Cunoscutul actor, regizor, scenarist si producator Stephen Fung (Tai Chi 0, Tai Chi Hero, House of Fury) da din nou lovitura cu cea mai recenta productie a sa, “The Adventurers”. E drept, o lovitura mai mica decat precendentele sale doua productii, “Tai Chi 0” si “Tai Chi Hero”. Avand la dispozitie un buget destul de ridicat pana si pentru un film chinezesc (22,6 milioane dolari), Stehpen Fung a obtinut cu “The Adventurers” incasari de 37,3 milioane dolari. Productia a fost filmata in intregime departe de China, in Franta si Republica Ceha, tari in care se desfasoara intreaga actiune. Andy Lau si Terence Chang au contribuit la productia acestui film, ce a fost greu incercat in momentul in care cei doi protagonisti propusi, Feng Shaofeng si Zhang Tianai s-au retras. Fung a propus cooptarea a doi actori stelari, ce au acceptat imediat, e vorba de Andy Lau si Shu Qi. Andy Lau, un veteran al filmelor din Hong Kong (56 de ani), e din nou sclipitor intr-un rol de actiune, in timp ce Shu Qi, protagonista feminina, a devenit sotia regizorului Stephen Fung cu doar cateva zile inaintea incheierii filmarilor in septembrie 2016. Jean Reno s-a alaturat acestei distributii, in clasicul rol al unui politist ce nu face compromisuri. Eric Tsang, Tony Yang si Zhang Jingchu completeaza o distributie de zile mari, a unui film plin de actiune si aventura, presarat cu doze bune de umor.
In timpul unei spargeri la comanda unui interlop pe nume Kong (Eric Tsang), lucrurile nu merg cum trebuie, iar Zhang Dan (Andy Lau), care tocmai reusise sa sustraga de la Louvru “Ochiul Padurii”, un pretios colier, e jefuit la randul sau si lasat nu doar fara colier, ci si fara cunostinta, fiind usor capturat de inspectorul Pierre Bissette (Jean Reno). Dupa 5 ani de inchisoare in Franta, Zhang e eliberat, si, in ciuda avertismentului inspectorului Pierre, specializat in jafuri internationale, ca va fi cu ochii pe el, acesta revine la vechile practici. Cu un scop clar: sa afle cine l-a tradat si i-a rapit 5 ani din viata. La comanda lui Kong, pune la cale furtul unui alt colier, “Aripile Destinului”, chiar in timpul Festivalului de la Cannes, Piesa apartinea unei actrite asiatice stabilite in Franta, si impreuna cu “Ochiul Padurii” sustras cu 5 ani in urma si cu “Funia Vietii”, aflata in posesia unui colectionar privat, cele 3 formau colierul GAIA, o salba daruita de Imparatul Spaniei Imparatului Chinei in secolul XVII. Pentru a intregi colierul GAIA, Zhang isi creeaza o noua echipa de hoti profesionisti, care cu ajutorul tehnologiei si gadgeturilor de ultima ora incearca sa il ajute. Doar ca pe urmele lor se afla neobositul inspector Pierre, care le va face viata grea…
Am putea spune despre “The Adventurers” ca este un “The Thieves” coreean la indigo realizat de chinezi, insa paradoxul e ca desi vorbim de o productie chinezeasca, intreaga lui actiune se petrece in… Europa. Doar jumatate din film e vorbit in chineza, restul in engleza, si putin in rusa si in franceza, astfel ca senzatia ca urmaresti o productie occidentala e puternica. Iar aceasta e accentuata de calitatea de ansamblu a productiei, la care a contribuit decisiv un regizor de imagine… american, Shane Hurlbut, ce a filmat si filme precum Into the Blue, Terminator Salvation, Deadfall sau Need for Speed. Cu toate ca scenariul a mai fost vazut in multe alte filme de gen, pentru amatorii genului de filme cu spargeri, urmariri si adrenalina nu poate fi decat o delectare. Andy Lau inca face fata cu succes in roluri de infractori, ce ii vin ca o manusa (ca si cele de om al legii, de altfel), in timp ce Jean Reno, veteranul filmului francez si european, ajuns aproape de 70 de ani, ce alt rol putea interpreta daca nu al unui politist incomod, artagos si perspicace ce nu abdica de la principiile sale pana cand nu pune mana pe raufacatori. Foarte placut duelul de la distanta intre cei doi mari actori, intreaga echipa din distributie contribuind din plin la succesul de ansamblu al povestii. Cu scene de actiune excelente si efecte vizuale ce tin de filmele SF (ne referim aici la gadgeturile fanteziste de care se folosesc spargatorii pentru a-si duce la indeplinire misiunile, ce par evadate din filme sf), cu un scenariu punctat de momente de umor bun, “The Adventurers” e un antrenant film de aventuri prin Europa ce-si atinge din plin scopul de a oferi 100 de minute de relaxare in compania unor actori de top.
Traducerea, adaptarea si timingul manual au fost realizate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Villainess (2017) – Kim Ok-bin, „Nikita” coreeanã în cãutarea rãzbunãrii
Regizorul si directorul de imagine coreean Jung Byung-gil a devenit cunoscut in 2012 cu cel de-al doilea film al carierei, “Confession of Murder”, ce i-a adus premiul pentru Cel mai bun regizor debutant la Premiile Daejong, si cel pentru Cel mai bun scenariu la Premiile Baeksang, ambele din 2013. Cel mai nou film al sau, “The Villainess”, incearca sa calce pe urmele succesului din 2013, castigand pana acum 3 premii si avand 5 nominalizari. Filmul a avut premiera anul acesta la Cannes, unde a fost proiectat in afara competitiei, insa s-a bucurat de 4 minute de “standing-ovation”. Vandut in 136 de tari, filmul a fost un succes moderat de box-ofice in Coreea, unde a obtinut incasari de 8,8 milioane dolari. La 4 ani distanta de ultimul sau rol principal, Kim Ok-bin revine in forta pe marele ecran intr-un rol inedit pentru ea (cel putin pe marele ecran), cel al unei asasine profesioniste, care probabil ar fi castigat si cateva premii de interpretare daca scenariul se dezvolta in jurul dramei personajului ei si nu punea accentul in mod intentionat pe actiune. Shin Ha-kyun are un rol aproape secundar, desi oscileaza in jurul personajului principal atat de mult incat nu stii daca e in tabara celor rai sau a celor buni. De remarcat si prezenta in distributie a actorului Sung Joon (Hyde Jekyll, Me, Discovery of Love) si a actritei Kim Seo-hyung (nimeni alta decat Imparateasa Mama din Empress Ki).
Sook-hee (Kim Ok-bin) e o asasina profesionista originara din provincia Yanbian, din China. Viata ii e marcata de o copilarie nefericita traita in compania tatalui ei, un hot de bijuterii, care e ucis chiar sub ochii ei. Ramasa orfana de mica, Sook-hee jura sa-si razbune tatal si sa-l gaseasca pe ucigasul acestuia, iar in aceasta misiune e ajutata de cel caruia ii zice “domnul”, Lee Joong-sang (Shin Ha-kyun). Acesta o creste, o antreneaza sa devina o asasina imbatabila si, ulterior, o ia de sotie si o aduce in tumultuosul Seul, unde isi desfasoara afacerile ilegale. Viata insa in scurt timp i se schimba nefericitei Sook-hee, cand sotul ei e ucis si ramane sa isi duca misiunea la indeplinire de una singura. In timpul unei misiuni e remarcata de o agentie guvernamentala secreta, care o recruteaza si ii ofera o intelegere: 10 ani de ucis la comanda in schimbul unei vieti libere cu o noua identitate.
Nu scenariul este punctul forte al productiei “The Villainess”, care la o prima vedere ai zice ca nu este decat o “Nikita” la indigo. Povestea in linii mari e simpla, dar datorita numeroaselor flashback-uri si a cadrelor intunecate (cea mai mare parte din film se desfasoara in decoruri semi-obscure), pot aparea confuzii in mintea privitorului. Apoi, fiind vorba despre un film in care se abordeaza o tema mai mult decat clasica in cinematografia coreeana, razbunarea, productia abunda in violenta dusa pana la extrem, ceea ce face filmul nerecomandat persoanelor minore. Nu toate aceste lucruri au ridicat publicul in picioare la Cannes, ci modul de filmare. Regizorul de imagine, Park Jung-hun, a surprins pe toata lumea cu tehnica de manuire a camerei mobile, folosind niste metode de filmare ultramoderne nemaintalnite cel putin in vreun film asiatic, daca nu chiar la nivel mondial. Si nu e vorba doar de scena de actiune de la inceput, fara indoiala una de-a dreptul virala (ca cea a infruntarii din sera dintre Lee Byung-hun si Choi Min-sik in “I Saw the Devil”), ce e filmata exact ca si cum ai fi protagonistul unui joc pe calculator de tip “shooter” in care trebuie sa impusti pe oricine iti iese in cale, ci si de alte scene, filmate din unghiuri aproape imposibile cu camera mobila atasata probabil pe o drona sau pe un dispozitiv mobil. Toate aceste metode de filmare dau spectatorului senzatia ca e in preajma personajelor, ca participa activ la scenele de actiune, fie ca e vorba de o urmarire pe motocicleta urmata de o reglare de conturi in stil Yanbian (cu securea sau sabiile), fie ca e vorba de scena infruntarii finale din autobuzul mergand pe autostrada. Kim Ok-bin arata o forma fizica de invidiat la cei 31 de ani ai ei, intr-un rol extrem de solicitant din punct de vedere fizic, cele 4 luni de zile cat au durat filmarile spunand totul. Insa experienta in stapanirea hapkido si taekwondo au ajutat-o sa faca fata cu succes provocarii carierei, putine actrite coreene putand face fata in acest moment in astfel de roluri. Desi e extrem de violent, “The Villainess” ne ofera doua ore pline de adrenalina si un spectacol vizual de exceptie, putandu-se spune despre regizorul de imagine ca e un adevarat deschizator de drumuri in cinematografia asiatica, care cu siguranta dupa acest film va deveni una mult mai inovativa ca pana acum.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Midnight Runners (2017) – o noapte de pominã pentru Kang Ha-neul şi Park Seo-joon
Kim Joo-hwan, un regizor coreean ce nu are la activ productii cu nume, a reusit, la sfarsitul acestei veri, sa dea lovitura carierei cu noul sau film “Midnight Runners”, la a treia incercare. Avand la dispozitie un buget de 6 milioane $, acesta a reusit, cu “Midnight Runners”, sa atraga in special publicul tanar in salile de cinematograf coreene, cucerindu-l cu o poveste tipic hollywoodiana despre doi studenti la Academia de Politie ce nimeresc din incurcatuara in incurcatura pe parcursul unei nopti in care au iesit sa se distreze in tumultuosul Gangnam. Dupa prima saptamana, filmul a obtinut incaari de 18 milioane $, iar dupa 2 saptamani, aproape 4 milioane de coreeni vazusera filmul la cinema. Cu incasari totale de 39,2 milioane $, “Midnight Runners” a devenit al 4-lea film coreean al anului, fiind una din cele mai mari surprize de box-ofice din 2017. Succesul s-a datorat nu subiectului, de altfel anost si plin de clisee specifice filmelor hollywoodiene cu doi parteneri politisti, ci distributiei. Park Seo-joon (One Warm Word, Mama, Kill Me Heal Me, Hwarang) are pentru prima oara un rol principal intr-un film pentru marele ecran dupa cateva roluri marunte, tinandu-i companie tovarasului sau de nazbatii, Kang Ha-neul (actorul proaspat incorporat, care va lipsi din industrie pana in 2019, ce a impresionat cu rolul din Dongju). Popularitatea crescuta de care se bucura in Coreea si in intreaga Asie cei doi tineri actori a vandut filmul ca painea calda in principalele tari asiatice, plus continentul nord-american si australian.
Academia de Politie nu e facuta pentru oricine, insa faptul ca scolarizarea e subventionata de statul coreean o transforma intr-un punct de atractie pentru tinerii ce nu au o situatie financiara extraordinara, cum e si cazul lui Gi-jun (Park Seo-joon). Crescut de o mama singura, acesta a ales Academia deoarece in liceul sau, a fi admis aici era considerata realizarea suprema. Spre deosebire de el, Hee-yeol (Kang Ha-neul) a ales Academia dintr-un motiv cu totul opus: absolvent al unui liceu de elita, toti colegii lui visau sa ajunga la KAIST, cea mai importanta universitate tehnica a tarii. El a dorit sa sparga monotonia, optand pentru o alta specializare, in viata. Desi primul contact al celor doi nu e unul tocmai amical, datorita lui Gi-jun amandoi vor fi admisi la Academie, devenind cei mai buni prieteni. Gi-jun era opusul lui Hee-yeol, primul fiind un “mancau” notoriu, omul actiunii, in timp ce al doilea era “omul cu creierul”, mereu rational si calculat in deciziile pe care le lua. Cum se pot atrage doua extreme ? Foarte simplu, cand ii uneste ceva: timiditatea. Intr-una din seri, cei doi solicita o permisie pentru a iesi in oras din motive ce tin de viata… amoroasa. Ceea ce trebuia sa fie o seara “de neuitat” prin Gangnam, se va transforma pentru cei doi flacai intr-un veritabil cosmar… ce va tine exact o noapte.
Nu este o surpriza faptul ca publicul coreean amator de filme prefera de ani buni productiile hollywoodiene si pe cele autohtone realizate dupa reteta hollywoodiana. “Midnight Runners” ofera exact ceea ce publicul cere: actiune, combinata cu umor si aventura. Nimic nou sub soare, doar aceeasi clasica poveste a unui cuplu de viitori politisti, de data asta, care trece prin tot felul de incercari, hilare sau tragice, ce ofera cele doua ingrediente ascunse: umor, pentru cei ce cauta relaxare, respectiv lectii de viata pentru cei ce pot vedea dincolo de superficialul suprafetei. Filmul nu debuteaza tocmai fericit, aproape o jumatate de ora fiind total neofertant, cu o intriga amanata prea mult, punand la grea incercare rabdarea amatorilor de actiune. Numerele comice ale celor doi protagonisti sunt mecanice, replicile nu reusesc sa starneasca hazul asteptat de toti, scenariul pare tras de par, neavand o directie clara. Daca ai abandona vizionarea filmului dupa prima jumatate de ora, n-ar fi nici o pierdere, iar acest lucru nu e un semn bun pentru cinematografia coreeana. Si asta pentru ca in perioada de inceput a exploziei filmului coreean, pana prin 2006-2007, stilul de realizare era acelasi; sa ne amintim de celebrul “A Moment to Remember”, un film total plictisitor in prima sa jumatate, care a reusit sa intre in istorie prin tragismul sau ce se dezlantuie in a doua jumatate. Revenind la “Midnight Runners”, dupa prima jumatate de ora, in sfarsit incepe aventura si actiunea, care ne va tine in priza cam o ora. Destul de putin pentru un film cu asemenea incasari, ce a depasit productii mult mai reusite ale acestui an, precum The King, Fabricated City, Bluebeard sau The Merciless. Exista o chimie evidenta intre Kang Ha-neul si Park Seo-joon, insa de multe ori umorul de situatie al celor doi fie e vulgar, fie e improvizat atat de prost incat nu reuseste sa convinga. Daca doreste sa faca un salt in cariera, Kang Ha-neul trebuie sa priveasca spre roluri serioase, precum cele din Dongju sau New Trial. Revenirea la filme precum “Twenty” nu face decat sa ne aminteasca faptul ca Ha-neul nu se poate inca definitiv desparti de rolurile tipice adolescentei, o varsta pe care a depasit-o cam de multisor, indreptandu-se vertiginos spre varsta de 30 de ani, in preajma careia se va afla cand va finaliza stagiul militar. S-ar putea ca acesta sa fie ultimul rol de adolescent al carierei pentru Kang Ha-neul, insa de aceasta data nu straluceste ca in “Twenty”, impartind rolul de protagonist cu partenerul sau, Park Seo-joon. Acesta din urma se descurca bine la primul rol de protagonist intr-un film, insa mai are inca de acumulat experienta pentru ca personajele carora le da viata sa fie si expresive. Impresia de ansamblu e ca in multe parti, firul povestii pare tras de par, urmand un curs aproape fortat spre un deznodamant previzibil, in care nu incape in discutie happy-end-ul, tipic acestui gen de filme. In unele locuri, mai ales in prima jumatate a filmului, coloana sonora e total aiurea, prost editata, rularea ei continua in anumite momente fiind deranjanta, dand parca senzatia ca nu actiunea primeaza, ci sublinierea calitatilor politistului coreean care in glorie (asemeni lui Rocky Balboa de peste ocean) le face pe toate, de la a fugari infractorii pana la a investiga pe cont propriu. Sa mai spuna cineva ca politia coreeana nu este ocupata… si elogiata de cineasti ! Una peste alta, un film ce-ti ofera relaxarea pe care o cauti la o comedie de actiune, si inca ceva in plus, dar la incasarile pe care le-a avut, “Midnight Runners” ar fi trebuit sa fie putin mai ofertant.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002(Asia Team Romania) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Rage (2016) – un thriller dramatic plin de mister cu o distribuţie de excepţie
Regizorul lui “Unforgiven” si “Villain”, japonezul descendent din imigranti coreeni Lee Sang-il, ne aduce o noua poveste misterioasa ce calca pe urmele celei premiate din “Villain”. “Rage” are la baza un roman al aceluiasi Shuichi Yoshida ce a scris si scenariul lui “Villain” (2010), un film premiat cu 11 premii (ce a avut la vremea lui si 13 nominalizari). Distributia productiei din 2016 e una surprinzatoare, rar fiind dat ca un film japonez sa reuseasca sa stranga pe afis un numar atat de mare de actori cu nume. Veteranului Ken Watanabe (cunoscut si cinefililor straini de filmul japonez din productiile hollywoodiene in care a aparut de-a lungul anilor – The Last Samurai, Letters From Iwo Jima, Memoirs of a Geisha) i se alatura un Go Ayano (Shinjuku Swan), Kenichi Matsuyama (Gantz, Kaiji, Memoirs of a Teenage Amnesiac, Kamui, Death Note), Satoshi Tsumabuki (cu care regizorul a colaborat ca protagonist in “Villain”) , Mirai Moriyama (A Chorus of Angels) sau Aoi Miyazaki (A Chorus of Angels). Scenariul a fost adaptat de regizor dupa romanul omonim publicat in 2014 de Shuichi Yoshida. Filmul nu a fost un succes de box-office in Japonia, unde a obtinut incasari de doar 2,4 milioane $, insa a castigat 4 premii si a avut nu mai putin de 19 nominalizari ! Doua au fost premiile acordate de Academia Japoneza de Film actorilor Satoshi Tsumabuki si debutantului Takara Sakumoto, si alte doua premii au fost acordate la Festivalul de film Hochi regizorului Lee Sang-il si actorului Go Ayano. Coloana sonora a filmului e semnata de unul din veteranii japonezi din domeniu, Ryuichi Sakamoto, omul din spatele fundalului sonor al unor filme arhicunoscute precum “The Last Emperor” al lui Bertolucci, “Babel” si “The Revenant” al lui Innaritu, “Merry Christmas, Mr. Lawrence” al lui Oshima.
