Filmele coreene s-au vandut foarte bine cu prilejul European Film Market de la Berlin din acest an. Acestea nu au trecut neobservate nici la cea de-a 59-a editie a Fsetivalului International de Film de la Berlin. „Treeless Mountain” al lui Kim So-yong a castigat Premiul Ecumenic, in timp ce „The Day After” al lui Lee Suk-gyung a castigat premiul pentru Promovarea filmului asiatic. Ambele sunt filme independente.
„Treeles Mountain” spune povestea a doua surori care cresc la tara, cu matusa lor alcoolica, dupa ce au fost abandonate de mama lor din lipsa banilor. Filmul a avut premiera la editia a 13-a a Festivalului de Film de la Pusan de anul trecut, castigand premiul pentru Promovarea filmului asiatic. „Treeless Mountain” va fi lansat in cinematografele din Statele Unite in aprilie 2009.
Desi doar aceste 2 filme au fost premiate la Berlin, restul filmelor coreene proiectate in timpul festivalului au lasat o impresie foarte buna, rezultatul vazandu-se la European Film Market. Comedia de actiune „Chaw” regizata de Sin Jeong-won a fost vanduta distribuitorilor din 10 tari, inclusiv Germania, Thailanda si India, in timp ce filmele „Thirst” si „Mother – 2009” au fost vandute si in Romania.
Atitudinea unei culturi fata de moarte si ritualurile acesteia va ramane intotdeauna ceva misterios si captivant nu doar pentru straini, ci si pentru cei care incearca sa se cufunde in cutumele locale si in tainele stravechilor obiceiuri japoneze. Filmul lui Yojiro Takita, „Okuribito” („Departures”) se concentreaza pe ritualul japonez al pregatirii defunctului inaintea plecarii acestuia pe lumea cealalta. In fapt, Takita descrie demnitatea vietii si a mortii vazute prin ochii protagonistului, interpretat de Masahiro Motoki, un violocelist ce paraseste Tokyo si revine in orasul natal, unde devine antreprenor de pompe funebre. In Japonia, acest termen are o cu totul alta insemnatate decat in Occident. Ceea ce violocelistul ramas fara slujba face este un procedeu care are in vedere pregatirea cadavrului celui decedat si asezarea lui in sicriu, inainte ca acesta sa fie incinerat. Totul se petrece in urma unui ritual elaborat, lent, in fata membrilor familiei, presupunand spalarea cadavrului, imbracarea acestuia si transformarea infatisarii defunctului in modul cel mai natural si frumos posibil, cu cel mai mare respect si tandrete.
Cei care nu au vazut sau nu au auzit in viata lor de acest ritual l-ar putea considera – ca si aceasta profesie – drept una macabra, chiar infioratoare. Insa cand acest ritual este realizat de un adevarat artist, acesta devine tulburator, frumos, aproape o parte a unei opera de arta, ajutand la eliberarea atat a spiritului celui decedat, cat si a spiritului celor pe care ii lasa in urma. Ritualul poarta numele de „nokanshi”, iar miscarile elegante ale „artistului”, in timp ce comunica compasiune fata de cel decedat, prin gesturi, ofera un spectacol tacut si unic. Defunctul nu este privit ca un cadavru fara viata, ci e tratat ca o persoana demna de respect si iubire, iar atingerile cadavrului dau impresia dorintei de readucere a acestuia la viata.
Yojiro Takita, regizorul filmului, impreuna cu producatorii Yasuhiro Mase si Toshiaki Nakazawa, au muncit aproape un deceniu pentru a aduce „Okuribito” pe ecrane, in conditiile in care subiectul filmului nu era unul care sa duca la un succes de box-office. Mai surprinzator decat atat, toti trei sunt cineasti ce provin din domeniul filmului comercial, Takita regizand anterior comedii negre independente („The Yen Family”, 1988), un „fantasy” de epoca precum „Omyoji” sau o drama despre tineri, in 2007, „Battery”.
Filmul este, pe alocuri, extrem de amuzant, desi avem de-a face cu o drama. In fapt, regizorul incearca sa puna in balanta umorul cu emotii fortate, si totul iese perfect. In acest mod reuseste sa stabileasca o relatie stransa cu spectatorii, care rad sau plang atunci cand situatia o cere. Asistam la o purificare a sufletului celui decedat in aceeasi masura cu a sufletului spectatorilor, cu ajutorul artei, prin participarea colectiva la fenomenul artistic. Un film remarcabil, care in seara zilei de 22 februarie 2009 a castigat recunoasterea Academiei americane de film, care l-a considerat cel mai bun film strain al anului 2008. Ultimul film japonez care a castigat un premiu special in America a fost „Samurai I: Musashi Miyamoto”, in 1955, cand inca sectiunea „Cel mai bun film strain” nu fusese introdusa in concurs. Din acest motiv, „Departures” (mot-a-mot „Plecari”) poate fi considerat primul film japonez din istorie care castiga titlul de „Cel mai bun film strain” pe taram american. In cadrul ceremoniei de decernare a premiului, Yojiro Takita a urcat pe scena alaturi de actorul din rolul principal, Masahiro Motoki. Radiind de bucurie, Takita s-a adresat publicului in engleza: „Ma aflu pe aceasta scena datorita filmului. Acest punct este o noua „plecare”, pentru mine„, a spus regizorul de 53 de ani, subliniind importanta premiului castigat pentru viitorul carierei sale in lumea filmului pe care l-a slujit o viata intreaga. In final, a incheiat optimist: „Eu… noi… ne vom intoarce. Sper”, iar sala a rasunat de aplauze, acompaniind iesirea din scena a realizatorilor uneia dintre cele mai placute surprize ale serii dar si din intreaga istorie a decernarii ravnitei statuete.
