admin – Pagina 52 – Asiacinefil – Totul despre filmul asiatic

Publicat: duminică 23 noiembrie 2014

Fara a avea vreo legatura cu una din schitele celebrului scriitor D.H. Lawrence (“Odour of Chrysanthemums”), “Scent of Chrysanthemums” e o poveste romantica inspirata din romanul “Scent of Love” al scriitorului coreean Kim Ha-in. Pentru necunoscatori, e vorba de romanul ce a stat la baza celebrei k-drama “Autumn Tales” din seria Anotimpurilor atat de draga iubitorilor de k-drame. Realizat in 2003, filmul marcheaza debutul ca regizor si scenarist al lui Lee Jeong-wook, care din pacate de atunci a mai aparut doar intr-un rol secundar in filmul prietenului sau Park Chan-wook, “Sympathy for Lady Vengeance” (2005). Dedicat pasiunii sale – a saptea arta -, acesta a petrecut fiecare moment al filmarilor de la “Scent of Chrysanthemums” afundat si preocupat de felul in care actorii din distributie traiau si redau fiecare scena a scenariului sau. Acesta a fost si primul napadit de lacrimi in momentul in care a vazut emotiile exprimate de actorii sai pe platourile de filmare, declarand la incheierea filmarilor: “Voi misca audienta erei digitale cu e emotie analoaga”. Desi la vremea respectiva era un regizor trecut de prima tinerete, cei 41 de ani facandu-l sa se considere evident dintr-o alta generatie decat cea tanara careia i se adreseaza povestea, filmul sau reuseste sa transmita o emotie unica, retro, cu ajutorul unui decor mirific, atat al unei insule, cat si al anotimpului frunzelor ruginii si al crizantemelor. Iubirea e un limbaj universal valabil si poate apropia prin mesajul sau generatiile. Acest lucru a fost pe deplin inteles de cei doi protagonisti ai povestii, Jang Jin-young din “Over the Rainbow” si tanarul de 26 de ani, pe atunci necunoscut, Park Hae-il (din “Modern Boy” si “Hertbeat”, ce si-au jucat rolurile cu multa daruire, pe masura sensibilitatii povestii. Din pacate, similitudinile dintre viata personajului interpretat in film si viata personala a actritei Jang Jin-young nu s-au oprit odata cu incheierea filmarilor. De la debutul pe marele ecran, in 1998, Jang Jin-young a castigat reputatia unei actrite a carei cariera s-a construit nu din imagini (cum multe actrite si actori din ziua de azi isi fac drum in industrie),
ci din interpretarea sa sincera. Nu si-a ales niciodata rolurile in functie de stralucirea lor exterioara, ci pe cele ce aveau o scanteiere interioara. Iar acest lucru se vede din plin in “Scent of Chrysanthemums”, unde este naturala, extrovertita, insufland mereu optimism, chiar si in cele mai disperate situatii. Trista ironie a sortii, 5 ani mai tarziu, Jang Jin-young afla ca sufera de cancer la stomac, si dupa un an de tratament in Statele Unite se stinge din viata pe 1 septembrie 2009, la doar 38 de ani. “Scent of Chrysanthemums” a fost un succes de box-office la vremea premierei, reusind sa stranga in salile de cinematograf peste 900.000 de oameni, iar in mai 2003 a fost prezent inclusiv la Cannes, in afara competitiei.

Reintors in Coreea dupa ce si-a terminat liceul in Statele Unite, Suh In-ha (Park Hae-il) se inscrie la facultate in Coreea, indrumat de prietenul sau Sung-ho. Intr-una din zile vede o tanara la metrou de care ramane fascinat, indragostindu-se la prima vedere. Impins de la spate de colegul sau Sung-ho, In-ha se inscrie in Clubul de literatura unde, spre surpriza lui, o cunoaste pe Hie-jae (Jang Jin-young), nimeni alta decat tanara de la metrou. El boboc, ea studenta in anul 2. Desi In-ha depune eforturi pentru a se acomoda cu rigorile Clubului, doar pentru a fi aproape de Hie-jae, acesta trece neobservat de fata. Ba, din contra, cea care il remarca e tocmai prietena lui Hie-jae, Jung-ran, studenta la medicina, care incepe sa-l placa. In momentul in care Clubul organizeaza o tabara caritabila pe o insula, unde anual copii orfani aveau parte de ore speciale in compania tinerilor studenti, In-ha nu poate rata ocazia de a fi alaturi de cea pe care o iubea in tacere. Urmeaza cateva zile mirifice intr-un decor paradisiac, dar apele par a se limpezi in momentul in care Hie-jae se arata jenata de gandul de a fi iubita de un barbat mai tanar. Din acel moment In-ha da inapoi, in timp ce Hie-jae il allege ca iubit pe prietenul lui, Sung-ho. Anii trec, iar vietile celor doi tineri se creioneaza separat. In-ha devine producator al unei emisiuni radio de succes, insa continua sa o iubeasca pe Hie-jae, amintirile din anii facultatii fiind la fel de vii. In schimb, Hie-jae se pregateste sa se marite cu Sung-ho, fara a se mai gandi vreo clipa ca cel care odata i-a propus mai mult decat o prietenie nu a avut doar o simpla pasiune pentru ea, ci, din contra, ar mai purta in suflet sentimente sincere pentru aceasta. Se mai poate schimba ceva din cursul vietii celor doi ?

Filmul are o serioasa componenta romantica dar, de asemenea, si una sensibila melodramatica. Si da, e un film realizat in stilul productiilor similare din anii de debut ai Hallyu, precum Ditto, Il Mare, Last Present. Elemente romantice regasite din plin in “Scent of Chrysanthemums” sunt ploaia (o tema atat de draga cineastilor coreeni), scrisorile (va mai amintiti de Il Mare ?), melodiile de pe fundalul sonor (ce-ti patrund sufletul cu frumusetea lor, fiind adaptari ale unor melodii internationale sau chiar melodii “oldies” cum e cazul “Signal Hill” a lui Joe Mark), misteriosul radiou (pretextul calatoriei in timp din Ditto), insula mirifica (ce ne trimite din nou la Il Mare), iubirea regasita peste ani si multe altele similare. Din acest punct de vedere se poate spune ca e unul din cele mai romantice filme coreene din toate timpurile, povestea mergand la sufletul oricarui indragostit. Partea melodramatica e si cea care aduce cu sine cliseele specifice genului si pot face previzibil deznodamantul, insa acest lucru nu trage deloc in jos filmul ci doar subliniaza o data in plus valorile si principiile familiei coreene, respectul de sine intre parteneri. Cei doi protagonisti sunt incantatori, cu un plus pentru Jang Jin-young, al carei personaj are o transformare notabila dintr-o studenta indrazneata si pe alocuri nesuferita intr-o femeie matura pe care viata o pune la o grea incercare, impovarandu-i sufletul de remuscari. In schimb, Park Hae-il parca a absolvit “scoala de actorie a lui Song Seung-heon”, fiind pe alocuri total inexpresiv si mult prea tacut. Personajul sau parca are o involutie fata de anii studentiei, devenind la maturitate o persoana parca mai timida si mai rezervata. “Scent of Chrysantemums” e un film despre pasiunea ce se naste la sfarsitul adolescentei, in primii ani de facultate, si ne trezeste tuturor amintiri frumoase despre acea perioada a vietii noastre. Mai apoi, odata cu trecerea anilor, trecutul ramane si el in urma devenind amintire, insa o amintire vie pentru personajul In-ha, care dupa ani buni traieste inca in suflet cu iubirea neimpartasita din anii facultatii, sperand ca ii va fi acceptata. Doar ca fata la care visa mai ieri e pe cale sa se casatoreasca, iar In-ha risca sa ramana un idealist fidel unei iubiri nascute moarte din fasa. Mana destinului, insa, este impredictibila, si chiar daca lucrurile vor lua o turnura neasteptata parca in sustinerea principiului iubirii ca forta implacabila ce uneste destine, nu ce le desparte, in definitiv totul nu este decat o fictiune, departe de o posibila realitate. Si cum nu exista filme fara cliesee, si fictiune fara a porni de la principiul “cum ar fi fost daca…”, nu ne ramane decat sa acceptam povestea asa cum a fost spusa, cu toate atuurile si punctele sale negative, si sa ne amintim de trecut… fie ca e vorba de propriul trecut, fie ca e vorba de inceputurile pasiunii pentru lumea filmului coreean. O productie excelenta, emotionanta pana la lacrimi, plina de sensibilitate si romantism care cu siguranta va fi adorata de iubitorii genului.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma, cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 22 noiembrie 2014

„East of Eden”, celebrul serial coreean ce a inceput sa fie difuzat la sfarsitul verii lui 2008 pana in martie 2009, face referire, prin titlul sau, la cel putin doua lucruri. In Biblie, in „Geneza” (4:16), Cain, cel ce si-a ucis propriul frate, „a plecat din prezenta Domnului si s-a asezat in tara Nod, la rasarit de Eden”. Cum „Nod”, in ebraica, inseamna „a rataci”, se subintelege ca Cain a dus o viata ratacitoare in acest tinut de la rasarit de Eden. A doua referire a titlului serialului e, evident, la celebrul roman omonim al laureatului premiului Nobel pentru literatura, John Steinbeck. Descriind viata a doua familii ale caror destine se intrepatrund, romanul in esenta e o poveste ce are ca tema principala tradarea unui frate. Toate aceste referinte le regasim in serialul coreean, in povestea tulburatoare si pasionanta ce se intinde pe durata a aproape o jumatate de secol, si care ne aduce laolalta nume unul si unul: Song Seung-heon, Kim Bum, Yeon Jeong-hun (pe care l-am vazut in Sad Love Song ca rival al lui Kwon Sang-woo), Lee Da-hae, Han Ji-hye, Lee Mi-sook, Lee Jong-won, Jo Min-gi (impresionant in rol negativ) si multi, multi altii, figuri cunoscute din atatea si atatea filme si seriale coreene. Prin distributia numroasa plina de nume sonore, prin bugetul de peste 23 de milioane de dolari (!) si prin coloana sonora ce contine peste 30 de melodii, unele din ele reluate in alte seriale, veritabile slagare nationale in Coreea, „East of Eden” ramane unul din serialele exponentiale ale Hallyu, un „must see” al tuturor iubitorilor de k-drame, ce trebuie vazut inaintea multor alte productii lamentabile care de cativa ani buni intoxica industria de seriale de televiziune din Coreea. Iata-ne, asadar, in fata unui serial care s-a bucurat la vremea sa de un real succes, avand o pleiada de actori de renume in rolurile principale si fiind distins in anul aparitiei cu numeroase premii pentru interpretare, precum si pentru cel mai bun scenariu. Serialul a rulat si in Japonia, la un an dupa lansarea din Coreea. O selectie de scene din intregul serial a rulat in cinematografele din opt orase japoneze, printre care Osaka si Hiroshima, spectactorii putand intra gratuit. Aceste vizionari au fost dedicate protagonistului Song Seung-heon, la aniversarea celor 32 de ani, el fiind imaginea companiei de cosmetice ce a sponsorizat evenimentul.

Actiunea serialului se desfasoara pe parcursul a 56 episoade si cuprinde perioada anilor 1960-2000, o perioada plina de framantari politice in Coreea de Sud. Abia scapata din razboiul fratricid, tara este saracita, diferentele sociale dintre clase sunt adanci, dispretul si abuzurile celor bogati nu cunosc limite in disputa cu cei saraci si umili. Din punct de vedere istoric, epoca este marcata de Revolta studenteasca din 19 aprilie 1960, care determină demisia presedintelui corupt si autocratic Syngman Rhee, urmand o perioada de instabilitate politica intrerupta de generalul Park Chung-hee prin lovitura de stat din 16 mai. Pana la asasinarea sa, in 1979 acesta instaureaza un regim dictatorial pe fondul caruia se realizeaza o crestere economica, dublata de un regim politic preferential si represiv. Pentru a-si intari puterea dictatoriala, in 1972 acolitii sai elaboreaza o noua constitutie care ii confera presedintelui puteri depline si posibilitatea de a fi „reales” la nesfarsit, din sase in sase ani. Dupa asasinarea sa si lovitura de stat din 12 decembrie 1979, puterea este preluata de generalul Chun Doo-hwan care extinde regimul opresiv, aplicand legea martiala intregii natiuni, inchide universitati, interzice partidele politice. Acest regim de teroare dureaza pana in 1987, cand studentul Park Jong-chul este ucis in urma torturilor aplicate. Acest moment marcheaza o serie de actiuni de amploare care determina inlaturarea dictatorului Chun, alegerea presedintelui prin votul direct al electorilor si o liberalizare a vietii politice. Odata cu libelalizarea politica, se remarca si o evolutie spectaculoasa a economiei tarii.

