park chan-wook

Publicat: duminică 22 aprilie 2018

“The Moon is… the Sun’s Dream” e filmul de debut al regizorului celebrei trilogii a razbunarii din cinematografia coreeana, Park Chan-wook. Apreciat pentru fiecare din filmele realizate pana in prezent, ca vorbim de “Joint Security Area”, “I’m a Cyborg but that’s ok”, “Oldboy” si cele doua “Sympathy for…”, “Thirst” sau recentul “The Handmaiden”, Park Chan-wook a adus un suflu nou in cinematografia coreeana, contribuind decisiv la explozia lui inceputa in anii 2000. Tocmai din aceasta perspectiva, cunoscandu-i stilul si reusitele ulterioare, a viziona primul sau film scris si regizat tocmai in indepartatul an 1992, la varsta de doar 29 de ani, nu poate fi decat o delectare pentru orice cinefil adevarat. Satisfactia e cu atat mai mare cu cat ani de zile, acest film a fost o totala necunoscuta pentru filmografia celebrului regizor, in conditiile in care a avut premiera in 1992 intr-o singura sala de cinema, iar singura copie ce facea posibila vizionarea lui era pe suport vhs, fara subtitrare in orice alta limba. Abia in 2014 filmul a avut premiera in sfarsit in mediul online, in sistem IPTV, iar apoi pe dvd si bluray, insa tot fara subtitrare. Asadar, vorbim de un film rar, o bijuterie care in sfarsit poate ajunge in atentia publicului larg din intreaga lume, introducandu-ne in universal imaginat de Park Chan-wook, un tanar aspirant in regie de doar 29 de ani care, dupa cum se va vedea, a reusit dintr-o tema clasica sa realizeze o adevarata opera de arta, inca nedesavarsita. In rolurile principale – parca Park a fost un vizionar, intuind logica a ceea pe peste mai bine de un deceniu avea sa insemne industria k-dramelor pentru cinematografie – regizorul a distribuit doi cantareti cunoscuti ai vremurilor, e vorba de celebrul Lee Seung-chul si simpatica Na Hyun-hee. Lee Seung-chul debuta pe marele ecran direct din lumea muzicii, in 1992 fiind deja un star al muzicii coreene, cu 4 albume la activ. E imposibil, daca ati urmarit telenovele sau filme coreene, sau daca ascultati Radio Asiacinefil, sa nu fi dat peste vreuna din melodiile interpretate sau scrise de el, in special balade sau melodii cu accente rock, precum “Can you hear me now”, “My Love”, “That Person”, “Did You Forget”, “No One Else”. Na Hyun-hee la randu-i era cunoscuta la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90 pentru baladele sale, dar si pentru rolurile din serialele de televiziune in care aparuse pana atunci, nu mai putin de 15 ! Si cum se putea, altfel, filmul lui Park Chan-wook e colorat de o coloana sonora minunata interpretata de cei doi cantareti, ce realizeaza chiar un duet ce se constituie in tema muzicala a filmului.

Ha-Young (Song Seung-hwan) e un fotograf in plina ascensiune, pasionat de meseria sa, ce crede in obiectivitatea camerei foto, nu si a cameramanului. Colaboreaza cu manageri ce impresariaza viitoare vedete sau, dupa caz, vedete a caror stea a apus, si pe care incearca sa le readuca in prim plan, cum e cazul fostei starlete Su-Mi, decazuta din privilegii dupa ce cade in patima alcoolului. Are un frate vitreg, dintr-o relatie extraconjugala a tatalui sau, Mu-Hoon (Lee Sung-chul), de care se ataseaza repede in anii facultatii, cand afla de existenta lui, cei doi devenind foarte apropiati. Dar Mu-Hoon a fugit in adolescenta de acasa si s-a alaturat unei bande de gangsteri din Busan, ducand o existenta plina de faradelegi, crime si violenta. Intr-una din seri, intorcandu-se beat acasa, zareste in camera obscura a fratelui sau o poza a unei tinere, Eun-Ju (Na Hyun-hee), de care se indragosteste pe loc. Mai mult sau mai putin fortat, o intalneste pe strada si o salveaza din mana unor gangsteri, dar pe cand sa se infiripe iubirea, Eun-Ju e luata cu forta de seful lui Mu-Hoon, devenind iubita acestuia. Nerezistand sentimentelor ce le are fata de fata, Mu-Hoon o ia pe aceasta si, cu o suma mare din banii bandei, fuge departe, timp de un an de zile nefiind de gasit. Dar seful sau nu poate trece peste aceasta umilinta si il cauta in toata Coreea…

“The Moon is… the Sun’s Dream” e un amestec de film noir cu actiune si romantism in care regasim tema preferata a regizorului, pe care avea sa-si cladeasca renumele international, e vorba de tema razbunarii. Subiectul in sine poate parea in zilele noastre epuizat, avand valoare de cliseu – clasica poveste de iubire intre un gangster si o cantareata -, insa exprima un spirit al unor vremuri tulburi, marcate de coruptie si nesiguranta (nu ca astazi nu ar fi coruptie in Coreea; s-ar fi gandit cinva atunci ca peste 25 de ani, insusi presedintele Coreei va fi condamnat la zeci de ani de inchisoare ?!). In 1992, organizatiile interlope faceau legea in tara, lupta anticoruptie era una sterila, iar violentele in plina strada erau la ordinea zilei. Aceasta crunta realitate a inspirat cinematografia coreeana, in anii ’90 si pana pe la mijlocul anilor 2000 inflorind productiile ce au in centrul lor fenomentul gangsterismului. In ele, gangsterul era privit ca exponentul unui stil de viata independent, rebel si lejer, construit in jurul unui lider si a violentei, iar aceste filme au marcat multi tineri, dandu-le impresia ca viata de gangster are ceva eroic si admirativ in ea. Mu-Hoon, personajul principal din “Moon…” e un astfel de tanar; are 20 de ani si fugise de acasa de la inceputul adolescentei, tatal sau fiind principala sursa a nefericirii sale, acesta avand o relatie de scurta durata cu mama lui si apoi parasind-o. Provenind dintr-o familie dezorganizata, isi gaseste adapost in sanul unei bande de gangsteri din Busan si devine un simplu executant pentru seful sau. Jefuieste, ucide, recurge la violenta si intimidare, dar cand o cunoaste pe Eun-Ju, de care se indragosteste la prima vedere, realizeaza ca viata lui trebuie sa se schimbe, ca a fi gangster nu e tocmai un lucru cu care sa se mandreasca. Cand seful sau i-o ia cu forta pe Eun-Ju, transformand-o in iubita lui, Mu-Hoon se razvrateste si decide sa puna capat vietii traite in umbra legii… savarsind o ultima faradelege: impreuna cu Eun-Ju, ia si banii bandei sefului sau si fuge. Aparenta libertate pe care o obtine e asemanatoare libertatii unui evadat, care va trai pana la momentul inevitabil al capturarii sale cu spaima ca in orice moment va fi prins. Se bucura pentru scurt timp de iubirea cu Eun-Ju, insa fuga sa va abate consecinte cumplite nu doar pentru el ci si pentru apropiatii lui, Eun-Ju si fratele vitreg Ha-Young. Povestea pare simpla, dar mereu apare ceva ce o complica si te tine cu sufletul la gura pana la final. Se pot observa inerentele lipsuri din realizarea de debut a regizorului: o chimie insuficient exploatata intre protagonisti; crearea unui triunghi amoros ce pare artificial cata vreme firul romantic e dezvoltat doar intr-o singura directie; tendinta de a sari peste unele detalii care daca ar fi fost lamurite ar fi sporit coerenta povestii; modul in care regizorul de imagine manevreaza luminile si culoarea lasa de dorit. In schimb, se observa unele elemente care aveau sa-l faca celebru pe regizorul scenarist, precum modul noncomformist de filmare (multe cadre dinamice inspirate din filmele de actiune din Hong Kong-ul acelor vremuri, ce dictau tonul in genul actiune) sau valentele metaforice ale naratiunii la persoana intai, ce sporesc profunzimea trairilor personajelor. E ca si cum Park Chan-wook introduce poezia in viata unor gangsteri ce n-au citit in viata lor o carte, cam astfel ar putea fi caracterizat acest film pana la urma excelent, un inceput de cariera ce avea sa anunte geniul inconfundabil al lui Park Chan-wook ce a explodat cand a avut sansa de a colabora cu actori adevarati, precum Choi Min-sik, Lee Young-ae, Song Kang-ho, Lee Byung-hoon sau Ha Jung-woo.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 16 noiembrie 2017

Dupa succesul cu celebrul “The Handmaiden”, regizoul Park Chan Wook va regiza un serial produs de cei de la BBC.

“The Little Drummer Girl” este un serial cu un scenariu scris dupa romanul lui John Le Carré, cu acelasi nume, publicat in anul 1983. Povestea urmareste manipularile lui Martin Kurtz, un simpatizant israelian care intentioneaza sa-l ucida pe Khalil, un terorist palestinian ce bombardeaza puncte din Europa care au legatura cu religia iudaica, mai ales din Germania, dar si pe Charlie, o actrita britanica agent dublu, ce lucreaza pentru israelieni. Joseph este ofiterul de caz al lui Charlie, iar Salim este fratele mai mic al lui Khalil, care e rapit, interogat si ucis de unitatea lui Martin Kurtz. Joseph foloseste identitatea lui Salim si calatoreste prin Europa cu Charlie pentru a-l face pe Khalil sa creada ca fratele sau mai mic si Charlie sunt indragostiti. Cand Khalil descopera adevarul si o contacteaza pe Charlie, israelienii reusesc sa afle locatia acestuia.

Charlie este dusa intr-o tabara de refugiati palestinieni pentru a fi antrenata sa lucreze cu bombele. Aceasta devine partizana cauzei palestinienilor si loialitatea sa impartita intre cele doua tabere o fac sa ajunga in pragul unui colaps psihic. Este trimisa sa plaseze o bomba in locul in care un israelian moderat tinea o conferinta, propunerile acestuia referitoare la pace nefiind pe placul lui Khalil.

In ciuda intrigii, unii critici ai romanului au spus ca transcende genul. “’The Little Drummer Girl’ este despre spioni, asa cum ‘Doamna Bovary’ este despre adulter sau ‘Crima si pedeapsa’ despre crime.”

Serialul regizat de Park Chan Wook va avea sase episoade si in rolul principal va juca Florence Pugh care a mai jucat in “Lady Macbeth”. Intamplator sau nu, in august 2014, Park Chan-wook a fost una din cele 100 de personalitati sud-coreene ce au semnat o petitie in care se solicita Israelului sa opreasca ceea ce petitia descria ca fiind un „masacru al civililor” in Gaza. Petitia acuza Israelul de crime de razboi in timpul invaziei teritoriilor palestiniene si solicita statului sud-coreean sa anuleze autorizarea comercializarii de arme catre Israel.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: vineri 16 iunie 2017

Apreciatul regizor de film coreean Park Chan Wook a fost prezent la cea de-a 70-a editie a Festivalului International de Film de la Cannes, acesta discutand cu jurnalistii despre ce crede despre viitorul filmului coreean.

