DIVERSE

Publicat: duminică 20 septembrie 2015

Mona Lisa, celebrul portret pictat de Leonardo Da Vinci undeva intre 1503-1506, ce se crede a fi al sotiei lui Francesco del Giocondo (de unde si denumirea La Gioconda), Lisa Gherardini, este, fara indoiala, cel mai celebru tablou al omenirii. Dupa cum o afirma John Lichfield in cartea sa din 2005 “The Moving of the Mona Lisa”, e “cea mai cunoscuta, cea mai vizitata, cea mai discutata, cantata si parodiata opera de arta din lume.” Din 1797 e expusa la muzeul Luvru, devenind unul din simbolurile Frantei si, totodata, cea mai scumpa picture din lume, valoarea ei fiind estimata, la nivelul anului 2012, la 760 milioane dolari. Desigur ca toate aceste lucruri au starnit imaginatia scriitorilor si scenaristilor, numeroase carti si, mai nou si filme avand in centrul lor aceasta pictura. Realizatorii japonezi au incercat sa creeze si ei un film ce are in centrul sau unul din misterele acestui tablou, ochii Mona Lisei, e vorba de “All-Round Appraiser Q: The Eyes of Mona Lisa”. Filmul are la baza romanul lui Keisuke Matsuoka, “Case Files of All-Round Appraiser Q IX”, publicat in 2011 si se axeaza pe misterul simbolurilor recent detectate in ochii Mona Lisei, niste litere (eventual si cifre) invizibile cu ochiul liber, dar care marite cu tehnologie moderna au permis detectarea literelor L si V in ochiul drept, provenind probabil de la Leonardo da Vinci. Au fost gasite simboluri si in ochiul stang, dar nu au fost inca lamurite, pictura fiind de peste 500 de ani. Desigur ca acestea au dat nastere la numeroase speculatii, imediat a aparut Dan Brown cu al sau „Cod al lui Da Vinci”, nici pana in ziua de azi misterul Mona Lisei nefiind in totalitate descifrat (unii speculeaza ca ar fi de fapt un autoportret al lui Da Vinci care, chipurile, ar fi fost homosexual si s-ar fi imaginat ca… femeie, in timp ce altii sustin ca ar putea fi un portret al mamei acestuia, atat de pretios incat artistul il purta mereu cu el, neavand incredere sa-l lase acasa). Mona Lisa ramane, asadar, un subiect inepuizabil pentru literatura de mister, si o continua sursa de inspiratie pentru cinematografie. Filmul regizat de Shinsuke Sato (autorul live-action-urilor Gantz, remake-ului The Princess Blade si animatiei Oblivion Island: Haruka and the Magic Mirror) e un thriller de mister ce nu are nimic din spectaculozitatea mult prea comercialelor ecranizari Hollywoodiene dupa Dan Brown, si care nici nu urmarea obtinerea unui succes comercial, cu un buget fara pretentii. In schimb, reuseste intr-un mod tipic japonez sa dea viata unei povesti captivante, o contributie importanta avand-o protagonista Haruka Ayase (Happy Flight, Ichi), facuta parca pentru astfel de roluri.

Riko Rinda (Haruka Ayase) e o tanara evaluatoare cu calitati exceptionale. E un evaluator universal, adica evalueaza orice obiect de arta, monede, antichitati, avand un mic birou frecventat de tot felul de persoane mai mult sau mai putin ciudate. Intr-una din zile e vizitata e un domn care ii cere sa evalueze… un flyer. Proprietar al unui restaurant, acest domn primise o oferta foarte generoasa sub aspect financiar sa organizeze o degustare de alimente in propriul restaurant. Doar ca ceva i s-a parut suspect si, pentru a nu apela la politie, a zis sa incerce sa afle pe cont propiu misterul uriasei sume de bani primite. Asa ca a adus flyer-ul de promovare al evenimentului, editat de firma ofertanta, la evaluatoarea Riko Rinda, care in scurt timp isi da seama ca pozele din flyer au fost falsificate. Suspicios, proprietarul restaurantului o invita pe evaluatoare la fata locului, unde datorita intuitiei sale iesite din comun da in vileag o afacere de proportii. La fata locului il cunoaste si pe Ogasawara, un tanar reporter lipsit de experienta, aflat la un pas de a fi concediat. Transferat la departamentul cultura, acesta primeste un ultimatum: ori scrie un articol reusit despre evenimentul gastronomic, ori e concediat. Incidentul de la eveniment il salveaza, si, in plus, ramane fascinat de mintea sclipitoare a tinerei evaluatoare, incercand in zadar sa-i smulga un interviu. Rezolvarea misterului o aduce pe Rina in contact cu seful celei mai mari galerii de arta din Tokyo, d-l Asahina, care cateva zile mai tarziu o cauta pentru o inedita evaluare: ii cere sa o evalueze pe… Mona Lisa. Si astfel incepe o aventura plina de neprevazut pentru Rina, care pleaca la Paris pentru a descoperi… misterul ochilor Giocondei.

“All-Round Appraiser Q: The Eyes of Mona Lisa” e un film de mister destul de diferit de ce alte productii similare japoneze. Cand spui “mister” in cinematografia japoneza te gandesti imediat la jocuri psihologice de-a soarecele si pisica sau la scenarii inspirate din manga ce au o mare doza de fantezie in ele. De aceasta data lucrurule stau diferit, deoarece avem la baza un roman obisnuit de mister, scris in stilul unui Edgar Wallace sau Conan Doyle, adica urmand o reteta clasica, rationala, a misterului. Si care poate fi un punct de pornire mai inspirat in deslusirea misterelor decat un personaj principal cu calitati extraordinare in evaluarea obiectelor de arta ? Riko Rinda imprumuta ceva din inteligenta unui Sherlock Holmes, chiar e urmata peste tot, inclusiv la Paris de ziaristul Ogasawara (al ei Watson), iar misterul ochilor Mona Lisei pe care trebuie sa-l descifreze pare a fi pretextul ideal pentru a-i descoperi calitatile iesite din comun. Povestea e una banala si chiar lipsita de spectaculozitate in prima sa jumatate, insa a doua parte rasplateste din plin tot efortul spectatorului de a rezista pana in acel moment. Imaginile din Luvru sporesc parca atmosfera misterioasa, cadrele semiobscure si coridoarele lungi dand impresia ca te pierzi in misterul ce trebuie deslusit. Linistea ce o degaja imaginile din Luvru iti dau senzatia ca esti si tu un vizitator aflat pe culoarele lui, flancat de picturi cu o istorie de secole, si ca fara voia ta te lasi prins in poveste. Desi poate nu au intentionat, realizatorii japonezi au reusit sa transmita farmecul Luvrului, un loc ce fascineaza neintrerupt si care cucereste iremediabil orice iubitor de arta si de frumos de pe orice meridian al acestei lumi. Nu trebuie sa fii un cunoscator al artei pentru a simti o fascinatie inexplicabila urmarind chiar si o poveste fictiva ca aceasta despre Mona Lisa, desfasurata inr-un asemenea decor mirific. Cele doua personaje principale, evaluatoarea Rinda si ziaristul Ogasawara, de varste apropiate, sunt bine conturate, fapt ce da povestii soliditate, chiar daca ele nu ies dintr-un anume tipar (ai zice chiar ca e o poveste a lui Lois Lane si Superman spusa pe dos, in care Superman e evaluatoarea Rinda, ale carei puteri supranaturale stau in intuitie si judecata stralucita). Personajele secundare sunt cele ce tin filmul captivant, deoarece nu afli decat spre sfarsit care dintre ele sunt personaje negative si care pozitive, care ajuta personajele principale ce din start se considera a fi pozitive prin excelenta si care pune piedici acestora. Cu o coloana sonora ideala pentru a sublinia misterul, acest thriller deductiv cu siguranta ii va captiva pe fanii genului.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 19 septembrie 2015

Toti ne-am dorit, intr-o anumita perioada a vietii, sa putem da timpul inapoi din diferite motive: pentru a repara o greseala pe care am facut-o si care a avut consecinte nefaste, sa retraim anii copilariei sau sa mai fim o data cu cei care nu mai traiesc, ori din multe alte motive. De aceea intoarcerea in timp a fost si este subiectul a mii de pagini scrise, filme, documentare, zvonuri si intamplari date ca adevarate si traite de multe persoane. Conform teoriei relativitatii elaborate de Einstein, calatoriile in timp ar fi posibile daca si noi ne-am misca cu viteza luminii, ceea ce este mai mult decat imposibil. Cu toate acestea, unii fizicieni sustin ca, traversarea spatiului si timpului este posibila prin construirea unei masini a timpului, care ar putea deveni “autovehiculul” pentru aceste calatorii, iar acele mult invocate “gauri negre” ar fi niste “coridoare de acces catre alte dimensiuni”, care in opinia cunoscutului fizician Stephen Hawking ar reprezenta “cheia” calatoriei in timp. Cat este fictiune, cat realitate, si cat de posibile vor deveni toate acestea doar timpul o va spune.

Fiind un subiect inepuizabil, nu le scapa nici cineastilor coreeni, care exploateaza si ei subiectul in filme si, in ultimul timp, in seriale, care nu sunt deloc putine: Faith, Dr. Jin, Queen Inhyun’s Man, Rooftop Prince, Marry Him If You Dare, etc. toate avand ca laitmotiv calatoria in trecut sau in viitor. Unul dintre cele mai noi este Nine: Nine Times Time Travel, care trateaza aceasta tema intr-un mod inedit si surprinzator.

Park Sun-woo ducea o viata fericita alaturi de parinti, frate si cel mai bun prieten. Toate astea se schimba cand tatal sau moare intr-un incendiu, mama se imbolnaveste si este internata intr-un sanatoriu pentru bolnavi mintal, iar fratele sau se indeparteaza de el, traind intr-o lume a lui si calatorind mult. Trec douazeci de ani, si Sun-woo este acum reporter de stiri la televiziune, meserie care ii acapareaza tot timpul. Pana cand frecventele dureri de cap il trimit la prietenul sau Han Young-hoon care este doctor, si care-i descopera o tumoare pe creier, dandu-i putin timp de trait. Ca tragedia sa fie completa, este anuntat ca fratele sau, despre care nu mai stia nimic de peste un an, este gasit mort pe un munte, in Nepal. Printre lucrurile ramase in urma fratelui mort gaseste si un betisor parfumat si o agenda in care Park Jung-woo facuse mai multe adnotari. Curios si intrigat de acest betisor, Sun-woo il aprinde si se vede transportat cu douazeci de ani in urma, pe cand era elev, avea o familie si era fericit. Odata intrat in posesia celor noua betisoare, de existenta carora afla din notitele din agenda si care se aflau la o cabana pe un munte in Nepal, incearca cu ajutorul lor sa schimbe trecutul dureros si sa pedepseasca pe presupusul vinovat de tragedia familiei lui. Dar, este cu putinta ca tu, un simplu om, sa joci rolul lui Dumnezeu? Poti tu schimba soarta sau vei genera tragedii mai mari? Trecutul este trecut si asa trebuie sa ramana dintr-un motiv anume, stiut fiind ca un om nu poate sa aduca un mort inapoi si soarta ta este hotarata de altcineva si nu de tine, muritor de rand.

Cine sunt eroii acestui serial ?

Park Sun-woo (Lee Jin-wook, Powerful Opponents, The Three Musketeers, The Time That I Loved You, 7 000 Days, etc.) are 38 de ani si este reporter la televiziune unde prezinta stirile, prilej sa deschida o ancheta in direct asupra doctorului Choi Jin-chul, pe care il acuza de practici imorale in cercetarile sale si pe care il crede criminalul care i-a ucis tatal. Locuieste singur in casa familiei, ducand in permanenta cu el durerea de a nu-si fi putut salva tatal de la moarte. E indragostit de o jurnalista tanara pe care el o instruieste si cu care se casatoreste in secret cand afla ca mai are putin de trait. Odata descoperita posibilitatea de a calatori inapoi in timp, incearca sa impiedice moartea tatalui sau si sa dea in vileag, cu probe, pe cel care poza intr-un om integru, profesorul Choi Jin-chul. Dar in aceste incercari de a repara trecutul isi da seama ca betisoarele primite nu au fost o binecuvantare cum credea el, ci un blestem, si descoperirea trecutului a adus la suprafata secrete teribile, si ca destinul persoanelor implicate a fost schimbat fara ca el sa poata controla asta, suferinta lui fiind teribila cand descopera ce cadou otravit a primit.

Joo Min-young ( Jo Yoon-hee, The King’s Face, Scandal: A Shocking and Wrongful Incident, You Who Rolled in Unexpectedly, etc.) este reporter de teren si este trimisa sa faca un reportaj in Nepal. Indragostita de Sun-woo, ramane surprinsa de cererea acestuia de a se casatori doar pentru cateva luni misterul elucidandu-se cand afla de boala lui, dar experimentele lui ii schimba destinul si o transforma in nepoata lui. Aflata in pragul casatoriei cu prietenul ei pentru care nu avea sentimente foarte mari, descopera ca unchiul ei este de fapt sotul ei si adevarul o devasteaza mai ales ca era greu de crezut asa ceva.

Park Jung-woo ( Jun Noh-min, Family’s Honor, Gye Baek, Maids, etc.) este fratele pe care Sun-woo il iubea nespus, dar este mereu trist, si mai tot timpul pe drumuri, cautand ceva care sa-i poata aduce viata fericita inapoi. Ii marturiseste fratelui lui ca a gasit o masina a timpului, ceea ce-l face pe acesta sa se indoiasca serios de sanatatea lui mintala. Descoperirea pe care o face si i-o lasa lui Sun-woo ii va transforma in dusmani de moarte si ii va schimba si lui destinul, transformandu-l intr-un doctor ros de regrete si vina, pe care incearca sa le faca suportabile cu ajutorul medicamentelor.

Han Young-hoon ( Lee Seung-joon, Hyde, Jekyll, Me, The Legend of the Witch, Misaeng, etc.) este prietenul si confidentul de o viata a lui Sun-woo, doctor intr-un spital care practic a fost toata familia acestuia pe parcursul ultimilor douazeci de ani. El il trateaza, il sfatuieste si stie tot ce face prietenul lui pe care il sprijina, macinat de grija pentru sanatatea lui, si pe care la un moment dat il salveaza de la moarte, prietenia lor fiind sincera si puternica inca din copilarie.

Multe alte personaje raman de descoperit in acest serial incadrat in categoria romance, time travel, melodrama, fantasy, din anul 2013 care are 20 de episoade, care a fost difuzat de canalul prin cablu tvN. OST-ul abunda in melodii frumoase pe care le gasiti intr-un material amplu si complet in sectiunea OST de pe forum. Regizorul Kim Byung-soo a fost premiat la Daejeon Drama Festival cu premiul “Cel mai bun regizor”, si a facut echipa cu scenaristii Kim Yoon-joo si Song Jae-jung, vechii colaboratori de la Queen In Hyun’s Man. Cu premii au fost rasplatiti si Jo Yoon-he si Lee Jin-wook pentru prestatia lor din acest serial. Vizionare placuta!

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil

Publicat: vineri 18 septembrie 2015

“Monster Hunt” (2015) se poate spune fara a gresi ca e un film “fenomen” in China, si asta pentru ca a reusit o performanta neatinsa inca de vreun film chinezesc: 380,99 milioane de dolari castiguri la box-office ! Suucesul s-a datorat mai multor factori, cum ar fi reactia pozitiva a publicului, care a recomandat prietenilor si apropiatilor vizionarea acestui film; un alt factor a fost campania de promovare intensa din media chineza de dinaintea premierei. S-a muncit enorm la acest film, a carui idee a aparut in 2005, dar care efectiv a inceput sa devina concret din 2008. Regia e semnata de Raman Hui, un regizor de animatie cu experienta la Hollywood, ce a fost co-regizor la Shrek the Third. Desi din distributie nu fac parte actori cunoscuti (cu exceptia lui Eric Tsang, Tang Wei sau Jiang Wu, care au insa roluri secundare ce intretin atmosfera), cei doi protagonisti, Bai Baihe si Jing Boran, au niste intrepretari de zile mari, existand o evidenta chimie intre cei doi. Despre personajele realizate pe calculator e de prisos sa mai vorbim, sunt o adevarata delectare vizuala, in special micutul monstru rege, acestea aducand o pata de culoare majora acestei productii, practic ele umpland salile de cinematograf si favorizand acest succes neasteptat. Succesul productiei ce a avut un buget urias, de 56 de milioane de dolari, a adus imediat ideea realizarii unui sequel, confirmat deja de producatorul Bill Kong. Regizorul Hui a declarat, totusi: “Avem nevoie de timp pentru a ne gandi si a pregati. Filmul a devenit un fenomen, iar lumea da impresia ca nu a vazut destule in acest film.”

Intr-un regat mitic, fiintele umane convietuiesc pasnic cu diferite creaturi, inclusiv cu monstri. Dar cum omul dorea sa monopolizeze lumea, a declarat razboi monstrilor. Infranti, monstrii au fost exilati in muntii indepartati, fiindu-le interzis sa treaca hotarul lumii oamenilor. In momentul in care in lumea monstrilor batranul Rege Monstru e ucis de un monstru malefic, regatul monstrilor cade in haos. Toti supusii fideli fostului rege sunt omorati, iar Regina vaduva e nevoita sa fuga… in lumea oamenilor, purtand in pantece pruncul regal nenascut. Cu ultimele puteri ajunge in satul Yongning, un sat de oameni pasnici ce de ani de zile nu au vazut picior de strain pe taramul lor. De sat are grija primarul lui, tanarul si prostutul Tianyin, care nu e ascultat de nimeni, poate doar de prietenul sau Xiaowu. Viata ii e salvata de o tanara vanator de monstri, Huo Xiaolian, care ajunge la momentul potrivit chiar inainte de a cadea in capcana unor montsri. Printr-un context de evenimente, primarul satului ajunge in situatia delicata de a hotari soarta lumii monstrilor, intrand in posesia… pruncului regal. Urmeaza o cursa contra cronometru pentru salvarea acestuia de monstrii malefici, dar si de vanatorii de monstri avizi dupa recompense.

