DIVERSE

Publicat: sâmbătă 21 februarie 2015

Cine nu ar vrea sa aiba o nunta perfecta, fie ea traditionala sau moderna ? Si unde in alta parte daca nu la o sala de nunti, intr-un hotel, cu personal calificat care sa se ocupe de toate amanuntele. In Coreea, hotelurile gazduiesc aceste nunti, punand la dispozitie sali, personal calificat dar si camere de odihna sau apartament pentru tinerii casatoriti. In trecut cand nuntile se faceau de obicei la casa miresei, erau mai putin fastuoase, lucru care se intampla astazi mai mult in zonele rurale, in orase mirii imprumutand obiceiurile occidentale, de la rochia miresei pana la decoratiuni de nunta, care sunt de obicei adevarate opere de arta. Cate putin din ceea ce implica organizarea unei nunti vom vedea in noul serial “My Secret Hotel”, unde hotelul impricinat dispune chiar de un departament al nuntilor cu personal calificat. Serialul ne prezinta problemele cu care se confrunta acestia, frustrarile, ambitiile si invidiile, dar si multe secrete pe care se pare ca le ascund o parte din ei, si pe care, cei in cauza le-ar dori adanc ingropate pentru vecie. Din pacate ele vor fi scoase la iveala tocmai din cauza unei… nunti.

Nam Sang Hyo este director coordonator de nunti la „Hotelul secretelor”, si se vede pusa intr-o situatie cel putin stanjenitoare: trebuie sa organizeze nunta fostului ei sot, Goo Hae Young, cu care fusese casatorita in urma cu sapte ani si de care divortase dupa cateva luni. Odata depasit socul reintalnirii si incercand sa lase deoparte navala amintirilor, Sang Hyo organizeaza fara cusur nunta si cu profesionalism isi face datoria, supraveghind ca toate sa fie perfecte, desi intalnirile cu fostul sot ii zdruncina putin stapanirea de sine, incercand sa faca fata unui mire apatic si unei mirese prea exuberanta si prea aroganta. Dezastrul se produce atunci cand nunta este intrerupta de caderea unui cadavru, prin tavan, exact la picioarele mirelui. Nunta nu mai are loc, Sang Hyo fiind facuta responsabila, toti, in frunte cu directorul general, Jo Sung Gyun, trebuind sa faca fata noii situatii.
Deoarece incep sa apara zvonuri cum ca cei care se casatoresc in acest hotel se despart foarte repede, ceremoniile se contramandeaza, hotelul suferind pierderi masive, punand in pericol locurile de munca ale angajatilor dar si renumele hotelului. Asadar, dupa multe insistente din partea personalului si a directorului general, aceiasi protagonisti accepta sa faca nunta in hotel. De data asta nu mai apare mireasa, si pentru a preveni dezastrul, Sang Hyo este silita sa accepte sa fie ea mireasa, caci tocmai fusese numita “viitorul hotelului” si in ea statea speranta rezolvarii crizei. Pentru Sang Hyo si Hae Young incepe o relatie falsa in care trebuie sa joace rolul tinerilor casatoriti pentru ca reporterii sunt cu ochii pe ei, Sang Hyo vrand sa-si faca partea de intelegere si sa plece, pentru simplu motiv ca nu mai vrea sa sufere, dar si pentru ca un alt barbat isi face loc in inima ei.

Care sunt personajele povestii ? Nam Sang Hyo (Yoo In Na, Queen In Hyun’s Man) a fost adoptata in Statele Unite si a lucrat in Las Vegas ca ospatara la inceput, aici intalnindu-l pe Hae Young, de care s-a indragostit la prima vedere. Acum lucreaza la Hotelul Secretelor si este o profesionista in tot ce face, tanara, frumoasa; alearga de la un obiectiv la altul, da indicatii, alina, mangaie, linisteste, gaseste solutii pentru toate problemele. A ingopat adanc in suflet esecul scurtului mariaj, pe care il tine secret fata de toata lumea. Este o femeie puternica, care a suferit mult, dar acum este gata sa mearga mai departe.
Goo Hae Young (Jin Yi Han, Tal Tal din Empress Ki) este arhitect si provine dintr-o familie bogata si influenta, dar nu face o problema din asta. A suferit mult dupa despartirea de Sang Hyo, pe care inca o iubeste, dar cu care a fost mereu in contratimp. Doua femei il iubesc, dar el reactioneaza plat, fara expresie la manifestarile lor de iubire, insa devine dureros de melancolic atunci cand vine vorba de iubirea lui pierduta. Cand o intalneste, va recurge la trucuri copilaresti sa o tina macar putin timp alaturi de el.
Jo Sung Gyun (Nam Gong Min, Can You Hear My Heart) este un tanar frumos si director general al hotelului pe care il doreste rentabil, dar si el ascunde un secret, si discret face cercetari. O iubeste pe Sang Hyo si o accepta cu toate secretele ei, facandu-i o curte asidua si intrand in conflict cu Hae Young.
Pe langa ei, ii vom mai vedea pe politistul atipic Kim, care incearca sa desluseasca itele incalcite ale omorurilor care au loc in hotel; pe managerul Lee Mo Yang, care bineinteles ascunde si el un secret si care devine ca un tata pentru Sang Hyo; colaboratoarea ei, Yang Kyung Hee, care ascunde si ea, cum altfel, secretul unei boli care o macina dar si o iubire unilaterala; Heo Young Mi, care in dorinta ei de parvenire recurge la santaj si minciuna, care o vor pierde; dar si vuluntara si deloc subtila domnisoara Eun Joo, care il vrea pe directorul general Jo Sung Gyun cu orice pre. Pe majoritatea ii leaga un numitor comun: detin un secret si ar da orice sa nu il afle nimeni.
Incadrat in genul romantic-comedie-mister, serialul, care il are ca regizor pe debutantul Hong Jong Chan, are 16 episoade, fiind difuzat de postul coreean TvN (o televiziune prin cablu, cu plata, care are o audienta mult mai mica decat difuzorii clasici). Primele patru episoade au fost scrise de scenarista Kim Ye Ri (Lie To Me) care a murit in martie 2014, scenariul fiind preluat de Kim Do Hyun (Goodbye Wife). Desi fanii serialului s-au plans de faptul ca ultimele episoade nu ar fi tocmai ce s-ar fi asteptat, „My Secret Hotel” ramane o propunere simpatica, relaxanta, cu actori talentati si populari in distributie, ce merita vizionat cel putin o data.

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil.

Publicat: luni 16 februarie 2015

“Big Match” (2014) e un thriller de actiune total atipic Coreei. Scenariul e unul mai degraba ce aminteste de filme cu duiumul de acelasi gen facute de japonezi, in timp ce realizarea ne duce cu gandul la un film hollywoodian. Din aceasta combinatie nu putea iesi decat un film spectaculos, insa lipsit de orice substanta sau mesaj. Si daca mai pui faptul ca la scrierea scenariului pe langa regizorul Choi Ho si-au mai adus contributia inca 2 scenaristi debutanti, lipsiti de orice experienta in domeniu, la cat de simplista si aberanta e povestea ajungi sa te intrebi daca efortul chiar a meritat. Pe scurt, filmul spune povestea unui luptator profesionist care se trezeste prins intr-un joc manevrat din umbra de o minte diabolica. Experienta regizorului in regizarea unor filme variate ca tematica (drama, film cu gangsteri si comedie) se vede din plin in aceasta productie, ce e un cocktail exploziv de actiune, comedie, thriller si drama pe durata caruia nu te plictisesti. Daca scenariul ar fi fost unul serios, poate ca lucrurile ar fi stat altfel si la box-office, unde filmul s-a descurcat destul de bine, obtinand incasari de 7,8 milioane de dolari. Distributia e una de zile mari, cu Lee Jung-jae (New World, Face reader, The Thieves, The Housemaid) si Shin Ha-kyun (Running Man, The Devil’s Game, No Mercy for the Rude, A Man Who Went to Mars) capete de afis. BoA, departe de inocenta fiica de presedinte din “Athena: Goddess of War” debuteaza intr-un rol secundar pe marele ecran, insa aspectul ei total inexpresiv nu o recomanda la o cariera prea lunga in lumea filmului. In celelalte roluri – figuri cunoscute din filmele cu gangsteri, a caror revedere nu poate fi decat o delectare.

Choi Ik-ho (Lee Jung-jae) e marea speranta a Coreei la un titlu mondial in lupte in cusca. Fost fotbalist devenit celebru in urma unei batai ce a tinut capul de afis al stirilor, acesta a urmat o cariera in ringul de lupte, fiind la un pas de a lupta pentru titlul mondial cu un sportiv rus. Dar chiar inaintea luptei, visul de a deveni campion ii este spulberat de scandalul ce scoate la iveala ca viitorul sau adversar a fost prins consumand droguri, astfel ca acesta a fost deposedat de titlu, iar lupta – anulata. Antrenorul lui Ik-ho e nimeni altul decat fratele sau, Young-ho (Lee Sung-min), care cade in mijlocul unui plan bizar in spatele caruia se afla un anume Ace (Shin Ha-kyun). Fire diabolica, sarit de pe fix, acesta a transformat orasul intr-o imensa tabla de joc cu ajutorul tehnologiei, punand la cale un joc bizar in care miza e un comision urias din pariurile facute de membrii de elita ai clubului, bogatasi lipsiti de scrupule dispusi sa parieze pe un joc inuman. In momentul in care fratele lui Ik-ho dispare misterios, amprentele lui fiind gasite la locul unde un promotor a fost ucis, Young-ho devine principalul suspect. In aceeasi seara, politia da buzna acasa la Ik-ho, luandu-l la sectie pentru intrebari, banuindu-l de implicare in acoperirea urmelor fratelui sau. De aici insa incepe o aventura desprinsa parca din jocurile de calculator, iar Ik-ho va fi protagonistul, fara voia lui.

Ca realizare, “Big Match” nu e rau, are tot ce-i trebuie unui thriller de actiune, inclusiv umor cat cuprinde in care protagonist e Lee Jung-jae in principal. Si acest thriller, ca mai toate productiile coreene de gen, porneste de la acelasi element: o situatie banala care il atrage pe protagonist intr-o serie de evenimente stranii. Orice persoana cu capul pe umeri realizeaza la un moment dat ca personajul ajunge sa fie marioneta cuiva fara a putea sa explice rational de ce trebuie sa joace acel rol absurd. In orice clipa personajul Ik-ho are posibilitatea de a iesi din joc, cu consecintele cunoscute, si e greu de crezut ca cineva din luma reala ar putea merge mai departe intr-un asemenea ipotetic joc de-a sorecele si pisica. Dar vorbim de un thriller, de o fictiune cu iz japonez care sfideaza orice inseamna rationalul, si de aici surprizele, mai mult sau mai putin placute pe care filmul ni le ofera, in functie de asteptarile fiecaruia. “Big Match” e cel mai prost exemplu de thriller de actiune pe care cinematografia coreeana l-a scos pe piata in ultimii ani. E adevarat ca in ultima perioada multe filme de categorie B coreene au inceput sa invadeze piata de film dupa modelul american, insa sa realizezi un film de prima mana cu actori atat de cunoscuti si cu un scenariu atat de lipsit de sens nu poate decat sa demonstreze criza de idei a scenaristilor coreeni dar si goana nebuna dupa succes financiar a unor cineaste mai putin cunoscuti. Un film care nu transmite absolut nimic, in care totul este artificial, in care tot scenariul e cladit dupa modelul unui joc pe calculator si care putea fi foarte bine scris si de un copil de 12 ani fara probleme, probabil producatorii ar fi economisit la bugetul filmului ceva. Pacat de distributie si de faptul ca doi mari actori ca Lee Jung-jae si Shin Ha-kyun au acceptat sa apara in acest film. Pe de alta parte, trebuie laudata prestatia celor doi, ca si a intregii echipe de actori, cei doi protagonisti fiind credibili prin interpretarea lor, in special Shin Ha-kyun, pe care l-am vazut in comedii dar si in drame, iar care de aceasta data ne e dat sa-l vedem in rolul unui nebun ce aminteste parca de personajele negative din filmele hollywoodiene cu Batman. Punand in balanta scenariul slab cu interpretarea excelenta a actorilor, “Big Match” nu reuseste sa-si depaseasca conditia, ramanand un film de actiune oarecare pe care dupa ce l-ai vazut, nu vei avea nici o problema in a-l uita extrem de repede.

Traducerea a fost efcetuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 15 februarie 2015

“Love Never to End” e o interesanta poveste despre iubire si infidelitatea conjugala inteleasa in purul stil japonez. Adica cu o doza de bizar care nu are cum sa surprinda un iubitor al cinematografiei japoneze. Filmul are la baza un roman scris de Junichi Watanabe, un scriitor ce s-a stins din viata anul trecut, la 81 de ani, cunoscut pentru romanele sale ce portretizeaza legaturi extraconjugale. Romanul sau omonim nu a fost una din scrierile lui cele mai bine vandute, insa prin contributia regizorului Yasuo Tsuruhashi, scenariul lui “Love Never to End” a luat o forma captivanta, rezultand un film aparte. Productia are in centrul ei povestea unei iubiri interzise intre un scriitor de succes intrat in criza de inspiratie si o femeie trecuta de 40 de ani, sotie si mama a trei copii, ce se indragosteste de idolul ei, sacrificandu-si familia pentru propria fericire. Desi filmul a fost realizat cu un buget redus, nefiind o productie de box-office, regizorul a stiut sa-i dea o culoare aparte, in special ca subiectul poate parea monoton. Astfel, povestii romantice ii da o nota sobra prin elemente de noir evidente, iar coloana sonora insoteste spectatorul aproape pe toata durata povestii, creand o atmosfera serena, in ciuda gravitatii si seriozitatii temei abordate. Si nu, filmul nu e o poveste clasica despre un adulter, ci o perspectiva inedita asupra iubirii percepute ca un sentiment personal ce poate prinde din nou viata atunci cand o casnicie scartaie. Iar in numele iubirii, uneori e permis orice… inclusiv crima. In rolurile principale il revedem pe Etsushi Toyokawa (Year One in the North, Platinum Data, 20 th Century Boys), la fel de cuceritor ca in rolurile sale precedente, calculat si pasional, in timp ce in rolul principal feminin actrita Shinobu Terajima (Happy Flight, Yamato, Vibrator) isi joaca perfect rolul de adultera prinsa intre iubirea fata de idolul ei si responsabilitatea de stalp al familiei.

Kikuji Murao (Etsushi Toyokawa) e un scriitor, odata de succes, de 45 de ani, divortat si avand o fiica adolescenta, ale carui romane au fost odata cele mai bine vandute din Japonia. Lipsa de inspiratie l-a redus la calitatea de simplu profesor la o universitate, de mai bine de un deceniu nereusind sa mai scrie ceva. Totul pana intr-o zi, cand o prietena se gandeste sa il ajute in a-i reda inspiratia, prezentandu-i-o pe Fuyuka, o fana infocata de-a lui. Sotie a unui agent de vanzari mai tot timpul plecat de acasa si mama a trei copii, aceasta a ramas fascinata de scrierile lui Murao, iar intalnirea acestuia in carne si oase o emotioneaza. In scurt timp, el simte ca renaste ca scriitor, dar si ca barbat, indragostindu-se de Fukyuka. Initial timida, aceasta ii raspunde sentimentelor lui Murao, cei doi stabilind intalniri la zeci de km distanta de propriile resedinte, doar pentru 2 ore pasionale saptamanale. Si asa trece un an, an care schimba vietile amandurora: el e aproape sa termine noul sau roman “Vanitate si Pasiune”, ea e total schimbata, in bine, sursa fericirii ei interioare fiind insasi existenta lui. Si totusi, la un moment dat, ceva se intampla… iar Fuyuka ii cere lui Murao sa ii ia viata.

Filmul are o cronologie inversa, pornind de la relatarea evenimentelor ce pun capat relatiei dintre cei doi amanti, din prezent, si mergand spre trecut, reconstituindu-l din crampeie de amintiri pasionale. Elementele de noir introduse de regizor potenteaza aceste amintiri, dandu-le un aspect aparte (un foc de artificii superb, redat din unghiuri ascunse si prin intermediul reflexiei, imagini scurte si tensionate suprapuse peste amintirile personajului). Imaginea initiala de la care pleaca povestea e mai apoi reconstituita pas cu pas, moment cu moment, ca si cum la inceput o oglinda se sparge in zeci de bucati, iar mai apoi un mester incearca sa ia bucata cu bucata sis a reface pretioasa oglinda. Desigur, aceasta nu va mai arata niciodata ca la inceput, insa la finalul celor 2 ore ale filmului, vom avea surpriza sa regasim oglinda intreaga, si, in plus, sa intelegem ce anume a dus la faramitarea ei. Atmosfera este una relaxata, in ciuda temei deloc lejere abordate si a ceea ce se petrece la inceputul filmului, iar la asta a contribuit din plin muzica de fundal, perfecta pentru acest gen de film semi-noir. Etsushi Toyokawa in special are o interpretare remarcabila, fiind un actor care se potriveste oricarui gen de rol, iar acesta i-a pus putin la incercare talentul, pentru ca nu e usor sa interpretezi un personaj prins intre pasiunea pentru scris si pasiunea sufletului. De altfel, cheia intregului film sta in spusele partenerei sale de adulter din film, care intr-un moment de extaz recunoaste: “M-ai remodelat. Nu stiu cat de departe voi merge, mi-e frica de mine insami, dar simt ca traiesc.” Chiar daca intre cele doua personaje chimia nu prea exista (in general la filmele japoneze potrivirea personajelor in functie de jocul actorilor e una problematica, stiut fiind stilul rece de abordare al cineastilor niponi), sinceritatea e temelia relatiei extraconjugale, pentru care ea renunta la tot, facand aceasta afirmatie de o sinceritate dezarmanta: “Simt ca traiesc”, cu toate ca “mi-e frica de mine insami”. O contradictie in jurul careia se construieste un film excelent, ce iti mentine viu interesul pana la ultima secventa, in cautarea raspunsului la o singura intrebare: “De ce ?”.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 14 februarie 2015

Pe langa tema razbunarii, ce o intalnim in aproape toate filmele si serialele coreene ca liant al unor povesti de viata mai mult sau mai putin extraordinare, o alta tema preferata a cineastilor din peninsula coreeana pare a fi obsesia relatiei extraconjugale. Conform unui sondaj recent, 79% din barbatii casatoriti si 15,5% din femeile casatorite coreene recunosc faptul ca au comis cel putin o data adulter. Adulterul e o infractiune pedepsita de legea coreeana, iar banii nu pot cumpara sanctionarea cu inchisoarea a comiterii acestui act, odata dovedit. In mod straniu, conceptual, o relatie extraconjugala e cel mai des considerata un act romantic curajos si rebel, decat o tradare morala. Poate si de aceea s-a discutat aprins pe aceasta tema in societatea coreeana a ultimilor ani, multi sustinand ca adulterul ar trebui rezolvat in cadrul unor procese civile, nu penale. Un lucru este cert: cu toata legislatia veche de mai bine de jumatate de secol, adulterul e un fenomen ce se petrece zi de zi in traditionala societate coreeana, constituind o importanta sursa de inspiratie pentru industria de film. O astfel de poveste este prezentata si in “Scarlet Innocence”, la exact un deceniu dupa memorabilul “The Scarlet Letter”. Chiar daca filmul nu se centreaza pe consecintele penale ale adulterului comis de personajul principal, un reputat profesor si scriitor, realizatorii reusesc sa incadreze perfect problema adulterului in tematica generala a filmului, o poveste romantica care pe masura ce avanseaza ia o turnura dramatica. Fara a se ridica la nivelul lui “The Scarlet Letter”, presarat, insa, cu destule scene erotice, filmul lui Yim Pil-sung a atras atentia prin distribuirea in rolul principal a cunoscutului star Jung Woo-sung (The Divine Move, Cold Eyes), care la 41 de ani interpreteaza un Don Juan ca la 20 de ani, tacut, ce vorbeste prin scrierile sale, dar care e plin de defecte. Esom (ce a putut fi vazuta in “Psychometry” si “Man on High Heels”) interpreteaza dezinvolt personajul feminin sedus de Jung Woo-sung, o actrita care desi nu are o infatisare naturala (operatiile estetice o dau de gol), reuseste sa joace rolul dual al victimei inocente fara a avea o clipa vreo rezerva in a intra complet in pielea personajului sau.

