blockbuster

Publicat: vineri 13 iulie 2018

Dante Lam e, deja, de peste 20 de ani in industria de film chineza (initial a activat in tara sa de origine, Hong Kong, ulterior in China, dupa revenirea Hong Kong-ului la China), insa a avut nevoie de un deceniu pentru a deveni un nume cunoscut. In 2008 a dat lovitura cu multi-premiatul “Beast Stalker”, ce i-a adus premiul cel mai important din industria de film din Hong Kong, cel pentru regie la Hong Kong Film Awards. A continuat cu aceeasi reteta de succes a filmelor de actiune, remarcandu-se prin stilul sau aparte de a tese firul epic al filmelor sale, rezultatul fiind alte succese de box-office: The Sniper (2008), Fire of Conscience (2010), The Stool Pigeon (2010) sau That Demon Within (2014). In 2015 a regizat prima drama inspirata din lumea sportiva din cariera, iar anul 2016 a adus o schimbare majora pentru cariera sa. A castigat 173 de milioane de dolari cu filmul sau de actiune commando “Operation Mekong” si a deschis drumul spre un nou gen de filme in China, productiile de actiune militara (Wolf Warrior 1 si mai ales 2 au rescris istoria box-office-ului chinezesc, Wolf Warrior 2 ramanand si in prezent filmul cu cele mai mari incasari din istoria box-office-ului chinezesc, cu 848 milioane dolari !) Cum producatorii chinezi sunt foarte ambitiosi si cum nu degeaba se preconizeaza ca in scurt timp industria cinematografica chineza o va depasi ca venituri pe cea americana, Dante Lam s-a bucurat de increderea acestora si, la 53 de ani, a primit pe mana un buget de nu mai putin de 70 de milioane de dolari pentru a realiza “Operation Red Sea”. Productia, lansata chiar pe 16 februarie, de inceputul Anul Nou Chinezesc, a strans incasari uriase, de nu mai putin de 579 milioane de dolari, devenind al doilea cel mai de succes film din China din toate timpurile, dupa “Wolf Warrior 2”. Aceasta performanta s-a realizat fara vreun actor cu nume in distributie (doar Simon Yam are o aparitie de 2 minute), ceea ce ne demonstreaza ca perioada in care starul tragea filmul dupa el si aducea venituri substantiale producatorilor a cam apus, filmul chinezesc schimband reteta aducatoare de profit. “Operation Red Sea” este inspirat din fapte reale, mai exact din operatiunea contra cronometru de evacuare a aproape 600 de cetateni chinezi si 225 de cetateni straini ce se aflau in Yemen in momentul izbucnirii sangerosului razboi civil din 2015, evacuare realizata cu succes prin portul Aden. Filmarile au fost realizate in cea mai mare parte in desertul marocan, “Operation Red Sea” fiind primul film chinezesc modern despre Marina chineza.

[REZUMATUL ACESTUI FILM ESTE DISPONIBIL DOAR MEMBRILOR FORUMULUI ASIACINEFIL !]

Daca ati vazut “Operation Mekong” sau “Wolf Warrior 2”, stiti cam la ce trebuie sa va asteptati de la “Operation Red Sea”: actiune, adrenalina si suspans nonstop. Desi in Hong Kong filmul a fost catalogat CAT III (adica publicului sub 18 ani i-a fost interzis accesul in salile de cinema) datorita prezentarii necenzurate a ororilor razboiului, in China continentala productia nu a avut aceasta restrictie, iar duritatea pe alocuri a imaginilor nu a stricat buna dispozitie de Anul Nou Chinezesc, filmul obtinand critici entuziasmante din partea audientei, depasind in doar 10 zile incasarile altei productii concurente lansate in acelasi interval, Monster Hunt 2. Fiind un film chinezesc despre un teatru de razboi, nu aveau cum sa lipseasca notele de patriotism, inserate la inceputul si sfarsitul productiei, insa acestea nu afecteaza cu absolut nimic povestea. Dar de aici pana la a afirma, cum a facut-o angajata site-ului american variety.com, ca filmul lui Lam nu e decat unul de propaganda, e un drum foarte lung. Respectiva autoare a articolului nici macar nu a stiut sa indice corect locul unde se desfasoara actiunea filmului, o tara araba imaginara din Peninsula Arabica, Yewaire, afirmand cu zel tipic americanesc (e greu de crezut ca autoarea cu nume chinezesc are cetatenie chineza) ca soldatii chinezi isi demonstreaza eroismul in… Africa. In plus, ce este rau in a cultiva patriotismul si in a educa tinerele generatii in aceasta directie ? Americanii nu o fac in fiecare clipa prin filmele lor de razboi ? In cate si mai cate filme in care asiaticii sunt spaima americanilor, acestia nu apar zugraviti ca niste supereroi intruchipati de un Schwarzenegger sau Stallone, care cu arme de ultima generatie pe care numai ei le poseda fac justitie intregii lumi de unii singuri prin vreo jungla uitata de civilizatie sau prin vreun desert ? Cate filme despre Vietnam nu au subliniat superioritatea tehnologica si militara a armatei americane, in plina perioada de Razboi Rece ? Pana si in filmele recente despre razboiul din Irak sau Somalia, ii vedem pe americani triumfand glorios datorita dotarii extraordinare a unei armate ce are cel mai mare buget din lume raportat la populatie (3,1% din PIB in 2018). Nu e firesc sa-ti subliniezi superioritatea militara ? Inseamna asta propaganda ? Ar fi fost daca faceai un film in care de la inceput pana la sfarsit subliniai doar cat de extraordinara e armata respectiva. Filmul lui Dante Lam nu exagereaza sub acest aspect, subliniind doar cat de mult a progresat armata chineza, al carei buget de 1,9% din PIB ii permite sa concureze ca dotare cu cea a armatei americane. Nu intamplator pe parcursul bataliilor ce le veti vedea in film, veti ramane surprinsi sa sesizati niste arme pe care americanii se feresc sa le expuna prin filme, dar pe care cu siguranta le poseda insa sunt tinute “la secret”. Dar mai presus de toate, filmul incearca sa sublinieze riscurile la care se expun soldatii de elita din asa-numita Jiaolong, echipa speciala de asalt a Marinei chineze, care are de infruntat tot felul de situatii delicate. Inceputul filmului, de exemplu, prezinta o situatie in care Jiaolong se confrunta cu piratii somalezi in Golful Aden, iar sursa ce l-a inspirat pe Dante Lam au fost evenimente similare reale petrecute in 2010. Autoritatile chineze au facut chiar publice imagini de la aceste operatiuni, dupa cum se poate vedea in clipul de mai jos. Realitatea nu e atat de spectaculoasa ca filmul, nu-i asa ?

Cat priveste filmul in sine, scenariul e unul foarte ofertant. Actiunea e continua, nu exista pic de ragaz in cele 2 ore si 20 de minute ale productiei, iar tensiunea e la cote maxime, ceea ce face filmul foarte captivant. Nu lipsesc cliseele specifice acestui gen de filme, dar fara ele nu se poate. In astfel de filme, interpretarea actorilor e un lucru secundar, forta grupului e cea care conteaza, fiind subliniat personajul colectiv, Jiaolong in ansamblul sau. Efectele speciale si unghiurile din care se filmeaza scenele maresc considerabil spectaculozitatea filmului, unul din cele mai antrenante facute in ultimii ani in China. Mai trebuie spus ca republica Yewaire din film este una imaginara, ce face evident aluzie la Yemen si la razboiul civil din 2015 izbucnit aici, ce a stat la baza scenariului filmului. Iar teroristii cu care au de luptat trupele speciale Jiaolong fac trimitere clara la membrii ISIS, modul lor de operare (inclusiv executiile) amintind de temuta organizatie terorista. Amatorii genului nu trebuie sa rateze acest film excelent, tradus in premiera in Romania si in exclusivitate pentru asiacinefil.com de gligac2002 (Asia Team).

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 20 ianuarie 2018

Avand ca tema parte a dogmei budhiste ce implica karma, judecata si reinvierea, si depanand o dureroasa poveste din viata de apoi, regizorul Kim Yong-hwa se intoarce dupa o pauza de patru ani, dupa comedia “200 Pounds Beauty” si mai recentul “Mr. Go”. Cu un scenariu adaptat dupa webtoon-ul “Sinhwa Hamgge” (With God), “Along With the Gods: The Two Worlds” a avut un prim week-end excelent, tinand cont ca era in competitie cu filme precum “Star Wars: The Last Jedi” sau “Steel Rain” al lui Yang Woo-suk. Printre capetele de afis ale filmului se afla si starul din “The Handmaiden”, Ha Jung-woo.

Dupa ce pompierul Kim Ja-hong, jucat de Cha Tae-hyun, moare la datorie, este intampinat de trei gardieni – Deok-choon (Kim Hyang-gi din “Thread of Lies”), Hewonmak (Ju Ji-hoon, “Asura”) si seful lor Gang-lim (Ha Jung-woo), care il insotesc in viata de apoi cu ajutorul metroului. Fiecarui decedat ii este stabilit un avocat deoarece fiecare decedat trebuie sa treaca prin cele sapte judecati. Pompierul este informat ca, deoarece a fost un model demn de urmat in timpul vietii, se califica pentru reincarnare in 49 de zile, daca este achitat in cele sapte judecati ce au loc in sapte niveluri diferite ale Iadului. Aceste “judecati” se fac pentru a se demonstra daca Kim Ja-hong se face vinovat de vreo tradare, indolenta, violenta, minciuna, delasare, etc. Mai mult decat atat, gardienii acestuia, care devin automat si avocatii apararii, isi pot castiga si ei dreptul la reincarnare daca argumentele lor duc la castigarea “proceselor”. Cei trei sunt blocati in aceasta dimensiune si isi doresc cu disperare sa scape, dar un spirit razbunator incepe sa urmareasca grupul, punand in pericol planul lor. Amestecul spiritului il determina pe Gang-lim sa investigheze, desi nu are cu adevarat voie sa intervina in treburile pamantesti si, curand, iese la iveala o istorie complicata a familiei ce se invarte in jurul mamei mute a lui Ja-hong, fratele Su-hong (Kim Dong-wook), un avocat cu aspiratii si o viata plina de saracie.

“Along With the Gods” abunda in efecte speciale, unele cam dezordonate, dar tocmai acestea sunt cele care prezinta cateva din partile mai accentuate ale mediului, precum dunele din desert din judecata lipsei de ascultare a parintilor sau muntii de culoare albastra care fac parte din judecata nedreptatii.

Desi unora filmul ar putea parea prea mult din punct de vedere tehnic si nu se poate compara cu celebrul film al lui Vincent Ward, “What Dreams May Come” in care a jucat Robin Williams, si este cam siropos, producatorii si-au dorit un film sentimental, plin de emotie, ce trimite cinefilii sa se gandeasca la calitatile oamenilor si ce inseamna sa fii “bun” in viata. Ha Jung-woo reuseste un rol un pic mai amuzant, dar in care aduce un pic din autoritatea delicata din “The Handmaiden”, Lee Jung-jae este atotputernicul Rege al Mortii, Oh Dal-su si Lim Won-hee sunt procurorii din viata de apoi, iar Kim Sun-an este adolescentina Zeita a Amagirii, alaturi de Cha Tae-hyun reusind sa lase impresia unui echilibru de-a lungul intregului film.

“Along With the Gods” a avut premiera pe 20 decembrie 2017 si a strans pana acum o saptamana nu mai putin de 96 de milioane dolari incasari la box-office, fapt ce il transforma in filmul anului 2017 in Coreea de Sud, depasind la incasari “ A Taxi Driver” cu mai bine de 12 milioane dolari.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: luni 18 decembrie 2017

Dupa succesele obtinute cu “The Unjust”, “The Berlin File” si “Veteran”, cateva din productiile cu cele mai mari incasari la box-office din istoria cinematografiei coreene, regizorul Ryoo Seung-wan da o noua lovitura in vara acestui an cu “The Battleship Island”. Lansat in aceasta vara in cinematografele coreene si americane si filmat pe durata a 6 luni in a doua jumatate a anului 2016, “The Battleship Island” a avut un buget de blockbuster: 21 de milioane de dolari. Investitia s-a dovedit una profitabila, bagheta magica a lui Ryoo Seung-wan aducand producatorilor incasari de 44,7 milioane dolari. Filmul a depasit cateva succese ale acestui an, “The King”, “The Prison” si “Fabricated City”, dar nu a intrecut “Confidential Assignment” (55,4 milioane dolari), lansat la inceputul anului. A fost primul film coreean lansat in nu mai putin de 2.000 de cinematografe din intreaga tara, fapt ce justifica si incasarile obtinute, dar si filmul ce a stabilit un nou record, devenind prima productie autohtona ce a avut aproape 1 milion de spectatori in seara premierei ! La sfarsitul lui august, la o luna de la lansare, filmul avea 6,49 milioane bilete vandute.

Pentru ca este un film cu implicatii politice evidente, inaintea premierei oficiale acesta a fost prezentat intr-o proiectie speciala diplomatilor straini din Coreea de Sud, 3 zile mai tarziu o alta proiectie avand loc la Paris, pentru UNESCO. Motivul e simplu: insula Hashima, pe care se petrece actiunea in film, este, in prezent, in patrimoniul UNESCO, proiectia avand ca scop atragerea atentiei internationale asupra istoriei ascunse a insulei. “The Battleship Island” a fost vandut, cu o luna inaintea premierei, in nu mai putin de 117 tari din intreaga lume. Interesant este ca bugetul – ce e de 5 ori mai mare ca al oricarei productii obisnuite coreene – a acoperit in mare parte decorurile, nu neaparat comisioanele protagonistilor. Trebuie spus ca toate filmarile s-au facut in Chuncheon, in Coreea de Sud, si nu pe insula Hashima din Japonia, fiind recreate de la zero decorurile si conditiile dure de munca din mina de pe insula japoneza. In privinta distributiei, regizorul a reusit sa aduca impreuna 3 din cele mai populare vedete ale industriei coreene de film si televiziune: Hwang Jung-min, unul din cei mai bine platiti actori coreeni ai momentului, cu care a mai colaborat la “Veteran”; So Ji-sub, un star al micului ecran din anii 2000 ce a intrat intr-un evident con de umbra dupa 2010 si care incearca sa se relanseze pe marele ecran, unde ultimul rol memorabl l-a facut in 2012 in “A Company Man”; si Song Joong-ki, unul din cei mai indragiti actori de telenovele coreene, a carui popularitate a explodat cu rolul din “Descendants of the Sun” si cu anuntul casatoriei cu partenera lui din serial, Song Hye-hyo, dar care nu a mai aparut pe marele ecran din 2012, de la rolul ce a atras atentia asupra lui din emotionantul “A Werewolf Boy”. Cu o asemenea distributie, filmul nu avea cum sa fie un esec la box-office.

In 1945, destinele a sute de coreeni se intrepatrund pe o mica insula din sudul Japoniei, Hashima. Gang-ok (Hwang Jung-min) si fiica lui So-hee sunt sufletul formatiei muzicale Yamamura, dand reprezentatii in Seul pentru oficialii japonezi. Gang-ok e un flusturatic, ce tot timpul face ochi dulci femeilor, traind viata la maxim. Ultima aventura cu sotia unui sef de sector pare a-i fi fatala, insa reuseste sa scape de furia sotului fugind cu trupa lui in Japonia. Cu ajutorul unui amic politist japonez si al unei mite consistente, acesta primeste o recomandare pentru a da reprezentatii pe langa fabrici din Japonia. Dar fara sa realizeze, ajunge tocmai pe insula Hashima, alaturi de alte cateva sute de coreeni. Realitatea de la fata locului este insa cu totul alta, fabrica unde trebuia sa dea reprezentatii dovedindu-se un lagar de munca fortata la minele de carbuni de pe insula. Incepe o veritabila lupta pentru supravietuire, lipsita de scrupule, Gang-ok interactionand cu Choi Chil-soo (So Ji-sub), un gangster dintr-o mahala din Seul ce in scurt timp devine liderul muncitorilor coreeni din mina, cu d-l Yoon (Lee Kyoung-young), un lider al miscarii pentru independenta Coreei arestat cu 2 ani in urma de japonezi si care e un adevarat guru pentru intreaga suflare coreeana de pe insula, si cu Park Mu-young (Song Joong-ki), un student militar antrenat de americani care ajunge intentionat pe insula cu o misiune secreta. Intr-un final, scopul tuturor devine unul singur: evadarea din infernul de pe insula.