Melodia de pe coloana sonora a filmului „Portrait of a beauty” (Mi-in-do) (2008)
Melodia este interpretata de o faimoasa interpreta de muzica traditionala coreeana, E Ahn, cunoscuta in intreaga lume ca „Onara”. Melodia se numeste „Mee Indo” si reprezinta coloana sonora, pe langa a acestui film, si a unui serial coreean, „Jewel in the Palace”. Din pacate nu exista o traducere in engleza a versurilor, insa ar fi fost pacat ca din acest motiv sa o ocolim. Auditie placuta !
Unul din filmele coreene de succes ale anului 2008 a fost „Portrait of a Beauty” (Miindo). Lansat in cinematografele sud-coreene in 13 noiembrie 2008, 3 saptamani la rand filmul a dominat box-office-ul, la sfarsitul anului avand incasari totale de peste 11,8 milioane dolari. Face parte din topul primelor 10 filme coreene ale anului trecut sub aspectul incasarilor, ocupand pozitia a 9-a, inaintea unui „Open City”, „Sunny” sau „Red Cliff: Part One”. Filmul este regizat de un expert al filmelor romantice cu accente dramatice, Yun-su Jeon, ce are la activ inca cateva succese remarcabile: „My Girl and I”, „Le Grand Chef” si recentul „My Wife Got Married”. „Portrait of a Beauty” este o adaptare pentru marele ecran a popularului roman „Baramui Hwawon”(„Painter of the Wind”), dupa care s-a realizat si un serial de mare succes in Coreea. Romanul portretizeaza viata monumentalei pictorite Shin Yoon-bok, interpretata fara inhibitii de actrita Kim Min-su (recent vazuta in „Rainbow Eyes„).
Shin Yoon-bok, mai bine cunoscuta ca Hyewon, a fost una din cele mai reprezentative pictorite de la Palatul regal din timpul perioadei statului Joseon. „Portrait of a Beauty” este prima ecranizare pentru marele ecran a unei povesti dedicate neclarei vieti a pictoritei geniale a secolului XVIII. Multi oameni de cultura si artisti au criticat industria de divertisment pentru deformarea adevarului despre viata lui Shin, sustinand ca indubitabil unul din cei mai reprezentativi pictori ai Coreei din perioada Joseon era barbat. Hyewon, nascut(a) in 1758, si-a facut un nume ca un maestru al realismului si satirei, deseori introducand simboluri sexuale indraznete in picturi, intr-un stil si cu o vioiciune rare in perioada Joseon. [Imaginea alaturata reprezinta o fotografie a picturii originale a lui Shin Yoon-bok, intitulata „Portretul unei femei frumoase”, ce se regaseste si in scenele filmului.]
Dincolo de controverse si fictiunea unui roman adaptat, regizorul filmului a avut o serioasa problema datorata succesului urias pe care serialul de televiziune l-a avut in Coreea. Un mare dezavantaj a fost faptul ca in rolul pictoritei, in serial, a fost distribuita o vedeta foarte populara in Coreea, Moon Geun-young, ce a urcat ratingul serialului si implicit valoarea acestuia la cote neasteptate. Aceasta evolutie a pus presiune pe regizorul lui „Miindo” si pe echipa de actori cu care a colaborat. „Urmaresc fiecare episod din „Painter of Wind” la televizor si reprezentarile neasteptat de amanuntite ma surprind„, a spus Jeon. „Insa filmul pentru marele ecran va avea un impact complet diferit asupra publicului deoarece va descrie viata dramatica a lui Hyewon si dorinta umana intr-o maniera consistenta si dramatica care cu siguranta va cuceri audienta„.
Kim Min-su
In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, un pictor mai putin talentat este alungat de la Palatul regal, cazand in dizgratie. Acesta avea doi copii, un baiat si o fata. Baiatul, nimeni altul decat Shin Yun-bok, viitorul mare artist, avea un talent innascut in a picta. Acest lucru a sporit ambitiile pictorului renegat de a-si recastiga renumele prin incredintarea fiului lui artistului de la Palat, Kim Hong-do, aflat mai mereu in preajma Regelui. Acesta urma sa-i educe fiul si sa devina mentor in pictura. Insa un eveniment tragic de petrece iar pustiul Shin Yun-bok moare. Sora lui, care era si ea foarte talentata, este trimisa, deghizata si luand numele fratelui ei mort, sa devina ucenicul maestrului. Pe acea vreme, femeile nu puteau practica pictura, fiind un lucru tabu in societatea coreeana impartita in clase. Peste ani, ea devine o talentata pictorita si ajunge la Palat, lucru care era recunoasterea maxima a talentului unui pictor. Dar varsta isi spune cuvantul si Shin… se indragosteste de un mestesugar pasionat la randu-i de realizarea de oglinzi. Cum poate supravietui o iubire interzisa intr-o societate in care se incearca asanarea culturala si morala, in numele unor traditii si ale unor vremuri demult apuse ? Si, mai ales, ce va supravietui, in cele din urma: iubirea si sentimentul, sau pasiunea pentru arta si frumos ?
Un film care dezvaluie niste adevaruri nestiute despre niste vremuri imorale, o poveste extraordinara, tulburatoare si dura in acelasi timp, care ridica sufletului multe provocari la meditatie. Peisaje mirifice, costume traditionale senzationale, un scenariu incantator, un film romantic si dramatic deopotriva, o melodie de o rara frumusete ce insoteste imaginile, cu alte cuvinte tot ceea ce un film de epoca poate oferi mai frumos dintr-o lume atat de indepartata. „Portrait of a Beauty” ofera o limpezire a sufletului si o delectare a acestuia intr-o oaza de liniste si zbucium, trairi pasionale si despartiri, intr-un stil noncomformist si inedit. O adevarata bijuterie. Un film nerecomandat minorilor.
