Cu un buget de doar 14.000 $, “Senko” e un scurtmetraj ce marcheaza debutul talentatului regizor japonez Yuki Kawamura in minunata lume a filmului. In anii urmatori, acesta s-a dedicat filmului de scurtmetraj si celui documentar, devenind si producator al propriilor sale productii, omul din spatele camerei de luat vederi sau scenarist. Eforturile sale au fost rasplatite la nivel international, “Senko” fiind rasplatit cu Premiul Juriului Ecumenic al Festivalului International de Filme de Scurtmetraj Oberhausen 2008, in timp ce “Grandmother” (2010) si “Mirror of the Bride” (2013) au fost rasplatite la Cinema du Reel, un cunoscut festival international de film documentar desfasurat la Paris inca din 1978. Distributia este formata din actori debutanti, cu exceptia lui Rin Takagi, ce interpreteaza rolul tatalui in film, ce a aparut in productia de succes “Pandemic” – 2008). Toko Fujisaki (in rolul mamei) si Ginga Hirao (in rolul fiului de doar 5 ani) au debutat intr-un film cu prilejul acestui scurtmetraj, nemaiaparand pana in prezent in nici un alt rol.

In cele 37 de minute ale sale, “Senko” spune povestea unei familii tinere japoneze formata din mama, tata si un fiu de 5 ani, familie care asteapta venirea pe lume a unui nou copil. Viata de zi cu zi a celor trei e in aparenta una plina de bucurii, iar in centrul acestei bucurii se afla fiul Yu, care incepe timid sa descopere lumea. Fie ca e vorba de o plimbare in natura, intr-o superba zona rurala a Japoniei zilelor noastre, de o vizita la baia publica care pentru japonezi reprezinta aproape o traditie, sau de o masa luata in trei, nimic nu lasa sa se intrevada existenta vreunei umbre care sa intunece fericirea familiala. Si totusi, ceva va schimba intreaga atmosfera in scurt timp. Intr-un mod profund, simbolic si impresionant, “Senko” ne prezinta modul in care cei trei membri ai familiei reactioneaza in fata posibilitatii tragice a sfarsitului si modul in care aceasta afecteaza viziunea despre viata a micului Yu.

Cinematografia Extremului Orient nu se rezuma doar la productii comerciale pentru micul si marele ecran, care ne-au invadat viata de zi cu zi, captandu-ne interesul in weekenduri sau la sfarsitul zilelor de munca. La originile sale, filmul avea o durata de sub 20 de minute, cinematograful fiind cu adevarat cea de-a saptea arta. Astazi, intr-o lume tehnologizata la maxim, filmul a devenit divertisment si prea putin arta, unele productii intinzandu-se pe durata unor ore bune si oferind in schimbul unui bilet delectare vizuala maxima. Si totusi, filmele de arta, cele documentare, cele artistice si scurtmetrajele au supravietuit, fiind sarbatorite si aduse in atentia iubitorilor de filme adevarate in cadrul diverselor festivauri de gen de pe glob. Filmele de altadata, ce rar depaseau 20 de minute ca durata, au, la aproape un secol distanta, un urmas in ceea ce azi numim scurtmetraje. Ca orice scurtmetraj, si “Senko” e o productie realizata cu fondurile proprii ale regizorului, ce e atat scenarist cat si producator. Rar o casa de productie e interesata in astfel de realizari, pentru simplul motiv ca scurtmetrajele nu aduc nici un profit. Insa succesul unor regizori celebri astazi, care au inceput cu productii experimentale si scurtmetraje, precum coreeanul Kim Ki-duk sau japonezul Sion Sono, reprezinta intotdeauna un model si o incurajare pentru tinerii aspiranti la scaunul regizoral si la a-si face un nume in industria actuala de film. Filmul lui Yuki Kawamura e o poveste spusa in viziunea tipica a cinematografiei japoneze, adica cu o anumita distantare ce doar mimeaza indiferenta, dar care reuseste la final sa te impresioneze si chiar sa te faca sa versi o lacrima care nu stii de unde a aparut. “Senko” e un film profund, caracterizat printr-un cuvant simplu: “simplu”. Nu asistam la o poveste cu o intriga elaborata (nici nu o permite lungimea filmului, si nici nu o urmareste vreun regizor de scurtmetraj) ci la surprinderea in cateva cadre a unui crampei din viata unei familii obisnuite. Ca in orice viata, exista si momente fericite, si momente de tristete si singuratate Ambele sunt surpinse in mod echilibrat de regizor, fara insa a li se da o prea mare importanta. De ce ? Pentru ca viata curge continuu, asemeni apei involburate a unui rau; oamenii sunt priviti ca simpli trecatori in aceasta lume, asemeni vantului care cutreiera agitat lanurile cand e furtuna, sau lin atunci cand soarele zambeste. Aceasta paralela intre om si natura e cheia intelegerii ideii acestui scurtmetraj. Yu, baiatul cuplului, descopera cu fiecare zi lumea in care traieste, si incepe sa-si puna intrebari. Si chiar daca nu stie ce este sufletul sau moartea, notiuni prea abstracte pentru nivelul sau de perceptie si cunoastere din acel moment, exista o metafora excelent redata pe care regizorul scenarist o plaseaza in filmul sau: metafora fricii si a curajului intr-o singura imagine a unui tunel intunecat de vegetatie, prin care baiatul refuza sa treaca din cauza aspectului inspaimantator. Finalul filmului va arata daca experientele prin care trece acest copil il vor ajuta sa inteleaga un principiu ce guverneaza lumea adultilor: doar mergand mai departe si infruntandu-ti propriile temeri cu curaj, intunericul poate deveni lumina si deziluziile se pot transforma in altfel de trairi, nu neaparat negative. Nota 10 pentru acest scurtmetraj extrem de reusit, care nu propune nici modele comportamentale, nici o poveste iesita din comun, ci pur si simplu prezinta o situatie contextuala intr-un pur stil japonez, asemeni unui haiku inchinat sperantei si increderii in sine a fiintei umane, ce mijeste in sufletul acesteia inca din copilarie.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil