“Journey to the West” a devenit in ultimii ani tema predilecta a filmelor de aventura fantastica chinezesti, celebrul roman al literaturii chineze clasice fiind exploatat la maxim de cinematografie odata cu progresele inregistrate pe segmentul de grafica si efecte vizuale. De la primele filme chinezesti in care erou era celebrul Rege Maimuta (alb-negru, desigur), si in care personajul era imbracat din cap pana in picioare intr-un costum de maimuta aproape primitiv, pana la aceasta ultra-spectaculoasa ecranizare, in care Regele Maimuta isi schimba infatisarile cu ajutorul graficii pe calculator, povestea e aceeasi, doar timpurile si modul in care aceasta e spusa s-au schimbat. “Journey to the West: The Demons Strike Back” e sequel-ul productiei din 2013, “Journey to the West: Conquering the Demons”, ce a fost o lovitura uriasa de box-office (215 milioane dolari incasari). Daca filmul din 2013 l-a avut la timona pe Stephen Chow, de aceasta data Chow a scris scenariul si a produs filmul, in timp ce regia a fost lasata pe mana prietenului sau, Tsui Hark, ce are multa exprienta in materie de filme de aventura (The Taking of Tiger Mountain, Young Detective Dee si Detective Dee, The Flying Swords of Dragon Gate, ca sa amintim doar cateva productii de succes ale ultimilor ani). Pornind de la un buget urias, de 65 milioane dolari, sequelul lui Tsui Hark a dat o lovitura mai mare la box-office, obtinand incasari de 247,6 milioane dolari. Asta si pentru ca a avut premiera, strategic, de Anul Nou Chinezesc, insa si pentru ca fanii filmului din 2013 au avut mari asteptari de la o continuare a aventurilor eroilor lor preferati. 14 milioane de dolari au fost incasati numai din prevanzarea de bilete, altfel spus au fost achizitionate bilete in aceasta suma inainte ca filmul sa se lanseze in cinematografe. “Journey to the West: The Demons Strike Back” a devenit, astfel, cel mai de succes film al lui Tsui Hark sub aspectul incasarilor din cariera, si filmul din seria adaptarilor dupa “Journey to the West” cu cel mai mare succes de casa. In rolurile principale vedem actori ajunsi, deja, la un nivel ridicat de celebritate nu doar in China, ci si pe plan international, precum Kris Wu (in rolul calugarului Tang) sau Lin Gengxin (din Sword Master, Young Detective Dee) in rolul Regelui Maimuta.
Continuandu-si calatoria spre Apus si spre luxurianta Indie, locul unde se afla sutrele buddhiste, tinta calatoriei, calugarul Tang (Kris Wu) si ai lui companioni, Porculetul, Nisiposul si Regele Maimuta incearca sa castige un ban pentru a avea de-ale gurii dand reprezentatii… de circ. Doar ca infatisarea ciudata a Nisiposului (odata general in Rai, alungat in exil de Imparatul de Jad pe pamant si devenit un peste gigant) si flirturile nesfarsite ale Porculetului la vederea oricarei femei aduc buclucul asupra circarilor de ocazie, ce abia reusesc sa stranga un banut pentru mancare. In lungul lor drum spre Apus, acestia insa se mai delecteaza cu ceva: cucerirea demonilor. Iar cum demonii se gasesc peste tot pe Pamant, deghizati in oameni, acestia trebuie sa fie tot timpul cu ochii in patru. Desigur, disputele din cadrul grupului, invidia si interesele diferite ale celor 4 tovarasi de ocazie de calatorie, ii expun, tradandu-le slabiciunile si facandu-i vulnerabili in fata demonilor. Trecand printr-o serie de aventuri spectaculoase, cei 4 calatori ajung in Regatul Bi-Qiu, unde Regele, luand pastila reintineririi, da in mintea copiilor. In haosul existent, cineva profita…
Filmul lui Tsui Hark a fost laudat de critici pentru efectele sale vizuale si sonore, pentru grafica pe calculator, si nici coloana sonora nu e de neglijat. Din pacate, insa, scenariul si naratiunea sunt punctele slabe ale productiei. Se petrec prea multe segmente de aventuri intr-un timp mult prea scurt (nici 110 minute nu are filmul), si fara a avea legatura intre ele. Astfel, nu putem vorbi de un scenariu coerent, iar daca e sa te uiti la firul epic, acesta constati ca e un amalgam de aventuri nelegate intre ele, puse cap la cap doar pentru a justifica notiunea de aventura, fara continuitate. Din aceasta cauza, are de suferit si coeziunea personajelor, care sunt insuficient dezvoltate. E adevarat ca publicul chinezesc si cel international care are o cat de mica curiozitate si afinitate fata de “Calatorie spre Apus” e familiar cu personajele celebrului roman popular, insa acest lucru ar fi trebuit accentuat in film prin intamplari care sa aiba o logica, in masura a pune in evidenta defectele sau calitatile fiecarui membru al grupului. Asa ceva lipseste in acest film. Iar daca adaugi, firesc, numarul mare de personaje episodice ce ies in calea aventurierilor, putem intelege de ce sub aspect epic filmul a dat gres. Altfel, privit per ansamblu, filmul e spectaculos, o productie tipic Hollywoodiana pe o tema clasica orientala, la care te uiti strict pentru relaxare, in special ca productia e plina de umor de situatie pe alocuri destul de reusit. In nici un caz filmul nu-si justifica uriasele incasari, insa se pare ca lumea care merge la cinema nu are foarte multe pretentii sub aspectul calitatii scenariului, relaxarea si adrenalina fiind cele care conteaza. Iar Tsui Hark le ofera din plin…
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Extratereştri, SF şi mult mister în “Circle: Two Connected Worlds”
Nu cu mult timp in urma au aparut informatii noi legate de personajele serialului. Serialul este descris ca fiind un gen nou de serial stiintifico-fantastic, in care exista doua povesti ce se vor desfasura concomitent: o poveste se petrece in Seul, in zilele noastre, si cea de-a doua in Coreea anului 2037, unde oamenii incearca sa profite de extraterestrii care ajung pe Pamant. Interesant, nu? Spre deosebire de “Signal”, cele doua lumi nu vor putea comunica. Este interesant de vazut cum se vor desfasura cele doua povesti ale scenariului, dar postul tvN nu este strain de seriale ce aduc ceva nou (“Signal”, “Queen In-hyun’s Man”, “Answer Me 1997”, “Joseon X-Files”).
In prima parte a scenariului, Beta Project, Yeo Jin-gu (“Jackpot”) il interpreteaza pe Kim Woo-jin, un stralucit student care se lupta sa supravietuiasca. Acesta descopera ca fratele sau geaman Bum-kyun care este jucat de Ahn Woo-yeon (“Strong Woman Do Bong-soon”) este asociat cu un misterios incident soldat cu mai multe decese, ceea ce il determina pe Yeo Jin-gu sa porneasca in cautarea adevarului, cu orice pret. Gong Seun-yeon (“Introverted Boss”) o interpreteaza pe studenta Han Jung-yeon, care este decrisa ca un geniu in inginerie. Aceasta duce o viata normala pana intr-o zi cand cea mai buna prietena a sa se sinucide, iar Jung-yeon incepe sa caute motivul gestului extrem facut de prietena sa, in acest fel dand peste Yeo Gin-gu care este si el in cautarea adevarului despre fratele sau.
Se presupune ca in partea a doua a scenariului, numita “Grand New World”, viitorul omenirii depinde de controlul si reglementarea emotiilor oamenilor, acestia invatand de la extraterestrii care ajung pe Pamant si chiar profitand de acestia.
Seo Hyun-chul va interpreta rolul detectivului numit Hong Jin-hong care va investiga un caz atat in prezent cat si in viitor. Han Sang-jin va fi profesorul Park Dong-gun, iar Kwon Hyuk-soo va avea un rol amuzant in Coreea anului 2037.
“Circle: Two Connected Worlds” este un serial cu 12 episoade cu un scenariu scris de o echipa condusa de Ryu Moon-sang (“Guitar and Hot Pants”, “Escaping Low Birth”) si regizat de Min Jin-ki (SNL Korea). Serialul va fi difuzat la tvN incepand din 22 mai, dupa “The Liar and His Lover”.
Primul proiect al lui RAIN dupa casatoria cu actrita Kim Tae Hee se pare ca este filmul “Uhm Bok Dong”, cu un scenariu bazat pe povestea adevarata a unui ciclist care a trait in perioada ocupatiei japoneze, ce a devenit un simbol al sperantei pentru poporul coreean opresat de japonezi.
Uhm Bok-dong s-a nascut in Seul, in anul 1892, si a invatat sa mearga cu bicicleta in perioada in care a muncit ca vanzator la un magazin de biciclete. Acesta a castigat mai multe competitii, inclusiv cea din 1913, gazduita de doua companii de presa, Kyung-sung Ilbo si Mae-il Shinmun. A mai castigat o competitie tinuta in Jang-chung-dan Park, castigandu-si faima cu tinuta lui de culoare rosie. Uhm Bok-dong a devenit o figura cunoscuta printre coreenii perioadei Ocupatiei, fiind chiar personaj in cantecele populare.
In 1920, de Ziua Sportului, arbitrul japonez a oprit cursa de bicicleta pentru a intrerupe victoria clara a lui Uhm Bok-dong asupra unui ciclist japonez. Exasperat, acesta a rupt steagul competitiei protestand in acest mod impotriva deciziei absurde luate de arbitrul japonez, ceea ce a dus la dezordine in randurile audientei coreene si japoneze. Biciclistul a mai castigat o cursa de 10 000 de metri in 1932, la varsta de 40 de ani. Acesta moare in timpul unui bombardament in 1951, dupa izbucnirea razboiului celor doua Coree.
Filmul va dezvalui cum a devenit Uhm Bok-dong o figura emblematica a Miscarii de Independenta din Coreea, alaturi de maratonistul Son Kee-chung si pilotul An Chang-nam (primul aviator coreean), personaje care au adus alinare coreenilor aflati sub Ocupatie. RAIN va interpreta rolul principal, iar Kang So-ra (“Sunny”, “My Paparotti”, “Neighborhood Lawyer Jo Deul-ho “) a confirmat ca va juca rolul personajului principal feminin. Aceasta se va reuni cu actrita Min Hyo-rin (“The Grand Heist”, “A Millionaire On The Run”, “Twenty”, “Persevere, Gu Hae-ra“) alaturi de care a mai jucat in “Sunny”; actorul Park Jin-joo (“1% of Anything”) a confirmat si el distribuirea in film.
La cererea regizorului Kim Yoon-sung, actorul Lee Beom-soo (“Operation Chromite”, “The Divine Move”) a acceptat sa coproduca filmul, si este posibil sa accepte chiar si rolul lui Hwang Jae-ho, antrenorul lui Uhm Bok-dong. Lee Beom-soo a declarat ca doreste sa faca un film care sa transmita emotii si energie pozitiva.
Printre actorii care se pare ca au acceptat sa joace in film sunt Go Chang-seok (“Kill Me, Heal Me”), Lee Kyung-young (“D-Day”) si Lee Shi-un (“W – Two Worlds”).
Filmarile pentru film vor incepe in aceasta luna.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Pink (2016) – o dramã cu Amitabh Bachchan despre drepturile femeilor în India contemporanã
Pink (2016) e o drama pe teme juridice despre abuzurile din societatea indiana (iata ca nu doar coreenii au astfel de probleme), de aceasta data la adresa femeii. Nu intamplator, productia a fost proiectata special pentru politia din Rajasthan, la insistentele unei organizatii neguvernamentale pentru drepturile civile. Scopul a fost sensibilizarea politiei fata de demnitatea femeilor si drepturile acestora, pentru o actiune mai ferma si mai prompta in cazurile de hartuire, tortura sau de orice alta infractiune impotriva lor. De altfel filmul, regizat de Aniruddha Roy Chowdhuty, portretizeaza chiar si modul in care poate fi aparata demnitatea si drepturile femeii, si nu intamplator a fost propus spre vizionare la sediul ONU din New York. „Pink” a obtinut aproape 16 milioane de dolari incasari la box-office, castigand 10 premii (avand si 14 nominalizari). Vedeta productiei e legendarul Amitabh Bachchan, insa intreaga poveste e cladita in jurul mai multor personaje feminine, interpretate de Taapsee Pannu, Kirti Kulhari sau Andrea Tariang. Coloana sonora cuprinde doar 4 melodii, ceea ce face ca numarul total de minute al momentelor muzicale sa fie unul foarte restrans pentru un film indian, undeva sub 19 minute. Titlul filmului, „Roz”, nu face trimitere la culoarea preferata a fetelor, ci mai degraba transmite faptul ca femeile ar trebui sa posede libertatea de a vorbi si de a se plimba liber pe timp de noapte. Filmul a fost foarte bine primit de majoritatea criticilor de film din India, cele mai importante publicatii profesioniste din domeniu acordandu-i pe o scara de 1 la 5 stele intre 4,5 si 5 stele.
„Pink” spune povestea unui incident petrecut in districtul Delhi-ul de Sud din Delhi. Trei fete locuiesc in chirie intr-o resedinta din luxosul district Delhi-ul de Sud, avand o viata perfect normala. In urma unui concert rock la care participa, acestea accepta invitatia la cina a lui Rajveer, nepotul unui influent politician local, si a altor doi prieteni de-ai acestuia. Si unii, si altii, consuma mai multa bautura decat trebuie, iar Rajveer incearca sa abuzeze de una din fete, Minal, dupa ce aceasta il refuza. Minal riposteaza, pune mana pe o sticla si il ataca pe Rajveer, lasandu-l intr-o balta de sange. Fiul politicianului incearca sa se razbune, facand presiuni si recurgand la o serie de masuri de intimidare dincolo de limitle legii. Cand Minal incearca sa gaseasca sprijin la politia locala, constata ca sforile au fost de mult trase, si desi ea este victima hartuitorului, se trezeste tarata in fata instantei, riscand sa fie condamnata. E momentul in care in cosmarul fetei intervine Deepak (Amitabh Bachchan), un martor neasteptat, vecin al celor 3 fete, care dupa ce obtine permisiunea sotiei sale bolnave, decide sa o ajute pe Minal in dificila batalie juridica care va incepe.
Filmul se constituie intr-o puternica marturie a perpetuarii mentalitatii feudale in societatea indiana contemporana, in care barbatii si femeile sunt judecati dupa o masura diferita a legii. Iar daca barbatul se intampla sa faca parte dintr-o familie influenta, cu multe conexiuni, lupta pentru dreptate a celor nedreptatiti, cu atat mai mult daca e vorba de o femeie, devine una inegala. Un film cu un mesaj puternic, curajos, in care personajul principal feminin, Minal, poate fi un model pentru toate femeile tinere ale lumii. Pentru ca exemplul din „Pink” se regaseste in orice societate, fie ea civilizata sau mai putin dezvoltata ca mentalitate.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate de echipa CREATIVE MEDIA in premiera in Romania si in exclusivitate pentru asiacinefil. Operator subtitrare cinemaHD.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Ordinary Person (2017) – Son Hyun-joo şi Jang Hyuk în cruciada oamenilor simpli împotriva dictaturii
De ceva vreme, din partea cineastilor coreeni avem parte de o avalansa de filme despre injustitie, abuzuri, coruptie si nedreptate sociala. Fie ca vorbim de timpurile prezente, fie de alte perioade de timp, nedreptatea a fost una din constantele istoriei Coreei de Sud, intrand in mentalitatea acestei natiuni, care atunci cand nu a fost asuprita de japonezi sau de vecinul chinez, a avut parte de conducatori ce nu au ezitat sa abuzeze de putere si sa-si asupreasca propriul popor. “Ordinary Person”, cel mai recent film al regizorului Kim Bong-han (ce a debutat in 2013 cu esecul “The Hero”), ne reaminteste de regimul dictatorial al lui Chun Doo-hwan, surprins in atatea productii coreene recente, si mai ales de teroarea dezlantuita de Serviciul de Securitate al acestuia (teoretic al tarii, practic ce actiona la comanda regimului), ce a pus umarul la incalcarea drepturilor omului prin tortura si dosare contrafacute ce au grabit sfarsitul a multe persoane nevinovate, afectand vietile a mii de oameni. Filmul, ce a fost filmat in decursul a 3 luni in toamna lui 2016, s-a lansat in cinematografele coreene cu doar 2 saptamani in urma, obtinand incasari de 2,5 milioane de dolari. Suma incasarilor insa nu reflecta calitatea excelenta a productiei, cu atat mai mult cu cat reaminteste de un episod dureros din istoria recenta a Coreei de Sud, care nu ar trebui sa se mai repete intr-o tara civilizata. O asemenea realizare ar fi trebuit sa atraga mult mai multi coreeni in salile de cinema. Distributia e una excelenta, cu un Son Hyun-joo (The Phone, The Chronicles of Evil, Hide and Seek) in forma de zile mari, si un Jang Hyuk stralucitor in roluri negative (sa nu uitam nici de prestatia lui din “Empire of Lust”, primul sau rol negativ dintr-un film pentru marele ecran, ce a aratat o potrivire excelenta a calitatilor lui actoricesti la personaje malefice). Ra Mi-ran intr-un rol induiosator de mama surdo-muta, Kim Sang-ho memorabil si aproape de nerecunoscut in rolul unui ziarist dispus sa sacrifice totul pentru adevar, si Jeong Man-sik in rolul unui sef corupt al Securitatii completeaza o excelenta distributie pe roluri secundare.
Kang Seong-jin (Son Hyun-jun) e detectiv de politie in Seulul anului 1987. Salariul lui abia ii ajunge sa-si intretina familia, sotia lui fiind surdo-muta, iar fiul sau, elev la scoala primara, avand nevoie de o operatie la picior pentru a putea umbla normal. Ocupandu-se de infractiuni marunte si de bande locale de gangsteri, meseria lui e mai degraba monotona. Incercand sa captureze un gangster local ce ii tot scapa printre degete, la presiunea superiorilor cazul trebuie inchis cat mai repede. Si astfel, superiorului sau ii vine ideea gasirii unui tap ispasitor, desigur, un alt infractor, caruia sa ii fie puse in carca faptele gangsterului local si acesta sa fie prezentat drept gangsterul cautat si capturat. Dar in calea acestui plan intervine ziaristul Chu de la cotidianul Libertatea, prieten de peste 30 de ani al detectivului Kang, care stie cum arata adevaratul gangster. Insa lucrurile se complica pentru toata lumea cand in scena intra Choi Gyu-nam (Jang Hyuk), procuror ajuns sa lucreze pentru Securitate. Considerat de toti o minte stralucita, acesta e un om lipsit de orice scrupule, nemilos, ce tinteste, invocand cu lasitate propriile principii patriotice, doar sa promoveze spre conducerea Securitatii. Choi ii va oferi detectivului Kang sansa unei vieti mai bune, insa pretul pe care va trebui sa-l plateasca bunul detectiv va fi vanzarea sufletului si a constiintei…
Pentru genul “drama”, filmul “Ordinary Person” s-a descurcat acceptabil la box-office, 2,5 milioane $ in doua saptamani fiind niste incasari decente. Desigur, ca incasari, privind raportat la intreg box-office-ul, suma este neseminficativa, insa pentru un film dramatic, necomercial, producatorii ar trebui sa fie satisfacuti. Problema box-office-ului coreean este insa alta: multe productii de calitate nu performeaza financiar deoarece publicul de cinema coreean isi doreste productii comerciale cat mai spectaculoase si cu cat mai multe efecte speciale (Train to Busan, Veteran, The Pirates, Snowpiercer sunt doar cateva din filmele de top e la box-office ale ultimilor ani). Dar ce poti face cand generatia tanara e tot mai interesata cu precadere de productii americane comerciale sau de filme autohtone realizate de regizori tineri scoliti in Statele Unite ce revin in Coreea si pun umarul la distrugrea, prin tematicile puerile si lipsite de substanta, a originalitatii cinematografiei coreene, ce a adus-o acolo unde se afla astazi ? Scuza ca “asa ceva se cere” nu disculpa tinerii regizori ce imita la indigo filme comerciale hollywoodiene, ce plaseaza in rolul unor staruri de la Hollywood staruri autohtone, reusind sa umple salile de cinema si sa obtina venituri importante. Tot mai putine filme coreene memorabile ajung sa se produca, scenariile sunt din ce in ce mai lipsite de calitate, cliseele din filmele imitate dupa cele americane incep sa plictiseasca, iar multi actori fac compomisul de dragul castigurilor financiare si accepta rolurile principale in filme supralicitate. Din fericire, “Ordinary Person” e una din productiile pe care dupa ce vizionezi, simti ca ti-o vei aminti, peste ani. Nu e un film comercial, ci o productie puternic ancorata in realitate, despre niste vremuri tulburi pe care si noi, romanii, le-am trait in perioada dictaturii comuniste. In Coreea, insa, teroarea Securitatii a putut exista intr-o tara zis democratica, in anii ’80 fiind, ce-i drept, inca, una din cele mai sarace tari asiatice, macinate de coruptie si teama de a spune adevarul cu glas tare. Filmul nu are la baza povestea reala a unei persoane, insa fictiunea e atat de bine tesuta si plasata in realitate incat ai senzatia ca ai in fata o ecranizare inspirata din fapte reale. Privind acest film, simti perfect atmosfera anilor ’80 din Coreea, nu ai cum sa nu sesizezi discrepantele sociale, privirile triste si lipsa de speranta a oamenilor obisnuiti, aroganta celor ce detin puterea, copiata dupa modelul numit presedintele Chun Doo-hwan. Nu ca astazi aceste lucruri nu ar exista, insa in ziua de azi lucrurile stau altfel, societatea coreeana evoluand mult fata de acum 30 de ani. Son Hyun-joo interpreteaza un politist marunt, detectivul Kang, ce slujeste tara, nu regimul, pe un salariu de nimic, a carui principala grija nu e eficienta la locul de munca, ci asigurarea existentei familiei sale greu incercate. Sotia lui (interpretata de Ra Mi-ran) este surdo-muta si toata ziua lipeste plicuri, pentru a aduce un ban in plus in casa, in timp ce fiul, Min-guk, elev de scoala elementara, are nevoie de o operatie la piciorul drept, cu care abia poate umbla. Detectivul Kang are un suflet mare, intelege suferinta fiului sau, ce e periferizat si batjocorit la scoala de colegii sai, si face absolut orice pentru a-i asigura cele mai bune conditii. Inclusiv accepta compromisul de a trimite la inchisoare un om pentru mult mai multe fapte decat ar fi comis. Cel care il va readuce in lumea reala, dupa betia puterii pe care ajunge sa o detina pentru scurt timp, va fi ziaristul Chu (interpretat de Kim Sang-ho), un prieten de peste 30 de ani, care nu a renuntat o data in viata la principiile sale legate de dezvaluirea adevarului. De partea cealalta il avem pe Choi Gyu-nam, interpretat de Jang Hyuk, procuror parvenit, o minte stralucita ce trece de partea Securitatii pentru ca tine la “propriile principii si convingeri”, o persoana malefica in spatele zambetului arogant al caruia se ascunde un soi de geniu al raului. In fapt, Choi Gyu-nam e personificarea regimului lui Doo-hwan insusi. Daca veti urmari filmul, veti observa ca acest personaj, in ciuda raului urias pe care il face, dispare din film la fel de usor precum a aparut, fara a se face o singura mentiune despre soarta acestuia de dupa schimbarea regimului. Acest lucru nu este intamplator: Gyu-nam e imaginea in sine a tortionarului. Poate avea orice chip, orice nume, astfel de personaje au existat cu sutele in incaperile intunecate ale Namsan-ului (sediul Serviciului Secret), torturand oameni si creand, cu mintea lor “stralucita” (in realitate bolnava) scenarii ce au distrus mii de familii. Disparitia lui brusca din peisaj in fapt e o metafora a uitarii, plasata de regizor. Coreenii ce au prins acei ani si au avut de suferit de pe urma ororilor Serviciul de Securitate cu siguranta vor sa uite acea perioada neagra. Excluderea acestor oameni ai regimului din propriile amintiri e singura cale de uitare a dureroaselor trauma suferite.
Un film deosebit, pe care nu doar iubitorii Coreei ar trebui sa-l vada, o productie sincera, dramatica si tulburatoare despre niste vremuri intunecate, atat de apropiate de noi, cu o tema, intr-o mare masura, inca de actualitate, in scoietatea coreeana contemporana.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Yoo Ah-in în noul serial coreean „Chicago Typewriter”
Care este secretul pentru a te mentine in topul celor mai buni scriitori? Han Se-joo a fost scriitor intr-o viata anterioara, in perioada anilor 1930, in timpul Ocupatiei japoneze. Acesta s-a reincarnat si este un scriitor de succes, dar, sufera de depresie si are o perioada de blocaj, in care nu poate scrie nimic si nu reuseste sa-si termine noua carte la care lucreaza. Yoo Ah-in interpreteaza personajul principal, fiind atras de rol “datorita firii personajului, fiind ceva diferit de ceea ce am jucat pana acum”. Actorul a dezvaluit ca personajul este intr-o mare dilema. “Sunt momente cand un lucru nu a iesit perfect, dar esti obligat sa il inchei si te incearca un sentiment ciudat cand faci asta”.
Yoo Jin-oh este un scriitor care scrie pentru altcineva, un scriitor “fantoma”, care il poate ajuta pe Han Se-ho sa scape de acel blocaj al scriitorilor, dar misteriosul scriitor “fantoma” conditioneaza serviciile sale. Actorul Go Kyung-pyo este scriitorul “fantoma”. “Eu joc un rol misterios, mai dificil. Trebuie sa-mi reamintesc mereu sa am un joc actoricesc natural si sa nu interpretez rolul intr-un mod care pare fortat.”
Jeon Seol este medic veterinar si mare iubitoare de carti, care devine un antifan din cauza supraestimarii cartilor lui Han Se-joo. Im Soo-jung interpreteaza rolul antifan-ului. “Personajul meu este o fana fanatica, foarte, foarte fanatica. Dar, din cauza unui anume incident, aceasta devine antifan intr-o perioada de timp diferita.”
In episoadele serialului ramane sa aflam daca Han Se-joo reuseste sa isi duca la bun sfarsit cartea la care se chinuie sa lucreze si daca aceasta va fi un nou succes.
In timpul conferintei de presa pentru serial, Yoo Ah-in a primit o intrebare legata de starea sa de sanatate si daca acesta a intampinat probleme in timpul filmarilor. Cu ceva timp in urma, in urma mai multor analize, actorul a primit diagnosticul de tumoare osoasa benigna, ceea ce a dus la amanarea inrolarii obligatorii in armata. Actorul a raspuns “Este vorba de o tumoare neobisnuit de mare, dar este benigna. In privinta claviculei dislocate, inca nu s-a vindecat complet, insa pot sa lucrez. Bineinteles, incerc sa evit miscarile mai ample care ar putea agrava situatia, sau efortul fizic. Inca nu am primit rezultatele de la examenul medical de pe 15 martie, facut de MMA (Administratia Militara a Fortei de Munca). Cazul meu este unic si pentru ca acest caz are parte de multa atentie se pare ca MMA are nevoie de mai mult timp pentru a lua cea mai adecvata decizie.” “Multi oameni se intreaba daca as alege sa joc in serial in loc sa imi satisfac stagiul militar obligatoriu. Tin sa amintesc tuturor ca inrolarea in armata nu este o optiune personala. Nu sunt o persoana care are puterea sa decida sa nu se inroleze. In loc sa transformam aceasta situatie intr-una negativa, as ramane recunoscator daca toata lumea ar astepta cu rabdare o decizie clara si definitiva a celor in masura sa o faca.”