Prins in mijlocul unui scandal de hartuire sexuala, profesorul de la Litere Shim Hak-kyu (Jung Woo-sung) e trimis pe perioada anchetei facultatii sa predea cursul de “Introducere in scrierea unui roman” intr-un orasel de provincie. Primit de un alai nesfarsit de ciresi in floare, profesorul ajunge in orasel si are impresia ca a pasit intr-o alta dimensiune: totul este seren, aerul curat si razele calde ale soarelui ii mangaie plapand fata, locul in sine pare incremenit undeva in trecut. La un moment dat, aflat in fata unei bacanii, ochii lui se intretaie cu ai unei tinere ce ii priveste curioasa tinuta la patru ace, total nepotrivita pentru acel loc. E Deok-yi (Esom), fata care vinde bilete in parcul de distractii al oraselului, ajutandu-si mama muta sa-si duca existenta cotidiana. Si, da, se indragosteste la prima vedere de chipesul profesor aflat in prag de 40 de ani. Afland de cursurile sale, desigur se inscrie sa participe, ramanand fascinata de cuvintele celui pe care treptat ajunge sa-l considere prima si unica lui iubire. El nu ezita sa se implice intr-o relatie, si asta cu toate ca acasa are o fiica de 8 ani si o sotie depresiva, a carei gelozie e stapanita doar de pastilele antidepresive. Lumea incepe sa vorbeasca in micul orasel linistit, iar relatia neadecvata dintre cei doi, despartiti de aproape 20 de ani, devine barfa zilei. Evenimente tragice urmeaza, insa, sa se petreaca, iar vietile celor doi se vor schimba in mod iremediabil. Va supravietui iubirea lor incercarilor destinului ? Si… a fost, macar, iubire ?

Atmosfera lui “Scarlet Innocence” e una romantica, simtindu-se, totodata, un parfum de mister pe toata durata lui. Si nu, acesta nu vine de la ciresii in floare de la inceputul filmului, ce paveaza drumul “spre Rai” oferind un spectacol vizual unic, ci de la o tensiune care nici nu realizezi cum se acumuleaza. Faptele sunt banale, iar povestea parca a mai fost vazuta: el, profesor la Litere in capitala, trimis in exil intr-un orasel de provincie sa invete oamenii de la tara cum se scrie un roman, ea, fata inocenta si naiva de la tara, ce se indragosteste imediat de cuvintele si aspectul fizic al profesorului. Nu conteaza ca intre cei doi exista o diferenta de varsta de peste 15 ani, o diferenta de experienta de viata si de principii. Si asa se naste o iubire interzisa, ce am vazut-o in atatea si atatea filme cu adulteri, in care principala responsabilitate ar trebui sa cada pe umerii celui care insala. De altfel, titlul filmului, “Scarlet Innocence”, e o combinatie metaforica a celor doi termeni ce definesc relatia secreta a protagonistilor: “scarlet” inseamna, la figurat, ceva “desfranat”, deci simbolul adulterului comis de unul din parteneri, in timp ce “innocence” face trimitere la puritatea tinerei ce cade in capcana adulterului in numele unei iluzorii “iubiri”, cum o numeste ea. O relatie similara am avut ocazia sa vedem in recentul film “Innocent Thing”, in care un profesor de liceu se lasa sedus de o eleva ce a facut o pasiune molipsitioare pentru el, doar ca acolo intreaga poveste se consuma intr-o perioada scurta de timp. In “Scarlet Innocence”, relatia celor doi protagonisti e prezentata in doua etape diferite de evolutie, surprinzand personajele la varste diferite. Acest lucru da spectatorului perspective unei evolutii a acestora, oricine putand realiza evolutia sau involutia celor doua personaje. Asadar, filmul nu este deloc static, din contra, uneori da impresia ca durata lui de doar 111 minute e prea scurta pentru a spune povestea asezat. Structurat pe doua parti importante, filmul ne dezvaluie intai o poveste romantica, dupa care totul pare a se rupe, devenind precipitat. A doua parte e o insiruire de evenimente ce lasa prea putin loc spectacolului vizual (ce abunda in prima parte), concentrandu-se mai mult pe trairile interioare si regretele personajelor. Poate ca acest ritm atipic a tras in jos filmul, multe lucruri putand fi dezvoltate si extinse, insa probabil bugetul limitat al productiei si-a spus cuvantul. Ramane o poveste interesanta (nu are nimic nou in ea, dar are farmecul ei propriu), interpretarea buna a lui Jung Woo-sung si a partenerei sale Esom si o coloana sonora placuta ce fac din “Scarlet Innocence” un film situat la granita dintre comercial si artistic, o gura de oxigen intr-o cinemtografie ce incepe sa se sufoce cu scenarii pline de clisee si subiecte reluate monoton fara incetare. Astfel de filme prezinta mereu o provocare pentru spectatori, si chiar daca uneori bugetele limitate nu aduc si lovituri la box-office, festivalurile internationale reprezinta o buna ocazie de a le face cunoscute (in acest caz, “Scarlet Innocence” a fost prezent la celebrul festival de la Toronto, unde a si avut premiera mondiala).

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 7 februarie 2015

Anul 2014 a adus, mai mult decat orice alt an, o multime de sequel-uri in peisajul cinematografic coreean. Sa fi intrat in criza de idei scenaristii coreeni ? In septembrie au inceput filmarile la “My Sassy Girl 2”, ce va avea pemiera in mai 2015; Friend 2 – The Great Legacy s-a lansat cu surle si trambite si a fost unul din cele mai slabe sequel-uri din cinematografia coreeana. In cele din urma, producatorii coreeni s-au riscat si cu un sequel la “Tazza”, care la vremea lui, in 2006, a fost unul din cele mai mari succese de box-office din Coreea, obtinand incasari de pste 36 de milioane de dolari. Investitia in mult asteptatul sequel a meritat, “Tazza: The Hidden Card” obtinand aproape 31 de milioane de dolari incasari. Filmul, inspirat din lumea jocurilor de noroc, are la baza o manhwa omonima publicata in 2006, a doua din seria “Tazza” (prima a stat la baza filmului din 2006). Jang Joon-hwan, regizorul lui “Hwayi”, a fost cooptat initial sa se ocupe de proiect, in conditiile in care Choi Dong-hun, regizorul filmului din 2006 dar si al succesului “The Thieves” a refuzat remake-ul. Tazza 2 ar fi trebuit sa se lanseze in 2008, dar dupa retragerea regizorului Jang Joon-hwan, proiectul a intrat in impas. Speculatiile despre sequel au continuat, in conditiile in care manhwa Tazza ajungea la a patra serie, fiecare avand personaje si povesti diferite. In 2012 regia a fost incredintata lui Kang Hyun-chul, cel care a mai regizat Speed Scandal (2008) si Sunny (2011), iar in 2013 a fost finalizat si castingul, filmarile incepand pe 2 ianuarie 2014. In rolurile principale au fost distribuiti actori din tanara generatie, extrem de cunoscuti, precum Choi Seung-hyun (cunoscut ca T.O.P., vazut in IRIS, 71 Into the Fire sau Commitment), Shin Se-kyung (din R2B Return to Base sau serialele When a Man Loves, Deep Rooted Tree sau Fashion King) si Lee Ha-nui (cunoscuta si ca Lee Honey, ce a putut fi vazut in serialul Shark). Acestia sunt completati de o multime de actori de top si veterani, precum Yu Hae-jin, Lee Kyung-young, Kwak Do-won, Kim Yun-seok sau Oh Jun-se, rezultand o galerie de personaje interesante, plasate in contextul unui scenariu dinamic.

Ham Dae-gil de mic era fascinat de jocul de carti. Avea si o chemare pentru asta, talentul ajutandu-l sa se descurce inca de mic in viata. Frecventand salile de jocuri de noroc, la adolescenta o cunoaste pe Mi-na, de care se indragosteste la prima vedere. Insa un context nefericit de evenimente duce la injunghierea unui gangster local, in momentul in care Dae-gil incearca sa salveze viata bunicului sau. Drept urmare, fara a sti daca gangsterul a murit in urma atacului sau, Dae-gil ia cei 6.000 de dolari stransi de mama lui pentru zile negre si e sfatuit sa paraseasca orasul. O lasa in urma si pe prima lui iubire, Mi-na, nu inainte de a o cere in casatorie. Viata lui continua in capitala, unde prin intermediul prietenului sau Charlie (Jja-ri) ajunge sa lucreze ca valet la o sala de jocuri ilegale de noroc. In scurt timp reuseste sa castige increderea sefului cel mare, care afla de talentul lui in jocul de carti si se decide sa il primeasca in banda lui de trisori. Si totusi, intr-una din zile, o tanara vaduva, d-soara Woo, isi face aparitia la sala de jocuri, Dae-gil fiind imediat cucerit de farmecele ei. In secret cei doi incep o relatie, departe de ochii celorlalti, Dae-gil vazand-o in aceasta pe Mi-na, prietena inocenta din orasul lui natal. Dar aceasta relatie e doar inceputul necazurilor pentru Dae-gil, care ajunge sa fie implicat in jocuri murdare, sa fie manipulat si inselat de cine se astepta mai putin. Drumul lui in lumea cruda a jocurilor de noroc se afla abia la inceput.

“Tazza 2: The Hideen Card”, ce a castigat un pemiu (Shin Se-kyung pentru popularitate) si a avut 6 nominalizari, e un caz destul de rar de sequel reusit, nu doar in lumea filmului coreean. Povestea este atat de captivanta incat te intrebi cum poti face un filme de aproape 2 ore si jumatate numai despre lumea jocurilor de neoroc, fara ca privitorul sa se plictiseasca. Ei bine, se poate, iar succesul financiar al retetei confirma asteptarile pe care trebuie sa le ofere un sequel. Lumea jocurilor de noroc nu e cea a muritorilor de rand. Pentru a face parte din ea, ba trebuie sa fii vaduva fericita mostenitoare a unei averi de milioane de dolari, ba trebuie sa ai afaceri care sa-ti aduca sume mari de bani intr-un timp relativ scurt, ba sa fii interlop. Pasiunea pentru jocul de carti o poate avea oricine, insa accesul in acest univers restrans e ca cel in Paradis: doar cei ce merita ajung acolo. A se citi cei pe care averea ii recomanda. In aceasta lume ingusta a jucatorilor de elita isi face loc Dae-gil, nepotul personajului cheie din productia din 2006, Go-ni, care calca pe urmele unchiului sau. Si, vrand nevrand, soarta il conduce, in final, tot spre razbunare. Ambitios, talentat si avand toate calitatile pentru un trisor innascut, Dae-gil se confrunta cu dilema oricarui jucator de jocuri de noroc. Pornind de la nimic, ajunge sa aiba tot ce isi doreste: bani, femei si, poate mai putin interesat de asta, prestigiu. Un prestigiu pentru care multi ar da ani din viata, dar pe care el nu il pretuieste. Invata “meseria” de trisor pentru a face bani, iar in final se inrevede si o mica dorinta de razbunare, daca soarta tot ii scoate in cale persoana ideala pentru implinirea acestui obiectiv. Desi in aceasta lume a jocurilor de noroc, totul ar trebui sa duca cu gandul ca totul e planificat, nimic din ce face Dae-gil nu e calculat dinainte. Joaca din instinct si talent, netradand nici un moment vreo slabiciune, nici macar atunci cand blufeaza. Adversarii pe care ii intalneste nu joaca niciodata cinstit, cu exceptia ultimului sau adversar, dar poate exista cinste in lumea trisorilor ? Constient ca ajunge intr-o veritabila jungle din care poate supravietui doar pacalind la randul sau, Dae-gil invata tainele jocului de carti de la maestrul sau din umbra si, ca si in “The Divine Move”, cauta “Mainile lui Dumnezeu”, o mana de carti norocoasa ce nu poate fi batuta de nici o alta carte, si care reprezinta desavarsirea in jocul de carti. Se spune ca cel ce reuseste sa o aiba, realizeaza ca a sosit momentul in care trebuie sa se retraga, deoarece nu mai poate obtine nici o alta satisfactie in acest domeniu. Intreaga echipa de actori e extraordinara, ai senzatia de familiaritate de la inceput pana la sfarsit, iar scenariul contribuie din plin la reusita finala. Practic povestile se succed una in continuarea celeilalte, nimic nu este previzibil, si cand crezi ca o poveste s-a terminat, incepe o alta care de fapt o continua. Rasturnarile de situatie sunt la ele acasa, astfel ca nu poti anticipa evolutia niciunui personaj, cu exceptia celor doi protagonisti, Dae-gil si Mi-na. T.O.P. mai are de crescut pentru a fi un actor… de top in Coreea (deocamdata poate concura doar in topurile de… popularitate sau muzicale), in timp ce Shin Se-kyung e la fel de acida si tafnoasa ca in rolurile sale anterioare, care ii vin ca o manusa (oare asa o fi si in viata reala ?). Despre restul distributiei, numai calificative de la excelent in sus, existand cateva personaje care au talentul de a te face efectiv sa le urasti, cum e Jang Dong-sik, cu o eterna raceala si siguranta interpretat de Kwak Do-won. Cu o asemenea interpretare si scenariu, Tazza 2 The Hideen Card nu putea fi decat un succes. Un film de vazut si revazut, pe care fanii unui “The Thieves”, de exemplu, il vor savura la maxim fara urma de indoiala.

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 6 februarie 2015

“Mai Ratima”, ce a avut premiera mondiala la Festivalul de la Busan (octombrie 2012), 8 luni mai tarziu avand si premiera in cinematografele coreene, reprezinta primul lung-metraj regizat de apreciatul actor coreean Yoo Ji-tae. Dupa ce ne-a impresionat cu roluri memorabile in “Attack the Gas Station !”, “Ditto”, “Running Wild”, “Traces of Love” sau “Midnight F.M”, acesta a incercat si o cariera ca regizor si scenarist, devenind unul din cei mai tineri regizori coreeni in 2008, cand debuta cu scurtmetrajul “Out of My Intention”, la doar 32 de ani. “Mai Ratima” a marcat debutul acestuia ca regizor al unui film de lung-metraj, castigand la Deauville Premiul Juriului, in 2013. Intitulat initial “A Boy Dreams of Sansevieria”, “Mai Ratima” spune povestea de iubire dintre un coreean trecut de 30 de ani, aflat la limita de jos a societatii, si Mai Ratima, o “mireasa” thailandeza casatorita formal cu un coreean, cu 10 ani mai tanara. Yoo Ji-tae nu apare in acest film, desi el e atat regizorul, cat si scenaristul si principalul producator (prin propria companie de productie, Yoo Movie, fondata de actor in 2005). La aceasta productie cu buget redus si-au adus contributia si KOFIC (Asociatia Nationala de Film Coreeana), dar si cateva posturi tv coreene, in timp ce distributia a fost completata de cativa actori cunoscuti, nu vedete de prima mana cum reuseste Kim Ki-duk de fiecare data. Ca veni vorba de Kim Ki-duk, filmul lui Yoo Ji-tae se aseamana mult cu productiile lui Kim Ki-duk, insa intre cei doi mai e inca o distanta mare, “Mai Ratima” aratand evidente carente la unele capitole (scenariul e bun, dar nu spune mai nimic nou, in timp ce uneori imaginile par de amator, chiar daca la acest capitol avem parte la inceput de cateva idei vizuale interesante). In rolul principal masculin a fost distribuit popularul actor Bae Soo-bin (din k-dramele Secret Love, 49 Days si Dong Yi), in timp ce in rolul protagonistei feminine o vedem pe debutanta Park Ji-soo, ce anul trecut a debutat si pe micul ecran in serialul “Surplus Princess”. Rolul Mai Ratima din acest film i-a adus si premiul pentru Cea mai buna actrita debutanta la “Blue Dragon Film Awards” (2013). So Yu-jin din “Bel Ami” (unde a avut un rol foarte asemanator cu cel din acest film) si “Happy ! Rose Day” aduce putina tensiune in poveste, colorand putin scenariul. In rolurile secundare vom recunoaste mai multi actori veterani de top, ce au acceptat sa participe la acest proiect datorita pieteniei cu Yoo Ji-tae. (Lee Joon-hyuk, Oh Dal-su, Oh Gwang-rok). Per total, “Mai Ratima” a castigat 2 premi si a avut 4 nominalizari, un inceput promitator pentru cariera regizorala a lui Yoo Ji-tae.

Soo-young (Bae Soo-bin) e un barbat coreean atragator, trecut de 30 de ani, cu vise irealizabile datorita statutului sau social. De la o varsta frageda a trebuit sa se intretina singur, invidios fiind pe colegii de scoala care mergeau la studii in strainatate sau in vacante interzise lui. Ramas fara un loc de munca, acesta cocheteaza cu lumea interlopa, implicandu-se in furturi marunte pentru a-si castiga existenta. Mai Ratima (Park Ji-soo) e o imigranta thailandeza cu 10 ani mai mica, venita in Coreea pentru a-si intretine familia. Pentru a da o forma legala sederii in Coreea, aceasta a venit ca mireasa a unui barbat coreean cu probleme psihice, a carui familie a luat un imprumut pentru a o aduce si a o intretine. Mai Ratima lucreaza la mica fabrica de textile a familiei, insa e supusa abuzurilor fizice si verbale ale fratelui sotului si, respectiv, ale mamei-soacre. In momentul in care constata ca de mai bine de 6 luni nu a mai primit nici un ban pentru munca prestata, ii cere bani cumnatului, fapt ce starneste furia acestuia. In conditiile in care acesta refuza sa rezolve prelungirea vizei de sedere a tinerei in Coreea si recurge la amenintari ca o va denunta autoritatilor, se isca un incident in plina strada intre cei doi. Din senin apare Soo-young la fata locului, luand apararea cavalereste tinerei abuzate si fugind cu aceasta. Intre cei doi se naste mai intai o prietenie bazata pe incredere reciproca, iar mai apoi isi face loc treptat iubirea. Pentru a scapa de trecut, se decid sa plece in Seul sa-si incerce norocul. Doar ca aici toate visele lor se frang, unul dupa altul, in tacere si suferinta…

“Mai Ratima” e o drama realista despre societatea coreana contemporana si mentalitatea ei intr-o lume a globalizarii. Yoo Ji-tae a avut ideea filmului inca din perioada facultatii, trebuind sa mai treaca 15 ani pana cand acestei idei sa se transforme intr-un film. In cei 15 ani, lumea in sine s-a schimbat, nu insa si mentalitatea in privinta discriminarii la adresa imigrantilor. Daca in anii ’90, recesiunea ce a lovit economia coreeana a facut tara neatractiva pentru imigratie, dupa boom-ul economic imigranti in special din Asia de Sud-Est au vazut in Coreea un veritabil El Dorado al Estului. Politica restrictiva a autoritatilor fata de acest fenomen in crestere a dat nastere unor modalitati aparent legale pentru femeile din tarile sarace sa se stabileasca legal in Coreea si sa munceasca, trimitand bani familiilor din tara natala: asa-numitele casatorii aranjate. Acte formale, nascute fara vreun sentiment sincer intre parteneri, casatoriile aranjate au ajuns tot mai frecvent o forma mascata de abuz, ce ascundea diferente insurmontabile de mentalitate, limba si civilizatie. Filmul lui Yoo Ji-tae despre asta vorbeste, despre reticenta societatii coreene fata de straini, in special daca acestia provin din tarile sarace ale Asiei de Sud-Est, despre rasism, intoleranta, conservatorism si ura.