In linistitul orasel Hachioji, o crima infioratoare are loc, un cuplu de varsta mijlocie fiind macelarit de un criminal ce lasa in urma un mesaj format dintr-un singur cuvant, “Manie”, scris pe peretele camerei cu sangele uneia din victime. La un an de la oribila crima, politia nu a reusit inca sa rezolve cazul, criminalul fiind de negasit. Din lipsa de alte solutii, anchetatorii decid sa faca public cazul, ce ajunge in atentia mass-mediei, fiind cerut ajutorul populatiei pentru identificarea autorului. Un portret robot al acestuia impanzeste orasele si canalele de stiri, dar la un an distanta politia banuieste ca autorul mai mult ca sigur si-a schimbat infatisarea in urma unei operatii estetice. Pe acest fundal, 3 posibili suspecti apar in acelasi timp in 3 zone diferite ale Japoniei, avand semnalmente asemanatoare si comportamente ce ridica suspiciuni. Anturajul fiecaruia intra la banuieli, lipsa de incredere declansand o veritabila drama in vietile tuturor. Si totusi, unul din ei e posibil sa fie criminalul cautat de o tara intreaga…
“Rage” e un thriller ce abunda in mister, care insa nici un moment nu isi tradeaza latura dramatic-artistica. Ba, mai mult, odata lamurit misterul, in ultimele minute regizorul transforma totul intr-o drama, explorand latura umana a personajelor sale. Iar acestea sa nu va asteptati sa fie niste personaje obisnuite; din contra, fiecare personaj are o drama si o neimplinire personala care isi pune amprenta ca o tara asupra prezentului. Perspectiva din care e spusa povestea e una inedita: fundalul povestii e existenta unui criminal periculos in libertate, ce poate lovi oricand. Pornind de aici, firul epic se despica in trei, conturandu-se trei grupuri de personaje. Primul grup il reprezinta personajele din Chiba, o provincie din partea de est a Japoniei, unde d-l Maki, interpretat de Ken Watanabe, un pescar, isi creste singur fiica, pe Aiko (Aoi Miyazaki), ce are episoade de ratacire, cum a fost ultimul in care a fugit de acasa si a incercat sa se intretina prostituandu-se. Viata fragilei Aiko se schimba cand in micutul orasel portuar soseste tanarul Tashiro (Kenichi Matsuyama). Tacut si ferindu-se mereu de ochii lumii, acesta e remarcat de fata, care se indragosteste de el. Al doilea grup de personaje e cel din insula sudica Okinawa, format din cuplul Izumi-Tatsuya; el timid, ea extrovertita, venita de doar 2 luni pe insula impreuna cu mama ei, ce oferea si ea placeri barbatilor. Izumi se va lupta sa nu calce pe urmele mamei sale, avand de infruntat mereu presiunea acestei pete negre din trecutul familiei ei. Intr-o zi, ea cunoaste pe o insula pustie din vecinatate un individ, Tanaka, cu care se imprieteneste si care ii cere sa pastreze un secret… In sfarsit, cel de-al treilea grup de personaje e cel format de un cuplu gay din capitala Tokyo, Yuma (Satoshi Tsumabuki) si Naoto (Go Ayano). Naoto, recent venit in Tokyo, e invitat de Yuma sa locuiasca in apartamentul lui luxos, dupa ce-l cunoaste la o petrecere, si incepe o relatie cu acesta. Curand, Naoto afla de faptul ca Yuma are o mama la un azil de batrani, grav bolnava. Relatia celor doi ridica suspiciuni in momentul in care politia face public portretul robot al criminalului, iar Naoto pare a se asemana cu criminalul… Interesant e faptul ca povestea celor trei grupuri de personaje e dezvoltata independent una de cealalta; personajele interactioneaza in interiorul grupului lor si pana la final cele trei grupuri nu se vor intersecta sub nici o forma. Altfel spus avem o poveste de ansamblu, cu 3 povesti secundare derivate din aceasta ce evolueaza in paralel independent, ce ne dezvaluie pe langa latura misterioasa a unor personaje si subiecte sensibile, dramatice, din viata de zi cu zi a fiecaruia, ce graviteaza in jurul a doua cuvinte cheie: “manie” si “incredere”. Lipsa increderii declanseaza mania, cea care fara sa observam, va cuprinde treptat fiecare personaj in parte si-l va marca pentru totdeauna. Chiar daca avem parte de un numar mare de personaje si in prima jumatate de ora nu intelegem mai nimic din poveste, timp de aproape 2 ore (filmul are 2 ore si 20 de minute) avem sansa de a descoperi un film extrem de captivant si bine filmat. Odata lamurite cele 3 grupuri de personaje, regizorul alterneaza vietile personajelor prin cadre care de multe ori se intrepatrund vizual sau sonor, si chiar daca asta iti da senzatia unei harababuri totale, nu e deloc asa. Dupa prima jumatate de ora ai ajuns deja sa te familiarizezi cu personajele, si tot ce mai ramane e sa te lasi prins in atmosfera filmului si sa astepti cu sufletul la gura sa afli deznodamantul povestii. Un film ce captiveaza si sensibilizeaza in acelasi timp, care trage un semnal de alarma in privinta a ce devine omul in absenta increderii in semenii sai. Inteligent si rafinat, “Rage” e una din surprizele placute si originale ale cinematografiei japoneze a ultimilor ani, aservita aproape in intregime industriei manga. O revenire a filmului pe cursul sau firesc ar putea salva cinematografia nipona, atat de apreciata acum 20-30 de ani. Din pacate, insa, si filmul japonez depinde de castigurile obtinute la box-ofice…
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
A Single Rider (2017) – Lee Byung-hoon şi Kong Hyo-jin într-o dramã artisticã deosebitã
Meseria de broker este una riscanta, iar Kang Jae-hoon (Lee Byung-hoon) stie cel mai bine asta. Angajat al Router Securities Corp, a avansat treptat in cariera, iar in 2015, datorita vanzarilor record, e promovat director sef. Ascensiunea i-a permis sa obtina castiguri conistente, trimitandu-si sotia si fiul in Australia. Doar ca la 2 ani distanta, compania intra in colaps, presedintele ei fiind cercetat pentru escrocherii financiare si inselatorie. Onoarea lui Kang e definitiv patata, iar tot ce-i mai ramane, dupa ce a dezamagit sute de oameni ce au avut incredere in el in a-i incredinta banii plasati in investitii falimentare, e sa recurga la sinucidere. Ajuns in depresie si dependent de medicamentele prescrise de psihiatru, Kang incepe sa realizeze ca si-a irosit viata, neglijandu-si total familia, care de 2 ani se afla in Australia. Inainte de a se sinucide, decide sa faca o ultima calatorie, in insorita Australie. Dar ca aici constata, spre marea lui surprindere, ca sotia lui are un… amant, pe Chris, un vecin insistent care mai toata ziua e in preajma ei. Drept urmare, hotaraste sa urmareasca indeaproape viata de zi cu zi a familiei sale si a individului. Intre timp, in viata ei apare Gina, o tanara coreeanca care va avea un rol cheie in intelegerea propriei sale conditii…
Debutul regizoral al lui Lee Joo-young se poate spune ca a fost un succes, cu toate ca productia, co-produsa si distribuita de Warner Bros., nu a reusit a stranga la box-office decat 2,5 milioane de dolari. Insa uneori nu se rezuma totul la bani. “A Single Rider” nu a fost pe gustul spectatorului de cinema pentru ca nu e nici un film despre o catastrofa, nici un film de actiune (cu diverse fuziuni tematice) si nici macar un film istoric, ci o drama misterioasa in care accentul e pus pe sentiment, pe trairea personajelor si pe lucrurile launtrice ale sufletului, fie ca vorbim de ura, de dragoste sau de disperare. Lee Byung-hoon interpreteaza magistral, imbracat la 4 ace, rolul unui broker odata in plina glorie, ce ajunge falit, dependent de medicamente antidepresive si macinat de gandul sinuciderii. Cu toate ca meseria lui presupune asumarea a numeroase riscuri, Kang nu e genul arogant sau al brokerului avid dupa bani, dispus sa-si vanda sufletul pentru a atrage fondurile unor creduli, pentru ca in definitiv cine apeleaza la serviciile unui broker viseaza la o imbogatire rapida in baza unor ponturi. Kang e un broker resposabil, care regreta enorm faptul ca a inselat increderea unor oameni simpli, el insusi fiind pacalit de superiorii sai in care a avut deplina incredere. In plina deriva, isi redescopera acea parte a sufletului pe care a indepartat-o de el, familia, aflata intr-un colt uitat de lume al Australiei. Rolul sotiei, o fosta violonista ce a renuntat la muzica de dragul familiei, e interpretat de indragita Kong Hyo-jin, care, ca un fapt divers, nu stie in viata reala sa cante la vioara. Personajul ei, Lee Soo-jin, e o mama devotata, avand grija de fiul minor Jin-woo, insa nu ezita in a nu ceda avansurilor vecinului ei Chris, care pe nesimtite intra in viata si sufletul ei, la randul lui cap al unei familii. Treptat, aceasta ajunge captiva intre iubirea puternica fata de sotul ei, aflat insa departe, cu care doar dialogheaza telefonic, si tentatia unei aventuri in compania aratosului Chris, un australian get-beget, un parinte de fetita exemplar. O prestatie de buna calitate are si actrita coreeana Ahn So-he, fosta membra Wonder Girls, pe care am vazut-o in succesul Train to Busan, ce interpreteaza de aceasta data o tanara adolescenta, Gina, venita in vacanta in Australia pentru a castiga niste bani muncind. Pacalita de niste escroci, aceasta e salvata de un Kang venit in Australia sa-si supravegheze de aproape familia, urmand a avea un rol cheie in redescoperirea de sine a acestuia. Cu personaje bine conturate, cu o poveste aparent banala dar cu o rasturnare de situatie geniala spre final, cu o coloana sonora superba si imagini ce surprind esenta Australiei, “A Single Rider” e o promisiune a unei cariere de zile mari pentru regizorul Lee Joo-young. Pana cand aceasta sa se concretizeze, nu ne ramane decat sa savuram productia de debut a acestuia, ce a avut deja 2 nominalizari si a castigat un premiu (Ahn So-hee). Vizionarea lui nu poate fi decat o placere.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil. Replicile vorbite in limba engleza (aproape jumatate din totalul replicilor productiei) au fost traduse dupa sonor, iar timingul acestora a fost lucrat manual, linie cu linie. Multumiri pentru ajutorul acordat de Polux la traducerea unor replici neclare (engleza vorbita de asiatici in general sau de australieni e o adevarata provocare pentru urechi…)
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.
A Taxi Driver (2017) – Song Kang-ho şi povestea neştiutã a unui erou din umbrã al istoriei coreene
“A Taxi Driver” este, probabil, filmul anului 2017 in Coreea de Sud. Atat sub aspectul incasarilor obtinute cat si al continutului si calitatii productiei. In prima zi de la lansare, productia a obtinut 4,5 milioane $ incasari, iar in 5 zile deja castigase 30 de milioane $. In mai putin de 2 saptamani, “A Taxi Driver” devenea cel mai vizionat film coreean al anului 2017, atragand mai mult de 8 milioane de spectatori in salile de cinema. Timp de 3 saptamani consecutiv a fost primul film la box-office, iar la sfarsitul perioadei de rulare in cinematografe, la inceputul acestei luni, filmul avea incasari totale de 85,9 milioane dolari. Conform companiei de distributie Showbox, “A Taxi Driver” a vandut peste 12 milioane de bilete, devenind al 10-lea cel mai vizionat film coreean din toate timpurile. Nu intamplator “A Taxi Driver” reprezinta propunerea Coreei de Sud la categoria Cel mai bun film strain a celei de-a 90-a editii a Premilor Oscar. In rolul principal il revedem pe Song Kang-ho (The Age of Shadows, The Throne, The Attorney), un actor de exceptie aflat la al treilea film din cariera ce reuseste sa vanda mai mult de 10 milioane de bilete, o borna greu de atins pana si de unii dintre cei mai populari actori coreeni. In ziua premierei in Coreea de Sud, 12 august, “A Taxi Driver” avea premiera internationala la Festivalul International Fantasia de la Montreal, unde Song Kang-ho a fost premiat pentru Cel mai bun rol principal. Actorul german Thomas Kretschmann, cunoscut din filme precum U-571, The Pianist (2002), Downfall, Eichman sau Stalingrad (2013), s-a alaturat echipei de productie, interpretand rolul unui reporter ce ajunge in mijlocul tragicelor evenimente petrecute in Gwang-ju in mai 1980. In roluri secunare avem ocazia sa-i revedem pe Yoo Hae-jin (Luck Key), Ryoo Joon-yeol (The King – 2017, Lucky Romance), Ko Chang-seok sau Um Tae-goo. Filmarile au durat mai bine de 4 luni, regia fiind semnata de Jang Hun (The Front Line, Rough Cut), aflat la a doua colaborare cu Song Kang-ho, dupa “Secret Reunion”.
Mai, 1980, Seul. Kim Sa-bok (Song Kang-ho) e un sofer de taxi privat ce lucreaza pe cont propriu pentru a-si intretine fiica de 11 ani ramasa orfana de mama. Locuieste intr-un mic apartament inchiriat, a carei chirie nu a mai fost platita de 4 luni. In plus, fiica ei e umilita de fiul proprietarei, cu care are dese dispute fizice, ce-l revolta pe tata, insa care de fiecare data e pus la punct, amintindu-i-se conditia de chirias neserios. Kim lucrase ca sofer in Arabia Saudita timp de 5 ani, din banii economisiti cumparandu-si scumpa lui masina verde cu care face taximetrie si pe care o pazeste cu sfintenie. Intr-una din zile, in timp ce ia masa, aude un sofer de taxi laudandu-se ca are un client strain serios care ii plateste 100.000 de woni pentru o cursa dus intors Seul-Gwang-ju. Suma echivala cu datoria pentru chirie pe care o are restanta Kim, astfel ca acesta e decis sa faca orice pentru a-i fura clientul laudarosului sofer. Si reuseste in final acest lucru, cu multa abilitate. Astfel, impreuna cu ziaristul german Peter (Thomas Kretschmann), Kim se indreapta spre Gwang-ju. Ce nu stie el e ca in acele zile tulburi de mai, cu manifestatii studentesti in intreaga tara si cu legea martiala intrata in vigoare, Gwang-ju era un oras complet inchis, in care Iadul era pe cale sa se dezlantuie…
“A Taxi Driver” are la baza o poveste reala petrecuta in timpul Revoltei din Gwang-ju din 1980, cand un reporter german, Jurgen Hinzpeter, ajutat de un sofer de taxi sud-coreean, Kim Sa-bok, ajunge in Gwang-ju si reuseste sa relateze evenimentele asa cum s-au petrecut in realitate, la televiziunea germana ARD, in conditiile cenzurii autoritatilor sud-coreene, care au facut tot posibilul sa ascunda proportiile masacrului din zilele revoltei democratice. Vaduva ziaristului german, decedat in ianuarie 2016 la 78 de ani, a vizitat Seulul pe 8 august 2017, vizionand impreuna cu familia sa si cu presedintele sud-coreean Moon Jae-in productia. Un oficial al Casei Albastre declara: “Filmul arata cum eforturile unui reporter strain au contribuit la democratizarea Coreei, iar presedintele Moon a vazut filmul pentru a-l cinsti pe Hintzpeter, in semn de respect pentru ceea ce a facut pentru tara.”
