Spatiul asiatic isi are propriile sale mituri si legende, propriii ei eroi si antieroi. Una din cele mai cunoscute legende e cea a Vulpii cu Noua Cozi, ce apare amintita in mai multe povestiri din cultura chineza, japoneza si coreeana. Semnificatia ei este, insa diferita. In cultura coreeana, Vulpea cu Noua Cozi e numita si “Gumiho”, fiind o creatura malefica ce traieste cel putin o mie de ani. Deseori aceasta se spune ca lua infatisarea unei tinere frumoase ce incearca sa seduca barbatii pentru a se hrani cu carnea lor, in special cu ficatul si inima. In cultura japoneza, vulpea era denumita “kitsune” si avea infatisarea unei frumoase curtezane care odata intrata in Palat, l-a vrajit pe Imparat cu frumusetea ei incat acesta s-a imbolnavit grav. Afland ca in apropiere, o vulpe cu noua cozi a fost vazuta luand vietile si mancand femei si calatori, Imparatul a trimis 80.000 de soldati a ucida vulpea pe campiile din Nasu. Ucisa intr-un final, aceasta a devenit o piatra, “Piatra Ucigasa”, despre care se spunea ca oricine intra in contact cu a murea, caci elibera un gaz otravitor. O varianta putin diferita apare in miturile stravechi chinezesti, din care a fost preluat acest personaj mitologic. In mai multe povestiri stravechi, Vulpea cu Noua Cozi era infatisata ca avand o voce de copil, spunandu-se ca putea fi mancata de oameni, iar cei ce o consumau ar fi fost protejati de demoni. Mai tarziu, in scrierile istorice, vulpea era infatisata ca o salbaticiune a norocului. Trimisa de Ceruri, ea era vazuta ca un semn de bunastare, pace si noroc. Mai mult, in timpul dinastiei Han, ea era considerata protectoare a sangelui regal si, la fel de bine, un semn prevestitor de nenorociri atunci cand Imperiul decadea. Odata cu trecerea timpului, Vulpea cu Noua Cozi a fost folosita in scrieri ca tap ispasitor al prabusirii unor dinastii pentru ca prin siretenia ei ar fi sedus si posedat conducatorii. Si asa a inceput sa aiba o conotatie negativa, aducatoare de nenorociri.
Pentru ca a fost salvata odata, in trecut, de Lordul Wang, Zana-vulpe decide sa-i incredinteze fiului acestuia, Yuan Feng, mana uneia din fiicele sale. Fiul batranului magistrat a fost, in trecut, o persoana luminata, insa fara motiv, in urma cu 3 ani, a devenit neghiob. Comportamentul sau aproape copilaresc ii tradeaza mintea slaba, iar din toate fiicele Zanei-vulpe o alege nu pe cea in mana careia se opreste zmeul lansat de Zana-vulpe, ci pe Salcie, fiica rebela si rea a Zanei. Aceasta se opune planurilor de recunosttinta ale mamei sale, dar e amenintata ca nu va mai fi fiica acesteia daca refuza casatoria. Lucrurile se precipita in momentul in care Lordul Wang e rapit de Regele Liliac si dus pe misterioasa Insula a Liliacului. In lupta ce a avut loc, viata fiului acestuia e salvata de Zana-vulpe si Salcie, dar Regele Liliac se allege cu rani grave in momentul in care a fost stropit e sangele lui Yuan Feng. Si astfel ies la iveala puterile supranaturale ale idiotului Yuan Feng, care pare a fi cel prorocit de o legenda spusa de o testoasa nemuritoare: o data la o mie de ani se naste o persoana al carui sange poate rani zanele si demonii. Puterile unite ale junelui Yuan Feng si cele ale lui Salcie si ale surorilor zane-vulpi trebuie sa le invinga pe cele ale maleficului Rege Liliac…
“The Fox Lover” e o superba fantezie romantica chinezeasca din 2013 ce prezinta o lume a Vulpilor cu Noua Cozi in care acestea erau aducatoare de noroc, bunastare si… iubire. Traind undeva in mirifica Vale a zanelor-vulpi, intr-o lume aflata la hotarul dintre vis si realitate, acestea trebuie sa rasplateasca recunostinta umana oferindu-se drept sotii fiului unui magistrat important al imparatului. Cu un buget de doar 5 milioane de dolari, realizatorii chinezi au reusit sa dea viata unei lumi ce tine de vis, cu peisaje desprinse parca din basm, cu costume de zane viu colorate, cu magie, efecte vizuale si sonore care te impresioneaza pe durata celor 2 ore cat dureaza filmul. Scenariul este tipic filmelor de fantezie chinezesti, cu conturarea rapida a celor doua tabere, Binele si Raul, ce sunt infatisate, ati ghicit, in cele doua culori primordial opuse, alb si negru. Tot din basm sunt desprinse si celelalte motive ce dau culoare povestii. Astfel, fiicele Zanei mame, 8 la numar plus o pamanteanca, intruchipeaza fiecare o trasatura tipic umana (mai bine zis o slabiciune), desi sunt Vulpi cu Noua Cozi. Salcie e vulpea rautacioasa, dar singura care cauta iubirea adevarata. Lotus e firea sireata, dispusa sa tradeze pentru iubire, dar care e si usor de manipulat. Si asa mai departe. O tema tipica basmului o regasim si in acest film: iubirea imposibila dintre Vulpile cu Noua Cozi si oameni. Pentru Vulpi, legenda lui Dayu e invocata mereu prin puterea exemplului sau ca dovada a imposibilitatii implinirii unei astfel de iubiri dintre o creatura ce traieste cel putin un mileniu si un om, a carui viata e o picatura din milenara existenta a vulpilor. Iubirea dintre Dayu si o Vulpe cu Noua Cozi a fost una tragica: cand muritorul Dayu a inchis ochii pentru totdeauna, Vulpea cu 9 Cozi s-a sinucis, ramanand fidela iubirii sale pentru un muritor. Asadar, iubirea nu poate aduce decat nefericire si alienare pentru cineva care vietuieste atat de mult. Dragostea e misterioasa; ea trebuie sa fie curata, sincera, fara nici o urma de interes, si mai ales presupune sacrificiu. Acesta da valoare si nemurire sentimentului pur numit iubire. “The Fox Lover” ne ofera o mostra emotionanta de iubire interzisa de legile firii, dar care reuseste sa invinga orice obstacol atunci cand sentimentele sunt sincere. De remarcat superba coloana sonora, ce completeaza perfect un film de fantezie plin de romantism si dramatism ce te impresioneaza pana la lacrimi. “The Fox Lover” e o mica bijuterie chinezeasca ce demonstreaza, o data in plus, universalitatea si unicitatea sentimentului numit iubire.
Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania colegei noastre cristinab (Asia Team).
Prezentarea: cris999 – asiacinefil
The Suspect (2013) – Gong Yoo la primul rol de acţiune din carierã
Cand tema spionajului dintre Coreea de Nord si de Sud e combinata cu mai multe subgenuri specifice (actiune, thriller, drama), nu poate rezulta decat o poveste exploziva. Cu un buget de doar 9,5 milioane de dolari, “The Suspect” a surprins pe toata lumea, fiind una din cele mai reusite productii de actiune/spionaj coreene facute vreodata. Cum era de asteptat, productia din 2013 a fost un hit la box-office, avand peste 4 milioane de bilete vandute si incasari de peste 28 de milioane de dolari. Cu toate astea, a ramas destul de departe de marile succese cinematografice coreene din 2013, un film cu un buget minuscul, Hide and Seek, reusind sa obtina 35 de milioane de dolari incasari, iar remake-ul Cold Eyes dupa o productie din Hong Kong, 34 de milioane, cele 2 filme incheind topul primelor 10 productii coreene din 2013. Regizorul Won Shin-yeon a reusit sa capteze atentia in special a publicului de pana in 30 de ani, realizand adevarate minuni cu cele 9,5 milioane de dolari buget. In primul rand a rezultat un film de actiune extrem de bine filmat, cu foarte multe urmariri, cascadorii si scene spectaculoase care, probabil, au consumat cea mai mare parte din buget pe durata celor 9 luni de filmari. In al doilea rand, distributia e una de zile mari, cu actori cunoscuti iubitorilor de filme coreene. Gong Yoo apare la primul rol de actiune din cariera, descurcandu-se de minune si lasand in urma imaginea de “crai” din filmele si serialele romantice care l-au consacrat. Park Hee-soon e extraordinar in rolul “vanatorului” dur, amintind de procurorul dur din “The Client”, in timp ce Cho Seung-ha, de aceasta data in rol negativ, se anticipeaza ca va primi o nominalizare pentru Cel mai bun rol secundar, in acest an, la a 50-a editie a Baeksang Arts Awards. Intr-un rol secundar, insa responsabil cu umorul, ca si in recent incheiatul serial “Empress Ki” (personajul Kolta), il vom putea recunoaste pe Jo Jae-yun. Scenariul e semnat de Lim Sang-yoon, regizorul-scenarist al spectaculosului “The Company Man”, ce a reusit sa scrie un scenariu extrem de captivant, cu multe rasturnari de situatii si mult neprevazut.
Ji Dong-chul (Gong Yoo) in aparenta pare o persoana obisnuita. Are un trai modest, intr-o locuinta ponosita, si isi castiga existenta ca sofer de ocazie. In plus, este si un transfug din Nord, de care se tine scai o producatoare de documentare fara prea mari perspective, ce studiaza viata transfugilor din Nord in Coreea de Sud. Dong-chul e protagonistul ideal al documentarului pe care doreste sa-l difuzeze, promitandu-i chiar obtinerea de donatii care sa-l ajute sa se descurce pe viitor. Dar Ji Dong-chul refuza propunerea producatoarei, aflandu-se, de fapt, intr-un punct, in viata, in care o schimbare urmeaza sa se produca. Dupa ani de zile in care s-a aflat sub aripa protectoare a presedintelui Hyejoo Group, Park, decide ca e momentul sa se descurce pe cont propriu, astfel ca isi da demisia din slujba de sofer al acestuia. Presedintele Park era puternic implicat, prin compania ce o detinea, in procesul de apropiere al Coreei de Sud si al Coreei de Nord, avand programata a doua zi o vizita la Pyongyang. Doar ca in aceeasi seara, un intrus da buzna in resedinta acestuia si il ucide, tinta intrusului fiind ochelarii pe care ii purta presedintele. Ji Dong-chul nu reuseste sa impiedice crima, insa dupa o lupta crancena cu intrusul, acesta e ucis. Cu ultimele puteri, muribundul presedinte Park ii cere lui Dong-chul sa “ingroape” ochelarii, dupa care isi da ultima suflare. La scurt timp dupa acest incident, Ji Dong-chul se trezeste suspectul numarul 1 in cazul uciderii presedintelui Park, si toate serviciile secrete, politia, dar si mai vechiul sau rival, colonelul Min, se afla pe urmele sale. Incoltit de toata lumea, avand asupra sa niste ochelari ce contin un mesaj secret ce priveste securitatea nationala si vanat de Ordin, o organizatie secreta adanc inradacinata in cadrul serviciilor secrete, Ji Dong-chul nu mai are nici o scapare…
“The Suspect” ar fi trebuit sa aiba alte 2 nume mari in locul actualilor protagonisti. Astfel, initial rolul principal i-a fost oferit lui Yoon Kye-sang (din Road No One si Beyond the Clouds), dar in momentul in care veteranul Choi Min-sik s-a retras din proiect, a renuntat si el. Astfel locul sau a fost luat de Gong Yoo, un actor fara experienta in filme de actiune, dar care e ferm hotarat sa lase in urma rolurile specifice tineretii, adica romantice si comice. Iar hotararea sa ferma e confirmata atat de aparitia in 2011 in primul rol dramatic pe marele ecran (Silenced), cat si prin aceptarea acestui rol de actiune din “The Suspect”. Pentru a intra cat mai bine in rolul personajului sau – un transfug nord-coreean, fost spion de elita fugit in Sud, ce ajunge sa fie vanat la propriu se serviciile de securitate – Gong Yoo a tinut o dieta severa timp de 3 luni in vederea reducerii grasimii din masa corporala. Rezultatele pot fi admirate in momentul in care personajul ramane fara camasa. De asemenea, pentru acest rol a invatat arte martiale rusesti, asa numitele “Systema”, pe care demonstreaza in film ca le stapaneste destul e bine, scenele de lupta facand deliciul iubitorilor de arte martiale pentru simplul fapt ca acest stil de lupta nu a mai fost vazut in alte filme coreene, fiind ceva inedit. Nu in ultimul rand, mai trebuie spus ca Gong Yoo a filmat el insusi scenele de urmariri cu masina prin Seul, de scufundare in raul Han sau de catarare pe stanci, neapelandu-se la cascadori pentru realizarea lor, un lucru remarcabil ce demonstreaza pasiunea si daruirea acestuia pentru meseria de actor. Surprinzator e ca echipa de filmare a reusit, din bugetul mic al acestui film, sa faca si o deplasare in Puerto Rico, pentru o filmare de mai putin de 5 minute in care personajul Ji Dong-chul isi dovedeste abilitatile de ex-spion nord-coreean. Dong-chul nu e un personaj prea complicat. Indoctrinat si antrenat pentru a ucide la comanda, acesta tradeaza regimul nord-coreean in momentul in care sotia si fiica ce urma sa o nasca reusesc sa ajunga in China. Inchis intr-un lagar datorita schimbarii de regim in Coreea de Nord, acesta e torturat, dar reuseste sa fuga in Sud, bucurandu-se de protectia unui presedinte de companie ce fusese apropiat al fostului dictator Kim Jong-il. Hotarat sa-si castige existenta ca sofer, umbrele trecutului incep sa-l bantuie, singurul tel in viata devenind, treptat, razbunarea. Inteligent si stapanind la perfectie tactici de lupta, acesta se trezeste prins intr-o conspiratie, devenind principala tinta a serviciilor secrete din Sud. Cel trimis sa-l captureze e colonelul Min Se-hun (Park Hee-soon), un military dur ce are sa-i plateasca o polita din trecut, lui Ji Dong-chul datorandu-se decaderea lui in cariera si exilarea sa la centrul de pregatire al recrutilor. Desi aparent naiv si fara prea multe cunostinte, insa extrem de exigent, disciplinat si hotarat, colonelul Min e un personaj noncomformist, ce nu stie niciodata sa dea inapoi, si care in momentul in care afla ca a fost adus doar pentru a fi copoiul ce prinde vanatul fara a scoate un sunet, isi schimba atitudinea si incearca sa joace folosindu-se de aceleasi arme ca ale sefului sau, agentul Kim. Interpretat magistral de Cha Seung-ha, agentul Kim e seful care nu ezita sa recurga la orice mijloace pentru a-si atinge telurile. Ca e vorba de abuz de putere, de crima, de musamalizare, de inscenare, toate relele din lume sunt puse in carca acestui personaj viclean, abil si abject, un rival pe masura celor doi protagonisti mai tineri. Remarcabila interpretare, o noua dovada ca atat in roluri negative cat si in roluri pozitive, Cha Seung-ha ramane unul din cei mai importanti si expresivi actori coreeni ai momentului, dar si unul dintre cei mai apreciati si iubiti de publicul coreean. Pe langa interpretarea actorilor, nu trebuie scapata din vedere nici coloana sonora, ce aduce pe alocuri cu cea din serialul de spionaj “Athena”, avand mult ritm si crescand tensiunea scenelor de urmarire.
Un film de actiune desavarsit, un spectacol de calitate realizat cu bani putini, multa daruire din partea intregii echipe si o filmare intr-un stil tipic filmelor de actiune din Hong Kong, care te tine cu sufletul la gura fara a-ti da seama cum s-au scurs cele peste doua ore cat dureaza productia.
Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !
Prezentarea: cris999 – asiacinefil
Jewel in the Palace (Dae Jang Geum) (2003) – cel mai de succes produs al Hallyu
Dae Jang-Geum” este o epopee istorica redata in 54 de episoade, produsa si difuzata de posturile MBC in anul 2003 in regia lui Lee Byung Hoon, un regizor cunoscut de noi mai ales prin dramele Yi San – 2007 si Dong Yi – 2010, ambele produse tot de MBC. Tematica principala este axata pe perseverenta, devotamentul si curajul personajului principal si pe reprezentarea culturii traditionale coreene, incluzand preparate din bucătăria coreeană de la curtea regala precum si medicina traditionala. Serialul a fost unul din marile succese ale Hallyu in intreaga Asie si nu numai, ajungand sa fie apreciat pretutindeni in lume. Povestea se desfasoara in urma cu 500 de ani, pe vremea dinastiei Joseon, in timpul domniei regilor Seongjong (1457-1494), Yeonsan-gun (1494-1506) si Jungjong (1506-1544) si se bazează pe povestea adevărată a lui Jang-Geum, prima femeie medic regal din istoria Coreei. Ea apare în Analele dinastiei Joseon si într-un document medical al timpului; totusi, referirile la ea sunt rare si scurte. Ca urmare, au fost si sunt inca unii care continuă să creadă că Dae Jang-Geum este doar un personaj fictiv. Intr-o societate dominata de barbati, în care femeile erau discriminate social si ca urmare lipsite de influentă, tanara orfana Jang-Geum ajunsa in bucataria palatului regal se daruieste cu perseverenta si tenacitate invatarii secretelor bucatariei regale asociate cu medicina traditionala în scopul tratarii bolilor de care suferea familia regala. Ca urmare, ea ajunge medic regal si apoi medicul curant al regelui. Regele insusi ii da titlul de „Dae (Marea ) Jang-Geum” si rangul oficial trei la Curtea Regala, bineinteles spre marea nemultumire a carturarilor si a sfetnicilor care considera ca decizia regelui de a introduce o femeie în elita birocratiei de la Palat reprezintă o sfidare deschisă si fără precedent la adresa lor.
Povestea începe cu punerea in aplicare a sentintei de condamnare la moarte, prin otravire, a Reginei Yun, mama regelui Yeonsan-gun, de catre o garda regala aflată sub comanda regelui. După eveniment paznicul regal Seo Cheon-Soo, care facea parte din grup, suferă un accident în drum spre casă. El este salvat de un personaj enigmatic care îi face o prezicere ciudata referitoare la viata lui ce graviteaza în jurul a trei femei: una pe care el nu vrea să o omoare, dar va muri din cauza lui, o altă femeie căreia vrea să-i salveze viata, dar care va muri din cauza lui, si o a treia care o să-l omoare, dar va salva multe vieti. In bucataria regala, ucenica Park este martoră la o conspiratie a doamnei Choi împotriva Reginei Mamă si pentru a i se inchide definitiv gura este acuzată pe nedrept că a întretinut relatii nepotrivite cu un ofiter din palat si este obligată să bea otravă. Dar Park Myeong-yi este salvată de doamna Han, cea mai bună prietenă a ei de la palat, care îi administrează un antidot. Mai târziu ea va fi salvată, din intamplare, de către Seo Cheon-Soo care demisionase din functia de la palat. Cei doi se căsătoresc si trăiesc în secret într-un sat, ca oameni dintr-o clasă inferioară. Acolo se naste fiica lor, Seo Jang-Geum. Dupa instalarea pe tron a regelui Yeonsan-gun acesta dispune in anul 1504 cercetarea circumstantelor in care a fost condamnata si ucisa mama lui, regina Yun, si stabilirea vinovatilor. Ca urmare, Seo Cheon-Soo si familia lui sunt descoperiti, în mare parte datorită lui Jang-Geum, care spusese că familia sa nu a fost din clasa inferioară si că tatăl ei a fost ofiter militar la palat. Aceasta conduce la arestarea lui Seo si la destramarea familiei lui. Jang-Geum si mama ei scapa, dar mama este rănită mortal. Înainte de moarte, ea îi spune lui Jang-Geum ultima ei dorintă si anume aceea ca ea să devină Prima Doamna la Bucătăria Regală si să-i repare onoarea scriind în Cartea Primelor Doamne de la Bucătărie despre nedreptatea ce i-a fost facută. Jang-Geum reuseste să intre în palat. Prin talentul, curiozitatea, curajul, perseverenta, bunătatea si determinarea ei, ea o ajută pe Doamna Han Baek-Young (cea mai buna prietena a mamei sale, fapt pe care ea îl descoperă mult mai târziu), sa devina Prima Doamna a Bucătăriei. In Bucataria Regala tanara trece prin multe încercări fiind invidiată pentru ca este este mai inteligenta si mai talentata decât alte ucenice. Jang-Geum continuă să gătească calauzita de filozofia că obiectivul de a găti este acela de a aduce sănătate si fericire persoanei ce mănâncă. In urma unei conspiratii condusă de doamna Choi si de nepoata ei Geum-Yeong impreuna cu oficiali de rang înalt cu scopul de a păstra monopolul asupra livrărilor la Bucătăria Regală, doamna Han si Jang-Geum sunt exilate în insula Jeju ca sclave, pe baza unor acuzatii false de trădare.
