“Rolurile principale si cele secundare sunt la fel de importante cand vine vorba de actorie”, spunea actorul Lee Soon-jae intr-un interviu recent. Au trecut 62 de ani de cand actorul a debutat, timp in care s-au adunat peste 200 de filme si emisiuni TV. Desi unii carcotasi spun ca ar trebui sa lucreze mai rar din cauza varstei, Lee Soon-jae este foarte ambitios, reusind in 2017 sa obtina un alt rol in “Stand By Me”, rol pentru care actorul nu a fost platit.
“Lucrand la atatea filme, emisiuni TV si piese de teatru, se vede ca m-am obisnuit sa lucrez mereu. Lucrand la ‘Stand By Me’, mi s-a mai intamplat uneori sa imi curga sange din nas, probabil din cauza concentrarii si a noptilor de filmari. Nu e mare lucru, insa. Cred ca este de bun simt sa ai parte de acelasi tratament de care au si ceilalti colegi de platou, nu sa profiti de experienta ta si sa fii tratat preferential.”
Impartasind din experienta sa in actorie, actorul spunea ca “daca o scena este importanta intr-un proiect, fie film sau teatru, este ceva esential pentru un actor, chiar daca e cea mai scurta scena din tot proiectul.”
Lee Soon-jae se gandeste ca fiecare film sau emisiune TV la care lucreaza ar putea fi ultimul sau proiect, din cauza varstei. “Nu am vreun regret in cariera de actor pentru ca am stiut ca nu va fi usor de la inceput. Am 82 de ani si am jucat in toate genurile. Voi continua sa-mi gasesc de lucru pentru ca ma simt cel mai fericit atunci cand joc.”
Incepandu-si cariera inca din studentie, Lee Soon-jae a devenit cunoscut alaturi de alti actori, fiind printre initiatorii productiilor de teatru amator studentesc din Coreea de Sud. Mai tarziu a jucat mai mult in filme in perioada anilor 1960-1970, dupa care a preferat sa joace in seriale TV precum “Live As I Please”, “Pungwoon”, “What Is Love” si “Hur Jun”. Interesant este ca din 1992 pana in 1996 actorul a fost ales sa faca parte din Adunarea Nationala a Coreei de Sud, in 1996 renuntand, descriind climatul politic ca “prea sec” pentru gustul sau.
Este profesor la Universitatea Sejong, profesor emerit la Universitatea Gachon si directorul Academiei SG.
In 2007, devenit un distins si veteran actor, reuseste sa-si asigure popularitatea si printre cei tineri, jucand in serialul de comedie “Unstoppable High Kick!”. O anume scena a amuzat audienta mai tanara, jucand un bunic mai ferm si foarte strict care descopera cateva filme porno in timp ce umbla prin computerul unui nepot si este prins in timp ce se uita la ele. Scena a devenit virala pe internet si actorul a fost foarte mandru cand chiar nepoata lui i-a cerut autograful pentru prietenii ei. “Nici macar in cea mai buna perioada a mea, nepoata nu mi-a cerut asa ceva.” Desi serialul nu avea superstaruri in distributie, a reusit sa obtina rating-uri mari, fapt atribuit scenelor comice jucate perfect.
Lee Soon-jae este actorul care a jucat rolul Willy Loman din “Death of a Salesman” a lui Arthur Miller in trei perioade diferite de timp, prima fiind in 1978, perioada in care unele replici erau de neinteles pentru societatea acelei vremi. “Societatea noastra s-a dezvoltat si reusim, in final, sa intelegem total acele dialoguri. Asta e frumusetea cand lucrezi la capodopere precum piesele lui Miller. Simt o satisfactie si regret in acelasi timp, pentru ca am atins o noua viziune, am o perspectiva noua asupra acelorasi lucruri, dar si pentru cele pe care urmeaza sa le descopar.”
In 2013, postul tvN lansa emisiunea de divertisment “Grandpas Over Flowers”, titlul fiind o parodie a celebrei manga “Boys Over Flowers”, sub indrumarea regizorului Na Young-seok, care a devenit celebru cu emisiunea “1 Night 2 Nights”. Sfidand industria de divertisment concentrata pe tineret, emisiunea are in prim plan patru actori veterani la varsta de 70 de ani, Lee Shin Goo, Park Geun-hyun si Baek Il-seob, alaturi de celebrul actor Lee Seon-jin, care calatoresc alaturi de Lee Soon-jae prin Franta, Taiwan si Spania, emisiune care a avut un mare succes.
Cu zeci de premii la activ, Lee Soon-jae nu se da batut la 82 de ani si inca mai cauta proiecte la care sa lucreze in viitor.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Eternal First Love (2010) – o primã iubire eternã cu aromã… napoletanã
“Eternal First Love” (2010) e filmul de debut pe marele ecran al regizorului Yoshinori Muratani, care a mai regizat sporadic cateva seriale de televiziune japoneze incepand cu anul 2002. Povestea, scrisa de Shuhei Kamimura, e o fantezie romantica ce are in rolurile principale actori cu precadere vazuti in seriale tv si populari in aceasta bransa, precum Saki Aibu (“Rich Man, Poor Woman”), Takashi Tsukamoto (“Holiday Love”) sau Daisuke Maki (membru al formatiei j-pop EXILE). Desi filmul nu debuteaza in cel mai fericit mod cu putinta – se vede faptul ca regizorul a lucrat pana acum la productii pentru micul ecran -, daca reusesti sa treci de primul sau sfert cu bine, vei fi total acaparat de poveste, mai ales ca scenariul are o desfasurare destul de asemanatoare cu cea dintr-un succes de acum multi ani – “Be With You” (2004), (refacut in acest an de coreeni cu acelasi titlu, cu Son Ye-jin si So Ji-sub in rolurile principale). Pe parcurs, vom vedea evenimentele povestite in doua unghiuri de vedere, ceea ce ne schimba perceptia asupra evolutiei evenimentelor, surprinzandu-ne in mod placut. “Eternal First Love” contine un amestec de elemente generice care de cand lumea caracterizeaza filmele si mai ales serialele japoneze, mai simplu numite clisee, precum pierderea memoriei, coincidente, chestiuni misterioase ce tin de suflet, elemente culinare. Le-am mai vazut in sute de filme si seriale nu doar japoneze, ci din intreaga Asie de Rasarit. Nici interpretarea nu este una care sa te atraga prea mult, in special protagonistul Daisuke Maki fiind uneori prea teatral si lipsit de carisma specifica unui actor principal. Dar in ciuda acestor lucruri, filmul reuseste sa-ti atraga atentia prin farmecul sau aparte, prin acea bucatica de Napoli adusa in inima Japoniei, odata cu romantismul meleagurilor mereu insorite mediteraneene. Dar poate cea mai mare calitate a acestui film este ca reuseste sa transmita emotia unor trairi sincere a doi prieteni de o viata pe care soarta ii pune la incercare, regizorii japonezi avand un talent unic de a propaga in sufletele spectatorului acele lucruri profunde si nu intotdeauna exprimabile in cuvinte care incoltesc in mintea si inima celor indragostiti.
Takeshi (Takashi Tsukamoto) e un tanar ramas orfan de mic si crescut de un bucatar italian in Napoli. Pasionat de bucataria napoletana, ajuns la rudele sale din Japonia, isi reia viata incercand sa puna in aplicare cunostintele dobandite in materie culinara de la tatal sau adoptiv. Odata devenit major, isi deschide restaurantul D’Angelo, gatind cu dragoste, de dragul de a-i vedea pe clientii lui zambind si plecand satisfacuti. Cel mai fidel client al lui e Ruri (Saki Aibu), o tanara pe care a cunoscut-o din perioada italiana si care a devenit cea mai buna prietena a lui. Pe masura ce anii au trecut, relatia lor ar fi putut evolua spre una de iubire, insa comoditatea lui Takeshi a pastrat legatura dintre ei la nivelul de prietenie. Pana cand Ruri e ceruta in casatorie de cineva. Decis sa nu-si mai ascunda sentimentele ce i le poarta de mult, Takeshi alearga intr-un suflet sa-i spuna acesteia sa nu se casatoreasca, dar un tragic accident are loc: un barbat – Yuuki (Daisuke Maki) – pare a se arunca in gol de pe o cladire, iar Takeshi, pentru a salva viata lui Ruri, si-o pierde pe a lui. Yuuki in schimb supravietuieste, insa cand isi revine, constata ca sufera de amnezie…
Un film simplu, emotionant si ofertant pentru toti iubitorii povestilor romantice, ce merita savurat indiferent de varsta.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas – Asia Team Romania – pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Interviu cu Jung Bum-shik, regizorul celui mai de succes horror coreean din 2003 încoace
Mentionat ca unul din cele mai inspaimantatoare sapte locuri de pe planeta de catre cei de la CNN, azilul Gonjiam este locatia multor povesti de groaza de cand toti pacientii sai au murit intr-o sinucidere colectiva, iar directorul spitalului a disparut. Cei ce administreaza un canal video unde se pot viziona filmulete de groaza numit “Horror Times” decid sa adune o echipa de sapte oameni pentru a gasi adevarul din spatele acelor povesti. Cel mai recent film al lui Jung Bum-shik, “Gonjiam: Haunted Asylum” a vandut doua milioane de bilete in doar trei saptamani de la lansare. Este filmul de groaza cu cele mai mari incasari din 2003, cand “A Tale of Two Sisters” facea istorie. Mai multe documentare de groaza care satirizau filmele horror au fost facute si inainte, precum “The Blair Witch Project” si “Paranormal Activity”, dar “Gonjiam: Haunted Asylum” este unul unic datorita folosirii internetului si a faptului ca audienta poate cu adevarat sa “experimenteze” groaza. Dupa “Epitaph” din 2007 si “Horror Stories” din 2012 regizorul aduce in prim plan un alta productie (de aceasta data cu buget redus) de groaza.
