DIVERSE

Publicat: sâmbătă 11 aprilie 2015

WDaca am simplifica lucrurile, „One Warm Word” este o poveste (in 20 de episoade) despre fericirea conjugala. Eu una, cand ma gandesc la fericire, la fericirea conjugala, nu stiu de ce, dar am in fata ochilor o straduta cu casute albe, cu terasa, masina si piscina, cu gardulet spoit la fel de alb ca si casuta, micut si peste care in fiecare dimineata postasul arunca ziarul pe gazonul impecabil, iar din casuta de poveste iese totdeauna un EL sexos si totdeauna in halat de casa alb, pufos. Un tip care-si mananca pe fuga micul dejun, citeste ziarul in timp ce-si bea cafeaua – sau invers – dupa care o saruta pe „honey” si pleaca sa faca bani cu carul, in timp ce „honey” ramane in prag trimitandu-i bezele si gandindu-se cum sa-si mai omoare timpul… Si daca tot veni vorba de fericire, ce-ar fi sa inlocuim albiciosul Beverly Hills cu Gangnam-ul prietenilor nostri si vilele albe cu ditamai casoaiele ultramoderne si ultraelegante? Cu siguranta vom da si aici de cupluri la fel de frumoase, la fel de fericite, garnisite in plus cu un mamoi de toata frumusetea, bagacios si tiran, incercand sa-si ostoiasca toate frustrarile de fosta tanara nora pe spinarea propriei nurori.

Aici, cu siguranta ne vor intampina Na Eun Jin si Kim Sung Soo, dar si Yoo Jae Hak cu Song Mi Kyung, doua cupluri trecute de treizeci de ani, frumoase si prospere, etalon pentru cartier, invidiate de carcotasi, adulate de fani. Na Eun Jin este o nevasta hanica, puternica, cu gandire pozitiva, cu puternice principii morale, respectata si invidiata deopotrivă, o tipă cu studii, care a renuntat la cariera proprie pentru a se dedica familiei. S-a căsătorit din dragoste cu Kim Sung Soo, un foarte apreciat manager de resurse umane, dedicat carierei, si au un copil, pe micuta si isteata Kim Yoon Jung. Eun Jin mai are un frate cam smecheras si o sora mai mica, salariata intr-o banca. Si mai are doi parinti asa cum ar trebui sa fie toti parintii; intelepti, iertatori, sfatuitori, umarul cald si primitor pentru copilul dezorientat. De cealalta parte, Yoo Jae Hak este un CEO de succes, casatorit din interes, tatal respectabil a doi baieti si sotul virtuos al devotatei sale sotii. Ca sa nu mai spun, respectuosul fiu al tiranei sale mame. Song Mi Kyung este nevasta devotata, femeia perfecta. Atat de perfecta incat o face sa scoata flacari pe nari pe distinsa sa soacră, un mamoi clasic coreean, permanent reprosand ceva, permanent revendicand ceva.

„Am pregatit micul dejun pentru familia mea, mi-am indeplinit sarcinile, mi-am terminat proiectele, mi-am făcut drumurile, intr-adevar mi-am petrecut o zi ca oricare, lustruind in linişte rutina vietii mele, pana aceasta a stralucit perfect.” Asta ar spune o disperata doamna americana, lucru ce se potriveste manusa si in varianta coreeana. Numai ca, acum, Na Eun Jin parcurge o etapa marcata de dezamagire, datorata faptului ca sotul a inselat-o, dar si din alte motive, fapt care o face sa doreasca sa-si inceapa propriu drum in viata, iar distinsul CEO, care se credea un om fericit, al cărui memento de viata era responsabilitatea, o intalneste pe Eun Jin si constata ca se simte atras de ea, iar asta il determina sa reflecteze asupra propriei vieti, asupra conflictului dintre responsabilitatile familiale si sentimentele proprii.

Si iata ca, Eun Jin incepe sa primeasca mesaje de amenintare pentru familia ei, din partea cuiva care stie de relatia sa ilicita… Acest fapt – nu teama ca ar putea fi pedepsita – o determina sa rupa definitiv si din radacina relatia cu Jae Hak si sa incerce sa reintroduca armonia in familia sa. Ar fi fost prea simplu ca totul sa fie atat de simplu… Eun Jin, o persoana care chiar daca a calcat stramb este de o moralitate rar intalnita, se afla cuprinsa intre dorinta de a-i ascunde sotului idila sa neconsumata si dorinta de a se elibera de povara unei minciuni, care i-ar putea distruge iremediabil casnicia… Intr-un moment de efuziune sentimentala, ii declara sotului ca in inima sa exista o „camera” speciala dedicata lui, un loc unde daca patrunzi nu se stie peste ce dai, ca o cutie a Pandorei, odata ce o deschizi, nu stii ce se iveste de acolo si ii cere sa aleaga; deschide sau nu aceasta usa, dar aceasta minciuna nu-i da pace… Si iata ca perfecta nevasta a lui Jae Hak isi cunoaste sotul mai bine decat isi cunoaste garderoba. Aproape ca nu are nevoie de confimare pentru a sti ca acesta o inseala si incepe un adevarat razboi. Cine e cealalta femeie, cat de mult o iubeste sotul ei, cum sa faca sa plateasca pentru tradare… pe timp de razboi, tactica este sa scapi de dusman. Mi Kyung paraseste familia, hotarata sa se razbune, desi este constienta ca actiunile sale o fac pe ea sa sufere in primul rand… Si, culmea ironiei, pe acest fundal, doi tineri inocenti, am putea spune, Na Eun Young, copilaroasa sora a lui Eun Jin şi Song Min Soo, intrepidul frate vitreg a lui Mi Kyung incearca sa-si traiasca propria poveste de dragoste. Una deosebit de emotionanta…

Vor reusi cele doua cupluri sa gaseasca drumul de intoarcere, sau vor rataci la nesfarsit, va reusi noul cuplu sa puna temelia unei relatii durabile, sau vor pierde in fata cutumelor sociale si a solidaritatii familiale?

Urmariti acest serial, cu siguranta veti afla toate acestea, indiferent daca solutia gasita de scenaristi va fi – sau nu – pe placul vostru. Povestea este una captivanta, care ne indeamna pe toti sa meditam asupra relatiei de cuplu, asupra implicarii ambilor parteneri in aceasta relatie, asupra deciziilor care se impun luate in momentele de criză. Vizionarea va va fi usurata de jocul excelent al actorilor precum si de faptul ca aveti cu ce va clati retina; frumusei tot unul si una: Ji Jin-hee, Han Hye-jin, Lee Sang-woo sau Kim Ji-su. Vizionare placuta!

Prezentare realizata de mi – asiacinefil

Publicat: duminică 5 aprilie 2015

“His Last Gift” (cunoscut si ca “Last Present”, un titlu insa mai putin uzitat pentru a nu se face confuzia cu productia din 2001 cu acelasi titlu, in care protagonisti sunt Lee Young Ae si Lee Jung-jae) aduce in prim plan o poveste la fel de emotionanta precum filmul cu acelasi nume din 2001. Nu avem de-a face cu un remake, ci cu o poveste de sine statatoare total diferita, ce are insa ca tema comuna cu filmul ante-Hallyu: familia. Productia e regizata de Kim Young-joon, cunoscut pentru doua filme de epoca superbe, Bichunmoo si Shadowless Sword, schimbarea tematicii odata cu “His Last Gift” fiind o provocare pentru cariera acestuia. La 2 ani dupa, a acceptat sa debuteze si in industria serialelor de televiziune, regizand serialul de succes “Athena: Goddess Of War”, iar in 2012 un serial pe teme medicale, “The 3 rd Hospital”. Chiar daca filmul nu a obtinut nici 2 milioane de dolari incasari la box-office, acesta e foarte bine realizat, si datorita scenariului surprinzator al lui Bom Wei-hwan, si datorita interpretarii celor doi protagonisti, veteranul Huh Jun-ho (o figura cunoscuta din atatea filme si seriale) si starul Shin Hyun-jun, cu roluri memorabile in serialele “Stairway to Heaven” si “Cain and Abel”. Actrita copil Cho Su-min impresioneaza si ea, la doar 9 ani, in timp ce in rolurile secundare avem parte de actori cu nume: Ha Ji-won, Kim Sang-ho sau Kwon Oh-jung. Datorita subiectului sensibil al filmului, cei doi actori din rolurile principale – Shin Hyun-jun si Huh Jun-ho – au organizat un concert caritabil in Seul inaintea premierei filmului, pe 24 ianuarie 2008, concert la care au participat artisti precum Baek Ji-young, KCM, dar si actrita Choi Ji-woo. Intrarea a fost libera, donatii voluntare putand fi facute prin intermediul unei populare emisiuni a postului KBS.

Young-woo e politist, avand-o in grija pe Sae-hee, fiica lui de doar 9 ani. Mama fetei murise la scurt timp dupa ce a nascut-o, iar Young-woo a trebuit sa se descurce de unul singur pentru a o creste pe Sae-hee. Insa aceasta e grav bolnava, suferind de Boala lui Wilson, avand nevoie urgenta de un transplant de ficat pentru a supravietui. Pe langa costul ridicat al operatiei, tatal mai are o grija: gasirea unui donator compatibil. Cand acesta e in cele din urma gasit, lucrurile par a se rezolva, dar e doar o aparenta. Si asta pentru ca donatorul compatibil e Kang Tae-ju, un criminal condamnat pe viata, caruia i se promite scaderea din anii de inchisoare a mai multor ani si convertirea sentintei pe viata intr-una mai usoara. Nu in ultimul rand, Kang Tae-ju e bun prieten din copilarie cu Young-woo, care reuseste sa-l scoata din inchisoare pana se face transplantul. Tae-ju e o persoana complet neglijenta, care in ciuda sfaturilor medicului de a nu consuma alcool sau de a nu fuma, dinadins face aceste lucruri pentru a-si demonstra importanta. In trecut avusese o prietena cu care urma sa se casatoareasca, aqsteptand un copil, insa in momentul in care doreste sa paraseasca banda din care face parte, Tae-ju e obligat de seful sau sa ucida un gangster rival, in schimbul “eliberarii”. Ajuns dupa gratii condamnat pe viata, odata ce se vede in libertate, mai intai incearca sa isi demonstreze importanta, dupa care, profitand de o clipa de neatentie a lui Young-woo si a partenerului sau, reuseste sa fuga, cu intentia de a trece granita. Vor reusi cei doi politisti sa il captureze si sa salveze viata micutei Sae-hee ?

Chiar daca vorbim de o melodrama, “His Last Gift” nu se fereste sa ascunda subiectul dureros, cum o fac majoritatea melodramelor coreene, urmand un model clasic de expunere in care aflam pe parcurs ca unul din personaje sufera de o boala incurabila. Povestea este spusa cu totul altfel, regizorul neirosindu-si timpul pentru a pune in scena aceasta idee, inca din primele cadre nefiind ascunsa boala de care sufera micuta Sae-hee si drama familiei acesteia. Personajul cheie al filmului, insa, este Kang Tae-ju, interpretat de Shin Hyun-jun. Acesta oscileaza intre greselile din trecut, ce i-au adus o condamnare pe viata si l-au privat de o viata obisnuita alaturi de o familie pe care era pe cale sa si-o intemeieze, si sansa pe care soarta i-o ofera in prezent, de a-si ispasi pacatele si a salva viata unui suflet nevinovat, reducandu-si, astfel, si propria sentinta. Veti vedea, insa, daca veti viziona productia, ca filmul e mult mai profund decat pare la o prima vedere, si asta pentru ca uneori o schimbare presupune o regandire a lucrurilor, o reasezare a lor dupa alte principii. Iar pentru a realiza aceasta schimbare trebuie, inevitabil, sa intre in conflict cu cine v-ati astepta mai putin, si asta numai datorita scenariului plin de surprize. Filmul ofera o multime de emotii intense, exprimate cu multa sensibilitate de toti cei trei protagonisti, si in ciuda cliseele specifice genului, “His Last Gift” reuseste sa fie altceva decat melodramele tipice coreene realizate parca toate dupa aceeasi reteta. Personajele sunt suficient de bine conturate, trecutul lor ajutandu-ne sa intelegem momentul prezent si sa simpatizam cu ele sau, din contra, sa le uram. Si ceea ce cu siguranta va placea spectatorului e ideea regizorului de a introduce pe parcursul filmului tehnici fanteziste pentru a exprima anumite trairi interioare si sentimente ale personajelor. Aceste momente sunt de o simplitate si de o putere de transmitere a unor trairi ale personajelor dezarmante si le veti simti cu sufletul. “His Last Gift” ramane un film deosebit despre valorile familiei, despre speranta, despre ce este in stare sa faca un parinte pentru fericirea propriului copil si, nu in ultimul rand, este un film despre incredere si iertare. Nota 10 pentru aceasta poveste emotionanta.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 4 aprilie 2015

Intemeierea dinastiei Joseon este o tema populara in k-dramele de televiziune coreene din aceasta perioada. Canalul coreean KBS e unul din cele mai dedicate canale tv din Coreea fata de istoria nationala, comandand si difuzand de ani de zile, fara incetare, seriale istorice lungi, in care se zugraveste fie un episod crucial din istoria tarii, fie imaginea unei personalitati istorice memorabile, pe un fundal istoric de cele mai multe ori zbuciumat. Astfel, e suficient sa amintim faptul ca „Jeong Do Jeon” a urmat in acelasi interval orar ocupat in anii anteriori de seriale precum „The King of Legend”, „Gwanggaeto, the Great Conqueror” sau „King’s Dream”, toate seriale-gigant cu zeci de episoade. Difuzarea lui a inceput dupa doi ani de pregatire si o investitie de 13,5 miliarde de woni (12,5 milioane dolari), cu speranta ca va reusi sa reeediteze succesul rasunator al “Tears Of Dragon” din 1996, drama care reflecta acelasi interval de timp si evenimentele care l-au marcat.

Jeong Do Jeon este o drama in 50 de episoade ce apare ca raspuns la numeroasele critici referitoare la restabilirea locului pe care ar trebui sa-l ocupe piesele istorice autentice, tot mai rare la acest inceput de secol. Poate o drama epica sa supravietuiasca in ziua de azi ramanand fidela evenimentelor istorice, fara a le infrumuseta? Multi au scuturat neincrezatori din cap, spunand ca nu. Dar KBS, cu serialul „Jeong Do Jeon”, care a avut un succes rasunator, a dovedit ca se poate. Spre deosebire de alte drame, aceasta se concentreaza pe viata unui titan politic mai degraba decat pe viata monarhilor. Ce anume a determinat interesul brusc al coreenilor pentru un politician (Jeong Do Jeon, 1342-1398) care a trait in urma cu 600 de ani? Poate e acelasi lucru care a facut din el un serial extrem de popular, anume faptul ca societatea coreeana de astazi are similaritati cu ultimii ani ai Goryeo – populatia nutreste o dorinta arzatoare de reforma si isi doreste in fruntea tarii niste politicieni adevarati care sa aiba grija de bunastarea coreenilor prin intelegere si compromis in loc de certuri si vorbe goale.

„Jeong Do Jeon” prezinta evenimentele ce au loc intr- o perioada de 24 de ani – pornind din anul 1374 si terminand cu 1398, an ce marcheaza sfarsitul dinastiei Goryeo si inceputul dinastiei Joseon. Drama oglindeste conflictul dintre cei care vor sa construiasca dinastia Joseon si cei care se lupta sa protejeze dinastia Goryeo. Intr-un cuvant – SCHIMBARE. Numai ca schimbarea presupune inlocuirea a ceva cu altceva si nu se poate produce lin pentru ca cei afectati de ea i se vor opune cu indarjire.

Goryeo, la sfarsitul secolului XIV, inseamna vremuri de cumplita saracie pentru oamenii simpli. Ani la rand de seceta si darile pe care trebuie sa le achite catre stat si nobili i-au transformat in muritori de foame. Ei nu au reprezentanti in birourile guvernamentale unde titlurile de promovare nu se obtin pe merit ci dupa apartenenta la clasa aristocratica sau sunt cumparate cu daruri scumpe facute politicienilor corupti aflati la carma tarii. Regele Gongmin, profund afectat de moartea imparatesei Noguk, are ca singura preocupare ridicarea unui altar in cinstea acesteia. Este rupt de realitate si nu-i pasa de soarta poporului. Dusmanii sunt la hotare, dar si in interior, caci dregatorii preocupati numai de pastrarea puterii si sporirea averii actioneaza chiar si impotriva intereselor de stat. Aceasta fiind situatia cine ar mai putea atunci sa lupte pentru binele omului de rand, de unde i-ar putea veni salvarea?

Un grup de tineri carturari de la Academia Regala viseaza sa schimbe lumea. Unul dintre ei este Jeong Do Jeon, zis si Sambong. Este cel mai bun savant confucianist si neoconfucianist, un ganditor politic fara egal printre omologiii sai la acea data. El crede ca trebuie indepartat guvernul corupt de la carma tarii, iar sarcina invatatilor este aceea de a construi o tara ideala in care fiecare cetatean poate trai bine. Nascut intr-o familie saraca, acesta a trebuit sa munceasca intreaga viata pentru a se intretine. Implinirea marilor sale ambitii s-a impiedicat de lipsa de progres intr-o societate in care vechile reguli constituiau o frana in calea dezvoltarii.

