam Taek-soo, filmul spune o poveste emotionanta despre puterea de a a-ti lua ramas-bun intr-un mod optimist de la cei dragi si de a implini un vis care sa duca mai departe o amintire. Cu toate ca firul narativ e simplu si se intra repede in subiect, filmul e foarte bine structurat si compartimentat pentru cele 97 de minute ale sale. Oarecum modul in care e narata povestea difera putin de reteta clasica coreeana a genului; daca de obicei prima jumatate a filmelor de gen reprezinta partea plina a paharului, cu momente romantice si amuzante, si partea a doua se transforma intr-o melodrama sfasietoare, de aceasta data regula e incalcata si aceste momente de bucurie si de tristete sunt amestecate pe toata durata filmului, la acestea adaugandu-se cateva melodii superbe ce intretin buna dispozitie. “Rockin’ on Heaven’s Door” reprezinta debutul pe marele ecran al membrului popularei trupe F.T.Island, Lee Hong-ki (il mai tineti minte pe Jeremy din “You Are Beautiful ?”, serialul de debut al acestuia pe micul ecran ?), ce intra perfect in rolul de idol k-pop, si cam atat. Prestatia lui e eclipsata de rolurile secundare, une stralucesc Baek Jin-hee (Tanasiri din serialul in curs “Empress Ki”), Ma Dong-seok (un actor ce nu mai are nevoie de prezentare) si mai ales micuta Jeon Min-seo, care la cei 10 anisori pare a fi o a doua Kim You-jung, cu care se aseamana mult fizic, impresionand prin interpretarea sa dragalasa. Nu trebuie trecuta cu vederea coloana aonora a filmului, plina de melodii, cum se putea altfel, marca F.T.Island.

Viata de star k-pop e una traita la maxim, pentru fani si prin intermdiul lor. Ei sunt cei care te ridica la statutul de vedeta, dar si cei care te sanctioneaza cand gresesti. Chung-ui (Lee Hong-ki) e un atfel de star, un adolescent devenit peste noapte idolul tinerilor coreeni. Isi traieste viata bucurandu-se din plin de succes, insa ca fire e o persoana aroganta, lenesa, ce are impresia ca succesul e o scuza, nu ceva dobandit greu, prin eforturile sustinute ale staffului sau. Intr-una din seri isi petrece timpul intr-un club in compania unor fete, insa in momentul in care asistentul sau ii spune ca d-l Kim, seful sau, il cauta pentru a fi prezent la petrecerea investitorului, incearca, delasator, sa fuga de obligatie. Lucrurile se precipita in momentul in care d-l Kim trimite pe cineva sa-l aduca la petrecerea elitista. Speriat, Chung-ui incearca s-o stearga englezeste, insa da peste un gangster care il apostrofeaza. Urmeaza o disputa verbala si o incaierare, in care gangsterul e tabacit de tanara vedeta. Agentia de impresariere a d-lui Kim reuseste sa-l salveze pe starul lor de la inchisoare, insa acesta trebuie sa practice munca in serviciul comunitatii. Si nu oriunde, ci la un spital. Si astfel Chung-ui ajunge la un spital de provincie, nu fara peripetii: pe drum, oprindu-se sa se usureze, o fetita il fotografiaza, dupa care o bruscheaza, luandu-i telefonul si stergandu-i pozele. Imediat apare la fata locului Kim Anna (Baek Jin-hee), o voluntara ce lucreaza la acelasi spital unde a fost trimis starul k-pop si inevitabil un conflict ia nastere intre cei doi tineri de aceeasi varsta. Mai tarziu, cand Chung-ui isi incepe efectiv munca, constata ca Anna nu e nimeni alta decat supervizoarea lui, care nu scapa ocazia de a-l aduce cu picioarele pe pamant. Pe masura ce cunoaste locatarii spitalului, Chung-ui va incepe, incet, sa se schimbe, atat de bunavoie cat mai ales impins de interes sau de dramele la care fara voia lui e obligat sa asiste… Iar cand asezamantuil e pus la grea incercare…

Un film despre responsabilitatea de a fi un model pentru tanara generatie, despre maturizare si devenire, pe care cu greu il veti uita. E genul de film care iti merge la suflet indiferent cate batiste de lacrimi ai stoarce la finalul sau. Traducerea a fost efcetuata in premiera in Romania de Asia Team pentru asiacinefil, colaboratorii pentru acest proiect fiind cristinab si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: marți 7 ianuarie 2014

Avand la baza ceea ce americanii ar numi o “legenda urbana”, “Hide and Seek” e un thriller coreean ce a avut un succes surprinzator de box-office in 2013. Fiind liderul box-office-ului coreean timp de 2 saptamani la rand in plina luna de vacante, august, “Hide and Seek” a obtinut nu mai putin de 35,4 milioane de dolari incasari, fiind al 7-lea film coreean al anului, imediat dupa “The Terror Live”. Performanta a fost cu atat mai mare cu cat vorbim de un veritabil low-budget de doar 2,5 miliarde de woni (adica de aproximativ 2,3 milioane de dolari), un buget mai mic si decat cel al lui “The Terror Live” ce a fost filmat aproape in intregime intr-un birou. Succesul unor astfel de filme demonstreaza talentul si daruirea unor cineasti coreeni tineri, dar si faptul ca atunci cand investitiile sunt facute inteligent, nu e nevoie de zeci de milioane de dolari pentru a te cocota spre topul box-office-ului. Si de aceasta data vorbim despre un regizor-scenarist debutant, Huh Jung, ce a stiut sa puna in evidenta excelent calitatile genului thriller, oprindu-se la limita horror-ului, a carui granita nu o trece, desi de multe ori ai impresia ca urmaresti un film horror, datorita tensiunii fiecarei scene. Nici distributia nu are vreun nume cunoscut pe afis, protagonistul Son Hyun-joo fiind cunoscut pentru roluri secundare din filme si seriale (serialul “The Chaser” i-a adus o oarecare notorietate prin cele 3 premii de interpretare castigate). Daca partenera lui vi se pare cunoscuta, e probabil tot din cauza rolurilor secundare din filme si seriale, precum “Fantasy Couple”, “Poseidon”, “Little Girl K”. “Hide and Seek” a castigat 2 premii, unul al Asociatiei coreene a criticilor de film pentru Cel mai bun regizor debutant, si altul pentru coloana sonora la a 50-a editie a Daejong Film Awards.

La o prima vedere, Sung-soo e capul unei familii fericite, cu un oarecare statut social, sotia si cei doi copii minori locuind intr-un complex luxos de apartamente. Totusi, ceva din trecut il macina pe Sung-soo, acesta fiind fiul nelegitim al unei familii ce avea deja un fiu, pe Sung-chul. Insa tatal acelei familii a lasat intreaga avere fiului sau nelegitim, fapt ce a starnit antipatia celuilalt fiu ce ar fi trebuit sa fie mostenitorul de drept. Remuscarile il macina pe Sung-soo odata cu trecerea anilor, incepand sa aiba cosmaruri si sa sufere de insomnie. Intr-una din zile, dupa ce nu mai auzise nimic de Sung-chul inca de cand terminase liceul, moment in care Sung-chul a fugit de acasa si s-a facut nevazut, Sung-soo e cautat la telefon de administratorul apartamentelor dintr-o cladire pe cale de demolare, unde ar fi stat mai mult timp Sung-chul. Numarul de telefon fusese gasit de administrator intre lucrurile lasate in urma de disparut, iar Sung-soo era chemat sa elibereze incaperea. Nu doar curios, ci cu adevarat inspaimantat, Sung-soo se duce la fata locului in speranta sa-si gaseasca fratele vitreg. Da insa doar peste niste locatari ciudati, inspaimantati de cazierul fratelui disparut, eliberat de ceva vreme din inchisoare, care ii teroriza mai tot timpul imbracandu-se in haine de motociclist si punandu-si pe cap o casca. Lucrurile se precipita cand in timp ce il asteptau in masina pe Sung-soo, sotia acestuia si copiii sunt priviti de la distanta de un individ bizar ce poarta o casheta de motociclist… Aceasta aparitie precum si alte disparitii recente de persoane din acelasi imobil tes in jurul lui Sung-soo si a familiei acestuia o panza de paianjen care ii impresoara lent. E momentul in care incepe o cursa contra cronometru pentru aflarea identitatii urmaritorului, ce incepe sa-i terorizeze in mod inexplicabil familia.

“Hide and Seek” are ceva din modul hollywoodian de realizare a unui thriller. Fie e vorba de o legenda urbana aparent fantezista, fie de folosirea unor elemente simbolice in masura a spori tensiunea, cum e imaginea imobilului darapanat in care se desfasoara tragedii ascunse, situat intr-o zona marginasa a Seulului, pustie mai tot timpul si, desigur, rau-famata. In acest caz, aceasta cladire aproape ca trimite la solitara locuinta a lui Norman Bates din “Psycho”, daca nu ca infatisare, cel putin ca senzatii pe care reuseste a ti le inspire. Iar legenda urbana vine perfect in completarea imaginii dorite de regizorul-scenarist: se spune ca prin cartierul marginas circula un zvon bizar despre niste intrusi care se ascundeau in casele oamenilor fara ca acestia sa realizeze, traind in secret acolo. Incitant, nu ? Avand asigurat fundalul plin de mister, nu a mai ramas decat sa fie dezvoltata o poveste intriganta despre o familie aparent obisnuita din clasa de mijloc, urmarita de unele fapte intunecate din trecutul tatalui, care se intersecteaza in acest univers bizar intr-o poveste captivanta cu o rasturnare finala de situatii surprinzatoare. Iar daca regizorul lasa pe parcurs unele indicii care te-ar conduce spre anumite banuieli legate de un anume personaj, surpriza vine din ingeniozitatea cu care a fost scris si pus in scena scenariul, care la final vei constata ca duce intr-o cu totul alta directie. Un film captivant, sufocant si acaparator prin tensiunea emanata, ce compenseaza orice absenta a vreunui star din distributie sau a unor efecte speciale care sa te tina cu forta in fata lui.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan, cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 5 ianuarie 2014

The Terror Live a fost fara indoiala filmul surpriza al anului 2013 in Coreea. Cu un buget de doar 3,12 milioane de dolari si filmat aproape in intregime intr-un birou, filmul scris si regizat de Kim Byung-woo (relansat in cariera dupa debutul ratat cu “Written” in 2007) a reusit sa dea o neasteptata lovitura la box-office-ul coreean. Cu un scenariu aparent simplu dar captivant pentru orice categorie de varsta, inspirat din razboiul secolului XXI – cel global impotriva terorismului -, “The Terror Live” a reusit sa cucereasca publicul coreean, obtinand incasari de peste 35,6 milioane de dolari, suma care claseaza productia, la finalul lui 2013, pe pozitia a 7-a in box-office-ul autohton din Coreea, fiind al 5-lea film coreean al anului (raportat doar la productiile autohtone de top din box-office). Regizorul a si fost premiat pentru performanta sa la editia a 34-a a Blue Dragon Film Awards, filmele filmate intr-o singura locatie fiind o adevarata provocare atat pentru regizor cat si pentru audienta, care cu greu are rabdarea de a se lasa captiva unei povesti a carei perspectiva se anunta limitata. De aceasta data tentativa low-budget a lui Kim Byung-woo s-a dovedit un succes total, atat datorita scenariului electrizant cat si prestatiei protagonistului Ha Jung-woo, cunoscut pentru prestatiile memorabile din “The Berlin Files”, “The Client”, “Nameless Gangster”, “The Yellow Sea”, “Love Fiction”, “The Chaser” si multe alte titluri cunoscute. Si de aceasta data Ha Jung-won da o lectie de actorie, in special ca scenariul a fost scris pentru un “one man show”, care reuseste performanta de a trage dupa el tot filmul, 90 de minute aflandu-se scena de scena in prim plan.

Yoo Young-hwa e realizatorul unei emisiuni de dimineata la un post de radio. In ultimul timp, viata n-a fost prea darnica cu el, despartindu-se de prietena lui Ji-su, reporter in televiziunea in care lucra si el, SNC, el pierzand pozitia de prezentator de stiri si fiind exilat la postul de radio ce tinea de acelasi trust media. Viata ca realizator de emisiuni radio e departe de freamatul lumii prezentatorilor de stiri din care a venit, mai ales cand vine vorba de o emisiune matinala. Persoane din diverse medii sociale suna sa-si dea cu pararea despre anumite probleme politico-sociale, unii chiar in necunostinta de cauza, doar pentru a se auzi la radio. Intr-o dimineata, un muncitor din constructii suna pentru a-si spune parerea in direct. Desi tema emisiunii e noul cod fiscal aflat in dezbatere publica, ce impovareaza populatia cu venituri mici si ii favorizeaza pe cei cu venituri mari, Park No-kyu, ascultatorul dornic sa intre in direct, se plange de propriile-i neajunsuri, in special de factura prea mare la curent, ce i se pare nejustificata. Young-hwa il scoate in scurt timp din transmisiune, si ia un alt telefon, dar in scurt timp colegii din studioul radio constata ca Park No-kyu nu poate fi deconectat daca nu inchide el insusi telefonul. In timpul unei pause publicitare, Young-hwa incearca sa-l convinga pe ascultatorul nemultumit sa inchida telefonul, dar atunci apare surpriza: acesta pretinde ca detine controlul asupra unei bombe si ca daca nu va fi ascultat, va arunca un pod in aer. Young-hwa ia aceasta amenitare ca pe o farsa si-l ameninta pe pretinsul terorist ca va fi reclamat la politie. La scurt timp, emisiunea, al carei plan fusese cu totul dat peste cap e reluata, dar curand o explozie zguduie Seulul, iar Young-hwa poate vedea din cladirea unde se afla biroul de transmisie cu podul Mapo e rupt in doua. Primul instinct il impinge pe acesta sa apeleze numar de urgente al politiei, dar in scurt timp se razgandeste. Vazand in informatia ce o detine drept sansa vietii lui de a-si recapata pozitia de prezentator de stiri, incearca sa realizeze o transmisiune in direct a discutiei telefonice cu teroristul ce a ingrozit Coreea. Surprizele vor aparea abia acum…

“The Terror Live” e o ironie fina genial pusa in scena despre lacomia lumii televiziunilor de stiri, unde ratingurile, exclusivitatile si breaking news-urile sunt mai presus de orice. De dragul spectacolului, al audientelor si al zdrobirii concurentei, televiziunile de stiri nu ezita sa arunce milioane de dolari in joc pentru a obtine o exclusivitate aducatoare mai apoi de castiguri importante din reclame, dar si o sporire a prestigiului institutiei media. Asa cum filmele coreene nu au ezitat sa critice in ultimii ani nedreptatea sociala, coruptia autoritatilor si clasei instarite, protejarea privilegiilor celor avuti, de aceasta data regizorul scenarist Kim Byung-woo nu ezita sa puna la zid lacomia canalelor tv de stiri in cautare de senzational. Secolul XXI e unul in care tehnologia a avansat atat de mult incat televiziunea e una din institutiile care are cel mai mult de suferit. Internetul, aparitia a numeroase gadget-uri, dezvoltarea televiziunii online si in general mutarea surselor de divertisment dinspre ecranul tv spre cel al mediului virtual sunt niste realitati mult mai evidente intr-o tara precum Coreea (aflata in topul progresului tehnologic mondial) decat in oricare alta tara din lume. Astfel ca in goana lor dupa senzational, televiziunile ajung sa calce in picioare orice principii. Daca stai bine sa te gandesti, povestea e croita de la inceput pe o anomalie: atentatul terorist asupra unui important pod din Seul ar fi trebuit sa fie un caz rezolvat de autoritatile competente. Insa lacomia unui prezentator de stiri decazut din functie si speranta ca prin intermediul media, se pot impusca 2 iepuri dinr-o lovitura – restaurarea sa in functia din care a fost decazut si capturarea teroristului dupa ce acesta si-a jucat numarul in fata intregii tari, in emisiunea lui – reprezinta maniera egoista prin care unii, in cautare de senzational, incearca sa rezolve in mod propriu ceea ce era treaba politiei. Iar aceasta anomalie e exploatata inteligent de scenarist, care transforma treptat initiativa abjecta pe care personajul principal o are dintr-o tentativa de manipulare a unui caz tragic intr-o capcana in care manipulatorul devine manipulat. Pe masura trecerii minutelor (caci in lumea televiziunilor de stiri, carierele se cladesc in cateva minute de triumf glorios a cate unui “breaking news”), ceea ce la inceput parea un spectacol in care vioara intai era crainicul, se transforma intr-un adevarat joc psihologic, in care toate alternativele incep sa dispara, usile incep sa se inchida, iar crainicul se trezeste la un moment dat cazut in propria capcana intinsa teroristului. Remarcabil stilul thriller-elor coreene, care pornind de la fapte aparent banale ajung prin eliminarea oricaror portite de scapare la situatii pe care nu le poti anticipa, si practic din nimic se naste o poveste care reuseste sa te tina cu sufletul la gura. Iar daca ne gandim la faptul ca “The Terror Live” e un low-budget filmat in proportie de 95% intr-un birou, in care toata actiunea e centrata pe un dialog continuu intre 2 personaje – unul vazut, si altul nevazut -, film care, totusi, reuseste performanta de a nu plictisi nici o secunda, realizam valoarea cineastilor coreeni, ce demonstreaza ca se poate face un film de succes si cu un buget infim. Noutatea adusa de acest thriller e ca scenaristul se transforma in justitiar si devine sabia razbunatoare a spectatorilor. El creeaza personajul principal, care la o prima vedere pare un realizator de emisiuni radio matinale anost, plictisit si pe care parca nimic nu-l poate scoate din aceasta stare de letargie, dar care in momentul in care se produce declicul si se intrezareste intriga, brusc isi arata adevarata fata si, din lacomie si dintr-o dorinta mult prea mare de succes, de a reveni acolo sus de unde a fost alungat, incearca sa manipuleze un incident grav in loc de a-si face datoria cetateneasca si de a ajuta autoritatile. Finalul povestii e ca o ratacire intr-un roman de Kafka, care merita toti banii.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan, cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.com.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 3 ianuarie 2014

