DIVERSE

Publicat: vineri 9 martie 2018

In ciuda unei distributii solide si a unui scenariu bine structurat, “V.I.P.”, cel mai nou film al apreciatului regizor si scenarist coreean Park Hoon-jung nu a reusit sa se ridice la succesul de box-office al anteriorului sau proiect “New World”, ce la vremea lansarii reusea sa stranga 31 de milioane de dolari incasari. Mai degraba “V.I.P.” se ridica la nivelul incasarilor unui “Tiger: An Old Hunter’s Tale”, filmul in care Choi Min-sik vaneaza ultimul tigru din Joseon. 9,7 milioane de dolari a obtinut “V.I.P.” incasari la box-ofice in Coreea la sfarsitul verii lui 2017 si inceputul toamnei, peste 7 milioane de dolari fiind obtinuti in chiar prima saptamana de rulare. Dar in saptamanile urmatoare filmul nu a mai performat, iar incasarile au fost modeste. Compania de productie a refuzat chiar si invitatia adresata de organizatorii festivalului de film de la Venetia echipei de actori sa participe la festival, deoarece acest lucru presupunea reprogramarea premierei in cinematografele coreene (premiera urma sa fie pe 23 august, iar festivalul incepea o saptamana mai tarziu, pe 30 august, regula de baza a festivalului fiind ca filmele prezentate in competitie obligatoriu sa fie premiere mondiale). “V.I.P” a fost filmat pe durata a 3 luni in mai multe tari, printre care Coreea de Sud, Hong Kong sau Thailanda, fiind distribuit de ramura coreeana a companiei americane Warner Bros.. Distributia e una de-a dreptul fenomenala, marcand revenirea lui Jang Dong-gun pe marele ecran la 3 ani distanta dupa “No Tears for the Dead”, si un rol de exceptie pentru Kim Myung-min (ce a mai fost politist in “Open City”). Rolurile secundare sunt pline de nume grele, precum Park Hee-soon, Joo Jin-mo, Park Sung-woong, Lee Jong-suk sau Peter Stormare. Desi unii au criticat faptul ca scenariul este haotic in prima jumatate, acest lucru probabil se datoreaza lipsei pana de curand a unei subtitrari de calitate in limba engleza care sa permita intelegerea corecta a evolutiei povestii. Cu o subtitrare de calitate, filmul ni se infatiseaza coerent si captivant, ridicandu-se la inaltimea scenariilor stralucite scrise de regizorul scenarist Park Hoon-jung in anii anteriori (The Unjust, I Saw the Devil, The Showdown sau The Tiger). Filmul a castigat premiul pentru regie la Fantastic Fest 2017.

“V.I.P.” e un thriller violent despre un criminal in serie din Nord, interpretat destul de anost de actorul de telenovele Lee Jong-suk, un produs al industriei k-dramelor inca insuficient cizelat sa faca fata intr-o productie internationala de talia acestui film si a colegilor mult mai experimentati din distributie. In afara unui ranjet sinistru care nu face decat sa sporeasca antipatia spectatorului pentru personajul interpretat de acesta (dupa spusele actorului din presa, regizorul i-ar fi dat indicatii inclusiv cat anume sa arate din dinti, cand zambeste), Lee Jong-suk e un pion tacut in piesa de sah gigantica a filmului. Intreaga atentie e captata de adevaratele vedete ale productiei, Kim Myung-min si Jang Dong-gun, ce se angajeaza intr-o confruntare de la distanta pentru a pune mana pe criminalul in serie. Sa nu va inchipuiti ca acest criminal se ascunde bine, ca e de negasit; din contra, toti stiu unde se afla, iar cand detectivul Chae Yi-do interpretat de Kim Myung-min decide sa puna piciorul in prag si sa treaca la fapte, elemente din Serviciul Secret incearca sa-i puna piedici si sa-l retina pe criminal pentru infractiuni ce tin de securitatea nationala, mult ai putin grave decat crimele cu sange rece comise. Si astfel, agentul Park, interpretat de Jang Dong-gun – un Jang Dong-gun elegant, la costum si cu ochelari, stilat – devine rivalul detectivului Yi-do si, indirect, un complice al criminalului pe care incearca sa-l acopere. Si abia acum filmul devine interesant. Povestea e structurata pe cinci capitole, dupa modelul unui roman, cu prolog si epilog, scenariul fiind inteligent gandit. De altfel, regizorul a stiut – in ciuda gurilor rele care critica evolutia lenta si incurcata a lucrurilor din prima jumatate – sa gestioneze perfect subiectul in asa fel incat anumite aspecte sa iasa la suprafata la momentul potrivit, nici prea devreme, nici prea tarziu. Intr-adevar, cine a criticat filmul pentru violenta sa era indreptatit sa o faca. Violenta este necenzurata, si avem de toate: violenta impotriva femeilor, executii, scene de violenta exagerata si uneori gratuita, totul pentru a ilustra sadismul criminalului in serie si anturajului acestuia, dar si principiul invers, “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, deci tema razbunarii si infaptuirii dreptatii prin orice mijloace. Dar cata vreme publicul e avertizat ca urmareste un film nerecomandat persoanelor minore, revolta unora ce s-au trezit din greseala din fata televizorului si a k-dramelor siropoase in lumea reala, necenzurata, a crimei si violentei, e deplasata. Insusi regizorul a declarat, legat de acest aspect, ca isi doreste ca audienta sa perceapa filmul ca unul “devotat genului”, nimic mai mult. Ei bine, “V.I.P” e un film de top in domeniul sau (thriller/crima), fiind un amestec intre “The Man From Nowhere”, “Berlin File” si “I Saw the Devil”, luand cate putin din fiecare. Un film reusit, ce merita mai multa atentie din partea publicului coreean, chiar daca atunci cand ne ducem la cinema o facem pentru a ne deconecta in compania unor tematici mai “blande” decat aceasta.

Traducerea si adaptarea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: marți 6 martie 2018

“I Can Speak” a fost una din productiile coreene surpriza ale anului trecut, reusind cu un buget redus sa sensibilizeze publicul coreean, ce a umplut pana la refuz salile de cinema in perioada Chuseok-ului. In 20 de zile de la premiera filmul fusese vazut deja de nu mai putin de 3 milioane de coreeni, reusind sa stranga incasari totale de 23,3 milioane de dolari. Regia e semnata de un regizor mai degraba obscur, Kim Hyun-seok, cele mai cunoscute filme ale sale fiind “Cyrano Agency” si “11:00 A.M.”, fara a avea succese notabile de box-office in cariera. Impreuna cu Yoo Seung-hee (My Love, My Bride; Lost and Found), acesta a scris scenariul unei povesti credibile si emotionante, pe alocuri comice, in care protagonisti sunt doi actori din doua generatii diferite: ea, Na Moon-hee, o veterana binecunoscuta si indragita a filmului coreean, care la 76 de ani e inca plina de energie si carisma (au trecut deja 3 ani de la anteriorul ei film, succesul “Miss Granny”); el, Lee Je-hoon, devenit celebru dupa “Bleak Night”, “Architecture 101” si “My Paparotti”, care a impresionat recent prin rolul biografic din “Anarchist from Colony”, un actor in plina ascensiune, care in cativa ani va deveni o veritabila stea a filmului coreean. “I Can Speak” a castigat 12 premii (din care 8 i-au revenit lui Na Moon-hee pentru interpretare !) si a avut 3 nominalizari.

Filmul debuteaza ca o comedie obisnuita, tratand doua teme specifice filmului coreean: viata de functionar public si tematica unei redezvoltari imobiliare ce implica opozitia chiriasilor ce se considera nedreptatiti. Na Ok-boon e spaima functionarilor ce se ocupa de chestiunile civile la nivel local, nu degeaba primindu-si porecla de “Bunicuta Dracusor”. Orice sesizeaza ca fiind ilegal, oricat de marunt lucru ar fi, il transforma intr-o plangere catre Biroul districtual al functionarilor publici. De la actiunile clandestine ale unui hartuitor, care in fiecare seara ploioasa toarna acid sulfuric pe zidul imobilului in care locuieste bunicuta, pana la chestiuni minore precum niste fire electrice atarnand neizolate sau un bec nefunctional pe o alee intunecoasa, nimic nu scapa ochiului vigilent al Dracusorului, transformandu-se in reclamatii ce creeaza probleme administratiei locale. Nu mai putin de 8.000 de reclamatii au provenit numai de la “Regina plangerilor” Na in ultimii 20 de ani. Dar ceea ce pentru unii e o veritabila spaima, pentru altii e un caz banal de inadaptare, ce poate fi corectat prin putina… disciplina. Functionarul de Nivel 9 Park Min-jae (adica cel mai de jos nivel al unui functionar din Coreea de Sud) e adeptul urmarii cu strictete a regulilor, motiv pentru care inca din prima zi de lucru schimba abordarea fata de bunicuta. Un razboi surd incepe intre cei doi, redat intr-un mod comic, astfel ca atmosfera relaxata iti da impresia ca vom asista pana la sfarsit la o poveste nostima. Dar pe masura ce lucrurile evolueaza, lucrurile incet iau o turnura dramatica, analizandu-se pana in amanunt vietile celor doua personaje principale. Uneori filmul risca sa devina plictisitor, insa spontaneitatea lui Na Moon-hee, in contrast cu seriozitatea si naivitatea intentionata a lui Lee Je-hoon tin stacheta la un nivel ridicat. Pe cand povestea se transforma intr-o drama, ce face o incursiune pana si in istorie, deja spectatorul e mult prea captivat pentru a mai da importanta unor detalii precum liniaritatea scenariului. In spatele umorului si dramei, “I Can Speak” este de fapt o poveste despre doua generatii diferite – varsta a treia si varsta mijlocie – care in ciuda diferentei de viziune si mentalitate, reusesc sa stabileasca o punte de legatura dincolo de timp si sa coexiste ca intr-o familie de care atat bunicuta Na cat si functionarul Park duc lipsa. In asta consta magia acestui film. Desigur, in parta finala regasim clasica tendinta spre autovictimizare a natiunii coreene – pe deplin justificata dar deja prea obositoare, intreaga lume cunoaste drama acestei natiuni -, care imbinata cu drama personajelor de varsta a treia are puterea de a cuceri audienta prin discursul sincer si obiectiv. Povestea emotionanta face din “I Can Speak” una din cele mai bune productii coreene din 2017, cu amendamentul ca din dorinta unei redari cat mai autentice a atmosferei, realizatorii nu au ezitat sa lase protagonista si alte personaje de varsta a treia sa vorbeasca in engleza, insa intr-o engleza stalcita rau de tot, cu grave carente in privinta pronuntiei, ce ridica probleme de intelegere pana si pentru vorbitorii nativi de engleza. Si ca si cum nu ar fi fost suficient, distribuitorii filmului au mai facut o gafa, lansand recent bluray-ul acestui film cu o subtitrare in engleza incompleta, ce nu reda si replicile stalcite rostite in engleza, care nu sunt deloc putine. Un film cu un mesaj puternic, care ramane in suflet si in minte, ce nu trebuie ratat sub nici o forma de iubitorii filmului coreean.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil. Fragmentele vorbite in limba engleza au fost traduse si adaugate manual dupa sonor.

Publicat: vineri 2 martie 2018

Shim Deok-su (Baek Yoon-sik) e proprietarul in etate al mai multor imobile dintr-un orasel coreean linistit. Isi omoara timpul practicand meseria invatata in Nord, de unde a fugit cand a izbucnit Razboiul Coreean, cea de lacatus, insa trebuie sa-si duca singur povara batranetii. Nu e casatorit, sufera de diabet si are un mare defect. Sau mai multe. E extrem e morocanos, zgarcit si lipsit de maniere, principala lui preocupare zilnica fiind sa-si terorizeze chiriasii pentru a obtine plata chiriei lunare de la acestia. Doar ca acesti chiriasi sunt oameni nevoiasi, cu slujbe prost platite si cu o multime de probleme personale, carora el le raspunde insensibil, tratandu-i cu amenintari de evacuare. Toate bune si frumoase pana cand mai multi batrani isi pierd viata aparent accidental in oras, starnind ingrijorare harpagonului cum ca moartea lor ar putea scadea pretul imobiliarelor din zona, afectandu-l direct. De niciunde isi face aparitia in oras un misterios detectiv, Park (Sung Dong-il), care pretinde ca mortile accidentale sunt de fapt niste crime oribile comise de un criminal in serie, care in urma cu 30 de ani a procedat identic, ucigand mai multi batrani si scapand nepedepsit. Impreuna cu noul lui partener de ocazie, Shim, care cunoaste perfect orasul, Park incearca sa dea de urma criminalului, pe care nimeni nu l-a vazut la fata vreodata…