Lee In Yim, detinatorul celui mai inalt rang printre dregatorii ceresti este, de fapt, forta din spatele regelui marioneta in perioada de declin a Goryeo. Este nobil si este dotat cu o inteligenta sclipitoare, canalizata insa catre planuri diabolice menite sa-i pastreze pozitia privilegiata. Este corupt pana-n maduva oaselor, dar cu talentul sau de manipulator si sustinerea celor de o teapa cu el reuseste sa-i transforme pe acuzatori in acuzati si sa se debaraseze de ei. Intelege potentialul pe care-l reprezinta Jeong Do Jeon si cum incercarea de a-l atrage de partea sa da gres, ii este limpede ca reprezinta un inamic care trebuie inlaturat. Nu obtine condamnarea lui la moarte, dar il trimite in exil pentru 10 ani, amintindu-i ca nu e atat de usor sa schimbe lumea si ca nu va putea face nimic cat timp el, Lee In Yim, este in viata. Desfasurarea actiunii consta in numeroasele confruntari dintre reprezentantii celor doua tabere. Pe de o parte tabara carturarilor din care face parte Sambong, erudit ce are viziunea unui stat prosper aparat de o armata puternica si, pe de alta parte, aristocratia, politicienii corupti care detin puterea, ce cunosc foarte bine chichitele legislative si stiu sa jongleze cu ele. O lupta inegala pana in momentul in care Sambong intelege ca pentru a da viata acestor nazuinte este nevoie de sustinerea unui om puternic, descoperit in persoana generalului Lee Seong Gye. Jeong l-a incurajat Lee Seong Gye (1335-1408) sa puna bazele dinastiei Joseon, care va domni peste Coreea mai mult de 500 de ani. A fost foarte mandru de el insusi, pentru ca nu a fost doar un consilier, ci un co-fondator al noului regat, a stabilit o ideologie de guvernare, a construit Hanyang (azi Seul) in calitate de capitala a regatului nou-nascut, si a pus bazele unui stat nou prin reforma asupra proprietatii terenurilor agricole si prin impiedicarea aristocratiei de a mai detine o armata privata.

Prezenta in distribute a unor nume de actori veterani precum Cho Jae-hyun (Jeong Do Jeon), Park Yeong –gyu alias Lee In Im si Yoo Dong Geun (gen. Lee Seong Gye) au dat greutate serialului si l-au facut sa fie luat in serios. Cho Jae–hyun a acceptat sa joace rolul celebrului personaj imediat ce a citit scenariul. Scenariul dramei este unul bine documentat, cu multe figuri interesante in afara de Jeong Do Jeon, cum ar fi regele fondator al dinastiei Joseon, Taejo, Lee Seong Gye si fiii sai, figuri istorice ce isi au povestea lor dramatica. Drama a devenit favorita barbatilor de varsta medie mai interesati de problemele politice si sociale decat fanii de sex feminin.

Catalogat drept rebel si tradator pentru ca a rasturnat dinastia Goryeo, Jeong Do Jeon a fost victima neintelegerilor si a fost reevaluat destul de tarziu. Din aceasta cauza publicul si mediul academic nu au fost interesati de el. Viata lui a fost transpusa intr-o k-drama doar atunci cand oamenii au fost curiosi sa afle mai multe despre povestea personala a lui Jeong Do Jeon si conditiile in care a deschis o noua era. Apetitul telespectatorilor pentru drame politice si noi lideri a fost atestata de popularitatea unor filme si seriale recente precum Deep Roteed Tree (2011) Masquerade (2012) , The Secret Door (2014). Echipa regizor-scenarist e una cu experienta cand vine vorba de seriale de epoca, regizorul Kang Byung Taek avand la activ serialele Emperor of the Sea si The Great Merchant Kim Man-deok, in timp ce scenaristul Jung Hyun Min se poate lauda cu „Fredom Fighter Lee Hoe-young”. Serialul, ce a avut un rating mediu de 16 % la nivel national, a fost recompensat cu 6 premii, printre care si Marele Premiu, Cel mai bun actor (Cho Jae-hyun) si Cel mai bun scenariu. Regizorul productiei, Kang Byung Taek, a afirmat ca a vrut sa prezinte un politician care a muncit pentru realizarea visurilor sale: „M-am gandit ca aceasta avem nevoie sa vedem in 2014”. Cei care au urmarit drama o considera drept o capodopera, detinand in perioada difuzarii locul 1 in topul preferintelor – toate acestea ar trebui sa fie argumente ce vin in sprijinul ideii ca este un serial ce nu trebuie ratat !

Prezentare realizata de kira – asiacinefil

Publicat: miercuri 1 aprilie 2015

Cand vezi ca Sion Sono a mai lansat un film, primul lucru care te intrebi este “pana unde va merge, de data asta ?”. In acest an ne vom pune intrebarea de nu mai putin de 4 ori, si asta pentru ca in 2015 4 noi premiere marca Sion Sono sunt asteptate de fanii regizorului. Pana la ele, insa, nu ne ramane decat sa savuram cea mai noua realizare a acestuia, “Tokyo Tribe”, un film fascinant si surprinzator. Si asta pentru ca avem in fata o realizare destul de rara pentru cinematografia asiatica in general, anume un musical hip-hop. Iar daca la aceasta mai adaugi stilul noncomformist si violenta dusa la extreme specifica filmelor lui Sion Sono, rezulta un amestec halucinant de hip-hop, actiune, fantezie si violenta care cu siguranta te va surprinde. Filmul aduce ceva din atmosfera filmelor violente cu yakuza din anii ’70, imbinand un scenariu aparent simplist cu o intreaga istorie a videoclipurilor hip-hop de peste Ocean intr-un scop artistic. Ce a rezultat e ceva deosebit, pe care pana si marii realizatori de musical-uri de la Broadway ar fi invidiosi. Iar ca meritele sa fie si mai bine subliniate, trebuie spus ca filmul e de fapt un live-action, o ecranizare dupa o manga (“Tokyo Tribe2” a lui Santa Inoue) publicata intre 1997-2005, deci dupa o poveste desenata. Nu e de mirare ca filmul a fost prezent in toamna lui 2014 la nu mai putin de 5 festivaluri internationale de film (Toronto, Busan, Londra, Hawaii si Austin – Fantastic Fest), iar in acest an la Rotterdam si Goteborg. Distributia e una colorata, incluzand actori tineri cunoscuti mai mult din seriale de televiziune sau filme de categoria a 2-a, din cativa actori veterani in rolurile secundare (Riki Takeuchi, Denden) dar si cu unul din protagonisti interpret de rap in viata reala, Young Dais, membru al formatiei japoneze de rap NCBB, aflat la debut in lumea filmului.

Intr-un viitor apocaliptic, Tokyo e zgaltait de cutremure violente zi de zi, iar orice autoritate a statului e subminata de legile fiecarui cartier in parte. Exista 23 de triburi care controleaza principalele cartiere ale Tokyo-ului, fiecare cu liderul propriu si propria ideologie. Cel mai pasnic dintre triburi e Musashino Saru, condus de Tera, ce interzice folosirea violentei in rezolvarea conflictelor si ale carei cuvinte de ordine sunt prietenia si pacea. Sufletul comunitatii e Kai, admirat de toata lumea si privit ca un veritabil conducator si prieten de toti locuitorii din Musashino. Odata, cel mai bun prieten al acestuia era Merra, devenit intre timp rivalul sau numarul 1, obsedat de razbunare, sef al clanului Wu-Ronz din Bukuro. Wu-Ronz era un clan violent, ce exploata pe toata lumea care ii cadea in mana, avandu-l in umbra pe Buppa, un temut interlop sangeros si grotesc, ce tintea stapanirea intregului Tokyo si supunerea tuturor triburilor. Iar Merra era ca un adevarat fiu pentru acesta, principalul instrument de realizare a tuturor faradelegilor. Intr-una din zile, mai multe fete din Musashino sunt duse in Bukuro si transformate in sclave. Intamplarea face ca intre ele se afla si o anume Sunmi, ce opune rezistenta, infuriindu-l pe Merra si pe Buppa. In momentul in care Buppa primeste mana libera de la Inaltul Preot sa cucereasca Tokyo, acesta porneste un razboi impotriva tuturor triburilor. In fata pericolului disparitiei, Musashino uneste in jurul sau triburile Nerima, Shinjuku Hands, Fetele Gira Gira, Shibuya Saru si celelalte triburi mai mici, declansand o contraofensiva. Rebela Sunmi, din interior, le va da o importanta mana de ajutor. Razboiul intre triburi e pe cale sa inceapa…

“Tokyo Tribe” a obtinut 1,3 milioane de dolari incasari la box-office in Japonia, dar acest lucru nu e o unitate de masura a valorii sale, cata vreme vorbim de un film cult, realizat dupa alte reguli decat filmele comerciale ce se adreseaza unui public banal, incapabil sa descifreze profunzimea mesajelor din substratul filmelor realizate de un Sion Sono, “copilul teribil al cinematografiei japoneze”. Simbolistica, ideea tratata ca atare si necosmetizata, actiunea in forma bruta, exagerarile, toate transforma “Tokyo Tribe” intr-un veritabil film cult despre care se va vorbi mult peste ani. Multi critici de film il considera filmul anului 2014 in Japonia, pe drept cuvant, si asta pentru ca aduce ceva nou in filmul japonez: teme tipice filmelor japoneze din toate timpurile (Yakuza, viata in cartierele marginase, ideea de trib si onoare) puse la un loc pe ritmuri de hip-hop, sub forma unui musical electrizant. Iar pentru a viziona acest film si a-ti placea, nu e nevoie sa fii un fan al hip-hop-ului. Violenta se dazlantuie abia spre final (ajungi la un moment dat sa te intrebi daca nu cumva s-a cumintit Sion Sono), cea mai mare parte a timpului filmul fiind unul axat pe descriere si expunere, ca e vorba de principiile ce calauzesc triburile, de cutume, de modele comportamentale sau antimodele. Nici sa pui limba japoneza pe ritmuri de hip-hop nu e un lucru usor, cu atat mai putin sa traduci si sa transmiti nealterat mesajul acestor melodii intr-o alta limba, iar aici toate meritele pentru excelenta adaptare ii revin lui selaflaure, autorul traducerii in romana a subtitrarii. Prima jumatate de ora din cele aproape 2 ore ale filmului poate fi una in care te acomodezi mai greu cu lumea descrisa in film, cu personajele colorate, cu limbajul lor de cartier, dar senzatia asta dureaza pana prinzi ideea filmului, dupa care e o adevarata delectare, odata intrat in ritm. Iar povestea e spusa in ritmuri de hip-hop, fiind construita in jurul melodiilor, de care se leaga. Melodiile, cum se intelege de la sine, nu au legatura sub nici o forma cu manga, ce ofera doar contextul, personajele si pretextul subiectului. In fapt, firul epic e legat direct de melodiile interpretate, si nu de putine ori povestea e narata prin intermediul versurilor melodiilor. Sau, am putea spune chiar invers: Sono creeaza imaginile pornind de la muzica. Iar daca il mai tineti minte pe menestrelul din “Moulin Rouge” interpretat de John Leguizamo, si in “Tokyo Tribe” avem parte de un narator in versuri ce ne primeste in lumea triburilor (bandelor de cartier), facandu-ne istoricul lor intr-una din cele mai memorabile scene din filmele lui Sono, ce se intinde pe durata a nu mai putin de 5 minute filmate deodata, fara intrerupere, 5 minute in care menestrelul din Tokyo-ul apocaliptic, interpretat de Sometani Shota (Lesson of Evil, Himizu), joaca rolul unei “istoric” ce nu tine partea nimanui, prezentand obiectiv fiecare banda in parte. Iar vocea lui va fi pe tot parcursul filmului ghidul ce-l va calauzi pe spectator in lumea inchipuita de Sono. Nu in ultimul rand, “Tokyo Tribe” e un film colorat si la figurat, dar si la propriu. Fiecare personaj e infatisat in costume care mai de care mai atragatoare pentru ochi, colorate si stridente; imagini de senzatie, ploaia care cade neincetat, cutremurele, ritmul de hip hop care atunci cand inceteaza iti da senzatia ca lipseste ceva, decorurile bizare (de departe cel mai “atragator” decor e cel al camerei decorate cu oameni pe post de mobile, goliti de orice sentiment sau ratiune, redusi la rangul de elemente de decor), toate creeaza imaginea unei lumi de cosmar atat de vii incat ca spectator ai senzatia ca oricand poti cadea in ea. Plin de replici amuzante, violenta si interpretare de exceptie (in film apar rapperi adevarati, DJ, iar tatuajele personajelor au fost realizate de designeri de tatuaje profesionisti), “Tokyo Tribe” e o productie plina de energie, originala si inedita pentru un film semnat Sion Sono, care cu siguranta merita vazut.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania realizata de selaflaure (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 29 martie 2015

Exista putine filme, indiferent de ce cinematografie vorbim, care sa aiba puterea sa te impresioneze atat de mult incat sa le numesti cel putin memorabile. Capodoperele sunt nivelul cel mai de sus, atins doar de genii ale cinematografiei, iar in ziua de azi ne e destul e greu sa gasim astfel de productii la nivel mondial, insa productiile memorabile se realizeaza an de an, de artisti debutanti, in devenire sau consacrati, ce au parte fie de talent, fie de scenarii bune, fie de bugete memorabile sau actori talentati in distributie. Cand toate acestea se combina, rezulta perfectiunea, capodopera. “Blue Swallow” nu e o capodopera, insa un film memorabil e fara discutie. Si inca unul superb, realizat de coreeni in silul lor aparte, sensibil. Regizorul si scenaristul Yoon Jong-chan a debutat in 2001 cu “Sorum”, un horror cu Jang Jin-young, pe care a convins-o sa accepte rolul principal si in productia cu buget ridicat “Blue Swallow”, in 2005. Trei ani mai tarziu regiza “I Am Happy”, o poveste emotionanta cu Hyun Bin in rolul principal, iar in 2013 dadea din nou lovitura cu un film sensibil, “My Paparotti”. Revenind la “Blue Swallow”, in rolul principal feminin o revedem pe Jang Jin-young, regretata actrita ce s-a stins in 2009, ce a impresionat cu rolurile din “Over the Rainbow” si “Scent of Chrysanthemums”, si care se afla, probabil, in fata celui mai bun rol al carierei. De altfel, aceasta a si fost premiata de Asociatia Coreeana a Criticilor de Film cu premiul pentru Cea mai buna actrita in 2006. In rolul principal masculin il vedem pe Kim Ju-hyeok, pe care ni-l amintim din serialul “Lovers in Prague” si, mai ales, din recentul serial “God of War”. Surprizele nu se opresc aici: Han Ji-min, de nerecunoscut in rolul Jung-hee, debuta pe marele ecran in acest film, din a carui distributie fac parte si japoneza Yuko Fueki (daca vi se pare cunoscuta figura ei, e din cauza aparitiei in cele doua seriale coreene de succes IRIS si IRIS 2), dar si cunoscutul actor japonez Toru Nakamura (K20, I Give My First Love to You, Love Never to End). Filmul, ce a avut incasari de 3 milioane de dolari, este inspirat din povestea reala a lui Park Kyung-won, una din primele femei pilot ale Coreei.

Nascuta in 1901, Park Kyung-won a avut o viata scurta, stingandu-se in mod tragic la doar 32 de ani intr-un accident aviatic. De mica a fost pasionata de zbor si avioane, la 16 ani parasind orasul natal Daegu si plecand in Japonia pentru a-si implini visul. Frecventand biserica coreeana din Yokohama, s-a convertit la crestinism, un an mai tarziu revenind in Daegu pentru a se inscrie la Scoala de surori medicale din oras. Desi visul ei era sa devina pilot, intai avea nevoie de bani pentru studii.In 1925 se intoarce in Japonia, unde in cele din urma se inroleaza la scoala de aviatie din Kamata, asta dupa ce initial a sperat ca se va putea inrola la aceeasi scoala de aviatie unde a fost format si primul pilot coreean de avioane, An Chnag-nam (scoala care insa arsese din temelii in 1923). Diu ani mai tarziu a terminat cu bine studiile, obtinand licenta de pilot de gradul trei, iar un an mai tarziu pe cea de pilot de gradul doi. In 1933 a fost aleasa sa piloteze pentru prima data pe un traseu nou, intre Japonia si Manciuria, traversand Coreea in zbor. In fatidica zi de 7 august 1933, a urcat la bordul “Randunicii Albastre”, luandu-si zborul de pe aeroportul Haneda din Tokyo spre Manciuria, insa 42 de minute mai tarziu s-a prabusit in apropiere de Hakone, pierzandu-si viata la numai 32 de ani impliniti cu doar 2 saptamani in urma. O interesanta carte despre viata acestei curajoase femei coreene a scris Kano Makiyo in 1994, intitulata “Stramtori de netrecut: viata femeii pilot Park Kyung-won”.

Coreea, 1910. In urma tratatului de anexare japonezo-coreean, Imperiul coreean e anexat la Japonia. Daca pentru cei maturi, momentul a fost unul dureros, dand nastere unui sentiment national anti-japonez, pentru micuta Kyung-won, la cei 9 ani, japonezii erau vazuti ca niste luptatori ninja cu puteri supranaturale. Copiii nu vorbeau decat despre ninja, despre faptul ca acestia zburau asemeni unor pasari, iar in ziua in care vede pentru prima data un avion brazdand cerul campiilor manoase ale Daegu-ului, in sufletul micutei Kyung-won se cuibareste un vis: acela ca intr-o zi sa zboare. Anii trec, si in ciuda povetelor parintilor, fuge de acasa tocmai in Japonia, unde cocheteaza cu scoala de aviatie. Pentru a-si continua studiile are insa nevoie de bani, astfel ca se angajeaza ca sofer la o companie de taxiuri. Si asa il cunoaste pe d-l Isida, un client atragator ce ofera tot timpul bacsisuri consistente, dar care mai tot timpul se afla sub influenta licorii bahice. Afland ca de fapt acesta era un coreean, cu numele real Han Ji-hyuk, tanara Kyung-won se indragosteste de acesta… Insa idila lor e franta brusc de aparitia in scena a tatalui lui Ji-hyuk, care ii face ordine in viata si il trimite sa se inroleze. Cu banii castigati, Kyung-won se inscrie la academia de aviatie, unde devine unul din cei mai buni piloti, iar destinul face sa il revada pe Ji-hyuk, ce a devenit ofiter de meteorologie. Povestea de dragoste dintre cei doi continua, el sustinand-o din plin pe Kyung-won in implinirea visurilor. Dar o competitie cruciala se arata la orizont pentru academia unde s-a format Kyung-won, iar aceasta e chemata sa salveze onoarea academiei, infruntand o rivala de calibru, nimeni alta decat amanta Ministrului de Externe japonez, Gibe, ce devine rivala ei. Competitia va avea urmari care vor schimba crucial destine.

