DIVERSE

Publicat: luni 21 iulie 2014

“Tabloid Truth” ar putea fi considerat de catre iubitorii genului, thrillerul anului in Coreea. Desi nu a avut un succes fulminant la box-office, a reusit sa stranga peste 1,5 milioane de coreeni in salile de cinematografe, atrasi partial de distributia de zile mari, partial de povestea filmului. Este cunoscut puternicul impact al sinuciderii unor actrite ca Choi Jin-sil sau Jang Ja-yeon asupra societatii coreene, astfel ca un film inspirat din culisele show-biz-ului nu poate decat sa starneasca curiozitatea pentru intelegerea mecanismului ce ridica si sfarseste cariere intr-o clipa. Si totusi, “Tabloid Truth” merge si mai departe decat lumea show-biz-ului, intrand in culisele murdare ale manipularii si jocurilor politice lipsite de scrupule, o lume controlata de oameni puternici, ce pot schimba presedinti. Iubitorii filmelor centrate pe tema consipratiei vor gasi o delectare in acest thriller electrizant, excelent interpretat de numele mari din distributie. Kim Kang-woo e la fel de bun in comedii (The Beast and the Beauty) ca si in roluri dramatice (The Coast Guard, Silmido, The Slingshot, The Taste of Money) sau de actiune (Psychometry, Marine Boy), in roluri pozitive sau negative. De aceasta data interpreteaza un impresar din lumea show-biz-ului, ce porneste de jos si reuseste prin eforturi uriase si umilinte sa ajunga aproape de varf. Jung Jin-young, memorabilul interpret al regelui Yuri din “Kingdom of the Winds” sau al doctorului Kim Sangchul din “Brain”, ce ne-a impresionat la fiecare aparitie pe marele ecran, ca e vorba de “Miracle in Cell No 7”, “Sunny” sau “The King and the Clown”, are acum un rol la prima vedere negativ, cel al unui creier din umbra ce imprastie zvonuri pe internet la comanda, dar care va ajunge in cele din urma sa il ajute pe personajul lui Kim Kang-woo in dezvaluirea unei conspiratii de proportii. Lista personajelor secundare este si ea impresionanta: Ahn Sung-ki, unul din cei mai respectati si renumiti actori coreeni din toate timpurile; Park Sung-woo, genial in rolul negativ pe care il interpreteaza, a carui simpla aparitie pe ecran inspira teama si respect; Park Wong-sang, detectivul din “Shark”, ce interpreteaza excelent un alt personaj negativ, sau Ko Chang-seok, responsabil, ca in serialul “Good Doctor” cu buna dispozitie si detensionarea situatiilor limita.

Ca angajat al unei celebre agentii de impresariere, Woo-gon (Kim Kang-woo) se ocupa de imaginea tinerilor aspiranti la rangul de vedeta. In urma unei auditii, o remarca pe tanara de 19 ani Mi-jin, de care se indragosteste la prima vedere. Observand talentul acesteia, ii face favoruri peste favoruri, lucru care il aduce in conflict cu seful sau, parasind in cele din urma compania. Fata il urmeaza, iar Woo-gon se decie sa puna bazele propriei agentii de impresariere, al carei prim client e chiar Mi-jin. Cu mari eforturi si sacrificii, batand la toate usile posturilor de televiziune, a agentiilor de publicitate sau a studiourilor de film, reuseste sa obtina contracte pentru Mi-jin, lucru care nu poate decat sa-i aduca satisfactia ca nu insala increderea si asteptarile fetei la care tine atat de mult. In momentul in care cei doi se afla la un pas de marea lovitura, destinul ii loveste ca o maciuca in moalele capului, naruindu-le toate sperantele. Un zvon face rumoare pe internet: Mi-jin ar fi avut o relatie secreta cu un deputat aflat la al treilea mandat, Nam (Ahn Sung-ki), ce i-ar putea fi oricand cel putin tata, daca nu chiar bunic. Toata reputatia fetei e distrusa, tot ce s-a cladit prin munca si sacrificii se prabuseste din cauza catorva cuvinte raspandite pe internet. In fata acestei situatii si a depresiei lui Mi-jin, Woo-gon se decide sa porneasca in cautarea celui sau celor ce au lansat acele zvonuri, dar si sa afle raspunsul la intrebarea “De ce Mi-jin a lui” ? Ceea ce va descoperi, insa, e o conspiratie uriasa inimaginabila, a carei amploare ii va pune insasi viata in pericol.

Filmul dezvaluie mecanismele din spatele imaginii unei vedete, modul in care actori tineri in cautarea succesului reusesc sa ajunga figuri cunoscute in show-biz si in lumea filmului. Dar asta nu e tot. “Top Star”, o drama similara din 2013, probabil a spus tot ce era de spus despre acest subiect. Scenariul lui “Tabloid Truth” merge mai departe, incercand sa arate ceva ce nu a mai fost vazut vreodata intr-un film coreean: adevarul din spatele presei tabloide. Iar filmul porneste de la cazurile reale a doua actrite coreene care s-au sinucis din cauza depresiei, cazuri folosite drept pretext pentru evolutia ulterioara a povestii. Ca la imaginea unei vedete contribuie un mare numar de persoane si, mai ales, sume mari de bani, totul rezumandu-se in definitiv la o afacere, e un lucru stiut de toata lumea. Nu de putine ori vedem in serialele coreene idoli de carton impinsi in fata de impresari, mereu urmariti de fani, hartuiti, cu vietile controlate de automatismele pe care le dicteaza agentia de impresariere. Din pacate, aceasta nu este o simpla fictiune, ci e ralitatea dura a celui ce porneste la drum cu gandul de a deveni o stea. De asemenea, este cunoscuta puternica influenta a mass-media si a internetului in creionarea carierei acestor aspiranti, dar si interesul coreenilor pentru can-can si presa tabloida, care e aproape obsedant. Ce nu se stie este ca in spatele internetului exista o lume a celor ce inventeaza zvonuri, pentru a ridica sau a duce la prabusirea unei persoane. Iar daca se merge mai departe si astfel de factori de presiune nevazuta ajung sa controleze inclusiv ramuri precum politica sau piata bursiera, lansand zvonuri in vederea obtinerii de avantaje sau a distrugerii reputatiei unei persoane sau companii, putem spune ca avem in fata un veritabil scenariu de film. Nu se stie cat din scenariul lui Tabloid Truth este fictiune si cat realitate, cert e ca in Coreea exista o cultura tabloida nociva, ce promoveaza agresiv senzationalul, de multe ori fara vreun temei, total neprofesionist, doar pe baza unor zvonuri si presupuneri hazardate cu evidente intentii malitioase. Iar din pacate autoritatile de multe ori inchid ochii la consecintele acestor acte de agresiune la adresa imaginii unor personalitati publice pentru simplul fapt ca sunt depasite de amploarea fenomenului. E greu sa compari fenomenul cu ceea ce se petrece la noi, unde tabloidizarea a devenit o moda a ultimilor ani, si asta pentru ca vorbim de doua societati cu principii radical opuse si despre acele lucruri “minore si neinsemnate” cum ar fi onoarea, respectul sau respectarea legii si a unor principii care in spatiul balcanic vor ramane mereu un deziderat irealizabil. Asa este cand radacinile unui popor sunt alterate de prea multi migratori pasageri de-a lungul istoriei. Revenind la “Tabloid Truth”, ramane gustul amar al dezvaluirii adevarurilor triste din spatele manipularii realizate de grupuri de presiune care exista cu siguranta in Coreea, si oricat de sceptic ai fi fata de teoria conspiratiei, mergand pe rationamentul logic al scenaristilor nu ai cum sa negi posibilitatea ca faptele prezentate in acest film sa nu fie reale. Realitatea e, nu-i asa, si ea o posibilitate… Un thriller cum coreenii nu au mai realizat pana acum, care cu siguranta va va surprinde in mod placut prin originalitate si prin ingeniozitatea scenaristilor.

Multumiri echipei de traducatori Asia Team implicate in acest proiect tradus in premiera in Romania – lasedan, uruma, cristinab si gligac2002, a carei straduinta e remarcabila in conditiile in care limbajul filmului este unul extrem de greoi si specific, cu multi termeni recent introdusi probabil pana si in limba coreeana, ce se refera la niste realitati ce nu au echivalent in spatiul romanesc, ce nu au o definitie clara sau oficiala nici macar in limba engleza, astfel ca munca de adaptare a fost una intensa si demna de toata lauda.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 20 iulie 2014

Han Tae-il e un gangster ce se pricepe sa recupereze datoriile facute de oamenii simpli la seful sau. Fie ca foloseste vorba buna, fie ca recurge la amenintari sau la violenta, rezultatul e mereu acelasi: eficienta 100%. De aceea a si devenit mana dreapta a sefului sau, care insa nu il considera un prieten, ci un simplu angajat. Prietenii sai sunt oamenii simpli cu care intra in contact zi de zi, ca e vorba de oameni din piata, vanzatori, mici proprietari sau o prostituata, cu totii reprezinta lumea lui, si nu de putine ori incearca sa fie binevoitor cu cei de la care recupereaza datoriile. Desi are un stil aparte, cu infatisarea unui bataus si imbracandu-se asemeni unui gangster, in spatele acestei masti de om dur se ascunde singuratatea unui barbat de 40 de ani ce nu a avut timp sa se preocupe de propria lui viata. Intr-una din zile, in timpul unei misiuni de recuperare a unei dobanzi de catre colegii sai, Tae-il e trimis sa rezolve problema. Asa o cunoaste pe Ho-jung, unica fiica a datornicului aflat in coma in spital. Fata ii atrage ca un magnet privirea de la primul schimb de priviri, iar incapatanarea ei il surprinde putin, obisnuit fiind cu diverse scuze si explicatii date de obiei la unison de toti datornicii. Dupa o scena la spital, fata accepta plata datoriei si a dobanzii tatalui ei, desi constata ulterior ca e datoare vanduta si bancii. Cu o oarecare urma de regret pentru situatia ei, Tae-il o urmareste cateva zile si isi da seama cat e greu ii poate fi acesteia: e studenta, dar si lucreaza la o banca, trebuind sa aiba grija si de facturile neplatite la spital ale tatalui aflat in stare foarte grava. In aceasta situatie, discuta cu seful sau si obtine acordul ca fata sa restituie doar imprumutul, ca o favoare facuta de sef lui Tae-il. E momentul in care Tae-il face o conventie pe care i-o prezinta fetei: fiecare ora petrecuta cu el in fiecare zi se contabilizeaza, iar dupa un anumit numar de ore, datoria dispare. Fata accepta intelegerea nu fara a ezita, iar pentru Tae-il se intampla ceva ce nu a mai cunoscut: se indragosteste.

Cunoscut si sub numele “When a Man Loves a Woman”, “Man in Love” a fost filmat, coincidenta sau nu, chiar in perioada in care se filma si se difuza in Coreea un serial de succes al anului 2013, “When a Man Loves”. Iar coincidentele nu se opresc aici, subiectul insusi al celor doua fiind foarte asemanator. Ca si in serial, si in film un gangster se indragosteste de o tanara pe ai carei umeri cade povara datoriilor tatalui muribund. Si totusi, filmul este altceva decat k-drama de 20 de episoade. La un moment dat, firul povestii devine independent de cel din serial, povestea romantica transformandu-se intr-o drama tulburatoare a unui om singur ce are de infruntat tragedia propriului sau destin. “Man in Love” e filmul de debut al regizorului Han Dong-wook, iar succesul sau la box-office (peste 13 milioane de dolari incasari) demonstreaza popularitatea celor doi protagonisti, doua nume de marca ale filmului coreean contemporan. In rolul principal masculin ne reintalnim cu indragitul Hwang Jung-min, care revine intr-un rol care se pare i se potriveste de minune, cel de gangster, dupa interpretarea senzationala din “New World”. Doar ca spre deosebire de acel film, de aceasta data e un gangster romantic in care se regaseste acel filon al omului de la tara, simplu, pe care l-am vazut in atatea si atatea productii coreene. Han Hye-jin (cunoscuta din “Jumong”, “No Mercy” sau “26 Years”), care apare in rolul fetei de care se indragosteste gangsterul, este naturala si mult mai putin inversunata decat Shin Se-kyung din serial, inscriindu-se perfect in tiparul femeii coreene cuminti si frumoase pe care am vazut-o in atatea filme cu gangsteri. Ea reprezinta elementul catalizator in ecuatia iubirii, care face ca inima singuraticului gangster sa tresalte, dorindu-si sa se schimbe. Dincolo de povestea romantica, filmul este unul dramatic, in partea a doua alunecand spre o melodrama tulburatoare ce ridica numeroase intrebari. Si nu e o drama facuta dupa reteta clasica a celei cu gangsteri indragostiti, gen “A Dirty Carnival” sau “A Love”, in care este explorata la extrem pasiunea gangsterului pentru o fata, ci e o drama profund umana ce nu ezita sa priveasca iubirea sub mai multe forme: iubirea intre doi indragostiti, iubirea unei nepoate pentru unchiul sau, iubirea unui frate fata de fratele sau, iubirea unui tata pentru un fiu, iubirea unei fiice pentru un tata. Astfel, iubirea unui barbat capata alte valente decat lasa sa se intrevada titlul filmului, iar sensurile sale adevarate le veti putea intelege doar la final, care va va lasa cu siguranta cel putin o lacrima in ochi si amintirea a 2 ore minunate petrecute in compania unui film superb. De remarcat si coloana sonora care ne insoteste pe parcurs, si mai ales melodia minunata dar trista de la final, “Memories, More Than Love”, interpretata de Kim Jong Kook.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 20 iulie 2014

Bok-soon e o adolescenta ramasa singura pe lume. Mama a abandonat-o de mica, iar bunica ei a crescut-o, pe ea si pe sora ei mai mica, pana cand s-a stins, lasandu-le singure pe lume. Suferind de retard mintal, aceasta a abandonat scoala si isi castiga existenta vanzand legume in piata, intr-o asezare rurala. Sora ei mai mica doreste sa mearga la universitate in Seul pentru a o putea intretine, dar Bok-soon refuza sa se desparta de ea, fiind dispusa sa o urmeze in capitala si sa vanda legume acolo. Intr-una din seri, la casa lor nimereste un musafir nepoftit, o fetita pe nume Nari, care incepe sa planga. Cele doua o primesc in casa si ii ofera de mancare si un acoperis deasupra capului peste noapte. Ce nu stiu este ca fetita urmeaza sa abata o nenorocire asupra lor. In paralel, un anume Ik-sang primeste 300.000 de dolari de la un director de fabrica lipsit de scrupule pentru a pune mana pe un telefon celular. Prin orice mijloace. Mai exact pe o inregistrare aflata in celularul uneia din angajatele fabricii, ce ii instiga pe ceilalti muncitori la greva, si care a inregistrat momentul in care a fost palmuita de director, santajandu-l pe acesta cu 300.000 de dolari. Ik-sang apeleaza pentru rezolvarea cazului la Tae-su, fratele sau mai mic, un criminal periculos si extrem de violent. Lucrurile iau o turnura neasteptata cand Tae-su se vede tras pe sfoara si cand unele lucruri nu mai pot fi reparate. Cum se va intersecta destinul orfanei Bok-soon cu cel al criminalului Tae-su ramane sa descoperiti urmarind filmul.

“Monster” e un thriller captivant ce merge pe ideea jocului de-a soarecele si pisica dintre un criminal si victimele sale. Hwang In-ho a devenit cunoscut ca scenarist al unor filme ce imbina genul horror cu alte genuri, precum comediea neagra (Sisily 2 km) sau comedia (Spellbound). Nu a evitat in cariera sa nici scenariile unor comedii romantice sau melodramatice, precum Two Faces of My Girlfriend sau Love Phobia. In 2011 a debutat ca regizor cu Spellbound, o comdie cu accente horror din lumea magiei, cu Son Ye-jin in rolul principal, insa “Monster”, al doilea film pe care il regizeaza, e un amestec de genuri pe care unii critici l-au gasit bizar. La baza, “Monster” e un thriller cu un criminal in serie, insa filmul combina acest gen cu comedia, actiunea, suspansul si drama unui scenariu ce parca e altceva decat alte thrillere. Actiunea se desfasoara pe 2 planuri, partial intr-o asezare rurala, partial in Seul, si vizeaza 2 grupuri de personaje diferite pe care povestea le aduce impreuna printr-un context nefericit de evenimente. Pe de o parte o avem pe Bok-soon, o adolescenta retardata mintal ramasa singura pe lume si al carei tel in viata e dat de cuvintele bunicii sale pe care si le reaminteste mereu: “trebuie sa ai grija de sora ta mai mica”. Cu incapatanare isi apara locul unde vinde legume, pe marginea unei strazi prafuite, strigand in gura mare ca ea e Bok-soon, ca toata lumea sa stie, iar cine incearca sa o evacueze de acolo, se alege eventual cu un dovlecel in cap. Ea intruchipeaza toate trasaturile native ale omului simplu, de la tara, de la naivitate la incapatanare si perseverenta, iar retardul mintal accentueaza aceste trasaturi. Personajul Bok-soon e interpretat de talentata actrita de 22 de ani (la varsta filmarilor) Kim Go-eun, aflata la al doilea film pentru marele ecran, iar daca va intrebati unde ati mai vazut-o, va trebui sa va amintiti de filmul ei de debut, remarcabilul “Eungyo”, care i-a adus 4 premii prentru Cea mai buna actrita, unde interpreteaza un personaj cu iz a la Lolita a lui Vladimir Nabokov. Si de aceasta data se ridica la nivelul rolului sau, depasind chiar asteptarile. Pe de alta parte avem personajul Tae-su, un criminal atroce, marcat de o copilarie plina de abuzuri, care ajunge el insusi monstrul de care se plangea ca e bantuit cand era mic. Zambetul lui e unul amar, fals si ucigator, si in ciuda aspectului fizic placut, in spatele acestuia se ascund niste secrete greu e imaginat. Personajul e interpretat magistral e Lee Min-ki, aflat pentru prima oara intr-un rol negativ (si ce rol !). Poate pentru fanii lui va fi un soc aparitia actorului in aceasta ipostaza, obisnuiti fiind cu rolurile usoare din comedii romantice, insa interpretarea e atat de credibila si aparitia atat de impozanta incat chiar reuseste sa te inspaimante. “Monster” a avut incasari de aproape 4 milioane de dolari, fiind un film destul de controversat, lucru care i-a afectat evolutia la box-office. Amestecul de elemente de thriller si comedie intr-un film destul de sensibil prin subiectul sau si impingerea genului catre extrem a fost considerata de unii critici ca avand un rezultat “aproape schizofrenic”, in timp ce altii au vazut un mesaj misogin in spatele povestii. Cu siguranta filmul este unul care poate afecta emotional, in special ca in centrul povestii sunt niste copii, insa misogin ? Poate in imaginatia deplasata a unor critici americani satui de atatea filme horror in care nu se mai stie ce sa se exploateze ca sa se atraga atentia. La mai mult de un secol de la miscarea sufragetelor si intr-un secol XXI in care femeia si-a consolidat rolul in societate ce nu mai e demult doar cel de mama, acordarea de catre un scenarist unei femei a unei ipostaze in care orice barbat ar fi trecut probabil neobservat e vazut ca misoginism. Cum ramane, atunci, cu idealul egalitatii intre sexe pe care se fundamenteaza antimisoginismul ? Lasand la o parte parerile unor critici mai putini avizati, “Monster” ramane un thriller bun, cu un final cinic, ce marseaza, o data in plus, pe obisnuita tema a razbunarii atat de draga cineastilor coreni, cu elemente duse uneori pana la extrem, dar care nu e cu nimic mai dur decat orice productie americana de gen.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania efectuata de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 18 iulie 2014

Filmul de debut al regizorului/scenarist fost asistent de regie la “A Dirty Carnival”, Sung Si-heub, “The Plan Man”, este o comedie romantic-dramatica despre un om ciudat macinat de fobii si de obsesia planificarii fiecarui moment din viata de zi cu zi. In fapt, Sung Si-heub cuprinde 2 filme intr-unul singur, deoarece prima parte e o comedie neagra savuroasa cu mult umor de situatie, in timp ce partea a doua ia o turnura dramatica, relevand povestea din spatele comportamentului personajului principal. Reteta tipic coreeana pentru ceea ce acestia numesc “comedie”. Iar pe tot parcursul filmului avem parte si de cateva melodii interpretate de personajele principale, latura muzicala a filmului si ideea unei participari la o preselectie fiind in voga in productiile ultimilor ani, aceasta tradand Visul coreean al succesului in viziunea tinerei generatii: iti faci o formatie indiferent cat de mult sau putin talent ai si speri sa vei fi remarcat la una din zecile de auditii organizate de posturile tv. In rolul principal avem parte de un recital actoricesc de senzatie al cunoscutului Jung Jae-young (11:00 AM, Confession of Murder, Moss, Castaway on the Moon – ce a fost, de departe si rolul carierei sale), care in ciuda incruntarii si rigiditatii sale, reuseste performanta sa duca la extrem toate fobiile de care sufera personajul sau si sa fie si comic, si dramatic in acelasi timp. Han Ji-min, pe care ne-o amintim cu drag din “Cain and Abel” si “Rooftop Prince”, interpreteaza personajul total opus lui “Plan Man”, o tanara noncomformista ce traieste clipa fara a planui ceva. Diferenta de varsta dintre cei doi, de 12 ani, e evident vizibila, poate de aceea si chimia celor doua personaje e aproape inexistenta, insa acest lucru afecteaza prea putin evolutia povestii; Jung Jae-young eclipseaza pe toata lumea, stralucind ca o adevarata stea a filmului coreean. “The Plan Man” a obtinut incasari de peste 4 milioane de dolari, insa 2014 pare a fi anul unui succes covarsitor al productiilor hollywoodiene pe piata coreeana, lucru deloc imbucurator pentru industria autohtona de film.