“Monster Hunt” e o fantezie plina de aventuri comice si actiune, ce combina scenele reale cu grafica pe calculator intr-un mod aproape perfect. Lumea imaginara si cea reala se intrepatrund fara cusur, astfel ca ai impresia unei realizari unitare realiste si solide in care n-ai zice ca personajele animate nu sunt… reale ! Dar care e povestea realizarii acestui film de exceptie ? Ideea lui a aparut in 2005, cand regizorul de animatii Raman Hui, ce pe atunci traia in Statele Unite, i-a propus producatorului Bill Kong realizarea unei animatii in China. Acesta l-a refuzat, invocand lipsa de experienta in acel domeniu. Trei ani mai tarziu, Bill Kong l-a cautat pe Hui in State, propunandu-i sa realizeze partea grafica si sa regizeze proiectul unui live-action chinezesc. Fara experienta in domeniul live-action-urilor (adaptari dupa benzi desenate), Hui a acceptat propunerea. In colaborare cu scenaristul Alan Yuen din Hong Kong, cei doi au inceput sa caute material pentru un scenariu, care in 2009 a inceput sa prinda contur. Sursa de inspiratie: monstrii mentionati in literatura clasica chineza. Desigur, povestea era una originala, dar era vag inspirata dintr-o carte chinezeasca veche, “The Classic of Mountains and Sea”, despre niste monstri ce traiau in munti. Prieteni din industrie au vazut schita scenariului, au sustinut ideea realizarii productiei, dar marea problema erau efectele vizuale pentru descrierea monstrilor. In 2012 au realizat un film-test de cateva minute la studiourile chinezesti de efecte vizuale, Base FX, iar acesta a dat incredere echipei sa mearga mai departe cu proiectul. Filmarile au inceput la sfarsitul lui 2012, incheindu-se efectiv in 2013. Pana in vara lui 2014, echipa a lucrat la efectele speciale, terminate in proportie de 70%. Cand mai era putin pana la finalizarea proiectului, actorul principal Kai Ko a fost arestat la Beijing pentru consum de droguri. Castigand timp, echipa de la efecte speciale a profitat de situatie pentru a desavarsi partea grafica, in timp ce producatorii au decis refilmarea productiei cu un alt actor in rolul principal, Jing Boran, autoritatile nepermitand prea devreme rularea in cinematografe a unui film cu un protagonist condamnat pentru consum de droguri. Refilmarea a fost un calvar, dar a fost facuta intr-un ritm infernal, in doar 5 saptamani, fiind finalizata in martie 2015, fapt ce a crescut costurile finale ale productiei. A fost ratata si data initiala a premierei, gandita strategic in februarie 2015, odata cu Anul Nou Chinezesc, aceasta avand in sfarsit loc pe 16 iulie 2015.

Dupa cum s-a vazut, realizarea lui “Monster Hunt” a fost stradania de ani de zile a unei echipe extraordinare, iar publicul a rasplatit din plin aceasta munca asidua. Nimeni, nici macar regizorul si producatorii nu se asteptau la un succes urias, insa filmul a scris istorie, devenind productia chineza cu cele mai mari incasari din toate timpurile. E un film ce merita toate laudele si toate castigurile obtinute, o productie deconectanta, de vazut cu intreaga familie, plina de efecte speciale realizate extraordinar si cu o poveste dinamica, in spiritul filmelor de aventura si fantezie. Doar ca de data asta realizatorii chinezi s-au autodepasit, oferindu-ne o surpriza de proportii. Daca vreti sa va descretiti fruntile, “Monster Hunt” e alegerea ideala, nu aveti motve sa regretati.

Traducerea, adaptarea si timingul lucrat manual au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 13 septembrie 2015

Cuplul Kim Jin-sung (regizor) – Byun Won-mi (scenarista) se reuneste pentru a treia oara cu ocazia productiei “My Eleventh Mom” (2007), dupa colaborarile anterioare la “Surprise Party” si “Geochilmaru”. Pana in prezent, niciunul dintre cei doi nu a mai fost implicat in vreun proiect, fara insa ca aceasta sa insemne ca au renuntat la activitatea in lumea filmului. Adevarul este ca primul deceniu al noului mileniu a insemnat, in cinematografia coreeana, o inflorire a genului melodramatic, care astazi si-a pierdut stralucirea de altadata. In filmul coreean al anilor post 2010, melodrama e inclusa in filme in egala masura cu actiunea, comedia sau romantismul, filmele fiind mult mai complexe, iar genurile – doar niste instrumente in atingerea complexitatii. In anul 2007, inca, melodramele mai prindeau la public, si erau si usor de facut: un scenariu simplu, un actor cat de cat cunoscut in distributie, o coloana sonora induiosatoare, iar hrana celor mai putin optimisti era gata de consumat. Totusi, “My Eleventh Mom”, desi are toate aceste ingrediente, se departeaza putin de tipicul filmelor melodramatice, insistand mai mult pe relationarea personajelor, decat pe descrierea fizica a suferintei personajului principal. Mai mult, vorbim de doua personaje principale (interpretate de Kim Hye-soo si de actorul copil Kim Young-chan),fiecare cu suferinta proprie, ce interactioneaza si ajung sa aiba asteptari unul de la celalalt, astfel ca filmul e mai mult o drama de familie decat o melodrama in sine. Fundalul sonor (asigurat de extraordinarul Lee Seung-cheol), uneori prea optimist si ritmat pentru un film dramatic, parca ne transmite faptul ca in tot raul acestei lumi exista o umbra de speranta ce se gaseste in noi insine, in forta nevazuta a fiintei umane, ce o poate ajuta sa depaseasca orice obstacol. “My Eleventh Mom” nu a fost un succes de box-office (nici nu existau asteptari de aceasta natura de la o investitie de 1,5 milioane dolari recuperate din cele peste 350.000 de bilete vandute), dar cand ai o poveste clasica si o distributie de prima mana (il veti detesta pe Ryu Seung-ryong, ce are un rol secundar in acest film, pentru ca la final sa ajungeti sa-l intelegeti – sau nu – in rol de tata, in timp ce Hwang Jung-min e la fel de incantator prin rolul de “prostanac” nefamilist ce traieste cu mama lui batrana in asteptarea unei femei care sa aterizeze in ograda lui) care isi interpreteaza partitura perfect, succesul e ca si asigurat.

Jae-su e un baietel de 11 ani ce duce o existenta dificila pentru un copil de varsta lui. Traieste cu tatal lui si a ramas de mic orfan de mama. Decis sa-si traiasca viata la maxim, tatal sau (Ryu Seung-ryong) se dovedeste o persoana total iresponsabila, neglijind trauma propriului copil si traindu-si viata prin salile de jocuri de noroc. Doar banii ascunsi de micutul Jae-su reusesc sa-i asigure acestuia supravietuirea in cocioaba din cartierul de la periferia Seulului unde locuieste, si, eventual, mila vecinului Baek-jung (Hwang Jung-min), un pierde-vara trecut de 30 de ani ce locuieste cu mama lui batrana fara a face nimic toata ziua. Pentru Jae-su, bataile periodice ce le primeste de la tatal sau si iubitele pe care acesta le schimba ca mai des ca pe niste sosete sunt peisajul cotidian al unei copilarii sumbre, in care pana si mersul la scoala e o povara, mai ales la sfarsit de an cand de obicei mamele trebuie sa fie prezente la serbarea scolara. Minciuna incepe sa devina o obisnuinta pentru a ascunde adevarul de educatoare, iar mediul nociv in care isi petrece copilaria pare a-l impinge spre pierzanie pe Jae-su, in ciuda rezistentei sale. Intr-una din zile, tatal sau aduce acasa o noua “sotie” (Kim Hye-soo), a 11-a mama vitrega a micutului Jae-soo. Visele ca aceasta sa devina o adevarata mama pentru micut se spulbera inca de la inceput, cand vede ca noul locatar al cocioabei doarme toata ziua si, mai mult, ii mananca mancarea, furandu-i bonurile de masa ascunse cu greu de tatal sau. Dar ceva le va deschide amandurora ochii, si ii vor face sa realizeze ca au mult mai multe lucruri in comun decat s-ar parea la prima vedere, iar cursul relatiei celor doi se schimba radical…

“My Eleventh Mom” e un film plin de sensibilitate, cu toate ca drama descrisa e una cat se poate de realista. Notiunea de “familie” e de la inceput [usa sub semnul intrebarii. Personajele din aceasta lume a periferiei sunt condamnate la nefericire si pierzanie, inclusiv sufletul pur al micutului Jae-su, interpretat ca un adevarat adult de actorul-copil Kim Young-chan. La cei 11 ani ai sai, el nu are o copilarie propriu zisa. Traieste in teama si primind corectii zilnice de la tatal cazut in patima jocurilor de noroc si a alcoolului, iar ceea ce se numeste familie e de fapt o masa zilnica luata imnpreuna cu acesta sub acoperisul saracacioasei cocioabe in care vietuiesc. Tot ceea ce ii leaga pe tata si pe fiu sunt amintirile vii ale fiului despre mama sa, uitata de mult de tatal sau ce in fiecare luna ii aduce o noua “mama” acasa. Dar si aceste amintiri sunt repede transformate in reprosuri de catre tatal iresponsabil, interesat doar de jocurile lui de noroc si de trairea clipei. Ce nu moare in sufletul micutului Jae-su e speranta. Speranta ca intr-o zi, una din femeile careia trebuie sa-i spuna “mama”, va juca cel putin 10% din acest rol si ii va arata catusi de putina afectiune. Cand apare la orizont a 11-a mama, din nou sperantele i se irosesc, vazand-o pe cucoana ce poposeste in casa lor imbracata asemeni unei prostituate, machiata strident, mestecand indiferenta guma si mancandu-i cu forta mancarea ascunsa cu greu de tatal sau. Dar viata uneori ne ofera si surprize, iar modul in care vor evolua evenimentele il va face pe Jae-su sa viseze cu ochii deschisi la faptul ca oamenii mari nu sunt toti niste mizerii precum tatal sau. Un film induiosator si realist totodata (uneori chiar prea realist), ce ne arata ca in cinematografia coreeana nu doar mamele pot fi scorpii fara inima si ca uneori nici tatii nu se lasa mai prejos, un film simplu din care ne raman o multime de invataminte despre definitia familiei.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 11 septembrie 2015

“Hae-juk, Disco King” e o productie obscura de la inceputul Hallyu, o realizare tipica perioadei ce precede Valul Coreean, ce avea sa schimbe definitiv fata filmului coreean. Altfel spus, vom regasi in aceasta realizare tot ce ne ofera filmele coreene de dinainte de declansarea Valului: umor mai mult sau mai putin reusit, actiune, batai intre gangsteri si batausi liceeni, dramatism adanc inradacinat in realismul cotidian, romantism. Cam acestea erau in linii mari amestecul de genuri nelipsit in perioada de dinainte de 2003, si nu au fost putine productiile coreene ce nu au reusit sa isi depaseasca conditia si sa iasa din anonimat. Pe aici se situeaza “Hae-juk, Disco King”, un film cu un buget redus ce mizeaza pe un amalgam de personaje care mai de care mai tipice. Surpriza placuta e reintalnirea cu actorul Lee Jung-jin, nimeni altul decat personajul negativ din serialul de succes “Temptation”, Min-woo, sau individual lipsit de scrupule din “Pieta” lui Kim Ki-duk. Avand 24 de ani in 2002, actorul ne apare total schimbat fata de cel vazut in roluri recente, fiind chiar aproape de nerecunoscut. Frumoasa Han Chae-young, la 22 de ani, ne aminteste de personaje incantatoare din seriale atat de indragite, precum “Autumn in My Heart”, “Bel Ani” si, bineinteles, “Delightful Girl Chun-hyang”, unde a avut, probabil, cel mai bun rol al carierei. Lim Chang-jung, ideal in rolurile de prostanac ce i-au adus celebritatea in filme precum “Sex is Zero”, “My Boss, My Hero” sau “Fortune Salon” interpreteaza din nou personajul responsabil cu buna dispozitie, iar actori veterani, pe atunci mai tineri, ne surprind prin aparitia lor in acest film: Kim Im-mun, Kim Young-ae, Ahn Seok-hwan sau Kim Ki-cheon. Intr-un rol secundar il vom recunoaste si pe Oh Dal-soo (din “Detective K” si numeroae filme ale ultimilor ani), la primul sau rol din cariera, la 34 de ani (cine s-ar fi gandit atunci ca un debutant la 34 de ani va ajunge, peste un deceniu, un star ?) Tot un debutant, Kim Dong-won, e si regizorul acestei productii, lucru care din pacate se si vede (de obicei la debut, regizorii dau totul pentru a putea porni cu dreptul in cariera, insa de aceasta data chiar nu a fost cazul).

La inceputul anilor ’80, intr-un mic orasel de provincie, trei colegi de liceu, prieteni nedespartiti, Hae-juk, Bong-pal si Sung-ki, nu ezita sa intre in tot felul de belele, fie incercand sa castige un ban pentru o masa dupa cursuri furand casete de sticle si vanzandu-le, fie incurcandu-se cu diverse gasti, rezultand batai spectaculoase la marginea orasului. Niciunul din cei trei nu are o situatie stralucita acasa: Hae-juk e crescut de mama lui, ce are un coafor modest; Sung-ki are o mama cusatoreasa care in absenta sotului plecat la munca in Orientul Mijlociu nu ezita sa-l insele pe acesta, in timp ce Bong-pal e crescut de un tata ce-si castiga existenta facand pe vidanjorul si golind closetele din spatele casei. In ciuda acestor probleme acasa, cei trei tineri incearca sa-si traiasca la maxim anii de sfarsit ai adolescentei. Hae-juk se indragosteste la prima vedere de o tanara – Bong-ja – pe care o vede pe strada, si care ii ramane in minte timp indelungat, facandu-l sa se intrebe daca are cumva o raceala sau artrita, de nu se simte bine in ultima vreme. Printr-un context de evenimente, Hae-juk afla cine este tanara pe care o place si unde lucreaza, iar pentru a-i plati datoria ce tanara o are fata de un gangster local, accepta sa participe la… un concurs de dans ! Va reusi acesta sa castige marele premiu si, odata cu acesta, sa-i cucereasca inima tinerei Bong-ja ?

“Hae-juk, Disco King” ne introduce in atmosfera intunecata a anilor ’80 din Coreea rurala. Intunecata pentru ca vedem o fata mai putin cunoscuta a Coreei, pe care filmele din ziua de azi, inclusiv cele referitoare la aceasta decada, le cam cosmetizeaza. La 30 de ani distanta lucrurile s-au schimbat radical in mediul rural coreean, insa la inceputul anilor ’80 multe case nu aveau electricitate, iar de canalizare nici nu poate fi vorba, closetele fiind in spatele casei, golite periodic si manual, cu galeata, de asa-zisi vidanjori de ocazie, cum e cazul tatalui lui Bong-pal, platit dupa numarul de galeti carate. Si totusi, pana si in aceasta lume infatisata in culori cenusii, oameni stiau sa se distreze. Gangsterii controlau localurile din centrul orasului, unde la sfarsit de saptamana tinerii se duceau la un “disco”, in timp ce afacerile camatarilor infloreau, nestingherite de lungul brat al legii. Cei trei tineri ai povestii noastre sunt trei cazuri nefericite, provenind din familii in care un singur membru ii intretinea, de unde si lipsurile inerente cand vine vorba de bani. Libertatea de miscare a acestora, desi controlata pana la un punct de parintele si asa ocupat cu problemele proprii, e maxima, iar de aici pana la incaierari cu gasti de elevi sau gangsteri e un singur pas. Pe care, desigur, buclucasii nostri nu ezita sa-l faca. Chiar daca scenariul e scris de 2 scenaristi (niciunul din ei nefiind regizorul), acesta e haotic, cel putin in prima parte, cand nu stii ce sa crezi: asisti la o comedie, la un film de actiune, la o drama ? Dialogurile sunt simpliste si lipsite de orice profunzime, la fel ca si actiunea, ce pare mai degraba incalcita decat coerenta, fluida, cu cadre care se schimba des, trecand de la un personaj la altul. Dupa ce s-a scurs mai bine de un sfert din film, intr-un tarziu, apare si intriga, care nu e nimic mai mult decat ideea principala in jurul careia se construieste tot filmul: dragostea la prima vedere ce o simte Hae-juk pentru misterioasa fata ce o zareste pe strada. Nici titlul nu se justifica, in conditiile in care despre concursul de dans care in cele din urma da “Regele Disco-ului” se vorbeste efectiv cam in ultimele 30 de minute din film, scenele propriu-zise ale concursului neavand o durata mai lunga de 10 minute din totalul de 107 minute ale filmului. Toate acestea dau senzatia unui film total disproportionat, in care sunt amestecate la intamplare drama cu umorul de slaba calitate, cu cateva gaguri nereusite si un umor de situatie pe alocuri lamentabil. Pe cat s-a chinuit regizorul sa dea o nota de realism zugravind greutatile vietii de zi cu zi ale celor trei tineri (ce rezoneaza in greutatile unei intregi generatii), pe atat acest efort pare in zadar cand vezi cei trei protagonisti in rolul de elevi de liceu de 18 ani. Toti par persoane mult prea mature si dezvoltate pentru a incapea in costumul de elev (toti actorii impricinati avand peste 23 de ani), poate daca nu cumva urmau o scoala la seral… De altfel, aceasta e una din hibele filmelor cu protagonisti adolescenti din perioada ante-Hallyu, cand nu existau actori-copii care sa joace efectiv rolul de adolescenti in acord cu varsta fizica a personajului (sa ne amintim doar de Kwon Sang-woo in “Once Upon a Time in a Highschool”, unde la 28 de ani Kwon Sang-woo interpreta… un elev de liceu !). Trecand cu vederea peste aceste lipsuri si stangacii, ceea ce face ofertant acest film uitat de timp e aglomeratia de actori cu nume din distributie, care pe atunci erau cvasi-necunoscuti, dar care azi daca s-ar reuni intr-un singur film, ar umple salile de cinema. Fie si numai pentru ei, merita savurat. O comedie usoara, cu putina drama, actiune si romantism, cu un parfum aparte al unor ani ’80 zugraviti cenusiu, ce ne prilejuieste revederea multor actori minunati, care peste ani aveau sa devina vedete de prima mana ale filmului coreean.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 6 septembrie 2015

