man15Vazand amenintat viitorul fratelui sau si cel al lui Tae Sang, Chang Hee se decide sa elimine sursa raului ce a stat in calea celor doua persoane la care tinea. O momeste pe Mi Do pe un drum laturalnic din apropierea cabanei lui Tae Sang, si profitand de lasarea intunericului da cu masina peste ea. In timp ce incearca sa fuga de la locul faptei da peste o masina, insa reuseste sa se faca nevazut exact la timp. Mi Do ajunge in spital in stare grava, toata familia ajunge acolo, iar Tae Sang e invinovatit imediat de tatal fetei. Intre timp, dupa ore de asteptare grea, Mi Do se trezeste. Doar ca primul cuvant pe care il spune e “Tee Tee”, urmat de o apucare a mainii acestuia, in fata lui Jae Hee si a familiei sale ! Si-a amintit de persoana care probabil i-a fost cea maid raga pana atunci. De Jae Hee nu-si aminteste deloc. Il priveste ca pe un barbat ciudat, ale carui insistente ii apar jenante. Tot ce tine de Jae Hee, de calatoria in Guam, de trecutul duplicitar e sters parca cu buretele din memoria lui Mi Do, iar tot ce a ramas e amintirea lui Tae Sang si a familiei sale. Cu cat Jae Hee incearca mai mult sa stea in prajma ei, Mi Do il respinge autoritar, marturisindu-i nelinistea ce o simte in prezenta lui Jae Hee. Tae Sang il sfatuieste pe acesta sa se ocupe de afacerea din Hong Kong pana Mi Do se recupereaza si ii revine memoria, insa Jae Hee devine tot mai suspicios. Incepe chiar o ancheta pe cont propriu, la locul faptei, unde tot ce mai gaseste e unul din pantofii roz ai fetei. Ploaia a sters toate indiciile, iar singura pista pe care merge politia e o urma din vopseaua masinii gasita in hainele lui Mi Do. Dar pana la obtinerea rezultatelor analizei tot ce se poate face e sa se astepte… Insa Chang Hee nu si-a spus ultimul cuvant. Un mare secret e tainuit inca de acesta…

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

fairy03Criza economica loveste Coreea, afectand viata de zi cu zi a intregii societati. Jang-mi se teme pentru locul ei de munca in momentul in care aude ca se fac disponibilizari, si trage cu dintii sa nu-si piarda slujba, facand ore suplimentare din proprie initiativa. Dar in ultima vreme viata sotului ei, Myeong-je, pare a se fi schimbat. E tot mai irascibil si necomunicativ, iar faptul ca sotia ii gaseste in buzunar un bilet la parcul de distractii unde ar fi trebuit sa intre gratis pentru o filmare pentru compania la care lucra o pune pe ganduri. Pana cand intr-o zi fratele lui Myeong-je o suna si ea afla intamplator ca sotul ei si-a pierdut de mult locul de munca. Fara ca Jang-mi sa stie, Myeong-je lucreaza part-time intr-o piata pe o suma ridicola de bani si refuza cu incapatanare sa-i spuna adevarul sotiei sale. Aceasta stare duce cum era previzibil la o racire a relatiei celor doi, iar una din minciunile lui Myeong-je pare a pune capac la toate. Suparata ca sotul ei nici macar nu si-a amintit ca a doua zi e ziua ei de nastere, Jang-mi isi ia lumea in cap si pleaca pe insula Jeju, in vizita la iubirea ei din anii facultatii, Jeong-wu. In ultima clipa, Myeong-je isi aminteste ca e ziua sotiei, dar surpriza pe care i-o pregateste e destul de tardiva… Gaseste casa pustie, iar Jang-mi nu raspunde la telefon. Sa se fi sfarsit viata ca de basm pentru cei doi ?

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

BD08O prietena a mamei sale il abordeaza pe Sun-Jae si ii spune acestuia ca seamana cu tatal sau cand era la aceeasi varsta. Cine sa fie oare acesta persoana, mai ales ca mereu i se spunea ca nu seamana cu tatal sau? Perseverent in cautarea lui Zero, folosind si banii ca argument, Min-Chul este socat sa vada barbatul care o petrece pe pacienta implicata in cautari, la sala de operatie, si banuiala lui privind identitatea lui Zero se confirma. Iar lucrurile se complica… Sena devine banuitoare si geloasa pe sora sa in legatura cu Sun-Jae si se straduieste sa-i dovedeasca acesteia cat de mult o place baiatul, punand la cale o strategie care se intoarce impotriva ei. Gelosi sunt si cei doi frati, care se confrunta fata in fata, dezvaluindu-si reciproc adevaruri doar banuite pana atunci. Si ambii se comporta copilareste in fata lui Yon-Soo, apeland la tot felul de manevre, pentru a o avea aproape Intre frazele cu subinteles ale Senei, tonul ridicat, insomnia lui Sun-Jae si accesul de furie al lui Min-Chul, oare care va cantari mai mult in inima fetei?

