DIVERSE

Publicat: vineri 5 iunie 2015

Dupa incheierea Revolutiei Culturale, in cinematografia chineza se constata un dezghet, in sensul ca in locul filmelor cu un puternic caracter propagandistic incep sa-si faca aparitia teme tot mai diversificate, inclusiv filme inspirate din bogata istorie dominata de dinastii legendare a Chinei. Ca o reminiscenta a perioadei Revolutiei Culturale, monarhii chinezi sunt prezentati in general intr-o lumina defavorabila (doar raman, pentru comunisti, niste “burghezi asupritori”, atat prin mod de viata cat si prin politica sociala), fiindu-le subliniate in special defectele si neimplinirile. In schimb, omul de rand asuprit si rapus de greutatile vietii de zi cu zi e prezentat ca victima a acestor regimuri, si nu de putine ori e nevoie de un erou care sa se ridice din randul lor si care sa lupte pentru dreptate sociala. Asa au aparut, in anii ’80, o multime de filme de epoca (ce aduc ca atmosfera cu productiile romanesti din ani ’70 cu Margelatu), pur comerciale, cu scenarii simpliste, lipsite de valoare artistica, cu bugete reduse la limita cat sa poata fi lansate pe piata. Acest curent ce a durat mai putin de un deceniu a fost o reactie la succesul urias de care se bucurau productiile capitaliste de arte martiale realizate in Hong-Kong, in anii ’60-’70 si finantate de studiourile Shaw Bros. China comunista a incercat sa copieze stilul filmelor de arte martiale din Hong Kong, insa putine productii au reusit sa se ridice la valoarea lor. In general productiile chineze (China continentala) de arte martiale se deosebesc de cele din Hong Kong prin doua trasaturi importante: filmele din China continentala beneficiaza de multe cadre exterioare, filmari in locatii ce nu le vezi prin filmele din Hong-Kong, cum sunt de exemplu muntii sau templele buddhiste autentice. In schimb, filmele din Hong Kong sunt filmate in marea lor parte in studiourile Shaw Bros, inclusiv ceea ce ar trebui sa para exterioare fiind in fapt niste decoruri in interiorul unor studiouri intinse. Cea de-a doua deosebire e data de calitatea peliculei pe care s-a facut filmarea, calitate care evident e mult mai proasta in China comunista.

Filmele din Hong-Kong ajungeau sa fie exportate in lumea occidentala, fiind de multe ori dublate in engleza (nu trebuie sa se uite faptul ca pana la sfarsitul secolului XX, Hong Kong se afla sub stapanire britanica), in timp ce filmele produse in China continentala luau drumul celeilalte jumatati a lumii, ascunse in spatele Cortinei de Fier. Asa se face ca URSS si tarile din Estul Europei si din Lumea a Treia au ajuns mari consumatoare de filme “cu chinezi”, datorita “bunavointei” ambasadelor chineze ce nu de putine ori erau intermediarii distribuirii acestor productii, invocand “prietenia” ideologica dintre natiunile rosii si necesitatea “schimburilor culturale”. In ultimul deceniu al perioadei comuniste de la noi, filmele occidentale au inceput sa se rareasca in cinematografe, inmultindu-se productiile chinezesti si nord-coreene, ajungandu-se sa nu existe saptamana in care sa nu ruleze in cinematografele din marile orase ale tarii cel putin un film chinezesc. Iar cum acestea reprezentau ceva nou pentru romani, America neputand oferi productii istorice pe banda rulanta cum o faceau chinezii, filmele de arte martiale au inceput sa prinda, si datorita publicului tinta carora li se adresa, clasa muncitoare. In acele timpuri, oferta cinematografelor din Romania era extrem de saraca, limitandu-se in linii mari la productii autohtone (reluate la nesfarsit), sovietice, indiene si americane vechi (foarte gustate erau westernurile) pur comerciale. In aceasta situatie, nu trebuie sa mire uriasul succes al filmelor cu luptatori pentru dreptate venite din Extremul Orient rosu.

“Sora 13” este, probabil, unul din cele mai sonore si familiare nume de astfel de filme pentru publicul roman. Cei care au prins macar ultimii 5 ani ai comunismului in Romania au ramas cu astfel de filme in amintire, insa astazi, daca stai sa urmaresti aceste productii, lucrurile vor parea total schimbate. Si nu e vorba de trecerea anilor, ci de faptul ca incepand cu schimbarea regimului politic si “occidentalizarea” tarii, publicul a inceput sa guste si altceva, si sa constate – surpriza – ca gustul Occidentului e unul foarte dulce. Pe masura trecerii anilor si a progresului tehnologic, filmele hollywoodiene au devenit tot mai complexe ca realizare, exigentele publicului au devenit tot mai mari, si, aruncand o privire in urma la aceste amintiri “din epoca de aur”, constatam calitatea indoielnica a hranei spirituale oferite de poporul “prieten” chinez odinioara. Filmat in 1986, “Sora 13” ii are ca regizori pe chinezul Qitian Yang si, surprinzator, pe japonezul Toru Murakawa. Amandoi au ramas niste regizori obscuri, ca de altfel toti regizorii acestui gen de filme realizate in anii ’80 in China continentala (Qitian Yang a regizat in toata cariera doar 2 filme, iar Toru Murakawa doar 6 productii). In rolul principal, interpretand-o pe Sora 13, a fost distribuita actrita Lan Ding, care la cei 22 de ani cati avea la data filmarilor era foarte populara in China acelor vremuri, intre altele avand un rol important si in “The Shaolin Temple” in care a aparut pe atunci si necunoscutul Jet Li. A mai aparut si in alte filme cu Jet Li, iar popularitatea de care s-a bucurat i-a adus distribuirea in serialul “The Dream of Red Mansions”, un mare succes al vremii de pe micul ecran.

In plina dinastie Qing, in prima jumatate a secolului XVIII, puterea e preluata in urma unei conspiratii de Yong Zheng, care il numeste pe Ji Xian Tang general insarcinat cu ordinea in tara. Acesta instaureaza o atmosfera de teroare, toti oponentii fiind lichidati fizic, intarindu-si in acelasi timp autoritatea. Unul dintre nobilii locali, Ho Qi, nu se supune ordinelor lui Ji Xian Tang, motiv pentru care plateste cu viata atat el, cat si familia lui, ai carei membri si servitori sunt ucisi de sangerosul general. Si totusi, fiica acestui nobil reuseste sa scape cu viata, jurand sa razbune nu doar moartea parintilor, ci a tuturor oamenilor nevinovati ucisi de general. Ho Yi Fung, caci despre ea este vorba, reuseste sa fuga in munti, unde e adoptata de un maestru rebel. Acesta o antreneaza alaturi de alti luptatori kung-fu, iar pentru a-i acunde identitatea, ii da numele Sora 13. In momentul in care afla ca generalul urmeaza sa faca o vizita intr-un orasel din apropiere, Sora 13 paraseste muntii si pune la cale planul asasinarii acestuia.

Ca realizare, filmul nu se ridica peste media productiilor similare de gen din China continentala a anilor ’80. Tinand cont de publicul caruia i se adresa, filmul pune accentul pe un scenariu simplist (ai zice chiar naiv), care sa fie pe placul si intelesul spectatorilor, adica cu cat mai multe evenimente neprevazute si cu cat mai multe lupte intre protagonisti. Taberele se contureaza de la bun inceput, Binele se infrunta cu Raul prin exponentii sai, generalul Ji Xian Tang si Sora 13, ce devine eroina celor obiditi insetata de dreptate, al carei pretext e razbunarea mortii familiei sale. De altfel, tema razbunarii e una specifica acestui gen de filme, nelipsind din nici o astfel de productie. Ceea ce e bine realizat in acest film sunt scenele de lupta, ce beneficiaza de o coregrafie spectaculoasa si de clasicele cascadorii si trucaje specifice filmelor timpului. Eroina principala isi demonstreaza maiestria in stapanirea artelor martiale, in special in scena din templu, singura de altfel in care sunt utilizate efectele speciale. Aici, Sora 13 are de infruntat intr-o scena devenita clasica, insa total desprinsa parca din film, foc, apa, obiecte zburatoare, arme zburatoare, acid, pana si artificii ! Desigur, calitatea efectelor speciale e indoielnica, dar uitandu-ne la anul in care e facut filmul, probabil realizatorii si-au dat toata silinta ca totul sa iasa cat mai spectaculos. O alta scena copiata din “The Shaolin Temple” cu Jet Li e ca in care eroina cara apa de la un rau, pe carari de munte, mai multe anotimpuri la rand, lucru pe care il facea si Jet Li in filmul amintit, ca o buna cale de a se antrena fizic. Actrita se descurca de minune in rolul solicitant fizic (cascadoriile si scenele de lupta sunt facute 100% de ea, nu de dubluri !), iar cu boneta speciala (in fapt un batic legat cu funda in sus) si mantia neagra zici ca e un personaj justitiar din basmele copilariei, sau cel putin un Zorro in varianta chinezeasca.

Un film antrenant, realizat cu mijloace modeste, in care exceleaza actrita Lan Ding, aflata in fata celui mai memorabil rol al carierei. Si chiar daca realizarea lasa de dorit, iar scenariul e lipsit de mari pretentii, de dragul redescoperirii amintirilor de altadata, “Sora 13” ramane un film ce merita revazut, alaturi de alte productii similare, chiar daca sunteti sau nu fanii genului.

Traducerea a fost efectuata in exclusivitate pentru asiacinefil.com de gligac2002 (Asia Team). Timingul a fost refacut de la zero, linie cu linie.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 31 mai 2015

“The Queens” este o poveste romantica din zilele noastre ce se axeaza pe analiza relatiei de cuplu pe fondul unor situatii mai putin obisnuite. Concret, filmul se concentreaza pe analiza in paralel a trei cupluri total diferite ca optiuni si preferinte, fara ca povestea lor sa se intersecteze. Regia, cum e de presupus, e semnata de o femeie (filmul adresandu-se publicului feminin trecut de 30 de ani), fosta cantareata si actrita taiwaneza Annie Yi. Aceasta impreuna cu Wang Anan si Gu Yi au compus povestea filmului, fiecare din ele lucrand la scenariul propriului cuplu independent. Acest lucru se simte in film, povestile de cuplu nelegandu-se concret intre ele, iar faptul ca nu se intrepatrund scade putin din coeziunea productiei. Filmul trebuia lansat in noiembrie 2014, dar premiera a fost amanata pana in aprilie 2015, cand incasarile la box-office au fost modeste (2,4 milioane dolari), insa daca ne gandim ca filmul se doreste un fel de “Sex and the City” chinezesc, putem intelege de ce barbatii nu au fost interesati de aceasta productie. Si acest film a preluat moda distribuirii unui star coreean intr-un rol principal, in scopul de a atrage atentia asupra sa, si din nou vorbim de Song Hye-kyo, aflata la al treilea rol intr-un film chinezesc, dupa “The Grandmasters” si “Crossing 1” (va aparea si in continuarea lui “Crossing”, unde va avea al 4-lea astfel de rol). Trebuie remarcat din nou faptul ca si de aceasta data are un rol foarte bun, fiind “regina” care mentine coeziunea prieteniei celor trei protagoniste, deci nu doar un simplu nume pe un afis. Din distributie mai fac parte actritele Vivian Wu (din Snow Flower and the Secret Fan) si Joe Chen (cunoscuta si premiata in China in special pentru roluri din seriale de televiziune). Partea masculine a distributiei este si ea atractiva, cu actori populari in China, precum Shawn Duo, Tony Yang sau Joe Cheng.

Annie Wong (Song Hye-kyo) s-a despartit de mai bine de 3 ani de Mark, si din acel moment viata i s-a schimbat total. Actrita, aceasta are acum 33 de ani si daca nu ar fi fost prietenele sale Katie si Tina, cu siguranta nu ar fi scos-o la capat dupa aceasta despartire. In momentul in care Mark isi anunta casatoria – mai mult din interes financiar – cu actrita Zhang Yi, Annie decide sa mearga la eveniment, tocmai in Shanghai, departe de casa (Beijing). Impreuna cu prietenele ei, aceasta participa la ceea ce numeste “funeraliile” a ceea ce a fost odata o relatie de 8 ani. Doar ca mai intai e la un pas sa fie data afara din sala, organizatorii negasind-o pe lista de invitati, iar mai apoi e umilita de viitoarea sotie a fostului, Annie indurand cu stoicism si acceptand propunerea umilitoare de a aparea intr-un rol secundar (intamplator… de amanta) in viitorul film al proaspetei sotii a fostului. Cel care o salveaza de la penibil e Wang Ziyu, fiul unei instarite antreprenoare, care tatoneaza terenul pentru o viitoare relatie. Nici celelalte doua “regine” ale lumii mondene din Beijing, Katie si Tina, nu stau mai bine in plan sentimental. Katie e indragostita iremediabil de un barbat indecis, fostul ei iubit, ce are o alta femeie, insa de dragul lui, Katie e dispusa sa accepte orice, fara a realiza ca pasiunea ei nebuna e la un pas sa o distruga psihic. Tina, mai in varsta decat Annie si Katie, “mentorul spiritual” al celor doua, ce le stie pe toate, e o femeie de afaceri de succes, insa in plan personal viata ei e un dezastru. Plecata la studii la Paris, dupa o relatie nereusita cu un pictor revine in Beijing, insa prima ei iubire, Jiawei, se casatorise deja. Il reintalneste pe acesta la nunta lui Mark, iar la insistentele lui cei doi isi reiau relatia, cu toate ca el are deja un copil. Cum evolueaza cele trei relatii si daca vor iesi biruitoare in relatiile lor cele trei regine, ramane de vazut.

“The Queens” marcheaza o schimbare de viziune in abordarea filmelor romantice de catre cineastii chinezi. Pana acum, multe filme romantice, presarate cu umor de cele mai multe ori ieftin, erau slabe sub aspect calitativ, avand la baza scenarii simpliste si previzibile, lipsite de realism. Se pare ca, incet, genul sufera o transformare vizibila, la care o contributie importanta isi aduc numele cunoscute din cinematografia coreeana, ce accepta tot mai mult sa apara in filme chinezesti. “The Queens” e un film romantic realist, cu evidente note dramatice, ce ridica cam toate problemele ce le poate propune provocarea unui film despre cupluri. E un film despre ce poate oferi un partener celuilalt, despre responsabilitati ce depasesc granita unui cuplu, despre viata de zi cu zi asa cum o percepi atunci can desti angrenat sau cand iti doresti o relatie cu cineva. Si lucrurile nu par deloc simple, odata ce ajungi sa cunosti fiecare situatie in parte.

Annie Wong e in aparenta o persoana moale si idealista (Song Hye-kyo ? Niciodata.) Accepta invitatia la nunta fostului ei iubit, e umilita de fata cu toata lumea de sotia fostului ei si, in ciuda acestui fapt, considera ca nu e normal ca ea si fostul sa se urasca toata viata. In virtutea acestei idei participa la eveniment si accepta toate umilintele.Considera ca fericirea fostului ei e mai importanta decat orice. Asta pana cand isi face aparitia Wang Ziyu, baiatul ce filmeaza evenimentul, care are cu totul alte principii, incercand sa-i deschida ochii. El vede iubirea ca pe un camp de lupta, nu ca pe o afacere intre cei doi parteneri, de aceea inca de la inceput nu e de acord cu gandirea lui Annie. Wang Ziyu se dovedeste a fi o alternativa la iubirea de convenienta; desi e fiul unei bogatase, isi construieste pe cont propriu viitorul, conform principiilor si aspiratiilor sale, iar cand visul e pe cale sa i se implineasca (cel de a fi fotograf in teatre de razboi), e dispus sa renunte la tot pentru el, inclusive la iubirea ce incet se infiripa intre el si Annie. Annie e un personaj interesant de urmarit. Are 33, se confrunta cu dilema unei relatii stabile care sa-i permita sa aiba un copil si o familie. Se teme sa nu fie din nou parasita si sa nu mai poata sa-si realizeze acest deziderat firesc. Vede in faptul ca partenerul sa faca un compromis solutia pentru implinirea visului ei, pe cand Wang Ziyu, mai tanar ca ea, vede in asta un act egoist. A irosit 8 ani din tinerete pe relatia anterioara si nu mai e dispusa sa se implice in aventuri fara finalitate. Desi la prima vedere pare o persoana moale, ce lasa totul de la ea, pe masura ce povestea avanseaza, avem surpriza sa vedem o alta Annie Wong, un pilon pentru cele doua prietene ale sale, chiar daca adevarurile ce le spune deranjeaza. Excelenta interpretarea lui Song Hye-kyo, care are din nou – dupa Crossing – un rol solid, complex, ce-i dezvaluie din nou talentul actoricesc, de aceasta data intr-o productie romantica contemporana despre relatiile de cuplu.

Celelalte doua cupluri sunt la fel de interesante, deoarece scenaristele au creat niste situatii de viata mai putin obisnuite.Katie e innebunita dupa Tony, si desi pentru el, ea nu e singura femeie din viata sa, Katie insista nebuneste sa fie in preajma lui, orice perspectiva a sfarsitului unei astfel de relatii aducand-o in pragul isteriei. Daca cu Katie lucrurile sunt clare (amatoare de iubire posesiva), pentru partenerul ei Tony lucrurile sunt cat se poate de interesante. Acesta se imparte intre responsabilitatea fata de grija parintilor (tatal ce urmeaza a fi operat) si responsabilitatea fata de cea care il ingrijeste pe tatal sau, dar o neglijeaza total pe Katie, ce se simte frustrata. Katie e o doamna din high-life, nu o infirmiera, iar fata de propriii parinti se comporta urat, ca si cand ar incerca sa-i evite datorita originii umile, acestia locuind intr-un sat sarac. Tony are o alta viziune despre oamenii din jurul lui, de aici si conflictul din cadrul acestui cuplu aflat in impas. Cel de-al treilea cuplu e Tina si Jiawei. Ea, femeie de succes dar singura, el, cu o afacere micuta dar casatorit si cu un copil. Intalnindu-se intamplator dupa ani de zile, ea trece mai greu peste trecut, Jiawei fiind prima ei iubire, iar faptul ca la revenirea ei de la Paris acesta era deja casatorit a ranit-o. El isi doreste reluarea legaturii cu Tina, chiar daca asta inseamna sa-si insele nevasta. Iar Tina cedeaza tentatiei, crezand in sinceritatea primei iubiri. Are vreo sansa de reusita iubirea celor doi ? Si mai e aceasta acea iubire inocenta de pe vremuri ?

Un film despre dezamagiri, satisfactii si compromisuri in relatia de cuplu, despre prietenie si responsabilitati intr-o lume in care valorile de altadata au devenit desuete si in care ajungi sa te intrebi ce a ajuns, de fapt, iubirea ?

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) in exclusivitate pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 30 mai 2015

„Secret Door” este o drama istorica difuzata de canalul SBS avand ca reper anii 1700, ce corespund domniei regelui Yeongjo. Ea reinterpretează evenimentele din jurul condamnarii la moarte de catre Regele Yeongjo a fiului său, prințul Sado, in vârsta de 28 de ani . Acest eveniment, considerat drept cel mai socant scandal din timpul acestei dinastii, a primit multa atentie si a fost dezbatut pe larg in filme si seriale precum “Printul Sado »-1956 si drama « Sky, Sky »- 1988. Mai recent a aparut un val de remake-uri care-l descriu pe printul Sado altfel decat un personaj jalnic. Cea mai noua dintre ele e filmul „The Throne” (2015), in regia lui Lee Joon-ik, care nu a avut inca premiera in cinematografe.

