“Love Never to End” e o interesanta poveste despre iubire si infidelitatea conjugala inteleasa in purul stil japonez. Adica cu o doza de bizar care nu are cum sa surprinda un iubitor al cinematografiei japoneze. Filmul are la baza un roman scris de Junichi Watanabe, un scriitor ce s-a stins din viata anul trecut, la 81 de ani, cunoscut pentru romanele sale ce portretizeaza legaturi extraconjugale. Romanul sau omonim nu a fost una din scrierile lui cele mai bine vandute, insa prin contributia regizorului Yasuo Tsuruhashi, scenariul lui “Love Never to End” a luat o forma captivanta, rezultand un film aparte. Productia are in centrul ei povestea unei iubiri interzise intre un scriitor de succes intrat in criza de inspiratie si o femeie trecuta de 40 de ani, sotie si mama a trei copii, ce se indragosteste de idolul ei, sacrificandu-si familia pentru propria fericire. Desi filmul a fost realizat cu un buget redus, nefiind o productie de box-office, regizorul a stiut sa-i dea o culoare aparte, in special ca subiectul poate parea monoton. Astfel, povestii romantice ii da o nota sobra prin elemente de noir evidente, iar coloana sonora insoteste spectatorul aproape pe toata durata povestii, creand o atmosfera serena, in ciuda gravitatii si seriozitatii temei abordate. Si nu, filmul nu e o poveste clasica despre un adulter, ci o perspectiva inedita asupra iubirii percepute ca un sentiment personal ce poate prinde din nou viata atunci cand o casnicie scartaie. Iar in numele iubirii, uneori e permis orice… inclusiv crima. In rolurile principale il revedem pe Etsushi Toyokawa (Year One in the North, Platinum Data, 20 th Century Boys), la fel de cuceritor ca in rolurile sale precedente, calculat si pasional, in timp ce in rolul principal feminin actrita Shinobu Terajima (Happy Flight, Yamato, Vibrator) isi joaca perfect rolul de adultera prinsa intre iubirea fata de idolul ei si responsabilitatea de stalp al familiei.

Kikuji Murao (Etsushi Toyokawa) e un scriitor, odata de succes, de 45 de ani, divortat si avand o fiica adolescenta, ale carui romane au fost odata cele mai bine vandute din Japonia. Lipsa de inspiratie l-a redus la calitatea de simplu profesor la o universitate, de mai bine de un deceniu nereusind sa mai scrie ceva. Totul pana intr-o zi, cand o prietena se gandeste sa il ajute in a-i reda inspiratia, prezentandu-i-o pe Fuyuka, o fana infocata de-a lui. Sotie a unui agent de vanzari mai tot timpul plecat de acasa si mama a trei copii, aceasta a ramas fascinata de scrierile lui Murao, iar intalnirea acestuia in carne si oase o emotioneaza. In scurt timp, el simte ca renaste ca scriitor, dar si ca barbat, indragostindu-se de Fukyuka. Initial timida, aceasta ii raspunde sentimentelor lui Murao, cei doi stabilind intalniri la zeci de km distanta de propriile resedinte, doar pentru 2 ore pasionale saptamanale. Si asa trece un an, an care schimba vietile amandurora: el e aproape sa termine noul sau roman “Vanitate si Pasiune”, ea e total schimbata, in bine, sursa fericirii ei interioare fiind insasi existenta lui. Si totusi, la un moment dat, ceva se intampla… iar Fuyuka ii cere lui Murao sa ii ia viata.

Filmul are o cronologie inversa, pornind de la relatarea evenimentelor ce pun capat relatiei dintre cei doi amanti, din prezent, si mergand spre trecut, reconstituindu-l din crampeie de amintiri pasionale. Elementele de noir introduse de regizor potenteaza aceste amintiri, dandu-le un aspect aparte (un foc de artificii superb, redat din unghiuri ascunse si prin intermediul reflexiei, imagini scurte si tensionate suprapuse peste amintirile personajului). Imaginea initiala de la care pleaca povestea e mai apoi reconstituita pas cu pas, moment cu moment, ca si cum la inceput o oglinda se sparge in zeci de bucati, iar mai apoi un mester incearca sa ia bucata cu bucata sis a reface pretioasa oglinda. Desigur, aceasta nu va mai arata niciodata ca la inceput, insa la finalul celor 2 ore ale filmului, vom avea surpriza sa regasim oglinda intreaga, si, in plus, sa intelegem ce anume a dus la faramitarea ei. Atmosfera este una relaxata, in ciuda temei deloc lejere abordate si a ceea ce se petrece la inceputul filmului, iar la asta a contribuit din plin muzica de fundal, perfecta pentru acest gen de film semi-noir. Etsushi Toyokawa in special are o interpretare remarcabila, fiind un actor care se potriveste oricarui gen de rol, iar acesta i-a pus putin la incercare talentul, pentru ca nu e usor sa interpretezi un personaj prins intre pasiunea pentru scris si pasiunea sufletului. De altfel, cheia intregului film sta in spusele partenerei sale de adulter din film, care intr-un moment de extaz recunoaste: “M-ai remodelat. Nu stiu cat de departe voi merge, mi-e frica de mine insami, dar simt ca traiesc.” Chiar daca intre cele doua personaje chimia nu prea exista (in general la filmele japoneze potrivirea personajelor in functie de jocul actorilor e una problematica, stiut fiind stilul rece de abordare al cineastilor niponi), sinceritatea e temelia relatiei extraconjugale, pentru care ea renunta la tot, facand aceasta afirmatie de o sinceritate dezarmanta: “Simt ca traiesc”, cu toate ca “mi-e frica de mine insami”. O contradictie in jurul careia se construieste un film excelent, ce iti mentine viu interesul pana la ultima secventa, in cautarea raspunsului la o singura intrebare: “De ce ?”.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil