admin – Pagina 12 – Asiacinefil – Totul despre filmul asiatic

Publicat: duminică 2 iulie 2017

“Fabricated City” (2017) este filmul ce il readuce dupa multi ani in prim plan pe talentatul regizor Park Kwang-hyun. Acesta a debutat in regie la doar 33 de ani, in 2002, insa marea lovitura a carierei o va da cu urmatorul sau filmul, “Welcome to Dongmakgol”, ce a avut nu mai putin de 8 milioane de bilete vandute, devenind al doilea film al anului 2005 in Coreea dupa “The King and the Clown”, dupa incasarile de la box-office. Iata ca au trebuit sa treaca 12 ani pentru ca Park Kwang-hyun sa revina, de aceasta data cu o productie de actiune plina de adrenalina, suspans si rasturnari de situatie. Scenariul l-a scris in colaborare cu Oh Sang-ho (Code Name: Jackal, White Night), insa spre deosebire de alte filme similare, “Fabricated City” duce imaginatia regizorilor coreeni la un nivel neatins inca in vreo alta productie coreeana. Si totul cu un buget care la Hollywood ar putea parea ridicol, dar care a reusit sa asigure cadrul pentru o realizare spectaculoasa si sub aspect vizual, si sub aspectul povestii in sine. 18 milioane de dolari a obtinut filmul la box-ofice, fiind la jumatatea lui 2017 al 5-lea film al anului. Distributia il are in centrul sau pe cunoscutul Ji Chang-wook, un tanar actor care din 2008 apare in seriale de televiziune, fiind extrem de popular in Coreea pentru rolurile din “Warrior Baek Dong-soo”, “Empress Ki” sau “Healer”. Dar exista si un paradox: rolul din “Fabricated City” i-a adus prima nominalizare la importantele premii Baeksang din cariera, insa e vorba de premiul pentru Cel mai bun actor debutant. Poate suna ciudat “actor debutant”, insa pana in 2017, Ji Chang-wook nu a avut decat cateva aparitii scurte in roluri minore in filme, acesta fiind practic primul sau rol principal intr-o productie pentru marele ecran. Cazul lui e unul ce denota paradoxul Hallyu si in general al industriei k-pop si a k-dramelor, dat de faptul ca unii actori tineri devin idoli ai tinerei generatii aparand in k-drame sau convertindu-se dintr-o cariera din lumea muzicii (din fericire nu e si cazul lui) in actori, ajungand la o varsta mai “inaintata” sa debuteze (unii se pierd pe drum din lipsa de talent) si pe marele ecran. Asa se face ca la 30 de ani, Ji Chang-wook a fost nominalizat pentru un premiu de… debutant. Shim Eun-kyung din “Miss Granny” are un rol important in care o recunoastem cu greu, dar are chimie cu protagonistul nostru, in timp ce Oh Jun-se si Kim Sang-ho echilibreaza balanta tineretii, avand niste prestatii de zile mari. Filmul a avut parte de o promovare solida la Targul de filme de la Berlin (tinut in acest an odata cu Festivalul de film de la Berlin), unde a fost vandut in nu mai putin de 26 de tari, astfel ca concomitent cu premiera din Coreea, filmul putea fi vazut si in alte 30 de tari in acelasi timp.

Kwon Yu (Ji Chang-wook) e un tanar dependent de jocurile video, pierzandu-si mai tot timpul in sala de internet. Nu are o slujba, are bani de jocuri din mici comisioane pe care le face si are un trecut recent cu o mare pata pe el, fiind exclus in urma unei agresiuni din echipa nationala de taekwondo. Contrar imaginii de ratat din viata reala, in lumea virtuala el este Capitanul, seful echipei RENASTEREA dintr-un joc video de tip “shooter”, conducand misiuni periculoase alaturi de echipa lui, fiind adulat ca un veritabil zeu al jocurilor video. Intr-una din zile, primeste un apel telefonic de la o tanara necunoscuta, care pretinde ca si-a uitat telefonul mobil la sala de internet, cerandu-i acestuia sa i-l aduca la domiciliu. Tentat de recompensa consistenta oferita, Kwon Yu accepta sa-si rupa cateva minute din incarcata-i agenda cotidiana si face comisionul. La putin timp dupa, se trezeste cu politia peste el in casa, incatusat si acuzat de violarea si uciderea tinerei careia i-a restituit telefonul. Violenta cu care a fost savarsita crima creste presiunea publica asupra anchetatorilor si mai apoi a instantei, iar lipsa unei situatii financiare favorabile si luarea unui avocat din oficiu il transforma pe Kwon Yu in victima sigura, fiind condamnat la o sentinta grea. Ajuns pe nedrept dupa gratii si cu viata complet data peste cap, acesta va incerca sa-si demonstreze nevinovatia, insa planul sau va deranja pe cineva… Si astfel incepe adevaratul joc al vietii sale…

“Fabricated City” imbina suspansul cu actiunea, dar si lumea reala cu cea imaginara a jocurilor video. Scenariul pare la prima vedere banal, iar daca urmaresti trailerul inaintea vizionarii ai impresia ca spune tot. Ei bine, cine judeca dupa aparente de data aceasta se va insela. Exista intr-adevar un fir principal al povestii, dar acela e doar pretextul desfasurarii ulterioare imprevizibile si alerte a scenariului. Exista multe rasturnari de situatie, iar realitatea alterneaza cu fantezia dusa la extrem in pur scop de divertisment. O asemenea poveste tine mai degraba de domeniul fanteziei, iar aici fascineaza “Fabricated City”: e filmat in asa fel incat nu stii niciodata daca totul este real sau e parte a unui joc video inventat de o minte geniala. Ji Chang-wook a ajuns la un nivel care ii permite in sfarsit sa debuteze cu dreptul intr-un rol principal intr-un film cu iesire pe piata internationala, aratand o forma fizica foarte buna. Personajul sau este cand prins intre propriile limite pe care si le impune, cand protagonistul unei inscenari ce-l obliga sa-si depaseasca limitele si sa-si schimbe viziunea despre viata, prieteni, dusmani, maturizandu-se peste noapte. Grupul de prieteni din mediul virtual i se alatura in noul joc, care de aceasta data este pentru a-si demonstra nevinovatia, iar surprizele nu inceteaza sa tot apara. Pornind de la contactul fata in fata cu prietenii virtuali, care spre dezamagirea lui sunt total diferiti de propriile sale asteptari. Dincolo de partea de entertainment si de efecte speciale, “Fabricated City” are si cateva mesaje ascunse ce sunt de mare actualitate, in jurul carora s-a cladit acest scenariu. E vorba de discrepanta dintre lumea virtuala si cea reala, dintre imaginatie si realitate, care pentru un dependent de jocurile video poate constitui o veritabila capcana. In lumea jocului pe care il joaca, Kwon (personajul lui Ji Chang-wook) e numit Capitanul, fiind considerat de utilizatori un zeu al jocului. Tot ceea ce nu poate oferi in viata reala, arata in lumea imaginara a scenariilor din jocul video: e marinimos, da dovada de spirit de echipa, nu-si lasa camarazii in urma si nu ezita sa se sacrifice pe sine pentru reusita misiunii. Acest lucru e apreciat de membrii echipei sale, ce il divinizeaza. Dar cand il invita sa se intalneasca cu totii fata in fata, mereu ezita sa o faca. Cand in sfarsit ajunge fata in fata cu “camarazii” sai, simte un sentiment de nesiguranta, de neincredere, cu toate ca acestia incearca sa se comporte extrem de familiar cu el, ca si cum s-ar cunoaste de o viata. In comportamentul acestui personaj putem citi orice dependent de jocuri video din zilele noastre, care refuza realitatea si da totul acolo unde considera ca e mai util. Dar consecintele in plan psihic pot fi devastatoare. Filmul nu ezita din nou sa critice societatea, asa cum o fac tot mai multe filme recente coreene, o societate in care individul parca a intrat intr-o stare de letargie, de indiferenta fata de aproapele sau, in care tinerii se afunda in lumea imaginara a scenariilor jocurilor pe calculator si se rup de realitatea imediata, de contactul cu ceilalti, contact ce insa e regasit sub forma de avatare, imaginatie si inchipuiri in mediul virtual. Nu e crutata nici puterea si influenta media, o putere ce are capacitatea de a informa dar mai ales de a dezinforma (la un moment dat, regizorul isi exprima aceasta revolta intr-un mod cat se poate de hilar, o urmarire cu masini mutandu-se tocmai intr-un… studio tv !). Nu in ultimul rand, filmul critica puterea suprema ce conduce lumea de azi, puterea banului, putere care controleaza orice, inclusiv mintile si sentimentele oamenilor. Banii duc la conexiuni, conexiunile duc la favoritisme ce aduc inapoi bani si influenta, iar uneori din acest cerc vicios se nasc adevarati monstri cu chip de om ale caror creiere pot debita orice, din plictiseala sau distractie. Un film ce ofera tot ce poate fi mai atractiv pentru un amator de actiune, dar si mesaje subtile ce nu trebuie sa fie trecute cu vederea, mai ales ca traim intr-o lume care de mult si-a pierdut busola.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 30 iunie 2017

Linistea Joomoonjin-ului, un mic orasel de provincie coreean cunoscut pentru celebra sa piata de peste si pentru caracatita gatita asa cum numai localnicii stiu, e tulburata de zvonurile existentei unei fantome intr-o vila parasita dintr-o zona muntoasa. Micuta Ji Na (Hwang Bo-ra) e hotarata sa alunge fantoma despre care se vorbeste, astfel ca impreuna cu varul ei mai mare porneste in temerara misiune. Daca ultimul o ia la sanatoasa in momentul in care aude niste zgmote ciudate in casa, Ji Na ramane sa infrunte cu curaj sursa zgomotului, o aratoasa… fantoma (Kim Ki-bum). In loc sa se sperie de aceasta, Ji Na se indragosteste de ea si o viziteaza periodic, spre surprinderea matusii si varului ei. Doar ca cu cat incearca sa se apropie mai mult de fantoma, Ji Na e tot mai tare respinsa de aceasta. Pentru a restabili linistea in comunitate, familia lui Ji Na e decisa sa porneasca cruciada impotriva misterioasei fantome, aducand feluriti samani la vila…

Filmul veteranului Ha Myoung-joong (63 de ani la data filmarilor), “Joomoonjin” (2010), se doreste a fi o poveste romantica fantezista care sa cucereasca inimile oricarui indragostit. Doar ca lipsa de experienta a regizorului e vizibila, rezultatul fiind un fiasco total. Intai de toate trebuie spus ca filmul ii readuce impreuna, de aceasta data intr-un proiect pentru marele ecran, pe tinerii actori Kim Ki-bum si Hwang Bo-ra, ce au mai colaborat in serialul de familie “Rainbow Romance” din 2005, unde timp de 243 de episoade au fost o companie agreabila pentru fanii k-dramei. Fost membru al formatiei Super Junior, Kim Ki-bum a parasit-o in 2009 pentru o cariera in lumea filmului, “Joomoonjin” fiind primul si ultimul lui film pentru marele ecran realizat de atunci. A mai aparut in 2 seriale tv coreene (avand un rol secundar in celebrul Deep Rooted Tree), ultimele 2 aparitii fiind in 2 seriale chinezesti. In schimb, Hwang Bo-ra, care in mod surprinzator joaca rolul unei adolescente de 15 ani desi la data filmarilor avea 27 de ani (!), a avut o cariera mult mai de succes, aparand intr-o multime de seriale (Cunning Single Lady, Mr. Baek, Arang and the Magistrate) si filme (Chronicle of a Blood Merchant, Ordinary People, The Phone). Intre cei doi, din pacate, nu exista o chimie in “Joomoonjin”, insa in mod surprinzator aceasta o regasim intre Kim Ki-bum si cea care i-a fost partenera de viata din film, actrita Park Ha-soon, povestea celor doi fiind una colaterala in povestea principala.

