Kiyoshi Kurosawa, maestrul japonez al misterului si explorarii zonelor intunecate ale psihicului uman, revine in atentia intregii lumi cinematografice cu un film atipic. „Tokyo Sonata” nu face decat sa confirme valoarea regizorului, care in constiinta publicului de la noi si din intreaga lume s-a impus prin filme total diferite ca gen: „Retribution”, „Kairo” (aka „Pulse”, care a inspirat cateva remake-uri hollywoodiene), „Cure” sau „Charisma”. „Tokyo Sonata” a castigat 8 premii internationale, cele mai prestigioase fiind premiul juriului Un Certain Regard la Cannes in 2008, si cele 2 premii (cel mai bun film sic el mai bun scenariu) la Oscarurile Asiei, la Premiile Filmului Asiatic. Kurosawa este si regizor, si co-scenarist, iar in rolul principal e distribuit actorul Teruyuki Kagawa, pe care spectatorii din Romania il pot vedea in recentul „John Rabe” sau in trilogia „20th Century Boys”, fiind unul din actorii exponentiali din vechea generatie.
In Japonia zilelor noastre, familia Sasaki pare a fi o familie japoneza obisnuita: tatal este un harnic director administrativ intr-o companie gigant de produse sanitare, mereu imbracat la costum si intrat oarecum intr-o rutina din care da impresia ca nu mai poate scapa. Sotia, casnica, are mai tot timpul grija casei si intampinarii fiecarui membru al familiei venit acasa cu un monoton „Bun venit”. Fiul cel mare, Takashi, este un adolescent ajuns la varsta la care simte ca vrea sa faca ceva in viata, eventual maret si memorabil, insa pare dezgustat de ceea ce societatea japoneza ii ofera ca alternativa. In sfarsit, fiul cel mic, Kenji Sasaki, e un elev de gimnaziu, care intr-o zi se indragosteste de pian si-si bate la cap non-stop parintii sa-i plateasca niste cursuri de pian in particular. Dar aceasta familie aparent obisnuita ajunge sa faca, in fata incercarilor vietii, o serie de lucruri extraordinare, in masura a salva propriul suflet al fiecaruia de la insingurare si distrugere, intr-o societate impasibila la dramele fiecaruia in parte.
Un film extraordinar, o fresca a vietii cotidiene a unei familii japoneze tipice, care se constituie intr-un veritabil semnal de alarma tras la pericolul reprezentat de disolutia familiei in fata factorilor externi acesteia. „Tokyo Sonata” prezinta intr-o maniera cum nu a mai prezentat-o vreun film japonez pana acum, procesul de eroziune si destramare a unei familii in conditiile vietii dure din zilele noastre: somaj, aspiratii proprii calcate in picioare de un sistem necrutator, perspectivele sumbre ale insingurarii si respingerii de catre ceilalti. Cu toate ca Japonia este una din puterile mondiale, problemele cu care se confrunta aceasta societate sunt similare cu cele ale societatilor de pretutindeni.
S-ar putea spune fara a gresi ca „Tokyo Sonata” este oarecum un „American Beauty” in varianta asiatica. Problemele familiei Sasaki sunt problemele tuturor celor care vor viziona acest film; globalizarea reuseste sa transfere din fictiune in realitate si din realitate inapoi in fictiune o drama a familiei in ansamblul acestui termen, iar filmul nu face decat sa ofere o solutie – cea japoneza – la aceasta criza a identitatii umane. Filmul este deosebit in special prin modul gradual, tipic lui Kurosawa, de prezentare a fiecarui pas al evolutiei familiei analizate, dar si prin surpriza solutiei oferite in final de un regizor pentru care personajele contau prea putin ca implinire personala, fiind analizate in filmele anterioare mai mult ca simple cazuri psihologice. Finalul e genial, fiind palma data de regizor acestei societati decadente care ingnora calitatile umane pe care fiecare din noi le poseda, doar ca nu stie sa si le puna in valoare intr-o lume prea preocupata de propriul ei interes, de nevoia de supravietuire care sufoca spiritul.