Lansat pe 30 iulie 2015 in cinematografele chinezesti, “Lady of the Dynasty” face o incursiune in culisele vietii de la Palat din timpul dinastiei Tang de secol VIII. Productia a avut un buget urias, nu mai putin de 32 de milioane de dolari, insa a fost un esec de box-office, unde a reusit sa stranga doar 20,7 milioane de dolari. Nici criticii de film nu au fost prea incantati de aceasta realizare, insa depinde si de ce asteptari are fiecare de la acest gen de filme. Asteptarea populara, clar, de la un film de epoca cu 32 de milioane de dolari buget era sa fie o productie dinamica, cu multa actiune si scene de lupta, cu un subiect cat de cat inedit, care sa te captiveze pe durata celor 2 ore. “Lady of the Dynasty” nu este un film de razboi, iar cine ar fi urmarit in prealabil trailerul ar fi realizat ca e o productie romantica ce graviteaza in jurul personalitatii Imparatului Xuanzong si mai ales a Consoartei Yang Guifei, a carei tragica poveste de viata e adusa in prim plan din negura istoriei. Astfel ca, toti cei prezenti in sala de cinema asteptand un film cu intrigi militare si confruntari sangeroase, dublate de efecte speciale, s-au trezit ca au parte de o varianta chinezeasca a recentului serial coreean “Empress Ki”, plasat intr-o alta epoca si avand alti eroi. In privinta criticilor negative, acestea se datoreaza anumitor aspecte ale realizarii de ansamblu, care nefac sa ne intrebam serios pe ce s-a dus acest buget urias. Scenele de lupta sunt extrem de putine, folosite mai mult ca liant pentru a duce povestea mai departe, iar unele procedee tehnice par desprinse din anii ’70 (slow-motion-uri fara finalitate, in cadre scurte, plus “stingrea” imaginii in momentul in care se termina o scena, de care regizorul abuzeaza literalmente pana la exasperare). In plus, tot filmul este extrem de static, pare incremenit in descrierea amanuntita a vietii concubinei (devenite ulterior consoarta) Yang. Pentru cei care urmaresc seriale istorice chinezesti de palat, probabil filmul pare un etern deja-vu, ce nu aduce absolut nimic nou pentru genul de filme biografice axate pe reconstituirea vietii unei personalitati a istoriei. La un moment dat chiar devine obositor, iar incercarile de a rupe ritmul, ale regizorului, prin schimbari bruste de situatie, afecteaza grav cursivitatea (e ca si cum o melodie lenta e pusa dintr-odata pe repede inainte, dupa care se revine la lentoarea initiala). Cam din aceste motive filmul nu a fost un succes la box-office si nu a obtinut nici simnpatia criticilor de film, ce nu vad pentru prima oara o astfel de productie.

In ciuda acestui fapt, “Lady of the Dynasty” va fi o incantare pentru cei ce iubesc productiile istorice romantice, “de palat”. Punctul forte al filmului sunt costumele deosebite, decorurile minunate (atat din natura cat si scena dansului de la inceput, una din putinele scene la scara larga ale productiei) si, bineinteles, jocul actorilor. Nume mari in distributia acestui film interpreteaza excelent personaje istorice a caror poveste au putere de model, in ziua de azi, cand vine vorba de iubire in vremuri de restriste. O asemenea poveste am vazut, de exemplu, in serialul coreean “Faith” (e vorba de iubirea dintre regele Gongmin si Printesa Nogong), iar acest film incearca sa ne spuna ca clasicul cliseu al casatoriilor din interes de la Palat are parte si de unele exceptii ce merita aduse in atentia noastra inapoi din trecut, ce merita sa prinda viata pentru a nu ramane captivi in plasa ideilor preconcepute despre carmuitori. Leon Lai il interpreteaza pe al 7-lea Imparat al Dinastiei Tang, Li Longji, cunoscut si sub numele de Xuanzong sau, postum, ca Imparatul Ming al dinastiei Tang. Fan Bingbing (pe care ne-o amintim din recentul “The White Haired Witch of Lunar Kingdom”) revine in rolul concubinei Yang Yuhuan, dupa ce a interpretat acelasi rol in serialul Da Tang Fu Rong Yuan din 2007 avand aceeasi tema a iubirii acesteia cu Imparatul Tang. Intr-un rol care se va dovedi secundar il revedem pe Wu Chun, starul taiwanez de 35 de ani din „Saving General Yang” si „The Butterfly Lovers”, ce interpreteaza rolul Printului Mao, unul din numerosii fii ai Imparatului. In sfarsit, in rolul Consoartei Wu o revedem pe legenda Joan Chen, la fel de fermecatoare la 54 de ani ca in rolurile din tinerete. Regia e semnata de debutantul Shi Qing.

Dinastia Tang, mijlocul secolului VIII. Un anume Tacitus este trimis ca emisar al Imperiului Bizantin in indepartatul Tang, cu misiunea de a incheia o alianta intre cele doua imperii pentru a prinde in cleste Califatul situat intre cele doua, ce crea amandurora probleme la hotare. Pe durata sederii in capitala Imperiului, Chang’an, Tacitus are ocazia de a observa felul diferit de a fi al Imparatului Li Longji (Leon Lai), realizand ca Imperiul Tang e departe de tipicul imperiilor acelor vrenmuri. E surprins de toleranta din Imperiu, dar si de modestia Imparatului, care in loc sa sarbatoreasca recenta victorie de la hotar impotriva Califatului, organizeaza o ceremonie funerara in care locul melodiilor vesele e luat de elegii. Aici o zareste Consoarta Wu (Joan Chen) pe Yang Yuhuan (Fan Bingbing), o dansatoare orfana ce s-a mutat in casa varului ei pentru a-si face un rost in Capitala. Dansul si privirea acesteia par a o cuceri pe Consoarta, ce isi anunta Imparatul ca a gasit-o pe viitoarea sotie a Printului Mao (Wu Chun), fructul iubirii celor doi. Lucrurile isi urmeaza cursul firesc, si, fara ca cei doi viitori miri sa se vada fata in fata decat in noaptea nuntii, cei doi isi unesc destinele. In ciuda iubirii care se naste intre cei doi tineri casatoriti, altceva avea sa le marcheze destinul. La scurt timp dupa, Printul Mostenitor Ying, fiul Imparatului cu o Concubina, vede in intrarea in Palat a lui Yuan Yuhuan o intarire a pozitiei rivalului Print Mao, si intrigile incep sa se teasa. Iar de aici pana la o adevarata tragedie mai e un singur pas, care va arunca Imperiul Tang in haos.

“Lady of the Dynasty” e o productie ce s-a nascut greu. In 2009 s-a anuntat demararea proiectului numit initial “Yang Guifei”, iar 2 ani mai tarziu a fost redunumit ca “Tang Crisis”. La retragerea investitorului britanic, filmul a devenit o coproductie sino-japoneza, cu coreeanul Kwak Jae-yong la timona. Dar conceptele diferite ale companiei de productie si ale regizorului au dus la demisia regizorului, ce nu a acceptat punctul de vedere al companiei de productie chinezesti, regizorul avand o viziune diferita, ce se departa de specificul filmelor chinezesti (ar fi fost ciudat ca o pagina de istorie chinezeasca sa ne fie spusa dupa viziunea unui… coreean, nu ? Fie el si regizorul lui My Sassy Girl si Windstruck) Au renuntat si investitorii japonezi, iar in vara lui 2013, dupa modificari majore in scenariu, s-a anuntat reluarea proiectului, ale carui filmari au inceput in sfarsit in decembrie 2013.

Yang Yuhuan, personajul istoric al productiei, a fost considerata una din cele patru frumuseti ale Chinei antice. A trait doar 37 de ani, insa relatia speciala pe care a avut-o cu Imparatul Xuanzong in ultimii ani de domnie ai acestuia a ramas celebra in istorie. Filmul incearca sa reconstituie acest episod al iubirii tragice a celor doi, chiar daca uneori unele fapte nu sunt redate fidel (cum a fost, de exemplu, sfarsitul lui Yang Yuhuan). Si daca tot vorbim de istorie, ca o punte de legatura cu filmul exista, catre final, o scena memorabila: Consoarta Yang Yuhuan incearca sa se justifice in fata istoriei, invocand istoria. Isi justifica rolul de consoarta, care primeaza in fata afacerilor statului in care nu s-a implicat. Impresia acestei scene e ca un nume din istoria bogata a unui imperiu, pierdut in cronici si prafuit de timp, prinde viata, se intruchipeaza si explica soarta nedreapta ce i-a grabit sfarsitul. Singura problema in aceasta ecuatie e… iubirea. A aparut ciudat inca de la inceput cand Yang Yuhuan a cerut sa-si vada viitorul sot, pentru a sti daca se va iubi cu el. Consoarta Wu i-a dat imediat replica: “Conteaza daca il iubesti pe Print ?”, reflectand mentalitatea de la Palat, ideea ca o casatorie era privita ca un act formal, din interes. Insusi Tacitus, solul din Bizant, ramane surprins de aceasta casatorie, obisnuit fiind ca in Imperiul Bizantin o unire de destine sa fie nimic mai mult decat rodul unui joc politic de culise cu un scop précis. De aceasta data nu era cazul unei asemenea presupuneri, Yang Yuhuan fiind de origine modesta, o simpla dansatoare. De aici si impresia – ce se va dovedi eronata – a lui Tacitus cum ca Imperiul Tang era total diferit de al lui Imperiu Bizantin. Se minunase cand vazuse toleranta religioasa si multiculturalismul din Tang, lipsa nevoii de a face parada de maretia stapanirii Tang, modestia Imparatului. Dar prima impresie a emisarului Imperiului ce se pretindea continuatorul Maretului Imperiu Roman se va estompa treptat, pe masura ce va descoperi adevarata fata a Tang-ului, analizand imperiul din interiorul sau. Interesanta perspectiva istorica, zugravirea aparte a epocii si atmosferei din Palatul Imperial din Chang’an, surprinsa in toata splendoarea ei: interioare luxuriante dominate de matase si culori vii, sunetul lin al harpei, costume de o rara frumusete (in special costumele de iarna ne amintesc de minunatele vesminte purtate de eroii serialului coreean “Empress Ki” in memorabila scena a vanatorii regale de iarna) De fapt, daca e sa comparam acest film cu serialul amintit, trebuie spus ca cele doua se aseamana flagrant, ambele tratand culisele vietii de Palat din Imperiu, cu deosebirea ca actiunea lor se desfasoara in perioada a doua dinastii diferite (Tang, respectiv Yuan), despartite de 500 de ani. Pe langa costumele de iarna ce au starnit atata entuziasm in “Empress Ki”, regasim jocul de polo calare din “The Legend” sau “Soldier of God”, alte doua seriale coreene ce ilustreaza influenta timpurie a Chinei asupra peninsulei pana in cele mai mici detalii legate de viata privata.

“Lady of the Dynasty” ramane un film minunat, in ciuda tuturor criticilor si insuccesului de la box-office. Nu se ridica peste alte productii similare chinezesti, dar are un farmec care il face special. Vorbele Consoartei Yang iti raman in minte minute bune dupa incheierea vizionarii, subliniind perfect soarta uneori nedreapta a consoartelor imperiale: “Imperiul nu poate fi distrus printr-un dans sau cantec”.

Traducerea, adaptarea si timingul manual au fost efectuate de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil, in premiera in Romania.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 4 septembrie 2015

“Horrors of Malformed Men” e un film din 1969 care a scris istorie in cinematografia japoneza. Sa nu va ganditi ca ar fi ceva extraordinar ca realizare, care sa-l faca un film intrat in istorie prin frumusetea sa deosebita. Ca stil, poate fi incadrat in subgenul “ero guro” (erotic-grotesc) al celebrului stil “Pinku” creat de studiourile Toei in anii ’60, fiind considerat un precursor al stilului “pinku violent” ce avea sa se nasca in cinematografia japoneza in anii ’70. In ciuda faptului ca acesta combina mai multe genuri intr-un stil haotic, fara a excela la capitolul scenariu, criticii de film il considera o realizare remarcabila deschizatoare de drumuri in cinematografia japoneza pentru un nou gen. Un critic de film afirma ca “‘Horrors of Malformed Men’ e unul din experimentele cinematografice singulare nu doar in cariera lui Ishii, ci si in istoria intregii Japonii.” Filmul combina un spectru larg de influente, pornind de la scrierile lui Rampo Edogawa (ce stau la baza scenariului) si mergand pana la butoh, o forma de dans teatral inventata dupa al doilea razboi mondial de Hijikata Tatsumi sdi Ohno Kazuo. Mai mult, insusi Hijikata Tatsumi interpreteaza in acest film dansul butoh, acesta avand rolul nebunului Jogoro, un bogatas excentric cu o deformare fizica ce ajunge sa-si creeze propria lume pe o insula parasita. ‘Horrors of Malformed Men’ exploateaza mai mult decat metaforic trauma post-nucleara a Japoniei, la mai bine de doua decenii de la incheierea razboiului, si, de remarcat, tocmai datorita ororilor pe care le prezinta (ce amintesc de consecintele tragice ale bombelor atomice detonate asuora Japoniei in timpul celui de-al doilea razboi mondial), filmul a fost interzis in Japonia. Astfel, acesta foarte greu a putut fi vazut. Abia in 2007 a aparut un dvd al filmului doar pe continentul nord-american, si in pezent acesta fiind interzis in Japonia. In ceea ce-l priveste pe regizorul Teruo Ishii (foto), acesta a regizat nu mai putin de 80 de filme intr-o cariera lunga inceputa in 1957 si incheiata in 2001 (regizorul a murit in 2005), fiind consierat “Regele filmului cult”, in Japonia. Chiar daca majoritatea sunt productii de categorie B, apartinand genului “ero guro”, ramane unul din cei mai prolifici si cunoscuti regizori japonezi in lumea occidentala. Din copilarie a fost fanul scrierilor lui Rampo Edogawa, nu a ezitat sa adapteze multe din povestile sale de groaza in filme, insa “Horrors of Malformed Men” e de departe cea mai reusita ecranizare a acestuia dupa opera celebrului scriitor.

Hirosuke este un medic chirurg care se trezeste – aparent inexplicabil – inchis intr-un sanatoriu din Tokyo-ul anilor postbelici. Desi explica medicului care periodic ii da o injectie pentru a-l adormi ca el nu este nebun, sunetul unei melodii – un cantec de leagan – ii apare obsedant in minte, incitandu-i curiozitatea. Sa fi auzit cu adevarat acea melodie sau aceasta sa fi fost rodul imaginatiei sale ? In momentul in care in plina noapte se trezeste in celula cu un calugar plesuv ce incearca sa-l omoare, Hirosuke reactioneaza si, pentru a-si salva viata, il ucide pe calugar si evadeaza din sanatoriu. In apropierea lui da peste o fata ce lucreaza la un circ din apropiere, care fredoneaza aceeasi melodie obsedanta. A doua zi, cand fugarul Hirosuke se intalneste din nou cu fata, aceasta ii aminteste de un orasel de pe malul Marii Japoniei, care ar fi locul de origine al acelui rar cantec de leagan. Dar nu apuca sa termine fraza, fiind ucisa de un cutit aparut de niciunde. Mergand spre zona de coasta indicata, Hirosuke citeste intr-un ziar despre moartea unui anume Kenzaburo, fiul familiei Komoda, cea mai distinsa familie de pe coasta Marii Japoniei. Nu ar fi fost atras de articol daca nu vedea poza raposatului, care, spre stupoarea lui… ii seamana leit ! Pentru a dezlega misterul tuturor acestor lucruri neobisnuite ce i se intampla, Hirosuke decide sa profite de asemanarea fizica cu defunctul si se pretinde a fi acesta… inviat din morti.

