empress24Soarta este schimbatoare si darnica numai cu cei care lupta pentru a supravietui. Sung Nyang e o astfel de persoana. Reuseste sa supravietuiasca sagetii lui Yom Gunoiul numai datorita oglinzii primite de la Doamna Noh. Mai apoi Jokho apare la momentul potrivit si ii salveaza viata, insa durerea pierderii copilului e pe cale sa o doboare. Si ca si cum nu ar fi fost de ajuns, ajunge pe mana lui Huksu, un negustor de sclavi lipsit de scrupule, al carui stapan il finanteaza pe El Temur in schimbul obtinerii de favoruri. Inchisa intr-o incapere alaturi de ceilalati sclavi, Sung Nyang constata ca in oglinda strapunsa de sageata lui Yom se afla ceva. La o privire mai atenta, constata ca a gasit ceea ce toti cautau, Legamantul de Sange. Jokho confirma acest lucru, fiind si el surprins. Dar ce puteau face cu acel pretios Legamant in acele clipe, in captivitate ? La Palat, familia lui El Temur e numai intr-o veselie. Imparateasa a zamislit dupa niste chinuri “crunte” un prunc, mostenitorul Tronului. Ochii lui El Temur scanteiaza de fericire, iar in cinstea evenimentului fericit se da sfoara in tara si se sarbatoreste. Imparatul e singurul trist de acest eveniment. Mai degraba e indiferent, suferind de afazie. Mintea i s-a blocat la disparitia din aceasta lume a lui Sung Nyang, si nimic altceva nu-si mai are rostul. Dar invitarea tuturor guvernatorilor procinviilor Yuan-ului la un banchet la Palat in cinstea noului nascut se va dovedi cartea pe care va miza si Imparateasa Mama, si pe care o va juca stralucit.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

empress23Lucrurile se precipita in momentul in care planul Imparatesei de a scapa de concubina Pak prin eliminarea fizica a acesteia e pus in aplicare. Garzile ce insoteau suita concubinei la templu se indeparteaza de aceasta, iar femeile lipsite de aparare sunt victime sigure in fata briganzilor tocmiti de Tangqishi. In tumultul evenimentelor, Sung Nyang incearca sa scape, dar viata ii e periclitata cand Yom Gunoiul da de ea. Eunucul Bang o salveaza, iar Palk Pulhwa isi pune viata in joc pentru a-l opri pe Yom. Inutil, insa. Eunucul Bang se desparte de Sung Nyang, pentru a distrage urmaritorii, iar Nyang se ascunde intr-o pestera. Aici si da nastere prematur copilului ce-l purta in pantece, insa clipele de fericire si implinire materna tin foarte putin. In scurt timp pestera e cautata de Yom si oamenii sai, iar Nyang e nevoita din nou sa fuga. Pana ajunge pe o stanca, unde o scena dramatica se produce. Intre timp, la templu, tratamentele dureroase la care e supusa Imparateasa nu dau nici un rezultat. Disperata si nedorind sa dea in vileag sarcina falsa, Imparateasa ii odona Doamnei Seo sa-i faca rost de un copil, care din acel moment sa joace rolul de Print Mostenitor. Iar rugile fierbinti la Buddha par a da roade in clipa in care un scancet de copil se aude in curtea templului…

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

queen02Episodul 2 – „The Game of Love”

Un alt motiv care alimenteaza ura lui Chase este situatia mamei sale Mi Sook, care nu si-a mai revenit de la accident, devenind alcoolica.In crizele sale de delirium tremens, ea se razboieste cu o figura cunoscuta, Jae Ho. Dar de ce tocmai cu el si de ce refuza tratamentul psihiatric, internata fiind intr-un spital de boli mintale la New York?
Si Eun Sol primeste un diagnostic clar: este indragostita. Confirma Jang Soo Ja, menajera familiei, care le-a crescut de mici pe ea si fiica ei, Park Young Soon.
Afacerile lui Kang Jae Ho nu merg bine.De aceea pentru a nu intra in faliment, are nevoie urgenta de un investitor. Vision Investment intervine printr-o infuzie de capital, avandu-l ca presedinte pe Chase, care a vanat mult timp aceasta afacere, cu un scop pe care il cunoastem deja. La inaugurare, Eun Sol are surpriza neplacuta de a-l reintalni in sfarsit pe cel pentru care inima sa bate destul de repede. Nada aruncata a prins, Chase se preface ca nu o cunoaste si se prezinta cu numele sau coreean, Lee Shin Jeon. Furioasa la culme, Eun Sol pleaca de la petrecere si incearca sa-si inece frustrarea in alcool, insotita de Pil Suh, fratele adoptat de tatal ei. La bar isi fac aparitia Shin Jeon impreuna cu Joo Won, iar Eun Sol nu-si mai poate tine in frau furia.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

queen01Episodul 1 –”Midnight Blue”

In decorul de vis al Noii Zeenlande, tara unde se vede prima raza a soarelui cand rasare, la ferma lui Koo Pu se intalnesc Chase si Eun Sol. In acordurile melodiei „Midnight Blue”, de care Eun Sol isi va aminti toata viata, cei doi petrec clipe minunate impreuna, fac excursii si se simt foarte bine unul cu celalalt. Printr-o simplitate studiata, planuita, Chase isi pune in evidenta farmecul masculin cu mici gesturi ocrotitoare sau cu faptul ca raman intentionat inchisi intr-un depozit frigorific. Eun Sol are o parere foarte buna despre tatal ei, Kang Jae Ho, pe care il considera un om modest ce nu se lauda cu averea lui, nu profita de oameni, are in opinia ei cam aceleasi calitati ca si Koo Pu, caracterizat de Chase. Dar pentru Eun Sol, Chase a decis ca va fi un baiat rau, intalnirea lor fiind premeditata, deoarece este fiica lui Kang Jae Ho, cel care i-a deposedat tatal de hotelul pe care il detinea si care fiind in masina cu sotia lui Mi Sook si cu micul Shin Jeon, a plonjat intr-un rau, cu scopul de a se ineca toti trei.
La ferma soseste si partenera de afaceri a lui Chase, Park Joo Won, o avocata de succes, care este interesata in a avea o relatie cu el si in afara problemelor de serviciu. Este insa foarte dezamagita sa-l vada cu o alta femeie si este curioasa sa afle cine este aceea. De asemenea, ar vrea sa inteleaga si motivul pentru care omul atat de nemilos in afaceri a ales tocmai Coreea dintr-o sumedenie de alte propuneri mult mai avantajoase. Decizia lui Chase de a se intoarce in tara natala are radacini in tragedia care i s-a intamplat in copilarie, scopul fiind razbunarea.
La sfarsitul micii vacante, Chase o lasa descumpanita pe Eun Sol, deoarece nu se arata dornic de a pastra legatura cu ea, cum si-ar fi dorit aceasta.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

empress22In fata tentativei esuate de asasinare a Tigrului cu 9 vieti El Temur, singura arma cu care acesta mai putea fi amenintat era Legamantul. Yom Byong Su pune mana pe Jokho, eunucul raposatului Imparat ce se presupune ca ar detine Legamantul, dar nici macar tortura nu il face pe acesta sa vorbeasca. In ultima clipa e salvat de Sung Nyang, care deghizata in asasin, impreuna cu oamenii ei, organizeaza o evadare prin pasajul secret. O lupta unu la unu cu Tangqishi il face pe acesta sa-si dea seama ca asasinul era de fapt Sung Nyang, pe care o si raneste cu sabia. Cel care o salveaza pe Sung Nyang e Imparatul insusi, cu complicitatea unuia din oamenii sai, ale carui urme de sange lasate intentionat ii conduc pe urmaritori in alta directie. Sung Nyang e incredintata in grija eunucului Dokman, care primeste periculoasa misiune de a o transfera pe aceasta in Pavilionul Femeilor, cel mai sigur loc din Palat. Si asta in conditiile in care garzile roiesc peste tot. Intre timp, Imparateasa se afla in al noualea cer: e viitoare mamica si in cinstea acestui fapt ii cere Imparatului sa deschida granarele tarii pentru ca intreaga natiune sa se bucure de prosperitate. Si El Temur e fericit, insa faptul ca asasinii ce l-au salvat pe Jokho au scapat nu-i aduce deloc liniste. De aceea pune la cale un nou plan…

