In vremurile noastre este greu sa mentii ideea ca iubirea adevarata exista. Putem incerca sa umplem acel gol cu fantezii romantice, insa majoritatea dintre noi este la un pas de a deveni de-a dreptul cinica cu privire la iubirea adevarata. In astfel de timpuri, multi dintre noi avem nevoie de o speranta reala ca iubirea exista. Pentru cei care sunt sceptici „My Love, Don’t Cross That River” este o dovada a conceptului de iubire. Acesti doi oameni au supravietuit razboiului, mortii, saraciei si unul dintre ei este la un pas de moarte. Si totusi, inca se iubesc.
Daca esti in cautarea unui mesaj mai profund, nu-l mai cauta. „My Love, Don’t Cross That River” este o povestea a doi oameni simpli traindu-si viata pur si simplu in felul lor necomplicat. E greu sa nu ai sentimentul ca acesti oameni sunt produsul unei alte epoci pe care am intelege-o cu greu. Byeong Man si Gye Yeol poarta in mod obisnuit portul traditional oriunde ar merge – adica nu foarte departe, tinand cont de zona destul de retrasa in care locuiesc, la munte.
Regizorul Jin Mo Young nu a explicat nimic din toate acestea. Probabil sunt sute de povesti pe care Byeong Man si Gye Yeol ar putea sa le spuna celor care au filmat acest documentar timp de 15 luni, dar filmarile s-au axat pe detalii, pe lucrurile marunte de zi cu zi. De exemplu, o simpla bataie cu bulgari. Nu cine stie ce activitate interesanta avand in vedere varsta celor doi, dar nu acest lucru e important.
Chiar si marele pericol ce pandeste asupra vietilor celor doi nu reuseste sa le controleze vietile. Cand vine momentul ca Gye Yeol sa aprinda rugul funerar, Gye Yeol este plina de durere insa accepta ideea. Este evident ca Byeong Man si Gye Yeol au discutat despre ce se va intampla, cu mult inainte. Cei doi sunt atat de sincronizati incat este posibil ca Gye Yeol sa intuiasca pur si simplu cum ar fi dorit Byeong Man sa aiba loc propriile funerarii.
Byeong Man nu a trait genul de viata care sa justifice un documentar ce se vrea a ne face sa reflectam asupra vietii, ceea ce probabil a fost lucrul din care au provenit cele mai intense emotii. In locul unor oameni ambitiosi sau influenti, regizorul a preferat mai degraba sa ne emotionam, sa empatizam cu trecerea in nefiinta a lui Byeong Man, deoarece marea realizare din viata lui a fost sa fie un om bun, pe cat a putut, alaturi de o singura femeie.
Luand in considerare toate aceste lucruri nu e de mirare imensul succes de casa de care s-a bucurat „My Love, Don’t Cross That River”. Reprezinta esenta perfecta a unei comedii romantice pe care filmele incearca si de obicei nu reusesc sa o obtina. Are notiunea de permanenta, de fluiditate. Intelegerea ca raul nu este ceva peste care trecem pentru ca vrem sa trecem ci pentru ca schimbarea este inevitabila. Totusi, Byeong Man si Gye Yeol au trait impreuna 76 de ani. Macar acest lucru trebuie pretuit la adevarata sa valoare.
(Sursa: hancinema)
Articol realizat de chocolate_cleo
Miss Granny: 20 Once Again (2015) – un excelent remake chinezesc dupã marele succes coreean de box-office “Miss Granny”
Anul trecut, “Miss Granny” a fost un mare succes de box-office in Coreea, filmul obtinand incasari de 59,6 milioane dolari. Daca mai adaugam cele 11 premii castigate si 10 nominalizari, putem intelege de ce totul nu se putea opri aici. La scurt timp dupa succesul obtinut in peninsula, producatorul coreean CJ E&M si Beijing Century Media au semnat un contract de colaborare la o coproductie sino-coreeana ce urma a respune povestea din “Miss Granny” pentru publicul chinez. Si asa, in vara lui 2014, au inceput filmarile la remake-ul “Miss Granny: 20 Once Again”. Avand in linii mari acelasi scenariu, adaptat la alte realitati, filmul a fost un succes la fel de mare de box-office si in China. Regizat de taiwanezul Leste Chen, filmul a fost lansat in cinematografe pe 8 ianuarie 2015, la un an de la premiera coreeana, iar pana pe 8 februarie obtinuse deja incasari de 59,1 milioane dolari. Din distributia filmului nu fac parte nume sonore (cel putin la prima lecturare), insa interpretarea tuturor actorilor e una remarcabila, in special a actritei de 28 de ani Yang Zishan, ce a debutat tarziu in lumea filmului. In ciuda varstei sale, aceasta reuseste sa interpreteze cu mare talent personajul Lijun la varsta de 20 de ani. Acelasi personaj din film, insa la varsta de 70 de ani, e interpretat de actrita veteran Kuei Ya-lei, o actrita de top in China, cu aparitii in peste 100 de filme si seriale de televiziune in exact jumatate de secol de cariera, de 4 ori castigatoare a Golden Horse si de 2 ori a Golden Bell. Wang Deshun e o alta prezenta inedita, un actor de 79 de ani ce interpreteaza rolul savuros al iubitului bunicutei, o figura simnpatica ce aduce multa buna dispozitie. Din randul tinerei generatii, nu puteau lipsi vedete populare in China, si aici e vorba de Chen Bolin (premiat pentru interpretarea din serialul din 2011 “In Love With You”) in rolul iubitului tanar al bunicutei, si Luhan (fost membru al formatiei EXO, desemnat a 6-a cea mai populara vedeta a Chinei in 2014), aflat la debut intr-un film, interpretand rolul nepotului bunicutei.
Pentru Shen Mengjun, o simpatica bunicuta rautacioasa de 70 de ani, viata are un ritm monoton. Dimineata si-o petrece in sanul familiei, formate din fiul sau, mandria ei, profesor universitar, nora – pe care nu ezita sa o cicaleasca in ciuda problemelor cardiace pe care aceasta le are, Xinran, nepoata ce seamana leit cu mama ei, si Qianjin, nepotul de suflet al bunicutei, ce activeaza intr-o trupa muzicala necunoscuta, ce spera sa cunoasca succesul, intr-o zi. Mai apoi, bunica Mengjun face o vizita la Clubul Pensionarilor pentru neobositele partide de mahjong jucate in compania prietenelor ei de o vorba. Iar seara, leneveste in fata televizorului pana la ore tarzii la serialul ei preferat, impreuna cu Batranul Li, admiratorul ei de o viata, ce spera sa apuce ziua in care sa o ia de sotie pe vaduva Mengjun. In momentul in care in urma cicalelilor bunicutei, nora sufera un atac de cord, “nucleul dur” al familiei format din nepoata, nora si usor influentabilul cap al familiei decide ca e timpul ca bunica sa fie internata la un azil de batrani. Auzind aceste intentii, bunicuta Shen incearca sa se impace cu ideea, ramanand initial socata de modul in care e tratata de propria ei familie. Ratacind intr-o seara pe strazi, da peste un studio foto de a carui existenta nu stia. Decisa sa-si faca o poza ca amintire pentru familia ei, un fenomen straniu se petrece si, la iesirea din studio, se trezeste ca este mai tanara cu 50 de ani, semanand leit cu cantareata ei preferata, Teresa Teng, in anii ei de glorie. Luand numele Lijun, aceasta incearca sa profite la maxim de noua viata pe care destinul i-a daruit-o.
Era previzibil faptul ca o poveste de succes ca cea din “Miss Granny” va fi refolosita mai devreme sau mai tarziu pentru a aduce noi castiguri. Vestea buna e ca realizatorii chinezi s-au miscat repede si au taiat din start orice posibil plan al americanilor de realizare a unui remake dupa productia coreeana de succes. In acest moment, cu doua productii ce au acaparat piata asiatica, Hollywood-ul poate abandona orice proiect similar, fiind greu de crezut ca cineva din Asia ar mai urmari o a treia productie similara. Si asta pentru ca productia chineza e atat de fidela variantei coreene incat ai impresia ca revezi filmul coreean spus intr-o alta limba, cu alte personaje si in alt context. Nu e exclus ca peste ani, producatorii americani sa incerce un remake pe care sa-l cosmetizeze cu o distributie de zile mari, insa momentan cel putin pe piata asiatica un asemenea remake ar fi un esec financiar pentru orice companie americana de productie. Iar cum in ultimii ani, SUA curteaza insistent China, in care vede o uriasa piata de desfacere pentru productiile sale, e greu de crezut ca cineva mai poate realiza ceva mai bun decat au realizat coreenii si chinezii pe aceasta tema. Care productie a fost mai buna, cea coreeana sau cea chineza ? E destul de greu de spus, pentru ca fiecare film isi are particularitatile, atuurile si lipsurile sale. Iubitorii filmului coreean vor proclama din start superioritatea productiei originale, insa si varianta chineza merita vizionata, avand propriul sau farmec. Filmul coreean e parca putin mai profund, te misca mai mult, pe cand remake-ul chinezesc e mai amuzant si mai superficial la partea sentimentala. Ce lipseste variantei coreene a fost completat in remake, ce dezvolta mai mult relatia bunicutei cu cei doi iubiti ai ei, explorand nu doar momentele hilare ci si trairile launtrice ale acesteia din perioada transformarii sale. In schimb, in varianta chineza, povestea se termina brusc, nelasand spectatorului sansa sa-si ia ramas bun de la personajele ce i-au tinut companie pe durata celor peste 2 ore cat tine filmul. Un aspect pozitiv in ambele productii e interpretarea actritei tinere, ce imita perfect comportamentul bunicutei, oferind iluzia ca avem in fata o singura persoana in doua etape diferite ale vietii. Gesturile si mimica actritei Yang Zishan, ca si infatisarea ei, amintesc perfect de jocul actritei veteran Kuei Ya-lei, astfel ca una se completeaza pe cealalta, existand o chimie perfecta. Pana si la incasari, cele doua filme au avut castiguri similare, astfel ca e aproape imposibil sa te decizi care din productii e mai reusita. Daca productia initiala ar fi fost cea chineza, probabil am fi privit varianta coreeana cu alti ochi, dar asa, suntem nevoiti sa revedem un film ce l-am indragit, spus intr-un alt stil, insa la fel de atragator si ofertant, astfel ca e greu sa inclinam balanta intr-o parte sau alta. Amandoua au fost filme reusite, indragite de publicul din intreaga lume, si ar trebui privite individual. In plus, atata vreme cat scenariul a fost pus la dispozitie de producatorul coreean, era de asteptat sa nu existe multe modificari si adaptari, pentru a nu se devia de la tema de baza. Din acest motiv multe scene vor parea trase la indigo dupa varianta coreeana. Daca ar fi fost vorba de o continuare a povestii, si nu de un remake, probabil lucrurile ar fi stat altfel, dar asa… revedem o poveste superba si retraim emotia tineretii traite la maxim in alte ritmuri, culori si tonalitati.
