admin – Pagina 51 – Asiacinefil – Totul despre filmul asiatic

Publicat: joi 18 decembrie 2014

Ziua logodnei a fost stabilita in mare graba, fericitul eveniment urmand a avea loc peste cateva zile. Disperata si plina de ura, Hye Rim reuseste prin cateva cuvinte sa-i sadeasca indoiala in suflet lui Sang Eun, povestindu-i despre inelul de logodna pastrat de Yeo Jun in sertar pentru femeia pe care o iubea de multa vreme… iar femeia aceea in niciun caz nu e Sang Eun. Desi este o fata inteligenta, cu capacitatea de a discerne lucrurile, acest fapt o marcheaza, si neincrederea isi face simtita prezenta in atitudinea ei, cu atat mai mult cu cat Yeo Jun nu i-a marturisit niciodata ca o iubeste, ca logodna lor este una reala si nu o simpla iesire dintr-o situatie disperata. Dar, reala sau nu, dupa o intarziere ce le-a dat emotii tuturor, logodna are loc in sfarsit, spre deliciul varstnicilor din cele doua familii care in acest fel isi vad visul implinit cu ochii.

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: miercuri 17 decembrie 2014

Cu fratele grav ranit in spital, existand posibilitatea de a ramane permanent cu sechele in urma intamplarii, si in imposibilitatea de a plati spitalizarea, So-Ra se trezeste peste noape tutorele celui care muncise din greu toata viata pentru a-i asigura viitorul. Si hotaraste ca e timpul sa se maturizeze. Cu ajutorul prietenei ei, coafeza, isi gaseste un loc de munca si hotaraste sa si-l scoata definitiv din minte pe Do-Hun, mai mult chiar, pentru a-l scoate din spital pe Ba-Dah, hotaraste sa-si vanda inelul de logodna, singura amintire de la Do-Hun. Si, daca pana mai ieri nu se dadea jos din pat inainte de amiaza nici batuta, iat-o trezindu-se cu noaptea in cap, dereticand, facand mancare si fugind grabita catre locul de munca. Sung-Tae, dislexicul pierde vara este mereu langa ea.
Nerefacut dupa accident, cu moralul daramat, Ba-Dah ii declara lui Sung-Tae ca nu-l mai poate ajuta pentru a deveni o vedeta de cinema. Numai ca Sung-Tae nu vrea sa renunte la visul sau.

Prezentarea: mi – asiacinefil

Publicat: duminică 14 decembrie 2014

In anul 2012, k-drama „Princess’s Man” a fost unul din cele mai bune seriale coreene nu doar ale postuilui KBS, ci dintre toate serialele coreene difuzate pe micul ecran in acel an, inregistrand ratinguri foarte ridicate (23,9% fiind cel mai mare rating atins, la ultimul episod). Povestea plina de neprevazut si tensiune plasata in perioada de ineput a epocii Joseon, chimia celor doi protagonisti si maiestria interpretativa a restului distributiei, coloana sonora, si mai ales regia au adus serialului 6 premii la KBS Drama Awards si premiul pentru Cel mai bun regizor la Baeksang Arts Awards. La doi ani distanta, regizorul Kim Jung-min (foto) a acceptat din nou propunerea KBS2 pentru a regiza un serial de epoca intitulat „Gunman in Joseon” (sau, literal, „The Joseon Shooter”). Daca a cunoscut celebritatea cu o poveste despre inceputurile dinastiei Joseon, provocarea lui „Gunman in Joseon” era o poveste plasata la apusul acestei dinastii care a marcat istoria Coreei secole la rand. Desi povestea s-a dovedit captivanta, perechea de scenaristi de la „The Princess’ Man” nu a fost inclusa in proiect, producatorii mergand pe mana lui Ki Seung-tae, aflat la primul scenariu pentru un serial tv. Ratingurile au fost departe de cele inregistrate de Princess’s Man, avand o medie intre 9 si 11 %, in functie de cele doua instrumente de masurare a ratingurilor din Coreea, TNms si AGB. Asa cum ne-a obisnuit vara de vara, de la revenirea sa din armata, in absenta propunerilor de roluri pentru filme pentru marele ecran, Lee Jun-ki a acceptat fara ezitare rolul principal, confirmand apetenta pentru roluri pe micul ecran. De mai bine de 7 ani, de la rolul secundar din „May 18” (2007), actorul nu a mai fost distribuit intr-un film, ultimul proiect acceptat fiind abandonat pentru satisfacerea stagiului militar obligatoriu. Nam Sang-mi reapare alaturi de Lee Jun-ki (dupa „Time Between Dog and Wolf”), in timp ce Yu Oh-seong face din nou un rol negativ monumental, dupa prestatia similara din „Faith” sau din celebrul film „Friend”. Trebuie remarcata si coloana sonora, cel putin segmentele instrumentale amintind flagrant, cum se putea altfel, de „Princess’s Man”.

Asa cum fiecare serial de epoca coreean ne-a obisnuit cu zugravirea portretului unui monarh, si de aceasta data subiectul are legatura cu monarhul epocii, cu mentalitatea si politica acelor timpuri. Regele Gojong, caci despre el este vorba, a fost al 26-lea monarh al dinastiei Joseon si primul imparat, (1864-1907, urcand pe tron cand avea doar 11 ani, tatal sau fiindu-i regent) a fost un conducator inteligent, care, chiar daca a dorit din toata fiinta sa reformeze tara si politica, nu a reusit, fiind impiedicat sistematic de impotrivirea oamenilor politici, a factiunii conservatoare dar si a politicilor tarilor vecine. Dupa ce regina Min (sau imparateasa Myeongseong) este omorata intr-un complot pus la cale de ministrul japonez, Gojong impreuna cu printul mostenitor Sunjong se retrage, de frica unei lovituri de stat, la ambasada Rusiei, de unde va controla guvernul aproape un an. (Aceasta perioada din viata primului imparat al Joseonului este descrisa in filmul „Gabi”). Dupa ce se intoarce de la ambasada Rusiei, proclama formarea imperiului Joseon, dar este fortat de japonezi sa abdice, iar fiul sau Sunjong ii succede la tron si va fi ultimul monarh cxe l-a avut Coreea, fiindca in august 1910 imperiul Joseon este anexat de Japonia. Gojong a fost fortat de japonezi sa deschida trei porturi pentru a face comert, si datorita acestui lucru in tara au inceput sa intre marfuri noi aduse cu corabiile din Europa.

In dorinta lui de a reforma tara, regele Joseonului aduce la Curte cinci carturari care sa-l ajute in promovarea acestor reforme. Factiunea consevatoare Sugu, din care faceau parte oameni politici, negustori bogati, carturari renumiti, vazand ca prin aceste reforme dorite de rege le sunt puse in pericol privilegiile de care se bucurau din mosi-stramosi, prin care adunau bogatii in detrimentul oamenilor obisnuiti care saraceau din ce in ce mai mult, pun la cale o intreaga conspiratie pentru a-l impiedica pe rege sa duca la bun sfarsit ceea ce incepuse. Carturarii isi expuneau ideile in fata unor adunari de oameni uimiti de ceea ce auzeau (ei spuneau ca aceasta clasa a celor bogati nu apara valorile traditionale sau obiceiurile din Joseon, ci vor sa-si apere doar propriile privilegii; sustineau, de-asemenea, intarirea relatiilor cu vecinii, blamand politica de izolare a tarii) dar, pe rand, sunt impuscati. Unul din acesti invatati a scris o carte secreta in care erau insiruite aceste idei menite sa lumineze mintea oamenilor, iar factiunea o cauta cu disperare pentru a o distruge, inainte ca ideile din ea sa ajunga sa fie cunoscute de oameni. Liderul conservatorilor Sugu considera ca in aceasta carte sunt numai invataturi primejdioase, iar continutul ei poate schimba lumea si parerea multor oameni. El ii da exemplu pe catolici, al caror numar continua sa creasca datorita unei carti (se referea la Biblie) aduse din Occident. Ca atare, tocmesc puscasi care sa elimine carturarii regelui si sa puna mana pe aceasta carte pentru a o distruge inainte de a deveni cunoscuta de mai multi oameni.

In tara, datorita politicii de deschidere spre alte tari, incep sa patrunda marfuri noi: telescopul, busola, aparatul de fotografiat, chibriturile dar si o arma noua: pusca cu gloante, care inlocuieste vechea muscheta a carei epoca se incheiase. Park Jin-han este prim strajer al regelui si, impreuna cu soldatii sai, e in urmarirea puscasului care ucidea carturarii. Armele lor erau sagetile si sabia care trebuia sa faca fata unei pusti care tragea de la distanta mare si cu precizie. Park Yoon-kang (Lee Joon-ki) este un tanar, aparent fericit, fara griji si fara vise, care isi petrece timpul prin casele de placeri, distrand lumea cu giumbuslucurile lui nevinovate. Acesta e nimeni altul decat fiul prim strajerului Park Jin-han, care datorita meseriei sale lipsea mult din viata fiului si fiicei sale. Din aceasta cauza dar si din altele, relatia tata-fiu era una rece si tensionata. In momentul in care dintre carturarii regelui nu a mai ramas decat unul, sesizand pericolul care se poate abate asupra familiei sale, strajerul ia hotararea de a se muta la un prieten care era tot un slujbas de incredere al regelui. Aici, Yoon-kang o cunoaste pe fiica gazdei, Jung Soo-in, (Nam Sang-mi) care semana izbitor cu un barbat cu care avusese o ciocnire pe strada cu ceva timp in urma. Yoon-kang si Soo-in petrec mult timp impreuna, trecand de la confuzie la momente comice si, incet, incet, isi deschid inimile vorbind despre dorinte, vise si despre viitor, iar la un moment dat sentimentul iubirii ii cuprinde pe amandoi. Dar intamplarile tragice care vor urma ii vor desparti in conditii cumplite, Soo-in crezand ca Yoon-kang este mort, dar totusi sperand ca traieste.

Soo-in este o tanara inocenta care duce o viata linistita alaturi de familia sa, ferita de necazuri si griji. Avea un vis dupa ce carturarul care statuse la familia ei ii aratase un glob pamantesc: voia sa calatoreasca si visa o lume in care putea merge oriunde, fara oprelisti, intr-o perioada cand cele mai curajoase femei erau cele care ieseau putin din cetate. Era fascinata de noutatile care veneau cu corabiile din Lumea Noua, adoptand totodata si ideile si cultura noua care incepeau sa patrunda in tara. Imprejurarile o vor transforma intr-o luptatoare curajoasa si puternica, avand un rol determinant in cresterea importantei femeii in societate.

Yoon-kang o iubeste pe Soo-in dar este retinut in a-i impartasi sentimentele si isi da seama ca are si el un vis: acela de a petrece cat mai mult timp cu ea ascultand-o vorbind. Desi manuieste sabia cu maiestrie, voia sa ajunga la fel de bun precum era tatal sau pe care il iubea, desi nu o arata niciodata, crezand ca din vina lui ii murise mama pe cand era un copil. Si cand acesta este ucis, are un singur scop: sa se razbune pe cei care i-au destramat familia, si pentru asta va abandona sabia care era considerata sufletul luptatorului, si va lua pusca cu care va deveni eroul razbunator si de temut.

Dusmanul sau cu care va avea destule confruntari este Choi Won-shin (Yoo Oh-sung), un negustor bogat, duplicitar si periculos, care este omul de incredere si fidel executant al ordinelor conservatorilor, decis sa nu permita nici un fel de schimbare in tara. Pentru asta nu se sfieste sa puna chiar el mana pe pusca pentru a suprima pe cei care-i considera a fi periculosi. Fiica lui, Choi Hye-won (Jun Hye-bin) este rece si calculata, condusa de ambitie si lacomie in dorinta de a avea si mai multa putere; este o persoana inabordabila si de temut pentru cei din jur. Viseaza sa stapaneasca lumea pana cand il intalneste pe Yoon-kang, de care se indragosteste, si dorinta ei se reduce la a stapani universul unei singure persoane.

Pe parcursul celor 22 de episoade vom vedea si alte personaje mai mult sau mai putin implicate, multi actori cunoscuti din alte drame istorice, dar si deschiderea unei natiuni spre alt univers, alte culturi dar si alti oameni, si reticenta si impotrivirea celor care aveau tot interesul ca tara sa ramana in intuneric pentru ca privilegiile lor sa nu aiba de suferit.