Tara: Coreea de Sud
An: 2008
Gen: Romantic/Drama/Istoric
Regia: Yun-su Jeon
Cu: Kim Min-su, Kim Nam-gil
Cuplul din „Slumdog Millionaire” – cuplu şi în viaţa reală ?
Lumea filmului este, prin excelenta, una a invidiei, barfelor si zvonurilor. Indiferent de timp sau spatiu. Odata ce te-ai expus luminii reflectoarelor si blitzurilor fotografilor, viata ta trece din sfera privatului in cea a publicului, iar rautatea paparazzilor, a presei de scandal si chiar a colegilor de breasla devin coordonatele unei vieti ce nu poate avea parte de intimitate. Recent, in acest absurd univers au intrat si doi tineri actori, pana mai ieri niste anonimi in industria filmului indian, dar care probabil vor deveni exponentii noii generatii de actori de la Bollywood. Este vorba de Dev Patel (18 ani) si Freida Pinto (24 ani), protagonistii povestii din multi-laureatul „Slumdog Millionaire”.
In timp ce cei doi actori inca acordau interviuri si isi traiau seara de glorie, in Los Angeles, in urma incheierii Galei de decernare a premiilor Oscar, colegul lor de echipa, actorul si producatorul Anil Kapoor (52 de ani) dezvaluia intr-o emisiune radio „adevarul” despre existenta unei relatii in afara celei profesionale, intre cei doi tineri. Acesta vorbeste de existenta unei „atractii” intre cei doi, in afara rolurilor din film, adaugand: „De fapt, cand i-am intalnit, am simtit ca se intampla ceva intre ei. Ea spunea: „Trebuie sa am grija de el” si „Trebuie sa-l dadacesc”, si alte astfel de lucruri… Cred ca acesta este inceputul a ceva emotionant intre ei. Fara indoiala formeaza o pereche pe cinste. Amandurora le sta foarte bine impreuna.”
De curand, Dev si Freida au fost vazuti impreuna la cumparaturi in Londra, alimentand zvonurile ca ar forma un cuplu. Acestia au petrecut 15 minute intr-un magazin de bijuterii, aratandu-se bucurosi sa dea autografe si sa vorbeasca cu fanii.
In timpul facultatii, actrita Freida Pinto l-a cunoscut si a inceput sa se intalneasca cu Rohan Antao, in 2008 cei doi logodindu-se. Insa la debutul filmarilor pentru „Slumdog Millionare”, acestia au rupt logodna. Unele zvonuri chiar sustin ca cei doi s-ar fi casatorit in secret, la sfarsitul lui 2007, insa nu exista nici o confirmare a acestui fapt. Cert este ca succesul din Slumdog Millionaire i-a asigurat un viitor stralucit actritei indiene in lumea filmului, Woody Allen cooptand-o deja in viitorul sau film, in care vor juca si Anthony Hopkins si Josh Brolin.
In urma unei ceremonii fastuoase, astazi dimineata (ora Romaniei) au fost decernate, la Los Angeles, premiile Academiei americane de film. Cele 2 filme care au legatura cu lumea filmului asiatic au facut senzatie, castigand tot ce se putea castiga. Filmul lui Danny Boyle, „Slumdog Millionaire„, a fost vedeta serii, castigand nu mai putin de 8 premii Oscar, 2 din acestea recompensand coloana sonora asigurata de A.R.Rahman. Celalalt mare castigator asiatic a fost „Departures”, la categoria cel mai bun film strain.
„Departures” a castigat 10 premii la 10 categorii diferite in cadrul celei de-a 32-a editii a Galei premiilor Academiei japoneze de film, inclusiv premiul pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor si cel mai bun actor in rolul principal. A urmat, apoi, marele premiu la Festivalul de Film de la Montreal din vara trecuta, iar aseara, in ciuda predictiilor care nu-i dadeau sanse de reusita si a statisticilor, filmul regizat de Yojiro Takita a intrat pentru totdeauna in istoria cinematografiei japoneze, cu atat mai mult cu cat Takita nu este un nume, ca regizor, in Japonia. Toata lumea e de parere ca „Departures” a fost surpriza serii, mai putin cunoscatorii filmului japonez, care au apreciat aceasta productie la adevarata ei valoarea, filmul avand peste 35 de milioane de dolari incasari in Japonia.
Un al treilea premiu Oscar a ajuns tot in Asia, mai precis tot in Japonia. Este vorba de premiul Oscar pentru Cea mai buna animatie de scurt metraj, castigat de filmul „La Maison en petits cubes„, o animatie de 12 minute a japonezului Kunio Kato.
Episod de clarificare si de asezare evidenta a lucrurilor si taberelor care se vor infrunta mai departe. Asistam la prima runda a confruntarii dintre Dojin si Muhyul, de aceasta data la nivelul sentimentelor. Cu siguranta urmatoarea va fi altfel… Tot in jurul lui Dojin se leaga toate intrigile, fiind axul acestui episod. Nici razbunarea Buyeo-ului pentru atacarea regelui Daeso nu intarzie, acesta zbatandu-se intre viata si moarte. Intrigile lui Baegeduk se ascut, si intrebari care nu ar fi trebuit puse ajung intamplator la urechile celor din clanul Biryu. Hye Ap ajunge din nou in vizorul acestora, iar conflictul intern cu regele Yuri pare a conduce spre o singura finalitate: razboi intern. Deocamdata suntem in faza incipienta a acestuia, in care fiecare tabara isi exercita influenta prin toate mijloacele posibile, insa deznodamantul pare inevitabil. Nu in ultimul rand, talismanul lui Muhyul, ajuns intre timp la Dojin si, mai apoi la Printesa Seryu, isi joaca pana la capat rolul, sustinand intriga. Un episod captivant, care acumuleaza tensiuni noi si dezvolta niste evolutii care in curand isi vor atinge apogeul.
