DIVERSE

Legendary Amazons (2011) – epopeea amazoanelor clanului Yang într-un film spectaculos produs de Jackie Chan

Publicat: marți 22 mai 2012

Pentru prima oara au aparut mentionate in mitologia greaca si in literatura clasica antica, ca fiind un trib de femei razboinice localizat undeva la Pontul Euxin (Marea Neagra), dupa spusele lui Herodot. Legenda Amazoanelor, caci despre ele este vorba, a fascinat inca din antichitate, existenta lor reala fiind invaluita in mister. Se pare, totusi, ca exista un oarecare adevar in privinta existentei lor, conform unor cercetari recente bazate pe descoperiri arheologice din antica Scitie si Sarmatie. In aproximativ 50 de morminte din fosta Scitie au fost gasite ramasite ale unor femei scite ingropate cu arme langa ele, lucru care poate da temei scrierilor antice despre existenta unui regat al acestor curajoase femei razboinice. Se spune ca amazoanele, asemeni spartanilor, erau pregatite dur de mici sa devina niste razboinice neintrecute, iar conform legendelor mitologiei grecesti, amazoanele ar fi amenintat de 5 ori Atena. Herodot le numea “ucigasii barbatilor”, caci, dupa spusele lui, astfel le spuneau scitii lor. In istoriografia romana, exista mai multe povestiri despre amazoane, localizate in Asia Minor. Se spune ca amazoanele ar fi avut un regat independent condus de regina Hyppolita, acestea fondand mai multe orase la Pontul Euxin. Dar despre amazoane s-a vorbit inclusiv in indepartata China.

“Povestirile clanului Yang” sunt o culegere de povestiri populare despre aventurile clanului de generali Yang din timpul dinastiei Song (960-1279). Ele eroizeaza loialitatea membrilor clanului Yang si curajul generalilor acestuia, care au luptat pentru apararea hotarelor Chinei de invadatorii straini. Unul din cei mai straluciti generali ai clanului Yang a fost Yang Wenguang, al carui talent a fost recunoscut de mic de cancelarul Fan si care l-a acceptat ca asistent al lui. Acesta a luptat pentru apararea hotarelor apusene ale Song in fata invaziei Xia, si se spune ca in momentul in care Liao a luptat cu Song, Wenguang i-ar fi prezentat Imparatului Song o stralucita strategie pentru cucerirea capitalei Liao.La scurt timp dupa, Yang Wenguang a murit doborat de o boala. Una din povesti vorbeste despre vremurile de restriste care au lovit Song in timpul conflictului cu Liao. Folosind o formatie de lupta devastatoare, Liao parea de neinvins. Yang Zongbao, un respectat general al clanului Yang (si tatal lui Yang Wenguang), ar fi calatorit in satul Muke in cautarea unei arme misterioasen in masura a distruge formatiunea de lupta devastatoare a Liao.Aici o intalneste pe Mu Guiying, ce-i preda arma ce aduce in cele din urma victoria de partea Song, ea devenind si sotia generalului. Dar un alt pericol ameninta Song: raidurile invadatorilor apuseni Xia. In urma unei lupte cu acestia, generalul Zongbao e ucis, iar clanul Yang a ajuns sa mai aiba doar cativa urmasi barbati. Povestea spune ca cele 12 femei ale clanului Yang au participat la Campania imporiva invadatorilor Xia, femeile-general ale clanului nefiind cu nimic mai prejos decat inamicii lor barbati. Aceasta poveste a si stat la baza recentei productii chinezesti “Legendary Amazons”.

Produs de celebrul Jackie Chan cu un buget consistent, “Legendary Amazons” a incercat sa fie un blockbuster in China, fara insa a avea succesul scontat. China nu este Hollywoodul, iar Jackie Chan probabil ar fi trebuit sa se gandeasca de doua ori inainte sa investeasca intr-un film in tara lui de origine. Regia filmului e semnata de Frankie Chan, un cunoscut actor de filme de arte martiale (cea mai importanta aparitie a lui e cea din filmul lui Sammo Hung “Prodigal Son”, alaturi de Yuen Biao). Acesta a realizat si coloana sonora a multor filme de arte martiale din anii ’70-’80 in calitate de compozitor (el semneaza si coloana sonora a mult asteptatului Gnadmasters 2012, aflat in faza de post-procesare,) si a fost director artistic pentru scenele de actiune din mai multe filme. La cel de-al 19-lea film regizat, “Legendary Amazons”, a avut parte de o distributie cu doua nume mari: Richie Ren si Cecilia Cheung, dar se pare ca prezenta celor doi in distributie si rolurile consistente avute nu au reusit sa asigure succesul asteptat. Un film pe o tema similara a fost realizat in 1972 de studiourile Shaw Bros in Hong Kong, “14 Amazons”, insa o comparatie intre cele doua realizari e imposibila si inutila. “Legendary Amazons” beneficiaza de efecte speciale de ultima ora, de multa actiune, scene spectaculoase si dinamice si de o coloana sonora inspirata.

In China secolului XI, in timpul Imparatului Renzong al dinastiei Song, tara este atacata de invadatorii apuseni Xia. Clanul Yang, fidel dinastiei, si-a trimis tot timpul generalii barbati pe front, aparand hoatarele tarii si punand intodeauna familia pe planul doi. Yang Zongbao este ultimul general-barbat al clanului Yang. In urma cu 18 ani acesta se casatorise, pe front, contrar legilor militare, cu Mu Guiying, care pe atunci facea parte dintr-o banda de talhari. Cei doi au avut un fiu, Yang Wenguang, care, in cazul mortii lui Zongbao, ar fi ramas singurul barbat al clanului Yang. Acesta tocmai implinise 18 ani, si tot satul clanului, format din femei vaduve cunoscatoare ale artelor martiale il privesc pe acesta ca pe ultima speranta a clanului de supravietuire. Drept urmare si protejarea acestuia devine o misiune de la sine inteleasa, in special ca datorita varstei adolescentei, acesta mai mereu evadeaza din sat si aduce neliniste vaduvelor. Dar tocmai in ziua in care tanarul Wenguang devine major, un oficial de la Curte aduce trista veste a mortii tatalui sau, Yang Zongbao, pe front. Un edict imperial il numeste pe tanarul Wenguang general si il trimite pe acesta pe front in locul tatalui sau. Femeile satului sunt ingrijorate de acest edict, caci singurul urmas pe linie masculina poate sa se stinga. In aceasta situatie, ele hotarasc sa-i fie alaturi acestuia si pe front, punand in slujba misiunii protejarii sale toata indemanarea lor in manuirea armelor si in stapanirea artelor martiale. Si aventura poate incepe…

Care poate fi, atunci, punctul slab al acestui film antrenant ? Mai mult ca sigur scenariul, desi intriga nu este deloc lenta, iar actiunea este aproape continua. Filmul incepe cu o lupta spectaculoasa, ce ne introduce in atmosfera razboinica a vremurilor dinastiei Song. Mai apoi, insa, actiunea se muta in satul “amazoanelor”, unde ne este prezentata fiecare eroina impreuna cu arma pe care fiecare o stapanea la perfectie. Aceasta prezentare e facuta intr-o nota relaxata, chiar comica pe alocuri, dand impresia unui film ce imbina fantezia cu umorul. Ideea e intarita mai apoi de un cadru general care ne face sa ne trezim intr-o adevarata lume dominata de femei, cu surori experte in artele martiale, ca in clasicele filme wu-xia ale anilor ’70. Decorurile si mai ales costumele sunt superbe, poate chiar exaggerate, si probabil si aceasta imagine desprinsa parca din basme, a unor eroine neinfricate, te poate face sa crezi ca ai in fata un film epic din genul “fantasy”. Dar nu e deloc asa. “Legendary Amazons” e un film serios (realist e prea mult spus), in care demonstratiile de arte martiale se fundamenteaza in contextul istoric, pornind, e adevarat, de la o povestire. Dintr-odata povestea devine serioasa, chiar tragica, iar luptele de pe campul de lupta aduc mult sange, spectaculozitate si strategie, totul combinat cu aventuri si rasturnari de situatii greu de anticipat. Poate singurul lucru ce poate fi reprosat scenariului este naivitatea cu care sunt tratate anumite momente ale filmului, momente in care nu se ofera o justificare solida si credibila optiunii scenaristului. Exista chiar momente cheie in care se prefera solutia “naiva” uneia in logica serioasa a filmului, optiune ce distruge la un moment dat credibilitatea personajelor, amintindu-ne ca de fapt totul porneste de la o poveste populara, ca nu e un film inspirat 100% din fapte reale.

In ciuda tuturor acestor lucruri, “Legendary Amazons” nu este deloc un film care sa primeasca un rating de sub 5 stele din 10. Ca realizare e un film reusit, captivant, dar are si minusurile subliniate deja. Daca va plac filmele de aventura si doriti sa vedeti demonstratii spectaculoase de arte martiale si de manuire a armelor de catre femei in armuri si purtand coifuri de o rara frumusete (armurile si coifurile, desigur), “Legendary Amazons” e alegerea ideala. O productie interesanta, ce marcheaza o evolutie a filmului epic chinezesc dinspre biografic si istoric pur spre imaginar, pastrand elemente realiste in realizare. Aceste povesti populare sunt o caracteristica a fiecarei natiuni, si asa cum noi, romanii, avem Miorita sau Mesterul Manole, si chinezii au un Detetctiv Dee sau amazoanele lor. Un ultim lucru mai trebuie spus despre amazoanele legendare ale clanului Yang, anume ca povestea lor a ajuns subiect de literatura, de opera, muzica, de seriale de televiziune si de filme, o dovada a faptului ca si chinezii stiu sa-si pretuiasca propriul folclor, sa-l valorizeze si sa-l transmita generatiilor viitoare. Chiar si sub o forma comerciala.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Un interesant articol despre amazoane gasiti pe Secretele lui Lovendal (CLICK AICI)

I Am Father ! (2011) – rãzbunare şi disperare într-un thriller electrizant cu Kim Seung-woo

Publicat: duminică 20 mai 2012

“I Am Dad” (“I Am Father”) e unul din thriller-urile de actiune reusite ale anului 2011, pe o tema – cea a transpalntului de organe – ce incepe sa fie tot mai mult abordata in cinematografia coreeana (“Heartbeat”, 2010, recent tradus de echipa noastra, trateaza un subiect similar.) Titlul in coreeana inseamna, de fapt, “Contraatacul lui” si defineste mai bine povestea – un detectiv corupt ce acumuleaza frustrari si se vede ajuns intr-o situatie limita, de viata si de moarte, dar si prins intr-un joc periculos al destinului. Protagonistul filmului este cunoscutul Kim Seung-woo, cel care a delectat fanii serialelor coreene cu rolurile reusite din seriale precum “Hotelier” sau “IRIS” sau din recentul film de razboi “71: Into the Fire”. Son Byung-ho, un alt actor de top din Coreea, are parte de rolul pozitiv, in timp ce in rolul fiicei detectivului Han apare actrita-copil Kim Sae-ron, care a devenit celebra dupa aparitia in blockbuster-ul “The Man From Nowhere” (2010).

Detectivul Han (Kim Seung Woo) e un politist dur, corupt pana in maduva oaselor, care face cam tot ce doreste in sectia de politie in care e angajat. Colegii lui de serviciu il respecta, poate si pentru ca faima sectiei s-a dus departe datorita rezolvarii de catre Han a unor cazuri dificile. Drept urmare, il considera un om cheie, fara de care niciunul nu si-ar putea atinge scopul: o promovare sau o pensionare in glorie. Dar detectivul Han are o mare problema: ramas vaduv, trebuie sa aiba grija de fiica lui, care e grav bolnava in spital. Abia se descurca cu plata facturii spitalizarii, si curand afla ca fiica lui are neaparata nevoie de un transplant de inima, altfel in scurt timp va muri. Din acel moment incepe o cursa contra cronometru pentru a strange banii de operatie. Acest lucru insa nu e de ajuns; mai trebuie sa si existe intr-un timp la fel de scurt un donator compatibil cu fiica lui. Nici macar relatiile cu traficantii de organe nu il ajuta pra mult, complicarea lui cu acestia aducandu-i numai belele. Intr-una din zile, datorita acestor periculoase legaturi cu lumea interlopa, detectivul Han intra intr-un joc extrem de periculos in momentul in care consimte la arestarea lui Nah Sang-man, un iluzionist ce dadea reprezentatii in gradinite. Acestuia i se pune in carca o crima pe care nu a comis-o, existand circumstantele ideale care l-ar scoate pe acesta vinovat. Intr-un final, acesta e condamnat la ani grei de puscarie pe nedrept, dar cu complicitatea activa a lui Han, iar familia lui este distrusa. Soarta insa nu si-a spus ultimul cuvant, si o rasturnare incredibila de situatie va schimba vietile celor doi oameni disperati: Nah Sang-man, dornic de razbunare, si detectivul Han, dispus sa faca orice pentru a gasi o inima pentru fiica lui.

Filmul spune povestea a doi oameni disperati: unul cauta razbunarea pentru ceea ce celalalt i-a facut in mod voluntar, iar celalalt cauta sa-si salveze fiica, singura familie ce i-a mai ramas. Nam Sang-man este un om bun la suflet, ce da reprezentatii gratuite de magie la gradinita, dar care a facut greseala de a imprumuta cu bani un parior implicat in lumea interlopa. Detectivul Han e un politist mai mult decat noncomformist, ce rezolva totul prin legea pumnului, neezitand sa treaca deseori de cealalta parte a legii. Cei doi sunt uniti prin destinele lor paralele, care la un moment dat, printr-o intamplare a sortii, se intersecteaza si nu se mai despart pana la sfarsit. Personajul lui Kim Seung-woo, detectivul Han, e total diferit de personajele anterioare carora charismaticul actor le-a dat viata. E un personaj dur, lipsit de orice simt al umorului, mereu incruntat si arogant cu soarta si cu cei din jurul sau. Relatia lui cu unica sa fiica e destul de rece, ea respingandu-l de mai multe ori pentru faptul ca mereu se afla departe de familie, iar el mereu punand in prim plan slujba si afacerile cu lumea interlopa. Si totusi, acestui personaj i se da sansa de a indrepta greselile trecutului, de a se schimba. Cu nonsalanta si fara pic de urma de constiinta, acesta nu este macinat de nici o dilema existentiala si nici nu este impresionat de suferinta altora. Considera ca fiicei sale i se cuvine o inima, doar pentru ca a facut sacrificii financiare si de alta natura in aceasta lume, nimic insa in plan uman. In mod interesant, tot ce-i lipseste acestuia, umanitatea, calitatea de parinte, sentimentele, se regasesc din plin in personajul opus lui, interpretat de Son Byeong-ho. Dar cum poate acesta sa transfere umanitatea sa celui pe care doreste sa se razbune ? O dilema interesanta pe care fiecare spectator o va putea descifra dupa propria constiinta, vizionand pana la final acest film.

Un low-budget agreabil, destul de bine realizat, ce ofera 100 de minute antrenante pe o tema interesanta, dar si sansa de a-l revedea pe Kim Seung-woo in rolul unui dur cum nu a fost nici in IRIS, nici in Hotelier. Iar o asemenea reintalnire cu un astfel de actor nu poate fi decat intotdeauna o placere.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Love Phobia (2006) – când fericirea e atât de departe de oameni…

Publicat: sâmbătă 19 mai 2012

“Love Phobia” este inca o comedie romantica melodramatica de succes a ultimilor ani, cu o poveste fascinanta de iubire urmarita din copilarie pana la maturitate. Cu un buget de 3 milioane de dolari, filmul a avut parte de o distributie de zile mari: Cho Sang-woo (din Marathon si Sword With No Name) si Kang Hye-jung (din Oldboy sau Welcome to Dongmakgol) au facut pentru prima data cuplu pe ecran intr-un film. Intr-un rol secundar, de cateva replici, apare si celebra Park Shin-hye (You Are Beautiful). Scenariul este semnat de Hwang In-ho, nimeni altul decat scenaristul si regizorul recentului “Spellbound” (“Chiling Romance”), iar regia ii apartine lui Kang Ji-eun, aflat la primul si totodata singurul sau film din cariera. “Love Phobia” spune povestea iubirii delicate si dedicate a unui barbat pentru o femeie, care il determina pe acesta sa faca imposibilul si sa-si depaseasca propriile limite pentru a aduce fericirea marii lui iubiri.

