the-great-king-24In sfarsit, o gaseste. Femeia iubita e chiar langa el si Dam-Duk e hotarat sa nu o mai lase sa plece. De ii e sortit sa transforme pamantul in mare de flacari, s-o faca langa el. „Unde esti tu, acolo e palatul meu. Ma duc sa-mi aduc langa tine armata si palatul.” O declaratie de iubire ciudata, dar cu atat mai frumoasa iese din gura regelui cel tacut. Abia mai tarziu afla regele ca Ajik e doar nepotul, nu fiul lui Sujini, dar fata nu ii spune nimic mai mult.

Intre timp, vesti ciudate si contradictorii despre armatele atacatoare sosesc din toate directiile, si regele intelege ca miza razboiului nu o mai reprezinta teritoriile si fortaretele ci altceva mai important, dar inca nedeslusit,

Si atunci, pe neateptate, satul Guh Mool, unde sunt pastrate simbolurile sacre…

the-great-king-23Regele primeste din Indepartatul Yan o scrisoare prin care i se cere sa il ajute pe printul mostenitor al acelei tari. Cuvintele scrisorii contin indicii ca Sujini a fost printre cei ce au scris mesajul, si regele nu isi mai gaseste locul – merge personal, din nou sub masca anonimatului, sa dea de capat mesajului. Insotit doar de cativa din prietenii sai de incredere, merge in Yan, dar nu da de Sujini, deoarece aceasta prinde de veste si reuseste sa il evite si sa fuga din calea lui, cu micul Ajik. Numai bunul ei maestru intelege ca fata e pe aproape, dar teama de Fenixul Negru ii pecetluieste buzele.

Totusi, calatoria in Indepartatul Yan se dovedeste a nu fi inutila, deoarece regele primeste de la un senior din Yan un sul secret, lasat in grija familiei sale de o regina din Goguryeo.

Sulul se dovedeste mai mult decat pretios…

the-great-king-22In momentele cand Kiha naste, Dam-Duk desi la distanta de ea, sufera de simptome ingrijoratoare si inexplicabile. Fiul Regelui Jooshin se naste prin propriile puteri, fiindca mama lui fugara nu mai are forta de a-l aduce pe lume. Sa-Ryang, care ar fi trebuit sa-l ucida din ordinul batranului vrajitor, incredinteaza nou-nascutul lui Sujini, spunandu-i adevarul despre originea copilului dar si faptul ca Kiha e sora ei.

Cand isi revine, Kiha nu-si gaseste copilul si seful Hwachunului, el insusi indus in eroare de Sa-Ryang, ii spune ca a fost ucis pentru ca sangele Regelui Jooshin care curge prin mica lui inimiora sa invie cele patru simboluri ajunse in posesia Hwachunului. Disperata, Kiha vrea sa il ucida pe seful cel malefic, dar ii cade victima Sa-Ryang, care moare inainte de a putea spune adevarul.

Regele isi revine din boala inexplicabila, si intra in tabara lui Ho-Gae, aclamat de soldati si intampinat in genunchi de generali. E victorios, dar victoria e amara. Ho-Gae e fugar, iar seniorul din Gwanmi se intoarce cu mainile goale, cu vestea dureroasa ca Sujini nu vrea sa fie gasita.

Insa dezamagirea nu il impiedica sa porneasca pe urmele lui Ho-Gae. Regele porneste pe urma lui Ho-Gae. Confruntarea personala dintre cei doi e iminenta.

 
  

the-great-king-21Scrisoarea amara, de ramas bun a seniorului Yon ajunge in mainile regelui, Prea tarziu, caci cele trei simboluri ale regelui sunt deja in mainile lui Ho-Gae. Insa regele nu are timp sa se gandeasca la ele. Destul ca ii revin mereu in minte, tulburandu-l, fraze si intamplari legate de Sujini. A reusit sa creeze primele contacte cu triburile de khitani, si tratativele avanseaza pas cu pas, insa conditiile ce i se impun sunt extrem de riscante.

Dam-Duk, print-un plan secret, dus la indeplinire cu ajutorul dicipolilor Guh Mool, reuseste sa intoarca evenimentele in favoarea sa si sa inceapa tratative serioase si responsabile. Desi la inceput conditia de baza pentru tratative este capul lui Ho-Gae, pana la urma obtine chiar promisiunea ca pedepsirea lui Ho-Gae sa o faca doar el, asemeni unui rege ce isi pedepseste un supus razvratit. In acest fel, salveaza de la haituire si ucidere viata celor 40.000 de oameni din tabara dusmanului sau.

In schimb in tabara lui Ho-Gae incertitudine si dezordinea e tot mai mare. Generalii sunt inca alaturi de el, dar Ho-Gae e convins ca regele nu doreste ca el sa se predea, ci dimpotriva, sa se poarte ca un razvratit, pentru ca actiunile sale de rege razbunator sa aiba justificare. Tot mai multi dezertori parasesc tabara pentru a se alatura regelui, declansand haosul.

the-great-king-20In Khitan, Ho-Gae se intoarce in tabara sa cu simbolul Tigrului Alb si cu cele doua prizoniere indurerate. Acolo afla vestea ca e considerat razvratit de Dam-Duk, si ca acesta a pornit in Khitan cu 5.000 de oameni. Generalii sai sunt revoltati ca regele, cu doar 5.000 de soldati, indrazneste sa ii considere pe ei, 40.000 de soldati sub comanda, razvratiti. Insa multi dintre ei sunt nemultumiti de faptul ca comandantul lor suprem e manipulat de o femeie, fie ea chiar si gardiana Fenixului, si de de aceea incep sa comploteze. Pe pamantul Khitanului, doua expeditii din Goguryeo pasesc pe un teren incert…

Soldatii sunt speriati de ideea razvratirii si infricosati de oamenii lui Jumuchi, care a mers sa le elibereze pe prizoniere si sa creeze panica printre soldatii lui Ho-Gae. Desi e descoperit de Ho-Gae, acesta nu il pedepseste pe Jumuchi ci ii da prozonierele. Insa Jumuchi nu are incredere in el. „Am invatat de la Majestatea Sa cand trebuie sa lupt, si cand sa fug.” spune el plin de respect pentru regele sau. Si se dovedeste ca a procedat corect, mica lui trupa fiind atacata de oamenii lui Ho-Gae.

Dupa ce trece granitele Khiatiului, Dam-duk si suita sa da peste tot de urmele atrocitatilor comise de armata lui Ho-Gae. Desi se justificau tactic, ele ingrozesc chiar si pe batranii generali Go si Heuk-Gae. Triburile neamului Biryu, ale caror sate au fost facute una cu pamantul, precum si triburile din Khitan sunt cu ochii pe noii veniti.

Iscoadele regelui aduc vesti ingrijoratoare. Dar Dam-Duk, spre exasperarea generalilor sai, face totul cum il taie capul si nu pare ingrijorat. Toate actiunile sale vor sa arate ca vine cu ganduri pasnice, si vrea sa ajunga la masa tratativelor. Dar ura celor atacati de Ho-Gae e prea mare, si nu poate fi alinata asa de usor.

the-great-king-ep-19Am lasat-o, in episodul anterior, pe Sujini si pe protectorul ei tacut din Gwanmi in Templu, cerand socoteala Kihei pentru viata parintilor ei. Sub influenta amanuntelor date de Sujini, Kiha isi reaminteste trecutul ascuns cu atata grija de batranul vrajitor, dar trebuie sa faca fata atacurilor sorei sale orbite de furie, care nu isi poate stapani sentimentele, asa cum nici Sae-Oh nu si le-a putut stapani cu 2.000 de ani in urma. In lupta ce se desfasoara, Kiha il arde grav cu puterea sa pe Chuh-Ro, dar spre uimirea tuturor, nu e capabila sa stinga focul. Acesta e stins fara sa stie cum, chiar de disperata Sujini, demonstrand astfel ca intr-adevar are in ea latenta puterea de a influenta focul. Sujini si cei din Guh Mool sunt plini de amaraciune, caci spectrul Fenixului Negru e acum o realitate de netagaduit, si pericolul trebuie indepartat imediat prin moartea fetei. Sujini vrea sa il vada pentru ultima oara pe regele ei…

