film coreean

Publicat: duminică 4 ianuarie 2015

In ultimul deceniu, societatea coreeana a cunoscut serioase transformari. Chiar daca in planul mentalitatii aceasta a ramas tributara traditiei, unele elemente de parvenitism si-au facut tacit loc, devenind azi ceva obisnuit. Asa cum in societatea noastra a aparut “specia” “pitipoanca”, si in Coreea si-au facut loc asa-numitele “aventuriere” ce vaneaza averile barbatilor bogati. Fara a avea neaparat o cultura generala solida si o instruire adecvata, cum erau pe vremuri asa-numitele curtezane (gisaeng), aventurierele isi fac un tel din a duce o viata lipsita de griji pe spinarea unui sponsor, in speranta ca “izvorul bucuriei” nu va seca niciodata si ca, poate, intr-o zi, isi vor vedea viitorul asigurat daca nu ca sotii, cel putin ca amante. Si asta pentru ca in centrul gandirii acestor persoane sta intotdeauna banul. Cum arata viata de zi cu zi a unei astfel de persoane ? Cam acesta este subiectul comediei romantice regizate de debutantul Park Yong-jib in 2007, “Miss Gold Digger”. Povestea este scrisa de scenaristul Park Eun-young (Maundy Thursday, My Dear Enemy, Heartbreak Library), si chiar daca nu este la fel de stralucita ca celelalte scenarii ale sale, filmul e agreabil. “Miss Gold Digger” marcheaza debutul pe marele ecran al excelentei actrite Han Ye-seul, care a si atins apogeul carierei sale in 2008, acest rol aducandu-I 4 premii, din care 3 pentru intrepretare si unul de popularitate. Aparitia ei in acest film vine exact dupa rolul pe care ni-l amintitm din serialul “Fantasy Couple” (Jo Anna), si intr-o mare masura se aseamana destul de mult, si de aceasta data personajul ei fiind unul incapatanat si arogant. De aceasta data nu exista un protagonist masculin dupa clasica reteta a comediilor romantice, ci 4 personaje masculine ce impart un rol de protagonist. Acestia sunt interpretati de figuri cunoscute, precum: Lee Jong-hyuk (din “Crush and Blush”), Kwon Oh-jung (recent vazut intr-un rol secundar in “Empress Ki”), Kim In-kwon (din “Almost Che” sau “Divine Move”) si Son Hyo-young, singurul nume mai putin cunoscut (ce interpreteaza rolul rapper-ului), pentru care “Miss Gold Digger” a fost si singurul film de pana acum.

Shin Mi-su (Han Ye-seul) e o tanara care stie sa profite din plin de atu-ul sau principal, frumusetea, fiind totodata si descurcareata la locul de munca, in calitate de sefa de echipa reusind sa nu scape nici un contract de publicitate obtinut pentru firma la care lucreaza. In plan personal, insa, este singura. Si acesta nu e un motiv de tristete; din contra, profita la maxim de viata, principiile ei fiind cele ale unei persoane practice. Mai exact, e ceea ce in termenii de azi s-ar numi “vanator de averi” sau “aventuriera”. Viseaza ca intr-o zi sa cunoasca barbatul ideal, pe cat posibil atragator, dar mai ales cu bani sau cel putin cu o slujba influenta. Pentru a fi sigura ca nu da gres in alegerea sa, se cupleaza nu cu unul, ci cu trei barbati deodata. Prima ei victima e Lee Jun-seo, un barbat aratos, cu o avere impresionanta, care ii cade repede la picioare si o umple de daruri care mai de care mai costisitoare. Al doilea e Yun-cheol, un barbat deloc atractiv, ochelarist tocilar, ce nu reuseste nicicum sa ia examenul pentru barou, spre a deveni procuror al Republicii. Desi nu are bani, e o “investitie” de perspectiva ce nu poate fi neglijata. In sfarsit, a treia persoana pe care o place e Hyun-jun, un rapper pe care il cunoaste intr-un club, tanar naiv atras de infatisarea fetei, la fel, o “investitie” de viitor in cazul in care ar fi devenit un star. Si ca si cum nu ar fi fost de ajuns, jucandu-se cu cei trei precum cu niste animale de companie, intr-una din zile Mi-su sparge ghiveciul de flori din fata imobilului apartinand unui locatar artagos si ursuz, Dong-min. Pentru fapta sa si pentru incapatanarea de a nu-si recunoaste vina, Mi-su e umilita si pusa sa isi ceara iertare la portavoce in auzul intregului cartier. Acest incident avea sa fie doar inceputul unui lung sir de ghinioane, in care cei doi vecini vor fi implicati. Doar ca e o problema: daca ceilalti 3 barbati au cazut foarte repede la picioarele ei, Mi-su constata ca Dong-min cel artagos e unul din putinii barbati ce pare indiferent la farmacele ei. Care sa fie misterul ?

“Miss Gold Digger” e o comedie romantica linistita, cu momente comice usoare, in care actrita principala Hen Ye-seul e pilonul intregii intrigi. De la ea porneste totul si la ea se intoarce totul. Prestatia ei e una deosebita (dovada si cele 4 premii castigate), de multe ori mimica ei facand mai mult decat toate replicile de rostit la un loc. Daca nu stiti cum arata un “vanator de averi”, Mi-su e intruchiparea perfecta a acestei notiuni, definitia insasi. Cu o infatisare angelica si inocenta, Mi-su poate juca orice rol in fata cuceririlor ei facile. Cand esti tanar si frumos, toata lumea e la picioarele tale, asa ca neobisnuit ar fi sa existe cineva care sa nu cedeze farmecelor din prima. Mi-su e docila si lingusitoare cu prietenul bogatas, constienta fiind ca in functie de comportamentul ei de moment viata i se poate schimba instant. Vorbeste mieros cu acesta, pare cea mai blanda creatura din lume si se declara o adepta inflacarata a principiului ca iubirea, nu banul, aduce fericirea. In schimb, cu procurorul aspirant, care e sarac lipit, comportamentul i se schimba radical. Si asta pentru ca stie ca victima sa nu are nimic de oferit momentan. I se adreseaza uneori pe un ton poruncitor si stabileste clar regula jocului: daca nu ia nici de data asta examenul pentru procuratura, relatia lor se va sfarsi. Doar ce folos sa ramana cu un etern invatacel in care mai mult investeste ea din economiile ei decat sa primeasca ? Cu rapperul aspirant lucrurile stau altfel. Acesta e un tanar in jur de 20 de ani, si ceea ce o atrage la el e, pe langa posibilitatea unui viitor stralucit in show-biz, si aspectul sau fizic placut, o atractie fireasca, cata vreme ceilalti doi “iubiti” sunt oarecum trecuti de prima tinerete. Insa acesta e total imatur, interesat intai sa o aduca in patul lui, si abia apoi sa o pastreze sub pretextul ca “o iubeste nespus”. Cat il priveste pe vecinul artagos, acesta nici macar nu se poate califica pentru pozitia de “aspirant” la farmecele ei, cata vreme e rece ca gheata si de fiecare data cand are ocazia o pedepseste dupa principiul “dupa fapta si rasplata” fara nici un regret. Cam greu de ales din aceasta oferta, nu ? Cei 3 barbati reprezinta tot atatea fete ale iubirii, anume barbatul cu bani, barbatul sarac dar care prin munca proprie poate ajunge sus, si barbatul naiv abia iesit din adolescenta, al carui univers e destul de limitat si al carui unic atu e entuziasmul tineretii. Mi-su are 3 oportunitati pentru a-si asigura un viitor lipsit de griji. O a patra, desi inimaginabila (vorba aceea cu extremele care niciodata nu se atrag poate fi rasturnata intotdeauna cand vine vorba de sentimente), exista si ea ca alternativa la cele 3. Ce va alege eroina noastra sireata ? Poate concluzia ei de la final spune totul despre povara ce apasa pe umerii ei: “E foarte greu sa fii femeie in ziua de azi”. Va depasi cu bine aceasta dilema existentiala ? Ramane sa descoperiti urmarind aceasta savuroasa comedie romantica.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Vic (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: miercuri 1 octombrie 2014

Sequel-ul cunoscutei productii coreene “My Sassy Girl”, “My Second Sassy Girl”, a inceput sa fie filmat in Busan, avandu-i in rolurile principale pe acelasi protagonist masculin, Cha Tae-hyun, si pe actrita si cantareata chineza Victoria. Filmul va fi o coproductie coreeano-chineza, iar producatorii se asteapta sa fie un succes la fel de mare ca filmul din 2001. E greu de crezut ca acest lucru va mai fi posibil, din cel putin 2 motive. Primul ar fi acela ca “My Sassy Girl” a stat la baza exploziei Hallyu, alaturi de serialul “Winter Sonata”, cuplul Cha Tae-hyun – Jeon Ji-hyun (Gianna Jun) dand nastere unui adevarat sindrom “My Sassy Girl” in intreaga Asie, popularitatea celor doi devenind uriasa in tari precum Coreea, Japonia, China si Asia de Sud-est. Nici o alta productie coreeana nu a mai reusit sa se bucure de o asemenea popularitate in Asia din 2001 pana in prezent. Al doilea motiv pentru care avem de ce sa fim sceptici in fata optimismului producatorilor e faptul ca in 2008 s-a realizat un sequel la Hollywood al acestui film, ce a reusit sa o dea, cum se spune, serios “in bara”, la fel cum lamentabil, in 2010, producatorii chinezi au indraznit sa scoata pe piata un film cu un buget redus intitulat “My Sassy Girl 2”, vorbit in chineza, o umbra palida a insasi notiunii de sequel.
Compania de productie SinCine l-a distribuit pe Cha Tae-hyun, mai batran cu 13 ani, la 38 de ani, sa continue rolul ca Geon Woo, si pe Victoria ca a doua “sassy girl” (“fata obraznica”). “My Second Sassy Girl” se doreste a fi o comedie romantica despre viata unui cuplu de proaspat casatoriti putin deplasati, Victoria interpretand prima iubire a personajului Geon Woo, din scoala primara. Incapabil s-o uite pe prietena lui obraznica ce a plecat, Geon Woo sfarseste prin a da – din nou din intamplare, desigur – peste prima lui iubire, si se inscoara cu aceasta, in ciuda obiectiilor apropiatilor sai. In plus, noua lui sotie, chinezoaica, e cam afona la limba coreeana, de unde multe situatii hilare. Actrita Victoria nu a fost intamplator aleasa pentru acest rol, imaginea ei mereu optimista si senina convingandu-i pe producatori.

In ultimii 30 de ani, SinCine a incercat sa duca filmul coreean peste hotare, din 1989 pana in prezent aproximativ 80% din filmele produse avand succes. “My Second Sassy Girl” va fi un proiect in coproductie cu China, pentru piata asiatica. Asocierea nu e intamplatoare, din 2014 China devenind oficial cea de-a doua piata de film la nivel mondial (dupa Hollywood) si numarul 1 in Asia. Multe persoane din industria coreeana de film au batut la portile Chinei si putini regizori au si reusit sa razbeasca, insa in realitate zidurile pietei chinezesti sunt destul de inalte pentru coreeni. Acesta e si scopul acestei coproductii, deschiderea portilor pietei chineze de film Valului Coreean. Filmul va fi regizat de coreeanul Jo Geun-sik si va avea premiera in Coreea si China in mai 2015.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 20 septembrie 2014

In 2010, realizatorii francezi lansau filmul “Point Blank”, un “action/thriller” cu un buget de aproape 11 milioane euro, ce nu a reusit sa-si acopere investitia din cele 9,2 milioane dolari obtinute la box-office. Cu actori cvasi-necunoscuti pentru filmul francez, “Point Blank” s-a dovedit un esec sub toate punctele de vedere. E surprinzator de ce producatorii coreeni au ales sa isi incerce norocul realizand un remake dupa un astfel de film. “The Target” spune o poveste similara, insa care are specificitatile ei, preluand din productia franceza doar ideea de baza, in rest, totul fiind construit diferit. Scenariul e scris de Jun Chul-hong, cel ce a debutat cu scenariul unei drame, “Crying Fist” si al unei povesti fantastice, “Heaven’s Soldier” (ambele in 2005), si care a revenit in acest an in forta cu 3 scenarii ale unor productii de rasunet. E vorba de 3 filme aflate in topul 10 al filmelor coreene din acest an, dupa incasari: Roaring Currents, cel mai de succes film coreean al tuturor timpurilor, cu peste 131 milioane de dolari incasari; “Kundo: Age of the Rampant”, cu 35,6 milioane de dolari incasari, si “The Target”. Acesta din urma a obtinut incasari de 29 de milioane de dolari, fiind un succes de box-office si unul din putinele cazuri in care un remake – e drept, international – depaseste filmul pe care l-a avut la baza sa. Poate din acest motiv producatorii indieni s-au gandit si ei sa faca un remake la “Point Blank”, a carui productie va incepe in 2015. Regizorul lui “The Target” trebuia sa fie initial Juhn Jai-hong (Poongsan, Beautiful), un regizor care stia sa faca treaba buna cu un buget redus (Poongsan si Beautiful fiind scrise si produse de nimeni altul decat Kim Ki-duk !), dar chiar inaintea inceperii filmarilor, acesta si compania producatoare CJ Entertainment au avut unele divergente, iar acesta a renuntat la proiect. Filmarile au fost amanate, fiind gasita solutia de avarie numita Chang (pseudonimul lui Yoon Hong-seung), un regizor tanar ce a debutat in 2008 cu un horror, “Death Bell”. Din pacate lipsa de experienta si abordarea in premiera a genului thriller/actiune se vede in realizarea lui “The Target”, impresia finala fiind ca in ciuda succesului sau, ceva parca e atipic raportat la alte filme coreene de gen. In rolurile principale revedem doi actori mult indragiti. E vorba de Ryoo Seung-ryong, cel care ne-a impresionat in “Miracle in Cell No 7”, in “Masquerade” (chiar daca a avut un rol secundar) si in “All About my Wife”. Daca ne amintim de rolul de Don Juan din “All About My Wife” si il privim acum, am zice ca avem in fata 2 actori fizic total schimbati. Desi avea 43 de ani la data inceperii filmarilor, Ryoo Seung-ryong arata o forma fizica de invidiat, slabind mult pentru acest rol solicitant fizic. Pe aratorusl Lee Jin-wook il revedem dupa un rol secundar in recentul succes de casa “Miss Granny”, in timp ce rolul negativ e interpretat de un Yu Jung-sang (din k-drama “Secret of Birth”) aproape de nerecunoscut.

Intr-o seara ploioasa, un incident are loc in imobilul Myungjin dintr-un cartier al Seulului. Un individ, Baek Yeo-hoon, ranit in urma unei impuscaturi, incearca sa scape de urmaritorii sai si este lovit de o masina. Mai apoi e dus la Urgente, unde medicul rezident Lee Tae-jun reuseste sa-l stabilizeze. Observand rana de glont, anunta politia, care in scurt timp trimite o echipa sa vada despre ce este vorba. Pentru Lee Tae-jun, ceea ce pare a fi un simplu caz cu care se confrunta aproape zi de zi la Urgente, se dovedeste in scurt timp a fi un episod desprins din zona crepusculara. Cineva incearca sa deconecteze aparatele la care era conectat grav ranitul ce tocmai fusese stabilizat, insa din fericire Tae-jun reuseste s ail mentina in viata. In aceeasi seara, sotia gravida e rapita de un necunoscut ce i-a dat buzna in casa, si care il contacteaza a doua zi amenintandu-l ca daca nu il scoate din spital pe pacientul vanat de toata lumea, sotia lui va muri. Doar ca lucrurile se complica a doua zi dimineata, cand Tae-jun, desi nu avea tura de garda, se prezinta la locul de munca hotarat sa indeplineasca cerinta rapitorului. Locul e impanzit de politie, iar o femeie detectiv se ocupa deja de caz, facand conexiunea cu o crima petrecuta cu o seara in urma in cladirea Myungjin. Baek Yeo-hoon, persoana ce era sa-si piarda viata in accidentul de masina, e suspectul principal ! Ce va face doctorul Tae-jun pentru a-si salva sotia ? Jocul de-a soarecele si pisica abia incepe.

“The Target” e un thriller captivant ce aminteste de low-budget-ul “Les Formidables”(2006), o poveste cu un subiect asemanator in care un politist si un suspect de crima accepta sa se ajute reciproc pentru a scapa de problemele care ii urmaresc. De aceasta data avem in fata un doctor la inceput de cariera, curajos, dispus sa faca orice pentru a-si proteja sotia insarcinata rapita de un necunoscut, dar neputincios in fata provocarii la care e supus. Si, pe de alta parte, avem un suspect de crima care intr-o prima faza nu isi mai aminteste nimic din trecutul apropiat, dar care pe masura ce isi revine realizeaza situatia perfecta de tap ispasitor in care se afla. Urmarit de politie dar si de niste criminali profesionisti ce incearca sa-l lichideze, acesta ajunge printr-un context de evenimente sa fuga impeuna cu doctorul, trezindu-se, in cele din urma, amandoi tinte intr-o conspiratie la mijlocul careia se afla multe interese si bani. Filmat intr-un ritm alert, filmul e o insiruire de evenimente petrecute aparent inexplicabil, insa sunt doar piesele unui puzzle pe care scenaristul ni le dezvaluie pas cu pas. Nu lipseste componenta politista a filmului, care parca taie putin din spectaculozitatea genului thriller, la un moment dat existand impresia ca filmul se indreapta spre o clasica poveste cu urmariri, tipic americana, cu politisti si infractori. Dar e doar o impresie de moment, in scurt timp suspansul revenind, odata cu ritmul alert al actiunii. Desi e un film reusit, ritmul sau alert da impresia ca regizorul s-a grabit sa spuna totul cat mai repede pentru a se incadra in cele 90 de minute cat tine filmul. Acesta nu lasa deloc timp privitorului sa se acomodeze cu situatia, cu personajele, inclusiv cazurile lor fiind prezentate lapidar, fara a da ocazia atasarii de vreun personaj. Poate acesti regizori tineri din noul val care fac filme in Coreea ar trebui sa studieze alte filme de gen inainte de a se avanta intr-un domeniu nou, regizorul Yoon Hong-seung, ce si-a ales pseudonimul Chang cu care se semneaza, regizand un singur film pana in prezent, un horror cu elevi, Death Bell, in care relatiile dintre personaje nu au nici o importanta pentru ca intr-un film horror, se stie, cam toate personajele mor pana la final. Pana si intr-un film de actiune, insa, trebuie acordata putina atentie relatiilor dintre personaje, altfel filmul risca sa fie o simpla insiruire de evenimente, un “popcorn show” cum ar spune americanii mari consumatori ai genului. “The Target” se apropie mult de un film american de gen, avand parte de urmariri spectaculoase, scene de lupta antrenante si chiar uneori o violenta gratuita plasata pentru a da o nota agravanta anumitor fapte. Pentru un film de gen, “The Target” implineste asteptarile, insa doar atat. Lipsa de experienta a regizorului trage filmul in jos. Noroc cu scenariul si cu interpretarea buna a protagonistilor, care ridica filmul si il recomanda drept unul dintre cele mai antrenante realizari coreene ale anului 2014.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 3 august 2014

“Broken” e o recenta productie coreeana ce readuce in discutie o chestiune care macina de mult timp societatea japoneza, cea a delincventei juvenile. De ce cea japooneza ? Pentru ca filmul e de fapt o adaptare a unui roman scris de japonezul Keigo Higashino, “Hovering Blade”, in 2004, ce a si fost ecranizat cu succes in 2009 in Japonia. Cu toate ca problema delincventei juvenile e una universal valabila, simptomele si consecintele ei fiind asemanatoare in orice societate, in “Broken” se simte mult specificul japonez. E una din cele mai fidele ecranizari coreene ale unui roman scris de un japonez, in care regasim tot ce e specific filmului japonez de gen: imagini sumbre, o atmosfera stranie, o tensiune pe care o simti pe tot parcursul filmului, o violenta dusa uneori pana la extrem nespecifica filmului coreean, mult mai rezervat in descrierea violentei. Desigur, tocmai datorita acestui lucru, filmul a fost clasificat cu rating R+19. Nu neaparat violenta socheaza in acest film, care e intensa in doar cateva scene, in rest fiind vorba de un thriller autentic, ci mai ales anumite scene cu profund caracter antisocial, destul de greu de suportat de spectator. Insa dincolo de aceste lucruri, filmul ridica numeroase intrebari si prezinta ipostaze cutremuratoare ce ne fac sa ne intrebam daca legea e facuta cu adevarat pentru a pedepsi infractorii, ca e vorba de persoane adulte sau copii, sau e facuta pentru ca prin masurile uneori prea permisive sa duca la indreptarea persoanei. Si se mai pune o intrebare: poate o persoana ce a gresit grav sa se indrepte vreodata ? Filmul incearca nu sa raspunda la aceste intrebari, ci sa ofere o alternativa cruda la dreptatea infaptuita de Justitie: justitia personala. Chiar daca suna a ceva desprins parca din vendettele evului mediu apusean, sa fie asta o alternativa si la nedreptatea sociala a lumii moderne ?

