DIVERSE

Publicat: sâmbătă 19 mai 2018

“Mischievous Kiss” este un serial japonez despre, cu si pentru tineri (si nu numai). Are doua sezoane cu un episod special intre ele, primul sezon fiind difuzat in anul 2013, iar anul urmator sezonul 2, urmarind aceleasi personaje timp de sase ani. J-drama a fost difuzata de postul Fuji Tv, episodul special care face legatura intre cele doua sezoane numindu-se “Love in Okinawa”. Serialul face parte din categoria romantic-comedie, primul sezon avand 16 episoade. Serialul preia numele anime-ului din 2008 care a stat la baza scenariului pentru serial, “Itazura na Kiss”. In Coreea deja se realizase o k-drama in 2010 cu aceeasi tema, “Playful Kiss”, avandu-i protagonisti pe Jung So-min si Kim Hyun-joong.

Aihara Kotoko frecventeaza cursurile liceului Universitatii Tonan, face parte din clasa “F”- denumita si clasa ratatilor -, si este indragostita de trei ani de un coleg, Irie Naoki, care face parte din clasa “A” sau clasa desteptilor. Totusi, Kotoko isi face curaj si isi declara iubirea printr-o scrisoare, martora la curiosul eveniment fiind toata scoala. Cum era de asteptat (desi ea spera intr-o minune) este refuzata cu brutalitate, iar intamplarea e intens discutata si ironizata de toata suflarea scolii. Dupa atata umilinta si rusine, vine totusi si o bucurie: casa la care lucra tatal sau este gata, asa ca se pot muta acolo. Dar in ziua mutarii, cand toate fusesera aranjate in casa, un meteorit cade exact pe acoperisul lor, casa naruindu-se odata cu bucuria si sperantele lor. Isi gasesc adapost la restaurantul pe care il detine tatal lui Kotoko, pana intr-o zi cand un telefon nesperat le aduce o unda de speranta: un prieten de-al tatalui ii invita sa stea la ei pana la rezolvarea situatiei. Ajunsi la adresa indicata, dupa o primire calduroasa, Kotoko face o descoperire socanta: se mutasera in casa parintilor celui care ii respinsese iubirea, colegul ei, Irie Naoki.

Aihara Kotoko (Miki Honoka – protagonista in toate sezoanele) este ocupata aproape tot timpul cu observarea activitatilor scolare ale elevului Irie, neglijandu-si propriile lectii, profitand si de faptul ca incadrarea clasei ei era una inferioara si astfel fara pretentii prea mari; dar se indragosteste de Irie inca de la discursul de incepere a liceului. Desi este refuzata sub pretextul ca “Nu-mi plac fetele proaste”, uita repede umilinta indurata si persevereaza in a-i atrage atentia ingamfatului; firea ei optimista si calda nu lasa loc unei neplaceri de moment sa o abata de la obiectiv. Ea continua sa vaneze locurile in care este Irie, ca apoi sa-si faca si ea aparitia ca din intamplare, lucru care duce de multe ori la situatii hazlii sau penibile, dar cu o candoare de copil merge mai departe. Dupa ce se muta in casa lui, aceste situatii ridicole devin tot mai dese si mai enervante, starnind curiozitatea parintilor si dusmania fratelui mai mic al lui Irie. Hotarata si dorind sa depaseasca eticheta de “elev retardat”, dar si avand ceva de demonstrate, incepe sa invete serios, decoperindu-si destule lacune la toate materiile. Irie va fi cel care ii va ordona si sintetiza material, ca ea sa poata retine cat mai multe cunostinte intr-un timp scurt. Nefiindu-i prea clar daca il iubeste sau il uraste (depindea de ridicolul situatiei in care era pusa), beneficiaza totusi de atentia mamei lui Irie, care o adora si care o vrea ca nora, si care o ajuta si o ghideaza spre inima fiului ei.

Irie Naoki (Furukawa Yuki, va fi, si el, protagonist in ambele sezoane ale serialului) face parte din elita liceului. Destept, vorbeste engleza, sportiv foarte bun, chipes dar ticalos, cum este “dezmierdat” de colege, nu are prieteni, nu-l intereseaza fetele, este categorisit ca tocilar si in general dispretuieste cam tot ce este in jurul lui. Degeaba se agita fetele in jurul lui, el ramane neclintit si pare ca are ca unic tel studiul. Aparitia in casa lui a lui Kotoko il fac nefericit si ii tulbura zona de confort atat de pretioasa pentru el. O ajuta, in preajma examenelor, dar ii impune ca nimeni din scoala sa nu afle ca locuiesc sub acelasi acoperis, fiind mereu arogant, rece si distant. Totusi uneori aceasta armura se fisureaza si ii arata fata umana, sarind in ajutorul ei cand are nevoie, cu riscul de a pierde el ceva, iar firea ei vesela si calda ii va topi aroganta si raceala.

Un personaj inedit si cuceritor in serial este mama lui Irie (Tomomi Nishimura), care o adora pe Kotoko la prima vedere, pentru ca avand deja doi baieti, si-ar dori si o fata, asa ca o primeste in casa ei cu toata dragostea. Cand afla de iubirea fara speranta a fetei pentru fiul ei, face tot posibilul sa ii apropie si este fericita si foarte implicata in a-si atinge scopul, veghind totodata ca nimeni sa nu intervina intre cei doi, si, cu toate ca este mama, este foarte energica si optimista, cateodata putin imatura dar bine intentionata.

Kinnosuke Ikezawa (Yuki Yamada) este coleg cu Kotoko, nici el nu prea stralucit la invatatura, in schimb prieten de nadejde si aparator al fetei de care este indragostit. Il uraste pe Irie si felul lui de a se purta cu Kotoko, uraste firea lui aroganta si indiferenta, si spera ca intr-o zi sentimentele lui Kotoko se vor schimba si ii va vedea inima calda care o asteapta, dar pana atunci ii ramane prieten credincios si confident, caruia ea ii incredinteaza secretele si sperantele.

Ramane sa descoperiti si celelalte personaje si intamplari, unele comice, altele mai putin, vizionand acest serial delicat, care descrie viata tinerilor de liceu cu sperantele lor, emotiile din preajma examenelor care le vor croi drumul de urmat in viata, cu primele iubiri si cautarile tineretii.

Publicat: luni 14 mai 2018

Lee Byeong-hun (a nu se confunda cu celebrul actor Lee Byung-hun sau cu celebrul regizor al lui “Jewel in the Palace”, Lee Byung-hoon) e un tanar regizor coreean (doar 38 de ani) aflat deja la al patrulea film din cariera, cea mai notabila productie a sa fiind comedia “Twenty” din 2015, ce spunea povestea a trei prieteni din liceu ajunsi la 20 de ani, varsta schimbarilor si optiunilor in viata… De aceasta data regizorul e co-scenarist (la “Twenty” si-a scris singur scenariul), colaborand la povestea noului sau film cu inca doi scenaristi ale caror povesti nu au produs pana in prezent vreun succes rasunator. “What a Man Wants”, dupa cum o spune si titlul, incearca sa raspunda la retorica intrebare “oare ce-si poate dori un barbat de la viata ?” apeland la umor si romantism. Asadar avem in fata o comedie romantica despre mariaje si aventuri extraconjugale, in care capul rautatilor e cuplul de actori Lee Sung-min (“Sori: Voice from the Heart”, “Real”, “Broken”) – Shin Ha-kyun (“The Villainess”, “Running Man”, “The Devil’s Game”). In rolul “victimelor” (a se citi “a sotiilor cuminti si naive”) le revedem pe Jang Young-nam (intr-un rol secundar sters) si pe indragita Song Ji-hye (“A Frozen Flower”, “Codename: Jackal”), la fel de apriga ca in toate rolurile din telenovelele romantice in care a fost distribuita. Rolul de “femme fatale” ii revine actritei Lee El (din recentul serial “A Korean Odyssey”), ce are o prestatie remarcabila. Lansat pe 9 aprilie in cinematografele coreene, filmul s-a descurcat destul de bine pentru genul sau la box-office, avand incasari de 9 milioane de dolari.

Filmul regizorului Lee Byeong-hun e o productie realizata dupa model hollywoodian, departandu-se cu mult de tipicul filmelor coreene de gen. Altfel spus e o comedie romantica cu accente pe alocuri dramatic de realiste despre doua relatii de cuplu mai aparte. Pe de o parte avem cuplul Seok-geun/Dam-deok, cu o vechime de peste 20 de ani de casnicie, in care totul pare a decurge firesc. Pana cand, desigur, aflam ca Seok-geun, interpretat magistral de Lee Sung-min, e un Don Juan ce isi metine vigoarea si perfomantele in pat prin… exercitiu, fiind in afara spatiului conjugal un cuceritor innascut. Fost designer de montagnes russes, in prezent e sofer de taxi de lux, petrecand ore in sir la partide de billiard unde agata tinere apetisante. Ultima lui cucerire e Jenny, o tanara hotarata, tocmai iesita dintr-o relatie sfarsita urat, ce nu ezita sa se aventureze intr-o relatie extraconjugala cu Seok-geun. Desigur, totul departe de ochii sotiei acestuia, care nu banuieste nimic. Celalalt cuplu este Bong-soo/Mi-young, ei constituind adevarata atractie a povestii. Bong-soo (interpretat de Shin Ha-kyun) e sotul model pentru Mi-young (Song Ji-hyo). Au urmat amandoi un curs de gatit in Italia, unde s-au si cunoscut si mai apoi s-au casatorit, in urma cu 8 ani. Mai apoi s-au mutat in casa fratelui lui Mi-young, Seok-geun (aici putin scartaie scenariul, data fiind o oarecare diferenta de varsta intre Lee Sung-min (50 de ani in viata reala) si Song Ji-hyo (36 de ani), dar pentru farmecul povestii putem trece cu vederea peste asta), si de atunci au locuit impreuna sub acelasi acoperis, fiecare cu propria familie, pe insula Jeju. Mi-young si-a deschis un restaurant italienesc, unde sotul ei e bucatarul sef, insa Bong-soo e mare amator de retete chinezesti, nu de putine ori intrand in conflicte cu sotia lui pe teme culinare. Bong-soo e un tip onest, care nu si-ar insela sotia sub nici o forma, adept al principiului ca oamenii sunt din fire buni. E un idealist naiv, care in momentul in care va fi corupt de cumnatul sau Seok-geun va opune o rezistenta aparenta, pana cand Jenny, noua cucerire extraconjugala a lui Seok-geun pune ochii pe el si-i da peste cap toate principiile… Incurcaturile in care vor intra cei doi cuceritori vor da tonul productiei, cand unul vesel, amuzant pana la lacrimi prin umorul de situatie, cand unul amarui, ca realitatea in care traiesc eroii nostri. Regizorul Lee Byeong-hun nu realizeaza ceva inedit, astfel de productii despre casnicie si cupluri s-au mai realizat in cinematografia coreeana, insa “What a Man Wants” are un farmec aparte. Data atat de locatia unde se desfasoara actiunea – insula Jeju – cat si de interpretarea de clasa a actorilor, pe care, cu exceptia lui Song Ji-hyo, nu te-ai astepta sa-i vezi intr-o astfel de ipostaza. Realist si amuzant, filmul aduce o viziune occidentala asupra perspectivei relatiilor dintre barbati si femei in societatea coreeana contemporana, care a evoluat mult fata de perspectiva ce o vedem reflectata in filmele si serialele anilor ’90-2000. Nu va asteptati la nimic clasic si previzibil, si nici nu dati crezare marketingului ce a promovat acest film sub sintagma “Cea mai nostima comedie pentru adulti a anului”. Tot ce e nostim e, pana la urma, usor estompat de nota exagerata de realism data de regizor povestii, rezultatul fiind o realizare in stilul unui “Bewitching Attaction”, “Antique” sau a k-dramei “Dear You”. Daca doriti sa vedeti ceva atipic cinematografiei coreene, e alegerea ideala. Ramane intrebarea… si totusi, ce-si doresc barbatii ?