“Battleship Island” porneste de la fapte reale petrecute in timpul celui de-al doilea razboi mondial, imbinand istoria cu fictiunea. Scopul se doreste o prezentare obiectiva a istoriei ascunse din spatele insulei Hashima, aflate la doar 15 km distanta de orasul Nagasaki. Insa fiind o productie realizata de cineasti coreeni, nu putem trece cu vederea un subiectivism accentuat, ajungandu-se la victimizarea natiunii coreene asuprite de ocupantul japonez. Insa oricat de puternic ar fi impactul acestui subiectivism, filmul subliniaza o latura mai putin stiuta a perioadei finale a razboiului, care implica muncitorii ajunsi in lagarul de munca fortata de pe insula Hashima. Carbunele extras aici a fost unul din motoarele industriei militare japoneze, chinezii si coreenii fiind principala mana de lucru. Desigur, japonezii au avut grija sa dea acestei munci fortate o forma legala, insa dramele traite de putinii supravietuitori au dat in vileag niste adevaruri nestiute pe atunci. Insula de doar 6 ha era o veritabila fortareata inexpugnabila, ce si-a luat porecla (“Battleship Island”) de la o celebra nava de lupta japoneza, Tosa, ce avea un aspect similar. Insula era protejata de ziduri inalte de ciment, rezistand furtunilor si valurilor furioase ale marii, fiind aprovizionata periodic cu hrana din Nagasaki. Paza era stricta, iar insula era data in administrare unei companii private de extractie miniera ce avea contract cu statul japonez. Compania platea “angajatii”, proscrisi si indivizi ce ridicau probleme in tarile lor, adusi din China si Coreea aflate sub ocupatie, mimand un sistem de organizare dupa modelul statului, retinand muncitorilor din salarii lunar sume pentru asigurarea de sanatate, pensii, cazare etc. In realitate, in spatele acestei organizari de fatada, muncitorii erau exploatati, multi sfarsind in mine, sau inecati in mare in tentativele esuate de evadare. Filmul a starnit furia unor publicatii japoneze, care au acuzat faptul ca productia distorsioneaza realitatea. Regizorul Ryoo Seung-wan a ripostat acuzelor, sustinand ca filmul doreste sa portretizeze modul in care razboiul poate face din oameni monstri, si mai putin sa nasca un sentiment anti-japonez. E evident insa ca dincolo de toate astea, “Battleship Island” portretizeaza o trauma nationala, ale carei cicatrici in mod clar nu s-au vindecat nici la 70 de ani distanta. Si care probabil nu se vor vindeca vreodata, in special ca exista nenumarate aspecte care rasucesc cutitul in rana coreeana si care nu pot fi trecute vreodata cu vederea (distrugerea regalitatii coreene prin interventia brutala japoneza in urma Ocupatiei, crimele comise in perioada Ocupatiei, subiectul sensibil al exploatarii femeilor coreene in centrele de recreere etc). La acestea se adauga negarea unei parti a istoriei trecute de catre japonezi, atitudinea aroganta la adresa coreenilor, sentimentul national anti-coreean ce rabufneste in prezent, toate acestea punand piedici in calea unei reconcilieri reale intre cele doua natiuni. In ziua de azi, insula nu mai e locuita, fiind un sit aflat in patrimoniul UNESCO. Multe din constructiile de pe ea sunt intr-o stare avansata de distrugere, doar 5 % din totalul suprafetei insulei putand fi vizitat de turisti, si asta doar 160 de zile pe an, datorita conditiilor meteo improprii. Abia in 2015 Japonia a recunoscut, cu anumite rezerve, adevarul istoric si faptul ca multi coreeni au fost adusi impotriva vointei lor pe insula “si au fost fortati sa munceasca impotriva vointei lor in conditii dure”. In opinia guvernului japonez, insa, nu se poate vorbi de “munca fortata”, asa cum pretinde partea coreeana. Un mecanism de monitorizare a implementarii masurilor de comemorare a victimelor coreene e in vigoare sub egida UNESCO, obligand Japonia sa depuna toate eforturile pentru a arata lumii intregi adevarul istoric. Revenind la film, criticii au elogiat regia lui Ryoo Seung-wan, ce prezinta totul la scara larga, adevarata opera de arta realizata de echipa de la filmare si jocul actorilor, din nou remarcandu-se Hwang Jung-min, chiar daca in film apar si alte nume importante precum Lee Kyung-young, So Ji-sub sau Song Joong-ki. Ce a fost criticat la film a fost violenta sa pe alocuri excesiva si teatralismul anumitor fire epice duse pana la extrem. “Battleship Island”, cu plusuri si minusuri, ramane un film document despre un moment dureros al istoriei recente japonezo-coreeane, o pledoarie pentru recunoasterea si cunoasterea adevarului istoric.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 23 iulie 2016

Cand vine vorba de zombii, doar cateva filme coreene au avut in scenariile lor aceasta tema atat de indragita de cinematografia americana si japoneza, regizorul Yeon Sang Ho fiind un pionier in aceasta privinta in cinematografia coreeana, ducand genul in zona filmului comercial. Si se spera ca filmul sa adune 10 milioane de cinefili in cinematografe, cam cat ii trebuie unui film sa devina un blockbuster.

„Faptul ca Yeon Sang Ho a facut un film cu aceasta tematica este ceva foarte neobisnuit pentru coreeni si este fascinant. Asta e ce imi place cel mai mult la acest film”, spune actorul Gong Yoo, care joaca unul din rolurile principale in filmul ce a avut premiera acum 3 zile. Actorul joaca rolul unui manager ce incearca sa-si protejeze fiica de zombii.

Avand in vedere ca regizorul incearca pentru prima data sa regizeze un film de actiune, acesta se descurca de minune, fiind cunoscut mai ales ca creator de animatie, producand filme satirice de animatie precum „The Fake” din 2013 sau „The King of Pigs” din 2011. Producerea acestui film a fost o provocare si o mare schimbare de stil. Felul melancolic, dar sarcastic in care privea societatea nu se vad deloc in „Train to Busan”, filmul fiind plin de actiune, eroism, subliniind importanta familiei. Pentru aproape 45 de minute, cursul filmului este excelent, apoi totul incetineste intr-o zapaceala de momente amestecate cu efecte digitale.

Ceva nu este in regula pe dealurile inverzite din Jinyang. Un sofer de camion isi duce vehiculul pana la punctul de control al unei baze militare, unde i se spune ca zona este in carantina. Acesta nu crede spusele soldatilor si isi continua cursa, reusind sa treaca cu camionul peste o caprioara ce alerga in mijlocul drumului. „Ce zi proasta!” isi spune soferul. Si chiar este – soferul este deja in camion mergand cu marfa spre destinatie, fara sa vada ca animalul ucis incepe sa miste si apoi sa se ridice in picioare.

In inima orasului, Seok Woo este mult prea ocupat sa-si castige o reputatie intr-o coorporatie pentru a vedea apocalipsa ce pare sa inceapa in jurul sau si pentru a-si face timp pentru fiica sa, Su An, jucata fenomenal de copilul actor cu acelasi nume. Totul incepe sa se schimbe cand Seok Woo isi ia copilul pentru a o vizita pe mama sa (copilul fiind in custodia tatalui) si iau trenul de dimineata KTX (tren de mare viteza) fara sa realizeze pericolele la care se expun. Ultima persoana ce urca in tren este o fata cu o muscatura pe picior.Singura persoana asupra careia insista camera este un om fara adapost care sta in toaleta trenului. Toate filmele cu zombii au nevoie de o constiinta sociala, si „Train to Busan” nu face exceptie. Seok Woo realizeaza ca supravietuirea e imposibila atunci cand cei bogati se gandesc numai la ei, lucratorii trenului fiind prea ocupati sa-l goneasca pe amarat, si nu reusesc sa observe ca o tanara incepe sa manance calatorii ce au platit biletele. Personajele incep sa moara la intamplare, zombii sunt rapizi, atacurile lor se bazeaza pe vaz si infectia se raspandeste in cateva secunde, dar Yeon indreapta tema filmului catre actiune mai degraba, decat horror. Dupa 45 de minute totul incepe sa devina un nonsens, carnagiul atinge cote maxime, cei muscati se transforma imediat si incep sa lupte cu supravietuitorii, iar Seok Woo devine eroul. Pentru a evita sa fie infectati, cei neinfectati lupta pentru vietile lor, ascunzandu-se si fugind spre compartimentele mai sigure, pana ajung in Busan, care se spune ca este un oras sigur, neafectat de virusul care a pornit aceasta ‘zombificare’.

Cei ce au vazut filmul lui Bong Joon Ho, „Snowpiercer”, cu scenele sale apocaliptice din tren, se vor duce imediat cu gandul la acel film, in timp ce altii se vor gandi la „World War Z” cu Brad Pitt, un film cu zombii agresivi si foarte agili, spre deosebire de stereotipul lipsit de agilitate si destul de impiedicat.

Cu elemente similare filmelor amintite, ar parea ca „Train to Busan” este un film ce merita vazut de catre iubitorii genului. Pare sa-i lipseasca ceva, poate un pic de umor, intensitate, viteza? Desi intriga implica multa actiune (lupte intre zombii si oameni), filmul nu este asa de intens pe cat ar trebui sa fie. Zombii nu sunt asa de infricosatori pe cat te-ai astepta (poate ca nici nu ar trebui sa fie), viteza trenului nu se simte si cele cateva scene amuzante ar fi putut fi mai multe sau mai amuzante. Finalul filmului este previzibil precum al multor, prea multor filme.

Ce reuseste insa Yeon este sa transmita un mesaj important si puternic despre familie si importanta sa, despre protejarea celor iubiti, deoarece „umanitatea ne poate duce catre o alta generatie” si „egalitatea este cheia supravietuirii”. Acesta este motivul pentru care Yeon a mizat ca personajul lui Gong Yoo sa fie manager, o functie reprezentativa a capitalismului si sa-l transforme in tata erou.

Pentru Yeon este un succes, pentru ca a reusit sa iasa din tiparul filmelor anterioare, incercand ceva cu totul diferit, indraznind sa porneasca pe un drum neumblat, iar succesul filmului va fi la mana cinefililor. Iar acestia s-au ingramadit in salile de cinema in ziua premierei, „Train to Busan” reusind sa depaseasca recordul de bilete vandute in prima zi, detinut de „The Admiral: Roaring Currents”: 872.000 de bilete vandute in prima zi, 5,76 milioane dolari incasari. In trei zile a strans deja 10 milioane de dolari. Filmul a avut premiera si in Statele Unite ieri, fiind achizitionat spre distributie si in Singapore, Thailanda, Australia, Noua Zeelanda, Franta, Hong Kong, Taiwan si Malaezia.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: miercuri 17 februarie 2016

Scris si regizat de stralucitul Ryoo Seung-wan, “Veteran” a fost un succes asteptat de box-office al anului 2015, anticipat de cartea de vizita a regizorului si de echipa solida de actori din distributie. “Crying Fist”, “The Unjust” sau “The Berlin File” spun totul despre omul de la timona lui “Veteran”, filmul ce detine recordul de vanzari de bilete in 2015 in Coreea, cu 92,8 milioane de dolari incasari, depasind inclusiv “Assassination”, ce a incasat cu 4 milioane mai putin. 3 saptamani consecutiv filmul s-a aflat pe prima pozitie in box-office, lucru favorizat de premiera in august a productiei, perioada de concedii si vacanta scolara, ce a permis unui numar de 13,4 milioane de spectatori sa-l vizioneze in salile de cinema. Dupa numarul de bilete vandute, “Veteran” urca pe a treia pozitie in topul all-time al vanzarilor de bilete al unui film in Coreea de Sud, fiind depasit in acest moment de Ode to My Father si The Admiral: Roaring Currents. La capitolul premii si nominalizari, filmul exceleaza din nou, castigand 12 premii si avand 22 de nominalizari. Daca va vine sa credeti, toate aceste performante au fost reusite cu un buget de numai… 5,1 milioane dolari ! Distributia e plina de nume mari, precum Hwang Jung-min (al carui nume a ajuns sa fie asociat deja cu orice succes de box-office, fiind unul din cei mai importanti actori ai Coreei zilelor noastre), Yu Hae-jin (exterm de ofertant in rolul mainii drepte a inamicului public numarul 1), Oh Dal-su (din nou responsabil cu buna dispozitie, in rol de politist sef luat de toti peste picior), Cheon Ho-jin, Jung Woong-in (pe care ni-l amintim din Empress Ki, unde juca cel mai detestat rol dupa cel al personajului El Temur), Jeong Man-sik si multi altii. Din randul actorilor tineri, cap de lista e Yoo Ah-in, ce are rolul vietii (cel putin in raport cu aparitiile sale de pana acum), Kim Shi-hoo sau Jang Yoon-ju. Filmarile au durat doar 3 luni de zile.

Seo Do Chul (Hwang Jung-min) e un politist veteran ce viseaza de o viata la promovare. Nu de alta dar casa in care sta inca nu e platita, baiatul lui are nevoie de meditatii pentru a putea razbi in nemiloasa societate cand va ajunge la facultate, peste ani, iar sotia lui doar tace si rabda o viata dictata de eterne limitari financiare. Do Chul tot asteapta pestisorul de aur care sa-i implineasca dorinta, adica un caz important in care sa se remarce, dar norocul pare a-l ocoli. Pana intr-o zi cand e invitat la o petrecere exclusivista, unde il cunoaste pe Jo Tae Oh (Yoo Ah-in), fiul rasfatat al detinatorului unei mari companii navale. Aroganta si comportamentul neadecvat al tinerei beizadele ar fi trecut neobservat daca drumurile celor doi nu s-ar mai fi intalnit o data. In momentul in care un sofer de tir ce lucra pentru compania navala decide sa-si ceara drepturile financiare in strada, vicepresedintele Tae Oh incearca sa rezolve problema prin metodele sale. Pe fir intra si Do Chul, care moral incearca sa fie alaturi de amicul sau sofer ce l-a ajutat intr-un caz anterior, si de care se simte atasat prin faptul ca e tatal onest al unui baiat de varsta fiului sau, ce se confrunta cu aceleasi probleme financiare ca el. In momentul in care compania incearca sa musamalizeze incidentul cu soferul, Do Chul intelege ca trebuie sa procedeze dupa propriile principii cu arogantul Tae Oh. Si incepe o confruntare de la distanta intre “Cel de Neatins” si “Cel Incoruptibil”.

“Veteran” ar putea fi foarte usor numit “The Unjust 2”. Realizat cu aceeasi mana de maestru si scris in acelasi stil, filmul abordeaza o tematica similara: coruptia dintr-o societate in care discrepanta dintre patura subtire a chaebolilor (detinatorii de conglomerate) si oamenii de rand e una flagranta. Cand tanara generatie de chaeboli isi face de cap, avand impresia ca banii cumpara totul, apare deja o chestiune psihologica abordata cu finite si speculata in stilul caracteristic de excelentul regizor Ryoo Seung-wan. Pana unde poate merge aroganta unui fiu de bogatas, ce ajunge sa calce totul in picioare doar de dragul unei placeri bolnave ? Ei bine, detectivul Seo Do Chul, interpretat la inaltime de Hwang Jung-min, are dificila sarcina de a ne da raspunsul la intrebarea care, in societatea reala, e una retorica. Unul din motivele succesului deosebit al productiei a fost tocmai ideea de dreptate sociala, care in final o infaptuieste un om simplu, un politist de rand ce intruchipeaza toate caracteristicile unei persoane modeste, ca toata lumea: are credite pentru a-si plati casa, munceste de dimineata pana seara pentru a duce un ban la sfarsit de luna acasa, are grija de unicul copil atat cat timpul ii permite, accepta cicalelile sotiei ce trebuie sa se obisnuiasca cu genti de imitatie chinezesti si cu un surogat de fericire la care viseaza orice femeie (si ma refer aici la garderoba, pantofi, shopping). Do Chul e politistul incoruptibil, cu suflet mare, usor naiv dar poate de aceea modelul lui de personaj e atat de iubit de coreeni (alta alegere mai potrivita pentru un asemenea erou nu putea fi decat Hwang Jung-min, e clar), exprimand setea de dreptate a unei societati marcate psihologic in mod evident de faptul ca o mica patura sociala le controleaza vietile zi de zi in companiile si corporatiile in care sunt nevoiti sa-si desfasoare activitatea dupa reguli stricte. La polul opus e Jo Tae Oh, interpretat de un Yoo Ah-in dezlantuit, cum nu a mai fost vazut, care uneori pur si simplu iti transmite prin privire ura si aroganta sa interioara. Tae Oh e cinic, violent, are samanta Raului sadita in el, zambetele si bunele maniere sunt de fatada, si daca pana acum beizadelele le vedeam arogante si curajoase in societate, dar mielusei ce se tarasc in genunchi in fata preaputernicilor tati, de aceasta data personajul Tae Oh are un altfel de teama fata de tatal sau. Ii recunoaste autoritatea, isi pleaca capul in fata lui cand greseste, dar niciodata nu s-ar tari in fata lui, etaland frica. Altfel spus, are o stapanire de sine care il face sa nu se umileasca in fata propriului parinte, care pentru a-si demonstra dragostea paterna, in momentul in care trebuie sa-l pedepseasca aplicandu-i o corectie fizica, foloseste un inlocuitor, ca in evul mediu, care primeste loviturile de nuia in locul odraslei sale.