Pe insula Jeju o întâlneste pe Jang-Deok, un medic celebru, despre care ea credea ca este o sclava si de la care Jang-Geum află că femeile-medic competente pot lucra în Palat in urma unei preselectii riguroase. Ea realizeaza că aceasta este singura modalitate prin care poate reveni la palat pentru a le răzbuna pe mama ei si pe doamna Han. Asa ca, in urma sfaturilor lui Jang-Deok, ea învată medicina cu perseverenta si tenacitate. Dar pentru a îmbrătisa cu adevărat virtutile meseriei de medic ea trebuie să scape de ea însăsi si de ura din sufletul ei. Învată acest lucru si reintră în palat unde parcurge un drum lung si anevoios pana devine medicul personal al regelui.
Personajele serialului sunt interpretare de urmatorii actori:
Seo Jang-Geum este interpretata de actrita Lee Young-Ae, o actrita de top in Coreea de Sud care de la prima sa aparitie ca model in televiziune si-a câstigat denumirea de „Oxygen Lady”. După succesul obtinut în reclamele comerciale televizate, a dobandit din ce în ce mai multă faimă ca urmare a rolurilor spectaculoase jucate în dramele si filmele coreene. A jucat in peste zece seriale de televiziune si in mai multe filme pentru care a fost recompensata cu multe premii , dar cel mai rasunator succes l-a obtinut cu Dae Jang-Geum. Acesta a fost si ultimul rol acceptat de actrita intr-un serial de televiziune, retragandu-se de pe micul ecran in plina glorie. Doi ani mai tarziu, dupa aparitia in “Sympathy for Lady Vengeance”, a decis sa se dedice vietii personale, renuntand si la film. Totusi, in acest an, la 43 de ani, producatorii coreeni i-au propus aparitia in “Jewel in the Palace 2”, iar actrita se gandeste serios sa accepte rolul care i-a adus de altfel si cea mai mare popularitate la nivel mondial.
Min Jung-Ho este un tanar foarte inteligent si educat care combina cunostintele cu stapanirea artelor martiale. El este judecător in Hang Sung Boo si se intampla sa o salveaze pe Jang-Geum. Cand se reintalnesc mai tarziu cei doi se implica intr-o relatie sentimentala. Personajul acesta este interpretat de actorul Ji Jin Hee pe care cu siguranta l-ati vazut in multe filme, cum ar fi Parallel Life, H sau serialul Dong Yi.
Choi Geum-Young este o tanara ambitioasa si aroganta ce intra in Palat ca nepoata a influentei doamne Choi. Inteligenta si talentul ei culinar sunt de multe ori comparate cu cele ale lui Jang-Geum, asa ca devine rivala pe viata a acesteia. Actrita Hong Ri Na este cea care da viata acestui personaj. King Jung-Jong este al 11-lea rege al dinastiei Joseon, un om foarte blând, dar foarte slab, indecis, neputiincios . Lipsit de putere, el isi deplange profund sotia pe care nu a putut-o proteja de uneltirile ministrilor care au silit-o sa se sinucida din motive politice. Regele o cunoaste pe Jang-Geum în mijlocul eforturilor sale disperate pentru o reformă politică. In ea găseste un companion plin de intelegere si compasiune , iar mai tarziu pentru prima dată într-un deceniu, dupa moartea sotiei, se simte atras de ea ca femeie. Rolul acestuia este interpretat de catre Im Ho, un actor cu o bogata activitate cinematografica si pe care noi l-am putut vedea in serialele Queen Seon Deok si The Painter of the Wind
Han Baek-Young este doamna in bucataria regala, fosta prietena a mamei lui si Jang-Geum si acum profesoara acesteia din urma. Ea este foarte talentata în arta culinară, este o persoană riguroasă si desi încăpătânata de la natură, de fapt are un suflet foarte bun. Rolul acesteia este interpretat de o actrita pe care nu se poate sa nu o cunosteti, Yang Mi Kyung care a jucat in foarte multe kdrame, dintre care noi am vazut-o in May Queen si The Duo precum si in The Moon That Embraces the Sun.
Choi Sung-Geum – doamna in bucataria regala, este sora lui Choi Pan Sool si matusa lui Geum-Young. Ea provine dintr-o familie puternica si bogata si de la o varsta frageda a invatat despre alimente si arta culinara. Este o femeie aroganta si mândra, stapanita de o dorinta acerbă de a obtine tot ceea ce vrea, motiv pentru care nu exista nimic care sa o impiedice pentru atingerea scopurilor sale. Este o persoana de actiune, asa ca mereu are pregatit un complot impotriva lui Jang–Geum si a doamnei Han. Actrita Kyun Mi Ri este cea care da viata acestui personaj . Ea a jucat in foarte multe drame , printre care amintesc de Rooftop Prince , Yi San, Jumong.
Serialul “Dae Jang Geum” a avut un succes rasunator in Coreea de Sud cu un rating mediu de 45,8% , atingand un record de vizualizare de 57,1%. “Dae Jang Geum” a fost difuzat in foarte multe state din Asia, din cele doua Americi sub titlul “Jewel in the Palace”, in Australia si Europa, chiar si in Romania sub denumirea de „Giuvaierul palatului”. Popularitatea uriasa a dramei a produs un impact cultural semnificativ, foarte benefic pentru dezvoltarea turismului in Coreea de Sud. In acest scop in anul 2004 a fost deschis un parc tematic in Yangju, provincia Gyeonggi – locul unde au fost filmate majoritatea episoadelor.
Demn de remarcat este si Ost-ul serialului cu titlul Onara, care sugereaza in mod remarcabil atmosfera epocii povestii. Melodia este interpretata în stilul pansori, un gen muzical coreean care a apărut în timpul dinastiei Joseon ce a fost foarte popular în secolul al 19-lea. Refrenul :”He-I-ya di-i-ya heiyadara nino ” se numeste chu-imsae în pansori traditional. Versurile cantecului sunt interpretate in coreeana arhaica si descrie o fată care tânjeste dupa un iubit cu care nu poate fi . Ea isi acceptă soarta asa cum este si isi continua mai departe viata.
Serialul si actorii au fost recompensati cu o multime de premii, dupa cum urmeaza:
MBC Drama Awards: Marele premiu/ Daesang – Lee Young-ae; Top Excellence Actress – Lee Young-ae Special Acting Award – Yang Mi-kyung ; Special Acting Award – Im Hyeon-shik ; cel mai bun scenariu – Kim Yeong-hyeon
Baeksang Arts Awards: cel mai bun regizor TV – Lee Byeong-hoon ; premiul de popularitate TV-actrita Yang Mi-kyung .
Chiar daca aceasta drama este mai veche, ea are un parfum aparte, autentic coreean, oferind un adevarat spectacol, o adevarata incantare si delectare !
Multumiri pentru implicare colegei noastre cristinab.
Prezentare realizata de mialex55 – asiacinefil
The Longest Nite (1998) – Tony Leung şi Sean Lau, doi anti-eroi într-o poveste neo-noir halucinantã
Daca pana acum am avut ocazia sa cunoastem genul “noir” din perspectiva japoneza (“A Night in Nude” si “A Night in Nude: Salvation”, multumita colegului nostru lasedan) si cea coreeana (“M“, multumita colegei noastre Elenas), a sosit timpul unei incursiuni in genul neo-noir vazut din perspectiva cineastilor chinezi. Mai precis a celor din Hong Kong, o cinematografie mult mai apropiata de cea occidentala decat cea chineza continentala. Si facem acest lucru prin intermediul unui film ce a avut premiera la un an de la trecerea Hong-Kong-ului sub administratie chineza, “The Longest Nite”, un film surprinzator pentru o cinematografie a carei axa e filmul de actiune, dar care reuseste sa aduca ceva nou fata de modul in care se faceau pana atunci filmele in Hong Kong. Genul “neo-noir” e un stil de realizare a unui film ce are la baza tot apanajul unui film noir autentic, dar care are un continut, o tema si elemente vizuale moderne, ce nu se regasesc in clasicele filme noir ale anilor ’40-’50. Termenul a fost acceptat de criticii de film in anii ’70, considerandu-l un gen separat de cel noir. La Hollywood, unul din cele mai celebre filme neo-noir din toate timpurile a fost “The Postman Always Rings Twice” (“Postasul suna intotdeauna de doua ori”). “The Longest Nite” e regizat de Patrick Yau, fiind apogeul carierei sale de regizor. In 2008 a regizat o productie comerciala fara mari asteptari, “Kung Fu Chefs”, dupa o pauza de 7 ani, astfel ca “The Longest Nite” ramane cel mai important film regizat de acesta. Paradoxul face ca acesta sa fi facut munca doar pe jumatate, Johnnie To si Wai Ka-fai (Mad Detective, Written By) preluand fraiele filmului pe la jumatatea acestuia, ultimul rescriind finalul. Cei doi de altfel au pus bazele in 1996 a celebrei companii “Milkyway Image”, ce avea sa devina una din companiile independente de film de cel mai de succes din Hong Kong din toate timpurile. Desi nu sunt creditati pentru contributia lor, se spune ca Johhnie To a regizat a doua jumatate a filmului, in timp ce Wai Ka-fai e responsabil pentru partea a doua a scenariului. Acest lucru, din pacate, se va simti pe masura vizionarii filmului, prima parte fiind un amalgam de evenimente aparent fara nici o logica, in timp ce partea a doua e una plina de cursivitate si spectaculozitate. Tony Leung Chiu Wai si Sean Lau, mult mai tineri decat ii stim din filmele ultimilor ani, tin capul de afis al distributiei, avand o prestatie remarcabila.
Inspirat din razboaiele dintre bandele interlope din Macau din perioada revenirii Hong Kong-ului la China, filmul spune povestea a 2 bande rivale – a d-lui K si a d-lui Lung – ce-si disputa suprematia in Macau. In violentul razboi ce dureaza de mai bine de 8 luni se implica in mod neasteptat d-l Hung, un gangster octogenar ce revine dupa 10 ani in Macao ingrijorat de afectarea afacerilor sale. Drept urmare, acesta doreste sa faca curatenie si sa scape de ambele bande, tocmai cand acestea erau pe cale sa puna capat confruntarii. Sam (Tony Leung) e un politist corupt, ce trage cu banda d-lui K, care ii plateste bani frumosi pentru a-i face jocurile. Sam primeste de la d-l K misiunea de a avea grija ca nimic neprevazut sa nu se intample in noaptea de dinaintea semnarii intelegerii dintre cele doua bande rivale. Lucrul devine aproape imposibil in momentul in care se raspandeste zvonul ca d-l K ar fi dispus sa ofere o recompensa de 5 milioane de dolari pentru capul rivalului sau, d-l Lung. O serie de evenimente stranii si violente au loc, pe fondul aparitiei in Macau a unui anume Tony (Sean Lau). Pentru a evita orice incident pe durata noptii si aparitia din senin a cine stie carui asasin dornic sa puna mana pe recompensa, Sam da ordin ca Tony sa fie dus de colegii politisti pana la primul vapor, intuind ca ar putea crea probleme. Dar belelele abia acum incep, si se vor tine lant, lucrurile luand o turnura surprinzatoare.
Filmul, ce a castigat un premiu si a avut parte de 5 nominalizari, are doua parti diametral opuse. Prima jumatate e anosta, lipsita de logica, fiind axata pe prezentarea politistului Sam (Tony Leung), surprins in lumea sa. Metodele sale de operare sunt pline de violenta, iar orice caz era rezolvat in sensul dorit de acesta, prin intimidare si prin aplicarea de masuri coercitive la adresa martorilor, in vederea schimbarii declaratiilor in sensul dorit. Aparitia in scena a personajului Tony (Sean Lau) si actiunile fara o legatura logica ale acestuia irita si mai mult spectatorul, punandu-i serios la incercare rabdarea. Dar in momentul in care te-ai hotarat sa renunti la vizionarea filmului si sa-l califici ca fiind “de duzina”, vei avea parte de o surpriza placuta, deoarece partea a doua parca e deja un alt film: actiunea e la ea acasa, lucrurile incep sa se limpezeasca si ramane doar un regret: ca totul se termina atat de repede. La o prima vedere, povestea pare una prost scrisa, dar pe parcurs, realizezi ca spectator ca de fapt scenaristul a cautat sa spuna intr-un mod mai aparte o poveste despre conspiratie si coincidente. Nimic din prima parte a filmului nu lasa sa se intrevada rasturnarea de situatie in genul “Suspectilor de serviciu” ce se petrece in a doua parte. “The Longest Nite” insa este inainte de toate un film despre anti-eroi. Nu exista nici un personaj pozitiv, si daca inceputul iti da senzatia ca Sam e un politist dur ce procedeaza violent in slujba legii, la scurt timp avem si dovada adevaratului sau caracter si a faptului ca de fapt e omul uneia din bandele de gangsteri ale orasului. Personajul Sam al lui Tony Leung fura, minte, pacaleste, tortureaza si bate oameni, chiar nu ezita sa ucida. Nu regasim la el nimic din calitati precum curajul, loialitatea, generozitatea, adica o mica umbra de speranta care sa il faca pe spectator sa simpatizeze cat de putin cu el (ca in multe alte filme in care anti-eroii desi personaje negative pana in maduva, reusesc sa atraga atentia prin unele calitati). Sam are o singura calitate: e loial bandei d-lui K, si asta datorita banilor pe care ani de zile i-a primit de la acesta. Altfel spus, Sam e loial banului. Desi personajul lui se transforma, tot unul negativ ramane pana la final. Celalalt personaj principal, Tony, al lui Sean Lau, e un asasin platit, un personaj negativ aproape clasic: e curajos, de o inteligenta sclipitoare, violent dar nu in mod gratuit, ca rivalul sau. Inca de la prima sa aparitie, acest anti-erou reuseste sa atraga privitorului o doza de simpatie si chiar de compatimire, cazand in plasa de a-l considera un tip de treaba intr-o lume rea, rea, rea. Cand cei doi protagonisti incep confruntarea pe viata si pe moarte, sentimentele spectatorului devin confuse. De ce ? Pentru ca lupta nu e intre Bine si Rau, ci intre doi… anti-eroi ! Merita urmarita prestatia celor doi rivali, interpretii lor sunt memorabili.
Cu o coloana sonora foarte potrivita pentru a te atrage in atmosfera sumbra a filmului si cu imagini nocturne ale unui Macau aflat in ultimul an inainte de a iesi de sub titulatura de ultima colonie europeana in Asia, “The Longest Nite” ramane un film de referinta pentru cinematografia din Hong Kong. Cu un scenariu remaniat si cu o prestatie de 5 stele ale celor doi protagonisti, filmul iti ofera senzatia unei calatorii la viteza maxima cu un montagne-russe intr-un Macau nocturn intunecat si sumbru, intr-o lume neo-noir halucinanta… Un “must see” devenit deja clasic, ce nu trebuie ratat de iubitorii filmului asiatic.
Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania efectuata de lasedan(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Mission Possible: Kidnapping Granny K (2007) – o rãpire cu bucluc şi o comedie de zile mari
Pentru trei prieteni, viata e plina de ghinioane si lipsuri. Do-bum e un individ certat cu legea, caruia sotia pe cale sa nasca ii intra la inchisoare in locu-i. O poate scoate de acolo pe cautiune, dar nu are suma de bani solicitata de judecator. Geun-young e un ratat plin de datorii la camatari, ce-si castiga existenta aruncandu-se in fata masinilor si solicitand mai apoi recompense soferilor neatenti pentru a nu ajunge in fata legii. Indatorat pana peste cap, nu se gandeste decat la sinucidere, plan pe care il si pune in aplicare, fara succes. Jong-man e un tanar lipsit de orice perspectiva, preocupat de jocuri pe telefon si dispus sa faca orice ilegalitate pentru a castiga un ban. Pe toti trei ii leaga un lucru: au nevoie disperata de bani. Intamplator cei trei, odata reuniti, ajung la o pensiune rurala, unde se opresc sa manance. Pensiunea era rodul muncii de o viata a bunicutei Kwon, afacerea cu supa facuta dupa o reteta proprie transformand-o intr-o milionara. La batranete, aceasta a decis sa se retraga la tara si sa se ocupe de pensiune, impartindu-si fabuloasa avere fiilor si fiicelor sale, fiecare cu propriile afaceri. Vazand succesul afacerii bunicutei, cei trei pierde-vara se apuca sa calculeze profitul pe care il obtine intr-o zi bunicuta cu celebra ei reteta. Socati de suma calculata, pun la cale rapirea acesteia pentru a obtine mai intai reteta magica, si mai apoi o rascumparare. Dar lipsa de experienta intr-ale rapirilor si greselile facute rand pe rand ii baga intr-o multime de buclucuri. Cine ii va scoate la liman ? Insasi bunicuta K, care indignata de suma minuscula ceruta ca recompensa pentru ea, se decide sa ia totul in mainile sale, transformandu-i pe cei trei ratati in rapitori adevarati implicati in cel mai mare caz de rapire din istoria Coreei !
Avand-o in rolul principal pe actrita-veterana Na Moon-hee (Twilight Gangsters, Harmony), “Mission Possible: Kidnapping Granny K” e, cel putin dupa titlu, o parodie dupa celebra serie hollywoodiana “Mission Imposssible”. In realitate, avem in fata o comedie “salbatica” de actiune in stilul cu care ne-a obisnuit regizorul Kim Sang-jin in “Attack the Gas Station” sau “Ghost House”. Cu o multime de actori trecuti de prima tinerete, figuri cunoscute din atatea si atatea filme si seriale, filmul ne propune o evadare in mediul rural coreean, plina de buclucuri si adrenalina, intr-o atmosfera mereu vesela si incarcata de neprevazut. Pigmentat cu numeroase scene comice si numere amuzante ale protagonistilor, “Kidnapping Granny K” ne aduce aminte de comediile coreene de actiune ce se faceau pana in 2005 si care astazi au fost aproape complet abandonate, in care personajele principale ajungeau in mijlocul unor aventuri greu de anticipat, infruntand cele mai neasteptate situatii. Si de aceasta data, personajele principale dovedesc ca stiu sa intretina atmosfera: bunicuta K e o eroina total neobisnuita, care din victima se transforma in scurt timp intr-o adevarata mama pentru cei trei rapitori, dandu-le sfaturi din experienta de viata legat de cum sa procedezxe pentru a nu fi prinsi de politie si a obtine recompensa ceruta. Iar cei trei “raufacatori” stangaci sunt de un comic aparte; toti sunt persoane cu suflet bun, naivi si usor de manipulat, asemanatori (“ceea ce se aseamana se aduna”) ca fire si nivel de inteligenta, ce amintesc de cei trei hoti naivi din “Home Alone”. Ca spectator, cei trei iti merg repede la inima si, prin prestatia lor, nu doar razi in hohote ci chiar ajungi sa speri ca, intr-un fel, vor evita sa fie, intr-un final, capturati, si planul lor naiv va reusi. Contributia regizorului la succesul acestui film e remarcabila. Chiar daca avem in fata un film de “popcorn”, cum ar spune americanii, actiunea nu e pusa in scena intr-un mod chiar atat de naiv. Intre numeroase rasete putem intrevedea o actiune destul de realist prezentata (cum e scena jefuirii unui vagon de tren sau a interventie fortelor speciale la locul rapirii) si chiar putin romantism. Pe masura ce politia intra in scena si se angreneaza in jocul de-a soarecele si pisica cu rapitorii, filmul devine captivant, tinand spectatorii cu sufletul la gura si lasandu-i sa ghiceasca care ar putea fi urmarea. Filmul e bine construit, captivant, nu stagneaza nici un moment si, spre deosebire de alte comedii de gen, nu aluneca, pe masura ce ne apropiem de sfarsit, spre melodrama. Exista momente emotionante si sensibile, dar ele au doar rolul de a spori coeziunea intre personaje, iar aceasta odata intarita, comedia si zambetul revine pe buzele tuturor. O productie amuzanta, coerenta, un exemplu pozitiv despre cum se face o comedie de succes fara idoli vopsiti in cap, fara improvizatii sau glume de prost gust.
Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania efectuata de colega noastra Vic– Asia Team pentru asiacinefil !