Traducerea, adaptarea si timingul manual au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 13 mai 2018

Son Ye-jin si Jung Hae-in interpreteaza rolurile principale in k-drama romantica “Something in the Rain”, ce are in limba coreeana un titlu atipic: “Noona cea draguta ce-mi cumpara de mancare”. Daca Jung Hae-in se afla in fata primului sau rol principal din cariera, atat dintr-un serial (asiacinefilii probabil si-l amintesc din Prison Playbook sau White Nights) cat si dintr-un film (a fost vazut recent in The King’s Case Note), Son Ye-jin revine pe micul ecran la 5 ani distanta de la anteriorul sau rol, din “Shark”, si dupa ani fructuosi in productii de succes pentru marele ecran, precum “The Pirates” sau “The Last Princess”. “Something in the Rain” (sau, daca vreti, “Noona cea draguta ce-mi cumpara de mancare”), produs de JTBC, isi are propria poveste, iar aceasta e strans legata de povestea celebrului cuplu din viata reala Song Joong-ki/Song Hye-kyo (cuplu numit de presa mondena Song/Song). Regizorul serialului, An Pan-seok, ce a regizat si premiatul “Secret Love Affair” pentru acelasi post tv, a dezvaluit cum i-a venit ideea acestui titlu atipic. Serialul spune povestea relatiei romantice dintre o femeie trecuta de 30 de ani si un barbat mai tanar cu multi ani decat ea. In argoul k-dramelor, o asemenea idila poarta denumirea de “idila tip noona” (termenul “noona” fiind unul duios pentru o sora mai mare sau o femeie mai in varsta). Regizorul a declarat ca a fost inspirat in alegerea titlului de o fraza rostita de actrita Song Hye-kyo, care in gluma spunea intr-un interviu ca “Pentru Song Joong-ki si Yoo Ah-in, sunt “noona” ce le cumpara de mancare”. Replica s-a dovedit a fi fost rostita de viitoarea sotie a lui Song Joong-ki cu luni inainte ca relatia celor doi parteneri din “Descendants of the Sun” sa devina publica.

Jin-a e o femeie singura de 35 de ani ce lucreaza ca supervisor la un lant de cafenele. Cercul de persoane cu care interactioneaza se rezuma la colegele de serviciu si la cea mai buna prietena a ei, Gyeong-seon. In rest, toata ziua are de-a face cu clienti dificili si cu un sef si mai dificil, astfel ca slujba nu-i ofera prea multe satisfactii. Stiind cat de mult isi doresc parintii ei sa se casatoreasca, Jin-a nu are curajul de a le spune acestora ca mult-speratul viitor ginere tocmai a lasat-o balta pentru o fata mai tanara. Soarele pare a rasari si pe strada ei in momentul in care Jun-hui, fratele mai mic al bunei sale prietene Gyeong-seon, se intoarce pe neasteptate dupa 3 ani petrecuti peste hotare. Cunoscandu-l ca pe o persoana copilaroasa si lipsita de maturitate, cu surprindere constata ca acesta s-a schimbat in perioada cat a lipsit din tara. Din vorba in vorba, luand cina impreuna si intervenind tot felul de situatii in care el o numeste “sora mai mare care il hraneste”, de fata cu ceilalti, intre cei doi se infiripa o relatie romantica. Poate, aceasta, evolua de la stadiul de “cunostinte” la cea de “cuplu autentic” ?

Serialul are 16 episoade, ratingul lor fiind unul relativ ridicat pentru o k-drama difuzata de un post tv ce nu are deplina acoperire nationala, cu o medie de 5,3% pe episode (cel mai ridicat rating a fost atins de episodul 6,1% la nivel national). Melodiile de pe coloana sonora sunt interpretate de Rachel Yamagata, o interpreta, textiera si pianista americana ale carei melodii au aparut in multe filme si seriale de peste Ocean si nu numai. Vizionare placuta !

Traducere in premiera si exclusivitate pe asiacinefil oferita de ATR !

Publicat: duminică 6 mai 2018

Cunoscutul regizor coreean Hur Jin-ho (Heo Jin-ho), autorul unor productii memorabile precum “Christmas in August”, “April Snow”, “A Good Rain Knows” sau “The Last Princess”, a acceptat compromisul de a bate palma cu celebra companie Samsung, in vederea producerii si regizarii unui scurtmetraj de o jumatate de ora, intitulat “Two Lights: Relumino”, ce are un singur scop: cel comercial. Altfel spus, acesta nu are nici o valoare artistica, punand accentul pe sublinierea importantei contributii a celebrei companii din domeniul electronicelor coreene in realizarea unui dispozitiv – Relumino – in masura a ajuta persoanele cu dizabilitati de vedere. Bineinteles, acest dispozitiv e compatibil doar cu telefoanele inteligente marca Samsung. Interesant e ca in acest filmulet, compania a pompat o suma destul de importanta, dat fiind ca in rolurile principale au fost distribuiti doi actori ai tinerei generatii, ce si-au dobandit celebritatea in telenovele, reclame de televiziune sau in lumea k-pop-ului. Park Hyung-sik debuteaza intr-o altfel de productie decat seriale tv, neavand pana in prezent nici un rol intr-un film pentru marele ecran desi a implinit 26 de ani, in timp ce Han Ji-min a devenit celebra in urma premiatei telenovele Rooftop Prince, experienta ei superioara si aparitia in productii pentru marele ecran precum Blue Swallow, The Plan Man sau The Fatal Encounter transformand-o in mod evident in vedeta scurtmetrajului, acaparand toata atentia si eclipsandu-l pe mai tanarul ei partener.

Desi subiectul este unul anost, plin de clisee si fara alta finalitate decat de a sublinia pretiosul dispozitiv pus la dispozitie de tehnicienii Samsung, scurtmetrajul reuseste sa creioneze cateva aspecte ale vietii de zi cu zi ale persoanelor cu deficiente de vedere, precum perseverenta, necesitatea transformarii cu ajutorul celor din anturaj (prieteni, familie, voluntari) in vederea depasirii conditiei, peste toate astarnandu-se universalul limbaj al iubirii. Soo-young (Han Ji-min) e membra a clubului de fotografie Sangsang pentru persoanele cu deficiente de vedere. Aici il cunoaste pe noul membru al clubului, Seo In-soo (Park Hyung-sik), care, dezorientat, e condus de aceasta in sala de intalnire si prezentat colectivului. De la tineri de gimnaziu la voluntari sau un cuplu sexagenar, clubul de fotografie e ca o familie, iar In-soo, ce sufera de retinita pigmentara, e primit cu multa caldura, fiind laudat pentru frumusetea sa. Impreuna cu ceilalti colegi invata sa faca fotografie, asistat de un voluntar, pentru ca in final fotografiile realizate sa fie expuse intr-o expozitie a clubului Sangsang. De-a lungul acestei experiente, cum era de asteptat, intre Soo-young si In-soo se infiripa ceva…

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in exclusivitate pentru asiacinefil de gligac2002 (Asia Team Romania).

Publicat: joi 3 mai 2018

“Lord of Shanghai” (2016) se inscrie in curentul ultimilor ani ce a renascut apetitul publicului chinez pentru perioada de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, cu precadere a Shanghaiului controlat de bandele de gangsteri. “Gone with the Bullets”, “The Last Tycoon” sau recentul “The Game Changer” sunt cateva exemple de productii in care s-a investit mult in ultimii ani pentru a se recrea atmosfera perioadei antebelice, dar la consolidarea acestui curent a contribuit din plin industria serialelor de televiziune chinezesti, multe inspirate chiar din aceasta perioada. Putina lume stie, insa, ca “Lord of Shanghai”, desi a avut premiera in 2016, a fost filmat in 2014, in paralel dar independent de filmarile la serialul omonim, ce il avea in rolul principal pe Anthony Wong, difuzat cu mare succes in China (rating mediu de 25% la nivel national) in 2015. Intre film si serial nu exista nici o asemanare, scenariile, personajele si distributia sunt complet diferite, singurul element comun fiind Shanghaiul si ideea principala a filmului, insa si aici exista o deosebire, filmul insistand pe perioada 1905-1915, pe cand actiunea serialului se desfasoara in anii ’30. Regia e semnata de Sherwood Hu, un sino-american originar din Shanghai, ce a studiat cinematografia la New York, obtinand doctoratul in regie de film la Universitatea din Hawaii. Reintors dupa studii in China, si-a fondat propria companie de productie, “Hus Entertainment”, producand mai multe seriale de televiziune ce i-au adus o multime de premii internationale si locale. “Lord of Shanghai” e o adaptare a romanului omonim al scriitoarei Hong Ying din 2003, filmul castigand 5 premii la Festivalul International de Film din Macao. Premiera mondiala a avut-o, cum se putea altfel, la Festivalul International de Film din Shanghai in vara lui 2016, dar in cinematografele din toata tara a inceput sa ruleze abia din februarie 2017. Filmul are o distributie cu mult peste calitatea scenariului, cu figuri cunoscute din cinematografia chineza, chiar daca nu sunt nume foarte sonore, precum Hu Jun, Yu Nan, Qin Hao, cu cativa actori cu trasaturi caucaziene ce au o prestatie de prima mana, contrar asteptarilor si cliseului ca in filmele asiatice actorii cu trasaturi caucaziene sunt obligatoriu de calitate slaba, precum Rhydian Vaughn (un taiwanez atragator nascut in Marea Britanie) sau Johann Urb (un estonian fost model, de nationalitate americana), dar si cu o vedeta chineza celebra la Hollywood, Bai Ling, ajunsa la 51 de ani. In ciuda premiilor castigate, “Lord of Shanghai” nu a avut parte, in general, de critici pozitive, si nici publicul chinez nu a fost prea convins de aceasta realizare, ce a strans doar 2 milioane de dolari la box-office.

In “Lord of Shanghai” sunt, de fapt, doua filme intr-unul singur. Povestea este in mod nefericit structurata pe doua perioade diferite de timp, fara o continuitate evidenta, astfel ca dupa 50 de minute incepe o noua poveste. In plus, personajele care dadeau greutate productiei dispar dupa prima poveste, iar actorii tineri ramasi in distributie fie isi schimba putin infatisarea – pentru ca actiunea se muta 10 ani mai tarziu -, fie unii din ei sunt inlocuiti cu alti actori care trebuie sa para mai maturi, cum e chiar cazul protagonistei Cassia, interpretata in prima parte de Yu Nan, si in partea a doua de actrita Vivien Li. Toate aceste schimbari bulverseaza spectatorul, care trebuie sa se familiarizeze cu noua atmosfera si cu noile personaje, si asa numeroase, ale productiei, intr-un timp foarte scurt. Iar regizorul, oricat de laudat a fost pentru efortul sau din prima parte, nu reuseste sa faca aceasta trecere sa fie mult mai lina, din doua motive: durata de sub 2 ore a filmului (un astfel de film ar fi trebuit intins peste limita celor 2 ore, tinandu-se cont de vastitatea tematicii abordate) si dorinta de a inghesui in jumatate din film ceea ce ar fi trebuit spus pe durata a cel putin 3-4 ore. Daca prima parte e coerenta, captivanta si are toate premisele sa conduca spre o a doua parte exploziva, lucrurile se schimba pe la jumatatea filmului. Totul devine un simplu galop de sanatate pentru a insira niste evenimente doar de dragul de a fi spuse; chimia intre personaje dispare cu desavarsire, iar de aici pana la aparitia gaurilor in scenariu nu mai e decat un pas. Multe lucruri se intampla fara a fi explicate cauzele ce duc la ele, personaje secundare ce ajung in firul principal nu au o pozitie bine definita in scenariu in raport cu protagonistii (cum e cazul celei de-a Treia Domnite sau a generalului Lu cazut din luna in poveste) si, in general, realizarea da senzatia unei munci facute in graba, cu scene alerte de 1-2 minute lipite fara noima una de alta doar pentru a da senzatia unei continuitati. Regizorul a incercat sa spuna prea multe lucruri intr-un timp mult prea scurt, nelasand personajele sa se dezvolte, ci doar sa execute replicile alocate fiecaruia. In mod evident, scenariul e punctul slab al acestei productii, la care, paradoxal, regizorul recunoaste ca a muncit aproape 10 ani ! In schimb, toate celelalte elemente ce compun acest film sunt la superlativ. Interpretarea actorilor, fie ei secundari sau principali, e la inaltime, inclusiv a celor cu trasaturi caucaziene, ce nu sunt un simplu element exotic de decor. Coloana sonora e melodioasa, adecvata momentelor dinamice dar si celor romantic-dramatice din film. Decorurile si costumele ne introduc in atmosfera de inceput de secol, ceva din frumusetea Shanghaiului de odinioara ajungand in sufletul fiecarui spectator, fie ca e vorba de imaginea cladirilor majestuoase si a arhitecturii orasului, de taxiurile si calestile timpului, de strazile pavate cu piatra, de localurile de distractie sau de costumele de gala sau cele obisnuite ale protagonistilor (ce frumos contrastul scos in evidenta in prima parte, reflectat in costumul de militar al Comandantului Song, ce pare a veni de undeva din Evul Mediu, si costumele occidentale ale calatorilor de pe vapor, dar si cel al folosirii unui revolver de catre acelasi Comandant imbracat in acele straie greoaie, depasite de timpurile prezente, ce de fapt sunt o metafora a haosului dinastiei Qing, ce nu a reusit o modernizare a armatei, transformand-o in elementul de maxima vulnerabilitate al unei natiuni aflate la cheremul Marilor Puteri occidentale). Scenele de actiune sunt lucrate profesionist, fara a se abuza de efectele vizuale, si, cum era de asteptat, in jurul acestor scene s-a construit trailerul de prezentare, poate mult prea optimist in comparatie cu ceea ce ne ofera povestea in sine. Una peste alta, un film placut in prima sa parte, ce are un regres evident in partea a doua, lasand loc unui eventual sequel care probabil nu se va mai face niciodata, dat fiind esecul la box-office. Poate un alt regizor si un scenariu mult mai echilibrat ar fi putut oferi ceva mult mai reusit, cel putin insiruirea evenimentelor din partea a doua putand face lejer subiectul a 5-6 episoade de serial dezvoltate armonios. “Lord of Shanghai” esueaza exact ca anteriorul film pe aceeasi tema, “The Game Changer”, astfel ca ajungem sa ne intrebam unde sunt filmele glorioase despre Shanghaiul de odinioara in stilul unui “Lust, Caution”, “Blood Brothers”, “Dangerous Liasons” sau “Shanghai” ?