Noe face parte din familia Urai, capul familiei fiind un functionar respectat in slujba administratiei sogunului. Pe cand tatal ei fusese transferat la Edo, cu ani buni in urma, aflat la inceputul carierei functionaresti, Noe a fost curtata de Tezuka Yaichiro, un foarte bun spadasin, ce preda o tehnica noua de lupta in dojo-ul sau pe langa care fata trecea zilnic. Privind-o pe ascuns de fiecare data, s-a indragostit de aceasta, iar in cele din urma a indraznit sa o ceara de nevasta. Dar in acele vremuri statutul social si mai ales situatia familiei ambilor soti conta enorm. Cum tatal lui Tezuka murise prematur, grija familiei a cazut pe umerii tanarului spadasin, ce trebuia sa o intretina pe mama sa. Datorita acestei situatii nefericite, casatoria cu Tezuka e refuzata de Noe, care, in schimb, se casatoreste cu fiul cel mare al familiei Isomura, o cunoscuta familie de camatari. Pana la moartea sotului, viata lui Noe a fost una suportabila, insa odata devenita vaduva, desi traia sub acelasi acoperis cu familia acestuia, era tratata ca o straina, fiind pusa la treburile cele mai grele ale casei. Mama ei i-a spus in nenumarate randuri sa se mute inapoi acasa, insa faptul ca sora mai mica a implinit 18 ani, iar fratele ei urma in curand sa se insoare o fac sa ezite. Nu cumva va fi o povara pentru toti si, mai ales, o piedica in calea gasirii unei sotii de catre fratele ei ? Intr-una din zile, Noe viziteaza mormantul matusii sale Fusa, ce traise in singuratate dupa ce sotul ei murise. Intorcandu-se de la mormant, zareste un splendid cires inflorit, si atrasa de frumusetea sakurei, incearca sa rupa o creanga pe care sa o duca acasa. Dar nu ajunge la creanga pe care si-o doreste. La un moment dat, un glas se aude din spate si barbatul care isi face aparitia ii indeplineste dorinta, rupand creanga la care fata tanjea si oferindu-i-o cavalereste. Misteriosul barbat nu era nimeni altul decat Tezuka, care o recunoaste pe Noe si ii pune intre altele o intrebare ce ajunge sa o tulbure pe fata: “Sunteti fericita in viata actuala ?” Aceasta intamplare o va urmari pe Noe in lunile care vor urma si pe langa amintiri, va trezi si altfel de sentimente in sufletul ei greu incercat.

“Yamazakura” (2008), cunoscut si ca “The Cherry Tree in the Hills”, este poate una din cele mai bune ecranizari dupa un roman scris de Shuhei Fujisawa. Toti fanii scriitorului au ramas in minte cu memorabilele ecranizari ale lui Yoji Yamada, “The Twilight Samurai”, “The Hidden Blade” si “Love and Honor”, insa “Yamazakura” se ridica la profunzimea si originalitatea celor 3 realizari fara prea mare efort. Concentrat mai mereu in romanele sale pe surprinderea umanitatii personajelor, in special samurai surprinsi in mijlocul problemelor existentiale si constransi de conditia sociala si de transformarile unei societati japoneze prea mult timp incremenita in feudalism, Fujisawa ne ofera mereu o imagine noua, nestiuta de occidentali, a istoriei si culturii japoneze intr-un sens mult mai realist. In romanele sale, samuraii sunt demitizati, coborati de pe piedestalul pe care i-a cocotat filmele lui Akira Kurosawa (cu care de altfel a fost contemporan) sau romanele si povestirile lui Akutagawa, incercand sa redea lupta lor pentru apararea mandriei intr-o lume in care nu se mai punea pret pe onoare, in care totul e intr-un continuu proces de disolutie si in care samuraii incearca sa isi gaseasca ocupatii lumesti si sa se aseze la casele lor, intemeindu-si o familie. O astfel de poveste a fost si “At River’s Edge”, “The Samurai I Loved” sau “Sword of Desperation”, si o astfel de poveste este si “Yamazakura”. Din nou avem sansa sa vedem un film in regia lui Tetsuo Shinohara (At River’s Edge, Desire-Yokubo), un maestru al filmului cu un simt artistic unic, a carui bagheta se va vedea in perfecta coordonare a imaginilor cu jocul actorilor si cu coloana sonora, si cu o punere in scena superioara celei din “At River’s Edge”, pe care il depaseste (chiar daca aceasta din urma e si cea mai noua realizare a sa). Acelasi Noriyuki Higashiyama din “At Rivers Edge” si “Tale of Genji: a Thousand Year Enigma” interpreteraza rolul principal masculin cu aceeasi eleganta si stapanire de sine care il recomanda, parca, ca figura ideala pentru filmele cu samurai. Daca stai sa-i privesti interpretarea, iti dai seama ca desi are un numar mic de replica de rostit, tacerea lui e parca si ea un mod de a comunica prin meditatie si exteriorizare muta trairile launtrice ale personajului. Datorita acestei interpretari, poti simti zbuciumul launtric al samuraiului dispus sa se sacrifice pentru ideea de dreptate sociala, iar din aceasta perspectiva, samuraiul ne e prezentat ca un erou realist si apreciat in tacere pentru faptele sale bune. Insa, atentie, samuraiul nu este ridicat pe un piedestal pentru a starni admiratia tuturor, ci faptele sale sunt privite ca o forma de eliberare de constrangerile sociale si de opresiunea celor ce detin puterea. In rolul principal feminin, Rena Tanaka atrage din nou atentia, dupa rolurile din “Wings of Kirin” si “Tale of Genji: a Thousand Year Enigma” (unde l-a avut partener din nou pe Higashiyama). Interpretarea ei e plina de discretie si daca aparent personajul ei pare unul visator, cu capul in nori si impacat cu propria-I soarta, nu lipsesc momentele in care doar dintr-o privire are puterea de a domina un barbat.

Un film de o rara frumusete artistica, in care acordurile grave de violoncel tradeaza o stare de tensiune amestecata cu romantism si drama, ca mai apoi acordurile de pian sa aduca un tavalug de sentimente dezlantuite, pe care nu le poti vedea, ci doar simti. Muzica e o componenta importanta in transmiterea starilor personajelor, in timp ce imagini de o frumusete coplesitoare te cuceresc de la bun inceput. Nu trebuie uitate costumele personajelor, ce-ti rapesc privirea prin culorile lor discrete ce parca tradeaza si ele trairile fiecarui purtator al lor. Perioada Edo (1603-1867) e cunoscuta in istoria Japoniei ca una cu o ordine sociala stricta, cu o crestere economica care nu putea sa nu dea nastere la numeroase conflicte sociale, iar “Yamazakura” nu scapa ocazia de a le zugravi in amanunt. Greutatile oamenilor de rand si suferinta lor reprezinta costul pentru progresul economic, iar acesta e unul din subiectele preferate ale romancierului Shuhei Fujisawa, ce nu scapa nici o ocazie de a se folosi de samurai ca de o arma impotriva functionarilor corupti din jurul conducatorilor locali (daimyo). Aspectul social e contrabalansat de o minunata poveste romantica, tot acest amalgam de fire epice rezultand intr-o poveste simpla despre onoare si dreptate. Un film deosebit, cu idei superb redate in imagini, cu o coloana sonora tulburatoare, intr-un cuvant, un film fascinant de la un capat la altul.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 2 ianuarie 2014

Intr-un satuc uitat de lume din Coreea anilor ’70, micuta So-hee are parte de primul dar din viata ei la varsta de 7 ani. E un telescop daruit de tatal ei pentru a privi stelele,si planeta Marte, iar momentul ii ramane adanc intiparit in minte Nu atat pentru ca a fost primul ei dar, cat mai ales pentru ca la cateva zile dupa, tatal ei s-a stins rapus de o boala necrutatoare. De atunci, So-hee a trait mereu cu teama ca persoanele care aveau sa-i daruiasca ceva, in viata, vor pleca mereu de langa ea inaintea ei. Placand-o inca de la acea varsta frageda, micutul Seung-jae incearca sa aline suferinta lui So-hee si ii spune ca, de fapt, tatal ei a plecat pe Marte, de unde ii va scrie scrisori. Pentru asta, cu complicitatea postasului, ii trimite periodic scrisori scrise de el, in numele tatalui lui So-hee, iar fetita chiar ajunge sa creada acest lucru. In scurt timp, insa, drumurile in viata ale celor doi copii se despart, So-hee plecand in Seul, unde urma sa mearga la scoala si mai apoi, la adolescenta, sa absolve o facultate. Seung-jae a ramas in satul sau natal, credincios amintirilor din copilarie, devenind postas si aducand putina bucurie in sufletul bunicii lui So-hee, careia ii scria scrisori ce petindea ca sunt de la nepoata ei. Farmacista satului, Sun-mi, a pus ochii pe el, insa Seung-jae nu se gandeste decat la So-hee, chiar daca anii au trecut si au ajuns amandoi persoane in toata fire ace nu si-au scris de un secol. Si intr-una din zile, minunea se produce: So-hee revine in satul ei natal pentru a sta o vreme cu bunica ei, si astfel se reintelneste cu prima ei iubire din copilarie… Poate fi reinnodata relatia din urma cu 20 de ani ?

“A Man Who Went to Mars” e una din productiile coreene de mare sensibilitate ale anilor de dupa explozia Hallyu. Ea se inscrie in tiparul filmelor autohtone romantice ale anilor 2000, plasand actiunea in mdiul rural si aducand o bucatica din frumusetea unor timpuri pe care doar memoria peliculei o mai poate astazi reflecta. Regizorul Kim Jeong-kwon, aflat in 2003 la al doilea film al carierei, dupa stralucitul debut cu “Ditto”(2000), realizeaza in decurs de 5 ani 2 filme destul de asemanatoare ca tematica: “A Man Who Went to Mars” si, 5 ani mai tarziu, “Miracle of a Giving Fool” (“Babo”), ce reia tema din “A Man…”, spunand-o, insa, intr-un mod mai dramatic. Scenariul l-a scris impreuna cu renumitul Jang Jin, autorul unor scenarii de neuitat (Ditto, Welcome to Dongmakgol, Going By The Book). Distributia a fost si ea la inaltime, in rolurile principale aparand doi actori foarte indragiti in ziua de azi, pe atunci deja vedete. E vorba de Kim Hee-sun (ce cunoscuse celebritatea in “Calla”), pe care am putut-o vedea pe asiacinefil in “Sad Sonata” si mai ales in “Faith”, si Shin Ha-kyung, unul din cei mai indragiti actori coreeni, recent vazut in “Running Man”, devenit celebru dupa “Sympathy for Mr. Vengeance”. Filmul, insa, a fost croit in asemenea fel incat accentul e pus pe povestea in sine, nu pe prestatia actorilor din rolurile principale, astfel ca prezenta celor doua vedete pe afisul acestui film nu este decat o fericita coincidenta. Scenariul nu a fost scris pentru a le pune in valoare talentul, ci pentru a-i aseza la locul lor ca elemente constitutive ale tabloului inchipuit de scenaristi. Cele doua personaje principale, Seung-jae si So-hee, sunt prieteni inca din copilarie, el alinandu-i de fiecare data suferintele ei si netezindu-si calea spre sufletul acesteia, care ajunge sa-l considere prima lui iubire. Dar poate rezista trecerii timpului o iubire din copilarie ? O dilema tipica filmelor romantice coreene, intoarsa pe toate fetele de numeroase seriale de televiziune, care si de aceasta data isi gaseste o rezolvare originala.Copilaria e timpul in care cele mai frumoase amintiri prind viata, amintiri care ne urmaresc uneori toata viata si care, indiferent de transformarile aduse de maturitate, raman in sufletul nostru. “A Man Who Went to Mars” e o pledoarie pentru a ne reaminti aceste amintiri, singurele in masura sa ne readuca la stadiul pur al existentei noastre alterate de grijile trecerii anilor si de transformarea noastra sub presiunea timpului. Uneori, redescoperirea amintirilor din trecut echivaleaza cu redescoperirea de sine a fiintei umane, a acelor lucruri uitate deliberat sau nu in calatoria efemera numita viata. Un film emotionant si sensibil, o poveste romantica de neuitat recomandata pentru intreaga familie.

Multumiri pentru traducerea efectuata in premiera in Romania de Vic (Asia Team) – pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: marți 31 decembrie 2013

Ne aflam din nou pe teritoriul banilor. Banul, cea mai nociva inventie a omului. De fapt trebuie sa spunem deschis ca toate intrigile, toate crimele, toate decaderile, toate neajunsurile, toate deznadejdile, toate ambitiile, decadenta insasi, toate… toate, pornesc de la bani – ori ca ii ai, ori ca nu ii ai, ii poftesti si te incurci in compromisuri cand te lasi atras in valtoarea in care te arunca acestia. Deh, nu avem cum sa nu recunoastem ca istoria banului este si istoria omenirii, ca primii „bani” ai oamenilor – sarea, graul, porumbul, mai apoi vitele, erau greu de manevrat si, deci, trocul trebuia sa dispara. Nu ne vom opri asupra istoriei fascinante a formelor banilor: perle, pietre si metale pretioase, paritatea acestora sau legile bancare din timpuri imemoriale babiloniene, mesopotamiene ori chinezesti. Ne vom margini doar la… manuitorii de bani. Cu multi ani in urma a rulat si la televiziunea nationala un serial cu acest titlu si poate cei mai in varsta si-l amintesc. Vom aduce in prim plan poate mai mult discursul biblic „banul ochiul dracului” decat orice altceva; bineinteles, contextul in care cei care se perinda prin serial se prezinta pe ei insisi ca o personificare, o identificare cu acest instrument de plata care este banul. Ceea ce implicit duce la dezumanizare si la dramele care se petrec in jurul celor care aleg sa se vanda pentru himerele lansate de acest miraj, de Fata Morgana, de manipulatori care ajung la randul lor sclavi in acest mediu circulant, care domina, stapaneste planeta de cam prea mult timp.

De obicei, latura spirituala a banilor nu exista in cartile de economie, specialistii economici neputandu-i privi ca pe ceva spiritual. Partea spirituala a banilor se refera la energia acestora. Banii sunt o energie care se afla in continua transformare. Nu poti acumula foarte mult din aceasta energie deoarece trebuie sa o lasi libera pentru a-si indeplini tendinta de miscare. Chiar si numai pentru a-i acumula, trebuie sa fii pregatit, sa poti suporta, sa fii compatibil cu energia banilor, altminteri esti pasibil de a fi nimicit. La o privire minutios-atenta, daca tot am facut atingere discursului biblic, constatam cu stupoare ca intr-adevar, cei care sunt bogati mai primesc, iar celor care sunt saraci li se mai ia din „nimicul” pe care abia de-l au. Ce sa fie asta? Care este ratiunea pentru care multi castigatori la loto si-au distrus vietile? Unul din multiplele posibile raspunsuri il putem afla urmarind „Incarnation of money – Personificarea banilor”, o poveste in 24 de episoade propusa de Asiacinefil.

Nu vom face apel la rating-ul pe care l-a avut serialul care a rulat incepand cu luna februarie 2013, dupa “Cheongdamdong Alice”, care ne-a fost adus si noua aici, in comunitate, pemntru simplul fapt ca nu are nici o relevanta (o medie de 12% e buna, dar spune mult prea putin in raport cu ce are de oferit serialul). Yoo In-shik e regizorul unor seriale precum „Giant” sau “History of the Salaryman”, care impreuna cu scenaristul Jang Young Chul, s-au ocupat si de „Incarnation of Money”, riscand oarecum cu difuzarea imediat dupa serialul amintit. Si totusi, „Cheongdamdong Alice” a avut o cu totul alta tematica, o drama romantica fiind urmata de un serial pe tema preferata a producatorilor coreeni, cea a razbunarii. Probabil ca s-a mizat pe revenirea în rolul principal a talentatului actor Kang Ji Hwan, pe numele real Jo Tae-Gyu, care desi are probleme cu prima lui agentie de impresariat (au depus cerere pentru a se interzice aparitia actorului in filme, seriale si musicaluri), da totusi viata personajului principal al serialului „Incarnation of Money”. Cu un bogat palmares artistic, atat ca actor, cat si ca interpret, si-a inceput cariera in 2001 intr-un musical, urcand spre anii 2008-2009 in topul celor mai bine cotati actori, asa cum o dovedesc premiile adjudecate, cat si faima internationala cucerita. A fost remarcabil in serialul “Coffee House”(2010), unde apare psihologia iubirii maraton, ca o lupta de gherila, agonia si extazul frumosilor dar greilor ani petrecuti in asteptarea marturisirii, pentru ca, iata, iubirea a fost testata, a rezistat in timp. Este un serial care a prins mai putin la publicul nostru, in favoarea unei comedii spumoase, care a fost „Lie To Me” (2011). Sa nu il uitam nici in rolul din „Hong Gil-Dong” (2008), fiindca niciun actor coreean in voga nu se considera a fi complet, daca nu a trecut proba de foc a unui rol dintr-un serial de epoca. De asemenea mentionam si „Capital Scandal”(2007), unde rolul de dandy il prinde de minune, precum si varianta coreeana a filmului „Greace” (2004). Cu siguranta ca in panoplia rolurilor-succes va figura si cel din „Incarnation of Money”, ale carui premii se lasa asteptate in ultima zi din an. Adolescentul Lee Cha Don este interpretat de dragalasul si mai vechea cunostinta Park Ji Bin, care sub ochii nostri isi imbogateste filmografia si arta interpretativa pe masura ce creste, iar noi imbatranim o data cu el, urmarindu-i ascensiunea artistica: Perfect Love(SBS, 2003); Yi San (MBC, 2007); Queen Seon Duk (MBC, 2009); Boys Before Flowers (KBS2, 2009); Empress Chun Chu (KBS2, 2009); May Queen (MBC, 2012). Insa,vazand pozele in care tanarului actor ii sunt prezente patratelele musculare abdominale, atent lucrate in sala de forta, ma tem sa nu impartaseasca prea devreme soarta celuilalt copil minune al cinematografiei americane,care a esuat lamentabil- Macaulay Culkin.