Impreuna cu Kwon Ki-ok, Park Kyung-won a fost una din primele femei coreene din aviatie. Desi in general e recunoscut ca Kwon Ki-ok a fost prima femeie coreeana pilot, aceasta a activat in afara teritoriului Coreei, fiind inrolata in Forta Militara Aeriana a Republicii China. In consecinta, istoricii o considera pe Park Kyung-won prima femeie pilot civil din istoria Coreei. Aceasta se inscrie in galeria femeilor celebre din intreaga lume care au uimit prin curajul si pasiunea lor pentru zbor in niste vremuri in care aviatia era la inceputuirle sale. In Europa, prima femeie pilot a fost baroana Raymonde de la Roche, ce a obtinut brevetul in 1910. In Statele Unite, Harriet Quimby a devenit prima femeie pilot de pe continentul nord-american in 1911, in timp ce in Romania, Elena Caragiani din Tecuci obtine brevetul de pilot la Paris, in 1914. In scurt timp, aceste femei au devenit subiecte de presa, „vedete” in competitie cu barbatii piloti. Una din cele mai celebre astfel de „vedete” a fost Amelia Earhart, ce a realizat in 1932 primul zbor solo transatlantic, in timp ce englezoaica Victor Bruce (cunoscuta sub numele The Hon Mrs Victor Bruce), dupa ce a stabilit mai multe recorduri pe uscat si pe apa, s-a alaturat in 1928 unui club de zbor, si 2 ani mai tarziu a pornit intr-un tur al lumii cu avionul ei „Bluebird”, pornind din Londra, oprindu-se in Germania, Austria, Iugoslavia, Tucia, Siria si Irak. Mai apoi a zburat spre India, Birmania, Siam si Vietnam (Indochina), a aterizat din cauza musonului in jungla Mekong-ului unde a contactat malaria, insa nici acest obstacol nu au impiedicat-o sa-si duca mai departe calatoria, ajungand la Hanoi, Hong Kong, Shanghai si Seul, fiind prima femeie ce a traversat in zbor Marea Galbena. Dupa ce a acoperit 16.625 km in 25 de zile de zbor, aceasta a ajuns la Tokyo, moment istoric suprins si de filmul „Blue Swallow”.

Revenind la film, mai trebuie spus ca acesta a starnit o puternica polemica inaintea premierei. Si aceasta datorita faptului ca, fiind studiata biografia femeii pilot Park Kyung-won, s-ar fi sustinut faptul ca aceasta ar fi intrerpins niste actiuni pro-japoneze in perioada cat a fost pilot. Nu trebuie uitat faptul ca in 1910 Coreea devine colonie japoneza, in anii urmatori luand nastere diverse organizatii nationaliste sau comuniste anti-japoneze ce au subminat autoritatea imperiala prin atentate sangeroase. Or, faptul ca Park Kyung-won a studiat zborul in Japonia, dar si contextul in care a fost nevoita sa realizeze ultimul ei zbor, care i-a si adus sfarsitul, in numele Imperiului Japonez, au dus la aceste suspiciuni de colaborare cu japonezii, care nici azi nu au fost pe deplin lamurite. „Blue Swallow” incearca sa prezinte povestea lui Park Kyung-won din perspectiva umana, a unei femei ce e dispusa pentru pasiunea sa sa faca inclusiv compromisul de a fi considerata de conationali drept tradatoare de tara, cu toate ca lucrurile nu au stat deloc asa. E adevarat ca avem in fata o dramatizare a unei povesti reale, ca unele personaje, fapte si intamplari au fost partial modificate, insa totul a fost facut in pur scop artistic, iar rezultatul a meritat tot acest efort, dand o lectie de viata impresionanta tuturor contestatarilor, ce au cerut chiar anularea premierei productiei.

S-ar putea spune multe alte lucruri despre acest film deosebit. Interpretarea tuturor actorilor e de clasa (chiar daca distributia nu are nume extraordinare), imaginile sunt senzationale, scenariul e captivant, desi putin cam lent, filmul fiind bine structurat pe durata celor 2 ore si 11 minute ale sale. Coloana sonora e un alt plus al productiei, dandu-i un aer grandios, chiar eroic, iar melodia de la final e deosebita. E un film caruia nu-i lipseste nimic, o dovada ca atunci cand vine vorba de a-si omagia eroii, coreenii sunt adevarati maestri. Un film, cum spuneam la inceput, de neuitat, ce nu trebuie scapat de nici un iubitor al cinematografiei si istoriei coreene.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 28 martie 2015

Serialul “Fated to Love You” (cunoscut si ca “You Are My Destiny”) a pornit la drum cu mari asteptari, din cel putin doua motive. In primul rand pentru ca era un remake al unui serial taiwanez din anul 2008, premiat la “Golden Bell” cu premiul de Cel mai bun serial al anului (plus inca 4 nominalizari), foarte popular in Taiwan, si in al doilea rand datorita distributiei solide, in care capul de afis e tinut de trio-ul Jang Hyuk, Jang Na-ra si Choi Jin-hyuk. Jang Hyung si Jang Na Ra joaca impreuna dupa 12 ani (prima oara au jucat impreuna intr-un serial modest de la inceputurile carierei, “Bright Girl’s Success”), iar prestatia din serial le aduce cateva premii la MBC Drama Awards 2014, printre care si premiul pentru Cel mai bun cuplu dintr-un serial MBC. Cele 20 de episoade au avut un rating mediu de 10,9%, avandu-i ca regizori pe Lee Dong-yoon (Feast of the Gods) si Kim Hee-Won. Scenariul scris de Joo Chan-ok (Lobbyst) si Jo Jin-kook (Soulmate). Ost-ul de exceptie al acestui serial insoteste si subliniaza momentele importante ale povestii, beneficiind de vocile exceptionale ale unor artisti consacrati ai muzicii coreene: Jung Dong-ha cu “Destiny Sonata”, Ailee cu “Goodbye my love”, si o intreaga suita de melodii de care sigur va veti bucura.

In multe seriale coreene intalnim situatii asemanatoare definite ca fiind clisee: barbat bogat, frumos, cult, educat etc. intalneste absolut intamplator o fata care este saraca, fara scoala, nu stie sa se imbrace, etc. si se indragosteste de ea datorita caracterului ei de fata buna, pura si naiva, dar si din cauza prospetimii si noutatii pe care le aduce in cercul restrans si impenetrabil al fiilor de chaebol. Si, bineinteles, apare inca un barbat, de cele mai multe ori la fel de bogat, frumos, scolit in strainatate, care se indragosteste de aceasi fata, formand clasicul triunghi amoros. Si acest serial incepe in aceiasi nota, dar pe parcurs se distanteaza de elementele comune, deruland o poveste care incepe cu accente comice, ce se transforma in scene dramatice cu emotii si trairi intense.

Mi-young e o functionara marunta intr-o firma de avocatura. Este cunoscuta insa pentru ca nu poate refuza pe nimeni si asfel este mereu solicitata sa faca tot felul de comisioane pentru colegii ei. Printr-o intamplare, castiga o excursie in Macao, unde este cazata la un hotel. Cateva intamplari o fac sa bea de una singura mai mult decat trebuia, intorcandu-se destul de ametita in camera de hotel pe care o gaseste deschisa si, obosita, se cuibareste in pat, adormind pe loc. Dimineata, surpriza, in pat cu ea se afla un barbat total necunoscut si, dupa aparente, nu doar dormisera impreuna. Dupa groaza si stupoarea pe care o traiesc amandoi, incearca sa se replieze si sa accepte ceea ce s-a intamplat, iar dupa ce isi spun tot ce era de spus, o ia fiecare pe drumul sau, hotarati sa nu se mai vada niciodata. Dar surpriza cea mare vine cand Mi-young afla ca barbatul cu care avusese o aventura este Lee-gun, presedintele unui concern de chimicale, si ca este (cum se poate altfel)… insarcinata. Ca urmare, familiile celor doi convin ca impricinatii sa se casatoreasca rapid, si Mi-young se muta in casa sotului ei. De bun-venit, acesta o pune sa semneze un contract prin care ea se obliga ca dupa zece luni sa-si paraseasca de bunavoie sotul, copilul si casa in schimbul unei sume de bani, desigur. Cum ea nu poate spune “nu” la nimeni, refuza banii si accepta restul conditiilor impuse. Impartind acelasi spatiu dar mai ales grija pentru copilul nenascut ii apropie pe cei doi soti aflati inca intr-o expectativa prudenta. Dar destinul le va lua inapoi ceea ce i-a unit, aruncandu-i intr-un lung si dureros cosmar din care se vor zbate sa iasa ascunzandu-si ranile unul de celalalt dar si faptul ca s-au indragostit unul de altul.

Sa aruncam o privire si asupra personajelor acestui serial. Kim Mi-young (Jang Na Ra) este numita la locul de munca biletel sau “fata post-it”, deoarece i se cereau diferite si multe comisioane, mai mult sau mai putin personale, fara ca nimeni sa-i spuna vreodata “multumesc”, folosita ca si un biletel pe care, dupa ce isi face treaba, il arunci la gunoi. Este incapabila sa refuze pe cineva gandindu-se mai mult la disconfortul persoanei refuzate decat la ea, si niciodata nu se simte umilita. Indragostita de un coleg avocat, grobian si profitor, pe care il invita cu ea in Macao, este umilita si jignita in cel mai josnic mod, si acest lucru ii deschide ochii asupra caracterului infect al omului. Constienta ca nu straluceste prin nimic, dar respirand bunatate prin toti porii, il cunoaste pe Lee-gun, omul care are totul si de care se va indragosti, adanc si dureros. Dupa ce viata o loveste crunt, se va ridica si va renaste ca o femeie care stie ce vrea, descoperindu-si o pasiune pe care o o ridica la rang de meserie si care o va face renumita.

Lee-gun (Jang Hyuk) este singurul mostenitor a 22 de generatii, si familia il vrea casatorit si cu copil. Asa ca in momentul in care familia aude de casatoria lui pripita, se gandeste la o casatorie numai pe hartie pentru a avea un copil, ceea ce contravine regulilor. Ramas fara parinti care mor intr-un accident pe cand el era mic, are grija ca afacerea familiei sa mearga bine, are grija de energica lui bunica dar si de fosta concubina a tatalui lui si fiul ei, viitor candidat la presedintia firmei. Aflat sub amenintarea declansarii iminente a unei boli ereditare care secerase toti barbatii din familie, isi da seama ca trebuie ca cei apropiati sa fie pusi la adapost in eventualitatea imbolnavirii lui, luand masuri de neinteles pentru cei din jur, dar mai ales pentru Mi-young care, ranita si indurerata, le accepta fara a pune intrebari. Singur si ranit, ascunde de ceilalti suferinta care il insoteste, vizibil fiind doar un comportament putin bizar dar si un ras nebunesc prin care mascheaza durerea unei iubiri pierdute pe care nu o va mai gasi niciodata.

Daniel Pitt (Choi Jin-hyuk) este confundat cu un preot de catre Mi-young, el fiind de fapt un designer de succes, si care printr-un concurs de imprejurari va deveni umarul pe care se va sprijini in clipe de deznadejde. Un barbat frumos, talentat, prieten si sfatuitor de nadejde, este in cautarea surorii lui de care se pierduse pe cand erau copii, si este implicat in relatia Mi-young-Lee-gun, fiind martor la multe intamplari. Acesta incearca sa o ajute si sa o protejeze pe Mi-young, o impulsioneaza si o sprijina pentru a deveni o femeie mai puternica.

Bunica lui Lee-gun (Park Won-sook) vrea ca acesta sa fie fericit alaturi de o femeie si un copil si atunci cand afla ca Mi-young este insarcinata o primeste cu toata dragostea si cu bratele deschise fiindca, desi plina de avant si energie, este totusi in varsta si vrea sa-si vada nepotul bine consolidat in functia de presedinte, pentru ca… dusmanii nu dorm.

Kang Se Ra (Wang Ji-won) logodnica lui Lee-gun, este balerina si desi plina de iubire nu ezita sa puna profesia inaintea iubirii, de aceea nu vine in Macao unde Lee-gun o astepta pentru a o cere in casatorie. Cand isi da seama ca nu poate trai fara el, se intoarce pentru a-l revendica, devine o scorpie cu Mi-young si va intreprinde unele actiuni care o vor rani profund pe aceasta.

Un serial peste media multor k-drame de duzina care inunda canalele coreene de televiziune in ultimul timp, un remake reusit si mult mai cu sarm decat varianta taiwaneza (depinde si de gusturi), pe care cu siguranta fanii k-dramelor il vor aprecia.

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil

Publicat: joi 26 martie 2015

“My Love, My Bride” e inca o poveste romantica inspirata din momentul inceputului casniciei unui cuplu de tineri. In ultimii ani a plouat cu filme coreene pe aceasta tematica, speculandu-se un curent venit dinspre Hollywood, unde astfel de comedii romantice usoare au prins bine acum un deceniu si care in zilele noastre au devenit total neatragatoare inclusiv pentru tinerele cupluri, segmentului de varsta de pana in 35 de ani caruia i se adreseaza. E suficient sa ne amintim de “Very Ordinary Couple”, productia din 2013 cu Lee Min-ki si Kim Min-hee, pentru a concluziona ca acest film (aproape plictisitor) a spus absolut totul despre aceasta tema a cuplului aflat la inceput de drum. Mai mult, aceasta prodctie (ce s-a ales si cu doua premii) a fost scrisa si regizata de aceeasi persoana, lucru care nu se intampla la “My Love, My Bride”, regizat de Lim Chang-sang, ce revine ca regizor dupa un deceniu de absenta de la debut, al carui scenariu e scris de Kim Ji-hye (Indian Summer, Au Revoir, UFO, dramatizare Architecture 101, Hope) si Lee Myung-se (Duellist, Nowhere to Hide, M). In fapt, implicarea lui Lee Myung-se, cunoscut si ca regizor al amintitelor productii, vine doar in masura in care “My Love, My Bride” e un remake dupa scenariul lui ce a stat la baza filmului original omonim din 1990. Filmat in mai putin de 3 luni (probabil un Kim Ki-duk il termina in cateva zile, la cat de putin sofisticata este productia), filmul ii are in rolurile principale pe Shin Min-a (The Beast and the Beauty, The Naked Kitchen, Madeleine) si Cho Jung-seok (cunoscut in special din rolul din k-drama “You are the best !”).

Dupa o relatie plina de momente frumoase, Mi-young (Shin Min-a) si Young-min (Cho Jung-seok) decid sa se casatoreasca. O noua viata ii asteapta pe cei doi, si nu pare a fi una in care sa curga mereu lapte si miere: viata de proaspat casatoriti. Sub atenta supraveghere a proprietarei imobilului unde locuiesc, cei doi isi traiesc primele clipe impreuna ca sot si sotie… zgomotos, starnind curiozitatea singuraticei proprietare. Mi-young lucreaza la institutul de arta, predand pictura tinerilor elevi, si asta doar pentru ca a renuntat cu ani in urma sa mai picteze, dedicandu-se implinirii personale, ca, deh, la un moment dat vin in viata momente in care trebuie sa renunti la anumite pasiuni, sacrificandu-le pentru o cariera in alt domeniu (in functie de oportunitati) sau pentru implinirea personala. Sotul ei, Young-min, lucreaza la Centrul de asistenta sociala, insa incearca sa tina in viata pasiunea din anii studentiei, aceea de a scrie poezii, dedicand acesteia ore intregi noaptea, cu intelegerea evidenta a sotiei. Daca la o prima vedere cei doi formeaza cuplul perfect, in scurt timp aparentele sunt desfiintate de intamplarile sortii. Aparitia prietenilor fiecarui membru al cuplului si ideea de libertate de miscare in cadrul cuplului, aparitia primei iubiri a fiecaruia, a certurilor obisnuite, toate culminand cu tentatia unei aventuri extraconjugale, toate acestea vor constitui tot atatea incercari ale trainiciei casniciei celor doi tineri. Le vor depasi, oare ?

Amatorii genului cunosc stilul acestor filme: un joc in mare parte in doi al protagonistilor, in care scenariul se axeaza pe analiza aprofundata a anumitor etape din viata de inceput a unui cuplu de casatoriti. Povestea e prezentata cand din unghiul de vedere al sotului, cand din cel al sotiei, cele doua perspective alternand. Comedia lipseste aproape cu desavarsire, filmul fiind unul cu precadere romantic, chiar dramatic spre final. In schimb, filmul abordeaza pe rand cam principalele provocari ce pot iesi in calea unui cuplu aflat la inceput de drum. O prima chestiune abordata de film e cea a independentei partenerilor dintr-un cuplu casatorit. La o iesire cu prietenii, sotul incearca sa para mai altfel decat prietenii deja casatoriti ce sunt tinuti sub papuc de sotiile lor. Iar in acest sens face bravada, declarandu-se o persoana independenta ce respecta independenta sotiei sale, care la randu-i i-o respecta pe a lui. Insa nu ezita in clipa imediat urmatoare sa ii telefoneze sotiei si sa-i ceara sa joace rolul inchipuit de el, cel al sotiei ce nu e tiran, ce permite o oarecare libertate de miscare sotului, mai ales cand vine vorba de o iesire cu prietenii. Iar piesa pusa in scena trebuie jucata impecabil cand ii vine ideea unei petreceri de casa noua cu prietenii, ce urmeaza sa le faca o vizita… In fapt, fiecare membru al cuplului e o individualitate, iar respectul fata de ceea ce are unic celalalt e principiul ce poate asigura succesul unei casnicii de durata. Si asta cu atat mai mult cu cat e vorba inclusiv de aparetele in fata celor straini cuplului. Daca aceasta faza este depasita, urmeaza cea a cicalelile obisnuite, micile imperfectiuni din cadrul comportamentului fiecaruia in cadrul cuplului. El are niste pasiuni, la fel si ea; el are niste prieteni ce cred una, ea are niste prietene ce cred alta. Atunci cand esti influentat de anturaj si mai putin de parerea partenerului, in mod firesc apar cicalelile, ce se rasfrang asupra proastelor obiceiuri de dinaintea casatoriei pe care fiecare partener le are. Odata depasita si aceasta etapa, urmeaza intrebarile firesti ce se nasc in urma provocarii reintalnirii primei iubiri… Apar temeri firesti de genul “oare el a ramas acelasi ?”, “oare ea e la fel ?”, “oare eu sunt acelasi/aceeasi” ? Iar de aici pana la tentatia unei aventuri extraconjugale e doar un pas, atunci cand plictiseala se instaleaza in cadrul cuplului. Pe langa acest tablou complet si amanuntit despre provocarile pe care viata le aduce tinerilor casatoriti, “My Love, My Bride” ne ofera si o pretioasa lectie de viata pornind de la pasiunea fiecaruia, care in nici un caz nu ar trebui data la o parte, ea facand parte din personalitatea acelorasi persoane care intr-o zi s-au placut si traiau numai pentru ea. Fiecare din cei doi soti are o pasiune (el poezia, ea pictura), dar o neglijeaza sau unul acorda o importanta minora pasiunii celuilalt, deseori aceasta cazand in derizoriu. Si din nou filmul ne trimite la respectarea celuilalt ca individualitate, la neinterventia in ceea ce pentru celalalt reprezinta un spatiu sacru.