Fara a avea vreo legatura cu filmul lui Scorsese din 1976 (Taxi Driver), filmul regizat de Jang Hun e construit in jurul povestii actelor curajoase a doi eroi. Cand corespondentii straini ajung in zone fierbinti ale globului pentru a relata evenimentele, deseori acestia depind de ajutoare locale, care in cele mai multe cazuri isi asuma riscuri uriase, chiar mai mari decat ale corespondentilor. In angerosul mai al anului 1980, in Gwangju, un asemenea erou invizibil s-a dovedit a fi un sofer de taxi al carui num ear putea fi sau nu Kim Sa-bok. In timp ce disctatura militara a lui Chun Doo-hwan macelarea oameni in Gwangju pentru ca iesisera in strada pentru democratie, un sofer de taxi pe nume Kim a jucat un rol fundamental in a spune lumii ce s-a intamplat cu adevarat. Acesta a reusit sa treaca un reporter german, Jurgen Hinzpeter, dincolo de cordonul militar ce incercuia orasul Gwangju, nu doar o data, ci de doua ori. Reporterul german a fost printre putinii corespondenti straini ce au reusit sa relateze de la fata locului despre carnagiu, inregistrarile sale video facand inconjurul lumii. In Gwangju exista astazi un monument in memoria lui Hintzpeter, ce e comemorat, odata cu trecerea sa in nefiinta in ianuarie 2016, pentru rolul sau in expunerea atrocitatilor comise de Chun Doo-hwan. Filmul “A Taxi Driver” isi propune ca pe langa cunoscutele evenimente tragice petrecute in Gwangju si pe langa rolul reporterului german, sa arunce o privire si asupra acestui erou mai putin cunoscut al istoriei recente coreene, soferul de taxi Kim. In ciuda eforturilor lui Hintzpeter, ce a revenit ulterior in Coreea si a incercat sa-l gaseasca pe prietenul lui coreean ce l-a ajutat in 1980, Kim Sa-bok nici pana in ziua de astazi nu se stie cine este cu adevarat. Astfel ca filmul ne prezinta evenimentele din unghiul de vedere al unui sofer de taxi Kim partial fictiv, inchipuit din spusele reporterului german, asa cum acesta l-a cunoscut, si creionat cu ajutorul imaginatiei de cei doi scenaristi ai productiei. Memoriile scrise ale lui Hintzpeter ramase in urma ne dau putine detalii despre domnul Kim, iar producatorii insisi au declarat ca au incercat sa-l gaseasca pe acest sofer de taxi, fara succes. Un lucru este cert: rolul soferului Kim i-a adus un premiu pentru interpretare lui Song Kang-ho, iar povestea filmului a fascinat o intreaga natiune, “A Taxi Driver” devenind cel mai vizionat film sud-coreean al acestui an. Plina de sensibilitate si dramatism, productia ne ofera o noua incursiune captivanta in istoria zbuciumata a perioadei dictaturii militare a lui Chun Doo-hwan, dezvaluind eroi mai putin cunoscuti, aflati pana acum in umbra istoriei. Un film remarcabil, ce merita atentia intregii lumi prin mesajul sau profund umanist, ce depaseste orice granite. Gwangju si Coreea de Nord continua sa ramana cele doua rani nevindecate ale unei natiuni ce a gasit puterea de a renaste din propria cenusa si de a deveni una din puterile economice ale Asiei in doar doua decenii.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Game Changer (2017) – fascinantul Shanghai al anilor ’30 şi ale sale poveşti cu gangsteri nemuritoare…
Desi a avut premiera in cinematografele din China la scurt timp dupa Anul Nou Chinezesc (o perioada propice premierelor aducatoare de venituri in buzunarul producatorilor), pe 10 februarie 2017, “The Game Changer” nu a obtinut incasari mai mari de 14,6 milioane dolari. In mod surprinzator, acest film pare a calca pe urmele productiei lui Alexi Tan, produse de John Woo, din 2007, “Blood Brothers”, inspirat si el din lumea interlopa a anilor ’30 din Shanghai. Cu toate ca avea in distributie nume mari precum Daniel Wu, Shu Qi sau Tony Yang, si era extrem de spectaculos realizat (coregrafia scenelor de actiune fiind realizata de veteranul Philip Kwok, ce s-a ocupat de cascadoriile poate celui mai spectaculos si celebru film al lui John Woo, “Hard Boiled”), nu a reusit sa stranga nici 4,5 milioane de dolari incasari la box-office. In plus, a si incheiat Festivalul de la Venetia din acelasi an. Ei bine, “The Game Changer” are toate ingredientele unui blockbuster, doar ca nu a reusit sa prinda la public in masura in care isi doreau producatorii. Distributia il are in prim plan pe starul in plina ascensiune Peter Ho (vazut recent in “Sword Master”, desi are deja 42 de ani !) si pe mult mai tanarul sau partener, Huang Zitao (24 de ani), fost membru EXO, aflat la al 3-lea rol pe marele ecran (a aparut deja alaturi de Jackie Chan in “Railroad Tigers”) dar primul sau rol principal. Protagonista feminina, frumoasa Guli Nazha, e o actrita si model de origine uyghura (pe numele real Gulnezer Bextiyar), care la 25 de ani incepe sa-si faca un nume la varful industriei de film chinezesti. Veteranul Wang Xueqi, la cei 71 de ani ai sai, are o prestatie memorabila in rolul negativ, cel al geniului din umbra al lumii intelope din Shanghai, in timp ce o surprinzatoare prezenta inregistreaza in distributia filmului actrita coreeana Cho Ja-hyun (Bloody Tie, Portrait of a Beauty), ce interpreteaza rolul unei rebele vanate de japonezi. “The Game Changer” are un scenariu inspirat de un celebru serial care a facut furori in 1980 in Hong Kong, “The Bund”, laudat ca “Nasul Orientului”, ce-l avea in rolul principal pe tanarul actor in ascensiune pe atunci Chow Yun-fat. In 2007, regizorul Gao Xixi ii adduce aimpreuna pe Huang Xiaoming, Betty Sun si Li Xuejian, refacand triunghiul amoros pe acelasi fundal istoric intr-un remake al serialului din 1980, intitulat “Shanghai Bund”. De aceasta data serialul era produs in China continentala, nu in Hong Kong. Anul trecut, aceluiasi regizor al serialului, Gao Xixi, i s-au incredintat fraiele acestui film pentru marele ecran, un lucru care, vom vedea, a avut avantajele, dar si dezavantajele sale.
In Shanghaiul anilor ’30, destinul a doua personaje se intrepatrunde accidental, ducandu-i la o neasteptata prietenie. Li Zihao (Peter Ho) e liderul unei demonstratii de protest studentesti anti-japoneze, inabusita in sange de ocupantul japonez din Concesiunea japoneza a Shanghaiului. El e arestat si inchis la Prima Inchisoare, o inchisoare de maxima securitate, unde e torturat si macinat de faptul ca persoana la care tinea, Ruoyun, a fost ucisa in timpul demonstratiei la care el o adusese. Perioada cat e inchis il radicalizeaza pe Zihao, ce devine o veritabila bestie fioroasa greu de rapus. In aceeasi inchisoare se afla intamplator si tanarul Fang Jie (Huang Zitao), fiul adoptiv al Stapanului Tang (Wang Xueqi), un interlop temut pe care toti il vor mort. Un atentat sangeros are loc la viata lui Tang, ce reuseste sa scape teafar in ultimul moment. In acelasi timp, rivalii acestuia incearca sa-l elimine, in inchisoare, si pe fiul lui adoptiv, Fang Jie. Acesta reuseste sa evite sfarsitul si forteaza o evadare imposibila, pe care o reuseste cu ajutorul partenerului sau de ocazie, Li Zihao, care mai apoi se face nevazut. Dar destinul ii aduce din nou aproape pe cei doi, in momentul in care tot intamplator, Li Zihao salveaza viata iubitei lui Fang Jie, Qianqian, revenita din Marea Britanie, ce se dovedeste a fi nimeni alta decat fiica Stapanului Tang. Si astfel, Li Zihao ajunge sa fie primit in familia interlopului… care in scurt timp se dovedeste a fi o cu totul alta persoana decat pare.
“The Game Changer” are toate ingredientele unui film cu gangsteri autentic: decoruri perfecte, costume de epoca superbe, actiune pana la refuz (rar ti-e dat sa vezi un fim chinezesc, pana si in cele de arte martiale, cu atata actiune spectaculoasa), efecte speciale, fundal sonor de atmosfera. Totul este grandios realizat, reconstituirea Shanghaiului anilor ’30 e la scara larga (desi se vede clar ca la aceasta imagine a contribuit din plin si tehnica moderna), atmosfera fiind ca cea din acei ani tulburi: gangsteri cu palarii largi si paltoane lungi, obligatoriu negre, dotati cu ochelari de soare si costume largi, extrem de sic, serate luxuriante in compania animatoarelor de pe scena cabaretelor, imbracate cu haine de scena in culori vii, stidente; masini de epoca, tramvai, trasuri, sunetul pescarusilor de la pontoane, reglari de conturi mafiote in plina strada etc. Tot ce a avut Shanghaiul mai spectaculos in acei ani, inclusiv cladiri intr-un stil arhitectonic pe care azi nu-l mai gasesti, apare reflectat in filmul lui Gao Xixi. Subiectul este si el captivant, insa din pacate mult, mult prea vast pana si pentru cele 2 ore si 14 minute cat are productia. Daca urmaresti cu atentie filmul, vei constata ca pe masura ce se apropie de final, actiunea – si asa alerta – devine si mai alerta, practic o simpla insiruire de evenimente ce neglijeaza latura sensibila a productiei. Pentru ca desi avem un film de actiune nonstop, exista si fire romantice in masura a crea o imagine cat mai obiectiva spectatorului in privinta celor doua personaje masculine, si o evidenta doza dramatica, care ar fi trebuit sa fie explorata mult mai pertinent de regizor. Insa spre final, personajele incep sa dispara din peisaj unul dupa altul, fara ca acest lucru sa fie exploatat de regizor (probabil un regizor coreean ar fi dat un curs melodramatic povestii, iar unul japonez ar fi explorat pana la radacina drama personajelor). Impresia e ca spre final, regizorul a realizat ca nu mai are timp suficient sa spuna povestea in acelasi ritm (ar fi fost frumos daca aceasta productie s-ar fi intins pe durata a doua parti a cate 2 ore cel putin fiecare, asa cum a facut John Woo cu “The Crossing”, insa probabil asta ar fi incurcat bugetul si planurile initiale) si a prezentat totul lapidar, sacrificand sentimentul in avantajul actiunii. Pe langa acest lucru, se mai poate reprosa un lucru realizatorilor: abuzul de efecte speciale. Nu ca ar fi fost un lucru neaparat negativ, dar uneori aceste efecte speciale sunt prost realizate, contrastand cu imaginea de ansamblu a productiei, ce e una de zile mari (cel mai deranjant efect special e cel folosit in momentul in care vreun personaj e impuscat; in loc sa vezi tasnind sange, mai degraba vezi un praf rosu imprastiindu-se in jur !). Interpretarea actorilor e ireprosabila, in special tanarul Huang Zitao meritand a fi remarcat in rolul fiului adoptiv al interlopului Tang. E de laudat performanta sa cu atat mai mult cu cat acesta provine din lumea muzicii (aici e diferenta de calitate intre starurile k-pop care se pregatesc pentru o cariera muzicala si se trezesc distribuiti prin k-drame si apoi ratacind prin filme, si cantaretii din industria muzicala chineza, existand numeroase exemple de cantareti deveniti mari actori sau actori mari ce sunt si buni cantareti, precum Andy Lau, Jacky Cheung, Aron Kwok etc.). Huang Zitao a fost poreclit de echipa de productie “One-take Tao” (care s-ar putea traduce aproximativ prin “Tao O Singura Sesiune de Filmare”), fiind laudat pentru performantele sale excelente pe platoul de filmare in timpul scenelor de actiune, care de cele mai multe ori au iesit din prima, fara a mai fi nevoie de vreo dubla. Si totul fara ca Zitao sa aiba vreo pregatire in acest sens, asa cum au cascadorii. Una peste alta, un film remarcabil sub aspect vizual, o adevarata delectare, cu o atmosfera si o poveste care va vor tine in priza din primul pana in ultimul moment, astfel incat cele peste 2 ore ale productiei veti avea senzatia ca vor trece mult prea repede…
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Once Upon a Time (2017) – Liu Yifei şi o iubire cât o mie de mile de piersici înfloriţi…
“Once Upon a Time” (2017) a fost unul din succesele de box-office ale acestei veri in China, alaturi de “Wu Kong” si “Brotherhood of Blades 2”. Filmul marcheaza o inedita colaborare in echipa de productie intre doi nominalizati la Oscar, e vorba de Zhao Xioading si Anthony LaMolinara. Zhao Xiaoding e regizorul de imagine preferat al lui Zhang Yimou, ce a asigurat filmarea unor productii precum “The Great Wall”, “Coming Home”, “The Flowers of War” sau “Curse of the Golden Flower”, fiind nominalizat la Oscar pentru Cea mai buna imagine cu “House of Flying Daggers”. Anthony LaMolinara e un specialist in efecte speciale de la Hollywood, nominalizat la Oscar (pentru efectele vizuale din “Spider Man”) si castigator de Oscar (pentru efectele vizuale din “Spider Man 2”). Cei doi debuteaza ca regizori cu “Once Upon a Time”, un film lansat in cinematografe cu o luna in urma, cu un buget de nu mai putin de 22,5 milioane dolari, ce a adus producatorilor incasari de 83 de milioane dolari. Povestea ce a stat la baza scenariului e celebra in China, “Three Lives Three Worlds, Ten Miles Peach Blossoms” (cunoscuta si sub numele de “To the Sky Kingdom”), fiind scrisa de TangQi Gongzi. La inceputul acestui an a fost difuzat un serial inspirat din acelasi roman, “Eternal Love”, foarte popular in China, unde a avut, in mediul online, 35 de miliarde de vizualizari cu peste 29 de milioane de comentarii ! Locul protagonistilor serialului, Yang Mi si Mark Chao, e luat in film de celebra Liu Yifei (Night Peacock, The Third Way of Love, For Love or Money, The Four), ce revine intr-o fantezie romantica la 6 ani distanta de “A Chinese Fairy Tale”, si Yang Yang, un cantaret si actor de televiziune (The Lost Tomb, The Four – serialul, Love 020) cu 4 ani mai mic decat partenera sa. Filmul a fost bine primit de fanii chinezi ai povestii, insa pentru publicul occidental neobisnuit cu fanteziile chinezesti ce au la baza ideea reincarnarii, firul epic poate parea putin incurcat.