Intr-o zi insotita de toamna timpurie, un baietel pe nume Jo-kang e dus la scoala in spatele bicicletei de tatal sau, cantand impreuna cu acesta. La un moment dat, observa pe drum o fetita ciudata imbracata intr-o pelerina galbena, cu toate ca afara era soare. Se indragosteste de ea la prima vedere, iar mai apoi afla ca e noua lui colega de clasa, mai apoi de banca. Ari, caci asa se numea, purta pelerina, dupa spusele ei, pentru a impiedica raspandirea blestemului pe care il poarta, fiind suficient de precauta sa-si avertizeze colegii de clasa si profesoara ca oricine o atinge, doar, cu mana, va da de nenorociri. Ari era orfana de parinti, blestemul care o urmarea de la nastere facand ca acestia sa paraseasca prematur aceasta lume. A fost luata in grija de bunica ei, dar intr-o zi, acelasi blestem i-a adus sarmanei fiinte sfarsitul. In cele din urma a ajuns in grija unui calugar buddhist, iar cea mai buna prietena a ei era o soparla pe care o purta mai tot timpul in pelerina galbena de ploaie pentru a se asigura ca nimeni nu va indrazni sa se apropie de ea si sa-i ia blestemul. Dar tanarul Jo-kang ignora toate aceste lucruri si devine nu doar admiratorul ei secret, ci si prietenul ei cel mai bun. Pana intr-o zi, cand Ari dispare fara urma. Peste ani, il regasim pe Jo-kang elev la liceu in an terminal, iar intr-o zi, din senin, e sunat de iubirea lui din copilarie, care ii propune sa se intalneasca in locul de unde a pornit totul. Povestea de iubire renaste, clipele frumoase petrecute impreuna capata o noua dimensiune, dar din nou Ari dispare tocmai cand lumea ii era mai draga lui Jo-kang. Va reusi acesta sa ramana fidel iubirii sale adevarate si sa o regaseasca pe Ari ? 8 ani trec ca o clipa, iar destinul le pregateste o noua provocare…

“Love Phobia” este o minunata si sensibila poveste de iubire prezentata in 3 “acte”, ce corespund celor 3 etape majore ale existentei umane: copilaria, adolescenta si maturitatea. Nu e o iubire oarecare, ci acea iubire adevarata fata de persoana care sufletul simte ca iti este predestinate. Iar uneori aceasta iubire ramane mereu una marcata de amintirea copilariei, poate din cauza inocentei si puritatii sentimentelor ce au puterea de a invinge trecerea timpului. Scenaristul include in poveste multa fantezie si imaginatie, care transforma iubirea in ceva misterios, magic si placut totodata, asemeni unei calatorii imaginare in largul unui univers cu o nava extraterestra in care nu exista tristete, suferinta sau uitare. Aceasta este nota de originalitate a acestui film, construit, altfel, dupa formula clasica deja a melodramelor romantice de succes. Scenele comice se imbina perfect cu romantismul si dramatismul povestii, iar finalul pare desprins dintr-un episod de X-Files – desigur, in acest caz, o metafora justificativa a nemuririi iubirii. Interpretarea celor doi protagonisti este perfecta, potrivirea lor pe ecran e fara de cusur, dar surpriza vine din viata reala: la data lansarii filmului, in 2006, Cho Seung-woo si Kang Hye-jung erau un cuplu si in viata reala ! Din pacate, dupa o relatie de 3 ani, cei doi s-au despartit, in 2007, iar in 2009, Kang Hye-jung, insarcinata in 3 luni, s-a maritat cu Tablo, un cunoscut interpret de hip-hop din Coreea.

Un film plin de sensibilitate si romantism, o poveste tragic-comica care cu siguranta va incanta si va cuceri. Cu doi protagonisti superbi, “Love Phobia” constituie o invitatie intr-o lume a visarii si imaginatiei, in care totul este posibil atunci cand iubesti cu adevarat.

Multumiri colegei noastre Mi-joo pentru subtitrarea acestui film minunat.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Wu Seng (Fate and Consequence) (2007) – un wuxia autentic realizat în amintirea clasicului „Shaolin Temple”

Publicat: vineri 18 mai 2012

Filmul chinezesc nu poate fi disociat de cativa termeni definitorii: actiune, dinamism, arte martiale, cascadorii sau… simplitate. Dupa incheierea razboiului, in China cinematografia a inceput sa se dezvolte cam cu un decalaj de aproximativ 2-3 decenii fata de ce exista la Hollywood. In anii ’50 si mai ales ’60, majoritatea filmelor chinezesti contineau fragmente muzicale in care se nara subiectul, amintind de stilul musical-urilor hollywoodiene. Dar in paralel s-a creat o adevarata industrie de film in micuta insula oras-stat Hong Kong, unde inca din anii interbelici se crease cea mai celebra companie de film din regiune, Shaw Brothers. Peste o mie de filme au fost produse decenii la rand de aceasta, marea lor majoritate fiind filme wu-xia, ce au inflorit dupa 1960. Filmele wu-xia erau realizate dupa scenarii simple, fiind destinate in primul rand publicului de rand, fara prea multe pretentii. Acest gen de filme era foarte popular in anii ’60-’80 in special, cand in Japonia scria istorie un Sony Chiba sau Hideo Gosha cu nemuritoarele sale filme cu samurai pur comerciale, cand in Statele Unite westernurile spaghetti cunosteau perioada lor de glorie sau cand la noi, Florin Piersic dadea nastere unor personaje mult iubite in povesti de epoca spuse in acelasi stil comercial si dinamic. China continentala si cinematografia de aici a incercat sa imite succesul filmelor din Hong Kong, preluandu-le reteta, dar niciodata nu a ajuns la prolificitatea studiourilor Shaw Bros. Totusi, de-a lungul timpului, filmele de arte martiale au ajuns o emblema a Chinei in ansamblul ei (caci locuitorii din Hong Kong tot chinezi sunt, chiar daca o jumatate de secol s-au aflat sub control britanic).

“Wu Seng” (cu titlul international “Fate and Consequence”) e o realizare a studiourilor din China continentala dupa o reteta specifica filmelor wu-xia din Hong-Kongul anilor de glorie ai genului. Filmul reprezinta un omagiu adus de realizatori unuia din cele mai mari filme chinezesti ale tuturor timpurilor, realizat cu 25 de ani in urma (raportat la anul 2007), clasicul nemuritor “Shaolin Temple” cu tanarul pe atunci Jet Li in rolul principal. In rolul principal a fost distribuit Fan Siu-Wong (Louis Fan), devenit o mare vedeta a filmului chinezesc dupa aparitia in rolul negativ din mega-succesul “Ip Man”. Acesta e si un practicant al artelor martiale wushu in viata de zi cu zi, lucru care i-a inlesnit calea spre succes. De altfel, filmul beneficiaza de multe scene de lupta pure in vechiul stil al scolii de arte martiale chinezesti, puse in scena de Yuen Bo (PTU, Angel Terminators 2), toate numerele fiind realizate fara efecte speciale de actorii protagonisti.

In secolul XIV, in China primilor ani ai dinastiei Ming, un tanar calugar novice surprinde placut pe toata lumea de la templu cu agerimea mintii sale. Acesta are capacitatea de a dezlega ghicitori intr-un mod simplu, pornind de la invataturile buddhiste, toata lumea ramanand surprinsa de solutiile sale. Tanarul fusese adus in grija Parintelui Staret de mama lui, care desi tinea la el, fusese nevoita sa-l lase sa-si faca un rost in lumea monahala. In paralel, Yang Wu, un fost general din armata Imparatului defunct, isi duce viata de zi cu zi plin de amaraciune, inecandu-si amarul in bautura. Asta pana cand e contactat, intr-o zi, de capetenia rebelilor sustinut de aliati din Tibet, care ii incredinteaza o misiune: fiul Imparatului defunct pe care ei l-au slujit cu credinta odata a fost salvat de la moarte, dar i s-a pierdut urma; sarcina gasirii acestuia in vederea inscaunarii lui pe tron si a alungarii noului Imparat malefic ce a uzurpat tronul ii revine in totalitate. Drept urmare, acesta porneste in cautarea tanarului print, iar toate indiciile il conduc spre o vanzatoare ambulanta iar mai apoi, spre templul buddhist.

“Fate and Consequence” spune o poveste simpla, ca orice scenariu simplu si antrenant specific filmelor wu-xia. Fanii acestui gen de filme trebuiau delectati prin cascadoriile si povestea simpla care neaparat trebuia sa fie spusa intr-un ritm alert, cu rasturnari de situatii care sa captiveze. Se poate spune ca acest film, desi a fost realizat in 2007, pare desprins dintr-o alta epoca a cinematografiei chinez. In ziua de astazi, acest stil de realizare a fost abandonat aproape in intregime, accentul in filmele de gen punandu-se pe efectele speciale si pe un scenariu mai complex. “14 Blades” de apropie ca stil de acest film, dar acela a fost un blockbuster construit cu milioane de dolari si cu vedete de prima mana in distributie. Chiar daca “Fate and Consequence” e lipsit de efectele speciale ale lui “14 Blades”, regasim in realizarea lui o munca de calitate a cameramanilor, care au reusit sa transmita prin imagini atmosfera filmelor wu-xia de altadata. Regasim in acest film o imagine a vietii de zi cu zi dintr-un templu Buddhist din evul mediu chinezesc, cu o ierarhie ce porneste de jos, de la tinerii calugari novici si care merge pana la Parintele Staret, inteleptul care administreaza atat material cat si spiritual mica comunitate. Practicarea artelor martiale face casa buna cu invataturile lui Buddha, mintea si trupul trebuind cultivate si antrenate. Dar templul este o lume inchisa; iesirea in afara portilor lui nu poate reprezenta decat o calatorie initiatica pentru orice calugar, intocmai cum acceptarea unui novice la templu e si ea o adevarata aventura, ce presupune in primul rand renuntari si abstinenta pentru e putea infrange pacatele lumii laice prin rugaciuni. Demonstratiile de arte martiale sunt incantatoare, actiunea este alerta, iar intriga – extrem de captivanta. Fanii genului nu pot ramane decat incantati dupa vizionarea unui astfel de film, care daca ar fi avut un buget ridicat si o distributie cu cel putin o vedeta de prim rang ar fi putut sta cu mandrie alaturi de marile succese de gen ale ultimului deceniu.

Multumiri pentru traducere lui Redscorpion.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

All In (2003) – un serial de „totul sau nimic” tradus în premierã de Asia Team !

Publicat: duminică 13 mai 2012

Lumea cazinourilor. Extravaganta, lux, decadenta. Cartofori si trisori, simpli jucatori naivi si adevarati maestri in stapanirea jocului de carti. Crupieri, mese de Baccarat, sisteme de supraveghere video, domni eleganti in fracuri, fum inecacios de tigara, pasiune, sunetul bilei invartindu-se la masa de ruleta. Averi facute peste noapte si pierdute intr-o clipa. O lume aparte, interzisa muritorilor de rand, o lume in care zeii zarurilor si norocului se joaca cu destinele muritorilor in cautarea fericirii efemere. E lumea care sa cladeste de obicei pe langa un hotel celebru, cu pretentii, vizitata de clienti instariti din intreaga lume. Fiecare jucator e atent scrutat din spatele camerelor de luat vederi, exista dosare intregi ce sunt studiate de persoane special angajate in securitatea cazinoului in momentul in care unul din jucatorii celebri isi face aparitia in local. Unele cazionouri ajung chiar sa aiba o proprie retea formata din fosti agenti NIS, ce obtin orice fel de informatie despre clienti, despre concurenta sau despre rivali. Cazinoul nu este decat o copie in miniatura a societatii, in care totul este organizat in asa fel incat totul sa fie mereu o afacere profitabila pentru patroni. Nu intamplator implicarea Mafiei in aceasta lume a dus, nu de putine ori, la adevarate razboaie de culise, cu consecinte mai mult sau mai putin previzibile.

“All In” inseamna, in poker, momentul in care jucatorul pune totul in joc. Inseamna o angajare totala si o presiune uriasa pusa pe adversar, care renunta sau mizeaza la randul lui tot. De obicei cand jucatorul spune “All In”, inseamna ca crede cu tarie in cartile pe care le are, iar in plan psihologic dobandeste un ascendent asupra adversarului sau. Acesta trebuie sa aleaga pasul urmator, soarta jocului. “All In”, pe langa presiune si adrenalina, presupune si un risc. Jucatorul risca totul pe-o singura mana, pe ultima caci in caz de pierdere, nu mai poseda nimic. Pentru personajul principal al acestui serial, totul este “all in”. Din frageda copilarie, totul este “ultima miza”. Viata incepe mereu de la zero, omul urca cat poate si cade din nou la punctul zero. Doar de el depinde daca gaseste resursele interioare de a se ridica din nou unde a fost sau de a accepta destinul ce i-a fost harazit. Dar in paralel cu lumea cazinourilor, aceasta lume a jocurilor de noroc are si o fata intunecata, cea a jocurilor de noroc ilegale, desfasurate in saloane clandestine, undeva ascunse bine in spatele unor depozite sau hale parasite, in case darapanate, in care impatimiti de tot ce inseamna pariuri isi traiesc pasiunea la maxim, departe de bratul lung al justitiei si al legilor. Iar totul devine si mai incitant cand stii ca jocurile de noroc sunt interzise si pedepsite prin lege, chiar si in zilele noastre (serialul a fost realizat in 2003) fiind acceptate jocurile de noroc doar in cazinourile legale, ce platesc sume uriase la bugetul de stat. Dar cand spui jocuri ilegale de noroc, nu poti sa nu asociezi cu ele gastile de cartier, camatarii, gainarii, pariorii, intr-un cuvant lumea interlopa. Banul dintotdeauna a fost ochiul dracului, si indiferent de sursa lor de provenienta, ei au asigurat ascensiunea si totodata si reversul acesteia, decadarea celor care nu au stiut sa-i pretuiasca. Pentru ca omul este o fire lacoma, care are vise si sperante, iar cand iti construiesti o viata catarandu-te pe bani pentru a-ti implini un vis, uneori poti aluneca si rata totul. Atunci cand mizele sunt uriase, si riscul de a pierde sau miza totul e urias. Poate flerul sau al saselea simt sa schimbe regulile nescrise ale acestei lumi ? Poate el sa influenteze destinul si sa-l schimbe in mod incontestabil ?

Kim In-Ha, orfan de la o varsta frageda, ramane in grija unchiului Kim Chi-Soo, un trisor marunt de Go Stop (joc de carti traditional coreean) si invata de mic toate trucurile jocului, dar si psihologia jucatorilor. Pe nesimtite In-Ha creste in umbra unchiului sau trisor, isi vede de scoala (fara prea mare tragere de inima), dar si isi incroperste, conform regulii locului, o mica banda de cartier al carui sef devine. Isi obtine veniturile din furtul si valorificarea bagajelor calatorilor naivi dar si din pacalirea impatimitilor de jocuri de noroc. Aceasta este treapta cea mai de jos a infractiunii organizate.

Net superiori sunt cei din banda “Ursilor bruni” care au deja depozit de bunuri – al doilea nivel din piramida infractionala a lumii interlope. Acestia traiesc din camatarie, escrocherii versate, intimidare, taxa de protectie sau din indeplinirea, contra cost, a diferitelor misiuni punitive la comanda superiorilor, mergandu-se de la simple batai la crima. Banda “Ursilor bruni” e condusa de Yim Dae-Chi si de fratele acestuia, Yim Dae-Soo.
Pe treapta urmatoare a piramidei se afla Choi Do-hwan, un patron de cluburi, al unui cinematograf si chiar al unui hotel de lux. Acesta controleaza mai multe bande de cartier si are afaceri necurate care ii aduc o multime de bani negri, pe langa putere. Fiul lui, Jung-Won, e coleg de clasa si prieten cu In-Ha. Dar o vorba spune: “pestele cel mare inghite pestele cel mic”, si, desigur, si Choi Do-hwan are la randul lui un superior: pe “presedintele” Suh Seung-Don. Acesta e in varful piramidei, avand legatura si prestand servicii diversilor politicieni corupti, in schimbul unui lucru pe care nimeni din celelate trepte nu il poseda: influenta.

In afara lumii interlope, dar mereu legata indirect de aceasta e Min Soo-Yeon. Orfana de mama, aceasta porneste in cautarea tatalui ce i-a abandonat, si care este proiectionist la cinematograful gangsterului Choi Do-hwan. In-Ha o intalneste intamplator in tren, dup ace ii fura o pretioasa cutiuta muzicala, si se indragosteste la prima vedere de ea. Mai apoi, destinul ii aduce impreuna pe cei trei copii – In Ha, Jung-Won si Min Soo-Yeon – cand tatal fetei este atacat de banda Ursilor Bruni, carora le era dator vandut. Amandoi baietii se indragostesc de Soo-Yeon si sar in apararea tatalui acestuia, dar incidentul va avea reperuciuni asupra viitorului lor. Pe de o parte va da nastere la o prietenie care va rezista peste ani, dar pe de alta parte va schimba radical viata celor 3. Anii trec cu greu, aducand cu ei pentru unii bucurii, pentru altii nefericire. Si din nou destinul – cine altcineva ? – ii va aduce din nou impreuna. Lumea s-a schimbat, dar ei au ramas in suflet cu amintirea prieteniei din copilarie. Dar oare iubirea, asipratiile fiecaruia si banii vor reusi sa pastreze neintinata prietenia lor odata pura ? Drumul lor in viata e presarat de intrigi, gelozie, tradari, inscenari, razbunare, remuscari, nadejde si… multa dragoste, iar rezultatul este o poveste extraordinara in care se poate spune fara rezerve ca toti s-au ghidat dupa un singur principiu: “All In”.

“All In” este primul serial regizat de Yu Cheol-yong, cel care recent a regizat si “Poseidon” si “Swallow the Sun”. Despre “Swallow the Sun” unii au spus ca ar fi un “All In” 2, bazandu-se insa doar pe decorul paradisiac al insulei Jeju si al lumii jocurilor de noroc, pe experienta regizorului din serialul sau de debut si pe distribuirea in el a catorva actori din roluri secundare din “All In” (plus unul din protagonisti). In realitate, “Swallow the Sun” a fost doar o copie palida a ideii din All In, cam ce a fost “Athena” pentru “IRIS”, cu precizarea ca protagonistii din Swallow the Sun – cu o singura exceptie – nu au avut numele protagonistilor din All In). Iar “All In” a fost, la vremea difuzarii lui pe postul SBS (ianuarie-aprilie 2003) un mare succes in Coreea de Sud, fiind recompensat pe masura. Scenariul este semnat de un nume mare in domeniu, Choi Wan Kyu, omul din spatele unor seriale de mare succes precum Lobbyist, IRIS, Kingdom of the Winds, Jumong, Swallow the Sun sau mai recent Midas. Dupa spusele sale, povestea e inspirata din viata unui cunoscut jucator de poker, Jimmy Cha, nascut in Coreea dar care s-a stabilit in Statele Unite, unde si-a facut un nume in pokerul profesionist. Acest jucator impatimit este interpretat in serial de Lee Byung Hoon (personajul Kim In-Ha), un actor ce nu mai are nevoie de nici o prezentare si care pe durata celor 24 de episoade da un adevarat recital actoricesc. Ji Sung (protagonistul din Swallow the Sun si Protect the Boss) il interpreteaza pe Jung-Won, intr-un rol cheie pentru serial, deoarece acest personaj desi provine dintr-o familie “patata” de banii murdari ai afacerilor necurate ale tatalui, incearca sa-si depaseasca conditia, dar care odata invatand regulile jocului se afla intr-un permanent conflict interior si intr-o dilema: sa urmeze calea sufletului sau cea a visului, a carui implinire i-ar aduce o satisfactie mai mult materiala. Doi actori din indragitul serial “Hotelier” reapar in roluri importante in “All In”: Song Hye Kyo (protagonista din Hotelier, dar si din seriale precum Full House sau Autumn Tale) in rolul Min Soo-Yeon, si Hu Joon Ho (antipaticul director Oh din “Hotelier), in rolul Yoo Jong-Ku, prietenul de nadejde al lui In-Ha. Serialul i-a adus lui Lee Byung Hoon 3 premii de interpretare (la Baeksang Art Awards si SBS Drama Awards), iar partenerei sale Song Hye-kyo doua premii la SBS Drama Awards.

Un serial de nota 10, care pentru multi va ramane unul preferat. In mod cert “All In” este, prin combinatia de romantism, drama si actiune unul din cele mai reusite seriale coreene ale tuturor timpurilor, amestacand perfect mai multe genuri pe fondul unei povesti superbe care va va tine cu sufletul la gura episod de episod. La un moment dat ai impresia ca lumea din Hotelier s-a mutat in All In, iar mai apoi, datorita intrigii captivante, te trezesti intr-o lume de care te vei indragosti imediat datorita personajelor si coloanei sonore remarcabile, dar si rasturnarilor de situatie pline de neprevazut. Originalitatea lui “All In” consta in absenta cliseelor care abunda in serialele recente ce parca nu mai au nimic nou de spus, astfel ca fiecare scena aduce senzatia de prospetime, chiar daca au trecut deja 9 ani de la realizarea lui. Iar actorii, desi sunt mai tineri decat ii cunoastem, ne sunt atat de familiari incat tindem sa credem ca nu imbatranesc niciodata. Cel putin asa ne vor ramane in suflete, in rolurile in care ne delecteaza si ne aduc atata bucurie.
Traducerea acestui serial – desigur, impecabila ca de obicei – a fost facuta de Mitzi51, si pe langa multumirile pentru efortul depus mai trebuie mentionat faptul ca termenii specifici jocului de poker (ce nu lipsesc aproape din fiecare episod) au fost tradusi exact in urma consultarii unor persoane cunoscatoare a semnificatiei acestor termeni. A rezultat o traducere de calitate, curata in exprimare, care nu poate decat sa sporeasca placerea vizionarii serialului.

Articol realizat de cris999 in colaborare cu iulianatotu – asiacinefil.com

My Way (2011) – într-o lume a rãzboiului, singura salvare e propriul duşman

Publicat: sâmbătă 12 mai 2012

“My Way” a fost unul din cele mai asteptate filme de razboi ale ultimilor 2 ani, inca de la anuntarea proiectului si demararea filmarilor in octombrie 2010 asteptarile fiind foarte mari. Iar filmul nu si-a dezamagit fanii. Cu un buget de 25 de milioane de dolari, “My Way” a fost filmat in nu mai putin de 6 tari: Coreea de Sud, China, Franta, Rusia si Lituania. Realizatorii filmului au fost invitati sa participe la festivalul de la Berlin in 2011, in special ca vorbim de un film cu un buget ridicat si, intai de toate, regizat de Kang Je-gyu, nimeni altul decat regizorul blockbuster-urilor “Shiri” si “Brotherhood of War”. Dupa o absenta de 7 ani din domeniu, acesta revine cu o noua drama de razboi impresionanta, bazata pe fapte reale, care cu siguranta va captiva o lume intreaga. Distributia pivoteaza in jurul a doua nume mari: sud-coreeanul Jang Dong-gun (2009: Lost Memories, The Coast Guard), care revine intr-un rol de razboi dupa cel din Taegukgi-Brotherhood of War, si japonezul Joe Odagiri (Shinobi, Plastic City, Dream). Principalul rol feminin i-a revenit actritei chineze Fan Bingbing, dupa ce Son Ye-jin a renuntat la rol. Practic avem in fata o veritabila productie asiatica vorbita… in nu mai putin de 6 limbi: japoneza, coreeana, chineza, rusa, engleza si germana, totul sub bagheta unui stralucit regizor sud-coreean. Filmarile au durat aproape un an (10 luni), iar scenariul original a fost citit prima oara de regizor in 2007, iar in 2008, dupa ce a urmarit un documentar la o televiziune coreeana s-a decis sa transforme scenariul in film, aducand unele modificari scenariului.

1928, Kyung-Sung, Coreea. Kim Jun-shik e un pusti indragostit de mic de alergari, care are un vis: din saracaciosul si prafuitul orasel Kyung-Sung sa participe si sa castige cursa de maraton de la Olimpiada. Din 1911, Coreea se afla sub ocupatie japoneza, iar politica de stapanire a impus localnicilor invatarea limbii japoneze dar si o administratie japoneza care ii trata pe coreeni intr-un mod discriminatoriu. In Kyung-Sung-ul anului 1928 soseste pentru a se stabili la resedinta tatalui sau doctorul Hasegawa cu familia lui, sotia si fiul Tetsuo. Prima intalnire a lui Jun-shik cu tanarul stapan Tetsuo este una desfasurata deloc in termeni amiabili, fiecare dintre cei doi pusti pretinzandu-se cel mai bun la alergari – unul din Kyung-Sung, iar celalalt tocmai din… Tokyo. Timpul trece, iar rivalitatea nascuta in copilarie intre cei doi baieti se pastreaza peste ani, cand cei doi sunt principalii rivali la cursele de marathon. Aceasta rivalitate este accentuata de inasprirea situatiei politice si militare de pe plan international, in conditiile ambitiilor expansioniste ale Imperiului japonez. Dar tabloul situatiei e completat de frustarea lui Tetsuo, mai tot timpul depasit de rivalul sau coreean. Cand la orizont apare perspectiva calificarilor la Jocurile Olimpice, un incident se produce in momentul in care cursa de calificari e castigata de Kim Jun-shik. E momentul in care toate visele lui se prabusesc, iar viata tanarului atlet se transforma intr-un veritabil cosmar.

In 1938, Comitetul International Olimpic a acordat dreptul de organizare a Olimpiadei Japoniei, pentru anul 1940. Trebuiau sa fie primele Jocuri Olimpice desfasurate pe continentul asiatic, dar istoria avea sa le consemneze ca “Olimpiada care nu a mai avut loc niciodata”. Japonia a acceptat organizarea lor dintr-un scop strans legat de politica: recunoasterea internationala a Japoniei ca o putere moderna, ca un adevarat imperiu asiatic. Izbucnirea razboiului din China si ocuparea ei, iar mai apoi implicarea Japoniei in cel de-al doilea razboi mondial au dus la anularea acestei olimpiade. Multi japonezi au uitat-o, in special ca in 1964 Jocurile Olimpice au avut loc pentru prima data la Tokyo, dar de aceasta Olimpiada care nu a avut vreodata loc se leaga incredibila poveste a personajului Kim Jun-shik. De fapt, ideea filmului porneste de la un fapt real, de la o poveste de viata incredibila ce a iesit la iveala in 2002, constituind, la vremea respectiva, unul din cele mai discutate articole scrise vreodata in peninsula coreeana. E vorba de povestea vietii unui anume Yang Kyoung-jong, nascut in 1920, care in 1938 a fost recrutat (desigur, fortat, cum in general se intampla cu populatia masculina coreeana aflata sub stapanire japoneza in acele vremuri) in armata japoneza la Kwantung (China). La Nomonhan, undeva langa frontiera cu Mongolia, acesta a fost capturat de trupele sovietice si trimis intr-un lagar pentru prizonierii de razboi alaturi de soldati si ofiteri japonezi. Mai apoi a reusit sa supravietuiasca frigurilor siberiene si sa ajunga pe teritoriul Ucrainei de azi, unde a fost capturat in vara lui 1943 de catre germani, probabil in batalia de la Harkov. Dar nu s-a terminat totul aici. In Ziua Z, “Ziua cea mai lunga”, un soldat coreean a fost capturat de americani pe plaja Utah din Normandia, si tinut prizonier de razboi in Marea Britanie pana in mai 1945, cand a fost eliberat. In cele din urma a trecut Oceanul si s-a stabilit definitiv in Statele Unite in 1947. Yang Kyoung-jong a trait in apropierea celebrei universitati din Illinois pana in 7 aprilie 1992, cand a murit la 72 de ani. Acesta a trait ca un cetatean american obisnuit, fara a-si spune extraordinara poveste de viata nimanui, nici macar celor doi fii ai sai sau fiicei sale.

“My Way” preia povestea lui Yang Kyoung-jong dar o imbraca in haina unei povesti aproape biografice a unui maratonist care isi urmareste visul si in conditiile vitrege ale ocupatiei japoneze in Coreea si a celui de-al doilea razboi mondial. Scenariul, desi este partial o fictiune, merita toate aprecierile pentru originalitate si mai ales pentru finalul impresionant, care difera de povestea reala. Din acest punct de vedere, regizorul mai pune in valoare o data, daca mai era nevoie, calitatea extraordinara a scenaristilor coreeni, plini de imaginatie si inspiratie. Efectele speciale sunt foarte bine realizate, ele inghitind o buna parte din bugetul filmului. Cel putin doua batalii cruciale ale istoriei celui de-al doilea razboi mondial au fost recreate cu ajutorul efectelor speciale (Batalia din Normandia din Ziua Z si Batalia de la Harkov). In batalia de la Harkov ai impresia ca revezi secvente din “Enemy at the Gates” (cu deosebirea ca acolo era vorba de batalia de la Stalingrad), atat de bine au fost realizate, iar in batalia din Normandia de pe plaja Utah, automat ajungi cu gandul la “Saving Private Ryan”. Un film de-a dreptul grandios, un adevarat spectacol cinematografic, si chiar daca nu a avut, in Coreea, succesul lui “Brotherhood of War”, ramane unul din marile filme coreene de razboi din toate timpurile.

O poveste deosebita despre supravietuire, despre puterea de a lupta cu orice pret pentru implinirea viselor, despre dusmanie si camaraderie, despre patriotism si prietenie. Orice epitet ar fi inutil pentru a descrie acest film, singura optiune ramanand vizionarea si aprecierea lui la justa sa valoare.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Try to Remember (2009) – când dragostea transcende timpul…

Publicat: sâmbătă 5 mai 2012

Se spune ca Buddha a lasat cam 84.000 de invataturi posteritatii, vorbind, intre altele si despre reincarnare. Exista un ciclu al vietii in univers si o permanenta trecere dintr-o existenta in alta, moartea fiind urmata de viata si viata de moarte. In zilele noastre, una din cele mai mari temeri ale asiaticilor buddhisti legate de reincarnare priveste trecerea sufletului in coprul unui animal, la moartea trupului uman. O fiinta umana, spune buddhismul, a avut nenumarate vieti anterioare, de obicei ca animal, dar intr-un anume mod s-a nascut ca fiinta umana in aceasta lume iar in viata urmatoare va renaste ca animal sau, daca a facut fapte bune, poate din nou ca fiinta umana. Pornind de la aceasta controversa legata de ce vom fi intr-o existenta viitoare, s-a nascut o intreaga literatura, subiectul ajungand, mai nou, sa fie tema de film in cinematografia coreeana cu precadere. “Try to Remember” este o productie romantica care aminteste de aceasta tema a nemuririi sufletului. Personajele sunt interesate de ce au fost intr-o viata anterioara (nu de ce vor fi intr-o viata viitoare), incercand sa-si indrepte in viata actuala pacatele unei existente trecute. Doar ca uneori trecutul poate aduce la lumina lucruri complet imprevizibile. Filmul este, desigur, o fantezie dupa un scenariu reusit, insa porneste de la o descoperire arheologica reala din anul 1998, care a impresionat cercetatorii istorici coreeni ai perioadei dinastiei Joseon.

In-woo este o tanara care tocmai zareste pe trecerea de pietoni un tanar atragator – Eun-gyo -, ce astepta nelinistit pe motocicleta sa sa se schimbe culoarea semaforului. Fetei i se pare cunoscuta acea persoana, dar cand sa se apropie de el… lesina. Mai apoi, cu ajutorul intoarcerii in timp, aflam ca In-woo de mica suferea de o boala care o facea deseori sa lesine. Ramasa orfana de mama din copilarie, ea a fost crescuta cu greutatile inerente de tatal ei, generalul Park, o persoana foarte grijulie si protectoare. In prezent, aceasta lucra drept consultant pentru universitatea din Andong, oraselul ei natal. Dar care este povestea tanarului ? Eun-gyo era un absolvent al unei prestigioase universitati din Seul, in specializarea arta fotografica, si se ocupa cu realizarea de fotografii – in special portrete ce erau puse pe mormantul persoanelor decedate – pentru o companie autohtona. Mama lui era grav bolnava, iar plata spitalizarii pare a fi o problema pentru Eun-gyo in momentul in care afla ca ramane fara locul de munca. Iar ca totul sa fie complet, mai e si parasit de prietena lui. Intalnirea intamplatoare de pe zebra cu fata lesinata urmeaza sa-i schimbe existenta si sensul vietii, insa intr-un mod cu totul neasteptat. Dar pentru asta trebuie sa mai treaca putin timp, pentru ca… destinul sa-si intre in rol.

