Incarnation of Money poster 1Ne aflam din nou pe teritoriul banilor. Banul, cea mai nociva inventie a omului. De fapt trebuie sa spunem deschis ca toate intrigile, toate crimele, toate decaderile, toate neajunsurile, toate deznadejdile, toate ambitiile, decadenta insasi, toate… toate, pornesc de la bani – ori ca ii ai, ori ca nu ii ai, ii poftesti si te incurci in compromisuri cand te lasi atras in valtoarea in care te arunca acestia. Deh, nu avem cum sa nu recunoastem ca istoria banului este si istoria omenirii, ca primii „bani” ai oamenilor – sarea, graul, porumbul, mai apoi vitele, erau greu de manevrat si, deci, trocul trebuia sa dispara. Nu ne vom opri asupra istoriei fascinante a formelor banilor: perle, pietre si metale pretioase, paritatea acestora sau legile bancare din timpuri imemoriale babiloniene, mesopotamiene ori chinezesti. Ne vom margini doar la… manuitorii de bani. Cu multi ani in urma a rulat si la televiziunea nationala un serial cu acest titlu si poate cei mai in varsta si-l amintesc. Vom aduce in prim plan poate mai mult discursul biblic „banul ochiul dracului” decat orice altceva; bineinteles, contextul in care cei care se perinda prin serial se prezinta pe ei insisi ca o personificare, o identificare cu acest instrument de plata care este banul. Ceea ce implicit duce la dezumanizare si la dramele care se petrec in jurul celor care aleg sa se vanda pentru himerele lansate de acest miraj, de Fata Morgana, de manipulatori care ajung la randul lor sclavi in acest mediu circulant, care domina, stapaneste planeta de cam prea mult timp.

Incarnation of Money poster lat 1De obicei, latura spirituala a banilor nu exista in cartile de economie, specialistii economici neputandu-i privi ca pe ceva spiritual. Partea spirituala a banilor se refera la energia acestora. Banii sunt o energie care se afla in continua transformare. Nu poti acumula foarte mult din aceasta energie deoarece trebuie sa o lasi libera pentru a-si indeplini tendinta de miscare. Chiar si numai pentru a-i acumula, trebuie sa fii pregatit, sa poti suporta, sa fii compatibil cu energia banilor, altminteri esti pasibil de a fi nimicit. La o privire minutios-atenta, daca tot am facut atingere discursului biblic, constatam cu stupoare ca intr-adevar, cei care sunt bogati mai primesc, iar celor care sunt saraci li se mai ia din „nimicul” pe care abia de-l au. Ce sa fie asta? Care este ratiunea pentru care multi castigatori la loto si-au distrus vietile? Unul din multiplele posibile raspunsuri il putem afla urmarind „Incarnation of money – Personificarea banilor”, o poveste in 24 de episoade propusa de Asiacinefil.

Incarnation of Money Kang Ji HwanNu vom face apel la rating-ul pe care l-a avut serialul care a rulat incepand cu luna februarie 2013, dupa “Cheongdamdong Alice”, care ne-a fost adus si noua aici, in comunitate, pemntru simplul fapt ca nu are nici o relevanta (o medie de 12% e buna, dar spune mult prea putin in raport cu ce are de oferit serialul). Yoo In-shik e regizorul unor seriale precum „Giant” sau “History of the Salaryman”, care impreuna cu scenaristul Jang Young Chul, s-au ocupat si de „Incarnation of Money”, riscand oarecum cu difuzarea imediat dupa serialul amintit. Si totusi, „Cheongdamdong Alice” a avut o cu totul alta tematica, o drama romantica fiind urmata de un serial pe tema preferata a producatorilor coreeni, cea a razbunarii. Probabil ca s-a mizat pe revenirea în rolul principal a talentatului actor Kang Ji Hwan, pe numele real Jo Tae-Gyu, care desi are probleme cu prima lui agentie de impresariat (au depus cerere pentru a se interzice aparitia actorului in filme, seriale si musicaluri), da totusi viata personajului principal al serialului „Incarnation of Money”. Cu un bogat palmares artistic, atat ca actor, cat si ca interpret, si-a inceput cariera in 2001 intr-un musical, urcand spre anii 2008-2009 in topul celor mai bine cotati actori, asa cum o dovedesc premiile adjudecate, cat si faima internationala cucerita. A fost remarcabil in serialul “Coffee House”(2010), unde apare psihologia iubirii maraton, ca o lupta de gherila, agonia si extazul frumosilor dar greilor ani petrecuti in asteptarea marturisirii, pentru ca, iata, iubirea a fost testata, a rezistat in timp. Este un serial care a prins mai putin la publicul nostru, in favoarea unei comedii spumoase, care a fost „Lie To Me” (2011). Incarnation of Money Park Ji BinSa nu il uitam nici in rolul din „Hong Gil-Dong” (2008), fiindca niciun actor coreean in voga nu se considera a fi complet, daca nu a trecut proba de foc a unui rol dintr-un serial de epoca. De asemenea mentionam si „Capital Scandal”(2007), unde rolul de dandy il prinde de minune, precum si varianta coreeana a filmului „Greace” (2004). Cu siguranta ca in panoplia rolurilor-succes va figura si cel din „Incarnation of Money”, ale carui premii se lasa asteptate in ultima zi din an. Adolescentul Lee Cha Don este interpretat de dragalasul si mai vechea cunostinta Park Ji Bin, care sub ochii nostri isi imbogateste filmografia si arta interpretativa pe masura ce creste, iar noi imbatranim o data cu el, urmarindu-i ascensiunea artistica: Perfect Love(SBS, 2003); Yi San (MBC, 2007); Queen Seon Duk (MBC, 2009); Boys Before Flowers (KBS2, 2009); Empress Chun Chu (KBS2, 2009); May Queen (MBC, 2012). Insa,vazand pozele in care tanarului actor ii sunt prezente patratelele musculare abdominale, atent lucrate in sala de forta, ma tem sa nu impartaseasca prea devreme soarta celuilalt copil minune al cinematografiei americane,care a esuat lamentabil- Macaulay Culkin.