Printesa Bai Qian (Liu Yifei) e o Nemuritoare Regala din Qingqiu, un regat magic in care vietuiesc personaje cu puteri supranaturale. Ea insasi e o Vulpe cu Noua Cozi cu chip uman, ce are 140.000 de ani. Ajunsa spre sfarsitul varstei propice maritisului, aceasta se delecteaza toata ziua prin dumbrava de piersici infloriti in compania ulciorului cu dulcele vin de piersici care o face sa uite de toate grijile. Cand isi revine din euforie, afla ca de fapt e logodita cu Printul Mostenitor al Regatului Cerului, Ye Hua, o logodna din interes, “predestinata”, cu cineva pe care nu l-a mai vazut niciodata… sau cel putin asa are ea impresia. La o petrecere tinuta la Marea Sudului, isi cunoaste logodnicul si afla ca acesta e si tatal unui baietel a carui viata Qian i-o salveaza din mainile Reginei Demonilor, ce se infiltrase la eveniment. Bulgaras de Orez, cum il porecleste pe copilas, pe numele adevarat A Li, in mod suprinzator ii spune “mama”, tulburand-o si mai mult, mai ales ca toata lumea vorbeste de Qian si de Printul Ye Hua ca de un cuplu ce e impreuna de mult timp, ca si casatorit. Treptat, Qian ajunge sa descopere iubirea adevarata in compania Printului, insa un secret teribil ce vine dintr-o viata anterioara va rasturna toate asteptarile…
“Once Upon a Time” e o fantezie romantica ce debuteaza ca un basm, cu personaje de basm amuzante si decoruri viu colorate si vesele. Dupa primele cadre ai spune ca ai in fata o fantezie de familie destinata publicului minor, in genul unei “Veronica” clasice de la noi. Dar nu dupa mult timp, filmul isi schimba tonalitatea, punand accentul pe povestea romantica ce se infiripa intre cei doi protagonisti, Printesa Qian, interpretata de eterna Vulpita cu Noua Cozi a filmului de fantezie chinezesc, Liu Yifei, ce are o priza deosebita la public cand apare in roluri principale in fantezii sau de epoca, si Printul Ye Hua, interpretat destul de ezitant de Yang Yang, un actor de televiziune din tanara generatie a carui chimie cu Liu Yifei e mai degraba trasa de par. Intre ei intervine si Bulgaras de Orez, un copilas simpatic ce se pretinde rodul iubirii celor doi, dar de care Printesa Qian nu-si aminteste. Cheia intelegerii povestii incurcate a filmului sta in ideea de karma si reincarnare, doua notiuni mai putin cunoscute publicului occidental. Lipsa de experienta ca regizori a celor doi cineasti debutanti face ca unele aspecte cruciale ale firului epic sa nu fie lamurite de la inceput, acestia probabil deducand ca toata lumea a vazut serialul “Eternal Love” sau a citit celebrul roman ce a fost ecranizat. Ideea este ca atat Printul cat si Printesa sunt o reincarnare a unor personaje care s-au mai intalnit in cel putin o existenta anterioara, pe fundalul unei confruntari epice intre fortele Binelui si cele ale Raului, intre Regatul Cerului si Clanul Demonului, in urma cu 70.000 de ani. Acest indiciu cu siguranta va ajuta un spectator neavizat sa inteleaga cat de cat unele lucruri ce se petrec in film fara vreo explicatie prealabila. In rest, ca realizare, filmul se ridica la nivelul asteptarilor: decoruri minunate, chiar daca multe sunt facute pe calculator; costume superbe, ca a unor adevarati printi si printese de basm; efecte vizuale si sonore de mare rafinament si spectaculozitate. Liu Yifei isi interpreteaza rolul incantator, insa Yang Yang nu se ridica la nivelul asteptarilor publicului, refuzand sa iasa din etalonul specific printilor de basm, lipsiti parca de personalitate, dar atat de… ideali pentru orice printesa. Un film placut de urmarit, insa probabil serialul se ridica peste nivelul sau, dat fiind faptul ca povestea e extinsa si explicata in amanunt pe durata a 58 de episoade a 45 de minute fiecare. Cine doreste sa inteleaga mai bine povestea si conexiunile intre personaje, poate urmari, daca nu a facut-o deja, si serialul “Eternal Love”, cu siguranta va merita.
Traducerea adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Queen for Seven Days (2017) – povestea reginei Joseonului încoronate doar şapte zile…
Fara sa fi atras prea mult audienta in timpul difuzarii in Coreea, dovada ratingurile dezamagitoare consemnate, serialul “Queen for Seven Days” a pornit la drum in aceasta vara cu mari asteptari. Reteta era una ideala: un scenariu inspirat din fapte reale (Doamna Shin, devenita regina in urma casatoriei cu Printul Jinseong, e alungata de la Palat dupa doar 7 zile), o poveste plasata in timpul unui rege controversat (ramane celebra ecranizarea recenta de pe marele ecran, “The Treacherous”, ce descrie perfect domnia tiranica a acestuia), o distributie promitatoare, chiar daca niciuna din vedetele serialului nu era vreuna de top din industria k-dramelor (Park Min-young, Lee Dong-gun, Yeo Woo-jin) – de exemplu Lee Jin-wook a refuzat rolul in acest serial. Intr-un final, toate au iesit bine pentru producatori, ce au compensat in urma vanzarii drepturilor de difuzare in mediul online si in anumite tari asiatice si est-europene, inclusiv Romania. Serialul ne ofera o incursiune in timpul celui mai cunoscut tiran al Joseonului, croind, cum se putea altfel, o intriga romantica in valtoarea evenimentelor politice de la sfarsitul secolului XV-inceputul secolului XVI.
Regele Seongjong, cel de al IX-lea monarh al regatului Joseon, a trait intre anii 1457-1494 si a domnit intre anii 1469-1494, dupa cum se vede fiind numit rege in jurul varstei de 12 ani; datorita varstei, le-a avut regente pe mama si bunica sa pana in jurul varstei de 20 de ani, cand a preluat conducerea. O domnie linistita, in care s-au cules roadele din aplicarea unor legi emise de regii precedenti, ceea ce a dus la crestere economica si implicit un trai mai bun pentru oamenii de rand. Dorind bunastarea si dezvoltarea tarii, Seongjong s-a inconjurat cu oameni vizionari, incurajand dezvoltarea culturii si ducand o politica inovatoare. Doi dintre urmasii sai fac subiectul serialului “Queen for Seven Days” si, din pacate, nici unul nu s-a ridicat la nivelul tatalui lor. Fiul cel mare pe care l-a avut Seongjong cu regina (deposedata) Jeheon va deveni regele Yeonsangun (cu numele de print Yeonsan), cel de al X-lea rege al regatului, iar cel mai mic, printul Jinseong, care avea mama pe regina Jeonghyeon, va deveni cel de al XI-lea rege, cu numele de Jungjong.
Cei doi printi Yeonsan si Jinseong si-au petrecut copilaria impreuna, fiind cei mai buni prieteni si, desi faptul ca nu aveau aceiasi mama si intre ei exista o diferenta destul de mare de varsta, au ramas uniti, savurand fiecare clipa pe care o petreceau impreuna. Cand Seongjong si-a simtit sfarsitul aproape, a lasat tronul printului Yeonsan, cu conditia ca atunci cand printul Jinseong va implini 18 ani, tronul sa-i revina de drept. Dar betia puterii, zvonurile si teama de a nu pierde tronul pe care credea ca este cel mai indreptatit sa il detina il fac pe printul Yeonsan, devenit regele Yeonsangun, sa-l urasca pe fratele sau mai mic, in care incepe sa vada un dusman care urmareste sa ii ia tronul pentru a se instala el rege, si ca atare hotaraste ca trebuie sa scape de aceasta amenintare. Printul Jingseong insa, este departe de a-si dori cel mai mic amestec in treburile politice. El il iubeste pana la adoratie pe rege si incearca sa nu faca nimic din ceea ce ar putea fi interpretat de fratele sau ca ar actiona impotriva lui, dar din cauza interpretarii anapoda a unor simple jocuri ale printului, se ajunge la dusmanie. De aceea isi petrece vremea departe de Palat impreuna cu prietenii, in mici distractii frivole, sau oriunde numai sa nu fie in ochii oficialilor si ai regelui. Intr-o zi o cunoaste pe Shin Chae-kyung, fiica sfetnicului Shin Soo-geun, cu care se imprieteneste si care incearca o reconciliere intre cei doi frati, dar lucrurile degenereaza si printul Jinseong este dezmostenit si trimis in exil. Dar cei care il vor redus la tacere sunt pe urmele lui, astfel ca printul este atacat si moare din cauza ranilor, trupul fara viata fiind adus inapoi la Palat. Anii trec si o oarecare liniste se asterne in Palat, pana cand o veste de necrezut cade ca un trasnet, pornind din nou avalansa de uneltiri, minciuni si ura.
Regele Yeonsangun (Lee Dong-gun – Laurel Tree Tailors, Supper Daddy Yul, Stained Glass) a fost cel mai tiranic rege pe care l-a avut regatul Joseon. La inceput a avut o domnie normala, dar a aflat ca mama lui a fost otravita, lucru care l-a imbolnavit de ura. L-a iubit pe fratele lui mai mic pana cand betia puterii pune stapanire pe mintea lui deja afectata, si fiindu-i teama ca intr-o zi acesta va afla ca exista un testament lasat de tatal lor prin care tronul ii este lasat de fapt lui, acest lucru il face pe rege temator si suspicios, devenind crud si sangeros, mai ales ca ii are aproape pe sfetnicul Im Sahong si concubine Jang Nok-su care il ghideaza pe drumul interesului lor. O cunoaste pe Shin Chae-kyung pe cand era o adolescenta si dezvolta pentru ea un fel de prietenie impletita cu dragoste si gelozie bolnava. Ea este martora regretelor lui dar si a acceselor de furie care il stapanesc uneori, si este la un pas sa-si piarda viata din cauza incercarii ei de a-l salva pe printul Jinseong. De-a lungul anilor raman totusi in aceasta relatie, el incercand sa o ocroteasca atat cat putea, ea nebanuind nimic din iubirea care se naste in inima lui si care va fi prea mult pentru cat putea el sa duca. Desi incearca sa fie un rege care este interesat de soarta oamenilor, face totul de fatada, avand totdeauna un scop ascuns si dorind sa fie perceput ca un conducator caruia ii pasa de tara si ca este mai bun decat fratele lui, dar nu face decat sa risipeasca toate realizarile pe care tatal sau le avusese. In dorinta de a-si mentine puterea, pedepseste pe oricine banuieste ca aspira la tronul lui, iar ura pentru fratele lui capata dimensiuni apocaliptice ca apoi, odata scapat de acesta, sa verse lacrimi amare de dorul lui. Instabil emotional, se simte bine numai langa Chae-kyung, pe care o considera “familia mea, prietena si adapostul meu”.
Shin Chae-kyung (Park Min-young: Remember, Healer, City Hunter,etc.) este fiica dregatorului si ruda prin alianta cu regele, Shin Soo-geun. Este crescuta departe de palat spre nedumerirea ei, si crede ca parintii nu o doresc acasa langa ei, pana intr-o zi cand reuseste sa evadeze de sub supravegherea doicii ei dragi, fugind in capitala, decisa sa afle adevarul. In drumul ei il cunoaste pe printul Jinseong, de care se indragosteste si pentru care va plange, va suferi dureri si chinuri, il va astepta, va fi la un pas de moarte din dorinta de a-l salva, dar ii va fi alaturi in toate incercarile prin care va trece. Menita sa se casatoreasca cu printul, este nedumerita de impotrivirea tatalui ei, care aflase de o profetie ce ar fi adus nenorocirea asupra familiei daca s-ar fi amestecat cu familia regala si de care ea afla mai tarziu, astfel explicandu-si de ce a fost tinuta si crescuta departe de Palat. Dorind ca cei doi frati sa nu se mai dusmaneasca, incearca sa ii apropie, si desi pare ca a reusit, ura de care era stapanit regele incepe sa iasa la suprafata mai vie ca niciodata, ea fiind prinsa intre acesti doi barbati care se urasc.
Regele Jungjong (Yun Woo-jin – Arang and the Magistrate, Marriage Not Dating, Sensitive Boss) adolescent fiind, isi iubeste fratele mai mare si este decis sa-i arate asta prin orice metoda, de aceea ii reaminteste fratelui sau lucrul acesta de cate ori se intalnesc; desi fulgerele din ochii regelui si atitudinea dispretuitoare ar trebui sa-l descurajeze, el nu se da batut. Vrea sa-i demonstreze ca nu-l intereseaza politica si nici tronul, mai ales ca mama sa regina Yeonghyeon, il roaga sa nu faca nimic necugetat care sa-i puna viata in pericol. Invie din morti cu sanatatea zdruncinata, plin de frustrare si resentimente, dorind cu furie locul care ii era menit, fiind convins ca numai daca are puterea va putea sa-si duca planurile la capat si sa demonstreze tuturor ca este mai bun decat fratele sau si poate sa realizeze mai multe pentru popor Este ajutat de o parte a dregatorilor de la curte, si odata instalat, incearca sa devina un rege drept, altfel decat fusese fratele sau. Insa cei cu ajutorul carora ajunsese rege isi vad locul si bunastarea puse in pericol si decid ca trebuie sa-i franeze avantul. Crezand ca devenind rege va putea trai linistit cu femeia pe care o iubeste, va suferi o cruda dezamagire descoperindu-se neputincios in fata intrigilor si impotrivirii dregatorilor din palat, el nefiind destul de puternic sa se impotriveasca. Astfel ca nici el nu poate sa atinga bunastarea din timpul domniei tatalui sau, fiind si el invins de intrigile si interesele clanurilor de la Palat, care ii vor aduce multa suferinta si lacrimi dupa femeia iubita.
Acestea sunt doar cateva din personajele acestui serial istoric, avandu-l ca regizor pe Lee Jung-sub ( Healer, Glory Jane, Hong Gil Dong, etc.), care are 20 de episoade si a fost difuzat de canalul tv KBS2 in lunile iunie-august 2017.
Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil
God of War (2017) – Sammo Hung şi Vincent Zhao în luptã cu piraţii japonezi
Regizorul lui “Painted Skin”, Gordon Chan, renunta la stilul comercial al productiilor sale anterioare pentru o abordare mai rationala si mai dramatica a unor evenimente istorice in cel mai nou film al sau, “God of War”. Noutatea e adusa de faptul ca desi avem in fata o productie chinezeasca, vorbita in chineza si japoneza, aceasta a fost finantata de o companie americana, Well Go USA Entertainment, aceeasi care a produs si recenta productie coreeana “The Villainess”. Veteranul Sammo Hung a fost cooptat in distributie, insa desi acesta apare pe toate afisele si in toate trailerele ca principala atractie a filmului, trebuie spus ca rolul sau e mai degraba unul secundar, intreaga actiune construindu-se in jurul lui Vincent Zhao (True Legend, Wudang), adevaratul protagonist. Veteranul japonez Yasuaki Kurata e rivalul lui Zhao, astfel ca nu asistam la un duel de la distanta intre doi veterani (Kurata si Sammo Hung), o prima bila neagra a acestei productii. Actiunea lenta si lipsa efectelor speciale, in general caracterul de “film istoric” de moda veche, a tinut publicul chinez departe de acest film, “God of War” obtinand doar 9,5 milioane de dolari incasari la box-office. Filmul are la baza personaje reale ale istoriei Chinei, cu precadere Qi Jiguang (interpretat de Vincent Zhao), un general al dinastiei Ming care pe langa apararea zone de coasta de piratii japonezi, in secolul XVI, a scris si mai multe manuale militare bazate pe experienta sa de instructor de arte martiale. In ziua de azi, Qi Jiguang e privit ca un erou in cultura chineza, asemanandu-se cu celebrul Yi Sun-shin al Joseonului.