Un film placut de vizionat, chiar daca foarte static si, ca mai toate filmele de gen, realist, insa nu se ridica la nivelul analitic al lui “Very Ordinary Couple”, nici chimia dintre protagonisti nefiind una extraordinara. Una peste alta, un film simpatic, de vazut o data, si… cam atat.

Traducerea a fost efectuata in premiera de uruma (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 22 martie 2015

Anul 2003 a fost, pentru cinematografia coreeana, unul prolific si mai ales unul plin de succese ce aveau sa devina celebre si la nivel international. E suficient sa amintim titluri precum Old Boy, Memories of Murder sau A Tale of Two Sisters. Anul 2003 a fost insa si un teren fertil pentru un numar important de comedii. Desi niciuna dintre acestea nu a devenit un succes la nivel international, totusi, cateva comedii au reusit sa-si faca loc in topul 10 al filmelor domestice ale anului. „Oh ! Brothers”, filmul de debut al apreciatului Kim Yong-hwa („200 Pounds Beauty”) a fost cea de-a doua cea mai de succes comedie a anului dupa cunoscutul „My Tutor Friend”, avand undeva la aproape 3 milioane de bilete vandute in cinematografe. Filmul este o comedie spumoasa despre doi frati care nu stiau de existenta celuilalt pana cand moartea tatalui lor comun ii aduce impreuna. Iar aceasta linie populara a unei comedii a continuat cu „200 Pounds Beauty”, ce a urmat 3 ani mai tarziu, Kim Yong-hwa reusind sa cucereasca definitiv sufletele iubitorilor de comedii din Coreea cu stilul sau simplist si accesibil. „Oh ! Brothers” ii aduce pentru a doua oara impreuna pe marele ecran pe doi actori ce erau deja vedete in momentul exploziei Hallyu, Lee Jung-jae si Lee Beom-soo, doar ca daca prima data acestia au aparut impreuna intr-o drama cu gangsteri, de aceasta data fac deliciul spectatorilor in roluri comice ce le vin ca o manusa. In special Lee Beom-soo e stralucitor. In roluri secundare nu pot scapa atentiei spectatorilor un Lee Moon-sik nostim dar intr-un rol atipic, sau un Lee Won-jong in rolul unui gangster datornic altui… gangster, la fel de amuzant, interpretat de Park Young-gyu.

Sung-woo (Lee Jung-jae) isi castiga existenta din arta fotografica. Nu trebuie sa va ganditi, insa, ca ar fi un artist. Mai degraba face din fotografie o arta pusa in slujba banului. Iar cand fotografiile sale deconspira adultere in baza unor ponturi primite de la un politist corupt, capitanul Jung (Lee Moon-sik), arta se transforma brusc in… santaj ! Dar Sang-woo e dator vandut sursei sale, poate si pentru ca solicita prea putin in schimbul pozelor compromitatoare ce le face adulterilor. Asa e cand isi subapreciezi propriile capacitati artistice… Iar cum toate aceste necazuri nu sunt suficiente, inca unul se abate asupra lui, aducand alte si alte probleme: primeste tragica veste a decesului tatalui sau. Plecat de un deceniu de acasa, Sung-woo a rupt si legaturile cu acesta, insa se pare ca disparitia lui il transforma pe el in principala sursa de plata a datoriilor acumulate de tatal sau. Si asa, peste noapte, se trezeste cu contul blocat de Fisc pentru niste datorii pe care nu el le facuse. Mai grav e ca a doua zi trebuia sa ii vireze sursei sale o cantitate insemnata de bani, asta daca tinea la viata sa. Toate sperantele se leaga de o informatie aflata de la agentii de la Fisc, care ii spun ca defunctul sau tata a mai avut o sotie, care in mod legal ar fi trebuit sa devina si cea care sa preia datoriile raposatului sot. Doar ca aceasta e de negasit. Totusi, mai ramane o ultima speranta: in urma acestei casnicii a rezultat un baiat cu deficiente mintale, Oh Bong-ku (Lee Beom-soo), in varsta de 12 ani (ce arata, insa, ca un barbat in toata firea, suferind de progerie), ce se afla intr-o institutie cu copii cu deficiente mintale. Si astfel, Sang-woo ajunge sa joace rolul fratelui mai mare iubitor, care pentru a obtine de la Bong-ku informatia cu locul unde se afla mama lui, e dispus sa faca orice compromis…

Desi filmul porneste de la niste premise destul de tragice (moartea tatalui personajului principal, boala crunta de care sufera fratele, progerie, ca si datoriile ce le are Sang-woo catre politistul corupt ce e mai rau ca un gangster neplatit), sa nu aveti impresia ca vom asista la inca o drama axata pe descrierea consecintelor bolii lui Bong-ku. Filmul e o comedie comerciala, si nu tinteste prea mult partea serioasa a problemelor, decat in masura in care acestea fiind deja parte a vietii de zi cu zi a personajelor, au rol moralizator. Exista o gama larga de personaje secundare ce se insinueaza in povestea principala a filmului, destul de putin conturate si parca putin ambigue, uneori (a se vedea rolul sefului lui Sang-woo, un personaj simpatic ce se pretinde camatar dar care e incapabil sa-si colecteze singur datoriile, al carui simplu rol e de a-i da un imbold lui Sang-woo si a-i complica existenta). Un lucru este insa sigur: fiecare actor secundar a fost distribuit perfect in rolul sau, iar rezultatul e zambete si iar zambete. Deci spectatorul iese pe plus, singurul lucru ce conteaza la o comedie. Intre cei doi protagonisti, Lee Jung-jae si Lee Beom-soo, exista o chimie perfecta, fiecare interpretandu-si partiturile comice cu mult talent si intruchipandu-si personajele exact cum si-a dorit regizorul: Sang-woo uneori detestabil, dar caruia repede ii vine zambetul pe buze, chiar si atunci cand e doar unul ironic; Bong-ku – exagerat de nostim si plin de viata pentru un bolnav de progerie si de diabet, cu o mimica de neuitat. Datorita acestui cuplu de aur, filmul a avut succesul neasteptat de care s-a bucurat. Una peste alta, o productie care binedispune, captiveaza prin interpretarea actorilor si mangaie si coarda sensibila a spectatorului spre final, cand o usoara umbra de dramatism, ca un nor trecator, face filmul agreabil, oferindu-I si o nota de realism.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Vic (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 21 martie 2015

Prin intermediul serialului „Ghost” (cunoscut si ca „Phantom”), patrundem in lumea complicata a afacerilor – mai mult sau mai putin veroase – realizabile prin intermediul ciberneticii. K-drama a fost difuzata intre lunile mai-august 2012, dupa Rooftop Prince si precedand To The Beautiful You, pe parcursul a 20 de episoade. Regia serialului a fost semnata de regizorul Kim Hyung Sik, care a mai realizat si Sign, I am Legend, Cain and Abel si Lovers in Prague, iar scenariul a fost conceput de Kim Eun Hee care a mai scris si scenariile k-dramelor Sign, Harvest Villa si a filmului Once in a Summer. Coloana sonora dispune de piese care puncteaza cu inteligenta trairile personajelor precum si tensiunea momentului.

Distributia este una fin alcatuita de producatori, din ea facand parte actori de certa valoare, serialul avand un rating bun (o medie de 14%) si fiind recompensat cu premii la gala SBS Drama Awards din 31 decembrie 2012: So Ji premiul pentru excelenta, premiul special pentru interpretare intr-un serial SBS si Premiul Top 10 Stars, Kwan Do Won fiind recompensat si el cu premiul special pentru interpretare. So Ji Sub e starul incontestabil al serialului, revenind intr-unh rol principal pe micul ecran la 2 ani de la Road No 1, in timp ce pe partenera lui feminina, Lee Yeon-hee, o retinem din East of Eden, Gu Family Book, dar si din filmele A Millionare’s First Love, M sau My Way. Un rol secundar pentru Daniel Choi si o prestatie de calitate a „negativului” Uhm Ki-joon completeaza distributia de zile mari a serialului, ce ne prilejuieste reintalnirea unor figuri cunoscute in roluri secundare sau episodice. Pentru a asigura succesul serialului, la crearea scenei exploziei, care a durat un minut, au fost cheltuiti 200 milioane de woni (aproximativ 175 000 dolari); de asemenea, Ssangyoung Motor Company a fost unul din sponsorii principali ai k-dramei, personajele folosind masinile companiei, cei doi actori principali, So Ji Sub si Lee Yeon Hee fiind modele pentru Ssangyoung Motors Company. Pentru a interpreta rolul sau, So Ji Sub a invatat pentru prima data… judo.

„Chiar acum cineva ti-a interceptat informatiile pe care le-ai trimis unui prieten prin smartphone. Informatiile care sunt ilegal colectate prin aceasta metoda pot fi folosite in infractiuni grave precum furtul de identitate. Natura investigatiilor cibernetice nu are limite. Acesta este motivul pentru care facem investigatie cibernetica”.
Daca pana mai ieri un jaf se comitea cu ciorapul tras peste figura si pistolul in mana, incet-incet daca ai o minte ascutita poti sa-ti rotunjesti fondurile stand si chiorandu-te intr-un super PC. De aceea trebuie sa existe si politisti cibernetici. Unul dintre acestia este frumosul Kim Woo Hyun (So Ji Sub), unicul fiu al unui ofiter de rang inalt. Absolvind Academia de Politie pe primul loc, intra in Politia Nationala si incearca mereu sa gaseasca probe acolo unde sansa de reusita se situeaza intre 0 si 1. Acest fapt il propulseaza pe pozitia de conducator al echipei Cyber din cadrul Departamentului de Investigatii al Politiei Nationale. Alaturi de echipa sa, Woo Hyun munceste pentru a descoperi secretele ascunse de lumea cibernetica. Cazul la care lucreaza, in colaborare cu Hong Kong si China, este descoperirea si arestarea unei retele internationale care posta pe un site jocuri ilegale. Echipa Cyber descopera locatia acestui site, dar datele lor sunt distruse de un program numit Hades. Insa Woo Hyun si echipa sa urmaresc cu atentie datele pentru a descoperi cum a fost conceput programul si, mai ales, cine se ascunde in spatele lui.

Lucrurile se complica atunci cand cazurile lui Woo Hyun se intersecteaza cu cele ale detectivului Kwon Hyuk Joo (Kwak Do Won) de la Departamentul Omucideri, un tip excentric, ambitios cu un comportament ciudat, dornic mereu sa reuseasca in ceea ce face. Acest comportament i-a atras supranumele de „Vaca Nebuna”. Detectivului nu-i plac metodele lui Woo Hyun, percepandu-l ca pe un tip infatuat, fiul lui tata, care doreste sa acceada catre o pozitie cat mai inalta. Un astfel de caz este cel al actritei Shin Hyo Jung. Dupa ce apare un zvon pe Twitter legat de implicarea actritei intr-o afacere de acordare de servicii unor potentati, pe pagina de Twitter actrita publica mesajul „vreau sa mor”, apoi se arunca in gol de la fereastra apartamentului sau. Ajunsi la fata locului, Woo Hyun si colega sa, Gang Mi, frumusetea departamentului, colecteaza probe specifice muncii lor si… cum altfel, au o prima confruntare cu detectivul Hyuk Joo. Si, in timp ce toata lumea pleda pentru sinuciderea actritei, sistemul de afisaj electronic al reclamelor orasului este blocat de difuzarea unor imagini care demonstreaza clar ca aceasta a fost ucisa. Deci, ne aflam in fata unei crime care trebuie investigate. De cine, cu ce metode? Pornind de la acest caz, lucrurile se complica odata cu noile indicii descoperite, iar intrigi de culise, lucruri misterioase si elemente specifice lumii cibernetice ne vor delecta pe durata celor 20 de episoade, tinandu-ne cu sufletul la gura de fiecare data.

Multumiri pentru traducerea efectuata de Adela S. pentru asiacinefil, si urumei pentru adaptare si revizuire.

Prezentare realizata de mi – asiacinefil

Publicat: miercuri 18 martie 2015

O prezenta obisnuita la Festivalul de Film de la Busan, Jeon Soo-il e un cineast coreean ale carui filme artistice i-au adus mai tot timpul aprecieri din intreaga lume. Nu e la fel de celebru ca alti cineasti coreeni proeminenti de filme artistice, precum Hong Sang-soo, insa e o figura importanta a scenei filmului independent coreean. Nascut in 1959, cu studii despre film facute la Paris, acesta a debutat in 1997, regizand pana in prezent 9 filme (din care 4 le-a si produs din fonduri propii, la 7 din ele scriindu-le si scenariul). De departe cel mai celebru film al sau e “Himalaya, Where the Wind Dwells”, in care a reusit sa obtina colaborarea marelui actor Choi Min-sik. Cea mai noua productie a lui este “El Condor Pasa”, un film in care stilului unic dar maleabil al regizorului i se alatura concretul. Avand acelasi stil de punere in scena ca la “Himalaya…”, “El Condor Pasa” e mai putin detaliat in privinta decorurilor ca in precedentul sau film. Lucrul este logic in conditiile in care avem un subict cu greutate si o distributie redusa la cateva personaje. In rolul principal, al unui preot catolic, il revedem pe actorul de top Cho Jae-hyun (recent distribuit in mai multe filme independente, precum “Moebius” al lui Kim Ki-duk sau “The Weight” al lui Jeon Kyu-hwan), ce ne ofera o noua mostra a talentului actoricesc deosebit intr-un rol aparent simplu, dar incarcat de complexitate, o complexitate exploatata la maxim de regizor.

Parintele Park (Cho Jae-hyun) e respectat si iubit de enoriasii din parohia sa, slujbele sale umpland biserica de credinciosi. In mod special acesta este atasat de Yeon-mi, o tanara adolescenta orfana, al carei singur sprijin mai era sora ei mai mare, Soo-hyun, mai mereu plecata pe teren ca ghid turistic. In aceste conditii, parintele Park o ia sub aripa sa si ii da, ca sa-i ocupe timpul de dupa scoala, sa transcrie fragmente din Biblie. O priveste pe aceasta ca pe propria lui fiica, ii alege haine pe care sa le poarte din cele primite ca ajutoare si chiar vazand ca tinerii de varsta ei obisnuiesc sa faca poze, face o poza cu ea. Totul insa pana intr-o seara, cand parintele Park intarzie sa se intoarca de la spital unde si-a vizitat tatal grav bolnav, seara in care Yeon-mi, intorcandu-se acasa, este ucisa in mod brutal.

Filmul urmareste modul in care un eveniment tragic schimba viata unor oameni simpli, obligandu-i sa iasa din rutina zilnica si sa decida necesitatea unei schimbari. Avem in fata doua personaje interesante: parintele Park si sora mai mare a tinerei ucise, Soo-hyun. Desi intre cei doi nu exista nici o legatura decat Yeon-mi, disparitia acesteia face ca drumurile celor doi sa se intretaie, datorita suferintei. Amandoi sunt devastati de aflarea vestii tragice, lucru absolute firesc in conditiile in care acestia reprezentau singura familie a fetei. Cum parintii ei murisera, sora mai mare s-a substituit mamei, devenind un fel de “tutore maternal”, in timp ce parintele Park s-a metamorfozat intr-un “tata”. Destinul a facut ca cei doi, mama si tatal virtual, sa se intalneasca prima oara in acest context nefericit. iar durerea sa fie cea care sa-i apropie. Interesant e ca parintele Park, ca un mentor spiritual, incearca sa o consoleze pe tanara, insa nu poate trece peste propria mahnire, dovedindu-si neputinta in fata sortii. Aceeasi neputinta i-o subliniaza si tatal sau, ce zace grav bolnav pe un pat de spital, si care ii spune la un moment dat: “Esti preot, ma poti vindeca cumva ?” Din nou parintele Park isi recunoaste conditia umila de simplu om, caruia straiele preotesti nu-i confera puteri magice de vindecare, nici macar sufleteasca, a celor in suferinta. Si poate tocmai convingerea ca e neputincios il va impinge, mai apoi, spre pacat, dar in mod interesant, pacatul e cel care il face sa realizeze ca la randul sau are nevoie sa fie iertat. Tema durerii si a pierderii unei fiinte dragi se suprapune peste cea religioasa, suferinta personajelor devenind ceva de-a dreptul existential. In acest film, un rol important il au gesturile, privirea, miscarile subtile ale corpului, toate exprimand chinurile interioare ale personajelor sau dorintele lor launtrice. Titlul filmului este si el unul metaforic, transpus oarecum la propriu spre final, cand scenele se desfasoara in indepartatul Peru. “El Condor Pasa” este si o melodie celebra din folclorul din zona Anzilor, poate de aici si scenele filmate in Peru, insa titlul in sine face referire la condor, o pasare asemanatoare vulturului, care zboara pe distante uriase, de aici similitudinea cu parintele Park, care face o calatorie purificatoare din Coreea tocmai pana in Anzi, pentru a-si intalni prietenul si a da un sens nou vietii sale.