Prezentarea: cris999 – asiacinefil
Big Man (2014) – rãzbunãtorul Kang Ji-hwan într-un rol la care viseazã orice actor
Tema razbunarii, indiferent ca e abordata ca subgen sau ca tema principala a devenit in ultimii ani cheia succesului, atat productiilor coreene de televiziune cat si a celor internationale. Multi fani occidentali ai cinematografiei asiatice – si in special coreene – intrebati care e tema dominanta a productiilor coreene, au raspuns fara ezitare “tema razbunarii”. Desi nu e genul predominant, e fara indoiala unul proeminent. Intrebarea fireasca pe care orice iubitor al filmului coreean si-o pune imediat este “de ce ?”. Este repetarea prevalenta a unor tematici in seriale un indicator al sentimentalismului national sau succesul unor cineasti cu un anume gen de subiecte abordate a dat nastere unui trend ce a inspirat pe altii ? Raspunsul am putea spune sa-l gasim in istoria Coreei si in tranzitia zbuciumata catre democratie. E cunoscut episodul dictaturii militare a lui Chun Doo-hwan si a iertarii sale publice de catre autoritatile de la putere dupa ce a fost condamnat chiar la moarte. Acest fapt a starnit un val de indignare la nivel national, care s-a adaugat frustrarilor acumulate in timp de natiunea coreeana si de faptul ca mai mereu a trait in umbra vecinilor ei. Relatia complicata cu China, prezenta americana pe teritorul coreean, separarea celor doua Coree si eterna amenintare nord-coreeana au alimentat aceste frustrari. In seriale cu precadere, razbunarea se joaca cu idei si concepte precum furia, pasiunea, iertarea sau ura, de aceea toate acestea au constituit un teren fertil pentru exploatarea emotiilor negative. Violenta face intotdeauna casa buna cu razbunarea, fiind si aceasta o componenta a trecutului acestei natiuni. Singura deosebire e ca pe marele ecran violenta se poate dezlantui fara limite, in timp ce in serialele de televiziune aceasta e folosita doar ca un pretext pentru a da amploare si rezonanta ideii de razbunare. Ceea ce face interesante aceste seriale sunt nu intrigile elaborate si tehnicile aparte prin care personajul nedreptatit cauta sa se razbune, ci modul in care actiunile acestuia reusesc sa faca telespectatorul partas si complice tacit la faptele sale comise in numele unei dreptati uneori absurde. Acest joc al scenaristilor cu imaginatia celor ce vizioneaza serialele isi are originea in acea “seva” nationala de care spuneam, care justifica razbunarea ca fenomen de ansamblu. Razbunatorii incearca sa restabileasca o ordine sociala dupa un rau personal care le-a fost facut. Iar de cele mai multe ori isi justifica actiunile invocand binele general, nu cel personal, asta daca razbunarea poate aduce un bine cuiva. Si astfel putem spune ca asistam la o veritabila ascensiune a anti-eroilor in industria coreeana de film. Dupa succesul k-dramei “The Bad Guy” (2010), se poate spune ca genul serialelor axate pe tema razbunarii a luat un nou avant, dupa o perioada in care acestea au stagnat in mod explicabil (tema suprasaturata care nu mai prindea; cati actori astazi vedete nu au aparut in rolul de razbunatori ?). Si astfel, anti-eroii au devenit extrem de populari. Personaje complexe, acestia se confrunta cu dileme morale, drame psihologice si transformari din eroi in anti-eroi pentru a se incadra intr-un stereotip. De aceea, succesul acestui gen de seriale sta in metamorfoza razbunatorului, in modul in care actorul protagonist reuseste sa iasa din tipare si din stereotipul obositor si la un moment dat enervant pe care il implica rolul asumat. Iar unii razbunatori s-au descurcat de minune, in capul listei aflandu-se, desigur, Kim Nam-gil. Lee Min-ho a iesit din tipare in City Hunter osciland intre ipostaza de erou si cea de anti-erou, in timp ce Song Joong-ki in “The Innocent Man” se transforma intr-un anti-erou ce incearca sa se adapteze intr-o lume in care putea supravietui doar jucand murdar.
Si astfel, din vorba in vorba, ajungem si la un actor care e de o cu totul alta factura decat cei deja enumerati. Intai a fost eroul Hong Gil-dong, pentru ca 5 ani mai tarziu, in 2013, sa devina razbunatorul Lee Cha Don in “Incarnation of Money”. Acest din urma rol ne-a oferit ocazia de a-l vedea pe actorul Kang Ji-hwan, caci despre el este vorba, intr-o transformare din erou in anti-erou total inedita in k-drama. Kang Ji-hwan e un actor facut pentru roluri comice, in comedii romantice, mimica si infatisarea sa recomandandu-l ca un star innascut al acestui gen. Si totusi in “Incarnation of Money” personajul sau Lee Cha Don se transforma asemeni unui cameleon dintr-o fiinta simpatica intr-un razbunator dual care demonstreaza ca stie sa stapaneaca la perfectie psihologia umana. El devine un maestru al ambuscadelor dar si al evadarii din situatii aparent imposibile, un razbunator la fel de abil ca Yi Soo din “Shark”, dar mult mai atent si calculat, care nu se expune niciun moment pana nu isi atinge obiectivul. E clar ca Kang Ji-hwan e prototipul unui alt gen de anti-erou, care stie sa-ti aduca buna dispozitie, dar si care reuseste sa te prinda in mrejele inteligentelor lui planuri. El va fi, de altfel, si protagonistul noului serial difuzat incepand cu 28 aprilie de canalul KBS2, “Big Man”, in care Ji-hwan revine intr-un rol asemanator cu cel din “Incarnation of Money”. Intr-un interviu acordat recent pe tema noului serial, acesta a declarat: “Acest serial va fi foarte captivant. Personajul pe care il interpretez e unul la care ar visa orice actor.” Intrebat de ce a optat pentru a aparea in acest serial, starul a spus: “De fiecare data cand ma decid sa apar intr-un serial, arunc o privire atenta pe scenariul principal. Scenariul lui “Big Man” m-a atras si pe mine. Big Man spune o multime de povesti, inclusiv despre provocarile unui barbat, iubirea si marirea acestuia. Personajul meu e un om cu o inima puternica, care incepe de jos si devine un lider politic”.
Asadar, avem tema razbunarii, dar aceasta e doar una din sferele de interes ale acestui serial care se anunta captivant. Vom avea si o poveste de iubire pasionala si, implicit, si una de gelozie, toate legandu-se de razbunare. Lee Da-hee revine intr-un rol partial negativ dupa aparitia de anul trecut din “Secret Love”, in timp ce Daniel Choi are in sfarsit un rol serios si intr-un serial de televiziune, dupa ce pana acum a aparut doar in k-drame romantice sau in seriale pentru adolescenti. Echipa regizor-scenarist nu a mai colaborat inainte si nici nu a fost implicata in vreun serial pe o asemenea tema, astfel ca “Big Man” e o provocare si pentru acestia.
“Big Man” (Uriasul) prezinta un episod din viata lui Kim Ji Hyuk (Kang Ji Hwan) un orfan care duce o viata grea si plina de lipsuri. El se intalneste cu Dae Suk care conduce un mic restaurant intr-o piata. Kim Ji Hyuk ramane in piata traditionala si munceste din greu sa-si deschida propriul magazin.
Dar deodata se trezeste pion in planul de salvare a vietii lui Dong Suk, fiul unei familii instarite, care are nevoie de un transplant de inima. Pentru a duce la indeplinire planul, familia lui Dong Suk, ce detine compania de top Hyun Sung, il accepta pe orfanul Ji Hyuk in randurile ei, pretinzand ca e un fiu nestiut de nimeni al presedintelui. Ce poate face un orfan cand cineva ii spune ca apartine unei familii instarite ? Desigur, doar sa se bucure ca viata plina de lipsuri si greutati s-a sfarsit. Dar in scurt timp el isi da seama ca intentiile nu fusesera tocmai curate si este dezgustat de coruptia din inalta societate. Incepand din acel moment, Kim Ji Hyuk incepe un plan de razbunare impotriva celor de la compania Hyun Sung care voiau sa se foloseasca de el pentru inima ce urma a fi transplantata fiului real al familiei, Dong Suk (interpretat de Daniel Choi), impulsionat de cunoasterea realitatii inechitabile, cu scopul de a se proteja pe sine si persoanele dragi. Devine un Hong Gil Dong modern si se indragosteste de o femeie pe nume So Mi Ra (Lee Da Hee), pe care o intalneste intr-un moment crucial al vietii lui.
Acesta fiind subiectul, in mare, al serialului, care cu siguranta va fi pigmentat de intrigi si rasturnari de situatii, mai ramane sa facem cunostinta cu personajele ce ne vor tine cu sufletul la gura pe durata celor 16 episoade. Daca despre Kim Ji Hyuk stim cam totul, el fiind personajul care fara voia lui ajunge in sanul unei familii ce doar incearca sa profite de el, fiind evident ca scenaristul nu va lasa nici un mister in jurul sau, celelalte personaje vor fi cele care vor dezvolta intriga. Fiecare cu micile sale secrete, defecte ascunse sau vizibile. So Mi Ra (Lee Da-Hee) e fiica soferului presedintelui companiei Hyun Sung, care se implica in efortul salvarii vietii lui Dong Suk, care o iubeste in ciuda diferentei de clasa sociala. Dar Mi Ra, care stie motivul acceptarii orfanului in familia iubitului ei, se indragosteste de Ji Hyuk, si-l sprijina in secret in misiunea sa, chiar daca la un moment dat va incerca ea insasi sa-l omoare pe acesta. Celalalt personaj al triunghiului amoros, Dong Suk (Daniel Choi), e aparent prietenos si simpatic; in realitate e un om de afaceri cameleonic si viclean, care nu ezita sa faca tot ce e nevoie pentru a supravietui in afaceri. Ca primul fiu si mostenitor al companiei Hyun Sung, el accepta usor viitorul sau in calitate de sef al celui mai puternic conglomerat de afaceri din Coreea. Cu toate astea, ascensiunea lui la putere este complicata de un umil rival de afaceri… Kim Ji Hyuk. Iar ca povestea sa fie si mai interesanta, scenaristul mai introduce in scena un personaj feminin, Kang Jin Ah, sora mai mica a lui Dong Suk. Interpretata de actrita Jung So-min (pe care o stim la fel de capricioasa din serialul ei de debut, “Bad Guy”), Kang Jin Ah interpreteaza o mostenitoare rasfatata si egocentrica care isi cauta propriul drum in viata, pana cand se vede implicata intr-o dragoste neimpartasita pentru… acelasi Ji Hyuk.
Tot ce mai ramane, acestea fiind spuse, este sa urmarim cu nerabdare evolutia, saptamana de saptamana, a subiectului si personajelor, a provocarilor scenaristului si sa ne cufundam in atmosfera incarcata a unui serial ce inca de pe acum se anunta foarte interesant. Traducerea va fi efectuata in premiera in Romania de Asia Team, colaboratorii implicati in acest proiect fiind uruma, cristinab si gligac2002.
Prezentare realizata de cris999in colaborare cu uruma – asiacinefil
Caseta tehnica a serialului:
Nume serial: Big Man An difuzare: 2014 Canal tv: KBS2 Zile difuzare : luni si marti Tara de origine: Coreea de Sud Numar episoade: 16 Gen: Melodrama/Suspans/Razbunare/Romantic
Regia: Ji Young Soo Scenariul: Choi Jin-won
Distributia: Kang Ji-hwan = Kim Ji Hyuk Lee Da-hee = So Mi Ra Daniel Choi = Kang Dong Seok Jung So Min – Kang Jin Ah
Senko (Spark) (2008) – un scurtmetraj japonez cât o sutã de metafore
Cu un buget de doar 14.000 $, “Senko” e un scurtmetraj ce marcheaza debutul talentatului regizor japonez Yuki Kawamura in minunata lume a filmului. In anii urmatori, acesta s-a dedicat filmului de scurtmetraj si celui documentar, devenind si producator al propriilor sale productii, omul din spatele camerei de luat vederi sau scenarist. Eforturile sale au fost rasplatite la nivel international, “Senko” fiind rasplatit cu Premiul Juriului Ecumenic al Festivalului International de Filme de Scurtmetraj Oberhausen 2008, in timp ce “Grandmother” (2010) si “Mirror of the Bride” (2013) au fost rasplatite la Cinema du Reel, un cunoscut festival international de film documentar desfasurat la Paris inca din 1978. Distributia este formata din actori debutanti, cu exceptia lui Rin Takagi, ce interpreteaza rolul tatalui in film, ce a aparut in productia de succes “Pandemic” – 2008). Toko Fujisaki (in rolul mamei) si Ginga Hirao (in rolul fiului de doar 5 ani) au debutat intr-un film cu prilejul acestui scurtmetraj, nemaiaparand pana in prezent in nici un alt rol.
In cele 37 de minute ale sale, “Senko” spune povestea unei familii tinere japoneze formata din mama, tata si un fiu de 5 ani, familie care asteapta venirea pe lume a unui nou copil. Viata de zi cu zi a celor trei e in aparenta una plina de bucurii, iar in centrul acestei bucurii se afla fiul Yu, care incepe timid sa descopere lumea. Fie ca e vorba de o plimbare in natura, intr-o superba zona rurala a Japoniei zilelor noastre, de o vizita la baia publica care pentru japonezi reprezinta aproape o traditie, sau de o masa luata in trei, nimic nu lasa sa se intrevada existenta vreunei umbre care sa intunece fericirea familiala. Si totusi, ceva va schimba intreaga atmosfera in scurt timp. Intr-un mod profund, simbolic si impresionant, “Senko” ne prezinta modul in care cei trei membri ai familiei reactioneaza in fata posibilitatii tragice a sfarsitului si modul in care aceasta afecteaza viziunea despre viata a micului Yu.
Cinematografia Extremului Orient nu se rezuma doar la productii comerciale pentru micul si marele ecran, care ne-au invadat viata de zi cu zi, captandu-ne interesul in weekenduri sau la sfarsitul zilelor de munca. La originile sale, filmul avea o durata de sub 20 de minute, cinematograful fiind cu adevarat cea de-a saptea arta. Astazi, intr-o lume tehnologizata la maxim, filmul a devenit divertisment si prea putin arta, unele productii intinzandu-se pe durata unor ore bune si oferind in schimbul unui bilet delectare vizuala maxima. Si totusi, filmele de arta, cele documentare, cele artistice si scurtmetrajele au supravietuit, fiind sarbatorite si aduse in atentia iubitorilor de filme adevarate in cadrul diverselor festivauri de gen de pe glob. Filmele de altadata, ce rar depaseau 20 de minute ca durata, au, la aproape un secol distanta, un urmas in ceea ce azi numim scurtmetraje. Ca orice scurtmetraj, si “Senko” e o productie realizata cu fondurile proprii ale regizorului, ce e atat scenarist cat si producator. Rar o casa de productie e interesata in astfel de realizari, pentru simplul motiv ca scurtmetrajele nu aduc nici un profit. Insa succesul unor regizori celebri astazi, care au inceput cu productii experimentale si scurtmetraje, precum coreeanul Kim Ki-duk sau japonezul Sion Sono, reprezinta intotdeauna un model si o incurajare pentru tinerii aspiranti la scaunul regizoral si la a-si face un nume in industria actuala de film. Filmul lui Yuki Kawamura e o poveste spusa in viziunea tipica a cinematografiei japoneze, adica cu o anumita distantare ce doar mimeaza indiferenta, dar care reuseste la final sa te impresioneze si chiar sa te faca sa versi o lacrima care nu stii de unde a aparut. “Senko” e un film profund, caracterizat printr-un cuvant simplu: “simplu”. Nu asistam la o poveste cu o intriga elaborata (nici nu o permite lungimea filmului, si nici nu o urmareste vreun regizor de scurtmetraj) ci la surprinderea in cateva cadre a unui crampei din viata unei familii obisnuite. Ca in orice viata, exista si momente fericite, si momente de tristete si singuratate Ambele sunt surpinse in mod echilibrat de regizor, fara insa a li se da o prea mare importanta. De ce ? Pentru ca viata curge continuu, asemeni apei involburate a unui rau; oamenii sunt priviti ca simpli trecatori in aceasta lume, asemeni vantului care cutreiera agitat lanurile cand e furtuna, sau lin atunci cand soarele zambeste. Aceasta paralela intre om si natura e cheia intelegerii ideii acestui scurtmetraj. Yu, baiatul cuplului, descopera cu fiecare zi lumea in care traieste, si incepe sa-si puna intrebari. Si chiar daca nu stie ce este sufletul sau moartea, notiuni prea abstracte pentru nivelul sau de perceptie si cunoastere din acel moment, exista o metafora excelent redata pe care regizorul scenarist o plaseaza in filmul sau: metafora fricii si a curajului intr-o singura imagine a unui tunel intunecat de vegetatie, prin care baiatul refuza sa treaca din cauza aspectului inspaimantator. Finalul filmului va arata daca experientele prin care trece acest copil il vor ajuta sa inteleaga un principiu ce guverneaza lumea adultilor: doar mergand mai departe si infruntandu-ti propriile temeri cu curaj, intunericul poate deveni lumina si deziluziile se pot transforma in altfel de trairi, nu neaparat negative. Nota 10 pentru acest scurtmetraj extrem de reusit, care nu propune nici modele comportamentale, nici o poveste iesita din comun, ci pur si simplu prezinta o situatie contextuala intr-un pur stil japonez, asemeni unui haiku inchinat sperantei si increderii in sine a fiintei umane, ce mijeste in sufletul acesteia inca din copilarie.
Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentarea: cris999 – asiacinefil
Sly and Single Again (Cunning Single Lady) (2014) – între rãzbunare şi iubire e o distanţã atât de micã…
Lansat la sfarsitul acestei ierni ca un serial de mijlocul saptamanii, Sly and Single Again (promovat dupa motive stiute doar de producatori si cu titlul Cunning Single Lady) s-a dovedit un serial realizat dupa sablonul tipic al serialelor coreene romantice, sablon care nu mai reuseste sa tina publicul langa micul ecran la ora difuzarii. Dovada sta si ratingul destul de modest obtinut, in medie de 9%, dar cu cateva episoade ce nu au intrat in randul primelor 10 emisiuni difuzate pe acelasi interval orar in Coreea. Interesul scazut al publicului coreean se poate explica fie prin lipsa de interes pentru aceleasi si aceleasi povesti, desfasurate in acelasi decor, care nu spun mai nimic nou, sau prin existenta altor seriale difuzate de canalele concurente la aceeasi ora, mult mai ofertante. Regizorul Ko Dong-sun are experienta in punerea in scena a povestilor romantice (Pasta, Me Too, Flower, Merry Mary), incercand de aceasta data sa introduca cateva elemente specifice mai degraba serialelor de peste ocean. Mai exact e vorba de analiza unei casnicii esuate si a modului in care protagonista se impaca cu prezentul, din unghiul de vedere cu precadere al femeii. Acest lucru apropie “Sly and Single Again” de tematica unor seriale americane de succes, precum “Sex and the City”, “Gossip Girl” etc. Protagonista serialului e Lee Min-jung, proaspata sotie a lui Lee Byung-hun, cunoscuta in special pentru prestatia din filmul romantic “Cyrano Dating Agency”, ce i-a adus 5 premii, aparitiile in seriale de televiziune nefiind atat de apreciate pe la galele de decernare a premiilor de televiziune (All About My Romance, Midas, Big, chiar Boys over Flowers). Joo Sang-wook revine intr-un rol principal dupa aparitia in cateva seriale apreciate de asiacinefili (Feast of Gods, Good Doctor, Queen Seon-duk), interpretand rolul sotului divortat, in nota tipica cu care ne-a obisnuit: arogant si atragator deopotriva. In rolurile secundare o revedem pe Kim Gyu-ri (din Poongsan si God of War), pe tanarul Seo Kang-joon (un necunoscut in cautarea afirmarii), dar si cativa actori veterani pe care ii revedem oricand cu placere (Kim Eung Soo si “bunicul” Lee Jeong Kil din Shark, doi veterani obisnuiti ai rolurilor negative, Lee Byung Joon si altii).
