Inca nu s-au stins ecourile premierii cu Oscar in gala de la Los Angeles, ca filmul lui Yojiro Takita, „Okuribito”, a obtinut 320 de milioane de yeni incasari la box office in primul weekend de dupa fericitul eveniment. De la premiera din Japonia din septembrie 2008, e pentru prima oara cand un film reintra in top si ocupa prima pozitie la mai bine de o jumatate de an de la premiera. Asta spune totul despre succesul lui si despre cat de mult stiu japonezii sa-si aprecieze propriile valori. De obicei, filmele nou aparute pe piata ajung in fruntea box-office-ului, astfel ca un film care dupa 5 luni de la premiera ajunge pe prima pozitie a topului e un fapt cu adevarat rar. Si nu doar in Japonia. Conform estimarilor Shochiku, aproximativ 300.000 de oameni au fost sa vizioneze filmul in cele 2 zile de weekend (28 februarie/1 martie). Incasarile totale ale acestui film, in Japonia, depasesc, in momentul de fata, 3,8 bilioane yeni (47, 5 milioane $ mai exact).
DVD-ul cu acest film se va lansa, in Japonia, pe 18 martie. Compania de distributie pe dvd, „Amuse Soft Entertainment”, a pregatit inca din ianuarie un numar de peste 100.000 de copii, pentru piata, insa dupa premierea filmului cu Oscar, cererea s-a dublat. Animatia lui Kunio Kato, „Tsumiki no Ie” („La Maison En Petits Cubes”), premiata si ea cu Oscar la categoria Cea mai buna animatie de scurt metraj, a experimentat o situatie similara, compania producatoare Toho grabindu-se sa produca un numar suplimentar de dvd-uri.
Actrita Kim Ah-jung, care a cunoscut celebritatea inca de la rolul ei de debut din simpaticul mega-succes „200 Pounds Beauty” a fost distribuita intr-un film care se anunta un mare succes, „29 years”. Aceasta il va avea ca partener de ecran pe Ryoo Seung-bum („Arahan”, „Bloody Tie”), intr-o adaptare dupa o controversata serie de benzi desenate a lui Kang Pool („A.P.T”). Povestea are in centrul ei un fost soldat, a carui constiinta il apasa dupa ce, in urma cu 29 de ani, a luat parte la masacrul din Gwangju, un episod tragic de istorie adevarata a Coreei, cand trupele guvernamentale au deschis focul asupra populatiei, mii de civili nevinovati fiind ucisi (evenimentul este foarte bine reflectat de filmul din 2007, „May 18”). Fostul soldat, interpretat de Ryoo Seung-bum, a fost, in timpul evenimentelor, un luptator pentru democratizarea Coreei, insa la 29 de ani dupa, il regasim ca un gangster de temut. Acesta incearca sa puna la cale asasinarea celui considerat vinavat pentru acest masacru, fostul presedinte coreean Chun Doo-hwan.
Kim Ah-jung a interpretat personajul Kang Hanna in comedia „200 Pound Beauty”, castigand in 2007 „Grand Bell Award” pentru cea mai buna actrita. Inainte de a debuta in film, aceasta era deja un fotomodel si o cantareata de succes. De la filmul „200 Pounds Beauty” aceasta nu a mai aparut pee crane, avand doar o aparitie episodica in serialul coreean produs de SBS, „On Air”. Filmarile la acest nou film au inceput in toamna anului trecut, fiind in plina desfasurare, premiera filmului fiind programata in cursul acestui an. Initial filmul intentiona sa ia numele original al sursei de inspiratie, „26 years”, insa cum finalizarea proiectului a fost stabilita pentru anul 2009, pentru a omagia 29 de ani de la declansarea miscarii de democratizare din Gwangju, acesta va avea numele „29 years”.
Intreaga suflare a industriei coreene de film are mari asteptari de la anul 2009. Spre deosebire de filmele anului 2008, care cu greu au avut un succes comercial sau artistic pe plan international, productiile asteptate in 2009 se anunta a fi unele ce vor culege laurii aprecierilor criticilor si spectatorilor din intreaga lume. Im Kwon-taek, Hong Sangsoo, Lee Chang-dong si Park Chan-wook, obisnuiti ai festivalurilor internationale de film, isi vor lansa cele mai noi productii, in timp ce Zhang Lu, Bong Joon-ho si Hur Jin-ho au si ei proiecte anuntate a demara.
Cel mai nou film al lui Hong Sang-soo, „You Don’t Even Know„, e o expresie a dorintei lui de a trece dincolo de ingradirile impuse de dificultatile mari ale industriei coreene de film. Vorbim de un film complet independent, produs chiar de el insusi. Aceleasi dificultati financiare le-a avut de infruntat si la anteriorul sau film, „Night and Day”. Desi „You Don’t Even Know” e produs cu un buget extrem de mic si intr-o scurta perioada de timp, distributia este una stelara: Kim Tae-woo („Woman is the Future of Man”), Um Ji-won („A Tale of Cinema”) si Ko Hyun-joung („Women on the Beach”), cu totii actori care au lucrat in trecut cu regizorul. Acestora li se adauga alte vedete ale filmului coreean, care au acceptat sa joace in acest film fara a avea nici o retributie, un lucru rar intalnit in industria filmului de oriunde din lume.