Un film artistic excelent, realist si plin de simboluri si semnificatii ascunse pe care curiozitatea celor interesati sa-l vizioneze cu siguranta le va decripta.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 15 martie 2015

Yoon Min-chul (Park Hae-il) e producatorul unei emisiuni de investigatie la un post tv celebru in Coreea. Aflat in cautarea unui subiect senzational, ajunge la un sot vaduv caruia sotia i-a murit recent dupa ce a fost sa doneze ovule la o clinica privata. Intuind ca ar putea fi un subiect de ancheta jurnalistica, Min-chul merge la locul unde se presupune ce era clinica, dar e alungat de un individ ce neaga existenta unei clinici in acea locatie. Si cum un jurnalist de investigatie de calitate ce e dat afara pe usa intra inapoi pe geam, Min-chul continua pe cont propriu urmarirea, si reuseste sa stranga dovezi ce ar putea sta la baza unei emisiuni. Doar ca tot elanul ii este taiat de seful sau (Park Won-sang, politistul din serialul “Shark”), ce ii spune ca laboratorul apartine nimeni altuia decat doctorului Lee Jang-hwan. Acesta era un celebru cercetator, mandria nationala a Coreei, a carui teza despre celulele stem si clonarea acestora l-au transformat intr-un candidat important la Premiul Nobel. Influenta sa in lumea stiintifica si imaginea imaculata au atras simpatia intregii natiuni, Coreea aflandu-se in pragul transformarii in prima tara din lume in care celule stem clonate ar fi putut ajuta la vindecarea unor boli incurabile. Drept urmare, Min-chul e sfatuit sa uite de poveste, daca nu are dovezi. Doar ca in scurt timp primeste un telefon de la un anume Shim Min-ho, cercetator la compania renumitului doctor, care ii ofera niste informatii socante. In baza acestora, una din cea mai de amploare ancheta jurbnalistica din istoria Coreei poate incepe… Insa ancheta odata demarata, nu e lipsita de obstacole neprevazute…

“Whistle Blower” e un film atat e tipic pentru regizoarea Yim Soonrye incat nu ai cum sa treci cu vederea stilul unor filme anterioare regizate de aceasta, precum “Rolling Home with a Bull” sau “Forever the Moment”. Ca e vorba de povestea unui fermier ce fura taurul tatalui sau pentru a-l vinde, traversand o buna parte a Coreei in road-movie-ul “Rolling Home with a Bull” sau ca e vorba de povestea unei foste glorii a handablului coreean ce revine pe terenul de handball in “Forever the Moment”, toate filmele regizoarei au un punct comun: nota de realism si dramatism a povestii protagonistilor. “Whistle Blower” porneste si el de la un fapt real, si anume povestea cercetatorului coreean Hwang woo-suk cazut in dizgratie (desigur, nu e nici un film biografic, nici unul in totalitate fidel realitatii, scenariul fiind unul fictiv, pornind de la fapte reale). Filmul este o drama despre o conspiratie ce are in centrul sau cercetarea genetica, iar subiectul jocului de-a Dumnezeu nu e unul nou nici macar in cinematografia coreeana. Deosebirea e ca de aceasta data productia urmareste subiectul sub forma unei anchete juranlistice condusa de un producator de televiziune, pe masura evolutiei careia ne este infatisata drama unei familii cu un copil grav bolnav pe care cercetarile in domeniul celuleor stem l-ar putea salva. “Whistle Blower” ridica pe langa chestiuni de etica si tematici profund umane, aducand personajelor sale provocari carora doar o constiinta curata le poate face fata. Iar disensiunile ce apar in cadrul unui cuplu sau in plan profesional sunt tot atatea puncte de atractie ale acestei drame captivante, desi foarte lente ca evolutie (actiunea aprope lipseste, elementele de thriller fiind consecinta exploatarii anumitor tensiuni de moment) Personajul central, Min-chul (interpreetat excelent de Park Hae-il) e un producator de emisiuni tv ce a vazut multe la viata lui, insa cand prinde firul unei povesti ce ar putea rani mandria nationala a Coreei, ce se vede pioniera in fata unei noi ere – cea a biocercetarii celulelor stem – simte ca se afla in fata mai mult decat a provocarii carierei sale. Interesant e ca, spre deosebire de specialisti din domeniul tv care mereu se afla in cautare de subiecte senzationale pentru a deveni celebri, Min-chul incearca sa-si depaseasca conditia si, odata “mirosita” povestea, se vede pus in fata unei alegeri ce se face cu constiinta: adevarul sau interesul national ? Mai greu de recunoscut pentru fanii lui este actorul Yoo Yeon-seok (il mai tineti minte din Architecure 101 ?), aflat in fata unui rol serios, dramatic, cel al informatorului Shim Min-ho, tatal unei fetite bolnave si sotul unei angajate la compania profesorului Lee Jang-hwan (interpretat de veteranul Lee Kyoung-young). Chiar daca mai putin implicat, si Min-ho are o poveste ce pune personajul intr-o adevarata dilema: salvarea vietii propriului copil sau complicitatea la ceva in care el insusi era implicat. Cu o poveste ce te tine in priza si cu personaje complexe aflate in fata unor alegeri cruciale, “Whistle Blower” a atras atentia publicului coreean, obtinand incasari neasteptate, de peste 12,6 milioane de dolari. Sau sa fie farmecul unei povesti inspirate din fapte reale si cunoscute publicului coreean care sa fi atras succesul de casa ? Cert e ca avem in fata inca o productie stralucita a regizoarei Yim Soonrye, care cu bani putini si actori buni reuseste sa dea viata unei fictiuni inspirate dintr-un caz ce a cutremurat Coreea in 2006. Merita vazut !

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 14 martie 2015

Cunoscut initial pentru filmele sale de actiune (Black Mask, A Fighter’s Blue sau Dragon Squad), Daniel Lee a trecut, incepand cu anul 2008, la filme de epoca, regizand productii chinezesti ce au devenit celebre: Three Kingdoms: Resurrection of the Dragon, 14 Blades si White Vengeance. Din pacate pentru el, cea mai noua productie a lui, “Dragon Blade”, nu se ridica la nivelul nicunuia din titlurile de epoca amintite, si asta cu toate ca i-a adus cele mai mari incasari din cariera de pana acum. Cum e posibila o asemenea contradictie ? Simplu: combinand o reteta la moda la Hollywood, care pare a fi tot mai des si mai prost imitat de cineasti din China. Iar reteta spune: scenariu prost plus distributie stelara egal succes de casa. Iar “Dragon Blae” nu e decat un film popcorn tipic american facut, din nefericire, de cineasti chinezi. Iar acest trend nu va putea fi oprit in cinematografia chineza deoarece China a devenit a doua mare piata a filmului din lume, si orice investitie trebuie sa aduca castiguri cel putin duble, pentru a fi profitabila. Totusi, China are o particularitate raportat la Hollywood: nu are atatea staruri de renume international care sa scoata astfel de productii pe banda rulanta. Toate marile vedete din Hong Kong au ajuns la apusul carierei, si nu se investeste intr-un viitor “Bruce Lee” sau “Jackie Chan”, cu toate ca baza de selectie exista din belsug. Se prefera, cand vine vorba de productii cu bugete impresionante, sa fie distribuiti la infinit aceeasi mari actori pe care ii stim de 20-30 de ani: Jackie Chan, Jet Li, Andy Lau, Donnie Yen, Chow Yun-fat, cei doi Tony Leung (Chiu-wai si Ka-fai), Sammo Hung, Eric Tsang, Sean Lau, Louis Koo, Aaron Kwok, Simon Yam sau Nick Cheung. Si cand acestia nu sunt suficienti pentru a umple salile de cinema, se mai apeleaza la o companie (cum a fost Golden Network Asia in cazul lui “Dragon Blade”) pentru a aduce in distributie staruri internationale, de preferinta de la Hollywood (in acest caz John Cusack si Adrien Brody). Care e bugetul unei asemenea productii gigantice ? 65 de milioane de dolari. Care au fost incasarile ? Lansat strategic in China de Anul Nou Lunar (19 februarie 2015), filmul a strans 113,3 milioane dolar, in timp ce in Statele Unite a depasit 50 de milioane. Tragem linie: toata lumea a iesit pe plus, inclusiv conturile starurilor acestei productii filmate intr-o jumatate de an in locatii precum Hengdian, Dunhuang si desertul Gobi. In definitiv, de ce am fi nemultumiti ? L-a vazut vreodata cineva pe Jackie intr-un rol serios, exceptand tentativele de roluri dramatice destul de lamentabile din Shinjuku Incident, Little Big Soldier si ultimul Police Story ? Jackie e un “one man show”, e motorul filmelor in care e distribuit, iar acestea de cand lumea sunt pline de adrenalina si actiune. Iar cand atentia e centrata pe protagonist, mai conteaza scenariul ?

O companie arheologica americana intra, in anul 2015, in posesia unui manuscris din perioada dinastiei chineze Han, in care se spune ca soldati romani ar fi ajuns acum 2000 de ani in China si ar fi intemeiat anticul oras Regum. O echipa de cercetatori e trimisa in China sa gaseasca stravechea asezare, ce se arata in toata splendoarea sa pe un varf golas de munte. In fata celor doi arheologi se intind 2 milenii de istorie si o poveste extraordinara. In anul 48 i.e.n, Drumul Matasii era locul de infruntare a nu mai putin de 36 de natiuni. Dinastia Han a creat Garda de Aparare a Drumului Matasii, condusa de capitanul Huo An (Jackie Chan) ce avea in subordine o mana de viteji ce deseori trebuiau sa intervina in confruntarile dintre natiuni ce se petreceau chiar pe Drumul Matasii. In momentul in care Garzii de Aparare i se insceneaza o dubioasa afacere de contrabanda cu aur, intreaga trupa e trimisa la Poarta Gastelor Salbatice, un oras al proscrisilor de la hotarul Imperiului, unde primesc ca prizonieri misiunea de a ajuta la reconstruirea lui. Toate bune si frumoase pana cand la fata locului isi face aparitia Generalul Lucius, Comandantul Corpului Expeditionar Vulturul Negru din… Imperiul Roman. Iar misiunea lui e clara: cucerirea Portii Gastelor Salbatice.

“Dragon Blade”, ca realizare, e un film spectaculos, insa copilaresc de fantezist. Povestea e spusa doar pentru a fi spusa, e un simplu pretext pentru o calatorie in timp unde Jackie isi fce numarul. Nimic nu este credibil in acest film, chiar daca Daniel Lee a incercat sa na pacaleasca apeland la trucuri cunoscute, precum costume de epoca realiste, un efort inutil de a impune personajelor sale sa vorbeasca in limbile native ale hunilor, indienilor sau “romanilor” (ati ghicit, in acest caz limba native e… engleza, la fel ca limba partilor), iar apogeul e atins de o melodie-imn cantata in neaosa limba a romanilor. Exista o serie de elemente superficiale in realizarea acestei productii. In primul rand, la inceput, niste chinezi vorbesc in engleza despre o descoperire arheologica ce trebuie sa o faca si care, se putea altfel, urmneaza sa aiba consecinte asupra pietei bursiere. Fara nici un efort, acestia escaladeaza un munte si, la varful acestuia, minune, gasesc orasul antic Regum, doar putin prafuit si acoperit de nea. Iar ca sa fie siguri ca nu au gasit cumva Atlantida prin China, dand cu mana la o parte praful gasesc mandri numele orasului scris cu litere aurii… Regum. In al doilea rand, desi realizatorii au pastrat pentru partea asiatica originalitatea prin respectarea limbii fiecarei natiuni implicate, replicile fiind chiar in limbile respective, nu in chineza toate, pentru romani, se putea altfel, au pastrat limba engleza (probabil nu au avut un consultant de limba latina…) Hilarul situatiei e si mai mare cand personajul poliglot al lui Jackie Chan brusc stie sa vorbeasca engleza cu cotropitorul… roman. Asta dupa ce anterior, in timpul unei infruntari intre doua triburi (unul Indian si altul hun) a apelat la un… ghid pentru a identifica natiile. Sa fi fost atat de cunoscuti romanii in China incat brusc sa le fi invatat limba ? Nu ar fi fost mai putin saritor in ochi daca personajele asiatice vorbeau toate chineza, iar cele europene engleza ? Firul epic sufera serios, la un moment dat privitorul fiind bombardat de informatii legat de cum au ajuns romana tocmai in China, despre soarta familiei consulului Crassus, intrigile lui Tiberius si misiunea ce o are Lucius, adica lucruri total fara legatura cu desertul Gobi, Marele Zid Chinezesc sau cu artele martiale. S-ar putea spune multe despre cat de mult a dat gres acest film, insa trebuie sa-l privim ca pe un naiv film de aventuri, sa ne bucuram de prezenta in distributie a 3 nume mari ce-si fac din plin treaba si sa ne deconectam pret de 2 ore, lasandu-ne pacaliti voit de realizatori. “Dragon Blade” se departeaza total de tot ce inseamna specificul filmelor chinezesti de epoca, si cu greu ai spune ca ar avea vreo legatura cu cinematografia chineza. Exceleaza, totusi, dintr-un punct de vedere: e o imitatie aproape desavarsita a unui blockbuster hollywoodian.

Traducere, adaptare si timing, in premiera in Romania, realizate de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 12 martie 2015

Haemoo (“Sea Fog”) este o adaptare dupa o piesa de teatru din 2007 cu acelasi titlu, ce se bazeaza pe un incident real petrecut pe 7 octombrie 2001. Productia pentru marele ecran e regizata de Shim Sung Bo, debutant ca regizor (si ce debut !), cunoscut in special pentru scenariul unui alt film memorabil inspirat din fapte reale, Memories of Murder. Filmul a fost desemnat de Coreea sa o reprezinte in competitia pentru Cel mai bun film strain la Oscarurile din acest an, insa filmul nu a intrat in selectia finala, fiind preferate productii mnai de interes pentru publicul american. Si cum „Sea Fog” prezinta o drama umana impresionanta la putin timp dupa tragedia scufundarii unui vas anul trecut ce probabil nu prezinta interes pentru publicul occidental, era de asteptat ca productii din Orientul Mijlociu sau Europa sa fie consierate mai reprezentative. Filmul are o distributie stralucita, pornind de la numele greu al veteranului Kim Yoon-seok (recent vazut in Tazza 2, in rolul celui mai nebun dintre toti) si mergand pana la tanarul star Park Yoochun, care se autodepaseste (rasplatit cu 3 premii pentru interpretarea sa). De fapt, initial rolul lui Yoochun trebuia sa-i revina lui Song Joong Ki, insa acesta a renuntat din cauza inrolarii in armata. Yoochun (din DBSK/TVXQ/JYJ) debuteaza astfel intr-un rol principal pe marele ecran, dupa o aparitie scurta in productia japoneza „Dance Subaru” din 2009, cand era un anonim in lumea filmului. Intre timp aparitiile in seriale de televiziune (Sungkyunkwan Scandal, Miss Ripley, Rooftop Prince, I MISS You, 3 Days) au insemnat tot atatia pasi inainte in cariera actoriceasca, debutul pe marele ecran fiind memorabil. Cu un buget de 10 milioane $, „Sea Fog” a fost filmat pe durata a 5 luni, obtinand incasari de 11,3 milioane dolari.

1998, Yeosu, un oras pe coasta sudica a Peninsulei coreene. Criza financiara asiatica atinge apogeul. Acest lucru isi arata consecintele si in viata pescarilor simpli din Yeosu, a caror singura sursa de venit sunt pestii pescuiti la fiecare iesire in larg. Capitanul Kang al vasului de pescuit Junjin e aproape falit. Iesirile in larg cu echipajul sau aduc o captura tot mai mica la mal, iar toate economiile ce le-a avut au fost epuizate. Mai mult, vasul e atat de invechit incat proprietarii lui intentioneaza sa-l vanda statului, ce tocmai demarase un program de achizitionare a ambarcatiunilor invechite. Pentru a impiedica asta, capitanul Kang incearca sa obtina un imprumut de la banca pentru a achizitiona vasul, insa tocmai afla ca pana si restaurantul sotiei e deja gajat. Iar ca totul sa fie complet, o mai si gaseste pe aceasta inselandu-l cu un barbat, in propriul lor camin. In consecinta, ajuns cu spatele la zid si avand si responsabilitatea echipajului ce nu avea alta sursa de existenta, capitanul Kang decide sa apeleze la un interlop. Iar acesta ii incredinteaza misiunea, in schimbul unui comision consistent, de a strecura in tara, cu vasul sau, un grup de imigranti coreeano-chinezi din China. Avand de infruntat o ceata intunecoasa si densa, o furtuna, vigilenta Pazei de Coasta si mai ales propriile constiinte, echipajul capitanului Kang porneste in aventura vietii, una care se va sfarsi tragic…

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de chocolate_cleo si cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 8 martie 2015

In Japonia, ceremonia ceaiului (numita si Calea Ceaiului) e un veritabil act cultural cu radacini adanci in trecut, influentat initial de buddhismul Zen. Ceremonia ceaiului presupune un ceremonial de preparare a ceaiului si de prezentare a acestuia, totul fiind ridicat la rangul de arta. Prima datare a prezentei ceaiului in Japonia e de secol IX, cand un calugar buddhist a adus cu el ceai din China. Se spune ca acesta l-a servit pe Imparat personal cu un ceai preparat de el, iar un an mai tarziu, in 816, Imparatul ar fi ordonat cultivarea ceaiului in regiuni intinse din Japonia. Initial avand intrebuintari medicinale, ceaiul a ajuns in scurt timp sa fie consumat de placere, au luat nastere case ale ceaiului (precursoarele ceainariilor moderne) si Maestri ai Ceaiului au inceput sa scrie istorie. Unul din cei mai cunoscuti Maestri ai Ceaiului din Japonia a fost Sen no Rikyu (cunoscut in copilarie cu numle Yoshiro), ce a trait intre 1522 si 1591. Considerat figura istorica cu cea mai profunda influenta asupra Caii Ceaiului, Rikyu a introdus unele elemente noi in ceremonialul caiului, cum ar fi simplitatea rustica, franchetea abordarii si onestitatea de sine, toate acestea mentinandu-se pana in zilele noastre. “Ask This of Rikyu” e un film aproape biografic despre viata acestei mari personalitati din lumea ceaiului japonez. Spun aproape biografic deoarece desi e inspirat din fapte reale, are la baza un roman scris de Kenichi Yamamoto. In 1989, cunoscutul Hiroshi Teshigahara a ecranizat “Rikyu”, ce s-a axat pe perioada ultimilor ani de viata ai acestuia in turbulenta perioada Sengoku. “Ask This of Rikyu” e regizat de Mitsutoshi Tanaka, regizorul apreciatului film “Castle Under Fierry Skies”, si il are in rolul principal al maestrului Sen no Rikyu pe cunoscutul Ebizo Ichikawa, aflat la inca un rol memorabil, dupa cel din “Sea Without Exit” si remake-ul “Hara-kiri: Death of a Samurai”. Aflat la al 3-lea film de lungmetraj din cariera, acesta si-a ales cu grija proiectul, si de aceasta data reusind sa impresioneze prin profunzimea si naturaletea interpretarii. Sa speram ca in urmatorul sau film personajul ales va avea un sfarsit mai fericit, pana acum personajele sale cunoscandu-si sfarsitul inaintea genericului de final de 2 ori prin hara-kiri si o data printr-o moarte eroica in al doilea razboi mondial. Un alt plus il aduce interpretarea cunoscutului actor Nao Omori, care de acesta data il interpreteaza pe excentricul Hideyoshi Toyotomi. In partea finala a filmului va aparea pe ecran si actrita coreeana Lee Seong-min (cunoscuta mai bine sub pseudonimul Clara), pe care am vazut-o intr-un rol secundar in serialul “Emergency Couple”.