Potrivit documentelor istorice si ale scrierilor sotiei sale (Memoriile Doamnei Hyegyeong), printul Sado a fost un om violent, violator in serie si criminal. Drept urmare, productiile de pana acum avand ca tema moartea printului Sado, cunoscut si sub numele de „Tragicul Print”, l-au descris in lumina informatiilor cuprinse de aceste documente. S-a speculat ca printesa Hyegyeong ar fi prezentat deformat adevarul in dorinta de reabilitare a onoarei familiei pentru generatiile urmatoare, punand faptele reprobabile de care era invinuit printul pe seama bolii, a nebuniei. Altminteri nu se explica de ce ar fi ascuns motivele pentru care sotul sau a fost ucis, intrucat familia sa nu a avut nimic de castigat din aceasta nefericita intamplare.

Secret Door este varianta „revizionista” a vietii printului, in conformitate cu teoria conspiratiei aparuta in secolul al XIX-lea, potrivit careia printul Sado nu a fost bolnav mintal, dar a dorit sa infaptuiasca schimbari revolutionare, fapt care i-a determinat pe adversarii sai politici sa-l acuze de crime pe care nu le-a comis. Regele, care nu dorea sa subrezeasca puterea monarhiei, nu a avut de ales altceva decat condamnarea la moarte a fiului sau. Desi istoricii au comparat memoriile doamnei Hyegyeong cu scrierile perioadei Joseon si au concluzionat ca sunt autentice, ca nu ar exista discrepante fata de relatarile cuprinse in documentele oficiale, noua teorie s-a nascut din tendinta oamenilor de a rescrie istoria din viitor, de a da o interpretare credibila intrebarilor despre adevarul bolii sau vionvatiei printului Sado, de a gasi responsabili de anumite evenimente si de a adauga prin detalii aura de autenticitate. Circumstantele mortii sale continua sa ramana o problema in dezbatere pentru istoricii coreeni.

Puterea este dintotdeauna un elixir ravnit cu ardoare, pentru care se plateste orice pret si se face orice sacrificiu. Un fel de a spune ca te aduce in stare sa te faci frate cu dracul ca sa treci puntea. Curtea regelui Yeongjo nu face exceptie de la aceasta regula. Alaturi de rege, soarta tarii o hotarasc nobilii grupati in cele doua factiuni rivale; Noron si Soron. In avantaj este acum factiunea Noron, dupa ce in urma cu 30 de ani a reusit sa-l inlature pe regele de drept si sa-l inscauneze pe printul considerat de factiunea rivala Soron nepotrivit deoarece descendenta pe linie materna era umila. Regele se simte inferior, are vise mari, dar pentru a le putea pune in practica si a-si demonstra competenta are nevoie de mai multa putere. Are manifestari vulcanice in fata curtii, plange la comanda, dar nimeni nu stie cu adevarat ce se ascunde in spatele lacrimilor sale. Legamantul care i-a salvat viata si l-a urcat pe tron este totodata dovada aliantei sale cu factiunea Noron, constituie un risc si ii ingradeste deciziile. Descoperirea si distrugerea acestuia l-ar elibera de sub tutela Noronilor si de amenintarea de a–i fi compromisa onoarea.

Printul Sado a crescut fara prea multa afectiune din partea tatalui sau. Obisnuia sa isi ascunda teama sau ingrijorarile in spatele unui zambet si se straduia sa se ridice la nivelul asteptarilor regelui, fiind supus unei mari presiuni. Este o figura solara, pasionat si idealist. Lipsa incurajarilor, duritatea cu care il trateaza regele pentru a-l cali ca sa poata infrunta orice incercare, il face instabil. Posibilitatea de a-si arata valoarea pare sa apara cand prietenul sau moare in conditii suspecte. Printul cerceteaza intru aflarea adevarului, dar descopera un secret sumbru ce ii schimba total perspectiva. In timpul cercetarilor, calea i se intersecteaza cu Seo Ji Dam, o tanara scriitoare care are aceleasi idealuri si talent de detectiv. Este o intalnire ce imbogateste tabloul general cu tuse delicate si sensibile, adaugand putina lumina pe fundalul sumbru al confruntarilor de tot soiul.

Personajul negativ la superlativ este prim ministrul si seful gruparii Noron, Kim Taek. El este papusarul sef, personajul in stare sa teasa intrigi complicate, ce stapaneste si conduce jocul politic, eminenta cenusie fara rival.

Documentul compromitator, legamantul ce dovedeste alianta dintre rege si Noroni, concentreaza energiile personajelor principale dezvaluind adevarul din spatele mastilor protocolare, natura relatiilor si interesele fiecaruia, precum si caile prin care sunt dispusi sa ajunga in posesia lui. Facem astfel cunostinta cu intrigile dintre familiile nobile si monarhie, cu luptele pentru intaietate si putere, dar si cu relatia antagonica tata-fiu, dovedita si de modul de manifestare in situatii limita, respectiv plâns-râs.

Nu doar unele personaje si momentele cu iz politienesc ne amintesc de serialul Yi San, k-drama ce urmareste domnia fiului printului Sado si incercarile acestuia de a reabilita memoria tatalui sau. Prezenta tinerei si talentatei actrite Kim You Jung, specializata in roluri de investigatoare, cuprinde o lista lunga cu dramele istorice in care a jucat, de unde si senzatia de deja vu.
Sa vedem ce spun actorii echipei de filmare despre cum au ajuns sa faca parte din distributia acestei drame:
Han Seok-kyu, cel care il joaca pe regele Yeongjo, afirma ca inca de pe cand se turna drama Deep Rooted Tree a visat sa joace si acest rol. Chiar daca l-a jucat pe regele Sejong cel Mare, a avut in inima dorinta de a-l intruchipa pe regele Yeongjo. Cand avea vreo 20 de ani si studia, visa ca toti ceilalti studenti sa poata da viata regelui Lear al lui Shakespeare, dar dorinta de a-l juca pe regele Yeongjo a fost chiar mai mare decat cea din tinerete.

Lee Je Hoon, alias printul Sado, a vorbit si el despre motivele care l-au determinat sa accepte sa joace in aceasta drama, subliniind oportunitatea de a lucra cu regizorul Kim Hyung- shik (Sign, Ghost, Suspicious Housekeeper) si cu scenaristul Yoon Sun –joo (Immortal Lee Soon-shin, Hwang Jiyi, The Great King Sejong). In plus, noua lumina in care era prezentata povestea regelui Yeongjo si a printului Sado ii putea interesa pe telespectatori. Si nu in ultimul rand, onoarea si sansa de a lucra alturi de sunbae Han Seok-kyu si restul echipei au fost imboldurile pentru a da totul in fata camerelor de filmare.

Kim You Jung joaca un personaj fictiv printre figurile istorice, adica in k-drama este scriitoarea- investigatoare Seo Ji Dam. Nefiind un personaj real, a trebuit sa descopere cine este aceasta, iar indicatiile regizorului (plina de viata si energie, spirit liber) i-au dat incredere si s-a gandit sa nu rateze ocazia de a o intruchipa.

Park Eun-bin (sau Doamna Hyegyeong) a fost si ea entuziasmata de rolul oferit si de actorii alaturi de care avea sa joace. Faptul ca personajul jucat de ea este diferit fata de cum a fost interpretat pana acum si ca va intra in pielea unei personalitati mult mai puternice, a fost un alt motiv de incantare si a promis ca va da totul pentru a intrece asteptarile fanilor.

Pentru cei care au nevoie de o altfel de poveste legata de soarta printului Sado, aceasta drama poate fi alegerea potrivita. Asteptata cu nerabdare de iubitorii acestui gen, la primele episoade a inregistrat un rating ridicat (9, 10, 11%), dupa episodul 8 ramanand insa fixata cu 5-6% pana la final. Cele mai importante melodii ale coloanei sonore au fost asigurate de block.B- Secret Door, The One- Erase and Erase si Ye Rin cu Nameless Flower. Vizionare placuta !

Prezentare realizata de kira – asiacinefil

Publicat: vineri 29 mai 2015

Rivalitatea este, alaturi de razbunare, una din temele preferate nu doar ale cineastilor coreeni, ci in general a celor asiatici. Rivalitatea probabil e cea mai intalnita tema in filmul coreean, si o regasesti atat in comediile romantice cat si in cele mai dure thrillere. Ca e vorba de rivalitate in iubire sau in cariera, aceasta e mereu prezenta ca pretext la baza scenariilor. Mai putin a fost abordata tema in domeniul modei, cel putin in ce priveste filmele pentru marele ecran (caci serialele abunda de astfel de tematici, cele mai celebre fiind chiar “Fashion King” sau “Cinderella Man”). “Fashion King: e o ecranizare a unei webmanhwa ce se adreseaza publicului tanar, neavand, in ciuda numelui omonim, nici o legatura cu subiectul serialului de televiziune. Din pacate realizarea productiei lasa de dorit, regizorul Oh Ki-hwan fiind unul obisnuit cu productii ratate. Singurul film remarcabil din cariera acestuia a fost cel de debut, tristul “Last Present” din 2001. Filmele ce au urmat au insemnat o alternare de genuri (comedie, horror si erotic) care nu a adus nimic pozitiv pentru cariera acestuia: “Art of Seduction”, in ciuda distributiei, a fost un film haotic, “Someone Behind You” – un horror cu adolescenti intr-o perioada in care genul inca isi cauta identitatea, iar “Five Senses of Eros” i-a prilejuit implicarea intr-un proiect omnibus de 5 filmulete a cate 25 de minute fiecare, acesta regizand povestea “Believe in the Moment”, film omnibus ce nu a ramas cunoscut decat prin implicarea lui Hur Jin-ho intr-unul din cele 5 filmulete. Distributia lui “Fashion King” cuprinde actori din tanara generatie, ce au debutat pe micile ecrane unde si-au castigat popularitatea. Sulli, membra a formatiei de fete f(x), e cunoscuta pentru unul din rolurile secundare din recentul “The Pirates” (unde se alatura anturajului personajului principal Son Ye-jin) dar si pentru aparitiile din “To the Beautiful You” si “Oh My Lady”. Joo Won nu mai are nevoie de prezentare, revenind pe marele ecran dupa “Steal My Heart”, fiind un popular star al Hallyu, ce isi va arata inclusiv aptitudinile muzicale intr-o secventa de 2 minute. Rolul negativ ii revine lui Ahn Jae-hyeon, ce a facut repede saltul (nu e de mirare, la cat de talentat e) de la postura de actor secundar din “My Love From the Star” la cea de protagonist in serialul de succes “Blood” nu de mult incheiat. Acesta este primul lui rol pe marele ecran, avand o prestatie promitatoare. Filmul a obtinut modesta suma de 3,8 milioane dolari incasari la box-office in Coreea.

Woo Ki-myung (Joo-won) e ratusca cea urata a clasei din liceul din Busan unde invata. Pe langa infatisarea de tocilar, acesta e tinta batjocurii batausului clasei, ce-l terorizeaza zilnic. Soseste insa clipa in care familia lui (o mama singura) decide ca e momentul sa se mute in Seul, astfel ca Ki-myung nu ezita sa se desparta de fostii lui colegi intr-un mod original. La noua resedinta din capitala Ki-myung se trezeste ca o are ca vecina pe Eun-jin (Sulli), o fata de varsta lui, pe care la o prima vedere o considera urata, neezitand sa i-o spuna in fata, ca un taranoi de provincie lipsit de maniere. In scurt timp, insa, cei doi merg la cursurile pregatitoare premergatoare noului semestru si cu ocazia asta ajung sa se cunoasca mai bine. Tot acum, Ki-myung il cunoaste pe Chang-joo, un coleg de clasa galagios ce vrea sa faca pe batausul pentru a-i stoarce bani, dar care spre suprinderea sa se vede dezarmat cand victima ii da de bunavoie bani si nu pare deloc speriata de amenintarile voalate ale sale. Din vorba in vorba cei doi constata ca au fost trasi pe sfoara de un magazin online, ce le-a vandut haine contrafacute, astfel ca pornesc cu hotarare spre sediul firmei pentru a cere socoteala. Dar proprietarul magazinului online, Kim Nam-jung, le da o lectie despre cum se poarta o haina, indiferent ca e de firma sau nu, iar cei doi ajung sa accepte sa pozeze ca model pentru promovarea hainelor contrafacute vandute pe site. Acest lucru creste popularitatea lui Ki-myung in scoala, aducandu-l in conflict cu Kim Won-ho, vedeta scolii, fiul unui fost marinar devenit medic, ce-si permite orice, inclusiv sa indeparteze toate obstacolele ce i-ar sta in calea unei cariere stralucite in modeling. Si cum altcumva, rivalitatea dihntre cei doi se va regla printr-o competitie de moda…

“Fashion King” nu e nimic mai mult decat o ecranizare dupa o manhwa publicata pe internet. E greu sa transpui lumea reala intr-o manhwa, unde, cu ajutoul imaginatiei, sa construiesti scenarii uneori nerealiste, dupa care sa iei manhwa si sa incerci sa o readuci in realitate printr-o ecranizare. Adica e un proces in care se pierde insasi esenta. Scopul in sine al unei manhwa, ca e publicata online sau in scris, e de a ajunge la un public-tinta (in nici un caz acestia nu sunt pensionarii sau persoanele mature trecute de 30 de ani), iar tematicile sunt variate, in general adaptate categoriilor de varsta carora li se adreseaza. Din acest motiv, o ecranizare (live action) dupa o manhwa trebuie sa pastreze caracteristicile acesteia, inclusiv publicul-tinta caruia i se adreseaza. Sub acest aspect, realizatorii lui “Fashion King” au ramas consecventi, filmul adresandu-se publicului adolescent, eventual pana in 30 de ani. Tematica abordata e puerila si productia in sine e superficiala, plina de clisee de care un amator de k-drame probabil e satul. Reintalnim – ca in alte filme de gen – povestea ratustii urate (bineintels ca purtatoare de ochelari si tocilare), terorizata de colegii de clasa cu bani, care se ambitioneaza si devine, rostogolindu-se de trei ori, un print, respectiv o printesa. Plictisitor. Reintalnim fiul de bogatas arogant, crescut in puf si avand un caine de paza tot timpul in preajma, pentru care nimic nu este imposibil cata vreme principala arma ce o poseda e banul. A calca in picioare pe toata lumea nu e decat un exercitiu zilnic de incalzire pentru viata. Si regasim clasicul cliseu al confruntarii intre cele doua tabere, una folosind ca bici banii, si cealalta apeland la unitatea de grup ca mijloc de contracarare a efectelor perverse ale banului. Rezulta un scenariu arhicunoscut, pe care l-am vazut transpus in numeroase filme si mai ales seriale coreene, ca a fost vorba de o intrecere culinara, de una muzicala, de una din lumea filmului, a intrecerilor sportive, si iata, acum, din lumea modei. Daca scenariul nu ajuta prea mult, acelasi lucru il putem spune despre punerea in scena a manhwei originale, care e pe alocuri vadit exagerata. De multe ori actiunea pare fortata, iar cand nu se intampla asta cade in derizoriu, prin exploatarea cliseelor specifice genului povestilor cu adolescenti. Singurul aspect pozitiv e interpretarea protagonistilor, toti actori si cantareti tineri, pe placul publicului-tinta al productiei: Joo Won (cu un progres fata de anterioara aparitie de pe marele ecran, “Steal My Heart”, cu toate ca rolurile erau de factura diferita), ce trece prin mai multe faze de transformare pe parcursul filmului, reusind sa transfere personalitate personajului interpretat; Sulli e varianta feminina a lui Joo Won in acest film, insa regizorul ii acorda un spatiu mult mai restrans de manifestare. Ca si partenerul ei de suferinta, personajul lui Sulli are un atu pentru a razbi in fata obstacolelor vietii, iar acesta e hotararea. E hotarata inclusiv in situatiile defavorabile, stie care ii este visul si in ciuda tuturor piedicilor lupta pentru implinirea lui. Un mare plus este interpretarea rolului negativ de catre Ahn Jae-hyeon, aflat la debut intr-un film pentru marele ecran, ce are talentul de a face din personajul sau, Won-ho, unul fata de care sa simti repulsie. Se spune ca un actor dintr-un rol negativ si-a interpretat bine rolul atunci cand spectatorul reuseste sa simta el insusi acel personaj, felul sau de a vedea lumea, iar Jae-hyeon reuseste in acest film sa fie un ”Joo Ji-hoon” enervant la culme, ce ne aminteste de aroganta inocenta a acestuia din “Princess Hours”.

Un film pentru adolescenti si, in general, pentru fanii actorilor din distributie, fara valente artistice, de la subiectul caruia nu poti avea nici un fel de asteptare. “Artificial” e el mai bun termen pentru a-l caracteriza. De vazut doar din lipsa de alta ocupatie (inclusiv cei pasionati de moda vor fi… dezamagiti).

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate de gligac2002 (Asia Team) in premiera in Romania pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: marți 26 mai 2015

“We Are Brothers” (2014) ne introduce (din nou) in lumea televiziunii si a spectacolului de dragul ratingului, fiind un subiect la moda cel putin pe micul ecran in Coreea. O televiziune are o emisiune gen “Surprize, surprize”, poate putin mai sobra si mai dramatica, “Te intalnesc azi”, iar povestea filmului are legatura directa cu aceasta, deoarece doi frati despartiti in copilarie ajung sa se reintalneasca prin intermediul acestei emisiuni. Regizorul si scenaristul Jang Jin (ce a colaborat la scrierea scenariului cu Bae Se-young – Miss Conspirator, The Recipe) ne propune o poveste in sine tragica, pe un fundal comic, expunandu-ne din nou stilul sau realist, chiar umanist pe care l-am intalnit in “Man on High Heels”, precedentul sau film. Ceea ce propune ca stil acest regizor e diferit, cel putin in cinematografia coreeana, de stilul altor colegi de breasla ce urmeaza regulile stricte in limitele caruia cunoaste succesul industria coreeana de film de mai bine de 15 ani. Cliseele din “We Are Brothers” sunt puse in slujba unei altfel de mod de a spune o poveste, mult mai sobru cand vine vorba de comedie , si mult mai comic cand vine vorba de sobrietate. E greu sa abordezi doua genuri diametral opuse (comedie/drama) in acelasi film si sa impaci atat fanii comediilor cat si pe cei ai dramelor. Au mai existat cateva tentative de astfel de filme coreene, dar toate au dat gres, in primul rand datorita povestii lipsite de substanta. De aceasta data regizorul porneste de la o poveste banala – cine nu a auzit de emisiuni tv scaldate in lacrimi ce exploateaza drame personale ? – la care adauga sare si piper (momentele comice), dar care nu se departeaza nici un moment de la scopul sau, sa ramana cat mai apropiat de realitate si sa nu se lase inghitit de mondenizare. In rolurile principale Jang Jin i-a distribuit pe Cho Jin-woong, un actor tot mai apreciat in special pentru rolurile dramatice, dar care s-ar descurca de minune in orice alt rol i s-ar incredinta, si Kim Sung-kyun, un actor ce a debutat de doar 3ani in industria de film (si e trecut de prima tinerete !) si a castigat deja 3 premii (unul pentru aparitia in “Nameless Gangster” si doua pentru rolul din “Neighborhood”), avand la activ nu mai putin de 16 filme ! Desi cei doi nu sunt actori de prima clasa precum starurile cu nume ale filmului coreean, interprtarea lor e una perfect pliata pe dificultatea rolurilor interpretate, cei doi intruchipand doi frati de sange ce sunt total opusi ca viziune de viata, dar care in ciuda distantei uriase care ii separa, reusesc sa gaseasca acele valori umane intrinseci care sa-i apropie, prin liantul familiei si al scurtului trecut comun atat de amar pentru amandoi.

