asiacinefil.com
ANALIZE, INTERVIURI

ASIA TEAM ROMANIA

Cele mai noi subtitrari, proiecte

BIOGRAFII

Actori, actrite, regizori

CIVILIZATIE ASIATICA

cultura si civilizatie asiatica

TRAILERE

Cele mai noi trailere

Home » DIVERSE

Mischievous Kiss: Love in Tokyo (2013) – un serial japonez de succes dupã un anime popular

Trimis de pe 19 May 2018Fara comentarii

“Mischievous Kiss” este un serial japonez despre, cu si pentru tineri (si nu numai). Are doua sezoane cu un episod special intre ele, primul sezon fiind difuzat in anul 2013, iar anul urmator sezonul 2, urmarind aceleasi personaje timp de sase ani. J-drama a fost difuzata de postul Fuji Tv, episodul special care face legatura intre cele doua sezoane numindu-se “Love in Okinawa”. Serialul face parte din categoria romantic-comedie, primul sezon avand 16 episoade. Serialul preia numele anime-ului din 2008 care a stat la baza scenariului pentru serial, “Itazura na Kiss”. In Coreea deja se realizase o k-drama in 2010 cu aceeasi tema, “Playful Kiss”, avandu-i protagonisti pe Jung So-min si Kim Hyun-joong.

Aihara Kotoko frecventeaza cursurile liceului Universitatii Tonan, face parte din clasa “F”- denumita si clasa ratatilor -, si este indragostita de trei ani de un coleg, Irie Naoki, care face parte din clasa “A” sau clasa desteptilor. Totusi, Kotoko isi face curaj si isi declara iubirea printr-o scrisoare, martora la curiosul eveniment fiind toata scoala. Cum era de asteptat (desi ea spera intr-o minune) este refuzata cu brutalitate, iar intamplarea e intens discutata si ironizata de toata suflarea scolii. Dupa atata umilinta si rusine, vine totusi si o bucurie: casa la care lucra tatal sau este gata, asa ca se pot muta acolo. Dar in ziua mutarii, cand toate fusesera aranjate in casa, un meteorit cade exact pe acoperisul lor, casa naruindu-se odata cu bucuria si sperantele lor. Isi gasesc adapost la restaurantul pe care il detine tatal lui Kotoko, pana intr-o zi cand un telefon nesperat le aduce o unda de speranta: un prieten de-al tatalui ii invita sa stea la ei pana la rezolvarea situatiei. Ajunsi la adresa indicata, dupa o primire calduroasa, Kotoko face o descoperire socanta: se mutasera in casa parintilor celui care ii respinsese iubirea, colegul ei, Irie Naoki.

Aihara Kotoko (Miki Honoka – protagonista in toate sezoanele) este ocupata aproape tot timpul cu observarea activitatilor scolare ale elevului Irie, neglijandu-si propriile lectii, profitand si de faptul ca incadrarea clasei ei era una inferioara si astfel fara pretentii prea mari; dar se indragosteste de Irie inca de la discursul de incepere a liceului. Desi este refuzata sub pretextul ca “Nu-mi plac fetele proaste”, uita repede umilinta indurata si persevereaza in a-i atrage atentia ingamfatului; firea ei optimista si calda nu lasa loc unei neplaceri de moment sa o abata de la obiectiv. Ea continua sa vaneze locurile in care este Irie, ca apoi sa-si faca si ea aparitia ca din intamplare, lucru care duce de multe ori la situatii hazlii sau penibile, dar cu o candoare de copil merge mai departe. Dupa ce se muta in casa lui, aceste situatii ridicole devin tot mai dese si mai enervante, starnind curiozitatea parintilor si dusmania fratelui mai mic al lui Irie. Hotarata si dorind sa depaseasca eticheta de “elev retardat”, dar si avand ceva de demonstrate, incepe sa invete serios, decoperindu-si destule lacune la toate materiile. Irie va fi cel care ii va ordona si sintetiza material, ca ea sa poata retine cat mai multe cunostinte intr-un timp scurt. Nefiindu-i prea clar daca il iubeste sau il uraste (depindea de ridicolul situatiei in care era pusa), beneficiaza totusi de atentia mamei lui Irie, care o adora si care o vrea ca nora, si care o ajuta si o ghideaza spre inima fiului ei.

Irie Naoki (Furukawa Yuki, va fi, si el, protagonist in ambele sezoane ale serialului) face parte din elita liceului. Destept, vorbeste engleza, sportiv foarte bun, chipes dar ticalos, cum este “dezmierdat” de colege, nu are prieteni, nu-l intereseaza fetele, este categorisit ca tocilar si in general dispretuieste cam tot ce este in jurul lui. Degeaba se agita fetele in jurul lui, el ramane neclintit si pare ca are ca unic tel studiul. Aparitia in casa lui a lui Kotoko il fac nefericit si ii tulbura zona de confort atat de pretioasa pentru el. O ajuta, in preajma examenelor, dar ii impune ca nimeni din scoala sa nu afle ca locuiesc sub acelasi acoperis, fiind mereu arogant, rece si distant. Totusi uneori aceasta armura se fisureaza si ii arata fata umana, sarind in ajutorul ei cand are nevoie, cu riscul de a pierde el ceva, iar firea ei vesela si calda ii va topi aroganta si raceala.

Un personaj inedit si cuceritor in serial este mama lui Irie (Tomomi Nishimura), care o adora pe Kotoko la prima vedere, pentru ca avand deja doi baieti, si-ar dori si o fata, asa ca o primeste in casa ei cu toata dragostea. Cand afla de iubirea fara speranta a fetei pentru fiul ei, face tot posibilul sa ii apropie si este fericita si foarte implicata in a-si atinge scopul, veghind totodata ca nimeni sa nu intervina intre cei doi, si, cu toate ca este mama, este foarte energica si optimista, cateodata putin imatura dar bine intentionata.

Kinnosuke Ikezawa (Yuki Yamada) este coleg cu Kotoko, nici el nu prea stralucit la invatatura, in schimb prieten de nadejde si aparator al fetei de care este indragostit. Il uraste pe Irie si felul lui de a se purta cu Kotoko, uraste firea lui aroganta si indiferenta, si spera ca intr-o zi sentimentele lui Kotoko se vor schimba si ii va vedea inima calda care o asteapta, dar pana atunci ii ramane prieten credincios si confident, caruia ea ii incredinteaza secretele si sperantele.

Ramane sa descoperiti si celelalte personaje si intamplari, unele comice, altele mai putin, vizionand acest serial delicat, care descrie viata tinerilor de liceu cu sperantele lor, emotiile din preajma examenelor care le vor croi drumul de urmat in viata, cu primele iubiri si cautarile tineretii.

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil

Scrieti un comentariu!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

Acesta e un site care foloseste "Gravatar". Pentru a obtine un avatar universal, inregistrati-va la Gravatar.

Comment Spam Protection by WP-SpamFree

*