Asadar, un prim punct slab al productiei e o chimie absenta intre protagonisti. Hwang Bo-ra cu siguranta impresioneaza prin prestatia sa, insa restul distributiei lasa de dorit. Kim Ki-bum abia rosteste cateva replici in tot filmul, ipostaza de “fantoma” cu plete si ochi stralucitori prinzandu-l bine doar sub aspectul imaginii, talentul sau actoricesc fiind absent. Dar nu trebuie sa ne mire lipsa lui de experienta, sa nu uitam ca provine din lumea muzicii, a starurilor k-pop ce si-au incercat norocul in lumea filmului (o moda la sfarsitul primului deceniu de Hallyu), iar daca nu socotim Attack on the Pin-up Boys, filmul din 2007 in care doar isi imprumuta vocea ca narator, practic acesta e unicul rol pentru marele ecran pe care l-a avut vreodata. Un alt aspect negativ al productiei e dat de experienta regizorului. Desi la data filmarilor avea 63 de ani, Ha Myoung-joong a mai regizat un singur film in toata cariera sa, “Mother”, insa acesta nu e celebrul film din 2009, multipremiat, ce ii apartine cunoscutului Bong Joon-ho, ci o productie low-budget din 2007, in care el insusi are rolul principal masculin. Lipsa de experienta in plan regizoral se vede cu ochiul liber, multe scene fiind filmate primitiv, iar montajul lasa de dorit. Multe scene sunt mai degraba de umplutura, fara vreo relevanta in justificarea povestii sau intarirea coeziunii personajelor. Stim extrem de putine si vagi lucruri despre personajele principale, fara ca scenariul sa se oboseasca sa ne explice anumite detalii pe care trebuie sa le intuim. Atmosfera productiei e mai degraba una de film rural specifica anilor ’90, decat una a anului 2010, in care filmul coreean a progresat fata de acea perioada. Povestea este extrem de simpla si previzibila, trailerul de prezentare al filmului e “subtirel”, prost facut si dezvaluind aproape intreaga poveste, iar daca mai adaugam faptul ca pe langa regizor, au mai existat 2 scenaristi, uitandu-ne la produsul final ne intrebam cum de “Joomoonjin” poate dezamagi atat de mult. Pe langa interpretarea excelenta a actritei Hwang Bo-ra, filmul mai are un atu: o coloana sonora minunata, din pacate mult prea stilata pentru ce are de oferit scenariul. Impresia finala este ca acest film de duzina a recurs la toate trucurile genului romantic/fantezie coreean pentru a iesi in evidenta, dar nu a reusit nici un moment sa-si depaseasca conditia modesta. Daca va decideti sa-l vizionati, sa nu aveti nici o asteptare de la “Joomoonjin”, poate in acest fel cele 90 de minute ale sale vor trece mai repede. S-au vazut filme similare mult mai reusite, inclusiv in cinematografia coreeana.

Traducerea, adaptarea si timingul, retusat manual linie cu linie, alaturi de munca de editare audio, au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 29 iunie 2017

“Rebel: Thief Who Stole the People” e cel mai recent incheiat serial istoric difuzat de cei de la MBC (ultimul episod difuzat cu o luna in urma) care are legatura cu protestele de pe strazile Coreei, in care cetatenii au aprins lumanari in semn de protest si au scandat lozinci impotriva presedintelui de atunci, Park Geun-hye, ce a fost taxata pentru implicarea intr-un caz de coruptie fara precedent in Coreea de Sud.

Serialul, care spune povestea unor oameni obisnuiti ce lupta impotriva nedreptatii sociale si a abuzului de putere din timpul vietii lui Hong Gil-dong, un cunoscut personaj literar bazat pe un caz real din perioada Joseon, a primit critici favorabile atat din partea telespectatorilor cat si din partea criticilor de specialitate.

Actrita Lee Ha-nee (Lee Honey), care a jucat rolul lui Jang Nok-soo, una din consoartele lui Yeonsangun, a declarat ca s-a simtit recunoscatoare pe tot parcursul filmarilor care au tinut aproape jumatate de an. “A fost primul serial la care am facut tot ce am putut pentru a putea sa ma dedic numai acestui proiect, pentru a fi totul perfect.” Prin frumusetea si talentul de a canta la gayageum (instrument traditional coreean) s-a portretizat in mod perfect viata unei curtezane coreene (gisaeng) din perioada Joseon, aceste artiste fiind recunoscute oficial, fiind un fel de sclave care distrau aristocratia si regii, dar care erau tratate ca niste curtezane. Lee Ha-nee a cantat cantece traditionale coreene care au fost folosite ca muzica de fundal, si a dansat dansuri traditionale.

“Am primit multe oferte de a juca in seriale istorice pentru ca am absolvit o scoala de muzica traditionala coreeana, dar prin acest serial am simtit ca pot sa-mi dezvalui toate abilitatile pe care le am, ca artist. In incercarea de a-l cuceri pe rege, personajul meu danseaza ‘seungmu’, un dans coreean dansat de calugarii budhisti. A fost ceva ce am tinut pana in ultimul moment, un fel de as din maneca.”

Lee Ha-nee, imbracata in costumatia alba a unei calugarite budhiste, cu o palarie in forma de con si fasii de material alb pe care le tinea cu mainile, a fost nevoita sa danseze timp de sase ore consecutiv, pentru a filma o anumita scena. “Albul este culoarea care merge cu orice alta culoare. Ritualul acestui dans realizat sub lumina lunii este ceva unic si clasic. Cand l-am vazut pe producatorul Kim Jin-man incepand sa filmeze scena de la primii mei pasi, care consider ca reprezinta esenta dansului, m-am hotarat sa fac tot ce pot pentru acest serial, oricat de dificil ar fi.” Actrita nu este straina de incercarea coreenilor de a sensibiliza populatia fata de muzica traditionala coreeana, care este in declin in acest moment, fiind in trecut gazda unui spectacol de acest gen.

Fosta iubita a lui Hong Gil-dong se decide sa devina curtezana regelui dupa ce vede ca ochiul unui prieten este scos de catre un guvernator nemilos. Folosindu-se de abilitatile sale, aceasta castiga inima tiranului si il ajuta pe Hong. Dar, in timp ce regele este detronat printr-o lovitura de palat, curtezana este trimisa la moarte de oamenii furiosi de pe strazi, acuzand-o ca este o vrajitoare care a determinat regele sa faca numai rau. Stiind ca i se apropie moartea, aceasta canta un cantec in care deplange inutilitatea si lipsa de sens a propriei vieti si tristetea fata de propria moarte.

Actrita a indragit serialul pentru ca incercat o abordare noua asupra personajului Jang. “A fost un serial care nu a distorsionat realitatea. Nu e usor sa descrii persoane reale. Am simtit mereu o presiune pentru ca mari actrite au portretizat deja acest peronaj si si-au castigat un renume. Unele informatii legate de Yeonsangun au fost distorsionate, dar au fost gasite mai multe documente istorice legate de el si istoricii le-au studiat pentru a corecta informatiile gresite. Despre Jang, insa, aproape ca nu exista niciun document care sa o mentioneze.” “Serialul reinterpreteaza faptele istorice. Jang a fost o mare artista si o revolutionara care a ajuns la cea mai mare putere din stat, regele.”

„Rebel: Thief Who Stole the People” a avut un rating mediu de 11%, atingand apogeul la ultimul sau episod (13,8%). Tinand cont ca a fost realizat de o echipa care a studiat istoria Coreei, serialul poate intra oricand in vizorul postului public de televiziune in vederea difuzarii lui legale in Romania, din toamna acestui an.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: luni 26 iunie 2017

In weekendul care a trecut, show-biz-ul japonez a fost in doliu dupa decesul unei populare prezentatoare de televiziune, Mao Kobayashi, ce a murit dupa o lupta de mai bine de 2 ani cu cancerul. Prezentatoarea avea doar 34 de ani, fiind nimeni alta decat sotia celebrului actor japonez de filme, seriale tv si kabuki, Ebizo Ichikawa. Pe numele real Takatoshi Horikoshi, acesta a fost interpretul personajului Musashi Miyamoto in cunoscutul serial „Musashi” din 2003, dar si protagonistul unor filme precum „Hara-Kiri: Death of a Samurai”, „Ask This of Rikyu” sau „Sea Without Exit”. Actorul, in varsta de 39 de ani, a tinut o conferinta de presa la care au participat peste 400 de reporteri, chiar inaintea unei reprezentatii de teatru in care era protagonist, prilej cu care a facut declaratii emotionante. „Am privit momentul in care si-a dat ultima suflare. In acea clipa, a zis „Te iubesc”. „Stiu ca am fost iubit. Dar faptul ca m-a iubit pana in ultimul moment… Nu stiu ce sa spun”, a zis Ebizo inlacrimat. „Ea a fost persoana care m-a schimbat. Ce am invatat si ce va continua sa-mi fie predat de ea e dragostea.”

Ebizo, ce s-a fortat sa continue, a declarat ca sotia lui si-a pierdut abilitatea de a vorbi joi, in ziua in care a decedat. Aceasta s-a stins in prezenta membrilor familiei Kobayashi, inclusiv a celor doi copii minori ai cuplului. Mao Kobayashi a fost diagnosticata cu cancer la san in octombrie 2014, insa familia ei a ascuns acest lucru presei timp de aproape un an de zile. In iunie 2016, un tabloid japonez a relatat aceasta stire, fapt ce l-a fortat pe Ebizo sa confirme adevarul intr-o conferinta de presa in care califica starea sotiei sale drept „grava”. La 3 luni dupa, sotia lui a decis sa rupa tacerea si a inceput sa vorbeasca pe blogul personal despre lupta ei cu boala, despre cum i-a afectat viata zilnica, si despre dragostea ce o poarta familiei.

Mao Kobayashi a fost inclusa in lista BBC a celor 100 de femei cele mai influente din lume in anul 2016, fiind un model pentru pacientii in lupta cu cancerul. BBC a citat-o, atunci, pe aceasta, adaugand pe site-ul sau oficial emotionantele ei cuvinte: „Boala mea nu e ceea ce defineste viata mea. Viata mea a fost bogata si colorata.” „Prin intermediul blogului ei, si-a impartasit tristetea si bucuria alaturi de cei ce se luptau cu aceeasi boala”, a spus Ebizo, numind-o o persoana „fantastica, incantatoare”. „Voia sa fie o persoana care sa inspire multa lume, asa ca s-a luptat din rasputeri cu boala”, a mai adaugat starul.

Kobayashi si-a inceput cariera in televiziune ca reporter meteo in 2003. A aparut si la stiri si in show-uri de varietati, inainte de casatoria cu Ebizo ce a avut loc in 2010. Cuplul a avut o fetita in 2011, iar in 2013 s-a nascut si un baiat. Publicatia „Mainichi Shimbun” spunea, pe prima ei pagina, ca blogul fostei prezentatoare de stiri, numit simbolic „Kokoro” („Inima”) a atras atentia media cu fiecare updatare, devenind un fenomen social, cu mii de persoane ce si-au creat cont pe el, in timp ce o alta publicatie, cotidianul de afaceri Nikkei, a numit blogul ei „curajos”. Purtatorul de cuvant al guvernului japonez a declarat, la randul sau: „E atat de regretabil, dar sunt convins ca atitudinea ei combativa impotriva bolii a incurajat o multime de pacienti.”

In incheierea conferintei, Ebizo Ichikawa a mai spus: „Cred ca a regretat mult ca a trebuit sa se desparta de copii. Cred ca era foarte ingrijorata. Nu-i pot lua locul, dar as vrea sa fac tot ce pot pentru copiii nostri. Cred ca Mao va fi mereu cu cei ce au sustinut-o. Multumesc mult pentru tot.”

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 25 iunie 2017

In Japonia cu precadere, dar si in alte tari est-asiatice, in ultimii ani s-a observat o scadere a interesului tinerei generatii pentru casatorie. Statisticile au aratat o scadere cu 1 milion de persoane a populatiei din 2010 pana in prezent, in Japonia, specialistii fiind de parere ca tara se confrunta cu o situatie de “bomba cu ceas demografica”. Autoritatile au incercat sa ia masuri in aceasta privinta, una din ele fiind implementarea unor servicii de intalniri matrimoniale la nivel local, sau ceea ce in civilizatia occidentala e cunoscut sub numele de “dating”. In Japonia, aceasta practica e desemnata prin termenul “konkatsu” (sau “vanatoare de mariaje”). Cam aceasta e si tema productiei din 2013 a lui Masahide Ichii, “Blindly in Love”: cum pot doi necunoscuti, fiecare cu propriile deficiente, sa se cunoasca prin intermediul unei intalniri aranjate si sa cunoasca nobilul sentiment al iubirii in cel mai surprinzator mod cu putinta. Reflectand, asadar, o realitate cu care se confrunta societatea japoneza contemporana, productia lui Ichii ii aduce pentru prima oara impreuna pe marele ecran pe Gen Hoshino (din “Why Don’t You Play in Hell ?) si Kaho (Tokyo Girl, Sand Chronicle). Titlul original al filmului este unul ce pare complicat si greu de retinut, “Dragostea unui fiu ce e in cutie”, insa acesta e de fapt o metafora subtila ce are legatura cu hobby-ul personajului principal masculin, ce creste o broasca intr-un acvariu, viata broastei si a stapanului ei asemanandu-se flagrant, amandoi fiind lipsiti de sarmul necesar pentru a atrage sexul opus, amandoi fiind detestati de toata lumea datorita infatisarii si amandoi suferind in singuratate in “cutia” lor numita “casa”. Romantic si usor dramatic, “Blindly in Love” ne ofera aproape 2 ore superbe in compania unor personaje deloc detestabile, dupa cum s-ar putea crede la prima vedere, ce ajung sa-si descopere propriile calitati, intre atatea defecte, datorita iubirii. Gen Hishino, interpretul masculin, a castigat pentru acest rol premiul Cel mai bun Nou Talent la Festivalul de la Yokohama.