Han Jung-seok (Jung Jae-young) e un barbat de varsta mijlocie, singur, ce-si traieste viata prins zi de zi in paienjenisul propriilor obiceiuri si reguli. Totul, din clipa in care se trezeste dimineata pana in cea la care se culca seara e ordonat de alarma de la ceas. Ea da tonul zilei si dicteaza fiecare pas facut de Jung-seok, anuntandu-l ba ca trebuie sa se trezeasca, ba ca trebuie sa faca dusul matinal, ca trebuie sa ia micul dejun sau pranzul, sau ca trebuie sa mearga acasa. Lucreaza ca bibliotecar si isi indeplineste cu aceeasi obstinatie indatoririle din fisa postului, dar calauzindu-se dupa aceleasi reguli: totul trebuie sa fie ordonat. Daca o carte e iesita din rand pe raft sau un produs la supermarket e putin iesit din rand, simte ca ceva nu e la locul lui si trebuie aranjat. Iar de aici pana la obsesia si teama de microbi, germeni si tot ce e murdar mai e un singur pas, iar pentru a se proteja de aceste pericole are mereu asupra sa dezinfectanti. Pana la a fi catalogat sarit de pe fix mai e doar o jumatate de pas… Si totusi, in tumultul cotidian ghidat dupa regulile menite a-l disciplina, Jung-seok se indragosteste de Ji-won, o vanzatoare la supermarket, pe care o observa timp de 100 de zile in cele cateva minute petrecute in supermarket cand isi cumpara pranzul. Intr-un carnetel isi noteaza fiecare gest al ei, pentru ca nimic nu poate face fara un plan prealabil. Si vine ziua in care se decide sa-i spuna lui Ji-won ce simte pentru ea… Doar ca in acea zi, lucrurile nu merg conform planului, iar in locul lui Ji-won o gaseste la magazin pe So-jung, o tanara pe care nu o mai vazuse. Panicat, fuge de acolo si isi uita carnetelul cu observatiile din cele 100 de zile, fata le citeste, se amuza si scrie un cantec pe care il canta seara intr-un bar: “Plan Man”. In momentul in care Jung-seok aude melodia si realizeaza ca el e sursa de inspiratie a versurilor, ii sare tandura, insa fata vine cu o propunere inedita: sa faca ceva ce nu e planificat dinainte, cum ar fi… sa faca o trupa muzicala cu ea. O terapie e absolut necesara pentru a depasi momentul de criza… Una la psihiatru.

Filmul este o comedie atipica peisajului cinematografic coreean. S-au facut destul de putine astfel de productii in Coreea si sunt rezultatul preluarii unor evidente influente dinspre cinematografia de peste Ocean. Umorul este unul sec catre negru, ironico-parodic, iar intreaga actiune e construita in jurul unui singur personaj central, “Plan Man” (Jung-seok), un “one man show” intruchipat excelent de Jung Jae-young, ce pare un robotel uman in lupta mereu cu propriile defecte. Jung-seok e un personaj tipicar, aproape bizar prin acuratetea si atentia prin care repeta zi de zi aceleasi gesturi in functie de alarma de la ceasul de mana. In fapt, aceasta ii controleaza fiecare etapa de pe parcursul unei zile: ea da semnalul trezirii pentru a nu intarzia la lucru, ea da semnalul dusului de dimineata, al micului dejun, al pauzei de masa, al intrarii zi de zi la 12:15 in supermarketul unde inainte de a-si comanda pranzul aranjeaza meticulos triunghiurile de gimbap. Acesta se ghideaza in tot ce face dupa niste reguli simple, iar una din acestea e ca niciodata nu face ceva ce nu e planificat. Iesirea din rutina zilnica, eliberarea de sclavia timpului si a obligatiilor indeplinite mult prea riguros in societate reprezinta o aventura mult prea periculoasa pentru el, ce duce la instalarea panicii si a sentimentului de nesiguranta si ratacire, cu efectele secundare inerente. Si totusi, nefiind un robot, Jung-seok incalca in cele din urma una din reguli, cea cu planificarea fiecarui pas de peste zi, cand se decide sa ii spuna vanzatoarei de la magazine, Ji-won, ceea ce simte pentru ea dupa 100 de zile de observatie atenta a fiecarui gest al femeii in cele cateva minute petrecute zilnic pe teritoriul ei, la supermarket. Incercarea desi se soldeaza cu un lamentabil esec, are urmari, caci pierzandu-si carnetelul acesta ajunge in posesia surorii mai mici a lui Ji-won, care pe baza notitelor compune un cantec, “Plan Man”. In momentul in care Jung-seok aude intamplator cantecul si se regaseste in versurile lui cuvant cu cuvant, simte ca intregul lui univers e pe cale sa se prabuseasca. Si totusi, iubirea – chiar daca e una neimpartasita, traita doar de el – are puterea de a-l impinge spre schimbare si, treptat, spre renuntarea pas cu pas la regulile ce-i conduc viata. Filmul e o ironie la adresa acelora care nu au timp sa se bucure de o clipa de ragaz, sa admire frumusetea fiecarei zile, sa incalce macar o data pe zi acele lucruri care ne incorseteaza si ne ingradesc libertatea de msicare si de exprimare libera fiecaruia dintre noi. A merge zi de zi la lucru pe acelasi traseu, a urma zi de zi aceleasi reguli, a manca si a dormi la orele stabilite fara o secunda de intarziere transforma omul modern intr-un robot, intr-un sclav al societatii. Si se pune intrebarea: ce ofera societatea omului, in schimb ? Un loc de munca mai mult sau mai putin stabil, o sursa pentru a se intretine, si mult mult stres. “Plan Man” e o satira acida, spusa insa cu zambetul pe buze si prin intermediul muzicii, oferind doua ore agreabile, petrecute altfel decat te-ai fi asteptat in compania unei comedii coreene.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab, uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: marți 15 iulie 2014

Postul de televiziune SBS prezinta in zilele de luni si marti, din 14 iulie, noul serial „Temptation”, cu Kwon Sang-woo si Choi Ji-woo in rolurile principale. Ei apar din nou impreuna intr-o melodrama dupa 11 ani, cand au jucat impreuna in „Stairway to Heaven”, drama ce a stors rauri de lacrimi amatorilor genului din toata lumea. Cei doi actori au avut o evolutie diametral opusa in ultimii ani, Kwon Sang-woo reusind sa se mentina in prim plan prin aparitii in seriale si filme de succes, in timp ce Choi Ji-woo nu s-a regasit dupa succesele obtinute inainte de 2005 prin aparitiile in “Beautiful Days”, “Stairway to Heaven” si mai ales “Winter Sonata”. Kwon Sang-woo a aparut in 2011 intr-un film cu gansteri, “Pained”, aflat totusi departe de rolurile din “Runnin g Wild” sau “More Than Blue”, si s-a multumit cu 2 aparitii in filme produse in China, “Shadows of Love” si “Chinese Zodiac”, productii cu care doar s-a mentinut in atentia fanilor sai din intreaga lume. In schimb, pe micul ecran a dat din nou lovitura cu “Queen of Ambition”, un serial ce a inceput modest dar care a sfarsit cu un rating de 26 %. Mai apii a debutat intr-un serial medical, inscriindu-se si el in moda ca un actor coreean sa faca in cariera, pe micul ecran, cel putin 2 roluri: unul intr-un serial medical, si altul intr-unul istoric. Nu e exclus ca pe viitor sa-l vedem si intr-o sageuk drama, desi probabil ar fi cel mai nepotrivit rol din cariera pentru un actor a carui expresivitate se potriveste perfect in melodrama si comedii romantice. Choi Ji-woo nu a avut acelasi succes, trecerea anilor si rolurile acceptate in seriale modeste stirbindu-i putin din popularitate. “Can’t Live With Losing” si “The Suspicious Housekeeper”, dar si absenta de pe marele ecran din 2009 si-au pus amprenta asupra carierei sale, in conditiile in care anul viitor va implini 40 de ani, iar rolurile bune de altadata parca se ascund de ea. Unii chiar au vorbit de faptul ca reaparitia alaturi de Kwon Sang-woo, dupa 11 ani, ar fi o ultima sansa a acesteia de revenire in top, dar si o lovitura de imagine pentru producatori, ce incearca sa caute succesul afisand exemplul demonstrat al “Stairway to Heaven”. Probabil totul va depinde nu de interpretarea actorilor, care e incontestabila si demonstrata, ci de calitatea scenariului, capitolul la care k-dramele sufera serios in ultimii ani. Povesti pe teme identice reluate la infinit cu alti si alti actori, invazia noului val de debutanti, multi proveniti din lumea k-pop fara pic de talent actoricesc, k-drame cladite prin promovare agresiva si deseori lipsita de vreun fundament, toate au contribuit la adevaratul impas al industriei de gen din Coreea. Atata timp cat in rolurile principale actoiri cu nume vor accepta distribuirea, criza nu se va simti, in acest moment succesul k-dramelor nefiind dat de poveste ci de popularitatea actorilor. Insa cand va disparea si acest punct de sprijin, criza industriei se va face simtita si, probabil, se va ajunge din nou la o scadere a costurilor de realizare si la o crestere calitativa a productiilor, pe fondul reducerii numerice a acestora.

Subiectul serialului ne duce cu gandul la filmul „Propunere indecenta”, la implicatiile ireversibile ale unei decizii in viata celor implicati. Cha Seok Hoon (Kwon Sang-woo) este inglodat in datorii si accepta o oferta ispititoare de la o femeie bogata, Yoo Se Young. Ea ii sterge datoria in schimbul unui angajament mai ciudat, astfel poate dispune dupa cum doreste de trupul datornicului fara perspective. In acest fel, acesta se complace in noul rol de marioneta a puternicei femei. Cha Seok Hoon e un barbat binevoitor si sensibil,
care a crescut la tara si s-a mutat la Seul pentru o universitate de elita. A mai avut tot felul de slujbe ciudate, dar asta le pune capac la toate. Dar Seok Hoon este casatorit cu Na Hong Jo (Park Ha Sun), o femeie inteligenta dar saraca, ce accepta compromisul sotului ei. Astfel, Seok Hoon ramane blocat intre cele doua femei, incercand sa inteleaga ce inseamna dragostea adevarata.
Pe de alta parte, Yoo Se Young (Choi Ji-woo), fiica de chaebol, e nevoita sa preia compania tatalui ei de la o varsta frageda, devenind o „femeie de fier”, dependenta de munca. In acest fel, nu are niciun interes fata de dragoste sau casatorie, nefiind interesata de altceva care sa-i afecteze afacerile. Unul dintre prietenii ei de familie este un playboy bogat, Kang Min Woo (Lee Jung Jin, ce l-am putut vedea in „Pieta”), care a incercat fara succes sa o seduca în trecut. Min Woo are tot ce si-ar putea dori si priveste viata cu filosofia ca ar trebui sa aiba o suta de chipuri pentru o suta de femei diferite. De altfel, acesta a fost casatorit doar pentru ca a fost o cerinta pentru mostenirea lui. Yoo Se Young ii intalneste pe Cha Seok Hoon si pe sotia lui in timpul unei calatorii de afaceri la Hong Kong si sfarseste facandu-i eroului o oferta pe care acesta n-o poate refuza. Rezultatul contractului bizar se rasfrange asupra initiatoarei, Yoo Se Young schimbandu-si radical modul de gandire. Conflictul ce inevitabil intervine duce in mod natural la dezvoltarea unei povesti a patru personaje aflate in cautarea esentei dragostei adevărate. Care dintre acestea o va gasi, ramane sa descoperim.

Ca de obicei, neputand preconiza ca pe vremuri succesul sau un eventual esec al unui serial care e in curs de filmare, producatorii nu au anuntat la data difuzarii primului episod numarul exact de episoade al serialului, astfel ca probabil exista 2 alternative, fie un serial de 20 de episoade cu “prelungiri” in caz de succes, fie clasicul 16 episoade in cazul in care serialul nu atinge asteptarile publicului larg. Indiferent de lungimea lui, lumea asteapta cu interes revenirea celor doua vedete impreuna pe ecran dupa ravasitoarea poveste din “Stairway to Heaven”, iar daca asteptarile vor fi confirmate, vom putea vedea doar dupa difuzarea catorva episoade.

Traducerea e efectuata de echipa Asia Team formata din uruma, cristinab si gligac, in premiera in Romania !

Prezentarea: uruma, gligac2002 – asiacinefil

Publicat: duminică 13 iulie 2014

Una din comediile reusite ale anului 2005, pe langa “Short Time”, a fost “The Beast and the Beauty”, primul si deocamdata singurul film al regizorului Lee Gye-byeok, fostul asistent al lui Park Chan-wook de la “Oldboy”. Si nu e singurul element comun cu celebrul blockbuster coreean al anului 2003, scenaristul lui “Oldboy” acceptand sa scrie scenariul pentru aceasta comedie romantica care a cucerit amatorii genului prin originalitate si umor. Si inca ceva: prin arma secreta a regizorului, cei trei actori charismatici ai Coreei, ce au acceptat sa apara pe afisul acestui film. Cu o prestatie de basm, acestia reusesc sa te cucereasca prin stralucire, naturalete si frumusete. Shin Min-a (Madeleine, A Bittersweet Life, The Naked Kitchen) o interpreteaza pe Frumoasa Adormita ratacita in lumea cotidiana necrutatoare, in care totul nu e decat o iluzie. Ryoo Seung-beom (No Mercy, The Servant, The Unjust, Over My Dead Body), un actor perfect in rolurile negative, da un recital intr-un rol comic, intruchipand Bestia din basm, cel care se pretinde Printul inimii Frumoasei Adormite. Si nu in ultimul rand, il avem si pe adevaratul Print, Kim Kang-woo, de neuitat prin interpretarea din serialul “Slingshot”, recent vazut in “The Gifted Hands” (Psychometry), ce din nou cucereste prin sarm, frumusete si mai ales talent. Cu aceasta tripleta de zile mari, prezenta unui Ahn Kil-kang (il mai tineti minte pe fiorosul ce era mana dreapta a lui Mishil in “Queen Seon-duk” ?) in rolul unui gangster razbunator trece aproape neobservata, desi contributia acestuia la buna dispozitie generala e una majora. Nu trebuie scapata din vedere nici coloana sonora, una de-a dreptul superba, cu multe melodii romantice, compuse de Kim Hyun-woo si Na Won-joo. Filmul ne arata cat de multa iluzie exista, de fapt, in perceptia umana, insa reuseste sa ocoleasca cu abilitate tot ce este dramatic, lasandu-ne la finalul lui cu zambetul pe buze si cu amintirea scenelor amuzante de care productia abunda.

In urma unui accident petrecut in copilarie, Hae-joo (Shin Min-a) isi pierde vederea. Cea care i-a dat puterea sa mearga mai departe a fost mama ei, ce a incurajat-o, spunandu-i ca de fapt e devenit “Frumoasa Adormita” din celebrul basm. Barbatul potrivit, Printul ei, urma a o trezi din lungul somn, intr-o zi hotarata de destin. Anii au trecut si optimismul nu a parasit-o pe Hae-joo, care intr-o zi il cunoaste accidental pe Dong-gun: urca din intamplare in masina lui Dong-gun crezand ca e un taxi. Fascinat de frumusetea fetei, Dong-gun (Ryoo Seung-beom) accepta sa fie soferul ocazional al acesteia, aparand in preajma ei ori de cate ori avea nevoie. O frumoasa poveste de dragoste infloreste in sufletul celor doi, dar cel mai fericit e Dong-gun. Ocupandu-se in viata de zi cu zi cu dublarea personajelor din animatii, Dong-gun avea parca o soarta predestinata. La slujba, dubla monstrul dintr-un film pentru copii, Bestia Spatiala, scotand niste sunete specifice unei bestii, iar aspectul sau fizic il considera principalul motiv pentru care nu a avut noroc in dragoste. Dar acum, in sfarsit, o fata – e drept, oarba – l-a acceptat langa ea, lucru suficient pentru a-l face fericit. Cum era si firesc, fata a inceput sa-l intrebe cum arata, iar complexat de infatisarea sa, Dong-gun se descrie asemeni unui fost coleg de scoala ajuns mare crai, procuror in Seul, Jun-ha (Kim Kang-woo): aratos, aratos si… iar aratos. Iar imaginatia fetei incepe sa zburde… Intr-una din zile, fata primeste o veste care va schimba pentru totdeauna cursul relatiei ei cu Dong-gun: a fost gasit un donator, si in sfarsit operatia care ii poate reda vederea poate fi facuta. Ceea ce pentru Hae-joo e cea mai frumoasa veste pe care o putea primi, pentru Dong-gun se transforma in cel mai teribil cosmar: iubita lui va realiza ca toate lucrurile pe care i le-a spus despre aceasta lume, dar mai ales despre infatisarea sa, in realitate hidoasa, nu mai sunt asa cum par. Drept urmare, recurge la un plan B, pentru a nu o pierde…