Filmul lui Teruo Ishii e un amestec interesant de mister cu o intriga si o rezolvare a la “Sherlock Holmes”, si horror grotesc, la care se adauga una din componentele nelipsite ale filmelor lui Ishii, erotismul. Povestea e prezentata sub forma unei naratiuni din unghiul de vedere al personajului principal, Hirosuke Hiromi, un doctor trecut de 30 de ani, amnezic, pornit in cautarea dezlagarii misterului care il inconjoara ca o panza deasa de paianjen, si care, pas cu pas, ajunge pe o insula ce aminteste de grotescul celebrei insule a doctorului Moreau a lui H.G. Wells. Ishii si co-scenaristul Masahiro Kakefuda au strans la un loc elemente dintr-o varietate de scrieri ale lui Rampo Edogawa, incluzand aici “The Human Chair”, “The Stroller in the Attic”, “The Twins” si povestirea ce si da titlul filmului. Prima parte a filmului e una seducatoare, plina de mister si schimbari rapide de situatie, care chiar daca sfideaza logica, reuseste sa te captiveze. Insa odata cu patrunderea in universul creat de Jogoro Komoda (tatal nebun al personajului Genzaburo in pielea caruia intra Hirosuke) pe insula ororilor, tot misterul se risipeste, filmul devenind unul de groaza, insa nu in sensul pe care termenul “horror” l-ar da unui film in ziua de azi. Insula respectiva se dovedeste un cimitir viu, cu creaturi dezumanizate la propriu, deformate fizic, ce slujesc un singur stapan, pe Jogoro, la randu-i o persoana diforma care odata a avut tot ce isi putea dori de la viata. Povestea odata ajunsa in acest punct, devine ilogica, explicatiile sunt puerile, iar deznodamantul cu revelarea de catre celebrul detectiv al lui Rampo Edogawa, Kogoro Akechi , a tuturor faptelor, puse cap la cap in ordine logica si cronologica aproape ca nu mai intereseaza pe nimeni. Inclusiv scena urmaririi de la final, cand malformatul Jogoro incearca sa scape de detectiv ce fuge dupa el fara o logica anume (atat din partea lui Jogoro, care nu avea unde sa fuga, fiind pe o insula, cat si a detectivului, care in nici un caz nu avea de gand sa-l ucida pe acesta sau sa-i aplice vreo corectie fizica), vine in intarirea ideii de lipsa de logica a scenariului. Si totusi, daca Ishii in mod intentionat a creat acest haos in a doua parte a filmului sau ? “Horrors of Malformed Men” refuza sa se supuna plauzibilului si in mod intentionat prezinta totul ca pe un vis dezordonat, primar, ilogic, haotic si excentric in fiecare cadru al sau. Ca spectator ai impresia, pe masura ce povestea avanseaza, ca totul nu este decat o halucinatie de care te-ai molipsit de la amnezicul doctor Hirosuke, ce-si cauta fara incetare identitatea in acest vis. Cum concluziona cineva, “ ‘Horrors of Malformed Men’ e un vis. Unul care ar fi un cosmar daca nu ar fi grotesc de frumos.” Se spune ca mintile unice creeaza filme unice. Cazul lui Ishii si al lui “Horrors of Malformed Men” se potriveste perfect acestei vorbe din lumea filmului. Convingeti-va singuri !

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 30 august 2015

Daca va plac calatoriile in timp, romantismul si decorul superb al unei insule mirifice, “My Mother, the Mermaid” este productia ideala de vizionat, alaturi de cineva drag. In buna traditie a ideii calatoriei in timp exploatata in atatea filme coreene de la inceputul anilor 2000 (Calla, Il Mare, 2009 Lost Memories, Ditto, Reversal of Fortune etc), “My Moher, the Mermaid” ne invita intr-o lume aparte, a imaginatiei si romantismului, impletind drama cu fantezia dupa o reteta plina de sensibilitate. Regizorul Park Heung-sik (“The Railroad”, “Bravo, My Life !”, “Children of Heaven”) a avut parte de doi actori deosebiti in rolurile principale, e vorba de Jeon Do-yeon si Park Hae-il, secondati de actrita veteran Ko Du-shim (nimeni alta decat bunica acra din “Marry Him If You Dare”, premiata si pentru rolul din k-drama de familie “A Warm Word”). Cunoscatorii filmului coreean vor avea placerea sa-i recunoasca, in alte roluri, si pe celebrii Lee Sun-gyun si Lee Han-wi. Filmul are nu mai putin de 15 nominalizari si 6 premii castigate, unul pentru regie, 3 pentru interpretarea lui Jeon Do-yeon si doua pentru interoretarea veteranei Ko Du-shim. Un film ce porneste de la o premisa care captiveaza, (oricum, ofertanta), “My Mother, the Mermaid” ne ofera o interpretare de zile mari a minunatei Jeon Do-yeon, ce joaca in mare parte din film un rol dublu memorabil. Productia nu a fost un success de box-office, fiind conform statisticilor al 34-lea film coreean al anului 2004 in functie de incasari, cu peste 650.000 de bilete vandute, insa filmul a rulat in doar 44 de cinematografe, la nivelul lui 2004 industria cinematografica coreeana fiind doar la inceputul exploziei de azi. Insa nu intotdeauna succesul la box-office dicteaza calitatea unei productii, iar de asta va veti convinge vizionand acest film deosebit.

Kim Na-young (Jeon Do-yeon) e nevoita sa-si vada spulberat visul de a se inscrie in sfarsit la facultate in momentul in care nenorocirea se abate asupra familiei sale. Tatal ei girase un credit luat de prietenul sau, care din nefericire moare. Desi fiul cel mare al defunctului preia, conform legii, datoria, garantia – salariul pentru care lucreaza tatal lui Na-young la posta – e retinuta de creditori. In aceasta situatie, Na-young trebuie sa se angajeze, lasand visele de a studia pentru mai tarziu. Mama lui Na-young, Jo Yeon-sun (Ko Du-shim) lucreaza la o baie publica, spaland pe spate clientii sau oferind masaj de relaxare acestora, pentru un ban de nimic. Fusese in tinerete scufundatoare, iar firea ei aspra, injuraturile dese si obiceiul urat de a scuipa ii atrag criticile celor din jur, inclusiv ale fiicei sale. Traind intr-o familie in care nu simte afectiunea parintilor ei, avand in fata exemplul nefericirii lor, Na-young izbucneste si, cu o zi inaintea plecarii in Noua Zeelanda intr-o calatorie de pregatire sponsorizata de firma la care lucreaza, se desparte de prietenul ei (Lee Sun-gyun), punandu-i in atentie ca nu vrea sa esueze ca parinte exact cum au esuat parintii ei. Dar vestea ca tatal sau sufera de o boala incurabila si ca nu mai are mult de trait, dar si faptul ca mama ei nu vrea sa aiba grija de tatal ei, pun mare presiune pe umerii ei. Mai mult, tatal dispare de cateva zile, dupa ce isi da demisia de la locul de munca, refugiindu-se pe insula unde isi cunoscuse in tinerete sotia scufundatoare. Situatia dramatica din familie o determina pe Na-young sa renunte la calatoria de vis din Noua Zeelanda si sa mearga in cautarea tatalui ei, in satul Ha de pe insula. Doar ca, ajunsa aici, are o mare surpriza !

“My Mother, the Mermaid” ne ofera o viziune inedita a regizorului-scenarist Park Heung-sik, care da dovada de multa imaginatie si originalitate in cladirea acestei minunate povesti. Romantismul se impleteste cu drama, umorul cu nostalgia, iar modul in care Jeon Do-yeon da viata la doua personaje diferite si atat de asemanatoare (la propriu si la figurat) totodata te fac sa te indragostesti iremediabil de aceasta drama romantica de familie. In fapt, cine n-ar considera seducator ca viata sa-i ofere sansa de a retrai clipele frumoase ale trecutului mai mult decat ca un simplu martor, sa fii pus in fata trecutului cuiva drag doar pentru a-l putea intelege in prezent ? Na-young e o tanara debusolata de viata traita alaturi de mama si tatal ei. Datoriile facute de capul familiei i-au amanat pe termen nedeterminat visul de a urma o facultate, notiunea de “mai tarziu” marcandu-i apasator existenta. “Mai tarziu” va merge la studii, “mai tarziu” va merge sa vada Noua Zeelanda”, tot timpul exista un “mai tarziu” in toate, pentru ea. Doar ca realizeaza ca viata e mult prea scurta, si ca nu doreste sa ajunga ca parinte exact ca ai ei parinti. E singura din familie care isi intelege tatal, ba chiar il priveste cu compasiune si ii intelege suferinta interioara. Dar pe ea, cine o intelege ? Viata ii e controlata de mama autoritara, care decide pana si cine stie ce dulap invechit ascuns de ochii lumii va sta in camera ei micuta, iar cicaliturile celei ce-i spune “mama” aproape o exaspereaza. Experienta ce urmeaza sa o traiasca in momentul in care va porni in cautarea tatalui ei disparut pe insula o va face sa realizeze ca niciodata nu a incercat cu adevarat sa o inteleaga pe mama ei, pe care tot timpul a condamnat-o pentru neimplinirile ei personale. Avand sansa de a cunoaste cele mai fericite clipe din viata parintilor ei, Na-young ajunge sa se reanalizeze si sa gaseasca in sufletul ei sentimente pe care nu credea niciodata ca le-ar putea avea: adevarata dragoste de fiica pentru parinti. Ca realizare, filmul e de vis: peisaje mirifice, ce surprind simplitatea si frumusetea vietii pe o insula locuita de oameni modesti; o poveste care te prinde si te fascineaza, cu toate ca unele lucruri par lipsite de logica – cum e acceptarea de catre Na-young ca normala a realitatii la care ajunge partasa, fara a pune multe intrebari (totusi, filmul e o fantezie, si de dragul spectacolului putem inchie ochii); o regie reusita si o interpretare perfecta a tuturor actorilor; nu in ultimul rand, o coloana sonora ce-ti mangaie sufletul. La un moment dat, muzica aminteste de “Il Postino”, acea muzica ce ne introduce in atmosfera vietii fericite a micii comunitati insulare de scufundatoare, in ritmul unei muzicute ce aminteste de povestea romantica traita de personajul regretatului Massimo Troisi in filmul din 1994. Un film coreean de neuitat, care face cinste acestei cinematografii pline de sensibilitate si originalitate ce ne place atat de mult.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 29 august 2015

“ Un tantar traieste o zi, un trandafir trei zile. O pisica treisprezece ani, dragostea dureaza trei. Uite-asa. La inceput, este un an de pasiune, apoi, un an de tandrete, si in cele din urma, un an de plictis.” Asta sustine Frederic Beigbeder (un scriitor francez contemporan) in cartea sa “ L’amour dure trois ans”, fapt confirmat si de numeroase studii ale specialistilor in relatia de cuplu, care dau drept reala o perioada cuprinsa intre doi si patru ani durata de apogeu, dupa care, iubirea incepe sa paleasca. Se mai spune ca, intr-un cuplu, unul iubeste si unul se lasa iubit, cel care iubeste fiind si cel mai slab si dispus la compromisuri pentru persoana pe care o iubeste, cel care primeste iubirea avand un ascendent asupra celui care ofera. Balanta fiind tot timpul inclinata, apar fresc, divergentele, gelozia, dorinta de a-l supune total pe cel mai slab.

In serialul “Discovery of Love”, iubirea dureaza ceva mai mult, in jur de cinci ani, dar asta nu-i scuteste pe doi dintre protagonisti de o despartire dupa ce se instalase deja plictisul sau poate o intelegere si o abordare gresita a sentimentelor. Han Yeo-reum si Kang Tae-ha se cunosc intr-o excursie si se indragostesc la prima vedere. Relatia lor, la inceput timida si curata, evolueaza frumos si pare ca va fi pentru toata viata. Dar, din pacate dupa cinci ani, Yeo-reum decide ca nu este fericita si ii cere lui Tae-ha sa se desparta, care ramane perplex, neintelegand ce a facut-o sa ia aceasta hotarare, ca doar sentimentele lui nu se schimbasera. Ea motiveaza ca el este prea egoist, ca nu este receptiv la nevoile ei si ca nu este tocmai barbatul perfect pe care si-l imaginase ea. In anii care trec, fiecare isi vede de drumul lui fara sa stie unul de altul. Yeo-reum este fericita intr-o noua relatie cu un medic estetician, Nam Ha-jin, care o si cere in casatorie si multumeste cerului ca a pus capat vechii relatii de care nu vrea sa-si mai aminteasca. Dar intr-o zi in fata ei apare Tae-ha cu o propunere de nerefuzat, aducand totodata incertitudinea si indoiala in relatia ei cu Ha-jin.

Protagonistii acestui serial sunt cateva cupluri mai mult sau mai putin implicate in relatii de iubire si care ascund fiecare propriile frustrari, indoieli si dorinte dar si secrete, toti sperand sa intalneasca marea si unica iubire care sa dureze toata viata.

Han Yeo-reum (Jung Yu-mi, – Que Sera, Sera; Queen of Office) crede ca a gasit marea iubire cand il intalneste pe Tae-ha, pana cand in relatia lor se instaleaza obisnuinta, ori ea isi doreste mai mult de la partenerul ei. Vrea mai multa atentie din partea lui, mai multa sustinere si incredere, mai ales ca trece printr-o trauma care lasa urme adanci asupra psihicului ei. Cum Tae-ha pare din ce in ce mai absent, fiind absorbit total de munca, Yeo-reum ia hotararea sa se desparta de el si dupa o perioada in care oscileaza intre dorinta de a se intoarce sau de a pleca, incepe o noua viata: isi deschide impreuna cu o prietena un mic atelier de tamplarie care nu are cine stie ce profit, dar o ajuta sa plateasca chiria mamei ei si sa-si achite studiile, fiind mereu datoare; are un nou iubit cu care se intelege foarte bine si cu care urmeaza sa se casatoreasca, are prieteni devotati si toate merg cum nu se poate mai bine. Va intelege mai tarziu care este iubirea adevarata si va alege omul cu care isi va petrece toata viata.

Kang Tae-ha (Eric Moon – Phoenix, Que Sera, Sera, Myung Wol the Spy) este “fostul” si vrea sa para ca despartirea de Yeo-reum nu a fost asa de dureroasa pentru el, preocupat fiind in a-si dezvolta afacerea, asta tinandu-l mai tot timpul ocupat. Din dorinta de a-si face o afacere stabile, sacrifica fara sa vrea si fara sa-si doreasca relatia pe care o avea cu Yeo-reum. Intervenise deja rutina, si linistea aparenta din viata lor ii convenea, pentru ca ii oferea cadrul in care el putea sa se dedice muncii, pana cand a ajuns sa uite sa mearga la intalniri si chiar sa uite de planurile comune pe care le faceau impreuna. Nu intreba ce-si doreste ea, nu a stiut ca ea sufera si ca in viata ei a avut loc o tragedie, el fiind absorbit total de rezolvarea altor probleme. Cand se intalnesc, peste ani, tirul reprosurilor si invinuirilor reciproce este tema principala a conversatiilor lor, dar asta ii va face sa inteleaga, pe fiecare, partea lui de vina, si genul de relatie pe care au avut-o.

Nam Ha-jin (Sung Joon – High Society, Gu Family Book, I Need Romance 3) este noul iubit, medic estetician de profesie, si este indragostit pana peste cap de Yeo-reum. A fost crescut intr-un orfelinat si infiat apoi de o famile buna, lasand astfel in urma un suflet mic si ranit care il va astepta mereu. Aceasta parte a trecutului lui va ramane in umbra pentru majoritatea anturajului sau, si cand incepe sa iasa la iveala, da nastere la multe confuzii. Relatia lui cu Yeo-reum evolueaza cum nu se poate mai bine, cu perspective clare de casatorie, pana cand apar doua persoane, una decisa sa opreasca evolutia relatiei si sa-si ia ceea ce considera ca-i apartine de drept, si alta care nu banuieste cu cine s-a intalnit, desi medicul recunoaste cicatricea urata de pe bratul ei. Intalnirea dintre actualul si fostul iubit se lasa cu confruntari “barbatesti”, unele fizice si altele de pahar, dar si lupte “fine” si “subtile” intre cele doua femei.

Ahn Ah-rim (Yoon Jin-yi – It’s Okay, It’s Love, A Gentleman’s Dignity) a fost crescuta intr-un orfelinat, acum este studenta si pentru a se putea intretine are mai multe slujbe part time, facand totodata si mici sevicii pentru cei ramasi la orfelinat. Poarta cu ea durerea si semnele trecerii prin copilaria obisnuita a celor abandonati si spera ca intr-o zi il va intalni pe cel care i-a fost ca un frate dar si sprijin in momentele grele, lucru greu de realizat dat fiind ca anii le schimbase fizionomiile. Totusi, ea mizeaza pe un semn pe care il stiau doar ei doi.

Mai sunt si alte cupluri – unele mai vechi, altele care se vor descoperi, toti dorind, insa, sa gaseasca acea fiinta care sa le fie alaturi “la bine si la rau”, – in acest serial din anul 2014, incadrat in categoria romance-comedy, produs de KBS 2 si care are 16 episoade, cu un rating de 7,9%. Ramane doar sa le descoperiti pe parcursul vizionarii. Pentru prestatia lor din acest serial actorii au fost recompensati cu mai multe premii printre care sic el de Cel mai bun Cuplu la KBS Drama Awards (Jung Yu-mi si Eric), cei doi, de altfel, aparand impreuna si in serialul “Que Sera, Sera”. Cu un OST variat, cu scenariul scris de Jung Hyun-jung (ce a scris si scenariul seriei I Need Romance), acest serial trebuie urmarit neaparat, mai ales ca unele scene si dialoguri sunt savuroase. Vizionare placuta !