Doi regizori ce s-au remarcat prin productiile lor de succes anterioare revin in prim plan, in acest an, cu „Lady Cop & Papa Crook”. Siu Fai Mak (cunoscut occidentalilor sub numele de Alan Mak) si Felix Chong (mana dreapta a lui Mak in colaborarile lor anterioare) au scris si scenariul acestui film, care se doreste un thriller cu accente comice, presat cu actiune. Alan Mak e deja un nume in industria filmului din Hong Kong, dupa ce a regizat trilogia Infernal Affairs, dar si filme ca „Initial D”, „Moonlight in Tokyo” si „Confession of Pain”, in timp ce Felix Chong l-a asistat pe acesta in majoritatea proiectelor sale, fiindu-i scenarist sau co-scenarist (inclusiv la Infernal Affairs). Privit din aceasta perspectiva, a realizatorilor, filmul a avut parte de succes la box-office; in Hong Kong filmul a avut incasari de aproape 1 milion de dolari (mai mult decat Valkyrie, Australia sau Ong Bak 2) in acest an, situandu-se pe pozitia a 7-a in topul incasarilor de pana acum (februarie 2009). In China, in schimb, incasarile au depasit 2,5 milioane dolari, ceea ce este mult pentru un film realizat in Hong Kong.
Eason Chan alias John Fok
Premiera mondiala a acestui film urma a avea loc in septembrie 2008, in China, insa aceasta data a fost amanata din cauza faptului ca filmul nu a trecut de comisia de cenzura a guvernului chinez. Ca urmare a cererii acestei comisii, mai multe scene au fost filmate din nou, astfel ca a rezultat o versiune „director’s cut”. Nici aceasta nu a fost acceptata in China, motiv pentru care s-a mai taiat din film si au rezultat 2 versiuni diferite: „director’s cut” si una prezentata in cinematografele din China. Cine va avea curiozitatea de a viziona sfarsitul ambelor versiuni, va intelege ce a fost cenzurat in China (in final se sugereaza faptul ca mafia din Hong Kong ar avea la degetul mic un segment important din industria petroliera din China).
Productia, care a costat aproximativ 30 milioane $HK (adica cam 3 milioane $USD), ii are in rolurile principale pe Eason Chan („Brothers”, „Lost Indulgence”, „Heat Team”) si pe Sammi Cheng (nimeni alta decat Mary din „Infernal Affairs”)
John Fok (Eason Chan) este un cap din lumea interlopa a Hong Kong-ului, care se ocupa cu trafic de combustibili pe baza de petrol. Afacerea implica o filiera, care porneste de la cartitele din interiorul marilor companii petroliere pana la soferul cisternei care transporta combustibilul la destinatie in vederea comercializarii. In timpul unei astfel de misiuni, intervine politia, un camion explodeaza si, odata cu soferul, isi pierd viata si o femeie si un copil nevinovati. Nu doar ca acest incident duce la pierderea banilor investiti in combustibilul irosit si, implicit, la un posibil faliment, dar il va aduce pe John Fok si in atentia politiei, care ii va supraveghea atent fiecare miscare, la domiciliu. Lucrurile insa se complica in momentul in care o banda rivala incearca sa preia afacerea, iar unii membrii ai „familiei” cocheteaza cu rivalii. Pentru a forta mana lui Fok, fiul acestuia este rapit, cerandu-i-se o rascumparare uriasa. Politia intra pe fir si este trimisa sa ancheteze cazul de rapire o inspectoare experimentata, Maureen Szeto (Sammi Cheng). Dar cum poti solutiona un caz de rapire a fiului unui mafiot, cand ai nevoie de detalii care te conduc spre afacerile necurate ale acestuia ?
Sammi Cheng alias Maureen Szeto
Ideea filmului s-a nascut in momentul in care Alan Mok, regizorul sau, a intrebat pur si simplu intamplator pe prietenul sau din Politie ce se intampla daca fiul unui mafiot este rapit. Acestuia I s-a explicat in amanunt faptul ca „primul lucru pe care il face politia este o blocada la domiciliu. Imaginea imediata care mi-a venit in minte„, a declarat Mok, „a fost cea a unui grup de mafioti si de politisti cu totii captivi in aceeasi cladire. O multime de lucruri interesante puteau iesi la iveala„. Ideea a fost transformata in scenariu de film, iar in final, pentru ca nu se dorea un politist contra un mafiot (o poveste deja clasica), s-a optat pentru un rol feminin in pielea omului legii. Si, mai mult, s-a incercat ca aceasta sa fie cat mai noncomformista, pentru a iesi cat mai mult din tipare. Ca un fapt divers, costumul purtat de Eason Chan a fost facut manual, dupa modelul costumului purtat de Andy Lau in „Infernal Affairs”.
Un film care debuteaza in forta, presarat cu accente comice evidente, incat ai spune ca avem de-a face cu o comedie. Dar brusc, totul incepe sa-si piarda din coerenta, accentul se muta pe destinele celor 2 personaje principale, actiunea si comicul trecand pe plan secund. Finalul aduce lamuririle necesare intelegerii unor lucruri care nu s-au spus clar la momentul potrivit. Vizionare placuta !
Despre „Red Cliff: Part 2” s-a vorbit mult, mai ales dupa ce prima parte a acestui film a fost un succes de proportii pentru regizorul John Woo si echipa sa. Asteptarile au fost uriase de la sequel, iar realizarea continuarii povestii nu dezamageste. Pana in prezent, filmul a adus incasari de:
38 milioane $ in China (locul 1 in box-office-ul din acest an),
12,5 milioane $ in Coreea de Sud (locul 1 in box-office-ul din acest an)
3 milioane $ in Hong Kong (locul 2 in box-office-ul din acest an).
In Japonia, unde prima parte a filmului a adus incasari record de 54 milioane $, filmul va avea premiera abia in aprilie. Trebuie mentionat ca prima parte a filmului a avut incasari, in intreaga Asie, de peste 123 milioane $, in conditiile in care pentru ambele parti ale filmului, suma investita este de 80 milioane $.