Na Ae Ra e o tanara care in ciuda aspectului fizic placut, nu are deloc noroc in dragoste. Poate la asta a contribuit si felul ei de a fi, putin laudaroasa, naiva la greu si ghinionista. Ca orice tanar lipsit de experienta vietii, vorbele mamei sale ii rasuna mereu in minte, ghidandu-i pasii in viata: “Fiecare femeie are doua sanse in viata: fie sa reuseasca pe cont propriu, fie sa intalneasca un sot de succes”. O filosofie simpla si practica care ii ofera si lui Ae Ra posibilitatea de a opta. Materialista din fire, aceasta incearca, ca la loterie, varianta gasirii unui sot de succes, care sa-i ofere o viata lipsita de griji. La sfatul mamei sale accepta sa se intalneasca cu un individ genul “ratusca cea urata”, Cha Jung Woo, care in ciuda infatisarii de student ratat, se pricepea de minune la informatica, reparand calculatoare. Relatia dintre cei doi evolueaza rapid, cei doi se casatoresc si nimic nu pare a sta in calea fericirii lor. El ii promite marea cu sarea, o casa spatioasa cu ferestre mari (chiar daca factura la intretinere avea sa fie mai mare), in timp ce ea se lauda cat de fericita e in compania sotului ei, in fata prietenelor ei geloase. Dar roata norocului se invarte, iar la scurt timp sotul isi de demisia de la locul stabil de munca pentru a-si deschide o afacere proprie. Lucrurile merg din rau in mai rau, se acumuleaza datorii, iar Cha Jung Woo nu reuseste sa gaseasca investitori in proiectul sau din IT. Ae Ra isi ia slujbe peste slujbe pentru a face fata datoriilor, pana cand, dupa 4 ani de chin, decide sa divorteze. Iar despartirea nu e deloc in cei mai amicali termeni, ea tratandu-si sotul cu dispret pentru incalcarea promisiunii la o viata decenta ce i-a facut-o. Dar peste 3 ani, intamplarea face ca drumurile celor doi sa se intretaie. Ea locuieste cu prietena ei, fugind mai mereu de responsabilitatea platii partii ei de chirie, lucrand in “n” locuri; el – presedintele unei importante companii din IT, instarit si traind o viata in lux. Ae Ra ajunge sa regrete ca a divortat de cel ce a devenit “Omul Anului” in industria IT, astfel ca incepe ofensiva pentru a-l seduce din nou. Doar ca nu o face cu intentia de a se casatori cu adevart cu el, ci pentru a se razbuna. Va rezista, insa, aceasta fermecatorului ex-sot, devenit o persoana total schimbata, arrogant si necrutator ?
“Sly and Single Again” e un serial de 16 episoade realizat dupa sablonul obisnuit al scenariilor coreene: el e barbatul fermecator, ajuns de jos in high-life intr-un timp scurt, dar care e singur si fara noroc in dragoste (urmare a unui dureros divort petrecut in urma cu ani de zile); ea e femeia cu aspiratii sau mai corect spus iluzii, laudaroasa, pe alocuri naiva dar si sireata, ce ar face orice pentru a urca pe scara sociala si a-si depasi conditia, dupa principiul “ori te mariti cu cineva bogat, ori ajungi acolo sus prin capacitati proprii”. Ea are toate atuurile pentru a reusi, e perseverenta cand isi pune o idee in cap si dispusa sa mearga pana in panzele albe pentru a reusi. Nu ezita sa faca compromisuri umilitoare doar pentru a-si pune in aplicare planurile, iar cand la randul ei ajunge sa fie exploatata de superiorii ierarhici, face ce face si la randul ei isi paseaza obligatiile altora pe care ii considera mai naivi, fara nici o mustrare de constiinta. Cam asa v ede ea lupta pentru supravietuire in jungla cotidiana: trebuie sa te agati de orice liana pentru a urca mai sus, pentru a fi remarcata, pentru a-l seduce pe seful cel mare la care tanjesc toate femeile din companie.
El e, in aparenta, barbatul perfect. In cele mai dificile momente a reusit sa se descurce, respins fiind de sotia lui care nu mai avea incredere in el. S-a ridicat de jos, din propria cenusa, si a renascut asemeni unui fenix majestuos, devenind din “ratusca cea urata” un presedinte de succes al propriei companii. Femeile stau la coada doar sa-i arunce o privire, iar el nu ezita sa se afiseze in tinute la moda, punand mare pret pe propria imagine. Reaparitia fostei sale sotii in fata ochilor sai dupa 3 ani de la divort intr-o ipostaza deloc placuta pentru Ae Ra (in arestul politiei) ii reactiveaza instinctele primitive de ura si dorinta de a-i plati cu aceeasi moneda celei careia el i-a promis o viata lipsita de griji. O vreme va ramane constant in afisarea acestei atitudini de dezinteres pentru ea, tratand-o cu dispret si considerandu-se principalul afectat de divort. Ce trece cu vederea sunt chinurile ei de a-i plati datoriile, numeroasele slujbe part-time din cauza carora s-a chiar imbolnavit, lucruri fara de care probabil nu ar fi ajuns acolo unde se afla in prezent. Pe masura ce timpul trece si cei doi ajung sa se vada tot mai des, ceva se intampla si chiar daca nu o arata la inceput, fiecare devine mai rational si incepe sa faca compromisuri. Si cum compromisul e calea spre apropierea a doua persoane…
Serialul e extrem de amuzant, cuplul de divortati Ae Ra/Jung Woo si momentele lor de ciocnire fiind memorabile. Parodia e folosita ca instrument pentru revarsarea frustrarilor personajului principal feminin, astfel ca nu lipsesc momente din diverse filme si seriale coreene celebre parodiate in acest scop. Cei doi actori protagonisti sunt sarea si piperul serialului, se potrivesc foarte bine in roluri antagonice, interpretarea lor fiind de nota 10. Realizatorii reusesc, prin diversele ipostaze in care ajung personajele, sa exploateze la maxim sarmul si latura “salbatica” a acestora in sensul bun al cuvantului, spre deliciul telespectatorilor. La buna dispozitie contribuie si coloana sonora, perfecta pentru acest gen de serial. Asadar, o noua provocare in stilul “Emergency Couple”, cu doi protagonisti simpatici si o multime de situatii hazlii.
Multumiri pentru traducerea in premiera oferita de catre colega noastra cristinab (Asia Team) pentru asiacinefil !
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Steal My Heart (Catch Me) (2013) – un cuplu trãznit (Joo Won şi Kim A-joong), iubire şi bucluc cum nu s-a mai vãzut !
In stilul comediilor de actiune coreene axate pe ideea promovarii unei imagini si mai putin a unui subiect in sine, “Steal My Heart” (cunoscut si ca “Catch Me”) demonstreaza o data in plus ca a fi un star popular pe micul ecran nu e suficient pentru a si obtine un succes de box-office. Regula a fost demonstrata si in cazul unor staruri mai mari decat protagonistul masculin al acestui film, precum Hyun Bin sau Joo Ji-hoon, ale caror ultime filme pentru marele ecran au fost un fiasco la box-office. “Steal My Heart” e un film cladit practic pe doua personaje: el, Joo Won, interpretul lui Lee Ho Tae, e un politist onest aflat la un pas de promovare, ea, Kim A-joong, interpreta personajului Yoon Jin Suk, e o hoata de meserie, onesta poate doar in dragoste, pentru care principala preocupare e arta… Si nu oricare, ci doar cea de lux ! O reintalnire cu cei doi indragiti actori ar fi trebuit sa umple salile de cinematograf, insa subiectul destul de modest nu a reusit sa convinga publicul coreean, filmul obtinand incasari de doar 3 milioane de dolari. Joo Won e la primul rol de comedie de pe marele ecran, dupa ce a aparut in doua productii total diferite ca gen, un film politist (SIU) si unul horror (Don’t Click, tradus in pemiera de Asia Team). Joo Won a devenit un star in ascensiune la scurt timp dupa debutul pe micul ecran, in 2010, Ojakgyi Family, Bridal Mask, 7 th Grade Civil Servant si Good Doctor aducandu-i o multime de premii de popularitate si interpretare. Si totusi, celebritatea dobandita intr-un timp atat de scurt pe micul ecran nu l-a ajutat inca sa dea lovitura in adevarata industrie de film, cea a productiilor pentru marele ecran cu iesire pe piata internationala. Partenera lui din film e nimeni alta decat Kim A-joong, cunoscuta pentru celebra Jenny din “200 Pounds Beauty”. Din pacate, frumoasa actrita nu a reusit sa fructifice succesul extraodinar de care s-a bucurat productia din 2005 – una din cele mai bune comedii coreene din toate timpurile -, nemaireusind sa apara in vreo productie notabila. Cei doi formeaza un cuplu extrem de amuzant, intre cei doi existand ceea ce se numeste chimie, lucru care salveaza intregul film. Iar fanii lui Joo Won vor avea ocazia sa-l auda si cantand celebra melodie “Saying I love you again” pe care recent a interpretat-o si Choi Jin Hyuk in “Emergency Couple”.
Lee Ho Tae (Joo Won) e un stralucit criminalist ce tine prelegeri despre psihologia si profilul criminalilor. Singur in viata de zi cu zi, acesta se dedica pasiunii sale pentru criminalistica si hobby-ului sau de a colectiona jucarii in minatura vechi. In ultimele 3 luni, insa, Coreea e zguduita de o serie de crime si rapiri ce par a fi opera unui criminal in serie. De sus soseste ordin ca intr-o saptamana cazul sa fie rezolvat. Detectivul Lee intuieste cine e criminalul doar pe baza psihologica, iar tot ce mai ramane e ca acesta sa fie capturat si sa marturiseasca crimele comise. In seara operatiunii, tocmai cand erau pe cale sa-l prinda pe acesta in flagrant, o masina vine in goana si da peste criminalul in serie. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, acesta se ridica fara a avea ceva, dar masina dintr-odata da inapoi in viteza, lovindu-l de aceasta data grav, dupa care dispare de la locul accidentului. Toata lumea e fericita ca teroarea a incetat si criminalul in serie a primit ce a meritat, zbatandu-se intre viata si moarte la spital. Seful lui Ho Tae vorbeste deja de promovari, insa pentru inchiderea cazului mai trebuie rezolvat un mic amanunt: trebuie gasit autorul accidentului soldat cu fuga de la locul faptei. Temandu-se ca ar putea rata promovarea, Lee Ho Tae porneste pe urmele masinii si incepe sa studieze psihologia celor ce fac accidente si fug de la locul faptei. Principalul suspect e gasit in scurt timp, dar se dovedeste a fi o tanara atragatoare, care ii da viata peste cap, dintr-odata… Va ceda detectivul Lee tentatiei sau isi va indeplini cu constiinciozitate sarcinile de serviciu pentru a avansa in cariera ?
“Steal My Heart” e o comedie in care romantismul si actiunea fac casa buna cu un domeniu destul de sobru, cel al criminalisticii si psihologiei criminalilor. Actiunea filmului se petrece in lumea politistilor instruiti sa prinda criminali periculosi, dar fiind vorba de o comedie, realizatorii nu exita sa parodieze lantul slabiciunilor din sistem: un sef cu un coeficient de inteligenta scazut, preocupat doar cum sa-si pastreze scaunul, eventual sa si avanseze ierarhic; politisti de teren fara prea multe cunostinte teoretice, ale caror teorii mereu au o hiba; nu in ultimul rand, tanarul politist, fara experienta practica dar cu mintea stralucita, de elanul tineresc si setea de afirmare a caruia toti incearca sa profite. Personajul lui Joo Won, Lee Ho Tae, se incadreaza in ultima categorie. E un tanar boboc ce vine cu o solida cultura criminalistica practica, care rezolva cazul unui criminal in serie, insa ale carui merite ajung sa fie umbrite de un accident cu fuga de la locul faptei. Rezolvarea acestui caz i-ar putea deschide drumul spre functia de director al Departametnului Judiciar, insa in scurt timp constata ca suspectul e de fapt o tanara atragatoare de care va afla cat de curand o multime de lucruri nestiute, pe care nu le putea nici in ruptul capului banui. Si astfel, bobocul ajunge prins ca in menghina intre o pasiune aprinsa din senin fata de tanara si ambitia de a rezolva cazul pentru recompensa promisa de seful sau. Joo Won are o interpretare buna, insa e clar ca rolurile comice nu il prind prea bine. Parca regasim in interpretarea sa ceva din retinerea personajului din “The Good Doctor”, apreciatul serial al anului trecut ce i-a adus 4 premii de interpretare. Rolurile dramatice ii vin ca o manusa, orice alt rol fiind o provocare care ii poate aduce plusuri sau minusuri. Din pacate din nou avem parte de un film in care actorii veterani lipsesc aproape cu desavarsire, astfel ca factorul de echilibru nu-si face simtita prezenta. Practic in cea mai mare parte a timpului, avem de-a face cu un joc in doi al celor doi protagonisti, ce reprezinta coloana vertebrala a filmului. In cat de reusite sunt aceste momente sta succesul intregului film, care nu are o intriga complicata sau un numar mare de personaje. E de remarcat si interpretarea actritei Kim A-joong, ce ne aminteste de rolul deosebit de amuzant din hitul “200 Pounds Beauty”. A-joong e la fel de nostima, chiar daca au mai trecut ceva ani si peste ea, pastrand ceva din sarmul simpaticei Jenny. Un film care cu siguranta va aduce multa buna dispozitie, ce trebuie privit strict pentru scopul pentru care a fost creat: sa amuze. Orice alte valente ale sale se exclud de la sine. Felicitari celor doi protagonisti, ce reusesc sa pastreze zambetul pe buzele spectatorilor de la inceput pana la sfarsit.
Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania efectuata de Asia Team, colaboratorii la acest proiect fiind cristinab, uruma, Claudia si gligac2002.
Prezentarea: cris999 – asiacinefil
The Greatest Expectations (2003) – aşteptãrile unor pierde-varã întrec întotdeauna… orice aşteptãri !
“The Greatest Expectations” e una din comediile coreene de top ale inceputului anilor 2000, perioada in care comedii precum “Sex is Zero” sau “My Sassy Girl: umpleau salile de cinematograf, lansand vedete precum Ha Ji-won, Gianna Jun sau…Im Chang Jung. Acesta din urma a devenit un adevarat simbol al comediilor coreene, aparitia lui in numeroase roluri comice transformandu-l intr-o vedeta la doar cativa ani de la debutul pe marele ecran. Actorul se incadra perfect in profilul tipic asiatic al actorilor de comedie: mic de statura, plin de energie si carisma si extrem de talentat sa interpreteze roluri care sa starneasca rasul. Acesta e si protagonistul masculin al comediei romantice “The Greatest Expectations”, unde interpreteaza un pierde-vara care ar dori ca totul sa pice din cer, inclusiv fericirea. Partenera lui din film e nimeni alta decat Kim Sun-ah, o actrita destul de retrasa, cu aparitii scurte in cateva comedii apreciate de public (Lost and Found, The Worst Guy Ever, Attack the Gas Station 2), pe care acest rol a propulsat-o in cariera, 2 ani mai tarziu fiind distribuita in serialul de succes “My Name is Kim Sam-soon”. Ambii actori din pacate au ales recent sa schimbe registrul, poate si pentru ca se apropie cu pasi repezi de pragul a 4 decenii de viata (Im Chang Jung a trecut deja acest prag), optand pentru roluri mai serioase, dramatice. Astfel, Kim Sun-ah a aparut recent in rolul principal din “The Five”, in timp pe Im Chang Jung a ales rolul dramatic din “Traffikers”. Pentru cei care, insa, iubesc comediile, “The Greatest Expectations” le va oferi o portie de distractie pe cinste, cei doi actori fiind de-a dreptul debordanti. Daca o mai adaugam pe lista si pe veterana Kim Soo-mi, satisfactia celor aproape 2 ore cat dureaza filmul e garantata.
Viata nu e usoara nici macar pentru un pierde-vara; daca ati gandit altfel, va trebui sa va revizuiti parerea. Dovada cea mai evidenta e Chang-sik (Im Chang Jung) si Mi-young (Kim Sun-ah). Primul e un lenes notoriu ce iubeste cel mai mult sa doarma si sa manance, eventual pe la amiaza sa joace “Go Stop” online pentru pierderea timpului si castigarea unor “importanti” banuti virtuali. El locuieste impreuna cu fratele sau, un oficiant la o banca, si cu sotia acestuia, o fosta colega de clasa, careia el i-a intermediat casatoria cu fratele sau. Desi a terminat facultatea de psihologie, Chang-sik e total dezinteresat sa se integreze in societate, modul actual de viata fiindu-i mai pe plac. Mi-young (Kim Sun-ah) e o tanara aparent fara nici un viitor. Viseaza sa devina o mare actrita, dar nu reuseste nici macar sa duca la bun sfarsit un casting, datorita colonului iritabil. Isi ajuta mama la magazinul de inchirieri casete video, castigandu-si dreptul unui pranz prin recuperarea penalitatilor de intarziere ale clientilor. Si, ceea ce e mai rau, e rea de gura si irascibila pana in maduva oaselor. Si cum ceea ce se aseamana se aduna, intr-una din zile cei doi se intalnesc la magazinul de inchirieri, tachinandu-se reciproc. Destinul face sa se mai intalneasca ulterior intamplator, pana in ziua in care fara sa vrea sunt martorii unui accident. Un batranel ce facea jogging noaptea e lovit mortal de un gangster, ce fuge de la locul faptei. Totusi, vazandu-i pe cei doi martori, gangsterul se teme ca va fi ulterior recunoscut, astfel ca isi pune oamenii sa-i gaseasca pe cei doi habarnisti. Iar metodele de a-i prinde in plasa pentru a-i lichida sunt din cele mai ingenioase…
O comedie autentica, ce nu are nimic de-a face cu celebrul roman al lui Charles Dickens, asa cum ar putea induce in eroare titlul filmului. “Marile Sperante” se refera, mai degraba, la iluziile celor doi ratati de a da intr-o buna zi lovitura, atat in dragoste cat mai ales in privinta banilor. Banii si mai ales ce pot face cu ei – iluzia care alimenteaza un vis – e tot ce ii intereseaza pe cei doi eroi. In aparenta se comporta ca niste indivizi normali, cu mult bun simt, cum a fost atunci cand destinul le da sansa sa primeasca o recompensa de 5.000 de dolari. Ca doi veritabili “parteneri”, isi impart banii in mod egal (desigur, el lasandu-si o suma mai mare, ea luandu-i ca o vulpe sireata banii numarati pentru el) si apoi decid sa-i cheltuie pe o cina copioasa urmata de traditionala “bauta”. Daca ar fi sa-i incadram in vreo tipologie, nu ar fi deloc greu, cei doi putandu-si gasi corepondentul in orice cultura a acestei lumi. Si asta pentru ca sunt niste personaje simple, naïve, manate de insticte si de vise in care cred doar cand sansa le surade. Atunci realizeaza ca, facand un mic sprint, pot ajunge la linia de sosire, eventual (si preferabil) unul inaintea celuilalt. Iar aceasta simplitate in conceperea acestor doua personaje face din “The Greatest Expectations” o comedie savuroasa, care desi e realizata intr-un stil care azi nu mai e practicat in cinematografia coreeana, reuseste sa te faca sa zambesti de la inceput pana la sfarsit, fara a exista clasicele momente de tristete ce apar in a doua jumatate a filmului.
Multumiri pentru traducerea in premiera in romana a acestui proiect colegei noastre Vic – Asia Team.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
11:00 AM (AM 11:00) (2013) – Jung Jae-young şi Kim Ok-bin în cãutarea timpului nescurs
“11:00 AM” e o incercare cu resurse modeste de punere pe ecran a unei povesti SF cu accente de thriller de catre cineastii coreeni. Fara a avea o traditie in exploatarea genului SF, realizatorii coreeni incearca sa se alinieze Hollywood-ului si pe aceasta latura, fiind insa inca departe de a atinge un standard ridicat asa cum au reusit in genul thriller in mai putin de 6-7 ani de incercari. Si nici tentativa de a imita o productie hollywoodiana low-budget de dragul unei lovituri la box-office nu a adus succesul asteptat. Cu doar 5,7 milioane de dolari incasari, “11:00 AM” nu a reusit sa se apropie de marile succese de box-office din Coreea de anul trecut. Regizorul Kim Hyun-seok, ce a fost asistentul lui Kim Ki-duk la “The Isle” si care nu s-a distins decat printr-o comedie romantica, “Cyrano Agency”, desi a regizat peste 5 filme, isi incearca norocul abordand si un alt gen, putin popular in Coreea, SF/Thriller. In rolul principal a avut sansa de a-l distribui pe cunoscutul Jung Jae-young (Confession of Murder, Moss, Castaway on the Moon), care desi e vioara numarul 1, are un rol modest, fara prea multe valente, locul lui putand fi luat de orice alt actor mai mult sau mai putin cunoscut. Desigur, asta nu diminueaza din calitatea interpretarii, dar rolul e de asa natura incat talentul actoricesc nu e aproape deloc solicitat. Rolul principal feminin ii revine lui Kim Ok-bin, protagonista din serialul “Sword and Petal” sau “Hanoi Bride”, dar si prezenta ei in distributie e la fel de stearsa, neiesind cu nimic in evidenta. Cu o distributie buna si cu un scenariu atragator, “11:00 AM” ne propune un mic salt in timp ale carei consecinte cu greu pot fi anticipate.