Un film complex, ce se axeaza pe confruntarea de la distanta intre Intangibil si Incoruptibil, ce ajung de cateva ori fata in fata, scenele respective fiind memorabile. O realizare de exceptie ce imbina actiunea cu drama, umorul cu cinismul, transmitand un profund mesaj umanist (similar cu cel din serialul “Big Man”). Fara nici o discutie, “Veteran” isi merita pozitia de lider al box-office-ului coreean in 2015. Asteptam cu neradare sequel-ul ce a fost anuntat deja de producatori.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan, uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil. Ca de obicei, timingul a fost lucrat manual, numarul mare de replici si rapiditatea vorbirii necesitand o refacere completa a timingului.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 13 noiembrie 2015

“Assassination” e unul din filmele coreene ce a performat anul acesta la box-office, devenind al doilea cel mai de succes film coreean al anului. Cu un buget de 16 milioane de dolari, “Assassination” a obtinut aproape 91 de milioane de dolari castiguri. A fost filmul cu cele mai mari castiguri in ziua premierei din tot anul 2015 (3 milioane de dolari), cele 11,7 milioane de bilete vandute situandul pe pozitia a 8-a in topul incasarilor all-time obtinute de un film coreean. Succesul se datoreaza atat povestii – un subiect sensibil pentru istoria coreeana, cea a luptei pentru independenta in timpul ocupatiei japoneze, cat si distributiei pline de vedete de prima mana. Regia si scenariul sunt semnate de excelentul Choi Dong-hoon, regizorul altor mari succese de box-office, precum “The Thieves”, “Woochi” sau “Tazza”. Despre numele din distributie, doar enumerandu-le te intrebi cum de au putut fi stransi atatia actori de calibru intr-un singur film, si toti avand o interpretare de senzatie, pornind de la Lee Jung-jae, Gianna Jun si Ha Jung-woo, si mergand pana la Cho Jin-woong, Oh Dal-su, Lee Kyoung-young sau Kim Hae-sook. Cho Seung-woo desi are o aparitie scurta, la inceput si la sfarsit, trebuie adaugat galeriei impresionante de actori. Trebuie spus ca filmarile la aceasta superproductie au durat doar 5 luni (un profesionalism desavarsit din partea intregii echipe, in special ca filmul dureaza aproape 2 ore si jumatate) si au fost efectuata in Shanghai si in Seul. Un platou de nu mai poutin de 13.500 metri patrati a fost creat special in Goyang pentru a se recrea o pitoreasca strada din Gyengseong, cum era numita capitala Seul in anii ocupatiei japoneze. Filmarile din Shanghai au fost realizate in aceleasi locuri unde s-a turnat celebrul “Lust, Caution” in 2007. Pana in prezent, filmul are 5 premii castigate si 6 nominalizari, insa abia a inceput sezonul festivalurilor in Coreea si Asia, si se asteapta noi premii la Blue Dragon Awards si nu numai. Filmul s-a aflat si in centrul unui scandal de plagiat, un romancier acuzand regizorul si scenaristul filmului e plagiat, pretinzand ca anumite detalii din film seamana cu detalii din romanul sau “Korean Memories” publicat in 2003 si solicitand daune de 8,5 milioane dolari. Curtea Districtuala din Seul a respins, insa, acuzatiile.

In anul 1933, Coreea se afla in continuare sub ocupatie japoneza. Mandria nationala coreeana are mult de suferit, natiunea fiind umilita de ocupantul japonez, care controleaza toate ramurile economiei coreene si recurge la umilinte si abuzuri asupra populatiei locale. Pe acest fundal, Miscarea pentru Independenta Coreei apare ca singura speranta a unei natiuni ingenuncheate. Prost finantata, ducand lipsa de arme, munitie si explozibili, aceasta nu era o miscare unitara, existand peste 30 de mici organizatii finantate independent unele de altele, ce lucrau pe cont propriu organizand atentate si assassinate. De obicei, acestea recurgeau la solutia unor mercenari, carora li se alaturau asa-numitii luptatori pentru independenta, adevarati patrioti eroi. Guvernul Provizoriu coreean din exil pune la cale un plan de asasinare a doi importanti lideri ai regimului de ocupatie: Kang In-guk, un tradator coreean care pentru bani si-a tradat tara, obtinand favorurile ocupantului japonez, si Guvernatorul Mamoru Kawaguchi, un criminal de razboi atroce ce a ordonat macelarirea a nu mai putin de 3.000 de civili coreeni. Pentru indeplinirea misiunii e formata o echipa din trei luptatori pentru independenta: Ahn Ok-yoon (Gianna Jun) – o lunetista de elita, Duk-sam – expert in explozibili si Cha Sang-ok (Cho Jin-woong) zis si Arma Mare, cunoscut pentru curajul sau. Acestia urmau a fi coordonati de capitanul Yeom (Lee Jung-jae), enumit pentru faptele de eroism din trecut. Doar ca acest capitan Yeom schimba tabara si devine spion al japonezilor infiltrat in Miscarea pentru Independenta. Drept urmare pune la cale un plan care sa distruga planul Miscarii de asasinare a celor doi inalti oficiali: angajeaza doi mercenari – Pistolul din Hawaii (Ha Jung-woo) si amicul sau, Yonggam (Oh Dal-su) cu misiunea de… a-l lichida pe cei trei luptatori pentru independenta inaintea indeplinirii atentatului. Dar lucrurile se complica, luand o intorsatura pe care nimeni nu o anticipa…

“Assassination” abordeaza o tema – cea a luptei pentru independenta Coreei in anii ocupatiei japoneze – pe care am regasit-o in mai multe productii – chiar si seriale (a se vedea “Freedom Fighter Lee Hoe-young) din ultimii 15 ani. Doar ca de aceasta data totul e spus la scara larga, intr-o productie in care s-a investit serios, rezultatul fiind unul grandios. Avem, asadar, o incursiune in istoria Coreei, ocazie cu care putem constata cam care erau mijloacele prin care Coreea lupta impotriva cotropitorului japonez, din exil. Lipsa de unitate, numarul mare de organizatii pentru independenta, lipsa acuta de fonduri, distanta mare dintre China si Coreea, toate completeaza o imagine perfecta a ce a insemnat aceasta lupta. Desigur, astazi am asimila-o actelor teroriste, modul in care procedau acesti eroi nationali fiind identic cu cel al teroristilor din lumea araba de astazi. Dar e o lectie pe care istoria a predate-o unei natiuni care nu a incetat nicio clipa sa spere ca-si va recapata onoarea patata in cel mai negru moment al istoriei ei.Povestea se deruleza pe mai multe planuri. Datorita multitudinii de personaje si evolutiei rapide a evenimentelor, nu reusesti sa te acomodezi cu personajele decat pe la jumatatea filmului, ceea ce constituie un mare minus al productiei. Exact acest lucru a fost reprosat de critici, alaturi de lungimea foarte lunga a filmului (aproape 2 ore si jumatate), desi aceasta din urma oarecum se justifica, multe scene de actiune exploziva fiind lungite, spre delociul fanilor genului. Multa vreme nu iti dai seama care personaj in ce tabara e, ce urmareste, in fata carui superior raspunde, dar si pozitionarea in raport cu restul personajelor. E un talmes-balmes care pe masura ce se stabileste clar intriga incepe sa se limpezeasca, odata cu reducerea firelor epice la doua principale: actiunea celor 3 luptatori pentru independenta de realizare a unui asasinat impotriva unor sus-pusi (un militar japonez si un tradator coreean pro-japonez) si misiunea primita de mercenarul Pistol din Hawaii si partenerul lui poznas nevorbitor de japoneza, Younggam (cu acelasi Oh Dal-soo din “Detective K” inconfundabil), ce trebuie sa ii ucida… pe cei trei luptatori pentru independenta. Restul sunt fire secundare, care doar ajuta la inaintarea povestii in aceste doua directii. Povestea in ciuda numeroaselor personaje si fire secundare este alerta, nu te plictiseste pentru ca mereu se intampla ceva, iar regizorul nu cade in capcana romantismului din care John Woo a facut un scop in sine in “The Crossing”. Cadrele sunt exact cat trebuie de lungi ca in momentul in care se risca transformarea unei scene intr-una romantica, regizorul sa dispuna trecerea la un alt cadru si decor. Colona sonora e tensionata, tradeaza suspans, iar despre interpretarea actorilor totul e la superlativ. In mod special Lee Jung-jae (cu un recital de zile mari la final), Ha Jung-woo si Cho Jin-woong ies in evidenta, pe cand Gianna Jun (care are un rol dublu la un moment dat) desi lipsita de profunzime, e o prezenta scenica placuta si serioasa (poate prea serioasa si grava pentru cum o stim din atatea comedii romatice). Final e unul apoteotic, in pur stil John Woo, si aici ne referim la scena nuntii dinspre finalul filmului, care pare desprinsa din filmele cu gangsteri ale lui John Woo de la inceputul carierei sale. Una peste alta, un film de exceptie, ce nu trebuie ratat de niciun iubitor de cinematografie coreeana si de istorie. Daca pornesti vizionarea fara a avea mari astepari, surpriza de a descoperi un film mai mult decat captivant nu se va lasa asteptata.

Traducerea si adaptarea au fost realizate in premiera in Romania de uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 10 septembrie 2015

Blockbuster-ul coreean al acestei veri, „Veteran”, va avea un sequel ! Regizorul productiei, Ryu Seung-wan, a declarat ieri ca „Veteran 2” a fost deja confirmat: „Suntem deja in cautarea de subiecte care sa fie acoperite in film. Vom arunca o privire asupra chestiunilor sociale de care publicul e curios si despre care ar dori sa stie mai multe.” Hwang Jung-min, care a interpretat protagonistul filmului, a facut remarci pozitive in momentul in care a fost intrebat de o posibila revenire pentru un sequel: „Nu e batut inca in cuie, dar cred ca ar trebui sa apar in sequel.” Reprezentantul companiei de productie ce a produs recentul „Veteran” prevede ca sequel-ul ar putea fi lansat pe piata in doi-trei ani. „Incercam din greu sa gasim un personaj negativ mai puternic decat Jo Tae Oh (personajul interpretat de Yoo Ah In).”

„Veteran”, care a avut premiera in aceasta vara, l-a avut pe Hwang Jung-min in rolul unui politist onest, si pe Yoo Ah In in rolul unui chaebol de a treia generatie corupt, pe care politistul incearca sa-l doboare. Maestrul filmelor de actiune din Coreea, Ryu Seung-wan, revine la 2 ani dupa „The Berlin File”, „Veteran” bucurandu-se de un succes fulminant. In primele 5 zile a strans incasari de 18,6 milioane de dolari, iar cele 3 saptamani consecutive din august cat a fost liderul box-office-ului coreean i-au adus incasari, pana la 31 august 2015, de nu mai putin de 73,2 milioane dolari, avand aproape 11 milioane de bilete vandute. „Veteran” a devenit al 9-lea cel mai bine vandut film coreean din toate timpurile, astfel ca e de inteles de ce producatorii, avand suma de investitie deja pregatita, au anuntat imediat realizarea unui sequel. Si iata cum in decurs de un an de zile, doua mega-succese de box-office („Ode to My Father” si „Veteran”) il propulseaza pe Hwang Jung-min sus de tot, printre starurile coreene cele mai cautate ale momentului.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 1 august 2015

Ha Jung-woo („The Assasssination”, “Chronicle of a Blood Merchant”) si Kim Woo-bin („Twnty”, “Heirs”) ar putea juca impreuna intr-un film fantastic cu un scenariu adaptat dupa o manhwa ( benzi desenate) numita “With the Gods” („With God”) scrisa de Joo Hoo-min, o satira despre zeitati si oamenii ce-si infrunta soarta in viata de apoi.

49 de zile sunt necesare, conform autorului “With the Gods”, pentru a se hotari soarta sufletului unui om, dupa moarte. Universul fictiv al benzilor desenate imprumuta idei din miturile budhiste populate cu zece zeitati ce conduc aceasta lume si care hotarasc soarta unui suflet intr-un mod foarte… omenesc, printr-o instanta cat se poate de serioasa.

Un alt film care se bazeaza pe unul din personajele principale din “With the Gods” pare a fi in discutie, rolul principal fiindu-i oferit lui Gong Yoo („The 1st Shop of Coffee Prince”, „Big”, „One Fine Day”, „Finding Mister Destiny” si mult elogiatul „Silenced”), regizorul fiind Kim Tae-yong.

Filmul in care ar putea juca Ha Jung-woo si Kim Woo-bin, considerat un fel de prolog, va avea personaje diferite si va fi regizat de regizorul Kim Yong-hwa (“Mr. Go”, “Take Off”). Un om moare si faptele sale bune sau rele sunt judecate timp de 49 de zile, dupa care soarta sa este hotarata.

“With the Gods” este o manhwa celebra care a avut parte si de o adaptare pentru un musical; scenariul se concentreaza mai mult asupra vietii decat asupra mortii.

Nu se stie inca daca cele doua filme vor fi prezentate publicului concomitent sau nu, si daca vor face parte dintr-o serie, insa “With the Gods” se asteapta a avea incasari de 15 miliarde de woni, un adevarat blockbuster coreean. Ramane sa vedem daca cei doi cunoscuti actori apartinand a doua generatii diferite vor accepta oferta facuta de compania producatoare Sidus HQ.

(Sursa: dramabeans)

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: duminică 14 iunie 2015

Daca recent am avut ocazia sa vedem o productie coreeana inspirata din lumea modei, „Fashion King”, mult prea exagerata si extravaganta, si daca in anii trecuti s-a realizat chiar mai multe seriale coreene inspirate din lumea modei (Fashion King, Cinderella Man), ei bine producatorii coreeni au vrut sa fie originali pana la capat, transpunand pe ecran o poveste din timpul dinastiei Joseon de secol XVIII, ce are in centrul sau din nou… moda. Denersul a fost unul al carui rezultat e stralucit, rezultand o productie grandioasa sub aspect vizual, dar simpla si lenta ca subiect in sine. Filmarile la „The Royal Tailor” au durat aproape 5 luni, iar investitia de 10 milioane de dolari a fost recuperata doar pe jumatate la box-office, filmul nereusind sa obtina mai mult de 5,4 milioane dolari incasari. In ciuda acestui esec – desi film de epoca, nu e o productie de actiune, cu lupte sau cu multa tensiune -, productie ramane una foarte bine realizata, regia fiind semnata de Lee Won-suk, un regizor mai putin experimentat de la care nu te-ai fi asteptat sa te impresioneze tocmai intr-un film de epoca. Singura productie de pana acum regizata de acesta, „How to use Guys with secret tips”, a fost o comedie romantica ce a castigat doua premii internationale la categorii secundare, insa nu a impresionat decat prin stilul extravagant si atipic de a face o comedie romantica despre relatiile dintre barbati si femei. Tocmai de aceea surpriza e cu atat mai mare cu cat nu au existat nici un fel de asteptari sub aspectul regiei, dar veti avea surpriza sa constatati cateva elemente originale inserate de regizor pe parcursul filmului, niste exagerari care va vor starni rasul si vor da o nota de culoare productiei. Distributia e un alt punct forte al acestei productii, in rolurile principale revazand mari actoiri coreeni, precum Ko Soo, Han Suk-kyu, Park Shin-hye, Ma Dong-seok sau Yoo Yoon-seok (din Whistleblower si Architecture 101). Pacat ca salile de cinematograf au ajuns sa se umple, in Coreea, tot mai des la productii occidentale si comerciale autohtone fara mare valoare, iar filme de calitate certa ajung sa obtina aprecierea iubitorilor filmului coreean din intreaga lume si mai putin pe cea a propriului public.

Cho Dol-suk (Han Suk-kyu) e Croitorul Sef al Sanguiwon-ului, oficiul responsabil in timpul dinastiei Joseon cu tinutele regale. Desi de origine modesta, datorita talentului deosebit pe care il poseda in cusut, acesta reuseste sa urce in ierarhia de la Curtea Regala, slujind sub trei monarhi in aceeasi calitate de Croitor Sef. Visul de a deveni nobil prin inaintare in rang e la un pas de a deveni realitate, fapt ce starneste invidia multor nobili marunti. Iar visul ii e pe cale sa se implineasca in momentul in care Regele (Yoo Yoon-seok), ajuns pe tron fara voia lui, decide, dupa 3 ani, sa renunte la doliul de dupa moartea gratelui sau mai mare. E momentul in care Regele are nevoie de o noua roba dragon, iar talentul Croitorului Sef e pus la incercare. Cu o zi inaintea ceremoniei imbracarii robei, aceasta arde intr-un mic incendiu accidental cauzat de o slujitoare de-a Reginei, iar Croitorul Sef se vede in situatia imposibila de a face o roba noua Regelui peste noapte, motiv pentru care o si refuza pe Regina. In fata acestei situatii, Pan-soo (Ma Dong-seok), un nobil marunt, ii sugereaza Reginei (Park Shin-hye) o solutie. Aceasta se dovedeste a fi un croitor obscur, putin extravagant, Lee Kong-jin (Ko Soo), ce croia vesminte indraznete unor gisaeng de la casa de placeri a prietenei sale. Doar ca aducerea lui la Curtea Regala va deschide Cutia Pandorei, intrand intr-o rivalitate cu Croitorul Sef, ale carui eforturi se vad zadarnicite in ultimul moment de mai tanarul sau rival.