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

empress21Otravirea lui El Temur e momentul ideal pentru rasturnarea clanului acestuia de la putere. Jocurile de culise ii atrag pe oamenii fideli ai Primului Ministru, Bang si Jugukchong, de partea Imparatesei Mama, care le promite amandurora functia de Prim Ministru. Mai mult militari decat strategi, cei doi musca momeala si pornesc impreuna cu trupele lor spre Palat. Aici ii asteapta Tangqishi si tot alaiul sau, inclusive complotistii amestecati printer ei, Regele detronat al Goryeo si supusii sai. Dar in ultima clipa Sung Nyang da semnalul cum ca El Temur nu ar fi murit, astfel ca planurile trebuie schimbate pe loc. Toti cei implicati in lovitura de stat, ce nu sunt de incredere, trebuie eliminati, pentru a nu deconspira implicarea Imparatesei Mama in complot. Victoria lui El Temur e stralucitoare, chiar daca acesta statea tintuit la pat si avea un singur regret: ca nu poate ridica el insusi sabia asupra rebelilor. Fara a sti de esecul trupelor rebele, Imparatul nu ezita si trimite niste asasini eunucui sa-l ucida pe El Temur, intuind ca acesta e lipsit in acele clipe de aparare. Va reusi, in sfarsit, sa puna capat vietii tiranului si sa scape Yuan-ul de teroare ?

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

belami16Amenintarile lui Na Hong Ran nu raman fara rezultat. Bo Tong este rapita si sechestrata, si numai un ajutor nesperat din partea hackeritei Yuh Min face ca ea sa fie gasita si fie salvata la timp. Pentru a o proteja pe Bo Tong, Ma Te hotaraste sa se desparta de ea. Pentru prima data in viata ei, Bo Tong cade bolnava la pat, deprimata si fara vointa de a mai trai. Soarele ei este Ma Te. Lumea ei este Ma Te, iar fara el nu poate respira. David Choi e si el disperat din cauza lui Bo Tong, dar nu-i sta in putinta sa-i aline suferinta si sa-i aduca lumina in priviri. Ma Te sufera si el. Mama care l-a nascut si l-a abandonat acum il trateaza ca pe un adevarat dusman; nu o poate proteja pe Bo Tong, nu o poate tine langa el deoarece ar pune-o in pericol; treburile la companie merg cum nu se poate mai rau. Procuratura ajunge pe capul sau, iar Ma Te este anchetat. Dar aceasta situatie dramatica va fi rezolvata de un personaj cheie. Cine va descalci problemele si va pune lucrurile la punct ? Cine va face ordine in viata tuturor ?

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

belami15Jignit si amenintat de cea care l-a adus pe lume, dupa ce a suferit mult si a fost cumplit de dezamagit, Ma Te se arunca in munca cu disperare. Vrea sa demonstreze tuturor si mai ales lui insusi ca poate avea succes si bani fara ajutorul nimanui. Accepta sa fie model pentru noua linie de haine de sport si drumetie, si incheie contracte cu designeri straini pentru a vinde produsele lor de lux prin SS Home Shopping. Treaba merge ca pe roate, iar Ma Te se afla iar pe culmea succesului. Nu tine cont de avertismentele si nici de amenintarile lui Na Hong Ran, ba chiar o sfideaza atunci cand se prezinta insotit de Bo Tong la petrecerea oamenilor de afaceri. Dar Na Hong Ran nu e persoana care sa permita cuiva s-o calce pe bataturi. Trebuie sa gaseasca o solutie pentru a-l anihila pe acest mic obraznic. Nu conteaza ca e fiul ei. Iar Ma Te nu este singurul care indrazneste s-o infrunte. Moon Soo, fiul presedintelui Park, care pana acum a fost supus si total lipsit de initiativa, ridica prima data capul in fata mamei lui vitrege, criticand-o pentru necorectitudine, ignorandu-i ordinele neprincipiale si spunandu-i ca se va impaca cu fosta lui sotie. De unde atata curaj ? Ce l-a facut sa aiba atata indrazneala ? Na Hong Ran simte ca ii este amenintata pozitia, ca-si pierde influenta si puterea, iar reactia ei trebuie sa fie pe masura.

