In 2007, reputatul Takashi Miike regiza Crows Zero, un film care soca prin violenta sa. Miike in sine este cunoscut ca fiind un regizor al filmelor de o violenta extrema, deseroi redata fara perdea in filmele sale. Insa Crows Zero prezenta povestea nespusa din spatele personajelor centrale ale filmului, niste elevi si liceul Suzuran, cel mai violent liceu din Japonia. In acest an, Miike revine cu o continuare a povestii, la fel de dura si nocomformista precum cea din prima parte. Personajele si interpretii lor sunt aceeasi, in rolurile principale distingandu-se Shun Oguri (nimeni altul decat Hanawaza Rui din serialul „Boys over Flowers”) si Takayuki Yamada, starul din „Densha Otoko” si „Tegami”. Lor li se adauga modelul Meisa Kuroki, vedeta feminina din The Sword of Alexander, Dance Subaru sau din scurt metrajul Kimi no Yubisaki. De remarcat coloana sonora a acestui sequel, dar si actiunea, mult mai realista, efectele sonore din timpul luptelor de strada, machiajul, care toate au un cuvant greu de spus.
Viata de licean intr-unul din cele mai rau famate licee din Japonia nu este una usoara. Luptele intre grupuri pentru controlarea liceului si, implicit, si a zonei sunt primul pas inspre intrarea in lumea interlopa dominata de temuta Yakuza. Afilierea la un astfel de grup, disciplina si obligativitatea purtarii unei anume tunsori sau a unui costum anume sunt privite de tineri ca o etapa initiatica in vederea pregatirii pentru intrarea in Yakuza, dar si pentru afirmarea propriei identitati. Kawanishi, care in urma cu 2 ani ucisese capul bandei liceului Housen, este eliberat din scoala de corectie unde a fost inchis. Dar imediat dupa iesirea in lume, acesta este vanat de membrii bandei Housen si, in urma unui incident, din cauza lui se rupe un armistitiu mai vechi existent intre Suzuran si Housen. Si astfel incepe razboiul pentru suprematie intre cele doua grupari din cartiere rau famate… Iar cand Yakuza este implicate fara voia ei in acest razboi, lucrurile iau o turnura dramatica.
Un film definitoriu pentru genul „cult” japonez contemporan. Miike reuseste sa redea simtamintele si mentalitatea tinerilor implicati in evenimentele relatate cu realism, energie si obiectivism. Luptele de strada in care ajung sa fie implicati nu sunt exponentul doar a unei adrenaline pe care fiecare adolescent o cauta, ci o modalitate de a fi impreuna cu prietenii si de a spune lumii ca exista, deci de a se exprima. Ca un amanunt de culoare, scena finala a luptei dintre cele 2 bande rivale a implicat 500 de figuranti care in realitate sunt membrii unor bande adevarate. Un film al unui regizor prolific (peste 70 de filme si roductii de televiziune regizate de la debutul din 1991), renumit si foarte apreciat in Japonia, o productie ce isi merita din plin elogiile care i s-au adus.
Din 2006, cand Coreea a realizat blockbuster-ul „Typhoon”, Asia nu a mai avut parte de vreun film dedicat unei calamitati naturale majore de proportiile lui „Typhoon”. In 2008, insa, producatorii japonezi au realizat „212: Signal of Life”, iar in acest an coreenii au revenit in prim plan cu blockbuster-ul „Haeundae – Tidal Wave”. Dar asta nu este totul. In acest an, Thailanda a finantat un film asemanator cu buget ridicat, in stilul filmelor dezastru ale lui Roland Emmerich, intitulat „2022: Tsunami”. Ce s-ar intampla daca un tsunami gigant ar matura Bankgok-ul ? Aceasta este ideea din spatele acestui film in care valuri uriase realizate cu ajutorul efectelor speciale distrug capitala Thailandei, inundand orasul. O productie in stilul filmelor hollywoodiene (mai mult de categorie B) insa cu efecte speciale de prima mana, ce aminteste de The Day After Tomorrow, Poseidon sau The Towering Inferno.