In cadrul interviului, Park Chan Wook a mentionat noua generatie de regizori coreeni precum Yeon Sang Ho care a regizat “Train to Busan”. “Regizorii care incep sa aiba o filmografie la activ, dar si cei din generatia mea sunt descoperiti datorita festivalurilor de film. Ma emotioneaza cand le vad dezvoltarea si creativitatea din filmele pe care le fac si este o dovada ca avem ceva de care trebuie sa fim mandri.”

La intrebarea despre unicitatea modului in care filmeaza scenele violente de film, Park Chan Wook a spus: “Nu-mi place sa folosesc violenta doar pentru a crea senzatii in film. Vreau sa arat ca violenta raneste si este inspaimantatoare. Nu vreau sa fac ca violenta sa fie aratata intr-un mod care ar parea atractiv sau sa o folosesc pentru descarcarea unor trairi refulate, un catharsis.”

Regizorul a ales numele lui Kim Ki Young, cel ce a regizat “The Housemaid”, ca regizorul care l-a inspirat cel mai mult. “The Housemaid” a fost inspiratia pentru filmul sau “The Handmaiden”, care a fost inscris la competitia de anul trecut de la Festivalul de Film de la Cannes.

Park Chan Wook a facut parte din juriul competitiei de la cea de a 70-a editie a Festivalului, filme precum “The Villainess” si “The Merciless” fiind difuzate in cadrul Festivalului pe 22 si 24 mai.

Park Chan Wook este recunoscut pentru o filmografie impresionanta, cu filme aclamate de critici si care nu se teme sa filmeze si sa atinga temele intr-o maniera originala, ferindu-se de comercialism. “Oldboy”, care a castigat Marele Premiu la Cannes in 2004, “Joint Security Area” si “Thirst” care a castigat Premiul Jurului in 2009, filmul coreean vorbit in engleza “Stoker” si faptul ca a fost producatorul filmului “Snowpiercer” care a fost adorat de critici si nu numai, sunt doar cateva titluri care vorbesc despre calitatea, originalitatea si devotamentul unui regizor pe nume Park Chan Wook.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: joi 11 august 2016

Regizorul filosof Park Chan-wook (filosofia a fost specializarea pe care a absolvit-o la terminarea facultatii) revine in cinematografia coreeana cu un lungmetraj dupa o absenta de 7 ani. Ultimul sau film pentru marele ecran, “Thirst” (2009) a fost urmat 2 ani mai tarziu de un scurtmetraj, “Night Fishing” si de debutul la Hollywood cu Stoker (2014), produs de fratii Tony si Ridley Scott. Acum 2 ani a produs “Snowpiercer”, insa lumea era nerabdatoare sa-l vada din nou ca in zilele bune ale trilogiei razbunarii, la timona unei productii autohtone. Iata ca revenirea e una in forta, “The Handmaiden” fiind si cea mai provocatoare productie a lui de pana acum. Filmul nu se adreseaza persoanelor minore, in mai multe tari avand un rating +18. Dar sexul dintotdeauna a fost unul din ingredientele care, plasat gratuit sau nu in anumite productii, intr-o forma mai discreta sau, din contra mai directa, a asigurat succesul acestora. In cazul lui “The Handmaiden” e doar un ingredient dintr-o gama larga ce asigura succesul filmului. Scenariul e unul solid, fiind croit dupa nucleul romanului scriitoarei galeze Sarah Waters “Fingersmith”. E prima ecranizare pentru marele ecran a romanului publicat in 2002, a carui actiune e mutata din epoca victoriana in Coreea (pe atunci inca Joseon) aflata sub japonezi din anii ‘30. Productia a fost prezenta in acest an la Cannes, in competitia oficiala, si desi s-a lansat in cinematografe cu abia 2 luni in urma, a reusit sa stranga 31,7 milioane dolari la box-office, castigand un premiu (pentru imagine) si avand 3 nominalizari (la Cannes si la Festivalul de la Ierusalim). Distributia contine numai nume unul si unul, ce ne ofera un adevarat regal: Ha Jung-woo, Kim Min-hee, Cho Jin-woong, Moon So-ri sau Kim Hye-sook. Debutanta Kim Tae-ri a fost selectata din 1.500 de aspirante pentru rolul de servitoare pe care-l interpreteaza, si cu siguranta acest debut si succesul sau ii vor deschide calea spre o cariera fructuoasa.

In Joseonul aflat sub ocupatie japoneza al anilor ’30, “contele” Fujiwara (Ha Jung-woo) e un escroc ce pune la cale un plan diabolic pentru a scapa de saracie si a-si asigura un viitor luminos. Titlul de conte e, desigur, fals. Japoneza pe care o vorbeste la perfectie e rodul anilor de munca si pregatire in domeniul lingvistic. A invatat, ca un sarlatan adevarat, sa poarte costume scumpe si imita modul de viata al unu conte in cele mai mici amanunte cu o naturalete debordanta. In momentul in care afla de faptul ca o tanara aristocrata, Hideko (Kim Min-hee), nepoata unui unchi falsificator al carui principal tel e sa fie recunoscut ca japonez autentic in ciuda originii coreene ascunse umile, detine o mostenire uriasa, decide sa puna mana pe aceasta. Planul e simplu: urmeaza sa o seduca pe Hideko, sa fuga cu ea in Japonia, dupa care sa o interneze la un azil de nebuni si sa-si insuseasca averea ei. Principalul obstacol in calea acestui plan e unchiul fetei, ce planuieste sa se insoare cu aceasta pentru a-i lua averea, nefiind mostenitorul direct. Pentru a fi sigur ca Hideko va cadea in capcana farmcelor lui, Fujiwara apeleaza la o tanara orfana crescuta de mica si instruita in tainele furatului si escrocheriilor, Sook-hee (Kim Tae-ri), pe care o plaseaza ca servitoare in casa lui Hideko. Planul merge ce merge, pana la un anumit punct…

Despre “The Handmaiden” se poate spune ca e, de departe, cel mai indraznet film al lui Park Chan-wook. Nu doar datorita tematicii abordate, una tabu in cinematografia de clasa asiatica (desigur, au fost realizate sute de productii cu buget redus pe tematici tabu in Extremul Orient, insa filme de clasa in care unele lucruri sa fie spuse fara perdea si sa fie considerate opere de arta nu prea s-au facut), cat si datorita stilului artistic aparte in care e spusa povestea. La acest din urma capitol filmul e o adevarata delectare, imaginile si unghiurile din care e filmat totul, dar si perspectivele din care se relateaza evenimentele reprezentand elemente novatoare pe care doar marii regizori le pot controla cu atata precizie, ridicandu-si productiile la nivelul de opera de arta. In prima sa parte, “The Handmaiden” pare o poveste desprinsa din romanul lui Kazuo Ishiguro (ecranizat de James Ivory), “The Remains of the Day”, dar aceasta e doar introducerea. Ceea ce urmeaza va intrece orice imaginatie, povestea schimbandu-si parca autorul si devenind una tipica lui Ranpo Edogawa: halucinanta, provocatoare pana la limita extrema si fara tabu-uri. Fara indoiala aceasta latura a filmului nu-l recomanda publicului minor. Desi actiunea productiei se desfasoara in anii ’30, mai intai in Joseonul ocupat (tema predilecta a multor filme coreene recente) si mai apoi in Japonia, modul in care e privit sexul in acest film se incadreaza mai degraba in modul de gandire al omului secolului XXI. O detaliere a acestui aspect ar divulga unele lucruri care ar merita descoperite de spectator pe parcursul vizionarii, astfel ca e inutil a se insista asupra lor, insa e greu de crezut ca in anii ’30 lucrurile descrise in film ar fi avut parte de toleranta cu care astazi sunt privite sau cel putin se face apel sa fie privite, in societatile avansate. Park Chan-wook a extras din prezent un element de mentalitate si l-a suprapus peste reperele morale ale altor timpuri. Prin aceasta a reusit sa dea o nota de mister si erotism extrem, elemente pe placul audientei zilelor noastre, ce cauta povesti cat mai incitante si mai provocatoare. Astfel, “The Handmaiden” este atat un film de epoca cat si modern prin viziunea sa, depasind unle bariere de care cu greu regizorii coreeni reusesc sa treaca (poate doar indraznetul Min Kyu-dong cu “The Treacherous” a reusit oarecum s-o faca). Atmosfera anilor ’30 dintr-o resedinta izolata e redata la perfectiune pana in cele mai mici detalii cu talentul unui pictor impresionist de Park Chan-wook: decoruri rustice si interioare intunecate, costume dupa moda englezeasca a vremii (desi vorbim de Extremul Orient abia zaresti un kimono, ce in randul aristocratiei e privit ca o haina de relaxare, nicidecum de mers prin vizita), eticheta, reguli si organizare draconica. Coloana sonora e in consonanta perfecta cu tensiunea apasatoare ce se simte in atmosfera, dar stie si sa puncteze, ritmat, momentele putine de umor si destindere. Jocul actorilor e desavarsit. Ha Jung-woo e ca e obicei perfect in rolurile negative, de aceasta data contele escroc interpretat fiind atat sarmant cat si sarcastic, hotarat sa-si duca planul la indeplinire cu orice pret. In mod paradoxal, desi e personajul ce se considera cel mai inteligent dintre toti (altfel cum ar indrazni sa se dea dreptr conte sis a fure mostenirea unei adevarate aristocrate de sub nasul unchiului ei lacom ?), acesta joaca totul “la vedere”. Nu are un plan B, si pana si fuga, ce poate fi o improvizatie, e ceva nespecific lui. Hideko, victima pe care trebuie sa o seduca, interpretata de Kim Min-hee, e un personaj interesant si plin de surprize. De mica a trait sub constrangerile unchiului ei, fiind zilnic instruita in ale lecturii. Experienta ei in privinta relatiilor cu oamenii e redusa, iar despre experienta in relatia cu un iubit nici nu poate fi vorba, fiind ferita de ochii lumii de unchiul ei. Viata ei pare anosta, lipsita de orice orizont, pana apare siretul conte ce incearca sa o seduca. Asa cunoaste primele tentatii trupesti si intra in contact cu viata adevarata. Drama care o ascunde in suflet si suferinta la care a fost supusa ani de zile e doar o mica pare din surprizele pe care acest personaj le va oferi in aceasta poveste, deci merita urmarita cu interes. Debutanta Kim Tae-ri imprresioneaza in rolul servitoarei, da, cea din titlu. Ea e elementul cheie al povestii, ce depinde atat de calau (contele ce o trimite sa-I faca jocurile) cat si de victima (cu care trebuie sa relationeze convigator pentru a-si atinge obiectivul). Prinsa intre cei doi, la un moment dat constata ca nu mai are scapare. Insa nu va da bir cu fugitii si, in mod curajos, se va folosi de amandoi pentru a-si atinge obiectivul. Iar acesta va deveni din a se imbogati, unul modest: supravietuirea. Cho Jin-woong, intr-o forma de zile mari, interpreteaza fenomenal rolul unui unchi sadic si pervers, ce a trecut de mult de pragul nebuniei, ce e stapanul absolut al resedintei pline de femei, dar care ocazional noaptea se umple de barbati potenti financiar si cu influenta. Falsifica carti, organizeaza “serate” literare in care nepoata Hideko lectureaza in fata unei audiente formate din batrani cu ganduri necurate iar mai apoi vinde la licitatie aceleiasi audiente cartile in cauza. Si inca ceva: e un personaj mai malefic decat arata; ai spune ca e un batranel inofensiv, insa spre final se va dezlantui si, pe masura ce adevarul iese la suprafata, ii aflam adevarata fata. Cu o galerie atat de consistenta de personaje, ai zice ca te afli in fata unui roman balzacian pe care abia astepti sa-l descoperi. Cu toate ca “The Handmaiden” se intinde pe durata a aproape 2 ore si jumatate, daca excludem anumite scene mult prea directe, cu limbaj explicit, putem spune ca avem in fata o productie de exceptie. Totul, de la costume, poveste (si inca cu ce rasturnari de situatie !), decoruri, muzica, imagine, interpretare, e la superlativ. Unii probabil vor fi deranjati de anumite parti ale filmului, pe care le vor gasi depasind cu mult limitele decentei, insa privit in ansamblul sau, cu siguranta se poate spune ca “The Handmaiden” e cea mai provocatoare realizare de pana acum a lui Park Chan-wook, o adevarata opera de arta in imagini.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: luni 6 iunie 2016