Fara sa stie nimic din toate astea, Dam Duk pregateste o mica expeditie in Khitai, la Attila, noul han. Planuieste sa porneasca incarcat de daruri, fara intentii de razboi, pentru a aduce pacea acolo unde Ho-Gae a presarat locul cu cadavre, si pentru a-l prinde pe razvratit si armata lui uriasa. Nu isi ascunde planul de seniorul Yon,care intelege in sfarsit ca adversarul fiului sau e mai de temut decat si-a imaginat vreodata.”E viclean ca un sarpe” a avertizat demult doamna Yon, dar nici tatal, nici fiul nu au luat-o in seama. Seniorul Yon intelege ca fiul sau e doar un pion pe marea tabla de sah a destinului, si il avertizeaza pe acesta de planurile regelui.

Disputa dintre cei doi printi nascuti in noapte stelei Jooshin depaseste iar granitele Goguryeoului, influentand destinele oamenilor…

the-great-king-18Episodul 18 il gaseste pe regele Dam-Duk ocupat pana peste cap cu guvernarea tarii, dar si cu planuri de mare gravitate, menite sa rezove problema amenintarii reprezentate de Ho-Gae. Are in posesie trei din cele patru simboluri, si lucrurile par sa incline in favoarea sa. Insa Ho-Gae e pe urma ultimului simbol, si, in Khitan, se apropie pas cu pas de el.

Numai prietenii nu ii dau pace lui Dam-Duk. Generalul din Julno, Heuk-Gae, a promis regelui Ji-Ji ca va da una din fiicele sale printului Dam-Duk de sotie. Numai ca nu mai are fete de maritat, asa ca vrea sa o adopte pe Sujini, si sa o marite cu Dam-Duk. Desi e surprinsa si scandalizata ca cineva se poate juca asa cu viata regelui ei, Sujini nu isi poate ascunde adevaratele sentimente in fata prietenilor care o citesc ca pe o carte deschisa.

Interventia maestrului Guh-Mool impiedica planurile de casatorie ale batranului general, deoarece Guh Mool nu poate permite ca, atata timp cat asupra lui Sujini planeaza banuiala de a se transforma in Fenix Negru, sa devina sotia Regelui, dand sanse astfel sa se repete legenda tragica de demult. Insa in felul acesta Sujini afla adevarul despre trecutul ei si despre faptul ca, asa cum in trecut focul a avut doua stapane, pe Kajin si pe Sae-Oh, tot asa, el poate avea iar doua stapane, doua gardiene in acelasi timp. Si ca, pentru a scapa lumea de amenintarea latenta ce se ascunde in ea sub forma Fenixului Negru, va trebui sa moara de mana maestrului ei iubit si bland.

Vanzoleala din jurul acestor evenimente reaseaza sentimentele personajelor pe noi planuri, si da posibilitate desfasurarii unor scene de o frumusete, duiosie si caldura cum numai sufletul coreean stie sa creeze, in paralel cu scene de o cruzime dura. Un episod palpitant.

the-great-king-17Adunati in palatul Yon, seniorul Yon incearca sa convinga ministrii sa refuze accesul regelui si al armatei sale in Gungnae, chiar prin punerea pe ziduri, ca paveze vii, a locuitorilor si prin permiterea unei armate straine sa intre in tara in apararea guvernului nesupus. Pretextul il ofera insa Kiha: pana ce regele nu se va purifica de sangele varsat in razboi de soldati, armata nu poate intra in cetate. Insa minstri nu se preteaza la tradare, iar seniorul Yon accepta decizia lor. In acest context, seful Hwachunului ia intreg guvernul prizonier si foloseste pecetea de prim ministru pentru a permite acesul in tara a armatelor cotropitoare cu care se aliase.

Regele ajunge in apropierea capitalei. In armata sa, nestiut de nimeni, seniorul din Gwanmi vrea sa isi supravegheze Regele, pentru a se convinge ca nu se inseala.

Dupa ce asteapta degeaba ca locuitorii si oficialii din capitala Gungnae sa vina in intampinarea armatei sale victorioase, Dam-Duk intelege ca ceva nu e in regula, si ia masuri drastice ca nimeni sa nu il poata ataca pe la spate. Il trimite pe generalul Heuk -Gae sa preia fortareþele din jur in numele lui. Si fiindca nu vrea nici sa se strecoare in propria cetate , nici sa lupte cu propriul sau popor, dupa ce a facut toate pregatirile necesare, se prezinta la portile cetatii, asa cum i s-a cerut, fara armata, insotit doar de colaboratorii sai cei mai apropiati.

