“Mai Ratima”, ce a avut premiera mondiala la Festivalul de la Busan (octombrie 2012), 8 luni mai tarziu avand si premiera in cinematografele coreene, reprezinta primul lung-metraj regizat de apreciatul actor coreean Yoo Ji-tae. Dupa ce ne-a impresionat cu roluri memorabile in “Attack the Gas Station !”, “Ditto”, “Running Wild”, “Traces of Love” sau “Midnight F.M”, acesta a incercat si o cariera ca regizor si scenarist, devenind unul din cei mai tineri regizori coreeni in 2008, cand debuta cu scurtmetrajul “Out of My Intention”, la doar 32 de ani. “Mai Ratima” a marcat debutul acestuia ca regizor al unui film de lung-metraj, castigand la Deauville Premiul Juriului, in 2013. Intitulat initial “A Boy Dreams of Sansevieria”, “Mai Ratima” spune povestea de iubire dintre un coreean trecut de 30 de ani, aflat la limita de jos a societatii, si Mai Ratima, o “mireasa” thailandeza casatorita formal cu un coreean, cu 10 ani mai tanara. Yoo Ji-tae nu apare in acest film, desi el e atat regizorul, cat si scenaristul si principalul producator (prin propria companie de productie, Yoo Movie, fondata de actor in 2005). La aceasta productie cu buget redus si-au adus contributia si KOFIC (Asociatia Nationala de Film Coreeana), dar si cateva posturi tv coreene, in timp ce distributia a fost completata de cativa actori cunoscuti, nu vedete de prima mana cum reuseste Kim Ki-duk de fiecare data. Ca veni vorba de Kim Ki-duk, filmul lui Yoo Ji-tae se aseamana mult cu productiile lui Kim Ki-duk, insa intre cei doi mai e inca o distanta mare, “Mai Ratima” aratand evidente carente la unele capitole (scenariul e bun, dar nu spune mai nimic nou, in timp ce uneori imaginile par de amator, chiar daca la acest capitol avem parte la inceput de cateva idei vizuale interesante). In rolul principal masculin a fost distribuit popularul actor Bae Soo-bin (din k-dramele Secret Love, 49 Days si Dong Yi), in timp ce in rolul protagonistei feminine o vedem pe debutanta Park Ji-soo, ce anul trecut a debutat si pe micul ecran in serialul “Surplus Princess”. Rolul Mai Ratima din acest film i-a adus si premiul pentru Cea mai buna actrita debutanta la “Blue Dragon Film Awards” (2013). So Yu-jin din “Bel Ami” (unde a avut un rol foarte asemanator cu cel din acest film) si “Happy ! Rose Day” aduce putina tensiune in poveste, colorand putin scenariul. In rolurile secundare vom recunoaste mai multi actori veterani de top, ce au acceptat sa participe la acest proiect datorita pieteniei cu Yoo Ji-tae. (Lee Joon-hyuk, Oh Dal-su, Oh Gwang-rok). Per total, “Mai Ratima” a castigat 2 premi si a avut 4 nominalizari, un inceput promitator pentru cariera regizorala a lui Yoo Ji-tae.

Soo-young (Bae Soo-bin) e un barbat coreean atragator, trecut de 30 de ani, cu vise irealizabile datorita statutului sau social. De la o varsta frageda a trebuit sa se intretina singur, invidios fiind pe colegii de scoala care mergeau la studii in strainatate sau in vacante interzise lui. Ramas fara un loc de munca, acesta cocheteaza cu lumea interlopa, implicandu-se in furturi marunte pentru a-si castiga existenta. Mai Ratima (Park Ji-soo) e o imigranta thailandeza cu 10 ani mai mica, venita in Coreea pentru a-si intretine familia. Pentru a da o forma legala sederii in Coreea, aceasta a venit ca mireasa a unui barbat coreean cu probleme psihice, a carui familie a luat un imprumut pentru a o aduce si a o intretine. Mai Ratima lucreaza la mica fabrica de textile a familiei, insa e supusa abuzurilor fizice si verbale ale fratelui sotului si, respectiv, ale mamei-soacre. In momentul in care constata ca de mai bine de 6 luni nu a mai primit nici un ban pentru munca prestata, ii cere bani cumnatului, fapt ce starneste furia acestuia. In conditiile in care acesta refuza sa rezolve prelungirea vizei de sedere a tinerei in Coreea si recurge la amenintari ca o va denunta autoritatilor, se isca un incident in plina strada intre cei doi. Din senin apare Soo-young la fata locului, luand apararea cavalereste tinerei abuzate si fugind cu aceasta. Intre cei doi se naste mai intai o prietenie bazata pe incredere reciproca, iar mai apoi isi face loc treptat iubirea. Pentru a scapa de trecut, se decid sa plece in Seul sa-si incerce norocul. Doar ca aici toate visele lor se frang, unul dupa altul, in tacere si suferinta…

“Mai Ratima” e o drama realista despre societatea coreana contemporana si mentalitatea ei intr-o lume a globalizarii. Yoo Ji-tae a avut ideea filmului inca din perioada facultatii, trebuind sa mai treaca 15 ani pana cand acestei idei sa se transforme intr-un film. In cei 15 ani, lumea in sine s-a schimbat, nu insa si mentalitatea in privinta discriminarii la adresa imigrantilor. Daca in anii ’90, recesiunea ce a lovit economia coreeana a facut tara neatractiva pentru imigratie, dupa boom-ul economic imigranti in special din Asia de Sud-Est au vazut in Coreea un veritabil El Dorado al Estului. Politica restrictiva a autoritatilor fata de acest fenomen in crestere a dat nastere unor modalitati aparent legale pentru femeile din tarile sarace sa se stabileasca legal in Coreea si sa munceasca, trimitand bani familiilor din tara natala: asa-numitele casatorii aranjate. Acte formale, nascute fara vreun sentiment sincer intre parteneri, casatoriile aranjate au ajuns tot mai frecvent o forma mascata de abuz, ce ascundea diferente insurmontabile de mentalitate, limba si civilizatie. Filmul lui Yoo Ji-tae despre asta vorbeste, despre reticenta societatii coreene fata de straini, in special daca acestia provin din tarile sarace ale Asiei de Sud-Est, despre rasism, intoleranta, conservatorism si ura.