“Try to Remember” ne prilejuieste o placuta si surprinzatoare revedere cu actrita Yoon So-Yi, cea care acum un an interpreta simpaticul personaj Jin-ju in serialul de succes “Warrior Baek Dong Su”. Rolul principal masculin revine unui actor debutant pe marele ecran – Park Jae-jeong – care la cei 31 de ani desi e idolul multor femei, nu a avut sansa de a “exploda”, aparand in doar cateva seriale precum Coffee House si “Queen Seon-duk”, unde a avut un rol, minor. Pornind de la aceasta echipa, regizorul si co-scenaristul Lim Jin-Pyung a reusit sa croiasca o poveste impresionanta si totodata surprinzatoare prin deznodamnat. Ca stil de realizare, filmul se apropie de melodramele romantice de la inceputul anilor 2000, dar nu are deznodamantul lor. La un moment dat cursul obisnuit si asteptat de toata lumea al povestii ia o turnura inedita, rasturnand intreaga situatie, planurile temporale imbinandu-se pentru a justifica finalul. Si da, e genul de film care iti da de gandit dupa ce l-ai vizionat, deoarece o tema atat de fascinanta nu te poate lasa indiferent. S-ar putea spune multe despre acest film, dar orice alt detaliu, inaintea vizionarii sale, nu poate decat sa strice surpriza pe care o ofera. Un lucru insa e sigur: e un film ce merita vizionat, care va va impresiona si care probabil va va ramane mult timp in suflet.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Attack the Gas Station (1999) – patru marginalizaţi, un jaf la benzinãrie şi o mulţime de peripeţii

Publicat: marți 1 mai 2012

Fiecare cinematografie isi are filmele sale de referinta. An de an se realizeaza mii de filme in intreaga lume, insa doar cateva reusesc sa ocoleasca cliseele si sa poata fi calificate ca fiind peste nivelul celorlalte. Inainte de Hallyu, cinematografia coreeana realiza productii putine, in general cu un buget redus. Talentul actorilor, mana unui regizor talentat si originalitatea scenariului faceau diferenta intre aceste putine filme. Iar in ultimul deceniu al secolului trecut au aparut in Coreea de Sud o multime de filme de calitate, considerate astazi de referinta, precum “Shiri”, “Cala”, “Christmas in August”, “Crocodile”, “The Day a Pig Fell into the Well”, “Farewell, My Darling”, si lista ar putea continua. De pe aceasta lista nu poate fi exclus filmul “Attack the Gas Station !”, realizat de Kim Sang-Jin (“Ghost House”). Din distributia filmului fac parte actori care la acea vreme nu spuneau mai nimic pentru cinematografia coreeana, dar care azi, dupa explozia Hallyu, sunt niste nume consacrate. De departe cel mai mare nume din distributie e actorul Yoo Ji-tae, aflat la al doilea rol din cariera, ce avea sa devina un superstar in urmatorul deceniu, prin rolurile din filme de succes precum Ditto, Oldboy, Running Wild sau Midnight FM. Park Yeong-gyu este azi unul din actorii veterani cei mai apreciati ai Coreei, cu o cariera de peste 35 de ani in lumea filmului, iar recent a putut fi vazut in serialul “Forget Me Not” in rolul tatalui personajului Hyang Ki. Nu in ultimul rand, Lee Seong-jae a impresionat in Daisy si Holiday, iar recent a aparut in serialul Poseidon. Dar pe langa acestia, o multime de alte figuri cunoscute din serialele coreene de azi vor putea fi revazute, desigur, mult mai tinere, in aceasta comedie de atmosfera ce a bulversat cinematografia coreeana la final de secol.

“Pictorul”, “No Mark”, “Buldozzer” si Ddan Dda-ra (”Rockstar”) sunt 4 marginalizati pe care esecul i-a adus impreuna, formand o temuta gasca de cartier. Acestia dau spargeri la diverse magazine, jefuindu-le de bani si vandalizandu-le. Intr-una din nopti se gandesc sa jefuiasca o mandra benzinarie, iar in doar 5 minute planul e pus in aplicare. Fara paza si, desigur, fara camere de luat vederi, benzinaria a fost victima sigura. Proprietarul ei, un patron nostim, nu are ce face si doar rasufla usurat in momentul in care vandalii i-au parasit benzinaria, in ciuda daunelor aduse. Loviti de plictiseala si dornici de distractie, celor patru spargatori le vine o idee: ce-ar fi sa mai atace o data aceeasi benzinarie ? Zis si facut. Doar ca, de aceasta data, personalul, ca si patronul benzinariei sunt luati ostatici si terorizati pana le ies peri albi. Lucrurile devin si mai comice in momentul in care la benzinarie sosesc tot felul de clienti, care mai de care cu un aer mai superior ca celalalt, ce doresc sa-si faca plinul, si sfarsesc prin a fi serviti de baietii in cautare de distractie. Ce urmeaza e o avalansa de intamplari comice si un deznodamant cu totul si cu totul neprevazut.

Acest film a fost realizat intr-un context socio-economic mai aparte. Daca pentru Romania, filmele anilor ’90 au insemnat o redare a atmosferei perioadei de tranzitie de la comunism spre capitalism, cu toate tarele ei (limbaj necenzurat, libertate inteleasa prin a reda totul cat mai realist posibil, parodie, scene “fierbinti” fara perdea de dragul artei), totul slujind o singura idee, cea de emancipare, si Coreea a avut o perioada de recesiune economica specifica anilor ’90, ce a aparut in special in filmele lui Kim Ki-duk si in cele cu un puternic mesaj de critica la adresa societatii acelor timpuri. “Attack the Gas Station !” surprinde perfect acest context de criza economica cu care Coreea s-a infruntat de pe la mijlocului anilor ’90. Personajele din film sunt niste indivizi respinsi de societate, care se revolta impotriva acesteia si in general a capitalismului. Exista multe aluzii in film la situatia economica a acelor vremuri, cand fabricile de masini coreene isi concediau angajatii din cauza crizei economice. “Pictorul”, unul din marginalizatii ce ataca benzinaria, are oroare de niste sloganuri puse in rama de patronul instarit al benzinariei ce indemna la munca productiva angajatii, iar intr-un acces de furie le face tandari. Nu lipsesc nici aluziile antiimperialiste (sau mai bine zis anti-americane), in momentul in care “Rockstar” ia de la automat un Pepsi, iar un politist il critica pentru ca bea o bautura de-a capitalistilor, dand bani yankeilor. Comicul de situatie e greu de inteles pentru romani, pentru ca toata scena are o cheie: Rockstar il contrazice pe politist, spunand ca Pepsi e o bautura coreeana, aratandu-i ca dovada simbolul ros-albastru de pe badog, care contine si culorile principale ale drapelului coreean.

Dincolo de mesajul ascuns, “Attack the Gas Station !” este, dupa spusele regizorului filmului, (care a fost proiectat la Festivalul internationald e film de la Vancouver in 2000), un film inspirat din evenimente reale care chiar s-au petrecut in Coreea acelor ani. Violenta serveste, in acest film, comicului, iar regizorul ne demonstreaza ca un film violent poate fi atat dramatic cat si comic deopotriva. Violenta trebuie privita ca un ultim resort al exprimarii celor 4 marginalizati, iar pe parcurs regizorul incearca sa ne arate, prin intermediul unor flashbackuri, care au fost motivele pentru care personajele sale au ajuns la aceasta forma de exprimare. Un film foarte bun, dupa care au fost facute doua remake-uri, unul la Bollywood in 2006 si unul tot in Coreea, in 2011, Daca doriti sa va descretiti fruntile si sa va amuzati copios, “Attack the Gas Station” este o sursa sigura de buna dispozitie. Multumiri lui Tiluc pentru traducere !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Paradise (2009) – locul de pe pãmânt unde trecutul este iertat !

Publicat: luni 30 aprilie 2012

“Paradise” este cel de-al 5-lea film din seria de 7 a proiectului “Telecinema”, lansat in 2009 de postul coreean de televiziune SBS si postul japonez TV Asahi. Actori in voga sau din tanara generatie a Hallyu au acceptat sa participe la acest proiect, alaturi de regizori consacrati. Iar succesul nu a intarziat sa apara. Una din cele mai frumoase povesti din cele 7 a fost deja tradusa de Asia Team (Postman to Heaven), iar “Paradise” nu face decat sa ne invite intr-o lume aparte, departe de lumea dezlantuita, intr-un loc in care trecutul trebuie uitat si… iertat. Regia este semnata de Lee Jang-soo (Stairway to Heaven, Road No One), iar scenariul de-a dreptul incantator a fost scris de japonezul Yoshikazu Okada, nimeni altul decat scenaristul memorabilului Be With You (2004), unul din cele mai frumoase filme japoneze din toate timpurile. Distributia lui “Paradise” este pe masura numelui regizorului si scenaristului: Kim Ha-neul, Ji Jin-hee – care nu mai au nevoie de nici o pezentare, dar si actrita copil Kim You-jung, care la cei 12 ani e deja un star al filmului coreean, aparand pana in prezent in 12 filme si 12 seriale !

Mi Kyeong (Kim Ha-neul) este eliberata din inchisoare si, dupa 7 ani departe de lume, se vede libera sa faca tot ce isi doreste. Nu are o casa, nici familie, astfel ca nu stie de unde anume sa inceapa sa-si reface viata. De un lucru e convinsa: e bine sa plece cat mai departe de locul unde a fost inchisa, pentru a lasa trecutul in urma. Drept urmare isi cumpara un billet de tren, solicitand vanzatorului un bilet pe trenul care o poate duce cel mai departe de acel loc. Pe drum, intra in discutie cu o batranica care ii vinde niste seminte de flori. Odata cu ele, Mi Kyeong intra in posesia unui fluturas care vorbeste despre un loc mirific numit Paradisul pe pamant, insula Hana, ale carei imagini o incanta. Ajunsa la destinatie, ia barca spre insula de care tocmai a aflat, si asteapta cu nerabdarea unui copil sa zareasca Paradisul. Atunci o zareste el, Kim Il-ho (Ji Jin-hee), profesor la scoala primara de pe insula, care tocmai revenea din Seul. Si se indragosteste la prima vedere de misterioasa calatoare. Pe insula viselor, viata celor doi se va schimba iremediabil, dar si umbrele trecutului vor iesi la iveala.

“Paradise” ne spune o poveste superba, pe alocuri romantica, pe alocuri dramatica, despre puterea de a invinge trecutul si de a vindeca ranile acestuia prin iubire. Kim Ha-neul interpreteaza exemplar un personaj aparent simplu, dar care e bantuit de faptele din trecut. Privarea de libertate a unei persoane damnate nu reprezinta decat o pedeapsa cu consecinte pe termen mai lung sau mai scurt in privinta vietii propriu-zise a condamnatului. Pedeapsa are un rol coercitiv in masura a face persoana sa constientizeze greseala pe care a comis-o, faptul ca societatea nu admite fapte antisociale. Dar pedeapsa nu vindeca ranile, nu vindeca constiinta condamnatului. Toate acele lucruri intunecate raman in mintea si mai ales in sufletul acestuia, si dupa ispasirea pedepsei, revin la suprafata, transformand viata de zi cu zi intr-un calvar. Mi Kyeong este o astfel de persoana; odata eliberata din inchisoare incearca sa fuga cat mai departe de trecut, de cei 7 ani pierduti in viata, in speranta de a-si gasi linistea si o noua viata. Pe cat posibil departe de oameni. Poate chiar de aceea alege o insula izolata despre care se spune ca ar fi Paradisul, insa odata ajunsa la fata locului gaseste un loc aproape cazut in paragina, in contrast cu imaginile cu flori multicolore pe care le-a vazut intr-un fluturas publicitar. Ji Jin-hee interpreteaza un profesor de scoala primara stangaci, burlac si cu aer naiv, dar care dincolo de imaginea sa exterioara ascunde un suflet mare si bland. Profesorul Kim se indragosteste la prima vedere de Mi Kyeong, dar are modalitatea lui proprie de a se apropia de aceasta, dupa mari eforturi. Ceea cefascineaza, insa, la aceasta poveste nu e simplitatea ei, ci atmosfera in care ne introduce. Sosirea lui Mi Kyeong pe insula, depasind momentele inerente in care e privita cu suspiciune de toata lumea, va avea puterea sa schimbe viata tuturor insularilor, aceasta oferind tuturor intreaga ei caldura sufleteasca.

Un film cu un scenariu superb, cu o interpretare perfecta a tuturor protagonistilor si cu o coloana sonora remarcabila, care va va merge la suflet din prima clipa. Tot ce mai ramane este sa urcati pe trenul a carui destinatie este… Paradiseul, si sa va bucurati de el !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Castle Under Fiery Skies (2009) – povestea construirii celui mai grandios castel din toate timpurile !

Publicat: duminică 29 aprilie 2012

Filmele de epoca japoneze ale ultimilor ani marcheaza o schimbare totala a abordarii fata de filmele clasice si chiar fata de stilul impregnat acestui gen de Akira Kurosawa. Locul povestilor ce eroizeaza calitatile samuraiului, transformandu-l in emblema epocii feudale, este luat de povesti de viata privata tot mai complexe, pentru care fundalul istoric reprezinta doar pretextul transpunerii lor. Vremea eroilor a apus in cinematografia japoneza de gen, locul lor fiind luat de oamenii obisnuiti care incearca sa-si depaseasca conditia in contextul limitelor impuse de o societate restrictiva, clasificata social, in care supravietuirea era posibila doar prin autodepasire. Pana si clasicele povesti cu iz fantastic, in care un grup de eroi se aduna si porneau in cautarea sau infruntarea destinului sunt inlocuite de povesti realiste, impresionante prin mesaj. Pe durata celor de obicei cel putin doua ore, aceste filme istorice au o desfasurare foarte lenta a actiunii, in care atentia pentru detaliu pare despinsa din romanele realiste sau naturaliste. Totul e prezentat minutios, iar scenariul curge lent, fara insa ca aceasta sa micsoreze interesul privitorului. Acest gen de film ne trimite spre marile filme artistice japoneze care au facut istorie sub bagheta lui Akira Kurosawa, prezentand drama unor personaje oarecare in cel mai mic detaliu.

“Castle Under Fiery Skies” nu face exceptie de la acest nou curent. Filmul are la baza romanul omonim al lui Kenichi Yamamoto aparut in 2004, “Katen no Shiro”. Atat romanul cat si ecranizarea pornesc, insa, de la fapte reale petrecute la sfarsitul secolul XVI in Japonia. Intre 1576 si 1579, Lordul Oda Nobunaga a dispus construirea castelului Azuchi, pe tarmul lacului Biwa. Locatia aleasa era situata in apropierea capitalei Kyoto, din acel loc putandu-se veghea si pazi drumurile ce duceau catre capitala. De asemenea, locul era suficient de indepartat de Kyoto pentru a fi imun la conflictele si incendiile dese ce izbucneau in capitala.Spre deosebire de alte castele ale vremurilor sale, castelul Azuchi nu a fost construit doar in scopuri militare, ci si ca o resedinta excentrica menita a impresiona si intimida clanurile rivale. Acest castel a fost, la vremea respectiva, cel mai ambitios proiect de acest gen, avand 7 etaje cu odai private, sali de audienta, birouri si o vistierie, avand practic dotarile unui adevarat palat imperial. A fost totodata si unul din primele castele japoneze cu turn, avand 5 asize, fatada fiind in culori vii si decorata cu tigri si dragoni. Valurile ce protejau castelul erau construite din bucati uriase de granit unite fara a fi folosit mortar. Castelul a fost construit pe un teren plan, spre deosebire de alte castele ale timpului, ridicate de obicei la baza unor munti si la care vegetatia bogata de la baza muntilor era un punct slab, permitand apropierea neobservata a inamicului. Plasarea castelului pe un teren plat asigura o vizibilitate maxima in cazul apropierii inamicului. Intr-un asemenea castel, lodul Nobunaga voia sa existe un adevarat oras in care supusii lui sa fie protejati. Drept urmare, a construit in interior case bine aparate pentru generalii sai, un templu Buddhist si case pentru oamenii de rand, pana in 1582 castelul Azuchi adapostind in spatele zidurilor sale 5.000 de oameni. In 1582, la moartea lui Nobunaga, castelul a fost atacat de fortele tradatorului Akechi Mitsuhide. Mai mult, acesta a fost incendiat, se pare chiar de catre locuitorii din cetate sau de unul din fiii lui Nobunaga. Astfel, Mitsuhide nu a reusit niciodata sa cucereasca castelul, care a disparut de pe fata pamantului dupa doar cativa ani de existenta. Desi fusese creat sa reziste sute de ani, chiar un mileniu, acesta a capatat denumirea de “Castelul fantoma”. Tot ce a mai ramas azi din maretul castel de altadata sunt temeliile de piatra si cateva reconstituiri pe baza desenelor ramase care il reprezinta, intr-un parc tematic dedicat samurailor si intr-un muzeu unde e reconstituit la dimensiunea reala o replica a etajelor superioare ale donjonului, muzeu situat in apropierea ruinelor castelului.

