Celebra revista saptamanala britanica “The Economist” il asociaza pe actorul coreean Hyun Bin, care in acest moment e inrolat in Corpul Puscasilor Marini sud-coreean, cu numele Regelui Rock and Roll-ului. Intr-un articol intitulat “Elvis al Hallyu si sustragerea de la serviciul militar obligatoriu”, revista remarca “preferinta foarte popularului actor pentru traseul militar urmat de Elvis Presley”. Presley s-a inrolat in armata Statelor Unite la varsta de 23 de ani, in 1957, intr-un moment in care se afla la apogeul carierei sale, si a servit in armata timp de 2 ani. “Fiecare barbat sud-coreean, sanatos fizic si mental, e obligat sa indeplineasca 21-24 de luni de serviciu militar obligatoriu”, noteaza publicatia. “Pentru cei cu suficient de multi bani sau influenta, tentatia de a pacali prezenta matinala la un careu sau antrenamentele epuizante e mult prea mare pentru a-i rezista”. In ultima saptamana, Hyun a participat la cea mai periculoasa misiune dintre toate, de la inrolare: a primit misiunea de a inspecta, alaturi de puscasii marini, zona insulei Baeknyeong, aproape de linia de granita Nordica a Coreei de Sud, si de Yeonpyeong, locul unde in noiembrie 2010 a avut loc bombardamentul nord-coreean.
“The Economist” compara cazul lui Hyun Bin cu cel al rapper-ului coreean MC Mong, ce a primit o sentinta de 6 luni de inchisoare cu suspendare pentru evitarea serviciului militar obligatoriu. In 1998, MC Mong a fost recrutat preliminar in vederea incorporarii si a fost calificat in urma controlului medical drept apt, de catre Centrul Militar de Recrutare. Dar la al doilea control, in 2007, acesta a fost considerat inapt datorita absentei a 3 dinti vitali pentru mestecarea mancarii. In octombrie 2010, acesta a fost pus sub acuzare pentru faptul ca si-ar fi extras 3 dinti sanatosi pentru a nu face armata. Vedeta a fost exclusa din orice emisiune de televiziune si din media, ca urmare a reactiei publice la adresa lui, iar procesul a tinut pana in aprilie 2011. Din lipsa de dovezi ce sa demonstreze ca si-a extras in mod intentionat dintii buni, acesta a fost consamnat la 6 luni cu suspendare si 120 de ore de munca in folosul comunitatii. Concluzionand, The Economist isi incheie articolul astfel: “MC Mong, incercand sa pacaleasca indatoririle sale nationale, va avea timp suficient sa mediteze la transformarea serviciului militar intr-o virtute. Mult mai probabil pare un mars rapid spre o cariera terminata.”
Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com
Cand a refuzat propunerea printului, Hyorin nu a realizat ca inseamna despartirea. Urmarile devin din ce in ce mai greu de suportat. Stirile din media ce relateaza fiecare pas al cuplului princiar adancesc rana si nici lectiile de yoga nu ajuta prea mult cand instructoarea te imboldeste sa urmezi exemplul unei celebritati in scopul destramarii relatiei si recapatarii omului drag. Si Yul trece destul de greu peste eveniment si devine certa ingrijorarea pentru integritatea fetei, pe care o considera ca apartinandu-i. In acest timp, cuplul princiar are parte de cele mai fericite momente. Chae Gyung topaie de fericire si face toate lucrurile care la Palat sunt interzise. Toata familia il antreneaza pe print intr-un sejur plin de evenimente de neconceput pentru acesta. La intoarcere povesteste cu uimire familiei regale despre obiceiurile oamenilor de rand, si chiar isi aduna curajul si indrazneste sa se adreseze reginei spunandu-i “mama” dar este repede pus la punct cu mare severitate si iar devine trist. Se pare ca tot Palatul este dat peste cap si fiecare incearca putin din libertatea adusa de Chae Gyung. Shin uita seriozitatea si devine zambitor in preajma micutei printese. Numai ca Hyorin isi pune planul in aplicare si … vor incepe zile grele, pline de jigniri pentru Chae Gyung.
Atacat pentru prima oara in viata, printul Lee Shin este socat si total inert, aparat numai de mana lui Chae Gyung care pareaza al doilea atac. In izolarea sa, Shin nu vrea sa fie vazut doborat, desi exista o persoana pe care si-ar fi dorit-o alaturi. Noul simtamant gata sa se nasca se stinge in dezamagire pentru amandoi, din cauza omniprezentului sfatuitor Yul. Pregatirile mamei lui Yul merg bine. Inaugureaza o sala de yoga si cu aceasta ocazie, va gasi unealta ideala pentru distrugerea lui Shin: pe Hyorin. Folosita cum trebuie, gelozia fetei poate duce la rezultatul scontat. Atacul incepe la petrecerea de prezentare a cuplului princiar, cand, in prezenta ambasadorilor straini, mama lui Yul escortata de Yul isi face stupefianta reintrarea in Palat acaparand petrecerea, pana la stangacia lui Chae Gyung care e reparata cu eleganta si romantism de Shin ce reface public, induiosatoarea scena a pantofului Cenusaresei-umata de un dus rece in particular.
In anul 1782, al 16-lea an al domniei regelui Jeongjo (acelasi rege portretizat in seriale precum “Painter of the Wind” sau “ Yi San”), Joseonul este macinat de coruptie. Darile poporului sunt delapidate de magistrati corupti care isi cumpara functiile, iar vistieria statului are de suferit. In fata ministrilor corupti, regele Jeongjo isi trimite cel mai de incredere aliat – Kim – sa cerceteze culisele acestei afaceri prospere pentru cineva din guvern. Kim urmeaza sa devina primul detectiv inspector numit de rege al Joseonului, si i se incredinteaza cercetarea cazului vaduvei nepriihanite ca o acoperire pentru misiunea lui reala. In timpul misiunii, detectivul Kim se intovaraseste cu un hot de caini simpatic, si impreuna pornesc sa descalceasca itele incurcate ale unui complot inimaginabil. Si astfel incep o multime de aventuri, parte comice, parte dramatice, iar povestea capata consistenta pe masura apropierii de deznodamant.
