Cele trei mari posturi de televiziune din Coreea de Sud (KBS, MBC, SBS) iau in considerare o regula de difuzare a episoadelor unui serial, episoade care sa nu depaseasca, fiecare, 60 de minute, in incercarea de a revitaliza o piata care stagneaza de ceva timp si pentru a mai reduce acerba lupta pentru rating-uri.
Sefii celor de la KBS, MBC si SBS (Jung Sung Hyo, Jang Geun Soo si Kim Yeong Seob) s-au intalnit saptamana trecuta pentru a discuta despre aceasta regula. Discutia s-a concentrat pe reducerea timpului de difuzare a unui episod dintr-un serial difuzat in timpul saptamanii la 60 de minute, si la 30 de minute pentru un episod dintr-o telenovela ce se difuzeaza la sfarsitul saptamanii. Timpul acordat episoadelor va include si pauze comerciale, ceea ce inseamna ca practic un episod de serial s-ar scurta undeva la maxim 50 de minute.
In acest moment, cele trei posturi de televiziune sunt intr-o lupta apriga in rating-uri, difuzand seriale in acelasi segment de timp. Daca episodul unui serial dureaza un pic mai mult decat episodul unui serial concurent, are mai multe sanse sa obtina un rating mai mare. Pentru a stopa acest tip de tactici, cei trei difuzori au fost de acord, in 2009, cu regula “72 de minute”. In 2013, au scurtat acest timp la 67 de minute. Daca un serial cu 20 de episoade isi reduce timpul de difuzare cu 5 minute per episod se reduc 100 de minute (aproximativ timpul a doua episoade). In ziua de azi, companiile de productie cheltuie cam 500 de milioane de woni (apr. 440 000$) per episod; cu noua regula ar putea sa economiseasca aproximativ 1 miliard de woni (cca 880 000 $).
Motivul pentru care s-a discutat aceasta noua regula este „inrautatirea situatiei industriei serialelor de televiziune”. China a redus cantitatea de material cultural importat din Coreea de Sud, iar in Japonia, cu cateva exceptii, valul Hallyu este in regres evident, ambele situatii ivindu-se din motive politice. Cu toate acestea, starurile Hallyu inca cer tarife mari pentru aparitiile lor, desi exista o crestere in costurile fortei de munca. Intre timp, alternativa pentru cresterea veniturilor prin reducerea costurilor de productie, plasarea de produse in serial si pauzele comerciale devin si ele o varianta interesanta pentru producatori.
Kim Yeong Seob de la SBS a declarat ca “Nu este vorba asa de mult de competitie cat de relansarea pietei de seriale. Daca reducem timpul de difuzare, reducem costurile de productie, dar calitatea continutului se va imbunatati odata cu scaderea greutatilor echipelor de productie.”
Pentru ca regula de 60 de minute sa fie aplicata in industrie, trebuie sa se ajunga la o intelegere mai specifica. De exemplu, serialul difuzat de KBS, “Laurel Tree Tailors”, are garantat un rating de cel putin 30%, reducerea timpului de difuzare ar avea ca si consecinta reducerea numarului de reclame ce s-ar putea difuza in acest timp. Si pentru ca fiecare difuzor are interese diferite, este necesara coordonarea lor.
Parerea sefului de la MBC, Jang Geun Soo, este ca: “E adevarat ca s-a discutat despre regula de 60 de minute, dar mai avem anumite aspecte de lamurit pana sa ajungem la o concluzie comuna.”