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: miercuri 2 mai 2018

“Jailbreak” e o productie cambodgiana cu un buget de doar 260.000 $, ce se doreste a revigora filmul cambodgian prin abordarea altui gen decat cel obisnuit al comediilor sau filmelor horror cu fantome. Filmul regizat de Jimmy Henderson e unul de actiune, realizat dupa modelul unor cunoscute productii recente indoneziene (The Raid 1 si 2, sau Headshot), cu Dara Our in rolul principal (actor ce a aparut si in precedentul film al regizorului, “Hanuman”), cu Tharoth Sam (o campioana MMA cambodgeana), cascadorul Jean-Paul Ly si fosta actrita de filme pentru adulti Celine Tran (in rolul Madame Butterfly), ce debuteaza intr-un film de actiune. Productia insista pe stilul de arte martiale cambodgiene (bokator), fiind pigmentata cu umor de situatie, ce a obtinut aprecierea publicului local, fiind selectat la scurt timp de la premiera sa fie proiectat in cadrul Festivalului International de Film din Cambodgea. Criticii din intreaga lume l-au laudat ca fiind “primul film khmer de actiune” din istorie, o productie “ambitioasa” ce ar putea reprezenta pentru Cambodgea ceea ce a repezentat “The Raid” pentru Indonezia, adica un punct de inceput al unei industrii care sa nu se axeze doar pe productii destinate pietei locale. In Cambodgia, “Jailbreak” a fost un succes de box-office, productia fiind cumparata spre distributie de China si Corea de Sud. Chiar daca nu se ridica la nivelul unor productii similare din tari cu experienta in materie de filme de actiune, “Jailbreak” e un inceput incurajator pentru o industrie care pana recent nu exista, in Cambodgia, o tara macinata de saracie si coruptie, de traumele razboiului civil si dictaturii lui Pol Pot, a carei economie depinde de ajutoarele internationale.

[Rezumatul acestei productii este disponibil doar pentru membrii forumului asiacinefil]

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: marți 1 mai 2018

Filmul debutantului D. Ho, “Bittersweet”, e un thriller captivant realizat cu un buget redus ce aminteste de zecile de filme similare facute in Hong Kong in anii 2000, productii independente fara prea multe pretentii, cum sunt realizarile de astazi al caror unic scop e sa umple salile de cinema, amintindu-ne ca si in China functioneaza regulile dure ale “capitalismului socialist”. Producatorii chinezi ai filmului au incercat sa profite din plin de pe urma “Valului Coreean”, obtinand colaborarea cu unul din exponentii tinerei generatii de actori din Coreea, in ultimii 5 ani mai multe productii chinezesti distribuind in roluri principale sau secundare cate o vedeta coreeana. A fost cazul unei Son Ye-jin, Lee Jun-ki, Min Namgung, Park Min-young, Song Seung-hun, Lee Jong-suk, si lista poate continua. Inclusiv Lee Min-ho a facut furori in “The Bounty Hunters”, o productie cu o distributie internationala ce a avut un oarecare succes in China. In “Bittersweet” il revedem pe Lee Min-ho, actorul coreean, insa nu e vorba de cel mult mai celebru, ci de tizul sau mai mic, actorul cu acelasi nume nascut in 1993, al carui cel mai recent rol intr-un film a fost in productia coreeana “Time Renegades”. Acesta a profitat de marea oportunitate de a aparea intr-un film lansat pe piata chineza, oportunitate care in mod sigur il va ajuta in cariera. Spre deosebire de alti actori coreeni distribuiti in filme chinezesti, Lee Min-ho isi rosteste replicile in chineza, nu este dublat, actorul si interpretul coreean luand timp de 2 luni cursuri intensive de mandarina. Mai mult, melodiile de pe coloana sonora a filmului sunt interpretate tot de el, atat in chineza cat si in coreeana. Partenera in film ii este actrita Oceane Zhu Xuan, nominalizata in 2010 la Hong Kong Film Awards si Asian Film Awards pentru Cea mai buna actrita debutanta pentru rolul din Prince of Tears.

Xiao Ma (Lee Min-ho) lucreaza ca livrator la o firma de curierat, facandu-si constiincios datoria cu o modesta motocicleta pusa la dispozitie de companie. Nu de putine ori are de infruntat aversitatea clientilor, nemultumiti de cine stie ce amanunte, si amenintarile acestora ca va fi reclamat la superiori ca nu a predat in siguranta coletele. E un singuratic la locul de munca, nu socializeaza, poate si din cauza originii sale coreene, nefiind privit de seful sau drept cel mai de model angajat. Intr-una din zile salveaza de la moarte o fetita ce cade de la etaj, interpunandu-se intre aceasta si pavaj. Ajuns la spital, primeste ingrijiri medicale si el si fata, iar aici vede o tanara doctorita, Lee (Zhu Xuan) care ii trezeste amintiri pe care nu le-a uitat niciodata, din copilarie. Xiao Ma are impresia ca doctorita e de fapt sora Xiuxiu, o tanara de care era obsedat in copilarie sa o protejeze, dar care la un moment dat a disparut din viata lui fara sa realizeze unde. Convins ca dr. Lee e persoana pe care o cauta de atatia ani, Xiao Ma devine umbra acesteia, urmarindu-i fiecare pas si intervenind in viata personala a acesteia… Cum era de asteptat, acest lucru va duce la un lant de nenorociri ce le va afecta viata amandurora, schimbandu-i gustul in ceva… amarui.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: luni 30 aprilie 2018

Apreciatul regizor veteran chinez Chen Kaige recreaza, in “Legend of the Demon Cat”, perioada de glorie a dinastiei Tang din prima jumatate a secolului VIII, cu ajutorul imaginatiei si a unei povesti misterioase. 2 ani au trecut de la anteriorul sau film, “Monks Comes Down the Mountain”, o productie cu 64 de milioane dolari incasari, noul sau film amintind mai degraba de o alta productie anterioara a regizorului, “The Promise” (2005). Desi “The Promise” a avut un buget urias pentru acea perioada (in jurul a 40 milioane dolari) si nu si-a recuperat intreaga investitie (doar 34 milioane dolari incasari estimative), si desi a avut parte de o multime de critici negative, filmul a fost de 2 ori nominalizat la Globurile de Aur. Chen Kaige a avut o cariera plina de urcusuri si coborasuri, cu productii de mare succes (“Farewell, My Concubine” (1993), cu care a castigat Palme D’Or, “The Emperor and the Assassin” (1999), “Together” (2002) sau “Forever Enthralled” (2008)), dar si cu esecuri rasunatoare (“The Promise”, “Sacrifice” (2010)), insa intotdeauna cand a avut la dispozitie resurse financiare, a realizat adevarate opera de arta. Nu intotdeauna scenariile filmelor sale reusesc sa impresioneze, multe din ele iesind din tiparul filmelor comerciale, inotand oarecum impotriva curentului. Insa sub aspect vizual, al scenografiei, al imaginilor, al coloanei sonore, nu ai cum sa nu ramai profund marcat. De aceasta data, Kaige a avut la dispozitie un buget de 26,8 milioane dolari pentru un film de peste 2 ore, si inca un mare atu: niste platouri de filmare ce au fost construite pe durata a nu mai putin de 5 ani, al carui cost total s-a ridicat la 200 milioane dolari ! Sa nu aveti impresia ca aceasta investitie s-a irosit odata cu finalizarea productiei, deoarece s-a anuntat recent faptul ca platourile de filmare de la “Legend of the Demon Cat” vor fi transformate intr-un parc tematic, ce va avea in timp milioane de vizitatori, aducand importante venituri. Numai filmul a adus producatorilor (companii asociate din China si Japonia) in jurul a 100 milioane dolari incasari la nivel mondial, astfel ca investitia initiala si o parte din costurile amenajarii platourilor de filmare au fost acoperite. Distributia este ai ea formata din actori provenind atat din China cat si din Japonia sau Taiwan, protagonistii povestii fiind chinezul Huang Xuan (in rolul scribului Bai), japonezul Shota Sometani (in rolul calugarului Kukai) si taiwaneza Sandrine Pinna (in rolul Domnitei Yang). Intr-un rol secundar il revedem si pe veteranul japonez Hiroshi Abe. Scenariul e o adaptare a unui roman japonez scris de Yoneyama Mineo. “Legend of the Demon Cat” a castigat 5 premii (din care 4 la a 12-a editie a Premiilor Filmului Asiatic – imagine, costume, efecte vizuale si scenografie) si a avut 5 nominalizari.

Productia nu exceleaza in privinta firului epic, dar e rapitoare cand vine vorba de imagini, costume, decoruri. Povestea este liniara, pe alocuri foarte lenta, fara a se stabili conexiuni solide intre personaje. Pe tot parcursul filmului, spatiile temporale alterneaza, cand in prezentul decadent si intunecat, momentul in care se desfasoara evenimentele propriu-zise, cand in trecutul glorios, cu 30 de ani in urma, cand dinastia Tang si-a atins apogeul si stralucirea. Regizorul nu a stiut sa faca mai atractiva aceasta alternanta, fiecare revenire in prezent fiind anosta, continua, aproape neinteresanta, continue dialoguri intre cei doi protagonisti ce incearca sa desluseasca misterul unui poem scris in trecut, dupa reteta unui cuplu de detectivi intresati mai mult de o “analiza de text” cerebrala decat de explorarea cu adevarat a laturii misterioase a povestii. De multe ori te pierzi in detalii, daca incerci sa urmaresti subiectul in modul lui firesc de a curge, singura satisfactie fiind cea data de decoruri, costume, imagini si coloana sonora, de imaginea reconstituita a unui Tang si a unui Palat Imperial opulent, in care in centrul atentiei se afla frumusetea ravasitoare a Domnitei Yang. Viata boema de la Palat contrasteaza cu prezentul decadent in care culorile vii din peisajele trecutului devin cenusii, iar ceea ce odata stralucea acum e acoperit de praf si e in ruina. Pentru necunoscatorii istoriei chineze, acest contrast poate parea de neinteles fara precizarea contextului istoric, ce e unul real, chiar daca filmul in sine e o fantezie. Domnia Imparatului Xuanzong (713-756) a marcat apogeul dinastiei Tang, cu o inflatie scazuta si cu un stil de viata pompos la Curtea Imperiala. Desi filmul nu insista pe personalitatea Imparatului, ci doar pe latura privata a vietii sale, acesta a ramas in istorie ca un carmuitor binevoitor, cu vederi progresiste, ce a incercat sa fie impaciuitor cu toate factiunile politice de la Curte. Insa in 755 izbucneste rebeliunea generalului An Lushan, ce distruge toata prosperitatea imperiului cladita de Xuanzong, ce paraseste capitala si isi pierde tronul. Acesta avea sa se stinga 8 ani mai tarziu, la 76 de ani. Domnita Yang (Yang Guifei) interpretata de frumoasa actrita Sandrine Pinna e un personaj ce a existat cu adevarat in istoria dinastiei Tang. A fost concubina preferata a Imparatului Xuanzong, a carei frumusete era renumita in tot Imperiul (istoria o consemneaza ca fiind una din cele 4 Frumuseti ale Chinei Antice), dar care a avut o soarta tragica, stingandu-se conform cronicii oficiale la doar 37 de ani, strangulata de eunucul personal al Imparatului, la porunca acestuia, in plina rebeliune militara. Portretul Domnitei Yang a fost ecranizat in productia chineza „Lady of the Dynasty”, aceasta fiind cea mai reusita portretizare a acestui personaj istoric in cinematografia chineza. Dincolo de adevarul istoric, filmul lui Chen Kaige e o fictiune luxurianta ce porneste de la realitate, punand accentul pe misterul, fantezia si romantismul unor timpuri demult apuse, ce stimuleaza imaginatia fiecaruia. Pentru frumusetea realizarii si sensibilitatea sa artistica, “Legend of the Demon Cat” merita vizionat si apreciat fara echivoc.

