Razboiul dintre Buyeo si Goguryeo se incheie in cele din urma cu victoria stralucita a lui Muhyul, insa aceasta nu a rezolvat decat pe moment conflictul, potolind ambitiile regelui Daeso. Situatia, practic, revine la momentul de dinaintea razboiului, cu o singura noutate: Yeon a ajuns in tabara inamica, ascunsa la resedinta lui Dojin. Episodul 23 aduce reluarea intrigilor care vor alimenta urmatoarele episoade, si apar cateva elemente noi. Regele Yuri are de facut un anunt important, incredintand o misiune mai deosebita lui Muhyul si lui Yeojin. Dupa ce s-a incercat inlaturarea lui Sangga de la conducerea Sfatului, acesta revine in forta, si datorita faptului ca regele Yuri vede in el singurul personaj rezonabil si cu influenta in Sfat, cu care poate avea un dialog constructiv, atat cat situatia o permite. Si tot acum, Muhyul se va vedea pus in situatie de a face nu una, ci doua alegeri dificile pentru viitorul sau. Desi e un episod de „reasezare”, lucrurile devin tot mai interesante si mai captivante, mai ales ca asistam la unele clarificari sub aspectul triunghiului Muhyul-Yeon-Dojin. De urmarit ce va urma, cu siguranta va merita.
Filmul biografic „Ip Man” a avut un succes neasteptat in intreaga lume, motiv pentru care s-a anuntat inca din ianuarie realizarea unui sequel. Multa vreme s-a vorbit de faptul ca starul pop taiwanez Jay Chou ar fi potrivit pentru a-l interpreta pe Bruce Lee in continuarea filmului, datorita asemanarii fizice, Chou insusi fiind un mare fan al cunoscutului actor al filmelor de arte martiale. Recent, insa, producatorul lui „Ip Man 2”, Raymod Wong, l-a dezamagit pe Jay Chou, spunand ca acesta nu va fi distribuit in partea a doua a filmului deoarece „sequel-ul nu va face referire la Bruce Lee”. Wong a adaugat ca „Ip Man 2” se va concentra pe povestea vietii maestrului Wing Chung si a lui Bruce Lee, in perioada de dupa razboi, petrecuta de acesta in Hong Kong. Povestea nu se va extinde la batranetea lui Ip Man, motiv pentru care inca nu apare in scenariu nici personajul Bruce Lee. Lamuririle venite din partea producatorului clarifica situatia si in privinta zvonurilor anterioare care existau si care spuneau ca rolul lui Bruce Lee va fi o lupta intre Jay Chou si actorul din Hong Kong Chan Kwok Kwan.
Marea popularitate de care s-a bucurat acest film a crescut cota actorului din rolul principal, Donnie Yen. In ciuda acestui fapt, acesta a acceptat „un pret amical” in numele prieteniei sale cu Raymond Wong, pentru prestatia din continuarea povestii. „Ip Man 2” se va filma in China, in iulie 2009.
Pozitia a 5-a: Souls on the Road – Minori Murata (1921)
In cartea sa din 2001, „Un secol de film japonez”, Donald Richie (foto), remarca faptul ca in timp ce spectatorii de film din Occident, de la sfarsitul secolului XIX, vedeau tehnologia imaginilor in miscare ca fiind asociata cu fotografia, in Japonia aceasta era vazuta ca o forma de teatru. Astfel, in timp ce maestri filmului timpuriu, ca D.W.Griffiths si Ernst Lubitsch, experimentau imagini din diverse unghiuri, cat mai interesante si captivante, cineastii japonezi timpurii si-au pus camerele intr-o pozitie fixa, filmand in continuu lunga interpretare a actorilor pe scena. Acesta nu a fost singurul procedeu preluat din teatru de catre primii regizori japonezi. Interpretarea era una rafinata, scenele de lupte cu sabii beneficiau de o coregrafie rigida, iar femeile nu aveau voie sa apara in aceste filme. Asa-numitii „Oyama” – actori barbati ce interpretau roluri feminine – aveau sarcina de a inlocui personajele feminine in partiturile de pe scena.
Pe masura patrunderii filmelor straine in Japonia, treptat, aceasta traditie in privinta realizarii de filme a inceput sa paleasca. In anul 1921, filmul produs de compania Shochiku, regizat de Minoru Murata, „Soul on the road” („Un suflet gasit pe drum”) avea sa schimbe istoria filmului japonez, fiind considerat in zilele noastre primul film modern realizat in Japonia. Vazand colaborarea dintre scriitorul rus Maxim Gorky si germanul Wilhelm Schmidtbaum, Murata si scenaristul sau, Kiyohiko Ushihara, si-au propus in mod express a realizeze un film „intr-o maniera straina”. In locul catorva scene au fost filmate 127, editate atent, fiind folosit procedeul flashback-ului si al intunecarii imaginii in momentul in care se trecea de la un subiect la celalalt. Una din teme se centra pe Koichiro (Denmei Suzuki), un tanar din Hokkaido ce incearca sa-si castige existenta ca violinist in Tokyo, in timp ce cealalta ce concentreaza pe doi condamnati evadati, Kamezo (Shigeru Tsutamura) si Tsurikichi (Komei Minami) si incercarea lor de a-si gasi un loc de munca la tara.