Avem in fata cel mai costisitor film din industria cinematografica din Asia, incredintata pe mana unor profesionisti cu experienta si renume. Regizorul John Woo a avut parte de o echipa formidabila de actori, in frunte cu Tony Leung Chiu-Wai („Infernal Affairs”, „Lust, Caution”, „2046”), Takeshi Kaneshiro („Warlords”, „K-20”, „House of Flying Daggers”) si Wei Zhao („Painted Skin”, „Warriors of Heaven and Earth”). Ce nu se stie este ca celebrul actor Ken Watanabe a fost initial propus pentru a interpreta unul din personajele importante ale filmului (Cao Cao), insa in scurta vreme acest lucru a dat nastere unui adevarat scandal. „Red Cliff” este, in fapt, o ecranizare inspirata dintr-o cronica straveche chinezeasca, „Cronica celor Trei Regate”. Interpretarea unei figuri atat de importante pentru istoria Chinei de catre un japonez (Watanabe) a parut multora un afront, cunoscuta fiind adversitatea sino-japoneza de-a lungul timpului. Ca urmare a presiunilor, regizorul John Woo s-a vazut nevoit sa-l distribuie in rolul lui Cao Cao pe Zhang Fengyi. Rolul principal (detinut de Tony Leung), de asemenea, in discutiile de dinaintea filmarilor, urma a reveni lui Chow Yun-fat. Acesta s-a retras chiar inainte de inceperea filmarilor, sustinand ca a primit rea tarziu o revizuire a replicilor ce trebuia sa le pregateasca, nemaiavand timp suficient sa le memoreze. Producatorul filmului, insa, sustine ca ar fi fost vorba de 73 de clauze impuse de agentul actorului producatorilor; in consecinta, Tony Leung, care era initial destinat pentru un alt rol, a preluat rolul principal.
Filmul a intrat in atentia companiilor de distributie inca dinainte de a incepe propriu-zis filmarile, in martie 2007. Filmarile s-au facut integral in China (studiourile din Beijing si in provincial Hebei) si, conform spuselor producatorilor, modelul Hollywoodian al lasarii actorilor in weekend liberi a fost adoptat cu succes. Multi actori au avut nevoie de cursuri speciale de arte martiale si de echitatie, iar staffului li s-au alaturat, pe parcurs, 2 actori japonezi cu experienta in roluri din filme istorice. Munca de post-productie s-a realizat in Australia, iar de-a lungul filmarilor au existat si incidente, cel mai grav fiind un incendiu care a dus la moartea unui membru al echipei de filmare si la ranirea altor 6.
Partea a doua a acestui film incepe tragic pentru tabara lui Cao Cao: o parte din soldatii sai se imbolnavesc de o boala tropicala mortala specifica zonelor sudice unde se desfasoara actiunea: febra tifoida. In loc sa-si ingroape sau sa-si arda soldatii rapusi de aceasta boala, Cao Cao trimite cadavrele acestora, cu ajutorul barcilor, catre tabara inamica, pentru a se imbolnavi si soldatii din armata adversa. Aliatii lui Sun Quan, Liu Bei, simtind pericolul ca proprii soldati sa se imbolnaveasca de febra tifoida, dezerteaza si-l lasa pe Sun Quan singur. Sa fie acest lucru ceva real, sau doar o strategie secreta pregatita in culise?
Armata lui Sun Quan trebuie sa rezolve doua lucruri importante: sa faca rost de 100.000 de sageti pentru a putea indrazni sa atace imensa armata a lui Cao Cao, si sa scape de generalii Lordului-Cancelar, care sunt specializati in lupta navala. Se pare ca geniul lui Zhou Yu, mana dreapta a lui Sun Quan, reuseste sa rezolve aceste doua mari probleme, printr-o singura actiune de maestru strateg.
Si ziua marii batalii de la Stanca Rosie se apropie… Sun Quan nu mai are nevoie decat de un singur ajutor pentru a-si pune in aplicare genialul plan de infrangere a uriasei masinarii de razboi a lui Cao Cao: ajutorul naturii. Si acest ajutor ii vine nesperat intr-o noapte, caci vantul bate inspre flota lui Cao Cao, astfel aparand momentul prielnic pentru a incendia miile de nave ale lui Cao Cao dispuse strategic in golful de langa Stanca Rosie. Dar lui Cao Cao i se mai pregateste o surpriza: se pare ca Liu Bei nu si-a abandonat aliatii si vine sa lupte pentru a-l infrange pe ingamfatul de Lord-Cancelar…
O continuare de exceptie a unui film care a facut deja istorie, un punct de referinta in istoria cinematografiei asiatice din toate timpurile, „o productie colosala ce transforma istoria in legenda”, oferind un spectacol vizual si scenografic nemaiintalnit. Vizionare placuta !
Daca Japonia a lansat moda ecranizarilor benzilor desenate, realizandu-se zeci de filme dupa acestea, se pare ca de aceasta moda au inceput sa se molipseasca si alte state din Extremul Orient. Cel mai recent exemplu este China. Daca am putea spune ca manga-urile reprezinta deja o traditie, in Japonia, ecranizarea unor legende, povestiri sau cronici stravechi cu radacini in folclor in China este o moda mai recenta. In 2008 s-au facut 2 ecranizari avand la baza Cronica celor Trei Regate – implicit romanul „Romance of the Three Kingdoms” – (superproductia Red Cliff part I si II, si „Three Kingdoms: Resurrection of the Dragon”), dar si una inspirata din legenda chinezeasca „The Butterfly Lovers”. In prezent, se vorbeste despre o ecranizare a animatiei de succes „Mulan”, inspirata dintr-o alta legenda chinezeasca.
