Filmele de epoca japoneze ale ultimilor ani marcheaza o schimbare totala a abordarii fata de filmele clasice si chiar fata de stilul impregnat acestui gen de Akira Kurosawa. Locul povestilor ce eroizeaza calitatile samuraiului, transformandu-l in emblema epocii feudale, este luat de povesti de viata privata tot mai complexe, pentru care fundalul istoric reprezinta doar pretextul transpunerii lor. Vremea eroilor a apus in cinematografia japoneza de gen, locul lor fiind luat de oamenii obisnuiti care incearca sa-si depaseasca conditia in contextul limitelor impuse de o societate restrictiva, clasificata social, in care supravietuirea era posibila doar prin autodepasire. Pana si clasicele povesti cu iz fantastic, in care un grup de eroi se aduna si porneau in cautarea sau infruntarea destinului sunt inlocuite de povesti realiste, impresionante prin mesaj. Pe durata celor de obicei cel putin doua ore, aceste filme istorice au o desfasurare foarte lenta a actiunii, in care atentia pentru detaliu pare despinsa din romanele realiste sau naturaliste. Totul e prezentat minutios, iar scenariul curge lent, fara insa ca aceasta sa micsoreze interesul privitorului. Acest gen de film ne trimite spre marile filme artistice japoneze care au facut istorie sub bagheta lui Akira Kurosawa, prezentand drama unor personaje oarecare in cel mai mic detaliu.

“Castle Under Fiery Skies” nu face exceptie de la acest nou curent. Filmul are la baza romanul omonim al lui Kenichi Yamamoto aparut in 2004, “Katen no Shiro”. Atat romanul cat si ecranizarea pornesc, insa, de la fapte reale petrecute la sfarsitul secolul XVI in Japonia. Intre 1576 si 1579, Lordul Oda Nobunaga a dispus construirea castelului Azuchi, pe tarmul lacului Biwa. Locatia aleasa era situata in apropierea capitalei Kyoto, din acel loc putandu-se veghea si pazi drumurile ce duceau catre capitala. De asemenea, locul era suficient de indepartat de Kyoto pentru a fi imun la conflictele si incendiile dese ce izbucneau in capitala.Spre deosebire de alte castele ale vremurilor sale, castelul Azuchi nu a fost construit doar in scopuri militare, ci si ca o resedinta excentrica menita a impresiona si intimida clanurile rivale. Acest castel a fost, la vremea respectiva, cel mai ambitios proiect de acest gen, avand 7 etaje cu odai private, sali de audienta, birouri si o vistierie, avand practic dotarile unui adevarat palat imperial. A fost totodata si unul din primele castele japoneze cu turn, avand 5 asize, fatada fiind in culori vii si decorata cu tigri si dragoni. Valurile ce protejau castelul erau construite din bucati uriase de granit unite fara a fi folosit mortar. Castelul a fost construit pe un teren plan, spre deosebire de alte castele ale timpului, ridicate de obicei la baza unor munti si la care vegetatia bogata de la baza muntilor era un punct slab, permitand apropierea neobservata a inamicului. Plasarea castelului pe un teren plat asigura o vizibilitate maxima in cazul apropierii inamicului. Intr-un asemenea castel, lodul Nobunaga voia sa existe un adevarat oras in care supusii lui sa fie protejati. Drept urmare, a construit in interior case bine aparate pentru generalii sai, un templu Buddhist si case pentru oamenii de rand, pana in 1582 castelul Azuchi adapostind in spatele zidurilor sale 5.000 de oameni. In 1582, la moartea lui Nobunaga, castelul a fost atacat de fortele tradatorului Akechi Mitsuhide. Mai mult, acesta a fost incendiat, se pare chiar de catre locuitorii din cetate sau de unul din fiii lui Nobunaga. Astfel, Mitsuhide nu a reusit niciodata sa cucereasca castelul, care a disparut de pe fata pamantului dupa doar cativa ani de existenta. Desi fusese creat sa reziste sute de ani, chiar un mileniu, acesta a capatat denumirea de “Castelul fantoma”. Tot ce a mai ramas azi din maretul castel de altadata sunt temeliile de piatra si cateva reconstituiri pe baza desenelor ramase care il reprezinta, intr-un parc tematic dedicat samurailor si intr-un muzeu unde e reconstituit la dimensiunea reala o replica a etajelor superioare ale donjonului, muzeu situat in apropierea ruinelor castelului.