Regizorul lui “The Traffickers” si “The Con Artists”, Kim Hong-sun, revine in prim plan la 3 ani distanta cu “The Chase”, un thriller de atmosfera in care timona e preluata de actorii veterani. E o initiativa cum rar poti gasi in cinematografia coreeana, dat fiind faptul ca avem in fata un film cu un subiect pe alocuri destul de dur si serios, nu o melodrama sau o comedie romantica cu personaje de varsta a treia, cum am mai vazut. Fara indoiala vedeta productiei e veteranul Baek Yoon-sik, care in cateva zile va implini 72 de ani, un actor deosebit ce si-a inceput cariera doar in anii 2000, la varsta de 53 de ani ! A jucat in ultimii ani cateva roluri memorabile in filme precum “Inside Men”, unde interpreta un ziarist corupt pana in maduva oaselor, sau “The Last Princess”, unde il interpreta pe Regele Gojong. De aceasta data, Baek Yoon-sik da viata unui proprietar ursuz, tipic balzacian, aparent de nemiscat sufleteste, ce isi terorizeaza chiriasii reamintindu-le zi de zi ca trebuie sa-si plateasca chiria. Respectul pe care are impresia ca i-l arata unii ascunde de fapt un comportament de complezenta, pentru ca in realitate e una din cele mai urate persoane din oras. Interpretarea actorului este de o naturalete debordanta, intonatia lui si gesturile desavarsesc prestatia acestuia, facandu-ne sa ne intrebam cum un asa talent a putut fi descoperit abia la 53 de ani. Sung Dong-il, cu 20 de ani mai tanar decat colegul sau de platou, da viata unui personaj cu care ne-a obisnuit din filme anterioare (“Accidental Detective” – apropo, in acest an il vom vedea din nou alaturi de Kwon Sang-woo in “Accidental Detective 2” !; “Because I Love You”, “Midnight Runners”), ati ghicit, cel de detectiv. Un detectiv putin sarit de pe fix, care din momentul in care intra in scena aduce un plus de buna dispozitie. Personajul lui, detectivul Park, a lucrat la un caz de crime in serie indreptate impotriva unor batrani in anii ’80, al caror autor a scapat nepedepsit, lasandu-i mustrari de constiinta. Acesta va face echipa cu zgarcitul Shim, insa dincolo de umorul anumitor momente, filmul are un subiect cat se poate de intunecat, facand repede tranzitia de la comedie la thriller pe alocuri infiorator. Scenariul este unul captivant, cu rasturnari de situatie, iar pe adevaratul criminal scenaristii il dezvaluie abia spre final, reusind sa ne pacaleasca pe cei dintre noi care obisnuiti fiind cu thrillerele coreene anticipam de pe la inceput cam cine poate fi vinovatul. Desi nu a fost un succes de box-office (doar 1,4 milioane de dolari a obtinut ca incasari), “The Chase” are toate ingredientele pentru a ne tine cu sufletul la gura si a ne oferi o seara de neuitat in compania unui regal actoricesc.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 25 februarie 2018

Legendarul Yuen Woo-ping revine in scaunul regizoral la 73 de ani cu o fantezie cu accente sf plina de efecte speciale, “The Thousand Faces of Dunjia”. Cunoscut pentru coregrafia scenelor de lupta din filme celebre (Drunken Master, Black Mask, trilogia “The Matrix”, Kill Bill 1-2, Crouching Tiger Hidden Dragon, Kung Fu Hustle, The Grandmaster, Man of Tai Chi sau Ip Man 3), cu o cariera pe masura si ca regizor (Drunken Master, Tiger Cage 1-2, Iron Monkey, True Legend, Crouching Tiger Hidden Dragon: Sword of Destiny), Yuen Woo-ping ramane una din cele mai de succes si influente figuri ale filmului de actiune din Hong Kong. “The Thousand Faces of Dunjia” a fost un succes de box-office in China, obtinand 46,1 milioane de dolari incasari. Mai mult decat atat, punctele forte ale productiei i-au adus deja 3 nominalizari la Premiile Filmului Asiatic ce se vor decerna pe 17 martie in Macao. E vorba de categoriile “Cel mai bun film de actiune”, “Cele mai bune costume” si “Cele mai bune efecte vizuale”. Filmul e un remake al productiei din 1982 “The Miracle Fighters”, regizat de acelasi Yuen Woo-ping. Scenariul e scris de cunoscutul Tsui Hark, ce a contribuit si la producerea filmului. Cu nume atat de importante la timona, nici distributia nu este una de neglijat. Chiar daca nu are nume foarte mari in distributie, filmul are parte de o echipa de actori in plina ascensiune in cinematografia chineza: Da Peng (din “Journey to the West: The Demons Strike Back”, ce va aparea in acest an si in sequelul mult asteptat la “Monster Hunt”), Aarif Lee (din “Cold War” 1 si 2), actrita Ni Ni din recentul “Wukong” sau Zhou Dongyu (ce debuta in 2010 in rolul emotionant din filmul lui Zhang Yimou “Under the Hawthorn Tree”, ce e una din cele mai curtate actrite chineze ale momentului de catre producatori).

Imaginatia nelimitata a scenaristului Tsui Hark ne poarta de aceasta data intr-o lume amenintata de niste creaturi extraterestre realizate 100% cu ajutorul efectelor speciale, rezultatul fiind un film cat se poate de spectaculos sub aspect vizual. Povestea este structurata pe mai multe capitole, ca si cum am avea in fata un foileton wuxia, si a fost scrisa in asa fel incat sa dea senzatia unui inceput de franciza, ce va putea fi exploatat finaciar in anii urmatori prin continuari. Piperata cu momente antologice de umor, povestea fantezista ce e impinsa spre science-fiction e construita in jurul catorva personaje principale pornite in cautarea unei arme legendare in masura a restabili echilibrul unei lumi pe cale sa se prabuseasca. Libelula (sau Sora a Doua, interpretata de actrita Ni Ni, ce seamana flagrant cu Shu Qi) e “adjuncta adjunctului” plecat prin tara in cautarea noului Sef al clanului, jucand rolul de sefa temporara a unui clan ai caror membri par a stapani la perfectie arta deghizarii si, desigur, artele martiale. Pare o luptatoare desavarsita, chiar seducatoare prin frumusetea sa atunci cand nu e deghizata in negustoreasa hada sau calugar taoist, si mai poseda o calitate: agerimea. Gandeste iute si actioneaza si mai si. Dar misiunea ei de gasire a iscoadei deghizate a extraterestrilor e ingreunata de o piedica neasteptata pusa de Dao Yichang (Aarif Lee), noul politist din Kaifeng. Dornic sa se remarce, strica ploile sefului sau direct, care decide sa-l puna la treaba, trimitandu-l pe urmele unor infractori imaginari, misiune pe care Dao o ia cat se poate de in serios. Nu e foarte inteligent, se lasa manat de impulsuri, iar naivitatea de care da uneori dovada e la un pas sa-l ingroape. Da de mai multe ori peste Libelula, in diferitele ei ipostaze, si fara sa realizeze, intre cei doi se naste o iubire la prima vedere. Anumite situatii ii vor aduce aproape si ii vor plasa in aceeasi tabara, mai ales ca dand dovada de mult curaj, Dao ii salveaza la un moment dat viata Libelulei cu un pret urias. Amuzant, antrenant si plin de imaginatie dar si de romantism, “The Thousand Faces of Dunjia” reuseste sa fie suficient de interesant pentru a-l urmari pana la final. Desi nu se ridica la nivelul altor productii similare chinezesti de gen si pare a se pierde in niste concepte confuze ce tin de astrologie, vrajitorie, alchimie si strategie de razboi (teme atat de dragi chinezilor), filmul se poate incadra cel mai simplu in categoria “nu trebuie sa intelegi totdeauna ce se intampla pentru a te bucura de spectacol”. Asadar, vizionare placuta !

Traducerea, adaptarea si timingul au fost realizate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: sâmbătă 24 februarie 2018

Producatorul Shin Won-ho, care a scris istorie in materie de k-drame difuzate de posturile TV prin cablu odata cu franciza “Reply”, continua cu un nou hit, “Prison Playbook”. Serialul a fost bine primit de public, desi elementele comerciale nu s-au regasit precum in alte seriale TV.

“Povestea are loc intr-un spatiu limitat al unei celule de inchisoare si au fost temeri ca telespectatorii ar putea sa nu agreeze ideea din cauza prejudecatilor legate de infractori. Initial, am planificat difuzarea serialului online”, a declarat producatorul. “Personal, am crezut ca ar putea sa nu fie asa rau daca rating-urile le-ar ajunge pe cele de la ‘Reply 1997’, dar sunt foarte multumit pentru ca au fost depasite.”

Serialul care are un numar de 16 episoade, dezvaluie viata in inchisoare a unui fost jucator de baseball, care a ajuns sa fie inchis pentru atacarea unui agresor sexual a carei victima fusese sora jucatorului de baseball. Ultimul episod difuzat a avut un rating de 11,2%.

Bazandu-se pe un adevarat studiu al lui Shin Won-ho despre detinuti, celulele inghetate pline de criminali violenti se transforma in locuri pline de realism, “un microcosmos al societatii coreene” dupa cum caracterizeaza inchisoarea chiar unul din personaje. Shin Won-ho crede ca cea mai mare preocupare in directia pe care trebuia sa o ia scenariul nu era in a face infractiunea ceva fascinant si atractiv, desi tonul cald ar putea induce oamenii in eroare. “In loc sa ma concentrez asupra infractiunilor, mi-am indreptat atentia asupra tuturor celor din jurul penitenciarului, detinuti si familiile lor, gardienii si povestile lor de viata. Nu am spus povestea din perspectiva detinutilor care au avut anumite motive sa faca acele infractiuni, ci din perspectiva experientelor prin care trec, suisurile si coborasurile din viata, dar in mod extrem. Am intentionat sa arat diferite povesti de viata ale oamenilor.”

Alaturi de jocul actoricesc creat de actori cu cariere respectabile in lumea teatrului si a filmului, rasturnarile de situatii din fiecare episod au contribuit la succesul serialului. Actorul Jung Woong-in, cunoscut pentru personajele negative pe care le-a interpretat, joaca rolul domnului Paeng, gardian al inchisorii. Spre deosebire de aspectul sau si de previziunile telespectatorilor, Paeng s-a dovedit a fi o persoana simpatica si amabila. Actorul Sung Dong-il, care a jucat in seria “Reply” rolul unui tata afectuos, a surprins telespectatorii jucand un personaj negativ, cu un zambet inselator.

Intrebat despre personajele homosexuale pe care Shin Won-ho le prezinta in mod repetat in serialele sale, acesta a spus ca face parte din datoria sa de povestitor sa ilustreze povesti neconventionale. “In ‘Reply 1994’, homosexualitatea a fost folosita pentru a descrie tumultul adolescentei unui personaj, in timp ce in ‘Reply 1997’ a fost o forma de iubire. In ultima mea productie am un personaj, Yoo Han-young. Cred ca telespectatorii sunt ceva mai obisnuiti cu astfel de personaje in seriale.”

Intrebat despre un al doilea sezon, Shin Won-ho declara intr-un interviu ca “trebuie sa asteptam finalul serialului pentru a sti. E la fel ca la ‘Reply’, nu am facut continuarile pentru ca a avut succes la public, ci pentru ca am mai avut povesti de spus. Dupa terminarea serialului va trebui sa vorbim despre o eventuala continuare.” “Daca vorbim de un mesaj acesta ar fi ‘speranta’. Este povestea unor oameni dintr-un loc de la capatul lumii, intr-un fel. Unii spera sa se intoarca cu bine, altii se adancesc mai mult in tenebrele inchisorii. Ce vreau sa arat e ca poate exista speranta chiar si intr-un astfel de loc.”

“Prison Playbook” a fost difuzat pe canalul de cablu tvN din noiembrie 2017 pana acum o luna, in ianuarie 2018, filmarile la serial incheindu-se cu 2 zile inaintea difuzarii ultimului episod. Serialul a avut un rating mediu de 7,5% la nivel national, ultimul episod avand un rating de 11,2%, ceea ce ne arata ca si posturile transmise prin cablu pot concura cu succes cu cele 3 mari canale difuzate prin satelit la nivel national in Coreea de Sud, ce scriu legea in materie de seriale tv: KBS, SBS si MBC.

Publicat: marți 20 februarie 2018

Detinatorul “Taesan Group”, Im Tae San (Choi Min-sik) e un tata trecut de mult de prima tinerete ce incearca sa-si reface viata alaturi de mai tanara lui amanta, Park Yoo Na (Lee Honey). Insa in ciuda sentimentelor sincere pe care le are fata de aceasta, intampina o puternica opozitie din partea fiicei sale rebele, adolescenta Mi Ra (Lee Soo-kyung), ce nu o accepta sub nici o forma pe Yoo Na ca mama vitrega. Desi tatal incearca sa le apropie pe cele doua, esueaza din start. Lucrurile se complica cand Mi Ra ajunge in posesia unui clip video compromitator, in care Yoo Na, starleta din lumea muzicii, face lucruri mai putin decente in compania fostului ei iubit. Hotarata sa puna piciorul in prag si in baza acestei inregistrari sa obtina despartirea amantei de tatal ei, Mi Ra stabileste o intalnire cu Yoo Na. Evenimentele se precipita, iar in urma unui accident de masina Yoo Na isi pierde viata. Inregistrarile camerelor de supraveghere indica masina lui Mi Ra ca fiind cea care a produs accidentul, iar politia sosita la locul faptei constata ca Mi Ra se afla in pragul comei alcoolice. Aceasta se trezeste dimineata in arestul politiei, fiind inculpata pentru omor. Cu sufletul sfasiat, tatal va incerca sa traga toate sforile necesare pentru a afla adevarul inaintea procuraturii, dar cineva necunoscut intevine si furnizeaza procuraturii o inregistrare video care va schimba intreaga soarta a procesului… Tatal dispareta e dispus sa faca orice pentru a pune mana pe stick-ul cu inregistrarea…