I: Ce te-a facut sa regizezi “Gonjiam: Haunted Asylum”?
R: Mi-a placut ca pot crea o fictiune pornind de la o locatie care exista cu adevarat. Am fost atras de ideea de a filma un film diferit si nou.
I: Cum ti-a venit ideea conceptului de live streaming?
R: Cred ca mi-a venit natural pentru ca ideea de live streaming a devenit o obisnuinta. Dar nu eram sigur daca ar fi parut realist. In timp ce lucram la scenariu, am citit la stiri ca un club de curse care a filmat si urcat filmuletul pe o platforma online a facut 100 000 de dolari din aceasta. Dupa ce am citit stirea am fost convins ca un show live streaming filmat pentru bani ar fi ceva realistic.
I: Intr-o scena apare un cosciug cu o gaura la nivelul pieptului, o papusa care se misca si o camera cu apa deasupra si dedesubt. Ai folosit vreo referinta pentru aceste spatii si recuzite?
R: Cosciugul are ca referinta un echipament de tortura folosit in perioada ocupatiei japoneze, iar ideea papusii miscatoare pur si simplu mi-a venit in cap. Camera 402 este un loc misterios care nu a mai fost vizitat. Este introdus in film de trei ori si m-am gandit cum as putea sa-l fac sa para si mai grotesc. Dupa ce am incarcat camera cu recuzita, am observant o mica gaura in tavan si am decis sa o umplem cu apa cu ajutorul graficii pe calculator. Apoi mi-a venit ideea sa schimb camera de fiecare data cand este aratata. Pentru ca am luat in considerare bugetul, nu am indraznit sa ma gandesc sa umplu podeaua cu apa, dar managerul productiei a spus ca ar fi mai bine daca am pune apa si pe podea. Am fost de acord cu el imediat si am putut sa obtinem designul final al spatiului cu apa dedesubt si deasupra.
I: Au fost folosite multe camera de filmare si unghiul de filmare s-a schimbat foarte des. Presupun ca editarea a fost foarte dificila. Care au fost prioritatile tale la editare?
R: In primul rand, tempo-ul si ritmul. In al doilea rand, mentinerea suspansului si a tensiunii. Pe locul trei, adaugarea unui anumit numar de scene fixe si de unghiuri largi de filmare pentru a reduce senzatia de ameteala fara a diminua tensiunea. Aceste trei planuri au fost cele mai importante.
I: Planuirea miscarilor camerei a fost dificila. Cum ai hotarat sa distribui scenele care sa fie filmate de actori si cele care au fost filmate de echipa de filmare?
R: Au fost patru tipuri de filmari folosite pentru film; scenele filmate de actori, filmari ale chipurilor lor si ale punctelor lor de vedere filmate cu camerele atasate de corp si filmarile tip CCTV care aratau spatiul din jurul personajelor. In afara de numarul mic de filmari CCTV, toate filmarile au fost facute de actorii care au fost instruiti si au urmat planul nostru. Vreau sa le multumesc pentru asta.
I: Un film care exploreaza locatii si este filmat din perspectiva personala ar fi potrivit pentru VR (Realitatea Virtuala). Intentionezi sa filmezi un film de groaza VR?
R: Cred ca oamenii se uita la filmele astea pentru experienta. De asta sunt interesat de formate care ar putea accentua experienta. De fapt, mi s-a propus sa filmez un astfel de film.
I: Filmul a fost vandut in 47 de tari. Acest gen este unul bine cunoscut in afara Coreei, dar multi profesionisti ai filmului au fost interesati de “Gonjiam”. De ce?
R: Oamenii nu se asteapta la ceva nou de la acest gen de film, dar acesta este un film de groaza ce merita experimentat. Mai mult, cred ca imaginea si sunetul au avut un rol imens in captarea interesului.
I: In afara de “Casa Amor; Exclusive for Ladies” (2015) toate filmele tale au fost de groaza. Ai vreun motiv pentru alegerea asta?
R: La filmul meu de debut, “Epitaph”, chiar daca a fost unul de groaza, m-am axat pe valoarea estetica. Se pare ca am ales bine si am devenit cunoscut; timpurile s-au schimbat si audienta vrea filme mai incitante. In filmele de groaza, pentru ca nu se poate prezice ce te va speria, audienta trebuie sa fie mereu atenta la ecran. Cat timp exista elementul de “frica” pentru a convinge investitorii si audienta, esti liber sa experimentezi estetic sau altfel. Cred ca asta e ce ma atrage la aceste filme. Si ma bucur sa lucrez la editare si sunet, la ce tine audienta lipita de scaune.
I: Ce fel de filme vrei sa faci?
R: Filme care sa multumeasca investitorii, audienta si pe mine.
I: Un nou proiect?
R: Va fi un film de groaza, dar s-ar putea duce si catre alte genuri. Pregatesc ceva mai amplu.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Samui Song (2017) – un nou thriller noir realizat de cel mai celebru regizor thailandez din toate timpurile
“Samui Song” e cea mai recenta realizare a celui mai premiat si cunoscut regizor thailandez din toate timpurile, Pen-Ek Ratanaruang, cunoscut pentru filme precum “Last Life in the Universe”, “Invisible Waves”, “Ploy” sau “Nymph”. Desi nu se ridica la nivelul anterioarelor sale succese (a avut parte doar de o nominalizare), productia s-a bucurat in mare parte de critici pozitive, avand obisnuitele accente noir din “Last Life in the Universe” si “Invisible Waves”, drama si misterul exploatat prin intermediul imaginilor intunecate fiind specialitatile de casa ale lui Ratanaruang. De aceasta data filmul sau e mult mai indraznet raportat la alte productii specifice cinematografiei thailandeze traditionaliste (ca si societatea thailandeza de altfel), introducand tematici variate, unele chiar tabu, precum dragostea interrasiala, influenta sectelor religioase in viata societatii thailandeze, elemente ce tin de cultura clasei de varf din societate sau relatia intre doua persoane de acelasi sex. Productia e dominata de o atmosfera misterioasa si periculoasa, fiind construita in jurul unei casnicii ce scartaie intre o localnica si un strain (francez) stabilit in Thailanda. Ratanaruang, care a scris si scenariul filmului, a declarat ca acesta e compus din fragmente de povesti inspirate din fapte reale, fiind curios sa exploreze fenomenul mariajelor mixte din Thailanda, ce nu sunt tocmai o nouatate in peisajul autohton. Titlul filmului – “Samui Song” – nu prea are la prima vedere legatura cu subiectul, nu se specifica nici un moment la ce se face referire. In realitate, “cantecul” la care face referire este o metafora la viata lipsita de griji de pe insula Koh Samui, unde personajul principal ajunge sa-si gaseasca linistea intr-un respiro necesar – sau mai bine zis intr-o incercare de restartare a vietii sale. In rolul principal o revedem pe actrita Layla Booyasak, ce a aparut si in succesul din 2003 “Last Life in the Universe”, dar si pe actorul francez David Asavanond (ce a aparut si in “The Protector”), un vorbitor fluent de thailandeza, tatal sau fiind un francez cu origini pe jumatate thailandeze.