Desi cei care au vazut varianta coreeana stiu deja, bunicuta Shen e o fiinta aproape insuportabila. Isi petrece timpul cum altfel decat jucand mahjong cu pensionarii din vecini, luandu-se la harta cu ei si ridicandu-si in slavi fiul, pe Guobin. Acesta e mandria ochilor ei, l-a crescut in saracie, ramanand vaduva cand fiul ei avea doar 1 an, astfel ca datorita tuturor acestor sacrificii, oricine se ia de puiul ei sfarseste paruit. Desi vaduva de decenii bune, nu duce lipsa de admiratori, cel mai mare fiind septuagenarul Li, vaduv si el, ce are in grija o fiica singura de 40 de ani. Familia bunicutei Shen e formata din 3 generatii, nora suferind de inima si din cauza cicalelilor mamei-soacre, in timp ce nepoata Xiang Xinran, studenta la facultate, e mereu criticata pentru modul provocator in care se imbraca. In schimb, nepotul Qianjin, ce a pus bazele unei trupe muzicale, e preferatul bunicii, ce il apreciaza pentru faptul ca are initiativa si stie ce-si doreste de la viata. Cand bunicutei i se ofera sansa – desigur, cu ajutorul fanteziei – de a-si retrai viata pornind de la momentul de apogeu al frumusetii sale fizice, aceasta ajunge intr-o veritabila dilema: sa-si traiasca viata asa cum isi doreste, facand toate acele lucruri pe care nu le-a putut face la vremea ei, sau sa faca totul exact la fel ? O provocare interesanta pe care scenariul ne-o face, pentru ca, fara indoiala, multi dintre cei ce vizioneaza filmul se vor intreba: “Eu ce-as face, cum mi-as retrai jumatate de secol de viata, daca mi s-ar acorda o asemenea sansa ?” Finalul povestii are un usor iz de Cinderella (Cenusareasa), cand personajul central realizeaza ca clipele de vis in pielea tinerei cuceritoare sunt numerate din cauza unui fenomen ce nu poate fi controlat.
Un film superb, ce prelungeste senzatia de “neuitat” pe care ne-a transmis-o productia originala coreeana. Astfel de filme prind la public, pentru ca intotdeauna calatoria in timp, misterele si fenomenele paranormale vor fascina si vor starni imaginatia omenirii. “Miss Granny: 20 Once Again” ramane o realizare de calitate, amuzanta si placuta de urmarit, cu melodii superbe si cu o echipa de actori foarte talentati si maturi in exprimare ce ne vor delecta timp de mai bine de 2 ore, cucerindu-ne iremediabil.
Traducerea, adaptarea si timingul au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.
My Secret Hotel (2014) – nunţi, mistere şi iubiri redescoperite
Cine nu ar vrea sa aiba o nunta perfecta, fie ea traditionala sau moderna ? Si unde in alta parte daca nu la o sala de nunti, intr-un hotel, cu personal calificat care sa se ocupe de toate amanuntele. In Coreea, hotelurile gazduiesc aceste nunti, punand la dispozitie sali, personal calificat dar si camere de odihna sau apartament pentru tinerii casatoriti. In trecut cand nuntile se faceau de obicei la casa miresei, erau mai putin fastuoase, lucru care se intampla astazi mai mult in zonele rurale, in orase mirii imprumutand obiceiurile occidentale, de la rochia miresei pana la decoratiuni de nunta, care sunt de obicei adevarate opere de arta. Cate putin din ceea ce implica organizarea unei nunti vom vedea in noul serial “My Secret Hotel”, unde hotelul impricinat dispune chiar de un departament al nuntilor cu personal calificat. Serialul ne prezinta problemele cu care se confrunta acestia, frustrarile, ambitiile si invidiile, dar si multe secrete pe care se pare ca le ascund o parte din ei, si pe care, cei in cauza le-ar dori adanc ingropate pentru vecie. Din pacate ele vor fi scoase la iveala tocmai din cauza unei… nunti.
Nam Sang Hyo este director coordonator de nunti la „Hotelul secretelor”, si se vede pusa intr-o situatie cel putin stanjenitoare: trebuie sa organizeze nunta fostului ei sot, Goo Hae Young, cu care fusese casatorita in urma cu sapte ani si de care divortase dupa cateva luni. Odata depasit socul reintalnirii si incercand sa lase deoparte navala amintirilor, Sang Hyo organizeaza fara cusur nunta si cu profesionalism isi face datoria, supraveghind ca toate sa fie perfecte, desi intalnirile cu fostul sot ii zdruncina putin stapanirea de sine, incercand sa faca fata unui mire apatic si unei mirese prea exuberanta si prea aroganta. Dezastrul se produce atunci cand nunta este intrerupta de caderea unui cadavru, prin tavan, exact la picioarele mirelui. Nunta nu mai are loc, Sang Hyo fiind facuta responsabila, toti, in frunte cu directorul general, Jo Sung Gyun, trebuind sa faca fata noii situatii.
Deoarece incep sa apara zvonuri cum ca cei care se casatoresc in acest hotel se despart foarte repede, ceremoniile se contramandeaza, hotelul suferind pierderi masive, punand in pericol locurile de munca ale angajatilor dar si renumele hotelului. Asadar, dupa multe insistente din partea personalului si a directorului general, aceiasi protagonisti accepta sa faca nunta in hotel. De data asta nu mai apare mireasa, si pentru a preveni dezastrul, Sang Hyo este silita sa accepte sa fie ea mireasa, caci tocmai fusese numita “viitorul hotelului” si in ea statea speranta rezolvarii crizei. Pentru Sang Hyo si Hae Young incepe o relatie falsa in care trebuie sa joace rolul tinerilor casatoriti pentru ca reporterii sunt cu ochii pe ei, Sang Hyo vrand sa-si faca partea de intelegere si sa plece, pentru simplu motiv ca nu mai vrea sa sufere, dar si pentru ca un alt barbat isi face loc in inima ei.
Care sunt personajele povestii ? Nam Sang Hyo (Yoo In Na, Queen In Hyun’s Man) a fost adoptata in Statele Unite si a lucrat in Las Vegas ca ospatara la inceput, aici intalnindu-l pe Hae Young, de care s-a indragostit la prima vedere. Acum lucreaza la Hotelul Secretelor si este o profesionista in tot ce face, tanara, frumoasa; alearga de la un obiectiv la altul, da indicatii, alina, mangaie, linisteste, gaseste solutii pentru toate problemele. A ingopat adanc in suflet esecul scurtului mariaj, pe care il tine secret fata de toata lumea. Este o femeie puternica, care a suferit mult, dar acum este gata sa mearga mai departe. Goo Hae Young (Jin Yi Han, Tal Tal din Empress Ki) este arhitect si provine dintr-o familie bogata si influenta, dar nu face o problema din asta. A suferit mult dupa despartirea de Sang Hyo, pe care inca o iubeste, dar cu care a fost mereu in contratimp. Doua femei il iubesc, dar el reactioneaza plat, fara expresie la manifestarile lor de iubire, insa devine dureros de melancolic atunci cand vine vorba de iubirea lui pierduta. Cand o intalneste, va recurge la trucuri copilaresti sa o tina macar putin timp alaturi de el. Jo Sung Gyun (Nam Gong Min, Can You Hear My Heart) este un tanar frumos si director general al hotelului pe care il doreste rentabil, dar si el ascunde un secret, si discret face cercetari. O iubeste pe Sang Hyo si o accepta cu toate secretele ei, facandu-i o curte asidua si intrand in conflict cu Hae Young. Pe langa ei, ii vom mai vedea pe politistul atipic Kim, care incearca sa desluseasca itele incalcite ale omorurilor care au loc in hotel; pe managerul Lee Mo Yang, care bineinteles ascunde si el un secret si care devine ca un tata pentru Sang Hyo; colaboratoarea ei, Yang Kyung Hee, care ascunde si ea, cum altfel, secretul unei boli care o macina dar si o iubire unilaterala; Heo Young Mi, care in dorinta ei de parvenire recurge la santaj si minciuna, care o vor pierde; dar si vuluntara si deloc subtila domnisoara Eun Joo, care il vrea pe directorul general Jo Sung Gyun cu orice pre. Pe majoritatea ii leaga un numitor comun: detin un secret si ar da orice sa nu il afle nimeni.
Incadrat in genul romantic-comedie-mister, serialul, care il are ca regizor pe debutantul Hong Jong Chan, are 16 episoade, fiind difuzat de postul coreean TvN (o televiziune prin cablu, cu plata, care are o audienta mult mai mica decat difuzorii clasici). Primele patru episoade au fost scrise de scenarista Kim Ye Ri (Lie To Me) care a murit in martie 2014, scenariul fiind preluat de Kim Do Hyun (Goodbye Wife). Desi fanii serialului s-au plans de faptul ca ultimele episoade nu ar fi tocmai ce s-ar fi asteptat, „My Secret Hotel” ramane o propunere simpatica, relaxanta, cu actori talentati si populari in distributie, ce merita vizionat cel putin o data.
Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil.
„Hyde, Jekyll and I” surclasat de „Kill Me, Heal Me”
Dupa hitul din 2010, “Secret Garden”, Hyun Bin a acceptat un nou rol dupa 5 ani intr-un serial de televiziune, si asteptarile au fost mari. Folosindu-se tipicul unei drame coreene si imaginea unui talentat si popular actor, nu ne puteam astepta decat la un serial bine gandit, insa lucrurile par a nu merge conform asteptarilor realizatorilor.
Goo Seo Jin (Hyun Bin) sufera de dubla personalitate. Una este rece, de tipul Hyde- directorul unui parc tematic de distractii si cealalta, tipul Jekyll, bun si sufletist. Jang Ha Na (Han Ji Min, care ne-a incantat in serialul “Dae Jang Geum” din 2003, Capital Scandal si Yi San, unde a interpretat cu inocenta si gingasie rolul lui Seong Song-yeon, marea iubire a regelui Jeongjo si personajul feminin din Rooftop Prince, succesul TV din 2012) este proprietara unui circ ce-si desfasoara activitatea in interiorul parcului tematic si tocmai s-a intors din Statele Unite pentru a ajuta circul sa-si recapete gloria de altadata. Cand personalitatea dura a lui Seo Jin decide sa intrerupa contractul, iar Ha Na reorganizeaza circul in dorinta de a ramane in parcul tematic, cei doi sau mai degraba, cei trei, se intalnesc, si Ha Na se indragosteste de Seo Jin.
Numele lui Hyun Bin va juca un rol important in competitia serialului cu un serial cu o tema asemanatoare de pe MBC, “Kill Me, Heal Me”, cel putin asa considerau producatorii la inceputul filmarilor. In ciuda acestui lucru, “Kill Me, Heal Me” are un inceput bun, insa se presupune ca va exista o competitie intre aceste seriale, amandoua avand aceeasi tema. Rivalitatea serialelor ar putea afecta intriga scenariilor, subiectul invartindu-se in jurul bolilor mentale, si dorinta de a castiga ar putea fi mai mare decat dorinta de a avea o poveste frumoasa.
Kim Ji Woon II a lucrat in 2012 la “Cheongdam dong Alice”. Acest lucru nu este insa suficient pentru a putea gestiona o distributie faimoasa si de a porni cu dreptul in vederea a asigurarii succesului. Subiectele dificile au nevoie de oameni talentati si daca se va descurca sau nu, ramane de vazut.
Hyun Bin si Han Ji Min se reunesc dupa filmul din 2014 “The Fatal Encounter” si ambii sunt cunoscuti si iubiti. Este esential ca personajele principale sa formeze un cuplu placut de public.
Comedia romantica si in special cea din Coreea este un gen care bucura fanii cu usurinta. Desfasurarea unui scenariu se cunoaste si are succes de fiecare data, chiar si subiectele mai tari precum violenta, traumele sau bolile mentale nu necesita o abordare realistica sau detaliere pentru ca privitorul sa fie captivat. Pentru multi dintre fanii internationali “Hyde, Jekyll and I” va fi mai degraba Hyun Bin si intalnirea cu iubirea. Pentru cei ce nu-i sunt fani, va fi un cuplu interesant ce-i va face sa se uite la serial.
“Hyde, Jekyll and I” a inceput pe 21 ianuarie si va fi difuzat in fiecare miercuri si joi la SBS, de la orele 22:00. Din pacate pentru realizatorii serialului, ratingurile acestuia sunt dezastruoase dupa prima luna de difuzare. Si nu este primul serial in care actori de top sufera dusul rece al ratingurilor minuscule, un motiv in plus pentru acestia sa reconsidere aparitia pe micul ecran si sa se orienteze mai mult spre adevarata industrie de film, singura ce le poate duce cu succes cariera mai departe.