In cetate insa il asteapta Hwachunul, cu luptatorii sai de temut, conducatorul lor malefic si… Kiha.

the-great-king-16Alianta dintre Kiha si Ho-Gae ia o turnura neasteptata cand acesta ii cere lui Ho-Gae sa se intoarca la Gungnae ca un mare cuceritor, aducand cu el si simbolul Tigrului Alb. Ho-Gae, sub influenta Kihei, e tot mai nemilos si lipsit de scrupule in atingerea scopului propus. Intre timp, la Gwanmi, regele se confrunta cu noi probleme. Populatia cucerita cere protectie de teama armatei de 30.000 de soldati lui Ashin, printul din Baekje, care e tot mai aproape. In plus, regele afla ca Ba-Son e fiica gardianului Tigrului Alb din Heuksu, si ca probabil simbolul acestuia e cu fratele ei, in Khitan, Isi aminteste ca, la un moment dat, aceasta voise sa ii marturiseasc ceva, dar a amanat totul datorita faptului ca a inteles ca pentru rege, oamenii sunt mai importanti decat niste simboluri. Ce aproape era de simbol…! Si nu a inteles… Insa Ba-Son nu mai e de gasit nicaieri. A disparut, si cu ea a disparut si Dalbi cea draga lui Jumuchi.

Insa regele afiseaza o siguranta de nezdruncinat, convingandu-si oamenii ca Ashin nu va veni la Gwanmi, din ratiuni politice. Nimeni nu afla, in afara de Jumuchi, ca aceasta e doar fatada, si ca de fapt e chinuit de indoieli si remuscari sub povara raspunderii pentru atatea vieti.

Se apropie zorii… toata lumea asteapta armata uriasa a Baekjeului… Tensiunea creste la maximum…

the-great-king-15Cu indoiala si teama in suflet, preotesele de la Templu se vad nevoite sa se supuna Kihei, noua Prezicatoare. Aceasta continua planul de a prelua controlul in Gungnae si in tara, si ii cere seniorului Yon sa inlature din guvern pe toti sustinatorii regelui. Puterea ei vrajita e tot mai mare si insusi seful Hwachunului e foarte prudent in relatia cu ea.

Intre timp, la Gwanmi, situatia e disperata. Seniorul demonic din Gwanmi e de neinvins. El ii pune la pamant fara efort pe Jumuchi si Sujini dar, la apropierea regelui se comporta inexplicabil : cu mana la piept, cuprins parca de o durere cumplita de inima, se retrage fara lupta, ducand-o insa cu el pe Sujini cea cazuta in lupta, sub privirile neputincioase ale regelui Dam-Duk.

In timp ce generalul Heuk-Gae isi asteapta spasit pedeapsa pentru neascultare, regele e nevoit sa accepte faptul ca Ho-Gae nu i-a ascultat ordinul si trebuie sa se retraga de sub zidurile fortaretei Gwanmi, daca nu vrea sa fie zdrobit de armata printului Ashin din Baekje. Decide ca a doua zi dimineata sa porneasca spre casa cu armata. Desi Hyun-Go, maestrul Guh-Mool, nu il aproba, nu se poate impaca cu gandul de a o lasa pe Sujini fara aparare in mana demonicului senior din Gwanmi.

Acelasi gand secret il are si Hyun-Go, sprijinit pe neasteptate de Jumuchi cel morocanos.

Vine seara. Sub aripa intunericului, manevrele secrete de salvare a lui Sujini demareaza…

the-great-king-14Dupa ce, in doua zile, regele Dam-Duk cucereste fortareata Sukhyun cu 4.000 de oameni, prin siretlic si printr-o strategie de atac fulgeratoare, urmeaza fortaretele Okchun, Eulmi, Aphae si Yuhgoon. Peste tot, duce o politica de protejare a populatiei civile impotriva atrocitatilor si abuzurilor, precum si de ajutorare a acesteia prin deschiderea magaziilor oficiale de alimente, politica ce aduce locuitorii cuceriti de partea sa.