Incarnation of Money Bok Jae InS-au facut speculatii cu privire la partitura feminina a serialului, aceasta fiind asigurata de actrita Hwang Jung Eum si nicidecum de actrita Ham Eun Jung, cu care Kang Ji Hwan a lucrat pentru SBS, in „Coffee House” (2010). Hwang Jung Eum a debutat ca solista in 2002, cu trupa de fete k-pop SUGAR, trupa pe care o paraseste in 2004, in favoarea unei cariere solo. Începand cu anul 2005, a inceput sa joace ca actrita de seriale, in cateva roluri secundare, intre care amintim rolul lui Kim So Hyun, în serialul „East of Eden”, unde partitura masculina i-a apartinut lui Song Seung Hoon, cel pe care-l cunoastem destul de bine din cele cateva seriale pe care comunitatea noastra le-a vizionat. In 2009, Hwang Jung Eum impreuna cu prietenul sau din viata privata Kim Yong Jun, care face si el parte dintr-o trupa de baieti k-pop SG WANNABE, s-au alaturat show-ului de varietati “We Got Married”. In urma succesului pe care il are, va fi solicitata sa joace in serialul “Giant” si se poate spune ca se afla in perioada ei de glorie, in acest an avand rolul principal si in serialul de succes „Secret” (Secret Love), recent tradus de Asia Team.. Personajul Bok Jae In, va fi interpretat in perioada adolescentei de mica actrita Seo Shin Ae care va juca intr-un rol solicitant, ce presupune multe schimbari de fizionomie. Ea a debutat in 2007 in drama „Thank You”, ca apoi sa joace si in alte filme si seriale.

Park Sang Min este cel care da replica personajului Kang Seok din postura rolului secundar, interpretand cu multa maiestrie pe procurorul Ji Se Gwang. Actorul are o bogata experienta filmografica, inca din anul 1990 acesta jucand in cateva filme, iar din 1994 s-a distins in multe roluri din seriale, intre care amintim ”Giant„ (2010) si „City Hunter” (2011). Frumoasa si malefica Eun Bi Ryeong, va fi intruchipata in serial de Oh Yoon Ah, actrita si fotomodel, cu un debut de cariera inca din 2004. In anul 2006 a obtinut premiul SBS pentru rolul din serialul „Alone In Love”.

Incarnation of Money secventa 3Povestea, asa cum sugereaza si titlul, vorbeste despre bani si lacomia care duce la drama. Este vorba despre oameni care au bani si putere si care incearca din greu sa-i protejeze pe cei ce doresc sa fure. „Inamicul banilor e compasiunea. De indata ce incepi sa simti compasiune, banii dispar ca si cum nu ar fi fost”, spune un personaj. Si probabil ca banii, scopul tuturor celor care fac avere, sunt un instrument inselator, de tortura pentru toti cei care ii vehiculeaza. Lee Cha Don (Kang Ji Hwan) este fiul unui chaebol, broker imobiliar, care a pierdut totul – familia si averea. Mama lui, suspecta de uciderea tatalui, este invaluita in plase tesute cu abilitate de insusi avocatul apararii, Ji Se Gwang, care o vrea eliminata din cursa pentru obtinerea mostenirii, o avere uriasa pe care aceasta o astepta de ani de zile pentru fiul sau Kang Seok, pret al umilirilor la care s-a lasat supusa de catre sot.

Bok Jae In (Hwang Jung Eum) este fiica de camatar, care nu cunoaste altceva decat banii. Fire pragmatica si muncitoare, dar si singuratica, este prototipul fetei urate, supraponderale, care mananca foarte mult ca sa compenseze frustrarile, poarta aparat dentar si ochelari. In urma unor operatii estetice, cu cheltuieli masive, se transforma in „zana” (unele scene memorabile parodiind literalmente cunoscutul film de succes „200 Pounds Beauty”) si face tot posibilul sa-l cucereasca pe eroul nostru, de care e indragostita de cand erau adolescenti.

Incarnation of Money secventa 1Despartit de parinti, istetul Kang Seok reuseste sa dibuiasca complotul pus la cale pentru uciderea tatalui,insa are un accident, ramane amnezic si ajunge intr-un orfelinat unde primeste numele de Lee Cha Don. Este ajutat sa urmeze cariera de procuror de catre un misterios Senior din Jingok, caruia va trebui insa sa-i ramburseze cheltuielile pentru studii. Primii ani petrecuti in functia de procuror ii atribuie non-calitatea de maestru al extorcarilor, insa il aduc si in fata dusmanului sau de moarte, procurorul Ji Se Gwang: un individ ambitios, necrutator, care nu se lasa imbrobodit de lucruri marunte cum ar fi femeile si inlatura orice obstacol din cale pentru a-si realiza obiectivele. Vom vedea oare un Lee Cha Don plapand, speriat, incapabil sa-i faca fata ? Va adopta si el un stil de viata unde hotia, sperjurul, minciuna isi dau mana ca sa unga si sa deschida usile unei lumi coruptibile, cea a politicului? Poate vom avea si raspunsul la intrebarea de ce sunt atrasi oamenii de aceasta lume poleita, deoarece acolo se vehiculeaza BANII, dar si PUTEREA? Numai din acest ring provin marile castiguri ?