Lee Sang-hyeon (Jung Jae-young) e un umil angajat al unei fabrici private de textile. Sotia i-a murit dupa 3 ani de lupta cu o boala nemiloasa, trebuind sa-si creasca singur unica fiica, pe Su-jin. Ocupat mai mereu cu lucrul, preferand sa ramana peste program sau, eventual, sa mearga dupa program sa isi inece amarul in bautura, Sang-hyeon isi neglijeaza mereu fiica, uitand de planurile comune facute de aceasta. Intr-o seara ca oricare alta, in care Sang-hyeon isi anunta fiica prin sms ca intarzie deoarece la fabrica i s-a impus un obiectiv de productie ce trebuia obligatoriu atins, fata acestuia dispare. Revenit tarziu acasa, tatal gaseste casa saracacioasa pustie si crede ca probabil fiica lui s-a dus sa stea la prietenele ei de scoala. Doar ca a doua zi e cautat de sergentul Jang de la politie, care il solicita pentru a identifica un cadavru, despre care sustine ca ar fi al fiicei sale. Desi la inceput crede ca totul e o gluma, la vederea cadavrului intreaga lui lume se prabuseste dintr-o data, sfaramandu-i sufletul. In fata promisiunilor sergentului Jang de a-i gasi pe autorii violului si crimei, Sang-hyeon decide sa-si faca singur dreptate si porneste pe urmele autorilor primind informatii confidentiale de la un necunoscut. Ceea ce e pe cale sa descopere e cel putin la fel de cutremurator ca fapta oribila comisa de autori impotriva fiicei sale.

“Broken” este cea de-a treia adaptare coreeana pentru marele ecran dupa o opera a romancierului japonez Keigi Higashino, dupa “White Night” (2009) si “Perfect Number” (2012). Cunoscut pentru romanele sale de mister, Higashino a scris o multime de romane ce sunt foarte cautate de cineastii japonezi in vederea ecranizarii lor. E suficient sa amintim doar cateva filme si seriale realizate dupa romanele sale: Tegami, The Wings of the Kirin, Galileo, Himitsu, Byakuyako, Shinzanmono. Filmul coreean a strans peste 450.000 de spectatori in salile de cinematograf in primele 4 zile de la lansare, veniturile totale obtinute la box-office fiind de 7,3 milioane de dolari. Regizorul Lee Jung-ho, ce a debutat in 2010 cu “Bestseller”, a optat pentru o distributie in care capul de afis e tinut de Jung Jae-young, pe care l-am vazut recent in “The Plan Man”, intr-un rol comico-dramatic, dar si in numroase alte filme ce nu mai trebuie amintite. De aceasta data il interpreteaza pe Lee Sang-hyeon, un rol dramatic prin excelenta al unui tata ce cauta sa-si faca singur dreptate, in fata incapacitatii autoritatilor si a justitiei de a reactiona si pedepsi adecvat astfel de faradelegi grave. Trecand peste atmosfera grea, placida, a filmului, acesta ridica cateva semne de intrebare majore privind echitatea sociala, punand in fata spectatorului cateva situatii paradoxale in care autorii minori ai unor fapte grave ajung sa fie protejati in fata maniei razbunatoare a membrilor familiilor victimelor lor. In plus, ca in atatea alte filme, sunt subliniate o data in plus lacunele sistemului judiciar coreean, ce permite asemenea anomalii si sanctionarea prea putin drastica a minorilor delincventi ce nu constientizeaza gravitatea propriilor fapte comise. Atitudinea acestora ajunge pur si simplu sa te revolte si sa te faca sa dai dreptate celui ce incearca sa-si faca singur dreptate intr-o societate surda si oarba. Si poate cel mai bine intelege prin ce trece tatal victimei chiar politistul, sergentul Jang, care are o vorba: “criminalii, ca sunt adulti sau copii, tot criminali sunt, nu exista deosebire intre criminali”. Din pacate legea nu tine cont de acest lucru, iar ultima replica din film, rostita chiar de politist, ne arata un adevar crunt si greu de acceptat: legea e mereu nedreapta. Ea trebuie sa fie perfectibila, sa nu lase loc de scapari, pentru a nu se instaura haosul intr-o lume si asa fragila si macinata de conflicte. Un film greu, dur si apasator, ce te lasa in suspans mult timp dupa ce l-ai vizionat.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: luni 21 iulie 2014

“Tabloid Truth” ar putea fi considerat de catre iubitorii genului, thrillerul anului in Coreea. Desi nu a avut un succes fulminant la box-office, a reusit sa stranga peste 1,5 milioane de coreeni in salile de cinematografe, atrasi partial de distributia de zile mari, partial de povestea filmului. Este cunoscut puternicul impact al sinuciderii unor actrite ca Choi Jin-sil sau Jang Ja-yeon asupra societatii coreene, astfel ca un film inspirat din culisele show-biz-ului nu poate decat sa starneasca curiozitatea pentru intelegerea mecanismului ce ridica si sfarseste cariere intr-o clipa. Si totusi, “Tabloid Truth” merge si mai departe decat lumea show-biz-ului, intrand in culisele murdare ale manipularii si jocurilor politice lipsite de scrupule, o lume controlata de oameni puternici, ce pot schimba presedinti. Iubitorii filmelor centrate pe tema consipratiei vor gasi o delectare in acest thriller electrizant, excelent interpretat de numele mari din distributie. Kim Kang-woo e la fel de bun in comedii (The Beast and the Beauty) ca si in roluri dramatice (The Coast Guard, Silmido, The Slingshot, The Taste of Money) sau de actiune (Psychometry, Marine Boy), in roluri pozitive sau negative. De aceasta data interpreteaza un impresar din lumea show-biz-ului, ce porneste de jos si reuseste prin eforturi uriase si umilinte sa ajunga aproape de varf. Jung Jin-young, memorabilul interpret al regelui Yuri din “Kingdom of the Winds” sau al doctorului Kim Sangchul din “Brain”, ce ne-a impresionat la fiecare aparitie pe marele ecran, ca e vorba de “Miracle in Cell No 7”, “Sunny” sau “The King and the Clown”, are acum un rol la prima vedere negativ, cel al unui creier din umbra ce imprastie zvonuri pe internet la comanda, dar care va ajunge in cele din urma sa il ajute pe personajul lui Kim Kang-woo in dezvaluirea unei conspiratii de proportii. Lista personajelor secundare este si ea impresionanta: Ahn Sung-ki, unul din cei mai respectati si renumiti actori coreeni din toate timpurile; Park Sung-woo, genial in rolul negativ pe care il interpreteaza, a carui simpla aparitie pe ecran inspira teama si respect; Park Wong-sang, detectivul din “Shark”, ce interpreteaza excelent un alt personaj negativ, sau Ko Chang-seok, responsabil, ca in serialul “Good Doctor” cu buna dispozitie si detensionarea situatiilor limita.

Ca angajat al unei celebre agentii de impresariere, Woo-gon (Kim Kang-woo) se ocupa de imaginea tinerilor aspiranti la rangul de vedeta. In urma unei auditii, o remarca pe tanara de 19 ani Mi-jin, de care se indragosteste la prima vedere. Observand talentul acesteia, ii face favoruri peste favoruri, lucru care il aduce in conflict cu seful sau, parasind in cele din urma compania. Fata il urmeaza, iar Woo-gon se decie sa puna bazele propriei agentii de impresariere, al carei prim client e chiar Mi-jin. Cu mari eforturi si sacrificii, batand la toate usile posturilor de televiziune, a agentiilor de publicitate sau a studiourilor de film, reuseste sa obtina contracte pentru Mi-jin, lucru care nu poate decat sa-i aduca satisfactia ca nu insala increderea si asteptarile fetei la care tine atat de mult. In momentul in care cei doi se afla la un pas de marea lovitura, destinul ii loveste ca o maciuca in moalele capului, naruindu-le toate sperantele. Un zvon face rumoare pe internet: Mi-jin ar fi avut o relatie secreta cu un deputat aflat la al treilea mandat, Nam (Ahn Sung-ki), ce i-ar putea fi oricand cel putin tata, daca nu chiar bunic. Toata reputatia fetei e distrusa, tot ce s-a cladit prin munca si sacrificii se prabuseste din cauza catorva cuvinte raspandite pe internet. In fata acestei situatii si a depresiei lui Mi-jin, Woo-gon se decide sa porneasca in cautarea celui sau celor ce au lansat acele zvonuri, dar si sa afle raspunsul la intrebarea “De ce Mi-jin a lui” ? Ceea ce va descoperi, insa, e o conspiratie uriasa inimaginabila, a carei amploare ii va pune insasi viata in pericol.

Filmul dezvaluie mecanismele din spatele imaginii unei vedete, modul in care actori tineri in cautarea succesului reusesc sa ajunga figuri cunoscute in show-biz si in lumea filmului. Dar asta nu e tot. “Top Star”, o drama similara din 2013, probabil a spus tot ce era de spus despre acest subiect. Scenariul lui “Tabloid Truth” merge mai departe, incercand sa arate ceva ce nu a mai fost vazut vreodata intr-un film coreean: adevarul din spatele presei tabloide. Iar filmul porneste de la cazurile reale a doua actrite coreene care s-au sinucis din cauza depresiei, cazuri folosite drept pretext pentru evolutia ulterioara a povestii. Ca la imaginea unei vedete contribuie un mare numar de persoane si, mai ales, sume mari de bani, totul rezumandu-se in definitiv la o afacere, e un lucru stiut de toata lumea. Nu de putine ori vedem in serialele coreene idoli de carton impinsi in fata de impresari, mereu urmariti de fani, hartuiti, cu vietile controlate de automatismele pe care le dicteaza agentia de impresariere. Din pacate, aceasta nu este o simpla fictiune, ci e ralitatea dura a celui ce porneste la drum cu gandul de a deveni o stea. De asemenea, este cunoscuta puternica influenta a mass-media si a internetului in creionarea carierei acestor aspiranti, dar si interesul coreenilor pentru can-can si presa tabloida, care e aproape obsedant. Ce nu se stie este ca in spatele internetului exista o lume a celor ce inventeaza zvonuri, pentru a ridica sau a duce la prabusirea unei persoane. Iar daca se merge mai departe si astfel de factori de presiune nevazuta ajung sa controleze inclusiv ramuri precum politica sau piata bursiera, lansand zvonuri in vederea obtinerii de avantaje sau a distrugerii reputatiei unei persoane sau companii, putem spune ca avem in fata un veritabil scenariu de film. Nu se stie cat din scenariul lui Tabloid Truth este fictiune si cat realitate, cert e ca in Coreea exista o cultura tabloida nociva, ce promoveaza agresiv senzationalul, de multe ori fara vreun temei, total neprofesionist, doar pe baza unor zvonuri si presupuneri hazardate cu evidente intentii malitioase. Iar din pacate autoritatile de multe ori inchid ochii la consecintele acestor acte de agresiune la adresa imaginii unor personalitati publice pentru simplul fapt ca sunt depasite de amploarea fenomenului. E greu sa compari fenomenul cu ceea ce se petrece la noi, unde tabloidizarea a devenit o moda a ultimilor ani, si asta pentru ca vorbim de doua societati cu principii radical opuse si despre acele lucruri “minore si neinsemnate” cum ar fi onoarea, respectul sau respectarea legii si a unor principii care in spatiul balcanic vor ramane mereu un deziderat irealizabil. Asa este cand radacinile unui popor sunt alterate de prea multi migratori pasageri de-a lungul istoriei. Revenind la “Tabloid Truth”, ramane gustul amar al dezvaluirii adevarurilor triste din spatele manipularii realizate de grupuri de presiune care exista cu siguranta in Coreea, si oricat de sceptic ai fi fata de teoria conspiratiei, mergand pe rationamentul logic al scenaristilor nu ai cum sa negi posibilitatea ca faptele prezentate in acest film sa nu fie reale. Realitatea e, nu-i asa, si ea o posibilitate… Un thriller cum coreenii nu au mai realizat pana acum, care cu siguranta va va surprinde in mod placut prin originalitate si prin ingeniozitatea scenaristilor.

Multumiri echipei de traducatori Asia Team implicate in acest proiect tradus in premiera in Romania – lasedan, uruma, cristinab si gligac2002, a carei straduinta e remarcabila in conditiile in care limbajul filmului este unul extrem de greoi si specific, cu multi termeni recent introdusi probabil pana si in limba coreeana, ce se refera la niste realitati ce nu au echivalent in spatiul romanesc, ce nu au o definitie clara sau oficiala nici macar in limba engleza, astfel ca munca de adaptare a fost una intensa si demna de toata lauda.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 20 iulie 2014

Bok-soon e o adolescenta ramasa singura pe lume. Mama a abandonat-o de mica, iar bunica ei a crescut-o, pe ea si pe sora ei mai mica, pana cand s-a stins, lasandu-le singure pe lume. Suferind de retard mintal, aceasta a abandonat scoala si isi castiga existenta vanzand legume in piata, intr-o asezare rurala. Sora ei mai mica doreste sa mearga la universitate in Seul pentru a o putea intretine, dar Bok-soon refuza sa se desparta de ea, fiind dispusa sa o urmeze in capitala si sa vanda legume acolo. Intr-una din seri, la casa lor nimereste un musafir nepoftit, o fetita pe nume Nari, care incepe sa planga. Cele doua o primesc in casa si ii ofera de mancare si un acoperis deasupra capului peste noapte. Ce nu stiu este ca fetita urmeaza sa abata o nenorocire asupra lor. In paralel, un anume Ik-sang primeste 300.000 de dolari de la un director de fabrica lipsit de scrupule pentru a pune mana pe un telefon celular. Prin orice mijloace. Mai exact pe o inregistrare aflata in celularul uneia din angajatele fabricii, ce ii instiga pe ceilalti muncitori la greva, si care a inregistrat momentul in care a fost palmuita de director, santajandu-l pe acesta cu 300.000 de dolari. Ik-sang apeleaza pentru rezolvarea cazului la Tae-su, fratele sau mai mic, un criminal periculos si extrem de violent. Lucrurile iau o turnura neasteptata cand Tae-su se vede tras pe sfoara si cand unele lucruri nu mai pot fi reparate. Cum se va intersecta destinul orfanei Bok-soon cu cel al criminalului Tae-su ramane sa descoperiti urmarind filmul.

“Monster” e un thriller captivant ce merge pe ideea jocului de-a soarecele si pisica dintre un criminal si victimele sale. Hwang In-ho a devenit cunoscut ca scenarist al unor filme ce imbina genul horror cu alte genuri, precum comediea neagra (Sisily 2 km) sau comedia (Spellbound). Nu a evitat in cariera sa nici scenariile unor comedii romantice sau melodramatice, precum Two Faces of My Girlfriend sau Love Phobia. In 2011 a debutat ca regizor cu Spellbound, o comdie cu accente horror din lumea magiei, cu Son Ye-jin in rolul principal, insa “Monster”, al doilea film pe care il regizeaza, e un amestec de genuri pe care unii critici l-au gasit bizar. La baza, “Monster” e un thriller cu un criminal in serie, insa filmul combina acest gen cu comedia, actiunea, suspansul si drama unui scenariu ce parca e altceva decat alte thrillere. Actiunea se desfasoara pe 2 planuri, partial intr-o asezare rurala, partial in Seul, si vizeaza 2 grupuri de personaje diferite pe care povestea le aduce impreuna printr-un context nefericit de evenimente. Pe de o parte o avem pe Bok-soon, o adolescenta retardata mintal ramasa singura pe lume si al carei tel in viata e dat de cuvintele bunicii sale pe care si le reaminteste mereu: “trebuie sa ai grija de sora ta mai mica”. Cu incapatanare isi apara locul unde vinde legume, pe marginea unei strazi prafuite, strigand in gura mare ca ea e Bok-soon, ca toata lumea sa stie, iar cine incearca sa o evacueze de acolo, se alege eventual cu un dovlecel in cap. Ea intruchipeaza toate trasaturile native ale omului simplu, de la tara, de la naivitate la incapatanare si perseverenta, iar retardul mintal accentueaza aceste trasaturi. Personajul Bok-soon e interpretat de talentata actrita de 22 de ani (la varsta filmarilor) Kim Go-eun, aflata la al doilea film pentru marele ecran, iar daca va intrebati unde ati mai vazut-o, va trebui sa va amintiti de filmul ei de debut, remarcabilul “Eungyo”, care i-a adus 4 premii prentru Cea mai buna actrita, unde interpreteaza un personaj cu iz a la Lolita a lui Vladimir Nabokov. Si de aceasta data se ridica la nivelul rolului sau, depasind chiar asteptarile. Pe de alta parte avem personajul Tae-su, un criminal atroce, marcat de o copilarie plina de abuzuri, care ajunge el insusi monstrul de care se plangea ca e bantuit cand era mic. Zambetul lui e unul amar, fals si ucigator, si in ciuda aspectului fizic placut, in spatele acestuia se ascund niste secrete greu e imaginat. Personajul e interpretat magistral e Lee Min-ki, aflat pentru prima oara intr-un rol negativ (si ce rol !). Poate pentru fanii lui va fi un soc aparitia actorului in aceasta ipostaza, obisnuiti fiind cu rolurile usoare din comedii romantice, insa interpretarea e atat de credibila si aparitia atat de impozanta incat chiar reuseste sa te inspaimante. “Monster” a avut incasari de aproape 4 milioane de dolari, fiind un film destul de controversat, lucru care i-a afectat evolutia la box-office. Amestecul de elemente de thriller si comedie intr-un film destul de sensibil prin subiectul sau si impingerea genului catre extrem a fost considerata de unii critici ca avand un rezultat “aproape schizofrenic”, in timp ce altii au vazut un mesaj misogin in spatele povestii. Cu siguranta filmul este unul care poate afecta emotional, in special ca in centrul povestii sunt niste copii, insa misogin ? Poate in imaginatia deplasata a unor critici americani satui de atatea filme horror in care nu se mai stie ce sa se exploateze ca sa se atraga atentia. La mai mult de un secol de la miscarea sufragetelor si intr-un secol XXI in care femeia si-a consolidat rolul in societate ce nu mai e demult doar cel de mama, acordarea de catre un scenarist unei femei a unei ipostaze in care orice barbat ar fi trecut probabil neobservat e vazut ca misoginism. Cum ramane, atunci, cu idealul egalitatii intre sexe pe care se fundamenteaza antimisoginismul ? Lasand la o parte parerile unor critici mai putini avizati, “Monster” ramane un thriller bun, cu un final cinic, ce marseaza, o data in plus, pe obisnuita tema a razbunarii atat de draga cineastilor coreni, cu elemente duse uneori pana la extrem, dar care nu e cu nimic mai dur decat orice productie americana de gen.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania efectuata de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 18 iulie 2014