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

empress20Pentru a pune in aplicare planul conceput cu Wang Yu dar si pentru a testa loialitatea noului sau aliat, El Temur organizeaza un sfat extraordinar, instituind starea de urgenta. Iurta e ridicata in mijlocul Palatului imperial, conform traditiei, iar Imparateasa Mama e tinuta captiva in pavilionul ei. La sfat participa El Temur si apropiatii sai, toti ministrii de incredere ai acestuia, Imparatul si… Wang Yu, asupra caruia El Temur avea indoieli. Dupa ce da citire unui edict imperial ce promitea prinderea inamicilor ce au indraznit sa il sfideze, El Temur degusta vinul ce I se toarna in cupa si tine sa faca un dans al mortii traditional. Dar, brusc, se prabuseste, varsand sange. E luat degraba si dus la Doctorul Imperial, care ii da un leac ce pare a-i stabiliza starea. Si totusi, sansele de a supravietui sunt la limita, caci degustatoarea ce a gustat si ea din acelasi vin a murit deja. In timp ce Imparatul sta in fata odaii lui El Temur, auzind strigatele disperate ale copiilor acestuia ce varsau lacrimi de sange, Wang Yu e arestat. Toate indiciile duc catre el, iar Tangqishi o stie prea bine. E, in plus, ocazia ideala de a-i lua viata celui pe care nu l-a agreat niciodata. Si totusi, soarta rastoarna din nou lucrurile, si salvarea lui Wang Yu vine de unde se astepta mai putin…

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

empress19Escapada nocturna incognito a Imparatului ii aminteste acestuia de vremurile de altadata, cand hoinarea in voie in compania garzii sale de corp Sung Nyang, pe insula Daechong. Dar ceea ce se petrece la casa de placeri Chu Wol intrece orice asteptari ale tuturor. Tangqishi pune la cale o veritabila lovitura de maestro, iar insusi El Temur da la fata locului peste Imparat si Sung Nyang, dar si peste Wang Yu. Cu totii aflati, chipurile, in cautarea Legamantului de Sange. Sung Nyang e luata si dusa la tortura, Imparatul scapa cu viata doar dupa venirea la fata locului a Imparatesei Mama, iar Wang Yu, surprinzator, e singurul care iese cu o pozitie mult consolidata, obtinand definitiv increderea lui El Temur, in etrimentul lui Tangqishi, ce-si vde naruit tot planul. Wang Yu ii cere lui El Temur eliberarea de la tortura a lui Sung Nyang si trecerea acesteia in subordinea sa directa, oferindu-I in schimb ceea ce acesta isi doreste atat de mult: planul pentru prinderea tradatorilor din jurul sau, care s-au jucat cu nervii lui. In temnita, Sung Nyang e luata mai mult moarta decat vie din ghearele lui Tangqishi, ce se alege si cu ceea ce merita pentru faptele sale, dar la scurt timp isi face aparitia si Imparatul, care imediat da o porunca imperiala lui Wang Yu: sa o lase jos pe Sung Nyang. Doar ca de aceasta data porunca lui El Temur e mai puternica decat ordinul imperial al lui Togon, pentru care aceasta nesupunere a lui Wang Yu si incheierea aliantei acestuia cu El Temur il adauga pe fostul rege din Goryeo pe lista persoanelor pe care le doreste moarte. Pentru asta le ordona lui Bayan si Tal Tal sa-l urmareasca pe Wang Yu si sa afle care e intelegerea dintre El Temur si acesta. Fara sa-si dea seama ca sunt urmariti, Wang Yu si oamenii sai pornesc sa puna la cale o noua lovitura…