Intre timp, in sfarsit Cavalerii de Otel se alatura ostirii de 40.000 de oameni a lui Ho-Gae, si capitanul lor povesteste minunea care a confirmat-o fara dubii pe Kiha drept adevarata gardiana a Fenixului. Cu totii afla cu uimire si invidie de campanie plina de succes a regelui, si de aceea, cand soseste in tabara lor dicipolul Guh-Mool trimis de acesta cu ordine clare, refuza sa il asculte. Ho-Gae, dezamagit deja de absenta mult asteptatei Kiha, e convins ca regele l-a indus in eroare si ca a plecat la Gwanmi pe la spatele lui stiind ca simbolul Dragonului Albastru ar fi acolo. El nu misca un deget sa asculte ordinul celui care ii este rege pana la gasirea simbolurilor, lasandu-l pe acesta descoperit in fata fortelor armate din Baekje.

Iar in Gungnae, unica sustinatoare a regelui, prezicatoarea Templului, cade prada vrajilor Kihei, hotarata sa cucereasca puterea pentru copilul ei inca nenascut, chiar si prin moartea tatalui acestui copil… Evenimentele iau din nou o turnura uimitoare si ingrijoratore, punand sub semnul intrebarii toate cele cunoscute de noi pana acum.

 


 

 

the-great-king-12Episodul 12 incepe cu duelul dintre regele Dam-Duk si Jumuchi, mercenarul cel tepos, pentru ca Dam-Duk incearca sa castige de partea sa oamenii valorosi din cetatea Gungnae, in scopul de a-si duce la indeplinire cat mai bine sarcinile de rege, chiar daca e numit, deocamdata, doar pana se va decide cine e adevaratul Rege Jooshin. Atat el, cat si Ho-Gae, care e un adversar loial, trebuie sa caute celelalte simboluri, si fiecare dintre ei face planuri in acest scop. Numai ca fiecare o face in felul lui: Ho-Gae e omul faptelor, iar Dam-Duk e un strateg, ce are pe umeri si povara tarii.

Ho-Gae se decide sa porneasca o campanie in Baekje, tara vecina, fiindca sunt semne ca simbolul Dragonului Albastru ar fi acolo. Lui i se alatura 40.000 de soldati dornici sa il sprijine, deoarece poporul si nobilii cred ca Dam-Duk e un las, ce a folosit smecherii pentru a maslui Judecata prin Sabie in scopul obtinerii tronului. In plenul sfatului tarii, Ho-Gae e sustinut cu entuziasm de nobili si capetenii, seniorul Yon fiind singurul care intelege in tacere argumentele intelepte ale lui Dam-Duk, si priveste cu indoiala, dar cu iubire in suflet, entuziasmul fiului sau.

Dam-Duk e nevoit sa recurga la stratageme, pentru ca marea campanie pornita de Ho-Gae sa aiba un impact pozitiv asupra tarii, iar toti sustinatorii sai de incredere il ajuta, fiecare in stilul sau. Pana si betiva si superficiala Sujini, prin sensibiliatea ei deosebita, usureaza povara sufleteasca a regelui ei. Dar ce poate face un rege fara sustinere populara, doar cu 3.000 de soldati si o mana de prieteni ?

the-great-king-11Episodul 11 incepe intr-o maniera inversunata, plina de venin din cauza sefilor de clan care l-au gasit pe Dam-Duk la locul uciderii fiilor lor, si il acuza pe acesta de moartea lor, dar si de moartea regelui Ji-Ji. La dezbateri sunt prezenti toti cei ce implicati in evenimete, prezicatoarea fiind singura aliata a printului fugar. Ho-Gae, in haine de gala, decis sa termine cu Dam-Duk o data pentru totdeauna, daca acesta va indrazni sa se prezinte la catafalcul oficial al regelui defunct, asteapta plin de tensiune sa isi duca la bun sfarsit amenintatrea: aceea ca va cere judecarea lui Dam-Duk cu Sabia Judecatii. Kiha, care, ca gardiana a Inimii Fenixului a obtinut dreptul de a fi prezenta, asteapta si ea langa catafalc, cu inima stransa. Pana si seful Hwachun e ascuns dupa coloane, neincrezator ca printul va avea curajul de a veni.