Regizorul coreeean Jung Jin-woo, cunoscut pentru “Modern Boy” si “Eun-gyo”, a acceptat in vara lui 2016 realizarea unui remake coreean dupa productia chineza “Silent Witness” din 2013, “Heart Blackened”. Filmat pe durata a aproape 4 luni, ultimele cadre fiind trase chiar in Thailanda, productia a avut ghinionul unei lansari in cinematografe intr-o perioada in care productia Hollywoodiana “Thor: Ragnarok” si cea coreeana “The Outlaws” faceau legea. In plus, o drama desfasurata in mare parte in salile de tribunal cu greu poate face fata la box-office avand concurenta unor filme comerciale, de actiune, ca cele amintite. Desigur, “The Attorney” e o exceptie frumoasa pentru cinematografia coreeana, dar, din nefericire, “Heart Blackened” e departe de succesul acestuia, obtinand doar 3,5 milioane de dolari la box-office. Choi Min-sik a fost ca de obicei la inaltime, interpretand un personaj destul de asemanator cu falsul primar din “The Mayor”, de aceasta data obsedat de puterea pe care i-o confera banul. Im Tae San are impresia ca poate cumpara pe oricine cu banii sai obtinuti din brokeraj, “prin puterea mintii”, cum ii place sa spuna. In viziunea lui, totul poate fi musamalizat in functie de pretul fiecarui om, dar in ciuda acestei filosofii, e indragostit sincer de o starleta din lumea muzicii, Yoo Na, interpretata de Lee Honey. Cand aceasta moare si principala suspecta e fiica lui, Im Mi Ra, Tae San isi va pune in miscare toate relatiile pentru a strange dovezile nevinovatiei fiicei sale, singura familie ce i-a mai ramas. Lee Soo-kyung o interpreteaza pe fiica magnatului, Mi Ra, tanara actrita ce-a debutat in “Coin Locker Girl” reluandu-si rolul de “fiica” a lui Choi Min-sik, dupa o prestatie identica in “The Mayor”. Si acum este o adolescenta rebela, care insa isi impinge rolul pana la extrem (aroganta, consum de alcool, trufie), fiind extrem de convingatoare. Park Shin-hye revine in ipostaza de avocat, dupa aparitia din “Miracle in Cell No. 7” unde in final juca un rol similar. De data asta nu doar ca nu este deloc convingatoare, dar personajul ei devine chiar antipatic la un moment dat, cand da dovada de exces de zel cand vine vorba de principiile meseriei sale. Nu e una din cele mai fericite aparitii ale carierei sale (de altfel cam subtire pe marele ecran), poate viitorul ii rezerva ceva mai bun. Rolurile secundare nu se ridica la nivelul protagonistilor (actori mai putin experimentati), iar acesta e unul din punctele slabe ale filmului. Inexpresivul Park Hae-joon in rolul procurorului Dong e exasperant, iar Jo Han-chul si Ryoo Joon-yeol apar in multe cadre intunecate in care deosebirea lor sub aspect fizic e dificila, de aici si o usoara confuzie intre celelalte doua personaje secundare cheie ale povestii. Scenariul nu este unul iesit din comun, are rasturnarea de situatie care sa faca filmul atractiv, o data pe la mijlocul sau si o data la final, insa durata mult prea lunga a filmului (2 ore si 5 minute) a scazut din atractivitatea firului epic. Exista momente moarte in care regizorul taraganeaza in mod intentionat actiunea, timp in care putea introduce cateva inovatii sau putea contura mai bine relatia dintre personaje. In schimb, regizorul s-a straduit pana in ultimele minute ale productiei sa pastreze supriza si sa nu dea nici un indiciu despre posibilul deznodamant, si asta chiar cu pretul de a lasa spectatorii in ceata o perioada de timp, cand ajungi sa te intrebi daca mai intelegi ceva din tot. Din fericire, finalul este cheia logica, coerenta, a intelegerii acestui compromis facut prin acest mod de relatare mai putin captivant. Lucrul pozitiv e ca regizorul nu o da pe melodrama, la final, multumindu-se sa se limiteze la o drama realista prin mesajul sau de pe parcurs. Per ansamblu un film bun, ce nu exceleaza dar nici nu dezamageste, de la care cu siguranta ne-am fi asteptat la ceva mai mult. Probabil atat s-a putut…

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 18 februarie 2018

Dupa reteta exersata cu succes in zeci de filme de gen, producatorii chinezi ne incanta cu o noua productie fantezista de aventura ce face parte dintr-un proiect scris ambitios, e vorba de “Legend of the Naga Pearls”. E prima ecranizare pentru marele ecran ce vorbeste despre celebrul Novoland, un univers fictiv cunoscut ca o lume cu 3 continente si 9 provincii, cu o istorie de 10.000 de ani impartita in 10 ere, in care au stapanit 16 dinastii. Este un proiect scris demarat la inceputul anilor 2000 de chinezi, inspirat dupa “Stapanul Inelelor” (de ce sa nu aiba si chinezii universul lor fictiv ?), si la care au lucrat 7 autori principali, ce au scris 30 de volume. Pana acum s-au realizat doar doua ecranizari ce au la baza aceste romane, dar ambele pentru micul ecran. “Legend of the Naga Pearls” deschide calea asa-numitelor “live-action-uri” dupa aceste scrieri, in 2019 fiind programata premiera lui “Novoland: Eagle Flag”. Prezentul film prezinta doar o mica parte din universul Novoland, care e populat de rase diferite: oameni, Titani, Pitici, Spirite, Oamenii Marii si Tribul Inaripat. Aici vedem doar confruntarea dintre oameni si Tribul Inaripat, cu mentionarea Perlelor Naga (Naga fiind numele in chineza al Oamenilor Marii) si a piticilor, ce apar la inceputul filmului. Asadar, un univers fascinant plin de fantezie ne invita sa-l descoperim, in compania unor personaje agreabile: Ni Kongkong (interpretat de simpaticul Darren Wang), Corb (Crystal Zhang) si Herley (debutantul Guansen Sheng). Veteranul Simon Yam e de nerecunoscut in rolul maleficului Vlad (Xuelie, pe numele chinezesc), ascuns perfect de echipa de la machiaj in spatele mastii si fardurilor. Filmul a avut incasari decente la box-ofice, depasind 16 milioane de dolari venit numai in China. Coloana sonora e semnata de japonezul Ikuro Fujiwara, ce a oferit coloana sonora si a unui alt succes chinezesc “fantasy”, “Painted Skin”.

Filmul urmeaza tipicul productiilor de aventura chinezesti, cu un personaj central, Ni Kongkong, de mic persecutat, orfan, ce are pe langa talentul in a fura pentru a-si intretine companionul, un simpatic raton, si o putere speciala data de lumina albastra ce radiaza din mana lui dreapta. Respectand tiparul acestui gen de filme, Kongkong se asociaza cu inca 2 persoane, o politista neinfricata ce are stigmatul de a face parte din Tribul Inaripat, deci care e privita cu suspiciune de toata lumea, si un nobil, Herley, a carui identitate e dezvaluita spre final, nebunatic si dornic de actiune, cu totii pornind in cautarea cutiei cu Perla Naga. Desigur, de-a lungul calatoriei plina de neprevazut apar tot felul de situatii ce le testeaza calitatile si prietenia, telul fiind unul comun: distrugerea lui Vlad (un nume ciudat pentru un film chinezesc, care evident face trimitere, daca stam sa privim infatisarea maleficului personaj, la… Dracula), interpretat de Simon Yam. Filmul este captivant, aventurile sunt pigmentate cu mult umor (mai mult ca de obicei in filmele de fantezie), iar singurul regret ramane ca nu s-a incercat relatarea povestii pe o durata de cel putin 2 ore. Din aceasta cauza nici povestea nu este extraordinar de bine dezvoltata, dand impresia unui deja-vu. Efectele speciale si decorurile sunt, insa, la inaltime, astfel ca productia are tot ce e nevoie pentru a ramane cu ochii pe ea pana la final. De remarcat aluziile privind orientarea sexuala a unui personaj secundar din poveste, de altfel extrem de nostim, si modul hilar in care se sugereaza practic un subiect tabu in societatea chineza (homosexualitatea), semn ca o astfel de abordare poate obtine ingaduinta comisiei de cenzura din China, de dragul entertainmentului. Un film relaxant, ce poate deschide calea spre alte productii similare inspirate din saga Novoland, insusi finalul lasand deschisa alternativa unui sequel (ca multe alte filme de fantezie chinezesti). Ramane de vazut daca vom avea si o continuare, in anii urmatori, cert este ca cinematografia chineza nu duce lipsa de surse de inspiratie pentru fanteziile sale superbe, iar acest lucru nu poate decat sa ne bucure.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: vineri 16 februarie 2018

Kim Ja-Hong (Cha Tae-hyun) e un merituos pompier ce pune mai presus de toate binele celorlalti. Toata viata si-a trait-o aducand bucurie si speranta apropiatilor si celor pe care ii salveaza in misiunile sale, dar viata i-a oferit in schimb mult prea putine: o mama surda si bolnava, un frate pentru care trebuie sa munceasca pentru a-i plati facultatea, si multa amaraciune dupa ce intr-o misiune salveaza mai multe vieti insa o pierde pe cea a unui bun coleg. Intr-o misiune de stingere a unui incendiu, in timp ce incearca sa salveze o fetita, are loc o explozie la un etaj superior si ca ultima solutie Ja-Hong se arunca in gol. Ajunge cu bine pe pamant, fetita care era in bratele lui, sub o patura, e teafara si nevatamata, si el isi revine miraculos, desi nimeni nu ar fi putut supravietui unui asemenea salt in gol. Dar la scurt timp constata ca nu mai e viu si ca trei ingeri au venit in intampinarea lui pentru a-l duce in Viata de Apoi. Hewonmak (Joo Ji-hoon) si Deok-choon (Kim Hyang-gi) sunt ingeri asistenti ai lui Gang-lim (Ha Jung-woo), si impreuna il vor reprezenta pe Ja-Hong la cele 7 judecati la care va fi supus pe taramul Vietii de Apoi. Judecat pentru 7 pacate capitale de 7 zei diferiti, Ja-Hong are sansa ca la finalul judecatilor, daca nu e gasit vinovat, sa aiba parte de o reincarnare. Si viata incepe sa i se deruleze prin fata ochilor, cu bune si cu rele, de-a lungul celor 7 judecati, ce vor scoate la lumina o multime de surprize, mai mult sau mai putin placute…

Regizorul Kim Yong-hwa, ce a debutat mai putin fericit cu comedia dramatica “Oh, Brothers” in 2003, a dat lovitura cu “200 Pounds Beauty” si mai apoi cu “Take Off”, ce i-a adus si 2 premii pentru regie. Avand in spate aceasta experienta, acesta a acceptat anul trecut ca coproduca o promitatoare poveste, “Along With The Gods: The Two Worlds”, inspirata dintr-o manhwa omonima publicata pe internet in 2010, ce la vremea respectiva nu a atras in mod deosebit atentia. Ce a crescut interesul pentru acest proiect a fost amploarea scenariului – o recreere la scara larga a Vietii de Apoi -, si distributia stelara, nu doar in rolurile principale, ci si in cele secundare: Cha Tae-hyun, Ha Jung-woo, Joo Ji-hoon si Kim Hyang-gi sunt protagonistii povestii, in timp ce in roluri secundare vedem o multime de nume mari ale filmului coreean, precum Lee Jung-jae, Oh Dal-su, Jang Gwang, Kim Dong-wook, Kim Ha-neul, Kim Hae-sook, Ma Dong-seok sau Kim Su-ro. Ha Jung-woo si Kim Dong-wook sunt la a doua colaborare cu regizorul Kim Yong-hwa, anterior lucrand impreuna la succesul “Take Off”.

37 de milioane de dolari a fost bugetul acestui film, ce va fi impartit in doua parti: prima a avut premiera pe 20 decembrie, iar a doua parte va fi lansata in vara acestui an, sezonul marilor premiere de peste an. Trebuie mentionat ca filmarile la ambele parti s-au facut simultan, deci acestea au fost de mult timp incheiate, astfel ca distributia primei parti se va regasi si in partea a doua. Efectele vizuale au fost create unul din cele mai mari studiouri de productie si efecte vizuale din Asia, Dexter Studios, aproximativ 300 de artisti si tehnicieni luand parte la munca de productie si post-procesare. 2,2 milioane de dolari din buget au fost asigurate de o companie chineza de productie, iar filmarile au durat 10 luni, incepand din mai 2016. Interesul pentru acest film a fost urias in intreaga lume, acesta fiind distribuit in nu mai putin de 103 tari inca dinainte de premiera. In Coreea, “Along With The Gods: The Two Worlds” a fost un succes de box-office ravasitor. Daca statisticile se pregateau sa consemneze “A Taxi Driver” ca fiind filmul coreean cu cele mai mari incasari din 2017, un film ce s-a cocotat pe prima pozitie la box-office inca din august, cu doar 9 zile inainte de incheierea anului “Along With The Gods” si-a inceput fulminanta ascensiune timid de tot, cu doar 400.000 de spectatori in prima zi. In doua saptamani a reusit sa stranga nu mai putin de 10 milioane de spectatori, iar pan ape 10 februarie 2018 a strans incasari de 106,8 milioane de dolari, devenind al doilea cel mai vizionat film coreean din toate timpurile dupa “The Admiral: Roaring Currents” (cu 125,8 milioane dolari). Succesul filmului a fost imediat speculat de industria de televiziune – aflata in cadere libera de ceva timp, care in ultimii ani s-a orientat tot mai mult spre tematici hollywoodiene, ce au schimbat oarecum specificul k-dramelor -, la o saptamana de la premiera in cinematografe fiind anuntata deja o adaptare pentru televiziune sub forma unui serial al carui scenariu va fi scris in acest an si care va fi produs anul viitor.