“Chicago Typewriter” regizat de Kim Cheol-kyu a avut premiera astazi, 7 aprilie, la tvN.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Part-Time Spy (2017) – Gang Ye-won în misiune secretã în interes… personal
Jang Young-sil (Gang Ye-won) are 35 de ani si de o viata viseaza la un singur lucru: sa aiba o slujba permanenta. Din adolescenta a avut numai slujbe part-time, facand de toate, de la dresaj si comunicare cu animale pana la asistenta de magician sau cine stie ce alta slujba surprinzatoare. Pana si raposatul sau tata avea un vis: sa-si vada fiica functionara la stat. Ei bine, la 35 de ani marele vis al lui Young-sil pare a se implini, reusind sa fie angajata pentru prima oara in viata pe un termen mai lung, 2 ani, tocmai la NSA, Serviciul National de Informatii coreean. Avand o viata personala pe faras si locuind mai mult intr-o ghereta, caci casa nu poate fi numita, Young-sil e docila la serviciu, timida si are un mare defect: e mult prea onesta fata de toata lumea. Si astfel, cei 2 ani de contract cu NSA se apropie de sfarsit, iar masurile de restructurare luate de la nivel inalt impun reducerea personalului institutiei. Daca Young-sil spera la o slujba permanenta, primeste de la seful ei vestea ca dupa expirarea contractului, acesta nu va mai fi reinnoit. Ramasa din nou pe drumuri, onesta agenta incearca sa isi induplece pentru ultima oara seful si, fara voia ei, asista la o convorbire a acestuia. Park (Jo Jae-yun), seful adjunct al NSA, cade victima unei escrocherii tip phishing vocal si cei 500.000 $ trimisi ca gest “patriotic” unui inalt oficial ajung, de fapt, intr-un cont fantoma din China. Realizand ca a cazut victima unei escrocherii telefonice, neavand nici un agent disponibil sa lucreze in interesul lui personal la acest caz si, in plus, avand-o pe cap si pe proaspat somera Young-sil, ce fara voia ei afla de cei 500.000 $ ce i-au fost sustrasi, decide sa faca o intelegere cu aceasta: o slujba permanenta daca reuseste sa se infiltreze ca spion printre escroci si sa recupereze banii pierduti. Si de aici incepe o intreaga nebunie…
Lansat in cinematografele coreene cu nici o luna in urma (16 martie 2017), “Part-Time Spy” este al doilea film al regizorului Kim Deok-soo dupa “Dad For Rent”. Adept al comedilor usoare, cu scenarii simpliste, regizorul abordeaza din nou comedia, impletind-o de aceasta data cu actiunea. Dupa cum o spune si titlul recentei sale productii, s-ar putea crede ca avem de-a face cu un film de spionaj ca multe altele de acelasi gen ce au explodat dupa succesul serialului “IRIS”. Insa de data asta, titlul poate induce in eroare, pentru simplul fapt ca nu avem de-a face cu spioni adevarati si cu o intriga serioasa, actiunea filmului gravitand in jurul unei misiuni cat se poate de normale sub “acoperire” ce nici macar nu se desfasoara in interes national. Departe de un “My Girlfriend is an Agent” (2009), punctul de referinta al oricarei comedi de actiune pe tema de spionaj in cinematografia coreeana, “Part-Time Spy” reuseste, insa, sa aduca buna dispozitie si sa puna in scena cateva momente de actiune reusite, in ciuda bugetului redus. Interpretarea celor doua protagoniste e principala atractie a filmului, in absenta unui scenariu mai ofertant. Gang Ye-won din “Love Clinic” si “Insane” face un rol de zile mari, interpretand o agenta NSA buclucasa, ce iese in evidenta prin naivitate, corectitudine dusa la extrem si… parul carliontat asortat unor ochelarii exagerati. Printr-un context de evenimente, aceasta ajunge sa faca echipa cu detectiva Na, interpretata de Han Chae-ah (pe care ne-o amintitm din serialele “Marry Him, If You Dare” si “All About My Romance”), o fire total opusa, extrovertita, ce isi pierde repede cumpatul, si care cand se dezlantuie, vai si amar de cei ce stau in preajma ei… Cum se zice ca “extremele se atrag” dar nu se prea inteleg, cele doua ajung sa “conlucreze” intr-o operatiune comuna Politie/NSA plina de neprevazut si adrenalina, in scopul capturarii capului unei organizatii ce se ocupa cu phishing-ul vocal. Altfel spus cu escrocherii telefonice de orice natura, ce au ca scop scoaterea de bani din buzunarul celor naivi in baza unor informatii credibile. Insa gasirea eminentei cenusii a afacerii nu e o misiune simpla, deoarece nimeni nu l-a vazut pe adevaratul presedinte, toti cei implicati, la vedere, in afacere fiind niste pioni. Este si cazul directorului Choi, interpretat de carismaticul actor Min Namgung (Remember, My Secret Hotel, The Girl Who Sees Smells, Cheongdamdong Alice), ce apare ca un Fat Frumos inocent si fascinant pentru orice reprezentanta a sexului frumos, un abil “afacerist” de dragul caruia ai face, ca femeie, astfel de escrocherii cu zambetul pe buze. Amuzant si cat se poate de spontan, “Part-Time Spy”, ce a obtinut incasari la box-office de 1 milion de dolari, aduce in atentie o tema de actualitate, ironizata in multe show-uri de divertisment coreene, phishing-ul telefonic, care in Coreea a luat o amploare in ultimii ani. Dincolo de latura sa amuzanta, filmul subliniaza si faptul ca aceasta escrocherie are si alte implicatii, dramatice, putand afecta, direct, atat vietile persoanelor inselate, cat si, indirect, a celor ce insala. O comedie savuroasa, usoara si relaxanta, ce ne aminteste ca atunci cand vor, realizatorii coreeni pot readuce comedia la rangul meritat. Nu trebuie uitat ca renasterea cinematografiei coreene de la inceputul anilor 2000 a inceput de la niste comedii savuroase…
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
OCN dezvãluie planurile pentru un al doilea sezon “Bad Guys”
Pe 4 aprilie, o sursa din cadrul OCN a dezvaluit ca un al doilea sezon al serialului este planificat a fi difuzat in a doua jumatate a acestui an.
Serialul “Bad Guys” a fost difuzat in 2014, distributia incluzand nume ca Kim Sang-joong, Ma Dong-seok, Jo Dong-hyuk, Kang Ye-won si Park Hae-jin.
Detectivul Oh Gu-tak (Kim Sang-joong) se va folosi de orice mijloace necesare pentru a prinde criminalii si metodele sale nu tocmai ortodoxe vor determina superiorii sa il suspende pentru folosirea in exces a fortei. Gu-tak alcatuieste un nou plan pentru a forma o echipa de “baieti rai” care sa lucreze la aceste cazuri si sa vaneze criminalii, si din cauza cresterii numarului de crime violente in zona in care isi desfasoara activitatea, ambitioasa inspectoare de politie Yoo Mi-young (Kang Ye-won) este de acord cu planul detectivului. Gu-tak scoate din inchisoare trei condamnati si isi formeaza echipa: Lee Jung-moon (Park Hae-jin) este cel mai tanar membru Mensa, cu un IQ de 165 si doua doctorate in matematica, respectiv filosofie, dar in spatele fetei de pusti se ascunde un psihopat ucigas in serie; Park Woong-cheol (Ma Dong-seok) este seful unui grup mafiot care si-a inlaturat fara mila inamicii in drumul sau spre sefia grupului in doar 25 de zile, iar Jung Tae-soo (Jo Dong-hyuk) este un fost asasin platit care nu facea niciun fel de greseala, dar care s-a predat de bunavoie intr-o zi, recunoscand toate crimele infaptuite de el care erau crime “perfecte”.
In momentul de fata, OCN are in grila sa de programe pentru difuzare serialul “Tunnel”, dupa incheierea acestuia planuind sa difuzeze “Duel”, cu Jung Jae-young, Kim Jung-eun si Yang Se-jong. Al doilea sezon al serialului “Bad Guys”, precum si un serial cu un scenariu adaptat dupa un webtoon, numit “Save Me” au fost confirmate de cei de la OCN ca sunt in productie, dar inca nu s-a confirmat daca se va pastra distributia din primul sezon.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
The Recorder Exam (2011) – viaţa între alienare şi validare
“The Recorder Exam” (2011) este filmul de debut al regizoarei coreene Kim Bora, un scurtmetraj de 28 de minute ce a fost premiat in 2011 cu Premiul Juriului “Cel mai bun scurtmetraj studentesc” la Festivalul de film de la Woodstock. Kim Bora era, la acea vreme, o tanara studenta in Statele Unite, unde studia cinematografia. Acest film independent a fost finantat de Consiliul Coreean de Film, Comisia de Film Seul si Kodak Coreea, filmat in cateva zile in septembrie 2011 in Seul, beneficiind de donatii facute in mediul online de aproximativ 3.000 $, care au permis finalizarea lui la timp pentru a avea premiera la Festivalul de film al Universitatii Columbia. In rolul principal o vedem pe actrita-copil Hwang Jeongone, aflata la debut, ce are o interpretare naturala a unei fetite prinsa intre indiferenta parintilor si dorinta de a se afirma si de a-i aduce impreuna. In mod suprinzator, in rolul tatalui il revedem pe cunoscutul actor coreean Jeong In-gi.
“The Recorder Exam” e portretul unei fetite in pragul maturizarii, Eun-hee, care la cei 9 ani ai ei se pregateste agitata pentru un examen la flaut. In propria ei clasa e privita ca oaia neagra de catre colegii ei, avand o singura colega, Ha-na, pe care o considera o adevarata prietena. O priveste cu o oarecare invidie pe aceasta, in conditiile in care parintii ei au grija de ea, o respecta, bat la usa camerei ei, ii pregatesc deserturi de fructe si ii ofera un lucru pe care ea nu il are: afectiune. Eun-hee mai are un frate cu care mai tot timpul se cearta si o sora mai mare preocupata de intalniri, o mama ce lucreaza pana seara la 8 si un tata ce are pe ascuns o relatie extraconjugala. Parintii ei desi isi iubesc copiii si incearca sa le ofere o educatie, nu le ofera poate cel mai important lucru de care un copil are nevoie: atentie, o imbratisare, o incurajare altfel decat verbala. In momentul in care Eun-hee primeste ca tema de casa sa se pregateasca pentru examenul de flaut, educatoarea promitand ca cei ce sunt selectati sa participe la serbarea de sfarsit de an vor putea sa-si cheme parintii la eveniment, aceasta e hotarata sa faca totul sa fie selectata.
Povestea din “The Recorder Exam” e spusa din unghiul de vedere al lui Eun-hee, o fetita de 9 ani ce spera ca obtinand validarea din partea comisiei de examinare de a participa la serbarea de sfarsit de an, ea insasi se va valida in ochii propriei familii, ce o ignora complet pe cea mai mica membra a ei. Pentru ea, succesul la acest examen, care pentru toti din jurul ei e neimportant, echivaleaza cu o sansa de a demonstra ca exista cu adevarat in vietile celor ce o inconjoara. Ce nu realizeaza ea, la varsta ei, e ca si cei din familia ei isi au propriile probleme, propriii demoni, si ca prioritizarea in viata nu se realizeaza uneori atat de simplu precum crede. Povestea se desfasoara pe fundalul derularii Jocurilor Olimpice de la Seul din 1988, iar acest fundal nu e deloc intamplator. Pe atunci, Coreea de Sud era privita ca o tara “nedezvoltata” care, asemeni micutei Eun-hee, era dornica sa arate ceva intregii lumi. Asemeni Coreei, Eun-hee sufera din cauza durerii ignorarii, cautand recunoasterea familiei sale. Atmosfera acelor vremuri si propria alienare a lui Eun-hee, lupta celor doua pentru gasirea afectiunii celorlalti sunt o paralela minunata gandita de regizoarea scenarista. Publicul are ocazia de a observa cu atentie lumea lui Eun-hee, astfel ca momentele obisnuite ale vietii ei capata o cu totul alta insemnatate. Un scurtmetraj minunat, intens si plin de emotie, ce ne prezinta prin ochii unui copil de 9 ani o perspectiva originala despre constientizare si maturizare. Iar uneori, cei care trebuie sa se maturizeze sunt, din pacate, adultii…
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Interviu cu emblematicul regizor coreean Kim Jee-Woon
Kim Jee-woon este recunoscut de multi nu doar in Coreea, putandu-se afirma ca acesta face parte din categoria celor mai buni regizori din lume, in momentul de fata, regizorul reusind sa aduca claritate, dar in acelasi timp o anume doza de risc in filmele sale, atu-uri fara egal in lumea filmelor. Filmele sale ating intr-un mod aspru si direct, dar cu lejeritate, diferite subiecte, lasand audienta si criticii sa admire talentul sau regizoral.
O parte din filmele regizorului au trecut de granitele Coreei si au devenit hit-uri internationale (“I Saw The Devil”, “The Good, The Bad And The Weird”) si acum acesta se pare ca lucreaza la mai multe proiecte in limba engleza.
I: Filmele dvs au in comun faptul ca ating subiecte pe care majoritatea ar gasi foarte dificil sa le transforme in subiecte de film. Fara indoiala, “I Saw The Devil” este cel mai riscant film al dvs, si totusi filmul reuseste sa nu foloseasca in exces violenta sau sa o glorifice. Cand creati astfel de filme „riscante”, cum reusiti sa masurati nivelul violentei in scenele sale ?
R: “Mai inainte de toate, trebuie sa urmaresti cu atentie tonul si ritmul interior al fiecarui film. Sa gasesti scopul filmului este, iarasi, foarte important. In afara de asta, m-am abtinut sa creez scene de o violenta extrema si inutila, si m-am gandit cum as putea sa transform scenele obisnuite in unele speciale. Am considerat ca este foarte important sa fac trimitere la filme coreene si internationale care abordeaza violenta in mod creativ, pentru a putea judeca explicitatea scenelor.”
I: Cele mai recente filme ale dvs au avut o serie de actori talentati care au colaborat la ele. Cum reusiti sa creati un anume timp pentru scenele in care joaca un actor de prima mana, tinand cont ca nu sunt putini cei ce doresc sa joace sub indrumarea dvs ?
R: “Regizorii care angajeaza actori foarte cunoscuti trebuie sa fie atenti sa echilibreze proportia rolurilor. Este o treaba foarte delicata, asa ca un regizor care reuseste sa faca acest lucru poate sa se foloseasca cu usurinta de acesti actori de prim rang. Lucrurile nu trebuie abordate in mod mecanic pentru ca nu se poate crea acea afinitate atat de rar intalnita.”