[REZUMATUL ACESTUI FILM ESTE DISPONIBIL DOAR MEMBRILOR COMUNITATII ASIACINEFIL]
Bine realizat pana in ultimul sau sfert, “Samui Song” e o drama plina de mister si tensiune despre o casniciei mincinoasa, cladita pe baza unui contract ce legitimeaza, de fapt, necesitatea primara de bani a unei femei ce are tot ce-si doreste, mai putin iubire. Vi e celebra, apare in telenovele, are bani, haine scumpe si un sot cu “punga groasa” mult mai in varsta decat ea. Pana intr-o zi cand realizeaza ca nu aceasta e viata pe care si-o doreste, dar se trezeste in lanturile acestei casnicii. Sotul ei, Jerome, e pasionat de olarit si adept al unei secte religioase bizare, al carei cap – numit “Cel Sfant” – nu ezita sa abuzeze sexual tinerele sectante naive. In realitate, Jerome are un comportament deviant, neezitand sa isi abuzeze fizic sotia si sa o ofere pe tava Celui Sfant in scopul obtinerii unor beneficii. Lucrurile se schimba cand in viata lui Vi apare pe neasteptate Guy, un individ ce ii propune un plan practic dar la fel de bizar ca gandurile sotului ei. Toate aceste personaje sunt construite de regizorul scenarist fara a investi prea mult in latura sentimentala a lor, ele parand toate lipsite de umanitatea omului obisnuit, condamnate la trairile primare animalice: Vi tine doar la bani, Jerome la perversiunile sale, iar Guy, desi in mod paradoxal pare cel mai uman personaj, caci multa vreme joaca rolul fiului iubitor ce isi ingrijeste cu sacrificii mama grav bolnava, ascunde altceva in spatele aparentei sale umanitati. Cu astfel de personaje aflate undeva la periferia trairilor umane, nu e de mirare ca drama pandeste dupa colt. Ultimul sfert pare un cu totul alt film, rupt aproape total de povestea de pana in acel moment, actiunea mutandu-se pe insula Koh Samui, decorul unde urmeaza sa se desfasoare ultimul act al tragicei povesti. Fara indoiala regizorul ar fi trebuit sa insiste mai mult pe aceasta schimbare de decor si de poveste, si sa lungeasca cu cel putin inca 10 minute filmul, pentru a nu da impresia unui final “pe fuga”, insa una peste alta “Samui Song” e o realizare buna, coerenta, captivanta, realizata cu un buget care in lumea occidentala ar parea derizoriu, ce imbina comercialul cu artisticul de dragul spectacolului, fie el si unul dramatic.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Circle of Atonement (2015) – o dramã despre ispãşire şi iertare, cu Sung Dong-il şi Kim You-jung
Filmul de debut al regizorilor si scenaristilor Lee Dong-ha si Park Eun-kyung, “Circle of Atonement” (cu titlul literal “Secret”) (2015) a marcat primul rol principal intr-un film pentru marele ecran al indragitei actrite-copil Kim You-jung. Cunoscuta din numeroasele roluri din k-drame, unde interpreta personaje istorice feminine in copilaria lor, Kim You-jung reuseste la doar 15 ani (cat avea la data filmarilor) sa faca pasul spre primul un rol principal serios dintr-un film de lungmetraj. A mai avut roluri secundare in comedii romantice sau drame pentru televiziune, dar de aceasta data rolul ei e mult mai profund si mai serios, impresionand prin incarcatura emotionala pe care reuseste sa o transmita prin interpretarea sa. Veteranul Sung Dong-il se afla in fata unuia din cele mai bune roluri din cariera, daca nu poate chiar cel mai bun, personajul sau, un politist ce actioneaza intempestiv si care trebuie sa suporte consecintele propriei fapte fiind atat antipatic cat si simpatic deopotriva. Triunghiul protagonistilor povestii e completat de Son Ho-jun (cunoscut din serialele Mrs. Cop, Blow Breeze sau Go Back Couple), un actor ideal pentru roluri gri si negative, avantajat de aspectul fizic derutant, ce a mai colaborat cu Sung Dong-il in serialul “Reply 1994”, in care a si debutat, in 2013. “Circle of Atonement” nu a rulat decat 2 saptamani in cinematografe, sumele derizorii obtinute la box-office in acest interval (putin peste 300.000 de dolari) determinandu-i pe producatori sa decida limitarea pierderilor prin promovarea filmului in mediul online si pe dvd. Castigurile obtinute de film sunt surprinzatoare, data fiind calitatea productiei si a jocului actorilor, chiar daca scenariul nu este tocmai unul lipsit de clisee.
Micuta Ki-jung traieste impreuna cu mama ei divortata pe unde apuca, tatal ei, Shin Ji-chul, fiind condamnat la 5 ani de inchisoare. Acesta din urma reuseste sa evadeze si isi terorizeaza fosta sotie, cerandu-i sa-i dea voie sa sarbatoreasca cu ea si cu Ki-jung ziua de nastere a acesteia. Pe urmele evadatului se afla detectivul Lee (Sung Dong-il), care se ciocneste de refuzul mamei de a colabora cu el, aceasta fiind prea speriata de sotul ei fugar. In urma unei pande, Shin Ji-chul e prins in flagrant, tocmai cand da buzna intr-o noapte in casa neajutoratei femei, iar in urma interventiei detectivului Lee, un incident duce la impuscarea mortala a mamei lui Ki-jung. In paralel, doi tineri indragostiti, Chul-woong (Son Ho-jun) si Yoo-shin, ce urmeaza sa se casatoreasca, se cearta aparent din nimic, Chul-woong abandonandu-si viitoarea sotie pe inserat la marginea autostrazii, intr-o zona pustie. Ceea ce initial parea o criza de nervi datorata unor orgolii prostesti se transforma intr-o tragedie, iar Chul-woong e considerat de toata lumea autorul moral al nenorocirii ce se intampla. Intr-un fel cum numai destinul poate dicta, cele doua tragedii din viata micutei Ki-jung si a lui Chul-woong au un element comun, care le leaga pentru totdeauna intr-un cerc vicios al neputintei, in care vinovatii cauta vinovati, uitand de necesitatea propriei cainte…
“Circle of Atonement” e un thriller dramatic construit pe tema clasica a cautarii razbunarii, o cautare care, mai direct decat alte filme de gen, conduce in cele din urma spre cainta si urmarea fireasca a acesteia, iertarea, fara insa a se reusi evitarea consecintelor sale tragice, dupa principiul “Cine sapa groapa altuia…” Scenariul este unul ofertant, chiar daca previzibil inca de pe la inceputuri. Cu fiecare pas inainte al povestii, lucrurile devin tot mai evidente, nu se pastreaza nimic ca surpriza de final, dar cu toate acestea povestea reuseste sa ramana captivanta. Rolul crucial in aceasta privinta le revine actorilor, ce au priza la public si talent cu carul. Sung Dong-il interpreteaza exceptional un politist marcat de o greseala comisa in trecut, macinat de remuscari si dispus sa plateasca toata viata pentru propriul pacat. Este cand amuzant, cand intunecat, insa tot timpul spontan, emanand un sarm inconfundabil. Son Ho-jun e versatil, cand amabil, cand misterios, reusind sa atraga suspiciunile tuturor asupra personajului sau framantat, in timp ce Kim You-jung la randul ei completeaza acest triunghi al personajelor schimbatoare, fiind o fire plina de viata dar care ascunde ceva in spatele inocentei sale aparente. Cum fiecare personaj are ceva misterios, filmul nu isi pierde nici un moment din atractivitate, dovedindu-se o realizare ce merita atentia iubitorilor de thriller-uri dramatice coreene.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Mischievous Kiss: Love in Tokyo (2013) – un serial japonez de succes dupã un anime popular
“Mischievous Kiss” este un serial japonez despre, cu si pentru tineri (si nu numai). Are doua sezoane cu un episod special intre ele, primul sezon fiind difuzat in anul 2013, iar anul urmator sezonul 2, urmarind aceleasi personaje timp de sase ani. J-drama a fost difuzata de postul Fuji Tv, episodul special care face legatura intre cele doua sezoane numindu-se “Love in Okinawa”. Serialul face parte din categoria romantic-comedie, primul sezon avand 16 episoade. Serialul preia numele anime-ului din 2008 care a stat la baza scenariului pentru serial, “Itazura na Kiss”. In Coreea deja se realizase o k-drama in 2010 cu aceeasi tema, “Playful Kiss”, avandu-i protagonisti pe Jung So-min si Kim Hyun-joong.