“Along With The Gods” este una din cele mai fascinante fantezii realizate vreodata de cinematografia coreeana. Genul “fantezie” e unul la care coreenii au cam ramas in urma fata de cinematografiile dezvoltate din Orient, China devenind de ceva ani lider de piata in regiune pe acest sector, urmata de Japonia. Cateva fictiuni de amploare s-au realizat si in Coreea si au fost succese de casa la vremea lor (The Restless, The Host, Jeon Woo-chi), dar niciunul de amploarea lui “Along With The Gods”. La prima vedere ai fi tentat sa crezi ca lumea a umplut salile de cinema din cauza efectelor speciale, insa daca esti cunoscator al cinematografiei coreene stii ca filmul coreean, oricat de comercial ar fi, are inca puterea de a transmite mesaje puternice si invataminte ce merg la sufletul spectatorului. Asta e esenta cinematografiei coreene: un scenariu sensibil, care se pliaza pe orice reteta popcorn hollywoodiana. Cine n-ar fi curios sa vada macar o data viziunea cineastilor din spatele productiei despre Lumea de Dincolo ? Si cum productia se adreseaza si publicului occidental, de alta credinta decat buddhista, realizatorii nu au ezitat sa introduca in film unele elemente comune cu credinta crestina, la nivel de principii. A rezultat o viziune mai mult decat moderna si indrazneata despre Viata de Apoi, despre ingeri si demoni, pacate capitale si reincarnare, pe alocuri comica, pe alocuri dramatica, ce a prins la publicul coreean. Interpretarea intregii echipe de actori e de nivel foarte ridicat, si se confirma din nou faptul ca filmele in care apare Oh Dal-su in roluri secundare sunt succese de box-office. In special Ha Jung-woo acapareaza atentia, desi personajul principal ar trebui considerat cel al lui Cha Tae-hyun. Firul epic e mai mult decat ofertant, decorurile si scenografia sunt fascinante, costumele si efectele speciale nu pot trece nici ele neobservate (in special modul in care ingerii pazitori isi fac aparitia si dispar, in lumea celor vii te va cuceri), totul la acest film e facut sa te tina captiv aproape 2 ore si jumatate de ecran, iar la final sa-ti doresti sa vezi si partea a doua… Din pacate daca Kim Dong-wook va fi personajul principal in sequel, asa cum o sugereaza finalul primei parti, si se va merge pe aceeasi reteta, productia ce se va lansa in vara probabil nu va reusi sa se ridice la nivelul incasarilor acestui film. Sarmul unui Cha Tae-hyun nu poate fi “furat” de nimeni… Spectaculos, sensibil si amuzant, “Along With The Gods: The Two Worlds” isi merita din plin statutul obtinut intr-o singura luna de zile, cel de cel de-al doilea cel mai vizionat film coreean din toate timpurile. A fost un pariu castigat de catre producatori si de catre cinematografia coreeana, ce a scris deja istorie.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: luni 12 februarie 2018

Marele maestru al filmelor de actiune John Woo revine, la 71 de ani, in scaunul regizoral pentru o noua epopee moderna cu impuscaturi in stilul care l-a consacrat in anii ’90, “Manhunt”. Dupa ce a regizat magistralul “The Crossing” in 2014 si 2015, John Woo a decis sa revina la filmele de actiune, alaturi de care se simte in elementul sau, regizand un film finantat de producatori din China si Hong Kong dar vorbit in mare parte in japoneza si engleza. “Manhunt” are la baza un roman scris de japonezul Juko Nishimura, “Kimi yo fundo no kawa o watare”, ce a fost ecranizat in anul 1976 de japonezul Junya Sato. John Woo a declarat ca a ales acest proiect pentru a-i aduce un omagiu marelui actor japonez Ken Takakura, ce s-a stins cu 4 ani in urma, si care a jucat rolul principal in ecranizarea amintita din 1976. Pentru publicul roman necunoscator de cinematografie asiatica, aceasta decizie poate parea una oarecare, poate chiar ciudata, tinand cont de rivalitatea istorica dintre China si Japonia; e putin ciudat ca un regizor chinez, fie el si de talie mondiala, sa realizeze un film filmat in Japonia si vorbit in cea mai mare parte in japoneza, cu actori japonezi in prim plan. John Woo ne arata ca lumea filmului nu are bariere, precum lumea politica, si ca poti realiza un film dedicat unui monstru sacru al unei cinematografii rivale fara a starni orgolii. Pentru chinezi, insa, “Manhunt” are o semnificatie aparte. Si nu ne referim la aceasta productie, ci la cea din 1976. Aceasta a fost lansata in China on 1978, fiind unul din primele filme straine difuzate in cinematografele chinezesti dupa Revolutia Culturala. Impactul filmului asupra publicului chinez a fost unul urias, Ken Takakura devenind unul din cei mai populari actori japonezi din toate timpurile in China. Insusi purtatorul de cuvant al Ministerului de Afaceri Externe chinez declara, la moartea actorului japonez, in 2014, ca Takakura a adus o contributie semnificativa la schimburile culturale dintre China si Japonia. In aceasta lumina trebuie privit remake-ul lui John Woo din 2017. Rolul lui Takakura este luat de actorul chinez Zhang Hanyu (Operation Mekong, The Taking of Tiger Mountain, WhiteVengeance), ce colaboreaza cu japonezul Masaharu Fukuyama (Suspect X) si cu o echipa internationala de actori asiatici, din care nu putem trece cu vederea peste cunoscuta actrita coreeana Ha Ji-won, peste veteranul japonez Jun Kunimura sau chinezoaica Qi Wei. Fiica lui John Woo, Angeles Woo, are si ea un rol secundar, cel al unei asasine ce colaboreaza cu buna ei prietena interpretata de Ha Ji-won. “Manhunt” a avut un buget de 50 de milioane de dolari, a fost filmat in intregime in Osaka si a stat in post-productie nu mai putin de 3 luni ! A avut premiera la Festivalul de la Venetia, dar nu a concurat la vreo categorie. In China, filmul nu a rupt gura targului, obtinand incasari de doar 16 milioane de dolari. Coloana sonora e semnata de apreciatul Taro Iwashiro.

“Manhunt” ne aminteste de John Woo din vremurile sale bune, in care lucra cu Chow Yun-fat sau Andy Lau la marile filme de actiune de la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90. Regasim in noua lui productie sarea si piperul de pe vremuri, actiune din belsug, spectaculozitate si un simt al poeziei redate prin imagini cum numai la Wong Kar-wai mai vezi, in cinematografia chineza. “Manhunt” pe cat de spectaculos e pe partea de actiune si entertainment, pe atat e lipsit de consistenta e la capitolul scenariu. Povestea nu doar ca e previzibila – un fel de “The Fugitive” tras la indigo, insa mult mai spectaculos -, dar este si plina de clisee. Cunoscatorii filmelor lui John Woo vor recunoaste o gramada de replici din filmele sale anterioare inserate in gura personajelor, iar de foarte multe ori replicile sunt atat de tipice incat devin enervante, dandu-ti impresia ca au fost copiate intentionat din filme similare americane sau chinezesti. Partial John Woo a recunoscut acest lucru, inspirandu-se din zecile de filme politiste japoneze din anii ’70, ce aveau replici aproape mecanice si personaje de-a dreptul clasice pentru gen, precum politistul neinteles, noncomformist dar onest, inchis in lumea lui, cu defectele si ticurile sale, ce ajunge sa faca echipa cu un partener care trebuie sa-i dea replica de fiecare data si sa-l puna la punct. Scenariul trage in jos filmul, mai ales ca spre final se vede ca acesta e cam tras de par probabil din dorinta de a fi imprevizibil. O alta bila neagra e data de folosirea limbilor japoneza, chineza si mai ales engleza (una extrem e stalcita) in dialogurile dintre personaje, acestea alternand extrem de enervant pentru urechile privitorului. Unde exceleaza filmul e pe partea de spectaculozitate, unde si cu ajutorul efectelor speciale, John Woo ne ofera poate cea mai reusita si mai dinamica perspectiva despre cum trebuie facut un film de superactiune. Aici e punctul forte al productie, dar si al lui John Woo. Un film de popcorn, cum ar zice americanii, extrem de bine realizat, cu o interpretare buna a echipei internationale de actori (Ha Ji-won e destul de convingatoare in rolul unei asasine profesioniste necrutatoare vorbitoare de engleza), dar care ofera mult mai putine sub aspectul scenariului, previzibil si fantezist spre final, mustind de clisee.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: sâmbătă 10 februarie 2018

Doi regizori specializati in filme de groaza si thrillere isi unesc eforturile in proiectul “The Tooth and the Nail” pentru a ne oferi o experienta speciala si o calatorie inapoi in timp in perioada imediat urmatoare eliberarii Coreei de sub Ocupatia japoneza. Jung Sik (care anterior a regizat horrorul plasat in timpul Ocupatiei japoneze a Peninsulei, “Epitaph”) si Kim Whee (regizorul lui “The Neighbors” si “The Chosen: Forbidden Cave”) ne ofera un decor noir al Seulului si Busanului celei de-a doua jumatati a anilor ’40, in care tara era macinata de inflatie si instabilitate politica, un decor in care se strecoara o fascinanta poveste a unei crime oarecare, cu un final imprevizibil. Asocierea numelui celor doi regizori e pur intamplatoare, deoarece cea mai mare parte a filmarilor au fost realizate cu Jung Sik la timona, insa in urma unor divergente cu compania de productie, locul sau a fost luat de Kim Whee. Acesta din urma a ajustat scenariul, a facut mai multe filmari suplimentare si munca de post-procesare a filmarilor, completand munca antecesorului sau. Daca multi s-ar fi asteptat ca aceasta schimbare din scaunul regizoral sa afecteze coerenta scenariului, realitatea a infirmat aceste asteptari, rezultand un film excelent filmat, cu o poveste fascinanta e la primul la ultimul cadru. In fapt, filmul are la baza un roman omonim scris de Bill S. Ballinger si adaptat de doi scenaristi coreeni la realitatile societatii coreene postbelice. Doar 2,5 milioane de dolari a obtinut acest film la box-ofice in Coreea, in ciuda scenariului solid si a unei distributii de exceptie, in care cap de afis sunt Ko Soo (Lucid Dream, The Last Princess, The Royal Tailor, Love 911) si regretatul Kim Joo-hyuk (Confidential Assignment, The Truth Beneath, The Servant). A fost ultimul film al lui Kim Joo-hyuk lansat inaintea disparitiei sale ce a socat lumea filmului coreean in octombrie 2017 (ultimele doua filme in care a mai aparut vor avea premiera in decursul acestui an). Park Sung-woong, Moon Sung-geun sau Oh Gwang-rok se alatura celor doi protagonisti si dau consistenta productiei cu interpretari memorabile.

Spre deosebire de alte thrillere de epoca coreene, “The Tooth and the Nail” se distinge prin stilul narativ aparte. Scenariul recurge la ceea ce in literatura e cunoscut sub numele de “truc narativ”, o metoda foarte populara in zilele noastre in literatura de mister japoneza, dar care a fost cu succes experimentata de americanul Bill S. Ballinger in scrierile sale din anii ’50. Avem de la bun inceput doua fire narative paralele, prezentul (anul 1948, in care se desfasoara un proces pentru o crima) si trecutul (destul de apropiat in timp, anul 1945, in care avem o poveste romantica distincta). Trecutul e cel ce va explica prezentul, el fiind o acumulare de evenimente si de tensiune care in final vor conduce la procesul din 1948. Cum ? Intr-un stil original, cu multe rasturnari de situatii, pentru ca vorbim de personaje complet diferite, unele ascunse chiar, ce apar pe parcurs si schimba cursul evenimentelor. Prezentul ridica multe semne de intrebare si stagneaza, bate pasul pe loc, intreaga actiune din present desfasurandu-se in sala de tribunal. In schimb, trecutul avanseaza in ritmul sau spre prezent, aduce personaje noi in prim plan, dinamism si mister, cu fiecare pas inainte reconstituindu-se putin din imaginea prezentului. E fascinant sa asistam cum prezentul e reconstituit din imagini sparte in piesele unui puzzle, ce ne aduc atat romantism cat si drama dusa pana la clasica dorinta a razbunarii. Ko Soo are parte de un nou rol pozitiv prin excelenta, in timp ce Kim Joo-hyuk e ravasitor in rol negativ, confirmand daca mai era nevoie statutul de poate cel mai bun actor de roluri negative pe care l-a avut vreodata Coreea. Calculat, elegant, misterios, personajul sau fascineaza, eclipsandu-l in multe situatii pe Ko Soo, mereu “moale” (pana si cand e dezlantuit), cu ochi stralucitori dar incapabili sa transmita prea multe spectatorilor. Desigur, se straduieste sa-si interpreteze rolul cat mai convingator, inclusiv in momentele in care se transforma intr-un cu totul alt personaj, dar inca ii lipseste ceva pentru a putea fi numit actor mare. E de remarcat prestatia lui Park Sung-woong, de aceasta data in rol de procuror ce pledeaza in fata Curtii si care are aproape tot atatea aparitii in film precum Ko Soo, si interpretarea lui Moon Seung-geun intr-o ipostaza preferata, cea de avocat al acuzatului de crima, interesat doar de prestigiu si bani (cate astfel de roluri de personaje lipsite de scrupule a avut, oare, in lunga-i cariera acest excelent actor, pe care ni-l amintim din “The 101 st Proposition” din 1993, unde era un timid “crai” trecut de prima tinerete in cautarea unui suflet pereche ?). In “The Tooth and the Nail”, suspansul e la el acasa, iar povestea e plina de rasturnari de situatie pe care nu le-ai putea anticipa la inceput. In ciuda faptului ca nu a fost un succes de casa (probabil faptul ca jumatate din film se desfasoara intr-o sala de judecata a speriat publicul), filmul merita savurat pentru prospetimea si originalitatea ideilor scenariului sau, pentru stilul aparte in care evenimentele sunt relatate si pentru modul in care e exploatat misterul pana la ultimul cadru. Cu siguranta “The Tooth and the Nail” ramane unul din cele mai reusite filme oferite de industria coreeana de film in anul 2017, deci nu trebuie ratat !

