asiacinefil.com
ANALIZE, INTERVIURI

ASIA TEAM ROMANIA

Cele mai noi subtitrari, proiecte

BIOGRAFII

Actori, actrite, regizori

CIVILIZATIE ASIATICA

cultura si civilizatie asiatica

TRAILERE

Cele mai noi trailere

Home » DIVERSE

Hwajung (Splendid Politics) (2015) – povestea domniei regelui Gwanghae între ficţiune şi adevãr

Trimis de pe 17 Jun 2017Fara comentarii

Hwajung poster“Hwajung” (“Splendid Politics”) e un serial istorico-politic coreean din anul 2015, produs de MBC, avand 50 de episoade, ce pe durata difuzarii sale a avut o medie nationala de 9,9% rating. Departe de ratingurile serialelor istorice lungi de la inceputul anilor 2000, din perioada lor de glorie, “Hwajung” il portretizeaza pe regele Gwanghae si domnia lui, atat de bine reflectata in premiata productie coreeana “Masquerade” (2012). In istoria Coreei sunt doi regi care nu au un templu cu numele lor: tiranul rege Yeonsangun si Gwanghae, din cauza ca au fost detronati si apoi exilati. Desi a avut cateva realizari importante, una din ele fiind reluarea relatiilor diplomatice cu Japonia si reluarea schimburilor comerciale, nu s-a bucurat de o reputatie buna, fiind considerat o victima a luptelor intre factiunile politice. Acest rege a fost personificat in cateva seriale si filme, iar caracterul sau a fost redat diferit: in unele este descris ca fiind crud si nemilos, in altele fiind personajul pozitiv. In “King’s Face” este interpretat de Seo In-guk si are abilitatea de a citi fetele oamenilor, iar asta il ajuta sa-si pastreze tronul. In “Goddess of Fire” este indragostit de Jung-yi, prima femeie care se ocupa cu olaritul. Viata familiei regale din care face parte este descrisa in “Immortal Admiral Yi Soon-shin”, in rolul lui jucand actorul Lee In. O alta drama in care apare acest rege este “The King’s Woman”, avand ca subiect viata concubinei Kim Gae-shi (fiind jucat de Ji Sung), iar Kim Seung-soo ii da viata in drama “Hur Jun”, care isi publica vestita carte Dongui Bogam (acum face parte din patrimoniul cultural) in timpul domniei lui. Lee Byung-hun i-a dat viata in filmul Masquerade (un fel de Print si Cersetor in versiune coreana), in timp ce in serialul de fata, Gwanghae e interpretat de Cha Seung-won (Athena: Goddess of War, Man on High Heels).

Hwajung secventa 1Actiunea serialului are loc in sec. XVII, rege fiind Seonjo. Un rege slab care si-a uitat de mult indatoririle de conducator, are alaturi pe regina Inmok cu care are un baiat, pe Marele Print Yeongchang si pe printesa Jungmyung, dar si alti copii ai numeroaselor concubine, acestia fiind socotiti nelegitimi sau cu sange impur. Avand aceeasi radacina dar ramuri diferite, copiii regelui duc o lupta surda pentru intaietatea la tron dar si pentru supravietuire, factiunile existente avand fiecare preferatul sau. Gwanghae este fiul regelui nascut de o concubina, numit de toata lumea print mostenitor dar niciodata recunoscut de Ming. Profitand de moartea tatalui sau dar si de drumul netezit de sustinatorii sai, da o lovitura de stat si se instaleaza rege. Din cauza unei profetii care incepe sa circule prin palat si in care se spunea ca numai un print cu sange nobil poate sa fie rege, isi incepe domnia printr-o baie de sange. Pe marele print il executa, iar pe regina o exileaza, care, prevazatoare, apuca sa o trimita pe printesa Jungmyung undeva departe intr-un loc sigur. Impreuna cu o servitoare de incredere se imbarca pe un vas, dar cei care o vor disparuta prind de veste si incendiaza barca. Printesa reuseste sa se salveze si ajunge in Japonia, unde isi va petrece anii alaturi de alti copii oropsiti, reusind sa supravietuiasca intr-o lume dura, cea a minelor de sulf, dandu-se drept baiat. Inzestrata cu inteligenta si educate, ajunge dupa ani de privatiuni si supusa la mari pericole, negustor ambulant, cu speranta ca va putea lua legatura cu vreun negustor din Joseon si astfel sa poate sa-si indeplineasca visul care a tinut-o in viata atatia ani, acela de a se intoarce in tara de unde a fost alungata si sa se razbune pe cel caruia ii spunea odata frate.