Filmul de debut al regizorului/scenarist fost asistent de regie la “A Dirty Carnival”, Sung Si-heub, “The Plan Man”, este o comedie romantic-dramatica despre un om ciudat macinat de fobii si de obsesia planificarii fiecarui moment din viata de zi cu zi. In fapt, Sung Si-heub cuprinde 2 filme intr-unul singur, deoarece prima parte e o comedie neagra savuroasa cu mult umor de situatie, in timp ce partea a doua ia o turnura dramatica, relevand povestea din spatele comportamentului personajului principal. Reteta tipic coreeana pentru ceea ce acestia numesc “comedie”. Iar pe tot parcursul filmului avem parte si de cateva melodii interpretate de personajele principale, latura muzicala a filmului si ideea unei participari la o preselectie fiind in voga in productiile ultimilor ani, aceasta tradand Visul coreean al succesului in viziunea tinerei generatii: iti faci o formatie indiferent cat de mult sau putin talent ai si speri sa vei fi remarcat la una din zecile de auditii organizate de posturile tv. In rolul principal avem parte de un recital actoricesc de senzatie al cunoscutului Jung Jae-young (11:00 AM, Confession of Murder, Moss, Castaway on the Moon – ce a fost, de departe si rolul carierei sale), care in ciuda incruntarii si rigiditatii sale, reuseste performanta sa duca la extrem toate fobiile de care sufera personajul sau si sa fie si comic, si dramatic in acelasi timp. Han Ji-min, pe care ne-o amintim cu drag din “Cain and Abel” si “Rooftop Prince”, interpreteaza personajul total opus lui “Plan Man”, o tanara noncomformista ce traieste clipa fara a planui ceva. Diferenta de varsta dintre cei doi, de 12 ani, e evident vizibila, poate de aceea si chimia celor doua personaje e aproape inexistenta, insa acest lucru afecteaza prea putin evolutia povestii; Jung Jae-young eclipseaza pe toata lumea, stralucind ca o adevarata stea a filmului coreean. “The Plan Man” a obtinut incasari de peste 4 milioane de dolari, insa 2014 pare a fi anul unui succes covarsitor al productiilor hollywoodiene pe piata coreeana, lucru deloc imbucurator pentru industria autohtona de film.

Han Jung-seok (Jung Jae-young) e un barbat de varsta mijlocie, singur, ce-si traieste viata prins zi de zi in paienjenisul propriilor obiceiuri si reguli. Totul, din clipa in care se trezeste dimineata pana in cea la care se culca seara e ordonat de alarma de la ceas. Ea da tonul zilei si dicteaza fiecare pas facut de Jung-seok, anuntandu-l ba ca trebuie sa se trezeasca, ba ca trebuie sa faca dusul matinal, ca trebuie sa ia micul dejun sau pranzul, sau ca trebuie sa mearga acasa. Lucreaza ca bibliotecar si isi indeplineste cu aceeasi obstinatie indatoririle din fisa postului, dar calauzindu-se dupa aceleasi reguli: totul trebuie sa fie ordonat. Daca o carte e iesita din rand pe raft sau un produs la supermarket e putin iesit din rand, simte ca ceva nu e la locul lui si trebuie aranjat. Iar de aici pana la obsesia si teama de microbi, germeni si tot ce e murdar mai e un singur pas, iar pentru a se proteja de aceste pericole are mereu asupra sa dezinfectanti. Pana la a fi catalogat sarit de pe fix mai e doar o jumatate de pas… Si totusi, in tumultul cotidian ghidat dupa regulile menite a-l disciplina, Jung-seok se indragosteste de Ji-won, o vanzatoare la supermarket, pe care o observa timp de 100 de zile in cele cateva minute petrecute in supermarket cand isi cumpara pranzul. Intr-un carnetel isi noteaza fiecare gest al ei, pentru ca nimic nu poate face fara un plan prealabil. Si vine ziua in care se decide sa-i spuna lui Ji-won ce simte pentru ea… Doar ca in acea zi, lucrurile nu merg conform planului, iar in locul lui Ji-won o gaseste la magazin pe So-jung, o tanara pe care nu o mai vazuse. Panicat, fuge de acolo si isi uita carnetelul cu observatiile din cele 100 de zile, fata le citeste, se amuza si scrie un cantec pe care il canta seara intr-un bar: “Plan Man”. In momentul in care Jung-seok aude melodia si realizeaza ca el e sursa de inspiratie a versurilor, ii sare tandura, insa fata vine cu o propunere inedita: sa faca ceva ce nu e planificat dinainte, cum ar fi… sa faca o trupa muzicala cu ea. O terapie e absolut necesara pentru a depasi momentul de criza… Una la psihiatru.

Filmul este o comedie atipica peisajului cinematografic coreean. S-au facut destul de putine astfel de productii in Coreea si sunt rezultatul preluarii unor evidente influente dinspre cinematografia de peste Ocean. Umorul este unul sec catre negru, ironico-parodic, iar intreaga actiune e construita in jurul unui singur personaj central, “Plan Man” (Jung-seok), un “one man show” intruchipat excelent de Jung Jae-young, ce pare un robotel uman in lupta mereu cu propriile defecte. Jung-seok e un personaj tipicar, aproape bizar prin acuratetea si atentia prin care repeta zi de zi aceleasi gesturi in functie de alarma de la ceasul de mana. In fapt, aceasta ii controleaza fiecare etapa de pe parcursul unei zile: ea da semnalul trezirii pentru a nu intarzia la lucru, ea da semnalul dusului de dimineata, al micului dejun, al pauzei de masa, al intrarii zi de zi la 12:15 in supermarketul unde inainte de a-si comanda pranzul aranjeaza meticulos triunghiurile de gimbap. Acesta se ghideaza in tot ce face dupa niste reguli simple, iar una din acestea e ca niciodata nu face ceva ce nu e planificat. Iesirea din rutina zilnica, eliberarea de sclavia timpului si a obligatiilor indeplinite mult prea riguros in societate reprezinta o aventura mult prea periculoasa pentru el, ce duce la instalarea panicii si a sentimentului de nesiguranta si ratacire, cu efectele secundare inerente. Si totusi, nefiind un robot, Jung-seok incalca in cele din urma una din reguli, cea cu planificarea fiecarui pas de peste zi, cand se decide sa ii spuna vanzatoarei de la magazine, Ji-won, ceea ce simte pentru ea dupa 100 de zile de observatie atenta a fiecarui gest al femeii in cele cateva minute petrecute zilnic pe teritoriul ei, la supermarket. Incercarea desi se soldeaza cu un lamentabil esec, are urmari, caci pierzandu-si carnetelul acesta ajunge in posesia surorii mai mici a lui Ji-won, care pe baza notitelor compune un cantec, “Plan Man”. In momentul in care Jung-seok aude intamplator cantecul si se regaseste in versurile lui cuvant cu cuvant, simte ca intregul lui univers e pe cale sa se prabuseasca. Si totusi, iubirea – chiar daca e una neimpartasita, traita doar de el – are puterea de a-l impinge spre schimbare si, treptat, spre renuntarea pas cu pas la regulile ce-i conduc viata. Filmul e o ironie la adresa acelora care nu au timp sa se bucure de o clipa de ragaz, sa admire frumusetea fiecarei zile, sa incalce macar o data pe zi acele lucruri care ne incorseteaza si ne ingradesc libertatea de msicare si de exprimare libera fiecaruia dintre noi. A merge zi de zi la lucru pe acelasi traseu, a urma zi de zi aceleasi reguli, a manca si a dormi la orele stabilite fara o secunda de intarziere transforma omul modern intr-un robot, intr-un sclav al societatii. Si se pune intrebarea: ce ofera societatea omului, in schimb ? Un loc de munca mai mult sau mai putin stabil, o sursa pentru a se intretine, si mult mult stres. “Plan Man” e o satira acida, spusa insa cu zambetul pe buze si prin intermediul muzicii, oferind doua ore agreabile, petrecute altfel decat te-ai fi asteptat in compania unei comedii coreene.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab, uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 13 iulie 2014

Una din comediile reusite ale anului 2005, pe langa “Short Time”, a fost “The Beast and the Beauty”, primul si deocamdata singurul film al regizorului Lee Gye-byeok, fostul asistent al lui Park Chan-wook de la “Oldboy”. Si nu e singurul element comun cu celebrul blockbuster coreean al anului 2003, scenaristul lui “Oldboy” acceptand sa scrie scenariul pentru aceasta comedie romantica care a cucerit amatorii genului prin originalitate si umor. Si inca ceva: prin arma secreta a regizorului, cei trei actori charismatici ai Coreei, ce au acceptat sa apara pe afisul acestui film. Cu o prestatie de basm, acestia reusesc sa te cucereasca prin stralucire, naturalete si frumusete. Shin Min-a (Madeleine, A Bittersweet Life, The Naked Kitchen) o interpreteaza pe Frumoasa Adormita ratacita in lumea cotidiana necrutatoare, in care totul nu e decat o iluzie. Ryoo Seung-beom (No Mercy, The Servant, The Unjust, Over My Dead Body), un actor perfect in rolurile negative, da un recital intr-un rol comic, intruchipand Bestia din basm, cel care se pretinde Printul inimii Frumoasei Adormite. Si nu in ultimul rand, il avem si pe adevaratul Print, Kim Kang-woo, de neuitat prin interpretarea din serialul “Slingshot”, recent vazut in “The Gifted Hands” (Psychometry), ce din nou cucereste prin sarm, frumusete si mai ales talent. Cu aceasta tripleta de zile mari, prezenta unui Ahn Kil-kang (il mai tineti minte pe fiorosul ce era mana dreapta a lui Mishil in “Queen Seon-duk” ?) in rolul unui gangster razbunator trece aproape neobservata, desi contributia acestuia la buna dispozitie generala e una majora. Nu trebuie scapata din vedere nici coloana sonora, una de-a dreptul superba, cu multe melodii romantice, compuse de Kim Hyun-woo si Na Won-joo. Filmul ne arata cat de multa iluzie exista, de fapt, in perceptia umana, insa reuseste sa ocoleasca cu abilitate tot ce este dramatic, lasandu-ne la finalul lui cu zambetul pe buze si cu amintirea scenelor amuzante de care productia abunda.

In urma unui accident petrecut in copilarie, Hae-joo (Shin Min-a) isi pierde vederea. Cea care i-a dat puterea sa mearga mai departe a fost mama ei, ce a incurajat-o, spunandu-i ca de fapt e devenit “Frumoasa Adormita” din celebrul basm. Barbatul potrivit, Printul ei, urma a o trezi din lungul somn, intr-o zi hotarata de destin. Anii au trecut si optimismul nu a parasit-o pe Hae-joo, care intr-o zi il cunoaste accidental pe Dong-gun: urca din intamplare in masina lui Dong-gun crezand ca e un taxi. Fascinat de frumusetea fetei, Dong-gun (Ryoo Seung-beom) accepta sa fie soferul ocazional al acesteia, aparand in preajma ei ori de cate ori avea nevoie. O frumoasa poveste de dragoste infloreste in sufletul celor doi, dar cel mai fericit e Dong-gun. Ocupandu-se in viata de zi cu zi cu dublarea personajelor din animatii, Dong-gun avea parca o soarta predestinata. La slujba, dubla monstrul dintr-un film pentru copii, Bestia Spatiala, scotand niste sunete specifice unei bestii, iar aspectul sau fizic il considera principalul motiv pentru care nu a avut noroc in dragoste. Dar acum, in sfarsit, o fata – e drept, oarba – l-a acceptat langa ea, lucru suficient pentru a-l face fericit. Cum era si firesc, fata a inceput sa-l intrebe cum arata, iar complexat de infatisarea sa, Dong-gun se descrie asemeni unui fost coleg de scoala ajuns mare crai, procuror in Seul, Jun-ha (Kim Kang-woo): aratos, aratos si… iar aratos. Iar imaginatia fetei incepe sa zburde… Intr-una din zile, fata primeste o veste care va schimba pentru totdeauna cursul relatiei ei cu Dong-gun: a fost gasit un donator, si in sfarsit operatia care ii poate reda vederea poate fi facuta. Ceea ce pentru Hae-joo e cea mai frumoasa veste pe care o putea primi, pentru Dong-gun se transforma in cel mai teribil cosmar: iubita lui va realiza ca toate lucrurile pe care i le-a spus despre aceasta lume, dar mai ales despre infatisarea sa, in realitate hidoasa, nu mai sunt asa cum par. Drept urmare, recurge la un plan B, pentru a nu o pierde…

“The Beast and the Beauty”, o comedie romantica autentic coreeana, are la baza un scenariu original scris de Hwang Jo-yoon, scenaristul unor filme de mare succes, incepand cu “Old Boy” (2003), continuand cu “Short Time” si “All For Love” (2005) si atingand apogeul in 2012 cu “Masquerade”. Toate scenariile acestui apreciat regizor au avut la baza idei originale (dovada cumpararea drepturilor pentru remake al celebrului “Old Boy” de catre americani), iar actualul film, realizat tot in prolificul an 2005, nu face exceptie cand vine vorba de calitate si originalitate. In mod intentionat titlul filmului nu e clasicul “The Beauty and the Beast”, ci exact pe dos, tocmai pentru a sublinia iesirea din tiparul basmului medieval frantuzesc si adaptarea libera a acestuia la o situatie fictiva din zilele noastre. Dong-gun, excelent interpretat de apreciatul Ryoo Seung-beom, e un personaj macinat de un complex de inferioritate legat de aspectul sau fizic. O cicatrice deasupra ochiului drept il face sa se considere urat, iar asocierea cu Bestia Spatiala pe care o dubleaza intr-un film pentru copii, in viata de zi cu zi, ii induce la nivel mental ideea ca intr-adevar ar fi nimeni altcineva decat intruparea celebrei bestii dintr-un basm cunoscut. Hae-joo, personajul feminin al povestii, interpretat de frumoasa Shin Min-a, desi sufera o trauma in copilarie, pierzandu-si vederea, prinde curaj sa nu se lase depasita de gerutati si, dupa ce mama ei ii spune ca e de fapt Frumoasa Adormita si ca intr-o zi un Print frumos o va trezi din intuneric, ajunge sa priveasca totul cu optimism si chiar sa se considere cunoscutul personaj din basm. Si, cum se putea altfel, dintr-o intamplare, Frumoasa ii atrage atentia Bestiei in momentul in care nimereste din greseala in masina acestuia, crezand ca a nimerit intr-un taxi. In scurt timp e cucerita de spontaneitatea soferului, care in mod neasteptat ii tot apare in cale, iar de aici pana la dezvoltarea unor sentimente reciproce nu mai e decat un pas. Frumoasa crede ca si-a gasit Printul, mai ales ca acesta recreeaza lumea de basm in jurul ei prin minciunile nevinovate pe care le spune cu ajutorul bogatei sale imaginatii, in timp ce Bestia se simte pretuit si, pentru prima oara in viata, iubit. Pentru a nu dezamagi asteptarile fetei, Bestia se autodescrie fizic asemeni celui pe care il vede in momentul in care fata il intreaba cum arata, anume asemeni lui Jun-ha, playboyul clasei din anii de liceu, ce apare intamplator in fata ochilor lui Dong-gun de niciunde. Pe baza trasaturilor descrise de Bestie, Frumoasa isi inchipuie cu ochii mintii ce Print minunat are in fata. Lucrurile iau o turnura neasteptata cand fetei i se ofera in sfarsit sansa de a vedea din nou. Sa fie adevarul asa cum si-l inchipuie ea, iar viata – cu adevarat un basm cu Feti-Frumosi ? Dincolo de faptul ca filmul, de la inceput pana la sfarsit, e realizat intr-o nota vesela, romantica, mesajul ascuns al scenariului ne indeamna sa credem ca frumusetea vine din interior, ca aspectul fizic e doar pretextul pentru a ne visa personaje de basm in viata de zi cu zi, fie ca e vorba de Printi, Frumoase Adormite sau de Bestii. O comedie pentru toata familia, o sursa garantata de buna dispozitie si relaxare, ce nu trebuie ratata.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: luni 7 iulie 2014

Preluand o tema intalnita in cinematografia de peste Ocean, realizatorii coreeni au reusit sa dea lovitura in primavara acestui an cu “Miss Granny”, o fantezie comica romantica regizata de autorul tulburatorului “Crucible” (Silenced), Hwang Dong-hyuk. “Miss Granny” este, la jumatatea anului, filmul coreean cu cele mai mari incasari la box-office din 2014 cand vine vorba de o productie autohtona. Cu cele 58 de milioane de dolari in casari si peste 8 milioane de bilete vandute in cinematografe, filmul a fost un mare succes, lucru total neasteptat pentru o productie cu un buget de doar cateva milioane de dolari. Insa cel putin pana la jumatatea sa, anul 2014 se dovedeste total imprevizibil la box-office-ul coreean, “Miss Granny” fiind singura productie autohtona din top 6, restul fiind productii hollywoodiene spectaculoase. Meritul filmului e cu atat mai mare cu cat acesta nu s-a aflat nici macar o saptamana pe prima pozitie la box-office ! In aceasta situatie nu este de mirare ca producatorii coreeni se orienteaza tot mai mult spre scenarii realizate dupa modelul celor de peste ocean, care sa poata lupta la box-office cu invazia de filme americane careia Coreea i-a rezistat cu bine in ultimii ani. La succesul filmului nu a contribuit doar scenariul, ci mai ales interpretarea celor doua actrite deosebite din rolurile principale. E vorba de veterana Na Moon-hee, care la 72 de ani da un recital actoricesc, amintindu-ne de simpatica bunicuta indrazneata din “Kidnapping Granny K”, si mai ales e vorba de tanara si talentata Shim Eun-kyung, care la doar 20 de ani face un rol de Oscar, cum ar spune americanii, fiind deja rasplatita cu 2 premii in acest an (Chuna Film Awards si Baeksang Arts Awards) pentru Cea mai buna actrita. Chiar daca cele doua personaje feminine principale nu se intalnesc fata in fata in nici o scena din film, ele intruchipand personajul principal al povestii in doua ipostaze temporale diferite, asemanarea fizica a celor doua actrite si mai ales talentul tinerei Shim Eun-kyung (o mai tineti minte pe micuta Sujini din “The Great King” ?) in a o imita la perfectie pe actrita veterana iti dau senzatia ca atunci cand vorbeste Shim Eun-kyung o ai, de fapt, in fata pe veterana Na Moon-hee. In rolurile secundare, pe langa actori veterani cunoscuti precum Park In-hwan (69 de ani), intalnim actori din generatii diferite, ca Sung Dong-il, Lee Jin-wook (ce va aparea in serialul “The Three Musketers” in curand) dar si pe debutantul Jinyoung, idolul de 22 de ani din formatia B1A4. Nu poate fi trecuta cu vederea coloana sonora a filmului, extrem de reusita, ce combina melodii variate ca gen, de la heavy metal la balade induiosatoare si melodii pop antrenante.