In 1576, Japonia era inca macinata de vremuri tulburi si razboaie. Lordul Oda Nobunaga din Owari era un conducator ambitios, excentric si sangeros, de care toata lumea se temea. In ciuda renumelui, acesta intentioneaza sa puna in aplicare un plan foarte indraznet de construire a unui castel asa cum nu s-a mai facut pana atunci, in 5 etaje, cu un turn principal. Pentru aceasta apeleaza la clanul Okabe, un clan de dulgheri, renumit pentru constructiile de calitate realizate pe atunci. Clanul era condus de Okabe Mataemon, un dulgher respectat de intreaga comunitate, ce construise altarul si palatul Atsuta. Lordul ii cere modestului dulgher, ocolindu-l pe maestrul personal ce se ocupa de constructia de palate, sa-i construiasca un castelul mult ravnit in 3 ani, tocmai pe un munte. Privind in aceasta solicitare provocarea vietii sale, Mataemon accepta si incepe sa intocmeasca schitele. Dar neavand incredere in indemanarea maistrului, Lordul Nobunaga organizeaza un concurs de proiecte, in care pe langa Mataemon mai participa inca doi renumiti constructori ai vremii, cu o pozitie sociala superioara umilului dulgher al clanului Okabe. Va reusi Mataemon sa castige competitia si sa implineasca visul trufasului Lord ? Si, mai ales, cu ce pret ?

Un film incantator si fascinant deopotriva, care ne introduce in atmosfera epocii feudale japoneze, dar de aceasta data in lumea mestesugarilor si dulgherilor. Acestia nu duceau deloc o viata usoara, munca fizica sleindu-le deseori puterile. Experienta si mai ales munca facuta cu daruire puteau da nastere la adevarate capodopere arhitecturale, imposibile fara inteligenta nativa a unui maistru ca eroul nostru, Mataemon. Mataemon este un dulgher simplu, pe alocuri naiv, fidel meseriei sale transmisa din tata in fiu, un adevarat parinte pentru intreaga breasla a dulgherilor, pentrucare lemnul nu este un simplu obiect neinsufletit. Pasiunea pe care o pune in tot ce realizeaza il face sa-si neglijeze familia, care il intelege, in special fiica lui, care si-ar fi dorit sa se nasca baiat pentru a-i calca pe urme tatalui ei. Intocmai masterului Manole de pe meleagurile mioritice, Mataemon trebuie sa aduca si el un sacrificiu pentru ca ceea ce trebuie sa construiasca sa dureze. El reprezinta simbolul daruirii pentru creatia careia ajunge sa ii dea viata dupa 3 ani de munca asidua, si poate cel mai important lucru e crezul lui, pe care i-l destainuie Lordului Nobunaga: “Cand construiesti ceva cu lemn, asculti lemnul. A construi nu inseamna a pune laolalta niste lemne, ci a pune la un loc sufletele oamenilor ce participa la constructie”. Iar aceasta gandire va avea puterea sa schimbe o mentalitate, intr-un final, Lordul Nobunaga recunoscand ca “sa cladesti un castel e acelasi lucru cu a cladi o natiune”. Oare cate castele a construit aceasta minunata natiune de oameni harnici, pentru a ajunge ceea ce este azi Japonia ? O intrebare al carei raspuns il veti afla la finalul acestui film deosebit, care cu siguranta nu va va lasa indiferenti. Vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Heartbeat (2010) – care este preţul unei bãtãi de inimã ?

Publicat: sâmbătă 28 aprilie 2012

“Heartbeat” (cunoscut si ca “Heart”) este un thriller dramatic inspirat din lumea transplanturilor de organe, care ridica o problema esentiala: pana unde poate merge disperarea umana cand vine vorba de salvarea unei vieti printr-un transplant de organe prelevate de la o persoana in viata, dar care ii poate aduce acesteia din urma sfarsitul ? Cat de moral este ca in schimbul unei sume de bani cineva sa moara pentru ca altcineva sa poata trai cu un organ vital ca inima donatorului ? “Heartbeat” nu este primul film de acest gen inspirat din lumea transplanturilor mai mult sau mai putin legale pe care tehnologia si evolutia lumii medicale de azi o permit, insa e poate primul film in care exista o abordare morala diferita a problemei, vazuta din ambele unghiuri, atat a donatorului cat si a primitorului. Regia e semnata de Yoon Jae-Keun, aflat la debutul regizoral, iar scenariul e scris in intregime tot de el (”Hello Schoolgirl” si “My New Partner” fiind doua din scenariile unor filme de success ale acestuia). In distributie se regasesc nume cunoscute: Park Hee-Il (pe care asiacinefilii cu siguranta si-l mai amintesc din rolul memorabil din “Modern Boy”), Kim Yun-jin (nimeni alta decat protagonista din blockbuster-ul Shiri, filmul ei de debut), Kim Sang Ho (recent vazut in roluri secundare in Champ, Moby Dick sau City Hunter). La box-office, filmul a avut aproape 7 milioane de dolari incasari in 2011.

Yun-Hee e o mama singura trecuta de 30 de ani, al carei sot a murit si care trebuie sa se descurce impreuna cu fetita ei. Aceasta din urma si-a trait toata viata in spital, avand nevoie urgenta de un transplant de inima. In ciuda eforturilor mamei, in ciuda sperantelor si uneori a clipelor cand acest transplant era aproape de realizare prin gasirea unui donator compatibil, intr-un final nimic nu se concretizeaza. Timpul trece, iar situatia fetitei devine critica. La fel si disperarea mamei, care ajunge sa ia legatura cu interlopi dubiosi implicati in traficul de organe, care in schinbul unei sume consistente de bani sunt dispusi sa gaseasca imigranti la fel de disperati care sa-si doneze inima.
Hee-do e un pierde vara arogant, ce traieste imprumutandu-se de la prieteni, si care spera ca intr-o zi sa-si aiba propria afacere, eventual una de inchirieri masini de lux sau un atelier auto. Daca nu ar fi fost ajutat de mama sa, probabil de mult ar fi sfarsit omorat de interlope. Relatia lui cu mama sa era una rece: de la moartea tatalui sau, mama sa a incercat sa-si reface viata alaturi de un individ bogat. Acum, pentru ultima oara, il scoate din belea pe fiul ei, dandu-i 10.000 de dolari si spunandu-i sa nu o mai caute, deoarece pleaca in Statele Unite sa-si reface viata. Fiul, nerecunoscator, nu pune mare pret pe ajutorul mamei sale si, din contra, o trateaza cu rautate, chiar ranind-o.
Doua familii disperate, al caror destin se intretaie in momentul in care mama lui Hee-do are un atac cerebral si intra in coma. Imediat vestea compatibilitatii inimii acesteia cu inima fetitei lui Yun-Hee aduce o raza de speranta pentru mama aflata in cautarea unei inimi compatibile. Dar anumite lucruri pe care Hee-do le afla despre mama lui vor schimba radical datele problemei, fiul risipitor incercand cu orice pret sa-si salveze de la moarte mama pentru a-si rascumpara toate greselile. Iar pentru asta e dispus sa faca orice.

O drama tensionata ce prezinta o situatie greu de imaginat. Doua familii isi cauta salvarea prin intermediul unui transplant, inainte ca totul sa fie pra tarziu. Ritmul filmului este alert, iar tensiunea se acumuleaza treptat. Desi regizorul Yoon Jae-Keun se afla la primul film din cariera, realizarea de ansamblu este una buna. S-a folosit mult camera mobila, imaginile in miscare putand fi uneori deranjante, insa majoritatea filmelor Hollywoodiene sunt filmate prin aceeasi metoda.Scenariul este bun, insa povestea putea fi putin mai solida, la montaj existand la un moment dat prea multe cadre legate unele de altele fara a avea legatura intre ele, alternand cele doua povesti. Metoda clasica consta in redarea mai multor cadre consecutive a unei povesti, urmata de cadrele celeilalte povesti, insa de aceasta data regizorul le imbina prea des, poate in scopul de a spori tensiunea si a o transmite spectatorului. Scopul a fost atins doar partial, in special ca in prima parte scenariul este prea simplist. Ce aduce nou acest film e perspectiva moralitatii personajelor in aceasta lume a transplanturilor, scenaristul evitand sa-si plaseze personajele la poluri opuse, unii sa fie eroi iar ceilalti personaje negative prin desavarsire. Amandoua personajele principale isi traiesc propria drama si cauta cu disperare sa-si faca datoria de oameni, insa dintr-o perspectiva diferita. Cei doi protagonisti sunt atat personaje pozitive, cat si negative in masura in care sunt aduse in aceasta ipostaza de disperare. Filmul abordeaza teme precum traficul ilegal de organe platite la comanda, etica medicala, religie sau moralitate, imbinandu-le pe toate pentru a aduce profunzime si a exploata la maxim tensiunea. Personajele se transforma in continuu, iar evolutia povestii este inpredictibila, evitand cliseele genului.

“Heartbeat” este o drama tensionata diferita de alte filme similare de gen, amestecand impreuna o varietate de elemente diferite intr-un intreg captivant. Un film reusit, de aproape 2 ore, cu un final imprevizibil si cu un regizor de perspectiva, care promite foarte multe. Si nu in ultimul rand, un film care ridica multe intrebari legate de moralitatea justificarii luarii unei vieti pentru salvarea unei alte vieti printr-un transplant, si a dreptului unei fiinte umane, din punct de vedere religios, de a face un astfel de lucru.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Warriors of the Rainbow: Seediq Bale – partea 1: The Flag of Sun (2011) – civilizaţie vs sãlbãticie

Publicat: duminică 22 aprilie 2012

La data lansarii sale in cinematografe, in septembrie 2011, “Warriors of the Rainbow” a fost impartit in doua parti. Prima, numita “The Flag of Sun”, avea 144 de minute, iar cea de-a doua, “The Bridge of Rainbow”, 132 de minute. O versiune internationala, de doar 155 de minute, a fost lansata ulterior. Prima parte a filmului prezinta evenimentele incepand cu preluarea Taiwanului de catre Japonia pana in momentul atacului triburilor aborigine condus de Mouna Rudo, iar partea a doua prezinta riposta japoneza si consecintele atacului salbaticilor asupra japonezilor. Filme despre atrocitatile japonezilor comise in tarile ocupate de acestia s-au facut o multime in ultimii ani in Asia. Resentimentul fata de politica expansionista a japonezilor se resimte, inca, si dupa mai bine de o jumatate de secol de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial. “Warriors of the Rainbow” ne prezinta motivele acestui resentiment, ale carui origini se regasesc inca de la sfarsitul secolului XIX. Era Meiji a simbolizat nu doar trecerea de la feudalism la o societate moderna, pentru Japonia, ci si transformarea ambitiilor acesteia de mare putere in regiune in realitate. In urma razboiului sino-japonez din 1894-1895, China condusa de dinastia Qing a fost infranta, iar Taiwan (fosta colonie portugheza cunoscuta sub numele de Formosa) a fost cedata Japoniei. A urmat apoi razboiul ruso-japonez in care Rusia a fost infranta, iar Imperiul japonez la sfarsitul erei Meiji (1912) stapanea deja si Joseonul.

Ce a insemnat stapanirea japoneza pentru teritoriile ocupate este cunoscut de toata lumea. Taiwanul era o zona mai aparte a imperiului, despre care japonezii stiau destul de putine. Era o insula bogata in lemn si minereuri, insa exploatarea lor era dificila datorita zonei muntoase. In plus, ceea ce nu stiau japonezii era ferocitatea triburilor salbatice ce locuiau in munti. Acestea isi aveau propriile traditii, credinte si teritorii, pe care le mostenisera de la stramosii lor. Pentru aceste triburi, “teritoriu” se referea la ceea ce noi am putea numi, raportand la realitatile noastre, “vatra stramoseasca”, adica zona propriu zisa de locuire si imprejurimile lor, care asigurau subzistenta grupului. Salbaticii din padurile taiwaneze considerau padurea campul lor de vanatoare si principala sursa de subzistenta. Lemnele din padure le asigurau posibilitatea de a se incalzi in anotimpul rece, animalele salbatice le asigurau hrana (pe langa cele domestice crescute in gospadarii) iar paraiele de munte erau locul ce le asigurau apa atat de necesara vietii. Conform credintelor proprii, fiecare trib trebuia sa-si apere teritoriul de vanatoare mostenit de la inaintasi. Iar aceleasi credinte sustineau ca odata cu trecere ain nefiinta, cei care aveau fata curate nu erau demni sa paseasca pe podul curcubeului pentru a ajunge in casa sfanta a stramosilor. Inainte de a muri, fiecare barbat al unui trib trebuia sa vaneze un cap al inamicului, fapt pentru care era tatuat pe fata, devenind un barbat adevarat sau “erou” pentru restul tribului. Aceasta “traditie” era transmisa din tata in fiu, din generatie in generatie. La randul lor, femeile la randul lor, daca mureau fara a avea tatuaje pe fata insemna ca nu erau vrednice sa teasa pentru sotii lor, deci nu-si meritau locul “la capatul curcubeului”.

Japonezii au facut greseala de a ignora aceste traditii locale, mai mult, au patruns in mod brutal in teritoriile stapanite de triburi pentru a pune mana pe zacamintele subsolului si pe lemnul padurilor bogate. Primele contacte cu salbaticii, cum ii numeau ei pe aborigeni, au fost sangeroase, soldandu-se cu victime de ambele parti. Exista un Taiwan civilizat, unde rezistenta la stapanitorul japonez a fost organizata de patura subtire a intelectualilor taiwanezi, si un Taiwan al triburilor indigene, a caror civilizare a fost aproape imposibil de realizat. Pe masura trecerii timpului, japonezii au cautat o formula pasnica de convietuire cu indigenii, in conditiile in care unele triburi au aceptat “civilizarea”. Capeteniile acestora chiar au fost dusi pana in Japonia, pentru a putea fi folositi ca instrumente pentru acceptarea civilizatiei. Dar ceea ce doreau japonezii purta numele de “asimilare”. Indigenilor li s-a impus sa vorbeasca limba japoneza, au fost create scoli in care copiii salbaticilor invatau japoneza, au fost deschise oficii postale, sectii de politie, adica toate elementele necesare civilizarii. Abuzurile nu au lipsit, japonezii expunandu-si mereu superioritatea fata de acesti “salbatici” inferiori. Bogatiile insulei au ajuns sa fie exploatate prin munca aborigenilor, care erau prost platiti, exploatati, batuti si pedepsiti ori de cate ori un official mai zelos tinea sa-si arate superioritatea rasiala. Toti acesti factori au dus la incidentul Wushe din 1930, descris in “Warriors of the Rainbow”.