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil

Publicat: duminică 14 decembrie 2014

O vizita la parcul de distractii nu poate fi decat… distractiva. Cel putin asa ar fi trebuit sa fie, doar ca Sang Eun are frica de inaltime, iar pentru ea inaltarea cu balonul s-a incheiat cu un atac de panica pe care doctorul-logodnic s-a grabit sa-l trateze cu o imbratisare calda si un… sarut pe frunte. Cu fiecare intalnire, relatia dintre cei doi devine mai puternica, simtindu-se tot mai atrasi unul de celalat. Dar momentul adevarului este aproape. Hye Rim descopera in camera lui Yeo Jun „Contractul pentru intalniri” incheiat intre cei doi, iar cerul se prabuseste peste cele doua familii. Parintii iau foc, si suparati din cale-afara ca au fost trasi pe sfoara, convoaca o adunare de urgenta unde printre reprosuri si cuvinte grele ii someaza pe cei doi sa vina cu explicatii. Dar in aceasta stare de lucruri, cuvintele nu mai au nicio valoare, nimeni nu mai este dispus sa creada in sinceritatea sau in promisiunile celor doi. Acum a venit vremea faptelor…

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: duminică 14 decembrie 2014

Dupa mai multe incercari, Ba-Dah reuseste sa-l gaseasca pe Do-Hun, care ii spune fara echivoc ca nu are de gand sa se insoare cu inutila So-Ra si ca tot teatrul jucat a fost doar pentru a obtine banii de care avea nevoie. Si iata-l pe bietul Ba-Dah in fata unei situatii mai mult decat dificile: un adevar greu de digerat si de el, daramite de sora sa. Asa ca incearca sa ii ascunda acesteia cat mai mult timp adevarul, numai ca si ea afla si, la randul sau, incearca sa-si menajeze fratele… Disperat de situatia creata, Ba-Dah il implora pe Do-Hun sa se casatoreasca cu So-Ra, si cand acesta refuza, isi cere banii inapoi si ajunge sa-l loveasca pe Do-Hun, care il imbranceste. Ba-Dah cade si se loveste serios la cap. Crezand ca l-a omorat, Do-Hun fuge de la locul faptei. Martora la toata intamplarea, Yae-Rin ascunde portofelul lui Ba-Dah si aranjeaza in asa fel lucrurile incat totul sa para un jaf, disculpandu-l astfel pe Do-Hun. Sa fi facut acest lucru din altruism sau a avut alte motive ?

Prezentarea: mi – asiacinefil

Publicat: vineri 12 decembrie 2014

In anul 2012, japonezii s-au gandit sa faca o ecranizare (live action) a unei manga omonime scrise de Nobuhiro Watsuki, “Rurouni Kenshin”. Proiectul a fost unul ambitios, data fiind popularitatea respectivei manga in Japonia, Warner Bros investind in acest proiect. Cu un buget de 25 de milioane de dolari, filmul a obtinut incasari de peste 61 de milioane de dolari, fapt care a incurajat producatorii sa se gandeasca la o continuare, eventual la o trilogie. Lucru care s-a si petrecut, in acest an lansandu-se cu succes in cinematografele japoneze doua sequel-uri, la distanta de o luna intre ele, “Rurouni Kenshin: Kyoto Inferno” si “Rurouni Kenshin: The Legend Ends”. Si astfel a luat nastere o noua trilogie in cinematografia japoneza, avand ca sursa o serie manga de succes si fiind finantata in mare parte cu bani americani. “Rurouni Kenshin: Kyoto Inferno” e a doua parte a trilogiei, realizata cu un buget de 30 de milioane de dolari, ce i-a adus venituri de peste 50 de milioane de dolari. Desi castigurilke la box-office au fost considerabil mai mici decat la prima parte, multa lume considera ca partea a doua e mai buna decat prima. Ca o noutate, Tatsuya Fujiwara se alatura proiectului ce-l are la timona pe acelasi Keishi Otoma, si, cum ne-a obisnuit in ultimele roluri (Monsterz, One Third, Shield of Straw) are din nou rol negativ, insa putini il vor putea recunoaste datorita machiajului si mastii ce o poarta tot timpul. Filmarile au durat peste 5 luni in decursul anului 2013, iar premiera internationala a avut loc la Fantasia Film Festival, unde a si castigat premiul audientei. Distributia este aceeasi din prima parte, in rolurile principale reaparand Takeru Sato (Himura Kenshin), Emi Takei (Kaori Kamiya) sau Munetaka Aori (Sanosuke).

Himura Kenshin participa intr-o ultima misiune in slujba guvernului, punand umarul la renasterea Japoniei odata cu era Meiji. Obiectivul odata indeplinit si scarbit de atata varsare de sange, Kenshin decide sa renunte la calea sabiei si sa duca o viata obisnuita alaturi de prietenii sai, doctorita Megumi, poznasul Sanosuke si Kaoru, iubita lui, acceptat fiind de aceasta din urma la dojo-ul ei. Intr-o zi insorita a anului 1878, insa, e cautat de oamenii ministrului de interne Okubo, o mai veche cunostinta de pe vremea cand era asasin hoinar. Acesta incearca sa-l convinga sa revina “sa lucreze” pentru noul guvern, mai bine spus sa-l ucida pe un anume Shishio, ale carui crime salbatice au adus un serios prejudiciu de imagine noului regim. In repetate randuri asasini si militari au fost trimisi sa scape de acesta, dar de fiecare data a scapat cu viata, chiar si atunci cand toata lumea il credea mort. De aceasta data, insa, Shishio nu doreste doar razbunare pe cei care l-au tradat, ci se vede el insusi viitorul carmuitor al Japoniei. Asasinarea ministrului de interne de catre mana dreapta a lui Shishio il determina pe Kenshin sa puna din nou man ape sabie si sa accepte indeplinirea misiunii primate de la raposatul ministru. Locul in care urmeaza sa aiba loc infruntarea e Kyoto… dar pana sa ajunga acolo, Kenshin trece printr-o serie de aventuri neasteptate…

Desi realizat cu fonduri americane, filmul este, in acelasi timp, atat de tipic japonez incat amestecul stilului spectaculos american cu specificul filmelor de aventuri japoneze ce-si au filonul in clasicul “Cei 7 Samurai” e aproape imperceptibil. Actiunea este bine dozata, iar filmul nu pacatuieste deloc la capitolul ritm, stiut fiind ca filmele artistice japoneze de epoca au de obicei un ritm extrem de lent. De aceasta data avem in fata un film comercial in care accentul e pus tocmai pe ritmul alert al actiunii, si in mod inexplicabil, aceasta reteta repetata de atatea ori deja continua sa prinda la publicul japonez. Productia e plina de clisee specifice filmelor japoneze de aventuri, cum ar fi tema calatoriei si a intovarasirii cu personajul central – desigur, un ronin ratacitor – a mai multor personaje hazlii care au rolul lor in triumful final al eroului; tema prieteniei si fidelitatii, etc. E greu sa privesti “Rurouni Kenshin” mai departe de atat. Desi are cateva elemente realiste (de exemplu decorul Erei Meiji si atmosfera acelei perioade de efervescenta ce a adus schimbari radicale nu doar in societate dar si la nivel mental, Japonia pasind din feudalism spre modernism), filmul este o pura fictiune, pacatuind din nou la capitolul zugravirii celor doua extreme, a celor doua forte care se confrunta, Binele si Raul. Himura Kenshin e prezentat ca eroul desavarsit, moralist, ce impiedica un copil sa se razbune pe ucigasii parintilor sai prin puterea de convingere a moralei; este stapanul sabiei prin excelenta (insasi sabia ce o poarta in teaca e invers ascutita decat sabiile obisnuite, dovada a intentiei sale de a nu ucide); are carisma si lipici la prietenii sai, care sunt, desigur, oameni simpli din popor sau persoane lipsite de aparare cu rani deschise din trecut. Daca ar fi sa folosim o culoare pentru a-l reprezenta, aceasta este albul intens, albul pur, chiar daca trecutul sau e plin de sange si de vieti curmate in calitate de asasin. Opusul lui, Makoto Shishio, e asemeni unui cadavru viu reintors din morti la propriu si la figurat. Imbracat asemeni unei mumii pentru a se putea inconjura de oameni, desfigurat fiind de asasinii guvernului, Shishio e exponentul Raului prin excelenta. Da dovada de o cruzime inimaginabila si se revolta impotriva ordinii stabilite si prin crimele sale comise in trecut in numle Imparatului. Uneltitor, acesta pune la cale un plan diabolic de a deveni stapanul Japoniei, lasand razbunarea pe plan second. Culoarea care l-ar reprezenta cel mai bine e negrul intens. Definirea foarte clara a celor doua extreme, alb si negru, Bine si Rau, e una din trasaturile specifice acestui gen de filme japoneze si, din pacate, a devenit un cliseu plictisitor ce aduce un serios afront inteligentei publicului adult. Dar daca trecem peste toate aceste lucruri si privim productia ca pur “entertainment” (nici nu are altfel de pretentii), putem spune ca “Rurouni Kenshin: Kyoto Inferno” e o productie usoara, dinamica, captivanta, care cu siguranta va reprezenta o delectare pentru fanii genului aventura actiune nu doar din Japonia. Filmul e o buna continuare a productiei din 2012 si se constituie intr-o premisa atractiva pentru un final de trilogie spectaculos.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 11 decembrie 2014

Cel mai nou film al celui mai apreciat regizor turc al momentului (posibil si al tuturor timpurilor), Nuri Bilge Ceylan, “Winter Sleep”, ne introduce in atmosfera lenta si meditativa din “Climates”, filmul in care regizorul aparea alaturi de sotia lui si care l-a adus atat de aproape de Palm D’or in 2006. “Distant” (2002) si “Once Upon a Time in Anatolia” i-a adus premiul juriului, iar “Three Monkeys” premiul pentru cel mai bun regizor, la Cannes. Continua sa lipseasca Palm D’Or-ul… Visul avea sa i se implineasca in acest an, cand Festivalul de la Cannes i-a adus atat Palm D’or-ul cat si Premiul FIPRESCI (al federatiei internationale a criticilor de film) pentru ceea ce multi critici considera o capodopera a genului dramatic, “Winter Sleep”. Desigur, fanii ultimelor 2 filme ale regizorului, “Three Monkeys” si “Once Upon a Time in Anatolia” vor fi putin dezamagiti, dinamismul si misterul lor lipsind total in “Winter Sleep”, o meditatie de inspiratie cehoviana despre o casnicie aproape esuata si despre diferentele sociale pregnante din societatea turca contemporana. In schimb, fanii apreciatului “Climates” sau “Clouds of May” vor avea parte de o explorare lenta a sufletului uman si de o radiografie detaliata a relatiilor interumane intr-o societate cu mari discrepante sociale. Filmul are la baza un scenariu scris de Nuri Bilge Ceylan si de sotia acestuia, Ebru Ceylan, avand ca filon de inspiratie scrierile lui Cehov. Realizat in colaborare cu 2 companii europene (una din Germania si alta din Franta) si produs de compania turca Zeynofilm, “Winter Sleep” a fost filmat in decursul a doua luni de iarna in pitoreasca regiune Cappadocia si inca o luna la Istanbul pentru scenele interioare. Insusi Ceylan a fost surprins de castigarea Palm D’Or-ului, declarand pe scena de la Cannes ca acest premiu era rasplata ideala la implinirea a 100 de ani de cinematografie turca. Nuri Bilge Ceylan a fost al doilea regizor turc castigator al Palm D’Or-ului, dupa Yilmaz Guney si Serif Goren in 1982 cu filmul “Yol”, si nu intamplator “Winter Sleep” este si propunerea Turciei la sectiunea “Cel mai bun film strain” in cadrul Premiilor Academiei Americane de Film de anul viitor.