Avand 74 de ani impliniti, bunicuta vaduva Mal-soon (Na Moon-he) e cea mai fericita persoana din lume: fiul ei, profesor la o universitate nationala, a pus umarul intervenind pe langa seful districtului in vederea deschiderii unei cafenele pentru persoanele de varsta a treia. Localul e frecventat de o multime de pensionari, prilej ideal pentru barfe despre unii si despre altii. De local are grija bunicuta Mal-soon impreuna cu d-l Park, un batranel simpatic de-o varsta cu ea, amorezat pana peste cap de “juna” bunicuta. Atmosfera linistita de la local mai e tulburata din cand in cand de d-na Joo, care ii face ochi dulci d-lui Park, starnind gelozia lui Mal-soon, nu de putine ori din infruntarea lor iesind scantei. Mandria lui Mal-soon e fiul ei, Ban Byun-chul, pe care l-a crescut de una singura dupa ce sotul ei a murit intr-un tragic accident de mina in Germania. Si, desigur, nepotul Ji-ha, un tanar aflat in ultimul an de facultate pasionat de muzica rock, ce visa sa devina cantaret celebru. In schimb, pentru nora sa Ae-ja, Mal-soon e scorpia de soacra ce o baga in depresie si o aduce la un pas de moarte. Situatia tensionata din familie aduce in discutie internarea bunicii inr-un azil de batrani, si auzind fara sa vrea discutia, Mal-soon e adanc ranita. Ratacind pe strazile Seulului, ajunge in fata unui studio foto atrasa de fotografia din vitrina a actritei ei preferate Audrey Hepburn, studio unde intentioneaza sa-si faca fotografia funerara. Dar aici se intampla ceva magic, iar viata ei se schimba brusc.

“Miss Granny” e o comedie romantica in care fantezia e liantul perfect intre doua lumi paralele. Subiectul filmului e de evidenta inspiratie hollywoodiana, dar exact acest lucru a umplut salile de cinematograf: fascinatia pentru ideea fantezista a transpunerii unui vis din planul imaginar in cel real. Filmul arunca o privire si asupra modului in care 3 generatii diferite reusesc sa convietuiasca sub acelasi acoperis, ca si asupra problemelor inerente fiecarei categorii de varsta. Ji-ha e in ultimul an la facultate si are o mare pasiune: muzica. Nu orice fel de muzica, ci cea heavy metal. Iar pentru a-si implini visul de a deveni un cantaret, pune bazele unei formatii, ce insa nu are nici un pic de succes. Ha-na e sora ei, o adolescenta ce-si pierde noptile pe internet iar ziua nu stie decat sa doarma si sa manance. Cei doi intruchipeaza perfect imaginea varstei adolescentei, a perioadei in care cea mai mica grija a omului este grija altuia. Cu o atitudine rebela, cei doi frati desi se deosebesc prin preocupari, sunt stereotipul tinerei generatii, ce-si traieste viata la maxim “fara griji si pe banii parintilor”. A doua generatie a familiei Ban sunt parintii celor doi tineri, persoane in pragul varstei de 50 de ani, prea putin preocupati de propriii copii, carora le acorda libertate totala de miscare. Tatal e un respectat profesor la universitate, mult prea pasionat de meseria sa, ce mai tot timpul soseste acasa seara tarziu, uneori dupa ce isi ineaca amarul in alcool. Mama e o casnica docila, al carei punct e vedere e tot timpul calcat brutal in picioare de cuvantul soacrei, ce cantareste cel mai mult in toate deciziile. Bunicuta Mal-soon e exponenta celei de-a treia generatii, care a trecut prin mari greutati in viata, ramanand vaduva tocmai cand era ferm hotarata sa-si ia viata, gandind ca pragul varstei de 30 de ani e limita pe care destinul i-a harazit-o in aceasta lume. Si asta pentru ca odata cu acest prag, omul imbatraneste, iar ea se dorea vesnic tanara. Insa ramanand insarcinata si nascand la scurt timp dupa ce sotul ei a murit, a trebuit sa treaca prin calvarul vietii pentru lumina ochilor ei, baiatul nou-nascut, si pentru a-i asigura un drum in viata. Greutatile prin care a trecut si faptul ca a reusit sa faca din fiul ei un profesor universitar au ramas singura ei consolare si mandrie acum, ajunsa la varsta senectutii. Doar ca nimeni nu ii acorda respectul ce considera ca i se cuvinea pentru sacrificiile sale, nici macar prea ocupatul sau fiu. Mai mult, auzind povesti cum ca bunicuta X a fost aruncata intr-un azil de batrani dupa ce si-a crescut nepotul si si-a indeplinit rolul, nu poate decat sa se inspaimante cand datorita conflictului cu nora sa, ce ajunge in pragul mortii de zilele fripte ce le are si de gura soacrei, aude o discutie intre membrii familiei in care acestia ii pregatesc o soarta similara. Ce e interesant la acest film, pe langa umorul sau si nota de buna dispozitie pe care o emana, e aceasta prezentare detaliata a fiecarei generatii, cu aspiratiile si temerile sale. Iar sloganul filmului, “Nu esti niciodata prea batran pentru a fi din nou tanar”, e mai mult decat elocvent pentru mesajul emotionant al acestei productii minunate: indiferent de varsta, timpul nu sta in loc; insa daca avem sufletul mereu tanar si deschis spre intelegerea celorlalte generatii, putem renaste intr-un vis ce va prinde radacini in realitatea de zi cu zi prin caldura sufleteasca emanata de fiecare, prin iubire si prin amintirile ce vor ramane vesnic aproape de cei dragi.

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de cristinab, uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 6 iulie 2014

“Sisily 2 km” (cunoscut si ca “To Catch a Virgin Ghost”) e una din productiile coreene in care umorul se intalneste cu supranaturalul, ce face parte dintr-un gen (comedii cu fantome) care in cinematografia coreeana a explodat la inceputul anilor 2000. Genul a fost preluat, desigur, de la cinematografia din Hong Kong, unde in anii ’80-’90 abundau filme bazate pe astfel de scenarii, multe dintre ele de proasta calitate. Si cu toate acestea, realizatorii coreeni au reusit sa implementeze cu succes genul, realizand unele productii ce s-au bucurat de un real succes, cum ar fi “Ghost House”, aparut in acelasi an cu “Sisily 2 km”, ce a fost al 4-lea film al anului la box-office. “Sisily 2 km” e filmul de debut al regizoarei Shin Jung-won (care a scris si scenariul), cea care a mai realizat 2 filme in cariera sa, ambele de gen apropiat, Chaw si Ghost Sweepers. Desi umorul insoteste povestea de la inceput pana la sfarsit, regizoarea a incercat sa implementeze cu succes 2 genuri populare in cadrul comediei, anume cel al filmelor cu gangsteri si genul horror. Predomina umorul negru, insa buna dispozitie nu lipseste nici un moment, la asta contribuind din plin si distributia. Lim Chang-jung, un actor de comedie prin excelenta, apare intr-un rol de gangster ce vrea sa para dur, insa in realitate slabiciunile il tradeaza, si nu intamplator prima lui apartitie in film e in interiorul unui sac e box. Ceilalti colegi de platou sunt nume cunoscute ale filmului coreean, azi, la 10 ani de la premiera. Astfel, ii putem revedea pe Kwon Oh-jung (vazut recent in k-drama de succes Empress Ki), Ahn Nae-sang, Kim Yun-seok sau Woo Hyeon, figure cunocute din zeci de filme si seriale. Intreaga distributie are un farmec aparte, potrivindu-se perfect in rolurile in care fiecare a fost distribuit. Desi nu a fost un succes de box-office, “Sisily 2 km” ramane una din realizarile importante ale genului in Coreea, oferind multa buna dispozitie celor care se incumeta sa participe la aventura.

Suk-tae e un gangster ce decide sa-si tradeze sefii in momentul in care pune mana pe niste diamante ce nu-i apartin. Pe seful sau direct, prieten de ani buni, Yang-yi (Lim Chang-jung) il lasa aproape fara suflare intr-un sac de box, luandu-i diamantele ce apartineau sefului bandei in scopul de a duce o viata lipsita de griji. Intamplarea face ca la 2 km de satul Sisily sa aiba un accident de masina si aproape sa-si piarda viata in timpul prabusirii intr-o prapastie. Cautand ajutor, dar scapat aproape teafar, da peste niste sateni ce lucreaza pamantul, si care accepta sa-l gazduiasca peste noapte. Mai mult, il primesc cu bratele deschise, bucurosi ca un strain le-a calcat hotarul si pragul casei. Dar in timpul unei farse pe care unii sateni imaturi incearca sa i-o faca, Suk-tae are un accident in baie si se loveste la cap, asta dupa ce in prealabil inghitise de spaima ca va fi prins diamantele. In momentul in care intr-un final dau buzna in baie, satenii gasesc un diamant asupra defunctului Suk-tae si se decid sa devina complici in a-i fura pretioasa piatra, in a o valorifica cat mai repede si in a scapa de cadavru. Doar ca ceva total neprevazut intervine a doua zi dimineata, cand in sat ajunge seful lui Suk-tae, Yang-yi. Cu ordin direct de a gasi in 3 zile diamantele sau isi va cunoaste sfarsitul, Yang-yi si cei 3 gangsteri fiorosi ce-l insotesc dau buzna in micutul si linistitul satuc Sisily in cautarea lui Suk-tae. Dar toti satenii care le ies in cale pastreaza o stranie tacere…

Filmul, care e o comedie neagra extrem de reusita, are la baza ideea clasica a lacomiei umane. Lacomia, dorinta necumpatata de a poseda, a fost una din temele preferate ale scriitorilor de-a lungul timpului, fiind inruchipata de personaje celebre ale literaturii universale, de la Harpagonul avar al lui Jean Baptiste Poquelin sau de la Mosul Goriot al lui Zola, personaje fictive ce intruchipeaza o tipologie, la personaje reale ale istoriei umanitatii de toti cunoscute. Lacomia este, de fapt, caracteristica lumii in care omul traieste de la pacatul originar incoace. In numele ei au fost comise faradelegi, crime, abuzuri, fiind asemeni unei boli contagioase care corupe si innebuneste mintea omului. Fara a judeca lacomia din perspectiva religioasa, fiind condamnata de toate religiile lumii, aceasta tradeaza nevoia patologica a omului de a fi mai presus de ceilalti semeni, de a arata tuturor faptul ca iese mai mult in evidenta decat oricine. Instrumentul ce alimenteaza lacomia e banul, asa cum halucinatiile nu pot exista fara o minte bolnava in interiorul careia sa se plasmuiasca. In opinia celor molipsiti de boala lacomiei, banul da valoarea fiecarui lucru si te ridica in ochii celorlalti, asa cum absenta banului te coboara la nivelul omului simplu, inca nealterat de nenorocirile aduse de ochiul dracului. “Sisily 2 km” tocmai acest lucru il subliniaza prin povestea sa. Pe de o parte avem gangsterii, personaje deja alterate de puterea banului obtinut usor pe cai ilegale, a caror viata e calauzita dupa un singur principiu: cel al obtinerii bunastarii prin violenta. Pentru ei, principiile morale ale societatii sunt aleatorii, urmand propriul cod comportamental si moral, pentru ca pentru acestia, societatea e sursa si mijlocul obtinerii banului. Pe de alta parte avem fermierii din micutul sat Sisily, oameni muncitori ce stau toata ziua la camp, ce se trezesc de dimineata si se culca noaptea tarziu. Ai zice ca acestia intruchipeaza perfect asteptarile ce le-ai putea avea de la un om simplu: onestitate, bunastare obtinuta prin munca cinstita, lipsa vicleniei si a gandurilor intortochiate. Insa in momentul in care in sat apare un musafir nepoftit, toate aceste prime aparente sunt date brutal la o parte in clipa in care stralucirea diamantului aflat asupra musafirului, vazut de acestia pana atunci doar la teleshopingul de la televizor, le ia mintile. Gandul ca vanzarea acelui obiect mic atat de stralucitor le poate aduce schimbarea conditiei sociale peste noapte ii schimba. Asa cum vremurile s-au schimbat si conditiile grele ale vietii la tara de pe vremuri s-au imbunatatit in prezent, gustul luxului si a unei vieti cat mai usoare ii innebuneste pe toti, de la primul la ultimul satean, iar pentru implinirea acestei oportunitati ce se intampla o data in viata nu se dau in laturi de la nimic. Nici macar de la crima. Astfel ca minciunile ulterioare nu sunt decat lucruri neinsemnate, in comparatie cu complicitatea la o crima, cu premeditarea acesteia. E momentul in care acesti oameni simpli devin mai diabolici decat gangsterii, e clipa in care pusca incarcata a gangsterilor e inofensiva in fata secerilor oamenilor in pelerine, cu fetele innegrite de soarele arzator al anilor petrecuti pe arsita pe camp. Desi filmul e o comedie neagra in care apar si fenomene paranormale la rampa, comicul de situatie find pe alocuri devastator, nu se poate trece cu vederea nici mesajul ascuns al povestii, pe care in momentul in care dai la o parte tot ce e nostim realizezi ca de fapt e unul de actualitate, universal valabil: fara raportarea la unele valori ale Binelui, omenirea ar cadea in haosul lacomiei Raului. Iar fara un echilibru si o ordine prestabilita, aceasta lume nu e decat o iluzie a propriilor noastre asteptari.

Multumiri pentru traducerea in premiera efectuata de Vic (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 28 iunie 2014

Filmat in vara lui 2007 in mare parte pe o insula, “Unforgettable” ne poarta intr-o calatorie in timp in Coreea anilor ’70 prin intermediul amintirilor personajului central, un invatator de scoala primara pentru care copilaria a insemnat, in afara de greutati si griji, si o raza de speranta. Filmarile au fost realizate in asa fel incat daca urmaresti filmul si atmosfera acestuia, nici o clipa nu ai spune ca e un film ce a avut premiera in anul 2008, ci e unul mai degraba realizat undeva la inceputul anilor 2000, in stilul unui “Harmonium in My Memory”. Un lucru este cert, atmosfera in mod sigur te va purta cu gandul spre anii ’70, si nici un moment nu vei resimti prezentul cu toate noutatile sale tehnologice care ne controleaza viata de zi cu zi. Povestea este una simpla, dar mai important decat ea e modul in care e spusa, care e pur si simplu induiosator. Cu doua personaje principale in doua perioade de timp diferite, “Unforgettable” are in distributie o multime de copii, ce nu sunt nici macar actori, lucru care contribuie din plin la naturaletea fiecarei scene. In rolul principal il putem vedea pe Lee Chang-hoon, un actor ce aduce putin la fizic cu Uhm Tae-woong, recent vazut in rolul negativ din serialul “When a Man Loves”, mult schimbat. Rolul principal feminin, cel al invatatoarei Kim, e interpretat de actrita debutanta Oh Su-ah, ce a renuntat intre timp la actorie, debutand si pe micul ecran in 2009 intr-o aparitie cameleonica intr-un episod al serialului “Korean Ghost Stories”. In mod suprinzator, realizatorii filmului au pus mare accent in promovarea filmului pe distribuirea actorului-copil Yoo Seung-ho in rolul invatatorului in anii copilariei. Probabil interesul comercial a fost cel care a impins numele tanarului star in devenire alaturi de numele celor 2 actori adulti mai putin cunoscuti, deoarece Yoo Seung-ho (14 ani la data filmarilor) a avut un rol secundar in acest film, iar in unele locuri chiar pare mai matur decat ceilalti copii, care nici macar nu sunt actori. Desi nici un actor nu iese in mod special in evidenta, desi povestea este simpla, fara mari pretentii, realizarea filmului e una ce te vrajeste pur si simplu. Coloana sonora romantica si tema in sine a filmului – amintirile si copilaria – te rascolesc si te cuceresc definitiv de la primele cadre pana la final, transformand “Unforgettable” intr-unul din cele mai frumoase filme coreene pe tema copilariei realizate vreodata.

Jang Kil-soo (Lee Chang-hoon) e un invatator la o scoala din mediul rural din Coreea zilelor noastre, o meserie care ii aduce multe satisfactii dar si ii starneste multe amintiri. Amintiri din cauza carora, probabil, si-a si ales meseria de dascal. In momentul in care incearca sa isi duca elevii intr-o excursie de 4 zile si 3 nopti, directorul scolii se opune vehement ideii novative, considerand-o nepotrivita. Vacanta de vara se apropie si la ultima ora de curs, dezamagit de refuzul directorului, le da elevilor sai o tema de casa: in momentul reinceperii scolii, fiecare elev sa povesteasca cea mai pretioasa amintire acumulata pe durata vacantei de vara. Napadit de amintirea copilariei si de o intamplare din anii scolii primare, Kil-soo decide sa calatoreasca pe insula copilariei sale, Shindo, locul de unde a plecat sa infrunte lumea. Revenit pe insula, da peste scoala pustie si darapanata unde a invatat, iar amintirile incep sa-i inunde sufletul… Si se regaseste copil, pe o insula inapoiata si saraca a Coreei anului 1976. Abandonat de mama lui, plecata la Seul sa-si castige existenta si lasat impreuna cu sora mai mica sa fie crescuti de un tata alcoolic si violent, Kil Soo descopera fascinat minunatiile pe care invatatoarea Kim, o femeie de varsta mamei sale, le destainuie elevilor ei. Toata lumea ramane atrasa de o bicicleta desenata de invatatoare pe tabla, intrebandu-se ce poate fi ? Iar lamuririle vin ulterior: in Seul, toata lumea se deplaseaza cu biciclete. Si, mai mult decat atat, Seul e tinta unei excursii cu clasa pe care tanara invatatoare vrea sa o organizeze la o fabrica de prajituri unde fusese invitata cu elevii. Bucuria acestora e nespusa, dar apar doua mari probleme: banii pentru deplasare si, mai ales, mentalitatea parintilor copiilor, niste insulari cu orizonturi inguste ce nu vad in aceasta excursie nici o oportunitate pentru copiii lor.