“The Beast and the Beauty”, o comedie romantica autentic coreeana, are la baza un scenariu original scris de Hwang Jo-yoon, scenaristul unor filme de mare succes, incepand cu “Old Boy” (2003), continuand cu “Short Time” si “All For Love” (2005) si atingand apogeul in 2012 cu “Masquerade”. Toate scenariile acestui apreciat regizor au avut la baza idei originale (dovada cumpararea drepturilor pentru remake al celebrului “Old Boy” de catre americani), iar actualul film, realizat tot in prolificul an 2005, nu face exceptie cand vine vorba de calitate si originalitate. In mod intentionat titlul filmului nu e clasicul “The Beauty and the Beast”, ci exact pe dos, tocmai pentru a sublinia iesirea din tiparul basmului medieval frantuzesc si adaptarea libera a acestuia la o situatie fictiva din zilele noastre. Dong-gun, excelent interpretat de apreciatul Ryoo Seung-beom, e un personaj macinat de un complex de inferioritate legat de aspectul sau fizic. O cicatrice deasupra ochiului drept il face sa se considere urat, iar asocierea cu Bestia Spatiala pe care o dubleaza intr-un film pentru copii, in viata de zi cu zi, ii induce la nivel mental ideea ca intr-adevar ar fi nimeni altcineva decat intruparea celebrei bestii dintr-un basm cunoscut. Hae-joo, personajul feminin al povestii, interpretat de frumoasa Shin Min-a, desi sufera o trauma in copilarie, pierzandu-si vederea, prinde curaj sa nu se lase depasita de gerutati si, dupa ce mama ei ii spune ca e de fapt Frumoasa Adormita si ca intr-o zi un Print frumos o va trezi din intuneric, ajunge sa priveasca totul cu optimism si chiar sa se considere cunoscutul personaj din basm. Si, cum se putea altfel, dintr-o intamplare, Frumoasa ii atrage atentia Bestiei in momentul in care nimereste din greseala in masina acestuia, crezand ca a nimerit intr-un taxi. In scurt timp e cucerita de spontaneitatea soferului, care in mod neasteptat ii tot apare in cale, iar de aici pana la dezvoltarea unor sentimente reciproce nu mai e decat un pas. Frumoasa crede ca si-a gasit Printul, mai ales ca acesta recreeaza lumea de basm in jurul ei prin minciunile nevinovate pe care le spune cu ajutorul bogatei sale imaginatii, in timp ce Bestia se simte pretuit si, pentru prima oara in viata, iubit. Pentru a nu dezamagi asteptarile fetei, Bestia se autodescrie fizic asemeni celui pe care il vede in momentul in care fata il intreaba cum arata, anume asemeni lui Jun-ha, playboyul clasei din anii de liceu, ce apare intamplator in fata ochilor lui Dong-gun de niciunde. Pe baza trasaturilor descrise de Bestie, Frumoasa isi inchipuie cu ochii mintii ce Print minunat are in fata. Lucrurile iau o turnura neasteptata cand fetei i se ofera in sfarsit sansa de a vedea din nou. Sa fie adevarul asa cum si-l inchipuie ea, iar viata – cu adevarat un basm cu Feti-Frumosi ? Dincolo de faptul ca filmul, de la inceput pana la sfarsit, e realizat intr-o nota vesela, romantica, mesajul ascuns al scenariului ne indeamna sa credem ca frumusetea vine din interior, ca aspectul fizic e doar pretextul pentru a ne visa personaje de basm in viata de zi cu zi, fie ca e vorba de Printi, Frumoase Adormite sau de Bestii. O comedie pentru toata familia, o sursa garantata de buna dispozitie si relaxare, ce nu trebuie ratata.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: luni 7 iulie 2014

Preluand o tema intalnita in cinematografia de peste Ocean, realizatorii coreeni au reusit sa dea lovitura in primavara acestui an cu “Miss Granny”, o fantezie comica romantica regizata de autorul tulburatorului “Crucible” (Silenced), Hwang Dong-hyuk. “Miss Granny” este, la jumatatea anului, filmul coreean cu cele mai mari incasari la box-office din 2014 cand vine vorba de o productie autohtona. Cu cele 58 de milioane de dolari in casari si peste 8 milioane de bilete vandute in cinematografe, filmul a fost un mare succes, lucru total neasteptat pentru o productie cu un buget de doar cateva milioane de dolari. Insa cel putin pana la jumatatea sa, anul 2014 se dovedeste total imprevizibil la box-office-ul coreean, “Miss Granny” fiind singura productie autohtona din top 6, restul fiind productii hollywoodiene spectaculoase. Meritul filmului e cu atat mai mare cu cat acesta nu s-a aflat nici macar o saptamana pe prima pozitie la box-office ! In aceasta situatie nu este de mirare ca producatorii coreeni se orienteaza tot mai mult spre scenarii realizate dupa modelul celor de peste ocean, care sa poata lupta la box-office cu invazia de filme americane careia Coreea i-a rezistat cu bine in ultimii ani. La succesul filmului nu a contribuit doar scenariul, ci mai ales interpretarea celor doua actrite deosebite din rolurile principale. E vorba de veterana Na Moon-hee, care la 72 de ani da un recital actoricesc, amintindu-ne de simpatica bunicuta indrazneata din “Kidnapping Granny K”, si mai ales e vorba de tanara si talentata Shim Eun-kyung, care la doar 20 de ani face un rol de Oscar, cum ar spune americanii, fiind deja rasplatita cu 2 premii in acest an (Chuna Film Awards si Baeksang Arts Awards) pentru Cea mai buna actrita. Chiar daca cele doua personaje feminine principale nu se intalnesc fata in fata in nici o scena din film, ele intruchipand personajul principal al povestii in doua ipostaze temporale diferite, asemanarea fizica a celor doua actrite si mai ales talentul tinerei Shim Eun-kyung (o mai tineti minte pe micuta Sujini din “The Great King” ?) in a o imita la perfectie pe actrita veterana iti dau senzatia ca atunci cand vorbeste Shim Eun-kyung o ai, de fapt, in fata pe veterana Na Moon-hee. In rolurile secundare, pe langa actori veterani cunoscuti precum Park In-hwan (69 de ani), intalnim actori din generatii diferite, ca Sung Dong-il, Lee Jin-wook (ce va aparea in serialul “The Three Musketers” in curand) dar si pe debutantul Jinyoung, idolul de 22 de ani din formatia B1A4. Nu poate fi trecuta cu vederea coloana sonora a filmului, extrem de reusita, ce combina melodii variate ca gen, de la heavy metal la balade induiosatoare si melodii pop antrenante.

Avand 74 de ani impliniti, bunicuta vaduva Mal-soon (Na Moon-he) e cea mai fericita persoana din lume: fiul ei, profesor la o universitate nationala, a pus umarul intervenind pe langa seful districtului in vederea deschiderii unei cafenele pentru persoanele de varsta a treia. Localul e frecventat de o multime de pensionari, prilej ideal pentru barfe despre unii si despre altii. De local are grija bunicuta Mal-soon impreuna cu d-l Park, un batranel simpatic de-o varsta cu ea, amorezat pana peste cap de “juna” bunicuta. Atmosfera linistita de la local mai e tulburata din cand in cand de d-na Joo, care ii face ochi dulci d-lui Park, starnind gelozia lui Mal-soon, nu de putine ori din infruntarea lor iesind scantei. Mandria lui Mal-soon e fiul ei, Ban Byun-chul, pe care l-a crescut de una singura dupa ce sotul ei a murit intr-un tragic accident de mina in Germania. Si, desigur, nepotul Ji-ha, un tanar aflat in ultimul an de facultate pasionat de muzica rock, ce visa sa devina cantaret celebru. In schimb, pentru nora sa Ae-ja, Mal-soon e scorpia de soacra ce o baga in depresie si o aduce la un pas de moarte. Situatia tensionata din familie aduce in discutie internarea bunicii inr-un azil de batrani, si auzind fara sa vrea discutia, Mal-soon e adanc ranita. Ratacind pe strazile Seulului, ajunge in fata unui studio foto atrasa de fotografia din vitrina a actritei ei preferate Audrey Hepburn, studio unde intentioneaza sa-si faca fotografia funerara. Dar aici se intampla ceva magic, iar viata ei se schimba brusc.

“Miss Granny” e o comedie romantica in care fantezia e liantul perfect intre doua lumi paralele. Subiectul filmului e de evidenta inspiratie hollywoodiana, dar exact acest lucru a umplut salile de cinematograf: fascinatia pentru ideea fantezista a transpunerii unui vis din planul imaginar in cel real. Filmul arunca o privire si asupra modului in care 3 generatii diferite reusesc sa convietuiasca sub acelasi acoperis, ca si asupra problemelor inerente fiecarei categorii de varsta. Ji-ha e in ultimul an la facultate si are o mare pasiune: muzica. Nu orice fel de muzica, ci cea heavy metal. Iar pentru a-si implini visul de a deveni un cantaret, pune bazele unei formatii, ce insa nu are nici un pic de succes. Ha-na e sora ei, o adolescenta ce-si pierde noptile pe internet iar ziua nu stie decat sa doarma si sa manance. Cei doi intruchipeaza perfect imaginea varstei adolescentei, a perioadei in care cea mai mica grija a omului este grija altuia. Cu o atitudine rebela, cei doi frati desi se deosebesc prin preocupari, sunt stereotipul tinerei generatii, ce-si traieste viata la maxim “fara griji si pe banii parintilor”. A doua generatie a familiei Ban sunt parintii celor doi tineri, persoane in pragul varstei de 50 de ani, prea putin preocupati de propriii copii, carora le acorda libertate totala de miscare. Tatal e un respectat profesor la universitate, mult prea pasionat de meseria sa, ce mai tot timpul soseste acasa seara tarziu, uneori dupa ce isi ineaca amarul in alcool. Mama e o casnica docila, al carei punct e vedere e tot timpul calcat brutal in picioare de cuvantul soacrei, ce cantareste cel mai mult in toate deciziile. Bunicuta Mal-soon e exponenta celei de-a treia generatii, care a trecut prin mari greutati in viata, ramanand vaduva tocmai cand era ferm hotarata sa-si ia viata, gandind ca pragul varstei de 30 de ani e limita pe care destinul i-a harazit-o in aceasta lume. Si asta pentru ca odata cu acest prag, omul imbatraneste, iar ea se dorea vesnic tanara. Insa ramanand insarcinata si nascand la scurt timp dupa ce sotul ei a murit, a trebuit sa treaca prin calvarul vietii pentru lumina ochilor ei, baiatul nou-nascut, si pentru a-i asigura un drum in viata. Greutatile prin care a trecut si faptul ca a reusit sa faca din fiul ei un profesor universitar au ramas singura ei consolare si mandrie acum, ajunsa la varsta senectutii. Doar ca nimeni nu ii acorda respectul ce considera ca i se cuvinea pentru sacrificiile sale, nici macar prea ocupatul sau fiu. Mai mult, auzind povesti cum ca bunicuta X a fost aruncata intr-un azil de batrani dupa ce si-a crescut nepotul si si-a indeplinit rolul, nu poate decat sa se inspaimante cand datorita conflictului cu nora sa, ce ajunge in pragul mortii de zilele fripte ce le are si de gura soacrei, aude o discutie intre membrii familiei in care acestia ii pregatesc o soarta similara. Ce e interesant la acest film, pe langa umorul sau si nota de buna dispozitie pe care o emana, e aceasta prezentare detaliata a fiecarei generatii, cu aspiratiile si temerile sale. Iar sloganul filmului, “Nu esti niciodata prea batran pentru a fi din nou tanar”, e mai mult decat elocvent pentru mesajul emotionant al acestei productii minunate: indiferent de varsta, timpul nu sta in loc; insa daca avem sufletul mereu tanar si deschis spre intelegerea celorlalte generatii, putem renaste intr-un vis ce va prinde radacini in realitatea de zi cu zi prin caldura sufleteasca emanata de fiecare, prin iubire si prin amintirile ce vor ramane vesnic aproape de cei dragi.

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de cristinab, uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 6 iulie 2014

“Sisily 2 km” (cunoscut si ca “To Catch a Virgin Ghost”) e una din productiile coreene in care umorul se intalneste cu supranaturalul, ce face parte dintr-un gen (comedii cu fantome) care in cinematografia coreeana a explodat la inceputul anilor 2000. Genul a fost preluat, desigur, de la cinematografia din Hong Kong, unde in anii ’80-’90 abundau filme bazate pe astfel de scenarii, multe dintre ele de proasta calitate. Si cu toate acestea, realizatorii coreeni au reusit sa implementeze cu succes genul, realizand unele productii ce s-au bucurat de un real succes, cum ar fi “Ghost House”, aparut in acelasi an cu “Sisily 2 km”, ce a fost al 4-lea film al anului la box-office. “Sisily 2 km” e filmul de debut al regizoarei Shin Jung-won (care a scris si scenariul), cea care a mai realizat 2 filme in cariera sa, ambele de gen apropiat, Chaw si Ghost Sweepers. Desi umorul insoteste povestea de la inceput pana la sfarsit, regizoarea a incercat sa implementeze cu succes 2 genuri populare in cadrul comediei, anume cel al filmelor cu gangsteri si genul horror. Predomina umorul negru, insa buna dispozitie nu lipseste nici un moment, la asta contribuind din plin si distributia. Lim Chang-jung, un actor de comedie prin excelenta, apare intr-un rol de gangster ce vrea sa para dur, insa in realitate slabiciunile il tradeaza, si nu intamplator prima lui apartitie in film e in interiorul unui sac e box. Ceilalti colegi de platou sunt nume cunoscute ale filmului coreean, azi, la 10 ani de la premiera. Astfel, ii putem revedea pe Kwon Oh-jung (vazut recent in k-drama de succes Empress Ki), Ahn Nae-sang, Kim Yun-seok sau Woo Hyeon, figure cunocute din zeci de filme si seriale. Intreaga distributie are un farmec aparte, potrivindu-se perfect in rolurile in care fiecare a fost distribuit. Desi nu a fost un succes de box-office, “Sisily 2 km” ramane una din realizarile importante ale genului in Coreea, oferind multa buna dispozitie celor care se incumeta sa participe la aventura.

Suk-tae e un gangster ce decide sa-si tradeze sefii in momentul in care pune mana pe niste diamante ce nu-i apartin. Pe seful sau direct, prieten de ani buni, Yang-yi (Lim Chang-jung) il lasa aproape fara suflare intr-un sac de box, luandu-i diamantele ce apartineau sefului bandei in scopul de a duce o viata lipsita de griji. Intamplarea face ca la 2 km de satul Sisily sa aiba un accident de masina si aproape sa-si piarda viata in timpul prabusirii intr-o prapastie. Cautand ajutor, dar scapat aproape teafar, da peste niste sateni ce lucreaza pamantul, si care accepta sa-l gazduiasca peste noapte. Mai mult, il primesc cu bratele deschise, bucurosi ca un strain le-a calcat hotarul si pragul casei. Dar in timpul unei farse pe care unii sateni imaturi incearca sa i-o faca, Suk-tae are un accident in baie si se loveste la cap, asta dupa ce in prealabil inghitise de spaima ca va fi prins diamantele. In momentul in care intr-un final dau buzna in baie, satenii gasesc un diamant asupra defunctului Suk-tae si se decid sa devina complici in a-i fura pretioasa piatra, in a o valorifica cat mai repede si in a scapa de cadavru. Doar ca ceva total neprevazut intervine a doua zi dimineata, cand in sat ajunge seful lui Suk-tae, Yang-yi. Cu ordin direct de a gasi in 3 zile diamantele sau isi va cunoaste sfarsitul, Yang-yi si cei 3 gangsteri fiorosi ce-l insotesc dau buzna in micutul si linistitul satuc Sisily in cautarea lui Suk-tae. Dar toti satenii care le ies in cale pastreaza o stranie tacere…

Filmul, care e o comedie neagra extrem de reusita, are la baza ideea clasica a lacomiei umane. Lacomia, dorinta necumpatata de a poseda, a fost una din temele preferate ale scriitorilor de-a lungul timpului, fiind inruchipata de personaje celebre ale literaturii universale, de la Harpagonul avar al lui Jean Baptiste Poquelin sau de la Mosul Goriot al lui Zola, personaje fictive ce intruchipeaza o tipologie, la personaje reale ale istoriei umanitatii de toti cunoscute. Lacomia este, de fapt, caracteristica lumii in care omul traieste de la pacatul originar incoace. In numele ei au fost comise faradelegi, crime, abuzuri, fiind asemeni unei boli contagioase care corupe si innebuneste mintea omului. Fara a judeca lacomia din perspectiva religioasa, fiind condamnata de toate religiile lumii, aceasta tradeaza nevoia patologica a omului de a fi mai presus de ceilalti semeni, de a arata tuturor faptul ca iese mai mult in evidenta decat oricine. Instrumentul ce alimenteaza lacomia e banul, asa cum halucinatiile nu pot exista fara o minte bolnava in interiorul careia sa se plasmuiasca. In opinia celor molipsiti de boala lacomiei, banul da valoarea fiecarui lucru si te ridica in ochii celorlalti, asa cum absenta banului te coboara la nivelul omului simplu, inca nealterat de nenorocirile aduse de ochiul dracului. “Sisily 2 km” tocmai acest lucru il subliniaza prin povestea sa. Pe de o parte avem gangsterii, personaje deja alterate de puterea banului obtinut usor pe cai ilegale, a caror viata e calauzita dupa un singur principiu: cel al obtinerii bunastarii prin violenta. Pentru ei, principiile morale ale societatii sunt aleatorii, urmand propriul cod comportamental si moral, pentru ca pentru acestia, societatea e sursa si mijlocul obtinerii banului. Pe de alta parte avem fermierii din micutul sat Sisily, oameni muncitori ce stau toata ziua la camp, ce se trezesc de dimineata si se culca noaptea tarziu. Ai zice ca acestia intruchipeaza perfect asteptarile ce le-ai putea avea de la un om simplu: onestitate, bunastare obtinuta prin munca cinstita, lipsa vicleniei si a gandurilor intortochiate. Insa in momentul in care in sat apare un musafir nepoftit, toate aceste prime aparente sunt date brutal la o parte in clipa in care stralucirea diamantului aflat asupra musafirului, vazut de acestia pana atunci doar la teleshopingul de la televizor, le ia mintile. Gandul ca vanzarea acelui obiect mic atat de stralucitor le poate aduce schimbarea conditiei sociale peste noapte ii schimba. Asa cum vremurile s-au schimbat si conditiile grele ale vietii la tara de pe vremuri s-au imbunatatit in prezent, gustul luxului si a unei vieti cat mai usoare ii innebuneste pe toti, de la primul la ultimul satean, iar pentru implinirea acestei oportunitati ce se intampla o data in viata nu se dau in laturi de la nimic. Nici macar de la crima. Astfel ca minciunile ulterioare nu sunt decat lucruri neinsemnate, in comparatie cu complicitatea la o crima, cu premeditarea acesteia. E momentul in care acesti oameni simpli devin mai diabolici decat gangsterii, e clipa in care pusca incarcata a gangsterilor e inofensiva in fata secerilor oamenilor in pelerine, cu fetele innegrite de soarele arzator al anilor petrecuti pe arsita pe camp. Desi filmul e o comedie neagra in care apar si fenomene paranormale la rampa, comicul de situatie find pe alocuri devastator, nu se poate trece cu vederea nici mesajul ascuns al povestii, pe care in momentul in care dai la o parte tot ce e nostim realizezi ca de fapt e unul de actualitate, universal valabil: fara raportarea la unele valori ale Binelui, omenirea ar cadea in haosul lacomiei Raului. Iar fara un echilibru si o ordine prestabilita, aceasta lume nu e decat o iluzie a propriilor noastre asteptari.