Incarnation of Money secventa 5Serialul propune spre meditatie teme din care vom avea multe de invatat: ”ce sunt banii de ii fac pe oameni sa se lupte intre ei, sa se urasca si chiar sa ucida pe cineva?…”, dar mai ales cum, in loc sa adunam bucurii, clipe fericite, ne complacem in goana nebuna a lumii dupa bani, contribuind prin lipsa de interes ori prin acceptul nostru prea facil la cocotarea in ranguri nemeritate a celor care nu ar trebui nici macar sa viseze la vreo functie politica. Este drept ca manipularea, jocurile, cartile se fac din umbra, dar nu cumva si noi ne-am lasat, uneori poate din prea mult bun simt, dar alteori de-a dreptul prostiti pe fata? Dar mai avem un lucru de invatat: IERTAREA si asezarea lucrurilor in fagasul lor normal, prin etica, moralitate si o mana intinsa tuturor celor aflati in suferinta. Si sa speram ca vom mai putea gasi in jurul nostru acele fiinte cu totul si cu totul speciale, care ne vor ajuta sa mentinem lumea aceasta cu caldura sufleteasca, umanitate, solidaritate si multa iubire. Si astfel ii vom invinge pe cei care vor o Noua Ordine Mondiala si principiul lor de a ne face sa devenim cu totii, Personificari ale banilor. Altfel, Divinitatea se va razbuna si nu vom mai putea vietui intr-un desert spiritual.

Incarnation of Money secventa 6Echipa care a lucrat la acest serial, vi-l recomanda ca fiind placut de urmarit, cu multe schimbari dramatice de situatii, cu personaje si caractere ale caror deslusire o veti afla pe parcursul vizionarii, cu un actor Kang Ji Hwan debordand intr-un rol care-i vine ca o manusa si cu un Park Sang-min o adevarata intruchipare a Diavolului, actori care reusesc sa transmita trairi contradictorii care va vor tine cu sufletul la gura episod de episod. Nu ramane decat sa savurati – probabil serialul anului in Coreea – o poveste in care alterneaza drama, romantismul, umorul, actiunea, tensiunea, razbunarea si iertarea asa cum nu ati mai vazut in alte seriale coreene. Multumiri echipei care s-a ocupat de acest proiect: uruma, Blue Sky (la proiectul de debut ca traducator pentru asiacinefil, precedand „Gu Family Book” ca ordine cronologica) si gligac2002. Pe langa traducerea de calitate, timingul fiecarui episod a fost lucrat linie cu linie, timp de aproape 2 luni de zile, subtitrarea initiala in engleza avand mari lacune la acest capitol. Vizionare placuta !

Prezentare realizata de Corina – asiacinefil

inc3Episodul 3 – Cubul Rubik

In spital, nestiind cine este, Kang Seok incape in mainile grasutei si uratei Bok Jae In care va incerca sa se faca obiectul lui de adulatie si care il ajuta la studiu. Neprezentand interes pentru doamna Bok, mama lui Jae In, aceasta hotaraste abandonarea lui intr-un orfelinat. Insa operatia pe creier suportata de Kang Seok a dus la exacerbarea capacitatilor de memorare, astfel ca punand mana pe un registru de afaceri compromitatoare, reuseste sa-l distruga, nu inainte de a-l memora complet. Iar doamna Bok, experta in cunoasterea oamenilor, isi da seama ca acest copil ar fi o investitie importanta, fapt pentru care din umbra, il va urmari si va contribui discret la cariera lui, sub un nume fictiv- Seniorul din Jingok.
De cealalta parte, Ji Se Gwang evolueaza in functia de procuror si incearca sa se debaraseze de persoanele de care s-a folosit pentru a accede in cariera. Pune capat relatiei cu Eun Be Ryeong, iar parteneriatul cu procurorul corupt Gwon Jae Gyu nemaifiindu-i de folos momentan si intuind ca in materie de interese, trebuie sa se orienteze spre alte grupuri de procurori corupti, va actiona pentru demascarea lor.
Soseste clipa in care se va intersecta din nou, de asta data cu Lee Cha Don, cel care in orfelinat a primit un nou nume, o noua identitate si care se afla la inceputul unei cariere de procuror. Momentan Kang Seok nu mai exista, sau cel putin se ascunde in meandrele trecutului, pe care nu si-l mai aminteste.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc4Episodul 4 – Printre Cavalerii Mesei Rotunde

Ji Se Gwang pozeaza in Robin Hood aparator fervent al legii, temut de colegii de breasla, dar mai ales de infractori, coruptii din sistem. Hwang Jang Shik, candva partenerul sau de matrapazlacuri, este aproape falit deoarece a pierdut banii la jocuri de noroc.
Ca sa-si incheie cu brio perioada de stagiatura, proaspat absolventul de scoala Lee Cha Don, trebuie sa intre sub aripa protectoare a mentorului sau, nimeni altul decat Ji Se Gwang. Dar acesta nu il vrea in echipa, deoarece este ocupat cu un caz foarte important de coruptie si isi pazeste cu strasnicie secretele anchetelor. Iar tanarul procuror, constient de faptul ca ar avea mult de pierdut in urma refuzului categoric de a fi primit in echipa, este nevoit sa-si scoata in evidenta talentul, sa-si foloseasca relatiile si banii proprii, in descoperirea unei cai de atingere a scopului.
Cum, ne-cum, pentru ca Bok Jae In lucreaza la YSCU sub numele de Gong Jae In, zarul sortii decide ca ea sa devina pionul principal al acuzarii in cazul aflat spre anchetarea justitiei. Si fiindca orice sacrificiu trebuie pus pe altarul datoriei, Cha Don se straduieste sa-i propuna lui Jae In sa devina martor, numai ca modul sau de prezentare, induce o perceptie total diferita nabadaioasei fete, care manifesta alte intentii, considerandu-l „candidat” la mana ei. Cine pe cine va convinge?