“Detective K” are la baza un roman best-seller coreean recent, iar succesul sau i-a facut deja pe producatori sa se gandeasca la un sequel. Filmul a fost vandut inca dinaintea premierei in Coreea la targul de film ce s-a desfasurat in paralel cu festivalul la Berlin, in tari precum SUA, Canada, China, Thailanda sau Germania. Tehnica de filmare este una moderna, iar regizorul aduce cateva surprize placute sub acest aspect, flashback-urile fiind incluse in timpul prezent intr-un mod cu totul ingenios. Dintre toti detectivii celebri pe care istoria literaturii si a filmului i-a cunoscut, detectivul Kim se aseamana cam 90% cu Sherlock Holmes si 10% cu nastrusnicul inspector Clouseau. Partenerul lui completeaza perfect peisajul, cei doi creand un cuplu promitator pe ecran, nostim si imprevizibil. Dincolo de latura comica, filmul are si o latura dramatica, inradacinata in realitatile acelor timpuri. Regasim, astfel, abordata chestiunea impactului confucianismului asupra progresului Joseonului, sau cea a mutarii capitalei din Hanyang (Seulul de azi). Pentru noi, europenii, aceste teme ne apar obisnuite, insa daca e sa raportam la situatia din Coreea zilelor noastre, regasim similitudini flagrante cu dezbateri de actualitate din societatea contemporana coreeana. Mai sensibila pare a fi chestiunea prigonirii crestinilor, intr-un moment in care in 1784 crestinismul patrunde in Joseon, o tara macinata de coruptie, decandenta si de un confucianism traditionalist ce respinge valorile crestine. Incendierea unui altar al stramosilor si mai apoi prigonirea credintei crestine sunt aspectele ce redau vremurile tulburi pe fundalul carora se desfasoara actiunea. Crestinismul patrunde si prinde in randul sclavilor, astfel ca aristocratia are o reactie violenta de respingere si de propulsare a principiilor confucianiste, temandu-se de o rasturnare a ordinii sociale (caci crestinismul propovaduia o lume egalitarista, fara sclavi sau nobili) si de o alterare a valorilor traditionale. Interesanta replica personajului principal, care la un moment dat spune: “In ziua de azi, sa ucizi unu, doi crestini nu e mare lucru”. Adevarul este ca credinta crestina a prins in Coreea cu precadere la sfarsitul secolului XX, pe fondul modernizarii societatii, astfel ca daca e sa ne raportam la sfarsitul secolului XVIII, putem intelege aversiunea societatii coreene fata de crestini, mai ales ca si Europa a avut experienta ei proprie, in timpul Impreiului Roman.
Lasand la o parte contextul istoric si temele serioase abordate, filmul este un amestec de comedie mister si actiune in care trecerea de la un gen la celalalt se face pe nesimtite, transformand filmul intr-unul mai mult decat captivant. Coloana sonora este in ritm cu actiunea, scenele dramatice avand o orchestratie muzicala specifica, in timp ce gagurile sunt insotite de o muzica contemporana electro-pop care ne scoate din tensiunea filmului si sporeste suspansul scenelor de actiune. Scenariul este perfect pus pe ecran de interpretarea fara cusur a protagonistilor si e plin de consistenta si neprevazut, chiar daca spre final filmul a riscat o prabusire datorita unei neinspirate asocieri de cadre fara o explicatie prea clara. Dar ambiguitatea dureaza doar cateva minute, finalul intrigii este oarecum asteptat, iar finalul propriu-zis al filmului lasa loc de o continuare, care in mod sigur va urma, in anii urmatori. Per ansamblu, un film foarte reusit, care te tine tot timpul conectat, la care zambesti (uneori cu lacrimi) si din care inveti inca ceva despre istoria Joseonului si a domniei regelui Jeongjo. Pozitia de lider detasat in box-office-ul coreean se justifica din plin. Vizionare placuta!
Chae Gyung incearca in felul ei persuasiv sa-si ceara scuze, si pentru ca nu o asculta nimeni – printul are urechile astupate (la propriu), fata isi destainuie gandurile ursuletului princiar. Surpriza, insa; Shin nu asculta nimic altceva dacat marturisirea murmurata a lui Chae Gyung.
Regizorul lui “Blades of Blood”, Lee Joon-Ik, revine dupa un an de la debut cu inca o productie de epoca care, de aceasta data, abordeaza mai mult decat in precedentul film latura comica a personajelor. In ultimul deceniu s-au facut destul de putine comedii coreene de epoca, acestea nefiind un gen care sa prinda atat de bine precum se intampla cu filmele similare din Hong Kong sau Japonia. Per ansamblu, filmele coreene de epoca sunt esential diferite in privinta conceptiei, de productiile similare din Hong Kong sau de cele japoneze, astfel ca o comedie de acest gen nu poate fi decat o delicatesa “extrema”. “Battlefield Heroes” imbina umorul cu momentele dramatice, iar daca filmul incepe ca o comedie, pe parcurs momentele comice sunt presarate de scene de lupta realiste, chiar dramatice. Filmul ii are in rolurile principale pe cunoscutul Lee Mun-shik (din “Fly, Daddy, Fly” si din 2 seriale de succes, “Iljimae” si “Queen Seon-deok”), Jeong Jin-yeong (regele Yuri din “Kingdom of the Winds” sau comandantul Suh din “Dong Yi”), Ryoo Seung-ryong (din “Blades of Blood” si “Best Seller”, pe care iubitorii serialului “Painter of the Wind” si-l vor reaminti cu siguranta din rolul abilului negustor iubitor de arta) sau Yoon Je-Moon (“Mother”, “Private Eye”, dar si din serialul IRIS). Filmul a avut premiera la sfarsitul lui ianuarie, avand incasari la box-office de aproape 11,5 milioane dolari, fapt care il situeaza, la nivelul lunii mai, pe pozitia a 5-a in box-office-ul din 2011 in Coreea.
