admin – Pagina 32 – Asiacinefil – Totul despre filmul asiatic

Publicat: miercuri 16 decembrie 2015

Despre “Memories of the Sword” se vorbeste de mai bine de 2 ani, chiar de pe la sfarsitul lui 2012. Un proiect care s-a urnit greu, si ale carui filmari au inceput in sfarsit in septembrie 2013, durand 5 luni, De la data finalizarii filmarilor pana la data premierei a trecut mai bine de un an, lucru explicabil prin abundenta de efecte speciale, slow-motion-uri si efecte vizuale lucrate pe calculator. In august 2015, filmul avea in sfarsit premiera in Coreea, iar la 10 zile distanta si in Statele Unite. Cu un buget de 8,5 milioane de dolari, filmul a fost o crunta dezamagire la box-office-ul coreean, unde nu a obtinut mai mult de 2,3 milioane de dolari, din acest punct de vedere situandu-se sub productii cu investitii mult mai mici ce au avut incasari mult mai mari, precum Shoot Me in the Heart, Chronicle of a Blood Merchant, The Treacherous sau The Chronicles of Evil. Pentru ceea ce a iesit sub aspect vizual, bugetul de 8,5 milioane de dolari pare mic, si se pun serioase semne de intrebare cat a fost plata actorilor ce au aparut in acest film, ce sunt nume unul si unul, daca bugetul a fost atat de mic. Se stie ca Lee Byung-hun e cel mai bine platit actor coreean al momentului, si nu accepta sa apara in orice fel de filme. Jeon Do-yeon e probabil cea mai cunocuta actrita coreeana pe plan international, premiata inclusiv la Cannes, a carei cota nu e deloc una joasa. Lor li s-au alaturat in distributie Kim Go-eun (recent vazuta in “Coinlocker Girl” si “Monster”), veteranul Lee Kyoung-young (care e o figura nelipsita din cele mai de succes filme coreene ale fiecarui an), Bae Soo-bin, Kim Tae-woo si tanarul Lee Joon-ho (membru al formatiei 2PM, cunoscut si ca Junho, pe care ni-l amintim din “Twenty”). De ce filmul nu a avut succes in Coreea ? E de inteles. Regizorul si scenaristul Park Heung-sik (autorul memorabilului “My Mother, the Mermaid”, unde a colaborat de asemenea cu actrita lui preferata, Jeon Do-yeon) se pare ca a tras prea mult cu ochiul la cinematografia chineza, rezultatul final fiind un scenariu mai putin consistent, insa un spectacol vizual remarcabil. Totusi, tot acest spectacol vizual se bazeaza pe o multime de clisee – unele specifice filmului coreean, altele filmului chinezesc, iar tot ce vedem in materie de “entertainment” am mai vazut deja in mai multe filme chinezesti ale ultimilor ani. Chiar daca scenariul este mai putin inspirat, jocul actorilor e un adevarat regal, si doar si pentru acest lucru filmul merita urmarit.

In perioada Goryeo-ului, Wol-so (Jeon Do-yeon) e o spadasina oarba ce si-a dedicat ultimii 18 ani din viata cresterii fiicei sale adoptive, Hong-yi (Kim Go-eun) si pasiunii pentru ceai. A incercat s-o fereasca de ochii lumii, datorita unui secret din trecut, insa Hong-yi e o poznasa, ajunsa aproape de varsta la care trebuie sa priveasca viata cu alti ochi. Intr-una din zile, innebunita dupa luptele din arena, mai intai trage cu ochiul la acestea de la distanta, dupa care, fascinata de talentul unuia dintre luptatori, isi pune masca pe fata si il provoaca la lupta in fata arenei. Ce nu stie ea este ca in tribuna se afla generalul Yu-baek (Lee Byung-hun), care tresare cand vede stilul de lupta al fetei deghizate in luptator. Desi ordona ca aceasta sa fie capturata, Hong-yi reuseste sa fuga. La scurt timp dupa, insusi generalul are ocazia de a o cunoaste de aproape, iar modul ei de a lupta ii trezeste amintiri despre cea pe care odata a iubit-o, Seol-rang, ce manuia la fel de bine sabia. Si astfel, calatorim inapoi in timp in urma cu 18 ani, cand o organizatie rebela numita “Cele Trei Mari Sabii” pune la cale o rebeliune in vederea rasturnarii Guvernatorului provinciei. Planul esueaza datorita lui Duk-gi, nimeni altul decat actualul general Yu-baek, care isi tradeaza prietenii si profita de iubirea ce i-o poarta Seol-rang, si ea una din capii rebeliunii. Seol-rang nu il urmeaza pe calea tradarii si fuge cu orfana Hong-yi, pe care o creste cu un singur scop: razbunarea. In schimb, Duk-gi intra in slujba Guvernatorului, iar in anii ce vor urma urca pas cu pas in ierarhie, avand ambitii politice mari. Ajuns general, Yu-baek are acum puterea militara de a face orice in Goryeo, fiind la un pas de a-si implini visul de putere. Aparitia lui Hong-yi si stilul ei de lupta ii trezeste suspiciuni, astfel ca pana sa ajunga la mama ei nu mai e mult. Seol-rang considera ca a sosit momntul sa-i spuna fiicei sale cine sunt cei ce i-au ucis parintii adevarati… fapt ce va declansa o adevarata furtuna.

“Memories of the Sword” e o productie coreeana atipica. In general punctul forte al productiilor coreene e scenariul, de la care porneste totul: emotia, transpunerea sentimentelor personajelor cu talent artistic, mesajul in sine al filmului. De aceasta data scenariul e un element secundar, accentul fiind pus pe partea de “popcorn”, adica pe “entertainment”. Regizorul si-a dorit probabil cu ardoare sa iasa in evidenta, filmele sale nefiind mari succese de box-office, iar numele de Park Heung-sik nu a intrat, inca, in galleria marilor nume ale cinaestilor coreeni. Probabil s-a gandit ca daca va face ceva pompos, iesit din comun, in stilul unui “The Host” al lui Bong Joong-ho, film ce i-a adus acestuia celebritatea internationala si succes la box-office, va da lovitura si cariera lui va lua un alt curs. Ce a ignorat, probabil, a fost faptul ca un Bong Joong-ho regizase cu 3 ani inainte de The Host “Memories of Murder”, prilej cu care si-a demonstrat talentul de cineast, pe cand Park Heung-sik a regizat doar cateva drame si melodrame profunde, dar care nu au reusit sa ii aduca consacrarea, acesta ramanand un regizor obisnuit de filme corene comerciale fara pretentii. Se pare insa ca demersul sau cu “Memories of the Sword” nu a reusit decat sa-i aduca desfacerea rapida a filmului pe piata americana, exact cea care consuma astfel de productii spectaculoase, in care publicul nu are pretentii la capitolul scenariu, public care e interesat doar de actiune si efecte speciale. Ce e mai regretabil e faptul ca pentru a multumi acest public, Park Heung-sik a capitulat in fata principiilor cinematografiei coreene, optand pentru o reteta pur chinezeasca de clisee nesfarsite care iti iau ochii, dar in final nu fac decat sa te oboseasca, pentru ca nu aduc nimic nou. Scenariul pacatuieste prin faptul ca povestea e mult prea personala. E o poveste clasica de razbunare, transmisa din generatii, pe care cel mai tanar trebuie s-o indeplineasca pentru linistea sufletului celor de mult disparuti. Ea insa e aproape complet scoasa din contextul social-politic al acelor vremuri. Vedem doar un Goryeo slab, cu un rege marioneta ce mimeaza functia regalitatii, cu o Curte cu ministri la fel de slabi si usor de manevrat, exact acel Goryeo din serialul “God of War”, in care cine controla puterea militara, conducea regatul. Insa acest context e doar un simplu element de decor, viata la Curte abia e zugravita, intreaga poveste concentrandu-se strict pe elementele personale ale unei povesti de razbunare. Vedem tot ce am vazut intr-o jumatate de secol de filme de arte martiale chinezesti: un maestru cu plete albe ce face cateva giumbuslucuri pentru a impresiona audienta si rosteste cateva replici de duh despre calea sabiei; vedem clasicele antrenamente din mijlocul unei paduri de bambusi, meditatia de pe creasta muntelui, slow-motion-uri pe ploaie, ca e vorba de apa, petale sau frunze purtate de vant sau fulgi de nea. Abuzul de flashback-uri incurca serios spectatorul, care in contextul in care persoanjele principale au 2-3 identitati si tot atatea nume de retinut se va multumi sa admire spetacolul imaginilor si efectelor speciale, si interpretarea de zile mari a distributiei stelare. Cam putin, cand vine vorba de un film coreean, ce intotdeauna are de oferit ceva nou si original.

In privinta personajelor, chiar daca atentia intregului film e directionata de echipa de marketing catre cele doua vedete, Jeon Do-yeon si Lee Byung-hun, probabil personajul numarul 1 al poductiei e Hong-yi, interpretata excelent de talentata actrita Kim Go-eun. Si asta pentru ca e singurul personaj prezentat sub forma unei evolutii, nu a unei involutii. Daca personajele lui Jeon Do-yeon (Seol-rang) si Lee Byung-hun (Yu-baek) involueaza pe scara umana, de la momentul incidentului din trecut pana in prezent ambele recurgand la actiuni mai putin demne de o fiinta umana (Seol-rang isi creste fiica adoptiva strict, doar pentru ca aceasta sa razbune moartea parintilor ei reali, in timp ce Yu-baek isi urmareste ambitia de a uzurpa tronul, calcand in picioare orice principii), Hong-yi surprinde audienta si canalizeaza simpatia acesteia catre ea. Hong-yi a fost crescuta doar pentru a se razbuna. E un personaj ce are un singur orizont de asteptare, dar care afland cine sunt cei doi ucigasi ai parintilor ei, primeste o lovitura crunta de la destin, poate chiar mai puternica sub apectul urmarilor decat trauma din copilarie, cand nici macar nu si-a cunoscut cu adevarat parintii, bebelus fiind. De aceasta data, singura ei familie e pe cale sa se destrame, iar in momentul in care mama ei adoptiva, Wol-so (fosta Seol-rang) ii taie coada de par, in mod simbolic, o noua viata incepe pentru ea. O viata de om haituit de fantomele trecutului si prezentului, care trebuie sa isi adune toata energia si sa-si gaseasca puterea interioara de a-si indeplini obiectivul pentru care a fost crescuta. Si, in ciuda acestui destin trist, Hong-yi emana totusi energie, optimism, speranta, stie sa zambeasca si deopotriva sa te faca sa simti mila pentru soarta ei crunta. Ceea ce a realizat regizorul prin acest personaj – probabil neintentionat, din moment ce si-a canalizat efortul spre alte laturi ale productiei – e un lucru demn de remarcat. Drama acestui personaj e transmisa spectatorului, care simte exact aceeasi amaraciune a tradarii ce o simte Hong-yi. Multe cadre de o frumusete vizuala aparte sunt puse in slujba transmiterii acestei stari dincolo de ecran, si ce poate fi mai reusit intr-un film decat sa rezonezi cu protagonistul si trairile acestuia ? Daca aici au esuat un Wong Kar-wai in “The Grandmasters” sau un Hou Hsiao-hsien in recentul “The Assassin”, un film ce se aseamana flagrant cu aceasta productie, la acest capitol reuseste Park Heung-sik, un regizor coreean ce proivine, evident, dintr-o alta scoala cinematografica decat cea chineza.

Daca e sa tragem linie si sa contabilizam lucrurile bune si cele mai putin bune, ajungem la concluzia ca avem in fata un film antrenant, pe care cei innebuniti dupa spectaculos nu-l vor regreta, dar pe care cei ce cauta altceva, in primul rand un scenariu solid si o poveste mai coerenta si mai profunda decat clasica poveste a razbunarii il vor privi cel putin cu rezerve. Jocul actoricesc e desavarsit, dar ce folos cand povestea nu iti pune in evidenta calitatile ? Probabil dupa ce veti viziona “Memories of the Sword” vor ramane in memorie doar spectaculoasele slow-motion-uri desprinse din filmele de arte martiale chinezesti, iar peste cateva zile veti uita complet de el. Pacat de aceasta superba realizare, de costurile relativ mici de productie raportat la bijuteria ce a rezultat, de efortul actorilor din distributie, care sunt umbrite de lipsa unui scenariu de calitate si de dorinta exagerata a regizorului de a iesi in evidenta tradand specificul coreean prin importul de clisee dinspre cinematografia chineza.

Traducerea si adaptarea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: luni 14 decembrie 2015

Un nou serial istoric coreean e in pregatire, cu toate ca interesul pentru astfel de productii a scazut considerabil in ultimii ani, pe fondul exploziei de reality-show-uri, ce au acaparat o mare parte din publicul serialelor in general. Conform unor surse sigure din industria de divertisment coreeana, serialul „Hwarang” isi va incepe curand filmarile. Acestea vor avea loc din ianuarie pana in mai 2016, serialul urmand a rula simultan in China si Coreea incepand cu luna iunie. „Hwarang” urmeaza a fi o drama istorica a carui actiune se va petrece in anticul regat Silla. De cand a inceput sa se vorbeasca despre proiect, au inceput si zvonurile legate de posibila distributie. In noiembrie, OSEN nominaliza doua nume de protagonisti, Park Seo-joon si Park Hyung-sik, care ar lua in serios ofertele primite. La o luna distanta, ultimele vesti intaresc faptul ca Park Hyung-sik ar fi acceptat rolul, fiind confirmat pentru acest serial. In prezent, Hyung-sik, membru al trupei „ZE:A”, a carui cea mai cunoscuta apritie dintr-un serial tv a fost cea din „The Heirs” si „High Society”, isi ajusteaza programul pentru a se acomoda cu datele filmarilor. In ce-l priveste pe Park Seo-joon, acesta nu a confirmat inca, dar a declarat – prin agentia sa – ca se gandeste serios la rolul propus.