Iata ca renumitul Park Chan-wook revine la 7 ani distanta de la ultimul lungmetraj regizat in Coreea, „Thirst” (2009) cu o noua productie provocatoare, „The Handmaiden” („Agasshi”), despre care s-a vorbit inca de anul trecut. Acesta adauga reputatiei sale o noua onoare, in conditiile in care noul sau film a stabilit un nou record de bilete vandute in saptamana lansarii sale pe marele ecran. In decursul primei saptamani de rulare in cinematografele coreene, „The Handmaiden” a strans peste 1,8 milioane de spectatori, devenind astfel primul filmm cu rating R (nerecomandat publicului minor) cu cei mai mult spectatori in prima sa saptamana de la premiera. In comparatie, anteriorul film autohton ce a stabilit acest record, recentul „Inside Men”, a strans doar 1,6 milioane de speectatori in prima saptamana de la lansare. Cu aceasta ocazie, „The Handmaiden” a depasit si filmul ce detine recordul „all-time” al unui film cu rating R, „Deadpool”, ce a avut 1,7 milioane de spectatori in Coreea in prima sa saptamana.

Filmul lui Park Chan-wook, a carui actiune se petrece in anii ‚30 in Coreea ocupata si in Japonia, are in centrul ei tentativa unui nobil escroc, interpretat de excelentul Ha Jung-woo, de a pune mana pe averea unei tinere nobile, interpretate de Kim Min-hee (A Very Ordinary Couple), ce are ca tutore un unchi vigilent (Cho Jin-woong). Pentru asta apeleaza la o hoata de buzunare, ce devine camerista victimei intregului plan meticulos pregatit. Aceasta din urma e interpretata de debutanta Kim Tae-ri, actrita selectionata din peste 1500 de candidate. Povestea e inspirata de romanul „Fingersmith” al scriitoarei galeze Sarah Waters, publicat in 2002, al carei decor de epoca victoriana a fost schimbat cu cel al Coreei din perioada coloniala. Filmul a fost prezent in competitia oficiala a recent incheiatului festival de la Cannes, fiind bine primit de criticii de film non-coreeni. In Coreea, premiera a avut loc pe 1 iunie, strangand in doar 4 zile 9,1 milioane dolari incasari, anuntandu-se inca dinaintea premierei drept unul din succesele de box-office ale acestui an. Asteptam cu nerabdare lansarea filmului pe dvd, undeva spre sfarsitul acestei veri, pentru a patrunde din nou in universul misterios si indraznet al lui Park Chan-wook, unul din cei mai apreciati regizori coreeni ai momentului la nivel mondial.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

Publicat: miercuri 2 martie 2016

Conform declaratiilor producatorilor, drepturile de difuzare pentru filmul coreean „The Handmaiden” regizat de regizorul coreean Park Chan Wook au fost vandute in 116 tari, desi filmul inca nu a fost terminat. Este pentru a doua oara cand un film coreean este vandut in peste o suta de tari inaintea difuzarii, conform CJ Entertainment, primul film fiind cel al lui Bong Joon Ho, „The Snowpiercer”, din 2013. Tranzactiile pentru drepturile de difuzare au fost facute prin intermediul Pietii Europene de Film, Studiourile Amazon avand drepturile de difuzare pe teritoriul Statelor Unite. „Multi oameni au fost incantati de estetica vizuala oferita de cele sapte minute de prezentare ale filmului”, a declarat Kim Sung Eun, seful Departamentului International din cadrul companiei CJ E&M.

Park Chan Wook este unul din cei mai celebri regizori de film din Coreea, cunoscut pentru trilogia “Vengeance”; a lucrat cu Nicole Kidman si Mia Wasikowska la “Stoker” (4 premii si 34 de nominalizari) si a regizat si alte filme importante, precum “Old Boy” sau „I’m a Cyborg, but That’s Ok”.

Filmul “Handmaiden” este inspirat de romanul politist “Fingersmith”, care a avut o adaptare si pentru BBC TV cu ceva ani in urma. Titlul coreean al filmului este “Agassi” si descrie o poveste de dragoste ce se petrece in anii 1930 in Coreea si Japonia (in perioada Ocupatiei). O tanara hoata de buzunare de origine coreeana ce traia intr-o mahala este angajata de un escroc fascinant care se da drept conte, jucat de Ha Jung Woo, si impreuna pun la cale o inselatorie complicata pentru a pune mana pe avere. Hoata devine camerista unei bogate mostenitoare (Kim Min Hee) de origine japoneza, si o seduce.

Park Chan Wook a explicat ca scenariul filmului aduce cateva modificari importante fata de roman. Misterul care pluteste asupra nasterii celor doua personaje feminine nu mai este accentuat in film, si rolul personajului principal masculin, care serveste ca intermediar intre cele doua femei, e unul mai semnificativ. Regizorul a explicat ca scenariul se refera in mod clar la “doua femei si un barbat”. In “Thirst” si “Stoker” regizorul exploreaza tema erotismului si a tentatiei, si se reintoarce la aceste teme si in “The Handmaiden”.

Filmul urma sa iasa pe piata purtand numele romanului scris de Sarah Waters, dar dupa ce acesteia i-a fost aratata o schita a scenariului, scriitoarea a spus ca este un scenariu bun, dar clar diferit de romanul ei, scenariul fiind doar “inspirat” si nu “bazat” pe roman, motiv pentru care s-a schimbat si titlul.

“The Handmaiden”.este in post-productie, urmand a fi difuzat in cinematografe in prima jumatate a acestui an.

(Sursa: Yonhap)

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: vineri 19 februarie 2016

“A Bizarre Love Triangle” este, intamplator sau nu, cum o spune si titlu, o comedie dramatica bizara, ciudata si minunata in egala masura. Ciudata prin introducerea unor elemente mai putin intalnite in filmele coreene (o poveste in poveste, relatata undeva in viitor, pe Luna, si elemente ce privesc partial o relatie personala mai putin obisnuita, cum o sugereaza si titlul), si minunata prin realismul sau, pe alocuri dureros de dramatic. Chiar daca filmul apparent da senzatia unei comedii usoare, putin deochiate prin ideile vehiculate, in realitate acesta se constutuie intr-o radiografie amara, plina de fantezie, a relatiei dintre doua persoane, ce ajung, datorita unui context de evenimente, sa fie implicate intr-un triunghi amoros bizar. Regia filmului este semnata de un apropiat colaborator de-al lui Park Chan-wook, ce a contribuit la scenariile unor filme precum JSA, Sympathy For Mr. Vengeance sau A Boy Who Went to Heaven, Lee Moo-young, ce reuseste sa puna cap la cap piesele unui puzzle recreat cu ajutorul flashback-urilor intr-un mod stilat, uneori chiar prea exagerat. Scenariul este scris de acelasi Lee Moo-young, ajutat de debutantul Jung Hee-sung si de prietenul sau de care am amintit deja, Park Chan-wook. In rolurile principale au fost distribuiti actori in cautarea consacrarii pe atunci. Mai nimeni nu stia de Gong Hyo-jin, o tanara de 22 de ani ce debutase de 3 ani in industrie si care impresiona cu talentul sau pana si intr-un astfel de rol intr-un film fara pretentii la box-office. Jo Eun-ji era si ea o anonima de 21 de ani, ce avea cale lunga pana la recunoasterea talentului sau in “Concubine”, un deceniu mai tarziu. Choi Kwang-il, protagonistul masculin al filmului, nu a avut o cariera prea bogata in industrie, acesta fiind si veriga slaba din castingul acestui film, interpretarea lui fiind inexpresiva si dand seznatia ca orice alt actor il putea inlocui fara ca cineva sa observe.

Eun-Hee (Jo Eu-ji) e o sotie artagoasa pusa mai mereu pe harta, ce traieste o viata din care nu ii lipseste nimic. Desigur, de cand se stie a fost saraca, insa a avut norocul de a se marita cu Oh Doo-Chan, un comediant in plina ascensiune, pe care il exploateaza la maxim pentru a-si satisface orice pofta. Intr-una din zile, in viata ei reapare Keum-Sook (Gong Hyo-jin), prietena ei din liceu, iar amintirile comune de la sfarsitul adolescentei nu le lasa indiferente. Agresata de niste baieti in perioada liceului, Eun-Hee e salvata de Keum-Sook, ce aplica baietilor o corectie pe cinste, si asa ia nastere o prietenie ce va tine o viata. In prezent, Keum-Sook e instructoare de taekwondo, si a venit in Seul special pentru a-si reintalni prietena. Doar ca de ceva vreme, sotul lui Eun-Hee a inceput sa devina suspicios, suspectand ca sotia lui il insala cu un barbat. La randul ei, Keum-Sook devine geloasa pe sotul prietenei sale, iar Eun-Hee, prinsa la mijloc in acest complicat triunghi, trebuie sa aleaga in ce directie sa o ia. Urmeaza un lant de tradari si razbunari, totul in numele unei bizare iubiri…

Inceputul filmului iti da senztia unei productii futuriste ce aminteste de SF-urile cu buget redus din anii ’60-’70 de la Hollywood, insa este doar o iluzie, pretextul relatarii tocmai pe Luna a unei povesti, cu 30 de ani mai tarziu, avand mai degraba un rol simbolic. Si anume acela ca lumea anului 2002 nu era suficient de deschisa pentru a intelege si mai ales accepta o asemenea poveste “bizara”. Desi filmul are in centrul sau o relatie dubla – cea dintre Eun-Hee si sotul ei, ca fir principal, si cea mai putin fireasca dintre Eun-Hee si prietena din liceu, Keum-Sook, ca fir secundar, “bizar”-ul din titlu se refera la altceva. Mai degraba la spiritul acestui film, a carei poveste e spusa intr-o maniera neobisnuita, cu piese ale puzzle-ului imprastiate si puse cap la cap pornind de la o situatie data din prezent, care mai apoi e explicata pas cu pas intorcandu-ne in trecut. Intreaga poveste e spusa din perspectiva personajului principal, Eun-Hee, chiar daca e narata de altcineva, care apoi lasa personajul sa evolueze de la sine in povestea propriei vieti asa cum si-a trait-o. Ce nu se explica e modul in care Eun-Hee s-a transformat in persoana egoista, irascibila si neintelegatoare din prezent, revelatia din final venita intr-un context cat se poate de comic, intr-un wc public, neimpresionand pe nimeni, ci mai degraba lasand spectatorul in dilema. In ce-o priveste pe Keum-Sook, personajul lui Gong Hyo-jin pare mult mai hotarat si mai cu picioarele pe pamant decat aeriana Eun-Hee. Batausa din liceu isi urmeaza chemarea spre bataie, si dupa cateva escale prin inchisoare – din cauza slabiciunii pentru persoana iubita si pentru bani – reuseste sa-si deschida o sala de taekwondo, unde preda artele martiale copiilor. Ciudat e ca realizatorii au numit – ca titlu alternativ – filmul “Fata Taekwondo”, un titlu fara relevanta asupra subiectului in sine. Stilul lui Park Chan-wook din scenariu se simte, asa cum se simte si stilul regizorului, ale carui indicatii in manuirea camerei de filmare au dat nastere unor cadre memorabile.

Un film bun, ce iese din tiparele filmelor coreene din perioada de dinaintea Hallyu, si care arunca o privire inedita asupra relatiilor moderne din societatea coreeana a secolului XXI. “A Bizarre Love Triangle” nu reuseste sa ajunga la gradul de exprimare al filmelor ultra-exagerate ideatic ale lui Chan-wook, dar e suficient de amuzant pentru a te pacali sa-l urmaresti, in ciuda scenariului subtirel si a bunelor intentii ale regizorului. Nu este un film despre minoritati sexuale si “drepturile” lor in societatea moderna; cei contrariati de acest fir secundar al povestii pot urmari linistiti productia ce e cat se poate de decenta, aceasta chiar surprinzandu-te in mod placut prin modul de abordare al lucrurilor. Dupa cum perfect caracteriza un critic de film, “ ‘A Bizarre Love Triangle’ e un triumf al tehnicii asupra substantei, dar nu complet redundant in materie de intriga. O bizarerie dulce-acrisoara.”

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 25 decembrie 2015

Filmul coreean intotdeauna a stiut sa fie original si inventiv cand vine vorba de a pune imaginatia in slujba creativitatii. Multe scenarii incantatoare au stat la baza unor productii fara un buget prea mare, in prima jumatate a anilor 2000 (e suficient sa amintim de “My Mother, the Mermaid”, “A Man Who Went to Mars”, “Il Mare” sau “Windstruck”), rezultatul final fiind niste productii memorabile, ce au propulsat in doar cativa ani cinematografia coreeana la un rang de top la nivel mondial. “A Boy Who Went to Heaven” e o fantezie romantica emotionanta in regia lui Yun Tae-yong, despre copilarie si familie vazute prin ochii unui copil obisnuit ce ajunge intr-o situatie neobisnuita. Park Hae-il, pe care ni-l amintim din numeroase productii coreene (Scent of Chrysanthemums, My Mother the Mermaid, Modern Boy, Eungyo, Heartbeat, My Dictator sau The Whistleblower) isi imparte rolul cu actorul copil Kim Kwan-woo, personajul Nemo aparand atat ca si copil, cat si ca adult. Yum Jung-ah, fosta Miss Coreea in 1991, in rolul Booja, impresioneaza din nou la fel cum a facut-o in “Lovely Rivals”, prezenta ei degajand o energie pozitiva si un optimism evident. Desi original, scenariul duce cu gandul la unele filme de succes de la Hollywood despre calatoria in timp in prezent, prin intruparea – nu trebuie pusa intrebarea cum anume, de aceea filmul e o fantezie – unui copil in corpul unei persoane adulte, pastrand desigur caracteristicile mentale ale unui minor. “Big”, cu Tom Hanks sau mult mai tarziu “13 going on 30” au avut tematici similare, desi realizarea lor nu aduce nimic cu aceasta superba productie coreeana. Unde “A Boy Who Went to Heaven” difera, chiar exceleaza, fata de amintitele productii de duzina de la Hollywood e premisa magica pe care realizatorul o induce prin introducerea elementelor fantastice explicate detaliat. Din acest motiv, filmul pare ca un basm pentru adulti, vazut prin ochii inocenti ai unui copil. Ce poate fi mai frumos ?

Coreea, anul 1982. Nemo e un pusti de 13 ani crescut de o mama singura, doborata de greutati. Tatal lui e detinut politic, fiind condamnat de regimul dictatorului Chun Doo-hwan pentru activismul sau in favoarea democratiei. Dar tot ce stie Nemo despre el e ceea ce ii spune mama lui, anume ca tatal e un criminal teribil. Avand o poza a parintilor lui, Nemo refuza sa creada asta. Frustrat de situatia sa familiala, Nemo are un singur vis: ca atunci cand va fi mare, sa fie nu actor, nici cantaret, ci… barbatul unei mame singure, pentru a evita ca si alti copii sa mai treaca prin drama lui de a creste fara un tata. In momentul in care ramane singur pe lume, Nemo vede cum ceasornicaria mamei sale se transforma peste noapte intr-un magazin de benzi desenate. Proprietara magazinului e nimeni alta decat d-na Booja, ce canta la localul din oras, si care ca si mama lui Nemo, e o mama singura ce trebuie sa-l creasca pe micul Gi-chul. Pentru a ramane fidel visului sau, Nemo isi arata afectiunea timpurie fata de Booja, trimitandu-i scrisori copiate dupa scrisorile romantice ale tatalui sau pentru a-i cuceri inima. Intr-un final decide sa-i marturiseasca dragostea si sa o ceara in casatorie (!), dar un incident tragic schimba cursul evenimentelor, Nemo trezindu-se peste noapte copil in trup de barbat in toata firea.

In ciuda faptului ca scenariul pare putin dezechilibrat, la prima vedere, 40 de minute din cele 115 fiind dedicate personajului copil, restul celui matur, acest lucru are un singur impediment: lasa prea putin timp la dispozitie (cam o ora si 10 minute) actorului vedeta al filmului, Park Hae-il, sa exploreze, la un nivel satisfacator, tentativa lui Nemo de identificare cu noul sau trup de barbat matur. Tranzitia de la copilarie la maturitate, trecerea de la actorul copil la vedeta filmului e realizata lin, fara a da impresia de pripa, lucru crucial, deoarece e unul din cele mai importante momente ale filmului, de care se leaga evolutia povestii. Nemo nu e un personaj neaparat simpatic. Numele lui in coreeana (s-ar fi scris Nae-mo, citindu-se, desigur, “Nemo”) e unul neobisnuit, facand evident trimitere la celebrul si misteriosul personaj razbunator al lui Jules Verne, capitanul Nemo (in latina, “Nemo” insemnand “Nimeni”). La fel de neobisnuita e si firea lui, neducand lipsa de prezenta de spirit: se transforma peste noapte in aparatorul copiilor cu mame singure, iar cand ceasornicaria mamei sale devine magazin de benzi deenate, isi pune la incercare rezistenta, protestand prin a sta ore in sir nemiscat in fata pravaliei. Dar sfarseste la fel de neobisnuit, indragostindu-se de noua proprietara, o mama singura, ignorand-o mereu pe Tofu, o fata de varsta lui ce e innebunita dupa el. Partea de fantezie face deliciul acestui film, trezirea lui Nemo in trupul unui barbat de 33 de ani fiind plina de neprevazut. Noul Nemo gandeste ca un copil, dar are toate atuurile ca in sfarsit sa o cucereasca pe Booja, care niciodata nu s-ar fi uitat la un copilas, nu-i asa ? Elementele fanteziste sunt niste veritabile metafore in imagini: disparitia mamei lui Nemo pe sinele de cale ferata e prezentata ca un vis; casa aflata pe jumatate in nori din care Nemo isi ia zborul cu aripioare de inger e parca desprinsa dintr-un film clasic, poate “Vrajitorul din Oz” ? E evident ca in spatele acestor scene din scenariu se afla nimeni altul decat Park Chan-wook, unul din cei 4 scenaristi ai productiei, stilul din “I’m a Cyborg But That’s Ok” regasindu-se in scenele fantastice de aici. Coloana sonora abunda in melodii de top din anii ’80 interpretate de legenda Lee Eun-ha (reinterpretate de actrita Yum Jung-ah), aceasta avand o contributie majora la crearea atmosferei magice ce duce spre un singur deznodamant ce se consuma… de Craciun. Minunat film, una din acele productii care te marcheaza, pentru ca vorbeste despre copilarie, familie, despre acele valori intrinsece firii umane ce ne fac mai buni, si in primul rand despre dragostea filiala. Desigur, nu poti, din curiozitate, sa nu te intrebi cum ar fi fost daca personajul Nemo nu ar fi fost interpretat de Park Hae-il ci, din contra, pana la final ar fi fost jucat de actorul copil Kim Kwan-woo. Acesta si-a interpretat atat de bine rolul incat te intrebi cum ar fi fost ca el sa interpreteze personajul pana la final. Schimbarea lui cu Park Hae-il e de inteles, insa, deoarece Nemo trebuia sa fie un copil in corpul unui barbat matur, si nu invers, un barbat matur in corp de copil. Daca va plac fanteziile romantice, acest film va va delecta cu certitudine. E o productie stralucita, un basm pentru adulti si copii deopotriva, de o mare sensibilitate, ce va va misca pana in adancul sufletului.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Vic (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 9 februarie 2014

„Crush and Blush” (cunoscut si ca „Miss Carrot”) este o comedie neagra de referinta pentru acest gen in Coreea, ce a avut premiera mondiala la Festivalul de la Pusan in toamna lui 2008. O saptamana mai tarziu filmul s-a lansat si in cinematiografe, obtinand incasari de 2,6 milioane de dolari. Suma modesta obtinuta la box-office nu trebuie sa mire, deoarece „Crush and Blush” nu e un film de box-office, comercial, ci mai degraba o productie de festival axata pe originalitatea scenariului si pe calitatea interpretarii actorilor din rolurile principale. Autorul „Trilogiei Razbunarii”, Park Chan-wook, a contribuit din plin la realizarea acestei productii, atat in calitate de producator cat si ca scenarist. Regia e semnata de debutanta Lee Kyoung-mi, care la doar 35 de ani a si fost rasplatita cu premiul pentru Cel mai bun regizor debutant la „Blue Dragon Film Awards” si pentru Cel mai bun scenariu original (la acelasi festival). Succesul scenariului se datoreaza si contributiei lui Park Chan-wook, dar si a cooptarii unei a treia scenariste debutante, in persoana lui Park Eun-kyo, un alt nume care avea sa confirme in scurt timp prin scenariile memorabile ale unor filme de succes precum „Mother”, „The Naked Kitchen”, sau „Never Ending Story”. Cu o asemenea echipa de scenaristi, nici actorii distribuiti in rolurile principale nu sunt mai prejos. O putem revedea pe Kong Hyo-jin intr-un rol impresionant, cum nu a mai fost vazuta (prestatia din serialul „Master’s Sun” e joaca de copil pe langa dificultatea acestui rol). Seo Woo, o tanara actrita cvasi-necunoscuta interpreteaza rolul carierei, fiind recompensata cu premiul pentru Cea mai buna actrita debutanta acordat de Asociatia Criticilor de Film din Coreea. Pe Lee Jong-hyuk l-am vazut intr-o multime de seriale de televiziune in ultimii ani, fiind un actor familiar iubitorilor de k-drame, in timp ce pe frumoasa Hwang Woo Seul Hye am putut-o vedea in Speed Scandal si Lovers Vanished. „Crush and Blush” a castigat nu mai putin de 11 premii si a avut inca 8 nominalizari la 7 festivaluri de film, Kong Hyo-jin castigand 3 premii (si avand 2 nominalizari) pentru prestatia din acest film.

