Author: admin

“Love Fiction” este departe de marile succese de box-office ale acestui an, neavand nici jumatate din incasarile lui “Architectur 101”, “Dancing Queen” sau “Nameless Gangster”, primele cele mai vizionate filme coreene ale anului 2012. Cu 11,3 milioane de dolari incasari, filmul se claseaza pe pozitia a 13-a in box-ofiice-ul coreean, si este cel de-al 9-lea film autohton dupa incasari din 2012. Timp de o saptamana a fost lider de box-office, insa in saptamanile viitoare nu a mai reusit sa strange cele 1 milion de bilete vandute in prima saptamana de la lansare. “Love Fiction” nu a pornit de pe pozitia de favorit dinainte de lansarea in cinematografe, avand un buget modest, specific unei comedii obisnuite. Cu atat mai mare e meritul realizatorilor, ce au reusit sa stranga o suma multumitoare din incasari cat sa mai poata produce, in viitor, cel putin inca un film similar. In rolul principal masculin il revedem pe Ha Jung-woo, din recentul “The Nameless Gangster” (Choi Hyung-bae e deja un personaj consacrat al lumii filmelor cu gangsteri datorita interpretarii fara cusur a lui Ha jung-woo, din filmografia caruia mai fac parte cateva titluri importante, precum The Yellow Sea, The Client sau The Chaser). Actrita din “Rolling Home with a Bull”, Kong Hyo-jin, intepreteaza rolul principal feminin intr-o maniera dezinvolta, asa cum ne-a obisnuit in filmele anterioare (poate o mai tineti minte din “Happiness”). O surpriza e prezenta in film, intr-un rol secundar, a lui Ji Jin-hee. “Love Fiction” este o comedie romantica atipica, imprevizibila, in care deliciul il constituie farad oar si poate interpretarea actorilor si scenariul surpriza, care cu siguranta va prinde la toti cei care s-au saturat de clasicele comedii romantice cu aceleasi subiecte deja consumate. Nu trebuie uitat nici faptul ca scenariul si regia sunt semnate de Jeon Kye-su, caruia “Love Fiction” i-a adus, in acest an, pe merit, premiul pentru Cel mai bun scenariu la Baeksang Arts Awards.

Koo Joo-wol (Ha Jung-woo) este un scriitor de duzina ajuns in pana de inspiratie, ce lucreaza part-time ca barman la “Submarinul Galben”. Viata lui se consuma mai mult in lumea personajelor pe care le creeaza cu ajutorul imaginatiei, in viata de zi cu zi fiind o persoana introvertita. Acesta locuieste impreuna cu fratele sau (Ji Jin-hee) intr-un mic apartament de cartier si pana de inspiratie intervine intr-un moment in care prietena lui tocmai il parasise datorita convingerilor sale vegetariene, Koo Joo-wol nesuportand carnea. In trecut lucrase pentru o editura a prietenului sau, dar facandu-i acestuia o vizita constata ca acesta a renuntat la idealurile marete ale promovarii culturii, reprofilandu-se pe un tabloid de scandal. Era clar, Koo Joo-wol avea nevoie de o muza pentru a iesi din starea jalnica in care a ajuns. Salvarea pare a veni de la seful sau de la editura, care ii ofera sansa de a pleca tocmai la Berlin pentru a semna cateva contracte de exclusivitate pentru niste carti. Iar aici apare muza, intr-o seara, pe o terasa, la o petrecere din lumea filmului: o cunoaste pe Heejin, o coreeanca stilata de care se indragosteste la prima vedere. Pentru ea e dispus sa faca orice, dar momentul primei intalniri se consuma mult prea repede, iar cand se trezeste din visare, Koo Joo-wol se regaseste in Coreea. Imaginea femeii intalnite in toiul noptii la Berlin il urmareste, iar intr-un final decide sa-i scrie o scrisoare. Si asa incepe o poveste de iubire cu nabadai, imprevizibila si captivanta, in care treptat isi va face loc si fictiunea.