Fara a avea o actiune sustinuta, lipsit de spectaculozitate, insa cu o tensiune care se acumuleaza treptat, scena cu scena, „The Royal Tailor” ne introduce din nou in atmosfera incarcata a culiselor Palatului Regal in timpul dinastiei Joseon de secol XVIII. Doar ca de aceasta data vedem confruntarea politica dintre Rege si ministrii sai din perspectiva artei broderiei si a magicienilor nestiuti de nimeni numiti croitori ce cu imaginatia lor au plasmuit costume extraordinare care astazi ne fascineaza privirea si ne starnesc imaginatia. Daca serialul de mare succes ‚Empress Ki” ne-a prezentat o galerie de costume ce ne-a lasat masca, de aceasta data delectarea e la puterea a doua. Nu mai putin de 1.000 de hanbok-uri (costume traditionale coreene) apar in aceasta productie, care mai de care mai atragatoare, Park Shin-hye, care o interpreteaza pe Regina Joseonului, purtand nu mai putin de 30 de astfel de costume pe durata intregului film, toate brodate manual. Aproape 1 milion de dolari au costat aceste costume. Designerul responsabil de costumele personajelor a declarat ca a fost inspirata de vesmintele purtate in timpul regelui Yeongjo (nimeni altul decat regele interpretat magistral de acelasi Han Suk-kyu, de aceasta data Croitor Sef, in recentul secrial „Secret Door”), perioada in care, conform consemnarilor epocii, au aparut acea bluza scurta ce acoperea partea superioara a corpului femeilor (jeogori) si rochiile in forma de ulcior ce au inceput sa fie la moda. Filmul, ce s-a ales cu 3 premii si o nominalizare, ne prezinta in cateva cadre si celebrul Sanguiwon, Croitoria Regala, unde nu doar se faceau vesmintele regale din matase fina, brodate manual cu fire de aur, dar se si pastrau comorile Palatului Regal. Pe langa costume si decoruri de o rara frumusete, filmul ne ofera un recital actoricesc total. Han Suk-kyu, dupa cum ne-a obisnuit deja, e peste toata lumea, prinzand din nou o interpretare cum numai el o poate face. Mai tanarul Yoo Yoon-seok, in rolul Regelui, are momente de stralucire in care parca il vezi pe Han Suk-kyu (si culmea, in respectivele scene il are in fata chiar pe marele actor, ingenuncheat, ascultandu-i monologul violent). Ko Soo are ceva din vitalitatea lui Jang Hyuk, de multe ori riscand sa ai impresia ca de fapt rolul e interpretat de Jang Hyuk, nu de minunatul Ko Soo ajuns la deplina maturitate in exprimare ca actor. Park Shin-hye e de un farmec aparte, tot timpul intruchipand parca culmea Rabdarii, pentru a izbucni la final intr-un mod atat de veridic incat aproape simti sentimentele ce vrea sa le transmita personajul ei. Mai rar sa vezi atatia actori de top interpretand fara greseala niste roluri dificile si solicitante. Dar e meritul ralizatorilor acestui film deosebit de a-i fi distribuit in rolurile perfecte, care s ale permita exprimarea uriasului lor talent. Un film de nota 10, ce nu va fi uitat prea repede de iubitorii filmelor de epoca coreene. In ciuda evolutiei lente a subiectului, merita efortul de a ramane peste 2 ore in fata acestui film si de a savura interpretarea tuturor actorilor, frumusetea costumelor si de a va lasa cuceriti de atmosfera vremurilor apuse ale Joseonului…

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 29 martie 2015

Exista putine filme, indiferent de ce cinematografie vorbim, care sa aiba puterea sa te impresioneze atat de mult incat sa le numesti cel putin memorabile. Capodoperele sunt nivelul cel mai de sus, atins doar de genii ale cinematografiei, iar in ziua de azi ne e destul e greu sa gasim astfel de productii la nivel mondial, insa productiile memorabile se realizeaza an de an, de artisti debutanti, in devenire sau consacrati, ce au parte fie de talent, fie de scenarii bune, fie de bugete memorabile sau actori talentati in distributie. Cand toate acestea se combina, rezulta perfectiunea, capodopera. “Blue Swallow” nu e o capodopera, insa un film memorabil e fara discutie. Si inca unul superb, realizat de coreeni in silul lor aparte, sensibil. Regizorul si scenaristul Yoon Jong-chan a debutat in 2001 cu “Sorum”, un horror cu Jang Jin-young, pe care a convins-o sa accepte rolul principal si in productia cu buget ridicat “Blue Swallow”, in 2005. Trei ani mai tarziu regiza “I Am Happy”, o poveste emotionanta cu Hyun Bin in rolul principal, iar in 2013 dadea din nou lovitura cu un film sensibil, “My Paparotti”. Revenind la “Blue Swallow”, in rolul principal feminin o revedem pe Jang Jin-young, regretata actrita ce s-a stins in 2009, ce a impresionat cu rolurile din “Over the Rainbow” si “Scent of Chrysanthemums”, si care se afla, probabil, in fata celui mai bun rol al carierei. De altfel, aceasta a si fost premiata de Asociatia Coreeana a Criticilor de Film cu premiul pentru Cea mai buna actrita in 2006. In rolul principal masculin il vedem pe Kim Ju-hyeok, pe care ni-l amintim din serialul “Lovers in Prague” si, mai ales, din recentul serial “God of War”. Surprizele nu se opresc aici: Han Ji-min, de nerecunoscut in rolul Jung-hee, debuta pe marele ecran in acest film, din a carui distributie fac parte si japoneza Yuko Fueki (daca vi se pare cunoscuta figura ei, e din cauza aparitiei in cele doua seriale coreene de succes IRIS si IRIS 2), dar si cunoscutul actor japonez Toru Nakamura (K20, I Give My First Love to You, Love Never to End). Filmul, ce a avut incasari de 3 milioane de dolari, este inspirat din povestea reala a lui Park Kyung-won, una din primele femei pilot ale Coreei.

Nascuta in 1901, Park Kyung-won a avut o viata scurta, stingandu-se in mod tragic la doar 32 de ani intr-un accident aviatic. De mica a fost pasionata de zbor si avioane, la 16 ani parasind orasul natal Daegu si plecand in Japonia pentru a-si implini visul. Frecventand biserica coreeana din Yokohama, s-a convertit la crestinism, un an mai tarziu revenind in Daegu pentru a se inscrie la Scoala de surori medicale din oras. Desi visul ei era sa devina pilot, intai avea nevoie de bani pentru studii.In 1925 se intoarce in Japonia, unde in cele din urma se inroleaza la scoala de aviatie din Kamata, asta dupa ce initial a sperat ca se va putea inrola la aceeasi scoala de aviatie unde a fost format si primul pilot coreean de avioane, An Chnag-nam (scoala care insa arsese din temelii in 1923). Diu ani mai tarziu a terminat cu bine studiile, obtinand licenta de pilot de gradul trei, iar un an mai tarziu pe cea de pilot de gradul doi. In 1933 a fost aleasa sa piloteze pentru prima data pe un traseu nou, intre Japonia si Manciuria, traversand Coreea in zbor. In fatidica zi de 7 august 1933, a urcat la bordul “Randunicii Albastre”, luandu-si zborul de pe aeroportul Haneda din Tokyo spre Manciuria, insa 42 de minute mai tarziu s-a prabusit in apropiere de Hakone, pierzandu-si viata la numai 32 de ani impliniti cu doar 2 saptamani in urma. O interesanta carte despre viata acestei curajoase femei coreene a scris Kano Makiyo in 1994, intitulata “Stramtori de netrecut: viata femeii pilot Park Kyung-won”.

Coreea, 1910. In urma tratatului de anexare japonezo-coreean, Imperiul coreean e anexat la Japonia. Daca pentru cei maturi, momentul a fost unul dureros, dand nastere unui sentiment national anti-japonez, pentru micuta Kyung-won, la cei 9 ani, japonezii erau vazuti ca niste luptatori ninja cu puteri supranaturale. Copiii nu vorbeau decat despre ninja, despre faptul ca acestia zburau asemeni unor pasari, iar in ziua in care vede pentru prima data un avion brazdand cerul campiilor manoase ale Daegu-ului, in sufletul micutei Kyung-won se cuibareste un vis: acela ca intr-o zi sa zboare. Anii trec, si in ciuda povetelor parintilor, fuge de acasa tocmai in Japonia, unde cocheteaza cu scoala de aviatie. Pentru a-si continua studiile are insa nevoie de bani, astfel ca se angajeaza ca sofer la o companie de taxiuri. Si asa il cunoaste pe d-l Isida, un client atragator ce ofera tot timpul bacsisuri consistente, dar care mai tot timpul se afla sub influenta licorii bahice. Afland ca de fapt acesta era un coreean, cu numele real Han Ji-hyuk, tanara Kyung-won se indragosteste de acesta… Insa idila lor e franta brusc de aparitia in scena a tatalui lui Ji-hyuk, care ii face ordine in viata si il trimite sa se inroleze. Cu banii castigati, Kyung-won se inscrie la academia de aviatie, unde devine unul din cei mai buni piloti, iar destinul face sa il revada pe Ji-hyuk, ce a devenit ofiter de meteorologie. Povestea de dragoste dintre cei doi continua, el sustinand-o din plin pe Kyung-won in implinirea visurilor. Dar o competitie cruciala se arata la orizont pentru academia unde s-a format Kyung-won, iar aceasta e chemata sa salveze onoarea academiei, infruntand o rivala de calibru, nimeni alta decat amanta Ministrului de Externe japonez, Gibe, ce devine rivala ei. Competitia va avea urmari care vor schimba crucial destine.

Impreuna cu Kwon Ki-ok, Park Kyung-won a fost una din primele femei coreene din aviatie. Desi in general e recunoscut ca Kwon Ki-ok a fost prima femeie coreeana pilot, aceasta a activat in afara teritoriului Coreei, fiind inrolata in Forta Militara Aeriana a Republicii China. In consecinta, istoricii o considera pe Park Kyung-won prima femeie pilot civil din istoria Coreei. Aceasta se inscrie in galeria femeilor celebre din intreaga lume care au uimit prin curajul si pasiunea lor pentru zbor in niste vremuri in care aviatia era la inceputuirle sale. In Europa, prima femeie pilot a fost baroana Raymonde de la Roche, ce a obtinut brevetul in 1910. In Statele Unite, Harriet Quimby a devenit prima femeie pilot de pe continentul nord-american in 1911, in timp ce in Romania, Elena Caragiani din Tecuci obtine brevetul de pilot la Paris, in 1914. In scurt timp, aceste femei au devenit subiecte de presa, „vedete” in competitie cu barbatii piloti. Una din cele mai celebre astfel de „vedete” a fost Amelia Earhart, ce a realizat in 1932 primul zbor solo transatlantic, in timp ce englezoaica Victor Bruce (cunoscuta sub numele The Hon Mrs Victor Bruce), dupa ce a stabilit mai multe recorduri pe uscat si pe apa, s-a alaturat in 1928 unui club de zbor, si 2 ani mai tarziu a pornit intr-un tur al lumii cu avionul ei „Bluebird”, pornind din Londra, oprindu-se in Germania, Austria, Iugoslavia, Tucia, Siria si Irak. Mai apoi a zburat spre India, Birmania, Siam si Vietnam (Indochina), a aterizat din cauza musonului in jungla Mekong-ului unde a contactat malaria, insa nici acest obstacol nu au impiedicat-o sa-si duca mai departe calatoria, ajungand la Hanoi, Hong Kong, Shanghai si Seul, fiind prima femeie ce a traversat in zbor Marea Galbena. Dupa ce a acoperit 16.625 km in 25 de zile de zbor, aceasta a ajuns la Tokyo, moment istoric suprins si de filmul „Blue Swallow”.

Revenind la film, mai trebuie spus ca acesta a starnit o puternica polemica inaintea premierei. Si aceasta datorita faptului ca, fiind studiata biografia femeii pilot Park Kyung-won, s-ar fi sustinut faptul ca aceasta ar fi intrerpins niste actiuni pro-japoneze in perioada cat a fost pilot. Nu trebuie uitat faptul ca in 1910 Coreea devine colonie japoneza, in anii urmatori luand nastere diverse organizatii nationaliste sau comuniste anti-japoneze ce au subminat autoritatea imperiala prin atentate sangeroase. Or, faptul ca Park Kyung-won a studiat zborul in Japonia, dar si contextul in care a fost nevoita sa realizeze ultimul ei zbor, care i-a si adus sfarsitul, in numele Imperiului Japonez, au dus la aceste suspiciuni de colaborare cu japonezii, care nici azi nu au fost pe deplin lamurite. „Blue Swallow” incearca sa prezinte povestea lui Park Kyung-won din perspectiva umana, a unei femei ce e dispusa pentru pasiunea sa sa faca inclusiv compromisul de a fi considerata de conationali drept tradatoare de tara, cu toate ca lucrurile nu au stat deloc asa. E adevarat ca avem in fata o dramatizare a unei povesti reale, ca unele personaje, fapte si intamplari au fost partial modificate, insa totul a fost facut in pur scop artistic, iar rezultatul a meritat tot acest efort, dand o lectie de viata impresionanta tuturor contestatarilor, ce au cerut chiar anularea premierei productiei.

S-ar putea spune multe alte lucruri despre acest film deosebit. Interpretarea tuturor actorilor e de clasa (chiar daca distributia nu are nume extraordinare), imaginile sunt senzationale, scenariul e captivant, desi putin cam lent, filmul fiind bine structurat pe durata celor 2 ore si 11 minute ale sale. Coloana sonora e un alt plus al productiei, dandu-i un aer grandios, chiar eroic, iar melodia de la final e deosebita. E un film caruia nu-i lipseste nimic, o dovada ca atunci cand vine vorba de a-si omagia eroii, coreenii sunt adevarati maestri. Un film, cum spuneam la inceput, de neuitat, ce nu trebuie scapat de nici un iubitor al cinematografiei si istoriei coreene.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 22 februarie 2015

Anul trecut, “Miss Granny” a fost un mare succes de box-office in Coreea, filmul obtinand incasari de 59,6 milioane dolari. Daca mai adaugam cele 11 premii castigate si 10 nominalizari, putem intelege de ce totul nu se putea opri aici. La scurt timp dupa succesul obtinut in peninsula, producatorul coreean CJ E&M si Beijing Century Media au semnat un contract de colaborare la o coproductie sino-coreeana ce urma a respune povestea din “Miss Granny” pentru publicul chinez. Si asa, in vara lui 2014, au inceput filmarile la remake-ul “Miss Granny: 20 Once Again”. Avand in linii mari acelasi scenariu, adaptat la alte realitati, filmul a fost un succes la fel de mare de box-office si in China. Regizat de taiwanezul Leste Chen, filmul a fost lansat in cinematografe pe 8 ianuarie 2015, la un an de la premiera coreeana, iar pana pe 8 februarie obtinuse deja incasari de 59,1 milioane dolari. Din distributia filmului nu fac parte nume sonore (cel putin la prima lecturare), insa interpretarea tuturor actorilor e una remarcabila, in special a actritei de 28 de ani Yang Zishan, ce a debutat tarziu in lumea filmului. In ciuda varstei sale, aceasta reuseste sa interpreteze cu mare talent personajul Lijun la varsta de 20 de ani. Acelasi personaj din film, insa la varsta de 70 de ani, e interpretat de actrita veteran Kuei Ya-lei, o actrita de top in China, cu aparitii in peste 100 de filme si seriale de televiziune in exact jumatate de secol de cariera, de 4 ori castigatoare a Golden Horse si de 2 ori a Golden Bell. Wang Deshun e o alta prezenta inedita, un actor de 79 de ani ce interpreteaza rolul savuros al iubitului bunicutei, o figura simnpatica ce aduce multa buna dispozitie. Din randul tinerei generatii, nu puteau lipsi vedete populare in China, si aici e vorba de Chen Bolin (premiat pentru interpretarea din serialul din 2011 “In Love With You”) in rolul iubitului tanar al bunicutei, si Luhan (fost membru al formatiei EXO, desemnat a 6-a cea mai populara vedeta a Chinei in 2014), aflat la debut intr-un film, interpretand rolul nepotului bunicutei.

Pentru Shen Mengjun, o simpatica bunicuta rautacioasa de 70 de ani, viata are un ritm monoton. Dimineata si-o petrece in sanul familiei, formate din fiul sau, mandria ei, profesor universitar, nora – pe care nu ezita sa o cicaleasca in ciuda problemelor cardiace pe care aceasta le are, Xinran, nepoata ce seamana leit cu mama ei, si Qianjin, nepotul de suflet al bunicutei, ce activeaza intr-o trupa muzicala necunoscuta, ce spera sa cunoasca succesul, intr-o zi. Mai apoi, bunica Mengjun face o vizita la Clubul Pensionarilor pentru neobositele partide de mahjong jucate in compania prietenelor ei de o vorba. Iar seara, leneveste in fata televizorului pana la ore tarzii la serialul ei preferat, impreuna cu Batranul Li, admiratorul ei de o viata, ce spera sa apuce ziua in care sa o ia de sotie pe vaduva Mengjun. In momentul in care in urma cicalelilor bunicutei, nora sufera un atac de cord, “nucleul dur” al familiei format din nepoata, nora si usor influentabilul cap al familiei decide ca e timpul ca bunica sa fie internata la un azil de batrani. Auzind aceste intentii, bunicuta Shen incearca sa se impace cu ideea, ramanand initial socata de modul in care e tratata de propria ei familie. Ratacind intr-o seara pe strazi, da peste un studio foto de a carui existenta nu stia. Decisa sa-si faca o poza ca amintire pentru familia ei, un fenomen straniu se petrece si, la iesirea din studio, se trezeste ca este mai tanara cu 50 de ani, semanand leit cu cantareata ei preferata, Teresa Teng, in anii ei de glorie. Luand numele Lijun, aceasta incearca sa profite la maxim de noua viata pe care destinul i-a daruit-o.