Sang-yeon si Ha-yeon sunt doi frati cu care soarta nu a fost deloc ingaduitoare. Orfani de mici de tata, acestia sunt abandonati si de mama lor, ajungand la un orfelinat. Chinurile vietii de aici par a se sfarsi in momentul in care un cuplu american soseste la orfelinat si isi manifesta dorinta de a infia un baiat. Cel propus spre infiere e Sang-yeon, care accepta noua familie cu conditia sa-l aiba si pe Ha-yeon aproape. Cu promisiunea ca se va intoarce peste o saptamana si dupa Ha-yeon – care, desigur, era o minciuna -, familia americana isi ia in primire noul membru, iar viata lui Sang-yeon se schimba. Peste 33 de ani, Sang-yeon se decide sa vina inapoi in Coreea. Are o sotie si un baiat, si este pastor. Sosirea lui se petrece pe fondul participarii la un show televizat intitulat “Te intalnesc azi”, a carui tema e reintregirea unor familii despartite. Reintalnirea cu fratele sau urmeaza sa aiba loc in cadrul acestei emisiuni. Intre timp, Ha-yeon o gasise pe mama lui, suferinda de Alzheimer, pe care o aduce la emisiune. Ha-yeon e saman, are o fire impulsiva si pare opusul lui Sang-yeon in toate privintele. Reintalnirea, insa, nu decurge cum toata lumea se astepta, deoarece mama amnezica reuseste performanta de a disparea de la fata locului din vina unei membre a staffului emisiunii. Urmeaza cautarea acesteia, care devine in fapt o calatorie prin Coreea, ce ofera ocazia celor doi frati pe care cei 33 de ani distanta i-a instrainat complet sa se cunoasca mai bine ca adulti maturi.

Filmul lui Jang-jin e o suprinzatoare combinatie de comedie cu drama, un gen mai putin abordat in cinematografia coreeana. “Runaway From Home”, cu Ji Jin-hee si lee Moon-sik s-a vrut o productie similara, dar in ciuda distributiei nu a reusit sa convinga, fiind un film mult prea dramatic si plictisitor pentru a se ridica la nivelul asteptarilor de la o comedie dramatica. “We Are Brothers” incepe ca o comedie (spumoasa pe alocuri), dar la un moment dat se transforma intr-o poveste realista, in care umorul devine negru, sarcastic, apasator, iar de aici pana la drama nu mai e decat un pas. Daca v-a placut “Man on High Heels” al aceluiasi regizor, ca atmosfera si realism, nu in mod special ca subiect, care difera, evident, cam la acelasi lucru va puteti astepta si de la acest film. Cei doi protagonisti isi interpreteaza excelent rolurile, cu toate ca senzatia ce o poti avea e ca filmul e prea cerebral, prea rece, contrastand cu comedia savuroasa ce se anunta in primul sau sfert. Dar aceste filme realist-dramatice ii vin ca o manusa lui Cho Jin-woong, ce ne-a delectat deja cu un rol similar in serialul “Beyond the Clouds”. Aici interpreteaza un pastor (n-ai zice ca e, desi se straduieste tot timpul sa isi pastreze calmul si controlul de sine, in contrast cu efervescenta fratelui sau coleric) ce vine in Coreea sa-si regaseasca familia destramata in urma cu 33 de ani.Pe cine gaseste ? Un frate saman ce nu ezita sa bata mereu apropoul pe teme religioase, care in ciuda primirii emotionante din emisiunea tv se dovedeste in scurt timp o persoana complet straina, nu un frate. Iar cel putin in sufletul lui Ha-yeong, cel ramas in Coreea si “tradat” de fratele plecat in State, nu pare a exista vreo urma de sentimente care sa-l apropie de fratele american. Dialogurile dintre ei par fortate, chiar doi straini ar vorbi si s-ar implica mai mult cand vine vorba de un dialog, decat cei doi frati. Scenariul ne rezerva, insa, o surpriza tipic coreeana, iar pe masura ce avansam, ajungem sa descoperim si ce se ascunde in spatele acestei insingurari sfasietoare din relatia celor doi frati de sange. Un film realist, ce ne ofera importante lectii de viata si posibilitatea de a analiza doua personaje interesante, doi sfincsi atat de opusi si apropiati totodata. Desi te-ai astepta la mai mult de la acest film pe partea de comedie, cei doi actori avand potential in aceasta directie, partea realist-dramatica pune in valoare talentul lor artistic, oferindu-ne o poveste putin iesita din tiparele filmelor coreene ale ultimei perioade.

Traducerea a fost efectuata in premira in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 24 mai 2015

„My Dictator” (2014) continua moda recenta a productiilor coreene plasate in perioada anilor ’60-’90, ce a fost putin exploatata in filme, dar care are atatea lucruri de dezvaluit ! Iar o calatorie in timp in aceasta perioada relativ apropiata de prezent ne da ocazia sa cunoastem si o alta fata a Coreei decat cea pe care o stim din filme inspirate din prezent. Nu dintotdeauna Coreea de Sud a fost o tara democratica, cu o economie infloritoare, cu zgarie-nori si conglomerate, cu pace sociala si prosperitate. Au fost si ani grei, decenii bune dupa semnarea armistitiului din Razboiul Coreean, in care saraciei, greutatilor de zi cu zi, li se adaugau o atmosfera politica tensionata, amenintarea nucleara nord-coreeana si teroarea instituita de regimurtile autoritare militare. Aceasta e lumea in care ne invita „My Dictator”, un film ce incearca sa ne arate acele timpuri tulburi din perspectiva unui artist mai putin talentat, ce ajunge in fata provocarii vietii sale. Si cum pentru un actor, un rol inseamna o provocare a propriului talent, o imersiune in gandurile personajului interpretat, o identificare cu acesta, vom vedea ce se intampla atunci cand actorul se lasa devorat de pasiunea sa pentru perfectiune. Regizorul mult apreciatului „Castaway on the Moon”, Lee Hae-jun, cunoscut si pentru scenariile unui „Au Reavoir, UFO” sau „A Hard Day”, a scris o poveste ce porneste de la o experienta personala, pe care reuseste sa o puna in scena minunat datorita in primul rand prestatiei protagonistului Sol Kyung-gu. Desi avem doua povesti intr-una singura si un hiatus de 22 de ani intre ele, elementul solid al filmului e prezenta acestui mare actor in distributie, care reuseste sa faca trecuta orice alta lipsa a productiei. In partea a doua a filmului apare si Park Hae-il, intr-un rol tipic lui, si cum nu e un actor prea carismatic, nici chimia lui cu Sol Kyung-gu nu e una extraordinara. Dar asta nu trage in jos productia ci, din contra, o face mai interesanta. Avand un buget de 3,6 milioane de dolari, „My Dictator” a fost filmat pe durata a trei luni, castigand un premiu si avand 3 nominalizari (sunt asteptate mai multe nominalizari la Baesang Arts Awards din acest an).

Coreea de Sud, 1972. Vantul unificarii adie usor asupra Peninsulei Coreene dupa ce pe data de 4 iulie 1972 se semneaza o declaratie comuna Nord-Sud. Un iminent summit inter-coreean urmeaza a avea loc, insa faptul ca izolatul lider nord-coreean Kim Il-sung e imprevizibil o stie toata lumea. O intalnire directa cu acesta presupune unele riscuri evidente, fapt ce creeaza ingrijorare in randul Serviciului de Informatii sud-coreean, insarcinat cu securitatea evenimentului. Drept urmare, acesta pune la cale un plan secret pentru ca toate lucrurile sa iasa bine. In tot acest timp, Kim Sung-geun (Sol Kyung-gu), un actor marunt si prea putin talentat, viseaza sa ajunga intr-o zi un mare actor. Deocamdata are cateva replici in piesa Regele Lear si lipeste afise cu spectacolele de teatru pe strazi. Ramas vaduv, acesta isi creste fiul minor, pe Tae-shik, impreuna cu mama lui intr-un apartament inchiriat la etajul unui imobil, confruntandu-se zilnic cu greutatile vietii. Desi era mandria fiului sau, ce se lauda la scoala ca tatal lui interpreteaza un rege, il dezamageste crunt pe acesta in momentul in care i se ofera sansa unui rol mai important in piesa „Regele Lear”, incurcandu-se in replici din cauza emotiilor chiar pe scena. Dat afara din teatru, Sung-geun primeste un pont neasteptat din partea misteriosului profesor Huh, care il cheama la o auditie pentru o piesa. E dispus sa faca orice pentru a obtine rolul. Ce nu stie el e ca rolul pentru care se zbate atat face parte dintr-o piesa importanta pentru tara…

Povestea filmului nu este una reala, e pura fantezie plasata pe fundalul unui eveniment real din istoria recenta a Coreei. Care era situatia politica din anii prezentati in film ? Coreea de Nord era condusa pe atunci de Kim Il-sung (bunicul actualului lider nord-coreean Kim Jong-un), un dictator asmanat cu Hitler si Stalin de Statele Unite. Nici Coreea de Sud nu o ducea prea bine, fiind sub o dictatura semi-militara, ce s-a intins din 1961 pana in 1987. Din acest motiv ideea unui summit inter-coreean pe tema unificarii nu putea sa fie privita decat cu neincredere de partea sud-coreeana, fapt ce explica si planul pus la cale de serviciile secrete. Asadar, toate acestea fac din „My Dictator” o satira amara de mare profunzime si sensibilitate, ce nu a pierdut o clipa contactul cu realitatea acelor timpuri si cu contextul social-politic al anilor ‚70. Totusi, productia iese putin din tiparul clasic al filmelor coreene. Acest lucru poate fi deranjant, pentru ca te-ai astepta la o poveste unitara de la inceput pana la sfarsit, dar cand ajungi sa vizionezi filmul, gasesti o poveste faramitata, pe alocuri destul de greu de urmarit datorita lentorii ei. Poate la un moment dat te astepti la comedie, la o tratare superficiala a subiectului, dar constati ca regizorul scenarist se incapataneaza sa nu treaca granita catre comic, ramanand tot timpul in cadrul realist al vietii de zi cu zi. Pe toata durata filmului avem prezentata pe langa povestea in sine, dramatica si deloc cosmetizata, si o relatie de familie mai speciala, cea dintre tata si fiu, care treptat se raceste, pe masura ce fiul ajunge sa nu mai inteleaga nimic din comportamentul tatalui sau. Cei doi ajung sa se insingureze, izolandu-se in lumi proprii, iar trecerea anilor rupe aproape orice legatura intre ei. „My Dictator” e structurat in 2 parti distincte: prima parte se petrece in anii ‚70, cu Sol Kyung-gu in prim plan, iar partea a doua se petrece in anii ‚90, protagonist devenind Park Hae-il. Aparent cele doua parti nu se leaga intre ele, saltul se face brusc, iar acomodarea cu caracterul personajului lui Hae-il, Tae-shik, e destul de dificila pentru spectator. Rolul e perfect pliat pentru Park Hae-il, care mai tot timpul apare in roluri mai atipice (va mai amintiti atmosfera stranie din „Whistle Blower” sau „Heartbeat”?) , dand impresia de indiferenta. Dar acesta e talentul lui ca actor, sa interpreteze excelent personaje detestabile, ce ratacesc si trebuie sa-si regaseasca drumul pentru a nu se pierde definitiv. Sol Kyung-gu, in schimb, e de-a dreptul fenomenal in acest film. „Magnific” e un termen prea modest pentru a-i caracteriza prestatia. Un obisnuit al filmelor de actiune, cu nenumarate roluri de politist lipsit de maniere, Sol Kyung-gu ne demonstreaza cu rolul din acest film ca a ajuns de mult la maturitatea artistica a unui actor de top, care poate interpreta cu maiestrie orice. Inclusiv un… dictator sau o umbra a regelui Lear… Un plus si pentru echipa de machiaj, care a reusit sa imbatraneasca personajul, pentru partea a doua a filmului, cu 20 de ani, astfel incat actorul e aproape de nerecunoscut fizic, si totodata atat de credibil… Acesta are una din cele mai bune prestatii individuale ale unui actor coreean din ultimii ani, fiind deja recompensat pentru interpretare cu un premiu.

Lee Jae-hun, regizorul filmului, a explicat ce l-a determinat sa scrie scenariul si, mai apoi, sa regizeze aceasta productie. „Acum cativa ani, am dat peste o poza veche de-a tatalui meu si am privit la ea mult timp. In poza, tatal meu parea atat de tanar si puternic… ‚Acesta chiar e tatal meu ?’ Parea complet diferit de persoana stricta, sobra, dictatoriala a tatalui pe care l-am cunoscut toata viata. Am fost brusc curios ce l-a transformat pe tatal meu in persoana care e acum. Am realizat ca a trait o perioada marcata de dictatori, atat in Nord cat si in Sud. Fiul nu reuseste niciodata sa-si vada tatal ca pe un tanar, dar un tata e intotdeauna doar o persoana batrana pentru copiii sai. E un destin solitar. Acest film e o confesiune tardiva facuta neputinciosului dictator numit tatal meu si tuturor tatilor asemeni lui din intreaga lume.” Cuvintele regizorului se constituie in cea mai potrivita invitatie de a viziona acest film emotionant, o poveste care fara indoiala va va impresiona, in ciuda modului putin diferit de a o spune decat o fac alte filme coreene.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 23 mai 2015

“Crossing” e una din cele mai grandioase productii chinezesti ale ultimilor ani, spunand o poveste impresionanta plasata pe fundalul anilor de dupa al doilea razboi mondial.Productia, ce a avut un buget total de 48,6 milioane de dolari, e compusa din doua filme, partea a doua a ei avand premiera in aceasta luna in China. Prima parte a obtinut incasari de 32,3 milioane dolari la box-office, fiind unul din marile succese de anul trecut (filmul avand premiera in decemrbrie 2014). La timona filmului se afla nimeni altul decat apreciatul John Woo, care dupa o cariera impresionanta, cu filme la inceput de actiune facute in Hong Hong, multe devenite adevarate legende ale genului, a facut o escala de aproape un deceniu la Hollywood, revenind spre final de cariera pe taram Asiatic si regizand 3 filme de epoca grandioase: Red Cliff, Red Cliff 2 si Reign of Assassins in decurs de 3 ani. Dupa 4 ani de absenta, John Woo revine cu o poveste ce include mai multe genuri, “Crossing”, ce imbina actiunea si razboiul cu romantismul si dezastrul. Multi au insistat in prezentarea filmului pe tragedia in jurul careia oscileaza subiectul, si anume scufundarea in 1949 a vaporului Taiping, ce transporta imigranti chinezi din Shanghai ce fugeau din China aproape ocupata de comunisti spre Taiwan. Cu o capacitate maxima de 580 de pasageri, la data tragediei vaporul transporta peste 1.500 de imigranti, scufundandu-se in mod tragic in urma coliziunii cu un cargou mai mic. Datorita proportiilor tragediei, multi au asemanat-o, la vremea respective, cu tragedia Titanicului. Ei bine, tragedia propriu-zisa va intervene abia in partea a doua a filmului, in “Crossing 2”, aceasta prima parte fiind un tablou epic presarat cu mult romantism al societatii chineze de dinaintea infrangerii Kuomintang-ului in razboil civil chinezesc. Distributia filmului e una de zile mari. Minunatului Huang Xiaoming, ce-l interpreteaza pe tanarul general Lei, pe care ni-l amintim din recentul rol din fantezia “The White Haired Wicth of Lunar Kingdom”, I se alatura nume mari ale filmului Asiatic: Takeshi Kaneshiro, Zhang Ziyi si Song Hye-kyo. Muzica e semnata de genialul Taro Iwashiro, iar director de imagine e Zhao Fei, unul din cei mai apreciati directori de imagine ai Chinei (el a semnat imaginea unor filme memorabile, precum Let The Bullets Fly, The Sun Also Rises, The Emperor and the Assassins sau Raise the Red Lantern, toate filme premiate). Scenariul original e semnat de Wang Hui-ling, cel ce a scris mai multe scenarii pentru regizorul taiwanez Ang Lee (Lust, Caution; Crounching Tiger, Hidden Dragon si Eat Drink Man Woman). Filmarile au avut loc in Beijing, dar si in Shanghai, Taiwan, Tianjin si Mongolia Interioara. Producator e Terence Chang, prietenul de o viata al lui John Woo, care de altfel i-a produs si majoritatea filmelor sale.

La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, armata chineza elibereaza ultimele teritorii controlate de japonezi. Tanarul general Lei Yifang (Huang Xiaoming) se remarca pe campul de lupta prin curajul sau, devenind un erou al armatei chineze, o legenda vie respectata de toata lumea. In tabara inamica, doctorul Yan Zekun (Takeshi Kaneshiro), un taiwanez incorporat de armata japoneza, e luat prizonier de armata condusa de Lei Yifang si dus intr-un lagar de concentrare pentru prizonieri de razboi. In acelasi timp, o femeie trecuta de prima tinerete, d-soara Yu (Zhang Ziyi), se inscrie voluntara la Crucea Rosie, in speranta de a da de urma unei misterioase persoane, stiute numai de ea. La un an distanta, odata reinceput razboiul civil care avea sa imparta China in doua, regasim personajele noastre in ipostaze noi. D-soara Yu isi cauta in continuare persoana disparuta, mutandu-se in Shanghai, bastion al nationalistilor. Tot in Shanghai il regasim pe fostul prizonier de razboi Yan Zekun. Iar in ce-l priveste pe generalul Lei Yifang, acesta a ajuns o personalitate respectata in Shanghai, iar in timpul unui bal caritabil, o cunoaste pe Zhou Yunfen (Song Hye-kyo), fiica cea mica a unei familii potente, pasionata de pian, de care se indragosteste la prima vedere. Partial povestea lor de dragoste se consuma in Shanghai, dar ulterior se muta in Taiwan, ca urmare a evolutiei de pe front si a ofensivei invingatoare a comunistilor. Dar destinul face ca si medicul Yan Zekun sa calatoreasca in Taiwan cu acelasi vapor… Cum se vor lega destinele tuturor ramane sa descoperim in aceasta poveste extraordinara.