Yang Me-sook (Kong Hyo-jin), o fetita orfana, crescuta in orfelinat, ajunge profesoara de limba rusa la un liceu de fete. Cum insa limba rusa era o materie luata in derizoriu de toata lumea, aceasta e trimisa de conducerea scolii sa invete engleza, pentru a-si putea continua cariera pedagogica. Performantele sale profesionale atrag si calificativele pe care nonconformista profesoara le primeste de la elevi: „naspa” si „superficiala”… Nimic nou sau deosebit pentru Me-Sook, neacceptata de colegii de liceu, respinsa de colegii de munca si de elevii din clasele ei. La cei 28 de ani ai sai, lumea in care traieste este populata de un singur personaj: domnul Suh, profesor la acelas liceu, pasiunea si obsesia vietii sale de la varsta de 18 ani ! Nimic altceva nu conteaza, singurul ei tel fiind sa-i capteze atentia si sa-l cucereasca. Competitia este insa acerba. D-l Suh este casatorit si are o fiica, eleva a profesoarei de rusa, iar la el viseaza si profesoara Lee Yu-ri, frumoasa, eleganta, gratioasa… Pentru indepartarea acesteia, Me-sook isi gaseste aliat …tocmai in fiica profesorului – pe Suh Jong-hee, „ratata liceului”. Unite impotriva frumoasei Lee Yu-ri si dorind sa impiedice divortul sotilor Suh, Me-sook si Jong-hee pun la cale strategii din cele mai indraznete, si nu precupetesc nici un efort pentru atingerea obiectivelor lor. Va reusi Me-sook sa gaseasca raspunsul la intrebarea: ce vrei de la un barbat insurat pe care l-ai urmarit timp de 4 ani ?

In ciuda personajelor ciudate, inadaptate respinse si neacceptate de mediul in care traiesc, filmul este o poveste despre supravietuire si tenacitate, despre familie si importanta ei. Chiar daca simti uneori ca ai nevoie de o „pauza” in maratonul casniciei, chiar daca, uneori, faci greseli, familia e un obiectiv pentru care merita sa lupti. Obsesia orfanei pentru profesorul ei e de fapt un mijloc de a simti ca apartine cuiva, ca cineva se gandeste la ea, ca are cu cine comunica, chiar daca toate fanteziile sentimentale sunt doar in mintea ei… Cand unitatea familiei este amenintata, copiii fac totul pentru a nu-si pierde familia, iar copilul „ciudat” al familie Suh nu face exceptie. Si, printre intrigi, lupte, strategii, vise si obsesii, razbate filosofia adoptata de copilul orfan, singuratic, care de cele mai multe ori plange dar care nu uita sa …rada: „sa nu ai impresia ca lumea este un loc corect” ! Kong Hyo-jin, intrebata de ce a acceptat acest rol atipic, a declarat: „Dupa ce am citit scenariul, am fost de-a dreptul data peste cap daca sa accept sau nu rolul Me-sook, ce presupunea multa straduinta din partea actorului ce o interpreta. Fata ei roseste si nu e unul din personajele cele mai atractive. M-am intrebat de multe ori daca sa accept rolul, insa acest personaj sarman a inceput sa ma bantuie, sa-mi spuna „Fa ceva cu mine !”. Chiar am simtit, ca si personajele din film, ca nu vrei sa te apropii de o asemenea persoana, insa e ceva la ea care te atrage ca un magnet. Am simtit ca acest suflet sarman trebuie sa prinda viata, iar aceasta ambitie mi-a transmis un impuls creativ. In final am considerat ca e un rol incantator cu care s-ar putea sa nu ma mai intalnesc in toata cariera, asa ca l-am acceptat. M-am gandit: „Ce pot face pentru a transforma personajul intr-unul mai atragator si mai putin respingator ?” Me-sook e foarte nepopulara si nu poseda un simt al existentei. Problema se punea cum voi reusi sa o scot din aceasta ipostaza. Dar apoi am realizat ca poseda acest simt al existentei, doar ca lumea o ignora si nu voia sa stea in preajma ei.” Actrita recunoscut ca a intrat atat de bine in rolul personajului sau incat acesta a devenit parte din viata ei, iar cand se intalnea cu prietenii, acestia au remarcat o expresie stranie pe fata ei, percepand-o negativ in sensul ca ea in sine era negativa la adresa lumii din jur. Datorita constrangerilor rolului dar si machiajului (de multe ori personajul Me-sook roseste), Kong Hyo-jin a recunoscut ca acest film a transformat-o intr-o alta persoana, diferita de cea care se stia. Despre dificultatile de la filmari actrita a spus ca a fost o adevarata provocare: „Daca vedeti rolul meu, veti constata ca e un rol gigant si eu apar pe ecran de la inceput pana la sfarsit. Iar filmul e unul cu buget redus. Au fost multe filmari intr-o perioada scurta de timp. Iar stilul regizoarei a fost sa faca o multime de duble. Timp de doua luni, aveam 24 de ore de filmari, alte 24 de odihna, iar apoi o luam de la capat. Rolul in sine a fost extrem de obositor fizic pentru ca personajul meu e furios in majoritatea timpului. Emotional, asadar, am fost secatuita de energie. Uitandu-ma la ce a iesit, si acum ma minunez cum am reusit sa obtin acele expresii si ma intreb daca le-as mai putea face o data. Cred ca acestea au derivat cu adevarat din situatiile din film.” Iar eforturile minunatei actrite au fost pe deplin rasplatite cu 3 premii importante pentru cariera sa, devenind cu adevarat o actrita de top care de cativa ani buni ne incanta cu prestatii de exceptie in orice fel de roluri. Cat despre „Crush and Blush”, e o pelicula ce nu trebuie sa lipseasca din cultura cinematografica a iubitorilor filmului coreean. Chiar daca genul e putin ciudat (comedia neagra nu prea e gustata in Coreea) si nu are atat de multi fani precum alte genuri, povestea e plina de originalitate si neprevazut, si chiar daca la o prima vedere pare a fi simpla, pe masura ce avanseaza devine tot mai complexa, ridicand numeroase intrebari pe langa zambetele starnite de ironia anumitor situatii cel putin bizare. Un film deosebit, pe care iubitorii filmelor coreene adevarate il vor aprecia fara indoiala.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de poet24 si cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 3 februarie 2012

Daca credeati ca ati vazut totul in materie de filme, trebuie sa stiti ca si acestea – filmele – tin pasul cu tehnologia. Astfel, la sfarsitul anului 2010, coreenii au realizat primul film pentru marele ecran filmat in intregime cu iPhone4; este vorba de “Night Fishing”, un scurt metraj regizat de unul dintre cei mai cunoscuti regizori asiatici ai momentului, coreeanul Park Chan-wook, si fratele acestuia, Park Chan-jyong. Cei doi au scris scenariul, au semnat regia si au produs acest film, ce a fost prezent si in Romania la TIFF 2011. “Night Fishing” a fost finantat in intregime de compania KT (distribuitorul exclusiv pentru Coreea de Sud al iPhone), care a platit peste 130.000 de dolari pentru realizarea lui. Filmul are aceeasi rezolutie ca standardele impuse la Hollywood, si a fost filmat cu 2 iPhone-uri si cateva echipamente aditionale specifice filmarilor obisnuite. Durata filmarilor a fost de doar 10 zile (nu a fost depasit recordul lui Kim Ki-duk de la Real Fiction, a carui filmare s-a facut in timpi reali, in doar o saptamana), iar la sfarsitul filmului, veti avea surpriza sa constatati o lunga lista de aproximativ 80 de persoane implicate in realizarea lui. Imaginile, chiar daca vorbim de un scurt metraj filmat cu instrumente inedite pentru lumea filmului, sunt de o calitate excelenta, ridicandu-se cu mult peste nivelul oricarui lung-metraj low-budget hollywoodian sau a oricarui film de scurt-metraj facut de regizori debutanti la Hollywood. In rolul principal a fost distribuit actorul Oh Gwang Rok, ce a aparut in serialul “The Great King” in rolul maestrului lui Dam-deaok si care in ultimii ani a intrat intr-un con de umbra dupa scandalul legat de consumul de substante interzise in care a fost implicat. In rolul feminin apare Lee Jung Hyun, o cunoscuta cantareata pop coreeana (ce a avut ocazia sa apara si in cateva filme si seriale de televiziune). Filmul regizorului “Trilogiei Razbunarii” a fost premiat anul trecut la Berlin cu “Ursul de Aur” pentru Cel mai bun scurt-metraj, aducand din nou prestigiu cinematografiei coreene.

“Night Fishing” este o poveste cu talc ce readuce supranaturalul in filmele lui Park Chan-wook. Un pescar amator ramane peste noapte pe malul unui rau pentru a prinde pestele cel mare, suparat ca nu a reusit sa prinda decat un singur peste. Avand intinse mai multe undite, acesta asteapta rabdator ca pestele sa muste din momeala, fara a observa ca intre timp se lasase intunericul. La aparatul radio pe care il avea cu el pentru a-si alunga plictiseala se anunta sosirea unui front atmosferic aducator de precipitatii abundente, dupa ce sudul Chinei a fost devastat de taifunul Maemi. Ca in filmele hollywoodiene ecranizate dupa romanele lui Stepehn King, anuntata furtuna aduce cu sine supranaturalul in momentul in care, in puterea noptii, un “peste” urias (si nu este pestisorul de aur) se prinde in carligul pescarului. Zbatandu-se sa-l traga la mal, acesta cunoaste o experienta care urmeaza sa-i schimbe pentru totdeauna viata.

