Cu un buget de peste 15 milioane de dolari si cu o multime de efecte speciale de senzatie, filmul Goemon a fost o lovitura a acestui an la box-office-ul din Japonia. Lucrul nu trebuie sa mire. Distributia este si ea stelara, cunoscatorii filmului japonez stiind sa aprecieze un Yosuke Eguchi (din Haunted Samurai sau recentul Shaolin Girl), Takao Osawa (personajul pozitiv din Ichi) sau pe actrita Ryoko Hirosue, care a fermecat in Okuribito. Ca succesul sa fie asigurat, trebuie amintit si regizprul filmului, Kazuaki Kiriya, cel care a regizat in 2004 „Casshern”.
Subiectul este mutat in evul mediu japonez, in secolul XVI/XVII, intr-o lume fantastica si totodata plina de contraste, in care dorinta de imbogatire ii propulseaza pe cei lipsiti de scrupule la putere si ii impig spre crima si faradelegi pentru a o pastra, in timp ce sangele celor saraci si slabi mereu este varsat pentru a servi acestor scopuri individualiste. Intr-o astfel de lume, fiecare lider puternic are in spatele sau un shinobi (ninja) care face „treburile murdare”. Insa Goemon, in fel de maestru al talharilor, ce jefuieste pe cei bogati pentru a da celor saraci, se ridica impotriva acestui sistem nedrept, devenind eroul multimii. Cand dorinta lui de dreptate se ciocneste de interesele inguste ale celor de la putere, totul se transforma intr-o lupta intre bine si rau, croita in jurul legendei cutiei Pandorei.
Un film plin de actiune ce nu trebuie ratat de toti amatorii de aventura. O viziune interesanta a unui regizor cunoscut pentru noncomformismul sau, efecte speciale extraordinare, altfel spus satisfactie garantata pentru amatorii de toate varstele. Un blockbuster japonez oferit in premiera in Romania de asiacinefil.com ! Vizionare placuta !
2 Comments
Post your comment
O abundenta de efecte speciale grozave peisaje ca de basm realizate exceptional multa actiune si dramatism,merita vazut.
Dap, un film captivant si cu efecte pe calculator deosebite. Insa mie acest gen de prelucrare excesiva pe calculator nu imi place. Cand totul e prelucrat pe calculator, inclusiv chipurile si siluetele actorilor, din care dispar ridurile de expresie, rezulta o senzatie acuta de neverosimil. Chipurile actorilor parca erau nu chipuri de actori reali, ci chipuri create pe calculator, mult mai inexpresive si lipsite de viata, asemeni papusilor de ceara din celebrul muzeu. Salile imense din palate, in care omul se pierde, hainele lipsite de milioanele de pliuri naturale, totul a creat pentru mine impresia de desen animat supersofisticat, dar tot desen animat. Am mai avut aceeasi senzatie cand am vizionat un alt film mult laudat, numit 300, si care mi-a dat de asemenea tot timpul impresia ca privesc un desen animat, nu un film cu actori in carne si oase.