Hong Sang-soo
Dupa cum spunea cineva din stafful acestui film, „filmul se indeparteaza de frumusetea ascutita a aspectului cinematografic, incercand sa faca unele schimbari, fiind mai putin inteligibil ca forma, dar mult mai dinamic ca atmosfera. E mult mai comic si mai amar, totodata.” Filmul vorbeste despre… un regizor de film al carui nume insusi (in coreeana) il defineste ca un cautator de locatii pentru filmari. Acesta intalneste, in cautarile sale, diferite personaje ce iau viata de la capat. Criticii deja vad in viitorul film unul tipic pentru stilul lui Hong Sang-soo, cu multe personaje si cu o diversitate de opinii, aducand undeva cu filmele lui Woody Allen.
Noul film al lui Park Chan-wook, „Thirst„, imbina elemente specifice filmelor cu vampiri cu ambiguitatea morala, amestecandu-le cu imaginatia provocativa unica de care da dovada geniul cinematografic al lui Park. Apreciatul Song Kang-ho revine pe ecrane in rolul unui respectat preot intr-o mica comunitate, lucrand ca voluntar intr-un spital local. Acesta pleaca in Africa pentru a participa la dezvoltarea unui vaccine pentru o boala mortala. Cand proiectul de cercetare esueaza, preotul voluntar se trezeste infectat cu boala careia incerca sa-i gaseasca un remediu. Intr-un fel, acesta se vindeca miraculous si revine in Coreea. Auzind despre acest miracol, localnicii se aduna la resedinta lui pentru a fi binecuvantati. Totodata, isi reintalneste un prieten din copilaria si se indragosteste nebuneste de sotia acestuia; dar preotul moare dupa ce vomita sange si renaste ca vampire care revine dupa sotia prietenului sau din copilaria, pe care o doreste alaturi de el pe vesnicie. „Thirst” („Setea”) va fi un film controversat, care ridica numeroase controverse etice si ataca sanctitatea calitatii de preot (catolic). In plus, personajul feminin isi expune trupul mai mult decat in orice alt film coreean, toate acestea transformandu-l intr-un film asteptat, atat de catre fanii regizorului Park Chan-wook (creatorul trilogiei razbunarii) cat si de catre critici. In momentul de fata, filmul se afla in stadiul de post-productie.
Episodul 20 este unul din episoadele cele mai active de pana acum, cu multe evenimente si situatii neasteptate, evolutii care cu siguranta va vor captiva. Regele Daeso trimite prin Sagu o invitatie Goguryeo-ului rival de a participa la riturile ceremoniale anuale tinute in memoria in Buyeo, un ceremonial sacru menit a-i comemora pe strabunii comuni. In numele traditiei si a asa-zisei intentii a regelui Daeso de a mentine relatii pasnice cu Goguryeo, regele Yuri il desemneaza pe Yeojin sa conduca delegatia, insa in cele din urma tot Muhyul va fi cel care o va conduce. Ocazia nu poate scapa printre degete complotistilor, Anseung si Baegeuk insotind delegatia cu intentia ascunsa de a-l ucide pe Muhyul. Se va ajunge intr-o situatie extraordinar de complicata, in care toti dusmanii lui Muhyul vor incerca sa profite la maxim de aceasta iesire a lui din Goguryeo.
Yeon, ramasa singura la Palat, este chemata de Imparateasa sa o trateze, insa aceasta pare a-si aminti ca a mai intalnit-o undeva. Dojin are o discutie cu regele Daeso, care ii cere insistent sa o convinga pe Yeon sa revina in Buyeo, insa se va dovedi ca nici Dojin nu poate sa-i schimbe hotararea neclintita a acesteia de a parasi Palatul din Gungnae. Insa acestea sunt doar cateva detalii; fara indoiala ritmul alert al actiunii si multimea de evenimente ce se petrec vor spori nerabdarea fanilor pentru vizionarea urmatorului episod.
O stire care a socat lumea show-biz-ului japonez a facut inconjurul lumii. Actorul Takahiro Ito, fratele mai mic al lui Atsushi Ito (vedeta unui serial foarte apreciat in Japonia, „Densha Otoko”) a trecut in nefiinta duminica, 8 martie 2009. Acestea avea doar 21 de ani. Ito a fost gasit fara suflare intr-o masina parcata in apropierea lacului Sagami, in prefecture Kanagawa. Dupa primele cercetari, politia vorbeste despre o sinucidere. Actorul isi updata in mod regulat blogul sau official, insa ultima postare pe acesta s-a inregistrat pe 22 februarie. In cadrul acesteia, Ito a postat si cateva fotografii ale lui distrandu-se impreuna cu colegii de la absolvirea liceului, dar si a mentionat ca se pregatea pentru a incepe filmarile la un serial de televiziune in aceasta luna.
Takahiro Ito a intrat in lumea filmului ca copil-actor, in 1993, la doar 6 ani. Cele mai recente roluri ale sale au fost cele din „Suspect X”, un film de succes al verii trecute, si cele din serialele de televiziune „Galileo” si „Nodame Cantabile”.