In 1557, zonele de coasta ale Mingului au devenit tinta predilecta a piratilor japonezi. Orasul Zhejiang a cazut complet in mainile piratilor, a caror eminenta cenusie era veteranul comandant Kumasawa (Yasuaki Kurata). Piratii japonezi erau de fapt un amestec de rebeli chinezi Han ce s-au alaturat acestora dupa ce liderul lor a fost capturat de autoritatile Ming, ronini si samurai aflati in slujba unui puternic Lord japonez, Matsura. Pozitia defensiva extraordinara a cetatii, situata pe o creasta de munte, a transformat-o, practic, intr-o fortareata inexpugnabila pe care comandantul Ming Yu Dayou (Sammo Hung) nu reusea nicicum sa o recucereasca. In momentul in care un anume general Qi Jiguang (Vincent Zhao) devine celebru in randul armatei dupa ce invinge in mai multe batalii consecutive piratii japonezi prin strategia sa stralucita, acesta e chemat de mai marele provinciei pentru a prelua ofensiva in locul comandantului veteran. Qi Jiguang va pune bazele unei noi armate, mult mai disciplinate si mai bine pregatite si, cu o strategie noua, va declansa ofensiva imporiva japonezilor…
“God of War” ne intoarce in timp inapoi cu un deceniu, cand inca se realizau filme de epoca chinezesti cu bugete mici, din care uneori exploda un succes, cum a fost cazul unui “The Empress and the Warriors”. Insa investitiile consistente in astfel de productii din ultimii ani au schimbat complet fata cinematografiei chineze, accentul mutandu-se dinspre lucrurile concrete spre aventura si fantezie spuse cu cat mai multe efecte speciale. In cazul cinematografiei chineze, aceasta “occidentalizare” a stilului de realizare a reprezentat un salt urias inainte, pe cand de exemplu pentru cinematografia coreeana a reprezentat un pas inapoi in materie de originalitate. Filmul istoric chinezesc autentic s-a transformat total, fuzionand cu alte genuri, productiile realizate cu bugete de nivelul anilor 2000 mutandu-se pe micul ecran. “God of War” e genul de film in care accentul e pus pe evenimentul istoric, ce e analizat in amanunt spre intelegerea personajelor care l-au plamadit. Productia exploreaza, cu minimum de efort investit in latura ce tine de actiune, atmosfera din cele doua tabere care se infrunta, cea a piratilor japonezi ce hartuiau pe la mijlocul secolului XVI zonele de coasta ale dinastiei Ming si cea a unei armate Ming aparent unitare si disciplinate, macinata in interior de orgolii ce porneau de la centru, de la Curte, adica de la cei ce doar teoretizau razboaiele. Doua sunt personajele reliefate din randul taberei armatei Ming, generalul Yu, interpretat de veteranul Sammo Hung, si generalul Qi, interpretat de Vincent Zhao. Sammo Hung este insa foarte sters, la cei 65 de ani, aparitia lui fiind mai mult de imagine, greul filmului fiind dus de Vincent Zhao. Care, din pacate, are o interpretare incolora, de nivelul unui film de televiziune (e cunoscut mai mult ca actor de televiziune), personajul sau exteriorizand prea putine stari, sentimente sau emotii. Zhao e prea bland pentru rolul unui general, emanand naivitate in interpretare. Nici scenariul nu este foarte ofertant, fiind extrem de static si lipsit de elemente de neprevazut; iar cand acestea se ivesc, sunt prost fructificate. De cealalta parte, inamicul japonez nu reuseste sa transmita realist spaima pe care au indus-o populatiei locale piratii ce pradau coastele chineze pe la mijlocul secolului XVI, inclusiv prestatia actorilor japonezi fiind artificiala. In schimb, desigur ca realizatorii nu puteau sa nu elogieze patriotismul razbonicilor chinezi, doar aveau in fata inamicul de o viata ce nu putea ramane nesanctionat. Personajele nu ies din automatismul si limitele unor personaje istorice, nu se exprima liber, iar chimia dintre ele e ca si inexistenta. Ce e reusit la acest film e scenografia, decorurile si cadrele naturale inspirat alese si, desigur, costumele de epoca. Se poate spune chiar ca “God of War” e mai degraba o drama istorica militara “de costume”, spre dezamagirea celor ce probabil asteptau mai multa actiune in locul strategiilor si vorbariei inutile, si efecte speciale care sa-ti fure ochii. Cu un Sammo Hung dezamagitor, care ajuns la apusul carierei se incapataneaza sa apara in productii modeste dupa o cariera stralucita de cateva decenii, “God of War” poate fi considerat un film mai putin reusit al reputatului regizor Gordon Chan, ce a cunoscut si momente mai bune cu productii ca “Painted Skin”, “Legend of the Fist: The Return of Chen Zhen” sau seria “The Four”.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Luck-Key (2016) – Yu Hae-jin şi Lee Joon, prinţ şi cerşetor în varianta modernã… şi hilarã
Yoon Jae-sung (Lee Joon) e un tanar ce tine mortis sa-si incheie socotelile cu viata inainte de termen. E plin de datorii, de la plata chiriei pentru camaruta in care sta pana la sume restante pentru hrana cumparata pe datorie de la magazinul de la colt. Nu are o prietena, nu are o slujba si totul pare inutil in aceasta viata. Incercand sa-si puna capat zilelor in propria camera, e deranjat de chiriasa, care il momeste cu taitei calzi pentru a-i deschide usa si a-i reaminti de chiria restanta. Cicalitoare, batrana ii atrage atentia ca ar fi bine sa tina la igiena, vazand mizeria din camera si simtindu-l nespalat cu zilele. In consecinta, Jae-sung isi intreaba constiinta si hotaraste de comun acord cu aceasta ca inainte sa plece pe lumea cealalta, ar trebui sa faca o ultima vizita: la baia publica. Aici e martor la un incident: un sapun buclucas cade pe gresia de jos, iar un ins aluneca pe el, lovindu-se la cap si pierzandu-si cunostinta. Intamplarea face ca chiar langa Jae-sung sa aterizeze o cheita, de la dulapiorul din vestiar unde erau tinute bunurile respectivului. Pentru ca remarcase anterior la vestiar un ceas de mana scump al aceluiasi individ, Jae-sung are impresia ca are un fata un bogatas, si decide sa-si prelungeasca sederea in aceasta lume cu inca o zi, luand cheita insului ce zacea fara cunostinta si lasandu-i in schimb cheita lui. Ce nu stie el e ca individul ce se trezeste cateva ore mai tarziu la spital, amnezic,, spunandu-i-se ca se numeste “Yon Jae-sung”, e, de fapt… un asasin profesionist !
“Luck-Key” a fost unul din marile succese de box-office in Coreea anul trecut, productia obtinand incasari de nu mai putin de 47 de milioane de dolari. Regizorul Lee Gye-byeok, ce mai are la activ o comedie, “The Beast and the Beauty” (2005), face echipa cu scenarista Jang Yoon-mi (Scarlet Innocence), adaptand cu succes o poveste ecranizata in 2012 in Japonia sub titlul “Key of Life”, scrisa de regizorul respectivului film, Kenji Uchida. Distributia productiei coreene il are in prim plan pe actorul ce poate fi considerat deja un veteran al flmului coreean, Yu Hae-jin (desi are doar 47 de ani), secondat de mai tanarul Lee Joon, fost membru al formatiei k-pop MBLAQ, reprofilat actor (Heard It Through Grapevine, Vampire Detective, Woman with a Suitcase). Filmul este o comedie savuroasa in care pana si cele mai intunecate momente ale sale sunt colorate de regizor intr-un asemenea mod incat buna dispozitie e pastrata tot timpul. Yu Hae-jin ne ofera o prestatie de zile mari, interpretand un asasin care in urma unui incident la baia publica devine amnezic si se trezeste cu o alta identitate. Pentru el incepe o cursa contra cronometru pentru recuperarea amintirilor din trecut, timp in care are ocazia de a cunoaste o alta latura a vietii, care mereu i-a fost straina.Lee Joon pe de alta parte e extrem de ezitant in rolul unui pierde vara hotarat sa puna capat socotelilor cu viata, dar caruia o cheita pusa de divinitate in mana lui ii ofera sansa unei vieti la care nici macar nu a indraznit sa viseze vreodata. Printul cel “frumos” Yu Hae-jin si cersetorul cel “urat” Lee Joon ajung sa faca schimb de identitati, si fiecare se trezeste in ipostaza de a trai mai departe in pielea celuilalt, exact ca in povestea lui Mark Twain, “Print si Cersetor”. Insa viata le ofera nenumarate surprize, dand fiecaruia o lectie si ajutandu-i sa realizeze care sunt lucrurile cu adevarat pretioase. O productie care binedispune si care ofera 2 ore deconectante in compania unei povesti pe cat de comice pe atat de captivante.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Brotherhood of Blades 2 (2017) – un sequel wuxia cu mare succes de casã în China
In industria chineza de film asistam la un fenomen interesant: tot mai multe sequel-uri ale unor productii ce au avut succes in momentul in care s-au lansat pentru prima oara ajung sa aiba un succes mai mare decat filmul initial, fapt ce transforma tematica intr-o franciza, ce urmeaza sa fie exploatata in urmatorii ani cu alte si alte continuari. Cele mai celebre exemple ale ultimilor ani sunt seriile Monkey King, Journey to the West, Detective Dee sau The Four, care au inlocuit cu succes reteta ce tinea in viata inustria chineza de film, compusa din productiile epice si cele de actiune. “Brotherhood of Blades 2: The Infernal Battlefield” continua povestea din timpul ultimilor ani ai dinastiei Ming (secolul XVII) ce il are in centrul ei pe capitanul Shen Lian din Garda Imperiala. De aceasta data acesta e prins intr-un complot de proportii si trebuie sa gaseasca o cale de scapare atat pentru el, cat si pentru apropiatii lui, apeland la inteligenta si abilitatile in manuirea sabiei. Regizorul Lu Yang s-a aflat din nou la timona acestei productii, din care s-a retras, total neinspirat, celebrul producator Terence Chang. Intreaga distributie e schimbata, cu exceptia bineinteles a protagonistului, Chang Chen (Monk Comes Down the Mountain, The Assassin – 2015), ce-si reia rolul din prima parte. Nume importante i se alatura in noua poveste, precum Zhang Yi, Yang Mi sau Lei Jiaxin, alaturi de veteranul Shih-Chieh King. Daca filmul din 2014 a avut incasari de 14,2 milioane dolari, aceasta continuare a intrecut orice asteptari, obtinand nu mai putin de 40 de milioane de dolari, castiguri de aproape 4 ori mai mari !
Spre sfarsitul dinastiei Ming (prima jumatate a secolului XVII), tara incepe sa fie macinata de diverse rebeliuni. In timpul unei banale calatorii cu noul vas dragon pe un lac, Imparatul e la un pas sa se inece in momentul in care vasul se scufunda. Salvat in ultima clipa, acesta se imbolnaveste de pneumonie, iar zilele ii sunt numarate. Cel care conduce in realitate imperiul e un anume Wei, sfetnicul de taina al Imparatului, un batran influent si de temut ce incearca sa ancheteze incidentul de pe lac. In paralel, un nobil influent e gasit mort, in capitala, in ceea ce la prima vedere pare un jaf. Biroul de Miazanoapte, prin capitanul Shen Lian, intuieste ca e unul din cazurile importante ce rar se ivesc, o buna ocazie de a atrage atentia asupra calitatilor anchetatorilor ei. Dar pe fir intra rivalul lui Shen, locotenentul Liu, ce reuseste performanta de a isca un incident pe pateaza onoarea lui Shen. Asupra acestuia din urma incep sa planeze suspiciuni ca ar avea legatura cu rebelii Donglin, insa de fiecare data reuseste sa scape ca prin urechile acului. Lucrurile se complica cand Liu este ucis in urma unei altercatii cu Shen, iar acesta ajunge sa fie santajat de o forta ce sta in umbra. Cand realizeaza ce se intampla, Shen se regaseste fugar, prins intre doua tabere ce lupta pentru putere…
Ca si in filmul din 2014, povestea se construieste in jurul lui Shen Lian, un capitan de la Biroul de Miazanoapte, ce are de infruntat coruptia ofiterilor ce aplica legea de multe ori la discretie, in perioada tarzie a Dinastiei Ming. Stapanind foarte bine sabia si avand o inteligenta sclipitoare, Shen Lian are tot viitorul in fata. Insa concurenta in Biroul unde lucreaza e acerba, toti ofiterii incercand sa se remarce. Shen Lian, insa, are un mare atu: seful sau direct, colonelul Lu Wenzhao, a fost salvat de el in timpul unei batalii in urma cu 8 ani, iar acesta ii datora viata. Drept urmare, beneficia de toate privilegiile si protectia acestuia, inclusiv atunci cand gresea. Rivalitatea cu locotenentul Liu il aduce intr-o situatie fara iesire, ce se termina prost, fiindu-i inscenata o crima. E momentul in care Shen Lian trebuie sa-si demonstreze abilitatile intr-un singur scop: pentru a supravietui. Iar pentru asta trebuie sa gaseasca autorul crimei care i s-a pus in carca. Un lucru destul de complicat tinand cont ca apare o tentatie – o femeie de care se indragosteste, negandu-si insa sentimentele, si o obligatie – aceea de a fugi pentru a-si salva viata si a-si demonstra nevinovatia. Shen Lian devine, astfel, ca un burette: acumuleaza informatii din toate partile si realizeaza, treptat, tabloul de ansamblu al situatiei, mai bine decat oricine. Putand sa cantareasca pe ce parte a talerului balantei se afla in fiecare moment, va incerca sa incline balanta cand intr-o parte, cand in alta, doar din disperarea de a trai. Rasturnari neasteptate de situatie ii vor da peste cap planurile si vor face povestea palpitanta. Chang Chen isi interpreteaza excelent rolul, la fel ca si veteranul taiwanez Shih-Chieh King in rolul lui Wen, cel mai influent om din Imperiu. Productia este antrenanta, actiunea nu stagneaza, insa exista o galerie mare de personaje ce pot induce in eroare spectatorul, deoarece multa vreme nu stii in ce tabara se afla si ce urmaresc. Imaginile sunt dinamice, cu multe cadre naturale superbe, cu urmariri si efecte speciale de ultim moment, filmul oferind cam tot ceea ce un wuxia autentic ar trebui sa ofere: aventura, dinamism si spectaculozitate.
Traducerea, adaptarea si timingul realizat manual au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Shinjuku Swan (2015) – Sion Sono şi dramele ascunse ale junglei de astfalt
Shinjuku, celebrul cartier al Tokyoului, e una din cele mai active zone ale capitalei japoneze, Kabuchiko fiind celebra pentru viata de noapte intensa. Aici rataceste un tanar lipsit de orizonturi, Tatsuhiko Shiratori (Gou Ayano), care pare dezamagit de viata. O banda de cartier se leaga de frizura lui “afro” blonda, iar ofenselor ce i se aduc le raspunde pe masura. In timpul incaierarii e remarcat de un anume domn Mako (Yusuke Iseya), care ii schimba penru totdeauna viata: ii ofera un loc de “munca” de recrutor, luandu-l sub protectia sa. Mako era unul din capitanii unei grupari interlope, Burst, ce controla cea mai mare parte a Shinjuku-ului, iar meseria de recrutor pe care i-o ofera lui Tatsuhiko presupunea recrutarea prin abordare directa de tinere domnisoare dormice sa lucreze de bunavoie in locatii gen baruri, saloane de masaj sau cluburi, ca animatoare. Sarmul si talentul in a convinge tinerele trecatoare ca le poate asigura o slujba bine platita il transforma pe Tatsuhiko in vedeta zonei, acesta fiindu-i vesnic recunoscator sefului sau. Dar in scurt timp, Tatsuhiko intra in conflict cu banda rivala Harlem, ce de mult timp incerca sa preia zona controlata de Burst. In momentul in care un razboi intre cele doua bande sta sa izbucneasca, Tatsuhiko devine moneda de schimb…
Dupa “Why Don’t You Play in Hell ?” in 2013 si “Tokyo Tribe” in 2014, Sion Sono avea sa lanseze nu mai putin de 4 filme in 2015. Cel mai reusit dintre acestea a fost, fara indoiala, “Shinjuku Swan”, o drama urbana despre lumea nevazuta din spatele celebrului cartier al Tokyoului Shinjuku. Productia are la baza o manga publicata in 2005 a lui Ken Wakui, ecranizata in 2007 pe micul ecran intr-un serial omonim de 6 episoade. Filmul lui Sono a obtinut 10,6 milioane dolari incasari la box-office, aducand in prim plan cativa dintre actorii cunoscuti ai noului val: Gou Ayano, Takayuki Yamada, Yusuke Iseya sau Nobuaki Kaneko. Sion Sono revine la una din temele ce i-au adus celebritatea, lumea interlopa si dramele ascunse ale acesteia. In “Shinjuku Swan”, regizorul ne introduce intr-o lume exclusiv a barbatilor, a violentei si exploatarii, femeile fiind niste simple elemente de decor ce intretin afaceri prospere ale bandelor interlope. Tatsuhiko, interpretat plin de vigoare si sarm de Gou Ayano, e un tanar ajuns la fundul sacului ce experimenteaza pe pielea lui ceea ce se spune de Shinjuku, anume ca e “cel mai bun cartier sa te faci om din nimica toata”. Pornind de jos, e remarcat de un interlop calculat si inteligent, d-l Mako, care investeste in el multa incredere, intuind potentialul urias pe care il are tanarul. Il invata pe acesta cum sa agate fetele, in meseria de “recrutor”, pentru a le atrage in mrejele ademenitoare ale afacerilor cu animatoare. In scurt timp, Tatsuhiko exceleaza, practicandu-si meseria cu multa dedicare si placere. Mustrarile de constiinta pe care le are la inceput, date de indoielile ca fetele recrutate cu acceptul lor nu ar avea o soarta fericita se risipesc in scurt timp, cand vede fata umana a organizatiei Burst si multumirile fetelor ce au reusit in meseria de animatoare. Tatsuhiko pare dedicat si naiv in acelasi timp, asemeni unei lebede nevinovate intrate accidental pe teritoriul vulpilor sau lupilor. E singurul ce nu a fost atins de faradelegile cu care fiecare interlop din preajma lui e patat pe maini, iar aceasta puritate incearca sa fie protejata de seful sau direct, d-l Mako, ce-i devine ca un tata, in organizatie. Dar nu va trece mult pana cand Tatsuhiko va realiza adevarata fata a lumii in care a intrat, o jungla (de asfalt) in care doar cel mai puternic poate supravietui, si in care iubirea sau umanitatea sunt niste iluzii de mult arse pe altarul moralitatii. Un film cu o intriga bine construita, in care actiunea alterneaza cu drama si putin romantism, care chiar daca nu este poate cel mai reusit al lui Sono, ne arata maturizarea deplina a regizorului, renuntarea la violenta si sex gratuit doar pentru a epata, reusind sa impresioneze audienta prin realismul adevarului pe care il descrie. Viata de noapte isi are dramele ei tainice si de cele mai multe ori nestiute, indurate cu stoicism de victimele ei, iar “Shinjuku Swan” devine un martor sonor al acestui fenomen, imbinand fictiunea mangai ce a stat la baza sa cu realitatea cruda. O foarte buna productie marca Sion Sono, care in acest an a avut parte de un sequel, ce speram sa fie la fel de ofertant.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan (Asia Team Romania) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.