Despre acest film s-ar putea scrie romane intregi, atat este de complex si bine realizat. Dar cel mai bine este sa fie savurat de la inceput pana la sfarsit, pentru ca in el s-a spus totul. Orice cuvant in plus ar distruge aceasta adevarata capodopera a unui regizor despre care de acum inainte se va auzi tot mai mult. Fiecare spectator se va regasi in acest film, o adevarata oglinda nu doar a vietii cotidiene ci si a sufletului uman. Adevaratii (asia)cinefili nu au voie sa rateze „Tokyo Sonata”. Vizionare placuta !
Episodul 18 il gaseste pe regele Dam-Duk ocupat pana peste cap cu guvernarea tarii, dar si cu planuri de mare gravitate, menite sa rezove problema amenintarii reprezentate de Ho-Gae. Are in posesie trei din cele patru simboluri, si lucrurile par sa incline in favoarea sa. Insa Ho-Gae e pe urma ultimului simbol, si, in Khitan, se apropie pas cu pas de el.
Nu exista nici o urma de indoiala ca, in momentul de fata, Hollywood-ul a devenit principalul pionier pentru piata filmelor de animatie. In trecut, filmele de animatie Disney si Dreamwork (al lui Steven Spielberg) au captat atentia audientei din intreaga lume. In paralel, animatiile japoneze au devenit la fe de populare, fara a avea aceeasi raspandire la scara globala precum realizarile americanilor. E vorba aici in principal de animatiile genialului Hayao Miyazaki, ale carui filme (Howl’s Moving Castle, Spirited Away, Princess Mononoke etc) au adus cele mai mari incasari din istoria animatiilor japoneze la box-office, bucurandu-se de un real succes in intreaga lume.
Cu filmul „Kinatay” – despre un criminalist care aluneca in lumea crimei intr-o singura noapte – Brillante „Dante” Mendoza devine primul regizor filipinez care aduce 2 ani la rand in prim plan la Cannes un film din aceasta tara asiatica exotica. Impreuna cu filmul prezentat in 2008 la Cannes, „Service” („Serbis”) – despre compromisurile pe care le face o familie pentru a-si pastra cinematograful personal din Manila in viata, din lipsa de clienti – „Kinatay” (care inseamna „Macelarita” in tagalong) e mai mult o indrazneata reflectie a regizorului de 48 de ani, vazuta din unghiul de vedere al unei societati filipineze marcate de saracie si coruptie. Avand in distributie un grup restrans de actori prieteni ai regizorului, „Kinatay” e inspirat de o crima reala petrecuta in zilele noastre in Manila. Se pare ca filmul, a carui editare – in coproductie cu colegii francezi – a costat 100.000 $, a fost interzis in Filipine; si totusi, Mendoza a fost premiat, in acest an, drept cel mai bun regizor la Cannes.
Un interviu acordat unei publicatii americane il dezvaluie pe adevaratul Mendoza, departe de imaginea pe care cu greu acesta reuseste sa si-o creeze chiar si in tara lui natala, unde a devenit, probabil, cel mai cunoscut si mai important regizor filipinez din toate timpurile. Datorita lungimii interviului, am hotarat sa-l impartim in 2 parti si sa-l prezentam in premiera in Romania.
R: Cand s-a petrecut evenimentul care a inspirat filmul ?
Tara: Coreea de Sud
Noul film „
„Manhwa de astazi implica mai mult decat o simpla publicare. Ea inspira, de asemenea, diverse forme de arta si continuturi culturale„. Sub acest discurs a fost marcata, recent, implinirea unui secol de manhwa (sau, altfel spus, de benzi desenate) in Coreea. A luat multi ani benzilor desenate coreene sa-si castige recunoasterea; mai exact un secol. Pentru a celebra tumultuoasa istorie a manhwa coreene si centenarul din aceasta luna, Muzeul National de Arta Contemporana din Seul a organizat o expozitie intitulata „100 de ani de benzi desenate coreene”.
O istorie a manhwa coreene ar fi extrem de interesanta, insa nu este nici locul, nici momentul sa insistam pe larg asupra acestui subiect. Odata, mahwa a fost privita ca o distragere negative de la invatatura a tinerilor coreeni. Mai mult, in anii ’70, mii de copii dupa benzi desenate au fost arse in curtile scolilor, in fata elevilor, pentru a servi drept exemplu. Dar asta nu a impiedicat manhwa sa-si castige fanii ei atat in Coreea cat si peste hotare. Acestea au ajuns sa fie exportate in tari precum Algeria, Japonia, Franta, Germania sau China. Dupa spusele conducatorilor muzeului, aceasta este cea mai mare expozitie din istoria celor 100 de ani ai manhwa, fiind expuse 1.500 de exemplare apartinand a 250 de artisti. Expozitia include copii rare ale unor benzi desenate din anii ’30-’40, si 60 de ilustratii artistice inspirate din manhwa, apartinand artistilor contemporani. Ilustratiile datoreaza mult din umorul si inteligenta lor benzilor desenate. Spre exemplu, „Scena de vanatoare” a lui Seong Tae-jin il distribuie pe Taekwon V, un robot coreean care a facut istorie in animatii, intr-o parodie a unei scene de vanatoare din timpul regatului Goguryeo.
Dar manhwa din ziua de astazi e mai mult decat arta. De-a lungul anilor, ele au inspirat numeroase seriale de televiziune si filme facute in tara si peste hotare. Spre exemplu, drepturile pentru realizarea unui film dupa benzile desenate ale lui Hyung Min-woo, „Priest”, au fost vandute unei companii de productie hollywoodiene, filmul fiind programat a avea premiera in 2010.
Tara: Coreea de Sud
Charlene Choi (Ah Sa) a participat la Centrul de Arta din Hong Kong in calitate de actrita la un proiect care a implicat interpretarea a 6 roluri in piese de teatru scurt. Ah Sa a dezvaluit ca dintotdeauna si-a dorit sa joace intr-o piesa de teatru in Hong Kong. In trecut, nu o putea face decat in China continentala, insa acum, visul ei a devenit in sfarsit realitate. Interpretand rolul ratustii urate, Ah Sa a detaliat: „Aveau nevoie de o fata care sa stie sa cante si sa interpreteze, si s-au gandit ca sunt potrivita pentru acest rol”. Reporterul a intrebat-o daca e multumita de onorariul pe care il primeste, la care actrita a spus: „Nu castig la fel de mult ca si cum as castiga daca as juca intr-un film. Fiecare reprezentatie dureaza 3 ore, iar melodiile sunt toate din anii ’80, inclusiv cantece de-ale lui Leslie Cheung si Anita Mui. Am gasit melodia lui Rowena Cortes – „Dream Bean Sprouts” un cantec foarte dificil de cantat; nici macar nu eram nascuta pe cand ea canta acest cantec. De asemenea, este foarte greu sa ma exprim cand cant acest cantec”, a spus Ah Da.
Bridget Bourke a participat la mai multe productii internationale, avand colaborari cu Peter Jackson si Robert Zemeckis la filme precum „The Frighteners” sau la trilogia „Lord of the Rings”. Bourke este una din putinele persoane care a avut ocazia de a lucra in industria tv coreeana, timp de 18 luni. Aceasta si-a pus talentul de editare video cu cele mai noi tehnologii in folosul unei productii coreene de televiziune, „The Great King Sejong”, un serial de 100 de episoade. Robin Scholes (foto, stanga) a fost, pe de alta parte, implicata intr-o alta co-productie coreeano-neo-zeelandeza, fiind creditata si pentru prima co-productie neo-zeelandeza cu Singapore, „The Tattooist”, in 2007. In 1994, Scholes a produs succesul neo-zeelandez „Once Were Warriors” si a petrecut aproape 30 de ani in industria filmului.