[Rezumatul acestei productii este disponibil doar pentru membrii forumului asiacinefil]

Traducerea si adaptarea au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: miercuri 25 aprilie 2018

Suk-hun (Ryoo Seung-ryong) lucreaza ca agent de paza la o banca, fara a avea o viata iesita din comun. E un tata de varsta mijlocie obisnuit, ce-si are propriile pacate, parasindu-si cu multi ani in urma sotia si fiica. La un moment dat, acesta realizeaza ca a dobandit o putere paranormala, abilitate care ii va schimba pentru totdeauna viata: poate muta obiectele din jurul sau cu ajutorul puterii mintii ! Si de ce sa nu profite de acest dar divin pentru a avea un trai mai usor ? Drept urmare se gandeste sa faca bani lucrand ca magician intr-un club de noapte. Aflat inca sub impactul schimbarii bruste intervenite in viata sa, Suk-hun primeste intr-o zi un telefon de la fiica ei, Roo-mi (Shim Eun-kyung), care il cauta pentru prima oara in zece ani. Acesta ii da o veste trista, anume ca mama ei a murit pe neasteptate in timp ce incerca sa se opuna cu indarjire unei companii lacome ce incearca sa redezvolte zona. Afland de situatia fiicei sale, care a preluat restaurantul de la mama ei, dar si a altor chiriasi din cartier, ce sunt presati de conglomeratul ce vrea cu orice pret sa demoleze toate constructiile din zona, Suk-hun isi pune noua abilitate dobandita in slujba apararii localnicilor.

“Psychokinesis” e prima incercare a cinematografiei coreene de a calca pe urmele filmelor cu supereroi ce prind atat de bine la Hollywood. “Haunters” din 2011, cu Gang Dong-won si Ko Soo, se apropie cat de cat de aceasta tematica, insa acesta nu a fost atat de spectaculos precum actuala realizare, desi a avut un subiect mult mai intresant. Chiar daca nu s-a bucurat de succesul scontat, in ciuda faptului ca producatorii au distribuit in rolul principal un actor multipremiat – Ryoo Seung-ryong si o actrita populara dupa aparitia in “Miss Granny”, Shim Eun-kyung, avandu-l pe Park Jung-min (Dongju: Portrait of a Poet) in rol secundar, filmul a debutat bine la box-office, fiind numarul 1 in saptamana premierei in privinta incasarilor. Ulterior s-a prabusit la box-office, semn ca povestea nu a convins publicul coreean, nereusind sa treaca de borna 1 milion de bilete vandute si de 7 milioane dolari incasari. Filmarile au inceput in urma cu un an si au durat aproape 4 luni, cu inca cateva luni bune necesare post-procesarii, etapa in care echipa de la efecte vizuale a intervenit pe materialul brut. Regia si scenariul sunt semnate de Yeon Sang-ho, autorul succesului “Train to Busan”, regizorul de 40 de ani facand parte din tanara generatie de regizori coreeni fascinati de stilul hollywoodian de abordare a unei tematici.

“Psychokinesis” e o fantezie de actiune si aventura in care Ryoo Seung-ryong nu este un supererou in sensul hollywoodian al cuvantului. Nu ia infatisari desprinse din benzile desenate, nu imbraca costume care sa-i puna in evidenta muschii sau forta fizica, si nici macar fizicul sau nu este unul “tras prin inel” ca al unui Superman sau Batman. Nu are misiunea de a salva lumea ori universul, nu este agent sub acoperire, singurul motiv pentru care imbraca elegantul costum negru fiind de a aparea pe scena clubului de noapte unde face numere de iluzionism. E un supererou atipic, ce a rupt legatura cu familia sa, dar pentru protejarea careia va face intr-un final tot ce-i sta in putinta. Dincolo de nota de fantezie si umor negru, filmul aduce si elemente ale realitatii cotidiene in poveste, ce tin de constiinta sociala, problema redezvoltarii urbane (care in Coreea a fost surprinsa in atat de multe productii de pe micul si marele ecran) sau chiar a brutalitatii politiei impotriva chiriasilor evacuati, ajungandu-se din nou la clasica tema a nedreptatii sociale. Scenariul evolueaza spre o confruntare intre chiriasii evacuati din zona ce urmeaza a fi redezvoltata si niste gangsteri angajati de conglomeratul ce doreste redezvoltarea, o confruntare in care eroul nostru va tine partea, desigur, celor napastuiti si nedreptatiti. Confruntarea din film aminteste de un incident din istoria recenta ce a ramas viu in memoria coreenilor, “dezastrul din Yongsan”: in 20 ianuarie 2008, 40 de chiriasi evacuati au ocupat acoperisul unei cladiri cu 4 etaje din Yongsan, in centrul Seulului, protestand impotriva insuficientelor compensatii primite in schimbul redezvoltarii zonei. A urmat o confruntare cu jandarmii, insa inaintea asaltului jandarmilor, un incendiu a izbucnit si 5 protestari si un politist si-au pierdut viata. Seful politiei din Seul a demisionat, procuratura a concluzionat ca incendiul a izbucnit de la cocktailurile Molotov ale protestatarilor, iar in memoria colectiva a ramas un mare semn de intrebare legat de oportunitatea interventiei rapide a jandarmilor, care au precipitat lucrurile si au dus la tragedie. Un amestec de umor si efecte speciale subliniaza toate aceste aspecte, ce fac ca filmul sa nu fie unul superficial, dandu-i o incarcatura emotionala ancorata in realitate. Una peste alta, un film reusit, daca ne gandim ca e prima tentativa a cineastilor coreeni de a calca pe urmele filmelor cu supereroi de la Hollywood. Ramane de vazut daca acest gen va fi explorat in anii urmatori si cine se va incumeta sa o mai faca, cert e ca de acum, drumul a fost deschis.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 22 aprilie 2018

“The Moon is… the Sun’s Dream” e filmul de debut al regizorului celebrei trilogii a razbunarii din cinematografia coreeana, Park Chan-wook. Apreciat pentru fiecare din filmele realizate pana in prezent, ca vorbim de “Joint Security Area”, “I’m a Cyborg but that’s ok”, “Oldboy” si cele doua “Sympathy for…”, “Thirst” sau recentul “The Handmaiden”, Park Chan-wook a adus un suflu nou in cinematografia coreeana, contribuind decisiv la explozia lui inceputa in anii 2000. Tocmai din aceasta perspectiva, cunoscandu-i stilul si reusitele ulterioare, a viziona primul sau film scris si regizat tocmai in indepartatul an 1992, la varsta de doar 29 de ani, nu poate fi decat o delectare pentru orice cinefil adevarat. Satisfactia e cu atat mai mare cu cat ani de zile, acest film a fost o totala necunoscuta pentru filmografia celebrului regizor, in conditiile in care a avut premiera in 1992 intr-o singura sala de cinema, iar singura copie ce facea posibila vizionarea lui era pe suport vhs, fara subtitrare in orice alta limba. Abia in 2014 filmul a avut premiera in sfarsit in mediul online, in sistem IPTV, iar apoi pe dvd si bluray, insa tot fara subtitrare. Asadar, vorbim de un film rar, o bijuterie care in sfarsit poate ajunge in atentia publicului larg din intreaga lume, introducandu-ne in universal imaginat de Park Chan-wook, un tanar aspirant in regie de doar 29 de ani care, dupa cum se va vedea, a reusit dintr-o tema clasica sa realizeze o adevarata opera de arta, inca nedesavarsita. In rolurile principale – parca Park a fost un vizionar, intuind logica a ceea pe peste mai bine de un deceniu avea sa insemne industria k-dramelor pentru cinematografie – regizorul a distribuit doi cantareti cunoscuti ai vremurilor, e vorba de celebrul Lee Seung-chul si simpatica Na Hyun-hee. Lee Seung-chul debuta pe marele ecran direct din lumea muzicii, in 1992 fiind deja un star al muzicii coreene, cu 4 albume la activ. E imposibil, daca ati urmarit telenovele sau filme coreene, sau daca ascultati Radio Asiacinefil, sa nu fi dat peste vreuna din melodiile interpretate sau scrise de el, in special balade sau melodii cu accente rock, precum “Can you hear me now”, “My Love”, “That Person”, “Did You Forget”, “No One Else”. Na Hyun-hee la randu-i era cunoscuta la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90 pentru baladele sale, dar si pentru rolurile din serialele de televiziune in care aparuse pana atunci, nu mai putin de 15 ! Si cum se putea, altfel, filmul lui Park Chan-wook e colorat de o coloana sonora minunata interpretata de cei doi cantareti, ce realizeaza chiar un duet ce se constituie in tema muzicala a filmului.

“The Moon is… the Sun’s Dream” e un amestec de film noir cu actiune si romantism in care regasim tema preferata a regizorului, pe care avea sa-si cladeasca renumele international, e vorba de tema razbunarii. Subiectul in sine poate parea in zilele noastre epuizat, avand valoare de cliseu – clasica poveste de iubire intre un gangster si o cantareata -, insa exprima un spirit al unor vremuri tulburi, marcate de coruptie si nesiguranta (nu ca astazi nu ar fi coruptie in Coreea; s-ar fi gandit cinva atunci ca peste 25 de ani, insusi presedintele Coreei va fi condamnat la zeci de ani de inchisoare ?!). In 1992, organizatiile interlope faceau legea in tara, lupta anticoruptie era una sterila, iar violentele in plina strada erau la ordinea zilei. Aceasta crunta realitate a inspirat cinematografia coreeana, in anii ’90 si pana pe la mijlocul anilor 2000 inflorind productiile ce au in centrul lor fenomentul gangsterismului. In ele, gangsterul era privit ca exponentul unui stil de viata independent, rebel si lejer, construit in jurul unui lider si a violentei, iar aceste filme au marcat multi tineri, dandu-le impresia ca viata de gangster are ceva eroic si admirativ in ea. Mu-Hoon, personajul principal din “Moon…” e un astfel de tanar; are 20 de ani si fugise de acasa de la inceputul adolescentei, tatal sau fiind principala sursa a nefericirii sale, acesta avand o relatie de scurta durata cu mama lui si apoi parasind-o. Provenind dintr-o familie dezorganizata, isi gaseste adapost in sanul unei bande de gangsteri din Busan si devine un simplu executant pentru seful sau. Jefuieste, ucide, recurge la violenta si intimidare, dar cand o cunoaste pe Eun-Ju, de care se indragosteste la prima vedere, realizeaza ca viata lui trebuie sa se schimbe, ca a fi gangster nu e tocmai un lucru cu care sa se mandreasca. Cand seful sau i-o ia cu forta pe Eun-Ju, transformand-o in iubita lui, Mu-Hoon se razvrateste si decide sa puna capat vietii traite in umbra legii… savarsind o ultima faradelege: impreuna cu Eun-Ju, ia si banii bandei sefului sau si fuge. Aparenta libertate pe care o obtine e asemanatoare libertatii unui evadat, care va trai pana la momentul inevitabil al capturarii sale cu spaima ca in orice moment va fi prins. Se bucura pentru scurt timp de iubirea cu Eun-Ju, insa fuga sa va abate consecinte cumplite nu doar pentru el ci si pentru apropiatii lui, Eun-Ju si fratele vitreg Ha-Young. Povestea pare simpla, dar mereu apare ceva ce o complica si te tine cu sufletul la gura pana la final. Se pot observa inerentele lipsuri din realizarea de debut a regizorului: o chimie insuficient exploatata intre protagonisti; crearea unui triunghi amoros ce pare artificial cata vreme firul romantic e dezvoltat doar intr-o singura directie; tendinta de a sari peste unele detalii care daca ar fi fost lamurite ar fi sporit coerenta povestii; modul in care regizorul de imagine manevreaza luminile si culoarea lasa de dorit. In schimb, se observa unele elemente care aveau sa-l faca celebru pe regizorul scenarist, precum modul noncomformist de filmare (multe cadre dinamice inspirate din filmele de actiune din Hong Kong-ul acelor vremuri, ce dictau tonul in genul actiune) sau valentele metaforice ale naratiunii la persoana intai, ce sporesc profunzimea trairilor personajelor. E ca si cum Park Chan-wook introduce poezia in viata unor gangsteri ce n-au citit in viata lor o carte, cam astfel ar putea fi caracterizat acest film pana la urma excelent, un inceput de cariera ce avea sa anunte geniul inconfundabil al lui Park Chan-wook ce a explodat cand a avut sansa de a colabora cu actori adevarati, precum Choi Min-sik, Lee Young-ae, Song Kang-ho, Lee Byung-hoon sau Ha Jung-woo.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: vineri 20 aprilie 2018

Intr-o zi de iarna, la stirile de la televizor se anunta ca un tigru a scapat de la gradina zoologica. Oamenii doresc sa afle unde se afla tigrul evadat, dar, in acelasi timp se tem sa dea cu ochii de el. In aceeasi zi, personajul principal Gyeong-yoo, interpretat de Lee Jin-wook, are parte de o suma de intamplari nefericite.