“Crossing” poate fi caracterizat perfect prin sintagma “linistea de dinaintea furtunii”. John Woo nu precupeteste nici un efort pentru a prezenta pana in cel mai mic detaliu tabloul Chinei de dupa razboi, iar in aceasta privinta un mare merit ii revine directorului de imagine Zhao Fei, ce ne ofera niste decoruri si cadre nemaipomenite. Pe langa peisaje extraordinare, cand pline de culoare si lumina (cum e, de exemplu, imaginea acelui camp de iarba alba diun Taiwan in bataia vantului), cand intunecate si triste (cum sunt imaginile de pe front ce prezinta ororile razboiului), remarcam talentul deosebit al directorului de imagine, care are un stil deosebit de a filma, cadrele apropiate ale personajelor fiind adevarate opera de arta ce transmit parca trairile acestora. Mai mult decat atat, tot timpul ai o senzatie de tensiune pe care ti le transmit imaginile, chiar si atunci cand sunt redate momente fericite din viata personajelor. Cand muzica superba si trista a lui Taro Iwashiro se aude pe fundal, parca ai impresia ca timpul s-a oprit in loc si ca traiesti aceleasi sentimente ca personajele din film, iar atunci cand muzica se stinge, tensiunea ce ai uitat-o pentru cateva clipe simti cum se acumuleaza din nou. E extraordinar cum imaginea, muzica si modul de a pune in scena filmul se impletesc sub bagheta magica a unui regizor experiemntat ca John Woo, nimic nu este irosit, totul e pus in slujba transmiterii unui mesaj catre sufletul celui ce priveste. Chiar daca am caracteriza acest film drept “linistea de dinaintea furtunii”, gandindu-ne la faptul ca tragedia in sine a scufundarii vaporului taiwanez va face subiectul celei de-a doua parti a filmului, ce se lanseaza in cinematografele chineze in aceasta luna, nu lipsesc scenele de razboi, care au inghitit o suma importanta din bugetul total al productiei. Ca vorbim de secnele romantice, de reconstituirea atmosferei Shanghai-ului anilor ’40 sau de confruntarile de pe front, John Woo exceleaza la toate aceste capitole, toate sunt o delectare pentru ochi si suflet. Despre interprtarea actorilor nu poti vorbi decat la superlative. La ce poti sa te astepti mai mult decat la un recital actoricesc de clasa din partea unor staruri ale filmului asiatic. Zhang Ziyi are din nou un rol excelent interpretat, la 2 ani dupa “Dangerous Liaisons”, fiind acum o femeie umila dispusa sa faca orice compromis pentru a-si gasi misteriosul iubit plecat pe front. Takeshi Kaneshiro e de nota 10 in rolul unui medic obligat sa lupte pentru japonezi, care mai apoi se intoarce in Taiwanul natal (care e de altfel si locul de nastere al actorului din viata reala) si redescopera amintirile iubirii fata de Masako, o japoneza pe care a cunoscut-o in timpul ocupatiei japoneze din insula. Huang Xiaoming, cel care a impresionat prin interpretare (si de ce nu frumusete) in The White Haired Witch of Lunar Kingdom joaca rolul unui general-erou chipes, un cuceritor in viata personala, un militar stralucit in cariera profesionala, care se indragosteste de personajul interpretat de coreeanca Song Hye-kyo. In ce-o priveste pe aceasta, la 33 de ani e fenomenala in acest rol, avand poate cea mai buna interpretare dinr-un film din cariera sa. A mai aparut alaturi de Zhang Ziyi in “The Grandmasters” a lui Wong Kar-wai, dar de aceasta data e pur si simplu fermecatoare, nefiind doar un element de decor intr-un film chinezesc menit sa atraga spectatorii in salile de cinema prin distributia stelara. Nu trebuie trecute cu vederea nici costumele personajelor, fiind, pana la urma, un film de epoca, contribuind alaturi de toate celelalte elemente (desigur, si efectele vizuale) la succesul acestei productii. Un film superb, ce merita toate aprecierile, care cu siguranta va va face sa asteptati cu sufletul la gura continuarea povestii.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 17 mai 2015

“Oriume” (2002) e o impresionanta drama contemporana de familie despre alegerile ce trebuie facute intr-un anumit moment al vietii. Tangential am intalnit aceeasi tematica in doua productii recente, “Miss Granny” (productia originala coreeana) si “Miss Granny – 20 Once Again”, remake-ul chinezesc, insa acestea abordeaza tematica incorporand-o intr-o comedie romantica. “Oriume” e o drama de viata lipsita de umor, terna ca momentele triste descrise de scenariul scenaristei Akane Shiratori, aceeasi care ne impresiona in 1995 cu povestea din “Love Letter”. Cu o cariera de aproape 50 de ani in domeniul scrierii de scenarii, Shiratori ne infatiseaza o experienta aparent comuna multor persoane de varsta a treia, ea insasi avand la vremea scrierii scenariului o varsta apropiata cu cea a personajului principal. Regia e semnata de o alta regizor-femeie, Hisako Matsui, aceasta colaborand cu Shiratori si la completarea scenariului. Nascuta in 1946, Hisako Matsui si-a inceput cariera ca scriitoare si editoare la mai multe reviste populare prin anii ’70. In 1979 si-a deschis propria agentie de impresariere de actori, iar un deceniu mai tarziu si-a deschis propria agentie de productie, Essen Communications. Sub sigla acesteia a produs nu doar acest film, ci si numeroase seriale de televiziune si documentare in anii ’90. “Oriume” este insa doar al doilea din cele 3 filme regizate de aceasta pana in prezent, incadrandu-se in aceeasi problematica ce o reia si in celelalte productii, anume conditia femeii in societate. In “Oriume”, regizoarea insista pe prezentarea rolului unei femei de varsta a treia intr-o familie obisnuita japoneza, pe fundalul indoielilor si necunoscutelor ridicate de o situatie mai aparte care intervine pe parcurs. In rolurile principale au fost distribuite doua actrite experimentate, Kazuko Yoshiyuki si Mieko Harada, al caror nume desi publicului roman amator de cinematografie japoneza nu le spune nimic, zecile de filme si seriale in care au aparut constituie o carte de vizita ce recomanda interpretarea lor perfecta din aceasta productie.

Masako e o persoana de varsta a treia ce nu a avut o viata usoara, sacrificandu-se pentru fericirea celor 4 copii ai ei. Ajunsa la batranete, odata cu ea vin si problemele inerente varstei, chiar daca incearca mereu sa se inconjoare de oameni apropiati sufletului ei. Multa vreme a avut-o in grija pe Tokiko, o batrana pe care a ingrijit-o ca pe propria ei mama, insa boala Alzheimer grabeste despartirea lor, Tokiko fiind internata de fiul ei la un azil de batrani. Ramasa singura, Masako incearca sa-si continue viata de zi cu zi, insa depresia si singuratatea o marcheaza. Din cei patru copii ai ei, doar Yuzo isi manifesta dorinta de a o chema sa traiasca impreuna cu familia lui, formata din sotia Tomie si cei doi copii minori ai cuplului. Primita cu drag in sanul familiei, bunica pare a-si fi gasit un nou camin. Dupa un timp, insa, incepe sa se comporte ciudat, iar in urma unui conult medical afla ca sufera de o boala incurabila. Intreaga povara cade pe umerii norei Tomie, care pe langa slujba part-time si grija gospodariei, trebuie sa aiba, de acum, grija si de o persoana bolnava care nu de putine ori o trateaza cu dispret. Va duce, acest conflict, la destramarea familiei sau, din contra, va consolida unitatea ei ?

Kazuko Yoshiyuki (67 de ani la data filmarilor, in prezent 80 de ani, si continua sa apara in filme si seriale !) si Mieko Harada (44 de ani la data filmarilor, 57 de ani in prezent, premiata pentru prestatia din rolul secundar din productia “After the Rain” (2001) sunt doua actrite uimitoare, ce reusesc sa transmita cu o simplitate dezarmanta emotia relatiei dintre mama si fiica, dar si pozitia dificila a femeii intr-o societate mult prea conservatoare si tributara rolului primordial al barbatului in cadrul familiei. In “Oriume”, insa, capul familiei, desi respectat, este tocmai cel fara de solutii la situatia ce se iveste. De aceea, tatal lasa intreaga responsabilitate a ingrijirii mamei sale sotiei, care nu e ca in majoritatea cazurilor o femeie casnica, aceasta lucrand cu jumatate de norma la un depozit de flori. Nu o face neaparat pentru bani, cat mai ales pentru socializare, pentru a mai schimba peisajul. In acelasi timp, pe langa faptul ca e sotie si angajata, Tomoe e si mama a doi copii mici, astfel ca aparitia soacrei pe capul ei la inceput e o povara, de care incearca sa scape prin acceptarea situatiei. Insa in scurt timp boala batranei Masako incepe sa-si arate latura hada, transformand viata fiului ei, a norei si a nepotilor intr-un calvar. Masako constientizeaza, in momentele de luciditate, ca devine o povara pentru toti si nu ezita sa se autoizoleze, departandu-se fortat de cei in grija carora se afla, insa boala inainteaza si o face sa vada in cei dragi potentiali dusmani, facand-o si mai confuza. Filmul incearca, cu o sensibilitate aparte, sa ne transmita o alta perspectiva a modului in care poate fi perceputa o boala incurabila ca cea a personajului Masako, si reuseste asta fara a tranforma filmul intr-o melodrama ieftina, asa cum o fac multe filme similare coreene. Veti vedea in “Oriume” o privire detasata asupra unei situatii triste (chiar daca uneori simti cum se acumuleaza tensiunea, cadru cu cadru, si stii ca la un moment dat, asemeni unui vulcan, situatia va erupe), si mai ales multa multa demnitate umana in tratarea subiectului. E in genele natiunii japoneze aceasta detasare de tot ce este tragic si atasare de tot ce aduce sufletului bucurie si frumusete, iar “Oriume” exact acest lucru il aduce. “Oriume”, in japoneza, inseamna o creanga de prun ce a fost rupta de pom si care, pusa intr-o vaza, in ciuda ranii sale, infloreste si aduce bucurie sufletului si ochilor privitorului. Oriume e, de fapt, o metafora a insasi personajului Masako, care desi e rupta de familia ei de boala necrutatoare, reuseste sa infloreasca atunci cand cineva s-ar astepta mai putin, dand tuturor o adevarata lectie de viata, de ambitie si de daruire. Boala nu poate ucide spiritul uman, vointa de a trai si nici pasiunile pe care de multe ori trebuie sa le infranam pentru a da prioritate, in viata, lucrurilor care fac bine celor dragi. Interesant este faptul ca personajul central al acestui film, Masako, nu de iubire sau imbratisarea calda a familiei are nevoie in primul rand, ci de incredere. Increderea ca in ciuda bolii sale, poate fi privita ca o persoana sanatoasa, ce poate fi de folos in continuare celor dragi. Cum o spune si un personaj din film, nimeni nu poate trai fara sa fie apreciat inr-un fel sau altul, cu totii avem nevoie sa simtim ca suntem acceptati de cei din jurul nostru. Aceasta e ideea centrala a povestii, pe care regizoarea si scenarista, printr-o chimie perfecta, au pus-o in practica ireprosabil, facandu-te sa te intrebi de ce la finalul vizionarii o lacrima s-a cuibarit in coltul ochiilor.

Un film deosebit, o bijuterie emotionanta si plina de invataminte, recomandata tuturor celor care iubesc familia, viata si frumusetile ei, in ciuda oricaror dificultati ce pot sta in calea lor.

Traducerea a fost efectuta in pemiera in Romania de Elenas – Asia Team pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 16 mai 2015

Lansat la inceputul lunii decembrie a anului 2011 de canalul de cablu jTBC si reusind o medie a ratingului de 1,6747%, acest serial are sansa de a purta semnaturile unora dintre cei mai buni regizori si scenaristi de k-drame pe care ii are Coreea. Este vorba de Kim Kyu Tae („That Winter, The Wind Blows”,” It’s ok, That’s Love”,” IRIS”,” Worlds Within”, „ A Love to Kill”) si Noh Hee Kyung („That Winter, The Wind Blows”, ” Worlds Within”,” Goodbye , Solo”) renumit pentru dialogurile subtile si sensibilitatea stilului sau, capabil sa creeze personaje in masura sa-ti atinga sufletul. Prezenta a doua dintre cele mai iubite si apreciate staruri in distributie – Jung Woo-sung (Athena, Scarlet Innocence, The Divine Move, Cold Eyes, A Moment to Remember) si Han Ji Min (Yi San, Rooftop Prince, Cain si Abel), si cu starul in ascensiune Kim Beom completand distributia, cu o frumoasa poveste de dragoste presarata cu elemente fantastice, cu o muzica superba (Noel– In Order to Live, JeA- You Fool, Hwan Hee – Don’t Leave, Kim Yun Ji-Love is Right), toate contribuie la reteta responsabila de succesul acestui serial. Scenaristul recunoaste ca l-a vazut pe Jung Woo- sung mai mult ca pe un chip frumos, dar a fost incantat de nivelul prestatiei sale artistice, de modul in care a dat viata personajului principal. Carcotasii spun ca aceasta poveste este foarte asemanatoare cu povestea lui Ambrose Bierce si intitulata „An Occurrence at Owl Creek Bridge” care a avut multe adaptari din care daca ar fi sa le amintim numai pe primele atunci nu vom uita filmul mut The Spy – regizat in 1929 de Charles Vidor, versiunea tv cu actorul britanic Ronald Howard, sau „ La Riviere de Hibou”, versiunea franceza regizata de Robert Enrico care a castigat in 1962 premiul de scurt metraj la festivalul de film de la Cannes, in 1963 Oscarul, iar care in 1964 a fost difuzat de televiziunea americana ca parte a antologiei „The Twilight Zone”. Dar chiar si aceeasi poveste poate fi diferita, mai frumoasa sau mai interesanta, mai profunda, mai bogata in nuante, dupa sensibilitatea si valoarea echipei ce reprezinta povestitorul, asa ca nu trebuie sa pregetati sa o urmariti.

Padam, Padam” este o drama ce impleteste intr-un mod simplu si natural realul cu elemente de fantezie. Spre deosebire de alte filme coreene care au ca tema un personaj simpatic si dur trecut prin inchisoare, eroul nostru este unul pe care nedreptatea si anii de detentie l-au marcat profund, facand din el un om in deriva, fara valori in care sa mai creada si pe care sa se sprijine. El nu-si poate gasi linistea si eliberarea nici in moarte, ci trebuie sa retraiasca evenimente pline de durere si spaima pana cand reuseste sa gaseasca calea potrivita prin care destinul poate fi schimbat. Un serial despre miracolele care nu vin din ceruri, ci pe care dragostea si prietenia le pot infaptui !

Kang Chil (Jung Woo-sung) si Gook Soo (Kim Beom) sunt doi condamnati ce isi executa ultimele luni din pedeapsa intr-unul din penitenciarele Coreei. Primul a primit 12 ani pentru crima plus un „bonus” de 4 ani pentru atac, iar al doilea are de stat si el 4 ani in puscarie pentru jaf. Kang Chil este puternic fizic dar plin de frustrari provocate de inscenarea care, potrivit lui, i-ar fi stricat rostul si l-a facut sa piarda 16 ani din viata. Increderea in oameni nu e punctul lui forte, de fapt dupa toate cele patimite, cel mai tare ii este teama de semenii sai. Gook Soo este mai tanar si are o constitutie fragila, insa este increzator in viitor. Recunoaste ca a incercat sa sparga un bancomat pentru a face rost de o suma mare de bani cu care nadajduia sa-si poata trata mama bolnava de cancer. Bineinteles ca nu e luat in serios de Kang Chil cand afirma ca este ingerul sau pazitor, de fapt ingerul este cel scapat de Kang Chil de bataile aplicate de catre unul dintre capii detinutilor. De atunci, desi incearca sa scape de Gook Soo, nu are incotro si trebuie sa ii tolereze prezenta. Cu putin timp inainte de liberare, Kang Chil este implicat intr-o altercatie provocata de complicele celui care l-a bagat la puscarie; accidental il ucide pe unul dintre gardieni. Este condamnat la moarte prin spanzurare. Dupa ce este executat, il vedem din nou in viata, desi pe gat poarta urmele streangului si scena de dinaintea accidentului se tot repeta, de parca ar fi prizonierul unei bucle temporale din care nu poate iesi decat atunci cand reuseste sa inteleaga anumite adevaruri si prin vointa sa schimba viitorul. Inca nu pricepe daca ce i se intampla e real sau halucinatie, insa prietenul sau Gook Soo crede in minuni, ba chiar e convins ca acestea se produc cate 3 pentru fiecare beneficiar al lor. El si-a luat rolul de inger in serios, are viziuni despre ce urmeaza sa i se intample lui Kang Chil in viitor si se straduieste sa-si ajute pe prietenul sa inteleaga unele intamplari din trecut care l-au marcat si sa-l schimbe in functie de cum actiunile lui pot determina evenimentele ulterioare.

Park Chang Gul este procurorul care a instrumentat cazul ce a avut drept finalitate intemnitarea lui Kang Chil. Tatal si bunicul sau sunt niste nume cunoscute in lumea justitiei drept judecatori corecti si competenti. Park Chang Gul are o multime de cazuri rezolvate, insa superiorul sau are oarece indoieli pe care nu pregeta sa i le aduca la cunostinta si sa-l atentioneze. La fel si despre zvonurile care spun ca ar fi consumator de droguri si ar lucra mana-n mana cu infractorii. Unul dintre ce-i care-i servesc mura-n gura cazuri a caror rezolvare si-o atribuie este detectivul Jung. Este un profesionist, cu 16 ani in urma pierzandu-si fratele mai mic intr-o altercatie cu alti tineri si de atunci avand o motivatie in plus si mai putina obiectivitate fata de infractori. Este un om violent de care sotia s-a temut si nu are o relatie buna cu fiica sa Ji Na. Ji Na este medic veterinar, iubeste foarte mult animalele si evita cat poate intalnirile cu tatal sau pe care-l considera responsabil de moartea mamei. Coincidenta sau predestinarea – daca e sa il ascultam pe Gook Soo – face ca drumurile lui Ji Na sa se tot intersecteze cu ale lui Kang Chil. Aceasta are o parere proasta despre el si incearca sa se fereasca cat poate din calea lui. Kang Chil e atras de frumusetea delicata, de bunatatea si daruirea lui Ji Na. Ji Na la randul ei descopera apoi ca sub invelisul dur se ascunde un suflet de copil. Pentru cei din afara familiei lui Kang Chil el nu este decat un om fara bani si educatie, fost condamnat, un criminal. Dar nu acestea sunt singurele si nici cele mai rele piedici ce stau impotriva relatiei de dragoste ce s-ar putea infiripa intre cei doi.

Intre Kang Chil si familia lui Ji Na exista si altfel de conexiuni descoperite pe parcurs de fiecare dintre ei si apreciate diferit. Minunile ar fi doar trei si nu se stie ce le mai rezerva soarta dupa ce ele s-au produs deja. Procurorul Chang Gul, la randul sau, nu considera incheiate socotelile cu Kang Chil prin ispasirea pedepsei; incercarea de a-i cumpara tacerea a dat gres, asa incat are un nou plan in minte. Cum poti stabili care este suma ce ar acoperi prejudiciul moral, imaginea deteriorata si anii petrecuti in inchisoare ai cuiva ? Oare un om care a platit pentru ceva ce nu a comis, mai merita a doua sansa ? Exista oameni in stare sa te vada curat, asa cum esti, fara a fi nevoie de dovezi, numai prin incredere ? Sunt multe intrebari la care se pot afla raspunsuri numai urmarind acest serial ! Parcurgandu-l, devii partas la transformarile prin care trec eroii nostri, te bucuri si te framanti alaturi de ei si uneori mai ai de gasit rezolvarea unor noi dileme, nascute de propria-ti minte. Vizionare placuta !