Povestea in sine este una dintre acelea cuprinse in categoria „greu de digerat”, actiunea avand ca pilon central de desfasurare ura aproape patologica dintre doua familii de obarsii diferite si cu idealuri diferite, dar care isi intersecteaza dramatic destinele. Este povestea modului in care, mai mult sau mai putin direct, oamenii isi pot face rau unii altora pentru a detine pozitii sociale cat mai inalte. In aceasta lupta se uita ca, atunci cand sapi groapa cuiva s-ar putea nimeri sa cazi tu insuti in ea si… cu cat urci mai sus, cu atat caderea va fi mai dureroasa. Mai concret, in anii `60, in oraselul minier Taebaek, ambitiosul Shin Tae Hwan (Jo Min-ki), directorul exploatarii miniere, hotaraste sa-l ucida pe Lee Ki-chul (Lee Jong-won) liderul minerilor, cel care statea in calea dorintelor sale nestavilite de inavutire. Pentru realizarea planurilor sale, Shin Tae Hwan nu se da in laturi de la nimic, sacrificandu-si pana si marea lui iubire. Coincidenta face ca sotia sa si cea a lui Lee Ki Chul sa nasca in aceeasi zi si in acelasi spital, asistate de femeia sedusa si parasita de Tae Hwan, fiecare aducand pe lume un baiat. Dornica de razbunare, asistenta schimba copiii intre ei imediat dupa nastere, schimbandu-le in felul acesta destinul.

La numai cateva zile dupa nasterea fiului sau, Lee Ki Chul este ucis de oamenii lui Shin Tae Hwan prin inscenarea unui accident de munca, singurul martor fiind fiul sau mai mare, Lee Dong Chul, care jura sa se razbune pe omul care i-a ucis tatal. Dar, cum oare se pot razbuna doi copii saraci pe atotputernicul zonei? Timpul trece; printre umilinte si obida cei doi copii cresc si odata cu ei creste si ura impotriva asasinului si a familiei acestuia. Numai ca necazurile nu se intrerup, familia fiind pusa in fata unei situatii disperate atunci cand Tae Hwan ordona sa se dea foc cocioabei in care acestia locuiau pentru a-i sili sa plece din oras, si, cuprins de disperare, micutul Dong Wook da la randul lui foc casei asupritorului. Pentru a-si apara fratele si mama, Dong Chul isi asuma fapta fratelui sau si hotaraste sa fuga din orasel. Este prins si arestat, iar drumurile celor doi frati se despart. Fiecare ducand mai departe ura si dorinta de razbunare.

Lee Dong Wook (Yeon Jung-hoon), cunoscand foametea si saracia creste si devine un om cu suflet curat si frumos, ajungand un acerb opozant al regimului, simbol al sperantei pentru cei saraci si obiditi. Destinul celor doi copii schimbati la nastere se intrepatrunde adesea, in confruntari brutale si in disputa pentru dragostea aceleiasi fete. Astfel, din cauza unor acte de violenta si a unei conspiratii iscate de Shin Tae Hwan, Dong Wook isi pierde prima dragoste fiind la un pas de a cadea in disperare, dar va depasi toate obstacolele, devenind procuror. Iar Lee Dong Chul (Song Seung-Heon) va ajunge la scoala de corectie, iar peste ani mana dreapta a unui mogul al cazinourilor. In calitate de membru al Yakuza, va urca rapid scara sociala, ajungand in cele din urma sa se confrunte cu ucigasul tatalui sau. In tot acest timp, el isi iubeste fratele mai mult decat pe sine insusi, motiv pentru care se indeparteaza de femeia pe care o iubeste sincer. Dar … ce se va intampla cand Lee Dong Chul si Dong Wook vor afla ca nu sunt frati?

Cum ai reactiona tu insuti daca ai afla ca cel pentru care ti-ai fi dat viata cu bucurie nu este fratele tau ci copilul dusmanului tau de moarte? Ai putea sa fii in stare sa uiti dragostea frateasca ce i-ai purtat-o pana nu demult si sa cauti sa faci dreptate si sa razbuni acea moarte nedreapta chiar daca asta ti-ar farama sufletul in mii de farame? Cum ai proceda daca ai fi in locul lui Dong Chul, cum ai proceda dac-ai fi in locul lui Dong Wook impartasind o dusmanie care de fapt nu este a ta?
Iata o intriga care sa ne capteze pe deplin atentia. Pe parcursul derularii povestii vom fi martorii modului cum va actiona Dong Chul si vom judeca trecand prin propriul nostru sistem de valori, daca ceea ce face este just sau doar rezultatul furiei pe care o poarta in suflet.

Un serial „legendar” pentru istoria k-dramelor, o poveste impresionanta cu o multime de actori indragiti, care la finalul celor 56 de episoade nu poate decat sa ne starneasca admiratia si sa ne faca sa intelegem de ce a fost serialul anului 2008 in Coreea, an in care a strans nu mai putin de 17 premii la MBC Drama Awards si 3 nominalizari, plus 4 nominalizari un an mai tarziu la Baeksaeng Drama Awards.

Prezentare realizata de mi – asiacinefil.

Publicat: vineri 21 noiembrie 2014

Printre multe alte lucruri sosite in containerul din Australia, se afla si fotografii de-ale lui Alex, prietenul din America al lui Sang Eun. Fara sa stea prea mult pe ganduri, tatal ei face „curatenie” aruncandu-le pe toate, motivand ca deja se intalneste cu Yeo Jun, deci ar trebui sa-l uite pe Alex si sa se casatoreasca. Dar in viziunea lui Sang Eun, tatal ei i-a invadat dreptul la intimitate, si raspunsul ei este pe masura faptei lui. Dupa o cearta zdravana, cu cuvinte grele aruncate de ambele parti, Sang Eun fuge de acasa in toiul noptii. In tot acest timp, sora lui Yeo Jun se confrunta cu o problema delicata. Odata cu aparitia lui Hae Sung, Kyu Han, fotograful, realizeaza ca are sentimente pentru Yun Hee si ca nu vrea s-o piarda in favoarea fostului ei iubit, tatal lui Jin Ju. Astfel, fara voia ei este implicata intr-un triunghi amoros, fapt observat cu multa neliniste de madam Shin, mama lui Kyu Han.

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: miercuri 19 noiembrie 2014

Continuand franciza “Ju On” creata de Takashi Shimizu sub indrumarea lui Kiyoshi Kurosawa, seria de filme horror inceputa in anul 1999 ca o replica la succesul lui “Ringu” a ajuns la a saptea realizare in acest an, “Ju On: The Beginning of the End”. Cele mai de success productii ale seriei au fost, desigur, cele de la inceput, ce-au avut parte de remake Hollywoodian, anume: Ju-on: The Curse (1 si 2) si Ju-on: The Grudge (1 si 2). Ju-on: White Ghost si Ju-on: Black Ghost au fost doar o copie palida a povestilor initiale, realizate la aniversarea a un deceniu a francizei. “Ju-on: The Beginning of the End” e scris si regizat de Masayuki Ochiai, celebru pentru 2 filme horror memorabile, “Kansen” (Infection) (2004) si “Shutter” (2008), un remake hollywoodian dupa un horror thailandez de succes din 2004. Filmul din 2014 restarteaza seria “Ju-on”, repovestind evenimentele blestemului abatut asupra familiei Saeki si a celebrei sale case din Nerima. Productia a avut incasari de aproape 2 milioane de dolari la box-office in Japonia, ceea ce pentru un horror e o suma bunicica, daca ne gandim de exemplu ca Ju-on: The Grudge din 2002 a obtinut incasari de 3 milioane de dolari la box-office. Realizat cu un buget redus si cu actori cvasi-necunoscuti, “Ju-on: The Beginning of the End” nu aduce nimic nou fata de precedentele productii ale francizei, insusi titlul sau fiind unul pompos, fara vreo legatura cu povestea in sine, ce e de fapt o recapitulare a ceva ce stim deja, nicidecum inceputul a ceva nou.

Intr-o suburbie a Tokyo-ului, in Nerima, Yui Shuono e o tanara suplinitoare in cautarea unui loc de munca in invatamant. Norocul pare a-i surade in momentul in care i se ofera postul de invatatoare deplina la clasa 3-3 din scoala primara din Nerima, dupa ce invatatorul anterior renuntase inexplicabil tocmai la cateva zile dupa inceperea trimestrului 1. Nu acelasi noroc are prietenul ei, Naoto, un tanar scenarist de film, al carui scenariu e refuzat pana la o revizuire ulterioara, de un regizor. Cu preocupari intelectuale evidente, cei doi formeaza un cuplu unit, ce nu are secrete unul fata de celalalt. Doar ca in curand fericirea cuplului avea sa fie distrusa de o serie de evenimente stranii. Toshio, unul din elevii proaspetei invatatoare, lipseste de 10 zile de la scoala, nemotivat. Preocupata de aceasta problema si de lipsa oricarei informatii, Yui incepe sa investigheze acest caz. Afla din consemnarile profesorului anterior ca si acesta facuse o vizita parintilor lui Toshio, dar ca copilul era de negasit. Intrigata de acest lucru, Yui decide sa mearga ea insasi acasa la Toshio. Iar acolo da peste blestemul Ju-on si unele fenomene stranii…

Am putea spune ca o noua sansa de relansare a genului horror japonez a fost ratata cu acest film, ce nu reuseste nici macar sa aduca tensiunea a ceea ce s-ar numi un film de groaza. Mai degraba putem spune ca e un film de mister, supranatural sau de fenomene paranormale, decat un film de groaza, dar intr-un fel e de inteles lipsa de inspiratie a scenaristilor. E greu sa incropezi o poveste noua in jurul a doua personaje infricosatoare si a unei povesti arhi-cunoscute despre ura si blestem. Totul este predictibil, iar povestea esueaza in a avea un impact asupra privitorului, chiar si emotional. Povestea e spusa secvential, fiind compusa din mini-episoade de 7-15 minute dedicate cate unui personaj, insa fara vreo indicatie aflam abia la sfarsit ca exista 2 grupuri de personaje in 2 perioade de timp diferite, ce nu au legatura directa unele cu altele. Iar aceasta discordanta creeaza o stare de confuzie la un moment dat, dand impresia unei lipse de coerente in firul cronologic al faptelor. Cu multe lipsuri, productia din acest an nu reuseste nici macar sa mai sperie pe cineva, insa de dragul francizei poate merita sa dedicam 90 de minute pentru a ne reaminti una din cele mai de succes povesti ale genului horror japonez din toate timpurile. Macar de dragul vremurilor de altadata…

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 16 noiembrie 2014

Acuzata pe nedrept de Yeo Jun si de mama lui ca ar fi tradat-o pe Yun Hee pentru a primi un post in academie, Sang Eun isi ineaca amarul intr-un bol de makgeoli, ajungand acasa in spatele lui Se Won. Acest lucru nu-i scapa lui Yeo Jun, care incepe sa vada cu adevarat in Se Won un rival. Probleme mai mari intampina Yun Hee, care este chemata de presedintele Kang si i se pune in vedere sa renunte la copil, sa accepte bani, sa plece din tara si sa-si vada de viata ei. In iuresul acestor evenimente, „modela” Hye Rim simte ca pierde teren in fata lui Yeo Jun si, printr-o strategie complicate, reuseste sa-l retina pe acesta acasa la ea pana tarziu in noapte. Acest lucru ar fi ramas fara ecou daca mama-vitrega n-ar fi „batut toba” chiar la patiseria lui Sang Eun…

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: duminică 16 noiembrie 2014

“Man on High Heels” (2014) e una din cele mai surprinzatoare productii coreene ale acestui an. Nu atat prin amestecul de genuri total atipic cat prin scenariul surprinzator, ce pentru obisnuitii filmelor de actiune coreene poate fi o dezamagire, dar care are o multime de alte calitati. Jang Jin, regizorul si scenaristul acestui film e una din marile personalitati din lumea filmului coreean, una din cele mai puternice si respectate voci ale renasterii filmului coreean din anii ’90. Stilul lui unic de a amesteca povesti neconventionale, personaje ciudate, umor sec si distructiv, situatii comice cu umanism si cu un ascutit simt de observatie asupra societatii fac din acesta un regizor si un scenarist aparte, deosebit de multi alti colegi de-ai lui de generatie si care l-au urmat in tainele meseriei. De talentul lui in materie de scenarii ne putem da seama dintr-o simpla enumerare a unor titluri de filme ale caror povesti s-au nascut datorita imaginatiei sale debordante, aducand filmul coreean mai aproape de sufltul nostru: “Ditto”, “A Man Who Went to Mars”, “Welcome to Dongmakgol”, “Romantic Heaven”. De aceasta data, “Man on High Heels” e o poveste putin diferita, explorand eul personajului principal, un detectiv de politie dezamagit de viata si hotarat sa isi schimbe sexul pentru a se descoperi pe sine. Pentru protagonistul filmului, cunoscutul star Cha Seung-won, acest rol e o adevarata borna in cariera. In varsta de 44 de ani, dupa o multime de roluri romantice sau de actiune in filme si seriale de succes, Seung-won opteaza pentru un rol dramatic, in care isi arata atat latura “fioroasa” cat si pe cea sensibila, umana, impresionand prin naturaletea interpretarii. Si chiar daca nu e un film de box-office (a avut doar 2,4 milioane de dolari incaari), “Man on High Heels” are suficiente atu-uri pentru a capta atentia iubitorilor de filme coreene mai putin comerciale si mai mult profunde prin mesajul lor.