“Unforgettable” este un film despre copilarie. Si despre amintiri. Si mai ales despre oamenii care insufletesc aceste amintiri. Cu o sensibilitate aparte, regizorul debutant Song Dong-yoon ne spune povestea pe doua planuri temporale diferite, fara ca vreo deosebire sa poata fi simtita. Pe de o parte avem planul prezentului, Coreea anului 2008, intr-o asezare rurala, in care singurul lucru ce tradeaza timpurile prezente sunt telefoanele celulare ale elevilor cu parinti mai avuti sau sfatul profesorului Jang dat elevilor sai sa nu stea toata vara la jocurile video de pe calculator. Pe de alta parte avem lumea Coreei anilor ’70, despre care profesorul Jang isi aminteste cu drag. Coreea copilariei sale nu e lumea in care profesorul Jang e protagonistul povestii; el e un simplu spectator ca elev de scoala primara pe o insula uitata de lume. Personajul central al povestii e altcineva, anume invatatoarea Kim Eun-young, cea care din dragoste pentru meseria pe care si-a ales-o, a optat sa se intoarca din Seul pe insula unde a copilarit si sa predea copiilor de acolo. Aceasta este, pentru copii, mai mult decat o invatatoare care le calauzeste primii pasi in viata, e ca o adevarata mama pentru ei, severa cand fac boacane, iertatoare si intelegatoare cand acestia au nevoie de ajutor. Stiind ca viata niciunuia dintre copii nu este una plina de nuante de roz, toti provenind din familii sarace ce-si castiga existenta din pescuit sau din cules de stridii si scoici (din ce altceva poti trai pe o insula prafuita, uitata de timp si de autoritati ?), invatatoarea Eun-young incearca sa aduca o raza de speranta in copilaria acestor copii. Corespondand intens cu reprezentantii unei fabrici de dulciuri din Seul, reuseste intr-un final sa-i convinga sa accepte o vizita a clasei sale la fabrica. Pentru copii, aceasta e o rara oportunitate de a parasi insula, de a vedea altfel lumea, multi dintre ei nevazand in viata lor o bicicleta, un tren, o motoreta… Astfel ca invatatoarea incearca sa-i pregateasca pe copii de socul descoperirii civilizatiei, tinandu-le o lectie teoretica despre bicicleta. Dar toate aceste eforturi sunt la un pas de a fi zadarnicite de mentalitatea localnicilor, care daca la inceput aveau sentimente de admiratie pentru tanara invatatoare, ce si-a sacrificat tineretea pentru a-i educa pe copiii lor in acel loc uitat de lume in care nici un invatator n-a rezistat mai mult de un an, mai tarziu, cand afla de intentia excursiei invatatoarei, devin refractari si isi pun intrebarea simpla: “Ce folos pentru copiii lor, cata vreme cand vor fi mari vor face ce fac si ei, adica vor pescui si vor strange stridii pentru a-si castiga existenta ?” Astfel, filmul ne ofera o introspectie a gandirii omului simplu, de la tara, din Coreea anilor ’70, o mentalitate care poate fi regasita in orice loc de pe mapamond in orice perioada de timp, in regiunile mai sarace si inapoiate. Am vazut-o si in Sudul sarac italian, o vedem cu ochii nostri in mediul rural romanesc in care tehnologia si civilizatia parca refuza sa patrunda pana si in secolul XXI. Copii care la 6 ani se imbata consumand pe ascuns alcool, tratamente violente aplicate de parinti minorilor, mentalitatea ca acestia obligatoriu trebuie sa le calce pe urme, parintii considerandu-se singurele modele demne de urmat pentru copii etc etc, toate aceste lucruri spuse in film sunt de fapt realitati crunte in tarile in care progresul e doar o promisiune pe buzele unor politicieni dezinteresati de soarta semenilor lor. Suna oare prea familiar ? Lumea din “Unforgettable” e una cu adevarat de neuitat, si asta nu pentru frumusetea acelor locuri si timpuri, ci pentru ca regizorul reuseste un lucru pe care putini cineasti il reusesc, anume sa transpuna amintirile celui care aparent pare a fi personajul principal al povestii, elevul de ieri, in orizontul de asteptari al spectatorului, in asa fel incat urmarind filmul ai senzatia ca prin intermediul acelor amintiri calatoresti si tu in timp, in niste locuri care, in mod straniu, ti se par familiare. Dar poate lucrul care e cel mai fascinant la acest film e miracolul pe care ni-l prezinta. Miracolul pe care il reuseste invatatoarea Kim nu se vede pe loc; ea nu reuseste sa schimbe o mentalitate, ea reuseste sa miste niste suflete. Cele ale elevilor ei. Peste ani, Kil-soo, pentru care invatatoarea a fost ca o mama la propriu, isi aminteste de ea ca de un model care i-a inspirat drumul in viata, ca de un exemplu calauzitor in a deveni om cu O mare. Si, paradoxal, meseria aleasa de el nu e una intamplatoare: cea de profesor. Oare ce dascal nu si-ar dori acest lucru ?

Un film deosebit, care va va misca sufletele si inevitabil va va trezi amintiri despre copilarie asa cum poate nici un alt film nu a reusit sa o faca vreodata.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: luni 9 iunie 2014

Istoria filmelor cu gangsteri din Coreea incepe practic in anii ’90, urmand modelul filmelor de gen din Japonia. Putem considera, astfel, ultimul deceniu al secolului trecut o perioada de incercari in acest gen, in care tot ce se realiza erau primii pasi intr-un domeniu care in anii 2000 avea sa se desavarseasca. “Born to Kill” nu a excelat la vremea respectiva, fiind un mixt intre genul crima/gangsteri presarat cu o consistenta partitura romantica. Filmul a avut un oarecare succes in anul 1996, fiind al 8-lea film al anului dupa incasari (la o saptamana de la lansare, a depasit incasarile lui Two Cops 2, ce avea, la sfarsitul anului, sa castige de 6 ori mai mult la box-office decat “Born to Kill”). Adevarata vedeta a filmului a fost – contrar asteptarilor – frumoasa Shim Eun-ha, o stea care s-a nascut la mijlocul deceniului, in 1994, cand a debutat pe micul ecran, si a carei cariera s-a sfarsit in 1999, aceasta renuntand definitiv la actorie. In 1996 era deja cunoscuta publicului coreean, dupa aparitia in 3 seriale si un film, si un viitor glorios i se prevedea dupa “Born to Kill”, unde are o interpretare de mare calitate intr-un rol surprinzator de bine conturat tocmai datorita prestatiei sale. Partenerul ei din film e nimeni altul decat Jung Woo-sung, un “june” de 23 de ani la vremea respectiva, aproape necunoscut, pe care daca il privesti in acest film, nu ai spune ca te impresioneaza cu ceva in afara de look-ul sau (ochelarii de soare si Harley Davidson-ul cu care se deplaseaza prin Seul amintind de imaginea lui Tom Cruise din tinerete, insa doar atat). Filmul a fost regizat de Jang Hyun-soo (cel care va cunoaste succesul ca regizor abia in 2004 cu “Everybody Has Secrets”), in timp ce scenariul e semnat de regizor si inca 2 scenaristi, un lucru care se vede doar in consistenta latura romantica a filmului, in rest scenariul fiind simplist.

Soo-A (Shim Eun-ha) e o fata ce provine dintr-o familie buna, cu tata profesor, dar care a fugit de la o varsta frageda de acasa pentru a deveni cantareata. Pacalita de managerul care a promis ca o ajuta sa-si indeplineasca visul, aceasta ramane fara banii furati de acasa si trebuie sa lucreze ca liftiera sau barmanita pentru a-si castiga existenta mizera. Diversi barbati ajung sa-i patrunda in viata, promitandu-i implinirea visului, dar fata e mereu pacalita. Pana intr-o zi cand in viata ei isi face loc pe neasteptate un barbat tanar si aratos, Gill (Jung Woo-sung). Orfan de mic, acesta a ajuns protejatul sefului unei bande de gangsteri, dar a sfarsit prin a deveni executantul lui Chil-Gyu, un gangster marunt ce vrea sa puna mana pe putere in interiorul bandei. Platit de acesta. Gill devine o masina de ucis la comanda, executand vendette intre mafioti. In momentul in care o zareste pe Soo-A, insa, Gill se indragosteste la prima vedere de ea. E momentul in care ceva se schimba in viata lui Gill, ce doreste sa renunte la crime si sa duca o existenta obisnuita. Va fi de acord si Chil-Gyu cu asta ?

“Born to Kill” e o poveste simpla pe care parca am mai vazut-o in ultimii 15 ani in cinematografia asiatica. Specificul ei e tipic Hong-Kong-ului, iar realizarea e in stilul filmelor de actiune de acolo, care la vremea respectiva dadeau ora exacta in domeniu. Filmul e un amestec de actiune (cu un grad de violenta pe alocuri destul de ridicat) si romantism pe fundalul anilor ’90, insa are de suferit la capitolul dramatizare. Spre final regizorul incearca sa introduca unele secvente din trecutul personajului principal in masura a da intensitate dramei acestuia, dar e prea putin pentru a te impresiona profund. Putina drama introdusa intre numeroasele scene de actiune si de romantism cu siguranta ar fi dat consistenta mai mare scenariului, dar acest lucru va fi rezolvat in anii urmatori de alte productii de gen, la doar 5 ani distanta, “Chingoo” (“Friend”) devenind cel mai bun coreean despre gangsteri din toate timpurile in opinia criticilor de film, tocmai datorita excesivei dramatizari a povestii. Lasand la o parte exagerata utilizare a slow-motion-urilor si stilizarea scenelor de lupta (un fel de clisee minimaliste), dar si combinatia stranie de efecte sonore (exceptand melodia principala de fundal), toate specifice modului in care se faceau filme in anii ’90, “Born to Kill” e o mostra despre ce a fost filmul cu gangsteri in secolul trecut, o incercare la vremea sa reusita de prezentare a unui mod de viata si a unei lumi nu departe de realitatea nevazuta a vietii cotidiene a anilor de criza economica pe care a traversat-o Coreea de Sud inaintea boom-ului din anii 2000. Lumea gangsterilor e una total diferita de cea a muritorilor de rand, acestia traiesc in vile luxoase cu piscine aproape de tarmul marii, se delecteaza la pescuit, poarta costume scumpe si arunca cu bani in stanga si in dreapta, servietele pline cu bani fiind pretul pentru viata cuiva care deranjeaza. Personajul principal, Gill, are un nume predestinat pentru “meseria” sa de asasin platit. In coreeana, G se pronunta K si viceversa, astfel ca nu de putine ori transcrierea numelor coreene se face, de exemplu, fie sub forma “Kim”, fie sub forma “Gim”. In cazul de fata, Gill se poate scrie si Kill, care in engleza inseamna “ucide” sau “asasinat”. Dupa fiecare crima sau faradelege comisa la comanda, acesta isi pune banii in frigider, la “pastrare”, fara insa a avea vreun plan de a-i cheltui. In momentul in care Soo-A intra in viata sa si descopera banii din frigider, nu se supara nici un moment de intentiile fetei de a-i cheltui. Zambetul si implinirea visului ei fac mai mult decat acei bani manjiti de sange. Gill e un personaj timid, cu suflet mare, in ciuda duritatii si cruzimii pe care o arata in crimele sale; e un diamant neslefuit de care gangsterii s-au folosit fara scrupule in obiectivele lor dar si o fire singuratica, care pentru prima oara in viata simte ca este pretuit de cineva cand se indragosteste de Soo-A. Aceasta din urma e departe de a fi fata perfecta, ducand o viata consumata intre alcool si fumul de tigara al barurilor unde lucreaza. Ea e opusul lui, o fire extrovertita, ce nu ezita sa injure sis a spuna lucrurilor pe nume intr-un mod direct si simplu. Relatia ei cu Gill e privita initial ca o aventura, iar mai apoi, cand descopera banii in frigider, devine interesanta pentru ea, caci banii sunt mijlocul prin care considera ca isi poate implini visul de a deveni o cantareata. Iar absenta lor mereu au impins-o spre compromisuri de neacceptat, inclusiv relatii nepotrivite, din interes, cu persoane mai in varsta. Dar in ciuda acestor diferente, pe cei doi ajunge sa-i lege sentimentul unic si inexplicabil al iubirii… Cat e coincidenta si cat e destin in aceasta poveste, ramane sa descoperiti.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: marți 27 mai 2014

Song Jeong-yeon (Jeon Do-yen) si sotul ei Kim Jong-bae (Ko Soo) par o familie obisnuita fericita, fericire la care contribuie si Hye-rin, fetita de 4 ani a cuplului. Cei doi au un atelier auto, si desi traiesc in conditii destul de modeste, sunt fericiti. Prietenii par a-i fi aproape lui Jong-bae, unul dintre acestia, Mundo, intorcandu-se tocmai din Surinam si imprastiind vorba ca ii merge foarte bine. In schimb, celalalt prieten al lui Jong-bae, Su-jae, pare abatut si plin de griji. La scurt timp dupa, acesta se sinucide, abatand nenorocirea asupra familiei lui Jong-bae. Sinucigasul a lasat in urma datorii de 600.000 $ la camatari, din care Jong-bae, fara stirea sotiei sale, a girat pentru nu mai putin de 200.000. Astfel ca se vede nevoit sa-si vanda casa si atelierul auto, ramanand cu familia pe drumuri. Chiria pe care si-o gaseste e intr-un loc mizer, iar lipsa banilor de chirie atrage eternul conflicte cu proprietareasa, ce intentioneaza sa-i arunce in strada. In fata acestei situatii, Jong-bae e dispus sa accepte propunerea prietenului sau Mundo reintors din Surinam, doar ca afla in ultimul moment ca era nevoie de o femeie pentru asta. In fapt, Mundo avea nevoie de o persoana care sa introduca in Franta niste “pietre geme” pe care le-a excavat el insusi, chipuile, in Surinam. In fata situatiei dificile, Jeong-yeon decide sa accepte propunerea pentru banii promisi de Mundo, o lasa pe fiica ei in grija unor prieteni si paraseste Coreea fara a-i spune sotului ei unde pleaca. Dar planul lui Mundo nu merge asa cum se astepta, iar la vama politia descopera in locul pietrelor geme pe care trebuia sa le transporte Jeong-yeon… cocaina. E doar inceputul calvarului…

“Way Back Home” (2013) e o drama impresionanta inspirata din fapte reale petrecute in 2004, si spune povestea unei casnice coreene pe numele real Jang Mi-jeong, care pe 30 octombrie 2004 a fost arestata pe aeroportul Orly din Franta pentru trafic de droguri. Aceasta a fost inchisa ulterior 2 ani de zile pe insula Martinica, pana in momentul in care a fost judecata de un tribunal de pe insula. Chiar daca povestea din film a fost adaptata si a avut un final asa cum si-a dorit scenarista Yoon Jin-ho si regizoarea Pang Eun-jin (autoarea remake-ului coreean “Perfect Number” dupa succesul japonez “Suspect X”), in realitate povestea personajului real Jang Mi-jeong e putin diferita. La 7 ani dupa revenirea in Coreea, Mi-jeong, in prezent in varsta de 45 de ani, si-a spus povestea in cartea “Lost Days” (“Zile Pierdute”) Cartea spune mai multe decat spune filmul, insistand inclusiv asupra vietii autoarei de dupa revenirea in Coreea. Astfel, autoarea vorbeste in carte despre problemele pe care le-a avut dupa revenirea din detentie: “Mi-am imaginat ca atunci cand ma voi intoarce in Coreea, voi putea dansa pe strazi de bucurie. Dar in realitate, nu am putut. Nu am putut nici macar sa dau ochii cu oamenii. Nu puteam sa fac nimic. Traumatizata de chinurile indurate in inchisoarea din Martinica, Jang a mancat prea mult si nu isi putea nici macar parasi apartamentul. Devenita dependenta de pastilele de dormit primite in inchisoare cu forta, a realizat ca nu mai putea dormi fara ele. Incapabila sa faca fata situatiei, a fost nevoiata sa-si trimita cele 2 fiice la cumnata sa, din nou. “Mi-a luat foarte mult timp sa ma adaptez din nou la societatea coreeana”, a spus aceasta. Cele mai grele momente au fost date de privirile glaciale ale oamenilor obisnuiti si de suferinta prin care au trebuit sa treaca fiicele sale, ostracizate la scoala pentru faptul ca mama lor “a fost la inchisoare”. “Nu am vrut ca fiicele mele sa auda despre mine de la altii. Voiam sa le spun ce s-a intamplat cu adevarat si cum s-a intamplat. Acesta e unul din motivele pentru care am scris aceasta carte.” “Exista oameni ce spun ca nu ar trebui sa-mi blamez tara, cand eu am fost cea care a comis infractiunea. Nu spun ca am facut un lucru bun. Nu toti oamenii care sunt saraci comit infractiuni, dar nu am putut rezista tentatiei de 4 milioane de woni (cca 3.700 dolari). Regret profund ce am facut si mi-am ispasit pedeapsa pentru asta. Doar ca puteam sa revin mai repede acasa.” Jang a mai spus ca inca o doare cand isi aminteste de acel incident, dar nu incearca sa-l ignore. “Mi-a luat 10 ani sa-mi scot spinul din inima. Acum vreau doar sa traiesc o viata normala”.

Povestea din “Way Back Home” prinde viata datorita interpretarii senzationale a laureatei de la Cannes din 2007 pentru rolul din “Secret Sunshine”, Jeon Do-yeon. Aceasta are din nou o partitura memorabila, intrand perfect in pielea protagonistei din viata reala de care am amintit deja, Jang Mi-jeong, castigand un premiu de interpretare si avand o nominalizare pentru cea mai buna interpretare a anului 2013. In rolul sotului il revedem pe Ko Soo, ce i-a luat locul in ultima clipa actorul Ha Jung-woo, retras din cauza intazierii proiectului si a unor conflicte cu alte proiecte in care a fost implicat. Rolul lui Ko Soo practic putea fi interpretat de orice actor masculin, nu a fost unul prea solicitant si oricum personajul sau e eclipsat de drama sotiei. O interpretare buna are si actrita copil Kang Ji-woo in rolul Hye-rin, ce debuteaza pe marele ecran la doar 4 ani, dupa cateva aparitii in mai multe seriale. O alta premiera pentru cinematografia coreeana pe care o aduce “Way Back Home” e faptul ca acesta a fost primul film coreean filmat in mare parte in Caraibe, timp de 3 saptamani efectuandu-se filmari in Republica Dominicana, pe langa filmarile din Paris-Orly. Filmul a fost un succes de box-office raportat la genul filmului (drama), obtinand incasari de 12,7 milioane de dolari, o realizare mare pentru in film non-comercial, inspirat din fapte reale. Filmul a atras si datorita povestii controversate, ce a facut in 2006 obiectul unui reportaj de investigatie al postului KBS, dar si criticilor aduse de Jang Mi-jeong si de realizatorii filmului Ministerului Afacerilor Externe coreean, ce a gestionat lamentabil si neprofesionist incidentul. MAE coreean a fost criticat pentru “neglijenta diplomatica” si pentru iresponsabilitatea de care angajatii din ambasada de la Paris au dat dovada cand a venit vorba de protejarea coreenilor din strainatate. Oficialii ministerului au declarat ca filmul omite anumite lucruri si nu spune intregul adevar, insa prin mesajul sau, “Way Back Home” da un puternic semnal despre nedreptatea sociala si indiferenta autoritatilor, pe care o regasim descrisa in atatea si atatea filme coreene.

