Pozitia a 6-a: „Crazed Fruit” (1956) – Ko Nakahira

In vara lui 1956, un film urma a avea premiera, constituind scanteia unei revolutii culturale si artistice in Japonia si peste granitele ei. Nu putini sunt cei care au auzit de Ryunosuke Akutagawa, unul din cei mai reprezentativi scriitori ai Japoniei moderne („Rashomon”, „A Fool’s Life”, „Kappa”). Disparut prematur, in urma sinuciderii sale la doar 35 de ani, cel mai bun prieten al sau a instituit, in 1935, premiul Akutagawa. In timp, acesta a devenit cel mai prestigios premiu acordat pentru o scriere literara in Japonia, celor mai promitatori scriitori debutanti. In 1955, un anume Shintaro Ishihara castiga acest premiu pentru romanul sau „Season of the Sun”, incepand o cariera prodigioasa in literatura (intrat ulterior in politica, in 1999 devenea guvernator al Tokyo-ului). Un an mai tarziu, la doar 30 de ani, regizorul debutant Ko Nakahira realiza filmul „Crazed Fruit” (cunoscut si ca „Juvenile Jungle”), inspirat din romanul premiat al lui Ishihara, „Season of the Sun”. In film au fost distribuiti atat Shintaro Ishihara, cat si fratele acestuia, Yujiro Ishihara.

Filmul a aparut intr-un context foarte tulbure: abia se scursese un deceniu de la incheierea conflagratiei mondiale, iar ranile razboiului erau inca deschise. Amintirea ororilor comise de Imperiu in cea mare parte din Asia era inca vie, iar filmul japonez incerca, ca de altfel intreaga Japonie, sa se ridice din ruine. Studiourile Nikkatsu au considerat ca este momentul pentru o schimbare, iar pentru a preveni falimentul industriei de film a incercat o revolutie in acest domeniu. Este vorba de ceea ce ulterior avea sa fie cunoscut sub numele de „taiyozoku” (taiyo=soare, zoku=trib) sau „Clanul Soarelui”, o subcultura a tinerilor, in genul celor manifestate si in lumea occidentala postbelica. In anii ’50 asistam, la nivelul tineretului din Japonia, la un fenomen de inviorare culturala si la o explozie de subculturi. Acestea purtau de obicei sufixul de „clan”(zoku): Kaminarizoku („subcultura clanului motociclistilor”), Saikezoku („clanul psychedelic”), Bara-zoku (subcultura clanului gay) etc. Notiunea, in scurt timp, s-a extins in plan social la diverse categorii: salariati, activisti politici etc. In esenta, termenul a ramas unul care se refera la tineret si la dorinta acestuia de emancipare si afirmare a personalitatii intr-in mod neconventional.

In lumea filmului, aceasta subcultura isi are corespondenti si la Hollywood. Subculturile „Rocker” si „Greaser” erau promovate, cam in acelasi timp, in filmul lui Nicholas Ray, „Rebel Without a Cause” sau al lui Richard Brooks, „Blackboard Jungle”. In Japonia, „Crazed Fruit” lansa Noul Val intr-o cinematografie tributara traditiei si conservatorismului. Subcultura „taiyozoku”, care a stat la baza acestui suflu nou, a fost condamnata de societatea traditionalista, fiind considerata drept una care imbratisa si incuraja violenta si promiscuitatea in randul tinerilor din anii postbelici, a acelei generatii care a crescut in saracia si greutatile de dupa razboi.

Pivotand in jurul unui triunghi amoros tragic intre 2 frati (Natsuhisa – interpretat de Yujiro Ishihara si Haruji – interpretat de Masahiko Tsugawa) si o frumoasa dar speculativa fata pe nume Eri (Mie Kitahara), „Crazed Fruit” nu prezinta doar nemultumirile si frustrarile tineretului japonez din anii postbelici, ci ale unei intregi generatii de cineasti. „Intre sfasierea fustei unei femei si zgomotul ascutit al motoarelor motocicletelor, persoanele sensibile au sesizat mesajul unei noi generatii in filmul japonez”. Astfel descria Nagisa Oshima impactul pe care filmul l-a avut asupra sa si a Noului Val ce inmugurea in cenusa umbrelor trecutului. In acelasi timp, pionierul Noului Val din cinematografia franceza, François Truffaut, recomanda proiectarea acestui film japonez la prestigioasa Cinémathèque Français. Unii critici de film chiar au avut o polemica aprinsa pe marginea faptului ca „Crazed Fruit” ar fi avut o influenta majora asupra filmului lui Truffaut din 1962, „Jules et Jim”.

Indiferent de ce s-a vorbit despre acest film, de influenta pe care acesta a avut-o sau nu asupra cineastilor europeni sau occidentali, aceasta poveste a unor tineri ce resping valorile traditionale japoneze, imbratisand senzatiile tari, violenta si sexul a pavat drumul catre viitoarele filme cu delincventi juvenili precum cele din seria „Stray Cat Rock”, filmul lui Masato Harada „Bounce KO Gals” sau, ar spune unii, chiar „recentul” „Battle Royale” al lui Kinji Fukasaku. Desi „Crazed Fruit” i-a asigurat lui Nakahira un loc de cinste in istoria filmului japonez, cariera lui ulterioara (era doar la primul sau film) s-a dezvoltat in paralel cu declinul lent al industriei de film japoneze. A sfarsit intr-un complet anonimat, ajungand sa regizeze filme de arte martiale cu buget redus in Hong Kong, sub numele de Yang Shu Hsi.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com