Articol realizat de chocolate_cleo
Rain primeşte o ofertã pentru filmul “While You Were Sleeping”
Zvonurile din industria de divertisment spun ca Rain ia in considerare un nou rol intr-un film. De data aceasta va fi un film coreean, spre bucuria si usurarea fanilor din Coreea. In data de 11 februarie, un ziar de stiri a scris ca Rain si Soo Ae au fost confirmati pentru a aparea impreuna in filmul “While You Were Sleeping” (In timp ce tu dormeai) si se fac ultimele aranjamente pentru a cadea de acord.
Ei bine, se pare ca ziaristii s-au grabit (cum o fac destul de des) si nu au verificat stirea inainte de a o publica. “While You Were Sleeping” a avut in plan pe Rain si Soo Ae in rolurile a doi soti, dar se pare ca numai o parte (sau chiar nici atat) va participa la acest proiect. Soo Ae a decis sa nu accepte sa joace in acest film, in timp ce Rain inca se mai gandeste. Agentia actorului si cantaretului Rain a declarat pentru Newsen ca “Rain este acum in China si filmeaza pentru un serial chinezesc. Am primit o oferta pentru “While You Were Sleeping”, dar nu s-a decis inca nimic. Suntem inca in discutii.”
Descrierea “While You Were Sleeping” este destul de vaga si te duce cu gandul la celebrul film in care a jucat Sandra Bullock. Se pare insa ca este numai traducerea titlului din coreeana si nimic mai mult. In plus, un film coreean cu acest nume a fost deja produs in 2008, existand o mare probabilitate ca pana la lansarea filmului, ce e doar in stadiul de proiect, pana si titlul sa se schimbe, cum se procedeaza de obiecei. Filmul se doreste a fi o melodrama ce spune povestea unui sot devotat sotiei sale; ne asteapta cumva un film mai trist?
Faptul ca Soo Ae a jucat deja in melodrama “A Thousand Days’ Promise” sa fi fost motivul pentru care a refuzat? Teama de a nu repeta un alt proiect asemanator? In “A Thousand Days’ Promise” actrita a intruchipat o femeie care isi pierde memoria din cauza bolii Alzheimer si omul care o iubeste decide sa stea langa ea. Desi ar fi fost interesant sa vedem interactiunea dintre cei doi actori, Rain si Soo Ae, se pare ca nu avem noroc. Regizorul filmului va fi Lee Jung Chul, care a mai colaborat cu Soo Ae in trecut la “Family”, in 2004. Se preconizeaza ca filmarile vor incepe in a doua jumatate a acestui an.
Soo Ae este o actrita curtata de producatori, ea alegandu-si roluri “oeyunaegang” (care sa para blande dar sa fie hotarate si puternice).
Este cineva care nu-l cunoaste inca pe celebrul Rain sau Jung Ji Hoon? Si-a inceput cariera de actor cu “Sang Doo! Let’s Go To School”, in 2004, castigand primul mare premiu cu rolul din “Full House”, un serial de mare succes. Dupa un rol excelent interpretat in “A Love To Kill” a incercat si un rol ales cu grija, pe marele ecran, in “I’m a Cyborg, But That’s Ok” din 2006 cu care a si castigat Premiul Alferd Bauer la Festivalul International de Film de la Berlin. Si-a incercat apoi norocul si peste ocean jucand in “Speed Racer” in 2008, alaturi de John Goodman si Susan Sarandon. In 2009, dupa 8 luni de antrenamente asidue si regim alimentar extrem, Rain este capul de afis al productiei “Ninja Assassin”, devenind primul coreean care castiga un premiu MTV. In 2010 joaca in “The Fugitive. Plan B”, o comedie plina de savoare si in 2012 in megaproductia “R2B: Return to Base”. Dupa eliberarea din armata Rain alege pentru fanii coreeni un serial cu un scenariu destul de lejer (poate nu tocmai cea mai fericita alegere) jucand in “She’s So Lovable” si apoi filmeaza in China pentru filmul “For Love Or Money”.
Articol realizat de chocolate_cleo
Big Match (2014) – Lee Jung-jae şi Shin Ha-kyun în marele bluf numit “meciul secolului”
“Big Match” (2014) e un thriller de actiune total atipic Coreei. Scenariul e unul mai degraba ce aminteste de filme cu duiumul de acelasi gen facute de japonezi, in timp ce realizarea ne duce cu gandul la un film hollywoodian. Din aceasta combinatie nu putea iesi decat un film spectaculos, insa lipsit de orice substanta sau mesaj. Si daca mai pui faptul ca la scrierea scenariului pe langa regizorul Choi Ho si-au mai adus contributia inca 2 scenaristi debutanti, lipsiti de orice experienta in domeniu, la cat de simplista si aberanta e povestea ajungi sa te intrebi daca efortul chiar a meritat. Pe scurt, filmul spune povestea unui luptator profesionist care se trezeste prins intr-un joc manevrat din umbra de o minte diabolica. Experienta regizorului in regizarea unor filme variate ca tematica (drama, film cu gangsteri si comedie) se vede din plin in aceasta productie, ce e un cocktail exploziv de actiune, comedie, thriller si drama pe durata caruia nu te plictisesti. Daca scenariul ar fi fost unul serios, poate ca lucrurile ar fi stat altfel si la box-office, unde filmul s-a descurcat destul de bine, obtinand incasari de 7,8 milioane de dolari. Distributia e una de zile mari, cu Lee Jung-jae (New World, Face reader, The Thieves, The Housemaid) si Shin Ha-kyun (Running Man, The Devil’s Game, No Mercy for the Rude, A Man Who Went to Mars) capete de afis. BoA, departe de inocenta fiica de presedinte din “Athena: Goddess of War” debuteaza intr-un rol secundar pe marele ecran, insa aspectul ei total inexpresiv nu o recomanda la o cariera prea lunga in lumea filmului. In celelalte roluri – figuri cunoscute din filmele cu gangsteri, a caror revedere nu poate fi decat o delectare.
Choi Ik-ho (Lee Jung-jae) e marea speranta a Coreei la un titlu mondial in lupte in cusca. Fost fotbalist devenit celebru in urma unei batai ce a tinut capul de afis al stirilor, acesta a urmat o cariera in ringul de lupte, fiind la un pas de a lupta pentru titlul mondial cu un sportiv rus. Dar chiar inaintea luptei, visul de a deveni campion ii este spulberat de scandalul ce scoate la iveala ca viitorul sau adversar a fost prins consumand droguri, astfel ca acesta a fost deposedat de titlu, iar lupta – anulata. Antrenorul lui Ik-ho e nimeni altul decat fratele sau, Young-ho (Lee Sung-min), care cade in mijlocul unui plan bizar in spatele caruia se afla un anume Ace (Shin Ha-kyun). Fire diabolica, sarit de pe fix, acesta a transformat orasul intr-o imensa tabla de joc cu ajutorul tehnologiei, punand la cale un joc bizar in care miza e un comision urias din pariurile facute de membrii de elita ai clubului, bogatasi lipsiti de scrupule dispusi sa parieze pe un joc inuman. In momentul in care fratele lui Ik-ho dispare misterios, amprentele lui fiind gasite la locul unde un promotor a fost ucis, Young-ho devine principalul suspect. In aceeasi seara, politia da buzna acasa la Ik-ho, luandu-l la sectie pentru intrebari, banuindu-l de implicare in acoperirea urmelor fratelui sau. De aici insa incepe o aventura desprinsa parca din jocurile de calculator, iar Ik-ho va fi protagonistul, fara voia lui.
Ca realizare, “Big Match” nu e rau, are tot ce-i trebuie unui thriller de actiune, inclusiv umor cat cuprinde in care protagonist e Lee Jung-jae in principal. Si acest thriller, ca mai toate productiile coreene de gen, porneste de la acelasi element: o situatie banala care il atrage pe protagonist intr-o serie de evenimente stranii. Orice persoana cu capul pe umeri realizeaza la un moment dat ca personajul ajunge sa fie marioneta cuiva fara a putea sa explice rational de ce trebuie sa joace acel rol absurd. In orice clipa personajul Ik-ho are posibilitatea de a iesi din joc, cu consecintele cunoscute, si e greu de crezut ca cineva din luma reala ar putea merge mai departe intr-un asemenea ipotetic joc de-a sorecele si pisica. Dar vorbim de un thriller, de o fictiune cu iz japonez care sfideaza orice inseamna rationalul, si de aici surprizele, mai mult sau mai putin placute pe care filmul ni le ofera, in functie de asteptarile fiecaruia. “Big Match” e cel mai prost exemplu de thriller de actiune pe care cinematografia coreeana l-a scos pe piata in ultimii ani. E adevarat ca in ultima perioada multe filme de categorie B coreene au inceput sa invadeze piata de film dupa modelul american, insa sa realizezi un film de prima mana cu actori atat de cunoscuti si cu un scenariu atat de lipsit de sens nu poate decat sa demonstreze criza de idei a scenaristilor coreeni dar si goana nebuna dupa succes financiar a unor cineaste mai putin cunoscuti. Un film care nu transmite absolut nimic, in care totul este artificial, in care tot scenariul e cladit dupa modelul unui joc pe calculator si care putea fi foarte bine scris si de un copil de 12 ani fara probleme, probabil producatorii ar fi economisit la bugetul filmului ceva. Pacat de distributie si de faptul ca doi mari actori ca Lee Jung-jae si Shin Ha-kyun au acceptat sa apara in acest film. Pe de alta parte, trebuie laudata prestatia celor doi, ca si a intregii echipe de actori, cei doi protagonisti fiind credibili prin interpretarea lor, in special Shin Ha-kyun, pe care l-am vazut in comedii dar si in drame, iar care de aceasta data ne e dat sa-l vedem in rolul unui nebun ce aminteste parca de personajele negative din filmele hollywoodiene cu Batman. Punand in balanta scenariul slab cu interpretarea excelenta a actorilor, “Big Match” nu reuseste sa-si depaseasca conditia, ramanand un film de actiune oarecare pe care dupa ce l-ai vazut, nu vei avea nici o problema in a-l uita extrem de repede.
Traducerea a fost efcetuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Shoot for the Stars (2002) – episodul 16 subtitrare in romana
Do-Hun chiar se bucura de intalnirea cu Sung-Tae, chiar si-l doreste langa el pe fratiorul de odinioara! Bine, in felul lui. Un mod egoist si rautacios asa cum a fost de la inceput… dupa ce distruge definitiv cariera lui Yae-Rin, Do-Hun ajutat si de talentul tanarului, face din Sung-Tae un star de necontestat. Insa actrita ii promite lui Do-Hun ca se va razbuna. Relatia dintre cei doi indragostiti devine usor stinghera datorita faptului ca Sung-Tae il accepta ca si frate pe Do-Hun, dusmanul de moarte al celor doi frati, So-Ra, hotarand chiar sa renunte la tanar, atunci cand ticalosul lui frate ii spune ca poate fi extrem de stanjenitor pentru cariera actoriceasca a lui Sung-Tae ca iubita sa sa fi fost sapte ani iubita unuia, apoi a celuilalt dintre frati.
Iata-ne la final. Este sfarsitul unei frumoase povesti de iubire dintre o noona și un tanar… dragostea lor este unica, seamana cu dragostea a doi copii care spun pentru prima data „te iubesc”, care isi dau cu stangacie primul sarut, care isi traiesc fericirea zgomotos, razand din nimic si alergand din senin atunci cand navala sentimentelor nu mai poate fi tinuta in frau. Dragostea lor este – si nu prea – calita in lupta cu cei doi super-ticalosi. Au fost mereu umar la umar in maratonul vietii, vor reusi ei oare sa invinga? Dragostea pentru femeia iubita va fi mai puternica decat cea pentru fratele regasit, dar ticalosit? Isi vor primi cei doi ticalosi, fiecare dupa fapta sa, „rasplata”? Sau, la fel ca in viata, totul va fi „in coada de peste”? Haideti repejor sa vedem! Vizionare placuta !