Japonia secolului XVI traverseaza o perioada turbulenta. Luptele interne intre clanuri cresc influenta Sogunului in fata Imparatului, ce e practic marginalizat. Pe acest fundal, un necunoscut pe nume Hideyoshi (Nao Omori), nebunatic si ambitios, reuseste sa ajunga in anturajul Sogunului Oda Nobunaga. Arogant, acesta e pasionat de tot ce inseamna obiecte de arta, aruncand plictisit cu aur dupa acestea. Pana intr-o zi, cand la Curtea lui vine Rikyu (Ebizo Ichikawa), un maestru al ceaiului, care il impresioneaza cu ceremonialul ceaiului ce-l face in fata acestuia. La fel de impresionat ramane si slujitorul lui Nobunaga, Hideyoshi, care devine un client fidel al casei ceaiului deschisa de Rikyu in capitala. Vremurile insa nu mai au rabdare cu Oda Nobunaga, care, tradat, isi ia viata. Profitand de situatie, Hideyoshi isi vede visul cu ochii si reuseste sa obtina de la Imparat titlul de Sogun. Arogant si marcat evident de farmecul puterii, acesta reuseste totusi sa unifice cea mai mare parte a Japoniei in timpul Sogunatului sau. Ceea ce initial parea doar aroganta, in timp devine lacomie, si toata e indreptata impotriva maestrului ceaiului Rikyu. Sfetnicii lui Hideyoshi il transforma pe Rikyu intr-un tap ispasitor pentru toate relele ce se intampla, iar faptul ca tot mai multi lorzi ii viziteaza casa ceaiului fascinati de talentul sau starneste invidia distantului Hideyoshi. Drept urmare, acesta incearca sa-i ia totul maestrului ceaiului…

Subiectul, in acest film, este prea putin important, doar avem in fata un film biografic, ce are o alta structura decat cea clasica. Povestea e spusa pornind de la finalul ei, prin incursiuni in trecutul personajului principal, flashback-uri in masura a reconstitui momentele importante care au condus spre deznodamantul de la inceputul filmului. Si totul e haotic, aparent fara o logica anume, cel putin in prima jumatate a filmului. Astfel, unele intoarceri in timp redau momente din urma cu 20 de ani, altele se rezuma la cateva cadre petrecute in urma cu 9 ani, si tot asa. E greu sa urmaresti firul epic al povestii in aceste conditii, si probabil regizorul nici macar nu si-a propus acest lucru. Filmul se doreste unul biografic, insa e greu sa faci o biografie in imagini in aceasta maniera astfel incat viata protagonistului ei sa fie una coerent redata. Iar ca talmes-balmesul sa fie complet, filmul abunda in meditatii si vorbe de duh cu evidenta tenta filosofica, pentru a reflecta nivelul superior de gandire al unui maestru al ceaiului. Insa in a doua jumatate, lucrurile se schimba, iar pe masura ce ne apropiem de timpurile prezente, tot ce parea nedeslusit in prima parte isi gaseste explicatie. Brusc parca avem in fata o adevarata capodopera cinematografica, in care totul se centreaza pe personajul principal interpretat de Ebizo Ichikawa, Rikyu. Regizorul ni-l prezinta intr-un mod mai mult decat realist pe Maestrul Ceaiului ce a scris istorie, subliniind atat latura lui umana cat si cea sa zicem “mistica” a aurei cu care se inconjoara odata cu trecerea anilor si dobandirea celebritatii. Vedem un maestru profund uman si totodata care inspira respect asa cum o inspira un calugar buddhist de exemplu. Vedem un om simplu tarat fara voia lui in jocurile de culise de la Palatul Sogunului dar si invidia si lacomia unui Sogun ce nu poate intelege ceremonia ceaiului ca pe un act artistic. Aceasta continua oscilatie intre agonie si extaz a personajului principal e atat de bine intruchipata de Ebizo Ichikawa incat ai impresia ca personajul lui e viu, ca spiritul acestuia l-a insotit tot timpul pe actor, ca cei doi se confunda si sunt o singura fiinta. Iar daca mai adaugi la aceasta interpretare senzationala si culoana sonora semnata de Taro Iwashiro, dar si regia impresionanta, realizezi ca ai in fata o productie artistica grandioasa, ce nu o poti rata. Un film de o mare sensibilitate artistica si vizuala, in care totul este la locul sau, in care nimic nu este intamplator, si chiar daca in prima sa jumatate filmul pare plictisitor, merita din plin urmarit pana la final, cu siguranta va va cuceri prin originalitatea sa si modul pur si simplu uimitor prin care regizorul se exprima. Un film de epoca biografic remarcabil, o bijuterie a cinematografiei japoneze post-Kurosawa care va va impresiona profund.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 7 martie 2015

The Technicians (cunoscut si cu titlul international “The Con Artists”) e inca o productie coreeana ce incearca sa imite stilul productiei mult mai de succes “The Thieves” din anii trecuti. De fapt, subiectul in sine e unul la moda la Hollywood, unde orice film cu o tema similara ar fi din start un succes de box-office. Asta pentru ca subiecte de genul imbogatirii peste noapte si a obtinerii unor castiguri facile in urma unor jafuri bine planuite se adreseaza in general publicului fara prea multe studii, omului de rand care zi de zi se infrunta cu greutatile vietii obisnuite. Iar cand nu esti nici geniu, nici nu faci parte din categoria celor pe care banii ii dau afara din casa, ajungi sa te identifici usor cu problemele cotidiene. Cam pe aceasta idee mizeaza si realizatorii lui “The Technicians”, un film de actiune despre niste baieti lipsiti de ocupatie ce se cred smecheri pana cand isi gasesc propriul nanas. Cine putea fi mai potrivit in rolul unui pierde-vara orfan absolvent de Arte decat Kim Woo-bin, un tanar actor ce a demonstrat ca e croit pentru personaje arogante, violente, eventual pierde-vara smecheri ce au impresia ca totul in aceasta lume se rezuma la distractie si bani obtinuti usor. Daca in “Friends 2” am vazut latura violenta a personajului sau, de aceasta data producatorii au dat lovitura cu rolul in care l-au distribuit, ce ii vine mult, mult mai bine. Ca in “The Thieves” sau in “The Slingshot”, acesta este ajutat de o echipa de “specialisti”, interpretati de actorii Ko Chang-seok (o figura cunoscuta din mai multe productii de succes ale ultimilor ani si usor de recunoscut datorita aspectului sau supraponderal – The Face Reader, The Huntressess, Tabloid Truth, Secretly Greatly, The Spy: Undercover Operation etc) si Lee Hyun-woo (il mai tineti minte pe interpretul personajului-copil Gye Baek din serialul omonim si pe copilul Kim Yu-shin din “The Great Queen Seon-deok” ?). Nu poate fi trecuta cu vederea prezenta in rol negativ (desi, daca privim bine povestea, cam toate personajele sunt negative prin “ocupatia” lor) a actorului Kim Young-chul, legendarul “Baek-san” din IRIS, care revine dupa 7 ani de absenta de pe mare ecran intr-un film de lung metraj, timp in care a dat viata atator personaje negative in atatea seriale de televiziune de succes. Daca mai adaugam aparitii scurte ale unor actori ca Daniel Choi sau Oh Gwang-rok, putem realize ca distributia e unul din punctele forte ale lui “The Technicians”. Filmul e regizat de tanarul Kim Hong-sun (38 de ani), regizorul lui “Traffickers”, ce i-a adus un premiu pentru cel mai bun regizor debutant, asta dupa ce a debutat in lumea serialelor de televiziune regizand un “90 Days Time to Love”, “Dae Mul” sau “Style”.

Pentru Lee Ji-hyuk (Kim Woo Bin), viata a fost cu suisuri si coborasuri. Orfan de mic, prin ambitie a reusit sa termine Artele, devenind un fin cunoscator a tot ce inseamna arta coreeana. Doar ca din motive nedezvaluite, acesta a ales calea gresita in viata, ocupandu-se de spargeri si de valorificarea obiectelor de arta sau bijuteriilor sustrase pe piata neagra. Este ajutat e inginerul Koo In, specialist in tot ce inseamna improvizatie si tehnica, de la falsificarea de bani pana la conexiuni in lumea interlopa. Desi necunoscuti in bransa, cei doi dau lovitura dupa lovitura, neezitand sa apeleze la santaj sau alte mijloace pentru a-si transforma prada in bani lichizi. In momentul in care Ji-hyuk isi propune sa dea lovitura la un magazin de bijuterii, realizeaza ca are nevoie de un expert in camere de supraveghere si in chestiuni de securitate cibernetica. Iar acesta e usor gasit de Koo In in persoana lui Jong Bae, un hacker cu reputatie proasta in domeniu datorita faptului ca se zvonea ca isi trada colegii, ce sfarseau in mainile politistilor. Si astfel, cei trei stabilesc planul de bataie, inspectand zona si luand in calcul toate variantele. Planul reuseste, seiful este in cele din urma spart, si nu ramane decat ca bijuteriile sustrase sa fie valorificate pe piata neagra. Ce nu stiu baietii e ca pravalia de bijuterii jefuita apartinea unui temut gangster, d-l Cho (Kim Young-chul), ale carui aspiratii la o nominalizare pe listele unui partid politic tocmai s-au risipit. Urmeaza oare razbunarea gangsterului… sau ceva mult mai interesant ?

“The Technicians” s-a lansat in cinematografele coreene de Craciun, fiind un succes de box-office moderat, obtinand incasari de aproximativ 18 milioane de dolari. Filmarile au durat nu mai putin de 5 luni, marcand intre altele si o premiera: prima productie coreeana filmata in Abu Dhabi. Ca realizare, productia nu duce lipsa de nimic; avem parte de tot ce are mai bun un film despre spargeri – tensiune, actiune, umor si, din pacate si de… multe clisee. Lucru previzibil atata timp cat filmele cu spargeri si-au trait gloria in anii ’70-’80 la Hollywood, zeci de filme de gen lansandu-se de atunci pana in prezent in toate cinematografiile dezvoltate. Iar cliseele nu au stat in calea succesului lor financiar, insa la un moment dat pot deveni deranjante. Norocul coreenilor e ca acestia sunt oarecum la inceput de drum in acest gen, realizandu-se doar cateva productii similare pana in pezent, majoritatea fiind diversificate (Kidnapping Granny K, Twilight Gangsters, Insadong Scandal, The Thieves, serialul The Slingshot si inca cateva filme asemanatoare la inceputul anilor 2000 ce nu au rupt gura targului). Personajul principal interpretat de Kim Woo Bin nu e deloc dezvoltat de scenarist, el ne e dat asa cum e, fara a exista lamuriri despre cum a ajuns in situatia de a fi spargator sau care e motivatia lui pentru asta. Ca in toate filmele de gen, el nu face decat sa dea impresia ca se ocupa de spargeri din amuzament sau din lipsa de alta ocupatie, la fel ca si ceilalti parteneri ai lui de breasla. Oricat de limitat ar fi rolul sau, Kim Woo Bin interpreteaza fara cusur personajul ce i-a fost atribuit de echipa de casting, acest rol fiind un evident pas inainte in cariera. In rest, filmul e agreabil, nu aduce nimic nou din ce stim din filmele de gen, dar merita vazut o data.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 6 martie 2015

In Coreea de Sud, aparitia mai multor posturi de televiziune prin cablu a insemnat proiecte ambitioase si atragerea unor nume mari din lumea filmului coreean in distributie. Foarte rapid insa cei in cauza si-au dat seama ca productia de drame nu e o treaba tocmai usoara, si dintre cele 4 posturi infiintate in anul 2011 (JTBC, Channel A, TV Chosun si MBN) doar JTBC a reusit sa scoata in mod constant productii de calitate (Padam Padam, A Wife’s Credential, Heartless City, Secret Love Affair), in timp ce celelalte posturi s-au axat pe productii cu buget redus in aparitii neuniforme. A fost momentul in care cei din spatele acestor posturi au constatat ca s-au lansat prea in graba si ca posturile lor nu erau pregatiti sa faca fata concurentei celor 3 mari, MBC, SBS si KBS. MBN si-a inceput activitatea prin spectacolele de varietati, prezentari de evenimente si programe fara scenarii care au avut mai mult succes decat ar fi putut avea niste productii lipsite de substanta. Dupa doi ani de activitate au considerat ca au acumulat suficienta experienta incat sa abordeze din nou genul dramatic.

„Tears of Heaven” este un serialul difuzat de MBN incepand cu 11 octombrie 2014 si considerat mijlocul cel mai bun de a-i mentine in top. Fiind vorba de un canal TV cu plata, ce are mai putini telespectatori decat canalele gratuite de televiziune difuzate prin satelir, nu avea cum sa impresioneze prin cotele de rating. In pofida acestui aspect a ocupat primul loc la audienta printre televiziunile de acelasi profil in perioada in care Tears of Heaven a fost in derulare. Cu un regizor ca Yoo Je Won si cu un scenariu la care si-au data mana Heo In Moo si Kim Yeon Sin, productia a semnat certificatul de nastere al unei invingatoare.

Familia cu problemele ei este o tema des intalnita in industria serialelor de televiziune din Coreea. Situatiile dezbatuite au de obicei scop moralizator, de responsabilizare prin educatie a populatiei. „Tears of Heaven” este o drama ce urmareste relatia incordata dintre o fiica si mama acesteia, cu multe conflicte, un drum anevoios de parcurs pentru a ajunge la punctul in care pot intelege DE CE s-a ajuns unde s-a ajuns si care sunt optiunile ce te pot face sa te simti cu adevarat un om implinit. Este o mama ambitioasa care isi abandoneaza nu o data, ci de doua ori fiica pentru ca prezenta acesteia este o piedica in calea planurilor sale de viitor. Cele mai multe scrieri despre mame omagiaza spiritul lor de sacrificiu, dragostea neconditionata si puterea de a face din imposibil posibil atunci cand binele pruncilor o cere. De aceasta data evenimentele ce se imbina alcatuind intriga acestui serial au ca punct de plecare situatii extreme din viata unor femei. Aceste nefericite intâmplari aduc atingere sentimentului matern, il altereaza. In cazul mamei eroinei principale ea considera ca suferintele pe care le-a indurat si i-au provocat traume sunt determinate de saracie, iar solutia depasirii lor ar fi imbogatirea, apartenenta la o clasa superioara. Abandonul, negarea a tot ce tine de trecut face parte din planul ei egoist de parvenire. Transferul afectiunii asupra unui copil strain este mijlocul ales pentru a o propulsa in societatea celor cu bani. Existenta urmasului biologic nu doar este negata ci este insotita de actiuni indreptate impotriva acestuia, menite sa-i protejeze ei pozitia. O alta mama a carei dragoste imbraca forme bizare este mama adoptiva a eroului masculin. Ea iubeste, altfel decât mamele obisnuite, obsesiv, abuziv, excesiv, maladiv, un copil care nu este al ei. Este modul ei de negare si reparare a unui eveniment tragic de care se simte responsabila si care a dus la disparitia fiului ei. Cum era de asteptat, si acest serial abunda de clisee arhicunoscute iubitorilor de k-drame, precum cel al triunghiului amoros, al amneziei, al copiilor abandonati in orfelinat, ca sa amintim doar de cateva dintre ele.

Yoon Cha Young si Cha Sung Tan sunt prieteni nedespartiti ce se alina unul pe celalalt in lumea dura a unui orfelinat. Din cand in cand, in urma unor stimulente substantiale, directorul orfelinatului mai plaseaza câte un orfan spre adoptie familiilor bogate. Intr-o astfel de zi vine randul lui Yoon Cha Young sa fie infiata si pentru a nu fi gasita si luata, Cha Sung Tang o ascunde intr-o pivnita pe care o incuie cu lacatul. Speriata de sobolani, Cha Young rastoarna luminarea si declanseaza un incendiu. Cum prietenul ei a pierdut cheia, interventia salvatoare vine cu intarziere, dupa ce Cha Young sufera arsuri grave si este dusa la spital. Tragica intamplare este transmisa la tv, ocazie cu care Cha Sung Tan este remarcat de o familie bogata datorita marii asemanari cu fiul lor mort intr-un accident. Mama care se invinovateste de pierderea fiului iubit il adopta pe Cha Sung Tan pe care il vede ca pe o a doua sansa data de ceruri. Il obliga sa poarte numele fiului ei, Lee Ki Hyun, sa se comporte ca si cum ar fi el si i se promite in schimb ca vor plati interventiile necesare recuperarii lui Cha Young. Fetita este crescuta de bunica ei, stiind ca mama sa este moarta si imaginandu-si ca o mama este tot ce poate fi mai bun, insasi intruchiparea raiului. Dupa externarea din spital ajunge din nou in grija bunicii, iar la moartea acesteia trebuie sa suporte si o alta durere in afara cea a pierderii ei. Imaginea despre mama ce are grija de ea si dincolo de moarte, ca un inger pazitor, se face tandari cand afla ca aceasta traieste, este bogata si a abandonat-o la nastere. O cauta, reuseste sa o gaseasca si incearca sa obtina un raspuns din care sa inteleaga de ce a parasit-o. In ciuda conditiilor vitrege in care a crescut, Cha Young are un caracter indraznet si puternic. Cand este respinsa din nou, in mintea sa nu mai e loc decat pentru planuri de razbunare. O zicala de pe meleaguri rasaritene te sfatuieste sa sapi doua gropi inainte de a-ti duce la capat planul de razbunare: una pentru victima ta si una pentru tine. Nu poti intoarce timpul inapoi sa transformi durerea in bucurie, dar poti sa-ti vindeci ranile? Daca se mai pot împlini promisiunile de dragoste din copilarie si unde va duce dorinta de razbunare a unui copil abandonat din frageda pruncie ramane de vazut urmarind serialul.