Asadar, iubitorii de k-drame probabil se vor trezi in situatia de a vedea episoade mai scurte, presarate cu reclame, doar sub pretextul „relansarii pietei serialelor”. In realitate, e evident ca se incearca reducerea costurilor si cresterea competitivitatii, insa intrebarea e: daca exportul de seriale pe principalele piete e in regres, iar actorii de top nu renunta la tarifele solicitate pentru aparitiile in productiile tv, optiunea promovarii unor actori din esalonul secund fiind prima si cea mai firesc la indemana producatorilor, reducerea costurilor nu e cumva un semn al unui evident impas, ca sa nu rostim cuvantul „criza” ? Poate in sfarsit acesti domni ce conduc aceste televiziuni realizeaza ca s-au intins mai mult decat le-a fost plapuma, si ca risca, dandu-si in cap unii altora pentru ratinguri, neoferind nimic care sa mai reuseasca sa atraga publicul asa cum o faceau serialele de pe vremuri, sa transforme competitia intr-o intrecere la nivel local care nu mai intereseaza pe nimeni. E greu de crezut ca industria serialelor coreene va mai reusi sa explodeze vreodata si sa mai ajunga la nivelul la care a fost, mai ales ca reality-show-urile au muscat serios din publicul amator de seriale, iar piata media din Coreea s-a extins, televiziuni odata anonime investind serios si rapind din audienta „celor trei mari”. Lumea media e intr-o continua transformare, iar faptul ca reprezentantii celor 3 mari televiziuni coreene s-au asezat la aceeasi masa pentru luarea unor masuri de urgenta nu pare a anunta nimic bun pentru industria odata infloritoare.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil










































Cine nu iubeste ursuletii de plus si cine nu a vorbit macar o data cu unul dintre ei, povestindu-i cele mai ascunse secrete? Oameni din lumea intreaga colectioneaza ursuleti de plus si cauta exemplare unice, vechi si valoroase pentru colectiile lor. Pe 24 aprilie 2001, cu mai bine de un deceniu in urma, in Coreea de Sud se deschidea “Muzeul Teddy Bear” (sau “Muzeul Ursuletilor de Plus”), pe insula Jeju, perla statiunilor turistice sud-coreene. In 2006 era realizat “Goong” (“Princess Hours”), un serial care avea un impact deosebit, si care pentru prima oara intr-un produs de televiziune includea imagini ale unor ursuleti de plus cu o anumita semnificatie pentru povestea din serial. Succesul serialului nu doar in Coreea ci si in intreaga lume a transformat muzeul ursuletilor din insula Jeju intr-un veritabil loc de pelerinaj turistic, definind perfect semnificatia Hallyu. Cu un pret de doar 5,5 dolari intrarea, orice turist poate veda o gama larga de ursuleti haiosi, in diverse ipostaze care in mod sigur iti aduc buna dispozitie si zambetul in suflet. Daca mai adaugi la aceasta atractie turistica peisajele paradisiace ale insulei Jeju, in mod garantat o excursie in aceasta zona a lumii nu poate constitui decat o amintire de neuitat.
Dar care e istoria ursuletilor de plus ? Cum probabil banuiti, sunt o gaselnita a americanilor. Ursuletii au primit denumirea de “Teddy Bears” dupa numele celui de-al douazecisisaselea presedinte american Theodore “Teddy” Roosevelt. Potrivit legendei, in noiembrie 1902, presedintele Roosevelt a fost la vanatoare de ursi dar nu a reusit sa vaneze niciunul. Atunci unul din membrii stafului a prins un pui de urs si l-a asezat langa un copac pentru a-l impusca presedintele. Dar presedintele a refuzat, considerand ca nu e un comportament demn de un vanator adevarat. Povestea s-a imprastiat repede si oamenii au inceput sa isi faca propriii “Teddy Bears”. Aceasta se intampla acum peste o suta de ani si de atunci oamenii au indragit si pretuit acesti ursuleti care au devenit prieteni de nedespartit pentru multi dintre noi.
Muzeul Ursuletilor de Plus se afla in Jeju-do, respectiv Insula Jeju, acel colt de paradis supranumit “Insula sufletelor”, a fost infiintat in anul 2001 si este unul din cele trei muzee de acest gen existente in Coreea, pe langa cele din Seul si Paju.Muzeul are doua galerii, de istorie si de arta, unde sunt expusi ursuleti din diferite tari, si o sectiune in gradina, care include ursuleti sculptati sau modelati. Magazinul din cadrul muzeului se numeste Republica Ursuletilor de Plus. Dragalasii ursuleti intruchipeaza personalitati din diverse colturi ale lumii. Si par atat de bine realizati incat ai putea crede ca sunt incremeniti doar pentru ca au aparut niste intrusi – vizitatorii –, iar odata cu plecarea lor isi continua povestile. Acolo ai impresia ca si ursuletii de plus au avut aceeasi istorie ca si noi, oamenii.