Omenirea se afla in fata celei mai importante cuceriri a istoriei sale: calatoria in timp. O companie ruseasca condusa de un magnat omnipotent e dispusa sa investeasca intr-un proiect secret de construire a unei masini a timpului. Imobilizat intr-un carucior, presedintele companiei isi doreste trimiterea unei echipe in viitor pentru gasirea leacului care sa-i poata aduce vindecarea. Doctorul Jung (Jung Jae-young), un om de stiinta coreean, e cel care vine cu ideea proiectului, incercand sa implineasca visul profesorului sau indrumator. Ca si presedintele companiei rusesti investitoare, si doctorul Jung isi dorea sa calatoreasca inapoi in timp pentru a-si salva sotia bolnava de cancer cu un leac miraculos din viitor. Dupa 3 ani de munca, proiectul prinde viata. Folosindu-se de asa-numita “particula a lui Dumnezeu”, oamenii de stiinta implicati in proiect construiesc un accelerator de particule in Marea Gaura Albastra din insulele Marshall, in scopul generarii unei gauri negre artificiale care sa permita calatoria in timp prin gaura de vierme. Proiectul insa nu da rezultate, iar investitorul se gandeste sa inchida masina timpului subacvatica. Cu o zi inainte de evacuarea bazei submarine, doctorul Jung decide ca impreuna cu subalterna sa Young-eun (fiica mentorului sau) sa calatoreasca in timp cu o zi mai tarziu, pentru a convinge investitorul semnarea unui nou contract de investitie. Avand doar 15 minute la dispozitie inainte de a se inchide gaura neagra artificiala, doctoral Jung trebuie sa ia noul contract dintr-un birou unde il pune unul din participantii la proiect, si sa-l aduca inapoi in prezent ca dovada a calatoriei in timp reusite. Insa ceea ce va descoperi va fi un adevarat cosmar…
“11:00 AM” e una din putinele productii SF facute de coreeni in ultimul deceniu. SF nu e un gen in care cineastii coreeni sa exceleze sau pe care sa-l imbratiseze cu prea multa pasiune (paradoxal, mai ales ca vorbim de una din primele tari din lume in materie de progres tehnologic), pentru simplul fapt ca o astfel de productie pentru a avea succes la public are nevoie de un buget consistent si de un scenariu care sa aduca ceva nou fata de numeroasele povesti de gen ecranizate la Hollywood de mai bine de jumatate de secol. Science-fiction-ul e un gen fascinant, dar extrem de pretentios cand vine vorba de ecranizare. Recentul film al lui Bong Joon-ho, “Snowpiercer”, e unul din cele mai reusite filme sf facute de coreeni, insa a avut un buget urias, de nu mai putin de 39 de milioane de dolari. “11:00 AM” a avut un buget minuscul si un regizor lipsit de faima si viziunea unui Bong Joon-ho. Astfel, avem parte de un film limitat de ingradirile bugetului, cu cateva efecte speciale putin costisitoare si extrem de static pentru genul sau. In plus, foarte multe imagini sunt cadre intunecate in care cu greu poti distinge ce se intampla. Calatoria in timp e elementul ce pune in miscare povestea si mobilizeaza personajele, transformand filmul intr-unul mai degraba ce insista pe analiza psihologica a personajelor decat pe actiunea in sine. Si nici aceasta latura aleasa de regizor nu reuseste sa te impresioneze prea mult pentru simplul fapt ca datorita duratei scurte a filmului (sub 100 de minute), legaturile dintre personaje si dramele personale ale acestora abia sunt creionate, incat punctul forte al scenariilor coreene – acela de a reusi sa faca spectatorii sa se ataseze de personaje atingand coarda sensibila – e ratat complet. Daca dam toate aceste lucruri la o parte, putem spune ca “11:00 AM” e un film aproape tipic american, de consumatie, de care ai uitat la cateva ore dupa ce l-ai vizionat, insa care iti ofera pe moment satisfactia de a fi fost prins intr-o poveste captivanta, intr-un joc psihologic ce ridica intrebari si stimuleaza imaginatia.
Ceea ce merita remarcat la acest film e modul diferit de mentalitatea occidentala in care e privita scurgerea timpului Timpul trece, prezentul devine viitor, viitorul devine prezent, prezentul devine trecut. Poate interveni omul in acest ciclu ce are aparent un singur sens, inainte ? Cel care lasa in urma prezentul, transformandu-l in trecut, e chiar timpul. E evident ca acesta nu poate fi oprit in loc, dar omul il poate stapani cu adevarat ? Trecutul poate fi consemnat, da nastere la amintiri iar in cele din urma ne va inghiti pe toti. Prezentul poate fi inteles din dorinta fireasca a fiecaruia de a se adapta si a tine pasul cu el. Dar viitorul ? Lucrurile care nu s-au intamplat inca ? Ele nu pot da nastere la regrete pentru pierderea unei fiinte dragi sau pentru alegerile gresite ce le-am facut la un moment dat in viata, pentru ca pur si simplu e acel timp care la un moment dat va urma, e o fila alba inca nescrisa, numita “ziua de maine”. Stralucita a fost plasarea, de catre regizor, la inceputul filmului, ca motto, a unui citat din Biblie: “Nu te fali cu ziua de maine, caci nu stii ce poate aduce o zi”. Intr-adevar, o zi, desi pare un interval scurt in “eternitatea” unei vieti, nu e niciodata asa cum ne-o inchipuim. Dar ideea cea mai importanta a acestui film, tipica gandirii asiatice in general, e perceptia destinului. Poate fi destinul schimbat, poate viitorul sa salveze prezentul sau trecutul ? Gandirea si filosofia asiatica vorbeste de destin ca de ceva dat, un lucru implacabil asupra caruia oricat ai interveni, te va conduce acolo unde iti este scris. Personajele din “11:00 AM” au sansa de a vedea cu ochii lor ce se va intampla in nici 24 de ore si au increderea ca pot schimba destinul astfel incat evenimentele sa nu se petreaca. Sa fie asta doar o iluzie sau omul chiar are puterea de a schimba viitorul inca nepetrecut ? Raspunsul la aceasta intrebare il putem afla citind orice carte religioasa din orice credinta a acestei lumi: imperfectiunea omului e cea care il transforma intr-o fiinta limitata si neputincioasa. Proiectul masinii timpului a luat nastere dintr-o ambitie si o dorinta de a cauta corectarea destinului sau mai bine zis pacalirea lui. E cumva omul divinitate, pentru a avea dreptul de a sfida randuiala ei ? Aceasta e provocarea lansata de “11:00 AM”. Pacat de resursele limitate care nu i-au permis regizorului sa faca din el o productie memorabila, scenariul avea potential, insa ramane un film ce merita vazut cel putin o data.
Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania efectuata de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentarea: cris999 – asiacinefil
Rebellious (2013) – Kang Ha-neul în cãutarea utopiei unei lumi noi
Cu o importanta experienta in regizarea unor seriale de epoca precum “Arang and the Magistrate” sau “Jung-yi, Goddes of Fire”, Jung Dae-yoon a parut solutia perfecta pentru producatorii MBC in momentul in care au cautat un regizor pentru o productie de televiziune plasata in perioada timpurie a Joseonului. Si astfel, in toamna lui 2013, dupa o luna de filmari, a luat nastere “Rebellious”, o poveste despre razbunare si opresiune in Joseonului celei de-a doua jumatati a secolului XVI. In rolul principal a fost distribuit actorul Kang Ha-neul, cunoscut asiacinefililor din recentul rol al tanarului lipsit de orizonturi, cu tendinte sinucigase din serialul “The Heirs”, Hyo Shin. Intr-o aparitie scurta de doar cateva minute la inceputul filmului o recunoastem sip e Seo Hyeon-jin din “Feast of Gods”. Cu un buget specific unei productii de televiziune, “Rebellious” are parte de un scenariu palpitant, cu o intriga bine construita si echilibrata perfect pentru a se incadra in durata de 65 de minute. Undeva pe la mijlocul secolului XVI, Joseonul e marcat de o discrepanta sociala evidenta. Sclavii nu au acces la educatie, fiind condamnati la o viata mizera traita la mila stapanului. Lee Jun-kyeong (Kang Ha-neul) e fiul unei sclave conceput in afara casatoriei cu stapanul acesteia, Lordul Choi. In timp ce fratele sau vitreg, Jun-woo, fiul Lordului, are toate cele trebuincioase si urmeaza cursurile unei scoli, Jun-kyeong se duce si el in apropierea scolii si trage cu urechea la ce repeta elevii din invataturile lui Mencius. Nu de putine ori e luat la bataie de elevii rasfatati, fii de nobili, pana intr-o zi cand invatatorul il primeste la cursuri. Dar pasiunea pentru studiu a micutului Jun-keong e intrerupta brusc de un eveniment nefericit, mama lui fiind ucisa chiar de catre Lordul Choi. Invatatorul e cel care reuseste sa-i dea curajul sa continue lupta pentru schimbarea acestei lumi, iar peste ani il regasim ofiter ce lucreaza in Biroul Poterei, mereu insetat de a face dreptate. Doar ca lumea in care traieste este una la fel de nedreapta, in care daca esti nobil, ai toate drepturile, inclusiv cel imoral de a ascunde adevarul. In consecinta, Jun-kyeong se raliaza unei organizatii secrete ce pune la cale o rebeliune ce are ca scop instaurarea unei lumi noi. In felul acesta, Jun-kyeong si-ar fi putut in sfarsit razbuna mama, odata cu schimbarea din temelii a societatii. Dar era, oare, posibil, implinirea unui asemenea vis indraznet in acele timpuri tulburi ?
Un proiect realizat in premiera in Romania de echipa Asia Team, colaboratorii implicate fiind cristinab si gligac2002.
Prezentarea: cris999 – asiacinefil
Friend 2: The Great Legacy (2013) – un sequel dupã succesul „Friend” (2001) despre rãzbunare şi onoare în lumea gangsterilor
Succesul avut de productia “Friend” (Chingoo) din 2001, care la vremea lui a devenit unul din cele mai de succes filme coreene din toate timpurile dupa incasarile obtinute, l-a determinat pe regizorul productiei, Kwak Kyung-taek, sa incerce un sequel. Cunoscut in special pentru filmele cu gangsteri regizate (Friend, A Love, Eye for an Eye sau Pained), acesta a incercat, la 12 ani distanta, sa reinnoade firul povestii si sa o duca mai departe eventual catre o… trilogie. “Friend 2: The Great Legacy” muta povestea in zilele noastre, nu fara a face numeroase trimiteri in trecut, mai putin la evenimentele din “Friend” pe care probabil publicul nu le mai tine minte decat daca reia vizionarea lui, si mai mult la alte fire colaterale care ar fi trebuit sa lamureasca anumite evolutii ale personajelor. Daca in filmul din 2001, starul indubitabil a fost Jang Dong-gun, de aceasta data vedeta e Yu Oh-seong, a carui cea mai recenta aparitie intr-o productie a fost pe micul ecran in serialul “Faith”, unde a avut rolul negativ. Acesta a avut rol principal si acum 12 ani, fiind elemental ce leaga povestea de atunci cu cea din sequel. De aceasta data, rolul negatuiv ii revine lui Jung Ho-bin (cunoscut pentru rolul negativ din Poseidon), in timp ce cunoscutul Joo Jin-mo are un rol secundar limitat la fragmentele plasate in anii ’60. Din distributie face parte si unul din cei mai in voga actori tineri ai momentului, Kim Woo-bin, premiat pentru interpretarea recenta din serialul “The Heirs” si aflat la al doilea rol din cariera pe marele ecran, si primul rol aproape principal. “Friend 2: The Great Legacy” a obtinut incasari totale la box-office-ul coreean de 20,5 milioane de dolari.
Choi Sung-hoon (Kim Woo-bin) e un tanar de 27 de ani ce a avut parte de o copilarie nefericita. Crescut de mama sa, fara amintiri despre tatal sau. Sung-hoon a fost nevoit de mic sa asiste la viata destrabalata a mamei sale, aflata mai mereu in anturajul periculos al gangsterilor violenti. A sfarsit prin a se casatori cu un gangster marunt, mereu violent, ce o supunea la batai periodice la care Sung-hoon asista mereu. Cu un asemenea mediu familial, asa cum era de asteptat, Sung-hoon a calcat de mic pe cai gresite, devenind un bataus de cartier si punand bazele unei bande de adolescenti neadaptati. In timpul unei batai violente cu banda Busan, o banda de gangsteri adevarati, Sung-hoon e prins de politie si condamnat la 1 an de inchisoare. Cineva din afara da ordin membrilor bandei Busan aflati dupa gratii sa-l ucida pe Sung-hoon, ce a lasat invalizi mai multi gangsteri. Intamplarea face ca in aceeasi inchisoare e inchis si Lee Joon-sook (Yu Oh-seong), un gangster periculos care fusese condamnat la 17 ani de inchisoare pentru ca a ordonat uciderea prietenului sau Dong-soo. Mama lui Sung-hoon ii face o vizita lui Joon-sook, ce era seful de pe vremuri al bandei Busan si pe care il cunostea din tinerete, cand era cel mai bun prieten al lui Dong-soo, iubitul fetei de atunci. Nestiind ca acesta a dat ordinul uciderii iubitului ei, femeia ii cere lui Joon-sook, de dragul vremurilor de altadata, sa-i protejeze unicul fiu. Astfel, cei doi ajung sa se cunoasca, iar Joon-sook recunoaste in tanar multe din calitatile tatalui sau pe care l-a ucis. Odata eliberat, ii propune lui Sung-hoon sa i se alature, in libertate, si sa devina omul lui. Doar ca in libertate, in 17 ani, lumea s-a schimbat. Banda Busan, fondata de tatal sau, a ajuns sa fie condusa de unul din subalternii sai de pe vremuri, Eun-gi. Era o chestiune de timp pana cand Presedintele bandei isi dadea suflarea, fiind grav bolnav, iar Eun-gi urma a prelua efectiv conducerea afacerilor ilegale. In momentul in care Joon-sook e sfatuit sa plece intr-o vacanta prelungita peste hotare si sa se tina departe de orice ambitie de a reveni la conducere, acesta se decide sa isi ia destinul in maini. O lupta sangeroasa intre cele doua grupari va incepe pentru preluarea conducerii bandei.
Desi filmul se doreste un sequel care sa continue povestea de succes din “Friend” (2001), fiind regizat de acelasi Kwak Kyung-taek, “Friend 2: The Great Legacy” reuseste sa-si atinga doar partial scopul. In ciuda duratei de aproape 2 ore, ceea ce lipseste filmului e coeziunea si atmosfera pe care filmul din 2001 a stiut sa le puna perfect in valoare. In sequel, practic asistam la mai multe fire narative secundare care ne ofera o calatorie in timp ba in anii ’60, ba la inceputul anilor 2000, in scopul lamuririi unor aspecte ale povestii din zilele noastre, insa aceste calatorii in amintirea personajelor e haotica si uneori fara relevanta pentru povestea principala. Astfel, prezentarea unui crampei din viata presedintelui bandei Busan, aflat pe moarte,,ce are ca scop justificarea prieteniei ce l-a legat pe acesta de tatal lui Joon-sook (interpretat de cunoscutul Joo Jin-mo), fondatorul bandei in anii ’60, e total nepotrivita in decorul filmului. Poate doar daca produatorii nu se gandesc sa faca un prequel, cu evenimente petrecute inaintea povestii din Friend (2001). Nici calatoria in timp in anii copilariei lui Soong-hoon sau in anii adolescentei acestuia nu era necesara pentru a intelege comportamentul violent al acestuia si drumul intunecat ales in viata. Prezenta impozanta a actorului Kim Woo-bin era suficienta pentru a se subintelege traumele personajului din copilarie. Woo-bin e un actor facut pentru astfel de roluri, de gangster sau adolescent rebel, astfel ca regizorul se putea scuti de cateva zile de filmari ale unor scene inutile subintelese. Povestea ne poarta cand in trecut, cand in prezent si apoi din nou in trecut in alt spatiu temporal, astfel incat exista riscul ca daca nu esti atent la toate amanuntele, sa pierzi firul principal.
Ce e bine realizat la Friend 2 e modul in care e redat gangsterismul. In ultimii ani, filmele cu gangsteri au scazut ca numar, in Coreea, in general optandu-se pentru cateva super-productii cu nume mari care sa fie din start un succes de box-office. “Nameless Gangster” a dat chiar lovitura la box-office in anii trecuti, insa Friend 2 a reusit sa aduca ceva din povestile cu gangsteri din anii 2000, ce erau extrem de bine realizate in sensul surprinderii excelente a ceea ce insemna mentalitatea de a fi gangster. Personajul cheie, “mitul” in jurul caruia se spune povestea, Lee Joon-sook, e interpretat de Yu Oh-seong, personajul negativ din prima parte. In mod paradoxal, acesta devine, acum, in partea a doua, personajul pozitiv ce ajunge sa fie macinat de remuscari in momentul in care il cunoaste pe fiul celui pe care l-a ucis. Lee Joon-sook e un gangster de moda veche. El tine la principii si la notiunea de “gangster”. Pentru el, a fi gangster inseamna a fi o familie, adica un grup unit de aceleasi suferinte, bucurii, satisfactii sau esecuri. Nu percepe gangsterismul in afara acestor reguli de onoare ce stau la baza unitatii si loialitatii membrilor Familiei. El regaseste, dupa 17 ani, o banda ce nu mai tine cont de aceste reguli nescrise si care il da la o parte, desi el e fiul fondatorului ei. Singurul sau sprijin din interior e chiar presedintele bandei, un batran macinat de boala, ce a avut ocazia sa ii fie alaturi tatalui sau pe vremea cand a fondat banda. Acesta defineste cel mai bine doua din trasaturile gangsterismului, spunand: “Sa fii gangster inseamna sa faci alegeri regretabile in viata”. Si “Gangsterii nu se retrag niciodata”. Doua povete pline de invataminte, pe care atat el, cat si Joon-sook si chiar tanarul Sung-hoon le-au simtit pe propria piele. De-a lungul a trei generatii, aceasta mostenire e transmisa asemeni unui legamant sacru, iar finalul filmului si alegerea tanarului Sung-hoon demonstreaza intelegerea deplina a acestor principii dure.
Un film bun pentru un sequel, inferior productiei din 2001, ce reuseste sa transmita ceva din farmecul filmelor coreene cu gangsteri de pe la mijlocul anilor 2000. Distribuirea lui Kim Woo-bin, un actor cu priza la publicul tanar, intr-un rol ce-I vine ca o manusa a fost o alegere excelenta, in conditiile in care partenerii lui provin din generatii diferite, actori cu experienta si valoare. Spre deosebire de alte filme in care interesul promovarii unor idoli in roluri principale aproape distrug scenariile, “Friend 2” nu lasa intregul scenariu pe mana mai neexperimentatului Woo Bin (aflat doar la al doilea rol inr-un film pentru marele ecran). Fiecare personaj principal isi are propria poveste, e zugravit in lumea sa, ca in final drumurile lor sa se intalneasca in aceeasi lume a prezentului, in care niciunul nu se regaseste. Un film ce mrita vazut, in ciuda faptului ca pe alocuri e extrem de violent, eventual dupa o revedere in prealabil a productiei din 2001, pentru ca multe lucruri se leaga de povestea originala.
Multumiri colaboratorilor din Asia Team implicati in acest proiect, cristinab si gligac2002.