Minoru Murata (stanga) si Kenji Mizoguchi
Pentru prima oara se permitea o dezvoltare a subiectului pe un plan nou si o schimbare a decorurilor. Mai mult decat atat, se folosea pentru prima data procedeul „close-up”-ului (insistarea pe imaginea unui personaj filmat din apropiere, pentru surprinderea sentimentelor acestuia), ce a avut un rol major in apropierea spectatorului de trairile personajului din film. Pentru ca ruptura de regulile traditiei sa fie completa, starleta Haruko Sawamura a interpretat un rol feminin, fiind prima femeie ce aparea intr-un film japonez.
Toate aceste lucruri au facut ca filmul lui Murata sa vesteasca o noua era in cinematografia japoneza, fiind pe drept cuvant considerat un film cu adevarat modern, cu nimic mai prejos de productiile hollywoodiene contemporane.
Sidus Media Group si Toho Pictures se pare ca au ajuns la o colaborare in cadrul unei co-productii coreeano-japoneze intitulate „Zero Focus” in noile studiouri situate in afara Seulului, „Pucheon Fantastic Film Studios”. Atat Sidus cat si Toho sunt doua dintre cele mai mari companii de productie din Coreea, respectiv Japonia. In timp ce Toho Pictures e producatorul celebrelor anime „Howl’s Moving Castle” (2005) si „Ghost in the Shell 2” (2004), Sidus Media Group a produs si a distribuit o multime de filme coreene, inclusiv succesul din 2007 „Forever the Moment”. De asemenea, s-a anuntat faptul ca Sidus a cumparat drepturile pentru mai multe romane japoneze de succes, in vederea ecranizarii lor.
„Zero Focus”, un thriller de epoca, e regizat de Isshin Inudou, al carui recent film „Bizan” (2007) i-a adus premiul Academiei Japoneze de Film pentru Cel mai bun regizor. Filmul e un remake dupa un film omonim japonez din 1961, despre o femeie proaspat casatorita care porneste in cautarea sotului ei disparut in mediul rural japonez. Prin zapada si infruntand animale salbatice periculoase, ea afla secretul vietii lui misterioase.
Filmarea acestui film la studiourile „Fantastic Film” ar putea constitui un precedent al colaborarii dintre cele doua tari. Casele din acest studio sunt construite dupa modelul caselor din 1930, stilul impus de ocupatia japoneza in Coreea acelor ani fiind similar cu cel din Japonia acelor timpuri. Filmarile se fac si in Japonia, premiera lui fiind programata undeva spre sfarsitul acestui an.
Unul din evenimentele ce marcheaza sfarsitul acestei perioade de „democratizare” este un incident petrecut in 1948. Ca parte a procesului de democratizare, autoritatile de ocupatie au incurajat, initial, sindicatele. Ulterior si-au schimbat parerea vazand ca fosti lideri cu orientari marxiste si comuniste si-au asumat pozitii de conducere in cadrul acestora. Intre martie 1946 si august 1948, sindicalistii studiourilor „Toho” au tinut 3 greve de proportii, obtinand importante concesii. Heinosuke Gosho, deja un regizor consacrat, isi amintea despre acei ani, vorbind despre faptul ca aceste greve au dus nu doar la oprirea filmarilor la „Once More”, ci si la divizarea echipei de filmare si a protagonistilor filmului. Unii dintre acestia erau de partea grevistilor, in timp ce altii au format un nou sindicat, „Noul Toho” si au parasit echipa de filmari. Cu greu productia a putut fi definitivata, in aceste conditii; mai ironic e faptul ca subiectul filmului era mai mult decat la ordinea zilei, raportat la evenimentele petrecute in timpul realizarii lui.
Once More (H. Gosho, 1948)
Heinosuke Gosho nu era un simplu regizor; acesta era puternic implicat in miscarea sindicala. Dupa ce se incheiau filmarile, acesta participa la adunari ale sindicalistilor si chiar se deplasa pe teren in vederea strangerii de fonduri pentru organizarea unei greve de proportii. Acesta declara, referitor la acele evenimente: „Nu puteam sta, pur si simplu, sa privesc cum oameni care cu devotament m-au ajutat sa fac filme, ss fie concediati. Nu eram un comunist, insa nu puteam ramane indiferent la situatia critica a prietenilor mei„.
Pe 19 august 1948, Gosho, ca si alti cineasti cu o gandire similara, nu neaparat de orientare de stanga, au participat la o greva de rasunet in istoria studiourilor Toho, dar si a cinematografiei japoneze. Excelenti realizatori, scenaristi sau actori ai timpului au protestat ca urmare a concedierii lor de catre nimeni altul decat… reinstalatul la carma studiourilor „Toho”, Ichizo Kobayashi, privit de americani drept raul cel mai mic.
Ichizo Kobayashi
Toti cei cu orientari de stanga, membrii ai sindicatului, au fost dati afara, netinandu-se cont de valoarea lor in domeniu. Greva a devenit violenta, iar pentru inabusirea ei armata americana de ocupatie a intervenit cu tancurile, mitralierele si chiar cu avioanele (!) pentru a intimida multimea grevistilor. A doua zi, un director de imagine al lui Gosho si alti grevisti apareau pe prima pagina a ziarelor, insotiti de titluri de o schioapa: „Luptatorii Rosii”.