In 1895, Formosa (Taiwan) trece in posesia Japoniei.Mikado (titlul onorific al Imparatului Japoniei) trimite un prim vapor ce acosteaza in portul Keelung. Primii japonezi ce calca pe taramul insulei paradisiace in calitate de stapanitori au un singur tel: sa isi extinda controlul prin forta asupra intregii insule. Primele conflicte cu triburile salbatice din munti sunt sangeroase, sute de japonezi fiind pur si simplu macelariti de inamicul nevazut. In acste vremuri, un tanar, Mouna Rudo, iese la vanatoare impreuna cu flacaii tribului sau, si vaneaza un mistret. Dar vanatoarea se sfarseste tragic, deoarece grupul Seediq din Mehebu e atacat de grupul baietilor Seediq din Tado, rivali de moarte. Datorita faptelor de vitejie, Mouna Rudo reuseste sa scape cu viata, dar si sa se aleaga cu un rival care a promis razbunare: Temu Walis. Anii trec, iar Mouna Rudo devine capetenia Seediq Bale a clanului Mehebu din Wushe. Pastrarea traditiilor e sfanta, insa prezenta japonezilor si intelepciunea lui Mouna il fac pe acesta sa aleaga calea pasnica a coexistentei cu japonezii. Chiar ajunge sa viziteze Japonia, intr-o initiative a oficialilor japonezi care in plan psihologic avea ca scop demonstrarea fortei japonezilor si intimidarea oricarei eventuale tentative de revolta. Abuzurile si tratamentul rau aplicat de japonezi tribului sau aduce indignarea in sufletul sau si al neamului sau, dar mereu incearca sa si le reprime, stiind ca nu poate invinge inamicul japonez. Totul, insa, pana cand are loc o nunta in tribul sau, iar un politist japonez ce tot timpul urmarea batjocorirea salbaticilor nimereste mai mult sau mai putin din intamplare la eveniment. In urma unei neintelegeri, se creeaza o invalmaseala iar politistul japonez e ranit. A fost evenimentul care a schimbat definitiv planurile pasnice ale lui Mouna Rudo.

O prima parte mai mult decat lamuritoare pentru contextul ce a dus la tragicele evenimente din partea a doua, care ne ofera posibilitatea de a descoperi personalitatea lui Mouna Rudo, prezentat simplu, asemeni eroilor tribului sau. Acestea avea o personalitate puternica si stia sa impuna respect apropiatilor. Traditia si pastrarea acesteia a fost crezul sau de o viata, si a incercat sa faca tot ce i-a stat in putinta pentru pastrarea acesteia neintinata de modernitatea civilizatoare a japonezilor. Mouna Rudo e genul de erou care nu iese in evidenta, dar pe care toti il asculta. Pentru salvarea tribului sau de la pieire a acceptat sa se imbete pentru a nu auzi umilintele japonezilor, cum o spune chiar el la un moment dat. Dar tinerii tribului sau aveau fetele curate, si simteau, la un moment dat, ca traditia nu mai poate fi dusa mai departe. Viata lor a fost radical schimbata de stapanitorul japonez, care ii obligau sa mearga la scoala si sa invete limba japoneza, pentru a sluji mai apoi cu fidelitate un Imperiu de a carui existenta nu stiau mai nimic. Universul lor era in interiorul vietii de trib, al luptelor salbatice din padure si al vanatorii de capete. Toate aceste lucruri le-au fost confiscate de japonezi in numele civilizarii. Memorabil este dialogul purtat, la un moment dat, de Mouna Rudo cu un membru al tribului sau, devenit intre timp politist in uniforma japoneza. Fata in fata se afla exponentii a doua moduri de gandire diferite, a doua principii care au ajuns sa se ciocneasca in acest film: “E atat de rau sa fim stapaniti de japonezi ?”, e intrebat Mouna Rudo de politist. “Avem scoli si oficii postale, si nu trebuie sa supravietuim vanand in mod salbatic.” Raspunsul lui Mouna Rudo e tot sub forma unor intrebari: “E atat de bines a fim stapaniti de japonezi ? Barbatii nostri sunt fortati sa care busteni in spinare, iar femeile noastre trebuie sa ingenuncheze pentru a le servi japonezilor vinul. Eu sunt o capetenie ! Dar tot ce pot face e sa ma imbat si sa ma prefac ca nu vad si nu aud nimic.” Si ce alte cuvinte pot descrie mai bine umilinta membrilor tribului sau si incapacitatea de a riposta, daca nu acestea: “Oficii postale ? Scoli ? Vreunul din aceste lucruri ne fac cumva vietile mai usoare sau mai bune ? Suntem pusi sa privim cat de impovarati suntem ! In 20 de ani, nu va mai exista Seediq, nu vor mai exista teritorii tribale, iar toti copiii nostri se vor fi transformat in japonezi.”. Din aceasta perspectiva, a umilintei si a pierderii identitatii apartenentei la tribul Seediq trebuie judecate evenimentele tragice ce au urmat, si din aceasta perspectiva azi, Mouna Rudo e privit ca una din cele mai marcante personalitati pe care Taiwanul le-a avut vreodata. Faptele comise de acesta sunt condamnabile, insa nu trebuie desprinse din context pentru a se intelege amploarea fenomenului si situatia delicata in care o capetenie de trib a ajuns in fata stapanitorului japonez. In partea a doua a filmului Temu Walis, rivalul de o viata al lui Mouna Rudo devine exponentul a ceea ce ar fi ajuns si Mouna Rudo daca ar fi ramas docil fata de japonez: un instrument manevrat in interesul Imperiului si folosit pentru a se debarasa de adversarii tribali. Doua perspective excellent redate de realizatorii filmului, care lasa la latitudinea spectatorului sa judece care din cele doua cai era mai potrivita pentru personajul principal.

Asadar, o productie deosebita ce nu trebuie judecata dupa violentele descrise sau prin condamnarea vreunui personaj. Istoria se scrie cu tot cu greseli si fapte glorioase. Important e ca greselile sa nu se repete, si din pacate lectia istoriei e una din cele mai grele lectii pe care le poate invata umanitatea. Si in ziua de azi padurea amazoniana este distrusa iar viata numeroaselor triburi este afectata; si azi exista rasism si ura si oamenii sunt judecati dupa culoarea pielii; si azi exista discriminare, violenta, lacomie. “Warriors of the Rainbow” ne invata ca exista unele lucruri mai presus de ele: onoarea, sacrificiul facut de inaintasi, memoria celor ce credeau in anumite lucruri si le considerau sfinte doar pentru ca asa au fost transmise din stramosi. Si ne mai invata inca ceva: respectul pentru generatiile trecute, pentru valorile la care acestea au tinut si le-au glorificat.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

„Warriors of the Rainbow: Seediq Bale” (2011) partea 2: The Bridge of Rainbow – saga aborigenilor care au sfidat un imperiu

Publicat: joi 19 aprilie 2012

“Warriors of the Rainbow: Seediq Bale” este cel mai ambitios proiect taiwanez din toate timpurile, cu un buget record de 25 de milioane de dolari. Produs de cunoscutul John Woo, filmul – o drama epica istorica – este vorbit in japoneza, mandarina si, mai ales, in dialectele triburilor locale Seediq si Hokkien. Regizorul taiwanez Wei Te-Sheng (Cape No. 7) a apelat atat la actori profesionisti precum Massanobu Ando, Vivian Hsu sau Landy Wen, cat si la amatori, ce au dat viata personajului colectiv, tribul. Actiunea filmului se desfasoara in anii ’20-’30 in Taiwanul aflat sub ocupatie japoneza, insa atmosfera si realitatile din film i-au facut pe unii (in special presa taiwaneza) sa asemene productia ca realizare cu doua blockbuster-uri hollywoodiene, “The Last of the Mohicans” sau “Braveheart”. Iar dupa ce vizionezi acest film poti spune cu adevarat ca o asemanare cu “The Last of the Mohicans” poate fi facuta. Sub orice aspect. Taiwanul nu a produs niciodata un film de o asemenea amploare, astfel ca “Warriors of the Rainbow” nu a trecut neobservat pe plan international. Filmul a fost prezentat la cea de-a 68-a editie a Festivalului international de film de la Venetia si a fost propus de Taiwan la Oscarul pentru Cel mai bun film strain. Iar acesta e un lucru firesc, daca ne gandim ca John Woo e unul din cei mai respectati producatori asiatici de film, al carui nume nu poate fi asociat unui fiasco.

“Warriors of the Rainbow” este inspirat din fapte reale petrecute in 1930. Mai exact e vorba de incidentul Wushe (cunoscut si ca rebeliunea Wushe), considerat de istorici ultima revolta majora impotriva colonialismului japonez din Taiwan. De la trecerea insulei in stapanirea Imperiului japonz in 1895, mai multe revolte au avut loc in Formosa (cum era cunoscut Taiwanul timp de 2 secole), cel mai celebru fiind incidentul Ta-pa-ni din 1915. In anii ’30, rezistenta armata a inceput sa fie inlocuita de miscari sociale si politice initiate de tanara generatie taiwaneza, iar stapanitorul japonez a adoptat o politica mai relaxata fata de taiwanezi, multe pedepse fiind abolite, fiind chiar permise unele elemente de autoguvernare. Dar nu aceeasi a fost politica japonezilor fata de populatiile indigene. Acestea traiau organizate in clanuri ce-si aveau propriile teritorii cu propriile legi, traditii si credinte stramosesti. Japonezii ii considerau niste salbatici si-i tratau ca atare. In conditiile in care aveau nevoie de acces la zonele montane bogate in resurse minerale si lemn, aflate in teritoriile apartinand triburilor, japonezii au incercat sa forteze aceste comunitati sa adopte un mod de viata bazat pe cultivarea pamantului, in schimbul renuntarii la vanatoare, si sa le asimileze. Multe triburi au fost mutate fortat in zonele de campie, iar in mare aceasta politica de asimilare a reusit. Cu toate astea, au existat grupuri izolate care au opus o rezistenta – chiar armata – planurilor japoneze. Tribul Seediq a fost considerat unul din cele mai reusite exemple de “imblanzire” a aborigenilor. Dar focul mocnea, deoarece japonezii ii obligau pe aborigeni la munca fortata, la care se adauga abuzurile politiei japoneze si raul tratament aplicat credintelor si traditiilor aborigene.
Foc pe paie a fost pus de un incident petrecut la o nunta. Mouna Rudo (Mona Rudao) era fiul capeteniei tribului Seediq, ce i-a urmat tatalui sau la conducerea satului Mahebo, devenind unul din cei mai influenti sefi de clan din zona Wushe. Acesta a oferit unui politist japonez

Mouna Rudo (Mona Rudao)
Mouna Rudo (Mona Rudao)

o cana de vin, si l-a invitat sa ramana la nunta la care participa. Japonezul a refuzat cupa deoarece Mouna Ruda era patat cu sange pe mana de la animalele sacrificate. A izbucnit un conflict, in urma caruia politistul japonez a fost ranit. Desi si-a cerut scuze, mergand la casa politistului cu vin, Mouna a fost respins. Se ajunsese la o situatie limita. Pe 27 octombrie 1930, cu ocazia unei intreceri sportive tinute in curtea unei scoli, 300 de razboinici Seediq condusi de Mouna Rudo au pus mana pe armele si munitia din sectia de politie, au dat buzna la scoala elementara si au ucis 134 de japonezi, inclusiv femei si copii. Riposta japonezilor nu s-a lasat asteptata. Guvernatorul a trimis 2.000 de soldati japonezi la Wushe, obligandu-i pe Seediq sa se retraga in munti si sa inceapa o lupta de gherila. Aproape 2 luni a tinut acest incident, in ciuda superioritatii numerice si a armelor de ultima generatie, japonezii nereusind sa anihileze rezistenta. Intr-un final japonezii au recurs la un atac murder, folosind bombe chimice, aceasta lupta fiind consemnata in istorie ca fiind prima in care se foloseste acest tip de arma de ucidere in masa pe continentul asiatic. Din cei 1200 de Seediq implicati in revolta, aproximativ 650 au murit, din care 290 s-au sinucis pentru a nu cadea in mainile japonezilor. Mouna Rudo s-a sinucis, dar revolta a continuat sub conducerea altor lideri. Dupa acest incident, administratia japoneza a luat masuri; unele triburi rebele au fost dezarmate si lasate fara protectie, dandu-se astfel posibilitatea triburilor indigene rivale sa-i anihileze pe acestia in folosul administratiei japoneze. Dar japonezii au invatat ceva din incidentul Wushe: au adoptat o politica de apropiere fata de populatiile indigene, incapacitatea colonistilor de a preveni masacrul din Wushe provocand o teama de posibile miscari nationaliste similare in Taiwan, Coreea sau chiar in Japonia. Populatiile aborigine au devenit din “salbatici” – “populatie tribala a Taiwanului”, instituindu-se egalitatea intre grupurile etnice. Mouna Rudo e privit azi ca un erou national taiwanez, a intrat in cultura populara taiwaneza, in carti, manga si dupa cum se vede, si intr-un film, chipul lui aparand pe una din monezile actuale din Taiwan.

Filmul prezinta in amanunt aceasta revolta a populatiei Seediq, fara a abuza de efecte speciale, oferind insa multa spectaculozitate in fiecare scena. Drama populatiei Seediq e prezentata in ansamblul ei, nu se individualizeaza o poveste aparte. Mouna Rudo, capul revoltei, e prezentat ca un erou, fara insa a fi scos din grupul din care facea parte. Nu lipsesc accentele nationaliste, dar de aceasta data sunt perfect scuzabile, filmul fiind unul obiectiv. Nationalismul japonez versus lupta pentru teritoriul ancestral al triburilor e un subiect tentant, care ne ajuta sa intelegem mentalitatea fiecarei parti implicate in conflict si sa privim echidistanti consecintele proverbului “dupa fapta si rasplata”. Pe alocuri, filmul desi spectaculos e destul de violent, in ciuda cenzurarii anumitor scene, in special ca subiectul filmului il reprezinta un trib ce practica vanatoarea – inclusiv de capete umane – ca jerfta traditionala adusa stramosilor. Cum este contactul dintre “civilizata” Japonie si salbaticii Seediq ramane sa descoperiti urmarind acest film senzational. Mai trebuie spus ca scenariul acestui film a fost scris intre 1998 si 2000, chiar de catre regizorul Wei Te-Sheng, castigand un premiu de excelenta din partea statului taiwanez. Abia la 11 ani dupa finalizarea lui acesta a reusit sa gaseasca si o finantare pe masura pentru un film atat de grandios. Se poate spune ca asteptarea a meritat, criticii de film de pretutindeni laudand realismul acestui film si realizarea lui. “Warrior of the Rainbows” ne ofera o adevarata lectie de istorie dar si de sacrificiu, ducand dincolo de granitele Taiwanului imaginea unei natiuni aflate mai tot timpul sub ocupatie, dar care a reusit sa-si pastreze credintele, traditiile si cultura. Un film ce trebuie vazut !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Miracle of a Giving Fool (Ba.bo) (2008) – Cha Tae-hyun şi Ha Ji-won în cãutarea amintirilor de altãdatã…

Publicat: luni 16 aprilie 2012

“Miracle of a Giving Fool” (sau pe limba coreeana “Ba.bo” – “Idiotul”) are la baza o manhwa publicata pe internet in intervalul ianuarie-aprilie 2004 de catre cunoscutul Kang “Full” (Kang Pool) (foto) Acesta, fara a avea o pregatire speciala in domeniu, a reusit sa devina extrem de popular, dupa benzile sale desenate fiind ecranizate cateva filme coreene, precum “APT” sau “Hello, Schoolgirl”. Mai mult, a fost angajat ca scenarist la un prequel al filmului de succes la box-office “The Host” (2006). Filmul a fost regizat de Kim Jeong-kwon, scenaristul si regizorul unui film memorabil pentru cinematografia coreeana, “Ditto”. Distributia a fost una de zile mari: Cha Tae-hyun (iata ca dupa rolul din recentul “Chmap”, si dupa prestatiile superbe din “My Girl and I”, “My Sassy Girl”, “Windstruck”, “Lovers Concerto” sau “Speed Scandal”, avem ocazia sa vedem o alta prestatie induiosatoare a acestui actor polivalent), Ha Ji-won (din What Happened in Bali sau Damo, din “Ditto”, “100 Days with mr Arrogant”, “Daddy Lomg Legs”, “Haeundae” sau “Closer to Heavven”, o actrita cu o bogata carte de vizita, una din cele mai bine cotate actrite coreene ale momentului) si Park Hee-soon (recent vazut in “Client” sau “The Showdown”). Interpretarea din acest film i-a adus lui Cha Tae-hyun premiul pentru popularitate la a 45-a editie a Premiilor Daejong. Se spune ca Cha Tae-hyun a trebuit sa se ingrase 8 kg pentru acest rol, pe care nu a mai reusit sa le dea jos pana la nunta sa. Actorul a facut acest sacrificiu deoarece a fost un fan al manhwei originale si a dorit ca filmul sa fie o redare cat mai fidela a povestii lui Kang Pool. Mai mult decat atat, acesta a marturisit la conferinta de presa de la lansarea filmului ca a plans in momentul in care a citit prima data scenariul. In ce o priveste pe Ha Ji-won, aceasta a interpretat singura piesa la pian, luand pentru aceasta lectii de pian, desi studiase in copilarie pianul. Filmul a avut peste 6 milioane de dolari incasari la box-office in 2008, si aproape 1 milion de spectatori in salile de cinematograf.