Prezentarea: poet24 – asiacinefil.com

may38S-ar fi zis ca dupa aflarea faptului ca Hae Joo este fiica lui, Jang Do Hyeon se va prabusi. Nici vorba de asa ceva, dupa o scurta clatinare diavolul isi revine, ba mai mult decat atat este chiar mandru ca aceasta este fiica lui. O senzatie pe care nu a mai resimtit-o niciodata pana acum. Hae Joo insumeaza toate calitatile pe care si-ar dorit fi sa le aiba fiul lui, Il Moon si pe care acesta, cu toata stradania, nu le-a dobandit niciodata. Aceasta insa nu este ultima lovitura pe care o primeste magnatul. Park Gi Cheol, de pe patul, de spital face dezvaluiri complete care sunt prezentate intr-o conferinta de presa organizata de fiul lui si astfel faptele josnice ale lui Do Hyeon sunt aduse la cunostinta intregii natiuni. O data cu lovitura de gratie pe care i-a dat-o acestuia, Chang Hee se simte eliberat de toata povara razbunarii ce a dus-o singur. Privirea lui a redevenit calda, senina, iar chipul luminos pastreaza totusi o unda de tristete. Infrant de propria fiica printr-o competitie cinstita, Jang Do Hyeon stie ca epoca lui, epoca intunericului a luat sfarsit. Acum urmeaza era fiicei lui. Pentru toate faradelegile si abuzurile lui urmeaza sa primeasca ani grei de inchisoare…

Ramane sa descoperiti singuri ce cale isi va alege fiecare dintre eroii nostri pe viitor. Intreg serialul ne-a aratat ca intotdeauna facem alegeri, mai bune sau mai rele; e bine ca intotdeauna sa avem forta si taria sa ne urmam visul si sa-l impartasim cu incredere cu cei apropiati noua…

Prezentarea: mialex55 – asiacinefil.com

may37Obtinand microfilmul, Lee Geum Hee il inmaneaza imediat Hae Joo-ei. Din nefericire, Jang Do Hyeon o urmareste si inregistreaza discutia dintre cele doua. Pusa in fata evidentei, Geum Hee nu mai poate nega si isi dezvaluie toata ura si dezgustul fata de el. Cu toata impotrivirea lui, femeia isi face bagajele si paraseste a doua oara casa. Ciudat este ca Do Hyeon nu se agita. Decriptarea filmului de catre procuratura dezvaluie lucruri neasteptate… Numai ca Do Hyeon nu mai este atat de in siguranta pe catcrede, si pana si ultimul membru al familiei se intoarce impotriva lui. In Hwa este ea trufasa, dar are un suflet curat, cinstit si nu poate accepta ororile tatalui sau. Asa ca merge la Hae Joo si-i cere iertare pentru ca i-a luat tot, familie, iubit… La randul ei Hae Joo, cu sufletul ei mare ii inlatura orice vina si fetele se imbratiseaza ca doua surori, ceea ce si erau de fapt. Kang San, nelinistit de comportamentul femeii pe care o iubeste, se grabeste si o cere in casatorie. Dar mare dezamagire… este refuzat. Familia fetei, care intre timp o inconjoara cu dragoste si caldura, vine in ajutorul lui San. Unchiul Yoon ii dezleaga misterul refuzului, asa ca San, coplesit, isi rememoreaza momentele fericite petrecute cu Hae Joo din copilarie si pana in prezent, trece in revista nenorocirile pe care Do Hyeon le-a adus asupra familiei lui si ajunge la o concluzie… In Hwa ii cere socoteala lui Chang Hee si-l asemuieste cu tatal ei. Tanarul are un moment de slabiciune si se intreaba daca n-ar fi momentul sa se opreasca acum cand toata familia l-a parasit pe nemernic, sau sa-l decapiteze complet? Parasit de toti, ne-am insela daca am crede ca magnatul se da batut. Urmeaza fapte si mai cumplite si incredibil, una din lovituri ii este aplicata chiar de In Hwa, intr-un moment foarte critic …