Wu Kong (2017) – Eddie Peng duce mai departe cu succes franciza „Monkey King”
Cu nu mai putin de 104 milioane de dolari incasari la box-office, cea mai noua productie din franciza “Monkey King” lansata cu o luna de zile in urma in cinematografele chinezesti, “Wu Kong”, ne poarta in timp inaintea celorlalte parti lansate pe piata in anii trecuti, “Monkey King” si “Monkey King 2”. Mai exact, “Wu Kong” e practic un prequel, precedand povestea din partile deja lansate, pentru o mai clara cunoastere a celebrei figuri mitologice chinezesti Sun Wukong, cunoscut ulterior sub porecla de Regele Maimuta. Daca in prima parte, “Monkey King”, Sun Wukong a fost interpretat de Donnie Yen, iar in sequelul ce i-a urmat de Louis Koo, de aceasta data a venit randul unui actor in mare voga in China sa-i dea viata, e vorba de simpaticul Eddie Peng. Peng e vedeta momentului in industria chineza de film, aparand in mari succese de box-office ale ultimilor ani ce i-au crescut considerabil cota si popularitatea, precum “Operation Mekong”, “Call of Heroes”, “Cold War 1 si 2” sau in productia americano-chineza “The Great Wall”. Distributia e completata de mai multe figuri cunoscute ale filmului chinezesc (poate cel mai sonor nume din rolurile secundare e Shawn Yue), insa faptul ca productia nu abunda de vedete explica si succesul sau mai mic la box-ofice in comparatie cu The Monkey King – 182 milioane dolari, respectiv The Monkey King 2 – 193,7 milioane dolari. Derek Kwok e cel ce regizeaza aceasta productie, regizorul avand la activ un alt blockbuster al ultimilor ani, “Journey to the West: Conquering the Demons” (2013), care cu 215 milioane dolari incasari la box-office devenea pana in 2015 (cand a fost detronat de “Monster Hunt”) filmul chinezesc cu cele mai mari incasari din toate timpurile. Si, deloc intamplator, in “Journey to the West” protagonist este tot… Sun Wukong !
Muntele Huaguo e locul unde Sun Wukong (Eddie Peng) a vazut primul rasarit si asfintit de soare al vietii sale. Insa locul de care il lega toate amintirile frumoase ale vietii sale, Muntele, nu mai exista. A fost distrus de zeii din Regatul Ceresc dupa ce o legenda spune ca pe acest munte a trait un colos ce refuza sa-si accepte soarta. Cum soarta tuturor fiintelor vii era controlata de Astrolabul Destinului, situat in adancimile Regatului Ceresc, colosul razvratit de pe Muntele Huaguo a fost considerat un demon si, dupa un conflict legendar cu Regatul Ceresc, a fost distrus. Fragmente din el au cazut pe Pamant, iar in acele locuri, totul a prins viata. Fragmentul cazut pe Muntele Huaguo a fost inima colosului, care a prins din nou viata metamorfozandu-se in… maimuta. Astrolabul Destinului afla de acst lucru si distruge din nou Muntele, starnind furia maimutei, nimeni alta decat Sun Wukong. Drept urmare, acesta decide sa mearga in Regatul Ceresc pentru a provoca haos si a distruge Astrolabul. Miza este una uriasa: dobandirea dreptului de a fi stapan pe propria lui soarta.
“Wu Kong” este poate cea mai realista si serioasa parte a ceea ce poate fi considerata deja o trilogie a Regelui Maimuta. Avand putin umor in prima parte, povestea e prezentata intr-un mod cat se poate de serios, departandu-se de specificul lui “Journey to the West” – umorul si tonul relaxat de abordare. Avand cateva idei serioase legate de intelegerea puterii si a modului in care aceasta perverteste, dar si un amalgam de ideologii pe care un ochi atent le poate sesiza (ce ziceti de un Rege Maimuta… anarhist sau nihilist, asa cum o sugereaza ultimele 3 cadre ale filmului ?), filmul nu se departeaza de la specificul sau – fantezie si actiune, puse in scena cu ajutorul a numeroase efecte speciale. Desigur, realizate la marea arta de o echipa de profesionisti. Personajul central, Sun Wukong, bine interpretat de Eddie Peng – desi parca acestui Rege Maimuta ii lipeste putin doza de nebunie ce-l caracterizeaza, ne e prezentat ca un aparator al locului sau de bastina, deci un razboinic ce doreste sa fie stapan pe propria lui soarta. Pe parcurs, trecand printr-o multime de aventuri, ne e dezvaluita si latura lui romantica, dar si naivitatea sa in raport cu lumea in care traieste. Shawn Yue e minunat in rolul Erlamg (cunoscut si ca Yang Jian in mitologie), cel ce avea sa devina pazitorul Portii Sudice a Regatului Ceresc si principalul rival al Regelui Maimuta, un personaj mereu retinut, marcat de traume si suferinte din cauza harului pe care il poseda si de care stapana Regatului Ceresc incearca sa profite, ochiul divin, care odata activat l-ar fi transformat in nemuritor. Nu poate fi trecuta cu vederea stapanirea de sine a acestui personaj, lipsa lui de entuziam, seninatatea cu care Shawn Yue ii da viata si transmite zbuciumul sau interior. De remarcat si coloana sonora a productiei, ce se ridica la nivelul intregii realizari, fiind una din cele mai melodioase coloane sonore din vreun film de epoca sau fantezie facut vreodata in China, semn ca realizatorii chinezi au inteles cum pot excela si in acest domeniu, ridicand in mod clar calitatea de ansamblu a productiei. Mai trebuie spus ca scenariul adaptat de regizor are la baza un popular roman publicat pe internet al lui Jin Hezai, “Biografia lui Wukong”. Un film de actiune, aventura si fantezie reusit, ce ne indica un progres remarcabil al cinematografiei chineze, ce se ridica, cel putin in materie de productii fantastice, la nivelul realizarilor de la Hollywood.
Traducerea, adaptarea si timingul manual au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Merciless (2017) – Sol Kyung-gu şi Im Siwan într-o poveste noir despre putere şi rãzbunare
Speculand la maxim trendul ce inca prinde in Coreea, cel al filmelor tipic hollywoodiene cu politisti sub acoperire ce nu se dau in laturi de la cele mai periculoase misiuni pentru procurarea de probe impotriva raufacatorilor, regizorul si scenaristul Byun Sung-hyun, de altfel un necunoscut in industria de film coreeana, isi relanseaza cariera, dupa 2 productii modeste “no name”, cu “The Merciless” (2017). Filmul a fost prezent la Cannes in acest an, in afara competitiei, in sectiunea “Midnight Screenings”, bucurandu-se nu doar de aprecierea criticilor de film ci si a publicului, in seara premierei, la incheierea difuzarii, fiind rasplatit cu ovatii la scena deschisa timp de 7 minute. La box-office a obtinut incasari de 6,7 milioane dolari, in prima zi de difuzare in cinematografe vanzand aproape 100.000 de bilete. In rolurile principale regizorul a ales doi actori total diferiti. Un veteran, Sol Kyung-gu, care dupa rolul din “Lucid Dream” pare a fi atras de fascinatia personajelor gri spre intunecat, ducand si de aceasta data productia in spate, si un actor cu mai mica experienta, Im Si-wan, fost exponent al k-pop-ului in formatia ZE:A, pe care ni-l amintim din productia “The Attorney” si din mai multe seriale, precum “Misaeng” sau “Triangle”. Rolul din “The Merciless” a fost ultimul inaintea incorporarii, petrecuta cu o luna in urma, pana in 2019 acesta trebuind sa-si satisfaca stagiul militar obligatoriu. Actori cu experienta indragiti, precum Lee Kyoung-young sau Heo Jun-ho, completeaza distributia.
Jae-ho (Sol Kyung-gu) e un temut interlop, numarul 2 in organizatia sa, mana dreapta a creierului ‘Ocean Import’, Ko Byung-chul (Lee Kyung-young). ‘Ocean Import’ e, la suprafata, o companie ce se ocupa cu pescuitul si comercializarea de peste, insa in spatele acestei afaceri se ascunde o afacere mult mai banoasa, traficul de droguri. Realizat de cele mai multe ori chiar cu complicitatea autoritatilor. Jae-ho, insa, ajunge dupa gratii, locul unde in mod nomal infractorii sunt reeducati. Pentru el, sederea la inchisoare inseamna transformarea detentiei intr-o vacanta, bucurandu-se de tot luxul si de toate favorurile, avand la degetul mic intreg corpul de gardieni. Toata lumea il asculta, iar cine indrazneste sa se puna cu el e crunt pedepsit, de cele mai multe ori eliminat. Intr-o zi soseste in inchisoare un tanar aparent plapand, Jo Hyun-su (Im Siwan), care in scurt timp il pune la respect pe unul din cei mai recalcitranti gangsteri inchisi. Inteligenta sa si puterea pumnului sau atrag atentia lui Jae-ho, mai ales dupa ce viata lui e salvata de tanarul detinut. Cei doi devin parteneri, dupa gratii. Dar Jae-ho are planuri mai mari, mai ales ca in 2 ani urmeaza sa fie eliberat. Tinteste sa devina numarul 1 in companie… iar pentru asta are nevoie de inteligenta lui Hyun-su.
“The Merciless” e un film noir la propriu si la figurat, care in prima parte seamana leit cu “The Prison”, dar in a doua parte se transforma intr-un “Asura” dominat de cadre intunecate, violenta si suspans. Actiunea e prezenta de la inceput pana la sfarsit, dar nu e scopul in sine al productiei. Scenariul e unul elaborat si, ca in filmele coreene, lent, cu multe surprize, insa pentru a le descoperi ai nevoie de multa rabdare si atentie. Numarul de personaje e relativ mare, iar cele peste 75% cadre intunecoase ingreuneaza urmarirea firului principal, mai ales ca regizorul scenarist deviaza din acesta mai multe fire secundare. Impresia de ansamblu e ca regizorul a incercat sa ne propuna un puzzle bine gandit, dar s-a pierdut in detalii, reconstituirea pieselor puzzle-ului fiind greoaie, chiar stangace, partea de montaj si ordinea redarii scenelor nefiind punctul forte al productiei. Multa violenta, eterna tema a razbunarii ce face parte din ADN-ul natiunii coreene, totul in decorul sumbru al lumii interlope justifica pe deplin incadrarea productiei in genul noir si al filmelor cu gangsteri. Insa nici filmele cu gangsteri nu mai sunt ce au fost. Nu-i e dor nimanui de un “A Dirty Carnival” sau “A Love” ? Chiar toti regizorii coreeni vor sa se alinieze curentului de peste Ocean si sa ofere filme tot mai violente, pline de clisee obositoare, ce nu mai au nimic din spiritul ce a dus faima la nivel mondial a cinematografiei coreene ? Pentru ce sa realizezi un film lung de 2 ore, cu o intriga si un scenariu complicat cand poti face filme intr-un mod mult mai simplist, fara a fi considerate de duzina ? Sol Kyung-gu se ridica la inaltimea rolului sau, ne da din nou dovada faptului ca ramane unul din actorii de top ai Coreei, insa replica data de mai tanarul lui coleg de platou, Im Siwan, e palida de tot. Trecut din lumea k-pop-ului in cea a telenovelelor, s-a trezit intr-un film de prima mana si a clacat cu succes. Chimia lui cu Sol Kyung-gu e inexistenta, si multi au vazut mai potrivit in rolul lui un Yoo Ah-in sau chiar un Lee Je-hoon. Im Siwan e complet inexpresiv, pare pierdut in multe scene, sovaind. Scenariul, desi e unul de calitate, parca deja devine obositoare tema politistului sub acoperire ce ajunge intentionat dupa gratii pentru a intra sub pielea unui gangster. Am vazut-o in recentul “The Prison”, dar si in “A Violent Cop”, in ambele productii existand acelasi tipar: un actor trecut de prima tinerete, de top, ce face cuplu cu un actor mai tanar. Poate cineastii coreeni vor intelege ca publicul doreste sa vada lucruri noi, originale pe cat posibil, nu copii la indigo ale acelorasi scenarii interpretate de fiecare data de alti si alti actori. Una peste alta, “The Merciless” ramane o productie buna, cu multe surprize, dar nu trebuie scapate din vedere rezervele exprimate mai sus, care trag filmul in jos, scazandu-i din valoare.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The King’s Case Note (2017) – Lee Sun-kyun, Sherlock Holmes de Joseon la primul sãu rol de epocã
Productiile autohtone de epoca de aventura au prins foarte bine in ultimii ani in Coreea, multe dintre ele fiind succese de box-office (The Grand Heist, cele 2 filme Detective K, Pirates, Seondal: The Man Who Sells The River). Cu cel putin 2 filme de gen pe an lansate pe piata, tematica a inceput deja sa abunde in clisee, singura atractie a lor devenind modul in care actorul din rolul principal reuseste sa se ridice la nivelul pretentiilor publicului de la astfel de personaje. Iar pretentiile sunt tot mai ridicate in conditiile in care protagonistul acestui gen de filme trebuie sa ramana in tiparul clasic al personajului: hilar, cu o inteligenta aparte in masura a pacali vigilenta tuturor. Kim Myung-min, Cha Tae-hyun sau chiar Kim Nam-gil au reusit sa intre in pielea acestor personaje fara prea mare efort, iar in acest an a venit randul unui alt actor de top sa debuteze intr-un asemenea rol. E vorba de Lee Sun-kyun, care cu aceasta ocazie debuteaza intr-un film de epoca, pana in prezent, in cei 16 ani de cariera, acesta aparand in roluri mai mult sau mai putin complexe romantice, de politist sau parinte in filme ca “A Hard Day”, “The Advocate: A Missing Body”, “Helpless” sau “All About My Wife”. Simpaticul actor Ahn Jae-hong interpreteaza rolul partenerului lui de aventuri, acesta fiind vazut recent in “Fabricated City”. Cunoscut in special pentru roluri secundare marunte, cu siguranta prestatia din actuala productie il va propulsa pe viitor in cariera si vom mai auzi despre el. “The King’s Case Note” e regizat de Moon Hyun-sung (ce debuta in 2012 cu “As One”), fiind filmat in decursul a 4 luni in urma cu un an. Scenariul are la baza niste benzi desenate omonime publicate in 2012. Spre deosebire de alte productii de gen lansate in anii trecuti, “The King’s Case Note” a performat sub asteptari la box-office, obtinand incasari de doar 11,3 milioane dolari (spre exemplu, “The Anarchist from Colony”, un film mult mai sobru si cu un buget mult mai mic a strans peste 15 milioane dolari).
Yun Yi Seo (Ahn Jae-hong) primeste marea veste: va fi primit ca scrib personal al Regelui Joseonului in Palatul Regal. Emotiile il coplesesc, pregatirea pentru prima intalnire cu cel pe care urma sa-l slujeasca sunt asidue, pentru a iesi totul cum trebuie, doar ca intalnirea decurge cat se poate de prost pentru el. Intalneste un rege Yejong (Lee Sun-kyun) extrem de hotarat, deschis si exigent, care de cum il vede il si testeaza. Memoria vizuala e cea care il salveaza pe noul istoric regal, care trece testul Regelui si se trezeste membru tocmai in Tao Guang, o organizatie secreta a Regelui. Devenit scribul de incredere al acestuia, primeste ordin ca niciodata sa nu se afle la mai mult de 5 pasi distanta de Rege. Astfel, Yi Seo ajunge sa cunoasca adevarata natura a Regelui si statutul sau real in raport cu ministrii uneltitori din Guvern. Tara cunoaste o veritabila criza in momentul in care evenimente stranii incep sa se produca, iar mesajul ascuns din spatele lor e indreptat in mod direct impotriva Regelui. Nepotul Regelui, Printul Ja Seong, desi copil, e rapit de Factiunea rivala, ce intentioneaza sa-l detroneze pe Rege si sa-l inscauneze pe acesta Rege marioneta. E momentul in care Regele decide sa porneasca intr-o croaziera prin tara impreuna cu scribul lui… desigur, cu o misiune ascunsa.
La primul sau rol intr-un film istoric, Lee Sun-kyun il interpreteaza cu umor si acuratete pe cel de-al 8-lea monarh al dinastiei Joseon, Yejong. Viata acestui monarh a fost foarte putin reflectata in productii de televiziune, doar doua seriale zugravindu-l pana in prezent, “The King and I” si “Queen Insoo”. Acest lucru se datoreaza si faptului ca a avut o viata foarte scurta, stingandu-se la doar 19 ani. Lee Sun-kyun, desi interpreateaza la 42 de ani un monarh mai tanar cu mai bine de 20 de ani, reuseste sa surprinda foarte bine principalele trasaturi ale figurii istorice Yejong, asa cum au ramas consemnate de istorie. El ne este zugravit pe fundalul tulburarilor interne create de tendinta de crestere a puterii nobililor de la Curte, ce incearca sa transforme institutia monarhiei inr-una simbolica, dupa moartea tatalui lui Yejong, Sejo, si a fratelui mai mare al acestuia, Ui Gyeong, care ar fi trebuit sa mosteneasca tronul. Filmul are in centrul sau rebeliunea generalului Nam, principalul eveniment din scurta domnie a lui Yejong ce a durat cu putin peste 1 an de zile. Lasand la o parte evenimentele istorice si tragismul vietii acestui monarh, “The King’s Case Note” este inainte de toate un film de aventura, cu mult umor si multa spectaculozitate. Lee Sun-kyun are o chimie aparte cu “supusul” sau scrib Ahn Jae-hong, formand un cuplu hilar, bine sudat pe ecran, un fel de Sherlock Holmes cu al lui bun prieten Watson porniti intr-o noua aventura. Personajele istorice sunt reale, la fel si unele evenimente de fundal, insa nu trebuie sa uitam nici un moment ca avem in fata o productie comerciala inspirata dintr-o manhwa, in care fictiunea ocupa un rol important. Ca si in “Detective Dee”, celebra productie chinezeasca, scenaristul a introdus in poveste lucruri misterioase, dand astfel de lucru celor doi detectivi de ocazie din Joseonului secolului XV. Iar ocaziile de a rade de aventurile lor nu vor intarzia sa apara.