Prezentarea: cris999 – asiacinefil
The Dirge Singer (The Crying Woman) (2014) – Kim Yoo-jung şi Suh Joon-young într-o dramã de epocã cu un subiect inedit
Dupa ce postul coreean de televiziune KBS2 a intrerupt in noiembrie 2013 difuzarea seriei KBS Drama Special ca urmare a epuizarii fondurilor alocate, dupa un episode special difuzat de Craciun seria a fost reluata pe 26 ianuarie 2014. Abordand teme cat mai variate, seria merge mai departe cu acelasi succes inregistrat si in primele 90 de episoade difuzate in anii anteriori. “The Dirge Singer” (promovat si cu titlul de “The Crying Woman”) abordeaza o tema total diferita de cele anterioare, am putea spune chiar inedita pentru peisajul filmului de televiziune coreean. Mai exact filmul surprinde o traditie care in zilele noastre a supravietuit in unele regiuni ale lumii (inclusive in mediul nostrum rural), bocitul mortilor. Cu actiunea plasata undeva in perioada mai tarzie a Joseonului, “The Crying Woman” spune povestea unei bocitoare si a fiicei acesteia, care pentru supravietuire trebuie sa-si invete fata sa-i calce pe urme in aceasta meserie condamnata de societate. In general, bocitul era practicat de femei sclave si era privit ca una din cele mai injositoare meserii, insa in momentul in care un mebru al unei familii nobile se stingea, bocitoarele deveneau un element indispensabil al traditiei, de care nimeni nu se putea dezice. Bocitoarele trebuiau sa planga si sa strige cat mai tare, astfel incat toata lumea, inclusive necunoscutii, sa auda durerea familiei indoliate, insa privit in ansamblu, acest obicei nu era decat ceva de ochii lumii, in masura a scoate in evidenta cat de iubit a fost defunctul, chiar si atunci cand insasi familia nu avea nici un sentiment de atasament fata de acesta. Filmul ridica si chestiunea pozitiei femeii din clasele de jos, care odata ajunse la varsta de 16 ani trebuiau sa aduca bani in casa prin diverse activitati, de cele mai multe ori extrem de putine pe care o femeie le putea indeplini. In rolurile principale, regizoarea Lee Eun Jin (ce a regizat si specialul “Like a Miracle”, tradus in premiera de Asia Team) i-a distribuit pe indragitii Kim Yoo Jung, ajunsa la 14 ani, si pe Suh Joon Young (ce l-am putut vedea recent in serialul “Sirius”) in rolurile principale. “The Crying Woman” a avut un rating de 3,8%, unul din cele mai ridicate din episoadele seriei difuzate in acest an de postul KBS2.
Dangeum e o sclava ce-si castiga existenta ca bocitoare, bocind defunctii si insotindu-i cu bocete cortegiul funerar la locul de veci. Sotul i s-a prapadit, iar povara cresterii celor doua fiice ale sale a cazut pe umerii ei. Fiica acesteia, Yeonsim, o insoteste de mica la inmormantari, dar nu intelege nimic din complicata lume a adultilor, nu de putine ori alegandu-se cu cate o bataie pentru ca mai mult incurca activitatea celor mari.In momentul in care bunica ei se prapadeste, Yeonsim, care era foarte atasata de aceasta, o aude pentru prima si ultima oar ape mama ei cantand un cantec de jale la mormantul bunicii. Ramane insa nedumerita de faptul ca mama ei nu a varsat nici o lacrima in acea zi, iar peste ani, mereu i-a reprosat acest lucru. Asta a conribuit din plin la o ura a fetei fata de practicarea bocitului, reprosandu-I mamei sale faptul ca pentru straini poate plange, insa pentru bunica ei nu a varsat o lacrima. Iar cand Yeonsim a implinit 16 ani, mama ei incearca sa o tarasca dupa ea si s-o invete cum se boceste, pentru a aduce un ban in casa. In realitate, constienta de faptul ca nu va mai fi multa vreme in preajma fetei, mama incearca sa o invete o meserie pentru ca aceasta sa poata sa se intretina pe sine sip e sora ei mai mica. Dar Yeonsim fuge mereu, iar in cele din urma sfarseste a fugi de acasa, incercand sa devina o curtezana. Destinul face, insa, ca drumurile ei sa se intersecteze cu cel al celui de-al doilea diu al Primului Ministru, un copil conceput dintr-o relatie extraconjugala cu o curtezana.
Personajul Yeonsim e prinsa intre obliugatii si aspiratii. Viata ei nu e una usoara in conditiile in care desi ajunsa la varsta la care poate aduce bani in casa, refuza sa fie o bocitoare, asemeni mamei sale. Nu simte nici o chemare pentru aceasta meserie aflata undeva la extrema societatii. Lumea marginalizeaza persoanele ce se ocupa cu bocitul sau caratul cosciugelor celor decedati, iar Yeonsim nu isi doreste sa faca parte din aceasta lume. De aceea in momentul in care vede un afis de angajare de tinere curtezane, se gandeste ca e meseria potrivita, in special ca i se oferea hrana si adapost si, in acest mod, inceta sa mai fie o povara pentru mama sa. Mai mult, fata e apasata si de boala mamei, ce avea zilele numerate. Yeonsim e un personaj ce reflecta conditia dificila si inferioara a femeii in societatea coreeana medievala, dar si lipsa de alternative in momentul in care te nasteai intr-o familie umila. Lipsa accesului la educatie obliga urmasii de obicei sa calce pe urmele parintilor, meseri transmitandu-se, astfel, generatii la rand in cadrul aceleiasi familii. Yeonsim e o fata curajoasa si indrazneata, care incearca sa sparga tiparele vremurilor ei, aspirand la o realizare in viata pe cont propriu, fara ajutorul parintelui. Ea intelege situatia dificila de acasa, si desi comportamentul ei indaratnic ii creeaza numai probleme mamei sale, nu ezita sa isi urmeze propriul drum, constienta fiind ca ziua in care va ramane singura pe lume si va trebui sa se descurce cu orice pret e aproape. Motivul alegerii acestui drum in viata e cel putin surprinzator, si ramane sa-l descoperiti urmarind aceasta poveste deosebita, total diferita ca subiect de temele anterioare abordate in seria KBS Drama Special.
Multumiri pentru contributia la acest proiect adusa de cristinab si gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Oasis (Desert Spring) (2003) – Song Il-gook într-o miniserie romantic-dramaticã la început de Hallyu
“Oasis”, cunoscut si ca “Desert Spring” e o miniserie coreeana a anului 2003 formata din doar 3 episoade ce spune povestea de iubire dintre o fata saraca obligata sa se casatoreasca din interes cu un sot bogat pe care il paraseste in fata altarului, si fiul unui cantaret la saxofon ce cauta succesul in domeniul sau si, in acelasi timp, razbunarea. Asadar, avem din nou de-a face cu o poveste romantica si despre razbunare plasata de aceasta data in decorul anilor ocupatiei japoneze in Coreea, nelipsind notele de nationalism si sentimentul anti-nipon. Per ansamblu, miniseria e realizata prin mijloace modeste, povestea este spusa pe repede-inainte, cu o desfasurare rapida a actiunii ca si cum regizorul s-ar fi temut ca nu va reusi sa surprinda tot ce avea de spus scenariul in limita celor 3 episoade ce i-au fost puse la dispozitie de producatori. Dincolo de aceste minusuri, productia are si cateva puncte pozitive. In primul rand ar fi prezenta in rolul principal a vedetei in ascensiune Song Il-guk, care la 32 de ani (o varsta foarte inaintata pentru un actor fara vreo performanta notabila pana atrunci) inca nu reusise sa explodeze in seriale precum Terms of Endearment, Sea God sau Jumong.Song Il-gook are o interpretare buna a personajului sau, reusind sa transmita in mod sincer pasiunea acestuia pentru muzica, trairile romantice si dorinta de razbunare, insa se poate vedea si faptul ca nu era, pe atunci, inca, actorul care ne impresiona cu prestatia din Jumong. Partenera lui din aceasta miniserie e Jang Shin Young, o actrita tanara (pe atunci avea 19 ani) si de mare perspectiva, dar care nu a avut sansa ca nici peste 10 ani sa fi aparut inr-un serial de mare succes. Un talent irosit din motive greu de inteles, in special ca prestatia ei in “Oasis” aduce cu cea a unei Son Ye-jin din “Summer Scent”, emanand blandete, intelegere, pasiune si o naivitate in sensul bun al cuvantului. Ce surprinde e diferenta de varsta intre cei doi protagonisti, de 13 ani, care aproape nu se observa, Song Il-gook parand un tanar de cel mult 23-24 de ani ! Rolurile negative sunt interpretate cu maiestrie de 2 actori din generatii diferite: veteranul Lee Jung Gil (pe care l-am vazut in rol pozitiv in IRIS, IRIS II si Athena, dar caruia cel mai bine i se potrivesc rolurile negative – a se vedea rolul maleficului bunic din “Shark”), si Lee Hyung-chul, un actor din aceeasi generatie cu Song Il-gook, ce interpreteaza rolul fiului criminalului pro-japonez, si care e remarcabil atat prin modul in care stie sa dea viata trairilor de gelozie ale personajului, cat si prin aspectul sau fizic extrem de atragator. Un alt aspect pozitiv al serialului e coloana sonora, ce contine cateva melodii instrumentale de o rara frumusete, asa cum abundau in serialele din vremurile bune ale k-dramelor. In ziua de azi, astfel de teme muzicale sunt reluate in seriale modeste, din motive lesne de inteles. Povestea nu este rea, insa pe alocuri e destul de previzibila, iar a vedea la 11 ani distanta un asemenea serial, dupa abundenta de seriale ce au in centrul lor tema razbunarii duce implicit la recunoasterea imediata a cliseelor. Nu poate fi trecuta cu vederea nici atmosfera excelent recreata a anilor ocupatiei japoneze si modul in care prezenta japoneza a influentat viata de zi cu zi a oamenilor de rand. Bunaoara la un moment dat, un spion in slujba colaborationistilor imbranceste un coreean de rand, numindu-l “taranoi”. La o prima vedere acest termen ales de traducator poate parea iesit din context, insa el exprima, de fapt, nu doar atitudinea japonezilor fata de coreeni, cat mai ales o realitate efectiva a acelor vremuri: Coreea era o tara inapoiata fata de cotropitorul japonez, cu o economie predominant agrara. Japonezii erau imbracati elegant, fie in kimonouri stridente (femeile), fie in costume elegante la care se asorta o palarie, dupa moda occidentala (barbatii). In contrast, coreenii de rand erau imbracati in straie taranesti saracacioase sau in costume traditionale monocolore, iar de aici tratamentul peiorativ venit din partea ocupantului japonez. Multe multumiri colegei noastre uruma, care a stiut sa tina cont de acestei mici detalii in momentul realizarii traducerii, care, puse cap la cap, reconstituie fidel atmosfera acelor timpuri asa cum regizorul si-a dorit sa o transmita.
Miniseria spune povestea de viata a lui Yoo Gi-hyun (Song Il-gook), care de mic e pasionat de saxofon si de sunetele aparte scoase de acest instrument venit de peste ocean. In timp ce tatal sau il invata sa cante la instrument, undeva pe un camp, un fugar e impuscat sub ochii lor, iar pentru a sterge urmele, criminalul il impusca mortal si pe tatal lui Gi-hyun. Acesta din urma e crutat, cu promisiunea de a nu spune nimic din ce a vazut. Gi-hyun creste marcat de tragicul incident, iar la varsta adolescentei e un tanar saxofonist ce are un singur vis: sa isi gaseasca succesul in Japonia. Tot acum da in mai multe randuri peste In-hee, o tanara ce isi parasise viitorul sot la altar si ce fuge de acasa si incearca sa traiasca pe cont propriu. Cei doi simt o atractie unul pentru celalalt, dar destinul face ca drumurile lor sa se desparta timp de 3 ani. Mai apoi se regasesc prin intermediul unui post de radio la care amandoi ajung sa lucreze: ea ca prezentatoare, el ca saxofonist in orchestra postului radio. Sentimentele si relatia dintre cei doi se reinnoada, ca si cum totul s-ar fi petrecut ieri, insa lucrurile se complica datorita existentei unuii “el”, Seung-mo, fiul ucigasului tatalui lui Gi-hyun. Provenind dintr-o familie potenta, colaborationista cu regimul japonez de ocupatie, Seung-mo o gazduieste in casa familiei pe In-hee si o ajuta sa se angajeze la postul radio. Are mari planuri, mergand pana la casatoria cu In-hee, doar ca aparitia neasteptata a lui Gi-hyun da totul peste cap, pentru el. Gelozia pune stapanire treptat pe acesta, iar cand fata il refuza deschis, nu ezita sa puna umarul la lichidarea fizica a lui Gi-hyun, pe diverse cai. In paralel, Gi-hyun realizeaza cine e Seung-mo si mai ales tatal acestuia, si nu se gandeste decat la razbunare. Ale carei costuri vor fi foarte mari. Va sacrifica acesta iubirea pentru implinirea razbunarii ?
Multumiri pentru traducerea impecabila in premiera oferita de uruma pentru asiacinefil.
Prezentarea: cris999 – asiacinefil
The Weight (2012) – între normalitate şi bizar într-o producţie independentã premiatã la Veneţia în 2012
Jeon Kyu-hwan e unul din regizorii cei mai promitatori ai Coreei. inscriindu-se ca stil in tiparul lansat de Kim Ki-duk al filmelor artistice duse deseori la extrem cu o lejeritate dezarmanta. Kyu-hwan a intrat in industria de film ca manager al unor actori (ca Cha Jae-hyun sau Sol Kyung-gu) si a debutat ca regizor in 2008 cu “Mozart Town”,. fara a avea vreo pregatire de specialitate. Filmul de debut s-a dovdit ulterior a fi prima parte din asa-numita “Trilogie a Orasului” (completata de “Orasul Animalului in 2009 si “Orasul Dansului” in 2010), urmata in 2011 de “From Seoul to Varanasi”, o productie filmata in India. Ce prezinta o fierbinte aventura amoroasa dintre un barbat si o femeie. A fost filmul care i-a adus o oarecare recunoastere, fiind invitat cu el la Berlin in 2012. Filmele lui Jeon Kyu-hwan sunt deseori minimaliste ca realizare, fiind rodul unor eforturi financiare considerabile. Astfel, regizorul si-a vandut bunuri personale pentru a face rost de bani pentru filmele sale, a facut imprumuturi bancare si s-a bucurat de sustinerea KOFIC (Consiliul Coreean de Film) si a unor prieteni din industrie, ce l-au ajutat. In ultima parte a anului 2012, acesta s-a prezentat la Festivalul de la Venetia cu cel mai nou film al sau si a reusit sa surprinda pe toata lumea, castigand “Queer Lion”, asta dupa ce anterior a fost prezent la mai multe festivaluri de film (inclusive la Busan si Tallin, unde a castigat premiul pentru Cel mai bun regizor). Este vorba de filmul “The Weight”, ce spune povestea unui imbalsamator de cadavre captiv intr-o lume bizara si macinat de suferinta fratelui sau vitreg. Filmul a putut fi vazut si in Romania cu ocazia Zilelor Filmului Coreean din toamna lui 2013, eveniment promovat la vremea respective si de site-ul nostru. In rolul principal regizorul l-a distribuit pe bunul sau prieten Cho Jae-hyun pe care l-a impresariat in anii trecuti, un actor coreean de top al carui rol din k-drama “Gye Baek” (regele Uija) a ramas memorabil. Nu il putem uitat nici din rolul din “Hanbando”, dar mai presus de orice, Cho Jae-hyun e unul din preferatii lui Kim Ki-duk, aparand in 6 filme ale acestuia. Cea mai recenta aparitie a fost in bizarul “Moebius” al lui Kim Ki-duk, in care a reusit performanta unei interpretari deosebite fara a fi nevoit sa rosteasca nici un cuvant.
“The Weight” e o poveste despre o altfel de lume decat cea pe care o stim. O lume vazuta din perspectiva unui imbalsamator cocosat, Jung, a carui intreaga viata se consuma intre peretii unei morgi lugubre in care singurele suflete aparent vii sunt ale lui, “stapanul locului”, si a unei femei de serviciu ramolite si ieftine, care in secret incepe sa nutreasca anumite sentimente fata de vesnicul Cerber. Jung pregateste pentru inmormantare cadavrele aduse, le spala, la nevoie le si coase, intretine curatenia in acel ultim loc al neinsufletitilor inainte de a parasi efectiv aceasta lume, ba chiar la final ii fotografiaza, ca o dovada a maiestriei sale in meseria practicata de zeci de ani. Nu e miscat de nimic, chipul lui ramane inert la vederea fiecarui cadavru, totul e de mult rutina. Nici macar suferinta familiilor celor decedati ce vin sa-si ridice fiinta draga pierduta nu il misca in vreun fel. Dedicat meseriei sale, Jung isi neglijeaza sanatatea, suferind de TBC si de artroza, boli provocate de mediul in care munceste. Si totusi, acesta pare a avea o slabiciune, singura care putea avea puterea de a schimba ceva in felul lui de a fi. E vorba de fratele sau vitreg, Dong-bae, care a fost infiat de la un orefelinat odata cu el, si care, ajuns la varsta maturitatii, are o singura obsesie: sa devina femeie. Suferinta fratelui sau il marcheaza profund, si desi ii ofera toate veniturile sale pentru a face operatia de schimbare de sex, viata niciunuia nu se imbunatateste. Amandoi sunt niste gandaci inutili, tratati cu dispret de societate, izolati si marginalizati. Exista, oare, vreo speranta, pentru cei doi ?
“The Weight” e un film artistic realizat cu mijloace reduse, dar care reuseste sa transmita niste idei prin intermediul unor metafore vizuale superbe. Ca subiect, filmul aminteste oarecum de productia japoneza de mare succes pe plan international “Okuribito” (“Departures”), premiata cu Oscar pentru Cel mai bun film strain. Similaritatile intre cele doua filme se opresc la meseria practicata de protagonisti; filmul japonez e unul mult mai cursiv, continand chiar momente de umor usor, in timp ce poductia coreeana e mult mai grava si mai sumbra, cu o nota de realism dezarmant. Personajul principal din “The Weight” pare singura oaza de normalitate (ce paradox !) intr-o lume nebuna, fara valori sau repere. Zilnic vede cadavre, trupuri fara viata al caror timp in aceasta lume a pacatului s-a scurs. Zilnic vede dorinta animalica a semenilor sai manifestata in diverse ipostaze si locuri, iar in momentul in care el insusi e cuprins de poftele trupesti avand mintea controlata de alcool si tentatia la indemana, refuza sa se comporte asemeni fiintelor depravate din mediul sau (poate si dintr-un alt motiv, ascuns undeva in trecutul sau). In schimb, stie sa se bucure de scurtele clipe de ragaz de la serviciu, dansand pe o melodie in mijlocul morgii si traind clipa ca orice fiinta normala (desi decorul nu e chiar potrivit pentru un ring de dans si pentru astfel de trairi). Dovada felului aparte de a fi al acestuia sta si floarea rosie pe care o creste in acel mediu neprielnic, intunecat, luminat doar de lumina slaba a becurilor si neoanelor, pe care nu uita sa o ude cu regularitate. In timpul liber nu ezita sa stea in fata unei oglinzi si sa-si deseneze autoportretul, ca si cum ar dori sa-si gaseasca locul in lumea in centrul careia se afla. Sau, de ce nu, isi pune talentul la desen in slujba realizarii unor peisaje “moarte” cu cadavrele ce-l inconjoara si cu care, telepatic, dialogheaza. Desi macinat de boli, acesta isi indeplineste cu constiinciozitate indatoririle, si, mai mult de atat, are timp sa observe suferinta fratelui sau vitreg, ce isi uraste trupul de barbat si doreste cu orice pret sa devina femeie. Din modestele castiguri, acesta ii ofera banii necesari operatiei, dar intampina rezistenta mamei sale vitrege, care ii considera pe amandoi de-a dreptul nebuni.
Personajul Jung nu se exteriorizeaza deloc. E incredibil cum poate tine in el atata durere si repulsie fata de tot ceea ce vede, intr-o singuratate apasatoare. El isi accepta, asemeni cocoasei ce o poarta ca o povara (la propriu si la figurat, de unde si titlul filmului), conditia. In momentul in care incearca sa si-o depaseasca si merge intr-o seara la o casa de toleranta, e aruncat in strada cu tot cu banii stransi pentru acel moment. Deci literalmente duce o existenta mai rea decat a unui caine, pe care in mod simbolic regizorul il introduce in scena la un moment dat. Vorbele ce i-au fost adresate de fratele sau ii releva acestuia, poate, un adevar pe care in sinea lui il stia, dar pe care incerca sa-l depaseasca: anume ca pentru lumea in care traiau, oameni ca ei nu erau considerati fiinte umane, ci niste gandaci. Iar gandacii nu se exteriorizeaza, nu au ratiune si trairi, ci pur si simplu exista in tacere pana se sting, fara a avea dreptul la normalitate. “The Weight” e o pledoarie pentru toleranta fata de tot ce e etichetat de sintagma “exclus al societatii si al normalitatii”. Si desi e un film nerecomandat persoanelor sub 18 ani, realizarea de ansamblu va va surprinde. Nu e un film care sa faca pledoarie pro-transsexuali sau altor minoritati sexuale, nici unul care sa-ti starneasca un sentiment de repulsie cum a fost productia pe teme gay in care a aparut si Kim Nam-gil, “No Regret”, a carei valoare artistica a fost apropiata de zero. “The Weight” e un film care observa si lasa spectatorul sa analizeze fiecare traire a personajului principal, concluziile tragandu-le fiecare la final. Una din cele mai memorabile productii independente coreene, “The Weight” face cinste filmului coreean peste hotare, abordand o tematica de care cam toti cineastii se feresc, si, cu reflectorul pe ea, reuseste sa ne prezinte o perspectiva unica despre o lume sumbra, bizara si marginalizata, populata, in cele din urma… tot de fiinte umane.