In secolul 7, regatul coreean Silla, tarand si micutul stat Baekje dupa ea, incheie o intelegere cu dinastia chineza Tang in vederea cuceririi regatului Goguryeo. Ultima fortareata din Goguryeo care mai rezista asalturilor este Pyeongyang, care in anul 668 are de infruntat crunta alianta. Imparatul Tang insusi vine pe campul de lupta sa conduca numeroasele sale trupe, insa planurile sale sunt ascunse. Kim Yu-sin, celebrul general din Silla, ajuns la o varsta venerabila, banuieste intentiile Imparatului de a se folosi de trupele Silla pentru a cuceri si ultima reduta a Goguryeo, cetatea Pyeongyang, pentru a profita, mai apoi, de oboseala si pierderile Silla si a cuceri si alipi regatul coreean la tinuturile controlate de Tang. Din acest motiv, Yu-sin ii interzice Regelui sau (un personaj cu capul in nori, hatru si prieten al lui Bachus) sa participe la campanie cu contingentul militar principal al Silla, pana cand nu-i va transmite el un semnal. Dar dincolo de strategii si tertipuri, soldatul de rand este un simplu pion pe tabla de sah a celor 3 strategi (Imparatul Tang, Kim Yu-sin si generalul Nam-geon al Goguryeo). Un astfel de soldat este si nostimul Oarecare, luat cu arcanul la razboi, si care incearca sa supravietuiasca prin orice mijloace. Fara sa stie, acesta va avea un rol important in asediul care tocmai urmeaza sa inceapa…
Daca veti urmari cu atentie filmul, veti observa o fina subtilitate din partea regizorului: este stiut faptul ca Goguryeo este, astazi, localizat in cea mai mare parte a sa pe teritoriul Coreei de Nord. In momentul in care, printr-un context de imprejurari, “Oarecare” ajunge in cetatea Goguryeo, viata lui nu doar ca este crutata, dar si devine, el, omul poporului, un erou pentru cetatenii Pyeongyang-ului. Aceasta ironie, alaturi de siretenia Imparatului Tang parca zugraveste tabloul geopolitic actual din zona, cu o Coree de Nord in care propaganda de partid “in numele poporului si pentru binele acestuia” foloseste omul de rand asa cum isi doreste, chiar si ca o marioneta eroizata, si cu o China trufasa care si astazi are dispute cu Coreea de Sud si de Nord in privinta revendicarii istoriei unor teritorii care in trecut au apartinut anticului Goguryeo.
La scoala, Chae Gyung il cunoaste pe noul coleg, Lee Yul, care-i devine confident si se adapteaza imediat la farsa surpriza a colegilor. Pentru Printul Shin, gasca baietilor de bani gata pare a-l destined, dar urmeaza intalnirea dramatica cu Hyorin si nimic nu mai vesel. La plecare, doi oameni raman cu gust amar in cerul gurii: Hyorin care-a pierdut locul de langa Shin si Yul care si-a pierdut locul in favoarea lui Shin.
Legendarul documentarist coreean Kim Tae-young a revenit in spatele camerelor de luat vederi dupa un atac cerebral care parea a-i fi pus capat carierei regizorale. Kim e cunoscut pentru largirea peisajului filmului documentar coreean prin realizari precum “O odisee in lumea filmului” si “Razboiul din Vietnam si 17 ani dupa aceea”, in anii ’90 si la inceputul noului secol. Dupa o incursiune in lumea filmului comercial, ca producator al “2009 Amintiri Pierdute”, in anul 2001, Kim a suferit un atac cerebral in 2003 care l-a facut incapabil sa vorbeasca, partea dreapta a corpului fiindu-i paralizata. In prezent, Kim, care inca e infirm, filmeaza un documentar in muntii Tibet. Filmul, un documentar 3D, intitulat “Postwoman of Shangri-La Delivers Happiness”, va avea premiera la sfarsitul anului. Shangru-lae o utopie mistica ce apare in romanul lui James Hilton, “Lost Horizon”. Eroina documentarului lui Kim e o femeie tibetana pe nume Nima Lamu, care timp de 17 ani duce posta prin munti. Aceasta locuieste in regiunea alpina localizata la o altitudine intre 4-6.500 de metri in prefectura autonoma tibetana Diqing din Yunnan (China), una din regiunile care se pretinde a fi utopicul Shangri-La. Aceasta lucreaza 5 zile si jumatate si parcurge saptamanal 117 km, traversand de pe o parte pe alta raul Lancang cu ajutorul unei sarme metalice intinse deasupra raului, cu geanta voluminoasa de 20 de kg pe umeri.
Actrita veteran Yoon Jung-hee, protagonista din “Poetry”, a fost premiata cu medalia “Cavaler al Artelor si Literelor”, cea mai mare distinctie onorifica artistica a Frantei. Vedeta de 66 de ani a primit elogii din partea criticilor de film francezi pentru performanta din filmul coreean “Poetry”, ce a fost lansat si in Franta anul trecut. Creat in 1957 de ministrul francez al Culturii, ordinul a fost acordat, de-a lungul timpului, figurilor culturale straine ce au adus contributii semnificative artelor si literaturii. Intre cei medaliati, in trecut, se numara J.K.Rowling – autoarea cartilor “Harry Potter”, regizorul Tim Burton si actorul George Clooney. Raposatul designer vestimentar coreean Andre Kim si actrita Jeon Do-yeon sunt printre coreenii care au avut onoarea de a fi medaliati de statul francez, alaturi de sotul lui Yoon, pianistul Paik Kun-woo, ce a primit ordinul pentru promovarea muzicii compozitorilor francezi Olivier Messiaen si Claude Debussy.
Ziua nuntii a sosit si, spre usurarea tuturor, cu foarte mici execptii, totul a decurs conform planului. Totusi, nu fericirea domina ceremonia. Cu exceptia Reginei Mame restul sunt tristi sau ingrijorati. In timp ce Printul Shin prezinta rata traditionala, Hyorin danseaza in concursul vietii ei, care-o va propulsa la scoala superioara de balet, nu fara regrete, dar hotarata. Lee Yul are sufletul plin de amaraciune vazand cum pozitia lui este nimicita, Chae Gyung isi semneaza condamnarea la o viata fara deagoste, iar parintii sai isi indeplinesc rolurile cu suflete macinate de regretul ca fiica lor a trebuit sa faca un astfel de sacrificiu. Regina nu-si poate retine indoiala ca ar fi un lucru bun acesta insotire cu o fata din popor.
Cunoscut cu titlul initial de “Bloody Fight” sau “Blood Battle”, “The Showdown” il are ca regizor pe tanarul Park Hoon-Jung. Desi acesta e filmul lui de debut, viziunea lui regizorala este una profunda, originala si unica in cinematiografia coreeana contemporana. Se poate spune ca este primul film coreean de epoca care aduce cu adevarat ceva din efectele vizuale ale unui succes international precum cele ale filmului “300”. Au mai existat tentative in ultimii ani (“Blades of Blood”, “The Sword With No Name”), insa sub aspect vizual “The Showdown” este, probabil, cel mai aproape de standardele occidentale in materie, la ora actuala. Park Hoon-Jung nu e un necunoscut in lumea filmului coreean, lansandu-se ca scenarist anul trecut. Astfel, pe langa scenariul la “The Showdown” acesta a mai scris 2 secanrii stralucite la 2 filme de mare success: “I Saw the Devil” si la recentul “The Unjust”. In rolurile principale au fost distribuiti Park Hee-soon (din “The Scam” si “A Million”), starul Hallyu Jin Goo (“A Dirty Carnival”, “Truck” sau “Mother”- ce i-a adus si 2 premii pentru cel mai bun rol secundar) si veteranul Kim Kap-soo (Joseon X Files, The Slave Hunters, Jejungwon, Emperor of the Sea, Rebirth etc). In mod suprinzator, filmul a rulat in cinematografele coreene doar 2 saptamani, la sfarsitul lunii februarie si inceputul lui martie, fara a iesi in evidenta, iar in prezent participa si are premiera internationala in cadrul festivalului de film asiatic de la Udine.