Desi durata scurt-metrajului este de o jumatate de ora, Park Chan-wook reuseste sa introduca in filmul sau o multime de simboluri pline de semnificatii. De aceasta data cea portretizata nu e nici nasterea, nici casatoria, cele doua momente fericite din viata omului, ci moartea, momentul despartirii de cei dragi. Daca in traditia romaneasca se spune ca la cei buni, moartea se arata intotdeauna frumoasa, cum au fost si ei in viata lor, iar la cei rai li se arata intotdeauna fioroasa si urata, in traditia coreeana se spune ca cei care mor departe de casa se transforma in fantome care nu isi gasesc linistea daca nu isi iau ramas bun de la cei dragi. In acest sens, exista un mijlocitor intre cele doua lumi (a celor ramasi in urma si a celor plecati); este vorba de un saman (mudang) (de obicei femeie), care ia legatura cu lumea celor morti si permite spiritului defunctului sa se intrupeze in fiinta sa pentru cateva secunde pentru a transmite un mesaj celor dragi ramasi in aceasta lume. Intregul ceremonial este insotit de cantece de jale traditionale si de rostirea unor incantatii versificate. Park Chan-wook incearca sa reconstituie intr-un mod artistic, pentru a-si sustine scenariul, un astfel de ceremonial, iar rezultatul este de-a dreptul surprinzator. In ciuda mijloacelor modeste de realizare si a absentei camerelor profesioniste, regizorul a reusit sa transmita spectatorului nu impresia unui film modest, ci ideea trairii unei halucinatii intr-un peisaj oniric, din care traditia si spiritualitatea nu pot fi absente. Coreea inseamna in primul rand respect pentru traditie, si asa cum celebrele nunti traditionale coreene au fost mult mediatizate de Hallyu in ultimii ani in intreaga lume, “Night Fishing” deschide calea spre explorarea unui teritoriu (cel al mortii) prea putin reflectat in productiile coreene de film prin prisma obiceiurilor si riturilor locale. Experimentul este unul suta la suta reusit, iar aprecierile obtinute la festivalurile internationale de film sunt pe masura prestigiului realizatorilor. Nu ramane decat sa urmariti acest film (nu veti avea nimic de pierdut) sis a va minunati din nou de ceea ce poate iesi din mana unui maestro. Vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: vineri 25 martie 2011

Actorul britanic Colin Firth si actrita australiana Nicole Kidman vor face parte din distributia filmului de debut in limba engleza a cineastului coreean Park Chan-wook, „Stoker”. De la ultimul sau film coreean, „Thirst” (2009), Park Chan-wook s-a concentrat pe ideea realizarii unui prim film vorbit in limba engleza. Scenariul noului film e invaluit in mister, si se pare ca e o poveste despre o fata care reia legatura cu unchiul ei dupa moartea tatalui ei. Colin Firth urmeaza sa interpreteze rolul unchiului, si Mia Wasikowska rolul nepoatei. Scenariul a fost scris de Wentworth Miller, cunoscut pentru scenariul serialului american de succes „Prison Break”. Data premierei filmului nu a fost stabilita, insa munca la aceasta productie mai mult ca sigur va incepe in aceasta vara.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: marți 5 ianuarie 2010

Regizorul Park Chan-wook a fost desemnat „Cel mai bun regizor” pentru thrillerul cu vampiri „Thirst”, la cea de-a 12-a editie a premiilor Director’s Cut 2009. Asociatia regizorilor coreeni de film l-a premiat pe actorul Song Kang-ho cu premiul pentru „Cel mai bun actor”, in semn de recunoastere a prestatiei actoricesti exceptionale din acelasi film. Song a interpretat rolul unui preot catholic care, in urma unui transfer de sange misterios se transforma intr-un vampir lacom. Premiul pentru „Cea mai buna actrita” a revenit veteranei Kim Hye-ja, care a avut un rol important in filmul lui Bong Joon-ho, „Mother”. Aceasta a avut o prestatie remarcabila, interpretand o mama aflata in pragul nebuniei care se lupta pentru a demonstra nevinovatia fiului ei ce sufera de tulburari mentale si caruia I se pune in carca o crima. Regizorul, actorul si producatorul Yang Ik-joon a castigat premiul pentru „Cel mai bun regizor de film independent” cu aclamatul sau success international „Breathless”, o poveste despre victima violentei domestice care se maturizeaza si devine la randu-i o bruta agresiva.

Premiile de anul trecut acodate in decembrie marcheaza cateva recorduri. Astfel, a fost pentru a patra oara cand Park Chan-wook a castigat premiul pentru Cel mai bun regizor, in datile precedente fiind premiat pentru „Joint Security Area”, „Sympathy for Mr. Vengeance” si „Old Boy”. De asemenea, actorul Song Kang-ho a castigat pentru a 5-a oara premiul pentru Cel mai bun actor, dupa „Joint Security Area”, „Memories of Murder”, „The Host” si „Secret Sunshine”.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

Publicat: duminică 13 decembrie 2009

thirst-poster „Thirst” a fost filmul anului in Coreea de Sud. Regizat si scris de Park Chan-wook, filmul e o adaptare libera dupa romanul lui Emile Zola, „Therese Raquin”. Filmul a fost nominalizar la Palme D’Or in acest an si a castigar Premiul Juriului la acelasi festival de la Cannes. Filmul a avut peste 11 milioane de dolari incasari in Coreea, strangand peste un million de spectatori in salile de cinematografe. In rolurile principale, cu 2 prestatii de exceptie, au fost distribuiti Song Kang-ho (colaborator apropiat al lui Park, o figura emblematica pentru filmul coreean contemporan, cu roluri in „Shiri”, JSA”, :Memories of Murder” sau, mai recent, „The Host” ori „Secret Sunshine”) si Kim Ok-bin, vedeta serialului Over the Rainbow si a lung-metrajelor Dasepo Girls si The Accidental Gangster, care a castigat in acest an premiul pentru cea mai buna actrita pentru rolul din „Thirst” la Festivalul International de film fantastic din Catalonia. Dupa spusele lui Park, filmul trebuia sa se numeasca initial „The Bat”, pentru a accentua sinistrul, insa, a spus acelasi regizor, „nu este vorba doar de vampiri. Este un film despre pasiune si despre un triunghi amoros. Simt ca e ceva oarecum unic, pentru ca nu e doar un thriller si nici doar un simplu film horror, ci, in acelasi timp, si o ilicita poveste de dragoste”. Filmul este crontroversat nu atat prin faptul ca este primul film coreean care sparge bariera tabu-ului acestei cinematografii legat de nuditatea frontala a unui personaj masculin, cat prin reactiile vehemente starnite de pozitia Bisericii Catolice la adresa realizatorilor filmului, care in mod direct, sustinea aceasta, i-a afectat imaginea.

Parintele Hyun, membru al Bisericii Catolice din Coreea de Sud, este un om pasionat de meseria sa si de acordarea de ajutor oamenilor sarmani si disperati. Orfan de mic, acesta s-a dedicat cu pasiune slujirii Domnului, sub obladuirea unui calugar orb. Insa in momentul in care mai multe persoane dragi mor din cauza bolilor acestei lumi, Hyun decide sa mearga in Africa, la laboratoarele Emmanuel. In aceste laboratoare parintele Emmanuel a reusit, la vremea lui, sa gaseasca partial antidotul pentru un virus mortal, numit Virusul Emmanuel. Daca populatia africana nu a mai fost afectata de virus, in mod straniu i-au cazut victima misionarii caucazieni si asiatici. Pentru a gasi un antidot, Hyun se ofera voluntar intr-un experiment. I se injecteaza virusul si apoi un antidot, dar, cum era de asteptat, moare. In scurt timp, insa, revine la viata… ca vampir.

thirst-secventa Un film pe care doar maiestria talentului unui mare regizor precum Park Chan-wook il putea pune atat de stralucit in scena. Un film care nu iese din tiparul obisnuit al productiilor marca Park Chan-wook, extrem de violent, presarat din plin cu umor negru si un comic de situatie amar si bizar, impletit cu ironii fine. Insa „Thirst” este in primul rand o opera de arta desavarsita, pornind de la indicatiile regizorale, jocul actorilor, scenariu, pana la imagini exceptional de bine redate, un montaj si o coloana sonora de nota 10. O adevarata bijuterie cinematografica ale carei sensuri cinefilii adevarati le vor savura dintr-o sorbire, dincolo de controversele pe care subiectul in sine le ridica. Recomandat doar unei anumite categorii de consumatori, si, evident, interzis minorilor.

Publicat: luni 26 octombrie 2009

kang-hye-jung-si-tablo Membrul trupei hip-hop Epik High, Tablo, si actrita Kang Hye-jung au devenit sot si sotie in urma unei ceremonii de nunta tinute in spatele usilor inchise, in urma cu o saptamana. La eveniment au participat ca invitati doar membrii familiilor celor doi, rude si prieteni apropiati, inclusive celebrul regizor Park Chan-wook si actorii Song Kanh-ho si Ahn Sung-ki. Formatia hip-hop Leessang, a carei ultima melodie se afla, in prezent, in varful topurilor muzicale din Coreea, a cantat un cantec de felicitare pentru noii casatoriti, care vor pleca in luna de miere in Europa in aceasta saptamana. „Sunt fericit ! Vom trai o viata minunata !” a scris Tablo sub o fotografie a lui impreuna cu proaspata sa sotie postata pe blogul personal la doar cateva ore dupa oficializarea casatoriei sale.

Cuplul si-a anuntat intentiile de casatorie la inceputul lui septembrie, impreuna cu vestea ca asteapta un copil. Cei doi s-au cunoscut la un concert Epik High tinut de Craciunul anului trecut, si de atunci au inceput sa se intalneasca. Kang este o actrita aclamata in Coreea, devenind un star cu rolul din „Old Boy” al lui Park Chan-wook, film care a castigat Marele Premiu la Cannes in 2004. Tablo este liderului unei formatii hip-hop formate din 2 persoane, extrem de populara in Coreea, care a debutat in 2003.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

Publicat: miercuri 12 august 2009

mr-vengeance Despre planurile realizarii unui remake dupa filmul premiat la Cannes a lui Park Chan-wook, „Oldboy”(2003) si dupa „Sympathy for Lady Vengeance”(2005) am vorbit in mai multe randuri pe site-ul nostru. Nu ar trebui sa fie o surpriza faptul ca filmul precursor al celor 2 productii, „Sympathy for Mr. Vengeance”, se va „bucura”, de asemenea, de un remake. Producatorul de film Lorenzo di Bonaventura a venit in urma cu putin timp in Seul cu numeroasa echipa de la filmul „G.I.Joe: The Rise of Cobra” pentru a-l promova, ocazie cu care, intr-o conferinta de presa, acesta a confirmat ca se afla in discutii cu CJ Entertainment in privinta planurilor de remake la Mr. Vengeance.

Cum proiectul este, inca, in stadiul de plan, nu au fost stabilit nici regizorul, nici actorii ce urmeaza a fi distribuiti in noul film. Sympathy for Mr. Vengeance a fost lansat in 2002, avandu-i in rolurile principale pe Song Kang-ho, Shin Ha-kyun, and Bae Doo-na. Filmul a fost primul din ceea ce ulterior s-a numit „Trilogia Razbunarii” a regizorului Park Chan-wook, iar in Statele Unite a avut o scurta perioada in care a rulat in cateva cinematografe, in anul 2005.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

Publicat: duminică 19 iulie 2009

park-chan-wook-hawaii Organizatorii Festivalului International de Film din Hawaii (HIFF) vor acorda un premiu si vor organiza o proiectie speciala in avanpremiera dedicata regizorului coreean Park Chan-wook, realizatorul dramei cu vampiri „Thirst”. Regizorul ca participa la acest eveniment, spre satisfactia realizatorilor festivalului. Proiectia, oferita prin intermediul companiei co-producatoare americane Focus Features, va avea loc pe 26 iulie. Pe durata vizitei regizorului coreean, in Hawaii, organizatorii ii vor acorda acestuia premiul „Viziune in Film”, un premiu care nu este acordat in mod obisnuit in festival. „Viziune in film” este acordat cu scopul de a onora regizorii ce au contribuit la arta cinematografica in mod global, fosti premiati de-a lungul timpului fiind Ang Lee si Zhang Yimou.