Ordinea odata restabilita a dus la „curatarea” studiourilor „Toho” de elementele „rosii”. Fostilor sindicalisti li s-au desfacut contractile de munca, acestia organizandu-se intr-un fel de cooperative ale cineastilor, sprijinite de diverse sindicate si organizatii independente. Filmele lui Hiroshi Shimizu, „Copiii de la stupi” si al lui Satzuo Yamamoto, „Orasul violentei” marcheaza, astfel, debutul productiilor independente, care nu mai tin de studioul care a detinut multa vreme monopolul in industria cinematografica japoneza. O noua pagina din istoria filmului japonez era pe cale a se scrie.
Alan Dawa Dolma este o cantareata chineza cu origini tibetane, nascuta in 1987, extrem de activa in industria muzicala japoneza. La 20 de ani, in 2007, a debutat in Japonia, cu un single, „Ashita e no Sanka”. In acest an interpreta si-a lansat si primul ei album, „Voice of Earth”. Alan mai e cunoscuta si pentru interpretarile ei la erhu (acea vioara traditionala chinezeasca), dar si pentru faptul ca toate incasarile din lansarea noii sale melodii, in 2008, au fost donate Crucii Rosii pentru ajutorarea victimelor cutremurului din Sichuan, provincia ei de bastina. In mai 2008, a fost prezenta pe scena festivalului de film de la Cannes, unde a interpretat tema muzicala a filmului „Red Cliff”, actuala melodie. Mai trebuie spus ca pentru versiunea in japoneza a filmului a existat si o versiune in japoneza a melodiei.
Melodia a fost compusa de cunoscutul si apreciatul Taro Iwashiro, cel care a compus coloana sonora a numeroase filme de exceptie: „Blood and Bones”, „Memories of Murder”, „Spring Snow” sau „The Blue Wolf”, fiind supranumit si „Ennio Morricone al Japoniei”.
„You Changed My Life”, cel mai profitabil film filipinez din toate timpurile
Filmul „You Changed My Life” e pe cale sa devina cel mai mare film filipinez din toate timpurile, atingand la box-office-ul local incasari de 166.208.430 pesos in 2 saptamani. Filmul produs de Star Cinema si Viva Films este un sequel al blockbuster-ului „A Very Special Love” din 2008. Filmarile la el au inceput in noiembrie 2008 si s-a terminat exact la momentul potrivit, pentru a avea premiera pe 25 februarie, la putin timp dupa Valentine’s Day. Filmul depasise, in 7 martie, cifra de 170 milioane pesos incasari (circa 3,5 milioane dolari), fiind inca nevoie de doar 9 milioane pesos (186.000 dolari) pentru a depasi recordul stabilit de filmul original din 2008 (A Very Special Love), de 179,57 milioane pesos. Filmul a mai depasit un record, anume al vanzarilor de bilete intr-o singura zi: in a treia zi de la premiera, filmul a adus incasari din vanzarile de bilete de 27 milioane pesos (560.000 dolari).
Filmul este regizat de aceeasi Cathy Garcia Molina, regizoarea filmului original, avandu-i in rolurile principale pe Sarah Geronimo si John Lloyd Cruz. Este continuata povestea din „A Very Special Love”: Laida (Sarah Geronimo) s-a maritat cu Miggy (John Lloyd Cruz), iar viata lor pare a merge perfect: ea e promovata la serviciu, iar sotul ei ii ofera fericirea la care a visat, in timp ce si pentru el totul pare a merge perfect. Pana in momentul in care ea este detasata in Canada, iar el in Laguna. Relatia lor incepe sa sufere din cauza drumurilor diferite din cariera si apare problema indoielilor legate de gasirea fericirii in noua situatie, cu cei doi soti despartiti o lunga perioada de timp din cauza carierei. Ca urmare a succesului filmului, John Lloyd Cruz a spus ca va oferi 10% din incasarile ce i se cuvin drept bonus colegilor din echipa. Asia ofera o data in plus, dupa cazul coreean, dovada faptului ca in aceasta parte a lumii se mai fac filme de dragul meseriei de actor, nu doar pentru bani, cum se intampla pe alte continente.
Pentru a preintampina o noua invadare a Goguryeo de catre Buyeo, Muhyul decide ca este vitala patrunderea in Buyeo si atacarea prin surprindere a taberei inamice, care s-a pus deja in miscare in frunte cu Saggu si Dojin. Insa in pragul bataliei, regele Yuri se trezeste parasit de catre aliatul Xin, care nu mai ajunge si, mai mult, se alatura regelui Daeso. In fata situatiei dificile, Muhyul decide sa poarte o batalie cruciala, care ar fi putut decide soarta razboiului. Datorita carelor de lupta folosite de Buyeo, oastea lui Muhyul este macelarita, iar soarta Goguryeo-ului pare pecetluita. Mai mult decat atat, Sfatul, care nu a participat la aceasta batalie, cauta orice mijloace pentru a incheia pace cu Daeso si a-l preda pe Muhyul pe mana inamicilor. Pe acest fond, Mahwang se decide sa aduca provizii regelui Yuri, insa cum Yeon afla despre un plan malefic pus la cale de Baegeuk, va merge si ea pe front, pentru a-i fi alaturi lui Muhyul.
Inca un episod exceptional, cu foarte multa tensiune, care aduce unele clarificari si care pregateste calea catre infruntarea suprema dintre Muhyul si Dojin.