S-au facut speculatii cu privire la partitura feminina a serialului, aceasta fiind asigurata de actrita Hwang Jung Eum si nicidecum de actrita Ham Eun Jung, cu care Kang Ji Hwan a lucrat pentru SBS, in „Coffee House” (2010). Hwang Jung Eum a debutat ca solista in 2002, cu trupa de fete k-pop SUGAR, trupa pe care o paraseste in 2004, in favoarea unei cariere solo. Începand cu anul 2005, a inceput sa joace ca actrita de seriale, in cateva roluri secundare, intre care amintim rolul lui Kim So Hyun, în serialul „East of Eden”, unde partitura masculina i-a apartinut lui Song Seung Hoon, cel pe care-l cunoastem destul de bine din cele cateva seriale pe care comunitatea noastra le-a vizionat. In 2009, Hwang Jung Eum impreuna cu prietenul sau din viata privata Kim Yong Jun, care face si el parte dintr-o trupa de baieti k-pop SG WANNABE, s-au alaturat show-ului de varietati “We Got Married”. In urma succesului pe care il are, va fi solicitata sa joace in serialul “Giant” si se poate spune ca se afla in perioada ei de glorie, in acest an avand rolul principal si in serialul de succes „Secret” (Secret Love), recent tradus de Asia Team.. Personajul Bok Jae In, va fi interpretat in perioada adolescentei de mica actrita Seo Shin Ae care va juca intr-un rol solicitant, ce presupune multe schimbari de fizionomie. Ea a debutat in 2007 in drama „Thank You”, ca apoi sa joace si in alte filme si seriale.

Park Sang Min este cel care da replica personajului Kang Seok din postura rolului secundar, interpretand cu multa maiestrie pe procurorul Ji Se Gwang. Actorul are o bogata experienta filmografica, inca din anul 1990 acesta jucand in cateva filme, iar din 1994 s-a distins in multe roluri din seriale, intre care amintim ”Giant„ (2010) si „City Hunter” (2011). Frumoasa si malefica Eun Bi Ryeong, va fi intruchipata in serial de Oh Yoon Ah, actrita si fotomodel, cu un debut de cariera inca din 2004. In anul 2006 a obtinut premiul SBS pentru rolul din serialul „Alone In Love”.

Povestea, asa cum sugereaza si titlul, vorbeste despre bani si lacomia care duce la drama. Este vorba despre oameni care au bani si putere si care incearca din greu sa-i protejeze pe cei ce doresc sa fure. „Inamicul banilor e compasiunea. De indata ce incepi sa simti compasiune, banii dispar ca si cum nu ar fi fost”, spune un personaj. Si probabil ca banii, scopul tuturor celor care fac avere, sunt un instrument inselator, de tortura pentru toti cei care ii vehiculeaza. Lee Cha Don (Kang Ji Hwan) este fiul unui chaebol, broker imobiliar, care a pierdut totul – familia si averea. Mama lui, suspecta de uciderea tatalui, este invaluita in plase tesute cu abilitate de insusi avocatul apararii, Ji Se Gwang, care o vrea eliminata din cursa pentru obtinerea mostenirii, o avere uriasa pe care aceasta o astepta de ani de zile pentru fiul sau Kang Seok, pret al umilirilor la care s-a lasat supusa de catre sot.

Bok Jae In (Hwang Jung Eum) este fiica de camatar, care nu cunoaste altceva decat banii. Fire pragmatica si muncitoare, dar si singuratica, este prototipul fetei urate, supraponderale, care mananca foarte mult ca sa compenseze frustrarile, poarta aparat dentar si ochelari. In urma unor operatii estetice, cu cheltuieli masive, se transforma in „zana” (unele scene memorabile parodiind literalmente cunoscutul film de succes „200 Pounds Beauty”) si face tot posibilul sa-l cucereasca pe eroul nostru, de care e indragostita de cand erau adolescenti.

Despartit de parinti, istetul Kang Seok reuseste sa dibuiasca complotul pus la cale pentru uciderea tatalui,insa are un accident, ramane amnezic si ajunge intr-un orfelinat unde primeste numele de Lee Cha Don. Este ajutat sa urmeze cariera de procuror de catre un misterios Senior din Jingok, caruia va trebui insa sa-i ramburseze cheltuielile pentru studii. Primii ani petrecuti in functia de procuror ii atribuie non-calitatea de maestru al extorcarilor, insa il aduc si in fata dusmanului sau de moarte, procurorul Ji Se Gwang: un individ ambitios, necrutator, care nu se lasa imbrobodit de lucruri marunte cum ar fi femeile si inlatura orice obstacol din cale pentru a-si realiza obiectivele. Vom vedea oare un Lee Cha Don plapand, speriat, incapabil sa-i faca fata ? Va adopta si el un stil de viata unde hotia, sperjurul, minciuna isi dau mana ca sa unga si sa deschida usile unei lumi coruptibile, cea a politicului? Poate vom avea si raspunsul la intrebarea de ce sunt atrasi oamenii de aceasta lume poleita, deoarece acolo se vehiculeaza BANII, dar si PUTEREA? Numai din acest ring provin marile castiguri ?

Serialul propune spre meditatie teme din care vom avea multe de invatat: ”ce sunt banii de ii fac pe oameni sa se lupte intre ei, sa se urasca si chiar sa ucida pe cineva?…”, dar mai ales cum, in loc sa adunam bucurii, clipe fericite, ne complacem in goana nebuna a lumii dupa bani, contribuind prin lipsa de interes ori prin acceptul nostru prea facil la cocotarea in ranguri nemeritate a celor care nu ar trebui nici macar sa viseze la vreo functie politica. Este drept ca manipularea, jocurile, cartile se fac din umbra, dar nu cumva si noi ne-am lasat, uneori poate din prea mult bun simt, dar alteori de-a dreptul prostiti pe fata? Dar mai avem un lucru de invatat: IERTAREA si asezarea lucrurilor in fagasul lor normal, prin etica, moralitate si o mana intinsa tuturor celor aflati in suferinta. Si sa speram ca vom mai putea gasi in jurul nostru acele fiinte cu totul si cu totul speciale, care ne vor ajuta sa mentinem lumea aceasta cu caldura sufleteasca, umanitate, solidaritate si multa iubire. Si astfel ii vom invinge pe cei care vor o Noua Ordine Mondiala si principiul lor de a ne face sa devenim cu totii, Personificari ale banilor. Altfel, Divinitatea se va razbuna si nu vom mai putea vietui intr-un desert spiritual.

Echipa care a lucrat la acest serial, vi-l recomanda ca fiind placut de urmarit, cu multe schimbari dramatice de situatii, cu personaje si caractere ale caror deslusire o veti afla pe parcursul vizionarii, cu un actor Kang Ji Hwan debordand intr-un rol care-i vine ca o manusa si cu un Park Sang-min o adevarata intruchipare a Diavolului, actori care reusesc sa transmita trairi contradictorii care va vor tine cu sufletul la gura episod de episod. Nu ramane decat sa savurati – probabil serialul anului in Coreea – o poveste in care alterneaza drama, romantismul, umorul, actiunea, tensiunea, razbunarea si iertarea asa cum nu ati mai vazut in alte seriale coreene. Multumiri echipei care s-a ocupat de acest proiect: uruma, Blue Sky (la proiectul de debut ca traducator pentru asiacinefil, precedand „Gu Family Book” ca ordine cronologica) si gligac2002. Pe langa traducerea de calitate, timingul fiecarui episod a fost lucrat linie cu linie, timp de aproape 2 luni de zile, subtitrarea initiala in engleza avand mari lacune la acest capitol. Vizionare placuta !

Prezentare realizata de Corina – asiacinefil

Publicat: duminică 29 decembrie 2013

„Out of Inferno” este prima productie despre un dezastru realizata in Hong Hong in 3D si una din putinele productii de gen chinezesti ale ultimului deceniu. Cea mai memorabila productie-dezastru realizata in China e „Aftershock”, despre cutremurul din Tangshan din 1976, un film cu 14 premii si 22 de nominalizari in regia lui Feng Xiaogang. Din 2010 au trecut deja 3 ani, iar in octombrie 2012, cunoscutii si prolificii frati Pang lansau in Hong Kong si pe continent o productie comerciala de actiune despre un incendiu ce cuprinde un zgarie nori dintr-un oras din sudul Chinei. Acest proiect a fost conceput de cativa ani, scenariul fiind scris de regretatul Szeto Kam-luen, unul din cei mai buni scenaristi ai filmului din Hong Kong (The Longest Nite, Exiled, The Accident, Flash Point, Shamo, Motorway, SPL), care a decedat in octombrie 2012 la doar 48 de ani. De altfel, fratii Pang au tinut sa dedice filmul acestuia, specificand acest lucru la final. Filmarile, desi au fost ajutate de efecte speciale pentru a spori spectaculozitatea scenelor, au fost realizate la scara mare, adica in locatii reale, nu intr-un studio, pentru a fi asigurata autenticitatea scenelor de incendiu. De altfel, scopul celor doi regizori a fost pe deplin atins, imaginea flacarilor scotand la suprafata teama viscerala a protagonistilor si contribuind la realismul trairilor acestora. „Out of Inferno” a obtinut peste 21 de milioane de dolari incasari la box-office in China, fiind unul din filmele de succes ale anului ce se incheie. „Out of Inferno” ramane totusi departe de succesul productiei coreene „The Tower”, care in 2012, cu o tema similara, a obtinut peste 35 de milioane de dolari incasari. In rolurile principale il revedem pe Sean Lau Ching Wan, care la 49 de ani e unul din veteranii filmului din Hong Kong si care revine intr-un rol de pompier dupa „Lifeline” (1998), si pe Louis Koo (din Drug War, Triple Tap, Connected sau The Accident), un actor ce nu mai are nevoie de nici o prezentare. In rolul rpincipal negativ a fost distribuita Angelica Lee, nimeni alta decat sotia unuia din regizori, Oxide Pang.

Tai Kwan, pompier, casatorit cu Si Lok, asteapta un copil. Perspectiva aceasta Il determina pe primul sa-si dea demisia, pentru a putea consacra mai mult timp familiei, sau poate pentru a nu fi pentru ei o permanenta sursa de stres si Ingrijorare. Ei bine, Tai Kwan, In ziua aceea, se va Intalni cu sotia lui la Guangzhou International Commercial Centre, unde ea merge la o clinica la control ginecologic. Dar intalnirea nu are loc la cabinet, cum probabil si sotia, si medicul asteptau, ci are loc datorita unui context nefericit: In cladire se da alarma de incendiu, In urma nefunctionarii aerului conditionat din cauza umiditatii excesive. Keung, seful protectiei In caz de incendiu din cladire, frate cu Tai Kwan, organizeaza evacuarea invitatilor la o receptie, trimitandu-i pe scari In jos. In schimb incendiul, pornit la subsol, se propaga de jos In sus, practic publicul nemaiputand coborI. Acesta e trimis la etajul 15, unde ajunge scara-turn pe care vor putea coborI In siguranta. Keung se Intalneste cu Si Lok, cumnata lui, si Impreuna merg catre etajul de refugiu, care le ofera protectie Impotriva incendiului. Dar aici, surpriza: cantitati uriase de substante periculoase sunt depozitate ! Iar acestea nu Intarzie sa explodeze. Cum si daca vor reusi sa se salveze eroii nostri, ramane sa descoperiti urmarind filmul pana la final.

Un film-dezastru antrenant, care va va tine captivi in fata ecranelor din primul pana in ultimul moment. Multumiri pentru traducerea efectuata in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata e lasedan si cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 26 decembrie 2013

“Gu Family Book” a fost unul din serialele coreene de succes ale anului 2013 difuzat de postul de televiziune MBC incepand cu luna aprilie, pana la sfarsitul lui iunie. Ceea ce a atras publicul in general tanar al serialului a fost povestea plina de fantezie plasata in perioada timpurie a dinastiei Joseon, al carei protagonist e un gumiho. Pentru necunoscatori, un “gumiho” este un personaj legendar, asemanator unei vulpi, avand noua cozi. Conform legendelor, o vulpe care traieste 1000 de ani se transforma intr-un Gumiho, dar, printre altele, ea poate lua cu usurinta infatisarea unei femei frumoase pentru a-i seduce pe tineri si a le manca inima si ficatul. In serial, Gumiho e o fiinta divina ce traieste pe Muntele Jiri, care se indragosteste de o muritoare, dar, atunci cand se simte tradat, vrea sa ucida si devine un demon. Dupa o lunga pauza, producatorii coreeni au reluat povestile cu iz fantastic avand ca protagonisti un gumiho sau vampiri, pe fondul unui succes deosebit al acestei tematici peste ocean. Astfel, in 2011 s-a lansat pe micul ecran “My Girlfriend is a Gumiho”, iar un canal obscur a lansat 2 sezoane scurte ale serialului “Vampire Prosecutor”. Fara a fi in mod obligatoriu mari succese, aceste seriale au prins in special la publicul tanar coreean, iar cand in distributie sunt impuse cateva vedete abia rasarite in show-biz-ul coreean, impinse de la spate de banii agentiilor de impresariere, astfel de seriale se pot mentine pe linia de plutire. “Gu Family Book” si-a depasit conditia si a fost foarte bine primit de publicul coreean dar si de fanii k-dramelor de pretutindeni, avand un rating constant pentru cele 24 de episoade ale sale de 14-15%. Echipa de realizatori e una remarcabila, avandu-l la timona pe Shin Woo-cheol, regizorul unor mari succese ale micului ecran din Coreea precum “Lovers in Paris”, “Lovers”, “City Hall”, “Secret Garden” sau “A Gentleman’s Dignity”. Scenariul e scris de un alt nume cunoscut in industrie, scenarista memorabilului “Hotelier”, Kang Eun-kyung, care reuseste sa tina fanii lui “Gu Family Book” cu sufletul la gura episod de episod. Nu trebuie scapata din vedere coloana sonora, care ca de obicei e superba in serialele de succes, dar nici prestatia protagonistilor, ambitia si dorinta de afirmare a actorilor din tanara generatie imbinandu-se perfect cu experienta unor nume cunoscute de actori trecuti de prima tinerete si cunoscuti din numeroase alte seriale. Bae Suzy si Lee Seung-gi formeaza un cuplu indragit de fanii serialului; in timp ce pe Bae Suzy am putut-o vedea la debutul pe marele ecran in “Architecture 101”, castigand pana acum mai mult premii de popularitate pentru roluri din seriale in special datorita activitatii ca membra a trupei Miss A decat calitatilor actoricesti iesite din comun, pe Lee Seung-gi ni-l amintim dintr-un alt serial cu gumiho, “My Girlfriend is a Gumiho”. Alti actori din tanara generatie completeaza armonios distributia, conribuind la atmosfera captivanta create de poveste: Choi Jin-hyuk (Won din “The Heirs”), Sung Joon din “Lie To Me” sau cunoscutul Yoo Yoon-seok, devenit celebru dupa aparitiile in “Architecture 101” (unde o avea partenera chiar pe Bae Suzy) si “A Werewolf Boy”.