Aihara Kotoko frecventeaza cursurile liceului Universitatii Tonan, face parte din clasa “F”- denumita si clasa ratatilor -, si este indragostita de trei ani de un coleg, Irie Naoki, care face parte din clasa “A” sau clasa desteptilor. Totusi, Kotoko isi face curaj si isi declara iubirea printr-o scrisoare, martora la curiosul eveniment fiind toata scoala. Cum era de asteptat (desi ea spera intr-o minune) este refuzata cu brutalitate, iar intamplarea e intens discutata si ironizata de toata suflarea scolii. Dupa atata umilinta si rusine, vine totusi si o bucurie: casa la care lucra tatal sau este gata, asa ca se pot muta acolo. Dar in ziua mutarii, cand toate fusesera aranjate in casa, un meteorit cade exact pe acoperisul lor, casa naruindu-se odata cu bucuria si sperantele lor. Isi gasesc adapost la restaurantul pe care il detine tatal lui Kotoko, pana intr-o zi cand un telefon nesperat le aduce o unda de speranta: un prieten de-al tatalui ii invita sa stea la ei pana la rezolvarea situatiei. Ajunsi la adresa indicata, dupa o primire calduroasa, Kotoko face o descoperire socanta: se mutasera in casa parintilor celui care ii respinsese iubirea, colegul ei, Irie Naoki.
Aihara Kotoko (Miki Honoka – protagonista in toate sezoanele) este ocupata aproape tot timpul cu observarea activitatilor scolare ale elevului Irie, neglijandu-si propriile lectii, profitand si de faptul ca incadrarea clasei ei era una inferioara si astfel fara pretentii prea mari; dar se indragosteste de Irie inca de la discursul de incepere a liceului. Desi este refuzata sub pretextul ca “Nu-mi plac fetele proaste”, uita repede umilinta indurata si persevereaza in a-i atrage atentia ingamfatului; firea ei optimista si calda nu lasa loc unei neplaceri de moment sa o abata de la obiectiv. Ea continua sa vaneze locurile in care este Irie, ca apoi sa-si faca si ea aparitia ca din intamplare, lucru care duce de multe ori la situatii hazlii sau penibile, dar cu o candoare de copil merge mai departe. Dupa ce se muta in casa lui, aceste situatii ridicole devin tot mai dese si mai enervante, starnind curiozitatea parintilor si dusmania fratelui mai mic al lui Irie. Hotarata si dorind sa depaseasca eticheta de “elev retardat”, dar si avand ceva de demonstrate, incepe sa invete serios, decoperindu-si destule lacune la toate materiile. Irie va fi cel care ii va ordona si sintetiza material, ca ea sa poata retine cat mai multe cunostinte intr-un timp scurt. Nefiindu-i prea clar daca il iubeste sau il uraste (depindea de ridicolul situatiei in care era pusa), beneficiaza totusi de atentia mamei lui Irie, care o adora si care o vrea ca nora, si care o ajuta si o ghideaza spre inima fiului ei.
Irie Naoki (Furukawa Yuki, va fi, si el, protagonist in ambele sezoane ale serialului) face parte din elita liceului. Destept, vorbeste engleza, sportiv foarte bun, chipes dar ticalos, cum este “dezmierdat” de colege, nu are prieteni, nu-l intereseaza fetele, este categorisit ca tocilar si in general dispretuieste cam tot ce este in jurul lui. Degeaba se agita fetele in jurul lui, el ramane neclintit si pare ca are ca unic tel studiul. Aparitia in casa lui a lui Kotoko il fac nefericit si ii tulbura zona de confort atat de pretioasa pentru el. O ajuta, in preajma examenelor, dar ii impune ca nimeni din scoala sa nu afle ca locuiesc sub acelasi acoperis, fiind mereu arogant, rece si distant. Totusi uneori aceasta armura se fisureaza si ii arata fata umana, sarind in ajutorul ei cand are nevoie, cu riscul de a pierde el ceva, iar firea ei vesela si calda ii va topi aroganta si raceala.
Un personaj inedit si cuceritor in serial este mama lui Irie (Tomomi Nishimura), care o adora pe Kotoko la prima vedere, pentru ca avand deja doi baieti, si-ar dori si o fata, asa ca o primeste in casa ei cu toata dragostea. Cand afla de iubirea fara speranta a fetei pentru fiul ei, face tot posibilul sa ii apropie si este fericita si foarte implicata in a-si atinge scopul, veghind totodata ca nimeni sa nu intervina intre cei doi, si, cu toate ca este mama, este foarte energica si optimista, cateodata putin imatura dar bine intentionata.
Kinnosuke Ikezawa (Yuki Yamada) este coleg cu Kotoko, nici el nu prea stralucit la invatatura, in schimb prieten de nadejde si aparator al fetei de care este indragostit. Il uraste pe Irie si felul lui de a se purta cu Kotoko, uraste firea lui aroganta si indiferenta, si spera ca intr-o zi sentimentele lui Kotoko se vor schimba si ii va vedea inima calda care o asteapta, dar pana atunci ii ramane prieten credincios si confident, caruia ea ii incredinteaza secretele si sperantele.
Ramane sa descoperiti si celelalte personaje si intamplari, unele comice, altele mai putin, vizionand acest serial delicat, care descrie viata tinerilor de liceu cu sperantele lor, emotiile din preajma examenelor care le vor croi drumul de urmat in viata, cu primele iubiri si cautarile tineretii.
Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil
Kim Jee-woon regizeazã o nouã versiune a celebrului “Jinroh”
“Inrang”, mult asteptatul film al lui Kim Jee-woon, un remake al celebrului anime japonez “Jinroh: The Wolf Brigade”, si-a incheiat filmarile dupa opt luni. Filmul ii are cap de afis pe Gang Dong-won, Han Hyo-joo si Jung Woo-sung.
Povestea filmului (ce are la baza un scenario original scris de cunoscutul japonez Mamoru Oshii) se petrece intr-un viitor apropiat, intr-o lume in care guvernele Coreei de Nord si Sud sunt pe cale de a se reunifica dupa o separare de sapte ani. Cand demonstratiile tinute de opozantii unificarii devin din ce in ce mai violente, se formeaza o echipa speciala de politie pentru a tine in frau excesele.
Perioada neobisnuit de lunga a productiei urmeaza unei alte perioade la fel de lungi de dezvoltare a proiectului, filmul fiind anuntat pentru prima oara in 2013. Proiectul a fost oprit de mai multe ori pana cand regizorul Kim Jee-woon a revenit in echipa Warner Bros Coreea.
Gang Dong-won a fost vazut recent in filmul politic “1987: When the Day Comes” din 2017 si in “Golden Slumber”. Han Hyo-joo a aparut si ea in “Golden Slumber”, iar Jung Woo-sung a aparut in decembrie in “Steel Rain”. In rolurile secundare joaca Gim Mu-yeol (“Forgotten”, 2017), Han Ye-ri (“A Quiet Dream”, 2016), Hu Joon-ho (“The Merciless”, 2017) si Minho din trupa SHINee.
Cunoscut pentru “A Bittersweet Life” (2005), “The Good, The Bad, And The Weird” (2008) si “I Saw the Devil” (2010), regizorul Kim Jee-woon a regizat in 2016 “The Age of Shadows”, primul film care a fost finantat si distribuit de Warner Bros. Coreea.
Gang Dong-won este Lim Joong-kyung, un combatant veteran al celor mai speciale trupe, ce agonizeaza intre ordinul de a fi un monstru si umanitate, dupa ce asista la moartea unei fete ce facea parte dintr-o secta. Han Hyo-joo este Lee Yoon-hee, sora cea mare a fetei ucise de sectanti. Jung Woo-sung este Jang Jin-tae, seful fortelor speciale de la centrul de antrenament, Han Ye-ri este Goo Mi-kyung, un membru important al sectei si cea mai buna prietena a lui Han Hyo-joo, iar Minho este cel mai tanar din echipa fortelor speciale.
Desi se planuise ca filmul sa aiba premiera in vara lui 2018, tinand cont de timpul necesar pentru post-productie, distribuitorii nu au putut da o data exacta a premierei.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
What a Man Wants (2018) – Shin Ha-kyun şi Lee Sung-min, între fidelitate şi relaţii extraconjugale
Lee Byeong-hun (a nu se confunda cu celebrul actor Lee Byung-hun sau cu celebrul regizor al lui “Jewel in the Palace”, Lee Byung-hoon) e un tanar regizor coreean (doar 38 de ani) aflat deja la al patrulea film din cariera, cea mai notabila productie a sa fiind comedia “Twenty” din 2015, ce spunea povestea a trei prieteni din liceu ajunsi la 20 de ani, varsta schimbarilor si optiunilor in viata… De aceasta data regizorul e co-scenarist (la “Twenty” si-a scris singur scenariul), colaborand la povestea noului sau film cu inca doi scenaristi ale caror povesti nu au produs pana in prezent vreun succes rasunator. “What a Man Wants”, dupa cum o spune si titlul, incearca sa raspunda la retorica intrebare “oare ce-si poate dori un barbat de la viata ?” apeland la umor si romantism. Asadar avem in fata o comedie romantica despre mariaje si aventuri extraconjugale, in care capul rautatilor e cuplul de actori Lee Sung-min (“Sori: Voice from the Heart”, “Real”, “Broken”) – Shin Ha-kyun (“The Villainess”, “Running Man”, “The Devil’s Game”). In rolul “victimelor” (a se citi “a sotiilor cuminti si naive”) le revedem pe Jang Young-nam (intr-un rol secundar sters) si pe indragita Song Ji-hye (“A Frozen Flower”, “Codename: Jackal”), la fel de apriga ca in toate rolurile din telenovelele romantice in care a fost distribuita. Rolul de “femme fatale” ii revine actritei Lee El (din recentul serial “A Korean Odyssey”), ce are o prestatie remarcabila. Lansat pe 9 aprilie in cinematografele coreene, filmul s-a descurcat destul de bine pentru genul sau la box-office, avand incasari de 9 milioane de dolari.
Seok-geun (Lee Sung-min) e taximetrist pe insula Jeju si duce o viata aparent lipsita de griji. Are o casa si o sotie iubitoare cu care s-a casatorit in urma cu 20 de ani. Dar dincolo de imaginea mariajului perfect se ascunde firea usuratica a acestuia, care se mentine in “forma” datorita aventurilor extraconjugale pe care nu ezita sa le ascunda cu tact de propria sotie. Contrar firii sale e Bong-soo (Shin Ha-kyun), sotul sorei sale Mi-young (Song Ji-hye), cele doua cupluri locuind sub acelasi acoperis de mai bine de 8 ani. Bong-soo e un idealist, care la nivel de principii e fanul iubirii sincere si devotate, neezitand sa-si puna in practica aceste concepte. Sub nici o forma nu si-ar insela in vreun fel sotia, pe care o iubeste neconditionat de cand s-au cunoscut cu multi ani in urma in Italia, unde se aflau pentru un curs de gastronomie. Intr-o buna zi, insa, Bong-soo isi vede cumnatul taximetrist in compania unei cucoane apetisante, sarutand-o cu foc. Seok-geun realizeaza ca a fost surprins, dar merge nepasator mai departe, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Treptat, incearca sa-l corupa pe Bong-soo, transformandu-l intai in complice in sustinerea minciunilor lui justificative in fata sotiei, iar mai apoi insistand asupra beneficiilor unei aventuri pentru bunul mers al relatiei de cuplu. Incoruptibilul Bong-soo se tine tare, pana cand la orizont apare o tanara atragatoare, Jenny, noua tinta a lui Seok-geun…
Filmul regizorului Lee Byeong-hun e o productie realizata dupa model hollywoodian, departandu-se cu mult de tipicul filmelor coreene de gen. Altfel spus e o comedie romantica cu accente pe alocuri dramatic de realiste despre doua relatii de cuplu mai aparte. Pe de o parte avem cuplul Seok-geun/Dam-deok, cu o vechime de peste 20 de ani de casnicie, in care totul pare a decurge firesc. Pana cand, desigur, aflam ca Seok-geun, interpretat magistral de Lee Sung-min, e un Don Juan ce isi metine vigoarea si perfomantele in pat prin… exercitiu, fiind in afara spatiului conjugal un cuceritor innascut. Fost designer de montagnes russes, in prezent e sofer de taxi de lux, petrecand ore in sir la partide de billiard unde agata tinere apetisante. Ultima lui cucerire e Jenny, o tanara hotarata, tocmai iesita dintr-o relatie sfarsita urat, ce nu ezita sa se aventureze intr-o relatie extraconjugala cu Seok-geun. Desigur, totul departe de ochii sotiei acestuia, care nu banuieste nimic. Celalalt cuplu este Bong-soo/Mi-young, ei constituind adevarata atractie a povestii. Bong-soo (interpretat de Shin Ha-kyun) e sotul model pentru Mi-young (Song Ji-hyo). Au urmat amandoi un curs de gatit in Italia, unde s-au si cunoscut si mai apoi s-au casatorit, in urma cu 8 ani. Mai apoi s-au mutat in casa fratelui lui Mi-young, Seok-geun (aici putin scartaie scenariul, data fiind o oarecare diferenta de varsta intre Lee Sung-min (50 de ani in viata reala) si Song Ji-hyo (36 de ani), dar pentru farmecul povestii putem trece cu vederea peste asta), si de atunci au locuit impreuna sub acelasi acoperis, fiecare cu propria familie, pe insula Jeju. Mi-young si-a deschis un restaurant italienesc, unde sotul ei e bucatarul sef, insa Bong-soo e mare amator de retete chinezesti, nu de putine ori intrand in conflicte cu sotia lui pe teme culinare. Bong-soo e un tip onest, care nu si-ar insela sotia sub nici o forma, adept al principiului ca oamenii sunt din fire buni. E un idealist naiv, care in momentul in care va fi corupt de cumnatul sau Seok-geun va opune o rezistenta aparenta, pana cand Jenny, noua cucerire extraconjugala a lui Seok-geun pune ochii pe el si-i da peste cap toate principiile… Incurcaturile in care vor intra cei doi cuceritori vor da tonul productiei, cand unul vesel, amuzant pana la lacrimi prin umorul de situatie, cand unul amarui, ca realitatea in care traiesc eroii nostri. Regizorul Lee Byeong-hun nu realizeaza ceva inedit, astfel de productii despre casnicie si cupluri s-au mai realizat in cinematografia coreeana, insa “What a Man Wants” are un farmec aparte. Data atat de locatia unde se desfasoara actiunea – insula Jeju – cat si de interpretarea de clasa a actorilor, pe care, cu exceptia lui Song Ji-hyo, nu te-ai astepta sa-i vezi intr-o astfel de ipostaza. Realist si amuzant, filmul aduce o viziune occidentala asupra perspectivei relatiilor dintre barbati si femei in societatea coreeana contemporana, care a evoluat mult fata de perspectiva ce o vedem reflectata in filmele si serialele anilor ’90-2000. Nu va asteptati la nimic clasic si previzibil, si nici nu dati crezare marketingului ce a promovat acest film sub sintagma “Cea mai nostima comedie pentru adulti a anului”. Tot ce e nostim e, pana la urma, usor estompat de nota exagerata de realism data de regizor povestii, rezultatul fiind o realizare in stilul unui “Bewitching Attaction”, “Antique” sau a k-dramei “Dear You”. Daca doriti sa vedeti ceva atipic cinematografiei coreene, e alegerea ideala. Ramane intrebarea… si totusi, ce-si doresc barbatii ?
Traducerea, adaptarea si timingul manual au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Something in the Rain (2018) – Son Ye-jin revine pe micul ecran dupã 5 ani !
Son Ye-jin si Jung Hae-in interpreteaza rolurile principale in k-drama romantica “Something in the Rain”, ce are in limba coreeana un titlu atipic: “Noona cea draguta ce-mi cumpara de mancare”. Daca Jung Hae-in se afla in fata primului sau rol principal din cariera, atat dintr-un serial (asiacinefilii probabil si-l amintesc din Prison Playbook sau White Nights) cat si dintr-un film (a fost vazut recent in The King’s Case Note), Son Ye-jin revine pe micul ecran la 5 ani distanta de la anteriorul sau rol, din “Shark”, si dupa ani fructuosi in productii de succes pentru marele ecran, precum “The Pirates” sau “The Last Princess”. “Something in the Rain” (sau, daca vreti, “Noona cea draguta ce-mi cumpara de mancare”), produs de JTBC, isi are propria poveste, iar aceasta e strans legata de povestea celebrului cuplu din viata reala Song Joong-ki/Song Hye-kyo (cuplu numit de presa mondena Song/Song). Regizorul serialului, An Pan-seok, ce a regizat si premiatul “Secret Love Affair” pentru acelasi post tv, a dezvaluit cum i-a venit ideea acestui titlu atipic. Serialul spune povestea relatiei romantice dintre o femeie trecuta de 30 de ani si un barbat mai tanar cu multi ani decat ea. In argoul k-dramelor, o asemenea idila poarta denumirea de “idila tip noona” (termenul “noona” fiind unul duios pentru o sora mai mare sau o femeie mai in varsta). Regizorul a declarat ca a fost inspirat in alegerea titlului de o fraza rostita de actrita Song Hye-kyo, care in gluma spunea intr-un interviu ca “Pentru Song Joong-ki si Yoo Ah-in, sunt “noona” ce le cumpara de mancare”. Replica s-a dovedit a fi fost rostita de viitoarea sotie a lui Song Joong-ki cu luni inainte ca relatia celor doi parteneri din “Descendants of the Sun” sa devina publica.