Avand un nume de familie ciudat pana si pentru un japonez, Amano-Shizuku (“Ploaie Cereasca”), Kentaro e un functionar de birou de la Primarie, unde lucreaza de 13 ani. Ajuns la 35 de ani, viata lui a ajuns un motiv de ingrijorare pentru parintii sai: isi respecta cu strictete rutina zilnica, venind direct acasa de la serviciu; nu socializeaza cu colegii de lucru, economiseste toti banii castigati, iar singurul sau prieten e o broasca pe care o creste in propria camera, ale carei sunete le imita la perfectie. In timpul liber evita sa iasa din casa, afundandu-se in jocuri pe calculator pentru a se relaxa. Considerand ca trebuie sa faca ceva, parintii se decid sa mearga la o manifestare cu caracter matrimonial, unde parintii altor persoane se intalnesc pentru a pune la cale o eventuala intalnire intre copiii lor. Desi Kentaro nu are deloc o infatisare placuta, parintii incearca sa-i sublinieze calitatile, insa varsta si lipsa de perspective a unui angajat care nu a promovat in decursul a 13 ani sperie singurul cuplu de parinti ce s-a aratat interesat sa intre in dialog cu ei. Cand totul parea in zadar, o intamplare pare a schimba soarta lui Kentaro, ce ajunge sa o cunoasca pe Naoko, o tanara frumoasa dar nevazatoare…

Iata ca de aceasta data realizatorii japonezi ne propun o poveste la fel de simpla ca idee, ca alte zeci, dar atat de complexa prin mesaje transmise incat nu are cum sa nu te surprinda placut. “Blindly in Love” e un fel de basm al broscoiului urat care oricat se zbate nu se transforma in printul cel frumos, si al printesei frumoase dar singure, nevazatoare, care se transforma intr-o veritabila Julieta fara clasicele-i tendinte suicidale. Pornind de la realitatea refugierii tinerilor de varsta mijlocie in munca si de la neglijarea completa a vietii personale, filmul dezvolta o imposibila poveste de iubire invaluita in nuante de basm realist intre un functionar public asocial, complexat de infatisare si de varsta, si o tanara de 30 de ani a carui viata s-a schimbat complet la varsta de 8 ani, cand in urma unui accident si-a pierdut complet vederea. Pasionata de pian si locuind cu mult prea protectorii ei parinti, ce-i sunt sprijin in intunericul cotidian, Naoko incepe sa realizeze ca parintii ei nu vor fi vesnic langa ea sa o ingrijeasca, motiv pentru care accepta destul de usor ideea ca trebuie sa cunoasca un barbat care sa o poata sustine din toate punctele de vedere. Dar cine s-ar uita la o persoana ca ea, cu dizabilitati, ce nu poate fi decat o povara pentru oricine ? Cel mai bine e inteleasa de mama ei, o persoana cu suflet mare, ingaduitoare si deschisa, care nu ii e doar mama, ci si prietena. In schimb, tatal ei e un tip autoritar, arogant, cu mari pretentii si asteptari de la viitorul lui ginere, ce trebuie sa arate si bine, dar mai ales trebuie sa aiba o pozitie sociala in masura a-i asigura fericirea fiicei sale. In opinia lui, fericirea porneste de la lucrurile materiale, si nu va ezita sa o rosteasca cu glas tare in fata tuturor, creand o multime de disconfort. Kentaro pare a fi omul nepotrivit in momentele nepotrivite. Ajuns la 35 de ani, nu are o viata sociala, locuind cu parintii si purtandu-si singur de grija. Lucreaza nonstop de 13 ani la Primarie, fiind o rotita neimportanta ce pune in miscare mecanismul public, neavand o singura zi de concediu in tot acest timp. Orele in sir petrecute in fata jocurilor video in putinul timp liber ramas reprezinta supapa care impiedica declansarea exploziei emotionale, o acumulare de frustrari si neputinte stranse de mai bine de un deceniu, ce oricand pot erupe. Poate tocmai de aceea parintii lui vorbesc in soapta acasa, pe la spatele lui, intrebandu-se daca acesta s-a gandit vreodata la un viitor. Cum era de asteptat, Kentaro nu accepta ca parintii lui sa se amestece in viata lui personala si mai ales sa-i aleaga ei o persoana pe care sa o iubeasca, motiv pentru care respinge orice colaborare in aceasta privinta. Dar soarta e cum e, niciodata nu se intampla asa cum te astepti, iar ceea ce nu credea vreodata ca s-ar putea petrece… se intampla. Intr-una din zile – desigur, ploioasa, parca numele de familie a prevazut minunea – Ploaie Cereasca, o cunoaste pe Naoko, care sta intr-o parcare, in ploaie, si priveste fix spre el. Fascinat de frumusetea tinerei, fara a realiza ca e nevazatoare si ca de fapt fata nu l-a vazut nici macar cu ochii mintii, Kentaro face un gest cavaleresc si apoi, iepureste, o ia la fuga, parca temator sa mai priveasca in urma. De aici, soarta isi joaca si a doua ei carte si printr-o intamplare ii aduce din nou impreuna. In ciuda tuturor obstacolelor, Kentaro, indragostit pana peste cap de Naoko, e decis sa faca orice pentru fericirea fetei si propria sa implinire sufleteasca, forta impresionanta a iubirii readucandu-l la viata… O poveste romantica simpla, minunata si plina de sensibilitate, care va vraji orice iubitor al genului.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 22 iunie 2017

Mass –media din Japonia a criticat filmul lui Ryoo Seung-wan, „Battleship Island”, inaintea terminarii productiei acestuia, acuzand ca filmul descrie fapte false si ca “distorsioneaza” istoria dintre cele doua tari.

In timpul unei conferinte de presa, regizorul Ryoo Seung-wan apara subiectul filmului sau, declarand ca este un scenariu fictiv bazat pe fapte reale. Acesta a precizat ca descrierile lucratorilor si situatia lor s-au bazat pe rapoartele guvernului coreean din 2012 si ca povestile personajelor principale au fost rezultatul imaginatiei sale. Dupa ce a aflat de existenta insulei datorita unei fotografii care i-a fost aratata in urma cu doi ani, Ryoo Seung-wan a vrut sa afle mai multe despre insula si sa faca un film. Pentru recrearea cat mai reala a locatiei, cat si pentru intreaga productie s-au cheltuit aproximativ 25 de miliarde woni (22,2 milioane $).

In afara acestui lucru, regizorul a asigurat ca ingrijorarile mass-mediei japoneze vor disparea dupa ce vor vedea filmul, deoarece acesta nu doreste sa readuca in vizor nationalismul sau curentul anti-japonez, filmul fiind mai degraba “despre umanitate si razboi”.

“Battleship Island” descrie povestile unor lucratori coreeni fortati sa lucreze pe insula Hashima, numita Battleship Island (datorita formei asemanatoare unui vas de lupta japonez) si incercarile lor disperate de a evada in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Filmul are in distributia sa cateva nume mari printre care Hwang Jung-min cu care Ryoo Seung-wan a mai lucrat la “Veteran” din 2015, So Ji-sub, Song Joong-ki si Lee Jung-hyun. Hwang Jung-min joaca rolul unui dirijor ce decide sa-si duca singurul copil in Japonia pentru a o proteja de razboi, dar sunt trimisi in lagarul de munca de pe Hashima. So Ji-sub este cel mai bun luptator de strada din Kyungsung, un om aspru si grosolan care creeaza mereu probleme in lagar, dar in ciuda exteriorului sau dur acesta este un om marinimos. Song Joong-ki este membru al Miscarii de Independenta din Coreea care se infiltreaza in lagar pentru a elibera cativa din luptatorii pentru independenta ce erau tinuti captivi pe insula. Lee Jung-hyun este o sclava a sexului care este mutata la Hashima dupa ce trece prin multe necazuri in timpul colonizarii japoneze, in ciuda acestui lucru pastrandu-si speranta de mai bine.

Hashima este o insula abandonata, cunoscuta sub numele de Gunkanjima (Battleship Island), situata la aproximativ 15 kilometri de Nagasaki, in sudul Japoniei, facand parte din cele 505 de insule nelocuite din prefectura Nagasaki. Cele mai cunoscute caracteristici legate de insula sunt cladirile din beton care sunt abandonate, natura revendicandu-si dreptul in timp. Insula este considerata un simbol al industrializarii Japoniei, dar aminteste si despre istoria neagra a unui lagar de munca din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Insula a fost cunoscuta pentru minele de carbune care au fost exploatate inca de la sfarsitul anilor 1880. Insula a fost redeschisa pentru turisti incepand din 22 aprilie 2009, si din iulie 2015 a intrat in patrimoniul UNESCO, fiind integrata in sit-ul Meiji Industrial Revolution: Iron, Shipbuilding and Coal Mining.

Filmarile au inceput in iunie 2016, in provincia Cheongju din Coreea de Sud, incheindu-se in decembrie 2016. “Battleship Island” va avea premiera in cinematografele coreene in luna iulie.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: duminică 18 iunie 2017

Intr-o perioada din viitor in care omenirea e pe cale de disparitie, un android cu chip de femeie, Yoko Suzuki, calatoreste cu o nava spatiala in forma de casa pentru a face livrari in intregul univers. Conform calculelor sale, cele peste 80 de colete vor fi distribuite intr-un interval de 14 ani, timp in care companie ii va tine 6-7 M.I.M.E, robotul ce ghideaza traiectoria navei de curierat. Dar pentru Yoko timpul nu este o problema, nu imbatraneste, iar plictiseala zilelor transformate in ani petrecuti in spatiu e alungata prin activitati zilnice repetitive precum curatenia, inregistrarea de amuzament a unor ganduri personale pe banda de magnetofon etc. Lucruri precum indepartarea fluturilor morti din luminator devin evenimente majore in viata lui Yoko, ce se ingrijoreaza ca partenerul de calatorie, robotul 6-7 M.I.M.E, ar putea avea un atac de panica daca nu ar mai vedea fluturii zacand in luminator. La un moment dat, Yoko devine curioasa ce ar putea oamenii sa isi trimita unii altora dintr-un colt in celalalt al universului… Dar poate intelege un robot timpul si amintirile umane ?

Sion Sono ne surprinde din nou. Prolificul regizor japonez, care a socat de-a lungul anilor cu productii precum “Love Exposure”, “Cold Fish”, “Suicide Club” sau “Why Don’t You Play in Hell ?” realizeaza de aceasta data un SF minimalist din care lipsesc doua din ingredientele sale preferate: violenta si sexul. Desi subiectul e unul simplist – un android cu chip de femeie (interpretata de aceeasi Megumi Kagurazaka din alte filme ale lui Sono – Guilty of Romance, Cold Fish, The Land of Hope, Himizu, Why Don’t You Play in Hell ?) ce calatoreste in univers pentru a face livrari de colete -, in esenta filmul lui Sono este, cum o spune “Variety.com”, “o elegie plina de lumina a ultimelor vestigii ale umanitatii in univers”. In fapt, acesta reia tema aocaliptica din “The Land of Hope”, unde un cutremur declanseaza o catastrofa langa o centrala nucleara, doar ca de aceasta data regizorul imagineaza o lume in care erorile umanitatii au impins-o la limita disparitiei, in univers omenirea ajungand doar “o lumanare pe cale sa se stinga”. Locurile unde tacutul android femeie are de onorat livrari de pachete sunt diverse planete, stele si sateliti locuite de oameni, insa pretutindeni unde calatoreste pe durata a mai bine de un deceniu si jumatate descopera peisaje dezolante, locuri pustii, in paragina, si ici colo cate un om tacut pentru care vederea unei fiinte – fie ea si pe jumatate robot – e un motiv de bucurie, pentru a schimba o vorba. Sono poate parea enervant prin insistenta amintire a zilelor saptamanii, ce se insira fara o logica anume, la prima vedere. Exista zile in care androidul Yoko doar isi face o cafea, zile in care face doar curatenie pe nava-casa cu care calatoreste prin spatiu ca Dorothy din “Vrajitorul din Oz”, zile in care inregistreaza propriile ganduri pe banda de magnetofon. In realitate, pentru Yoko timpul nu e o unitate metrica pe care s-o inteleaga. Ca android, nu imbatraneste, ca oamenii, ci in cel mai rau caz dupa perioada de uzura e inlocuita cu un alt android identic ca infatisare, din aceeasi serie de productie. Ea petrece ani de zile in spatiu doar pentru a livra niste cutii ale oamenilor pentru oameni de pe alte planete. Enumerarea fara rost a zilelor saptamanii, asociata cu cate o mica activitate banala este, asadar, un element comic in acest film fantezist: pentru ce ar avea nevoie un robot de unitatea de masura ca timpul ? Nici macar nu e stransa cu usa de “superiori” pentru a se incadra intr-un interval de livrare ! Pe de alta parte, la un moment dat, urmarind reactiile oamenilor carora le face livrarile, Yoko devine curioasa ce anume contin aceste pachete. Incepe sa se intrebe de ce oamenii, ce controleaza teleportarea, apeleaza la un curier care intarzie ani de zile pe drumul dintre galaxii. Aruncand o privire in coletele pe care le transporta, gaseste in ele lucruri ce i se par bizare: un creion, o pelicula foto, niste culori de vopsit… adica ceva ce ii depaseste puterea de intelegere. Fara a realiza, de fapt, ea livreaza amintiri, punti de legatura intre oameni. Livreaza o comunicare, care intr-un univers in care oamenii sunt pe cale de disparitie e un element pentru care orice sacrificiu merita facut.