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

bel ami 14Ma Te este de-a dreptul socat cand afla ca presedintele Park Gi Seok nu este tatal lui, iar ca iubita lui mama, Kim Mi Sook, nu fusese decat o femeie straina care il crescuse, facandu-I acestuia pur si simplu un serviciu deoarece era foarte indragostita de el. Deci Ma Te a fost salvat de la o adoptie internationala de catre sotul mamei lui, si crescut din mila de femeia care il iubea pe acesta. Adevarul este crunt. Persoana pe care o detesta cel mai mult, cea mai abjecta, mai nemiloasa si cinica, persoana care nu se dadea in laturi de la nimic atunci cand dorea sa obtina ceva si isi calca fara mila dusmanii in picioare, care nu stia ce inseamna compasiunea si caldura sufleteasca, aceasta persoana era mama lui. Iar reactia ei in fata fiului regasit dupa mai bine de 20 de ani este halucinanta si de neimaginat… ii spune ca nu va obtine de la ea absolut nimic niciodata, ii cere sa dispara pentru totdeauna incat sa nu mai auda niciodata de el, ba chiar il ameninta spunandu-i ca-i va face viata un calvar, daca indrazneste sa ramana in tara si sa apara in fata ei. Ma Te este total devastat. Este pur si simplu de neconsolat. Simte ca ii fuge pamantul de sub picioare si toate certitudinile de pana acum referitoare la viata lui se risipesc ca un fum. Nici macar dragalasenia, atentia si dragostea lui Bo Tong nu-i pot ridica moralul. Are multe intrebari fara raspuns si multe explicatii de cerut. Sa vedem ce va afla Ma Te si cine-l va ajuta sa depaseasca acest moment deosebit de dificil din viata lui.

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

karamazov11Kanako recunoaste in sfarsit ca singura solutie este sa nu se mai agate de sufletul mult prea sensibil al flacaului tomnatec, iar acesta accepta usurat propunerea fetei de a se desparti. Investigatiile lui Ryo dezleaga amintiri dureroase pentu fosta menajera a conacului si, stupefiat, baiatul impartaseste lui Isao istoria a carei concluzie este posibilitatea ca sa mai existe un…frate! Decizia se ia aproape pe loc: acesta trebuie gasit si instiintat de decesul tatei. Perseverenta fiecaruia dintre copii lui Shiori duce in fine pe cai diferite dar aproape concomitent la descoperirea ultimului lor frate! Periculoasa descoperire… Martor tacut, din miezul framantarilor, al tuturor patimilor si demonilor dezlantuiti in casa pe care-o stapaneste ca pe propriu-i buzunar, a urmarit statornic si rabdator clipa in care sa-si dezlantuie propriu-i iad asupra celui pe care l-a perceput ca fiind tartorul lumii sale. Culmea, curajul de a actiona l-a primit din scrierile fictionare ale lui Isao! Iata-l pe avocat devenit autor moral al infractiunii supreme: crima. Regia si executia planului au fost perfecte ca si dovada ca adevaratul sange al lui Kurosawa Bunzo n-a pierit o data cu el. Cine e misteriosul terminator al vietii lui Bunzo? Se vor gasi probe care sa-l dezvinovateasca pe Mitsuru? Ce se va intampla cu Isao, Ryo, Oguri, Kanako so Kurumi?
Urmariri ultimul episod si veti afla!

Prezentarea: iulianatotu – asiacinefil

bel ami 13Pentru a obtine SS Home Shopping, Ma Te isi ia rolul in serios. Incearca sa o cunoasca mai bine si isi da toata silinta pentru a o impresiona si sensibiliza pe Lee Kim, femeia dura in fata careia tremurau si cei mai puternici chaeboli din Coreea. Dar si procurorul Lee avea un „buton” vulnerabil. Iar aceasta vulnerabilitate era, evident, cunoscuta de cineva. De cineva care stia cum s-o foloseasca pentru a obtine efectul maxim. In acest fel, procurorul Lee Kim, desi aflata pe cele mai inalte culmi ale carierei sale, este fortata sa demisioneze. O fapta buna facuta la inceputul carierei se intoarce acum impotriva ei, obligand-o sa-si dea jos haina de procuror. Desi eforturile lui Ma Te de a o seduce pe Lee Kim nu sunt incununate de succes si nu se soldeaza cu rezultatul asteptat, Ma Te primeste totusi SS Home Shopping pentru faptul ca Kang Gwi Ji, fiica resedintelui SS Group, s-a schimbat, dovedind ca poate fi matura si inteleapta, nu doar rasfatata si irationala, hotarand, spre uimirea tuturor, sa plece din proprie convingere la studii in strainatate si sa renunte la fondurile ilicite care-i parvenisera de la tatal sau. Punandu-si o cravata norocoasa primita de la Bo Tong, Ma Te este hotarat sa cucereasca consiliul director al SS Home Shopping. Sa vedem cu cata incredere va fi privit de veteranii acestui consiliu. Si totusi, lucrul cel mai important din acest episod il reprezinta rasturnarea spectaculoasa de situatie care-i va pune pe Ma Te si vicepresedinta Na Hong Ran in posturi nebanuite.