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc5Episodul 5 – Joc de carti

Deoarece Park Gwang Tae martorul principal este dat dispărut, acuzarea se confruntă cu mari probleme. Ji Se Gwang joaca la cacealma vrand sa descopere cine este cartita plantata in echipa sa de seful procurorilor Jo Sang Deuk, cel care-i da peste cap toate planurile. Printr-un joc abil, pune la cale o intalnire de grup a echipei sale, cu scopul ca cel care transmite informatii sa se demaste sub efectul bauturilor.
Cha Don are mari probleme cu d-soara Gong, fiindca aceasta il aude plangandu-i-se despre „imperfectiunile” sale, sefului de secţie Yang Goo Shik. Lovita rau in mandrie, suparata pe escrocheria lui Cha Don, Jae In se razbuna in felul ei specific si se ajunge la politie. Distrugand investigatia procurorului Ji Se Gwang, Cha Don ajunge sa lucreze cu o femeie procuror Jeon Ji Hoo si asista la prima autopsie. Nici aceasta nu asculta supozitiile lui Cha Don, el avand un mod exagerat de a se pune in valoare, dar si un fler imbatabil. Tocmai acest fler, o face pe Jeon Ji Hoo sa mediteze la spusele tanarului stagiar.
Mai vechea noastra cunostinta Eun Be Ryeong devenita Angelina, revine in tara dupa o indelungata absenta, facand alianta cu primarul Jeong Hae Ryong fiindca doreste sa se razbune pe fostul ei iubit, Ji Se Gwang, care i-a dat papucii.
Si cine credeti ca se recupereaza dintr-un lung sir de operatii estetice?

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc6Episodul 6 – „Divide et impera”

Primarul Jeong Hae Ryong il invita pe Ji Se Gwang intr-un club, unde are loc intrunirea unui grup de elite sub pretexte literare, patronata de presedinta Bok Hwa Sool. El incearca sa si-l faca pe procuror omul sau, numai ca afla de la cei pusi sa spioneze, ca mana sa dreapta, Lee Gwang Soo in care are cea mai mare incredere sa-i rezolve toate problemele murdare, il va trada si va fi martorul acuzarii. Ji Se Gwang a aruncat o piatra in apa, undele se propaga, istoria se repeta, „si tu Brutus?”, dictonul latin „divide et impera” („dezbina si stapaneste” al lui Iulius Caesar), il fac pe primar sa inteleaga rationamentele si sa utilizeze din plin arta de a te folosi de oameni si de a te debarasa de ei cand nu mai ai nevoie, caci nu-i asa ”nu omul tradeaza, ci situatia”.
Cha Don a făcut o miscare inteligenta si a acceptat invitatia televiziunii pentru un interviu, unde lanseaza o provocare criminalului. Dupa interviu, se preface a fi beat si atrage un urmaritor pe care il ia drept faptasul cautat, dar neexperimentat cum este, ramane snopit in bataie. Insa memoria sa super calibrata ii aminteste unde l-a vazut si cine este. Plin de emfaza, Cha Don isi expune teoria privind crima si ca urmare i se permite sa-l interogheze pe Lee Gwang Soo, dar lucrurile se precipita, iar el este nevoit sa mearga sa o elibereze din inchisoare pe Park Gi Soon, nimeni alta decat mama sa.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc7Episodul 7 – „Privesc printre gratii, in lanturi de fier”

Ne vom ocupa de cea care dintr-un joc perfid al „intamplarii” atent lucrate, fara cusur, a platit cu tot ce mai mult in lume o mama putea plati: fiul sau Kang Seok. Desigur, e vorba de Park Gi Soon, cea incarcerata pentru o crima pe nu a comis-o si pe care de-a lungul a multor episoade am lasat-o deoparte, ispasind o pedeapsa nemeritata. Bineinteles ca anii au trecut in defavoarea ei, nu numai prin pierderea ireparabila pe care a suferit-o, cat mai ales prin deteriorarea capacitatilor mentale, rod al vicisitudinilor din inchisoare si al unui tratament medicamentos aplicat cu sila, anume ca sa o impiedice a judeca corect lucrurile si situatiile, facut pentru anihilarea capacitatilor volitive in lupta pentru descoperirea adevaratilor faptasi, care au impartit averea sotului ei. Apropiata eliberare ridica mari semne de intrebare lui Ji Se Gwang, care ramane stupefiat cand mama il imbratiseaza pe Lee Cha Don si-l striga cu singurul nume pe care il mai stie – Kang Seok. Alunga insa aceasta imagine, ca neverosimila.
Stiloul buclucas, cheia intregului caz aflat pe rolul procuraturii, este inca in posesia lui Ja In, din care cauza viata ii este in pericol. Dar preocuparea ei esentiala este sa testeze noua imagine pe care si-a faurit-o cu scopul de a se razbuna pe toata tagma masculina ce si-a batut joc de ea de-a lungul anilor. Si ce personificare mai buna putea sa intruchipeze aceasta razbunare, decat Cha Don?