NHK World sustine ca peste 30.000 de sinucideri au avut loc in Japonia in anul 2008. Al 11-lea an consecutiv in care cifra sinuciderilor trece de 30.000…
Anul 2009 a adus-o in atentia lumii filmului pe actrita indiana Freida Pinto. Prestatia din „Slumdog Millionaire”, marele castigator al Oscarurilor din acest an, a fost si prima din cariera ei in lumea filmului. Aceasta i-a adus o nominalizare la premiul BAFTA si un premiu pentru prestatia din film, alaturi de colegii ei din distributia lui „Slumdog Millionaire” („Screen Actors Guild Award for Outstanding Performance by a Cast in a Motion Picture”). Actrita de 24 de ani se afla, dupa colaborarea cu Danny Boyle, in discutii avansate cu nimeni altul decat Woody Allen, in vederea unui rol intr-o noua productie ce se anunta de succes (numele regizorului insusi spune totul). Actrita a gasit rolul interesant, timid si diferit de rolul din „Slumdog…”. In cele ce urmeaza redam un interviu recent acordat de actrita unui reporter al unei reviste mondene din India:
Reporter: Cum ai ajuns sa fii distribuita intr-un film regizat de Woody Allen ?
Freida Pinto: Am contract cu CAA („Creative Artists Agency”), una din cele mai puternice agentii de la Hollywood. Prin intermediul lor am obtinut acest rol. La cateva zile dupa Oscaruri l-am intalnit pe Woody Allen si asa s-a intamplat totul.
Reporter: Cum a fost interactiunea cu Woody Allen ?
Freida Pinto: As descrie intalnirea mea cu Woody Allen ca ceva „diferit”. E un regizor timid si reticent, insa unul cu o viziune minunata. Va fi un vis devenit realitate, din moment ce am fost studenta la Litere si am studiat interpretarile lui Woody Allen in timpul facultatii.
Reporter: Care e filmul tau favorit al lui Woody Allen ?
Freida Pinto: „Matchpoint”.
Reporter: S-au spus multe despre faptul ca distribuirea ta intr-un film de-al lui Woody Allen ar putea deschide drumul pentru o schimbare de viziune asupra actorilor indieni din filmele hollywoodiene, distribuiti in roluri deja plafonate de doctori si soferi de taxi. Esti de acord cu acest lucru ?
Freida Pinto: Sper sa se intample asta, pentru ca nu e bine sa fii distribuit in astfel de roluri tipice, mai ales ca globalizarea in lumea filmului e o orientare curenta. De asemenea, se realizeaza, in prezent, numeroase co-productii cu buget mare, iar acestea creaza mult mai multe oportunitati pentru manifestarea talentului actorilor indieni.
Reporter: Ce a fost mai maret pentru tine: faptul ca ai dat nas in nas cu atatia actori de la Hollywood la toate ceremoniile de premiere la care ai participat, sau bucuria faptului ca Rahman a castigat premiul ? [A.R. Rahman, compozitorul indian al coloanei sonore a filmului „Slumdog Millionaire”, castigator a 2 premii Oscar in acest an, supranumit „Mozart al Madrasului”]
Freida Pinto: Amandoua au fost niste experiente inedite pentru mine si mi-au oferit motive de mandrie. Ca actor indian, sa intalnesti vedete de la Hollywood a fost o experienta extraordinara; e ca si cum ai intalni oameni pe care ii vezi la televizor si ai intelege, din interior, cum functioneaza lumea filmului. Ca indieni, sa-l vedem pe Rahman pe scena la Kodak Theatre ne-a oferit un sentiment de mandrie, in completarea faptului ca acesta merita cu prisosinta fiecare bucatica din ce a primit. E un compozitor a carui muzica poate picta tablouri minunate si te poate purta intr-o lume complet diferita.
Reporter: Ai devenit deja o imagine a unui stil, pe plan international.Te vezi tu insati purtatoarea imaginii designerilor indieni pe viitor ?
Freida Pinto: Mereu am spus ca designerii nostri sunt foarte talentati si unici prin ceea ce ofera, si mi-ar placea sa fiu imbracata de un designer indian.
Reporter: Te-ar mai incanta o oferta de a juca intr-o poveste romantica tipica Bollywoodiana ?
Freida Pinto: Niciodata nu am inceput cu Bollywood-ul sau cu Hollywood-ul. Visul meu a fost, mereu, sa fiu parte a unei cinematografii plina de sens, indiferent din ce parte a mapamondului provine aceasta. De aceea, un film indian romantic care sa-mi capteze imaginatia intotdeauna m-ar tenta.
Reporter: Daca ar fi sa ti se puna la dispozitie un scenariu in care sa ai ca partener o vedeta trecuta de 40 de ani, si un scenariu in care ai avea ca partener de ecran 2 sau 3 actori consacrati, care scenariu l-ai alege si de ce ?
Freida Pinto: Am debutat pe ecrane cu „Slumdog”, un film in care cu totii eram niste debutanti necunoscuti. Asa ca nu ma pot intinde de la primul meu film sa-mi aleg singura partenerii de ecran. Nu aveam toti aceeasi varsta, faceam parte din categorii diferite de varsta, si tocmai asta a facut din filmul nostru neinsemnat unul atat de mare. Pasiunea si sufletul pe care il pui in realizarea unui film sunt lucrurile care il fac sa fie ceea ce ajunge el in final.