“Mai Ratima” ridica o problema ce o intalnim in orice societate dezvoltata (si nu numai): cea a castigarii existentei printr-o slujba decenta. Iar modul in care e pusa problema de regizor arata ca aceasta problema nu e doar una cauzata de factori externi, cum ar fi imigratia, ci e o consecinta fireasca a globalizarii. Orice fiinta umana isi doreste o viata decenta, iar dupa cum o spuneau inca din secolele trecute cugetatorii iluministi, orice fiinta umana e libera sa-si caute fericirea. Uneori aceasta nu poate fi gasita in locul de bastina, in satul natal, in orasul sau tara natala, iar cautarea ei presupune sacrificii, renuntari, asumarea unor riscuri imprevizibile. Cei doi protagonisti ce au ajuns sa se cunoasca in urma unui context nefericit de evenimente sunt o femeie thailandeza venita in Coreea pentru a castiga bani pentru intretinerea familiei sale sarace, Mai, si un coreean ce in absenta posibilitatii de a-si gasi o slujba onesta se ocupa cu furturi marunte, Soo-young. Fugiti cu ultimele economii din Pohang, oraselul de provincie unde nu mai aveau nici o perspectiva de viitor, vanati de politie si avand vise mari de realizare, acestia ajung impreuna in Seul. El viseaza ca intr-o zi sa poata sa cumpere toate cladirile turn de pe o strada, devenind un gangster de Seul, ea se multumeste sa dea un telefon dupa ce vede un anunt intr-un metrou in care i se promit venituri rapide si usor obtinute. Dar amandoi esueaza in scurt timp si realizeaza ca realitatea e mult prea cruda pentru a-si putea implini visele in jungla Capitalei. Si atunci, cum ramane cu iubirea care, incet-incet, se infiipa intre cei doi, pe masura ce fiecare incepe sa vada in celalalt un sprijin, aparand increderea reciproca ? Poate ea sa se nasca in aceste conditii vitrege si, mai ales, are vreo sansa de realizare intr-un fel sau altul, o finalitate ?

Yoo Ji-tae nu ezita sa isi critice compatriotii pentru rasismul si cinismul de care dau dovada fata de straini. Desi prezinta mai multe situatii cinice, din 10 situatii, doua sunt pozitive, aratand si latura umana a coreenilor. Un moment cinic, greu de uitat, e cel in care un politist ce nici macar nu are o prietena o intreaba pe Mai cum e in Thailanda, pentru ca se gandeste sa-si petreaca acolo luna de miere. Acest lucru tradeaza mentalitatea celor ce au o slujba stabila, bine platita, ce privesc tarile sarace precum Thailanda, Filipine sau Vietnam ca pe niste destinatii exotice de distractie. Si asta in conditiile in care se stie ca in prezent tarile dezvoltate ale Asiei se confrunta cu un aflux de imigratie dinspre tarile sarace, ce da nastere la ingrijorare si la prea putine solutii. Daca Europa a adoptat oarecum modelul american, devenind ea insasi un creuzet in care se amesteca printre europeni si o multime de imigranti ilegali veniti din tari arabe sau din Africa Maghrebiana, Coreea si Japonia sunt extrem de reticente in aceasta chestiune, adoptand o politica dura ce consta in vize de sedere pe termen scurt ce pot fi prelungite in niste conditii destul de dificile. Pe langa abuzurile ce pot lua nastere in urma acestei politici (principala modalitate de a pacali aceste masuri sunt asa-zisele casatorii cu mirese vietnameze, thailandeze, filipineze etc, ce n-au la baza decat un interes financiar, dand nastere unor adevarate retele ce nu sunt departe de traficul de oameni), mai trebuie adaugata si atitudinea, mai ales in randul populatiei de varsta a treia, fata de straini, deseori rasista, intoleranta si ultraconservatoare. Toate aceste lucruri sunt excelent zugravite in film de Yoo Ji-tae, fie prin niste susoteli ale unor batrane, fie prin tratamentul inuman la care e supusa Mai de mama-soacra “poama acra” sau prin abuzurile cumnatului sotului ei cu probleme psihice.

Un tablou complet si realist al societatii coreene contemporane, din care lipseste sclipiciul lumii fermecatoare a chaebol-ilor omniprezenta in principalul produs de export media al Coreei, k-dramele, o lume pestrita, cu cersetori, interlopi, prostituate, cu saracie si suferinta, cu imbogatiti peste noapte si cu statii de metrou pline de oameni ai strazii, o imagine care ridica semne de intrebare si lasa loc de meditatie. “Mai Ratima” e un film cu un mesaj puternic, umanist, de care cinematografia coreeana atat de comerciala a ultimului deceniu avea nevoie. “Mai Ratima” poate fi piatra de temelie a unei cariere regizorale stralucite a unui mare actor, al carui debut e unul remarcabil. Ramane sa-i urmarim urmatorii pasi.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 1 februarie 2015

“My Brilliant Life” nu abordeaza o tematica noua in cinematografia mondiala, poate doar in cea coreeana, astfel ca subiectul sau e unul previzibil. Filmul are la baza romanul “My Palpitating Life” scris de Kim Ae-ran si publicat in 2011, asta dupa ce alte doua filme pe o tematica similara fusesera lansate (in Statele Unite – “Jack”, in 1996, cu regretatul Robin Williams, si “Paa” in India in 2009, un film cu nu mai putin de 23 de premii si 10 nominalizari). Regizorul filmului, E J-yong, e o figura apreciata in Coreea, fiind regizorul ce a relansat cariera actritei Lee Mi-sook cu filmul “An Affair” (1998) si cel care i-a adus primul rol major pe marele ecran starului serialelor tv Bae Yong-joon in controversatul remake “Untold Scandal” dupa “Les Liaisons dangereuses”. Ultimul succes l-a cunoscut cu productia cu buget redus “Actressess” din 2009, un documentar semi-improvizat despre celebritatea si umanitatea unor actrite intervievate in timpul unei sedinte foto. Dupa 5 ani in care a realizat un scurt metraj si un documentar, E-yong revine cu aceasta poveste tulburatoare, reusind din nou sa impresioneze audienta. De aceasta data, filmul a fost si un succes de box-office, chiar daca e din nou un low-budget, obtinand peste 11,6 milioane dolari incasari, amintindu-ne faptul ca desi topul filmelor coreene e dominat la box-office de productii cu buget ridicat sau comerciale, coreenii stiu sa aprecieze si altfel de productii, cu tematici nu neaparat atractive incat sa umple salile de cinematograf pana la refuz. Desigur, un rol crucial in succesul filmului l-a avut si echipa de actori, in rolurile principale fiind distribuiti starul Kang Dong-won recent vazut in rolul negative din “Kundo”, cunoscut dintr-o multime de productii de succes precum Woochi, Secret Reunion, Voice of a Murderer, Maundy Thursday, M sau Haunters. In rolul principal feminin, nimeni alta decat Song Hye-kyo (A reason to live, My Girl and I, The Grandmasters, cunoscuta mai ales din rolurile din seriale de succes precum “That Winter, the wind blows”, “All In”, “Full House”, “Hotelier” sau “Autumn in my heart”). In schimb, poate adevaratul star al filmului e Jo Sung-mok, un actor-copil de 13 ani, debutant, ce interpreteaza personajul central al flmului, pe Ah-reum, rol care cu siguranta ii va adduce premii si ii va deschide o cariera stralucita in lumea filmului.

Han Dae-su (Kang Dong-won) si Choi Mi-ra (Song Hye-kyo) s-au cunoscut la varsta adolescentei; el tanar aspirant in sporturile de contact, ce se visa intr-o zi un mare sportiv de taekwondo, ea eleva visatoare de liceu, ce spera sa devina intr-o buna zi cantareata. Printr-un context hazliu de evenimente, cei doi se intalnesc intamplator tocmai intr-un lac, unde unul se relaxa intr-o zi dogoritoare de vara asteptand sa-i pice din cer o prietena, iar cealalta nimereste din intamplare pentru a se salva de la atacul unui roi de albine furioase. Iar ceea ce destinul a infaptuit, cei doi au desavarsit: la 17 ani, Mi-ra ramane insarcinata, si are de gand sa pastreze copilul. Si asta spre disperarea nu doar a viitorului tata, ce-si vedea cei mai frumosi ani ai vietii ruinati, ci si a familiilor celor doi. Daca ea e primita cu o bataie pe cinste de parintii ei, el decide sa fuga de acasa, satul de bataile primite de la tatal sau, iar daca mai pui la socoteala ca cei 5 frati ai lui Mi-ra nu pot sa lase nepedepsit un astfel de gest, putem sa intelegem dificultatea deciziei pe care cei doi trebuie sa o ia. 16 ani mai tarziu, ii regasim sot si sotie mutati din provincie tocmai in Seul. El, sofer de taxi, ea spalatoreasa la o spalatorie de rufe. Si da, sunt parintii unui baiat de 16 ani, Ah-reum (Jo Sung-mok). Doar ca soarta nu a fost la fel de generoasa si pentru acesta, Ah-reum suferind de o boala rara ce apare o data la 30 de milioane de cazuri, progerie. Desi varsta cronologica si mintea lui Ah-reum sunt ale unui copil de 16 ani, acesta are trasaturile unei persoane de 80 de ani. Si ce e mai grav, mai are cateva luni de viata. Drept urmare, Ah-reum incepe sa scrie o poveste… Povestea splendidei vieti a parintilor lui.

“My Brilliant Life” e o emotionanta poveste de familie ce are in centrul sau un baiat de 16 ani bolnav de progerie. Acesta este interpretat exceptional de actorul-copil Jo Sung-mok, aflat la prima aparitie pe ecran. La cei 13 ani ai sai, acesta a declarat, legat de rol de debut: “Initial am avut o multime de griji in privinta interpretarii, insa platoul de filmare a fost un loc cald si confortabil. Totul a fost perfect. Regizorul si membrii staffului, alaturi de Hye-kyo (mama) si Dong-won (tatal) au fost draguti cu mine, astfel ca am putut interpreta natural.” Personajul interpretat de Jo Sung-mok are varsta biologica de 80 de ani, insa cronologic are doar 16 ani. Daca urmaresti personajul din film si actorul din viata reala, deosebirile sunt flagrante. Si asta pentru ca echipa din spatele acestui film a colaborat cu artistul Greg Cannom, un secialist in make-up castigator a 3 premii Oscar si nominalizat de 9 ori la categoria Cele mai bune machiaje cu filmele in realizarea carora a fost cooptat. E suficient doar sa amintim faptul ca el este omul ce a creat machiajele ce au imbatranit personaje celebre din filme precum “The Curious Case of Benjamin Button”, “Babel”, “Big Mamma’s House 2”, “Bicentennial Man” si multe alte succese hollywoodiene sau chiar de la Bollywood, el “imbatranind-o” pe actrita Priyanka Chopra in “Seven Signs Forgiven” (2011). Si de aceasta data machiajul personajului bolnav de progerie e fara cusur si realist, iar interpretarea pustiului – deosebita. Nici starurile filmului, Kang Dong-won si Song Hye-kyo nu au fost mai prejos. Desi amandoi au aceeasi varsta (33 de ani), pe langa rolurile obisnuite de parinti adulti acestia isi interpreteaza propriile roluri si din anii adolescentei, pentru aceasta importanta perioada din scenariul filmului nefiind cooptati actori tineri. Astfel, il putem vedea pe Kang Dong-won elev de liceu cu o frizura tipica unui elev de la tara, sau pe Song Hye-ko ca o scolarita in uniforma, amandoi descoperind iubirea la “inocenta” varsta de 17 ani. Scenariul e previzibil, insa regizorul are grija sa spuna povestea cu multe flashback-uri si din mai multe unghiuri, astfel ca aceasta desi ne apare liniara, e de fapt compusa din mai multe fragmente care puse cap la cap reconstituie un tot, o viata de poveste cu bune si cu rele, vazuta prin ochii unui copil… de 80 de ani ! Nu in ultimul rand, filmul prezinta si modul in care o persoana ce sufera de o boala grava e perceputa de societate, si, din pacate, din acest punct de vedere, “My Brilliant Life” este dureros de realist. Indiferenta si mai ales periferizarea unor persoane care arata altfel decat cele sanatoase e de-a dreptul ucigatoare, iar filmul nu insista neaparat pe reactia parintilor baiatului la aceasta atitudine a societatii, cat pe modul in care baiatul simte aceasta periferizare, si cum isi accepta cu curajul si maturitatea unei persoane adulte povara propriei existente. Un film dur, emnotionat, care te lasa cu lacrimi in ochi, o productie coreeana de exceptie ce ne arata ca melodramele pot fi spuse si altfel decat dupa reteta clasica arhicunoscuta iubitorilor genului. Un film de nota 10 ce nu trebuie ratat !

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.com.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 31 ianuarie 2015

In cultura traditionala a coreenilor, casatoria reprezinta contopirea dintre Yin si Yang, deci mijlocul prin care se creeaza toate lucrurile din univers. Vazuta de coreeni ca un lucru esential si ravnit, aceasta este tratata cu maxima implicare si pregatita pana in cele mai mici detalii, iar traditionalele cadouri de nunta ajung adevarate afaceri, de marimea lor depinzand uneori, fericirea tinerilor casatoriti. In lumea larga, casatoria este privita de majoritatea ca o problema deosebit de importanta, dar la coreeni devine aproape o chestiune de viata si de moarte. Parintii (in cele mai multe cazuri) sunt cei care hotarasc tot ce e necesar casatoriei, tinerii neavand prea multe de spus in aceasta privinta. Cei mai conservatori si traditionalisti isi trimit si astazi copiii la intalniri pe nevazute, potentialii pretendenti fiind gasiti de petitoare, care au dezvoltat o adevarata industrie in Coreea. Cat de fericite sunt cuplurile silite de parinti sa se casatoreasca cu cineva agreat de ei numai coreenii stiu.
Acest serial, dupa cum o spune si numele, “Marriage Not Dating”, va avea ca subiect casatoria sau, mai bine zis, lungul si complicatul drum pana la o potentiala casatorie, pe care eroii nostri… nu o iau in discutie.
Joo Jang-mi (Han Groo) in culmea fericirii, pregateste petrecerea, pentru a sarbatori un an de cand este impreuna cu iubitul ei Hoon-dong, cu care s-a tot intilnit in camera de hotel pe care acum o orneaza cu flori, baloane, inimioare, lumanari si multe petale de trandafiri, totul aratand dragostea fara margini pe care fata vrea sa i-o arate. Iubitul, insa, intarzie, (ocupat fiind sa-l atraga pe prietenul lui Ki-tae la o intalnire aranjata) si cand in sfarsit ajunge in camera unde Jang-mi il intampina cu o voalata cerere in casatorie, cauta in minte un refugiu din fata avalansei de dovezi de iubire pe care nu o prea impartaseste. Sub pretextul unei indigestii se refugiaza in baie, de unde incepe un disperat schimb de mesaje de ajutor adresate prietenului din restaurantul aceluiasi hotel aflat la intalnirea aranjata. Bietul Ki-tae suporta cu stoicism supliciul conversatiei anoste cu o tanara la fel de anosta si neinteresanta, care urmareste rabdatoare schimbul de mesaje, apoi, cum toate au un sfarsit, iese din scena aruncand continutul unui pahar in figura frumoasa a fostului viitor pretendent. Revigorat de acest tratament, Ki-tae da fuga la camera de hotel pentru a-si scoate prietenul din necaz. Il scoate din camera dar si din viata lui Jang-mi, care ramane perplexa de intorsatura pe care o iau lucrurile, refuzand sa admita ca iubire a fost doar din partea ei, si ca Hoon-dong nu are curajul sa-i spuna acest lucru in fata. Cel care o lamureste este tot bunul prieten Ki-tae: este prea lipicioasa, prea vizibil indragostita, prea evidenta si prea… vrea sa se casatoreasca. Jang-mi tot nu intelege de ce iubitul ei nu ii explica el, privind-o in ochi, acest lucru, preferand sa se ascunda si ignorandu-i cele peste trei sute de apeluri pe care i le-a trimis. Intr-un final, dupa ce-si toarna pe gat o sticla de soju si una de bere, merge la localul pe care Hoon-dong il detine, si il surprinde pe acesta impreuna cu prietenul Ki-tae. Urmeaza o scena tragi-comica, care se incheie la politie si cu nasul lui Ki-tae sangerand, o amenda “de chin” dar si acuzatii destul de grave de care ca martor o scapa cine altul decat Ki-tae. Insa nu gratis.

Mama lui Ki-tae vrea sa-si vada baiatul casatorit, bineinteles. Si cum acesta nu avea nici un fel de intentie in directia asta, il ameninta ca daca nu se prezinta urgent cu o posibila mireasa, apartamentul in care sta singur va fi inchiriat, iar el va reveni in sanul familiei compusa din parinti, bunica si o matusa. Ingrozit de aceasta perspectiva, apeleaza la Jang-mi sa joace rolul candidatei la o viitoare casatorie cu el, pe care sa o prezinte mamei lui, sperand astfel ca va fi lasat in pace sa-si vada de tabieturile lui.

Cine sunt personajele principale ale acestei povesti ?