Pe vremuri, Gyeong-yoo isi dorea sa devina scriitor, dar au trecut ani de cand nu a mai scris ceva si isi castiga traiul lucrand ca sofer personal. In acea zi de iarna, prietena lui se muta si dispare fara niciun cuvant din viata lui. Apoi, afla ca prietena lui a fost concediata cu o luna in urma si ca l-a implorat pe proprietarul locuintei lor sa nu creasca costul chiriei.

Neavand unde sa mearga in mijlocul iernii, Gyeong-yoo se indreapta catre singurul sau prieten, dar nu este bine primit. Intr-o zi, lucrand ca sofer personal, da peste fosta lui prietena Yoo-jung (Ko Hyun-jung) care a devenit o scriitoare de succes. Gyeong-yoo este zdruncinat de intalnirea aceasta. Simte ca speranta renaste in el, desi, in acelasi timp, se simte foarte nesigur si, intr-o seara, se trezeste pe o strada fundatura, dar simte ca si cum ar fi o strada a sperantei. Filmul prezinta cand tigrul evadat, cand pe Gyeong-yoo, parca prezentand un mesaj. “Am vrut sa portretizez amintirile fricilor de care am fugit toata viata mea”, a spus regizorul Lee Kwang-kuk. “Este o poveste despre un om care la un moment dat isi infrunta fricile.”

Regizorul Lee Kwang-kuk a lucrat ca asistent de regie si de productie pentru filmele lui Hong Sang-soo, “Hahaha” (2010) si “Without Knowing It All” (2009). Personaje principale in stare de ebrietate de la inceputul pana la finalul filmului, mesaje ambigue si o desfasurare neprevazuta a povestii, toate acestea fac din film un tot unic si interesant.

Lee Jin-wook, ce il interpreteaza pe Gyeong-yoo, un personaj fragil si delicat ce incearca sa gaseasca speranta intr-o realitate dezamagitoare, face un rol impresionant, desi se afla in plin scandal sexual, acuzatie care s-a dovedit a fi nefondata.

Filmul a avut premiera in Coreea pe 12 aprilie, dupa ce in octombrie 2017 a avut premiera mondiala la festivalul de la Busan.

Publicat: duminică 15 aprilie 2018

Jeon Man-bae (I am Dad – 2011) debuta ca regizor si scenarist la sfarsitul lui 2002 cu productia “The Romantic President”, o poveste romantica cu iz hollywoodian de care multi coreeni nostalgici isi amintesc cu drag si astazi. Nu multe sunt filmele care reusesc sa ramana in memoria colectiva a unei natiuni, dar cele care o fac reusesc sa aiba in retetar un element deosebit care sa impresioneze. De aceasta data acel element special nu este scenariul – simplist si static -, ci prestatia celor doi protagonisti: Ahn Sung-ki era in 2002 un tanar veteran al filmului coreean, de doar 50 de ani, ce aparea in filme inca din copilarie (stiati ca unul din primele sale roluri a fost in “The Housemaid” din 1960 ?) si Choi Ji-woo. Aceasta din urma tocmai aparuse alaturi de Lee Byung-hoon in serialul “Beautiful Days”, iar cu cateva luni in urma a detinut rolul principal in serialul ce avea sa-i schimbe cariera, transformand-o peste noapte intr-o vedeta populara a telenovelelor, “Winter Sonata”. “The Romantic President” a fost proiectul imediat urmator lui “Winter Sonata”, astfel ca actrita venea pe un val de popularitate imens. Asadar, cei doi actori foarte iubiti (Ahn Sung-ki era deja supranumit “actorul natiunii”) au impresionat publicul coreean, si astfel un film modest ca realizare a reusit sa intre pentru totdeauna in memoria colectiva, alaturi de alte pietre rare nesflefuite ale cinematigrafiei coreene din anii ’90-2000, precum de exemplu “The 101-st Proposition”.

Productia beneficiaza de o interpretare deosebita a celor doi protagonisti, Ahn Sung-ki si Choi Ji-woo. Desi chimia dintre cei doi pare putin fortata, data fiind diferenta de varsta (27 de ani Choi Ji-woo, 50 de ani Ahn Sung-ki), aceasta nu poate fi o piedica in a-ti merge la suflet cele doua personaje. Lim Soo-jung debuteaza pe marele ecran in rolul fiicei Presedintelui (daca va intrebati de unde vi se pare cunoscuta, trebuie sa va reamintiti de filme precum “…ing”, “Sad Movie”, “I’am a Cyborg, but that’s Ok”, “Finding Mr. Destiny”), un personaj antipatic, retras in lumea ei, inteleasa doar ca catelusul ei de companie, un adolescent dispus sa faca orice pentru a o vedea multumita. Lee Beom-soo are o scurta aparitie la inceputul filmului in rolul unui vagabond oarecare, insa nu are nici o influenta in evolutia povestii. Revenind la povestea in sine, aceasta e una tipica genului romantic, fara prea multe pretentii cand vine vorba de a incadra personajele intr-un context anume. Totul este schematizat. Se desprind cu greu, de exemplu, anumite trasaturi ale presedintelui, care sunt mai apoi explorate fara vreo legatura cu contextul politic, accentul punandu-se pe latura personala, a trairilor. In definitiv, de aceea “The Romantic President” e un film 100% romantic, pentru ca descrie trairile sincere, intrinseci, ale unui presedinte de tara care, pana la urma, e si el o fiinta umana. Personajul lui Ahn Sung-ki este insa un presedinte idealizat, atat de catre popor cat si de catre scenaristi. In traditia mai multor monarhi cunoscuti din istoria Joseonului, presedintele Han are obiceiul de a se deghiza fie in cersetor, fie in sofer de taxi, pentru a lua contact direct cu oamenii obisnuiti si a le asculta nevoile, pornind cu garzile de corp dupa el in calatorii nocturne pe strazile capitalei. E un presedinte bland, cu suflet mare, mereu jovial si emanand caldura, un presedinte grijuliu cu toata lumea, ce-si recunoaste defectele si incearca sa si le corecteze, intr-un cuvant un presedinte aproape perfect, care daca ar exista in realitate, cu siguranta aceasta lume ar fi un loc mult mai bun. De cealalta parte, Choi Eun-soo e o profesoara noncomformista, incapatanata cand vine vorba de principii si deschisa fata de elevi, si chiar daca nu este inca un parinte, demonstreaza ca are abilitati de fin psiholog. Choi Ji-woo da viata acestui personaj cu o naturalete rar intalnita la un actor, incat stand si privindu-i interpretarea nu ai cum sa nu te umpli de optimism si buna dispozitie. Filmul nu are o intriga sustinuta, lucrurile evolueaza de la sine, iar povestea se construieste – ca in multe din filmele coreene de la inceputul anilor 2000, in jurul unei teme muzicale celebre, de aceasta data fiind vorba de melodia romantica a lui Andy Williams, “Love is a many splendored-thing”. Un film romantic superb, care parca ne face sa inchidem ochii in mod intentionat la naivitatea scenariului si ne invita sa visam cu ochii deschisi pe ritmul unei melodii ce a adus celebritate unui film din anii ’50 de la Hollywood…

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: luni 9 aprilie 2018

Viata lui Bae Gi-ro (Lee Moon-sik) e data peste cap in momentul in care afla ca fiica lui, Yeon-hee (Kim You-jung adorabila), pe care o creste singur dupa ce mama ei s-a prapadit intr-un accident, are nevoie de o operatie urgenta pentru a supravietui. Traieste din pictarea de panouri publicitare, locuind intr-o asa-zisa casa, inchiriata deasupra unui bloc. Incearca sa obtina un imprumut de la banca, dar e refuzat din lipsa de garantii. Sansa ii surade cand un camatar caruia oricum ii e indatorat accepta sa incheie o intelegere ca in schimbul banilor de operatie acesta sa gireze restituirea sumei cu un organ. Dar banii ii sunt furati, si Gi-ro se trezeste intr-o situatie disperata, mai ales ca fiica lui isi pierde cunostinta si e salvata in ultimul moment. Asa ca recurge la o solutie extrema, hotarandu-se sa jefuiasca o banca din apropiere. Surprizele abia acum incep, caci nu e singurul cu un astfel de plan…

Regizorul si scenaristul Park Sang-joon debuta in 2007 cu “Bank Attack” (7 ani mai tarziu incerca o revenire in prim plan cu “For de Emperor”, insa productia a esuat lamentabil), o comedie dramatica la moda pe atunci despre o spargere pusa la cale de un amator, care insa nimereste din lac in put si nu face decat sa-si complice si mai mult situatia personala. In rolurile principale au fost distribuiti doi actori indragiti, ce sunt departe de ideea de sex-simbol sau vedete in functie de care sunt in ziua de azi distribuiti protagonistii, e vorba de Lee Moon-sik, ce activa pe atunci de mai bine de un deceniu in industria de film, remarcat fiind pentru roluri comice din filme precum Make it Big, Reversal of Fortune, Oh, Brothers sau Detective ODD, si Baek Yoon-sik, un actor in plina ascensiune la cei 60 de ani cat avea la data filmarilor (e greu de crezut varsta actorului, pe care nu o arata deloc !), ce a devenit celebru dupa doar cativa ani de actorie, cu rolul din urma cu un an din succesul de box-office “Tazza: The High Rollers”. Un deceniu mai tarziu, ne impresiona cu prestatia din filme precum “The Last Princess”, “Inside Men” si “The Chase”, chiar daca fizic e total schimbat, aproape de nerecunoscut, cu aceeasi voce inconfundabila al carei timbru l-a ajutat mult in cariera. Rolurile secundare abunda de figuri cunoscute, multi actori veterani de roluri secundare din comedii in special, precum Woo Hyeon, Kim Sang-ho, Ra Mi-ran sau Jang Won-young. O mentiune speciala pentru micuta Kim You-jung, ce interpreteaza rolul fetitei bolnave a protagonistului (interpretat de Lee Moon-sik). Pe atunci avea doar 8 ani, debutase de un an pe micul ecran intr-o k-drama, insa aparuse deja in 6 filme pe marele ecran, avand si e aceasta data o prestatie induioatoare.