Yoon Ji-wook (Cha Seung-won) e un detectiv de politie cunoscut si temut de toata suflarea interlopa. Violent si intotdeauna in forma, acesta are un stil propriu de a aresta infractorii, total noncomformist, lucru care nu de putine ori ii aduce mustrarea sefului sau, ce insa nu ezita sa-i ia apararea in fata pozitiei virulente a presei la adresa actiunilor considerate exagerate ale politiei. Arestarea, in urma administrarii unei corectii violente, a unui interlop ce risca 10 ani dupa gratii starneste furia numarului 2 din banda respectiva, ce se adauga pe lista celor ce vor sa se razbune pe detectivul Yoon. Nici politia nu trece prin momente mai fericite, Yoon fiind mustrat pentru lipsa spiritului de echipa si pentru modul personal de rezolvare al unor cazuri. Dincolo de toate aceste probleme de adaptare din viata profesionala, Yoon Ji-wook duce o viata anosta, traind singur la 40 de ani. Jang-mi, o tanara care il ajuta in misiuni, tot spera ca intr-o zi acesta ii va face o cerere de intalnire, dar si Ji-wook isi cunoaste propriile sale limite. De ani de zile planuieste sa isi faca o operatie de schimbare de sex, iar acum considera ca a sosit momentul, dupa ani de consiliere psihologica si tratamente cu hormoni. Pentru asta se decide sa renunte la slujba de politist, incercand sa se adapteze noii sale vieti… pe tocuri. Dar poate fi lasata asa de usor in urma o viata in care dusmanul pandeste in umbra la fiecare pas ? .

“Man on High Heels” e la baza un un film de actiune cu gangsteri si politisti, insa in realitate e o drama umana integrata acestui gen si pigmentata cu umor negru. Personajul principal, Ji-wook, e un specimen al idealului de masculinitate ce-si petrece orele de serviciu aplicand corectii violente gangsterilor si infractorilor marunti. Infatisarea sa, fizicul ireprosabil, il transforma in visul fiecarei femei, insa in viata sa personala e o persoana discreta, retrasa, lucru care i se pare ciudat partenerei sale din misiuni, Jang-mi, ce spera ca intr-o zi acesta va avea ochi si pentru ea. Ce nu stie ea e ca barbatul viselor sale se viseaza de ani buni… femeie, urmand chiar un tratament hormonal pentru marea transformare. Astfel ca Ji-wook decide sa paraseasca politia si sa faca din aspiratiile sale o realitate fizica. Actorul Cha Seung-won a declarat, despre rolul sau: “Initial am fost sceptic in privinta receptiei acestui film de catre public, dar am avut incredere ca regizorul Jang Jin imi va portretiza personajul cu onestitate.” Iar la randul sau, regizorul a declarat: “Mereu am fost interesat in chestiuni si teme din afara normelor si valorilor conventionale, mai mult decat sa realizez un film explicit despre transsexuali”, iar aceste vorbe sunt confirmate de produsul final, un film echilibrat, inedit, ce nu aduce in prim plan transsexualul ca victima a societatii si mentalitatii generale, ci prezentand o drama umana sensibila a unui personaj care isi asuma inclusiv pedeapsa divina pentru ceea ce considera ca l-ar face sa se simta o fiinta umana. Sunt impresionante etapele transformarii acestui personaj, fara a exista vreo tendinta de generalizare a problematicii (sunt chiar hilare scenele in care Ji-wook ajunge sa cunoasca cativa transsexuali care mai degraba i se par respingatori decat atragatori, starnindu-i compasiune). Acest personaj aflat continuu in cautarea propriei identitati deseori ajunge in ipostaza de a se privi in oglinda, cu sau fara machiaj, cu sau fara haine de femeie, realizand povara unei vieti traite in absenta unei personalitati. Tocmai pentru aceasta abordare profunda, regizorul Jang Jin e considerat de critici, prin “Man on High Heels”, ca fondatorul unui nou gen in filmul coreean, asa-numitul “emotional noir”. Cha Seung-won face un rol absolut remarcabil, fiind cand un politist dur, cand un personaj capabil sa starneasca zambete deghizat in femeie. Chiar daca scenele de actiune sunt concentrate in partea de inceput a filmului, chiar daca acestea sunt reduse ca numar si au fost bine speculate de cei ce au realizat trailerul acestui film, ele scot in evidenta forma fizica a actorului ce se indreapta spre 45 de ani, ce a realizat singur acele scene, fara a apela la cascadori sau dubluri. Un film interesant, in care violenta, masculinitatea, feminitatea si toate implicatiile lor sociale sunt tot atatea provocari pentru spectatori, ce vor ramane placut surprinsi de rezultatul final al echipei implicate in acest inedit proiect.

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 15 noiembrie 2014

Cineastii coreeni nu se feresc in a pune pe ecran povesti din domenii cat mai variate, uneori total necunoscute spectatorului de rand, mai ales cel non-asiatic. Daca in urma cu multi ani, “Tazza” ne introducea (ca si celebrul serial All In) in lumea cazionurilor si a jocurilor de noroc, fiind la vremea lor succese memorabile (dovada ca in acest an s-a realizat si mult asteptatul sequel Tazza 2), de aceasta data cineastii coreeni se autodepasesc, trecand granitele unui nou joc foarte popular in Asia, go-ul.Originandu-se in China antica, undeva acum 3000 de ani, go-ul e un joc de strategie jucat de 2 persoane, cu reguli simple, insa complex ca desfasurare, asemanator cu sahul. In numeroase filme asiatice, de epoca sau moderne, i-am vazut pe chinezi jucand weiqi, pe japonezi igo sau pe coreeni baduk. Toate sunt denumirile aceluiasi joc de go. Titlul celei mai noi productii coreene dedicate acestui joc, “The Divine Move”, se refera la o mutare din acest joc, si nicidecum la artele martiale, cum s-ar putea crede la o prima vedere. Jo Bum-gu, regizorul lui “Quick”, ne propune de aceasta data altceva decat un film care la baza se doreste a fi de actiune. Actiunea e prea putin importanta si e doar un pretext imbratisand clasica tema a razbunarii din filmele coreene, jocul de go fiind instrumentul prin care este infaptuita razbunarea. Astfel, filmul e impanzit de multe scene in care se joaca go si se preiau strategii din acest joc, implementate in situatii din viata reala, productia amintand mai degraba de obsedantele filme ale japonezilor in genul Trick sau Kaiji. “The Divine Move” a avut aproape 28 de milioane de dolari incasari, fiind in topul primelor 10 filme coreene ale anului, la succesul sau contribuind mai ales distributia, plina de nume mari sau de staruri in ascensiune. Dupa ce anul trcut a aparut intr-un rol negativ in “Cold Eyes” (oarecum o reeditare a rolului negativ dintr-unul din filmele de la inceputul carierei, “Born to Kill”), Jung Woo-sung apare in acest an in 3 roluri total diferite, demonstrand ca e un actor complt, pregatit pentru orice fel de rol. Distributia e completata de nume mari, insa fiecare dintre acestia au un rol limitat, “The Divine Move” fiind construit dupa principiul din “The Thieves” (se formeaza un grup de escroci ce pun la cale o razbunare). Ii vom recunoaste, astfel, pe Lee Beom-soo, Ahn Sung-ki, Kim In-kwon din “Almost Che”, responsabil cu buna dispozitie, Ahn Kil-kang – mana dreapta a personajului Mi-shil din “Queen Seon-duk” sau pe Lee Si-young din Killer Toon si Poeidon, care incet isi schimba profilul rolurilor acceptate, avand deja 32 de ani impliniti. Choi Jin-hyuk apare absolut gratuit in acest film, probabil pentru a atrage categoria de public tanar in salile de cinematograf, rolul sau fiind aproape meteoric, interpretand de aceasta data un interlop periculos.

Tae-suk (Jung Woo-sung) e un jucator de go apreciat in lumea jocurilor de noroc, insa exista si zile in care norocul nu e de partea lui. Intr-o astfel de zi, dupa ce pierde o partida, e rugat de fratele sau sa il ghideze intr-o importanta partida de go, fara a-i dezvalui vreun amanunt. Prin ghidare se intelegea, de fapt, o pacalire a adversarului, prin instalarea unei camere de luat vederi spion indreptata spre tabla de go, si prin primirea informatiei legate de pozitia unde trebuia plasata piesa pentru a se obtine victoria. Doar ca lucrurile nu merg bine si escrocheria e depistata de oamenii adversarului sau, un periculos interlop cu afaceri in lumea jocurilor de noroc. Fratele lui Tae-suk e ucis, iar insusi Tae-suk e la un pas de a-si pierde viata, inscenandu-i-se uciderea propriului frate. Condamnat la 7 ani de inchisoare, acesta reuseste datorita abilitatii de a juca go sa obtina o permisie importanta pentru un gangster coleg de celula, care, in schimb, ii ofera tot sprijinul pentru a-si indeplini planul: razbunarea. Odata eliberat, Tae-suk isi face o echipa de escroci si pune la cale planul razbunarii, desigur, prin intermediului jocului de go.

Desi filmul se centreaza pe un joc al mintii foarte popular in tarile Asiei de Rasarit, productia socheaza prin violenta sa extrema, ce a devenit deja o obisnuinta in filmele coreene. Jocul de go se aseamana in multe privinte cu viata insasi, iar culorile pieselor celor doi competitori – alb si negru – sunt parca o metafora a vietii, cu bune si cu rele. Dar dincolo de lumea jocurilor de noroc, de persoane care merg pana la a-si pierde toate economiile pentru a simti placerea de a juca cu o miza acest joc, exista viata reala. Iar filmul ia chiar foarte in serios fenomenul jocurilor de noroc, sugerand inclusiv existenta unei retele ce traficheaza copii geniali cumparati pentru a aduce profituri unor interlopi. Desigur, mult din ce prezinta acest film e o fictiune, dar un sambure de adevar intotdeauna exista cand se nasc astfel de scenarii. Metaforele si simbolurile sunt la fel de importante in acest film precum partea sa comerciala, scenele de lupta (destul de putine si scurte) si cele de tensiune. Iar pentru cei care nu se pricep la go, poate fi o interesanta provocare de a invata acest superb joc al mintii. Razbunarea este, paradoxal, doar un pretext pentru toata desfasurarea povestii, iar intr-un final e oarecum indepolinita, cu pretul sau. Din start personajul interpretat de Jung Woo-sung e un personaj din zona gri, care insala partenerii de joc, iar sfarsitul tragic al fratelui sau e o consecinta a faptului ca incearca sa traga pe sfoara pe cine nu trebuie. El are nevoie de razbunare pentru a-si regasi sensul vietii, odata iesit din inchisoare unde a fost inchis pe nedrept, insa obtinand-o tot prin metode mai putin curate nu e o razbunare cu rol moralizator, ci cel mult o eliberare a furiei de care e cuprins de ani de zile.