Gong Ki-tae (Yun Woo-jin) este un medic estetician, tanar, frumos, perfectionist si cu clientela bogata. Printr-un concurs de imprejurari se trezeste implicat in despartirea prietenului lui de Jang-mi, si aceasta implicare va deveni o problema care ii va da multe batai de cap. Locuieste singur si asa vrea sa ramana cat va trai, simtindu-se minunat in casa lui in care domneste curatenia, fiecare lucru are locul lui bine definit, unde isi respecta cu sfintenie tabieturile si unde nu a intrat picior de strain vreodata. Nu arde de dorinta de a se intoarce in familie avand un motiv foarte serios, dar dupa ce va perfecta targul cu Jang-mi, o va face generand multe momente hazlii pentru ca, desi par a nu avea nimic in comun, se completeaza la perfectie unul pe altul.
Joo Jang-mi a ramas trumatizata in urma unei intamplari traita in copilarie, atunci cand parintii ei au luat hotararea de a merge pe drumuri separate, aruncand-o ca pe o minge de la unul la altul si uitand-o in final singura in casa. Marcata de aceasta intamplare, cauta sa nu fie singura, avand nevoie de cineva alaturi de ea in permanenta. Parintii ei detin o mica afacere cu pui prajit, si desi au ramas impreuna, se privesc cu ura, amenintandu-se frecvent cu divortul, comunicand numai prin mesaje scrise. Intr-un astfel de ambient, Jang-mi este un fel de tampon intre partile combatante, mama sa vrand sa o vada casatorita cu o partida buna si sa aiba o alta viata decat a ei. Naiva, de o sinceritate pura, colerica, nesfiindu-se sa spuna tot ce gandeste, dar si conflictuala, va da nastere in falsa relatie pe care o accepta cu Ki-tae la situatii care mai de care mai hazlii.

Un personaj demn de remarcat este mama lui Ki-tae, (Kim Hae-sook) o femeie care emana stabilitate, casnica desavarsita, calma, sensibila, multumita parca de rolul pe care il are in gospodarie, iubita de soacra dar si de cumnata cu care are mai multe in comun decat cu sotul ei care straluceste prin absenta. Acesta se prezinta la domiciliu numai sa ia schimburile curate din mainile sotiei sale, sa o roage sa fie atenta ca nu cumva sa se afle ca el doarme in patul altei femei si sa participe la marile evenimente din familie, aparentele fiind astfel salvate. La un moment dat, mama lui Ki-tae va uita de toate astea si aflata in mall-ul unde Jang-mi lucra, starnita de aceasta, va initia o paruiala cu detinatoarea sotului ei, iesind astfel la iveala durerea si neputinta fata de viata dubla pe care a avea sotul ei si cu care parea atat de impacata.
Han Yeo-reum (Jung Jin-woon – solistul de la 2AM) munceste in localul lui Hoon-dong, se va indragosti de Jang-mi, facand-o pe aceasta si mai confuza, care, se agata de el cu disperare, generand situatii ciudate cu celelalte persoane, dar si ajutand-o in mod prietenesc atunci cand isi reevalueaza sansele ca iubit a lui Jang-mi.
Si cum fiecare din impricinatii nostri au si mame, acestea se vor lupta cu pasiune dezlantuita sa-si vada odraslele unite cu cine vor ele, dar si sa-i desparta de cei care nu le sunt pe plac. Rezulta o comedie placuta cu 16 episoade, regizata de Song Hyun-wook (Brain, Haeundae Lovers), care desi nu a “rupt gura targului’’, nu va va plictisi cu siguranta.

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil.com

Publicat: duminică 25 ianuarie 2015

Apreciatul Isao Yukisada, regizorul unor productii precum “Crying out love in the center of the world”, “Go”, “Snowy Love Falling in Spring”, dar si al scurt-metrajului “Kimi no yubisaki”, ne ofera o noua calatorie memorabila in perioada inceputului Erei Meiji, dupa ce recent colegul sau de generatie Keishi Ohtomo ne-a delectat cu o trilogie spectaculoasa plasata in aceeasi perioada zbuciumata a Japoniei, “Rurouni Kenshin”. Diferenta dintre cele doua productii, insa, e data de faptul ca filmul lui Yukisada, “Year One in the North”, este unul realist si veridic, reflectand intr-un mod artistic drama transformarii Japoniei, a trecerii ei de la feudalism la modernism. Nu veti vedea in acest film lupte cu sabia, efecte speciale sau macar o actiune care sa aminteasca de specificul filmelor cu samurai aduse la rangul de arta de Akira Kurosawa, ci mai degraba o drama umana ce si-ar gasi mai repede un echivalent la Hollywood in celebrul “Legends of the Fall”. Si asta pentru ca “Year One in the North” spune povestea unei familii (implicit si a clanului acesteia) a carei viata ii e radical schimbata odata cu transformarile politice din a doua jumatate a secolului XIX din Japonia, evolutia acesteia fiind urmarita pe durata a aproape un deceniu. In rolurile principale au fost distribuiti actori cu nume grele in cinematografia japoneza, precum Etsushi Toyokawa (din Platinum Data, 20 th Century Boys, Sword of Desperation), Ken Watanabe (care in acelasi an 2005 aparea in celebra productie “Memoirs of a Geisha”, iar un an mai tarziu in “Letters from Iwo Jima”, dupa ce debutase la Hollywood in 2004 cu rolul din “The Last Samurai”) sau Teruyuki Kagawa, inconfundabil in rolurile negative sau comice deopotriva (Rurouni Kenshin, Kaiji, 20 th Century Boys, Tokyo Sonata, Sukiyaki Western Django). Surpriza placuta a constituit-o, insa, protagonista feminina, Sayuri Yoshinaga, o actrita cu peste 55 de filme la activ si o cariera impresionanta in lumea filmului inceputa in anii ’60, care la 60 de ani cat avea la data premierei, a avut o prestatie deosebita, recompensata de Academia Japoneza de Film cu Premiul de Excelenta in interpretare. “Year One in the North” a mai fost nominalizat de 13 ori de catre Academia Japoneza de Film, in anul 2006, la toate categoriile posibile. Filmul a marcat ultima aparitie pe ecran a veteranului Yu Fujiki, care la sfarsitul lui 2005 s-a stins din viata la 74 de ani, lasand in urma o cariera impresionanta de 50 de ani de actorie si peste 100 de roluri.

In anul 1868, o noua era incepe in Japonia odata cu prabusirea Sogunatului. Guvernarea Meiji exileaza clanul Inada din insula Awaji, situata tocmai in sudul peninsulei nipone, in nordul indepartat numit Ezo (azi insula Hokkaido), asta cu toate ca clanul a pus umarul la rasturnarea Sogunatului. In fapt, exilul era la suprafata o “colonizare” a indeparetatelor tinuturi cu o clima extrem de aspra. In randul colonistilor se afla si familia lui Hideaki Komatsubara, care se afla deja in Ezo si construieste de zor resedinta Inaltimii Sale, capetenia clanului, ce urmeaza sa ajunga si el in indepartatul loc de surghiun. Shino, sotia acestuia, si Tae-san, fiica lui, sosesc dupa mai bine de 2 saptamani de navigat pe mare, impreuna cu o mare parte a membrilor clanului. Iluziile pe care si le fac in timpul calatoriei despre locul unde urmeaza sa se stabileasca sunt spulberate odata cu sosirea pe insula. Aici, totul e exact opusul a ceea ce se asteptau sa gaseasca: terenuri greu de cultivat, o clima neprielnica si schimbatoare, salbaticie. Femeile lucreaza cot la cot cu barbatii, iar hrana e pretuita pana la ultimul bob de orez sau mei. Un negustor, Kurazo, aduce odata cu produsele din Sapporo pe care incearca sa le vanda si un mesaj care demoralizeaza intreaga suflare, ce isi pune intreaga speranta in sosirea Inaltimii Sale. Acesta soseste in cele din urma, dar nimic nu mai e ce pare in zorii noii ere. Nici macar oamenii. Abandonati in indepartatul Nord, colonistii cad in plasa jocurilor murdare ale negustorului Kurazo, care incearca sa profite de situatia ivita. Odata ce Hideaki-sama pleaca la Sapporo pentru a aduce orez adaptat tipului de sol de pe insula, familia acesteia ramane fara apararea in fata abuzurilor negustorului Kurazo. Un misterios vanator, Ashirika, se ofera sa le protejeze pe cele doua femei lipsite de aparare.

Daca in “Rurouni Kenshin” vedem transformarea societatii japoneze din perspectiva a ce promitea noua guvernare Meiji, in “Year One in the North” avem ocazia sa vedem latura realista si dureroasa a ce a insemnat schimbarea brutala a mentalitatii si modernizarea societatii japoneze din unghiul de vedere al omului de rand. In acest film nu avem eroi extraordinari care sa manuiasca sabia cu maiestrie impotriva unui inamic zugravit in tuse intunecate, nu exista spadasinul prin excelenta care sa simbolizeze metamorfozarea unei natiuni prin renuntarea la sabie, deci si la trecutul feudal. Avem doar oameni obisnuiti, condamnati de noul regim la un exil in indepartatul Ezo, al caror inamic e unul invizibil: timpurile. Desi toti barbatii clanului poarta cu mandrie o sabie total inutila, dar simbol al onoarei samuraiului care fiecare se considera a fi, aceasta se dovedeste un simplu element de recuzita pe insula aspra unde au fost trimisi in surghiun. Mai dureros, insa, nu este surghiunul, ci faptul ca sunt considerati inutili de o guvernare a carei ridicare au sustinut-o, luptand impotriva Sogunatului. Iar peste toate, implacabil, se revarsa schimbarile profunde in mentalitate pe care noua guvernare le impune cu forta, sfaramand principiile specifice societatii medievale in care acesti oameni inca traiesc pe insula izolata de lume. Ei inca asteapta venirea Inaltimii Sale ca pe un Salvator, acesta fiind nici mai mult nici mai putin decat capetenia clanului, cel care prin intelepciunea sa, ii calauzea mereu in lupte sau spre prosperitate. Cel mai elocvent exemplu al ciocnirii mentalitatii feudale cu cea moderna e stapanirea insulei Ezo; exilatii, numiti “colonisti” de catre autoritati, sunt trimisi pe insula Ezo pentru a o popula, calatorind cu vasul mai bine de 2 saptamani din orasul lor natal. Odata ajunsi pe insula, acestia nu ezita sa-si manifeste bucuria de a fi “cucerit” un teritoriu pentru Inaltimea Sa, capetenia clanului, singurul caruia li se supun in baza ierarhiei feudale. Cand insa afla ca teritoriul “cucerit” apartine, de fapt, guvernului, isi realizeaza, practic, propria conditie de supusi abandonati. Durerea acestor oameni e impresionanta, la fel ca si sperantele spulberate de abandonarea lor. Cat despre schimbare, aceasta cu greu isi poate face loc in mintile lor. “Year One in the North” este un film in primul rand despre alegeri dificile in viata, despre eternul ciclu sfarsit/inceput care transforma si scrie istoria, despre iubirea inteleasa ca mijloc de supravietuire, despre speranta si, mai presus de orice, despre onoare. Samuraii acestui film sunt oamenii obisnuiti, cu calitatile si defectele lor, esenta insasi a noii natiuni care se nastea in suferinta acelor ani. O productie de aproape 3 ore deosebita, cu mesaje profunde care va vor merge la suflet si va vor face sa intelegeti de ce japonezii sunt ceea ce sunt astazi. Un film ce nu trebuie ratat !

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 24 ianuarie 2015

Adesea spunem ca banii nu aduc fericirea, dar niciodata nu uitam sa completam: “ci numarul lor”, o butada, care pana la toata urma, este pe placul multora. Dar oare banii chiar aduc fericirea, cu bani iti poti cumpara chiar orice? Banul iti ofera un statut social, o anumita influenta, un anume respect de care nu te poti bucura atunci cand singurul tau pacat este ca esti sarac. Unii dintre noi percep o atare situatie ca pe una frustranta; vor sa ajunga si ei acolo sus dar nimeni nu-i baga in seama pentru ca… sunt saraci, pentru ca reprezinta ”vulgul”. Si atunci recurg la masuri mai putin ortodoxe: se angreneaza intr-un lung sir de mistificari, care pot avea, uneori, efect de domino: cade o piesa si se darama tot esafodajul.

Jang Mi Ri este o astfel de persoana. Se angreneaza intr-o vasta retea de minciuni, propulsata de dorinta lacoma provocata de frustrarile unei copilarii nefericite. Mama o abandoneaza de mica, tatal, incapabil sa faca fata situatiei, moare, iar ea este trimisa intr-un orfelinat si, printr-un concurs nefericit de imprejurari, este infiata de o familie japoneza. Adolescenta fiind, in timp ce cei de o seama cu ea urmeaza o scoala, isi fac o cariera, ea este obligata sa-si ofere serviciile intr-un bar, pentru a plati datoriile alcoolicului sau tata vitreg. Numai ca, odata platita datoria, patronul barului refuza sa o elibereze pe Mi Ri, multumit de profitul pe care il realiza datorita ei. Insa planurile fetei sunt total diferite de ale sefului sau. Ea vrea sa se intoarca in Coreea, sa-si gaseasca mama, sa aiba o viata prospera. Asa ca, ajutata de o prietena, pune la cale o diversiune si… evadeaza!

Odata ajunsa in Coreea, inchiriaza o camera in aceeasi cladire cu Yutaka, un tanar recent intors de la studii din Japonia. Acesta, desi provine dintr-o familie foarte bogata, prefera sa inchirieze o camera ieftina, pentru a deprinde si modul de viata al celor fara bani. Mi Ri, pentru a nu fi deportata, trebuie sa-si gaseasca o slujba permanenta… numai ca, pentru o fata doar absolventa de liceu si frumusica pe deasupra, este foarte greu sa-si gaseasca un loc de munca. Destinul face ca Jang Myung-Hoon, directorul hotelului A, sa aiba disperata nevoie de un bun cunoscator al dialectului japonez Hitaka. Si tot intamplarea i-o scoate in fata masinii pe Mi Ri, care cu inocenta ii declara ca, desi este absolventa a Universitatii din Tokyo, nu a reusit sa-si gaseasca un loc de munca. Si iata cum se insinueaza perfida minciunica! Si de aici pana departe nu e drum lung; falsifici un document, minti o prietena, profiti de sentimentele unui barbat influent si povestea nu se termina !

Atat Jang Myung Hoon cat si Yutaka remarca frumusetea fetei si se simt irezistibil atrasi de ea. Doi barbati totalmente diferiti; unul lingandu-si ranile dupa un divort fulger, celalalt digerand cu greu decesul mamei si aparitia uneia noi… Doi oameni diferiti se indragostesc de aceeasi femeie, dragostea lor si ambitia ei ii vor conduce in cele din urma, pe calea distrugerii, la marginea prăpastiei, Vor sti ei sa se opreasca inainte de a fi prea tarziu? Asistam la o poveste despre viata, despre suisurile si coborasurile ei, despre lacomie. In cele din urma, este o poveste despre dragoste in diferitele ei ipostaze: sincera, adevarata, falsa, egoista, posesiva…

Serialul este inspirat de povestea adevarata a lui Shin Jeong-ah, care a lucrat la un moment dat ca profesor de arta la Universitatea Dongguk si a fost curator-sef la Muzeul de artă Sungkok. Ea a fost aleasa in 2008 co-director artistic pentru Bienala Gwangju, unul dintre cele mai mari evenimente de arta din Coreea. Shin Jeong-Ah a falsificat diplomele de la un colegiu: o diploma de licenta de la Universitatea din Kansas si un doctorat de la Universitatea Yale. A fost concediata din toate functiile ei dupa ce s-a afat totul. Shin Jeong-Ah a facut 18 luni de inchisoare.

In rolurile principale ale serialului si intr-o forma artistica de zile mari ii regasim pe Lee Da-Hae, Kim Seung-Woo si Park Yoo-Chun. Patrundem iarasi in lumea misterioasa si mirifica a hotelierilor, insotiti de o coloana sonora impecabila, care puncteaza exact cat trebuie dramatismul momentului, Habanera lui Bizet insinuandu-se in urechile noastre, la fel cum Mi Ri se insinueaza in inimile celor doi barbati. Micky Yoo-chun insusi interpreteaza melodia “The Empty Space for You”. Dupa ce am cam marait a insatisfactie pentru rolul cam static din Chuno, descoperim o Lee Da Hee pe post de „femme fatale” si nu-i sta rau deloc! Isi arunca farmecele cu dezinvoltura in jurul sau si culege fara scrupule roadele… Pe cine iubeste? Pe Yutaka? Pe Myung Hoon? Pe ea insasi? Crede ca acesti doi oameni sunt doar pioni in jocul ei, fara a-si da seama ca de fapt EA este pion in jocul soartei. Iar replica ii este data de doi actori aflati in momente diferite ale carierei artistice: Micky Yoo-chun, in plina ascensiune profesionala, Kim Seung Woo in apogeul carierei.

Vinovat de Yoochun histeria, dupa Sungkyunkwan Scandal, Micky isi confirma valoarea, ducand la bun sfarsit o partitura nu tocmai usoara, aceea a unui barbat care deschizand usa inimii lui primeste ca recompensa minciuna. Va fi in stare sa ierte si sa iasa din marasmele minciunii, la lumina cu Mi Ri? Exista o replica, spusa de tatal sau, atunci cand Yutaka este in dilema: s-o paraseasca, sau s-o ierte pe Mi Ri: “pentru un barbat, iubirea este ca o fantana. Odata ce sapi o fantana, nu se usuca usor. Sper doar ca fantana pe care o sapi sa fie curata si adanca. Apa din fantana aceea nu e pentru altii de baut, ci doar pentru tine, nu-i lasa pe ceilalti sa te influenteze”; in fond, dragostea chiar este o fantana. Serialul i-a adus 2 premii lui Yoo-chun, unul pentru popularitate si unul pentru interpretare. Celalalt actor protagonist, Kim Seung Woo, este managerul unui hotel faimos, provenit de jos, din familiile sarace si care afisand dragostea pentru Mi Ri risca sa piarda pozitia castigata atat de greu. Pare un tip insensibil, rece, totalmente dedicat carierei lui. Numai ca, sub aparenta glaciala se piteste un om sensibil, usor de ranit. Dupa zece ani de la distribuirea in rolul unui manager de hotel, iata-l interpretand rolul cu aceeasi sensibilitate ca in Hotelier.

Vizionare placuta !

Prezentare realizata de mi – asiacinefil.