“Gu Family Book” este povestea lui Choi Kang Chi, nascut din iubirea dintre un Gumiho si o mama pamanteana. Este fiul lui Gu Wol Ryung, o fiinta divina ce stapaneste Muntele Jiri si al domnitei Yoon Seo Hwa, fiica ministrului adjunct Yoon. Dupa moartea oficialului invinuit pe nedrept de tradare, copiii acestuia sunt pedepsiti astfel: fiica lui sa devina curtezana, iar feciorul, sclav. Yoon Seo Hwa se opune sortii crude dictate de monstruosul ofiter pe nume Jo Gwan Woong, ucigasul tatalui ei. Pataniile prin care trece o conduc la Gumiho, care intervine in destinul ei, salvand-o. Curand, intre cei doi exponenti a doua lumi complet diferite ia nastere iubirea. Dar aceasta nu dureaza prea mult fiindca, atunci cand isi baga coada “cel viclean”, niciodata nu iese bine. Crezand c-a fost tradat de femeia lui, Gu Wol Ryung vrea s-o ucida, dar este anihilat la timp de comandantul Dam Pyung Jun, insarcinat cu prinderea creaturii divine. Dupa disparitia lui Gumiho si a lui Seo Hwa, linistea se asterne usor peste Muntele Jiri. Dupa 20 de ani de la incident, un tanar rebel pe nume Kang Chi, baiatul administratorului Choi de la Hanul 100 de Ani, isca mereu probleme. Crescut in familia nobilului Park Moo Sol dupa ce a fost gasit pe rau, tanarul e, de fapt, fiul de suflet al nobilului Park. Insa el are o fire mai zburdalnica, se ia la bataie cu hotomanul satului, trage cam des cu ochiul la domnita Chung Jo, fiica stapanului hanului, spre supararea mamei fetei, deranjeaza anumiti oaspeti ai hanului, mai ales cand acestia sunt viitorii socri al domnitei. E un spirit indraznet si deschis, prea curios, cateodata. Intamplarea face ca, la 20 de ani de la nasterea lui, sa-si intalneasca “ursita”, pe domnita Yeo Wool. Fiica fostului comandant Dam e foarte priceputa la lupta cu sabia si trasul cu arcul. Umbla tot timpul deghizata in baiat, fapt care il incurca, la inceput, pe Kang Chi. Intalnirea lor are loc langa un piersic inflorit, deasupra caruia se vede o semiluna, semn de rau augur in destinul fetei. Cand, in urma mortii lui Park Moo Sol, tanarul afla despre adevarata sa identitate si, mai ales, dupa ce descopera ca “tanarul stapan Dam” e o EA, incepe cu ardoare sa-si doreasca sa devina om. Asemeni odinioara lui Gu Wol Ryung, si el e in cautarea Cartii Familiei Gu, despre care calugarul So Jung ii spune c-ar fi singura in masura sa-l ajute sa-si indeplineasca dorinta. Ajungand intre timp discipol al Maestrului Dam de la Academia de Arte Matiale si om de nadejde al Amiralului Lee Soon Shin, guvernatorul Provinciei Jeolla, Kang Chi invata sa inteleaga relatiile interumane si, in special, sa iubeasca. Pericolele din viata lui sunt numeroase, dar el le traverseaza neinfricat. Intalnirea cu tatal sau, ajuns intre timp demon, il zguduie profund, insa tot iubirea e solutia indepartarii raului, iar mama lui Kang Chi demontreaza din plin asta. Salvata de un japonez, venind in calitate de capetenie a negustorilor Goon Bon, fosta domnita Yoon Seo Hwa sustine, prin organizatia ei, oficiali de la Curte in scopul obtinerii de secrete militare. Doreste astfel sa se razbune pe natiunea care a adus moartea fratelui, parintelui si copilului. Imprejurarile fac in asa fel, incat ea sa-l ajute pe Amiralul Lee Soon Shin cu toate informatiile detinute. Tot ea e cea care nu numai ca-l opreste pe demonul Wol Ryung de la distrugerea omenirii, dar il transforma din nou in fiinta divina. Insa toate peripetiile prin care trece Kang Chi nu sunt altceva decat “o scoala a vietii”, scotandu-i la iveala laturile bune si ajutandu-l sa devina matur. Invata ca nu trebuie sa-si schimbe natura divina, atata timp cat, in nemurirea sa, poate spera la franturi de iubire. “Decat 100 de ani de singuratate, mai bine 100 de zile alaturi de persoana iubita”. Sunt vorbele unui prieten de-al sau, cuvinte ce-l urmaresc in noptile cu luna, in preajma unui piersic inflorit, atunci cand destinul pare sa se repete…

Desigur, povestea este plina de rasturnari de situatie si de intrigi neasteptate, insa nu lipsesc momentele romantice, totul fiind invelit intr-o nota de mister, fantezie si spectaculos. Cu toate acestea, nu lipsesc elementele istorice reale, care ai spune ca intr-un film de fantezie pot fi deformate pana intr-atat cat sa fie atins scopul principal, insa lucrurile nu stau deloc asa. Timpul in care se desfasoara actiunea e in preajma invaziei japoneze din Joseon (1592-1598), cand celebrul Amiral Lee Soon Shin (sau Yi Sun-shin) construieste navele “Testoase” din fier, dotate cu tunuri, si cand acesta ii ucide pe oficialii corupti de la Curte, care complotasera cu japonezii. Un alt element real consemnat de istorie si bine punctat de realizatori e personalitatea lui Lee Soon Shin. Acesta a ramas renumit in istorie pentru victoriile sale de pe mare impotriva flotei japoneze in Razboiul Imjin (1592). A primit titlul de “Samdo Sugun Tongjesa”, Amiralul celor trei Provincii”, acesta fiind titlul comandantului Flotei Coreene pana in 1896. Cea mai importanta batalie navala pe care acesta a dat-o e cea de la Myeongnyang, cand, detinand doar 13 corabii, a reusit sa distruga in totalitate 33 din cele 133 corabii ale flotei japoneze. In aceasta batalie s-a si evidentiat, de altfel, geniul militar al Amiralului Lee Soon Shin. Acesta a decedat în bătălia de la Noryang la 16 decembrie 1598, ucis de un glonte.

Un serial placut de urmarit, in care fantezia si supranaturalul se imbina cu istoria, romantismul si drama personajului principal, rezultand un produs final apreciat de spectatorii din intreaga lume. Cu toate ca in 2013, postul MBC a difuzat o multime de seriale de calitate (e suficient sa amintim doar de actualul „Empress Ki”, ce se indreapta vertiginos spre jumatatea sa, avand ratinguri foarte bune), in mod sigur „Gu Family Book” va fi unul din protagonistii galei „MBC Drama Awards” pe 30 decembrie 2013. De ce ? Ramane sa descoperiti motivele urmarindu-l !

Multumiri pentru traducerea impecabila noii noastre colege Blue Sky, aflata la al doilea serial tradus pentru asiacinefil (primul va urma cat de curand), si Claudiei si Adinei pentru munca depusa la revizuirea finala a textului.

Prezentare realizata de Claudia – asiacinefil.com

Publicat: miercuri 25 decembrie 2013

Cu 10 zile mai devreme decat “Cheongdam-dong Alice”, difuzat la inceputul lui decembrie 2012 pe canalul SBS, KBS a inceput, la un an distanta, difuzarea unui serial ce aduce destul de mult cu tema din amintitul serial, si anume “Bel Ami” (cunoscut si ca Beautiful Man sau Pretty Boy). Serialul are la baza, de fapt, o manhwa publicata in 2009 in 17 volume, Coreea aliniindu-se tot mai mult curentului venit dinspre Japonia, unde ecranizarile de orice natura dupa manga sunt de mult timp reteta spre succes a producatorilor. Pentru succesul serialului, producatorii au angajat o scenarista de succes care sa adapteze manhwa, in persoana lui Yoo Young-A, autoarea scenariilor unor filme cunoscute precum “My Paparotti”, “Wedding Dress” sau “Always”. Pentru regie, solutia aleasa a fost Jung Jung-hwa, regizorul a doua seriale modeste cu idoli, “Flower Boy Ramen Shop” si “Flower Boy Next Door”, facute pentru tineri, fara prea mari asteptari in materie de rating, difuzate de Tvn, un canal din afara celor 3 mari canale importante ale Coreei. Practic pentru regizor e prima provocare adevarata, iar cel putin pana la jumatatea serialului, acesta a facut o treaba buna. In ciuda tuturor acestor eforturi, serialul, gandit initial a avea 20 de episoade dar redus in cele din urma la 16 episoade, nu a avut succesul scontat nici dupa distribuirea in rolul principal a starului Jang Geun-suk, care de la “You Are Beautiful” a avut parte de roluri doar in seriale populare in randul tinerilor, dar fara rating de top, precum “Mary Me, Mary” sau “Love Rain”. Si da, il veti vedea pe acesta din nou cu celebra frizura pe care nu si-a schimbat-o de 4 ani, in episodul 3 acesta schimbandu-si look-ul odata cu frizura ce l-a facut atat de admirat. Geun-suk e indubitabil vedeta acestui serial, pilonul in jurul caruia se focalizeaza intreaga poveste si se aliniaza celelalte personaje, insa nici prestatia partenerei sale, IU, o cantareata lansata prin diverse emisiuni muzicale cunoscute in Coreea nu este de trecut cu vederea (de altfel, aceasta a avut sansa sa detina rolul principal inr-un serial de mare succes al acestui an, “You Are The Best”, in rolul Lee Soon-shin). In rolul principal negativ o revedem pe Kim Bo-yeon, specializata pe astfel de roluri (a se vedea rolul presedintei Baek din “Feast of Gods”), iar intr-un rol ce oscileaza intre negative si pozitiv o reintalnim pe Han Chae-young, cea care debuta intr-un serial de televiziune acum 13 ani, in “Autumn in My Heart” alaturi de nume mari ale filmului coreean. Cu toate aceste atuuri si fiind popular in randul fanilor sai datorita povestii pline de intorsaturi de situatie si presarat cu multe momente amuzante, “Bel Ami” nu a reusit sa obtina un rating de top 20 pe intervalul orar la care a fost difuzat. Acest lucru, insa, nu micsoreaza cu nimic valoarea serialului, care cel putin reuseste sa-si atinga scopul in materie de buna dispozitie pe care o aduce telespectatorilor. Cat priveste asemanarile cu unele situatii din “Cheongdam-dong Alice”, acestea sunt flagrante atat in privinta unor situatii cat si a cursului pe care il ia la un moment dat povestea, ce ai impresia ca e un material didactic pentru lectia clasica a devenirii in viata.

Dokgo Ma Te e un tanar aratos care dintr-o privire poate face orice femeie sa suspine dupa el. Darul infatisarii sale e speculat de acesta fara rezerve, jucand rolul de playboy pentru femeile cu bani. Una dintre acestea e Jaek Hee, presedinta de succes a unei companii cu afaceri in domeniul imobiliar, ce a pornit de la zero si a reusit in timp sa dobandeasca o avere de peste 200 milioane de dolari. Din acesti bani isi permite sa-l tina in puf pe Ma Te, daruindu-i o casa si o masina doar pentru a i se oferi cea ce-i lipseste, afectiune. Insa trecutul lui Ma Te e invaluit in mister, el fiind fiul nelegitim al presedintelui MG Group. Misterul trecutului sau nu e dezlegat de mama sa, care moare inainte de a-i spune codul prin care va fi recunoscut de tatal sau, ci de Hong Yu Ra, o rivala a presedintei Jaek Hee, fosta nora a presedintelui MG Group. Avand o fetita cu fiul cel mare al presedintelui MG Group, Yu Ra a fost nevoita sa divorteze la scurt timp dupa ce a nascut-o pe Soo Ri, datorita interventiei sotiei presedintelui MG Group, vicepresedinta Na Hong Ra, o scorpie fara suflet ce conduce afacerile companiei in timpul convalescentei sotului ei. Pentru a putea bate la poarta presedintelui MG Group, Ma Te cel lipsit de orice experienta in afaceri e luat sub aripa norei alungate, Yu Ra, si invatat de la zero cu rigorile banului. In paralel, Ma Te e iubit de mai bine de 10 ani de Kim Bo Tong, o tanara simpatica dar saraca ce renunta la studii pentru mai multe slujbe part-time, si lipsita de orice orizont. De fapt, singurul ei orizont e sa se marite intr-o zi cu Ma Te, desi acesta mereu a respins-o. Pe masura ce Ma Te e supus mai multor probe pentru a invata puterea banului si pretuirea acestuia, trebuind sa cucereasca mai multe femei cu putere si de succes, Bo Tong ii e mereu alaturi si, cand apare un barbat neasteptat in viata acesteia, Ma Te in mod inexplicabil din stanca indiferenta la iubirea fetei se transforma intr-o persoana tot mai geloasa… Sa se fi indragostit cumva de Bo Tong ?

Un serial simpatic, plin de momente amuzante, cu actori indragiti care va vor cuceri din prima clipa, cu multe rasturnari de situatie si cu o coloana sonora ofertanta, ce reprezinta o adevarata delectare sa-l urmaresti. Traducerea a fost efectuata de Adela S. si cristinab pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: marți 24 decembrie 2013

In anul 1986, o productie japoneza neasteptata avea sa domine box-office-ul autohton, obtinand incasari de 5,4 miliarde yeni (echivalentul a aproape 52 milioane de dolari in banii de astazi). “Koneko Monogatari” (in traducere “Povestea unei pisici”, cu titlul international alternativ “The Adventures of Chatran”) a fost primul si singurul film regizat de japonezul Masanori Hata. Avandu-l ca regizor asociat pe mult mai cunoscutul Kon Ichikawa, cei doi au facut impreuna montajul acestui film unic la vremea lui cel putin in cinematografia japoneza. Filmarile au fost efectuate in Kytakyushu, in sudul Japoniei, si au durat nu mai putin de 4 ani. Efortul celor doi cineasti a fost unul extraordinar, fiind prelucrate aproape 122 km de pelicula insumand 40,3 ore de filmari in decursul celor 4 ani de munca ! Lansat in cinematografe in iunie 1986, filmul s-a bucurat de un mare succes in randul publicului japonez, generatii intregi de copii crescand cu acest film in amintiri. Succesul de pe piata japoneza i-a determinat pe distribuitorii americani sa achizitioneze drepturile pentru distribuirea filmului in America, iar peste 3 ani, in 1989, “Koneko Monogatari” se lansa in America total transformat, sub numele “The Adventures of Milo and Otis”. Pentru versiunea americana, povestea a fost rescrisa complet, montajul a fost refacut diferit, conform povestii noi, iar regretarul Dudley Moore a facut naratiunea, care in varianta japoneza i-a apartinut lui Shigeru Tsuyuki. Deosebirile intre varianta originala japoneza a filmului si cea americana nu se opresc aici. Varianta originala japoneza e mai lunga cu 15 minute decat cea americana, iar coloana sonora a fost total schimbata. In versiunea originala japoneza, intreaga coloana sonora a fost compusa de celebrul Ryuichi Sakamoto, laureat pentru coloana sonora a unor filme celebre precum “Merry Christmas, Mr. Lawrence”sau “The Last Emperor”, acesta compunand si melodia principala a filmului, ce poarta acelasi nume ca filmul, interpretata de Noriko Yoshinaga. In schimb, versiunea in engleza a fost completata cu muzica clasica (in special fragmente din Schubert, Strauss fiul, Chopin, Debussy sau Saint-Saens) si fragmente muzicale din filme clasice cunoscute, precum “To Kill a Mockingbird” sau “The Witches of Eastwick”. Academia Japoneza de Film a rasplatit “Koneko Monogatari” cu premiul pentru popularitate, in timp ce Ryuichi Sakamoto a fost nominalizat pentru Cea mai buna coloana sonora de catre Academie. Tot in 1986 a fost lansat si un joc video pentru copii, cu acelasi nume.

Intr-un hambar dintr-un sat japonez oarecare, o pisica gestanta da nastere la 7 pui. Unul dintre acestia, un pisoias simpatic cu o blanita maro cu dungi, ca a unui tigru, iese in evidenta prin curiozitatea sa iesita din comun. Acesta e Chatran, cel pe care curiozitatea il impinge in tot felul de belele. Impreuna cu fratii si surorile lui se joaca prin gospodarie cu prietenii de ocazie: rate, pui, caini. In mod deosebit se ataseaza de un catel pe nume Poosky, ce devine cel mai bun prieten al sau. In timp ce se juca impreuna cu ceilalti frati pe malul unui rau, Chatran intra din curiozitate intr-o cutie ce statea langa ponton si, agitandu-se in ea, aceasta se despinde si porneste in aval, purtat de curentii raului. Si asa isi incepe calatoria vietii sale, infruntand primejdii la tot pasul si cunoscand prieteni cu care se intovaraseste pe parcurs. Iar Poosky se tine de prietenul sau tigrat de la distanta, salvandu-i viata in cateva situatii limita. Pentru Chatran (dar si pentru Poosky), aceasta calatorie de cateva luni de zile il va initia in tainele vietii, invatandu-l ca nici macar pentru o pisica (sau un caine) nu e usoara supravietuirea in aceasta lume.

O poveste uimitoare redata pe ecran prin niste imagini de toata frumusetea care in sine constituie un spectacol. Totul e completat de interventia naratorului si a unei voci feminine care pe alocuri recita un poem ce face un frumos paralelism intre viata omului si cea a personajelor acestui film, animalele. Numeroase scene sunt de-a dreptul induiosatoare, fermecand sufletele copiilor si adultilor deopotriva. Iar daca versiunea americana a acestui film e una tipic comerciala, axata pe scopul ludic, de spectacol, al filmului in sine, versiunea japoneza e una artistica, in care naratorul intervine doar atat cat sa prezinte evolutia povestii, schimbarea unui cadru sau alte detalii necesare perceperii nealterate a mesajului filmului. Atat datorita realizarii de exceptie cat si impactului major avut asupra publicului japonez, “Koneko Monogatari” ar trebui pus la loc de cinste in istoria filmului japonez, putand fi fara probleme considerat o capodopera a genului filmelor cu animale din toate timpurile, cel putin in Japonia. Si, cu toate acestea, filmul a starnit la vremea lansarii sale un mare scandal. Mai multe asociatii pentru protectia animalelor din Australia au lansat un boicot, acuzand producatorii japonezi de acte de cruzime la adresa animalelor in timpul filmarilor. Filmul contine unele scene ce sugereaza eventuale abuzuri asupra animalelor, cum ar fi lupta lui Poosky cu un urs, faptul ca Chatran e atacat la un moment dat de niste pescarusi sau e muscat de un crab de labuta. In ciuda tuturor speculatiilor, orice ancheta pentru a demonstra actele de cruzime la adresa animalelor nu au dus niciunde, si toate aceste acuzatii au ramas simple speculatii. Asta si pentru ca pe parcursul filmarilor ce au durat 4 ani, nici un reprezentant al vreunei organizatii pentru apararea drepturilor animalelor nu a fost prezent la filmari. Mai mult, cateva organizatii caritabile au acceptat ca numele lor sa fie folosite in legatura cu acest film, sustinand ca “nici un animal nu a fost ranit” in timpul filmarilor.