Daca totul va merge cum trebuie, serialul „Hwarang” va fi difuzat de postul KBS, cu toate ca inca reprezentantii postului nu au confirmat decat discutiile pentru producerea si difuzarea serialului. In conditiile in care procesul de selectie al actorilor din distributie e in plina desfasurare, un alt nume cunoscut a fost vehiculat, e vorba de actrita Go Ara, careia i s-a propus rolul principal feminin. „Hwarang” e un termen ce a devenit celebru dupa difuzarea celui mai cunoscut serial coreean despre Silla, „Queen Seon-deok”, desemnand un grup de elita de tineri luptatori din Silla, ce imbinau studiul artelor, culturii si buddhismului cu artele martiale. Numiti de unele surse chineze „baieti-floare”, acestia foloseau initial machiajul si diferite accesorii pentru a-si pune in evidenta frumusetea.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 13 decembrie 2015

“Ulterior Motive” e primul film al regizorului Arthur Wong in 28 de ani, venind dupa dinamicul “In the Line of Duty 3” (1987). Ajuns la o varsta venerabila, pentru cei ce nu stiu, Arthur Wong e o legenda vie a filmului din Hong Kong. Nu neaparat ca regizor (“Ulterior Motive” e doar al treilea film regizat in cariera), producator (a produs doar cunoscutul “The Floating Landscape”) si scenarist (unicul scenariu l-a scris pentru un film obscur din 1980), nici macar ca actor, avand 9 aparitii in filme, toate ca actor figurant. Arthur Wong e un maestru al imaginii, calcand pe urmele tatalui sau, un renumit director de imagine din anii ’50-’60. E cunoscut pentru fimarile cu mai multe camere simultan, pentru primul film filmat in “high definition” din Asia si ca singura persoana din istorie ce detine recordul de a fi castigat 3 ani consecutiv, de doua ori, premii la Hong Kong Film Awards. Din 1976 pana in prezent a participat la director de imagine la nu mai putin de 130 de filme, multe dintre ele regizate de nume mari ale filmului chinezesc, precum Ringo Lam, John Woo, Tsui Hark, Peter Chan sau Sammo Hung. Printre cele mai cunoscute filme pentru care a fost premiat pentru “Cea mai buna imagine” se numara “Bodyguards and Assassins”, “Painted Skin”, “The Warlords” sau “The Floating Landscape”. Experienta in manuirea camerei se vede si in “Ulterior Motive”, un film excelent filmat, cu imagini dinamice si cu unghiuri surprinzatoare ce prezinta perspective diferite de percepere a realitatii. In rolurile principale, veteranul Simon Yam si cunoscutul Gordom Lam din “Z Storm”,”Firestorm” sau “Cold War” dar multa calitate scenariului plin de surprize al acestui thriller psihologic electrizant cu accente de film noir.

Ye Shuang (Qin Lan) e bogata mostenitoare a companiei tatalui ei, Ye Cheng (Simon Yam), care in urma cu 20 de ani a pus bazele unei companii ce comercializa un soft novator creat chiar de el. Intr-una din zile, insa, sotul ei are un accident de masina, fiind lovit in plin de un camion. In mod straniu, cadavrul acestuia e de negasit intre fiarele contorsionate ale masinii. La scurt timp, in aceeasi zi, fiica acestuia dispare fara urma de la scoala, fiind ridicata, chipurile, chiar de de tatal ei. Ye Shuang apeleaza la politie sa rezolve cazul celor doua misterioase disparitii, considerand ca e vorba de o rapire in vederea obtinerii unei rascumparari. Cel desemnat sa se ocupe de caz e inspectorul Yao (Gordon Lam), care, spre surprinderea lui Shuang, nu e tocmai un strain pentru ea. Cu studii in criminalistica facute la Cambridge, inspectorul Yao are o intuitie iesita din comun, care l-a ajutat sa rezolve multe cazuri de crima dificile, pornind de la latura psihologica a problemei. De aceasta data, Yao gaseste niste similitudini neasteptate cu un caz identic petrecut in urma cu 20 de ani, pe care l-a anchetat chiar mentorul sau, inspectorul Ma. Iar de aici pana la complicarea cazului mai e un singur pas, iar rezolvarea lui tine de un… motiv ulterior al celui ce a pus la cale un plan diabolic.

Filmul lui Arthur Wong are tot ce poate oferi mai bun un thriller psihologic realizat in Hong Kong: mister, actiune, suspans, rasturnari de situatii si multe intrebari pe care spectatorul si le pune pe toata durata filmului, deoarece abia la final se dezvaluie care e acel “motiv ulterior” din titlu. Faptul ca e un film bine realizat si scris il observi in momentul in care regizorul iti da alternativa de a-ti crea, ca spectator, propria versiune bazata pe propriile banuieli legate de fiecare personaj in parte. Toti eroii acestui film sunt suspiciosi, pornind de la cele mai suspecte persoane si mergand pana la cele mai putin suspecte, cum ar fi chiar inspectorul Yao. Aceasta stare de incertitudine e cruciala in reusita unui thriller psihologic, in care jocul mintii si inteligentei primeaza in fata oricaror altor elemente definitorii ale genului. Regizorul se joaca intr-un mod captivant cu elemente de film noir, contrastand locul dezolant al unor crime – depozite ori fabrici parasite, sau terenuri virane, cu imaginea unor vile de lux sau campii cu flori inflorite multicolore de un mov pur, alternand noaptea si ploaia cu zilele insorite odata ce furtuna a trecut sau nici nu a inceput. Decorul contribuie din plin la sporirea tensiunii, tradand starea de incordare si neliniste a tuturor personajelor. Datorita acestui spectacol vizual, unele scene inradacinate in realitate arata ca si cum ar fi, de fapt, niste secvente dintr-un vis, sic el mai elocvent exemplu e scena din final de pe campul cu lavanda. Ai senzatia ca traiesti un vis sau mai bine zis o halucinatie a unuia dintre protagonisti, in special ca se intampla in acea scena niste lucruri socante ce poate numai intr-un cosmar s-ar intampla. Scenariul se poate reduce la o poveste captivanta despre deceptie si razbunare, care abunda in flashback-uri ce pot induce in eroare. Practic regizorul incearca sa prezinte in paralel doua cazuri petrecute la 20 de ani distanta, mergand cu firul epic inainte putin cate putin din fiecare caz in parte. Povestea e pigmentata de multe evenimente neprevazute, unele chiar neexplicate logic, pentru ca in final alte flashbackuri sa justifice comportamentul unora dintre personaje, de aceasta data suficient de lamuritor incat nimeni sa nu obiecteze. Mesajul filmului este unul sensibil, fiind perfect exprimat printr-un citat din Victor Hugo la final: “Fericirea suprema in viata e convngerea ca suntem iubiti. Iubiti pentru ceea ce suntem sau, mai bine, zis, in ciuda a ceea ce suntem.” Un excelent thriller, cu partituri bine interpretate, cu un scenariu ce-ti tine viu interesul pentru film pana la final, cu suficienta actiune si cu multe decoruri contrastante si imagini de maestru, ce-l recomanda tuturor amatorilor genului.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 12 decembrie 2015

„Chronicle of a Blood Merchant” e un film despre care s-a vorbit mult in ultimul an in Coreea. Cu toate ca are o distributie stelara la toate categoriile de actori, atat principali cat si secundari si actori-copii, filmul este altceva decat v-ati putea astepta de la un film coreean. Altceva in sensul ca e realizat altfel, are un ritm lent si un umor discret ce va fi apreciat mai degraba de iubitorii comediilor negre. Faptul ca in scaunul regizoral se afla insusi protagonistul filmului, Ha Jung-woo, se vede, acesta spunand parca totul din unghiul de vedere al lui – ca personaj si ca actor, si mai putin ca regizor. Romanul dupa care s-a facut “Chronicle of a Blood Merchant” e un clasic al literaturii chineze, fiind scris in anul 1995 de Yu Hua, care detaliaza la nivel personal o societate captiva in ghearele Revolutiei Culturale. Ha Jung-woo si Kim Joo-ho (regizorul si scenaristul celebrului „The Grand Heist” din 2012) au adaptat romanul la realitatile societatii coreene postbelice, insa au decupat aproape complet contextul social, politic, economic si istoric, potentand doar aspectul familial si al relatiei interumane din cadrul unei familii de oameni simpli ce ajunge la un moment de criza. “Chronicle of a Blood Merchant” sufera, insa, pana la urma, din cauza incapacitatii de a se raporta la contextul coreean. Romanul chinezesc are o cu totul alta perspectiva, adaptarea coreeana axandu-se doar pe o latura – cea familiala – a romanului original, restul fiind adaugat de scenaristii coreeni si adaptat la realitatile unei societati ce difera fundamental de cea chineza contemporana. In rolurile principale regasim doi actori infragiti ai Coreei, ce isi interpreteaza excelent partiturile: Ha Jung-woo si Ha Ji-won. Ha Jung-woo un versatil actor de film si teatru, dar si regizor, avand la activ doua filme regizate pana in prezent. Pana sa joace in “Chronicle of a Blood Merchant”, acesta s-a facut cunoscut in televiziune cu roluri precum cel din “Lovers in Prague” si mult mai cunoscutele filme “The Chaser” (2008), “”My Dear Enemy” (2008), “Parallel Life” (2010), “The Berlin File” (2013), „The Terror Live” (2013) sau „Kundo: Age of the Rampant” (2014). „Chronicle of a Blood Merchant” este al doilea film regizat din cariera al lui Ha Jung-woo, dupa „Fasten Your Belt” din 2013. Anul 2015 pare a-l fi consacrat definitiv ca unul din numele mari ale filmului coreean, aparand atat in acest film, cat si in mega-succesul „Assassination” si in productia biografica plasata tot in anii ‚60 despre viata lui Andre Kim (numita chiar „Andre Kim”), primul designer de moda coreean renumit la nivel mondial. Despre indragita Ha Ji-won e inutil sa mai spunem ceva, prezenta ei in acest film fiind una ce ne-o prezinta intr-o ipostaza mai putin intalnita pana acum pe micul si marele ecran, anume cea de mama. Actorii din rolurile secundare sunt si ei de nota 10: veteranii Lee Kyuong-young si Joo Jin-mo; Jeong Man-sik sau cunoscutul Cho Jin-woong, din randul generatiei lui Ha Jung-woo, actorii copii din randul carora se remarca Nam Da-reum in rolul Il-rak (pe care l-am vazut in numeroase seriale in rolul personajelor din copilarie), toata echipa a avut o prestatie excelenta. Si nu trebuie uitata nici Yoon Eun-hye, ce are un rol minor interpretand-o pe Boon-bang, total schimbata fizic, cu muuulte kilograme in plus „rezolvate” de echipa de la machiaj. Filmul a obtinut incasari de 6,8 milioane de dolari la box-office in Coreea.

Gongju, 1953. Huh Sam-kwan (Ha Jung-woo) e un om simplu, muncitor, mostenind indemanarea tatalui sau dulgher si a bunicului sau maistru de constructii. Lucreaza pe un santier pentru a-si castiga traiul de zi cu zi in Coreea anilor de dupa Razboiul Coreean, prietenii lui tot cicalindu-l cu faptul ca ar fi timpul sa se insoare. Ar face-o el, dar cu cine ? Intr-una din zile, pe santier isi face aparitia o fata incantatoare, Ok-ran (Ha Ji-won), ce vinde floricele de porumb. Sam-kwan e vrajit de glasul cristalin al acesteia si de chipul ei angelic, indragostindu-se la prima vedere de ea. Nu trec nici cateva ore si craiul nostru deja s-a decis sa se insoare. Doar ca exista o mica problema: Ok-ran e curtata de Ha So-yong, un playboy ce se ocupa cu contrabanda de produse americane, in jurul caruia roiesc toate fetele. Ce sanse are Sam-kwan, un coate goale, in fata acestuia ? In plus, o nunta presupune o investitie financiara, iar Sam-kwan nu are economii puse deoparte. Totusi, aude intamplator ca daca se duce in oras sa doneze sange, primeste o suma consistenta de bani. Astfel ca isi pune in indeplinire planul, strange ceva banuti, face ce face si obtine mana fetei de la tatal acesteia, iar peste 11 ani ii regasim sot si sotie traind in deplina armonie intr-o casuta modesta la periferia oraselului Gongju. Au trei copii la care tin mult, dar la scurt timp umbla zvonuri prin oras cum ca Il-ran, fiul mai mare, ar fi de fapt fiul playboyului Ha. Criza se declanseaza, iar de aici o multime de probleme ce se tin scai de toata lumea…

