“My Way” a fost unul din cele mai asteptate filme de razboi ale ultimilor 2 ani, inca de la anuntarea proiectului si demararea filmarilor in octombrie 2010 asteptarile fiind foarte mari. Iar filmul nu si-a dezamagit fanii. Cu un buget de 25 de milioane de dolari, “My Way” a fost filmat in nu mai putin de 6 tari: Coreea de Sud, China, Franta, Rusia si Lituania. Realizatorii filmului au fost invitati sa participe la festivalul de la Berlin in 2011, in special ca vorbim de un film cu un buget ridicat si, intai de toate, regizat de Kang Je-gyu, nimeni altul decat regizorul blockbuster-urilor “Shiri” si “Brotherhood of War”. Dupa o absenta de 7 ani din domeniu, acesta revine cu o noua drama de razboi impresionanta, bazata pe fapte reale, care cu siguranta va captiva o lume intreaga. Distributia pivoteaza in jurul a doua nume mari: sud-coreeanul Jang Dong-gun (2009: Lost Memories, The Coast Guard), care revine intr-un rol de razboi dupa cel din Taegukgi-Brotherhood of War, si japonezul Joe Odagiri (Shinobi, Plastic City, Dream). Principalul rol feminin i-a revenit actritei chineze Fan Bingbing, dupa ce Son Ye-jin a renuntat la rol. Practic avem in fata o veritabila productie asiatica vorbita… in nu mai putin de 6 limbi: japoneza, coreeana, chineza, rusa, engleza si germana, totul sub bagheta unui stralucit regizor sud-coreean. Filmarile au durat aproape un an (10 luni), iar scenariul original a fost citit prima oara de regizor in 2007, iar in 2008, dupa ce a urmarit un documentar la o televiziune coreeana s-a decis sa transforme scenariul in film, aducand unele modificari scenariului.

1928, Kyung-Sung, Coreea. Kim Jun-shik e un pusti indragostit de mic de alergari, care are un vis: din saracaciosul si prafuitul orasel Kyung-Sung sa participe si sa castige cursa de maraton de la Olimpiada. Din 1911, Coreea se afla sub ocupatie japoneza, iar politica de stapanire a impus localnicilor invatarea limbii japoneze dar si o administratie japoneza care ii trata pe coreeni intr-un mod discriminatoriu. In Kyung-Sung-ul anului 1928 soseste pentru a se stabili la resedinta tatalui sau doctorul Hasegawa cu familia lui, sotia si fiul Tetsuo. Prima intalnire a lui Jun-shik cu tanarul stapan Tetsuo este una desfasurata deloc in termeni amiabili, fiecare dintre cei doi pusti pretinzandu-se cel mai bun la alergari – unul din Kyung-Sung, iar celalalt tocmai din… Tokyo. Timpul trece, iar rivalitatea nascuta in copilarie intre cei doi baieti se pastreaza peste ani, cand cei doi sunt principalii rivali la cursele de marathon. Aceasta rivalitate este accentuata de inasprirea situatiei politice si militare de pe plan international, in conditiile ambitiilor expansioniste ale Imperiului japonez. Dar tabloul situatiei e completat de frustarea lui Tetsuo, mai tot timpul depasit de rivalul sau coreean. Cand la orizont apare perspectiva calificarilor la Jocurile Olimpice, un incident se produce in momentul in care cursa de calificari e castigata de Kim Jun-shik. E momentul in care toate visele lui se prabusesc, iar viata tanarului atlet se transforma intr-un veritabil cosmar.