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil

Publicat: vineri 28 august 2015

“SPL2: A Time for Consequences” este, asa cum o spune si titlul, un sequel al productiei SPL din 2005, care ii avea in distributie acum un deceniu pe Donnie Yen, Sammo Hung si Simon Yam. Partial, echipa de actori s-a reunit pentru a realiza unul din lucrurile rare ce se petrec in cinematografia mondiala, anume un sequel care sa depaseasca atat ca realizare cat mai ales ca si castiguri filmul original. Se spune, aproape ca un cliseu, ca e o exceptie atunci cand un sequel depaseste filmul-mama, dar iata ca exceptii mai exista si in cinematografia din Hong-Kong de astazi, atat de epuizata de inspiratie cand vine vorba de productii de actiune. SPL2 a avut un buget urias pentru un film de actiune, nu mai putin de 23 de milioane de dolari, si o distributie de zile mari, din care se detaseaza Tony Jaa, celebrul actor si luptator de arte martiale, pe care o lume intreaga il cunoaste pentru rolurile din seria Ong Bak si The Protector. Acesta e acompaniat de Jacky Wu (Wu Jing), si el actor si luptator de arte martiale, ajuns la 41 de ani, cunoscut din filme precum “Kung Fu Cyborg”, “Wind Blast”, “Legendary Assassin” sau “Invisible Target”. Alte figuri cunoscute completeaza distributia: Louis Koo (din nou intr-un rol negativ la 5 ani de la “Accident”), veteranul Simon Yam (care impreuna cu Jacky Wu a aparut si in SPL, acum 10 ani) sau Francis Ng. Filmul a avut incasari de 46,4 milioane de dolari in primele 4 zile de la premiera, obtinand in cinematografele chineze incasari totale de aproape 90 de milioane de dolari ! Regia e semnata de Cheang Pou-soi, un regizor cu experienta in materie de filme thriller si de actiune, ca dovada fiind suficient de amintit doar cateva filme din cariera acestuia: “Accident”, “Motorway” sau “Shamo”. Titlul filmului, daca va intrebati de unde vine prescurtarea “SPL”, provine de la initialele cuvintelor “Sha Po Lang”, derivate din astrologia chineza, fiecare cuvant reprezentand o stea diferita, capabila, se spune, de bine sau rau, in functie de pozitionarea pe cer. Mai trebuie spus ca SPL2 are o poveste total diferita de cea a filmului din 2005, preluand, practic, doar titlul.

In fiecare an, 620 de persoane dispar, in Hong Kong, fara urma. Multe dintre acestea ajung sa fie traficate pe piata neagra a organelor, inima, ficatul sau rinichii ajungand la persoane instarite dispuse sa plateasca sume uriase pentru sansa la o noua viata, disperate de lungile liste de asteptari din spitale. Divizia Criminalistica a politiei din Kowloon-ul de Vest investigeaza un caz de proportii de rapiri si contrabanda cu organe umane, ce are legatura cu Thailanda. Kit (Jacky Wu) e un politist infiltrat intr-o organizatie interlopa implicata in aceste activitati criminale, ajungand sa se drogheze doar pentru a se putea apropia de seful sau si a obtine ponturi pretioase pentru superiorul sau, inspectorul Wah (Simon Yam), ce nu e nimeni altcineva decat insusi unchiul sau. Intr-una din zile primeste misiunea rapirii unui cuplu, sot si sotie, transmite pontul unchiului Wah, si totul se termina intr-o baie de sange. Reusind, totusi, sa fuga sis a scape de urmarirea politiei, printr-un context de evenimente ajunge captiv intr-o inchisoare de maxima securitate din Bangkok. Aici il cunoaste pe Chai (Tony Jaa), un gardian ce-si indeplineste cu exactitate meseria, dar care are o mare problema in familie: fiica lui de doar 8 ani sufera de leucemie si are nevoie de un transplant urgent de maduva. Cum se vor intretaia destinele celor doi si in ce joc periculos sunt acestia prinsi, fara stirea lor, ramane sa descoperiti pe parcurs.

In conditiile in care filmul de actiune din Hong Kong a intrat intr-o perioada evidenta de regres datorita lipsei unor scenarii consistente si cat de cat originale, dar si datorita faptului ca multe vedete ale genului de mai ieri au inaintat in varsta, fara a se gasi actori tineri, buni cunoscatori ai artelor martiale, care sa preia din mers stacheta, SPL2, avand in distributie actori trecuti de 30 de an ice mai au inca un cuvant de spus in domeniu, ni se infatiseaza ca o placuta surpriza. Nu atat prin spectaculozitatea scenelor de actiune, in care s-a investit serios sub aspect financiar, cat mai ales al laturii dramatice a scenariului. Au incercat coreenii sa faca filme despre traficul de organe sau transplanturi si au dat gres de fiecare data. Oricat de dura e abordarea subiectului in SPL2, se pare ca realizatorii din Hong Kong au gasit modalitatea ideala de a aborda aceasta chestiune pentru a sensibiliza, dar si pentru a oferi o inriga captivanta. Iar rezultatul e unul ademenitor, SPL2 reusind sa te captiveze de la inceput pana la ultimul cadru. Nu e un film de actiune nonstop, din contra, actiunea e plasata exact la timp, alternand cu episoadele dramatice si de familie. Veti vedea un Tony Jaa mai putin in actiune (dar si cand se dezlantuie ne aminteste de personajul din Ong Bak si de stilul de lupta ce l-a facut celebru pe acesta) si mai mult in rol de tata responsabil, macinat de drama fiicei sale, sau in rol de gardian lipsit de scrupule, constient ca isi face datoria fata de tara si ca duce o existenta exemplara. Jacky Wu e surprinzator de dinamic la cei 41 de ani ai sai, insa se vede ca nu mai e in forma din “Legendary Assassin”, cand se urca pe pereti si facea cascadorii spectaculoase. Timpul a trecut, ramane o legenda a filmelor de arte martiale, iar orice apariti intr-un film de actiune nu poate fi decat o delectare. Simon Yam nu e deloc o prezenta de decor, dand personalitate productiei, eterna intruchipare a politistului model ajuns in pragul pensionarii.Surpriza placuta e personajul negativ interpretat de Zhang Jin (seful inchisorii din Bangkok), un fost luptator wushu, cunoscut in special pentru rolul din The Grandmaster (2013). Imbracat la patru ace, e impresionant in scenele de lupta, dand dovada de o agilitate remarcabila. Singurul prsonaj feminin notabil e micuta Sa, fiica personajului lui Tony Jaa, interpretata de actrita-copil thailandeza Unda Kunteera Thordchanng, ce are o interpretare atat de naturala incat ai impresia ca drama ei e reala. Nu in ultimul rand, Louis Koo e stralucitor si in rol negativ, si cu ochelari si cu peruca, amintindu-ne de interpretarea actorului coreean Daniel Choi din serialul „Big Man”. Cu o asemenea echipa e actori si cu un scenariu electrizant, nu se putea ca acest film sa fie un esec. Chiar daca nu e atat de spectaculos cum lasa sa se inteleaga din trailer, „SPL2: A Time for Consequences” merita vazut, fiind o adevarata delectare pentru toti fanii genului. Inca un lucru inedit care va va starni curiozitatea: scena luptei de la final, in care are loc ciocnirea cunoscatorilor de arte martiale, se desfasoara pe ritm de… muzica simfonica !

Traducerea, adaptarea si timingul manual au fost realizate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 23 august 2015

“Joker Game” ne ofera o abordare a unui gen – film de spionaj – aproape inedita in cinematografia japoneza. “Spy Sorge” din 2004 al lui Masahiro Shinoda despre celebrul spion Richard Sorge si cateva productii din anii ’60 fara rasunet, reprezinta cam intreaga istorie a filmului de spionaj japonez. Lipsa de experienta in abordarea unui asemenea scenariu (ce are la baza romanul omonim al lui Koji Yanagi) este evidenta, insa in ciuda inceputului mai putin convingator, productia reuseste sa se redreseze pe parcurs. Tanarul regizor Yu Irie (36 de ani), aflat la al 9-lea film din cariera (fara a avea, insa, vreun succes extraordinar la activ) abordeaza subiectul tragand cu un ochi la filmele similare chinezesti, si cu unul la cele de peste Ocean. Rezultatul e un amestec interesant de influente dinspre cele doua cinematografii, in care specificul japonez aproape se pierde. Veti vedea multa actiune, suspans, atmosfera de epoca si de culise din lumea spionajului din pragul celui de-al doilea razboi mondial, adica tot ce are mai ofertant un film de spionaj. Romanul lui Yanagi, ce a fost premiat in 2009 cu premiul Scriitorilor de Romane de Mister din Japonia, a fost transformat si intr-un anime de televiziune, astfel ca popularitatea i-a crescut inaintea acestui live-action. Filmul a castigat 2,2 milioane de dolari in primul weekend de la lansare, iar in a treia saptamana inca se afla in top 10 al numarului de bilete vandute. In rolul principal a fost distribuit Kazuya Kamenashi, cunoscut membru al formatiei KAT-TUN, de care ne amintim din live-action-ul “Humanoid Monster Bem” (unde l-a interpretat chiar pe Bem, personajul central). Kyoko Fukada, greu de recunoscut, pe care ne-o amintim din serialul “Friends” (2002) si din filmul de actiune “Wild 7”, interpreteaza rolul principal feminin. Filmarile au fost facute in Japonia, Singapore si pe insula Batam din Indonezia, locatiile fiind perfect alese pentru a da viata imaginarului oras denumit Capitala Diavolului, cuibul spionajului mondial dinaintea celui de-al doilea razboi mondial. Iar daca productia va va convinge, trebuie sa stiti ca va avea cat de curand si un sequel !

In anii premergatori celui de-al doilea razboi mondial, Japonia militarista ce a ocupat o parte a Chinei se pregateste intens de o confruntare de proportii. Kato Jiro e un recrut patriot, ce are un suflet mare, fapt ce il va costa, aceasta fiind si marea sa slabiciune. In momentul in care ia apararea unui camarad in timpul unui exercitiu nocturn, intra inr-o altercatie cu comandantul sau si, bruscandu-l, acesta se dezechilibreaza, se loveste la cap si moare. Jiro e imediat arestat si trimis in fata plutonului de executie. Doar ca inainte de punerea in practica a sentintei, e salvat de un misterios locotenent-colonel, Yuki. Acesta face parte din Agentia D, un serviciu secret din interiorul Armatei Imperiale Japoneze, de a carui existenta stiu doar capii Armatei. Fost spion international de elita, pierzandu-si in misiuni o mana si un picior, Yuki ii ofera lui Kato Jiro sansa de a trai mai departe cu conditia de a spiona pentru Agentia D, Neavand alta alternativa, acesta accepta, incepand, astfel, pregatirea dura specifica activitatii de spionaj. In momentul in care pregatirea e incheiata, Jiro primeste si prima misiune: sa se deplaseze pe o exotica insula din sudul Chinei, cuibul spionajului mondial, pentru a pune mana pe “Notitele Negre”, nimic altceva decat consemnarile, schitele si formulele unui savant capturat de nazisti, cuprinse pe un microfilm. Tara care ar fi reusit sa puna mana pe microfilm ar fi putut obtine un serios avantaj in orice posibil razboi…

Titlul “Joker Game” e mai mult o metafora, decat o referire exacta la jocul de carti, dupa cum lasa sa se inteleaga posterul de promovare al filmului. Nu e un film despre inca un “joc al mortii”, cum ne-au obisnuit producatorii japonezi in atatea si atatea productii recente, ci unul de spionaj in care Jokerul – o carte unica si avand cea mai mare valoare in jocul de carti, putand inlocui orice alta carte sau piesa in jocul de remi de exemplu – e o metafora la adresa mizei dupa care alearga serviciile secrete ale marilor puteri in anii premergatori celui de-al doilea razboi mondial. Dupa cum o spune personajul principal Kato Jiro, el va interpreta, in acest joc mortal al capturarii planurilor secrete ale unui savant rolul Jokerului Japoniei, respectand doua reguli de baza: “fara a ucide si fara a fi ucis”. Kato Jiro e un spion de geniu, extrem de capabil si inteligent, dar care are o mare slabiciune: e prea moale. Iar in timpul misiunii face o mare greseala: devine sentimental in momentul in care se indragosteste de Rin, o servitoare din casa ambasadorului american, ce visa sa obtina cetatenia americana. Iar naivitatea nu e permisa in aceasta bransa a spionilor, deoarece poate costa chiar viata. Va reusi prin celelalte calitati sa compenseze acest defect ?

Filmul e unul alert, cu o desfasurare rapida a evenimentelor (chiar prea rapida la inceput), care reuseste sa te faca foarte curios despre ce va urma. Incursiunea in lumea spionajului mondial interbelic e facuta din perspectiva japoneza, in sensul ca Agentia D pentru care ajunge sa lucreze personajul principal e in slujba Armatei japoneze, Japonie cea care pe atunci facea sa tremure Asia cu ambitiile sale expansioniste, pe cand fortele aliate (Statele Unite, Marea Britanie) sunt privite ca “baietii cei rai”. E o antiteza pe care daca privesti un film similar chinezesc sau coreean, cu siguranta o vei vedea zugravita exact invers, “cei buni” fiind aliatii occidentali, iar “cei rai” japonezii malefici. Situatia prezentata e una imaginara, la fel cum imaginar e si orasul unde se desfasoara intreaga actiune de spionaj. Desi la un moment dat se arata o reprezentare grafica in care orasul apare pe o harta invechita, acea insula aproape lipita de China, putin mai la sud de Hong Kong nu exista in realitate. Acel loc e ocupat de mare, iar imaginatia autorului romanului ce a stat la baza filmului e singura ce a adus o insula in acel loc de pe harta. Asadar, realitatea anilor premergatori celui de-al doilea razboi mondial se imbina cu imaginatia scriitorului si scenaristului ce a adaptat romanul pentru marele ecran, rezultand un decor perfect pentru o aventura exotica plina de dinamism. Nu putem vorbi despre “Joker Game” ca despre un “007” in stil japonez (desi are exagerari specifice acestui gen de filme), nici nu s-a dorit realizarea unei asemenea imitatii ieftine si consumate, insa fanii genului nu vor putea trece cu vederea anumite detalii intalnite in filmele de spionaj si actiune occidentale. Intalnim, totusi, elemente specifice filmelor de spionaj, sarea si piperul lor, cum ar fi deghizarea, infiltrarea si razboiul informatiilor (spionaj/contraspionaj). Nu lipsesc elemente- cliseu precum o clasica “Femme Fatale” si personaje negative aproape grotesti ce se ascund sub masca unor oameni aparent obisnuiti, cum e cazul ambasadorului american sau a celui britanic. Uneori ai impresia ca asisti la un joc cu masti (nu, nu la o piesa kabuki !), desi taberele sunt clar conturate de la bun inceput. Un lucru ce cu siguranta a displacut au fost dialogurile in limba engleza, vorbite de actori occidentali cu accent (britanic sau american evident), dar si de personajul principal japonez, care spre deosebire de alte filme, s-a descurcat destul de bine cu accentul, replicile sale in engleza fiind inteligibile. In continuare engleza ramane o sperietoare pentru filmele asiatice, dar, cu toate acestea, de dragul atmosferei cat mai realiste, cineastii japonezi, chinezi si coreeni nu ezita sa introduca fragmente in engleza, care din pacate mai mult strica atmosfera decat sa convinga.

Cu bune si cu rele, „Joker Game” ramane o realizare buna a genului spionaj, atat de rar in Japonia. Trailerul e extrem de spectaculos si convingator, desi realizarea nu e chiar ce spune trailerul (pe alocuri chiar se vad constrangerile bugetare, regizorul preferand unor scene ce puteau fi spectaculoase unele minimaliste, filmate in locuri intunecate sau semi-obscure). Lipsesc aproape cu desavarsire analizele intrinsece, psihologice, biografice ale personajelor, ele sunt tratate lapidar, la suprafata, dar poate ca acestea sunt doar niste masti, in cele din urma, fara un trecut real palpabil si dispus spre analiza. Chiar si cunoscandu-i superficial pe protagonisti, nu ne plictisim in cele 100 de minute ale productiei, ce e un cocktail „a la Hollywood” de actiune, spionaj si mister ce va satisface orice amator al genului. Asteptam cu interes un sequel, mai ales ca in cel de-al doilea roman publicat de autor in 2009, Agentia D isi gaseste un rival tot in Armata, intr-un serviciu secret similar, ale carui principii sunt total opuse Agentiei, adica: „Ucide si scapa cu viata !”.

Traducerea, adaptarea si timingul (fragmentele in engleza au fost traduse dupa sonor, si nu au fost deloc putine !) au fost realizate de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 22 august 2015

“One Suuny Day” (cunoscut si a “A Good Day”) este o web-drama coreeana din 2014 axata pe o poveste romantica desfasurata in mare parte pe insula Jeju, un loc parca predestinat iubirii. Difuzat in premiera si in exclusivitate de un post de televiziune thailandez (rar vezi o k-drama si chiar o web-drama coreeana care sa aiba premiera… la un post de televiziune sau pe un site din afara Coreei) din decembrie pana in ianuarie, recent aceasta a fost achizitionata de mai multe site-uri de streaming online, reusind, astfel, sa ajunga aproape de toti fanii genului. Bucuria lor va fi cu atat mai mare cu cat il vor revedea, pe durata celor 10 episoade, pe cunoscutul So Ji-sub, care din 2013 nu a mai aparut intr-un proiect pentru micul ecran, de la Master’s Sun. In acest an, parca nostalgic dupa insula Jeju, actorul a fost distribuit in serialul “Warm and Cozy”, unde a aparut in cateva cadre, doar, in primul episode, ca proprietar al unei cafenele… de pe insula Jeju. Tot cu aceasta ocazie o revedem si pe Kim Ji-won (din The Heirs) in rolul noii cuceriri a protagonistului, si pe Im Joo-eun (ce a aparut si ea in “The Heirs” si, desigur, “Empress Ki”), actrita ce joaca rolul… fostei iubiri a personajului principal. “One Sunny Day” demonstreaza o data in plus popularitatea web-dramelor, in care in ultimul an au inceput sa apara vedete din randul tinerei generatii de actori coreeni (ca Kim Woo Bin sau Lee Min Ho), o reteta de exploatat si sub aspect financiar, datorita exportarii lor rapide in alte tari asiatice, unde ajung, chiar, ca in cazul de fata, sa aiba premiera.