Intr-o zona muntoasa superba din Anatolia zilelor noastre, d-l Aydin detine un hotel rustic unde turistii nu ezita sa se opreasca in calatoriile lor prin Turcia. Trecut de 60 de ani, cu o cariera impresionanta ca actor de teatru si film, d-l Aydin a preluat, la moartea tatalui sau hotelul si afacerile acestuia din zona, devenind o figura proeminenta respectata de toata lumea. Acesta detine hotelul impreuna cu sora lui Necla, insa de toate treburile are grija mana lui dreapta, credinciosul Hidayet, el activand mai mult pe internet unde scrie saptamanal un editorial in ziarul local. Mai mult, de ani de zile a strans materiale la Istanbul, iar acum se afla in pragul scrierii unei lucrari fara precedent in literatura turca despre istoria teatrului turc. Impreuna cu cei doi locuieste si o tanara misterioasa, Nihal, care se dovedeste ulterior a fi… sotia mai tanara cu 30 de ani a d-lui Aydin, a carei raceala fata de sotul ei va fi inteleasa de spectator pe parcurs. Intr-una din zile, d-l Aydin merge in sat impreuna cu ajutorul sau Hidayet, dar masina e atacata cu o piatra de un pusti care incearca sa fuga dupa ce pericliteaza viata celor doi. Incidentul il aduce pe d-l Aydin fata in fata cu Ismail, tatal baiatului, un chirias rau-platnic de-al acestuia, care afland de faptul ca e din nou pus la plata pentru geamul de la masina spart de fiul sau e pe cale sa-l linseze pe Hidayet. Doar interventia fratelui sau mai mic, imamul Hamdi hodja, linisteste atmosfera. Pornind de la aceste premise, povestea se dezvolta lent si se muta in hotelul de pe munte, unde Hamdi hodja vine impaciuitor sa-si ceara scuze pentru gestul fratelui sau si sa promita plata chiriilor restante, unde d-l Aydin isi primeste prietenul Suavi la o discutiie de taina, unde in mod previzibil d-l Aydin ajunge la divergente de opinii pe teme sociale, religioase si filosofice cu sora lui si unde, in final, ni se dezvaluie culisele casniciei d-lui Aydin si adevarata sa personalitate.

Neobisnuit de lung (3 ore si 16 minute), “Winter Sleep” e o drama umana care pentru amatorii altor genuri va parea plictisitoare. Avand parte de dialoguri lungi si aparent interminabile pe teme diverse, intre personaje, ce ai impresia ca participa la adevarate seminarii in care orice raspuns sau opinie trebuie argumentat temeinic, filmul ne poarta intr-una din cele mai pitoresti regiuni ale lumii, in stepele Cappadociei, unde pesteri sapate in piatra sub forma unor musuaoroaie ofera un peisaj ce-ti taie rasuflarea. Decorul e insufletit de personaje tipice filmelor lui Ceylan, si anume intelectuali, doar ca de aceasta data apare si o componenta sociala prin introducerea in poveste a satenilor, ce locuiesc, spre deosebire de proprietarul hotelului, in locuinte darapanate carora nu reusesc din ceea ce castiga nici sa le plateasca chiria. Acest contrast social e dublat de atitudinea radicala a reprezentantilor celor doua extreme, d-l Aydin, proprietar instarit, cu un aer arogant, ce mereu repeta ca el nu are timp de strangerea chiriilor, ce nici macar nu-si cunoaste chiriasii si care – deliberat sau din cauza varstei – uita si ce s-a intamplat cu o zi in urma; si Ismail, fost puscarias, tatal pustiului ce a spart geamul masinii d-lui Aydin, in privirea si gesturile la randu-i arogante putandu-se citi o ura la adresa celor bogati si in general a societatii nedrepte care il priveaza de un loc de munca doar pentru simplul fapt ca e un fost condamnat. Intre cei doi exista o zona-tampon care are ca rol evitarea cocnirii celor doua extreme: Nihal, sotia d-lui Aydin, care intelege motivele gestului pustiului si nu-l invinovateste pe acesta, si imamul Hamdi hodja, fratele lui Ismail, o persoana joviala, extrovertita, cu mult bun simt, care incearca sa starga din rusinea gestului fratelui si nepotului sau. Galeria personajelor e completata de sora d-lui Aydin, Necla, o fosta traducatoare divortata ce duce o viata in plictis rasfoind reviste, citind articolele fratelui sau si intrand in divergenta de opinii cu acesta. Suavi e prietenul lui Aydin, cu care se sfatuieste atunci cand trebuie sa ia o decizie importanta, iar spre final, in peisaj apare invatatorul Levent, un personaj menit sa sporeasca tensiunea din cadrul cuplului Aydin-Nihal.

Jocul fiecarui actor e de o naturalete exemplara, ai impresia ca de fapt e o fila din viata de zi cu zi, nu un film pus in scena dupa un scenariu scris de cineva. Dialogurile sunt banale, ca e vorba de filosofie sociala sau despre boacana noii menajere care a spart 2 din paharele preferate ale stapanei introducandu-le in masina de spalat vase. Stilul de filmare e minimalist, camera e prezenta acolo, in discutie, ca un martor tacut, fara a oferi cu prea mare generozitate cadre apropiate care sa surprinda trasaturile persoanelor implicate in dialog, multe cadre fiind filmate in incaperi semi-luminate. Asa intervin momentele moarte dintr-o conversatie, de tacere, needitate, lasate sa curga lent, sporind realismul momentului. Din cand in cand intervine sunetul pianului care ne transmite nostalgie si o atmosfera meditativa, dand glas parca gandurilor interioare ale personajului central, d-l Aydin, ajuns la apusul existentei sale. Dar mai presus de toate, tacerea muntilor si peisajul hibernal da impresia unui “dolce farniente” ce poate parea surprinzator. Cei doi frati, d-l Aydin si Necla, incearca sa-si umple timpul, la batranete, cu activitati intelectuale care sa nu ii rupa total de mediul in care au activat o viata intreaga: el scrie o carte despre lumea teatrului unde a activat ca actor 25 de ani, in timp ce ea citeste cartile si articolele pe care i le recomanda fratele sau, neezitand sa se lanseze in discutii filosofice despre viata. Nihal, sotia batranului artist incearca sa organizeze o colecta pentru jutorarea scolilor din regiune, si asta doar pentru a-si invinge plictiseala si a-si gasi o ocupatie. In fapt, titlul filmului, “Hibernare”, exact la acest plictis se refera, la hibernarea sentimentelor umane, la instrainare.

Nuri Bilge Ceylan reuseste sa exploateze foarte bine tensiunea unor scene aparent senine, la acest capitol fiind unul dintre cei mai buni experti din domeniu la nivel mondial. Un simplu drum cu masina si un incident neasteptat aduce incrancenare; dialoguri principiale intre membrii familiei duc la controverse cu consecinte in plan personal; nu in ultimul rand, si aici Ceylan are un mare merit in sporirea tensiunii filmului, personajul care va aduce coeziune scenariului, Nihal, are o prezentare surprinzatoare. Aceasta apare de la inceput in poveste ca o tanara despre care prietenul d-lui Aydin spune ca altii “ar crede ca e fiica lui”, care e solicitata de d-l Aydin sa participle la o discutie pe marginea unei scrisori pe teme caritabile, discutie unde parerea tinerei era ceruta.Abia la jumatatea filmului aflam ca tanara femeie din film, Nihal, e de fapt sotia artistului pensionat. Pana atunci, misterul e mentinut constant in jurul acestui personaj, spectatorul intrebandu-se daca respectiva nu e fiica acestuia sau cel mult o locatara stabilita pentru o vreme in acea locatie mirifica, oricum, o straina. Regizorul a avut talentul de a crea spectatorului aceasta impresie, ca sotia d-lui Aydin e, jumatate de film, o straina ! Comportandu-se cu raceala fata de sotul ei, aceasta nu tradeaza nici o legatura personala cu acesta pana in momentul in care unul din personaje o numeste pe Nihal “sotia” d-lui Aydin. De ce a recurs regizorul la acest truc, pacalind spectatorul ? Simplu: pentru ca partea a doua a filmului e dedicata aproape in intregime radiografierii relatiei dintre cei doi soti, a factorilor care au dus la acea raceala dintre ei (si care se va vedea, va fi explicabila nu prin diferenta uriasa de varsta dintre parteneri).

Nu in ultimul rand, “Winter Sleep” are si un puternic mesaj social. D-l Aydin, fost actor, stie sa interpreteze perfect atat rolul de sot, cat sic el de scriitor, filosof si, mai ales, de proprietar. Desi neaga in fata chiriasului ca s-ar pricepe la administrarea bunurilor, nu ezita sa o critice pe sotia lui cand face o colecta si nu urmeaza regulile unei astfel de operatiuni ce i-ar putea oricand aduce acuzatia de delapidare in absenta unor acte si registre contabile. Mereu e insotit in iesirile in sat sau in imprejurimi de omul lui de incredere, Hidayet, pe umerii caruia transfera toata responsabilitatea lui de proprietar; el e scuza perfecta pentru a se distanta de afacerile mostenite de la tatal sau si pe care, desigur, le administreaza incidental. In schimb, cand intra in contact cu oameni din alta categorie sociala – in speta chiriasii sai sarmani -, are un aer arogant, nu se apropie de acestia, iar cand intra in dialog cu ei transmite un aer de suprioritate. Din acest motiv nu e greu de inteles adversitatea chiriasilor napastuiti, carora le ia pana si televizorul din casa in schimbul chiriilor restante, dar si gestul de la final al lui Ismail, cand Nihal vine si le ofera bani. In fapt, “Winter Sleep” ne prezinta o imagine a unei Turcii divizate social intre cei bogati si cei saraci, primii detinand autoritatea, ultimii avand dreptul doar eventual la mila celor dintai. Iar aceasta idee reiese si din numeroasele discutii din “turnul de fildes” ale d-lui Aydin cu sotia si sora lui.

In ciuda faptului ca este extrem de lung ca durata si are parte de foarte multe dialoguri ce tin uneori minute in sir fara oprire, “Winter Sleep” are un farmec aparte. Peisajele superbe, jocul excelent al tuturor actorilor, atmosfera, coloana sonora, scenariul ce permite analizarea pana in cele mai mici amanunte a fiecarui personaj, toate fac ce cele peste 3 ore sa para ca s-au scurs intr-o clipa, lasand in urma o experienta captivanta pentru iubitorii filmul artistic in general, si ai filmului lui Nuri Bilge Ceylan in special.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: miercuri 10 decembrie 2014

Printr-un concurs de intamplari, Do-Hun afla ca poate accede spre functia de director al Power Entertainement daca face rost de o importanta suma de bani pentru a achita niste datorii ale companiei. Numai ca, dupa ce bate la usile tuturor celor care facusera afaceri cu tatal sau si incearca prin toate mijloacele sa obtina un imprumut, nu reuseste sa stranga decat o mica parte din suma necesara. Fiind refuzat chiar si de prietenul sau, blandul Ba-Dah, cel care isi sacrifica orice placere pentru a economisi banii necesari asigurarii unui viitor pentru sora sa dar si pentru Yae-Rin, Do-Hun recurge la o masura extrema: o cere de nevasta pe So-Ra si o roaga sa intervina pe langa fratele ei sa-l imprumute cu banii necesari cumpararii unei locuinte intr-o zona rezidentiala, unde urmau sa locuiasca dupa casatorie, toti trei. Numai ca, in timp ce buzele spun vorbe mieroase, ochii arunca flacari. Suspiciunea naivului Ba-Dah apare abia după ce afla ca imobilul in care credea ca se va muta nu este de vanzare si, cu atat mai putin, nu a fost cumparat de Do-Hun, care nu mai da niciun semn de viata.