Producatorul de jocuri video „Level5” a dezvaluit faptul ca in prezent se lucreaza la o versiune animata a jocului de mister „Professor Layton”. In mod sugestiv intitulat „Professor Layton: The First Movie”, filmul se va concentra pe aventurile arheologului Layton si a asistentului de incredere al acestuia, Luke. Presedintele „Level5”, Akihiro Hino, cel care a raspuns pentru proiectarea celor 3 jocuri video lansate pe piata, a redactat o poveste complet noua, special pentru filmul de animatie. Yo Oizumi si Maki Horikita isi vor imprumuta din nou vocile pentru a da viata celor 2 personaje ale animatiei. Yo Oizumi este cunoscut mai ales pentru vocea din spatele personajului principal din „Howl’s Moving Castle”, fiind totodata un actor cunoscut in Japonia pentru rolurile din „Sugar & Spice” si „Gegege No Kitaro” (1 si 2).
Franciza „Professor Layton” pare a fi la mare cautare in acest moment, fiind in discutie realizarea unui „live-action”, alaturi de o manga a lui Sakura Naori, ce va aparea in revista „Bessatsu CoroCoro”. Cel de-al treilea joc din serie a aparut in magazinele de profil din Japonia saptamana trecuta. Anime-ul se pare ca va fi lansat in cinematografele din Japonia in ianuarie 2010.
Dupa „Tactical Unit: The Code”, Johnnie To a produs inca o continuare a filmului din 2003, „Police Tactical Unit”: „Tactical Unit: No Way Out”. In noul film regasim aceleasi personaje din Unitatea de Elita, interpretate de Simon Yam, Maggie Siu si Suet Lam, sub bagheta regizorului Lawrence Lau. Amprenta regizorului si aplecarea acestuia spre filmele cu accente dramatice de inspiratie din viata de pe strazile din Hong Kong (Queen of the Temple Street, Besieged City, Ballistic) fac din noul „Tactical Unit” un film diferit de celelalte 2 anterioare. Regasim in acelasi cadru, cu aceleasi personaje, zugravita viata politistilor din Unitatea de Elita din Hong Kong, insa dintr-o cu totul alta perspective. Desi filmul nu duce lipsa de actiune si tensiune, e evident ca drama personajelor este vedeta lui. In fapt, asistam la o analiza profunda ce merge pana la studierea psihologiei politistului si a gangsterului, in infruntarea lor pentru existenta; si unul, si celalalt fac ceea ce fac pentru a-si castiga existenta, insa in final, filmul ridica o chestiune esentiala: oare politistul nu este, pe langa acel element care trebuie sa mentina echilibrul in societate, si el, un om, care are trairi care, manifestate, il pot trada si pune viata in pericol ? Este umanizarea si exteriorizarea unor sentimente vis-à-vis de anumite situatii din viata de pe strada un lucru permis reprezentantului legii, care trebuie sa para un simplu executant al legii pentru a se pune in slujba sigurantei cetatenilor ? Este politistul o imagine perfecta a ordinii la care aspira societatea, sau, asemeni celorlalti oameni, este egalul lor, deci imperfect din fire ?
Fai (Derek Tsang) este un amarat cu un handicap vizibil, ce si-a petrecut copilaria pe temuta strada a Templului, unul din cele mai faimoase si rau famate bulevarde din Hong Kong. Acesta isi castiga existenta de pe o zi pe alta comercializand la negru, prin piete, tigari de contrabanda. Prietena lui, o imigranta, locuieste illegal in Hong Kong, practicand prostitutia pentru a avea ce manca. Neimportanta lor viata este fericita, si in aceste jalnice conditii. Insa Fai intra intr-un conflict cu un gangster dintr-o banda rivala, care refuza sa-i plateasca un pachet de tigari. Umilit, Fai fura banii de rest primiti de respectivul gangster dupa ce si-a achitat nota de plata la bar. Gangsterii il urmaresc si ii aplica o corectie ca la carte. Intre timp, intervine politia, prin echipa condusa de Sam (Simon Yam); prin metodele cunoscute deja din precedentul film (PTU: The Code) – intimidare si violenta, Sam il forteaza pe Fai sa-i ofere cateva informatii despre afacerile ilegale ale gangsterilor. Interventia Politiei in diverse localuri, in mod repetat, zi de zi, duce la inchiderea afacerilor la negru ale sefului lui Fai, care e luat drept tap ispasitor si informator al politiei. Cand gangsterul rival este ucis, lui Fai i se ofera o suma de bani pentru a-si asuma crima. Ajuns in ingrata situatie de a fi considerat informator, tap ispasitor, si fiind umilit de politie, acesta se regaseste prins la mijloc intr-un joc periculos, in care moartea il pandeste in orice moment, si in care fericirea alaturi de prietena sa imigranta devine imposibila.
O imagine perfecta si realista a lumii interlope din Hong Kong si a luptei politiei pentru mentinerea unui echilibru (starpirea bandelor de gangsteri este, practic, o realitate imposibila, acceptata de catre Politia din insula) pe strazile din Hong Kong. Cum foarte bine se definea lumea interlopa in finalul filmului, avem de-a face cu un „ecosistem care, in ultima instanta, isi are propriile mijloace de regenerare a exceselor si incalcarilor legii.” Politistul, daca isi permite luxul de a manifesta si cea mai mica urma de umanitate, risca sa fie sanctionat de acest „ecosistem”. O realizare excelenta cel putin la nivelul ideilor transmise, ce ajuta spectatorul sa constientizeze ce inseamna responsabilizarea intr-o societate salbatica controlata intr-o proportie importanta de catre interlopi. Cu siguranta multi vor intelege psihologia luptei anti-mafie si regulile acesteia, si vor vedea cu alti ochi fenomenul, dincolo de adrenalina scenelor tensionate care constituie sarea si piperul unor astfel de productii.