Publicat: duminică 18 ianuarie 2015

Ecranizarile dupa manga (cunoscute si sub numele de live-action) si filmele cu intriga politista croite in jurul unei crime misterioase sunt cele mai frecvente genuri abordate de cienastii japonezi ai zilelor noastre, iar succesul acestora e reflectat de numarul mare de productii realizate anual. Pe langa ele, genul drama isi are locul binemeritat in preferintele cineastilor niponi, insa acestea sunt mai mult productii in care fiecare isi testeaza talentul, fiind realizate cu bugete mici si avand un succes limitat (in nici un caz de box-office). “The Snow White Murder Case” se inscrie in trendul de succes amintit, fiind un film ce captiveaza prin intriga sa (rezolvarea unui caz de crima), implicand indirect spectatorul. Filmat in suburbiile Tokyo-ului si orasului Nagano in decurs de doar o luna de zile, aceasta productie cu buget infim a reusit sa obtina 8,6 milioane de dolari incasari la box-office, fiind un bun exemplu despre cum sa ai succes comercial cu investitii minime. Si daca spre deosebire de alte filme similare ce adopta aceeasi reteta dar care nu ofera nimic in schimbul pretului biletului de la cinematograf, “The Snow White Murder Case” are o poveste interesanta, care e imposibil sa nu te capteze de la inceput pana la ultimul cadru. Iar daca ne gandim ca filmul are peste 2 ore, ne putem da seama ca fara un scenariu solid acest film n-ar fi iesit cu nimic in evidenta. Acest scenariu solid il reprezinta romanul omonim al scriitoarei Kanae Minato, nimeni alta decat autoarea celebrului roman deja ecranizat “Confessions”. Romanul a fost adaptat de Tamio Hayashi, scenaristul lui “Shield of Straw”, “Bunny Drop” sau “Golden Slumber”. De remarcat si regia acestui film (semnata de prolificul Yoshihiro Yakamura), care a stiut sa puna in scena totul ireprosabil, de la cadre la coloana sonora, fara ca povestea sa aiba un moment de suferit. Totul a servit perfect scopului final, imaginii de ansamblu care la finalul celor doua ore ne va lasa cu impresia unui timp castigat, nu pierdut. In rolul principal o recunoastem pe Mao Inoue, ce a lasat de mult in urma rolul liceenei sarace din “Hana Yori Dango” sau al tinerei romantice din “I Give My First Love to You” pentru a interpreta aici o suspecta de crima lipsita de scrupule. Gou Ayano (destul de sters in rolul omului de televiziune c ear face totul pentru a gasi un subiect sensational), Nanao (la debut pe marele ecran, in rolul “Albei ca Zapada”) si Misako Renbutsu completeaza distributia acestui film ce are un numar destul de mare de personaje, dar prezenta carora nu afecteaza in sens negativ cursivitatea povestii.

In Valea Shigure, parc national din prefectura Nagano, are loc o infioratoare crima. Tanara si frumoasa Noriko Miki, angajata la compania ce producea popularul sapun “Alba ca Zapada”, este injunghiata de mai multe ori in inima, dupa care cadavrul ii este incendiat. Cum era de asteptat, criminalul este de negasit. Yuji Akahoshi e un tanar aspirant in lumea televiziunii. Angajat cu norma redusa, acesta ajuta la producerea unei emisiuni ce analizeaza crime neelucidate, totul in timp real. La scurt timp, acesta primeste un telefon de la fosta sa prietena, Kano, care ii spune ca are un pont despre un caz recent de crima. Dandu-si importanta si sustinand ca intre timp a devenit regizor de televiziune, acesta e dispus sa ii preia povestea si sa o transforme intr-o ancheta de televiziune senzationala, care sa-l propulseze in cariera. Fosta prietena ii relateaza despre cazul crimei din Valea Shigure, dandu-i detalii si sustinand ca de fapt ar cunoaste cine e principala suspecta in acest caz de ucidere al colegei sale, o anume Shirono Miki (Mao Inoue). Pornind de la povestea spusa de fosta prietena si expusa imediat pe contul sau de Twitter, Akahoshi incepe propria investigatie, deplasandu-se la locul crimei dar si pe teren pentru a afla versiunea fiecarei persoane implicate in acest caz. Doar ca principala suspecta, “D-soara S”, e de negasit, aceasta disparand dupa comiterea crimei…

“The White Snow Murder Case” se vrea o punte de legatura intre un eveniment dat (in cazul nostru o crima) si modul in care acesta e reflectat de si in opinia publica. In lumea secolului XXI, internetul si instrumentele sale (retelele de socializare in special) au devenit un factor de decizie in anumite situatii. Fan cluburile unor actori, cantareti, vedete in general exista in mediul virtual, adunand in jurul unei persoane zeci, sute, mii, sute de mii sau milioane de fani din intreaga lume, care se pot interconecta doar prin intermediul internetului, uniti de o idee sau pasiune. In conditiile in care orice informatie despre cineva poate ajunge la oricine printr-un simplu clic (sau “tweet”), internetul capata o putere aproape nefireasca in a judeca o persoana. In baza unui simplu zvon, pot fi influentate sute de mii de pareri, una din cele mai dese capcane ale internetului fiind tendinta acestuia de a se substitui sau de a fi manipulat pentru a se substitui unor entitati care in viata reala reglementeaza anumite decizii, punand o puternica presiune asupra opiniei publice. Din acest punct de vedere, internetul este mult mai preiculos decat presa scrisa, care in cazul publicarii unor informatii eronate are ocazia de a face o erata a doua zi sau de a-si cere scuze opiniei publice, cu consecintele de rigoare, in timp ce daca pe internet circula un zvon (care cu atat mai mult e alimentat de rautatea oamenilor), daca acesta se dovedeste fals nimeni nu isi va asuma raspunderea pentru lansarea lui, deci nici reputatia cuiva nu va avea de suferit, decat cel mult a persoanei vizate de respectivul zvon. Mai mult, daca un ziar isi are propriii cititori fideli, cu un anumit profil, internetul e un loc unde profilurile se pierd in gaura neagra numita spatiu virtual. Revenind la filmul nostru, in momentul in care provocarea rezolvarii cazului uciderii Albei ca Zapada e lansata pe twitter de un asa-zis om de televiziune ce nu cunoaste deontologia meseriei pe care o practica cu jumatate de norma, dar care pentru a avansa in cariera e dispus sa faca orice, pe Twitter se creeaza o adevarata isterie. Totul porneste de la un pont pe care fosta lui prietena i-l ofera, despre uciderea unei college de-a ei de la compania ce produse sapunul “Alba ca Zapada”. Desigur, informatia nu este decat o speculatie, consecinta a unor concluzii subiective, iar sugerarea cunoasterii criminalului – identificata in persoana unei alte colege de-a sale, Shirono – nu da nici o credibilitate povestii, ce poate fi, jurnalistic vorbind, privita strict ca o speculatie oarecare. Poate si din acest motiv Akahoshi, cel din echipa de televiziune, decide sa faca un reportaj pe marginea acestui subict, pornind de la aceasta speculatie. Doar ca intreband in stanga si in dreapta persoane care o cunosteau pe principala suspecta, afla lucruri atat pro cat si contra acestei teorii. Daca intr-adevar Shirono e criminala, reportajul va fi un mare succes, iar visul saltului in cariera – un vis implinit. Dar daca lucrurile nu sunt asa cum reportajul sau sugereaza, iar principala suspecta e, poate, nevinovata ? Cine isi va asuma raspunderea pentru conecintele condamnarii unui om nevinovat inca dinainte de a-i fi ascultat punctual de vedere ? Si poate o televiziune sau internetul in sine sa se substituie autoritatii politiei de a ancheta un asemenea caz ? Acestea sunt doar cateva din provocarile acestui film excelent, in care Mao Inoue are o interpretare ce impresioneaza, pe un fundal sonor superb. Unul din cele mai bune filme japoneze ale anului 2014, care va va intriga din prima clipa si de care nu va veti dezlipi pana la finalul plin de surprize.

Traducerea in premiera in Romania a fost efectuata de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: miercuri 14 ianuarie 2015

Lansandu-se in cinematografele japoneze la doar o luna distanta de “Rurouni Kenshin – Kyoto’s Inferno”, “Rurouni Kenshin: The Legend Ends” consfinteste finalul unei spectaculoase trilogii incepute in 2012, ce are la baza o celebra manga a carei publicare a inceput in 1994. Asteptarile de la ultima parte au fost mari, iar fanii genului actiune nu vor fi dezamagiti. In schimb, subiectul in sine si rasturnarile de situatii indica clar faptul ca publicul tinta al acestei trilogii e cel pana in 25 de ani, fascinat de efecte speciale si scene de actiune in mre viteza, pentru care firul epic conteaza mai putin. Sub acest aspect, dar ai al unor evidente exagerari, orice persoana adulta nu poate privi acest film decat cu ochii unui adolescent, altfel scenariul ar fi o insulta la inteligenta fiecaruia. Ca si celelalte doua parti, si ultima parte a fost finantata serios de Warner Bros, de unde si stilul mai putin bombastic si mai mult axat pe ideea de spectacol importata din “popcorn-cinema-ul” american in care a fost realizat filmul. Productia a avut impreuna cu partea a doua a trilogiei un buget de 30 milioane dolari, insa castigurile au fost pe masura: partea a 2-a obtinut 50 de milioane de dolari incasari, iar ultima parte 47 de milioane, ceea ce denota interesul publicului japonez pentru aceasta poveste (insa pentru ce nu exista interes in Japonia, tara unde se ecranizeaza cele mai bizare manga sau animatii, unde s-a inventat o holograma ce tine turnee in intreaga tara etc ?) Cum filmarile s-au realizat intre iulie-decembrie 2013, ultimele 2 parti ale trilogiei fiind realizate “la comun”, distributia e in intregime aceeasi ca in partea a doua. Mai trebuie spus ca “Rurouni Kenshin: The Legend Ends” s-a afat timp de 4 saptamani pe prima pozitie in box-office-ul japonez, ultimele 2 parti ale trilogiei aflandu-se in topul 5 al filmelor japoneze ale anului 2014.

Aruncand Kyoto in haos, inevitabil prima confruntare dintre maleficul Shishio si Kenshin are loc tocmai pe nava acestuia de razboi. Kaoru e aruncata peste bord, iar Kenshin se arunca dupa ea in mare, incercand sa o salveze. Timp de 3 zile, Kenshin pluteste in deriva pe mare, inainte de a fi aruncat pe tarm. Se pare ca destinele celor doi indragostiti au fost definitiv separate. Kaoru e de negasit, in timp ce Kenshin e gasit de un barbat misterios care il duce in padure, la locuinta sa, tratandu-l. In momentul in care isi revine, Kenshin constata ca salvatorul sau e nimeni altul decat maestrul ce l-a instruit din copilarie si l-a transformat dintr-un biet copil ce nu putea decat sa sape morminte intr-un iscusit luptator cu sabia. Ce il frapeaza, insa, pe maestru, e sabia ciudata a discipolului sau, ce avea lama inversa, dar si cicatrucea de pe fata acestuia, ce-l aseamana cu temutul Battosai Asasinul din Era Edo. Odata adevarul dezvaluit, maestrul Seijuro ramane dezamagit de discipolul sau. Insa Keishin ii cere acestuia sa-l invete tehnica secreta Hitem Mitsurugi, pentru a-l putea invinge pe Shishio. Odata depasita problema sufleteasca, Kenshin deprinde acest stil secret de lupta, care ii va fi de folos mai tarziu. Intre timp, Shishio ajunge cu nava sa militara in apropierea Tokyo-ului, amenintand ca-l va transforma in praf si pulbere cu tunurile de pe nava. Afland ca Kenshin nu a murit, pune la cale un plan diabolic: ii cere noului ministru de interne, Ito Hirobumi, sa-l captureze pe Kenshin si sa-l execute pentru crimele comise in perioada Sogunatului. In caz contrar, guvernul Meiji va fi rasturnat.

Un final de trilogie captivant, al carui deznodamant ramane sa il descopere fiecare la finalul celor peste 2 ore ale productiei, dupa o multime de rasturnari de situatii.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 11 ianuarie 2015

Povestea din “Miss Hip Hop and Mr. Rock”, parte a seriei “Love Story” difuzata de postul coreean de televiziune SBS la sfarsitul lui 1999 si inceputul lui 2000 face o incursine in lumea aspirantilor la statutul de star din domeniul muzicii si dansului. Asa cum am vazut deja dintr-o alta productie din 1999 din lumea dansului, ce l-a avut pe Joo Jin-mo in rolul principal (“Dance, Dance…”), la sfarsitul anilor ’90, inaintea declansarii Hallyu, exista o efervescenta in domeniu, multi tineri luand cu asalt auditiile organizate de producatori in cautarea de talente. Pe acest fundal nu este de mirare ca doi ani mai tarziu, succesul serialului “Winter Sonata” a propulsat intreaga industrie a show-biz-ului coreean, Valul Coreean revolutionand industria muzicala, schimbandu-i definitiv infatisarea. “Miss Hip Hop and Mr. Rock” doar prefigureaza ce urma sa se intample in cativa ani, iar figuri necunoscute publicului, precum So Ji Sub sau Bae Doo Na apareau in miniserie in roluri pe care astazi le-am considera cel putin bizare. La 23 de ani, So Ji Sub era inca un anonim; nu avea nici un rol in vreun film pentru marele ecran, aparuse in 2 seriale ce nu au avut mare succes, si nimic nu avea sa prefigureze stralucita cariera pe care o va avea in anii urmatori. Poate doar talentul, ce se poate observa usor inclusive din rolul din aceasta miniserie, care nu este unul principal ! In schimnb, Bae Doo Na e extraordinara in rolul unei iubitoare de hip-hop ce viseaza cu ochii deschisi. La doar 21 de ani, se afla si ea la inceput de cariera, insa interpretarea perfect naturala si plina de umor demonstreaza uriasul talent de care dispunea, viitorul neputand fi decat unul stralucit. Ea e personajul principal al povestii, o comedie romantica pe ritmuri de hip hop si rock, in care mai apare si Shin Sung Woo, un cantaret care la 32 de ani debuta in lumea filmului in rolul unui rocker ursuz.

Ha Jung-woo (Shin Sung-woo) e un rocker a carui cariera e in cadere libera. Dupa 4 albume muzicale ce s-au bucurat de mare succes, transformandu-l intr-un idol pentru multi tineri, cariera acestuia ajunge in impas, rockerul rebel de altadata scotandu-i peri albi managerului sau, ce cauta orice mijloace pentru a-l readuce pe drumul cel bun. Cazut in patima alcoolului, intr-una din zile e la un pas sa loveasca cu masina o tanara aiurita, pe Moon Young-ee (Bae Doo Na). Aceasta il recunoaste si din acel moment se tine scai de el, doar e idolul copilariei sale. Reuseste chiar sa obtina un autograf, prietenul ei producator “Jerry” Chul-soo (So Ji Sub) facilitandu-i apropierea de star. Indragostit din copilarie de Young-ee, Chul-soo incearca sa-i faca o surpriza acesteia: stiind ca rockerul e idolul ei, propune crearea unei formatii din trei fete, din care sa faca parte si Young-ee, care sa fie instruite de rocker. Numai ca Young-ee e o mare pasionata de… hip-hop, pe cand “profesorul” ei nu accepta alt gen in afara rock-ului. Si totusi, dragostea pentru muzica dar si unele sentimente marturisite ii apropie pe cei doi…

O poveste frumoasa despre iubirea pentru muzica si a unui fan pentru idolul sau, cu o interpretare deosebita a actritei Bae Doo Na si a lui So Ji Sub, care cu siguranta vor constitui principala atractie la “Miss Hip Hop and Mr. Rock”.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de cristinab (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 10 ianuarie 2015

Dragostea este cea mai puternica forta pe care o poseda lumea, si totusi este Maretia unui drum care duce catre necunoscut.
Charles de Gaulle

JTBC e unul din cele 4 canale tv generaliste din Coreea cu acoperire nationala difuzate prin tv cablu, alaturi de Channel A, MBN si TV Chosun, deosebindu-se de cele 3 mari canale cunoscute noua – SBS, KBS si MBC, care sunt difuzate prin satelit si care au o popularitate evidenta adusa de vechime si de experienta din domeniu. Fondat in 2011, JTBC a intrat imediat pe piata serialelor de televiziune, cu toate ca ratingurile atinse de serialele produse nu aveau cum sa se ridice la nivelul celor obtinute de seriale difuzate de cele 3 mari canale principale ale tarii. Totusi, in ultimii ani, cateva seriale au avut un oarecare succes, printre cele mai bine cotate fiind „Secret Love Affair”, „Her Legend”, „Fermentation Family: si „Cruel Palace: War of Flowers”. „Dear You” incearca sa-si faca loc printre succesele micutului post tv, chiar daca genul serialului nu este unul prea ofertant pentru iubitorii k-dramelor (romantic/drama), apropiindu-se mai degraba de gusturile iubitorilor de j-drame. Acest fapt se datoreaza nu intamplator faptului ca serialul este un remake dupa j-drama „Koibito Yo” („My dear lover”) din 1995, ce avea la baza un scenariu scris de Hisashi Nozawa, unul dintre scenaristii japonezi de succes ai perioadei anilor 90. Varianta coreeana a preluat doar ideea serialului japonez, dezvoltata diferit pe durata a 16 episoade de scenarista Kim Ji-eun. Difuzat in vara lui 2012, serialul ii are in rolurile principale pe indragitii Park Sol Mi si Hong Jong Hyun. Actrita Park Sol Mi, pe care am vazut-o in Winter Sonata si pe-al carei personaj l-am urat, sau in „All In”, intruchipeaza acum o femeie sensibila, greu incercata de soarta, pe care loviturile primite au facut-o sa devina sovaielnica. Numele lui Hong Jong Hyun duce cu gandul la serialul de televiziune Idol Vampire, la We Got Married unde a fost partenerul Yurei de la Girl’s Day sau…la cat de productivi sunt actorii coreeni am face niste liste foarte lungi (Warrior Baek Dong-soo, unde l-a interpretat pe Yi San, sau Wild Romance sau…). Serialul a mai beneficiat de prestatia altor actori precum Kim Min Joon,Choi Yeo Jin, Park Shin Eun, Bae Noo Ri, Jo Ha Rang , Goo Bon Seung si a fost bine primit de iubitorii genului .

Tema lui „Dear You” o reprezinta amorul conjugal. In cuplurile casatorite exista de multe ori o poveste de dragoste. La un moment dat, relatia de dragoste este pusa la incercare de diferite intamplari care o fac sa-si dovedeasca trainicia si sa duca la un final fericit sau, dimpotriva, catre unul care desparte. De aceasta data piatra de incercare nu o constituie o noua tentatie, ci iubirile din trecut care reapar si produc tulburari. O poveste destul de realista, care i s-ar putea intampla oricui. In ciuda a tot ce El si Ea sunt dispusi sa faca in numele si pentru dragoste, nu totdeauna modul in care incearca sa o mentina in viata sau sa o resusciteze este cel potrivit. Se actioneaza din convingerea ca se face ce este benefic relatiei. Dar este viziunea una realista ? Cat se bazeaza pe cunoastere si cat pe supozitie ? Se stie ce nevoi are si cand e momentul potrivit pentru a le satisface ? Este un dans sincron in doi in care un pas executat mai devreme sau mai tarziu poate inseamna esec. Reusita se bazeaza pe multe ore de antrenament, pe incredere, rabdare si sustinere reciproca. Oamenii, legaturile care ii unesc se schimba indiferent de vointa lor, iar sansele de a ramane impreuna cresc daca si raspunsul la schimbari este unul adaptat noilor situatii.

Chan Joo si Jin Se sunt doi soti ce vor implini trei ani de casatorie. La prima vedere, gesturile tandre, glumele si atmosfera calda par sa dezvaluie o viata de familie reusita. Chan Joo este mai in varsta decat Jin Se, si mai experimentata. Trecutul ei ascunde, insa, drame care au marcat-o profund si pe care le-a depasit cu greu. A iubit si a fost tradata, se astepta sa primeasca un inel, dar a primit o pereche de cercei drept cadou de despartire. Din cauza socului emotional a pierdut sarcina si a fost pe punctul de a face un gest necugetat. Jin Se a cunoscut-o in aceasta perioada neagra a vietii si lui ii datoreaza revenirea pe linia de plutire. In ciuda nenumaratelor asigurari pe care Jin Se i le face in privinta sentimentelor pe care le nutreste pentru ea, tot mai are indoieli. Ceea ce-l defineste pe Jin Se este bucuria de a-i ajuta pe cei aflati la ananghie, este motorul si optimistul relatiei. Si-ar dori copii, dar pentru Cha Joo durerea pierderii primei sarcini este inca vie si evita acest subiect. In saptamana aniversara, isi face aparitia fostul iubit al lui Cha Joo, Eun Hyuk, in timp ce Jin Se intalneste o cunostinta din orasul natal. Hong Ran este fiica profesorilor sai morti intr-un tragic accident pe care o ajuta sa-si gaseasca o locuinta in Seul.