Prezentarea: mialex55 – asiacinefil.com

man14Dovezile tradarii lui Mi Do incep sa iasa pe rand la iveala. Dar poate cea mai dureroasa dovada e inregistrarea accidentala pe care camera de luat vederi a lui Tae Sang o face cat timp lipseste de acasa. Asta dupa ce anterior se straduise sa inregistreze un mesaj de ziua lui Mi Do, numai ca sa descopere ca singura temere a fetei e ca nu va fi lasata sa plece niciodata de langa el. Si ce marturisire, facuta tocmai principalului vinovat de toate, Jae Hee ! Tae Sang e mai mult decat socat, in special ca ii ceruse lui Jae Hee sa nu se mai repete incidentul din dressing, adica chiar sub nasul lui, in casa lui. Intr-un acces de furie, Tae Sang distruge figurinele ce simbolizau iubirea lui Tee Tee pentru Mi Dol si pleaca in graba de acasa. Pe drum, in miez de noapte, are o pana si e la un pas sa-si piarda viata intr-un accident de masina. Pentru cateva ore dispare, si toata lumea e ingrijorata. De la companie, toata lumea se intreaba unde a disparut presedintele fara sa spuna o vorba, si avand telefonul inchis. Chang Hee incepe cautarile, temandu-se ca ceva rau s-a intamplat. Acasa la Tae Sang atmosfera e incordata. Mama lui Mi Do gaseste pe jos figurinele sparte, insa nu-si explica cum au putut cadea de pe pian, in timp ce Mi Do, cu musca pe caciula, incearca sa ascunda faptul ca auzise cum fusesera sparte figurinele chiar de Tae Sang. Misterul disparitiei bruste a lui Tae Sang e dezvaluit intamplator de mama lui Mi Do, care il suna pe ginere si, surpriza, acesta ii raspunde. Aflat la o cabana dintr-o zona rurala, acesta isi cauta linistea, bantuit de glasul lui Mi Do si de soaptele lui Jae Hee rostite pe ascuns la urechea lui Mi Do. Mama fetei ii propune lui Tae Sang sa participe la o cina in familie, ocazie cu care sa anunte casatoria cu Mi Do, fapt pe care Tae Sang il accepta. Insa modul in care vor evolua lucrurile pornind de la acea cina va fi unul de-a dreptul imposibil de anticipat de cineva.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

man13Jae Hee comite o greseala impardonabila pentru un pseudo-amant in momentul in care la un pas de a fi prins asupra faptului in bratele lui Seo Mi Do imbraca din greseala una din camasile lui Tae Sang. Poate ca greseala incepatorului in d’ale lui Casanova (desi poate ar trebui sa poate o masca cu chipul lui Casanova pentru a se ridica la nivelul proverbialei frumuseti a acestuia) ar fi trecut neobservata daca atat camasile sale cat si ale lui Tae Sang nu ar fi avut brodate pe mansete initialele posesorului de drept. Camasa gasita intamplator de Tae Sang in garderoba sa e sfasiata in bucati cu furia gangsterului de altadata. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, pe la spatele lui Tae Sang, Jae Hee ii trimite un sms fetei, exprimandu-si ingrijorarea pentru ea si dandu-se cocos cand el insusi fuge ca un las. Episodul il trezeste pe Tae Sang la realitate, astfel ca incearca sa inghita si aceasta tradare de dragul prieteniei fata de Chang Hee si a iubirii ce i-o poarta lui Mi Do. Incearca sa se comporte ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, dar nu mai sta pe ganduri si dupa ce ii ofera un cadou costisitor lui Mi Do, ii readuce in discutie dorinta de a se casatori cu ea. Si asta cat mai repede, pe cat posibil peste o luna. Stie ca daca nu o face, o va pierde definitiv pe fata. In acelasi timp, ii trimite un avertisment lui Jae Hee, ce se afla in Hong Kong pentru a obtine acordul unui important investitor sa se asocieze cu Copacul de Aur. Dar pe neasteptate Jae Hee revine in tara, si inevitabila infruntare fata in fata se produce, intr-o scena plina de intensitate.Cei doi pretendenti joaca cu cartile pe fata.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

BD07Min-Chul pune la cale un adevarat scenariu pentru descoperirea compozitorului Zero. Casa de discuri Victory regizeaza o solicitare pentru Zero din partea unei fete bolnave, mizand ca acesta nu va refuza. Desi Zero accepta sa raspunda solicitarii cu conditia expresa ca nimeni de la Victory sau din familia Lee sa nu se arate sau sa fie in preajma, Min-chul pleaca in graba de acasa si sta ascuns pentru a descoperi cine este Zero. Oare va reusi? Tot grabit paraseste casa si Sun-Jae, care sa fie urgenta lui ? Mama lui Sun-Jae primeste un buchet de flori pentru aniversarea casatoriei cu tatal lui si gestul o socheaza pe aceasta. Cine este personajul misterios care stie de aceasta data? Sena sustine primul ei concert, care incepe bine, spre bucuria si incantarea lui Sun-Jae si a lui Yon-soo, dar cineva o saboteaza si totul se sfarseste intr-o baie de lacrimi. Are nevoie si chiar gaseste un umar pe care sa-si verse amaraciunea. Sun-Jae, desi raspunde solicitarilor Senei, cauta mereu motive sa fie in preajma surorii mai mari, mintea nu-i mai sta la carte si pune totul pe seama… asteniei de primavara. Acesta sa fie adevarul? Min-Chul o scoate si el pe Yon-Soo la o plimbare matinala si ii martusireste acesteia ca se simte confortabil in prezenta ei, din ce in ce mai mult! Si confuzia eroilor nostri… creste.