“One Sunny Day” spune povestea romantica a lui Ji Ho (So Ji-sub), un tanar trecut de 30 de ani care trece printr-o perioada mai dificila din punct de vedere sentimental. De ceva timp s-a despartit de cea pe care o considera marea iubire a vietii sale, iar trauma lasata de neasteptate despartire ii macina inca sufletul. E prezent in Seul, insa doar fizic, caci mintea ii e in alta parte. Asista absent la o reprezentatie, iar incurajarile “crainicului” cum ca suferinta nu e departe de a se sfarsi nu-l incalzesc prea mult. Ceva insa trebuie sa se schimbe. Iar ocazia ideala e calatoria de doua zile din Jeju pe care trebuie sa o faca pentru firma la care lucreaza. Aici se cazeaza la un modest hostel local si evita zonele aglomerate, spre mirarea celor carora le cere indicatii despre imprejurimi. Isi gaseste refugiul in zone pustii, neamenajate pentru turisti, unde mediteaza la relatia apusa. Cu aceasta ocazie reconstituie, pas cu pas, relatia cu fosta lui iubire si isi pune intrebari pentru a vedea unde a gresit. Totul pana cand in acelasi loc da peste o fata la fel de ranita ca el…

Traducerea si adaptarea web-dramei a fost efectuata in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata e cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 21 august 2015

Apetitul coreenilor pentru muzica clasica si opera a fost foarte bine reflectat in cateva productii coreene ale ultimilor ani, cum ar fi My Paparotti sau Tenor Lyrico Spinto, doua filme biografice extraordinare ce ne arata faptul ca si coreenii iubesc muzica adevarata al carei leagan e Batranul Continent, cu o istorie glorioasa scrisa de nume precum Mozart, Beethoven, Strauss etc. “For Horowitz”, o productie din 2006, aduce un omagiu – cel putin prin titlu, “De dragul lui Horowitz” – unuia din cei mai mari pianisti ai lumii, Vladimir Horowitz. Acesta era modelul la care aspira personajul principal al filmului, Kim Ji-soo, o profesoara de pian trecuta de 30 ani interpretata de Uhm Jung-hwa. Intrebata de un pretendent daca are un prieten, aceasta ii spune, mai in gluma, mai in serios, ca e logodita cu… Vladimir Horowitz, deci… cu visele sale. In rolul copilului ce-i devine elev a fost distribuit Sin Ee-jae, o alegere interesanta daca ne gandim ca intra perfect in rolul copilului nazdravan si incapatanat, insa care nu are nici un fel de carisma. Parca si cand zambeste, acest copil are o infatisare serioasa, fiind lipsit de naturalete. Urmarind cariera lui cinematografica, constatam ca de la rolul din acest film, interpretat cand avea 9 ani, pana in prezent, acesta nu a mai fost distribuit in nici un film sau serial de televiziune, ceea ce spune multe. La fel de greu de crezut e transformarea personajului lui peste ani, existand un mare contrast intre copilasul de 9 ani prezentat in cea mai mare parte din film si adolescentul de peste 10 ani, total schimbat. Filmul este regizat de Kwon Hyung-jin, autorul melodramei Wedding Dress (2010) si a thriller-ului Truck (2008), scenariul fiind scris tot de el (primul si singurul scenariu din cariera). Poate si din aceasta cauza povestea e una inchegata, putin prea statica si parca putin prea scurta, fara a intra prea mult in detalii inutile, spunand strictul necesar. Un lucru este cert, in comparatie cu filmele mai recente de acelasi gen, “For Horowitz” pare mai simplist, dar… in acelasi timp, atat de tipic coreean ! Productia a obtinut 2,5 milioane de dolari incasari in 2006, reusind sa stranga peste 500.000 de coreeni in salile de cinema, ceea ce pentru acest gen de film e echivalentul cu un succes, filmul neavand in distributie, cu exceptia lui Uhm Jung-hwa, alte nume importante.

Kim Ji-soo (Uhm Jung-hwa) e o profesoara de pian ce nu a reusit sa-si implineasca visul. Astfel, in loc sa calatoreasca in jurul lumii si sa dea recitaluri de pian, a ajuns tocmai intr-un cartier de la periferia Seulului, unde incearca sa ia viata de la capat. Drept urmare, incearca sa predea cursuri de pian elevilor care se pregateau pentru o cariera muzicala. Trebuie sa renunte repede la exigente in momentul in care constata ca toti copiii amatori in a invata pian sunt… incepatori fara nici o perspectiva a unei cariere in domeniu. In timp ce lipea niste afise pentru a-si face reclama, Ji-soo da peste un copil, Gyung-min, care in prima zi a ei la noul domiciliu ii furase metronomul. Chiar se alege cu o lovitura primita de la bunica baiatului, ce traieste din colectarea de cartoane, ce incearca sa-i aplice o corectie nazdravanului neascultator, gresind tinta. Int-una din zile, se trezeste cu Ji-soo la ea in casa, facandu-i dezordine si incercand clapele de la pian. Treptat, constata ca acesta are o atractie pentru pian, si accepta sa-i predea cursuri gratuit. Intre cei doi ia nastere o relatie speciala, care le va marca pentru totdeauna existenta.

“For Horowitz” e o drama de familie ce nu se ridica la nivelul productiilor similare ale ultimilor ani, dar care reuseste sa prezinte intr-un mod sensibil si realist o relatie speciala ce ia nastere intre o profesoara de pian trecuta de 30 de ani ce inca isi cauta rostul in viata si un baietel traumatizat ce traieste impreuna cu bunica lui violenta intr-o cocioaba, fara a beneficia de o educatie adecvata unui copil de varsta sa. Acesta hoinareste toata ziua facand numai boacane, iar sub amenintarea bataii venita de la bunica strange tot felul de vechituri pentru a avea ce manca macar o data pe zi. Practic acesta nu are o copilarie, care s-a sfarsit cu ani buni in urma, consecinta a unui eveniment tragic. In momentul in care vede ca in cartier se muta o profesoara de pian ce incearca sa-si faca reclama lipind afise incognito pe zidurile de pe strada, micutul nazdravan rupe afisele ca si cum ar protesta. Mai mult, chiar ii fura profesoarei un metronom, atras fiind de aspectul si ticaitul acestuia. In fapt, in spatele gesturilor sale se acunde o frustrare sau, mai bine zis, un strigat venit din singuratatea sufletului sau, implorand sa nu fie lasat in intunericul de zi cu zi. Profesoarei ii este greu sa inteleaga trairile micutului, neavand experienta unei familii proprii, si avand experienta unei copilarii in care tatal ei i-a pus la dispozitie toti banii castigati doar pentru a invata pian, neglijandu-l pe fratele ei. Nefiind vreodata mama, nu poate sa intelegea ca de fapt micutul Gyung-min trece printr-un calvar si cauta un punct de sprijin. Mai mult, profesoara incearca sa profite de pe urma lui, visand ca intr-o zi acesta va ajunge un pianist de geniu, iar o parte din meritele acestei eventuale reusite ii vor reveni ei. Nimic egoist in acest lucru, doar o pasiune prea mare pentru cariera, si o lasare totala la o parte a sentimentelor personale. La fel de oarba este profesoara si la insistentele vecinului, proprietarul pizzeriei de la parter, indragostit si el de muzica si de noua locatara din imobil. Isi va gasi profesoara, excelent interpretata de Uhm Jung-hwa, adevarata sa menire si va reusi sa schimbe viata micutului geniu si, odata cu aceasta, propria sa viata ? Un film minunat, foarte simplu si realist, cu o coloana sonora ce-ti mangaie sufletul (ce a si fost recompensata cu un premiu la Blue Dragon Film Awards), o drama de familie mobilizatoare despre ambitie si despre lucrurile ce conteaza cu adevarat in viata.

Traducerea a fost efectuata in premiera de Blue Sky (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 16 august 2015

“Attack on Titan” este o ecranizare live-action a unei celebra manga japoneze, a carei popularitate a trecut de mult granitele Japoniei, fiind repede tradusa in tarile Asiei de Rasarit. Daca in Hong Kong, China si Taiwan, manga a fost foarte bine primita, in Coreea de Sud ea a fost aspru criticata, manga fiind acuzata ca transmite un mesaj militarist ce serveste intereselor politice ale primului ministru japonez Shinzo Abe. Totusi, in Hong Kong, manga a rezonat cu tineretul, care a vazut in invazia titanilor din poveste o metafora la adresa Chinei continentale comuniste. Autorul acestei controversate manga e Hajime Isayama, un artist manga ce are in prezent 28 de ani, ce a inceput publicarea povestii tocmai in 2006, la 20 de ani. Publicarea ei continua si in zilele noastre, inregistrand pana in prezent vanzari uriase de nu mai putin de 52,5 milioane de exemplare ! La sfarsitul lui 2011 s-a anuntat faptul ca un live-action este deja in stadiul de productie, iar un an mai tarziu, regizorul Tetsuya Nakashima, ce a regizat si celebrul “Confresions”, a renuntat la proiect datorita unor “diferente creative considerabile” in raport cu scenariul si alte chestiuni, dupa spusele companiei distribuitoare Toho.Si asa a mai trecut un an, in demebrie 2013 anuntandu-se ca Shinji Higuchi, regizorul lui Sinking of Japan, The Last Princess si The Floating Castle, va prelua regia filmului, urmand a se ocupa si de efectele speciale. Yusuke Watanabe (autorul scenariilor lui Gantz si 20 th Century Boys) si expertul in subcultura si criticul Tomohiro Machiyama au scris scenariul, in stransa colaborare cu Isayama, autorul mangai.Filmul a avut premiera pe 1 august 2015, cu doar 2 saptamani in urma, si e deja un succes de box-office in Japonia, castigand in prmul weekend de la lansare aproape 5 milioane de dolari la box-office. Parerile criticilor si fanilor mangai sunt impartite, insa dupa spusele lui Isayama insusi, filmul deviaza masiv de la povestea originala din manga, lucru ce poate starni si mai mult curiozitatea.

Intr-o Japonie post-apocaliptica, viata incearca sa-si revina la normal in ciuda persistentei pericolului inamic. In urma cu un secol, titanii, mitice creaturi gigant, au aparut din necunoscut si au devorat cea mai mare parte a omenirii. Supravietuitorii acestei tragedii au construit trei ziduri uriase pentru a impiedica viitoare invazii ale titanilor, ducand timp de aproape un secol o viata linistita. Dar aceasta perioada pare a se apropia de sfarsit. Eren e un pierde-vara preocupat de orice altceva decat sa munceasca si sa duca o viata obisnuita ca ceilalti locuitori ai districtului Monzen. Tocmai si-a incheiat socotelile cu ultima sa slujba, dupa nici o luna de chinuri. Ii place sa hoinareasca pe un deal unde se afla o bomba neexplodata si sa-i dea tarcoale, debusolat de viata dusa in spatele zidurilor de ciment. Aici il gasesc de fiecare data prietenul lui Armin si Mikasa, cea dupa care i s-au aprins calcaiele. Din vorba in vorba le dezvaluie acestora dorinta de a afla ce e dincolo de ziduri, in special ca gasesc o harta ascunsa care le sugereaza ca elesteul din spatele zidurilor ar fi, de fapt un ocean nesfarsit. Impinsi de curiozitate, acestia ajung langa Zid, evitand vigilenta paznicilor si incercand s ail scaladeze. Doar ca tocmai in acel moment se produce un cutremur, care in realitate se dovedeste un atac al unui titan urias. Mai inalt decat imensul zid de beton, acesta reuseste sa-l fisureze, iar titani de dimensiuni mai mici invadeaza linistitul tinut al oamenilor pasnici. Desi multi credeau ca amenintarea titanilor e o simpla legenda, ca acestia nu exista in realitate, neaparand de un secol, de aceasta data se conving ei insisi de amenintarea lor. Si astfel incepe o disperata lupta pentru supravietuire intre rasa umana si titanii mitici.

Desi a fost criticat ca s-a indepartat de manga originala – dupa declaratiile autorului mangai nici nu se intentiona o ecranizare fidela, care era imposibila dat fiind faptul ca manga e publicata de mai bine de 9 ani, avand multe fire epice, personaje si idei -, alti critici au elogiat aceasta realizare. Adevarul e ca raportat la durata extrem de scurta a primei parti (90 de minute), realizatorii au reusit sa sintetizeze foarte bine esenta, fara a scapa prea multe detalii importante. De la un film cu o durata atat de scurta, nu te poti astepta la o creionare prea reusita a personajelor, nici macar la o familiarizare cu acestea, cu atat mai mult cu cat vorbim de foarte multe personaje incluse in poveste. Probabil a existat un buget limita pentru aceasta prima parte, in care echipa de productie – in special cea de la efecte speciale – a trebuit sa se incadreze. Si din fericire acesta a facut o treaba foarte buna, reusind sa dea contur unei povesti captivante si misterioase, ce te face ca la final sa te intrebi: “S-a si terminat deja ?”. Jocul actorilor e prea putin important in acest gen de film, in care efectele speciale iti iau ochii, insa echipa de actori tineri s-a descurcat foarte bine. De remarcat si coloana sonora semnata Sekai no owari, cu melodiile Anti-hero si SOS. Cum alte detalii nu trebuiesc dezvaluite, urmand a fi descoperite de fiecare odata cu vizionarea productiei, nu ne mai ramane decat sa savuram aceasta spectaculoasa realizare si sa asteptam cu nerabdare partea a doua a povestii, ce va avea premiera in Japonia pe 19 septembrie 2015.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 15 august 2015

Nume de top ale celei de-a cincea gerenatii de cineasti chinezi, Chen Kaige si-a dobandit celebritatea la 9 ani de la debut cu productia “Farewell My Concubine”, un film cu nu mai putin de 17 premii si 4 nominalizari, din care 2 la Oscar. Insa vremurile de glorie au apus de mult pentru Kaige. “The Emperor and the Assassin” din 1998 a avut un succes binemeritat, o productie destul de greoaie, epica dar foarte statica, dupa care a urmat marele esec cu “The Promise”, un film in care s-a investit mult, dar care a fost un esec total sub toate aspectele, inclusiv financiar. La 3 ani, Kaige a revenit cu “Forever Enthralled”, readucand intr-un film biografic in prim plan tema din “Farewell My Concubine”, dar nici un alt film – nici macar “Sacrifice” din 2010 – nu a mai reusit sa se apropie macar de succesul obtinut cu productia din 1993. Acum, in 2015, Chen Kaige incearca sa se “reinventeze”. Cum ? Apeland la tot ce a fost de succes in filmul “The Promise” si introducand o multime de efecte speciale in proaspata lui productie “Monk Comes Down the Mountain”. Filmul nu are la baza scenariul lui Kaige, ci un roman devenit best-seller in China, A Monk Comes Down the Mountain, scris de Xu Haofeng (autorul romanului ce a stat la baza lui „The Sword Identity”, o productie nereusita de acum cativa ani). Productia este rodul unei colaborari intre studiourile chineze de film si celebra companie americana de productie Columbia Pictures – una din pputinele colaborari sino-americane in materie de film ale ultimului deceniu. Desi inca nu si-a terminat perioada de rulare in cinematografele chineze, filmul a obtinut incasari de peste 64 de milioane de dolari, ceea ce inseamna ca a fost un succes moderat raportat la sumele de peste 200 milioane dolari obtinute de productiile de top hollywoodiene in acest an in China. Efectele speciale spectaculoase si distributia destul de buna au atras lumea in salile de cinema, insa din pacate realitatea de pe hartie nu reflecta intotdeauna asteptarile publicului de la o productie, astfel ca probabil multi au plecat de la acest film dezamagiti. In rolul principal il reintalnim pe Wang Baoqiang, ajuns la 31 de ani, pe care ni-l amintim din „A World Without Thieves”, unde interpreta tot un personaj naiv ce avea ceva din esenta chinezului de rand. In roluri secundare vedem cateva nume cunoscute ale filmului chinez, precum Aaron Kwok, Lin Chi-ling, Vanness Wu, Suet Lam sau Jaycee Chan (fiul lui Jackie Chan, care, in prezent, s-a retras din lumea filmului datorita anchetei in care a fost implicat, fiind acuzat de furnizare de marijuana pentru consumatori de droguri; paradoxal, in film interpreteaza chiar un personaj care se drogheaza cu opiu !)

In China inceputului de secol XX, He Anxia isi duce traiul lipsit de griji la un templu taoist. Acolo fusese abandonat de mama sa si crescut de staretul templului, deprinzand de mic artele martiale si invataturile taoiste. Dar vremurile devin tot mai grele, iar hrana nu mai e suficienta pentru toti calugarii de la templu. Staretul decide ca periodic, calugarii sa lupte intre ei, pentru a-i tria si a reduce astfel numarul gurilor de hranit. I-a venit randul si lui He Anxia sa se implice intr-o astfel de infruntare. Desi e la un pas sa fie infrant de corpolentul sau adversar, intr-un final indemanarea in stapanirea artelor martiale ii aduce o binemeritata victorie. Tocmai pe cand se pregatea sa jubileze, primeste vestea tragica: invingatorul confruntarii urma a parasi templu si a pleca in lumea larga, considerandu-se ca e suficient de bine pregatit pentru a nu cadea prada tentatiilor si oprelistilor ei. Si astfel He Anxia isi ia lucrurile in spinare si coboara de pe munte in lumea reala. Va fi aventura vietii sale, care ii va permite sa cunoasca lumea asa cum nu a mai vazut-o vreodata, cu bune si mai ales cu tot ce are aceasta mai rau.

