asiacinefil.com
ANALIZE, INTERVIURI

ASIA TEAM ROMANIA

Cele mai noi subtitrari, proiecte

BIOGRAFII

Actori, actrite, regizori

CIVILIZATIE ASIATICA

cultura si civilizatie asiatica

TRAILERE

Cele mai noi trailere

Home » DIVERSE

The Flower in Prison (2016) – o k-drama istoricã de aventurã în regia lui Lee Byung-hoon

Trimis de pe 25 Mar 2017Fara comentarii

The Flower in Prison poster“The Flower in Prison” (2016) e un serial istoric, de actiune, produs de MBC, avand un numar de 51 de episoade, ce marcheaza aniversarea a 55 de ani de activitate pentru acest post tv. La vremea difuzarii in Coreea, s-a bucurat de un rating foarte bun (in medie 17, respectiv 19% la nivel; national, in functie de agentia de rating ce a facut monitorizarea), atingand in momentele de varf chiar 20, 22%. Coloana sonora contine 23 de melodii, iar in rolurile principale pe langa starul Ko Soo, apar actrita in plina ascensiune Jin Se-yun (vazuta in “Enemies in Law”, “Operation Chromite”), in rolul principal femnin, veterana Kim Mi-sook si Jung Joon-ho (pe care, desigur, ni-l amintim din serialul IRIS), restul distributiei (peste 150 de actori) numeroase fiind completat de actori mai mult sau mai putin experimentati de seriale de televiziune. Sase premii a castigat acest serial (a mai avut 10 nominalizari, in total) in 2016, beneficiari fiind Jin Se-yun, Jung Joon-ho, alti doi actori debutanti si k-drama in sine. Actiunea serialului este o imbinare intre istorie si fictiune, derulandu-se in timpul dinastiei Joseon. Subiectul principal este parcursul vietii unei femei care a fost nascuta si crescuta intr-o inchisoare si care prin perseverenta, inteligenta si curaj isi va depasi conditia ajungand o buna luptatoare dar si o aparatoare in procesele de judecata pentru oamenii obisnuiti pe care nu ii apara nimeni.

Jin Se-yun in The Flower in PrisonJeonokseo este o inchisoare unde sunt inchisi raufacatorii regatului. Intr-o noapte friguroasa, un paznic al inchisorii se intorcea la post ametit de bautura si euforic pantru ca petrecuse pentru prima data intr-o casa de placeri. Dar revine urgent la realitate cand gaseste in drum o femeie ranita care il implora sa o ajute si pe care o duce intr-o incapere a inchisorii unde spre uimirea celor de fata aduce pe lume un copil, ca apoi sa-si dea ultima suflare fara sa spuna cine este si de unde vine. In urma ei raman doar cateva bijuterii si fetita, care va fi crescuta si ingrijita de paznicii inchisorii si numita Ok-nyeo (“Nascuta in inchisoare”) Aici isi va petrece anii fiind servitoare si ajutand la toate muncile posibile, dar si invatand unele practici mai putin ortodoxe pe care “locatarii” inchisorii le stapaneau perfect. Trei barbati ii vor marca viata: invatatul Lee ji-han – client frecvent al inchisorii, ce o va initia in tainele ghicitului fizionomiei; Park Tae-soo, pe care il descopera din intamplare in tenebrele adanci ale inchisorii, ce o va invata sa scrie si sa citeasca, dar si sa stapaneasca la perfectie artele martiale, si Yoon Tae-won, pe care il cunoaste pe cand era o copila, si care va deveni iubirea ei pana cand descopera ca drumurile lor trebuie sa se desparta. Primul ei tel va fi sa afle cine este si de ce a murit mama ei, iar cand incepe sa descopere putin din adevar, viata ei este in pericol si incepe sa fie haituita de cei care o vad ca pe o amenintare la pozitia lor. In drumul ei spre aflarea identitatii, va fi recrutata intr-o meserie foarte periculoasa, ca apoi sa devina sprijin si aparator pentru oamenii simpli in litigiile pe care le au, dar si umarul pe care se va sprijini omul care, aparent, detinea toata puterea.

Jin Se-yun in Flower in Prison secventa 2Ok-nyeo (actrita Jung Da-bin in rolul de adolescenta, desi are doar 16 ani are deja o multime de roluri la active, printre care in She Was Pretty, Save the Family, Melody of love, etc.; rolul de tanara e preluat de actrita Jin Se-yun – Bridal Mask, Doctor Stranger, Inspiring Generation) isi va petrece mare parte din viata in inchisoarea in care a adus-o pe lume misterioasa femeie. Fiinta blanda care indeplineste fara sa se planga orice sarcina primeste, iubita de toata lumea, il imblanzeste si pe aprigul sef al inchisorii. Saritoare si harnica, pare ca a strans toate calitatile bune ale unui om. Foarte inteligenta, dezamorseaza multe situatii conflictuale, dar si recurge la fel de fel de manipulari sa-si vada scopul atins pentru a ajuta pe cineva. Tenace si perseverenta, cauta prin toate mijloacele sa-si afle originile, si de aceea se inscrie in politie. Cu toate ca avea toate calitatile si abilitatile, faptul ca este femeie o descalifica. Insa atrage atentia cuiva care o recruteaza pentru o meserie periculoasa in care se va desscurca foarte bine. Dar nu este sortita la o viata usoara si linistita. Devine aparator pentru oamenii saraci si umili in procesele litigioase din care nu ieseau aproape nicidata castigatori, impunandu-se in fata celor bogati prin acuratetea argumentelor pe care le aducea in favoarea celui pe care il apara, dar si atrage atentia celor care o cautau cu inversunare de mult timp, astfel ca suprimarea ei devine subiectul cel mai arzator in anumite cercuri. Ea, insa, va ramane curajoasa si puternica, sprijin pentru cei slabi si neajutorati, dar si pentru cel cu care imparte acelasi sange si pe care il va face sa iasa din izolarea impusa si sa ia hotarari dureroase, dar necesare.