Dam-Duk apare insa, spre surpriza tututor, insotit de maestrul Hyun-Go si Sujini, pentru a raspunde la acuzatii. Cand Ho-Gae cere judecarea cu Sabia Judecatii, accepta calm, fara ezitare. De ce o face ? Din disperare, in scop autodestructiv, cum crede Hyun-Go ? Pentru a se razvrati impotriva Cerurilor si a destinului ce i l-au sortit ? Judecata Sabiei se executa pe loc, in prezenta tuturor, prin infigerea Sabiei Sfinte in inima ce bate a acuzatului…

the-great-king-10Vestea luminii uimitoare ce a izbucnit sub zidurile cetatii Dae Ja ajuge la Gungnae, aducand neintelegeri intre seniorul Yon si vrajitor. Acesta ii spune limpede seniorului Yon ca Dam-Duk pare a fi de fapt Regele cautat de el, si ca nu isi poate permite, dupa 2.000 de ani, sa piarda timpul cu un Rege gresit. Ho-Gae are si el o discutie clarificatoare cu Kiha, dar aceasta, absorbita de gandul mortii lui Dam-Duk, nu ia in seama cuvintele lui, cum ca Dam-Duk ar putea fi Regele indicat de Sarpele Testos.
        O a treia discutie dura are loc si in satul Guh-Mool, unde regasim un Dam-Duk abatut, impovarat, incapabil sa accepte „minunea”, si mai ales incapabil sa accepte ideea ca femeia iubita i-a ucis tatal, si o Sujini tot mai matura si mai devotata camaradului ei cu sange regal.
      In plenul sfatului tarii, guvernatorul cetatii Dae Ja incearca sa explice, in a patra discutie dura a episodului, evenimentele si lumina izbucnita sub zidurile cetatii, intr-o maniera care sa il implice pe Dam-Duk ca autor moral al uciderii tatalui sau. Sub presiunea evenimentelor, prezicatoarea de la Templu emite in final un edict, prin care cere printului Da-Duk sa vina si sa explice adevarul.
Va veni Dam-Duk in fata celor decisi sa scape de el pentru totdeauna ?


the-great-king-9In palatul atacat de dinauntru de fortele Hwachun, iar pe dinafara de soldatii sefilor de clan, regele se retrage in cripta regala. El este insotit de Kiha, care, pentru a-si respecta promisiunea facuta lui Dam-Duk de a-i elibera tatal, se foloseste de fortele sale de gardiana a Fenixului si fuge din captivitatea Hwachunului.
Regele Ji-Ji refuza insa sa fuga cu ea in Julno, dimpotriva. Inchis cu Kiha in cripta regala, regele Ji-Ji face totul ca aparentele sa o invinovateasca pe aceasta atunci cand se sinucide pentru a nu ajunge povara pe umerii fiului sau si pentru a-l face rege prin moartea sa. Capitanul regimentului 3, ce trebuia sa il apere, priveste cu neputinta cum moare regele dat in grija sa cu Sabia Paradisului împlantata in piept, dar ii mai poate auzi ultimele cuvinte: „Du Sabia Sfanta a regelui Jumong fiului meu. Spune-i ca daca vrea sa imi razbune moarte, sa fie rege”. Si capitanul regimentului 3 porneste sa duca aceste ultime cuvinte si Sabia Paradisului destinatarului ajuns fugar in propria sa tara…
 
 

 

 

 