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

karamazov10Disparitia furtunoasa a marelui Bunzo Kurosawa si acuzarea fiului sau Mitsuru dau peste cap toata suflarea din Karasumi. Toti subcontractorii lui Kurosawa Estate, scapati din ghearele tigrului, cer sa-si renegocieze contractele. Viata de bar si-a pierdut farmecul de cand diva Kurumi e morocanoasa si preocupata de toata familia si prietenii lui Mitsuru, care-i cer insistent informatii despre scurta si furtunoasa lor relatie. Secretarul Oguri e ocupat pana peste cap cu afacerile si Suematsu, sincer sau nu, e preocupat sa intre-n gratiile viitorului stapan al casei atata timp cat acesta e bantuit de demonul parintesc, deprimat si lipsit de putere.
Singura caldura care poate inmuia si modela sufletele dandu-le tarie, cea de mult dusa, Shiori, isi face aparitia la timpul potrivit, prin lumina pe care-o aduc vorbele inocentei din gura lui Ryo. In ceas de restriste, cand se pot pierde pe ei insisi, fiecare e dator sa fie steaua calauzitoare a celorlalti doi. Asta si face Ryo, trezind amintirea blandei lor mame ca sa-l readuca la viata pe Isao, care la randul sau il incurajeaza pe Mitsuru, cel care, disperat, renuntase la speranta.
Spiritul combativ se trezeste in Isao si readuce la viata impertinenta avocateasca cu care decide ca nici autosuficienta inspectorului Irie nu-i fara de pacat. Asa incepe batalia pentru salvarea lui Mitsuru. Isao reia investigatia de la zero dar, din pacate, nu-i nici un martor sau dovada neincriminatoare. Un rol important ii revine lui Kurumi pe care, rand pe rand, o contacteaza Ryo, Isao si chiar Kanako. Din franturile de povestioare ale fiecaruia, se contureaza adevatul portret al rebelului Mitsuru, care sub haina neagra de piele poarta o nevazuta armura aurita de cavaler.

Prezentarea: iulianatotu – asiacinefil

karamazov09In camaruta de interogare a politiei, Mitsuru continua sa-si proclame nevinovatia si-n momentele de ragaz, mintea lui cauta cu infrigurare clipe si fapte care sa-l duca pe drumul spre cel interesat sa-i insceneze crima. Inspectorul Irie isi continua cu meticulozitate investigatiile pentru a obtine probe solide care sa-i condamne suspectul. Nu e tocmai usor caci Kanako n-ar declara nimic incriminator pentru iubitul ei, iar Isao, prezumtivul mostenitor, e prea viclean sa fie prins doar cu vorbe. Ce nu stie Irie este latura psihica slaba a avocatului traumatizat de obedienta cu care si-a urmat calea trasata de tiranicul sau parinte. Exista totusi o metoda… si este cat pe ce sa dea roade… invrajbirea inamicului. Daca poate intoarce frate contra frate, poate rupe bariera impenetrabila a increderii reciproce si poate… poate… face pe unul sau altul sa cedeze.
Un atac de panica si disperare il pune la pat pe Isao si Ryo pleaca disperat sa caute dovezi ale nevinovatiei fratelui mai mare; la cine? La femeia cu care acesta voia sa fuga, Kurumi.
Fara nici un mostenitor pe rol, Oguri decide sa preia controlul afacerilor si decide ca Suematsu sa controleze treburile casei, fiindca Ryo, singurul valid acum, alearga exclusiv pentru a stange dovezi de nevinovatie a fratelui. Zadarnic, nimeni nu are indicii credibile, iar pentru inspectorul Irie, condamnarea lui Mitsuru a devenit o chestiune de onoare.