In anul 1619, in al 11-lea an al domniei regelui Joseonului Gwang Hae-gun, Joseonul, pentru a intari bunele relatii cu dinastia Ming, trimite simbolic niste trupe in Manciuria. Aici, la acea vreme, manciurienii, ramasi fideli Casei Ching, duc lupte crancene cu ostirile dinastiei Ming. In urma unei astfel de lupte si contrar oricaror reguli militare, 3 soldati ai Joseonului, raniti, reusesc sa scape cu viata: un general, cel mai bun prieten al acestuia si un soldat de rand. Intamplarea face ca toti trei sa se refugieze la o taverna parasita folosita de negustori in drumurile lor dinspre China inspre Joseon, situata la 3-4 zile distanta de mers de hotarele Joseonului. Dar in scurt timp, intre cei 3 tovarasi de ocazie incepe sa se dea o lupta mult mai periculoasa decat cea din care tocmai scapasera cu rani importante. Ranile propriului trecut isi spun cuvantul, iar in acel spatiu inchis va incepe lupta pentru supravietuire, pe masura ce fiecare isi aminteste de lucrurile dureroase lasate in urma.
Filmul incepe cu scene spectaculoase de lupta, ce amintesc de sangeroasa batalie a Gladiatorului din padurile germanice, in baiata fulgilor de nea. Mai apoi, urmarind agonia celor 2 personaje ce reusesc sa scape, treptat, avem parte de o insiruire de dialoguri aparent fara noima deoarece scenaristul nu ne spune, inca, ce ascunde fiecare personaj in parte. Cu ajutorul procedeului de “flashback”, asemeni unui puzzle, sunt aduse din trecut in prezent scene care, inr-un final, puse cap la cap, dau impresia unui scenariu solid si ingenios. In momentul in care cele 3 personaje se intalnesc accidental intr-o taverna parasita, practic incepe un veritabil joc psihologic in trei, din care fiecare incearca sa supravietuiasca. Dintre cei 3, soldatul e elementul de legatura a dramei celor doi protagonisti: el este omul din popor tarat cu forta in acest razboi inutil din care Joseonul nu avea nimic de castigat, dar la care a participat in urma jocurilor politice de la Curte. Ca si in “The Unjust” (scris, dupa cum am mai spus de acelasi regizor-scenarist al lui “The Showdown”), avem o imagine bine conturata a celor care nu conteaza, in paralel cu excesele si abuzurile unei clase politice corupte, avide dupa bani. Indiferent ca e vorba de societatea feudala, cu sclavi si biruri ce ajung in buzunarele aristocratiei, sau de societatea moderna, coruptia si firea umana nu are limite temporale si statale. Ea se manifesta pretutindeni. 
Soldatul de rand reprezinta prima drama din acest inedit triunghi; mereu spune in soapta vorbe grele la adresa celor doi tovarasi din clasa nobiliara si, pana la un anumit punct, de comporta slugarnic in speranta ca va fi crutat pentru faptul ca a dezertat si va putea sa-si vada sotia si cei 4 copii ce-l asteapta acasa. De cealalta parte, generalul si prietenul sau sunt exponentii – unul al talentului nativ dar care nu are sansa de a avea pe cineva puternic care sa-l propulseze intr-o functie importanta, altul – talentul imperfect si neperfectibil, dar care are sansa de a avea un tata complotist care ii aranjeaza viitorul. In aceasta situatie, prietenia dintre cei doi – care in viata reala a fost sanctionata de clanul din care provenea generalul, prietenul sau facand parte dintr-un clan rival – evolueaza de la un trecut fericit sau, dupa caz, plin de frustrari, spre o acumulare de tensiune evidenta pe masura ce flashback-urile reconstituie trecutul.
Una din sarcinile Familiei Regale este recuperarea relicvelor istorice aflate in afara granitelor statului, sarcina plicticoasa pentru print, care o ignora, preocupat de altceva. Regina e profund nemultumita de nepotrivirea de rang si educatie a familiei viitoarei nurori, in timp ce, mai libera de prejudecati, Regina Mama se delecteaza cu… “My lovely Kim Sam Soon”; stie sa rada si se bucura enorm vazandu-si celalat nepot, pe Lee Yul, intors in patria muma. Intalnirea dintre veri e si ea calduroasa, si Yul e surprins sa afle ca varul sau, Printul, a acceptat casatoria din plictiseala, ca sa se amuze de sotia lui cand va avea zile grele ca Printesa. Yul nu-si poate retine gandul ca fata-i era destinata initial lui si nu lui Shin, si este placut surprins sa afle ca este colega lui de clasa si proprietara treningului aflat temporar in posesia lui.
“The Incite Mill” marcheaza revenirea in scaunul regizoral, dupa o pauza de 3 ani, a renumitului cineast japonez Hideo Nakata. Pentru cine nu stie cine este Hideo Nakata, trebuie amintit faptul ca acesta a devenit cunoscut in intreaga lume dupa o serie de pelicule de groaza de mare succes, precum “Ringu” (1998), “Ringu 2” (1999) si “Dark Water” (2002). Hollywood-ul a realizat pana acum 3 remake-uri dupa “Ringu” – The Ring 1, 2 si 3, si unul dupa “Dark Water”. De altfel, Nakata a si debutat ca regizor la Hollywood cu “The Ring Two”, primul film de limba engleza regizat de acesta. Daca adaugam la aceste titlul si un “Kaidan” sau “L – Change the World”, avem in fata portretul complet al unui regizor demult consacrat prin realizarile sale de exceptie. De aceasta data, “The Incite Mill” este un film de o cu totul alta factura decat “Ringu” sau “Dark Water”. Avem in fata un thriller psihologic cu accente horror asupra caruia cea mai importanta scriitoare de romane politiste din toate timpurile, Agatha Christie, si-a pus serios amprenta prin imprumutarea arhicunoscutei teme a celor 10 negri mititei… Filmul are la baza romanul omonim din 2007 al lui Honobu Yonezawa, si are in distributie in totalitate actori ai aceleiasi agentii de impresariere, Horipro, care la data lansarii filmului a implinit o jumatate der secol de existenta. Datorita relatiilor la Hollywood facute de-a lungul timpului de catre Hideo Nakata, “The Incite Mill” a fost distribuit in intreaga lume de celebra companie “Warner Bros.”