the-great-king-6Pentru a salva echipa neagra si pe Sujini, printul Dam-Duk paraseste cripta regala pentru se duce la palatul Yon. Acolo el promite ca va ceda tronul lui Ho-Gae, atunci cand va fi incoronat, deoarece si el stie ca Ho-Gae e viitorul rege Jooshin, nascut sub semnul stelei Jooshin, si deci viitor rege de drept. In schimbul promisiunii cere insa eliberararea prizonierilor. La intoarcere e descoperit de rege, tatal sau, ca a fost iar nesupus. Regele considera ca trebuie sa ia masuri urgente pentru ca fiul sau de nestapanit sa nu ii creeze suprize pe viitor si sa fuga in lume cu fata iubita, de aceea decide incoronarea imediata ca mijloc definitiv de a-l lega de coroana.Kiha e si ea surprinsa la intoarcerea in Templu de catre Marea Preoteasa si scapa de inchisoare si moarte doar la interventia seniorului Yon si a Hwachunului, care o doresc aproape de Ho-Gae, pentru e verifica daca intr-adevar Inima Fenixului se activeaza la apropierea lor si pentru a mari legatura dintre gardiana si Regele Jooshin. „Esti în asteptare de multa vreme. A venit vremea sa ataci. Cucereste inima tânarului Ho-Gae.” Asta e misiunea Kihei, primita de la seful Hwachunului.

Si Kiha trece la atac, desi inima ei e de multa vreme daruita lui Dam-Duk…

 

 

 
 
 

 

legend-5Dam-Duk a parasit iat in travesti palatul si il regasim alaturi de smechera lui prietena Sujini, printre spectatorii interecerii. remarca repede ca echipa galbena, condusa de Ho-Gae, triseaza: crosele folosite in concurs sunt neregulamentare, umplute cu metal si deci periculoase pentru adeversar. Sujini profita de acest amanunt si incearca sa santajeze pe cei din echipa lui Ho-Gae, dar acestia se dovedesc niste clienti foarte dificili. Sujini scapa de o scarmaneala numai la interventia lui Dam-Duk, care e nevoit sa isi dezvaluie astfel identitatea.

Ho-gae e extrem de suparat ca devine santajabil, nu doreste sa datoreze nimic celui ce e vinovat de moartea mamei sale, dar in acelasi timp trebuie sa castige intrecerea, pentru a dovedi tatalui sau si poporului inca o data, ca e demn de increderea lor si merita sa fie privit ca viitor rege. In schimb Sujini e suparata ca a fost inselat de print, si il evita. Dam-Duk, atras de sinceritatea si seninatatea lui Sujini,continua insa sa ii caute tovarasia. In prezenta ei e mai senin si el, si zambeste cum Kiha nu l-a vazut zambind pana atunci niciodata. Insa nu Dam-Duk, ci Ho-Gae e tinta atentiei sefului Hwachun si a celor din Guh Mool. Ambele tabere vad in el viitorul Rege Jooshin si vor sa ajunga in anturajul lui, mai ales ca la competitie, atunci cand acesta a ajuns aproape de Kiha, Inima Fenixului a inceput sa prinda viata. Manevrele de invaluire incep, si incet incet, plasa se strange in jurul Alesului…

Dam-Duk, desi exceptional de inteligent, e totusi un copil. Plecat sa explice unchiului sau si unicului sau prieten, Ho-Gae, tradarea matusii, se loveste de ura si durerea acestora ca de un zid. Seniorul Yon vede cu deziluzie ca atitudinea si gandirea lui Ho-Gae in aceste clipe cruciale nu este cea demna de un viitor Rege Jooshin. Ii spune ca il va recunoaste ca Rege doar atunci cand poporul o va face, si, mai ales, cand el insusi va simti ca a devenit demn de acest nume. Tot acum, Dam-Duk afla de la regele Ji-Ji ca asupra originii sale regale planeaza indoiala, ceea ce naste incertitudine. Pe acest fundal in capitala sosesc noi personaje ciudate: Jumuchi, mercenarul cu oamenii sai ºi Ba-Son, fiica fierarului-sef din Heuksu. Ce rol au ei in poveste ramane sa se dezvaluie in episoadele urmatoare.Timpul trece pe nesimtite, regasind personaje peste ani: Sujini si maestrul ei din Guh Mool, dar si Hwachunul sunt in Gungnae, pentru a fi aproape de Ho-Gae, cel nascut sub semnul stelei Jooshin. Totul e pregatit ca adevarata lupta pentru inscaunrarea celui nascut sub semnul stelei sa inceapa. Si soseste ziua intrecerilor sacre anuale…

O aparitie in scena a lui Bae Yong-joon de senzatie, care va fermeca pe toata lumea, de acum pana la sfarsitul serialului si care va face ca multa lume… sa suspine. Iar Sujini va va oferi clipe de neuitat si foarte multe zambete. Toate acste lucruri arata o fata pe care alte seriale de acest gen asiatice nu au aratat-o pana acum, demonstrand inca o data daca mai era nevoie calitatea serialului si a actorilor distribuiti, dar si a scenariului.