Prezentarea: iulianatotu – asiacinefil

inc3Episodul 3 – Cubul Rubik

In spital, nestiind cine este, Kang Seok incape in mainile grasutei si uratei Bok Jae In care va incerca sa se faca obiectul lui de adulatie si care il ajuta la studiu. Neprezentand interes pentru doamna Bok, mama lui Jae In, aceasta hotaraste abandonarea lui intr-un orfelinat. Insa operatia pe creier suportata de Kang Seok a dus la exacerbarea capacitatilor de memorare, astfel ca punand mana pe un registru de afaceri compromitatoare, reuseste sa-l distruga, nu inainte de a-l memora complet. Iar doamna Bok, experta in cunoasterea oamenilor, isi da seama ca acest copil ar fi o investitie importanta, fapt pentru care din umbra, il va urmari si va contribui discret la cariera lui, sub un nume fictiv- Seniorul din Jingok.
De cealalta parte, Ji Se Gwang evolueaza in functia de procuror si incearca sa se debaraseze de persoanele de care s-a folosit pentru a accede in cariera. Pune capat relatiei cu Eun Be Ryeong, iar parteneriatul cu procurorul corupt Gwon Jae Gyu nemaifiindu-i de folos momentan si intuind ca in materie de interese, trebuie sa se orienteze spre alte grupuri de procurori corupti, va actiona pentru demascarea lor.
Soseste clipa in care se va intersecta din nou, de asta data cu Lee Cha Don, cel care in orfelinat a primit un nou nume, o noua identitate si care se afla la inceputul unei cariere de procuror. Momentan Kang Seok nu mai exista, sau cel putin se ascunde in meandrele trecutului, pe care nu si-l mai aminteste.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc4Episodul 4 – Printre Cavalerii Mesei Rotunde

Ji Se Gwang pozeaza in Robin Hood aparator fervent al legii, temut de colegii de breasla, dar mai ales de infractori, coruptii din sistem. Hwang Jang Shik, candva partenerul sau de matrapazlacuri, este aproape falit deoarece a pierdut banii la jocuri de noroc.
Ca sa-si incheie cu brio perioada de stagiatura, proaspat absolventul de scoala Lee Cha Don, trebuie sa intre sub aripa protectoare a mentorului sau, nimeni altul decat Ji Se Gwang. Dar acesta nu il vrea in echipa, deoarece este ocupat cu un caz foarte important de coruptie si isi pazeste cu strasnicie secretele anchetelor. Iar tanarul procuror, constient de faptul ca ar avea mult de pierdut in urma refuzului categoric de a fi primit in echipa, este nevoit sa-si scoata in evidenta talentul, sa-si foloseasca relatiile si banii proprii, in descoperirea unei cai de atingere a scopului.
Cum, ne-cum, pentru ca Bok Jae In lucreaza la YSCU sub numele de Gong Jae In, zarul sortii decide ca ea sa devina pionul principal al acuzarii in cazul aflat spre anchetarea justitiei. Si fiindca orice sacrificiu trebuie pus pe altarul datoriei, Cha Don se straduieste sa-i propuna lui Jae In sa devina martor, numai ca modul sau de prezentare, induce o perceptie total diferita nabadaioasei fete, care manifesta alte intentii, considerandu-l „candidat” la mana ei. Cine pe cine va convinge?

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc5Episodul 5 – Joc de carti

Deoarece Park Gwang Tae martorul principal este dat dispărut, acuzarea se confruntă cu mari probleme. Ji Se Gwang joaca la cacealma vrand sa descopere cine este cartita plantata in echipa sa de seful procurorilor Jo Sang Deuk, cel care-i da peste cap toate planurile. Printr-un joc abil, pune la cale o intalnire de grup a echipei sale, cu scopul ca cel care transmite informatii sa se demaste sub efectul bauturilor.
Cha Don are mari probleme cu d-soara Gong, fiindca aceasta il aude plangandu-i-se despre „imperfectiunile” sale, sefului de secţie Yang Goo Shik. Lovita rau in mandrie, suparata pe escrocheria lui Cha Don, Jae In se razbuna in felul ei specific si se ajunge la politie. Distrugand investigatia procurorului Ji Se Gwang, Cha Don ajunge sa lucreze cu o femeie procuror Jeon Ji Hoo si asista la prima autopsie. Nici aceasta nu asculta supozitiile lui Cha Don, el avand un mod exagerat de a se pune in valoare, dar si un fler imbatabil. Tocmai acest fler, o face pe Jeon Ji Hoo sa mediteze la spusele tanarului stagiar.
Mai vechea noastra cunostinta Eun Be Ryeong devenita Angelina, revine in tara dupa o indelungata absenta, facand alianta cu primarul Jeong Hae Ryong fiindca doreste sa se razbune pe fostul ei iubit, Ji Se Gwang, care i-a dat papucii.
Si cine credeti ca se recupereaza dintr-un lung sir de operatii estetice?