Tema filmului lui Kaige e una clasica in cinematografia chineza de arte martiale: calugarul naiv ce toata viata lui a trait izolat paseste pe cararile lumii reale, descoperind-o si punandu-si talentul la conributie pentru a-si asigura suprevuietuirea. Doar ca de aceasta data povestea e spusa pe un ton atipic, combinad comedia cu drama, misterul cu fantezia, umorul negru cu parodia. Si, in plus, pe tot parcursul derularii povstii, aceasta e plina de invataminte buddhiste, taoiste si filosofie zen, osciland in jurul clasicei confruntari dintre bine si rau si a eternei provocari a cunoasterii de sine. Scenariul este foarte alambicat, firele epice se schimba des, la fel si personajele, ceea ce fac in asa fel incat filmul sa se deosebeasca radical de o productie clasica de gen. Nu avem pesonajele puse pe tabla de sah de la inceput pana la sfarsit, dupa cum nu avem nici o singura poveste careia sa i se alature sau din care sa se desprinda alte povesti secundare. In primele 30 de minute il vedem pe He Anxia in mediul sau, la templu, dupa care il vedem intrand in contact cu cea care va reprezenta noua lui familie. Dar toata aceasta poveste nu tine mai mult de 35 de minute, e realista si iti da impresia unui film care te va cuceri. E doar o iluzie, pentru ca brusc tonul si decorurile se schimba, la fel si personajele, intrand altele in scena, fara ca cele vechi sa mai apara pana la final. Practic dupa 35 de minute filmul se restarteaza, se schimba povestea si genul, filmul capatand accente de fantezie, mister si ireal. Trecerea spre noua poveste e haotica, lasa spectatorul putin in ceata, nefiind usor pentru acesta sa digere o trecere de la un stil realist a la „A Woman, A Gun and a Noodle Shop” spre unul fantezist in genul lui „The Four”, cu exagerari vizuale ce dau senzatia de neseriozitate. Aceasta trecere te bulverseaza si te face sa te intrebi incotro se indreapta filmul ? In momentul in care incepe lectia filosofica, poti spune ca te-ai pierdut complet. Partea finala a filmului e disproportionata si da senzatia unui sfarsit facut in graba. Pentru ultimele 25-30 de minute intra in scena inca un set nou de personaje si un nou fir epic, si din nou filmul se restarteaza. Toate aceste procedee dau senzatia unui scenariu neunitar, probabil un film omnibus (format din 3-4 scurtmetraje diferite, legate intre ele) fiind mai usor de urmarit decat aceasta realizare a lui Chen Kaige. Poate singurul lucru ofertant la „Monk Comes Down the Mountain” sunt scenele in care sunt puse in valoare artele martiale. La acest capitol productia abunda de efecte speciale si vizuale foarte bine realizate, dar si de imagini superbe, responabilul de imagine facand o treaba mult mai buna decat scenaristul, reusind sa transmita prin munca sa ceea ce nu a putut scenaristul sa transmita prin cuvinte. Si totusi, astfel de productii care iti iau ochii, de “popcorn” cum li se spune, abunda peste ocean. Doar pentru ele sa iesi cu un astfel de film pe piata internationala tradeaza scopul pur comercial al productiei, in ciuda faptului ca se pretinde a fi cu totul altceva (sau el putin asa si-ar fi dorit sa se creada). “ Monk Comes Down the Mountain” e un film ce tinteste in principal publicul asiatic (cum a fost si cazul lui “Monkey King”), cunoscator al filosifiei buddhiste. Pentru publicul non-asiatic, mesajele sale, desi poetice si de o frumusete vizuala aparte, pot parea greoaie si pot caracteriza filmul intr-un singur cuvant: “plictisitor”. Un nou esec al lui Chen Kaige si un nou succes financiar pentru echipa lui de productie, ce-si freaca mainile consultand saptamanal cifrele de la box-office. Oare incotro se indreapta filmul chinezesc al zilelor noastre ?

Traducerea, adaptarea si timingul au fost realizate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 14 august 2015

Parerile celor ce vor viziona filmul vor fi in mod obligatoriu impartite, din cauza violentei acestuia. Da, intr-adevar, avem de-a face cu un film violent, pentru ca protagonistii lui isi duc deliberat viata intr-un mediu al crimei si al cruzimii; este singurul mod de a trai pe care-l cunosc, si chiar daca ar vrea sa se schimbe ei nu mai sunt in stare s-o faca. Tragismul existentei lor e scos in evidenta de faptul ca fiecare dintre cei cinci membri ai grupului criminal ascuns in mijlocul padurii (Seok-tae, seful bandei, carismatic dar rece, Ki-tae, expertul in conducerea masinii, Jin-seong, creierul bandei, cel ce planuia loviturile, Beom-soo, expert in arme, si Dong-beom, priceput in arte martiale) e prezentat nu unilateral, ci in complexitatea lui umana, cu ganduri, trairi, temeri proprii.

Dar tema principala a filmului e prezenta in mijlocul lor a tanarului de 16 ani Hwayi, pe care cei cinci l-au crescut si l-au antrenat ca sa devina asasinul perfect, relatiile acestora cu el, felul in care el se raporteaza la ei (pe toti ii considera tata), si mai ales misterul aparitiei lui in mijlocul bandei, in conditiile in care la inceput il vedem maltratat de catre toti. El este rezultatul unui santaj ratat, in urma caruia cei cinci rapitori se trezesc cu alternativa de a scapa de el pentru totdeauna sau de a-l creste. Asa hotarasc sa-l invete sa devina ucigas, in loc sa-l trimita la scoala. Desi pare adaptat la acest stil de viata, copilul tanjeste dupa o viata normala de adolescent, care pentru el pare imposibila.

Copilul era folosit pentru a intra in casele pe care cei cinci „tati” urmau sa le praduiasca. Intr-o astfel de casa, Hwayi e incitat de Seok-tae sa-l omoare pe proprietar. Abia dupa aceea observa o fotografie care i se pare cunoscuta. Aceasta il infatisa pe el inainte de rapire, si-si da seama ca cel pe care tocmai l-a ucis era de fapt tatal lui. Asa descopera uriasul secret al destinului lui. De acum incolo, nu mai are decat un singur gand: sa se razbune pe tatii lui intr-ale crimei, folosindu-se de abilitatile deprinse intr-o viata de ucigas.

Filmul a castigat 3 premii si a avut 3 nominalizari, vedeta lui fiind, in mod poate surprinzator, nu celebrul Kim Yun-seok (Tazza: The Hidden Card, Sea Fog, The Yellow Sea), ci tanarul Yeo Jin-goo, ce s-a remarcat in anii trecuti in roluri de personaje de seriale tv aflate la tinerete, si care a ajuns, iata, la primul rol serios din cariera, pentru care a fost recompensat cu 2 premii, din care unul a fost acvordat de Asociatia Criticilor de Film din Coreea ! In ciuda violentei sale, „Hwayi: A Monster Boy” ramane unul din cele mai bune filme coreene ale ultimilor ani, ce nu trebuie ratat de fanii thriller-urilor intunecate.

Traducerea a fost efectuata de selaflaure.

Prezentarea: selaflaure – asiacinefil

Publicat: duminică 9 august 2015

“Blue Spring Ride” este o superba ecranizare dupa o manga de mare succes (“Ao Haru Ride”)_vanduta in peste 5,8 milioane de exemplare. Fascinatia autorilor de manga pentru anii adolescentei mereu a atras atentia publicului, in special a celui tanar aflat chiar la varsta personajelor povestilor prezentate. De aceasta data avem de-a face cu un caz fericit in care live-action-ul a fost pe placul celor ce au citit manga aparuta ca serial in revista Bessatsu Margaret intre 2011 si 2015. Filmul a avut peste 5 milioane de dolari incasari la box-office, si ii are in rolurile principale pe Tsubasa Honda si Masahiro Higashide, doi actori tineri, deja vedete in Japonia, ce se integreaza perfect in tabloul anilor adolescentei pus in scena de regizorul Takahiro Miki. Nu e usor sa ecranizezi o manga, in special una publicata 4 ani la rand, ce are multe fire secundare ale povestii, si sa le cuprinzi pe toate (sau macar pe cele mai importante) in 2 ore de film. Insa de aceasta data povestea este una lina si spusa cu suflet, entuziasmanta pe masura ce se apropie de final, pentru cei ce nu stiu nimic despre manga. Operatorii de imagine s-au autodepasit, oferind niste cadre superbe ale orasului Nagasaki si ale rasaritului de soare, iar chimia celor doi protagonisti e sclipitoare. Toate acestea au facut ca cea mai mare parte a fanilor acestei manga sa se declare mai mult decat satisfacuti de aceasta ecranizare, ce ne poarta cu responsabilitate si nostalgie inapoi in anii adolescentei, ai primei iubiri pierdute in copilarie si regasite peste ani in liceu, in pragul maturitatii.

Futaba Yoshioka (interpretata de Tsubasa Honda) e eleva in al doilea an de liceu. Era fata asupra careia se atinteau toti ochii baietilor in gimnaziu, frumusetea ei frangand multe inimi. Ea insa avea ochi pentru un singur baiat, Kou Tanaka (Masahiro Higashide), prima ei iubire. Amintirea primei intalniri amoroase e inca vie in sufletul ei, desi au trecut peste 4 ani de atunci, si asta pentru ca a fost una dureroasa: la ora 7 seara, in fata ceasului din parcul Sankaku, alesul inimii ei nu isi face aparitia, desi acesta propusese intalnirea. Mai mult, din acel moment, Kou dispare de la scoala si din viata lui Futaba, intrand parca in pamant. Futaba ramane ranita si vizibil afectata de acest eveniment din gimnaziu, motiv pentru care decide ca in liceu va fi o cu totul alta persoana. Devine o fata indrazneata, baietoasa, prefera prietenia falsa a doua colege de clasa barfitoare si refuza sa mai joace rolul frumoasei clasei tocmai de teama de a nu fi din nou ranita. Si totusi, aceasta transformare de suprafata nu reuseste sa o determine sa mearga mai departe, Futaba ramanand literalmente blocata sentimental la momentul gimnaziului. Pana intr-o zi, cand la inceputul primului semestru al clasei a doua de liceu constata ca in clasa s-a s-a transferat un baiat nou tocmai din Nagasaki, care seamana leit cu prima ei iubire disparuta brusc, e vorba de Mabuchi. Kou Mabuchi.

“Blue Spring Ride” e o poveste romantica cu accente dramatice despre frumosii si tumultuosii ani ai adolescentei. Daca “Twenty” ne prezenta viata adolescentului coreean ajuns in fata alegerilor din pragul maturizarii, “Blue Spring Ride” lasa la o parte nonconformismul si umorul, prezentandu-ne o poveste realista si deloc cosmetizata despre consecintele uneori dramatice ale iubirii in fata dificultatilor vietii adevarate. Galeria de personaje e variata, iar firele secundare sunt prea putin dezvoltate, unele chiar stingandu-se inainte de a duce undeva. Avem un fir epic principal – iubirea pierduta si regasita odata cu trecerea timpului – si multe fire secundare, dar prea putin dezvoltate, cum ar fi aspiratiile amoroase ale prietenului lui Kou, Kominato. Cele doua personaje principale sunt zugravite in detaliu, regizorul realizand o veritabila introspectie a sufletului celor doi tineri, apeland deseori la flashback-uri relevante. Futaba Yoshioka – lucru pe care filmul nu il releva, insa manga o spune – se indragosteste de Kou in gimnaziu deoarece vede in acesta o exceptie de la regula. In conditiile in care baietii sunt de obicei duri, neciopliti si chiar violenti, Kou ii apare diferit, de aceea isi doreste sa-l cunoasca mai indeaproape. Dar timpul nu are rabdare cu ea, caci Kou Tanaka o lasa balta la intalnirea de la festivalul verii, iar in toamna, odata cu inceperea noului semestru, acesta nu mai apare. Ani de zile Futaba e urmarita de regrete, de faptul ca nu a reusit sa-si expuna sentimentele in fata persoanei iubite, iar cand destinul ii mai acorda o sansa, e deja o persoana schimbata ce incearca sa lupte cu provocarile trecutului. Nu isi mai expune latura feminina si incearca sa fie cat mai putin atractiva posibil. Mai mult, chiar se inconjoara de un anturaj nepotrivit, sacrificandu-si adevaratul eu doar de dragul aprobarii colegelor de clasa din anturaj. Desi e incapatanata, ambitioasa si dedicata in tot ce face, ea prefera sa fie acceptata pentru ce nu e, decat sa fie ostracizata pentru ce e. Aparitia lui Kou Mabuchi, personajul care ii aminteste de trecut, reaprinde ceva in ea. Sa fie de vina amintirile… sau ceva mai profund ? In schimb, personajul Kou e unul deloc simpatic, schimbator, ce a evoluat si el din anii gimnaziului pana in cei de liceu. Daca in gimnaziu era dragut, amabil si timid, care decat sa-si exprime liber sentimentele mai bine recurgea la gesturi si priviri aruncate pe furis colegei sale de clasa, in liceu acesta se schimba radical. E mult mai masculin, sarcastic si… imatur. E o persoana pesimista, iar modul in care se comporta il transforma intr-o persoana de-a dreptul detestabila, mereu disparand atunci cand trebuie sa-si asume responsabilitatea sau sa repare greselile trecutului. In ciuda aspectului fizic placut si seninatatii pe care o degaja infatisarea actorului Masahiro Higashide, personajul Kou nu e unul care sa intre la sufletul spectatorului, ajungand la un moment dat chiar sa il exaspereze prin lipsa lui de decizie. Insa farmecul sta tocmai in aceasta indecizie a lui, ce tradeaza framatarile specifice perioadei adolescentei, impactul neprevazut al realitatii lumii in care copilul de mai ieri se trezeste brusc in fata unor decizii – a primelor sale decizii – ca persoana matura.

Un film excelent despre adolescenta, prima iubire si curajul de a infrunta greutatile vietii inca de la primii pasi ca persoana adulta, spus intr-un mod aparte, tipic japonez, realist, rece si totodata atat de cald, pe care il simti literalmente cu sufletul, traind parca fiecare stare a personajelor ce-i dau viata. Pentru cei nostalgici dupa frumosii ani ai tineretii, “Blue Spring Ride” e o invitatie inedita la o minunata calatorie in timp spre redescoperirea de sine, pe ritmurile frumoasei melodii “Enchanted”.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 8 august 2015

Fiind un copil timid, mama sa l-a sfatuit sa ia cursuri de actorie si astfel a inceput ascensiunea actorului Kim Soo-Hyun, care a inceput sa joace din timpul facultatii cand a avut aparitii in doua musicaluri. Debutul in k-drame a fost in 2007 cu serialul Kimchi Cheese Smile, urmat de rolurile de copil-adolescent ale personajului principal din Will it Snow for Christmas? si apoi in Giant. Rcunoasterea a venit cu rolul de geniu al muzicii din “Dream High”, pentru care a depus eforturi uriase, invatand muzica si repetand miscari de dans pentru a fi cat mai veridic in rol, iar impreuna cu Taecyeon, Suzi, Iu etc. a inregistrat doua melodii pentru OST-ul aceluiasi serial. Adevarata popularitate de star a obtinut-o in 2012 cu rolul principal din The Moon Embracing the Sun care a avut un rating urias, cucerind mai multe premii si fiind exportat in majoritatea tarilor Asiei. Datorita acestui succes rapid, cele mai cunoscute marci s-au intrecut in oferte pentru aparitiile noului star in reclame, aparand astfel in reviste de prestigiu cum ar fi: Marie Claire, Grazia, Sure dar si in alte domenii, toate astea contribuind la averea personala a actorului cu sume considerabile. Tot in 2012 a avut primul rol pe marele ecran in filmul The Thieves, care s-a vrut o replica a americanului Ocean’s Eleven, si unde se intalneste cu viitoarea partenera din You Who Came From the Stars, urmat de Secretly, Greatly, in 2013 si incununarea succesului cu rolul din You Who Came From the Stars, o k-drama care a cucerit multe premii importante, avand un rating de 26,6%, aducandu-l pe Kim Soo-hyun pe culmile celebritatii. Acum ramane de vazut daca se va mentine acolo. Scenariul serialului You Who Came From the Stars a fost inspirat dintr-o legenda pornita de la consemnarea in jurnalul regelui Gwanghaegun din timpul dinastiei Joseon care descrie aparitia unui OZN pe cerul regatului.

In anul 1609, un OZN aduce mai multi extraterestri de pe o planeta asemanatoare pamantului cu misiunea de a culege informatii si a recolta probe de pe aceasta planeta. Unul din ei va ramane pe pamant patru secole pana la venirea unei comete in 2014. Dotat cu abilitati extraordinare, va strabate secolele ocupand diferite functii, luptand in razboaie, inscenandu-si moartea si schimbandu-si identitate la fiecare zece ani. Acum este profesor universitar, se numeste Do Min-joon si locuieste intr-un apartament, nu are prieteni, nu are telefon si nu are nevoie de nimeni. Asta pana intr-o zi cand in apartamentul vecin se muta o binecunoscuta si populara actrita de k-drame, Cheon Song-yi, care este profund marcata ca acest tanar vecin al ei nu da semn ca ar recunoaste personalitatea uriasa aflata in apropierea lui. In curand ea va descoperi ca vecinul este profesorul ei de la universitate, pe unde trece din cand in cand doar sa-si dea aere de vedeta, si asa, tot dand nas in nas zilnic, incep sa se cunoasca, el ajutand-o de cateva ori, cu toate ca-si impune sa nu o faca; dar descopera fragilitatea si singuratatea din viata ei, si nu poate sa nu intervina, mai ales ca ea trece printr-un evident declin al carierei. Urmarind-o si protejand-o, este mereu in preajma ei, si astfel se indragostesc unul de altul chiar daca se feresc sa recunoasca asta. Dar el nu mai are de stat pe pamant decat cateva luni, si atunci ce se va intampla cu iubirea lor ?