Prezentarea: mi – asiacinefil

Publicat: luni 8 decembrie 2014

Nici Yun Hee si nici familia ei nu sunt de acord cu casatoria dintre ea si Kang Hae Sung, din acest motiv, bunica ii propune sa plece pentru totdeauna din Coreea impreuna cu Jin Ju. Dar Yun Hee este nehotarata in privinta emigrarii si, totodata, derutata de comportamentul lui Hae Sung care dupa ce a renuntat la procesul de custodie, nu ii cere nici sa se casatoreasca cu el si nici nu o mai ameninta ca ii ia copilul. In plus, afla de la Se Won ca a parasit compania, a plecat din casa tatalui sau si ca locuieste intr-o casa de vara ce a apartinut mamei lor. A renuntat la tot sau are un alt plan ? Impinsa de curiozitate, Yun Hee ii face o vizita, dar dupa o scurta conversatie pleaca la fel de descumpanita cum a venit.
In familia Han viata este mai senina. Intr-o seara, bunicul buclucas ii invita pe Yeo Jun si Se Won la un pahar de bautura. Dar de la un pahar se ajunge iute la un adevarat concurs de turnat soju pe gat, cei doi rivali facand fata cu greu ritmului sustinut in care erau serviti…

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: duminică 7 decembrie 2014

Daca “Platinum Data” ar fi fost facut de americani, probabil cu totii am fi spus ca scenariul filmului s-a nascut din imaginatia colectiva a unei natiuni imbolnavite de teoria conspiratiei, care vede peste tot OZN-uri si planuri de “X-Files” ale guvernului sau armatei ce-i reprezinta. Sa sustii, de exemplu, ca armata pe care tu, ca cetatean, o intretii din taxele tale, a creat niste roboti minusculi sub forma de tantari care au ca misiune sa colecteze mostre de sange de la populatie se inscrie in tipicul unei natiuni a carei imaginatii este extrem de bogata si care, probabil, se plictiseste in absenta unor astfel de subiecte. Japonezii sunt mult mai pragmatici, si asta cu toate ca din punct de vedere tehnologic sunt printre primele natiuni ale lumii. Ei isi vad de treaba lor, fiecare cu slujba lui, ca niste furnicute, si nu se plictisesc deloc incat sa cada in depresia unor astfel de teorii. “Platinum Data” are la baza nu o teorie, cu un roman al celui mai de succes scriitor contemporan de romane de mister, Keigo Higashino. Principalele sale romane au fost ecranizate atat in Japonia cat si in Coreea de Sud, precum: “Broken” (in Coreea) cu echivalentul “The Hovering Blade” in Japonia, “Perfect Number” (in Coreea) cu echivalentul “Suspect X” in Japonia, “Into the White Night” (in Japonia), echivalentul lui “White Night” in Coreea de Sud, “Wings of Kirin”, “Galileo”, si lista ar putea continua. Misterele lui Higashino n-au nimic de-a face cu teoria conspiratiei, ele sunt rationale si reci, pline de nepravazut si cu un mesaj subliminal puternic. Ca mai toate ecranizarile dupa Higashino, si “Platinum Data” a fost un succes de box-office, obtinand in Japonia incasari de aproape 26 de milioane de dolari, carora li se adauga inca aproape 18 milioane de dolari incasari de peste hotare. Si scenariul a contribuit la acest succes, dar si actorii distribuiti in rolurile principale, Kazunari Ninomiya, cunoscutul membru al formatiei “Arashi”, pe care ni-l amintim din “Gantz” si din “The Lady Shogun and Her Men”, si veteranul Etsushi Toyokawa din “20 th Century Boys”, unde a interpretat rolul Otcho atat de indragit de fanii trilogiei.

In zilele noastre, tehnologizata societate japoneza a ajuns in pragul unei etape importante in evolutia umana. Cercetatori si oameni de stiinta au pus bazele Noului sistem de investigare a ADN, un proiect ce avea ca scop reducerea criminalitatii spre zero prin identificarea autorilor pe baza ADN-ului. In acest sens, Ryuhei Kagura (Kazunari Ninomiya), un cercetator de top in domeniul analizei ADN lucreaza in cadrul Institutului special de analiza si cercetare din cadrul Agentiei Nationale de Politie. Studiile sale demonstreaza ca, in conditiile cunoasterii ADN-ului unei persoane, se poate stabili nu doar inclinarea acestuia spre comiterea unor infractiuni ci si probabilitatea ca o persoana sa fie autorul unei crime. In momentul in care o serie de crime in serie nu isi gasesc rezolvarea, detectivul Asama (Etsushi Toyokawa) e trimis sa colaboreze cu Kagura. Cu toate ca acesta ii furnizeaza informatii la sigur, care duc in scurt timp la capturarea criminalului, Asama realizeaza ca probele ADN in baza carora Kagura a facut portretul robot al criminalului au fost obtinute illegal. De aici, intre cei doi se produce o fisura la nivel principial, Asama fiind neincrezator in activitatea lui Kagura, care, in schimb, e convins ca munca ce o duce va curata societatea umana de criminalitate. Doar ca ceea ce Kagura credea ca este un sistem perfect se va intoarce impotriva sa. Doi cercetatori sunt ucisi chiar la locul de munca, iar Asama e trimis sa investigheze cazul sustinut de Kagura. Inregistrarile de pe camerele de supraveghere indica faptul ca insusi Kagura s-a aflat la locul crimei la data producerii acestora. Pentru a dovedi ca profilul criminalului nu se aseamana cu al lui, apeleaza la proba ADN. In mod surprinzator, si aceasta il indica pe el ca autor al crimelor. Si astfel, dintr-un cercetator de elita acesta devine peste noapte inamicul public numarul 1, cautat de toata politia japoneza. Vanat e toata lumea, acesta incearca sa-si demonstreze nevinovatia. Cazul, insa, se complica.

“Platinum Data” e un excelent thriller cu accente SF, in care povestea bate mai departe decat lasa sa se intrevada la o prima vedere. In filmele SF ale anilor ’80-’90, deseori vedeam mentionata specificatia cum ca evenimentele se petrec undeva in anii 2020, deci intr-un viitor nu prea indepartat. Ei bine, de aceasta data, prima mentiune ce apare in film este stabilirea perioadei in care se desfasoara actiunea… “unul dintre acesti ani”. Cu alte cuvinte, am devenit contemporani cu progresul tehnologic, iar orice tine de science-fiction e… prezent, nu viitor ! In lumea zilelor noastre, ADN-ul poate fi cheia rezolvarii nu doar a anumitor boli incurabile, ci si a unor fenomene sociale pe care omenirea nu le-a putut stapani niciodata, cum e criminalitatea. Daca cunosti ADN-ul unei persoane, teoretic poti stabili multe alte conexiuni si sa realizezi un profil al individului foarte apropiat de realitate. Intrebarea care intervine si care face ca filmul, in definitiv, sa fie o fictiune, e pana unde se poate merge. In film se trece o anumita bariera care in viata reala teoretic e greu de crezut ca poate fi trecuta, guvernul japonez dand o lege prin care intreaga populatie e obligata sa mearga la medic pentru a i se preleva probe ADN, care mai apoi sunt clasificate si controlate de autoritati. Adeptii teoriei conspiratiei sau persoanele mai suspicioase probabil ar spune ca microciparea sau alte modalitati prin care statul intervine asupra vietii individului ar fi, de fapt, etape ale unui asemenea plan diabolic. Mergand pe ideea ca totul este o fictiune, “Platinum Data” ne arata doar o perspectiva a ce ar putea insemna ca o autoritate – de orice natura ar fi aceea – sa controleze o comunitate umana prin cunoasterea datelor furnizate de structura ADN a fiecarei persoane. Iar mesajul filmului e unul pe care l-am mai vazut sugerat si de alte filme similare, anume ca jocul de-a Dumnezeu nu e decat o noua forma a teoriilor despre rasa umana si puritatea ei. Daca cineva ar cunoaste cum pot fi evitate anumite boli prin manipulare genetica, sau daca lumea ar fi impartita dupa coeficientul de inteligenta, cei geniali fiind considerati utili unei elite, iar cei cu un nivel sub-medie fiind considerati inutili si dispensabili, cum ar arata lumea viitorului ? In cautarea perfectiunii, omul si-ar pierde insasi trasatura sa fundamentala, umanitatea. De aceea ordinea in aceasta lume nu poate fi mentinuta de o entitate imperfecta cum e omul, ci de o divinitate, care prin definitie e intruchiparea perfectiunii. Oare exista un corespondent pentru notiunea de “Cel mai bun conducator din aceasta lume” ? In nici un caz. Notiuni precum “Cel mai rau” sau “Cel mai bun” sunt doar niste extreme ce nu definesc perfectiunea. Omul nu detine cheia perfectiunii, si cu atat mai putin Genetica. De ce ? Pentru ca niciodata genetica nu va oferi nemurirea si eternitatea omenirii. “Platinum Data” ramane, asadar, o fictiune agreabila ce te tine cu sufletul la gura pana la final, insa totul nu e decat o fantezie care chiar daca ar avea un sambure de adevar in realitatea secolului XXI, nu poate convinge pe nimeni ca astfel de scenarii, chiar daca s-ar petrece in realitate, ar putea schimba cumva soarta omenirii. In bine probabil ca nu (medicina poate ar permite evitarea anumitor boli, ar creste calitatea vietii, dar de lungit aceasta n-ar fi mai lunga si nu exista garantia ca nu vei sfarsi intr-un accident inainte de a beneficia de avantajele geneticii), iar in rau nu mai conteaza, cata vreme aceasta lume oricum e devorata de pacat si controlata de haos. Un film bun, ce-ti da de gandit, dar care trebuie privit in limitele fictiunii care este.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 6 decembrie 2014

Desi serialele istorice coreene si-au trait perioada de glorie in anii 2005-2010, dupa acest interval devenind previzibile si pline de clisee, dovada dorinta de abordare a unor tematici tot mai variate in ultimii ani (God of War – 2012, Empress Ki – 2013-2014), acestea au supravietuit, facand cu greu fata pretentiilor tot mai ridicate ale fanilor genului. Putini s-au mai aventurat in proiecte de seriale istorice cu peste 50 de episoade, producatorii coreeni preferand mai degraba sa nu anunte de la inceput un numar de episoade preconizate, stabilind din mers obiectivele in functie de ratingurile obtinute. Asa se face ca dupa anul 2010, multe seriale istorice s-au limitat la 20-24 de episoade, concentrand subiectul si facand povestea mult mai captivanta. In schimb, serialele de peste 50 de episoade au continuat sa existe, avand, insa, ritmul lor propriu si, in general, concentrandu-se in jurul personalitatii unui mare rege si a faptelor acestuia prezentate in amanunt cu ajutorul unui scenariu plin de imaginatie si fantezie. De multe ori mult prea statice, cu multe scene interioare plictisitoare si repetitive, serialele istorice cu zeci de episoade despica firul in patru cum se spune, insistand pe diverse aspecte colaterale povestii principale. Pentru cei care au rabdare sa le urmareasca, acestea au farmecul lor aparte, in special ca la fiecare mare proiect de serial istoric distributia e plina de figuri cunoscute ale filmului coreean. Cam toate aceste lucruri se regasesc si in “King Geunchogo”, cunoscut si sub numele “King of Legend”, o sageuk drama de 60 de episoade ce prezinta ascensiunea si domnia lui Geunchogo al Baekje, al 13-lea monarh al Baekje (346-375 e.n). Ca personalitate istorica, acesta a intarit puterea regala in detrimentul aristocratiei si a pus bazele guvernarii locale prin guvernatori numiti de Curte. A fost monarhul – si nu intamplator personalitatii sale i s-a dedicat un serial atat de lung – in timpul caruia Baekje a cunoscut expansiunea geografica si politica maxima. In timpul lui au fost stabilite primele legaturi diplomatice dintre Baekje si dinastia chineza Jin, iar ca o consecinta a expansiunii militare, Baekje-ul lui Geunchogo a avut intense schimburi comerciale cu China si Japonia. Multi invatati chinezi au fost invitati la curtea lui Geunchogo, fiind scrisa chiar o Istorie a Baekje ce preamarea faptele monarhului, care nu a supravietuit timpului. Dar toate aceste lucruri le veti descoperi urmarind acest captivant serial, regizat de 2 regizori cu experienta in astfel de proiecte, Yoon Chang-beom (Empress Myseongseong) si Kim Young-jo (Hong Gil-dong). In rolul regelui Geunchogo il revedem pe Kam Woo-sung, cel care a devenit celebru odata cu rolul din “The King and the Clown” (2005).