Prezentarea: mi – asiacinefil
Love Never to End (2007) – Etsushi Toyokawa într-un film romantic semi-noir despre iubire şi adulter
“Love Never to End” e o interesanta poveste despre iubire si infidelitatea conjugala inteleasa in purul stil japonez. Adica cu o doza de bizar care nu are cum sa surprinda un iubitor al cinematografiei japoneze. Filmul are la baza un roman scris de Junichi Watanabe, un scriitor ce s-a stins din viata anul trecut, la 81 de ani, cunoscut pentru romanele sale ce portretizeaza legaturi extraconjugale. Romanul sau omonim nu a fost una din scrierile lui cele mai bine vandute, insa prin contributia regizorului Yasuo Tsuruhashi, scenariul lui “Love Never to End” a luat o forma captivanta, rezultand un film aparte. Productia are in centrul ei povestea unei iubiri interzise intre un scriitor de succes intrat in criza de inspiratie si o femeie trecuta de 40 de ani, sotie si mama a trei copii, ce se indragosteste de idolul ei, sacrificandu-si familia pentru propria fericire. Desi filmul a fost realizat cu un buget redus, nefiind o productie de box-office, regizorul a stiut sa-i dea o culoare aparte, in special ca subiectul poate parea monoton. Astfel, povestii romantice ii da o nota sobra prin elemente de noir evidente, iar coloana sonora insoteste spectatorul aproape pe toata durata povestii, creand o atmosfera serena, in ciuda gravitatii si seriozitatii temei abordate. Si nu, filmul nu e o poveste clasica despre un adulter, ci o perspectiva inedita asupra iubirii percepute ca un sentiment personal ce poate prinde din nou viata atunci cand o casnicie scartaie. Iar in numele iubirii, uneori e permis orice… inclusiv crima. In rolurile principale il revedem pe Etsushi Toyokawa (Year One in the North, Platinum Data, 20 th Century Boys), la fel de cuceritor ca in rolurile sale precedente, calculat si pasional, in timp ce in rolul principal feminin actrita Shinobu Terajima (Happy Flight, Yamato, Vibrator) isi joaca perfect rolul de adultera prinsa intre iubirea fata de idolul ei si responsabilitatea de stalp al familiei.
Kikuji Murao (Etsushi Toyokawa) e un scriitor, odata de succes, de 45 de ani, divortat si avand o fiica adolescenta, ale carui romane au fost odata cele mai bine vandute din Japonia. Lipsa de inspiratie l-a redus la calitatea de simplu profesor la o universitate, de mai bine de un deceniu nereusind sa mai scrie ceva. Totul pana intr-o zi, cand o prietena se gandeste sa il ajute in a-i reda inspiratia, prezentandu-i-o pe Fuyuka, o fana infocata de-a lui. Sotie a unui agent de vanzari mai tot timpul plecat de acasa si mama a trei copii, aceasta a ramas fascinata de scrierile lui Murao, iar intalnirea acestuia in carne si oase o emotioneaza. In scurt timp, el simte ca renaste ca scriitor, dar si ca barbat, indragostindu-se de Fukyuka. Initial timida, aceasta ii raspunde sentimentelor lui Murao, cei doi stabilind intalniri la zeci de km distanta de propriile resedinte, doar pentru 2 ore pasionale saptamanale. Si asa trece un an, an care schimba vietile amandurora: el e aproape sa termine noul sau roman “Vanitate si Pasiune”, ea e total schimbata, in bine, sursa fericirii ei interioare fiind insasi existenta lui. Si totusi, la un moment dat, ceva se intampla… iar Fuyuka ii cere lui Murao sa ii ia viata.
Filmul are o cronologie inversa, pornind de la relatarea evenimentelor ce pun capat relatiei dintre cei doi amanti, din prezent, si mergand spre trecut, reconstituindu-l din crampeie de amintiri pasionale. Elementele de noir introduse de regizor potenteaza aceste amintiri, dandu-le un aspect aparte (un foc de artificii superb, redat din unghiuri ascunse si prin intermediul reflexiei, imagini scurte si tensionate suprapuse peste amintirile personajului). Imaginea initiala de la care pleaca povestea e mai apoi reconstituita pas cu pas, moment cu moment, ca si cum la inceput o oglinda se sparge in zeci de bucati, iar mai apoi un mester incearca sa ia bucata cu bucata sis a reface pretioasa oglinda. Desigur, aceasta nu va mai arata niciodata ca la inceput, insa la finalul celor 2 ore ale filmului, vom avea surpriza sa regasim oglinda intreaga, si, in plus, sa intelegem ce anume a dus la faramitarea ei. Atmosfera este una relaxata, in ciuda temei deloc lejere abordate si a ceea ce se petrece la inceputul filmului, iar la asta a contribuit din plin muzica de fundal, perfecta pentru acest gen de film semi-noir. Etsushi Toyokawa in special are o interpretare remarcabila, fiind un actor care se potriveste oricarui gen de rol, iar acesta i-a pus putin la incercare talentul, pentru ca nu e usor sa interpretezi un personaj prins intre pasiunea pentru scris si pasiunea sufletului. De altfel, cheia intregului film sta in spusele partenerei sale de adulter din film, care intr-un moment de extaz recunoaste: “M-ai remodelat. Nu stiu cat de departe voi merge, mi-e frica de mine insami, dar simt ca traiesc.” Chiar daca intre cele doua personaje chimia nu prea exista (in general la filmele japoneze potrivirea personajelor in functie de jocul actorilor e una problematica, stiut fiind stilul rece de abordare al cineastilor niponi), sinceritatea e temelia relatiei extraconjugale, pentru care ea renunta la tot, facand aceasta afirmatie de o sinceritate dezarmanta: “Simt ca traiesc”, cu toate ca “mi-e frica de mine insami”. O contradictie in jurul careia se construieste un film excelent, ce iti mentine viu interesul pana la ultima secventa, in cautarea raspunsului la o singura intrebare: “De ce ?”.
Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Scarlet Innocence (2014) – lecţia iubirii, între obsesie şi rãzbunare
Pe langa tema razbunarii, ce o intalnim in aproape toate filmele si serialele coreene ca liant al unor povesti de viata mai mult sau mai putin extraordinare, o alta tema preferata a cineastilor din peninsula coreeana pare a fi obsesia relatiei extraconjugale. Conform unui sondaj recent, 79% din barbatii casatoriti si 15,5% din femeile casatorite coreene recunosc faptul ca au comis cel putin o data adulter. Adulterul e o infractiune pedepsita de legea coreeana, iar banii nu pot cumpara sanctionarea cu inchisoarea a comiterii acestui act, odata dovedit. In mod straniu, conceptual, o relatie extraconjugala e cel mai des considerata un act romantic curajos si rebel, decat o tradare morala. Poate si de aceea s-a discutat aprins pe aceasta tema in societatea coreeana a ultimilor ani, multi sustinand ca adulterul ar trebui rezolvat in cadrul unor procese civile, nu penale. Un lucru este cert: cu toata legislatia veche de mai bine de jumatate de secol, adulterul e un fenomen ce se petrece zi de zi in traditionala societate coreeana, constituind o importanta sursa de inspiratie pentru industria de film. O astfel de poveste este prezentata si in “Scarlet Innocence”, la exact un deceniu dupa memorabilul “The Scarlet Letter”. Chiar daca filmul nu se centreaza pe consecintele penale ale adulterului comis de personajul principal, un reputat profesor si scriitor, realizatorii reusesc sa incadreze perfect problema adulterului in tematica generala a filmului, o poveste romantica care pe masura ce avanseaza ia o turnura dramatica. Fara a se ridica la nivelul lui “The Scarlet Letter”, presarat, insa, cu destule scene erotice, filmul lui Yim Pil-sung a atras atentia prin distribuirea in rolul principal a cunoscutului star Jung Woo-sung (The Divine Move, Cold Eyes), care la 41 de ani interpreteaza un Don Juan ca la 20 de ani, tacut, ce vorbeste prin scrierile sale, dar care e plin de defecte. Esom (ce a putut fi vazuta in “Psychometry” si “Man on High Heels”) interpreteaza dezinvolt personajul feminin sedus de Jung Woo-sung, o actrita care desi nu are o infatisare naturala (operatiile estetice o dau de gol), reuseste sa joace rolul dual al victimei inocente fara a avea o clipa vreo rezerva in a intra complet in pielea personajului sau.
Prins in mijlocul unui scandal de hartuire sexuala, profesorul de la Litere Shim Hak-kyu (Jung Woo-sung) e trimis pe perioada anchetei facultatii sa predea cursul de “Introducere in scrierea unui roman” intr-un orasel de provincie. Primit de un alai nesfarsit de ciresi in floare, profesorul ajunge in orasel si are impresia ca a pasit intr-o alta dimensiune: totul este seren, aerul curat si razele calde ale soarelui ii mangaie plapand fata, locul in sine pare incremenit undeva in trecut. La un moment dat, aflat in fata unei bacanii, ochii lui se intretaie cu ai unei tinere ce ii priveste curioasa tinuta la patru ace, total nepotrivita pentru acel loc. E Deok-yi (Esom), fata care vinde bilete in parcul de distractii al oraselului, ajutandu-si mama muta sa-si duca existenta cotidiana. Si, da, se indragosteste la prima vedere de chipesul profesor aflat in prag de 40 de ani. Afland de cursurile sale, desigur se inscrie sa participe, ramanand fascinata de cuvintele celui pe care treptat ajunge sa-l considere prima si unica lui iubire. El nu ezita sa se implice intr-o relatie, si asta cu toate ca acasa are o fiica de 8 ani si o sotie depresiva, a carei gelozie e stapanita doar de pastilele antidepresive. Lumea incepe sa vorbeasca in micul orasel linistit, iar relatia neadecvata dintre cei doi, despartiti de aproape 20 de ani, devine barfa zilei. Evenimente tragice urmeaza, insa, sa se petreaca, iar vietile celor doi se vor schimba in mod iremediabil. Va supravietui iubirea lor incercarilor destinului ? Si… a fost, macar, iubire ?