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc8Episodul 8 – Cei de la putere, au locuri asigurate in primul rand, la orice spectacol

Ca peste tot in justitie, orice se poate intampla. Adica dispar sau se masluiesc probe, stiloul si-a facut datoria, apar martori mai mult sau mai putin mincinosi, care nu fac decat sa-i ascunda pe micii criminali, de cei care sunt in spatele tuturor potlogariilor, si tot asa. Noroc ca se mai gaseste cate un inimos de procuror, Lee Cha Don, care refuza compromisul. E timpul ca cei care nemeritat s-au suit pe scara sociala, sa coboare-unii, iar altii sa mai urce. Ji Se Gwang refacandu-si cvartetul de alta data- reporterul Go Ho, procurorul Gwon Jae Gyu si mai nou sosita de prin tari straine Angelina- a reusit sa-l infunde pe Jeong Hae Ryong. (Din vechea alianta lipseste Hwang Jang Shik, el fiind inlaturat si alegand o alta cale de a cheltui banii castigati ilicit.) Desigur se bucura in felul lor, incercand sa-si insuseasca Yellow Sea Credit Union-YSCU, banca ce a apartinut primarului criminal care isi ispaseste pedeapsa in inchisoare.
Lee Cha Don, proaspatul titularizat in functie, plin de avant, animat de succesul profesional obtinut si mai ales dupa ce a eliberat-o pe Park Gi Soon, trebuie sa-si intalneasca binefacatorul, pe misteriosul Senior din Jingok. Cine este de fapt acest ominiprezent personaj, dar care… nu se arata defel ?

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc9Episodul 9- Maestru al extorcarilor

Lee Cha Don s-a slefuit in cei 5 ani petrecuti de la ultimele evenimente. Datorita faptului ca trebuie sa inapoieze plata studiilor Seniorului din Jingok, a devenit mercantil. Invarte si tot invarte intre degete moneda talisman daruita de tatal sau, de care nu-si mai aminteste. Poarta doar tára care i-a apartinut aceluia-placerea avida de a aduna bani. Dar a devenit si duplicitar, pozand in procuror sarac si in ascuns, se complace intr-o viata luxurianta. Si asta in pofida faptului ca a ales corectitudinea ca principiu de viata profesionala.
Polii puterii s-au schimbat si iata ca cei marginalizati si cat pe ce sa fie eliminati din sistem au capatat posturi de conducere. E cazul procurorului general Gwon Jae Gyu, cel care face parte din cvartetul castigator, alaturi de Ji Se Gwang, acum seful Departamentului de Narcotice din Incheon. Ei l-au inlaturat pe procurorul corupt Jo Sang Deuk, cel care viza un post inalt de conducere si pentru care se aservise primarului incarcerat. Singura care nu pierde niciodata este presedinta Bok Hwa Sool. Ea il vizeaza pe Cha Don ca ginere, fiindca stie deja ce potential are. Aparent Jae In este impotriva planului mamei sale, luptandu-se sa faca bani singura, deoarece ii displace afacerea familiei „camataria”.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc10Episodul 10 – Ce-i de haram, de haram se duce

Lee Cha Don trece pe la o mustata de a afla care-i este adevaratul nume. Acelasi cvartet este in alerta, fiindca deocamdata nici ei intre ei nu stiu cine a pus la cale „sinuciderea” lui Hwang Jang Shik, cel care din intamplare compilase niste informatii despre posesorul gramezii de bani descoparita ingropata pe santierul de lucru, iar cercetarile il dusesera la Kang Seok. Dar si la serviciu, maestrul extorcarilor este pe cale sa fie descoperit. Ji Se Gwang nu se lasa pana nu afla cine este acesta. Si nu-i este greu sa-l descopere, caci anii de lucru l-au inzestrat cu capacitati deductibile din ce in ce mai performante. Oricum, dupa ce i-a distrus mama, fiindca banuieste cine este cu adevarat, tinta lui este acum insusi Lee Cha Don, pentru ca trebuie sa acopere cat mai urgent urmele crimei sale, termenul de prescriptie nefiind depasit. Si banii depozitati cu truda de Cha Don, se fac scrum, ca o rasplata pentru ca si-a murdarit mainile adunandu-i.
Bok Hwa Sool descopera secretul lui Jae In, restaurantul pe care l-a deschis, dar si motivele pentru care nu vrea sa fie ca mama sa, camatar adica. Jae In are abia acum curajul sa-i spuna ce gandeste, iar consecintele nu intarzie sa apara: este amenintata cu inchiderea cardurilor de credit si cu darea afara din casa.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc11Episodul 11- Vinovatii platesc. Nevinovatii platesc si sufera