„Chronicle of a Blood Merchant” e prin excelenta o poveste de familie, cu elemente romantice, comice si dramatice deopotriva, o abordare matura a unui tanar regizor dintr-o perspectiva aparte a unui subiect de interes: relatia dintre tata si fiu, pe fondul unei dispute sensibile asupra paternitatii. Sam-kwan (interpretat de Ha Jung-woo) este coreeanul obisnuit ce se poate intalni pe strazile din Coreea la sfarsitul anilor Razboiului Coreean. Nu exceleaza la capitolul inteligenta, ba chiar intruchipeaza acea naivitate pozitiva specifica omului de la tara care nu are prea multa scoala dar care stie sa aprecieze lucrurile simple ale vietii. Acesta se indragosteste iremediabil de inteleapta si abila Ok-ran (interpretata de Ha Ji-won) si, dupa o aparenta plina de succes prima intalnire, este intimidat de faptul ca ea are deja un prieten, iar el… un rival la mana zeitei sale, smecherul implicat in contrabanda cu produse americane, Ha So-yong. Sam-kwan nu reuseste sa o cucereasca din prima pe Ok-ran; casatoria insa reuseste in final datorita increderii pe care o castiga din partea tatalui lui Ok-ran, ce vede in el un sot mai bun decat flusturaticul Ha. Dupa ce prima parte a filmului se ocupa de scurta perioada de curtare a lui Ok-ran, povestea se concentreaza asupra felului in care Sam-kwan il abuzeaza pe fiul sau, Il-rak, considerand ca tatal biologic este cel important si nu cel ce a crescut copilul timp de unsprezece ani. Sam-kwan isi respinge identitatea de tata in baza unor certitudini stiintifice greu de inteles de acesta (cum ca din combinarea grupelor sanguive A si 0 nu poate rezulta decat un copil cu grupa sanguina A sau 0) si in mod deliberat ignora ceea ce inseamna o familie reala. El e ciocarlia ce a clocit oul cucului, deci considera ca ar fi timpul ca cucul sa-l degreveze de obligatia de tata. Astfel ca relatia cu fiul cel mare, Il-rak, se raceste, tratandu-l pe acesta ca pe un strain. In mod evident exista tentatia de a compara „Chronicle of a Blood Merchant” cu „Ode to My Fanter”, numai si prin faptul ca ambele filme au in centrul lor ideea de familie si de responsabilitate paterna. Insa daca “Ode to My Father” indica faptul ca povestea protagonistului este si povestea tuturor coreenilor contemporani cu personajele, povestea lui Sam-kwan este doar povestea lui Sam-kwan, acesta nu are valoare de simbol pentru o intreaga generatie. Si acest lucru intra oarecum in conflict cu faptul ca Sam-kwan este un om de nimic. El o forteaza pe Ok-ran sa se casatoreasca cu el si apoi in mod voit isi persecuta fiul incat pana la final nu reusim decat rar sa-l vedem pe Sam-kwan ca un personaj curajos si demn de incredere. Multa vreme e indiferent la drama propriului fiu si al sotiei, ii marginalizeaza, chiar ii ignora, nu se comporta asemeni unui adevarat cap al familiei. Si totusi, acest personaj care initial era simpatic prin naivitatea sa, va avea puterea de a discerne intre indiferenta si responsabilitate, evoluand de la un personaj devenit dezagreabil la unul care se caieste pentru propria greseala atunci cand totul e pe cale sa dispara si sa devina o amintire, in fata pericolului disolutiei propriei lui familii.

Filmul are si momente comice, cum sunt cele ce fac referire la vanzarea de sange. Luarea de sange e privita ca un veritabil ritual de catre sateni. Intai trebuie sa bei multa apa din lac, pentru a putea dona mult sange. Apoi, ca sa ai parte de un castig frumusel, trebuie sa oferi ceva ca mita, pentru a fi primit mai des de o data la 3 luni. Si nu e vorba doar de un ritual ce exploateaza naivitatea si lipsa de cunoastere a omului de rand, ci mai ales de parada pe care o ofera deplasarea insasi in oras pentru a vinde sange. Ea era privita de comunitate ca un semn ca barbatul respetiv era sanatos si valabil pentru fetele aflate la varsta maritisului. Desi vanzarea sangelui este, evident, ceva neplacut, dezagreabil, ajuta totusi din punct de vedere financiar pe vanzator, si ofera viata primitorului. Astfel ca procesul in sine de vanzare al sangelui e, discret, un paradox al modernitatii: o sursa usoara de a face bani, care insa poate ucide sufletul si trupul celor ce cad in patima iluziei imbogatirii rapide. In ce priveste realizarea in sine, filmul are aspecte in care exceleaza, dar si anumite vulnerabilitati. In afara catorva slow-motion-uri pe fundalul unor dialoguri – ce au ca scop transmiterea unor ganduri cheie in momente cheie – si a unui moment suprarealist (cel al lunii comparate cu o galusca), de distinge o prea mare atentie acordata firului narativ, regizorul pierzandu-se in amanunte mai mult sau mai putin relevante. Coloana sonora aproape lipseste, sau e atat de discreta incat ii simti lipsa, nu e liantul de care un film are nevoie. O alta greseala majora e scoaterea povestii din contextul istoric al acelor timpuri. Cand numesti filmul pompos “cronica”, nu ai cum sa excluzi din poveste fundalul social, politic, istoric al vremurilor in care se petrece actiunea. Ha Jung-woo se concentreaza strict pe viata familiala a personajului sau, incat ai zice ca e un veritabil discipol al renumitului Yasujiro Ozu, maestrul dramelor de familie a clasei de mijloc japoneze. Acest stil e obositor, mai ales ca dialogurile sunt nesfarsite, pana si pentru lucruri minore, fara impact asupra firului principal. Probabil ca regizorul a vrut sa surprinda esenta vietii de familie in Coreea anilor ’60 in cel mai realist mod cu putinta, de aici atentia exagerata pentru amanunte. Ritmul filmului este unul lent, intriga intarzie exagerat de mult, insa dupa primele 30 de minute, reusesti sa intri in atmosfera si sa gusti din stilul inedit al lui Ha Jung-woo, sa-l savurezi si sa-l intelegi. Tocmai prin stil, “Chronicle of a Blood Merchant” se indeparteaza de specificul filmelor coreene tot mai comerciale ale ultimului eceniu, oferindu-ne o poveste mai aparte, plina de sensibilitate si naturalete. Inca un film coreean de top al anului 2015, pe care iubitorii cinematografiei coreene nu trebuie sa-l rateze sub nici o forma.

Traducerea si adaptarea au fost realizate de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil, in premiera in Romania.

Prezentare realizata de chocolate_cleo si cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 11 decembrie 2015

Serialul “Goodbye, My Beloved” produs de cei de la SBS i-ar putea avea in distributia sa pe Lee Min-jung, Honey Lee si Choi Won- young. Scenariul serialului este despre un barbat care moare si apoi i se permite sa revina in lumea celor vii, dar intr-un alt corp, pentru a-si duce la capat cateva treburi neterminate. Pe scurt, un mix intre “49 Days” si “Who Are You” din 2008, un serial de comedie, dar care te va face sa plangi.

“Goodbye, My Beloved” este o adaptare dupa un roman japonez numit “Tsubakiyama Kacho no Nanokakan” (Cele sapte zile ale domnului Tsubakiyama). Cu ceva timp in urma se anunta ca RAIN si Kim Su-ro ar putea juca in rolurile principale, Kim Su-ro interpretand rolul decedatului “plimbaret” caruia i se ofera ocazia sa “posede” corpul unei tinere de care personajul interpretat de RAIN se va indragosti iremediabil (probabil de aici incepand si situatiile comice din scenariu).

Actritei Kang So-ra i se oferise rolul principal feminin, insa se pare ca aceasta a refuzat deja rolul si doua noi actrite sunt in discutii pentru a juca in serial.

Lee Min-jung care a jucat in “Sly and Single Again” ar putea juca rolul unei casnice sotii perfecte, gata sa se lupte si cu cea mai indaratnica pata pentru a avea o casa sclipitor de curata, in timp ce se ocupa si de socrul sau. Este genul de sotie care are mare grija de banii castigati de sot, dar care cumva reuseste sa aiba mereu un aer elegant. Este “tanara, frumoasa, slabuta, afectuoasa si plange usor”. Pe scurt, genul de sotie care nu prea exista decat intr-o lume fantastica.

Honey Lee din “Shine or Go Crazy” si “Shark” ar putea juca un personaj diferit, o fosta actrita care s-a retras dupa casatoria cu un mostenitor bogat cu 10 ani in urma si care in toti acesti ani si-a suprimat cu tenacitate adevarata personalitate pentru a se plia mai bine in noul rol din viata reala, cel de sotie a unui bogatas. Din motive necunoscute inca, aceasta alege sa se intoarca in viata publica, ca actrita.

Personajul lui Choi Won-young (actor ce a aparut in “Twenty Again” si “I Remember You”) ar fi un barbat la 30 si ceva de ani, divortat, cu o diploma de la o universitate de top, care a avut parte de succes inca de pe bancile scolii. Personajul sau se numeste intr-un mod amuzant Jung Ji-hoon, care este chiar numele real al lui RAIN.

“Goodbye, My Beloved” regizat de Shin Yoon Sub (care a regizat si “Rooftop Prince”) va fi difuzat dupa “Remember”, incepand din februarie.

(Sursa: dramabeans)

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: miercuri 9 decembrie 2015

Actrita Yoon Eun Hye va aparea in luna decembrie pentru prima oara in public dupa acuzatiile de plagiat din august. Pe 11 decembrie Yoon Eun Hye va fi prezenta la un eveniment pentru o firma la care actrita este model.

Reprezentantii sai au declarat ca: “A trebuit sa luam multe lucruri in considerare, insa in final ea a decis sa onoreze aceasta promisiune mai veche. Programul va fi incarcat si foarte strict pentru ca este un eveniment important la care va fi prezenta si modelul Miranda Kerr, asa ca Yoon Eun Hye va aparea pentru scurt timp si isi va saluta fanii si presa prezenti la eveniment.”

In luna august, actrita din „Princess Hours” si „Missing You” a luat parte la o emisiune de moda, “Goddess’ Fashion”, de la o televiziune din China. In ciuda faptului ca a castigat primul loc in mai multe episoade, Eun Hye a fost acuzata de designerul coreean Yoon Choon Ho ca ar fi copiat una din creatiile sale. Reprezentantii actritei au negat vehement acest lucru.

In octombrie Eun Hye a mai fost invitata la Busan International Film Festival pentru filmul “Red Eye”, dar invitatia a fost refuzata. In plus, premiera filmului in care a jucat recent, “After Love”, a fost amanata pentru anul viitor. “After Love” este un film coreeano-chinezesc care a fost filmat timp de patru luni in Coreea de Sud si China. Producatorii spera ca sa poata lansa filmul concomitent in China, Coreea de Sud si Japonia, acesta fiind si motivul amanarii pemierei sale. “After Love” este filmul cu care actorul Park Shi Ho spera sa se poata intoarce pe marile ecrane dupa controversele legate de acuzatiile de hartuire sexuala, acuzatii care au fost repede retrase de catre presupusa victima dupa ce actorul a contraatacat cu un proces de defaimare.

Yoon Eun Hye a fost aspru criticata ca a acceptat sa lucreze cu Park Shi Ho, insa actrita a continuat sa trimita mesaje de sustinere a actorului si sa-si incredinteze fanii ca stie ce face si sa aiba incredere in alegerile ei.

Ramane de vazut daca presa de scandal din Coreea de Sud va vedea in aceasta scurta aparitie a actritei la un eveniment oficial dupa o lunga perioada o noua sursa de articole mai mult sau mai putin coerente si corecte.

(Sursa: soompi)

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: marți 8 decembrie 2015

Ko Hyun-jung e o prezenta discreta pe micul si marele ecran din Coreea, poate si datorita faptului ca face parte dintr-o alta generatie de actori decat cea de azi, in mare parte convertita din idoli k-pop. A debutat in 1995 cu rolul din serialul „Sandglass”, dar urmatorul serial in care a fost distribuita a venit peste un deceniu, in plina expansiune a Hallyu. Practic putem spune ca e redebutat in 2005, cand a inceput efectiv cariera ei de actrita, un an mai tarziu debutand si in primul film pentru marele ecran. Pe atunci Ko Hyun-jung ava 34 de ani, o varsta foarte inaintata in industrie, insa in ciuda acestui fapt, a reusit in scurt timp sa se impuna, cu roluri bine alese si intr-o perioada in care datorita Hallyu, se consuma pe paine orice k-drama nou lansata. In 2009 a atins apogeul carierei cu rolul Mishil din serialul „Queen Seon-deok”, al carui succes international ar fi trebuit sa o propulseze in cariera. Ko Hyun-jung a castigat premiul pentru Cea mai buna actrita la Premiile Daesang, iar un an mai tarziu aparea in serialul inspirat din lumea politicii „Dae Mul”, ce a fost un mare succes la vremea respectiva datorita partenerului Kwon Sang-woo si apogerului carierei atins de Ko Hyun-jung in rolul anterior. Dupa o absenta de 3 ani de pe micul ecran, revenirea din 2013 cu rolul din „The Queen’s Classroom” s-a dovedit neinspirata, serialul avand ratinguri foarte scazute, difuzat fiind in plina perioada de vacante. In materie de filme, actrita are cateva titluri la activ din 2006 pana in prezent, ultimul rol fiind de acum 3 ani din „Miss Conspirator”.

Ko Hyun-jung a ramas o actrita cu un mare potential, care tinand cont de varsta, ar fi putut profita mult mai bine de momentul de varf al carierei din 2009. E greu de crezut ca va mai reusi sa prinda vreun rol care sa o puna atat de bine in evidenta ca cel din „Queen Seon-deok” si, mai important, serialul sau filmul sa aiba si succes, dar nimeni nu stie ce aduce viitorul. Cert este ca daca prezenta ei in seriale e atat de rara (6 roluri intr-un deceniu) , producatorii din industria de televiziune s-au gandit sa-i ofere un show tv pe care sa-l modereze. Conform mai multor surse media, un reality show ce se va intitula “Ko Hyun Jung Reality Show” e in pregatire, echipa de productie urmand a finaliza curand detaliile lui si a incepe filmarile. Preconizat a fi difuzat pe canalul SBS Plus, show-ul e inca in stadiul de proiect, producatorii fiind precauti, afirmand ca decizia nu e inca una definitiva.