Un film interesant, ce te invita la meditatie, excelent filmat in nuante gri ce amintesc de inceputurile cinematografiei, in care explodeaza doar pentru cateva secunde o pata de culoare ce aminteste de perioada de inflorire a omenirii. “The Whispering Star” e de fapt un semnal de alarma despre unde poate ajunge omenirea din cauza lacomiei sale si a insingurarii, finalul productiei fiind o metafora a vietii in imagini schematice insirate de-a lungul unui lung culoar – culoarul vietii noastre.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 17 iunie 2017

Lansat pe 25 ianuarie 2017, “Raees”, cel mai nou film al regizorului indian Rahul Dholakia, care in 2006 castiga cu “Parzania” premiul pentru Cel mai bun regizor din India, a fost un succes de casa anticipat. Prezenta in rolul principal a “Regelui Bollywood-ului”, Shah Rukh Khan, a asigurat productiei un venit de nu mai putin de 45 de milioane de dolari. Actrita pakistaneza Mahira Khan, partenera lui din acest film, debuteaza intr-o productie de limba indiana, in timp ce in rolul omului legii care il vaneaza pe “bad boy” Shah Rukh il revedem pe actorul Nawazuddin Siddiqui, premiat in 2013 pentru Cel mai bun rol secundar in “The Lunchbox”. Productia a nascut o oarecare controversa prin subiectul sau, existand voci care sustineau ca scenariul ar fi fost inspirat de fapt din viata interlopului Abdul Latif, cunoscut ca regele contrabandei cu alcool din Gujarat-ul anilor ’80. Desigur, regizorul si scenaristii au negat vreo asemanare cu vreo persoana in viata sau decedata, afirmand ca totul este o pura fictiune. Aproape 10 luni au durat filmarile, incepute in primavara lui 2015, iar premiera filmului in vara anului trecut a fost amanata pentru a se evita o suprapunere cu premiera productiei “Sultan” a lui Salman Khan.

De mic, Raees (Shah Rukh Khan) a fost invatat cu tot felul de ilegalitati. In Gujarat-ul anilor ’80, coruptia si puterea banului erau cele ce dictau, iar ca si copil, Raees, ce locuia cu mama lui, a invatat sa se ocupe cu contrabanda de alcool, ca ajutor al unui contrabandist local. Odata cu trecerea anilor, Raees decide sa-si inceapa propria afacere, desigur in acelasi domeniu, cu bunul sau prieten Sadiq. In cautare de fonduri pentru afacerea ilegala, ajunge in Mumbai, unde cunoaste un interlop dubios pe nume Moosa Bhai. Cu ajutorul financiar al acestuia, pune pe picioare o afacere cu alcool care in cativa ani il transforma intr-un personaj popular in regiune. Ajuns la apogeu, o cere in casatorie si pe iubita sa, Aasiya, si toate par a merge ca pe roate. Totul pana cand pe urmele sale porneste ofiterul Majmudar, incepand o cursa de-a soarecele si pisica… Dar ambitiile lui Raees sunt mari, si ignorand pericolul, in cautare de fonduri dupa implicarea in politica, ajunge din nou la interlopul Moosa…

“Raees” face o incursiune in India anilor ’80 si ’90, intr-o tara macinata de coruptie, cu politisti si politicieni in lumina reflectoarelor, si cu… raufacatori cu onoare in prim plan. Rar Shah Rukh Khan accepta sa interpreteze roluri de personaje negative. E genul de actor care se descurca excelent in roluri romantice, de personaje naive sau ocazional de supererou, insa de aceasta data a acceptat un rol negativ – cel al unui contrabandist de bauturi alcoolice care, paradoxal are o inima buna. Multi critici au vazut in personajul sau un fel de Pablo Escobar al Indiei, o transplantare a subiectului recentului serial tv despre viata acestuia pe meleagurile indiene: Medelinul e de fapt un satuc uitat de lume din Gujarat, Fatehpura, cocaina e inlocuita cu alcoolul, si asa, Shah Rukh Khan devine un Escobar al Gujarat-ului ! Nici scenariul nu are multa rabdare cu analiza personajelor, multi avand senzatia ca de fapt filmul e o comprimare a 20 de episoade de serial in 2 ore si jumatate de pelicula, ce cuprinde tot ce are un film cu gangsteri: o viata plamadita inr-un mediu ostil, o copilarie traita in faradelege si o viata ce continua in aceeasi nota. Una peste alta, un film bun, cu un Shah Rukh Khan in forma si la fel de fermecator si in rol de raufacator ca in cel de cuceritor romantic.

Traducere in premiera in limba romana oferita de asiacinefil.com !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.

Publicat: sâmbătă 17 iunie 2017

“Hwajung” (“Splendid Politics”) e un serial istorico-politic coreean din anul 2015, produs de MBC, avand 50 de episoade, ce pe durata difuzarii sale a avut o medie nationala de 9,9% rating. Departe de ratingurile serialelor istorice lungi de la inceputul anilor 2000, din perioada lor de glorie, “Hwajung” il portretizeaza pe regele Gwanghae si domnia lui, atat de bine reflectata in premiata productie coreeana “Masquerade” (2012). In istoria Coreei sunt doi regi care nu au un templu cu numele lor: tiranul rege Yeonsangun si Gwanghae, din cauza ca au fost detronati si apoi exilati. Desi a avut cateva realizari importante, una din ele fiind reluarea relatiilor diplomatice cu Japonia si reluarea schimburilor comerciale, nu s-a bucurat de o reputatie buna, fiind considerat o victima a luptelor intre factiunile politice. Acest rege a fost personificat in cateva seriale si filme, iar caracterul sau a fost redat diferit: in unele este descris ca fiind crud si nemilos, in altele fiind personajul pozitiv. In “King’s Face” este interpretat de Seo In-guk si are abilitatea de a citi fetele oamenilor, iar asta il ajuta sa-si pastreze tronul. In “Goddess of Fire” este indragostit de Jung-yi, prima femeie care se ocupa cu olaritul. Viata familiei regale din care face parte este descrisa in “Immortal Admiral Yi Soon-shin”, in rolul lui jucand actorul Lee In. O alta drama in care apare acest rege este “The King’s Woman”, avand ca subiect viata concubinei Kim Gae-shi (fiind jucat de Ji Sung), iar Kim Seung-soo ii da viata in drama “Hur Jun”, care isi publica vestita carte Dongui Bogam (acum face parte din patrimoniul cultural) in timpul domniei lui. Lee Byung-hun i-a dat viata in filmul Masquerade (un fel de Print si Cersetor in versiune coreana), in timp ce in serialul de fata, Gwanghae e interpretat de Cha Seung-won (Athena: Goddess of War, Man on High Heels).

Actiunea serialului are loc in sec. XVII, rege fiind Seonjo. Un rege slab care si-a uitat de mult indatoririle de conducator, are alaturi pe regina Inmok cu care are un baiat, pe Marele Print Yeongchang si pe printesa Jungmyung, dar si alti copii ai numeroaselor concubine, acestia fiind socotiti nelegitimi sau cu sange impur. Avand aceeasi radacina dar ramuri diferite, copiii regelui duc o lupta surda pentru intaietatea la tron dar si pentru supravietuire, factiunile existente avand fiecare preferatul sau. Gwanghae este fiul regelui nascut de o concubina, numit de toata lumea print mostenitor dar niciodata recunoscut de Ming. Profitand de moartea tatalui sau dar si de drumul netezit de sustinatorii sai, da o lovitura de stat si se instaleaza rege. Din cauza unei profetii care incepe sa circule prin palat si in care se spunea ca numai un print cu sange nobil poate sa fie rege, isi incepe domnia printr-o baie de sange. Pe marele print il executa, iar pe regina o exileaza, care, prevazatoare, apuca sa o trimita pe printesa Jungmyung undeva departe intr-un loc sigur. Impreuna cu o servitoare de incredere se imbarca pe un vas, dar cei care o vor disparuta prind de veste si incendiaza barca. Printesa reuseste sa se salveze si ajunge in Japonia, unde isi va petrece anii alaturi de alti copii oropsiti, reusind sa supravietuiasca intr-o lume dura, cea a minelor de sulf, dandu-se drept baiat. Inzestrata cu inteligenta si educate, ajunge dupa ani de privatiuni si supusa la mari pericole, negustor ambulant, cu speranta ca va putea lua legatura cu vreun negustor din Joseon si astfel sa poate sa-si indeplineasca visul care a tinut-o in viata atatia ani, acela de a se intoarce in tara de unde a fost alungata si sa se razbune pe cel caruia ii spunea odata frate.

Regele Gwanghae (Gwanghaegun) este interpretat de actorul Cha Seung-won, cunoscut din alte seriale de succes precum City Hall, The Greatest Love, Athena: Goddes of War, etc. si care intr-un interviu spunea ca “ este pentru prima data cand apare intr-un rol istoric pentru micul ecran”. Inca de tanar, printul Gwanghae a indreptat greselile facute de tatal sau, dovedind curaj si darzenie in timpul razboiului Imjin, cand regele, de frica soldatilor japonezi, fuge sa se ascunda. Cauta sa uneasca oamenii in jurul sau, impreuna cu care lupta umar la umar fara sa tina cont de pericole, iar lumea il aclama ca pe un rege, ceea ce starneste ura tatalui sau. Asteptand an de an sa fie recunoscut ca print mostenitor, suporta nenumarate umilinte de la tatal sau, dar si acuzatia ca ravneste la tron, cei loiali lui grabind urcarea lui pe tron. Isi incepe domnia dorind sa fie altfel decat tatal sau, sa carmuiasca tara spre binele poporului, sa intaresca granitele si armata. Din firea lui buna si blanda nu mai ramane nimic atunci cand afla ca oamenii loiali au recurs la crima pentru a-l vedea pe tron, si ca tradarile au un pret care trebuie platit, descoperind astfel ca, a fi om este una, iar a fi rege este cu totul altceva. Devine nemilos si crud, indurerat ca oamenii din jurul lui nu-si vad decat de propriile ambitii, dar si de tradarile fratilor sai; avea totusi un vis, acela de a face praful de pusca si astfel sa poata sa-si intareasca armata care sa faca fata iminentului razboi care se profila. Constient ca nu va avea mult de stat pe tron, caci cei care nu-l voiau acolo erau multi si lucrau din greu pentru a-i scurta domnia, vrea sa lase tara capabila sa se apere singura fara ajutorul vecinilor mult mai puternici si fara a fi nevoita sa se mai inchine la Imperiul Ming. Cineva spunea despre el ca este ”un om care stie sa foloseasca sabia, dar care pare ca mai degraba o tine de lama decat de maner, si chiar daca stie ca o sa-i taie mana, tot o foloseste”. Ros de remuscari, parand rece si lipsit de inima, trist si tradat, va trebui sa plateasca si el pretul pentru ca odata a crezut ca poate fi si om, si rege.