Jin-a e o femeie singura de 35 de ani ce lucreaza ca supervisor la un lant de cafenele. Cercul de persoane cu care interactioneaza se rezuma la colegele de serviciu si la cea mai buna prietena a ei, Gyeong-seon. In rest, toata ziua are de-a face cu clienti dificili si cu un sef si mai dificil, astfel ca slujba nu-i ofera prea multe satisfactii. Stiind cat de mult isi doresc parintii ei sa se casatoreasca, Jin-a nu are curajul de a le spune acestora ca mult-speratul viitor ginere tocmai a lasat-o balta pentru o fata mai tanara. Soarele pare a rasari si pe strada ei in momentul in care Jun-hui, fratele mai mic al bunei sale prietene Gyeong-seon, se intoarce pe neasteptate dupa 3 ani petrecuti peste hotare. Cunoscandu-l ca pe o persoana copilaroasa si lipsita de maturitate, cu surprindere constata ca acesta s-a schimbat in perioada cat a lipsit din tara. Din vorba in vorba, luand cina impreuna si intervenind tot felul de situatii in care el o numeste “sora mai mare care il hraneste”, de fata cu ceilalti, intre cei doi se infiripa o relatie romantica. Poate, aceasta, evolua de la stadiul de “cunostinte” la cea de “cuplu autentic” ?
Serialul are 16 episoade, ratingul lor fiind unul relativ ridicat pentru o k-drama difuzata de un post tv ce nu are deplina acoperire nationala, cu o medie de 5,3% pe episode (cel mai ridicat rating a fost atins de episodul 6,1% la nivel national). Melodiile de pe coloana sonora sunt interpretate de Rachel Yamagata, o interpreta, textiera si pianista americana ale carei melodii au aparut in multe filme si seriale de peste Ocean si nu numai. Vizionare placuta !
Traducere in premiera si exclusivitate pe asiacinefil oferita de ATR !
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Granny (2017) – o parabolã modernã inspiratã de clasica „Scufiţa Roşie”
“Granny” a fost una din productiile independente cele mai apreciate ale anului trecut lansate in intreaga lume. A atras imediat atentia criticilor de film, productia fiind invitata la mai multe festivaluri internationale, precum Singapore, Tallin sau Busan, la acesta din urma fiind chiar in competitie. Avand un buget de aproximativ 500.000 $, “Granny” e o adaptare intunecata a celebrului basm “Scufita Rosie” la realitatile contemporane ale unei zone sarace a Mumbaiului. Productia a avut parte de critici in mare parte pozitive, majoritatea calificand-o drept una din cele mai puternice (prin mesajele transmise) realizari independente indiene ale anului 2017. Filmul spune povestea micutei Manda, care e gasita violata si abandonata intr-un morman de gunoi in mahalaua in care locuia in Mumbai. Parintii ei sunt ingrijorati mai mult de supravietuire decat de demnitate si vor sa dea uitarii totul si sa mearga mai departe. Politistii sunt total lipsiti de putere, in conditiile in care autorul oribilei fapte e fiul unui politician local. In fata acestei situatii, bunica fetei nu poate accepte nedreptatea si va incerca prin propriile mijloace sa isi razbune nepoata. Poate o femeie plapanda, lipsita de putere si suferinda sa se ia la tranta cu lupul cel mare si rau ? Mai exista inca speranta pentru infaptuirea dreptatii intr-o lume cruda ca cea a zilelor noastre ? “Granny” e o parabola inteligenta a zilelor noastre, bine realizata, cu un suspans exploatat la maxim cu ajutorul imaginilor intunecate si coloanei sonore sobre, o productie independenta de mare rafinament, ce nu trebuie ratata.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Two Lights: Relumino (2017) – Hur Jin-ho regizeazã un scurtmetraj dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere
Cunoscutul regizor coreean Hur Jin-ho (Heo Jin-ho), autorul unor productii memorabile precum “Christmas in August”, “April Snow”, “A Good Rain Knows” sau “The Last Princess”, a acceptat compromisul de a bate palma cu celebra companie Samsung, in vederea producerii si regizarii unui scurtmetraj de o jumatate de ora, intitulat “Two Lights: Relumino”, ce are un singur scop: cel comercial. Altfel spus, acesta nu are nici o valoare artistica, punand accentul pe sublinierea importantei contributii a celebrei companii din domeniul electronicelor coreene in realizarea unui dispozitiv – Relumino – in masura a ajuta persoanele cu dizabilitati de vedere. Bineinteles, acest dispozitiv e compatibil doar cu telefoanele inteligente marca Samsung. Interesant e ca in acest filmulet, compania a pompat o suma destul de importanta, dat fiind ca in rolurile principale au fost distribuiti doi actori ai tinerei generatii, ce si-au dobandit celebritatea in telenovele, reclame de televiziune sau in lumea k-pop-ului. Park Hyung-sik debuteaza intr-o altfel de productie decat seriale tv, neavand pana in prezent nici un rol intr-un film pentru marele ecran desi a implinit 26 de ani, in timp ce Han Ji-min a devenit celebra in urma premiatei telenovele Rooftop Prince, experienta ei superioara si aparitia in productii pentru marele ecran precum Blue Swallow, The Plan Man sau The Fatal Encounter transformand-o in mod evident in vedeta scurtmetrajului, acaparand toata atentia si eclipsandu-l pe mai tanarul ei partener.
Desi subiectul este unul anost, plin de clisee si fara alta finalitate decat de a sublinia pretiosul dispozitiv pus la dispozitie de tehnicienii Samsung, scurtmetrajul reuseste sa creioneze cateva aspecte ale vietii de zi cu zi ale persoanelor cu deficiente de vedere, precum perseverenta, necesitatea transformarii cu ajutorul celor din anturaj (prieteni, familie, voluntari) in vederea depasirii conditiei, peste toate astarnandu-se universalul limbaj al iubirii. Soo-young (Han Ji-min) e membra a clubului de fotografie Sangsang pentru persoanele cu deficiente de vedere. Aici il cunoaste pe noul membru al clubului, Seo In-soo (Park Hyung-sik), care, dezorientat, e condus de aceasta in sala de intalnire si prezentat colectivului. De la tineri de gimnaziu la voluntari sau un cuplu sexagenar, clubul de fotografie e ca o familie, iar In-soo, ce sufera de retinita pigmentara, e primit cu multa caldura, fiind laudat pentru frumusetea sa. Impreuna cu ceilalti colegi invata sa faca fotografie, asistat de un voluntar, pentru ca in final fotografiile realizate sa fie expuse intr-o expozitie a clubului Sangsang. De-a lungul acestei experiente, cum era de asteptat, intre Soo-young si In-soo se infiripa ceva…
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in exclusivitate pentru asiacinefil de gligac2002 (Asia Team Romania).
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Scenarista Phyllis Nagy regizeazã pentru CJ Entertainment filmul “The Vanished”
Phyllis Nagy, scenarista nominalizata la Premiile Oscar, a fost aleasa pentru a scrie si regiza filmul “The Vanished”, bazat pe o carte cu acelasi nume despre povestea unor “johatsu”, cetateni japonezi care dispar in mod misterios in fiecare an.
Phyllis Nagy este cunoscuta pentru scenariul filmului “Carol” din 2015, regizat de Todd Haynes, pentru care a fost nominalizata la Premiile Oscar. In trecut a regizat serialul “Mrs. Harris” din 2005, in care au jucat Anette Bening si Ben Kingsley.
Scenarista va scrie scenariul si va regiza filmul “The Vanished”, adaptat dupa cartea scrisa de Lena Mauger si Stephane Remael. “Johatsu”, sau “evaporatii” aduna un numar de 100 000 de japonezi anual, care dispar din cauza rusinii, datoriilor imense sau nefericirii. Filmarile vor avea loc in Japonia.
“Povestile si imaginile acestor ‘johatsu’ ce sunt descrise de Lena Mauger si Stephane Remael m-au miscat profund”, declara intr-un interviu scenarista. “Cei care sunt defavorizati, care sunt fara voce, si sunt, de fapt, stersi din rolurile din societatea noastra, toate aceste povesti, desi specifice Japoniei, reusesc sa se faca simtite din ce in ce mai mult in diferite colturi ale lumii. Toate aceste conexiuni si rezonante m-au atras profund catre aceasta poveste. De abia astept sa incep.”