Prezentarea: poet24 – asiacinefil.com

spring18Eun-Young, cu inima franta de promisiunea facuta la mormantul mamei ei, il priveste indurerata pe Jae-Ha care-i rosteste numele in somn, dar ramane neinduplecata. Apoi il insoteste pe Phillip in cautarea bunicilor si a mormantului mamei lui. Din nefericire, bunicul este neinduplecat, nu vrea sa-si recunoasca nepotul metis. Phillip este foarte dezamagit si crede ca nu ar fi trebuit sa vina; din cauza respingerii este trist, se simte fara identitate. Insa, in mod neasteptat apare bunica ce-si recunoaste cu dragoste nepotul si acesta isi elibereaza in bratele ei toata suferinta stransa atata timp in adancul sufletului sau. La intoarcere, in fata casei, Phillip isi arata toata caldura si blandetea lui inimaginabila fata de suferinta fetei si o imbratiseaza cu empatie. Iar Jae-Ha care o astepta pleaca in tacere, resemnat . Phillip il gaseste pe Jae-Ha la pian si ii povesteste unde a fost impreuna cu Eun-Young. Fiecare dintre ei isi marturiseste, in felul lui, sentimentele pe care le are fata de ea. Intre cei doi barbati nu mai exista resentimente, prietenia lor este in continuare la fel de calda, de trainica. A doua zi Phillip merge cu Eun-Young la o expozitie, iar Lee-Na care aflase de aceasta iesire, aranjeaza o intalnire “intamplatoare”, ea fiind insotita de mama lui Jae-Ha. Tinerii iau masa impreuna cu cele doua femei, unde apare si Jae-Ha, surprins de companie. In timpul mesei mama face afirmatii stanjenitoare si dureroase atat pentru Jae-Ha cat si pentru Eun-Young. Lee-Na nu se dezminte si pune si ea sare pe rana cu invitatiile pentru nunta ce va avea loc in curand. Jae-Ha se va resemna, va accepta dorinta ei, sau….?

Prezentarea: mialex55 – asiacinefil.com

may36Daca cerul s-ar fi prabusit, nu ar fi avut asupra Hae Joo-ei effect mai devastator ca cel al rezultatelor testului ADN. Hae Joo nu accepta sub nici o forma ca in venele sale curge sangele demonului. Ea nu recunoaste decat doi tati: Yoon Hak Soo si Chun Hong Chul, cel care a crescut-o. Asa ca ii cere mamei sale, care la randul ei este in prag de a-si pierde mintile sub povara pacatului ei, sa uite totul, nu a facut niciodata un test, totul a fost un vis. Tanara este atat de marcata incat isi pierde controlul, isi neglijeaza sanatatea, munceste ca nebuna la sapa de foraj, desi mana ranita nu o ajuta, pentru a se razbuna cat mai curand pe Jang Do Hyeon si isi varsa furia asupra lui San si a familiei care nu inteleg ce se petrece cu ea. Procurorul Yoon strange suficiente dovezi pentru a-l acuza pe Il Moon, acesta nu mai are nici o scapare. Chang Hee ii aduce la cunostinta lui Do Hyeon ca nu-l pot salva de pedeapsa din motive de moralitate; opinia publica ar fi influentata negativ, credibilitatea firmei este deja grav prejudiciata, bancile nu le mai acorda credite si urma si prezentarea pentru obtinerea drepturilor de foraj. Un nou scandal le-ar periclita definitiv obtinerea lor. Lee Geum Hee, in disperarea ei, realizeaza ca Park Gi Cheol si fiul lui au un plan de razbunare, asa ca merge la Chang Hee pentru a pune la punct unele aspecte dureroase pentru ea, stiind ca dupa atingerea scopului lor ea va inceta orice legatura cu familia sotului. Tanarul isi urmeaza drumul ales, el cotinua cu mult sange rece sa parcurga pasii trasati in planul lui de razbunare, iar latul incepe sa se stranga in jurul lui Do Hyeon. Dar, in mod surprinzator, magnatul primeste urmatoarea lovitura exact cand se astepta mai putin, cand era cel mai sigur pe el, de la Kang San. Oppa San este uimitor, a stiut sa transforme tradarea intr-o arma impotriva hotilor…