Era previzibil faptul ca o poveste de succes ca cea din “Miss Granny” va fi refolosita mai devreme sau mai tarziu pentru a aduce noi castiguri. Vestea buna e ca realizatorii chinezi s-au miscat repede si au taiat din start orice posibil plan al americanilor de realizare a unui remake dupa productia coreeana de succes. In acest moment, cu doua productii ce au acaparat piata asiatica, Hollywood-ul poate abandona orice proiect similar, fiind greu de crezut ca cineva din Asia ar mai urmari o a treia productie similara. Si asta pentru ca productia chineza e atat de fidela variantei coreene incat ai impresia ca revezi filmul coreean spus intr-o alta limba, cu alte personaje si in alt context. Nu e exclus ca peste ani, producatorii americani sa incerce un remake pe care sa-l cosmetizeze cu o distributie de zile mari, insa momentan cel putin pe piata asiatica un asemenea remake ar fi un esec financiar pentru orice companie americana de productie. Iar cum in ultimii ani, SUA curteaza insistent China, in care vede o uriasa piata de desfacere pentru productiile sale, e greu de crezut ca cineva mai poate realiza ceva mai bun decat au realizat coreenii si chinezii pe aceasta tema. Care productie a fost mai buna, cea coreeana sau cea chineza ? E destul de greu de spus, pentru ca fiecare film isi are particularitatile, atuurile si lipsurile sale. Iubitorii filmului coreean vor proclama din start superioritatea productiei originale, insa si varianta chineza merita vizionata, avand propriul sau farmec. Filmul coreean e parca putin mai profund, te misca mai mult, pe cand remake-ul chinezesc e mai amuzant si mai superficial la partea sentimentala. Ce lipseste variantei coreene a fost completat in remake, ce dezvolta mai mult relatia bunicutei cu cei doi iubiti ai ei, explorand nu doar momentele hilare ci si trairile launtrice ale acesteia din perioada transformarii sale. In schimb, in varianta chineza, povestea se termina brusc, nelasand spectatorului sansa sa-si ia ramas bun de la personajele ce i-au tinut companie pe durata celor peste 2 ore cat tine filmul. Un aspect pozitiv in ambele productii e interpretarea actritei tinere, ce imita perfect comportamentul bunicutei, oferind iluzia ca avem in fata o singura persoana in doua etape diferite ale vietii. Gesturile si mimica actritei Yang Zishan, ca si infatisarea ei, amintesc perfect de jocul actritei veteran Kuei Ya-lei, astfel ca una se completeaza pe cealalta, existand o chimie perfecta. Pana si la incasari, cele doua filme au avut castiguri similare, astfel ca e aproape imposibil sa te decizi care din productii e mai reusita. Daca productia initiala ar fi fost cea chineza, probabil am fi privit varianta coreeana cu alti ochi, dar asa, suntem nevoiti sa revedem un film ce l-am indragit, spus intr-un alt stil, insa la fel de atragator si ofertant, astfel ca e greu sa inclinam balanta intr-o parte sau alta. Amandoua au fost filme reusite, indragite de publicul din intreaga lume, si ar trebui privite individual. In plus, atata vreme cat scenariul a fost pus la dispozitie de producatorul coreean, era de asteptat sa nu existe multe modificari si adaptari, pentru a nu se devia de la tema de baza. Din acest motiv multe scene vor parea trase la indigo dupa varianta coreeana. Daca ar fi fost vorba de o continuare a povestii, si nu de un remake, probabil lucrurile ar fi stat altfel, dar asa… revedem o poveste superba si retraim emotia tineretii traite la maxim in alte ritmuri, culori si tonalitati.

Desi cei care au vazut varianta coreeana stiu deja, bunicuta Shen e o fiinta aproape insuportabila. Isi petrece timpul cum altfel decat jucand mahjong cu pensionarii din vecini, luandu-se la harta cu ei si ridicandu-si in slavi fiul, pe Guobin. Acesta e mandria ochilor ei, l-a crescut in saracie, ramanand vaduva cand fiul ei avea doar 1 an, astfel ca datorita tuturor acestor sacrificii, oricine se ia de puiul ei sfarseste paruit. Desi vaduva de decenii bune, nu duce lipsa de admiratori, cel mai mare fiind septuagenarul Li, vaduv si el, ce are in grija o fiica singura de 40 de ani. Familia bunicutei Shen e formata din 3 generatii, nora suferind de inima si din cauza cicalelilor mamei-soacre, in timp ce nepoata Xiang Xinran, studenta la facultate, e mereu criticata pentru modul provocator in care se imbraca. In schimb, nepotul Qianjin, ce a pus bazele unei trupe muzicale, e preferatul bunicii, ce il apreciaza pentru faptul ca are initiativa si stie ce-si doreste de la viata. Cand bunicutei i se ofera sansa – desigur, cu ajutorul fanteziei – de a-si retrai viata pornind de la momentul de apogeu al frumusetii sale fizice, aceasta ajunge intr-o veritabila dilema: sa-si traiasca viata asa cum isi doreste, facand toate acele lucruri pe care nu le-a putut face la vremea ei, sau sa faca totul exact la fel ? O provocare interesanta pe care scenariul ne-o face, pentru ca, fara indoiala, multi dintre cei ce vizioneaza filmul se vor intreba: “Eu ce-as face, cum mi-as retrai jumatate de secol de viata, daca mi s-ar acorda o asemenea sansa ?” Finalul povestii are un usor iz de Cinderella (Cenusareasa), cand personajul central realizeaza ca clipele de vis in pielea tinerei cuceritoare sunt numerate din cauza unui fenomen ce nu poate fi controlat.

Un film superb, ce prelungeste senzatia de “neuitat” pe care ne-a transmis-o productia originala coreeana. Astfel de filme prind la public, pentru ca intotdeauna calatoria in timp, misterele si fenomenele paranormale vor fascina si vor starni imaginatia omenirii. “Miss Granny: 20 Once Again” ramane o realizare de calitate, amuzanta si placuta de urmarit, cu melodii superbe si cu o echipa de actori foarte talentati si maturi in exprimare ce ne vor delecta timp de mai bine de 2 ore, cucerindu-ne iremediabil.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.

Publicat: duminică 28 decembrie 2014

“Roaring Currents” este, fara indoiala, filmul anului 2014 in Coreea de Sud. Succesul sau fulminant reiese cel mai simplu din faptul ca la 21 de zile de la premiera, a devenit primul film difuzat intr-un cinematograf din Coreea care a depasit 15 milioane de bilete vandute ! Incasarile totale obtinute de acest film au depasit 131,5 milioane de dolari, “Roaring Currents” devenind cel mai de succes film coreean din toate timpurile. Si pe plan international filmul a fost foarte bine primit, obtinand 1,18 milioane de dolari in Statele Unite (mai mult decat “Masquerade” in anii trecuti) si peste 25 de milioane de yuani in China (aproximativ 4 milioane de dolari). Toate acestea s-au petrecut datorita unui buget de doar 18,6 milioane de dolari (ca o comparatie, productia “Shall We Dance ?”, un remake hollywoodian din 2004 dupa un mare succes japonez a avut un buget de 50 de milioane de dolari, iar un recent remake dupa “Oldboy” a fost produs cu nu mai putin de 30 de milioane de dolari, obtinand “uriasa” suma de 4 milioane de dolari la box-office in Statele Unite). Filmul a prins la publicul coreean in primul rand pentru ca e prima productie care descrie la scara larga o batalie navala importanta din istoria Coreei, ce putea sa-i schimbe definitiv soarta. Inspirat din fapte reale si prezentat cat mai realist posibil, “Roaring Currents” a fascinate si datorita distributiei extraordinare: Choi Min-sik in rolul amiralului Lee Sun-shin se autodepaseste (din nou, ca la fiecare noua aparitie), iar Ryu Seung-ryong, pe care unii il vor recunoaste mai greu datorita mastii si costumului military cu casca ce il poarta, interpreteaza rolul rivalului japonez al amiralului, Kurushima. Cho Jin-woong din “Deep Rooted Tree” si “”Beyong the Clouds” e de nerecunoscut in rolul Wakizaka, dovada ca echipa de la mahiaj si costume si-a facut exceptional treaba. Jin Goo (tanarul din “Mother”) si alte figure cunoscute ne vor incant ape durata celor peste 2 ore ale productiei, ce a fost filmata in decursul a aproape 6 luni in prima jumatate a anului 2013, iar asteptarile nu au fost inselate. Filmul a obtinut pana in pezent nu mai putin de 14 premii si 17 nominalizari, principalele pemii fiind pentru Cel mai bun actor (Choi Min-sik), Cea mai buna regie (Kim Han Min, regizorul altui succes de epoca, “War of the Arrows”, si al lui “Handphone), Cele mai bune realizari tehnice, Cea mai buna imagine si, desigur, Cel mai bun film.

Anul 1597. Pentru a doua oara, Peninsula Coreeana e amenintata de japonezi, care pun pe picioare o flota de peste 200 de corabii in vederea cuceririi rapide a Joseonului. Cu 6 ani in urma, soarta primului razboi coreeano-japonez a fost decisa de Amiralul Lee Sun-shin si de celebra lui corabie-testoasa ce a luat prin surprindere flota japoneza. Dar dupa glorioasa victorie, Lee Sun-shin a fost acuzat de tradare, deposedat de titlul militar si torturat. Insa in fata unei noi amenintari japoneze, acesta e reabilitat, reusind sa puna pe picioare o armata proprie si o flota de 12 corabii. Incursiunile tot mai dese ale piratilor japonezi in provincia Jeolla, ce e devastata, determina generalii Regelui Joseonului sa solicite Amiralului o unire a trupelor acestuia cu trupele terestre. De aici ia nastere o disputa interna intre generali, avand la baza anumite principii, Amiralul considerand ca Joseonul poate fi salvat doar intr-o batalie navala, nu si pe uscat. Ramanand consecvent acestui principiu, Amiralul construieste o noua corabie-testoasa care, sustinuta de cele 12 corabii, considera ca putea face fata uriasei flote japoneze invadatoare. Nici japonezii nu stau cu mainile incrucisate, un nou ofiter, Kurushima, fiind trimis personal de Primul Ministru Toyotomi Hideyoshi sa-l invinga pe legendarul Amiral. Acest lucru starneste furia lui Wakizaka, cel care fusese infrant cu 6 ani in urma de Amiral, ce se vede dat la o parte. O serie de evenimente vor schimba evolutia lucrurilor, Amiralul ajungand intr-o situatie fara iesire, avand misiunea imposibila de a salva Josenul de unul singur. Va reusi acest lucru ?

Cu o carte de vizita impresionanta, filmul face o incursiune in istoria zbuciumata a Coreei, in timpul dinastiei Joseon de sfarsit de secol XVI. Povestea din film are la baza fapte reale, fiind, desigur, presarata cu cateva elemente ce tin de imaginatia scenaristilor (nimeni altul decat Jun Chul-hong, scenaristul lui Kundo – Age of the Rampant si The Traget, si regizorul Kim Han-min, ce e si producatorul filmului). Despre viata lui Lee Sun-shin s-au facut o multime de seriale, documentare si filme mai vechi sau mai noi, iar in Coreea cel putin, acesta e o personalitate a istoriei nationale extrem de respectate, in ciuda conroverselor din jurul sau. Realizatorii prezentului film au preferat sa ii zugraveasca acestuia imaginea unui salvator al natiunii modest si noncomformist, greu de induplecat, un militar devotat si loial monarhului care l-a decazut din drepturi iar apoi l-a reabilitat. De asemenea, nu a fost trecuta cu vederea nici latura sangeroasa, negativa, a sa, acesta neezitand sa ucida cu sange rece un dezertor ce a incalcat legea militara si a carui justificare umana a gestuklui sau nu il misca absolut deloc pe Amiral. Mai mult, o sabie pastrata ca un totem de Amiral are insciptionate pe lama urmatoarele vorbe: “Jur pe sabia mea ca voi fi temut de lume. Cu o singura invartire a ei, voi picta lumea in sange.” Insa avem in fata – si acest lucru este extrem de interesant – un Amiral la apusul vietii sale, ce scuipa sange si a carui cea mai arzatoare dorinta este sa lase Joseonul in siguranta, ferit de pericolul japonez. Un an mai tarziu, dupa glorioasa victorie din batalia de la Mueognyang descrisa in acest film, Yi Sun-shin se stingea lovit mortal de un glont japonez, intrand in istorie ca unul din putinii amirali ai lumii neinfrant in cariera sa militara in nici o batalie din cele 23 pe care le-a purtat.

In prima sa jumatate, filmul este static, lent, dar suficient de captivant prin intrigile colaterale subiectului principal. A doua jumatate a sa prezinta batalia navala propriu-zisa, o inedita reconstituire cu ajutorul efectelor speciale a celei mai mari batalii navale din istoria Coreei. Desi in film se vorbeste de o flota japoneza de 200 de corabii (la un moment dat se vorbeste chiar de 300 de corabii) contra a 12 corabii coreene, in realitate 13 corabii corene au avut de infruntat 133 de vase japoneze de lupta, din care Amiralul a rapus 33 inainte ca celelalte sa se retraga. Filmul atribuie un rol important in schimbarea sortii bataliei curentilor maritimi, care s-au dovedit o capcana mortala pentru inamicul japonez. “Roaring Currents” nu este o productie deosebit de tacticizata, cu dialoguri legate de strategie plictisitoare. Intai e prezentata o imagine de ansamblu a celor doua tabere, cu obiective si prioritati, totul centrandu-se pe imaginea celor doi oameni cheie ai bataliei, Yi Sun-shin si Michifusa Kurushima. Mai apoi putem deduce trasaturile fiecarei tabere, din comportamentul celor doi lideri si al supusilor acestora. Tabara japoneza e prezentata exact asa cum se stie despre ea, anume una macinata de rivalitati interne, sangeroasa si salbatica in teritoriile cucerite, lipsita de coeziune sub aspectul coordonarii, insa disciplinata. Superioritatea militara evidenta nu e suficienta cand pornesti la drum cu gandul de a cuceri nu doar Joseonul, ci insusi imperiul Ming. Aroganta si mandria nemasurata a japonezilor sunt si ele trasaturi prezente din plin in jocul actorilor ce interpreteaza personajele japoneze. Un aspect ce trebuie remarcat sunt costumele militare ale ofiterilor japonezi, a caror culoare neagra si ale caror accesorii (coiful, masca pusa pe fata) sporesc noat de mister si fascinatie. De cealalta parte, daca japonezii aveau rivalitati personale la nivel de conducere, la coreeni situatia e si mai grava, disputele principiale dintre comandanti fiind dublate de o lipsa evidenta de disciplina militara. Costumul lui Yi Sun-shin nu e la fel de spectaculos ca cel al comandantilor japonezi, dar si acesta impresioneaza.

Subiectul este cursiv, actiunea e bine dozata in prima jumatate si dezlantuita in partea a doua, si legat de scenario poate un singur lucru poate fi reprosat scenaristilor, anume faptul ca nu e clarificata clar pozitia si autoritatea regelui Joseonului din acele timpuri. El apare zugravit doar din vorbele subalternilor militari, e o figura stearsa cu o autoritate indoielnica, iar mentinerea acestei ambiguitati ridica spectatorului semne firesti de intrebare legate de autoritatea lui Yi Sun-shin din acele momente de cumpana. Aflam, de exemplu, ca Amiralul reabilitat are o armata sub comanda sa, si o mini-flota pe care Regele nu o are. Ce ar trebui sa deduca de aici spectatorul ? Ca autoritatea de fapt nu e in mainile Regelui, ci a Amiralului ce tocmai a fost reabilitat, dup ace a fost considerat un tradator ? Yi Sun-shin are o libertate deplina de miscare si actiune; cand i se cere sa se uneasca cu trupele Regelui, acesta refuza, sustinand ca salvarea Joseonului poate veni doar prin infrangerea pe mare a inamicului. Acest lucru da nastere unei divergente de opinie cu comandantii militari ai trupelor de pe uscat, care incearca sa zadarniceasca planul Amiralului de construire a unei corabii-testoase. In rest, filmul are tot ce e nevoie pentru a fi captivant de la inceput pana la ultimul cadru: o poveste realista si credibila pana la un punct (anume pana cand intervine Cerul, dupa cum o spune Amiralul la final), o interpretare sublima a tuturor actorilor, imagini spectaculoase, efecte vizuale ce sporesc spectaculozitatea scenelor dinamice, intr-un cuvant tot ce e inclus in reteta unui blockbuster de succes istoric. Daca vreti sa aflati mai multe despre un important episod al istoriei Joseonului, acest film e o propunere ideala. Veti ramane cu o impresie puternica, care nu va va parasi cu una cu doua.