Prezentare realizata de kira – asiacinefil

Publicat: miercuri 13 mai 2015

“Summer Love” e o foarte recenta web-drama coreeana (adica o mini-serie lansata exclusiv in mediul online) de 2 episoade, difuzate online pe data de 8 si 13 mai 2015. Nu putem vorbi de o mini-serie propriu-zisa, ci mai degraba de doua scurt-metraje ce balanseaza in jurul unui produs cosmetic realizat de o cunoscuta companie de cosmetice din Coreea, ce a si sponsorizat aceste doua filmulete. De fapt, “Summer Love” ne arata pana unde s-a ajuns in show-biz-ul coreean din dorinta egoista a unor companii de a face bani folosindu-se de imaginea unor actori populari. Actorul din rolul principal din “Gangnam Blues”, Lee Min-ho, si Yoona, cunoscuta canbtareata din Girls’ Generation, isi “tradeaza” actualii iubiti (Suzy Bae, respectiv Lee Seung Gi) – desigur, nu in viata reala – aparand impreuna intr-o poveste romantica despre doi studenti indragostiti ce nu sunt in stare sa-si exteriorizeze sentimentele.

Lee Min-ho si Yoona sunt prieteni vechi, intalnindu-se si discutand ca intre prieteni impreuna cu anturajul. In timp ce prietenii lui Min-ho sunt curiosi cum evolueaza relatia acestuia cu Yoona, inclusiv mamele lor auzind zvonuri despre relatia lor, Min-ho neaga ca ar exista ceva mai mult decat o simpla prietenie cu aceasta. Lucrurile insa devin deranjante pentru Min-ho cand afla ca la actuala intalnire, ce se dorea una intre baieti, isi va face aparitia si Yoona. Vizibil deranjat sau mai degraba rusinat ca va trebui sa stea alaturi de aceasta in fata prietenilor sai, care cu siguranta isi vor indrepta tirul de intrebari spre el, Min-ho primeste o lovitura de maciuca in mnoalele capului in momentul in care vede ca Yoona vine la intalnire insotita de un barbat. Incet, un usor sentiment de gelozie incepe sa-si faca loc in sufletul lui Min-ho, iar in momentul in care afla ca s-ar putea ca Yoona sa plece mult timp din Coreea pentru a urma “glasul inimii”, devine de-a dreptul iritat. In consecinta, trebuie sa puna la cale un plan pentru a o cuceri definitiv.

Lee Min-ho revine intr-un rol care i se potriveste perfect, cel de june etern student indragostit. Asadar, are un rol romantic, de care se achita cu naturalete, la fel ca Yoona, pe care o cunoastem bine din serialele “Cinderella Man” si “Prime Minister and I”, si care pare putin trecuta de varsta primei iubiri. Dar, eh, se da cu putina pudra, ca tot cutiuta cu pudra e obiectul in jurul caruia graviteaza scenariul, si varsta se poate ascunde usor celor mai pretentiosi fani. Povestea este simpla, filmata in doua locatii, fara a exista pretentii artistice, singurul scop al mini-seriei fiind unul pur comercial si al convingerii publicului feminin de calitatea unor produse cosmetice. Unii actori, insa, nu ezita sa accepte pana si astfel de roluri atata timp cat banul vorbeste, insa nu ei sunt de invinovatit, ci sistemul, industria in sine, agentiile de impresariere care fac totul pentru a mentine o imagine mereu alaturi de fani, de publicul larg, a unor actori populari. Daca o celebritate nu ar fi platita sa recomande consumarea unui produs, punandu-si in joc popularitatea dobandita in alt domeniu decat in cel al industriei de publicitate, oare marile companii producatoare de masini, cosmetice, alimente din Coreea nu cumva ar da faliment ? Asa se face ca nume mari precum Lee Byung-hun, Kim Tae-hee, Soo Ae, sau pana si veteranul Ahn Sung-ki au acceptat sa apara in numeroase reclame tv, punandu-si in joc credibilitatea I castigand sume uriase de bani de-a lungul anilor din reclame. Lasand la o parte acest aspect, “Summer Love” ramane o web-drama simpatica, un respiro al celor doi protagonisti pana la inceperea sau finalizarea proiectelor serioase in care sunt angrenati (daca Lee Min-ho si-a luat o mica pauza odata cu finalizarea semi-esecului “Gangnam Blues”, Yoona asteapta lansarea in acest an a productiei chineze “Goodbye Ani”, remake dupa productia coreeana “Two Faces of My Girlfriend” unde e protagonista, participand in prezent si la filmarile serialului chinezesc “Wu Shen Zhao Zi Long” ce se va lansa in acest an.).

Traducerea, adaptarea si timingul au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002 – Asia Team Romania pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 10 mai 2015

“My Love, Don’t Cross That River” (2014) este un documentar coreean eveniment, regizat de debutantul Jin Mo-young. Urmarind povestea ultimelor luni impreuna a unui cuplu casatorit de 76 de ani, documentarul a avut premiera la Festivalul International de Film Documentar DMZ in 2013, unde a castigat Premiul Audientei, iar la un an distanta producatorul a decis sa inscrie filmul in circuitul cinematografic autohton. Rezultatul a fost fantastic: realizat cu un buget de 110.000 $, filmul a castigat la box-office colosala suma de 34,3 milioane dolari ! Povestea cuplului de batrani a impresionat o intreaga tara, lumea mergand sa vada productia mai mult din auzite si din recomandarile celor ce au vazut-o, fara a se investi vreo suma colosala in promovarea filmului. “My Love, Don’t Cross That River” a devenit, astfel, cel mai de succes film independent (documentar) din Coreea din toate timpurile. In prima saptamana de rulare in cinematografe, filmul a fost in fruntea box-office-ului, cu 4,6 milioane dolari incasari, surclasand productii hollywoodiene cu bugete uriase, gen “Interstellar” sau “Exodus: Gods and Kings”. Pana in prezent, filmul a castigat 3 premii si a avut 3 nominalizari. Ramane sa vedem daca va fi premiat si la Baeksang Arts Awards (mai mult ca sigur). Cuplul din acest film, el – Jo Byeong-man (98 de ani) si ea – Kang Kye-yeol (89 de ani) a aparut intr-un documentar KBS in 2011, pe care regizorul filmului l-a vazut. A dat repede fuga in munti, in zona unde acestia locuiau (Hoengseong, in provincia Gangwon) si i-a intrebat daca poate sa le transpuna povestea intr-un film. Obtinand acordul acestora, regizorul si-a luat echipa de filmare si a filmat actualul documentar despre viata celor doi de zi cu zi, documentar ce e rodul a nu mai putin de 15 luni de filmari.

Jo Byeong-man (98 de ani) si Kang Kye-yeol (89 de ani) sunt un cuplu casatorit de nu mai putin de 76 de ani. Ea l-a intalnit prima oara la 14 ani, el ramasese orfan de parinti si s-a angajat la familia fetei ca zilier. Iubirea care s-a nascut intre cei doi a durat 76 de ani, pana in zilele noastre, cand ii regasim traindu-si viata in cel mai simplu mod cu putinta in munti, izolati de lume. Si cu multe amintiri… Ca niste copii, nu ezita sa imprastie frunzele si sa se joace cu ele toamna, sa se bulgareasca iarna si sa se bucure de natura ce prinde din nou viata primavara. Privindu-i, ai spune ca sunt cel mai fericit si lipsit de griji cuplu din lume si nu poti sa nu fii curios care e secretul longevitatii fericirii lor, caci se iubesc la fel de puternic ca in prima zi. Familia numeroasa ii viziteaza in momentele festive, cum e sfarsitul de an si ziua de nastere a bunicii Kang, iar in viata e zi cu zi aventurile celor doua cateluse ale familiei le alina dorul de tinerete. Niciodata nu au simtit singuratatea impreuna, si-au trait viata din plin, in ciuda nenorocirilor aduse de destin, pe care ni le vor dezvalui pe parcurs. Si totusi, sfarsitul bate la usa… Poate iubirea lor sa invinga tristetea despartirii de aceasta lume ?

Un semi-documentar de exceptie, ce va va impresiona pana la lacrimi prin simplitatea lui si prin povestea emotionanta de viata a celor doi batranei. Poate fi trecut impreuna raul ce desparte lumea noastra de cea de dincolo, a singuratatii ?

Mai multe detalii depsre acest documentar puteti citi in urmatorul articol realizat de colega noastra chocolate_cleo: https://www.asiacinefil.com/my-love-dont-cross-that-river-documentarul-despre-adevarata-iubire/

Traducerea si adaptarea documentarului a fost realizata de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil, in premira in Romania !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 9 mai 2015

De parca multimea k-dramelor istorice menite sa faca cunoscute lumii intregi trecutul glorios al Coreei de Sud si a ei istorie nu ar fi fost suficiente, producatorii au considerat ca mai este loc si pentru drame istorice bazate pe fictiune. Combinatia de magic, mistic si romantic imbracata in hanbok-ul stralucitor al dinastiei Joseon defineste ” The Moon Embracing The Sun” drept una dintre celel mai bune productii ale anului 2012. „The Moon Embracing The Sun” a fost inspirata de romanul cu acelasi nume al lui Jung Eun Gwol, autorul romanului “The Lives of Sungkyunkwan Confucian Scholars”, best seller in 2007 si sursa de inspiratie pentru k-drama „Sungkyunkwan Scandal „, un succes al anului 2010. Difuzata de canalul MBC, k-drama a atins cote de audienta impresionante, cu o medie a ratingului de 42,2%. Dintre multele premii castigate, merita sa amintim doar premiul pentru cel mai bun serial al anului si cel mai bun actor al anului 2012 la gala Premiile Baeksang Art , precum si nominalizarea pentru cel mai bun soudtrack din cadrul 14th Mnet Asian Music Awards. Acest serial a inscris numele lui Kim Soo Hyun printre cele mai iubite vedete de k-drama ale momentului. La scurt timp dupa difuzarea lui in Coreea, serialul a fost achizitionat in mai multe tari asiatice, „The Moon Embracing the Sun” devenind, la acel moment, cel mai profitabil serial al MBC din istoria sa.

„The Moon Embracing the Sun” ne plaseaza in timpul dinastiei Joseon, depanand istoria iubirii secrete dintre imparatul tarii, Lee Hwon si Wol, o femeie saman. In folclorul coreean, astrul diurn, soarele, este asociat conducatorului suprem, imparatul, dupa cum luna reprezinta capetenia feminina. Prezenta alegorica a celor doi astri sugereaza tragismul destinului celor doua capete incoronate. Potrivit legendei spuse de imparateasa vaduva, vremurile in care pe lume au existat doi sori si doua luni au fost vremuri nefericite pentru omenire, pana la aparitia unui erou care a inlaturat un soare si o luna si a readus pacea si bunastarea. Este motivatia care ar indreptati inlaturarea unui soare (un nedorit pretendent la tron) si o luna (viitoarea consoarta regala). Luna „de inlaturat” este candidata aleasa spre a deveni imparateasa. In ciuda faptului ca pozitia sa este legitima, obtinuta in urma traditionalei selectii de la Curte, este considerata cea de-a doua luna. In fapt, reginei vaduve nu-i convine alegerea pentru ca vrea mai multa putere prin controlul printului mostenitor si ar avea nevoie ca cea de langa el sa-i fie perfect loiala. Printesa care-i este pe plac nu este nimeni alta decat Yun Bo Gyeong, fiica ministrului Yo Dae Hyeong, partenerul de urzeli al reginei vaduve, care nutreste o dorinta disperata de a ajunge imparateasa. De aceea imparateasa vaduva il numeste erou pe tatal ei, aceasta titulatura insemnand ca este insarcinat cu inlaturarea celor care le-ar putea strica planurile. Ministrul a prins ocazia potrivita pentru a-si asigura un loc la palat si pentru a scapa definitiv de rivalul sau, ministrul Heo, si o va face cu ajutorul masinatiunilor politice si a fortelor oculte. Un destin prevazut de samani, preoti ai cultului samanist care fac legatura dintre lume reala si cea a spiritelor si care au un rol important in luarea deciziilor la Curte, alegand momentele faste producerii unor anumite evenimente. Samanismul ocupa un loc important in aceasta poveste. El ne introduce intr-un univers dominat de magie si spiritualitate si putem intelege influenta pe care samanismul a avut-o in formarea spirituala a poporului coreean. Regina mama conteaza pe fortele pe care samanul le poate invoca si pune in slujba sa, dar tocmai aceasta dependenta o va duce la pieire.

Sa facem cunostinta cu cei doi sori ai istoriei noastre. Ei sunt: Lee Hwon (jucat de Kim Soo Hyun) si Yang Myeong Gun (incarnat de actorul Jung Il-Woo). Lee Hwon este printul mostenitor, iar Yang Myeong Gun este fratele vitreg mai mare, provenit din relatia cu o concubina. Printul Myeong Gun nu aspira la tron, este o persoana deschisa, mereu cu zambetul pe buze, careia ii place sa-i ajute pe cei saraci si sa calatoreasca. Intre cei doi frati este o relatie speciala care nu-i pe placul reginei vaduve, drept pentru care a hotarat ca printul Myeong Gun trebuie sa traiasca in afara palatului.

Cele doua luni sunt reprezentate de Yeon Woo (Han Ga-In) si Yoon Bo Kyung (Kim Min Seo). Heo Yeon Woo este frumoasa si inteligenta fata a nobilei familii a ministrului Heo, sora a carturarului Heo Yeom. Ajunsa la palat pentru a participa la ceremonia prin care erau sarbatoriti cei mai buni carturari, il intalneste din intamplare pe printul Lee Hwon, a carui identitate nu o cunoaste. Fata ii capteaza acestuia atentia, uimindu-l prin nivelul cunostintelor, si in ciuda varstei sale poate si nu ezita sa ii dea sfaturi, ba chiar citeaza din invataturile lui Confucius. Momita de prezenta celor doi tineri frumosi si de petalele florilor scuturate de vantul primavaratic, dragostea nu intarzie sa apara. Numai ca sub vraja aceleeasi fetei este si printul Myeong Gun si iata, triunghiul amoros cu tot ce presupune el este gata! O mai avem si pe Yoon Bo Kyung, preferata reginei vaduve, care doreste pentru ea titlul de sotie a printului. Ca profil psihic seamana perfect tatalui sau; aceeasi rautate si cruzime, aceeasi uimitoare lipsa de scrupule pe care nu te-ai astepta sa o afli intr-o tanara si delicata faptura. Vraja malefica invocata de saman la cererea reginei vaduve produce imbolnavirea si moartea lui Yeon Woo.

Dupa 8 ani –Lee Hwon este imparat si este casatorit cu Yoon Bo Kyung. Inca nu poate accepta ca Yeon Woo a disparut definitiv dintre cei vii. Aceasta apare la palat ca samanul Woo (luna) si reinteteste bataile inimii celor doi frati.

Intriga te prinde inca de la inceput si te face sa astepti cu nerabdare sa vezi ce soarta le-a fost harazita eroilor preferati. Comploturile politice sunt in prim plan, in timp ce dragostea isi are locul pe fundal, apoi se intretaie, fac schimb de locuri intr-un joc cat se poate de captivant. Personaje interesante, indiferent de care parte a baricadei se situeaza, a binelui sau a raului. Cine va reusi sa cucereasca in final inima fetei si daca ea va scapa teafara de ochiul vigilent al tinerei imparatese, ramane sa aflati singuri urmarind serialul.

Unul dintre multele argumente care te poate face sa-ti doresti sa-l vezi este distributia. De la actorii copii si pana la seniori, toti si-au demonstrat capacitatea artistica dand viata unor personaje credibile. Han Ga In nu mai are nevoie de prea multa prezentare intrucat este o actrita consacrata (Bad Guy, Super Rookie, Terms of Endearment, Arhitecture 101) . Kim Yoo Jung, actrita care joaca rolul fetitei, are, in ciuda varstei sale, un palmares impresionant din care amintim numai: Dong Yi, May Queen, Secret Door . Cu Jung Il Woo, alias printul Myeong Gun copil, nu este la primul parteneriat, ei mai colaborand si intr-o drama anterioara, Gumiho: Tale of the Fox’s Child. Yeo Jin Go, actorul din rolul imparatului copil, si-a inceput carierea devreme si ii putem asocia participarea la productii valoroase precum: Iljimae, Tazza, Gourmet, Sad Movie, Hway: A Boy Monster. Daca numele chipesilor Jung Il Woo si Kim Soo Hyun au atras atentia domnisoarelor, cu siguranta nu au regretat pentru ca jocul celor doi a fost la inaltime. Nu intamplator acest serial l-a propulsat pe Kim Soo Hyun printre cele mai iubite si apreciate vedete masculine, pentru ca i-a oferit ocazia sa-si dezvaluie intregul potential artistic. Este un artist complet, incluzand calitatea de cantaret, pentru ca nu putem sa nu ne amintim ca ne-a fermecat cantand Only You. Alaturandu-se unor nume sonore din lumea muzicii precum: Lyn, Hae Oh Ra, Wheesung, Monday Kiz, Lee Ki Khan – a contribuit si la realizarea coloanei sonore a serialului. Din pacate actorii veterani sunt de multe ori omisi din comentarii, chiar daca si-au interpretat rolul magistral. Poate va amintiti de circumstantele in care veterana Kim Young Ae (Wawes,Royal Family, The Attorney) in cazul nostru regina vaduva, personaj negativ prin excelenta, a participat la filmari. Fiind diagnosticata cu cancer de pancreas , a ascuns boala si a facut eforturi supraomenesti sa-si invinga durerea si sa nu afecteze munca echipei de filmare. La superlativ putem vorbi si despre actorul veteran Kim Eung Sung ( Painter of the Wind,Tazza, Bridal Mask), drept dovada ca si-a intrat bine in rol este antipatia pe care ne-a trezit-o maleficul Yun Dae Hyeong.

Serialul este un regal ce asteapta sa-l descoperiti si ofera satisfactii multiple; daca mintea va incerca sa descifreze evolutia intrigii, iar inima va fremata descoperind frumusetea povestii de dragoste, ochii se vor desfata admirand cadrele in care s-a filmat serialul si defilarea hanbokurilor pline de stralucire si culoare; vom tresari ascultand armoniile vesele sau triste, inalte sau profunde ce vor insoti trairilor eroilor nostri. Vizionare placuta !