Unul din punctele importante ale seminarului a fost cel legat de faptul ca co-productiile nu se vor realiza de la sine doar deoarece noul acord dintre cele 2 tari a fost semnat anul trecut (foto). Raman multe alte lucru inca de facut. Trebuiesc sa se stabileasca legaturi solide intre cele 2 parti si cateva schimburi interculturale trebuie sa se petreaca. O problema ar putea fi diferentele de mentalitate si gandire. Producatorii trebuie sa cada de acord in privinta planning-ului productiei, a dezvoltarii ei, dar si a termenilor in care o colaborare inceteaza in cazul in care producatorii din cele 2 tari decide acest lucru. In final s-a convenit ca scopul unei co-productii este sa se creeze un film care niciodata nu ar fi posibil sa se faca doar intr-o singura tara din cele 2. Faptul ca prin intermediul unui astfel de film se ofera posibilitatea prezentarii ambelor culturi, care pot fascina una sau alta dintre parti, sau chiar audienta din intreaga lume, nu reprezinta decat un impuls pozitiv, oferind un avantaj sub aspectul competitivitatii. In conditiile actualei recesiuni globale si a dificultatilor industriei coreene de film, astfel de co-productii internationale nu pot fi decat o abundenta sursa de inspiratie creativa.
Adunati in palatul Yon, seniorul Yon incearca sa convinga ministrii sa refuze accesul regelui si al armatei sale in Gungnae, chiar prin punerea pe ziduri, ca paveze vii, a locuitorilor si prin permiterea unei armate straine sa intre in tara in apararea guvernului nesupus. Pretextul il ofera insa Kiha: pana ce regele nu se va purifica de sangele varsat in razboi de soldati, armata nu poate intra in cetate. Insa minstri nu se preteaza la tradare, iar seniorul Yon accepta decizia lor. In acest context, seful Hwachunului ia intreg guvernul prizonier si foloseste pecetea de prim ministru pentru a permite acesul in tara a armatelor cotropitoare cu care se aliase.
Cand s-a anuntat prima data ca Steven Spielberg si Will Smith incearca sa realizeze un remake american dupa „Old Boy” al coreeanului Chan-wook Park, cu scenariul scenaristului lui „Poseidon”, fanii si-au iesit din pepeni. Ulterior s-a dezvaluit faptul ca nu era vorba de un remake, ci de o adaptare americana a benzilor desenate originale japoneze ale lui Nobuaki Minegishi si Garon Tsuchiya, care au stat la baza filmului de succes al lui Park. In ciuda faptului ca viitorul film urma a se inspira din niste benzi desenate, fanii productiei coreene au ramas in continuare pe pozitie, contestand intentia lui Spielberg.
Park Chan-wook s-a ales, in acest an, cu un premiu la marele festival de film de la Cannes. Acesta a declarat, dupa ce a castigat premiul: „Am simtit ca si cum am castigat deja un premiu in momentul in care am fost invitat sa ma intrec cu cei mai buni cineasti ai lumii. Insa dupa, am primit multe aplauze la gala prezentarii filmului, iar mai apoi un premiu real. A fost ca si cum as fi primit 3 premii intr-unul singur.” Filmul sau, „Thirst”, a castigat premiul juriului la cea de-a 62-a editie a festivalului international de film de la Cannes. Intr-un interviu acordat acum o luna intr-un hotel din Cannes, Park Chan-wook a spus ca dintre toate ovatiile primite la scena deschisa de-a lungul timpului pentru filmele sale, cele de la Cannes din acest an au fost si cele mai impresionante: „Departe de a ma gandi la vreun premiu, ma rugam doar ca spectatorii din sala sa nu-mi ridiculizeze filmul sau sa paraseasca sala de proiectie in mijlocul acesteia. Am fost fericit sa vad ca le-a placut filmul meu.”
Park, care a castigat primul premiu al jurului la Cannes in 2004 pentru „Old Boy”, a pus mana pe inca un premiu similar 5 ani mai tarziu, consolidandu-si renumele de regizor recunoscut la nivel mondial. Intrebat daca era sau nu suparat pentru faptul ca nu a primit un premiu mai prestigios decat cel al juriului, Park a raspuns: „Vampirii nu pot suge cat sange si-ar dori. Cu toate ca prestigiul fiecarui premiu conteaza, sunt fericit ca ma pot alatura celorlalti castigatori, mai ales in acest an, cand au intrat in competitie multe filme de top„. Trebuie remarcat, insa, faptul ca Park a castigat un premiu la Cannes de fiecare data cand a fost invitat sa participe la festival. Chiar a devenit, de fiecare data, unul din cineastii favoriti atat ai publicului, cat si a celorlalti colegi de breasla. „In Coreea sunt privit ca un regizor de varsta mijlocie, insa la Cannes toata lumea se gandeste ca sunt tanar„, a spus Park zambind. „Sunt foarte entuziasmat de fiecare data cand aud numele celorlalti regizori participanti in competitie la festival, ca si cum sunt fanul lor de o viata„, spunea Park acum o luna, cand festivalul era in plina desfasurare.
Cat priveste „standing ovation”-urile pe care filmul sau, „Thirst”, l-a primit pe 15 mai, in seara proiectiei oficiale la festival, Park a spus ca s-a simtit atat de jenat incat vroia sa fuga: „In acel moment, ma gandeam ca a aplauda o perioada de timp atat de lunga trebuia sa fi provocat multa durere. Insa cand am aplaudat „Mother” al regizorului Bong Joon-ho ca simplu spectator, simteam nevoia sa continui sa aplaud pana nu mai puteam„.
Premiul castigat de „Thirst” la Cannes a fost foarte apreciat de industria cinematografica din Coreea, aflata intr-o perioada de recesiune. In acest an, 10 filme coreene au fost invitate la Cannes, cel mai mare numar de prezente de pana acum. Park a declarat ca reusita sa spera sa contibuie la imbunatatirea atmosferei din industria de film coreeana, chiar daca aceasta nu va avea rezultate imediate sub aspectul beneficiilor economice. „S-ar putea ca filmul meu sa nu atraga milioane de oameni in salile de cinematograf, insa va avea o influenta psihologica pozitiva„. Regizorul a mai adaugat ca oamenii care au vizionat „Thirst” si „Mother” l-au felicitat la Cannes si i-au spus ca editia din acest an a fost o celebrare a filmului coreean in ansamblul sau. „Ce conteaza cel mai mult e starea de spirit. Pana nu demult, filmul coreean atragea putin atentia publicului. Sper ca acest succes sa serveasca drept moment de rascruce. Cred ca impreuna, „Thirst” si „Mother” vor avea un mare impact„.
La ceremonia de premiere, pe 24 mai, Park spunea, in discursul de acceptare al premiului, ca a avut un drum lung de urmat pentru a ajunge un artist autentic: „Artistii sunt deseori zugraviti ca niste persoane care isi storc creierii pentru a oferi niste creatii, iar eu respect asemenea oameni, insa eu pur si simplu ma bucur de munca ce o fac si ma simt bine in compania ei. Si eu am incercat sa-mi storc creierii cand mi-am produs primele 2 filme, dar din moment ce au primit un raspuns lipsit de entuziasm, am luat o lunga pauza. Acum, sunt fericit ca pot sa fac filme si sunt recunoscator fiecarui membru al echipei mele. Cand am primit acest premiu, mi-am amintit fata fiecarui membru din staff-ul de productie„, a spus Park. „Cea mai mare recompensa pentru un regizor e sa-si vada actorii ce apar in filmul lui castigand recunoasterea talentului lor. As fi vrut ca si distributia lui „Old Boy”, „Sympathy for Lady Vengeance” si „I’m a Cyborg but that’s ok” sa primeasca un premiu. Insa actorii nu primesc tot timpul premii pentru talentul lor. Deseori, premiile sunt date dinainte„.