Una peste alta, lasand la o parte orice speculatii, “Koneko Monogatari” ramane unul din filmele de marca ale cinematografiei japoneze din toate timpurile, un model de straduinta a realizatorilor de a se autodepasi si o poveste de viata spusa pe intelesul tuturor si in special al celor mici.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 15 decembrie 2013

Inainte de aparitia in serialul de succes “That Winter, the Wind Blows” si in coproductia regizata de Wong Kar Wai, “The Grandmasters” din acest an, indragita actrita Song Hyeo-kyo a acceptat sa apara in rolul dramatic din productia de festival “A Reason to Live” (2011). Fara indoiala una din cele mai talentate si mai frumoase actrite coreene, Song Hye-kyo are o prestatie plina de forta si nerv in rolul unei femei ce-si pierde logodnicul, ucis in mod brutal intr-un accident, si care cauta sa gaseasca puterea de a-l ierta pe criminalul minor. Datorita interpretarii sale, personajul Da-hae inceteaza sa fie un simplu simbol sau exponent al unei categorii, pentru a deveni un personaj de care spectatorului incepe sa-i pese. Si asta in ciuda faptului ca actiunea filmului este foarte lenta, dezbatand pe toate fetele problematica iertarii din toate unghiurile de vedere posibile. Expresiva si dand frau liber exprimarii celor mai profunde emotii, Song Hye-kyo face un rol mare, intocmai precum si partenera ei mai tanara, Nam Ji-hyun, cunoscuta din mai multe seriale in care a interpretat personajele principale in copilaria lor (a fost Deok-man in copilarie, in “Queen Seon-duk”, in cea mai notabila aparitie pe micul ecran). Ji-hyun aduce profunzime rolului dificil al personajului Ji-min, “sparring partner”-ul ideologic al personajului lui Song Hye-kyo, exemplul tipic al persoanei ce refuza cu incapatanare iertarea fara o justificare solida. “A Reason to Live”, ce a avut premiera mondiala la Festivalul de la Busan in octombrie 2011, e regizat de Lee Jeong-hyang, o femeie aflata la al treilea film din cariera, dupa ce precedentele doua au fost realizate cu 9, respectiv 13 ani in urma. In ciuda distantei de un deceniu de la precedentele proiecte, regizoarea da dovada de maturitate deplina in abordarea dificilei tematici a filmului, si daca la o prima vedere subiectul acestuia poate parea plictisior (probabil iubitorii filmelor de actiune vor trebui sa se orienteze spre altceva), filmul reuseste sa captiveze tocmai prin intrebarile pe care le pune, ale caror raspunsuri spectatorul le cauta impreuna cu cele doua personaje principale, or, pentru succesul unui film, acest tip de relationare intre privitor si eroii povestii puse pe ecran e crucial.

Traim intr-o lume in care pedeapsa capitala nu este ceva ce tine de filme sau de istorie . Scaunul electric, injectia letala, impuscarea sau spanzurarea nu tin doar de filme, legende sau povesti de groaza. In 39 de tari din lume pedeapsa capitala exista si se aplica in mod curent. Conform statisticilor la nivel global numarul executiilor a fost in anul 2010 de 527, in scadere fata de 2009 cand numarul lor a fost de 714, fara a socoti China care tine secret numarul, acesta fiind estimat de Amnesty International, peste 5000 in anul 2010. Dorind sa sustina o idee nobila – lupta impotriva pedepsei capitale – filmul devine un sustinator al drepturilor victimelor crimelor si abuzurilor. Adevarul despre pedepsele vinovatilor si dramele sau drepturile victimelor socheaza atat eroina acestui film cat si pe noi. Cum altfel te poti simti cand descoperi ca 90% dintre vinovatii condamnati sunt eliberati inainte de termen, din care 70% recidiveaza, ca majoritatea nu au nici o mustrare de constiinta sau nu isi cer scuze pentru faptele lor de la victime; victimele lor nu sunt instiintate de eliberare, adresa agresorilor este „secreta” in schimb a victimelor nu.

Pornind de la lupta impotriva pedepsei capitale sustinuta cu putere mai ales de Biserica catolica, pentru care iertarea aproapelui primeaza, filmul este o poveste emotionanta despre suferinta si drama prin care trec familiile care pierd pe cineva drag in urma unui act de violenta infaptuit asupra lor de alte persoane. Da-hae (Song Hye-kyo) isi pierde logodnicul, pe Han Sang-woo, chiar in ziua aniversarii ei, in urma unui accident de motocicleta – acesta fiind lovit de un adolescent de doua ori. Impresionata de lacrimile parintilor dar mai ales de porunca iertarii sustinuta de biserica de care apartine, Da-hae semneaza petitia pentru eliberarea agresorului, ascunzand intr-un colt al inimii ura, tristetea si revolta, dorind sa ierte, acceptand ideea ca ,,o crima nu poate fi rascumparata printr-o alta moarte”. Implicandu-se activ in lupta impotriva pedepsei capitale, accepta sa realizeze un film document despre iertarea agresorilor de catre familiile victimelor. Contactul direct cu aceste familii, viata distrusa a acestora in urma actului de violenta si raspunsurile pe care le primeste la intrebarea
„cum ati putut ierta?”, dar mai ales adevarul despre ce a ajuns adolescentul pe care ea l-a iertat, zdruncina din temelii decizia luata, convigerea pe care o avea ca „iertarea inseamna eliberarea de durere” si o determina pe Da-hae sa-si reanalizeze pozitia fata de semnarea petitiei si a cauzei pe care o sustine.

Fara a fi spectaculos in scene, intrigi, decoruri sau altele asemenea, acest film impresioneaza tocmai prin simplitatea ambientului si a povestilor personajelor coplesite de tragediile si dramele traite. Descoperim o lume plina de violenta, abuzuri, durere , nedreptate in care bunatatea, iertarea deplina la care suntem indemnati de Biserica si care este o porunca divina sunt greu de indeplinit. Si parca devine tot mai de neinteles un tata care isi bate crunt zilnic fiica doar pentru ca are curajul de a rosti in fata lui adevarul si a dori sa fie „verticala”, o mama care nu-si apara copilul de abuzul sotului sau un frate de o lasitate cumplita care in loc sa o apere o loveste si el si, peste toate acestea, iubirea acelui copil care, desi abuzat pentru ca nu se poate opri sa-i urasca, se sacrifica singur. Filmul este un strigat de ajutor al victimelor violentei din societate care nu sunt protejate nici de lege, nici de sistem si parca sunt uitate si de …Dumnezeu. Pana ajungem sa intelegem de ce ingaduie Dumnezeu sa trecem printr-o suferinta atat de cumplita, ca aceasta este spre folosul nostru, ca este o cale spre mantuirea noastra… lupta cu durerea si suferinta ramane sa o purtam singuri. Datorita problematicii religioase pe care o ridica, o comparatie intre “Secret Sunshine” a lui Lee Chan-dong si “A Reason to Live” a lui Lee Jeong-hyang e inevitabila. Cu toate ca amandoua au multe lucruri in comun, filmul regizoarei Lee Jeong-hyang incearca sa realizeze o apropiere diferita de subiectul abordat, fiind preocupat de efectele emotionale ale procesului de iertare in mai mare masura decat de incercarea de a expune ipocrizia. Filmul reuseste, astfel, sa fie pe deplin personal si induiosator, si mai putin religios pe fata. In ciuda ritmului lent cu care e spusa povestea intinsa pe aproape 2 ore, filmul e suficient de profund pentru a provoca si a captiva. Cea mai mare parte a lui asistam la o dezbatere aproape filosofica intre cele doua personaje principale, Da-hae si Ji-min, prima pierzandu-si logodnicul, ce e ucis de un minor, si a doua suferind abuzurile unui tata violent si a unei familii indiferente la personalitatea ei in formare. Da-hae incearca sa realizeze un documentar pe baza interviurilor luate membrilor familiilor altor victime ale unor crime violente si sa obtina de la acestea motivele pentru care calaii persoanelor lor dragi au fost sau nu iertati crestineste. Ji-min incearca sa o ajute in acest demers, insa avand mereu un spirit critic si vorbind deschis, cu mintea unui adolescent, o pune deseori in incurcatura pe prietena ei mai in varsta, careia ii reproseaza faptul ca a iertat. Ce se ascunde in spatele iertarii ? Este ea cea mai buna cale pentru alinarea suferintei pierderii unei persoane dragi ? Dincolo de aceste intrebari la care se poate raspunde, fireste, dintr-o perspectiva religioasa, regizoarea aduce in prin plan si perspectiva societatii asupra acestei probleme. Iar in momentul in care analizezi la rece si pui in balanta modul in care societatea ii trateaza, prin legile sale imperfecte, pe criminali, si tot ceea ce propovaduieste religia crestina (“si noi iertam gresitilor nostri”), nu ai cum, ca privitor, oricat de neimplicat ai fi, sa nu-ti pui niste intrebari. Regizat cu maturitate, “A Reason to Live” are o structura inteligenta, firul narativ alternand prezentul cu o serie de flashback-uri in masura a ne face sa intelegem drama personajelor din unghiul lor de vedere.Un film care merita vazut, ce aduce ceva nou in abordarea, de catre cinematografia coreeana, a tematicii credintei si iertarii, fara a pierde o clipa din vedere suferinta umana in profunzimea ei.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team pentru asiacinefil, traducatorii implicati in proiect fiind cristinab, Eli si gligac2002.

Prezentare realizata de poet24 – asiacinefil

Publicat: duminică 8 decembrie 2013

Dupa mai mult de 80 de filme si productii de televiziune, Takashi Miike ramane un cineast total impredictibil, fiecare film al lui avand, insa, un numitor comun: violenta extrema, descrisa pana in cele mai mici detalii. “Lesson of the Evil” se inscrie in nota tipica filmelor sale, fiind un thriller extrem de violent in care actiunea se desfasoara pe culoarele si in salile de clasa ale unui liceu de elita. In ciuda subiectului si a temei sale, “Lesson of the Evil” a avut un asemenea succes in Japonia incat un post japonez de televiziune a lansat in aceasta toamna un serial in 4 episoade intitulat “Lesson of the Evil Opening Chapter”, produs sub supervizarea aceluiasi Takashi Miike. La box-office, filmul a obtinut incasari de aproape 26 milioane de dolari, clasand filmul in topul primelor 15 filme japoneze ale anului 2013. In rolul principal, Takashi Miike l-a distribuit pe talentatul Hideaki Ito (Kamui Gaiden, Umizaru, Sukiyaki Western Django), ce are o prestatie remarcabila. Practic e singurul rol principal al acestui film, acesta eclipsand de la inceput numarul neobisnuit de mare de actori adolescenti ce au fost distriubuiti in contrapondere. Probabil e primul film japonez cu nu mai putin de 42 de personaje secundare interpretate de adolescenti, plus inca cateva personaje secundare interpretate de actori mai putin cunoscuti in rolul de profesori. Niciunul din toti acesti actori nu a putut pune in umbra personajul central al lui Ito, care oricat de controversat ar fi, nu poate trece neobservat privirilor avizate. Ito se potriveste perfect rolului de schizofrenic cu comportament oscilant, dovedind flexibilitatea sa ca actor, in timp ce in randul actorilor adolescenti, nu se poate trece cu vederea prezenta in distributie a lui Fumi Nikaido si Shota Sometani, castigatori la Venetia cu filmul lui Sion Sono, “Himizu”.

Intr-o incapere a unei locuinte modeste, un tata si o mama discuta in soapta despre unele banuieli ce le au despre fiul lor, cum ca acesta s-ar afla in spatele unor crime in serie ce au zguduit orasul. Pe cand incearca sa cada de acord asupra faptului ca trebuie anuntata politia, fiul lor adolescent intra cu un cutit in incaperea celor doi si ii ucide cu sange rece, dupa care insceneaza totul ca fiind o crima comisa de un strain ce ar fi intrat in casa. Un deceniu mai tarziu, incidentul care in trecut a tulburat viata comunitatii locale pare a fi fost dat uitarii. Undeva la un liceu mixt de la periferia Tokyo-ului il cunoastem pe Seiji Hasumi (Hideaki Ito), un simpatic profesor de engleza scolit la Harvard, iubit de toti elevii pentru daruirea si caldura sa sufleteasca. Obisnuit sa-i ciufuleasca ori de cate ori acestia greseau cu ceva, Hasumi pare o fire iertatoare, profesorul ideal pe care orice elev si l-ar dori. In momentul in care profesorii se strang in cancelarie pentru a discuta masuri de siguranta impotriva copierii de catre elevi la examene, Hasumi propune o metoda radicala: oprirea semnalului la telefoanele celulare pe durata examenului. Cu toate ca metoda ar fi avut o eficienta maxima, acest lucru insemna o incalcare a legislatiei in vigoare. In cele din urma e aplicata metoda strangerii telefoanelor elevilor, iar examenul se desfasoara conform asteptarilor profesorilor. Si totusi, un eveniment straniu are loc in timpul examenului: semnalul telefoanelor cade, chiar daca acestea au fost luate fiecarui elev in parte. Un amanunt aparent lipsit de importanta, care insa se va dovedi crucial in intelegerea viitoare a evenimentelor. Cu fiecare zi scursa, imaginea despre profesorul Hasumi incepe sa devina tot mai neclara, ridicand tot mai multe semne de intrebare. Acesta se retrage deseori intr-o locuinta darapanata careia doar doi corbi ii mai dau tarcoale, iar o voce interioara ii spune ca acesti doi corbi ar fi mesagerii lui Odin (Regele Zeilor) din mitologia Nordica, caruia ii aduceau vesti din lumea oamenilor. In plus, trecutul lui Hasumi e si el plin de nebuloase. Iar pe neasteptate, din profesorul jovial pe care toti il cunosteau, acesta se transforma in cel mai intunecat cosmar al elevilor.

Miike reuseste performanta de a transmite spectatorilor inca de la inceputul filmului un fals simt al sigurantei, folosind culori vii si un stil de filmare aproape clasic, lucru ce poate suprinde la filmele sale mereu noncomformiste. Toate lucrurile care se intampla sunt aparent banale, fara legatura intre ele. Logica desfasurarii actiunii se pierde cu desavarsire: o tentativa a profesorilor de a impiedica fraudarea unui test de catre elevi; o presupusa tentativa de abuz a unui profesor asupra unei eleve; elevi absolut normali pentru varsta lor, care iau viata in gluma si prezenta lor la scoala mai mult sau mai putin ca pe un lucru necesar; o casa darapanata vizitata de doi corbi intr-un peisaj gotic prin excelenta, un sarut dat pe ascuns de o eleva unui profesor, un incendiu pornit de la un muc de tigara… Dar toate aceste lucruri aparent secvente ale vietii de zi cu zi au o logica a lor. De fapt, pornind de la lucruri obisnuite, Miike incearca sa creeze o atmosfera pentru explozia de evenimente ce va urma. Lipseste total o coloana sonora care sa insoteasca aceste lucruri de zi cu zi, cu exceptia unei melodii de pe un disc de pick-up ce a calatorit in timp undeva din perioada interbelica, si care in nici un caz nu prevesteste ceva pozitiv. Tacerea si desfasurarea scenelor intr-o lipsa totala de logica sporesc tensiunea fara ca spectatorul sa-si dea seama. Iar tot peisajul linistit se incheie brusc in momentul in care bunul “mister Chips” Hasumi raspunde avansurilor uneia din elevele sale, care il saruta pe obraz cu o pasiune neobisnuita. Acest act il dezorienteaza si, coroborat cu imaginea celor doi corbi ce dau tarcoale casei bantuite, electrocutandu-l pe unul si, mai ales pe fundalul sonor al unei celebre melodii din cunoscuta “Opera de 3 Parale” a lui Bertolt Brecht reinterpretata in stil de jazz de Ella Fitzgerald, “Mack the Knife”, masca de pe chipul acestuia cade. Acesta se transforma radical, devenind un santajist iar mai apoi un criminal cu sange rece ce-si ucide victimele inocente cu zambetul pe buze si cu buna dispozitie.