In anul 37 i.e.n, Jumong, ajutat de So Seo-no care i-a devenit sotie, a fondat regatul Goguryeo si a stabilit capitala la Jolbon. Cand divergentele dintre ei au devenit ireconciabile (Jumong si-a proclamat primul fiu, Yuri, ca print mostenitor in detrimentul celor doi fii pe care ii avea cu So seo-no si mai aparuse si prima sotie, Ye So-ya pe care o crezusera moarta), So Seo-no impreuna cu cei doi fii Onjo si Biryu, urmati de mai multi supusi au parasit Goguryeo urmand calea spre sud, unde au fondat regatul Baekje. Dupa moarte, aceasta a fost venerata de toti urmasii ei si numita bunica natiunii, la altarul ei venind sa se inchine sau sa ceara sfaturi sau ajutor toti cei aflati in impas.
Serialul “King Geunchogo” surprinde in primele episoade domnia regelui Biryu, al 11-lea rege al regatului. El a avut doua sotii, Hae Sosul, prima sotie cu care a avut trei copii, Yeochan, numit si print mostenitor de regele Biryu, Yeo-hwi si Yeo-san, iar cu cea de a doua sotie Jin Saha care facea parte din clanul Jin, Biryu a avut pe Yeogu si pe Yeo-mong. Yeogu va deveni mai tarziu regele Geunchogo supranumit si “regele razboinic”. Deocamdata este… un negustor de sare in Liaoxi, unde a fost trimis de tatal sau, regele Biryu, avand interdictie de a intra in palat.
Acest lucru este perceput de Yeogu, care respecta cu sfintenie ordinul tatalui sau, ca o indepartare de la problemele politice ale palatului si ale tarii, dar si ca o lipsa de afectiune din partea parintelui sau, de fapt regele Biryu nefacand altceva decat sa-l puna la adapost de uneltirile si dusmania primei regine, care vedea in ceilalti descendenti un pericol pentru printul mostenitor pe care dorea cu ardoare sa-l vada pe tron cat mai repede. Pentru asta nu va pregeta sa faca orice ii va implini visul si se va alia cu o veche cunostinta din tinerete, Bu yeo-jun, fiul regelui Bunseo, cel de al 10-lea rege al Baekje si care trebuia sa urmeze la tronul pe care Biryu a urcat ajutat de tatal sau.
Acum Bu yeo-jun isi doreste tronul inapoi. Pe langa ajutorul pe care il primeste de la cea de a doua regina, se aliaza si cu regele Sayu din Goguryeo la care o trimite pe fiica sa, printesa Yeo-hwa, sa ceara ajutor si eventual o alianta prin casatorie. Yeo-hwa este prietena din copilarie cu Yeogu, au impreuna multe amintiri si intamplari, iar cand se intalnesc dupa multi ani, adulti fiind, isi dau seama ca se iubesc, dar rivalitatile si situarea lor in tabere adverse ii indeparteaza unul de altul, si sansa de a se mai intilni este tot mai indepartata chiar daca la un moment dat Yeogu ar fi vrut sa o ia cu el in Liaoxi.
Vremurile tulburi din Baekje dupa moartea regelui Biryu si exilul lui Yeogu il propulseaza pe Bu yeo-jun pe tron, devenind astfel al 12-lea rege al Baekje, o domnie scurta zguduita de neintelegeri intre factiuni, de tradari si razbunari. Orbit de dorinta de a se vedea pe tron si avid de putere, noul rege promite regelui din Goguryeo, devenit ginerele sau, sa-i cedeze mai multe teritorii si fortarete care fusesera cu greu cucerite si cu mari jertfe umane in timpul regelui Biryu. Pe principiul, dezbina si stapaneste, regele Sayu al Goguryeo priveste cum teritoriul Baekje a devenit un camp de lupte unde se leaga si dezleaga aliante, intrigile nu mai contenesc, fratii se lupta intre ei, toti invocand binele tarii, de fapt tinand cont numai de interesul propriu.
Departe de toate acestea, Yeogu isi incepe ascensiunea spre tronul lasat mostenire de tatal sau. Inzestrat cu calitati de conducator, e un foarte bun strateg, puternic si neinfricat in lupte pe care le castiga una dupa alta, bun vizioanar. Si totusi taria lui ca de stanca se inmoaie in fata unei singure fiinte: Yeo-hwa, pe care o considera sotia lui pentru totdeauna. Serialul intruneste toate elementele unei sageuk drama cu intrigi politice, asasinate la comanda, lupte pentru putere, razbunari ,tradari, etc. dar si povestea de dragoste care pare imposibila pentru cele doua personaje. Si, bineinteles, si personajul vipera-vrajitoare aici in persoana primei regine, care, face si desface, comploteaza, acuza, face pe victima nevinovata, acel gen de persoana pe care astepti cu nerabdare sa o vezi pedepsita pentru tot ce a facut. Cea mai mare dorinta care o stapaneste este sa-l vada pe fiul ei Yeo-chan pe tronul tarii.

Crescut si educat de la o varsta frageda ca print mostenitor, devine arogant si indiferent fata de fratii lui, constientizand ca nu este inzestrat cu mari calitati, face mari eforturi de a se ridica la nivelul rangului sau, iar dorinta de a face o impresie buna tatalui sau il face sa comita mari greseli, ceea ce duce la retragerea titlului de print mostenitor, iar aceasta perspectiva da la iveala caracterul slab cu care este inzestrat.
Dintre frati, Yeo-hwi este singurul care se tine departe de comploturile care se pun la cale in familie; cu toate ca multe lucruri nu i se par la locul lor, prefera sa pretinda ca nu vede nimic. Tema comuna a multor seriale istorice – viitorul rege tinut departe de palat si crescut ca un om normal, urcat pe tron la momentul potrivit, un erou vazut ca salvatorul natiunii, bun si intelept – este intalnita si in acest serial, doar ca aici incepe in forta de la primele episoade, fara a mai trece in revista perioada copilariei care ni se arata totusi in scurte flashback-uri atunci cand personajele isi amintesc intamplari din trecut. Odata depasita bariera aparent incalcita a primelor episoade, atunci cand avalansa multor si diverselor personaje incepe sa se limpezeasca, veti fi martorii ascensiunii spre tron al celui de al 13-lea rege al Baekje – regele Geunchogo.
Sub conducerea lui, regatul Baekje va atinge apogeul dezvoltarii si extinderii teritoriale, va initia multe reforme, viata sociala va cunoaste imbunatatiri, puterea va fi consolidata, dar visul lui cel mai mare va fi unificarea peninsulei. Daca a reusit sau nu veti afla vizionand serialul, care are 60 de episoade si a fost difuzat in anul 2010 de televiziunea KBS1, avand un rating mediu de 10,6 %.

Prezentarea: Iuliana – asiacinefil

Publicat: vineri 5 decembrie 2014

Dupa ce tanarul Sung Tae, salariatul hotelului, cel care adusese cosul cu fructe buclucas, posesor al unei memorii remarcabile, salveaza discursul Yae rin-ei, o serie de intamplari nefericite transforma calatoria la Busan intr-un fiasco. Dezamagiti, Ba-dah si Yae rin il invita pe tanar la o cafea, in timp ce Do Hun manat de la spate de acelaşi Ba-dah o invita pe So-ra la o plimbare pe plaja, unde fara nici o jena, ii ofera drept cadou propriu o clema de par cumparata de Ba-dah. Iar Sung Tae este pus in dificultate de Yae rin, care ii cere zaharul. Sa fie oare tanarul nestiutor de carte sau situatia este si mai complicata?
Incredibilul Ba-dah este cel care ne dezleaga enigma intr-un mod induiosator, plin de tact si intelegere fata de situatia tanarului. După ce ii ofera o carte de vizita, vazand incurcatura tanarului, recita rar continutul acesteia, indemnandu-l pe Sung Tae sa-l viziteze la Seul daca se hotaraste sa devina star de cinema, dandu-i-l ca exemplu pe Tom Cruise care in ciuda dislexiei sale a ajuns o mare vedeta. Fiind concediat, Sung Tae, un alt taie frunza, asemanator lui So-ra, ajunge la Seul, se intalneste cu Ba-dah, cu care serband bucuria revederii „consuma” ceva si adoarme in camera lui Ba-dah. Cand se trezeste si vede dusmanul in casa, So-ra nu pregeta sa se razbune pentru intamplarea de la Busan si il da afara din casa aproape dezbracat…

Prezentarea: mi – asiacinefil

Publicat: joi 4 decembrie 2014

In 2010, regizorul coreean Kim Min-suk debuta in scaunul regizoral cu „Haunters”, care s-a dovedit primul si singurul film din cariera acestuia de regizor, pana in prezent. Acest lucru nu e intamplator, deoarece „Haunters” a fost, in ciuda distributiei de calitate (vi-i mai amintiti pe protagonistii Kang Dong-won si Ko Soo cum se luptau cu puterile lor supranaturale ?) o productie foarte slaba, cu un subiect haotic, care pe putini i-a impresionat cu ceva. Acesta este si motivul pentru care in 2013, un regizor cu greutate in cinematografia japoneza, Hideo Nakata, a decis sa preia fraiele proiectului „Monsterz”, un remake dupa „Haunters”. Hideo Nakata si-a facut un nume la inceputul anilor 2000, cu filme precum „Ring”, „Ring 2” sau „Dark Water”, reecranizate cu succes la Hollywood. „Kaidan”, „L: Change the World” si „The Incite Mill” completeaza filmografia apreciatului regizor, care avea nevoie sa reintre in atentia tuturor cu o productie care sa sparga tiparele, ultimii ani aducandu-i filme relativ modeste, fara succes la box-office. „Monsterz” pare a fi un prim pas spre reintrarea in atentia publicului, productia obtinand 8,5 milioane de dolari incasari la box-office. In rolurile principale il revedem pe Tatsuya Fujiwara din nou intr-un rol negativ (ca in Straw of Shields), dupa anterioara aparitie in „One Third” unde a fost excelent. Rivalul lui e interpretat de Takayuki Yamada din „Gantz” si din recentul serial japonez „Nobunaga Concerto”. „Monsterz” e genul de film in care avand fata in fata personajul pozitiv si cel negativ pe durata intregului film, ajungi la final la concluzia ca personajul negativ a fost mult mai bine interpretat decat cel pozitiv. Coloana sonora e compusa de inegalabilul Kenji Kawai.

Personajul central al povestii e un baietel care de mic a fost o povara pentru parintii sai. Avand puterea supranaturala de a controla mintile oamenilor doar cu ajutorul ochilor, inca de mic samanta Raului l-a impins sa comita mai multe crime. Una din victime a fost insusi tatal sau, un alcoolic violent de care mama lui a fugit, si care in momentul in care ii gaseste si ii cere femeii sa-si abandoneze copilul pe motiv ca ar fi un monstru, isi gaseste sfarsitul ucis de forta supranaturala a privirii acestuia. Anii trec, si departe de mama lui dar nedespartit de singura carte pe care aceasta i-a daruit-o in copilarie, „Akira”, baiatul, acum om in toata firea, nu ezita sa-si foloseasca puterea supranaturala pentru a comite faradelegi, de la jefuirea de banci prin controlarea mintii oamenilor pana la determinarea acestora sa se sinucida. Intr-o zi, acesta ramane stupefiat in momentul in care da peste Shuichi, un tanar de varsta lui, a carui minte nu o poate controla. Socat sa afle ca mai exista in aceasta lume o fiinta ce are puteri similare cu ale lui, il urmareste indeaproape pentru a deslusi misterul. Shuichi, orfan de mic de parinti si reprosandu-si toata viata faptul ca nu l-a putut proteja pe fratele sau mai mic ce a pierit in tragicul accident de masina din copilarie, e exact opusul monstrului; are suflet mare, are prieteni, socializeaza si duce o viata obisnuita. Pana cand intr-o zi e calcat de o masina si iese la iveala forta sa supranaturala: aceea de a i se vindeca orice rana intr-un timp foarte scurt si de a fi, practic, nemuritor. Inevitabil, cele doua extreme se atrag, iar confruntarea dintre Bine si Rau devine iminenta.