Atmosfera lui “Scarlet Innocence” e una romantica, simtindu-se, totodata, un parfum de mister pe toata durata lui. Si nu, acesta nu vine de la ciresii in floare de la inceputul filmului, ce paveaza drumul “spre Rai” oferind un spectacol vizual unic, ci de la o tensiune care nici nu realizezi cum se acumuleaza. Faptele sunt banale, iar povestea parca a mai fost vazuta: el, profesor la Litere in capitala, trimis in exil intr-un orasel de provincie sa invete oamenii de la tara cum se scrie un roman, ea, fata inocenta si naiva de la tara, ce se indragosteste imediat de cuvintele si aspectul fizic al profesorului. Nu conteaza ca intre cei doi exista o diferenta de varsta de peste 15 ani, o diferenta de experienta de viata si de principii. Si asa se naste o iubire interzisa, ce am vazut-o in atatea si atatea filme cu adulteri, in care principala responsabilitate ar trebui sa cada pe umerii celui care insala. De altfel, titlul filmului, “Scarlet Innocence”, e o combinatie metaforica a celor doi termeni ce definesc relatia secreta a protagonistilor: “scarlet” inseamna, la figurat, ceva “desfranat”, deci simbolul adulterului comis de unul din parteneri, in timp ce “innocence” face trimitere la puritatea tinerei ce cade in capcana adulterului in numele unei iluzorii “iubiri”, cum o numeste ea. O relatie similara am avut ocazia sa vedem in recentul film “Innocent Thing”, in care un profesor de liceu se lasa sedus de o eleva ce a facut o pasiune molipsitioare pentru el, doar ca acolo intreaga poveste se consuma intr-o perioada scurta de timp. In “Scarlet Innocence”, relatia celor doi protagonisti e prezentata in doua etape diferite de evolutie, surprinzand personajele la varste diferite. Acest lucru da spectatorului perspective unei evolutii a acestora, oricine putand realiza evolutia sau involutia celor doua personaje. Asadar, filmul nu este deloc static, din contra, uneori da impresia ca durata lui de doar 111 minute e prea scurta pentru a spune povestea asezat. Structurat pe doua parti importante, filmul ne dezvaluie intai o poveste romantica, dupa care totul pare a se rupe, devenind precipitat. A doua parte e o insiruire de evenimente ce lasa prea putin loc spectacolului vizual (ce abunda in prima parte), concentrandu-se mai mult pe trairile interioare si regretele personajelor. Poate ca acest ritm atipic a tras in jos filmul, multe lucruri putand fi dezvoltate si extinse, insa probabil bugetul limitat al productiei si-a spus cuvantul. Ramane o poveste interesanta (nu are nimic nou in ea, dar are farmecul ei propriu), interpretarea buna a lui Jung Woo-sung si a partenerei sale Esom si o coloana sonora placuta ce fac din “Scarlet Innocence” un film situat la granita dintre comercial si artistic, o gura de oxigen intr-o cinemtografie ce incepe sa se sufoce cu scenarii pline de clisee si subiecte reluate monoton fara incetare. Astfel de filme prezinta mereu o provocare pentru spectatori, si chiar daca uneori bugetele limitate nu aduc si lovituri la box-office, festivalurile internationale reprezinta o buna ocazie de a le face cunoscute (in acest caz, “Scarlet Innocence” a fost prezent la celebrul festival de la Toronto, unde a si avut premiera mondiala).
Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil !
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
„Gangnam Blues” Lee Min-ho, „Scene violente şi intime” (interviu)
Lee Min-ho are calitatile unui superstar. A fost greu sa gasim acel zambet sfios pe care il avea in 2008 cand ne-am intalnit cu el, chiar inainte de a deveni o celebritate. Opt ani mai tarziu, a devenit un tanar cu un zambet nimicitor.
“Gangnam Blues”, primul film in care are rolul principal, este o productie de actiune despre pasiune, loialitate si tradare, despre doi oameni in timpul dezvoltarii si amenajarii terenurilor in zona Gangnam. Lee Min Ho il interpreteaza pe Kim Jong Dae, care intra in razboiul terenurilor pentru a-si indeplini visul – o casa numai a lui. Imediat ce ne-a vazut, Lee Min Ho ne-a intrebat cum a fost filmul. I-am raspuns cinstit ca a avut parti bune si mai putin bune si ne-a zambit, ca si cum se astepta la acest raspuns.
“Filmul este provocator. Am editat majoritatea scenelor violente si intime, dar per total filmul este foarte violent. Au fost numai articole favorabile dupa premiera, apoi au inceput sa apara si cele negative. M-am asteptat la reactia asta, desi eu personal m-am bucurat de film si am crezut ca e amuzant. Pentru ca am jucat in film, am vrut sa apar ca un tanar matur la douazeci si ceva de ani, si cred ca am obtinut asta cu acest film. Personajul este unul foarte diferit de ceea ce obisnuiesc eu sa joc si sper ca lumea s-a bucurat de film pe cat m-am bucurat eu.”
Putem sa ne dam seama de ce Lee Min Ho e asa de potrivit pentru marele si micul ecran. Lee Min Ho pare extrem de “viu” in “Gangnam Blues”. Trasaturile barbatesti si corpul bine lucrat sunt perfecte pentru un film noir. Cei 122 de cm (lungimea picioarelor sale) sunt pusi in valoare de loviturile cu piciorul, desi pare stanjenit de masuta joasa la care este asezat in timpul interviului, incercand mereu sa gaseasca o pozitie mai confortabila pentru picioare.
“Cred ca este visul oricarui actor sa incerce un film noir. Am vrut neaparat sa fac filmul asta fara sa ma ingrijorez ca trebuie sa am scene de actiune. Multi au fost ingrijorati pentru mine cand am primit oferta, dar personajul m-a sedus. Nu am ales acest personaj pentru a scapa de cel de dinainte. Am suferit de depresie la douazeci si un pic de ani pentru ca nu aveam de munca; eram sarac si nu aveam incredere in mine. Am pus acele sentimente in Jong Dae. Regizorul mi-a spus ca m-a ales pentru acest rol pentru ca si-a amintit de privirea mea rece din “Public Enemy Returns”. M-a sicana ca nu mai exista acea privire si am muncit din greu sa o readuc la viata.”
Lee Min Ho s-a gandit un pic cand am spus cuvantul “succes”. Este deja un star in Asia si este foarte atent cu deciziile pe care le ia. Presiunea este prea mare pentru a crede ca a ales rolul numai pentru ca e actor. Stie asta foarte bine si este usor nelinistit cand vine vorba de punerea pe piata a “Gangnam Blues” la care a lucrat timp de un an.
“Am auzit ca e bine sa ai peste 3 milioane de bilete vandute. Mi-as dori sa ajungem macar acolo. Daca am trece de 5 milioane cred ca as zbura! Nu e usor pentru ca e un film considerat pentru adulti, dar sper. Daca nu reusim pe cat ne dorim, asta e. Dar pe cine sa dam vina? E alegerea mea. Nu am ales filmul asta de dragul de a alege ceva. Publicul ma numeste “star” si chestia asta poate disparea daca publicul decide. Eu doar am facut tot ce-am putut si data viitoare vreau sa aleg ceva si mai extrem. Un film de dragoste care sa transmita un mesaj sau un film de razboi ca “Fury”. Mi-ar placea.”
Cat de obisnuita este viata lui Lee Min Ho? Intr-o emisiune recenta la care a participat, a spus ca a fost indragostit cu un an in urma. Echipa de productie a filmului a spus: “Am incercat sa eliminam acea intrebare, insa el este pur si simplu prea sincer.”
“Sunt intotdeauna deschis catre iubire. Inca o astept pe “aceea”. Visez la jumatatea mea care sa ma intalneasca intr-un avion, ocupand locul de langa mine. Insa trebuie sa fiu atent. Nu am de ales, trebuie sa fiu sigur si sa observ persoana pe care as putea sa o plac. Daca sunt sigur, fac un film. Din cauza asta sansele mele sunt destul de mici. Este tristul adevar. Nu am cine stie ce hobby-uri. Nu pot sa beau tarie. Beau uneori bere, ma joc cu prietenii jocuri video cand am timp liber sau merg la ski. Si mereu sunt in cautare sa fac ceva nou.”
(Surse: daily.hankooki.com, hancinema)
Traducere realizata de chocolate_cleo – asiacinefil
Shoot for the Stars (2002) – episodul 15 subtitrare in romana
Fiind in permanenta pazit de Do-Hun si Yae-Rin, Sung-Tae rateaza intalnirea cu So-Ra, provocandu-i o noua durere si, cand, in cele din urma, se vad, So-Ra intelege motivul distantarii lui Sung-Tae, promitandu-i ca nu-i va mai crea probleme. Stiind ca singurul lucru care i-ar face o placere foarte mare tanarului este sa-si gaseasca familia adoptiva, So-Ra il roaga pe Do-Hun s-o ajute sa-i gaseasca familia. Nu mica este uimirea acestuia cand afla povestea lui Sung-Tae: un copil de la orfelinat, adoptat de o familie, care, la scurt timp, datorita falimentarii afacerii si saracirii, se vede nevoita sa duca inapoi copilul infiat… povestea aceasta seamana cu cea a familiei lui, care a adoptat un copil, apoi l-au dus inapoi pentru ca si-au pierdut averea. Sa fie Sung-Tae micutul infiat si apoi retrimis la orfelinat? Oricum, Do-Hun pastreaza tacerea, incercand sa lamureasca problema cu tanarul sau actor.
Situatia se precipita intr-un mod nedorit în momentul cand Sung-Tae, ascultand fara sa vrea o cearta intre Do-Hun si Yae-Rin, afla povestea accidentarii lui Ba-Dah si faptul ca nu a fost un atac banditesc ci o busitura „prieteneasca” trecuta sub tacere cu sprijinul lui Yae-Rin! Mirarea si revolta tanarului este de nestapanit cand afla ca prietenul sau stia si, mai mult, nu-si doreste razbunarea. Iata si un coreean care nu se razbuna!
Si, totusi, in mintea tanarului ma staruie inca o dilema: ce a vrut de fapt sa spuna Do-Hun cu „parintii me l-au adoptat dar au fost nevoiti sa-l trimita inapoi la orfelinat cand au dat faliment. E doar o coincidenta?”. Iar de partea cealalta, Do-Hun este ravasit incercand cu disperare sa afle adevarul. Oare daca se va convinge ca Sung-Tae este acel copil, sufletul lui cel catranit se va inmuia?
Prezentarea: mi – asiacinefil
Filmele ‘Introduction to Architecture’ şi ‘Cyrano: Dating Agency’ vor avea remake-uri chinezeşti !
Conform companiei de productie Myung Films, remake-urile celor doua filme sunt deja in lucru, din punct de vedere al productiei. Myung Films lucreaza impreuna cu o companie chineza de productie pentru a lansa variantele chinezesti pe piata din China, si deja se lucreaza la scenarii.
Ambele filme romantice au avut mare succes in Coreea si Myung Films spera ca remake-urile chinezesti sa abia parte de un succes asemanator. Recent, remake-ul chinezesc al filmului “Miss Granny” a avut succes, asa ca fanii asteapta deja cu nerabdare pentru a vedea cum vor fi cele doua filme.
‘Introduction to Architecture’ (Architecture 101) in care joaca Uhm Tae-woong, Han Ga In, Lee Je Hun si Suzy este succesul la box office din 2012, un film romantic scris si regizat de Lee Yong Joo. Filmul spune povestea a doi tineri studenti care se intalnesc la cursul de introducere in arhitectura si se indragostesc. Cincisprezece ani mai tarziu, fata il cauta pe cel de care s-a indragostit pentru prima data si ii cere ajutorul pentru a construi casa visurilor sale.
‘Cyrano: Dating Agency’ este o comedie romantica din 2010 in care joaca Uhm Tae Woong, Lee Min Jung, Daniel Choi si Park Shin Hye. Dupa cum sugereaza si titlul, filmul este o abordare moderna a piesei de teatru ‘Cyrano de Bergerac’ din 1897 a lui Edmond Rostand, actiunea desfasurandu-se in jurul unei agentii care isi ajuta clientii sa cucereasca inimile celor de care s-au indragostit.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Shoot for the Stars (2002) – episodul 14 subtitrare in romana
Cei doi frati, descurajati de lungul sir de refuzuri, hotarasc sa accepte propunerea lui Do-Hun. Astfel, dupa o aniversare cu supa de alge, la cumpana dintre ani, cei doi ii spun ce au hotarat. Intelegand motivul, Sung-Tae accepta, avand insa propriul plan – acela de a recupera banii luati de Do-Hun. Si acesta accepta sa restituie banii, cu conditia ca tanarul sa renunte definitiv la cei doi.