De cum a aparut acest proiect la orizont, regizorul din Hong Kong Jingle Ma si-a spus parerea si a declarat public ca o vede cel mai potrivita pentru rolul eroinei Hua Mulan pe actrita Zhao Wei. „Zhao Wei detine toate calitatile necesare pentru a juca rolul unui personaj deghizat„, a declarat acesta pentru Beijing Times, in cadrul undei conferinte de presa cu prilejul anuntarii inceperii filmarilor la „Mulan”.
Anterior acestei confirmari, presa a speculat si a nominalizat alte nume mari in calcul pentru acest proiect: Zhang Ziyi, Michelle Yeoh sau Liu Yifei. Zhao Wei a mai avut interpretari notabile in doua filme de succes ale anului trecut, „Red Cliff” si „Painted Skin”. Wei o va interpreta pe Hua Mulan, o tanara din timpul stravechii dinastii a Chinei de Nord, ce s-a alaturat unei armate de barbati pentru a lupta impotriva inamicului in locul tatalui ei bolnav. Regizorul Jingle Ma considera, insa, ca Mulan in varianta Hollywoodiana nu se suprapune imaginii sale despre eroina chineza: „Infatisarea lui Zhao Wei e mai apropiata de a eroinei Mulan, in imaginatia mea, decat a oricarei alte actrite„, a adaugat acesta.
„Old Partner”, documentarul lui Lee Chung-ryul, a inregistrat un record absolut pe piata filmului coreean. Filmul despre prietenia de 4 decenii dintre un animal de tractiune si stapanii sai ajunsi la apusul vietii doboara un nou record, avand, conform Consiliului Coreean de Film peste un million de spectatori in salile de cinematograf. Acest lucru constituie o veritabila premiera pentru un film documentar in Coreea. Filmul a fost proiectat la inceput in doar 7 cinematografe independente din Seul, insa in prezent poate fi vizionat in 100 de sali de cinematograf de pe intreg teritoriul tarii.
„Numai cand vei iubi un animal, vei simti iubirea cu toata inima„. O vorba cunoscuta rostita de marele Anatole France. „Old Partner” incearca parca sa readuca la viata cuvintele rostite de acesta. Intr-o vale indepartata din Coreea de Sud, batranii Lee, sot si sotie, isi duc traiul intr-o locuinta modesta, la o ferma rustica, alaturi de boul lor numai piele si os. Timp de 40 de ani, animalul i-a servit cu fidelitate, transportand lemne pentru foc si tragand plugul peste terenurile fertile. O meditatie induiosatoare asupra ciclului vietii, „Old Partner” ne spune intr-un mod vesel si poetic povestea legaturii inefabile dintre domnul Lee si boul sau, ale caror destine au fost legate timp de 4 decenii. Pe ploaie sau pe vreme insorita, cocosat si ursuz, d-l Lee sapa, pliveste si cilege roadele pamantului, deseori aplecat in 4 labe asemeni fidelului sau animal de tractiune. Acesta din urma il priveste cu ochi stalucitori, in tacere, compatimindu-l, parca. In schimb, domnul Lee strange nutret cu mana si refuza folosirea insecticidelor de teama sa nu-si otraveasca preaiubitul animal. In schimb, doamna Lee se plange de faptul ca aceasta viata traditionala si ca acest bou ii vor grabi sfarsitul. O poveste incantatoare, emotionanta si de prietenie, „Old Partner” exprima cu gingasie legatura aproape mistica dintre om si natura, dupa cum laconic o sustine insusi domnul Lee: „Boul este karma mea”.
Unii critici sunt de parere ca „Old Partner” , dincolo de mesajul obiectiv transmis, contine alternative subiective. Acestia au mers chiar mai departe, vorbind de „manipulari ale traditiei”. Astfel, protagonistii acestui decor traditional sunt un batran fermier de 79 de ani, sotia lui si boul pe care il au de 40 de ani, iar fragmentul decupat din viata lor este un an obisnuit din existenta acestora. Firul narativ este presarat cu multiple similitudini si semnificatii, toate spuse cu simplitatea, farmecul si puritatea unei carti pentru copii. De-a lungul filmului, trinitatea centrala – tata, mama si bou (copil surogat) – imbratraneste progresiv si devine o unica fiinta plapanda, luptandu-se sa-si mentina locul in aceasta lume in destramare si, in final, incercand fie sa o schimbe, fie sa fie schimbata de ea. Un prieten al fermierului chiar glumeste la un moment dat, spunand ca animalul acestuia e mai bun decat un fiu, pentru ca niciodata nu-i paraseste ferma. Sotia se cearta cu sotul ei, cerandu-i sa vanda boul si sa-si cumpere un tractor, asa cum au facut-o si vecinii lor, mai ales ca animalul a imbatranit, si mai trebuie si hranit, pe deasupra. Ea i se plange si-si ascute discursul, la un moment dat spunand: „Nu voi trai decat daca boul acela moare”. Este evident faptul ca acest conflict casnic nu e unul legat de practica vietii, ci de traditie. El e conservator, traditionalist, ea accepta mai usor modernul, tehnica din zilele noastre care, considera, poate usura viata omului. Ea se simte rusinata de faptul ca in locul unui tractor se foloseste de un bou batran, si-si doreste o viata moderna, in timp ce el este mandru ca a ramas fidel vechilor practici de lucrare a pamantului. Mai e, apoi, manipularea presupuselor trairi ale animalului, de catre realizatorii documentarului, care incearca sa sugereze prin imagini induiosatoare ca si animalele au sentimente, isi au trairile lor (spre exemplu, aparitia unui bou tanar da ocazia realizatorilor sa sugereze o eventuala gelozie a boului batran).