 

Odata cu episodul 3 deja se limpezesc lucrurile, se aseaza clar intriga, iar povestea capata contur. Dupa moartea regelui, Uh Ji-Ji e incoronat noul rege, iar fiul acestuia, Dam-Duk, devine print mostenitor. Sora lui Uh Ji-Ji, doamna Yon, nu poate accepta ca altul decat fiul ei, Ho-Gae, nascut in aceeasi noapte cand steaua a aparut pe cer, sa fie viitorul rege care va conduce tara, viitorul rege Jooshin. Cu toate ca Ho-Gae isi demonstreaza curajul si indemanarea pe campul de lupta, si cu toate ca se intelege foarte bine cu Dam-Duk, destinul le separa drumurile si-i transforma din prieteni in dusmani. Tot acum se dezvaluie rolul lui Kiha in poveste, dar si alte lucruri care promit o continuare de senzatie.

Episodul 2 aduce o evolutie a personajelor si a povestii. In primul rand legenda descrisa in amanunt in primul episod isi gaseste o continuare aproape de timpul prezent al serialului, anume in anii incepand cu 375 e.n. Prezicerea pare a se implini in momentul in care pe cer apare Steaua Jooshin. Seful clanului Hwachun, marele-preot Dae Jang-Ro, isi trimite sangerosii supusi sa gaseasca cele 4 simboluri despre care legenda spune ca in noaptea nasterii Regelui Jooshin vor prinde viata: Dragonul Albastru, Tigrul Alb, Sarpele Testos si Fenixul Negru. La randul lor, cei din neamul Guh Mool pornesc si ei in cautarea simbolurilor si a Regelui.

Intre timp, in Goguryeo, doamna Yon, sora regelui Sosurim din Goguryeo, da nastere unui baiat, Ho-Gae. Cum Steaua Jooshin este pe cer, cunoscand profetia, aceasta isi considera pruncul nou nascut ca Cel Ales, pretinzand sa fie proclamat urmasul fratelui ei la tron.

In cetatea Sabi din statul Baekje, in fata fortelor intunericului ale clanului Hwachun, o mama isi incredinteaza fiicei sale, Kiha, sora mai mica a acesteia, nou nascuta, pentru a-i scapa viata, odata cu globul rosu Inima Fenixului. Dar Kiha ajunge in mainile Hwachun, odata cu Inima Fenixului, in timp ce sora ei mai mica reuseste sa scape, fiind bine ascunsa intre ruinele casei. Ea este gasita de discipolii Guh Mool, si desi capetenia acestora propune imediat uciderea copilei deoarece ar fi purtatoarea Fenixul Negru in interiorul ei, la insistentele lui Hyun-Go, un pusti, ea este crutata si crescuta sub numele Sujini.

La 10 ani de la aceste evenimente, Kiha ajunge, trimisa de clanul Hwachun, novice la Templul Prezicatoarei din Goguryeo. Misiunea ei e clara: sa-l supravegheze pe Ho-Gae, fiul sorei regelui din Goguryeo. Dar lucrurile se complica cand fratele regelui, Uh Ji-Ji, este proclamat rege chiar de muribundul rege al Goguryeo, ceea ce il propulseaza pe fiul acestuia, Dam-Duk, in postura de print mostenitor. Calitatile acestuia incearca sa fie ascunse de noul rege, tocmai pentru a nu atrage atentia asupra lui si a faptului ca el este adevaratul Rege Jooshin, astfel ca e incredintat in grija generalului Go. Dar sora lui Uh Ji-Ji, care se considera indreptatita sa mosteneasca tronul, cu sustinerea ministrilor pune la cale o lovitura prin care vizeaza inscaunarea ca Print Mostenitor a fiului ei, Ho-Gae, si a ei ca regina.

Goguryeo ajunge la un pas de un razboi intern. Cum vor evolua lucrurile, cum se vor intretaia destinele tuturor acestor personaje ramane sa descoperiti in episoadele urmatoare.