Filmul e realizat dupa tipicul cinematografiei coreene de dinainte de occidentalizarea sa, adica cu un buget decent, cu un scenariu original (atat cat se poate cand vine vorba de o astfel de tematica) care te tine captiv in fata ecranului de la inceput pana la sfarsit si cu o echipa de actori de mare calitate, fara staruri nascute peste noapte din industria k-dramelor care in ziua de azi ajung sa ne intoxice cu prezenta lor pana si in productiile pentru marele ecran. Toate aceste lucruri au facut ca atmosfera sa fie una mai mult decat placuta, cu care iubitorii filmelor coreene sunt familiarizati din filmele de dinainte de 2005, insusi scenariul urmand tipicul coreean (comedie ce e transforma treptat in melodrama). Doar ca de data asta nota de umor e pastrata in cea mai mare parte din timp, si in ciuda subiectului pe alocuri dramatic, spectatorul nu va fi dezamagit la capatul celor aproape 2 ore, ramanand cu o impresie foarte placuta. In mod paradoxal, Lee Moon-sik, un actor prin excelenta de comedie, interpreteaza poate cel mai dramatic personaj al filmului. Dramatic si realist, pentru ca e un tata disperat, fara prea multa scoala si calificari, simplu si onest, care ajuns la limita disperarii e nevoit sa treaca linia de demarcatie dintre Bine si Rau in vederea salvarii vietii fiicei sale. Baek Yoon-sik e un politist abil, ce stie sa cada tot timpul in picioare. E vanat de doi agenti de la Afaceri Interne, fiind banuit de afaceri ilegale, dar face ce face si reuseste sa fie premiat de UNICEF, al carui ambasador devine. El va fi cel care va prelua cazul jafului de la banca si se va ocupa de negocierile pentru eliberarea ostaticilor, insa preia cazul tot din interes, iar aici e lucrul care face filmul si mai interesant. Intreaga echipa de actori din rolurile secundare face o treaba excelenta, contribuind din plin la intretinerea bunei dispozitii. Una peste alta, un film bun, captivant si amuzant deopotriva, o mostra de originalitate coreeana pe care azi cu greu o mai gasesti in scenariile mult prea fade si cosmetizate dupa tipic Hollywoodian de care parca ne-am cam saturat. Intoarcerea in vremurile bune ale filmului coreean nu poate fi decat de bun augur tot timpul.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 8 aprilie 2018

“Monster Hunt 2” a fost unul din filmele cu cele mai mari castiguri din cinematografia chineza din acest an, dovedind o data in plus ca chinezii se pricep sa fac afaceri. Si nu orice fel de afaceri, ci afaceri de proportii, riscante, ce aduc si castiguri (sau pierderi) pe masura. Producatorii chinezi au varsat nu mai putin de 143 de milioane de dolari in acest sequel, mizand pe uriasul succes la productiei din 2015, ce a costat de aproape 3 ori mai putin (56 milioane $). Lansat in perioada care in ultimii ani s-a dovedit ca mai profitabila financiar pentru blockbuster-uri (Anul Nou Chinezesc), “Monster Hunt 2”, in ciuda concurentei facute de “Monkey King 3” (lansat odata cu el), a demolat box-office, stabilind un nou record “all-time” pentru filmul cu cele mai mari incasari in ziua premierei, cu 97 de milioane $ venit. Cu alte cuvinte, 60% din buget a fost recuperat intr-o singura zi ! Chinezii au asteptat atat de mult sequel-ul incat au achizitionat bilete cu mult inaintea premierei, in valoare de 11 milioane $. In mare parte costurile ridicate ale sequel-ului se datoreaza dorintei producatorului, Edko Films, de a imbunatati calitatea productiei, dubland numarul de efecte vizuale, adaugand mai multi monstri in poveste, construind platouri de filmare mai mari, investind mai mult in marketing si aducand un nume mare al filmului din Hong Kong in distributie, e vorba de Tony Leung. Pe partea de marketing s-au incheiat intelegeri cu mall-uri din toata China, pentru promovare, s-a deschis un parc tematic cu personajele din “Monster Hunt”, pregatindu-se astfel terenul pentru marea premiera. “Monster Hunt 2” a obtinut 360,7 milioane $ incasari, mai putin cu 25 de milioane $ decat filmul din 2015, insa ramane o afacere extrem de profitabila. Producatorii au anticipat ca vor mai fi lansate pe piata, in anii urmatori, inca doua productii “Monster Hunt”, ce se vor incheia cu o animatie ce va da posibilitatea continuarii francizei. Distributia ramane neschimbata in privinta rolurilor principale, Bai Baihe si Jing Boran reluandu-si rolul de parinti ai monstruletului Wuba. Dispar din film Eric Tsang (ce are o aparitie cameo la inceputul sequel-ului) si Tang Wei, dar apar in distributie marele Tony Leung in rolul sarlatanului Tu si Tony Yang in rolul fratelui Yun. Regia e semnata de acelasi Raman Hui, ce a colaborat in anii de inceput ai carierei la animatii hollywoodiene precum Antz, Shrek sau Madagascar.

“Monster Hunt 2” se axeaza si mai mult pe ideea de familie, scotand in evidenta importanta acesteia si rolul ei in coeziunea sociala. Filmul isi pastreaza nota de aventura si umor cu care ne-a obisnuit, regizorul stiind cand sa apese coarda sensibila a spectatorului; astfel, dupa cateva minute de la debut asistam la singura scena de musical a filmului (in filmul din 2015 acestea erau mai multe), celebrul dans in grup ce ni-l reaminteste pe poznasul Wuba in toata exuberanta sa. Tot cu o parodie muziala se incheie productia, urmata de celebrele strambaturi ale lui Wuba, plasate strategic la final, pentru a convinge publicul (indifrent de varsta) sa astepte cu nerabdare o continuare. Povestea este una scrisa pentru intreaga familie, violenta e mai degraba de nivelul unor desene animate amuzante, iar monstrii noi introdusi in scena sunt extrem de reusiti atat ca aspect cat si ca integrare a lor in dinamica povestii, starnind hohote de ras. Chimia celor doi protagonisti, Bai Baihe si Jing Boran, e din nou perfecta, in timp ce Tony Leung, cel mai cunoscut nume din film, face o treaba buna in rolul sarlatanului Tu, care face ce face si se deghizeaza in tot felul de personaje, pacaleste lumea in goana nebuna dupa bani la jocurile de noroc si intra intr-o multime de incurcaturi. Wuba e mult mai carismatic ca in prima parte, a mai invatat cateva cuvinte, ramanand monstruletul adorabil care nu are cum sa nu te cucereasca prin dragalasenia lui. Indiferent de parerile criticilor de film, un lucru este cert: curand, box-office-ul chinezesc il va depasi pe cel american, iar aici trebuie remarcat un fenomen interesant: daca blockbuster-urile americane isi datoreaza o parte din succes vanzarilor din tarile asiatice, cu precadere din China, succesele de casa ale chinezilor nu reusesc sa umple decat cateva sali de cinema peste Ocean. Cu alte cuvinte, filmul chinezesc nu obtine castigurile de la box-office exportandu-se, ci exploatand la maxim piata interna si, secundar, piata asiatica. Ascensiunea industriei chineze de film poate fi o lectie pentru Hollywood, care pentu prima oara de la infiintare isi vede periclitata suprematia absoluta in industria mondiala de film. In ce priveste publicul iubitor de distractie si aventura pentru toata familia, productii precum “Monster Hunt 2” vor prinde mereu cu farmecul lor spectatorii, indiferent de varsta lor.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 1 aprilie 2018

Doamna K (Kara Hui) locuieste intr-o vila luxoasa dintr-o zona linistita din suburbii, incercand sa intre in rolul gospodinei ideale, cu toate ca familia ei nu prea ii apreciaza “delicatesele” culinare. Sotul ei e medic ginecolog, in timp ce fiica ei e o adolescenta lipsita de incredere in propriile forte, ce se confrunta cu problemele specifice varstei si cu o aparenta lipsa de atentie din partea propriilor parinti. Doamna K, insa, nu este acea femeie casnica inofensiva care ai fi tentat sa crezi ca e la prima vedere. In momentul in care doi tineri incearca sa o jefuiasca, dandu-se agenti la o firma de curierat, Doamna K le da o lectie umilitoare, aratand o agilitate iesita din comun. In ziua in care organizeaza o petrecere la gratar cu vecinii si prietenii, la vila acesteia isi face aparitia, intempestiv, un personaj misterios, fost detectiv, care se da drept prietenul ei, dar de care Doamna K nu-si aminteste nimic. In realitate, acesta are intentii murdare, santajand-o cu unele informatii pe care le detine despre trecutul ei. Incidentul nu face decat sa deschida o Cutie a Pandorei pentru aceasta, deoarece secrete din trecut incep sa iasa la iveala si, odata cu ele, si personaje din viata ei din urma cu 15 ani…

Mrs. K (2016) e un thriller de actiune regizat de premiatul Ho Yuhang. Filmul e, in fapt, o coproductie Malaezia/Hong Kong/China, regizat de un regizor malaezian si cu o distributie mixta, in care protagonisti sunt actori cunoscuti din industria de film din Hong Kong: Kara Hui, Simon Yam sau Wu Bai. Protagonista povestii e Kara Hui (cunoscuta si ca si Kara Wai), o legenda a filmului din Hong Kong, ajunsa la 56 de ani la data filmarilor. Aceasta debuta in anii ’70 in productii de arte martiale ale studiourilor Shaw Bros, doua decenii fiind distribuita intr-o multime de filme wu-xia ce au scris istorie pentru filmul din Hong Kong (Dirty Ho, Invincible Shaolin, The Brave Archer, Return to the 36 chamber, Clan of the White Lotus). In anii ’90 a aparut in multe filme de actiune – perioada de glorie a filmelor de actiune din Hong Kong -, precum Angel Terminators, Lethal Angels 2, Madam City Hunter sau The Vengeance. “Mrs.K” seamana mult cu aceste productii din anii ’90, avand un scenariu simplu dar captivant, un buget redus, niste staruri ce straluceau in anii ’90 (ce tanar era Simon Yam in acea perioada…), o coloana sonora ce epateaza si multa actiune realizata fara ajutorul efectelor speciale, un lucru ce rar il intalnesti in ziua de azi. Asadar, filmul e realizat avand la baza ingredientele ce asigurau succesul filmelor de actiune acum 20-25 de ani, aceleasi ingrediente preluate la Hollywood de productiile low-budget de categorie B ce lansau pe banda rulanta staruri de actiune precum Marc Dacascos, Don “The Dragon” Wilson, Michael Dudikoff, Dolph Lundgren, Cynthia Rothrock etc. Cum arata un film realizat ca acum doua, trei decenii, in secolul XXI ? Surprinzator de bine. Daca urmaresti trailerul, te-ai astepta sa vezi o productie modesta, trasa de par, plina de clisee, care in nici un caz nu te poate convinge sa o vizionezi. Dar surpriza apare pe parcurs, cand realizezi ca lucrurile nu stau chiar asa, ca acesti veterani (Simon Yam – 61 de ani la data filmarilor, Kara Hui – 56, Wu Bai – 48) fac o treaba excelenta in compania actorilor mai tineri, ca filmul are ritm, tensiune si nerv, si ca regizorul are inspiratia de a introduce pe parcurs cateva elemente suprarealiste (e drept, redate prin mijloace simpliste) pe fundalul muzical al celebrei teme din filmele western spaghetti a lui Franco Micalizzi si Roberto Pregadio. Aceasta fina aluzie la tematica razbunarii in stil de “Est Salbatic” e unul din marile merite ale regizorului Ho Yuhang, de 10 ori premiat deja in cariera sa. Adam Chan, autorul coregrafiei scenelor de actiune, a fost nominalizat la premiile “Golden Horse” in 2016 la sectiunea Cea mai buna coregrafie de actiune. Cunoscutul regizor Fruit Chan are o aparitie de cateva secunde in film, in rolul unui personaj din trecutul protagonistei.

“Mrs. K” ramane o surpriza placuta a cinematografiei din Hong Kong a zilelor noastre, un thriller dinamic, cu doua legende ale industriei care inca nu si-au spus ultimul cuvant si cu o nota artistica evidenta, ce aduce putina sensibilitate in povestea pe alocuri destul de intunecata si misterioasa.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 25 martie 2018

Prelucrarea argilei (lutului) a inceput inca din mezolitic, cand omul a facut primele vase din lut (probabil pentru apa) pe care le modelau cu mana, apoi forma era uscata la soare. Dupa un timp, dandu-si seama de usurinta cu care se lucra lutul, oamenii au inceput sa modeleze caramizi ca alternativa la folosirea pietrei care era obtinuta cu multa munca. Toate civilizatiile au in istoria lor acest mestesug al modelarii argilei pe care, cu timpul au ridicat-o la rang de arta. Vestigiile gasite indica drept centru al ceramicii tinuturile de coasta ale Asiei Occidentale, iar odata cu aparitia rotii olarului, ceramica a cunoscut o dezvoltare fara precedent, lutul fiind prelucrat simetric, aparand astfel vasele de pastrare a granelor, cele pentru transportul diferitelor marfuri dar si obiecte de cult sau podoabe. Adevarata arta a ceramicii dateaza din secolul al II-lea i.Hr., cand chinezii perfectioneaza cuptoarele de ardere ceramica (pana atunci arderea vaselor se facea in gropi in care se puneau obiectele de ceramica printre care se presara materialul combustibil, temperatura de coacere astfel obtinuta nepermitand obtinerea unor obiecte satisfacatoare estetic), obtinandu-se temperaturi foarte mari. Materialele folosite (argila, la care se adauga in diferite proportii, caolin), temperatura si glazura au dus la aparitia unui derivat superior al ceramicii numit portelan, pe care chinezii il fabricau exclusiv pentru Curtea Regala si al carui secret era pazit cu strasnicie. Pana la aparitia sticlei, care va schimba lumea si care va duce incet, incet, la disparitia fabricarii pe scara larga a ceramicii si a mestesugului ce a iscat cateva tensiuni intre natiunile care voiau sa decifreze tainele fabricarii sale, va fi mestesugul cel mai raspandit, utilitatea lui ramanand pana in zilele noastre.