Multumiri pentru traducerea in premiera efectuata de Vic (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 5 iulie 2014

Miniseria „Friends”, cu un nume parca predestinat, este prima co-productie de televiziune Japonia-Coreea, a carei realizare marcheaza un pas important in apropierea dintre doua state cu o istorie comuna atat de controversata. Pentru a intelege mai bine importanta acestui inceput de drum sa ne aducem aminte cateva date din istoria comuna. In 1910, Coreea, numita inca Joseon, a fost anexata Japoniei pentru o perioada de 36 de ani –pana in 1945. Perioada 1910-1919 numita si ,”perioada intunecata” a fost una a represaliilor politice si culturale, la care Coreea, ca tara ocupata, a fost supusa de catre Japonia, ca ocupant. Scolile predau in limba japoneza ca limba principala, iar limba coreeana era considerata ca limba secundara, manualele fiind cenzurate si posibilitatile de educatie pentru coreeni fiind limitata. Din decembrie 1912 a fost introdusa pedeapsa cu ,”biciuitul”- „chikei” – administrata insa numai coreenilor- ceea ce a facut ca ura fata de japonezi sa creasca. In 1919 rezistenta coreeana impotriva ocupatiei japoneze brutale s-a manifestat prin miscarea populara ”1 Martie”, inabusita in fasa de japonezi care au ucis in jur de 7000 de oameni… Rememorarea istoriei ne va ajuta sa pretuim mai mult acest serial, care a adus impreuna oameni capabili sa depaseasca bariere istorice, culturale dar si resentimente pentru a incerca implinirea unei frumoasa povesti de dragoste. Si ce „medicament” poate fi mai placut pentru tratarea ranilor lasate de istorie decat frumusetea si visele tineretii, entuziasmul si iubirea – pentru care nationalitatea diferita nu conteaza.

Desi are doar 4 episoade, serialul ne prezinta legaturile sentimentale care se stabilesc intre eroii principali trecand prin toata gama de trairi omenesti: disperare, pasiune, indoiala, curaj, renuntare, dar mai ales… speranta si vise. Plecata intr-o scurta excursie la Hong Kong, tanara japoneza Asai Tomoko cade victima unui hot care ii fura poseta. Pornita in urmarirea hotului, fata indica politiei un barbat care din nefericire, sau poate destinul.., purta acelasi tip de sapca, iar tanarul coreean Ji Hoon este arestat pe nedrept. Dupa elucidarea confuziei, in ciuda furiei si umilintei la care a fost supus, Ji Hoon o scoate pe Tomoko la cina intr-un local cu specific coreean. Ramasa fara bani, singura si destul de confuza, Tomoko accepta propunerea tanarului de a-i fi model pentru filmul pe care se straduieste sa-l realizeze in Hong Kong. Urmeaza 2 zile magice, in care, folosind un amestec amuzant de japoneza, engleza si coreeana cei doi tineri isi impartasesc vise, dorinte si la final… o adresa de e-mail. Reintorsi in tarile lor la indatoririle si rutina vietii, amintirea clipelor frumoase petrecute impreuna determina primele e-mail-uri. In ciuda distantei, a diferentelor majore dintre ei, iar mai apoi a obstacolelor care devin tot mai mari si mai greu de depasit, relatia dintre ei, inmugurita la Hong Kong, devine tot mai profunda . Inceputa cu o vizita la politie, evolutia legaturii lor este o minune realizata doar prin puterea dragostei. O prima iubire care le va schimba viata, le va modela si intari caracterul, le va da putere si determinare sa persevereze pe drumul vietii pentru a-si implini visele.

„Friends” este nu doar o poveste de iubire, este o poveste despre perseverenta si determinare in atingerea viselor, dar si despre responsabilitate – care in Coreea este cea mai apreciata calitate a unui om. Serialul ne ofera ocazia sa sesizam diferenta intre culturile atat de diferite ale celor doua popoare, ce inseamna familia in Coreea si Japonia, mentalitatea si autoritatea pe care familia o impune copiilor lor, dar si o imagine despre ce inseamna anumite aspecte aparent neimportante ale vietii din aceste societati, dar cu epercusiuni asupra vietii de zi cu zi, precum stagiul militar obligatoriu in Coreea sau sistemul unei slujbe intr-un magazin japonez. Nu in ultimul rand, serialul ne ofera posibilitatea reintalnirii cu actori cunoscuti si indragiti: Won Bin, pe care l-am admirat in „Autum in My Heart”, „Mother”, „The Man From Nowhere”; minunata Han Hye Jin, actrita din „Jumong”, „26Years”, „The Thorn Birds” sau frumosul si talentatul Lee Dong Gun din „Lovers in Paris”, „Sweet 18” sau „Time to Fly”.

O poveste frumoasa, un indemn la a ne urma visele, la a nu renunta niciodata la ele. E singura cale ca ele sa devina realitate, indiferent de deosebirile culturale, pentru ca dragostea e un sentiment universal. Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania realizata de cristinab (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de poet24 – asiacinefil

Publicat: duminică 29 iunie 2014

La 64 de ani, cunoscutul regizor chinez Zhang Yimou revine in prim plan cu cel mai nou film al sau, “Coming Home”, ce a avut premiera la recentul festival de la Cannes. Nominalizat de 3 ori la Palm D’Or si premiat de 3 ori la acelasi festival in urma cu 20 de ani, Zhang Yimou a participat, de aceasta data la Cannes, doar in afara competitiei, Criticii de film au avut pareri impartite dupa vizionarea productiei, unii elogiind-o, altii ramanand indiferenti si considerand-o o realizare obisnuita a marelui regizor. Filmul spune povestea unei familii al carei destin e ravasit de Revolutia Culturala chineza, familie care incearca sa se reuneasca odata cu trecerea anilor si sa lase in urma ranile deschise ale trecutului. Titlul filmului, “Intoarcerea acasa”, e o metafora ce face referire tocmai la acest lucru, simbolizand totodata si revenirea societatii chinezesti la o normalitate odata cu incheierea Revolutiei Culturale atat de controversate a lui Mao Zedong. In rolul principal o revedem pe nimeni alta decat muza regizorului, Gong Li, cea cu care a colaborat inca de la primele sale filme de la sfarsitul anilor ’80, inceputul anilor ’90. Votata cea mai frumoasa femeie chineza a anului 2006, Gong Li, ajunsa la 49 de ani, are o prestatie induiosatoare in rolul unei profesoare ce se lupta sa-si revada sotul dupa 20 de ani. In rolul sotului a fost distribuit veteranul Chen Daoming (59 de ani), ce a putut fi vazut in alte filme chinezesti de success ale ultimilor ani, precum “Back to 1942”, “Aftershock” sau “The Treasure Hunter”. “Filmat in intregime in Beijing, cu un buget redus, “Coming Home” a avut premiera in China pe 12 iunie, cu doar 2 saptamani in urma. In prima zi de la premiera, filmul a obtinut incasari de aproape 4 milioane de dolari, iar pana in prezent, fara ca ciclul de rulare in cinematografele chinezesti sa se fi incheiat, “Coming Home” a obtinut peste 48 de milioane de dolari, inregistrand un adevarat record pentru un film artistic. Incasarile uriase ale acestui film confirma popularitatea marelui regizor in China, in ciuda ultimului scandal in care a fost implicat (cel privind incalcarea legislatiei in privinta numarului de copii pe care un cuplu il poate avea). Filmul are la baza romanul “Ilegalistul Lu Yanshi” scris de autoarea Gelin Yan, celebra pentru alte cateva romane deja ecranizate cu succes, precum “Xiu Xiu: The Sent Down Girl”, “Siao Yu”, “13 Flowers of Nanjing” (ecranizata de acelasi Zhang Yimou in “Flowers of War”). Scriitoarea a colaborat si cu colegul de generatie al lui Yimou, Chen Kaige, la scrierea biografiei lui Mei Lanfang, ce a stat la baza productiei “Forever Enthralled”.

Revolutia Culturala, China, anii ’60. Tovarasa Yu e profesoara de gimnaziu, bucurandu-se de respectul oamenilor din jurul ei. Mandria ei e Dandan, fiica ei minora, o tanara ambitioasa ce munceste din greu pentru a-si implini visul de moment, anume sa fie protagonista reprezentatiei de balet muncitoresc “Detasamentul Rosu al Femeilor”. Profesoara Yu a fost nevoita sa-si creasca singura fiica de la varsta de 3 ani datorita faptului sa sotul ei, profesorul Lu, a fost arestat de autoritatile comuniste si condamnat la ani grei de inchisoare pentru vederile sale de dreapta. De mai bine de 10 ani, profesoara Yu nu mai stia nimic despre sotul ei, astfel ca singura speranta era reusita fiicei ei in viata. Dar un lucru neasteptat avea sa schimbe totul. Intr-una din zile, profesoara Yu e cautata de agenti de partid care o informeaza ca sotul ei a evadat in timpul unui transfer. Vestea o tulbura vadit pe profesoara Yu, careia i se cere cooperare deplina in cazul in care sotul ei ar incerca sa o contacteze. In definitiv, Lu nu era decat un dusman al poporului si al Partidului, care isi merita moartea pentru evadare. Speranta incepe sa renasca in mintea si sufletul profesoarei, care se pregateste si se asteapta ca cel pe care nu l-a mai vazut de un deceniu, iubirea vietii ei, sa-i bata la usa. Nu de aceeasi parere este si Dandan, fiica ei, care ii reproseaza mamei sale faptul ca nu se gandeste deloc la viitorul ei de dansatoare. De altfel, evadarea tatalui pe care nu si-l aminteste mai deloc ii va aduce doar deservicii, astfel ca fata nici nu concepe ca mama ei sa se intalneasca in secret cu acesta. E momentul in care intre cele doua se produce o ruptura, profesoara Yu urmand chemarea inimii. Intr-un final, intalnirea celor doi are loc intr-o gara. Dar…

“Coming Home” spune o poveste de iubire tragica, fara a ezita sa flirteze cu o critica istorica la adresa Revolutiei Culturale, prezentand efectele politicilor sociale din trecut asupra destinului unei familii obisnuite. In fapt, e o drama despre vinovatie, iubire si reconciliere, o oda dedicata valorilor fundamentale ce supravietuiesc in astfel de circumstante dure dictate de istorie, care, cum se stie, e scrisa de oamenii politici, omul de rand fiind victima colaterala a deciziilor politice. A 8-a colaborare dintre Zhang Yimou si Gong Li e un film cu accente melodramatice evidente, diferit de cele anterioare ale sale, in care regasim chiar fragmente din viata si experienta regizorului din anii Revolutiei Culturale. Tatal lui Zhang Yimou s-a inrolat in armata nationalista a lui Chiang Kai-shek, in timpul Razboiului Civil chinezesc, iar unchiul si fratele sau mai mare au urmat armata nationalista la infrangerea sa in 1949 si la retragerea in Taiwan. Astfel ca anii tineretii au fost dificili pentru Yimou, care se tragea dintr-o familie cu vederi de dreapta. In anii Revolutiei Culturale, acesta a abandonat scoala si s-a dus sa munceasca ca fermier timp de 3 ani, apoi la o fabrica de textile timp de 7 ani. Abia apoi a deprins arta fotografica si desenul, si-a desavarsit atractia catre aceste domenii si s-a apropiat de film. Insa experienta din anii Revolutiei Culturale o regasim in multe din filmele sale; nu neaparat ca subiect principal, ci ca elemente care contribuie din plin la recrearea atmosferei acelor ani. Intrebat recent de ce a ales sa produca acest film acum, regizorul a raspuns: “Nu am ales sa o fac acum. S-a intamplat pur si simplu pentru ca am intrat in posesia romanului [pe baza caruia s-a facut filmul]. China e flamanda dupa scenarii bune si e foarte greu sa reusesti sa pui mana pe unul. Am facut acest film pentru a testa piata. Daca dam gres cu el, vom blestema putin si vom uita, dar daca filmul se va descurca bine, ne va da incredere.” Testul se pare ca a reusit, dupa 2 saptamani filmul incasand aproape 50 de milioane de dolari, fiind un adevarat record pentru un film artistic, si unde ? Tocmai in China, unde in ultimii ani filmele cu peste 50 de milioane de incasari erau productii comerciale cu bugete de zeci de milioane de dolari. Succesul acestui film – pentru ca despre asta vorbim, despre un adevarat succes, demonstreaza ca si publicul tanar este interesat de propria istorie, dar si de marii regizori cu care China se mandreste in toata lumea. Strict istoric, Revolutia Culturala sfarsita in 1969 (de fapt 1976, cand au fost eliminate si ultimele elemente ale miscarii) e considerata de istoriografia chineza ca o eroare a carei responsabilitate apartine in totalitate lui Mao Zedong, nu Partidului Comunist, ramanand un subiect sensibil in istoria recemnta a Republicii Populare China. Zhang Yimou doar se conformeaza acestei pozitii oficiale si prezinta povestea unui profesor condamnat pentru orientarea sa de dreapta, care odata cu incheierea Revolutiei Culturale revine acasa, fiind reabilitat printr-o notificare oficiala de cateva randuri, de parca, ce ironie, acele randuri ar fi sters cu buretele anii de izolare si suferinta din taberele de munca unde a fost dus. “Coming Home” e un film ce pledeaza pentru valorile familiei, si daca publicul occidental ar putea vedea in el un film putin sentimental, pentru chinezi e un film care cu siguranta misca inimile profund, fiind mai mult ca sigur vazut ca un pas pe drumul spre reconciliere. Gong Li revine cu un rol mare, tragic si nu in ultimul rand simbolic, interpretarea ei fiind senzationala. Coloana sonora, scenografia si decorurile ne poarta usor in niste vremuri care noua, romanilor, ne amintesc de ceva care desi e de mult trecut, inca face parte intregranta din fiinta si mentalitatea noastra. Sa fie fantoma trecutului sau doar iluzia ei ?

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team Romania) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 28 iunie 2014

Filmat in vara lui 2007 in mare parte pe o insula, “Unforgettable” ne poarta intr-o calatorie in timp in Coreea anilor ’70 prin intermediul amintirilor personajului central, un invatator de scoala primara pentru care copilaria a insemnat, in afara de greutati si griji, si o raza de speranta. Filmarile au fost realizate in asa fel incat daca urmaresti filmul si atmosfera acestuia, nici o clipa nu ai spune ca e un film ce a avut premiera in anul 2008, ci e unul mai degraba realizat undeva la inceputul anilor 2000, in stilul unui “Harmonium in My Memory”. Un lucru este cert, atmosfera in mod sigur te va purta cu gandul spre anii ’70, si nici un moment nu vei resimti prezentul cu toate noutatile sale tehnologice care ne controleaza viata de zi cu zi. Povestea este una simpla, dar mai important decat ea e modul in care e spusa, care e pur si simplu induiosator. Cu doua personaje principale in doua perioade de timp diferite, “Unforgettable” are in distributie o multime de copii, ce nu sunt nici macar actori, lucru care contribuie din plin la naturaletea fiecarei scene. In rolul principal il putem vedea pe Lee Chang-hoon, un actor ce aduce putin la fizic cu Uhm Tae-woong, recent vazut in rolul negativ din serialul “When a Man Loves”, mult schimbat. Rolul principal feminin, cel al invatatoarei Kim, e interpretat de actrita debutanta Oh Su-ah, ce a renuntat intre timp la actorie, debutand si pe micul ecran in 2009 intr-o aparitie cameleonica intr-un episod al serialului “Korean Ghost Stories”. In mod suprinzator, realizatorii filmului au pus mare accent in promovarea filmului pe distribuirea actorului-copil Yoo Seung-ho in rolul invatatorului in anii copilariei. Probabil interesul comercial a fost cel care a impins numele tanarului star in devenire alaturi de numele celor 2 actori adulti mai putin cunoscuti, deoarece Yoo Seung-ho (14 ani la data filmarilor) a avut un rol secundar in acest film, iar in unele locuri chiar pare mai matur decat ceilalti copii, care nici macar nu sunt actori. Desi nici un actor nu iese in mod special in evidenta, desi povestea este simpla, fara mari pretentii, realizarea filmului e una ce te vrajeste pur si simplu. Coloana sonora romantica si tema in sine a filmului – amintirile si copilaria – te rascolesc si te cuceresc definitiv de la primele cadre pana la final, transformand “Unforgettable” intr-unul din cele mai frumoase filme coreene pe tema copilariei realizate vreodata.

Jang Kil-soo (Lee Chang-hoon) e un invatator la o scoala din mediul rural din Coreea zilelor noastre, o meserie care ii aduce multe satisfactii dar si ii starneste multe amintiri. Amintiri din cauza carora, probabil, si-a si ales meseria de dascal. In momentul in care incearca sa isi duca elevii intr-o excursie de 4 zile si 3 nopti, directorul scolii se opune vehement ideii novative, considerand-o nepotrivita. Vacanta de vara se apropie si la ultima ora de curs, dezamagit de refuzul directorului, le da elevilor sai o tema de casa: in momentul reinceperii scolii, fiecare elev sa povesteasca cea mai pretioasa amintire acumulata pe durata vacantei de vara. Napadit de amintirea copilariei si de o intamplare din anii scolii primare, Kil-soo decide sa calatoreasca pe insula copilariei sale, Shindo, locul de unde a plecat sa infrunte lumea. Revenit pe insula, da peste scoala pustie si darapanata unde a invatat, iar amintirile incep sa-i inunde sufletul… Si se regaseste copil, pe o insula inapoiata si saraca a Coreei anului 1976. Abandonat de mama lui, plecata la Seul sa-si castige existenta si lasat impreuna cu sora mai mica sa fie crescuti de un tata alcoolic si violent, Kil Soo descopera fascinat minunatiile pe care invatatoarea Kim, o femeie de varsta mamei sale, le destainuie elevilor ei. Toata lumea ramane atrasa de o bicicleta desenata de invatatoare pe tabla, intrebandu-se ce poate fi ? Iar lamuririle vin ulterior: in Seul, toata lumea se deplaseaza cu biciclete. Si, mai mult decat atat, Seul e tinta unei excursii cu clasa pe care tanara invatatoare vrea sa o organizeze la o fabrica de prajituri unde fusese invitata cu elevii. Bucuria acestora e nespusa, dar apar doua mari probleme: banii pentru deplasare si, mai ales, mentalitatea parintilor copiilor, niste insulari cu orizonturi inguste ce nu vad in aceasta excursie nici o oportunitate pentru copiii lor.