Comparand productia japoneza cu cea coreeana din 2010, concluzia unanima va fi cu siguranta ca filmul lui Hideo Nakata e cu mult mai bun decat filmul coreean, ce sufera serios la multe capitole, intre care si, poate, cel mai important, coerenta naratiunii. Personajul negativ din „Monsterz”, interpretat de Tatsuya Fujiwara, nu are un nume, un lucru rar intalnit intr-un film, insa fiind exponentul Raului prin excelenta poate fi numit fie „monstru”, fie „mutant”. Nu acest lucru conteaza, ci faptul ca ajuns la maturitate, acesta e un singuratic bizar, ce traieste in izolare intr-un hotel costisitor, jefuind banci. Puterea de a controla mintile oamenilor elimina nevoia unei arme si chiar si aceea de a pasi in locul unde comite faradelegea, o fac altii pentru el. Se delecteaza mergand in diverse locuri, „inghetand” oamenii sau manipulandu-i dupa bunul plac. Cu toate astea, nu pare a simti prea multa bucurie facand aceste lucruri, ci mai degraba resimte tristete si mai ales singuratate, vazandu-se periferizat de lumea oamenilor. In momentul in care da peste Shuichi (Yamada Takayuki), ce e total imun la puterile sale, vede in acesta o amenintare la adresa sa si incearca sa-l elimine ptrintr-un accident pe care il provoaca chiar el cu puterea mintii. Din acest moment, intregul film se transforma intr-o scena continua de vanatoare, in care apropiatii lui Shuichi cad unul dupa altul victima monstrului cu puteri supranaturale. Desigur, si in jurul lui Shuichi se cristalizeaza o tabara a fortelor Binelui, care incepe sa caute slabiciunile monstrului. Daca in „Haunters”, in jurul personajului pozitiv regasim 2 imigranti (un turc si un ghanez), filmul abordand tangential una din problemele societatii coreene contemporane (cea a imigratiei si integrarii strainilor in propria societate) si tragand serios in jos povestea, in „Monsterz” intalnim 2 personaje tipice in jurul lui Shuichi: Jun, un homosexual amuzant, si Akira, un individ complexat ce nu iese cu nimic in evidenta decat cu slabiciunile sale. Aceste 2 personaje secundare dau mai multa culoare povestii, chiar daca sunt destul de tipice si uneori dau gres in a aduce umorul asteptat de spectator. Filmul este, desigur, o fictiune cu destule elemente de fantezie, astfel ca o privire realista ne-ar face sa spunem ca e destul de limitat in ideile promovate. De exemplu, se recurge de prea multe ori la acelasi truc de „inghetare” a oamenilor, de „oprire” a timpului in loc, de controlare a lor in niste scopuri s-ar putea spune neinsemnate. Daca fiecare spectator si-ar pune imaginatia la bataie si si-ar inchipui ca ar fi in locul personajului ce detine aceasta putere, probabil nu s-ar limita la a jefui o banca, ci s-ar gandi la lucruri mai importante, cum ar fi controlarea mintii… politicienilor sau liderilor lumii, pentru a detine controlul asupra acestei lumi. Sau cate si mai cate se pot faca daca ai sti sa controlezi mintile oamenilor… Insa la acest capitol regizorul Nakata se dovedeste a fi repetitiv, lipsit de imaginatie. Apoi, nu gasim o explicatie a originii celor doua puteri supranaturale detinute de cei doi protagonisti; ei ne sunt dati cu aceste puteri din nastere, deci nu trebuie sa ne intrebam prea multe. Insa deoarece finalul filmului lasa loc desigur de o continuare, nu ar fi de mirare daca in anii viitori vom vedea chiar o trilogie, in care toate aceste aspecte ignorate in acest film sa fie dezvoltate pentru o poveste unitara.

Una peste alta, un film bine realizat, captivant, cu un scenariu ce nu-si pierde din coerenta si consistenta nici un moment, in care ajungi sa accepti usor supranaturalul. Toate aceste lucruri in „Haunters” erau apasatoare, greoaie, contribuind la o atmosfera stranie, total atipica filmelor coreene, incepatoare in materie de filme de fantezie si SF. Daca mai punem la socoteala si superba coloana sonora a lui Kenji Kawai, vizionand acest film iesim in mod sigur pe plus la capitolul „entertainment” made in Japonia. O revenire in forta a regizorului Hideo Nakata, ce nu trebuie ratata.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.

Publicat: miercuri 3 decembrie 2014

Kang Hae Sung afla in sfarsit ca tatal lui a fost cel care s-a jucat cu destinul sau. Cu ani in urma, el i-a trimis invitatia la nunta lui Yun Hee si tot el i-a ascuns telefonul, impiedicandu-l astfel sa vorbeasca cu ea. Nici in prezent situatia nu s-a schimbat. Fara sa-i pese prea mult de ceea ce simt altii, fara sa-si faca procese de constiinta, i-a cerut pur si simplu lui Yun Hee sa renunte la copil in schimbul unei sume de bani. Anuntul de casatorie aduce haos in familia lui Yun Hee, dandu-le viata peste cap, dar in acest fel, Hae Sung reuseste sa le protejeze pe cele doua fiinte dragi din viata lui de furia tatalui sau si de rautatea intregii lumi.
Desi blamat de familia lui Yun Hee, socotit un om detestabil, lipsit de principii si complet neserios, se dovedeste ca vina lui pentru cele intamplate in trecut a fost partiala. Iar daca se ia in considerare caracterul tatalui sau, educatia primita de la el, precum si modul mizerabil in care a fost santajat de acesta, atunci beneficiaza de serioase circumstante atenuante.

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: luni 1 decembrie 2014

Filmul, considerat a saptea arta, a fascinat inca de la inventarea sa. In scurt timp, peste Ocean acesta a devenit o adevarata industrie, ce a antrenat camere de luat vederi si elemente de butaforie, progres tehnologic dar si elementul uman, deloc neglijabil, pornind de la regizor, scenarist si intreaga echipa de pe platoruile de filmare si mergand pana la stelele filmelor, sufletul lor, actorii. In scurt timp filmul a cucerit omenirea, si asa se face ca deja a trecut mai bine de un secol, iar filmul se reinventeaza de la an la an. Pentru Coreea de Sud, ca si pentru alte cinematografii, a existat o perioada de aur, in anii 60, insa despre nasterea unei veritabile industrii de film se poate vorbi abia odata cu anii 90. Filmul coreean se schimba la fata, tematicile abordate se diversifica, iar televiziunile incep sa produca o multime de seriale difuzate pe micul ecran, ce incep sa acapareze o categorie aparte de telespectatori intr-o societate in care dificultatile economice faceau simtita nevoia unui asemenea gen de deconectare. Si asa s-au nascut si starurile micului ecran, devenite populare in fiecare colt din Coreea, iar odata cu dezvoltarea internetului, aceste seriale au ajuns sa fie vazute si de straini, si astfel a luat nastere Valul Hallyu. Dar cum este sa faci un serial… tocmai despre lumea filmului ? Aceasta este provocarea pe care „Shoot for the Stars” o aduce pentru prima oara in industria serialelor de televiziune, in anul 2002. Avand pana atunci subiecte care nu de putine ori se repetau, dand nastere la ceea ce azi numim clisee, serialele coreene incep sa se diversifice ca tematica, profitand de Valul Coreean ce ia nastere odata cu difuzarea la inceputul lui 2002 a celebrei „Winter Sonata”. Reteta succesului acestui serial i-a inspirat si pe producatorii lui „Shoot for the Stars”, care abordand o tema inedita au distribuit in poveste o vedeta feminina a momentului si cateva staruri in plina ascensiune care azi, la un deceniu distanta, au confirmat asteptarile fanilor lor din intreaga lume. In 2002, Jeon Do-yeon avea exact varsta personajului interpretat in serial, 29 de ani catre 30. In anii 90 si-a facut deja un nume prin aparitia in mai multe seriale de televiziune, iar publicul coreean o cunostea bine, fiind, alaturi de Choi Ji-woo sau Shim Eun-ha marile staruri feminine ale micului ecran. Jo In-sung se remarcase in 3 seriale in nici 2 ani de zile, dar era inca un necunoscut de 21 de ani ce-si incerca norocul, ca personajul din serial, in lumea filmului, in timp ce Lee Seo-jin, putin mai in varsta pe atunci decat Jeon Do-yeon, se afla la a doua aparitie intr-un serial, fiind inca un anonim pana la rolul din Damo ce ii aduce consacrarea in 2003. Ce vremuri…

Lumea filmului apare, culmea, in …filme ca fiind un fel de jungla de mucava si butaforie in care cu greu poti patrunde dar si mai greu te poti mentine. Interesele meschine, banii, influenta puterii si mai putin talentul, calitatea actului artistic sunt cele care „fac legea” si, cu toate acestea, de cand s-a nascut, lumea filmului, mirajul povestilor pe celuloid au atras deopotriva tineri si mai putin tineri, femei si barbati. Cine nu si-a dorit sa aiba momentul sau de glorie? O secventa de pelicula si statutul tau, stima de sine cresc, devii alt om…

Si cum sa nu-si doreasca si Ku Sung Tae (Jo In-Sung), un tanar de 23 ani, frumos, inalt, talentat, dotat cu un chip angelic si o memorie impresionanta, gloria cinematografica? Orfan fiind, apoi despartit de parintii adoptivi, care il facusera sa simta ce inseamna o familie, cu toate ca nu a avut o viata usoara, tanarul nostru nu si-a pierdut bunatatea sufleteasca, dar visul de a deveni stea de cinema l-a ingropat adanc in suflet, alaturi de o alta taina a sa; cea care de fapt il face sa nu creada in sansa sa: este dislexic. Iata un amanunt care ar face si pe cel mai curajos dintre curajosi sa dea inapoi: dac-ar fi doar analfabet, cu putin efort ar reusi sa depaseasca acest inconvenient, dar asa… ? Si totusi, cine stie, poate undeva, norocul il asteapta… Poate un impresar dornic sa descopere talente va „pune ochii” pe el si va incerca sa-l ajute.

Iar la Seul, Ba Dah (Park Sang Myun), un tip care ziua este manager de casting iar seara sofer de taxi si Do Hun (Lee Seo Jin), care este manager de divertisment, incearca sa-i construiasca o cariera cinematografica frumoasei aspirante la glorie, Yae-rin (Hong Eun Hee). Aceasta are un trecut care, daca ar fi cunoscut de publicul cinefil, cumulat cu faptul ca nici nu prea este foarte talentata, ar condamna-o la un vesnic anonimat. Tanara a facut un spot publicitar nu prea remarcat de public, singurul care a remarcat-o, facand o pasiune pentru ea fiind tocmai Ku Sung Tae. Pentru a putea fi remarcata de regizori, care sa o distribuie in filme, cei trei hotarasc sa participe la Festivalul filmului de la Busan, loc frecventat deopotriva si de aspiranti dar si de consacrati, unde urma sa participe si regizorul Jang, un regizor faimos, care tocmai pregatea castingul pentru urmatorul sau film.

Ba Dah, cel bun ca painea calda, e prieten cu Do Hun, managerul, e indragostit de Yae Rin si daruit de parinti cu o sora pe nume So ra (Jeon Do-Yeon). Aceasta din urma are 29 de ani. Si cam atat putem pune la capitolul „a avea” dar ce NU are? Ei, aici lucrurile se diversifica; draga de ea nu are nicio calificare, nu are intentia de a-si face vreuna, nu are un loc de munca si nu este capabila sa pastreze un asemenea loc. Viseaza – inca! – cu ochii deschisi sa se marite cu un barbat care sa fie marea ei dragoste si sa-i asigure un trai decent, astfel incat sa nu fie nevoita sa lucreze. Pana una alta, este intretinuta de fratele ei, categorisit ca si zgarcit de zanaticele ei prietene. In realitate, omul strange „bani albi pentru zile negre”, pentru a-i face un viitor si a o feri de necazurile vietii. So-ra este indragostita de Do Hun si tot asteapta de vreo sapte ani ca acesta sa o ceara de nevasta. De fapt este un parazit care trece prin viata ca gasca prin apa, alaturi de niste prietene asemanatoare. Pentru a-i face o bucurie surorii sale, a carei zi de nastere coincidea cu deplasarea lor, Ba Dah il roaga pe Do Hun s-o invite pe So-ra la Busan. Inchipuindu-si ca va fi o excursie in doi, So-ra se pregateste pentru a-l face pe Do Hun sa nu mai ezite in a o cere de nevasta. Dezamagirea este totala cand, la aeroport si ulterior la Busan, este pur si simplu abandonata intr-o camera de hotel de cei trei porniti in cautarea faimei.