Eun Hyuk, care a preferat sa se casatoreasca cu fiica unui chaebol, este dezamagit ca visul sau de marire l-a transformat in marioneta sotiei si a unchiului acesteia si ar vrea sa se intoarca la prima dragoste. Cha Joo are intrebari legate de ruptura din urma cu trei ani, la care spera sa primeasca raspuns, drept pentru care desi multumita de mariajul sau, accepta sa se intalneasca cu Eun Hyuk in chiar seara aniversarii celor trei ani de casnicie. Jin Se este chemat de Hong Ran in aceeasi seara si gaseste un moment prielnic in timpul petrecerii pentru a disparea subtil. Ambii soti ascund aceste intalniri gandind ca ar produce griji inutile tovarasilor lor de viata. Dar cum minciuna, sau daca vreti omisiunea, are picioare scurte, aflarea adevarului da nastere la suspiciuni.

Hong Ran vede intalnirea cu Jin Se ca pe un semn de la parintii sai care i l-au scos in cale spre a avea grija de ea. Pentru ea, mai putin conteaza ca este casatorit si ca chiar daca raspunde prompt la orice chemare a ei nu depaseste linia care i-ar transforma in iubiti. Il abordeaza fatis, nu-i ascunde nici lui Cha Joo interesul pe care il poarta sotului ei si faptul ca va lupta pentru a-l cuceri. Desi riposta lui Cha Joo este cea a unei femei sigure pe dragostea sotului, in adancul sufletului il simte pe Jin Se ca pe un frate mai mic care merita sa fie fericit alaturi de o femeie de varsta lui. Ii este profund recunoscatoare pentru tot ce a facut pentru ea si nu ar vrea ca prezenta ei sa fie o piedica in calea fericirii lui. Si de parca aceste probleme nu ar fi de-ajuns, publicatia la care lucreaza a fost cumparata de nimeni alta decat de sotia lui Eun Hyuk, Baek In Kyung, de la care afla ca ajutorul secret primit timp de trei ani pentru ca publicatia la care lucreaza sa nu falimenteze vine de la Eun Hyuk. Va putea Cha Joo sa reziste si sa gaseasca o cale de iesire din impas ? Vor gasi eroii nostri forta sa depaseasca obstacolele si sa-si salveze iubirea, sau isi vor afla fericirea in bratele altui partener ?

Dragostea nu este perfecta, nici liniara. Te poate inalta in al noualea cer sau te poate prabusi in abis. Ranim si suntem raniti fara voie, si ne dam seama ce a reprezentat cu adevarat pentru noi doar cand suntem pe cale sa o pierdem. „Always With You” (Edan), „Alone” (Woo Jin Hee), „Because of You” (Ernest & Jo Ha Rang) sunt melodiile coloanei sonore apreciate cu nota maxima de fani, la fel de emotionante si sensibile ca si trairile eroilor nostri. Faptul ca „Dear You” este o drama buna, deosebita fata de cele in care recunoastem usor clisee, fara violenta, fara cuvinte murdare, in care iti poti regasi fragmente din viata, cu un mesaj optimist si care reuseste sa te miste, avand o evidenta doz de realism, toate sunt argumente pentru a urmari aceasta poveste mai aparte din peisajul k-dramelor pe teme moderne.

Prezentare realizata de kira – asiacinefil

Publicat: vineri 9 ianuarie 2015

“The Pirates” a fost unul din cele mai asteptate filme ale anului 2014 in Coreea. Si asta pentru ca in distributia plina de nume mari, in rolul protagonistilor producatorii au readus pentru a doua oara impreuna doi actor foarte indragiti ai Coreei, Kim Nam-gil si Son Ye-jin. Cei doi aparusera impreuna in 2013, in serialul “Shark”, ce a marcat si revenirea lui Kim Nam-gil pe micul ecran dupa perioada stagiului militar obligatoriu. Son Ye-jin ne-a incantat cu aparitiile din ultimele sale 3 filme, “Spellbound”, “The Tower” si “Blood and Ties”, aflandu-se la primul ei rol principal intr-un film de epoca (mai aparuse in 2002 in excelentul “Chihwaseon”, dar acolo a avut un rol secundar, iar filmul era de o cu totul alta factura). In schimb, pentru Kim Nam-gil, rolul din “The Pirates” marcheaza relansarea carierei sale, avand pana acum la active doar cateva filme, in majoritatea avand aparitii meteorice sau in roluri secundare. Si spunem asta deoarece in 2014 a mai aparut intr-un film, iar in acest an deja are anuntate alte doua proiecte. Pe langa cei doi protagonisti, in alte roluri bine conturate ii revedem pe Lee Kyoung-young, excelent in rolul temutului pirat Soma, pe Yoo Hae-jin, responsabil cu buna dispozitie, pe Kim Tae-woo, la fel de antipatic in rolul Sefului Mo ca in rolul nesuferit din serialul “That Winter, the Wind Blows”, pe simpatica Sulli, pe Oh Dal-soo sau Ahn Nae-sang. Singurul care mai lipsea din distributie e Lee Moon-shik, un obisnuit al rolurilor comice, si cum acestea au fost din abundenta, producatorii l-ar fi putut include si pe acesta in distributie. Filmul e regizat de Lee Suk-hoon (Dancing Queen) si scris de scenaristul lui “Chuno” (Slave Hunters) si a lui “My Girlfriend is an agent”. Cu o asemenea echipa, nu trebuie s ane mire ca filmul a castiugat 3 premii si a avut o multime de nominalizari, fiind vandut in 15 tari importante ale lumii. Filmarile au durat mai bine de o jumatate de an, devenind cel de-al doilea film coreean al anului 2014 la box-office, dupa Roaring Currents, avand incasari de peste 64 de milioane de dolari. Ceea ce a atras publicul in salile de cinematograf a fost nu doar distributia, ci si prezentarea filmului drept un fel de “Piratii din Caraibe” in versiune coreeana. In final a iesit un amestec de “Piratii din Caraibe” cu “Moby Dick”, dar nu s-a suparat nimeni pentru asta.

In anul 1388, Goryeo se afla la apusul existentei sale. Yi Seong-gye pune la cale o tradare, pentru a prelua puterea regala si a fonda o noua tara cu sprijinul si recunoasterea dinastiei chineze Ming: Joseonul. Jang Sa-jung (Kim Nam-gil) este un soldat aflat in subordinea Sefului Mo, mana dreapta a complotistului, si refuza sa devina tradator. Cel mai bun prieten al sau este ucis chiar de catre Seful Mo, iar dupa o confruntare cu acesta, Jang reuseste sa fuga, dezertand. Acesta devine Tigru Nebun, seful unei bande de talhari fara prea multa minte, ascunsi in munti, ce dau lovituri la pont. Doar ca de fiecare data sau pontul e gresit, sau au ghinion, cert e ca loviturile lor nu au succes, iar banditii sunt pusi mereu pe fuga. Pe mare, sinonimul banditilor sunt piratii. Stapanul marilor e Capitanul Soma (Lee Kyoung-young), un pirate sangeros si necrutator, a carui mana dreapta e Yeo-wol (Son Ye-jin), foarte populara in randul echipajului. In momentul in care Capitanul Soma isi tradeaza camarazii, dand pe 7 din acestia pe mana Sefului Mo, confruntarea cu Yeo-wol e iminenta. Rezultatul: Soma e infrant, iar Yeo-wol devine noul capitan si stapan al marilor. Ceea ce va mobilize ins ape toata lumea si o va aduce pe mare e… Pecetea Regala incredintata de Imparatul Ming noul rege, ca si denumirea noii tari (Joseon). Acestea sunt pierdute de un supus al Regelui pe drumul de intoarcere, cand corabia e distrusa de o balena uriasa, iar Pecetea e inghjtita de aceasta. Toata lumea porneste pe urmle balenei, iar ce urmeaza e o harababura de tot rasul.

“The Pirates” sa fie varianta coreeana a “Piratilor din Caraibe” ? Poate doar ca imagine de promovare, machiaje si costume. Interpretarea lui Kim Nam-gil desi este comica, pare usor fortata, si e undeva foarte departe de spontaneitatea lui Jack Sparrow (sau mai bine zis Johnny Depp). Son Ye-jin e si ea departe de interpretarea copiei sale din productia hollywoodiana interpretata de Keira Knightley, insa trebuie sa recunoastem ca cei ce s-au gandit la distribuirea celor doi indragiti actori coreeni in rolurile principale au stiut sa aleaga actorii ce se aseamana cel mai mult cu cele doua staruri de la Hollywood. Iar cu putin machiaj si costume orice lipsa se poate completa, rezultatul final fiind uluitor ca imagine. Pana si personajul negativ are o infatisare “pitoreasca”, parul si barba alba dar si tatuajul de pe fata potentand parca samanta raului ce salasluieste in respectivul personaj. In privinta piratilor de rand si a talharilor de pe uscat, ni se propune o gama larga de personaje secundare care mai de care mai haioase si mai nostime, aici distingandu-se Yu Hae-jin, care e de-a dreptul memorabil in rolul unui pirat care decide sa renunte la pirateria pe mare cand vede pe cine a slujit, si sa treaca la activitati similare pe uscat, dar constata ca viata nu e mai usoara si mai lipsita de pericole in munti. Si cand te gandesti ca singurul lucru pe care si-l dorea era doar putina atentie… Surprinzator, filmul debuteaza in cel mai serios mod cu putinta, dupa 25 de minute neexistand nimic care sa tradeze ca ar fi o productie de epoca cu accente comice; din contra, lucrurile par serioase, iar Kim Nam-gil isi joaca acceptabil rolul de soldat loial Goryeo si regelui ce urmeaza sa fie detronat. In momentul in care devine seful banditilor si dezerteaza, lucrurile se schimba, dupa cum o denota si poecla pe care si-o insuseste, “Tigru Nebun”. Iscusit in manuirea sabiei, devine un poznas ce nu ezita sa o ia la sanatoasa inaintea camarazilor sai mai inceti atunci cand situatia devine priculoasa. Ca talhar, e genul care ar face orice pentru propria persoana, dar si pentru cei necajiti si persecutati de bogatasi, iar camarazii lui, usor de manipulate, mereu vad in el un adevarat conducator, respectandu-l. Trasaturile sale sunt similare cu cele ale Capitanului Yeo-wol (Son Ye-jin), care e insa mai indaratnica dar si mai constienta de rolul ei, motiv pentru care increderea ce i-o acorda cei din jurul ei se bazeaza pe o popularitate evidenta. Mult mai realista, ea isi pastreaza sangele rece in orice situatie, iar cand e sa aleaga intre a implora pentru viata ei sau a muri cu demnitate ca un pirat adevarat, ghiciti ce alege ea, si ce alege el… Din pacate, chimia dintre cei doi nu prea functioneaza in acest film, iar vina probabil apartine scenaristului, care nu i-a oferit lui Son Ye-jin prea multe ocazii sa zambeasca. Fiind un personaj mereu incruntat si preocupat mai mult de binele celorlalti decat de propriul ei bine, ea contrasteaza cu imaginea personajului lui Kim Nam-gil, mereu pus pe sotii si nazbatii, mereu cu zambetul pe buze si plin de viata si energie. Din aceasta cauza, si relatia care se infiripa intre cei doi pare una artificiala, fortata, deloc naturala. In rest, “The Pirates” ramane un film agreabil, ce contine unele scene comice de nota 10, umor de situatie si efecte speciale ce au adus filmului si un pemiu pentru realizari tehnice Daca la inceput povestea e usor incoerenta, nefiind explicat clar contextul in care e inserata povestea, ne vom lamuri pe parcurs ce trasee va urma fiecare personaj, filmul devenind captivant si amuzant. Cu toate asemanarile si deosebirile de orice productie hollywoodiana, “The Pirates” ne demonstreaza din nou ca avand la dispozitie un buget de doar 13 milioane de dolari, se pot face filme atractive pentru toate categoriile de varsta, care sa devina mari succese de box-office.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 4 ianuarie 2015

In ultimul deceniu, societatea coreeana a cunoscut serioase transformari. Chiar daca in planul mentalitatii aceasta a ramas tributara traditiei, unele elemente de parvenitism si-au facut tacit loc, devenind azi ceva obisnuit. Asa cum in societatea noastra a aparut “specia” “pitipoanca”, si in Coreea si-au facut loc asa-numitele “aventuriere” ce vaneaza averile barbatilor bogati. Fara a avea neaparat o cultura generala solida si o instruire adecvata, cum erau pe vremuri asa-numitele curtezane (gisaeng), aventurierele isi fac un tel din a duce o viata lipsita de griji pe spinarea unui sponsor, in speranta ca “izvorul bucuriei” nu va seca niciodata si ca, poate, intr-o zi, isi vor vedea viitorul asigurat daca nu ca sotii, cel putin ca amante. Si asta pentru ca in centrul gandirii acestor persoane sta intotdeauna banul. Cum arata viata de zi cu zi a unei astfel de persoane ? Cam acesta este subiectul comediei romantice regizate de debutantul Park Yong-jib in 2007, “Miss Gold Digger”. Povestea este scrisa de scenaristul Park Eun-young (Maundy Thursday, My Dear Enemy, Heartbreak Library), si chiar daca nu este la fel de stralucita ca celelalte scenarii ale sale, filmul e agreabil. “Miss Gold Digger” marcheaza debutul pe marele ecran al excelentei actrite Han Ye-seul, care a si atins apogeul carierei sale in 2008, acest rol aducandu-I 4 premii, din care 3 pentru intrepretare si unul de popularitate. Aparitia ei in acest film vine exact dupa rolul pe care ni-l amintitm din serialul “Fantasy Couple” (Jo Anna), si intr-o mare masura se aseamana destul de mult, si de aceasta data personajul ei fiind unul incapatanat si arogant. De aceasta data nu exista un protagonist masculin dupa clasica reteta a comediilor romantice, ci 4 personaje masculine ce impart un rol de protagonist. Acestia sunt interpretati de figuri cunoscute, precum: Lee Jong-hyuk (din “Crush and Blush”), Kwon Oh-jung (recent vazut intr-un rol secundar in “Empress Ki”), Kim In-kwon (din “Almost Che” sau “Divine Move”) si Son Hyo-young, singurul nume mai putin cunoscut (ce interpreteaza rolul rapper-ului), pentru care “Miss Gold Digger” a fost si singurul film de pana acum.

Shin Mi-su (Han Ye-seul) e o tanara care stie sa profite din plin de atu-ul sau principal, frumusetea, fiind totodata si descurcareata la locul de munca, in calitate de sefa de echipa reusind sa nu scape nici un contract de publicitate obtinut pentru firma la care lucreaza. In plan personal, insa, este singura. Si acesta nu e un motiv de tristete; din contra, profita la maxim de viata, principiile ei fiind cele ale unei persoane practice. Mai exact, e ceea ce in termenii de azi s-ar numi “vanator de averi” sau “aventuriera”. Viseaza ca intr-o zi sa cunoasca barbatul ideal, pe cat posibil atragator, dar mai ales cu bani sau cel putin cu o slujba influenta. Pentru a fi sigura ca nu da gres in alegerea sa, se cupleaza nu cu unul, ci cu trei barbati deodata. Prima ei victima e Lee Jun-seo, un barbat aratos, cu o avere impresionanta, care ii cade repede la picioare si o umple de daruri care mai de care mai costisitoare. Al doilea e Yun-cheol, un barbat deloc atractiv, ochelarist tocilar, ce nu reuseste nicicum sa ia examenul pentru barou, spre a deveni procuror al Republicii. Desi nu are bani, e o “investitie” de perspectiva ce nu poate fi neglijata. In sfarsit, a treia persoana pe care o place e Hyun-jun, un rapper pe care il cunoaste intr-un club, tanar naiv atras de infatisarea fetei, la fel, o “investitie” de viitor in cazul in care ar fi devenit un star. Si ca si cum nu ar fi fost de ajuns, jucandu-se cu cei trei precum cu niste animale de companie, intr-una din zile Mi-su sparge ghiveciul de flori din fata imobilului apartinand unui locatar artagos si ursuz, Dong-min. Pentru fapta sa si pentru incapatanarea de a nu-si recunoaste vina, Mi-su e umilita si pusa sa isi ceara iertare la portavoce in auzul intregului cartier. Acest incident avea sa fie doar inceputul unui lung sir de ghinioane, in care cei doi vecini vor fi implicati. Doar ca e o problema: daca ceilalti 3 barbati au cazut foarte repede la picioarele ei, Mi-su constata ca Dong-min cel artagos e unul din putinii barbati ce pare indiferent la farmacele ei. Care sa fie misterul ?