Tensionat si intunecat, adresandu-se in primul rand publicului asiatic cunoscator al go-ului, “The Divine Move” ramane un film captivant si pntru publicul non-asiatic, ce merita vazut in special pentru multimea de nume cunoscute de pe afis.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil. Toti termenii specifici jocului de go au fost tradusi in conformitate, intr-oo traducere unitara si corecta si sub acest aspect al continutului in sine.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: miercuri 12 noiembrie 2014

In sfarsit are loc si petrecerea de casa noua la care este invitata toata lumea, prilej pentru cei doi vechi prieteni sa se bucure de mancare buna si conversatie placuta, pentru bunici sa-si arunce ironii si mici rautati unul altuia, iar pentru cei doi „logodnici” poate pentru prima data este prilejul unei apropieri reale. Deja Yeo Jun este iritat de prezenta lui Se Won pe langa Sung Eun, iritare care porneste de la un sambure de gelozie, iar gelozia, dupa cum se stie, este un catalizator pentru sentimente. Intr-una din zile, Jin Ju dispare dupa lectia de balet. Bunicul patern a aflat, in sfarsit, de existenta ei si dorind sa o cunoasca, o ia fara sa anunte pe nimeni, starnind panica in familie. La scurta vreme dupa acest episod, vinovatul principal este descoperit cu ajutorul lui Hye Rim. Dupa spusele ei, Sang Eun este cea care a vandut-o pe Yun Hee pentru a obtine un post la academia condusa de Se Won…

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: luni 10 noiembrie 2014

La nici 2 luni de la incheierea serialului “Fated to Love You”, producatorii coreeni ne ofera posibilitatea de a-i revedea din nou impreuna pe cei doi protagonisti, Jang Hyuk si Jang Na-ra, intr-o poveste emotionanta de iubire in “Old Goodbye’. Parte a “Drama Festival”, o serie de productii de televiziune de durata unui episod de serial, concurenta “KBS Drama Special” de la postul rival MBC, “Old Goodbye” a fost difuzat pe 9 noiembrie la MBC si datorita distributiei a avut o audienta ridicata pentru un episod de “special”. Pe langa distributia de calitate si chimia celor doi protagonisti, “Old Goodbye” ne aduce si o poveste frumoasa in care fantezia joaca un rol de liant al iubirii. Cu siguranta cei care au indragit celebrul “Undeva, Candva” sau chiar si mult mai modernul si zgomotosul “Inapoi in viitor”, se vor indragosti iremediabil de aceasta poveste. Jang Hyuk e din nou fermecator, in special ca, se stie, nu e un actor care se exteriorizeaza usor, nu e o fire emotionala; ca de obicei, e rational, tacut si chibzuit, si chiar daca avem in fata o poveste despre o situatie de viata si moarte (clasica pentru melodramele coreene), actorul are o atitudine impaciuitoare, emana parca o liniste sufleteasca si trairi simple ce reuseste sa le transmita natural tuturor, atat din poveste cat si privitorilor. Jang Na-ra se ridica la nivelul asteptarilor, reusind sa dea consistenta si nuanta povestii de iubire frante de soarta, ce aduce personajul feminin in situatia de a se afla in coma in spital.

Kang Soo-hyuk (Jang Hyuk) lucreaza pentru un interlop ce imprumuta bani, recuperand datoriile celor aflati in nevoie, in contul unei sume ce o datoreaza la randu-i acestuia. Diverse amintiri de undeva din trecut ies la suprafata fara o aparenta legatura cu viata lui de zi cu zi din prezent. O astfel de amintire are in centrul ei o tanara pasionata de fotografie, Han Chae Hee, pe care o invita la o cafea undeva la malul marii. Intamplator sau nu, e amintirea primei intalniri cu cea care avea sa-i schimbe iremediabil destinul. Si totusi, memoria pare a-i juca feste lui Kang Soo-hyuk, care isi aminteste momentul, dar care nu realizeaza cine e tanara misterioasa cu care a discutat odata. Intr-una din zile, primeste un telefon de la o agentie imobiliara, care il informeaza ca in curand va primi in dar o casa. Plin de datorii, primul lui gand ce-l adreseaza agentului imobiliar e “cat valoreaza ?”, nu cine e binefacatorul. Mai apoi afla ca va intra in posesia imobilului spatios in momentul in care proprietara va deceda. Si mergand pe acest fir, afla ca de fapt proprietara e in coma la un spital din Seul. Curios, acesta se duce sa-i faca o vizita si, spre surprinderea lui, constata ca persoana aflata in coma e nimeni alta decat tanara misterioasa de care isi aminteste, dar nu stie cine e, Han Chae Hee. Fara a-i oferi cineva informatii, curios de identitatea persoanei, Soo-hyuk intra peste noapte in casa ce urmeaza sa o mosteneasca si, intr-o incapere secreta de la mansarda descopera niste poze si un aparat Polaroid vechi…

O poveste deosebita, in care rolul madlenei lui Proust e luat de buclucasul aparat foto vechi, ce ne ofera o calatorie fascinanta in imaginatia si amintirea personajelor, pentru o experienta unica, captivanta si emotionata.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab, uruma si gligac200c (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 9 noiembrie 2014

Realizatorii japonezi ai zilelor noastre ne-au obisnuit cu stilul putin nebun al filmelor lor moderne, ce se deosebesc cu mult de filmele clasice, al caror fir epic era coerent, limpede si usor de urmarit. Pentru a surprinde si a aduce mereu o doza de originalitate, dar si puternic influentati de cultura manga (o mare parte a scenariilor de film se inspira din industria manga), regizorii japonezi din noua generatie incearca sa iasa in evidenta in primul rand prin stil. “One Third”, departe de a fi un film de box-office (productia a avut incasari de doar 2,6 milioane de dolari in Japonia), e o mostra a ceea ce inseamna adaptarea perfecta a unei tematici tipice filmelor hollywoodiene (jaful unei banci) la realitatile si specificul societatii japoneze. Tanarul regizor Hiroshi Shinagawa s-a uitat probabil la multe filme americane inainte de a da scenariului (ce are la baza romanul omonim al lui Hanta Kinoshita publicat in urma cu 2 ani) forma finala, folosind elemente tipice filmelor de gen americane in punerea lui in scena. In rolurile principale avem parte de mai multi actor ice-si interpreteaza excellent rolul, cel mai cunoscut nume fiind de departe Tatsuya Fujiwara, pe care l-am vazut recent in Shield of Straw, dar si in productii precum Kaiji, The Incite Mill, Death Note, Zen sau Sabu). Subiectul e de asa natura incat presupune existenta mai multor protagonisti, povestea ramificandu-se ulterior, aducand in scena noi personaje care apar constant in derularea evenimentelor, influentandu-le. Realizarea este excelenta, exista multe slow-motion-uri spectaculoase, deloc gratuite, mult umor negru si ironie, o actiune moderata si multe, extrem de multe dialoguri care nu fac decat sa intretina atmosfera tensionata in care spectatorul se cufunda incet, pe masura ce povestea avanseaza.

Shu (Tatsuya Fujiwara) e managerul clubului de noapte “Honey Bunny” din Kawasaki, lucrand pentru seful sau, Sho Hama, un gangster obsedat de un actor celebru in Japonia pentru rolurile de gangster justitiar. Acesta din urma isi controleaza afacerea de la distanta, si oricine incerca sa-l insele sfarsea in el mai bun caz rapus de un cutit de spart gheata. Shu gestiona castigurile saptamanale ale clubului, iar intr-una din zile, in drum spre locatia sefului sau caruia trebuia sa-i predea o geanta cu bani, se opreste pe la hipodrom, in speranta de a da lovitura si a scapa de datorii. Minunea se intampla, castiga ceva bani la pariuri, insa pierde geanta cu banii. Speriat sa nu sfarseasca cu un cutit de spart gheata in el, Shu cauta o solutie pentru a face rost de suma pierduta. Salvarea vine de la Maria, o actrita aspiranta la celebritate ce si-a ratat cariera, femeia de companie a propritarului clubului, dar care are o aventura cu Shu. Aceasta il duce pe Shu la Tamiko Shibugaki, o batrana hidoasa ce ofera imprumuturi fara garantii, cu dobanda de 20% pe termen scurt, scapandu-l pe Shu din belea. Dar termenul scurt inseamna 20 de zile in care banii trebuie restituiti. E momentul in care Shu decide ca trebuie sa faca ceva. Si anume sa sparga o banca. Iar pentru asta pune la cale un plan si se asociaza cu 2 amici aflati si ei la ananghie. Jaful reuseste, si fiecare urmeaza sa ia o treime din suma. Doar ca la imparteala, lacomia intuneca mintile celor trei, si lucruri neprevazute incep sa se petreaca…

Filmul are un ton usor ironic si accente evidente de comedie neagra, ce rezulta atat din ritmul alert al dialogului cat mai ales din comicul de situatie ce se iveste pana si intr-o simpla incapere, unde se desfasoara aproape jumatate din actiunea filmului. Fiecare zi scursa pana la momentul jafului e prezentata retroactiv, prin metoda flashback-ului, aducand clipa de clipa elemente noi care compun tabloul momentului prezent si ne fac sa intelegem mult mai mult decat motivele celor 3 spargatori. Aflam, astfel, despre pasiunile si mai ales slabiciunile fiecaruia, ca e vorba de pariuri, aspiratia de a deveni celebritate in lumea filmului, jocuri sado-maso sau jocuri de noroc. Cele 3 personaje principale ce par captive o buna parte din film in interiorul unui bar de noapte ajung protagonistii unei analize psihologice pe care ne-o propune regizorul, si desi aparent ecuatia pare simpla, lucrurile se complica pana si cand vine vorba de o singura incapere ca decor. Cate si mai cate se pot intampla intr-un spatiu inchis unde pui trei oameni si o geanta cu bani… Si asta deoarece fiecare incearca sa gaseasca o solutie pentru a scapa din acel loc si a ajunge in siguranta cu banii in alta parte, departe de politia care se presupune ca ii cauta in tot orasul. Politia e inamicul din umbra, amenintarea triumfatoare a lungului brat al legii, iar mustrarile de constiinta sunt constanta din imaginatia celor 3; in ciuda acestui fapt, nimic concret nu se intampla decat in planurile pe care acestia si le fac, lansand fel si fel de ipoteze si inducand spectatorului o stare de tensiune si nesiguranta, fara a exista o amenintare aparenta. Aceasta senzatie e transmisa de regizor tocmai prin modul neobisnuit prin care spune povestea, punand spectatorul in fata unei situatii date, pe care mai apoi o explica rational prin intoarcerea in timp cu cateva zile inaintea consumarii jafului. Astfel se strang detalii, amanunte ce ajuta la intelegerea prezentului si a disperarii celor 3 protagonisti ce, de altfel, sunt extrem de simpatici, fiind in realitate niste amatori in ale jafului, mari amatory de filme si femei, lucru ce da nastere la situatii hilare, stangacii si momente in care spontaneitatea, mimica si gestica joaca roluri cruciale. Chiar daca avem de-a face cu personaje aruncate de destin la periferia societatii, fiecare din acestea se lasa mai intai corupte de lacomie, incercand sa-l insele pe celalalt in propriul sau folos, si mai apoi macinate de o lupta pentru supravietuire, in care cu totii realizeaza ca doar uniti si avand incredere unul in celalalt pot scapa nu doar cu viata, ci si cu banii pe care i-au jefuit. Si totusi, ultima replica din film, data de cel mai putred dintre toti, gangsterul proprietar al clubului ce incearca sa puna mana pe banii furati de cei 3 e geniala in momentul in care acestia isi exprima dorinta de a incepe o viata noua cu banii dobanditi ilegal: “In nici un caz nu puteti duce o viata normala. Sunteti putrezi.” Si astfel, la finalul a doua ore in care cei trei amici se joaca de-a soarecele si pisica, macinati de neincredere reciproca, apare papusarul din umbra, un gangster ce stie prea bine ca odata ce ai apucat pe drumul pierzaniei nu mai exista cale de intoarcere, si dintr-un cuvant le transmite in cel mai sincer mod cu putinta o intreaga filosofie de viata care acum le vine ca o manusa. Uneori, fara sa realizam, ne trasam viitorul. Alte ori, diferenta dintre un film si realitate sta inr-un scenario bun. Depinde cine il scrie si cine il pune in scena… “One Third” transpune din film in realitate si invers un principiu vechi de cand lumea: lacomia duce la dezumanizare, ratiunea duce la scrierea coerenta a propriului destin. Pe alocuri lent si static, prea mult legat de anumite locatii fixe, “One Third” compenseaza la alte capitole (scenariu, interpretare, imagini, spectaculozitate), rezultand o productie ce amesteca specificul japonez cu spectacolul filmelor americane. Doua ore agreabile si captivante, pe care fanii comediilor negre in mod sigur le vor aprecia.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 8 noiembrie 2014

Pentru a pune totul la punct, pentru a stabili limitele relatiei dintre ei precum si penalizarea celui care greseste, cei doi incheie un contract. In spiritul noului acord, Yeo Jun si Sang Eun ies la prima intalnire care incepe intr-o cafenea si se termina… la un simpozion pe teme de neurochirurgie vasculara. Familia Kim se muta in apartamentul pus la dispozitie cu generozitate de tatal lui Yeo Jun, in contul unei datorii mai vechi. Geum Ja este mai mult decat revoltata pentru ca, fara sa se consulte cu nimeni, sotul ei i-a oferit nepretuitului sau prieten apartamentul care apartinea fiului ei. De altfel, ea e singura dintre varstnici care nu o prea place pe Sang Eun. O prefera pe Hye Rim, cea pe care o cunoaste de o viata, unei fete venite de niciunde care i se pare cam neserioasa si cam prost crescuta.