Intr-o dimineata, il regasim pe Yuki (Tatsuya Fujiwara din “Kaiji”) cautand cu disperare intr-un ziar un loc de munca platit decent. La un moment dat, o tanara atragatoare apare din senin (Haruka Ayase) si ii ofera o slujba ce pare de nerefuzat. In doar o ora, acesta urmeaza a castiga, fara mare efort, aproximativ 1.200 de dolari. Mai apoi cei doi se regasesc intr-o limuzina luxoasa alaturi de alte cateva persoane aparent modeste, indreptandu-se spre o locatie necunoscuta. Ajunsi intr-un depozit parasit, acestia constata ca sunt 10 la numar, iar o voce incepe sa dicteze regulile jocului: cu totii urmeaza sa participe la un experiment ce vizeaza “colectarea de date psihologice pe o perioada de sapte zile”, prin intermediul monitorizarii lor cu ajutorul unor camere video. Mai apoi apare in joc un robot, care urmareste aplicarea regulamentului si a sanctiunilor. Ce nu stiu cei 10 este ca vor intra intr-un joc sangeros, pe care nu si l-au imaginat vreodata, in care supravietuirea fiecaruia depinde de increderea in Celalalt.
Talk show-ul japonez zilnic de dupa amiaza „Tetsuko no Heya” detine un record oficial inregistrat in Cartea Recordurilor. Emisiunea, care e difuzata de mai mult de 35 de ani, tocmai a fost certificata ca avand „cel mai mare numar de difuzari pentru o emisiune cu acelasi amfitrion”. Prezentata de Kuroyanagi Tetsuko, in varsta de 77 de ani, „Tetsuko no Heya” a fost primul talk-show propriu zis care a fost difuzat de un post tv japonez, in februarie 1976. Pe 27 aprilie 2011, emisiunea a ajuns la numarul 8.961, beneficiind de un „Special” nocturn. In timpul inregistrarii emisiunii, un reprezentant al Guiness Book din Anglia si-a facut o aparitie surpriza pentru a prezenta personal gazdei emisiunii, Kuroyanagi, certificatul ce atesta recordul. Aceasta a comentat ca spera sa tina emisiunea in viata pana la a 50-a ei aniversare. Vedeta de televiziune e aproape sa inregistreze un nou record, anume cel pentru cea mai longeviva emisiune cu aceeasi gazda la timona, record detinut de prezentatorul Gay Bryne cu emisiunea „The Late Late Show” in Irlanda, ce a fost difuzata timp de 37 de ani, intre 1962 si 1999.
Cunoastem deja familia logodnicei si identitatea acesteia: Shin Chae Gyung. Raposatul Imparat si-a datorat viata bunicului lui Chae Gyung si a promis sa-si rasplateasca tovarasul de arme in stil imperial. Ca urmare au fost schimbate daruri de logodna si gajuri matrimoniale pe seama singurei fiice a familiei Shin si a Printului Mostenitor. Problema vine din faptul ca la acea data, Print desemnat era Lee Yul, varul actualului print, dar intelegerea nu a fost pentru o persoana, ci pentru un rang. Deci, Printul Mostenitor, oricare ar fi el, va implini promisiunea bunicului fata de singurul sau prieten adevarat.
Cunoscutii actori din Hong Kong Stephen Fung si Daniel Wu si-au infiintat propria companie, „Diversion Pictures”, pentru a avea un control mai mare asupra filmelor lor. „The Beijing Times” a relatat ca Huayi Brothers, cel mai mare grup din show-biz-ul chinez, va oferi finantare pentru Diversion Pictures printr-un contract de cooperare de 5 ani. De asemenea, compania va avea intaietate in privinta filmelor produse de compania nou infiintata a celor doi actori. Aceasta marcheaza inca o tentativa a Huayi Bros. de a sprijini industria de film chineza, dupa publicarea in februarie a unui masiv plan de redresare. Noua companie independenta „Diversion Pictures” va avea ca tinta publicul tanar si isi va concentra interesul pe filme cu o viziune artistica care au in centrul lor tinerii din ziua de azi. Daniel Wu, presedintele companiei, si Stephen Fung, directorul executiv, au mai colaborat la filmul „Bishonen” in 1998, iar de atunci au devenit buni prieteni. Pe langa activitatea de conducere a noii companii, cei doi vor continua sa joace in filme, sa scrie scenarii si sa regizeze. Prima productie anuntata de noua companie va fi „Tai-Chi”, in care va aparea starul filmelor de arte martiale Jet Li, un film ale carui filmari vor debuta luna viitoare.
29 aprilie 2011, Londra. Casa Regala britanica ofera lumii intregi spectacolul unic a ceea ce presa de pretutindeni a denumit “Nunta Secolului”, casatoria dintre printul William, duce de Cambridge, fiul mai mare al printului de Wales Charles si al printesei Diana, si Catherine Middleton, fiica mai mare a unei familii din clasa de mijloc britanica. Peste 2 miliarde de telespectatori au urmarit evenimentul in direct la televizor in intreaga lume, fiind cea mai mediatizata nunta regala din toate timpurile. Cu 5 ani inaintea acesteia, imaginatia producatorilor coreeni a anticipat o situatie oarecum similara, transpusa realitatilor Coreei secolului XXI intr-un mod desavarsit in serialul “Goong – Princess Hours”. Cu multa imaginatie, bun gust si respect pentru traditie si institutia regalitatii, producatorii serialului au reusit sa creeze o atmosfera deosebita care capteaza atentia si cucereste sufletele iubitorilor Coreei inca din primele momente. Acestia ne deschid portile unei lumi paralele celei actuale, fascinante, in care suntem invitati sa pasim pe culoarele incarcate de istorie ale Palatului regal coreean, pe aleile asternute cu frunze multicolore ofilite flancate de copaci ce-au asistat la atatea si atatea drame si momente fericite din viata cuplului regal sau princiar al Coreei. Odata trecut pragul Palatului regal (acelasi pe care, in tineretea ei, Choi Dong Yi pasea cu timiditate spre fabulosul destin ce-i era scris, sau unde imparateasa Myeongseong, sotia regelui Gojong, a fost ucisa de cotropitorul japonez in 1895), ajungi intr-o alta lume, incarcata de istorie si semnificatii. Intreg serialul este un exercitiu comod de imaginatie, o provocare a fanteziei fiecaruia, si totodata o invitatie inedita la un ceai alaturi de figuri emblematice ale unei lumi posibile dupa farmecul careia, probabil, multi tanjesc.