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 4 februarie 2018

Regizoarea si scenarista coreeana Roh Deok revine la 2 ani de la debutul remarcabil cu “Very Ordinary Couple” cu “The Exclusive: Beat the Devil’s Tattoo”, un thriller din lumea televiziunii prin care se indeparteaza complet de genul romantic abordat la filmul de debut. Si totusi, o usoara nota de umor – sau mai degraba de ironie parodica – stabileste o punte de legatura cu “Very Ordinary Couple”, dar e evident ca avem in fata o cu totul alta abordare, mult mai indrazneata, un amestec de thriller, comedie, drama si intriga politista tesuta in jurul lumii jurnalistice. Protagonistul povestii este Cho Jung-seok, care dupa acest rol a fost distribuit in excelentul “Time Renegades” si in melodrama cu accente comice “My Annoying Brother”, un actor in plina ascensiune, care in aceasta vara va reaparea alaturi de Song Kang-ho in “Drug Lord” (colaborand anterior cu acesta la “The Face Reader”). Lee Ha-na din recentul serial “Voice”, veterana Lee Mi-sook (An Affair, Untold Scandal, cunoscuta dintr-o multime de seriale tv) si Bae Sung-woo (de aceasta data in rolul unui politist depasit de situatie) completeaza o distributie de calitate a unui film cu un scenariu excelent. Productia a obtinut 4 milioane dolari incasari la box-office si constituie o frumoasa surpriza pentru amatorii de thrillere… altfel decat cele clasice.

“The Exclusive: Beat the Devil’s Tattoo” este, dincolo de un simplu thriller, un film despre goana dupa senzational a posturilor de televiziune, iar mesajul este unul universal valabil, nelimitandu-se doar la decorul societatii coreene. Modul in care o stire aparent fara impact major e transformata dupa principiul unui bulgare de zapada ce se rostogoleste si devine din ce in ce mai mare, pana explodeaza si aduce ratinguri, deci castiguri financiare din reclame, e unul de-a dreptul fascinant. Evolutia, surprinsa in toate fazele sale, are in centrul sau creatorul de “adevaruri”, reporterul, principiile lui etice, presiunile la care e supus pe scara ierarhica pentru binele intregii institutii, pentru ca in final, publicul sa dea verdictul, daca rodul muncii unei echipe e un adevar sau o minciuna. Lasarea la latitudinea publicului judecarea faptelor, acest principiu se constituie intr-un argument pentru ceea ce trebuie sa insemne obiectivitatea in aceasta meserie de jurnalist, dar ce faci cand pentru a-ti atinge scopul, uneori deformezi realitatea, cu sau fara buna stiinta ? Mai este adevarul ce ajunge la public un lucru obiectiv ? Sau mai este, macar, un adevar ? Filmul ridica aceasta chestiune a moralitatii manipularii opiniei publice, intr-un context mai mult decat elocvent al realitatii zilelor noastre, in care s-a declansat o veritabila lupta impotriva stirilor false. Heo e un jurnalist cu principii, onest, dar care ajunge intr-o situatie aparent fara iesire in momentul in care isi pierde slujba. E dispus sa faca orice compromis si pontul care ii cade din cer pe nepusa masa e biletul lui spre fericire, sau mai bine zis scurtatura spre a ajunge unde nu a ajuns niciodata prin munca onesta. Lucrurile se complica cand constata ca adevarul pe care il prezinta nu e tocmai ceea ce pare la prima vedere, ca lucrurile sunt interpretabile, ca e posibil chiar sa se fi inselat, iar acesta e momentul si mai dificil, in care trebuie sa decida daca merge pana la capat pe drumul ales sau face o intoarcere de 180 de grade pentru a ramane fidel principiilor sale profesionale. Regizoarea productiei nu ezita sa foloseasca ironia pentru a starni situatii cu adevarat hilare, astfel ca la un moment dat se ajunge in situatia paradoxala sa vorbim de lucruri grave dar sa zambim in acelasi timp cu gura pana la urechi. Scenariul nu este foarte complicat, multe lucruri sunt clare de timpuriu – inclusiv identitatea criminalului in serie e deconspirata pe la jumatatea filmului – si intreaga poveste e focusata pe protagonistul Heo interpretat de Cho Jung-seok, ce acapareaza cea mai mare parte a scenelor productiei. Acesta, desi nu a atins inca statutul de mare actor al filmului coreean, reuseste sa acapareze interesul audientei, sa faca publicul sa empatizeze cu situatia personajului sau. Lee Mi-sook, in schimb, desi are un rol secundar, lasa o impresie puternica in ipostaza unei directoare a postului tv ce stie sa manevreze din experienta cazuri precum cel al angajatului ei si sa le transforme in “bici” aducator de rating. Un film, per ansamblu, reusit, ambitios si plin de creativitate, ce iese la un moment dat din tiparele genului, avand multe elemente de originalitate ce sporesc placerea vizionarii. Nici un moment nu te plictisesti in compania lui, chiar daca ii lipseste anvergura unui film de top.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera si exclusivitate de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: sâmbătă 3 februarie 2018

Serial de actiune/romantic/comedie, “Man to Man” a fost produs integral inaintea difuzarii (o adevarata “moda” de ceva timp, in Coreea. Cine a vazut serialul The King of Dramas in care joaca actorul Kim Myung-min, isi aminteste de nebunia si vanzoleala care precede transmiterea unui episod proaspat filmat catre postul emitent, situatiile care par fara iesire si care nu de putine ori declanseaza drame adevarate), sarbatorind astfel cea de a V-a aniversare a postului JTBC, un post de televiziune prin cablu care se numara printre cele trei mai importante canale de televiziune de difuzare cu plata, de aici si ratingul cu cifre aparent mai mici decat ale celorlalte televiziuni fara plata. Serialul are 16 episoade, difuzarea lui a inceput in aprilie 2017, iar cateva secvente au fost filmate in Budapesta, intocmai precum IRIS.

Kim Sul-woo este un agent secret folosit la diverse misiuni, care de care mai periculoase si mai misterioase. Urmarind niste statuete care ascund ceva secrete, primeste misiunea de a deveni garda de corp pe langa Yeo Woon-gwang, un actor celebru care, bineinteles, nu este deloc incantat de acest nou angajat, asa ca pune la cale sa scape de el cat mai repede cu putinta. Dupa cateva incercari nereusite si dupa ce garda de corp dovedeste ca este eficient si indispensabil marelui actor, e angajat sub numele de “garda Kim”. O prietenie stranie incepe sa se infiripe intre cei doi care par de nedespartit mai ales dupa ce garda Kim ii salveaza viata lui Woon-gwang, si care cu timpul devine una dintre cele mai stranse legaturi. Numai Cha Do-ha, managera actorului, are anumite rezerve fata de sinceritatea lui Sul-woo, parandu-i dubios felul cum acesta s-a infiltrat in mijlocul celor care se socoteau a fi familia din jurul actorului Woon-gwang. Cu timpul insa, sentimentele se schimba, cei doi devin din ce in ce mai apropiati si aflat la ananghie, garda Kim se vede nevoit sa le faca marturisiri despre viata dubla pe care o ducea si sa apeleze la ajutorul lor, si astfel acest trio colaboreaza intr-o deplina armonie sa aduca la lumina secrete ce par adanc ingropate si care implica oameni de afaceri si politicieni, bineinteles.

Kim Sul-woo – interpretat de actorul Park Hae-jin (East of Eden, My Daughter Seo Young, Cheese in the Trap, etc.) este agentul fantoma K, “o umbra fara nume sau reputatie”, si datoria lui e sa lupte in secret pentru a proteja libertatea si ordinea. Pentru a-si duce misiunile la bun sfarsit, se foloseste cu abilitate de toate mijloacele care ii stau la indemana unui barbat frumos si elegant, in prim plan fiind femeile, de care, odata misiunea indeplinita, se descotoroseste mai mult sau mai putin elegant, considerand ca “dragostea este o amagire utila si tactica pentru un agent secret”, iar cand lucrezi sub acoperire e mult mai important cum iesi din scena decat cum intri.Antrenat si instruit in misiuni dintre cele mai grele, se ataseaza de cel caruia ii este garda de corp, si cum lumea in care traise incepe sa devina nesigura si periculoasa, iar prietenii vechi nu mai prezinta incredere, apeleaza la ajutorul noilor sai prieteni, care decid ca trebuie sa aiba incredere totala in el. Cu ajutorul lor si cu banii pe care Woon-gwang ii adunase in cariera sa de actor, poate sa duca la indeplinire o misiune foarte periculoasa si riscanta pentru ei.

Yeo Woon-gwang (Park Sung-woong – Remember, Hidden Identity, Man of Honor, etc.) este un actor ajuns celebru, cu multi fani, denumit si Moartea Intunecata, dupa numele unui erou pe care il jucase intr-un film, titulatura care il facea sa se umfle in pene; are o deosebita placere sa ii hartuiasca pe altii, e un “psihopat”, cum il descriu unii din anturajul sau, e dur cu cei slabi si slab cu cei puternici, iar cand ceva nu merge asa cum vrea el are un comportament de copil razgaiat care face istericale; e greu de multumit caci nu-i place nici una nici alta, uraste sa fie recunoscut dar si mai tare uraste sa nu-l recunoasca nimeni; in concluzie, e un star care nu stie nici el ce vrea. De fapt, asa aiurit, rupt de realitate, mofturos si pretentios, sufletul lui este profund ranit de cea pe care o iubise si care il parasise brusc, fara explicatii, pentru a se casatori cu un puternic si bogat om de afaceri. Supravietuitor a doua accidente dubioase si asemanatoare, alege sa se ascunda dupa aceasta masca a omului indiferent si superficial pentru a-si disimula durerea si dezamagirea. Venirea celui pe care el il numeste “garda Kim” ii inveseleste putin monotona lui viata si alaturi de el face lucruri pe care nu credea ca un actor de talia lui le poate face. Dar nici un sacrificiu nu este degeaba pentru a-ti ajuta …tara.

Cha Do-ha (Kim Min-jung – Gap Dong, Thorn Birds, Ireland, etc.) a fost fanul inrait a lui Woon-gwang, ajunsa acum manager si cerber al actorului. Nimic din ce are legatura cu pretioasa persoana a acestuia nu misca fara aprobarea si controlul ei, si nimic din ce ii este interzis nu trece dincolo de persoana ei, pedepsind drastic orice abatere de la drumul trasat de ea. Indragostita de actor, il idolatrizeaza fara a deveni insa, o pacoste; il urmeaza peste tot fara odihna, atenta la tot ce ar putea tulbura aceasta fiinta delicata – idolul ei – pe care nu se jeneaza insa sa-l pedepseasca atunci cand il prinde ca face lucruri interzise. Respectul pe care si-l poarta reciproc fac aceasta convietuire profesionala sa se transforme intr-o prietenie discreta si duioasa.

Prieteni si colegi astazi, maine tradati si tradatori, lacomie si politica, oameni care vor sa urce pe scara sociala prin metode lipsite de bun simt si etica dar si prietenie, sacrificiu si ajutor neconditionat, si multe alte intamplari si aventuri care te tin cu sufletul la gura le regasiti in acest serial de 16 episoade regizat de Lee Chang-min (Giant, Midas, Birth of a Beauty etc.) si Kim Sang-ho (Hwajung, Arang and the Magistrate,Can You Hear My Heart? etc.) dupa scenariul scris de Kim Won-suk, co-scenarist la serialul “Descendants of the Sun”.

Publicat: sâmbătă 27 ianuarie 2018

La inceputul anilor ’60, Schiopul Ho (Donnie Yen) soseste cu prietenii lui din China in Hong Kong-ul britanic. Pe atunci, Hong Kong aparea ca un Taram al Fagaduintei pentru chinezii de pe continent, multi incercand sa-si cladeasca o viata noua intr-o tara aparent mai libera, capitalista. Ho si prietenii lui isi gasesc o chirie ieftina, insa intampina dificultati in plata lunara a chiriei. Veniturile obtinute din munca pe santier sunt insuficiente, astfel ca nu de putine ori Ho se implica in lupte de strada, acceptand sa participe contra cost la infruntari intre bande rivale, in care isi poate pune in valoare indemanarea in folosirea pumnilor si picioarelor. Iar uneori aceste venituri erau usor obtinute, multe din luptele de strada fiind inscenate intre luptatori. Din umbra, insa, echilibrul era pastrat de fortele de politie, controlate de britanici. Si totusi, din randul politiei se remarca un chinez, Lee Rock (Andy Lau), ce are ambitii mari si se bucura de simpatia conationalilor sai dupa ce intra in conflictul cu seful de echipa britanic Hunter. Destinul va face ca Lee Rock sa-i salveze viata Schiopului Ho, cazut in mana lui Hunter, iar intre cei doi sa se lege o prietenie puternica. Insa daca Rock isi urmeaza ambitiile de a promova in functie, Ho intra in banda Dolofanului, un gangster local pentru care executa tot felul de faradelegi. Filmul prezinta marirea si decaderea lui Ho, un om simplu, cu suflet mare, marcat de un singur defect: dorinta de a face cat mai multi bani.