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 8 noiembrie 2014

Un nou serial istoric, o noua pagina din fascinanta istorie a Joseonului se asterne in fata ochilor nostri, punandu-ne la incercare imaginatia si trairile. De aceasta data, insa, „The Fugitive of Joseon” ne prezinta o parte a istoriei in care intrigile, uneltirile si jocurile de culise ale palatului sunt conduse doar pentru satisfacerea setei de putere, de razbunare si mai putin din dorinta de a avea grija de problemele poporului sau a regatului in sine. Vizionand acest serial, cu siguranta vom fi tentati sa facem comparatii intre printii mostenitori prezentati in atatea seriale istorice – Printul Muhyul din Kingdom of the Winds, Printul Bongrim – Chuno, Printul Yi San – Furtuna la palat, Printul Jumong sau printul Chunghye al Goryeo din minunatul serial Empress Ki. Cu siguranta fiecare are valoarea, farmecul si rolul sau in istorie, insa de aceasta data il vom cunoaste pe Printul Lee Ho (cunoscut mai tarziu cu numele de Regele Injong), interpretat de tanarul actor Im Seul-ong (membru al formatiei 2 AM), aflat la al doilea rol din cariera, o personalitate istorica diferita de cele mai sus enumerate. Pe Lee Dong-wook, personajul central al serialului, il vedem in primul sau rol istoric, dupa ce ne-a obisnuit ani de zile cu aparitii in filme si seriale romantice, in timp ce Song Ji-hyo din „Emergency Couple” revine intr-un rol preferat, de epoca, dupa ce am mai vazut-o in Jumong, Gye-baek si, mai ales, A Frozen Flower. Cu o distributie consistenta, cu figuri cunoscute in special in seriale de epoca, plin de actiune si suspans, „The Fugitive of Joseon” nu a excelat in ce priveste ratingurile, atingand punctul maxim de rating odata cu episodul 11, dupa care serialul a cunoscut o panta descendanta, fapt ce a determinat producatorii sa reduca numarul episoadelor de la 24 cate erau programate initial la 20.

Pentru a intelege mai bine momentul din istoria Joseonului in care se desfasoara actiunea serialului, sa ne reamintim cateva date… Urmasul regelui Seongjong, nascut de Regina Yun, printul Yeonsan, devine print mostenitor si il succede la tron pe tatal sau in 1494 sub numele de Regele Yeonsangun. La inceputul domniei a fost un conducator inteligent si abil, dar dupa ce afla adevarul despre moartea mamei sale, dorinta de razbunare face din el un rege crud si razbunator. Lumea se temea de modul sau despotic de a conduce in contrast cu domnia liberala a tatalui sau.
Actiunile intreprinse de el pentru a-si potoli setea de razbunare raman cunoscute in istorie ca Prima Epurare a Invatatilor – anul 1498. A Doua Epurare a Invatatilor -anul 1504, a presupus interzicerea folosirii alfabetului, inchiderea universitatii nationale, iar sirul razbunarilor continua pana in anul 1506, cand este detronat si trimis in exil unde si moare. L-am intalnit si noi in „Giuvaerul palatului” – unde a fost portretizat ca cel mai prost rege pe care l-a avut Coreea – sau in „The king and the clown” unde este portretizat ca un rege fascinant emotional si sexual.

Dupa detronarea lui, este pus rege fratele sau vitreg, printul Jinseong – devenit Regele Jungjong – al 11-lea rege al Joseon. Uns rege in urma complotului unor oficiali, la inceputul domniei sale, Jungjong s-a straduit mult sa stearga urmele lasate asupra tarii de catre Yeonsangun. A facut o reforma la scara larga a guvernului, impreuna cu unul dintre secretarii sai, Jo Gwang-jo si multi politicieni liberali. Totusi, reforma a primit opozitia nobililor conservatori, cei care au condus lovitura din 1506. Chiar si regele era constient ca reforma va da gres, fiind prea idealista si departe de realitatile acelor vremuri. In 1519, il ucide pe Gwang-jo de la curte si ii executa pe adeptii acestuia. Acest incident este cunoscut sub numele de Masacrul Gimyo al invatatilor. Dupa acest incident, Jungjong nu a mai avut sansa sa conduca de unul singur. Guvernul era condus practic de factiunile existente, fiecare sustinuta de o regina sau o concubina a regelui. Jungjong era un conducator generos, bun si foarte abil. Insa domnia sa a fost marcata de confuzii politice create de oficialii corupti, dar si de esecul reformelor sale. Politica sa a primit mereu opozitia membrilor guvernului si, spre deosebire de predecesorii sai, el nu a avut niciodata puterea sa isi aleaga oficialii la curte. Nu au fost multe realizari in timpul domniei sale, dar a fost clar o era mult mai linistita decat cea a lui Yeonsangun. Ramane bine cunoscut ca fiind regele care a numit pentru prima data o femeie ca doctor personal – pe Jang-geum, eveniment pe care l-am vazut si noi in minunatul serial „Giuvaerul Palatului”.

In acest context al istoriei, fiind primul fiu a regelui Jungjong si al reginei Janggyeong, il regasim in actiunea serialului pe printul mostenitor Lee Ho. Ramas orfan de mama, care moare imediat dupa nasterea sa, este crescut de mama vitrega, regina Munjeong si inconjurat de numerosi inamici. Avand o constitutie firava si bolnaviciosa, printul supravietuieste doar prin grija si dedicarea unor oameni devotati printre care bunicul doctorului regal Choi Won sau doctorul regal Min Dosaeng. Prieten apropiat al printului inca din copilarie, doctorul Choi Won (Lee Dong-wook) nu poate uita si nici ierta modul nedrept in care a fost dezonorat bunicul sau aflat in slujba printului si prefera sa ramana neobservat, fara ranguri inalte, dedicandu-se exclusiv vindecarii fiicei sale Rang, bolnava de tuberculoza. In numeroasele tentative de asasinare a printului mostenitor, orchestrate chiar de mama vitrega, inevitabil este atras si doctorul Choi Won. Asa cum in trecut bunicul sau a fost acuzat in urma unei inscenari, si doctorul Choi Won este acuzat pe nedrept de crima si ajunge fugar, pierzand totul casa, familia, fiica… Urmarit neincetat de ofiterul Lee Jeonghwan, poreclit Demonul Rosu, dar si de ucigasii platiti de conspiratori, in timp ce incearca sa evite capturarea sa, Choi Won continua sa caute un leac pentru fiica sa dar si sa gaseasca dovezi ale nevinovatiei sale. Isi gaseste aliati in doctorita Hong Dain, superioara ei -dr. Jang-geung si chiar in persoana printului mostenitor.

Daca la palatul regal totul este interpetat, vanat de inamici, negociat in functie de interes si putere, unde nu stii in cine poti avea incredere, in viata sa de fugar, Choi Won gaseste o lume in care devotamentul, daruirea, recunostiinta si prietenia sunt cu adevarat legatura dintre oameni… lumea talharilor – unde sef este „Barosul din Yangju”. O lume plina de violenta si lipsuri, dar in care iubirea pura si inocenta creste in inima rebelei Sobaek -fiica sefului talharilor, dispusa la orice sacrificiu pentru salvarea si sprijinirea doctorului Choi Won si a fiicei sale… sau devotamentul neconditionat si iubirea nemarturisita de Ggeokieong – omul de incredere al „Barosului” pentru vesela Sobaek care este mai presus decat propria viata. La periferia societatii iubirea si daruirea totala a parintilor pentru copii vine din inima, nu se negociaza si este intr-un contrast total cu lumea de la palat unde cea care se tot numeste „mama” printului mostenitor nu face altceva decat sa comploteze si sa conduca conspiratii pentru uciderea printului si inlocuirea lui cu propriului copil.

Va reusi printul mostenitor sa supravietuiasca numeroaselor tentative de asasinat si sa-i urmeze tatalui sau pe tronul Joseonului? Doctorul Choi Won va reusi sa-si reabiliteze numele sau sa-si salveze fetita de o boala incurabila? Va fi inabusita prietenia din copilarie dintre printul mostenitor si Choi Won de inscenarile puse pe seama doctorului sau de gelozia crescanda din sufletul printului? Intrebari la care raspunsurile vin rand pe rand, pe masura vizionarii serialului.

Un serial istoric in care vom descoperi caractere frumoase si puternice cum este asistenta medicala Hong Dain cu o personalitate extraordinara sau micuta Choi Rang – atat de bolnava dar atat de curajoasa si dedicata tatalui sau, in contrast cu personlitatile duplicitare, inselatoare si manipulatoare de la curtea regala. O aventura despre tradare, razbunare, ambitie, determinare, supravietuire si iubire pe un fundal istoric lipsit de stralucire.

Prezentarea: poet24 – asiacinefil

Publicat: luni 3 noiembrie 2014

Imediat ce familia ajunge in Coreea, clanul varstnicilor isi dinamizeza fortele odata cu aparitia bunicului. Voce sonora si hotarata, care le cere sa grabeasca nunta. Echilibrul pe care cei doi reusisera sa-l mentina pana in prezent era amenintat in mod serios. Dar situatiile disperate cer masuri disperate, astfel ca Yeo Jun vine cu ideea de a-i pacali pe varstnici, prefacandu-se ca ies impreuna si ca relatia lor incepe sa functioneze. Intre timp, Sang Eun incearca sa se adapteze la viata din Seul, isi gaseste o slujba la Academia de limbi straine unde este manager Se Won, fostul ei coleg de scoala. Un moment emotionant are loc atunci cand tatal lui Yun Hee il cauta pe tatal lui Jin Ju, barbatul care i-a distrus viata fiicei sale, fara ca macar sa-si dea seama de acest lucru, vorbindu-i de la suflet la suflet si cerandu-i in genunchi sa stea departe de Yun Hee.

Prezentarea: cristinab – asicinefil

Publicat: duminică 2 noiembrie 2014

O noua poveste din seria coreeana “Love Story”, “The Rose”, ne prilejuieste reintalnirea cu Kim Jong Hyun (cunoscut pentru recentul rol negative “Tangqishi” din serialul “Empress Ki”), pe atunci un tanar de 24 de ani, cu actrita Kim Tae-yeon (Jenny din “All In”) si mai ales cu excelentul Lee Kyung-young, unul din actorii de top ai Coreei, care azi poate fi usor recunoscut in filme datorita in special parului sau carunt. De aceasta data, tema celor doua parti ce compun povestea este iubirea interzisa dintre fiica unui interlop si politistul desemnat sa il aresteze pe tatal acesteia. Subsidiar, mai exista o iubire ce face subiectul acestui episod, cea purtata de fiica tatalui sau care mai mult da impresia ca se foloseste de propria lui familie pentru a-si atinge obiectivele decat sa tina cu adevarat la ea. “The Rose” are un parfum aparte, imbinand romantismul cu actiunea pe fundalul anilor crizei economice din Coreea ce a prilejuit o inflorire a afacerilor ilegale ale bandelor interlope.

Min Jong-gu e un interlop in varsta care fuge cu banii Mafiei si ii da pe principalii capi ai bandei Sam Doo pe mana Politiei. In timpul operatiunii de interventie a politiei, el reuseste sa fuga, avand asupra sa registrele contabile ale Mafiei. Motiv suficient sa devina o tinta pentru acestia, dar si pentru Politie, multi ravnind la o promovare prin capturarea lui Min Jong-gu.. Detectivul Park nu pare a fi strain de Min Jong-gu, pe urmele caruia se afla de ani buni. Urmarind un joc cu bataie lunga, acesta lasa sa se scurga catre Mafie informatia legata de cel care i-a tradat, scopul fiind ca prin aceasta sa-l constranga pe Min Jong-gu sa se predea, cu registrul contabil cu tot. Impreuna cu detectivul incepator Kang, cei doi primesc misiunea supravegherii locuintei fiicei interlopului, Min Ji-hyun, in speranta ca tatal acesteia va incerca sa o contacteze. Desi fata pare inocenta, recunoscand ca nu a mai vorbit de mai bine de 2 ani cu tatal ei, detectivul Park nu se lasa usor pacalit. In schimb, bobocului Kang, fata ii cade cu tronc, iar operatiunea de supraveghere ii va adanci si mai mult sentimentele. Toate bune si frumoase, pana intr-o zi, cand fata e la un pas sa fie rapita…

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de cristinab, Claudia si Adina (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 1 noiembrie 2014

Odata ajuns in Australia, Kyung Tae nu-si mai gaseste linistea si isi anunta fiica si socrul ca s-a hotarat sa se repatrieze impreuna cu ele. Degeaba protesteaza tata-socru, degeaba intra Hyo Eun in greva, hotararea nu poate fi schimbata, si este o chestiune de timp pana cand totul va fi pregatit pentru intoarcere. Bunicul isi ia protocolar ramas-bun de la iubitele lui, Kyung Tae pregateste bagajul, iar Hyo Eun este disperata. In acest timp, in Coreea, Sang Eun a reusit sa o convinga pe bunica sa o lase sa-si inchirieze un apartament. Impreuna cu Yeo Jun bat la usa agentiilor imobiliare, pentru a gasi locul perfect. Dar planurile se vor schimba in scurta vreme cand toata familia se va reuni.