Prezentare realizata de kira – asiacinefil

Publicat: duminică 3 mai 2015

Parafrazand titlul unui roman scris de italianul Italo Calvino in 1973, “The Castle of Crossed Destinies” prezinta inca un episod trist din secretele misteriosului Ooku, haremul din castelul Edo. De aceasta data, povestea se axeaza pe volumele 4-6 ale celebrei manga “Ooku” a lui Fumi Yoshinaga, continuand (fara a avea o legatura directa cu personajele) firul epic din “The Lady Shiogun and Her Men” (bazat pe volumul 1 al amintitei manga). Asadar, din nou rolurile sunt inversate, societatea feudala japoneza a sfarsitului de secol XVII e dominata de matriarhat in urma unei epidemii de variola ce a decimat populatia masculina a Japoniei. Regia filmului e semnata de acelasi Fuminori Kaneko ce s-a aflat si la timona lui “The Lady Shogun and Her Men” (2010). Distributia, desi nu contine nume foarte mari din cinematografia japoneza, este excelent aleasa, toti actorii potrivindu-se de minune in rolurile lor, fie ele principale sau secundare. Miho Kanno revine in Ooku (in rolul celui de-al 5-lea Sogun al Tokugawa, Tsunayoshi), la 9 ani dupa rolul principal din sezonul 3 al seriei Ooku produse de Fuji TV in 2003. In schimb, in rolul de “ispita” a ei a fost distribuit fermecatorul Masato Satai, care, va vine sa credeti sau nu, desi pare un june naiv si cuceritor, avea la data filmarilor nu mai putin de 39 de ani ! De remarcat si prestatia, in rolul secundar al tatalui Sogunului, a actorului veteran Toshiyuki Nishida, care la 65 de ani si cu o cariera extraordinara in spate (sute de filme si seriale in care a fost distribuit incepand cu anul 1974) da un veritabil recital actoricesc.

In cea mai mare parte a istoriei sale, Japonia a fost o societate patriarhala. Cu toate acestea, a existat o perioada in care rolurile barbatilor si femeilor au fost inversate. Cauza a fost o epidemie de variola ce a afectat doar barbatii, decimand populatia masculina. Femeile ce au mostenit conducerea familiilor au procedat ca barbatii din vremurile de dinainte, luandu-si consorti si concubini, pentru a se asigura de nasterea unor urmasi. Pe acest fundal, la sfarsitul secolului XVII, Edo e condus de cel de-al 5-lea Sogun al clanului Tokugawa, Tsunayoshi, o femeie. Singuratica, traind in umbra tatalui ei, Lordul Keishoin, aceasta are un intreg harem de barbati la dispozitie (numit Ooku, sau Palatul Interior) intr-un singur scop: sa-i aduca un urmas. Impreuna cu concubinul Denbe, Sogunul are o fetita de 5 ani, Printesa Matsu, cea care teoretic avea sa duca mai departe numele Tokugawa. Acest fapt starneste invidia Consortului Oficial, Lordul Nobuhira, mereu refuzat la strigari cand in mod normal Sogunul isi cauta partenerul de peste noapte. Apropiindu-se de varsta de 35 de ani, varsta la care conform regulilor Ooku barbatii nu mai erau demni sa procreeze, acesta pune la cale un plan, aducandu-l in Ooku pe Emonnosuke, un barbat chipes si erudit din Kyoto. Scopul era simplu: acesta trebuia sa se apropie de Sogun si sa-i aduca un urmas, urmand ca acest lucru sa-i sporeasca influenta in Palat. Doar ca lucrurile nu decurg conform planului, iar Emonnosuke ajunge sa dea peste cap intregul harem, avand propriile sale ambitii si planuri.

Desigur, povestea acestui film e pura fictiune, ideea unei epidemii ce a decimat populatia masculina si a facut ca femeile sa preia fraiele societatii feudale japoneze existand doar in manga ce a inspirat filmul. Istoria Japoniei consemneaza, totusi, cateva femei ce au condus Japonia in anumite perioade de timp. E vorba de 8 Imparatese din secolele VI-VIII, si de inca doua din perioada mai recenta, Imparateasa Meisho (prima jumatate a secolului XVII) si Imparateasa Go-Sakuramachi (a doua jumatate a secolului XVIII). Lista de imparatese e mult mai lunga, insa cele amintite au domnit efectiv, conducand politic Japonia. In Japonia feudala a existat si un Sogun femeie, Hojo Masa-ko, cunoscuta mai tarziu drept “Mama Sogun”. In 1199, la moartea sotului ei Sogunul Minamoto, a preluat fraiele clanului Hojo, devenind regenta in numele fiului minor. Ea e coinsiderata, paradoxal, fondatoarea Sogunatului in Japonia, perioada in care Sogunii faceau legea si care avea sa dureze aproape 700 de ani ! Revenind la filmul nostru, personajele amintite si zugravite pe durata celor doua ore au fost reale, consemnate in scrierile vremii. Singura schimbare e cea data de situatia ipotetica mentionata de la inceput, in care femeile ocupa pozitia barbatilor in societate. Astfel, a existat in realitate Sogunul Tokugawa Tsunayoshi (1646-1709), stra-stranepotul celebrului Tokugawa Ieyasu, fondatorul Sogunatului Tokugawa la inceputul secolului XVII. Tsunayoshi, asa cum o arata si filmul, a ramas in istorie pentru edictele ce prevedeau protejarea animalelor, in special a cainilor, unele de un penibil evident, motiv pentru care a si ramas cunoscut sub porecla de “Sogunul Caine”.

Asadar, imbinand imaginatia cu istoria, “The Castle of Crossed Destinies” reuseste sa ne ofere o poveste interesanta despre o ipotetica societate japoneza matriarhala, in care barbatii sunt tratati ca niste marfuri si in care nobili de la Curtea Imperiala vad in intrarea in Ooku (a se citi harem) nu un lucru umilitor, ci o cale onoranta de a avansa pe scara ierarhica. In mod surprinzator, in acst film nu veti vedea nici un moment un element cheie al filmelor de epoca cu samurai: sabia. Aceasta lipseste cu desavarsire, tradand genul romantico-dramatic al productiei (pentru a cuceri o femeie, fie ea si Sogun, nu e nevoie de sabie, nu-i asa ?) Costumele sunt de-a dreptul fascinante, ca e vorba de vesmintele stralucitoare si podoabele prinse in par ale Sogunului, sau de costumele colorate ale barbatilor care te fac sa te intrebi cum se puteau deplasa, tinand cont cat de putina libertate de miscare ofereau. Fasaitul mantiei Sogunului pe lungul coridor al placerilor, clopoteii ce anunta intotdeauna sosirea Sogunului in cautarea unui partener, coloana sonora placuta si superba melodie “Back in Love Again” interpretata de MISIA, atmosfera din Ooku, rivalitatile, invidia si ambitiile, toate te fac sa te intrebi cum poate triumfa iubirea in acest film ? Si totusi, in final, aceasta triumfa. O poveste deosebita, un film memorabil, roluri excelent interpretate, un scenariu simplu si usor e urmarit, cam asta trebuie sa ofere un film japonez de epoca. Si chiar daca nu e foarte dinamic (o mare meteahna a cinematografiei japoneze), fara indoiala nu va veti plictisi urmarind “The Castle of Crossed Destinies”, filmul ce da viata unei manga ispititoare.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 2 mai 2015

In decembrie 1967, doctorul Christiaan Barnard facea primul transplant de inima din lume la spitalul Groote Schuur din Africa de Sud, producand un imens impact mediatic pe tot globul. De-a lungul timpului, aparatura si metodele chirurgicale s-au diversificat si evoluat, ajungand ca aceasta interventie chirurgicala sa fie una uzuala si raspandita in toate tarile, dand o sansa celor cu speranta de viata aproape zero. De la un timp insa, au inceput sa apara discutii si diverse teorii precum ca intre donator si receptorul organului transplantat se face si un transfer din personalitatea donatorului, dar inca nimeni nu a tras vreo concluzie stiintifica. Anatomic vorbind, se stie ca celulele organului transplantat contin informatiile organismului originar, iar relatarile in care receptorii s-au “trezit” cu unele insusiri pe care nu le aveau inainte de transplant nu sunt putine.
„The Spring Day of My Life” este o melodrama coreeana din 2014, ce are ca subiect un transplant de inima si viata de dupa cu repercusiunile si schimbarile din viata primitorului. Nu trebuie sa uitam ca tema a fost deja abordata de unul din cele 4 seriale de aur ale „Endless Love”, „Summer Scent” (2003), producatorii mizand pe aceeasi reteta. Lee Boom-yi este o tanara de 27 de ani care se confrunta din copilarie cu o grava boala de inima. Mama ei este directorul unui spital, iar tatal si logodnicul ei sunt medici, si cumva la limita legii fac in asa fel sa fie prima pe lista de urgente pentru un transplant atunci cand se iveste un donator, fortati de faptul ca starea ei se degrada de la o ora la alta. Trec cinci ani de la operatie, si simtindu-se vinovata ca nu a cinsit cum se cuvine darul care i s-a facut, hotaraste sa mearga in insula Udo din Jeju, fiindca auzise din intamplare ca de acolo ar fi donatorul ei, caruia vrea sa-i multumeasca si sa-i promita ca fiecare zi o va trai bine, cu bucurie si recunostinta. Aici intalneste doi copii care ii devin, pe loc, foarte dragi, ca si cum i-ar fi cunoscut de o viata, si apoi si pe tatal lor, Kang Dong-ha, directorul unei fabrici de procesare a carnii de vita, care are o casa pe insula si unde vine o data pe an sa comemoreze moartea sotiei sale petrecuta cu cinci ani in urma.
Intalnirea lor are loc sub auspicii nu prea bune, cei doi tachinandu-se reciproc, dar ceva ii atrage unul spre celalalt, lucru de care nici unul nu este constient la inceput; dar curand ea va descoperi ca gandul ei este mereu la acest barbat mult mai in varsta decat ea, care este fratele logodnicului ei si care mereu ii daruieste cate ceva, mai mult decat ii poate ea inapoia. Intalnindu-se mereu din intamplare, se surprind amandoi destainuindu-se ca se plac unul pe altul, dar sperand ca o sa le treaca si incercand sa stea departe unul de altul pentru-ca nefirescul situatiei era prea evident. Insa destinul le-a pregatit altceva.

Kang Dong-ha (Kam Woo-sung, The King and the Clown, King Geunchogo) are un stil propriu de a-si conduce afacerea cu carne unde este un director stimat de toata lumea. Se invinovateste pentru tragicul accident al sotiei sale, fiind convins ca va ramane singur, avand grija de cei doi copii pe care ii are si cu care are o relatie foarte buna. Mereu cu amintirea ei in gand, nu isi da seama ca o alta femeie este pe cale sa umple golul din viata lui, iar cand realizeaza ca Boom-yi, femeia pe care el o considera o copila, il face sa simta ca are o inima in piept, bate in retragere, negandu-si sentimentele, neingaduindu-si o astfel de relatie la varsta si situatia lui. Fiind un tip cerebral, nu accepta cu usurinta sa lase o alta femeie sa intre in viata lui, incearca din rasputeri sa puna stavila placutelor sentimente care il cuprind in preajma lui Boom-yi. Dar degeaba mintea spune “nu” cand inima spune “da”, si prin ce modalitate ai putea alunga primavara care patrunde in intunecata ta viata?

Lee Boom-yi (Choi Soo-young – Dating Agency Cyrano) s-a rugat mereu ca cineva sa moara ca ea sa traiasca, si poarta cu ea aceasta vinovatie, dar hotarata sa duca o viata cat mai buna cu ajutorul inimii ce i-a fost data, si ca viata “de pomana” pe care o are de acum sa fie numai bucurie. Este logodita cu Kang Dong-wook, care este medic in acelasi spital unde ea este nutritionista, si chiar daca parintii ei se impotrivesc ca ea sa lucreze, continua sa-si faca meseria cu abnegatie si daruire. Cand il cunoaste pe Dong-ha si pe cei doi copii, ramane uluita de familiaritatea care se formeaza intre ei si firul nevazut care ii aduce mereu impreuna, dar si disponibilitatea de a-i ajuta pe copii ori de cate ori acestia au nevoie de sfaturi; astfel ca nu poate sa nege atasamentul total fata de ei. Cand isi da seama ca gandurile ei sunt mereu la acest barbat trecut de prima tinerete si pe deasupra si la fratele logodnicului ei, incearca sa-si ascunda sentimentele, constienta fiind ca va rani prea multe persoane. Cu o mama autoritara si un tata foarte intelegator este fericita totusi, dorind ca in jurul ei sa fie numai armonie si zile frumoase, si cu toate astea multe persoane vor fi inevitabil ranite de actiunile ei.
Kang Dong-wook (Lee Joon-hyuk – The Ecuator Man, City Hall, City Hunter) a devenit medic cu ajutorul fratelui sau mai mare, a fost indragostit de sotia fratelui sau in tacere, iar dupa moartea acesteia, pe care nu a putut-o salva, relatia dintre ei s-a racit foarte mult. A avut o relatie frumoasa cu Bae Ji-won, functionara in acelasi spital, pana la disparitia subita a acesteia pentru o perioada, si pe care el nu si-a explicat-o si nici nu i-a pus intrebari. Asista neputincios la evolutia relatiei dintre fratele si logodnica lui, vazand cu tristete ca intamplari din trecut se repeta. In consecinta, incearca sa grabeasca nunta pentru a fi sigur ca va castiga de data aceasta.
Bae Ji-Won ( Jang Shin-young – Empire of Gold, The Chaser ) poarta cu sine povara unei invinuiri, aceea de a convietui cu un barbat mai in varsta caruia i-ar influenta hotararile in legatura cu afacerile, dar si durerea de a nu fi inteleasa si ajutata intr-un moment critic de omul pe care il iubeste si de care incearca sa stea departe.
Si alte personaje asteapta sa fie descoperite in acest serial care a avut un rating mediu de 8 %, cu melodii dintre cele mai frumoase: Kim Tae-hyun cu Sometime, Gain cu I Believe, insasi Soo-young cu Wind Flower dar si altele la fel de frumoase. Regia serialului e semnata de Lee Jae-dong (I Miss You, Thank You), scenarist fiind Park Ji-sook (Hero). „The Spring Day of My Life” i-a adus un premiu de excelenta actritei si cantaretei Soo-young (Girls’ Generation). Un serial de urmarit, daca va plac melodramele, plin de surprize pe durata celor 16 episoade ale sale.

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil

Publicat: duminică 26 aprilie 2015

Odata cu mini-seria “Sea Breeze” facem o calatorie inapoi in timp in lumea terifiantului “Sea Fog”, in anii ’90, o perioada extrem de dificila pentru economia coreeana, ale carei greutati au fost resimtite cel mai mult de oamenii de rand. Iar daca ne referim la Busan, acesti oameni de rand erau de regula pescari. Pe langa evidenta componenta sociala, serialul incearca sa zugraveasca zbuciumul interior al unui tanar plecat din Seul din anumite motive, ce incearca sa ia viata pe cont propriu. Doar ca se ciocneste de la inceput de niste persoane mai greu de abordat, care ii ofera o lectie de viata din care nu are decat de invatat. Acest tanar e interpretat de nimeni altul decat de Bae Yong-joon, care in 1995 era un june actor promitator aflat la al treilea rol din cariera. Nimic nu avea sa anunte transformarea lui de peste ani in una din cele mai influente personalitati ale cinematografiei coreene contemporane, si asta pentru ca rolul ce-l are de interpretat in aceasta mini-serie nu e chiar unul din cele mai convingatoare. Fata de rolurile mature de mai tarziu, avem in fata un Bae Yong-joon tanar, plin de viata si optimism, ce poate interpreta fara probleme un rol pozitiv, chiar cu zambetul pe buze, cu o nonsalanta debordanta. Stand si privindu-l, parca te umple de optimism naivitatea lui. “Sea Breeze” ne ofera, de asemenea, ocazia de a arunca o privire asupra modului in care se faceau serialele in Coreea cu 20 de ani in urma, inaintea exploziei Hallyu. Veti constata ca veti vedea un serial total diferit, daca il comparati cu orice alt serial post-Hallyu. Astfel, scenariul este simplist, aproape ai impresia ca urmaresti un film artistic in care actiunea este extrem de lenta, iar rasturnarile de situatie vin foarte tarziu. In plus, nu stii mult timp incotro se indreapta serialul. Cadrele se repeta la distanta mica unele de altele (altfel spus locatiile interioare sunt statice, nu se schimba, iar la editare, totul e prezentat cronologic, nu se urmaresc alternativ 2 fire epice, ci e unul singur ce continua pana la final). Coloana sonora, care la serialele de azi da culoare fiecarei scene, e aproape inexistenta, nu da nuanta trairilor personajelor si exista doar pentru a incheia o succesiune de mai multe scene sau episodul. Un alt lucru interesant e faptul ca actorii distribuiti in aceasta mini-serie vorbesc cu totii cu accent de Busan, cu exceptia lui Bae Yong-joon, fapt rar intalnit in serialele de astazi, in care li se cere actorilor sa vorbeasca fara accente zonale.

Coreea de Sud, inceputul anilor ’90, Busan, oras port cu pescari harnici si negustori vorbareti. Sunetele agasante de sirena se aud tot timpul, pescari in haine ponosite incep o noua zi, pregatindu-se sa iasa in larg cu neobositele lor barci. Razele soarelui mangaie apa inca rece a marii, semn ca sezonul cald nu a sosit inca, iar briza adie nervos, asa cum ii sade bine primavara. In acest peisaj isi face aparitia un strain sosit tocmai din Seul, Mun-hyeong (Bae Yong-joon). Nu doreste decat sa iasa in larg cu o barca si sa faca scufundari, insa un pescar il avertizeaza ca apa inca nu e suficient de calda pentru asta. Toata lumea pare ursuza, pus ape cearta, iar Mun-hyeong e principala tinta a nemultumirilor fiecaruia. In varsta de 23 ani, absolvent de liceu, orfan dupa spusele sale, acesta are aparent o intalnire cu niste prieteni la un bar din Busan, insa cum acestia nu-si fac aparitia iar bautura ce a comandat-o in asteptarea lor e consumata, neavand bani asupra sa e aruncat in strada, alegandu-se si cu o bataie. Ratacind pe strazile din apropierea portului, o cunoaste pe Mi-sun, si ea orfana, ce vinde cafea pe strada. Mai apoi, neplatindu-si nici mancarea comandata intr-un restaurant saracacios, e pus de proprietara acestuia sa faca livrari in schimbul contravalorii mancarii. In acest fel ajunge sa cunoasca localnicii, problemele si greutatile lor, dar si pe Gil-ja, prietena fetei cu cafeaua, care isi face planuri in privinta Don Juan-ului aparut pe nepusa masa in fief-ul ei. Dar Mun-hyeong poarta cu el un secret teribil…

O mini-serie agreabila, linistita, realista, aterizata din alte timpuri tocmai in prezent, pentru a ne aminti de un mare actor si de faptul ca toate aceste staruri de astazi au inceput cu modestie de jos, cu roluri poate mai putin potrivite sau pe gustul lor, dar care cu perseverenta, talent si uneori incapatanare si-au castigat din plin meritele pentru care astazi ii elogiem.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania efectuata de uruma (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 25 aprilie 2015

Productiile vietnameze mereu au surprins prin originalitatea exprimarii si frumusetea lor artistica, fie ca vorbim despre productiile premiate la nivel international sau de cele comerciale. Fara a avea o industrie de film foarte dezvoltata in raport cu alte tari asiatice, filmul vietnamez a reusit, in zilele noastre, sa supravietuiasca pe plan international datorita unei generatii de regizori indrazneti scoliti peste Ocean si in Europa. Unul dintre ei – poate si cel mai important – este Charlie Nguyen, regizorul celui mai de succes film vietnamez din toate timpurile, “The Rebel” (2007). Cunoscut pentru mai multe comedii usoare si pentru regia unui popular show de televiziune (Van Son) organizat in diverse colturi ale lumii unde exista importante comunitati vietnameze, Charlie Nguyen a incercat sa revina in stil mare cu productia “Chinatown” (cu titlul original Bui Doi Cho Lon sau, mai simplu, Cho Lon), in 2013. Cu un buget de aproximativ 1 milion de dolari (ceea ce pentru industria vietnameza de film inseamna un film cu un buget ridicat), “Chinatown” nu a reusit sa treaca de comisia de cenzura, fiind interzis in Vietnam. Acest lucru a starnit un scandal de proportii, si asa se face ca filmul nu a fost difuzat in nici o sala de cinematograf nici din Vietnam, nici din alta parte a lumii, luru care practice a ucis intreaga investitie. Din distributie fac parte Hoang Phuc Nguyen (in rolul mintii diabolice, asa cum ne-a obisnuit dirt-un film anterior, “Bay Rong”), celebrul Johnny Nguyen (fratele regizorului, un veritabil “Van Damme” al Vietnamului), dar si mai tinerii Long Dien si Ha Hien.