Proiect realizat de gligac2002 in premiera pentru asiacinefil.com.
Prezentarea: cris999 – asiacinefil
The Monkey King (2014) – Donnie Yen şi Chow Yun-fat în cel mai spectaculos blockbuster chinezesc din toate timpurile !
“The Monkey King” este, mai mult ca sigur, cea mai spectaculoasa productie “fantasy” realizata vreodata in China. Cu un buget record de nu mai putin de 82 milioane de dolari (pentru a face o comparatie, Miracle in Cell No 7, locul 1 in box-office-ul coreean din 2013, a obtinut incasari totale de 81,8 milioane de dolari, deci mai putin decat s-a investit in aceasta mult asteptata productie chinezeasca), filmarile la “The Monkey King” au inceput in octombrie 2010 si au durat 2 ani (plus un an de post-procesare), fiind filmat in 3D. Pentru rolul Regelui Maimuta, un personaj arhicunoscut in literatura clasica chineza, au fost de la inceput vizati doi actori cu nume ai cinematografiei chineze, anume Jet Li si Donnie Yen. Intr-un final s-a optat pentru Donnie Yen (cunoscut pentru numeroasele roluri in filme de actiune, arte martiale si istorice precum Flash Point, Ip Man, Bodyguards and Assassins sau Legend of the Fist the return of Chen Zhen) In scurt timp s-au alaturat distributiei inca doua nume grele, Chow Yun-fat (in rolul Imparatului de Jad) si Aaron Kwok in rolul Regelui Demon. Peste 11 companii de productie si distributie si-au unit fortele pentru acest film unic in cinmatografia chineza prim amploarea sa. Pentru filmarile 3D, pentru efectele vizuale si pentru supervizarea machiajelor, producatorii au optat pentru specialisti de la Hollywood ce au lucrat la filme precum Spiderman 3, The Forbidden Kingdom, 300 sau I Am Legend, insa rezultatul a fost unul fenomenal, peste orice asteptari, zeci de minute de cadre spectaculoase impanzind filmul si vrajindu-te pur si simplu.In primele 4 zile de la lansare, “The Monkey King” a obtinut incasari de 64 milioane de dolari. In cinematografele din intreaga Asie, filmul a reusit sa obtina incasari totale uriase ce depasesc 167 de milioane de dolari. Acest succes a asigurat deja realizarea unui sequel, la care vor participa aceleasi personaje, Louis Koo deja anuntandu-se ca un alt nume mare adaugat pe lista de actori ce va aparea in continuarea povestii. Regia e semnata de Cheang Pou-soi (Accident, Motorway, Shamo), un regizor modest aflat la primul proiect de o asemenea anvergura din cariera, in timp ce Donnie Yen e regizorul scenelor de actiune din intregul film.
Inca de la inceputurile lumii, zeitatile din Ceruri au incercat sa mentina stabilitatea acesteia prin controlarea balantei dintre zei, oameni si demoni. Nemultumiti de statutul de inferioritate in raport cu zeii, demonii au atacat Cerurile, dar au fost invinsi de Imparatul de Jad. Regele Demon Bizon e crutat de la pieire doar datorita iubirii ce i-o poarta sora Imparatului de Jad, iubire ce era contrara oricaror cutume. Drept urmare, intr-un gest de mila, demonii sunt alungati de Imparatul de Jad la Muntele de Foc si condamnati sa-si duca existenta in intuneric. Zeita Nuwa, vazand Palatul Cerului distrus, se sacrifice, transformandu-se in cristale ce dau nastere Portii Divine din Miazazi, ce urma a proteja Palatul Cerului de orice viitoare invazie a demonilor. Din cristalele zeitei Nuwa ia fiinta si o mica creatura, o maimuta, ce creste la Muntele Huaguo ca protejat al Maestrului Puti. Zeii ii permit acesteia sa traiasca, si Maestrului Puti sa o cizeleze, oferindu-i toate invataturile adecvate pentru a adduce virtuti umanitatii. Asemeni unei finite umane, Maimuta Divina descopera pas cu pas lumea in care traieste: invata taina celor 72 de transformari ce ii dau ocazia sa ia diverse infatisari; descopera prietenia unei Vulpi care a fost prima fiinta pe care a vazut-o imediat dupa nasterea sa. Si nu in ultimul rand cunoaste moartea, in momentul in care atras de un fluture viu colorat, il prinde in mana si, fara voia lui, ii ia viata. Si astfel isi doreste sa cunoasca… nemurirea si puterea de a invia pe cei disparuti. Regele Demon incearca sa se foloseasca de naivitatea celui care mai apoi se va autoproclama Chipesul Rege Maimuta, pentru a cuceri, intr-o ultima tentativa, Palatul Cerului.
Daca pentru noi, europenii, mitologia greaca si romana e cea care ne-a stimulat imaginatia in copilarie si ne-a facut sa cunoastem miturile celor mai importante civilizatii ale contnentului, pentru Extremul Orient in mod evident mitologia chineza e cea dominanta. Aceasta cuprinde mituri ale creatiei si legende despre care se crede ca ar fi, cel putin in parte, o consemnare factuala a istoriei. Cu alte cuvinte ca ar avea un sambure de adevar in ele. Exista multe povestiri cu privire la anumite personaje si intamplari, scrise sau transmise prin viu grai din generatie in generatie, unele intr-o versiune istoricizata, altele mitologizate. De aceea exista mituri despre imparati sau regi, dar si consemnarile oficiale ale scribilor acestora despre domniile lor. Multe documente istorice si scrieri filosofice contin mituri chinezesti, care au reusit, astfel, sa ajunga intacte pana in zilele noastre. Dar uneori miturile reusesc sa faca casa buna si cu literature, din cele 4 mari romane clasice ale literaturii chineze (Water Margin si Romane of the Three Kingdoms, scrise in secolul XIV, Journey to the West, scris in secolul XVI si Dream of the Red Chamber, scris in secolul XVIII) unul avand puternice radacini in mitologie, Journey to the West (Calatorie spre Soare-Apune). Un episod din acest roman popular sta la baza filmului “The Monkey King”. “Calatorie spre Soare-Apune” spune povestea unui calugar budhist din dinastia Tang ce calatoreste in tinuturile apusene (India de azi) pentru gasirea sutrelor sacre, la cerinta lui Buddha. In misiunea sa e ajutat de 3 discipoli si de un print dragon. Unul din discipoli e Sun Wukong, cel ce va deveni ulterior cunoscut ca Regele Maimuta. “Calatorie spre Soare-Apune” are radacini in religia populara chineza, in mitologia chineza si in filosofia buddhista si taoista.
Filmul este o realizare de exceptie in privinta a tot ce tine de imagine, efecte speciale vizuale si sonore, costume, machiaj, scene de actiune, iar ca scenariu este destul de reusit pentru un film de aventura fantastica. Insa “The Monkey King” e in primul rand un film destinat chinezilor, cunoscatori ai celebrului roman ce sta la baza lui. Publicul occidental va intelge prea putine din acest film, insa pentru chinezi, povestea are o importanta aparte si nu pare iesita din comun. Iar diferenta de perceptie intre Orient si Occident e una ca de la cer la pamant, mitologia chineza fiind una extrem de complicata. Daca te uiti la acest film ca la un spectacol vizual cu popcornul langa tine, satisfactia va fi deplina, insa a spune ceva critic despre subiectul acestui film cand nu ai catusi de putin habar de cultura chineza nu poate fi decat o dovada de ignoranta. Povestea e bine structurata, urmarind evolutia personajului Sun Wukong de la nastere pana in momentul in care e pedepsit de Buddha pentru faptul ca a indraznit sa atace Palatul Cerului, fiind tinut captiv timp de 500 de ani sub un munte, pentru a medita la greselile comise. Acest personaj Regele-Maimuta e unul charismatic, surprins intr-o evolutie alerta; intai il regasim ca o maimutica dragalasa aflat in primele luni de viata, apoi ca maimuta dornica de cunoastere a lumii si regulilor dupa care aceasta functioneaza, iar in final – ca o fiinta malefica controlata de demoni, a carui dezlantuire provoaca haos in Ceruri. Donnie Yen, ce interpreteaza personajul, e de nerecunoscut – fizic, atat de bine si-au facut treaba cei de la machiaj. Interpretarea lui e una de exceptie, Regele-Maimuta fiind un gura-sparta ce intretine atmosfera de la inceput pana la sfarsit cu glumele sale, cu gesturile si comportamentul sau usor deplasat in sensul bun al cuvantului. Acest personaj parcurge aceleasi etape de maturizare pe care le parcurge si o fiinta umana, are aceleasi trairi sincere ale omului nealterat de pacatele lumii, iar naivitatea lui il transforma inr-o victima sigura in fata Regelui Demonilor. Desi tot timpul vorbaret si dornic sa stie cat mai multe, Regele-Maimuta reuseste sa starneasca sentimente de compasiune, tocmai datorita acelui filon de sinceritate pura pe care il are in el. Donnie Yen a stiut sa dea viata perfect unui personaj de legenda, poate mai bine decat si-ar fi inchipuit autorul romanului.Chow Yun-fat il interpreteaza pe Imparatul de Jad, un fel de trimis al lui Buddha in Ceruri pentru a mentine echilibrul intre zei, oameni si demoni. E mereu imbracat in straie albe, metafora clasica a puritatii, sis tie, asemeni unui zeu, totul. In privinta lui Aaron Kwok, interpretul Regelui Demonilor, acesta e infatisat, desigur, in negru, cu 2 coarne diavolesti si mereu incruntat. El o iubeste si e iubit de sora Imparatului de Jad, o iubire interzisa de orice canoane, si tocmai acest lucru a facut sa se spuna despre rolul lui ca rupe traditia, personajul sau, in acest film, fiind aratos, stilat si dispus sa lupte pentru iubirea sa, lucruri ce nu se regasesc in romanul clasic.Pe langa cele trei personaje principale, regasim o intreaga galerie de personaje secundare antitetice, modul lor de redare amintind de multe similitudini cu religiile occidentale. De fapt, lupta dintre Bine si Rau e o tema universala in orice religie si pantheon a acestei lumi, iar zugravirea in alb si negru, fara alte nuante complementare, nu e o noutate. Lumea demonilor e dominat de intuneric si de puterea focului infernului ce arde in interiorul Muntelui de Foc, in timp ce lumea divina, a zeitatilor ceresti, e una luminata, ordonata, descrisa prin alb, stralucire si liniste. Intre ele se afla lumea oamenilor, unde traieste si Regele Maimuta, si in care moartea aminteste conditia precara a creaturilor acestei lumi intermediare.
Un film despre care s-ar putea spune multe, ce trebuie privit nu doar ca un spectacol, ci si ca o aventura a cunoasterii, o provocare a destinului in limita dintre alb si negru, dintre Bine si Rau.
Multumiri pentru implicarea in realizarea acestui proiect in premiera echipei Asia Team, formate din cristinab, lasedan si gligac2002.
Prezentarea: cris999 – asiacinefil
The Five (2013) – Kim Sun-A lasã în urmã comediile romantice pentru un thriller al rãzbunããrii
“The Five” e una din productiile coreene ce se inscriu in valul de filme realizate, dupa model japonez, avand la baza asa-numitele manhwa. In Japonia a devenit o adevarata moda sa se realizeze filme si seriale dupa manga – benzi desenate -, astazi majoritatea filmelor japoneze hranindu-se cu scenarii adaptate provenite din lumea benzilor desenate, ce a dat nastere unei veritabile industrii; desi se stia ca manga e o industrie in sine in Japonia, apetitul publicului japonez pentru povestile redate in benzi desenate de mangaka mai mult sdau mai putin cunoscuti s-a transferat si in dorinta ecranizarii acestora. Si asa a luat nastere o noua ramura a industriei manga. Coreenii s-au lasat si ei prinsi de acest curent, tot mai multe productii ale ultimilor ani avand la baza benzi desenate publicate mai ales pe internet. O astfel de manhwa a fost cea scrisa de Jung Yeon-sik in 2011, intitulata “The 5ive Hearts”. Noutatea absoluta adusa de ecranizarea acestei webmanhwa e faptul ca insusi autorul ei a adaptat scenariul pentru marele ecran si, mai mult, a regizat filmul. Acest lucru i-a oferit libertatea de a spune totul asa cum a gandit de la inceput, iar rezultatul este unul extraordinar, un film inchegat, in care esti tinut mereu in priza, ce poate fi considerat o adevarata lectie pentru oricine doreste sa realizeze un thriller intunecat. In rolul principal o putem revedea pe Kim Sun-A, intr-un rol total diferit de ce a interpretat pana in prezent in fructuoasa-i cariera. De la rolul comico-romantic din “My Lovely Kim Sam-soon” sau la cel similar din “The City Hall” au trecut ani buni, iar la cei 38 de ani a decis sa faca pasul spre un rol adevarat, dramatic, intr-un thriller pe alocuri destul de violent. Aceasta e acompaniata de o serie de actori cunoscuti din multe filme si seriale coreene, precum Ma Dong-seok, Shin Jung-keun, Jung In-gi sau Lee Chung-ah (din Finding Mr. Destiny”). Desi a avut incasari de doar 4,2 milioane de dolari la box-office, “The Five” ramane unul din filmele memorabile ale anului 2013, cel putin in materie de thrillere. Poate cu o distributie cu nume mai mari aceste incasari ar fi crescut, insa si asa filmul si-a atins obiectivul, fiind una din rarele productii care au reusit sa ramana perfect fidele manhwei originale.
Go Eun-ah (Kim Sun-A) e mama unei fetite ce urmeaza a implini 14 ani si sotia fericita a unui sot ce incearca sa fie un model pentru familia lui. Intr-una din zile, fiica acesteia, Ga-young, da intr-un supermarket peste o prietena de-a ei mai mare cu 8 ani care, chipurile, se afla la cumparaturi impreuna cu “unchiul” ei. Misteriosul barbat era mult prea tanar pentru a-i fi unchi amicei sale, iar suspiciunile minorei sunt repede sanctionate de tanara ce-si insotea “unchiul”, ce o ameninta cu moartea daca sufla o vorba despre ce a vazut. In realitate, tanara incerca sa castige niste bani oferind servicii sexuale persoanelor acostate pe chat. Totul se termina tragic pentru aceasta, caci “unchiul” se dovedeste a fi un psihopat periculos, luandu-i in mod violent viata. A doua zi, micuta Ga-young da intamplator peste “unchi”, asigurandu-l si pe acesta ca nu va dezvalui faptul ca a vazut-o pe amica ei cu el. Avand un martor incomod, psihopatul urmareste unde locuieste Ga-young si, cu sange rece, da buzna inr-o noapte in locuinta acesteia. Intreaga familie a lui Eun-ah e macelarita, singura supravietuitoare fiind Eun-ah. Dupa 2 ani de la incident, o regasim pe Eun-ah imobilizata in caruciorul cu rotile, traumatizata de pierderea suferita si dispusa sa faca orice pentru un singur tel: razbunarea. Astfel ca elaboreaza un plan meticulos in masura a o ajuta in atingerea obiectivului si pedepsirea criminalului aflat bineinteles in libertate.
“The Five” e un film ce ne ofera o multime de surprize, atat in materie de interpretare cat si de scenariu. Filmul se abate de la regula clasica a unui scenariu liniar, reusind sa induca in eroare spectatorii prin inceperea unei povesti care brusc se termina in mod tragic, reinnodarea ei facandu-se prin inceperea, dupa 20 de minute, a unei povesti noi, in care treptat se implica o puzderie de personaje. Aceasta devine, practic, firul principal al filmului, care pana la sfarsit ne va oferi mult suspans si rasturnari de situatie incredibile. Personajul principal, Go Eun-ah, e o mama greu incercata de pe chipul careia zambetul larg dispare odata cu distrugerea familiei sale de catre un psihopat, locul acestuia fiind luat de durre, crispare si incordare maxima. Singurul tel din noua ei viata de persoana imobilizata in carucior e razbunarea, iar pentru aceasta e dispusa sa faca orice. Inclusiv sa renunte la propria ei viata. Kim Sun-A interpreteaza magistral rolul mamei indurate, toate celelalte personaje pivotand in jurul ei si ajutand-o dintr-un interes pe care il veti descoperi urmarind filmul. Go Eun-ah reuseste sa transmit aura si dorinta de razbunare si celorlalti pioni din planul ei, astfel ca putem vorbi la un moment dat de un personaj colectiv bine sudat care, in ciuda micilor certuri inerente, actioneaza ca o unica fiinta impotriva personajului negativ.
Un film ce merita vazut, ce va aduce satisfactie maxima iubitorilor de thrilere coreene de calitate.
Un proicet realizat in premiera in Romania de cristinab si gligac2002.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Snowpiercer (2013) – un blockbuster post-apocaliptic în regia apreciatului Bong Joon-ho
Tentatia de a regiza o productie internationala e visul oricarui cineast coreean (si nu numai). In 2004, in timp ce vizita obisnuita librarie de benzi desenate din cartierul Hongdae din Seul, inainte sa fi inceput filmarile la filmul care i-a adus notorietatea pe plan international,The Host, Bong Joon-ho a dat peste niste benzi desenate ale unui autor francez de carti pentru copii, Jean-Marc Rochette. Fascinat de povestea din “Transpercenaige”, pe care a citit-o pe nerasuflate la fata locului, a aratat-o prietenului sau Park Chan-wook, care atras de un posibil succes al unei eventuale ecranizari, a achizitionat in 2005 drepturile de ecranizare pentru compania sa, Miho Films. Povestea era seducatoare – lupta unor oameni intr-un tren, pentru supravietuire, intr-o lume inghetata la propriu, dar pentru punerea ei intr-un film era necesar un buget ridicat. Abia peste 7 ani, filmul a putut fi turnat, cu capital majoritar coreean. Este primul film vorbit in engleza al lui Bong Joon-jo, aproximativ 80% din replica fiind in limba lui Shakespeare, restul in coreeana. Au fost investiti aproape 40 de milioane de dolari in producerea lui, filmarile efectuandu-se in totalitate tocmai in Cehia, la studiourile Barrandov. Filmul a dominat 2 saptamani box-office-ul coreean, obtinand incasari de aproape 60 de milioane de dolari, fiind al 4-lea film coreean dupa incasari al anului 2013. Drepturile pentru distribuirea lui “Snowpiercer” pentru continental nord-american au fost vandute inca dinaintea finalizarii filmarilor, in 2012, insa productia va rula in cinematiografele americane abia incepand cu 27 iunie 2014. In Romania, Snowpiercer a fost proiectat in inchiderea festivalului Dakino, pe 15 martie 2014. Distributia pe care a avut-o la dispozitie Bong Joon-ho e una de exceptie: Chris Evans, Song Kang-ho, Go Ah-sung, veteranii John Hurt si Ed Harris, Tilda Swinton, iar intr-un rol ecundar il putem vedea si pe romanul Vlad Ivanov.. Filmul a castigat 2 premii (pentru Cea mai buna imagine la Festivalul Asia-Pacific, si pentru Cel mai bun regizor, la Blue Dragon Awards) si a avut pana in prezent 12 nominalizari.
Intr-o lume a unui viitor foarte apropiat de prezent, in anul 2014, SUA descopera, dupa 7 ani de cercetari, CW7, o formula chimica revolutionara respinsa de ecologisti si unele tari dezvoltate, care se considera a fi remediul la incalzirea globala. Intreaga omenire e entuziasmata, si in aceeasi zi, la aceeasi ora, 79 de tari de pe mapamond lanseaza agentul de racire CW7 in straturile superioare ale atmosferei, acesta urmand a scadea temperatura mondiala la nivelul ideal pentru omenire. Experimentul insa se dovedeste cel mai mare dezastru natural produs vreodata de mana omului, planeta intrand intr-o noua era glaciara, ce a distrus toate formele de viata. 17 ani mai tarziu, in 2031, cateva sute de oameni imbarcati intr-un tren de mare viteza sunt ultimii supravietuitori ai omenirii. Iar trenul merge neincetat in jurul unei lumi inghetate, fiind de fapt o lume in sine in miniatura desenata de mintea bolnava a unui anume domn Wilford, conducatorul trenului. La capatul trenului se aflau calatorii de origine umila, tratati ca niste sclavi, hraniti la ore fixe si folositi in diverse scopuri de catre Dumnezeul trenului. In momentul in care acestia ajung la capatul rabdarii, pun la cale o revolta pentru a prelua Locomotiva, aflata la celalalt capat al trenului. Si astfel incepe o sangeroasa lupta pentru supravietuire intre ultimii oameni ai acestei lumi, rasa umana fiind periclitata.