“Mai Ratima” ridica o problema ce o intalnim in orice societate dezvoltata (si nu numai): cea a castigarii existentei printr-o slujba decenta. Iar modul in care e pusa problema de regizor arata ca aceasta problema nu e doar una cauzata de factori externi, cum ar fi imigratia, ci e o consecinta fireasca a globalizarii. Orice fiinta umana isi doreste o viata decenta, iar dupa cum o spuneau inca din secolele trecute cugetatorii iluministi, orice fiinta umana e libera sa-si caute fericirea. Uneori aceasta nu poate fi gasita in locul de bastina, in satul natal, in orasul sau tara natala, iar cautarea ei presupune sacrificii, renuntari, asumarea unor riscuri imprevizibile. Cei doi protagonisti ce au ajuns sa se cunoasca in urma unui context nefericit de evenimente sunt o femeie thailandeza venita in Coreea pentru a castiga bani pentru intretinerea familiei sale sarace, Mai, si un coreean ce in absenta posibilitatii de a-si gasi o slujba onesta se ocupa cu furturi marunte, Soo-young. Fugiti cu ultimele economii din Pohang, oraselul de provincie unde nu mai aveau nici o perspectiva de viitor, vanati de politie si avand vise mari de realizare, acestia ajung impreuna in Seul. El viseaza ca intr-o zi sa poata sa cumpere toate cladirile turn de pe o strada, devenind un gangster de Seul, ea se multumeste sa dea un telefon dupa ce vede un anunt intr-un metrou in care i se promit venituri rapide si usor obtinute. Dar amandoi esueaza in scurt timp si realizeaza ca realitatea e mult prea cruda pentru a-si putea implini visele in jungla Capitalei. Si atunci, cum ramane cu iubirea care, incet-incet, se infiipa intre cei doi, pe masura ce fiecare incepe sa vada in celalalt un sprijin, aparand increderea reciproca ? Poate ea sa se nasca in aceste conditii vitrege si, mai ales, are vreo sansa de realizare intr-un fel sau altul, o finalitate ?

Yoo Ji-tae nu ezita sa isi critice compatriotii pentru rasismul si cinismul de care dau dovada fata de straini. Desi prezinta mai multe situatii cinice, din 10 situatii, doua sunt pozitive, aratand si latura umana a coreenilor. Un moment cinic, greu de uitat, e cel in care un politist ce nici macar nu are o prietena o intreaba pe Mai cum e in Thailanda, pentru ca se gandeste sa-si petreaca acolo luna de miere. Acest lucru tradeaza mentalitatea celor ce au o slujba stabila, bine platita, ce privesc tarile sarace precum Thailanda, Filipine sau Vietnam ca pe niste destinatii exotice de distractie. Si asta in conditiile in care se stie ca in prezent tarile dezvoltate ale Asiei se confrunta cu un aflux de imigratie dinspre tarile sarace, ce da nastere la ingrijorare si la prea putine solutii. Daca Europa a adoptat oarecum modelul american, devenind ea insasi un creuzet in care se amesteca printre europeni si o multime de imigranti ilegali veniti din tari arabe sau din Africa Maghrebiana, Coreea si Japonia sunt extrem de reticente in aceasta chestiune, adoptand o politica dura ce consta in vize de sedere pe termen scurt ce pot fi prelungite in niste conditii destul de dificile. Pe langa abuzurile ce pot lua nastere in urma acestei politici (principala modalitate de a pacali aceste masuri sunt asa-zisele casatorii cu mirese vietnameze, thailandeze, filipineze etc, ce n-au la baza decat un interes financiar, dand nastere unor adevarate retele ce nu sunt departe de traficul de oameni), mai trebuie adaugata si atitudinea, mai ales in randul populatiei de varsta a treia, fata de straini, deseori rasista, intoleranta si ultraconservatoare. Toate aceste lucruri sunt excelent zugravite in film de Yoo Ji-tae, fie prin niste susoteli ale unor batrane, fie prin tratamentul inuman la care e supusa Mai de mama-soacra “poama acra” sau prin abuzurile cumnatului sotului ei cu probleme psihice.

Un tablou complet si realist al societatii coreene contemporane, din care lipseste sclipiciul lumii fermecatoare a chaebol-ilor omniprezenta in principalul produs de export media al Coreei, k-dramele, o lume pestrita, cu cersetori, interlopi, prostituate, cu saracie si suferinta, cu imbogatiti peste noapte si cu statii de metrou pline de oameni ai strazii, o imagine care ridica semne de intrebare si lasa loc de meditatie. “Mai Ratima” e un film cu un mesaj puternic, umanist, de care cinematografia coreeana atat de comerciala a ultimului deceniu avea nevoie. “Mai Ratima” poate fi piatra de temelie a unei cariere regizorale stralucite a unui mare actor, al carui debut e unul remarcabil. Ramane sa-i urmarim urmatorii pasi.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil