„Empire of Silver” este prin excelenta filmul producatoarei, scenaristei si regizoarei Christina Yao, debutanta in industria filmului chinez. Un debut insa stralucit, cu 4 premii castigate in doar cateva luni, pentru regie. Filmul, care e o co-productie China/Hong Kong/Taiwan, a fost prezentat la Berlinalele din acest an, iar in rolurile principale au foist distribuiti Aaron Kwok (din Divergence si Arfer this, our exile) si Lei Hao din Summer Palace, film interzis in China. Intr-un rol secundar a fost distribuita si actrita americana Jennifer Tilly. Filmul este inspirat din fapte reale, fiind vorba de o drama a unei familii aristocrate din China sfarsitul secolului XIX/inceputului de seconl XX. Costumele de epoca, atmosfera de sfarsit de secol, prestatia in special a lui Aaron Kwok, regia si scenariul, chiar si coloana sonora, toate fac din „Empire of Silver”, dupa Ip Man, poate cel mai bun film biografic al anului 2009 din industria de film chineza.
China sfarsitului de secol 19. O tara macinata de razboaie care au secatuit dinastia Qing – nimeni alta decat cea care l-a dat si pe ultimul imparat chinez portretizat in 1987 in pelicula de geniu a lui Bertolucci, „The Last Emperor”. Opiul si traficul cu acesta infloreste, iar saracia si coruptia ating apogeul. In aceste vremuri tulburi, o breasla de bancheri din Shanxi pune bazele unui imperiu bancar cunoscut ca „Wall Street”-ul Chinei acelor timpuri. Pe de o parte exista China argintilor, a oamenilor bogati si fara suflet, iar pe de alta parte exista o China a saracilor care mureau de foame rapusi de boli sau de lipsa de sare sau de hrana. Filmul spune povestea familiei stapanului breslei, care ajunge la momentul in care trebuie sa transmita agoniseala de un secol a antecesorilor sai unui urmas. Alegerea nu este deloc usoara in niste vremuri in care razboaiele si lipsa de loialitate a supusilor pot oricand sa duca la prabusirea imperiului financiar si la distrugerea insasi a familiei. Dar viata isi urmeaza implacabila cursul, si o serie de evenimente neasteptate precipita transmiterea puterii celui considerat drept cel mai capabil urmas. Daca reuseste acesta sa isi duca pana la capat misiunea, ramane sa descoperiti in aceasta pelicula deosebita.
Un film cu adevarat de exceptie, o veritabila varianta chinezeasca a memorabilei productii hollywoodiene „Legendele toamnei”. Amatorii de actiune si scene de lupta nu au motive sa urmareasca aceasta productie, deoarece nu este una comerciala, ci biografica, o monografie concisa despre o lume in transformare, prea putin abordata in filmele asiatice si despre drama unei familii prinsa de evenimentele istorice intre niste decizii dure si propria supravietuire. Vorbele de la inceputul filmului, scena in care personajul principal rataceste in desertul Gobi prin praful desertaciunii sufletesti rostind retoric eterna intrebare existentiala: „Cum ar trebui sa-si traiasca omul viata ?” e definitorie pentru ideea pe care filmul vrea sa o transmita. Si totusi… „Universul e atat de infinit… si oamenii atat de ingusti…” incat adevarul acestor cuvinte memorabile tinde a capata conotatii in orice epoca istorica, inclusiv in zilele noastre. „Empire of Silver” ofera o adevarata lectie de viata, moralizatoare si emotionanta prin simplitatea sa. Adevaratii asiacinefili nu vor avea nimic de regretat vizionand aceasta veritabila capodopera cinematografica.
Filmul este regizat de Anurag Kashyap, unul din tinerii regizori indieni (37 de ani) extrem de apreciati, dar si un scenarist de marca. In filmografia lui se inscriu „Black Friday” (2004), un film controversat si premiat despre atentatele din Bombay din 1993, sau productii de success precum „No Smoking” sau „Dev D” Ca scenarist a scris scenariul castigatorului FilmfareAward (Oscarurile indiene) „Satya” (1998) si filmului Canadian nominalizat la Oscar „Water”, fiind considerat unul din cei mai multilaterali si prolifici cineasti indieni contemporani. Ideea lui „Gulaal” a prins contur in 2001, pe cand regizorul Kashyap asculta cantecele de pe coloana sonora a filmului Paanch, un film ce la acea vreme se lupta cu cenzura. Inspirat de aceste melodii scrise de Mohammad Rafi, „Gulaal” e dedicat textierului acestor melodii, Sahir Ludhianvi, si altor poeti care au avut o viziune despre India pe care si-au exprimat-o in versurile lor. Partial, filmul a fost inspirat si de ideea actorului protagonist, Raj Singh Chaudhary.
Din diverse motive, lansarea filmului a intarziat 3 ani, in cele din urma avand premiera in martie 2009. Dupa lansare, acesta a primit critici favorabile din partea cunoscatorilor de film indian: „Anurag Kashyap (foto) este una din cele mai tulburatoare voci din filmul indian de astazi„, iar filmul sau este „fantastic de agreabil, chiar te atinge„. „Fiecare personaj al scenariului capata o identitate, inclusiv cele secundare, dar si un contrast in forma celuilalt personaj, opus, un adevarat stil de autor dramatic.” Celebrul scriitor tamil Charu Nivedita vorbeste de „Gulaal” ca fiind „cel mai bun film politic indian al tuturor timpurilor” si „un document al istoriei politice contemporane„. In ciuda acestor remarci favorabile, filmul nu a constituit o lovitura la box-office in India.
La capitolul lucruri insolite, trebuie mentionat ca regizorul insusi are o aparitie speciala in film. De asemenea, comisia indiana de cenzura a sters doua dialoguri din film, unul referitor la Gandhi, si un altul referitor la originile imnului indian. In film apar o multime de elemente ce amintesc de legende ale muzicii anilor ’70-’80 din Statele Unite: unul din personajele poarta un medalion ce a apartinut, in viata reala, lui John Lennon. Melodia interpretata la chitara de personajul Kiran in camera de intalnire este, de fapt, „Goodbye Blue Sky” de pe legendarul album „The Wall” al lui Pink Floyd, iar in scenele alb-negru ce sugereaza anii copilariei unuia dintre personajele importante din film apare un poster ce-l infatiseaza pe Jim Morisson, cu toate ca el avea un medalion cu poza lui… John Lennon. O mare parte din echipa de actori a fost implicata si in alte procese decat interpretarea propriu-zisa: 
Iljimae si Eun Chae reusesc sa scape din mainile lui Sa Cheon, fiindca primesc un ajutor neasteptat de la Gong Kil si de la Shi Hoo. Dupa ce Eun Chae ajunge in siguranta Shi Hoo trebuie insa sa plateasca pentru neascultare, iar Sa Cheon nu e usor de induplecat…
Dupa un episod plin de dramatism, in care unele dintre personaje afla adevaruri durerose si demult ingropate, Iljimae are sufletul otravit de dorinta de razbunare, Crezand ca vina mortii celor doi tati ai lui apasa pe umerii lordului Byun Shik, rupe relatia cu Eun Chae intr-un mod crud si umilitor pentru fata, si patrunde in casa ei ca sa il ucida pe lord. In momentele de clarificare, el se vede fata in fata nu numai cu tatal cel viclean ci si cu fiica acestuia cu sufletul ranit. Marturisirea vicleana smulsa din gura lui Byun Shik il duce insa pe o cale gresita.
„Unbelievable” este un film documentar realizat sub forma aproape a unui reality-show. Practic avem de-a face cu o productie inspirata de o emisiune de succes difuzata de o televiziune din Hong Kong, care studiaza fenomene paranormale, numele ei fiind acelasi cu al filmului. Filmul nu este recomandat persoanelor sub 18 ani datorita scenelor socante de violenta, groaza si nuditate. Continutul documentarului este extrem, facand ca emisiunea tv difuzata la televiziunea din Hong Kong, cunoscuta si ea pentru duritatea ei, sa para blanda fata de ce e prezentat in acest film.
Cei care cunosc prea putine despre fata nevazuta a lucrurilor si au si curajul de a infrunta adevarul sau speculatiile pe care filmul le prezinta ca experiente sau, deopotriva, ipoteze, vor avea cu ce se „delecta” in cele aproape 90 de minute de material video inedit. Dincolo de toate, „The Unbeliebvable” afirma un adevar care face parte din credinta oamenilor acelor tinuturi indepartate, in care diverse practici pe care noi, crestinii, le-am considera pagane coexista si convietuiesc odata cu variatele rituri ce alcatuiesc tabloul spiritual al unor societati stravechi si totodata atat de traditionaliste.
Imbracat in hainele lui Iljimae, Soe Dol e prins chiar de Shi Hoo. Nici unul din ei nu crede ca urmarile faptului vor fi atat de grave, dar realitatea ii dezminte. Soe Dol e supus de Sa Cheon unor chinuri groaznice pentru a spune ce a auzit din discutia din casa mandarinului pradat. Pe moarte, el este predat lui Shi Hoo, care il duce acasa la frumoasa lui Dan Ee. Ambii tineri il plang cu lacrimi de sange pe omul acela bland caruia i se refuza de catre autoritati pana si o inmormantare decenta.
„Wanted” este cea mai de succes productie indiana a acestui an, cel putin daca ar fi sa ne luam dupa box-office-ul indian, unde incasarile (fara taxe) se ridica la cifra de 700 milioane de rupii, aproximativ 14,5 milioane dolari. Filmul s-a aflat saptamani bune in fruntea box-office-ului din India, iar succesul lui s-a datorat si prestatiei din rolul principal al superstarului Salman Khan. Acesta, de altfel, a strans elogiile atat ale criticilor, cat si ale spectatorilor. Melodiile de pe coloana sonora au trecut neobservate in topurile muzicale pana cand filmul si-a cunoscut succesul. Deja se vorbeste despre realizarea unui remake in viitorul apropiat, producatorul Boney Kapoor fiind deja interesat de acesta. Salman Khan o are partenera pe ecran pe Ayasha Takia.
Regizorul lui „Mongolian Ping Pong” si „Crazy Stone”, Hao Ning, demonstreaza prin „Crazy Racer” (cunoscut si ca „Silver Medalist”) o mare putere de adaptare la scenarii diferite ca gen si subiecte abordate. Daca in „Mongolian Ping Pong” Hao Ning realiza aproape o monografie a vietii din stepa mongola vazuta prin ochii unor copii innebuniti dupa o minge de ping pong banuita a avea puteri speciale, daca cu „Crazy Stone” Ning castiga premiul Huabiao pentru Cel mai bun regizor, in „Crazy Racer” avem in fata o comedie plina de actiune, presarata cu mult umor negru, un film oarecum atipic pentru tanarul regizor absolvent al Academiei de film din Beijing. Succesul cu „Crazy Stone” a dat un impuls cineastilor care nu aveau decat bugete mici pentru filmele lor, relansandu-le cariera, cum a fost cazul lui Ah Gan, care a inceput cu filme horror neimportante si a dat lovitura cu cateva comedii cu buget mic („Big Movie” si „Big Movie 2”).
Avand un buget de 10 milioane yuani (aproximativ 1,5 milioane dolari), filmul nu beneficiaza de cascadorii iesite din comun sau de o distributie cu nume mari. Rolul principal ii revine din nou protagonistului din Crazy Stone, Huang Bo, in timp ce Lu Kung-wei, o gazda a unei televiziuni taiwaneze, joaca rolul unui om de afaceri malefic ce angajeaza asasini pentru a-i ucide sotia. „Am avut multe experiente ciudate in acest film, cum a fost aceea de a fi imbracat in Superman„, a spus Lu. „Ning [regizorul filmului] e extrem de talentat, avand un simt special pentru comedie, care e cel mai dificil gen de film. Stie foarte bines a faca lumea sa rada„. Celebrul regizor chinez stabilit in Hong Kong See Yuen-Ng spunea ca „functia de baza a unui film este distractia. In acest sens, opera lui Ning face apel la oameni de toate varstele, alimentand cu buna dispozitie toate gusturile„.
Inchisi ca si complici, satenii asteapta fie sa fie inchisi, fie ca Iljimae sa se predea. Acesta, desi grav ranit in incercarea de a-l salva pe fiul vanatorului, se vede nevoit sa ii ajute, dar isi foloseste, ca de obicei, nu numai forta ci si inteligenta. Soe Dol il gaseste dimineata cu rana redeschisa, in mainile batranului medic.
Mult asteptata revenire pe ecran a actritei „Jeeja” Yanin Wismistananda, vedeta din „Chocolate”, filmul care a lansat-o la nivel international, se produce intr-o noua productie exploziva: „Raging Phoenix”. De la succesul incredibil al lui Tony Jaa in „Ong Bak”, industria filmului thailandez a vazut in filmele de actiune o cale rapida de a deveni cunocuta si de a obtine importante beneficii – de imagine si de natura financiara, nu atat in tara cat mai ales peste hotare. „Raging Phoenix” continua aceasta traditie, oferind un film de arte martiale unic. Filmul beneficiaza de o coregrafie deosebita, mostenita de la genul filmelor kung fu facute celebre de Hong Kong in intreaga lume. „Jeeja” Yanin e pusa in valoare si de partenerul ei de pe ecran, Kazu Patrick Tang, nimeni altul decat un campion de arte martiale vietnamezo-francez, la debutul sau pe ecran. Iar ca reteta sa fie completa, personajul negativ este interpretat de o campioana de body-building, Roongtawan Jindasing.
In marea sa dragoste pentru fiul lui adoptiv Soe Dol ia masuri drastice si induiosatoare, in acelasi timp: isi leaga fiul noaptea, fabrica lacate cu mecanism secret, dar in acelasi timp ii asigura acestuia si cale de scapare, in caz ca celelalte metode ar da gres. Si atitudinea frumoasei Dan Ee se schimba incet, incet fata de el, iar tanarul raspunde iubirii lor cu recunostinta dar nu isi inceteaza cautarile nocturne. Misiunea lui e tot mai dificila, fiindca regele, simtindu-se amenintat de atasamentul popular fata de „talharul cel drept” trimite tot mai multe garzi pentru prinderea lui. Insa indemanarea lui Iljimae de a se salva nu mai e cea veche. Durul antrenament la care a fost supus de Gong Kil il salveaza din cateva situatii disperate.
„Luck” este un „action- thriller” indian lasnat in vara acestui an. Asteptarile de la el au fost destul de mari, in special ca filmul beneficiaza de interpretarea catorva actori proeminenti de la Bollywood, precum Danny Denzongpa (ajuns la 61 de ani si la peste 25 de ani in industria de film), Ravi Kishan (din „1971”) sau Imran Khan, nimeni altul decat nepotul lui Aamir Khan, devenit celebru in urma prestatiei din „Jaane tu Ya Jaane Na”. Filmul este realizat undeva in stilul action-urilor britanice cu mafioti noncomformisti, gen „Revolver” sau „Dead Fish”. Daca in prima jumatate „Luck” reuseste sa capteze atentia ca un thriller plin de actiune, in partea a doua balanta e inclinata de o doza de umor negru ce aduce nota tipic britanica. Unii critici n-au primit bine aceasta realizare, insa „Luck” trebuie privit oarecum detasat de tipicul filmelor indiene, si nu trebuie judecat dupa parametri filmelor realiste. Editarea video si unghiurile imaginilor in miscare sunt exceptionale, la fel si coloana sonora, care se potriveste perfect cu tensiunea filmului. Acestea sunt cateva din punctele forte ale productiei. In timp ce actorii veterani stralucesc, cei tineri, chiar debutanti, dezamagesc, Imran Khan fiind mai tot timpul inexpresiv.