Festivalul „Filmfare Awards” este una din cele mai vechi competitii destinate filmului indian, din India. Infiintat in 1954, in acelasi an cu National Film Awards (festivalul indian oficial de film), „FilmfareAwards” s-au dorit sa fie o alternativa a unei competitii in care statul sa nu detina monopolul. Initial, acest festival a purtat numele editorului revistei care a sustinut-o financiar, Clare Mendonca („Clare Awards”). In acele timpuri, revista „Filmfare” a organizat sondaje in paginile sale pentru a decide castigatorii premiilor. Peste 20.000 de votanti din intreaga Indiei aveau posibilitatea de a vota, in conditiile in care, la nici un deceniu de la dobandirea independentei, India era o tara in care cultura si cinematograful, alfabetizarea si accesul la astfel de surse de informare erau aproape un lux. Premiile erau acordate prin vot popular, spre deosebire de Festivalul National de Film, unde juriul era numit de catre Guvernul Indian. Acest lucru a contat enorm in succesul de care s-a bucurat, ulterior, „Filmfare Awards”. Nu intamplator, in timp, festivalul a ajuns sa fie deseori comparat cu „Oscarurile Bollywoodului”. In prezent, votarea castigatorilor este facuta atat de catre public, cat si de un comitet de experti in domeniu.
Two Acres of Land 1954
La prima editie a festivalului, din 1954, au fost acordate doar 5 premii: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor, Cea mai buna actrita si Cea mai buna muzica. Primul film care a castigat premiul „Filmfare” a fost „Two Acres of Land” (Do Bigha Zamin), regizat de bengalezul Bimal Roy. Acesta a fost, de altfel, si primul film indian care a castigat Palm’D’Or-ul la Cannes, fiind, conform „Indiatimes Movies”, unul din filmele de top 25 „must see” indiene. In timp, lucrurile au evoluat. La 25 de ani de la prima editie, statuetele acordate castigatorilor au fost turnate in argint, iar la 50 de ani – in aur, pentru a celebra evenimentul. In 2005, fata de cele 5 categorii initiale premiate, regasim 31 de premii la 31 de categorii diferite. Acestea pot fi clasificate in 5 mari domenii: Premiile populare, Premiile criticilor, Premiile speciale, Premiile tehnice si Premiul onorific (acordat celor retrasi din activitate sau realizatorilor de documentare).
Hrithik Roshan si Priyanka Chopra
In acest an, „Filmfare” a ajuns la a 54-a editie. In mare parte, castigatorii au fost cei asteptati, insa au existat si multe voci care au criticat nepremierea unor actori care ar fi meritat un premiu. Se spune, de altfel, despre „Filmfare Awards”, ca este un festival de film generos, in care daca nu regasesti un actor pe lista celor propusi spre premiere, organizatorii mereu gasesc o portita si creaza un premiu special, ce permite respectivului actor sa intre in cursa, astfel ca nimeni nu poate fi nemultumit sau considerat exclus de la gala. Principalii castigatori au fost:
Cel mai bun actor: Hrithik Roshan – JODHAA AKBAR
Cea mai buna actrita: Priyanka Chopra – FASHION
Cel mai bun film: JODHAA AKBAR
Cel mai bun regizor: Ashutosh Gowariker – JODHAA AKBAR
Cea mai buna muzica: A R Rahman – JAANE TU…YA JAANE NA
Cel mai bun scenariu: Abhishek Kapoor – ROCK ON!
Premiul criticilor a revenit astfel:
Cel mai bun actor: Shreya Ghoshal – SINGH IS KINNG
Cea mai buna actrita: Manjyot Singh – OYE LUCKY LUCKY OYE
Cel mai bun film: Shahana Goswami – ROCK ON
Hrithik Roshan
Principalele filme castigatoare au fost, dupa numarul de premii castigate: Rock On ! (6), Jodhaa Akbar (5 premii), Oye Lucky ! Lucky Oye ! (4). Au mai castigat premii: Ghajini (3), Mumbai Meri Jaan (3) sau Fashion (2).
Faptul ca in lista castigatorilor nu se regasesc unele filme apreciate a fi meritat a lua premii a starnit un val de controverse, unii facand un joc de cuvinte: „Filmfare/Unfair Awards”. „A Wednesday” nu a castigat nici un premiu, desi criticii apreciaza ca merita cel putin 3 premii. Paresh Rawal, ce a avut rolul vietii in „Mumbai Meri Jaan”, nici macar nu a fost nominalizat la vreun premiu. S-au nascut, apoi, speculatii cum ca premiul acordat pentru cel mai bun interpret masculin al unei melodii dintr-un film (Sukhvinder pentru „Haule Haule”)
Amitabh Bachchan si Aishwarya Rai
ar fi trebuit sa revina altor interpreti sau altor melodii, mult mai populare; multi au considerat ca acest premiu a fost acordat interpretului ca o consolare pentru faptul ca nu a reusit sa ajunga sa reprezinte India la Oscaruri. Nu au fost trecute cu vederea de ochiul critic al celor nemultumiti prestatia actorilor premiati, considerand ca aceste premii ar fi trebuit acordate in functie de complexitatea rolului, nu de succesul filmului. Nu in ultimul rand, castigatorul premiului pentru cea mai buna interpretare masculina, Hrithik Roshan (Jodhaa Akbar), se considera ca nu merita recompensa.