Aceasta proiectie in cadrul festivalului din Hawaii este una exclusivista, dedicata strict „organizatorilor si invitatilor”. „Thirst” va avea premiera in cinematografele locale pe 14 august, iar despre el, directorul de programare al festivalului, Anderson Lee, a spus ca e „intunecat, sexy si baroc”.

Festivalul de film Hawaiian va avea loc la mijlocul lui octombrie. Publicul local este deja familiarizat cu filmele anterioare ale lui Park, „Sympathy for Lady Vengeance”, „Old Boy”, „Sympathy for mr. Vengeance” sau „Joint Security Area” fiind toate proiectate la HIFF in anii trecuti.

Publicat: luni 22 iunie 2009

old-boy Cand s-a anuntat prima data ca Steven Spielberg si Will Smith incearca sa realizeze un remake american dupa „Old Boy” al coreeanului Chan-wook Park, cu scenariul scenaristului lui „Poseidon”, fanii si-au iesit din pepeni. Ulterior s-a dezvaluit faptul ca nu era vorba de un remake, ci de o adaptare americana a benzilor desenate originale japoneze ale lui Nobuaki Minegishi si Garon Tsuchiya, care au stat la baza filmului de succes al lui Park. In ciuda faptului ca viitorul film urma a se inspira din niste benzi desenate, fanii productiei coreene au ramas in continuare pe pozitie, contestand intentia lui Spielberg.

Ei bine, acum fanii se pot linisti (cel putin pentru o vreme), deoarece se pare ca editura japoneza Futabasha a dat in judecata compania coreeana de productie Show East datorita faptului ca aceasta a vandut drepturile unui remake al povestii la Hollywood. Futabasha insista asupra faptului ca Show East a incalcat prevederile intelegerii initiale dintre cele doua in momentul in care Show East a vandut dreptul de ecranizare al povestii companiei americane Universal Pictures. Acest lucru duce la lovirea de nulitate a contractului dintre cele Futabasha si Show East, incheiat in septembrie 2002, considera editura Futabasha. La fel, de nulitate sunt lovite si amendarea contractului din decembrie 2003, cand se extindeau drepturile de la realizarea unui film la toate materialele ce ar decurge din folosirea benzii desenate a editurii Futabasha.

Nu este de mirare faptul ca s-a ajuns la aceasta situatie. „Old Boy” a castigat Marele Premiu la festivalul de la Cannes din 2004 si a fost mult laudat de presedintele juriului de atunci, Quentin Tarantino. Este, poate, cel mai de succes film coreean al tuturor timpurilor sub aspectul incasarilor din intreaga lume, iar intrarea pe fir a lui Spielberg si intentia unui remake a creat impresia, pentru editura japoneza, ca a fost pacalita de partenerul coreean care, dupa ce s-a folosit, in baza contractului, de materialul oferit de editura, a vandut drepturile unei companii americane. Astfel s-a ajuns la o disputa juridical careva fi curand transata in Justitie. Pana atunci, proiectul stagneaza iar Will Smith si Steven Spielberg vor trebui sa-si caute alte filme la care sa lucreze.

Publicat: luni 22 iunie 2009

park-chan-wook Park Chan-wook s-a ales, in acest an, cu un premiu la marele festival de film de la Cannes. Acesta a declarat, dupa ce a castigat premiul: „Am simtit ca si cum am castigat deja un premiu in momentul in care am fost invitat sa ma intrec cu cei mai buni cineasti ai lumii. Insa dupa, am primit multe aplauze la gala prezentarii filmului, iar mai apoi un premiu real. A fost ca si cum as fi primit 3 premii intr-unul singur.” Filmul sau, „Thirst”, a castigat premiul juriului la cea de-a 62-a editie a festivalului international de film de la Cannes. Intr-un interviu acordat acum o luna intr-un hotel din Cannes, Park Chan-wook a spus ca dintre toate ovatiile primite la scena deschisa de-a lungul timpului pentru filmele sale, cele de la Cannes din acest an au fost si cele mai impresionante: „Departe de a ma gandi la vreun premiu, ma rugam doar ca spectatorii din sala sa nu-mi ridiculizeze filmul sau sa paraseasca sala de proiectie in mijlocul acesteia. Am fost fericit sa vad ca le-a placut filmul meu.”

park-chan-wook-cannnes-2009 Park, care a castigat primul premiu al jurului la Cannes in 2004 pentru „Old Boy”, a pus mana pe inca un premiu similar 5 ani mai tarziu, consolidandu-si renumele de regizor recunoscut la nivel mondial. Intrebat daca era sau nu suparat pentru faptul ca nu a primit un premiu mai prestigios decat cel al juriului, Park a raspuns: „Vampirii nu pot suge cat sange si-ar dori. Cu toate ca prestigiul fiecarui premiu conteaza, sunt fericit ca ma pot alatura celorlalti castigatori, mai ales in acest an, cand au intrat in competitie multe filme de top„. Trebuie remarcat, insa, faptul ca Park a castigat un premiu la Cannes de fiecare data cand a fost invitat sa participe la festival. Chiar a devenit, de fiecare data, unul din cineastii favoriti atat ai publicului, cat si a celorlalti colegi de breasla. „In Coreea sunt privit ca un regizor de varsta mijlocie, insa la Cannes toata lumea se gandeste ca sunt tanar„, a spus Park zambind. „Sunt foarte entuziasmat de fiecare data cand aud numele celorlalti regizori participanti in competitie la festival, ca si cum sunt fanul lor de o viata„, spunea Park acum o luna, cand festivalul era in plina desfasurare.

park-chan-wook-conferinta-presa Cat priveste „standing ovation”-urile pe care filmul sau, „Thirst”, l-a primit pe 15 mai, in seara proiectiei oficiale la festival, Park a spus ca s-a simtit atat de jenat incat vroia sa fuga: „In acel moment, ma gandeam ca a aplauda o perioada de timp atat de lunga trebuia sa fi provocat multa durere. Insa cand am aplaudat „Mother” al regizorului Bong Joon-ho ca simplu spectator, simteam nevoia sa continui sa aplaud pana nu mai puteam„.

park-chan-wook-canees-2009-1 Premiul castigat de „Thirst” la Cannes a fost foarte apreciat de industria cinematografica din Coreea, aflata intr-o perioada de recesiune. In acest an, 10 filme coreene au fost invitate la Cannes, cel mai mare numar de prezente de pana acum. Park a declarat ca reusita sa spera sa contibuie la imbunatatirea atmosferei din industria de film coreeana, chiar daca aceasta nu va avea rezultate imediate sub aspectul beneficiilor economice. „S-ar putea ca filmul meu sa nu atraga milioane de oameni in salile de cinematograf, insa va avea o influenta psihologica pozitiva„. Regizorul a mai adaugat ca oamenii care au vizionat „Thirst” si „Mother” l-au felicitat la Cannes si i-au spus ca editia din acest an a fost o celebrare a filmului coreean in ansamblul sau. „Ce conteaza cel mai mult e starea de spirit. Pana nu demult, filmul coreean atragea putin atentia publicului. Sper ca acest succes sa serveasca drept moment de rascruce. Cred ca impreuna, „Thirst” si „Mother” vor avea un mare impact„.

Premiul de la Cannes are o importanta speciala pentru Park. Acesta a declarat ca cele 3 filme tematice din „ciclul razbunarii” pot fi comparate cu o masa completa, in timp ce „I’m a Cyborg but that’s ok” a fost ca un desert. Iar „Thirst”, a carui productie a inceput, practic, acum 10 ani, poate fi comparat cu ultimele imbucaturi din desert si plata consumatiei. Acesta este sensul cercului care simte regizorul ca se inchide cu „Thirst”.

revenge-trilogy La ceremonia de premiere, pe 24 mai, Park spunea, in discursul de acceptare al premiului, ca a avut un drum lung de urmat pentru a ajunge un artist autentic: „Artistii sunt deseori zugraviti ca niste persoane care isi storc creierii pentru a oferi niste creatii, iar eu respect asemenea oameni, insa eu pur si simplu ma bucur de munca ce o fac si ma simt bine in compania ei. Si eu am incercat sa-mi storc creierii cand mi-am produs primele 2 filme, dar din moment ce au primit un raspuns lipsit de entuziasm, am luat o lunga pauza. Acum, sunt fericit ca pot sa fac filme si sunt recunoscator fiecarui membru al echipei mele. Cand am primit acest premiu, mi-am amintit fata fiecarui membru din staff-ul de productie„, a spus Park. „Cea mai mare recompensa pentru un regizor e sa-si vada actorii ce apar in filmul lui castigand recunoasterea talentului lor. As fi vrut ca si distributia lui „Old Boy”, „Sympathy for Lady Vengeance” si „I’m a Cyborg but that’s ok” sa primeasca un premiu. Insa actorii nu primesc tot timpul premii pentru talentul lor. Deseori, premiile sunt date dinainte„.

parkchanwook Park a spus ca deja s-a gandit la viitoarea lui productie. Acesta doreste sa portretizeze imaginea unor oameni obisnuiti intr-o poveste de viata mai mult decat reala deoarece de departe, filmele lui de pana acum s-au concentrat pe niste personaje excentrice. „Sub aspectul genului filmului, doresc sa incerc o drama western. Din cand in cand cer studiourilor americane sa-mi trimita scenarii bune, deoarece vreau sa produc un film despre fondarea Americii.” Intrebat daca intentioneaza sa debuteze la Hollywood, Park a spus ca depinde de film. „Cata vreme am o idee buna, sunt pregatit sa merg sa filmez chiar si in Bangladesh. Nu aspir sa produc doar blockbuster-uri, astfel ca Hollywood-ul nu e telul meu final„.

Ramane de vazut care va fi urmatorul proiect al celebrului regizor coreean. Un lucru este cert: despre „Thirst” s-a vorbit si se va mai vorbi mult in acest an. Park Chan-wook si-a spus cuvantul, in acest an.

Publicat: duminică 31 mai 2009

cannes-sigla Ecourile celei de-a 62-a editii a festivalului de film de la Cannes nu s-au stins, inca, in Asia, unde presa nu mai conteneste cu elogiile la adresa castigatorilor. A trecut o saptamana de cand juriul de la Cannes, prezidat de Isabelle Huppert, a anuntat castigatorii, cu ocazia ceremoniei de inchidere a festivalului. Asia a fost, dupa Europa, continentul cu cei mai multi laureati. Cel mai bun regizor a fost desemnat Brillante Mendoza pentru filmul „Kinatay”; premiul juriului a fost acordat filmului regizat de coreeanul Park Chan-Wook, „Thirst”. Premiul pentru cel mai bun scenariu a revenit lui Mei Feng pentru scenariul filmului lui Lou Ye, „Spring Fever” (China). Iranianul Bahman Ghobadi a castigat cu filmul sau „No One Knows About Persian Cats” premiul special „Un Certain Regard”. In sfarsit, in privinta premiilor „Cinefondation” acordat pentru sustinerea tinerilor cineasti aflati la inceput de drum, Song Fang (China) a castigat cel de-al doilea astfel de premiu pentru filmul „Goodbye”, iar cel de-al treilea premiu a revenit coreeanului Jo Sung-hee pentru „Don’t Step out of the House”.