Ko Hyun-jung s-a remarcat la inceputul carierei ca fosta Miss Coreea. De-a lungul anilor si-a facut un renume de actrita serioasa, aparand in seriale apreciate de fanii k-dramelor. Viata personala a fost si ea una tumultuoasa, actrita casatorindu-se cu cineva provenind dintr-o familie de „chaeboli”, pentru ca in cele din urma sa divorteze. Astfel se si explica aparitiile rare in filme si seriale, ducand o viata lipsita de grija problemelor financiare care, oricum am privi-o, e una din motivatiile actorilor din ziua de azi, toti acordand o mare atentie sumelor de bani oferite pentru aparitiile in filme si seriale. Ko Hyun-jung a aparut si in show-uri de divertisment, ipostaza ce a dezvaluit si calitatile ei de om de televiziune din lumea entertainment-ului. Dar, la un moment dat, Ko Hyun-jung a fost prototipul celebritatii misterioase pe care toata lumea murea de curiozitate sa o cunoasca. Tocmai datorita acestui lucru, dar si lucrurilor putin stiute despre viata ei personala si esecul casniciei sale, reality show-ul in lucru a atras mult atentia in lumea divertismentului coreean. Daca proiectul se va concretiza sau nu, vom afla in prima jumatate a anului viitor. Un lucru este cert: incepand din luna mai 2016, o vom putea revedea pe Ko Hyun-jung intr-un serial de weekend difuzat de postul tvN, „Dear My Friends”, in care o aparitie speciala va avea si… Jo In-sung, partenerul ei din serialul ce i-a relansat cariera in 2005, „Spring Days”.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

Publicat: luni 7 decembrie 2015

Dupa revenirea din armata, Kim Nam-gil si-a ales cu grija proiectele in care a aparut. Daca de atunci pana in prezent a mai aparut intr-un singur serial, „Shark” – lucru ce demonstreaza ca de obicei serviciul militar si schimbarea prefixului coincid si cu o reorientare in cariera spre altfel de roluri, mult mai serioase, anul trecut a revenit si pe marele ecran cu rolul din blockbuster-ul „The Pirates”. Insa si asa, raportat la popularitatea de care Kim Nam-gil se bucura, a fost destul de putin. Se pare, insa, ca in acest an, actorul a vrut sa-si satisfaca fanii, aparand in 3 filme, si avand deja un al patrulea in vizior pentru anul viitor (A Murderer’s Guide to Memorization, alaturi de indragitul Sol Kyung-gu). Un nou proiect pare a-l atrage pe Nam-gil, acesta luand serios in calcul sa accepte rolul din cel mai nou film al regizorului Lee Yoon-ki.

Cunoscut pentru filme cu tenta artistica precum „Come Rain, Come Shine” sau „My Dear Enemy”, Lee Yoon-ki incearca sa revina la productiile dramatice (in 2004 a debutat cu drama „This Charming Girl”). Noul sau proiect se intituleaza „My Angel” si spune povestea unui barbat ce intalneste o femeie aflata in coma. Cum intre cei doi se naste o poveste de iubire ramane o enigma, insa ideea pare interesanta si ne duce cu gandul la o… melodrama. Kim Nam-gil e curtat sa interpreteze rolul unui agent de asigurari ce a fost martor la sinuciderea propriei sotii. Ulterior, acesta cunoaste o femeie in coma, filmul descriind – probabil intr-un mod artistic, cum ne-a obisnuit Lee Yoon-ki – neconventionala poveste de dragoste ce se naste. Nu trebuie sa mai amintim de faptul ca Lee Yoon-ki e cunoscut pentru filmele sale contemplative, de obicei despre relatia dintre un barbat si o femeie, deseori comprimate pe parcursul unei zile sau a catorva ore. A colaborat cu mari actori coreeni, precum Jeon Do-yeon, Ha Jung-woo, Hyun Bin sau Gong Yoo, ce au interpretat personaje complexe lasate prada unor situatii incordate sau unor despartiri bizare.

Kim Nam-gil se gandeste deocamdata daca va accepta sa apara in acest film, insa sunt mari sanse sa o faca, in special ca nu e strain de melodrame (Lovers Vanished, Shark) si ca o colaborare cu un regizor reputat nu se refuza niciodata. In prezent, actorul poate fi vazut in „Sound of a Flower”, o drama de epoca ce ruleaza acum in cinematografele coreene, iar urmatoarea aparitie va fi in „Pandora”, in care incearca sa-si salveze familia intr-o situatie de dezastru care loveste Coreea. In ce-l priveste pe Lee Yoon-ki, filmul la care lucra, „A Man and a Woman”, cu Gong Yoo si Jeon Do-yeon, despre o poveste de iubire interzisa in indepartata Finlanda, va avea premiera in prima jumatate a anului viitor.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

Publicat: luni 7 decembrie 2015

Un film coreean despre exorcism este filmul care a stabilit un nou record in box office-ul coreean in luna noiembrie, conform celor de la Yonhap.

O liceana pe nume Young Sin (Park So Dam) este lovita intr-o noapte de o masina si curand incepe sa sufere de o afectiune mai ciudata. Preotul Kim (Kim Yoon Seok) o cunoaste pe Young Sin si o viziteaza la spital. Acesta este convins ca fata este posedata de un spirit rau si se pregateste de exorcizare cu ajutorul Bisericii Catolice Coreene. Preotul Kim cere ca ajutor un diacon, dar toti fug speriati dupa ce iau parte la exorcizare. Studentul de seminar Choi (Kang Dong Won) este ales sa fie cel de-al 11-lea diacon care il va ajuta pe preotul Kim. Acestia au la dispozitie doar o zi pentru a o salva pe Young Sin, punandu-si propriile vieti in pericol.

“The Priests” a atins recordul de 4,82 milioane cinefili, pana acum, acesta fiind cel mai mare numar dupa datele furnizate de KOFIC (Korean Film Council). Recordul anterior fusese stabilit de filmul documentar “My Love, Don’t Cross That River”, cu 4,801 milioane cinefili.

Filmul regizat de Jang Jae Hyun, ce a regizat pana acum filme de scurt metraj, ii are in distributie pe langa Kang Dong Won (“Voice Of A Murderer”, “The Secret Reunion”) pe Kim Yoon Seok care a jucat in “Tazza”, “The Chaser”, “Haemoo”, “C’est Si Bon”, pe tanara actrita Park So Dam care a jucat in “The Silenced” si “Veteran”, si pe Kim Byung Ok, care are la activ peste 30 de filme printre care “Old Boy”, “Man On High Heels”, “Insadong Scandal”, “I’m A Cyborg, But That’s OK”. „The Priests” are la baza un scurt-metraj premiat al aceluiasi regizor Jang Jae-hyun, intitulat „12 th Assistant Deacon”.

(Sursa: Hancinema)

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: duminică 6 decembrie 2015

La 60 de ani, prolificul regizor japonez Ryuichi Hiroki ajunge la borna celui de-al 38-lea film al sau, “Her Granddaughter”. Hiroki nu e un regizor despre care sa spui ca se limiteaza la un anume gen de filme, la viata lui regizand si melodrame, si filme comerciale de calitate mai slaba (cele de la inceputul carierei – sfarsitul anilor ’80-inceputul anilor ’90 -, dar si multe drame romantice si filme de familie sau dedicate membrilor familiei. Fie ca in centrul atentiei lor se afla copiii sau persoanele cu dizabilitati (“Nobody’s Perfect”), femei aflate in momente de criza existentiala (“Vibrator”, “L’Amant”) sau oameni obisnuiti cu profesii diverse (“Kabukicho Love Hotel”), toate filmele sale au un numitor comun: iubirea. Indiferent sub ce forma: pura, interzisa, adolescentina; iubirea aproapelui e centrul de interes al tuturor productiilor sale. “Her Granddaughter” nu face exceptie, doar ca de aceasta data avem parte de un film destul de indraznet daca ne raportam la conservatorismul societatii japoneze. In rolurile principale revedem doi actori indragiti si foarte populari in Japonia, din doua generatii diferite. Si, daca spunem asta, probabil ati ghicit si la ce fel de iubire veti fi martori: cea dintre un profesor trecut de prima tinerete si o tanara la jumatate din varsta lui. Nana Eikura din “The Floating Castle” (cu un rol secundar si in “Nobody;s Perfect”) si Etsushi Toyokawa (Postcard, Platinum Data, Love Never to End, 20 th Century Boys, Year One in the North) formeaza cuplul amintit, filmul avand la baza o manga de succes publicata din 2009 pana in 2012 de autoarea Keiko Nishi. Coloana sonora a filmului e semnata de Koji Endo, un mare compozitor de muzica de film japonez, cu peste 100 de coloane sonore de filme si seriale la activ, in timp ce tema muzicala principala o constituie melodia “Hold me, hold you” semnata de JUJU.

Tsugumi (Nana Eikura) e nepoata tinerei sale bunicii Towa, ce preda la universitate cursuri despre vopsitul textilelor. De mica a vrut sa invete tainele acestei indeletniciri si sa calce pe urmele bunicii, iar ajunsa la varsta maturitatii se poate lauda ca a deprins toate secretele vopsitului. Priceputa in IT, Tsugumi a parasit orasul natal, cunoscand departe de caminul natal si prima dezamagire in dragoste, fostul ei prieten Nakagawa parasind-o pentru o alta femeie cu care se si casatoreste. Pentru a-si reveni emotional, dar si deoarece bunica ei era bolnava in spital, Tsugumi decide sa revina in linistitul orasel de provincie. Aici are multi fani in randul barbatilor, ce ii dau tarcoale neincetat. Moartea neasteptata a bunicii Towa ii schimba pentru totdeauna viata. Si asta pentru ca, pe neasteptate, se trezeste in casa parinteasca cu un strain. E vorba de Jun Kaieda (Etsushi Toyokawa), profesor de filosofie la o universitate japoneza, trecut de 50 de ani, care in mod surprinzator o anunta ca se muta in cladirea anexa pentru un timp. Surprinsa de indrazneala strainului, Tsugumi incearca sa se obisnuiasca cu acesta, dupa ce Kaieda ii spune ca bunica fetei i-a dat cheile casei, invitandu-l sa o viziteze oricand doreste. Si astfel aflam ca Kaieda a avut o relatie cu bunica lui Tsugumi, o relatie mai putin obisnuita, intre student si profesoara. Din vorba in vorba, Tsugumi incepe sa se obisnuiasca cu stilul noncomformist si direct al profesorului, iar de aici pana la pasul urmator nu mai e mult, iar ceea ce la inceput parea o gluma, tinde tot mai mult sa se transforme in ceva asemanator cu… iubirea.

Daca in cinematografia coreeana am avut recent un “Scarlet Innocence” sau un “Eungyo”, iata ca tema relatiei mai putin uzuale dintre un barbat mai in varsta si o tanara ajunsa la maturitate e reluata si de o productie japoneza. Japonia e o societate conservatoare, iar daca vorbim despre o asemenea relatie tocmai in mediul rural, ne putem crea de pe acum o parere despre subiectul destul de delicat abordat. Cu toate astea, societatea japoneza moderna priveste cu alti ochi diferenta de varsta din cadrul unui cuplu. Locul de munca in marile corporatii creeaza des situatii de diferente de varsta intre viitorii posibili parteneri, astfel ca totul e privit ca o normalitate de societatea moderna. Singura care mai e reticenta la acest subiect e familia. Dar ce se intampla atunci cand mama fetei, singura ruda apropiata, accepta fara reticenta relatia ei cu un barbat trecut de 50 de ani ? “Her Granddaughter” nu face dintr-un subiect tabu o tema in sine, ci mai degraba incearca sa prezinte iubirea din doua perspective diferite: a unui experimentat profesor de filosofie ce toata viata si-a trait-o in singuratate, obsedat de iubirea la fel de nefireasca ce a avut-o pentru profesoara lui din facultate, si a unei tinere, Tsugumi, nepoata marii iubiri a profesorului, o tanara de o frumusete rapitoare, cuminte si mult mai putin experimentata. Daca profesorul cauta in iubire ultima carte castigatoare a sufletului sau, Tsugumi vede in ipotetica relatie cu seniorul ei oportunitatea de a vedea viata si altfel si de a uita de esecul primei sale relatii. Pe langa decorurile superbe si linistea pe care o inspira niste locuri unde impesia emanata este ca timpul a stat in loc, iubirea de o vara ce se naste in sufletul profesorului tradeaza o necessitate a fiecaruia dintre cei 3 protagonisti. Exista un lucru comun care ii apopie pe bunica Towa, pe profesorul mai mic decat ea si pe nepoata ei. Acesta e singuratatea. Fiecare a fost parasit de cineva drag, ramanand cu o rana in suflet: Tsugumi de bunica ei, plecata in ceruri, bunica – de iubitul ei mai tanar, caruia ii lasa cheile locuintei sale, iar profesorul, care nu a avut niciodata pe cineva la care sa tina asa cum a tinut la bunica lui Tsugumi, a fost parasit… de soarta insasi. Relatia neobisnuita ce ia nastere intre profesor si Tsugumi e una anevoioasa, in care pe el il vedem mai tot timpul cu o tigara aprinsa, citind ziarul tacticos, in tihna, in timp ce ea e mereu tacuta, iritata vizibil de indrazneala strainului ce-i devine colocatar, aproape incapabila sa se exprime. Subiectul are o evolutie lenta, nu se intampla mai nimic pe toata durata filmului, astfel ca senzatia ca privitor e ca poti savura in liniste o atmosfera plina de gingasie si lipsita de cine stie ce incarcatura emotional-romantica, in care tot farmecul sta in prestatiile celor doi protagonisti, carora viata le ofera, la un moment dat, chiar oportunitatea de a se comporta ca o veritabila familie, episod care lasa urme adanci in sufletele celor doi. Un film romantic, ce ne bucura cu multe imagini superbe de interioare japoneze de la tara, si care pe langa ineditul relatiei ne prezinta si viziunea unei femei tinere ce lupta cu snguratatea si o stima de sine scazuta (elemente si ele specifice realitatii societatii japoneze moderne), insusi titlul in japoneza al filmului putandu-se traduce ca “Viata unui baietoi”, in acest caz “baietoiul” avand o dubla valenta. Un film relaxant asemeni unei veri romantice petrecute in pitorescul mediu rural japonez, cu multe lucruri frumoase care te fac sa-ti doresti sa nu mai iesi din atmosfera de vis in care reuseste cu usurinta sa te tina captiv 120 de minute.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in pemiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 4 decembrie 2015