“Unforgettable” este un film despre copilarie. Si despre amintiri. Si mai ales despre oamenii care insufletesc aceste amintiri. Cu o sensibilitate aparte, regizorul debutant Song Dong-yoon ne spune povestea pe doua planuri temporale diferite, fara ca vreo deosebire sa poata fi simtita. Pe de o parte avem planul prezentului, Coreea anului 2008, intr-o asezare rurala, in care singurul lucru ce tradeaza timpurile prezente sunt telefoanele celulare ale elevilor cu parinti mai avuti sau sfatul profesorului Jang dat elevilor sai sa nu stea toata vara la jocurile video de pe calculator. Pe de alta parte avem lumea Coreei anilor ’70, despre care profesorul Jang isi aminteste cu drag. Coreea copilariei sale nu e lumea in care profesorul Jang e protagonistul povestii; el e un simplu spectator ca elev de scoala primara pe o insula uitata de lume. Personajul central al povestii e altcineva, anume invatatoarea Kim Eun-young, cea care din dragoste pentru meseria pe care si-a ales-o, a optat sa se intoarca din Seul pe insula unde a copilarit si sa predea copiilor de acolo. Aceasta este, pentru copii, mai mult decat o invatatoare care le calauzeste primii pasi in viata, e ca o adevarata mama pentru ei, severa cand fac boacane, iertatoare si intelegatoare cand acestia au nevoie de ajutor. Stiind ca viata niciunuia dintre copii nu este una plina de nuante de roz, toti provenind din familii sarace ce-si castiga existenta din pescuit sau din cules de stridii si scoici (din ce altceva poti trai pe o insula prafuita, uitata de timp si de autoritati ?), invatatoarea Eun-young incearca sa aduca o raza de speranta in copilaria acestor copii. Corespondand intens cu reprezentantii unei fabrici de dulciuri din Seul, reuseste intr-un final sa-i convinga sa accepte o vizita a clasei sale la fabrica. Pentru copii, aceasta e o rara oportunitate de a parasi insula, de a vedea altfel lumea, multi dintre ei nevazand in viata lor o bicicleta, un tren, o motoreta… Astfel ca invatatoarea incearca sa-i pregateasca pe copii de socul descoperirii civilizatiei, tinandu-le o lectie teoretica despre bicicleta. Dar toate aceste eforturi sunt la un pas de a fi zadarnicite de mentalitatea localnicilor, care daca la inceput aveau sentimente de admiratie pentru tanara invatatoare, ce si-a sacrificat tineretea pentru a-i educa pe copiii lor in acel loc uitat de lume in care nici un invatator n-a rezistat mai mult de un an, mai tarziu, cand afla de intentia excursiei invatatoarei, devin refractari si isi pun intrebarea simpla: “Ce folos pentru copiii lor, cata vreme cand vor fi mari vor face ce fac si ei, adica vor pescui si vor strange stridii pentru a-si castiga existenta ?” Astfel, filmul ne ofera o introspectie a gandirii omului simplu, de la tara, din Coreea anilor ’70, o mentalitate care poate fi regasita in orice loc de pe mapamond in orice perioada de timp, in regiunile mai sarace si inapoiate. Am vazut-o si in Sudul sarac italian, o vedem cu ochii nostri in mediul rural romanesc in care tehnologia si civilizatia parca refuza sa patrunda pana si in secolul XXI. Copii care la 6 ani se imbata consumand pe ascuns alcool, tratamente violente aplicate de parinti minorilor, mentalitatea ca acestia obligatoriu trebuie sa le calce pe urme, parintii considerandu-se singurele modele demne de urmat pentru copii etc etc, toate aceste lucruri spuse in film sunt de fapt realitati crunte in tarile in care progresul e doar o promisiune pe buzele unor politicieni dezinteresati de soarta semenilor lor. Suna oare prea familiar ? Lumea din “Unforgettable” e una cu adevarat de neuitat, si asta nu pentru frumusetea acelor locuri si timpuri, ci pentru ca regizorul reuseste un lucru pe care putini cineasti il reusesc, anume sa transpuna amintirile celui care aparent pare a fi personajul principal al povestii, elevul de ieri, in orizontul de asteptari al spectatorului, in asa fel incat urmarind filmul ai senzatia ca prin intermediul acelor amintiri calatoresti si tu in timp, in niste locuri care, in mod straniu, ti se par familiare. Dar poate lucrul care e cel mai fascinant la acest film e miracolul pe care ni-l prezinta. Miracolul pe care il reuseste invatatoarea Kim nu se vede pe loc; ea nu reuseste sa schimbe o mentalitate, ea reuseste sa miste niste suflete. Cele ale elevilor ei. Peste ani, Kil-soo, pentru care invatatoarea a fost ca o mama la propriu, isi aminteste de ea ca de un model care i-a inspirat drumul in viata, ca de un exemplu calauzitor in a deveni om cu O mare. Si, paradoxal, meseria aleasa de el nu e una intamplatoare: cea de profesor. Oare ce dascal nu si-ar dori acest lucru ?

Un film deosebit, care va va misca sufletele si inevitabil va va trezi amintiri despre copilarie asa cum poate nici un alt film nu a reusit sa o faca vreodata.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 21 iunie 2014

Una din cele mai asteptate productii chinezesti ale ultimilor ani a fost “Iceman”, un film ce reia povestea dintr-un clasic din 1989, adaptand-o la realitatile secolului XXI. Proiectul a atras atentia inca de acum cativa ani de cand s-a vorbit de el, si trebuie spus ca filmarile au inceput in decembrie 2012, avand un buget initial de doar 12,9 milioane dolari. Dar cum productia a avansat foarte greu, filmarile realizandu-se incet, bugetul s-a dublat in cele din urma, ajungand la aproximativ 32,4 milioane dolari. Una din scenele importante trebuia sa se filmeze pe un pod cheie al Hong-Kong-ului, Tsing Ma, dar autoritatile nu si-au dat acordul pentru filmari, astfel ca 6 milioane de dolari au fost investiti pentru construirea unei imitatii a podului. Protagonistul filmului, nimeni altul decat starul filmelor de actiune Donnie Yen, s-a ocupat si de coregrafia scenelor de lupta. Scena de lupta de pe pod a durat cam 7 minute si, dupa spusele lui Yen, filmarea ei a luat cam 10 zile de munca a intregii echipe de actori si cameramani. Filmul e regizat de acelasi Law Wing-cheung, ce a regizat recentul “The Wrath of Vajra”, si in ciuda asteptarilor si bugetului urias, la box-office a reusit sa obtina doar 26 de milioane de dolari. Ca incasari, filmul poate fi considerat un succes in comparatie cu alte filme autohtone ale acestui an, insa doar din proiectarea lui in China nu s-a reusit acoperirea costurilor de productie. Poate ca partea a doua a sa va mai compensa din pierderi.

Hong Kong, 2013. Un camion ce mergea cu viteza pe autostrada are un accident si se prabuseste intr-o zona de periferie locuita de oamenii strazii. Dintr-o capsula iese un personaj ciudat in straie de soldat medieval, care mai apoi se pierde in jungla de asfalt. He Ying (Donnie Yen), caci despre el este vorba, a fost in urma cu 400 de ani comandantul Garzii Regale in timpul dinastiei Ming, dar in istorie i-a ramas faima de tradator, spunandu-se ca acesta ar fi incheiat o intelegere cu piratii japonezi, ridicandu-se impotriva urmasului Imparatului pe care l-a slujit toata viata. Drept urmare, Imparatul a decis inlaturarea sa din functia ocupata, anchetarea sa si starpirea familiei tradatorului. In timp ce trimisii Imparatului ii citeau acestuia porunca imperiala undeva la granita cu India, pe o ninsoare naprasnica, in munti, He Ying reuseste sa scape, dar e prins, impreuna cu cei doi urmaritori ai sai, sub o avalansa. 400 de ani mai tarziu, cadavrele lor sunt gasite intacte si, in secret, tinute intr-un laborator de catre adjunctul politiei din Hong Kong, Cheung (Simon Yam). In timpul nefericitului accident, Ying se trezeste din somnul de 400 de ani si ajunge sa rataceasca in Hong Kong-ul zilelor noastre. Impreuna cu May, o tanara care il gazduieste si-l ajuta sa se descurce in lumea de azi, porneste in cautarea Rotii de Aur a Timpului, un pretios dar primit de Imparatul Ming de la un Calugar din Borneo, despre care se spune ca permite calatoria in timp. Dar pe urmele sale se afla si ceilalti doi rivali de moarte ai lui Ying din perioada Ming, la fel de bine instruiti in artele martiale, dar si comisarul Cheung, care vrea sa-si rcupereze pretioasa comoara ce poate fi cheia nemuririi.

“Iceman” ne ofera o invitatie la aventura asa cum pana acum filmul chinezesc nu ne-a oferit inca sansa. Au mai fost productii chinezesti reusite cu aventuri si intoarceri in timp in ultimii ani, precum Treasure Hunter sau Treasure Inn, dar de data asta reteta este una tipic clasica: “Les Visiteurs”, productia franceza din 1993, in care un cavaler din secolul XII calatoreste in timp in secolul XX, dar mai ales “The Iceman Cometh” (1989), un clasic al cinematografiei din Hong Kong aproape uitat de timp, a carei poveste e respusa cu ajutorul mijloacelor tehnice ale secolului XXI intr-o forma moderna, captivanta. Orice comparatie cu productia clasica e total inutila pentru simplul fapt ca in acele timpuri, filmele erau altfel facute, cinematografia din Hong Kong a secolului XXI punand accentul pe latura spectaculoasa a povestii, dupa modelul tipic hollywoodian. “Iceman” e mai putin o productie chinezeasca, ca realizare, si mai mult una hollywodiana, in care exceleaza efectele speciale, vizuale si sonore, multe realizate pe calculator, al caror unic scop e sa ofere divertisment spectatorului. Iar din acest punct de vedere scopul e pe deplin atins. Mai mult, in final, spre satisfactia spectatorilor, se ofera promisiunea unei continuari, lucrurile nefiind deloc clarificate. In ciuda faptului ca criticile nu au fost excesiv de laudative la adresa filmului, unele fiind chiar acide, acuzand lipa de coerenta a scenariului, “Iceman” are o poveste usor de urmarit, amuzanta, cu urmariri spectaculoase si scene de lupta bine realizate, ce infirma parerea criticilor ce sunt de parere ca nici prezenta lui Donnie Yen in distributie nu a salvat productia. Probabil respectivii critici de film si-ar fi dorit sa-l vada pe Donnie Yen in vreun film artistic, considerand ca dupa atatea roluri reusite in filme comerciale, a sosit vremea sa schimbe genul. Spre nemultumirea lor, Donnie Yen inca face fata in roluri de actiune si istorice, la cei 50 de ani impliniti, iar rolurile dramatice de bunici pensionati mai au de asteptat. “Iceman” are de toate, pornind de la fascinatia unei calatorii in timp in dinastia Ming a secolului XVII la aventura indiana, mistere, urmariri, lupte spectaculoase, momente romantice si comice, dramatism si fantezie, toate intr-un amestec captivant pentru privitorul neutru, neinteresat de comparatiil cu alte poductii de gen. Personajul interpretat de Donnie Yen, He Ying, e un comandant militar devotat raposatului Imparat, caruia i se insceneaza o tradare de o anumita persoana din anturajul tanarului Imparat Tianqi. Fara a i se da ocazia de a-si demonstra nevinovatia, acesta trebuie sa-si razbune familia ucisa pentru tradarea sa inscenata si sa inlature anturajul negativ din jurul noului Imparat. Destinul face ca acesta sa inghete timp de 400 de ani si sa revina la viata in lumea contemporana, cautand o cale de a calatori inapoi in timp si a impiedica nenorocirea, asemeni unei povesti din epopeea Ramayana. In mod sigur partea a doua a filmului va dezvolta povestea pe ambele planuri temporale, cert e ca in aceasta parte personajul nostru rataceste in prezent, minunadu-se de evolutia umanitatii in cei 400 de ani de la stingerea dinastiei Ming. Un film placut de urmarit, divertisment garantat si promisiunea unei continuari si mai captivante.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 20 iunie 2014

“Once Upon a Time in Shanghai” (2014) ne poarta din nou inapoi in timp in Shanghai-ul anilor ’30, fiind o productie care foarte bine poate sta alaturi de alte realizari similare ale producatorilor chinezi ale ultimilor 6-7 ani, precum “The Last Tycoon” (2012), “Shanghai” (2010), Lust, Caution (2007) sau “Blood Brothers” (2007). Si cum de 2 ani nu am mai avut ocazia sa vedem o productie de gen, aceasta nu poate fi decat o veritabila delectare. Regizat de apreciatul Wong Ching-po (Revenge: A Love Story), “Once Upon a Time in Shanghai” e de fapt un remake dupa un film de succes al anilor ’70, “Boxer from Shantung” (1973). Chen Kuan-tai, protagonistul din acest film, chiar apare, la cei 68 de ani ai sai, intr-un rol secundar. Avem in fata un film de epoca, cu niste decoruri seducatoare, iar daca e un lucru care i-a iesit perfect regizorului e tocmai redarea atmosferei anilor ’30. Moda, decorurile, muzica, toate contribuie la un tablou idealizat al unui Shanghai aflat in pragul ocupatiei japoneze, caruia regizorul ii aduce o nota de originalitate prin imaginile aproape alb-negru si prin atentia la detalii de orice natura. Philip Ng (Invisible Target, House of Fury), actorul nascut in Hong Kong care si-a petrecut anii tineretii in State si care a revenit pe insula pentru a se face luptator de arte martiale si coregraf pentru scenele de lupta din filmele de arte martiale, interpreteaza rolul principal, demonstrandu-si indemanarea in stapanirea artelor martiale. Andy On il interpreteaza pe cel care avea sa-i devina model si prieten in acelasi timp, iar Sammo Hung completeaza o distributie de zile mari ce reinvie (a cata oara ?) mitul eroului chinez provenit din popor care are de infruntat coruptia propriilor conationali si lacomia invadatorului japonez. Efectele speciale si scenele de lupta spectaculoase sunt alte elemente de atractivitate ale acestui film, care i-au asigurat si succesul de box-office.

Shanghai-ul anilor ’30 reprezenta o atractie incredibila pentru oricine incerca sa-si schimbe destinul in bine. Multi tineri isi paraseau satele si orasele natale pentru a-si implini visul in stralucitorul Shanghai. Dar de cele mai multe ori acestia sfarseau in bande de gangsteri, punandu-si vietile in joc pentru unul din cei patru sefi de banda locala, ce formau Fratia Toporului, sau cadeau victime ale traficului si consumului de opiu. Ma Yongzhen e un tanar ce cauta si el sa-si implineasca visul, parasindu-si satul natal. Impreuna cu amicul sau Clatita si cu Micuta Flora, acesta pleaca in Shanghai pentru a-l gasi pe tatal fetitei si, desigur, pentru a-si face un rost in viata. Ma are insa un talent ascuns: pumnul sau e atat de puternic incat impreuna cu stapanirea la un nivel avansat a artelor martiale, aceste calitati il pot transforma oricand intr-un erou sau, de ce nu, intr-un anturaj prost, intr-un antierou. Fascinat de Shanghai, descoperind o noua lume la care pana mai ieri doar visa, Ma cunoaste cele doua fete ale Paradisului: pe de o parte viata de noapte, cluburile unde gangsteri dichisiti sau japonezi isi petreceau pe bani frumosi clipele libere in compania animatoarelor si dansatoarelor de pe scena, a bauturilor fine, a opiului si a jocurilor de noroc, si, pe de alta parte, viata din mahalaua Shanghai-ului, unde intr-o saracie lucie isi duceau traiul de zi cu zi o multime de chinezi de rand veniti de prin toate partile Chinei pentru a lucra si a-si schimba vietile. In momentul in care Long Qi, un gangster din afara Fratiei Toporului si totodata un excelent luptator il elimina pe proprietarul Clubului de noapte Bujorul, unul din cei 4 gansteri ai Fratiei, ceilalti 3 capi interlopi nu pot decat sa accepte faptul ca jumatate din Shanghai cade, practic, in mainile lui Long Qi. Dar planul lor e cu bataie lunga: cand Long Qi avea sa stranga suficiente bunuri, un asasin urma a fi trimis pentru a-l lichida, iar bunurile lui urmau a fi impartite intre cei 3 gangsteri. In acest conflict se implica si Ma, dar si japonezii.

Shanghai, orasul unde puteai munci o viata si sa te alegi sarac lipit, sau unde daca aveai curaj, puteai deveni respectat si temut in doar cateva luni. Un oras al contrastelor, un El Dorado pentru chinezul de rand, o promisiune de implinire a unui vis al unei vieti mai bune dar totodata si o groapa cu tigri a pierzaniei, pentru cei sedusi usor de visul imbogatirii peste noapte. In atmosfera anilor ’30, orasul era dominat, ca si Chicago-ul de altadata, de luptele intre gangsteri pentru influenta si putere. Traficul cu opiu, echivalent prin efectele sale cu cele devastatoare ale traficului cu alcool in perioada prohibitiei de peste Ocean, constituia principala marfa de contrabanda pe baza careia se puteau cladi imperii de carton. Efemere, acestea se puteau prabusi asemeni unui castel din carti de joc la cea mai mica adiere de vant, astfel ca gloria era la fel de lunga ca si vorba. In 2007, tanarul regizor Alexi Tan lansa pe piata un film produs de John Woo si Terence Chang, “Blood Brothers”, al carui scenariu semana destul de mult cu cel al lui “Once Upon a Time in Shanghai”. Si in acel film, un grup de prieteni sosea in Shanghai-ul anilor ‘30 pentru a se realiza in viata, insa apuca pe drumul gresit al gangsterismului, personajul principal, Daniel Wu, sfarsind prin a se indragosti de iubita sefului sau, lucru care pana la urma are consecinte fatale. De aceasta data, povestea de iubire e un fir secundar, insa nu e de ignorat, deoarece la momentul potrivit isi va juca rolul in puzzle-ul general. Brandul “Once Upon a Time” lansat de celebrul Sergio Leone merge in continuare cu succes mai departe. Aplicat la realitatile oricarei locatii de pe glob, ca e vorba de Vietnam, Anatolia, China, Mexic, America etc, povestea in general e aceeasi: un oras ce ofera iluzia implinirii viselor isi deschide portile unor straini, insa orasul isi are propriile sale legi, care dicteaza destine. Chiar daca vorbim de un remake, filmul are la baza un fragment din viata reala a unui expert in arte martiale ce a trait in secolul XIX, Ma Yongzhen, inscriindu-se in curentul ce a cuprins recent cinematografia din Hong Kong de prezentare a vietilor unor mari maestri de arte martiale, odata cu Ip Man. In 2012 chiar s-a realizat un serial de televiziune intitulat “Ma Yongzhen”. Ma, in interpretarea lui Philip Ng, este un personaj pozitiv prin excelenta. Spre deosebire de alte reprezentari ale maestrului de arte martiale, cand, spre exemplu, personajul cade in tentatia puterii si a banilor, in “Once Upon a Time in Shanghai” Ma e prezentat ca un personaj pur, ca sufletul unei natiuni care pastreaza in el toate valorile morale pe care societatea decadenta a acelor ani (in care luptele dintre gangsteri subminau stabilitatea unei societati si asa in pragul cuceririi de catre japonezi) le eluda. Baiatul venit de la tara ramane fidel principiilor sale morale, educatiei filiale primite de la mama sa, si nu cedeaza tentatiei imbogatirii sau puterii, pe care i-o ofera atat prietenul sau gangster Long Qi, cat si ceilalti trei rivali ai acestuia. Un personaj cu asemenea calitati morale poate am intalnit doar la interpretarile date de legendarul Bruce Lee eroilor sai. Iar miracolul se produce, pentru ca Ma reuseste sa intoarca de pe drumul pierzaniei tocmai pe cel care se autoproclamase rege al Shanghai-ului, si care printr-o transformare radicala devine prietenul sau.

Chiar daca nu este un film cu un buget urias si are o durata de doar 94 de minute, “Once Upon a Time in Shanghai” spune o poveste simpla, ce curge lin, previzibil pana la un moment dat, care reuseste sa suprinda, chiar daca in cadre fugare pe alocuri (a se vedea scena-cliseu a sosirii in Shanghai pe un vapor, pe care am vazut-o in atatea si atatea filme cu emigranti ce ajung pe Taramul Fagaduintei), cam tot ce a insemnat Shanghai-ul deceniului 3 pentru istoria Chinei. O dezvoltare a firului romantic si o intriga mai complicata, pe fondul unui film de cel putin doua ore ar fi tranformat cu siguranta productia intr-una de nivelul lui “The Last Tycoon”. Ramane un film reusit, ce-ti face placere sa-l urmaresti, fie ca esti un iubitor al filmelor de arte martiale, fie un nostalgic dupa vremuri de mult apuse. Satisfactia, din oricare categorie ai face parte, e garantata.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 15 iunie 2014

Prezent in selectia oficiala a sectiunii “Panorama” la editia a 64-a a Festivalului International de film de la Berlin si la Festivalul de Film din Extremul Orient de la Udine din acest an, “That Demon Within” reuseste sa duca faima cinematografiei din Hong Kong din nou dincolo de granitele Chinei. Si daca avem in vedere faptul ca vorbim de o cinematografie marcata profund de spectacolul pirotehnic al actiunii fulminante, performanta acestui film e cu atat mai mare cu cat actiunea si spectaculozitatea sunt doar un pretext pentru a patrunde pe taramul unei psihodrame naucitoare. Dante Lam, premiat cu titlul de Cel mai bun regizor al anului 2008 la Hong Kong Film Awards pentru “Beast Stalker”, revine la genul sau preferat – thriller-ul psihologic – cu care a devenit extrem de apreciat in peisajul cinematografic din Hong Kong (Sniper, Fire of Conscience, The Stool Pigeon) pentru a aduce un tribut genului noir (si intr-o mai mica masura celui horror). Pornind de la un caz real (in general filmele sale au la baza cazuri reale, stiuta fiind consultarea organelor de politie de catre regizor in vederea gasirii temelor potrivite pentru filmele sale) si aducandu-i unele accente de supranatural, Dante Lam exploreaza lupta unui politist marginalizat cu propriile temeri, analizandu-i personalitatea pana in cel mai mic amanunt pe fundalul unor cazuri de jaf armat asupra unor magazine de bijuterii. Iar de aici pana la explorarea instinctului diabolic latent ce salasluieste in fiecare fiinta umana nu mai e decat un pas. “That Demon Within” a obtinut incasari de peste 20,4 milioane de dolari la box-office in China, iar in distributie, pe langa actorii preferati ai lui Lam ce au aparut si in celelalte filme ale sale, avem ocazia sa-l revedem in rolul principal pe Daniel Wu, ce are o prestatie deosebita, plina de expresivitate, in timp ce in rolul rivalului sau, Regele Demon, il revedem pe Nick Cheung (Beast Stalker, Stool Pigeon, The Conspirators, The White Storm), de aceasta data intr-un rol negativ, paradoxal mult mai sters ca in precedentele roluri negative cu care a impresionat si care i-au adus numeroase nominalizari si premii.