Prin filmul „Thirst”, Chan-wook Park castiga pentru a doua oara in cariera un premiu la Cannes (prima oara cu „Old Boy” in 2004), si pentru a treia oara un premiu international la un festival de film (in 2007, „I’a a Cyborg, but that’s ok”a castigat premiul Alfred Bauesr la Berlin). „Thirst” a fost si cel de-al patrulea film coreean premiat de-a lungul timpului la Cannes, dupa „Strokes of Fire” (2002), „Old Boy” (2004) si „Secret Sunshine” (2007). In discursul scurt tinut pe scena festivalului, in momentul inmanarii premiului, Park a tinut sa sublinieze ca pentru el, placerea de a crea este motorul care il impulsoneaza sa faca filme, adaugand ca vrea sa impartaseasca onoarea acestui premiu cu prietenul sau apropiat si colegul sau, Song Kang-ho, care a jucat in acest film rolul preotului catolic: „A face un film e o bucurie sincera de la inceput pana la sfarsit, iar ultima etapa a acestei bucurii este sa fii prezent la festivalul de film de la Cannes”. In Coreea, „Thirst” a strans peste 2,1 milioane spectatori in salile de cinematograf in mai putin de o luna, de la premiera sa din 30 aprilie. Este de asteptat ca acest success international de rasunet sa creasca numarul spectatorilor din cinematografe la acest film.

Filmul lui Bong Joon-ho, „Mother”, care a intrat in competitie la sectiunea „Un Certain Regard”, a plecat cu mainile goale de la festival, in ciuda aprecierilor criticilor si a spectatorilor. Aceasta poate spune mult despre performanta realizata de Corneliu Porumboiu, care a castigat premiul juriului la aceeasi sectiune unde a concurat „Mother”, Bong Joon-ho fiind un regizor coreean de talie mondiala, dupa succesul lui „The Host”. Cat priveste premiul castigat de filipinezul Brillante Mendoza pentru cea mai buna regie, parerile criticilor sunt impartite. Multa lume si o parte a criticilor considera ca filmul lui, „Kinatay” („Macelarita”), este o productie mai mult decat modesta, plina de scene sadice si de prost gust (o drama despre un barbat care violeaza, ucide si cioparteste o tanara prostituata filipineza). „New York Times” il considera un film „socant”, in timp ce „The Star” relateaza despre reactia salii la aflarea castigatorului: „Multi dintre castigatorii din seara trecuta de la Palais des Festivals au fost intampinati cu fluieraturi de criticii de film care au urmarit cereminia de premiere prin intermediul unei televiziuni cu circuit inchis intr-o sala invechinata cu cinematograful Debussy… Aceasta reactie este nimic in comparatie cu gafaiturile de revolta care au insotit momentul de glorie al lui Brillante Mendoza in momentul in care i s-a inmanat premiul pentru cel mai bun regizor.”

Pana in momentul in care filmul lui Mendoza nu va fi distribuit pe scara larga in intreaga lume (este stiut faptul ca filmele din Asia de Sud-Est ajung foarte greu in lumea „civilizata”, sub aspectul distribuirii lor, lipsa de interes pentru aceste productii datorandu-se in principal calitatii slabe a filmelor din aceasta regiune a Asiei), e greu sa consideri punctul de vedere al unor jurnalisti sau critici de film necunoscatori ai filmului asiatic drept ceva autoritar in domeniu. In definitiv, decizia acordarii acestui premiu apartine unui juriu alcatuit din persoane avizate. Nu trebuie uitat nici faptul ca regizori precum Quentin Tarantino (Inglorious Bastards) si Ang Lee (Taking Woodstock) au fost invinsi de pana mai ieri anonimul Mendoza; este firesc sa existe acest val de frustrare, multi consierand ca festivalul de la Cannes este o afacere a „granzilor”. Dar si de aceasta data festivalul a surprins sub aspectul castigatorilor, infirmand orice preziceri puternic influentate de modul de gandire american care, iata, nu a reusit sa-si puna amprenta asupra membrilor juriului. Toate aceste speculatii nu au cum sa diminueze meritele castigatorilor, si fara indoiala multe din filmele premiate la Cannes se vor regasi pe lista castigatorilor si a altor festivaluri internationale care se vor desfasura in acest an in lume.

ceremonia-de-inchidere Palme D’Or-ul a revenit in acest an regizorului veteran Michael Haneke pentru filmul „The White Ribbon”, iar Marele Premiu – filmului „Un Prophete” al lui Jaques Audiard. Cele mai bune interpretari au fost considerate cele ale lui Christoph Waltz din „Inglorious Bastards” al lui Quentin Tarantino si a actritei Charlotte Gainsbourg in filmul lui Lars von Trier, „Antichrist”. Premiul „Un Certain Regard” a revenit filmului regizorului grec Yorgos Lanthimos, „Dogtooth”, iar premiul juriului la aceeasi sectiune – filmului regizorului roman Corneliu Porumboiu, „Politist, adjectiv”. Alain Resnais a primit premiul onorific pentru exceptionala contributie la istoria filmului universal.

Publicat: miercuri 6 mai 2009

Regizorii coreeni de top ai momentului au fost recent invitati sa participe la prestigiosul Festival international de film de la Cannes, care se va desfasura intre 13 si 24 mai 2009 pe Coasta de Azur. Reprezentantii festivalului au facut publica lista competitorilor din acest an si membri juriului pe site-ul web al festivalului. Conform acestei liste, Park Chan-wook cu filmul sau „Thirst” va intra in competitie pentru Palme D’Or, premiul suprem care recompenseaza cel mai bun film al anului. E pentru a doua oara cand un film al lui Park este nominalizat, primul fiind „Old Boy”, in 2004. In acel an, „Old Boy” a castigat Marele Premiu al Juriului. Thrillerul „Thirst” spune povestea unui preot ce devine vampir si se indragosteste de sotia prietenului sau. Filmul a avut premiera in Coreea pe 30 aprilie. „Am lucrat la proiecte experimentale chiar in trecut, cand lumea isi facea griji pentru industria coreeana de film, si sunt fericit ca munca mea dificila a fost, in sfarsit, recunoscuta„, a declarat Park in momentul in care a aflat despre noua nominalizare.

Regizorul Park Chan-wook tine deja prima pagina a publicatiilor de specialitate cu noul sau film „Thirst”, al carui scenariu l-a scris impreuna cu Jeong Seo-kyeong si scriitorul Choi In. „Nuvela (scrisa de Choi In) care a stat la baza scenariului isi are radacinile in „Therese Raquin” al lui Emile Zola, si este produsul a doua tari, trei secole si patru autori„, a spus Park. Realismul secolului 19 si legendele cu vampiri occidentale se imbina intr-un mod natural, plamadind o poveste mutata in spatiul Coreei moderne. Cartea, dupa spusele lui Park, se citeste repede si usor, chiar daca este supraincarcata cu detalii descriptive luxuriante. Proza descriptive lasa imaginatia sa zburde, limitand dialogurile si concentrandu-se pe descrierea psihicului unui om chinuit de soarta.

Filmul lui Park se asteapta sa fie unul care sa trezeasca multe controverse in tarile de religie catolica, datorita subiectului (o aventura extraconjugala mortala intre un preot catolic devenit vampire si sotia prietenului sau. Daca partea cu vampiri este familiara audientei occidentale, amatorii de film si criticii ar putea reactiona negativ la faptul ca un preot este anti-eroul, in acest film. Premiera din 30 aprilie a facut ca „Thirst” sa fie, pana in prezent, cel mai asteptat film coreean al acestui an, rezervarile la biletele din ziua premierei fiind epuizate in doar 10 minute.

Coreea va mai avea un reprezentant la Cannes, prietenul lui Park, cineastul Bong Joon-ho fiind nominalizat la sectiunea „Un Certain Regard” cu noul sau film „Mother”. Bong a castigat in 2007 premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul international de film din Porto pentru „The Host”, celebrul film cu un monstru care terorizeaza un oras coreean. Bong este, astfel, pentru a treia oara invitat sa participe la Cannes. „Mother” o are in rolul principal pe actrita veterana Kim Hye-ja, care interpreteaza rolul unei mame lovita de nenorocire, care lupta pentru a demonstra nevinovatia fiului ei in fata unei false acuzatii de crima. In Coreea, filmul se va lansa in luna mai.

In acelasi timp, Lee Chang-dong (regizorul filmului „Secret Sunshine” din 2007, care i-a adus premiul de interpretare la Cannes actritei Do-yeon Jeon) va face parte din juriu, alaturi de actrita franceza Isabelle Huppert, actrita taiwaneza Shu Qi si regizorul american James Gray. „Secret Sunshine” al lui Lee Chang-dong a fost nominalizat la Palme D’Or in 2007, in timp ce un alt film de-al lui, „Oasis” (2002) a castigat premiul special al regizorilor la Festivalul de film de la Venetia din 2003.

In acest an, alte 20 de filme importante au intrat in competitie la Cannes, intre acestea aflandu-se „Inglorious Bastards” regizat de Quentin Tarantino, cu Brad Pitt in rolul principal, sic el mai nou film al lui Ang Lee, „Taking Woodstock”, regizorul taiwanez revenind in Statele Unite pentru regasirea succesului, dupa admirabilul „Lust, Caution” facut in China.

The Moon is… the Sun’s Dream (1992) – filmul de debut al apreciatului regizor Park Chan-wook

Cunoscutul regizor Park Chan Wook va regiza serialul BBC “The Little Drummer Girl”

Park Chan Wook – despre viitorul filmului coreean

The Handmaiden (2016) – Park Chan-wook şi cea mai provocatoare realizare a carierei

„The Handmaiden” al lui Park Chan-wook stabileşte un record la doar 4 zile de la premierã !

Film coreean vândut în 116 ţãri înainte de a fi finalizat !

A Bizarre Love Triangle (2002) – o bizarerie dulce-acrişoarã cu Gong Hyo-jin la 22 de ani

A Boy Who Went to Heaven (2005) – basmul pentru adulţi ce schimbã semnificaţia Crãciunului…

Crush and Blush (Miss Carrot) (2008) – Kong Hyo-jin la superlativ într-un film multi-premiat produs de Park Chan-wook !

Night Fishing (2011) – Park Chan-wook şi primul film filmat cu iPhone4 !

Stoker – primul film de limbã englezã a lui Park Chan-wook

Laureaţii anului 2009 în industria filmului coreean

Thirst (2009) (subtitrare in limba romana)

Kang Hye-jung, protagonista din „Old Boy”, s-a măritat cu un interpret de hip-hop

După Oldboy şi Lady Vengeance, americanii completează trilogia cu încă un remake: Mr.Vengeance

Park Chan-wook premiat în Hawaii

Show East acţionată în Instanţă pentru vinderea drepturilor de remake a lui Old Boy

Park Chan-wook – cel mai exponenţial regizor coreean al momentului

Festivalul de la Cannes s-a încheiat, Asia şi-a luat partea ei de premii

Cannes 2009 şi prezenţele asiatice din acest an