Veteranul Wong Jing, ce face filme de mai bine de 37 de ani, revine cu un film biografic despre viata unui celebru gangster din Hong Kong-ul anilor ’60, dupa ce in 2012 a regizat “The Last Tycoon”, un film inspirat din viata unui gangster cunoscut din Shanghai-ul anilor ‘20-’30 caruia i-a dat viata Chow Yun-fat. Si de aceasta data distributia e de zile mari, cu doi monstri sacri ai filmului din Hong Kong, Donnie Yen si Andy Lau. Primul da viata Schiopului Ho, un gangster real din anii ’60, Ng Sek-ho, in timp ce Andy Lau interpreteaza un politist controversat din aceeasi perioada, Lee Rock, rol pe care il reia dupa 26 de ani, in tinerete interpretandu-l de inca 2 ori in productiile “Lee Rock” si sequel-ul, din 1991. Regizorul Wong Jing e ajutat de Jason Kwan, cu care imparte creditele pentru regie, acesta din urma debutand ca regizor dupa ce mai bine de un deceniu a asigurat imaginile a numeroase filme de succes, precum Wu Kong, Cold War 1 si 2, Shanghai sau My Mother is a Belly Dancer. Amandoi regizorii au mai colaborat cu actorii din distributie, Wong Jing deplasandu-se pana in Canada, in 2016, unde se afla Donnie Yen pentru filmarile la xXx: The Return of Xander Cage, convingandu-l sa joace alaturi de Andy Lau rolul unui gangster atipic intr-un film cu un numar limitat de scene de lupta (e stiut faptul ca interpretul personajului Ip Man anuntase inca de pe cand filma la celebrul film ca voia sa se retraga din filmele de actiune). Convins de proiect si de sinceritatea reputatului regizor, Yen a acceptat, si asa s-a nascut unul din cele mai reusite filme cu gangsteri din toate timpurile, in cinematografia din Hong Kong. In septembrie 2017, la data premierei, “Chasing the Dragon” s-a bucurat de critici elogioase, ce laudau versatilitatea lui Yen si interpretarea extraordinara a unui personaj din viata reala a perioadei respective. Productia a fost si un mare succes de box-office, depasind ca incasari atat “Blade Runner 2049” in mare parte din tarile Asiei, cat si “The Foreigner”, filmul veteranului Jackie Chan, in China si Hong Kong ! Numai in China, “Chasing the Dragon” a obtinut mai mult de 87 milioane dolari, in conditiile in care investitia initiala in productie a fost de aproape 32 milioane dolari !

Avand la timona un regizor cu o experienta de 3 decenii in spate si unul cu 27 de filme la activ in calitate de regizor si operator de imagine, dar si o distributie solida, “Chasing the Dragon” a fost un succes garantat inca dinainte de lansarea sa in cinematografe. Scenariul scris de Wong Jing – criticat pentru povestea mai putin inspirata din spatele trilogiei din lumea jocurilor de noroc, “From Vegas to Macau” – este de aceasta data la inaltimea unei biografii moderne a vietii necosmetizate a unui interlop celebru in Hong Kong. Scenariul i-a oferit suficienta libertate de miscare lui Donnie Yen, al carui personaj, Schiopul Ho, este surprins in evolutia sa de la statutul de imigrant ilegal in Hong Kong-ul britanic de la inceputul anilor ’60 la cel de temut lord al drogurilor, asemeni unui alt celebru personaj Hollywoodian, intruchipat de Al Pacino in 1983 in “Scarface”, Tony Montana. Schiopul Ho e un chinez sarac sosit ilegal in Hong Kong in 1960, avand visuri marete: sa faca bani si sa traiasca o viata pe care China maoista a acelor timpuri i-o interzicea. Traind tipicul unei vieti de imigrant, cu munca pe santiere de constructii pentru un ban de nimic si cu lipsuri continue, acesta alege, cum era previzibil, calea mai rapida de a face bani, punandu-si in valoare indemanarea in folosirea pumnilor si picioarelor. Luptele ilegale de strada si implicarea, pentru bani, in confruntarile stradale dintre bandele de gangsteri il aduc in conflict cu legea si cu ocupantul britanic. Cum era de asteptat, filmul dubleaza latura biografica cu cea sensibila a ocupatiei britanice, englezii fiind infatisati ca niste stapanitori necrutatori, exploatatori” si profitori de pe seama chinezilor. Din fericire nu acesta e subiectul principal al filmului, astfel ca putem rasufla usurati. Pornind de jos, Schiopul Ho isi cladeste un adevarat imperiu interlop, lucrand mai intai in slujba unui gangster local si savarsind cu prietenii lui tot felul de ilegalitati. Ca in majoritatea filmelor similare, si de aceasta data accentul este pus pe transformarea acestui personaj controversat dintr-un om simplu, cu suflet mare, care ar fi dat totul pentru fericirea celor din jurul sau, intr-unul aservit dorintei de imbogatire, care treptat pune stapanire pe mintea sa. Andy Lau il interpreteaza pe politistul Lee Rock, o opreliste in calea transformarii lui Ho. Mai intai metaforica, devenind prietenul lui de suferinta sub opresiunea britanica, atata timp cat amandoi aveau un tel comun, iar mai apoi fizica, un obstacol in calea ambitiilor sale ce calca in picioare toate valorile la care odata Ho a tinut. Un film remarcabil, cu actiune bine dozata, in care nu scenele de lupta sunt capul de afis cat evolutia in sine a povestii, ce se intinde pe durata mai multor ani si a mai bine de 2 ore de pelicula. Cu siguranta e unul din cele mai bune filme chinezesti ale ultimilor ani, isi merita cu prisosinta toate elogiile criticilor de film.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 21 ianuarie 2018

Park Jung-woo (Yoon Kye-sang) e un regizor de filme pentru adulti ce nu reuseste sa gaseasca calea spre succes, lucrand pentru o companie care doar profita financiar de pe urma productiilor sale deocheate. De mic si-a dorit sa faca filme, visand ca intr-o zi sa castige premiul pentru regie la prestigioasele premii Blue Dragon (Oscarul Coreei). Pentru marele debut in adevarata industrie de film, are pregatit un scenariu, insa seful companiei sale de productie il considera superficial, o investitie inutila ce nu ii va aduce profit. In consecinta, Jung-woo trebuie sa se complaca intr-o cariera de regizor de filme porno, la care lucreaza cu echipa lui mica si inimoasa. Ca si cum toate aceste probleme nu erau pe ajuns pe capul lui, Jung-woo se trezeste intr-o seara cu o locatara nepoftita in modesta-i cocioaba, Jung Eun-su (Koh Joon-hee), care ii si aplica o corectie ca la carte cu o tigaie. Lucrurile se lamuresc la sectia de politie, unde celor doi li se sugereaza o impacare amiabila. Si asa se constata ca Eun-su tocmai sosise din Spania si fusese pacalita de proprietarul cocioabei in care Jung-woo mai avea de stat un an in chirie, vanzandu-i casa si fugind cu economiile fetei. Fosta actrita-copil, Eun-su face un pact cu Jung-woo, urmand a coabita o vreme impreuna sub acelasi acoperis…

„Red Carpet” e o productie indrazneata ca abordare insa suficient de decenta pentru industria coreeana de film pentru a putea fi urmarita de o categorie larga de public. Comedie romantica, filmul abordeaza tema cautarii succesului in industria de film, doar ca de aceasta data in centrul atentiei e industria de filme pentru adulti, una considerata periferica in Coreea si, desigur, injositoare pentru membrii breslei. Asadar, o noua borna e depasita prin abordarea acestui subiect in cinematografia coreeana de catre regizorul si scenaristul debutant Park Bum-soo. Filmat in doar 75 de zile si avand un buget redus, „Red Carpet” a reusit sa arunce o privire obiectiva si critica in culisele industriei coreene de film, neezitand sa dezvaluie defectele acesteia, lacomia companiilor de impresariere si productie si importanta imaginii impecabile a protagonistilor ei, vedetele din lumina reflectoarelor. Yoon Kye-sang (recent vazut intr-un rol de-a dreptul memorabil in „The Outlaws”) interpreteaza un regizor care incearca sa-si gaseasca rostul in lumea filmului, facand tranzitia de la statutul de regizor de productii rau-famate la implinirea unui vis, un debut pe marele ecran cu o melodrama comerciala. Pe langa mentalitatea unei intregi industrii, acesta are de infruntat si mentalitatea unei societati care in mod paradoxal imbratiseaza valorile occidentale, aspira la ele, insa in esenta ramane una extrem de conservatoare, de traditionala. Jung Eun-su (interpretata de Koh Joon-hee, recent vazuta in k-drama „Untouchable”) e o fosta actrita-copil ajunsa la maturitate care a revenit de una singura in Coreea, dupa ce a fost abandonata de parinti in Spania. Ajunge in urma unei inselatorii sa ramana fara economiile ei si fara acoperis deasupra capului, fiind adapostita de Jung-woo in casa care credea ca a devenit a ei. Daca relatia celor doi incepe in cei mai nepotriviti termeni, treptat, pe masura ce ea constata ca el e scenarist, avand ceva in comun, se apropie unul de celalalt din interes profesional si mai mult decat atat. Eun-su isi va urma propriul drum, fiind redescoperita de un producator si reinventata, insa ea va fi simbolul actorilor din ziua de azi, pentru care imaginea e mai presus de viata personala, fiind nevoita sa se dezica de o relatie de atasament sincera de un regizor de filme pentru adulti oarecare. Cu mult umor si imaginatie, regizorul scenarist ne ofera 2 ore relaxante in compania unui cuplu de actori interesant, fara ca productia sa lezeze in vreun fel pana si cele mai pudice persoane, prin subiectul ei.

Traducerea, adaptarea, sincronizarea si retusarea de timing, in premiera, pentru asiacinefil, efectuata de gligac2002 (Asia Team).

Publicat: duminică 14 ianuarie 2018

“Secret” (1999) e una din productiile apreciate ale veteranului japonez Yojiro Takita, in prezent ajuns la 62 de ani. Cu o cariera in lumea filmului in care a debutat la sfarsitul anilor ’70 ca asistent de regie, Takita a inceput propriu-zis sa regizeze in colaborare cu studiourile Nikkatsu cu mai multe productii “pinku” cu buget redus, iar un deceniu mai tarziu, in 1986, devenea popular odata cu comedia “No More Comics Magazines !”, un film apreciat si de critici. Au urmat mai multe filme comerciale gustate de publicul larg, iar “Secret” din 1999 avea sa deschida calea spre succes a unui regizor ajuns la apogeul carierei si maturitatii artistice odata cu “Onmyoji” (2001). Productia a fost un fulminant succes la nivel international, aducand regizorului premiul supreme la Festivalul International de Film Fantastic de la Neuchatel. In 2003 a regizat un sequel, Onmyoji 2, dar si un cunoscut film istoric, “When the last sword is drawn”. Dar marele succes al carierei lui Yojiro Takita a fost marcat in 2008 de productia “Departures”, ce a adus Japoniei Premiul Oscar pentru Cel mai bun film strain, un an mai tarziu Academia Japoneza de Film acordandu-i premiul “Regizorul Anului” pentru “Departures”. Revenind la anul 1999, “Secret” se doreste o fantezie cu accente de melodrama si putin umor, in care tot farmecul e dat de interpretarea protagonistei, actrita Ryoko Hirosue, cunoscuta din filme precum “Lingering Spirits”, “Go, Masao !” “Goemon” sau “Departures”. Aceasta face pereche cu actorul veteran Kaoru Kobayashi, cu 29 de ani mai in varsta ca ea, o adevarata legenda a filmului japonez (Midnight Dinner, Kamui). “Secret” a castigat 2 premii la Festivalul de Film Sitges (Spania), Cel mai bun scenariu si Cea mai buna actrita (Ryoko Hirosue). Mai trebuie spus ca scenariul are la baza un roman de mister scris de celebrul romancier Keigo Higashino, “Naoko”. In varsta de 59 de ani, Higashino e unul din cei mai premiati scriitori japonezi contemporani, o mare parte a romanelor si nuvelelor sale fiind deja ecranizate (The Devotion of Suspect X, Graduation, Platinum Data, The Wings of the Kirin sau Broken fiind si subtitrate in premiera in romana de echipa Asia Team Romania). Filmul “Secret” a fost atat de apreciat incat in 2007, Vincent Perez a regizat un remake in limba engleza, “The Secret” (“Si J’etais Toi”), cu David Duchovny si Olivia Thirlby in rolurile principale.

Fara a avea complexitatea si profunzimea unor filme similare realizate in ultimii ani, “Secret” reuseste sa imbine mai multe genuri intr-un mod placut, ocolind pe cat posibil tentatia de a cadea intr-o melodrama siropoasa. In ciuda faptului ca pe alocuri povestea e previzibila si simpla, spusa chiar cu unele stangacii, spectatorul fiind nevoit sa accepte niste explicatii prea putin lamuritoare pentru anumite lucruri paranormale petrecute, regizorul da viata povestii intr-un mod agreabil, pastrand mereu un ton optimist si o nota vesela. La o prima vedere povestea pare tragica, dar cu putina imaginatie se depaseste dramatismul si firul epic revine la normal, acceptand o situatie anormala ca obisnuita. Naoko, sotia lui Heisuke, revine la viata preluand controlul asupra trupului fiicei sale Monami. Dupa ce isi convinge sotul ca e sotia la care a tinut atat de mult dar care a parasit aceasta lume (cel putin… oficial), Naoko intra si la figurat in pielea fiicei sale, participand la cursuri la liceu si apoi la facultate. Fara a avea acordul fiicei sale, Naoko ii modeleaza destinul acesteia stiindu-i pasiunea pentru medicina. In plan personal, se nasc tot felul de situatii hilare, caci Naoko incearca sa ramana in paralel sotia fidela de altadata, fapt care pe segmentul de intimitate duce la niste situatii cel putin complicate. Dar poate fi pastrat acest secret si iubirea puternica a celor doi soti poate fi mentinuta in viata si in aceasta situatie ciudata ? Un film despre fidelitate conjugala, despre diferitele fatete ale iubirii si, desigur, despre conflictul intre generatii, totul spus intr-un ton optimist, in care fantezia permite si scuza orice. Cu o Ryoko Hirosue la inceputul ascensiunii sale, in forma maxima, si cu un Kaoru Kobayashi gingas si curtenitor, “Secret” ne ofera o experienta plina de sensibilitate si teme profunde, ce oscileaza intre iertare, ideea celei de-a doua sanse, a responsabilitatii si semnificatiile iubirii adevarate, a nemuririi ei.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: luni 8 ianuarie 2018

Tanarul regizor coreean Kim Tae-gon, care pana in prezent nu s-a remarcat prin anterioarele sale filme (horror-ul “The Plot” in 2009 si drama indepedenta “Sunshine Boys” din 2012), a reusit in vara lui 2016 sa dea lovitura cu noua lui productie “Goodbye Single” (cu titlul in engleza “Familyhood”). Filmul a fost lider de box-office in primul weekend de la lansare, reusind sa stranga dupa prima saptamana in cinematografe 1 milion de bilete vandute. Pana la sfarsitul lunii de rulare in cinematografe, productia a vandut putin peste 2 milioane de bilete, incasarile totale fiind de 15 milioane de dolari, suma ce ii confera statutul de al 14-lea film coreean al anului 2016 in topul incasarilor. Cum totul tine, in industria de film, de marketing si imagine, realizatorii au stiut cum sa pacaleasca iubitorii genului comediilor romantice si au realizat un trailer ce sugereaza faptul ca am avea in fata o comedie de familie savuroasa. In realitate, trailerul cuprinde cam tot ce este mai savuros din film, insa nici vorba de comedie… La succesul productiei a mai contribuit si distributia de zile mari, cu Kim Hye-soo si Ma Dong-seok cap de afis, cu tanara actrita (inca copil) Kim Hyun-sun (16 ani la data filmarilor, pe care ne-o amintim din “Deep Rooted Tree”, “Bridal Mask” si mai ales “Gunman in Joseon”), cu veteranul Kim Yeon-geon (70 de ani, nimeni altul decat tatal celebrului Ha Jung-woo) si cu Lee Sung-min (din recentul “Real”) intr-un rol cameleonic.