CJ Entertainment finanteaza si produce proiectul ce va fi a doua adaptare a unui material frantuzesc, dupa “The Snowpiercer” al lui Bong Joon-ho din 2013, film care s-a bazat pe romanul grafic “Le Transperceneige”. Productia ce urmeaza a se filma nu trebuie confundata cu recentul “The Vanished”, productia coreeana a debutantului Lee Chang-hee, ce a avut premiera in martie 2018, avandu-i in rolurile principale pe Kim Kang-woo si Kim Sang-kyung.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Lord of Shanghai (2017) – dintre toţi, doar unul poate fi Lordul Shanghaiului…
“Lord of Shanghai” (2016) se inscrie in curentul ultimilor ani ce a renascut apetitul publicului chinez pentru perioada de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, cu precadere a Shanghaiului controlat de bandele de gangsteri. “Gone with the Bullets”, “The Last Tycoon” sau recentul “The Game Changer” sunt cateva exemple de productii in care s-a investit mult in ultimii ani pentru a se recrea atmosfera perioadei antebelice, dar la consolidarea acestui curent a contribuit din plin industria serialelor de televiziune chinezesti, multe inspirate chiar din aceasta perioada. Putina lume stie, insa, ca “Lord of Shanghai”, desi a avut premiera in 2016, a fost filmat in 2014, in paralel dar independent de filmarile la serialul omonim, ce il avea in rolul principal pe Anthony Wong, difuzat cu mare succes in China (rating mediu de 25% la nivel national) in 2015. Intre film si serial nu exista nici o asemanare, scenariile, personajele si distributia sunt complet diferite, singurul element comun fiind Shanghaiul si ideea principala a filmului, insa si aici exista o deosebire, filmul insistand pe perioada 1905-1915, pe cand actiunea serialului se desfasoara in anii ’30. Regia e semnata de Sherwood Hu, un sino-american originar din Shanghai, ce a studiat cinematografia la New York, obtinand doctoratul in regie de film la Universitatea din Hawaii. Reintors dupa studii in China, si-a fondat propria companie de productie, “Hus Entertainment”, producand mai multe seriale de televiziune ce i-au adus o multime de premii internationale si locale. “Lord of Shanghai” e o adaptare a romanului omonim al scriitoarei Hong Ying din 2003, filmul castigand 5 premii la Festivalul International de Film din Macao. Premiera mondiala a avut-o, cum se putea altfel, la Festivalul International de Film din Shanghai in vara lui 2016, dar in cinematografele din toata tara a inceput sa ruleze abia din februarie 2017. Filmul are o distributie cu mult peste calitatea scenariului, cu figuri cunoscute din cinematografia chineza, chiar daca nu sunt nume foarte sonore, precum Hu Jun, Yu Nan, Qin Hao, cu cativa actori cu trasaturi caucaziene ce au o prestatie de prima mana, contrar asteptarilor si cliseului ca in filmele asiatice actorii cu trasaturi caucaziene sunt obligatoriu de calitate slaba, precum Rhydian Vaughn (un taiwanez atragator nascut in Marea Britanie) sau Johann Urb (un estonian fost model, de nationalitate americana), dar si cu o vedeta chineza celebra la Hollywood, Bai Ling, ajunsa la 51 de ani. In ciuda premiilor castigate, “Lord of Shanghai” nu a avut parte, in general, de critici pozitive, si nici publicul chinez nu a fost prea convins de aceasta realizare, ce a strans doar 2 milioane de dolari la box-office.
In 1905, Shanghai era un oras divizat in Concesiuni ca urmare a “Tratatelor Inegale” incheiate de guvernul Qing cu Marea Britanie dupa Razboiul Opiului. Devenise orasul numarul 1 al Orientului Indepartat, locul de distractie al aventurierilor din intreaga lume. Dinastia Qing era intr-o situatie precara, si tot felul de organizatii clandestine incearca sa-i submineze autoritatea in scopul fondarii Republicii. Haosul domneste pe strazile orasului in momentul in care bandele de gangsteri se razboiesc pentru putere. Lordul Chang (Hu Jun) devine noul stapan al Shanghaiului, autoritatii sale supunandu-i-se celelalte bande rivale de gangsteri, insa moartea pandeste la tot pasul, pozitia fiindu-i ravnita si de altii. In momentul in care in Shanghai soseste incognito Huang Peiyu din Alianta Revolutionara, un tanar aratos vanat de autoritatile din Qing pentru ideile sale republicane, Lordul Chang isi trimite oamenii sa-l protejeze, insa pe fir intra si Comandantul Song (veteranul Liu Peiqi) ce incearca sa-l captureze cu orice pret. Huang incearca o alianta cu Lordul Chang impotriva autoritatii Qing, fapt ce ascute conflictul cu Comandantul Song, ce incearca sa profite de orice ocazie si de orice pont pentru a pune bete in roate dusmanilor monarhiei. Toata situatia se inrautateste brusc cand in Shanghai, la bordelul Yipinlou, soseste Cassia (Yu Nan), o tanara care ii atrage imediat atentia Lordului Chang si devine un motiv in plus de disputa intre acesta si rivalul sau, Comandantul Song.
In “Lord of Shanghai” sunt, de fapt, doua filme intr-unul singur. Povestea este in mod nefericit structurata pe doua perioade diferite de timp, fara o continuitate evidenta, astfel ca dupa 50 de minute incepe o noua poveste. In plus, personajele care dadeau greutate productiei dispar dupa prima poveste, iar actorii tineri ramasi in distributie fie isi schimba putin infatisarea – pentru ca actiunea se muta 10 ani mai tarziu -, fie unii din ei sunt inlocuiti cu alti actori care trebuie sa para mai maturi, cum e chiar cazul protagonistei Cassia, interpretata in prima parte de Yu Nan, si in partea a doua de actrita Vivien Li. Toate aceste schimbari bulverseaza spectatorul, care trebuie sa se familiarizeze cu noua atmosfera si cu noile personaje, si asa numeroase, ale productiei, intr-un timp foarte scurt. Iar regizorul, oricat de laudat a fost pentru efortul sau din prima parte, nu reuseste sa faca aceasta trecere sa fie mult mai lina, din doua motive: durata de sub 2 ore a filmului (un astfel de film ar fi trebuit intins peste limita celor 2 ore, tinandu-se cont de vastitatea tematicii abordate) si dorinta de a inghesui in jumatate din film ceea ce ar fi trebuit spus pe durata a cel putin 3-4 ore. Daca prima parte e coerenta, captivanta si are toate premisele sa conduca spre o a doua parte exploziva, lucrurile se schimba pe la jumatatea filmului. Totul devine un simplu galop de sanatate pentru a insira niste evenimente doar de dragul de a fi spuse; chimia intre personaje dispare cu desavarsire, iar de aici pana la aparitia gaurilor in scenariu nu mai e decat un pas. Multe lucruri se intampla fara a fi explicate cauzele ce duc la ele, personaje secundare ce ajung in firul principal nu au o pozitie bine definita in scenariu in raport cu protagonistii (cum e cazul celei de-a Treia Domnite sau a generalului Lu cazut din luna in poveste) si, in general, realizarea da senzatia unei munci facute in graba, cu scene alerte de 1-2 minute lipite fara noima una de alta doar pentru a da senzatia unei continuitati. Regizorul a incercat sa spuna prea multe lucruri intr-un timp mult prea scurt, nelasand personajele sa se dezvolte, ci doar sa execute replicile alocate fiecaruia. In mod evident, scenariul e punctul slab al acestei productii, la care, paradoxal, regizorul recunoaste ca a muncit aproape 10 ani ! In schimb, toate celelalte elemente ce compun acest film sunt la superlativ. Interpretarea actorilor, fie ei secundari sau principali, e la inaltime, inclusiv a celor cu trasaturi caucaziene, ce nu sunt un simplu element exotic de decor. Coloana sonora e melodioasa, adecvata momentelor dinamice dar si celor romantic-dramatice din film. Decorurile si costumele ne introduc in atmosfera de inceput de secol, ceva din frumusetea Shanghaiului de odinioara ajungand in sufletul fiecarui spectator, fie ca e vorba de imaginea cladirilor majestuoase si a arhitecturii orasului, de taxiurile si calestile timpului, de strazile pavate cu piatra, de localurile de distractie sau de costumele de gala sau cele obisnuite ale protagonistilor (ce frumos contrastul scos in evidenta in prima parte, reflectat in costumul de militar al Comandantului Song, ce pare a veni de undeva din Evul Mediu, si costumele occidentale ale calatorilor de pe vapor, dar si cel al folosirii unui revolver de catre acelasi Comandant imbracat in acele straie greoaie, depasite de timpurile prezente, ce de fapt sunt o metafora a haosului dinastiei Qing, ce nu a reusit o modernizare a armatei, transformand-o in elementul de maxima vulnerabilitate al unei natiuni aflate la cheremul Marilor Puteri occidentale). Scenele de actiune sunt lucrate profesionist, fara a se abuza de efectele vizuale, si, cum era de asteptat, in jurul acestor scene s-a construit trailerul de prezentare, poate mult prea optimist in comparatie cu ceea ce ne ofera povestea in sine. Una peste alta, un film placut in prima sa parte, ce are un regres evident in partea a doua, lasand loc unui eventual sequel care probabil nu se va mai face niciodata, dat fiind esecul la box-office. Poate un alt regizor si un scenariu mult mai echilibrat ar fi putut oferi ceva mult mai reusit, cel putin insiruirea evenimentelor din partea a doua putand face lejer subiectul a 5-6 episoade de serial dezvoltate armonios. “Lord of Shanghai” esueaza exact ca anteriorul film pe aceeasi tema, “The Game Changer”, astfel ca ajungem sa ne intrebam unde sunt filmele glorioase despre Shanghaiul de odinioara in stilul unui “Lust, Caution”, “Blood Brothers”, “Dangerous Liasons” sau “Shanghai” ?