Echipa de actori menita sa dea viata personajelor reuneste actori veterani alaturi de tinere sperante, experienta combinata cu suflu proaspat intr-o emotionanta poveste despre situatii dramatice din cadrul relatiilor interumane ce au starnit mari asteptari din partea publicului. Park Ji-young (The Fugitive of Joseon, The Concubine, Romance Town ) este actrita ce intruchipeaza ambitioasa mama care nu ezita sa-si abandoneze a doua oara copilul fara pic de remuscare pentru statutul sau propriu. Este mama naturala a lui Cha Young si mama vitrega a rivalei acesteia, Jin Je In.
Hong Ah Reum (Into The Flames, Stranger) joaca rolul fiicei care a crezut ca dragostea de mama este precum paradisul, dar cand a cunoscut-o nutreste planuri de razbunare. Seo Joon-young si In Gyo Jin sunt cei doi barbati din viata sa. Seo Joon-young (Secret Door, Sirius) este prietenul din orfelinat care s-a indragostit prima oara de Cha Young. In Gyo Jin este al treilea personaj din triunghiul amoros. Crescut intr-o familie jalnica, a devenit un tanar dur si rebel dar cu o gandire profunda. Este cumnatul hraparetei mame, partenerul fiicei in planul de razbunare si este indragostit de ea.
Hong Ah Reum si Seo Joon Young au fost numiti de catre colegii de pe platoul de filmare “cuplul funny care te face sa plangi cand este sub lumina reflectoarelor si plini de veselie in viata de zi cu zi.” Un plus de valoare l-au dat si ost-urile – Here I Am cu As One si One More Time in interpretarea lui E. Gun.

Un serial de familie captivant, care cu siguranta va va delecta pe durata celor 25 de episoade ale sale.

Prezentare realizata de kira – asiacinefil

Publicat: luni 2 martie 2015

In ultimii 5 ani, numarul filmelor japoneze de epoca a scazut considerabil, in special ca acestea foarte greu reuseau sa obtina castiguri la box-office. Dupa epoca de aur a filmelor cu samurai (anii ’50-’80), genul a intrat intr-un regres firesc odata cu stingerea marilor regizori ce au imbratisat aceste povesti. “Vechea scoala” a filmelor cu samurai nu a reusit sa reziste asaltului filmelor comerciale si a ecranizarilor dupa manga, care dadeau lovitura dupa lovitura la box-office (Dororo, Goemon, Sword of Alexander, si, mai recent, Rurouni Kenshin). Productiile autentice cu samurai au intrat intr-un con de umbra, singurele cai de afirmare ale lor fiind la festivalurile internationale. “Bushido” (ce este doar un titlu cosmetizat de marketing pentru a vinde un produs modest, titlul original in japoneza fiind “Shundou”) e un film de epoca autentic, care sub bagheta unui mare regizor ar fi iesit o capodopera, cel putin vizuala. Dar, din pacate, filmul a fost regizat de un debutant, Yasuo Mikami, a carui lipsa de experienta si probabil de studii aprofundate in domeniu e evidenta. Realizat cu mijloace financiare reduse (de altfel filmul e scris, editat si produs de acelasi Yasuo Mikami), regizorul a reusit sa atraga in echipa de realizare nume cunoscute din domeniul tehnic, cum ar fi operatorii de lumini de la “The Last Ronin”, autorul efectelor sonore de la “The Samurai I Loved” sau coregrafii scenelor de lupta de la “The Twilight Samurai” si “Sword of Desperation”. Din acest punct de vedere, echipa din spatele acestei productii a fost una solida. In rolurile principale au fost distribuiti actori obisnuiti ai filmelor si serialelor de epoca japoneze, multi din esalonul 2 al actorilor din Japonia, insa potriviti pentru rolurile interpretate. Filmarile au fost realizate in interiorul unor locatii ce apartin patrimoniului cultural al Japoniei precum Iga, un oras-castel in Mie, in pitoreasca regiune inzapezita a Kyoto-ului, in Shiga sau Fukui.

In 1735, la 3 ani dupa o foamete cumplita ce a lovit domeniul Inaba, lucrurile par in sfarsit a intra in normal. Doar ca domeniul Inaba apartinea taberei ce fusese infranta in celebrul razboi dintre clanurile Tokugawa si Toyotomi din secolul XVII, incheiat cu Victoria clanului Tokugawa, al carui Sogunat va carmui Japonia pentru o perioada de mai bine de 260 de ani. Pentru a se asigura ca fostul rival nu va incerca sa rastoarne puterea noului Sogun, in special clanurile rivale au fost puse sub o atenta observatie. Orice ban in plus strans de clanuri trebuia raportat si trimis Sogunatului, fara al carui acord nici macar un castel nu putea fi reparat. Nesupunerea ducea la anihilarea intregului clan. Ei bine, cum domeniul Inaba apartinea unui clan pe vremuri rival, Sogunul il trimite pentru misiunea de supraveghere pe Lordul Matsumiya, care incepe o ancheta secreta. Lordul asistent Araki are toate motivele sa fie ingrijorat, clanul detinand terenuri si venituri ce au fost ascunse Sogunului. Un incident similar a fost dat in vileag cu un deceniu in urma, cand Hironoshin Kagawa a trebuit sa ia asupra sa intreaga responsabilitate, comitand hara-kiri pentru a salva domeniul. In prezent, fiul acestuia, Hiroki Kagawa, e un spadasin iscusit, ce doreste mereu sa se autodepaseasca. Gestul imprudent al lui Kagawa din timpul antrenamentului de a-si folosi piciorul pentru a pune piedica adversarului si a obtine astfel un avantaj e privit ca un act imatur de catre Lordul Matsumiya, expertul spadasin al Sogunului, fiind un motiv suficient sa refuze aprobarea antrenarii lui Kagawa in clanul vecin. Folosindu-se de acest pretext si afland ca Lordul Matsumiya a aflat de terenurile ascunse, Lordul asistent Araki pune la cale un plan diabolic pentru a salva din nou clanul.

“Bushido” este sub aspect vizual un spectacol artistic remarcabil. In special scenele de la finalul filmului, filmate in zapezile din Kyoto, pe fundalul batailor de toba ce amintesc de piesele de teatru japoneze (ce sunt, totodata, si singura coloana sonora a filmului) trimit cu gandul la marile filme de epoca ale clasicilor. Interpretarea actorilor e si ea de calitate, insa in acest gen de filme accentul nu e pus pe calitatile actoricesti ale actorului sau pe infatisarea acestuia, fiecare personaj trebuind doar sa-si interpreteze partitura, pentru ca fiecare cadru pus cap la cap cu celelalte sa dea rezultatul dorit, anume o imagine de ansamblu care sa miste ceva in sufletul spectatorului sis a creeze o impresie puternica. Scenariul e si el unul solid, doar ca este tipic filmelor de gen japoneze, anume evenimentele au o evolutie lenta, actiunea fiind lasata pentru cadrele de final. Regizorul a incercat sa depaseasca aceasta problema binecunoscuta cineastilor japonezi realizatori de productii de epoca, recurgand la o editare a imaginilor, decupand o multime de cadre si atasandu-le langa altele aproape haotic. Aceasta munca de editare a dus la disparitia din film a acelor cadre care in filmele marilor clasici erau remarcabile, anume cadrele de tranzitie intre scene, lungi, uneori exagerat de lungi. Toate acestea dau impresia ca filmul nu respire, ca totul e un galop de sanatate cel putin sub aspectul cadrelor si montajului. Noroc cu faptul ca povestea e spusa cursiv, insa acest lucru nu schimba aspectul general al filmului, ce pare mai degraba o productie de televiziune sau un episod de serial, decat un film de festival.

Lasand la o parte lipsurile sale evidente, “Bushido” ramane un film interesant de urmarit, ce ne introduce in atmosfera secolului XVIII japonez a Sogunatului Tokugawa si ne face sa intelegem mentalitatea la nivel de clan si unitatea clanului in fata pericolelor la care era expus. Nu este un film de actiune, spre dezamagirea multor fani ai genului, nu e o realizare comerciala, insa cu siguranta cei care il vor urmari nu vor fi dezamagiti, “Bushido” are fara indoiala destule calitati care vor fi remarcate pe masura vizionarii sale, iar daca e sa punem in balanta plusurile si minusurile, cu siguranta spectatorul va iesi, la final, pe plus…

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 1 martie 2015

“Scent” (cunoscut si ca “Fragrance” sau “Fragrant Scent”) e mult-asteptata revenire pe marele ecran a lui Park Shi Hoo, starul din “Princess’s Man” si “Cheongdam-dong Alice”. La 2 ani de la “Confession of Murder”, cand debut ape marele ecran, Park Shi Hoo marcheaza un nou debut, de data aceasta in primul film chinezesc din cariera. De fapt, “Scent” e o coproductie coreeano-chineza filmata aproape in intregime in Shanghai, in care Park Shi Hoo interpreteaza rolul unui turist coreean pornit in cautarea iubitei sale plecata intr-un tur al lumii, a carei prima escala e Shanghai-ul. Sub aspectul limbii, starul coreean nu a avut probleme tocmai pentru ca interpreteaza un personaj originar din Coreea, astfel ca 99% din replicile sale sunt rostite in coreeana si o engleza chinuita, si doar cateva in chineza. Partenera sa din film e o actrita cvasi-necunoscuta, Chen Ran, in varsta de 30 de ani, ce a colaborat in roluri minore cu Jet Li (in “Ocean Paradise”) si Chow Yun-fat (in “Confucius”), cunoscuta mai mult in lumea modei decat a filmului. Regia e semnata de Jessey Tsang Tsui-chan, autoarea dramei premiate Big Blue Lake (2011). Nu trebuie uitat nici contextul in care Park Shi-hoo a acceptat sa apara in acest film, anume faptul ca scandalul in care era acuzat de viol l-a tinut luni bune departe de Coreea, acesta stand in Statele Unite pentru a scapa de circul mediatic din tara sa. Iar “Scent” i-a oferit ocazia ideala de a reeveni in centrul atentiei, fiind o poveste exact pe gustul fanelor lui din intreaga lume, film pentru care a si renuntat, de altfel, la o oferta venita din partea KBS de a aparea intr-un serial. Daca unii vorbeau despre “Scent” ca despre o “poveste de iubire de basm”, iar altii despre un film artistic, odata lansat pe piata productia s-a dovedit un amestec intre cele doua, ce a multumit fanii ambelor genuri. Filmul are atat romantism, umor usor si clisee tipice filmelor cu indragostiti, cat si realism si dramatism, proiectul fiind in lucru de mai bine de 3 ani. Premiera in China a avut loc in august 2014, in peste 3.500 de cinematografe din intreaga tara, “Scent” fiind parte din recenta explozie a Valului Coreean in China, inlesnita de interactiunile politico-economice recente dintre cele doua tari. Acest gen de colaborare a devenit un “trend” pe piata chineza de film, nu mai putin de 10 coproductii coreeano-chineze fiind deja filmate sau in curs de filmare in ultimul an.

Kang In-jun (Park Shi Hoo) este un tanar architect coreean care vine la Shanghai in cautarea iubitei sale, Min Jung, care plecase intr-o calatorie in jurul pamantului. La coborarea din avion isi pierde pasaportul si portofelul, fiind total dezorientat intr-o tara straina a carei limba nu o cunoaste. Drept urmare, innopteaza intr-o herghelie, alaturi de cai. A doua zi de dimineata vede o tanara venita sa caute inspiratie in acel loc. E vorba de Zhu Li, director de creatie la compania de publicitate a viitorului ei sot, un potent si arrogant om de afaceri. In momentul in care la fata locului apare viitorul sot, intre cei doi logodnici se isca o cearta. Ea e urmarea faptului ca Zhu Li descoperise in telefonul sotului o poza intima de-a acestuia cu o femeie. In cearta dintre cei doi intervine In-jun care, ca un cavaler, incearca sa ia apararea fetei, doar ca, impins fiind, o calca din greseala pe aceasta pe picior. Neavand bani sa plateasca cheltuielile medicale, trebuie s-o ingrijeasca pe Zhu Li in casa acesteia pana ce ea va putea merge din nou. Apropierea dintre cei doi dezvolta sentimente, ce ii pun pe fiecare in fata unor alegeri de care depind vietile lor pe mai departe. Pe cine va alege In-jun ? Pe iubita sa Min Jung, care este ca un fulg purtat de vant prin lume, sau pe gazda sa ca o sfera de cristal, aparent puternica, dar care se poate sparge in bucati la impactul cu loviturile sortii ?

“Scent” este o poveste romantica simpla, cu o evolutie naturala, nefiind umpluta de prea multe lucruri artificiale, asa cum ne-au obisnuit productiile chinezesti de gen. Un lucru pozitiv e faptul ca filmul nu este dublat in totalitate in chineza, personajele vorbind pe toata durata lui in trei limbi: chineza, coreeana si engleza. Acest lucru sporeste farmecul si realismul productiei, ce face mai credibila ideea ca “iubirea nu are granite”. Pigmentat cu putin umor, dar si cu putina tensiune, spre final, “Scent” reuseste sa te tina langa protagonisti pana la final, prin simplitatea si naturaletea scenariului si interprtarii personajelor. Park Shi Hoo pozeaza in barbatul ideal pe care orice femeie si l-ar dori, bland, cald si linistit in orice fel de situatie. E rolul tipic acestuia cu care ne-a obisnuit in atatea seriale, de care ar trebui sa se debaraseze cat de curand. In cativa ani, actorul va trece de borna 40, iar pana in prezent are un singur rol serios pe marele ecran, cel din “Confession of Murder”, in rest delectand publicul cu rolurile romantice de pe micul ecran. Toti actorii coreeni de top care au trecut de 30 de ani au facut si pasul spre roluri serioase, astfel ca roluri usoare ca cel din “Scent” probabil vor fi evitate de actor pe viitor. Nu de alta, dar asemenea roluri nu scot in evidenta nimic din talentul actoricesc al protagonistilor, povestea fiind una banala, ce nu surprinde cu nimic. Partenera lui din film, Chen Ren, ce o interpreteaza pe Zhu Li, se descurca si ea bine intr-un rol nesolicitant, in care putea fi orice actrita. De altfel, filmul, ce e o coproductie China/Coreea de Sud, a avut un buget redus, in afara lui Park Shi Hoo neexistand nici un actor de top in distributie. “Scent” are pe langa destule clisee si ceva original, anume un element pe post de liant al iubirii, porumbeii voiajori. Se spune ca un porumbel voiajor recunoaste amprenta olfactiva a destinatarului, indiferent de distanta ce trebuie s-o parcurga pana la el, acest lucru fiind demonstrate de niste cercetatori italieni. De aici si explicatia titlului filmului, “Scent” sau “Fragrance”, ce face referire la abilitatea porumbeilor de a-si regasi drumul spre casa cu ajutorul simtului olfactiv. Similitudinea porumbei-protagonisti e inutil de a mai fi facuta, metafora e subinteleasa.

Fara a fi neaparat o poveste memorabila, “Scent” ne aminteste ca iubirea e ceva ce nu poate fi controlat de ratiune, iar cand judeci cu sufletul, intotdeauna alegerea e mai usoara. Un film romantic agreabil, ideal pentru inceputul anotimpului in care viata, natura, sentimentele, iubirea, renasc fara regrete. O primavara minunata tuturor asiacinefililor !

Traducerea, adaptarea si timingul au fost realizate in premiera in Romania de uruma (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de uruma si cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 28 februarie 2015

Tsui Hark, unul din cei mai cunoscuti si prolifici oameni de film din China, pare a fi gasit in ultimii ani si cheia succesului financiar. Considerat de critici o figura majora a Epocii de Aur a filmului din Hong Kong si unul din maestrii cinematografiei asiatice, Tsui Hark nu a avut o cariera mereu stralucita, multe din filmele sale fiind considerate sub potentialul sau ca cineast. Dupa o pauza de 2 ani, acesta a revenit cu blockbuster-ul “Detective Dee and the Mystery of the Phantom Flame”, in 2010, investitia de 20 de milioane fiind aproape triplata de veniturile obtinute la box-office. Succesul financiar a fost dublat de castigarea pemiului pentru Cel mai bun regizor la Hong Kong Film Awards si de nominalizarea la Leul de Aur la Venetia. Un an mai tarziu, un nou film cu un buget si mai mare (35 de milioane de dolari), “Flying Swords of Dragon Gate”, ii aducea 100 de milioane de dolari incasari si o nominalizare la Golden Horse. In 2013, profitand din plin de succesul lui “Detective Dee”, a realizat un prequel la acesta, “Young Detective Dee: Rise of the Sea Dragon”, ce i-a adus alte 98,4 milioane $ incasari. Si, cum se spune, “pofta vine mancand”, de Craciun, in 2014, noul sau film se lansa in cinematografe, asteptarile fiind foarte mari. “The Taking of Tiger Mountain” nu a dezamagit, si in ciuda faptului ca productia avea in distributie doar doua nume cunoscute (Tony Leung Ka-fai si Zhang Hanyu), filmul a umplut salile de cinematograf, pana la inceputul lui februarie obtinand incasari de peste 141 milioane $, ce au facut din el cel de-al treilea film chinezesc al anului 2014, dupa incasarile de la box-office. Filmul are la baza romanul “Tracks in the Snowy Forest” scris in 1957 de Qu Bo, roman care la vremea lui a fost repede tradus in engleza, rusa, japoneza, coreeana, norvegiana si chiar araba, transformandu-l pe debutantul Qu Bo intr-unul din cei mai populari scriitori chinezi ai vremii. Compania Bona Film Group a achizitionat drepturile asupra romanului in 2009, planuind inca de atunci adaptarea lui intr-un film de succes. De ce au existat mari asteptari de la acest film ? Pentru ca romanul lui Qu Bo a fost pus in scena ca “opera de Beijing” sub titlul “Taking Tiger Mountain by Strategy”, fiind unul din cele 8 modele de reprezentatii culturale ce au fost permise in anii Revolutiei Culturale. In 1970 chiar a fost realizat un film pe baza romanului, desigur, puternic ideologizat. Filmul lui Tsui Hark e o ecranizare moderna a romanului, in care elementele ideologice sunt reduse la minim, doar anumite melodii soldatesti amintind de politic. In rest, e un film pur comercial, de aventuri militare de razboi, inspirate din fapte reale.