In 1576, Japonia era inca macinata de vremuri tulburi si razboaie. Lordul Oda Nobunaga din Owari era un conducator ambitios, excentric si sangeros, de care toata lumea se temea. In ciuda renumelui, acesta intentioneaza sa puna in aplicare un plan foarte indraznet de construire a unui castel asa cum nu s-a mai facut pana atunci, in 5 etaje, cu un turn principal. Pentru aceasta apeleaza la clanul Okabe, un clan de dulgheri, renumit pentru constructiile de calitate realizate pe atunci. Clanul era condus de Okabe Mataemon, un dulgher respectat de intreaga comunitate, ce construise altarul si palatul Atsuta. Lordul ii cere modestului dulgher, ocolindu-l pe maestrul personal ce se ocupa de constructia de palate, sa-i construiasca un castelul mult ravnit in 3 ani, tocmai pe un munte. Privind in aceasta solicitare provocarea vietii sale, Mataemon accepta si incepe sa intocmeasca schitele. Dar neavand incredere in indemanarea maistrului, Lordul Nobunaga organizeaza un concurs de proiecte, in care pe langa Mataemon mai participa inca doi renumiti constructori ai vremii, cu o pozitie sociala superioara umilului dulgher al clanului Okabe. Va reusi Mataemon sa castige competitia si sa implineasca visul trufasului Lord ? Si, mai ales, cu ce pret ?

Un film incantator si fascinant deopotriva, care ne introduce in atmosfera epocii feudale japoneze, dar de aceasta data in lumea mestesugarilor si dulgherilor. Acestia nu duceau deloc o viata usoara, munca fizica sleindu-le deseori puterile. Experienta si mai ales munca facuta cu daruire puteau da nastere la adevarate capodopere arhitecturale, imposibile fara inteligenta nativa a unui maistru ca eroul nostru, Mataemon. Mataemon este un dulgher simplu, pe alocuri naiv, fidel meseriei sale transmisa din tata in fiu, un adevarat parinte pentru intreaga breasla a dulgherilor, pentrucare lemnul nu este un simplu obiect neinsufletit. Pasiunea pe care o pune in tot ce realizeaza il face sa-si neglijeze familia, care il intelege, in special fiica lui, care si-ar fi dorit sa se nasca baiat pentru a-i calca pe urme tatalui ei. Intocmai masterului Manole de pe meleagurile mioritice, Mataemon trebuie sa aduca si el un sacrificiu pentru ca ceea ce trebuie sa construiasca sa dureze. El reprezinta simbolul daruirii pentru creatia careia ajunge sa ii dea viata dupa 3 ani de munca asidua, si poate cel mai important lucru e crezul lui, pe care i-l destainuie Lordului Nobunaga: “Cand construiesti ceva cu lemn, asculti lemnul. A construi nu inseamna a pune laolalta niste lemne, ci a pune la un loc sufletele oamenilor ce participa la constructie”. Iar aceasta gandire va avea puterea sa schimbe o mentalitate, intr-un final, Lordul Nobunaga recunoscand ca “sa cladesti un castel e acelasi lucru cu a cladi o natiune”. Oare cate castele a construit aceasta minunata natiune de oameni harnici, pentru a ajunge ceea ce este azi Japonia ? O intrebare al carei raspuns il veti afla la finalul acestui film deosebit, care cu siguranta nu va va lasa indiferenti. Vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com