Shah Rukh Khan, marele invins
De ce ? Pentru ca premiul i-a fost acordat in totalitate de critici, nu de nespecialisti. Conform unui sondaj de opinie realizat pe internet, topul celor mai populari actori dintre cei nominalizati arata astfel: prima pozitie – Shahrukh Khan (44% din voturi), pozitia secunda – Aamir Khan (41%), si abia pe pozitia a treia – Hrithik Roshan (cu doar 8% din voturi). Din acest top reiese clar popularitatea primilor doi, si, datorita imensei lor contributii si prizei la public, industria filmului de la Bollywood nu a avut de suferit de pe urma recesiunii, evitand mari pierderi financiare. Din acest motiv, Hrithik Roshan este considerat castigatorul nemeritat al premiului, acesta fiind departe de popularitatea primilor 2, venerati asemeni unor adevarati zei, la Bollywood.
Dincolo de toate aceste speculatii tardive raman premiile acordate. Timpul va decide daca acestea au fost sau nu meritate. Industria filmului indian isi continua tumultoasa existenta, iar dincolo de inflacararea fanilor, succesul din acest an inregistrat de „Slumdog Millionaire” s-ar putea dovedi un debuseu pentru afirmarea internationala a filmului indian, in vremurile tulburi de astazi, pentru cinematografia mondiala.
Actorul coreean So Ji-Sub va vizita Japonia, cu prilejul turneului de promovare al recentului sau film de succes „Rough Cut”. Desi e vorba de un film cu un buget redus, actorul s-a bucurat de aprecierea criticilor pentru performanta sa interpretativa. So Ji-Sub este un fost model si inotator, castigand mai multe medalii nationale la inot. In 1995 a debutat in seriale de televiziune, insa consacrarea o cunoaste abia dupa anul 2000, cand castiga o multime de premii. In anul 2005 a jucat in melodrama de succes „I’m Sorry, I Love You”, interpretare care a atras atentia asupra lui in intreaga Asie. Stralucita cariera inceputa in lumea filmului avea sa-i fie intrerupta de serviciul military de 2 ani, pe care l-a satisfacut pana in 2007. Anul trecut a castigat 2 premii importante (Chung-young Movie Award si Baek-sang Award). In prezent joaca in serialul de televiziune „Cain and Abel”, in curs de difuzare la televiziunea coreeana.
So Ji-Sub a anuntat, recent, ca va juca in comedia romantica „Sophie’s Revenge”, o coproductie coreeano-chineza, alaturi de Zhang Ziyi. Cu un buget de 3 milioane de dolari, filmul va aparea anul viitor. So Ji-Sub nu e la prima colaborare internationala; anul trecut acesta a facut parte din distributia filmului „Gegege no Kitaro”, un film japonez inspirat dupa o manga din 1959, ce a avut un mare succes la box-office-ul japonez. Vizita actorului in Japonia, in aceste zile, nu va fi una lunga, datorita faptului ca acesta este implicat in filmarile de la serialul „Cain and Abel”. In timpul cat se va afla pe taram japonez, So Ji-Sub a participa la o conferinta de presa, o sedinta foto si va acorda cateva interviuri unor critici de film din Japonia. Filmul „Rough Cut” are deja un mare numar de fani, in Japonia, acesta avand premiera pe 26 februarie.
Scenaristii Jeremy Passmore si Andre Fabrizio lucreaza la scrierea unui nou scenariu a unei adaptari pentru marele ecran a unui joc video cunoscut, „Stranglehold”. Filmul urmeaza a fi regizat de nimeni altul decat John Woo, jocul video care sta la baza vitorului film fiind un pseudo-sequel al filmului „Hard Boiled”, joc video care a imprumutat vocea lui Chow Yun Fat. Urmand popularitatii seriei epice „Red Cliff”, noul sau film arata foarte clar faptul ca reputatul regizor a revenit brusc in atentia lumii cinematografice atat de la Hong Kong cat si de la Hollywood. Daca jocul video nu este decat un „shooter” apreciat de fanii jocurilor pe calculator, filmul „Stranglehold” va marca revenirea lui Woo la vremurile glorioase ale filmelor sale pline de violenta si actiune din anii ’90. Chow Yun Fat a fost unul din actorii preferati ai lui Woo din aceste filme pline de adrenalina, insa recentele divergente din cadrul colaborarii la „Red Cliff” au dus la racirea relatiilor celor doi (Chow a abandonat proiectul, punandu-l pe Woo in situatia dificila de a gasi un protagonist pentru Red Cliff pe ultima suta de metri). Ramane de vazut daca colaborarea celor doi va fi reluata la Hollywood, unde amandoi si-au facut deja un nume.