Filmul este regizat de veteranul Toranong Srichua, regizorul lui „Twilight in Bangkok” (1990) sau „Unhuman (2004). Acesta a scris si scenariul filmului, si a si interpretat un rol in „2022”. Imediat dupa realizarea lui, Toranong a aflat ca filmul este supus cnezurii, fapt ce a starnit o reactie ce a fost mediatizata imediat. Acesta a declarat: „In industria thailandeza de film, personajele nu au voie sa faca sex, sa discute politica, religie, despre monarhie sau despre traficul de droguri. Deoarece interziceti toate aceste lucruri, toate personajele din filmele thailandeze sunt fantome sau clovni.” Totul a pornit de la cenzurarea de catre comisia de specialitate a statului a unei scene in care apareau filmate cateva cadavre, unele dezbracate, sub sloganul „Omul a ranit prea mult timp natura; acum, natura se va razbuna.” Toranong este o figura controversata in Thailanda, iar aceasta iesire, sustin criticii de film, este o dovada a faptului ca are darul auto-promovarii. Aceeasi critici sustin ca cele 160 milioane bahti investiti in productie trebuiesc recuperati, iar putina reclama galagioasa nu strica niciodata.
Un film captivant, insa cu un subiect simplist, fara prea multe introduceri, copiind stilul filmelor hollywoodiene de categoria B. Nu se ridica la nivelul unui „Haeundae”, insa pentru amatorii de scene spectaculoase realizate pe calculator e o productie care ofera 90 de minute agreabile. Cuvintele de la sfarsit ale regizorului lanseaza avertismentul transmis de film in ansamblul sau, si merita amintite, in incheiere: „Avem miliarde de dolari disponibili pentru a fabrica arme, pentru razboaie, pentru explorarea universului, pentru gasirea de noi stele, insa doar cateva pentru a ajuta la protejarea planetei pe care o populam de milioane de ani. Este incredibil cum ne-am tradat planeta. Iar acum s-ar putea ca planeta sa se razbune pe noi„.
„Zen”este un film biografic deosebit, scris si regizat de veteranul Banmei Takahashi (60 de ani), inspirat din viata reala a lui Dogen Zenji (1200-1253), un invatator budhist zen japonez celebru, fondator a Scolii Zen din Soto, in acelasi timp si un important filosof. Pentru cei mai putin cunscatori ai civilizatiei asiatice si, cu precadere a celei japoneze, trebuie specificat ca zen este un curent filosofico-religios care, de la initiatorul sau, Dogen Zenji, s-a raspandit in scurt timp in intreaga Japonie medievala, devenind religia oficiala a samurailor – clasa sociala care tinea in mana fraiele societatii acelor timpuri. In fapt, zen-ul este o varianta de budism adaptata la insula japoneza. Nu dupa mult timp, Scoala a beneficiat de protectia puterii militare a shogunilor, iar alianta sa cu clasa razboinicilor – care a fost atrasa de caracterul practic si concret al zen-ului, dar si de disciplina riguroasa, ii va asigura un succes durabil.
Ca si alte scoli, Zen sustine ca orice fiinta poarta in ea esenta lui Buddha. Scoala Soto, in particular, este adepta „Desteptarii tacute”, la care se ajunge prin meditatia din pozitia sezand (cunoscuta occidentalilor ca zazen). Indeletnicirile din viata de zi cu zi sunt importante, in timpul lor putandu-se practica perfect meditatia, conform fondatorului acestei scoli. Opunandu-se ritualurilor si conventiilor, el nu a acceptat niciodata vreun compromise, fiind urmat in aceasta privinta de succesorii sai. Zen a avut o contributie inestimabila la estetica japoneza. A influentat arhitectura venita de pe continent, a infiintat noi scoli de pictura, un nou stil de caligrafie, a influentat estetica ceaiului etc. Urmarind acest film veti avea ocazia sa faceti o veritabila calatorie in timp, in niste locuri mirifice, care va vor dezvalui o mentalitate si o viziune despre lume total diferita de cea occidentala.