Jung Jung-hoon in The Flower in PrisonYoon Won-hyung (Jung Joon-ho – Last Scandal, Iris, Queen of Reversals, etc.) este fratele reginei Munjeong si aduna in el tot ce poate fi mai rau intr-un om. Crud si nemilos, ingamfat si orgolios, este un sprijin de nadejde pentru regina si impreuna pun la cale cele mai odioase lucruri. Este considerat cel mai puternic si cel mai bogat om din regat, si la auzul numelui sau toata lumea ingheata de frica. De o aroganta extrema, cere respect de la toata lumea, si daca i se pare ca nu primeste destula atentie, nu pregeta si recurge la pedeapsa corporala pentru cel vinovat. Avand toata lumea la picioare, merge din functie in functie, fara a avea merite deosebite, ajungand tot mai sus si crezand ca totul i se cuvine. Insa pierde simtul realitatii si ajunge sa nu se mai teama de nimic si nu mai are nici o limita, ceea ce ii va provoca o cadere in cel mai adanc cosmar.

Ko Soo in The Flower in PrisonYoon Tae-Won (Ko Soo – Empire of Gold, Will it Snow for Cristmas?, Green Rose, etc.) este fiul lui Yoon Won-hyung dintr-o relatie cu o concubina, pe care o alunga impreuna cu copilul in momentul in care o cunoaste pe Jung Nan-jung. Tae-won creste (ingrijit de o gisaeng, prietena a mamei sale) urandu-si tatal cu toata fiinta, ajungand un mic pungas, dar tintind lucruri mari, vrand sa-i demonstreze tatalui sau ca poate razbate fara ajutorul lui, si pentru asta pune la cale diferite scheme pentru a aduna bani, nesfiindu-se sa recurga la metode neortodoxe pentru a-si atinge scopul. Sub aparenta unei purtari usuratice, glumete si superficiale, ascunde multa suferinta, ura si dorinta de razbunare. Uneori castigand, alteori pierzand, reuseste prin inteligenta sa intre intr-o breasla de negustori, avand ca scop principal distrugerea si demascarea familiei Yoon. Intr-o “vizita” la Jeonokseo o cunoaste pe Ok-seo, pe cand era o copila, si pun la cale impreuna multe intrigi, sfatuindu-se si sprijinindu-se reciproc. Mai tarziu, ii va uni iubirea dar ii va desparti incompatibilitatea dintre familiile lor, iar alianta pe care o face cu tatal sau va casca o prapastie si mai mare intre ei.

Regina Munjeong (Kim Mi-sook – Queen of Conditions, Shining Inheritance, Lobbyist, etc.) a fost regenta pentru fiul ei, Regele Myeongjong. Regina vaduva a regelui Jungjong, a facut totul pentru a-l vedea pe fiul sau pe tron pe cand era doar un copil, pe care l-a tinut departe de treburile statului de care se ocupa ea si cativa apropiati. Puterea absoluta de care se bucura a facut-o sa devina lacoma si ambitioasa. Setea de mai multa putere nu o lasa sa predea conducerea fiului ei, ajuns acum la maturitate. Traind retrasa, pierde contactul cu realitatea, singurii pe care ii asculta, se sfatuieste si cu care pune la cale fel de fel de intrigi menite sa-i asigure si intareasca puterea fiind fratele ei si concubina acestuia. Are totusi un punct nevralgic: Park Tae-soo, de care o leaga o misterioasa legatura, si pe care il tine in viata in adancurile inchisorii.

The Floer in Prison Park Joo-miJang Nan-jung (Park Joo-mi – The King’s Dream, Kang Goo’s Story, Ladies of the Palace, etc.) este concubina lui Yoon Won-hyung si este la fel de putreda si aroganta ca si cel a carui sotie aspira sa devina intr-o zi. Ea este sursa suferintei lui Tae-won si a mamei lui pe care ii alunga ca sa-i ia locul in casa si inima lui Won-hyung. Aspira la lucruri marete si pentru indeplinirea lor recurge la toate metodele pentru a le vedea indeplinite, asasinatul fiind printre ele. Sub masca de femeie blanda si intelegatoare zace un vulcan care erupe navalnic atunci cand planurile nu merg conform ideilor ei.

“The Flower in Prison” e regizat de cunoscutul Lee Byung-hoon, regizorul celebrelor drame istorice “A Jewel in the Palace”, “Yi San”, “Dong Yi” sau “Sangdo”, avandu-l ca asistent pe Choi Jung-kyu. Serialul marcheaza a treia colaborare cu scenaristul Choi Wan-kyu, dupa serialele de la inceputul carierei, “Sangdo” si “Hur Jun”. Choi Wan-kyu a mai scris, intre altele, scenariile unor seriale indragite precum “Jumong”, “Kingdom of the Winds”, “All In” sau “Midas”. Construit dupa reteta clasica a serialelor istorice coreene, “The Flower in Prison” ofera amatorilor tot ceea ce genul are mai bun: aventura, razbunari si secrete date in vileag in numele adevarului si dreptatii de catre eroii pozitivi.

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil

Scrieti un comentariu!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

Acesta e un site care foloseste "Gravatar". Pentru a obtine un avatar universal, inregistrati-va la Gravatar.

*

Comment Spam Protection by WP-SpamFree