Seung-ryong (Cha Tae-hyun) e ceea ce am putea numi “prostul satului”, locuind intr-un mic orasel rural din Coreea zilelor noastre. In urma unui incident din gimnaziu, a ajuns in aceasta situatie, devenind o povara pentru familia lui. Tatal ii murise mai demult, iar greul familiei era dus de mama lui. Dar cand mama lui moare, lui Seung-ryong ii ramane dificila misiune de a avea grija de singura persoana care mai reprezinta familia lui, sora lui mai mica, eleva. In gimnaziu s-a indragostit si pentru prima oara de una din colegele lui de clasa, Ji-ho (Ha Ji-won). Aceasta avea talent la pian, dar in urma unui incendiu pianul scolii ia foc iar talentul ei se risipeste in van. Din acea zi, Ji-ho nu a mai cantat la pian si a parasit scoala si oraselul ei natal. Anii au trecut, iar in prezent Ji-ho revine, din Europa, in oraselul unde si-a petrecut copilaria. Aici il reintalneste pe Seung-ryong, pe care nu il recunoaste. Ce nu stie ea e ca bietul Seung-ryong o astepta sa soseasca in fiecare zi, sus, pe deal. Prietenia dintre cei doi se reinnoada, dar viata nu este niciodata atat de simpla pe cat pare.

“Miracle of a Giving Fool” e o comedie dramatica simpla, emotionanta, care spune povestea unui tanar cu dizabilitati pentru care doua lucruri sunt importante in viata: sa aiba grija de sora lui mai mica si prima lui iubire. Filmul e interesant datorita perspectivei pe care o abordeaza cu prioritate, anume dragostea din interiorul unei familii, ce primeaza in fata povestii clasice de iubire a oricarui film de acest gen. In multe momente, ne da ocazia sa reflectam la ceea ce e cu adevarat important pentru noi, la motivul pentru a trai intr-o lume in care indiferenta si rautatea celor din jur pot distruge ceea ce Seung-Ryong incearca sa aduca pe chipul apropiatilor sai: un zambet de bucurie. El este “prostul satului”, insa isi indeplineste cu constiinciozitate misiunea pe care a primit-o de la mama lui inainte ca aceasta sa moara; si chiar reuseste mai mult decat atat: sa-i schimbe pe oamenii din jurul sau, sa-i faca sa reflecteze la ceea ce sunt ei cu adevarat. E uimitoare puterea de mobilizare pe care o are acest personaj care dincolo de boala de care sufera, ne da o adevarata lectie de umanitate. In final, personajul lui Ha Ji-won interpreteaza la pian o melodie clasica care iubitorilor de k-drame ar trebui sa le fie deja cunoscuta; este vorba de aceeasi melodie interpretata la pian de tristul Kwon Sang-woo la finalul emotionantei lui povesti de iubire din “Stairway to Heaven”.

Un film care cu siguranta va reusi sa va aduca zambetul pe buze, dar si lacrimi in ochi, o alta productie coreeana impresionanta care va va incanta. Vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Champ (2011) – Cha Tae-hyun în cursa vieţii sale !

Publicat: duminică 15 aprilie 2012

In toamna lui 2011, realizatorii coreeni au sperat sa dea marea lovitura cu productia “Champ”, in care au investit 5 milioane de dolari, insa filmul nu a fost deloc in fruntea box-office-ului, in saptamanile de dupa lansare. Poate pentru ca lumea l-a considerat neinteresant, fiind inspirat din lumea curselor de cai, un gen rar intalnit. S-a mizat mult pe revenirea pe marele ecran, la 2 ani de la megasuceesul lui “Speed Scandal”, a actorului de comedie Cha Tae-hyun. Dar surpriza a fost ca, poate pentru prima oara, acesta a avut un rol cu accente dramatice. Cum e sa vezi un comediant intr-o drama ? Uneori poate fi neplacut, pentru ca tot timpul te astepti sa-ti aduca buna dispozitie si zambetul pe buze, insa de aceasta data, Tae-hyun ne demonstreaza ca a ajuns la maturitate ca actor, si poate juca fara nici o problema si intr-un film de alt gen decat cel care l-a consacrat. Acesta o are ca “partenera” pe actorul copil Kim Soo-jung, o fetita de doar 7 ani ce s-a remarcat in spectacole de televiziune populare in Coreea, ca celebrul “Star Golden Bell” de la KBS. Intr-un rol secundar apare si simpaticul Kim Sang-ho (recent vazut in Moby Dick), Baek Do-bin (poate vi-l mai amintiti pe hwarang Bo-jong din Queen Seong-duk) sau Park Ha-sun (interpreta lui In Hyeon din “Dong Yi”). Filmarile au fost realizate pe insula Jeju, in Busan si in Japonia. Regia e semnata de Lee Hwan-kyung (“He Was Cool”), iar tema muzicala a filmului, melodia “Happiness” e cantata chiar de Cha Tae-hyun.

Seung-ho (Cha Tae-hyun) e un impatimit al hipismului, viata lui impartindu-se intre cursele de cai, in care alerga ca jocheu, si famlie – are o fiica de cativa ani, Yea-Seung, si planuieste sa se casatoreasca cu mama lui Yea-Seung. Dar un neasteptat accident de masina produs din vina lui ii distruge toate visele. Cea care urma sa-i devina sotie moare, iar el ramane cu dificila sarcina de a o creste pe Yea-Seung. Intre timp apare in viata lui o doctorita, care ii accepta pasiunea pentru calarit, si care isi asuma, tacit, rolul de mama pentru Yea-Seung. Viata merge inainte, iar Seung-ho revine pe hipodrom in calitate de jocheu. Lumea curselor de cai este una in care escrocii se implica in pariurile sportive, iar ponturile sunt foarte pretioase. In urma unei neintelegeri si a unei curse pierdute de Seung-ho, niste pariori cu legaturi in lumea interlopa pierd 1 milion de woni, si pornesc pe urmele lui Seung-ho pentru a-i cere socoteala. Pentru a scapa de acestia, Seung-ho o ia pe fiica lui si fuge pe insula Jeju. Aici insa o va cunoaste pe Wubak, un cal aproape salbatic, cu un handicap congenital la picioare, pe care il imblanzeste si care va deveni partenerul lui de curse, in ciuda defectului ei. Astfel, aventura poate sa inceapa…

Titlul filmului este unul cu dublu sens. In engleza, “Champ” poate insemna atat “campion” cat si “ratat”, iar cele doua sensuri ale cuvantului se regasesc in esenta filmului, ramanand la latitudinea fiecaruia ce varianta alege. De altfel, “Champ” are la baza o poveste reala, a unui cal de curse pe nume Luna. Aceasta a debutat in cursele de cai in anul 2004 pe hipodromul din Busan, castigand 13 din cele 33 de curse la care a participat. Luna avea un defect din nastere la picioare, dar cu toate acestea a reusit sa ajunga cel mai bun cal domestic de curse din Coreea din toate timpurile. In finalul filmului este prezentata o cursa senzationala a acestui cal, care a si inspirat una din cursele din film. Un film ce subliniaza prietenia dintre om si cal, dintre jocheu si partenerul sau de cursa, o lectie de viata de exceptie care lasa spectatorului o puternica impresie. Daca v-a impresionat “Seabiscuit”, in mod sigur “Champ” va va ramane mult timp in minte si-n suflet. O productie de nota 10 pentru intreaga familie, un nou cadou oferit in premiera de asiacinefil iubitorilor filmului coreean in plina sarbatoare a Pastelui.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Chilling Romance (Spellbound) (2011) – Son Ye-jin şi Lee Min-ki, magicienii „îndrãgostiţi” de fantome…

Publicat: sâmbătă 14 aprilie 2012

De Pasti, buna dispozitie se muta pe asiacinefil.com ! Una din cele mai de succes comedii romantice coreene ale anului 2011, “Chilling Romance” (cunoscut si sub numele de “Spellbound”) poate fi urmarit, acum, subtitrat in limba romana. Filmul marcheaza revenirea pe marele ecran a minunatei Son Ye-jin (cea care ne-a delectate weekend-urile cu rolul principal din serialul “Summer Scent”), dupa roluri de succes in filme precum “Lovers Concerto”, “A Moment to Remember”, “April Snow”, “Art of Seduction” sau “Open City”. Si desi filmul e o comedie romantica cu accente horror, actrita tot se incapataneaza sa ne arate ca are cei mai tristi ochi din cinematografia coreeana. In rolul principal masculin apare o alta vedete Hallyu, nimeni altul decat Lee Min-ki ce a putut fi vazut in filme precum “Romantic Island”, “Oishii Man”, “Haeundae” sau “Humming”. Doi actori deosebiti ce fac roluri extraordinar de comice intr-un film cu aproape 19 milioane de dolari incasari in Coreea si cu peste 3 milioane de bilete vandute in salile de cinematograf. Acest lucru indica clar succesul de care s-a bucurat acest film dar si popularitatea actorilor. In plus, scenariul este unul original, cu rasturnari de situatie si, lucrul cel mai important, nu este un film realizat dupa clisee. E un film ce transmite prospetime, buna dispozitie si putina tensiune ce duce la un final multa vreme indecis.

Ma Jo-gu (Lee Min-ki) e un tanar magician ce da reprezentatii in strada. Intr-una din seri, zareste in public o tanara bizara, cu o privire trista, care nu zambea la niciunul din trucurile magicianului. Curios, Jo-gu o urmareste, iar intalnirea cu ea ii va schimba destinul. Tanara este Yu-Ri, si accepta imediat sa lucreze la compania pe care Jo-gu o pune pe picioare, jucand rolul fantomei intr-unul din numerele de succes ale acestuia. Dar dincolo de succesul de care ajunge sa se bucure acest numar, Yu-Ri este ceea ce asiaticii numesc o “hikikomori”, adica o persoana timida, retrasa, inchisa in lumea ei. Mereu refuza iesirile cu echipa, in oras, si mai are un mare defect: are nefericita “sansa” de a vedea fantome. Desi toata lumea o considera o ciudata, Jo-gu e singurul care incearca sa o abordeze si sa se apropie de ea. Odata ajuns in universul ei, ajunge si el sa vada fantome. Ceea ce ajunge sa-i apropie si, mai apoi, sa se indragosteasca unul de celalalt e frica de aceste fantome ce-si fac aparitia in cele mai neasteptate momente. Si impreuna vor invata, pas cu pas, cum sa-si invinga frica, aceasta experienta apropiindu-i iremediabil.

O comedie savuroasa ce se imbina intr-un mod cu totul neasteptat cu un gen – thriller/horror – care in ultimii ani a fost aproape abandonat de cineastii coreeni. Au mai existat de-a lungul timpului astfel de experimente (cel mai cunoscut e “Ghost House”), dar imbinarea acestor doua genuri, cu un adaos de romantism si fantezie rar ne-a fost dat sa vedem la coreeni. Regia si scenariul sunt semnate de Hwang In-Ho, un debutant in domeniul regiei, dar un foarte apreciat scenarist in special de comedii (are peste 6 scenarii de film la activ). Iar debutul in regie se poate spune ca a fost unul reusit, filmul avand consistenta si o alternanta de la comic la dramatic trecuta prin filtrul suspansului. In special Son Ye-jin are o interpretare plina de culoare si fantezie, cand zambeste, cand intra in pielea unei autentice hikikomori, cu aceeasi ochi tristi cu care ne-a atras atentia acum 9 ani in “Summer Scent”. Lee Min-ki este convingator, dar putea avea mai multa rautate si nerv in interpretare. Personajele secundare sunt comice si intretin atmosfera, iar filmul, in general, nu iti da impresia ca undeva pe parcurs ti-ai putea pierde interesul pentru el. Urmariti-l, nu veti avea decat de castigat aproape doua ore de buna dispozitie si sansa de a revedea niste actori pe care in mod sigur ii indragiti deja.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Sword of Desperation (2010) – un stil de luptã unic, între disperare şi onoare

Publicat: vineri 13 aprilie 2012

“Sword of Desperation” este una din cele mai appreciate productii de epoca japoneze ale ultimilor ani, ce a avut parte de 6 nominalizari la Premiile Academiei japoneze de film si care a castigat premiul Kinema Junpo pentru cea mai buna interpretare masculina. Rolul principal masculin ii revine apreciatului Etsushi Toyokawa, nimeni altul decat interpretul personajului Otcho din trologia de mare succes 20th Century Boys. Acesta interpreteaza memorabil rolul unui samurai responsabil care comite un gest imprevizibil, condamnandu-si intreaga familie in ochii clanului din care facea parte. “Swod of Desperation” e o “chambara drama” cum ar numi-o japonezii, adica o poveste sensibila de epoca ce insista asupra unei drame personale pe fondul intrigilor de culise ce mascheaza lupta pentru putere din Japonia feudala. Realizarea este remarcabila, regia lui Hideyuki Hirayama fiind una apreciabila, existand o armonie intre scenariul ce acumuleaza tensiune si interpretarea actorilor. Totul este fragmentat de scene de lupta curate, fara efecte speciale, realiste si originale, pe fondul unei duble povesti de iubire ce nu este decat un fir adiacent ce intregeste tabloul final.

In timpul perioadei Edo, pe feuda Unasaka condusa de Lordul Ukyo Dayu, la finalul unei reprezentatii artistice a unor actori de teatru cu masti, se produce un act oribil: capitanul de pedestrasi Kanemi Sanzaemon o ucide cu un pumnal pe Domnita Renko, consoarta Lordului Ukyo. Mai apoi de preda Intendentului Minbu pentru a isi primi pedeapsa. Sanzaemon era vaduv, sotia lui murind in urma unei grele suferinte, iar gestul lui aparent inexplicabil a pus in pericol intreaga linie a familiei sale, ce risca decapitarea. Intr-un final, Lordul Ukyo da sentinta in acest caz si, spre surpriza tuturor, Sanzaemon e crutat de la hara-kiri si de la decapitare, fiind condamnat la izolare in propria lui casa timp de un an de zile. Sentinta este imediat pusa in aplicare, iar Sanzaemon e inchis literalmente intr-o odaie din care nu avea voie sa iasa. Nepoata lui, Rio, ii aduce de mancare in fiecare zi, iar pe durata arestului Sanzaemon isi aminteste de sotia lui si clipele fericite petrecute alaturi de aceasta. In momentul expirarii pedepsei, Sanzaemon incearca sa isi evite clanul, autoizolandu-se de acesta. Totul pana intr-o zi cand primeste o insarcinare importanta, care ii va schimba viata.