Filmul nu este recomandat persoanelor minore datorita scenelor violente pline de sadism, chiar daca subiectul initial e prezentarea vietii obisnuite dintr-un liceu japonez al zilelor noastre, in care protagonisti sunt elevii. Treptat, insa, profesorul e cel care capteaza intreaga atentie a filmului, transformand totul intr-o baie de sange descrisa pana in cel mai mic detaliu. Cam asta e tot ce si-a propus Miike cu acest film: un joc psihologic desprins din filmele de groaza hollywoodiene nici macar de-a soarecele si pisica ci mai degraba de-a tintasul si tinta. Regizorul a incercat sa redea cat mai socant si realist fiecare crima atroce in parte, ducand totul pana la limitele parodicului. Cu toate ca filmul este o adaptare dupa un roman de Yusuke Kishi, publicat in urma cu 5 ani, nu trebuie ca la finalul vizionarii (pentru cei care vor rezista atat) sa cautam un raspuns la intrebarea “De ce?”. De obicei, orice film transmite un mesaj dincolo de povestea sa. “Lesson of the Evil” e un mesaj in sine despre tot ce inseamna Boala lumii secolului XXI. Ca traim intr-o lume care de mult a luat-o razna o stie toata lumea. Iar la asta contribuie insusi modul de viata al oamenilor prezentului, toleranta fata de anumite lucruri anormale acceptate ca firesti datorita presiunii in mare parte a lumii virtuale, ce a ajuns poarta de acces spre devierea comportamentala a fiinte umane. Jocurile pe calculator, care de ani buni imbogatesc anumite companii multinationale si au devenit o adevarata industrie necenzurata de autoritati din motive lesne de inteles, ajung sa controleze mintile tinerelor generatii. Asa-numitele jocuri pe calculator “ (“shooter game”) “cu impuscaturi” in stilul “Counter Strike” in loc sa stimuleze creativitatea si gandirea tinerilor, asemeni jocurilor de strategie, le dezvolta impulsul criminal, comportamentul violent, cultivand partea negativa a personalitatii in formare a adolescentului. In prezent, exista mii de retele in care acest joc poate fi jucat de milioane de utilizatori online, pana la mijlocul lui 2011 fiind vandute nu mai putin de 25 de milioane de exemplare ale sale in intreaga lume ! Pericolul unor astfel de jocuri a fost subliniat si de autoritati in anumite tari unde crimele violente au o rata foarte ridicata, iar in Brazilia chiar s-a reusit interzicerea timp de un an a jocului Counter-strike pe motiv ca asemenea jocuri “aduc stimuli iminenti distrugerii ordinii sociale, atentand impotriva ordinii publice si a starii de drept”. In SUA s-a speculat ca doua din masacrele ultimilor ani ar fi fost comise dupa ce autorii lor s-ar fi “antrenat” jucand Counter-strike. De la simple speculatii la realitatea ca aceste jocuri reprezinta o industrie ce aduce prin taxe, incasari din vanzari etc o importanta contributie la bugetul anual al statelor unde sunt produse e ceva ce poate fi dedus de oricine poseda putina luciditate. Pretul dependentei adolescentilor de jocurile de calculator violente il plateste intreaga societate, astfel ca povestea din “Lesson of the Evil” nu poate decat sa sintetizeze o realitate de fapt pe care o ignoram de prea multe ori considerand-o neimportanta, dupa principiul “pe noi nu ne poate afecta”. Insa nu doar jocurile pe calculator schimba comportamentul adolescentilor, ci si internetul, care dintr-un loc ce initial s-a afirmat ca unul al liberei exprimari al unor conceptii, al unor principii umane, a devenit un paienjenis de site-uri cu continuturi extreme, bloguri asa-zis personale in care sunt exprimate pareri deplasate ce devin modele pentru persoanele fara prea multa educatie, adica un loc plin de capcane, de spam-uri, virusi, pishing, hacking si alti termeni pe care nevoia ne obliga sa-i invatam in forma lor bruta. Societatea si grijile vietii de zi cu zi constituie si ele unul din factorii de stres ce pot pune presiune asupra individului, modificandu-i comportamentul. Tinand cont de toti acesti factori, intrebarea pe care fiecare victima a psihopatului Hasumi din “Lesson of the Evil” si-o pune inaintea mortii, “De ce ?”, devine una lipsita de orice sens. Mortile lor in sine nu au nici un sens, asemeni jetoanelor doborate in “shooting-urile” de pe calculator de catre fiecare gamer. Astfel ca intrebarea “De ce?” e complet inutila pentru intelegerea gestului criminalului. Oricat de violent ar fi filmul lui Miike, nu poti, la un moment dat, sa nu sesizezi nota sa de umor negru (mai bine zic macabru), dandu-ti senzatia, ca spectator, ca esti insusi gamerul obsedat in a lichida toate obstacolele pentru a trece la nivelul urmator al jocului.

Un film care, asemeni multor alte filme japoneze inspirate din realitatile contemporane, trebuie sa dea de gandit. Sub presiunea stresului, a dezinteresului si sub pretextul libertatii de a face orice in mediul virtual, fara a realiza, omul se indeparteaza de oameni si devine sclavul propriilor obsesii. Nu intamplator Miike face paralela cu “Opera de 3 Parale” a lui Brecht, o piesa ce transmite mai multe avertismente morale. Dupa cum se stie, lumea din piesa lui Brecht, a criminalilor, prostituatelor ieftine, a cersetorilor, intr-un cuvant “drojdia societatii” e usor comparabila cu ceea ce a ajuns societatea in zilele noastre: o lume in care tot ce este “lumesc”, intr-un cuvant pacatul, nu mai e ceva care sa ingrozeasca, sa surprinda, si in care nu mai exista eroi care sa apere moralitatea. Compromisul, secretele, santajul sunt instrumentele ce dau masura acestei lumi, indicand nivelul degradarii umane. Dar raul social e ceva ce are o existenta finita in aceasta lume, si asa cum celebrul criminal Mack “Sis” se va simti parasit de prietenii sai falsi si va simti o neliniste ce il va macina, la fel diabolicul Hasumi va decide sa-si injunghie pe la spate alter-ego-ul (chiar daca numai in vis), moment din care ochii alter-ego-ului sau il vor urmari ca un cosmar, indemnandu-l sa continue sau sa se opreasca din crimele sale, oferindu-i o neliniste interioara ucigatoare. Orice gest de iertare ulterioata a acestui personaj devine inutil (a se vedea parerea de rau exprimata in final de Hasumi in fata unuia din corbii ramasi in viata), deoarece Hasumi isi pierde atributul de judecator al binelui si al raului, adica ratiunea umana care ii da posibilitatea sa distinga intre Bine si Rau. El nu reuseste sa-si depaseasca conditia la care a fost redus de faptele sale, anume aceea de vierme sau gunoi al acestui univers. Un film cu multe intelesuri, cu un anti-erou amoral prin desavarsire, si in care singura umbra de speranta vine tot de la anti-erou, sau, mai bine zis de la masca sa din prima parte a filmului. Cu masca sau fara masca, Miike reuseste sa surprinda din nou !

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 1 decembrie 2013

Dupa aproape 2 ani de scris, celebrul Feodor Dostoievski finaliza, in 1880, cu un an inaintea mortii sale, ultimul sau roman, “Fratii Karamazov”. Pasionant roman filosofic cu actiunea plasata in Rusia secolului XIX, gravitand in jurul ideilor de moralitate, liber arbitru, divinitate, decaderea fiinte umane, “Fratii Karamazov” a devenit, inca de la publicare, una din cele mai mari realizari nu doar ale literaturii ruse, ci si universale. Multi scriitori si filosofi au fost influentati de acest roman (Wittgenstein, Heidegger, Freud, Kafka), ce a fost de mai multe ori ecranizat (prima oara in 1915), cea mai celebra ecranizare fiind cea Hollywoodiana din 1958, in care aparea cunoscutul Yul Brynner. Dupa o ecranizare turca pentru micul ecran din 2010, in acest an, a venit randul producatorilor japonezi sa realizeze un serial omonim in 11 episoade (Karamazov no Kyodai) in care transpun povestea din vastul roman in lumea moderna a realitatilor din Japonia. Din pacate pentru publicul in special tanar japonez, romanul lui Dostoievski si, probabil, intreaga literatura clasica rusa ramane o mare necunoscuta, multi din fanii serialului recunoscand ca abia dupa ce l-au urmarit au aflat ca exista si un roman scris in urma cu mai bine de un secol. Nu trebuie sa ne mire acest lucru, cu toate ca, de exemplu, pentru noi, romanii, Haruki Murakami e mai cunoscut decat Dostoievski sau Lenin pentru japonezi. Poate si din acest motiv producatorii de la Fuji TV s-au gandit sa realizeze un serial care sa redea cat mai fidel povestea din romanul clasic, dandu-i un parfum aparte. Nu de alta, dar in general astfel de ecranizari, cu exceptia Hollywood-ului si a tarii de origine a scriitorului sunt unicat in alte tari, unde realizarea unui remake dupa o opera straina e un lucru foarte rar. In pur stil japonez, serialul e regizat de 3 regizori, iar in rolurile principale ale celor 3 frati au fost distribuiti Ichihara Hayato (recent vazut in rolul principal din DOG X POLICE), Saito Takumi si Hayashi Kento, insa adevarata surpriza a serialului a constituit-o interpretarea personajului negativ de catre actorul Yoshida Kotaro, ce a fost recompensat la a 76-a editie a premiilor Academiei japoneze de film pentru televiziune cu pemiul pentru Cel mai bun actor inr-un rol secundar.

Exista un motiv pentru care aceasta serie are titlul de „The Brothers Karamazov” (Fratii Karamazov). Desi e o realizare a celei de-a 7-a arte, in care totul e descris prin imagini, acesta se dovedeste un veritabil roman psihologic, cercetand caile prin care mintea poate fi innegurata de aburii crimei dar si stradania de a-i invinge, de a-i lasa sa se risipeasca si a ramane om. Urmare unei cereri facute de fiul sau, primul nascut, Kurosawa Bunzo, magnatul imobiliarelor din orasul Karasumi, isi convoca toti copiii la o reuniune de familie, urmand sa ia decizii importante pentru acestia. Intrunirea e amanata de insusi convocatorul ei, caci vrea sa intarzie cat mai mult momentul izbucnirii furiei. Inevitabil, intrunirea e doar amanata si are loc a doua zi, cand Bunzo se dezlantuie umpland de venin asistenta si rascolind ura. Nu mult dupa aceasta, Bunzo e gasit mort, cu capul sfaramat si singurele persoane din preajma sa au fost fiii lui, care acum sunt anchetati. In cursul anchetei, aflam povestea vietii protagonistilor si a motivelor care i-ar fi deteminat pe oricare din ei sa ajunga pana la comiterea crimei si, in final, fireste, aflam vinovatul.

Povestea ne poarta intr-o lume plina de tenebre, temeri si nesiguranta, in lumea unor tineri ce au crescut drept copii terorizati de autoritatea incontestabila si detestabila a unui tata animalic, ce traieste in jungla afacerilor sale si trateaza toate lucrurile si fiintele umane din preajma-i dupa gradul de utilitate pe care il aduc in succesul intreprinderilor sale. Kurosawa Bunzo invarte afacerile imobiliare ale orasului Karasumi. Nu conteaza prin ce mijloace, tot ce-si doreste trebuie sa posede. E un om fara nici una din caracteristice speciei umane: nu grija, nu compasiune, nici consideratie si, evident, nu iubirea aproapelui. Doar cinism si iubire de sine. Exclusiv de sine. Pe neasteptate, sotia Azusa, ce-i nascuse un fiu, il paraseste lasand copilul in urma. Bunzo se recasatoreste cu inocenta Shiori, repede devenita martora la felul inuman in care e tratat micul Mitsuru, lovit, gonit si insultat mereu, in numele mamei sale. Plina de compasiune, Shiori incearca din rasputeri sa protejeze copilul si apoi, si ceilalti doi copii carora le da ea nastere. Femeia dispretuita si injosita incearca sa reziste dar, ingrozita de soarta ce i-o ordona barbatul ei, isi ia zilele lasand acum, trei copii orfani, in batjocura tatalui ce nu are nici un sentiment pentru ei. Copiii vad numai nelegiuiri, violenta, orgii alcolice si parada de femei usoare, nevoiti sa se ascunda de fiecare data cand tatal lor se distreaza. Umilirea, injuriile si loviturile sunt hrana lor de toata ziua. Nu au pe nimeni sa-i protejeze. Se au doar unul pe celalalt si amintirea invataturilor blandei Shiori pe care toti trei o idolatrizeaza: „cand cineva e in nevoie, ceilalti trebuie sa-i fie aproape ca o lumina calauzitoare”.

Asa au reusit sa atinga maturitatea. Cel mare, Mitzuru, fiul Azusei, cea fugita, e un ratat. A plecat de acasa cat de repede s-a putut. Cartea nu i-a fost prietena si nici nu l-a incurajat nimeni. Nu-i capabil sa reuseasca in nici o intreprindere: desi e „un dur”, nimic nu-i iese, e mereu inselat si lefter, dator camatarilor dar seamana tatalui: mereu e cu alta femeie. Traieste o viata boema in lumea rau famata a orasului natal, departe de „atentiile” tatalui dar mereu in vizorul acestuia. Mereu e „adus pe calea cea buna” de perseverenta Endo Kanako, fiica primarului, ce-l iarta mereu si mereu e iar inselata. Ultima sa obsesie e Yoshioka Kurumi, ocazionala iubita si angajata pentru placeri a tatalui sau.

Al doilea fiu, Isao, silitor, responsabil si respectuos, face tot ce-i sta in putinta sa respecte dorintele tatalui, si pentru a i se permite sa mearga la studii, incheie cu tatal sau un contract de creditare, cu dobanda „preferentiala” dubla fata de cea normala si cu promisiunea ca-i va fi de ajutor afacerilor, caci vrea sa ajunga om al legii. A reusit sa-si termine studiile si lucreaza la o mare firma de avocatura, in Tokyo. Se straduie din rasputeri sa-si pastreze sufletul curat si sa ramana in acelasi timp supus tatalui, desi dorinta sa cea mai fierbinte este desprinderea din influenta acestuia. Pentru a-si inabusi rabufnirile de furie neputincioasa, isi varsa naduful scriind un roman psihologic, in care-si arunca toate pornirile ucigase si astfel, necomitand nici un rau, agreseaza doar hartia si-si poate pastra curatenia sufletului si-a constiintei. E indragostit inca din facultate de Kanako, dar aceasta l-a preferat pe fratele mai mare.

Mezinul, Ryo, studios si el, urmeaza medicina si traieste in casa parinteasca inca, devotat parintelui sau, desi grijuliu sa nu-i stea in cale. Singurul aflat in casa, e nevoit sa rabde toate nelegiuirile parintelui si sa-l vada in cele mai degradante ipostaze, de care batranul, culmea, e mandru. Firea lui Ryo e cea mai fidela intruchipare a blandei Shiori. E plin de compasiune, de intelegere si bunatate, castigandu-si statutul de „bleg” al familiei; cauta cu infrigurare sa indrepte relele parintelui, riscand enorm uneori, doar pentru mantuirea pacatelor acestuia.

Dupa plecare fiilor mai mari, casa ramane doar a lui Bunzo, urmarit din umbra de Ryo si de omul bun la toate, Suematzu, angajat de secretarul personal al afaceristului, Oguri. Oguri e un om trecut de prima tinerete, devotat sefului sau, insarcinat cu ducerea la indeplinire a tuturor ordinelor lui Kurosawa, indiferent de moralitatea sau legalitatea acestora. El stie afacerile firmei pe de rost, si-i este necesar sefului si acasa. Menajul e facut exclusiv de tanarul Suematsu, cu meticulozitate, promptitudine, eficienta si maxima discretie. Dorintele stapanului sunt ghicite din ochi si realizate instant; pe scurt, angajatul ideal; nimic nu scapa observatiilor sale si e martor orb si mut al suferintelor lui Ryo si mai nou, dupa intrunirea familiei, a framantarilor lui Isao. Mai avem cateva personaje ce ajuta la conturarea protagonistilor Il avem pe Sugiyama Tokuro, subcontractor al lui Kurosawa Bunzo, gata sa falimenteze si pe fiul acestuia, micul Ichiro, o fosta menajera s.a..Fiind un serial psihologic-politist, evident, avem un anchetator, pe inspectorul Irie, om cu sarcina ingrata: oricat de nedrept i se pare sa pedepseasca pe cineva pentru curatarea infectiei morale din oras, drept este s-o faca. Asa-i legal. Sigur pe sine, meticulos si dedicat, se incranceneaza sa descopere autorul crimei cat mai rapid, in mare parte si pentru orgoliul personal.

Fireste, nimic „nu-i ce pare-a fi” si finalul ne va surprinde… mult. Caracterele copiilor lui Bunzo, departe de-a fi „sangele” parintelui lor, se dovedesc a fi aproape in exclusivitate al mamei, Shiori, chiar si pentru cel care nu era al ei. Morala? Poate ca samanta raului exista dar depinde cum e cultivata. Educatia facuta cu suflet poate invinge chiar si… codul genetic!