Filmul debuteaza ca o comedie usoara, insa la scurt timp accentele comice dispar cu desavarsire, “Goodbye Single” devenind o drama de familie cu multe improvizatii scenice ce nu reusesc sa te faca sa te simti prea degajat. Si asta pentru ca tema principala e una cat se poate de serioasa, explorand criza unei femei ajunse la 40 de ani care realizeaza ca toata viata si-a dedicat-o carierei de actrita si distractiei cu baieti tineri, in timp ce anii au trecut peste ea, imbatranind-o. Kim Hye-soo interpreteaza remarcabil o actrita pe val, Joo Yeon, al carei ultim scandal al carierei pare a o fi trezit la realitate. Constata ca la 40 de ani are o casa pustie, in care singura companie ii e cainele ajuns si el la venerabila varsta de 15 ani, iar gandul ca se va desparti curand de acesta o face sa realizeze cat de goala ii poate fi viata. Anturajul ei e format din stilistul Pyeong Goo (un Ma Dong-seok cum nu l-ati mai vazut !), care o cunoaste de 20 de ani si e confidentul ei, desi acesta e casatorit si are deja 2 copii, directorul companiei de impresariere, Kim, ce o are in grija de la 20 de ani in urma unei promisiuni facute mamei decedate a acesteia, si soferita Mi Rae, o executanta docila si extrem de eficienta. Acestia formeaza familia ei artificiala, pe care o reuneste si o serveste cu delicatesele ei ba prea picante, ba stangaci gatite de fiecare data cand are de comunicat o decizie importanta. Iar de aceasta data decizia o priveste mai mult ca in oricare alte dati, pentru ca e hotarata sa-si intemeieze o familie reala. Pentru asta are nevoie de un sot si, desigur, de un copil. Dar unde gasesti la 40 de ani ceea ce n-ai gasit la 20 ? In consecinta, pune la cale un plan imoral si ilegal de toata frumusetea, care urmeaza, in viziunea ei, sa-i indeplineasca visul. Ma Dong-seok este remarcabil si total inedit in rolul unui stilist convertit, de voie, de nevoie, in impresarul care le face pe toate. El pastreaza relatia cu presa, ii gaseste roluri actritei, face pe soferul cand lipseste Mi Rae, o incurajeaza pe Joo Yeon cand e dezamagita, o imbraca, se ocupa de imaginea ei, e un Stie-tot ce intotdeauna gaseste o solutie pastrandu-si sangele rece. Niciodata Ma Dong-seok, cunoscut ca un dur prin rolurile sale de pana acum, nu a interpretat un personaj de caldura sufleteasca si blandetea lui Pyeong Goo, ce e un familist convins, de o bunatate cum rar gasesti la un barbat fioros ca el. Cei doi actori, de altfel vedetele productiei, si-au adjudecat 4 din cele 5 nominalizari de care filmul a beneficiat (3 Kim Hye-soo si 1 Ma Dong-seok). Nu poate fi trecuta cu vederea nici interpretarea actritei-copil Kim Hyun-soo, care are unele momente sclipitoare. Una peste alta, “Goodbye Single” ne ofera o lectie de viata impresionanta, o poveste de familie plina de dramatism, inspirata in mod evident din unele filme de peste Ocean si de unele modele proaste preluate din societatea occidentala, care transplantate in traditionalista societate coreeana nu au cum sa nu duca la o ciocnire la nivel de mentalitate. Filmul oscileaza intre un umor usor, de fundal, pe alocuri mai putin reusit, si un dramatism sensibil, chiar socant spre final, ridicand multe intrebari constiintei generale. Daca nu pornesti vizionarea de la premisa ca te asteapta 2 ore de distractie continua, vei avea revelatia descoperirii unei drame contemporane profunde, bine structurate (chiar daca previzibila si pe alocuri lenta), solida ca mesaj si simbolistica, care nu te poate lasa indiferent.

Traducerea, adaptarea si refacerea integrala a timingului (prin rearanjarea si unirea liniilor de text) au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: marți 2 ianuarie 2018

“Real” (2017) este genul de film in care orice investitie nu poate fi decat riscanta. Si asta pentru ca atunci cand spui “noir” si “suprarealism” si incerci asocierea acestor cuvinte cu industria coreeana de film, istoricul genului nu este prea ofertant sub aspectul succeselor anterioare. Filmele “noir” coreene investesc mult in imagine, insa neglijeaza total continutul, de unde si fiasco-ul total al genului. Cel mai recent film noir coreean, “Phantom Detective”, de acum 2 ani, aducea in prim plan o echipa de actori tineri, cu Lee Je-hoon si Go Ara in lumina reflectoarelor, devenind filmul noir coreean cu cele mai mari incasari din istorie (10,2 milioane dolari). Producatorii lui “Real” s-au inspirat din acest succes si au incercat sa-i copieze reteta, chiar s-o imbunatateasca prin aportul unor actori veterani cu nume, distribuind in rolurile principale pe Kim Soo-hyun (starul unor k-drame precum “My Love From the Star”, “The Moon Embracing the Sun” sau “The Producers”) si Sulli (starleta venita din lumea k-pop-ului, al carei prim rol important pe marele ecran a fost acum 4 ani in “Fashion King” alaturi de Joo Won). Lor li se adauga in roluri secundare o multime de nume grele ale filmului coreean, precum Sung Dong-il, Lee Sung-min, Lee Kyoung-young sau Kim Hong-fa. In ciuda unui casting stralucit, filmul a fost un esec la box-office, nereusind, prin cele 3 milioane dolari obtinute, sa acopere costul investitiei, efecte speciale costisitoare crescand considerabil bugetul productiei (aproape 10 milioane dolari). Filmartile au durat si ele mult mai mult decat de obicei, aproximativ 5 luni, fiind realizate in “Paradise City” din Incheon. Scenaristul Lee Jung-sub (Romantic Island, The Perfect Couple, Lost in Love) trebuia sa regizeze productia, dar a renuntat in ultimul moment, fiind inlocuit cu un tanar regizor debutant, Lee Sa-rang, detinatorul companiei coreene ce a finantat productia si care a avut un rol cheie in atragerea investitiei chinezesti in film a “Alibaba Pictures”.

“Real” e un film indraznet pentru industria coreeana de film, fiind o experienta vizuala unica, atinsa partial pana acum doar de cateva filme (Lucid Dream, Secretly Greatly, Phantom Detective). Daca sub aspect vizual vorbim de unicitate si originalitate, efectele vizuale fiind de-a dreptul stralucite, filmul are serios de suferit cand vine vorba de scenariu. Firul epic este plin de lipsuri sau de elemente care in loc sa mareasca coeziunea dintre personaje, o micsoreaza, de multe ori povestea pierzandu-si coerenta. Violenta este deseori gratuita, de dragul spectacolului, iar unele scene nerecomandate minorilor nu sunt cenzurate, celebru fiind scandalul din vara lui 2017 al pozelor nud cu actrita Sulli ce s-au imprastiat pe internet, poze facute intr-o sala de cinema (mult zgomot pentru nimic, sau mai exact simplu marketing pentru a se atrage atentia asupra filmului). Kim Soo-hyun, care pana in 2019 isi va satisface stagiul militar obligatoriu, are o interpretare magistrala a unui personaj cu doua ego-uri diferite, avand un rol dublu solicitant. Sulli reuseste sa iasa din tiparul personajului copilaros si timid din “Fashion King”, avand o interpretare indrazneata, in care incearca sa puna in valoare farmecul sau feminin pe care nu ti-ai fi puut inchipui ca l-ar avea judecand dupa infatisare. Sung Dong-il e tipul cel rau, Lee Sung-min e un piholog versat in timp ce Lee Kyoung-young e un fost politist ce ajuta cauza nobila a unui reporter ce a pierdut totul. Filmul a avut parte de critici in cea mai mare parte negative. Desi distributia si partea de imagini e laudata cam de toata lumea, scenariul e criticat ca fiind inexistent, iar scenele de actiune sunt pe cat de spectaculoase pea tat de plictisitoare, un deja-vu din atatea si atatea alte filme coreene anterioare cu gangsteri. Ca veni vorba de scenele de actiune, e de remarcat munca depusa de cameramani, directorul de imagine realizand ceva ce incearca sa se apropie de scenele dinamice din “The Villainess”. De multe ori la aceste scene ai senzatia ca participi in mijlocul evenimentelor, datorita folosirii extraordinare a camerei mobile. Cu un scenariu confuz si haotic, dar cu o interpretare remarcabila a lui Kim Soo-hyun si cu efecte speciale de calitate, “Real” nu poate fi decat o provocare vizuala si a simturilor. Ramane la latitudinea fiecaruia daca o accepta sau zice “pas”.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: luni 1 ianuarie 2018

Filmul de debut al regizorului si scenaristului Kim Je-young, “Queen of the Night” (2013), spune povestea unui cuplu aparent obisnuit ce ajunge din intamplare sa se cunoasca si mai apoi sa se casatoreasca, dar a carui armonie conjugala e tulburata, dupa 3 ani, de indoielile sotului legate de o parte din trecutul sotiei sale, care ii era complet necunoscut. Cunoscut pentru scenariul unor filme precum “Love On-Air” sau “Wonderful Nightmare”, si pentru regia recentului “Cheese in the Trap”, Kim Je-young abordeaza in filmul sau de debut tema relatiei conjugale pusa sub semnul intrebarii de o banuiala mai mult sau mai putin intemeiata. Reteta succesului acestei simpatice comedii romantice e una probata anterior, iar aceasta consta in cuplul protagonistilor productiei, format din actrita Kim Min-jung (Gaekju, Man to Man, Land of Wine) si actorul Chun Jung-myung (cunoscut in special din seriale precum “The Duo”, “Glory Jane” sau “The Master of Revenge”). Cei doi au mai aparut impreuna in 2005 in k-drama “Fashion 70’s” , alaturi de Lee Yo-won si Joo Jin-mo, iar chimia lor in film este evidenta. Plin de umor si cu un scenariu ofertant, chiar daca vorbim de un film cu un buget mic si cu o multime de actori buni dar de categorie a doua in industria coreeana de film, “Queen of the Night” nu esueaza in scopul propus, reusind sa ofere aproape 2 ore agreabile, in care amatorii genului se vor delecta cu indoielile unui sot nevrotic si anxios, si cu gesturile si privirea inocenta a unei sotii prea perfecte pentru a fi reala, plina de calitati si aparent fara defecte. Dar cand perfectiunea da pe dinafara…

Filmul spune povestea unui sot ce descopera ca sotia lui perfecta are un trecut nu atat de perfect si devine obsedat sa afle adevarul despre aceasta. Young-soo (Chun Jung-myung) e un tanar ajuns la 30 de ani obsedat sa colectioneze cupoane de reduceri, mare amator de gratuitati, inclusiv cand vine vorba sa plateasca nota de plata la intalniri. E necasatorit si nu e de mirare ca nu are succes la fete, cata vreme apare in ochii acestora ca fiind un zgarcit. Marea lui reusita in viata e intalnirea lui Hee-joo (Kim Min-jung), ce lucreaza la o cafenea. Depasindu-si complexele, reuseste sa o cucereasca si sa se casatoreasca cu aceasta. Hee-joo devine mandria lui Young-soo, iar casnicia lor pare a fi una perfecta. Totusi, dupa 3 ani, Young-soo da din intamplare peste o poza a unei femei ce seamana cu sotia lui, care incepe sa-i dea de banuit. Macinat de intrebari si curiozitate, acesta pune la cale un plan secret pentru a descoperi trecutul sotiei sale, anii sederii acesteia in Statele Unite fiind o necunoscuta pentru el.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera pentru asiacinefil de gligac2002 (Asia Team).