Regizorul Wai Ka-Fai, realizatorul primului film din seria Police Tactical Unit (2003), care acum 2 ani a reusit sa obtina o nominalizare alaturi de Johnnie To la Leul de Aur de la Venetia pentru productia „Mad Detective”, cunoscut scenarist din industria de film din Hong Kong, revine, dupa 2 ani, in scaunul regizoral cu „Written By”. Avand o slabiciune pentru subiectele supranaturale si pentru fantezii, Wai reuseste de aceasta data de unul singur (anterior colaborase cu Johnnie To la astfel de productii) sa regizeze un film care exploreaza teme spirituale, filosofice si fantastice deopotriva. Acesta beneficiaza de sprijinul unor actori talentati, figura cea mai cunoscuta fiind Lau Ching Wan, actorul lui preferat, distribut si in alte filme anterioare ale sale ca Mad Detective, The Shopaholics sau Himalaya Singh. Aceasta drama cu accente de fantezie, una din productiile importante ale anului din Hong Kong, reuseste sa impinga emotiile si ideile dincolo de artificial si coerenta, oferind o poveste simpatica si simpla in acelasi timp, insa captivanta prin frumusetea ei.
O poveste in poveste care la un moment dat te poate induce in eroare, in special ca evolutia evenimentelor este simpla si directa, fara prea multe introduceri. Realitatea si fantezia se intrepatrund pe nesimtite, pana cand totul ia turnura unei incurcaturi care creaza confuzie in mintea spectatorului. Intelegerea totala a ce se petrece in film nu e necesara, sustine regizorul acestuia, deoarece planurile si realitatile fiecarui personaj se intrepatrund suficient incat spectatorul sa perceapa esenta. Linia narativa a filmului este un puzzle de mari proportii, iar efectele speciale „low-budget” sunt privite de critici ca un plus al productiei. Mesajul pe care il transmite acest film nu este unul revolutionar, insa se simte si este potrivit, avand o oarecare greutate. „Written By” ramane daca nu cel mai bun film al anului in Hong Kong, cu siguranta unul din cele mai speciale.
Pornit sa caute sabia ce i-a ucis tatal, Yong Ee trebuie sa patrunda in casele nobililor, sperand sa o gasesca in proprietatea unuia dintre ei. De aceea isi minte tatal adoptiv ca vrea sa se faca gardian si pentru asta trebuie sa stie tehnicile folosite de hoti pentru a patrunde in casele oamenilor. Soe Dol incepe sa isi invete fiul „meseria” de hot, cu toate trucurile ei: urcarea pe ziduri, furisarea fara zgomot si toate celelalte smecherii care l-ar putea ajuta sa prinda hotii cu propriile lor metode. Apoi il duce in padure la un atelier de fierarie parasit de multa vreme, in care el a invatat in tinerete meseria de fierar si lacatus si il invata sa descuie lacate…
Nevoita sa fuga, Yeon, sora lui Yong Ee e urmarita de gardieni, iar fratele ei e martor indirect al vanatorii. Dar fata nu ar fi fost prinsa daca nu dadea peste ea Shi Hoo, care, ca gardian, are datoria de a denunta o sclava fugita, si care, convins ca fata va scapa cu o pedeapsa relativ usoara, actioneaza conform regulamentului. Insa el nu stie ca soarta sorei lui Geom cel atat de cautat e pecetluita… poate ca daca ar fi stiut ar fi actionat altfel ?
Cu 41 de premii internationale si 5 nominalizari, „Go” este unul din cele mai premiate filme japoneze ale tutror timpurilor. Drama despre adolescentul aflat in cautarea unei identitati si a unui scop in viata l-a consacrat pe regizorul Isao Yukisada, cel care 3 ani mai tarziu realizeze memorabilul „Crying out love, in the center of the world”. Distributia este una pe masura filmului, cu Yosuke Kubozuka in rolul principal (recent vazut in „Ichi”), secondat de actrita Kou Shibasaki (din Shaolin Girl si Suspect X), si cu actorul veteran care are un rol de senzatie, Tsutomu Yamazaki, recent distribuit in „Departures” sau in „13 steps”.
Dincolo de subiectul sensibil pe care il pune pe tapet, „Go !” indirect ridica si o alta problema. Poate mai mult decat orice alta tara, la un nivel pur superficial Japonia moderna dezvaluie o mica asemanare cu tara care era acum un secol. In domeniul cultural, politic sau economic, Japonia cu siguranta a absorbit mai mult de peste hotare decat i s-a oferit in schimb. Singurul domeniu in care Japonia a ramas nealterata a fost cel etnic. Daca in calitate de japonez nu-ti poti demonstra originile impamantenite in perioada Tokugawa, mereu vei ramane un strain, pentru japonezi, si vei fi tratat ca atare. Le fel este si personajul acestui film, Sugihara, un zainichi dintr-a doua generatie nord-coreeana. Cand decide sa renunte la liceul nord-coreean dupa ce l-a injurat pe profesorul de japoneza, si se hotareste sa se inscrie la o scoala japoneza obisnuita, Sugihara obtine un oarecare respect din partea fostilor colegi zainichi, insa declanseaza un val de violenta din partea noilor colegi japonezi.