Detalii despre proiectele lui Im Kwon-taek si Lee Chang-dong nu sunt inca cunoscute. Despre cel de-al 101-lea film al lui Im Kwon-taek se stie doar ca este un „proiect coreean al hartiei”, ce va fi produs de Jeonju International Film Festival si Consiliul orasului Jeonju. 2009 marcheaza a 10-a aniversare a Festivalului de Film din Jeonju, iar viitorul film al lui Im Kwon-taek e promovat in mod activ ca film de deschidere al festivalului din acest an. Filmul intentioneaza sa dezvaluie frumusetea hartiei coreene, stiut fiind faptul ca in Jeongju, capitala spirituala a dinastiei Joseon, exista un foarte cunoscut muzeu al hartiei si un festival anual de moda ce reflecta atat stilul cat si tendintele traditionale coreene ale hainelor facute din hartie. Hartia este una din mandriile Jeonju, filmul lui Im propunandu-si sa dezvaluie acest lucru intregii lumi. Venerabilul maestru, care mereu a explorat frumusetea si demnitatea poporului sau, e persoana potrivita pentru acest proiect. Kwon-taek lucreaza la scenariu, insa multe elemente ale povestii nu au fost dezvaluite.
Lee Chang-Dong
Putine informatii au ajuns la urechile presei si despre cel mai nou film al lui Lee Chang-dong, „Poetry”, cu exceptia unui scurt rezumat prezentat la Pusan in 2008. Filmul va spune povestea unui bunic care locuieste alaturi de nepotul sau, ce incearca sa termine un poem intr-un orasel din provincia Gyeonggi. E posibil sa se speculeze faptul ca Lee Chang-dong, romancier la un anumit moment al carierei, va rifica, in filmul sau, intrebari esentiale in privinta diferentei dintre literatura si film sub aspectul formelor artei.
Bong Joon-ho si Choi Dong-hoon, regizori ce si-au obtinut recunoasterea atat prin filmele artistice cat si comerciale regizate, pregatesc si ei noi filme. Noul film al lui Bong Joon-ho, „Mother”, a intrat in atentia presei in momentul in care in rolul principal a fost distribuita actrita Kim Hae-ja, binecunoscuta pentru rolurile de mama din filmele sale anterioare, si actorul de top Won Bi, in rolul unui fiu de 28 de ani implicat intr-un caz de crima. Regizorul Bong interpreteaza genurile abordate in filmele sale ca o cale de intelegere a societatii coreene. Prin tendinta sa, „Mother” va fi o poveste foarte diferita de povestile de dragoste materna anterioare. Bong a distribuit-o pe Kim Hae-ja nu pentru ca era interesat de imaginea ei blajina si blanda, ci pentru caracteristicile ei revoltatoare, iar asta va face ca filmul sa para mult mai distinct. Pentru a sterge urmele falselor acuzatii la adresa fiului ei, mama paraseste micutul orasel si se avanta intr-o lume semi-obscura. Bong a spus ca „Mother” este primul lui film care nu descrie o anume perioada din societatea coreeana. „Am vrut cu tarie sa ma concentrez pe ceea ce relatia dintre o mama si un fiu este in esenta ei„, a spus regizorul. Bong si-a dezvaluit anterior talentul in cateva productii comerciale de mare succes, precum „Memories of Murder” si „The Host”. Filmarile au inceput la sfarsitul anului trecut, incluzand foarte multe locatii.
Choi Dong-hoon, un povestitor talentat si un iscusit regizor al filmelor de gen ca „The Big Swindle” sau „Tazza: The High Rollers” pregateste un nou film cu succes anticipat, „Jeon Woo Chi”. Filmul se inscpira din povestirea din folclorul coreean a lui Jeon Woo Chi, o povestire fantastica despre un pustnic care ii pacaleste si ii corupe pe oficialii puterii si ii salveaza pe nevinovati. Povestea este transpusa 500 de ani mai tarziu, cand un vampir (infatisat de acel pustnic) apare in Seul-ul contemporan. Distributia este plina de actori reputati, iar bugetul filmului este unul pe masura: 10 milioane de dolari.
Happiness - Hur Jin-ho
Un alt regizor de seama al Coreei contemporane este Hur Jin-ho. Dupa extraordinarele povesti din „Christmas in August”, „One Fine Spring Day” si „Happiness”, Hur pregateste pentru 2009 un nou proiect: „Hwa-jang”. Este vorba de povestea unui barbat trecut de 40 de ani a carei sotie sufera de o tumoare pe creier. Femeia pe care acesta a iubit-o odata nu e decat o umbra a imaginii idealizate din tineretea lui. La birou, el se indragosteste de o angajata noua, iar aceasta situatie il duce intr-o stare de confuzie. De aici dilema: iubire fata de noua angajata sau sentimental de vinovatie fata de sotia lui bolnava.
Asadar, anul 2009 se anunta unul al revigorarii industriei coreene de film, in care toti marii regizori au proiectate premiere interesante. Singurul despre care nu s-a pomenit este Kim Ki-duk, mereu imprevizibil, care insa din 2000 pana in prezent a scos cel putin un film pe an. E de asteptat ca si acesta sa contribuie la revenirea in forta a maestrilor, existand premisele ca 2009 sa aduca noi succese inclusiv pe plan international pentru filmul coreean contemporan.