“Ju-on” e una din cele mai longevive francize din cinematografia japoneza a noului mileniu. In 15 ani, din 200 pana in prezent, au fost lansate 8 filme ce spun, toate, povestea unui blestem ce a luat nastere prin moartea unei persoane ce s-a stins cu o ura in suflet, si care ajunge sa ucida la randul persoanele ce intra in contact cu el. Primele 4 filme din serie (2 realizate in anul 2000, “Ju-on” si “Ju-on 2”, si 2 realizate 3 ani mai tarziu, “Ju-on The Gudege” si “Ju-on the Grudge 2”) au fost regizate si scrise de Takashi Shimizu, pe atunci un tanar regizor debutant e care nu a auzit nimeni. Succesul fulminant al primelor doua filme au atras atentia si peste Ocean, unde in 2004 acelasi Shimizu a fost chemat sa regizeze “The Grudge”. Shimizu a stiut sa se orienteze spre alte filme de gen (Reincarnation, Marebito), evitand a mai accepta implicarea in alte proiecte din franciza “Ju-on”. In 2009, alte doua filme din seria “Ju-on” au incercat in zadar sa resusciteze un subiect e altfel consumat: “The Grudge: Girl in Black” si “The Grudge: Old Lady in White”, ambele regizate de regizori necunoscuti. Anul trecut, Masayuki Ochiai a incercat sa puna capat seriei, dupa cum o anticipeaza si titlul, “Ju-on, The Beginning of the End”. N-a fost sa fie nici de data asta decat “inceputul” sfarsitului. Si asta pentru ca acelasi Ochiai (cunoscut pentru horror-uri de succes precum “Infection” sau “Shutter”) a scris si regizat acest ultim film, “Ju-on The Final Curse”, ce e datator de sperante in privinta adevaratului sfarsit al seriei. Asta daca peste inca cativa ani, nu se va mai gasi cineva sa inventeze un “Sfarsitul sfarsitului pe bune al Ju-on”. Moda aceasta deplasata a nesfarsitelor sequel-uri e de sorginte americana si are un singur scop: financiar. Ce folos insa sa stim ca exista “n” filme din “Nightmare on Elm Street”, “Friday the 13-th”, “Exorcist”, “Halloween”, “Saw” sau “Texas Chainsaw Massacre”, cata vreme calitatea lor e lamentabila ? Ce folos sa exploatezi un film care are succes si sa-i faci o multime de sequel-uri ce nu aduc nimic nou ? Ce ar fi gandit fratii Lumiere despre ce a ajuns filmul peste mai bine de un secol de la prima lor proiectie in 1895 ? Mai rau este ca moda hollywoodiana a sequel-urilor inclusiv la filme ce nu au avut succes de la bun inceput incepe sa fie copiata din plin in cinematografia japoneza, si mai putin in cea coreeana, ce-si pastreaza inca originalitatea, in timp ce cea chineza, dupa o perioada de imitare a megaproductiilor americane, incearca sa-si gaseasca o proprie identitate pornind de la tematici specific autohtone.

Revenind insa la “Ju-on The Final Curse”, filmul continua povestea din “Ju-on The Beginning of the End”, dar in final se dovedeste poate cea mai slaba realizare din toata seria. Cu actori anonimi in rolurile principale, filmul isi adapteaza subiectul la realitatile secolului XXI – internet, telefonie mobila -, insa aceste elemente nelipsite din viata japonezului de rand al noului mileniu contrasteaza cu locatiile in care se deruleaza povestea – locuinta darapanata blestemata in care se petrec toate ororile si care are rol de sanctuar de transmitere al blestemului. Ca si in celelalte parti, pesonajul principal, acel baietel vopsit in alb din cap pana in picioare, apare si dispare in diverse locatii, caci e un spirit ce se plimba in voie prin lumea celor vii, insa e vazut doar de cei atinsi de blestem. De aceasta data insa, filmul sufera mult la capitolul coeziune, scenariul fiind foarte anost. Ca si in partea anterioara din 2014, regizorul incearca sa spuna povestea din mai multe unghiuri de vedere, al mai multor personaje, ce ajung in contact cu blestemul din curiozitate sau incercand sa-l distruga. Astfel, productia pare mai degraba un omnibus format din mai multe segmente, cu personaje care interactioneaza mai mult sau mai putin, insa lipseste liantul care sa faca filmul cat de cat captivant. In plus, personajele sunt mai mult “carne de tun”, spectatorul nu apuca sa se acomodeze cu infatisarea lor datorita numeroaselor cadre filmate in locuri intunecate, iar subiectul chiar nu mai reuseste sa te surprinda cu nimic, astfel ca ajungi la final – cine rezista 90 de minute, caci acest film e o adevarata proba de foc – sa concluzionezi ceea ce deja stiai, anume ca Raul nu moare niciodata, el se reincarneaza mereu pentru ca intotdeauna exista musterii cu aplecare spre a face rau celor din jur. Raul supravietuieste odata cu oamenii, lupta lui cu Binele e o iluzie, cele doua coexistand de la savarsirea Pacatului Originar pana la disparitia acestei planete. Tot ce ne ramane ca muritori de rand e sa acceptam ca exista Bine si Rau, care ne influenteaza, ca dorim sau nu, si ca uneori salvarea propriului suflet nu mai depinde de noi, atunci cand curiozitatea pentru anumite lucruri merge prea departe.

Continuand povestea din “Ju-on The Beginning of the End”, Mai, sora mai mare a lui Yui, invatatoare la o clasa din scoala primara, afla de disparitia surorii ale. Primind de la scoala lucrurile ei, Mai afla ca sora ei vizita des casa unuia din elevii ei, Toshio Saeki, care absenta de mai bine de 9 zile. Printre lucrurile surorii sale, Mai descopera niste pagini cu niste cerculete, iar la un moment dat incepe sa se comporte ciudat. Pentru a deslusi misterul disparitiei surorii sale si a pune capat blestemului urii, Mai decide sa viziteze misterioasa casa a elevului Toshio. Povestea mai multor personaje ce vor fi legate de acest blestem si de Toshio va fi dezvaluita, printre care ca a familiei adoptive a lui Toshio, o mama singura, matusa lui Toshio, si fiica ei Reo, ce devin noua familie a tacutului baiat, povestea fetitei bolnave din clinica din apropierea casei blestemate, Marisa, ce-l filmeaza noaptea pe Toshio, si povestea prietenului lui Mai, ce lucreaza ca impiegat intr-o gara. Aparent fara legatura intre ele, toate aceste personaje vor intra in contact cu blestemul Ju-on si vor incerca sa il invinga…

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 3 decembrie 2015

In ultima zi a lunii trecute, Lee Young-ae a tinut, impreuna cu colegul ei de platou din noul serial „Saimdang, the Herstory”, o conferinta de presa pentru postul SBS. Intrebata de greutatile pe care le infrunta ca mama care lucreaza, acrita a spus: „Perspectiva mea despre lume s-a marit de cand am devenit mama si sotie. In special schimbarea vine din faptul ca am inceput sa privesc totul din unghiul de vedere al unei mame.” Lee Young-ae a declarat ca prin noul sau rol doreste sa portretizeze viata unei femei si a unei mame deopotriva, ca artista renumita din perioada Joseon ce a fost totodata si mama unui cunoscut erudit confucianist. Shin Saimdang (1504-1551) a fost o figura istorica cunoscuta pentru eruditia si caligrafia sa, la fel ca si fiul sau, Lee Yulgok. „Spus simplu, ‚Saimdang’ e povestea unei femei. Grijile unei mame, sotii si femei sunt aceleasi in prezent ca acum 500 de ani. Am vrut sa descriu viata unei femei intr-un rol dublu, sub numele Saimdang. Sunt convina ca femeile de pretutindeni din lume, nu doar din Coreea, se vor putea identifica cu ea.”

Actrita a mai dezvaluit si ceea ce crede despre activitatea de productie a noului serial: „Unele articole au semnalat faptul ca filmam pana la orele 21, ceea ce e exagerat si neadevarat. Productia, asa cum era preconizata initial, ar fi fost mult mai dificila pentru mine sa o abordez. Am pre-produs serialul (adica va fi finalizat la data difuzarii pe micul ecran) in speranta ca vom scoate un serial de calitate, fapt ce mi-a permis sa imi indeplinesc si datoria ca mama. Voiam sa duc la bun sfarsit ambele roluri, atat cel de mama cat si cel e actrita. Sper ca ‚Saimdang, the Herstory’ sa se descurce bine pe micul ecran si sa ajute la imbunatatirea domeniului productiilor de seriale si pentru alte realizari.”

Serialul marcheaza revenirea ca actrita a lui Lee Young-ae dupa un deceniu de absenta, timp in care a pus capat carierei actoricesti pentru a se casatori si a avea copii. „De cand m-am maritat si am devenit o mama si o sotie, m-am gandit mai mult la ce inseamna o viata buna”, a spus actrita de 44 de ani. „De cand am ales-o pe Saimdang, am incercat sa ma identific cu grijile ei, sa-mi arat talentul, sa-mi cresc bine copiii si sa-mi ghidez familia.”

La conferinta de presa a fost prezent si Song Seung-heon. Acesta interpreteaza personajul Lee Gyeom, iubitul lui Saimdang, un artist cu talent in pitura, caligrafie, muzica si dans. Personajul sau este unul fictiv, ce nu a existat in realitate. Seung-heon a declarat ca a acceptat rolul doar pentru ca putea sa interpreteze alaturi de Lee Young-ae. „Faptul ca sunt aici si pot lucra impreuna cu Lee in prima ei aparitie intr-un serial dupa un deceniu e in sine o onoare si bucurie”, a spus acesta. „In prima zi de filmare cu Lee Young-ae mi-am amintit de debutul meu. Eram foarte agitat, Lee stand in fata mea si privindu-ma in ochi. Am inghitit cu greu si nu am putut sa-mi rostesc replicile. Inima a inceput sa bata tare si imi amintesc ca eram foarte agitat.”

Serialul reinterpreteaza viata lui Shin Saimdang din dinastia Joseon, axandu-se pe pasiunea acesteia pentru arta si pe viata amoroasa. K-drama va fi difuzata simultan in Coreea de Sud si China in a doua jumatate a anului viitor, filmarile debutand in Gangneung, locul unde s-a nascut si a crescut Saimdang.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

Publicat: miercuri 2 decembrie 2015

“Ju Dou” e unul din filmele de la inceputul carierei marelui regizor chinez Zhang Yimou, realizat la 3 ani dupa mult-premiatul sau film de debut “Red Sorghum”. Intre cele doua productii, Yimou a inceput o colaborare cu un alt regizor debutant, Yang Fengliang, cu care a regizat filmul de actiune “Codename Cougar” in 1989. A doua si totodata ultima lor colaborare e chiar la “Ju Dou”, film care se inscrie intr-o serie de 7 filme consecutive de-ale lui Zhang Yimou in care protagonista e partenera lui artistica si de viata din acea perioada, actrita Gong Li. Desi la rubrica regizor sunt creditati cei doi cineasti amintiti, aceasta productie are semne distinctive evidente ale artei vizuale expresioniste a lui Yimou. Avand o tema narativa de interes general, filmul e una din rarele productii ale anilor ’90 ca incearca sa patrunda in atmosfera sociala conservatoare a unei asezari rurale din China anilor ’20. Abordarea pasiunii sexuale ilicite si a temei adulterului intr-un orasel de provincie conservator a asigurat imediat succesul productiei peste hotare, aducandu-i in scurt timp o nominalizare la Oscarul pentru Cel mai bun film strain, iar lui Zhang Yimou o nominalizare la Palme D’Or. Ce e mai putin stiut e faptul ca initial, “Ju Dou” a fost interzis timp de mai multi ani in China, unde a rulat abia din 1992. Ca am amintit de Oscaruri, “Ju Dou” a fost primul film chinezesc din istorie ce a fost nominalizat la Oscaruri, in 1990. Filmul a castigat 4 premii si a avut 2 nominalizari. “Ju Dou” a aparut pe dvd abia in 1999, in Statele Unite, calitatea imaginii fiind indoielnica datorita metodei Tehnicolor folosite, specifice filmelor color de la Hollywood de pana la inceputul anilor ’50, cu culori saturate. Abia recent a aparut pe piata un bluray restaurant la aceasta productie, care ii ofera o calitate a imaginii exceptionala, ce nu lasa sa se intrevada faptul ca de la realizarea lui pana in prezent au trecut 25 de ani.