In 1938, Comitetul International Olimpic a acordat dreptul de organizare a Olimpiadei Japoniei, pentru anul 1940. Trebuiau sa fie primele Jocuri Olimpice desfasurate pe continentul asiatic, dar istoria avea sa le consemneze ca “Olimpiada care nu a mai avut loc niciodata”. Japonia a acceptat organizarea lor dintr-un scop strans legat de politica: recunoasterea internationala a Japoniei ca o putere moderna, ca un adevarat imperiu asiatic. Izbucnirea razboiului din China si ocuparea ei, iar mai apoi implicarea Japoniei in cel de-al doilea razboi mondial au dus la anularea acestei olimpiade. Multi japonezi au uitat-o, in special ca in 1964 Jocurile Olimpice au avut loc pentru prima data la Tokyo, dar de aceasta Olimpiada care nu a avut vreodata loc se leaga incredibila poveste a personajului Kim Jun-shik. De fapt, ideea filmului porneste de la un fapt real, de la o poveste de viata incredibila ce a iesit la iveala in 2002, constituind, la vremea respectiva, unul din cele mai discutate articole scrise vreodata in peninsula coreeana. E vorba de povestea vietii unui anume Yang Kyoung-jong, nascut in 1920, care in 1938 a fost recrutat (desigur, fortat, cum in general se intampla cu populatia masculina coreeana aflata sub stapanire japoneza in acele vremuri) in armata japoneza la Kwantung (China). La Nomonhan, undeva langa frontiera cu Mongolia, acesta a fost capturat de trupele sovietice si trimis intr-un lagar pentru prizonierii de razboi alaturi de soldati si ofiteri japonezi. Mai apoi a reusit sa supravietuiasca frigurilor siberiene si sa ajunga pe teritoriul Ucrainei de azi, unde a fost capturat in vara lui 1943 de catre germani, probabil in batalia de la Harkov. Dar nu s-a terminat totul aici. In Ziua Z, “Ziua cea mai lunga”, un soldat coreean a fost capturat de americani pe plaja Utah din Normandia, si tinut prizonier de razboi in Marea Britanie pana in mai 1945, cand a fost eliberat. In cele din urma a trecut Oceanul si s-a stabilit definitiv in Statele Unite in 1947. Yang Kyoung-jong a trait in apropierea celebrei universitati din Illinois pana in 7 aprilie 1992, cand a murit la 72 de ani. Acesta a trait ca un cetatean american obisnuit, fara a-si spune extraordinara poveste de viata nimanui, nici macar celor doi fii ai sai sau fiicei sale.

“My Way” preia povestea lui Yang Kyoung-jong dar o imbraca in haina unei povesti aproape biografice a unui maratonist care isi urmareste visul si in conditiile vitrege ale ocupatiei japoneze in Coreea si a celui de-al doilea razboi mondial. Scenariul, desi este partial o fictiune, merita toate aprecierile pentru originalitate si mai ales pentru finalul impresionant, care difera de povestea reala. Din acest punct de vedere, regizorul mai pune in valoare o data, daca mai era nevoie, calitatea extraordinara a scenaristilor coreeni, plini de imaginatie si inspiratie. Efectele speciale sunt foarte bine realizate, ele inghitind o buna parte din bugetul filmului. Cel putin doua batalii cruciale ale istoriei celui de-al doilea razboi mondial au fost recreate cu ajutorul efectelor speciale (Batalia din Normandia din Ziua Z si Batalia de la Harkov). In batalia de la Harkov ai impresia ca revezi secvente din “Enemy at the Gates” (cu deosebirea ca acolo era vorba de batalia de la Stalingrad), atat de bine au fost realizate, iar in batalia din Normandia de pe plaja Utah, automat ajungi cu gandul la “Saving Private Ryan”. Un film de-a dreptul grandios, un adevarat spectacol cinematografic, si chiar daca nu a avut, in Coreea, succesul lui “Brotherhood of War”, ramane unul din marile filme coreene de razboi din toate timpurile.

O poveste deosebita despre supravietuire, despre puterea de a lupta cu orice pret pentru implinirea viselor, despre dusmanie si camaraderie, despre patriotism si prietenie. Orice epitet ar fi inutil pentru a descrie acest film, singura optiune ramanand vizionarea si aprecierea lui la justa sa valoare.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

Solve : *
7 − 5 =


XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Va rugam nu copiati.