Reporter: Care e primul lucru pe care vrei sa-l faci odata revenita in India ?
Freida Pinto: Sa mananc mancare traditionala indiana. Occidentalii ar trebui sa stie ca curry nu este mancarea noastra de baza.
Reporter: Consideri ca Statele Unite sunt noul tau camin sau, asemeni lui Resul Pookutty [castigator al Oscarului pentru „Slumdog Millionaire” pentru mixaj sunet], India continua sa fie casa ta ?
Freida Pinto: Prefer sa fiu o cetateana a acestei lumi. Vreau sa ofer lumii cat de mult pot in materie de film. India face parte din planurile mele. Intotdeauna te realizezi mai mult in momentul in care reusesti sa intri in atentia cat mai multor oameni.
Actorul si cantaretul din Hong Kong, Nicholas Tse, ia un „look” militaresc (foto) pentru noul sau mult asteptat EP, „The Last Nicolas Tse”. Versurile melodiilor acestui album reflecta momentele dificile din viata lui Tse din ultimii ani. Acesta apare, dupa cum relateaza Sina.com, imbracat asemeni unui aviator in fotografia promotionala care insoteste noul album. Intrebat de ce a luat acest „look” militaresc, Tse a spus: „Viata e plina de lupte; trebuie sa le faci fata si trebuie sa lupti„.
Tse, care nu a mai aparut in multe spectacole live in ultimii 3 ani, a spus intr-un interviu recent ca iubeste, ca intotdeauna, muzica, insa ca nu doreste sa lanseze albume doar pentru a-i spori popularitatea. Cand are ceva de spus si simte ca are nevoie sa exprime asta, o va face prin intermediul muzicii, a mai adaugat acesta. A trecut mai mult de un deceniu de cand Tse a intrat in lumea show-business-ului. Acum, in varsta de 29 de ani, acesta a ajuns la o faima de invidiat, lansandu-se chiar speculatia ca ar lua in considerare chiar o retragere, dupa cum incurajeaza numele ultimului sau album, „The Last Nicolas Tse”. „Mereu ma gandesc ca intr-o zi ma voi retrage din aceasta industrie„, a alimentat aceste zvonuri Tse.
Anul 2008 a fost unul extrem de dificil pentru vedeta nascuta in Hong Kong, dar care a primit o educatie occidentala in Canada. In februarie 2008, sotia sa, Cecilia Cheung, a fost implicata in scandalul fotografiilor lui Edison Chen, fotografii in ipostaze intime ale acestora fiind distribuite pe internet. Nicholas Tse a avut de suferit de pe urma acestui scandal, chiar daca nu a fost implicat direct in el. Pentru opinia publica, Tse nu mai este imaginea acelui „baiat ca lumea” de pe vremurile cand se lansa in industria filmului si a muzicii. Devenind sot si tata, aceste obligatii l-au schimbat. Cand sotia sa a fost implicata in amintitul scandal, Tse a ramas alaturi de ea si a sustinut-o fara ezitare. Intr-un interviu acordat unei emisiuni tv, Tse si-a amintit dificutatile prin care a trecut impreuna cu sotia sa in anul care a trecut. Totodata acesta si-a exprimat iubirea pentru ea, afirmand ca familia sa, inclusiv fiul sau de doar un an, au fost motivatia lui in viata, pentru a depasi momentele dificile.
Prezentatorii Nam Hee-seok, Yang Hee-eun, Bae Cheol-su si Kim C vor ajuta la producerea unui documentar strain in Coreea. Conform National Geographic Channel, cele 4 celebritati vor fi naratorii documentarului in 4 parti intitulat „Korea to the World”, produs de National Geographic si Korean Broadcasting Institute.
Partea 1 a documentarului e intitulata „Seul: Rewrites thes history of public transportation”. Aceasta va sublinia modul in care Seulul, al saselea oras ca densitate din lume, a reusit sa-si edifice sistemul de trafic. Partea a 2-a, „Cyberland”, insista asupra pietei jocurilor pe calculator, concentrandu-se pe jocul online „Lineage”, in care cateva sute de mii de utilizatori sunt prinsi simultan intr-un joc online, pentru a construi o noua cyber-lume. Partea a 3-a, „The DMZ where War and Wildlife Coexist” aduce in atentia telespectatorilor zona demilitarizata si viata ei salbatica de o rara frumusete. In sfarsit, ultima parte, „Delivery Republic, Quick Quick Korea”, introduce telespectatorii in lumea livrarilor rapide de servicii (cultura, hrana, bunuri de larg consum etc) intr-o tara in care coreenii sunt prezentati in lumina unei natiuni mari consumatoare, care comanda orice printr-un singur apel telefonic, fie ca e vorba de carti, flori sau mic dejun, fructe sau gustari.
Documentarul a inceput sa fie difuzat in Coreea incepand cu data de 27 februarie, timp de o luna, in fiecare vineri seara. Ulterior, acesta va fi difuzat in alte 50 de tari, printre care Marea Britanie, Italia si Canada.