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 1 noiembrie 2014

Oamenii folosesc o mare varietate de simboluri pentru a comunica intre ei, pentru a se identifica ei insisi si lumea din jurul lor. Limbajul trupului, gesturile, simbolurile religioase, culorile, simbolurile naturale, toate functioneaza aproape la nivel subliminal, mai profund si mai direct decat un cuvant scris sau rostit. Un astfel de simbol este, ca vrem sau nu sa recunoastem, si pantoful, ce are o semnificatie aparte. In Coreea de Sud, pantofii sunt un simbol al statutului social. Ei simbolizeaza atat puterea si autoritatea, cat si obedienta si simplitatea. Spre exemplu, in trecut, sclavii nu purtau pantofi si ii asociau cu bunastarea, libertatea, confortul, dar si cu vanitatea si aroganta. In timp, pantofii au capatat diverse conotatii; acestia ne incalzesc picioarele, deci pot simboliza protectia sau un mediu in care te poti simti protejat. Pantofii vechi, uzati, sunt un simbol al greutatilor, al vietii grele, in timp ce pantofii cu toc inalt au, se spune, conotatii erotice (asa-numitele “femei fatale” nu vor fi vazute niciodata umbland in pantofi sport…) Un lucru este cert: pantofii fac parte din viata omului, dandu-i culoare. Multe tinere sud-coreene considera pantofii cu tocuri inalte (poate si datorita staturii lor scunde) un accesoriu obligatoriu, la care tin foarte mult, ca si cum ar fi un element al propriei identitati. In plus, ce femeie nu viseaza la o colectie de pantofi din care sa poata alege pentru folosinta o pereche pe cat posibil in fiecare zi ? Pentru persoanele obsedate de acest subiect, probabil vizionarea serialului “I Do, I Do” nu este o recomandare potrivita, pentru ca in mod sigur ceea ce vor vedea in materie de pantofi le va starni nu doar imaginatia ci si dorinta de a poseda. Dincolo de zecile de modele de pantofi ce constituie decorul acestui inedit serial coreean, “I Do, I Do” nu e o poveste exclusiv despre pantofi. Scenariul abordeaza doua teme mai putin intalnite in k-drame, anume cea a femeii nemaritate trecute de 30 de ani ce se confrunta cu o sarcina accidentala, si tema femeilor de succes ce aleg barbati pe care multe le-ar considera sub nivelul lor. Si cum Coreea e, dupa cum se stie, tara intalnirilor si mai ales a casatoriilor aranjate, aprobarea familiei e un element crucial in destinul viitor al unui cuplu. Statutul si ocupatia sunt un element extrem de important. Iar serialul nu ezita sa puncteze toate aceste aspecte ale vietii aparent banale de zi cu zi ale unei femei coreene cu aspiratii in domeniul designului de pantofi, ca si decizia neobisnuita a unei femei singure de a aduce pe lume un copil fara a fi casatorita. Cel putin societatea coreeana nu accepta o asemenea atitudine, ce o considera umilitoare pentru o femeie, insa nici nu ofera o alternative, avorturile fiind interzise prin lege. Serialul nu ezita sa abordeze o asemenea tema speciala, dar si provocarile societatii la adresa unei mame singure ce trebuie sa-si creasca pe cont propriu copilul, in absenta unui tata. In rolul protagonistei o revedem pe actrita Kim Sun Ah, devenita celebra cu rolul din “My Lovely Kim Sam Soon”, insa de aceasta data chiar daca personajul ei trece printr-o serie de intamplari hilare, avem in fata o Kim Sun Ah sobra, mereu incruntata, prea putin zambitoare, indecisa, meditativa, chiar enervanta, pentru ca deseori da impresia ca nu stie ce-si doreste cu adevarat. Lee Jang-woo, pe care l-am vazut deja in “Bel Ami” in rolul rivalului playboyului la sufletul protagonistei, e si in acest serial in competitie cu un doctor ginecolog, interpretat de Park Geon-hyeong, nimeni altul decat personajul negative Do-jin din “Kingdom of the Winds”. In ciuda distributiei bune si a tematicii inedite (peste 500 de perechi de pantofi au aparut pe durata celor 16 episoade in acest serial !), “I Do, I Do” a avut ratinguri sub asteptari, cu o medie de 8,2 procente la nivel national in Coreea, la data difuzarii (mai-iulie 2012).
Hwang Ji-an (Kim Sun Ah) este un designer de succes care trebuie sa faca fata diferitelor provocari si obligatii sociale. Iesind in fuga de la un eveniment pentru a merge la o alta inalnire, nu este atenta si in apropierea unei treceri de pietoni este trantita la pamant de un motociclist. Dupa ce se aduna amandoi de pe jos, incepe inevitabila cearta cu invinuiri aruncate de ambele parti. Pentru ca se grabeste foarte tare si nu are timp de explicatii, il roaga pe Park Tae- Kang (Lee Jang-Woo) – cel care o accidentase – sa o duca cu motocicleta spre urmatoarea locatie, care se dovedeste a fi o petrecere de aniversare a parintilor ei, petrecere care intre timp se terminase si parintii plecasera. Urmeaza alte deplasari care acopera mare parte a zilei, Tae-kang asteptand-o nu pentru ca amabilitatea ar fi punctul lui forte, ci pentru ca Ji-an i-a promis ca ii va acoperi costurile cu repararea iubitei lui “Beyonce” – motocicleta. Asteptand-o, Tae-kang asista la diferite intamplari din viata acestei “ahjumma”, cum ii spune el, unele nostime, altele care se lasa cu lacrimi, si trage concluzia ca ahjumma nu are deloc o viata prea vesela. Asa ca spre sfarsitul zilei decid sa-si inece amarul cu ceva bautura, care ii face sa vada altfel lumea, ba chiar isi gasesc si cateva puncte comune, se imbata bine si se trezesc dimineata dezorientati, mahmuri si amnezici, dar amandoi in acelasi pat, la un hotel. Dupa hilarele momente de stanjeneala si panica, se despart, si totul pare ca se termina aici. Gresit. Tot incercand sa uite intamplarea si spunandu-si fiecare ca noaptea petrecuta impreuna nu inseamna nimic, se vor tot ciocni unul de altul cu ocazia diferitelor intamplari, mare parte a timpului aruncandu-si vorbe grele unul altuia, iar in momentul cand ajung sa lucreze impreuna – ea sef, el subaltern -, relatia dintre ei devine din ce in ce mai tensionata. Adevarata problema, si inca una uriasa, se iveste atunci cand Ji-an descopera ca este insarcinata. Socata, refuzand sa accepte realitatea, il invinuieste pe Tae-kang, care nu stie de ce este acuzat, nebanuind inca ce isprava a facut. Si ca dezastrul sa fie complet, parintii lui Ji-an o obliga sa mearga la o intalnire pe nevazute cu fiul prietenilor unor prieteni, la care, ascultatoare, Ji-an merge. Asa il cunoaste pe Jo Eun-sung (Park Gun Hyung) care este… medic ginecolog.
In situatia data, Ji-an incearca din rasputeri sa gaseasca raspunsuri la indoielile ce o cuprind. Trecuta bine de treizeci de ani, considera ca nu se va casatori niciodata si nici nu va face copii, asa ca trateaza cu seninatate semnele ceasului biologic, care bate ireversibil. Isi construieste statutul in ani, muncind de foarte tanara pentru visul de a deveni designer de pantofi. Ajunsa la apogeul carierei, vazuta foarte bine la locul de munca, primind chiar propunerea de a prelua presedintia firmei, parcursul profesional aflat pe o linie ascendenta, toate acestea sunt pe cale sa dispara din cauza unei aventuri. Dilema care va trebui rezolvata si care este dilema femeii moderne e daca poti avea si familie si cariera, avand in vedere ca amandoua cer sacrificii enorme. Ji-an se vede scoasa brutal din zona de confort si siguranta in care se situase, trebuind sa faca fata realitatii, intrebarilor si indoielilor intr-o societate in mare parte ultra conservatoire, in care orice abatere de la morala duce la stigmatizare si marginalizare. Nu ia in calcul casatoria care ar salva aparentele pentru ca il considera pe Tae-kang un copil natang, fara scoala si fara calitati. Aflat in primii ani ai tineretii, naiv si copilaros, acesta traieste vanzand pantofii pe care tatal sau ii copiaza dupa originale, iubindu-si cu ardoare motocicleta, intalnindu-se cu cel mai bun prieten, visand la o viata mai buna pentru tatal sau, (un meserias desavarsit dar lipsit de noroc) scoala nefiind in preocuparile sale. Considerat un ratat de Ji-an, pare ca nu are nici un viitor, asa ca nu este tocmai candidatul ideal, asa cum este Jo Eun-sung de exemplu. Medic, aratos, curtenitor joaca pe cartea indiferentului fata de Ji-an, iar cand isi da seama ca o place, vestea sarcinii cade ca un trasnet peste el, dar o primeste demn, barbateste si isi arata disponibilitatea de a o ajuta ca prieten.

Cum vor evolua personajele acestei comedii romantice, cum vor rezolva situatiile neprevazute din vietile lor, ce raspunsuri vor gasi la intrebarile si framantarile care ii macina, toate astea si altele le vom gasi in cele 16 episoade ale serialului, in care o vom reintalni pe Kim Sun Ah la fel de fermecatoare si naturala cum ne-a obisnuit in celelalte roluri in care a jucat, si pe mai tanarul ei partener Lee Jang Woo. Impreuna vor da nastere la multe momente comice, mai ales la inceputul relatiei lor cand erau precum apa si uleiul, dar si la altele induiosatoare, tandre sau tensionate. Iar tabloul de final este insasi chintesenta vietii care merita orice sacrificiu.

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil

Publicat: vineri 31 octombrie 2014

Odata cu “Ringu”, “The Grudge” si “Dark Water”, filmul horror japonez cunoaste o adevarata explozie. Succesul neasteptat la nivel international al celor doua productii (care la scurta vreme au avut parte de remake-uri peste Ocean) au incurajat industria japoneza de profil, iar pana in 2007-2008 cand interesul pentru aceste productii incepe sa scada, au fost lansate o multime de filme horror japoneze de calitate buna, precum “Premonition”, “Infection” sau “One Missed Call”. In acelasi trend se inscrie si “Ghost Train”, care, dupa cum o spune si titlul, are in centrul sau o poveste cu fantome ce bantuie o linie de cale ferata. Filmul, regizat de Takeshi Furusawa, scenaristul lui “Doppelganger” al lui Kiyoshi Kurosawa, a fost inspirat dintr-un fapt real petrecut in zona Mizunashi in anul 1971, cand o anume Yaeko Aonuma a murit intr-un accident de tren. Regizorului i-au trebuit 2 ani sa finalizeze scenariul, si chiar daca are toate cliseele specifice genului, filmul s-a dovedit o reusita a genului horror japonez. Ca dovada, “Ghost Train” a fost primul film japonez care a avut premiera mai intai in Coreea de Sud, si abia 2 luni mai tarziu si in Japonia. In acelasi an 2006, un roman si o adaptare pentru benzi desenate au fost lansate pe piata, in timp ce un an mai tarziu filmul a fost dublat in engleza si lansat pe dvd in Statele Unite. In rolurile principale, regizorul i-a distribuit pe Erika Sawajiri, ce anterior aparuse in succesul “Shinobi”, si pe Shun Oguri, deja cunoscut pe atunci pentru o multime de roluri in seriale de televiziune (celebre sunt rolurile din Boys over Flowers, Gokusen, Train Man sau GTO), dar si din mai multe filme horror in care a fost distribuit (ca dovada a cat de bine a prins genul in Japonia), precum Neighbour No 13, Reincarnation, Waters, plus Azumi 1 si 2.