O alta atractie a muzeului o constituie gradina, loc in care gasim un lac si Piata ursuletilor de plus. Dar atractia o constituie Fantana Iubirii. Este primul turn cu ceas din Coreea care are in locul figurinelor binecunoscute … ursuleti. La fiecare jumatate de ora incepe un program intitulat “Nunta Ursuletilor”. Dupa nunta, ursuletii fac o plecaciune unul in fata celuilalt si apoi in fata spectatorilor. Vizitatorii isi exprima admiratia aruncand monede in fantana. Banii astfel colectati sunt folositi pentru tratamentul copiilor bolnavi de inima.
O propunere in discutie in Taiwan pentru cresterea cotei productiilor autohtone de programe de televiziune tinteste intarirea pietei autohtone din domeniu, dominata de febra k-dramelor. Propunerea, transmisa legislativului la inceputul acestei luni, va amenda legea televiziunilor transmise prin cablu, impunand operatorilor din sistem mentinerea unui minim de 40% programe autohtone, dublul procentului actual de 20%. “Cantitatea de programe taiwaneze difuzate a fost atat de mica in ultimii 20 de ani incat productiile straine au dominat televiziunea prin cablu”, a declarat biroul reprezentativ de la Taipei. “Drept urmare, actorii taiwanezi au avut mult timp de suferit de pe urma neangajarii, in timp ce masura promovarii productiilor straine a slabit autonomia culturala”. In opinia unora, masura tinteste in special scaderea numarului de seriale coreene difuzate in Taiwan. Cu toate acestea, guvernantii au incercat sa dezminta acest lucru: “Cata vreme dramele coreene isi vor mentine standardele lor ridicate si calitatea, nu vor avea nici o problema in a-si mentine popularitatea pe piata libera din Taiwan. Amendamentul nu tinteste in mod anume o tara”.
Legea se asteapta sa fie propusa unui comitet de procedura odata cu noua sesiune a congresului taiwanez din februarie. Daca este aprobata, implementarea masurii tot va mai lua ceva timp, fiind vorba de existenta unor proceduri ce tin de respectarea prevederilor Organizatiei Comertului Mondial. Propunerea a starnit ingrijorare cand Lin Shu-fen, o membra de seama al principalului partid de opozitie, care a initiat si sustinut acest amendament, a mentionat prevalenta dramelor coreene pentru a ilustra nevoia amendamentului. Ulterior, aceasta si-a clarificat remarcile, spunand ca revizuirea legii tinteste imbunatatirea calitatii programelor transmise de televiziunile taiwaneze, si ca “nu este vorba de o lupta impotriva culturii sud-coreene”. S-a mai specificat ca aceasta cota de 40% productii autohtone este rezonabila in raport cu standardele internationale si importurile din Statele Unite, China, Japonia si Coreea de Sud, care toate vor fi supuse acelorasi conditii. Serialele coreene au dominat piata serialelor difuzate in ultimii ani in Taiwan, 3 mari canale de televiziune taiwaneze umplandu-si grila de programe cu seriale coreene populare. “Producatorii coreeni nu au de ce sa-si faca griji, deoarece dramele coreene raman, in continuare, foarte bine primite in randul poporului taiwanez”, a mai declarat un oficial.
Valul Hallyu se adapteaza trendurilor schimbatoare ale timpurilor prezente. In conditiile in care numarul expatriatilor in Coreea a depasit un million de personae anul trecut, noi figuri incearca sa patrunda in zilele noastre in serialele de televiziune coreene, celebrele k-drama. Aceste figure noi sunt fie coreeni de peste hotare, fie personae doar pe jumatate coreene, fie expatriati nerabdatori sa-si incerce sansa de a fi vedete in Asia. Cata lume din afara Coreei stie, de exemplu, faptul ca Lee Charm, primul cetatean coreean naturalizat de origine germana a fost o celebritate in lumea televiziunii, si care, la acea vreme, aparea in seriale coreene de televiziune ? Anul trecut, acesta a fost numit presedintele Organizatiei Coreene de Turism, devenind primul cetatean naturalizat numit intr-o inalta functie guvernamentala.