Un film de aventura atractiv si placut, a carui coloana sonora e asigurata de Kim Tae-seong (specialistul in muzica orchestrala pentru filme istorice, avand la activ coloana sonora a unor filme precum “The Admiral: Roaring Currents” sau “War of the Arrows”), si care nu da gres in ceea ce-si propune.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002(Asia Team Romania) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
You Are My Vampire (2014) – Choi Yoon-young şi vampirul romantic…
Kyu-jeong (Choi Yoon-young) se apropie de 30 de ani, dar nu are un iubit. Lucreaza mai mult voluntar la firma de catering a parintilor ei divortati, care o platesc cu salariul minim. Marea ei pasiune sunt.. vampirii, lucrand la scenariul unui film cu vampiri. Se documenteaza vizionand filme, citind despre acest subiect, dar trece printr-o adevarata criza de inspiratie. E incurajata de tatal ei, inventatorul a sute de obicte inutile, sa nu renunte, si mustrata de mama ei, o femeie independenta si hotarata, ce mereu o cicaleste sa-si gaseasca un barbat si un rost in viata. Lipsa de inspiratie pare a se sfarsi in momentul in care in imobilul detinut de familia lui Kyu-jeong se muta temporar un tanar misterios, Kang Nam Gul (Park Jung-sik). imbracat din cap pana in picioare in negru, inalt, cu pielea alba ca varul si cu o voce hilara, care se pretinde om de stiinta. Acesta ii propune un contract lui Kyu-jeong, prin care in schimbul banilor, aceasta trebuie sa-i pregateasca acelasi fel de mancare in fiecare seara, al carei specific e… lipsa usturoiului din compozitie. Avand laptopul stricat si nebeneficiind de indurarea parintilor ei pentru plata reparatiei, Kyu-jeong considera ca trebuie sa se descurce pe cont propriu si accepta sa semneze contractul fara ezitare. Insa comportamentul ciudat al misteriosului Kang Nam Gul, ce iese din camera doar noaptea, ce are 2 canini proeminenti si se ascunde tot timpul de lumina ii da de banuit tinerei, ce tinde sa creada ca acesta e vampirul ei mult visat…
Vampirul, ca personaj supranatural, face parte din numeroase culturi ale lumii, cu precadere din cultura unor tari europene cu “traditie” in astfel de credinte. Este stiut faptul ca in folclorul european, vampirii erau priviti ca niste creaturi nemuritoare ce isi vizitau, noaptea, fiintele iubite. Secolul XIX e cel care a popularizat superstitiile legate de vampiri, legendele despre acestia din zona Balcanilor si a Estului Europei raspandindu-se in Occident prin scrierile unui John Polidori sau Bram Stoker. In ceea ce priveste continentul asiatic, civilizatia persana, babiloniana si cea asiriana au fost primele ce mentionau in povesti sau mituri creaturi demonice insetate de sange. In Coreea nu exista o traditie a vampirilor, ci doar povestiri importate din Apus. Cum au ajuns cineastii coreeni sa abordeze aceasta tema si sa o naturalizeze ? Simplu: tot prin influenta occidentala. Succesul la Hollywood al unor recente productii (precum saga Armug) si orientarea publicului cinefil coreean spre productii cu tematici cat mai occidentalizate au nascut interesul cinematografiei coreene spre astfel de subiecte. “Vampire Cop Ricky” si mai apoi celebrul “Thirst” al lui Park Chan-wook raman cele mai cunoscute si de succes filme coreene cu vampiri de pana azi. Insa in ultimii ani, tematica a explodat pe micul ecran, mai multe seriale coreene avand in centrul lor vampirii. Si asa, vampirul ajunge sa patrunda si in comediile romantice, alimentand fantezia tinerei generatii.
“You Are My Vampire” e o astfel de productie destinata generatiei tinere, in care vampirul e pretextul unei povesti romantice fascinante prin doza sa de mister si prin modul in care regizorul reuseste sa exploateze subiectul. Debutantul Lee Won-hui regizeaza un film cu buget redus ce-si depaseste conditia prin originalitatea punerii in scena si prin naturaletea celor doi protagonisti. Park Jung-sik, un actor aflat la debut, interpreteaza un presupus vampir cu pretentii de geniu a carui atentie si inspiratie e distrasa de gazda sa, o scriitoare de scenarii aspiranta. Personajul lui e infatisat sub o aura misterioasa, mereu imbracat in negru, ferindu-se de lumina si de usturoi, necizelat, tot timpul nervos si vorbind apasat, pe nas, starnind hilaritate. Choi Yoon-young, protagonista serialului “My Dear Cat” si “All Is Well”, o interpreteaza pe Kyu-jeong, o pasionata de scenarii de film atrasa de vampiri, ajunsa in impas atat la propriu – pentru ca i s-a defectat obiectul muncii, laptopul – cat si la figurat – traverseaza o perioada cu pana de idei, in care tot ce-i liposeste e o… muza. Kyu-jeong are mania de a imbratisa pe toata lumea, incercad sa exteriorizeze numroasele lucruri frumoase pe care sufletul ei bun le are de oferit, insa nu isi gaseste “petecul”, apropiindu-se de 30 de ani. Aparitia “vampirului-muza” in viata ei, din senin, ii va readuce inspiratia si, treptat, un atasament fata de nefirescul oaspete… Romantism, umor si putina drama sunt ingredientele acestei productii reusite care reuseste sa ne deconecteze de la stresul cotidian si sa ne ofere relaxarea atat de mult dorita de fiecare.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Truth Beneath (2016) – Son Ye-jin în cãutarea adevãrului din spatele adevãrului…
Regizoarea si scenarista Lee Kyoung-mi revine la 8 ani de la productia sa de debut, “Crush and Blush”, ce i-a adus 2 premii, pentru Cel mai bun scenariu si Cel mai bun regizor debutant, cu un nou thriller captivant, “The Truth Beneath” (2016). Povestea luptei unei mame pentru gasirea fiicei disparute si aflarea adevarului a impresionat criticii de film din Coreea, ce au rasplatit productia cu numeroase premii. “The Truth Beneath” a castigat nu mai putin de 10 premii, avand parte si de 3 nominalizari. In rolul principal feminin straluceste Son Ye-jin, ce interpreteaza un personaj mai hotarat ca oricare altul interpretat in cariera ei. Personajul ei seamana cu cel din serialul “Shark”, insa de aceasta data Son Ye-jin e cea care face legea, care ia taurul de coarne si se lupta cu toata lumea pentru a afla adevarul prin orice mijloace. Kim Ju-hyeok incepe tot mai mult sa se impuna in industria cinematografica coreeana, dupa ce a renuntat la show-ul de la KBS “2 Days and 1 Night”. Dupa cateva roluri marunte ce au precedat “The Truth Beneath”, in “Like for Likes” si “The Beauty Inside”, in acest an a fost distribuit in rolul negativ din “Confidential Assignment” si in “The Tooth and the Nail”, impresionand prin jocul sau. In “The Truth Beneath” e insa eclipsat de partenera sa de ecran, intregul scenariu construindu-se in jurul personajului lui Son Ye-jin, actrita cu care colaboreaza pentru a doua oara intr-un film. Productia nu a fost un succes de box-office, obtinand incasari de doar 1,9 milioane dolari.
Prima zi de campanie electorala in oraselul Daesan. Noh Jae Soon, un candidat independent pentru al 4-lea mandat in Adunarea Nationala candideaza in alegerile preliminare impotriva noii vedete a Partidului Coreea, Kim Jong Chan (Kim Ju-hyeok), fost prezentator tv. Castigatorul are ca si asigurat mandatul de deputat, in Daesan partidul rival nebucurandu-se de popularitate. De aceea, miza luptei este uriasa. Kim Jong Chan are o imagine publica ireprosabila: are o familie fericita: o sotie frumoasa, intelegatoare si buna gospodina, Yeon Hong (interpretata de Son Ye-jin), si o fiica cu note bune la gimnaziu, Min Jin. Dar in spatele acestui adevar se ascund multe alte adevaruri nestiute… Care incep sa iasa la iveala dupa ce, chiar din prima zi de campanie electorala, Min Jin, fiica familiei, dispare fara urme de acasa. Daca sotul incearca sa-si linisteasca sotia, spunand ca probabil Min Jin a fugit de acasa si ca in curand se va intoarce, instinctul de mama al lui Yeon Hong o indeamna sa reactioneze altfel. Indiferentã la implicatiile disparitiei fiicei sale pentru campania electorala a sotului ei, aceasta face totul public, iar politia incepe ancheta. Fara a putea avea incredere in cineva, Yeon Hong porneste in cele din urma de una singura in cautarea adevarului…
“The Truth Beneath” e un thriller construit dupa principiul unui joc de puzzle. Personajul central e sotia politicianului in devenire Kim Jong Chan, Kim Yeon Hong. Aceasta a acceptat sa se mute cu sotul si familia in oraselul Daesan, undeva pe coasta de nord-vest a Coreei, venind din provincia Jeolla, situata in sud-vestul Peninsulei. In Daesan s-a nascut fiica lor, Min Jin, si acolo a incercat sa-si cladeasca noua sa viata Yeon Hong. Dar anumite secrete ce tin de orasul ei de bastina ajung subiect de barfa in campania electorala a rivalului sotului ei, si nu fac decat sa alimenteze o adevarata paranoia ce se naste in mintea lui Yeon Hong in clipa in care fiica ei dispare fara urma. Ajunge sa suspecteze ca disparitia are legatura cu atacurile rivalului politic, dar si ca sotul ei ii ascunde ceva, in conditiile in care din motive ce tin de imagine acesta doreste sa nu anunte politia de disparitia propriei fiice. Fara a se putea sprijini pe cineva de incredere, si avand oamenii din stafful de campanie al sotului mereu reticenti la a face public cazul, Yeon Hong ajunge sa creada ca se afla in mijlocul unei conspiratii, ca toata lumea este impotriva ei si a adevarului, in special ca politistul desemnat sa preia cazul e un fan al rivalului politic al sotului ei. Drept urmare, decide sa porneasca de una singura pe urmele fiicei sale, pentru a afla unde este. O Son Ye-jin atat de hotarata, aproape dezlantuita, nu a mai putut fi vazuta pe ecran pana acum, astfel ca in ciuda faptului ca “The Truth Beneath” nu a fost un succes de box-ofice, pentru Son Ye-jin e cu siguranta un pas inainte in cariera, un pas spre roluri dramatice, serioase, cu incarcatura emotionala, primul pas fiind facut in aceasta directia cu rolul din “The Last Princess” de anul trecut. Povestea in sine e buna, finalul are rasturnari de situatie, ca toate thriller-urile ce se respecta, insa ce a tras in jos productia e modul in care e spusa povestea. Multe din piesele puzzle-ului sunt amestecate haotic in prima jumatate a filmului, exista momente in care nu intelegi mai nimic din ce ti se arata, si asta probabil din cauza ca regizoarea nu a permis publicului sa se acomodeze prea mult timp cu personajele, intrandu-se repede in actiune. In plus, personajelor principale li se adauga o multime de personaje secundare care iti solicita in mod nejustificat atentia, introduse in scena probabil pentru a te deruta, de dragul principiului “pistei false”. La jumatatea filmului lucrurile iau o alta intorsatura, si din acel moment piesele de puzzle incep sa se lege, incep sa contureze o imagine de ansamblu, care, in mod genial, e completata cu ultima piesa la ultimul cadru din film, prin ultima replica rostita, care explica tot sensul scenariului. Desi e un film ce poate parea incalcit, “The Truth Beneath” are multe calitati care il recomanda, iar premiile castigate de Son Ye-jin pentru interpretare si de Lee Kyoung-mi pentru scenariu si regie il recomanda.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Bluebeard (2017) – Cho Jin-woong între real şi ireal, în rolul carierei
Scenarista recent incheiatului serial coreean “Secret Forest”, Lee Soo-yeon, revine in scaunul regizoral dupa 14 ani cu “Bluebeard”, un thriller psihologic al carui scenariu tot ea l-a scris. In 2012 a mai regizat un segment din omnibus-ul “Modern Family”, insa pana in acest an, cand a impresionat cu scenariul serialului “Secret Forest”, a trait in umbra gloriei filmului ei de debut din 2003, horror-ul “The Uninvited”. De aceasta data genul horror e partial abandonat, pentru a intra pe taramul imaginatiei, jocurilor psihologice si misterelor. Cho Jin-woong, deja un nume important al cinematografiei coreene, cu zeci de roluri la activ in filme si seriale coreene din 2004 pana in prezent, abandoneaza ipostaza de actor de roluri secundare pentru a realiza poate cel mai impresionat rol de pana acum din intreaga sa cariera. Acesta interpreteaza un medic gastroenterolog care fara voia lui se implica intr-un caz de crime in serie ce bulverseaza un orasel din Coreea. Pentru acest rol, actorul supraponderal a trebuit sa slabeasca nu mai putin de 18 kg, noua lui infatisare reprezentand una din atractiile acestei productii. In rolurile secundare, veteranilor Shin Goo (ajuns la 81 de ani !) si Song Young-chang li se adauga o serie de actori mai putin cunoscuti ca nume, dar prezenti in industria coreeana de film si seriale de ani buni, precum Kim Dae-myung, Lee Chung-ah sau Yoon Se-ah. Filmat in decursul a 3 luni, “Bluebeard” a obtinut 8,8 milioane dolari incasari la box-office.