Nana Kimura (Erika Sawajiri), sefa de clasa la un liceu japonez, si sora ei mai mica cu 9 ani, Noriko, aflata inca la scoala primara, trebuie sa se descurce singure in momentul in care afla ca mama lor e depistata la un control regulat cu probleme grave la inima si e internata. In timp ce mergeau sa o viziteze la spital, acestea sunt oprite de Takashi, un coleg de clasa al lui Noriko, care le spune ceva bizar. Anume ca a gasit un bilet de tren pe jos si ca o doamna ciudata i-a spus ca in curand va muri. Desi e linistit de Nana, la scurt timp baiatul dispare in mod misterios, afisul cu chipul sau fiind expus in statia de tren unde a avut loc si scurta discutie. Tot acum, un conductor de tren, Shunichi (Shun Oguri), ce-si indeplineste cu constiinciozitate si pasiune meseria, e nevoit ca in timpul unei curse sa franeze brusc trenul, sustinand ca a vazut pe cineva pe sine. Poate ca seful sau l-ar fi crezut daca acest lucru se intampla pentru prima oara, insa fiind a “n”-a oara cand da peste cap programul si aduce zeci de sesizari de la calatorii ce intarzie in activitatile zilnice, decide sa il treaca “pe linie moarta”, dandu-I de lucru la biroul de obiecte pierdute al statiei. Si tot acum, intr-o zi oarecare, intr-un tren, un pierde vara, Shigeru, gaseste o bratara in tren si i-o daruieste in gluma lui Kanae, o colega de clasa cu Nana, laudandu-se ca a muncit din greu pentru a io cumpara. Destinul tuturor acestor personaje se schimba brusc in momentul in care micuta Noriko dispare misterios si ea dupa ce preda biletul de tren bizar gasit pe jos la biroul de obiecte pierdute, dupa ce Kanae constata ca bratara primita in dar nu mai poate fi scoasa de pe mana si dupa ce Shuichi, fostul conductor, afla o poveste infioratoiare despre tunelul unde s-a produs incidentul ce i-a adus retrogradarea. Incet, povestile se leaga intre ele, pe fundalul unei voci infioratoare ce rosteste fara incetare “Vrea ce e al meu !”.

Pentru cunoscatorii j-horror-urilor, “Ghost Train” nu se poate spune ca iese cu ceva in evidenta mai mult decat oricare alta productie de gen. Nici un alt horror japonez nu a reusit sa se ridica la nivelul unui “The Grudge”, si a trecut deja un deceniu de atunci. Asta poate si pentru ca e un gen, ca si melodramele, in care cu greu poti sa aduci ceva nou. Exista cliesee, fire narative care in mod intentionat sunt construite in asa fel incat sa ocoleasca solutiile pe care orice persoana obisnuita le-ar allege, si toate acestea pot da uneori impresia unor lipsuri sau cea de saturatie. E usor sa desfiintezi un horror dupa ce acest gen face istorie inca de pe vremea productiilor antebelice cu Nosferatu. Mai greu e sa vezi partile pozitive ale unui astfel de film, si in general fiecare horror care cat de cat se respecta are astfel de elemente care sa te tina langa film pana la finalul sau. “Ghost Train” muta intreaga poveste in jurul unei statii de tren si a unui tunel, dar in final ajunge sa aiba atat accente melodramatice cat si un mesaj despre insemnatatea prieteniei, lucru de remarcat in conditiile in care filmele horror in general se incheie pessimist, cu mai toate personajele disparand pe parcurs in urma unor morti violente. In primul rand trebuie remarcat decorul ales de regizorul scenarist, care e totodata si locul perfect pentru o poveste de groaza: coridoare intunecate, un birou darapanat de obiecte pierdute ce capata valente misterioase odata cu vechimea obiectelor depozitate si cu faptul ca posibil ca insisi stapanii lor sa fi murit de cand se afla depozitate acolo; peroane pustii, trenuri ce apar din tuneluri intunecoase scotand sunete asurzitoare. Inserarea unor elemente stranii, supranaturale, pe acest fundal, nu poate garanta decat o poveste terifianta, ce-ti da fiori, iar atmosfera e totul in astfel de filme. Cand vine vorba de cineastii japonezi ai genului, cu siguranta vorbim de niste maestri ce stiu sa dozeze perfect tensiunea, pastrand echilibrul si coerenta povestii pana la final. Povestea personajelor e mai putin importanta. Personajele sunt scoase din mediul lor social, fiind analizata strict latura intunecata sau irationala a fiecaruia, modul in care reactioneaza in situatiile neobisnuite. Socializarea fiecarui personaj e doar un pretext. Kanae e o eleva dezinteresatade scoala ce are un anturaj rau famat; Shigeru e un pierde-vara pus mereu pe sotii; Noriko e o eleva de scoala primara care incearca sa socializeze cu Takashi, colegul ei de clasa ce dispare in mod misterios; Nana Kimura e colega de clasa cu Kanae, e sefa clasei, in timp ce conductorul ce vede fantome pe calea ferata incearca sa se integreze si el in colectivul de la caile ferate. Toti, insa, sunt respinsi din mediul lor si, in mod inexplicabil, printr-un context de evenimente (sa-i zicem destin ?) ajung sa fie aruncati in directia opusa, spre izolare, spre intrarea intr-un cerc restrans, spre singuratate. Aceasta e una din trasaturile de baza ale genului horror, indiferent ca e vorba de povesti cu fantome, psihopati sau alti marginalizati: scoaterea unui personaj din mediul sau, din viata normala de zi cu zi, din cercul de relatii pe care si l-a creat in lumea reala, si atragerea lui spre opusul situatiei normale, unde ii sunt urmarite reactiile si in cele mai bizarre situatii. Scopul nu este neaparat testarea limitelor personale, cat o prezentare a unei situatii dintr-un unghi deformat, intocmai ca acele oglinde deformate din parcul de distractii, care schimba infatisarea unei persoane. Ce face genul horror japonez fascinant e misterul explorat la maxim, decenta exprimarii mesajului (spre deosebire de horror-urile hollywoodiene pline de limbaj obscen si scene de nuditate sau trimiteri spre asa ceva) si faptul ca ai impresia ca de la inceput pana la sfarsit esti parte a unui joc psihologic cu o anumita logica, pornesti la un drum care te duce undeva, iar in final nu se termina totul intr-o baie de sange sau prin apelul la violenta extrema gratuita. “Ghost Train”, din contra, are si un mesaj, ceea ce completeaza perfect asteptarile de la un astfel de film asiatic.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prewzentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: marți 28 octombrie 2014

Afland ca mama bunului sau prieten este in spital grav bolnava, Kyung Tae vine intr-un suflet in Coreea. Dar batrana este rezistenta, iar bucuria revederii o face sa se simta mult mai bine. Si daca tot se simte bine, ce-ar fi sa le organizeze o petrecere simpla de logodna ? Cum se vor eschiva de aceasta data cei doi „logodnici” ? Pe de alta parte, „modela” Hye Rim dovedeste ca pentru dragoste poate face adevarate sacrificii. De exemplu, pentru a-l impiedica pe Yeo Jun sa se intalneasca cu Sang Eun este in stare sa manance piersici, desi stie ca este alergica la ele. Rezultatul: i-a cazut in brate barbatului de care era indragostita si a ramas internata in spitalul, beneficiind de atentia lui.

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: luni 27 octombrie 2014

Dupa un an de pauza, Jang Dong-gun revine pe marele ecran intr-o productie de la care asteptarile au fost foarte mari, “No Tears for the Dead” (cunoscut si ca Crying Man, Barbatul care plange). Obisnuit cu succesul atat pe micul cat si pe marele ecran (A Gentleman’s Dignity, Brotherhood of War, My Way, Dangerous Liaisons), anul de absenta ar putea fi justificat de implicarea in acest proiect, timp de 4 luni starul efectuand antrenamente fizice la o scoala pentru filmele de actiune din Seul, dar si antrenamente de lupta efectuate in Statele Unite, unde s-au si filmat cateva scene din film. Regizorul scenarist Lee Jeong-beom, ce a devenit celebru dupa succesul extraordinar al productiei “The Man From Nowhere”, incearca in “No Tears for the Dead” sa aplice aceeasi reteta a succesului. Extrem de pretentios si atent la detalii, acesta a luat interviuri soldatilor din fortele speciale ale Coreei si Statelor Unite pentru a afla detalii despre pregatirea si realitatea lumii lor, incorporand toate aceste informatii in scenariul sau. Din pacate, tot acest efort nu a dat roadele asteptate. In ciuda numelui regizorului si al vedetei de pe afisul filmului, “No Tears for the Dead” nu a facut fata concurentei productiilor americane “X-Man Days of Future Past” si “Edge of Tomorrow”, lansate in aceeasi perioada, productii ce au dominat mai mult de o luna de pe primul loc box-office-ul coreean. Ocupand abia locul 5 in box-office in saptamana premierei si atragand doar 600.000 de spectatori in salile de cinematograf, filmul a obtinut incasari modeste, de numai 4,6 milioane de dolari. Din pacate pentru realizatori, nu doar concurenta a blocat drumul spre succes al filmului, ci insusi scenariul sau, extrem de haotic, concomitent cu numarul mare de personaje (multe non-asiatice) ce au facut ca un sfert din film sa fie vorbit in engleza sau chineza. In rolul principal feminin regizorul a distribuit-o pe actrita Kim Min-hee (premiata pentru rolul din “Very Ordinary Couple”), solutia de rezerva in momentul in care Lim Soo-jung a renuntat la proiect.

Gon (Jang Dong-gun) si-a trait de mic copilaria in Minnesota, Statele Unite, dupa ce a parasit Coreea dus de mama sa pe Taramul Fagaduintei in cautarea unui viitor. In scurt timp insa, aceasta cade in patima alcoolului, incercand sa-si abandoneze in repetate randuri copilul, pana cand a sfarsit prin a-si lua viata. Antrenat ca un asasin la adolescenta, Gon ajunge sa lucreze la comanda capilor lumii interlope americane. Intr-o zi, acesta decide sa renunte la viata de asasin, insa i se incredinteaza o ultima misiune: sa lichideze un anume Ha Yun-guk. Acesta sustrasese un fisier din calculatorul unui om cheie al lumii interlope, ce spala bani negri in Coreea si-i depunea in conturi secrete din insulele Cayman. Fisierul continea datele de conectare la un cont de nu mai putin de 100 milioane de dolari, bani ce apartineau Triadelor chineze implicate in afacere. Misiunea e indeplinita cu succes, dar nici un stick cu fisierul sustras nu este gasit. Mai mult, in timpul misiunii, fetita de doar 9 ani a lui Ha, ce se afla intamplator la fata locului, e ucisa accidental de Gon. Inainte de a fi ucis, Ha reuseste sa transmita fisierul cu datele contului la 3 persoane, intre care una este sotia lui cu care nu a mai tinut legatura de peste 2 ani, Choi Mo-gyeong. Gon primeste o ultima sansa de la seful sau pentru a repara greseala: sa mearga in Coreea, sa puna mana pe fisierul trimis femeii si sa o ucida pe aceasta, de ceilalti 2 ocupandu-se altcineva. Macinat de remuscari pentru uciderea fetitei lui Choi Mo-gyeong si presat de interlopi, Gon trebuie sa ia o decizie dificila.