Sa Cheon, razboinicul de la Curte, care l-a ucis pe ultimul om ce putea depune marturie ca tatal lui Yong a fost nevinovat, isi da seama ca acesta a putut lasa un mesaj scris cu sange , mesaj care ar putea dezvalui tot adevarul. El nu stie inca faptul ca o parte incomplete a mesajului a ajuns la destinatar si face totul sa stearga orice urma. Dar prea tarziu – Yong e deja pe cale sa se intalneasca cu o persoana care ii poate dezvalui misterul mortii tatalui sau, pe podul Nam Mun. Crezand ca va afla vesti despre sora si mama lui adevarata, Yong se grabeste spre pod. Insa pe acela trec in acelasi timp nu numai prieteni ci si dusmani. Si intalnirea ce putea dezvalui totul e intrerupta brusc… in timp ce in padure doi oameni plin de sange supravietuiesc la limita, purtand asupra lor un impovarator secret.
Jing Wong, regizorul anticipatului blockbuster „Future-X Cops”, revine in prim plan la un an dupa „My Wife is a Gambling Maestro” cu un film deosebit: „I Corrupt All Cops”. Meritele succesului acestui film revin in mare parte lui Wong, care a scris si scenariul lui, dar si echipei de actori renumiti care au fost distribuiti in aceasta poveste inspirata din realitate: Anthony Wong, Tony Leung Ka Fai, Eason Chan si Alex Fong (nimeni altul decat cyborg-ul din recentul „Kung Fu Cyborg”). In plus, omul-orchestra Jing Wong apare si intr-un rol secundar, ca actor (Gold) si deja se vorbeste despre „ICAC” ca fiind cel mai bun film al acestuia. O productie ambitioasa, cum nu s-a realizat in Hong Kong de mult timp, dar si controversata in acelasi timp. Ramane sa descoperiti de ce urmarind acest film.
Un film inspirat din fapte reale care vorbeste despre coruptia unui sistem capitalist (la acea vreme), incercand sa sugereze ca in prezent, sub legislatia chineza, Hong Kong-ul nu mai este o tara corupta ca in acele timpuri. Reputatul regizor nu ezita sa arate lumii fata intunecata a politiei acelor ani, cruzimea acesteia si lipsa de scrupule a unor functionari corupti, care ar fi trebuit sa asigure siguranta populatiei si sa fie un stalp al societatii. Titlul filmului este unul simbolic: „ICAC – I Corrupt all cops” ICAC reprezinta, de fapt, forta anti-coruptie constituita de autoritatile britanice (Comisia Independenta impotriva Coruptiei) in replica la faradelegile politiei, un fel de FBI made in Hong Kong. Filmul prezinta amanuntit modul in care s-a constituit acest birou si tehnicile de lupta impotriva coruptilor, faimoasele interogatorii si cum au fost doborati coruptii din sistem.