Prezentarea: mialex55 – asiacinefil.com

BD.E06Luata de Min-Chul la o petrecere organizata de compania Victory, Yon-Soo impresioneaza prin frumusete si eleganta. Invitatia directorului Min-chul sa fie oare doar pentru a se razvrati impotriva tatalui, sau de fapt altul este motivul ? Cu certitudine, noua infatisare a „guvernantei” nu trece neremarcata de Min-Chul dar nici de fratele sau Sun-Jae. Noi personaje incep sa se contureze: Zero – un compozitor, numit de fani „eroul divin”, din ce in ce mai apreciat si cautat de toata lumea muzicala, si Narae – devenita acum si protectoarea Senei. Incet, folosind arta ca mijloc de a se apropia de Min-Ji, Yon-Soo progreseaza in relatia cu aceasta. Rebela Min-Ji sesizeaza prima ca fratii ei sunt interesati de guvernanta si isi exprima, in stilul propriu, opinia personala fata de aceasta descoperire. Dar nu este singura descoperire din acest episod: Sun-Jae afla ca Yon-Soo este mica pictorita a pretiosul sau desen din copilarie si bucuria recunoasterii este traita cu emotie de cei doi, care incep sa petreaca timp impreuna. Min-Chul primeste si el un desen, un dar la cerere, pe care il priveste din ce in ce mai des. Oare de ce devine agitat si nervos cand ii surprinde pe Sun-Jae si Yon-Soo cinand pe podeaua bucatarie? Prezenta in casa a guvernantei incepe sa miste inimi, sa schimbe atmosfera, sentimente, atitudini….si fratii Lee spera, fiecare in felul sau, ca Yon-Soo se va purta bine cu el, in schimbul a… vom afla din acest episod!

Prezentarea: poet24 – asiacinefil.com

man12Calatoria de afaceri din Gangwon-do a trimisilor Copacului de Aur nu incepe sub cele mai bune auspicii. Tae-sang ii dezvaluie lui Jae Hee relatia lui cu Mi Do, acesta joaca teatru ca si cum abia in acel moment afla, iar Mi Do e cea mai jenata de intreaga situatie. La hotel, Jae Hee se gandeste ca ar fi frumos sa arate ce mare cavaler e si, fara vreun motiv anume, ii aduce chiar in camera un buchet de trandafiri lui Mi Do. Doar ca pornirile nu si le poate controla si da buzna peste fata, inabusind-o cu saruturi venite din senin. Tae Sang e la un pas sa surprinda toata scena, aflandu-se la distanta de doar o usa de cei doi. Intr-un final imprevizibilul se intampla si Tae Sang il zareste pe Jae Hee iesind din camera lui Mi Do. O explicatie venita din senin linisteste pe moment apele, insa indoaiala incepe sa-si faca loc in sufletul lui Tae Sang. A doua zi, intalnirea cu investitorii veniti din Hong Kong intampina neasteptate dificultati, deoarece cineva pune bête in roate Asa ca in cele din urma intalnirea nu-si atinge obiectivul, iar cei trei delegati revin debusolati in Seul. Aici Mi Do da peste o casa aproape inundata si afla ca proprietara careia ii plateau chirie intentioneaza sa repare tavanul, timp in care probabil familia ei urma a sta pe unde apuca. Fara ca cineva sa-l fi chemat, Tae Sang nimereste tocmai in toiul nebuniei si intelegand problema familiei lui Mi Do, le propune acestora ca pe durata reparatiilor sa stea la el acasa. Singurul care se opune e tatal fetei, ce nici nu vrea sa auda de banii sau favorurile lui Tae Sang. Si astfel Mi Do si familia ei se muta in apartamentul lui Tae Sang. Fetei nu i-a trecut supararea legat de ratarea stagiului de la Londra, considerand ca Tae Sang a intervenit pentru a o impiedica sa plece si a ramane alaturi de ea. Dar surprizele numai acum incep sa iasa la iveala…

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

fairy02Reintalnirea dupa aproape un deceniu a celor doi fosti colegi de Cerc de muzica din anii facultatii e una cu surprize. Dupa ce deapana amintiri, Jang-mi constata ca a depasit ora limita 22 impusa de mama ei pentru prezenta acasa, iar Myeong-je se ofera sa o conduca cu masina. Dar graba si neatentia strica treaba, iar pe drum cei doi au un accident iar masina se rastoarna. Pana la sosirea salvatorilor, cei doi mai au timp sa rememorize momentul din excursie cand si-au impreunat mainile. Mai apoi Myeong-je o invita pe Jang-mi la un film, iar relatia lor evolueaza. Jang-mi chiar ii intinde o capcana si il duce pe Myeong-je la restaurantul tatalui ei, prilejul perfect pentru cei doi de a-si analiza strict dupa comportament “victima”. Myeong-je trece de toate probele si criteriile stabilite de tatal lui Jang-mi, iar in final chiar gaseste raspunsul la o ghicitoare, spre suprinderea tuturor. Tatal lui Jang-mi e foarte multumit de prietenul fiicei sale, iar aceasta e si ea in al noualea cer. Timpul trece si aceste momente se aduna, iar intr-un final ceea ce era previzibil se intampla: Myeong-je face pasul cel mare si o cere in casatorie pe Jang-mi. Sa fi gasit, oare, cei doi tineri destinati de mici sa fie nefericiti, reteta fericirii si sa fi rupt blstemul vrajitoarei rele din basm ?