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc6Episodul 6 – „Divide et impera”

Primarul Jeong Hae Ryong il invita pe Ji Se Gwang intr-un club, unde are loc intrunirea unui grup de elite sub pretexte literare, patronata de presedinta Bok Hwa Sool. El incearca sa si-l faca pe procuror omul sau, numai ca afla de la cei pusi sa spioneze, ca mana sa dreapta, Lee Gwang Soo in care are cea mai mare incredere sa-i rezolve toate problemele murdare, il va trada si va fi martorul acuzarii. Ji Se Gwang a aruncat o piatra in apa, undele se propaga, istoria se repeta, „si tu Brutus?”, dictonul latin „divide et impera” („dezbina si stapaneste” al lui Iulius Caesar), il fac pe primar sa inteleaga rationamentele si sa utilizeze din plin arta de a te folosi de oameni si de a te debarasa de ei cand nu mai ai nevoie, caci nu-i asa ”nu omul tradeaza, ci situatia”.
Cha Don a făcut o miscare inteligenta si a acceptat invitatia televiziunii pentru un interviu, unde lanseaza o provocare criminalului. Dupa interviu, se preface a fi beat si atrage un urmaritor pe care il ia drept faptasul cautat, dar neexperimentat cum este, ramane snopit in bataie. Insa memoria sa super calibrata ii aminteste unde l-a vazut si cine este. Plin de emfaza, Cha Don isi expune teoria privind crima si ca urmare i se permite sa-l interogheze pe Lee Gwang Soo, dar lucrurile se precipita, iar el este nevoit sa mearga sa o elibereze din inchisoare pe Park Gi Soon, nimeni alta decat mama sa.

Prezentarea: Corina – asiacinefil

inc7Episodul 7 – „Privesc printre gratii, in lanturi de fier”

Ne vom ocupa de cea care dintr-un joc perfid al „intamplarii” atent lucrate, fara cusur, a platit cu tot ce mai mult in lume o mama putea plati: fiul sau Kang Seok. Desigur, e vorba de Park Gi Soon, cea incarcerata pentru o crima pe nu a comis-o si pe care de-a lungul a multor episoade am lasat-o deoparte, ispasind o pedeapsa nemeritata. Bineinteles ca anii au trecut in defavoarea ei, nu numai prin pierderea ireparabila pe care a suferit-o, cat mai ales prin deteriorarea capacitatilor mentale, rod al vicisitudinilor din inchisoare si al unui tratament medicamentos aplicat cu sila, anume ca sa o impiedice a judeca corect lucrurile si situatiile, facut pentru anihilarea capacitatilor volitive in lupta pentru descoperirea adevaratilor faptasi, care au impartit averea sotului ei. Apropiata eliberare ridica mari semne de intrebare lui Ji Se Gwang, care ramane stupefiat cand mama il imbratiseaza pe Lee Cha Don si-l striga cu singurul nume pe care il mai stie – Kang Seok. Alunga insa aceasta imagine, ca neverosimila.
Stiloul buclucas, cheia intregului caz aflat pe rolul procuraturii, este inca in posesia lui Ja In, din care cauza viata ii este in pericol. Dar preocuparea ei esentiala este sa testeze noua imagine pe care si-a faurit-o cu scopul de a se razbuna pe toata tagma masculina ce si-a batut joc de ea de-a lungul anilor. Si ce personificare mai buna putea sa intruchipeze aceasta razbunare, decat Cha Don?

Prezentarea: Corina – asiacinefil