Sub povara amintirilor, Yong revede casa familiei sale, acel loc care a fost pentru el paradisul. Parasita acum, casa e tulburata doar de pasii lui, iar apoi de ai fetei care a admirat alaturi de el acest paradis, in copilarie. Cu masca nepasarii pe fata dar cu sufletul sangerand, intors in casa parintilor sai adoptivi, e asteptat din nou de bataia mamei vitrega reci si distante, si de tatal adoptiv cu inima calda si buna. Si sus, pe acoperisul insingurat al casei,
Soe Dol, tatal adoptiv al lui Yong Ee, urmeaza sa-si primeasca pedeapsa pentru ca a indraznit sa-l atace pe tanarul stapan Shi Wan in padure. A fost o reactie disperata, in conditiile in care a aflat ca Shi Wan l-ar fi aruncat intr-o groapa parasita si l-ar fi ucis astfel pe Yong Ee al lui. Acum, daca nu se va intampla o minune, mana lui va fi taiata. Yong Ee se umileste in fata lui Shi Wan, implorandu-l sa-l ierte pe tatal sau, insa acesta pune la cale un plan: pentru a-l elibera pe Soe Dol, ii cere lui Yong Ee sa-i aduca bani pentru jocurile de noroc. Si cum stie ca acesta nu are de unde sa o faca, il introduce in lumea interzisa a luptelor si a pariurilor. Aici, Yong Ee, victima sigura, trebuie sa se lupte cu campionul luptelor din urma cu un an, Hong Monstrul, o namila de om, pentru a obtine premiul in bani care il va multumi pe Shi Wan. Insa Shi Wan mai provoaca pe cineva sa intre in ring, pentru a lupta pentru acelasi premiu. Lucrurile se complica, si curand o schimbare cruciala se va produce…
Cu un buget de peste 15 milioane de dolari si cu o multime de efecte speciale de senzatie, filmul Goemon a fost o lovitura a acestui an la box-office-ul din Japonia. Lucrul nu trebuie sa mire. Distributia este si ea stelara, cunoscatorii filmului japonez stiind sa aprecieze un Yosuke Eguchi (din Haunted Samurai sau recentul Shaolin Girl), Takao Osawa (personajul pozitiv din Ichi) sau pe actrita Ryoko Hirosue, care a fermecat in Okuribito. Ca succesul sa fie asigurat, trebuie amintit si regizprul filmului, Kazuaki Kiriya, cel care a regizat in 2004 „Casshern”.
„Haeundae” este cel mai bine cotat blockbuster coreean al acestui an, o productie mult asteptata de fanii genului „disaster movie”. Cu un buget de 15 milioane dolari, filmul a adus incasari de peste 56 milioane dolari, distribuirea ilegala a lui pe internet, la doar o saptamana de la premiera in Coreea si in paralel cu premiera din China starnind un urias scandal mediatic, fiind adus un mare prejudiciu nu doar productaorilor, ci intregii industrii coreene de film. Cu cele peste 56 milioane dolari, filmul se situeaza pe prima pozitie a box-office-ului coreean din acest an, existand mici sanse ca vreo alta productie sa detroneze „Haeundae”, care va deveni, probabil, filmul coreean al anului 2009. Filmul, finantat de CJ Entertainment, este una din cele mai mari productii coreene din toate timpurile, sub aspectul investitiilor si al eforturilor depuse in realizarea lui, intr-o industrie cinematografica precum cea americana un film similar presupunand un buget de 5 ori mai mare.
Filmarile la aceasta productie s-au realizat in intregime in Coreea, in Busan si pe celebra plaja Haeundae. Efectele speciale au fost realizate si definitivate in Statele Unite, la San Francisco, de catre compania americana Polygon Entertainemnt. Filmul a avut in salile de cinematograf din Coreea peste 11 milioane de spectatori, fiind extrem de bine vandut in intreaga lume. Din pacate, distribuirea lui in Europa s-a oprit la granitele Romaniei, in Ungaria.
Destinul lui Yong Ee continua sa se scurga imperturbabil, marcandu-i adolescenta. Iubitor de distractie si viata usoara, nerefuzandu-si unele placeri pe care numai cei bogati si le pot permite, el intra in conflict cu fiul celui care in copilarie a plasmuit dovada care a dus la uciderea tatalui sau. De fapt, daca ne amintim bine, asta e doar o continuare a conflictului din copilarie din acel targ, cand acelasi increzut fiu de nobil a incercat sa-l umileasca tocmai pe cel ce se va dovedi, mai tarziu, a fi fratele lui vitreg. Legat si batut undeva la marginea targului, Yong Ee ajunge la un pas de moarte, cand dusmanii sai crezandu-l mort, il arunca in groapa-capcana menita animalelor padurii. Tatal lui Yong Ee nu stie de relatia proasta a fiului sau cu colegii cei bogati. El a folosit toate metodele ce ii stateau la dispozitie pentru a-l face pe profesorul de la scoala, sa ii accepte fiul la cursuri, printre copiii bogati. Cand vede ca acesta nu ajunge acasa, el isi cauta fiul cu disperare si, aceasta disperare il face sa comita greseala de a ridica mana asupra cui nu trebuie…
Daca primul episod a dezvaluit partea placuta a copilariei lui Iljimae, al doilea episod aduce un tavalug de evenimente care vor schimba lucrurile cu 180 de grade. In fata intrigii puse la cale de rivalii politici, tatal lui Geom il ascunde pe acesta intr-un dulap, pentru a-i salva viata. „Orice s-ar intampla cu tata, trebuie sã continui sa traiesti„, ii spune la despartire. Lucrurile insa iau o turnura dramatica, iar Geom, care a vazut pana acum doar latura frumoasa a vietii, ajunge sa cunoasca frica si disperarea de animal haituit. Evenimente incredibile si intersectari de destine il aduc pe acesta din situatia de nobil in cea de cersetor, iar unele personaje, altadata umile, ajung intr-o situatie mai buna decat el, viata lui atarnand de un cuvant al acestora.