Scenariul unei lumi post-apocaliptice tine mai degraba de apanajul Hollywood-ului; totusi, de aceasta data, un regizor multilaureat coreean (23 de premii), ce are la activ filme cunoscute in intreaga lume (Memories of Murder, Mother, The Host), Bong Joon-ho, reuseste cu un buget urias de aproape 40 de milioane de dolari sa faca un film vorbit in engleza despre care nu ai spune ca nu e facut la Hollywood. Efecte speciale si scene spectaculoase, imagini ce-ti taie rasuflarea cu peisaje hibernale unice (surprinse de regizorul de imagine, premiat pentru performanta sa, si care e de nationalitate ceha), o interpretare excelenta a unei echipe internationale de actori (fara indoiala prezenta lui John Hurt si a lui Ed Harris a dat o mare greutate filmului), toate sunt atuuri ale unui film mult asteptat despre care s-a vorbit si se va mai vorbi mult, in special ca inca nu a avut premiera pe continentul nord-american. Desi “Snowpiercer” e produs de coreeni, stilul in care e realizat nu aduce nimic cu filmele obisnuite coreene. Acest lucru se datoreaza faptului ca Bong e un regizor caruia ii place sa depaseasca uneori limitele genului, mergand cu anumite lucruri pana la extrem. Asa a fost si in “Host”, unde un monstru marin terorizeaza Seulul, iesind cand te astpti mai putin din raul Han, in timp ce in “Mother”, afectiunea unei mame pentru fiul sau vinovat e dusa pana dincolo de limitele firesti. E clar un lucru: filmele lui Bong Joon-ho sunt intotdeauna spectaculoase si captivante, si nici “Snowpiercer” nu se dezminte. Lumea pe care o descrie e una inchisa, limitata la cutiile metalice numite vagoane in care ultimii supravietuitori ai omenirii isi duceau viata de la lux la veritabila sclavie. Fiecare vagon reprezenta o structura sociala diferita, iar pe masura ce avansezi de la ultimul vagon – locul de viata in cele mai inumane conditii al paturii de jos a societatii – spre primele, paturile sociale se diversifica. In momentul in care incepe lupta pentru supravietuire – echivalenta cu procesul firesc al selectiei naturale, in opinia conducatorului trenului -, nu vorbim doar de o lupta propriu zisa descrisa uneori prin scene extrem de violente, ci si de o descoperire a unei alte lumi, cu fiecare vagon nou cucerit in parte. Iar impactul pe care il au aceste descoperiri asupra celor ce pana in acea zi au trait in mizerie si sclavie, nestiind de existenta luminii soarelui sau ale caror amintiri au inceput sa se estompeze odata cu ratiile de proteine primite zilnic ca hrana, asadar, impactul acestor revelatii echivaleaza cu cel al descoperirii unui taram nou, de niciunul stiut. Cu totii raman socati cand dupa 17 ani ajung sa simta din nou gust de carne consumand un sushi intr-unul din vagoanele de mijloc, sau vazand cum le sunt spalate creierele copiilor de gimnaziu, invatati de mici sa isi aduleze binefacatorul din Locomotiva Sacra. Intregul univers pare parca desprins nu doar din romanele existentialiste sumbre ale lui Kafka ci si din clasicul lui George Orwell, “1984”. Surprizele apar la sfarsit, intr-o concluzie amara ce sanctioneaza naivitatea celor cu idealuri sincere: lumea nu e niciodata locul care pare; tot ce se intampla in ea e consecinta ambitiilor rezultate din ecuatia cauza-efect, a carei singura necunoscuta este vointa umana. Doar aceasta e in masura ca rastoarne orice echilibru prestabilit necesar pentru ca viata sa mearga mai departe. Un film plin de invataminte (pentru cei ce au ochi sa vada altceva decat lupte violente prezentate in detaliu), o descriere perfecta a lumii in care traim. Daca printr-un exercitiu de imaginatie am reduce intreaga populatie a planetei, indiferent de limba, rasa, religie, la cateva zeci sau sute de persoane ce ajung de voie, de neoie, sa convietuiasca impreuna in fata unui cataclysm de proportii globale, fara indoiala ca ceea ce acest film ne arata se va intampla si in viata reala. Omul va fi intotdeauna tentat sa domine si sa posede, sa exploteze si sa subjuge, deoarece in Gradina Edenului omul nu a descoperit doar goliciunea sa proprie, ci si desertaciunea acestei lumi in care a fost exilat. Cata vreme va purta stigmatul imperfectiunii, fiinta umana va fi supusa pacatului.Deci mereu cineva va fi mai presus decat ceilalti. Sau cel putin va aspira la acest ideal. Nota 10 lui Bong Joon-ho pentru aceasta realizare de exceptie, “Snowpiercer” ramanand unul din putinele filme coreene realizate in stil occidental care reusesc sa-si duca ideea pana la capat intr-un mod coerent si captivant pentru publicul din intraga lume.
Multumiri pentru contributie in premiera lui lasedan, cristinab si gligac2002– Asia Team.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Sorry, I Love You (2014) – un remake dupã un serial coreean de succes din 2004, realizat în stil tipic chinezesc
Conform unui studiu, aproximativ 67% dintre bunurile contrafacute la nivel global au ca tara de origine China. Cea mai noua si hilara “inovatie” in domeniu e initiativa unei gradini zoologice din China de a prezenta vizitatorilor un masiv caine tibetan drept un leu african. In cinematografie, imitatiile dupa o realizare de succes poarta numele generic, pretutindeni in lume, de “remake”. Periodic Hollywood-ul readuce in prim plan filme de succes din trecut adaptandu-le la timpurile prezente sau pur si simplu repovestindu-le fara a aduce vreo noutate, bazandu-se probabil pe interpretarea actorilor sau pe vreo “sclipire de geniu” a vreunui regizor mai indraznet. In ultimii ani, cinematografia chineza a inceput sa investeasca sume uneori exorbitante in producerea unor remake-uri adaptate la realitatile autohtone, in special dupa productii americane de succes (Transformers e unul din cele mai elocvente exemple). Moda remake-urilor nu este doar dntr-un sens in altul, ci e un fenomen global in cinematografia mondiala, la randul sau Hollywood-ul producand remake-uri dupa filme asiatice de succes. In acest an, producatorii chinezi au incercat sa surprinda placut, regizorul Yang Zi (aflat al al 6-lea sau film din cariera) adaptand pentru marele ecran un apreciat si pemiat serial omonim coreean din 2004, intitulat “Sorry, I loveYou”. Rolul interpretat in 2004 de cunoscutul So Ji Sub ii revine acum unui tanar actor aflat la primul rol principal din cariera si la al doilea film in care e distribuit, Vivian Dawson. Cunoscut in special pentru relatia cu mult mai celebra cantareata taiwaneza Jolin Tsai, Vivian Dawson impresioneaza prin fizicul sau de invidiat, aspectul sau aducand flagrant cu cel al unui alt actor coreean foarte indragit, Daniel Henney (putem chiar spune ca e o versiune “de portelan” a cunoscutului star coreean) Distributia e completata de actori tineri, multi aflati la debut, precum Yu Lin, Swan Wen sau Wesley Wong.
Abandonat la nastere in orfelinat alaturi de sora lui geamana, Walker e infiat de doi canadieni la 3 ani si ajunge in Canada, despartindu-se de sora sa ce e adoptata de altcineva. Odata cu moartea parintilor sai adoptivi, Walker devine un interlop singuratic, singurul lucru pe care-l stie fiind sa se bata. Intr-o astfel de incaierare ii ia apararea singurului sau prieten, Ludi, dar in timpul luptei il ucide pe Alan, seful celui mai de temut gangster din Vancouver, Billy, Regele contrabandei. Dupa 3 ani de inchisoare, Walker e eliberat si incearca sa-si reface viata, insa constata ca prietena lui, ce nu-l vizitase nici macar o data in inchisoare, l-a parasit pentru un anume Jason, un comisar de politie ce lucra pentru Interpol. In plus, oamenii lui Billy ii dau tarcoale pentru a se razbuna, insa in timpul unei batai in incaierare intervine o fata, Encai, care ii ia apararea lui Walker. Encai lucra ca asistenta a unui star pop din China, Trey, venit in Vancouver pentru un concert si pentru a filma o reclama. Si asa se cunosc cei doi, din acel moment, in mod inexplicabil, Walker neputand sa si-o mai scoata din minte pe Encai. Ea devine pentru el Cap Sec, iar el devine pentru ea Unchiul Bataus. Salvand-o din mainile unor gangsteri, Encai pleaca inapi in China, in timp ce Walker e prins de Billy. Prietenul sau e executat in fata ochilor sai, si el la randu-i e impuscat in cap si in spate. Printr-o minune reuseste sa scape cu viata, insa glontul ce ii ramane in cutia craniana da un verdict crunt: mare are de trait cateva luni. Drept urmare decide sa se intoarca in China, pentru a-si gasi sora si parintii biologici. Incurcaturile incep abia acum, pentru ca pe langa povestea romantic ape care o traieste cu Encai, Walker va da peste cine nu trebuie…
“Sorry I love You” e un simplu remake ce incearca sa ramana cat mai fidel povestii din serialul coreean. Si cam atat. Filmul nu ofera nimic in plus, dar nici nu trebuie facuta o comparatie cu serialul din 2004. Pur si simplu trebuie privit ca un film obisnuit cu o poveste proprie, mai bine sau mai prost spusa, adaptata cat mai mult posibil specificului chinezesc. Aproape jumatate din dialoguri sunt in limba engleza – un lucru destul de neobisnuit pentru un film chinezesc -, insa acest lucru se explica prin faptul ca avem de-a face cu o coproductie sino-canadiana, o buna parte din filmari realizandu-se in Canada, cu actori chinezi si canadieni deopotriva. Scenariul si derularea povestii au un ritm alert, si nici de aceasta data nu lipseste actiunea tipica filmelor chinezesti, indifferent de gen. Cineastii chinezi au insa un stil superficial de a trata povestile romantic-dramatice. Daca la filmele de arte martiale sau de actiune scot in evidenta cele mai spectaculoase si mai in amanunt detalii, la povestile romantice ceea ce coreenii transforma in poezie, ei prezinta doar la suprafata, fara a face o introspectie a sentimentului. De aceea, toate momentele romantice ale filmului par parca fortate, spuse lapidar, ca o justificare pentru partea violenta si mai spectaculoasa a filmului. Poate din acest motiv, cineastii chinezi nu vor realiza niciodata o capodopera din acest gen de filme, unde coreenii stiu sa nuanteze fiecare traire, sa valorizeze fiecare cuvant, lacrima sau zambet. Mai degraba povestea pare a fi realizata in stil hollywoodian, insa spusa, parca, “pe repede inainte”, neoferind ocazia spectatorului sa se ataseze prea tare de vreunul din personaje. Nu poti sa analizezi un personaj si trairile sale cand pui accentul doar pe incadrarea lui intr-un context necesar dezvoltarii firului narativ, iar un astfel de exemplu e omentul in care personajul principal Walker e impuscat in cap, pentru ca in doua minute acesta sa fie teafar, pe picioare, refacut fizic si plecand spre China, din Canada. E de inteles ca realizatorii au vrut sa sara peste anumite detalii considerate de ei inutile in evolutia povestii, probabil din dorinta de a putea cuprinde cat mai multe elemente din serialul coreean (nu e usor sa comprimi peste 16 ore in mai putin de 2 ore de film). Dar asta nu justifica nici o eventuala critica ulterioara, fiind cunoscute riscurile unui remake dupa un serial vast si cunoscut in intreaga Asie, in care totul este spus cu incetinitorul. Cu toate ca filmul a avut un buget consistent, si sub aspect vizual luminile, culorile si locatiile amintesc de filmele costisitoare facute cu bani multi, nimic din energia degajata de aceste atu-uri nu se regasesc in munca de editare sau in scenariu. Filmul arata bine, insa totul se desfasoara foarte alert, ca si cum cineva s-ar grabi sa povesteasca ceva sis a termine cat mai rfepede. Asta e prima imporesie pe care o ai la incheierea vizionarii. Filmul are de toate: actiune, crima, romantism, momente usor comice, drama si, bineinteles, melodrama. Jocul actorilor este unul modest, pe masura lipsei lor de exprienta, singurul care impresioneaza fiind Vivian Dawson, mai mult prin infatisarea sa perfecta care ia ochii doamnelor si domnisoarelor, decat prin interpretarea sa. Insa nu e vina lui pentru faptul ca scenariul nu exploateaza aproape deloc personajele. Privit in ansamblu si fara a face vreo comparatie cu serialul coreean, “Sorry I Love You” ramane inca un remake modest al chinezilor dupa o productie coreeana (asa cum a fost si “My Sassy Girl 2” acum cativa ani), insa pe durata celor aproximativ 100 de minute ale sale nu e timp de plictis, povestea fiind foarte concentrata. Coloana sonora e placuta, si abia pe genericul de final apare tema muzicala a serialului coreean, cantata in coreeana. Recomandat iubitorilor de melodrame, cu specificatia: “a se viziona cu multe batiste la indemana”.
Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Spatiul asiatic isi are propriile sale mituri si legende, propriii ei eroi si antieroi. Una din cele mai cunoscute legende e cea a Vulpii cu Noua Cozi, ce apare amintita in mai multe povestiri din cultura chineza, japoneza si coreeana. Semnificatia ei este, insa diferita. In cultura coreeana, Vulpea cu Noua Cozi e numita si “Gumiho”, fiind o creatura malefica ce traieste cel putin o mie de ani. Deseori aceasta se spune ca lua infatisarea unei tinere frumoase ce incearca sa seduca barbatii pentru a se hrani cu carnea lor, in special cu ficatul si inima. In cultura japoneza, vulpea era denumita “kitsune” si avea infatisarea unei frumoase curtezane care odata intrata in Palat, l-a vrajit pe Imparat cu frumusetea ei incat acesta s-a imbolnavit grav. Afland ca in apropiere, o vulpe cu noua cozi a fost vazuta luand vietile si mancand femei si calatori, Imparatul a trimis 80.000 de soldati a ucida vulpea pe campiile din Nasu. Ucisa intr-un final, aceasta a devenit o piatra, “Piatra Ucigasa”, despre care se spunea ca oricine intra in contact cu a murea, caci elibera un gaz otravitor. O varianta putin diferita apare in miturile stravechi chinezesti, din care a fost preluat acest personaj mitologic. In mai multe povestiri stravechi, Vulpea cu Noua Cozi era infatisata ca avand o voce de copil, spunandu-se ca putea fi mancata de oameni, iar cei ce o consumau ar fi fost protejati de demoni. Mai tarziu, in scrierile istorice, vulpea era infatisata ca o salbaticiune a norocului. Trimisa de Ceruri, ea era vazuta ca un semn de bunastare, pace si noroc. Mai mult, in timpul dinastiei Han, ea era considerata protectoare a sangelui regal si, la fel de bine, un semn prevestitor de nenorociri atunci cand Imperiul decadea. Odata cu trecerea timpului, Vulpea cu Noua Cozi a fost folosita in scrieri ca tap ispasitor al prabusirii unor dinastii pentru ca prin siretenia ei ar fi sedus si posedat conducatorii. Si asa a inceput sa aiba o conotatie negativa, aducatoare de nenorociri.Pentru ca a fost salvata odata, in trecut, de Lordul Wang, Zana-vulpe decide sa-i incredinteze fiului acestuia, Yuan Feng, mana uneia din fiicele sale. Fiul batranului magistrat a fost, in trecut, o persoana luminata, insa fara motiv, in urma cu 3 ani, a devenit neghiob. Comportamentul sau aproape copilaresc ii tradeaza mintea slaba, iar din toate fiicele Zanei-vulpe o alege nu pe cea in mana careia se opreste zmeul lansat de Zana-vulpe, ci pe Salcie, fiica rebela si rea a Zanei. Aceasta se opune planurilor de recunosttinta ale mamei sale, dar e amenintata ca nu va mai fi fiica acesteia daca refuza casatoria. Lucrurile se precipita in momentul in care Lordul Wang e rapit de Regele Liliac si dus pe misterioasa Insula a Liliacului. In lupta ce a avut loc, viata fiului acestuia e salvata de Zana-vulpe si Salcie, dar Regele Liliac se allege cu rani grave in momentul in care a fost stropit e sangele lui Yuan Feng. Si astfel ies la iveala puterile supranaturale ale idiotului Yuan Feng, care pare a fi cel prorocit de o legenda spusa de o testoasa nemuritoare: o data la o mie de ani se naste o persoana al carui sange poate rani zanele si demonii. Puterile unite ale junelui Yuan Feng si cele ale lui Salcie si ale surorilor zane-vulpi trebuie sa le invinga pe cele ale maleficului Rege Liliac…
“The Fox Lover” e o superba fantezie romantica chinezeasca din 2013 ce prezinta o lume a Vulpilor cu Noua Cozi in care acestea erau aducatoare de noroc, bunastare si… iubire. Traind undeva in mirifica Vale a zanelor-vulpi, intr-o lume aflata la hotarul dintre vis si realitate, acestea trebuie sa rasplateasca recunostinta umana oferindu-se drept sotii fiului unui magistrat important al imparatului. Cu un buget de doar 5 milioane de dolari, realizatorii chinezi au reusit sa dea viata unei lumi ce tine de vis, cu peisaje desprinse parca din basm, cu costume de zane viu colorate, cu magie, efecte vizuale si sonore care te impresioneaza pe durata celor 2 ore cat dureaza filmul. Scenariul este tipic filmelor de fantezie chinezesti, cu conturarea rapida a celor doua tabere, Binele si Raul, ce sunt infatisate, ati ghicit, in cele doua culori primordial opuse, alb si negru. Tot din basm sunt desprinse si celelalte motive ce dau culoare povestii. Astfel, fiicele Zanei mame, 8 la numar plus o pamanteanca, intruchipeaza fiecare o trasatura tipic umana (mai bine zis o slabiciune), desi sunt Vulpi cu Noua Cozi. Salcie e vulpea rautacioasa, dar singura care cauta iubirea adevarata. Lotus e firea sireata, dispusa sa tradeze pentru iubire, dar care e si usor de manipulat. 
Si asa mai departe. O tema tipica basmului o regasim si in acest film: iubirea imposibila dintre Vulpile cu Noua Cozi si oameni. Pentru Vulpi, legenda lui Dayu e invocata mereu prin puterea exemplului sau ca dovada a imposibilitatii implinirii unei astfel de iubiri dintre o creatura ce traieste cel putin un mileniu si un om, a carui viata e o picatura din milenara existenta a vulpilor. Iubirea dintre Dayu si o Vulpe cu Noua Cozi a fost una tragica: cand muritorul Dayu a inchis ochii pentru totdeauna, Vulpea cu 9 Cozi s-a sinucis, ramanand fidela iubirii sale pentru un muritor. Asadar, iubirea nu poate aduce decat nefericire si alienare pentru cineva care vietuieste atat de mult. Dragostea e misterioasa; ea trebuie sa fie curata, sincera, fara nici o urma de interes, si mai ales presupune sacrificiu. Acesta da valoare si nemurire sentimentului pur numit iubire. “The Fox Lover” ne ofera o mostra emotionanta de iubire interzisa de legile firii, dar care reuseste sa invinga orice obstacol atunci cand sentimentele sunt sincere. De remarcat superba coloana sonora, ce completeaza perfect un film de fantezie plin de romantism si dramatism ce te impresioneaza pana la lacrimi. “The Fox Lover” e o mica bijuterie chinezeasca ce demonstreaza, o data in plus, universalitatea si unicitatea sentimentului numit iubire.
![The Weight_[3]](https://www.asiacinefil.com/wp-content/uploads/2013/11/The-Weight_3.jpg)
![The Weight_[6]](https://www.asiacinefil.com/wp-content/uploads/2013/11/The-Weight_6.jpg)