Tanarul procuror Lee Cha Don trece prin incercarea vietii sale profesionale, fiind supus audierii disciplinare, de asta data cu probe bine motivate. El isi activeaza relatiile sus-puse, cei carora le-a furnizat banii necesari traiului ori functiei politice. Acestia isi fac datoria, insa procurorul Ji Se Gwang voind sa-i distruga cariera, ii povesteste motivul pentru care a ajuns procuror: tatal sau a fost arestat in locul unui om bogat al carui sofer era si a murit in inchisoare. Chiar daca a primit bani pentru studii, s-a facut procuror pentru ca sa indeplineasca ceea ce insemna adevarata justitie: omul bogat a murit si el. Nu-i spune insa si cine a fost acel om bogat. Facand instantaneu o alegorie asupra povestii tocmai auzite, Cha Don, neintelegand deocamdata incrancenarea dusmanului sau, ii spune procurorului ca nesuportand sa fie nedreptatit, il va viza si el, si-i va intoarce la randu-i ceea ce inseamna cu adevarat justitie, din punctul sau de vedere.
Demis din functia de procuror, ajuns la sapa de lemn, Cha Don deschide un modest cabinet de avocatura. El este ajutat de fostul sef de sectie Yang Goo Shik, care l-a urmat in „exil”, caruia ii vine ideea de a revendica o parte din gramada de bani descoperita pe santierul de lucru, declarandu-se reprezentant al amaratei de Park Gi Soon. Insa aceasta este intr-un sanatoriu, sub un nume necunoscut. Ca urmare, Cha Don trebuie sa patrunda acolo.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc12Episodul 12- Regasire

Intrand in sanatoriul groazei, unde pentru bani sunt internati oameni sanatosi pe care se fac experiente psihotice cutremuratoare, numai ca acestia sa-si doneze banii rudelor, ori celor care le vor averea,incet, incet Cha Don isi da seama cat de abjecta este lumea,dar mai ales totul devine o lectie pentru el, care acumuland banii prin extorsiune, nu a fost departe de cei care-l tortureaza aici. El trebuie sa plateasca dur sansa supravietuirii din accident si mai ales revenirea amintirilor. Biata doamna Park, bolnava si aproape fara nicio speranta, tresare la mesajul transmis de Cha Don. Managerul Yang Goo Shik si secretara Hong sunt de mare folos in îndeplinirea planului.
In fine, regasirea dintre mama si fiu este dramatica. Flash-uri din memoria pierduta a lui Cha Don redevenit Kang Seok, incep sa se perinde prin fata ochilor. Fiecare contribuie la revenirea celuilalt, iar in final stiu ca au de purtat o lupta comuna impotriva celor care le-au distrus familia si si-au insusit banii: Ji Se Gwang, Hwang Jang Shik, Eun Be Ryeong- trio-ul malefic. La care ulterior s-au adaugat reporterul Go Ho si procurorul Gwon Jae Gyu.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc13Episodul 13- ”Legile omenirii duc la pacat. Legile divine duc la pace”

Cha Don are o tentativa de a-l demasca pe Ji Se Gwang, printr-o marturisire a mamei sale, postata pe internet. Insa slaba nadejede de a fi luată în seamă. Si ca un actor desavarsit ce este, el adoarme toate posibilele banuieli ale dusmanilor in legatura cu adevarata sa identitate. Nu este inca timpul sa se arate.
Doamna Park Gi Soon ajunsa in ultimul stadiu de suferinta, din nepasarea cu care a fost lasata sa suporte o pneumonie acuta, petrece ultimele clipe dintr-o viata chinuita, alaturi de cel pe care l-a asteptat atat de mult: fiul sau, Kang Seok. Cu slabele puteri ramase si cuvinte la sfarsit de drum, il indeamna sa nu caute razbunarea si sa devina avocatul napastuitilor, al celor care au dreptatea in mana, dar suporta nedreptatile si cu pretul crimelor, sunt deposedati de bunurile pe care le au, cu scopul de a fi insusite nemeritat. Sarmanul Kang Seok isi inghite lacrimile, fiindca nici inmormantarea propriei mame nu o poate organiza. De acum incolo, nu-si va permite sa mai planga.
Angelina incepe atacul prin invaluire asupra lui Jae In, intrucat aceasta detine 25% din actiunile de la YSCU. Cvartetul malefic si-a fixat ca obiectiv obtinerea banetului gasit pe santier, suma colosala care ii obsedeaza si pe care o vad cat mai repede intrata in buzunarele lor, acum cand ultimul obstacol, doamna Park Gi Soon, a fost inlaturata. Numai ca nu stiu un lucru: Kang Seok s-a intors. Si nu numai pentru el insusi, ci si pentru defunctii sai parinti.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc14Episodul 14 – Actorul si salbaticii

Ca sa puna mana pe bani, au fabricat un impostor cu acte in regula si cu testul ADN masluit. Dar la depunerea actelor, reporterul Go si Ji Se Gwang se trezesc cu o gramada de indivizi care se pretind a fi Lee Kang Seok. Sunt nevoiti sa astepte rezultatele unui nou test ADN, care de aceasta data, cu protejarea indentitatii, arata ca adevaratul mostenitor este in viata si ca poate sa-si ridice suma cuvenita. Ceea ce acesta si face, pacalind vigilenta cvartetului si lasand un mesaj cu conotatii biblice drept avertisment.
Bok Hwa Sool se confrunta cu o problema foarte serioasa, uitarea. Meticuloasa, ea isi inregistreaza convorbirile, tine si un jurnal cu principalele amanunte ale vietii cotidiene, insa este foarte ingrijorata. Jae In lupta cu dependenta de mama sa, de modul de gandire si actiunile acesteia, insa cum i-a recomandat Cha Don, isi doreste sa devina independenta. Ii este din ce in ce mai greu sa-si ascunda sentimentele fata de primul ei iubit pe care inca nu stie cum sa-l cucereasca, cu toata dieta pe care a tinut-o, din care cauza se afunda in alcool din ce in ce mai des. In spatele usii, Cha Don asculta marturisirea ei, miscat la culme.
In toata viata lui, Lee Kang Seok nu a adunat sustinatori sau prieteni apropiati. Dar acum, cu doua valize de bani, multumeste celor doi colaboratori, fostul sef de sectie Yang Goo Shik si secretarei Hong Ja Mong, incercand sa le spuna ca greul abia incepe, lupta si riscurile ii apartin, iar ei se pot retrage daca vor. Acestia ii raman fideli si planul sau debuteaza cu atacarea verigii celei mai slabe a cvartetului, cine alta decat Angelina?