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

man11Telefonul venit de la una din companiile la care a aplicat inainte de a fi angajata de Tae Sang o bulverseaza pe Mi Do. Visul ei din copilarie pare a fi la o aruncatura de bat de a se implini si a pleca la Londra pentru 2 ani de zile, dar acest lucru naste mari tensiuni in relatia cu Tae Sang, caruia ii vine greu sa accepte. Ii da timp de gandire fetei, dar fara a sta mult in cumpana aceasta ia o decizie pe care numai viitorul o poate judeca: considera ca e mai bine sa se desparta de Tae Sang si sa mearga pe drumul ei, intocmai cum a indemnat-o Jae Hee. Decizia ii e comunicata lui Tae Sang in locul intalnirilor secrete de pe cladirea companiei, si intamplator si Jae Hee asista la acest moment trist pentru Tae Sang. Orice argumente foloseste acesta, nu o poate razgandi pe Mi Do. Poate ca inima lui Jae Hee tresalta acum de fericire, insa la scurt timp are surpriza de a fi tratat cu o deosebita raceala in momentul in care incearca sa o abordeze prieteneste pe Mi Do. Si in familia fetei, comunicarea deciziei acesteia naste o adevarata furtuna. Cum era de asteptat, mama o pune la zid, condamnand-o pentru ceea ce vrea sa-i faca bietului ginere, si chiar e decisa sa posteasca pana cand Mi Do va renunta la hotararea ei. In schimb, tatal o sustine si profita din plin de ocazie pentru a-si reitera pozitia de respingere a lui Tae Sang. Fratele incearca sa para neutru, insa e de parere ca viitorul cumnat nu trebuie sa faca atata caz dintr-o despartire de moment. Si din nou tablita buclucasa ajunge sa creeze confuzii… Mi Do isi depune in cele din urma actele pentru angajarea la noua companie si primeste vestea ca peste aproximativ o luna va pleca la Londra in mod oficial. Dar Tae Sang e hotarat sa mai faca un ultim gest pentru a o intoarce din drum pe Mi Do…

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

may35Intreaga opinie publica afla cu stupefactie adevaratul caracter al invincibilului Jang Do Hyeon. Chun Hae Joo il infrunta pe acesta cu o forta si o ura care il descumpaneste pe arogantul magnat ce s-a prezentat de bunavoie la procuratura. Nici Park Chang Hee nu scapa de furia ei. D-l Jang nu recunoaste nimic in fata procurorului Yoon dar, incoltit cu martorul Kim Jong Bo, cauta scapare intr-o falsa criza si este dus urgent la spital. Acasa Lee Geum Hee face fata cu brio noii furtuni si mai ales lui Il Moon. Ocean, o firma rivala companiei Cheonji accepta oferta echipei formata din Ryan Kang, Chun Hae Joo si Lee Bong Hee de a colabora la finalizarea sapei de foraj. Jang Do Hyeon afla aceasta noutate de la Chang Hee si-i cere sa ii opreasca neaparat, in plus mai face inca un pas gresit dandu-i dispozitia sa mute acasa seiful lui de la companie pentru a-l feri de cercetarile NIS. Chang Hee, pentru a-si putea continua planul de razbunare, are nevoie ca In Hwa sa ramana langa el, asa ca se straduieste din rasputeri sa-i recastige increderea. La randul lui, Il Moon incearca cu disperare sa-si recastige pozitia, dar rand pe rand pierde in fata mamei vitrege, a surorii lui, in fata Hae Joo-ei si chiar a fostului subordonat Young care ii refuza propunerea de a fura prototipul sapei de foraj. Mai mult chiar, ticalosului i se arunca in fata de prea multe ori epitetul de ratat. Asa ca Il Moon incearca sa se descurce pe cont propriu si face o vizita nocturna fabricii lui Kang San, dar imprevizibilul isi spune cuvantul si totul se transforma intr-un dezastru…