Intr-un orasel din China rurala a anilor ’20, Jinshan e un respectat proprietar al unui atelier de vopsit haine. Afacerea ii merge ca pe roate, comenzile sunt numeroase, multi clienti venind din orase departate pentru a-si vopsi hainele sau materialele textile la atelierul Yang. Jinshan, la cei peste 60 de ani impliniti, este, insa, un avar. Cu toate ca volumul de munca a crescut, ezita sa plateasca persoane care sa-l ajute, pentru a nu creste cheltuielie, considerand suficient srijinul fiului sau adoptiv, orfanul Tianqing. Trecut si acesta de 40 de ani, Jinshan nu se indura sa-i gaseasca o nevasta pentru simplul fapt ca aceasta ar fi… o gura in plus de hranit, deci o cheltuiala in plus din profit. In fapt, relatia cu Tianqing e mai mult ca de la stapan la sluga, acesta nefiind niciodata considerat un adevarat fiu. In atmosfera linistita de la atelierul de vopsitorie apele se tulbura in momentul in care Jinshan isi cumpara o noua sotie, pe Ju Dou (Gong Li). Aceasta ar fi trebuit sa-i aduca pe lume un urmas baiat, care sa-i mosteneasca averea. Frumusetea rapitoare a lui Ju Dou si tratamentul neadecvat aplicat de sot acesteia sunt tot atata motive ca Tianqing sa se simta atras de noua lui matusa… Complicatiile ce se nasc din aceasta idila interzisa vor duce la o veritabila catastrofa pentru toata lumea.

“Ju Dou” este o adaptare dupa un roman realist al scriitorului Liu Heng. Datorita problemelor cu cenzura, anumite aspecte din film au fost nuantate. Astfel, in romanul initial, Tianqing era nepotul de sange al lui Jinshan, romanul in sine avand in centrul sau o poveste despre un incest. In film, regizorii au hotarat sa nu abordeze povestea din unghiul de vedere al incestului, astfel ca Tianqing e doar un orfan adoptat, Ju Dou incepand relatia cu acesta abia dupa ce afla accidental ca Tianqing nu este nepotul de sange al sotului ei. Structura scenariului e la baza una melodramatica, parcurgnd 4 etape distincte: declansarea conflictului, atingerea telului propus, complicatiile neasteptate ivite dupa inlaturarea piedicilor si, in final, deznodamantul, cu consecintele sale. Personajele acestei povesti ne amintesc de romanele realiste in toata splendoarea lor, in special ca Zhang Yimou a fost extrem de atent la decoruri si la construirea unei atmosfere aproape balzaciene in imagini vii ale unui univers delimitat de strazi inguste, case apropiate unele de altele, un atelier izolat cu poarta mare, ce nu permite sa arunci o privire in interior, o scara e lemn ce-ti da senzatia ca oricand poate ceda, totul pe fundalul sonor al scartaitului monoton si strident al rotilor ce pun in miscare operatiunea de vopsire a tesaturilor. Unchiul Jinshan pare a imprumuta ceva din caracterul unui Felix Grandet din celebrul roman al lui Balzac “Eugenie Grandet”; e avar, interesat doar cum sa faca profit cu investitii minime. Insasi sotia – a 3-a – este cumparata ca un obiect, pentru a-i satisface poftele si fanteziile carnale, dar si pentru a-l ajuta la treburile de la vopsitorie. Ju Dou e considerata de acesta un animal, sau chiar mai putin de atat, caci mai mult tine la calul sau decat la ea. In momentul in care cumperi un obiect, o faci cu un scop. De aceasta data, scopul cumpararii sotiei este procrearea unui fiu, care sa mosteneasca averea si, mai important, sa duca numele Yang mai departe, cinstind astfel memoria stramosilor, la care Jinshan tine foarte mult, ca orice traditionalist conservator. Ca om, e o epava. Nu stie sa aprecieze o fiinta umana, e egocentric si egoist, interesat doar de propria persoana. Ju Dou e, pentru el, victima perfecta. Cumparata pentru un ban e nimic, Ju Dou trebuie sa-si ajute sotul in treburile gospodaresti, trebuie sa-i satisfaca cele mai intunecate dorinte si, intre altele, trebuie sa si traiasca, sa respire. Gura de oxigen i-o ofera Tianqing, nepotul adoptat al sotului ei, care de la priviri prelungiri va trece o linie care niciodata nu ar fi trebuit trecuta, implicandu-se intr-o relatie riscanta cu “matusa” sa chiar in casa celui care l-a crescut ferit de foamete si saracie. Pasiunea celor doi le va alimenta aspiratiile unei vieti departe de tartorul sufletului lor, dar intotdeauna cand visezi, trebuie sa tii ochii larg deschisi, pentru a fi sigur ca nu te vei trezi din visare. Obstacolul in calea fericirii adulterilor va veni de unde va asteptati mai putin, acesta fiind una din surprizele acestui film visceral, realist si halucinant pe masura ce se apropie deznodamantul. La farmecul acestui film a contribuit din plin talentul lui Zhang Yimou, care a reusit sa transmita un amestec de trairi, de la cele intunecate, exteriorizate, ce dezumanizeaza, la cele instinctuale, interioare, ce ard pasional in protagonisti. Finalul te duce cu gandul la una din scrierile celebre ale lui Slavici, pe care cu siguranta Zhang Yimou n-a citit-o, insa de aici se vede universalismul povestii ce a stat la baza acestui film extraordinar, una din cele mai memorabile productii ale istoriei cinematografiei chineze.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.

Publicat: luni 30 noiembrie 2015

“Coin Locker Girl” este una din surprizele placute ale acestui an pe care cineastii coreeni ni le-au oferit. Cu un buget infim si cu o distributie care la prima vedere nu spune prea multe, filmul reuseste o mare performanta atat datorita interpretarii celor doua protagoniste, cat mai ales scenariului solid si extrem de bine pus in scena. “Coin Locker Girl” nu e un film usor de digerat, abundand in violenta – motiv pentru care a si rulat in Coreea cu interdictie de vizionare pentru publicul minor -, insa ne ofera e incursiune inedita in lumea interlopa altfel de cum ne-au prezentat-o filmele cu gangsteri coreene ale ultimilor 15 de ani. Daca in acestea vedem o violenta pusa in slujba unei suprematii teritoriale sau de bransa, in “Coin Locker Girl” violenta e instrument de disciplina, punitiv sau educativ, cu consecintele de rigoare asupra fiecarui personaj in parte. Cele doua protagoniste au o interpretare memorabila. Kim Hye-soo isi socheaza cu siguranta fanii, interpretand un rol cum nu a mai avut in toata cariara sa. Daca am avut prilejul sa o vedem in seriale si filme mereu avand o raceala si o severitate in comportament si privire, fara insa ca vreodata sa transmita senzatia de teama, de aceasta data personajul ei e o criminala cu sange rece, fara nici un fel de remuscari, capul unei grupari interlope care, paradoxal, isi spune Mama. Kim Go-eun, pe care ne-o amintim din productia de succes “Eung-gyo”, ce i-a adus 4 premii de interpretare chiar la debut, interpreteaza rolul unei fiice a acestei Mame violente, impresionand din nou cu naturaletea sa debordanta in fata camerelor de luat vederi. Rolurile secundare, desi nu sunt interpretate de actori foarte cunoscuti, nu trag in jos filmul, in ciuda numarului mare de personaje ce interactioneaza de-a lungul povestii. “Coin Locker Girl” a avut incasari de peste 10 milioane de dolari la box-office-ul coreean, castigand 5 premii (din care 2 oferite de Asociatia Criticilor de Film din Coreea pentru Cea mai buna actrita – Kim Hye-soo si pentru Film de top 10 in anul 2015) si avand 9 nominalizari.

Il Young e o tanara ce a fost abandonata de mama ei naturala intr-o cutiuta de depozitare din gara din Incheon, in 1996. Gasita de un cersetor, aceasta e crescuta prin statii de tren, iar la varsta de 10 ani e vanduta de un politist corupt cu datorii la jocuri de noroc unei persoane dubioase numita Mama (Kim Hye-soo). Aceasta e capul unei firme ce ofera imprumuturi cu dobanzi ridicate, dar care se ocupa si cu falsificarea de acte de identitate sau cu traficul de organe ale celor ce nu reuseau sa-si plateasca datoriile. Il Young e crescuta, alaturi de alti copii adoptati, pentru a invata sa recupereze datoriile si sa faca ceea ce ii cere Mama. Astfel, ajunge sa-i considere pe sora rebela cu par vopsit in rosu Ssong, pe retardatul Hong si pe fratele Gon propria ei familie, cu toate ca nu exista o legatura de sange care sa ii apropie prea mult. Intr-una din zile, Il Young primeste misiunea de a recupera o datorie de la un client fugit la munca in Filipine. Fiul acestuia, un tanar cu aspiratii, ce lucreaza intr-un restaurant, e singura garantie ca datoria va mai fi vreodata platita. Purtandu-se neasteptat de amabil cu dura Il Young, aceasta face o greseala care in bransa ei e intotdeauna fatala: se indragosteste de acesta. Iar a doua greseala e ca incerca sa tina secreta relatia fata de fratii si sora ei, dar mai ales fata de Mama. Consecintele acestui lant de secrete se vor dovedi dezastruoase pentru toata lumea…

Filmul ne ofera o perspectiva intunecata si plina de realism asupra lumii nevazute, ce supravietuieste in umbra vietii normale de zi cu zi pe care o stim cu totii. Lumea interlopa e una a decaderii morale, in care lupta pentru supravietuire e alimentata nu doar de bani, ci mai ales de orgolii si de lipsa de moralitate. Toate personajele importante ale acestui film sunt pioni ai destinului in lumea pacatului, personaje ce nu se pot ierta pe sine, dar care se considera importante in angrenajul lumii lor. Ele traiesc iluzia amara a unei familii, in care exista o Mama, scrisa cu majuscule pentru ca e mai mult o porecla, decat vreo aluzie fie si la o singura calitate pe care o are o mama in adevaratul sens al cuvantului. Mama e de fapt o stapana cruda, indiferenta si interesata doar de bani, motorul propriilor ei trairi. De fapt, e prea mult spus trairi, un asemenea personaj nu poseda trairi positive, ci doar pseudo-sentimente hranite din propria lacomie si din propriul sarcasm. Rar ne e dat sa vedem intr-un film un personaj atat e antipatic precum Mama interpretata fenomenal de Kim Hye-soo: mereu tacuta, dand impresia ca mediteaza, aceasta inspira teama si antipatie aghiotantilor. Interesant e ca toti “copiii” ei cauta in aceasta o farama de caldura umana, pe care numele de “mama” ar trebui sa-l degaje. O respecta pe aceasta, nu au taria de a-i refuza cerintele amintindu-si tot timpul ca sunt niste nimeni culesi de pe strazi si crescuti datorita bunavointei celei ce-i spun Mama, dar au cu totii un orizont de asteptare de la aceasta fiinta. Il Young e preferata acesteia poate pentru ca Mama a vazut in ea larva ce se va metamorfoza, intr-o zi, in ceea ce ea isi doreste de la urmasa ei. Il Young e acea fiinta inutila care mereu are un tel: sa-si demosntreze utilitatea, ce e de fapt doar un mecanism de control psihologic al Mamei asupra “copiilor” ei. Cand insa aceasta se indragosteste de fiul unui datornic ce a fugit cu banii imprumutati, Mama isi vede inselate asteptarile, se vede tradata de trairile umane ale celei pe care si-o dorea exact o copie fidela a ei. Iar aceasta stare de tensiune se va mentine pe tot parcursul filmului, pana la metamorfozarea completa si la eliminarea tuturor obstacolelor. Titlul filmului, “Coin Locker Girl”, trebuie spus ca are legatura cu un fenomen destul de raspandit in unele tari din Extremul Orient. Copii nou nascuti si nedoriti de mamele lor sunt abandonati in cutii de depozitare de prin gari, presupunandu-se ca astfel de cutii sunt periodic verificate de angajatii garii si ca pruncii abandonati vor fi repede gasiti. In anii ’80-’90, multi copii au fost gasiti morti in aceste cutiute. De la aceasta trista realitate porneste “Coin Locker Girl”, care ne demonstreaza ca destinul pruncilor gasiti in timp util nu e aproape niciodata unul fericit, vietile lor devenind impovaratoare datorita inconstientei unor fiinte ce-si spun “mama”. Din aceasta perspectiva, filmul ne ofera o interpretare complet noua a notiunii de “mama” in cinematografia coreeana, golita de orice sentiment si transformata intr-un simplu substantiv sinonim cu indiferenta umana. Un film de nota 10, ce-si merita toate premiile si elogiile, desi dur la propriu si la figurat, plin de cadre intunecate si reci ca sufletul personajului ce controleaza intunericul nepasarii.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 29 noiembrie 2015

Daca in “Time To Love”, personajul principal calatorea inapoi in timp in perioada dinastiei Qing, iata ca si japonezii – de altfel pasionati de calatoriile cinematografice in timp – isi trimit emisarii prezentului in trecut, tocmai in ultimele zile ale perioadei Edo, in cea mai noua productie pe tema calatoriei in timp, “Time Trip App”. Comediile traznite sunt un gen de sine statator in cinematografia japoneza, in conditiile in care in alte cinematografii acest gen e unul de nisa. Asadar, pentru japonezi, acest gen de filme cu personaje aiurite ce calatoresc in timp, cunosc figuri istorice reale si apoi revin in prezent, sunt o componenta de baza a umorului lor autohton. Iar daca mai adaugi componenta de aventura, nu poate rezulta decat ceva plin de amuzament, usor de savurat de intreaga familie. Pornind de la premisa ca regizorul Toshio Lee incearca sa ofere strict buna dispozitie si o lectie de istorie spusa pe intelesul tuturor, se poate trece cu vederea lipsa de interes pentru prezentarea misterioasei aplicatii prin care personajele calatoresc inapoi in timp. Nici un moment nu exista interes pentru lamurirea acestui mister, personajele se trezesc in alte timpuri si se acomodeaza imediat cu atmosfera, lasand la o parte orice menajamente sau curiozitati, ducand cu ei spiritul japonezului modern intr-o lume inca aflata la stadiul medieval. Filmul are la baza nu o manga, cum poate v-ati astepta, ci un roman, scris de veteranul Taku Mayumura, roman care in 1994 a fost ecranizat intr-un serial de televiziune, “Bakumatsu Kokosei”. In rolurile principale ii revedem pe Hiroshi Tamaki (The Lady Shogun and Her Men, MW) si pe Satomi Ishihara (din “Attack on Titan”, “Monsterz” sau “The Incite Mill”), dar si pe Koichi Sato (din Floating Castle) in rolul comandantului Saigo.