Un documentar sensibil, realizat de un regizor tanar, absolvent al Universitatii Coreea din Seul, cu o cariera inceputa in domeniul televiziunii si care, dupa cum a declarat, intentioneaza sa continue atat in domeniul filmului, cat si al televiziunii. Succesul fara precedent al acestui documentar nu poate constitui decat un impuls pozitiv pentru cariera sa.
Nu mai este un lucru in masura a starni mirare faptul ca Japonia e devenit o tara exportatoare de benzi desenate, putandu-se vorbi deja de o adevarata industrie in domeniu. Nu mai starneste mirarea nici macar faptul ca Hollywoodul, de mai bine de cativa ani, a pus ochii pe productiile asiatice, realizand remake-uri mai putin inspirate dupa acestea. Recent, cunoscutul regizor si actor din Hong Kong, Stephen Chow, s-a implicat intr-o colaborare cu studiourile Twentieth Century Fox, in calitate de producator. Proiectul se numeste „Dragonball: Evolution”, si nu este decat o ecranizare a popularelor benzi desenate si animate „Dragon Ball”.
Recent a fost anuntat faptul ca filmul va avea premiera mondiala pe 12 martie, in Coreea de Sud. Inaintea acesteia, cum se obisnuieste prin Asia si nu numai, colectivul de actori, in frunte cu superstarul Chow Yun-fat si fostul pop star coreean Joon Park au organizat un turneu promotional in Seul.
Cele peste 500 de episoade ale animatiei „Dragon Ball” au la baza povestirea fantastica „Chinese Odyssey”. Acesta a fost publicata intr-o revista, ca serial, in anul 1984, insa succesul inregistrat a deposit orice asteptari: peste 200 de milioane de copii sau materiale vandute avand la baza acest manga, intre care 3 seriale de animatie pentru televiziune, 21 de filme si 25 de jocuri video. Noul film, produs de Stephen Chow, si-a inceput filmarile in 2007, dar termenul de definitivare al acestuia a fost cu mult depasit (initial, premiera se anuntase in august 2008). Filmul, care va adapta mai multe povesti din Dragon Ball Z, este regizat de James Wong („The X-Files”, „The One”, „Final Destination”), iar din distributie fac parte Chow Yun-fat, Justin Chatwin (din „War of the Worlds”) si James Marsters (din „Buffy, the Vampire Slayer”, „Angel”, „Smallville”).
Regele comic al kung-fu-ului, Jackie Chan, revine din nou in atentia publicului cu noul sau film, „Shinjuku Incident”. Regizat de Derek Yee („Protégé”), filmul este considerat atat de violent de catre acesta incat s-a luat decizia nedifuzarii acestuia in China continentala, unde nu exista un sistem de clasificare al filmelor pe categorii de varsta limita a audientei. Yee cauta o solutie pentru a modera violenta din film pentru ca acesta sa poata trece de comisia de cenzura, insa refuza categoric taierea scenelor violente deoarece considera ca acest lucru ar afacta integritatea filmului.
Filmarile la „Shinjuku Incident” au inceput abia in noiembrie 2007, fiind un proiect pe care Derek Yee il viza de un deceniu. Initial se intentiona demararea filmarilor in 2006, insa cum Jackie Chan era implicat in „Rush Hour 3”, „Shinjuku Incident” a fost amanat. Acesta e produs de propria companie a lui Jackie Chan, JCE Movies Limited, acesta detinand si rolul principal. Ii tin companie actori de renume, precum Ken Watanabe, Daniel Wu sau Xu Jinglei, iar in roluri secundare apar Suet Lam si… Jaycee Chan, fiul lui Jackie. Multa vreme presa a speculat asupra genului acestui film, despre care s-a spus ca e mai apropiat de o „drama” decat de un „action” specific filmelor lui Chan. De altfel, realizatorii au confirmat ulterior ca avem de-a face cu o drama veritabila, ceea ce ar insemna un lucru inedit pentru actorul Jackie Chan.
Filmul, in care s-au pompat aproximativ 24 milioane dolari, spune povestea unui mecanic din China ce pleaca in Japonia ilegal pentru a-si cauta prietena. In cartierul Shinjuku, o intalneste, dar afla ca aceasta a devenit sotia unui temut cap al yakuza. Ramane sa-si castige existenta in Japonia, pentru a o proteja, si se angajeaza la sotul acestuia, in yakuza. Dar o data facand acest lucru, acesta trece, fara sa-si dea seama, o frontiera catre lume din care nu mai exista cale de intoarcere.
In momentul de fata, filmul se afla in stadiul de post-productie. Filmul se preconizeaza a avea premiera in Hong Kong in aprilie 2009.
Sfatul sefilor de clan se intruneste de urgenta, in fata intentiei regelui Yuri de a inlocui trupele clanului Biryu de la paza hotarelor cu cele ale tribului Gisan aliat. Yuri incearca, de fapt, sa preia controlul asupra Sfatului, singurul obstacol in calea unei actiuni decisive impotriva Buyeo. Iar aceasta e ocazia ideala pentru a elimina influenta lui Sangga in treburile statului. De cealalta parte, regele Daeso iese incognito in popor, noaptea, pentru a lua pulsul vietii omului de rand. Insa a te plimba in plina noapte in zonele rau famate nu e cel mai indicat lucru pentru un rege, fie el si temutul Daeso.
In episodul anterior, am vazut cum Muhyul si Maro indeplineau una din misiunile periculoase ce le fusese incredintata de Hye Ap, furand informatii pretioase din biblioteca Umbrelor Negre. Acest incident soldat cu incendierea bibliotecii nu s-a lasat fara urmari, marcand intr-un mod cu totul neasteptat destinul celor doi. Tot in episodul 14, Baegeuk ii incredinteaza lui Dojin o misiune importanta, care urmeaza a destabiliza alianta regelui Yuri cu clanul Gisan, totul in folosul clanului Biryu. Dar dincolo de toate intrigile si evenimentele, exista unul care cu siguranta va va capta interesul si va marca evolutia evenimentelor din episoadele urmatoare.