Filmul scoate in evidenta si una din gravele probleme cu care societatea coreeana se confrunta, in afara de nedreptatea sociala: cunoasterea limbii engleze de catre cetatenii coreeni obisnuiti. Consecinta a traditionalismului si conservatorismului unei societati ce a facut un salt imens intr-o perioada scurta de timp, celebra teorie a formelor fara fond romaneasca se aplica perfect la specificul acestei societati. Coreea a preluat modelul occidental de dezvoltare, a progresat in doar cateva decenii ajungand o tara de top in Asia, insa nu fara existenta unor mari lacune. Familiile instarite, detinatoare de imperii financiare, au acordat o importanta deosebita educatiei urmasilor ce intr-o zi vor mosteni imperiile, trimitandu-i la cele mai pretentioase institutii de invatamant din Europa si de peste Ocean. Astfel Coreea a ajuns sa aiba o elita instruita, exclusivista si pregatita sa faca fata provocarilor din domeniu, in timp ce populatia de rand a ramas in continuare tributara traditionalismului. Chiar daca rata analfabetismului a fost redusa considerabil in Coreea, necunoasterea de catre marea masa a unei limbi straine demonstreaza o data in plus faptul ca societatea coreeana e una profund conservatoare, in care succesul poate fi obtinut doar daca ai bani. Banii asigura accesul la instruire, la cunoastere, la fondul formelor. Engleza e invatata destul de superficial in scoala, unde a fost introdusa destul de lent. Ce sa mai vorbim de o limba occidentala precum franceza, cu ale carei dificulatti de intelegere se confrunta eroina din “Way Back Home” ? Conform unui studiu, de la gradinita pana la universitate, un sud-coreean petrece aproximativ 20.000 de ore (circa 833 de zile) pentru a studia limba engleza, majoritatea in institutii private numite “hagwon”. Se poate vorbi in ultimii 7-8 ani de o adevarata industrie in domeniu, din 2005 pana in 2010 consemnandu-se o crestere a numarului de persoane interesate sa invete engleza in aceste institutii private cu 20%. Costurile anuale pentru cursuri private de engleza se ridica undeva la 3 milioane de woni pe persoana, adica aproape 2950 de dolari. In ciuda acestei “English Fever” cum au numit-o deja specialistii din domeniu, eficacitatea acestor cursuri e una medie, din 60 de tari, Coreea de Sud situandu-se undeva pe locul 25. Un lucru ramane cert: cu sau fara implicarea statului, cu sau fara masura radicala de introducere a limbii engleza ca limba oficiala in Coreea (dupa modelul statului Singapore) pentru a stimula invatarea obligatorie a ei, ramane intrebarea: in ce masura coreeanul de rand, fara venituri extraordinare, isi permite si mai ales e interesat sa investeasca in invatarea unei limbi straine care oricum nu ii e utila in propria tara ? Cazul prezentat in “Way Back Home” poate e o situatie dupa la extrem, insa asa cum am vazut in numeroase alte filme, o realitate e sigura: coreeanul mai degraba invata japoneza decat o limba occidentala, si asta pentru ca perspectiva unei excursii sau calatorii in Japonia e mai realista decat cea a uneia in Statele Unite sau Europa.

Un film de exceptie, ce merita urmarit cu atat mai mult cu cat prezinta un fapt real, iar cazul personajului central e unul ce se poate repeta oricui, indifrent de tara de origine. Oare autoritatile altor tari sunt mai eficiente decat cele ale coreenilor, cand vine vorba de apararea intereselor propriilor cetateni ?

Multumiri pentru traducerea in pemiera in Romania efectuata de cristinab, uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinfil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 25 aprilie 2014

In stilul comediilor de actiune coreene axate pe ideea promovarii unei imagini si mai putin a unui subiect in sine, “Steal My Heart” (cunoscut si ca “Catch Me”) demonstreaza o data in plus ca a fi un star popular pe micul ecran nu e suficient pentru a si obtine un succes de box-office. Regula a fost demonstrata si in cazul unor staruri mai mari decat protagonistul masculin al acestui film, precum Hyun Bin sau Joo Ji-hoon, ale caror ultime filme pentru marele ecran au fost un fiasco la box-office. “Steal My Heart” e un film cladit practic pe doua personaje: el, Joo Won, interpretul lui Lee Ho Tae, e un politist onest aflat la un pas de promovare, ea, Kim A-joong, interpreta personajului Yoon Jin Suk, e o hoata de meserie, onesta poate doar in dragoste, pentru care principala preocupare e arta… Si nu oricare, ci doar cea de lux ! O reintalnire cu cei doi indragiti actori ar fi trebuit sa umple salile de cinematograf, insa subiectul destul de modest nu a reusit sa convinga publicul coreean, filmul obtinand incasari de doar 3 milioane de dolari. Joo Won e la primul rol de comedie de pe marele ecran, dupa ce a aparut in doua productii total diferite ca gen, un film politist (SIU) si unul horror (Don’t Click, tradus in pemiera de Asia Team). Joo Won a devenit un star in ascensiune la scurt timp dupa debutul pe micul ecran, in 2010, Ojakgyi Family, Bridal Mask, 7 th Grade Civil Servant si Good Doctor aducandu-i o multime de premii de popularitate si interpretare. Si totusi, celebritatea dobandita intr-un timp atat de scurt pe micul ecran nu l-a ajutat inca sa dea lovitura in adevarata industrie de film, cea a productiilor pentru marele ecran cu iesire pe piata internationala. Partenera lui din film e nimeni alta decat Kim A-joong, cunoscuta pentru celebra Jenny din “200 Pounds Beauty”. Din pacate, frumoasa actrita nu a reusit sa fructifice succesul extraodinar de care s-a bucurat productia din 2005 – una din cele mai bune comedii coreene din toate timpurile -, nemaireusind sa apara in vreo productie notabila. Cei doi formeaza un cuplu extrem de amuzant, intre cei doi existand ceea ce se numeste chimie, lucru care salveaza intregul film. Iar fanii lui Joo Won vor avea ocazia sa-l auda si cantand celebra melodie “Saying I love you again” pe care recent a interpretat-o si Choi Jin Hyuk in “Emergency Couple”.

Lee Ho Tae (Joo Won) e un stralucit criminalist ce tine prelegeri despre psihologia si profilul criminalilor. Singur in viata de zi cu zi, acesta se dedica pasiunii sale pentru criminalistica si hobby-ului sau de a colectiona jucarii in minatura vechi. In ultimele 3 luni, insa, Coreea e zguduita de o serie de crime si rapiri ce par a fi opera unui criminal in serie. De sus soseste ordin ca intr-o saptamana cazul sa fie rezolvat. Detectivul Lee intuieste cine e criminalul doar pe baza psihologica, iar tot ce mai ramane e ca acesta sa fie capturat si sa marturiseasca crimele comise. In seara operatiunii, tocmai cand erau pe cale sa-l prinda pe acesta in flagrant, o masina vine in goana si da peste criminalul in serie. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, acesta se ridica fara a avea ceva, dar masina dintr-odata da inapoi in viteza, lovindu-l de aceasta data grav, dupa care dispare de la locul accidentului. Toata lumea e fericita ca teroarea a incetat si criminalul in serie a primit ce a meritat, zbatandu-se intre viata si moarte la spital. Seful lui Ho Tae vorbeste deja de promovari, insa pentru inchiderea cazului mai trebuie rezolvat un mic amanunt: trebuie gasit autorul accidentului soldat cu fuga de la locul faptei. Temandu-se ca ar putea rata promovarea, Lee Ho Tae porneste pe urmele masinii si incepe sa studieze psihologia celor ce fac accidente si fug de la locul faptei. Principalul suspect e gasit in scurt timp, dar se dovedeste a fi o tanara atragatoare, care ii da viata peste cap, dintr-odata… Va ceda detectivul Lee tentatiei sau isi va indeplini cu constiinciozitate sarcinile de serviciu pentru a avansa in cariera ?

“Steal My Heart” e o comedie in care romantismul si actiunea fac casa buna cu un domeniu destul de sobru, cel al criminalisticii si psihologiei criminalilor. Actiunea filmului se petrece in lumea politistilor instruiti sa prinda criminali periculosi, dar fiind vorba de o comedie, realizatorii nu exita sa parodieze lantul slabiciunilor din sistem: un sef cu un coeficient de inteligenta scazut, preocupat doar cum sa-si pastreze scaunul, eventual sa si avanseze ierarhic; politisti de teren fara prea multe cunostinte teoretice, ale caror teorii mereu au o hiba; nu in ultimul rand, tanarul politist, fara experienta practica dar cu mintea stralucita, de elanul tineresc si setea de afirmare a caruia toti incearca sa profite. Personajul lui Joo Won, Lee Ho Tae, se incadreaza in ultima categorie. E un tanar boboc ce vine cu o solida cultura criminalistica practica, care rezolva cazul unui criminal in serie, insa ale carui merite ajung sa fie umbrite de un accident cu fuga de la locul faptei. Rezolvarea acestui caz i-ar putea deschide drumul spre functia de director al Departametnului Judiciar, insa in scurt timp constata ca suspectul e de fapt o tanara atragatoare de care va afla cat de curand o multime de lucruri nestiute, pe care nu le putea nici in ruptul capului banui. Si astfel, bobocul ajunge prins ca in menghina intre o pasiune aprinsa din senin fata de tanara si ambitia de a rezolva cazul pentru recompensa promisa de seful sau. Joo Won are o interpretare buna, insa e clar ca rolurile comice nu il prind prea bine. Parca regasim in interpretarea sa ceva din retinerea personajului din “The Good Doctor”, apreciatul serial al anului trecut ce i-a adus 4 premii de interpretare. Rolurile dramatice ii vin ca o manusa, orice alt rol fiind o provocare care ii poate aduce plusuri sau minusuri. Din pacate din nou avem parte de un film in care actorii veterani lipsesc aproape cu desavarsire, astfel ca factorul de echilibru nu-si face simtita prezenta. Practic in cea mai mare parte a timpului, avem de-a face cu un joc in doi al celor doi protagonisti, ce reprezinta coloana vertebrala a filmului. In cat de reusite sunt aceste momente sta succesul intregului film, care nu are o intriga complicata sau un numar mare de personaje. E de remarcat si interpretarea actritei Kim A-joong, ce ne aminteste de rolul deosebit de amuzant din hitul “200 Pounds Beauty”. A-joong e la fel de nostima, chiar daca au mai trecut ceva ani si peste ea, pastrand ceva din sarmul simpaticei Jenny. Un film care cu siguranta va aduce multa buna dispozitie, ce trebuie privit strict pentru scopul pentru care a fost creat: sa amuze. Orice alte valente ale sale se exclud de la sine. Felicitari celor doi protagonisti, ce reusesc sa pastreze zambetul pe buzele spectatorilor de la inceput pana la sfarsit.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania efectuata de Asia Team, colaboratorii la acest proiect fiind cristinab, uruma, Claudia si gligac2002.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: luni 14 aprilie 2014

“11:00 AM” e o incercare cu resurse modeste de punere pe ecran a unei povesti SF cu accente de thriller de catre cineastii coreeni. Fara a avea o traditie in exploatarea genului SF, realizatorii coreeni incearca sa se alinieze Hollywood-ului si pe aceasta latura, fiind insa inca departe de a atinge un standard ridicat asa cum au reusit in genul thriller in mai putin de 6-7 ani de incercari. Si nici tentativa de a imita o productie hollywoodiana low-budget de dragul unei lovituri la box-office nu a adus succesul asteptat. Cu doar 5,7 milioane de dolari incasari, “11:00 AM” nu a reusit sa se apropie de marile succese de box-office din Coreea de anul trecut. Regizorul Kim Hyun-seok, ce a fost asistentul lui Kim Ki-duk la “The Isle” si care nu s-a distins decat printr-o comedie romantica, “Cyrano Agency”, desi a regizat peste 5 filme, isi incearca norocul abordand si un alt gen, putin popular in Coreea, SF/Thriller. In rolul principal a avut sansa de a-l distribui pe cunoscutul Jung Jae-young (Confession of Murder, Moss, Castaway on the Moon), care desi e vioara numarul 1, are un rol modest, fara prea multe valente, locul lui putand fi luat de orice alt actor mai mult sau mai putin cunoscut. Desigur, asta nu diminueaza din calitatea interpretarii, dar rolul e de asa natura incat talentul actoricesc nu e aproape deloc solicitat. Rolul principal feminin ii revine lui Kim Ok-bin, protagonista din serialul “Sword and Petal” sau “Hanoi Bride”, dar si prezenta ei in distributie e la fel de stearsa, neiesind cu nimic in evidenta. Cu o distributie buna si cu un scenariu atragator, “11:00 AM” ne propune un mic salt in timp ale carei consecinte cu greu pot fi anticipate.

Omenirea se afla in fata celei mai importante cuceriri a istoriei sale: calatoria in timp. O companie ruseasca condusa de un magnat omnipotent e dispusa sa investeasca intr-un proiect secret de construire a unei masini a timpului. Imobilizat intr-un carucior, presedintele companiei isi doreste trimiterea unei echipe in viitor pentru gasirea leacului care sa-i poata aduce vindecarea. Doctorul Jung (Jung Jae-young), un om de stiinta coreean, e cel care vine cu ideea proiectului, incercand sa implineasca visul profesorului sau indrumator. Ca si presedintele companiei rusesti investitoare, si doctorul Jung isi dorea sa calatoreasca inapoi in timp pentru a-si salva sotia bolnava de cancer cu un leac miraculos din viitor. Dupa 3 ani de munca, proiectul prinde viata. Folosindu-se de asa-numita “particula a lui Dumnezeu”, oamenii de stiinta implicati in proiect construiesc un accelerator de particule in Marea Gaura Albastra din insulele Marshall, in scopul generarii unei gauri negre artificiale care sa permita calatoria in timp prin gaura de vierme. Proiectul insa nu da rezultate, iar investitorul se gandeste sa inchida masina timpului subacvatica. Cu o zi inainte de evacuarea bazei submarine, doctorul Jung decide ca impreuna cu subalterna sa Young-eun (fiica mentorului sau) sa calatoreasca in timp cu o zi mai tarziu, pentru a convinge investitorul semnarea unui nou contract de investitie. Avand doar 15 minute la dispozitie inainte de a se inchide gaura neagra artificiala, doctoral Jung trebuie sa ia noul contract dintr-un birou unde il pune unul din participantii la proiect, si sa-l aduca inapoi in prezent ca dovada a calatoriei in timp reusite. Insa ceea ce va descoperi va fi un adevarat cosmar…

“11:00 AM” e una din putinele productii SF facute de coreeni in ultimul deceniu. SF nu e un gen in care cineastii coreeni sa exceleze sau pe care sa-l imbratiseze cu prea multa pasiune (paradoxal, mai ales ca vorbim de una din primele tari din lume in materie de progres tehnologic), pentru simplul fapt ca o astfel de productie pentru a avea succes la public are nevoie de un buget consistent si de un scenariu care sa aduca ceva nou fata de numeroasele povesti de gen ecranizate la Hollywood de mai bine de jumatate de secol. Science-fiction-ul e un gen fascinant, dar extrem de pretentios cand vine vorba de ecranizare. Recentul film al lui Bong Joon-ho, “Snowpiercer”, e unul din cele mai reusite filme sf facute de coreeni, insa a avut un buget urias, de nu mai putin de 39 de milioane de dolari. “11:00 AM” a avut un buget minuscul si un regizor lipsit de faima si viziunea unui Bong Joon-ho. Astfel, avem parte de un film limitat de ingradirile bugetului, cu cateva efecte speciale putin costisitoare si extrem de static pentru genul sau. In plus, foarte multe imagini sunt cadre intunecate in care cu greu poti distinge ce se intampla. Calatoria in timp e elementul ce pune in miscare povestea si mobilizeaza personajele, transformand filmul intr-unul mai degraba ce insista pe analiza psihologica a personajelor decat pe actiunea in sine. Si nici aceasta latura aleasa de regizor nu reuseste sa te impresioneze prea mult pentru simplul fapt ca datorita duratei scurte a filmului (sub 100 de minute), legaturile dintre personaje si dramele personale ale acestora abia sunt creionate, incat punctul forte al scenariilor coreene – acela de a reusi sa faca spectatorii sa se ataseze de personaje atingand coarda sensibila – e ratat complet. Daca dam toate aceste lucruri la o parte, putem spune ca “11:00 AM” e un film aproape tipic american, de consumatie, de care ai uitat la cateva ore dupa ce l-ai vizionat, insa care iti ofera pe moment satisfactia de a fi fost prins intr-o poveste captivanta, intr-un joc psihologic ce ridica intrebari si stimuleaza imaginatia.