Dar la Busan, gloria nu a venit la intalnire. Dupa mai multe peripetii pline de haz dar si de nesansa, Yae-rin rateaza castingul, ba mai mult, provoaca ostilitatea regizorului, care le promite ca vedeta lor nu va juca niciodata in vreun film de-al lui. Se intalnesc insa cu Sung Tae, destinele lor urmand sa se intersecteze mereu. Cel care ghiceste de la inceput problema tanarului este Ba Dah, care cu o blandete deosebita il incurajeaza dandu-i-l ca exemplu pe Tom Cruise si care este hotarat sa-l ajute daca va incerca sa-si faca o cariera artistica.
Intamplarea face ca, la scurt timp, Do Hun sa afle ca poate deveni directorul Power Enterteinement, o puternica companie de impresariat, daca dispune de o anumita suma de bani necesara achitarii unor datorii ale companiei. Cu toate eforturile sale, Do Hun nu reuseste sa stranga decat o suma infima, motiv pentru care o minte pe So-ra ca se va casatori cu ea si ii cere sa-l convinga pe fratele ei sa-l imprumute cu bani pentru cumpararea unei locuinte scumpe intr-o zona rezidentiala, unde cei trei urmau sa locuiasca impreuna. Cei doi sunt pacaliti de Do Hun, care, odata ce primeste banii rupe orice legatura cu acestia.

In urma unei altercatii, Do Hun il raneste grav pe Ba Dah, iar Yae-rin il ajuta sa musamalizeze acest accident astfel incat sa para un jaf, iar ca rasplata pentru mana de ajutor oferita, Yae-rin pretinde sa fie promovata ca vedeta a Power Enterteinement. Intelegand in cele din urma ca nu vor vedea nici bani si nici vreun alt ajutor de la cinicul Do Hun, cei doi frati se hotarasc sa-l ajute pe Sung Tae sa devina o stea. Bucurandu-se de un aspect scenic greu de trecut cu vederea, aducand pe pelicula un chip innocent, acesta se face remarcat de producatori, insa uneltirile lui Do Hun si Yae-rin il fac sa piarda oportunitatile aparute. Numai ca, norocul apare tocmai de unde te astepti mai putin, de la regizorul Jang care vede talentul tanarului si este hotarat sa-l ajute. Si iata ca, daca la inceput cei doi se iubeau precum cainele si pisica, sicanandu-se reciproc, treptat, luptand umar la umar cu dislexia, greutatile afirmarii si piedicile puse de cei doi cinici, So-ra si Sung Tae ajung sa se indragosteasca, relatia lor starnind impotrivirea lui Ba Dah care mai lucid decat ei se gandeste la prejudecatile celor din jur si la faptul ca vor avea de suferit si unul si celalalt. Este aceasta o situatie fara iesire, sau dragostea sincera si reciproca va invinge?

Chiar daca cele 16 episoade ale serialului duc la un deznodamant previzibil, serialul e unul extrem de agreabil, nefiind nici un moment plictisitor si avand un ritm bun. De altfel, se vede ca serialul il are la timona pe Lee Sang-joo, regizorul unor succese memorabile precum „Stairway to Heaven”, „Beautiful Days”, „Love Story in Harvard” si „Road No 1”, si in ciuda faptului ca e un indragostit de melodrame, de aceasta data a regizat excelent o comedie romantica cu accente realist-dramatice care nu poate lasa decat o impresie placuta. Interpretarea tuturor actorilor a fost remarcabila, atat a celor tineri, dornici de afirmare, cat si a protagonistei care 5 ani mai tarziu avea sa atinga varful carierei sale cu rolul din „Secret Sunshine”. Chimia dintre ea si Jo In-sung e surprinzator de reusita, astfel ca daca nu pentru subiect, cel putin pentru povestea romantica a celor doi serialul merita savurat. Coloana sonora e de calitate, ca la orice serial mai vechi, astfel ca „Shoot for the Stars” are toate atuurile sa ne dorim sa-l revizionam in viitor datorita amintirilor placute pe care vi le va lasa dupa prima vizionare.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania a serialului echipei Asia Team formate din Vic, cristinab si uruma. Revizuirea textului a fost realizata de Claudia si Adina, iar rezumatele episoadelor si prezentarea generala de mi.

Prezentare realizata de mi – asiacinefil

Publicat: luni 1 decembrie 2014

So-ra este o femeie care in curand va implini 30 de ani. Visul sau e sa se marite cu iubirea vietii ei si astfel sa nu fie nevoita sa se preocupe de cariera proprie. Locuieste cu fratele sau, Ba-dah, care se straduie in zadar sa o responsabilizeze, sa faca din ea un om matur, cu o gandire pe masura. Fata este indragostita de Do Hun, prietenul fratelui ei, un manager de divertisment ambitios, aflat in cautarea succesului. Ba-dah si Do Hun sunt impresarii frumoasei Yae Rin, o tanara actrita care bate la portile afirmarii si impreuna cu care urmeaza sa participe la Festivalul Filmului de la Busan, rampa de lansare pentru tinere talente, dar si de consolidare a carierei consacratilor. Avand in vedere varsta eroinei noastre si faptul ca aceasta tot asteapta sa fie ceruta de nevasta, prietena sa, mare „experta” in relatiile de amor, o sfatuieste cum sa procedeze ca sa-l determine pe Do Hun s-o ceara de nevasta: un sfarsit de saptamana petrecut in doi undeva departe de pisalogeala fratelui… Si iata ca sortii ii surad in momentul in care Do Hun o suna sa o invite la Busan. Numai ca ea nu stie ca cel care a determinat aceasta invitatie este chiar fratele ei!

Prezentarea: mi – asiacinefil

Publicat: duminică 30 noiembrie 2014

“The Long Way Home” putea fi “doar inca un film patriotic turcesc” cu dialoguri didactice ce preamarea eroismul poporului turc in vremurile de restriste ale prabusirii Imperiului Otoman, cu o descriere neconvingatoare a personajelor – desigur stereotipe – opuse adevaratelor “fiinte umane”. Cam asta e esenta filmelor de propaganda turcesti ce preaslavesc o natiune care, asemeni celei japoneze, are trecutul patat de numeroase masacre si crime impotriva umanitatii. Doar ca, de aceasta data, avem parte de o mare surpriza, si anume de un film realizat diferit fata de orice asteptari, care cu siguranta ar putea fi catalogat drept unul din cele mai bune filme turcesti ale deceniului. Abordarea este total diferita de a altor filme istorice turcesti ce surprind o frantura din perioada tulbure a Primului Razboi Mondial, iar realizarea iti taie pur si simplu rasuflarea. Nu intamplator productia a castigat o multime de premii si a avut parte de mai multe nominalizari la diverse festivaluri de film, nationale si internationale. Cele mai importante premii au fost premiul Fipresci acordat de Federatia Internationala a Criticilor de Film, premiul Golden Zenith pentru Cea mai buna productie de fictiune la Festivalul de la Montreal si premiul pentru Cel mai talentat debutant la categoria film artistic la Asian Film Festival de la Hong Kong. Filmul s-a lansat pe 8 martie 2013 in 77 de cinematografe din intreaga Turcie, fara a fi un succes de box-office (doar 226.000 dolari incasari), lucru previzibil in conditiile in care box-office-ul da pulsul filmelor comerciale, nu al celor artistice. Regia este semnata de debutantul Alphan Eseli, care este si co-scenarist, fotograf si regizor de clipouri muzicale si reclame tv ale unor branduri cunoscute in Turcia. Acesta si-a terminat studiile din domeniul filmului in Statele Unite la New York, fiind implicat din 2009 in activitati privind promovarea artei si culturii turce in lume. Experienta din fotografie a fost dublata de munca excelenta a regizorului de imagine a acestui film, un armean nascut la Erevan (lucru notabil dat fiind istoricul conflict dintre armeni si turci) ce activeaza in industria turca de film de la inceputul anilor 2000. In rolurile principale au fost distribuiti actori cunoscuti in Turcia, precum Ugur Polat, Serdar Orcin sau Nergis Ozturk. Muzica e compusa de compozitorul maghiar Mihaly Vig, cunoscut pentru colaborarea sa cu celebrul regizor maghiar Bela Tarr.

Povestea filmului se deruleaza pe fundalul istoric al luptei de la Sarikamis din decembrie 1914/ianuarie 1915. In timpul Primului Razboi Mondial, Imperiul Otoman e aliat cu Germania, iar la sfarsitul lui 1914, la presiunea aliatului german, Armata a 3-a turca e trimisa sa lupte pe frontul din Rasarit impotriva Rusiei. Batalia decisiva se va da la Sarikamis, pe teritoriul Imperiului Tarist, aceasta fiind parte din Campania din Caucaz a Primului Razboi Mondial. Desi armata otomana era superioara numeric, avand 118.000 de soldati (fata de 100.000 armata rusa si voluntarii armeni), lipsa de pregatire militara a acesteia si mai ales conditiile meteo vitrege in conditii de iarna au facut ca o mare parte din trupele otomane sa fie rapuse de furtunile de zapada din muntii Allahuekber chiar inainte sa mai intre in lupta. Batalia de la Sarikamis a adus una din cele mai grele infrangeri ale Imperiului Otoman din secolul XX, 90.000 de soldati pierzandu-si viata in doar doua luni, multi dintre ei cazuti prada frigului din muntii din Rasaritul Turciei de astazi.

La inceputul lui 1915, 90.000 de soldati otomani isi pierd viata ca niste martiri in muntii din Anatolia rasariteana, in urma bataliei de la Sarikamis, drumul de intoarcere spre casa devenind unul presarat cu cadavre inghetate. Anatolia Rasariteana devine o zona in care domneste haosul, pe care nu o controleaza nici rusii, nici otomanii. In abesenta unei autoritati, oamenii de rand raman in voia sortii, vietile lor transformandu-se intr-o lupta pentru supravietuire. Pe acest fundal, batranul aghiotant Saci Bey primeste misiunea de la superiorul sau, un inalt oficial, sa o escorteze pe sotia acestuia, Gul Hanim si pe fiica familiei, micuta Nihan, la Erzurum. Drumul prin munti e anevoios, iar in momentul in care calul care tragea caruta moare de frig, cei trei trebuie sa porneasca prin nameti si viscol pe jos. Ajunsi in pustietate, cu o harta aproape inutila pe care nu apareau toate asezarile din zona, acestia poposesc cu ultimele puteri intr-un sat armean ce pare pustiu. In scurt timp, insa, constata ca locul e impanzit de cadavre si ca nu sunt singuri in mijlocul pustietatii. Treptat, celor trei li se vor mai alatura inca 4 persoane, fiecare cu propriul destin necajit, cei 7 incercand sa indure conditiile de iarna, foamea si pericolul trupelor rusesti ce pandeste la orice pas. Cu totii au un singur tel: sa se intoarca acasa. Vor reusi ?

“The Long Way Home” este o productie in care regizorul Alphan Eseli e persoana cruciala, fara de a carui contributie nu s-ar fi putut realiza. La finalul filmului, regizorul a specificat: “In memoria lui Burhanettin Eseli (1893-1937)”. Aceasta persoana nu este, cum s-ar putea crede, o personalitate politica de marca a acelor vremuri, ci e insusi bunicul regizorului. Povestile acestuia despre acele vremuri le-a aflat prin intermediul tatalui sau, care i le tot repeta de mic, si astfel s-a nascut ideea acestui film. Persoana care a creat costumele personajelor (care au o nota de originalitate aparte) a cautat imagini din acea perioada, diverse fotografii din carti de razboi dar si picture ale vremii, dupa care s-a asezat la masa de design si a creat niste costume realiste memorabile. Odata cu filmul s-a lansat si o carte, ce cuprinde cadre din film, detalii de culise, schite de desene, elemente de scenografie si costume, postere, etc, publicata intr-o editie limitata.