Filmul este interesant nu doar sub aspectul laturii sale comice, in care, desigur, interpretarea celor doi protagonisti are un rol important, ci si sub aspectul profunzimii analizei relatiilor interumane, mai specific a relatiilor dintre un barbat si o femeie in interiorul si in afara unui cuplu. Fiecare din cei doi isi are propriile ambitii personale – el sa scrie romanul, ea sa devina un nume in fotografie -, insa comunicarea e cheia intelegerii in cadrul cuplului. Iar comunicarea exista, insa la un nivel superficial. Lipseste intimitatea gandurilor exprimate, profunzimea lor, dialogurile limitandu-se la satisfacerea curiozitatilor personale legate de persoana celuilalt. Superficialitatea acestui dialog da frau liber imaginatiei, si fiecare isi creeaza o imagine eronata despre celalalt, sau cel putin incompleta. Suficient cat asta sa lase loc de interpretari, indoieli si barfe. Cuplul din “Love Fiction” se comporta mai degraba ca unul format din doi prieteni oarecare curiosi sa afle raspunsul la intrebarea “Ce inseamna iubirea ?”, decat ca doi indragostiti. Se analizeaza mult prea mult la rece unul pe celalalt, si cu toate ca urmeaza toti pasii specifici unei relatii normale, mereu ai impresia ca el si ea isi urmeaza propriul drum fara ca celalalt sa conteze sau sa fie luat in calcul. Nu exista “noi”, dar exista “acum”, doua perspective interesante de abordare a unei relatii din doua unghiuri de vedere total diferite, iar asta face deliciul filmului. Privitorul mai intai simpatizeaza cu personajul masculin, scriitorul intrat in pana de idei, si e ghidat dupa gandurile acestuia. Pana la un punct exista riscul sa te atasezi de acest personaj, poate chiar din mila, pana apare in scena ea. Pe ea nu o poti simpatiza, atat datorita firii ei – simti ca tot timpul te sufoca prin rapiditatea cu care vorbeste si cu care doreste raspunsuri – cat si aspectului fizi, care e departe de a fi perfectiunea intruchipata cautata de scriitor. Ea se dovedeste – in sens negativ – muza care urmeaza sa-i aduca iesirea din blocaj scriitorului, si, in plus, nici macar nu realizeaza acest lucru. Mai apoi povestea continua din unghiul de vedere al scriitorului, dar pe masura ce povestea aavanseaza ca spectator ai ocazia de a constata imperfectiunea fiecarui personaj ce formeaza cuplul. Nu doar ca dispare atasamentul – daca a existat asa ceva – fata de vreunul din ei, dar apare chiar un sentiment de detestare a lor. Rar un film reuseste aceasta performanta, anume sad ea posibilitatea spectatorului sa-si creeze o parere obiectiva legat de personaje, si asta pentru ca de obicei personajele din filme sunt fie positive, fie negative, fie in cumpana, trebuind pana la final sa incline balanta intr-o parte. De aceasta data personajele nu intra in nici o astfel de categorie, sunt pur si simplu fiinte obisnuite cu defecte si calitati, mai mult sau mai putin accentuate, puse in fata unor situatii banale. Modul in care reactioneaza fac deliciul acestui film, o realizare cu totul deosebita sub acest aspect. Mai mult de un sfert din film il constituie monologurile lui Koo Joo-wol, de-a dreptul apetisante, filmul dovedind pentru ce a fost rasplatit pentru scenariu.

Daca doriti sa vedeti altceva in materie de comedie romantica decat ati vazut pana acum in cinematografia coreeana, “Love Fiction” e alegerea ideala. Amestecul de romantism, mister, comedie si intr-o foarte mica masura drama, totul pe fondul imaginatiei debordante a scenaristului regizor, fac din acest film una din productiile solide ale acestui an in Coreea. Nu este o comedie usoara, se vorbeste mult, amintind de stilul filmelor lui Woody Allen, dar filmul emana un farmec aparte. O placuta surpriza care ne demonstreaza ca se mai pot face comedii romantice originale, dupa sute de astfel de filme care in ultimii ani au inundate piata coreeana de film.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com