I: Care credeti ca a fost factorul care a determinat cinematografia coreeana sa rupa granitele tarii si sa captiveze cinefilii din lumea larga? Unde vedeti cinematografia coreeana peste 10 ani, tinand cont de recunoasterea internationala de care se bucura tot mai mult regizorii, actorii si filmele, in general?
R: “Coreea a respectat unicitatea si stilul regizoral mai mult decat alte tari; astfel, Coreea a reusit sa produca multe filme cu impact regizoral. Filmele cu impact la tineri au fost mereu expresive si inovatoare, puternice si au avut un stil unic. Coreea a demonstrat ca are o mare diversitate de genuri. Tinerii cineasti coreeni fac filme cu pasiune, fara a se incadra mereu intr-un singur gen si isi ridica propriile standarde cu fiecare film. Regizorii au din ce in ce mai multe drepturi, reusind sa creeze o atmosfera de lucru foarte buna, si ramane de vazut daca acest trend va continua. Ca si in cazul tarilor cu industrie de film foarte dezvoltata, Coreea a inceput sa foloseasca bugete din ce in ce mai mari, devenind necesara o logica si o intelegere in lucrul cu astfel de bugete care pe vremuri erau de neimaginat.”
I: Am inteles ca ati fost nevoit sa reeditati, pe alocuri, “I Saw The Devil”, in urma cererii Consiliului Coreean de Film. Cand se cere acest lucru, cum se reevalueaza editarea pentru a multumi atat Consiliul, cat si cinefilii? Imi imaginez ca e o pozitie destul de dificila; sau faptul ca suntem in era digitala ajuta, tinand cont ca regizorii au posibilitatea ca filmele lor sa fie vazute, in totalitate, pe micile ecrane?
R: “Nu e usor sa editezi un film de care investitorii, producatorii si regizorul sa fie multumiti, mai ales atunci cand faci un film cu continut explicit. Este important sa poti influenta pe toti si sa-i faci sa inteleaga actul creatiei, chiar daca poate nu este pe placul tuturor. Am facut mereu filme in care fiecare isi spunea parerile, dar editarea finala ramanea la alegerea regizorului. Se spune ca tot ce ramane dupa editare se pune pe DVD sau Blu-ray. Asta poate sau nu sa fie de ajutor.”
I: Am inteles ca urmatorul dvs film va fi unul in limba engleza. E adevarat?
R: “Exista cateva oferte, dar inca nu am stabilit nimic concret pana acum. Ramane de vazut.”
Kim Jee-won a inceput ca regizor de teatru, dar s-a indreptat catre film dupa ce a vazut ca are succes. Regizorul acorda mare atentie detaliilor, dar si lansarilor filmelor sale pe DVD. “A Tale of Two Sisters”, “A Bittersweet Life” au fost filme bine primite de critici si cinefili. In 2010, Kim Jee-won a regizat “I Saw The Devil” in a carui distributie este si Choi Min-sik (alaturi de care regizorul a mai lucrat si la “The Quiet Family”) si Lee Byung-hun (cu care a mai lucrat la “The Good, the Bad, the Weird” si “A Bittersweet Life”). In 2013, a fost debutul regizoral in Statele Unite, reusind sa adune actori celebri in filmul “The Last Stand”, in care au jucat Arnold Schwarzenegger, Johnny Knoxville, Forest Whitaker, Peter Stormare si Daniel Henney. In 2015, se anunta ca Warner Bros va finanta si distribui primul film vorbit in coreeana, film ce urma a fi coprodus de Grimm Pictures. Scenariul a fost scris de Lee Jin-sook, iar in film au jucat Song Kang-ho si Gong Yoo, “The Age of Shadows”, productie ce a avut premiera pe 7 septembrie, anul trecut.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
New Trial (2017) – Jung Woo şi Kang Ha-neul fac echipã pentru rejudecare…
Intr-o seara ca oricare alta, adolescentul Hyun-woo (Kang Ha-neul) se indreapta spre casa, cu scuterul sau. Intr-un moment de neatentie, e la un pas sa dea peste cineva ce-i apare pe neasteptate in fata si pe care reuseste sa-l evite in ultimul moment, cazand de pe moped. La scurt timp, e oprit de un filtru de politie si este arestat pentru uciderea unui sofer de taxi. Fara posibilitati de a-si angaja un avocat care sa-i pregateasca apararea, acesta e victima sigura, fiind condamnat la 15 ani de inchisoare. Odata eliberat, devenit om in toata firea, incearca sa-si refaca viata alaturi de mama lui ce intre timp a orbit din cauza diabetului, stand intr-o cocioaba. Dar Asistenta Sociala, ce a platit 40.000 $ despagubiri familiei victimei sale, solicita aceasta suma lui Hyun-woo, ba mai mult si plata penalizarilor pentru 10 ani cat a fost incarcerat, suma ridicandu-se la 170.000 $, altfel acesta riscand din nou inchisoarea. Singura problema e ca Hyun-woo se considera nevinovat, pretinzand ca a fost conamnat pe nedrept. Viata lui se schimba cand in calea lui apare Joon-young (Jung Woo), un avocat ajuns cu spatele la zid, plin de datorii, parasit de sotie ce-i ia si fiica cu ea, cazut in patima alcoolului. Angajat prin interventia prietenului sau la casa de avocatura Themis, acestuia i se incredinteaza un caz de proba, cel al lui Hyun-woo, ce ar fi trebuit sa contribuie la imaginea pozitiva a firmei de avocatura, deci nu i-ar fi adus nici macar un beneficiu financiar. Constient ca se afla in fata ultimei sanse oferite de destin, acesta incearca, impreuna cu neadaptatul Hyun-woo, sa obtina rejudecarea procesului din urma cu 14 ani…
In plina perioada de scandaluri politice de amploare in Coreea, cinematografia rezoneaza asemeni unui ecou la framantarile sociale surde, devenind o oglinda fidela a acestora. Societatea coreeana a zilelor noastre traieste una din cele mai negre etape din ultimele decenii, in care setea de adevar si dreptate a devenit o conditie obligatorie pentru a merge inainte. Tot mai multe filme incearca sa reflecteze acest lucru, productia regizata si scrisa de Kim Tae-yoon fiind una din cele mai exponentiale, cu atat mai mult cu cat cazul prezentat este unul inspirat din fapte reale. In august 2000, un sofer de taxi a fost ucis, un baiat de 15 ani fiind arestat si condamnat la 15 ani de inchisoare dupa ce a marturisit fapta in urma unui interogatoriu violent. Ispasindu-si pedeapsa, cu ajutorul unui avocat a inceput o batalie juridica fara precedent, reusind in 2016 sa obtina curatarea numelui sau si stergerea oribilei fapte din cazier, odata cu gasirea adevaratului criminal. Cazul a ramas in istoria Coreei ca una din cele mai mari erori judiciare din toate timpurile. In rolurile principale vedem un cuplu carismatic de actori, Jung Woo si Kang Ha-neul. Jung Woo, ce a facut un rol memorabil in “The Himalayas”, revine acum pentru o partitura diferita, cea a unui avocat ce are propriile-i probleme in viata de zi cu zi, atat in plan personal cat si profesional, ce trebuie sa salveze “pro-bono” onoarea si sa limpezeasca numele unui tanar condamnat la 15 ani de inchisoare pentru o crima pe care nu a comis-o. Lasand la o parte aroganta si principiile de genul “clientul e cu atat mai valoros cu cat buzunarul ii e mai gros”, privindu-se in oglinda si realizand ca fara o schimbare de atitudine cariera si viata familiala i se vor duce la fund, acesta accepta, nu fara oarecare ezitare, sa descurce incurcatele ite ale cazului lui Hyun-woo. Debordand de optimism chiar si atunci cand situatia pare fara iesire, personajul lui Jung Woo lumineaza intregul scenariu prin transformarea sa si prin relatia speciala pe care o stabileste cu tanarul Hyun-woo, cu care realizeaza ca are multe lucruri in comun, in special din trecutul propriu. Kang Ha-neul revine intr-un rol dramatic, dupa prestatia excelenta din “Dongju: Portrait of a Poet”, intruchipandu-l pe Hyun-woo, un tanar condamnat pe nedrept la 15 ani de inchisoare pentru uciderea unui sofer de taxi. Razvratit, acesta se simte pe drept cuvant nedreptatit si revoltat cand, dupa ce si-a ispasit pedeapsa, se vede hartuit de autoritati, ce au platit despagubiri familiei victimei ucise, despagubiri care acum se intorc impotriva lui la o valorea de 4 ori mai mare din cauza penalitatilor de intarziere. Riscand din nou inchisoarea pentru neplata acestora, Hyun-woo traieste izolat de semeni, plin de ura, in conditiile in care anii in care trebuia sa primeasca educatia pentru o viata care sa-i asigure posibilitatea de a supravietui s-au scurs invatand cele mai nepotrivite lucruri. Si-ar dori sa scoata la lumina adevarul, insa lipsa banilor si mai ales a increderii in avocati, pe care ii vede drept niste profitori in cautare de faima si bani, constituie un obstacol de netrecut mai ales in plan mental. Aparitia lui Joon-young ii va schimba viziunea, vazand ca acesta incearca sa-l ajute fara vreo pretentie financiara. Si, asemeni avocatului, si Hyun-woo va suferi o transformare, maturizandu-se cu adevarat si indreptand atitudinile gresite abordate in viata. Cu o distributie interesanta in rolurile secundare, cu veterana Kim Hae-sook cap de afis, cu un Lee Kyoung-young impecabil si un Lee Dong-hwi facand pasi importanti spre un rol principal, “New Trial”, ce a obtinut 17 milioane $ incasari la box-office, ne ofera o poveste dramatica despre nedreptate si filosofia acesteia, in cel mai pur stil coreean. O productie excelenta, plina de sensibilitate, tensiune si realism, pe care amatorii genului cu siguranta o vor aprecia.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Confidential Assignment (2017) – Hyun Bin şi Yu Hae-jin, parteneri „confidenţiali”
“Confidential Assignment” se inscrie in curentul productiilor coreene de inspiratie occidentala, mergand pe o reteta deja demonstrata a aduce un singur lucru: castiguri financiare. Produs cu un buget de 8,5 milioane $, filmul a fost timp de 2 saptamani lider al box-office-ului coreean, avand peste 4 milioane de bilete vandute in primele 10 zile de la lansare. Castigurile totale obtinute au fost de 57,3 milioane dolari, devenind unul din marile succese de box-office daca nu ale anului, cel putin ale primei jumatati a lui 2017, in Coreea. Dovada ca aceasta productie comerciala a tintit un succes de asemenea proportii e faptul ca producatorii au reusit sa incheie nu mai putin de 42 de contracte de distributie cu 42 de tari diferite, inclusiv SUA. Este al doilea film regizat de Kim Sung-hoon, dupa “My Little Hero” din 2013, o drama muzicala cu un succes practic inexistent la box-office. Scenariul este scris de Yoon Hyun-ho, ce are la activ si mult premiatul “The Attorney”, dar si apreciatul serial “Remember” din 2015-2016. Distributia filmului e formata din actori de seriale tv si actori de prima mana de marele ecran, cum e Yu Hae-jin, deja un veteran la cei 48 de ani ai sai, o figura arhi-cunoscuta a filmului coreean. Partenerul lui e fostul star de telenovele romantice Hyun Bin, care odata cu revenirea din armata a lasat in urma trecutul in care a frant atatea inimi fenimine si s-a apucat de roluri serioase, odata cu “The Fatal Encounter”. In rolul tipului rau il revedem pe Kim Ju-hyuk din “Love Me Not”, “The Servant” sau “Blue Swallow”, ce a luat o decizie buna sa paraseasca show-ul celor de la KBS “2 Days and 1 Night” pentru a se dedica mai mult profesiei sale reale, de actor, nu de mascarici. Yoona, Lee Hae-young sau veteranul Jeon Kuk-hwan completeaza o distributie excelenta, ce e cu mult peste valoarea scenariului.