Printesa Jungmyung (Lee Yun-hee, – East of Eden, Gu Family Book, Miss Korea, etc.) este sora regelui Gwanghae si fiica regelui Seonjo si a reginei Inmok, si este inca un copil nestiutor la tragediile ce se intampla in jurul ei. Ocrotita si iubita de toata lumea, avand incredere in fratele ei, se trezeste intr-un cosmar in care isi va petrece mare parte a vietii. Aruncata de destin intr-o tara straina, pusa sa lucreze ca sclava intr-o mina de sulf, se vede nevoita sa supravietuiasca in conditii neomenesti cu moartea pandind langa ea. Stiind ca nu poate supravietui ca femeie in acea lume dezumanizata, se deghizeaza in barbat si, cu ajutorul unui bun si omenos prieten, duce viata unui animal, ceea ce o tine in viata fiind dorinta de razbunre. Se loveste de situatii care par fara iesire, dar inteligenta deosebita cu care este inzestrata o ajuta sa treaca cu bine de ele si astfel reuseste sa ajunga in tara natala. Profitand de faptul ca toata lumea o crede moarta, incepe sa urzeasca planul razbunarii pentru moartea micutului si nevinovatului ei frate si pentru suferinta mamei ei. Nu uita nimic si promite fiecaruia ceea ce merita, si desi unele lucruri par sa se linisteasca, pe tron se instaleaza regele Injo si vanatoarea incepe iarasi. In toate astea un om ii va sta aproape, sprijin si sfatuitor, ajutand-o si aparand-o cu toata fiinta lui, castigandu-i inima pentru totdeauna.

Regele Injo (Kim Jae-won, – Can You Hear My Heart, May Queen, Scandal: A Shocking and Wrongful Incident, etc.) este nepotul regelui Gwanghae si, detronandu-l pe acesta, devine cel de al 16-lea rege al Joseonului. Paranoic si fricos, tinandu-se numai de comploturi si intrigi, vede si el ca si predecesorul sau o amenintare in persoana printesei Jungmyung si incepe si el sa o prigoneasca. Marioneta in mainile celor care l-au cocotat pe tron, se confrunta cu numeroase revolte, autoritatea regala pierzand masiv in credibilitate; ca atare, economia incepe sa se prabuseasca, tara saraceste si se va zbate in aceasta stare pentru mult timp. Un rege slab, fara mari realizari, lipsit de calitati, prost politician, ce inchina tara in postura unui las Imperiului Ming.

Hong Yoo-won (Seo Kang-joon – Entourage, Cheese in the Trap, Cunning Single Lady, etc.) este fiu de nobil si lucreaza pentru rege, si desi este tanar, nu se sfieste sa spuna lucrurilor pe nume, fie ele rele sau bune, chiar si in fata regelui sau a oamenilor influenti de la Curte. El este cel care o va ajuta pe printesa sa se intoarca pe pamanturile natale. Inteligent, cu o educatie desavarsita si cu un comportament impecabil, cinstit si increzator in fortele proprii, se vede prins intr-o situatie stranie: baiatul pe care l-a adus din Japonia se dovedeste a fi fata si, pe deasupra, si printesa de care apoi se indragosteste; prietenul lui cel mai bun pe care il considera ca un frate incepe sa-l condamne pentru alegerile pe care le face, iar el trebuie sa aleaga de partea cui se va situa.

Kim Kae-shi (Kim Yeo-jin, – Yi San, Tears of Heaven, Pride and Prejudice, etc.) se naste intr-o familie foarte saraca, dar este ajutata de tanarul print Gwanghae sa-si depaseasca conditia sociala si ajunge doamna la palat, lucru care o face extrem de recunoscatoare acestuia. Este orbita de lacomie si ambitia nemasurata de a-si vedea preferatul pe tron o face sa nu mai aiba nicio limita, riscandu-si pana si viata pentru a-si vedea visul indeplinit. Unelteste, spioneaza si nu se da in laturi in a folosi otrava ca argument suprem, iar regele merge pe mana ei, asteptand sa faca pasul gresit ca sa scape de ea.

Acestea sunt cateva personaje povestii, numarul lor fiind cu mult mai mare; ramane sa le descoperiti, odata cu coloana sonora asigurataa de Lena Park, Kim Tae-woo, Yessung, etc. Scenariul a fost scris de Kim Yi-young (cea care ne-a dat si Yi San, Horse Doctor si Dong Yi), iar regizorul Kim Sang-ho este cel care a regizat si Arang and the Magistrate, When a Man Loves sau Soul.

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil

Publicat: vineri 16 iunie 2017

Apreciatul regizor de film coreean Park Chan Wook a fost prezent la cea de-a 70-a editie a Festivalului International de Film de la Cannes, acesta discutand cu jurnalistii despre ce crede despre viitorul filmului coreean.

In cadrul interviului, Park Chan Wook a mentionat noua generatie de regizori coreeni precum Yeon Sang Ho care a regizat “Train to Busan”. “Regizorii care incep sa aiba o filmografie la activ, dar si cei din generatia mea sunt descoperiti datorita festivalurilor de film. Ma emotioneaza cand le vad dezvoltarea si creativitatea din filmele pe care le fac si este o dovada ca avem ceva de care trebuie sa fim mandri.”

La intrebarea despre unicitatea modului in care filmeaza scenele violente de film, Park Chan Wook a spus: “Nu-mi place sa folosesc violenta doar pentru a crea senzatii in film. Vreau sa arat ca violenta raneste si este inspaimantatoare. Nu vreau sa fac ca violenta sa fie aratata intr-un mod care ar parea atractiv sau sa o folosesc pentru descarcarea unor trairi refulate, un catharsis.”

Regizorul a ales numele lui Kim Ki Young, cel ce a regizat “The Housemaid”, ca regizorul care l-a inspirat cel mai mult. “The Housemaid” a fost inspiratia pentru filmul sau “The Handmaiden”, care a fost inscris la competitia de anul trecut de la Festivalul de Film de la Cannes.

Park Chan Wook a facut parte din juriul competitiei de la cea de a 70-a editie a Festivalului, filme precum “The Villainess” si “The Merciless” fiind difuzate in cadrul Festivalului pe 22 si 24 mai.

Park Chan Wook este recunoscut pentru o filmografie impresionanta, cu filme aclamate de critici si care nu se teme sa filmeze si sa atinga temele intr-o maniera originala, ferindu-se de comercialism. “Oldboy”, care a castigat Marele Premiu la Cannes in 2004, “Joint Security Area” si “Thirst” care a castigat Premiul Jurului in 2009, filmul coreean vorbit in engleza “Stoker” si faptul ca a fost producatorul filmului “Snowpiercer” care a fost adorat de critici si nu numai, sunt doar cateva titluri care vorbesc despre calitatea, originalitatea si devotamentul unui regizor pe nume Park Chan Wook.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: miercuri 14 iunie 2017

Kim Eun-sook este o scenarista de succes in Coreea de Sud, devenind cautata de producatorii de seriale dupa ce a scris scenariul pentru serialul din 2004, “Lovers in Paris”, ale carui rating-uri au atins peste 40%, in care au jucat Kim Jung-eun, Park Shin-yang si Lee Dong-gun. Au urmat serialele “On Air” din 2008, celebrul “Secret Garden” in care au jucat nu mai putin celebrii Ha Ji-won, Hyun Bin, Yoon Sang-hyun si Kim Sa-rang, “A Gentleman’s Dignity”, “The Heirs”, “Descendants of the Sun” si “Guardian: Lonely and Great God” (“Goblin”).

Kim Eun-sook a castigat Marele Premiu pentru scenariul serialului “Goblin” in care a jucat Gong Yoo, la Premiile Baeksang din acest an. Scenarista a dezvaluit recent ca scenariul pentru “Goblin” fusese deja creat in mare parte inaintea crearii scenariului pentru “Secret Garden”.

“M-am gandit la idee prin 2010, inainte ca “Secret Garden” sa fie difuzat. Nu am putut sa ma ocup de scenariu la acel moment, dar am facut-o opt ani mai tarziu. In acea perioada era dificil sa produc o comedie fantastica la un asemenea nivel, asa ca a fost respins, si atunci am facut “Secret Garden”.

Kim Eun-sook este recunoscuta pentru ca nu scoate scenarii pe banda rulanta care sunt create de scenaristi presati de timp si care sunt predate actorilor cu putin timp inaintea filmarilor. “Incerc sa scriu atunci cand simt. Am scris si pe banda rulanta la ‘Secret Garden’. La mijlocul serialului m-am imbolnavit si a trebuit sa merg la spital timp de doua saptamani. Dar aceste scenarii devenisera o necesitate, era o situatie serioasa, iar actorii au fost geniali. Mi-amintesc ca la un moment dat au primit scenariile cu doar o zi inaintea filmarilor, dar au reusit sa filmeze fara probleme. M-am simtit mandra de abilitatile mele de a produce scenarii inainte de vreme, dar in acel caz am fost destul de jenata de situatia creata de mine. La episodul 17 eram atat de obosita incat am cerut sa amane difuzarea episodului cu o saptamana, dar nu a fost posibil. Sincera sa fiu, finalul a fost foarte grabit.”

Cand a fost intrebata de celebrele ei dialoguri, Kim Eun-sook a replicat ca este specialitatea ei si ca Kim Eun-sook este o scenarista care poate scrie replici care pot parea copilaresti, chiar daca multi telespectatori folosesc aceste replici. “Nu pot spune asta despre ‘Goblin’. Cred ca stilul meu s-a schimbat pe masura ce m-am maturizat. Oamenii au complimentat scenariul pentru ‘Goblin’ si ma simt ca si cum mi-am pierdut calea. Trebuie sa scriu din nou ceva siropos…”

Kim Eun-sook a discutat si despre finalul socant al serialului ‘Lovers in Paris’. “Inca ma mai gandesc la final. La acel moment, m-am gandit ca finalul este un bonus, dar nu era asa. Am realizat ca, daca telespectatorii nu pot accepta finalul, atunci nu este un scenariu bun. Serialele ar trebui sa delecteze telespectatorii. Daca scriu doar pentru propria mea placere, atunci ce scriu este un jurnal. Daca nu pot crea o legatura cu telespectatorii si aud multe critici negative, atunci am gresit.”

“Mai demult, ma uitam la un film in Ajunul Craciunului. Era despre o fata care vede un ren si crede ca este Rudolph, dar finalul a fost socant. Atunci am fost dezamagita si am realizat adevarul. Asa te simti ca telespectator cand finalul nu este cel dorit. Daca am multumit telespectatorul timp de 19 episoade, finalul trebuie sa fie la fel. M-am simtit foarte nemultumita si imi doream sa nu fi vazut deloc acel film, realizasem cum trebuie sa fi fost finalul la ‘Lovers in Paris’ pentru telespectatori.

Kim Eun-sook este recunoscuta pentru comediile fantastice, dar unii au criticat-o pentru ca scenarista creeaza personaje superficiale. Cert este ca scenariile ei fac serialele sa fie placute de o multime de telespectatori si sa aiba rating-uri mari, dar aduc un element in plus care le fac sa devina niste proiecte ce devin parte din cultura K-pop, fie ca este datorita replicilor siropoase, fie umorului.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: duminică 11 iunie 2017

Regizorul lui “The Flu” si “Musa: The Warrior”, Kim Sung-Su, revine dupa 3 ani de absenta cu mega-productia “Asura: The City of Madness”, un film despre care s-a vorbit mult inca dinaintea demararii filmarilor. Efortul realizatorilor a fost incununat dupa 4 luni de filmari in 2015 si mai bine de 8 luni de asteptari pana la data premierei in septembrie 2016 de o comportare excelenta la box-ofice, unde productia a obtinut 18,2 milioane dolari incasari. La acest succes a contribuit din plin distributia, una ce ti-e dat sa o vezi doar la filmele mari coreene, cu multi actori bine cotati: Hwang Jung-min (care de aceasta data schimba registrul, avand un rol negativ, dar fiind din nou la inaltime), Jung Woo-sung (mai putin subtil decat diabolicul procuror din “The King”, insa parca mult mai realist si complex), Kwak Do-won (care dupa rolul excelent din premiatul “The Wailing” devine un procuror in cautarea dreptatii, cam atipic pentru actor, un obisnuit al rolurilor secundare negative), Joo Ji-hoon (extrem de interesant dupa rolurile istorice din “The Treacherous” si “I Am the King”), acompaniati de o serie de actori de roluri secundare cunoscuti, precum Jeong Man-sik, Yoon Ji-hye sau Yoon Je-moon. Dincolo de succesul financiar, productia a obtinut si 5 premii, avand si 9 nominalizari la cele mai importante premii si festivaluri coreene de film. Filmul nu este recomandat persoanelor minore, datorita violentei ce se dezlantuie spre final, insa aceasta nu a fost o piedica in calea succesului lui “Asura”, ca in cazul unui alt film coreean celebru, “I Saw the Devil”.