Anthony Szeto este un cunoscut director de coregrafie pentru scenele din lupta, realizand o cariera stralucita in televiziune in anii ’90, aflandu-se in spatele unor actiuni spectaculoase din seriale sau filme de televiziune precum „Bangkok Hilton”, „Time Trax”, „Police Rescue”, dar si a unui film spectaculos, pe care l-a si regizat, „Dragon Blade”. Anul trecut a regizat un excelent film in care actiunea, sportul si artele martiale se imbina mai bine ca niciodata sub bagheta sa: „Wushu”. Wushu (sau „Arta razboiului”) este termenul generic ce desemneaza artele martiale chinezesti in ansamblul lor. E vorba despre o multitudine de scoli de arte martiale si de peste 400 de stiluri de lupta, ce au la baza invataturile budhiste si taoiste. Filmul lui Szeto este un omagiu adus sensurilor profunde ale artelor martiale, in forma lor pura, dar si o demonstratie de maiestrie bine rulata pe o intriga captivanta. Celebrul Sammo Hung are un rol adecvat posibilitatilor sale actuale (limitate de fizic), insa ne ofera o portie din acele scene de lupta cu care ne-a incantat in urma cu 10-15 ani. Si Stallone a imbatranit si s-a schimbat…
Doi pusti se muta impreuna cu tatal lor (Sammo Hung) in orasul in care acesta a predat pe vremuri artele martiale la scoala de wushu. Mama lor murise dupa nastere, iar tatal lor incearca sa-si reface viata alaturi de prietena sotiei sale, care i-a fost mereu alaturi. La scoala de wushu, pustii nazdravani se imprietenesc cu alti copii si pun bazele „gastii medaliatilor cu aur”, dupa numele unui celebru film al lui Bruce Lee (Pumnul Furiei-Jing Wu Men, Gasca Medaliatilor cu Aur -Jin Wu Men); in fapt, e un fel de juramant de a se ajuta la greu si de a face totul pentru a fi cei mai buni in artele martiale. Peste ani, ii regasim impreuna, la fel de uniti, in pragul momentului decisiv: alegerea propriului drum in viata. Toti stapanesc foarte bine artele martiale si participa, fiecare la categoria lui, la o preselectie la nivel de provincie. Lucrurile capata o alta turnura in momentul in care, fara voia lor, viata ii impinge spre carari mai ocolite, intersectandu-se cu o banda de rapitori de copii. In momentul in care aceasta vizeaza rapirea unor pusti, toata lumea intra in alerta.
Un film excelent, cu o desfasurare imprevizibila, cu rasturnari de situatii si, lucrul cel mai important, cu foarte multe invataminte de transmis. Dincolo de clasica infruntare dintre Bine si Rau, filmul scoate la suprafata ceea ce au mai frumos in ele artele martiale, esenta lor: „In wushu, sa castigi sau sa pierzi e lipsit de sens. In cele din urma, singura persoana pe care trebuie s-o invingi esti tu insuti”. „Wushu” este exemplul ideal cum aparent dintr-un subiect care da impresia ca nu poate spune nimic, cineastii chinezi reusesc sa faca un film inchegat, o poveste solida, capabila sa captiveze pe copii si adulti deopotriva. Actiune, arte martiale si povesti de viata uimitoare, toate se regasesc intr-un film excelent, ce merita vazut pentru tot ceea ce transmite.
Cu episodul 21 regasim personajele principale imbatranite cu o jumatate de an. Muhyul, Maro si ceilalti din anturajul sau se afla in misiune la hotare, unde trebuie sa inspecteze modul in care trupele de la granite sunt pregatite. Aici afla vestea de care toata lumea se temea: trupele Buyeo s-au pus in miscare, indreptandu-se spre Goguryeo. Cu totii se indreapta degraba spre capitala, unde regele Yuri este pregatit de confruntare. Toate lucrurile par a indica o victorie zbrobitoare a Goguryeo, mai ales ca dupa ani de zile de relatii cordiale cu state vecine, politica diplomatica a regelui Yuri a dus la nasterea unor aliante solide.Nu ar fi multe de spus despre, poate, cel mai captivant episod de pana acum, plin de actiune, tensiune si rasturnari de situatii incredibile. Pentru a nu strica placerea vizionarii prin deconspirarea subiectului acestui episod e mai bine sa ne oprim aici si sa lasam filmul sa vorbeasca. Mai ales ca a sosit momentul zero mult asteptat, al infruntarii. Vizionare placuta !
Razboiul dintre Buyeo si Goguryeo se incheie in cele din urma cu victoria stralucita a lui Muhyul, insa aceasta nu a rezolvat decat pe moment conflictul, potolind ambitiile regelui Daeso. Situatia, practic, revine la momentul de dinaintea razboiului, cu o singura noutate: Yeon a ajuns in tabara inamica, ascunsa la resedinta lui Dojin. Episodul 23 aduce reluarea intrigilor care vor alimenta urmatoarele episoade, si apar cateva elemente noi. Regele Yuri are de facut un anunt important, incredintand o misiune mai deosebita lui Muhyul si lui Yeojin. Dupa ce s-a incercat inlaturarea lui Sangga de la conducerea Sfatului, acesta revine in forta, si datorita faptului ca regele Yuri vede in el singurul personaj rezonabil si cu influenta in Sfat, cu care poate avea un dialog constructiv, atat cat situatia o permite. Si tot acum, Muhyul se va vedea pus in situatie de a face nu una, ci doua alegeri dificile pentru viitorul sau. Desi e un episod de „reasezare”, lucrurile devin tot mai interesante si mai captivante, mai ales ca asistam la unele clarificari sub aspectul triunghiului Muhyul-Yeon-Dojin. De urmarit ce va urma, cu siguranta va merita.