Mai multe matrite de facut bani sunt sustrase dintr-o fabrica din Coreea de Nord. Autorul este colonelul Cha Gi Seong (Kim Ju-hyuk), ce insceneaza un exercitiu militar, dar al carui scop de la bun inceput era sustragerea pretioaselor obiecte. Intreg personalul fabricii e masacrat, existand un singur supravietuitor, maiorul Im Cheol Ryeong (Hyun Bin). Acesta e crutat doar pentru ca arma tradatorului ramasese fara munitie, insa e interogat de superiori, fiind suspectat de complicitate. Comandantul sau, odata convins de loialitatea lui Cheol Ryeong, ii incredinteaza o misiune secreta. Initiind pentru prima oara discutii ministeriale Nord-Sud, Coreea de Nord urmeaza sa trimita o delegatie in Sud. Cum tradatorul Cha a fugit cu matritele in Seul, Cheol Ryeong e numit sef al echipei de securitate a diplomatilor nord-coreeni, primind misiunea strict secreta de a colabora cu un politist sud-coreean intr-o ancheta comuna ce vizeaza capturarea periculosului tradator. Partener pe timpul sederii in Coreea de Sud ii va fi detectivul Kang (Yu Hae-jin), un politist expert in a da gres in tot ce face, suspendat recent 3 luni pentru ca a lasat un infractor sa fuga. Alegerea lui nu e intamplatoare, NIS (Securitatea din Sud) dorind sa-l foloseasca pe acesta ca paravan pentru a scoate cat mai multe informatii de la partenerul lui nord-coreean legat de scopul real al misiunii. Si astfel incepe o investigatie comuna bazata pe neincredere si tachinari reciproce, in care fiecare are un tel clar…
Despre film nu se pot spune multe lucruri. Ca subiect, e o productie de duzina, plina de clisee si realizat in pur stil hollywoodian. Adica un film de popcorn, in care actiunea si comedia se imbina perfect, cel responsabil cu umorul fiind Yu Hae-jin. Insa nu de putine ori explozia ce o astepti de la acest mare actor mereu cu un potential urias parca intarzie sa apara, motiv pentru care vei constata ca atunci cand astepti o poanta buna sau o gluma la care sa razi cu lacrimi, constati ca aceasta nu e pusa de scenarist in gura actorului, ce incearca sa improvizeze la nesfarsit si sa intretina atmosfera vorbind nonstop. Chimia lui cu Hyun Bin e foarte slaba, dar de vina e tot scenariul, care ne ofera un Hyun Bin in stilul unui Won Bin din “The Man From Nowhere” sau a unui Gong Yoo din “The Suspect”, adica un dur taciturn ce s-a chinuit sa invete accentul nord-coreean si sa aiba un fizic de invidiat, care nu e aratat nici in urma insistentelor simpatice – sau mai bine zis viselor – personajului interpretat de Yoona. Hyun Bin e perfect pe partea scenelor de actiune, insa restul rolului nu i se potriveste deloc, de mult timp actorul neputand fi vazut atat de tacut in vreun serial sau film (mai exact din 2011, de la “Come Rain, Come Shine”). In rest, nu vedem decat clisee specifice filmelor de actiune ce au in centrul lor ideea de cuplu de politisti, incercari nereusite de gaguri in doi, o lipsa de chimie intre cei doi parteneri (in ciuda carismei fiecarui actor in parte), un scenariu ce uneori se poticneste, oferind lamuriri neconvingatoare (de exemplu, nici dupa ce filmul se incheie nu iti dai seama de ce erau importante matritele ce practic constituie intriga filmului, elementul cheie in jurul caruia graviteaza intregul scenariu si dupa care alearga toti). Insa acestea sunt detalii neimportante intr-un film la a carui vizionare te duci strict pentru relaxare in compania unei pungi de popcorn. Telul producatorilor a fost din plin atins, astfel ca daca doresti actiune si entertainment, “Confidential Assignment” e o alegere foarte buna.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Actorul Lee Sun-kyun revine pe marile ecrane incepand din luna aprilie cu un nou rol intr-o comedie ce are loc in era Joseon, unde circula un zvon ciudat in capitala Hanyang, acesta urmand sa interpreteze rolul unui rege care noaptea “se joaca” de-a detectivul, pazind regatul de tot felul de criminali. “Watson-ul” sau este jucat de Ahn Jae-hong, care va interpreta rolul loialului invatat ce e mana dreapta a regelui cand vine vorba de investigatii. Personajul lui Lee Sun-kyun este regele Yejong care, in timpul zilei, se ocupa de treburile regatului, dar a carui pasiune se leaga de investigatiile criminalistice, placandu-i sa dea de capat cazurilor dificile si autopsiind chiar el cadavrele. Ahn Jae-hong este un invatatel genial cu o memorie eidetica si o personalitate adorabila.
In teaser-ul productiei „The King’s Case Note” dat publicitatii de catre producatori, regele testeaza memoria invatatelului chiar din prima zi de lucru. Acesta trece cu usurinta testul si din acel moment i se ordona sa stea tot timpul la nu mai putin de 5 metri de rege. La inceput, cand regele decide sa-l ia in aventurile sale secrete din timpul noptii in cautarea criminalilor, invatatul se plange si intreaba de ce i se ordona sa participe la astfel de activitati daca el face parte din Biroul Administrativ de Arta si Cultura. Regele ii raspunde cu un ton nepasator ca trebuie sa se supuna pentru ca a hotarat printr-un decret regal. Acestia lucreaza impreuna atat in interiorul cat si in exteriorul Palatului, dar cand invatatul face o greseala si il striga pe rege “jeon-ha” (Majestatea Voastra), regele explica oamenilor uimiti ca acesta este numele lui, Lee Jeon-ha, reusind sa adoarma banuieile celor din jur.
Ahn Jae-hong reuseste sa pastreze candoarea si neindemanarea de care s-a folosit pentru a portretiza rolul din “Answer Me 1988”, iar Lee Sun-kyun pare ca readuce la suprafata felul in care supraveghea bucataria in “Pasta”, plin de pasiune. In momentul in care invatatul adoarme in timp ce munceste sub atenta si, uneori, prea atenta supraveghere a regelui, este trezit de acesta prin orice mijloace, fie aruncand cu carti in el, fie lovindu-l, exact ca intr-un clasic gag coreean. Este pentru prima data cand Lee Sun-kyun joaca intr-un film istoric, suprinzator tinand cont ca lucreaza de ani buni in industria de film, printre cele mai bune roluri facute aflandu-se cele din “Romantic Island” din 2008, “All About My Wife” din 2012, “A Hard Day” din 2014, “The Advocate: A Missing Body” din 2015, “Love Is A Virus” din 2015, “A Special Lady” din 2016. Desi nu a jucat in foarte multe seriale de televiziune, merita pomenite “Lovers”, celebrul “Coffee Prince” din 2007, rolul din “Pasta” din 2010 care i-a adus renumele (rol care a fost facut dupa un personaj real) si “This Week, My Wife’s Having An Affair” din 2016. Ahn Jae-hong a jucat in “Tazza: The Hidden Card” din 2014, “Twenty” din 2015, “Fabricated City” din 2017, “On The Beach At Night, Alone” din 2017 si “Reply 1988” din 2016.
Regizat de Moon Hyun-sung (As One), „The King’s Case Note” va avea premiera in aprilie, fiind finalizat anul trecut dupa 4 luni de filmari. Mai mult ca sigur producatorii coreeni cauta o noua franciza, asemanatoare lui „Detective Dee” de la chinezi sau „Detective K” din propria ograda, iar motivul e unul simplu: acest gen de filme aduce publicul in salile de cinema si se vand bine la nivel international. Ramane sa vedem cat de bine va prinde si daca va avea si un sequel in urmatorii ani…
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Hello, Brother (2005) – Park Ji-bin strãlucitor la doar 9 ani, într-o melodramã tulburãtoare
Han-yi (Park Ji-bin) si Han-byul (Seo Da-han) sunt doi frati ce provin dintr-o familie cu resurse modeste, fapt ce ii complexeaza la scoala in fata colegilor cu parinti mai instariti. Han-yi, fratele mai mic, e si cel mai nazdravan, certandu-se cu toata lumea si facand tot felul de boacane la scoala. Intr-una din zile, Han-byul, fratele mai mare cu un an, e internat de urgenta, verdictul medicilor fiind unul dur. In scurt timp urmeaza a fi supus unei dificile operatii. Parintii celor doi sunt daramati de crunta veste, insa incearca sa-si ascunda suferinta de fiul lor bolnav, care incepe sa se bucure de o atentie tot mai mare. Micutul Han-yi nu intelege ce se intampla, nu intelege de ce dintr-odata e periferizat iar fratele lui se bucura de toata atentia. Reactia lui la brusca schimbare de atitudine a parintilor e una de razvratire, nerealizand gravitatea situatiei din familie. Spitalizarea si costurile operatiei sunt ridicate, parintii sunt cu nervii la pamant, facand cu schimbul intre serviciu si spital, in timp ce Han-yi se simte abandonat. Cunoscandu-l in spital pe Wook, un copil bolnav pe care nu il agreeaza deloc, printr-un context de evenimente ajunge sa se apropie de acesta si, treptat, sa inteleaga cu mintea lui realitatea lumii in care traieste, maturizandu-se mai devreme…
“Hello, Brother” (2005) (cunoscut si ca “Little Brother”), filmul de debut al obscurului regizor coreean Lim Tae-yong, se inscrie in putem spune clasicul – pentru cinematografia coreeana – gen al melodramei de familie. Scenariul e scris de apreciata scenarista Kim Eun-jung, ce are la activ cateva scenarii de filme coreene indragite, precum “The Contact”, “Il Mare” sau “Gabi”, aceasta realizand si dramatizarea scenariilor pentru “Madeleine” si “Hwang Jin-yi”. Povestea trista pe care filmul o descrie are la baza un caz real a doi frati coreeni, care in film sunt intruchipati de actorii copii Seo Da-han (ce 3 ani mai tarziu aparea in al doilea si ultimul rol din cariera actoriceasca in BA:BO – Miracle of a Giving Fool, in rolul personajului lui Cha Tae-hyun din copilarie) si Park Ji-bin. In 2005, Park Ji-bin era un anonim, aparand in al doilea sau rol din cariera. Va vine sa credeti ca astazi, acest mititel cu un talent extraordinar a implinit, cu doar 2 saptamani in urma, 22 de ani, si are la activ o multime de roluri de copil memorabile, in seriale precum “Yi San, “The Iron Empress”, “Queen Seon-deok” (unde l-a intruchipat chiar pe Bi-dam in copilarie), “Boys Over Flowers”, “May Queen” sau “Incarnation of Money” ? La doar 9 ani, acesta are un rol induiosator in aceasta productie, Ji-bin find practic vedeta acestui film cu buget redus dar realizat cu multa daruire de intreaga echipa de productie. Avand in distributie mai mult actori copii, filmul graviteaza in jurul unui caz real vazut din unghiul de vedere al personajului central, Han-yi. Asadar, avem perspectiva viziunii unui copil de 9 ani asupra unor lucruri mult prea dure pana si pentru un adult, si, in plan secundar, vedem cum boala propriului copil ii afecteaza pe cei doi parinti, aducandu-i in pragul disperarii. Regizorul insista pe stresul emotional al personajelor, pe impactul situatiei neobisnuite in care ajung, celelalte elemente in masura sa accentueze criza (chletuielile spitalizarii, cele ale operatiei, renuntarea de catre mama la slujba, impactul evenimentelor asupra familiei ca tot unitar) fiind amintite doar in treacat. Din fericire, exista presarate si cateva zambete pe durata derularii povestii, printre parca nesfarsitele scene lacrimogene, de majoritatea lor fiind responsabil Han-yi cu comportamentul lui copilaresc. Iar in tot realismul filmului, regizorul a avut inspiratia sa introduca cateva elemente de mister sau mai degraba de fantezie, cum e cazul personajului Tarzan si al apei miraculoase, totul prezentat din unghiul de vedere al imaginatiei unui copil, ceea ce e un lucru notabil, o evadare necesara din spatiul apasator al spitalului. Astfel de mici detalii transforma “Hello, Brother” intr-un film bun, de familie, mai degraba decat intr-o drama plictisitoare despre o boala terminala, cu toate ca realitatea productiei ar putea fi putin nepotrivita pentru un copil din cauza perspectivei abordarii chestiunii vietii si mortii. Una peste alta, o productie deosebit de sensibila, care nu are cum sa nu te miste pana la lacrimi, cu un Park Ji-bin stralucitor, ce are o interpretare naturala cum numai un copil cu talentul lui e in stare.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Flower in Prison (2016) – o k-drama istoricã de aventurã în regia lui Lee Byung-hoon
“The Flower in Prison” (2016) e un serial istoric, de actiune, produs de MBC, avand un numar de 51 de episoade, ce marcheaza aniversarea a 55 de ani de activitate pentru acest post tv. La vremea difuzarii in Coreea, s-a bucurat de un rating foarte bun (in medie 17, respectiv 19% la nivel; national, in functie de agentia de rating ce a facut monitorizarea), atingand in momentele de varf chiar 20, 22%. Coloana sonora contine 23 de melodii, iar in rolurile principale pe langa starul Ko Soo, apar actrita in plina ascensiune Jin Se-yun (vazuta in “Enemies in Law”, “Operation Chromite”), in rolul principal femnin, veterana Kim Mi-sook si Jung Joon-ho (pe care, desigur, ni-l amintim din serialul IRIS), restul distributiei (peste 150 de actori) numeroase fiind completat de actori mai mult sau mai putin experimentati de seriale de televiziune. Sase premii a castigat acest serial (a mai avut 10 nominalizari, in total) in 2016, beneficiari fiind Jin Se-yun, Jung Joon-ho, alti doi actori debutanti si k-drama in sine. Actiunea serialului este o imbinare intre istorie si fictiune, derulandu-se in timpul dinastiei Joseon. Subiectul principal este parcursul vietii unei femei care a fost nascuta si crescuta intr-o inchisoare si care prin perseverenta, inteligenta si curaj isi va depasi conditia ajungand o buna luptatoare dar si o aparatoare in procesele de judecata pentru oamenii obisnuiti pe care nu ii apara nimeni.
Jeonokseo este o inchisoare unde sunt inchisi raufacatorii regatului. Intr-o noapte friguroasa, un paznic al inchisorii se intorcea la post ametit de bautura si euforic pantru ca petrecuse pentru prima data intr-o casa de placeri. Dar revine urgent la realitate cand gaseste in drum o femeie ranita care il implora sa o ajute si pe care o duce intr-o incapere a inchisorii unde spre uimirea celor de fata aduce pe lume un copil, ca apoi sa-si dea ultima suflare fara sa spuna cine este si de unde vine. In urma ei raman doar cateva bijuterii si fetita, care va fi crescuta si ingrijita de paznicii inchisorii si numita Ok-nyeo (“Nascuta in inchisoare”) Aici isi va petrece anii fiind servitoare si ajutand la toate muncile posibile, dar si invatand unele practici mai putin ortodoxe pe care “locatarii” inchisorii le stapaneau perfect. Trei barbati ii vor marca viata: invatatul Lee ji-han – client frecvent al inchisorii, ce o va initia in tainele ghicitului fizionomiei; Park Tae-soo, pe care il descopera din intamplare in tenebrele adanci ale inchisorii, ce o va invata sa scrie si sa citeasca, dar si sa stapaneasca la perfectie artele martiale, si Yoon Tae-won, pe care il cunoaste pe cand era o copila, si care va deveni iubirea ei pana cand descopera ca drumurile lor trebuie sa se desparta. Primul ei tel va fi sa afle cine este si de ce a murit mama ei, iar cand incepe sa descopere putin din adevar, viata ei este in pericol si incepe sa fie haituita de cei care o vad ca pe o amenintare la pozitia lor. In drumul ei spre aflarea identitatii, va fi recrutata intr-o meserie foarte periculoasa, ca apoi sa devina sprijin si aparator pentru oamenii simpli in litigiile pe care le au, dar si umarul pe care se va sprijini omul care, aparent, detinea toata puterea.