Traducere efectuta in pemiera in Romania de uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil ! Timingul a fost lucrat manual linie ncu linie.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 29 decembrie 2013

„Out of Inferno” este prima productie despre un dezastru realizata in Hong Hong in 3D si una din putinele productii de gen chinezesti ale ultimului deceniu. Cea mai memorabila productie-dezastru realizata in China e „Aftershock”, despre cutremurul din Tangshan din 1976, un film cu 14 premii si 22 de nominalizari in regia lui Feng Xiaogang. Din 2010 au trecut deja 3 ani, iar in octombrie 2012, cunoscutii si prolificii frati Pang lansau in Hong Kong si pe continent o productie comerciala de actiune despre un incendiu ce cuprinde un zgarie nori dintr-un oras din sudul Chinei. Acest proiect a fost conceput de cativa ani, scenariul fiind scris de regretatul Szeto Kam-luen, unul din cei mai buni scenaristi ai filmului din Hong Kong (The Longest Nite, Exiled, The Accident, Flash Point, Shamo, Motorway, SPL), care a decedat in octombrie 2012 la doar 48 de ani. De altfel, fratii Pang au tinut sa dedice filmul acestuia, specificand acest lucru la final. Filmarile, desi au fost ajutate de efecte speciale pentru a spori spectaculozitatea scenelor, au fost realizate la scara mare, adica in locatii reale, nu intr-un studio, pentru a fi asigurata autenticitatea scenelor de incendiu. De altfel, scopul celor doi regizori a fost pe deplin atins, imaginea flacarilor scotand la suprafata teama viscerala a protagonistilor si contribuind la realismul trairilor acestora. „Out of Inferno” a obtinut peste 21 de milioane de dolari incasari la box-office in China, fiind unul din filmele de succes ale anului ce se incheie. „Out of Inferno” ramane totusi departe de succesul productiei coreene „The Tower”, care in 2012, cu o tema similara, a obtinut peste 35 de milioane de dolari incasari. In rolurile principale il revedem pe Sean Lau Ching Wan, care la 49 de ani e unul din veteranii filmului din Hong Kong si care revine intr-un rol de pompier dupa „Lifeline” (1998), si pe Louis Koo (din Drug War, Triple Tap, Connected sau The Accident), un actor ce nu mai are nevoie de nici o prezentare. In rolul rpincipal negativ a fost distribuita Angelica Lee, nimeni alta decat sotia unuia din regizori, Oxide Pang.

Tai Kwan, pompier, casatorit cu Si Lok, asteapta un copil. Perspectiva aceasta Il determina pe primul sa-si dea demisia, pentru a putea consacra mai mult timp familiei, sau poate pentru a nu fi pentru ei o permanenta sursa de stres si Ingrijorare. Ei bine, Tai Kwan, In ziua aceea, se va Intalni cu sotia lui la Guangzhou International Commercial Centre, unde ea merge la o clinica la control ginecologic. Dar intalnirea nu are loc la cabinet, cum probabil si sotia, si medicul asteptau, ci are loc datorita unui context nefericit: In cladire se da alarma de incendiu, In urma nefunctionarii aerului conditionat din cauza umiditatii excesive. Keung, seful protectiei In caz de incendiu din cladire, frate cu Tai Kwan, organizeaza evacuarea invitatilor la o receptie, trimitandu-i pe scari In jos. In schimb incendiul, pornit la subsol, se propaga de jos In sus, practic publicul nemaiputand coborI. Acesta e trimis la etajul 15, unde ajunge scara-turn pe care vor putea coborI In siguranta. Keung se Intalneste cu Si Lok, cumnata lui, si Impreuna merg catre etajul de refugiu, care le ofera protectie Impotriva incendiului. Dar aici, surpriza: cantitati uriase de substante periculoase sunt depozitate ! Iar acestea nu Intarzie sa explodeze. Cum si daca vor reusi sa se salveze eroii nostri, ramane sa descoperiti urmarind filmul pana la final.

Un film-dezastru antrenant, care va va tine captivi in fata ecranelor din primul pana in ultimul moment. Multumiri pentru traducerea efectuata in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata e lasedan si cris999 – asiacinefil

Publicat: marți 19 februarie 2013

Dupa The Thieves si Masquerade, filmele ce au ocupat primele 2 locuri la box-office in 2012 in Coreea de Sud, a sosit timpul sa descoperim si farmecul filmului ce a ocupat a treia pozitie in topul coreean din 2012, “Werewolf Boy”. Cu o tematica inspirata din filmele americane cu varcolaci si cu un titlu destul de pompos raportat la genul abordat de film (o drama romantica cu accente de fantezie supranaturala), “Werewolf Boy” ne ofera o poveste care fascineaza si ramane adanc in suflet, marcandu-te. Reteta inedita si curiozitatea a atras peste 6,6 milioane spectatori in salile de cinematograf din Coreea, situandu-l intr-un clasament all-time al filmelor coreene dupa numarul de spectatori pe pozitia a 18-a, depasind “The Man from Nowhere” sau “200 pounds Beauty”. Anul trecut, filmul a obtinut 45,3 milioane dolari incasari, a dominat box-office-ul timp de 3 saptamani (2 consecutive, urmata de Saga Amurg ce l-a detronat, urmand a reveni peste o saptamana din nou pe locul 1, o performanta greu de atins de prea multe filme) si a devenit cea mai de success melodrama din toate timpurile din Coreea. Desi suna destul de bizar, “Werewolf Boy” are accente melodramatice, insa filmul in sine nu e o melodrama, astfel ca aceasta apreciere poate fi una subiectiva; film coreean mai melodramatic decat un “More Than Blue” probabil nu se va mai realiza vreodata, insa incasarile uriase obtinute de “Werewolf Boy” si acest context (accente melodramatice) pot crea conditii pentru a vorbi in acesti termini despre el. Odata cu premiera filmului s-a lansat si cartea cu acelasi nume, care probabil dupa succesul inregistrat de film a avut parte de vanzari mari (cine nu si-ar dori sa aiba acasa o bucatica din aceasta lume din “Werewolf Boy” ?) In rolurile principale apar doi actori din tanara generatie, pentru care cu siguranta rolul din acest film va insemna o trambulina spre celebritate. Daca pe Song Joong-ki am avut ocazia sa-l vedem in rolul regelui Lee Do din anii tineretii in “Deep Rooted Tree” si in recentul serial “The Innocent Man”, pe Park Bo-young, partenera lui am vazut-o recent in horror-ul “Don’t Click”, insa actrita a devenit cunoscuta dupa ce a castigat 6 premii pentru interpretarea din “Speed Scandal”.Scenariul si regia sunt semnate de Jo Sung-hee, aflat la al treilea film (anterioarele doua sunt complet anonime), castigand un premiu pentru regia filmului in acest an.

Kim Sun-yi este o doamna in etate, coreeana, ce traieste cu familia sa in Statele Unite. Nepoata ei a ramas in Coreea, de unde o mai cauta din cand in cand la telefon, insa diferenta de fus orar mereu e o piedica in pastrarea legaturii stranse. Intr-una din zile, Sun-yi primeste un telefon din Coreea si afla ca trebuie sa mearga de urgenta in peninsula. Aici se intalneste cu nepoata ei, Eun-joo, si impreuna pleaca intr-un sat uitat de lume. Aici, Sun-yi regaseste casa in care a locuit pentru o vreme in perioada adolescentei, iar amintirile o coplesesc. Si astfel, ne intoarcem in timp cu 47 de ani in urma, undeva la sfarsitul anilor ’60. Familia lui Sun-yi se muta in satucul ce avea doar doua familii, dupa ce tatal fetei murise. Partenerul lui de afaceri i-a cumparat prin intermediul arogantului sau fiu, Ji-tae, locuinta incapatoare din acest sat familiei fostului lui partener, iar aceasta tocmai se muta in ea. Familia nu e prea numeroasa, insa lipseste barbatul din casa, mama Yoo Ok-hee trebuind sa se ingrijeasca de fiica mai mare, Sun-yi, care din cauza unei boli de plamani nu mergea la scoala, dar care se zbatea sa invete pe cont propriu pentru a obtine o diploma de absolvire a liceului. Sun-yi avea in grija o sora mai mica, Sun-ja. Intr-o noapte, Sun-yi iese afara din casa la o plimbare si da peste o creatura ciudata care o ataca. A doua zi ajunge la concluzia ca poate a fost un lup, dar spre marea ei surpriza gaseste in curtea casei, ascuns intr-un loc ferit, un copil ciudat, ce nu scotea o vorba, flamand si murder. Imediat mama fetei anunta autoritatile, dar acestea dau din umeri si incearca sa paseze responsabilitatea de la una la cealalta, iar in cele din urma d-na Yoo decide s ail primeasca pe tanar in familie, fie si doar temporar. Primeste numele de Chul-soo – cel al baiatului mereu dorit de raposatul sot, dar niciodata nascut -, insa obiceiurile lui sunt salbatice si uneori de-a dreptul amuzante. Daca initial Sun-yi, ce nu avea nici un prieten, l-a privit cu reticent ape noul membru al familiei, treptat se obisnuieste cu acesta si, citind un manual de dresaj al cainilor, se decide sa aplice cunostintele dobandite in scopul educarii lui Chul-soo. Si astfel ia nastere o prietenie intre cei doi. In scurt timp, insa, lucrui neobisnuite ies la iveala, tradand adevarata fire a lui Chul-soo, iar rautatea oamenilor va agrava lucrurile.

“A Werewolf Boy” porneste de la o idee tipic americana, insistand pe unul din simbolurile atipice lumii orientului indepartat – varcolacul. Se stie ca tema fantomelor e preferata genului horror sau a filmelor ce include elemente de supranatural in intreaga Asie, vampirii si varcolacii fiind simboluri importate de peste ocean. Totusi, productia desi se inscrie intr-un curent al filmelor si serialelor de gen aparute in Statele Unite (a se vedea si serialul Vampire Prosecutor, ajuns la sezonul 2, in Coreea), ramane o productie profund originala prin realizare. Senzatia de la inceput – “inca un film cu varcolaci” si superficialitatea redarii unui subiect expirat deja – e abandonata repede, pe masura ce povstea incepe sa se desfasoare. Personajele incep sa interactioneze, se sudeaza niste legaturi puternice intre ele, iar umorul volunatr sau involuntar te introduc lejer in atmosfera, acaparandu-te si facandu-te sa participi la joc. Intr-un film superficial de gen, american, latura sentimentala si a atasamentului personajelor unele de altele e estompata, acolo interesand redarea spectacularului, a laturii inumane a personajului periferizat de toata lumea. Dincolo de aceasta viziune complet diferita de realizare a unui asemenea film, echipa de realizatori ne aduce in prim plan doi actori aproape necunoscuti ce au o interpretare de exceptie. Song Joong-ki, interpretul misteriosului baiat cu puteri supranaturale, are un rol dificil, in special ca pe aproape toata durata filmului nu rosteste nici o replica, intreaga lui interpretare rezumandu-se la mimica, gestica si comportament. Performanta tanarului actor va va face sa va atasati de la inceput de personajul sau, chiar sa-l simpatizati (poate fi simpatizat un… varcolac, fie el si coreean ?). In schimb, personajul Sun-yi e interpretat magistral de Park Bo-young, ce reediteaza prestatia din “Speed Scandal” cu mentiunea ca de aceasta data are un rol mult mai dramatic. Cum cei doi tineri actori s-au potrivit de minune in rolurile lor, nu e de mirare ca filmul a umplut salile de cinematografe, foarte multi adolescenti coreeni transformand “A Werewolf Boy” intr-unul din filmele lor preferate, asa cum pentru adolescentii americani, eroii din celebra seria Saga Amurg au devenit idoli. Coloana sonora are ca piesa de rezistenta una din melodiile pe care le interpreteaza personajul Sun-yi la chitara. In realitate, melodia se numeste “My Prince” si a fost inclusa in ost-ul filmului in interpretarea actritei Park Bo-young, alaturi de alte 26 de melodii sau colaje muzical-instrumentale.Scenariul ne ofera o mare surpriza dar si un final inecat in multe lacrimi. De altfel, datorita cererii populare, a fost realizat un final alternativ, iar filmul a avut astfel o a doua premiera la 2 luni de la prima premiera, de aceasta data fiind inclus si finalul alternativ. Un lucru este sigur: orice s-ar spune, “Werewolf Boy” ramane un film de top coreean al anului 2012, iar locul ocupat in box-office-ul anual (locul 3) e nedrept. Fara teama de a gresi, se poate afirma ca “Werewolf Boy” a fost cel mai bun film coreean al anului 2012, iar argumentul principal s-ar putea rezuma la un fapt extrem de simplu: celelalte doua filme competitoare, “Masquerade” si “The Thieves” au apelat fie la spectaculozitate, fie la actori de top pentru a umple salile de cinematograf. “Werewolf Boy” a reusit performanta ca, avand la dispozitie un buget mult mai mic ca cele doua hituri, fara a avea in distributie nume mari cu renume la nivel international, sa ajunga in top intr-un timp foarte scurt. E un film pur si simplu magic, de care te indragostesti iremediabil si pe care ai dori cu placere sa-l revezi fara a te plictisi.

Traducerea in premiera in Romania a fost efectuata de gligac2002 – Asia Team Romania.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: luni 2 ianuarie 2012

„The Divine Weapon” este cel de-al saselea film coreean de mare succes al anului 2008, dupa cum o spune box-office-ul, avand incasari de aproape 20 de milioane de dolari. Este vorba de un blockbuster care 3 saptamani consecutive in luna septembrie a dominat autoritar un box-office pretentios precum cel coreean, avand, conform Consiliului Coreean de Film aproximativ 3,75 milioane spectatori in salile de cinema. Filmul ii are in distributie pe cunoscutii Ahn Seong-gi (May 18, Battle of Witts, Silmido) si Jong Jae-yeong (cunoscut din recentul rol negativ din „Public Enemy 3” sau din „Righteous Tie”). Pentru fanii serialului „Kingdom of the Winds” trebuie spus ca vor avea surpriza sa regaseasca in acest film cateva figuri familiare…

In secolul al XV-lea, regele Sejong, reprezentant de seama al dinastiei Joseon (dinastie ce a dat si numele tarii), era stapan peste o mica tarisoara ce statea ca un ghimpe in coasta Imperiului chinez Ming. Joseon, ca regat vasal, trimitea in fiecare luna tribut imperiului. Unele actiuni de riposta petrecute la granita dintre cele 2 state au determinat imperiul Ming sa-si trimita delegati la curtea Joseonului, care se vor dovedi nimic altceva decat niste spioni din serviciile secrete ale Imparatului. Acestia aveau sarcina de a supraveghea din interior orice miscare suspecta, mai ales ca era stiut faptul ca Joseon era, din punct de vedere al tehnologiei, peste Imperiul Ming in privinta armamentului detinut. Umblau zvonuri cum ca regele Sejong ar fi pregatit in secret o arma nemaivazuta, a carei putere ar fi permis detinatorului sa subjuge lumea intreaga.

In paralel, Seol-joo, un negustor abil, da peste probleme din cauza stagnarii afacerilor cu negutatorii Ming, carora nu li se mai permite sa vina in Joseon pana la gasirea armei secrete si anihilarea ei. El primeste o misiune aparent lipsita de importanta, anume sa gazduiasca o vreme pe cineva, chiar de la seful Armatei regale. Insa cine se va dovedi a fi acea misterioasa persoana, ce secrete ascunse vor iesi la iveala si, mai ales, in ce incurcaturi cu totul si cu totul neasteptate va intra breasla modestului negustor, ramane sa descoperiti singuri urmarind filmul.

O realizare spectaculoasa a cineastilor coreeni, foarte ambitioasa si destul de bine documentata. Filmul nareaza, de fapt, epopeea inventarii primelor dispozitive de lansari multiple de proiectile, undeva in Coreea actuala a secolului XV, acestea fiind produse si in Europa Occidentala abia spre sfarsitul secolului XVIII. Un film foarte bun, ce ofera 2 ore agreabile recomandate fanilor genului istoric/drama.

Tara: Coreea de Sud

An: 2008

Gen: Istoric/Drama/Actiune

Regia: Yu-jin Kim

Cu: Ahn Seong-gi, Jong Jae-yeong

VIZIONARE ONLINE:

PARTEA 1

www.asiacinefil.com

PARTEA 2

www.asiacinefil.com

Publicat: duminică 3 iulie 2011

“Gantz” este, in acest moment, filmul japonez cu cele mai mari incasari ale acestui an, dupa productia americana “Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides”, avand peste 40 milioane de dolari venituri. Premiera mult asteptatei ecranizari a avut loc pe 29 ianuarie 2011, in Japonia, insa premiera mondiala a avut loc pe continentul nord-american, pe 20 ianuarie 2011, productia fiind difuzata simultan in 46 de state. Cu un buget urias, filmul a avut incasari pe masura, iar succesul sau a dus la lansarea unui sequel, “Gantz – Perfect Answer”, ce a avut premiera la scurt timp, pe 23 aprilie 2011. Cea de-a doua parte a filmului a adus incasari de peste 33 de milioane de dolari, situandu-l in box-office cu 2 pozitii mai jos decat “Gantz”. Cum era de asteptat, e vorba de o ecranizare “live-action” dupa o manga populara vanduta in peste 10 milioane de exemplare, despre 2 prieteni care mor intr-un accident de tren, devenind parte a unui straniu “joc” postum. Dupa manga a fost realizata un anime, in doua sezoane a 13 episoade fiecare, apoi un joc video, o carte (“Gantz/Manual”), un roman ilustrat publicat intr-un saptamanal japonez, si doua live-action-uri, urmate de un film pentru televiziune intitulat “Another Gantz”. Acesta din urma rezuma in linii mari povestea celor doua parti din “Gantz”, insa cu multe lipsuri, dat fiind faptul ca prima parte are o durata de 130 de minute, iar partea a doua de 141 de minute. Practic “Another Gantz” comprima in 97 de minute cele 271 de minute ale live-action-ului.