Desi astazi Coreea de Sud este o republica parlamentara, consecinta a eliberarii de sub ocupatia militara japoneza si a razboiului fratricid cu Coreea de Nord, respectul pentru institutia monarhica este, poate, unul dintre cele mai mari din intreaga lume cand vine vorba de tari cu o puternica traditie monarhica devenite republici parlamentare. Prin traditie Coreea a fost o monarhie, cu o istorie bogata si captivanta, si doar nenorocirile istoriei au facut ca astazi, in secolul XXI, aceasta sa fie doar istorie. In anul 1907, imparatul Gojong este fortat de japonezi sa abdice. Al patrulea fiu al acestuia, Sunjong, devine ultimul imparat al dinastiei Joseon si al Imperiului Coreean. In 1910, ca urmare a semnarii tratatului de anexare al Coreei la Imperiul japonez, Sunjong este arestat la resedinta sa in Palatul Changdeok. In aprilie 1926, acesta moare. Inainte de urcarea lui pe tron, in 1907, Sunjong fusese casatorit cu imparateasa Sunmyeong, care insa a murit inaintea inscaunarii printului ca imparat. Drept urmare, in 1907 Sunjong se casatoreste din nou, cu imparateasa Sunjeong. Aceasta are o poveste de viata remarcabila. In anul 1910, cand s-a semnat tratatul de anexare, japonezii i-au retras titlul de imparateaa a imperiului coreean, ce-si inceta existenta. Drept urmare, aceasta devine Majestatea Sa regina Yi a Coreei. In 1926 devine vaduva in urma episodului cafelei otravite. S-a spus ca Sunjong a fost in mod constant otravit de catre japonezi, fapt ce a dus la infertilitatea acestuia si chiar la o boala mintala. In acest fel, monarhia coreeana a fost practic decapitata de ocupantul japonez. In timpul razboiului coreean, imparateasa Sunjeong a ramas in palatul Changdeok din Seul, unde era inmormantat sotul ei, in ciuda avansarii trupelor nord-coreene. Cand trupele nord-coreene au invadat Palatul, imparateasa i-a mustrat si i-a dat afara din Palat, dupa care a fugit in secret, cand situatia a devenit grava. Aceasta s-a refugiat in Busan, cu restul membrilor familiei regale, se spune, desculta. Dupa razboi, presedintele sud-coreean Rhee Syng-man, gelos pe popularitatea Casei Regale, i-a interzis imparatesei Sunjeong sa intre in Palatul Changdeok, 
fiind tinuta captiva intr-o casa rustica din Seul. Abia in 1961 a revenit la Palat, iar in ultimii ani de viata a devenit buddhista. A murit fara a avea copii, pe 3 februarie 1966, la 72 de ani, in urma unui atac de cord. Au urmat o serie de regimuri autoritare in Coreea de Sud, iar ramasitele familiei regale coreene s-au imprastiat pretutindeni in lume si, odata cu trecerea timpului, s-au stins. In prezent, printul Yi Seok (foto), nepotul imparatului Gojong (si fiul celui de-al 5-lea fiu al lui Gojong), este singurul urmas direct ramas in viata. Este profesor de istorie la universitatea din Jeonju si traieste intr-o casa traditionala pusa la dispozitie de autoritatile locale. Locuinta lui si insusi persoana lui reprezinta o atractie turistica de nepretuit pentru Jeongju. In acest an, Yi Seok va implini 70 de ani. In 2006, Yi Seok a initiat o campanie mai mult in interes turistic decat pentru rastaurarea puterii familiei sale, in care intentiona sa construiasca “o monarhie simbolica”, benefica turismului in Coreea. Initiativa sa a fost imbratisata de ziaristi straini si diplomati, si a sprijinit turismul la nivel national.
Dincolo de lectia de istorie din jurul Palatului si a Familiei Regale coreene, revenind la “Princess Hours”, serialul ne pune in fata unei situatii inedite: la inceput de secol XXI, Coreea este in continuare o monarhie. Exista un guvern format din reprezentanti ai principalelor familii nobiliare, exista o Regina Mama si un Print Mostenitor. Exista intendenti si servitori, si exista garzi de corp. Hanbok-ul (costumul traditional coreean) este inca principalul articol vestimentar de la Palat, iar costumele traditionale barbatesti sunt imbracate de fetele luminate cu prilejul diverselor competitii sau jocuri organizate la Palat, precum tirul cu arcul, polo-ul pe cai, echitatia etc. Tinerii se imbraca elegant, conform unei etichete “a la Britain”, insa comportamentul in interiorul Palatului le este ingradit de niste reguli stravechi, pastrate cu strasnicie si transmise din generatie in generatie. Regina Mama, ajunsa la o varsta inaintata, este figura proeminenta ce poate fi considerata un model pentru toti cei de la Palat. Sobra si traditionalista, ea stie sa inteleaga generatiile tinere, emanand pe langa respect si o caldura sufleteasca unica, fiind 
extrem de ingaduitoare si deschisa fata de insufletirea tinerilor, care ii amintesc de frumosii ani ai tineretii sale. Majestatea Sa Regele si sotia lui, Regina, sunt niste personaje realist conturate, care stiu sa se adapteze la rigorile societatii contemporane, atat in materie vestimentara cat si ca mentalitate. In sfarsit, tanara generatie este una ce seamana mult cu tanara generatie a Curtii britanice: teribilista pe alocuri, dar si cumpatata cand vine vorba de imaginea Casei Regale. Stilul lor de viata este unul foarte strict, care se limiteaza la frecventarea scolilor cele mai bune, utilizarea limuzinelor de lux pentru deplasare, obligativitatea de a urma un program strict – in special Printul Mostenitor, pentru care adolescenta reprezinta o perioada pregatitoare pentru ziua in care urmeaza sa preia fraiele regatului. De aici si inerentele drame personale care pot sa se nasca, iubiri secrete interzise de cutume dar la care sufletul din colivia numita Palat ravneste, si tristetea din spatele luxului aparent. Elocventa e povestea iubirii secrete a Printului Charles cu Camilla, care a supravietuit mariajului lui Charles cu Diana, poveste care este data ca exemplu, la un moment dat, in serial. “Princess Hours” face numeroase trimiteri si comparatii cu monarhia britanica, si chiar stabileste legaturi (imaginare, desigur) intre printii coreeni si printul William, care face o vizita in Coreea si, spre marea surprindere a tuturor, aflam ca este un “hyung” (frate mai mare) al unuia dintre printii coreeni. Ca un paradox, la un moment dat asistam la o nunta regala coreeana, care copiaza (mai putin partea traditionala, care este una extrem de originala si savuroasa) in intregime ritualul public al celebrelor nunti londoneze, cu plimbarea cu caleasca in public, salutarea multimii entuziasmate etc. La un moment dat, acest paradox atinge cote nebanuite in momentul in care printul William, aflat pentru prima oara in vizita in Coreea, o felicita pe noua printesa si ii spune, zambind, ca a privit la televizor fastuoasa ei nunta, de care a ramas impresionat. Cata imaginatie din partea realizatorilor coreeni…