Annam se doreste a fi noul El Dorado imobiliar al Coreei, ambitiosul plan de dezvoltare al orasului fiind conceput de un primar la fel de ambitios, Park Sung-bae (Hwang Jung-min). Doar ca in spatele imaginii sale publice ireprosabile se ascunde o cu totul alta persoana, un geniu al Raului dispus sa faca orice pentru bani, putere si faima. Acesta controleaza orasul, dar de fiecare data reuseste sa scape capcanelor intinse de Procuratura, care il doreste arestat. Aparent departe de lumea primarului, Han (Jung Woo-sung) e detectiv la sectia de politie Annam de Vest, iar in urma unei incaierari cu un coleg, in misiune, acesta din urma cade de la inaltime impins de Han si moare. Colegul sau, mai tanarul Sung-mo (Joo Ji-hoon) e martor, dar devine complice al acestuia, amandoi aruncand vina pe un dealer de droguri pe care il capturasera si care isi pierduse cunostinta in timpul nefericitului eveniment. Sung-mo renunta la slujba din Politie, devenind mana dreapta a primarului, fiind recunoscator lui Han pentru aceasta recomandare si obtinand in scurt timp bani si putere. In schimb, Han e supus unei anchete a Procuraturii, si nu e lasat sa devina omul primarului pana cand cazul sergentului mort accidental nu e solutionat. In momentul in care procurorul Kim Cha-in (Kwak Do-won) intra pe fir, Han se vede prins intre dorinta acestuia de a-l captura pe primar si faradelegile primarului, ce doreste sa se foloseasca de el pentru a sterge urmele ilegalitatilor comise. Si astfel incepe calvarul pentru Han…

Bun venit in Annam, orasul viitorului ! Cam asa ar suna oferta primarului Annam-ului (interpretat magistral de Hwang Jung-min), pus pe fapte mari, cel putin pe hartie. In realitate, nu ne putem bucura decat de o invitatie in Orasul Demonilor, dupa cum o sugereaza si titlul filmului, locul unde banul e cel ce decide totul. Inclusiv destine. “Asura”, in hinduism, reprezinta de fapt un termen generic ce desemneaza divinitatile malefice, demonii, aflate mereu in lupta cu fortele binelui, “Deva”. Annam, un oras disproportionat in care arhitectura moderna se imbina cu cartiere sarace de tipul favelelor braziliene, e cadrul ideal al infruntarii dintre Bine si Rau, in viziunea intunecata a regizorului Kim Sung-Su. Orasul ne e infatisat in note intunecate, majoritatea cadrelor fiind filmate noaptea sau in locatii intunecoase ori umbrite, fapt ce accentueaza senzatia specifica de “Sin City” noir pe care o percepem la intensitate maxima ca spectatori. Si, cu toate acestea, nimic nu este fantezie in aceasta lume, e pur si simplu o lume reala prezentata dintr-un unghi intunecat cu o mana de maestru. Si, cum se putea altfel, personajele ce insufletesc acest decor rece (masini negre, costume gri-perla, intuneric, ploaie, mister, secrete) par niste suflete vandute diavolului sau pe care acesta le are deja in traista, fara a mai avea vreo perspectiva de a scapa din acest Iad. Primarul Park e la suprafata omul carismatic si iubit de cetateni, dar care in realitate e intruparea diavolului, un personaj malefic, pentru care toti cei din preajma sunt simple instrumente pentru a-si atinge scopurile. Hwang Jung-min, cu care ne-am obisnuit in atatea roluri pozitive si de partea legii, ca procuror, trece, acum, in cealalta tabara, dand viata in mod extraordinar unui personaj dominat de geniul Raului. De remarcat forma fizica deosebita a actorului, fata de alte roluri slabind un numar important de kilograme. Iar cine se mai indoia de calitatile sale actoricesti, poate viziona acest film pentru a se convinge cat de mare actor a ajuns, putand interpreta fara cusur atat rolurile pozitive cat mai ales cele negative. Adversarul sau in “Asura” e procurorul Kim Cha-in, interpretat de un alt actor mare de roluri secundare, Kwak Do-won. Ciudat, acesta era un obisnuit al rolurilor ngative, doar ca de aceasta data totul e pe dos in Annam-ul diavolului, iar el interpreteaza un procuror de provincie dispus sa faca orice, inclusiv un pact cu diavolul, pentru a-l captura pe primar. Intre cei doi se afla doua suflete ratacite si greu incercate, e vorba de doi politisti: Han si Sun-mo. Sun-mo, interpretat de Joo Ji-hoon, e partenerul din politie al detectivului Han. Sunt ca fratii si devin complici in tainuirea unei crime. Sun-mo, la sugestia lui Han, paraseste politia si devine mana dreapta a primarului, dar e tanarul care ajunge repede sus si cade in pacatul puterii si arogantei (sa fie o coincidenta distribuirea lui Joo Ji-hoon in acest rol, stiut fiind faptul ca actorul insusi a trecut printr-o experienta similara in viata, in plina ascensiune in cariera fiind condamnat pentru consum de droguri ?). Dar fara indoiala cel mai fascinant si complex personaj e Han, intruchipat de Jung Woo-sung. El e imaginea perfecta a calvarului lumii in care traieste, a infernului Annam: sotia lui e pe patul de moarte, fara vreo speranta de vindecare; in urma unei incaierari cu un coleg detectiv, il ucide accidental pe acesta; si, ca si cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, Han va fi prins intre cele doua tabere, ale Binelui si Raului, viata lui devenind un Purgatoriu din care nu exista nici o scapare. El reflecta cel mai bine mizeria lumii in care se lasa tarat, disperarea si incapacitatea unui suflet odata curat de a scapa de povara suferintei faradelegilor comise. E singurul personaj in care exista o umbra de normalitate, care cu siguranta va atrage atentia spectatorului, care din toata gama larga de personaje fara indoiala se va apropia cel mai mult de el.

Un film de exceptie, care se urmareste pe nerasuflate, desi pe alocuri e extrem de lent si spre final devine foarte violent. Insa dincolo de toate aceste amanunte, “Asura” impresioneaza prin atmosfera sa sumbra si prin prestatia ireprosabila a intregii echipe de actori, ce pune in valoare un scenariu bine elaborat. “Asura” e, de fapt, un “Sin City” golit de orice fantezie, in care realismul si hidosenia caracterului uman au puterea sa te impresioneze prin modul sublim in care sunt exprimate.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: marți 6 iunie 2017

Actrita Lee Na-young (“The Fugitive: Plan B”) ia in considerare reintoarcerea pe marele ecran cu un rol principal intr-un film independent, “Beautiful Day”. Intitulat initial “Mom”, scenariul se concentreaza asupra unei mame si a copilului ei care are descendenti coreeni si chinezi, denumiti in popor “oamenii Joseonului”, drama urmand a depana o poveste a unor oameni nu prea des reprezentati pe ecrane.

Au trecut cinci ani de cand actrita a avut un rol in filmul din 2012, “Howling”, in care a avut rolul principal alaturi de Song Kang-ho (“Age of Shadows”), desi a mai avut scurte aparitii in filmul japonez “SPEC: Close” si “Woman, Man” din 2015, iar pe micile ecrane a jucat in 2010 alaturi de RAIN in “The Fugitive: Plan B”.

Filmarile la productia “Beautiful Day” vor incepe in a doua jumatate a acestui an. Lee Na-young s-a casatorit in urma cu 2 ani cu popularul actor Won Bin, avand un baiat de aproape 2 ani. Revenirea pe ecran a lui Won Bin se lasa insa asteptata, probabil afacerile imobiliare in care investeste fiind mai profitabile decat aparitiile in filme.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: luni 5 iunie 2017

Dupa doi ani de asteptare, Kim Soo-hyun (“The Producers”) s-a decis asupra urmatorului film in care va juca, alegand filmul noir, de actiune, “Real”. Intr-un oras opulent, Kim Soo-hyun interpreteaza rolul unui “organizator” (o persoana care face aranjamente pentru alte persoane, in special de natura ilicita) in lumea interlopa, avand un singur scop, de a deveni cel mai mare lord al viciilor. Personajul sau este unul rece, ambitios si exceptional in ceea ce face, dar intreaga sa lume se schimba cand intalneste un fost detectiv pe nume No Yeom jucat de actorul Lee Kyung-young.

Teaser-ul filmului dezvaluie imagini pline de culoare intr-o lume ostentativ de opulenta, intr-un oras plin de lumina, stralucire si extravaganta, cu masini sport si fotomodele superbe. Se pare ca privirea rece, dar carismatica a lui Kim Soo-hyun, impreuna cu scenele de actiune vor face fanii sa uite de imaginea inocenta din rolurile anterioare, ceea ce probabil si-a dorit chiar actorul.

Alaturi de Kim Soo-hyun joaca si actorii Lee Sung-min (“Memory”), Sung Dong-il (“Hwarang”), Jo Woo-jin (“The Lonely Shining Goblin”, “Chicago Typewriter”) si Sully.

Desi filmarile s-au terminat anul trecut in iunie, mai multe controverse au amanat productia. Regizorul a fost inlocuit in mijlocul filmarilor, Lee Jung-seob (“Romantic Island”, “Rainbow Eyes”) fiind inlocuit cu Lee Sa-rang (CEO al companiei de productie din spatele filmului, care este si varul lui Kim Soo-hyun). “Real” este o coproductie coreeano-chineza, majoritatea fondurilor fiind oferite de Alibaba Group, o companie chineza de e-retail si, initial, fusese stabilit ca premiera filmului sa aiba loc concomitent in ambele tari, dar din cauza tensiunii politice cauzate de THAAD (sistem de aparare la altitudine inalta), premiera chineza a fost amanata. Se pare, insa, ca lucrurile au intrat pe un fagas normal, “Real” urmand a avea premiera in Coreea in aceasta luna.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 3 iunie 2017

Filmul de debut al regizorului coreean Kim Joon-sung, “Lucid Dream”, a fost pe de o parte o reusita sub aspectul calitatii, insa o mare dezamagire pentru producatori sub aspetul incasarilor de la box-office. Aproape 5 milioane de dolari a investit compania Rod Pictures in producerea acestui film, insa la box-office-ul coreean a obtinut incasari de doar 676.000 dolari. Oferta Netflix de a distribui in sistem pay-per-view acest film a venit ca o gura de oxigen pentru producatori, insa banii investiti nu au putut fi recuperati. Cauza esecului de box-office a fost o slaba promovare a filmului care, paradoxal, a fost finalizat inca din iunie 2015, deci timp suficient pentru promovare ar fi fost. Subiectul a fost unul peste nivelul celor abordate in cinematografia coreeana, realizarea pe masura, iar distributia una de zile mari de tot: Sol Kyung-gu in forma excelenta, revigorant si plin de surprize, Ko Soo cu o prestatie buna dar din pacate deja devenind obositor in roluri nenuantate, si Park Yoo-chun in ultimul rol (secundar) intr-un film inainte de incorporare (peste 2 luni va incheia socotelile cu armata, spre usurarea fanilor, astfel ca absenta lui pare a trece aproape neobservata odata cu lansarea acestui film in februarie 2017). Cu o asemenea distributie si cu o reteta de succes – thriller combinat cu fantezie SF – ce prinde oriunde pe mapamond, filmul nu avea voie sa performeze atat de slab la box-office. Ramane, insa, problema producatorilor, publicul fiind singurul care are de castigat urmarind “Lucid Dream”, timpul investit in vizionarea lui fiind pe deplin rasplatit.