Regia filmului “Gantz” e semnata de Shinsuke Sato, scenaristul lui „Snowy Love Fall in Spring”, iar distributia este una cu nume mari: Kazunari Ninomiya – recent vazut in rolul principal din “Ooku-The Lady Shogun and Her Men”, membru al popularului grup musical Arashi, Kenichi Matsuyama din “Kamui”, “Memoirs of a Teenage Amnesiac” sau “Kaiji” si Yuriko Yoshitaka din “Cyborg Girl”. Filmarile au durat aproape un an, proiectul fiind anuntat in noiembrie 2009, cu o perioada de postprocesare din cauza efectelor vizuale de cateva luni bune. “Gantz” a fost prezentat in cadrul unor festivaluri internationale de film precum Puchon sau New York, fapt care a facilitat succesul sau si pe plan international. Cea mai mare parte a bugetului – 22 de milioane de dolari – a fost cheltuita pe efectele speciale si cascadorii. Costumele speciale care in film dau personajelor puteri supraumane au costat fiecare nu mai putin de 6.000 de dolari, iar daca adaugam onorariul actorilor toate acestea au urcat bugetul celor doua parti la nu mai putin de 45 de milioane de dolari ! Grafica filmului e extrem de rafinata, la cele mai inalte standarde din domeniu, astfel ca ai impresia, ca spectator, ca te afunzi efectiv intr-o alta lume. Spre deosebire de manga originala, scenele de nuditate si violenta sunt estompate pentru ca filmul sa aiba o cat mai mare audienta, fiind o ecranizare solida si fidela sursei originale.

Kei este un tanar obisnuit in cautarea unui loc de munca. Pentru aceasta citeste cu sarg carti despre succesul unui interviu de angajare, invatand regulile de conduita necesare castigarii respectului angajatorului. Din fire pare o persoana tacuta, care nu poate sa-si ascunda felul onest de a fi. Intr-una din zile, il zareste intr-o statie de tren pe Kato, un prieten din copilarie pe care nu il vazuse de mult timp. Incearca sa-l ignore, prefacandu-se ca nu il recunoaste, insa in momentul in care un betiv cade pe linia de tren, Kato isi risca viata pentru a-l trage de pe sine. In momentul in care la difuzoare se anunta sosirea trenului, Kei incearca sa-l ajute pe Kato sa iasa de pe sine, dar nici unul, nici celalalt nu reusesc sa se salveze si sunt loviti de tren. In curand, cei doi se trezesc intr-o incapere impreuna cu inca cativa necunoscuti. Dupa momentele de uluiala, intrebandu-se daca sunt in Rai sau in viata, observa in mijlocul incaperii o sfera gigantoca numita “Gantz” care, in scurt timp, stabileste regulile unui joc bizar: de fiecare data cand cineva ajunge in respectiva incapere, trebuie sa imbrace un costum speciale si sa vaneze niste extraterestri care au invadat planeta, intr-un interval de timp bine stabilit. In conditiile in care Gantz controleaza jocul, singura alternativa fiind castigarea a o suta de puncte care inseamna automat reinvierea.

Practic povestea din “Gantz” are 3 segmente principale, oamenii ale caror vieti sunt salvate de “Gantz’ trebuind sa extermine niste extraterestri ce iau diferite forme. In conditiile in care “vanatorii” sunt oameni obisnuiti, amatori in folosirea armelor, nu asasini profesionisti cu sange rece, nu trebuie sa existe prea mari asteptari de la scenele de actiune, care sunt spectaculoase nu prin stilul stangaci de lupta al ncunoscatorilor ci prin efectele vizuale cu ajutorul carora au fost construiti extrateresti. Putin gore in scenele in care extraterestri sunt lichidati reprezinta extrema violenta a acestui film, insa cum extraterestri sunt aproape niste personaje simpatice (cum e copilasul extraterestru mancator de ceapa) , acest lucru nu afecteaza categoria de public careia filmul i se poate adresa (implicit e vorba de minori). Firul narativ se axeaza pe dezvoltarea personajului Kei Kurono, prezentat atat in lumea Gantz cat si in lumea reala, unde evadeaza prin intermediul visului. La un moment dat planul real si imaginar se inverseaza, iar Kei e chiar constient de faptul ca totul nu a fost decat un cosmar. Mai apoi, cand revine in incaperea lui Gantz pentru o noua misiune, realizeaza ca nu e decat un simplu obiect in jocul imaginar al lui Gantz, si ca nu are de ales decat s ail joace pana la capat sau sa dispara pentru totdeauna. Interesant momentul luminarii sale, in care realizeaza insemnatatea existentei sale, fapt ce da nastere instinctelor sale eroice. Momentele de meditatie ofera, astfel, filmului, profunzime, la fel si relatia de prietenie cu Kato.

Un film captivant de-a dreptul, care lasa imaginatia fiecaruia sa se afunde intr-un univers fantastic pe care doar cineastii japonezi il putea decora intr-un mod atat de original. Coloana sonora e semnata de marele compozitor Kenji Kawai, iar daca veti avea curiozitatea sa ascultati si melodia instrumental-corala de pe genericul de final – care e superba – veti simti niste similitudini flagrante cu melodia de pe coloana sonora a filmului A Battle of Wits, semnata tot de Kawai. Dupa genericul de final, filmul face si o scurta introducere in tema celei de-a doua parti, asadar nu ratati nici o secunda din cele peste 130 de minute ale lui “Gantz”. Satisfactia e maxima. Iar daca prima parte a reusit sa va starneasca curiozitatea, asteptati… “Raspunsul Perfect” pentru lamurirea misterelor. Vizionare placuta !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: miercuri 15 iunie 2011

Sfarsitul anului 2010 a adus pe marile ecrane din China inca un blockbuster de senzatie, “Let the Bullets Fly”. Vorbim, de fapt, de cel mai de succes film chinezesc nu doar al anului 2010, ci si al tuturor timpurilor. In Hong Kong a depasit 1,5 miliaone dolari incasari, insa succesul urias l-a inregistrat in China, unde a obtinut nici mai mult nici mai putin de, atentie, 102,6 milioane de dolari ! In primele 3 saptamani de la lansare (13 decembrie 2010– 2 ianuarie 2011) filmul a incasat numai in China 85 de milioane de dolari ! Pana in prezent, “Let the Bullets Fly” a avut incasari totale de 104,2 milioane de dolari, si a castigat un premiu pentru cele mai bune costume, la Asian Film Award. La acestea se mai adauga inca 5 nominalizari la aceslasi prestigios festival de film al Asiei. Filmul este scris si regizat de apreciatul Wen Jiang, care interpreteaza si unul din cele 3 roluri principale.Scenariul – bazat pe o povestire a lui Ma Shifu, un celebru scriitor din Sichuan – a trecut de peste 30 de retusari pana cand regizorul a fost pe deplin multumit de el. Desi lansarea filmului fusese programata pentru luna septembrie, aceasta a fost amanata pana in decembrie, cand a dat lovitura, devenind filmul numarul 1 in China continentala din toate timpurile, in privinta incasarilor. E greu de spus ce anume a adus acest succes extraordinar si neasteptat; parte s-ar putea datora scenariul, parte – interpretarii exceptionala a actorilor. Si ce actori… Wen Jiang, care recent a interpretat rolul lui Cao Cao in “The Lost B;adesman”, You Ge, un actor chinez extrem de apreciat, cu 11 premii de interpretare in cariera sa, cu roluri memorabile in If You are the One sau A World Without Thieves, si, nu in ultimul rand, cu megastarul international Chow Yun-Fat, a carui interpretare din Confucius a marcat revenirea in glorie in cinematografia chineza, dupa periplul hollywoodian. In rolul secundar feminin o putem revedea pe Carina Lau, regina din Detective Dee (unde a castigat premiul pentru interpretare la Hong Kong Film Awards), si, o surpriza, intr-o scena de 5 minute, chiar la inceputul filmului, ochii ageri ai cunoscatorilor il vor putea remarca pe nimeni altul decat pe celebrul regizor chinez Feng Xiaogang, realizatorul lui Assembly si Aftershocks, care demonstreaza si talent actoricesc, fiind la al 13-lea rol intr-un film.

Sichuan, sudul Chinei, anii ’20. Tang (You Ge) este un guvernator excentric caruia banii sotiei oferiti ca mita i-au asigurat un loc de guvernator caldut, care urmeaza sa-i aduca o multime de castigauri din taxele pe care urmeaza sa le impuna localnicilor. Impreuna cu sotia sa (Carina Lau) si consilierul sau (Feng Xiaogang), acestia se indreapta, intr-un “tren” tras de cai, escortati de soldati inarmati pana in dinti ai Diviziei a 18-a a Armatei Republicane spre locul unde urma a fi inscaunat guvernator. Ca in westernurile americane, acestia traverseaza o regiune muntoasa din sudul Chinei, in pustietate, in niste vremuri in care monarhia fusese abolita, iar haosul domea pretutindeni. La un moment dat, trenul este atacat de banditii bubosului Zhang (Wen Jiang), soldatii sunt ucisi iar vagonul in care se afla guvernatorul deraiaza, ajungand intr-un lac. De sub mormanele de fier, speriat, cu sufletul cat un purice, guvernatorul Tang incearca sa-si faca loc si sa iasa la suprafata unde, surpriza, gaseste o multime de pistoale atintite asupra sa. Banditii vor argintul si banii, dar sarmanul guvernator tocmai isi platise ultimii banuti ca mita pentru a face bani ca guvernator, astfel ca, pentru a scapa cu viata, neavand ce altceva sa le ofere banditilor, pune la cale un plan ingenios. Drept urmare, acesta pretinde ca este, de fapt, consilierul guvernatorului (care tocmai a murit inecat), si ii propune banditului Zhang sa se dea drept guvernator. Conform planului, in scurt timp ar fi urmat sa stranga o multime de bani impreuna. Intelegerea pare parafata, Tang scapa cu viata si, mai mult, din acel moment devine consilierul falsului guvernator. Iar drumurile ii calauzesc spre orasul Gastei, un orasel terorizat si controlat de lordul traficului cu opiu si carne vie din regiune, domnul Huang (Chow Yun-Fat). Cum, insa, noul guvernator e decis sa faca bani nu de pe urma oamenilor sarmani cu doar a celor instariti si imbogatiti peste noapte, principala lui tinta devine insusi… temutul Huang.

Intr-o oarecare masura, “Let the Bullets Fly” aminteste de westernurile hollywoodiene din perioada de apus a genului western si a Vestului Salbatic. Si China anilor ’20, imensiul teritoriu atat de greu de controlat de o autoritate centrala, este ca si Taramul Fagaduintei nord-american un tinut in pluna transformare. Din peisajul ei lipsesc doar sondele de titei, altfel ai fi avut impresia ca te afli intr-un western pur american. Poate ca cel mai la indemana film pentru a descrie atmosfera din „Let the Bulkets Fly“ este realizarea hollywoodiana din 2007 – “The Assassination of Jessee James…”. Ca in aceasta pelicula, scenele comice alterneaza cu cele grave, dramatice, insa filmul lui Wen Jiang areceva in plus: originalitate si mult, mult umor negru si de situatie care ironizeaza una din trasaturile tipice ale oamenilor din popor: naivitatea. De la inceput pana la sfarsit filmul are parte de consistenta, umor negru si gaguri reusite care te tin in priza si te amuza pana la lacrimi. Cei trei actori principali au o scena de aproximativ 12 minute in care dau dovada marelui talent actoricesc: toti trei stau in jurul unei mese si discuta. Nu te plictisesti o secunda din cele 12 minute, si e imposibil sa nu ramai fermecat de mimica si gestica acestora, dar si de comicul situatiei. Dar pe langa partea comica, filmul are si o latura dramatica, care insa nu eclipseaza cu nimic farmecul atmosferei vesele. Principiul “viata merge mai departe chiar daca unii dintre noi parasesc aceasta lume” isi gaseste sinonimul perfect in “Let the Bullets Fly” in optimismul personajelor.

Un film pur si simplu fermecator, aclamat de critici, laudat pretutindeni, care, odata intrat in istoria filmului chinezesc, cu siguranta va ramane ani buni de acum inainte unul de referinta pentru genul “eastern” din intreaga Asie, asa cum s-a intamplat cu “The Good, the Bad and the Weird” sau cu “Sukiyaki Western Django” in anii precedenti. Dar “Let the Bullets Fly” este peste orice film de gen realizat pana acum in Asia, iar acest lucru nu poate fi decat o tentanta invitatie pentru cinefili la spectacol. Un spectacol de imagini, de costume viu colorate minunate, de actorie, de regie, de scenariu. Altfel spus, un spectacol total. Nu trebuie uitata nici coloana sonora, care include una din melodiile principale regasite pe coloana sonora a filmului “The Sun Also Rises”. Munca de subtitrare a filmului a durat peste 10 zile (ca urmare a numarului urias – peste 2500 – de linii), fiecare linie de timing a fost refacuta manual pentru ca textul sa ramana suficient de mult pe ecran incat sa poata fi citit in intregime (o hiba clasica, deja, a subtitrarilor internationale la filmele chinezesti), iar limbajul de argou si umorul chinezesc a fost adaptat la limba romana astfel incat si spectatorul roman sa rada in acelasi timp cu cel chinez la unele replici ale actorilor. Exista destule situatii in film in care daca nu esti chinez nu intelegi decat “suprafata”, pentru ca sunt legate strict de acel spatiu geografic si de de istoria acelei tari. Acelasi impediment apare cand vine vorba de intelegerea anumitor vorbe cu talc chinezesti, care fara mijlocirea traducatorului si interpretarea in context, chiar cu explicatii suplimentare in afara textului subtitrarii, si-ar pierde din farmec.Insa tot acest efort a meritat din plin pentru ca filmul il rasplateste atat pe traducator pentru stradanie cat si pe cinefilii care vor avea sansa sa-l vizioneze in premiera absoluta in Romania subtitrat in limba romana. Asadar, “Let the Bullets Fly” si sa inceapa spectacolul !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: marți 31 mai 2011

“Warring States” este cel mai nou blockbuster chinezesc de epoca al anului 2011, care deja a fost vandut nu doar in Europa, ci si peste Ocean. Lansat in China pe 12 aprilie 2011, filmul a obtinut incasari de peste 7,8 milioane dolari la doar 7 zile de la lansare ! “Warring States” este primul film de epoca al regizorului Chen Jin, si al patrulea din cariera acestuia, inceputa in 1998. Performanta este cu atat mai mare cu cat Chen Jin nu e un mare nume in cinematografia chineza. Totusi, acesta a avut sansa de a avea la dispozitie o distributie de calitate, cu Sun Honglei (il recunoaste cineva din filmul lui Zhang Yimou, “A Woman, a Gun and a Noodle Shop” ?) si Francis Ng (din “Wind Blast” si “Kung Fu”, al carui fizic se aseamana flagrant cu cel al lui Andy Lau) in rolurile principale. Multa lume era neincrezatoare in capacitatea frumoasei actrite Jing Tian de a face fata intr-un rol principal al unui film epic, dupa aparitia ei in “My Belle Boss”, o comedie romantica in care s-a descurcat de minune alaturi de Peter Ho. Insa distribuirea acesteia in serialul chinezesc biografic “Biography of Sun Tzu”, cu o tematica apropiata de cea din “Warring States” a fost si motivul acceptarii ei in echipa de actor ice a realizat acest blockbuster. Iar producatorii au facut o alegere potrivita, care probabil ii va deschide portile spre o stralucita cariera acestei tinere actrite. Nu in ultimul rand, trebuie mentionata si distribuirea in film a actritei sud-coreene Kim Hee- Seon, care revine intr-un film pentru marele ecran dupa anterioara aparitie in “The Myth” (2005), in rolul Sullie din productia pentru marele ecran “Bichunmoo”, sau care e cunoscuta asiacinefililor din “Calla” (1999).