Pe langa povestea pigmentata de flash-back-uri in masura a arata spectatorului trecutul personajelor si acumularea de fapte care au dus la situatia din prezent, avem parte si de metafore bine ascunse in spatele unor gesturi sau tehnici de lupta. Filmul debuteaza cu un kagura – un dans ritual realizat de un interpret mascat, ce spune o poveste mitica a unei vulpi metamorfozate. Vulpea este simbolul si intruchiparea raului, iar mitul spune ca pentru ca vulpea sa fie prinsa, pe urmele ei au fost trimisi caini. Pentru a-i pacali pe vanatori, vulpile s-au ascuns intre caini, astfel ca pentru prinderea lor, vanatorul a trebuit mai intai sa omoare cainii care l-au condus la ea. Povestea mitica e o metafora ce-si gaseste o situatie reala in drama personajului principal. Acesta stapaneste perfect un stil de lupta unic, pe care el l-a inventat, numit “sabia disperarii” sau “vanarea cu lancea a pasarii”. Stilul de lupta a fost consemnat in cateva scrieri ale vremii, deci cel putin ideea acestui stil de lupta unic porneste de la un fapt real. Pasarea pe care el o vaneaza e o vietuitoare libera, dar pe parcursul filmului situatia se intoarce cu 180 de grade, pasarea vanata metamorfoizandu-se in personajul Sanzaemon, care ajunge sa-si foloseasca stilul unic de lupta pentru a se distruge pe sine insusi. Dincolo de aceste metafore insesizabile pe parcursul vizionarii, filmul ne ofera o poveste lemta dar captivanta, cu un deznodamant surprinzator. Un film de atmosfera, realist, o adevarata delectare pentru iubitorii filmelor non-comerciale cu samurai ale maestrilor filmului din Tara Soarelui Rasare. Vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

„Korean Peninsula”, al 42-lea serial finalizat de Asia Team, propune un model de moralitate în politicã: Suh Myung Joon

Publicat: marți 10 aprilie 2012

La nici o saptamana de la difuzarea ultimului episod la Chosun TV, “Korean Peninsula” a ajuns la ultimul episod si pe asiacinefil.com, marcand finalizarea celui de-al 42-lea serial asiatic tradus in limba romana. Desi nu foarte multa lume a avut acces la vizionarea, in Coreea, a serialului difuzat pe un post tv creat in urma cu o jumatate de an si transmis prin tv cablu, acesta s-a bucurat de un mare succes in randul fanilor sai de pe internet. Toata lumea a regretat in momentul in care producatorii au decis scurtarea serialului de la 24 de episoade stabilite initial la 18, iar acest lucru s-a vazut, in ultimele 30 de minute ale episodului 18 fiind comprimate mai multe evenimente care in mod lejer ar fi putut fi detaliate pe durata a inca cel putin 4 episoade. In ciuda acestui fapt, finalul este unul captivant, in care tensiunea nu este abandonata pana in ultima clipa. “Korean peninsula”, pe langa un scenariu foarte bun care propune in final o solutie pentru situatia actuala din Peninsula, a avut in distributie figuri arhi-cunoscute din diverse seriale pe care Asia Team a avut sansa de a le traduce. Interpretarea cea mai convingatoare a fost a protagonistului Hwang Jung-min (dr. Suh), a debutantului de doar 21 de ani Kwak Hee-Sung (Min Dong Ki), a lui Jo Sung-ha (Secretarul Park) si a actorului veteran Jeong Dong-hwan (interpretul conservatorului Oh Chang-Il). Kim Jung Eun, in rolul Lim Jin Jae, a dezamagit profund, avand o interpretare lipsita de aplomb. Celelalte personaje au fost agreabile, creand o atmosfera placuta in fiecare episod.

Serialul a fost primul de amploare pe tema unificarii peninsulei coreene si in general a problemei coreene. In 2009, “Iris” facuse primul pas in abordarea acestei tematici, insa vorbim de un serial total comercial, care la vremea respectiva si-a atins scopul. “Korean Peninsula” a fost cu totul altceva; a inceput ca o fictiune, undeva intr-un viitor apropiat, apoi s-a transformat intr-un serial de actiune odata cu mutarea subiectului in Romania, pentru ca dupa episodul 10 sa se transforme in ceea ce japonezii (maestrii genului) ar numi “human drama”. Odata cu incheierea aventurii din Romania, scenaristul a schimbat total fata serialului, insistand pe partea dramatica si latura umana a personajelor sale. Acest lucru este o adevarata premiera in industria serialelor de televiziune din Coreea, unde genul dramatic in general e foarte putin abordat, iar schimbarea atmosferei si a temei pe parcurs nu e ceva obisnuit. Pentru publicul interesat de comercial, “Korean Peninsula” nu a mai fost un serial atractiv, de unde probabil si decizia scurtarii lui. Insa pentru cei interesati de istorie, politica, de partea dramatica, serialul a devenit unul extrem de interesant. Cea mai puternica impresie a lasat-o personajul Suh Myung Joon, care dintr-un simplu cercetator inchis in lumea lui ajunge, prin experienta unei competitii electorale, sa se descopere pe sine si sa descopere sufletul unei natiuni, cea coreeana, si cand spun asta ma refer la natiunea coreeana unita. Suh Myung Joon devine un model de onestitate in politica cum rar iti este dat sa vezi in orice tara a acestei lumi. Metodele sale de a aborda competitia electorala se bazeaza pe corectitudine si pe principii ce exclud lucrurile murdare precum cele la care apeleaza adversarii sai politici. Suh Myung Joon e un adevarat erou national, un personaj ce intruchipeaza si inspira mandria de a fi coreean. La finalul serialului nu poti avea fata de un asemenea personaj decat sentimentul de admiratie. Orice raportare la mizeria numita politica de pe meleagurile mioritice paleste in fata corectitudinii morale a acestui om simplu care si-a urmat visul de a incerca unificarea unei natiuni divizate mai mult de o jumatate de secol. Suh Myung Joon e un model de politician pe care orice tara din aceasta lume si l-ar dori sa-l aiba. Ar fi frumos ca si in realitate sa existe astfel de politicieni, pentru simplul fapt ca progresul unei natiuni nu poate exista cand aceasta este condusa de o clasa politica corupta in totalitate. Societatea coreeana nu este una perfecta, nu exista asa ceva; clasa politica coreeana isi are hibele ei, iar filmele subliniaza coruptia politicienilor, a procurorilor, nedreptatea si injustitia sociala tocmai pentru a sublinia ca intotdeauna exista o speranta, cineva care nu este ca intregul sistem. Doar prin puterea exemplului unor astfel de oameni o natiune poate evita prabusirea sa Iar unificarea peninsulei coreene nu va fi niciodata posibila daca nu vor exista cel putin doi ca Suh Myung Joon in cele doua tabere. Serialul ne-a aratat o imagine mai mult decat realista a situatiei actuale din peninsula, astfel ca urmarindu-l intelegem mult mai bine de ce Unificarea e, inca, un vis mult prea indepartat. Si chiar daca ar fi posibila, prejudecatile si teama ca Nordul sarac va trage in jos economia Coreei Unite, neincrederea pe care nord-coreenii in mod firesc o au fata de fratii lor bogati din Sud, toate arata complexitatea acestui fenomen numit “Hanbando” si de ce procesul unificarii este unul lung si anevoios. Din pacate, in realitatea zilelor noastre, Coreea de Nord nu a iesit inca din inghet, iar cata vreme nu se accepta de catre Nord macar ideea unui dialog pentru imbunatatirea relatiilor cu Sudul, Unificarea ramane un simplu scenariu de film.

Un serial minunat, o lectie de viata, de politica si de umanitate cum nu s-a mai vazut, pe care realizatorii coreeni au transmis-o intregii lumi in stilul caracteristic. Iar cine a avut urechi sa auda si ochi sa vada, a apreciat si a inteles mesajul lui “Korean Peninsula”. Iar pentru noi, romanii, serialul reprezinta un moment de mandrie, fiind primul serial coreean care a avut o buna parte din el filmat in Romania.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

„Summer Scent” la final ! Al 41-lea serial finalizat de Asia Team pe ritmul Serenadei lui Schubert

Publicat: duminică 8 aprilie 2012

O noua poveste – poate cea mai frumoasa poveste de iubire spusa intr-un serial coreean – se incheie intr-un mod cu totul neasteptat. Un serial ce merita vazut si revazut pentru ca la fiecare vizionare va reusi sa transmita aceeasi caldura unica a unei iubiri de o vara ce tine o eternitate. Rar iti este dat sa vezi un serial care sa merite a fi vizionat doar pentru ultimele sale 2 minute. Urmariti metafora din ultimele 2 minute ale serialului, si toate nedumeririle personajelor, dar si ale sufletului vostru isi vor gasi un raspuns de o rara frumusete. Atmosfera aparte cu care ne-a intampinat fiecare episod, incursiunile in natura, in acele locuri mirifice care te fac sa simti vara ca fiind cel mai frumos anotimp al sufletului si scenele cheie ale serialului ne-au creat atatea amintiri frumoase… Plimbarile pe drumurile inguste de pe plantatia de ceai din Bosung sau din padurea de bambus, dansul in miez de noapte de pe terenul de fotbal, ploaia si nunta vulpii, Serenada lui Schubert in “n” variante repetate ca o elegie la nesfarsit – obligatorie pentru afundarea in atmosfera paradisiaca a unei iubiri unice – , statiunea Calla, aventura pe insula, colierul “magic” al lui Un-hae, Turnul declaratiilor de dragoste, cate si mai cate amintiri de neuitat ne raman dupa acest serial superb… Gingasia, timiditatea si fragilitatea lui Hae Won, firea blanda, ezitanta si mereu rabdatoare a lui Min Woo, iubirea aparte aproape parinteasca a lui “oppa” Jung Jae, naivitatea, istetimea si gelozia lui Jung-Ah, indiscretiile simpaticului cuplu Jae-min/Dae-poong, umbra si prezenta misterioasa a spiritului lui Un-hae, toate ne vor lipsi. Si mai ales muzica divina repetata la nesfarsit, episod de episod. Cu siguranta “Summer Scent” a cucerit pe multa lume, si va va face nu peste mult timp sa-l doriti sa-l revedeti. Multumiri, Mitzi51, pentru traducerea impecabila a acestui serial, cu siguranta ai adus fericire multora care au avut sansa sa-l vizioneze.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Moby Dick (2011) – conspiraţia secolului deconspiratã de… Hwang Jung-Min

Publicat: duminică 1 aprilie 2012

In 1851, romancierul american Herman Mellvile publica un roman care dupa moartea sa avea sa fie redescoperit, devenind unul din cele mai populare romane ale literaturii americane si universale: “Moby Dick”. In secolul XX s-au facut numeroase ecranizari dupa acest roman, a saptea arta ducandu-i faima mai departe. Povestea de razbunare a capitanului Ahab, aflat in cautarea casalotului care ii inghitise un picior a fost preluata sub forma unei metafore de cineastii coreeni ce se afla in spatele thriller-ului “Moby Dick”. Nu vorbim, asa cum s-ar putea astepta de la titlu, de un film de epoca, ci de o poveste mai mult sau mai putin imaginara din zilele noastre, ce poate fi valabila in orice tara de pe mapamond. De ce ? Pentru ca teoria conspiratiei exista pretutindeni. “Moby Dick” este primul film coreean ce merge pe ideea unei conspiratii de proportii ce vizeaza conducerea din umbra a unei natiuni, prin diverse parghii. Desigur, ideea de conspiratie a fascinat si va continua sa fascineze, fiind preluata de peste Ocean unde filmele de gen si nu numai au dat natesre unui veritabil “curent” periferic in literatura, alimentat de teorii mai mult sau mai putin argumentate sau alimentate de suspiciuni vis-a-vis de Guvern. Mai mult ca sigur ideea de conspiratie va fi regasita in anii urmatori in tot mai multe filme coreene, puternica influenta a cinematografiei de peste Ocean facandu-se tot mai mult simtita si in Coreea.

“Moby Dick” a avut peste 3 milioane de dolari incasari, fiind filmul de debut al regizorului Park In-je, un alt regizor tanar nascut in anii ’70, coleg de generatie cu regizorul lui “Never Ending Story”, si el debutand. Influenta americana se vede in viziunea regizorala a acestei gneratii, si tot mai des rasuna in filmele coreene clasicul “OK” yankeu. Protagonistul filmului, vedeta Hwang Jung-Min, rosteste acest cuvant in mod repetat, nelipsind cateva clisee specifice filmelor americane cu detectivi. Daca tot a venit vorba de protagonisti, de Hwang Jung-Min nu ar fi multe de spus; toata luma il cunoaste pentru rolul doctorului Suh din serialul in curs “Korean Peninsula”, dar si din filme precum “The Unjust”, “Battlefield Heroes”, “Blades of Blood”, “Private Eye”, “Happiness”, “You Are My Sunshine”, si lista ar putea continua. Echipa de actori din jurul lui este una foarte buna si cunoscuta iubitorilor de filme si seriale coreene de la noi. Kim Sang-Ho, celebrul actor mic de statura si aproape chel, o figura nelipsita a serialeor coreene (Kingdom of the Winds, City Hunter si a multor alte filme), are un rol aproape cat unul principal, dupa ce in toata cariera lui a avut doar roluri secundare. Si interpreteaza perfect rolul partenerului lui Hwang Jung-Min. Celor doi li se alatura starul Hallyu Jin Goo, un actor charismatic de care ni-l amintim din “Mother” (film ce i-a adus 2 premii pentru cel mai bun rol secundar), “Epitaph” (ce i-a adus un alt premiu pentru interpretare), “Showdonwn”, “Love Me Not” sau “a Dirty Carnival” completand lista de filme in care a aparut si pe care asiacinefilii cu siguranta au avut ocazia sa le aprecieze.

Lee Bang-u e un reporter noncomformist din Coreea anului 1994 ce lucreaza la un mare ziar. Concurenta din cadrul colectivului de reporteri e acerba, fiecare avand propriile surse de documentare si propriii informatori. In momentul in care o neasteptata explozie se produce pe podul Balam, in apropierea unui parc de distractii, intreaga tara e in stare de alerta. Autoritatile pastreaza tacerea asupra incidentului, dar reporterii inceop sa dea tarcoale locului pentru a afla adevarul. Sursa lui Lee Bang-u e un detectiv din politie, care ii da un pont: in incidentul Balam au murit 2 oameni si unul se afla in coma in spital, guvernul fiind convins ca e vorba de un atentat cu o masina capcana pus la cale de un spion nord-coreean. Cand Lee Bang-u se indreapta intr-o veselie spre biroul sefei sale, incantat de exclusivitatea pe care a obtinut-o, are neplacuta surpriza sa constate ca sefa ei avea deja un raport detaliat despre acest caz. Vinovatul: Son Jin-gi, un reporter nou primit in echipa, care s-a miscat mai repede. Intr-una din zile, Bang-u e cautat de un anume Yoon Hyeok, prieten din orasul sau natal, care ii inmaneaza o geanta ce contine, intre altele si cateva dischete sustrase de Yoon de la Comandamentul Militar unde lucra. Informatiile continute de dischete ar urma sa dezvaluie adevarul despre incidentul Balam, si in scurt timp reporterii isi vor uni fortele pentru a deconspira o conspiratie de proportii !

Pentru un prim film coreean despre conspiratii de mari proportii, “Moby Dick” este un inceput excelent. Cele doua tabere se contureaza de la inceput, si nu exista nici un mister in privinta identitatii conspiratorilor. Din contra, metodele neortodoxe ale acestora de a-si duce planurile la bun sfarsit sunt prezentate pe fata, direct, aratand spectatorului amploarea pe care o poate avea un asemenea complot ce implica zeci de persoane cu functii cheie in conducerea statului. Politicienii nu sunt decat niste simple marionete in fata unor conspiratori din umbra ce viseaza la controlarea si subminarea tarii. Ce pot sa faca in aceasta situatie niste bieti reporteri curajosi ? Bineinteles, sa lupte prin mijloacele proprii pentru a arata tuturor adevarul din spatele musamalizarilor. Scenariul se complica pe masura ce povestea avanseaza, fara a scadea spectaculozitatea filmului, iar la finalul sau, dupa aproape 2 ore de tensiune, ca spectator simti deja ca esti parte a unei lumi in care nu te poti increde nu doar in institutiile care ar trebui sa-ti asigure linistea ca cetatean contribuabil, ci pana si in oamenii pe care ii considerai pana atunci cei mai de incredere. Iar daca acest lucru il vei simti la finalul acestui film electrizant, inseamna ca telul sau a fost atins. Metafora din tilu isi gaseste corespondentul in situatia din film: balema ucigasa, monstrul ce incearca sa controleze vietile oamenilor – organizatia secreta mai mult sau mai putin imaginara – ajunge fata in fata cu reporterul Bang-u, ce cauta razbunarea. Iar visul acestuia ducandu-se spre fundul marii si intalnind uriasul monstru marin e imaginea perfecta a uneia din trasaturile fundamentale ale finite umane: incapatanarea, curajul, lupta acestuia pentru dreptate, chiar daca aceasta e obtinuta sub forma unei razbunari. Razbunarea prin dobandirea dreptatii e eliberatoare.

Un thriller ce merita vazut, fie si doar pentru acest extraodinar actor care este Hwang Jung-Min, mereu distribuit in rolurile perfecte pentru el. Vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com