Traducerea serialului a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de iulianatotu – asiacinefil

Publicat: miercuri 27 noiembrie 2013

Dupa ce ucide 6 femei fara ca politia sa reuseasca sa-i dea de urma, criminalul in serie Shin Hyun (Cho Seung-woo) se preda in mod inexplicabil, spre surpriza tuturor. Este imediat retinut, procesul face valva in mass-media si la scurt timp este condamnat la moarte fara a face recurs, recunoscandu-si toate faptele. Cazul acestui criminal in serie a produs si victime in randul politistilor, Han Jung-woo, detectivul de caz care l-a urmarit mult timp pe Shin Hyun luandu-si viata la putin timp dupa predarea autorului. La 6 luni distanta, o noua serie de crime are loc, victimele fiind tot femei. Primul caz atrage atentia echipei de investigatie atat prin cruzimea sa (victime fiind o mama adolescenta si pruncul ei abia nascut) cat si prin metoda prin care a fost infaptuita, ce se aseamana cu cea a primei crime a lui Shin Hyun. Detectiva Kim Mi-yun, fosta iubita a politistului ce s-a sinucis nereusind sa-l prinda pe Shin Hyun si detectivul Kang (Ji Jin-hee) preiau cazul si, gasind similitudini cu prima crima a lui Shin Hyun, il viziteaza pe acesta in detentie. Fara a obtine vreo informatie cruciala, ancheta intra in impas. Pana cand o a doua crima, similara cu a doua crima comisa de Shin Hyun, are loc. Cine sa fie autorul, cata vreme Shin Hyun e dupa gratii, iar criminalul isi ucide victimele in acelasi mod ca si Shin Hyun ? Dificilele cazuri ii mobilizeaza pe detective, iar evolutia invetigatiei nu inceteaza sa ii surprinda…

“H” e filmul de debut al cunoscutului actor Ji Jin-hee pe marele ecran, dupa aparitia in doua seriale la inceputul anilor 2000. Debutand foarte tarziu intr-un film de lungmetraj, la 29 de ani, Ji Jin-hee avea sa cunoasca celebritatea in special datorita rolurilor istorice din seriale tv, precum Jewel in the Palace, Dong Yi sau The Great Seer. In putinele filme in care a aparut prestatia sa a lasat de dorit, niciunul nefiind vreun succes de box-office. Paradoxal, rolul de politist din drama politista “H” a consemnat un plus pentru cariera sa viitoare, fiind rolul ce i se potriveste cel mai bine din filme inspirate din lumea contemporana, Ji Jin-hee fiind un actor croit parca pentru rolul de rege in dramele istorice. Partenera sa cu care are de rezolvat cazurile de crima in serie e interpretata de Yum Jung-ah (din “The Old Garden”, “The Worst Guy Ever” sau “Lovely Rivals”), o actrita care reuseste performanta de a intra perfect in pielea detectivei Kim, neschitanmd pe tot parcursul filmului decat un zambet ironic. De altfel, amandoi protagonistii sunt distanti unul fata de celalalt, preocupati de rezolvarea cazurilor, rigiditatea celor doi taind din start orice urma de simpatie fata de vreunul din ei. Asadar, nu poate fi vorba nici de chimie intre cei doi, nici de urmarirea vreunui fir romantic care sa aduca o raza de speranta intr-un film cenusiu spre negru. Regizorul prezinta povestea mult prea analitic, cu accent pe detaliu si pe descrierea unor fapte oribile, mersul anchetei fiind prezentat cronologic, pas cu pas, pana la ceea ce se doreste a fi “revelatia finala”. Practic in afara de urmarirea firului unei anchete, filmul nu prezinta nimic altceva, nu ne ofera ocazia de a cunoaste personajele in mediul lor (e drept ca ambii protagonisti sunt niste persoane singure, ranite si urmarite de un lucru nefericit din trecut, insa niciuna nu cauta consolare la cealalta, discutiile pe aceasta tema fiind de suprafata si de complezenta, mai mult sub forma unor replici ambigue ca si cum spusele unuia ii sunt indiferente celuilalt). Nedezvoltandu-se latura personala, regizorul ne ofera o imagine trunchiata despre impactul acestor cazuri asupra celor doi politisti, ce nu au decat un lucru in comun: faptul ca amandoi incearca sa renunte la fumat, fara a reusi. Asadar, tot un viciu, un lucru negativ, e cel care ii leaga, nici macar sentimental de colegialitate nefiind adanc inradacinat intr-un eventual comportament mai cald al lor. Filmul a fost nominalizat la Fantasporto – Festivalul International de Film Fantastic de la Porto (2004), obtinand aprecieri pozitive pentru atmosfera intunecata pe care regizorul reuseste sa o zugraveasca cu ajutorul unor imagini desprinse parca din filmele noir sau ale lui Takeshi Kitano, si a coloanei sonore minimaliste. Nu intamplator Bollywoodul a realizat un remake dupa aceasta productie in 2009, intitulata Amaravathi. Nu trebuie trecuta cu vederea nici prestatia lui Cho Seung-woo (Mutt Boy, Marathon, Love Phobia, The Sword with no name), care in rolul static al criminalului in serie are o prestatie remarcabila, zambind ironic mai tot timpul. Filmului nu-i lipseste tensiunea, mergand pe principiul atragerii spectatorilor in dezlegarea jocului de puzzle propus de scenaristi (e vorba de regizorul Lee Jong-hyeok si de scenarista Kim Hee-jae – Korean Peninsula, Holiday, Silmido, Face). Din pacate deznodamantul si turnura pe care o ia scenariul in final strica parca tot realismul filmului, dand impresia prabusirii unui castel de nisip cladit pe durata a aproape 2 ore. Fanii filmelor cu tenta politist-psihologica, cu criminali in serie si puzzle-uri de rezolvat vor fi prinsi de subiect, insa analizarea strict a acestei laturi devine obositoare, filmul fiind pana la un moment dat previzibil. “H” ramane un film “al vremurilor sale”, adica se incadreaza perfect in peisajul filmului coreean al inceputului de mileniu, cu lipsurile si atmosfera specifice acelor ani. Nu intamplator, dupa 2005, producatorii coreeni au renuntat la acest gen tocmai pentru ca s-a spus cam tot ce se putea spune, insa o comparatie cu cate o productie sporadica similara a ultimilor ani (cum e cazul unui Psychometry de exemplu) se pot observa uriasele progrese facute in materie de realizare a unor astfel de productii, cu scenarii mult mai consistente, coerente si mai bine puse in scena. Acum, dupa mai bine de un deceniu de la lansarea lui “H”, ai impresia ca privesti nici mai mult nici mai putin decat un film cu criminali in serie cum se faceau peste Ocean prin anii ’70-’80. “H” are farmecul sau, desi in sine e un film nercomandat minorilor, acesta existand pe piata in doua variante, una (cea actuala) fiind si cea din care au fost taiate scenele cele mai dure. Un film politist bun, realist pana la un punct, cu actori “reci ca gheata” si cu un scenariu care te infioara, amintindu-ne de unele din filmele lui Takeshi Kitano sau Johnnie To.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team pentru asiacinefil, colaboratorii din echipa fiind cristinab si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 24 noiembrie 2013

“Garden of Heaven” e una din productiile coreene memorabile ale anului 2003, ce merita urmarita din cel putin 2 motive: revederea intr-un rol pe marele ecran a minunatei si regretatei actrite Lee Eun-joo si faptul ca avem in fata una din melodramele de top ale genului in cinematografia coreeana. Filmul spune povestea a doi oameni singuri pe care tragedia vietii ii uneste fie si pentru doar cateva clipe, pentru o amintire unica. Povestea emotionanta e scrisa de celebrul scenarist devenit mai apoi regizor, Lee Han, omul din spatele scenariilor unor filme de neuitat: Lover’s Concerto, Almost Love sau My Love. In rolurile principale avem ocazia sa vedem doi actori superbi, Ahn Jae-wook si Lee Eun-joo, amandoi cu destine triste, chiar tragice. Lee Eun-joo s-a sinucis la doar 24 de ani, in 2005, marcata de ultimul rol al carierei din filmul “Scarlet Letter” si de o depresie in care intrase. In mod paradoxal, si in “Garden of Heaven” actrita are un rol tragic, si deseori replicile pe care le rosteste in mintea sa personajul interpretat de aceasta duc cu gandul la rostul vietii, la utilitatea verbului “a trai” intr-o lume in care esti singur, abandonat sau parasit de toti cei dragi. La nici 2 ani distanta, actrita isi lua viata, lasand un biletel in care spunea, intre altele: “Chiar daca traiesc, nu sunt tocmai in viata.” Aceste cuvinte au o perfecta rezonanta daca urmariti rolul interpretat de Eun-joo in acest film. In ce-l priveste pe Ahn Jae-wook, acesta a cunoscut celebritatea in 1997 cu serialul de mare succes “Star in My Heart”. Devenit star de talie internationala in Asia, a fost unul din primii actori coreeni ai ceea ce ulterior avea sa fie denumit Valul Coreean (Hallyu), care s-a dedicat si unei cariere muzicale de succes, scriindu-si si interpretandu-si singur melodiile. A aparut in anii ’90 in peste 10 seriale de televiziune si pe masura ce se apropia de varsta de 40 de ani, aparitiile sale in filme au devenit tot mai rare. Hallyu explodase si o multime de tineri actori si mai apoi idoli din lumea muzicii au inceput sa-si faca loc in lumea filmului si a televiziunii din Coreea, iar intrarea in era digitala a schimbat totul. In fata acestor transformari, Ahn Jae-wook a ales sa-si continue cariera de actor pe scena, in diverse piese de teatru sau musical-uri. In timp ce se afla, la inceputul acestui an, in Statele Unite, actorul s-a simtit brusc rau si s-a prabusit. Investigatiile medicale au scos la iveala faptul ca acesta a avut o hemoragie la creier si a fost operat de urgenta. Pe Ahn Jae-wook l-am putut vedea in “First Kiss”, alaturi de Choi Ji-woo, un film foarte popular la vremea lui, dar care nu a avut succesul scontat la box-office. Desi a aparut in doar 5 filme pentru marele ecran si ca actor nu a fost prea convingator, Ahn Jae-wook va ramane pentru totdeauna un actor a carui fizionomie poate fi considerata un ideal in selectia actorilor in filmul coreean: masculinitate, zambet cuceritor si mult sarm…

Young-ju e o tanara de 27 de an ice lucreaza ca machieuza pe platourile de filmare. Desi frumusetea ei e rapitoare, colegul de serviciu observand ca i-ar sta mai bine in postura de model, in fata obiectivului camerelor foto sau de filmat decat in spatele asa-ziselor vedete, fata refuza avantajele materiale ale unei asemenea slujbe aducand ca argumente timiditatea si incapacitatea de a zambi fals, la comanda cuiva. In momentul in care o “diva” in devenire, amanta a regizorului unei reclame, e nemultumita de munca de make-up prestata de Young-ju, regizorul o cearta pe aceasta pentru munca defectuoasa, asta cu toate ca Young-ju nu avea nici o vina. Cand si colegul ei e umilit si chiar lovit de regizor, fata ii ia apararea si riposteaza verbal in apararea colegului ei, lucru care ii cost ape amandoi slujba. Ramasa pe drumuri, Young-ju se trezeste cu facturile de intretinere venind una dupa alta. Traind singura impreuna cu iepurasul Mos Craciun, se decide sa-si faca in continuare curaj pentru a merge mai departe, astfel ca isi cauta o noua slujba. Si asa ajunge sa se angajeze, din disperare de cauza, ca insotitoare intr-un club de karaoke, oferind contra cost companie barbatilor veniti sa se distreze. Aici il cunoaste pe Oh-sung, un medic aratos caruia ii murise recent tatal, ce i-a lasat mostenire visul lui de o viata, pe care el nu il impartasea, anume un ospiciu, pe care spera ca fiul lui sa il conduca in viitor. Dintr-un motiv anume, Oh-sung a renuntat sa mai practice medicina, cautandu-si un tel in noua sa viata comparata chiar de el insusi cu o “casa pustie”. Traind singuri si pe cont propriu, Young-ju si Oh-sung ajung sa se imprieteneasca in special datorita insistentelor fetei, care nu ezita sa-i spuna acestuia de la bun ineput crudul adevar: sufera de o boala incurabila care in curand ii va pune capat vietii Asa ca, pentru ultimele zile in aceasta lume, isi doreste sa simta fie si pentru o clipa fiorul primei si probail si ultimei iubiri. Va accepta singuraticul Oh-sung aceasta trista provocare ?

Povestea din “Garden of Heaven” parca a mai fost vazuta in alte zeci de filme si mai ales seriale coreene, insa dincolo de simplitatea sa regizorul ne aduce o multime de surprize in fata ochilor. Regia e excelenta, coloana sonora – memorabila, iar imaginile surprind pe langa frumusetea unor peisaje unice si frumusetea interioara a eroilor povestii. Momentele de meditatie ale acestora sau tacerea intaresc sentimentul ca in calitate de spectator participi intens la drama lor, nu de putine ori regizorul provocandu-te la analiza si la autointelegere. Chiar daca exista multe clisee, imagini stereotip, ceea ce le-a transformat in clisee sunt tocmai k-dramele, care le-au preluat si exploatat pana la saturatie, si e vorba aici de scene precum caratul in spate al persoanei iubite, sprijinirea capului indragostitilor unul de celalalt, etc. Scenariul in sine ridica multe semne de intrebare privind rostul nostru in aceasta lume, rolul acestei vieti si care este motivatia pentru care trebuie sa o ducem pana la capat, cu bune si cu rele. Oh-sung e un doctor singuratic ce mosteneste un azil pentru bolnavi incurabili de la tatal sau moribund. Acesta fusese visul tatalui sau, nu insa si al lui, care vedea din administrarea lui o rusine pentru cariera sa de medic. Rece cu toti cei din jur si inchis in lumea lui, acesta ridica mereu un zid in relatia cu pacientii muribunzi, de care nu lasa sa treaca nici cel mai mic sentiment de compasiune. De mic tatal sau i-a trasat drumul in viata, obligandu-l sa urmeze medicina (latura neexploatata de regizor deloc), iar aceasta era calea lui de a-i plati tatalui sau pentru anii de ingradiri si singuratate care i i-a impus. In momentul in care tatal lui isi da ultima suflare, ii cere acestuia sa-i dea mana, insa fiul refuza cinic, spunand ca aparatul la care era conectat isi face treaba. Si totusi, in momentul in care o cunoaste pe Young-ju, ceva pare a-i misca sufletul si raceala. Ea e o persoana extrovertita, fragila si la fel de singura ca el. Suferind de o boala incurabila, isi doreste un singur lucru: sfarsitul sa nu fie in singuratate, sa ramana o urma a prezentei sale in aceasta lume. In sufletul cuiva. La inceput relatia cu Oh-sung e una vioaie, plina de glume din partea fetei pe care el nu le intelege, dar treptat simte un sentiment de mila, iar mai apoi simte iubirea… Dar ajunge intr-o mare dilema: persoanele la care a tinut l-au parasit intotdeauna prea devreme, lasand in urma doar suferinta in sufletul sau. Implicarea intr-o relatie cu Young-ju nu are nici o finalitate, cata vreme zilele fetei sunt numerate. Nu ar suferi amandoi daca si-ar darui sufletul fetei ? Intrebarea e daca Oh-sung nu e egoist cand spune si incearca sa puna in aplicare principiul “nu ma implic pentru a nu suferi mai tarziu”. Insa pe masura ce ne apropiem de fianlul povestii, raceala acestuia e pusa la grea incercare, pentru ca inima nu-l lasa pasiv. Incepe si el sa simta ca fiecare clipa scursa departe de cea pentru care si-ar fi dorit sa faca ceva, un lucru cat de marunt, pentru a pleca impacata, nu se mai poate intoarce. Ajunge sa realizeze micimea omului in fata timpului acestui univers, lipsa de importanta a gandurilor neexprimate in fata afectiunii calde pentru cineva. Tacerea si raceala lui sunt opusul caldurii pe care ea o cauta cu ultimele puteri. O scena ce individualizeaza acest film e cea in care dupa o noapte petrecuta impreuna, ea ii lasa un bilet fara un mesaj scris, o hartie goala in care el ar fi trebuit sa citeasca tacerea lui Young-ju, gandurile transmise prin tacere. Iar aceasta modalitate de comunicare e intoarsa de Oh-sung, care la randu-i ajunge sa-i lase fetei un mesaj similar. Sa fie iubire prin telepatie sau doar un joc al cuvintelor nerostite dar intelese de fiecare in parte ? Firul romantic al povestii e dus pana la sfarsit, insa in fiecare moment simti trecerea implacabila a timpului pe langa fiecare personaj, simti cum fiecare zi e tot mai scurta pentru Young-ju, iar tacerea lui Oh-sung tot mai apasatoare. Solutia gasita de scenarist pentru ca amandoi eroii sa fie impacati si sa nu sufere in urma acestei relatii poate nemultumi spectatorii, care vor astepta pana in ultimul moment ca iubirea celor doi protagonisti sa se scrie altfel, intens, pasional, in ritm cu ideea filmului de a pretui fiecare clipa. Un lucru este sigur: povestea de iubire a celor doi e traita la intensitate maxima de spectatori, finalul lasandu-i cu ochii in lacrimi asa cum alte filme de gen – A Moment to Remember, A Millionaire’s First Love, Closer to Heaven, Last Present, etc – au reusit sa le ravaseasca sufletele. Fanii genului nu vor fi cu siguranta dezamagiti de “Garden of Heaven”, o melodrama emotionanta greu de uitat.

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de Asia Team pentru asiacinefil, traducatorii implicati in proiect fiind uruma, cristinab si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: luni 18 noiembrie 2013

Filmele coreene pe tema unui dezastru au avut mereu succes de la “The Host” incoace. Realizate cu bugete mari, acestea au dat e obicei lovitura la box-office. “The Flu” e un thriller pe tema unei ipotetice epidemii cu virusul gripal H5N1, ce ofera o transfuzie realism dus pana la extrem, combinat cu duplicitatea politicului si pigmentat cu o doza de sentimentalism tipic coreean. Filmul e regizat de Kim Sung-su, apreciat pentru productii pe teme variate precum “Musa The Warrior”, “Please Teach me English” sau “Running Wild”, acesta explorand impredictibilul firii umane si panica in masa intr-o situatie limita. Acest stil spectaculos a adus si succes la box-office, “The Flu” obtinand incasari de peste 19 milioane de dolari numai in Coreea. Nu doar povestea a atras publicul in salile de cinematograf ci mai ales distributia. Ca vorbim de roiluri principale sau secundare, acest film e plin de vedete ale momentului, actori experimentati cu zeci de aparitii in filme si seriale, dar si cu un debut pe marele ecran. Astfel, dupa IRIS 2, Jang Hyuk revine sip e marele ecran la 2 ani dupa rolul secundar din The Client. Soo Ae, dupa rolurile premiate din Sunny si Midnight FM, dar si dupa prestatia de remarcat din The Sword Without Name, revine intr-un lungmetraj interpretand din nou o mama disperata sa-si salveze copilul, un rol care i-ar putea adduce un premiu pentru interpretare, la finalul acestui an. Vedeta filmului e insa actorul-copil Park Min-ha, aflata la debutul pe marele ecran, la numai 6 ani. Fetita e uimitoare in rolul pe care il interpreteaza, dand o importanta pata de culoare scenariului scris de Lee Young-jong, stralucitul scenaristi al unor thrillere memorabile: Private Eye, Parallel Life, Confession of Murder si Psychometry. In roluri secundare, ii revedem pe Yoo Hae-jin, Ma Dong-seok, Lee Hee-joon sau Cha In-pyo, ale caror aparitii dau consistenta fiecarei scene. Filmarile au avut loc timp de 5 luni, intre mai si octombrie 2012, insa premiera s-a produs abia pe 14 august 2013, “The Flu” fiind unul din cele mai asteptate filme coreene ale acestui an.