In vremurile tulburi ale Statelor Combatante (475-221 i.e.n), teritoriul actual al Chinei era divizat in mai multe state, fiecare cu propriile sale ambitii. Regatul Wei era cel mai puternic sub aspect militar, de unde si ambitiile sale cuceritoare, deseori atacand regatele invecinate Zhao sau Qi. Sun Bin este unul din cei doi discipoli ai marelui maestru Guzi, autorul “Artei Razboiului”, un manual despre care se spune ca cel care il detinea obtinea victoria in orice razboi, indiferent de conditii. Maestrul Guzi a avut doi discipoli: pe Sun Bin – despre care se spune ca ar fi fost cel caruia i-a transmis invataturile Artei Razboiului, si pe Pang Juan – frate de cruce cu Sun Bin, care a primit doar o parte din invataturi. Dupa moartea maestrului lor, cei doi au ratacit prin regatele Chinei, insa faima lui Sun Bin a ajuns la urechile regilor. Cu totii il doreau la Curtea lor, pentru a le dezvalui tainele Artei Razboiului si a le asigura invincibilitatea. Dupa o serie de evenimente, Sun Bin ajunge intr-un final la Curtea regelui Qi-ului. Aici il intalneste pe fratele de cruce Pang Juan, devenit intre timp Marele General al regatului rival Wei. Jocurile politice duc la o prapastie intre cei doi frati de cruce, care ajung sa se infrunte intr-o grandioasa batalie, in care “Arta Razboiului” va avea un rol crucial…

Din punct de vedere istoric, “Perioada Statelor Combatante” se refera ca zona geografica la teritoriul Chinei actuale, la intervalul de timp 475 i.e.n – 221 i.e.n, cand s-a realizat unificarea Chinei sub dinastia Qin. Sapte au fost statele combatante: Qin, Chu, Yan, Qi, Wei, Han si Zhao. Filmul “Warring States” incearca sa realizeze un tablou succint al perioadei 370-340, insistand pe unul din momentele importante ale istoriei, infrangerea regatului Wei de catre regatul Qi. In aceasta perioada, regele Hui al Wei-ului a realizat mai multe schimburi teritoriale cu regatele Han si Zhao pentru a face hotarele celor 3 state mult mai rationale. In 364, Wei e invins de Qi, si existenta statala a Wei-ului e salvata de regatul Zhao, care intervine. Dar cum vorbim de perioada statelor combatante, la doar 10 ani distanta Wei declanseaza un atac de proportii impotriva regatului Zhao. Cu capitala aproape infranta, Zhao e salvat de regatul Qi, care intervine. Aici intra in joc eroul filmului nostru, Sun Bin. Descendent al celebrului Sun Mao, autorul “Artei Razboiului”, faimosul strateg al Qi-ului a propus atacarea capitalei Wei-ului cata vreme armata Wei-ului asedia capitala regatului Zhao. Strategia a fost un succes, armata Wei-ului retragandu-se in graba spre sud pentru a-si apara capitala. In drumul de retragere, oastea Wei-ului a fost surprinsa si invinsa decisiv in batalia de la Guiling. In 341 i.e.n, Wei a atacat Han; Qi a adoptat aceeasi tactica, asteptand ca Han sa fie aproape invinsi, dupa care au intervenit. Generalii bataliei de la Guiling se intalneau din nou: Sun Bin si Tian Ji – de partea Qi, si Pang Juan de partea Wei. Tactica a fost aceeasi: atacarea capitalei Wei-ului. Aceasta batalie e prezentata detaliat in film: batalia de la Mae Ling (Maling) Victoria a fost cruciala pentru Qi, care a slabit serios Wei-ul, in anii urmatori principalele forte din regiune devenind Qi si Qin… care s-au ciocnit. Dar asta este alta poveste.

Filmul din 2011 se apropie mai mult de un “Confucius” decat de “Red Cliff”, acesta din urma axat in special pe strategia de lupta si pe spectaculos decat pe partea dramatica. “Warring States” prezinta ultimii ani din viata ai marelui strateg Sun Bin, iubirea mai mult sau mai putin secreta a acestuia pentru fiica generalului Tian Ji (devenita ulterior regina a Qi-ului) dar si prietenia de o viata cu cel ce avea sa devina marele sau rival, generalul Pang Juan. Scenele de lupta sunt apreciabile, dar prea putin importante pentru redarea povestii, si nici nu se insista prea mult asupra lor, lucru care sporeste calitatea artistica a peliculei. Drama personajului principal, Sun Bin, eclipseaza drama statelor combatante care porneau la lupta ori de cate ori unul din regi considera necesar acest lucru. Poate mai interesanta decat psihologia acestor lupte fratricide nesfarsite din aceasta perioada e analizarea acestui personaj fabulos care a fost Sun Bin. Prezentat ca un descendent al celebrului autor al Artei Razboiului si ca principalul detinator al acestor informatii cruciale pentru castigarea unui razboi, Sun Bin ne apare ca un erou cu capul in nori, care fuge de razboaie. Nu se deosebeste cu nimic de invatatii lumii antice grecesti sau romane. De altfel, aceasta comparatie e valabila si pentru una din scenele filmului in care o mare multime de oameni se aduna, iar cineva dintre sus-pusi arata gloatei nedreptatile comise de regatul Wei la adresa marelui Sun Bin. Scena seamana flagrant cu cea a discursului lui Marlon Brando din clasicul “Julius Caesar” (1953) , cand intr-o piata plina pana la refuz de oameni, poporul participa la drama personajului Marc Antoniu, judecandu-l. Oricand se poate face o similitudine intre aparenta democratiei din Qi si aparenta democratiei din China zilelor noastre, in care poporul “are un cuvat de spus” in luarea deciziilor politice. De asemenea, scena intrecerii carurilor trase de cai dintre Wei si Qi aminteste de memorabila cursa din “Ben Hur”. Dar poate e mai bine sa ramana la aprecierea fiecaruia importanta personalitatii lui Sun Bin, prezentat in mod realist, cu ajutorul fanteziei debordante a realizatorilor, ca un om simplu, pentru care stapanirea unor informatii atat de cruciale nu insemna nici ambitie inecata in sange, nici lacomie.

Per ansamblu, “Warring States” e o productie extraordinara atat prin mesajul sau cat si prin povestea filmului in sine. Nu depaseste grandoarea si spectaculozitatea lui “Red Cliff” (nici nu si-a propus asa ceva, producatorii nedispunand de bugetul lui John Woo), dar se apropie destul de mult de cursivitatea si nota artistica a lui “Confucius”. Un film ce ofera absolut tot ce ne-am astepta de la un film epic: o poveste coerenta, strategie si lupte bine redate, romantism si dramatism. Va fi, cu siguranta, unul din filmele istorice chinezsti ale anului 2011 care vor impresiona. Nu trebuie ratat !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: miercuri 18 mai 2011

“Detective K” este cel mai mare succes financiar in materie de film a anului 2011 in Coreea. Filmul a dominat timp de 3 saptamani box-office-ul coreean, avand la sfarsitul perioadei de rulare in cinematografe incasari de peste 32 milioane de dolari. Aceste incasari claseaza filmul pe prima pozitie in topul anului 2011 dupa incasari, cu slabe sanse sa fie depasit de vreun film cel putin pana in toamna. Asadar, avem in fata posibil cel mai bun film coreean an anului 2011, sau, cel putin, cel mai apreciat de publicul coreean. Regia este semnata de Kim Seok-yun, care revine dupa 5 ani de la debutul stralucit cu “Old Miss Diary” cu un film ce atrage din nou atentia. “Jeoseon Detective” sau “Detective K” (titlul international, unde K provine de la Korea) este un amestec de comedie, mister si actiune plasata in contextul istoric al secolului XVIII, iar distributia este una de senzatie: Kim Myung-min il interpreteaza pe primul detectiv din istoria Joseonului, demonstrand pe langa uriasul talent actoricesc si faptul ca poate, prin deghizare, sa interpreteze orice fel de rol fara probleme. Si asta dupa ce anterior a avut roluri complet diferite in filme precum “Open City”, “Closer to Heaven” sau “Man of Vendetta”. In rolul asistentului sau apare Oh Dal-su, recent vazut in “The Servant” sau “Troubleshooter”. Surpriza filmului o reprezinta interpreta rolului principal feminin, Han Ji-min, vedeta unor seriale precum “Resurrection” si mai ales “Yi San”.

In anul 1782, al 16-lea an al domniei regelui Jeongjo (acelasi rege portretizat in seriale precum “Painter of the Wind” sau “ Yi San”), Joseonul este macinat de coruptie. Darile poporului sunt delapidate de magistrati corupti care isi cumpara functiile, iar vistieria statului are de suferit. In fata ministrilor corupti, regele Jeongjo isi trimite cel mai de incredere aliat – Kim – sa cerceteze culisele acestei afaceri prospere pentru cineva din guvern. Kim urmeaza sa devina primul detectiv inspector numit de rege al Joseonului, si i se incredinteaza cercetarea cazului vaduvei nepriihanite ca o acoperire pentru misiunea lui reala. In timpul misiunii, detectivul Kim se intovaraseste cu un hot de caini simpatic, si impreuna pornesc sa descalceasca itele incurcate ale unui complot inimaginabil. Si astfel incep o multime de aventuri, parte comice, parte dramatice, iar povestea capata consistenta pe masura apropierii de deznodamant.

“Detective K” are la baza un roman best-seller coreean recent, iar succesul sau i-a facut deja pe producatori sa se gandeasca la un sequel. Filmul a fost vandut inca dinaintea premierei in Coreea la targul de film ce s-a desfasurat in paralel cu festivalul la Berlin, in tari precum SUA, Canada, China, Thailanda sau Germania. Tehnica de filmare este una moderna, iar regizorul aduce cateva surprize placute sub acest aspect, flashback-urile fiind incluse in timpul prezent intr-un mod cu totul ingenios. Dintre toti detectivii celebri pe care istoria literaturii si a filmului i-a cunoscut, detectivul Kim se aseamana cam 90% cu Sherlock Holmes si 10% cu nastrusnicul inspector Clouseau. Partenerul lui completeaza perfect peisajul, cei doi creand un cuplu promitator pe ecran, nostim si imprevizibil. Dincolo de latura comica, filmul are si o latura dramatica, inradacinata in realitatile acelor timpuri. Regasim, astfel, abordata chestiunea impactului confucianismului asupra progresului Joseonului, sau cea a mutarii capitalei din Hanyang (Seulul de azi). Pentru noi, europenii, aceste teme ne apar obisnuite, insa daca e sa raportam la situatia din Coreea zilelor noastre, regasim similitudini flagrante cu dezbateri de actualitate din societatea contemporana coreeana. Mai sensibila pare a fi chestiunea prigonirii crestinilor, intr-un moment in care in 1784 crestinismul patrunde in Joseon, o tara macinata de coruptie, decandenta si de un confucianism traditionalist ce respinge valorile crestine. Incendierea unui altar al stramosilor si mai apoi prigonirea credintei crestine sunt aspectele ce redau vremurile tulburi pe fundalul carora se desfasoara actiunea. Crestinismul patrunde si prinde in randul sclavilor, astfel ca aristocratia are o reactie violenta de respingere si de propulsare a principiilor confucianiste, temandu-se de o rasturnare a ordinii sociale (caci crestinismul propovaduia o lume egalitarista, fara sclavi sau nobili) si de o alterare a valorilor traditionale. Interesanta replica personajului principal, care la un moment dat spune: “In ziua de azi, sa ucizi unu, doi crestini nu e mare lucru”. Adevarul este ca credinta crestina a prins in Coreea cu precadere la sfarsitul secolului XX, pe fondul modernizarii societatii, astfel ca daca e sa ne raportam la sfarsitul secolului XVIII, putem intelege aversiunea societatii coreene fata de crestini, mai ales ca si Europa a avut experienta ei proprie, in timpul Impreiului Roman.

Lasand la o parte contextul istoric si temele serioase abordate, filmul este un amestec de comedie mister si actiune in care trecerea de la un gen la celalalt se face pe nesimtite, transformand filmul intr-unul mai mult decat captivant. Coloana sonora este in ritm cu actiunea, scenele dramatice avand o orchestratie muzicala specifica, in timp ce gagurile sunt insotite de o muzica contemporana electro-pop care ne scoate din tensiunea filmului si sporeste suspansul scenelor de actiune. Scenariul este perfect pus pe ecran de interpretarea fara cusur a protagonistilor si e plin de consistenta si neprevazut, chiar daca spre final filmul a riscat o prabusire datorita unei neinspirate asocieri de cadre fara o explicatie prea clara. Dar ambiguitatea dureaza doar cateva minute, finalul intrigii este oarecum asteptat, iar finalul propriu-zis al filmului lasa loc de o continuare, care in mod sigur va urma, in anii urmatori. Per ansamblu, un film foarte reusit, care te tine tot timpul conectat, la care zambesti (uneori cu lacrimi) si din care inveti inca ceva despre istoria Joseonului si a domniei regelui Jeongjo. Pozitia de lider detasat in box-office-ul coreean se justifica din plin. Vizionare placuta!

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: marți 18 ianuarie 2011

Distribuitorul japonez de filme Toho a anuntat saptamana trecuta ca anul 2010 a fost unul care a depasit orice record anterior in materie de incasari, castigurile companiei apropiindu-se de 74,9 miliarde de yeni (905 milioane dolari !). Suma depaseste cele 73,9 miliarde yeni incasate de companie in 2008, cand a distribuit succese de casa precum „Ponyo”, „Hana Yori Dangi Final” si „Suspect X”. Daca e sa ne luam dupa incasarile la box-office, Toho e responsabil de succesul primelor 10 filme ale anului trecut in Japonia, in cinematografe, pornind de la „Karigurashi no Arrietty”. Filmul a castigat 9,25 miliarde de yeni (aproximativ 111.000.000 dolari !), fiind aproape de a ajunge anterioara productie a studiourilor Ghibli, „Ponyo”, ce a incasat 15,5 miliarde yeni (aproximativ 187.0000.000 dolari). Toho a avut un total de 21 de filme care au castigat cel putin 1 miliard de yeni (12 milioane dolari), printre care se numara: The Last Message: Umizaru”, „Odoru Daisousasen THE MOVIE 3”, „Pocket Monster Diamond & Pearl: Genei no Hasha Zoroark”, „Nodame Cantabile The Movie”, „SP: Yabou-hen,” „Meitantei Conan: Tenkuu no Lost Ship” si cele doua „Doraemon”. Dupa cum se poate observa, este vorba fie de anime-uri, fie de filme pentru marele ecran dupa seriale populare in Japonia, readuse dupa ani de zile in prim plan.

O simpla comparatie arata trendul ascendent al castigurilor companiei Toho din distributie. Daca mai adaugam implicarea companiei in productia de filme, ne putem da seama de uriasele profituri ale uneia dintre cele mai importante companii japoneze ale momentului, oricum fara indoiala cea mai importanta din show-biz-ul japonez. Astfel, in ultimii 3 ani, evolutia incasarilor din filmele distribuite pe piata japoneza arata astfel:
1. 2010 – 74,869,612,938 yeni
2. 2008 – 73,914,598,000 yeni
3. 2009 – 65,493,311,000 yeni

Studioul se asteapta sa depaseasca aceste sume in anul 2011, cand sunt programate cateva blockbuster-uri japoneze foarte asteptate, precum „GANTZ”, „Ashita no Joe”, „Kaibutsu-kun,” „Gaikoukan Kuroda Kosaku,” si productia studiourilor Ghibli – „Kokuriku-Zaka Kara.”

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Operation Red Sea (2018) – un blockbuster cu 579 milioane dolari încasãri, inspirat din fapte reale

“Along With the Gods”- efecte vizuale spectaculoase şi un mega-succes de box-office

The Battleship Island (2017) – un blockbuster marca Ryoo Seung-wan ce îmbinã istoria cu ficţiunea

Reuşesc zombii sã impresioneze în „Train to Busan”?

Veteran (2015) – Incoruptibilul vs Intangibilul, duelul anului 2015 ce a cucerit Coreea !

Assassination (2015) – un succes de box-office foarte aşteptat, ce nu se dezminte

Mega-succesul verii lui 2015 în Coreea, „Veteran”, va avea un sequel !

Kim Woo-bin primeşte o ofertã de a apãrea într-un viitor blockbuster

The Royal Tailor (2014) – o bijuterie cinematograficã despre ambiţie şi rivalitate în Palatul Regal

Blue Swallow (2005) – povestea senzaţionalã a primei femei pilot civil coreene

Miss Granny: 20 Once Again (2015) – un excelent remake chinezesc dupã marele succes coreean de box-office “Miss Granny”

Roaring Currents (2014) – povestea Amiralului ce a sfidat soarta în cea mai mare bãtãlie navalã din istoria Coreei

Out of Inferno (2013) – Louis Koo şi Sean Lau într-o misiune de supravieţuire la limita imposibilului

A Werewolf Boy (2012) – Hollywoodul învins cu propriile arme de unul din cele mai bune filme coreene ale ultimilor ani !

Dacã doriţi sã revedeţi… The Divine Weapon (2008)

GANTZ (2011) – un live action SF ce rescrie ordinea în box-office-ul din Japonia !

Let the Bullets Fly (2010) – „eastern-ul” ce redefineşte filmul chinezesc

Warring States (2011) – Arta Rãzboiului lui Sun Bin

Detective K (2011) – blockbuster-ul anului 2011 în Coreea !

Toho a depãşit orice recorduri la încasãrile la box office din 2010