In China anului 1946, dupa eliberarea de sub ocupatia japoneza, tara cade intr-un sangeros razboi civil ai carei protagonisti sunt Partidul Comunist si a sa Armata de Eliberare a Poporului, si Kuomintang-ul (nationalistii). De fapt, razboiul incepuse in 1927, tinand pana in 1936, cand cele doua tabere si-au unit fortele in fata inamicului comun, Japonia. Acum, inamicul japonez fiind anihilat si al doilea razboi mondial incheiat, in zonele muntoase din Nord-Estul Chinei legea era facuta de bandele de talhari, ce terorizau satele din imprejurimi, facand prapad. Cea mai temuta banda din Nord-Est era banda Tigrului, ce isi avea resedinta intr-o fortareata inexpugnabila situate chiar in varful Muntelui Tigrului. Condusi de temutul Lord Soim (Tony Leung Ka-fai), acestia ucideau localnicii si jefuiau satele din impejurimi, recurgand uneori la metode miselesti, imbracandu-se in uniforme de-ale Armatei de Eliberare. In iarna lui 1946, un capitan de detasament din Armata de Eliberare, cu nume de cod 203, e trimis in fruntea unui comando sa anihileze banditii de la Raul Bujorului. Cu munitie putina, prost echipati dar cu soldati bine instruiti, acestia isi stabilesc baza intr-un sat din apropierea Muntelui Tigrului, punand la cale cucerirea fortaretei. Un rol crucial in aceasta misiune va avea Yang (Zhang Hanyu), un cercetas trimis de Cartierul General cu o misiune sinucigasa: sa se infiltreze in tabara inamica si sa ajute la infrangerea acesteia.

La o prima si superficiala vedere, “The Taking of Tiger Mountain” e o varianta chinezeasca a celebrului film ecranizat dupa romanul scotianului Alistair MacLean, “Unde se avanta vulturii” (Where Eagles Dare). In locul inamicului nazist regasim niste banditi fiorosi, iar in locul eroilor Aliati – soldati curajosi ai Armatei de Eliberare. Si totusi, o comparatie poate fi facuta doar la nivel personal, ca cinefil amator, pentru ca daca ne uitam bine, constatam ca romanul lui MacLean a fost scris la exact un deceniu distanta dupa romanul lui Qu Bo. Singurul lucru comun intre cele doua e ideea cuceririi unei fortarete naturale de nepatruns, iar tema nu a fost brevetata nici pe departe de MacLean sau Qu Bo. In plus, productia chinezeasca are un sambure de adevar, deoarece romanul lui Qu Bo a fost inspirat din fapte reale ce au la baza un cunoscut incident din timpul razboiului civil, din anul 1946, cand un soldat cercetas comunist pe nume Yang Zirong s-a deghizat ca bandit pentru a se infiltra intr-o banda locala de banditi, ajutand ulterior forta militara comunista sa distruga tabara inamica. Mai mult decat atat, numele protagonistilor din roman (si film) au fost nume reale de soldati si banditi. Nu poate fi trecuta cu vederea nici influenta majora a doua filme celebre chinezesti, “Infernal Affairs” (din care Tsui Hark preia nuanta “cartitei” plantate in tabara inamica) si “The Message”. O alta nuanta de modernism in adaptarea romanului o constituie rolul unei “femme fatale” in reusita misiunii sub acoperire; cele doua prezente feminine in film sunt si ele un element de echilibru pentru desfasurarea povestii, ce nu e deloc monotona, dedicata doar preaslavirii inteligentei masculine si a eroismului Armatei de Eliberare pe umerii careia a stat recladirea din temelii a Chinei moderne. Fara a fi un film despre strategii militare complicate, dar neezitand sa insiste pe elemente de tehnica militara si arme de lupta, “The Taking of Tiger Mountain” se dovedeste un film de actiune captivant, “de popcorn” cum ar zice criticii de peste Ocean, din care nu lipsesc efectele speciale si dramatismul. Cei care se asteptau la un film artistic isi pot pune si de aceasta data pofta in cui, Tsui Hark a abandonat de mult aceasta abordare, iar faptul ca ajungand spre apusul carierei se dedica tot mai mult unor super-productii pur comerciale este unul firesc. Poti ramane in istoria filmului fie pentru premii castigate la festivaluri internationale si sa faci toata viata filme artistice cu buget redus, sau poti regiza cateva succese de casa memorabile, fara vreun mesaj anume, dar care iti garanteaza celebritatea. Nu e nimic gresit in a face filme comerciale si a cunoaste succesul cu ele, atata vreme cat filmele sunt de calitate, iar la acest capitol Tsui Hark a dat din nou dovada de maiestrie. Tony Leung Ka-fai e din nou memorabil prin interpretarea personajului negativ Lordul Soim (datorita machiajelor si costumelor e aproape de nerecunoscut !), in timp ce Zhang Hanyu face probabil unul din rolurile carierei intruchipandu-l pe Yang, cercetasul ce se infiltreaza in tabara inamica. Costumele personajelor atrag si ele atentia (desigur, nu uniformele ponosite ale Armatei de Eliberare), iar imaginile hibernale sau scena luptei dintre un tigru urias si Yang sunt cireasa de pe tort. Un excelent film de aventura, cu o scena de final emotionanta desfasurata in jurul unei mese, a carui poveste si realizare cu siguranta ii va captiva pe toti fanii genului. Nota 10 pentru superba realizare a lui Tsui Hark, un film ce-si merita din plin castigurile si petrecerea a peste 2 ore in compania lui.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost realizate in pemiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 22 februarie 2015

Anul trecut, “Miss Granny” a fost un mare succes de box-office in Coreea, filmul obtinand incasari de 59,6 milioane dolari. Daca mai adaugam cele 11 premii castigate si 10 nominalizari, putem intelege de ce totul nu se putea opri aici. La scurt timp dupa succesul obtinut in peninsula, producatorul coreean CJ E&M si Beijing Century Media au semnat un contract de colaborare la o coproductie sino-coreeana ce urma a respune povestea din “Miss Granny” pentru publicul chinez. Si asa, in vara lui 2014, au inceput filmarile la remake-ul “Miss Granny: 20 Once Again”. Avand in linii mari acelasi scenariu, adaptat la alte realitati, filmul a fost un succes la fel de mare de box-office si in China. Regizat de taiwanezul Leste Chen, filmul a fost lansat in cinematografe pe 8 ianuarie 2015, la un an de la premiera coreeana, iar pana pe 8 februarie obtinuse deja incasari de 59,1 milioane dolari. Din distributia filmului nu fac parte nume sonore (cel putin la prima lecturare), insa interpretarea tuturor actorilor e una remarcabila, in special a actritei de 28 de ani Yang Zishan, ce a debutat tarziu in lumea filmului. In ciuda varstei sale, aceasta reuseste sa interpreteze cu mare talent personajul Lijun la varsta de 20 de ani. Acelasi personaj din film, insa la varsta de 70 de ani, e interpretat de actrita veteran Kuei Ya-lei, o actrita de top in China, cu aparitii in peste 100 de filme si seriale de televiziune in exact jumatate de secol de cariera, de 4 ori castigatoare a Golden Horse si de 2 ori a Golden Bell. Wang Deshun e o alta prezenta inedita, un actor de 79 de ani ce interpreteaza rolul savuros al iubitului bunicutei, o figura simnpatica ce aduce multa buna dispozitie. Din randul tinerei generatii, nu puteau lipsi vedete populare in China, si aici e vorba de Chen Bolin (premiat pentru interpretarea din serialul din 2011 “In Love With You”) in rolul iubitului tanar al bunicutei, si Luhan (fost membru al formatiei EXO, desemnat a 6-a cea mai populara vedeta a Chinei in 2014), aflat la debut intr-un film, interpretand rolul nepotului bunicutei.

Pentru Shen Mengjun, o simpatica bunicuta rautacioasa de 70 de ani, viata are un ritm monoton. Dimineata si-o petrece in sanul familiei, formate din fiul sau, mandria ei, profesor universitar, nora – pe care nu ezita sa o cicaleasca in ciuda problemelor cardiace pe care aceasta le are, Xinran, nepoata ce seamana leit cu mama ei, si Qianjin, nepotul de suflet al bunicutei, ce activeaza intr-o trupa muzicala necunoscuta, ce spera sa cunoasca succesul, intr-o zi. Mai apoi, bunica Mengjun face o vizita la Clubul Pensionarilor pentru neobositele partide de mahjong jucate in compania prietenelor ei de o vorba. Iar seara, leneveste in fata televizorului pana la ore tarzii la serialul ei preferat, impreuna cu Batranul Li, admiratorul ei de o viata, ce spera sa apuce ziua in care sa o ia de sotie pe vaduva Mengjun. In momentul in care in urma cicalelilor bunicutei, nora sufera un atac de cord, “nucleul dur” al familiei format din nepoata, nora si usor influentabilul cap al familiei decide ca e timpul ca bunica sa fie internata la un azil de batrani. Auzind aceste intentii, bunicuta Shen incearca sa se impace cu ideea, ramanand initial socata de modul in care e tratata de propria ei familie. Ratacind intr-o seara pe strazi, da peste un studio foto de a carui existenta nu stia. Decisa sa-si faca o poza ca amintire pentru familia ei, un fenomen straniu se petrece si, la iesirea din studio, se trezeste ca este mai tanara cu 50 de ani, semanand leit cu cantareata ei preferata, Teresa Teng, in anii ei de glorie. Luand numele Lijun, aceasta incearca sa profite la maxim de noua viata pe care destinul i-a daruit-o.

Era previzibil faptul ca o poveste de succes ca cea din “Miss Granny” va fi refolosita mai devreme sau mai tarziu pentru a aduce noi castiguri. Vestea buna e ca realizatorii chinezi s-au miscat repede si au taiat din start orice posibil plan al americanilor de realizare a unui remake dupa productia coreeana de succes. In acest moment, cu doua productii ce au acaparat piata asiatica, Hollywood-ul poate abandona orice proiect similar, fiind greu de crezut ca cineva din Asia ar mai urmari o a treia productie similara. Si asta pentru ca productia chineza e atat de fidela variantei coreene incat ai impresia ca revezi filmul coreean spus intr-o alta limba, cu alte personaje si in alt context. Nu e exclus ca peste ani, producatorii americani sa incerce un remake pe care sa-l cosmetizeze cu o distributie de zile mari, insa momentan cel putin pe piata asiatica un asemenea remake ar fi un esec financiar pentru orice companie americana de productie. Iar cum in ultimii ani, SUA curteaza insistent China, in care vede o uriasa piata de desfacere pentru productiile sale, e greu de crezut ca cineva mai poate realiza ceva mai bun decat au realizat coreenii si chinezii pe aceasta tema. Care productie a fost mai buna, cea coreeana sau cea chineza ? E destul de greu de spus, pentru ca fiecare film isi are particularitatile, atuurile si lipsurile sale. Iubitorii filmului coreean vor proclama din start superioritatea productiei originale, insa si varianta chineza merita vizionata, avand propriul sau farmec. Filmul coreean e parca putin mai profund, te misca mai mult, pe cand remake-ul chinezesc e mai amuzant si mai superficial la partea sentimentala. Ce lipseste variantei coreene a fost completat in remake, ce dezvolta mai mult relatia bunicutei cu cei doi iubiti ai ei, explorand nu doar momentele hilare ci si trairile launtrice ale acesteia din perioada transformarii sale. In schimb, in varianta chineza, povestea se termina brusc, nelasand spectatorului sansa sa-si ia ramas bun de la personajele ce i-au tinut companie pe durata celor peste 2 ore cat tine filmul. Un aspect pozitiv in ambele productii e interpretarea actritei tinere, ce imita perfect comportamentul bunicutei, oferind iluzia ca avem in fata o singura persoana in doua etape diferite ale vietii. Gesturile si mimica actritei Yang Zishan, ca si infatisarea ei, amintesc perfect de jocul actritei veteran Kuei Ya-lei, astfel ca una se completeaza pe cealalta, existand o chimie perfecta. Pana si la incasari, cele doua filme au avut castiguri similare, astfel ca e aproape imposibil sa te decizi care din productii e mai reusita. Daca productia initiala ar fi fost cea chineza, probabil am fi privit varianta coreeana cu alti ochi, dar asa, suntem nevoiti sa revedem un film ce l-am indragit, spus intr-un alt stil, insa la fel de atragator si ofertant, astfel ca e greu sa inclinam balanta intr-o parte sau alta. Amandoua au fost filme reusite, indragite de publicul din intreaga lume, si ar trebui privite individual. In plus, atata vreme cat scenariul a fost pus la dispozitie de producatorul coreean, era de asteptat sa nu existe multe modificari si adaptari, pentru a nu se devia de la tema de baza. Din acest motiv multe scene vor parea trase la indigo dupa varianta coreeana. Daca ar fi fost vorba de o continuare a povestii, si nu de un remake, probabil lucrurile ar fi stat altfel, dar asa… revedem o poveste superba si retraim emotia tineretii traite la maxim in alte ritmuri, culori si tonalitati.

Desi cei care au vazut varianta coreeana stiu deja, bunicuta Shen e o fiinta aproape insuportabila. Isi petrece timpul cum altfel decat jucand mahjong cu pensionarii din vecini, luandu-se la harta cu ei si ridicandu-si in slavi fiul, pe Guobin. Acesta e mandria ochilor ei, l-a crescut in saracie, ramanand vaduva cand fiul ei avea doar 1 an, astfel ca datorita tuturor acestor sacrificii, oricine se ia de puiul ei sfarseste paruit. Desi vaduva de decenii bune, nu duce lipsa de admiratori, cel mai mare fiind septuagenarul Li, vaduv si el, ce are in grija o fiica singura de 40 de ani. Familia bunicutei Shen e formata din 3 generatii, nora suferind de inima si din cauza cicalelilor mamei-soacre, in timp ce nepoata Xiang Xinran, studenta la facultate, e mereu criticata pentru modul provocator in care se imbraca. In schimb, nepotul Qianjin, ce a pus bazele unei trupe muzicale, e preferatul bunicii, ce il apreciaza pentru faptul ca are initiativa si stie ce-si doreste de la viata. Cand bunicutei i se ofera sansa – desigur, cu ajutorul fanteziei – de a-si retrai viata pornind de la momentul de apogeu al frumusetii sale fizice, aceasta ajunge intr-o veritabila dilema: sa-si traiasca viata asa cum isi doreste, facand toate acele lucruri pe care nu le-a putut face la vremea ei, sau sa faca totul exact la fel ? O provocare interesanta pe care scenariul ne-o face, pentru ca, fara indoiala, multi dintre cei ce vizioneaza filmul se vor intreba: “Eu ce-as face, cum mi-as retrai jumatate de secol de viata, daca mi s-ar acorda o asemenea sansa ?” Finalul povestii are un usor iz de Cinderella (Cenusareasa), cand personajul central realizeaza ca clipele de vis in pielea tinerei cuceritoare sunt numerate din cauza unui fenomen ce nu poate fi controlat.

Un film superb, ce prelungeste senzatia de “neuitat” pe care ne-a transmis-o productia originala coreeana. Astfel de filme prind la public, pentru ca intotdeauna calatoria in timp, misterele si fenomenele paranormale vor fascina si vor starni imaginatia omenirii. “Miss Granny: 20 Once Again” ramane o realizare de calitate, amuzanta si placuta de urmarit, cu melodii superbe si cu o echipa de actori foarte talentati si maturi in exprimare ce ne vor delecta timp de mai bine de 2 ore, cucerindu-ne iremediabil.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.

Page 21 of 51

sus

One Warm Word (2013-2014) – o k-drama despre (in)fidelitate şi valorile familiei

His Last Gift (Last Present) (2008) – Shin Hyun-jun şi Huh Jun-ho într-o dramã de familie sfâşietoare

Jeong Do Jeon (2014) – soarta unei naţiuni, la rãspântia a douã dinastii

Tokyo Tribe (2014) – un musical hip-hop strãlucit, atipic lui Sion Sono

Blue Swallow (2005) – povestea senzaţionalã a primei femei pilot civil coreene

Fated to Love You (You Are My Destiny) (2014) – un remake reuşit dupã un serial taiwanez, cu polivalentul Jang Hyuk în rolul principal

My Love, My Bride (2014) – un remake ce face radiografia unei cãsnicii la început de drum

Oh ! Brothers (2003) – o comedie de succes cu Lee Jung-jae şi Lee Beom-soo în formã maximã

Ghost (Phantom) (2012) – So Ji Sub între lumea virtualã şi cea realã

El Condor Pasa (2013) – un film despre iertare şi suferinţã în regia remarcabilului Jeon Soo-il

Whistle Blower (2014) – Park Hae-il între adevãr şi interes naţional, într-unul din cele mai mari scandaluri din istoria Coreei

Dragon Blade (2015) – Jackie Chan într-o co-producţie chinezo-americanã exageratã de aventuri

Sea Fog (Haemoo) (2014) – o dramã despre dezumanizare inspiratã din fapte reale, debutul lui Park Yoochun pe marele ecran

Ask This of Rikyu (2013) – Ebizo Ichikawa în rolul legendarului Maestru al Ceaiului Sen no Rikyu

The Technicians (The Con Artists) (2014) – Kim Woo Bin într-un rol ce-i vine ca o manuşã

Tears of Heaven (2014) – o dramã de familie maraton, cu clasicele teme ale genului în prim plan

Bushido (Shundou) (2013) – un film japonez independent autentic de epocã, despre onoare şi justiţie

Scent (Fragrance) (2014) – Park Shi-hoo, între douã iubiri, de Mãrţişor

The Taking of Tiger Mountain (2014) – un blockbuster deosebit marca Tsui Hark, inspirat din fapte reale

Miss Granny: 20 Once Again (2015) – un excelent remake chinezesc dupã marele succes coreean de box-office “Miss Granny”