Mikako (Satomi Ishihara) e o profesoara de istorie de 38 de ani care se confrunta, si ca diriginte a clasei, cu alegerile dificile ale elevilor ei din ultimul an de liceu legate de drumul viitor pe care il vor urma in viata. Daca Shintaro Numata, cel mai destept si aratos elev al clasei doreste sa urmeze o facultate pentru a deveni medic veterinar, avand de infruntat opozitia mamei sale, ce-l doreste doctor, Eri e nehotarata. Indragostita de aratosul clasei, ar merge la aceeasi facultate cu Shintaro. In schimb, Takase, ochelaristul, ar merge la orice facultate ar da Eri, pe care o iubeste inca de la gradinita. Accesand o misterioasa aplicatie de istorie pe telefonul mobil, Takase si cei doi colegi de clasa, plus profesoara lor, calatoresc in mod misterios in timp cu aproape 150 de ani in urma, in ultimele zile ale perioadei Edo. Acestia se trezesc tocmai in Edo, actualul Tokyo, centrul de putere al Sogunatului Tokugawa, pe 10 martie 1868, cu doar 5 zile inaintea datei unui eveniment important din istoria Japoniei. Pe 15 martie 1868, datorita intelegerii pasnice dintre Lordul Katsu, supus al clanului Tokugawa, si Lordul Saigo, comandatul militar al Aliantei Satcho indreptate impotriva Sogunului, Edo nu este distrus, fiind predat pasnic Aliantei ce-l reprezinta pe Imparat. Doar ca sosirea celor 4 intrusi din viitor in acele momente decisive ale istoriei risca sa schimbe definitiv cursul acesteia…

“Time Trip App” e o fantezie seducatoare pe tema calatoriei in timp, ce urmareste povestea a trei elevi aflati in ultimul an de liceu si a profesoarei lor de istorie, care prin intermediul unei misterioase aplicatii de pe telefonul mobil calatoresc cu 150 de ani inapoi in timp. Locul in care nimeresc este Japonia finalului perioadei Edo, in anul 1868, cu 5 zile inaintea unui moment crucial din istoria Japoniei. Dupa cum cunoscatorii istoriei japoneze stiu, perioada Edo (sau a Sogunatului Tokugawa) se intinde din 1603 tocmai pana in 1868, Japonia fiind condus de un Sogun din Clanul Tokugawa, reprezentat de 300 de daimyo locali. Cei 265 de ani de carmuire Tokugawa au reprezentat o perioada de crestere economica importanta, dar si de izolationism in planul politicii externe, ce pare a fi fost si principala cauza a sfarsitului Sogunatului si al reinstaurarii puterii imperiale odata cu Era Meiji. In fapt, Japonia risca sa ramana pentru totdeauna o tara izolata si inapoiata, supusa regulilor feudale, vulnerabila in fata puterilor apusene. Pe acest fond a luat nastere Alianta Satcho creata in 1866, formata din clanurile Satsuma si Choshu, ce avea ca scop rasturnarea Sogunatului si restaurarea puterii Imperiale. In momentul in care Alianta trimite trupe pentru distrugerea Edo si infrangerea Sogunatului, un eveniment important se produce: Lordul Katsu, un apropiat al Sogunului Tokugawa, trimite o scrisoare Lordului Saigo, comandantul trupelor Aliantei, iar in urma negocierilor secrete, Edo e cedat fara lupta trupelor Aliantei Satcho. Desigur ca adeptii Sogunatului au vazut in acest fapt o tradare, o cedare a capitalei fara lupta echivaland, in viziunea lor, cu o stirbire a onoarei samuraiului, care conform Codului Bushido ar fi trebuit sa-si dea viata in lupta pentru stapanul sau, Sogunul. Insa istoricii au vazut in aceasta intelegere, ce e opera Lodului Katsu, un moment de rascruce al istoriei nationale, deoarece daca Edo – actualul Tokyo, ar fi fost distrus, istoria s-ar fi schimbat pentru totdeauna. Dincolo de importantul moment istoric descris de acest film, avem parte de o atmosfera detasata, cu mult umor si buna dispozitie, asigurat de o echipa de actori excelenta, din care se remarca in special Hiroshi Tamaki in rolul Lordului Katsu. Minunatul actor are un sarm remarcabil, fiind cand un poznas de care rad toti, cand un lider cu alura de personaj istoric real. Ambele ipostaze ii vin perfect lui Tamaki, demonstrand ca poate interpreta cu usurinta atat intr-un registru comic, cat si intr-unul dramatic. Satomi Ishihara, in rolul profesoarei de istorie, e la fel de plina de energie ca personajul Hans din recentul “Attack on Titan”, unde interpreta o persoana obsedata de arme si de inventii, cu o energie debordanta. Si de aceasta data actrita ne surprinde cu dezinvoltura sa, oferind nu de putine ori momente memorabile. Daca e sa privim dincolo de toate aceste lucruri, exista si o simbolistica ascunsa in spatele acestui film. Intalnirea istoricului cu subiectul istoriei ce o preda, cu personajul istoric in carne si oase, sau lectia de viata si istorie pe care o invata elevii ei in decursul acestei calatorii sunt tot atatea teme de meditatie despre responsabilizarea noastra, ca oameni ai timpurilor prezente, care trebuie sa ne intelegem trecutul si istoria pentru a putea infrunta viitorul cu provocarile sale. Un film de aventura usor si captivant, aducator de buna dispozitie pentru toti cei dornici sa se relaxeze in compania istoriei.

Traducerea si adaptarea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 27 noiembrie 2015

Bae Suzy a devenit faimoasa dupa ce a debutat intr-o trupa de fete, Miss A, in anul 2010. In 2012, a jucat in “Architecture 101”, film care o consacra ca actrita, fiind numita “Prima iubire a Coreei.”

In cel mai recent film al sau, “The Sound of A Flower”, Bae Suzy interpreteaza un personaj foarte diferit de cel precedent in care era o tanara studenta atragatoare. Actrita devine Jin Chae Seon, prima femeie din istoria Coreei care a cantat pansori – arta traditionala coreeana care combina cantatul cu teatrul. “The Sound of A Flower” aduce un strop de fantezie inca nedeslusitei figuri istorice Jin Chae Seon si deapana povestea despre felul in care aceasta a putut sa sparga tiparele in conservatoarea perioada Joseon.

“Sunt Jin Chae Seon in film, dar cred ca multi oameni se regasesc in povestea ei”, declara Bae Suzy intr-un interviu, remarcand ca eforturile lui Chae Seon de a deveni cantareata de pansori nu au fost foarte diferite de eforturile ei de a deveni un idol in lumea Kpop. “Bineinteles ca nu am avut de-a face cu situatia politica a acelor vremuri. Nimeni nu mi-a spus ca nu pot sa devin cantareata pentru ca sunt fata, dar parintii mei au fost impotriva”, a adaugat actrita. Chiar si dupa ce a reusit sa-si convinga parintii sa mearga la o auditie si sa inceapa sa se pregateasca la compania JYP Entertainment, Bae Suzy a trebuit sa se lupte cu alte greutati, precum Chae Seon cand a inceput sa se pregateasca cu cantaretul de pansori Shin Jae Hyo interpretat de actorul Ryu Seung Ryong (care in 2014 juca in “Roaring Currents”) “Unele scene ma fac sa am lacrimi in ochi de fiecare data cand le vad, precum scenele in care Chae Seon isi antreneaza vocea in ploaie si la un moment dat se prabuseste.”

“Cand oamenii se antreneaza pentru a deveni cantareti, au cu totii momente in care trebuie sa treaca de o limita, parca se lovesc de un zid. In acele momente pur si simplu se prabusesc la podea si plang foarte mult.”
Poate ca experientele lui Bae Suzy si Chae Seon sunt un pic asemanatoare, dar aparitiile lor creaza un constrast discordant. Bae Suzy nu este vedeta glamour, fata si hainele ii sunt manjite cu cenusa si mizerie pentru a portretiza cat mai realist fata orfana care lucra intr-o casa a curtezanelor.”

“In prima zi de filmare, m-am vazut cu acest machiaj si am fost un pic surprinsa”, admite actrita. “Dar asa a fost Chae Seon si mi-a fost mai usor sa ma concentrez asupra rolului… m-am simtit mai confortabil.” Actrita isi aduce aminte de o zi in care filma intr-o zona rurala si niciunul din localnici nu a recunoscut-o din cauza costumatiei, bucurandu-se de noua infatisare, foarte diferita de cea de “first love”, imagine pe care Suzy Bae o are de cativa ani printre fanii cinefili. “Pentru ca vreau sa continui sa joc in filme, imaginea aceasta de “first love” este una de care trebuie sa ma despart. Daca “The Sound of A Flower” ma ajuta sa atenuez acest lucru chiar si un pic, atunci merita tot efortul facut.”

Dupa un an de pauza de la incheierea filmarilor pentru film, actrita va juca in serialul de televiziune “Uncontrollably Fond” alaturi de Kim Woo Bin, serial ce va fi difuzat anul viitor de cei de la KBS.

Alaturi de Bae Suzy in film mai joaca o serie de actori consacrati precum Kim Nam Gil, Ryoo Seung Ryong, Song Sae Byeok, Lee Dong Hwi si Ahn Jae Hong.

“The Sound of A Flower” a avut premiera in Coreea de Sud in 25 noiembrie.

(Sursa: Hancinema)

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: vineri 27 noiembrie 2015

In conditiile in care data difuzarii serialului „Remember” de catre postul SBS se apropie, scenaristul Yoon Hyun-ho a raspuns intrebarilor, intr-un interviu acordat inaintea difuzarii primului episod. Acesta a lucrat anterior la filmul „The Attorney”, o drama din lumea juristilor inspirata dintr-o poveste reala, ce a devenit al doilea cel mai bine vandut film coreean din 2013 in Coreea.

Unul din cele mai asteptate seriale ale sfarsitului de an 2015, „Remember”, a atras atentia prin distributia plina de vedete. Printre altii, serialul ne va prilejui reintalnirea cu Yoo Seung-ho, Park Min-young, Jun Kwang-ryul si Nam Goong-min. „Inca din etapa planificarii acestui serial, am scris scenariul cu Yoo Seung-ho in minte pentru rolul principal”, a spus scenaristul. „Are indemanarea actoriceasca solicitata pentru portretizarea unui personaj din liceu pana in anii de debut ca tanar avocat. Mi-a placut mult interpretarea lui din „I Miss You”.”

Despre ceilalti actori, scenaristul a spus: „Interpretarea lui Park Min-young e convingatoare si naturala. Imi da forta, ca scenarist. Park Sung-woong are abilitatea de a interpreta atat un „frate” carismatic cat si un „frate” prietenos din vecini. Se pliaza perfect atat pe scenele simple cat si pe cele pline de incarcatura ale personajului sau avocat.” Scenaristul si-a mai exprimat si recunostinta fata de intregul colectiv de actori implicat in proiectul pe care l-a conceput si l-a pus pe hartie: „Mai degraba decat sa am vreo solicitare de la ei, le sunt doar recunoscator.”

„Remember” va avea premiera pe 9 decembrie la SBS, dupa incheierea serialului „The Village: Achiara’s Secret”. Regizat de Lee Chang-min (Giant, Midas, Birth of a Beauty), serialul va spune povestea unui tanar cu o memorie extraordinara ce devine avocat pentru a curata numele tatalui sau condamnat pentru o crima.

Articol realizat de cris99 – asiacinefil

Publicat: joi 26 noiembrie 2015

Zvonurile ce-i inconjoara pe RAIN si Kim Tae Hee despre casatoria lor par sa nu ia sfarsit. Aceste zvonuri au devenit o constanta in stirile din industria de divertisment din Coreea, de fiecare data anuntandu-se o data a casatoriei, dupa care cuplul iesea cu un anunt oficial in care nega acest lucru. Se pare ca fanii dar si RAIN s-au cam saturat de aceste zvonuri care tot circula, astfel ca actorul si cantaretul a postat pe contul sau de Instagram o declaratie in care cerea mass mediei sa inceteze sa scrie despre lucruri false.