Park a spus ca deja s-a gandit la viitoarea lui productie. Acesta doreste sa portretizeze imaginea unor oameni obisnuiti intr-o poveste de viata mai mult decat reala deoarece de departe, filmele lui de pana acum s-au concentrat pe niste personaje excentrice. „Sub aspectul genului filmului, doresc sa incerc o drama western. Din cand in cand cer studiourilor americane sa-mi trimita scenarii bune, deoarece vreau sa produc un film despre fondarea Americii.” Intrebat daca intentioneaza sa debuteze la Hollywood, Park a spus ca depinde de film. „Cata vreme am o idee buna, sunt pregatit sa merg sa filmez chiar si in Bangladesh. Nu aspir sa produc doar blockbuster-uri, astfel ca Hollywood-ul nu e telul meu final„.
Melodie: „A story sadder than sadness”
Kim Bum Soo (in varsta de 30 de ani) este un cunoscut interpret de balade si R&B din Coreea. A fost primul interpret coreean a carui prezenta a fost consemnata in celebrul top muzical american „Billboard” in 2001, ajungand cu melodia „Hello, Goodbye, Hello” pana pe pozitia 51. De-a lungul timpului Kim Bum Soo a interpretat mai multe melodii care au facut furori, in special balade, cum a fost celebra „I miss you”, care a constituit coloana sonora a serialului „Stairway to Heaven” sau „Oasis”, lansat pe piata inainte sa-si inceapa stagiul militar. In prezent, interpretul organizeaza concerte in special in Statele Unite si Canada, unde in ultimul deceniu cultura coreeana (muzica si seriale de televiziune) a devenit tot mai populara, scotand pana in prezent 11 albume.
Alianta dintre Kiha si Ho-Gae ia o turnura neasteptata cand acesta ii cere lui Ho-Gae sa se intoarca la Gungnae ca un mare cuceritor, aducand cu el si simbolul Tigrului Alb. Ho-Gae, sub influenta Kihei, e tot mai nemilos si lipsit de scrupule in atingerea scopului propus. Intre timp, la Gwanmi, regele se confrunta cu noi probleme. Populatia cucerita cere protectie de teama armatei de 30.000 de soldati lui Ashin, printul din Baekje, care e tot mai aproape. In plus, regele afla ca Ba-Son e fiica gardianului Tigrului Alb din Heuksu, si ca probabil simbolul acestuia e cu fratele ei, in Khitan, Isi aminteste ca, la un moment dat, aceasta voise sa ii marturiseasc ceva, dar a amanat totul datorita faptului ca a inteles ca pentru rege, oamenii sunt mai importanti decat niste simboluri. Ce aproape era de simbol…! Si nu a inteles… Insa Ba-Son nu mai e de gasit nicaieri. A disparut, si cu ea a disparut si Dalbi cea draga lui Jumuchi.
Tara: Coreea de Sud
Blockbuster-ul coreean „The Good, the Bad and the Weird” inspirat de westernurile spaghetti si etichetat drept „kimchi western” (mancarea de kimchi fiind traditionala in Coreea), e asteptat sa delecteze fanii in Japonia, in curand. Filmul va avea premiera in insula in aceasta vara, mai precis pe 29 august, si va fi difuzat in 100 de cinematografe, inclusive in cateva sali de proiectie foarte populare in Japonia. Acest eveniment va marca si o premiera, fiind pentru prima oara in istorie cand 2 companii de productie si distributie, una japoneza (Show Gate) si alta coreeana (CJ Entertainment) isi vor uni fortele in vederea distribuirii unui film coreean in Japonia.