“Miss Gold Digger” e o comedie romantica linistita, cu momente comice usoare, in care actrita principala Hen Ye-seul e pilonul intregii intrigi. De la ea porneste totul si la ea se intoarce totul. Prestatia ei e una deosebita (dovada si cele 4 premii castigate), de multe ori mimica ei facand mai mult decat toate replicile de rostit la un loc. Daca nu stiti cum arata un “vanator de averi”, Mi-su e intruchiparea perfecta a acestei notiuni, definitia insasi. Cu o infatisare angelica si inocenta, Mi-su poate juca orice rol in fata cuceririlor ei facile. Cand esti tanar si frumos, toata lumea e la picioarele tale, asa ca neobisnuit ar fi sa existe cineva care sa nu cedeze farmecelor din prima. Mi-su e docila si lingusitoare cu prietenul bogatas, constienta fiind ca in functie de comportamentul ei de moment viata i se poate schimba instant. Vorbeste mieros cu acesta, pare cea mai blanda creatura din lume si se declara o adepta inflacarata a principiului ca iubirea, nu banul, aduce fericirea. In schimb, cu procurorul aspirant, care e sarac lipit, comportamentul i se schimba radical. Si asta pentru ca stie ca victima sa nu are nimic de oferit momentan. I se adreseaza uneori pe un ton poruncitor si stabileste clar regula jocului: daca nu ia nici de data asta examenul pentru procuratura, relatia lor se va sfarsi. Doar ce folos sa ramana cu un etern invatacel in care mai mult investeste ea din economiile ei decat sa primeasca ? Cu rapperul aspirant lucrurile stau altfel. Acesta e un tanar in jur de 20 de ani, si ceea ce o atrage la el e, pe langa posibilitatea unui viitor stralucit in show-biz, si aspectul sau fizic placut, o atractie fireasca, cata vreme ceilalti doi “iubiti” sunt oarecum trecuti de prima tinerete. Insa acesta e total imatur, interesat intai sa o aduca in patul lui, si abia apoi sa o pastreze sub pretextul ca “o iubeste nespus”. Cat il priveste pe vecinul artagos, acesta nici macar nu se poate califica pentru pozitia de “aspirant” la farmecele ei, cata vreme e rece ca gheata si de fiecare data cand are ocazia o pedepseste dupa principiul “dupa fapta si rasplata” fara nici un regret. Cam greu de ales din aceasta oferta, nu ? Cei 3 barbati reprezinta tot atatea fete ale iubirii, anume barbatul cu bani, barbatul sarac dar care prin munca proprie poate ajunge sus, si barbatul naiv abia iesit din adolescenta, al carui univers e destul de limitat si al carui unic atu e entuziasmul tineretii. Mi-su are 3 oportunitati pentru a-si asigura un viitor lipsit de griji. O a patra, desi inimaginabila (vorba aceea cu extremele care niciodata nu se atrag poate fi rasturnata intotdeauna cand vine vorba de sentimente), exista si ea ca alternativa la cele 3. Ce va alege eroina noastra sireata ? Poate concluzia ei de la final spune totul despre povara ce apasa pe umerii ei: “E foarte greu sa fii femeie in ziua de azi”. Va depasi cu bine aceasta dilema existentiala ? Ramane sa descoperiti urmarind aceasta savuroasa comedie romantica.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Vic (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 3 ianuarie 2015

Dupa “Hotelier” si “All In”, la mai bine de un deceniu distanta, producatorii coreeni readuc in atentia telespectatorilor un serial inspirat din viata hotelierilor. In fapt, acestia continua pe linia serialelor ultimilor ani, dedicate lumii elitelor, care desi reprezinta un mic procent din populatia Coreei, continua sa reprezinte un standard pentru realizarea k-dramelor. Din pacate. Chiar daca modul lor de viata e o aspiratie pentru omul de rand, mediatizarea excesiva a unor astfel de subiecte nu doar ca transforma k-dramele in niste povesti fanteziste despre razbunare, iubire si ura, fara radacini in realitate, dar ajung chiar sa induca o parare gresita despre societatea coreeana, in care omul de rand e zugravit doar ca un pion, exact ca pe vremurile feudalismului. Serialul a avut un rating acceptabil raportat la cele 32 de episoade ale sale, in jurul a 10%, datorat atat scenariului care a placut (scris de Jo Eun-jung, scenarista lui “Feast of Gods”) cat mai ales prestatiei actorilor din distributie. Lee Dong-wook si Lee Da-hae revin din nou impeuna intr-un serial, la 9 ani de la “My Girl”, starnind admiratia fanilor prin chimia lor din serial. Actorii veterani Lee Deok-hwa (May Queen) si Kim Hae-sook (Robber) , dar si mai tinerii Im Seul-ong (recent vazut in Fugitive of Joseon in rolul Printului Monstenitor) si Wang Jin-hye completeaza distributia. In ciuda calitatii interpretarii si a povestii captivante (chiar daca cu unele clisee inerente), serialul nu a castigat la sfarsitul lui 2014 nici un premiu, avand doar 2 nominalizari la MBC Drama Awards, cate una pentru fiecare protagonist in parte.

Pe presedintele Ah Sung-Won si pe vicepresedintele Lee Joong-goo ii leaga o lunga prietenie inca din anii tineretii, si impreuna conduc Hotel Ciel, considerat un etalon in domeniu, oferind servicii de cea mai inalta clasa. Din cauze necunoscute, presedintele Ah Sung-won se sinucide, ceea ce duce, pe langa foarte multe presupuneri, la confuzie si la un inceput de haos in incinta hotelului condus de managerul general Cha Jae-wan, care cu competenta gestioneaza aceasta criza, pana cand in hotel isi face aparitia un “client pretentios” care se dovedeste mai tarziu a fi mostenitoarea hotelului, Ah Mo-ne, fiica presedintelui. Din anumite motive cineva o anuntase cu intarziere despre moartea parintelui ei, aratandu-i clar ca prezenta ei nu este dorita. Cand, dintr-o intamplare, ajunge pe scaunul de presedinta, i se da un termen de trei luni sa arate ce poate, pentru ca nici fizicul si nici comportamentul, uneori bizar, nu o recomandau pentru o asa de grea raspundere. Sfatuita de sefa personalului, Baek Mi-nyeo, o alta persoana cu un comportament bizar, incearca sa se apropie, pentru a invata ceva, de supracalificatul si competentul director general Cha Jae-wan, care desi o priveste cu superioritatea anilor de vechime lucrati in domeniu, va accepta sa o instruiasca cu toate ca lacunele erau imense iar atitudinea copilaroasa, aproape neserioasa a lui Mo-ne, il infuria si nu de putine ori ii spunea sa lase totul balta si sa fuga. Cei doi vor sfarsi prin a se indragosti unul de altul.
Mo-ne va merge din gafa in gafa, ajutata si de “bunavointa“ taberei vicepresedintelui, care considera ca hotelul trebuia sa fie al lui. Cu toate ca Mi-nyeo o sfatuieste sa nu aiba incredere in nimeni, uita adesea acest lucru si, ca atare, primeste lovituri din toate partile si va suferi teribil, insa nicicum nu vrea sa se dea batuta. Hotelul Ciel va deveni un camp de lupta pentru mai multi protagonisti, care din varii motive, mai mult sau mai putin oneroase, vor sa preia presedintia lui, iar Mo-ne va fi sacrificata pe altarul lacomiei si al razbunarii.

Dar sa vedem care sunt personajele principale care ne vor delecta cu prestatia lor in aceasta captivanta poveste.
Vicepresedintele Lee Joong-go (Lee Duk-hwa) considera firesc sa devina urmatorul presedinte al hotelului si intoarcerea fiicei mostenitoare nu-i pica bine deloc, chiar daca facuse in asa fel ca ea sa nu poata veni la timp pentru inmormantare. Vicepresedintele are un aliat pretios: pe supusul director Cha Jae-wan pe care il salvase la varsta de 11 ani din mainile unei bande care exploata copii si pe care il crescuse ca pe propriul copil dar cu metode discutabile, sadindu-i in suflet ura si dorinta de razbunare impotriva presedintelui Ah, pentru ca il parasise pe el si mama lui ca pe niste gunoaie. Vicepresedintele este crud si nemilos cand este stapan pe situatie, si devine mielusel cand este incoltit. Dorinta lui este de a avea hotelul pentru a putea face un cazinou, si pentru asta elaboreaza un plan minutios. Il creste pe copilul cersetor Jayden si il transforma in managerul general Cha Jae-wan pe care si-i doreste supus si cel care ii va implini visul, iar pentru asta ii imprima in minte ca presedintele Ah este tatal care l-a parasit ca pe un gunoi. Mincinos si corupt pana in maduva oaselor, il manipuleaza pe Jae-wan pana il face sa-i indeplineasca toate ordinele, nesfiindu-se sa-i aplice cele mai drastice corectii atunci cand considera ca se abate de la planul initial.

Cha Jae-wan (Lee Dong-Wook) a vazut primul hotel pe cand avea 11 ani si se numea Jayden, un copil cu care viata nu a fost deloc prietenoasa, ba dimpotriva. Acum, ajuns la 30 de ani, este director general la Hotel Ciel, traieste in lux, are tot ce isi doreste, ii sunt dedicate articole elogioase in revistele de specialitate, conduce cu mana de fier o armata de oameni, iubeste mai presus de orice meseria pe care o face, lucruri care fac fericiti majoritatea oamenilor. Dar nu pe el. El are un singur scop: razbunarea. Sa se razbune pe cel care, dupa spusele vicepresedintelui, este tatal sau care l-a abandonat. La un moment dat descopera ca se afla in centrul unui complot si ca cineva vrea sa scoata castanele din foc cu mana lui, si ca timp de 20 de ani a fost marioneta celui pe care il considera salvatorul si binefacatorul lui. Va suferi o crunta dezamagire, dar evolutia ulterioara a evenimentelor ii va face pe cei care ii sunt apropiati sa se intrebe daca va mai putea suporta atatea lovituri crunte. Isi face serviciul cu profesionalism, cu un chip impenetrabil ca al unui robot, si nimeni nu l-a vazut zambind sau exprimandu-si sentimentele, ascunzand de toata lumea un trecut dureros; iar ranile sufletului dar si ale trupului sunt dovada unei copilarii frante, dar si a unei vieti pline de durere. Cand in calea lui apare Mo-ne, lumea lui liniara si rece se prabuseste, se indragosteste de ea chiar daca tot timpul o alunga si se mentine cat mai distant fata de ea pana cand se convinge ca nu este o dragoste imposibila si ca nu incalca nici o morala; atunci se abandoneaza acestei iubiri care va fi si raiul dar si iadul pentru amandoi.

Ramasa fara mama la o varsta frageda, Ah Mo-ne (Lee Da-hae) este crescuta, educata si iubita de tatal ei fara sa duca lipsa de nimic. Cand afla de moartea tatalui ei, nu accepta sub nici o forma ca s-a sinucis si crede ca directorul Cha are o contributie majora la disparitia lui, desi probele arata clar ca a fost sinucidere, fiind bolnav de schizofrenie si depresie. Cand isi face aparitia prima data in hotel, zambitoare si putin aroganta, nu o recunoaste nimeni, fiind catalogata drept un client pretentios, ceea ce pune tot personalul in stare de alerta. Cu aerul ei copilaros, putin frivola, aeriana si paralela cu activitatea din hotel, pare prea putin interesata de afacere si se deda la mici sicane, rautati si glume fata de personalul hotelului dar si a directorului general, starnind astfel barfe si priviri dezaprobatoare din partea personalului atunci cand isi face cunoscuta identitatea. Dar totul nu este decat o masca pe care o poarta sa nu vada nimeni durerea, spaima si deruta care o stapanesc, mai ales ca cineva atenteaza la viata ei. Stapanita de neincredere si fara nici o persoana de incredere langa ea, apeleaza la directorul de personal Baek Mi-nyeo, careia ii cere ajutorul. Aceasta, sub masca bunavointei, incearca sa o ajute, desi, ca multi altii din personal, considera ca ii lipsesc increderea, eleganta si… creierul. Cu ajutorul ei va deveni presedinta cu conditia ca in trei luni sa dubleze vanzarile, lucru imposibil, dar exact pe asta mizeaza si vicepresedintele care se si vede instalat in fotoliu de presedinte si care, impreuna cu oamenii loiali lui vad, cu incantare, cum proaspata presedinta isi da cu stangul in dreptul, ea fiind total lipsita de experienta in gestionarea unei afaceri asa de mari. Cu comportamentul ei naiv si ezitant, lipsita de aerul de autoritate pe care trebuie sa il aiba un presedinte, starneste ironii, barfe si nemultumiri, ceea ce o face sa sufere in tacere; dar darza, vrea sa demonstreze ca poate si, incet, incet, in jurul ei se strang cativa oameni care o ajuta cu adevarat. Dar puterea celor care o vor doborata este mai mare, si ca atare caderea va fi crunta, pana la nivelul cel mai de jos.

Considerata ca prietena de Mo-ne, directorul de personal Baek Mi-nyeo nu este deloc ceea ce pare a fi. Inconjurata de un aer de mister, corecta si intransigenta, bantuie pe coridoarele hotelului batandu-si cu o nuielusa umarul, parand ca nimic nu-i scapa, fiind la curent cu tot ce se intampla si ce vorbesc membrii personalului; e un personaj care cu greu iti dai seama in care tabara se situeaza; poarta si ea semnele unui trecut dureros, si desi pare prietenoasa, la un moment dat va deveni inspaimantatoare, manata de o dorinta de razbunare care se va intoarce impotriva ei, devastand-o.

Un serial in care mistere si secrete asteapta pentru a fi descoperite, povesti de viata, oameni si caractere, dar si intamplari ciudate, iubire si o muzica care sustine perfect fiecare traire a personajelor subliniind tragismul situatiilor, actori care isi fac cu prisosinta datoria fata de rolurile incredintate, adica cam tot ceea ce un serial bun poate avea pentru a atrage atentia telespectatorilor.

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil

Publicat: vineri 2 ianuarie 2015

Fara a avea vreo legatura cu subiectul celebrei productii hollywoodiene “While You Were Sleeping”, productia coreeana omonima din 2008 – probabil mult mai amuzanta si mai putin romantica – are in centrul ei o femeie trecuta de 40 de ani, aflata in fata unei dileme. La propriu. Factorul cauzator: alcoolul. Dilema: cine e misteriosul barbat in compania caruia si-a petrecut ultima noapte ? Iar de la aceasta dilema se trag o multime de incurcaturi, presupuneri si aluzii ce starnesc zambete, rezultand o comedie usoara agreabila si totodata atat de tipic coreeana. Ca orice comedie, prudctia e un “low-budget” realizata fara nume mari in distributie sau in staff-ul tehnic. Regizorul Kim Jung-min are la activ un film horror (4 Horror Tales – Dark Forest) si 200 Pounds Beauty 2, o comedie-sequel realizata in 2010 care nici pana azi nu a avut premiera. Actorii protagonisti nu au nume, insa sunt extrem de simpatici si de bine alesi pentru aceste roluri: Ye Ji-won (ce a avut un rol secundar in recenta k-drama “Naeil’s Cantabile”, inca un esec glorios marca KBS), Tak Jae-hoon (din comedia “The Worst Guy Ever”), carora li se adauga alte cateva figuri cunoscute ale filmului de comedie coreean in roluri secundare: Kim Hyun-suk, Lee Jae-hoon sau Kim Ki-cheon.

Trecuta de 40 de ani si avand o multime de prieteni, Yoo-jin are o problema: nu are de ani bun un iubit. Existenta ei e una anosta, impartindu-si timpul intre slujba de la birou si internet, unde mai scrie pe furis la serviciu cateva randuri la o manhwa online sub pseudonimul “Anne Frizura Nebunatica”, aluzie la frizura ei epatanta ce starneste mai tot timpul zambetele celorlalti. Intr-una din zile se imbata la o iesire la un karaoke cu colegii de serviciu si, rupandu-i-se filmul, se rasteste la seful ei, anuntand ca-si va da demisia. A doua zi, cand isi revine din mahmureala, se trezeste fara slujba. Dar mai grav decat atat e ceea ce s-a intamplat dupa iesirea la karaoke. Si asta pentru ca Yoo-jin s-a trezit dimineata in camera unui hotel de lux deranjata la telefon de angajati pentru a achita nota de plata. Nota de plata la ce ? Distractia in compania unui barbat misterios a costat-o pe aceasta nu mai putin de 2.157 $ si 33 de centi, incluzand room-service si un vin frantuzesc scump. Desigur, barbatul a fost de negasit, nota de plata ramanand in seama ultimului ramas… sau mai bine zis a ultimului trezit din mahmureala. Pentru Yoo-jin incepe o veritabila cursa contra cronometru pentru aflarea adevarului legat de ce s-a petrecut… in timp ce ea dormea. Nimeni nu scapa banuielilor, pornind de la colegii de serviciu si mergand pana la fostul ei iubit.

Filmul e o comedie savuroasa fara vedete in distributie, cu un scenariu simplu dar consistent ce aduce multa buna dispozitie celui ce se incumeta sa-si rupa 90 de minute din timpul liber pentru vizionarea lui. Personajul principal, interpretat de actrita Ye Ji-won, e prototipul femeii trecute de 40 de ani care nu a reusit sa-si traseze clar obiectivele in viata, motiv pentru care existenta ei e una aflata in degringolada. Yoo-jin are un loc de munca la un birou unde daca iti superi seful si nu esti servil risti oricand sa ajungi pe drumuri. Deci nu putem vorbi de aspiratii privind cariera pentru a le folosi ca scuza a situatiei sale jalnice. Pe internet are un blog unde isi publica o manhwa online la care scrie cand are timp, are chiar un fan club format din 2 membri (ea si fostul ei iubit) si se minte pe sine dand importanta inutilei sale activitati. De la despartirea de fostul ei iubit de la care se implineste aproape un deceniu, Yoo-jin nu a mai avut un prieten apropiat, inecandu-si des amarul in bautura. Acest obicei a devenit tot mai frecvent in ultimul timp, pana cand din cauza lui se trezeste despuiata in patul unui hotel de lux, fara a sti ce s-a intamplat si cu cine si-a petrecut noaptea de pomina. Ramasa pe cap cu o nota de plata exorbitanta, aceasta e hotarata sa il de ape mana politiei pe ticalosul ce i-a facut asta, dar cand sa il gaseasca, ia-l de unde nu-i ! Personajul Yoo-jin e unul amuzant pana la lacrimi, in ciuda faptului ca mai degraba inspira mila. Comedia ironizeaza anumite tare ale societatii coreene din ziua de azi, prim fiind patima alcoolului. Alcoolul e cel mai bun prieten al coreeanului in momentele de tristete, melancolie sau suparare, dar si la cele de veselie consumate in localuri gen karaoke. Prietenia cu alcoolul se vede treaba ca are efecte secundare nedorite asupra memoriei consumatorului, atunci cand se ingereaza in cantitati exagerate. Un alt aspect ironizat de film e aspiratia femeii independente, ce nu pune o cariera in prim plan, si care daca nu este suficient de hotarata ce-si doreste sa faca in viata, ajunge sa se zbata orbeste si sa cada in extreme. Yoo-jin e o persoana obisnuita, a carei frumusete nu doar ca a palit odata cu anii, dar care multi considera ca nu exista in cazul ei. Constienta de lipsurile sale sub aspectul infatisarii, aceasta nici macar nu incearca sa compenseze cu altceva, nerealizandu-si propriile defecte. Lungile seri petrecute in compania alcoolului o rup total de lumea in care traieste, iar tot ceea ce face e invaluit in ceata de la primul pahar pana la trezirea din betie ore bune mai tarziu. Comicul acestui personaj e potentat de ceilalti actori si actrite din distributie, care si ei par desprinsi din aceeasi lume aiurita in care Yoo-jin traieste: Chul-jin, un barbat de varsta ei tradat de infatisarea molatica; Hyun-joo, prietena ei grasana si vulgara ce nu ezita mai tot timpul sa o critice fara a se uita la propriul esec din viata personala; Jong-man, prorpietarul cafenelei, un ochelarist supraponderal ce inchide cercul de prieteni al lui Yoo-jin, asteptand sa-i surada norocul, eventual sa-i bata la usa cafenelei, lucru care se si intampla. Acestui cerc de prieteni i se adauga Suk-kyu, prima iubire a lui Yoo-jin, care la prima vedere pare partida ideala (aratos, manierat, educat), dar care se dovedeste a nu mai fi tanarul naiv din urma cu 10 ani. Cu ajutorul acestor personaje se creioneaza o poveste foarte amuzanta, cu multe situatii ce starnesc hohote de ras. Cine doreste sa se distreze, poate urmari relaxat acest film, satisfactia e garantata.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 1 ianuarie 2015

“For Love or Money” e titlul a doua comedii romantice hollywoodiene realizate in doua perioade de timp diferite: una in 1963, cu Kirk Douglas in rolul principal, si alta in 1993, cu Michael J. Fox in rolul principal. Niciuna dintre ele insa nu are legatura decat prin titlu cu cea mai recenta productie romantica chinezeasca omonima regizata de Gao Xixi, un regizor de productii de televiziune, cunoscut in special pentru mai multe seriale chinezesti de succes. Lipsa de experienta a acestuia in regizarea unor filme de lung metraj e evidenta, fiind reflectata de numeroasele lipsuri ale productiei. Totusi, marele plus e distributia, ce ne prilejuieste revederea frumoasei actrite Liu Yifei, interpreta personajului imobilizat in carucior din seria “The Four”, “Impasibila”. Partenerul ei e nimeni altul decat starul coreean Rain, ce revine intr-un film pentru marele ecran la 2 ani de la “R2B: Return to Base” si la 1 an de la finalizarea serviciului militar obligatoriu. “For Love or Money” e primul film chinezesc in care apare Rain, miscarea facand parte dintr-o strategie a companiei care il manageriaza si care are ca scop relansarea carierei acestuia in lumea filmului dupa 2 ani de absenta. Nu intamplator in 2014 acesta a accepta sa debuteze si intr-un film hollywoodian, “The Prince”, o productie modesta in ciuda distributiei, in tipicul filmelor americane produse doar pentru a aduce bani, ce a avut castiguri sub orice critica (sub 2 milioane de dolari). Tot anul trecut, Rain a aparut in mai multe show-uri de televiziune, documentare speciale si chiar intr-un serial coreean ce nu a avut succes, “My Lovely Girl”, in plan muzical scotand un album (“Rain Effect”) si avand concerte in China. Altfel spus, Rain a revenit, cu mai mult sau mai putin succes, in prim plan, aparitia lui in “For Love or Money” fiind una pur comerciala, de imagine. Pe langa cei doi protagonisti, avem ocazia sa o revedem si pe Joan Chen, careia rolurile negative i se potrivesc de minune.