In aprilie 2014, mai multi imigranti clandestini din Filipine si Indonezia isi risca vietile pentru a ajunge ilegal, inr-un container, din Hong Kong in Coreea de Sud, in cautarea unei vieti mai bune. Dupa o calatorie epuizanta de 9 zile, containerul ajunge cu vaporul in Bundang, imigrantii urmand a fi preluati de 2 frati membrii ai retelei. Doar ca in momentul in care deschid containerul, ii gasesc pe toti imigrantii morti, mai putin un filipinez, Moon Sai. La scurt timp, unul din cei doi frati acuza simptome specifice unei raceli, si, fara a realiza ca s-a imbolnavit de virusul gripei aviare, infesteaza persoane sanatoase cu care intra in contact: un farmacist, uun copil de gradinita, o eleva… Supravietuitorul Moon Sai intre timp fuge de sub escorta celor doi frati, iar de aici incep problemele. In aceeasi zi, Ji Goo (Jang Hyuk) e chemat impreuna cu echipa de salvatori a orasului Bundang, pompieri in serviciul public ce intervin in toate situatiile de urgenta ivite, sa salveze eventualii supravietuitori ai unui incident bizar: incercand sa evite un accident in trafic, In Hae (Soo Ae) cade cu masina intr-un hau de pe un santier si ramane blocata in masina ce sta sa cada in gol. In ultima clipa e salvata de Ji Goo, care se indragosteste de frumoasa In Hae, doctor virusolog, mama singura a unei fetite de 5 ani, Mi Reu. Soarta face ca Ji Goo sa o cunoasca mai intai pe dragalasa Mi Reu, careia ii aduce geanta mamei sale, ramasa intre fiarele contorsionate ale masinii. Insa ce urmeaza e greu de anticipat, in momentul in care o epidemie de gripa aviara izbucneste din senin (sau poate nu chiar din senin) in orasul Bundang, la doar 12 km de Seul… Cum destinele tuturor acestor personaje se vor intersecta ramane sa descoperiti urmarind filmul.

“The Flu” este, asa cum se specifica si la final, o poveste pur fictiva, pusa in scena in purul stil american, adica spectaculos si plin de tensiune. Nu e nici primua si nici ultima productie ce are in centrul ei o epidemie care intoarce pe dos viata unui orasel, amenintand intregul mapamond prin consecintele sale, astfel ca daca va asteptati sa vedeti ceva nou in astfel de filme in comparatie cu ce a spus deja genul la Hollywood si nu numai e bine sa va ganditi de doua ori. Si totusi, printre atatea clisee si momente duse la extrem, stilul pur coreean de a spune povestea si de o a dramatiza prin intermediul personajului cheie – o fetita de cativa anisori – creste valoarea acestei productii. Interpretarea micutei vedete in devenire de doar 6 ani, pe numele real Park Min-ha (ce am putut-o vedea intr-o aparitie episodica la inceputul serialului “Feast of Gods”) e induiosatoare si naturala, fiind completata de rolurile parintesti interpretate de vedetele filmului, Jang Hyuk si Soo Ae. Daca pe Soo Ae am mai vazut-o in rol de mama protectoare (Midnight FM sau chiar in finalul serialului Forget Me Not), pentru Jang Hyuk, asumarea rolului de parinte e o veritabila premiera. Obisnuit cu roluri de actiune, rezolvand mai mereu situatiile pe cont propriu, de aceasta data vedem o alta fata a actorului de 37 de ani, mult mai umana si mai calda, insa, paradoxal, si mai putin expresiva. In “The Flu”, oricat a incercat, Jang Hyuk nu a putut poza in eroul pe care toata lumea il astepta sa salveze situatia, ca in filmele americane. Si nici macar in cuceritorul sufletului unei femei, toata energia degajata de partenera sa, Soo Ae, risipindu-se, parca, inainte de a ajunge la Jang Hyuk, astfel incat chimia celor doi e aproape inexistenta. In schimb, Soo Ae debordeaza, isi exprima la fel de natural sentimentele ca in orice alt rol si… are sarm. Il eclipseaza pe Jang Hyuk, si indreapta atentia publicului spre micuta Park Min-ha, cele doua fiind adevaratele eroine ale acestui film. “The Flu” are toate ingredientele unei productii apartinand genului “dezastru”, pornind de la un buget pe masura la efecte speciale ce sporesc spectacolul vizual. Dramatismul atinge cote maxime, amintind prin unele scene de tragicul “May 18” sau din situatiile de criza din “Deranged” ori “Haeundae”. Filmul nu abunda in termeni medicali plictisitori, iar regizorul nici macar nu insista pe aspectele procedurale ale modului in care gripa se raspandeste in randul populatiei. Scopul acestuia e simplu: sa transforme isteria in masa si violenta multimii de nestavilit in spectacol. Acest lucru reuseste din plin, atat prin prezentarea unor drame personale duse pana la absurd cat si prin incadrarea acestora in cadrul mai larg al multimii dominate mai intai de o frica oarba, iar mai apoi de o groaza suprarealista transformata in panica, violenta si tensiune exacerbata. Iar cand adaugi efecte speciale realizate prin tehnologii de ultima ora (ca doar Coreea e in topul celor mai tehnologizate tari ale lumii), o asemenea productie nu poate fi decat un succes si o desfatare pentru fanii acestui gen.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de echipa Asia Team pentru asiacinefil, colaboratorii acestui proiect fiind LASEDAN, URUMA, CRISTINAB si GLIGAC2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 17 noiembrie 2013

„Yokubo” (care in traducere din japoneza ar insemna „Dorinta”) e o stranie si oarecum distanta dar captivanta analiza a nevoilor aflate intr-o continua concurenta si uneori intr-un etern conflict ale fiintei umane, dorinta trupeasca si trairea sufleteasca. Desi filmul pare a fi o reminiscenta a mai multor productii occidentale, precum Last Tango in Paris sau The Unbearable Lightness of Being, si asta in principal datorita naturii subiectului sau – poate un cineast sa faca vreun film despre dorinta sexuala care sa nu fie oarecum influentat de Bernardo Bertolucci ? -, „Desire” isi are propria identitate individuala, in primul rand datorita spectacolului vizual aparte. Regizorul Tetsuo Shinohara, cel care a regizat si superba poveste de epoca scrisa de Shuhei Fujisawa, „At River’s Edge”, se pricepe perfect la a creiona structuri, creand un gen de erotism tactil si o ilustrare ce ascunde in spatele ei o tendinta unificatoare, dovedind suficient talent pentru a fi considerat un cineast important al filmului japonez contemporan. Acesta a folosit ca scenariu povestea de dragoste omonima scrisa de autoarea Mariko Koike, iar imaginea e semnata de Shogo Ueno, care a colaborat cu Shinohara inca de la filmul de debut al acestuia. Coloana sonora e asigurata de compozitorul Yoshihiro Ike, cel mai prolific compozitor japonez ce lucreaza in industria japoneza de film actuala (numeroase seriale japoneze au beneficiat de coloana sonora compusa de acesta). In rolurile principale putem vedea un triunghi de actori talentati: Yuka Itaya (vazuta in Ooku – 2010), Saki Takaoka si Jun Murakami (Dog X Police), unul din cei mai prolifici actori japonezi ai momentului, cu peste 80 de filme si seriale la activ.

„Desire” (Yokubo) e povestea de iubire a trei colegi de generala care se reintalnesc, adulti, cu amintirile iubirii lor din adolescenta dar si cu traume care le-au marcat si schimbat complet viata. Indragostita de colegul ei de scoala, Ruiko Aota nu are puterea sa-si marturiseasca sentimentele fata de Masami Akiba care are ochi si priveste doar spre talentata pianista Asao Ando. Suferind un
accident, tanarul Masami Akiba primeste vizita celor doua prietene, fiecare lasand o rana adanca in sufletul lui: Asao il paraseste iar Ruiko, desi agresata, afla secretul cel mai ascuns al baiatului spre care privesc ochii ei. Destinul face ca cei trei sa se regaseasca adulti, iar relatia lor se reia, fiecare incercand sa lupte cu sentimentele ascunse adanc in sufletul lor. Asao – ajunsa sotia unui renumit psiholog- dr.Hakamada – este modelata de acesta dupa asteptarile proprii, rapindu-i tot ce era important pentru ea: pianul, prietenii, tinuta, copiii si apoi viata… Prinsa intr-o casnicie nefericita, ca intr-o panza de paianjen, aceasta cauta refugiu la singurii prieteni pe care ii are: Ruiko si Akiba. Iubind-o inca din copilarie, Akiba, ajuns acum gradinar in fastuoasa vila a familiei Hakamada, nu rezista tentatie de a o vedea pe Asao si raspunde mereu si neconditionat chemarilor ei. Ascunzand fata de Asao secretul cel mai tainic al sau, trauma suferita in adolescenta, Akiba impartaseste cele mai ascunse ganduri, suferinte dar mai ales dorinte cu cea pe care o simte cea mai apropiata fiinta: Ruiko, singura langa care poate sa-si deschida sufletul, sa fie el insusi . Prinsa inca din copilarie intre cei doi, Ruiko le intelege suferinta, durerea dar mai ales disperarea si isi sprijina prietenii cu delicatete. Hotarata sa-l ajute pe Akida sa-si implineasca dorinta cea mai fierbinte, Ruiko se ofera total barbatului pe care il iubeste cu adevarat iar clipele fericite petrecute impreuna au dulceata unei bomboane gasite in mijlocul desertului pe care o iei si o mananci chiar daca stii ca dulceata ei iti va mari setea care apoi te va ucide… Prins intre doua iubiri si un handicap major, Akiba este cel care va alege intre Asao si trecut sau Ruiko si viitor… intre dorinta si durere…

„Desire” e o poveste de iubire plina de sensibilitate in care descoperim frumusetea senzualitatii, o adevarata surpriza la japonezi, atat de reticenti in exprimarea sentimentelor. Stim ca japonezii sunt ermetici, vagi si neclari in declaratii, nu spun adevaruri directe, care, dupa parerea lor ar ofensa, bazandu-se mai mult pe comunicarea indirecta; japonezii surprind cu acest film care transmite trairile sufletesti ale eroilor, gandurile si framantarile cele mai ascunse. Regasim in realizarea filmului elementul esential al stilului retoric japonez… tacerea … incarcata insa de intesitatea privirilor si sentimentelor care razbat din ele si care fac mai mult decat 1000 de cuvinte. O alta surpriza oferita de film, mai ales iubitorilor de seriale coreene in care scenele nud sunt atat de rare, sunt scenele erotice traite la maxim de eroi, pline de o senzualitate delicata si fara nici o urma de vulgaritate. Dupa vizionarea acestui film raman nenumarate intrebari si fiecare poate sa-si imagineze propriul raspuns: pe care dintre ele a iubit-o Akiba Masami mai mult? Pana unde a fost manipulata mintea lui Asao si cat a fost decizia proprie in hotararile pe care le-a luat? A premeditat doctorul totul? Urmarind filmul poate vom descoperi raspunsuri, dar sigur vom petrece clipe frumoase alaturi de actori talentati intre care exista suficienta chimie incat scenele sa devina „fierbinti”, un film care reuseste sa te tina lipit de el de la primul pana la ultimul moment de el.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania efectuata de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de poet24 – asiacinefil

Publicat: vineri 15 noiembrie 2013

Dupa cum ati aflat deja din articolele de prezentare, Zilele Filmului Coreean se desfasoara la Bucuresti intre 15-17 noiembrie, deci in acest weekend, pe durata celor 3 zile fiind prezentate cate un film coreean care a atras atentia pe plan international. Programul evenimentului este urmatorul:

Vineri, 15 Noiembrie, 19.00 – In Another Country (2012), regie Hong Sangsoo, durata 89’

Sambata, 16 Noiembrie, 19.00 – Pieta (2012), regie Kim Ki-Duk, durata 104’

Duminica, 17 Noiembrie, 18.00 – The Weight (2012), regie Jeon Kyu-hwan, 107’

Proiectiile vor avea loc la Cinema Elvira Popescu, Bucuresti (in incinta Institutului Francez din Bucuresti)
Pretul unui bilet la eveniment este 10 lei, studentii si elevii beneficiind de o reducere de 50% !

Prin amabilitatea organizatorilor evenimentului Zilele Filmului Coreean, asiacinefil are onoarea sa ofere membrilor acestei comunitati doua invitatii la unul din spectacole. Invitatiile le vom acorda printr-un concurs adresat de aceasta data nu membrilor forumului asiacinefil, ci tuturor celor care ne-au dat like pe facebook si doresc sa participe.

Conditii de participare:

1. varsta minima de 16 ani (datorita ratingului filmului, nerecomandat persoanelor minore)
2. participantii sa fie de preferinta din BUCURESTI (pentru ca evenimentul se desfasoara in Bucuresti si e greu de crezut ca cineva din povincie se va deplasa la Bucuresti special pentru acest eveniment)

Durata concursului:

14 noiembrie, intre orele 17:30-22

Modalitate desfasurare concurs:

– organizatorul evenimentului pune o intrebare legata de un film (2 invitatii, 2 intrebari distincte) ce va fi proiectat; cei care stiu raspunsul il vor trimite pe email la adresa [email protected] in ziua de 14 noiembrie 2013 intre orele 17:30-22. In cazul in care vor fi mai multe raspunsuri valide decat numarul de invitatii disponibile, vom proceda la o tragere la sorti. Castigatorii vor fi anuntati pe facebook si vor fi contactati pentru detaliile legate de intrarea in posesia invitatiilor. Nu se admite decat un singur raspuns/intrebare de la un utilizator de pe facebook.

CONCURS:

INTREBARE 1 pentru invitatie filmul “Pieta”:

Kim Ki-duk este unul din cei mai prolifici si apreciati regizori coreeni ai momentului. Cu bugete infime acesta a realizat o multime de productii artistice premiate pe plan international, si fiecare premiera a unui film semnat Kim Ki-duk e o veritabila sarbatoare pentru cinefilii pasionati de Asia. Al catelea film din cariera de REGIZOR a lui Kim Ki-duk e pelicula “Pieta” ?

INTREBARE 2 pentru invitatie la filmul “The Weight”:

La ce festival international de film, italian, a fost premiat filmul regizorului coreean Jeon Kyu-hwan, “The Weight” in 2012 ?

RASPUNSURILE le puteti trimite pe adresa [email protected] in 15 noiembrie 2013 (vineri) intre orele 17:30-22. Pe langa raspuns va trebui sa specificati si idul vostru de facebook, pentru a putea fi identificati ca prieteni ai comunitatii noastre.

PREMIILE constau in 2 invitatii la unul din filmele evenimentului Zilele Filmului Coreean, LA ALEGERE (Pieta sau The Weight), o invitatie fiind valabila pentru o singura persoana.

ATENTIE ! Fiecare participant la concurs poate raspunde la amandoua intrebarile sau doar la cea pentru filmul la care doreste sa mearga, in functie de raspunsul/raspunsurile date fiind inscris pentru tragerea la sorti la filmul respectiv.

Succes tuturor participantilor !

Page 29 of 51

sus

„Queen of the Game” (2006) – Joo Jin-mo şi Lee Bo-young, prinşi în jocul rãzbunãrii şi al iubirii

The Spy: Undercover Operation (2013) – Moon So-ri şi Sol Kyung-gu din nou un cuplu, pe ecran, la 11 ani de la „Oasis” !

Rockin’ on Heaven’s Door (2013) – debutul lui Lee Hong-ki (F.T. Island) pe marele ecran, într-o poveste impresionantã

Hide and Seek (2013) – un thriller de atmosferã ce speculeazã perfect spaimele umane primare

The Terror Live (2013) – un blockbuster la limita absurdului şi a contrastelor

Yamazakura (2008) – o nouã ecranizare fermecãtoare dupã un roman de Shuhei Fujisawa

A Man Who Went To Mars (2003) – o poveste plinã de sensibilitate despre terapia sufletului prin amintiri

Incarnation of Money (2013) – unul din cele mai reuşite seriale coreene pe tema rãzbunãrii

Out of Inferno (2013) – Louis Koo şi Sean Lau într-o misiune de supravieţuire la limita imposibilului

Gu Family Book (2013) – povestea unui gumiho în cãutarea împlinirii unui vis interzis

Bel Ami (Beautiful Man, Pretty Boy) (2013) – Jang Geun-suk, eternul playboy în cãutarea secretului succesului

The Adventures of Chatran (Koneko Monogatari) (1986) – o poveste memorabilã din lumea necuvântãtoarelor

A Reason to Live (2011) – Song Hye-kyo in cãutarea înţelegerii sensurilor Iertãrii

Lesson of the Evil (2013) – cu mascã sau fãrã mascã, Takashi Miike şocheazã din nou !

The Brothers Karamazov (Karamazov no Kyodai) (2013) – o ecranizare fidelã a ultimului roman al lui Dostoievski, plasatã în Japonia contemporanã

“H” (2002) – filmul de debut pe marele ecran al lui Ji Jin-hee

Garden of Heaven (2003) – o rarã bijuterie melodramaticã coreeanã cu regretata Lee Eun-joo şi Ahn Jae-wook

The Flu (2013) – un thriller sfâşietor de realist şi sentimental cu Jang Hyuk şi Soo Ae

Yokubo (Desire) (2005) – un film despre „frumuseţea senzualismului” în regia lui Tetsuo Shinohara

CONCURS ASIACINEFIL „ZILELE FILMULUI COREEAN” 15-17 NOIEMBRIE 2013