Prezentarea: mialex55 – asiacinefil.com

spring17Lee Jung Tae a fost si a ramas un nemernic mincinos, nu trebuia sa-i produca suferinta Eun-Young-ei, asta l-a infuriat pe Jae-Ha. Problema este ca si-a dezvaluit identitatea tocmai cand a aparut Eun-Young impreuna cu Phillip. Fata nu rezista socului si dispare naucita, iar Phillip cel vesnic prezent si prevenitor, il opreste pe Jae-Ha sa o urmeze pentru a-i da ragazul fetei sa se linisteasca. Si cu discretie, ca un adevarat prieten, in acest moment tulbure nu-i cere explicatii. A doua zi Jung Tae isi cauta fiul la hotel, dar Jae-Ha este de neinduplecat, nu vrea sa aiba nici o legatura cu el. Regreta ca a avut un asa tata; Su-Ho a murit in urma cu 15 ani cand l-a parasit, el este acum Yoon Jae-Ha. Scena este surprinsa de Yoon Myung Hoon care ii cere sotiei sa urgenteze casatoria cu Lee-Na, fara sa-si consulte fiul, vrand cu orice pret sa-si protejeze familia. Asa ca mama o abordeaza pe Lee-Na care ii cere un ragaz de gandire, desi dorinta ei cea mai apriga era tocmai aceasta casatorie. Si culmea, tanara il previne pe Jae-Ha ca nu cumva sa repete figura de la logodna. Toti pretind cate ceva de la Jae-Ha: Lee-Na, parintii adoptivi, tatal natural si chiar Eun-Young, dar nimeni nu pare a se gandi la zbuciumul lui sufletesc. Intre timp, dupa multe framantari, Eun-Young revine la munca, dar se poarta distant si rece cu Jae-Ha, nu este dispusa sa-l asculte ce are de spus, este neinduplecata. Desi amandurora le curg siroaie lacrimile pe obraz, Eun-Young nu poate sa-l ierte… A promis la mormantul mamei ei ca nu-l va ierta niciodata, nu se poate ca prima ei iubire sa fie tocmai Su-Ho…

Prezentarea: mialex55 – asiacinefil.com

fairy01Un basm spune ca in cinstea nasterii printului, regele si regina au tinut un ospat la care au invitat 12 vrajitoare bune sa-i urseasca viitorul. Pe neasteptate, o a 13-a vrajitoare, rea, si-a facut aparitia la festin, blestemandu-l pe print sa moara singur, dupa ce si-a trait viata in tacere. In viata reala, povestea e transpusa prin intermediul lui Kim Myeong-je, poreclit Printul Broscoi datorita infatisarii de tocilar pe care o are. Suntem in anul 1989, anul caderii Zidului Berlinului, cand Myeong-je, student in anul 3, se indragosteste de o frumoasa tanara, Seo-yeong, in timp ce o cunoaste intr-o biblioteca. O urmareste uimit si totodata atras de frumusetea ei dar si de faptul ca i-a adresat cateva cuvinte, si vede ca aceasta merge la Cercul de muzica, un club optional al studentilor de la diferite facultati. Hotarat sa se mai bucure de privelistea oferita de chipul tinerei, Myeong-je se inscrie in Cerc, fara a avea vreaun talent la muzica.
Un alt basm spune ca in cinstea nasterii printesei, regele si regina au tinut un ospat la care au invitat 12 vrajitoare bune sa-i urseasca viitorul. Pe neasteptate, o a 13-a vrajitoare, rea, si-a facut aparitia la festin, blestemand-o pe printesa sa moara singura dupa o viata traita in lacrimi. Povestea printsei e intruchipata de Baek Jang-mi, ce de mica era o plangacoasa. Studenta si ea, fata se indragosteste de Jeong-wu, stuent aratos la Stomatologie, si de dragul lui intra si ea in Cercul de muzica. Jocul destinului e orb, si oricat incearca “printul” si “printesa” sa-si depaseasca conditia, pare ca in stele le e scris un alt destin…

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

BD05Pentru ca Sena sa primeasca o sansa la Victory, Yon-Soo accepta propunerea de afacere a lui Min-Chul, aceea de a fi guvernanta rebelei Min-Ji locuind in casa lor. Sa fie doar grija pentru sora sa motivul ofertei sau acesta este doar scuza pentru motive ascunse ale lui Min-Chul? Respinsa inca o data de Sena, Yon-Soo se muta in casa familiei Lee, ajutata tocmai de Sun-Jae, socat cand constata ca persoana pe care, cu sufletul lui bun, o ajuta, va locui cu familia sa. Intrata in aceasta familie, Yon-Soo descopera ca desi bogati, lipsiti de grija zilei de maine, de fapt fiecare dintre acesti copii este un orfan cu durerile, spaimele si frustrarile lui. Bolnava, ajunsa la spital, Sena isi respinge din nou sora in favorarea prietenului Sun-Jae. Interpretand gresit relatia dintre cei doi, Yon-Soo il ia la rost pe acesta .Surprins sa afle ca guvernanta din casa sa este de fapt „tradatoarea” din viata Senei, Sun-Jae ii pune cateva intrebari d-soarei Kim care ramane fara replica. O zi importanta pentru fratii Lee – comemorarea mortii mamei lor, declanseaza o alta criza in familie. Prezenta acum in aceasta casa, Yon-Soo afla drama vietii lui Sun-Jae direct de la acesta si nu doar din povestirea lui Min-Chul. Ce efect va avea aflarea adevarului asupra impresiilor sale, cum va percepe discutiile dintre frati, va reusi sa-si indeplineasca sarcina de guvernanta a lui Min-Ji, va fi solicitata si pentru alte servicii si cine organizeaza comemorarea din familie vom afla in urmatoarele minute.