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Jailbreak (2017) – primul film cambodgian de acţiune din istorie !
“Jailbreak” e o productie cambodgiana cu un buget de doar 260.000 $, ce se doreste a revigora filmul cambodgian prin abordarea altui gen decat cel obisnuit al comediilor sau filmelor horror cu fantome. Filmul regizat de Jimmy Henderson e unul de actiune, realizat dupa modelul unor cunoscute productii recente indoneziene (The Raid 1 si 2, sau Headshot), cu Dara Our in rolul principal (actor ce a aparut si in precedentul film al regizorului, “Hanuman”), cu Tharoth Sam (o campioana MMA cambodgeana), cascadorul Jean-Paul Ly si fosta actrita de filme pentru adulti Celine Tran (in rolul Madame Butterfly), ce debuteaza intr-un film de actiune. Productia insista pe stilul de arte martiale cambodgiene (bokator), fiind pigmentata cu umor de situatie, ce a obtinut aprecierea publicului local, fiind selectat la scurt timp de la premiera sa fie proiectat in cadrul Festivalului International de Film din Cambodgea. Criticii din intreaga lume l-au laudat ca fiind “primul film khmer de actiune” din istorie, o productie “ambitioasa” ce ar putea reprezenta pentru Cambodgea ceea ce a repezentat “The Raid” pentru Indonezia, adica un punct de inceput al unei industrii care sa nu se axeze doar pe productii destinate pietei locale. In Cambodgia, “Jailbreak” a fost un succes de box-office, productia fiind cumparata spre distributie de China si Corea de Sud. Chiar daca nu se ridica la nivelul unor productii similare din tari cu experienta in materie de filme de actiune, “Jailbreak” e un inceput incurajator pentru o industrie care pana recent nu exista, in Cambodgia, o tara macinata de saracie si coruptie, de traumele razboiului civil si dictaturii lui Pol Pot, a carei economie depinde de ajutoarele internationale.
[Rezumatul acestei productii este disponibil doar pentru membrii forumului asiacinefil]
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Bittersweet (2017) – Lee Min-ho între dulcele şi amãruiul vieţii
Filmul debutantului D. Ho, “Bittersweet”, e un thriller captivant realizat cu un buget redus ce aminteste de zecile de filme similare facute in Hong Kong in anii 2000, productii independente fara prea multe pretentii, cum sunt realizarile de astazi al caror unic scop e sa umple salile de cinema, amintindu-ne ca si in China functioneaza regulile dure ale “capitalismului socialist”. Producatorii chinezi ai filmului au incercat sa profite din plin de pe urma “Valului Coreean”, obtinand colaborarea cu unul din exponentii tinerei generatii de actori din Coreea, in ultimii 5 ani mai multe productii chinezesti distribuind in roluri principale sau secundare cate o vedeta coreeana. A fost cazul unei Son Ye-jin, Lee Jun-ki, Min Namgung, Park Min-young, Song Seung-hun, Lee Jong-suk, si lista poate continua. Inclusiv Lee Min-ho a facut furori in “The Bounty Hunters”, o productie cu o distributie internationala ce a avut un oarecare succes in China. In “Bittersweet” il revedem pe Lee Min-ho, actorul coreean, insa nu e vorba de cel mult mai celebru, ci de tizul sau mai mic, actorul cu acelasi nume nascut in 1993, al carui cel mai recent rol intr-un film a fost in productia coreeana “Time Renegades”. Acesta a profitat de marea oportunitate de a aparea intr-un film lansat pe piata chineza, oportunitate care in mod sigur il va ajuta in cariera. Spre deosebire de alti actori coreeni distribuiti in filme chinezesti, Lee Min-ho isi rosteste replicile in chineza, nu este dublat, actorul si interpretul coreean luand timp de 2 luni cursuri intensive de mandarina. Mai mult, melodiile de pe coloana sonora a filmului sunt interpretate tot de el, atat in chineza cat si in coreeana. Partenera in film ii este actrita Oceane Zhu Xuan, nominalizata in 2010 la Hong Kong Film Awards si Asian Film Awards pentru Cea mai buna actrita debutanta pentru rolul din Prince of Tears.
Xiao Ma (Lee Min-ho) lucreaza ca livrator la o firma de curierat, facandu-si constiincios datoria cu o modesta motocicleta pusa la dispozitie de companie. Nu de putine ori are de infruntat aversitatea clientilor, nemultumiti de cine stie ce amanunte, si amenintarile acestora ca va fi reclamat la superiori ca nu a predat in siguranta coletele. E un singuratic la locul de munca, nu socializeaza, poate si din cauza originii sale coreene, nefiind privit de seful sau drept cel mai de model angajat. Intr-una din zile salveaza de la moarte o fetita ce cade de la etaj, interpunandu-se intre aceasta si pavaj. Ajuns la spital, primeste ingrijiri medicale si el si fata, iar aici vede o tanara doctorita, Lee (Zhu Xuan) care ii trezeste amintiri pe care nu le-a uitat niciodata, din copilarie. Xiao Ma are impresia ca doctorita e de fapt sora Xiuxiu, o tanara de care era obsedat in copilarie sa o protejeze, dar care la un moment dat a disparut din viata lui fara sa realizeze unde. Convins ca dr. Lee e persoana pe care o cauta de atatia ani, Xiao Ma devine umbra acesteia, urmarindu-i fiecare pas si intervenind in viata personala a acesteia… Cum era de asteptat, acest lucru va duce la un lant de nenorociri ce le va afecta viata amandurora, schimbandu-i gustul in ceva… amarui.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
“Rolurile principale si cele secundare sunt la fel de importante cand vine vorba de actorie”, spunea actorul Lee Soon-jae intr-un interviu recent. Au trecut 62 de ani de cand actorul a debutat, timp in care s-au adunat peste 200 de filme si emisiuni TV. Desi unii carcotasi spun ca ar trebui sa lucreze mai rar din cauza varstei, Lee Soon-jae este foarte ambitios, reusind in 2017 sa obtina un alt rol in “Stand By Me”, rol pentru care actorul nu a fost platit.
Impartasind din experienta sa in actorie, actorul spunea ca “daca o scena este importanta intr-un proiect, fie film sau teatru, este ceva esential pentru un actor, chiar daca e cea mai scurta scena din tot proiectul.”
Incepandu-si cariera inca din studentie, Lee Soon-jae a devenit cunoscut alaturi de alti actori, fiind printre initiatorii productiilor de teatru amator studentesc din Coreea de Sud. Mai tarziu a jucat mai mult in filme in perioada anilor 1960-1970, dupa care a preferat sa joace in seriale TV precum “Live As I Please”, “Pungwoon”, “What Is Love” si “Hur Jun”. Interesant este ca din 1992 pana in 1996 actorul a fost ales sa faca parte din Adunarea Nationala a Coreei de Sud, in 1996 renuntand, descriind climatul politic ca “prea sec” pentru gustul sau.
Lee Soon-jae este actorul care a jucat rolul Willy Loman din “Death of a Salesman” a lui Arthur Miller in trei perioade diferite de timp, prima fiind in 1978, perioada in care unele replici erau de neinteles pentru societatea acelei vremi. “Societatea noastra s-a dezvoltat si reusim, in final, sa intelegem total acele dialoguri. Asta e frumusetea cand lucrezi la capodopere precum piesele lui Miller. Simt o satisfactie si regret in acelasi timp, pentru ca am atins o noua viziune, am o perspectiva noua asupra acelorasi lucruri, dar si pentru cele pe care urmeaza sa le descopar.”