Xing Lu (Liu Yifei) lucreaza ca insotitoare de bord, ducand o viata aparent independenta, aflata mai tot timpul in zboruri in jurul lumii. Intr-o astfel de calatorie la Viena. e la un pas sa intarzie de la imbarcarea pe avion si, mai mult, chiar sa-si piarda viata cand un sofer grabit e la un pas sa dea peste ea. Soferul e nimeni altul decat Xu Chengxun (Rain), un tanar pasionat de picture ce face pe soferul de taxi prin Viena pentru a avea bani de studii. In urma incidentului, Xing Lu isi pierde locul de munca, deschizandu-si o cafenea in Shanghai. Xing Lu are un prieten mai in varsta decat ea, Yang Zhenmin, in care vede barbatul ideal: ii pune la dispozitie un card mereu plin, ii ofera cine romantice in locatii luxoase si ii declara iubire. Pana intr-o zi, cand fata descopera ca acesta tocmai se casatorea cu fiica unui afacerist bogat, banii fiind mai presus de sentimente. Dezamagita crunt, idealista convinsa ca iubirea e mai presus de orice si nu poate fi cumparata cu bani, Xing Lu e decisa sa se sinucida aruncandu-se de pe o cladire si provocand un spectacol inedit in centrul Shanghai-ului. Intamplator prin acel loc trece si Xu, revenit de la studii din Viena, si care sub pretextul ca locuieste in acea cladire, incearca sa o convinga sa renunte la gestul necugetat. Momentul este depasit, si, treptat, cei doi ajung sa se cunoasca, iar dragostea infloreste din nou. Asta pana cand umbrele trecutului fiecaruia incep sa ii bantuie, periclitandu-le relatia.

“For Love or Money” e o poveste romantica tipic chinezeasca ce demonstreaza o data in plus carentele genului in cinematografia chineza. Desi fata de alte filme de gen cineastii chinezi au mai progresat putin, stilul pripit de a spune povestea si de a trece peste unele amanunte, nu de putine ori totul parand o insiruire de evenimente ca intr-un galop de sanatate doar pentru a se ajunge la final, trage in jos filmul. Cei aproape 10 milioane de dolari obtinuti la box-office se datoreaza nu povestii in sine, ci distributiei stelare, cei doi protagonisti tineri si frumosi potrivindu-se foarte bine in rolul de indragostiti. Dublajul audio a fost cel care a facut posibila aparenta faptului ca Rain vorbeste in chineza, insa prestatia celor doi a fost atat de convingatoare incat dublajul e o problema minora. El, Xu, interpretat de Rain, e un tanar pasionat de arta, visand la o cariera de pictor. Pentru asta a fugit din Hong-Kong, unde ajunsese dupa ce tatal sau murise pe cand el avea doar 8 ani, studiind pictura la Viena si facand orice pentru a castiga bani si a-si plati studiile costisitoare. Nu e un materialist, dar e dispus sa faca orice pentru a castiga bani pentru pasiunea sa. Xing Lu, interpretata de Liu Yifei, e modelul fetei independente ce pare a sti ce face cu viata ei. Cum se putea altfel, lucreaza ca insotitoare de bord (e stiut faptul ca visul oricarei femei este pe langa un card de credit mereu plin sa poata calatori peste tot in lume), iar cand e concediata isi deschide o cafenea, mai mult pentru a-si ocupa timpul, deoarece e intretinuta de banii iubitului ei Yang Zhenmin. Naiva in plan sentimental, aceasta e usor ranita de iubitul ei, ce se insoara din interes fara macar sa o anunte. Cum se pot atrage doua extreme ? Simplu: Xu, pictorul, o salveaza de la moarte, iar ea se lasa cucerita de acesta pentru simplul fapt ca el cedeaza in toate privintele doar pentru a-i face pe plac. Mai apoi descopera multe lucruri in comun, insa trecutul va ajunge sa le influenteze relatia, schimband cursul acesteia. Filmul nu este despre o relatie speciala intre doi oameni speciali, ci are la baza o poveste ce poate fi a oricarui cuplu obisnuit. Din pacate exista prea multe stereotipuri si clisee specifice filmelor romantice, iar insasi povestea devine putin neclara pe la mijlocul ei prin intoducerea unor elemente din trecut insiruite fara o logica anume, lamuririle de la final demonstrand ca unele lucruri puteau fi spuse mult mai inspirat. O nota de 10 si interpretarii actritei veterane Joan Chen, ce revine in orasul natal Shangai pentru filmarile acestei productii, interpretand fara cusur rolul unei mame devotate banului, incapabila sa inteleaga ratiunile iubirii. Un film placut de urmarit, destul de limitat in exprimare si realizare, cu interpretare foarte buna a tuturor rolurilor si cu o melodie frumoasa pe final, una peste alta un film ideal pentru un inceput de an perfect.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 28 decembrie 2014

“Roaring Currents” este, fara indoiala, filmul anului 2014 in Coreea de Sud. Succesul sau fulminant reiese cel mai simplu din faptul ca la 21 de zile de la premiera, a devenit primul film difuzat intr-un cinematograf din Coreea care a depasit 15 milioane de bilete vandute ! Incasarile totale obtinute de acest film au depasit 131,5 milioane de dolari, “Roaring Currents” devenind cel mai de succes film coreean din toate timpurile. Si pe plan international filmul a fost foarte bine primit, obtinand 1,18 milioane de dolari in Statele Unite (mai mult decat “Masquerade” in anii trecuti) si peste 25 de milioane de yuani in China (aproximativ 4 milioane de dolari). Toate acestea s-au petrecut datorita unui buget de doar 18,6 milioane de dolari (ca o comparatie, productia “Shall We Dance ?”, un remake hollywoodian din 2004 dupa un mare succes japonez a avut un buget de 50 de milioane de dolari, iar un recent remake dupa “Oldboy” a fost produs cu nu mai putin de 30 de milioane de dolari, obtinand “uriasa” suma de 4 milioane de dolari la box-office in Statele Unite). Filmul a prins la publicul coreean in primul rand pentru ca e prima productie care descrie la scara larga o batalie navala importanta din istoria Coreei, ce putea sa-i schimbe definitiv soarta. Inspirat din fapte reale si prezentat cat mai realist posibil, “Roaring Currents” a fascinate si datorita distributiei extraordinare: Choi Min-sik in rolul amiralului Lee Sun-shin se autodepaseste (din nou, ca la fiecare noua aparitie), iar Ryu Seung-ryong, pe care unii il vor recunoaste mai greu datorita mastii si costumului military cu casca ce il poarta, interpreteaza rolul rivalului japonez al amiralului, Kurushima. Cho Jin-woong din “Deep Rooted Tree” si “”Beyong the Clouds” e de nerecunoscut in rolul Wakizaka, dovada ca echipa de la mahiaj si costume si-a facut exceptional treaba. Jin Goo (tanarul din “Mother”) si alte figure cunoscute ne vor incant ape durata celor peste 2 ore ale productiei, ce a fost filmata in decursul a aproape 6 luni in prima jumatate a anului 2013, iar asteptarile nu au fost inselate. Filmul a obtinut pana in pezent nu mai putin de 14 premii si 17 nominalizari, principalele pemii fiind pentru Cel mai bun actor (Choi Min-sik), Cea mai buna regie (Kim Han Min, regizorul altui succes de epoca, “War of the Arrows”, si al lui “Handphone), Cele mai bune realizari tehnice, Cea mai buna imagine si, desigur, Cel mai bun film.

Anul 1597. Pentru a doua oara, Peninsula Coreeana e amenintata de japonezi, care pun pe picioare o flota de peste 200 de corabii in vederea cuceririi rapide a Joseonului. Cu 6 ani in urma, soarta primului razboi coreeano-japonez a fost decisa de Amiralul Lee Sun-shin si de celebra lui corabie-testoasa ce a luat prin surprindere flota japoneza. Dar dupa glorioasa victorie, Lee Sun-shin a fost acuzat de tradare, deposedat de titlul militar si torturat. Insa in fata unei noi amenintari japoneze, acesta e reabilitat, reusind sa puna pe picioare o armata proprie si o flota de 12 corabii. Incursiunile tot mai dese ale piratilor japonezi in provincia Jeolla, ce e devastata, determina generalii Regelui Joseonului sa solicite Amiralului o unire a trupelor acestuia cu trupele terestre. De aici ia nastere o disputa interna intre generali, avand la baza anumite principii, Amiralul considerand ca Joseonul poate fi salvat doar intr-o batalie navala, nu si pe uscat. Ramanand consecvent acestui principiu, Amiralul construieste o noua corabie-testoasa care, sustinuta de cele 12 corabii, considera ca putea face fata uriasei flote japoneze invadatoare. Nici japonezii nu stau cu mainile incrucisate, un nou ofiter, Kurushima, fiind trimis personal de Primul Ministru Toyotomi Hideyoshi sa-l invinga pe legendarul Amiral. Acest lucru starneste furia lui Wakizaka, cel care fusese infrant cu 6 ani in urma de Amiral, ce se vede dat la o parte. O serie de evenimente vor schimba evolutia lucrurilor, Amiralul ajungand intr-o situatie fara iesire, avand misiunea imposibila de a salva Josenul de unul singur. Va reusi acest lucru ?

Cu o carte de vizita impresionanta, filmul face o incursiune in istoria zbuciumata a Coreei, in timpul dinastiei Joseon de sfarsit de secol XVI. Povestea din film are la baza fapte reale, fiind, desigur, presarata cu cateva elemente ce tin de imaginatia scenaristilor (nimeni altul decat Jun Chul-hong, scenaristul lui Kundo – Age of the Rampant si The Traget, si regizorul Kim Han-min, ce e si producatorul filmului). Despre viata lui Lee Sun-shin s-au facut o multime de seriale, documentare si filme mai vechi sau mai noi, iar in Coreea cel putin, acesta e o personalitate a istoriei nationale extrem de respectate, in ciuda conroverselor din jurul sau. Realizatorii prezentului film au preferat sa ii zugraveasca acestuia imaginea unui salvator al natiunii modest si noncomformist, greu de induplecat, un militar devotat si loial monarhului care l-a decazut din drepturi iar apoi l-a reabilitat. De asemenea, nu a fost trecuta cu vederea nici latura sangeroasa, negativa, a sa, acesta neezitand sa ucida cu sange rece un dezertor ce a incalcat legea militara si a carui justificare umana a gestuklui sau nu il misca absolut deloc pe Amiral. Mai mult, o sabie pastrata ca un totem de Amiral are insciptionate pe lama urmatoarele vorbe: “Jur pe sabia mea ca voi fi temut de lume. Cu o singura invartire a ei, voi picta lumea in sange.” Insa avem in fata – si acest lucru este extrem de interesant – un Amiral la apusul vietii sale, ce scuipa sange si a carui cea mai arzatoare dorinta este sa lase Joseonul in siguranta, ferit de pericolul japonez. Un an mai tarziu, dupa glorioasa victorie din batalia de la Mueognyang descrisa in acest film, Yi Sun-shin se stingea lovit mortal de un glont japonez, intrand in istorie ca unul din putinii amirali ai lumii neinfrant in cariera sa militara in nici o batalie din cele 23 pe care le-a purtat.

In prima sa jumatate, filmul este static, lent, dar suficient de captivant prin intrigile colaterale subiectului principal. A doua jumatate a sa prezinta batalia navala propriu-zisa, o inedita reconstituire cu ajutorul efectelor speciale a celei mai mari batalii navale din istoria Coreei. Desi in film se vorbeste de o flota japoneza de 200 de corabii (la un moment dat se vorbeste chiar de 300 de corabii) contra a 12 corabii coreene, in realitate 13 corabii corene au avut de infruntat 133 de vase japoneze de lupta, din care Amiralul a rapus 33 inainte ca celelalte sa se retraga. Filmul atribuie un rol important in schimbarea sortii bataliei curentilor maritimi, care s-au dovedit o capcana mortala pentru inamicul japonez. “Roaring Currents” nu este o productie deosebit de tacticizata, cu dialoguri legate de strategie plictisitoare. Intai e prezentata o imagine de ansamblu a celor doua tabere, cu obiective si prioritati, totul centrandu-se pe imaginea celor doi oameni cheie ai bataliei, Yi Sun-shin si Michifusa Kurushima. Mai apoi putem deduce trasaturile fiecarei tabere, din comportamentul celor doi lideri si al supusilor acestora. Tabara japoneza e prezentata exact asa cum se stie despre ea, anume una macinata de rivalitati interne, sangeroasa si salbatica in teritoriile cucerite, lipsita de coeziune sub aspectul coordonarii, insa disciplinata. Superioritatea militara evidenta nu e suficienta cand pornesti la drum cu gandul de a cuceri nu doar Joseonul, ci insusi imperiul Ming. Aroganta si mandria nemasurata a japonezilor sunt si ele trasaturi prezente din plin in jocul actorilor ce interpreteaza personajele japoneze. Un aspect ce trebuie remarcat sunt costumele militare ale ofiterilor japonezi, a caror culoare neagra si ale caror accesorii (coiful, masca pusa pe fata) sporesc noat de mister si fascinatie. De cealalta parte, daca japonezii aveau rivalitati personale la nivel de conducere, la coreeni situatia e si mai grava, disputele principiale dintre comandanti fiind dublate de o lipsa evidenta de disciplina militara. Costumul lui Yi Sun-shin nu e la fel de spectaculos ca cel al comandantilor japonezi, dar si acesta impresioneaza.

Subiectul este cursiv, actiunea e bine dozata in prima jumatate si dezlantuita in partea a doua, si legat de scenario poate un singur lucru poate fi reprosat scenaristilor, anume faptul ca nu e clarificata clar pozitia si autoritatea regelui Joseonului din acele timpuri. El apare zugravit doar din vorbele subalternilor militari, e o figura stearsa cu o autoritate indoielnica, iar mentinerea acestei ambiguitati ridica spectatorului semne firesti de intrebare legate de autoritatea lui Yi Sun-shin din acele momente de cumpana. Aflam, de exemplu, ca Amiralul reabilitat are o armata sub comanda sa, si o mini-flota pe care Regele nu o are. Ce ar trebui sa deduca de aici spectatorul ? Ca autoritatea de fapt nu e in mainile Regelui, ci a Amiralului ce tocmai a fost reabilitat, dup ace a fost considerat un tradator ? Yi Sun-shin are o libertate deplina de miscare si actiune; cand i se cere sa se uneasca cu trupele Regelui, acesta refuza, sustinand ca salvarea Joseonului poate veni doar prin infrangerea pe mare a inamicului. Acest lucru da nastere unei divergente de opinie cu comandantii militari ai trupelor de pe uscat, care incearca sa zadarniceasca planul Amiralului de construire a unei corabii-testoase. In rest, filmul are tot ce e nevoie pentru a fi captivant de la inceput pana la ultimul cadru: o poveste realista si credibila pana la un punct (anume pana cand intervine Cerul, dupa cum o spune Amiralul la final), o interpretare sublima a tuturor actorilor, imagini spectaculoase, efecte vizuale ce sporesc spectaculozitatea scenelor dinamice, intr-un cuvant tot ce e inclus in reteta unui blockbuster de succes istoric. Daca vreti sa aflati mai multe despre un important episod al istoriei Joseonului, acest film e o propunere ideala. Veti ramane cu o impresie puternica, care nu va va parasi cu una cu doua.

Traducere efectuta in pemiera in Romania de uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil ! Timingul a fost lucrat manual linie ncu linie.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Page 22 of 51

sus

My Secret Hotel (2014) – nunţi, mistere şi iubiri redescoperite

Big Match (2014) – Lee Jung-jae şi Shin Ha-kyun în marele bluf numit “meciul secolului”

Love Never to End (2007) – Etsushi Toyokawa într-un film romantic semi-noir despre iubire şi adulter

Scarlet Innocence (2014) – lecţia iubirii, între obsesie şi rãzbunare

Tazza 2: The Hidden Card (2014) – un sequel de succes dupã un film de succes inspirat din lumea jocurilor de noroc

“Mai Ratima” (2013) – Bae Soo-bin şi Park Ji-soo în debutul regizoral al lui Yoo Ji-tae

My Brilliant Life (2014) – Kang Dong-won şi Song Hye-kyo într-o poveste emoţionantã de familie

Marriage Not Dating (2014) – despre o cãsãtorie fãrã iubire şi misterele ei nebãnuite

Year One in the North (2005) – povestea impresionantã a colonizãrii insulei Hokkaido în zorii Erei Meiji

Miss Ripley (2011) – o poveste despre lãcomie şi iubire în diversele ei ipostaze

The Snow White Murder Case (2014) – Mao Inoue în rolul suspectei de serviciu într-un thriller incitant

Rurouni Kenshin: The Legend Ends (2014) – finalul unei trilogii spectaculoase a samuraiului modern al Erei Meiji

Love Story (1999-2000) – “Miss Hip Hop and Mr. Rock”, Bae Doo Na şi So Ji Sub într-un recital actoricesc memorabil

Dear You (Beloved) (2012) – despre imperfecţiunea iubirii şi adevãratele ei sensuri

The Pirates (2014) – bandiţi vs piraţi într-o aventurã reconfortantã a la Moby Dick

Miss Gold Digger (2007) – aventuriera Han Ye-seul prinsã în clasica dilemã: bani sau iubire ?

Hotel King (2014) – Lee Dong-wook şi Lee Da-hae pe urmele lui „Hotelier”

While You Were Sleeping (2008) – o comedie „inocentã” despre pãcatele celei de-a doua tinereţi

For Love or Money (2014) – Rain şi Liu Yifei, între dilema banilor şi a iubirii

Roaring Currents (2014) – povestea Amiralului ce a sfidat soarta în cea mai mare bãtãlie navalã din istoria Coreei