Dintr-odata, Yae-Rin devine amabila, oferindu-se sa citeasca scenariile dislexicului Sung-Tae, lipindu-se de acesta mai rau decat un scaiete. Din altruism? Asta sa creada cine vrea. In felul acesta afla ca So-Ra inca il mai viziteaza, motiv suficient pentru a-l pune in garda pe Do-Hun. De aceasta data, Sung-Tae scapa usor de suspiciunile lui Do-Hun, facand aluzie la faptul ca So-Ra renunta cu greu la iubitul ei – lucru stiut de altfel si de Do-Hun. Numai ca lucrurile se precipita, atunci cand tanarul se accidenteaza salvand-o pe Yae-Rin din fata unei masini. Afland din presa despre accident, So-Ra alearga disperata la spital, insa iubitul ei o da afara din camera!
Numai fratele lui So-Ra sa nu fii! Vazand-o in pragul depresiei, Ba-Dah merge la spital si il roaga pe Sung-Tae s-o viziteze. Acesta ii promite ca va veni, lucru pe care bunul om il comunica bolnavei de dragoste. Si totusi, in ochii lui staruie o umbra de indoiala?
Prezentarea: mi – asiacinefil
Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 31 subtitrare in romana
Amenintata in mod direct de fiul ei ca pleaca pentru totdeauna in America cu logodnica lui si se casatoreste acolo, mama lui Yeo Jun incepe sa bata in retragere, facand incercari timide de reconciliere atat cu Sang Eun, cat si cu mama acesteia. Boala grava de care sufera mama ei o face pe Sang Eun sa-i ierte acesteia greselile din trecut, sa o accepte si sa se apropie de ea cu mai multa usurinta. In sfarsit, se aud clopote de nunta pentru Yeo Jun si pentru iubita lui, dar mai sunt cateva cupluri care isi asteapta cu nerabdare randul: parintii adorabilei Jin Ju, care isi gasesc drumul spre implinire; pragmatica Hye Rim, care se consoleaza destul de repede cu Se Won; si rezidentul Min caruia i s-au aprins serios calcaiele dupa Hyo Eun.
Unele personaje sufera schimbari majore de caracter. De departe cele mai spectaculoase sunt ale mamei lui Yeo Jun, care devine soacra perfecta, dar si ale bunicului lui Jin Ju. Persoanele antipatice si absurde din trecut au devenit acum neverosimil de atente si grijulii.
In linii mari, acest serial ne-a introdus in interiorul familiei coreene, ajutandu-ne sa intelegem mai bine legaturile dintre parinti si copii, modul lor de a gandi si de a reactiona, traditiile si obligatiile care ii guverneaza, lucruri pe care noi, occidentalii, le vedem cu alti ochi sau le percepem intr-un mod diferit. Pentru noi este de neconceput ca altcineva, fie ei si parintii nostri, sa se amestece in viata noastra si sa hotarasca pentru noi. Dar… sa vedem ce le harazeste eroilor nostri destinul acum, in ultimul episod.
Prezentarea: cristinab – asiacinefil
Tazza 2: The Hidden Card (2014) – un sequel de succes dupã un film de succes inspirat din lumea jocurilor de noroc
Anul 2014 a adus, mai mult decat orice alt an, o multime de sequel-uri in peisajul cinematografic coreean. Sa fi intrat in criza de idei scenaristii coreeni ? In septembrie au inceput filmarile la “My Sassy Girl 2”, ce va avea pemiera in mai 2015; Friend 2 – The Great Legacy s-a lansat cu surle si trambite si a fost unul din cele mai slabe sequel-uri din cinematografia coreeana. In cele din urma, producatorii coreeni s-au riscat si cu un sequel la “Tazza”, care la vremea lui, in 2006, a fost unul din cele mai mari succese de box-office din Coreea, obtinand incasari de pste 36 de milioane de dolari. Investitia in mult asteptatul sequel a meritat, “Tazza: The Hidden Card” obtinand aproape 31 de milioane de dolari incasari. Filmul, inspirat din lumea jocurilor de noroc, are la baza o manhwa omonima publicata in 2006, a doua din seria “Tazza” (prima a stat la baza filmului din 2006). Jang Joon-hwan, regizorul lui “Hwayi”, a fost cooptat initial sa se ocupe de proiect, in conditiile in care Choi Dong-hun, regizorul filmului din 2006 dar si al succesului “The Thieves” a refuzat remake-ul. Tazza 2 ar fi trebuit sa se lanseze in 2008, dar dupa retragerea regizorului Jang Joon-hwan, proiectul a intrat in impas. Speculatiile despre sequel au continuat, in conditiile in care manhwa Tazza ajungea la a patra serie, fiecare avand personaje si povesti diferite. In 2012 regia a fost incredintata lui Kang Hyun-chul, cel care a mai regizat Speed Scandal (2008) si Sunny (2011), iar in 2013 a fost finalizat si castingul, filmarile incepand pe 2 ianuarie 2014. In rolurile principale au fost distribuiti actori din tanara generatie, extrem de cunoscuti, precum Choi Seung-hyun (cunoscut ca T.O.P., vazut in IRIS, 71 Into the Fire sau Commitment), Shin Se-kyung (din R2B Return to Base sau serialele When a Man Loves, Deep Rooted Tree sau Fashion King) si Lee Ha-nui (cunoscuta si ca Lee Honey, ce a putut fi vazut in serialul Shark). Acestia sunt completati de o multime de actori de top si veterani, precum Yu Hae-jin, Lee Kyung-young, Kwak Do-won, Kim Yun-seok sau Oh Jun-se, rezultand o galerie de personaje interesante, plasate in contextul unui scenariu dinamic.
Ham Dae-gil de mic era fascinat de jocul de carti. Avea si o chemare pentru asta, talentul ajutandu-l sa se descurce inca de mic in viata. Frecventand salile de jocuri de noroc, la adolescenta o cunoaste pe Mi-na, de care se indragosteste la prima vedere. Insa un context nefericit de evenimente duce la injunghierea unui gangster local, in momentul in care Dae-gil incearca sa salveze viata bunicului sau. Drept urmare, fara a sti daca gangsterul a murit in urma atacului sau, Dae-gil ia cei 6.000 de dolari stransi de mama lui pentru zile negre si e sfatuit sa paraseasca orasul. O lasa in urma si pe prima lui iubire, Mi-na, nu inainte de a o cere in casatorie. Viata lui continua in capitala, unde prin intermediul prietenului sau Charlie (Jja-ri) ajunge sa lucreze ca valet la o sala de jocuri ilegale de noroc. In scurt timp reuseste sa castige increderea sefului cel mare, care afla de talentul lui in jocul de carti si se decide sa il primeasca in banda lui de trisori. Si totusi, intr-una din zile, o tanara vaduva, d-soara Woo, isi face aparitia la sala de jocuri, Dae-gil fiind imediat cucerit de farmecele ei. In secret cei doi incep o relatie, departe de ochii celorlalti, Dae-gil vazand-o in aceasta pe Mi-na, prietena inocenta din orasul lui natal. Dar aceasta relatie e doar inceputul necazurilor pentru Dae-gil, care ajunge sa fie implicat in jocuri murdare, sa fie manipulat si inselat de cine se astepta mai putin. Drumul lui in lumea cruda a jocurilor de noroc se afla abia la inceput.
“Tazza 2: The Hideen Card”, ce a castigat un pemiu (Shin Se-kyung pentru popularitate) si a avut 6 nominalizari, e un caz destul de rar de sequel reusit, nu doar in lumea filmului coreean. Povestea este atat de captivanta incat te intrebi cum poti face un filme de aproape 2 ore si jumatate numai despre lumea jocurilor de neoroc, fara ca privitorul sa se plictiseasca. Ei bine, se poate, iar succesul financiar al retetei confirma asteptarile pe care trebuie sa le ofere un sequel. Lumea jocurilor de noroc nu e cea a muritorilor de rand. Pentru a face parte din ea, ba trebuie sa fii vaduva fericita mostenitoare a unei averi de milioane de dolari, ba trebuie sa ai afaceri care sa-ti aduca sume mari de bani intr-un timp relativ scurt, ba sa fii interlop. Pasiunea pentru jocul de carti o poate avea oricine, insa accesul in acest univers restrans e ca cel in Paradis: doar cei ce merita ajung acolo. A se citi cei pe care averea ii recomanda. In aceasta lume ingusta a jucatorilor de elita isi face loc Dae-gil, nepotul personajului cheie din productia din 2006, Go-ni, care calca pe urmele unchiului sau. Si, vrand nevrand, soarta il conduce, in final, tot spre razbunare. Ambitios, talentat si avand toate calitatile pentru un trisor innascut, Dae-gil se confrunta cu dilema oricarui jucator de jocuri de noroc. Pornind de la nimic, ajunge sa aiba tot ce isi doreste: bani, femei si, poate mai putin interesat de asta, prestigiu. Un prestigiu pentru care multi ar da ani din viata, dar pe care el nu il pretuieste. Invata “meseria” de trisor pentru a face bani, iar in final se inrevede si o mica dorinta de razbunare, daca soarta tot ii scoate in cale persoana ideala pentru implinirea acestui obiectiv. Desi in aceasta lume a jocurilor de noroc, totul ar trebui sa duca cu gandul ca totul e planificat, nimic din ce face Dae-gil nu e calculat dinainte. Joaca din instinct si talent, netradand nici un moment vreo slabiciune, nici macar atunci cand blufeaza. Adversarii pe care ii intalneste nu joaca niciodata cinstit, cu exceptia ultimului sau adversar, dar poate exista cinste in lumea trisorilor ? Constient ca ajunge intr-o veritabila jungle din care poate supravietui doar pacalind la randul sau, Dae-gil invata tainele jocului de carti de la maestrul sau din umbra si, ca si in “The Divine Move”, cauta “Mainile lui Dumnezeu”, o mana de carti norocoasa ce nu poate fi batuta de nici o alta carte, si care reprezinta desavarsirea in jocul de carti. Se spune ca cel ce reuseste sa o aiba, realizeaza ca a sosit momentul in care trebuie sa se retraga, deoarece nu mai poate obtine nici o alta satisfactie in acest domeniu. Intreaga echipa de actori e extraordinara, ai senzatia de familiaritate de la inceput pana la sfarsit, iar scenariul contribuie din plin la reusita finala. Practic povestile se succed una in continuarea celeilalte, nimic nu este previzibil, si cand crezi ca o poveste s-a terminat, incepe o alta care de fapt o continua. Rasturnarile de situatie sunt la ele acasa, astfel ca nu poti anticipa evolutia niciunui personaj, cu exceptia celor doi protagonisti, Dae-gil si Mi-na. T.O.P. mai are de crescut pentru a fi un actor… de top in Coreea (deocamdata poate concura doar in topurile de… popularitate sau muzicale), in timp ce Shin Se-kyung e la fel de acida si tafnoasa ca in rolurile sale anterioare, care ii vin ca o manusa (oare asa o fi si in viata reala ?). Despre restul distributiei, numai calificative de la excelent in sus, existand cateva personaje care au talentul de a te face efectiv sa le urasti, cum e Jang Dong-sik, cu o eterna raceala si siguranta interpretat de Kwak Do-won. Cu o asemenea interpretare si scenariu, Tazza 2 The Hideen Card nu putea fi decat un succes. Un film de vazut si revazut, pe care fanii unui “The Thieves”, de exemplu, il vor savura la maxim fara urma de indoiala.
Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
“Mai Ratima” (2013) – Bae Soo-bin şi Park Ji-soo în debutul regizoral al lui Yoo Ji-tae
“Mai Ratima”, ce a avut premiera mondiala la Festivalul de la Busan (octombrie 2012), 8 luni mai tarziu avand si premiera in cinematografele coreene, reprezinta primul lung-metraj regizat de apreciatul actor coreean Yoo Ji-tae. Dupa ce ne-a impresionat cu roluri memorabile in “Attack the Gas Station !”, “Ditto”, “Running Wild”, “Traces of Love” sau “Midnight F.M”, acesta a incercat si o cariera ca regizor si scenarist, devenind unul din cei mai tineri regizori coreeni in 2008, cand debuta cu scurtmetrajul “Out of My Intention”, la doar 32 de ani. “Mai Ratima” a marcat debutul acestuia ca regizor al unui film de lung-metraj, castigand la Deauville Premiul Juriului, in 2013. Intitulat initial “A Boy Dreams of Sansevieria”, “Mai Ratima” spune povestea de iubire dintre un coreean trecut de 30 de ani, aflat la limita de jos a societatii, si Mai Ratima, o “mireasa” thailandeza casatorita formal cu un coreean, cu 10 ani mai tanara. Yoo Ji-tae nu apare in acest film, desi el e atat regizorul, cat si scenaristul si principalul producator (prin propria companie de productie, Yoo Movie, fondata de actor in 2005). La aceasta productie cu buget redus si-au adus contributia si KOFIC (Asociatia Nationala de Film Coreeana), dar si cateva posturi tv coreene, in timp ce distributia a fost completata de cativa actori cunoscuti, nu vedete de prima mana cum reuseste Kim Ki-duk de fiecare data. Ca veni vorba de Kim Ki-duk, filmul lui Yoo Ji-tae se aseamana mult cu productiile lui Kim Ki-duk, insa intre cei doi mai e inca o distanta mare, “Mai Ratima” aratand evidente carente la unele capitole (scenariul e bun, dar nu spune mai nimic nou, in timp ce uneori imaginile par de amator, chiar daca la acest capitol avem parte la inceput de cateva idei vizuale interesante). In rolul principal masculin a fost distribuit popularul actor Bae Soo-bin (din k-dramele Secret Love, 49 Days si Dong Yi), in timp ce in rolul protagonistei feminine o vedem pe debutanta Park Ji-soo, ce anul trecut a debutat si pe micul ecran in serialul “Surplus Princess”. Rolul Mai Ratima din acest film i-a adus si premiul pentru Cea mai buna actrita debutanta la “Blue Dragon Film Awards” (2013). So Yu-jin din “Bel Ami” (unde a avut un rol foarte asemanator cu cel din acest film) si “Happy ! Rose Day” aduce putina tensiune in poveste, colorand putin scenariul. In rolurile secundare vom recunoaste mai multi actori veterani de top, ce au acceptat sa participe la acest proiect datorita pieteniei cu Yoo Ji-tae. (Lee Joon-hyuk, Oh Dal-su, Oh Gwang-rok). Per total, “Mai Ratima” a castigat 2 premi si a avut 4 nominalizari, un inceput promitator pentru cariera regizorala a lui Yoo Ji-tae.
Soo-young (Bae Soo-bin) e un barbat coreean atragator, trecut de 30 de ani, cu vise irealizabile datorita statutului sau social. De la o varsta frageda a trebuit sa se intretina singur, invidios fiind pe colegii de scoala care mergeau la studii in strainatate sau in vacante interzise lui. Ramas fara un loc de munca, acesta cocheteaza cu lumea interlopa, implicandu-se in furturi marunte pentru a-si castiga existenta. Mai Ratima (Park Ji-soo) e o imigranta thailandeza cu 10 ani mai mica, venita in Coreea pentru a-si intretine familia. Pentru a da o forma legala sederii in Coreea, aceasta a venit ca mireasa a unui barbat coreean cu probleme psihice, a carui familie a luat un imprumut pentru a o aduce si a o intretine. Mai Ratima lucreaza la mica fabrica de textile a familiei, insa e supusa abuzurilor fizice si verbale ale fratelui sotului si, respectiv, ale mamei-soacre. In momentul in care constata ca de mai bine de 6 luni nu a mai primit nici un ban pentru munca prestata, ii cere bani cumnatului, fapt ce starneste furia acestuia. In conditiile in care acesta refuza sa rezolve prelungirea vizei de sedere a tinerei in Coreea si recurge la amenintari ca o va denunta autoritatilor, se isca un incident in plina strada intre cei doi. Din senin apare Soo-young la fata locului, luand apararea cavalereste tinerei abuzate si fugind cu aceasta. Intre cei doi se naste mai intai o prietenie bazata pe incredere reciproca, iar mai apoi isi face loc treptat iubirea. Pentru a scapa de trecut, se decid sa plece in Seul sa-si incerce norocul. Doar ca aici toate visele lor se frang, unul dupa altul, in tacere si suferinta…
“Mai Ratima” e o drama realista despre societatea coreana contemporana si mentalitatea ei intr-o lume a globalizarii. Yoo Ji-tae a avut ideea filmului inca din perioada facultatii, trebuind sa mai treaca 15 ani pana cand acestei idei sa se transforme intr-un film. In cei 15 ani, lumea in sine s-a schimbat, nu insa si mentalitatea in privinta discriminarii la adresa imigrantilor. Daca in anii ’90, recesiunea ce a lovit economia coreeana a facut tara neatractiva pentru imigratie, dupa boom-ul economic imigranti in special din Asia de Sud-Est au vazut in Coreea un veritabil El Dorado al Estului. Politica restrictiva a autoritatilor fata de acest fenomen in crestere a dat nastere unor modalitati aparent legale pentru femeile din tarile sarace sa se stabileasca legal in Coreea si sa munceasca, trimitand bani familiilor din tara natala: asa-numitele casatorii aranjate. Acte formale, nascute fara vreun sentiment sincer intre parteneri, casatoriile aranjate au ajuns tot mai frecvent o forma mascata de abuz, ce ascundea diferente insurmontabile de mentalitate, limba si civilizatie. Filmul lui Yoo Ji-tae despre asta vorbeste, despre reticenta societatii coreene fata de straini, in special daca acestia provin din tarile sarace ale Asiei de Sud-Est, despre rasism, intoleranta, conservatorism si ura.
“Mai Ratima” ridica o problema ce o intalnim in orice societate dezvoltata (si nu numai): cea a castigarii existentei printr-o slujba decenta. Iar modul in care e pusa problema de regizor arata ca aceasta problema nu e doar una cauzata de factori externi, cum ar fi imigratia, ci e o consecinta fireasca a globalizarii. Orice fiinta umana isi doreste o viata decenta, iar dupa cum o spuneau inca din secolele trecute cugetatorii iluministi, orice fiinta umana e libera sa-si caute fericirea. Uneori aceasta nu poate fi gasita in locul de bastina, in satul natal, in orasul sau tara natala, iar cautarea ei presupune sacrificii, renuntari, asumarea unor riscuri imprevizibile. Cei doi protagonisti ce au ajuns sa se cunoasca in urma unui context nefericit de evenimente sunt o femeie thailandeza venita in Coreea pentru a castiga bani pentru intretinerea familiei sale sarace, Mai, si un coreean ce in absenta posibilitatii de a-si gasi o slujba onesta se ocupa cu furturi marunte, Soo-young. Fugiti cu ultimele economii din Pohang, oraselul de provincie unde nu mai aveau nici o perspectiva de viitor, vanati de politie si avand vise mari de realizare, acestia ajung impreuna in Seul. El viseaza ca intr-o zi sa poata sa cumpere toate cladirile turn de pe o strada, devenind un gangster de Seul, ea se multumeste sa dea un telefon dupa ce vede un anunt intr-un metrou in care i se promit venituri rapide si usor obtinute. Dar amandoi esueaza in scurt timp si realizeaza ca realitatea e mult prea cruda pentru a-si putea implini visele in jungla Capitalei. Si atunci, cum ramane cu iubirea care, incet-incet, se infiipa intre cei doi, pe masura ce fiecare incepe sa vada in celalalt un sprijin, aparand increderea reciproca ? Poate ea sa se nasca in aceste conditii vitrege si, mai ales, are vreo sansa de realizare intr-un fel sau altul, o finalitate ?
Yoo Ji-tae nu ezita sa isi critice compatriotii pentru rasismul si cinismul de care dau dovada fata de straini. Desi prezinta mai multe situatii cinice, din 10 situatii, doua sunt pozitive, aratand si latura umana a coreenilor. Un moment cinic, greu de uitat, e cel in care un politist ce nici macar nu are o prietena o intreaba pe Mai cum e in Thailanda, pentru ca se gandeste sa-si petreaca acolo luna de miere. Acest lucru tradeaza mentalitatea celor ce au o slujba stabila, bine platita, ce privesc tarile sarace precum Thailanda, Filipine sau Vietnam ca pe niste destinatii exotice de distractie. Si asta in conditiile in care se stie ca in prezent tarile dezvoltate ale Asiei se confrunta cu un aflux de imigratie dinspre tarile sarace, ce da nastere la ingrijorare si la prea putine solutii. Daca Europa a adoptat oarecum modelul american, devenind ea insasi un creuzet in care se amesteca printre europeni si o multime de imigranti ilegali veniti din tari arabe sau din Africa Maghrebiana, Coreea si Japonia sunt extrem de reticente in aceasta chestiune, adoptand o politica dura ce consta in vize de sedere pe termen scurt ce pot fi prelungite in niste conditii destul de dificile. Pe langa abuzurile ce pot lua nastere in urma acestei politici (principala modalitate de a pacali aceste masuri sunt asa-zisele casatorii cu mirese vietnameze, thailandeze, filipineze etc, ce n-au la baza decat un interes financiar, dand nastere unor adevarate retele ce nu sunt departe de traficul de oameni), mai trebuie adaugata si atitudinea, mai ales in randul populatiei de varsta a treia, fata de straini, deseori rasista, intoleranta si ultraconservatoare. Toate aceste lucruri sunt excelent zugravite in film de Yoo Ji-tae, fie prin niste susoteli ale unor batrane, fie prin tratamentul inuman la care e supusa Mai de mama-soacra “poama acra” sau prin abuzurile cumnatului sotului ei cu probleme psihice.
Un tablou complet si realist al societatii coreene contemporane, din care lipseste sclipiciul lumii fermecatoare a chaebol-ilor omniprezenta in principalul produs de export media al Coreei, k-dramele, o lume pestrita, cu cersetori, interlopi, prostituate, cu saracie si suferinta, cu imbogatiti peste noapte si cu statii de metrou pline de oameni ai strazii, o imagine care ridica semne de intrebare si lasa loc de meditatie. “Mai Ratima” e un film cu un mesaj puternic, umanist, de care cinematografia coreeana atat de comerciala a ultimului deceniu avea nevoie. “Mai Ratima” poate fi piatra de temelie a unei cariere regizorale stralucite a unui mare actor, al carui debut e unul remarcabil. Ramane sa-i urmarim urmatorii pasi.
Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Joo Won şi Yoo Hae Jin vor juca împreunã într-un nou thriller, „That Man”
Dupa ce s-a zvonit ca actorii Joo Won si Yoo Hae Jin vor aparea impreuna intr-un film, la sfarsitul lunii trecute cei doi au fost confirmati ca tinand capul de afis al unui nou thriller numit “That Man” (sau „That Guy”, titlul nu e inca definitiv). O sursa din partea echipei filmului “That Man” a spus celor de la TV Report ca “Joo Won si Yoo Hae Jin sunt actorii cu care se va incepe munca la productia filmului incepand din luna martie, acest an.” Aceeasi sursa a continuat: “Filmul deja atrage atentia datorita lui Joo Won, unul din putinii actori tineri care vand biletele, si a lui Yoo Hae Jin care este un mare actor; acest film ar putea deveni un mare thriller, diferit de alte filme din acelasi gen.” “That Man” va fi debutul regizoral al lui Yoon Joon Hyung, avand ca tema trauma unui om care va incerca sa-l urmareasca pe ucigasul fratelui sau mai mic.
Joo Won nu e nimeni altul dcat celebrul ofiter de politie din indragitul “Bridal Mask”, actorul fiind cunoscut si din serialele” King of Baking”, “Kim Takgu”,”Ojakgyo Family” si “Good Doctor”.