Cheon Song-yi (Jun Ji-hyun pe care am vazut-o in filmul My Sassy Girl, Daisy sau The Berlin File) este o actrita care joaca in k-drame, foarte populara si frumoasa, dar la fel de ignoranta si lipsita de educatie, fiind renumita pe internet prin gafele pe care le face confundand denumiri intre ele cu o nonsalanta vrednica de mila, si de care toata lumea rade; dar ei putin ii pasa. Principalul ei atu este frumusetea si celebritatea pe care i-a adus-o aceasta, dar care i-au atras si invidia si rautatea colegelor, in fata carora nu ezita sa-si arate superioritatea si aroganta pe care i-o dau increderea in sine. Pare increzuta si plina de sine, de fapt ea fiind o singuratica, fara prieteni, cu o mama care este preocupata cum sa-i smulga cat mai multi bani si un frate care considera ca banii i-au risipit familia. Cand incepe declinul carierei ei, se crede sfarsita, dar va invata umilinta, va cunoaste dragostea dar si apropierea fata de familie.

Do Min-joon (Kim Soo-hyun din The Moon Embracing the Sun) este extraterestrul aterizat pe pamant si care e prototipul omului perfect. Dotat cu calitati si abilitati extraordinare, cu vazul, auzul si viteza la un nivel de cateva ori mai mari decat ale oamenilor, nu are voie sa-si foloseasca aceste abilitati implicandu-se in viata oamenilor, desi uneori, foarte rar, incalca aceste reguli; dar isi da seama ca de fapt soarta ramane aceeasi, el doar amanand indeplinirea ei. Are doar un prieten pe care si l-a facut in imprejurari dramatice si care stie despre identitatea lui fiindu-i avocat si ajutandu-l in probleme birocratice. Nu imbatraneste, nu are o parere grozava despre oameni, detine averi colosale, precum si o biblioteca cu inscrisuri si carti rare, nu poate lua contact cu sangele si saliva oamenilor, dar se indragosteste de Song-yi, o iubire imposibila si sortita esecului, mai ales ca el mai are cateva luni de stat pe pamant.

Lee Hwi-kyung (Park Hae-jin din My Daughter Seo Young, East of Eden, etc.) este fiul mai mic al S&C Group si este indragostit de o viata de Song-yi, cu care a fost coleg, si periodic o tot cere de sotie si tot periodic este respins. Tanar, vesel si fara griji, va descoperi ca sunt destule lucruri si oameni care ii produc cu adevarat suferinta.

Jo Se-mi (Yoo In-na din Queen In Hyun’s Man, My Secret Hotel, etc. ) colega de clasa, acum actrita si colega de platou cu Song-yi, nu mai poate suporta sa vada cum aceasta straluceste numai ea pe culmile celebritatii, si atunci, sub masca inocentei, sapa cu sarg sa o vada doborata de pe piedestal ca sa se poata catara ea acolo, mai ales ca omul pe care il iubeste este Hwi-kyung, care insa nu are ochi sa o vada si pe ea. Avida de popularitate, va reusi sa-si vada visul cu ochii sustinuta de mama sa la fel de dornica de celebritate.

Serialul este produs de SBS, are 21 de episoade (fiind prelungit cu inca un episode peste cele 20 programate initial, datorita succesului sau), si a cules impreuna cu actorii cele mai multe si importante premii in 2014, nu mai putin de 8, la SBS Drama Awards 2014, plus inca doua premii Beaksang Arts Awards.

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil

Publicat: vineri 7 august 2015

Undeva in Taiwan-ul secolului XVII, Ting Fu e un temut cap al banditilor, ce ani de zile a stapanit lumea interlopa. Cu mari eforturi, autoritatile reusesc sa-l captureze si sa-l intemniteze, fiind condamnat la moarte. Doar ca in seara in care sub paza stricta e pregatit pentru executia de a doua zi, Ting Fu reuseste sa evadeze de sub nasul tuturor, cu ajutorul unor complici. Cel putin la o prima vedere. In realitate, cei care l-au scos din temnita nu sunt apropiati de-ai acestuia, si nici macar nu il trateaza cu respectul la care s-ar astepta. Tarat in lanturi in pustietate si prin paduri luxuriante, acesta e dus la seful lor, un individ misterios ce detine o bodega in Hopei. Imediat dupa evadare, pe urmele autorilor porneste si politia, la ordinul sefului districtului, fiica acestuia, Ling Hua, stapanind foarte bine artele martiale. Unele informatii duc spre un han din apropiere, unde un misterios strain imbracat in straie albe ar fi pus la cale un plan ce tintea eliberarea lui Ting Fu. Si ca si cum nu ar fi fost de ajuns, incoltit de politie, acesta reuseste sa scape datorita aparitiei la fata locului a unui calaret, Wei, bun cunoscator de arte martiale, ce pretinde ca el ar fi cel care l-a ajutat pe Ting Fu sa evadeze. De ce tine toata lumea sa salveze un ticalos condamnat la moarte ? Va triumfa spiritul dreptatii in numele caruia lupta Ling Hua ? Si, mai ales, ce mister ascunde temutul evadat ?

Pana cand cinematografia taiwaneza sa dea nume mari precum Hou Hsiao-hsien, Edward Yang sau nonconformistul Tsai Ming-liang, aceasta a trecut prin diverse transformari. In anii ’70, practic filmul taiwanez incerca sa-si gaseasca o individualitate, chiar daca avea mult timp sa stea in umbra cinematografiei chineze si a celei din Hong Kong.In aceasta perioada, fiind puternic influentat de stat, filmul taiwanez incearca sa introduca in genul romantic, melodramatic sau de arte martiale elemente care sa cladeasca valori morale traditionale, rezonand, practic, cu transformarile vitale ce au loc in societatea taiwaneza a acelor timpuri. Multi regizori si-au incercat norocul la timona unor filme comerciale, cum a fost si cazul lui Ting Wu Hsiung, regizorul lui Rider of Revenge. Cu o cariera scurta (doar 2 filme regizate), acesta a debutat promitator, oferind un film de actiune captivant plasat in Taiwanul secolului XVII, film a carui vedeta e cunoscuta Polly Shang-kwan. Aceasta a fost una din vedetele de top ale filmelor kung-fu taiwaneze din anii ’70-’80, care desi nu a ajuns niciodata o legenda ca Angela Mao, a reusit sa se impuna prin personalitatea sa placuta, prin statura mica si excelentele calitati fizice, ce i-au atras o multime de fani. Si-a inceput cariera cu doar 5 ani inaintea acestui film, in 1966 alaturandu-se United Film Corporation, incepand sa studieze artele martiale. In timp, Poly a obtinut centurile negre in taekwondo, karate si judo, si desi nu a beneficiat de pregatirea specifica actorilor si actritelor de filme de arte martiale facuta la Opera din Beijing, aceasta a reusit sa impresioneze mereu in cele peste 60 de filme in care a fost distribuita. In ce priveste „Rider of Revenge”, acesta e un film surprinzator de reusit. Scenariul e captivant si plin de mister, mereu apar surprize pe parcurs, si desi la acest gen de filme interpretarea actoriceasca e trecuta pe plan secund, scenele de lupta sunt spectaculoase, dezvaluind calitatile fizice remarcabile ale protagonistilor destul de numerosi ai filmului. Trucajele specifice vremii completeaza o atmosfera excelenta pentru o productie taiwaneza de arte martiale, ce se ridica peste nivelul multor filme chinezesti realizate in China continentala in anii ‚80, si care oricand poate concura productiile de top finantate de Shaw Bros in Hong Kong in aceeasi perioada. Desi e o productie rara de arte martiale, „Rider of Revenge” nu a ajuns niciodata in cinematografele din Romania din motive politice, Romania nerecunoscand in perioada comunista existenta a doua Chine, considerand Taiwan parte integranta a Chinei comuniste.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 2 august 2015

Trifoiul cu patru foi prevesteste norocul in dragoste. Sau cel putin asa se zice. De aceea Saya Suzuki il cauta cu disperare pe un camp, impreuna cu prima lui iubire, in anii copilariei. Au fugit de acasa in numele iubirii ce si-o poarta, in momentul in care tatal alesului sufletului ei, Hino Haruki, decide sa plece cu familia in State in inters de serviciu. Dar protestul celor doi copii e inutil, caci in scurt timp politia ii gaseste si doarta face ca drumurile lor sa se desparta. Pentru totdeauna ? Nicidecum ! La 8 ani distanta, ii regasim pe cei doi ca persoane adulte, trecute de adolescenta. Hino Haruki e un actor celebru, un idol al tinerei generatii, apare in reclame la filmele sale de succes si toata lumea viseaza la el. Saya, in schimb, e o angajata cu capul in nori la Hotelul Toyo, ce inca viseaza la Haruki. Desi au trecut 8 ani, aceasta s-a pastrat pentru promisiunea facuta de Haruki cum ca va veni intr-o zi dupa ea si o va lua ca soata. Mergand la o clarvazatoare, i se prezice ca dragostea pe care o va cunoaste va fi una cu suisuri si coborasuri, astfel ca imdiat gandurile au zburat spre lipsa de professionalism a clarvazatoarei, dat fiind faptul ca il stia prea bine pe Haruki. Insa cum se spune, nu e pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste, iar intr-una din zile, seful ei, Tsuge-san, care o trateaza cu o raceala si cu un dispret sacaitor, ii face o propunere bizara: sa iasa cu el un timp, altfel spus sa aiba o relatie ! “Soc !”

Trifoiul cu patru foi e considerat, in credinta populara nu doar a romanilor ci, iata, si a japonezilor, aducator de noroc in dragoste. Trifoiul, dupa cum i-o spune si numele, are trei foi, insa exista si trifoi cu patru foi, de unde si aceasta denumire speciala a lui, care il deosebeste de trifoiul obisnuit.Trifoiul cu patru foi e de fapt o mutatie genetica ce are o probabilitate de aparitie de 1 la 10.000 de exemplare. Tocmai pentru ca e foarte greu de gasit, trifoiul cu patru foi e asociat… norocului. De aceasta data, trifoiul cu patru foi (in engleza “Clover”) isi pune simbolistica in slujba dragostei. Saya l-a cautat inca din copilarie alaturi de prietenul ei Haruki pe un camp, iar amintirile legate de gasirea lui nu sunt tocmai placute, deoarece in loc sa-i aduca apropierea iubirii, i-a indepartat-o. Traind cu aceasta trauma, o regasim peste 8 ani fidela iubirii din copilarie, cu toate ca Haruki a devenit o vedeta care pare a-si fi uitat promisiunea facuta in anii inocentei. Iar destinul va face ca Saya sa ajunga in situatia de a alege intre o iubire ca un montagne-russe, cu suisuri si coborasuri, si iubirea prezisa de trifoiul cu patru foi in copilarie… Poate fi prima iubire uitata atat de usor ?

O comedie romantica rara in cinematografia japoneza, pentru ca in general genul romantic rar se combina cu comedia, la japonezi, acestia preferand mereu imbinarea romantismului cu melodrama sau cu drama. Poate dintr-o incapacitate natuva de a exprima direct anumite trairi. Daca veti urmari acest film, veti constata ca umorul e unul rece, parca fortat, pana si in comediile romantice realizatorii japonezi preferand o distantare de personajele povestii, oferindu-le o libertate retinuta de exprimare. In cazul de fata personajul Tsuge e unul cu o simbolistica aparte: din copilarie a avut de infruntat greutatile vietii, iar acestea l-au marcat in felul lui de a fi, aparent rece si insensibil. In rest, e burlacul de 29 de ani ravnit de toate fetele din hotelul Toyo unde lucreaza ca sef, arata bine in opinia lor (poate ca asiaticii pefera barbatii cu ochelari…), iar atat e suficient pentru a-si dori sa fie cu el pe viata, astfel ca remarca lui Saya “de-ati sti ce sadic e ca superior, nu v-ar mai arde de el” pare un amanunt neimportant. Tsuge e de fapt intruchiparea angajatului perfect pe care il viseaza orice companie japoneza: dedicat trup si suflet meseriei si bunului mers al companiei, dispus sa stea oricand peste program sis a-si sacrifice viata personala in interesul serviciului. Iar aici e ideea principala ascunsa a acestui film: poate, un corporatist, sa aiba o viata personala ? Are dreptul sa iasa cu cineva drag sau din familie, poate sa iubeasca, sa se relaxeze ? Presiunea locului de munca pare a influenta viata personala a angajatului. Filmul iti da impresia ca acesti angajati ai companiilor gigant japoneze sunt asemeni unor furnici ce-si incep nesfarsitul dute-vino de la musuroi (companie) dimineata de vreme, fara a se opri pana seara tarziu. Toti trebuie sa poarte ecusonul si costumul, sa face zilnic aceleasi gesturi de curtoazie chipurile sa tradeze buna lor educatie si manierele desavarsite, adica sa se comporte asemeni unor roboti dirijati de atotputernicul lor director nu intotdeauna cel mai capabil, desigur fiu de bogatas ce a mostenit afacerea lu’ taticu’. Iar incursiunea in viata de zi cu zi a celor din “high life” e la fel de plictisitoare ca cea din viata chaebol-ilor din societatea coreeana, nici o diferenta intre cele doua: aroganta, impresia ca banii cumpara tot (desi la japonezi parca exista o aplecare mai mare spre ideea ca totul se face prin munca asidua, in timp ce la coreeni mai devii bogat si prin afaceri ilegale, specula etc, adica japonezul din “high life” parca pretuieste mai mult banul decat chaebol-ul coreean, cel putin asta e impresia pe care ti-o a acest film). Dincolo de toate aceste similitudini, regasim povestea de iubire a doi tineri simpli, ce trebuie sa-si depaseasca traumele din trecut si momentul primei iubiri esuate. Fara a fi foarte apetisant sub aspectul comediei, “Clover” are toate ingredientele unui film romantic japonez perfect: doi tineri actori frumosi (Emi Takei, actrita pe care ne-o amintim din trilogia “Rurouni Kenshin”, ce intruchipa acolo rolul iubitei lui Kenshin, Kaoru, si Tadayoshi Okura din “Ooku – The Lady Shogun and her men”, membru al formatiei j-pop Kanjani8), o poveste agreabila si o coloana sonora minunata, pigmentata cu cateva melodii romantice de peste Ocean care cu siguranta va vor cuceri. Filmat in doar o luna de zile (asta da eficienta japoneza !), filmul regizat de Takeshi Furusawa (autorul excelentului horror “Ghost Train”) a avut 5,5 milioane de dolari incasari la box-ofice, o dovada a faptului ca genul romantic nu e prea gustat in Japonia. “Clover” are la baza, cum se putea altfel, o manga omonima publicata in 1997. Acestea fiind spuse, nu mai ramane decat sa savurati o frumoasa poveste romantica plasata in decorul mirific al unui hotel de lux, ce ne trezeste frumoase amintiri (va mai amintiti de “Hotelier”, cumva ?)

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Page 18 of 51

sus

All-Round Appraiser Q: The Eyes of Mona Lisa (2014) – misterul ochilor Mona Lisei, pretext pentru un thriller captivant

Nine: Nine Times Time Travel (2013) – cãlãtor în timp pentru schimbarea destinului

Monster Hunt (2015) – filmul-fenomen ce a rescris istoria box-office-ului chinezesc !

My Eleventh Mom (2007) – de câte mame e nevoie pentru a fi o familie ?

Hae-juk, Disco King (2002) – o comedie coreeanã „pe stil vechi”, plinã de actori remarcabili

Lady of the Dynasty (2015) – povestea tragicã a celei mai celebre iubiri din dinastia Tang

Horrors of Malformed Men (1969) – scrierile lui Rampo Edogawa filtrate de regele filmului cult japonez, Teruo Ishii

My Mother, the Mermaid (2004) – Jeon Do-yeon, sirena în cãutarea fericirii

Discovery of Love (Discovery of Romance) (2014) – iubirea, mereu o ecuaţie cu douã necunoscute

SPL2: A Time for Consequences (2015) – Tony Jaa şi Jacky Wu într-un cocktail exploziv şi dramatic de succes

Joker Game (2015) – spionaj şi aventurã explozivã în pragul celui de-al doilea rãzboi mondial

One Sunny Day (A Good Day) (2014) – o web-drama romanticã cu So Ji Sub din nou protagonist !

For Horowitz (2006) – Uhm Jung-hwa între omagiul pentru Horowitz şi mamã virtualã

Attack on Titan (2015) – un live-action post-apocaliptic dupã o manga de mare succes în Asia

Monk Comes Down the Mountain (2015) – Chen Kaige, apusul dezamãgitor al unui regizor apreciat

Hwayi: A Monster Boy (2013) – Kim Yun-seok şi Yeo Jin-goo într-un thriller tulburãtor şi violent

Blue Spring Ride (2014) – adolescenţa privitã ca refugiu al prieteniei şi iubirii

My Love From the Star (2014) – cãlãtoria în timp şi spaţiu, reţeta de succes a k-dramelor ultimilor ani

Rider of Revenge (1971) – aventurã şi arte marţiale cu specific taiwanez

Clover (2014) – când iubirea e scrisã în trifoiul cu patru foi !