Unul din semnele timpurii ale marelui potential al actorilor de peste ocean a aparut in anul 2005, odata cu k-drama „My Name is Kim Sam-soon”. Pe atunci, Daniel Henney, un model american a carui mama era nascuta in Coreea, a interpretat rolul prietenului intelegator ce-si sustine fata pe care o iubeste. Henney, cu aspectul sau fizic placut si cu rolul incantator pe care l-a interpretat, a devenit imediat o vedeta care s-a aflat pe buzele tuturor, odata cu serialul in care a fost distribuit. Au urmat si alte roluri in seriale ca Spring Waltz si multe reclame de televiziune. Cu o limba coreeana serios imbunatatita, a obtinut si roluri principale in cateva filme, precum „Seducing Mr. Perfect” si „My Father”, iar aceasta cariera i-a deschis portile Hollywoodului: a interpretat rolul Agentului Zero in „X-Men Origins: Wolverine” si il interpreteaza pe dr. David Lee in serialul CBS „Three Rivers”.
Calcand pe urmele succesului lui Henney, mai multi actori de peste ocean au inceput sa-si faca aparitia in emisiuni ale unor posturi locale coreene sau in seriale. Julien Kang, un actor franco-canadian al carui tata a fost coreean, a inceput cu roluri minore in seriale precum „Celebrity’s Sweetheart” (2008) si „Dream – 2009” (2009). In present isi face un nume in sitcom-ul „High Kick Through The Roof”, interpretand un indrumator de peste ocean.
Dar nu e vorba doar de seriale de televiziune. Talk-show-ul saptamanal „Beauties Talk”, in care femei din diferite natiuni isi exprima parerea fata de cultura coreeana si o compara cu a tarii lor, a fost de la premiera ei din 2006 una din marile atractii ale serilor de joi de pe micul ecran din Coreea. Emisiunea matinala de duminica a postului MBC, „Surprise”, are in rolul protagonistilor actori si actrite ce incearca sa recreeze evenimente si intamplari misterioase petrecute pretutindeni in lume, inregistrand ratinguri ridicate de cand a inceput sa fie difuzata acum 8 ani. De asemenea, a devenit un lucru aproape comun ca alte emisiuni de divertisment sa aiba ca protagonisti sau cel putin ca invitati speciali actori din strainatate, care stiu sa vorbeasca cat de cat limba coreeana.
Acelasi lucru este valabil si pentru serialele istorice, in care actorii occidentali de obicei nu au un rol de jucat datorita contextului istoric care nu implica prezenta lor sub nici o forma in scenariu. Ultimul trend in materie de seriale pe tema istorica este redarea perioadei Joseon (1392-1910), iar in acest context, actorii straini apar in fata camerelor de luat vederi ca negustori veniti din Persia, Roma sau alte tinuturi. „Queen Seon-Deok”, serialul ce insista asupra unei perioade din istoria regatului Shilla, e plin de astfel de negustori interpretati de actori straini. Insa cea mai „dramatica” experimentare s-a produs cu serialul de 20 de episoade „Tamra, the Island” (2009), in momentul in care producatorul a distribuit in rolul principal un actor strain. Pierre Deporte (avand numele coreean de adoptie Hwang Chan-bin), francez de origine dar care vorbeste fluent coreeana datorita mamei sale vitrege coreene, interpreteaza un englez care naufragiaza pe insula Jeju in secolul XVII (Tamra fiind numele vechi al insulei). Cu toate ca serialul a avut un rating scazut (ca sa nu il calificam drept un rateu), acesta a reusit sa atraga lauda multora prin ideile sale noi si prin bogatele experiente aduse de acest nou actor.
Valul Coreean (Hallyu) a ajuns sa patrunda in cercurile intelectuale si educationale din Egipt, dar si in societatea egipteana in ansamblul ei, in ultimii ani, relateaza o publicatie din Seul. Se pare ca studiul civilizatiei, limbii si traditiilor coreene a ajuns sa pasioneze un numar tot mai mare de egipteni, intr-o tara preponderent musulmana ! La Universitatea Ain Shams, cea de-a doua universitate ca marime din Egipt, a existat, de la deschiderea departamentului de Studii Coreene, in 2005, o cerere in crestere de locuri pentru studenti egipteni pasionati de Coreea. Primul grup de absolventi – aproximativ 30 – a absolvit acum 2 ani, iar anul trecut universitatea a organizat primele examene de admitere in care au fost testati aproximativ 120 de studenti. „Majoritatea studentilor au intrat la Studii Coreene” datorita pasiunii lor pentru Coreea”, a declarat un instructor de limba coreeana de la amintita universitate. „Pentru mine e o bucurie enorma sa ii invat, deoarece stiu cat de pasionati sunt pentru a invata”.