Ceea ce merita remarcat la acest film e modul diferit de mentalitatea occidentala in care e privita scurgerea timpului Timpul trece, prezentul devine viitor, viitorul devine prezent, prezentul devine trecut. Poate interveni omul in acest ciclu ce are aparent un singur sens, inainte ? Cel care lasa in urma prezentul, transformandu-l in trecut, e chiar timpul. E evident ca acesta nu poate fi oprit in loc, dar omul il poate stapani cu adevarat ? Trecutul poate fi consemnat, da nastere la amintiri iar in cele din urma ne va inghiti pe toti. Prezentul poate fi inteles din dorinta fireasca a fiecaruia de a se adapta si a tine pasul cu el. Dar viitorul ? Lucrurile care nu s-au intamplat inca ? Ele nu pot da nastere la regrete pentru pierderea unei fiinte dragi sau pentru alegerile gresite ce le-am facut la un moment dat in viata, pentru ca pur si simplu e acel timp care la un moment dat va urma, e o fila alba inca nescrisa, numita “ziua de maine”. Stralucita a fost plasarea, de catre regizor, la inceputul filmului, ca motto, a unui citat din Biblie: “Nu te fali cu ziua de maine, caci nu stii ce poate aduce o zi”. Intr-adevar, o zi, desi pare un interval scurt in “eternitatea” unei vieti, nu e niciodata asa cum ne-o inchipuim. Dar ideea cea mai importanta a acestui film, tipica gandirii asiatice in general, e perceptia destinului. Poate fi destinul schimbat, poate viitorul sa salveze prezentul sau trecutul ? Gandirea si filosofia asiatica vorbeste de destin ca de ceva dat, un lucru implacabil asupra caruia oricat ai interveni, te va conduce acolo unde iti este scris. Personajele din “11:00 AM” au sansa de a vedea cu ochii lor ce se va intampla in nici 24 de ore si au increderea ca pot schimba destinul astfel incat evenimentele sa nu se petreaca. Sa fie asta doar o iluzie sau omul chiar are puterea de a schimba viitorul inca nepetrecut ? Raspunsul la aceasta intrebare il putem afla citind orice carte religioasa din orice credinta a acestei lumi: imperfectiunea omului e cea care il transforma intr-o fiinta limitata si neputincioasa. Proiectul masinii timpului a luat nastere dintr-o ambitie si o dorinta de a cauta corectarea destinului sau mai bine zis pacalirea lui. E cumva omul divinitate, pentru a avea dreptul de a sfida randuiala ei ? Aceasta e provocarea lansata de “11:00 AM”. Pacat de resursele limitate care nu i-au permis regizorului sa faca din el o productie memorabila, scenariul avea potential, insa ramane un film ce merita vazut cel putin o data.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania efectuata de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 22 martie 2014

Tentatia de a regiza o productie internationala e visul oricarui cineast coreean (si nu numai). In 2004, in timp ce vizita obisnuita librarie de benzi desenate din cartierul Hongdae din Seul, inainte sa fi inceput filmarile la filmul care i-a adus notorietatea pe plan international,The Host, Bong Joon-ho a dat peste niste benzi desenate ale unui autor francez de carti pentru copii, Jean-Marc Rochette. Fascinat de povestea din “Transpercenaige”, pe care a citit-o pe nerasuflate la fata locului, a aratat-o prietenului sau Park Chan-wook, care atras de un posibil succes al unei eventuale ecranizari, a achizitionat in 2005 drepturile de ecranizare pentru compania sa, Miho Films. Povestea era seducatoare – lupta unor oameni intr-un tren, pentru supravietuire, intr-o lume inghetata la propriu, dar pentru punerea ei intr-un film era necesar un buget ridicat. Abia peste 7 ani, filmul a putut fi turnat, cu capital majoritar coreean. Este primul film vorbit in engleza al lui Bong Joon-jo, aproximativ 80% din replica fiind in limba lui Shakespeare, restul in coreeana. Au fost investiti aproape 40 de milioane de dolari in producerea lui, filmarile efectuandu-se in totalitate tocmai in Cehia, la studiourile Barrandov. Filmul a dominat 2 saptamani box-office-ul coreean, obtinand incasari de aproape 60 de milioane de dolari, fiind al 4-lea film coreean dupa incasari al anului 2013. Drepturile pentru distribuirea lui “Snowpiercer” pentru continental nord-american au fost vandute inca dinaintea finalizarii filmarilor, in 2012, insa productia va rula in cinematiografele americane abia incepand cu 27 iunie 2014. In Romania, Snowpiercer a fost proiectat in inchiderea festivalului Dakino, pe 15 martie 2014. Distributia pe care a avut-o la dispozitie Bong Joon-ho e una de exceptie: Chris Evans, Song Kang-ho, Go Ah-sung, veteranii John Hurt si Ed Harris, Tilda Swinton, iar intr-un rol ecundar il putem vedea si pe romanul Vlad Ivanov.. Filmul a castigat 2 premii (pentru Cea mai buna imagine la Festivalul Asia-Pacific, si pentru Cel mai bun regizor, la Blue Dragon Awards) si a avut pana in prezent 12 nominalizari.

Intr-o lume a unui viitor foarte apropiat de prezent, in anul 2014, SUA descopera, dupa 7 ani de cercetari, CW7, o formula chimica revolutionara respinsa de ecologisti si unele tari dezvoltate, care se considera a fi remediul la incalzirea globala. Intreaga omenire e entuziasmata, si in aceeasi zi, la aceeasi ora, 79 de tari de pe mapamond lanseaza agentul de racire CW7 in straturile superioare ale atmosferei, acesta urmand a scadea temperatura mondiala la nivelul ideal pentru omenire. Experimentul insa se dovedeste cel mai mare dezastru natural produs vreodata de mana omului, planeta intrand intr-o noua era glaciara, ce a distrus toate formele de viata. 17 ani mai tarziu, in 2031, cateva sute de oameni imbarcati intr-un tren de mare viteza sunt ultimii supravietuitori ai omenirii. Iar trenul merge neincetat in jurul unei lumi inghetate, fiind de fapt o lume in sine in miniatura desenata de mintea bolnava a unui anume domn Wilford, conducatorul trenului. La capatul trenului se aflau calatorii de origine umila, tratati ca niste sclavi, hraniti la ore fixe si folositi in diverse scopuri de catre Dumnezeul trenului. In momentul in care acestia ajung la capatul rabdarii, pun la cale o revolta pentru a prelua Locomotiva, aflata la celalalt capat al trenului. Si astfel incepe o sangeroasa lupta pentru supravietuire intre ultimii oameni ai acestei lumi, rasa umana fiind periclitata.

Scenariul unei lumi post-apocaliptice tine mai degraba de apanajul Hollywood-ului; totusi, de aceasta data, un regizor multilaureat coreean (23 de premii), ce are la activ filme cunoscute in intreaga lume (Memories of Murder, Mother, The Host), Bong Joon-ho, reuseste cu un buget urias de aproape 40 de milioane de dolari sa faca un film vorbit in engleza despre care nu ai spune ca nu e facut la Hollywood. Efecte speciale si scene spectaculoase, imagini ce-ti taie rasuflarea cu peisaje hibernale unice (surprinse de regizorul de imagine, premiat pentru performanta sa, si care e de nationalitate ceha), o interpretare excelenta a unei echipe internationale de actori (fara indoiala prezenta lui John Hurt si a lui Ed Harris a dat o mare greutate filmului), toate sunt atuuri ale unui film mult asteptat despre care s-a vorbit si se va mai vorbi mult, in special ca inca nu a avut premiera pe continentul nord-american. Desi “Snowpiercer” e produs de coreeni, stilul in care e realizat nu aduce nimic cu filmele obisnuite coreene. Acest lucru se datoreaza faptului ca Bong e un regizor caruia ii place sa depaseasca uneori limitele genului, mergand cu anumite lucruri pana la extrem. Asa a fost si in “Host”, unde un monstru marin terorizeaza Seulul, iesind cand te astpti mai putin din raul Han, in timp ce in “Mother”, afectiunea unei mame pentru fiul sau vinovat e dusa pana dincolo de limitele firesti. E clar un lucru: filmele lui Bong Joon-ho sunt intotdeauna spectaculoase si captivante, si nici “Snowpiercer” nu se dezminte. Lumea pe care o descrie e una inchisa, limitata la cutiile metalice numite vagoane in care ultimii supravietuitori ai omenirii isi duceau viata de la lux la veritabila sclavie. Fiecare vagon reprezenta o structura sociala diferita, iar pe masura ce avansezi de la ultimul vagon – locul de viata in cele mai inumane conditii al paturii de jos a societatii – spre primele, paturile sociale se diversifica. In momentul in care incepe lupta pentru supravietuire – echivalenta cu procesul firesc al selectiei naturale, in opinia conducatorului trenului -, nu vorbim doar de o lupta propriu zisa descrisa uneori prin scene extrem de violente, ci si de o descoperire a unei alte lumi, cu fiecare vagon nou cucerit in parte. Iar impactul pe care il au aceste descoperiri asupra celor ce pana in acea zi au trait in mizerie si sclavie, nestiind de existenta luminii soarelui sau ale caror amintiri au inceput sa se estompeze odata cu ratiile de proteine primite zilnic ca hrana, asadar, impactul acestor revelatii echivaleaza cu cel al descoperirii unui taram nou, de niciunul stiut. Cu totii raman socati cand dupa 17 ani ajung sa simta din nou gust de carne consumand un sushi intr-unul din vagoanele de mijloc, sau vazand cum le sunt spalate creierele copiilor de gimnaziu, invatati de mici sa isi aduleze binefacatorul din Locomotiva Sacra. Intregul univers pare parca desprins nu doar din romanele existentialiste sumbre ale lui Kafka ci si din clasicul lui George Orwell, “1984”. Surprizele apar la sfarsit, intr-o concluzie amara ce sanctioneaza naivitatea celor cu idealuri sincere: lumea nu e niciodata locul care pare; tot ce se intampla in ea e consecinta ambitiilor rezultate din ecuatia cauza-efect, a carei singura necunoscuta este vointa umana. Doar aceasta e in masura ca rastoarne orice echilibru prestabilit necesar pentru ca viata sa mearga mai departe. Un film plin de invataminte (pentru cei ce au ochi sa vada altceva decat lupte violente prezentate in detaliu), o descriere perfecta a lumii in care traim. Daca printr-un exercitiu de imaginatie am reduce intreaga populatie a planetei, indiferent de limba, rasa, religie, la cateva zeci sau sute de persoane ce ajung de voie, de neoie, sa convietuiasca impreuna in fata unui cataclysm de proportii globale, fara indoiala ca ceea ce acest film ne arata se va intampla si in viata reala. Omul va fi intotdeauna tentat sa domine si sa posede, sa exploteze si sa subjuge, deoarece in Gradina Edenului omul nu a descoperit doar goliciunea sa proprie, ci si desertaciunea acestei lumi in care a fost exilat. Cata vreme va purta stigmatul imperfectiunii, fiinta umana va fi supusa pacatului.Deci mereu cineva va fi mai presus decat ceilalti. Sau cel putin va aspira la acest ideal. Nota 10 lui Bong Joon-ho pentru aceasta realizare de exceptie, “Snowpiercer” ramanand unul din putinele filme coreene realizate in stil occidental care reusesc sa-si duca ideea pana la capat intr-un mod coerent si captivant pentru publicul din intraga lume.

Multumiri pentru contributie in premiera lui lasedan, cristinab si gligac2002 – Asia Team.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 23 februarie 2014

“Accomplice” (cunoscut cu titlul international “Blood and Ties”) e un thriller dramatic sud-coreean ce porneste de la un fapt real ce a ingrozit Coreea in anii ’90: in 1991, un baietel e rapit, iar rapitorul solicita parintilor o rascumparare de 100.000 de dolari. In ciuda fapului ca rascumpararea a fost, in cele din urma anchetatorii au gasit trupul neinsufletit al baiatului, fara a reusi sa dea de urma criminalului. Totusi, vocea acestuia a fost inregistrata, insa nici dupa ce aceasta a fost facuta publica, in ciuda anchetei si a numeroaselor apeluri primite de politie, criminalul nu a putut fi gasit. In 1996, fapta s-a prescris, cazul ramanand in istoria Coreei ca una din cele mai cutremuratoare crime nepedepsite vreodata. Pentru cunoscatorii filmului coreean, aceasta poveste a fost deja ecranizata in 2007, in productia “Voice of a Murderer”, un mare succes de box-office la vremea respectiva, cu 18 milioane de dolari incasari. “Accomplice” porneste de la aceasta poveste, mutand-o cativa ani mai tarziu, in 1998, in 2013 expirand termenul de prescriptie. Scenariul si regia sunt semnate de Gook Dong-suk, ce debuteaza ca regizor dupa ce a fost asistent de regie la alte 5 productii coreene din 2002 pana in 2009, intre care si la… “Voice of a Murderer”. In rolurile principale au fost distribuiti Son Ye-jin, destul de schimbata pentru acest rol fata de aparitiile anterioare din filme si seriale precum “Shark”, “The Tower”, “Spellbound”, “Summer Scent”, in timp ce in rolul principal masculin il revedem pe veteranul Kim Kap-soo, pe care ni-l amintim din rolul “Domnului Black” din IRIS 2 sau din filmul “The Showdown”. Rolurile secundare sunt completate de cateva figure cunoscute din filme si seriale de televiziune, a caror revedere nu poate fi decat o placere. “Accomplice” a obtinut incasari de peste 11,5 milioane de dolari la box-office, fiind filmat in intregime in 2012, pana la data premierei in octombrie 2013 trecand un an.

Jung Da-eun (Son Ye-jin) a crescut de mica sufocata de dragostea acaparatoare a tatalui ei Soon-man (Kim Kap-soo). Parasita de mama de mica, Da-eun a avut o copilarie fericita impreuna cu tatal ei, ce se straduia prin diverse slujbe sa-i ofere tot ce isi doreste. Ajunsa la maturitate, Da-eun viseaza sa devina reporter, insa lipsa de relatii si mai ales pozitia sociala a tatalui ei, ce isi castiga existenta livrand marfa sau parcand masini in parcarea unui club, o transforma intr-o eterna respinsa la interviurile la care participa. Tatal ei e si el afectat de esecurile celei care era :”inima” sa, in timp ce ea, mandra de tatal ei, incerca sa uite esecurile cu zambetul pe buze si intrecandu-se cu tatal ei in diverse jocuri copilaresti. Intr-una din zile, Da-eun vede pe un panou tv de pe strada relatari ale presei despre un caz pestrecut cu aproape 15 ani in urma, cand un baiat a fost rapit si ucis cu sange rece, iar autorul nu a fost nici in prezent prins. Mai mult, in cateva zile se implinea termenul de prescriptie al crimei. Marcata de acest caz si fiind o apriga sustinatoare a aplicarii pedepsei cu moartea pentru cei ce comit crime impotriva femeilor si copiilor, Da-eun participa cu prietenii ei la o proiectie a unui film controversat exact pe aceasta tema. La finalul filmului, sunt redate publicului cateva replici rostite de criminal la telefon. E momentul in care fata tresare la auzul vocii criminalului si, mai ales, la spusele acestuia… Vocea criminalului i se pare cunoscuta, a mai auzit-o undeva…

“Accomplice” e un thriller coreean mai aparte, realizat dupa o reteta putin diferita, pornind de la un fapt real si particularizand efectele povestii asupra vietii unei familii aparent obisnuite formate dintr-un tata dragastos si o fiica ce vede in acesta eroul vietii sale. Si totusi, nu exista familie care sa nu aiba secretele sale bine ingropate in trecut. Aparitia in scena a unei terte persoane, Shim Joon-young, dinamizeaza filmul, aducand rasturnari de situatie ce bulverseaza viata fiicei si mai ales a tatalui. Son Ye-jin are o prestatie convingatoare, chiar daca fizic, datorita frizurii, e aproape de nerecunoscut in acest rol. In aparenta calca pe urmele ultimului sau personaj interpretat in serialul de succes “Shark”, o doamna procuror ce cauta adevarul in trecutul familiei sale, doar ca de aceasta data e o fata simpla, artagoasa, pentru care valori precum onestitatea si adevarul conteaza mai mult decat orice. Parca in “Accomplice” are o interpretare mult mai puternica, cu nerv, personajul ei dandu-I aceasta libertate de miscare si de exprimare a trairilor interioare in fata descoperirii unui adevar cutremurator. Kim Ka-soo, in rolul tatalui, e convingator pana la un punct. Mai apoi, cand lucrurile evolueaza, interpretarea sa e parca lipsita de profunzimea si complexitatea pe care rolul de personaj bantuit de umbrele trecutului il solicita. Acest lucru da o usoara senzatie de artificialitate in relatia tata-fiica sau, cu alte cuvinte, lipseste acea asa-zisa “chimie” intre personaje. Si asta cu toate ca prestatia lui Son Ye-jin e mai mult decat convingatioare spre final. Una peste alta, un thriller excelent, original, electrizant si cu un final neasteptat, ce merita savurat fie si pentru Son Ye-jin intr-o seara de duminica.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan, cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 14 februarie 2014

“Reversal of Fortune” e o savuroasa fantezie comico-romantica coreeana a anului 2003 a carei poveste graviteaza in jurul ideii de “ce ar fi fost daca n-ar fi fost”. In lumea istoricilor, acest gen de speculatii extrem de captivante sunt desemnate prin termenul “istorie contrafactuala”, insa cand aplicam notiunea nu la istorie, ci la destin… totul devine mult mai interesant. Cum ar fi ca intr-o zi obisnuita, in timp ce ne plimbam pe strada, sa ne trezim, printr-o anomalie temporala specifica doar romanelor science-fiction sau filmelor hollywoodiene, nu in viitor, nici in trecut ci… intr-o realitate paralela cu cea in care traim ? Nu-i asa ca o astfel de experienta ce tine de domeniul fanteziei parca ne tenteaza si ne pune la grea incercare curiozitatea ? Din atatea posibilitati de a alege, mereu facem o singura alegere, buna, rea, sau intre cele doua extreme. Clipa de clipa ne confruntam cu alegerile diferitelor lucurri, in viata de zi ccu zi. Fara sa realizam, timpul trece, iar aceste mici optiuni ne conduc viata intr-o anumita directie, devenind la o privire de ansamblu momente cruciale: ne decidem soarta pentru saptamani, luni sau ani, pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, in momentul in care optam sa studiem la o anumita scoala sau facultate, in momentul in care optam pentru o specializare, pentru o slujba, pentru a ne cumpara un obiect, pentru a ne alege un partener de viata, pentru cate si mai cate. Fiecare alegere ce o facem produce anumite consecinte, reversibile sau ireversibile. Alegerile sunt singurele variabile din viata noastra; timpul e implacabil si se scurge linear, fara a putea fi oprit de optiunile noastre. Viata e ca o cursa lunga la care atletul stie ca trebuie sa alerge o distanta data de la bun inceput. Poti sa renunti la cursa daca nu esti suficient de pregatit pentru a o duce la bun sfarsit – e o optiune -, poti alerga dupa principiul cuprins in titlul unui classic al cinematografiei romanesti, “Grabeste-te incet”, poti obosi si temporar te poti opri sa iti tragic sufletul sau sa bei o gura de apa pentru a avea puterea de a merge mai departe, insa niciuna din aceste optiuni nu poate pacali trecerea timpului. Perfectiunea e un lucru interzis fiintei umane, iar daca aceasta ar exista, fiecare ar cauta-o. Din curiozitate, din orgoliu, din dorinta de a fi mai presus decat celalalt. Daca ar exista “n” realitati paralele prezentului, accesibile fiintei umane, si fiecare alegere a noastra am intoarce-o din drum, optand pentru o alta pe care o credem mai buna si care avem impresia ca ne poate duce in alta parte, ne-am petrece toata viata facand aceeasi alegere de infinite ori si n-am mai merge mai departe. Si atunci, ce rost are sa alegem cum sa facem un lucru, de 100 de ori, daca nu am mai avea timp sa ne bucuram de aceasta viata ? “Reversal of Fortune” ridica astfel de intrebari, despre alegeri, sanse si destin rescris, insa la finalul filmului ajungi sa realizezi ca destinul e ceva dat, pe care nu il poti pacali, asemeni scurgerii ireversibile a timpului. Altfel spus, “ce ti-e scris ti se intampla”, indiferent cate sanse ai avea sa schimbi o alegere din trecut.