La 5 ani de la stralucitul „Friend” si la 1 an de la „A Bittersweet Life”, filmele cu gangsteri din Coreea isi gaseau,o noua exprimare geniala prin „A Dirty Carnival”. Un blockbuster al anului 2006 (4 saptamani la randul pe primul loc in box office, cu peste 20 de milioane de dolari incasari, la un buget de 4 milioane), care de atunci a devenit o adevarata borna in cinematografia de gen coreeana, pe care nici un film similar nu a mai trecut-o pana in prezent. La 3 ani de la acest succes, producatorii americani intentioneaza sa realizeze un remake vorbit in limba engleza. Filmul este regizat de poetul devenit regizor, Yoo Ha, care este si scenaristul acestui mult laudat film. Yoo Ha a regizat, recent, o productie de epoca remarcabila, „A Frozen Flower”, iar la data regizarii lui „A Dirty Carnival” avea deja la activ o productie care a atras atentia si elogiile criticilor, „Once Upon a Time in High School”. In rolul principal a fost distribuit acelasi actor care a detinut un rol principal si in „A Froze Flower”, vedeta serialului coreean „Memories of Bali”, Jo In-seong.
De aceasta data, Yoo Ha realizeaza o productie in care arunca o privire atenta asupra vietii gangsterilor din societatea contemporana, incercand sa evidentieze violenta stilata a tipilor duri in costume dandy si a faptelor lor „eroice” (devenite adevarate legende in lumea interlopa), punand puternic accentul pe durerea umana si pe melancolia care din cand in cand pune stapanire si pe aceste fiinte. Regizorul incearca sa zugraveasca o fata umana a acestor oameni, surpsinsi in framantarea vietii lor de zi cu zi, pigmentata de momente scurte de bucurie. Portretul gangsterului modern (model) este infatisat prin persoana lui Kim Byung-doo, interpretat de starul Jo In-seong. Modul in care se comporta fata de subordonatii si fata de sefii sai, modul in care umbla in jungla de astfalt, cu pasi mari, leganandu-se ostentativ, tinuta si prestanta, impresia de umanitate atunci cand e cazul si de duritate atunci cand trebuiesc colectati banii, toate aceste trasaturi sunt redate genial de In-seong. De altfel, in 2006 acesta a si castigat premiul pentru Cel mai bun actor la Premiile filmului coreean pentru excelenta portretizare a unui gangster torturat de datoria fata de sefi si propriile probleme sentimentale.
Avem in fata o drama emotionala cu un puternic mesaj la nivel psihologic, in care accentual e pus, de departe, pe efectele violentei si a vietii de gangster, pe psihicul protagonistului, care incearca din rasputeri ca prin lumea din care face parte sa reuseasca, paradoxal, sa duca o existenta normala, cinstita, sa aiba o viata de familie alaturi de persoana iubita. Doua concepte antagonice – viata de gangster si cea de familist – care se intrepatrund in momentul in care Byung-doo isi numeste prietenii „familie”. Interesant e de urmarit evolutia paralela a acestei framantari interioare a lui Byung-doo, care oscileaza intre fidelitatea fata de oamenii lui din banda si cea fata de iubita lui din liceu, o evolutie extraordinar de bine evidnetiata de regizor printr-un paralelism aproape perfect. Filmul prezinta aceasta lume interlopa prin ochii acestui gangster, si e imposibil sa nu te atasezi de drama lui existentiala, de trairile lui din fiecare scena.
Yong Ee si Shi Hoo isi incep antrenamentele, fiecare cu unul din cei doi asasini legendari, impinsi de telul pe care si l-au propus. Antrenamentele sunt dure pentru fiecare din ei, dar le trec cu bine si primavara ii gaseste pregatiti pentru o noua etapa in atingerea acestui tel. Insa pentru cei ramasi acasa timpul trece greu sub povara amintirilor, lipsiti de vesti.