O elegie scrisa de un poet, cea mai impresionanta melodrama coreeana a ultimilor ani, „More than Blue” sau, dupa titlul original „A Story Sadder than Sadness” („O poveste mai trista decat tristetea”) e, in acelasi timp, o premiera in peisajul cinematografic asiatic: poetul Won Tae-yeon isi regizeaza propriul scenariu de film. A facut-o atat de bine incat filmul lui de debut s-a bucurat de un succes neasteptat: peste 3,5 milioane dolari incasari la box-office si o saptamana pe prima pozitie a podiumului. In rolul principal e starul din „Running Wild” sau „Fate”, Kwon Sang-woon si actrita din serialul „Save the last dance for me”, Lee Bo-young. Bugetul filmului a fost de sub 2 milioane dolari, ceea ce inseamna un profit obtinut din salile de cinematograf coreene de peste 1,5 milioane dolari. Cea mai mare parte a bugetului filmului s-a dus pe onorariul celor 3 vedete din rolurile principale. Rolul interpretat in film de Kwon Sang-woon l-a facut pe acesta sa mediteze asupra propriei sale casnicii: „Cred ca faptul ca sunt casatorit ma obliga sa ma gandesc mai profund la a interpreta partituri melodramatice. K (personajul interpretat de Kwon) isi infrunta cu curaj situatia dramatica de dragul iubirii, si cred ca as fi procedat la fel ca el daca as fi fost in pielea lui”.
O poveste tulburatoare care aminteste de marele succes din 2004, „A Moment to Remember”. Filmul se ridica la nivelul acestei melodrame de neuitat, iar maniera in care povestea este prezentata, ca si surpriza din final demonstreaza o data in plus originalitatea scenariului. In ultimii ani, ritmul realizarii de melodrame a scazut, ca urmare a unei aparente epuizari a cererii pe piata coreeana a acestui gen de povesti; toate spuneau cam aceeasi poveste, iar la un moment dat, cand serialele de televiziune au preluat reteta acestor filme, cu greu mai puteai, ca realizator, sa obtii profit pe o piata suprasaturata. „More than Blue” era o productie de care cinematografia coreeana (aflata in plina criza) avea mare nevoie. Nu e vorba de o relansare a unui gen, ci pur si simplu de necesitatea acestui film de calitate, care sa duca la mentinerea imaginii cinematografiei coreene in topul cinematografiilor mondiale. Un film trist, care lasa in urma lacrimi dar si admiratie si demnitate umana, o productie care nu dezamageste ci doar confirma inca o data valoarea filmului coreean contemporan.
Cunoscutul regizor John Woo si-a pus toata nadejdea in regizorul coreean Kim Jong-hak in vederea realizarii unei versiuni 3D a povestii clasice chinezesti „Magic Bell”. Kim Jong-hak a fost laudat in intreaga Asie pentru maiastra realizare a serialului „The Great King”, care a fost unul din cele mai bune seriale coreene realizate de-a lungul timpului. Partenerul de afaceri al lui John Woo, Terence Chang, a spus ca a fost impresionat de „The Great King” al lui Kim datorita „standardelor de productie ridicate impuse si a stilului vizual inovator”. Compania de productie a lui John Woo si Terence Chang (Lion Rock Productions) e cea care va produce acest proiect al fanteziei cu un buget urias, in asociere cu o casa de productie din Coreea si una din Taiwan.
Cu indoiala si teama in suflet, preotesele de la Templu se vad nevoite sa se supuna Kihei, noua Prezicatoare. Aceasta continua planul de a prelua controlul in Gungnae si in tara, si ii cere seniorului Yon sa inlature din guvern pe toti sustinatorii regelui. Puterea ei vrajita e tot mai mare si insusi seful Hwachunului e foarte prudent in relatia cu ea.