Cha Seung-won in Splendid PoliticsRegele Gwanghae (Gwanghaegun) este interpretat de actorul Cha Seung-won, cunoscut din alte seriale de succes precum City Hall, The Greatest Love, Athena: Goddes of War, etc. si care intr-un interviu spunea ca “ este pentru prima data cand apare intr-un rol istoric pentru micul ecran”. Inca de tanar, printul Gwanghae a indreptat greselile facute de tatal sau, dovedind curaj si darzenie in timpul razboiului Imjin, cand regele, de frica soldatilor japonezi, fuge sa se ascunda. Cauta sa uneasca oamenii in jurul sau, impreuna cu care lupta umar la umar fara sa tina cont de pericole, iar lumea il aclama ca pe un rege, ceea ce starneste ura tatalui sau. Asteptand an de an sa fie recunoscut ca print mostenitor, suporta nenumarate umilinte de la tatal sau, dar si acuzatia ca ravneste la tron, cei loiali lui grabind urcarea lui pe tron. Isi incepe domnia dorind sa fie altfel decat tatal sau, sa carmuiasca tara spre binele poporului, sa intaresca granitele si armata. Din firea lui buna si blanda nu mai ramane nimic atunci cand afla ca oamenii loiali au recurs la crima pentru a-l vedea pe tron, si ca tradarile au un pret care trebuie platit, descoperind astfel ca, a fi om este una, iar a fi rege este cu totul altceva. Devine nemilos si crud, indurerat ca oamenii din jurul lui nu-si vad decat de propriile ambitii, dar si de tradarile fratilor sai; avea totusi un vis, acela de a face praful de pusca si astfel sa poata sa-si intareasca armata care sa faca fata iminentului razboi care se profila. Constient ca nu va avea mult de stat pe tron, caci cei care nu-l voiau acolo erau multi si lucrau din greu pentru a-i scurta domnia, vrea sa lase tara capabila sa se apere singura fara ajutorul vecinilor mult mai puternici si fara a fi nevoita sa se mai inchine la Imperiul Ming. Cineva spunea despre el ca este ”un om care stie sa foloseasca sabia, dar care pare ca mai degraba o tine de lama decat de maner, si chiar daca stie ca o sa-i taie mana, tot o foloseste”. Ros de remuscari, parand rece si lipsit de inima, trist si tradat, va trebui sa plateasca si el pretul pentru ca odata a crezut ca poate fi si om, si rege.

Lee Yun-hee in HwajungPrintesa Jungmyung (Lee Yun-hee, – East of Eden, Gu Family Book, Miss Korea, etc.) este sora regelui Gwanghae si fiica regelui Seonjo si a reginei Inmok, si este inca un copil nestiutor la tragediile ce se intampla in jurul ei. Ocrotita si iubita de toata lumea, avand incredere in fratele ei, se trezeste intr-un cosmar in care isi va petrece mare parte a vietii. Aruncata de destin intr-o tara straina, pusa sa lucreze ca sclava intr-o mina de sulf, se vede nevoita sa supravietuiasca in conditii neomenesti cu moartea pandind langa ea. Stiind ca nu poate supravietui ca femeie in acea lume dezumanizata, se deghizeaza in barbat si, cu ajutorul unui bun si omenos prieten, duce viata unui animal, ceea ce o tine in viata fiind dorinta de razbunre. Se loveste de situatii care par fara iesire, dar inteligenta deosebita cu care este inzestrata o ajuta sa treaca cu bine de ele si astfel reuseste sa ajunga in tara natala. Profitand de faptul ca toata lumea o crede moarta, incepe sa urzeasca planul razbunarii pentru moartea micutului si nevinovatului ei frate si pentru suferinta mamei ei. Nu uita nimic si promite fiecaruia ceea ce merita, si desi unele lucruri par sa se linisteasca, pe tron se instaleaza regele Injo si vanatoarea incepe iarasi. In toate astea un om ii va sta aproape, sprijin si sfatuitor, ajutand-o si aparand-o cu toata fiinta lui, castigandu-i inima pentru totdeauna.