Choi Dae-ho (Ko Soo) e un reporter incomod. Dezvaluirile sale creeaza mari probleme afaceristilor corupti, care cred ca banul rezolva orice. Sotia lui a murit, grija fiului sau Min-woo cazand pe umerii matusii acestuia, el fiind toata ziua ocupat cu serviciul. Cu toate acestea, Min-woo reprezinta prioritatea lui in viata, mai ales ca acesta e o fiinta foarte fragila, orice cazatura sau sangerare putand sa-i fie fatala. Intr-una din zile, se duce cu fiul sau in parcul de distractii, iar ceea ce trebuia sa fie o zi fericita se transforma intr-un adevarat cosmar. Mai intai vede un fotograf in varsta facand insistent poze fiului sau, dupa care se trezeste doborat de un ac, cand isi revine constatand ca Min-woo a disparut. Timp de 3 ani de zile viata lui Dae-ho se transforma intr-un cosmar, cautandu-si cu disperare fiul. Agreseaza chiar politicieni sau oameni sus-pusi, starnind scandaluri publice, crezand ca acestia, din razbunare pentru dezvaluirile sale, i-au rapit copilul. Sectia de politie a devenit o locatie des frecventata, iar aici il cunoaste pe detectivul Song (Sol Kyung-gu), caruia ii starneste mai mult mila decat scarba. Insa nici politia nu a facut vreun progres, dupa 3 ani, iar termenul de prescriere se apropie… In momentul in care citeste pe internet de o metoda practicata in strainatate pentru prinderea unor rapitori, Dae-ho decide sa apeleze la “visele lucide” pentru a afla ce s-a intamplat cu fiul sau…

“Lucid Dream” e o productie dupa un tipic hollywoodian, extrem de echilibrata, in care tensiunea si fantezia se imbina in egala masura pentru a oferi o poveste electrizanta, la capatul careia nu poti decat sa te intrebi “De ce s-a terminat atat de repede ?”. Iar daca adaugam elementele tipice de drama ce fac parte din ADN-ul coreean, rezulta un cocktail de adrenalina si suspans care va tine cu sufletul la gura pe toata lumea. Nu doar distributia stelara te cucereste, ci insasi povestea, ce are ceva din realitatea lui “Matrix”. Nu va asteptati la o avalansa de efecte vizuale realizate pe calculator, nu acesta a fost scopul acestui “Matrix” coreean, efectele speciale fiind doar unul din ingredientele puse in interesul firului narativ. Evadarea personajelor din lumea reala in cea a viselor e una bine orchestrata sub aspect vizual, fiind fara indoiala punctul de atractie al productiei in jurul caruia graviteaza toate evenimentele. Veteranul Sol Kyung-gu, diferit fata de rolurile sale anterioare, chiar mai proaspat decat in recentele sale productii The Long Way Home sau Cold Eyes, ne ofera un recital de maestru, in timp ce Ko Soo, mereu fascinant, parca refuza sa iasa din tipicul rolurilor de bun familist, uitand ca fiecare rol nou trebuie sa fie o provocare. La aproape 40 de ani, insa, mai are la dispozitie un deceniu sa inteleaga acest lucru si sa devina cu actor mare. Park Yoo-chun are un rol secundar bun, insa cu siguranta prea mic si banal pentru a-si multumi numerosii fani, ramanand in memoria cinefililor iubitori ai cinematgrafiei coreene cu prestatia din “Sea Fog”. Alert, imbinand misterul cu tensiunea si fantezia SF, “Lucid Dream” se dovedeste o productie comerciala ce satisface pana si pe cei mai pretentiosi fani ai genului. Pornind de la o notiune concreta (atat cat poate fi considerat concret un… vis), filmul exploreaza cu ajutorul imaginatiei realitatea viselor, pe care o aduce in prim plan si o transforma in principala atractie ce fascineaza spectatorul. Chiar e posibil sa te intersectezi cu visele lucide ale altor persoane, sa descoperi prin vis amanunte care in mod normal scapa atentiei in lumea reala ? Este memoria noastra vizuala asemeni unui hard-disk care reda culori, imagini mai mult sau mai putin clare, amintiri, intr-o forma reala sau deformata de “mediul de stocare”, creierul uman ? O multime de provocari si de intrebari ce tin mai degraba de domeniul fantasticului pana si in secolul tehnologiei ultra-sofisticate in care traim. Poate tocmai de aceea “Lucid Dream” e atat de fascinant; ne pune imaginatia la lucru, ne face sa gandim, sa ne inchipuim o multime de scenarii. In cele din urma, doar unul va avea finalitate, cel ales de regizor, iar surpriza va fi de proportii, filmul avand parte de o rasturnare de situatie surprinzatoare spre final. Unul din cele mai bune thrillere fanteziste coreene ale ultimilor ani, o adevarata delectare pentru cei ce adora astfel de productii.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 2 iunie 2017

“Forest of Secrets” este serialul ce va fi difuzat in curand la sfarsit de saptamana de cei de la tvN, in care vor juca Jo Seung-woo (“God’s Gift–14 Days”) in rolul unui procuror singuratic si lipsit de sensibilitate dupa ce in copilarie a fost operat pe creier – operatie care l-a facut sa nu mai aiba emotii si care vede lumea intr-o lumina rece, tratand totul din punct de vedere logic si Bae Doo-na (“Tunnel”), care va avea rolul unui detectiv de politie plina de pasiune pentru munca sa, acestia urmand a lucra impreuna pentru a rezolva mai multe crime. La scurt timp, procurorul realizeaza cat de corupt este departamentul in care isi desfasoara activitatea si ca sunt implicati si oameni corupti din cadrul biroului de procuratura, in timp devenind prea dificil sa rezolve misterele din spatele crimelor.

Teaser-ul serialului dezvaluie ca adevarul este inscenat si ca fiecare este un suspect dintr-un motiv anume. Producatorii serialului “Forest of Secrets” au dezvaluit ca au dorit sa ilustreze vizual relatia dintre procuror si detectivul de politie de-a lungul urmaririi secretelor ce se ascund in intunericul orasului, mai ales ca aceste secrete sunt piese din puzzle-ul care dezvaluie adevarul ascuns de cei corupti.

Alaturi de Bae Doo-na si Jo Seung-woo vor mai juca si Lee Joon-hyuk (“House of Blue Bird”), Lee Kyoung-young (“D-Day”), Shin Hye-sun (“The Legend of Blue Sea”) si Yoo Jae-myung (“Strong Woman Do Bong-soon”), scenariul fiind scris de Lee Soo-youn (“Bluebird”) si regizat de Ahn Gil-Ho (“Rooftop Prince”, “Only Love”, “Mrs. Cop”, “My Son In Law’s Woman”).

Serialul, care a fost preprodus in totalitate, va fi difuzat in fiecare sambata si duminica, incepand din 10 iunie.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: marți 30 mai 2017

Intr-un aparent acces de furie, Gang Mi Hui (Kim Yunjin) isi ucide sotul, un detectiv de politie, cu un cutit. Pentru fapta sa e condamnata la 25 de ani de inchisoare, fiind despartita si de fiul ei, Hyo Jae, ce dispare in mod misterios, probabil ucis si ascuns de propria ei mama. Inainte sa-si fi ispasit intreaga pedeapsa, aceasta primeste acceptul de a sta arestata la domiciliu, zilele fiindu-i numerate datorita unei boli incurabile. Drept urmare, aceasta revine in locuinta pustie si spatioasa in care locuia inainte de tragedie. Amintirile unei vieti fericite alaturi de familia sa ies inevitabil la suprafata: casatorita cu detectivul Kim, locuind de un deceniu in casa noua cumparata la periferie, avand doi baieti ce fac mereu nazbatii, Mi Hui parea sa aiba totul. Sa fie chiar asa ? Disparitia fiului mic declanseaza tragedia in familie, iar la scurt timp evenimente misterioase incep sa se petreaca in casa…

“House of the Disappeared” e un thriller de mister cu usoare accente horror regizat de Lim Dae-woong, un regizor coreean ce nu e strain de genul mister-horror, debutand in 2006 cu un film horror apreciat, “To Sir With Love” si regizand un segment din seria de scurtmetraje “Horror Stories” din 2012. Dovada faptului ca e un regizor priceput in abordarea acestui gen e echipa de productie aflata in spatele acestui film, compania producatoare Peppermint&co. (ce a produs si celebrele succese I Saw the Devil si New World) si compania de distributie Little Big Pictures. Tinand cont de genul filmului, “House of Disappeared” nu a fost un succes de box-office, insa s-a descurcat acceptabil, obtinand incasari de aproape 1 milion de dolari. Mai mult decat atat, filmul a fost vandut dinainte de a fi finalizat in importante tari asiatice, precum Japonia, Taiwan, Filipine, Malaezia sau Vietnam. Vedeta filmului e cunoscuta si indragita actrita Kim Yunjin (Ode to My Father, Heartbeat, Harmony, The Neighbors), pe care din nou o vedem in niste ipostaze pe care le-a mai avut in filmele sale anterioara: detinuta – Harmony, mama in cautarea unei inimi pentru fiul bolnav – Heartbeat, locatara a unei case in care se intampla fenomene stranii – The Neighbors sau sotie iubitoare – Ode to My Father). O vedem pe Kim Yunjin imprumutand cate putin din toate aceste roluri, fiind la fel de impresionanta in interpretare ca de fiecare data. Starul k-pop Ok Taek-yeon (membru al formatiei 2PM), cunoscut mai ales din serialul “Who Are You” apare pentru a doua oara pe marele ecran in rolul secundar al preotului Choi. E evident ca prezenta lui in distributie e strict pentru imaginea filmului, elemental care ar fi trebuit sa vanda cat mai multe bilete in salile de cinema. Practic rolul sau e neinsemnat si putea fi interpretat de orice actor, dar cineva trebuie sa aiba grija si de promovarea filmului, nu ? In alte roluri secundare vedem cativa actori cunoscuti, precum Jo Jae-yun (sotul) sau Lee Han-wi (maestrul feng-shui).

Desi investitia financiara in aceasta productie nu a fost una foarte mare, “House of the Disappeared” se dovedeste, in cele din urma, a fi unul din cele mai bune filme de mister coreene ale ultimilor ani. Chiar daca abordeaza o tema devenita cliseu la Hollywood – cea a casei in care se intampla tot felul de evenimente stranii -, productia reuseste sa se mentina la inaltime de la inceput pana la sfarsit, ocolind anumite tipare ale genului care de obicei trag in jos productiile coreene similare. Spre exemplu, “The Chosen”, un film destul de asemanator, a dat gres in a placea publicului prin faptul ca a insistat prea mult pe specificul coreean, modul de dezvoltare al povestii de acolo fiind unul cu multe scapari, “gauri” in scenariu, cum ar spune criticii de film. Regizorul Lim Dae-woong, in stilu-i caracteristic, nu pune accentul pe latura horror, nu exploreaza latura instinctuala sau psihologica a personajului central, ci, din contra, misterul unor evenimente stranii si trairile interioare ale personajului feminin Mi Hui. Exista un mod aparte in care regizorul reuseste sa faca aceasta poveste sa te captiveze, explorand sentimentele, trairile cele mai profunde ale spectatorului, asa cum a facut-o si in “To Sir With Love”. Fara sa observi, te atasezi de drama umana a femeii, chiar daca aceasta e plasata in interiorul unei fantezii misterioase. Iar prestatia lui Kim Yunjin e atat de convingatoare incat filmul nu poate decat sa te captiveze, in ciuda scenariului simplu pe care parca l-ai mai vazut in atatea si atatea filme de la Hollywood. “House of the Disappeared” cu siguranta si-a depasit conditia, aducand un suflu nou in peisajul filmelor de mister coreene care in ultimul timp prea au devenit “trase la indigo” ca subiecte abordate.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 28 mai 2017

Al saptelea film al regizoarei Yuki Tanada, “Mourning Recipe” (2013) a surprins prin simplitatea si originalitatea sa. Dupa cum o spune si titlul, era de asteptat sa vedem inca o productie din lungul sir de filme japoneze centrate pe o tematica 100% culinara, cu o reteta magica ce aduce bucuria in sufletele si pe papilele gustative virtuale ale tuturor. Insa Yuki Tanada iese din tiparele genului culinar, optand pentru o poveste emotionanta despre regasirea propriei identitati, despre pacate si iertare, despre familie si valorile ce conteaza in viata. Avand la baza romanul lui Yuki Ibuki si scenariul adaptat al lui Hisako Kurosawa (Accidental Kidnapper, Caterpillar), “Mourning Recipe” ne prilejuieste reintalnirea cu cunoscuta actrita japoneza Hiromi Nagasaku si cu veteranul Renji Ishibashi (72 de ani la data filmarilor !), un actor cu peste 200 de filme la activ, ce a debutat in 1964 si inca mai joaca in filme si seriale. Melodia din film pe ritmuri hawaiiene e celebra in Hawaii, “Aloha ‘Oe” fiind considerata un simbol cultural al Hawaiilor. Se spune ca melodia ar fi fost inspirata de o celebra imbratisare (considerata nepotrivita) de ramas-bun oferita de un colonel printesei Lili’uokalani (devenita ulterior ultima regina a Hawaiilor). In film, melodia e simbolul despartirii de o persoana draga. Filmul, ale carui filmari au durat doar o luna, a fost precedat de o miniserie omonima, difuzata de postul NHK in 2011. A avut o nominalizare (Cel mai bun film la Blue Ribbon Award) si a castigat un premiu (Cea mai buna actrita in rol secundar – Fumi Nikaido, la Festivalul de Film Yokohama).