La 15 august 1945, Japonia capituleaza. Distrugerile razboiului au afectat si industria filmului: din cele 2.500 de cinematografe cate existau in 1941, in stare de functionare mai erau aproximativ 1.000. Studiourile de film erau, in mare parte, distruse, iar ocupatia americana isi va impune autoritatea, retragand din exploatare majoritatea filmelor japoneze, inlocuite cu productii Hollywoodiene. Intr-un efort de „democratizare”, producatorii cei mai compromisi sunt epurati, intre acestia aflandu-se si Ichizo Kobayashi (foto), fondatorul „Toho”. Studiourile sale intra in posesia sindicatelor cinematografice si a „progresistilor” eliberati din lagare.
Infrangerea, ocupatia americana si consecintele lansarii bombelor atomice nu au constituit in aparenta un obstacol insurmontabil, industria de film japoneza avand de-a face cu o veritabila renastere chiar din 1946. Nucleul acestei renasteri cinematografice sunt studiourile „Toho” si un cerc de cineasti deja consacrati (Kinugasa, Mizoguchi, Gosho), insa lor li se alatura si cativa nou-veniti ca A. Kurosawa, T. Imai, S. Yamamoto, F. Kamei si altii.
Akira Kurosawa in tinerete
Akira Kurosawa debutase in anii 1943-1945 cu filme de importanta inca minora. Datorita unei productii indraznete, acesta afirma o personalitate de prim ordin tratand subiecte contemporane. In 1946 regizeaza „No Regrets for our Youth” („Nu-mi pare rau de tineretea noastra”), un film ce reconstituie un conflict din 1933 dintre universitari si militaristi. Apoi realizeaza un fel de trilogie a haosului moral si social postbelic: „Wondeful Sunday” („O duminica minunata”), „Drunken Angel” („Un inger beat”) si „Stray Dog” („Un caine vagabond”). Din aceste filme de un stil rafinat si viguros se intrevede o mare generozitate si o profunda umanitate, doua trasaturi care vor caracteriza intreaga opera cinematografica a acestuia.
Tadashi Imai debutase ca regizor, ca si Kurosawa, in timpul razboiului. Marele sau talent explodeaza odata cu „An Enemy of the People” („Dusmanul poporului”), tot in 1946, o critica violenta la adresa militarismului nipon, confirmand in „Clandestin 24 de ore” si „Muntii inverziti”. „Razboi si Pace” din 1947 il regizeaza alaturi de Fumio Kamei (foto), zugravind un pasionant tablou al Japoniei contemporane si al suferintelor natiunii japoneze. Fumio Kamei era un documentarist ce lucra in cadrul armatei; in 1938 a regizat „Shanghai”, transmitand un mesaj pacifist care l-a costat libertatea, fiind aruncat dupa gratii. Dupa razboi, cu un an inainte de „Razboi si Pace” a realizat un mare montaj de actualitati intitulat „Tragedia Japoniei”, un documentar despre realitatea unui Imperiu militarist necrutator, propria lui tara.
Keisuke Kinoshita debutase, ca si precedentii regizori, in timpul razboiului. In 1946 obtine un mare succes cu filmul „Morning for the Osone Family” („Dimineata la familia Osone”). El se va dovedi un realizator plin de viata, care va indragi micile drame sentimentale sau comediile de moravuri. Acelasi Kinoshita va scrie o pagina de istorie in cinematografia japoneza, regizand primul film japonez in culori: „Intoarcerea lui Carmen”, in 1951.
Here is a Fountain (1955) Tadashi Imai
Care este orientarea ideologica si genurile abordate de regizorii japonezi din perioada postbelica ? Kinugasa si Mizoguchi reiau si accentueaza critica sociala; daca primul transmite acest mesaj prin intermediul filmelor istorice („S-a intamplat unui samurai”), al doilea isi continua ciclul consacrat conditiei femeii („Izbanda femeii”). Heinosuke Gosho, sprijinindu-se pe propria sa traditie neorealista, lanseaza si el un protest impotriva razboiului ce impiedica fericirea indragostitilor („O data mai mult”). Ca urmare a suprimarii cenzurii, studiourile „Toho” se orienteaza spre subiecte ce privesc dezvoltarea societatii contemporane a acelor timpuri la toate nivelurile. Acest exemplu este urmat si de studiourile „Shoshiku” si „Dai Ei”. Filmelor cu samurai si de razboi li se adauga „filmele-revolver” (cu gangsteri), dupa moda filmelor noir de la Hollywood, inmultindu-se totodata si productiile erotice, expresie a lipsei ingradirii de orice fel.
In 1948 insa, un incident de proportii isi pune amprenta asupra perioadei de sfarsit a democratizarii cinematografiei japoneze de dupa razboi.