Ok-nyeo (actrita Jung Da-bin in rolul de adolescenta, desi are doar 16 ani are deja o multime de roluri la active, printre care in She Was Pretty, Save the Family, Melody of love, etc.; rolul de tanara e preluat de actrita Jin Se-yun – Bridal Mask, Doctor Stranger, Inspiring Generation) isi va petrece mare parte din viata in inchisoarea in care a adus-o pe lume misterioasa femeie. Fiinta blanda care indeplineste fara sa se planga orice sarcina primeste, iubita de toata lumea, il imblanzeste si pe aprigul sef al inchisorii. Saritoare si harnica, pare ca a strans toate calitatile bune ale unui om. Foarte inteligenta, dezamorseaza multe situatii conflictuale, dar si recurge la fel de fel de manipulari sa-si vada scopul atins pentru a ajuta pe cineva. Tenace si perseverenta, cauta prin toate mijloacele sa-si afle originile, si de aceea se inscrie in politie. Cu toate ca avea toate calitatile si abilitatile, faptul ca este femeie o descalifica. Insa atrage atentia cuiva care o recruteaza pentru o meserie periculoasa in care se va desscurca foarte bine. Dar nu este sortita la o viata usoara si linistita. Devine aparator pentru oamenii saraci si umili in procesele litigioase din care nu ieseau aproape nicidata castigatori, impunandu-se in fata celor bogati prin acuratetea argumentelor pe care le aducea in favoarea celui pe care il apara, dar si atrage atentia celor care o cautau cu inversunare de mult timp, astfel ca suprimarea ei devine subiectul cel mai arzator in anumite cercuri. Ea, insa, va ramane curajoasa si puternica, sprijin pentru cei slabi si neajutorati, dar si pentru cel cu care imparte acelasi sange si pe care il va face sa iasa din izolarea impusa si sa ia hotarari dureroase, dar necesare.
Yoon Won-hyung (Jung Joon-ho – Last Scandal, Iris, Queen of Reversals, etc.) este fratele reginei Munjeong si aduna in el tot ce poate fi mai rau intr-un om. Crud si nemilos, ingamfat si orgolios, este un sprijin de nadejde pentru regina si impreuna pun la cale cele mai odioase lucruri. Este considerat cel mai puternic si cel mai bogat om din regat, si la auzul numelui sau toata lumea ingheata de frica. De o aroganta extrema, cere respect de la toata lumea, si daca i se pare ca nu primeste destula atentie, nu pregeta si recurge la pedeapsa corporala pentru cel vinovat. Avand toata lumea la picioare, merge din functie in functie, fara a avea merite deosebite, ajungand tot mai sus si crezand ca totul i se cuvine. Insa pierde simtul realitatii si ajunge sa nu se mai teama de nimic si nu mai are nici o limita, ceea ce ii va provoca o cadere in cel mai adanc cosmar.
Yoon Tae-Won (Ko Soo – Empire of Gold, Will it Snow for Cristmas?, Green Rose, etc.) este fiul lui Yoon Won-hyung dintr-o relatie cu o concubina, pe care o alunga impreuna cu copilul in momentul in care o cunoaste pe Jung Nan-jung. Tae-won creste (ingrijit de o gisaeng, prietena a mamei sale) urandu-si tatal cu toata fiinta, ajungand un mic pungas, dar tintind lucruri mari, vrand sa-i demonstreze tatalui sau ca poate razbate fara ajutorul lui, si pentru asta pune la cale diferite scheme pentru a aduna bani, nesfiindu-se sa recurga la metode neortodoxe pentru a-si atinge scopul. Sub aparenta unei purtari usuratice, glumete si superficiale, ascunde multa suferinta, ura si dorinta de razbunare. Uneori castigand, alteori pierzand, reuseste prin inteligenta sa intre intr-o breasla de negustori, avand ca scop principal distrugerea si demascarea familiei Yoon. Intr-o “vizita” la Jeonokseo o cunoaste pe Ok-seo, pe cand era o copila, si pun la cale impreuna multe intrigi, sfatuindu-se si sprijinindu-se reciproc. Mai tarziu, ii va uni iubirea dar ii va desparti incompatibilitatea dintre familiile lor, iar alianta pe care o face cu tatal sau va casca o prapastie si mai mare intre ei.
Regina Munjeong (Kim Mi-sook – Queen of Conditions, Shining Inheritance, Lobbyist, etc.) a fost regenta pentru fiul ei, Regele Myeongjong. Regina vaduva a regelui Jungjong, a facut totul pentru a-l vedea pe fiul sau pe tron pe cand era doar un copil, pe care l-a tinut departe de treburile statului de care se ocupa ea si cativa apropiati. Puterea absoluta de care se bucura a facut-o sa devina lacoma si ambitioasa. Setea de mai multa putere nu o lasa sa predea conducerea fiului ei, ajuns acum la maturitate. Traind retrasa, pierde contactul cu realitatea, singurii pe care ii asculta, se sfatuieste si cu care pune la cale fel de fel de intrigi menite sa-i asigure si intareasca puterea fiind fratele ei si concubina acestuia. Are totusi un punct nevralgic: Park Tae-soo, de care o leaga o misterioasa legatura, si pe care il tine in viata in adancurile inchisorii.
Jang Nan-jung (Park Joo-mi – The King’s Dream, Kang Goo’s Story, Ladies of the Palace, etc.) este concubina lui Yoon Won-hyung si este la fel de putreda si aroganta ca si cel a carui sotie aspira sa devina intr-o zi. Ea este sursa suferintei lui Tae-won si a mamei lui pe care ii alunga ca sa-i ia locul in casa si inima lui Won-hyung. Aspira la lucruri marete si pentru indeplinirea lor recurge la toate metodele pentru a le vedea indeplinite, asasinatul fiind printre ele. Sub masca de femeie blanda si intelegatoare zace un vulcan care erupe navalnic atunci cand planurile nu merg conform ideilor ei.
“The Flower in Prison” e regizat de cunoscutul Lee Byung-hoon, regizorul celebrelor drame istorice “A Jewel in the Palace”, “Yi San”, “Dong Yi” sau “Sangdo”, avandu-l ca asistent pe Choi Jung-kyu. Serialul marcheaza a treia colaborare cu scenaristul Choi Wan-kyu, dupa serialele de la inceputul carierei, “Sangdo” si “Hur Jun”. Choi Wan-kyu a mai scris, intre altele, scenariile unor seriale indragite precum “Jumong”, “Kingdom of the Winds”, “All In” sau “Midas”. Construit dupa reteta clasica a serialelor istorice coreene, “The Flower in Prison” ofera amatorilor tot ceea ce genul are mai bun: aventura, razbunari si secrete date in vileag in numele adevarului si dreptatii de catre eroii pozitivi.
Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil
Netflix şi regizorul filmului “Tunnel” colaboreazã la un nou serial
Regizorul filmului “Tunnel”, Kim Seong-hun, si scenarista Kim Eun-hee, vor lucra impreuna pentru Netflix la un serial TV, „Kingdom”, care va avea opt parti, in care un print va investiga o epidemie virala ce transforma oamenii in zombi, in era Joseon. Regizorul Kim Seong-hun a regizat hitul verii trecute, “Tunnel”, in care a jucat Ha Jung-woo si care a avut incasari de aproape 52 milioane $. Un alt film al regizorului a fost difuzat in 2014 in cadrul Festivalului de Film de la Cannes, “A Hard Day”. “Sunt incantat de acest nou parteneriat cu celebra scenarista Kim Eun-hee. Serialul “Kingdom” imi ofera posibilitatea sa lucrez cu Netflix si este un proiect de un inalt nivel cinematografic datorita libertatii creative pe care o ofera Netflix.”
Scenarista Kim Eun-hee, cunoscuta pentru scenariile serialelor “Harvest Villa” (2010), “Sign” (2011), “3 Days” (2014) si “Signal” (2016), se pare ca a inceput colaborarea pentru serialul “Kingdom” inca din 2011. “Am vrut sa scriu o poveste care sa reflecte temerile si anxietatea unor vremuri moderne, dar explorate prin prisma fascinantului romantism al perioadei istorice Joseon.” Reprezentantii retelei de televiziune ce foloseste platforma online si-au exprimat entuziasmul, considerand ca serialul “va fi un festin vizual al unui serial istoric combinat cu o poveste plina de fantezie si supranatural.”
“Kingdom” este al doilea serial coreean ce este anuntat de Netflix, primul proiect fiind “Love Alarm”, o adaptare dupa un webtoon, care va fi produs de Lee Jae-moon (care a lucrat si el la “Signal”). “Kingdom” este cel mai recent proiect al Netflix in Coreea, care va prezenta pe platforma sa primul film coreean, in regia lui Bong Joon-ho (“Okja”), reteaua de televiziune achizitionand alte doua filme pentru difuzare la nivel global, “Pandora” si “Lucid Dream”.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Run-Off (2016) – Soo Ae şi povestea cosmetizatã a primei echipe de hochei feminin pe gheaţã a Coreei de Sud
“Run-Off” (cunoscut si ca “Take Off 2”) este un sequel al productiei din 2009 “Take Off”, ce spunea povestea primei echipe nationale de sarituri cu schiurile a Coreei de Sud. Productia, insa, e un sequel doar prin prisma tematicii sportive abordate, nu si a povestii in sine, ce nu are nici o legatura cu povestea personajelor din filmul din 2009. De aceasta data se schimba si sportul, ce ramane insa tot unul de iarna, sariturile cu schiurile fiind inlocuite cu hocheiul pe gheata. Feminin ! Ce traditie are Coreea de Sud in acest domeniu, poate va intrebati ? Ei bine… niciuna. Aceasta ramura sportiva a fost dezvoltata din motive ce tin strict de punerea Coreei de Sud pe harta internationala a sporturilor de iarna. In 2003, echipa proaspat fondata de hochei feminin a Coreei de Sud participa la Jocurile Asiatice de Iarna de la Aomori, din Japonia. Fiind prima participare, asteptarile erau foarte mici, insa in ciuda lipsei de experienta, echipa s-a descurcat peste asteptari, luptand pana in ultimul moment pentru obtinerea unei medalii. Cel putin asa spune scenariul lui “Run-Off”. In realitate, scopul crearii acestei echipe a fost participarea la Jocurile Olimpice de Iarna de la Torino din 2006. Pana in prezent, echipa nationala feminina de hochei pe gheata a Coreei de Sud e singura echipa de hochei feminin din Coreea (spre deosebire de Coreea de Nord, ce are o istorie mult mai bogata in domeniu si nu mai putin de 6 echipe feminine de profil), iar daca ne gandim ca Jocurile Olimpice de Iarna din 2018 sunt organizate in Coreea de Sud, la Pyeongchang, putem intelege scopul investitiilor masive din sporturile de iarna ale guvernului sud-coreean din ultimul deceniu. Productia il are ca regizor pe mai putin cunoscutul Kim Jong-hyeon, ce e si co-scenarist, alaturi de inca 2 scenaristi. Desi distributia este una numeroasa, cu multe personaje si roluri secundare, retinem pentru desfasurarea povestii cateva nume mai importante: Soo Ae, ce a acceptat rolul intr-un film pe teme sportive la 37 de ani ca pe o provocare mai ales de natura fizica, si care revine dupa 3 ani pe marele ecran dupa “The Flu”; Oh Dal-soo interpreteaza rolul antrenorului echipei de hochei, aducand asteptata doza de umor in film; Park So-dam joaca rolul surorii mai mici a lui Soo-ae, continuandu-si ascensiunea in lumea filmului, in timp ce Cho Jin-woong interpreteaza rolul unui comentator sportiv care, va place sau nu, nu are un rol in povestea in sine, dar care ne va tine companie aproape jumatate din film comentand meciurile de hochei ale echipei nationale a Coreei de Sud. Departe de succesul primului film din 2009, “Run-Off” a obtinut incasari de aproape 5 milioane dolari la box-office, lansandu-se intr-o perioada total nepotrivita, la inceputul lui august 2016, in cinematografe. Desi e o perioada de concedii, totusi, sa te prezinti cu un film despre un sport de iarna in plina vara si, mai ales, in plin sezon de premiere fierbinti (sa nu uitam ca in august s-au lansat productii precum “The Last Princess” sau “The Tunnel”, ca sa nu mai vorbim de “Operation Chromite” sau “Train to Busan” lansate cu cateva saptamani inainte) s-a dovedit o alegere total neinspirata din partea producatorilor.
In conditiile in care Coreea de Nord avea de ani buni echipa de hochei feminin pe gheata, iar guvernul coreean planuieste sa investeasca masiv in sustinerea sporturilor de iarna, se decide infiintarea unei echipe de hochei feminin pe gheata. Amatorismul cu care ideea e pusa in practica e evident, seful federatiei de specialitate angajand un antrenor ratat, Kang Dae Woong (Oh Dal-soo) ce a activat doar ca antrenor de juniori, asta dupa ce nimeni nu e interesat de oferta federatiei. Pierzandu-si mai mult timpul consumand alcool, dormind sau “lecturand” reviste pentru adulti, Kang e onorat de oferta federatiei si imediat se pune pe treaba, cautand posibile jucatoare pentru echipa sa. Stiind cam tot ce misca in luma sporturilor de iarna, acesta apeleaza la sportive ce au practicat odata sau mai practica sporturi de iarna, marginalizate in domeniu, incercand sa le reactiveze: Lee Ji Won (Soo Ae), o transfuga din Nord, fosta membra de baza a echipei de hochei feminin pe gheata a Coreei de Nord, ce nu viseaza decat sa emigreze in Finlanda pentru a-si continua acolo cariera; Kim Ga Yeon, o fosta sportiva din domeniul patinajului artistic ramasa somera, ce frecventeaza agentiile matrimoniale mai mult decat patinoarele; “Amenintarea Nationala” Chae Kyung, odata locul 5 la patinaj viteza la nivel mondial, dar cazuta in dizgratie dupa ce la o competitie o scoate intentionat din cursa pe o compatrioata; Ko Young-ja, o fosta jucatoare de hochei pe iarba supraponderala, ce accepta provocarea din dragoste pentru acest sport etc. Avand de gestionat caractere diferite, conflicte interne si orgolii personale mari, antrenorul Kang trebuie sa transforme aceste personaje in titulari de baza ai unei veritabile echipe.