Yoo Hae Jin este cunoscut din seriile “Public Enemy” si “Tazza” de pe marile ecrane si din recentul “The Pirates”, precum si “Mapado” si “King and the Clown”.
Putini actori din tanara generatie, deveniti celebri pe micul ecran, au si reusit sa faca pasul cu succes in productiile pentru marele ecran ce au iesire pe piata internationala. De obicei filmele in care sunt distribuiti sunt un fiasco sub aspect financiar, demonstrand o data in plus ca atunci cand vine vorba de deplasarea fanilor din fata micului ecran intr-o sala de cinematograf, nu orice actor are capacitatea de a umple salile de cinematograf. Cum Joo Won e extrem de indragit de tanara generatie, iar Yoo Hae-jin, trecut de mult de prima tinerete, e un actor de top cunoscut de toata lumea in Coreea pentru rolurile sale colorate, ca e vorba de roluri negative sau de roluri comice, asteptarile de la acest film sunt foarte mari. Ramane de vazut ce va iesi din aceasta combinatie si daca promisiunile producatorilor vor incununa „That Man” cu calificative pozitive si cu multe milioane de dolari la box-office.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 30 subtitrare in romana
Se stie ca orice lucru bun se termina repede. Astfel ca scurtul moment de respiro pe care l-au avut tinerii nostri a luat sfarsit. Odata intorsi acasa, problemele au reinceput. Bineinteles ca obiectiile cele mai mari le-a avut mama lui Yeo Jun, care nu vrea in niciun chip sa cedeze si sa le permita casatoria. Iar pentru ca ea se mentine tare pe pozitie, tatal si bunicul lui Sang Eun sunt si ei total impotriva, preferand s-o vada plecata in America cu mama ei, decat sa ramana in casa unor oameni care nu o doresc si unde cu siguranta ar suferi. Dandu-si seama ca aceasta situatie poate continua la nesfarsit, Yeo Jun ia initiativa si, adunandu-si familia, le spune clar si hotarat decizia pe care a luat-o in privinta lui si a lui Sang Eun. Bunica da dovada de intelepciune si de aceasta data, incercand sa repare relatiile deteriorate dintre cele doua familii, intrand in cusca „tigrului” si luptandu-se cu firea apriga si indaratnicia lui.
Prezentarea: cristinab – asiacinefil
Faceţi cunoştinţã cu Miyavi, cel mai dur personaj negativ din filmul Angelinei Jolie, “Unbroken”
Chitaristul japonez vorbeste despre sansa de a portretiza un paznic de inchisoare sadic in noul film al Angelinei Jolie. Dupa prabusirea avionului in timpul celui de-al 2-lea Razboi Mondial, olimpicul Louis Zamperini petrece 47 de zile cumplite intr-o barca alaturi de alti doi camarazi, fiind capturati de o nava japoneza, facuti prizonieri de razboi si trimisi intr-un lagar. Mutsuhiro Watanabe, in calitate de sergent in diferite lagare de prizonieri de razboi din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, a recurs la tratamente inumane si umilitoare aplicate prizonierilor de razboi, unul din acestia fiind si Zamperini.
Pentru “Unbroken” – al treilea film regizat de Angelina Jolie (dupa documentarul „A Place in Time” si filmul „In the Land of Blood and Honey”), ce se bazeaza pe biografia din 2010 a lui Zamperini – responsabilitatea de a-l portretiza pe Watanabe nu i-a revenit unui actor, cum toata lumea s-ar fi asteptat, ci unui star rock: Ishihara Takamasa, cunoscut fanilor ca Miyavi, un muzician de 33 de ani faimos pentru obiceiul de a canta la chitara intr-un mod unic, lovind uneori chitara cu palma, dar si pentru stilul de moda mai nebunesc.
“Rolul in sine este dur, brutal de dur. Este vorba de un personaj atat de dezechilibrat incat nu eram sigur de rol nici dupa ce l-am intalnit pe directorul de casting, dar am intalnit-o pe Angi pentru prima data si mi-a spus ca ar putea deveni o punte intre Statele Unite si Japonia, si chiar pentru tari care au avut situatii similare de conflict, in trecut.”
“Angi nu a fost deloc un star pe platoul de filmare, era un creator de arta, un artist, mama a sase copii, persoana cea mai motivata si dedicata acestui film, astfel incat toti am simtit ca trebuie sa spunem aceasta poveste incredibila. Sper ca toata lumea va intelege ce am vrut noi sa obtinem cu acest film.”
Legat de determinarea sau motivarea personajului, Miyavi spune: “Filmul este foarte dur. Evident ca nu am lovit oamenii, ca Watanabe – imi lovesc doar corzile chitarei, nu oameni; s-au folosit chiar si bate de bambus, au fost momente in care am vomitat la filmari, cand l-am chinuit pe emaciatul Louis. A fost greu, insa a meritat efortul de a transforma personajul, de a-l umaniza si a-i induce respect gardianului.”
“’Bird’ este cunoscut prizonierilor ca un personaj complex si brutal, dar in acelasi timp aflam ca era un personaj care suferea si avea probleme cu tatal sau, fiind la randul sau torturat pe plan interior, incercand sa fie perfect, dorind sa fie ca Louis, dar in acelasi timp stiind ca nu ar putea fi vreodata asa; de aceea era asa de obsedat de Louis si nu se putea elibera de Louis in timpul razboiului, asa cum Louis nu a putut sa se elibereze la randul sau de Bird. Sunt asemanatori, doua personaje identice. A fost un sentiment greu de aratat in timpul filmarilor, dar foarte important. Dorea sa fie ca Louis, dar nu putea, nu stia ce sa faca.” Ca un fapt divers, acest Mutsuhiro Watanabe a fost clasificat drept un criminal de razboi, celebrul general MacArthur incluzandu-l pe pozitia 23 in lista sa cu cei 40 cei mai cautati criminali de razboi din Japonia. Dupa razboi, acesta s-a ascuns timp de 7 ani, nefiind niciodata pus sub acuzare, ani in care s-a ascuns la o mica gospodarie rurala, vizitandu-si periodic mama pentru ca aceasta sa stie ca traieste. Dupa ce ocupatia americana in Japonia a incetat si crimele de razboi nu au mai fost incriminate pe teritoriul japonez, acesta a reaparut, celebru fiind interviul dat unei publicatii japoneze in 1956, intitulat „Nu vreau sa fiu judecat de America”. Dupa incheierea acestui capitol, Watanabe a lucrat ca agent de asigurari, reusind sa se imbogateasca, detinand un apartament de 1,5 milioane dolari in Tokyo ! A murit in 2003, la 85 de ani. Zamperini, care a fost una din victimele lui Watanabe din lagarul de la Naoetsu, a fost dat disparut pe mare, iar la un an si o zi distanta a fost declarat mort in misiune. Presedintele american Franklin D. Roosevelt insusi a trimis parintilor lui Zamperini o nota formala de condoleante in 1944. Ulterior, cand acesta a revenit in viata in Statele Unite, a fost primit ca un erou. A murit anul trecut, pe 2 iulie 2014, de penumonie, la 97 de ani.
Legat de povestea celor doi si de complexul lui Watanabe in fata lui Zamperini, in 1998, inaintea Jocurilor Olimpice de Iarna de la Nagano, Watanabe a fost intervievat de jurnalistii postului american de televiziune CBS. Acesta nu si-a cerut scuze in interviu, dar a recunoscut violentele la adresa prizonierilor: „Nu mi s-au dat ordine militare. Datorita propriilor sentimente, am tratat prizonierii strict ca pe niste inamici ai Japoniei.”. Zamperini l-a iertat pe calaul sau japonez si si-a exprimat dorinta de a-l reintalni. Chiar a pregatit o scrisoare acestuia, in care spunea: „Mi-am incredintat viata lui Iisus. Iubirea a inlocuit ura ce ti-o port. Iisus a spus: „Iarta-ti vrajmasii si roaga-te pentru ei.” Watanabe a refuzat sa-l intalneasca pe Zamperini.
“Pentru noi este ca o aducere aminte ceea ce a indurat Louis Zamperini in viata si lupta pentru cei din jurul sau; e incredibila pasiunea sa si dorinta de a supravietui”, a spus Miyavi.
“Cel mai important mesaj este cat de puternic poate fi spiritul unui om. Ca oameni, putem fi legati unii de altii prin multe lucruri, exista multe probleme de ordin politic in lume, dar eu fac muzica, asta incerc sa spun, ca exista lucruri care ne leaga, ne unesc, precum cultura, filmul, muzica, orice.”
„Unbroken” a avut un buget de 65 de milioane de dolari (un film pe care japonezii sau coreenii il faceau cu siguranta cu maxim 25-30 de milioane) si incasari de aproape 150 de milioane de dolari. A castigat deja 10 premii si are 22 de nominalizari, insa cele 3 nominalizari la Oscar nu sunt la categorii de top (pentru editare sunet, mixaj sunet si imagine). Filmul, ce a avut o receptie moderata din partea criticilor de film, cu elogii dar si cu critici, poate fi urmarit si in cinematografele de la noi din data de 23 ianuarie 2014, la o luna de la premiera americana.
Miyavi a crescut in Osaka si jucat fotbal, dar o rana la picior l-a facut sa se reorienteze catre muzica. La 15 ani a cumparat o chitara si a inceput sa cante melodiile lui Ray Charles. Plin de tatuaje, cu un stil unic de a canta la chitara, “Samurai Guitarist” cum mai este numit a cantat in lumea larga, din Japonia pana in Ungaria, are peste 10 albume de muzica la activ si nenumarate single-uri. “Samurai Guitarist” este unic.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Shoot for the Stars (2002) – episodul 13 subtitrare in romana
Abandonata de Do-Hun, amenintata de perspectiva de a se reintoarce la vechea meserie, Yae-Rin isi mai incearca o data farmecele pe blandul Ba-Dah, numai ca, satul de minciunile ingurgitate, acesta ii spune deschis ce crede despre ea si hotaraste sa faca public trecutul actritei. Insa, ajutorul apare de nici unde nu te astepti. In fata presei, Sung-Tae nu face declaratia ucigatoare pentru cariera lui Yae-Rin, nevrand sa-l faca partas la scandal si sa-i aduca prietenului sau inca o suferinta. El declara doar ca actrita nu este marea lui iubire. Si, parca pentru a marca acest lucru, atentia tuturor este atrasa de So-Ra. Pentru a scapa de reporteri, cei doi „evadeaza” pe insula An-myon, locul de bastina al celor doi frati. Aceasta „evadare” fiind momentul de respiro inaintea dezastrului ce va sa vina.
In vremurile noastre este greu sa mentii ideea ca iubirea adevarata exista. Putem incerca sa umplem acel gol cu fantezii romantice, insa majoritatea dintre noi este la un pas de a deveni de-a dreptul cinica cu privire la iubirea adevarata. In astfel de timpuri, multi dintre noi avem nevoie de o speranta reala ca iubirea exista. Pentru cei care sunt sceptici „My Love, Don’t Cross That River” este o dovada a conceptului de iubire. Acesti doi oameni au supravietuit razboiului, mortii, saraciei si unul dintre ei este la un pas de moarte. Si totusi, inca se iubesc.
Chiar si marele pericol ce pandeste asupra vietilor celor doi nu reuseste sa le controleze vietile. Cand vine momentul ca Gye Yeol sa aprinda rugul funerar, Gye Yeol este plina de durere insa accepta ideea. Este evident ca Byeong Man si Gye Yeol au discutat despre ce se va intampla, cu mult inainte. Cei doi sunt atat de sincronizati incat este posibil ca Gye Yeol sa intuiasca pur si simplu cum ar fi dorit Byeong Man sa aiba loc propriile funerarii.