Dave Wong (Daniel Wu), avand indicativul PC63244, e un politist devotat meseriei practicate, care in viata de zi cu zi pare o persoana normala, avand grija de bunica sa, o batranica fata de care nu are nici o legatura de sange dar de care s-a atasat de cativa ani, ajutand-o. Si totusi, acestea sunt doar aparentele, deoarece in realitate Wong are o grava problema: in cei 17 ani de cand e politist, a fost transferat cam pe la toate sectiile de politie din Hong Kong. Pentru a nu crea probleme, ultima oara acesta e transferat ca politist de garda la spitalul din Kowloon-ul de Vest. Intr-una din seri, la spital soseste un pacient care are nevoie urgenta de sange dintr-o grupa rara, iar Wong, pentru a ajuta, avand acea grupa de sange, ii salveaza viata acestuia. Cateva minute mai tarziu mai sosesc doi politisti grav raniti, si atunci afla ca, de fapt, cu sangele lui a salvat viata raufacatorului ce i-a impuscat pe cei doi politisti, dintre care unul isi pierde viata in spital. In urma acestui incident, Wong e din nou transferat la sectia de politie din Kowloon-ul de Vest, primind ca misiuni patrulari prin cartier alaturi de colegii sai. In ciuda ceoncediului prelungiut de o luna de zile pe care l-a luat fortat, acesta continua sa fie obsedat de privirea lui Hon (Nick Cheung), cel caruia i-a donat sangele in spital, si incep sa i se intample tot felul de fenomene stranii. Pana intr-o zi cand ajunge din nou fata in fata cu Hon… Dave ajunge sa creada ca destinul sau e sa-l captureze si sa-l distruga pe Hon si, odata cu asta, si influenta lui malefica asupra sa.

“That Demon Within” incepe in stilul obisnuit al filmelor de actiune din Hong Kong, si pana la un moment dat pare a fi doar “inca un film de actiune” reusit realizat dupa aceeasi reteta a altor zeci sau sute de filme. Insa brusc, scenariul ia o alta turnura, iar ritmul alert e inlocuit de unul lent, analitic, insistandu-se pe latura psihologica a personajului principal, Dave Wong. E si momentul in care povestea isi pierde din consistenta, in ciuda excelentei interpretari a lui Daniel Wu. Dave Wong intruchipeaza un politist ce a existat in realitate, un anume Tsui Po-ko, care a jefuit mai multe banci si si-a impuscat colegii de breasla, insa regizorul a folosit doar ideea unui caz real petrecut in Hong Kong, preferand sa zugraveasca povestea asa cum si-a dorit. Astfel, Dante Lam l-a creionat pe Dave Wong ca pe o figura tragica ce se lupta cu sine si cu cei din jur pentru a-si apara identitatea si valorile. Pe masura ce starea mentala a acestuia se deterioreaza, lucrurile devin tot mai ambigue, iar personajul care se presupune ca are o influenta demonica asupra sa, Hon, reuseste sa-i transmita acestuia, prin simpla prezenta, teroarea. Desi are de cateva ori ocazia de a-l ucide pe salvatorul sau, Hon il cruta mereu si, mai mult, reuseste sa-i transmita niste mesaje subliminale care il bulverseaza pe Dave. Toate acestea contribuie la imaginea de ansamblu dorita de regizor pentru Dave Wong, anume cea a unui personaj devorat de o forta launtrica intunecata ce se cuibareste in mintea lui si ii influenteaza reactiile in mediul social si personal. Dintr-un asemenea film nu avea cum sa lipseasca simbolistica, ce-si are rolul ei. Banda de raufacatori e condusa de Regele Demon, iar membrii bandei poarta masti pictate manual, rugandu-se unui idol si arzand tamaie pentru invocarea acestuia in vederea reusitei jafului lor. Paradoxal, idolul e Guan Yu… un gardian al Virtutii, Dreptatii si al celor obiditi, iar acesta e invocat deseori de capii bandelor in numeroase alte filme cu triade. Nu e ciudat ca pana si raufacatorii se roaga la niste divinitati ce apara valorile morale ale lumii in care ei incearca sa comita niste faradelegi ? Un alt paradox e faptul ca infractorii folosesc in timpul jafurilor niste masti de demoni, cand se stie ca demonii sunt spirite ce niciodata nu s-au incarnat intr-o fiinta umana, intr-un trup. Mastile mai degraba sunt un simbol al asumarii unei alte identitati, a unor creaturi malefice cu puteri supraomenesti, ce sunt nemuritoare. Tot acest amestec de mitologie, occultism si simbolistica au un efect devastator asupra psihicului si asa labil al lui Dave Wong, care, odata explorat de o specialista in psihiatrie, ajunge sa se deschisa asemeni unei Cutii a Pandorei… Un thriller psihologic bun, ce diversifica oferta de genuri pe care producatorii chinezi ni le propun in acest an, o productie reusita marca Dante Lam cu un Daniel Wu remarcabil.

Traducerea a fost efcetuata in premiera in Romania de cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: luni 9 iunie 2014

Istoria filmelor cu gangsteri din Coreea incepe practic in anii ’90, urmand modelul filmelor de gen din Japonia. Putem considera, astfel, ultimul deceniu al secolului trecut o perioada de incercari in acest gen, in care tot ce se realiza erau primii pasi intr-un domeniu care in anii 2000 avea sa se desavarseasca. “Born to Kill” nu a excelat la vremea respectiva, fiind un mixt intre genul crima/gangsteri presarat cu o consistenta partitura romantica. Filmul a avut un oarecare succes in anul 1996, fiind al 8-lea film al anului dupa incasari (la o saptamana de la lansare, a depasit incasarile lui Two Cops 2, ce avea, la sfarsitul anului, sa castige de 6 ori mai mult la box-office decat “Born to Kill”). Adevarata vedeta a filmului a fost – contrar asteptarilor – frumoasa Shim Eun-ha, o stea care s-a nascut la mijlocul deceniului, in 1994, cand a debutat pe micul ecran, si a carei cariera s-a sfarsit in 1999, aceasta renuntand definitiv la actorie. In 1996 era deja cunoscuta publicului coreean, dupa aparitia in 3 seriale si un film, si un viitor glorios i se prevedea dupa “Born to Kill”, unde are o interpretare de mare calitate intr-un rol surprinzator de bine conturat tocmai datorita prestatiei sale. Partenerul ei din film e nimeni altul decat Jung Woo-sung, un “june” de 23 de ani la vremea respectiva, aproape necunoscut, pe care daca il privesti in acest film, nu ai spune ca te impresioneaza cu ceva in afara de look-ul sau (ochelarii de soare si Harley Davidson-ul cu care se deplaseaza prin Seul amintind de imaginea lui Tom Cruise din tinerete, insa doar atat). Filmul a fost regizat de Jang Hyun-soo (cel care va cunoaste succesul ca regizor abia in 2004 cu “Everybody Has Secrets”), in timp ce scenariul e semnat de regizor si inca 2 scenaristi, un lucru care se vede doar in consistenta latura romantica a filmului, in rest scenariul fiind simplist.

Soo-A (Shim Eun-ha) e o fata ce provine dintr-o familie buna, cu tata profesor, dar care a fugit de la o varsta frageda de acasa pentru a deveni cantareata. Pacalita de managerul care a promis ca o ajuta sa-si indeplineasca visul, aceasta ramane fara banii furati de acasa si trebuie sa lucreze ca liftiera sau barmanita pentru a-si castiga existenta mizera. Diversi barbati ajung sa-i patrunda in viata, promitandu-i implinirea visului, dar fata e mereu pacalita. Pana intr-o zi cand in viata ei isi face loc pe neasteptate un barbat tanar si aratos, Gill (Jung Woo-sung). Orfan de mic, acesta a ajuns protejatul sefului unei bande de gangsteri, dar a sfarsit prin a deveni executantul lui Chil-Gyu, un gangster marunt ce vrea sa puna mana pe putere in interiorul bandei. Platit de acesta. Gill devine o masina de ucis la comanda, executand vendette intre mafioti. In momentul in care o zareste pe Soo-A, insa, Gill se indragosteste la prima vedere de ea. E momentul in care ceva se schimba in viata lui Gill, ce doreste sa renunte la crime si sa duca o existenta obisnuita. Va fi de acord si Chil-Gyu cu asta ?

“Born to Kill” e o poveste simpla pe care parca am mai vazut-o in ultimii 15 ani in cinematografia asiatica. Specificul ei e tipic Hong-Kong-ului, iar realizarea e in stilul filmelor de actiune de acolo, care la vremea respectiva dadeau ora exacta in domeniu. Filmul e un amestec de actiune (cu un grad de violenta pe alocuri destul de ridicat) si romantism pe fundalul anilor ’90, insa are de suferit la capitolul dramatizare. Spre final regizorul incearca sa introduca unele secvente din trecutul personajului principal in masura a da intensitate dramei acestuia, dar e prea putin pentru a te impresiona profund. Putina drama introdusa intre numeroasele scene de actiune si de romantism cu siguranta ar fi dat consistenta mai mare scenariului, dar acest lucru va fi rezolvat in anii urmatori de alte productii de gen, la doar 5 ani distanta, “Chingoo” (“Friend”) devenind cel mai bun coreean despre gangsteri din toate timpurile in opinia criticilor de film, tocmai datorita excesivei dramatizari a povestii. Lasand la o parte exagerata utilizare a slow-motion-urilor si stilizarea scenelor de lupta (un fel de clisee minimaliste), dar si combinatia stranie de efecte sonore (exceptand melodia principala de fundal), toate specifice modului in care se faceau filme in anii ’90, “Born to Kill” e o mostra despre ce a fost filmul cu gangsteri in secolul trecut, o incercare la vremea sa reusita de prezentare a unui mod de viata si a unei lumi nu departe de realitatea nevazuta a vietii cotidiene a anilor de criza economica pe care a traversat-o Coreea de Sud inaintea boom-ului din anii 2000. Lumea gangsterilor e una total diferita de cea a muritorilor de rand, acestia traiesc in vile luxoase cu piscine aproape de tarmul marii, se delecteaza la pescuit, poarta costume scumpe si arunca cu bani in stanga si in dreapta, servietele pline cu bani fiind pretul pentru viata cuiva care deranjeaza. Personajul principal, Gill, are un nume predestinat pentru “meseria” sa de asasin platit. In coreeana, G se pronunta K si viceversa, astfel ca nu de putine ori transcrierea numelor coreene se face, de exemplu, fie sub forma “Kim”, fie sub forma “Gim”. In cazul de fata, Gill se poate scrie si Kill, care in engleza inseamna “ucide” sau “asasinat”. Dupa fiecare crima sau faradelege comisa la comanda, acesta isi pune banii in frigider, la “pastrare”, fara insa a avea vreun plan de a-i cheltui. In momentul in care Soo-A intra in viata sa si descopera banii din frigider, nu se supara nici un moment de intentiile fetei de a-i cheltui. Zambetul si implinirea visului ei fac mai mult decat acei bani manjiti de sange. Gill e un personaj timid, cu suflet mare, in ciuda duritatii si cruzimii pe care o arata in crimele sale; e un diamant neslefuit de care gangsterii s-au folosit fara scrupule in obiectivele lor dar si o fire singuratica, care pentru prima oara in viata simte ca este pretuit de cineva cand se indragosteste de Soo-A. Aceasta din urma e departe de a fi fata perfecta, ducand o viata consumata intre alcool si fumul de tigara al barurilor unde lucreaza. Ea e opusul lui, o fire extrovertita, ce nu ezita sa injure sis a spuna lucrurilor pe nume intr-un mod direct si simplu. Relatia ei cu Gill e privita initial ca o aventura, iar mai apoi, cand descopera banii in frigider, devine interesanta pentru ea, caci banii sunt mijlocul prin care considera ca isi poate implini visul de a deveni o cantareata. Iar absenta lor mereu au impins-o spre compromisuri de neacceptat, inclusiv relatii nepotrivite, din interes, cu persoane mai in varsta. Dar in ciuda acestor diferente, pe cei doi ajunge sa-i lege sentimentul unic si inexplicabil al iubirii… Cat e coincidenta si cat e destin in aceasta poveste, ramane sa descoperiti.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 8 iunie 2014

Cu o vechime de peste o jumatate de secol, filmul de arte martiale chinezesc reuseste nu doar sa supravietuiasca cu succes ci si sa se adapteze si sa se reinventeze cu fiecare productie noua lansata pe piata. In anii ’70-’80, cand a fost si perioada de glorie a filmelor de arte martiale in special datorita celebrelor studiouri din Hong Kong, Shaw Brothers, a existat o cantitate mare de asemenea productii pe piata, nu neaparat toate de calitate. Ele transmiteau spiritual unei natiuni si inspirau studiourile Hollywoodiene, ce inventau un Bruce Lee. Dupa 20 de ani, aceste productii pareau a fi spus tot ce putea fi spus, astfel ca genul filmelor de arte martiale a trebuit sa se adapteze realitatilor prezentului. Artele martiale au inceput sa fie transplantate in filme de actiune petrecute in zilele noastre, si asa au luat nastere filmele centrate in jurul unor eroi, experti in artele martiale, modele de moralitate si exponenti ai Binelui in lupta cu Raul. In ultimii ani, artele martiale au prins bine plasate in filme de actiune centrate pe luptele ilegale de strada, dupa moda lansata de Hollywood si exploatata foarte bine si de cinematografia thailandeza, ce a prins viata odata cu lansarea unor staruri cunoscatoare ale artelor martiale precum Tony Jaa sau Jeeja Yanin. China, cea care detine suprematia in domeniu, pare a da inapoi, odata cu inaintarea in varsta a starurilor de ieri, Jackie Chan, Donnie Yen, Jet Li sau Jacky Wu. Prezenta lor pe afisele filmelor asigura succesul de casa al acestora indiferent de calitatea productiei, dar acum, odata cu refuzul tot mai multor staruri de a mai accepta roluri in filme de actiune, producatorii trebuie sa se adapteze situatiei si sa accepte distribuirea unor nume aproape necunoscute, pentru ca filmul de arte martiale sa supravietuiasca. Asa se face ca in ultimii ani au inceput sa apara productii de calitate vaduvite de prezenta unor mari staruri in distributie, care nu au reusit sa fie lovituri de box-office, dar care duc mai departe pe marele ecran spiritul lumii artelor martiale.

O asemenea productie a fost si “The Wrath of Vajra”, despre care poti spune ca daca ar fi sa cauti un film de calitate din lumea artelor martiale facut in zilele noastre fara un buget extraordinar, l-ai gasit. Regizat de Law Wing-cheung (Tactical Unit: Comrades in Arms si Tactical Unit: The Code), filmul beneficiaza de priceperea si experienta regizorului in munca de montaj, Law Wing-cheung fiind cunoscut in industria de film din Hong Kong in special pentru cele 4 nominalizari la premiul pentru Cel mai bun montaj la Hong Kong Film Awards si Golden Horse Festival, dar si pentru pemiul castigat pentru Cel mai bun montaj pentru filmul “PTU” (2003). Rolul principal in acest film ii revine lui Xing Yu, cu numele real Shi Yanneng, un fost calugar shaolin devenit actor, ce si-a facut multi fani cu rolul secundar din Kung Fu Hustle, aflat la primul rol principal din cariera. Rivalul sau din film e interpretat de coreeano-americanul Yoo Seung-jun (foto), un star cunoscut in Coreea mai mult pentru cariera muzicala, fiind unul din artistii cei mai bine vanduti din Peninsula, cu peste 5 milioane de albume. Fanii k-pop-ului de azi il cunosc mai putin pe acesta deoarece cariera lui a luat o turnura neasteptata in 2002, cand, la 25 de ani, se afla pe culmile gloriei si i-a sosit acasa ordinul e incorporare. Desi cantaretul declarase public la televizor ca isi va indeplini stagiul militar obligatoriu, chiar inainte sa fie incoporat a fost naturalizat ca cetatean american. Autoritatile coreene au considerat gestul ca un act de tradare si l-au expulzat, avand de atunci interdictie permanenta de a mai intra in Coreea de Sud. Din State si-a continuat cariera muzicala, iar in 2008 a semnat cu agentia de impresariere a marelui Jackie Chan, pentru a deveni actor. De atunci, Yoo Seung-jun incearca sa-si faca un nume si in industria cinematografica din China, debutand in 2010 alaturi de Jackie Chan in “Little Big Soldier”. In 2012 a aparut in “Chinese Zodiac”, iar in 2013 a avut un rol secundar in filmul de actiune “Man of Tai Chi”.

In anii ’30, in Japonia exista un cult secret intitulat “Templul lui Hades”, condus de maestrul Amano. Acestuia i s-a ordonat sa colaboreze cu armata imperialista japoneza in scopul distrugerii din interior a Chinei, pe care Japonia tocmai o invadase. Pentru atingerea obiectivului, organizatia secreta cumpara copii din intreaga lume si ii antrena de mici pentru a deveni veritabile masini de ucis in folosul Imperiului Japonez. Dar in timpul celui de-al doilea razboi mondial, organizatia a fost desfiintata, membrii Hades – exilati, iar liderul spiritual al organizatiei – intemnitat. Cand insa armata japoneza intampina o puternica rezistenta in China, conducatorii ei decid reinfiintarea Cultului Hades. Daca misiunea instruirii si trimiterii membrilor Hades pretutindeni in China pentru a o destabiliza urma a avea succes, liderul spiritual Amano urma a fi eliberat. Drept urmare acesta ii incredinteaza misiunea refacerii cultului lui Kurashige Daisuke, cel mai puternic si mai instruit membru Hades, un pro-japonez convins.Si totusi, o singura persoana era capabila sa-l invinga si sa-i puna piedici in misiunea sa: prietenul lui din copilarie, K-29 (sau Huzi pe numele sau real). Crescuti de mici ca membri ai cultului lui Hades, pe cei doi i-a legat o prietenie puternica, pana cand K-29 a fugit in China si s-a alaturat Templului Shaolin, unde primeste iluminarea spirituala si educatia in spiritul buddhismului si al culturii chinezesti. Totodata isi desavarseste artele martiale, fiind proclamat “Rege Vajra”. In momentul in care Kurashige Daisuke da un anunt prin care il invita pe K-29 la Templul lui Hades, acesta accepta provocarea, in conditiile in care cultul a revenit la vechile practici si rapeste copii pentru a-i transforma in masini de lupta. Vietile acestora sunt mai pretioase decat orice alt lucru pentru K-29, ce trebuie sa-si demonstreze indemanarea in stapanirea artelor martiale pentru a-si atinge obiectivele.