Yuriko (Hiromi Nagasaku) primeste un telefon de la o femeie care, anuntand-o ca e insarcinata, ii cere sa semneze actele de divort de sotul ei, Hiroyuki, pentru a-si putea trai viata alaturi de acesta. Marcata de indecizia sotului dar mai ales de propria sa problema – nu poate avea copii -, Yuriko decide sa nu stea in calea fericirii barbatului ei si face un pas inapoi. Departe de zbuciumatul Tokyo, d-l Ryouhei Atsuta (Renji Ishibashi) sufera si el din cauza despartirii de sotia sa, profesoara Otomi, care moare in mod neasteptat. Chinuit de durerea despartirii si de amintirea fericitei casnicii sfarsite prea brusc, acesta se trezeste intr-o buna zi pe cap cu cicalitoarea Imoto, o tanara de 20 de ani venita de la Casa Renasterii, un centru de reabilitare pentru persoanele ce sufera de dependenta. Misiunea ei e clara: raposata profesoara Otomi i-a cerut sa ii ajute sotul in pregatirea unei mari petreceri cu ocazia celor 49 de zile de la moartea acesteia, pentru ca sufletul ei sa poata pleca impacat la Ceruri. In acest sens, chiar a lasat in urma un “retetar”, pentru ca totul sa decurga ca la carte. Atmosfera e tulburata si de sosirea unei persoane neasteptate… Yuriko, care se dovedeste a fi fiica d-lui Atsuta, venita sa se regaseasca la comemorarea mamei sale. Doar ca aceasta comemorare se va dovedi un prilej de bucurie pentru toata lumea, asa cum si-a dorit profesoara…

Fina drama de familie, “Mourning Recipe” spune povestea simpla a unei sotii ce se vede data la o parte din cauza faptului ca nu poate avea copii, pierzand tot, de la dragostea si fidelitatea sotului pana la propria mama, care moare in mod neasteptat. Decisa sa acorde divortul sotului ei, al carui vis de a avea un copil pare a fi implinit de amanta acestuia, Yuriko paraseste capitala pentru a se refugia la casa tatalui ei dintr-un orasel rural. Ca si cum totul nu ar fi fost de ajuns, prima imagine care ii apare in fata ochilor e cea a tatalui ei impreuna cu o tanara sumar imbracata… in baia casei, imbaindu-l pe acesta. Deci pana si tatal sau si-a tradat sotia defuncta dupa nici 49 de zile… Insa lucrurile nu stau deloc asa cum par. D-l Atsuta s-a trezit si el pe cap cu Imoto, o tanara de la centrul de reabilitare, venita sa-l ajute pentru organizarea unei petreceri de 49 de zile, conform dorintei raposatei profesoare Otomi. Treptat ni se dezvaluie relatia complicata dintre tata si fiica, dar si faptul ca nimeni nu o cunostea asa cum se cuvine pe profesoara Otomi, nici macar sotul ei. Filmul e plin de o sensibilitate aparte, in care simplitatea exprimarii trairilor interioare e cuvantul de ordine. Personajul central, in jurul caruia se construieste intreaga poveste, profesoara Otomi, impresioneaza prin… absenta. Desi nu e prezenta fizic, o descoperim in toata frumusetea ei sufleteasca ca fiinta umana in principalele momente ale vietii ei, imaginea sa fiind reconstituita din franturi de amintiri ale celor ce au cunoscut-o: momentul primei intalniri cu micuta Yuriko, momentul primei intalniri cu viitorul ei sot, povestea ei trista de viata si dedicarea fata de actele caritabile si de voluntariat, toate reconstituie imaginea unei mame asa cum nimeni nu o stia, a unei sotii niciodata apreciate la adevarata ei valoare, a unei cumnate orfane ce niciodata nu a putut avea copii, a unei profesoare iubita de multa lume, dar a carei viata parea golita de orice semnificatie. Retetarul pe care il lasa in urma, un ghid pentru pregatirea petrecerii de despartire de 49 de zile, e de fapt reteta unei vieti fericite pentru toti, atat pentru ea, care va pleca impacata ca a fost iubita in aceasta lume de cineva, cat si pentru cei ramasi in urma ei, a caror viata capata un nou sens. Un film despre insemnatatea familiei si despre cum o persoana poate face ca dragostea sa sa depaseasca granitele propriei familii, revarsand in sufletele unor straini bunatate si omenie fara egoism, doar printr-un spirit generos. Profesoara Otomi ii invata pe cei ramasi in urma sa fie un sprijin direct sau indirect pentru ceilalti, transmitand o lectie de solidaritate si generozitate ce transcende orice hotare sau limitari temporale sau spatiale. O minunata poveste care cu siguranta va va mangaia sufletele.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 27 mai 2017

In urma cu o luna de zile a avut loc premiera unei noi adaptari a unor benzi desenate japoneze (manga) scrise de Hiroaki Samura, al carui regizor este Takashi Miike (“13 Assassins”, “Terra Formars”), aceasta fiind produsa pentru a fi distribuita in America de Nord de catre Magnet. A fost al 100-lea film al prolificului Miike din cariera. Povestea benzilor desenate se petrece in perioada sogunatului Tokugawa si il urmareste pe samuraiul Manji, care trebuie sa ucida o mie de oameni rai pentru a-si recastiga mortalitatea. Scenariul filmului “Blade of the Immortal” este scris de Tetsuya Oishi, personajul principal fiind jucat de Takuya Kimura (“Love and Honor”, „I Come with the Rain”), alaturi de care vor juca si Hana Sugisaki (“Mozu: The Movie”), Sota Fukushi (“Library Wars”), Hayato Ichihara (“Yakuza Apocalypse”), Erika Toda (“Goemon”), Ebizo Ichikawa (“Hara-Kiri: Death of a Samurai”), Tsutomu Yamazaki (“As the Gods Will”) si Tanaka (“The Eternal Zero”).

Manji este un samurai foarte priceput care are un avantaj decisiv asupra adversarilor: nicio rana nu este fatala pentru el, cu exceptia unei otravi extrem de rare. In trecut, faptele sale au dus la moartea a o suta de samurai, inclusiv a cumnatului sau. Manji devine nemuritor din cauza unei calugarite in varsta de 800 de ani pe nume Yaobikuni si, dupa decesul surorii lui, accepta misiunea care va pune capat nemuririi. Manji a jurat sa ucida o mie de oameni rai, pana atunci urmand sa fie tinut in viata de “lipitorile sacre” (kessen-chū), niste creaturi mici, dar remarcabile, care ii ofera posibilitatea de a supravietui aproape oricarei rani si chiar reatasarea unor member retezate de sabie, aceste creaturi sacrificandu-se pentru a vindeca rana. Acestea traiesc in simbioza, in sistemul circulator si in tesut, si vindeca toate ranile gazdei, inlocuind tesutul sau organul lipsa cu propriul corp si reatasand membrele lipsa. Multe din cicatricile de pe trupul lui Manji sunt carnea acestor lipitori, care actioneaza ca niste suturi. Singurul mod in care se poate ucide un purtator de lipitori, o gazda, este folosirea unei otravi pentru lipitori.

Manji intalneste in peripetiile sale o tanara fata pe nume Asano Rin si promite sa o ajute sa isi razbune parintii, care au fost ucisi de niste spadasini condusi de Anotsu Kagehisa. Acesta l-a ucis pe tatal lui Rin si a distrus dojo-ul familiei, devenind un proscris. Scopul maleficului Anotsu este de a aduna cat mai multi proscrisi si a forma un nou dojo extrem de puternic, numit Itto-ryu (o scoala clandestina, cu o tehnica castigatoare, fara a tine cont de corectitudine), pentru acest scop distrugand cat mai multe dojo-uri.

Un alt grup care se autointituleaza Mugai-ryu este in opozitie cu Itto-ryu. Liderul si motivele acestui grup nou aparut sunt, la inceput, un mister, dar metodele folosite (tactica de lupta ce duce la victorie) se aseamana cu cele folosite de Itto-ryu. Mugai-ryu incearca sa-l recruteze pe Manji, parand sa aiba un scop comun si, acesta, la inceput accepta, dar in scurt timp se retrage dupa ce afla ca Shira, un membru al grupului, este mult prea sadic. Dupa un timp, Manji descopera ca Mugai-ryu lucreaza pentru Guvern si ca sunt toti pe lista celor condamnati la moarte, singurul lucru ce ii tine in viata fiind sa serveasca intereselor sogunatului. Manji si Shira incep sa se deteste, cel din urma parasind grupul, fapt care il determina pe Manji sa ramana in termeni buni cu cei din Mugai-ryu.

Intr-un context mai larg, seria acopera efectele mortii si consecintele nemuririi, precum si semnificatiile existentei. Majoritatea personajelor principale au un anume scop pe care il descopera in mod neasteptat de-a lungul evenimentelor ce se petrec in cele patru mari capitole ale seriei. Asadar, se anunta probabil o saga ce va avea mai multe continuari, cu toate ca filmul, lansat cu o luna in urma in cinematografele japoneze, nu a avut succesul asteptat (doar 6,7 milioane dolari incasari la box-office). Box-office-ul japonez continua sa ramana, insa, o mare necunoscuta, doar ecranizarile dupa manga consacrate sau anime-uri reusind sa se catere pe primele pozitii ale topului.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: joi 25 mai 2017

“Rampant”, noul proiect in care Hyun Bin a acceptat sa joace, ar putea avea in distributia sa pe actorul Jang Dong-gun (“No Tears For the Dead”, “Dangerous Liaisons”) daca acesta va semna pentru filmul istoric cu tenta horror, personajul lui Jang Dong-gun urmand sa fie eroul negativ. Va fi a doua colaborare a lui Hyun Bin cu regizorul Kim Seong-hoon, dupa „Confidential Assignment”

Filmul va avea o intriga politica pe un fundal apocaliptic, personajul lui Hyun Bin facand parte din familia regala.”Demonii noptii” cu care Hyun Bin va avea de-a face sunt un fel de hibrid intre vampiri si zombi, mancatori de carne umana, care beau si sange si sunt activi doar pe timpul noptii. Tinand cont de experienta companiei de productie legata de acest gen (NEW este compania de productie din spatele blockbuster-ului “Train To Busan” si a filmului „Pandora”), ne putem astepta la niste descrieri realiste, dar terifiante ale acestor creaturi ale noptii. Hyun Bin il va interpreta pe fiul Regelui Joseonului, cel mai mare luptator de arte martiale din lume, ce are de salvat regatul de maleficele creaturi, dupa ce e rechemat din Qing, unde fusese dus ostatic, de catre fratele sau incoronat.

Filmul ce va fi regizat de regizorul Kim Seong-hoon-III (“A Hard Day”, “The Tunnel”, “Confidential Assignment”) se afla in faza de finalizare a distributiei, filmarile urmand sa inceapa in a doua jumatate a anului 2017. Premiera filmului va avea loc in 2018.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Author: admin

Fabricated City (2017) – Ji Chang-wook, prins între lumea virtualã şi cea realã

Joomoonjin (2010) – Kim Ki-bum şi Hwang Bo-ra într-o fantezie romanticã la modã

Lee Honey: “Dansul preotului buhdist a fost asul din mânecã”

Doliu pentru starul din „Musashi”, Ebizo Ichikawa

Blindly in Love (2013) – iubirea poate fi uneori şi un basm cu broscoi urâţi şi prinţese frumoase…

Un nou film coreean despre asuprirea coloniştilor japonezi

The Whispering Star (2015) – Sion Sono şi elegia ultimelor vestigii ale umanitãţii în univers

Raees (2017) – Shah Rukh Khan, Escobar al Gujarat-ului

Hwajung (Splendid Politics) (2015) – povestea domniei regelui Gwanghae între ficţiune şi adevãr

Park Chan Wook – despre viitorul filmului coreean

Kim Eun-sook – parte din cultura K-pop

Asura: The City of Madness (2016) – Jung Woo-sung şi Hwang Jung-min, suflete rãtãcite în Oraşul Demonilor

Lee Na-young – reîntoarcerea pe marele ecran cu un film independent

Kim Soo-hyun devine „Real” într-un film noir

Lucid Dream (2017) – Ko Soo și Sol Kyung-gu în realitatea Matrix

O lume plinã de intrigi în “Forest of Secrets”

House of the Disappeared (2017) – Kim Yunjin şi Ok Taek-yeon dezleagã misterul unor dispariţii…

Mourning Recipe (2013) – o dramã sensibilã despre însemnãtatea familiei şi sensul ascuns al vieţii

Onoare şi nemurire în adaptarea lui “Blade of the Immortal”

Hyun Bin va lupta cu zombi la a doua colaborare cu regizorul lui „Confidential Assignment”