Nascuta in 1976, Coco Lee este o celebra cantareata chineza, compozitoare, producatoare in industria muzicii si actrita. In 1993 a castigat Premiul pentru Tinere Talente; o companie de inregistrari a sesizat faptul ca a fost singura dintre competitoare care a interpretat melodia in engleza, fapt care i-a atras imediat un contract cu „Capital Artists”. La cea de-a 73-a editie a premiilor Oscar, Coco Lee a fost invitata sa interpreteze melodia „A Love Before Time”, ce reprezenta si tema filmului „Crouching Tiger, Hidden Dragon”. Melodia a fost nominalizata la Oscar la categoria „Cea mai buna melodie originala”. Coco Lee si-a imprumutat vocea pentru versiunea in mandarina a productiei Disney „Mulan”, dubland-o chiar pe eroina principala. A fost supranumita „Diva asiatica a muzicii pop”, si, datorita succesului international de care s-a bucurat, a obtinut titlul de „Cea mai bine vanduta artista” din Asia. Anul trecut, cantareata a interpretat „Forever Friends”, la inaugurarea Jocurilor Olimpice de Vara. In prezent se afla sun contract cu prestigioasa companie Sony Music Entertainment, cea mai recenta melodie aflata in varful topurilor din Asia fiind „I Have a Dream” (2008).
Lin ChiLing în topul celor mai sexy femei ale anului 2009 din Taiwan
Pe data de 1 martie, cunoscuta revista FHM a initiat un top (sponsorizat de aceasta) al celor mai sexy femei ale anului 2009. Doi ani consecutiv, top-modelul ChiLing Lin a fost desemnata prin vot castigatoarea acestui top. In acest an, ea candideaza pentru a treia oara la acest titlu, aflandu-se, la data prezentului articol, pe pozitia a treia, cu 2.360 de voturi. Aceasta este devansata, in momentul de fata, de modelele Ella si Selina, votarea continuand pana pe 20 aprilie. ChiLing Lin a multumit in mod public tuturor celor care au votat-o pana in prezent.
In trecut, mereu au existat modele si diverse persoane din show-biz pe aceasta lista; anul trecut, singura cantareata care a intrat in Top 10 a fost Jolin Tsai. Ella, model si interpreta in formatia S.H.E., aflata in momentul de fata pe prima pozitie, a declarat: „Multumesc tuturor pentru sustinere. Cred ca fiecare persoana e sexy si frumoasa in felul sau, insa ChiLing e o zeita si nimic nu poate inlocui acest lucru.” Selina, aflata pe pozitia a doua a topului in acest moment, s-a aratat surprinsa si a incercat sa dea o declaratie din care sa rezulte modestia care considera ca o caracterizeaza: „Cum poate fi posibil ? Presupun ca asta inseamna ca toata lumea poate vedea si imi poate aprecia frumusetea interioara”.
Ella (S.H.E.)Selina
Lin ChiLing, in varsta de 34 de ani, este top modelul cel mai cunoscut din Taiwan, atat sub aspectul popularitatii cat si al veniturilor obtinute de pe urma frumusetii sale, castigand in 2004 peste un million de dolari. A devenit atat purtatoarea de cuvant a China Airlines cat si imaginea acestei companii, aparand in calendare si reclame. Viseaza sa devina prezentatoare de stiri in televiziune, iar in acest an a debutat pe marile ecrane in super-productia lui John Woo, „Red Cliff: Part Two”.
Evenimentele petrecute la Curte si presiunea Sfatului il determina pe regele Yuri sa dezvaluie adevarul despre episodul petrecut in urma cu 20 de ani: Muhyul este cel de-al treilea print. Surpriza este mare, deoarece desi se specula pe marginea acestui fapt, nimeni din randul Sfatului nu credea cu adevarat ca acel al treilea print chiar traieste. Toate planurile si calculele acestora sunt date peste cap. Imparateasa se vede in situatia de a-si vedea planurile de incoronare ale lui Yeojin complet compromise, in timp ce fratele acestuia ii promite razbunare. Nici Sangga si nici Baegeuk nu pot fi altfel decat ingrijorati de situatia ivita, atat pentru planurile de viitor de a ajunge sa controleze tronul prin intermediul unei casatorii formale a lui Yeojin cu o femeie din clanul Biryu, cat si pentru cele de moment ce vizau compromiterea lui Yuri in fata poporului.
Muhyul o primeste, in prima lui audienta in calitate de print, pe Yeon, starnind antipatia atat a complotistilor cat si a lui Dojin. Dar mai importanta decat problema care se iveste si face imposibila iubirea celor doi (el – print al Goguryeo, ea – printesa a Buyeo) este prima misiune pe care regele Yuri i-o incredinteaza lui Muhyul, una extrem de dificila si… neasteptata. Daca va face fata acesta misiunii sau va esua lamentabil ramane sa descoperiti urmarind acest episod 19, unul al reasezarii si teserii intrigilor, dar si al pregatirii mutarii actiunii din nou spre Buyeo. Si, ca intotdeauna, istoria se repeta…
Lui Amitabh Bachchan ii ia 4 ore pentru a fi machiat si pregatit in vederea rolului din productia proprie „Paa”, pentru a arata conform cu cerintele fizicului personajului interpretat. Actorul veteran a scis pe blogul sau: „Programul meu zilnic e marcat de orele suplimentare petrecute la studio, o mare parte din ele petrecute chiar in fata oglinzii de la machiaj, unde fata imi este reconstruita cu ajutorul siliconului. Imi ia 4 ore ca noul chip sa-mi fie modelat, si alte 4 sa revin la infatisarea obisnuita. Insa pot sa spun ca rezultatele sunt de-a dreptul fenomenale.”