“The Wrath of Vajra” e un film de actiune plin de mister si fantezie, ce face trimiteri la mitologia greaca si la buddhism, totul imbinat ideal cu scene de arte martiale ce-ti taie rasuflarea. Imaginile sunt din cele mai surprinzatoare, unghiurile din care se redau scenele de lupta parca sunt alese perfect pentru a sublinia tensiunea momentului ca si atentia deosebita pentru detaliu, astfel ca nici o clipa nu ai spune ca acest film a avut infimul buget de doar 1,6 milioane de dolari ! Povestea este fantezista, insa coerenta si simpla, usor de urmarit de oricine, fara momente inutile de umplutura, astfel ca si sub acest aspect, cele 110 minute au echilibrat perfect punerea in scena a scenariului, rezultand un film nici prea scurt, nici plictisitor de lung. Si, lucrul cel mai important, nu te plictisesti nici un moment urmarindu-l si savurand spectacolul scenelor de lupta, excelent lucrate si sincronizate. Daca despre Hades, numele mai mult decat simbolic al sectei japoneze asociate cu Raul toata lumea stie ca este Zeul Infernului in mitologia greaca, notiunea “Vajra” din titlul filmului poate fi o necunoscuta pentru noi, occidentalii. “Vajra” e un cuvant sanscrit ce inseamna atat “trasnet” cat si “diamant”, simbolizat de un fel de sceptru ca obiect ritual. In Buddhism, Jainism si Hinduism, notiunea “vajra” simbolizeaza fermitatea spiritului si puterea spirituala. “Regele Vajra”, titlul atat de ravnit de rivalul personajului K-29 reprezinta, asadar, o combinatie metaforica intre diamant (simbol al indestructibilitatii) si trasnet (ce simbolizeaza forta irezistibila). Dar poate incapea un titlu atat de onorant in mainile cotropitorului japonez, intr-un film chinezesc, in care eroul principal intruchipeaza trasaturile unei intregi natiuni ? Cu siguranta niciodata. Astfel ca vom asista la o lupta continua intre Bine si Rau, intre chinezi (sa nu fiti surprinsi daca veti vedea niste actori de mana a 5-a americani vorbind… chineza, desigur, dublati) si japonezi, in care invingatorul se presupune a fi cunoscut de la inceput, avand deja numeroase precedente (The Return of Chen Zen, Ip Man etc). Dincolo de acest lucru, ramane spectacolul vizual, aventura si atmosfera de mister ce aminteste, fara indoiala, de productia hollywoodiana “The Quest” (1996), in care Jean Claude Van Damme ajunge, dupa o serie de aventuri, in anii ’30, in Orasul Pierdut Tibet, unde participa la un turneu international de arte martiale. “Wrath of Vajra” nu e departe de ideea acestui film, continuand mai degraba ideea din Ip Man, unde cotropitorul japonez organizeaza o competitie cu chinezii “inferiori” pentru a-si demonstra suprematia. Un film bun, pe care iubitorii de arte martiale cu siguranta il vor aprecia, o invitatie la aventura intr-una din cele mai salbatice zone din sudul Chinei, in vremurile tulburi ale celui de-al doilea razboi mondial.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania efectuata de cristinab (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinfil

Publicat: luni 2 iunie 2014

Lament (cunoscut si ca Elegy of the Earth) e o productie sud-coreeana din 1997 ce imbina actiunea cu drama, nu fara ca regizorul Kim He-cheol sa imprime puternice accente aretistice, specifice filmelor coreene de dinainte de Hallyu. Si atunci, ca si acum, filmele de box-office erau cele comerciale, de preferinta de actiune, in care se investeau sume mari de bani. Insa pana la explozia Hallyu, filmul coreean al anilor ‘90 a traversat, ca si economia coreeana, o profunda criza, reflectata si in peliculele realizate in ultimul deceniu al secolului trecut. Avand la baza bugete infime, acestea erau puternic inradacinate in realitatile economice si in pesimismul general al societatii, de unde si realismul lor. Filmele comerciale ale zilelor noastre se departeaza de realism, punand accentul pe fictiune, pe evolutia personajelor intr-o situatie data de scenariu. Aceste productii sunt dependente si tributare in totalitate finalitatii scenariului si situatiei propuse, in timp ce filmele de dinainte de anii 2000 erau mult mai libere in libertatea de exprimare a actorilor si a regizorilor. Si asta chiar cu riscul ca aceste filme sa para simpliste, naive sau semiprofesioniste. In realitate, filme precum “Lament”, excluzand orice comparatie cu productii ulterioare, sunt pline de naturalete in interpretarea actorilor, de realism si normalitate, lucruri care in filmele anilor 2000 sunt deja niste automatisme care cu greu mai reusesc sa te convinga. Asta poate si din cauza exploziei de seriale si de vedete pe care acestea le-au nascut peste noapte, nu intotdeauna de cea mai buna calitate.

In “Lament” avem parte de doua interpretari magnifice a doi actori deveniti azi niste nume ale filmului coreean. Avem in fata al patrulea film pentru marele ecran al lui Lee Byung-hun, un actor ce-si castigase notorietatea prin mai multe seriale de televiziune, dar care abia acum se afla la inceputul ascensiunii sale. Dupa “Lament” a urmat “Harmonium in My Memory”, “Joint Security Area”, “Bungee Jumping of Their Own”, “Addicted”, “Everybody Has Secrets”, iar de aici, cariera lui deja explodeaza cu “Once in a Summer” si mai ales “The Good, The Bad and the Weird”. Interpretarea din “Lament” e una excelenta, in care se poate observa talentul fara cusur al tanarului de 27 de ani care, paradoxal, atat in rolul sau cat si in viata reala, isi dorea sa bata la portile consacrarii in lumea filmului. Cu siguranta acest film ocupa un rol aparte in amintirile si in sufletul marelui actor, care astazi se afla atat de aproape de visul sau (identic cu al personajului din “Lament”), aparand deja in 4 productii hollywoodiene si devenind o figura cunoscuta la nivel mondial. Cea de-a doua vedeta a filmului e indragitul Shin Hyun-joon, de care asiacinefilii si-l amintesc in special din “Stairway to Heaven, “Cain and Abel”. Desi mai in varsta cu doi ani decat Lee Byung-hun, Hyun-joon avea, la momentul filmarilor, mai putina experienta ca mai tanarul sau partener, aparand mai mult in filme pentru marele ecran decat in seriale de televiziune, astfel ca si popularitatea sa era pe atunci mai scazuta. Si totusi, Shin Hyun-joon reuseste sa aiba o prestatie la fel de remarcabila, si nu ai cum sa nu te intrebi cum ar fi fost daca astazi, la 17 ani distanta, cei doi mari actori ar aparea din nou intr-un film de aceeasi factura, impreuna. Care din cei doi ar fi reusit sa te impresioneze mai mult ? Aceeasi este si dilema cu care ramai dupa vizionarea lui “Lament”, unde cei doi, in floarea varstei, nu au cum sa te lase indiferent. Daca veti urmari atent filmul, la un moment dat il veti recunoaste intr-un rol secundar, de un minut, si pe Lee Beom-soo, personajul negativ din serialul “IRIS 2”. Scenariul este semnat de Kang Je-gyu, cel care in anii urmatori avea sa devina celebru pentru scenariul lui “Swiri” si mai ales “Brotherhood of War”, filme pe care, de altfel, le-a si regizat, in 2011 impresionand din nou cu productia de razboi “My Way”.

Jong-Man (Lee Byung-hun) lucreaza ca chelner intr-un restaurant modest, mai mult pentru a-si castiga temporar existenta. In realitate, atat in timpul serviciului cat mai ales dupa, viseaza cu ochii deschisi sa devina un mare star in filme. E obsedat sa joace intr-un film cu frumoasa Meg Ryan sau sad ea mana cu starul de renume mondial Nicolas Cage. Pentru a-si implini visul, isi trimite CV-ul si materiale filmate de el insusi producatorilor de peste Ocean, fara prea mare success, insa. In fiecare zi inainte de a intra in casa isi repeta ca a primit un fax de la James, un producator american, dar in fiecare zi dezamagirea e aceeasi. Intr-una din zile, da pe strada peste un betiv pe care incearca sa-l imite, lucru pe care il considera util pentru cariera sa actoriceasca. Mai apoi il gaseste pe acesta la barul unde lucreaza, uitand o geanta la fata locului. Luand-o acasa, Jong-Man constata ca intre altele, in geanta se afla si o partitura muzicala, pe care o duce unui pianist ce i-o interpreteaza. Impresionat de frumusetea melodiei, Jong-Man realizeaza ca are in fata un geniu muzical, astfel ca isi doreste sa-l reintalneasca si sa colaboreze cu el, in beneficiul amandurora. Intr-un final, Kwang-Su (Shin Hyun-jun), duhnind a bautura, e cel care il gaseste, si astfel cei doi devin prieteni. Dar trecutul lui Kwang-Su e unul plin de umbre, iar Jong-Man afla ca acesta e urmarit de politie pentru crima…

“Lament” este o poveste despre prietenia nascuta dintr-o suferinta comuna in fata nedreptatilor acestei lumi. Cei doi protagonisti au fiecare un talent: Jong-Man e un talentat actor, entuziast si mereu optimist, in timp ce Kwang-Su e un compozitor de geniu indragostit de muzica inca din copilarie, dar daramat de greutati. Amandoi au un lucru in comun: talentul lor se risipeste in van, nefiind apreciat de nimeni. Iar daca primul se straduieste din rasputeri sa ajunga la “caldura soarelui”, dincolo de perdeaua compacta de nori ce-i intuneca existenta cotidiana, celalalt nici macar nu isi doreste ca cineva sa afle de talentul sau ascuns. Marcat din copilarie de certurile si bataile aplicate de tatal politist mamei sale, de abuzurile la care el si fratele sau erau supusi sub acelasi acoperis cu tatal lor, acesta devine un alcoolic, caruia nu-i pasa deloc de propria existenta. Jong-Man e cel care ii observa talentul, dintr-o intamplare, gasind geanta uitata de acesta in bar. Si mai e cineva care se va dovedi a avea un rol crucial in viitorul lui Kwang-Su: Se-Hee, o tanara interpreta la vioara, care ajunge in posesia partiturilor sale si ramane fascinate de talentul lui Kwang-Su, de care se si indragosteste. Filmul insista, insa, pe prezentarea evolutiei relatiei de prietenie dintre cei doi barbati, mereu respinsi de societate, obligati sa paseasca pe drumuri laturalnice la propriu si la figurat, mereu pe fuga din cauza trecutului lui Kwang-Su, dar tot timpul manati spre viitor de optimismul debordant al lui Jong-Man. Prietenia le va schimba amandurora sensul vietii, si chiar daca nu e genul de prietenie care sa te impresioneze pana la lacrimi (regizorul nu depune nici un efort in acest sens), finalul si modul in care vor evolua lucrurile te vor face sa vezi prietenia lor ca impulsul de care o moara intepenita numita Viata avea nevoie pentru a se invarti din nou. De remarcat si coloana sonora superba, unul din elementele artistice ce dau plus valoare peliculei, combinatia de muzica clasica pe fondul unui film nu lipsit de actiune fiind una specifica filmelor coreene ale anilor ’90. Un film bun, care daca ar fi fost realizat la standardele de astazi, cu siguranta ar fi fost un succes de box-office, avand o durata de cel putin 2 ore. Ramane prestatia remarcabila a celor doi protagonisti, realismul si atmosfera unica a unor vremuri in care filmele se faceau cu pasiune, bani putini si cu mult talent. Iar din aceasta perspectiva, “Lament” si-a atins din plin obiectivele.

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 1 iunie 2014

De Ziua Copilului, ce poate fi mai potrivit decat o incursiune in lumea magica a copilariei, cu visele si inocenta ei ? Acesta e pretextul animatiei japoneze de succes in tara sa ,“Oblivion Island: Haruka and the Magic Mirror”, regizata de Shinsuke Sato. Scriitor, scenarist si regizor (dupa aceasta animatie, a regizat cele doua filme live-action “Gantz”), Sato s-a folosit din plin de experienta sa de designer de jocuri video, toate aceste calitati regasindu-se in contributia sa majora adusa acestei animatii. “Oblivion Island” a fost produs de compania Production I.G. in 2009 cu prilejul implinirii a jumatate de secol de existenta a celebrei televiziuni japoneze Fuji. Animatia de 90 de minute a fost nominalizata pentru premiul Animatia Anului la a 33-a editie a premiilor Academiei Japoneze de Film si pentru Cea mai buna animatie la Asia Pacific Screen Awards 2010. A fost prima productie de animatie japoneza realizata in totalitate pe calculator in format 3D. Nu celebrele studiouri Ghibli, ci tocmai Production I.G a fost primul studio care a realizat productii de lungmetraj mature si de calitate in materie de animatii in Japonia. Nici un alt studio nu a putut egala nivelul de excelenta atins in animatiile acestora. “Oblivion Island” e o veritabila incantare sub aspect vizual pentru toti impatimitii fanteziilor pline de culoare si creativitate, cu o poveste placuta care desi urmeaza un traseu clasic (“Alice in Tara Minunilor” sau, de ce nu, o “Dumbrava Minunata” autentic romaneasca), e putin mai mult de atat. Vocea personajului principal Haruka e imprumutata de nimeni alta decat de vedeta Haruka Ayase, in timp ce vocea personajului Teo (care e unul masculin in animatie) e dublata de Miyuki Sawashiro, o profesionista a dublajului de anime-uri, jocuri video si a altor filme occidentale in limba japoneza.

De mica, Haruka (sau Haru-chan, cum o alintau parintii) era indragostita, ca orice copil, de povestile citite de mama ei. Una dintre acestea spunea povestea unui batran care a uitat de unul din obiectele dragi lasate in urma de sotia lui defuncta si pe care s-a trezit intr-o zi ca nu il mai gaseste. Pentru a regasi pieptenele pretios, acesta a luat un ou si l-a dus ca ofranda Vulpii Inari. Iar intr-una din nopti, minunea s-a produs, iar Vulpea i-a adus inapoi pieptenele. Se spune ca din acea zi, toti satenii ce si-au pierdut o amintire au adus cate un ou Vulpii. Aceasta poveste o impresioneaza pe micuta Haruka, care ii promite solemn mamei sale ca va sti sa pretuiasca si nu va uita niciodata oglinda pe care a primit-o ca dar de la aceasta. La scurt timp dupa, mama lui Haruka moare, iar micuta duce un ou la altarul Vulpii, cerandu-i sa i-o aduca inapoi pe mama ei. Anii trec, si o regasim pe Haruka adolescenta de 16 ani, boboaca la liceu. Viata cu tatal ei mereu ocupat cu serviciul e una lipsita de prieteni si atentie, astfel ca plictisita de rutina cotidiana se duce la casa de la tara a bunicii ei, un loc de care o leaga o multime de amintiri. Intr-o dupa-amiaza torida si linistita de vara, in mijlocul unui peisaj mirific ce induce nostalgia, Haruka observa un personaj straniu si simpatic totodata care ii fura cheile si se afunda intr-o padure. Urmarindu-l, aceasta se afunda intr-o fantana si calatoreste intr-o lume de vis, a Taramului Uitarii. Exact ca in povestea spusa de mama ei cu ani in urma, in acel loc erau duse toate lucrurile uitate de oameni, amintiri odata pretioase pe care trecerea timpului le-a golit de orice semnificatie. Ajunsa pe mirificul taram al Uitarii, impreuna cu ghidul ei voluntar, Teo, Haruka incearca sa gaseasca oglinda din copilarie, de mult pierduta si uitata.

Structura povestii e una clasica, intalnita in atatea si atatea povesti: un copil evadeaza din lumea cotidiana intr-una magica pentru a regasi ceva pierdut in trecut. Lumea prezentului e una in care respectivul copil intimpina dificultati de adaptare si intelegere de catre cei din jurul sau, in cazul de fata Haruka, neglijata de tatal sau, singurul care ii putea oferi acea dragoste parinteasca de care fata a fost lipsita odata cu disparitia tragica a mamei sale. Fara prieteni si lipsita si de atentia parinteasca, aceasta cauta sa evadeze din aceasta lume, alternativa fiind o lume magica, stiuta doar de imaginatia ei, unde se poate auto-analiza si, de ce nu, unde isi poate gasi (sau regasi) prieteni. Primul este personajul-ghid Teo, un urecheat simpatic ce seamana mult cu celebrele personaje diabolice din productia hollywoodiana “Gremlins”, ce are propria viata si propriile sale probleme. Si care se dovedeste la fel de singuratic si respins de cei din jur ca si Haruka. Astfel ca nu e de mirare ca cele doua personaje ajung, incet, de la a se tachina pana la a deveni prieteni, dupa o complicitate tacita menita a ascunde adevarata identitate a Harukai in spatele unei masti. Pe parcurs apar tot felul de personaje haioase, mai mult sau mai putin nastrusnice, si, cum era de asteptat, si personajul malefic, “Baronul”, infatisat asemeni personajelor lugubre si lunguiete din “Cosmar inainte de Craciun”. Ca o copie fidela a lumii umane, Insula Uitarii prezinta tipologii variate, de la personaje naïve la personaje rautacioase, de la caractere volatile la “esente tari”. Totul este o lectie minunata de viata, despre amintiri, uitarea lor si necesitatea regasirii acelor lucruri ce au reprezentat, in ansamblul lor, odata, copilaria. Fara magia ei, viata complicata ca persoane adulte ce devenim odata cu trecerea anilor e golita, practic, de seva ei binefacatoare. O poveste superba despre copilarie vazuta prin ochii unei persoane aflate in pragul maturitatii, dar care in suflet va ramane mereu un copil pierdut in lumea amintirilor crezute uitate. Si totusi… unde dispar amintirile ?

Traducere efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 31 mai 2014

„Sangdo” (cunoscut si ca „The Merchant of Joseon”) este un serial istoric dar si biografic care ne ofera prilejul unei incursiuni in istorie dezvoltarii comertului si a societatii coreene in timpul dinastiei Joseon tarzii, catre sfarsitul secolului 18 – inceputul secolului 19. A fost cel de-al doilea serial regizat de Lee Byung-hoon, precedand mult mai celebrele „Jewel in the Palace”, „Yi San” so „Dong Yi”. Asa cum ne-a obisnuit, acesta are un stil mai aparte de a reda contextul istoric si evenimentele istorice, punand accent nu pe latura spectaculoasa a povestii ci mai mult pe cea artistica, care reflecta frumusetea Coreei, a traditiilor si culturii nationale, reusind sa insufle un sentiment de mandrie nationala coreenilor de rand. Nu intamplator serialele lui Lee Byun-hoon au reusit sa contribuie decisiv la raspandirea Hallyu in Asia si apoi in intreaga lume, fiind achizitionate de posturi tv de pretutindeni, inclusiv din Romania.

Pentru a intelege mai bine contextul istoric al perioadei desfasurarii actiunii sa ne reamintim cateva date istorice, pe care iubitorii serialelor coreene sigur le-au parcurs alaturi de eroii, conducatori, regi si personaje indragite, vizionand seriale cu tema istorica. Instituita de Wang Geon in 918 , Dinastia Goryeo a condus si guvernat aproape 500 de ani acest stat . In secolul 14, ca urmare a fondarii Dinastiei Ming in China actuala, curtea regala din Goryeo s-a impartit in doua factiuni aflate in conflict: grupul condus de generalul Yi Seong-Gye (ce sprijinea Dinastia Ming) si tabara condusa de generalul Chio (ce sprijinea Dinastia Yuan). Yi Seong-Gye este personajul care in 1392 prin eliminarea liderului unui grup loial dinastiei Goryeo duce la sfarsitul Dinastiei Goryeo si devine rege. La inceputul domniei sale, Yi Seong-Gye, acum regele Taejo, a intentionat sa continue utilizarea numelui Goryeo; cu toate acestea, dupa numeroase amenintari de revolta de la nobilii Gwonmun, el a proclamat o noua dinastie in 1393 sub numele de Joseon, care va conduce pentru alti 500 de ani peninsula coreeana. Din punct de vedere tehnic, anul 1897 marcheaza sfarsitul perioadei de Joseon. Dinastia Joseon (1392-1897) a lasat o mostenire substantiala pentru modernizarea Coreeei: normele culturale, atitudinile sociale fata de problemele actuale, chiar limba moderna coreeana si dialectele sale, toate provin de la un tipar de gandire traditional care isi are izvorul in aceasta perioada. Dupa invaziile din Manciuria din 1627 si 1637, Joseon s-a predat manciurienilor si a devenit stat vasal al dinastiei Qing, urmand o perioada de aproape 200 de ani de pace.