Serialul “Jung Yi, Goddess of Fire” prezinta povestea romantata a primei femei ajunsa ceramist in Joseon, Baek Pa-sun, al carei talent in modelarea ceramicii a trecut de granitele tarii, astfel ca in timpul unei invazii japoneze a fost dusa cu forta impreuna cu mai multi mesteri ceramisti coreeni (unii spun ca numarul lor a fost undeva pe la 900 de oameni) in Japonia, unde a adus o imensa contributie la fabricarea ceramicii. S-a stabilit in orasul Arita unde este stimata, respectata si recunoscuta ca lider in fabricarea ceramicii si unde a trait 96 de ani. Aici are un monument inchinat ei, dar si diferite manifestari cu expozitii de ceramica dedicate, prin care oficialitatile locale o omagiaza.

Crescuta de un tata singur, care odata a fost ceramist sef la palatal regal, acuzat de tradare si exilat intr-un tinut in care saracia era generalizata, Jung-yi este familiarizata de mica cu toate aspectele ce tin de olarit din micutul si saracaciosul atelier al tatalui ei care o invata despre secretele acestui mestesug. Desi nu a modelat niciodata o bucata de lut, stie, in schimb, totul despre tainele argilei, ale carei proprietati le poate ghici si legata la ochi. Copil fiind, bate padurea de langa casa ei impreuna cu prietenul ei cel mai bun, Tae-do, caruia ii impartaseste toate gandurile si visele ei. In aceasta lume linistita si pasnica isi face aparitia un tanar pe care cei doi il salveaza dintr-o capcana si care, fara sa vrea, va aduce jale si durere in viata lui Jung-yi. Dupa moartea tatalui ei, afla ca cel pe care ea il salvase si pe care incepuse sa-l indrageasca este unul dintre fiii regelui, printul Gwanghae, si constienta de faptul ca aceasta legatura nu-i va aduce decat necazuri, ajutata de Tae-do isi insceneaza moartea, gasindu-si adapost in casa unui alt mare ceramist, prieten al tatalui ei. Aici va invata tainele olaritului si singurul ei vis care ii aduce alinare, acela de a deveni cel mai mare ceramist de la curtea regala, incepe sa prinda contur. Cand aude despre un examen care se tine la palat prin care se recruteaza tineri pentru atelierul regal de ceramica, se deghizeaza in baiat si pleaca sa-si implineasca visul dar si dorinta de a-l ingenunchea pe omul care intinase memoria tatalui ei. Astfel incepe lupta aproape imposibila pentru o femeie, cu mentalitatile, tradarile si reaua-vointa a celor din jurul ei care, insa, nu o abat din drumul ei, indurand stoica si singura loviturile si umilintele conditiei de a fi femeie intr-o meserie considerata apanajul exclusiv al barbatilor.

Jung-yi (Moon Geun-young – Cinderella’s Sister, The Painter of the Wind, The Village) are un singur vis, acela de a ajunge ceramist la curtea regala, si desi intampina greutati si piedici la tot pasul, nu se abate de la drumul pe care l-a ales. Inzestrata cu un talent iesit din comun, harnica si muncitoare, pana la urma reuseste sa fie prima femeie care invarte roata olarului (dar pentru asta va trece prin iad), invatata si incurajata de Yook-do, fiul ceramistului sef Lee. Este remarcata de insusi Regele Sunjo pentru lucrarile ei novatoare, dar intrigile, obtuzitatea si invidia ii aduc cele mai mari necazuri. Izgonita din palat de cateva ori, ranita grav de foc, gaseste cu ajutorul Printului Gwanghae puterea sa revina de fiecare data mai darza si mai hotarata sa-si indeplineasca menirea. Nimic nu o poate dobori, nici macar aflarea adevaratei sale origini; ea merge pe drumul pe care l-a ales ca fiind singurul mijloc de razbunare. Printul si Tae-do vor fi sprijinul si calauzitorii ei pe acest drum atat de greu si plin de capcane periculoase pe care ea cu inteligenta si tenacitatea cu care este inzestrata le depaseste cu mari sacrificii si umilinte. Prinsa intr-o iubire imposibila, alege calea care o duce spre implinirea menirii ei, lasand in urma tot ceea ce nu i-a adus decat durere.

Printul Gwanghae (Lee Sang-yoon – Whisper, On the Way to the Airport, Angel Eyes) este fiul mijlociu al regelui Sunjo, avandu-l ca frate mai mare pe printul Imhae, un oportunist si un corupt cu vise marete de a deveni print mostenitor, si frate mai mic pe Shin-Sung, fragil si suferind dar puternic sustinut de regina In Bin, mama sa care voia cu orice pret ca el sa devina Print Mostenitor. Prins in lupta ce se duce pentru putere, Printul Gwanghae cauta sa-si duca cu modestie atributiile pana la capat, fiind manat de cele mai bune intentii si dorind bunastare oamenilor pe care ii vede cum se lupta cu saracia si lipsurile. Merge peste tot unde il trimite regele, fara sa se planga, aducand vesti din teritoriu, tronul nefiind in atentia lui. O iubeste pe Jung-Yi de cand era adolescent, dar vina de a fi abatut asupra ei nenorocirea si mai tarziu disparitia ei il macina zi si noapte. O iarta pentru minciunile pe care i le-a spus si cauta sa o ocroteasca si sa o ajute, ceea ce starneste glumele desantate ale printului Imhae, care cauta prin actiunile sale sa-l anihileze. Linistit si studios, ascultand de tatal sau, este intristat de actiunile acestuia, care e preocupat mai mult de frumusetea pieselor de ceramica si de felul cum e perceput de popor, pentru care nu face mai nimic. Satul de intrigile de la palat, devine un singuratic si numai iubirea pentru Jung-Yi ii mai bucura tineretea, iar cand Japonia ii invadeaza tara, vede lasitatea in toata splendoarea ei.

Kim Tae-do (Kim Boom – Mrs.Cop 2, Boys Before Flowers, Dream) este prietenul din copilarie a lui Jung-Yi si asa va ramane pentru totdeauna. El o iubeste si ar vrea sa fie impreuna, dar se loveste de refuzul ei categoric, lucru ce nu stirbeste cu nimic legatura dintre ei. Toate actiunile lui sunt legate de Jung-Yi, careia ii este prieten, sfatuitor, confident si garda de corp. Este tot timpul acolo unde simte pericolul, pentru ea, incercand, in secret, sa-i faca viata mai usoara, sacrificand totul pentru ea.

Un serial interesant din care se pot afla multe lucruri despre fabricarea portelanului alb, despre intrigile tesute de personaje pentru a se debarasa de cei incomozi sau de potentialii doritori la tronul regal, despre prieteniile de conjunctura pentru a-si vedea dorintele inplinite, despre un rege mofturos si iritat de orice problema politica si care isi priveste propriii copii ca pe niste adversari, despre ura, gelozie, dar si despre teribila conditie a femeii in societetea Joseonului. Serialul este incadrat la categoria istorico-politic, melodrama, din 2013, avand 32 de episoade +doua speciale, transmis de postul MBC cu un rating de 9,3%, regizat de Park Sung-soo, dupa un scenariu scris de Kwon Soon-gyu care a scris si scenariile pentru “Jackpot” si “Warrior Baek Dong Soo”.

Publicat: miercuri 21 martie 2018

In calatoria spre Apus pentru gasirea scripturilor cu ajutorul carora lumea urmeaza sa fie iluminata, calugarul buddhist Xuanzang (Feng Shaofeng) si grupul lui de discipoli – Regele Maimuta (Aaron Kwok), fratele Sha Wujing cel albastru si fratele Bajie, porcusorul ce stie sa-si schimbe cu dibacie infatisarile in nenumaratele sale tentative de a cuceri vreo domnita – poposesc intr-un tinut misterios asezat langa legendarul Rau al Uitarii. Reusind sa scape de zeul ce pazeste raul, aventurierii nostri dau peste o tanara domnita calare pe un cerb, care ii intampina cu o curiozitate nefireasca. Mai apoi, cei patru realizeaza ca se afla in Tinutul Femeilor, locul in care barbatii sunt considerati purtatorii Otravii Iubirii, o boala incurabila ce ii face pe acestia indezirabili. In consecinta, cei patru urmeaza sa fie executati la ordinul necrutatoarei Doamne Instructor, o preoteasa care a crescut-o de mica pe Regina Tinutului, nimeni alta decat tanara ce ii intampinase pe oaspeti pe cerb, pe munte. Si care, desigur, se indragosteste la prima vedere de calugarul Xuanzang. E momentul in care Regina incepe sa-si puna intrebari despre regulile stravechi transmise de fondatoarea regatului si despre corectitudinea lor… Sederea aventurierilor in misteriosul tinut al amazoanelor nu e lipsita de surprize…

„The Monkey King 3” continua povestea grupului de aventurieri care la porunca lui Buddha porneste spre Apusul indepartat pentru a gasi scripturile buddhiste revelatoare. Distributia fata de anterioarele parti ramane neschimbata, cu un Aaron Kwok la fel de incantator si amuzant in rolul Regelui Maimuta, insa oarecum trecut pe plan secund, povestea acestei parti construindu-se in jurul idilei neasteptate a calugarului Xuanzang. Productia a avut un buget urias, de 87 de milioane de dolari, insa si castigurile la box-office au fost pe masura. Lansat strategic de Anul Nou Chinezesc (e deja o traditie ca blockbuster-urile cu mari asteptari sa fie lansate in aceasta perioada), filmul a fost o noua lovitura la box-office, obtinand incasari de 114,2 milioane dolari. Acest lucru face ca incasarile totale ale celor 3 parti de pana acum din saga „Monkey King” sa se ridice la aproape 500 milioane dolari, o suma uriasa ce ne arata nivelul la care a ajuns industria chineza de film a secolului XXI. Regia e semnata de acelasi Cheang Pou-soi ce a regizat si anterioarele parti, dar si SPL2, Motorway sau Accident. De aceasta data scenaristul a incercat sa atraga un altfel de public spre povestea care pana acum parea adresata doar publicului masculin amator de aventura si actiune. Iar in perioada Anului Nou Chinezesc, ce subiect poate prinde mai bine la public daca nu cel al familiei ? Asa ca scenaristul s-a gandit sa transforme povestea intr-una adresata intregii familii, cu precadere publicului feminin, mutandu-i pe eroii nostri intr-un regat misterios al unor amazoane razboinice. Aici ei sunt priviti ca niste dusmani periculosi, dar au sansa sa cada cu tronc insasi Reginei Tinutului, intrand in tot felul de situatii hilare. Actiunea este lenta, stagnand foarte mult timp, iar subiectul este unul simplist, cu replici scurte si facut pe intelesul tuturor. Multi din iubitorii de actiune ce se asteptau sa vada altceva au plecat dezamagiti din salile de cinema, insa trebuie remarcata aceasta orientare a subiectului spre teme mai sensibile, precum iubirea, avortul sau sacrificiul. Partea buna este ca totul e imbracat in haina umorului de buna calitate si a romantismului, ceea ce face filmul recomandat in primul rand publicului feminin si copiilor, senzatia fiind ca asisti la un basm in culori vii, cu personaje ce captiveaza. Costumele sunt deosebite (in special cele de vanatoare ale „amazoanelor”, cu o tichie pe cap, inspirate parca din desenele animate clasice Alba ca Zapada), coloana sonora frumoasa, peisajele si scenografia de-a dreptul mirifice, iar efectele speciale realizate pe calculator de inalta calitate. O singura dilema ramane: cum timp de mai bine de 20 de ani, misteriosul Tinut al Femeilor si-a asigurat perpetuarea in absenta barbatilor, cu atat mai mult cu cat vedem in film o multime de domnite cuceritoare si chiar fetite mici. O fi fost probabil o scapare a scenaristului, insa in basme totul e posibil, nu-i asa ? Asadar, nu ramane decat sa ne afundam intr-o lume de basm, cu personaje asisderea, si sa ne amuzam de aventurile nastrusnice ale celor patru temerari rataciti pe unde nu trebuie…

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: sâmbătă 17 martie 2018

In plina epoca iluminista in Europa, pe cand in Franta debuta Revolutia ce avea sa schimbe mai mult decat soarta unei natiuni, in Joseonul medieval tot felul de lucruri irationale pareau a teroriza masele. Cel putin in scenariul celei mai noi realizari din franciza “Detective K”, a treia ecranizare din serie ce are la baza un roman scris de Kim Tak-hwan, publicat de aceasta data in 2003, “The Banggakbon Murder Case”. Romancierul e cunoscut pentru romanele sale inspirate din perioada tarzie a Joseonului, ecranizate cu succes pe micul si marele ecran un Coreea: “Gabi”, “Hwang Jin-yi”, “Detective K: Secret of the Virtuous Widow”. Este al treilea film din seria “Detective K” regizat de acelasi Kim Sook-yoon, ce ii aduce din nou impreuna pe cei doi nastrusnici protagonisti, duo-ul neinfricat Kim Myung-min si Oh Dal-soo. In doua roluri secundare avem ocazia sa ii revedem pe Lee Min-ki, la primul rol pe marele ecran dupa revenirea din armata din 2016, si pe Kim Beom, un actor cunoscut mai ales din seriale precum “That Winter, the Wind Blows”, “Padam, Padam”, “Jung Yi Goddess of Fire”. Primul film din serie, “Detective K: Secret of the Virtuous Widow”, a avut incasari de 32,3 milioane dolari, in timp ce sequelul “Detective K: Secret of the Lost Island” a incasat 27,8 milioane dolari. Aceasta a treia parte – posibil si ultima – se incadreaza in trendul descendent al francizei, obtinand incasari de doar 18,6 milioane dolari.