Fenomenul poate parea mai degraba neobisnuit cata vreme Egiptul este cunoscut ca una din societatile cele mai conservatoare sub aspect cultural, din lume. Cu toate acestea, se pare ca asta nu-i impiedica pe strudenti sa-si urmeze visul de a invata limba coreeana si chiar de a se stabili in Coreea. Saptamanal, la Centrul Cultural si Informational din cadrul Ambasadei Coreei de Sud din Egipt, se organizeaza cursuri de limba coreeana. Cei mai multi participanti sunt studenti cu varstele intre 20 si 30 de ani, care au declarat ca atractia si curiozitatea limbii coreene se datoreaza scanteii produse de mai multe seriale de televiziune coreene care au fost difuzate la televiziunea nationala in anul 2004. In ciuda faptului ca mai multi ani la rand serialele coreene nu au mai fost difuzate in Egipt, continua sa existe un numar mare de aplicanti pentru programul de studiere de 2 ani al limbii coreene. Acestora li se adauga intalniri regulate ale studentilor ce schimba pareri despre filme, muzica si mancarurile traditionale coreene.
Credeati ca Egiptul este singura tara unde se intampla asa ceva ? KOIS (Serviciul Coreean de Cutura si Informatie), o aripa a Ministerului Culturii, Sportului si Turismului, a organizat anul trecut mai multe festivaluri de cultura coreeana tocmai in… Uzbekistan, Kazahstan si Turkmenistan ! Regiunea Asiei Centrale devine, in ultimul timp, din ce in ce mai importanta pe plan international, datorita abundentelor resurse de petrol si a potentialului de dezvoltare. In plus, in aceasta regiune locuiesc aproximativ 320.000 de descendetni ai emigrantilor coreeni, avand o apropiata legatura istorica cu Coreea. Dar Asia Centrala este importanta si pentru exporturile Hallyu. Drumul Matasii ce traverseaza Asia e considerat pe scara larga ca jucand un rol important in transmiterea modei culturale deja populare in Estul Asiei, catre Europa. Conform KOIS, regiunea Asiei centrale ar putea fi un excelent loc de intalnire pentru cultura coreeana si cea a Orientului Mijlociu.
Cum a reusit sa influenteze Coreea si Hallyu Asia centrala ? Pe multe din strazile Kazahstanului si Uzbekistanului pot fi zarite automobile si celulare coreene. Mancarea coreeana, serialele coreene precum Jewel in the Palace si pana si stilul coreean al apartamentelor castiga popularitate in aceste tari. Orasul kazah Almati chiar a declarat ultima saptamana din luna aprilie drept „Saptamana coreeana”. Festivalul tinut anul trecut in aceste tari nu a facut decat sa sporeasca interesul pentru cultura coreeana, sub toate formele ei, dar si sa intareasca colaborarea economica dintre Coreea si partenerii ei strategici din regiune.
Un numar de seriale coreene sunt déjà programate sa fie difuzate la televiziunile din America Centrala si de Sud, a sustinut acum cateva zile purtatorul de cuvant al postului coreean de televiziune KBS. KBS Media, care vinde programe peste Ocean, a anuntat ca a vandut serialele „Winter Sonata” (2002) si „Autumn in my Heart” (2000) distribuitorului spaniol Latin Media, in urma conferintei NATPE tinuta la Las Vegas la sfarsitul lui ianuarie 2010. Mai multe seriale coreene, incluzand aici „Boys over Flowers”, „Full House” si „Mr. Goodbye” au contracte in suspensie, fiind in discutii sa fie difuzate in Peru, Ecuador, Venezuela si Puerto Rico. Deocamdata, postul de televiziune coreean difuzeaza serialele in America Centrala si de Sud gratuit, pentru a-si extinde poata si a castiga telespectatori. Cele 2 seriale in discutie au fost difuzate in 11 tari in decursul lui 2006 prin intermediul unei intelegeri promotionale incheiate cu Korea Foundation.