Dar despre ce este vorba in acest minunat serial ? In imaginara familie regala coreeana se declanseaza o neasteptata criza: Regelui i se descpera o boala incurabila si se impun masuri urgente de stabilire a succesiunii la tron si intarire a pozitiei monarhiei prin recucerirea popularitatii. Cea mai buna masura, ce rezolva toate problemele, este casatoria Printului Mostenitor, pregatit astfel sa preia tronul daca situatia o va impune. Datorita unei promisiuni facute de fostul rege unui camarad de arme din popor, care-i salvase viata, doi adolescenti se vad pusi in dificila situatie de a accepta o casatorie fara sentimente. Mai rau, din pura intamplare, fata (Shin Chae Gyung) surprinde stanjenitorul moment in care printul (Lee Shin) isi declara sentimentele pentru o colega de scoala, Min Hyorin, si este refuzat de aceasta din cauza rigiditatii vietii ce i s-ar impune alaturi de el. Decizia lui Chae Gyung de a refuza o casatorie ridicola este invinsa de sentimentul de devotiune fata de binele familiei sale in clipa in care, cu portareii in casa, trimisii Palatului vin s-o prezinte Reginei Mame.
Asa incepe odiseea vietii la Palat, in protocolul traditional al imaginarei Familiei Regale Coreene, a unei fete obisnuite, in viata tumultoasa a secolului XXI. Shin Chae Gyung provine dintr-o familie modesta, care face eforturi sa o intretina la o scoala de arte elitista. Mai mult, afacerea tatalui da faliment si creditorii se reped asupra lor din cauza imprumuturilor unor prieteni pe care, cu prea multa incredere, ii girase. Mama este un agent de asigurari fara mare succes din cauza pozitiei actuale nefavorabile a familiei si are un frate mai mic, scolar si el. Casatorita fara dragoste, cu un sot elegant dar indiferent, cinic si arogant, iritat mereu de efuziunile ei, sufera din devotament dar il descopera incet ca fiind in realitate insingurat, sensibil si tandru.
Intriga politica poarta pecetea matusii intoarsa din surghiun, care timp de 14 ani si-a macinat amarul cu gandul la revansa iminenta si recucerirea pozitiei de catre fiul sau, Hyo Ryul, cel care ar fi trebuit sa fie de drept viitorul Rege al Coreei. In acest scop va folosi o seama de “unelte” intre care slujbasi de la Palat, Hyorin si chiar pe fiul ei, pentru a declansa scandaluri care sa duca la detronarea printului. Spre deosebire de mama sa, Hyo Ryul se intoarce plin de sentimente curate, dar manat de pasiunea pentru Chae Gyung, care i s-ar fi cuvenit, dupa dorinta fostului rege. Drept urmare, decide sa urmeze calea mamei sale si sa-i ia pozitia si sotia lui Lee Shin. Situatiile create de diverse personaje spre folosul lor si modul de solutionare a acestora de catre cei contra carora se indreapta raman farmecul pe care trebuie sa-l descopere fiecare spectator, in concordanta cu asteptarile si trairile sale. “Princess Hours” e doar o veritabila tava cu bunatati din care fiecare spectator e invitat sa se serveasca. Mai mult ca sigur aceste bunatati va vor indulci sufletul cu fiecare episod, si vor transforma serialul intr-unul memorabil, pe care nu-l veti uita mult timp de acum inainte.
“Princess Hours” are la baza manhwa omonima a lui Park So Hee, dupa scenariul scris de In Eun Ah (“Mary Stayed Out All Night”) si regia lui Hwang In Roe (Mischievous Kiss, Return of Iljimae). Serialul, de 24 de episoade, a fost difuzat la inceputul lui 2006 la postul coreean MBC si a inregistrat ratinguri foarte bune la nivel de 2006. Astfel, daca a inceput sovaitor, cu ratinguri de pana in 20% la nivel national la primele 8 episoade, cu episodul 9 a sarit brusc la un rating de 25%, nemaiscazand sub acesta pana la incheierea lui. Rezultatul: un rating mediu la nivel national de 23,2%, cu alte cuvinte un succes indubitabil. Pentru a face o comparatie, e suficient sa amintim ca un serial ca Secret Garden, produs 5 ani mai tarziu, abia a avut un rating mediu de 26,8% la un numar de 20 de episoade, cu 4 mai putine decat “Princess Hours”. Distributia serialului este una cu adevarat de exceptie, chiar daca la vremea respectiva actorii din rolurile principale erau cvasi-necunoscuti. Yoon Eun-hye, interpreta lui Chae Gyung, a facut senzatie cu rolul mult laudat din serialul “Coffee Prince”, un an mai tarziu. Joo Ji-hoon, in rolul Printului Mostenitor Shin, a aparut in doua filme de succes – Antique si Naked Kitchen -, insa si-a compromis cariera in 
urma consumului de droguri, fiind si in prezent interzis la principalele canale tv din Coreea. Poate ca dupa terminarea stagiului militar obligatoriu soarta carierei lui se va schimba, insa ramane de vazut daca cineva ii va mai acorda inca o sansa. Kim Jung Hoon, care il interpreteaza pe Hyo Ryul, rivalul printului Shin, s-a dedicat mai mult unei cariera muzicale, iar rolurile din viitoarele seriale nu s-au mai ridicat la importanta celui din “Goong”. Totusi, Kim Jung Hoon ramane un actor cu un mare potential, adorat de publicul feminin. Song Ji Hyo o interpreteaza pe Min Hyorin, adevarata iubire secreta a printului Shin. Si in cazul ei, “Goong” a reprezentat un pas important in cariera, 2 ani mai tarziu aparand in “Sex is Zero 2” si “Frozen Flower”, si imediat dupa “Goong”, in 2006, in serialul “Jumong”, in rolul sotiei legendarului Jumong. Un plus si o atractie deosebita a adus-o serialului prezenta actritei veteran Kim Hye-ja (foto) in rolul Reginei Mama, care in 2009 obtinea admiratia criticilor din intreaga lume pentru rolul din productia “Mother”. In rolul mamei lui Chae Gyung apare cunoscuta actrita Im Ye-jin, care in “Queen Seon-deok o interpreta pe mama lui Kim Yu-sin. La acestia se adauga alti actori cunoscuti din diverse seriale traduse in romana de Asia Team Romania, pe care cu siguranta ii veti recunoaste pe parcursul serialului.