Prezentarea: poet24 – asiacinefil.com

man10Jae Hee, asemeni unui pusti incapatanat caruia daca i se ia jucaria plange zgomotos si se agata de tine sa i-o dai inapoi, nu vrea sa accepte nici in ruptul capului ca a ratat trenul spre fericire alaturi de Mi Do. Continua sa ii dea inteligent tarcoale, perfect constient de telul sau. Folosindu-se de pozitia pe care Tae Sang i-a daruit-o din respect pentru fratele sau Chang Hee, Jae Hee face vrute si nevrute in functia ce i-a fost incredintata. Astfel, sub pretextul unei posibile viitioare colaborari intre Copacul de Aur si directorul artistic Kelly Jo, Jae Hee o trimite pe Mi Do la seminarul tinut de aceasta. Cu abilitate, cu o zi in urma, Jae Hee lipise afisul cu seminarul pe peretele librariei unde statea Mi Do, reamintindu-i intentionat acesteia ca e bine sa-si urmeze visul de a devein intr-o zi director artistic, dandu-se pe el ca exemplu. Capcana a functionat iar fata cu capul in nori a cazut in plasa. Doar ca la intoarcere isi pierde carnetelul cu pretiosul autograf al lui Kelly Jo. Tulburata mai mult de asta decat cu mintea la scuzele lui Tae Sang, banuit ca ar face pasi seriosi in relatia lui cu Baek Seong Joo, Mi Do spune ca se duce sa se culce, dar la scurt timp Tae Sang o vede plecand in graba cu un taxi, si o urmareste. Ajunsa la garajul autobuzelor, nu reuseste sa gaseasca carnetelul, dar, surpriza, Jae Hee e deja acolo si a gasit carnetelul ! Tae Sang ii aude pe cei doi discutand, dar la momentul oportun pleaca de acolo, evitand o confruntare. Dar la putin timp nu ezita sa o sune pe Mi Do iar fata ii spune adevarul, acesta linistindu-se. Dar stand mai toata ziua in prezenta lui Jae Hee si surprinzandu-l pe Tae Sang inr-o ipostaza nepotrivita in birou cu Baek Seong Joo, Mi Do pare a fi victima sigura pentru Jae Hee. Dar intervine ceva care va schimba radical lucrurile si, poate, destinele tuturor…

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

man09Plimbarea prin parcul dendrologic sub ciresii infloriti e o amintire frumoasa pentru cei doi indragostiti, Han Tae Sang si Seo Mi Do. Fugariti de unul dintre oamenii de ordine pentru ca Tae Sang a scuturat florile unui cires, cei doi traiesc cu adrenalina si tandrete momentul sakurei coreene. Tae Sang profita de ocazie si aduce vorba despre o eventuala casatorie, lucru care o surprinde pe Mi Do, ce evita un raspuns despre momentul in care ii va accepta cererea. Inainte de plecare, Tae Sang mai pozeaza o data in tipul impecabil ce merge cu masina in marsarier, dandu-i ceva emotii lui Mi Do, si o invita pe fata la el acasa pentru… a-i gati. Din nou Mi Do e surprinsa de eforturile depuse de partenerul sau, astfel ca nu poate refuza oferta. Daca intre cei doi relatia merge tot mai bine, primele fisuri in randul prietenilor lui Tae Sang nu intarzie sa apara. Vizita facuta de acesta lui Yong Gap si amenintarea acestuia cu dezvaluirea adevarului despre cum si-a insusit cele 30 de milioane ale sefului mort catre autoritati il deranjeaza mult pe gangster. Acesta pune la cale o razbunare pe masura, iar pentru aceasta incearca sa se foloseasca de apropiatii lui Tae Sang. Continua sa o preseze pe Seong Joo, ii promite acesteia ca ii va gasi pe fratele si mama lui Tae Sang si ii va da astfel o lectie si, nu in ultimul rand, stie sa speculeze ceea ce pare a fi veriga slaba din anturajul lui Tae Sang, Yoon Dong Goo. Adevarata fata a acestuia incepe sa iasa la iveala in momentul in care ii solicita lui Chang Hee sa ii ceara bani in numele sau pentru el, lui Tae Sang. Pierzand in trecut o suma mare de bani la bursa, Dong Goo nu s-a vindecat de boala speculatiilor bursiere si din nou a pierdut o importanta suma, si un pont salvator il poate redresa financiar. Doar ca aceasta solicitare il enerveaza la culme pe Chang Hee, si o mica disputa intervine intre cei doi. Este clara directia pe care o va urma Dong Goo…

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com