RAIN scria recent pe contul sau de Instagram:

“Buna ziua…Sunt RAIN, Jung Ji Hoon.

Vremea a devenit foarte rece. Aveti grija cu totii sa nu raciti. Se pare ca in ultima vreme au fost scrise din ce in ce mai multe articole despre o posibila nunta intre mine si Kim Tae Hee si aceste stiri au derutat multi oameni. Scriu aceste lucruri deoarece consider ca cel mai bine este ca eu insumi sa spun lucrurilor pe nume.

Casatoria este un eveniment important in viata unui om si mai ales in viata celor implicati in mod direct. Si pentru ca este ceva atat de important, daca vom decide sa facem ceva extraordinar, va voi spune chiar eu, in mod direct. Cred ca este de bun simt din partea mea fata de cei care mi-au fost alaturi ca fani de-a lungul acestor ani si nu numai fata de ei.

De acum incolo, daca nu o spun eu cu gura mea, nu dati crezare articolelor aparute despre acest subiect.
Multumesc.”

Pe 2 ianuarie 2013 RAIN confirma relatia sa cu celebra actrita Kim Tae Hee, cei ce se ocupau la acea perioada pentru RAIN de relatia cu mass-media declarand ca “Este adevarat ca se intalnesc, dar in acest moment de abia au inceput sa se cunoasca si privesc acest lucru in mod pozitiv”. “Au inceput sa se intalneasca cu o luna in urma.”

In iulie 2014 RAIN a fost botezat intr-o biserica catolica. Pe 21 iulie, Cube DC, agentia sa de la acea vreme a confirmat acest lucru, dar a negat ca ar avea de-a face cu eventuale planuri de nunta. RAIN este crestinat cu numele de “Michael” (Mihai).

Actrita Kim Tae Hee nu a scapat nici ea de agasantele intrebari despre viata sa personala si despre o viitoare nunta, declarand recent ca “este destul de deranjant sa vad planuri facute de altii pentru mine, din senin. Ma tem ca si publicul devine confuz.”

Daca cei doi se vor casatori sau nu vom vedea in viitor. Ce este cert este ca au o relatie care dureaza de aproape 3 ani si ca niciunul din cei doi nu se avanta in a face vreo afirmatie mai detaliata legata de cuplu.

Intre timp, RAIN a anutat ca amana revenirea cu un nou album, ce era programata in decembrie, promitand un album intreg de calitate in prima jumatate a anului viitor. Decizia a fost luata probabil datorita faptului ca pana in martie 2016 e implicat in mai multe concerte in jurul lumii, ce nu ii permit starului sa-si promoveze noul album. In afara de zvonurile legate de viata personala si de certitudinea ca abia la anul va reveni cu un nou album, RAIN mai studiaza scenarii de film, avand in vizor o revenire, anul viitor, si pe marele ecran, ultimul rol intr-un film coreean fiind in 2012 (R2B Return to Base).

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: joi 26 noiembrie 2015

In ultimii ani, cunoscutul Song Il-gook a renuntat a mai aparea in filme si seriale, avand un contract solid cu KBS, in al carui reality-show apare impreuna cu ai lui copii, „The Return of Superman”. Saptamana de saptamana show-ul se bucura de audiente foarte mari, acesta fiind fara indoiala si unul din motivele pentru care starul a lasat deoparte serialele (ce conteaza in ce apari, cata vreme ramai popular ?) Se pare, insa, ca aceasta etapa a lui Song Il-gook ca imagine a unui show tv se apropie de sfarsit. Acesta a acceptat deja rolul principal in serialul istoric KBS „Jang Yeong-sik”, ce va fi difuzat la inceputul anului viitor, si, in nici 2 saptamani, acesta va aparea in cel mai nou film al sau pentru marele ecran, „Tatoo”.

Transformarea acestuia e una care va surprinde pe toata lumea, deoarece il va interpreta pe Han Ji-soon, un psihopat. Acesta va intra, in calitate de client, in contact cu Jo Soo-na, interpretata de Yoon Joo-hee, o artista ce face tatuaje, ce sufera de nsite rani din trecut. Amandoi vor fi implicati intr-o serie de crime care se petrec. Un reprezentant al companiei de productie a declarat despre „Tattoo” ca e o combinatie intre un thriller traditional si ceva unic ce tinteste fanii filmelor pentru marele ecran.

Filmul nu este unul care sa fi avut un buget extraordinar, si nici numele din distributie si cel al regizorului (aflat la doar al doilea film din cariera) nu spun foarte multe lucruri. Cel care a reusit sa faca sa se vorbeasca despre acest film a fost Song Il-gook, extrem de popular atat in mediul online cat si in afara lui. Acest lucru a contribuit la sporirea interesului pentru aceasta productie. Acelasi reprezentant al companiei de productie a declarat: „Lumea poate astepta cu nerabdare sa vada cum Song Il-gook reuseste sa portretizeze cruzimea si sangele rece al unui psihopat ce-si gaseste placerea in suferinta altora, cu siguranta nu va fi dezamagita”. De asemenea, un sondaj recent facut in intervalul 16-22 noiembrie in mediul online, in care publicul era intrebat „Transformarea carui actor asteptati cu nerabdare sa o vedeti in proiectele anuntate ?”, a avut ca rezultat clasarea lui Song Il-gook pe prima pozitie, cu 48% din voturi, acesta depasindu-i pe Jung Jae-young (cu rolul din „You Call It Passion”), Lee Byung-hun cu rolul din „Inside Men” si Ryu Seung-ryong cu rolul din „The Sound of a Flower”.

Desigur ca rolul din „Tattoo” nu avea cum sa treaca neobservat in media. Drastica transformare a actorului pentru acest rol i-a determinat pe realizatorii unui show tv sa-l intrebe pe acesta daca a fost dificil sa interpreteze rolul. „Nu, nu a fost”, a declarat Song Il-gook. „M-am distrat. Chiar mi-am dorit genul asta de rol, insa inainte, nu s-a ivit aceasta oportunitate. Acest film mi-a dat o sansa uriasa si o vacanta. Sa lucrez e ca si o vacanta, pentru mine.” Facand referire si la viata personala, starul de 44 de ani a marturisit: „Sa am grija de copii e obositor, asa ca mi-a fost mai greu cand am fost acasa, avand grija de ei in zilele mele libere, decat atunci cand am fost pe platoul de filmare”.

„Tattoo” va avea premiera in cinematografele coreene pe 10 decembrie.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

Publicat: miercuri 25 noiembrie 2015

Daca prima parte a filmului “Attack on Titan” a fost o demonstratie a faptului ca fara un buget extraordinar se poate face un SF plin de fantezie adaptat dupa o manga care sa aiba un succes de aproape 28 de milioane de dolari la box-office, sequel-ul se dovedeste o crunta dezamagire pentru toti fanii benzilor desenate si ai filmului. Asteptarile au fost mari, dar “Attack on Titan 2: End of the World” a fost doar iluzia ca aceasta a doua parte poate termina povestea intr-un mod care sa fie pe placul fanilor. Ideea impartirii povestii in doua parti s-a dovedit neinspirata, datorita in primul rand duratei foarte scurte a partilor: prima parte a avut cu putin peste 90 de minute, iar aceasta a doua parte abia atinge 87 de minute. Ar fi fost mult mai bine sa se faca un singur film cu o durata mai extinsa, dar probabil interese financiare au dictat politica de promovare a filmului. Esecul acestei a doua parti e confirmat si de performanta slaba de la box-office, “Attack on Titan 2: End of the World” obtinand cu putin sub 10 milioane de dolari incasari. Probabil cei ce au platit biletul si au vizionat filmul in salile de cinema nu au mai recomandat prietenilor vizionarea lui, astfel explicandu-se interesul scazut al publicului japonez pentru acest sequel, care compromite orice sansa pentru o eventuala trilogie. Distributia si echipa de realizatori e identical cu cea din prima parte, insa scenariul este din start calcaiul lui Ahile al acestui sequel.

Tinuturile oamenilor ajung sa fie amenintate de Titani, care reusesc sa sparga Zidul Exterior ce proteja asezarea ultimilor oameni de pe planeta. O curajoaa echipa de luptatori se mobilizeaza pentru a lupta cu Titanii. Pe de o parte capitanul Shikishima conduce regimentul de cercetasi infiintat de Guvern pentru a lichida Titanii, avand ca mana dreapta pe Mikasa, iar pe de alta parte Eren si prietenii lui actioneaza pe cont propriu, pana cand la un moment dat sunt salvati dintr-o situatie fara iesire de… Mikasa si de capitan. Si astfel, Eren si Mikasa, indragostiti inainte de atacul Titanilor, se regasesc, Eren crezand-o pana in acel moment moarta pe Mikasa. In timpul ultimei infruntari cu Titanii, Eren isi pierde o mana si mai apoi e inghitit de un Titan gigant. In mod surprinzator, insa, Titanul care l-a inghitit incepe sa se comporte ciudat, atacandu-i si distrugandu-i pe ceilalti Titani. Intr-un final, Eren reuseste sa paraseasca trupul Titanului si este capturat de armata Comandantului. Suspiciunile incep sa ia nastere, lansandu-se ipoteza ca de fapt Eren ar fi un om care se poate transforma in Titan si viceversa. In concluzie, trebuie lichidat pentru evitarea eventualelor surprize neplacute in viitor. Prietenii ii iau apararea si incearca sa-l salveze, si astfel incepe aventura finala, scopul temerarilor fiind sa creeze o gaura in Zidul Exterior pentru a putea parasi lumea in care pana atunci au fost captivi si a scapa, astfel, de Titani. Desigur ca cineva li se va opune…

Partea a doua din “Attack on Titan” nu reuseste sa convinga nici macar pe cel mai putin pretentios fan al primei parti sau al mangai. Durata foarte scurta (87 de minute) si lipsa de inspiratie a scenaristilor au compromis total productia. Nimic din farmecul si soliditatea primei parti nu se regaseste in “Attack on Titan2: End of the World”. Totul este superficial, inclusiv jocul actorilor, care pe alocuri e lamentabil. Tot ce prima parte a plusat la spectaculozitate acum se risipeste. Totul este previzibil, totul e spus din primele cadre ale celei de-a doua parti, cand prêt de un minut actiunea se muta in copilaria lui Eren. Lipseste orice doza de mister sau tensiune, care in prima parte existau din plin, totul fiind spus pe graba, intr-un galop de sanatate care nu a convins pe nimeni. Sa nu mai vorbim de faptul ca melodiile tematice din prima parte (Anti-Hero si SOS ale formatiei Sekai no Owari) nu se mai aud nici macar o secunda pe fundal, nici la genericul de final. E un mister cum tot ce era reusit la prima parte a fost indepartat, ramanand doar o productie superficiala si artificiala ce nu mai impresioneaza pe nimeni. Lipseste complet spectacolul vizual din prima parte, in care, trebuie sa recunoastem, acei monstri umanoizi cu aspect grotesc ce se infruptau din oameni au contribut din plin la sporirea tensiunii scenelor realizate pe calculator. Acum, acestia lipsesc cu desavarsire, locul lor fiind luat de monstrii giganti ce se lupta intre ei si nu mai masacreaza oamenii (probabil regizorul le-a aratat tot timpul ceasul, sa stie ca trebuie sa se incadreze fix in cele 87 de minute !). Lasand gluma la o parte, cine doreste sa urmareasca aceasta a doua parte in mod evident trebuie sa-si asume un risc. Cel de a irosi o ora si jumatate din timpul liber pentru a-si potoli o fireasca curiozitate. Sa speram ca nu va mai exista si ideea unei a treia parti, subiectul a fost complet epuizat dupa prima parte.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Author: admin

Memories of the Sword (2015) – Lee Byung-hun şi Jeon Do-yeon prinşi în mijlocul unei rãzbunãri

„Hwarang”, noul serial despre regatul Silla îşi cautã protagoniştii

Ulterior Motive (2015) – un thriller psihologic incitant în regia maestrului imaginilor, Arthur Wong

Chronicle of a Blood Merchant (2015) – Ha Jung-woo şi Ha Ji-won într-o frescã a vieţii de familie din Coreea anilor ’60

Lee Min-jung şi Honey Lee dorite în „Goodbye, My Beloved”

Yoon Eun Hye – prima apariţie publicã dupã acuzaţiile de plagiat

La 44 de ani, Ko Hyun-jung ar putea avea propriul reality show

Kim Nam-gil se gândeşte la o colaborare cu regizorul Lee Yoon-ki

“The Priests” – cel mai vizionat film din Coreea de Sud în luna noiembrie

Her Granddaughter (2015) – Etsushi Toyokawa şi Nana Eikura într-o poveste romanticã mai specialã

Ju-on: The Final Curse (2015) – finalul seriei Ju-on începutã acum 15 ani

Lee Young-ae, mamã şi actriţã la 44 de ani

Ju Dou (1990) – Zhang Yimou şi balzacianismul ca stare de spirit

Coin Locker Girl (2015) – Kim Hye-soo, stãpâna lumii interlope într-o producţie coreeanã de excepţie

Time Trip App (2014) – o savuroasã cãlãtorie în timp la sfârşitul perioadei Edo

Bae Suzy între cântãreaţã de pansori şi idol kpop; dileme şi rãspunsuri

Scenariul serialului „Remember” a fost scris cu Yoo Seung-ho în minte

Mesajul lui RAIN despre zvonul cãsãtoriei sale

Song Il-gook, transformare radicalã în noul sãu film „Tattoo”

Attack on Titan 2: End of the World (2015) – înfruntarea finalã dintre Titani şi oameni dezamãgeşte aşteptãrile