Filmul face o incursiune in viata unui asasin platit folosit de Mafia internationala pentru rezolvarea treburilor murdare. Gon, interpretat de Jang Dong-gun, e asasinul din centrul povestii, un personaj tacut, discret, care e lipsit de aura de erou ce bate pe toata lumea care ii sta in cale. Acesta are o drama ascunsa adanc in suflet, care iese la suprafata in momentul uciderii accientale a unei fetite de 9 ani. Incidentul il marcheaza, din acel moment supunandu-se unei auto-analize cazre il tine mereu in tensiune. Primind misiunea de a o ucide pe mama fetei pentru ca aceasta ar fi primit un mail cu datele condifentiale de la sotul defunct, acesta initial ezita sa indeplineasca misiunea. Mai apoi, treptat, ceva se intampla in universal lui interior, ceva ii rapeste putin cate putin elanul criminal. Si nu, nu se indragosteste de cea pe care trebuie sa o ucida, ci pur si simplu vede in drama femeii posibila drama a mamei sale din anii copilariei. Interesanta latura psihologica a acestui personaj si modul in care remuscarile il transforma, acest lucru asigurand componenta dramatica, umana, a filmului. In rest, intregul film e o insiruire de detalii si indicii aparent fara legatura, care te lasa putin in ceata in prima jumatate a sa, dand impresia unui scenario haotic. Abia in a doua jumatate avem parte de o dezlantuire a personajului principal, insa nu in sens artistic, ci fizic. Se poate vedea de ce Jang Dong-gun s-a antrenat 4 luni pentru acest rol, aproape 50 de minute filmul transformandu-se intr-un joc de Counter Strike real, din care nu lipseste arsenalul militar, impuscaturile fara oprire, violenta fizica si verbala, sangele si actiunea dusa la cotele cele mai inalte. Jang Dong-gun nu impresioneaza artistic cu nimic in acest rol, nici macar cu lacrimile de la final si din titlu care, veti vedea, au semnificatia lor si e una strict personala. Poate doar cu forma fizica, dandu-ti impresia ca chiar este un militar cu pregatire, insa e departe de rolurile din “My Way” si “Dangerous Liaisons”, in acest din urma film fiind de-a dreptul cuceritor. Se pune, atunci, intrebarea de ce a acceptat sa joace acest rol ? Raspunsul e simplu: a devenit deja o traditie in cinematografia coreeana ca fiecare actor sa-si treaca in CV cel putin un rol intr-un film/serial istoric, dar si intr-un film de actiune in stil hollywoodian, exploziv, care sa-i puna in valoare calitatile fizice, inainte sa ajunga la o varsta la care astfel de roluri nu mai sunt potrivite pentru el. In plus, jucand si astfel de roluri, eventual chiar negative, fanii actorilor isi pot da seama de talentul acestora si in alte ipostaze decat cele clasice, pozitive. Au trecut prin asta toti marii actori coreeni odata cu Hallyu, ca e vorba de Joo Jin-mo (A Love), So Ji-sub (Company Man), Lee Byung-hun (IRIS), Ryoo Seung-ryong (The Target) sau Gong Yoo (The Suspect), iar lista ar putea continua. “No Tears for the Dead” va ramane, probabil, un film oarecare din cariera marelui actor si datorita scenariului indecis in prima sa jumatate, lucru taxat de public, ce nu s-a grabit sa vizioneze productia in cinematografe, dupa primul val de spectatori, a caror parere e decisiva pentru succesul unui film. Per total, un film pe jumatate exploziv, jumatate anost, in care protagonistii isi rostesc replicile comune… la telefon, un film cu multe personaje ce apar si dispar la fel de repede dar cu o dramatizare care reuseste sa explice anumite lucruri si totodata sa tina spectatorii in priza, sensibilizandu-i la drama protagonistilor. In mod sigur amatorii de filme de actiune obisnuiti cu violenta gratuita a filmelor hollywoodiene nu vor avea ce regreta, tensiunea si dinamismul animand scenariul atunci cand acesta trage inapoi filmul. Un film de 5, maxim 6 stelute din 10.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab, uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 26 octombrie 2014

Moda remake-urilor pare a fi cuprins si cinematografia chineza de cativa ani buni, filme precum “Iceman”, “Butterfly Lovers” sau “Flying Guillotine” inscriindu-se in acest demers ce-si are originea in curentul de peste Ocean axat pe ideea de franciza. Mai exact, se incearca realizarea unor remake-uri ale unor filme de succes de ieri dupa o metoda noua, cea a despicarii firului narativ in povesti multiple care sa fie tinute in viata cu continuari. Si totusi, “The White Haired Witch of Lunar Kingdom” incearca sa mearga impotriva acestui curent, filmul nelasand loc unei posibile continuari. Regizat de Jacob Cheung (A Battle of Witts), filmul nu este un remake dupa clasicul The Bride With White Hair din 1993, ci o readaptare a romanului wuxia Baifa Monu Zhuan al cunoscutului scriitor chinez Liang Yusheng. O multime de seriale chinezesti dar si 4 filme inspirate din acest roman au facut cunoscuta povestea lui, insa de data asta regizorul Jacob Cheung a adaptat romanul intr-un scenariu inedit, extreme de captivant, fara similitudini in privinta actiunii cu vreun alt film sau serial anterior. Acest lucru a fost apreciat din plin de iubitorii chinezi de fantezie si wuxia, care au umplut salile de cinematograf, transformand “The White Haired Witch of Lunar Kingdom” intr-un mare succes de box-ofiice. Cu un buget de 16 milioane de dolari, filmul a avut incasari de nu mai putin de 61,9 milioane dolari, aflandu-se in topul filmelor chinezesti ale acestui an. In rolurile principale, Fan Bingbing si Huang Xiaoming formeaza cuplul central, in timp ce Vincent Zhao are rolul negativ. In timpul filmarilor ce au durat 4 luni, actorul principal Huang Xiaoming a cazut de la 3 m inaltime in timpul unei cascadorii pe care si-a realizat-o singur, fracturandu-si 2 degete de la picior si stand in carucior timp de 2 saptamani. Desi nu s-a recuperate complet, acesta si-a incheiat cu succes filmarile, neintarziind trimiterea productiei la faza de post-procesare.

In prima jumatate a secolului XVII, spre apusul dinastiei Ming, in Muntii Wudang timpul pare a se fi oprit in loc. Si totusi, batranul maestru Ziyang cauta sa-si desemneze un succesor in urma unei competitii decisive. Alesul e Zhuo Yihang, discipolul sau, nepotul Guvernatorului Chang-Shuan-ului. Acesta se considera lipsit de experienta necesara pentru a deveni un lider, insa vorbele maestrului sau ii arata ca nu e vorba de a conduce Wudang-ul, ci de a-l sluji pe viata, iar pentru asta tot ce inseamna lipsa se poate completa pe parcurs. Ca nou Sef al Wudang, Zhuo Yihang primeste misiunea de a duce Imparatului Pilulele Rosii, un leac revigorant pe care in mod traditional Wudang il prepara anual pentru Majestatea Sa. In drum spre Palatul Imperial, Zhuo Yihang ajunge intr-o pestera misterioasa, unde cunoaste o tanara fermecatoare razboinica, cu care are o mica confruntare in momentul in care incearca sa citeasca o inscriptie cu povete de pe o stanca. Fascinat de fata fara nume, ii promite ca la urmatoarea intalnire aranjata de destin ii va da un nume, dupa care isi vede mai departe de drum. Fata se dovedeste a fi Rakshasa de Jad, o asasina necrutatoare cautata de toti oamenii Imparatului, ce ii jefuia pe cei corupti si impartea hrana celor sarmani. Tot cautat de autoritati va sfarsi si interlocutorul ei de ocazie, Zhuo Yihang, dupa ce Pililele Rosii livrate Imparatului ii provoaca moartea acestuia. Prinsi amandoi in valtoarea unor jocuri de culise ale tradarii si pentru putere de la Palat, cei doi indragostiti se refugiaza in Fortul Luna, o fortareata naturala inexpugnabila, unde Zhuo Yihang descopera o lume noua… Curand, linistea Paradisului terestru e amenintata de pericole…

Povestea din “The White Haired Witch of Lunar Kingdom” e structurata in jurul a doua genuri diferite, fiecare cu variatiunile sale. Prima jumatate e o aventura cu radacini in realitate, in timp ce a doua parte lasa locul fanteziei si imaginatiei. Faptul ca in prima jumatate, elementele de fantezie sunt doar un pretext ce incita imaginatia, nu face decat sa sporeasca misterul si curiozitatea spectatorului, care mai apoi e pe deplin satisfacuta de continuarea plina de neprevazut, in care hotarul imaginar e trecut in ambele sensuri cu ajutorul unor simboluri si, desigur, al efectelor speciale si vizuale. Filmul are un ritm bun, si cu exceptia unui moment din prima jumatate cand in decursul catorva minute se produc o multime de evenimente neprevazute dand senzatia de repezeala, realizam intr-un final ca acele minute nu reprezinta decat intriga filmului, momentul in care taberele se contureaza cu claritate, dupa care povestea isi urmeaza cursul firesc fara vreo pripeala si fara sa dea senzatia de plictis. De remarcat coloana sonora, care ca de obicei in filmele de fantezie chinezzesti e cuceritoare, subliniind cand momentele de romantism, cand cele de tensiune si intensitate maxima. Personajele principale sunt excelent interpretate de minunata Fan Bingbing si de aratosul Huang Xiaoming, mai in varsta cu doar 4 ani decat partenera sa din film. Unii au vorbit de faptul ca nu ar fi existat chimie intre cei doi, insa acestea nu sunt decat vorbe in vant deoarece rolul interpretat de Fan Bingbing nu solicita neaparat o chimie tipica unui film romantic, de exemplu. “The White Haired Witch of Lunar Kingdom” nu este un film romantic la origine, desi are momente romantice in egala masura cu scene spectaculoase de lupta, cu intrigi de culise sau cu fantezie. Cine doreste sa vada un film chinezesc fantezie/romantic cu chimie intre protaginisti nu are decat sa vizioneze ”Butterfly Lovers”. Fan Bingbing face un rol excelent dincolo de orice, reusind sa dea personajului sau nota de sobrietate care se spune o avea personajul din romanul lui Liang Yusheng. Cu machiajul “emo“ si mina mereu trista si necrutatoare ea da viata unei altfel de “Zane” decat “zana cea buna” din basmele pentru cei mici. In realitate e o justitiara ce nu ezita sa comita crime atroce impotriva celor corupti si nedepti cu populatia de rand ce se zbate in foamete si saracie. Personaj complex, cu masca ce-i acopera jumatate din fata, joaca perfect rolul unui “Robin Hood” feminin chinezesc ce nu iese din limitele personajului sau fantastic decat atunci cand fara voia ei se indragosteste de craiul venit din Muntii Wudang. Acesta din urma e un adevarat Fat Frumos, bine facut, cunoscator al medicinei traditionale, inteligent, recent numit successor la conducera Wudangului de catre maestrul sau. Nu e un personaj naiv, cum deseori filmele chinezesti de gen introduc in trasaturile personajului principal, intelege perfect tot ce se petrece in jurul sau, iar in momentul in care increderea in cea pe care o iubeste ii este pusa la incercare, nu actioneaza necugetat, in ciuda instinctului care intai de toate il infioara. Desi se considera insuficient de matur sa preia conducerea Wudangului, da dovada de deplina maturitate atat cand vine vorba de a intelege urzelile din jurul sau, cat si cand vine vorba de iubirea ce o poarta “vrajitoarei” ce i-a rapit inima. Nu pot fi trecute cu vederea nici costumele, dar nici decorurile, excelent create pe calculator, ce dau impresia unor peisaje reale, unice, care te intrebi daca chiar exista pe aceasta planeta sau doar in imaginatia noastra. Poate ca filmul nu este la fel de profund ca prima ecranizare, din 1993, a romanului omonim, insa remake-ul poate fi pentru generatia actuala ce nu a avut timp sa vada productia devenita deja clasica o captivanta provocare, care ii va incanta.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Author: admin

Scent of Chrysanthemums (2003) – o emoţionantã poveste de iubire cu Park Hae-il şi regretata Jang Jin-young în rolurile principale

East of Eden (2008-2009) – serialul coreean de 23 de milioane de dolari ce a dat un nou impuls Hallyu

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 14 subtitrare in romana

Ju-on: The Beginning of the End (2014) – restartarea francizei Ju-on, la 15 ani de la debut

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 13 subtitrare in romana

Man on High Heels (2014) – Cha Seung-won în cautarea propriei identitãţi

The Divine Move (2014) – Jung Woo-sung, despre go şi rãzbunare

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 12 subtitrare in romana

Drama Festival: Old Goodbye (2014) – Jang Hyuk, Jang Na-ra şi regãsirea timpului pierdut…

One Third (2014) – diferenţa dintre film şi realitate stã într-un scenariu bun !

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 11 subtitrare in romana

The Fugitive of Joseon (Heaven’s Order) (2013) – Lee Dong-wook la debutul intr-un rol de epoca

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 10 subtitrare in romana

Love Story: The Rose (1999-2000) – despre ipostazele nebãnuite ale iubirii

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 9 subtitrare in romana

I Do, I Do (2012) – o comedie romanticã despre alegeri şi constrângeri în societatea coreeanã modernã

Ghost Train (Otoshimono) (2006) – un bilet de tren misterios pentru o invitaţie de nerefuzat în seara de Halloween !

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 8 subtitrare in romana

No Tears for the Dead (2014) – Jang Dong-gun, bãrbatul care plânge

The White Haired Witch of Lunar Kingdom (2014) – un blockbuster chinezesc inspirat dintr-un roman wuxia celebru, readaptat