Hwajung secventa 2Regele Injo (Kim Jae-won, – Can You Hear My Heart, May Queen, Scandal: A Shocking and Wrongful Incident, etc.) este nepotul regelui Gwanghae si, detronandu-l pe acesta, devine cel de al 16-lea rege al Joseonului. Paranoic si fricos, tinandu-se numai de comploturi si intrigi, vede si el ca si predecesorul sau o amenintare in persoana printesei Jungmyung si incepe si el sa o prigoneasca. Marioneta in mainile celor care l-au cocotat pe tron, se confrunta cu numeroase revolte, autoritatea regala pierzand masiv in credibilitate; ca atare, economia incepe sa se prabuseasca, tara saraceste si se va zbate in aceasta stare pentru mult timp. Un rege slab, fara mari realizari, lipsit de calitati, prost politician, ce inchina tara in postura unui las Imperiului Ming.

Hong Yoo-won (Seo Kang-joon – Entourage, Cheese in the Trap, Cunning Single Lady, etc.) este fiu de nobil si lucreaza pentru rege, si desi este tanar, nu se sfieste sa spuna lucrurilor pe nume, fie ele rele sau bune, chiar si in fata regelui sau a oamenilor influenti de la Curte. El este cel care o va ajuta pe printesa sa se intoarca pe pamanturile natale. Inteligent, cu o educatie desavarsita si cu un comportament impecabil, cinstit si increzator in fortele proprii, se vede prins intr-o situatie stranie: baiatul pe care l-a adus din Japonia se dovedeste a fi fata si, pe deasupra, si printesa de care apoi se indragosteste; prietenul lui cel mai bun pe care il considera ca un frate incepe sa-l condamne pentru alegerile pe care le face, iar el trebuie sa aleaga de partea cui se va situa.

Hwajung secventa 3Kim Kae-shi (Kim Yeo-jin, – Yi San, Tears of Heaven, Pride and Prejudice, etc.) se naste intr-o familie foarte saraca, dar este ajutata de tanarul print Gwanghae sa-si depaseasca conditia sociala si ajunge doamna la palat, lucru care o face extrem de recunoscatoare acestuia. Este orbita de lacomie si ambitia nemasurata de a-si vedea preferatul pe tron o face sa nu mai aiba nicio limita, riscandu-si pana si viata pentru a-si vedea visul indeplinit. Unelteste, spioneaza si nu se da in laturi in a folosi otrava ca argument suprem, iar regele merge pe mana ei, asteptand sa faca pasul gresit ca sa scape de ea.

Acestea sunt cateva personaje povestii, numarul lor fiind cu mult mai mare; ramane sa le descoperiti, odata cu coloana sonora asigurataa de Lena Park, Kim Tae-woo, Yessung, etc. Scenariul a fost scris de Kim Yi-young (cea care ne-a dat si Yi San, Horse Doctor si Dong Yi), iar regizorul Kim Sang-ho este cel care a regizat si Arang and the Magistrate, When a Man Loves sau Soul.

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil

Scrieti un comentariu!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

Acesta e un site care foloseste "Gravatar". Pentru a obtine un avatar universal, inregistrati-va la Gravatar.

*

Comment Spam Protection by WP-SpamFree