Emotiile au fost mari, pentru “Princess Hours”, deoarece venea pe standardele genului (comedie romantica) impuse cu numai o jumatate de an inainte de “My Lovely Kim Sam Sun”, care doborase orice record de audienta in privinta unui serial de acest gen. Din fericire, desi nu ajuns la ratingul predecesoarei, “Princess Hours” a fost una din cele mai populare realizari dramatice ale postului MBC din 2006, clasat imediat in urma lui Jumong. Datorita succesului din primul sezon, s-a proiectat si un al doilea sezon care nu a mai fost realizat din cauza renuntarii a doi dintre actorii principali, care si-au incheiat contractul cu compania de impresariere ce a oferit actorii pentru serial, acestia semnand cu o alta companie. In absenta intregii echipe de actori, realizarea unui sequel la acest serial a devenit imposibila. Totusi, in 2007, s-a realizat “Goong S”, un serial care a avut la baza aceeasi idee generala, dar al carui subiect si actori au fost complet diferiti (cu alte cuvinte, a fost o situatie similara cu IRIS/Athena). Ratingul acestui serial abia a atins 10%. “Princess Hours” a castigat, desigur, si premii, asa cum se cuvine unui serial popular. Joo Ji Hoon a castigat premiul pentru Cel mai bun debutant, la fel si Yoon Eun-hye, la MBC Drama Awards. Serialul a fost vandut in tari precum Filipine (unde a fost difuzat de 2 ori, in 2006 si 2008), Singapore si chiar si in Anglia. Coloana sonora a serialului are cateva melodii devenite hituri in Asia, precum „Perhaps Love” de HowL & J. , „You & I Are Fools” de Stay sau „Parrot” de HowL.
Suntem in Coreea anului 2006, stat parte imaginar, parte real, prezidat de o monarhie, ca si alte state de prim rang ale lumii moderne. Scena se imparte in doua palanuri: cel al Palatului (GOONG), ramas in traditia istorica a Joseonului, coborat, cu personaje cu tot, direct din scena filmelor de epoca. Personaje: Regina Mama, Regele, Regina, Printul Mostenitor, Marele Sfetnic, Sfetnici, Doamne de onoare, Slujbasi oficiali, eticheta, garzi, port traditional, protocol strict, miscari grave, cuvinte masurate, fete inexpresive. Majestatea sa, Regele, sufera de o boala neurologica incurabila, ce necesita masuri drastice si imediate pentru a proteja monarhia. Decizia Reginei Mame este dura: casatoria rapida a Printului Mostenitor in scopul de a asigura descendenta si continuiatea Casei Regale. Raposatul Imparat a lasat indicatii stricte. Identitatea viitoarei Printese este cunoscuta, mai trebuie cunoscuta doar persoana.
Actorul Jo In-Seong revine pe ecrane dupa incheierea stagiului militar obligatoriu cu filmul „Kwon Bob” al regizorului lui „Welcome to Dongmakgol”, Park Kwang-hyeon. Conform cuiva implicat in proiect, Jo In-Seong a fost distribuit in rolul Kwon Bob, personajul principal al acestui science-fiction/fantasy despre un oras al viitorului. Kwon Bob e un elev de liceu care capata puteri supraomenesti in momentul in care vede nedreptati. Intamplator se indragosteste de o fata si trebuie sa salveze orasul in care aceasta locuieste. Filmul va avea un buget considerabil: 10 miliarde de woni (aproximativ 9 milioane de dolari). Jo In-Seong aproape a confirmat distribuirea lui in acest film, in aceste zile fiind puse la punct ultimele detalii ale contractului. Jo In-Seong a intrat in armata in aprilie 2009, iar pe 4 mai 2011 acesta isi va incheia oficial stagiul militar. Actorul este cunoscut pentru rolul din „A Frozen Flower” si o multime de seriale de succes, iar viitoare seriale care deja il au in vederi sunt „Land Mine”, bazat pe o manga japoneza, si „Four Seasons”.
Este cantaretul si actorul din Hong Kong Aaron Kwok pregatit sa se insoare cu modelul devenita actrita Lyun Hung ? Aceasta este intrebarea care framanta in aceste zile presa mondena din Hong Kong. Recent, aceasta a relatat ca Aaron a dus-o pe Lyun, care tocmai revenise in Hong Kong din Taiwan, la o intalnire cu prietenii. Dupa aceasta, cei doi s-au intors acasa la Aaron, iar a doua zi dupa ce a plecat, Lyun a revenit la locuinta prietenului sau, ramanand peste noapte. Presa crede ca Aaron s-a intalnit deja cu mama lui Lyun, si amandoua partile au pus la cale planurile de nunta. Mai mult, ziaristii s-au deplasat in Nanjing (China continentala), la locuinta fratelui mai mare al lui Lyun, care a confirmat ca urmeaza sa o aduca pe mama lui in Hong Kong pentru a se intalni cu “viitorul cumnat”. “Sunt fericit, cata vreme si ea e fericita”, a spus acesta despre sora ei. Cand reporterii au intrebat-o pe mama fetei sa-si spuna parerea, aceasta a ocolit discret presa, declarand ca nici macar nu stia ca fiica ei are un prieten.