Actiunea serialul „Sangdo” are la baza viata lui Lim Sang-Ok (scris si ca Im Sang-ok), care a trait intre anii 1779 si 1855 si care a fost nevoit sa devina negustor, desi visul sau din copilarie a fost sa devina translator. Provenind dintr-o familie cu origini umile, copilul Lim Sang-ok este crescut si educat de tatal sau pentru a implini visul tatalui sau dar si al familiei – acela de a deveni translator. Nici un sacrificiu din partea mamei si a membrilor familiei nu este prea mare pentru a atinge acest tel. Prins intre intrigile marilor familii de negustori, intre interese politice si mai ales in jocurile politicienilor corupti, tanarul Lim Sang-Ok isi vede visul si familia spulberata, ajungand la un pas de a-si pierde chiar si viata. Din respect pentru ultimele cuvinte rostite de tatal sau inainte de a fi executat si pentru ca singura sansa care i se oferea era de a lucra alaturi de Park Da Nyung ( Kim Hyun Joo), o negustoare de vaza a vremii si fiica omului care a cauzat moartea tatalui sau, Sang-Ok devine negustor. Situatiile dramatice carora trebuie sa le faca fata, coruptia politica, jocurile politice in care interesul personal primeaza, lipsa de scrupule a familiilor de negustori care dominau negotul vremurilor sunt cele care intaresc caracterul tanarului Sang-Ok, decis
sa nu-si abandoneze niciodata valorile morale in care tatal si mama sa l-au crescut.

Pe parcursul serialului vedem ascensiunea profesionala a lui Lim Sang-Ok (Lee Jae Ryong), un vanzator sarmant, insa cultivat si dotat cu spirit mercantil si inteligenta deosebita, care strabate tara in lung si lat, reusind, in timp, sa construiasca o adevarata retea comerciala intre tarile asiatice. In tranzactiile sale a respectat mereu, cu onoare, principiul integritatii morale. Aceasta atitudine si faptele sale fac din el unul din cei mai respectati si admirati negustori ai vremurilor acelora. Demonstrand ca poti sa devii bogat si influent pastrandu-ti cinstea si onoarea, un lucru atat de rar intalnit, imparatul il aduce in preajma sa, devenind unul din protejatii sai. Povestea este plina de rasturnari de situatii si de intrigi neasteptate, insa nu lipsesc nici momentele romantice. Desi viata negustorului nu este deloc usoara, iubirea de oameni, prietenia si familia sa il ajuta sa treaca peste greutati .

Un serial care imbina istoria, romantismul si drama personajului principal, si desi viata lui pare un roman de aventuri, Lim Sang-Ok e o figura care a existat in realitate. Desfasurarea actiunii in piete, porturi, taverne si calatoriile negustorilor ne ofera prilejul de a admira minunatele peisaje si frumuseti natuale ale acestui tinut atat de frumos dar si atat de greu incercat. Serialul ne prilejuieste o reintalnire cu figuri de actori cunoscuti (totusi, serialul e de la inceputurile Hallyu, iar in ultimul deceniu industria coreeana de seriale de televiziune a explodat, astfel ca numerosi actori pe atunci aproape necunoscuti au devenit azi, indiferent de varsta, niste figuri familiare consumatorilor de k-drame), intalniti in special in serialele istorice realizate ulterior si nu numai. De exemplu, pe interpretul principal al serialului, Lee Jae-Ryong, KBS l-a distribuit nu intamplator in primul film al cunoscutei serii de povesti independente care a trecut deja de episodul 100 si mai e difuzat si in prezent cu acelasi succes, „KBS Drama Special”, intitular „Red Candy”. Kim Hyun-joo in rolul Park Da-Nyung, daca vi se va parea o figura cunoscuta, e din cauza ochilor care o tradeaza, de care ni-i amintim din memorabilul „Calla”. Recent, pentru aparitia din „Twinkle, Twinkle”, actrita a fost recompensata cu premiul MBC Drama Awards pentru Cea mai buna actrita in 2011 intr-un serial MBC. Pentrru majoritatea actorilor din distributia serialului, „Sangdo” a reprezentat o sansa uriasa in cariera, deoarece in 2001-2002, cand a fost filmat si difuzat serialul, oferta existenta pe piata industriei de televiziune coreene nu era foarte variata, inca nu explodase Hallyu si produsele de televiziune rareori treceau granitele Coreei. Pentru un actor era o sansa uriasa sa se bucure de popularitate in conditiile unei oncurente mult mai putin acerbe ca in ziua de astazi, insa nici televiziunea de atunci nu e ce a ajuns astazi. La 13 ani distanta, intr-o industrie in care totul s-a comercializat si s-a axat pe vinderea unei imagini sau pe promovarea unor tineri chipurile pentru a duce mai departe mostenirea Hallyu, minunatii actori ai acestui serial cu greu isi mai gasesc locul, in lumina reflectoarelor aflandu-se altcineva. Pacat. Revenind la „Sangdo”, acesta va ramane pentru totdeuna in istoria televiziunii coreene ca deschizator de drumuri, alaturi de serialul de debut al lui Lee Byung-Hoon, „Hur Jun”, succesul acestora incurajand producerea a tot mai multe seriale istorice coreene, tot mai variate si pe perioade istorice tot mai vaste. Iar pe masura ce tehnologia a avansat, si bugetele alocate lor au crescut in scopul unor productii calitative, pentru ca, odata cu Hallyu, „sageuk-drama” (serialul istoric) a devenit un produs de consum la nivel international. „Sangdo” ramane un serial cu locuri frumoase, oameni frumosi, muzica placuta (de exemplu, la un moment dat tema muzicala din Dong Yi acompaniaza unul din momentele romantice ale despartirii), toate reprezentand cu siguranta, o desfatare pentru sufletul fiecaruia si o provocare pentru toti cei curiosi despre cum se faceau serialele istorice in alte vremuri…

Prezentare realizata de poet24 – asiacinefil

Publicat: marți 27 mai 2014

Song Jeong-yeon (Jeon Do-yen) si sotul ei Kim Jong-bae (Ko Soo) par o familie obisnuita fericita, fericire la care contribuie si Hye-rin, fetita de 4 ani a cuplului. Cei doi au un atelier auto, si desi traiesc in conditii destul de modeste, sunt fericiti. Prietenii par a-i fi aproape lui Jong-bae, unul dintre acestia, Mundo, intorcandu-se tocmai din Surinam si imprastiind vorba ca ii merge foarte bine. In schimb, celalalt prieten al lui Jong-bae, Su-jae, pare abatut si plin de griji. La scurt timp dupa, acesta se sinucide, abatand nenorocirea asupra familiei lui Jong-bae. Sinucigasul a lasat in urma datorii de 600.000 $ la camatari, din care Jong-bae, fara stirea sotiei sale, a girat pentru nu mai putin de 200.000. Astfel ca se vede nevoit sa-si vanda casa si atelierul auto, ramanand cu familia pe drumuri. Chiria pe care si-o gaseste e intr-un loc mizer, iar lipsa banilor de chirie atrage eternul conflicte cu proprietareasa, ce intentioneaza sa-i arunce in strada. In fata acestei situatii, Jong-bae e dispus sa accepte propunerea prietenului sau Mundo reintors din Surinam, doar ca afla in ultimul moment ca era nevoie de o femeie pentru asta. In fapt, Mundo avea nevoie de o persoana care sa introduca in Franta niste “pietre geme” pe care le-a excavat el insusi, chipuile, in Surinam. In fata situatiei dificile, Jeong-yeon decide sa accepte propunerea pentru banii promisi de Mundo, o lasa pe fiica ei in grija unor prieteni si paraseste Coreea fara a-i spune sotului ei unde pleaca. Dar planul lui Mundo nu merge asa cum se astepta, iar la vama politia descopera in locul pietrelor geme pe care trebuia sa le transporte Jeong-yeon… cocaina. E doar inceputul calvarului…

“Way Back Home” (2013) e o drama impresionanta inspirata din fapte reale petrecute in 2004, si spune povestea unei casnice coreene pe numele real Jang Mi-jeong, care pe 30 octombrie 2004 a fost arestata pe aeroportul Orly din Franta pentru trafic de droguri. Aceasta a fost inchisa ulterior 2 ani de zile pe insula Martinica, pana in momentul in care a fost judecata de un tribunal de pe insula. Chiar daca povestea din film a fost adaptata si a avut un final asa cum si-a dorit scenarista Yoon Jin-ho si regizoarea Pang Eun-jin (autoarea remake-ului coreean “Perfect Number” dupa succesul japonez “Suspect X”), in realitate povestea personajului real Jang Mi-jeong e putin diferita. La 7 ani dupa revenirea in Coreea, Mi-jeong, in prezent in varsta de 45 de ani, si-a spus povestea in cartea “Lost Days” (“Zile Pierdute”) Cartea spune mai multe decat spune filmul, insistand inclusiv asupra vietii autoarei de dupa revenirea in Coreea. Astfel, autoarea vorbeste in carte despre problemele pe care le-a avut dupa revenirea din detentie: “Mi-am imaginat ca atunci cand ma voi intoarce in Coreea, voi putea dansa pe strazi de bucurie. Dar in realitate, nu am putut. Nu am putut nici macar sa dau ochii cu oamenii. Nu puteam sa fac nimic. Traumatizata de chinurile indurate in inchisoarea din Martinica, Jang a mancat prea mult si nu isi putea nici macar parasi apartamentul. Devenita dependenta de pastilele de dormit primite in inchisoare cu forta, a realizat ca nu mai putea dormi fara ele. Incapabila sa faca fata situatiei, a fost nevoiata sa-si trimita cele 2 fiice la cumnata sa, din nou. “Mi-a luat foarte mult timp sa ma adaptez din nou la societatea coreeana”, a spus aceasta. Cele mai grele momente au fost date de privirile glaciale ale oamenilor obisnuiti si de suferinta prin care au trebuit sa treaca fiicele sale, ostracizate la scoala pentru faptul ca mama lor “a fost la inchisoare”. “Nu am vrut ca fiicele mele sa auda despre mine de la altii. Voiam sa le spun ce s-a intamplat cu adevarat si cum s-a intamplat. Acesta e unul din motivele pentru care am scris aceasta carte.” “Exista oameni ce spun ca nu ar trebui sa-mi blamez tara, cand eu am fost cea care a comis infractiunea. Nu spun ca am facut un lucru bun. Nu toti oamenii care sunt saraci comit infractiuni, dar nu am putut rezista tentatiei de 4 milioane de woni (cca 3.700 dolari). Regret profund ce am facut si mi-am ispasit pedeapsa pentru asta. Doar ca puteam sa revin mai repede acasa.” Jang a mai spus ca inca o doare cand isi aminteste de acel incident, dar nu incearca sa-l ignore. “Mi-a luat 10 ani sa-mi scot spinul din inima. Acum vreau doar sa traiesc o viata normala”.

Povestea din “Way Back Home” prinde viata datorita interpretarii senzationale a laureatei de la Cannes din 2007 pentru rolul din “Secret Sunshine”, Jeon Do-yeon. Aceasta are din nou o partitura memorabila, intrand perfect in pielea protagonistei din viata reala de care am amintit deja, Jang Mi-jeong, castigand un premiu de interpretare si avand o nominalizare pentru cea mai buna interpretare a anului 2013. In rolul sotului il revedem pe Ko Soo, ce i-a luat locul in ultima clipa actorul Ha Jung-woo, retras din cauza intazierii proiectului si a unor conflicte cu alte proiecte in care a fost implicat. Rolul lui Ko Soo practic putea fi interpretat de orice actor masculin, nu a fost unul prea solicitant si oricum personajul sau e eclipsat de drama sotiei. O interpretare buna are si actrita copil Kang Ji-woo in rolul Hye-rin, ce debuteaza pe marele ecran la doar 4 ani, dupa cateva aparitii in mai multe seriale. O alta premiera pentru cinematografia coreeana pe care o aduce “Way Back Home” e faptul ca acesta a fost primul film coreean filmat in mare parte in Caraibe, timp de 3 saptamani efectuandu-se filmari in Republica Dominicana, pe langa filmarile din Paris-Orly. Filmul a fost un succes de box-office raportat la genul filmului (drama), obtinand incasari de 12,7 milioane de dolari, o realizare mare pentru in film non-comercial, inspirat din fapte reale. Filmul a atras si datorita povestii controversate, ce a facut in 2006 obiectul unui reportaj de investigatie al postului KBS, dar si criticilor aduse de Jang Mi-jeong si de realizatorii filmului Ministerului Afacerilor Externe coreean, ce a gestionat lamentabil si neprofesionist incidentul. MAE coreean a fost criticat pentru “neglijenta diplomatica” si pentru iresponsabilitatea de care angajatii din ambasada de la Paris au dat dovada cand a venit vorba de protejarea coreenilor din strainatate. Oficialii ministerului au declarat ca filmul omite anumite lucruri si nu spune intregul adevar, insa prin mesajul sau, “Way Back Home” da un puternic semnal despre nedreptatea sociala si indiferenta autoritatilor, pe care o regasim descrisa in atatea si atatea filme coreene.

Filmul scoate in evidenta si una din gravele probleme cu care societatea coreeana se confrunta, in afara de nedreptatea sociala: cunoasterea limbii engleze de catre cetatenii coreeni obisnuiti. Consecinta a traditionalismului si conservatorismului unei societati ce a facut un salt imens intr-o perioada scurta de timp, celebra teorie a formelor fara fond romaneasca se aplica perfect la specificul acestei societati. Coreea a preluat modelul occidental de dezvoltare, a progresat in doar cateva decenii ajungand o tara de top in Asia, insa nu fara existenta unor mari lacune. Familiile instarite, detinatoare de imperii financiare, au acordat o importanta deosebita educatiei urmasilor ce intr-o zi vor mosteni imperiile, trimitandu-i la cele mai pretentioase institutii de invatamant din Europa si de peste Ocean. Astfel Coreea a ajuns sa aiba o elita instruita, exclusivista si pregatita sa faca fata provocarilor din domeniu, in timp ce populatia de rand a ramas in continuare tributara traditionalismului. Chiar daca rata analfabetismului a fost redusa considerabil in Coreea, necunoasterea de catre marea masa a unei limbi straine demonstreaza o data in plus faptul ca societatea coreeana e una profund conservatoare, in care succesul poate fi obtinut doar daca ai bani. Banii asigura accesul la instruire, la cunoastere, la fondul formelor. Engleza e invatata destul de superficial in scoala, unde a fost introdusa destul de lent. Ce sa mai vorbim de o limba occidentala precum franceza, cu ale carei dificulatti de intelegere se confrunta eroina din “Way Back Home” ? Conform unui studiu, de la gradinita pana la universitate, un sud-coreean petrece aproximativ 20.000 de ore (circa 833 de zile) pentru a studia limba engleza, majoritatea in institutii private numite “hagwon”. Se poate vorbi in ultimii 7-8 ani de o adevarata industrie in domeniu, din 2005 pana in 2010 consemnandu-se o crestere a numarului de persoane interesate sa invete engleza in aceste institutii private cu 20%. Costurile anuale pentru cursuri private de engleza se ridica undeva la 3 milioane de woni pe persoana, adica aproape 2950 de dolari. In ciuda acestei “English Fever” cum au numit-o deja specialistii din domeniu, eficacitatea acestor cursuri e una medie, din 60 de tari, Coreea de Sud situandu-se undeva pe locul 25. Un lucru ramane cert: cu sau fara implicarea statului, cu sau fara masura radicala de introducere a limbii engleza ca limba oficiala in Coreea (dupa modelul statului Singapore) pentru a stimula invatarea obligatorie a ei, ramane intrebarea: in ce masura coreeanul de rand, fara venituri extraordinare, isi permite si mai ales e interesat sa investeasca in invatarea unei limbi straine care oricum nu ii e utila in propria tara ? Cazul prezentat in “Way Back Home” poate e o situatie dupa la extrem, insa asa cum am vazut in numeroase alte filme, o realitate e sigura: coreeanul mai degraba invata japoneza decat o limba occidentala, si asta pentru ca perspectiva unei excursii sau calatorii in Japonia e mai realista decat cea a uneia in Statele Unite sau Europa.

Un film de exceptie, ce merita urmarit cu atat mai mult cu cat prezinta un fapt real, iar cazul personajului central e unul ce se poate repeta oricui, indifrent de tara de origine. Oare autoritatile altor tari sunt mai eficiente decat cele ale coreenilor, cand vine vorba de apararea intereselor propriilor cetateni ?

Multumiri pentru traducerea in pemiera in Romania efectuata de cristinab, uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinfil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Page 26 of 51

sus

Tabloid Truth (2014) – teoria conspiraţiei deconspiratã de Kim Kang-woo

Man in Love (When a Man Loves a Woman) (2014) – Hwang Jung-min şi sensurile indescifrabile ale iubirii

Monster (2014) – Lee Min-ki, terifiant şi strãlucitor la primul rol negativ pe marele ecran

The Plan Man (2014) – o satirã nostimã despre drama omului modern

Temptation (2014) – La 11 ani dupã „Stairway to Heaven”, Kwon Sang-woo şi Choi Ji-woo din nou împreunã într-un serial !

The Beast and The Beauty (2005) – Shin Min-a, Ryoo Seung-beom şi Kim Kang-woo ne dau mãsura iluziei din percepţia umanã

Miss Granny (Suspicious Girl) (2014) – nu eşti niciodatã prea bãtrân pentru a fi din nou tânãr !

Sisily 2 km (To Catch a Virgin Ghost) (2004) – o comedie neagrã hilarã despre lãcomia umanã

Friends (2002) – Won Bin şi Kyoko Fukada în prima coproducţie coreeano-japonezã pentru micul ecran din istorie

Coming Home (2014) – Gong Li şi Chen Daoming într-o poveste înduioşãtoare regizatã de marele Zhang Yimou

Unforgettable (2008) – copilãria, eterna amintire de neuitat a fiinţei umane

Iceman (2014) – Donnie Yen, luptãtorul din perioada Ming – „vizitator” fãrã voie în lumea contemporanã

Once Upon a Time in Shanghai (2014) – un remake reuşit cu Philip Ng şi Andy On dupã clasicul „Boxer from Shantung”

That Demon Within (2014) – Daniel Wu şi Nick Cheung, îngerul şi demonul lãuntric al lui Dante Lam

Born to Kill (1996) – Jung Woo-sung, Shim Eun-ha şi imposibila lor poveste de iubire…

The Wrath of Vajra (2013) – arte marţiale pure şi aventurã în China celui de-al doilea rãzboi mondial

Lament (Elegy of the Earth) (1997) – Lee Byung-hun şi Shin Hyun-joon descoperã, în elegia vieţii, Prietenia

Oblivion Island: Haruka and the Magic Mirror (2009) – o cãlãtorie magicã în lumea amintirilor uitate ale copilãriei

Sangdo (Merchant of Joseon) (2001-2002) – serialul lui Lee Byung-Hoon ce a precedat Jewel in the Palace si Hallyu

Way Back Home (2013) – Jeon Do-yeon, din nou strãlucitoare, alãturi de Ko Soo