Kang Seung-wan e un fost campion de juniori la golf. De mic a fost marcat de personalitatea autoritara a tatalui sau, al carui vis dus uneori pana la extrem era sa-si vada fiul campion. Dar timpul avea sa ii schimbe viitorul tanarului campion de golf. Peste ani, il regasim pe Seung-wan lucrand in cadrul Dongwon Tranzactii Bursiere, o mica companie de brokeraj ce investea banii clientilor in actiuni, in schimbul unui comision. Imbracat la patru ace, Seung-wan se prezenta zi de zi la compania unde era angajat, sperand sa dea intr-o zi lovitura cea mare pe cont propriu, investind tot ce castiga in ponturi la bursa, in jocul de loto sau in alte modalitati de a-si face un viitor prin castiguri facile obtinute peste noapte. Doar ca e cel mai ghinionist broker din bransa ! In momentul in care actiunile unei cunoscute companii in loc sa creasca se prabusesc, falimentul companiei fiind iminent, Seung-wan incepe sa fie vanat de un temut gangster, care isi vede castigurile pe apa sambetei. Cum fuga e rusinoasa, dar sanatoasa, Seung-wan reuseste sa scape o data de urmaritorii in costume, pana cand inevitabilul se produce. Gangsterul il obliga pe acesta sa semneze faptul ca e de acord ca banii din asigurarea sa de viata sa ajunga pe mana gangsterului in cazul in care Seung-wan moare. Are si un termen limita de 2 saptamani in care sa restituie banii irositi ai gangsterului, dupa care bietul broker devine o tinta vie pentru banda de gangsteri. Prietenul lui Seung-wan, “Gandacul”, ii da acestuia economiile sale de o viata pentru a-l salva de furia gansterilor, insa Seung-wan se gandeste imediat la o modalitate de a-i multiplica la bursa. Prins intre aceasta datorie si aspiratiile sale de a da macar o data in viata lovitura care sa-i schimbe statutul social, Seung-wan goneste cu masina intr-un tunel, unde se intampla un lucru straniu: de pe cealalta banda vine o alta masina gonind, in care se afla o persoana cu parul vopsit in alb ce seamana leit cu el. Inevitabilul accident se produce, iar urmarea intrece orice imaginatie…

Fara a avea vreo legatura cu tema productiei hollywoodiene omonime mai celebre din 1990 cu Glenn Close si Jeremy Irons, “Reversal of Fortune” e primul si singurul film din cariera de cineast a lui Park Yong-woon, scenariul fiind rodul unei colaborari a acestuia cu Lee Jung-sub (scenarist debutant care mai tarziu avea sa scrie scenariul unor comedii romantice apreciate precum Romantic Island sau The Perfect Couple) si Kim Jae-hwan (alt scenarist debutant, care in 2009 a realizat dramatizarea productiei “Maybe”, cu Jang Hyuk). Atractia filmului o reprezinta, pe langa scenariul plin de intorsaturi de situatie, distributia, plina de nume mari, dintre care unii pe atunci erau la inceputul succesului. Fara doar si poate, vedeta filmului e actorul Kim Seung-woo, ce devenise cunoscut in mai multe filme si seriale romantice din anii ’90. Noi il retinem pentru roluri recente din seriale ca IRIS, Athena sau Miss Ripley, insa nu trebuie sa uitam ca la data filmarii acestui film, Seung-woo devenise deja celebru prin rolul din “Hotelier” (2001). Partenera lui din film e Ha Ji-won, care era chiar la inceputurile succesului sau. Rolurile din “Ditto” si “Sex is Zero” (care a fost un mare succes de box-office) au propulsat-o la rangul de vedeta, iar serialul “Damo” pe care il va filma in acelasi an ii va adduce popularitate pe care o va exploata la maxim in anii urmatori in seriale precum “What Happened in Bali?”, “Hwang Jin-yi”, sau in filme precum 100 Days with Mr Arrogant sau Love So Divine. Rolul din “Reversal of Fortune” nu i-a adus nici un premiu, insa vorbim de un film lejer, o productie comerciala romantica fara prea mari pretentii la box-office sau artistice. Amandoi protagonistii sunt adorabili, e mai mare placerea sa-i urmaresti pe cei doi in roluri parca croite pentru ei. Iar daca adaugi la distributie putin piper (Lee Moon-shik si Lee Han-wi), buna dispozitie e asigurata. Povestea filmului e simpla, dulce si captivanta, avand toate ingredientele unei comedii romantice clasice. Insa doar partea de inceput e comedie, caci pe masura pe povestea avanseaza, aceasta devine serioasa, pe alocuri putin dramatica si melancolica. Practic e reteta coreeana clasica de comedii romantice, din care nu lipsesc cliseele obisnuite dar si alternanta de umor cu realism, lucru perfect justificabil daca ne gandim la tematica abordata, ce ridica intrebari de genul “Ma aflu acolo und ear trebui sa fiu ?” sau “Fac ceea ce ar trebui sa fac ?”. Un film bun, relaxant, cu doi actori minunati care cu siguranta va vor face sa va simtiti bine in compania lor.

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de Elenas – Asia Team pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 30 ianuarie 2014

In show-biz-ul coreean al zilelor noastre, celebritatea se plateste scump. Starul zilei e Jang Won-joon (interpretat de Kim Min-jun), considerat actorul momentului in Coreea. Castigator in urma cu un an la Blue Dragon Film Awards, acesta trebuie sa faca oficiile de gazda si sa ofere premiul pentru Cel mai bun actor intr-un rol principal si in cadrul editiei din acest an a Festivalului. Doar ca mai exista un amanunt: el insusi se afla pe lista nominalizatilor, al doilea an consecutiv. Won-joon pare un actor implinit si fericit, ce a cunoscut celebritatea, ce a devenit idol si ce are deja o avere impresionanta. Tae-sik (interpretat de Uhm Tae-woong) e omul din umbra lui, managerul sau, insa in realitate acesta joaca mai mult rol de secretar care se ocupa de toate detaliile – unele umilitoare -, de la ce costum sa poarte starul in fiecare zi la stabilirea programului zilnic si amintirea lui lui Won-joon. Desi e considerat de Won-joon ca un frate mai mic, nu de putine ori in relatia celor doi se simte o raceala si eternul raport stapan-servitor. Visul lui Tae-sik e sa devina intr-o zi actor, iar pentru asta e dispus sa faca orice. Totul pana cand intr-o seara, Won-joon conduce in stare de ebrietate si face un accident, fugind de la locul faptei. Credincioul lui manager Tae-sik isi asuma vina in locul starului, a carui cariera ar fi fost ruinata, mergand la inchisoare in locul acestuia. In schimb, Won-joon ii promite un rol in viitorul sau serial de televiziune. Acesta va reprezenta inceputul ascensiunii lui Tae-sik, insa celebritatea il va transforma intr-un monstru.

Lumea filmului si a televiziunii a fost dintotdeauna una fermecatoare prin extravaganta sa, fascinanta prin frumusetea sa si… respingatoare prin rivalitatile pe care le naste. Mereu exista o dorinta de a fi mai bun nu neaparat in privinta propriei persoane, ci mai ales raportat la Celalalt. Iar acest lucru duce la pierzanie. Aceasta este si tema filmului “Top Star”, ce marcheaza debutul ca regizor al cunoscutului actor Park Joong-hoon, ce activeaza in industria de film din 1986, cand a debutat ca actor, de atunci pana in prezent aparand in peste 35 de filme. Avand premiera la Festivalul de la Busan, in octombrie 2013, “Top Star” a beneficiat de o distributie in care straluceste Uhm Tae-woong si Kim Min-jun in rolul celor doi protagonisti masculini, intre acestia strecurandu-se si actrita So E-hyun, cunoscuta asiacinefililor din serialul “Cheongdam-dong Alice”, ce incearca sa aduca prin rolul sau o nota de echilibru intre cei doi poli. Filmul e una din cele mai reusite productii coreene pe tema culiselor showbiz-ului coreean, care dupa cum se stie da nastere la numeroase vedete peste noapte si, totodata, isi ia tributul prin gesture socante de sinucidere ale unor actori si actrite aflate la apogeul carierei lor. “Top Star” isi propune sa urmareasca traseul spre celebritate in lumea filmului, pornind de la dorinta primara de bani si faima, imbinata cu pasiunea pentru actorie, si mergand pana la capatul acestui drum periculos, plin de capcane, care duce cel mai adesea la pierzanie. Vorbele personajului principal Win-joon, un actor in voga – “Celebritatea e buna, dar te poate transforma intr-un monstru” amintesc de cunoscutul film american “The Devil’s Advocate”, unde un tanar avocat (Keanu Reeves) e dispus sa faca orice compromis, inclusiv un pact cu diavolul, pentru a deveni celebru si a avea o situatie financiara lipsita de griji. Similitudinile sunt flagrante intre cele doua povesti, chiar daca domeniile sunt total diferite. Drumul spre celebritate e pavat cu bune intentii, insa odata ajuns pe piedestal, banii si faima te schimba. In plus, rivalitatea macina, asemeni apei in timp stanca, aducand doar sfarsitul prematur dupa un vis scurt trait pe culmile gloriei. Dar poate adevarata definite a actorului o da un regizor de filme de arta, productii care, dupa cum se stie, nu aduc castiguri fabuloase si in general sunt prezentate in cadrul festivalurilor internationale de film. Pentru acesta, “actorul nu e altceva decat un obiect viu”, amintind parca prin aceasta definitie de sculpturile lui Michelangelo, de straduinta si sudoarea puse in beneficiul artei, a exprimarii propriului talent. Intre puritate aunei asemenea definitii a actorului si imaginea pangarita de bani a acestuia, privit ca simplu robot adulat si lipsit de talent, ce-si interpreteaza rolul mecanic, dupa un scenariu ce aduce cu sine falsitatea in exprimarea talentului, spectatorul are posibilitatea de a deduce singur si de a intelege ce inseamna cu adevarat sa fii actor in lumea secolului XXI. Iar acest lucru e valabil in tot ce inseamna show-biz, ca e vorba de televiziune, film sau muzica. “Top Star” aduce de asemenea o critica dura la adresa asa-zisilor ziaristi de presa de scandal, ce nu ezita sa recurga la santaj sau compromisuri mizerabile doar pentru a nu distruge cu unele informatii compromitatoare cariere cladite peste noapte in domeniu. Concluzia la care ne conduce filmul e ca lumea filmului e una intunecata, in care celebritatea te transforma si e efemera, oricat de naivi ar fi unii sa creada ca aceasta dureaza o vesnicie.

Un film deosebit, cu numeroase invataminte, cu un scenariu excelent, cu un debut reusit in cariera regizorala a lui Park Joong-hoon, cu un Uhm Tae-woong in forma maxima interpretand un personaj ce evolueaza total neasteptat, si, nu in ultimul rand, un film cu o coloana sonora ce pivoteaza in jurul unei reinterpretari a celebrei melodii “You are Always on my mind”, interpretata initial de Brenda Lee, dar facuta celebra de Elvis Presley.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team pentru asiacinefil, colaboratorii la acst proiect fiind uruma, cristinab si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 17 ianuarie 2014

Avand titlul initial de “Mr. K” si abandonat ulterior pentru a spori si mai mult atractivitatea filmului, “The Spy: Undercover Operation” a fost unul din filmele de succes coreene din 2013 poate cele mai nedreptatite. Lansat pe 5 septembrie, filmul nu a rulat deloc in cinematografele coreene, neobtinand nici un castig in box-office-ul autohton. Asa se face ca in statisticile de la finalul lui 2013, filmul nu figureaza nici macar in topul primelor 150 de filme ale anului ce au rulat in Coreea si au obtinut incasari. Si totusi, “The Spy” a obtinut incasari de peste 22,5 milioane de dolari la nivel international (avand un buget de 8,9 milioane dolari), ceea ce demonstreaza ca un film coreean bine facut, in stil (din pacate) hollywoodian, tocmai pe gustul publicului international de toate varstele iubitor de actiune si comedie, poate avea succes garantat oriunde in lume. Cu aceste incasari obtinute in Coreea, filmul s-ar fi aflat, la finele lui 2013, in topul primelor 10 filme coreene ale anului. “The Spy” este primul film adevarat al regizorului Yi Seung-jun, ce a debutat in 2012 cu documentarul “Planet of Snail”, in timp ce scenariul exploziv e scris de un cuplu de scenaristi experimentati, ce s-au mai intalnit pana acum cu comediile si actiunea: Park Soo-jin (Dancing Queen, Quick) si Yoon Je-gyun (Haeundae, Sex is Zero). Si distributia e plina de stele ale filmului coreean, actori adevarati, nu idoli de carton ce au impanzit in ultimii ani industria coreeana de film, umpland salile de cinematograf, dar cu interpretari lamentabile. Astfel, pentru prima oara dupa 11 ani reintalnim in acelasi film memorabilul cuplu din drama din 2002 a lui Lee Chang-dong, “Oasis”, Sol Kyung-gu si Moon So-ri. In rol de personaj negativ, cum nu a mai fost vazut pana acum, il revedem pe Daniel Henney (care pe vremuri frangea suflete cu rolurile din serialele de televiziune Spring Waltz si My Lovely Kim Sam-soon). Pe Ko Chang-seok l-am vazut anul trecut in “Good Doctor” si in “Secretly Greatly” in roluri secundare, pe Ra Mi-ran intr-o multime de filme si seriale (Velvet Lee din “Cinderella Man” a fost debutul ei tarziu pe micul ecran, in 2009), iar pe Jung In-gi, putin nepotrivit in rolul de sef al spionilor, il tinem minte din rolurile secundare din “Shark”, “Cheongdamdong Alice” sau din “The Tower”. Scenariul e foarte dinamic, decorurile se schimba repede, timp de 15 zile realizandu-se filmari chiar in Thailanda, ce redau frumusetea unor locatii turistice din aceasta tara. Aproape 7 luni au durat filmarile, lucru care se justifica dat fiind durata filmului, de 2 ore, si realizarea unor scene dificile, care in final au iesit extrem de spectaculoase. Umorul nu e lasat nici o clipa la o parte, astfel ca pe toata durata vizionarii atmosfera e una extrem de placuta. De remarcat rolul negativ al lui Henney, care intruchipeaza, parca, personajul negativ din serialul “Athena” (are aceeasi frizura de asasin, aceeasi alura si forma fizica precum Cha Seung-won, mai putin mustata acestuia). Mai trebuie spus ca regizorul aproape debutant al filmului a fost ales de compania de productie dupa ce aceasta a renuntat la serviciile veteranului Lee Myung-se (Duelist, M), ce nu a respectat deloc scenariul cu iz ” a la James Bond” cum si-l doreau producatorii.

Cuplul Yeong-hee (Moon So-ri) si Kim Chul-soo (Sol Kyung-gu) e unul destul de neobisnuit. Ea pare sotia iubitoare, ce-l asteapta mereu cu mancarea calda pe iubitul ei sotior, insa de fiecare data daruirea ei pentru relatie se iroseste asemeni unui nor ce se scutura de picurii de ploaie ce ii poarta. El e sotul temator de gura sotiei, in fata careia e un mielusel, insa meseria de zi cu zi il impiedica sa cunoasca notiuni precum punctualitatea sau familismul. Ea este si stewardesa, el e agent secret, lucru pe care i-l ascunde sotiei sale, ce stie ca sotul ei lucreaza toata ziua intr-un birou si merge mai tot timpul in calatorii se serviciu.Toate belelele incep in momentul in care Chul-soo trebuie sa participe la aniversarea de 70 de ani a mamei sale, eveniment la care toate rudele sunt invitate, imbracate in traditionalul hanbok, iar mancaruri alese sunt gatite. Sotia isi suna cu disperare sotul sa nu indrazneasca sa intarzie, altfel isi stie pedeapsa. Si totusi, cand autoritara sotie il suna, Chul-soo se afla la sute de km distanta de Seul, tocmai in largul coastelor africane, unde e trimis sa rezolve o situatie de luare de ostatici. Cine si-ar fi inchipuit ? Intr-un tarziu, cand cazul e rezolvat cu succes, obosit, ranit si mai ales… flamand, devotatul sotior isi face aparitia cu 2 ore intarziere la aniversarea mamei sale, unde toata lumea astepta mai mult in tacere sau susotind barfe despre nora ce nu i-a daruit un nepot aniversatei soacre. Sosirea lui Chul-soo e o usurare pentru toata lumea. Sapuneala urmeaza mai tarziu, si e rezolvata “elegant” de sot intre patru ochi dupa principiul care il calauzeste in viata profesionala: al celor 4 Reguli. In momentul in care a doua zi, cuplul decide sa mearga la un doctor pentru a vedea care e problema pentru care nu au inca un copil, el primeste o misiune urgenta: fiica unui ministru nord-coreean asasinat solicita azil in Coreea de Sud si trebuie adusa in siguranta in tara din Thailanda, unde participa la o conferinta sub supravegherea agentilor nord-coreeni. Ce face misiunea deosebita e faptul ca toate serviciile secrete erau cu ochii pe aceasta tinta, datorita faptului ca femeia era omul cheie al programului nuclear nord-coreean, o experta in fizica si chimie. Toate lucrurile se transforma intr-un circ in momentul in care chiar in locul unde urma sa aiba loc operatiunea, in cel mai nepotrivit moment isi face aparitia nimeni alta decat… sotia stewardesa a lui Chul-soo, plecata cu o cursa de Thailanda sa se relaxeze cateva zile departe de sotul pe care il stia in calatorie de afaceri in Busan…

“The Spy” e un film tipic hollywoodian, de popcorn, la care te uiti cu un singur scop: sa te relaxezi. Recomandat fara ezitare pentru intreaga familie. Vizionare placuta !

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team pentru asiacinefil, colaboratorii implicati in acest proiect fiind lasedan, cristinab si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Page 2 of 4

sus

Miss Gold Digger (2007) – aventuriera Han Ye-seul prinsã în clasica dilemã: bani sau iubire ?

“My Second Sassy Girl”, coproducţia ce încearcã sã ducã Hallyu pe piaţa chinezã de film

The Target (2014) – un remake de succes dupã “Point Blank”, realizat în stil coreean

Broken (2014) – o remarcabilã ecranizare coreeanã dupã romanul „The Hovering Blade” al romancierului japonez de mister Keigo Higashino

Tabloid Truth (2014) – teoria conspiraţiei deconspiratã de Kim Kang-woo

Monster (2014) – Lee Min-ki, terifiant şi strãlucitor la primul rol negativ pe marele ecran

The Plan Man (2014) – o satirã nostimã despre drama omului modern

The Beast and The Beauty (2005) – Shin Min-a, Ryoo Seung-beom şi Kim Kang-woo ne dau mãsura iluziei din percepţia umanã

Miss Granny (Suspicious Girl) (2014) – nu eşti niciodatã prea bãtrân pentru a fi din nou tânãr !

Sisily 2 km (To Catch a Virgin Ghost) (2004) – o comedie neagrã hilarã despre lãcomia umanã

Unforgettable (2008) – copilãria, eterna amintire de neuitat a fiinţei umane

Born to Kill (1996) – Jung Woo-sung, Shim Eun-ha şi imposibila lor poveste de iubire…

Way Back Home (2013) – Jeon Do-yeon, din nou strãlucitoare, alãturi de Ko Soo

Steal My Heart (Catch Me) (2013) – un cuplu trãznit (Joo Won şi Kim A-joong), iubire şi bucluc cum nu s-a mai vãzut !

11:00 AM (AM 11:00) (2013) – Jung Jae-young şi Kim Ok-bin în cãutarea timpului nescurs

Snowpiercer (2013) – un blockbuster post-apocaliptic în regia apreciatului Bong Joon-ho

Accomplice (2013) – Son Ye-jin în cãutarea adevãrului, într-un thriller intens

Reversal of Fortune (2003) – Kim Seung-woo şi Ha Ji-won provoacã Destinul de Ziua Îndrãgostiţilor !

Top Star (2013) – celebritatea e bunã, dar te poate transforma într-un monstru !

The Spy: Undercover Operation (2013) – Moon So-ri şi Sol Kyung-gu din nou un cuplu, pe ecran, la 11 ani de la „Oasis” !