Despre film s-ar putea vorbi la nesfarsit. Regizorul filmului, si in general regizorii turci au talentul de a spune povestea in asa fel incat ai impresia ca citesti un roman. Fiecare gest e surprins in mod natural, nu e nevoie de cuvinte pentru a descrie starea unui personaj, ceea ce gandeste sau traieste in acel moment. Spectacolul imaginilor parca ne lasa sa auzim vocea interioara a scenaristului, fiecare spectator putandu-si imagina in acele lungi momente lipsite de dialog un pasaj cu o descriere balzaciana dintr-un roman realist. La acest capitol, dar si la descrierea vie a trairilor fiecarui personaj prin elemente simple, cineastii turci sunt adevarati maestri. Realizat cu un buget redus, “The Long Way Home” are o actiune care se desfasoara in mare parte in spatii inchise si in zone pustii de munte, dar in ciuda acestui fapt, totul, de la mimica personajelor la desfasurarea lenta a actiunii e incarcat de substanta si calitate. Atmosfera e una apasatoare si glaciala de la inceput pana la final, personajele se comporta intre ele ca niste straini, iar tacerea ce intervine intre ele sporeste tensiunea si da nastere unui veritabil joc psihologic in care spectatorul e atras. Privirile lungi pe care si le arunca unii altora dau nastere neincrederii, iar ceea ce la o prima vedere pare un grup unit cu un tel comun – supravietuirea -, in realitate e un grup dezbinat de neincredere cu un tel individual – acelasi, supravietuirea. In aceasta situatie, razboiul e doar un pretext, el nu se desfasoara in sine, dar se pot vedea consecintele sale in dezumanizarea protagonistilor. Chiar daca exista o mica umbra de subiectivism atunci cand vine vorba de relatia cu armenii (numiti la un moment dat “necredinciosi”, lucru firesc daca ne gandim ca acestia luptau cot la cot cu armata rusa, deci erau rivalii otomanilor), “The Long Way Home” e o productie ce prezinta evenimentele din unghiul de vedere al turcilor. Probabil un film similar din unghiul de vedere al rusilor sau armenilor ar fi fost mult mai agresiv si manipulativ, dar asta e un lucru universal valabil, nu putem spune ca exista filme cu accente de propaganda doar la turci, cand chinezii nu ezita sa scoata pe banda rulanta filme cu un puternic sentiment antijaponez, sau rusii cu un puternic sentiment antigerman. Dincolo de orice tentativa inutila de ideologizarea acestui film deosebit, care trebuie privit ca atare si atat, “The Long Way Home” e o mini-cronica a decaderii morale a unui Imperiu, o poveste trista despre o natiune divizata, dezorientata, lipsita parca de orice licar de speranta. In fapt, singura speranta sta intr-o dorinta arzatoare a celor 7 personaje de a se intoarce in locul numit “acasa”, ce la fel de bine poate fi o metafora, acel “acasa” nefiind o identitate nationala ci un loc in care iti traiesti viata in liniste alaturi de cei dragi. Imperiul Otoman isi traia ultimii ani de viata, haosul si demoralizarea a sadit samanta neincrederii intre oameni. Tocmai din sanul acestei imperiu infrant avea sa se nasca speranta invierii unei natiuni pedepsite de Europa prin Tratatul de la Sevres prin persoana lui Mustafa Kemal, omul care avea sa schimbe soarta unei natiuni. Dar asta e o alta poveste.

Un film plin de umanism, cu o prestatie de exceptie a protagonistilor, cu o coloana sonoras remarcabila, cu niste decoruri hibernale poetice si cu un final surprinzator care rastoarna sensul intregii povesti, o dovada de originalitate din partea regizorului-scenarist, ce recurge la un procedeu cinematografic nemaiintalnit in alte filme, lasand spectatorul perplex tocmai prin relevarea complexitatii abordarii tematicii principale. Un film de nota 10, ce ofera o serioasa tema de meditatie si care demonstreaza o data in plus valoarea cineastilor turci contemporani.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 – Asia Team – pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 29 noiembrie 2014

“Angel Eyes” (2014) e un serial care cu greu poate fi desprins din tiparele clasice ale k-dramelor zilelor noastre. Plin de clisee specifice, acesta foloseste ca pretext pentru a ne atrage atentia o serie de elemente ce au facut istorie in alte k-drame de mult mai mare succes, cum e celebrul carusel luat parca din “Stairway to Heaven” si plasat tocmai in centrul povestii noastre, element important in jurul caruia se creioneaza romantica poveste de iubire a celor doi protagonisti. In ciuda tuturor acestor lucruri si a unei note oarecum fortate, povestea debuteaza cat se poate de promitator, insa cum se intampla de obicei in serialele coreene ale ultimilor ani, pe la jumatate se intampla ceva si serialul se prabuseste in ratinguri. Atingand varful de 11,1 % la al 10-lea episod, serialul cunoaste in a doua sa jumatate o stabilizare in jurul unui rating de 8,7 %, adica a unuia normal pentru genul abordat. Pe alocuri, povestea e extrem de emotionanta si sensibila, iar la incheierea cu succes a serialului in limita celor 20 de episoade propuse initial de producatori a contribuit din plin chimia celor doi protagonisti, Lee Sang Yoon (cunoscut in special pentru rolul Gwi-dong din “The Duo”) si Ku Hye-soon (din “Boys over Flowers” si “Magic”, primul film regizat de aceasta din cariera). Serialul ne ofera reintalnirea si cu alti actori indragiti, precum Jung Jin Young (The Kingdom of The Winds, Dong Yi, Brain, sau Love Rain), Kim Ji-suk (antipaticul Tommy Hong din “Cheongdamdong Alice”) sau Kwon Hae-hyo din “Big Man”. In rolul personajului masculin din adolescenta il revedem pe durata unui episod pe Kang Ha-neul, in timp ce actrita ce interpreteaza personajul feminin in adolescenta e nimeni alta decat Nam Ji-hyun din “A Reason to Live”. Yoon Ji-ryeon (ce a scris si scenariul lui “Boys over Flowers” si “Operation Proposal”) ne ofera o poveste frumoasa despre grija, iubire, daruire dar in egala masura si despre ambitie dusa pana la extrem, obsesie, vina si responsabilitate. In regia lui Choi Mun-seok (regizorul memorabilului serial “What Happened in Bali ?”, tradus in premiera in Romania de Asia Team), “Angel Eyes” este o drama romantica intr-o lume aparte in care iubirea, daruirea, puterea de sacrificiu trebuie sa invinga. Desi exista convingerea ca prima dragoste nu rezista, povestea serialului nostru vine sa demonstreze contrariul.

Yoon Soo Wan, fiica doctorului Yoon Jae Beom, si mama sa, sunt implicate intr-un accident rutier. Sosit la locul accidentului, tatal tanarului Park Dong Joo salveaza fetita si incearca sa o salveze si pe mama ei, insa isi pierd viata amandoi si astfel doua familii raman devastate. In urma accidentului, tanara Yoon Soo Wan isi pierde vederea, fiind nevoita sa faca fata si acestui handicap sever. Ramas “barbatul” in casa, Park Dong Joo, serios si responsabil, se straduieste sa invete bine dar si sa castige bani pentru a-si ajuta mama si sora bolnava. Destinul are insa planurile sale si cei doi tineri se intalneasc. Tanarul Park Dong Joo este cucerit definitiv de frumoasa domnisoara careia ii livreaza in fiecare dimineata laptele si care tine dizertatii la observatorul astronomic din orasul lor. Ramasa fara mama si neglijata de un tata preocupat de munca si de propria durere, Yoon Soo Wan descopera alaturi de Park Dong Joo bucuriile unei familii calde si vesele, a gatitului sub supravegherea mamei lui Dong Joo, a povestilor sub cerul plin de stele alaturi de prietenul ei… si prima iubire inmugureste in inima celor doi adolescenti. Scurta perioada de fericire din viata lor este intrerupta brusc si dramatic de un alt accident rutier care va schimba inca o data viata si destinul celor doi tineri, despartindu-i pentru o lunga perioada de timp.. Prin gestul minunat al unui donator, tanara Yoon Soo Wan isi recapata vederea si poate deveni ceea ce visa alaturi de iubirea ei din adolescenta… un om dedicat celorlalti: lucrator la serviciul de urgenta. Reintors in Coreea dupa 12 ani petrecuti in America, tanarul si talentatul chirug Dylan Park (Dong Joo) resimte puternic reintalnirea cu Yoon Soo Wan, iar ochii tinerei ii amintesc atat de mult de mama sa… Manipularile si interesele ascunse ale persoanelor din anturajul lor, logodnicul frumoasei Soo Wan – doctorul Kang Ji Woon – si mai ales obsesia criminala a doctoritei Oh Young Ji vor ridica noi piedici si bariere intre cei doi. Va fi prima iubire a vietii lor suficient de puternica incat sa transcenda timpul si spatiu si sa le dea putere lui Dong Joo si Soo Wan sa se regaseasca mai ales sa descopere… adevarul ? Va recunoaste Yoon Soo Wan baiatul drag din tineretea sa, atunci cand traia in intuneric, sau va afla vreodata cine este donatorul datorita caruia isi recapata vederea? Vor fi gasiti si pedepsiti adevaratii vinovati de moartea frumoasei si iubitoarei Jung Hwa?

Prinsi in labirintul minciunilor, incercarilor de a acoperi o vina reala si o crima oribila, talentatul doctor Park Dong Joo si paramedicul Yoon Soo Wan fac totul pentru a depasi obstacolele si a-si apara iubirea. Vor reusi oare ? Intrebari la care cu siguranta vom afla raspunsul urmarind episod dupa episod.

Prezentare realizata de poet24 – asiacinefil

Publicat: vineri 28 noiembrie 2014

Aparitia lui Alex arunca in aer buna intelegere dintre cele doua familii. In familia baiatului, indeosebi mama lui se simte dezgustata de Sang Eun, dar si revoltata pentru ca o fata cu logodnic in alta tara, cu care a trait in aceeasi casa ani de zile, i-a fost prezentata drept fata cuminte, buna de sotie pentru pretiosul ei fiu. Dar si in familia fetei, in special bunicul protesteaza violent pentru lipsa de incredere fata de pretioasa lui nepoata, fata de integritatea lor morala, dar si fata de priceperea lor de a-si educa fetele. Logodna este la un pas de a fi rupta. Totusi, venirea lui Alex are si rezultate pozitive. Acest fapt l-a facut pe Yeo Jun sa realizeze ca Sang Eun nu-i este indiferenta, ca o vrea alaturi de el, determinandu-l astfel sa iasa din zona lui de confort si sa reactioneze cu o forta care l-a surprins si pe el insusi.

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Publicat: luni 24 noiembrie 2014

In timpul calatoriei spre Yeongju, acolo unde se afla mormantul mamei lui Sang Eun, cei doi tineri incep sa se imprieteneasca. Se privesc pe furis, isi descopera calitati unul altuia, in aer pluteste o dulce atractie, intr-un cuvant, relatia dintre ei pare sa devina din ce in ce mai apropiata. Dar in scurta vreme, poezia si gingasia acestor clipe dispare sub nori negri de furtuna, pentru ca intr-o buna zi, la patiseria familiei Kim apare… Alex. Neanuntat, neasteptat si poate… nedorit, isi face aparitia in cel mai nepotrivit loc si intalneste cele mai nepotrivite persoane. Drept urmare, panica se instaleaza in ambele familii, cei mai afectati fiind cei doi vechi prieteni, Kyung Tae si Taek Soo. Problemele continua si pentru Yun Hee. Datorita faptului ca ea, ca de altfel toata familia ei, l-au respins pe tatal lui Jin Ju, acesta nu gaseste alta solutie decat sa se adreseze unui avocat…

Prezentarea: cristinab – asiacinefil

Author: admin

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 20 subtitrare in romana

Shoot for the Stars (2002) – episodul 5 subtitrare in romana

Gunman in Joseon (The Joseon Shooter) (2014) – apusul dinastiei Joseon şi confruntarea modernismului cu tradiţionalismul

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 19 subtitrare in romana

Shoot for the Stars (2002) – episodul 4 subtitrare in romana

Rurouni Kenshin: Kyoto Inferno (2014) – partea a doua a trilogiei samuraiului rãtãcitor al Erei Meiji

Winter Sleep (Kış Uykusu) (2014) – Nuri Bilge Ceylan şi producţia memorabilã ce a triumfat în acest an la Cannes

Shoot for the Stars (2002) – episodul 3 subtitrare in romana

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 18 subtitrare in romana

Platinum Data (2013) – o ficţiune spectaculoasã despre o lume a prezentului controlatã de puterea ADN-ului

King Geunchogo (King of Legend) (2010-2011) – epopeea celui mai important monarh al regatului Baekje

Shoot for the Stars (2002) – episodul 2 subtitrare in romana

Monsterz (2014) – revenirea în prim plan a lui Hideo Nakata cu un remake dupã producţia coreeanã „Haunters”

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 17 subtitrare in romana

Shoot for the Stars (2002) – un serial romantic despre curajul de a ţinti un vis… în lumea filmului

Shoot for the Stars (2002) – episodul 1 subtitrare in romana

The Long Way Home (2013) – „acasã”, dorinţa care e mai presus de orice rãzboi

Angel Eyes (2014) – despre prima iubire şi mâna destinului în pur stil coreean

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 16 subtitrare in romana

Creating Destiny (Seeking Love) – episodul 15 subtitrare in romana