“Run-Off” continua traditia filmelor pe teme sportive ce ridica in slavi spiritul de lupta al natiunii coreene, demonstrand o data in plus ca in orice sport, Coreea poate performa, cu atat mai mult cand vine vorba de o confruntare cu adversari regionali precum Japonia sau Coreea de Nord, indiferent de lipsa unei traditii intr-un anumit sport. Daca in “As One” vedeta era tenisul de masa, in “Forever the Moment” handbalul, in “Glove” baseball-ul, in “Take Off” sariturile la trambulina cu schiurile sau in recentul “4-th place” inotul, in “Run-off” asistam la o poveste inspirata din fapte reale ce are in centrul ei hocheiul pe gheata. In fapt, filmul balanseaza intre 2 teme principale: cea a crearii primei si singurei echipe de hochei pe gheata feminin din Coreea, si drama de viata a personajului principal, Lee Ji Won, interpretat de cunoscuta actrita Soo Ae. Cele doua fire epice se imbina armonios si, evident, se completeaza. In prima sa jumatate, productia are multe accente comice, prezentand amatorismul crearii primei echipe feminine de hochei pe gheata a Coreei de Sud, intreaga echipa de actori contribuind din plin la atmosfera degajata a filmului. Pe la jumatatea sa, filmul se transforma intr-o competitie sportiva in care asistam aproape exclusiv la secvente din meciuri de hochei pe gheata comentate tacticos din tribuna de actorul Cho Jin-woong, extrem de convingator in aceasta postura. Finalul transforma productia aproape intr-o melodrama, cu mentiunea ca scenaristii au reusit sa dea realitatii o turnura aproape metaforica. Altfel spus, nu s-au indepartat de ceea ce clasamentul final al competitiei a aratat, insa au schimbat putin evenimentele dupa propriul scenariu. In realitate, echipa coreeana a fost ciuca batailor la prima ei participare la o competitie internationala, marcand un singur gol si incasand nu mai putin de… 80 ! Adversarele ei au fost cele pe care le vedem in film, insa scorurile stranse inregistrate de echipa Coreei de Sud si ordinea jocurilor au fost schimbate si instrumentate in scopul dramatizarii si sublinierii spiritului de lupta al coreenilor. Asadar, nu tot ce vedem in acest film e realitate, insa nu putem sa nu remarcam talentul cineastilor coreeni in a dramatiza si a da o turnura captivanta productiilor de acest gen, bazate pe sublinierea calitatilor individuale atat sportive cat si umane ale protagonistilor. Una peste alta, un film reusit pe teme sportive, ce are de toate, inclusiv un final – pe partea sportiva – cu valoare simbolica, ce ne da subtil un raspuns la intrebarea de ce dupa atatea decenii Peninsula Coreeana nu este inca reunificata, povestea dramatica a celor doua surori fiind metafora ideala a realitatii actuale de facto.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Kim Ki-duk – în cãutarea universalitãţii oamenilor
Kim Ki-duk este un creator coreean de film, desi filmele sale sunt mai cunoscute in mod special in afara Coreei de Sud. Cel mai recent film al sau, “Stop”, are ca piesa centrala accidentul nuclear de la Fukushima, din 2011. Acest film a fost vazut de numai 241 cinefili, conform Comisiei Coreene de Film.
“Pandora”, alt film coreean bazat pe un scenariu fictiv despre o explozie la o centrala nucleara din Coreea, a fost vazut in aceeasi zi de 1,78 milioane de cinefili, devenind numarul 1 in top-ul filmelor autohtone, in acel weekend. Nu e corecta compararea vanzarilor de bilete ale celor doua filme, tinand cont ca filmul lui Kim Ki-duk a fost facut cu doar 10 milioane de woni (8 541 $), in timp ce in productia filmului “Pandora” s-au investit 10 miliarde de woni (8,5 milioane $). Mai mult, “Stop” este disponibil numai in cinematografele de film independent si online, in timp ce “Pandora” a fost difuzat la nivel national. Cu toate acestea, Kim Ki-duk subliniaza opinia sa in legatura cu succesul mai mare pe care il au filmele lui in afara tarii.
“Multi jurnalisti straini ma intreaba de ce munca mea este mai apreciata afara decat in Coreea. Cred ca e asa pentru ca povestile mele se bazeaza pe universalitatea fiintelor umane. Adica fiecare natie graviteaza in jurul oamenilor sai, dar noi (coreenii) avem un simt al mandriei mai puternic pentru ca suntem invatati ca suntem superiori altora. Dar, daca calatoresti prin lume, fiecare natie are unicitatea ei si imi place sa folosesc asta in filmele mele.” “Majoritatea filmelor care sunt celebre in Coreea sunt pline de mandrie si arata ca noi credem ca suntem cei mai buni. Dar, sunt curios daca putem sa mentinem acest lucru ca o valoare subiectiva, reala. Filmele mele sunt vazute in toata lumea, in America de Sud, Rusia si China, si cred ca e asa pentru ca subliniez universalitatea fiintelor umane, in toate povestile mele.”
In ultimii 20 de ani, Kim Ki-duk a regizat 22 de filme, inclusiv “Pieta”, care a castigat Leul de Aur la a 69-a Editie a Festivalului International de Film de la Venetia si “3-Iron” cu care a castigat Leul de Argint pentru regie la Editia 61 a aceluiasi festival. Filmele lui Kim Ki-duk au scene inconfundabile si infioratoare, incercand fara ezitare sa fie cat mai realist posibile in transmiterea mesajului sau. Regizorul spune ca planuieste sa calatoreasca in Franta, New York, Los Angeles si chiar in Almaty, in Kazahstan, unde va gasi material interesant pentru noul sau film.
I: E asa de mult material din care sa alegi atunci cand te decizi sa regizezi un film despre un dezastru. De ce ati ales Fukushima?
R: Sunt multe pericole care ne ameninta, precum uraganele, cutremurele sau furtunile de zapada. Marimea dezastrului si numarul de victime ale unei explozii nucleare sunt total diferite. Scurgerile de radiatii sunt vazute de noi ca efecte secundare si nu au simptome imediate. Mai mult, unele tari precum Coreea si China cresc numarul de centrale nucleare, iar Statele Unite depind de energia nucleara. Vreau sa opresc asta. Filmele mele nu se limiteaza la coreeni, ci la audienta globala. Din acest motiv, povestea mea se petrece in Japonia si are actori japonezi in ea.
I: Exista unele scene neconvingatoare in filmul “Stop”, de exemplu cea in care un actor japonez mananca o portie de ramen coreean la calculatorul la care sistemul de operare e setat in limba coreeana.
R: “Stop” este un film cu buget redus si exista greseli pe care nu le-am putut elimina pentru ca nu am avut o echipa care sa se ocupe de aceste erori. Si filmele anterioare au cateva erori, dar oamenii au spus ca nu reprezinta o problema pentru ca fac parte din munca lui Kim Ki-duk. In loc sa ma concentrez pe aceste detalii, ma concentrez la transmiterea mesajului principal.
I: Care au fost punctele forte in filmarea unui film cu aceasta tema?
R: A fost foarte dificil. Mi-e jena sa il cataloghez un film despre dezastre. La inceput, am folosit grafica pe computer in scenele in care se prabuseste turnul de otel din Tokyo, dar am decis apoi sa editez acele scene pentru ca aratau foarte ieftin. Asa ca am decis sa schimb registrul, in drama. In loc sa insist din punct de vedere vizual pe pierderile economice si distrugerile la nivel national, am aratat schimbarile suferite din punct de vedere psihologic, de mintea umana, ca efecte secundare ale scurgerilor de radiatii de la accidentul centralei nucleare. Un fel de schimb al genului pentru un film mai profund.
I: Ce fel de raspuns asteptati din partea audientei?
R: Am fost invitat la un festival japonez de film in Yubari cu “Stop” si am vorbit despre film. Stiau ca filmul este facut cu buget redus si ca are nevoie de ceva modificari, imbunatatiri, dar au atins foate putin acest subiect. In schimb, parerile au fost pozitive legate de faptul ca un regizor coreean face filme despre un dezastru care s-a petrecutut in Japonia, subiect pe care regizorii japonezi nu l-au folosit, si au sperat ca filmul sa fie difuzat si in tara lor.
I: Filmele dvs se bazeaza mai ales pe psihologia personajelor principale. De ce?
R: Am filmat in ultimii 20 de ani, dar pana la urma este vorba de povesti ale oamenilor. Si pentru ca eu investesc in propriile filme, nu am putut sa fac blockbuster-uri. Nu pot cheltui mult pe efecte speciale sau imagine, ceea ce ma limiteaza sa ma concentrez asupra scenariului sau a personajelor. Banii dicteaza amploarea filmului. Dar, singura modalitate de a extinde un film in afara banilor este felul in care prezinti emotiile personajelor intr-un mod semnificativ. Daca un film nu are drama sau poveste, nu are valoare ca film. Asa ca, daca te uiti la filmul meu, trebuie sa intelegi mesajul meu.
I: Filmele dvs contin deseori scene infioratoare si incomode. De ce insistati sa le aratati?
R: Nu vreau sa mint in filmele mele. Ma perfectionez cu fiecare film nou pe care il lansez si cred ca este bine pentru mine sa exprim liber acele scene. Sunt multe filme comode in lumea asta. Daca filmele mele sunt vazute de putini oameni, vreau sa fac filme pe care oamenii sa le simta. Am lumea mea in filmele mele, lume care a reprezentat miezul povestii. Oamenii pot percepe povestile mele in mod diferit odata cu trecerea timpului.
I: Care e cel mai important lucru pentru dvs cand filmati?
R: Adevarul. Am spus-o cu ceva timp in urma. Kim Ki-duk e Kim Ki-duk. Este vorba despre realizarea unui film sincer, nefalsificat. Daca abordez un film conform dorintelor sau gustului cinefililor, pietei sau a actorilor celebri, eu ma pierd si adevarul meu dispare din film. Vreau sa spun ca eu imi aud doar bataile inimii mele in ceea ce fac eu pentru cinematografie.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Shogun’s Joys of Torture (1968) – Teruo Ishii şi „Decameronul” japonez al torturii
“Shogun’s Joys of Torture” (cunoscut si ca “Pedepsele femeilor in Tokugawa”) e una din productiile precursoare ale stilului “Pinky violent” imbratisat de studiourile Toei la inceputul anilor ’70. In anii ’60-’70, in cinematografia japoneza ia nastere ceea ce istoricii de film au numit “Noul Val”, un fenomen strans legat de criza economica a marilor studiouri de film. Concurenta tot mai mare a televiziunii, aparuta deja de mai bine de un deceniu, a obligat studiourile de film la investitii in filme in cinemascop, apoi in pelicule de 70 mm, inovatii tehnice menite a mentine un public fidel salilor de cinematograf. Insa acestea au esuat, in fata mirajului televizorului si a altor forme de spectacol, astfel ca trebuia inventat altceva, altfel companiile de productie de film ar fi dat faliment. Nu japonezii au gasit solutia, ei doar au importat-o, iar acest “altceva” salvator s-a dovedit a fi combinatia dintre sex si violenta (pinky violence). Inca de la mijlocul anilor ’60, Koji Wakamatsu si Tetsuji Takechi, doi cineasti independenti si marginali, lanseaza moda “pinku eiga” (“filmelor roz”). De exemplu Wakamatsu, un fost yakuza, devine campionul filmelor erotice lucrate pe banda rulanta. Aceste filme cu buget minimal, turnate la repezeala, dar cu o anumita doza de imaginatie, dau o noua infatisare cinematografului japonez. La doar cativa ani dupa “Shogun’s Joys of Torture”, studiourile concurente Nikkatsu (despre a caror politica am vorbit la prezentarea filmului “Watcher in the Attic”), aflate in pragul falimentului, inventeaza seria de filme “roman porno” (filme romantic pornografice), care ii amana disparitia cu cel putin un deceniu. Insa politica studiourilor japoneze de film, una pe termen scurt, cu investitii minime, bazata pe castigurile imediate si pe niste retete de sex, violenta si melodrame siropoase se va dovedi falimentara dupa nici un deceniu.
Revenind la filmul din 1968 “Shogun’s Joys of Torture”, acesta e o antologie de 3 povesti distincte despre niste tare sociale, plasate pe fundalul inceputului perioadei Edo (sau Tokugawa, cum mai e cunoscuta in istorie), in a doua jumatate a secolului XVII. Prima poveste ii are ca protagonisti pe Shinza, un lucrator forestier care e grav ranit de un bustean, si pe sora lui, Mitsu, care are grija de el. In poveste intervine unul din slujitorii proprietarului pravaliei de kimonouri, care in schimbul banilor pentru plata medicului sugereaza favoruri sexuale din partea lui Mitsu pentru stapanul sau. Prinsa intre abuzul din partea proprietarului si dragostea pentru fratele sau, ce evolueaza spre incest, Mitsu alege o cale surprinzatoare. Pentru a doua poveste, ne mutam in decorul izolat al unei manastiri de maici, templul Juko, unde soseste noua maica stareta, Reiho, si slujitoarea acesteia, Myoshin. Problemele apar in momentul in care de la manastirea invecinata, un preot, Shunkai, trece hotarul dintre cele doua temple si are o relatie nepotrivita cu slujitoarea Myoshin. Maica stareta Reiho afla de aceasta si trebuie sa aleaga intre pasiunea nefireasca fata de slujitoarea ei si tentatia pacatului carnal oferita de preotul “ratacit”. Ultima poveste se centreaza in jurul celui mai cunoscut artist tatuator din Edo, Horicho, ce devine obsedat de realizarea tatuajului perfect in momentul in care magistratul Nambara ii ia in deradere capodopera de tatuaj desenata pe spatele celei mai admirate gheise din Edo. Pentru a-si desavarsi opera, rapeste o tanara cu pielea fina si catifelata si ii cere magistratului favoarea de a asista la torturile acestuia, pentru a putea surprinde pe viu teroarea de pe chipurile victimelor torturate, si a le imprima pe piele.