Oraselul Hwajung e terorizat de un sir de crime comise de un criminal in serie de mai bine de 15 ani, iar politia e incapabila sa il prinda pe autor. Dupa o perioada de liniste, seria crimelor se reia, dezghetarea raului Han odata cu venirea primaverii aducand la suprafata un cadavru fara cap si maini. Departe de tumultul vietii din Gangnam, unde ramane sotia de care tocmai divortase, doctorul gastroenterolog Byun (Cho Jin-woong) gaseste in Hwajung locul linistii sale si vindecarii ranilor interioare. Angajat la o clinica a unui coleg, e ocupat de dimineata pana seara cu consultatii si colonoscopii, timpul sau liber fiind aproape inexistent. Locuieste inghesuit intr-un apartament modest inchiriat de la proprietarul unei macelarii, un batran usor senil a carui afacere e tinuta in viata de fiul sau, la randu-i macelar, si de sotia acestuia. Doctorul Byun pare amabil la prima vedere, insa in realitate nu e o persoana sociabila, ori de cate ori colegii de serviciu ii propun anumite activitati comune, gen un pranz sau o iesire in timpul liber, acesta refuzand cu zambetul pe buze si cu mult bun simt. Intr-o zi obisnuita, la clinica lui vine batranul proprietar al macelariei si al apartamentului in care sta, insotit de nora, pentru a i se face o colonoscopie. Ramas singur cu pacientul, sub efectul anestezicelor acesta incepe sa faca o marturisire socanta… E momentul care schimba pentru totdeauna viata doctorului Byun…
Titlul filmului, “Bluebeard” (Barba Albastra), ne trimite la celebrul personaj de basm al lui Charles Perrault, un nobil bogat si puternic, dar cu o infatisare oribila, casatorit in mai multe randuri cu femei frumoase care insa toate au disparut fara urma. Titlul e de fapt o metafora pentru ceea ce se intampla in film, o poveste in centrul careia se afla o familie stranie de macelari si un medic gastroenterolog proaspat divortat si tata al unui copil de 10 ani, care intamplator va intra in contact cu ciudata familie prin inchirierea unui apartament apartinand acesteia. Cho Jin-woong interpreteaza, poate in cel mai bun rol al sau pe marele ecran – ce e chiar primul sau rol principal intr-un film – un personaj framantat de probleme personale, ce incearca sa-si regaseasca echilibrul si sa-si continue viata dupa ce a divortat de sotia sa. Retras in oraselul Hwajung, are timp sa citeasca literatura de mister in weekendurile in care nu are de lucru la clinica, pasiunea sa fiind intelegerea mintii criminalilor si gasirea raspunsurilor pentru faptele pe care le comit. Locuieste intr-un apartament inchiriat de la un macelar, a carui macelarie e la parterul imobilului, si in ciuda faptului ca familia acestuia e una mereu dispusa la dialog, doctorul Byun mereu e ezitant in a socializa. Priveste pe toata lumea cu suspiciune, e retinut si timid si refuza pana si banalele invitatii la masa ale colegilor sau colegelor de la clinica. Pentru toti e un om de treaba, insa mult prea retinut si tacut. Cand incepe sa-si explice deciziile, e strangaci in gasirea scuzelor si se pierde in amanunte. Pe acest fundal, familia macelarului incepe sa i se para suspecta, in momentul in care il vede pe batranul aproape senil cum mananca carne cruda. Daca nora lui e o vorbareata bagacioasa si mereu curioasa, fiul batranului macelar e un individ tacut si dintr-o bucata, care insa cand isi deschide gura da dovada de o indrazneala ce merge pana la obraznicie. O serie de intamplari stranii ii sporesc suspiciunile doctorului fata de “macelari”, cum le spune acesta, mai ales ca oraselul traieste sub teroarea unui cadavru dezmembrat iesit la suprafata raului Han cu putin timp in urma. In momentul in care batranul macelar e adus la clinica pentru o colonoscopie, in timp interventie, aflat sub sedative, acesta incepe sa dea anumite detalii care il socheaza pe doctorul Byun. In baza acestor informatii aflate intamplator, suspiciunile doctorului ating paroxismul, viata lui devenind un calvar, acesta fiind prins intre curiozitatea de a confirma adevarul celor aflate, spiritul sau justitiar invatat din romanele de mister si instinctul de supravietuire. Remarcabila prestatia lui Cho Jin-woong, ca si complexitatea scenariului, ce reuseste sa te tina cu sufletul la gura pana in ultima clipa, oferind rasturnari de situatii spectaculoase. Un thriller psihologic de calitate, peste nivelul multor productii de gen din ultima perioada.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Anarchist from Colony (2017) – Lee Je-hoon, îndrãgostit şi rebel în noua producţie a lui Lee Jun-ik
Lee Jun-ik, regizorul coreean din spatele unor succese de casa precum “The King and the Clown”, “Sunny”, “Blades of Blood” sau “Battlefield Heroes”, a devenit, in ultimii ani, cel mai apreciat regizor coreean de filme biografice. Productii precum “The Throne” sau “Dongju: The Portrait of a Poet”, cele mai recente ale sale, nu doar ca au fost apreciate de critici si au fost premiate, dar au ramas deja in istoria filmului coreean drept niste biografii memorabile, pline de acuratete, ale vietii unor personaje ale istoriei mai indepartate sau mai recente ale Coreei, greu de egalat vreodata. Dupa “Dongju”, Lee Jun-ik a ales sa se opreasca asupra vietii unui alt personaj al istoriei coreene a acelorasi vremuri (anii interbelici), de aceasta data mai putin cunoscut, Park Yeol. Profitand de izbitoarea asemanare fizica cu activistul coreean din anii tineretii sale, Lee Jun-ik l-a distribuit in rolul lui Park pe Lee Je-hoon. Devenit celebru odata cu rolul din “My Paparotti” si apoi din k-drama “Secret Door”, unde l-a intruchipat pe Printul Sado, Lee Je-hoon a ajuns la varsta maturitatii artistice, optand pentru roluri din ce in ce ai complexe, care ii pun in valoare talentul. Partenera ii este Choi Hee-seo, ce a aparut inr-un rol secundar si in “Dongju”, o actrita mai putin cunoscuta dar foarte talentata, ce joaca ireprosabil rolul iubitei lui Park. Filmul fiind vorbit in mare parte in japoneza, are in distributie in roluri secundare si actori japonezi, insa actorii coreeni nu de putine ori isi rostesc replicile chiar in japoneza. De remarcat protagonista Choi Hee-seo, ce interpreteaza rolul iubitei japoneze a lui Park, care tot timpul vorbeste in japoneza extrem de cursiv si care are momente in care da de inteles ca incearca sa rosteasca unele replici in coreeana rar, atenta sa nu greseasca pronuntia, cu un evident accent japonez ! Nici nu ti-ar trece prin cap ca de fapt e o actrita coreeana, atat de bine se descurca in aceasta ipostaza. Filmarile au durat doar o luna de zile, din ianuarie pana in februarie 2017, fiind una din cele mai rapid filmate productii ale lui Lee Jun-ik, insa acest lucru nu afecteaza in vreun fel calitatea interpretarii, scenariului si productiei in ansamblul ei, ce e una deosebita. In primul weekend de la lansare, in prima saptamana din iulie 2017, “Anarchist from Colony” a obtinut incasari de 5,9 milioane dolari, ocupand prima pozitie la box-office, incasarile totale ridicandu-se la 16 milioane de dolari.
In Tokyo-ul anului 1923, Park Yeol (Lee Je-hoon) e un tragator de ricsa ce-si castiga existenta cu greu, avand mereu de infruntat aroganta clientilor japonezi. In paralel e poet si are vederi anarhiste, fondand mai multe astfel de grupari, ultima fiind numita “Revolta”. Fascinata de poemul sau “Caine Nebun”, o japoneza, Kaneko Fumiko (Choi Hee-seo), nu doar ca doreste sa se alature gruparii, dar se si indragosteste la prima vedere de Park. Fara a sta mult pe ganduri, ii propune acestuia sa locuiasca impreuna, baza convietuirii urmand a fi un acord de coabitare. “Revolta” era un grup anarhist de sorginte socialista, din care faceau parte si alti coreeni cu vederi similare ce lucrau in Japonia, iar Park avea si un plan, pentru a iesi in evidenta: sa cumpere o bomba din Shanghai si sa o foloseasca pentru asasinarea Printului japonez. Dar lipsa fondurilor, a unor membri hotarati si cu oarecare carte transforma acest deziderat inr-un vis. Desi incearca ei insisi sa creeze o bomba, lipsa de cunostinte ii impiedica sa-si atinga pana si acest tel. Pana cand un cutremur de proportii loveste regiunea Kanto (celebrul cutremur din 1923, ramas si astazi in istorie), iar Tokyo-ul cade in haos. Doar principiile il impiedica pe Park sa nu profite de acest dezastru natural pentru a actiona impotriva autoritatilor japoneze, considerand ca nu poporul japonez e tinta sa. In schimb, in fata revoltelor ce mocnesc, autoritatile pun la cale un plan diabolic, nascut de o minte la fel de diabolica…
Park Yeol a fost un anarhist coreean si un activist pentru independenta Coreei din perioada interbelica, nascut in 1902. Amintirea luptei acelei generatii pentru independenta Coreei (pe atunci numita inca Joseon) e indisolubil legata de celebra Miscare de la 1 Martie 1919, una din primele forme de rezistenta a coreenilor la ocupantul japonez. Puternic influentati de principiul autodeterminarii formulat de Woodrow Wilson, activistii coreeni au dat chiar citire unei proclamatii de independenta. Mai mult de 1.500 de demonstratii la care au participat 2 milioane de oameni au avut loc in Joseon in acea zi, miscarea fiind inabusita in sange de interventia militara japoneza. Park Yeol a participat la acest moment istoric, ce i-a marcat existenta viitoare, sporindu-i frustrarea si sadind in el evidente convingeri anarhiste. Suspectat de autoritatile japoneze ca a participat la Miscare, Park a fost nevoit sa fuga din Joseon in acelasi an, tocmai in Tokyo. Aici si-a castigat existenta ca tragator de ricse, intalnindu-se in paralel cu studenti coreeni activisti, creand un grup anarhist intitulat “Proscrisii” (o satirizare a modului in care erau priviti coreenii de autoritatile japoneze). Din acest grup facea parte si o tanara, Fumiko Kaneko, o anarhista si nihilista nascuta in Japonia. Pana la un anumit punct, copilaria ei a fost una fericita, dar ulterior familia ei s-a destramat, ea insasi nefiind inregistrata in evidentele autoritatilor pana la varsta de 8 ani. Si asta pentru ca parintii ei nu erau casatoriti oficial. Acest lucru a facut-o “invizibila” autoritatilor educationale, invatand carte pe unde apuca, fara a avea vreo diploma oficiala de absolvire a unei scoli. A plecat ulterior in Joseon, la o ruda, care a crescut-o, fara a o infia vreodata, dar cel putin avea un avantaj: a urmat o scoala obisnuita, in sfarsit. Desi tratata cu duritate, trebuind sa suporte corectii si neglijari, Fumiko a fost trimisa la 16 ani inapoi in Japonia la familia ei, ajungand la varsta maritisului. In 1920 ajunge in Tokyo si incearca sa supravietuiasca pe cont propriu. A incput sa fie marcata de miscarea socialista si de amintirile neplacute ale asupririi coreenilor de catre japonezi din Joseon. De la socialism a alunecat spre anarhism si nihilism, iar in 1923 l-a cunoscut pe Park Yeol, ce ii impartasea multe din idei. Impreuna, cei doi au publicat doua reviste in care subliniau problemele coreenilor sub ocupatia japoneza si isi exprimau ideile radicale. Paradoxal, niciodata cei doi nu au facut parte oficial direct din Miscarea coreeana pentru Independenta. Prin activitatea lor au intrat in atentia autoritatilor japoneze, care ii monitorizau, iar dupa marele cutremur din 1923, au fost arestati. Ce a urmat este descris cu lux de amanunte in filmul lui Lee Jun-ik, ce cuprinde ultima perioada a vietii celor doi indragostiti rebeli.
Nu putem trece cu vederea faptul ca “Anarchist from Colony” se inscrie in puternicul curent antijaponez ce a cuprins si industria de film din Peninsula Coreeana, ce redescopera propria istorie prin raportarea la abuzurile comise de japonezi in perioada colonialista. “Blue Swallow”, “Modern Boy” sau “Assassination” sunt deja istorie, pentru ca noi si noi productii de epoca reflecta exploatarea si masacrele comise de ocupantul japonez impotriva populatiei coreene. “Dongju”, “Spirits’ Homecoming” sau recentul “Battleship Island” sunt cele mai indraznete productii recente ce abordeaza aceasta tematica, aducand o usoara nota de victimizare a coreenilor, perfect de inteles in contextul istoric al regiunii. Acelasi sentiment de raceala e insa valabil si dinspre Japonia, care pentru multe orori comise de regimul imperialist nu si-a cerut nici pana in ziua de astazi iertare, unele lucruri find chiar negate cu fermitate. Pe acest fundal, “Anarchist from Colony” nu scapa prilejul de a arata inca o data fata adevarata a Imperiului Japonez interbelic dar, lucru interesant, de a si intinde o mana inspre reluarea dialogului si intelegerii dintre cele doua natiuni. Park Yeol, in mai multe randuri, afirma ca ideile sale anarhiste sunt indreptate nu impotriva poporului japonez, ci a regimului imperial, a clicii din jurul Imparatului, ce impiedica propriul popor sa cunoasca iluminarea si sa-si aleaga singur propria soarta. Mai apoi, exista un moment savuros in film, in care un procuror cu 9 ani mai in varsta decat Park e trimis sa-l ancheteze, iar dialogul dintre cei doi, desi e tinut intr-o sala de judecata, e unul cat se poate de amical si rational. Cu ajutorul unor note de umor evidente, Lee Jun-ik destinde atmosfera incordata, reusind sa transpuna cateva glume ce subliniaza specificul natiunii coreene. Umorul nu umbreste stiulul realist al regizorului, ce pare a fi lasat de mult in urma filmele comerciale de la inceputul carierei sale. Lee Je-hoon ne impresioneaza din nou nu doar cu asemanarea fizica cu personajul istoric, ci si prin interpretarea sa deosebita. Scenariul e plin de consistenta, si desi evolutia evenimentelor e lenta, iar actiunea e un lucru secundar, productia reuseste sa te tina captiva in fotoliu din primul pana in ultimul moment. Ca si celelalte doua productii anterioare, filmul lui Lee Jun-ik e o veritabila fresca a vietii unui activist anarhist mai putin cunoscut pana si coreenilor, dar care are puterea de a-i reda adevarata dimensiune istorica lui Park Yeol, cea de simbol al luptei coreenilor pentru propria independenta nationala. Un film remarcabil, pe care cei ce stiu mai putine despre lupta coreenilor pentru independenta in perioada colonialista nu trebuie sa-l rateze. Istoria este, in definitiv, cea care ne invata sa nu uitam. Trecutul si oamenii sai.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Cunoscutul actor, regizor, scenarist si producator Stephen Fung (Tai Chi 0, Tai Chi Hero, House of Fury) da din nou lovitura cu cea mai recenta productie a sa, “The Adventurers”. E drept, o lovitura mai mica decat precendentele sale doua productii, “Tai Chi 0” si “Tai Chi Hero”. Avand la dispozitie un buget destul de ridicat pana si pentru un film chinezesc (22,6 milioane dolari), Stehpen Fung a obtinut cu “The Adventurers” incasari de 37,3 milioane dolari. Productia a fost filmata in intregime departe de China, in Franta si Republica Ceha, tari in care se desfasoara intreaga actiune. Andy Lau si Terence Chang au contribuit la productia acestui film, ce a fost greu incercat in momentul in care cei doi protagonisti propusi, Feng Shaofeng si Zhang Tianai s-au retras. Fung a propus cooptarea a doi actori stelari, ce au acceptat imediat, e vorba de Andy Lau si Shu Qi. Andy Lau, un veteran al filmelor din Hong Kong (56 de ani), e din nou sclipitor intr-un rol de actiune, in timp ce Shu Qi, protagonista feminina, a devenit sotia regizorului Stephen Fung cu doar cateva zile inaintea incheierii filmarilor in septembrie 2016. Jean Reno s-a alaturat acestei distributii, in clasicul rol al unui politist ce nu face compromisuri. Eric Tsang, Tony Yang si Zhang Jingchu completeaza o distributie de zile mari, a unui film plin de actiune si aventura, presarat cu doze bune de umor.In timpul unei spargeri la comanda unui interlop pe nume Kong (Eric Tsang), lucrurile nu merg cum trebuie, iar Zhang Dan (Andy Lau), care tocmai reusise sa sustraga de la Louvru “Ochiul Padurii”, un pretios colier, e jefuit la randul sau si lasat nu doar fara colier, ci si fara cunostinta, fiind usor capturat de inspectorul Pierre Bissette (Jean Reno). Dupa 5 ani de inchisoare in Franta, Zhang e eliberat, si, in ciuda avertismentului inspectorului Pierre, specializat in jafuri internationale, ca va fi cu ochii pe el, acesta revine la vechile practici. Cu un scop clar: sa afle cine l-a tradat si i-a rapit 5 ani din viata. La comanda lui Kong, pune la cale furtul unui alt colier, “Aripile Destinului”, chiar in timpul Festivalului de la Cannes, Piesa apartinea unei actrite asiatice stabilite in Franta, si impreuna cu “Ochiul Padurii” sustras cu 5 ani in urma si cu “Funia Vietii”, aflata in posesia unui colectionar privat, cele 3 formau colierul GAIA, o salba daruita de Imparatul Spaniei Imparatului Chinei in secolul XVII. Pentru a intregi colierul GAIA, Zhang isi creeaza o noua echipa de hoti profesionisti, care cu ajutorul tehnologiei si gadgeturilor de ultima ora incearca sa il ajute. Doar ca pe urmele lor se afla neobositul inspector Pierre, care le va face viata grea…
Am putea spune despre “The Adventurers” ca este un “The Thieves” coreean la indigo realizat de chinezi, insa paradoxul e ca desi vorbim de o productie chinezeasca, intreaga lui actiune se petrece in… Europa. Doar jumatate din film e vorbit in chineza, restul in engleza, si putin in rusa si in franceza, astfel ca senzatia ca urmaresti o productie occidentala e puternica. Iar aceasta e accentuata de calitatea de ansamblu a productiei, la care a contribuit decisiv un regizor de imagine… american, Shane Hurlbut, ce a filmat si filme precum Into the Blue, Terminator Salvation, Deadfall sau Need for Speed. Cu toate ca scenariul a mai fost vazut in multe alte filme de gen, pentru amatorii genului de filme cu spargeri, urmariri si adrenalina nu poate fi decat o delectare. Andy Lau inca face fata cu succes in roluri de infractori, ce ii vin ca o manusa (ca si cele de om al legii, de altfel), in timp ce Jean Reno, veteranul filmului francez si european, ajuns aproape de 70 de ani, ce alt rol putea interpreta daca nu al unui politist incomod, artagos si perspicace ce nu abdica de la principiile sale pana cand nu pune mana pe raufacatori. Foarte placut duelul de la distanta intre cei doi mari actori, intreaga echipa din distributie contribuind din plin la succesul de ansamblu al povestii. Cu scene de actiune excelente si efecte vizuale ce tin de filmele SF (ne referim aici la gadgeturile fanteziste de care se folosesc spargatorii pentru a-si duce la indeplinire misiunile, ce par evadate din filme sf), cu un scenariu punctat de momente de umor bun, “The Adventurers” e un antrenant film de aventuri prin Europa ce-si atinge din plin scopul de a oferi 100 de minute de relaxare in compania unor actori de top.