Undeva, intr-o ascunzatoare secreta, cativa barbati stau aplecati asupra hartii unei cladiri inexpugnabile si numai unul pare increzator.”Fiindca eu sunt Iljimae” spune el. In floarea varstei, Iljimae e un talhar care fura de la cei bogati – aparent din capriciu, manifestand o aroganta deloc curtenitoare. In timpul unei astfel de actiuni, privirea lui cade pe ramurile unor pruni in floare, si asta ii readuce in minte trecutul. Iar actiunea se intoarce in timp pentru a dezvalui povestea lui Iljimae…
In urma cu aproape un an, 
„Beijing Bicycle” (sau, in traducere literara a denumirii in chineza, „bicicleta adolescentului de 17 ani”) este o drama regizata de Wang Xiaoshuai. Regizor, scenarist si, ocazional, actor, Xiaoshuai a fost inclus in ceea ce istoria cinematografiei chineze a consemnat sub numele de „A Sasea Generatie” sau „Generatia Urbana” a filmului chinez. Succesul lui „Beijing Bicycle” i-a deschis acestuia drumul spre glorie, Wang castigand in 2005 premiul juriului la Cannes pentru „Shanghai Dreams”. In rolurile principale din „Beijing Bicycle”, un film produs de un studio de productie taiwanez in asociere cu unul francez, in rolurile principale au fost distribuiti niste actori chinezi cvasi-necunoscuti la acea data, Cui Lin si Li Bin. Filmul a avut premiera in timpul Festivalului International de Film de la Berlin din 2001 si a castigat Marele Premiu al Juriului „Ursul de Argint”, actorilor din rolurile principale acordandu-li-se premiul pentru debut. Filmul a reusit, dupa 3 saptamani de rulare in Statele Unite, sa stranga peste 60.000 de dolari, in 2002, ceea ce este mult pentru un film artistic, care de obicei nu prea au premierele in cinematografe.
Un film care exploreaza teme specifice tineretului, dar si diverse problematici de natura sociala, inclusiv legate de diferentierile sociale, delincventa juvenila, furt sau diviziunea economico-sociala dintre mediul urban si cel rural chinez. O societate framantata care a ajuns, la aproape un deceniu, sa progreseze, dar ale carei perspective raman limitate la politica de stat a unui regim care ingradeste libera exprimare. Un film care dezvaluie valoarea unor simboluri, echivalente cu implinirea unui vis, si desertaciunea pe care lucrurile devenite simbol le ascund in ele. Un film de referinta pentru cinematografia chineza contemporana, plin de sensibilitate, emotie si realism. Cum spunea un cunoscut critic de film american, „Beijing Bicycle” este „un film care te impinge de la o portretizare a poeziei unei biciclete in miscare spre o cruda analiza a violentei nascute din invidie si din sentimentul de vinovatie„. Vizionare placuta !
Dupa noaptea petrecuta impreuna, Eun Chan si Han Kyul se trezesc fericiti si oarecum stanjeniti. Desi o ingrijoreaza ideea ca mama ei isi va da seama ca nu a dormit acasa, Eun Chan nu-si refuza un mic-dejun alaturi de iubitul ei, de langa care va pleca în curand. Han Kyul profita de aceasta ocazie pentru a-i da fetei cateva „sfaturi”: sa nu-si lase parul lung, sa nu poarte fuste scurte si sa spuna barbatilor curiosi daca are prieten, ca e deja casatorita. Cei doi merg impreuna la cafene