Publicat: sâmbătă 30 decembrie 2017

“O Odisee Coreeana” respune povestea “Calatoriei spre Apus” (celebra scriere populara din China ce a stat la baza unor francize de succes precum “Journey to the West” sau “Monkey King”) sub forma unei comedii tipic coreene despre o iubire nebuna plasata, desigur, in zilele noastre. Spiritul legendarei Maimute, Son O-gong (Lee Seung-gi) e tot un “baiat rau”, genul ce parcheaza masinile sport ca un star rock, ce-si incalca promisiunile si compromite intalnirile pe nevazute, adica rebelul tipic de care femeile ar trebui sa se fereasca. Odata a facut o intelegere cu o fetita ce l-a eliberat dintr-o temnita invizibila, fermecata. I-a promis acesteia ca daca ea ii va striga numele, el va aparea imediat si o va salva pe fata, dar mai apoi, cu viclenie, sterge numele lui din memoria fetei, scapand astfel de orice obligatii. Spiritul Taurului legendar, Woo-hwi (Cha Seung-won), e, in zilele noastre, proprietarul unei agentii de talente din industria k-pop-ului, fiind mereu in atentia fanilor si a presei de specialitate. Iar Jin Seon-mi (Oh Yoon-seo) e incarnarea calugarului Xuanzang, o idee originala a scenaristelor, o singuratica ce vede oameni morti si al carei sange cu miros de lotus o transforma intr-un magnet pentru monstri. Ea e fetita pe care O-gong a indus-o in eroare in trecut, dar careia acum Hwi ii cumpara un dispozitiv care sa o ajute in relatia cun obraznica Maimuta. E vorba de o bratara magica – o varianta moderna a diademei ce-i provoca dureri de cap Regelui Maimuta in “Calatorie spre Apus” – care, cum se poate presupune, poate transforma orice dusman nesuferit intr-o garda de corp, iubit sau… sclav. Serialul va pivota in jurul iubirii care se va naste intre O-gong si Seon-mi, insa cum Regele Maimuta e personificarea anarhiei, acesta va face tot ce-i va sta in putinta si in inteligenta pentru a scapa de bratara si de stapana sa, chiar daca asta ii va frange inima…

Serialul este scris dupa un scenariu al surorilor Hong, celebre in industria k-dramelor pentru nota de fantezie introdusa in povestile lor, ca vorbim de seriale precum Hong Gil-dong, Master’s Sun sau My Girlfriend is a Gumiho sau de seriale mai putin reusite dar ce au prins la anumite categorii din randul publicului, precum “You Are Beautiful” sau “Big”. De data asta, ele se inscriu in trendul ce a innebunit industria coreeana de televiziune si de film venit de peste ocean, cel al fanteziilor transplantate in zilele noastre, si care inca prind bine la public, dar distrug esenta spiritului k-dramelor, lipsindu-le de principalul lor atu, originalitatea. Iar daca ne gandim ca “Journey to the West” e o scriere de baza a literaturii chineze, ne intrebam de ce celebrele surori nu au gasit o sursa de inspiratie autohtona. Sa fi fost epuizata toata tematica “gumiho” si a vampirilor inexistenti in traditia coreeana ? Serialul a fost produs de tvN, iar primul sau episod a starnit curiozitatea multor amatori ai genului, fiind cel mai urmarit episod de serial difuzat atat pe cablu cat si prin satelit in intervalul orar al difuzarii sale in Coreea. Statisticile au spus ca in general publicul interesat de acest serial a fost cel cu varsta cuprinsa intre 20 si 49 de ani, adica cam acelasi public tintit si de producatorii de seriale de peste ocean, fiind o dovada in plus ca scenariile moderne, dupa tipic american, reusesc sa atraga in fata micului ecran si alt public decat femeile casnice si pensionarele ce au constituit temelia industriei serialelor de televiziune de dupa explozia Hallyu. Episodul 2 a starnit ceva controverse pentru ca a fost difuzat cu intrerupri in Coreea si multe pauze de reclame, iar in final nu a mai fost difuzat integral, postul tv cerandu-si scuze si motivand ca a existat o intarziere in partea de retusare grafica a episodului, ce a fost redifuzat integral a doua zi, de Craciun (vechea hiba a industriei k-dramelor cu filmari realizate pe parcursul difuzarii serialului…) Intr-un final, cele 20 de episoade ale serialului au avut ratinguri foarte bune pentru un post tv difuzat prin cablu ce nu are acoperire nationala in Coreea, cu o medie de rating de 5,4 respectiv 6,1 % (in functie de agentia ce a facut monitorizarea tuturor episoadelor).

Publicat: marți 26 decembrie 2017

Banii pun lumea in miscare. Cu ei “poti cumpara mancare, dar nu si pofta de mancare; medicamente, dar nu sanatate; paturi moi, dar nu somn; cunoastere, dar nu intelepciune; stralucire, dar nu frumusete; splendoare, dar nu caldura sufleteasca; distractie, dar nu bucurie; cunostinte, dar nu prieteni; servitori, dar nu loialitate”, spune poetul norvegian Arne Garborg. Oamenii tind sa te judece (gresit) dupa cati bani ai nu dupa ceea ce esti, catalogandu-te ca bogat sau sarac si dupa caz marginalizandu-te. Realitatea ne arata ca goana dupa castig si bunuri materiale abat atentia de la adevaratele valori care conteaza si care sunt cu adevarat importante si pe care nu le poti cumpara cu bani: familie, libertate, multumire, etc. Iubirea pentru bani atrage dupa sine numai suferinta, durere, boala, si poate declansa adevarate tragedii. Toate astea si alte ambitii pe care le atrag banii sunt relevate in serialul Night Light.

Seo Bong-soo, un coreeano-japonez, impreuna cu doi buni prieteni, Park Moo-il si Son Ui-sung, pornesc o afacere, dar se dovedeste ca prietenia nu valoreaza nimic in fata lacomiei si cei doi il tradeaza: unul presat de politie, care avea informatii ca afacerile nu sunt prea curate, iar Moo-il ravnind la averea lui, astfel ca fostii prieteni devin dusmani de moarte, Bong-soo intorcandu-se in Japonia unde isi incepe o alta afacere in care o implica, de mica, pe singura lui fiica. Peste ani, fiul lui Moo-il, Park Gun-woo, pe care nu-l fascinau deloc afacerile prospere ale tatalui sau, pleaca in Japonia pentru a-si realiza cel mai mare vis, acela de a deveni cantaret. Intamplarea face sa o cunoasca pe Seo Yi-kyung, nimeni alta decat fiica fostului prieten al tatalui sau si cei doi se indragostesc unul de altul, dar sunt descoperiti de Boong-soo, care il obliga pe Gun-woo sa paraseasca Japonia. Acesta se intoarce in tara sa natala si pierde orice legatura cu Yi- kyung. Este obligat sa se implice in afacerile tatalui sau care este arestat, iar luptele din interiorul Moojin Group il tin ocupat, dorind din tot sufletul sa poata intr-o zi sa demonstreze ca se pot face si afaceri curate. Dupa ani o intalneste din nou pe Yi-kyung, acum o femeie matura, eleganta si rece care, cu ajutorul banilor foarte multi pe care ii are, vrea sa acceada cat mai sus cu putinta calcand peste toti, lucru ce il inspaimanta pe Gun-woo. Acesta, prevazand prapastia spre care se indreapata femeia, vrea sa o opreasca si pentru asta face o alianta cu Se-jin, o angajata foarte inteligenta pe care o avea Yi-kyung, care avea acelasi scop: sa o opreasca pe Yi-kyung de la distrugere.

Seo Yi-kyung (Lee Ye-won, – Bad Love, Queen Seon Deok, 49 Days, etc.) este crescuta si educata de tatal ei in stil spartan si de cand era inca un copil este invatata despre valoarea si puterea banului, asa ca acesta ii este singurul prieten pe care il are, iar in afacerile tatalui sau se descurca foarte bine. Cand il cunoaste pe Gun-woo, se indragosteste de el nestiind cine este si ca va atrage mania tatalui sau asupra lui, iar cand il gaseste ranit refuza sa il urmeze in Coreea pentru ca nu putea parasi singurul lucru pe care il cunostea: sa faca bani. Sufera dupa el, dar avand ambitia de a-i arata tatalui sau ca este buna in ceea ce face, se autoeduca, dorind sa uite momentul de ratacire din viata ei si devine o femeie tare ca stanca, cu inima rece, care nu-si permite sentimente, despre care spune ca sunt ca banii si trebuie folosite cumpatat, fara prieteni sau slabiciuni. Peste ani, isi fixeaza zona de afaceri in Coreea si il reintalneste pe Gun-woo, care ramane uimit de indarjirea si determinarea ei in a-si atinge scopul, acela de a vedea oamenii care i-au furat afacerea tatalui sau facuti una cu pamantul. Pentru asta se inconjoara de oameni loiali, pe care initial ii testeaza si impreuna construiesc o adevarata dantelarie de intrigi si capcane in care sa cada prada si astfel, porneste pe un drum din care nu se mai poate intoarce, pentru ca asta este viata ei si daca nu ar mai putea face singurul lucru pe care il stie, atunci ar prefera sa moara.

Park Gun-woo ( Jin Goo – Descendants of the Sun, Falling for Innocence, Ad Genius Lee Tae Baek, etc.) este fiul lui Moo-il si ajunge in Japonia manat de dorinta de a deveni cantaret, si pentru asta face tot felul de munci marunte in asteptarea momentului potrivit. O cunoaste pe Yi-kyung de care se indragosteste si care ii este fidel spectator la incercarile lui musicale, pana cand Seo Bong-soo ii descopera, si il obliga prin mijloace neortodoxe sa paraseasca Japonia, lasand-o in urma pe femeia pe care o iubea si care la propunerea lui de a fugi impreuna, refuza. Se intoarce fara entuziasm sa preia afacerea tatalui sau care este arestat si incepe un razboi al nervilor cu unchiul sau, care vrea pentru el afacerea. Cinstit si dornic de a demonstra ca se pot face afaceri curate, incearca sa curate zgura ce se asezase de-a lungul anilor peste Moojin Group. Tanar si neexperimentat, cu idei care nu sunt pe placul celor de la conducere, calauzit de dorinta de a face altfel lucrurile, se vede inlaturat chiar de femeia pe care, odata, o iubise.

Lee Se-jin (Uee – Gold Rainbow, High Society, Marriage Contract,etc.) duce o viata modesta, si in dorinta de a asigura un trai ceva mai bun matusii si nepoatei cu care locuia, practica mai multe munci part-time, si aduna banut cu banut pentru ele. Tanara, cu o disponibilitate teribila de a munci, devine angajata, bine testata intai, la S Finance, paravanul dupa care isi desfasura afacerile Yi-kyung, care devine idolul ei. Inzestrata cu o inteligenta iesita din comun, se descurca in toate sarcinile pe care le primeste (unele foarte periculoase), starnind admiratia colegilor ei, care o primesc ca pe una de-a lor. Dar la un moment dat ia initiative personale asa cum crede ea ca ar trebui luate si nu cum i se traseaza sarcinile, deviind sau ruinand astfel planurile pe care le teseau colectivul din care facea parte, si atunci este concediata. Incearca sa-si coboare idolul de pe piedestal si chiar o face, in putine clipe, sa devina umana, dar atat. Apreciind prietenia cu ea prea mult, ia hotararea sa o intreaca in afaceri, iar pe ea sa o poata opri din drumul care nu duce decat in sus si de unde caderea este fatala, asa ca se aliaza cu Gun-woo sa-i stopeze urcusul.

Mai sunt si alte personaje pe care o sa le descoperiti in acest serial din categoria “melodrama, romance, financial”, si care are 20 episoade, difuzat de MBC in anul 2016, regizor fiind Lee Jae-dong (Thank You, I Miss You, The Spring Day of My Life, etc.) dupa scenariul scris de Han Ji-hoon (Last, Temptation, Dr. Jin, etc.).

Page 5 of 51

sus

V.I.P. (2017) – Jang Dong-gun şi Kim Myung-min pe urmele unui… VIP imprevizibil

I Can Speak (2017) – Na Moon-hee, spaima funcţionarilor, învaţã engleza !

The Chase (2017) – Baek Yoon-sik şi Sung Dong-il în înfruntarea veteranilor

The Thousand Faces of Dunjia (2017) – o fantezie SF în regia legendarului Yuen Woo-ping

“Prison Playbook” – existã speranţã în închisoare ?

Heart Blackened (2017) – Choi Min-sik şi Park Shin-hye, între responsabilitãţi şi adevãr

Legend of the Naga Pearls (2017) – prima ecranizare pe marele ecran dupã saga „Novoland”

Along With The Gods: The Two Worlds (2017) – al doilea mare succes de box-office coreean din toate timpurile !

Manhunt (2017) – maestrul filmelor de acţiune, John Woo, se întoarce, la 71 de ani !

The Tooth and the Nail (2017) – Ko Soo şi Kim Joo-hyuk într-o confruntare inteligentã pe viaţã şi pe moarte

The Exclusive: Beat the Devil’s Tattoo (2015) – Cho Jung-seok, jurnalist cu principii și erou… din întâmplare

Man to Man (2017) -Park Hae-jin între prietenie şi trãdare

Chasing the Dragon (2017) – Donnie Yen, un Tony Montana de Hong Kong între mãrire şi decãdere

Red Carpet (2014) – Yoon Kye-sang, regizorul propriei sale vieţi

Secret (Himitsu) (1999) – o poveste fantezistã sensibilã scrisã de apreciatul Keigo Higashino

Goodbye Single (Familyhood) (2016) – Kim Hye-soo între carierã şi ipostaza de mamã

Real (2017) – Kim Soo-hyun rãtãcind într-o realitate noir suprarealistã

Queen of the Night (2013) – despre armonia conjugalã şi capcanele ei…

A Korean Odyssey (2017-2018) – o adaptare modernã coreeanã dupã „Journey to the West”

Night Light (2016-2017) – despre motorul ce pune în mişcare lumea şi ambiţiile ce le naşte