Iljimae, grav ranit in lupta de Shi Hoo, ajunge sub aripa intunericului aproape de casa, unde e gasit de Bong Soon, care il duce la tatal ei. Acesta reuseste sa ii dea tratamentul necesar, dar in timp ce il trateaza, descopera pe pieptul ranitului acel insemn ciudat si intelege in sfarsit ca fantomele trecutului au reinviat. Starea ranitului ramane in continuare critica, si cei doi privesc cu neputinta lupta lui pentru supravietuire…
„Sikandar”, cunoscut si ca „Foot Soldier”, este cel mai nou film al regizorului indian Piyush Jha. Piyush este un regizor si un scenarist care cu acest film atinge apogeul succesului in cariera sa cinematiografica de pana acum. In 1999 a realizat „Chalo America”, un film despre 3 studenti indieni obsedati de visul american, o poveste spusa cu umor, ce a fost selectionata la Festivalul international de film al Indiei, dar si festivalele de la Shanghai, San Diego, Atlanta sau Cairo. Dupa o implicare in realizarea de reclame tv, Piyush a revenit pe marile ecrane in 2004 cu „King of Bollywood”, un film in genul „mockumentary” (non-fictiune, aproape documentar) despre un ipotetic superstar de la Bollywood. Filmul a fost privit de critici ca fiind „extreme de inteligent”, fiind selectionat la mai multe festivaluri internationale de film, unele din ele prestigioase. De aceasta data, prin „Sikandar”, regizorul s-a gandit sa abordeze o tema mai mult decat serioasa, total diferita de temele filmelor sale anterioare, anume terorismul din Kashmir. Filmul a fost selectionat la festivalurile internationale de film de la Dubai, Los Angeles, New York si Stuttgart, fiind aclamat de critici.
Pentru necunoscatori trebuie spus ca filmele lui Piyush Jha sunt neconventionale. Regizorul mereu a incercat sa atinga noi orizonturi in materie de redare a povestilor sale, de la un stil de filmare inovator (King of Bollywood) la clasica apropiere de frumusetea si grandoarea Kashmirului (Sikandar), fiind un regizor care mereu a incercat sa impinga forntierele posibilului cat mai departe, pe celuloid. In rolul principal din „Sikandar” e distribuit Parzan Dastur, un model si o vedeta a reclamelor din India, actualmente elev la colegiul de stiinte economice din Mumbai. Acesta se afla la al 9-lea si cel mai important rol din cariera, debutand in 2001, si fara indoiala va fi o figura despre care se va mai auzi in cinematografia indiana, daca va alege sa continue pe acest drum.
Soi Cheang Pou-Soi, regizorul lui „Shamo” si „Dog Bite Dog” realizeaza inca un thriller de senzatie, „Accident” fiind unul din cele mai bune filme de acest gen ale anului in Hong Kong. Distributia este si ea una de zile mari, cu Louis Koo din „Connected”, Richie Ren si Michelle Yee din „Sniper” si „Lady Cop and Papa Crook”, Monika Mok din „Ocean Flame” sau Lam Suet (dintr-o multime de filme de actiune (seria Tactical Unit, Legendary Assassin etc). Un film de o tensiune precisa, calculata, bine dozata de un regizor experimentat, ajutat de o serie de actori importanti ai momentului din Hong Kong. Cu siguranta este o productie despre care se va vorbi peste ani. Nu intamplator numele cunoscutului Johnnie To apare pe genericul acestui film ca producator, acesta regasindu-se pe genericul principalelor succese de casa din Hong Kong din ultimii 2 ani.
Yong Ee reuseste cu maiestrie sa il traga de limba pe Shi Wan, cu care e acum bun prieten si o face in acel bordel unde mama sa adevarata e servitoare. Tot acolo, singur si plin de amaraciune, Shi Hoo, incearca sa isi inece remuscarile provocate de denuntul cu final nefericit, remuscari acutizate de remarcile acide ale lui Yong Ee. In acest timp, Eun Chae isi desfasoarã activitatea caritabila in satul cersetorilor, provocand nemultumirea tatalui ei, care il obliga pe Hwa Bong sa o aduca cu forta de acolo.