Marele B. (Bachchan, tatal lui Abhishek) a mai adaugat: „Echipa care se ocupa cu machiajul a venit cu avionul direct din Los Angeles, avand importante recomandari in privinta calitatii muncii pe care o presteaza. Sunt niste profesionisti si dedicati 100% meseriei lor”.
„Paa” ii mai includ, in distributie, pe Abhishek Bachchan, Hurman Baweja si Fidya Balan, filmul fiind regizat de R Balki, realizatorul lui „Less Sugar”.
Sindicalistii din industria media din Coreea au promis continuarea grevei generale, in conditiile in care partidul aflat la putere este hotarat sa introduca reformele in acest domeniu in sesiunea plenara a Adunarii Nationale. Uniunea Nationala a Sindicalistilor din Media a spus ca intentioneaza sa tina o adunare de protest de proportii pe durata a doua zile, pentru a protesta impotriva Marelui Partid National ce intentioneaza, de luni bune, sa modifice legislatia media din Coreea. Sindicatul angajatilor din Munhwa Broadcasting Corporation (MBC) a intrat, sambata trecuta, in cea de-a treia zi de greva generala, aceasta cauzand unele probleme in difuzarea anumitor programe, ce a dus la inlocuirea prezentatorilor de stiri si a talk-show-urilor. Sindicatul postului coreean CBS si-a suspendat productia vinerea trecuta, revenind asupra deciziei initiale de a se alatura doar partial grevei din domeniu. Sindicalistii din KBS, in schimb, s-au abtinut de la a avea un rol activ in actuala greva, in conditiile in care acestia s-au retras, anul trecut, din Uniunea Nationala a Sindicatelor din Media.
In prezent, industria media din Coreea sta pe jar, nesindicalistii din televiziuni inlocuindu-i pe colegii sindicalisti pentru ca productia sa nu fie perturbata crucial. Cele 22 de legi ce urmeaza a reforma industria media coreeana ar permite principalelor trusturi de presa sa controleze companiile de televiziune si radio, inclusiv canalele de stiri. Partidul de guvernamant considera ca revizuirea legislatie media este necesara pentru a raspunde schimbarilor din acest domeniu si pentru crearea de noi locuri de munca. Partidele de opozitie critica pachetul de legi, deoarece aplicarea lui ar duce, in opinia lor, la monopol asupra televiziunilor si, automat, la manipularea opiniei publice de catre partidul aflat la guvernare.
Dincolo de toate aceste luari de pozitii, problema e departe de a fi rezolvata. KBS, MBC si SBS sunt principalele canale de televiziune ce produc seriale de mare succes de aproape un deceniu. Cu siguranta o continuare a acestui conflict va avea consecinte asupra difuzarii acestor seriale care ar putea deveni o parghie de obstructionare a politicului. Vom vedea cum va evolua situatia.
Pozitia a 6-a: „Crazed Fruit” (1956) – Ko Nakahira
In vara lui 1956, un film urma a avea premiera, constituind scanteia unei revolutii culturale si artistice in Japonia si peste granitele ei. Nu putini sunt cei care au auzit de Ryunosuke Akutagawa, unul din cei mai reprezentativi scriitori ai Japoniei moderne („Rashomon”, „A Fool’s Life”, „Kappa”). Disparut prematur, in urma sinuciderii sale la doar 35 de ani, cel mai bun prieten al sau a instituit, in 1935, premiul Akutagawa. In timp, acesta a devenit cel mai prestigios premiu acordat pentru o scriere literara in Japonia, celor mai promitatori scriitori debutanti. In 1955, un anume Shintaro Ishihara castiga acest premiu pentru romanul sau „Season of the Sun”, incepand o cariera prodigioasa in literatura (intrat ulterior in politica, in 1999 devenea guvernator al Tokyo-ului). Un an mai tarziu, la doar 30 de ani, regizorul debutant Ko Nakahira realiza filmul „Crazed Fruit” (cunoscut si ca „Juvenile Jungle”), inspirat din romanul premiat al lui Ishihara, „Season of the Sun”. In film au fost distribuiti atat Shintaro Ishihara, cat si fratele acestuia, Yujiro Ishihara.
Shintaro Ishihara (sus) in Tokyo, 1956
Filmul a aparut intr-un context foarte tulbure: abia se scursese un deceniu de la incheierea conflagratiei mondiale, iar ranile razboiului erau inca deschise. Amintirea ororilor comise de Imperiu in cea mare parte din Asia era inca vie, iar filmul japonez incerca, ca de altfel intreaga Japonie, sa se ridice din ruine. Studiourile Nikkatsu au considerat ca este momentul pentru o schimbare, iar pentru a preveni falimentul industriei de film a incercat o revolutie in acest domeniu. Este vorba de ceea ce ulterior avea sa fie cunoscut sub numele de „taiyozoku” (taiyo=soare, zoku=trib) sau „Clanul Soarelui”, o subcultura a tinerilor, in genul celor manifestate si in lumea occidentala postbelica. In anii ’50 asistam, la nivelul tineretului din Japonia, la un fenomen de inviorare culturala si la o explozie de subculturi. Acestea purtau de obicei sufixul de „clan”(zoku): Kaminarizoku („subcultura clanului motociclistilor”), Saikezoku („clanul psychedelic”), Bara-zoku (subcultura clanului gay) etc. Notiunea, in scurt timp, s-a extins in plan social la diverse categorii: salariati, activisti politici etc. In esenta, termenul a ramas unul care se refera la tineret si la dorinta acestuia de emancipare si afirmare a personalitatii intr-in mod neconventional.