Pozitia a 8-a: “Love Letter”(„Koibumi”) – Kinuyo Tanaka (1953)
A spune ca industria japoneza de film este un club exclusiv al barbatilor ar fi putin nedrept, in conditiile in care am porni de la premisa ca industria filmului din intreaga lume nu este un astfel de club. Se stie, de exemplu, ca nu doar in Japonia, ci chiar in cetatea filmului hollywoodian, rar ti-e dat sa vezi femei in spatele camerelor de filmat. Tinand cont insa de traditia cinematografica a Japoniei si de interferenta politicului in realizarea de productii, patrunderea unei femei intr-un domeniu prin excelenta al barbatilor era un lucru in masura a revolutiona mentalitatea unei societati traditionaliste.
Daca nu ar fi existat o femeie extraordinara care, in 1953, sa fisureze suprematia barbatilor in domeniul regiei de film, e indoielnic faptul ca astazi ar fi existat filme semnate de o Sumiko Haneda, Mai Tominaga sau Naomi Kawase. Acea femeie remarcabila a fost Kinuyo Tanaka. La inceputul anilor ’50 aceasta era deja o actrita veterana, jucand in peste 90 de filme semnate Hiroshi Shimizu, Yasujiro Ozu si Kenji Mizoguchi. Putini poate stiu acest lucru, dar Kinuyo Tanaka era nimeni alta decat sotia lui Hiroshi Shimizu. A aparut in 15 filme de-ale lui Kenji Mizoguchi, in 1929 fiind distribuita la o varsta frageda in filmul lui Ozu, „I Graduated, But…”.
Totul s-a petrecut in acelasi an in care Kinuyo Tanaka aparea in rolul nevestei olarului din arhi-cunoscutul „Ugetsu monogatari” al lui Mizoguchi. In 1953, a profitat de ocazie si a incercat sa speculeze oportunitatea ivita pentru a solicita producatorilor executivi de la studiourile Toho sa-i acorde sansa de a-si regiza propriul ei film.
Secventa din Love Letter
Si aceasta i-a fost oferita. Pe baza romanului lui Fumio Niwa si a unui scenariu adaptat realizat de nimeni altul decat Keisuke Kinoshita, Tanaka a regizat „Love Letter” („Koibumi”). Filmul spune povestea lui Reokichi (interpretat de partenerul de pe ecran din „Ugetsu monogatari”, Masayuki Mori), un soldat care se intoarce in Japonia dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial cu scopul de a o gasi pe fosta lui iubita din anii liceului, care intre timp devenise amanta unui ofiter american. Dincolo de contributia majora din spatele camerelor de filmat, Tanaka a interpretat si un rol minor in acest film.
Yoshikata Yoda, scenarist, Kinuyo Tanaka si Kenji Mizoguchi la Paris in 1953
„Koibumi” a ramas in istoria cinematografiei japoneze drept primul film regizat de o femeie. Din acel moment, Tanaka a mai jucat in peste 40 de filme pana la moartea sa, in 1977, la varsta de 66 de ani. Aceasta si-a mai gasit timp sa regizeze inca 5 filme, inclusive filmul romantic „The Moond has Risen”, in 1955, la al carui scenariu a colaborat cu prietenul si apropiatul Yasujiro Ozu. In 1965 aparea in Red Beard a lui Akira Kurosawa, iar cu 2 ani inainte de a se stinge, a castigat Ursul de Argint la Berlinale pentru rolul din „Sandakan nr 8” al lui Kei Kumai. La trecerea ei in nefiinta, istoria fusese deja scrisa.
Ieri, 16 februarie 2009, super starul indian Shah Rukh Khan a fost operat ca urmare a unor probleme la umar la spitalul Breach Candy, operatia fiind un succes. „Regele” Khan va fi externat in maxim 48 de ore de la operatie, neputand reveni pe platourile de fimare mai devreme de 4-6 saptamani. In timp ce lucra la filmarile de la „Dulha Mil Gaya”, anul trecut, Khan a suferit o ruptura musculara la umarul stang. Operatia de 90 de minute a fost realizata de un specialist ce a utilizat metoda artroscopica. Acesta a declarat, la incheierea operatiei: „Totul a fost bine. A iesit din anestezie. Situatia este sub control si se descurca bine.” Inainte sa intre in sala de operatie, Khan a spus presei: „Operatiile nu sunt un lucru nou pentru mine. Muncesc mult si ma ranesc des.” Acesta a mai suferit operatii la spate si la genunchi, relateaza presa din India.
Pana nu demult, acelasi Shah Rukh Khan era imaginea Pepsi in India. Insa recent, compania care produce celebra bautura racoritoare exclusiv pentru India, sub numele „Youngistan Pepsi” nu mai doreste ca vedeta sa le reprezinte brand-ul. Un oficial al companiei a facut public faptul ca „Shah Rukh pur si simplu nu mai da bine in afise„. Khan a recunoscut, cu sarcasm: „Nu mai fac parte din compania lor. M-au dat afara si acum am ramas fara slujba„. In schimb, celalalt Khan, vedeta din „Ghajini”, si-a reinnoit recent contractul de imagine cu compania rivala a Pepsi, „Coca Cola”, pentru fabuloasa suma de 10 crore (aproximativ 2 milioane de dolari !)
Filmele coreene s-au vandut foarte bine cu prilejul European Film Market de la Berlin din acest an. Acestea nu au trecut neobservate nici la cea de-a 59-a editie a Fsetivalului International de Film de la Berlin. „Treeless Mountain” al lui Kim So-yong a castigat Premiul Ecumenic, in timp ce „The Day After” al lui Lee Suk-gyung a castigat premiul pentru Promovarea filmului asiatic. Ambele sunt filme independente.