Cho Lon-ul (un veritabil Chinatown al Saigon-ului) isi are povestile sale necrise. Unele din ele sangeroase si intunecoase, precum strazile-i inguste. In acest cartier, legea e scrisa cu pumnul, iar influenta e impartita intre doua bande rivale: cea a lui Hung, ce a crescut de mic pe strazile cartierului, si cea a lui Tai Nhot, un abil traficant de droguri. Lam, fratele mai mic al lui Hung, a parasite banda pentru a evita o viata traita in umbra, insa se indragosteste de Huong, iubita rivalului Tai Nhot. In momentul in care cei doi decid sa fuga, isi cauta refugiu in Cho Lon, la Hung. Lucurile nu sunt deloc simple, caci Hung in curand urma sa devina tata, fiind hotarat sa lase in urma viata de gangster. Cum era de asteptat, oamenii bandei rivale vin pe urmele celor doi fugari. Pentru a rezolva problema, Tai Nhot apeleaza la Phong (Johnny Nguyen), prietenul lui cel mai bun din copilarie, priceput la artele martiale.

In ciuda faptului ca filmul are un buget de 1 milion de dolari, acest lucru nu se vede in realizarea lui. Filmarile au fost facute in Cho Lon (in vietnameza insemnand “piata mare”), asezare fondata la sfarsitul secolului XVIII de minoritatea chineza Hoa din Vietnam pe malul vestic al raului Saigon. Din pacate, regizorul nu face absolut nici o trimitere la istoricul cartierului sau la faptul ca in ziua de azi, Cho Lon atrage o multime de turisti din Taiwan si China, sau ca in timpul Razboiului din Vietnam, soldati si dezeretori din Armata americana au pus bazele unei piete negre aici. Acesta se concentreaza strict pe povestea protagonistilor, astfel ca decorurile minimaliste si filmarile facute noaptea, cu o actiune petrecuta pe durata unei singure nopti, completeaza imaginea de film realizat cu mijloace reduse. Scenele de lupta sunt spectaculoase, insa partea de editare audio sufera ingrozitor, sunetul loviturilor incasate de protagonistii scenelor de lupta fiind acoperit de o melodie de fundal continua, un procedeu tehnic intalnit in filmele de actiune din Hong Kong de la sfarsitul anilor ’90. In schimb, luptele dau senzatia de realism, chiar daca uneori la munca de editare s-a dat gres, netaindu-se unele scene in care se vede foarte clar ca personajele doar se prefac ca se lovesc. Acest lucru da senzatia de film facut in graba, peste noapte. Totusi, “Chinatown” are un farmec aparte, trecand peste aceste lipsuri sau stangacii evidente. Iar acest farmec nu e dat nici de povestea simplista, nici de jocul actorilor, nici chiar de scenele spectaculoase de lupta, ci de atmosfera. E un film apasator, care te introduce intr-o lume intunecata, violenta. De ce a fost interzis filmul in Vietnam ? Tocmai datorita violentei sale, Comisia de Cenzura considerand ca scenele in care gangsterii isi folosesc cutitele pentru a ucide alti gangsteri fara a exista vreo interventie a politiei sau organelor abilitate ale statului, a decis interzicerea difuzarii productiei in Vietnam in absenta unor modificari. Desi a fost retrimisa o varianta editata a filmului, aceeasi Comisie a rfuzat acceptarea ei pe motiv ca filmul nu reflecta adevarata imagine a Saigon-ului. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, filmul a ajuns intr-un final pe internet, izbucnind un scandal de proportii. Cele doua companii ce au produs filmul si-au aratat intreaga disponibilitate de a colabora cu Politia pentru gasirea sursei de scurgere a materialului, sustinand ca ele nu aveau nici un interes sa faca acest lucru, neavand nimic de castigat. Decizia interzicerii filmului a starnit un val de reactii aprinse din partea regizorilor vietnamezi, care au ajuns sa se intrebe daca Vietnam ar trebui sa continue sa realizeze filme de fictiune conectate la realitatea sociala, sau ar trebui sa faca filme ieftine neatragatoare pentru a satisface audienta (si Comisia de Cenzura). Un caz similar s-a intamplat in Coreea de Sud recent, unde Comisia de Cenzura a interzis de la difuzare pe teritoriul Coreei filmul “Moebius” al lui Kim Ki-duk. Acest lucru nu a impiedicat, insa, prezentarea filmului in cadrul unor festivaluri internationale de film sau lansarea lui pe blu-ray sau dvd in alte tari. Cam asta e diferenta intre Coreea de Sud, o tara cu o democratie autentica, si Republica Socialista Vietnam, tara cu partidul unic la putere. Dincolo de aceste controverse si lipsuri (explicabile prin lipsa de interes pentru o finisare a scenelor, cand stii ca filmul nu va puta fi vazut de nimeni), “Chinatown” ramane un film de actiune destul de bun, chiar daca situate departe de productii similare de gen din tari asiatice mai dezvoltate sub aspect cinematografic, precum China, Coreea sau chiar Thailanda.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: luni 20 aprilie 2015

“Zhongkui: Snow Girl and the Dark Crystal” continua seria ecranizarilor de sorginte fantastica a realizatorilor chinezi inceputa cu mai multi ani in urma, punand pe tapet personaje mitologice sau din folclorul chinezesc care pentru publicul occidental nu pot decat sa reprezinte o provocare in masura a potoli o curiozitate despre cum se reflecta anumite lucruri in mentalitatea asiatica. Filme recente precum “Storm Warriors”, “Painted Skin”, “Journey to the West”, “Legendary Amazons”, “The Sorcerer and the White Snake”, “Tai-chi”, “A Chinese Ghost Story”, “White Haired Witch” sau mult mai complicatul “The Monkey King” ne invita in aceasta mirifica lume a vastei mitologii chinezesti, succesul acestor productii neputand fi posibil fara un efort financiar consistent al producatorilor. O mare parte din bugetul lor a fost cheltuit pe efecte speciale – multe din ele realizate in colaborare cu specialisti chiar de la Hollywood – si pe costume, iar asta e si una din explicatiile pentru care mitologia chineza nu a reusit decenii la rand sa prinda viata in prea multe filme. Iar cand se intampla acest lucru, resursele limitate transformau productiile in filme de duzina peste care s-a asternut praful timpului. “Zhongkui: Snow Girl and the Dark Crystal” este o co-productie China-Hong Kong- Statele Unite cu un buget de 30 de milioane de dolari, ce a fost lasata pe mana lui Peter Pau, aflat la doar al treilea film ca regizor, dar care a semnat imaginea a nu mai putin de 44 de filme, dintre care cateva de renume international precum Crouching Tiger, Hiddeen Dragon (film ce i-a adus Oscarul pentru imagine), The Promise, The Forbidden Kingdom sau Confucius. Iar cand lucrezi cu regizori mari, nu ai cum sa nu furi meserie de la acestia. Tot el e si in spatele camerei, raspunzand, cum se putea altfel, de imaginile minunate pe care povestea ni le dezvaluie. Filmul a fost un succes de box-office, obtinand incasari de aproape 65 de milioane de dolari. Coloana sonora e semnata de spaniolul Javier Navarette, autorul coloanei sonore a filmului “Pan’s Labyrinth”, ce i-a adus o nominalizare la Oscar, si este si de aceasta data superba (mai ales melodia instrumentala cantata la guzheng). In rolurile principale regasim doua figuri cunoscute, pe Chen Kun (din ambele filme Painted Skin) si pe Li Bingbing (Detective Dee, Snow Flower and the secret fan, A World Without Thieves).

De cand e lumea, aceasta e impartita in trei taramuri separate, fiecare cu propriul lui destin: Raiul sau Cerul, locul unde traiesc zeii si unde totul este luminos si stralucitor, imaculat. La polul opus e Iadul, lumea demonilor desfigurati si intunecati, in care cuvantul de ordine e teroarea, flacarile mereu arzande, negrul, pacatul. Intre cele doua lumi e lumea oamenilor, prinsa intre pacat si cainta. Se spune ca omul are pe langa suflet si 7 spirite ce ii controleaza principalele organe ale trupului. Si ca demonii, pentru a subjuga oamenii, le rapeau acestora o parte dintre spirite, depunandu-le in Cristalul Intunecat, pastrat in inima Iadului. Exista insa o zi, o data la un mileniu, in care Cristalul Intunecat se deschidea si elibera spiritele, ce reveneau celor de la care fusesera rapite. Iar acea zi se apropie… Un mic orasel stravechi, Hu, avea sa devina locul de infruntare al Binelui si Raului, al zeilor si al demonilor, asta dupa ce discipolul Maestrului Zhang din Rai, Zhongkui, reuseste sa sustraga Cristalul Intunecat chiar de sub nasul demonilor si sa-l aduca Maestrului sau ce proteja orasul. Pentru a face fata invaziei demonilor, Zhongkui capata puteri demonice de la Maestrul Zhang, pe care trebuie sa invete sa si le controleze, pentru a evita un dezastru. Pe acest fundal, cu o saptamana inainte de ziua mileniului, o trupa de dansatoare soseste tocmai din Apusul indepartat in linistitul orasel…

Zhongkui (sau Zhong Kui), personajul central al filmului, e o figura cunoscuta a mitologiei chinezesti. In folclorul popular, Zhongkui a calatorit alaturi de Du Ping, un prieten din orasul lui natal (prezent si in film ca un prostanac hilar indragostit de sora lui Zhongkui) pentru a lua parte la examenele imperiale din capitala. Desi a obtinut calificative maxime, titlul i-a fost retras de Imparat datorita infatisarii sale desfigurate. De furie, Zhongkui s-a sinucis lovindu-se cu capul de poarta palatului.In timpul judecarii sale de dupa moarte, Regele Demonilor a sesizat potentialul din Zhongkui si, ca stapan peste fantome, i-a acordat acestuia sarcina de a vana, captura si mentine ordinea in lumea fantomelor. Cand va devein rege al fantomelor in Iad, acesta se va intoarce in orasul sau natal de Anul Nou Chinezesc, unde pentru a rasplati bunatatea lui Du Ping, ce l-a ingropat, ii ofera mana surorii acestuia. Aceasta e povestea generala ce nu o veti regasi decat partial in film, si e utila de stiut deoarece exista unele momente in care nu se explica anumite lucruri (ca de exemplu sinuciderea lui Zhongkui, motivul ei). Tot despre Zhongkui se spune ca prima reprezentare intr-o imagine a acestuia vine in timpul dinastiei Tang, cand acesta apare intr-un vis al Imparatului Xunzong, grav bolnav, jurandu-I acstuia ca va scapa Imperiul de rau. Cum Imparatul s-a vindecat miraculous dupa acest vis, i-a ordonat pictorului imperial Wu Daozi sa faca o reprezentare a lui Zhongkui. Pictura acestuia a influentat decisiv toate reprezentarile ulterioare ale personajului.

Filmul e o adevarata explozie de efecte vizuale, pe alocuri excelent redate, pe alocuri lasand putin de dorit (in special reprezentarile grafice pe calculator ale ipostazelor demonice ale protagonistilor, ce au ramas la stadiul de animatii, imbinand fantezia cu realul asa cum au facut-o deja cateva productii hollywoodiene ce au abuzat de grafica pe calculator, gen Beowuld (2007)). Iar spectacolul vizual se imbina perfect cu firul epic, rezultand un film captivant, chiar daca filosofia promovata, mentalitatea si elementele specifice gandirii orientale – atat de departate de modul occidental de a vedea lucrurile – te-ar face sa crezi ca “e o inca o productie greoaie, de neinteles”. Probabil realizatorii chinezi au invatat lectia odata cu “The Monkey King”, adaptandu-si scenariile in asa fel incat mesajul filmului sa fie primit cu usurinta de orice spectator din orice punct de pe mapamond. Fara o chimie evidenta intre protagonisti (care de altfel sunt extrem de aratosi), efectele speciale eclipseaza firul romantic, pana si tematica diferentelor de clasa, a dorintelor umane si a ipocriziei prinzand contur abia spre final. Ce e bine conturat e decorul unde se desfasoara actiunea, un univers in care zeitatile, demonii si muritorii coexista, fiecare taram avandu-si propriile reguli. Interpretarea celor doi protagonisti, in special a lui Chen Kun, e una de zile mari, astfel incat ai mereu impresia ca povestea parca e una reala, in ciuda metamorfozarii fizice a ambilor protagonisti de pe parcurs. Desigur, exista si un cliseu binecunoscut filmelor de fantezie chinezesti, anume iubirea imposibila dintre un om si o creatura apartinand altei lumi, insa tocami atorita nepotentarii laturii romantice, pe putini ii va intrista finalul acestei idile. Cu efecte vizuale si sonore de calitate, imbinand elemente futuriste sub aspect vizual cu elemente estetice chinezesti tipice, cu scene de actiune ce se departeaza de coregrafia traditionala a filmelor cu arte martiale, dar si cu costume magnifice, “Zhongkui: Snow Girl and the Dark Crystal” ne ofera aproape 2 ore captivante in care imaginatia realizatorilor ne invita intr-o lume fantastica cum nu s-a mai vazut, superb zugravita.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 19 aprilie 2015

“Gangnam 1970” (cu titlul “americanizat” lamentabil in “Gangnam Blues”) vrea parca sa readuca in prim plan filmele cu gangsteri, intr-un efort cinematografic deloc de neglijat. Din pacate, insa, anii de glorie ai filmelor cu gangsteri in Coreea au apus de mult, astfel ca actuala productie mult promovata in Coreea datorita distributiei nu s-a dovedit decat un simplu foc de paie care odata stins este imediat uitat. Poate nu e o intamplare faptul ca Hyun Bin, caruia i s-a acordat initial rolul principal, a refuzat sa mai apara in film, declinand in final oferta. Si asa a ajuns Lee Min Ho, idolul tinerei generatii, sa interpretze primul rol principal din cariera intr-un film de lungmetraj. La fel de neconvingator cum o face mai de fiecare data. Pana si partenerul lui din film, mult mai celebrul Kim Rae Won, are o interpretare mai buna, eclipsandu-l in multe scene, si asta cu toate ca acesta intra in film putin mai tarziu. Mult mai reusita e interpretarea veteranului Jung Jin-young, distributia fiind completata de figuri cunoscute din serialele de televiziune. Sub aspect financiar, filmul a fost un succes, investitia de 9 milioane de dolari intorcandu-se aproape dublu la producatori, filmul obtinand incasari de 16,1 milioane dolari la box-office. Totusi, asteptarile de la regizorul si scenaristul Yu Ha au fost mult mai mari (unde sunt vremurile lui “A Frowen Flower” ?), in special ca tema lui “Gangnam 1970” a mai fost abordata intr-un film de succes de acelasi Yu Ha in 2005, in “A Dirty Carnival”, ce a fost o “capodopera” a genului in Coreea, premiata de criticii de film in 2006.

In Coreea inceputului anilor ’70, viata nu era deloc usoara. Cel putin nu pentru Jong Dae (Lee Min-ho) si Yong Gi (Kim Rae-won), doi orfani pe care sistemul i-a aruncat in abisul unei societati corupte si indiferente fata de cei de teapa lor. Acestia isi duc traiul intr-o cocioaba friguroasa ce urmeaza sa fie demolata, consecinta a dezvoltarii imobiliare din zona, iar pentru castigarea existentei de zi cu zi aduna haine uzate pe care le vand proprietarului unei spalatorii de rufe pe un ban de nimic. In momentul in care sunt dati afara din cocioaba literalmente cu excavatorul, cei doi se aleg cu o bataie pe cinste, dar ajung sa il cunoasca datorita acestui incident pe Gil Soo, un gangster aflat in cautarea de baieti care sa stie sa dea cu pumnul. Si asta pentru ca primeste misiunea de la seful sau Nam sa impiedice desfasurarea conventiei Partidului Pacii ce urma sa aiba loc la Seul. Cum cei doi baieti nu prea mai aveau nici o perspective fara un acoperis deasupra capului, accepta banii care i-ar fi castigat intr-o luna de cautari de haine uzate, si se trezesc in mijlocul unui atac salbatic asupra unor oameni apparent nevinovati. In timpul devastarii salii unde se afla conventia, cei doi orfani se pierd unul de altul, si in ciuda eforturilor ulterioare ale lui Jong Dae de a da de Yong Gi, acesta pare de negasit. La scurt timp partidul rival plateste inapoi polita, iar seful Nam e ucis. Banda lui Gil Soo se destrama dupa ce acesta scapa cu viata doar datorita lui Jong Dae, si totul pare a se fi terminat. Peste 3 ani, insa…

“Gangnam Blues” probabil a luat acest nume pentru a accentua nota de noir a productiei, dar si specificul sau (gangsterismul). Avem parte de toate cliseele specifice filmelor cu gangsteri (ploaia, povestea unui tanar sarac ce stie sa dea cu pumnul si care incepe sa urce pe scara ierarhica a bandei, gangsteri fara carte dichisiti la patru ace, etc), la care se adauga in plus multa violenta, batai sangeroase si scene erotice necenzurate. Cu alte cuvinte avem tot materialul unui film cu gangsteri autentic si realist, acele genuri de povesti ce dau nastere legendelor urbane cladite in jurul unor personaje efemere. Si avem si metafora vietii de gangster, cu paradoxul ei cu tot: mai greu este sa te mentii in varf, decat sa ajungi acolo, si asta pentru ca intotdeauna ambitia si lacomia altuia, toate vor fi tot atatia inamici periculosi pentru aspirantii la suprematie. Onoarea, loialitatea si o cat de putina constiinta umana sunt principii care nu pot rezista in fata lacomiei politicienilor, ce nu ezita sa vada gangsterismul ca pe o arma pentru realizarea propriilor interese, arma care odata folosita si devenita inutila, devine dispensabila. Iar dincolo de a fi un film despre gangsteri, “Gangnam 1970” e un film despre rapacitatea politicienilor, despre lipsa lor de scupule si despre scara larga la care acestia isi concep planurile. E extrem de laudabila si reusita introducerea in tematica filmului a jocurilor politice de culise din Coreea anilor ’70, prezentandu-ne o imagine nestiuta (chiar daca la inceputul filmului regizorul specifica faptul ca totul este o fictiune) despre ce a insemnat progresul tarii in acele vremuri. Gangnam-ul de azi (cel ironizat de PSY in celebra lui melodie Gangnam Style) e cel care la inceputul anilor ’70 isi incepea fulminanta evolutie de la o asezare rurala nesemnificativa la unul din cele mai luxoase si de fite cartiere ale capitalei sud-coreene. Insemnand in traducere “Partea sudica a raului” (referindu-se la teritoriul de la sud de raul Han), Gangnam cunoaste un avant la inceputul anilor ’70, cand guvernul investeste in regiune, ce era una rurala, cu o valoare de piata mica. Multi asa-zisi antreprenori au incercat sa profite de intentiile guvernului, achizitionand si vanzand terenurile din zona, fapt ce a dus in scurt timp la o explozie a pretului acestora. Gangsteri, politicieni, cu totii au facut averi din aceste speculatii imobiliare, iar filmul exact acest lucru il scoate in evidenta, pe langa coruptia unei societati lovite de recesiune, in care in contrast, oamenii saraci isi castigau traiul strangand deseuri si haine uzate, traind in cocioabe sau pe strazi. O imagine tulburatoare a Coreei, o alta decat cea a dezvoltatei tari asiatice a zilelor noastre, dublata e o poveste la fel de tulburatoare despre prietenie, familie si lacomie. Numarul mare de personaje dar si intrigile uneori destul de neclare, coroborate cu durata abominabil de lunga a filmului (135 de minute) scad din spectaculozitatea acestuia, actiunea fiind cand prea lenta, cand exagerat de rapida, fara prea multe lamuriri. Un film cu gangsteri, tinand cont de publicul caruia i se adreseaza, ar trebui sa fie cat mai simplu sub aspectul scenariului, insa Yu Ha complica povestea, intrigile politice si loialitatile derutand total spectatorul. Cat il priveste pe Lee Min Ho, acesta e total nepotrivit in rolul de gangster, si asta pentru ca nu are nerv in interpretare, nu stie inca sa fie un personaj altfel decat pozitiv. Ochii il dau mereu de gol, imprastiind cu seninatatea lor orice efort de a interpreta personaje gri sau negative. E suficient sa faceti o comparatie cu prestatia lui Jo In-sung din “A Dirty Carnival” pentru a intelege in ce ape a inotat Le Min Ho in acest film.