In lumea filmului, aceasta subcultura isi are corespondenti si la Hollywood. Subculturile „Rocker” si „Greaser” erau promovate, cam in acelasi timp, in filmul lui Nicholas Ray, „Rebel Without a Cause” sau al lui Richard Brooks, „Blackboard Jungle”. In Japonia, „Crazed Fruit” lansa Noul Val intr-o cinematografie tributara traditiei si conservatorismului. Subcultura „taiyozoku”, care a stat la baza acestui suflu nou, a fost condamnata de societatea traditionalista, fiind considerata drept una care imbratisa si incuraja violenta si promiscuitatea in randul tinerilor din anii postbelici, a acelei generatii care a crescut in saracia si greutatile de dupa razboi.
Pivotand in jurul unui triunghi amoros tragic intre 2 frati (Natsuhisa – interpretat de Yujiro Ishihara si Haruji – interpretat de Masahiko Tsugawa) si o frumoasa dar speculativa fata pe nume Eri (Mie Kitahara), „Crazed Fruit” nu prezinta doar nemultumirile si frustrarile tineretului japonez din anii postbelici, ci ale unei intregi generatii de cineasti. „Intre sfasierea fustei unei femei si zgomotul ascutit al motoarelor motocicletelor, persoanele sensibile au sesizat mesajul unei noi generatii in filmul japonez”. Astfel descria Nagisa Oshima impactul pe care filmul l-a avut asupra sa si a Noului Val ce inmugurea in cenusa umbrelor trecutului. In acelasi timp, pionierul Noului Val din cinematografia franceza, François Truffaut, recomanda proiectarea acestui film japonez la prestigioasa Cinémathèque Français. Unii critici de film chiar au avut o polemica aprinsa pe marginea faptului ca „Crazed Fruit” ar fi avut o influenta majora asupra filmului lui Truffaut din 1962, „Jules et Jim”.
Indiferent de ce s-a vorbit despre acest film, de influenta pe care acesta a avut-o sau nu asupra cineastilor europeni sau occidentali, aceasta poveste a unor tineri ce resping valorile traditionale japoneze, imbratisand senzatiile tari, violenta si sexul a pavat drumul catre viitoarele filme cu delincventi juvenili precum cele din seria „Stray Cat Rock”, filmul lui Masato Harada „Bounce KO Gals” sau, ar spune unii, chiar „recentul” „Battle Royale” al lui Kinji Fukasaku. Desi „Crazed Fruit” i-a asigurat lui Nakahira un loc de cinste in istoria filmului japonez, cariera lui ulterioara (era doar la primul sau film) s-a dezvoltat in paralel cu declinul lent al industriei de film japoneze. A sfarsit intr-un complet anonimat, ajungand sa regizeze filme de arte martiale cu buget redus in Hong Kong, sub numele de Yang Shu Hsi.
Regizorul chinez de top Zhang Yimou, omul din spatele ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008, intentioneaza sa realizeze un film pentru a marca a 60-a aniversare a fondarii Chinei comuniste. Fondarea noii Chine, din 1949, este deja subiectul unui scenariu la care se lucreaza, a declarat Yimou agentiei de stiri Xinhua, care nu a mai dat altfel de informatii. Cunoscut pentru punerea in scena a spectaculoasei ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2008, Zhang Yimou a regizat si blockbuster-uri de senzatie precum „Hero” sau „House of Flying Daggers”, fiind nominalizat de 3 ori la Oscar pentru cel mai bun film strain. Yimou a mai declarat agentiei Xinhua ca se gandeste la invitatia pe care a primit-o de a orchestra jocurile de artificii care sunt programate cu ocazia festivitatilor dedicate zilei nationale a Chinei, pe 1 octombrie 2009, care vor include si o mare defilare militara in Piata Tiananmen.
Inca nu s-au stins ecourile premierii cu Oscar in gala de la Los Angeles, ca filmul lui Yojiro Takita, „Okuribito”, a obtinut 320 de milioane de yeni incasari la box office in primul weekend de dupa fericitul eveniment. De la premiera din Japonia din septembrie 2008, e pentru prima oara cand un film reintra in top si ocupa prima pozitie la mai bine de o jumatate de an de la premiera. Asta spune totul despre succesul lui si despre cat de mult stiu japonezii sa-si aprecieze propriile valori. De obicei, filmele nou aparute pe piata ajung in fruntea box-office-ului, astfel ca un film care dupa 5 luni de la premiera ajunge pe prima pozitie a topului e un fapt cu adevarat rar. Si nu doar in Japonia. Conform estimarilor Shochiku, aproximativ 300.000 de oameni au fost sa vizioneze filmul in cele 2 zile de weekend (28 februarie/1 martie). Incasarile totale ale acestui film, in Japonia, depasesc, in momentul de fata, 3,8 bilioane yeni (47, 5 milioane $ mai exact).