Filmul este regizat de Teruo Ishii, considerat de istoricii de film drept “regele filmului cult” in Japonia. Lucrand ca asistent de regie alaturi de cel pe care l-a considerat mentorul sau, Mikio Naruse, Ishii a fost un regizor prolific, abordand diverse genuri, de la filme SF pentru copii (precum cele din seria Super Giant, de la inceputul carierei) la filme noir despre lumea interlopa a Tokyo-ului. In anii ’60 a schimbat studiourile de film, ajungand la Toei, unde l-a lansat pe Ken Takakura, transformandu-l intr-un mare star al filmului japonez prin seria de filme “Inchisoarea Abashiri”. A fost unul din initiatorii genului “pink violence” cu “Shogun’s Joys of Torture”, ce a fost urmata de alte 7 productii in care analiza istoria torturii in Japonia. Fan din copilarie al scrierilor lui Ranpo Edogawa, Ishii a adaptat mai multe din povestirile horror ale acestuia, poate cea mai celebra fiind “Horrors of Malformed Men”. Criticii de film considera filmele lui despre tortura in Japonia “cele mai bine realizate” din toate timpurile pe aceasta tema, concurate poate doar de cateva din productiile lui Wakamatsu, Masaru Konuma (Flower and Snake) sau Go Iijuin. “Shogun’s Joys of Torture” e o productie realizata aproape in stilul “Decameronului” lui Pier Paolo Pasolini (fara caracteristicile comice), in care abunda violenta extrema combinata cu erotismul grotesc, fiecare poveste osciland in jurul unei tare: incestul, lesbianismul si deviatia numita tortura. In fapt, tortura era o pedeapsa comuna in epoca feudala japoneza. In epoca Edo, crimele erau pedepsite cu pedeapsa capitala, ce putea fi executata in diverse moduri ce azi pot fi privite drept salbatice: fierbere, ardere de viu, crucificare (pentru uciderea unui parinte, sot etc), decapitare cu sabia sau taierea unei persoane in doua. Pentru infractiuni mai putin grave, magistratul putea decide exilul sau intemnitarea. Munca penala pedepsea infractiuni moderate, femeile condamnate la aceasta pedeapsa fiind trimise sa lucreze ca sclave si prostituate in “Districtele Rosii”. In sfarsit, cele mai “usoare” pedepse, in afara confiscarii afacerii in cazul negustorilor ce comiteau faradelegi mai putin grave, erau pedepsele corporale. In general acestea se refereau la biciuire (flagelare), fiind aplicate pentru infractiuni precum furtul sau incaierarile. Uneori se practica si amputarea nasului. Flagelarile au ajuns in Japonia via China, in secolul 8, cand au fost introduse in sistemul juridic japonez. Lasand la o parte istoria, filmul lui Ishii e ca o fabula, in care fiecare poveste isi are propria morala. Elementul comun al celor 3 este magistratul Nambara, ce tortureaza personajele fiecarei povesti in parte, pentru ca finalul sa aiba morala si logica sa, oferind tortionarului cea mai potrivita “rasplata”. Daca trecem cu vederea violenta excesiva, pe alocuri, “Shogun’s Joys of Torture” ne zugraveste o imagine sumbra a epocii medievale japoneze, mai putin cunoscuta dar atat de comuna raportat la ceea ce istoricii pe drept cuvant au numit “Epoca Intunecata” in ansamblul ei.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
“Becoming Who I Was” – o curajoasã cãlãtorie în lumea autocunoaşterii
„Becoming Who I Was” in regia lui Moon Chang-yong si Jeon Jin, este un documentar care a castigat mai multe premii, inclusiv unul la categoria “Generation Kplus” din cadrul Festivalului International de Film de la Berlin, de anul acesta, care s-a incheiat in luna februarie. Filmul este distribuit si pe teritoriul Statelor Unite si va fi difuzat si pe diferite platforme on line.
Documentarul urmareste viata unui baiat pe nume Padma Angdu care descopera ca este reincarnarea unui calugar tibetan de rang inalt. Nascut in Ladakh, in nordul Indiei, tanarul Rinpoche este transferat dupa aflarea reincarnarii si este separat de manastirea la care a crescut pana la acea varsta si de discipolii alaturi de care a invatat. Cu ajutorul dedicatului sau nas, acesta porneste intr-o calatorie periculoasa de-a lungul Indiei in cautarea unei manastiri si se indreapta catre Tibet, dupa ce este alungat din cadrul manastirii locale cand discipolii sai nu reusesc sa ajunga la el si sa il gaseasca.
Filmat in mai multe parti pe o perioada de opt ani, documentarul este unul a carui productie a fost un sir de incercari dificile. Intr-un interviu acordat unui jurnalist, co-regizorul si producatorul Jeon Jin spunea ca “Producerea filmului a fost foarte dificila. Lucram zi de zi in domeniul radiodifuziunii pentru a face bani ca sa ne putem intoarce din cand in cand la Ladakh pentru a captura pe pelicula momente din vietile lor, a fost un proiect plin de pasiune.” “Am petrecut o buna parte din timpul nostru incercand sa cautam si sa strangem fonduri si am participat la diferite targuri de film pentru obtinerea banilor necesari ca sa continuam. Uneori am fost obligati sa intrerupem momentan acest proiect din cauza dificultatilor financiare.”
Un alt factor care a condus la durata indelungata a productiei a fost “pentru ca personajele principale ale documentarului au amanat calatoria spre Tibet pentru mai mult de un an din cauza temerilor reale la aflarea atator stiri pe care le-au auzit de la tibetanii exilati. Initial, planuisera sa porneasca in calatorie prin noiembrie 2014, dar dupa unele amanari, au plecat la inceputul lui 2016”, a explicat Jeon Jin.
In conformitate cu legile chineze din Tibet, multi calugari, inclusiv Dalai Lama, sunt fortati sa traiasca in exil. (Dupa Revolutia Chineza din 1911-1912, Tibet a devenit regiune independenta aflata sub influenta britanica. Comunistii chinezi au invadat si ocupat regiunea in 1950, iar fostul guvern tibetan a fost abolit dupa o incercare ratata de revolutie in 1959. In ziua de azi, China guverneaza vestul si centrul Tibetului sub numele de Regiunea Autonoma Tibet, in timp ce partile din est sunt acum, majoritatea, prefecturi autonome etnice, ca provinciile Sichuan, Qinghai si altele. Si acum exista tensiuni in privinta statutului politic al Tibetului si exista grupuri active de dizidenti, care traiesc in exil. Activisti tibetani din Tibet au fost arestati si torturati).
De asemenea, vremea dificila si altitudinea inalta au reprezentat alti factori care au pus la grea incercare continuarea productiei. “Am suferit din cauza raului de inaltime, a iernii cu temperaturi de -20 de grade Celsius fara a avea posibilitatea de a ne incalzi in mod eficient, a tevilor inghetate si a lipsei apei potabile timp de mai multe saptamani, a lipsei hranei proaspete pe timpul iernii, in perioada in care am stat in indepartatul satuc Sakti; toate acestea au fost adevarate provocari.”
Determinarea realizatorilor nu a fost in zadar pentru ca documentarul ofera o perspectiva asupra dificultatilor prin care trec calugarii tibetani inca de la varste fragede, ceea ce aduce din nou in discutie aspecte mai ample legate de Tibet si de tibetani. Succesul productiei la diferitele festivaluri se poate atribui, in parte, si interesantei sinergii a documentarului. “Felurile noastre diferite de a gandi si felul in care filmam au adus o noua dinamica documentarului si am incercat sa combinam ce avem mai bun pentru a face acest film”, a adaugat Jeon Jin.
Moon Chang-young si Jeon Ji au mai lucrat in televiziune, Jeon Jin producand diferite documentare (inclusiv „Golden Ratio Unveiled” din 2014 si un premiat „1 Hectare of Happiness” din 2013). Moon Chang-young este documentarist din 1998 si a lucrat la mai multe documenatre printre care si “Extreme Job” (2009) si o serie de trei parti intitulata „Steel Route: the History of Civilization” (2011).
“Atat eu cat si Moon Chang-yong suntem incantati de ce s-a intamplat. Pare ireal. Acest documentar nu s-ar fi intamplat fara sprijinul familiilor, prietenilor si colegilor, care nu au incetat sa creada in eforturile noastre ce pareau fara de sfarsit, fara fonduri si cu o munca titanica si fara de odihna, pentru a duce la bun sfarsit un documentar despre Tibet.”
„Becoming Who I Was” va fi difuzat in Coreea in a doua jumatate a acestui an.
“Journey to the West” a devenit in ultimii ani tema predilecta a filmelor de aventura fantastica chinezesti, celebrul roman al literaturii chineze clasice fiind exploatat la maxim de cinematografie odata cu progresele inregistrate pe segmentul de grafica si efecte vizuale. De la primele filme chinezesti in care erou era celebrul Rege Maimuta (alb-negru, desigur), si in care personajul era imbracat din cap pana in picioare intr-un costum de maimuta aproape primitiv, pana la aceasta ultra-spectaculoasa ecranizare, in care Regele Maimuta isi schimba infatisarile cu ajutorul graficii pe calculator, povestea e aceeasi, doar timpurile si modul in care aceasta e spusa s-au schimbat. “Journey to the West: The Demons Strike Back” e sequel-ul productiei din 2013, “Journey to the West: Conquering the Demons”, ce a fost o lovitura uriasa de box-office (215 milioane dolari incasari). Daca filmul din 2013 l-a avut la timona pe Stephen Chow, de aceasta data Chow a scris scenariul si a produs filmul, in timp ce regia a fost lasata pe mana prietenului sau, Tsui Hark, ce are multa exprienta in materie de filme de aventura (The Taking of Tiger Mountain, Young Detective Dee si Detective Dee, The Flying Swords of Dragon Gate, ca sa amintim doar cateva productii de succes ale ultimilor ani). Pornind de la un buget urias, 
de 65 milioane dolari, sequelul lui Tsui Hark a dat o lovitura mai mare la box-office, obtinand incasari de 247,6 milioane dolari. Asta si pentru ca a avut premiera, strategic, de Anul Nou Chinezesc, insa si pentru ca fanii filmului din 2013 au avut mari asteptari de la o continuare a aventurilor eroilor lor preferati. 14 milioane de dolari au fost incasati numai din prevanzarea de bilete, altfel spus au fost achizitionate bilete in aceasta suma inainte ca filmul sa se lanseze in cinematografe. “Journey to the West: The Demons Strike Back” a devenit, astfel, cel mai de succes film al lui Tsui Hark sub aspectul incasarilor din cariera, si filmul din seria adaptarilor dupa “Journey to the West” cu cel mai mare succes de casa. In rolurile principale vedem actori ajunsi, deja, la un nivel ridicat de celebritate nu doar in China, ci si pe plan international, precum Kris Wu (in rolul calugarului Tang) sau Lin Gengxin (din Sword Master, Young Detective Dee) in rolul Regelui Maimuta.Continuandu-si calatoria spre Apus si spre luxurianta Indie, locul unde se afla sutrele buddhiste, tinta calatoriei, calugarul Tang (Kris Wu) si ai lui companioni, Porculetul, Nisiposul si Regele Maimuta incearca sa castige un ban pentru a avea de-ale gurii dand reprezentatii… de circ. Doar ca infatisarea ciudata a Nisiposului (odata general in Rai, alungat in exil de Imparatul de Jad pe pamant si devenit un peste gigant) si flirturile nesfarsite ale Porculetului la vederea oricarei femei aduc buclucul asupra circarilor de ocazie, ce abia reusesc sa stranga un banut pentru mancare. In lungul lor drum spre Apus, acestia insa se mai delecteaza cu ceva: cucerirea demonilor. Iar cum demonii se gasesc peste tot pe Pamant, deghizati in oameni, acestia trebuie sa fie tot timpul cu ochii in patru. Desigur, disputele din cadrul grupului, invidia si interesele diferite ale celor 4 tovarasi de ocazie de calatorie, ii expun, tradandu-le slabiciunile si facandu-i vulnerabili in fata demonilor. Trecand printr-o serie de aventuri spectaculoase, cei 4 calatori ajung in Regatul Bi-Qiu, unde Regele, luand pastila reintineririi, da in mintea copiilor. In haosul existent, cineva profita…
Filmul lui Tsui Hark a fost laudat de critici pentru efectele sale vizuale si sonore, pentru grafica pe calculator, si nici coloana sonora nu e de neglijat. Din pacate, insa, scenariul si naratiunea sunt punctele slabe ale productiei. Se petrec prea multe segmente de aventuri intr-un timp mult prea scurt (nici 110 minute nu are filmul), si fara a avea legatura intre ele. Astfel, nu putem vorbi de un scenariu coerent, iar daca e sa te uiti la firul epic, acesta constati ca e un amalgam de aventuri nelegate intre ele, puse cap la cap doar pentru a justifica notiunea de aventura, fara continuitate. Din aceasta cauza, are de suferit si coeziunea personajelor, care sunt insuficient dezvoltate. E adevarat ca publicul chinezesc si cel international care are o cat de mica curiozitate si afinitate fata de “Calatorie spre Apus” e familiar cu personajele celebrului roman popular, insa acest lucru ar fi trebuit accentuat in film prin intamplari care sa aiba o logica, in masura a pune in evidenta defectele sau calitatile fiecarui membru al grupului. Asa ceva lipseste in acest film. Iar daca adaugi, firesc, numarul mare de personaje episodice ce ies in calea aventurierilor, putem intelege de ce sub aspect epic filmul a dat gres. Altfel, privit per ansamblu, filmul e spectaculos, o productie tipic Hollywoodiana pe o tema clasica orientala, la care te uiti strict pentru relaxare, in special ca productia e plina de umor de situatie pe alocuri destul de reusit. In nici un caz filmul nu-si justifica uriasele incasari, insa se pare ca lumea care merge la cinema nu are foarte multe pretentii sub aspectul calitatii scenariului, relaxarea si adrenalina fiind cele care conteaza. Iar Tsui Hark le ofera din plin…