Una peste alta, un film bun, insa cu un subiect intortocheat, cu un ritm cand prea incet, cand prea alert, cu interpretare ezitanta a lui Lee Min Ho, cu o chimie intre Kim Rae Won si Lee Min Ho aproape inexistenta (un fir epic prea putin potentat de regizor, ce a preferat sa insiste pe latura violenta a vietii de gangster decat pe a suda legaturile dintre personaje), si cu o melodie in coloana sonora ce nu avea ce cauta acolo (e vorba de melodia “Anak” interopretata in tagalog, adica filipineza de Ka Freddie) daca ne gandim ce melodii frumoase din anii ’70 a gasit Yu Ha pentru coloana sonora a filmului “A Dirty Carnival”, toate din muzica coreeana !

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 18 aprilie 2015

„Missing You”, cunoscut si ca „I Miss You”, este o productie MBC, difuzata in Coreea din noiembrie 2012 pana in ianuarie 2013, dupa Arang and the Magistrate si precedand 7th Grade Civil Servant, bucurandu-se de un rating foarte bun pe parcursul intregii sale difuzari. Scenariul apartine lui Moon Hee-jung, cea care, in prealabil, se remarcase cu scenariile pentru Stairway to Heaven, Tree of Heaven, The Last Scandal of My Life sau Can You Hear My Heart, iar regia apartine lui Lee Jae-Dong (The Spring Day of My Life) si Park Jae-bum (Scandal, A New Leaf). Adolescentii actori Yeo Jin-goo si Kim So-hyun care s-au bucurat de un real succes in „Moon Embracing the Sun” interpreteaza intr-un mod magistral tinerii eroi ai povestii, predand apoi stafeta mai consacratilor Park Yoochun si Yoon Eun-hye, care nu mai necesita nici o prezentare. Coloana sonora este ca un violoncel bine temperat, picurand starea de angoasa, durere, tensiune, bucurie atat cat este necesar pentru a da scenelor autenticitate si credibilitate. Serialul s-a bucurat de aprecierea publicului, fiind rasplatit cu numeroase premii. Totodata, s-a bucurat de succes si inafara granitelor, in Japonia fiind comparat cu Winter Sonata ca si aderenta la public, dar si in Statele Unite si Europa.

Iata un serial care ne trezeste – intr-un fel sau altul – tuturor nostalgii… va mai amintiti de dragostea de la cincisprezece ani? Acea dragoste pura si nevinovata pe care am simtit-o fiecare cu intensitate dureroasa, aproape organica, cu efuziuni sentimentale greu de stapanit, cu lacrimi curgand siroi, cu rasete aproape paroxistice? Cu siguranta ca am trait acea stare cu totii, fie ca a fost pentru colegul de banca, pentru cantaretul sau actorul X, sau pur si simplu pentru tipul vazut doua minute in statia de autobuz, sau la alimentara de la colt sau…oriunde altundeva… de obicei, aceste povesti le ingropam adanc in suflet si uneori, cand sufla vantul prea puternic, ni le aducem aminte si o lacrima mijeste in coltul ochilor… lacrima apare nu din cauza ca am fi tristi, ci pentru ca bate vantul prea puternic… Dar ce se intampla cand idila de la cincisprezece ani este intrerupta brutal ? Atunci o porti in suflet permanent, ca pe o rana mereu sangeranda ? Cauti sa faci dreptate pedepsind vinovatii sau te consideri tu insuti vinovatul principal ?

Lee Soo-Yeon este o fata de 15 ani, eleva de liceu, victima a maltratarii colegilor, vina sa fiind aceea ca este fiica unui asasin. De aceeasi tratatie speciala se bucura, impreuna cu mama sa, si din partea vecinilor. Lunecand ca o umbra printre oameni, Soo-Yeon isi duce existenta cenusie pana intr-o zi, cand in clasa apare Han Jung-woo, fiul unui chaebol care se ocupa cu afaceri necurate. Baiatul o apara pe fata de „atentiile” colegilor, in scurt timp devin prieteni si… incet-incet apar si primii muguri ai unei iubiri adolescentine. Lucrurile insa nu sunt atat de simple precum par la prima vedere. Si asta pentru ca tatal lui Jung-woo este un tip lipsit de scrupule, care nu se da in laturi de la nimic pentru a-si realiza planurile si nu pregeta sa-si lase tatal sa moara, pentru a-l mosteni. Insa intra in conflict direct cu concubina acestuia, care reuseste sa sustraga o suma importanta de bani pe care o transfera la o banca elvetiana, sperand ca, impreuna cu fiul sau sa poata duce o existenta imbelsugata in Europa. Pentru a-si putea pune planul in aplicare, cu ajutorul asistentei Hye-mi, planuiesc rapirea lui Jung-woo, pentru a-l forta pe tatal acestuia sa nu intreprinda nici o actiune impotriva lor. Lucrurile capata un dramatism aparte atunci cand rapitorii lui Jung-woo o rapesc si pe Soo-Yeon, iar aceasta este violata de unul dintre rapitori. Speriat de moarte, Jung-woo o paraseste in depozitul unde fusesera sechestrati, incercand sa-si salveze propria piele. Fiind salvat de tatal sau, Jung-woo incearca in zadar sa-l convinga sa o salveze si pe fata. La randul sau, fata paraseste depozitul, ajungand in sosea, unde este accidentata de asistenta Hye-mi, care incerca sa se ascunda, impreuna cu Hyung-joon, fiul concubinei, de tatal lui Jung-Woo.

Pentru a sterge orice urma, acolitii tatalui lui Jung-woo dau foc depozitului, apoi ii prind pe cei doi rapitori si il obliga pe violator sa declare ca a ucis fata. O jacheta a fetei gasita ingropata, pata de sange din sosea, sunt suficiente „probe” care sa valideze crima. Toata aceasta stare de fapte il aduce pe nefericitul copil in pragul disperarii. Singura persoana care il poate ajuta pe Jung-woo in gasirea fetei este detectivul care instrumentase cazul asasinatelor comise de tatal lui Soo-Yeon. Cei doi isi intaresc convingerea ca fata traieste, cu toate actiunile de musamalizare ale situatiei, efectuate de tatal lui Jung-woo, ca urmare a unui apel telefonic primit de Jung-Woo de la fata precum si a investigatiilor efectuate de detectiv. Numai ca, in urma unui accident, pe cand urmarea masina in care era Soo-Yeon, detectivul moare, iar Jung-Woo ramane lipsit de ajutor in cautarea fetei. Si mai mult de atat, il paraseste pe tatal sau care nu a aratat nici un pic de compasiune fata de situatia fetei si fata de disperarea fiului.

Si uite-asa, alaturi de mama fetei si fiica detectivului, timpul trece, mustrarile de constiinta se amplifica si ele si, dupa 14 ani, Jung-Woo, detectivul supranumit „iepurele nebun” inca o mai cauta pe Soo-Yeon, cu toate ca chipul fetei s-a estompat printre amintiri, dar nu si sentimentul de culpabilitate si…DORUL de ea. Uneori insa, destinul, hazardul, sau pur si simplu intamplarea te poate aduce din nou in fata lucrului pierdut, se poate intampla insa sa nu-ti dai seama ca mai ai o sansa… Intamplarea in cazul nostru poate lua forma unei morti ciudate a unei femei. Aceasta este gasita moarta in piscina. Femeia locuia cu nepotii sai; o tanara si un tanar. Ea este designer de moda, el… afacerist! Ea se descurca in orice situatie, dar merge mereu cu capul plecat, iar el, desi are un chip angelic, nu are nici cea mai mica grimasa a unui zambet. In timp ce ea il trateaza pe el ca pe un frate, el ii arunca priviri lungi si calde. Singurele de care este capabil. Se poate intampla sa ratacim imaginea chipului unei persoane dragi printre amintiri, dar un anume fel de a te purta, o anume tonalitate a vocii razbat la suprafata aducandu-ti aminte. Asta este si motivul pentru care Jung-Woo este tot mai atras de Zoe, designerul de moda…

Cum cred ca deja v-ati dat seama, Zoe este nimeni alta decat Soo-Yeon. Ce credeti, va putea Soo-Yeon, Zoe sa-l ierte pe Jung-Woo, va reusi el insusi sa-si ierte lasitatea unei clipe ? Vor reusi cei doi sa reinnoade firul, sau umbrele trecutului ii vor bantui in continuare? Exista o culpabilitate reala, poti acuza un copil de 15 ani ca a dat curs instinctului de aparare, ca pentru cateva minute nu a contat nimic altceva decat propria viata? Putem spera la un sfarsit fericit de serial ? Veti descoperi aceasta la sfarsitul celor 21 de episoade si poate o lacrima va inmuguri in coltul ochilor, si poate nu va fi de tristete, ci de bucurie ca vantul bate prea tare. Vizionare placuta!

Prezentare realizata de mi – asiacinefil

Publicat: duminică 12 aprilie 2015

Regizorul si scenaristul lui “Over the Rainbow’ (2002), Ahn Jin-woo, promitea o cariera stralucita in lumea filmului, iar succesul filmului de debut (2,5 milioane de dolari obtinuti la box-office, care in 2002 reprezenta o suma considerabila) l-a incurajat sa revina la doar un an distanta cu o comedie stralucita, “North Korean Guys”. Chiar daca nu a avut succesul precedentului sau film, acesta a reusit sa atraga atentia prin umorul sau dus nu de putine ori pana la limita parodicului, dar si prin tematica abordata – tematica temerii de spioni nord-coreeni, exploatata in acelasi an 2003 in mult mai seriosul blockbuster “Silmido”. “North Korean Guys” trateaza cu zambetul pe buze aventura comica a doi marinari nord-coreeni rataciti in Sud, ce spera ca reunificarea Peninsulei ii va scuti de grija regasirii drumului spre casa. Filmul, ce are si numele alternativ “Lost in the South Mission: Going Home”, nu este un remake al niciunei alte productii anterioare, insa ca idee se aseamana cu productia hollywoodiana nominalizata la Oscar “The Russians are coming, The Russians are coming” din 1966, ce spune povestea unui submarin sovietic ce esueaza pe o insula din New England, semanand panica in randul localnicilor, in plin Razboi Rece. In rolurile principale avem ocazia sa-i vedem pe Jung Joon-ho (nimeni altul decat protagonistul negativ al serialului de mare succes IRIS), in rolul capitanului nord-coreean dur si patriot, dar si pe Kong Hyung-jin, o figura cunoscuta din comediile coreene, pe care l-am putut vedea in diverse roluri si in seriale tv precum “Dalja Spring”, “The Slave Hunters”, “The Duo”, “All About My Romance” sau “Angel Eyes”. Rolul principal feminin ii revine actritei Ryoo Hyoun-Kyoung (recent vazuta in Whistle Blower), aflata la primul rol principal din cariera dupa mai multe aparitii secundare.

Capitanul Choi Baek-du slujeste cu credinta patria pe o nava de paza a Flotei Coreei de Nord. Autoritar, acesta nu lasa nici o clipa de respiro matelotilor, ce trebuie sa urmeze un program strict, ca asa e in armata. Intr-o dupa-masa oarecare, capitanul decide sa-l ia pe matelotul Lim Dong-hae cu inca un coleg la o iesire relaxanta in larg. Dong-hae urmeaza sa se ocupe de partea de “entertainment”, adica sa aduca buna dispozitie cu cantecele patriotice care e pus sa le cante. Cum cei doi se imbata, Dong-hae decide sa guste si el din licoarea ramasa, si asa toti trei se trezesc in plina noapte si furtuna plutind in deriva pe o barcuta firava in larg. Colegul matelot sare in apa, in speranta sa-si salveze viata, in timp ce capitanul din Dong-hae sunt la un pas sa-si piarda viata, trezindu-se aruncati a doua zi pe tarm. Mare le e surpriza, insa, sa constate ca se afla nu altundeva decat pe o plaja a unei statiuni turistice… din tara vecina si inamica Coreea de Sud ! Drept urmare, cei doi cauta orice mijloace pentru a se intoarce inapoi in Nord. Lucrurile se complica si ies o multime de incurcaturi hilare cand planurile lor se intersecteaza accidental cu planurile de vacanta ale lui Na-ra, fiica unui influent sef de politie ce fuge de acasa pe litoral cu inca doua prietene, pe urmele careia sunt trimisi doi detectivi buclucasi.

“North Korean Guys” e genul de comedie “nebuna” cu personaje hilare ce intra din belele in belele, care devin un sir (ne)fericit de intamplari ce duc la final, cum se poate altfel, spre un “happy end”. In genul acesta de comedii conteaza prea putin cat de reale sunt anumite situatii, totul e pus in slujba umorului si a bunei dispozitii, chiar daca in viata reala niciuna din situatiile prezentate pe durata filmului nu pot sa se petreaca asa cum sugereaza realizatorii. Insa de dragul aventurii si al zambetelor, spectatorul se lasa prins in plasa realizatorilor, acceptand ca normala situatia fara iesire a celor doi eroi rataciti. Capitanul Baek-du (al carui nume vine, cum se putea, de la cunoscutul munte ce se intinde pe teritoriul Coreei de Nord) si matelotul Lim Dong-hae sunt doua personaje cu caractere diamentral opuse. Capitanul e dedicat complet servirii patriei, consecinta a indoctrinarii sale, si nu scapa nici o ocazie sa-l elogieze pe Maretul Conducator. E mereu crispat, atent sa nu dea un exemplu gresit subordonatilor, iar in momentul in care se vede intr-un alt mediu, in teritoriul “inamic”, din motive ce tin de supravietuire trebuie sa renunte la orgoliu si sa devina mai uman in anumite situatii. Personajul e foarte bine interpretat de Jung Joon-ho, si tocmai din crisparea lui si din felul insuportabil de a fi ies anumite situatii de tot rasul. In schimb, subordonatul sau, colegul de suferinta Lim Dong-hae, e o fire extrovertita, c ear dori sa traiasca momentul, profitand la maxim de noua experienta pe care viata i-o scoate in cale. Ar vrea sa cante intr-un concurs pentru a-si demonstra talentul (iar “tara capitalista a tuturor posibilitatilor” ii va oferi aceasta sansa), ar vrea sa se bucure de gustul apei negre imbuteliate cu numele interzis de Coca Cola, de minunile tehnologiei, de distractiile pe care le ofera o statiune turistica de vacanta, insa mereu aspiratiile lui se risipesc in fata privirii reci a superiorului sau, ce-i aminteste ca singurul lor tel e sa se intoarca in Nord. Si cu toate ca sunt atat de diferiti, cei doi fac un cuplu perfect de poznasi, ce vor intra fara voia lor intr-o multime de incurcaturi, angrenandu-i si pe altii dupa ei. O comedie spumoasa plina de scantei, ce garanteaza o ora si jumatate de ras continuu. Urmati-i pe cei doi zapaciti din Nord in aventura vietii lor in Sud, in mod sigur nu veti regreta !

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Page 20 of 51

sus

Sora 13 (1986) – una din cele mai populare producţii chinezeşti din România în anii comunismului

The Queens (2015) – Song Hye-kyo într-un „Sex and the City” dramatic made in China !

Secret Door (2014) – reinterpretarea controversatei drame a prinţului Sado

Fashion King (2014) – Joo Won, star în lumea modei

“We Are Brothers” (2014) – un road-movie sobru şi rational despre cum se atrag extremele

My Dictator (2014) – între Kim Il-sung şi Regele Lear, Sol Kyung-gu dã un recital de excepţie pe scena vieţii

The Crossing (2014) – o realizare epicã de excepţie marca John Woo

Oriume (2002) – o impresionantã lecţie umanã a cinematografiei japoneze contemporane

Padam Padam… The Sound of His and Her Heartbeats (2011) – când miracolele nu vin din ceruri…

Summer Love (2015) – Lee Min-ho şi Yoona se îndrãgostesc într-o web-dramã de 2 episoade

My Love, Don’t Cross That River (2014) – documentarul coreean ce a rescris istoria filmului independent

The Moon Embracing the Sun (2012) – unul din cele mai profitabile seriale coreene din toate timpurile !

The Castle of Crossed Destinies (2012) – o nouã poveste fascinantã din misteriosul Ooku ni se dezvãluie

The Spring Day of My Life (2014) – o melodramã dupã reţeta de succes a lui „Summer Scent”

Sea Breeze (1995) – o mini-serie cu Bae Yong-joon într-unul din primele sale roluri

Chinatown (Cho Lon) (2013) – controversata producţie vietnamezã despre viaţa de noapte a Saigon-ului

Zhongkui: Snow Girl and the Dark Crystal (2015) – o fantezie spectaculoasã chinezeascã ce a dat lovitura la box-office

Gangnam 1970 (Gangnam Blues) (2015) – o dramã epicã marca Yu Ha despre gangsterism şi implicaţii politice

Missing You (I Miss You) (2012) – prima iubire şi nostalgiile ei

North Korean Guys (2003) – rãtãciţi în Sud, doi nord-coreeni intrã în bucluc !