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc15Episodul 15 – „Un vanator priceput nu vaneaza niciodata prada. Asteapta”

Angelina proaspat numita presedinta YSCU, organizeaza o masa de sarbatorire a afacerilor preluate de cvartet, caruia ar vrea sa-l prezinte pe avocatul reprezentant, in persoana lui Lee Cha Don. Petrecerea se strica pentru ca cei trei sunt asmutiti unul impotriva celuilalt, dar si din cauza mai vechilor animozitati de pe vremea cand erau colegi in procuratura. Cu dibacie, Cha Don seamana semintele discordiei intre cei patru, utilizand slabiciunea fiecaruia. Ei isi dau seama de incercarea de surpare a increderii si isi iau masuri de precautie. Gwon Jae Gyu stabileste o alianta cu Bok Hwa Sool, interesele lor fiind sustinute de o eventuala casatorie a fiului sau Gwon Hyuk cu Jae In.
Principalul atú al lui Lee Kang Seok, este acela ca isi cunoaste foarte bine adversarii, in timp ce identitatea sa actuala le este inca ascunsa acestora.
Expert in a urzi planuri, Ji Se Gwang pune la cale acuzarea de ucidere a lui Hwang Jang Shik in carca lui Kang Seok, cu scopul declarat de a-l nimici, dar si de a-l scoate din barlog. Concentrata, mintea acestuia functioneaza la cote inalte, dar cum va dejuca acest lucru istetul Kang Seok, ramane sa savuram.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc16Episodul 16 – Bani care se vad si bani care sunt pe hartie

Chintesenta relatiilor financiare in lumea de azi, lume in care de altfel traim cu totii, contemporani fiind cu adevaratii „manuitori de bani”, este simpla: banii care se vad sunt cei care au in spatele lor munca, productivitatea muncii, produsul finit, cel care ajunge la consumator in mod real; cei care nu se vad, banii de pe hartie, la care nu-i asa, se pot adauga oricat de multe zerouri, sunt bani falsi, bani virtuali, bani murdari, mai pe sleau nu exista decat ca inselatorie.
Maiestria punerii in scena a caderii Angelinei, este a lui Lee Cha Don. De fapt ii apartine lui Lee Kang Seok, acelasi si totusi alta persoana. S-a transformat cu totul intr-un peste alunecos, pe care Ji Se Gwang aci il dibuieste, aci il pierde si se indoieste de tot esafodajul teoriei sale. Cha Don face pe inocentul, la fel cum alta data, avocatul apararii a infundat-o pe Park Gi Soon in beciul rece al puscariei, fara ca aceasta sa fi fost cu adevarat vinovata. De data aceasta Angelina/Eun Be Ryeong, actrita obscura care cu ani in urma fusese complice la eliminarea tatalui lui Kang Seok, devenita la randul ei criminala prin uciderea lui Hwang Jang Shik, este arestata de cinicul ei iubit, procurorul Ji Se Gwang.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc17Episodul 17 – Incepe ispasirea

Parca are loc o repetare a judecatii de altadata, in locul lui Park Gi Soon aflandu-se acum cea care a umilit-o, Eun Be Ryeong. Ea este condamnata si deposedata de banii pe care i-a facut pe cai ilegale de-a lungul timpului. Avocatul apararii Lee Cha Don reface pas cu pas procesul mamei sale, propunand internarea ei intr-un spital de psihiatrie. Ji Se Gwang, gandindu-se la cum a procedat si el odata cu doamna Park, accepta. Asadar, primul membru al grupului malefic care i-a distrus familia este eliminat. Urmeaza greii, cei mai mari dusmani: Ji Se Gwang si Gwon Jae Gyu. Facand asocierea cu o intamplare petrecuta in copilarie, cand la orfelinat fiind prinsi drept hoti au fosi pusi sa se palmuiasca, iar bataia a degenerat intr-o lupta brutala, Cha Don concepe un plan de invrajbire a celor doi, pentru a le slabi rezistenta, a-i face neincrezatori, dar si de a-i momi sa-si realizeze ambitia de a deveni mari politicieni.
Lee Cha Don are din nou nevoie de ajutorul presedintei Bok Hwa Sool, insa aceasta sufera un atac al bolii Alzheimer si impreuna cu secretarul Pal Do isi dau seama ca situatia este grava. Bok Jae In este numita presedinta YSCU si are mari merite in redresarea companiei.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc18Episodul 18 – Drumul spre iad, trece intotdeauna prin politica