In mod paradoxal, “Detective K: Secret of the Living Dead” s-a dovedit o productie cu o poveste mult mai dinamica si mai imprevizibila decat “Dectective K: Secret of the Lost Island”, dar a avut un succes de box-office mult mai mic. Realizatorii au dat dovada de multa imaginatie si au incercat sa puncteze acolo unde a doua parte a seriei a dat gres. Mai exact au realizat un film cu mai multa actiune si mister, s-au departat de coordonatele realiste si exagerat de dramatice din “Lost Island” si au redat publicului buna dispozitie, simtul de aventura si numerele comice ale celor doi protagonisti, elementele de baza ale primei productii din serie. Kim Kyung-min si Oh Dal-soo dau din nou un recital actoricesc, reusind sa starneasca hohote de ras prin gagurile lor unice, prin umorul de situatie si prin parodierea unor productii coreene celebre, si nu numai (Oldboy, The Servant, Meet the Parents). Ceea ce probabil nu a placut publicului coreean e tocmai doza de fantezie inserata in poveste, adica exact acele elemente care prind atat de bine la publicul occidental. Si ne referim aici evident la vampiri. In Coreea nu exista o traditie legata de vampiri, e un element relativ nou introdus in serialele tv si in filmele coreene sub presiunea influentelor dinspre Hollywood. Nefiind prea familiarizat cu aceasta tema, publicul coreean nu a gustat povestea, de aici si succesul moderat al productiei, ce pune sub semnul intrebarii o eventuala continuare a francizei. Insa ca realizare, filmul nu dezamageste, este peste nivelul sequelului “Lost Island”, mult prea ancorat in realitate, care a tradat ideea de baza a francizei: aventura, umor si mister. Asadar, daca doriti sa va relaxati in compania unui film amuzant, in mod sigur “Detective K: Secret of the Living Dead” e alegerea potrivita. Sa speram, totusi, ca franciza nu va muri aici si ca cei doi protagonisti vor accepta o noua provocare in anii urmatori, seria “Detective K” fiind deja una celebra la nivel international, cunoscuta drept seria detectivului “Sherlock Holmes” al Coreei.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: miercuri 14 martie 2018

Yang Woo-seok, regizorul si scenaristul multipremiatului “The Attorney” (2013), a reusit sa dea lovitura si cu el de-al doilea film al carierei, “Steel Rain”, lansat cu o saptamana inainte de Craciun. Avand un subiect extrem de captivant si de actualitate (pentru ca are in centrul sau problema relatiei dintre Coreea de Nord si Coreea de Sud), filmul a reusit sa domine box-office-ul coreean doar o saptamana, dupa care a fost detronat de “Along With the Gods: The Two Worlds”, care nu a mai putut fi detronat 3 saptamani la rand. Cu toate acestea, “Steel Rain” a reusit sa se mentina in topul filmelor sfarsitului de an, obtinand incasari totale de 32,7 milioane dolari, ceea ce a facut din el al 9-lea film coreean al anului trecut. Ce e stiut mai putin e faptul ca regizorul Yang Woo-seok e un cunoscut autor de webtoon-uri (benzi desenate publicate in mediul online) in Coreea, acestea constituind sursa scenariilor sale. De aceasta data, “Steel Rain” are la baza un webtoon publicat din 2011 pana in 2016. Filmarile au durat mai mult decat de obicei, 4 luni, intinzandu-se din iarna pana in vara lui 2017. Rolurile principale le revin lui Jung Woo-sung si Kwak Do-won, ce colaboreaza din nou dupa “Asura: The City of Madness”, doi actori cu trasee diferite in cariera, primul un star de prima mana al ultimelor doua decenii in cinematografia coreeana, al doilea un star de roluri secundare care in ultimii ani a avut o ascensiune de senzatie, realizand cateva roluri secundare memorabile in filme precum “The Mayor” sau “The Wailing”. Restul distributiei e completat de nume “grele” precum Lee Kyoung-young, Kim Kap-soo, Kim Eui-sung sau Jo Woo-jin.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 11 martie 2018

La 3 ani de la “Hide and Seek”, regizat si scris de coreeanul Huh Jung, ce i-a adus acestuia premiul pentru “Cel mai bun regizor debutant” acordat de catre Asociatia Coreeana a Criticilor de Film, realizatorii chinezi s-au gandit ca ar fi bine sa realizeze un remake cu acelasi nume, destinat publicului chinez. Filmul regizat de Jie Liu, un apreciat regizor de 8 ori premiat pentru filmele sale (a mai avut si alte 7 nominalizari in intreaga cariera) practic muta actiunea si subiectul din productia coreeana din 2013 din Seul in China continentala, reconstituind in anumite scene aproape la indigo decorurile din filmul coreean. Subiectul a ramas in linii mari acelasi, scenariul fiind scris de regizorul Jie Liu in colaborare cu Peng Ren, cunoscut pentru alte doua adaptari dupa productii coreene de succes, “Miss Granny” si “101 Proposals”, care anul trecut a scris si scenariul lui “Battle of Memories”. Daca varianta coreeana il avea ca protagonist pe Son Hyun-joo, producatorii chinezi au mizat pe un actor mai tanar si mai in voga in China decat protagonistul coreean in Coreea, e vorba de Wallace Huo (un star taiwanez al micului ecran din China, cunoscut din numeroase seriale de televiziune si din filme precum “The Honey Enemy” sau “Inside or Outside”). Daca filmul coreean a fost o placuta surpriza, obtinand 5,6 milioane dolari incasari, remake-ul chinezesc a obtinut aproape dublu, 10,3 milioane dolari.

In mod paradoxal, desi Wallace Huo (ce seamana foarte bine cu Louis Koo, fiind o “varianta” mai tanara a acestuia) e protagonistul productiei, greul il duce actrita Qin Hailu (The Crossing 1 si 2, The Tale of Three Cities), ce poate fi considerata motorul filmului. Acesta o interpreteaza pe sotia personajului lui Wallace Huo, ce descopera un secret al sotului ei si trebuie sa se ocupe si de capriciile rasfatatei sale fiice de doar 6 ani. Mama si sotie, actrita Qin Hailu isi interpreteaza perfect partitura de sotie aproape tot timpul terorizata si aflata in pericol, ce trebuie sa-si protejeze fiica de un inamic invizibil. Chiar daca filmele apartinand genului thriller nu sunt prea gustate in China, de aceasta data publicul a fost curios cum arata un remake cu un star in voga, iar cei ce nu au vazut originalul coreean au ramas placut surprinsi de povestea misterioasa. Regizorul a declarat ca a vrut sa regizeze acest film deoarece trateaza chestiuni sociale foarte realiste si temeri pe care chinezii tind sa le ignore sau de la care intorc capul. In mod evident acesta facea referire la diferentele sociale dintre personajele filmului, la statutul locatarilor din complexul imobiliar ce urmeaza sa fie demolat si cel al familiei personajului principal, ce locuieste intr-un apartament luxos si incapator din zona nou construita a orasului. Intr-o tara normala precum Coreea de Sud astfel de aspecte ar fi trecut neobservate, insa cand vorbim de China, a sublinia aspecte precum “lupta de clasa” nu poate decat sa fie pe placul comisiei de cenzura a filmelor, ce stabileste cat anume din film e cenzurat si cat ramane. Dincolo de acest aspect, regizorul a facut o treaba foarte buna, iar impreuna cu responsabilul de imagine a reusit sa reconstituie complexul in care au loc ingrozitoarele evenimente intr-un mod mult mai reusit decat in filmul coreean. Complexul darapanat e unul care reuseste cu adevarat sa-ti inspire frica si nesiguranta doar cand il privesti, locatarii ponositelor apartamente ascunzandu-se in spatele unor usi metalice care le ofera doar o iluzie, cea a sigurantei. In realitate, locatarii sunt fie speriati si terorizati de unul din locatari, fie sunt inexistenti, ascunzandu-se pana si ziua in amiaza mare, astfel ca la o prima vedere ai impresia ca totul se petrece intr-un complex rezidential pustiu, terifiant. Coloana sonora dubleaza perfect misterul locatiei, sporind tensiunea. Inclusiv oamenii ce locuiesc in aceste apartamente sunt bizari, tacuti si salbatici in sensul ca urasc socializarea. Atmosfera astfel creionata, faptul ca personajul principal rataceste in acest loc in cautarea fratelui sau disparut nu poate decat sa sporeasca si mai mult suspansul, pentru ca personajul lui Wallace Huo sufera si de paranoia, de teama de dusmani imaginari si de un sentiment de vinovatie apasatoare. Suspansul e ascutit, regizorul nu apeleaza la prea multe clisee si trucuri si astfel iau nastere scene memorabile precum cea a urmaririi din parcarea subterana, ce nu sunt deloc obositoare ca in alte filme unde mai vezi ca personajul urmarit se mai si impiedica in fuga sa, in mod intentionat pentru a spori tensiunea momentului. In general “Hide and Seek” e un remake decent, chiar daca foarte fidel versiunii coreene. Jie Liu nu reinventeaza roata, cum se spune, insa filmul lui reuseste sa te atraga, chiar daca ai vazut la un moment dat si versiunea originala coreeana. In mod sigur nu ai ce pierde revazand povestea cu cateva modificari si nuante in plus, iar daca nu ai vazut-o inca, vizionand mai intai versiunea chinezeasca a filmului cu siguranta vei ramane placut surprins de ce a iesit.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Page 4 of 51

sus

Mischievous Kiss: Love in Tokyo (2013) – un serial japonez de succes dupã un anime popular

What a Man Wants (2018) – Shin Ha-kyun şi Lee Sung-min, între fidelitate şi relaţii extraconjugale

Something in the Rain (2018) – Son Ye-jin revine pe micul ecran dupã 5 ani !

Two Lights: Relumino (2017) – Hur Jin-ho regizeazã un scurtmetraj dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere

Lord of Shanghai (2017) – dintre toţi, doar unul poate fi Lordul Shanghaiului…

Jailbreak (2017) – primul film cambodgian de acţiune din istorie !

Bittersweet (2017) – Lee Min-ho între dulcele şi amãruiul vieţii

Legend of the Demon Cat (2017) – romantism şi dramatism la Curtea Imperialã a Dinastiei Tang

Psychokinesis (2018) – Ryoo Seung-ryong pe urmele supereroilor de la Hollywood

The Moon is… the Sun’s Dream (1992) – filmul de debut al apreciatului regizor Park Chan-wook

“A Tiger in Winter” – speranţa cã mâine va fi bine

The Romantic President (2002) – Choi Ji-woo într-o idilã… la nivel înalt

Bank Attack (2007) – jaful secolului comis de tãntãlãii secolului

Monster Hunt 2 (2018) – aventurile monstruleţului Wuba continuã într-un nou blockbuster amuzant

Mrs. K (2016) – Kara Hui, legenda care nu şi-a spus ultimul cuvânt

Jung-Yi, Goddess of Fire (2013) – Moon Geun-young în rolul primei femei ceramist din Joseon

The Monkey King 3 (2018) – în drumul spre Apus, Regele Maimuţã poposeşte în Ţinutul Femeilor…

Detective K: Secret of the Living Dead (2018) – Kim Myung-min şi Oh Dal-soo la vânãtoare de vampiri !

Steel Rain (2017) – Peninsula Coreeanã e pe cale sã explodeze sub o ploaie de oţel…

Hide and Seek (2016) – Wallace Huo într-un remake dupã un film coreean de succes