Prin intermediul presedintei Bok Hwa Sool si al fostului primar Jeong Hae Ryong care are polite de platit, Cha Don reuseste nominalizarea noilor candidati in cadrul intrunirii societatii literare Chungrok, unde un grup de elita se ocupa de cei care vor sa acceada puterea politica, sustinandu-i intru totul. Acestia sunt Gwon Jae Gyu si Jo Sang Deuk. Ji Se Gwang furios ca a fost omis la nominalizare, are o singura speranta: Seniorul din Jingok. Cu acordul presedintei Bok Hwa Sool, Cha Don fabrica acest personaj utilizand un cersetor, un saxofonist, caruia cu multi ani in urma i se spunea Seniorul din Jingok, de fapt fostul sot al lui Hwa Sool si tatal lui Jae In,cel care le-a parasit si acum regreta gestul facut. Ji Se Gwang accepta intalnirea si fireste, sustinerea falsului Senior.
Planul da roade: candidatii nominalizati au de trecut probe serioase, deoarece din cei trei trebuie sa ramana doar unul singur in cursa. De aceea fiecare trebuie sa dezgroape cadavrele celulalt din dulapuri, de pe unde stau ascunse, ca sa puna in evidenta macularea personala. Satisfactia nu se arata a fi prea departe, Lee Cha Don asistand la prima incaierare a lui Ji Se Gwang cu Gwon Jae Gyu.
In subsidiar, Ji Se Gwang se gandeste serios si la o alta optiune in a obtine izbanda, definitiva nominalizare: profesorul Jeon Hoon, tatal colegei procuror Jeon Ji Hoo, care nu si-a etalat sorgintea pentru a nu fi stanjenita in cariera. Ea il place pe Se Gwang de mult timp si isi marturiseste sentimentele, iar lui ii sclipesc beculete ca la un posibil ajutor din partea ei, urmarind desigur ambitiile sale politice devastatoare, in dauna vietii sentimentale, constient fiind ca nu merita a fi iubit de vreo femeie, in optica sa, varianta casatoriei reprezentand sfarsitul oricarei astfel de relatii.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc19Episodul 19 – Lacomia duce la autodistrugere

Lee Cha Don se imparte cu mare „generozitate” celor doi rivali, oferindu-le acestora motive de incaierare, de lupta si de nimicire reciproca. Audierea candidatilor inseamna de fapt dezvaluirea probelor distribuite de Cha Don: registrul de mita care apartine lui Gwon Jae Gyu si inregistrarea marturisirii lui Eun Be Ryeong despre crima lui Ji Se Gwang. Acesta din urma este nevoit sa faca un pas inapoi. Gwon Jae Gyu nu isi mai incape in piele de bucurie, insa registrul original se afla la adversar, asa ca a pierdut.
Jucand prea aproape de adversar si furnizandu-le probe de netagaduit, Lee Cha Don este deconcertat de eschivarea lui Ji Se Gwang in a musca din urmatoarea momeala. Da, a urzit planuri peste planuri, minutios regizate. Dar acolo e un adversar redutabil in persoana lui Ji Se Gwang. Si nu stie ca dintr-o vizita inopinata pe care i-o face acasa si dintr-un simplu e-mail care ii este trimis, lui Kang Seok ii este descoperita infatisarea sub care se ascunde: Cha Don.
Din adversari gata, gata sa se nimiceasca reciproc, Gwon Jae Gyu si Ji Se Gwang isi dau din nou mana si se unesc pentru eliminarea acum doveditului dusman comun Kang Seok, alias Lee Cha Don.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc20Episodul 20 – Cu masca, fara masca…

Lee Cha Don scapa cu greu din accidentul pus la cale de cei doi mari dusmani ai sai. Ii este aproape Jae In. Cei doi se afla intr-o relatie de iubire, dar nu stiu cum sa si-o marturiseasca si se tachineaza unul pe celalalt. Presedinta Bok insa abia asteapta sa ii vada casatoriti, pentru ca nu stie cat timp isi mai poate aduce aminte de ei.
Este randul lui Ji Se Gwang sa orchestreze un plan si ajutat fiind de „prietenul” Gwon Jae Gyu, se pune la cale distrugerea YSCU, avandu-l drept tap ispasitor pe Lee Cha Don. Tarziu, Cha Don isi da seama ca acum el este cel cazut in plasa, prin lasarea garzii jos, vulnerabilitatea datorata accidentului suferit, dar si atractiei spre viata sentimentala. Din scaunul de acuzat, Lee Cha Don propune sa-si coboare fiecare masca.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc21Episodul 21– Justitie fara constiinta, putere fara moralitate

Intreaga actiune a acestui episod este polarizata de confruntarea directa intre cei doi dusmani: Kang Seok, calm, linistit, capabil sa priceapa si sa emita rationamente, sa dea replica potrivita, cu o siguranta si o stapanire de sine de invidiat, in fata unui Se Gwang-Hyung arogant, plin de emfaza, ironic, enervat si enervant, plin de o putere superficiala, dar pe care o exacerbeaza tocmai ca sa intimideze.
Maretul procuror care se crede a fi, se auto-dezvaluie treptat ca fiind un tip alienat, de-a dreptul patologic, care peroreaza precum cancelarul celui de-al treilea Reich, dar care promoveaza si cinismul ocultilor cu noua lor ordine mondiala, in care nu au loc decat elitele.
Numai ca, mai tanarul sau rival, care il impiedica precum un ciot pe dispretuitorul Ji Se Gwang, acest Kang Seok/Cha Don, ofera tuturor o lectie de verticalitate, de onoare si demnitate,de adanca si pura constiinta, dar mai ales de moralitate, cum ar trebui sa se se pregateasca a fi toti cei care prin firea lucrurilor, vor lua locul generatiei vechi, ca maine-poimaine. Generatie care, volens nolens, va trebui sa construiasca o lume care sa nu poata fi manevrata dupa bunul plac al unora, caci altfel nu va rezista.
Pare ca Lee Kang Seok lupta singur cu toti sceleratii lumii personificabili in tipul procurorului Ji Se Gwang si nu trebuie sa ramana o lupta singulara. Si de ce nu? Cu mic cu mare, tineri si varstnici, ar trebui sa se alature tanarului justitiar, vremurile asa cum se arata nefiind deloc o utopie.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

Va rugam nu copiati.